Preasfințitul Siluan doreste sărbătorirea Pastelui la aceiasi dată cu papistasii… si precizează si de ridicarea ANATEMELOR

„Fugiţi, fraţilor! Fugiţi de părtăşia cu cele de neîmpărtăşit şi de pomenirea celor de nepomenit!”
Sfântul Marcu al Efesului

„Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau săvârşeşte semne şi minuni, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor” (Sf. Ignatie Teoforul).

„Că nu doar cei aflaţi în erezie, ci şi cei ce ţin comuniunea cu aceştia sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

Pentru cei ce nu cunosc limba italiană iată traducerea

Minutul 4:30

Începem de la prezenta ortodoxă în biserica la sărbătoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel….

Care este pentru dv prezenta la această sărbătoare..?

Este déjà o obișnuință a avea o prezență ortodoxă pentru sărbătoarea de 29 iulie.De obicei este invitată o delegatie din partea patriarhiei de la Constantinopol.Pentru că pe 30 noiembrie mereu o delegatie de la biserica catolică de la Roma este invitată să asiste la sărbătoarea de Sf Andrei,si deci 29 iunie patriarhia Constantinopolului răspunde …îi întoarce oarecum aceasă vizită.Acest an era însotită această delegatie chiar si un preot din Finlanda care este o biserică autonomă care depinde de patriarhatul Constantinopolului.
Dar e încă un semn faptul că biserica de la Roma si de la Constantinopol 1054 s-au separat…. în 1964 s-au ridicat ANATEMELE….continuă dialogurile….deci sânt două biserici care au avut aceleasi privilegii,întâi de toate biserica de la Roma apoi al doilea conciliu si al treilea ecumenic, biserica de la Constantinopol au primit onoruri la fel ca cea de la Roma ca si biserica de la capitala.
Acest dialog e important, si este un exemplu pentru toti crestinii pentru cei ce sînt mai aproape în traditiile lor,pentru că avem în comun în primul un mileniu de viată crestină la definitia de toate dogmele fundamentale asupra Trinitătii asupra persoanei Iisus Hristos Salvatorul Iisus Hristos si acestă participare la sărbătoarea corifeilor Apostolilor e foarte importantă.

La minutul 8:45

PREASFINTITUL SILUAN DORESTE SĂRBĂTORIREA PASTELUI LA ACEIASI DATĂ CU CATOLICII

O următore accelerare pentru unitate,cu următoarea deschidere a lui Papa Francisc pentru celebrarea Paștelui la aceiași dată…

Preasfintitul Siluan

„acest dialog este destul de greoi,obositor si asteptă să dea roade.Nu e asa de simplu.Chiar si această celebrare impreună a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel care începe mult prea de vreme ….e o operatiune foarte veche pentru a demonstra că în biserică nu sânt separatisme ci doar ne completam(minutul 9:20)

Si sunt foarte multe harisme.Harimele lui Petru nu sânt la fel cu harismele lui Pavel si invers.
Crestinii din trecut demonstrează…ne dau exemplu cum să cinstim Sfintii in biserică si să nu crem separatism, contrapozitioni.
Stim că Apostolul Pavel e f. supărat ….„unii sunt a lui Petru altii a lui Apollo….dar multumesc lui Dumnezeu că am botezat doar pe unii din voi”.
Toti suntem ai lui Hristos, si Hristos nu e separat.Noi nu-L separăm.Si de asta prospective de dialog,de dialog teologic asupra primatul si a sinodalitătii care se desfăsoară dintre biserica catolică si cea ortodoxă,merge înainte pentru a aduce roade…chiar si o deschidere ptr a celebra Paștele care nu e atât de simplu,dar e o dorință de a anima orce crestin.Chiar dacă biserica incercă să resolve o asemenea propunere nu e atât d esimplu,văzând că elementele de la Traditie sânt mult complexe,dar e o propunere de dialog care merită să fie considerată.

ANATEMELE CARE ZICEA PREASFINTITUL CĂ S-AU RIDICAT

În 1965, “Patriarhul” Ecumenic Atenagoras şi papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „au ridicat Anatema de la 1054″. Anatema fusese dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Atenagoras proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost afurisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, ”Papalitatea Latină este parte a Ortodoxiei.”
Sfântul Paisie Velicikovski spunea cu două sute de ani în urmă:

”Nici episcopii, nici patriarhii nu pot ridica vreo anatemă dată asupra vrăjmaşilor Bisericii, potrivit Sfintelor Sinoade. Oricine s-ar folosi de această putere se face pe sine vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al Sfintei Biserici.”

De asemenea, Sfântul Marcu al Efesului spunea:

”sfintele canoane zic că cel ce se abate şi cu puţin de la Ortodoxie este eretic şi supus canonisirii.”

Apoi zice:

”Dacă latinii (papistaşii) nu s-au abătut de la dreapta Credinţă, atunci i-am tăiat de la noi în chip nedrept. Însă dacă s-au abătut de la Credinţa în ce priveşte teologia Duhului Sfânt, a căruia hulire este cea mai mare dintre primejdii, atunci sunt în chip limpede eretici, şi ca eretici i-am tăiat de la noi.” (p.246-247)

Tot în anul 1993, la Chambesy, a avut loc o nouă întrunire între ortodocşi şi monofiziţi.
Iată ce spune pr. Nicolae Necula, decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti:

”Cu această ocazie s-a hotărât ridicarea anatemelor şi restabilirea unităţii ecleziale.
În 1993, noi am semnat actul de unire definitivă cu aceste biserici şi urma ca să definitivăm modalităţile de conslujire, chiar de împărtăşire şi împreună slujire a Sfintei Liturghii. Dar au intervenit unele semne negative din partea Bisericilor Ortodoxe Greceşti şi Ruseşti şi s-a amânat. Dar documentul există, fiindcă el a fost semnat de toţi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi vechi orientale.” (monofizite)

Hotărârea aceasta a revenit în special “Patriarhului” Teoctist şi “episcopilor” Nestor Vornicescu, Teofan Savu şi Irineu Popa, fapt pentru care toţi “ierarhii” Bisericii Române au ratificat acordul.
Semnarea acestor documente s-a făcut în secret, deci nu trebuie să ştie poporul deocamdată. Acest acord se poate citi la această adresă:

Dă clic pentru a accesa acord-intre-bor-simonofiziti.pdf

În aceste documente oficiale ale Bisericii Române, ca şi în cele semnate în anii următori, se spune printre altele că s-ar fi făcut o greşeală când monofiziţii au fost anatemizaţi, că acel context era unul al „dezbinării şi al lipsei de iubire frăţească”. Deci, după părerea lor, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul MaximMărturisitorul, chiar şi Sfânta Eufimia, care au considerat că monofizismul este erezie ar fi fost în înşelare, ar fi fost lipsiţi de iubire.

S-a mai hotărât:

– ca fiecare să folosească Liturghia sa, care să fie îmbunătăţită din Liturghia celeilalte Biserici, pentru ca până la urmă să se ajungă la coliturghisire;
– toate anatemele şi pasajele incriminatoare să fie scoase din cărţile de cult (de exemplu numele ereticilor Sever, Dioscor şi ceilalţi);
– modificarea (de fapt falsificarea) manualelor de teologie;
– absenţa unei ierarhii paralele în acelaşi district etc.

„Referitor la problema anatemelor întâlnite în cărţile de cult la slujba hirotonirii arhiereului, s-a sugerat ca acele anateme care privesc pe ‹‹Părinţii Bisericii Orientale›› (adică pe ereticii monofiziţi), să fie trecute sub tăcere la slujbele respective şi înlăturate în timp din ediţiile următoare.

Deci, în timpul hirotonirii episcopilor ce vor urma după 1993, să se sară peste pasajele care cuprind anateme împotriva ereticilor monofiziţi, apoi să fie scoase de tot din cărţile de cult.

Sursa

Sfantul Sfintit Mucenic Cosma Etolianul (+1779): „Pe Papa sa-l blestemati, fiindca el este cauza…

car-ratzinger.jpg

Noi avem o porunca ce spune sa anatemizam pe oricine adauga sau nu crede in ceva mic din cele pe care le-au legiuit Parintii Bisericii noastre”
Sinodul de la Constantinopol din anul 1724
“Cei care vor dezerta de la Ortodoxie si vor parasi parintestile si dreptele dogme ale credintei si Predaniile obstesti ale Bisericii si vor decadea si se vor indeparta cu inovatii si cu credinte absurde si cu obiceiuri eterodoxe si vor falsifica si vor maslui adevarul Ortodoxiei, acestia nici nu mai sint, nici nu se mai numesc crestini cu adevarat, ci se taie si se despart de totalitatea madularelor Bisericii si a crestinilor, ca niste eterodocsi si inovatori si se izgonesc afara din sfintul staul ca niste oi riioase si madulare putrede.”

