ÎN VREMURILE DE PE URMĂ NIMENI NU VA MAI CINSTI PARUL ALB AL CELOR IN VÂRSTA SI NIMANUI NU II VA MAI PASA DE SOARTA CELOR TINERI

Fragment din cartea parintelui Arhim. Evsevios Vittis, Talcuiri la Apocalipsa: 

“(…) Incheind capitolul al 13-lea din Apocalipsa, am considerat ca ar fi de mare folos sa oferim doua fragmente din omiliile Sfantului Ipolit, episcopul Romei, martirizat pentru credinta la mijlocul veacului al doilea. Una dintre omilii are titlul «Marturii din Sfintele Scripturi despre Hristos si despre Antihrist». Cea de a doua, desi din perspectiva cercetarii stiintifice exista indoieli in privinta autorului ei, lucrarea circuland insa sub numele lui, are titlul «Cuvant despre sfarsitul lumii si Antihrist, si despre cea de a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos.» (Se gaseste in volumul sase din seria BEPES a editurii Apostoliki Diakonia, pag. 197 si 276). Descrierile sunt foarte vii si impresionante, oferindu-ne o imagine despre felul cum se vedea la vremea aceea proble­ma Antihristului si a pecetii lui. In dezvoltarea acestui subiect, pare ca s-ar face o identificare intre Antihrist si diavol, insa nu este vorba de asa ceva. Intrucat Antihristul actioneaza ca un instrument orb si cu totul daruit Satanei, autorul vorbeste de Antihrist ca si cum ar vorbi de satana insusi, fapt ce reprezinta acealasi lucru. Aceste fragmente fac referire mai mult la situatia oamenilor din timpul Antihristului, insistandu-se mai putin pe talcuirea anumitor aspecte. Cine este Antihristul ca dispozitie interioara, altfel spus ca persoana concreta, constituie lucruri asupra carora am zabovit deja si nu mai este nevoie sa repetam. Intrucat Sfantul Ipolit si-a dat viata pentru Hristos, vrem sa auzim si vocea unui martir in aceasta problema. Sa ascultam asadar cu atentie cuvintele lui:), pentru a sti ce durere si tulburare va stapani in ultimii ani, cum vor fi relatiile dintre oameni si ce fel de comportament vor avea, apoi despre invidia, ura, certurile, disputele,  lipsa de grija a pastorilor duhovnicesti fata de oile lor cuvantatoare si lipsa de dispozitie de a asculta a poporului fata de preoti. In fragmentul urmator este descrisa starea oamenilor inainte de cea de a doua Venire a lui Hristos: …6. Facem referire la toate acestea, spune sfantul autor (si are in vedere diferite profetii legate de situatia dinaintea sfarsitului), pentru a sti ce durere si tulburare va stapani in ultimii ani, cum vor fi relatiile dintre oameni si ce fel de comportament vor avea, apoi despre invidia, ura, certurile, disputele,  lipsa de grija a pastorilor duhovnicesti fata de oile lor cuvantatoare si lipsa de dispozitie de a asculta a poporului fata de preoti. 7. Asadar fiecare va trai dupa voia sa proprie. Copiii vor ridica mana impotriva parintilor lor, sotia isi va preda sotul autoritatilor spre a fi omorat, iar sotul isi va trimite sotia la tribunal pentru a fi judecata. Stapanii se vor purta inuman cu robii lor (in limbaj modern, este vorba de sefi si subalterni), iar robii (subalternii si functionarii) vor arata nesupunere fata de cei ce ii conduc. Nimeni nu va mai cinsti parul alb al celor in varsta si nimanui nu ii va mai pasa de soarta celor tineri. Bisericile lui Dumnezeu vor ajunge ca niste case de rand si se va generaliza o stare de decadere la nivelul tuturor bisericilor locale. Sfintele Scripturi vor fi dispretuite si pretutindeni vor fi can­tate cantecele diavolului. Pamantul se va umple de pornografie, curvii si calcarea juramintelor facute cu diverse prilejuri. Toate acestea vor fi urmate de magii si preziceri nenumarate, care vor domina viata asa-zisilor crestini. Din randul lor se vor ridica falsii profeti si apostoli, sarlatani, oameni care ii vor strica pe ceilalti, raufacatori, mincinosi unii fata de altii, curvari, jefuitori, lacomi, barfitori, oameni plini de ura. Pastorii Bisericii vor ajunge ca lupii. Preotii vor imbratisa minciuna. Monahii vor pofti bunurile lumii. Conducatorii nu ii vor mai ajuta pe saraci pierzandu-si bunavointa si compatimirea. Judecatorii vor calca in picioare dreptatea celor in cauza si, orbiti de daruri, vor deveni nedrepti. 8. Insa ce sa mai vorbim de oameni, cand elementele neinsufletite ale naturii vor iesi din randuiala si mersul lor firesc? Vor avea loc cutremure in orase, epidemii, furtuni cu tunete si fulgere infricosatoare care vor arde case si pamanturi cultivate, vanturi si vartejuri ce vor biciui pamantul, ridicand apa marii la cote nemaivazute. Marile vor fi agitate intr-un chip nebunesc, iscandu-se o adevarata nebunie in urma pierderii vietilor omenesti. Se vor arata semne neobisnuite in soare si in luna, se va perturba mersul astrelor, vor izbucni conflicte intre popoare, se vor isca perturbari atmosferice, ploi violente cu grindina, ce vor cadea cu putere pe pamant asemenea unor bolizi. Desfasurarea iernii nu va fi dupa randuiala fireasca, fiind insotita de ingheturi neobisnuite, iar apoi de incalziri bruste ce vor perturba natura, tunete din senin, incendii imprevizibile (putem face aici o legatura cu incendiile care de o vreme incoace, in fìecare vara, nu mai dau pace bietei noastre tari). In general pe tot pamantul va stapani jalea, fara sa se intrevada de undeva vreo alinare, intrucat se va inmulti pacatul si dragostea multora se va raci, dupa cum prevesteste Domnul (Matei 24,12). In mijlocul tuturor acestora, a zapacelii si dezordinii