IATA, MAMA NOASTRA! – IPS Iustinian Chira despre MAICA DOMNULUI

wp-image--110484267

Maica Domnului – mama tuturor timpurilor
Fecioara Maria a primit numele de „Maica Domnului”, de la Duhul Sfânt, prin gura Elisabetei, după cum ne spune Scriptura (Lc.1, 43). Acesta e numele ei adevărat, numele cel mai frumos şi mai minunat, numele unic, pe care numai ea l-a purtat.

wp-image--256085164

             „Iată mama ta!” 

Ce dar nepreţuit ne face Hristos prin aceste cuvinte! Mântuitorul nostru ne lasă tot ce avea mai scump pe lume: ne lasă pe Maica Sa, făcând din toţi fiii Evei, copiii Mariei, din fiii pierzării şi ai morţii, fii ai vieţii şi ai fericirii.

Maica Domnului este mama tuturor timpurilor”– acest cuvânt nu trebuie uitat!

Natura întreagă o preamăreşte pe ea, care este desăvârşirea şi împlinirea tuturor. Pentru flori, ea este trandafirul cel ales […] Pentru păsări, Maica Domnului este turtureaua cea aurită, porumbiţa cea nevinovată, privighetoarea cea cu dulce glas […] Pentru animale, Maica Domnului este mieluşeaua din care S-a născut Mielul cel Dumnezeiesc. Pentru preafrumoasele stele, Maica Domnului este luceafărul dimineţii, care prevesteşte răsăritul Soarelui vieţii, Hristos.
*
Maica Domnului este zidul de care se sfărâmă toate valurile pe care Satana le stârneşte împotriva planurilor lui Dumnezeu, împotriva lucrărilor lui Dumnezeu, împotriva Bisericii lui Hristos, împotriva tuturor fiilor Împărăţiei lui Dumnezeu.
*
În cinstea ei s-au scris cele mai frumoase cântări. Cu numele ei s-au mângâiat toţi cei ce se aflau în mari dureri şi necazuri. Martiri şi cuvioşi, bărbaţi luminaţi şi sfinte femei, tineri şi fecioare, copii şi bătrâni – toţi creştinii care aveau inimă curată, au trăit cu numele ei pe buze, întotdeauna.
*
Iisus Hristos, în marea Sa iubire de oameni, ne-a oferit, ca pe un dar ceresc, pe Mama Sa, ca să ne fie tuturor mamă bună, mamă care nu îmbătrâneşte, mamă care nu moare, mamă care nu ne părăseşte […] Mai puternică decât rugăciunea tuturor îngerilor, drepţilor şi sfinţilor este rugăciunea Maicii Domnului…
*
Când nu îndrăznesc să-şi ridice ochii spre dreptul Judecător, creştinii îşi îndreaptă privirile şi glasul, cu încredere şi umilinţă, către Maica Domnului, aşa cum şi-au îndreptat glasul şi cei de la nunta din Cana Galileii, ce erau gata să cadă în mare ruşine […] Maica Domnului niciodată nu rămâne nepăsătoare, ci, pe toţi cei care îi cer ajutor şi izbăvire, îi apără de ruşine şi de necazuri, de osânda şi de ispita cea rea.
wp-image-653420487
Din cartea Cuvintele Părintelui. Un ghid al frumuseţii lăuntrice, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009 sursa: Ramura inflorita

                        ***

           ADORMIREA Maicii Domnului

Dacă viaţa Maicii Domnului a fost sfânta, moartea ei a fost dumnezeiască. Moartea Maicii Domnului n-a fost moarte, ci o adormire lină.
Ceea ce a născut pe “Domnul vieţii” n-a fost cutremurata de umbrele morţii, pentru ca dincolo de acestea, vedea cum Hristos, Fiul ei o aştepta plin de lumină si bucurie, spre a o aşeza la dreapta Sa, după cuvântul psalmistului, ce zice: “Stătut-a Impărăteasa de-a dreapta Ta, imbrăcată in haină prea aurită si înfrumuseţată”(Ps. 44,11)Intr-un amurg, Arhanghelul Gavriil din nou este trimis către “Cea plina de dar”, ca să-i aducă veste îmbucurătoare, ca peste trei zile va fi chemata la Fiul ei. Inima de mama tresari de bucurie la aceasta veste.
Odată cu vestea adusă, arhanghelul ii dădu o stâlpare de finic strălucitoare, zicându-i:
“Prea Sfânta Stăpâna, Maica Domnului si Dumnezeului nostru Hristos, pregăteşte-te, ca, iată, Fiul tău va veni înconjurat de cetele îngereşti, ca pe tine, care in braţe L-ai purtat, la ceruri sa te ridice. Bucura-te, ca de acum vei petrece de-a pururi intru Imparatia Fiului tău. Pe tine moartea nu te va stăpâni. Preacuratul tău trup nu va fi dat hrana viermilor, ci va fi preaslăvit cu şederea de-a dreapta lui Hristos. De acolo te vei ruga întruna, pentru tot neamul omenesc. Tu vei fi de acum maica orfanilor, ocrotirea văduvelor, povăţuitoarea fecioarelor, bucuria scârbiţilor si limanul înviforaţilor”.
Ridicându-se atunci Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu se duse in Muntele Măslinilor si căzu in genunchi, acolo de unde Fiul sau se inaltase la ceruri, isi ridica mâinile, rugându-se:
“Fiul meu prea iubit, care te-ai pogarat din cer si te-ai întrupat din mine, ia-mă cu Tine. Ajunge-mi străinătatea, ajunge-mi despărţirea de Tine. Zis-ai ca unde vei fi Tu acolo va fi si cel ce-Ti va sluji Ţie. Aşadar unde eşti Tu, Fiul meu prea iubit, acolo mă învredniceşte sa fiu si eu; ca inima mea e arsa de dorul Tău.”
Si spune o veche istorie ca atunci când Maica Domnului se ruga, minunat lucru se făcea: codrul suspina adânc, iar copacii se plecau cu vârfurile la pamant, de cate ori Prea Curata se închina.
Pogorându-se apoi Fecioara din munte, se duse la casa sa, unde Apostolul Ioan si Petru o aşteptau, învăţând noroadele.
La împlinirea celor trei zile vestite de înger, un nor cuprinse pe toţi apostolii ce erau răspândiţi la propovăduirea Evangheliei si de la margini ii aduna dintr-o data in sătucul Ghetsimani, la casa Sfântului Apostol Ioan, unde era Maica Domnului.
Era printre ei si Pavel, alesul lui Hristos, dimpreună cu Timotei, iubitul lui fiu. Era si Ierotei cel minunat, cu Dionisie Areopagitul si toţi cei şaptezeci de ucenici ai Domnului.
Puterea Duhului Sfânt ii strânsese, ca sa fie de fata la plecarea Maicii Domnului. Singur Toma lipsea si acum ca si la arătarea Domnului Hristos după înviere. El era departe spre răsărit, in întunecatele ţinuturi ale Indului, si rânduiala lui Dumnezeu a fost ca el sa întârzie si de data aceasta, ca prin el sa fie arătate lucrurile lui Dumnezeu.
După ce Maica Domnului ii văzu adunaţi pe toţi, cu duioşie le zise:
“Astăzi, fraţilor, Fiul meu mă cheamă la El. Gavriil cel ce mi-a adus vestea naşterii, acela mi-a adus si solia chemării mele la ceruri. Mulţumesc Fiului mau ca v-a adunat pe toţi, ca înainte de plecare, aici pe pamant, sa ne mai vedem odată”.
Atunci, cu lacrimi, ridicându-se Ioan, zise: “Stăpâna Nascatoare de Dumnezeu, Fiul tău cel iubit, mângâierea noastră, s-a suit la ceruri, lăsându-te pe tine, noua alinare. Acum ne laşi si tu, dar cui ne laşi? Pe cine vom mai avea, aici pe pamant, dulce povăţuitoare, noi, fiii lacrimilor tale, ce suntem ocăraţi de oameni si uraţi de popoarele pamantului?”
Prea Curata Fecioara, mângâindu-i, zise:
“Nu va mâhniţi fiii mei, pentru mutarea mea, ca măcar de mă voi si muta de pe pamant, de voi nu mă voi desparţi, nici de toţi cei ca mă vor chema in necazurile lor, ci voi fi neîncetata mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu, pentru tot neamul creştinesc. De aceea nu plângeţi, ci mai degrabă va bucuraţi pentru ca daca până acum v-am mângâiat pe voi, de acum, din imparatia Fiului meu, voi cuprinde in rugăciunile mele pe toţi fiii pamantului. Pentru aceasta, fiii mei, grijiţi-va de mărturisiţi, luminaţi si îndreptaţi lumea cea rătăcita, doar cumva veţi putea-o aduce intru Imparatia Fiului meu. Nu va temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletului nu-i pot face nimic”.[…]
integral la sursa: Ramura inflorita

(din: Episcop Justinian Chira, Viata Maicii Domnului, Editura Episcopiei ortodoxe a Maramureşului si Sătmarului)
***

