Viaţa si Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (5 August)

Sfântul si preacuviosul Părintele nostru Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primit numele de Ilie şi din pruncie se dovedea un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu. După şase luni de zile de la naştere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate. Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.

În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!” După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!” Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim l-a primit cu multă dragoste şi, după ce l-a trimis să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător şi smerit.
Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi şi fiind iubit de toţi. În toamna anului 1935 se reîntoarce în obştea Mănăstirii Neamţ, şi continuă aceeaşi ascultare de bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă. Toţi se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de dragostea lui şi cugetau că este un ales al lui Dumnezeu. La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareţ al marii lavre, împreună cu alţi doi fraţi rasofori, primind în călugărie numele de Ioan. Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin.
După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima ascultare în obştea Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii. Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă.
Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului. Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe ispite.
Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe. În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.
Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenin- du-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa.
În luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat). Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat.
La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său. În sărbători mari şi în posturi Sfântul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, ieşea în gura peşterii, la lumină, unde scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină.
În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie, iar la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi. La 15 august 1980, acelaşi egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu mare cinste, şi l-a dus în procesiune, împreună cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şi cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând sfintele moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catolici, ca să se închine la moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă, îl primesc. Această strămutare a moaştelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toţi ortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ”, fixându-i-se zi de prăznuire, 5 august, data mutării lui la cele veşnice. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

1

Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (5 August)

Troparul, glasul al 8-lea

Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci lăsând lumea și patria ta, ai luat Crucea lui Hristos și în valea Iordanului te-ai așezat spre nevoință. Pentru aceasta și cu îngerii acum se bucură, Cuvioase Părinte Ioane, duhul tău. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac 1:

Cuviosului Ioan, Părintelui nostru cel mult cinstit, cântare de laudă să-i aducem, că, prin multă nevoință, de cămara cerească s-a învrednicit, iar prin pilda vieții sale pe toți ne învață să urmăm, cu dragoste și credință, Mântuitorului Hristos. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Icos 1:

Făcătorul îngerilor și al oamenilor, purtătorul de grijă al tuturor, din pruncie te-a rânduit în grija bunicii tale spre ocrotire și povățuire. Aceasta, cu dor de pustnicie trăind toată viața, a fost dăruită de Dumnezeu ca să împlinească dragostea părinților tăi trupești, iar tu, sfinte, ai fost chemat să împlinești dorința vieții ei; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, viață de ofrandă;
Bucură-te, singurătate împlinită;
Bucură-te, nevoință luminată;
Bucură-te, căutarea iubirii părintești;
Bucură-te, aflarea Tatălui ceresc;
Bucură-te, dobândirea mântuirii Fiului;
Bucură-te, gustarea mângâierii Duhului
Bucură-te, ocrotitul Maicii Domnului;
Bucură-te, prietenul de taină al sfinților;
Bucură-te, văzătorul veșniciei;
Bucură-te, candelă a Bisericii;
Bucură-te, sol de veghe al neamului tău;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 2:

Din tinerețe ai viețuit duhovnicește și ai împlinit lipsa dragostei părintești cu iubirea dumnezeiască, descoperindu-te în chip minunat, pentru care slăvim pe Dumnezeu și cântăm: Aliluia!

Icos 2:

Luminat de credință, întărit de nădejde, îmbogățit de iubire sfântă, ai dorit tinerețea veșnică din tinerețile tale; astfel ți-ai îndreptat sufletul către Dumnezeu, pentru care îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel hrănit cu Scripturile;
Bucură-te, cel curățit cu lacrimile pocăinței;
Bucură-te, cel povățuit de Sfinții Părinți;
Bucură-te, cel luminat cu rugăciunea;
Bucură-te, cel trecut prin focul ispitelor;
Bucură-te, următorule al Sfinților Trei Tineri;
Bucură-te, aflarea tinereții veșnice;
Bucură-te, dobândirea vârstei înțelepte;
Bucură-te, lucrarea faptelor bune;
Bucură-te, căutarea raiului ceresc;
Bucură-te, ascultarea dumnezeieștilor cuvinte;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 3:

Singurătatea, din copilărie, ți-a luminat-o Hristos cu grija de mântuirea sufletului, odorul de mare preț, iar lipsa fraților trupești ți-a împlinit-o cu mângâieri duhovnicești; de aceea, mulțumind lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!