Sfântul Cuvios Teodosie de la Pecerska (+1073)
„Acela care îl pomeneste pe papa ca arhiereu ortodox este vinovat si latino-cugetatorul trebuie considerat ca un tradator al credintei. Prin urmare, fugiti de ei, fratilor, ca si de împartasirea cu ei, pentru ca unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni. Nu este altceva de mirare daca si ispititorii lui Satana se preschimba în îngeri ai dreptatii, al caror sfârsit va fi dupa faptele lor.”

(Sfantul Marcu al Efesului)
„Sa fugiti de catolici precum fuge cineva de sarpe”

M Ă R T U R I S I R E A Dezicerea credincioșilor de pretutindeni de hotărârile apostate ale sinodului panortodox

 

 

 

MARTURISIREA

 

ierarhilor, preoților, monahilor și monahiilor, precum și a credincioșilor ortodocși de pretutindeni privitoare la hotărârile apostate ale Adunării ecumeniste din Creta la anul 2016

De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te (Tit 3.10)

Cu multă întristare am luat cunoștință de hotărârile Adunării din Creta prin care s-au introdus în Biserică noi teorii dogmatice și principii canonice străine de duhul patristic al Sfinților Părinți. Din numărul total de episcopi ortodocși din întreaga lume, doar un sfert au fost prezenți, iar dintre cei prezenți doar 11 Patriarhii din cele 14 au fost reprezentate. Considerăm că textele de o asemenea însemnătate trebuie să fie unanim acceptate, foarte minuțios formulate, cu toată precizia teologică și canonică, încât să respingă neclaritățile teologice și formulările incorecte, care pot conduce la răstălmăciri și denaturări ale cugetului Bisericii Ortodoxe. În continuare vom arăta de ce hotărârile Adunării din Creta sunt neclare dogmatic și sunt rodul compromisurilor diplomatice și de ce nu afirmă explicit că Biserica Ortodoxă este singura deținătoare a plinătății Adevărului.

1. Decretarea infailibilității patriarhale – instituirea unui nou organism supra-eclesial

Adunarea din Creta a desființat modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, introducând prerogative papale anumitor Patriarhi, luând abuziv fiecărui episcop dreptul de vot. Combatem cu tărie decretul pct. 22 din “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” prin care se legitimează în Biserică un nou organism administrativ alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi depline în materie de dogme și canoane. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu poate impune și obliga niciun Sinod local sau vreun ierarh contrar propriei alegeri, altfel Patriarhii s-ar transforma în Papă care ar decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, atunci nici Sinodul fără popor, nici poporul fără Sinodul Ierarhilor nu pot să se considere pe ei înșiși Trup și Biserică a lui Hristos și să trăiască în adevăr viața și învățătura Bisericii. Deși la această Adunare nu s-a întrunit consensul, trei Patriarhii refuzând participarea (Rusia, Georgia și Antiohia) și opt ierarhi nesemnând hotărârile, totuși în mod abuziv s-au legiferat și urmează să fie impuse hotărârile ecumeniste în toate Bisericile Ortodoxe.

2. Introducerea ereziei Ecumenismului ca dogmă în Biserică

Cele 13 referiri la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) din cadrul hotărârior privind “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” creează premeditat confuzii între diferențele dintre Biserică și Confesiuni, întroducându-se în același timp un termen nou, cel de “Biserici neortodoxe” în sensul întăririi Teoriei Ramurilor. În acest context nu se precizează clar ce/cine este Biserica și care sunt membrii acesteia, ce/cine sunt Confesiunile, ce înseamnă “Biserici neortodoxe” sau dacă mai există grupări eretice și schismatice în zilele noastre. Noi mărturisim o singură Biserică și toate celelalte grupări drept erezii și schisme. În mod intenționat nu se pomenește absolut deloc singura cale care conduce la unirea cu Biserica, anume întoarcerea ereticilor și a schismaticilor prin pocăință și botez la Biserica sfântă, sobornicească și apostolică a lui Hristos, una Biserica noastră Ortodoxă. Celelalte culte creştine sau confesiuni nu sunt “biserici neortodoxe”, pentru că Hristos nu a întemeiat totodată și Biserici ortodoxe şi Biserici neortodoxe, nici nu poate fi Capul mai multor Biserici, după cum mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel: “Există un Domn, o credinţă, un botez” (Efes. 4.5). Niciun participant la Adunarea din Creta nu a luat în considerare afirmația Sfântului Iustin Popovici (+1979): “Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală).”

3. Anularea conștiinței ortodoxe privitoare la mântuire

Observăm cum sistematic s-au eliminat din discuțiile preliminare termenii de schismatic și eretic, condamnarea ereziei și a ereticilor, înlocuirea termenului eretic cu neortodox, precum și acceptarea monofiziților, catolicilor și protestanților drept “biserici istorice” și confesiuni. Se recunoaște în termeni reali, expliciți, eclesialitatea ereticilor. Repetatele referințe la „înțelegerea Bisericii vechi” (pct. 5, 8, 18 din cadrul hotărârior privind “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”) creează intenționat o ruptură de esență între Biserica “învechită” a celor șapte Sfinte Sinoade Ecumenice și“prototipul noului om”, neo-socialistul redefinit dogmatic la pct.23 care va rezolva toate problemele lumii. Credem cu toată tăria că nu există absolut nicio diferență între Biserica din secolul al XXI-lea și Biserica primului veac pentru că una dintre caracteristicile Bisericii este și faptul că mărturisim de două mii de ani în Simbolul de credință că ea este apostolică. La pct. 12 se afirmă că scopul comun al dialogurilor teologice este „restabilirea finală a unității în adevărata credință și în dragoste”. Sub acoperirea unui limbaj cu dublu înțeles, se induce ideea că și noi, ortodocșii, căutăm restabilirea noastră în dreapta credință și în unitatea dragostei, ca și cum le-am fi pierdut precum neortodocșii. Considerăm că această concepție este fundamental greșită teologic și legitimează în Biserică Teoria Ramurilor. Dacă am admite că Biserica este alcătuită şi din neortodocși, atunci Ortodoxia nu ar avea niciun rost, de vreme ce te poți mântui în orice comunitate neortodoxă sau necreştină şi nu mai trebuie să fii ortodox şi să trăieşti după asprimea canoanelor ortodoxe.

4. Noua inchiziție religioasă – Sfântul și Marele Sinod

Cu toate că la hotărârile supuse dezbaterii au existat dezacorduri totale sau parțiale sau contestații temeinice la anumite puncte – ținute în secret de Patriarhia Ecumenică, toate acestea au fost trecute cu vederea și nepomenite în hotărârile finale. Premeditat s-a creat o situație ambiguă atunci când, sub fiecare dintre documentele publicate în versiunea electronică figurează toate numele ierarhilor delegați, fără excepție, ceea ce face să se creadă că au semnat toți, ceea ce este o minciună. Originalele semnăturilor documentelor nu au fost publicate. Din păcate acest lucru arată cum principiul unanimității a fost grav încălcat, însă cu un scop: reducerea la tăcere a episcopilor nesemnatari și fabricarea unei false sinodalități. Întregul Trup al Bisericii lui Hristos nu are așadar vreun temei canonic pentru acceptarea ca ortodoxă a hotărârilor Adunării din Creta. Privitor pct. 6 al hotărârii “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” Ierarhul Ierotheos Vlachos menționează cu mâhnire manipulările, presiunile și injuriile la care au fost supuși ierarhii care nu au semnat că ”acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine neortodoxe”. Confesiunile eretice nu pot fi numite „biserici” deoarece exact de aceea le denumim „rupte de întreg” (hairesis), și prin urmare ca eretice nu pot fi numite „biserici”.

5. Măsuri pentru combaterea ereziilor și hotărârilor necanonice semnate la

Adunarea din Creta

Respingem cu tărie opinia destul de răspândită potrivit căreia canoanele sunt pentru Biserică ceea ce sunt legile pentru stat, știut fiind că legile sunt stabilite de o instituție legislativă constituțională. Canoanele sunt stabilite de către Sinoadele Ecumenice care nu sunt o instituție, nu o administrație, ci reprezintă o lucrare dumnezeiesc-omenească în viața Bisericii, cu dimensiune teandrică, iar nu simplu omenească. Canoanele sunt o prelungire a teologiei dogmatice a Bisericii, care ajută în buna păstorire a poporului.