Reclame

CEA MAI CUPRINZATOARE DECAT CERURILE. Omilie despre MAICA DOMNULUI a avvei Efrem Filotheitul: “Maica Domnului se intristeaza pentru necuviinta mare a poporului”

wp-image--539329089

OMILIA a XXIX-a a PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL (Arizona) Cea mai cuprinzatoare decat cerurile[1]

Iubitii mei fii duhovnicesti,
Astazi vom spune putine lucruri in cinstea Maicii Domnului, pe care Biserica noastra ortodoxa o ridica deasupra heruvimilor si serafimilor, in timp ce ereticii o coboara la treapta de necinste.
Cand Maica Domnului s-a intalnit cu Sfanta Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, i-a zis printre altele:
de acum ma vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48),

adica, de acum inainte toate neamurile, oamenii care vor crede in Domnul ma vor ferici pentru vrednicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu Tatal, ca sa devin mama Fiului Lui. Ce cinste nemaiintalnita pentru o femeie!
In zilele noastre se vorbeste mult despre diferenta dintre genuri, barbat si femeie. Luptele acestea pentru egalitate si asa zisele miscari feministe au venit foarte tarziu. Crestinismul a rezolvat aceasta problema de doua mii de ani, desfiintand diferentele si cinstind-o pe femeie, ca fiind egala cu barbatul. Nu doar atat, dar i-a daruit femeii o cinste pe care n-a avut-o, n-o are si n-o va avea nici un barbat. Femeia aceasta este Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. In crestinism, in Biserica, oamenii nu se masoara, nu sunt randuiti dupa criterii de neam, conditie sociala, instruire, situatie economica, inteligenta si altele. Singurul criteriu care ii defineste este sfintenia. Inaintea ochilor lui Dumnezeu nu exista barbati si femei, ci pacatosi si pocaiti, evlaviosi si lipsiti de evlavie, sfinti si mai putini sfinti.

wp-image-1900976815

La Adormirea Maicii Domnului se cinsteste omul cel mai sfant in chipul Maicii Domnului. Ea a ramas fara stricaciune atat in viata, cat si in moarte. Nasterea Fiului ei nu i-a distrus fecioria, pacatul nu i-a pierdut sufletul, iar moartea nu i-a distrus trupul. Precum trupul lui Hristos a ramas nestricacios prin moartea pe cruce, asa a ramas si trupul Maicii Domnului, ea a murit, dar nu s-a stricat.

Deoarece in Biserica Ortodoxa avem trupurile nestricacioase ale sfintilor pe care le cinstim, cu atat mai firesc era sa ramana nestricacios cortul purtator de Dumnezeu al Maicii Domnului si Dumnezeului nostru. Şi era oare posibil sa ramana pentru totdeauna pe pamant? Nu, ci a fost mutat la cer. Maica Domnului, adusa la templu, a intrat in Sfanta Sfintelor din templul lui Solomon, in timp ce, prin adormire, sufletul ei atotcurat si minunat impreuna cu trupul ei slavit si nestricacios, au intrat in Sfanta Sfintelor din ceruri.
Daca pentru ceilalti oameni moartea inseamna distrugerea trupului, pentru Maica Domnului ea a fost purtatoare de viata.
Desigur, la invierea obsteasca se va intampla preschimbarea tuturor credinciosilor, dar la Maica Domnului s-a intamplat la trei zile dupa inmormantarea ei. Pentru Nascatoarea de Dumnezeu, moartea este inceputul celei de-a doua existente, a celei vesnice, atat a sufletului, cat si a trupului. Nu era posibil ca moartea s-o tina pe cea „unita in intregime cu Dumnezeu”.
Cinstirea Maicii Domnului o manifestam puternic la sarbatoarea Adormirii. Cine a cinstit-o? Fiul ei si Dumnezeu si Mantuitorul lumii.

Daca, pentru calea pamanteasca a lui Iisus Hristos, inaintemergator a fost Sfantul Ioan Botezatorul, pentru calea cereasca a Nascatoarei de Dumnezeu, Inaintemergator a fost Hristos. El, primul, a biruit moartea si cu trupul Sau nestricacios, asa cum se cade unui Dumnezeu, S-a inaltat si S-a facut Inaintemergatorul Maicii Domnului la ceruri. Hristos este primul nascut din morti care S-a inaltat ca sa pregateasca calea pe care credinciosii vor merge la ceruri. Sfantul Apostol Pavel spune:
Unde Iisus a intrat pentru noi ca Inaintemergator, fiind facut Arhiereu in veac, dupa randuiala lui Melchisedec (Evrei 6, 20).

wp-image--1760009390

Maica Domnului a primit in pantecele ei pe Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, care a luat firea omeneasca din ea si a unit-o cu firea Lui divina, in Persoana lui Hristos, Care o primeste in ceruri deplina, cu trupul si cu sufletul. Iar Maica Domnului, prin primirea lui Hristos in pantecele ei, a devenit Platitera cerurilor (mai incapatoare decat cerurile). O vedem in aceasta ipostaza si in picturile din Biserica. Ea L-a primit pe Hristos, L-a purtat in pantece si L-a nascut. Acum El primeste in palmele Lui sufletul sfant al Maicii, Nascatoarea de Dumnezeu.

Sa ascultam acum pe Sfantul Ioan Damaschinul:
„Cum Cuvantul lui Dumnezeu, devenit Fiul, primeste in mod negrait pe palmele imparatesti pe Maica Sa cea sfanta, acest suflet sfintit (Cuvantul intai de lauda la Adormirea Maicii Domnului).

wp-image--374650451

Maica Domnului a avut grija, L-a ocrotit pe Iisus Hristos de cand era copil, iar acum Fiul o primeste pe mama Lui, ca Imparateasa a cerurilor:
Şezut-a imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata (Psalmul 44, 11).

Şi apostolii au cinstit-o pe Maica Domnului, s-au adunat cu totii la Ierusalim, ca sa inmormanteze trupul Nascatoarei de Dumnezeu si Maicii Invatatorului lor. Sfanta Traditie consemneaza:
„Apostoli de la margini, adunandu-va, ingropati trupul meu…”.
Nimeni sa nu se indoiasca de faptul ca apostolii s-au adunat de la marginile lumii, caci ei sunt vulturii Duhului Sfant. Cum s-au raspandit ei in toata lumea? Cine le-a dat „aripi la picioare” ca sa alerge pretutindeni? Puterea lui Dumnezeu. Aceasta putere ii aduce pe apostoli si acum, de la marginile lumii, si ii aduna la Ierusalim. Cel care i-a dat car de foc lui Ilie Tesviteanul si l-a urcat in inaltimi, cel care l-a luat pe Apostolul Filip din Gaza si l-a dus la Azot, asa cum citim in Faptele Apostolilor, Acela a trimis pentru fiecare apostol un car special, nu ca cele pe care le avem noi ci de nor luminos, ce i-a adus la Ierusalim.

wp-image-1076021612

Apostolii au cinstit pe Maica Domnului si, uimiti, plini de admiratie, au vazut ca a treia zi trupul ei lipseste din mormantul aflat in Gradina Ghetsimani. Maica Domnului a fost cinstita si de ingerii cerului care au primit-o la adormirea ei, au insotit-o si au ridicat-o la lacasurile, la corturile ceresti. Uimiti, au vazut-o urcand mai presus decat heruvimii si serafimii, asa cum se spune in Marimuri:


Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii”.

Ingerii sunt uimiti sa vada primul trup omenesc inaltandu-se si preamarindu-se in Imparatia Cerurilor.
Asa cum au inmarmurit la Inaltarea lui Hristos, pentru ca au vazut pe Dumnezeu Cel unit cu omul inaltandu-Se ca

wp-image-286571671

persoana divino-umana, in timp ce, atunci cand coborase pentru intrupare, era doar Dumnezeu, asa si acum sunt uimiti de mutarea Nascatoarei de Dumnezeu. Ingerii se obisnuisera sa primeasca doar sufletele sfintilor, mantuite si izbavite, acum, insa, primesc si trupul preacurat al Nascatoarei de Dumnezeu, pe care „mormantul si putrejunea nu l-au tinut”. Asa cum noi ne-am mirat cand l-am vazut pe primul astronaut urcand la inaltime si pasind pe luna, asa si ingerii au inmarmurit cand au vazut picior omenesc pasind in Sfanta Sfintelor din ceruri. Maica Domnului este prima femeie „astronaut” care s-a inaltat mai presus decat ingerii.