generale, Hristos, Domnul a toate, tuna si striga cu voce puternica: aveti grija sa nu fiti inselati, caci multi vor veni in numele Meu, spunand fìecare despre sine: «eu sunt Hristos» si «ca s-a apropiat sfarsitul». Nu va lasati pacaliti ducandu-va dupa ei. Atunci cand veti auzi ca se vorbeste de razboaie si revolte nu va pierdeti curajul. Acestea vor preceda sfarsitul, insa sfarsitul nu va fi inca. In fragmentul de text ce il precede pe cel la care vom face referire, sfantul autor face o analiza a profetiei Patriarhului Iacov facuta cu putin inainte sa moara. Acolo este profetit ca Hristos va iesi din neamul lui Iuda, in timp ce Antihristul va proveni din neamul lui Dan, cel de-al saptelea fiu al lui Iacov. Iar sfantul spune in continuare: Despre Antihrist «Dupa cum se spune ca Hristos Se va naste din neamul lui Iuda, asa se spune si ca Antihristul se va naste din neamul lui Dan. Domnul si Mantuitorul nostru a fost numit leu datorita trasaturii Sale imparatesti si slavite. Intr-un chip asemanator, Sfanta Scriptura i-a dat cu anticipare numele de leu si diavolului, adica Antihristului, care va fi instrumentul diavolului datorita caracterului sau violent si ti­ranic. Diavolul amagitor vrea sa se asemene intru toate Fiului lui Dumnezeu. Leu este Hristos, leu si Antihristul. Hristos este Imparat al cerurilor si al celor de pe pamant, imparat se va face si Antihristul pes­te cele pamantesti. Mantuitorul S-a aratat ca un Miel? Ca un miel se va arata si Antihristul, desi interiorul lui va fi de lup. A primit Hristos sa fie taiat imprejur? Atunci va accepta si potrivnicul acelasi lucru. A trimis Hristos pe Apostolii Sai la toate neamurile? La fel va face si acesta, trimitand apostoli mincinosi. A adunat Hristos oile cele risipite? La fel va face si el: va aduna in acelasi chip poporul risipit al evreilor. A dat Hristos tuturor celor ce cred in El Crucea Sa cinstita si datatoare de viata? La fel va da si acesta semnul sau propriu (semnul fiarei). S-a aratat Domnul ca om? Atunci si el, in chip asemanator, va fi om (in persoana Antihristului). Si-a facut cunoscut Hristos trupul Sau ca fiind Templu, ridicandu-l din moarte dupa trei zile? Si acesta isi va ridica la Ierusalim un templu fa­cut din piatra. Toate aceste siretlicuri amagitoare se vor arata in adevarata lor lumina in cele ce urmeaza, pentru toti aceia care vor sti sa asculte cu pricepere. «Sfanta Scriptura vorbeste de doua veniri ale lui Hristos, Mantuitorul nostru. Prima, cea dupa trup, a avut loc fara sa I se aduca vreo cinstire, aratandu-Se cat se poate de smerit. Cea de a doua venire a Lui va fi intru slava, cand Se va arata din cer cu putere dumnezeiasca, inconjurat de ingeri si de toata slava cereasca. Prima Sa venire l-a avut ca inaintemergator pe Ioan Botezatorul. Cea de a doua venire, atunci cand va veni intru slava, va avea ca inaintemergatori pe Enoh, pe Ilie si pe Ioan Teologul. Ia aminte la iubirea de oameni a lui Hristos, Care se intereseaza de oameni, revarsandu-si mila asupra neamului omenesc si in acele vremuri din urma, intrucat nici atunci nu ne va lipsi de profeti. (…) Hristos ii va trimite profetii Sai ca sa ne invete, sa ne aduca la cunostinta cele trebuitoare si sa ne intoarca de la lucrarea Satanei in urma aparitiei Antihristului. Acest lucru ne este spus cu anticipare prin profetul Daniel: „Si va intari fagaduinta la multi o saptamana, si in mijlocul saptamanii va inceta jertfa si turnarea, si in Biserica (Sfanta) va fi uraciunea pustiirilor, si pana la Sfarsitul vremii nu va inceta pustiirea” (Daniel 9, 27). Saptamana la care face referire profetul inseamna cei sapte ani care se vor derula la sfarsitul veacurilor. Cei doi profeti impreuna cu Ioan vor avea la dispozitie jumatate din aceasta saptamana de ani pentru a denunta in toata lumea stapanirea Antihristului. O mie doua sute saizeci de zile vor propovadui in lume. Imbracati in haine de par, adica in hainele cernite ale durerii si pocaintei. Ei vor face minuni nemaiintalnite, cu nadejdea ca in felul acesta vor mai inmuia inima oamenilor pentru a se intoarce prin pocainta de la o viata ce va atinge culmea faradelegii si necinstirii lui Dumnezeu. „Si de va vrea cineva sa-i vatame pe ei, foc iese din gura lor si mistuie pe vrajmasii lor; si de va vrea cineva sa-i vatame pe ei, asa trebuie acela sa se omoare. Acestia au putere a inchide cerul, ca sa nu ploua ploaie in zilele prorociei lor si putere au peste ape a le intoarce in sange si a bate pamantul cu toata rana, ori de cate ori vor voi” (Apocalipsa 11, 5-6). Iar dupa ce vor propovadui toate acestea vor cadea sub lovitura de sabie a diavolului. In acest fel se va implini lucrarea marturisirii lor, dupa cum spune profetul Daniil, care a prevestit ca fiara ce va iesi din adanc se va lupta cu Enoh, cu Ilie si Ioan, biruindu-i si omorandu-i, intrucat au refuzat sa aduca slava diavolului. Refuzul lor va insemna ca se vor opune acelui corn mic vazut de Daniil in vedenia sa despre fiara (si care reprezinta un anumit imparat fioros, dur si tiranic; Sfantul Ipolit vede in acesta pe Antihrist). Acel imparat isi va inalta cornul (fruntea) cu inima cuprinsa de mandrie, adica se va inalta pe sine insusi, pentru a fi slavit ca dumnezeu, prigonindu-i pe sfinti si proferand hule la adresa lui Hristos. Sirul povestirii, continua Sfantul, m-a facut sa ajung in zilele imparatiei lui Antihrist. Trebuie insa sa vorbesc din nou despre nasterea si