Cum poate un creştin să nu lupte pentru apărarea adevărului de credinţă şi să se mântuiască? Acest lucru îl spune şi Hristos în faţa oamenilor: “Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 10, 32-33). Sfântul Grigorie Palama (+1359) ne vorbeşte de trei categorii de necredincioși. Prima este a acelora care nu cred în existenţa lui Dumnezeu, a doua este aceea a ereticilor care denaturează sensul existenţei lui Dumnezeu, iar a treia este a celor care sfătuiesc pe creştini să stea liniştiţi în casele lor, să aibă o atitudine defensivă și lașă. Neimplicarea și tăcerea noastră va duce la înaintarea ereziei ecumeniste în Biserică, la unirea cu papismul, la unirea cu celelalte religii și la pierderea veșnică a mântuirii. Plecând de la Sfânta Scriptură și luând ca mărturie pe Sfântul Grigorie Palama care spune că cea de-a treia formă de necredință (ateism) este neimplicarea în lupta contra ereziei, tăcerea din frică, socotim că a venit vremea ca fiecare credincios al Bisericii Ortodoxe – cu atât mai mult ierarhul, preotul și călugărul – să mărturisească pe față împotriva apostaziilor din Biserică.

De aceea îndemnăm și chemăm pe fiecare ortodox la a duce lupta cea bună de apărare a Bisericii prin următoarele măsuri concrete:

– Conștientizarea poporului drept-credincios prin predici și materiale audio-video care să evidențieze gravitatea și pericolul hotărârilor Adunării din Creta.

– Întreruperea pomenirii la toate slujbele bisericii a arhiereilor semnatari ai hotărârilor de la Adunarea din Creta.

– Preoții să boicoteze activitățile de colportaj și cumpărarea de lumânări de la patriarhiile, mitropoliile și episcopiile ale căror ierarhi au semnat hotărârile Adunării din Creta.

– Credincioșii ortodocși sub nici un chip nu trebuie să mai participe la slujbele arhiereilor semnatari și nici să se mai împărtășească din mâinile acestora. Cu mâna cu care au semnat trădarea credinței, Arhiereii nu mai pot împărtăși turma Ortodoxiei.

– Îndemnăm cu toată stăruința pe credincioșii ortodocși să se spovedească la acei preoți duhovnici care NU primesc hotărârile ecumeniste ale Adunării din Creta.

– Oprirea donațiilor de orice formă (pomelnice, cumpărarea de cărți, icoane și lumânări) către patriarhiile, mitropoliile și episcopiile ale căror conducători au semnat hotărârile ecumeniste ale Adunării din Creta.

– Studenții teologi și elevii seminariști sunt datori să nu mai participe la cursurile despre ecumenism predate în cadrul facultăților și seminariilor ortodoxe.

– Susținerea cu toate mijloacele a ierarhilor, preoților și credincioșilor care se ridică hotărât împotriva trădării semnate la Adunarea din Creta.

– Demascarea politicii globaliste de integrare religioasă ca fiind demonicã și fundamentată pe principii anticreştine.

6. Următorii pași ai apostaziei – internaționalismul religios și pregătirea venirii lui Antihrist

S-au făcut deja mari trădări din partea arhiererilor ortodocși la întrunirile din Lima (1982, Peru) prin recunoașterea botezului, preoției și euharistiei catolicilor (BEM), la întrunirile din Balamand (1993, Libia) unde Biserica Ortodoxă devine egală celei Romano-Catolice care zace în cacodoxie (credință greșită) și se introduce termenul de “biserici surori” adică cu putere egală de mântuire, la întrunirile din Ravena (2007, Italia) prin recunoașterea papei ca arhiereu valid, și reciproc, acordarea primatului papal Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, ca hotărâri total în afara Tradiției Ortodoxe. Suntem conștienți de un plan mondial ocult de unire a tuturor religiilor și globalizare a lumii pentru pregătirea venirii unui conducător unic mondial, Antihrist. Ultimele declarații elogioase ale papei Francisc despre deschiderea către “restabilirea unității” și “un bine comun al Bisericii” nu arată decât ralierea semnatarilor trădători ai Adunării din Creta la socialismul religios mondial. În fapt, la Adunarea din Creta nu s-a semnat unirea cu romano-catolicii, ci s-a săvârșit un lucru cu mult mai grav: auto-atribuirea infailibilității (negreșelniciei) și a primatului papal noii instituții numită Sfântul și Marele Sinod – papismul în Biserica Ortodoxă.

Să nu ne amăgim: cine aprobă și primește hotărârile Adunării din Creta, primește ecumenismul. Iar cine primește ecumenismul se lipsește de prezența Duhului Sfânt, Duhul Adevărului.

Sursa

Mitropolitul Serafim de Pireu: Primele constatări dureroase despre sinodul panortodox din Creta

“Cu multă tristețe și durere sufleteasca am urmarit in mass-media începutul Sfântului si Marelui Sinod, pornind de la liturghia Rusaliilor de duminica și supunem atentiei cu celeritate, în rândurile care urmează poporului credincios al lui Dumnezeu, primele noastre constatari “, mentioneaza, printre altele, Biroul privind studiul ereziilor și ecumenismului al manastirii Piraeus.

Va transmitem mai jos detaliat:

Cu multă tristețe și durere sufleteasca am urmarit in mass-media începutul sinodului panortodox pornind de la liturghia Rusaliilor de duminica și supunem atentiei cu celeritate, în rândurile care urmează, poporului credincios al lui Dumnezeu, primele noastre constatari.
1. Prima constatare dureroasa o reprezinta prezența și rugăciunea in comun in cadrul Utreniei și Sfintei Liturghii a aceastei mari sărbători Domnesti la Biserica Sf. Mina a Papistasilor, protestanților și monofiziților eretici, fapt care, după cum este cunoscut tuturor, este interzis de Sfintele Canoane. Intaistatatorii ortodocși și ceilalți ierarhi participanți au călcat Sfintele Canoane Apostolice și Sinodale, dorind astfel sa transmita de la inceput un mesaj intregii lumi, cât de mult respecta deciziile luate in Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, instituția sinodala fata de care dau declarații răsunătoare.

2. A doua constatare tristă a fost data de prezența la deschiderea lucrarilor Sfântului si Mare Sinod în calitate de invitați oficiali ai delegațiilor trimise de comunitățile eretice ale papistasilor, protestanților și monofiziților, ceea ce este o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale. Într-adevăr, acesti delegati au fost numiti ca ”reprezentanți ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic. Bartolomeu, chiar înainte ca Sfântul Sinod sa decida asupra recunoasterii caracterului eclesial sau nu a acestor comunități eretice. Asadar, Kir dl Bartholomeu punandu-ne in fata unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului, si anume că el nu are nicio intenție de a numi pe eterodocsi eretici, ci biserici surori. Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină nu a existat conceptul de “observatori”. Adică sa participe la acestea ca invitati de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați in calitate de vinovati, ca sa ceara ierare si nu ca invitati de onoare. Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”. Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale.

3. O altă constatare tristă este inceperea în sine a sinodului panortodox. Sinodul si-a început activitatea în contradicție cu Regulamentul de organizare și funcționare, semnat în timpul Sinaxei Intaistatatorilor din ianuarie 2016. Prezentul regulament prevede, printre altele, că Sinodul „se convoaca de catre Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, de comun acord cu Preafericitii Intaistatatori ai Bisericilor Autocefale Ortodoxe.“(art.1). Astfel că, deoarece patru biserici autocefale (Rusia, Bulgaria, Georgia și Antiohia), nu au fost de acord in mod justificat cu privire la convocarea sesiunii Sinodului și au facut apel ca acesta sa se amâne, nu s-a indeplinit conditia de „comun acord a Preafericitilor Intaistatatori”. Prin urmare, nu sunt in masura, în temeiul acestui regulament, nici Patriarhul și nici celelalte biserici locale sa organizeze un Sinod, în cazul în care, desigur, doresc să respecte regulamentul pe care l-au semnat. In rest, Intaistatatorii si membrii Sinodului se lauda ca respecte cu acrivie regulamentul.

4. O altă concluzie tristă este faptul ca Sinodul si-a început activitatea fără sa ratifice in prealabil toti termenii si Sfintele Canoane Sinodale care au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât si acest Sinod sa aiba o continuitate organică cu cele precedente. Este de retinut că referirea la Sinoadele Ecumenice anterioare a fos o practica respectata în mod constant de către Sfinții Părinți ai acestor Sinoade. Prin aceasta practica Părinții au vrut să proclame că acceptă ceea ce Sinoadele Ecumenice anterioare stabileau ca si dogme și ca doresc să continue aceasta lucrare. Un exemplu tipic o reprezinta recunoașterea Sinodului de la 787 ca al VII-lea Sinod Ecumenic in cadrul Consiliului Ecumenic al Sf. Fotie din perioada 879-880.

[Nu stim de ce Biroul afirma asa ceva, devreme ce in Encliclica Sinodului Panortodox aceste Sinoade chiar au fost evocate si recunoscute ca avand autoritate universala – N.N.]