Maicii Domnului ii sunt inchinate cele mai multe biserici si cele mai multe manastiri o au drept ocrotitoare. Pictura bizantina, prin icoanele ei, exprima pozitia Bisericii noastre, dogmatica, fata de Maica Domnului, in fata careia se aprind cele mai multe lumanari. Pe Nascatoarea de Dumnezeu o chemam in momentele cele mai dureroase si grele ale vietii, si inaintea icoanei ei varsam rauri de lacrimi. Chipul ei este adanc inradacinat in constiinta poporului nostru ortodox.
Crestinii mei binecuvantati, v-am aratat pe cei care cinstesc pe Maica Domnului, sunt insa si din ceilalti, care necinstesc  persoana  ei.   S-a intamplat  un  incident la evenimentul Adormirii, consemnat de Sfantul Ioan Damaschin. Asa cum stiti, acesta a fost un mare ascet a carui pestera este in Manastirea Sfantului Sava cel sfintit din Palestina. Sfantul Ioan ne spune ca, in vremea cand apostolii si credinciosii primei Biserici au purtat trupul Maicii Domnului pe baldachin ca sa-l inmormanteze, un evreu a navalit si a smuls trupul ei ca sa-l arunce jos, dar n-a apucat. Mainile lui, in chip nevazut, au fost taiate de ingerii lui Dumnezeu si au ramas lipite de nasalie. La acest eveniment, infricosat de durere, evreul s-a pocait si a cerut iertare de la Maica Domnului si minunea s-a intamplat: mainile au revenit la locul lor.

wp-image--1668930406

Atunci, unul a necinstit-o pe Maica Domnului, astazi, sunt multi cei care o necinstesc printre care antihristii hiliasti. Ei vorbesc despre Maria, ca si cum ar fi doamna Maria, vecina lor, intr-asa hal de umilinta au coborat-o.

Ereticii protestanti accepta denumirea de Nascatoare de Dumnezeu, dar nu si pururea fecioria Maicii Domnului, si acesta este un alt mod de blasfemie. Ei arunca, astfel, diamantul cerului in noroiul iubirii si poftelor, trupesti prin credintele lor blestemate.
Auzim si vedem, anumiti paranoici ortodocsi spunand ca o vad, chipurile, pe Maica Domnului, care le dicteaza scrieri si epistole. Este vorba de asa numitii „luminati”, nemintosii care pun in gura Maicii Domnului tampeniile lor. Ar trebui sa plangem mult si pentru un alt lucru. Sute de mii de guri ale grecilor se deschid ca iadul in fiecare zi si blesteama in mod hidos pe fecioara curata din Nazaret. Voi face un mic bilant pentru ca stiu faptele: din zece barbati, opt blesteama cu certitudine pe Maica Domnului si pe Hristos. Ganditi-va acum la milioanele de barbati, separat de femei, care sunt atat de lipsiti de evlavie fata de persoana Preacuratei Maici a lui Dumnezeu.
Mai vedem si un alt lucru: femeile necinstesc pe Maica Domnului prin infatisarea lor provocatoare si prin goliciunea lor. Pe de o parte, saruta icoana smeritei Nascatoare de Dumnezeu si pe de alta scandalizeaza, darama si chinuiesc prin atitudinea lor provocatoare. Şi nu-si dau seama ca acest lucru este pacat.
Maica Domnului se intristeaza pentru necuviinta mare a poporului, deci, cati suntem credinciosi sa ne pocaim, s-o cinstim cu adevarat si sa spunem cu durere, cu dor si cu iubire pentru noi insine si pentru aproapele:
„Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi, fiii tai.”
Amin.
[1] Cuvantare tinuta inaintea preotilor din acelasi neam din Canada
(din: Ne vorbeste Staretul Efrem Filotheitul. Mestesugul mantuirii, Editura Egumenita

Sursa

Sa praznuim ADORMIREA MAICII DOMNULUI daca nu e in Biblie?

wp-image--1468949744

Ierom. Calinic Berger:

Sa praznuim Adormirea daca nu e in Biblie?

Adormirea Maicii Domnului si traditiile asociate ei nu se gasesc in Biblie. Cum anume trebuie sa le apreciem? Merita ele pomenirea noastra? Cum le-au abordat Parintii Bisericii si ce anume inseamna exact aceasta sarbatoare pentru crestinii ortodocsi de azi?
Originile cinstirii Maicii Domnului se pierd in negura timpului, dar istoricii arata acum ca pe masura ce Biserica a iesit din epoca martirilor la inceputul secolului IV, locul important al Maicii Domnului in evlavia si teologia cres­tina era deja prezent. Deja in secolul II, sfintii Iustin Mar­tirul si Irineu al Lyonului vedeau uimitoare paralele intre Eva si Noua Eva, Fecioara Maria.
Termenul crestin unic, Theotokos („Nascatoare de Dumnezeu”), caruia i s-a dat autoritate dogmatica la Sinodul III Ecumenic (431), era deja in uz de-a lungul lumii mediteraneene inca din seco­lul III sau poate chiar din secolul II. Ca si intreaga teologie crestina, acest titlu n-a existat in gol. Oare nu indica el si o evlavie crestina fata de Maica Domnului?

wp-image--722470794

Intr-adevar. Cinstirea aratata Fecioarei Maria de comu­nitatea crestina e atestata inca deja in Noul Testament: Elisabeta o saluta pe Maria ca „binecuvantata intre femei“, iar Maria profeteste ca

toate generatiile ma vor numi binecuvantata“ (Lc 1, 48).



Elisabeta o numeste pe Maria „Maica Domnului meu“ (Lc 1, 43), o prefigurare limpede a titlului teologic „Theotokos”.
Scripturile sunt destul de interesate de viata sa pentru a-i schita un portret. Printre detaliile oferite vedem ca ea este sensibila la nevoile ce­lorlalti si intervine pentru ei la Fiul ei, ca la nunta din Cana (In 2); e contemplativa, adunand lucruri „in inima sa” (Lc 2,19.51); e credincioasa, neparasindu-si Fiul pe cruce (In 19,25); e iubita de Hristos, fiind data in timpul rastignirii Sale ucenicului iubit, ceea ce n-ar fi avut sens daca ar fi avut alti copii (In 19, 26); si e remarcata ca membru al primei Biserici apostolice (FA 1,14).
Nu e deloc departe de realitate sa o asezam ca martora a Invierii — ba chiar ca primul ei martor, daca acceptam exegeza sfintilor Ioan Hrisostom si Grigorie Palama. In toate aceste marturii scripturistice e limpede ca in timpul intregii activitati a Fiului ei Maria I-a fost alaturi de la inceput pana la sfarsit, ramanand in cercul interior al apostolilor si dupa inal­tarea Sa. Prin urmare, prezenta si pozitia ei unica de cin­stire ca „Maica a Domnului” poate fi vazuta drept con­stanta si omniprezenta in viata Fiului ei si a comunitatii ucenicilor Sai.
Desigur, un lucru e ca ea sa fie cinstita si cu totul altul sa i se ceara rugaciunile. Ce poate fi spus despre locul Mariei in evlavia si chiar cultul crestin? Ştim ca dupa Sinodul de la Efes (431) cinstirea Maicii lui Dumnezeu s-a raspandit universal in comemorari liturgice si rugaciuni. Dar ea e prezenta aici chiar inainte de aceasta epoca. De exemplu, unul din cele mai timpurii texte pastrate ale Liturghiei, versiunea sahidica (egipteana) a Liturghiei sfantului Vasile, cuprinde urmatoarele:
Adu-Ţi aminte, Doam­ne, de parintii nostri … mai ales totdeauna de sfanta si slavita Maria, Maica lui Dumnezeu, si pentru rugaciunile ei miluieste-ne…”
Aceasta rugaciune si faimoasa rugaciune egipteana din secolul III “Sub milostivirea ta” (cantata inca la sfarsitul pavecernitei mari in Postul Mare) trec amandoua dincolo de o simpla pomenire si cer rugaciunile Mariei.
Ajungem acum la Adormire. Una din cele mai timpurii marturii patristice ale traditiilor ce inconjoara sfarsitul vietii Mariei nu e una pozitiva: e continuta intr-o acuzatie impotriva unor crestini care-i aratau prea multa evlavie. Textul scris in jurul anului 377 ii apartine sfantului Epifanie din Cipru. El scrie ca in Scripturi
„nu vom gasi nimic des­pre moartea Mariei, nici ca ea a murit, nici ca nu a murit, nici ca a fost ingropata, nici ca nu a fost ingropata… Scriptura pur si simplu tace din pricina covarsitoarei ma­retii a Tainei, ca sa nu copleseasca mintile oamenilor cu uimirea”.
Mai departe Epifanie isi lamureste ideile: el nu stie daca Maria a murit, a fost martirizata sau a ramas vie, si trage concluzia ca
“de fapt, nimeni nu stie sfarsitul ei”.
Desi Epifanie a fost un om invatat, marturia lui sta in deplina izolare de toate celelalte texte si prin urmare nu poate fi luata in intregime ca atare. Faptul ca ceva care scrie opunandu-se unei anumite devotiuni fata de Maria arata un atat de notabil respect pentru ea este insa remar­cabil. De ce a ales insa moartea ei ca obiect al respingerii sale?
Ştiinta mai noua a aratat ca Epifanie era mai degraba preocupat de un document palestinian timpuriu care descria moartea Fecioarei. Cu alte cuvinte, Epifanie nu voia ca unei informatii dintr-un text nescripturistic sa i se dea o valoare canonica. O preocupare valida poate, dar una care trebuie precizata: scopul Scripturii nu era sa ofere biografii, ci marturii “ca sa credeti” (In 20, 31) si de aceea marturiseste ca nu pretinde sa fie exhaustiva (cf. In 21, 25).
Mai mult, Scripturile insele se refera la evenimente care nu exista in Vechiul Testament (de exemplu, Iuda 1, 9). Singura spusa a lui Iisus citata de sfantul Pavel (FA 20, 35) nu se gaseste in Evanghelii. Scripturile insele dau martu­rie ca totalitatea traditiei nu putea fi cuprinsa de ele, desi ceea ce se cuprinde in ele e desigur normativ pentru tot­deauna pentru invatatura crestina.

wp-image-2102069340

In ciuda declaratiei izolate a lui Epifanie, deja pe timpul sau exista marturii in aproape fiecare traditie (greaca, armeana, siriana etc.) ale unei pomeniri anuale a Maicii Domnului. In secolul VI celebrarea liturgica a Adormirii a fost stabilita pe 15 august. Traditiile mai timpurii din texte nu strict „canonice” si variind in detaliile miracu­loase au fost asimilate. Elementele lor cheie comune sunt urmatoarele: Fecioara Maria, traitoare in Ierusalim, e instiintata de un inger despre sfarsitul ei iminent. E incon­jurata de apostoli adunati in chip miraculos din toata lumea. Moare dandu-si sufletul in mainile Fiului ei. E in­gropata intr-un mormant in Ghetimani. Dupa trei zile, mormantul ei e gasit gol.