ridicarea lui si apoi sa merg mai departe in dezvoltarea temei noastre. Dupa cum am mentionat la inceput, Antihristul, Diavolul si fiul faradelegii incearca sa se asemene intru toate cu Mantuitorul nostru Hristos. Domnul, intrucat a vrut sa mantuiasca neamul omenesc, S-a nascut din Fecioara Maria si, avand chip de om, l-a calcat si l-a biruit pe vrajmas prin puterea dumnezeirii Sale. Antihristul se va naste pe pamant dintr-o femeie ticaloasa, pe care o va infatisa insa in chip mincinos ca, fiind fecioara. Dumnezeul nostru a venit la noi cu trup omenesc, asa cum i-a dat lui Adam si urmasilor lui, insa fara de pacat. Diavolul, chiar atunci cand ia in stapanire sau se manifesta printr-un trup, acesta ii apartine in mod indirect, intrucat nu poate aparea ca om real, purtator de trup. Cum ar putea de altfel sa poarte un trup pe care nu doar ca nu l-a creat, ci si il razboieste in fiecare zi? Dupa cum Hristos si-a ales Apostolii, asa si Antihristul isi va face o multime de ucenici, care vor fi asemenea lui in rautate si faradelege. Mai intai de toate va iubi neamul evreilor. Va face semne uimitoare si minuni insa nu adevarate, ci mincinoase si ticaloase, pentru a-i insela pe cei aseme­nea lui in lipsa de cinstire. Si va incerca, daca este posibil, sa-i indeparteze si pe cei alesi de la dragostea lui Hristos. La inceput se va arata bland, plin de dragoste, linistit, evlavios, plin de pace, urator al nedreptatii, cu sila de daruri si potrivnic idolatriei. Va spune ca ii face placere sa mediteze asupra Sfintelor Scripturi, ca ii va cinsti pe preoti, va cinsti batranetea, ca nu va accepta desfraul, curvia, ca ii este sila de adulter si nu va da atentie acuzelor (impotriva altora), nu va accep­ta juramintele, va fi iubitor de straini, prietenul celor nevoiasi si milostiv. Va face indemnuri la dragoste si nu va avea in general bogatie. Toate aceste le va face ca un viclean si prefacut, voind sa-i insele pe toti pentru a-l face imparatul lor. Cand multimile oamenilor vor vedea atatea virtuti si lucrari uimitoare, vor fi toti de acord  intr-un singur glas, sa-l declare imparat, spunandu-si intre ei: „Mai este cineva in generatia noastra atat de bun si de drept?” El va fì pretuit in special de neamul evreilor, pentru ca se asteapta sa-l vada imparat. Vor veni asadar toti la el pentru a-i spune: Toti vom asculta de tine. Toti avem incredere in tine. Te vom recunoaste ca cel mai drept de pe tot pamantul. Toti nadajduim sa ne mantuim prin tine. Prin tine am acceptat de altfel sa luam niste hotarari drepte de nezdruncinat. La inceput, insa, din viclenie, omul minciunii si faradelegii nu va accepta o astfel de slava la adresa lui. Oamenii vor insista, rugandu-l sa primeasca titlul de rege, iar el in cele din urma va accepta. Dupa aceasta insa isi va vadi mandria, cel bland va deveni iute la manie, cel care cauta dragostea se va dovedi lipsit de indurare, cei smerit la cuget va deveni mandru si inuman, cei care ura nedreptatea ii va prigoni pe cei drepti. Ridicat la demnitatea imparateasca, va face razboi. Apoi va zidi templul Ierusalimului, pe care il va termina foarte repede si il va da iudeilor. Apoi se va arata atat de mandru, incat se va inalta deasupra a toate si a tuturor si va profera hule la adresa lui Dumnezeu, crezand ticalosul despre sine ca este imparat vesnic a toata lumea, neintelegand nenorocitul ca imparatia lui va fi desfiintata repede si ca il va cuprinde focul ce ii este pregatit lui si tuturor celor cel asculta si lucreaza pentru el. Acum fiti atenti, voi, fratii mei, cei care Il iubiti  pe Dumnezeu, ce mare stramtorare va domni in zilele acelea. Va fi cum n-a mai fost niciodata de cand este  lumea si nici nu se va mai repeta. Stramtorarea aceasta va fi numai in acei ani. Atunci omul faradelegii se va aseza deasupra conducatorilor lumii si nu se va mai purta ca un om evlavios, ci va aparea tuturor si in orice imprejurare dur, naprasnic, manios, furios, cumplit, nestatornic, dezgustator, odios, respingator, fiara neimblanzita, mandru, detestabil, viclean. Se va stradui sa arunce in groapa pieirii tot neamul omenesc si isi va inmulti ticaloasele lui minuni… Iar oamenii, vazand tot ce va face el, vor fi inselati… Dupa toate acestea, cerul nu isi va mai da racoarea sa. Norii nu vor mai aduce ploaie. Pamantul va refuza sa-si dea rodul sau, marea va deveni murdara, raurile vor seca, pestii marilor vor muri, iar oamenii vor pieri de foame si sete. Tatal si fiul vor muri impreuna, tinandu-se unul pe altul in brate. La fel si mama cu fiica. Gropari nu vor exista si pamantul intreg va puti de la cadavrele aruncate ici si colo… Atunci se vor abate asupra pamantului epidemii cumplite si mortale. Vor rasuna bocete de nemangaiat, plansete si tanguiri neincetate. Oamenii ii vor ferici pe cei care au apucat sa moara inainte, spunand: deschideti mormintele si primiti-ne si pe noi, ticalosii si nenorocitii. Deschideti sicriele voastre, ca sa intram si noi, neamurile si cunoscutii vostri vrednici de mila. Ah, fericiti sunteti ca nu ati ajuns zilele acestea. Fericiti sunteti voi ca nu ati patimit aceste chinuri, ca nu ati trait viata noastra plina de durere, nici nu ati trecut prin epidemiile acestea ucigatoare si fara putinta de alinare care ne biciuiesc fara mila si nici prin nevoile infricosatoare ce ne stramtoreaza sufletele. Apoi ticalosul isi va trimite solii in fiecare tinut, chemand lumea sa i se