5. O altă concluzie tristă este faptul ca Sinodul si-a început lucrarile pe baza unui Regulament de organizare și funcționare, care nu a fost unanim acceptat de către toți Intaistatatorii in cadrul Sinaxei acestora din ianuarie 2016, dat fiind faptul ca Biserica din Antiohia nu a semnat. Principiul unanimității a fost, asadar, o condiție necesară și prealabilă pentru convocarea Sinodului, prevăzuta în prezentul regulament
6. De asemenea, si-a început activitatea pe baza textelor unanim acceptate in cadrul Conferinței Presinodale. Dar aceasta baza nu s-a dovedit sigura, solidă și fermă așa cum s-a vazut ulterior. Acest lucru se datorează faptului că cele șase texte pre-sinodale, cu toate ca au fost acceptate unanim de către reprezentanții care au participat la intalnirile presinodale prin Sinaxa Intaistatatorilor (în ianuarie 2016), dar nu si de ierarhiile Bisericilor locale autocefale. Aceste biserici, atunci când au primit textele de la Intaistatatorii lor, asa cum au fost ele compuse in cadrul intalnirilor pre-sinodale, le-au studiat in sinoadele locale. Multe dintre acestea, cum ar fi Biserica din Bulgaria, Grecia, Georgia si altele, in timpul cercetarii textelor conciliare au constatat lacune, ambiguități, cacodoxii etc., prin urmare au facut modificări și corecturi dupa cum se impunea.

Pentru aceste biserici care au adus corecturi și modificări în urma discutiilor sinodale, este evident că nu mai erau valabile textele pre-sinodale în forma pe care o aveau atunci, ci in noua forma modificata. Faptul că Intâistătătorii au semnat textele pre-siodale în unanimitate, (la fel ca în Regulamentul Siodului), aceasta nu înseamnă că ierarhiile bisericilor locale erau obligate de semnăturile Intaistatatorilor ca să accepte aceste texte . Opinia personală a unui Intaistatator în orice caz nu poate angaja și obliga Sinodul local sau orice Ierarh, altfel Intaistatatorii s-ar transforma in Papa care ar decide si si-ar impune suveranitatea. Cel mai înalt organ de conducere al Bisericilor Ortodoxe locale, conform tradiției ortodoxe, nu este reprezentat de Întâistătător ci de Sinodul Ierarhiei.

După toate cele mentionate anterior este devine evident că este total greșit ca Patriarhul Ecumenic să revendice în discursul său de deschidere:. “Putem, prin urmare, sa ne incepem lucrarile noastre pe baza textelor aprobate în unanimitate de catre Biserici”. Aici Patriarhul Ecumenic vrea sa spuna prin “texte aprobate în unanimitate” evident, textele presinodale, semnate de Sinaxa Întâistătătorilor (ianuarie 2016), care nu se aplică insa anumitor biserici, după corecțiile și modificările care s-au facut in mod sinodal. Desigur, ar trebui mentionat că nu există cu adevarat unanimitatea despre care vorbește Patriarhul Ecumenic, deoarece unele biserici s-au diferentiat. Inutil să mai spunem, de asemenea, că, în ciuda falselor pretentii de unanimitate, Patriarhul a mai avut si alte greseli in discursul sau introductiv. Mai există și alte locuri în acest discurs, care necesita sa fie analizate in mod critic, pe care cu siguranta le vor evidenția alți frați în Hristos.

7. O altă constatare tristă este faptul că cele patru biserici care nu au participat la Sinod, au fost ocărâte pe plan internațional. Absența lor a fost prezentata atat de catre Patriarhul Ecumenic cat și de alti Intâistătători, în discursurile introductive, ca fiind complet nejustificată și condamnabila. Și nici mai mult, nici mai puțin aceste biserici care au absentat au aparut ca vinovate și responsabile de crearea de schisme și diviziuni. Cu toate acestea, aceste biserici în cele din urmă nu au participat, nu pentru că asa li s-a nazarit lor, ci pentru că, așa cum am explicat mai sus, au constatat in timpul cercetarii sinodale ca textele au probleme. Și, așa cum era foarte firesc, au cerut amânarea Sinodului, pentru a le aprofunda, pentru a face corecțiile necesare, și pentru a produce astfel noi texte care sa poata fi acceptate unanim de către toate Bisericile locale. Dar, pentru că nu a fost acceptat propunerea lor de a amâna Sindoul, acestea au ales sa nu participe.

8. O altă concluzie tristă, probabil, cea mai trista dintre toate celelalte o reprezinta o nouă formulare întunecată și nociva introdusa in text: “Legaturile dintre Biserica Ortodoxă cu restul lumii creștine” este o recunoaștere in termeni reali a eclesialitatii ereticilor eterodocsi. Iată care este versiunea acceptată în unanimitate de Sinod: “Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorica a altor biserici creștine eterodoxe și confesiuni”, în loc de formula: “Biserica Ortodoxă recunoaște existenta istorica a altor Biserici și confesiuni creștine”. Adica cuvântul “existența” se înlocuiește cu cuvântul “numele” și sintagmei “Bisericilor și confesiuni creștine” i se adauga “heterodoxe”. Această modificare este o formulare propusă de Preafericitul Arhiepiscop al Greciei, Ieronim, după îndelungi discuții și consultări în timpul cărora au fost exprimate mai multe puncte de vedere contradictorii. Cu noua exprimare spune Preafericitul Arhiepiscop al Greciei că “reusim sa ajungem la o decizie sinodala pentru prima dată în istorie care sa delimiteze contextul istoric al relațiilor cu eterodocșii, nu în existență, ci numai în denumirea istorică a acestor Biserici creștine eterodoxe si confesiuni.”

Aici ar trebui sa ne punem urmatoarea intrebare logică: Cum este posibil să numeasca cineva ceva, în timp ce, in acelasi timp, respinge existența acelui fapt, pe care il numește? Inacceptabil si contradictoriu din punct de vedere doctrinar este si acceptarea denumirii de “Biserici crestine eterodoxe si confesiuni”. Confesiunile eterodoxe nu pot fi numite „Biserici” deoarece exact de aceea le denumim „etero” (terțe, altele), dogme eretice și prin urmare ca eretice nu pot fi numite „Biserici”.

9. De asemenea, foarte trist este si faptul că delegația Bisericii din Grecia nu a rămas credincioasa și ferma fata de deciziile Sinodului Ierarhiei din 24 și 25 mai așa cum ar fi trebuit sa facă. Sinodul decisese să înlocuiască cuvintele “existenta istorica a altor Biserici și confesiuni creștine” cu expresia “existenta istorica a altor Confesiuni si comunități creștine”.

10. În cele din urmă o altă concluzie tristă este legata de ceea ce a declarat caustic Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la sfârșitul lucrarilor. Printre altele, el a proclamat că “Patriarhia Ecumenică a facut pionierat in cadrul mișcărilor ecumenice.” De asemenea, el s-a referit la Enciclica pan-eretica din 1920, „care este caracterizată de mulți ca fondatoarea statutului pentru CMB” și că “Patriarhia Ecumenică a fost unul dintre membrii fondatori ai CMB la Amsterdam … “.

Ne-am oprit doar asupra acestor aspecte pentru moment, fără ca acest lucru să însemne că se termina aici lista constatărilor dureroase. Este normal că, după cele menționate mai sus, se naște întrebarea: De la un Sinod care a început și s-a finalizat în acest fel, ce se poate aștepta? Așa cum a spus și Domnul: “Nu este niciun pom bun, care să facă roadă rea, și niciun pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se cunoaște după roada lui.” ( Luca 6,43-44) Fiecare să traga singur concluziile.

Sursa

Sfantul Ignatie Briancianinov: De ce nu se mantuiesc paganii, mahomedanii si ereticii? (partea a II-a).