Cu toate acestea in minte, ce anume poate fi spus deopotriva din perspectiva ortodoxa si cea contemporana (critica) despre adormirea Maicii lui Dumnezeu?
Mai intai, cel mai important aspect al Adormirii e si cel mai evident si universal proclamat in traditia ortodoxa: Maica lui Dumnezeu a murit. Aceasta femeie, atat de centrala in taina economiei mantuitoare a lui Dumnezeu, atat de neprihanita si stabila, ea insasi model de sensibilitate fata de ceilalti, daruire si credinta fata de Hristos, a murit. In ciuda cuvintelor lui Epifanie, nu a existat nici un moment in traditia patristica rasariteana in care sa nu se fi crezut ca Maica Domnului a murit de o moarte naturala omeneasca. Prin urmare, imnele Bisericii Ortodoxe afirma fara echivoc ca ea a murit si a fost ingropata.
In al doilea rand, am putea observa ca prezenta lui Iisus la moartea ei nu e in afara traditiei Noului Testament. In fapt, e cu totul de asteptat. Vietile lor au fost intrepa­trunse si inseparabile. Din ea si-a luat Fiul lui Dumnezeu existenta omeneasca. Nu i S-a aratat Iisus lui Ştefan la moartea sa si i-a „primit” duhul sau (FA 7,56)? De ce n-ar fi facut la fel pentru mama Sa?

wp-image--941367847

 Parintii afirma si ca ea a fost luata in slava cerului. Aici sunt necesare cateva clarificari. Ce anume s-a intamplat cu Maica Domnului dupa ingropare e o taina. Discutand aceasta, Parintii incearca ceea ce un savant a numit o „abordare precauta” sau „imprecizie cultivata”: ei nu folosesc cuvantul „inviere”, ci alti termeni ca „mutare”, „transformare” si „luare”. Acest din urma cuvant are in limba greaca aceeasi radacina ca si „inaltare” (amandoua sunt formele verbului analambano). Putem trage concluzia ca Maica Domnului a fost intr-un anume fel mutata intr-o stare slavita impreuna cu Fiul sau. Cu alte cuvinte, ea a urcat cu trupul cum a facut-o si El.

Este oare acest fapt prea indepartat fata de continutu­rile Noului Testament? Ştim ca Iisus S-a inaltat. In chip asemanator ne vom inalta si noi, caci sfantul Pavel afirma clar ca la sfarsitul timpului “Il vom intampina pe Domnul in vazduh” ca sa fim impreuna cu El (1 Tes 4,17).
Este, prin urmare, ceva de neconceput ca Maica Domnului a urcat la cer? Mutarea ei, care a avut loc ca ea sa poata continua sa fie cu Fiul ei, Care e “de-a dreapta Tatalui”, inseamna ca ea ramane pe mai departe in stare sa se roage pentru altii ca in Cana Galileii, dar acum dintr-o pozitie unica.
Cu aceste consideratii in minte, putem afirma ca faptul central al praznuirii e acela ca Maica lui Dumnezeu a murit. A facut aceasta asa cum a trait: in prezenta Fiului ei. Dupa ingropare ea a fost cumva luata de El ca sa ramana cu El. Asa cum afirma sfantul Ioan Damaschinul, acesta e un lucru „potrivit” — cu totul adecvat pentru cine a fost ea si pentru ceea ce marturisesc despre ea Scripturile.

wp-image--744202494

De ce e importanta pomenirea mortii ei? Inainte de toate, pentru ca ea asaza cinstirea ortodoxa a Maicii lui Dumnezeu in contextul sau propriu. Ea e un om ca oricare din noi si, mai mult, a trait aceeasi viata cu noi. A murit cu moartea noastra, pentru ca a impartasit nasterea noastra. N-a fost zamislita in chip „imaculat”, intr-un mod unic si diferit de al nostru; nu i s-a dat o natura speciala, incapa­bila de pacat. Nici n-a fost ferita de moarte.

Prin urmare, Fecioara Maria si-a realizat desavarsirea duhovniceasca intr-o natura cazuta. Ceea ce a facut in viata ei n-a facut in mod mecanic, impersonal, ci cu lupta, dezvoltandu-si sfintenia personala prin rolul sau de Mama a lui Dumne­zeu. Nu numai ca a trait bine, dar a si sfarsit bine: si-a incu­nunat luptele desavarsirii ei duhovnicesti si rolul unic de Mama a lui Dumnezeu cu o moarte sfanta in prezenta lui Hristos si „fara durere, fara rusine, in pace” in cel mai inalt grad. Maica lui Dumnezeu e astfel un model pentru toti crestinii, atat in felul in care ea a trait, cat si in acela in care a murit.
Marturisind moartea ei, venerarea ortodoxa a Maicii Domnului ramane ceea ce trebuie sa fie: calda, plina de iubire si evlavie, si totusi sobra. Biserica Ortodoxa nu o asaza deasupra Bisericii (loc rezervat numai lui Hristos) atribuindu-i o nastere speciala si evitarea mortii prin “asumptie”. Nici nu-i negam, ca Maica a Domnului, un loc de cinstire unic in Biserica.
Inaltul ei statut in Ortodoxie o asaza in centrul Bisericii, atat pamantesti, cat si ceresti, in inima ei. Aici se afla ea ascultand rugaciunile noastre si indreptandu-ne pe noi toti spre Fiul ei. Nu „a parasit lu­mea” prin moartea ei, ci a devenit din nou un martor si o punte spre Hristos pentru umanitate, asa cum a fost in timpul vietii sale.
Din acest motiv Biserica Ortodoxa praznuieste an de an cu mare evlavie Adormirea ei.

(in: Ierom. Calinic, Provocari ale gandirii si vietii ortodoxe astazi, Editura Deisis, 2012)

Sursa C.Ortodox

Adormirea Maicii Domnului. Predici ale Parintilor Chiril Pavlov si Iachint Unciuleac


“Bucura-te, cea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!”

Arhim. Chiril Pavlov: Cuvant la inaintepraznuirea Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

“Astazi, iubiti frati si surori, praznuind odovania Schimbarii la Fata, am coborat de pe Tabor, si tot astazi, intrand in inaintepraznuirea Adormirii, trebuie sa mergem in Ghetsimani – la mormantul Maicii Domnului, sa vedem cea din urma taina, ce s-a petrecut cu ea. Minunat este Taborul, incantatoare este si gra­dina Ghetsimani. Sfanta Biserica numeste Adormirea Maicii Domnului cea din urma taina ce s-a petrecut cu ea, cea din urma dintre toate, cate au insotit toata viata ei cea pamanteasca. Toata viata Preasfintei Fecioare, prin felul si continutul ei, a fost ceva tainic si minunat, care a purtat in sine pecetea dumnezeiasca. Spre lauda Maicii Domnului si spre zidirea noastra, cu credinta si cu dragoste sa ne amintim care au fost tainele ce s-au savarsit prin Pronia lui Dumnezeu asupra ei.

1Cea dintai taina din viata Maicii Domnului s-a aratat chiar la nasterea ei, la venirea ei pe lume. Din cine s-a nascut ea? Din niste parinti batrani – in urma rugaciunii deosebite si a unui legamant. Intelepciunea lui Dumnezeu a binevoit ca aceea, care trebuia sa-L nasca pe Dumnezeu-Omul, sa fie ea insasi rodul, nu atat al puterilor firesti ale naturii omenesti, cat al um­bririi Harului dumnezeiesc. Si, iata, Ioachim si Ana, ajunsi la adanci batraneti, cand oamenii nu mai au nicio nadejde de a deveni parinti, multumita credintei si nadejdii lor staruitoare in atotputernicia lui Dumnezeu, pentru rugaciunile lor primesc un adevarat dar ceresc – pe Preabinecuvantata Maria, astfel savarsindu-se cea dintai taina asupra ei.