inchine, promitandu-le ca le va da grau, vin si multa bogatie. Toti vor merge la el datorita foametei si i se vor inchina. Atunci acela ii va insemna pe mana dreapta si pe frunte, pentru ca nimeni sa nu isi mai faca cinstita Cruce cu mana dreapta la frunte, fiind legata astfel de semnul fìarei pus pe ea. Practic, din acel moment al primirii semnului, nu vei mai putea face cruce pe nici o parte a trupului, caci el va apartine cu totul inselatorului. Un astfel de om va fi rob si sclav al aceluia, pentru el nemaifiind cu putinta pocainta. Cel ce va primi semnul se va da pe sine pieirii, rupandu-se si de Dumnezeu, si de oameni. Inselatorul va oferi in schimb ceva alimente drept rasplata pentru primirea pecetii sale ticaloase si dezgustatoare. Pecetea ticalosului de pe mana dreapta si frunte va fi numarul 666. Cred, insa nu stiu cu siguranta, intrucat in spatele numarului 666 se pot afla multe nume, ca pecetea aceasta va insemna APNOYME (Se translitereaza din greaca ARNOYMAI si se citeste ARNUME. In greaca, verbul αρυ-oύπαι (arnume) are sensul de a nega, refuza, a te lepada [n.tr.] ) (ARNUME), fìind echivalentul numarului 666. (Fiecarei litere ii corespunde o cifra A=l, P=100, N=50, O=70, Y=400, M=40, E=5. Suma lor face 666). Acest nume constituie doar o presupunere, avand in vedere ca la inceput, in timpul prigoanelor, vrajmasul, prin slugile lui din randul idolatrilor, le adresa martirilor lui Hristos acest indemn: Leapada-te de Dumnezeul tau rastignit! Un astfel de lucru se va petrece si cu pecetea uratorului binelui. Semnificatia lui va fi in realitate ARNUME (ma lepad, il tagaduiesc, refuz) pe Facatorul cerului si al pamantului. Ma lepad de botez. Refuz sa mai aduc slava lui Dumnezeu, devin adept al tau (al Satanei) si in tine cred. Acest fapt al tagaduirii va fi prorocit de profetii Enoh si Iliecare vor spune: Sa nu va lasati convinsi de cel ce va veni sub chip de prieten, intrucat el este vrajmasul, potrivnicul stricatorul celor bune, adica fiul pierzarii. El nu vrea decat sa va insele. Pentru refuzul vostru va va omori injunghiindu-va cu sabia lui. Luati aminte si fiti atenti la inselaciunea vrajmasului. Bagati de seama, asadar, la felul in care unelteste ticalosul, ca sa intunece pentru totdeauna mintea omului. Antihristul va incerca sa-i arate pe demoni ingeri de lumina, fiind scosi la iveala armate intregi de demoni. El va arata cum chipurile se inalta singure la cer, in sunet puternic de trambite, in ovatii si nemaiauzite cantari. Mostenitorul intunericului se va arata stralucitor ca o lumina. El va porunci demonilor ce vor lua chip de ingeri sa duca la indeplinire cu cutremur voia sa. Va trimite in munti, in pesteri si in gaurile pamantului cete de demoni sa-i caute pe cei care au evitat sa i se inchine si s-au ascuns acolo. Pe acestia ii vor aduce in fata lui spre inchinare. Pe cei care se vor lasa convinsi ii va pecetlui cu pecetea sa, iar pe cei ce vor refuza sa se inchine, ii va omora, supunandu-i unor pedepse neinchipuit de aspre, la chinuri infricosatoare prin felurite metode. Tot ce se va petrece atunci va fi cum n-a mai fost vreodata, cum nu s-a mai auzit si nu s-a mai vazut de cand e lumea. Fericiti cei care il vor birui pe tiran. Vor fi mai slaviti si mai mari decat cei dintai martiri. Se vor arata mai mari decat ei. Intaii martirii i-au biruit pe aghiotantii diavolului. De ce laude nu vor fi vrednici si ce cununi de mare pret nu vor primi de la Imparatul Hristos martirii de la sfarsit, ce se vor lupta cu diavolul insusi, adica cu Antihristul, fiul pierzarii? Haideti sa ne intoarcem la sirul povestirii noastre. Cand oamenii de atunci vor lua pecetea, insa nu vor afla hrana si apa fagaduita, vor veni la Antihrist si ii vor zice plini de durere: „Da-ne sa mancam si sa bem ceva, intrucat ne sfarsim in tot felul de nevoi. Porunceste cerului sa dea ploaie. Indeparteaza de la noi fiarele ce ne ucid…” Atunci, ticalosul, plin de toata neomenia, batjocorindu-i si ironizandu-i, le va zice: „Cerul nu vrea sa dea ploaie. Pamantul nu vrea sa-si dea roadele sale. De unde sa va dau eu mancare?” Atunci, auzind cuvintele ticalosului acestuia, oamenii grozav de saraciti vor intelege ca au de a face cu vicleanul diavol. Vor plange cu durere si vaiet, isi vor lovi capetele, isi vor smulge parul din cap, isi vor zgaria fata cu unghiile si vor spune unul catre altul : Vai, ce nenorocire a venit peste noi! Ce lucru cumplit am putut sa facem! La ce schimb ticalos ne-am angajat! Cat de mare a fost caderea noastra! Cum am fost inselati de inselatorul, indreptandu-ne spre el? Cum in timp ce ascultam Scripturile, nu am vrut sa le intelegem?” Atunci, cei ce vor fi legati de cele lumesti si robiti de poftele veacului acestuia pacatos, ale acestei vieti trecatoare, vor fi dusi la diavolul si vor fi pecetluiti. Cei care asculta insa Sfintele Scripturi, tinandu-le in mainile lor spre cercetare si bagandu-le bine in mintea lor, acestia vor scapa de inselare. Vor intele­ge uneltirile Antihristului si trufia inselaciunii lui si se vor ascunde in munti si in gaurile pamantului, unde, cu lacrimi si cu inima zdrobia vor cauta pe Domnul Cel iubitor de oameni, singurul Care ii va putea scoate din cursele demonilor. Domnul ii va scapa pe cei credinciosi de smintelile cele cumplite ale Antihristului acoperindu-i in mod nevazut cu dreapta Sa cea ocrotitoare pe cei care vor nadajdui si vor cere dupa cuviinta mila Lui. Vezi, frate, ce