Esenta oricărei erezii este hulirea de Dumnezeu.
Adanciti-va in cercetarea Noului Testament si in general a intregii Sfintei Scripturi: veti gasi ca se cere implinirea poruncilor lui Dumnezeu, ca numai aceasta implinire este numita fapta, ca numai prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu credinta in Dumnezeu se face vie, ca una ce e lucratoare; fara aceasta e moarta, lipsita fiind de orice miscare. Si dimpotriva, veti gasi ca pornirile bune ale inimii sunt interzise, lepadate! Dar tocmai dragalasele acestea de fapte bune va si plac la pagani si mahomedani! Pentru ele, macar de-ar fi si cu renegarea lui Hristos, dumneavoastra vreti sa le acordati mantuirea. Ciudata e judecata dumneavoastra despre ratiunea sanatoasa. De unde, cu ce drept o gasiti, o descoperiti in dumneavoastra? Daca sunteti crestini trebuie sa aveti notiuni crestine cu privire la acest obiect si nu altele, dupa capul dumneavoastra sau agatate cine stie de pe unde!
Evanghelia ne invata ca prin cadere noi ne-am agonisit o ratiune pervertita, ca ratiunea firii noastre cazute, oricat de valoroasa ar fi prin natura, oricat de ascutita ar fi prin invatatura lumeasca, isi pastreaza caracterul capatat prin caderea in pacat, continua sa ramana o ratiune pervertita. Trebuie sa o lepezi, sa te dai pe mana calauzitoare a credintei si, sub aceasta conducere, la timpul sau, dupa o insemnata nevointa intru evlavie, Dumnezeu daruieste robului Sau credincios ratiunea Adevarului sau Judecata Duhovniceasca. Aceasta ratiune poate si trebuie sa fie recunoscuta a fi ratiune sanatoasa; ea este credinta capatata din cercetarea lucrurilor, asa de stralucit descrisa de Sfantul Apostol Pavel in al patrulea capitol al epistolei sale catre evrei. Temelia judecatii duhovnicesti este Dumnezeu. Pe piatra aceasta neclintita se nalta ea, si intru aceasta nu se clatina si nu cade. Ceea ce numiti dumneavoastra ratiune sanatoasa noi, crestinii, cunoastem ca este o ratiune atat de bolnavicioasa, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nu poate avea loc decat prin retezarea cu palosul credintei a tuturor stiintelor si cunostintelor care o compun, si prin lepadarea lor. Daca insa vom socoti ratiunea ca sanatoasa, considerand-o astfel pe baza a ceva necunoscut, sovaielnic, nedeterminat, mereu schimbator, atunci ea, ca “sanatoasa”, va renega neaparat pe Hristos. Acest lucru e dovedit experimental. Ce zice judecata dumneavoastra, ratiunea dumneavoastra sanatoasa? Ca a recunoaste pieirea unor oameni buni, care nu cred in Hristos este un fapt potrivnic ratiunii dumneavoastra sanatoase! Si nu doar atat! Ci ca o asemenea pieire a oamenilor virtuosi e potrivnica milosteniei unei Fiinte atat de atotbune ca Dumnezeu. Ati avut cumva o revelatie de sus asupra acestui obiect, asupra a ceea ce e contrar si nu e contrar milosteniei lui Dumnezeu? Nu! Insa ratiunea dumneavoastra sanatoasa va spune asta! Ah, ratiunea dumneavoastra sanatoasa! Atunci, cu ratiunea dumneavoastra sanatoasa, de unde ati scos ca puteti intelege, cu patrunderea omeneasca limitata, ce este si ce nu este contrar milosteniei lui Dumnezeu?

Ingaduiti-mi sa va expun gandul nostru. Evanghelia, altfel spus invatatura lui Hristos, sau Sfanta Scriptura sau Sfanta Biserica Universala ne-a descoperit tot ce poate sti omul despre mila lui Dumnezeu, ce intrece orice cugetare, ce este mai presus de orice capacitate omeneasca de patrundere, ramanand inaccesibila pentru intelegerea oamenilor. Desarta e ratacirea mintii omenesti cand cauta sa-L patrunda pe nepatrunsul Dumnezeu! Cand cauta sa explice inexplicabilul, sa-L supuna consideratiilor sale… pe cine? Pe Dumnezeu! O asemenea intreprindere e o intreprindere satanica!… Tu, care te numesti crestin si nu ai habar de invatatura lui Hristos! Daca din aceasta invatatura harismatica, cereasca, nu ai invatat ca Dumnezeu este incomprehensibil, du-te la scoala si trage cu urechea sa auzi ce invata copiii! Lor profesorii de matematica le explica, in teoria infinitului, ca infinitul, ca marime nedeterminata, nu se supune acelor legi carora li se supun marimile determinate – numerele, ca rezultatele operatiilor cu el pot fi total opuse operatiilor cu numerele. Iar tu vrei sa determini legile actiunii milei lui Dumnezeu si zici: asta e conform cu El – asta ii repugna! E conform sau nu e conform cu ratiunea ta! Cu notiunile si cu simturile tale! Urmeaza din aceasta ca Dumnezeu e obligat sa inteleaga si sa simta cum intelegi si simti tu? Dar tocmai asta si pretinzi tu de la Dumnezeu! Iata cea mai nesabuita si mai trufasa intreprindere! Nu invinui dar judecatile Bisericii de lipsa de bun simt si de smerenie: asta e lipsa ta! Ea, Sfanta Biserica, nu face decat sa urmeze neabatut invataturii lui Dumnezeu despre lucrarile lui Dumnezeu, cele descoperite ei de catre Dumnezeu insusi!

Copiii ei adevarati merg dupa ea cu supunere, luminandu-se cu credinta, calcand in picioare ratiunea trufita ce se rascoala asupra lui Dumnezeu! Credem ca putem sti despre Dumnezeu numai ceea ce Dumnezeu a binevoit sa ne descopere! Daca ar exista un alt drum catre cunoasterea de Dumnezeu, un drum pe care l-ar putea deschide mintea, cu propriile ei sfortari, nu ne-ar fi fost data descoperirea dumnezeiasca. Ea ne-a fost data insa pentru ca ne este strict necesara. Desarte sunt dar si mincinoase propriile autocugetari si ratacirile mintii omenesti. Dumneavoastra ziceti: “ereticii sunt aceiasi crestini ca si noi”. De unde ati scos una ca asta? Doar poate vreunul care se numeste crestin si nu stie nimic despre Hristos, datorita nemarginitei sale ignorante se va arata de acord sa se recunoasca tot atat de crestin ca si ereticii, fara sa deosebeasca sfanta credinta crestina de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu. Altfel judeca cu privire la aceasta adevaratii crestini! Numeroasele soboare de sfinti au primit cununa muceniciei, au ales mai degraba cele mai crancene si indelungi chinuri, inchisoarea, exilul decat sa-si dea acordul la partasia cu ereticii in invatatura lor hulitoare de Dumnezeu.

Biserica Universala a recunoscut intotdeauna erezia ca un pacat de moarte, a recunoscut intotdeauna ca omul molipsit de boala groaznica a ereziei e mort sufleteste, strain de har si de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul si cu pieirea lui. Erezia e mai degraba un pacat diavolesc decât omenesc; ea este fiica diavolului, nascocirea lui, e o nelegiuire apropiata de închinarea la idoli. Parintii numesc adesea închinarea la idoli nelegiuire, iar erezia – rea credinta; în închinarea la idoli diavolul îsi ia siesi partea dumnezeiasca de la oamenii orbiti, iar prin erezie el îi face pe acesti oameni orbiti partasi ai pacatului sau de capatâi: hula de Dumnezeu. Cine va citi cu atentie “Faptele apostolilor” se va convinge usor de caracterul pe de-a-ntregul satanic al ereticilor. El va vedea îngrozitoarea lor fatarnicie, trufia nemasurata, va vedea un comportament alcatuit din minciuna neîntrerupta, va vedea cât sunt de robiti celor mai diferite si josnice patimi …. Cu deosebire se remarca la ei ura neîmpacata catre fiii adevaratei Biserici ….
Erezia se conjuga cu încrancenarea inimii, cu o groaznica întunecare si stricare a mintii, erezia se mentine cu incapatanare in sufletul molipsit de ea si cat de trudnica este vindecarea omului de aceasta infirmitate! Orice erezie contine întrînsa hula impotriva Duhului Sfant: fie huleste o dogma a Duhului Sfant, fie o lucrare a Duhului Sfant, dar neaparat huleste Duhul Sfant. Esenta oricarei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul sau sânge marturisirea adevaratei credinte, a pronuntat hotarârea soborului local al Constantinopolului asupra ereziarhului Eutihie în urmatoarele cuvinte:
Eutihie, pâna acum iereu, arhimandrit, fiind întrutotul prins si vadit ca partas al ratacirilor lui Valentin si Apolinarie, atât prin faptele lui trecute cât si prin explicatiile date aici, fiind dar dovedit de urmarea încapatânata a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici macar n-a luat în seama sfaturile noastre si povetele catre primirea învataturii sanatoase. Si, de aceea, plângând si suspinând pentru pieirea lui definitiva, declaram în numele Domnului nostru Iisus Hristos ca el a cazut în hulire de Dumnezeu, ca e deposedat de orice cin preotesc, de partasia cu noi si de conducerea asupra manastirii sale, dând tuturor de stire ca de acum încolo, cine va sta la sfat cu el sau îl va vizita, va cadea el însusi sub afurisenie.
Aceasta hotarâre e un mic exemplu al parerii obstesti a Bisericii Universale asupra ereticilor; aceasta hotarâre e recunoscuta de întreaga Biserica si confirmata de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie consta în aceea ca el nu marturisea în Hristos, dupa întrupare, cele doua naturi, cum marturiseste Biserica, ci admitea numai o singura natura, natura dumnezeiasca. Veti spune: numai atât?!… Amuzant prin ignoranta, si demn de plâns prin caracter si urmari, este raspunsul unei persoane investite cu puterea acestei lumi catre sfântul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariana. Aceasta suspusa fata sfatuia pe patriarh sa pastreze pacea, sa nu porneasca dezbinarea, atât de potrivnica duhului crestinismului, pentru câteva cuvinte, zice el, caci el nu gaseste nimic vrednic de osânda în învatatura lui Arie – care diferea întrucâtva în stilul de formulare a cuvintelor si atâta tot! Aceste diferente de formulare a cuvintelor, observa istoricul Fleury, în care chipurile nu e nimic de osândit, nu fac altceva decât ca neaga Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – nu mai mult!
Naruiesc asadar toata credinta crestina – si atâta tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor masti schimbatoare tindeau catre un acelasi scop: negau Dumnezeirea Cuvântului si deformau dogma întruparii. Cele mai noi nazuiesc mai degraba sa nege lucrarile Sfântului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate aspectele în care Biserica recunostea lucrarea Sfântului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementari omenesti – si înca mai nerusinat: superstitii, ratacire!