Cea de-a doua taina s-a petrecut cu ea la intrarea ei, ca prunca de trei ani, in biserica.1 Insasi intrarea ei in biserica la aceasta varsta a fost ceva neobisnuit, ca urmare a legamantului deosebit al dreptilor Ioachim si Ana de a inchina Domnului rodul rugaciunilor lor. Astfel, inca din pruncie ea s-a putut inrudi cu duhul si cu inima cu toti sfintii. Aflandu-se in biserica, ea tre­buia, ca si celelalte fecioare, sa petreaca numai in prid­vorul ei, dar, printre altele, vedem cum marele preot, in urma unei descoperiri deosebite, o introduce pe Prunca cea sfanta in Sfanta Sfintelor, unde putea sa intre numai el si numai o data pe an. Dumnezeiasca intelepciune a binevoit ca viitoarea Maica a lui Dumnezeu, Chivotul cel insufletit al Domnului, sa pe­treaca acolo unde se pastra prototipul ei – chivotul Legamantului cu mana si cu tablele de piatra, pe care erau scrise cele zece porunci. Astfel s-a savarsit cea de-a doua taina asupra Fecioarei – in vremea intrarii ei in biserica.

Cea de-a treia taina ce s-a petrecut cu Maica Domnului s-a descoperit cand aceasta a atins varsta cea desavarsita. Vechiul Testament, precum se stie, nu cunostea starea fecioriei inchinate lui Dumnezeu si sfintite prin Lege, asa cum o cunoaste si o intelege Biserica nou-testamentara, de aceea Preasfanta Fecioara Maria, atingand varsta randuita, dupa exemplul celor­lalte fecioare, trebuia sa-si aleaga un sot. Insa Fecioara Maria a adus la cunostinta ca ea a hotarat cu tarie ca toata viata sa nu apartina nimanui decat numai lui Dumnezeu.

Mai-marii preotilor au cazut in nedumerire, nestiind ce sa faca; dupa consfaruiri si rugaciuni au ho­tarat s-o logodeasca cu un asemenea om, care sa se invoiasca a purta numele de sot, fara insa a se folosi de drepturile lui. Sortii au cazut pe batranul si dreptul Iosif, si astfel Preacurata a devenit sotie, fara a inceta sa fie fecioara, intrunind astfel in sine fecioria si casatoria, binecuvantarea Vechiului Testament si harul Noului Testament. Aceasta taina a logodirii a fost pana la un moment dat un acoperamant necesar pentru savarsirea marii taine a intruparii Fiului lui Dumnezeu.

1Cum s-a savarsit insasi taina dumnezeiestii intrupari, se stie din Evanghelie. Fecioara a spus: Iata roaba Domnului (Luca 1, 38) si puterea Celui Preainalt a umbrit-o, iar Cuvantul S-a facut trup. Aceasta a fost taina tainelor, insa cu ea nu s-au sfarsit tainele, ce se cuve­neau sa se savarseasca asupra ei. Ele doar s-au adancit, au devenit mai ascunse nevazute, ramanand totodata foarte ziditoare si mangaietoare pentru noi.

Dupa tainele acestea urmeaza si taina Rastignirii; pe Cruce nu a fost numai Fiul, ci si Maica Lui. In toata vremea vietii sale ea a fost pe cruce, dar mai ales atunci – pe Golgota; 1.jpgsi altfel nici nu putea fi. Caci Insusi Fiul ei dumnezeiesc a spus:

Cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine (Matei 10, 38).

Cine, dar, a fost mai vrednic de Domnul decat Maica Lui? De aceea, nimeni niciodata nu a purtat o aseme­nea cruce in toata viata sa, ca Preabinecuvantata fecioara Maria.

Crucea ei a fost alcatuita nu din lemn sau din ma­terie, ci din acele necazuri si umilinte, in care Maica Domnului a trait pana la moartea ei. Pregatita sa devina Maica Facatorului cerului si al pamantului si nu­mita de Arhanghel binecuvantata intre femei, ea a trebuit inselasi timp sa sufere din partea pazitorului fecioriei ei banuiala cum ca ar fi tradat casnicia. Oare nu a fost aceasta o cruce?
Apoi s-a apropiat vremea sa-L nasca pe Acela a Carui Imparatie nu va avea sfarsit, insa pentru familia lor nu s-a gasit loc in casele de oaspeti ale Betleemului si L-a nascut intr-o pestera, punandu-L intr-o iesle. Nu a fost o cruce aceasta? Ingerii cantau: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu (Luca 2,14), pastorii si magii se inchiriau si aduceau daruri, iar dusmanosul Irod cauta sa-L ucida pe Prunc; si au fost nevoiti sa fuga noaptea in Egipt. Oare aceasta nu a fost o cruce?

Iar pe Golgota ce a simtit inima ei curata cand Fiul ei in chinuri a stri­gat:

Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?(Matei 27, 46).

Aici, fara indoiala, s-a implinit in toata puterea cuvantului cumplita prevestire a lui Simeon:

Si prin sufletul tau va trece sabie(Luca 2, 35).

1Dupa taina rastignirii, au urmat infierea de catre Nascatoarea de Dumnezeu a ucenicului lui Hristos, Ioan, si intrarea in casa acestui Apostol, ca maica a lui. Astfel, in toata viata ei i-a fost dat sa ramana o necu­noscuta, purtand crucea unei crestine simple si sme­rite. Si intru aceasta s-a aflat marea taina lui Dumnezeu, caci nu fara insemnatate au fost spuse aceste minunate cuvinte de pe Cruce:

Femeie, iata fiul tau! (Ioan 19, 26);

ele au determinat caracterul intregii vieti ulterioare a Maicii Domnului. Cand Dumnezeirea Fiului, odata cu Invierea si Inaltarea Lui la Cer, s-a des­coperit in toata puterea ei, cand lumea a inceput sa se inchine inaintea numelui Celui Rastignit, atunci Maicii lui Iisus i-a revenit in chip firesc cea mai mare cinste si slava, ce se cuveneau Maicii Fiului lui Dumnezeu, a Mantuitorului tuturor oamenilor. Nimeni, fara indo­iala, nu putea fi mai vrednic decat Maria, de toata lauda, de toata cinstirea; totusi, slava si cinstea, daruite Preasfintei Fecioare in toata vremea vietii ei celei pa­mantesti, ar fi lipsit-o pe Maica de asemanarea desavarsita cu dumnezeiescul ei Fiu, Care pana la sfarsitul vietii sale nu a avut unde sa-Si plece capul; iar aceasta proslavire a ei ar fi fost insotita si de unele greutati in lucrarea raspandirii Evangheliei.

Iubiti frati si surori, Sfanta Biserica ne porunceste sa nu ne intristam in ziua Adormirii 1Maicii Domnului, ci sa ne bucuram, pentru ca in acest sfarsit minunat al Preabinecuvantatei Fecioare s-a aratat spre mangaierea tuturor, cu deosebita solemnitate, puterea Domnului, Care prin moartea si Invierea Sa a sfaramat boldul mortii, si din infricosata si chinuitoare a facut-o pentru credinciosii Sai urmatori aducatoare de bucurie si fe­ricire. Aici este cel dintai temei al bucuriei noastre.

In al doilea rand, ne bucuram pentru cea Preacurata, deoarece dupa necazurile si suferintele de care, dupa prezicerea dreptului Simeon, a fost plina toata viata ei, ea a primit, in cele din urma, rasplata cuvenita virtutii ei. Preacurata Fecioara pana la fericitul ei sfarsit s-a micsorat pe sine, s-a smerit si a rabdat; dar din acel moment, din ziua Adormirii ei, au inceput si marirea si proslavirea ei. Astfel, la mormantul Maicii Domnului s-a descoperit noua semnificatie a mortii, daruita de Cel ce a inviat din mormant: ceea ce fusese pana atunci pedeapsa a pacatului, a devenit acum martora a virtutii, rasplata pentru nevointele savarsite in tim­pul vietii.

1A treia pricina a bucuriei o lamureste cantarea bi­sericeasca:

Pe Nascatoarea de Dumnezeu, Ceea ce este in rugaciuni si in folosinte neadormita, nadejdea cea neschimbata, mormantul si moartea nu au tinut-o[1].

Daca in viata ei a fost mijlocitoare pentru cei sarmani inaintea Fiului ei, dupa Adormirea si inaltarea ei la cer au inceput sa se implineasca in toata puterea lor cuvintele pe care ea le-a spus spre mangaierea celor ce sufereau din pri­cina plecarii ei:

„Nu va voi lasa orfani dupa plecarea mea – nu numai pe voi, ci pe toata lumea o voi cerceta si pe cei sarmani ii voi ajuta”.

Dupa adormirea ei, Preasfanta Fecioara a devenit cea mai puternica Mijlocitoare si Ocrotitoare a tuturor, cu adevarat Maica intregii lumi crestine.