post si rugaciuni vor face atunci sfintii, adica crestinii credinciosi? Baga de seama ce vremuri si zile aspre ii asteapta pe cei ramasi in orase si sate. Atunci oamenii vor merge de la rasarit la apus si de la apus la rasarit si vor plange cu glas mare. Ziua vor astepta venirea noptii pentru a se odihni, iar noaptea, din pricina cutremurelor si furtunilor ori a altor incercari, isi vor dori sa aiba macar putin parte de lumina zilei, infricosati de moartea cumplita ce le va da tarcoale. Atunci intreg pamantul va fi in doliu, marea va fi in doliu, vazduhul va fi in doliu. Vor fi In doliu animalele si pasarile salbatice. Vor fi in do­liu muntii si inaltimile, campiile si copacii, tot neamul omenesc va fi in doliu, intrucat toti s-au indepartat de Dumnezeul Cel sfant si l-au crezut pe inselator, primind pecetea ticalosului si luptatorului impotri­va lui Dumnezeu in locul Crucii datatoare de viata a Mantuitorului. Si bisericile vor fi in doliu, cu jale adanca, intru-cat nu va mai avea loc Sfanta Euharistie, nici nu se vor mai aduce tamaieri si slujba placuta lui Dumnezeu. Cele sfinte ale Bisericii vor fi tratate fara cinstirea si frica cuvenita, dupa cum spune si psalmistul, precum sunt cele vandute la tejghelele improvizate pentru fructe si legume ce sunt purtate dintr-un loc in altul. Sfantul Trup si Sange al lui Hristos nu se va mai prefa­ce in cadrul Tainei Sfintei Euharistii. Sfanta Liturghie si cantarea bisericeasca va inceta. Nu va mai avea loc citirea Scripturilor. Asupra oamenilor va stapani asadar intunericul, rasunand bocete prelungi; un «vai» se va auzi din gura tuturor. Atunci vor arunca argintul si aurul pe drumuri si in piete si nimeni nu va alerga sa il adune, privindu-l cu dispret. Toti vor incerca sa scape de chinurile la care ii va supune vrajmasul diavol, insa nu vor putea, din pricina semnului de pe trupul lor (pecetii lui), care ii va vadi in orice loc. Din afara vor fi inconjurati asadar de teroare si infricosari de tot felul, iar din interior, tot de frica si groaza, ziua si noaptea. In piete si in case vor fi cadavre si va domni foametea si setea. Pretutindeni se va auzi planset si vaiet… Atunci insa, Dumnezeu Cel indurat, plin de iubire de oameni, nu va lasa fara mangaiere sarmanul neam omenesc. Acele zile ale celor trei ani si jumatate vor fi scurtate, fiind desfiintata in final imparatia Antihristului celui inselator. Totul se va petrece atat de repede, cat ai clipi din ochi. Chipul acestei lumi de astazi va dispare si va fi desfiintata stapanirea oamenilor, cele vazute astazi de noi pierind dintr-o data. Dupa ce vor avea loc toate acestea pomenite iar saptamana anilor se va injumatati, aratandu-si «uraciunea pustiirii», adica nelegiuirea antihristica de care vorbeste profetul Daniil, si dupa ce inaintemergatorii Domnului isi vor fi implinit misiunea, apropiindu-se deja sfarsitul lumii, ce va mai fi atunci de asteptat decat venirea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel in Care ne-am pus nadejdea? Acesta ii va judeca pe toti cu dreptate, dup ce va avea loc mai intai invierea tuturor…Atunci va fi adus inaintea Lui fiul pierzarii, impreuna cu slujitorii lui, pentru a fi dati pedepsei vesnice din intunericul cel mai din afara…» Acestea sunt cuvintele Sfantului Ipolit, rostite intr-un fel in care si cei mai simpli dintre noi sa le poata intelege. Sa punem in sufletul si mintea noastra cele auzite si sa incercam sa vietuim cum se cuvine, pentru a fi socotiti si noi impreuna cu acei fericiti de care vor­beste Apostolul «ca petrecerea noastra in ceruri este, de unde si pe Mantuitorul asteptam, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Care va schimba chipul trupului smereniei noas­tre, ca sa se faca in chipul trupului slavei Lui…». (Filipeni 3,20-21). Asa vad crestinii adevarati cele viitoare si in loc sa fìe cuprinsi de teama, infricosare, lasitate, deznadejde si lipsa de speranta, traiesc cu bucurie, nadejde, pace si cu o dulce asteptare plina de speranta. Traiesc cu nadejdea de care vorbeste gura sfanta a marelui si dumnezeiescului Apostol Pavel, atunci cand zice ca «nu rusineaza» (Romani 5,5) niciodata pe cei care o au”. (in: Arhimandrit Evsevios Vittis, Talcuiri la Apocalipsa, Ed. Egumenita, vol. III) *** O alta versiune a pasajului legat de pecetluire din cadrul aceleiasi proorocii a Sfantului Ierarh si Mucenic Ipolit: “Atunci se vor duce toţi către dânsul (Antihrist) şi-i vor zice: am auzit că eşti mare împărat şi veseleşti pe toţi slujitorii tăi, pentru aceasta am venit, ca să ne închinăm ţie, spre a ne hrăni, că pierim de foame. Atunci le va zice înşelătorul: veniţi să vă punem pecetea (666) pe mâna dreaptă şi pe frunte şi vă voi da oricâte voiţi. Pentru aceasta va pecetlui dreapta omului, ca să nu mai poată face cu mâna semnul cinstitei Cruci şi să fie al lui desăvârşit. Se vede că numai cu câte o literă are să fie însemnată în pecetea lui antihrist pentru fiecare cuvânt, care va fi zis al lepădării de Dumnezeu. Iar aceia, necunoscând înşelăciunea lui, vor sta ca să-i pecetluiască pe mâna dreaptă şi pe frunte. Iar pecetea lui va avea numărul 666, după mărturisirea Sfântului Ioan Evanghelistul. Şi îi va face pe cei mari şi pe cei mici bogaţi, va slobozi pe cei ce sunt în robie, ca pe mulţi să-i amăgească, şi nimeni nu va putea să vândă, sau să cumpere, fară numai aceia care vor avea semnul şi numărul fiarei sau numărul numelui fiarei. «Aici