Desigur dumneavoastra nu vedeti în erezie nici tâlharie, nici hotie! Poate nici nu o socotiti un pacat? E renegat Fiul Iui Dumnezeu, e renegat si hulit Duhul Sfânt – nu mai mult! Cel care a primit si se tine de o învataturã hulitoare de Dumnezeu, cel care huleste pe Dumnezeu cu gura, acesta nu tâlhareste, nu fura, face chiar faptele bune ale firii cazute – ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu sa-i refuze mântuirea?!… Toata cauza ultimei dumneavoastra nedumeriri, ca si a tuturor celorlalte, consta în adânca necunoastere a crestinismului ! Sa nu credeti ca o asemenea necunoastere e un defect lipsit de importanta! Nu! Urmarile lui sunt nimicitoare, mai ales astazi, când în societate umbla nenumarate carti cu titluri crestine si continut satanic. Prin ignorarea adevaratei învataturi crestine, sunteti întrutotul expus sa primiti un gând mincinos, fals, amagitor, hulitor de Dumnezeu, drept gând adevarat, sa vi-l însusiti si, odata cu el, sa va însusiti si pieirea vesnica. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mântui! Iar nedumeririle dumneavoastra sunt tot atâtea semne de întrebare asupra posibilitatilor dumneavoastra de mântuire.

Esenta nedumeririlor acestora este lepadarea de Hristos! Nu va jucati cu mântuirea, nu va jucati! Caci altfel veti plânge vesnic. Apucati-va de lectura Noului Testament si Sfintilor Parinti ai Bisericii ortodoxe (…) studiati în scrierile Sfintilor Parinti, cum trebuie înteleasa corect Scriptura, ce vietuire, ce gânduri si ce simtaminte se cuvine sa aiba un crestin. Studiati din Scripturi si din credinta vie pe Hristos si crestinismul. Mai înainte sa bata ceasul, ceasul de spaima în care va trebui sa va prezentati la judecata în fata lui Dumnezeu, agonisiti-va îndreptatirea (achitarea) data de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Crestinismului.
(Volumul IV, Propovedanii ascetice si scrisori catre mireni)

Sursa

Sfantul Ignatie Briancianinov: De ce nu se mantuiesc paganii, mahomedanii si ereticii? (partea I)

“Ce spectacol vrednic de plans si de plans in hohote: crestini care nu stiu in ce consta propriu-zis crestinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat; rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc crestini, unul care e crestin nu doar cu numele, ci si de fapt.

Intrebarea: “De ce sa nu se mantuie paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?” a devenit o intrebare obisnuita astazi. “Printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe acesti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu!… Mai mult, aceasta e contrar chiar ratiunii umane sanatoase! Doar ereticii sunt si ei crestini. Sa te socoti mantuit iar pe membrii altor credinte – pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini!”

Crestinilor! Voi vorbiti despre mantuire, dar habar nu aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos – singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intregul neam omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi, cat si a raufacatorilor. Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. “Voi pogori la fiul meu, plangand, in iad” zice sfantul patriarh Iacov despre el insusi si despre sfantul sau fiu Iosif, cel cast si minunat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta e pretul virtutilor firii noastre cazute! Ca sa se refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinta si mai inalta dar marginita si creata – ci a fost savarsita de insusi nemarginitul Dumnezeu.
Pedepsele – partea neamului omenesc, au fost inlocuite cu pedeapsa luata de El; lipsa meritelor omenesti a fost inlocuita de vrednicia Lui infinita. Toate faptele bune omenesti neputincioase, pogoratoare in iad, au fost inlocuite cu o singura fapta buna, plina de putere: credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Cand iudeii L-au intrebat pe Domnul: “Ce sa facem ca sa facem lucrurile lui Dumnezeu”, Domnul le-a raspuns: “acesta este lucrul lui Dumnezeu, sa credeti in Cel pe Care L-a trimis El”, dar un singur lucru bun ne e necesar intru mantuire: credinta; credinta ca lucrare. Prin credinta, numai prin credinta, putem intra in comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocirea Tainelor pe care ni le-a daruit El. In desert dar, si cu pacat cugetati si ziceti ca oamenii buni dintre pagani si mahomedani se vor mantui, adica vor intra in comuniune cu Dumnezeu!… Nu!… Biserica a recunoscut intotdeauna ca exista un singur mijloc de mantuire: Rascumparatorul! Ea a recunoscut ca cele mai mari virtuti ale firii cazute pogoara in iad. Daca dreptii adevaratei Biserici si facatorii de minuni care credeau in Rascumparatorul ce urma sa vina pogorau in iad, cum va inchipuiti ca paganii si mahomedanii care nu au cunoscut si nu au crezut in Rascumparator vor capata mantuirea numai pentru ca ei vi se par dumneavoastra draguti si buni, cand mantuirea nu se obtine decat printr-un singur, va repet, un singur mijloc si acesta este credinta in Rascumparator!

Crestini! Cunoasteti pe Hristos! Intelegeti ca voi nu-L cunoasteti, ca va lepadati de El socotind mantuirea posibila fara El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mantuire posibila fara credinta in Hristos este renegat de Hristos si, poate din nestiinta, cade in pacatul greu al hulirii de Dumnezeu. “Caci cugetam” – zice Sfantul Apostol Pavel – “ca omul se adevereste prin credinta fara faptele legii. Caci adevarul lui Dumnezeu prin credinta lui Iisus Hristos in toate si asupra tuturor credinciosilor este: fara deosebire. Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu: suntem insa iertati in dar, prin harul Lui, cu izbavirea intru Hristos Iisus”. Veti replica poate: “Sfantul Apostol Iacov cere neaparat fapte bune. El invata ca credinta fara fapte e moarta”. Cercetati ce cere Sfantul Apostol Iacov si o sa vedeti ca el cere, ca si toti insuflatii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinta, iar nu faptele bune ale firii noastre cazute. El cere credinta vie, invederata de faptele omului nou, si nu faptele bune ale firii noastre cazute!
El da drept exemplu fapta patriarhului Avraam, fapta in care s-a invederat credinta dreptului: iar fapta aceea consta in a aduce jertfa lui Dumnezeu pe fiul sau unul nascut. Sa-ti injunghii fiul spre jertfire nu e deloc o fapta buna dupa firea omeneasca: e o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta de credinta.

(Volumul IV, Propovedanii ascetice si scrisori cãtre mireni)

Sursa

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu: Marea apostazie din Creta și răspunsul Bisericii luptătoare

A trecut o lună de la marea apostzie a Sinodului tâlhăresc din Creta.
Am ținut să încep acest cuvânt cu această propoziție, cu care mă voi întâlni la Judecată, când mă voi afla în fața Celui trădat în iunie 2016 nu de un Iuda, ci de câteva zeci.
”  Am vrut să mărturisim Ortodoxia, am fost plini de curaj etc etc… iar în final am semnat.” Cam aceeași a fost atmosfera și la Sinodul de la Ferrara-Florența (1438-1439). De fapt sunt dator să fiu mai explicit: părinții sinodali de atunci au fost amenințați, înfometați, ponegriți, cumpărați, șantajați etc, până când a mai rămas unul singur care nu a semnat trădarea. Și pe acesta îl chema Marcu. Era un biet episcop – în ordinea dipticelor ortodoxe – nu are un mare patriarh, nu era o personalitate iubită de cei lumești, dar era cel mai mare teolog al Ortodoxiei, om al harului și al smereniei cunoscătoare de adevărată teologie, care a demonstrat că papistașii au venit la acel Sinod inclusiv cu lucrări patristice false; era un om cu mintea lui Hristos, om cu COLOANĂ VERTEBRALĂ. Și el a făcut multe încercări de a mărturisi adevărul, de a sta împotriva minciunii, însă în final i-a rămas un singur lucru cu putință de făcut: PENTRU NIMIC ÎN LUME NU A SEMNAT ! Iar bietul papă a spus, la auzul veștii că episcopul Marcu nu a semnat: ”Atunci nu am făcut nimic !”