Amintindu-ne, iubiti frati si surori, de fericitul sfarsit al Maicii Domnului, trebuie sa avem grija sa ne pregatim si noi cum se cuvine pentru moarte, ca sa o intampinam nu cu frica, ci cu bucurie; iar pentru aceasta trebuie sa ne aducem mereu aminte de ea. Aceasta amintire va pregati treptat sufletul nostru pentru trecerea in viata vesnica, va dezlega inima noastra de toate legaturile cele pamantesti, trupesti si patimase. Sfintii Parinti spun:

“Cine a dobandit aducerea-aminte de moarte, acela niciodata nu va putea gresi”.

Al doilea mijloc impotriva temerii de moarte este constiinta curata. Omul care are constiinta curata va putea trece linistit pragul vesniciei – moartea trupeasca. Un asemenea om va putea spune linistit impreuna cu dreptul Simeon:

Acum slobozeste pe robul Tau, dupa cuvantul Tau, in pace (Luca 2, 29).

Dar a cui constiinta poate fi cu adevarat linistita? – A celui ce s-a straduit sa vietuiasca cu 1adevarat crestineste, a fost fiu ascultator al Bisericii, s-a impacat cu Dumnezeu si cu oamenii, s-a pregatit de moarte prin taina Pocaintei, care inlatura povara pacatelor, ce apasa constiinta, si a gustat in Taina Impartasaniei, Trupul si Sangele lui Hristos.
Urmatorul mijloc, care-i da putere omului impo­triva temerii de moarte, este credinta lui in nemurirea sufletului. Trupul se descompune si putrezeste, iar duhul, creat de Dumnezeu pentru nemurire, ramane viu in veci.
Iar cel din urma si cel mai puternic mijloc este cre­dinta nu numai in faptul ca sufletul este nemuritor, ci si in faptul ca va veni candva momentul ca el sa se uneasca cu trupul sau cel inviat si proslavit pentru viata vesnica de dincolo de moarte – fericita pentru drepti si chinuitoare pentru pacatosi. Avand credinta vie in acest adevar, crestinul nu numai ca nu se va teme de moarte, dar o va intampina chiar cu bucurie atunci cand ea va veni la el. Aceasta credinta vie in existenta dupa moarte a vietii vesnice si fericite a insufletit multimea nenumarata a mucenicilor in primele veacuri ale crestinismului, si a facut ca moartea sa fie pentru ei cel mai imbucurator fapt, in ciuda chinurilor lor cumplite.
Iubiti frati si surori, luand aminte la fericita ador­mire a Maicii Domnului, sa staruim si noi cu osardie pe calea vietii presarate cu virtuti, si prin dispretul fata de pacat sa dobandim sfarsit bun si cu pace. Cum a ajuns Preasfanta Fecioara la un sfarsit atat de fericit? – Prin curatia fecioriei, prin asprimea infranarii, prin sta­ruinta in rugaciune, prin smerenie si rabdare in impre­jurarile grele, prin nadejdea in Pronia lui Dumnezeu. Asadar, urmand exemplul Maicii Domnului, mergeti pe calea cea stramta, care duce la viata vesnica.

Da, intr-adevar, pe aceasta cale este nevoie de rabdare. Si, intarindu-va cu nadejdea in Dumnezeu, rabdati si in bucurie, spre a nu cadea in inselare, rabdati si in nenorocire, spre a nu cadea in deznadejde printre grelele ispite. Rabdati toate necazurile si bolile si toate greutatile, pe care se cuvine a le rabda, spre a ramane pe calea cea dreapta. Caci

cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui (Matei 10,22).

Procedand astfel, fie­care dintre noi va avea in suflet pace adevarata si na­dejdea unui sfarsit fericit, cu pace; ceasul cel din urma nu ne va infricosa si sfarsitul vietii acesteia va fi pentru noi inceputul vietii vesnice, iar mormantul – scara catre cer. Amin.

Anul 1960

***

1

Cuvant la Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Iubiti frati si surori, astazi toata lumea crestina praznuieste solemn si cu bucurie ziua luminatei ador­miri a Maicii lui Dumnezeu. Desi pare ca evenimentul praznuit ne intristeaza si ne umple de lacrimi, pentru ca aici ne intalnim cu moartea, totusi Sfanta Biserica este imbracata astazi in haine de sarbatoare, se bucura si se veseleste si ne cheama si pe noi sa ne bucuram si sa ne veselim. De ce trebuie astazi, in ziua Adormirii Maicii Domnului, sa ne bucuram? – Pentru ca insusi cuvantul “adormire” arata ca moartea Maicii Domnului a fost neobisnuita. Ea a fost un somn, dupa care indata a urmat trezirea cea plina de bucurie.
Cu cateva zile inainte de adormirea Preasfintei Fecioare s-a aratat Arhanghelul Gavriil cu vestea despre plecarea ei din viata aceasta. Adormirea MD_5Plina de credinta adanca in viata viitoare, viata vesnic-fericita, ea a primit aceasta veste nu cu frica si intristare, ci cu cea mai vie bucurie si cu cea mai mare multumire catre Dumnezeu. In acelasi timp, puterea cea mare a lui Dumnezeu i-a adunat din toata lumea pe Apostoli in Ierusalim, ca acestia sa-i dea Maicii Domnului cinstirea cuvenita si s-o inmormanteze. Chiar in ceasul adormirii, o lumina neobisnuita a luminat casuta Preasfintei Fecioare, si pe cerul deschis cei prezenti L-au vazut pe Insusi Domnul Slavei cu ingerii si sfintii, venind in intampinarea Maicii Sale. Apostolul Toma, prin iconomia deosebita a lui Dumnezeu, a ajuns dupa ingroparea Preacuratei, si a dorit sa i se inchine acesteia, si au deschis mormantul pentru el, insa trupul Maicii Domnului nu l-au mai gasit acolo.
In acest sfarsit minunat al Preabinecuvantatei Fecioare Maria s-au aratat spre mangaierea tuturor crestinilor cu deosebita solemnitate puterea si maretia Domnului nostru Iisus Hristos, Care, prin moartea si Invierea Sa, a sfaramat boldul mortii, si din infricosata si chinuitoare a facut-o pentru credinciosii Sai ucenici aducatoare de bucurie si fericire.
Pana la venirea lui Hristos pe pamant moartea era foarte infricosatoare pentru om, caci ea il rapea, cum isi rapeste fiara salbatica prada, fara putinta de intoar­cere si nu exista niciun mijloc prin care sa se izbaveasca de ea, caci pacatul domnea peste oameni. Dar, dupa aratarea Domnului in trup si biruinta dobandita de El asupra pacatului si a mortii, grozavia mortii a dispa­rut, si aceasta a devenit ca un somn linistit, dupa care va veni dimineata cea plina de bucurie a invierii celei de obste. In masura in care fiecare dintre noi biruieste pacatul ce inca mai locuieste in el, piere si frica mortii, astfel incat biruitorii pacatului o intampina cu bucurie si nu mai mor, ci doar se cufunda intr-un somn linistit.
Cel mai graitor exemplu al biruintei asupra mortii il vedem astazi in Adormirea Preacuratei Fecioare Maria. Ea a fost pusa in mormant doar pentru odihna de scurta vreme. Dupa Maica Domnului ii vedem pe Apostoli, pe mucenici si pe toti sfintii, intampinand moartea cu bucurie, ca pe cel mai scump prieten, care, in schimbul bunatatilor celor grabnic-trecatoare ale acestei lumi, al necazurilor si nenorocirilor ei, le daruieste fericirea vesnica.
Sfanta Biserica se straduieste sa sadeasca si in noi aceeasi neinfricare fata de moarte, indemnandu-ne sa alungam frica prin dezradacinarea treptata a pacatelor din noi si pe mortii ei numindu-i adormiti, pentru ca viata cea fara de moarte este un adevar neindoielnic pentru crestin, astfel incat el priveste moartea doar ca pe un somn. Amin.

Anul 1961

1

Cuvant la Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Iubiti frati si surori intru Domnul, astazi toata Biserica lui Hristos si odata cu ea si noi praznuim si ne veselim duhovniceste, laudand slavita Adormire si mutare de pe pamant la cer a Maicii noastre, a tuturor crestinilor, a Puternicei noastre Ocrotitoare, a Preabinecuvantatei Fecioare Maria. Preamarita fiind de Proo­rocii din vechime si fericita de Duhul Sfant pentru bucuria si fericirea ce i-au fost dinainte hotarate de Dumnezeu, ea, Preacurata, vietuind pe pamant, inca nu vede implinindu-se in sine aceste preziceri dumne­zeiesti; dimpotriva, necazuri mari, lipsuri si incercari sufletesti insotesc viata ei cea pamanteasca. In viata ei pamanteasca s-au implinit asupra ei intocmai cuvintele dreptului Simeon:

Şi prin sufletul tau va trece sabie(Luca 2, 35).

Cata durere a rabdat Preasfanta Fecioara, cate lacrimi ascunse a varsat pe pamant cand a vazut suferintele cumplite si moartea Iubitului ei Fiu!