este înţelepciunea. Cel ce are minte, socotească numărul fiarei; că nume de om este şi numărul ei este 666». Iar înţelesul peceţii va fi aşa: Mă lepăd de Făcătorul cerului şi al pământului, mă lepăd de Sfântul Botez, mă lepăd de a sluji lui Hristos şi mă fac rob al tău; mă lepăd de împărăţia cerului şi iubesc muncile cele veşnice; mă lepăd de Sfânta Cruce şi primesc pecetea ta. Acestea vor fi scrise în pecetea înşelătorului antihrist. Care nu va voi să primească pecetea lui, va primi moartea din mâinile lui. «Fericit va fi cel ce va răbda în acea vreme, căci se va mântui şi cu mucenicii cei mari va fi», după cum zice Domnul, în Evanghelia de la Matei: «Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui». Şi Sfântul Ioan Evanghelistul zice în Evanghelia sa: «Unii ca aceia mari se vor chema». După acestea, antihrist va preface pe diavoli în chip de îngeri străluciţi şi mulţime multă de draci va pune ca să-l laude şi să-l slăvească, zicând: «Mare este împăratul vremii de acum, mare este stăpânirea şi domnia lui, cine este dumnezeu şi cine este domn afară de acesta? Acesta este dumnezeu. Veniţi de vă închinaţi lui, veniţi de credeţi lui!» Pentru aceasta ne porunceşte Domnul în Sfânta Evanghelie de la Matei, zicând: «Căutaţi să nu vă înşele cineva pe voi». Şi atâta se va mândri înşelătorul, că va face multe feluri de năluciri cu vrăji şi cu farmece şi se va arăta prefacându-se că se suie la cer şi-l vor lua dracii şi-l vor purta prin văzduh. Apoi va face, cu năluciri, că omoară şi înviază, făcând pe slujitorii lui a face cele poruncite cu multă frică şi cutremur. Atunci va trimite prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului pe dracii lui, spre a căuta pe cei fugiţi şi ascunşi de frica lui, cei care nu au voit să se pecetluiască. Şi dacă vor veni pentru a se pecetlui, bine, iar de nu, cu atâtea pedepse îi va munci, de care nu s-au mai pomenit şi nici nu s-au mai auzit în veac. Căci cu aşa de cumplite munci îi va munci, încât numai de s-ar gândi cineva la ele, cu totul s-ar înfricoşa şi cutremura. Fericiţi vor fi aceia, care vor birui pe nelegiuitul antihrist, că aceşti mucenici se vor cinsti cu mult mai mult decât cei dintâi mucenici. Pentru că cei mai dinainte mucenici au biruit pe slujitorii lui antihrist (oameni), iar aceştia îl vor birui pe însuşi antihrist (Satana). Atunci toţi, care se vor arăta slujitori râvnitori ai lui Hristos, se vor cinsti şi se vor încununa de înseşi mâinile lui Hristos, Dumnezeu Atotţiitorul. Din: Monahul Zosima Pascal, Sfârşitul omului, Editura Credinţa Strămoşească, 1998, pp. 111-113.
  https://www.aparatorul.md/in-vremurile-de-pe-urma-nimeni-nu-va-mai-cinsti-parul-alb-al-celor-in-varsta-si-nimanui-nu-ii-va-mai-pasa-de-soarta-celor-tineri/

Reclame

Mitropolitul Ieremia de Gortina: „Trăim în vremurile premergătoare fiarei din Apocalipsă”

Mitropolitul Ieremia de Gortina:

„Trăim în vremurile premergătoare fiarei din Apocalipsă”

Autor: Sfânta Mitropolie de Gortina Marți, 10 octombrie 2017
Iubiții mei creștini din Sfânta Mitropolie de Gortina și Megalopole,
Mi-e rușine ca elen și sunt indignat ca ierarh al poporului evlavios și desigur eroic al Arcadiei și sufăr ca fiu de erou din Munții Albaniei, deoarece în slăvita și sfințita noastră patrie, Elada, a fost votată  deja o lege despre schimbarea de sex, o lege a destrăbălării și rușinii.

Ne-am luptat cât am putut, am strigat, am răgușit strigând, dar nimic nu s-a întâmplat. Însă poporul nostru, în ciuda păcatelor sale, este pur și nobil și îi e silă de depravare și imoralitate.
Așadar, cum conducătorii noștri vin și impun o lege murdară, din moment ce poporul nostru și-a declarat aversiunea față de aceasta? Nu este acest lucru dictatură?
Pentru o astfel de lege, lege care ofensează personalitatea înaltă a omului și însăși natura sa, ar trebui să aibă loc un referendum.
Și din referendumul acesta se va vedea moralitatea cetățenilor eleni, cărora acum anumiţi şefuleţi le-au impus arbitrar o lege josnică.
Răul, creștinii mei, s-a produs, legea a fost votată și cu astfel de legi se pare că și statul elen se alătură și el depravării altor națiuni.
Așa se pare, dar nu va fi așa. Deoarece noi, aici, cei din Arcadia, dar și aproape toți patrioții noștri eleni, vom merge ca creștini pe calea pe care ne-a trasat-o Hristos cu Sfânta Sa Evanghelie.
Și vom merge încă și cu moravurile, cu care s-a mărit și s-a slăvit neamul nostru.
De aceea, nu doar că nu va fi aplicată legea aceasta în colțul binecuvântat al Arcadiei noastre și în întreaga noastră patrie, dar noi, preoții voștri, și voi toți vom continua împreună să strigăm și să protestăm și să ne revoltăm împotriva acestei legi deja existente.
Și eu, episcopul vostru, creștinii mei, voi rămâne credincios promisiunii pe care v-am făcut-o că nu voi da cinstea cuvenită conducătorului politic celor care au votat legea și care vor vizita regiunea noastră.
Suntem, frații mei, în vremurile în care păcatul este în stadiul lui avansat și a fost ridicat pe tron și guvernează.
Să nu ne mire, așadar, fenomenul satanic că a fost votată de către guvernanți legea despre schimbarea de sex. Se întâmplă ceea ce îmi spun bunicii și bunicile din țara noastră, că suntem în vremurile Antihristului.
Da, trăim, dacă nu exact în vremurile Antihristului, trăim în vremurile premergătoare fiarei din cartea Apocalipsei, cea cu zece coarne și cu șapte capete. Dar să nu vă temeți, creștini!