Icos 3:

Făgăduințele monahicești le-ai împlinit cu sfințenie după îndemnul Dumnezeiescului Duh care zice: „Faceți făgăduințe și le împliniți Domnului”; astfel, făcându-te ascultător, ai viețuit în feciorie și în sărăcie de bună voie, pentru care te cinstim cu unele ca acestea:
Bucură-te, ascultătorul tuturor;
Bucură-te, mângâierea celor săraci;
Bucură-te, hrănitorul străinilor;
Bucură-te, slujitorul părinților;
Bucură-te, sfătuitorul fraților;
Bucură-te, ajutătorul bolnavilor;
Bucură-te, iubitorul fecioriei;
Bucură-te, paza conștiinței;
Bucură-te, rugăciune fierbinte;
Bucură-te, priveghere îndelungată;
Bucură-te, ajunare cu folos;
Bucură-te, povățuire nevinovată;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 4:

Mintea și sufletul ți le-ai curățit cu rugăciunea și pocăința, făcând din peștera ta poartă către cer, căci împreună cu tine și îngerii cântau: Aliluia!

Icos 4:

Dorind mai multă liniște sufletească, te-ai îndreptat către Dumnezeu prin rugăciune și ai împreunat petrecerea în peșteră cu postul, biruind iadul gândurilor deșarte, pentru care îți cântăm așa:
Bucură-te, dor de liniștire;
Bucură-te, dor de curăție sufletească;
Bucură-te, dor de pustnicie;
Bucură-te, dor de smerenie;
Bucură-te, dor de locuri sfinte;
Bucură-te, dor de patria cerească;
Bucură-te, dor de sfințenie;
Bucură-te, dor de lumină necreată;
Bucură-te, cel ce ai unit peștera cu cerul;
Bucură-te, prietenul îngerilor;
Bucură-te, vorbitorule cu Dumnezeu;
Bucură-te, rugătorule pentru noi oamenii;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 5:

Dorind să moștenești Împărăția lui Dumnezeu, ai părăsit patria ta pământească și te-ai sălășluit în Țară Sfântă, ca să te închini la locurile de nevoință ale proorocilor, ale apostolilor și ale altor următori ai lui Hristos, ca și în cer să cânți împreună cu ei: Aliluia!

Icos 5:

Locurile petrecerii Domnului Hristos pe pământ ți-au fost ca niște îndemnuri care te-au povățuit către viața veșnică din dorința iubitoare de Dumnezeu, pentru care îți cântăm așa:
Bucură-te, căutătorul Țării Sfinte;
Bucură-te, aflarea Locurilor Sfinte;
Bucură-te, locuitorul Hozevei;
Bucură-te, văzătorul Betleemului;
Bucură-te, iubitorul Iordanului;
Bucură-te, îndrăgirea Galileii;
Bucură-te, închinătorule la Ghetsimani;
Bucură-te, pelerinul Golgotei;
Bucură-te, lăudătorul Învierii;
Bucură-te, iubitorul Taborului;
Bucură-te, căutarea Eleonului;
Bucură-te, prietenul Cerului;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 6:

Viețuind în Valea Iordanului ți-ai petrecut viața ca pe o treaptă a urcușului ceresc, mereu în osteneli duhovnicești, având în suflet dor de liniște și cer și, rugându-te pentru pământeni, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Cu sufletul pururea mulțumitor te-ai socotit fericit pentru sălășluirea vremelnică în Țara Sfântă; de aceea, cu bucurie, ai cântat mereu laude lui Dumnezeu, iar noi strigăm ție așa:
Bucură-te, că ai înțeles taina Iordanului;
Bucură-te, că ai cinstit Botezul;
Bucură-te, că te-ai rugat Botezătorului;
Bucură-te, că ai slăvit pe Mântuitorul;
Bucură-te, că ai chemat pe Mângâietorul;
Bucură-te, că ai preamărit Treimea;
Bucură-te, că ai iubit Biserica;
Bucură-te, că te-ai însoțit cu pocăința;
Bucură-te, că ai îndrăgit nevoința;
Bucură-te, că ai aflat milostivirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai biruit suferința;
Bucură-te, că ai găsit pacea cerească;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 7:

Primind harul preoției, Cuvioase, din dumnezeiasca purtare de grijă ai fost rânduit egumen și povățuitor al monahilor români de la Iordan, pentru care lăudăm pe Dumnezeu și cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Ca povățuitor al fraților viețuitori din schitul românesc de la Iordan, nu ai uitat de făgăduințele monahicești, silindu-ți mereu firea către Împărăția lui Dumnezeu – dorirea cea adevărată și, fiind călăuză duhovnicească tuturor fraților, îți cântăm:
Bucură-te, povățuitorul cel ales de Dumnezeu;
Bucură-te, părintele celor încredințați spre povățuire;
Bucură-te, ajutătorul celor slabi;
Bucură-te, lumină celor neștiutori;
Bucură-te, ridicarea celor căzuți;
Bucură-te, pildă în povățuire;
Bucură-te, îndemn cu îndelungă răbdare;
Bucură-te, mustrare părintească;
Bucură-te, certare cu folos;
Bucură-te, iertarea celor îndreptați;
Bucură-te, primirea celor întorși cu pocăință;
Bucură-te, pilduirea tuturor;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 8:

În pustia Hozevei te-ai așezat, ca într-o țarină bine roditoare de fapte duhovnicești, unde, însoțit de îngeri, ți-ai sfințit sufletul după rânduielile viețuitorilor de mai înainte ca, împreună cu ei, în cer, să cânți: Aliluia!

Icos 8:

Având dorința de îndreptare sfântă și sporire duhovnicească, pustia și chilia în care ai locuit te-au învățat cum să-ți petreci viața aceasta departe de grijile cele lumești, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, podoabă a Bisericii;
Bucură-te, chip îngeresc;
Bucură-te, dumnezeiască dorință;
Bucură-te, duhovnicească înaripare;
Bucură-te, cugetare la moarte;
Bucură-te, gândire la veșnicie;
Bucură-te, ostășie adevărată;
Bucură-te, stăpânire de sine;
Bucură-te, locuitorule în pustie;
Bucură-te, pildă a monahilor;
Bucură-te, râvnitorul Liturghiei;
Bucură-te, rug aprins al rugăciunii;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 9:

Oamenii sunt nepricepuți, iar cuvintele sunt slabe în a arăta cu adevărat râvna și ostenelile tale, Cuvioase, prin care ai dobândit viețuirea cerească pe pământ; pentru aceasta noi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Fiind binecuvântat de Dumnezeu cu darul poeziei, ai alcătuit versuri cântând viața veșnică, pe care ai dorit-o, și minunatele Locuri sfinte; de aceea și noi îți cântăm:
Bucură-te, alăută în versuri;
Bucură-te, lăudătorul Locurilor sfinte;
Bucură-te, cântărețul raiului;
Bucură-te, îndrăgirea poeziei;
Bucură-te, lauda monahilor;
Bucură-te, cântarea virtuților;
Bucură-te, stihuitor al rugăciunii;
Bucură-te, psaltire și harfă;
Bucură-te, gând încununat cu cânt;
Bucură-te, poezie înțeleaptă;
Bucură-te, cugetare la cele cerești;
Bucură-te, râvnirea celor duhovnicești;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 10:

Toată viața ai petrecut-o în osteneală neîncetată și ai încununat-o cu sfârșit creștinesc, intrând în lumina Împărăției cerești. Aceasta dorind-o și noi, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

La adormirea ta, Cuvioase, în chip minunat s-au adunat în peșteră călugări, pelerini credincioși și un stol de păsărele, pentru a te petrece până la ușa veșniciei, întristându-se vremelnic pentru scurta despărțire. Iar noi, cu evlavie, strigăm către tine așa:
Bucură-te, viețuire neîncetată în rugăciune;
Bucură-te, încununare cu sfârșitul creștinesc;
Bucură-te, mutare la viața veșnică;
Bucură-te, cel slujit de monahi la înmormântare;
Bucură-te, cel jelit de păsările cerului;
Bucură-te, osteneală preschimbată în odihnă;
Bucură-te, că moartea nu te-a despărțit de noi;
Bucură-te, cel ce tainic te arăți prietenilor credincioși;
Bucură-te, dezgropare cu minuni înconjurată;
Bucură-te, făclierul scos de Domnul din mormânt;
Bucură-te, bucurie a obștii credincioșilor;
Bucură-te, mângâiere pentru cei din neamul tău;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 11:

Oștile cele cerești, de îngeri și de sfinți, te-au primit într-ale lor pentru ca în cor să-I cânți Domnului în veci. Acelora ne alăturăm și noi și cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Mintea fiindu-ți strajă pentru trupul cel de lut în tot timpul vieții tale, te-ai făcut părtaș cu sfinții în cereasca locuință, pentru care și noi te lăudăm, cântând așa:
Bucură-te, rugă sfântă către Părintele Ceresc;
Bucură-te, râvnă mare izvorâtă din credință;
Bucură-te, cunună prea binecuvântată;
Bucură-te, lepădarea grijilor lumești;
Bucură-te, dobândirea darului mântuitor;
Bucură-te, împlinirea dorințelor sfinte;
Bucură-te, cel ce ai urcat pe Muntele Fericirilor;
Bucură-te, râvnitorule ca și Ilie;
Bucură-te, ostenitorule înțelept;
Bucură-te, locuitorule cu sfinții;
Bucură-te, cel ce ai înmulțit talanții;
Bucură-te, Cuvioase, mare rugător pentru noi;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 12:

Părinte Ioane, Dumnezeu te-a ales din neamul românesc ca pe o duhovnicească ofrandă care a fost arătată lumii, ca un semn de întărire, în vreme de necazuri. De aceea toți binecredincioșii creștini neîncetat cântăm Lui: Aliluia!