Şi, iata, astazi, in ziua Adormirii Maicii Domnului, se pune capat lucrarii ei, in vremea 1careia a semanat cu lacrimi. Din clipa mutarii ei de pe pamant la cer incep – si se descopera inaintea ochilor intregii lumi – maretia ei nepamanteana, slava si fericirea ei. Sfanta Traditie povesteste despre slavita Adormire a Maicii Domnului urmatoarele: dupa inaltarea Domnului nos­tru Iisus Hristos la cer, Preacurata Lui Maica a cercetat cu deosebita dragoste acele locuri de langa Ierusalim, care purtau semnul rugaciunii, al suferintei si al mortii Iubitului ei Fiu.

Muntele Eleonului, Golgota, pestera in care fusese ingropat Trupul Mantuitorului au deve­nit locurile ei preferate de rugaciune, in care isi revarsa in voie sfintele simtaminte ale inimii. Deseori si inde­lung cugeta la moartea ei si la viata viitoare de dupa moarte, deseori chiar se ruga Domnului pentru grab­nica ei plecare din aceasta viata si pentru unirea fericita cu El – cu Fiul sau si Dumnezeu. Şi, iata, odata, cand se ruga pe muntele Eleonului, i s-a aratat Vesti­torul cel Ceresc – Arhistrategul lui Dumnezeu, Gavriil, cel ce ii binevestise oarecand zamislirea cea fara sa­manta si nasterea din ea a Mantuitorului lumii. Acum, stand inaintea Preacuratei, el ii prevesteste ca a venit vremea mutarii ei de la pamant la cer si a impartasirii de mangaierile harului Duhului Sfant.
Plina de credinta adanca in viata viitoare, vesnic-fericita, ea a primit aceasta veste a Arhanghelului nu cu frica si intristare, ci cu cea mai vie bucurie si cea mai mare multumire catre Dumnezeu. Dumnezeiescul Arhanghel i-a inmanat o ramura din Rai, ca simbol al viitoarei ei bucurii si fericiri. Inaintea mortii ei, Prea­curata a dorit sa-i vada pe Sfintii Apostoli si L-a rugat pe Fiul ei sa-i implineasca dorinta aceasta. Apostolii erau in acea vreme raspanditi in toata lumea, propovaduind Evanghelia Imparatiei tuturor noroadelor.

1Şi, iata, la rugaciunea Preasfintei Fecioare, fiind rapiti de puterea dumnezeiasca, intr-o clipita au fost adusi prin vazduh pe nori la locul unde petrecea Preacurata in Ierusalim, spre a-i da acesteia ultima cinstire si cu sfin­tele lor maini sa dea ingroparii trupul ei neprihanit. Insa minunea aceasta nu a fost de ajuns; in clipa Ador­mirii ei s-a deschis insusi cerul si Somnul Slavei cu multimea ingerilor si a sfintilor a coborat El insusi in intampinarea Preacuratei Sale Maici.
S-a aratat Insusi Domnul ca sa arate tuturor veacurilor si noroadelor acea maretie, la care ajunsese Preasfanta Fecioara Maria prin inaltimea smereniei sale si prin sfintenia vietii celei intocmai cu a Ingerilor. Insusi preacuratul ei trup, ce il purtase in sine pe Dumnezeu-Cuvantul, nu a cunoscut stricaciunea, nefiind supus legii descompunerii firesti; in a treia zi dupa Adormirea ei, Preasfanta Fecioara a fost inviata de Domnul si cu noul ei trup proslavit a fost inaltata de la pamant la cer. De aceasta minunata mutare a ei la ceruri, Sfintii Apostoli au fost incredintati prin, urmatoa­rele fapte minunate. Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu unul dintre cei doisprezece Apostoli ai lui Hristos, Apostolul Toma, nu a ajuns in Ierusalim la timp cu toti ucenicii, ci a ajuns abia in a treia zi, suferind puternic din pricina faptului ca nu s-a invrednicit sa fie in cele din urma clipe alaturi de Preacurata Maica a lui Dumnezeu si sa primeasca binecuvantarea ei.
Atunci ceilalti Apostoli, ca sa-l mangaie, au mers impreuna cu el in Ghetsimani, unde fusese ingropat trupul Preacuratei, ca sa se inchine acolo inaintea ei; insa, cand au deschis mormantul, trupul ei nu mai era acolo. Apostolii s-au intristat cumplit si erau nedumeriti, nestiind ce s-a intamplat. Dar, iata, catre seara, cand erau adunati toti in cetatea Sionului, li s-a aratat Maica Domnului, stralucind in slava cereasca, cu multimea ingerilor si a sfintilor si le-a grait:

„Bucurati-va, caci eu sunt cu voi in toate zilele!”.

Şi, desigur, foarte mult s-au bucurat Apostolii si s-au mangaiat la gandul ca Maica1Domnului, dupa cum ea insasi graise, era nedespartita de ei, pazindu-i prin rugaciunea si mijlocirea sa pe toate caile vietii anevoioase, pline de primejdii si incredintandu-i totodata si mai mult de adevarul invierii mortilor.
Asadar, moartea Maicii Domnlui este doar un somn usor, linistit sau, cum o numeste Biserica Ortodoxa, o adormire. Moartea Maicii Domnului nu are in sine nimic infricosator si trist pentru mintea si inima crestinului; dimpotriva, plecarea Preasfintei Fecioare il incredinteaza pe crestin ca si pentru el moartea trebuie sa fie un prilej nu de frica si de deznadejde, ci de cea mai mare bucurie si de cea mai stralucita nadejde, caci ea este doar un somn – mai lung sau mai scurt, dupa care va urma trezirea cea plina de bucurie intr-un trup nou, plin de slava pentru viata cea fericita in cer.
Maica Domnului, gustand moartea, ne incredin­teaza in chip deosebit de acest lucru, pentru ca, daca in moarte si dupa rascumpararea noastra de catre Domnul Iisus Hristos ar fi fost ceva nefiresc, rau si infricosator, atunci, cine alta daca nu Presfanta Fecioara ar fi fost supusa de Domnul acestui rau? Insa ea moare, platind astfel datoria fata de natura impreuna cu toti pamantenii – spre bucuria si mangaierea noastra si ale tuturor celor ce vor trebui sa treaca pragul mortii, ca sa stim ca moartea este cu neputinta de ocolit si ca, in acelasi timp, ea nu este pentru om un rau.
Moartea este cu neputinta de ocolit si nu vatama – iata cele doua adevaruri, pe care trebuie sa le tinem minte totdeauna spre a ne pregati cum se cuvine pentru ceasul sfarsitului si a nu ne speria de el si a nu tremura in fata lui. Moartea era foarte infricosatoare pentru om inainte de venirea pe pamant a Mantuitorului Hristos, cand pacatul – puterea ei – domnea in neamul ome­nesc si nu exista nici un mijloc, prin care omul se izbaveasca de pacat si de moarte. Dar, dupa aratarea Domnului pe pamant, cand El a biruit pacatul si moar­tea, toata grozaviei ei a disparut si ea a devenit ca un somn pasnic, dupa care va veni dimineata cea plina de bucurie a invierii de obste.

Iubiti frati si surori, sa cinstim cum se cuvine praznicul de astazi, pregatindu-ne cum se cuvine pen­tru moarte. In acest sens trebuie sa ne straduim dupa puterile noastre sa biruim pacatul ce salasluieste intru noi, ca pricina a ei. Urmand exemplul Preacuratei Maicii Domnului, sa mergem pe calea cea stramta, ce duce la viata vesnica. Pe aceasta cale avem nevoie de rabdare, cu care intarindu-ne intru nadejdea in ajuto­rul lui Dumnezeu, va trebui sa induram cu multumire toate neplacerile, suferintele si bolile ca, ramanand pe aceasta, sa dobandim fericirea cea fara de sfarsit a Imparatiei Ceresti. De ne vom petrece viata, asemenea Preacuratei Fecioare Maria, in chip bineplacut lui Dumnezeu, in pazirea poruncilor Lui, in curatia du­hului si a trupului si in neincetata cainta pentru paca­tele noastre, atunci, in ziua adormirii noastre se va savarsi si asupra noastra minunea cea mare, si mormantul nostri va deveni scara catre cer.
Sa alergam astazi cu rugaciune fierbinte la Maica Domnului, ceea ce a urcat apoi si la cer ca sa fie acope­ramant si ocrotitoare pentru lume; sa-i cerem cu umi­linta Acoperamantul ei de Maica asupra intregii noastre vieti, ca prin ocrotirea ei toti sa dobandim sfar­sit bun, in pace si odihna vesnica cu dreptii. Sa ne rugam ei din adancul sufletului si cu dragoste sa-i strigam:

Bucura-te, Ceea ce esti plina de bucurie [de har], care intru Adormirea ta nu ne parasesti pe noi.

Amin.

Anul 1962

[1] Condacul Adormirii.

(Arhimandrit Chiril (Pavlov), Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenita, 2012)

***

1

Arhim. Iachint Unciuleac (fostul staret al Putnei): Panegiric la Adormirea Maicii Domnului

“Apostoli de la mar­gini, adunati-va aici in satul Ghetsimani, ingropati trupul Meu, iar Tu, Fiule si Dumnezeul Meu, primeste duhul Meu”.