Însăși Apocalipsa ne spune că biruința în luptă nu o va avea fiara cea cu șapte capete, ci Mielul, Domnul nostru Iisus Hristos și Sfânta Lui Biserică.
Așadar, noi să fim statornici în credința noastră și în iubirea noastră față de Iisus Hristos, față de „Paraclisele” noastre și față de „Acatistele” către Preasfânta Stăpâna noastră și în cultul nostru faţă de toţi sfinţii.
Lasă, creștine, lumea cu legile ei murdare şi decretele ei nelegiuite. Cât priveşte pe cei care au votat legea acestea despre schimbarea de sex, despre care vorbim, eu, ca episcop al acestei regiuni le spun „să le fie ruşine” şi „ruşine lor”! De multe ori ruşine lor!….
Dar, pentru că la urma urmelor „i-a mâncat” să o voteze, să o aplice ei înşişi cei dintâi în familia lor şi asupra propriilor lor copii! Noi, creştini eleni, în propria noastră familie care se numeşte Elada nu o vom aplica.

Cu cinste şi iubire faţă de toţi,
† Mitropolitul Ieremia de Gortina şi Megalopole
traducere http://acvila30.ro ; sursa greek: https://www.imgortmeg.gr

Invitație la cina macabră – Comentariu la Apocalipsa de Savvas Agouridis

Invitatie la cina macabra
Din pricina armamentului ceresc al lui Mesia nu mai este necesară descrierea luptei. Nimicirea oastei adversarului este sugerată, chiar înainte de începerea luptei, de „glasul puternic” al îngerului care „stă” în soare sau lângă soare (este vorba de îngerul din 18, 1) şi care cheamă păsările care consumă cadavre şi care zboară spre înaltul cerului să se adune la cina pe care le-a pregătit-o Dumnezeu din trupurile „împăraţilor, ale căpeteniilor de oşti şi ale celor puternici, ale cailor şi călăreţilor”, în plus, „trupurile” fie ale celor liberi fie ale sclavilor, fie că aparţin unei clase sociale mai mari fie mai mici. Evident, această cină este prezentată în contrast cu cina nunţii pe care o oferă Mielul celor drepţi (19, 9). Toate categoriile de oameni din dezastrul înfăţişat în cap. 6, 15 (în afară de cei mai mici şi mai mari) sunt reprezentate şi aici. Felul acesta de moarte, prin a fi mâncaţi de păsări, este cel mai înjositor din cele câte există. Şi această imagine este luată de la proorocul Iezechil 39, 4, 17-20, unde avem războiul împotriva lui Gog. Profetul Ioan insistă asupra următorului fapt: Toate profeţiile îşi găsesc împlinirea la sfârşitul timpurilor. Altfel, de ce ar fi fost scrise? Ioan le adună pe toate! „Cădea-vei (…) tu şi toate oştirile tale şi popoarele cele ce sunt cu tine; şi te voi da spre mâncare la tot felul de păsări de pradă şi fiarelor câmpului… spune la tot felul de păsări şi tuturor fiarelor câmpului; adunaţi-vă şi mergeţi … la jertfa Mea, pe care o voi înjunghia Eu pentru voi, la jertfa cea mare din munţii Israelului, şi veţi mânca acolo carne şi veţi bea sânge… şi veţi mânca grăsimi până vă veţi sătura… şi vă veţi sătura la masa mea de cai şi de călăreţi, de războinici şi de tot felul de ostaşi”.

Este vorba despre lupta de la Armaghedon, pentru care Ioan îl pregăteşte pe cititor prin relatarea adunării împăraţilor în jurul fiarei şi al profetului mincinos în cap. 16, 13-14. Unii exegeţi, în ciuda cunoaşterii foarte avansate a literaturii şi istoriei despre epoca lui Hristos, chiar în spaţiul eshatologiei şi apocalipsei iudaice, nu numai în Evul Mediu ci şi astăzi, susţin că războiul eshatologic este lupta întrupării sau a răstignirii lui Hristos împotriva demonilor, sau că este vorba despre lupta duhovnicească a credincioşilor împotriva demonilor, sau încearcă să găsească în istoria Bisericii realizări duhovniceşti deosebite care l-au pus pe fugă pe antihrist. În felul acesta s-a încercat să se interpreteze sabia ascuţită care iese din gura lui Mesia, condamnarea fiarelor şi a oştirilor lor cel puţin ca un semn al limitării răului în lume, limitare care a fost reuşită prin activitatea Bisericii. Astfel de metafore şi alegorii sunt însă complet străine pentru Ioan. Amintim ceea ce am spus în alt context: ca un autentic semit, Ioan este predispus spre exagerări. Şi atunci când este vorba de distrugerea lumii vechi şi a puterii lumeşti are totdeauna în vedere strălucirea de neînchipuit a lumii noi, a pământului celui nou şi a sălăşluirii lui Dumnezeu între oameni. Astfel, fără ezitare, el foloseşte imagini din Vechiul Testament care conduc la o asemenea concluzie.

Ne referim aici la exegeţii medievali ai Apocalipsei nu pentru că ei întâmpină greutăţi de netrecut atunci când ajung la explicarea ultimelor capitole ale cărţii. Ei recurg continuu la metaforă şi la alegorie, deşi acestea nu au fost nici o clipă în intenţia lui Ioan. Vom cita numai câteva exemple:
a. Ce înţelegem prin a mânca „trupurile împăraţilor”? „Mâncare numeşte răsplata în funcţie de valoarea celor adeverite … Iar trupurile împăraţilor şi conducătorilor de oşti … acestea numesc cele ce deţine pătimaş … considerând că numai acestea constituie ipostasul firii umane…”
b. „Fiara” nu este o figură satanică eshatologică, ci diavolul în general, iar înfrângerea eshatologică şi prinderea lui sunt raportate nu la sfârşitul lumii vechi şi inaugurarea celei noi, ci la pătimirea şi jertfa pe cruce a Mântuitorului Hristos: aici se vorbeşte despre nimicirea diavolului cea săvârşită prin pătimirea Stăpânului, în care Hristos Dumnezeul nostru s-a arătat mai puternic decât cel care ne legase pe noi şi ne-a eliberat…”
c. Cei o mie de ani ai împărăţiei martirilor nu sunt înţeleşi ca o nouă interpretare de către Ioan a vechii tradiţii despre cei o mie de ani, ci interpretaţi metaforic şi arbitrar: „O mie de ani, fie de la Parusia lui Hristos până la venirea lui antihrist, fie de zece ori o sută, fie altfel, nu ne este dat nouă să cunoaştem cu exactitate, căci nimeni dintre muritori nu poate să cunoască timpurile sau vremurile pe care le-a pus Tatăl cu puterea Sa proprie. O mie, nu cei alcătuiţi din numărul o sută de zece ori, ci pentru că numărul zece este primul număr desăvârşit alcătuit dintr-o monadă, apoi iarăşi de zece ori alcătuieşte o sută; acesta, înmulţit de zece ori, face o mie, din desăvârşit în mai desăvârşit urcând.”