 În Creta nu au semnat noii Marcu ai Ortodoxiei: Amfilohie, Irineu, Athanasie, Ierothei și ceilalți pe care îi știm și pe care îi vom afla. În rest, ”marii teologi, puternicii, întâi-stătătorii” asemenea lui Ana și Caiafa, cei TITRAȚI LA BURSA MASONICĂ C.E.B. (a Consiliului Mondial al Bisericilor, de fapt al ereziilor) au semnat, luându-și osândă. Și nu erau nici amenințați, nici înfometați, nici lipsiți de acoperiș deasupra capului, cum au fost sinodalii de la Florența, de acum 500 de ani. Nu, au stat la hotel de 5 stele o săptămână, au mâncat bine, s-au simțit excelent, ca cei care FAC ISTORIE și au fost ALEȘI să reprezinte Ortodoxia. Singurul neinvitat în Creta a fost DUHUL SFÂNT !
Să le dăm timp de pocăință… Așa se spune acum. Dar arhiereul jură la hirotonie că va apăra și mărturisi dreapta credință până la moarte. În acest domeniu nu există concediu, vacanță sau amânare, ci trebuie să spui lui Hristos tot timpul PREZENT, AL TĂU SUNT, DOAMNE !
De o lună trăiesc cu inima sfâșiată, nu pentru apostazia voită sau inconștientă lor, ci pentru poporul care este împins în prăpastie mai ceva decât porcii din turmele gadarenilor.
Oameni buni, începem să plătim păcatele noastre ale tuturor. Suntem un neam care ne-am ucis viitorul – cu puține excepții, în care viază Hristos – în ultimii 27 de ani, când pe cei mai buni dintre tinerii care astăzi ar fi fost stâlpii Ortodoxiei românești i-am aruncat la gunoiul istoriei prin avorturi.
Nu ne dă Dumnezeu ierarhi mărturisitori pentru că nu ne pasă nouă înșine de mântuirea și de viitorul acestui neam.
Asta a ajuns Biserica Română pentru unii: amenințare, șantaj, injurii, manipulări și alte asemenea. Este atâta ură și dezbinare, iar singurul care se bucură este satana.
Este vremea ca cei care simt și trăiesc ortodox să se unească. Are neamul acesta puterea necesară pentru a se întoarce cu pocăință la Dumnezeu. Ne tot agățăm de viața aceasta și de mirajul ei, uitând că Hristos ne-a promis ceea ce depășește orice putință de a exprima. Iar bucuria cu El va fi veșnică
Capul șarpelui s-a cuibărit în inima celui care a pus la cale toată această batjocură a Ortodoxiei făcută în Creta. Mult au răbdat ortodocșii faptele mârșave ale patriarhului Bartolomeu. Acum a venit vremea ca – înainte de condamnarea lui sinodală ca ereziarh ecumenist – căci va veni și ceasul acela, Hristos conduce istoria, nu trepădușii iadului – repet, a venit vremea să zdrobim capul șarpelui care acum o lună a încetat să mai sâsâie spre poporul ortodox și a început să muște din mădularele Trupului lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă.

Eu, un nimeni în ordinea acestei lumi, îți spun ție, trădătorule Bartolomeu – ANATEMA !

  Acum câteva zile s-a arătat Sfântul Paisie Aghioritul unui mare teolog grec și i-a spus că trebuie să ne unim cu toții,

CU TOATE FORȚELE ÎMPOTRIVA ACESTUI SINOD DIN CRETA !

Forțele mele sunt mici, dar puterea Celui pe care Îl slujesc și care este Piatra cea din capul unghiului, este DUMNEZEIASCĂ și va nimici cu suflarea Duhului Sfânt toate acțiunile ecumeniștilor trădători.
Citeam în această seară un articol, ultimul apărut în ordine cronologică, al Biroului Mitropoliei de Pireu care se ocupă de combaterea ereziilor: De ce sărbătoresc atât de mult ereticii, mai ales papistașii, faptul că a avut loc Marele Sinod din Creta? Răspunsul autorului grec: ori au devenit papistașii ortodocși (ceea ce nu s-a petrecut), ori acest sinod nu a funcționat ortodox! El a fost, de fapt, o paradă a influenței și a puterii ereticilor asupra ortodocșilor și abolire a învățăturii despre Biserică a Sinoadelor Ecumenice.
Lupta de-abia a început și chiar dacă lucrătorii viei sunt puțini, biruința este și va fi a lui Hristos. Mulți români – mai ales mireni – așteaptă să vadă că în spatele sutanelor noastre de clerici avem nu inimi împietrite de dragostea acestei lumi sau paralizate de amenințările ierarhilor ecumeniști, ci inimi de mărturisitori. Nu pentru că am vrea noi să ne dăm mari, ci pentru că datoria noastră sfântă este a-L sluji pe Iisus Hristos, nu pe noii Lui răstignitori. Să nu lăsăm tăcerea să se aștearnă peste țară, căci astfel o vom transforma din Grădina Maicii Donmului, cum ne place să o numim, într-un Babilon lipsit de har.
Astăzi se vrea impunerea cu forța a tăcerii de mormânt, iar cei care vor tăcea vor fi oricum sacrificați de trădătorii ecumeniști în final, tocmai pentru a-și acoperi urmele fărădelegii lor. Să credem în ceea ce au crezut strămoșii noștri. România este atacată azi nu de strigătul care se aude în Occident: Mare este Allah, urmat de crime și de explozii, ci deșoapta șerpească: Ecumenismul este adevăr, urmat de amăgirea poporului ortodox.
Sfântul Pantelimon și Sfânta Paraschevi să ne dea curaj, respectiv să ne lumineze ochii duhovnicești, trezindu-ne la adevărata mărturisire a lui Hristos.
Doamne ajută !

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
Sf. Gheorghe.

Sursa

Despre Sobornicitatea (Catholicitatea) Bisericii lui Hristos după învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul(Jean-Claude Larchet)


A trece sub tăcere cuvântul(Adevărului) este totuna cu a te lepăda de Hristos[1], fiindcă Duhul Sfânt grăieşte prin gura prorocului:  „nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă.” (Ps.18 :3)
Hristos a numit Sobornicească (Catholicească) Biserica Sa deoarece ea păstrează Adevărul şi Mărturisirea de Credinţă. (Καθολική Εκκλησία /katholiki ekklisia[2] = Biserica Sobornicească)
Biserica Sobornicească (Catholică) este cea care mărturiseşte Credinţa Ortodoxă şi unitatea sa ţine de mărturisirea Unicei şi adevăratei Credinţe. (pag.172)

Sfântul Maxim afirmă că Duhlul Sfânt este absent din acea biserică care nu mai mărturiseşte Credinţa Ortodoxă, ceea ce face zadarnică orice comuniune cu ea. Comuniunea cu o biserică presupune unitatea credinţei, mărturisirea unei credinţe neortodoxe de către această biserică exclude orice comuniune cu ea. (pag.181)
Autoritatea bisericească se întemeiază pe Mărturisirea Credinţei Ortodoxe … Pe de altă parte, orice pomenire în diptice a unui patriarh eretic înseamnă autoexcluderea din Biserica Sobornicească (Catholică) şi din comuniunea cu ea. (pag.183-184)

Biserica Universală (Catholicească) este mărturisirea dreaptă şi mântuitoare a credinţei în El, Dumnezeul a toate. Dacă Roma mărturiseşte cu toate celelalte biserici o credinţă eterodoxă (eretică), atunci înseamnă că nici o biserică din Pentarhie (cele cinci Patriarhii) nu poate pretinde să aparţină Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti şi să se identifice cu ea, să fie cu adevărat Biserică. Biserica pământească nu mai este prezentă prin urmare decât în conştiinţa credincioşilor care mărturisesc încă Dreapta Credinţă. (pag.188)
Bisericile care Mărturisesc Credinţa Ortodoxă aparţin, sau mai precis sunt Biserica Sobornicească (Catholicească), iar cele care nu o mărturisesc sunt în afara acesteia. Biserica Sobornicească (Catholicească) se găseşte acolo unde este mărturisită Credinţa Ortodoxă şi fiecare Patriarh sau Episcop care este în fruntea unei biserici trebuie să fie garantul acestei credinţe. (pag.196)
Ceea ce determină unirea şi comuniunea cu Biserica Sobornicească (Catholicească) este Mărturisirea Credinţei Ortodoxe, iar ceea ce cauzează şi menţine ruptura de această comuniune este mărturisirea unei credinţe eterodoxe (eretice). (pag. 198)
Dacă Hristos nu este mărturisit corect, atunci comuniunea cu El şi cu cei care Îl mărturisesc în mod ortodox devine imposibilă, căci cel care nu Îl mărturiseşte pe Hristos în mod corect, adică în conformitate cu Tradiţia, se plasează în afara Lui. Acela care nu primeşte pe Apostoli, pe Prooroci şi pe Învăţători, ci nesocoteşte expresiile şi glasurile lor, acela dispreţuieşte pe Hristos Însuşi. (pag. 200)