Icos 12:

Pentru viețuirea ta aleasă și sfântă te-a proslăvit Dumnezeu și te-a încununat cu cinste, iar noi, impreună cu toți credincioșii ortodocși, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, fiule al Moldovei;
Bucură-te, frate și părinte duhovnicesc;
Bucură-te, locuitorul Țării Sfinte;
Bucură-te, nevoitorul pustiei;
Bucură-te, pregustarea bucuriei cerului;
Bucură-te, sfințenie arătată în lume;
Bucură-te, rugăciune în suflet și în trup;
Bucură-te, că ai unit Crucea cu Învierea;
Bucură-te, întărirea răbdării noastre;
Bucură-te, credință lucrătoare prin iubire;
Bucură-te, slujitorule al lui Hristos;
Bucură-te, ajutătorule al celor din necazuri;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 13:

O, Cuvioase Părinte Ioane, mult nevoitorule, fii mijlocitorul nostru; auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și ne ajută, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori)

Se citește apoi Icosul 1: Făcătorul îngerilor și al oamenilor… și Condacul 1: Cuviosului Ioan, părintelui nostru cel mult cinstit…

Icos 1:

Făcătorul îngerilor și al oamenilor, purtătorul de grijă al tuturor, din pruncie te-a rânduit în grija bunicii tale spre ocrotire și povățuire. Aceasta, cu dor de pustnicie trăind toată viața, a fost dăruită de Dumnezeu ca să împlinească dragostea părinților tăi trupești, iar tu, sfinte, ai fost chemat să împlinești dorința vieții ei; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, viață de ofrandă;
Bucură-te, singurătate împlinită;
Bucură-te, nevoință luminată;
Bucură-te, căutarea iubirii părintești;
Bucură-te, aflarea Tatălui ceresc;
Bucură-te, dobândirea mântuirii Fiului;
Bucură-te, gustarea mângâierii Duhului
Bucură-te, ocrotitul Maicii Domnului;
Bucură-te, prietenul de taină al sfinților;
Bucură-te, văzătorul veșniciei;
Bucură-te, candelă a Bisericii;
Bucură-te, sol de veghe al neamului tău;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 1:

Cuviosului Ioan, Părintelui nostru cel mult cinstit, cântare de laudă să-i aducem, că, prin multă nevoință, de cămara cerească s-a învrednicit, iar prin pilda vieții sale pe toți ne învață să urmăm, cu dragoste și credință, Mântuitorului Hristos. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț

O, Cuvioase Părinte Ioane, viață cerească ai petrecut pe pământ, căci de la Sfântul Botez ai primit numele marelui prooroc Ilie, iar, la primirea chipului îngeresc, Sfântului Ioan Botezătorul, spre ocrotire ai fost încredințat. De aceea, ai urmat în viață pilda lor. Pentru viața ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deșartă, Domnul ți-a odihnit sufletul în strălucirea raiului, iar trupului tău osârduitor i-a dăruit nestricăciunea, arătând întru tine slava numelui Său.
Acestea avându-le în minte, noi, nevrednicii și păcătoșii, venim cu umilință și evlavie, rugându-te să nu ne treci cu vederea când alergăm la ajutorul tău.
Sfinte Părinte Ioane, cel ce din pruncie ai fost orfan de părinți, ajută cu rugăciunile tale pe cei orfani, ca să găsească iubirea Părintelui ceresc; cel ce ai fost frate și viețuitor în mănăstire, ajută-ne să viețuim, oriunde, ca frați întru Hristos; cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credință să împlinească în viața lor poruncile lui Hristos; cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întărește rugăciunile și sporește râvna și evlavia noastră; cel ce ai dorit a viețui în Țara Sfântă, ajută-ne ca, prin fapte bune, să sfințim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălășluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peșteră, roagă-L pe Hristos să încălzească și să lumineze cu iubirea Sa peștera inimilor noastre; cel ce încă din lumea aceasta ai simțit bucuria și pacea vieții veșnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria și pacea Împărăției Sale.
Sfinte Părinte Ioane, păzește pe bătrâni în dreapta credință, pe tineri în viața curată și pe copii în iubire de Dumnezeu și de părinți. Ocrotește cu rugăciunile tale pe săraci și pe bolnavi, pe văduve și pe orfani, pe călători și pe cei robiți.
Ferește țara noastră de primejdii și necazuri și roagă-te pentru întreg poporul binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească, prin credință și fapte, pe Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Amin.