d. Ce este pecetea lui Hristos sau a fiarei? Răspunsul nu are din nou nici o legătură cu istoria. „Pecetea, semn zice. Precum şi peste Hristos se spune «s-a însemnat lumina feţei Tale peste noi, Doamne», precum acolo lumina peste faţă este semn al celor iubitori de Dumnezeu, la fel în ceea ce-i priveşte pe necredincioşi, au fost însemnaţi pe frunţile lor cu semnul neruşinării…”
Cele spuse despre Armaghedon mai sus ne dau prilejul să spunem că în tradiţia monastică a Răsăritului şi a Apusului capitolul despre lupta eshatologică finală nu a fost interpretat istoric şi comunitar; această luptă a fost considerată ceva ce are legătură cu lupta monahului împotriva patimilor, un fel de Război Nevăzut, foarte cunoscut în literatura monahală.
„Cuvântul” semiţilor antici – foarte cunoscut din Vechiul Testament – devine în gura lui Mesia „sabie” care îi nimiceşte fulgerător pe duşmani (vezi înţelepciunea lui Solomon 17, 24: „Cuvântul gurii sale nimiceşte popoarele cele fără de lege”; vezi şi II Tes. 2, 8). În aceste condiţii, este uşor de înţeles cum armatele medievale erau socotite ca solidare din punct de vedere moral cu lucrarea lui Mesia.
În timpul acestei lupte au fost prinşi cei doi protagonişti, fiara şi profetul mincinos, ultimul fiind organul de propagandă al celui dintâi, cărora tradiţia eshatologică şi Ioan le rezervă nu soarta împăraţilor, a conducătorilor de oşti şi a celorlalţi, ci o pedeapsă specială. Aceştia „sunt aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde pucioasă”. Despre aceasta vezi I Enoh 54, 1; II Enoh 10, precum şi informaţiile privind „gheena” în Noul Testament. Valea aflată în partea de sud-vest a Ierusalimului (Gehinnon), unde în timpul regelui Manase erau jertfiţi oameni (IV Regi 16, 3; 23,10; Ieremia 7, 31) iar în epoca Noului Testament erau arse resturile menajere ale oraşului, fapt pentru care focul nu se stingea niciodată. De aceea locul acela simboliza focul iadului, care în imaginea noastră este prezentat ca un iezer de foc. Acestora li se vor adăuga mai târziu, la Judecata din urmă, cei care, dintre morţi şi vii, vor fi condamnaţi (20, 14-15) împreună cu Moartea şi cu Iadul, care apar personificate. Toţi oamenii care sunt condamnaţi în Apocalipsă (timizii, desfrânaţii, idolatrii etc.) vor fi aruncaţi în iezerul de foc. La durerea provocată de foc se adaugă mirosul urât provocat de pucioasă. În timp ce cei doi conducători implicaţi în războiul eshatologic vor avea această soartă, ceilalţi vor fi ucişi de sabia ascuţită care iese din gura lui Mesia şi se vor sătura toate păsările din trupurile lor, după făgăduinţa îngerului.
Avem aici o imagine despre Judecată paralelă cu cea despre Judecata din urmă, la cea de a doua venire a lui Hristos. Şi aici Ioan corelează imagini diferite pe care le găseşte în tradiţie, armonizându-le şi aşezându-le într-o anume rânduială. Toate aceste tradiţii conduc la aceeaşi concluzie: adevărul şi dreptatea vor triumfa la sfârşit, din moment ce lumea este făcută pentru un viitor mai bun. Tot ceea ce se împotriveşte acestui ţel final al lumii va fi distrus. Astfel, în contextul de faţă, Ioan corelează tradiţia despre o împărăţie de o mie de ani a lui Mesia (aici numai împreună cu martirii) cu tradiţia mai generală despre împărăţia lui Dumnezeu care se va instaura la eshaton (împărăţia Iui Dumnezeu cu Hristos şi cu toţi drepţii). În legătură cu tradiţia despre împărăţia lui Dumnezeu, este nevoie de comentarii mai amănunţite atât din Vechiul cât şi din Noul Testament.
Împărăţia era aşteptată să vină în Palestina, fără a aduce cu sine schimbări radicale în natura creată a lumii (Isaia 11, 10-16; 65, 20-25) Mai târziu însă, sub influenţa învăţăturii despre înviere şi a unor concepţii dualiste, precum şi sub presiunea unei experienţe istorice amare, s-au impus concepţii mai puţin materialiste şi naţionaliste, dar niciodată concepţii întru totul transcendentale şi spiritualiste. S-a făcut simţită nevoia intervenţiei puterii care transcende limitele greşelii umane, ale ignoranţei, ale păcatului sau ale stricăciunii. Despre împărăţia lui Mesia există o gamă foarte largă de interpretări. Aici este suficient să ne referim la o tradiţie, foarte caracteristică de altfel, despre o împărăţie mesianică temporară (II Regi 73,1, 2, 7; 74,1), o împărăţie temporară pe pământ, care este urmată de Judecata finală (I Enoh 91-104), uneori după distrugerea Romei (IV Ezdra 12, 34), cu o durată de 400 de ani (op. cit. 7, 28). Epistola lui Barnaba aşteaptă, după o grupare de şase mii de ani, o perioadă de linişte mondială de o mie de ani; în versiunea slavă a cărţii lui Enoh, după săptămâna celor o mie de ani, urmează o a opta. Este evident interesul lui Ioan de a corela în cap. 20,4 aceste două tradiţii diferite.
Savvas Agouridis
Comentariu la Apocalipsa, Editura Bizantina
http://www.crestinortodox.ro/