Dreapta Credinţă ca şi criteriu al apartenenţei la Biserică nu este definită de o biserică oarecare, de  clerul său,  de Patriarhul şi de credincioşii ei, ci de întreaga Tradiţie a Bisericii Universale. Criteriul Credinţei Ortodoxe este acordul cu Tradiţia, aşa cum este ea exprimată de învăţăturile Sfintei Scripturi, ale Apostolilor, Sinoadelor şi ale Sfinţilor Părinţi. Dar, chiar şi Sinoadele trebuiesc primite şi aprobate în relaţie cu Credinţa Ortodoxă, aşa cum este ea definită în Tradiţie în toate componentele ei. (pag. 201)
Mărturisirea adevăratei credinţe condiţionează apartenenţa la Biserică, împărtăşirea, primirea Sfântului Duh, unirea cu Hristos şi apartenenţa la Trupul Său. Ea ne priveşte, deci, pe toţi în mod vital. Iar mântuirea noastră depinde de aceasta. De aceea, apărarea Dreptei Credinţe nu reprezintă pentru Sfîntul Maxim doar o discuţie de dogmatică abstractă, ci o problemă de viaţă şi de moarte. (pag. 203)

Biserica Sobornicească (Catholicească) este Biserica zidită de Dumnezeu. Biserica Sobornicească (Catholicească) este Mărturisirea dreaptă şi mântuitoare a credinţei în El. (pag. 204) Cei care mărturisesc doctrine eretice se opun Bisericii Soborniceşti şi lucrează pentru nimicirea ei. (pag. 206)

Termenul de Biserică Sobornicească (katholiki ekklisia) nu este folosit în sens cantitativ, pentru a desemna expansiunea geografică a Bisericii, ci mai curând intergitatea Credinţei sau a dogmei, fidelitatea Bisericii faţă de întreaga Tradiţie primară. Katholikos (καθολικός) nu înseamnă universal (Οικουμενικός/ Oikoumenikós), catholic însemnând mai degrabă „orotodox” decât „universal”. Catholicitatea este de fapt distinctă de universalitate, care este totuşi inclusă, într-un oarecare sens.

Dacă Biserica Sobornicească (Catholicească) este Universală, universalitatea ei nu este o universalitate geografică, nici jurisdicţională sau de autoritate, ci o universalitate care înglobează, în timp şi spaţiu, ansamblul adevărurilor care totdeauna şi pretutindeni constituie Credinţa Ortodoxă…, şi, de asemenea, pe toţi cei care oriunde şi oricând continuă să mărturisească această Credinţă. Numai prin această Mărturisire comună a aceleiaşi Credinţe în aceeaşi Treime şi acelaşi Hristos, Bisericile Locale şi credincioşii lor sunt uniţi în aceeaşi Biserică Sobornicească (Catholicească). Doar prin această Mărturisire care uneşte creştinii de peste tot din lumea întreagă şi de peste timp, Biserica Sobornicească adună „tot pământul de sub cer…” şi a arătat că unul este sufletul şi una limba tuturor de la o margine a pământului la alta prin Duhul Sfânt, în unitatea de cuget şi de grai a Credinţei. (pag 207-209)

La un moment istoric dat, când erezia s-a răspândit în toate bisericile, Biserica Sobornicească s-a redus la un mic număr de credincioşi, chiar putem spune, la unul singur… Fiecare parte, chiar şi cea mai mică a Bisericii, fie şi un singur credicios, poate fi numit Biserică Sobornicească. Celor care voiau să-l silească pe Sfântul Maxim să se împărtăşească cu monoteliţii, le răspunde: “chiar dacă întregul univers (Oikoumeni) s-ar împărtăşi cu voi, eu unul nu mă voi împărtăşi”. El opune catholicitatea sa unei ecumenicităţi eretice. (pag. 209)

Mărturisind şi apărând Credinţa Ortodoxă, Sfîntul Maxim are conştiinţa faptului că apără şi mărturiseşte ”Dogma comună Bisericii Soborniceşti (Catholiceşti)”, adică credinţa pe care Apostolii, Părinţii, Sinoadele, Clerul şi credincioşii au mărturisit-o mereu şi pretutindeni. Cel care mărturiseşte Credinţa Ortodoxă se integrează sau se reintegrează în Biserica Sobornicească (Catholicească) şi în comuniunea sa. Cel care propovăduieşte o doctrină care nu este conformă cu  Dreapta Credinţă se exclude singur din  Biserica Sobornicească şi chiar trebuie exclus din aceasta. (pag. 209-210)

Acest principiu este valabil pentru persoane  dar şi pentru biserici. Ele aparţin Bisericii Soborniceşti sau, mai curând se identifică cu aceasta în măsura în care mărturisesc Dreapta Credinţă şi sunt excluse din ea (din Biserică) – chiar dacă ele continuă   din punct de vedere instituţional să fie biserici şi să poarte numele de biserică – dacă mărturisesc dogme străine Credinţei Ortodoxe, aşa cum a fost ea definită de Apostoli, Părinţi şi Sinoade. (pag. 210)

Dacă „porţile iadului nu vor putea birui Biserica”  întemeiată  de Hristos, aceasta nu înseamnă că o anumită Biserică Locală nu ar putea cădea niciodată în erezie, din pricina unei harisme, unei puteri sau unui privilegiu, pentru că nici o biserică particulară nu se identifică „a priori” şi definitiv cu Biserica. (pag. 211)

Toate bisericile au căzut într-un moment sau altul în erezie şi deci s-au aflat în afara Bisericii Soborniceşti (Catholiceşti). În anumite momente chiar toate bisericile au căzut în erezie, şi Biserica Sobornicească n-a mai existat decât prin câţiva credincioşi care nu încetau a mărturisi Credinţa Ortodoxă. (pag. 211)
(Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus Ed. DOXOLOGIA, Iaşi 2010)

***
Mărturisirea Dreptei Credinţe condiţionează apartenenţa sau neapartenenţa la Biserică, excluderea din Biserică sau reprimirea în Biserică, şi, deci, comuniunea sau lipsa de comuniune cu ea. Acest principiu este valabil pentru persoane în raportul lor cu Biserica, dar şi pentru Bisericile Locale în raport cu Biserica Sobornicească (Catholicească). (pag. 262)
Comuniunea care se realizează în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos presupune încă şi mai mult adevărata credinţă. Dacă nu se mărturiseşte Dreapta Credinţă, se răstoarnă şi se desfiinţează marea, luminoasa, prealuminata şi slăvita Taină a Ortodoxiei creştinilor. Invocarea Sfântului Duh în epicleza Sfintei Liturghii rămâne fără de răspuns şi,  prin urmare, Darurile ce se pun înainte nu mai sunt sfinţite.  Aşadar, nu se mai realizează o comuniune  adevărată. (pag. 263)

(Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. O introducere, Ed. DOXOLOGIA, Iaşi 2013)

***
„Mă jur înaintea Sfintei şi Deofiinţă şi Închinatei Treimi, fără nici un vicleşug, să nu cuget şi să nu primesc nimic în afară de ceea ce învaţă Sfânta Biserică Sobornicească şi să nu mă împărtăşesc cu cel ce crede altfel, adică care nu mărturiseşte Dreapta Credinţă.” (pag. 63)

(Sursa: Sfîntul Ioan Damaschin – „Cuvânt despre Dreapta Credinţă” Ed. Doxologia,  Iaşi 2015)

Omul se sfinţeşte prin mărturisirea corectă a Credinţei. Cel care are Credinţa nefalsificată în Hristos, acela are în el în întregime toate harismele dumnezeieşti.    Fără Credinţa nefalsificată nu poate nimeni să mărturisească Credinţa şi să sufere martiriu, nu are harisme şi nu se poate mântui. (Mitropolitul Hierotheos Vlachos)

Unitatea Bisericii stă în păzirea întreagă şi nevătămată a învăţăturilor Dreptei Credinţe Ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi…şi, deci, dezbinaţi de Biserică, schismatici sunt toţi cei care cugetă osebit de Sfinţii Bisericii.

Unde nu există „Adevărul şi moştenirea Mărturisirii de Credinţă”, nu există nici un fel de Biserică Sobornicească (Catholicească) – şi, implicit, nici Preoţie, nici Botez, nici Taine. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
[1] Din procesul Sfântului Maxim Mărturisitorul
[2] Μία Αγία Καθολική και Αποστολική Εκκλησία
Mía Agía Katholikí kai Apostolikí Ekklisía
Una Sfântă Sobornicească și Apostolească Biserică

Sursa