*

1

2

Sfântul Ioan Iacob în costum popular

3

Infirmier al Regimentului 29 Infanterie

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul


Sfantul Ioan Iacob Hozevitul este praznuit in fiecare an, pe data de 5 august. S-a nascut pe 23 iulie 1913, in comuna Crainiceni din judetul Botosani si a primit la botez numele Ilie. A ramas orfan de mic de amandoi parintii si a fost crescut de bunica. A urmat primii ani de scoala in satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) si liceul la Cozmeni-Cernauti.
A fost primit cu multa dragoste in viata monahala de staretul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei si apoi al doilea patriarh al Romaniei. Dupa satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Manastirii Neamt, iar apoi a predat literatura romana la seminarul de aici. La 8 aprilie 1936, noul staret, arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iasi), l-a tuns in monahism, primind potrivit pravilei calugaresti, un nou nume, cel de Ioan. Nas si parinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spatarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscutii calugari moldoveni cu viata imbunatatita.
Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, in noiembrie 1936 tanarul monah s-a indreptat, impreuna cu alti doi calugari, spre Tara Sfanta. Dupa doi ani petrecuti in pustiu, ajunge la Manastirea „Sfantul Sava”, unde se nevoieste timp de opt ani. In anul 1947 este hirotonit preot in Biserica Sfantului Mormant si este numit egumen la Schitul romanesc cu hramul „Sfantul Ioan Botezatorul“, din Valea Iordanului, pe care il va conduce pana in anul 1952.
In noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei. In vara urmatoare se retarage intr-o pestera, numita Chilia Sfanta Ana, care tinea de Manastirea „Sf. Gheorghe Hozevitul“. Aici si-a petrecut ultimii ani, ducand o viata foarte aspra. Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele vesnice pe 5 august 1960, la varsta de 47 de ani. A fost inmormantat de Amfilohie, egumenul Manastirii Sfantul Gheorghe, in pestera care-l gazduise in ultimii ani de viata.

Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul a ramas in pestera Sfanta Ana. La inceputul lunii august 1980, potrivit unei traditii locale, conducerea manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul a deschis pestera mormintelor, urmand ca osemintele Cuviosului sa fie duse in gropnita de obste.
Dezgropat doua decenii mai tarziu, s-a constatat cu uimire ca trupul sau nu putrezise, pastrandu-se intact. Arhimandritul Amfilohie, staretul manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, istorisea mai tarziu: „Ne asteptam sa gasim numai sfinte oseminte si nu buna mireasma. Cand am luat scandura am vazut ca parintele Ioan dormea, cu trupul neatins de stricaciune, asa cum l-am pus. Parca l-am fi pus in mormint de cateva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum, vara nici o schimbare a infatisarii lui; mainile, barba, parul, rasa, incaltamintea erau neatinse.”
Tinand seama de toate acestea, Sfantul Sinod al Bisericii noastre, l-a canonizat in sedinta din 20 iunie 1992, cu data de praznuire in calendar pe 5 august.
Mentionam ca Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a scris o seama de poeme adunate intr-o culegere intitulata „Hrana duhovniceasca”, tiparite,in conditii grafice modeste, aproape precare, de catre ucenicul sau, parintele Ioanichie Paraiala.

Sursa

​Sfântul Ioan Iacob de la Neamt (+1960)praznuit pe 5 august

 

Sfântul Ioan Iacob de la Neamt (+1960)
„Iar citiva dintre slujitorii Sfintului Altar din ziua de azi defaima aceste Sfinte Canoane, numindu-le bariere ruginite. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfint prin Sf. Apostoli si prin Sf. Parinti ai celor sapte Sfinte Soboare ecumenice si ei zic: „Canoanele, de multa vechime pe care o au, au ruginit.” Nu zic ca ei de multa grasime si nefrica de Dumnezeu li s-a intunecat mintea si au napirlit, cazindu-le si parul si barba si mustata, facindu-se ca femeile. Cum e chipul Domnului si al Sfintilor si cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfintilor ei le calca in picioare, dar predica sus si tare ca sunt ortodocsi.” (Hrana duhovniceasca, Buc., 2000)