(Svetilna praznicului)

“[…]

Iubiti credinciosi,

Astazi s-a mutat de pe pamant cortul cel ceresc, tronul cel de heruvimi, scaunul Fiului lui Dumnezeu. Astazi a adormit roaba Domnului, Maica Domnului nostru, Mama intregii omenirii. Astazi s-a despartit de cele pamantesti cea mai sfanta fiinta omeneasca, cea mai binecuvantata intre femei, cea mai devotata mama!
Astazi s-au inchis ochii cei mai limpezi, care au vazut atatea taine si au slobozit atatea izvoare de lacrimi. Astazi a tacut limba cea mai neobosita in rugaciuni, care a vorbit de atatea ori cu ingerii, care a dat nume Fiului lui Dumnezeu si a descoperit taine negraite. Astazi s-au asezat pe piept mainile cele mai nevinovate: de Fecioara si de Maica, care au leganat cu sarguinta pe Hristos, care s-au inaltat de atatea ori la rugaciune, care s-au binecuvantat cu atatea minuni si milostenii. Astazi a incetat sa bata inima celei mai desavarsite mame, in care au incaput atatea taine, atatea bucurii si lacrimi, atatea saltari de veselie si lovituri de sabie!
Astazi s-a invaluit cu giulgiu fata aceleia care a umbrit cu mila fata intregii omeniri. Astazi s-a mutat cu pace aceea care a impacat prin Hristos pe om cu preamilostivul Dumnezeu. Astazi a intrat intru odihna aceea care a linistit inimile si sufletele omenesti. Astazi s-a rupt o floare – cea mai frumoasa din cate au fost pe pamantul acesta. Astazi s-a scuturat un trandafir, s-a mutat un crin la cer – crinul dumnezeiestii feciorii. Astazi s-a luat dintre noi Maica Dumnezeului nostru, mijlocitoarea mantuirii noastre, acoperamantul sufletelor noastre, candela cea vesnic aprinsa, Fecioara cea pururea vie, comoara cea nefurata, rugul cel nemistuit de foc, lana cea plina de roua Duhului Sfant.
Astazi s-a luat de la noi podoaba Nazaretului, bogatia Bisericii, Aparatoarea crestinatatii, Biserica cea mai de taina, chivotul Dumnezeirii, camara cea incuiata, usa cea nedeschisa de minte de om, muntele cel netaiat de intelepciunea cuvantului. Astazi s-a innoit casa lui Dumnezeu, astazi s-a inchis cartea cea scrisa cu slove de foc, astazi s-a luat de pe pamant vasul Duhului Sfant, in care nu apa, nu hrana, nici mana cereasca s-a pus, ci insasi vapaia Dumnezeirii s-a odihnit, fara a se arde, fara a se mistui. Astazi a adormit cu pace Mijlocitoarea tuturor crestinilor, imbarbatarea Apostolilor, nadejdea cea buna a preotilor, Acoperitoarea calugarilor, hranitoarea sarmanilor, Mangaietoarea vaduvelor, primitoarea strainilor, alinarea bolnavilor, incununarea fecioarelor, veselia pruncilor, bucuria tuturor mamelor.
Astazi s-a mutat de pe pamant la cer Maica Domnului si mama sufletelor noastre, aceea care va ramane in veci si Maica si Fecioara si pentru toti mijlocitoare. Pe aceasta o lauda cu lacrimi Petru, pentru aceasta graieste Pavel, pentru mutarea ei suspina Apostolii, pentru adormirea ei se tanguieste Ierusalimul, suspina micul Nazaret, plang sarmanii si orfanii, mamele si fecioarele si toti saracii pamantului. Dar in acelasi timp, pe aceasta o lauda ingerii in ceruri, o cinstesc heruvimii si serafimii, o odihnesc puterile de sus, o slavesc crestinii de jos, o preamareste Biserica cu alese rugaciuni si cantari de lauda. Aceasta intelegand-o toata zidirea lui Dumnezeu, in decursul celor douazeci de veacuri, s-a silit sa cinsteasca pe Maica Domnului cu tot ce pastreaza in ea mai curat, mai sfant, mai de pret.
Florile si-au adus podoaba lor: crinii – aroma, trandafirii – petalele, busuiocul – mirosul. Pasarile si-au adus cantecul lor nevinovat, soarele – razele cele de foc, luna – gingasia ei, cerul – zarile albastre, codrii – tacerea lor, muntii – singuratatea, vaile – murmurul izvoarelor, campiile – aroma florilor, iar marea – freamatul valurilor. Culorile si-au adaugat si ele frumusetea, iar oamenii – darurile lor. Cantaretii, dregandu-si glasul, au cantat Fecioarei Maria cele mai alese melodii; pictorii, amestecandu-si vopselele, au impodobit sfintele ei icoane si biserici cu cele mai miscatoare culori. Preotii i-au inaltat cele mai alese rugaciuni, cele mai Inimoase imnuri, cele mai deosebite slujbe. Caci ei i se cuvin cele mai frumoase, cele mai alese cantari, cele mai de pret podoabe, cele mai curate inimi de fecioare, de mame, de crestini.
Se cade, dar, ca nici noi credinciosii sa nu lipsim de la praznicul cel luminat al Adormirii Nascatoarei de Dumnezeu. Veniti deci, frati crestini de pretutindeni, nu in satul Ghetsimani, ci in Biserica lui Hristos, ca sa impodobim praznicul Stapanei noastre cu smerite cuvinte de lauda si cantari duhovnicesti. Veniti, ravnitorilor apostoli care inca va truditi pentru Evanghelia lui Hristos, ca sa petrecem pe ultimul ei drum pe Maica Dumnezeului nostru. Veniti, smeritilor calugari, ca sa petrecem impreuna la mormant pe Aparatoarea sufletelor noastre. Veniti, cinstitelor femei, si voi, adevarate mame, care v-ati sfintit mainile cu nasterea de fii si v-ati impodobit casa cu zambet de copii, ca intr-un cuget sa laudam adormirea celei mai sfinte femei. Veniti si voi, neintinatelor fecioare si toti cei ce traiti in sfanta curatenie, ca sa sarutam cu lacrimi pe aceea care a fost si Maica si a ramas de-a pururea Fecioara.
Veniti toti si toate, mici si mari, tineri si batrani, simpli si invatati, cu totii siliti-va, sa impodobim praznicul Adormirii Maicii Domnului cu tot ce avem in sufletele noastre mai bun, mai sfant, mai luminat. Si cei fierbinti la suflet si cei caldicei la un loc adunati-va. Si cei sanatosi si cei suferinzi impreuna intalniti-va. Si cei indestulati si cei flamanzi la aceeasi masa asezati-va. Si cei ce ati postit, ca si cei ce nu ati putut posti in Postul Maicii Domnului, din acelasi ospat duhovnicesc gustati. Si cei mingaiati, si cei intristati, si cei multumiti, si cei necajiti, si cei ce simtiti bucurii in suflet, ca si cei ce purtati lacrimi in ochi, cu totii veniti, ca impreuna sa ne rugam, sa laudam si sa praznuim Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.
Nici unul din fiii Bisericii sa nu lipseasca. Nici rob, nici slobod, nici mic, nici mare, nici pacatos, nici vrednic. Si impreuna cu voi aduceti Stapanei noastre daruri alese si de pret – nu aur, nici argint, nu podoabe de margaritar, nici haine scumpe, nici feţe impodobite, nici inimi pline de ingamfare. Ci aduceti impreuna cu voi inimi pline de fapte bune, suflete stapanite de dragostea lui Hristos, cugete imbracate in vesmant de smerenie, ganduri ingradite cu sfanta rugaciune, ochi senini impodobiti cu lacrimi, maini sfintite prin milostenie, brate binecuvantate cu nasterea de fii, limbi daruite cu cantari duhovnicesti, trupuri impodobite cu neintinata feciorie, feţe senine de crestine. Caci acestea sunt podoabele noastre. La acestea adaugati inca credinta cea vie ce va stapaneste, dragostea care va calauzeste, ravna mantuirii, bucuria inimii, sinceritatea, umilinta, caldura Duhului Sfant. Fiecare din noi sa aduca cate ceva. Iar cel care nu are nimic cu ce impodobi icoana Adormirii Maicii Domnului sa-i daruiasca macar o mica rugaciune, o metanie, un cuvant bun sau cel putin un singur fir de floare sa aseze sub icoane ei, si acest mic dar poate face mai mult decat cei doi banuti ai vaduvei.

Iubiti credinciosi,
Sunt mai bine de douasprezece ore de cand clopotele vestesc praznicul Adormirii Maicii Domnului, de cand usile bisericii sunt deschise si sanii ei plini de credinciosi, de cand stranele rasuna duioase cantari ale Prohodului, insotite de rugaciuni si cuvinte de lauda. Dar pentru a dobandi intotdeauna ajutorul si mijlocirea Preasfintei Stapane de Dumnezeu Nascatoare, ce se roaga neincetat pentru noi Preasfintei Treimi, nu ne este de-ajuns numai atat. Este neaparata nevoie sa urmam dupa putere si pilda vietii ei. Altminteri, fara folos vor ramane rugaciunile noastre, fara ecou cantarile, fara valoare cuvintele noastre de lauda, fara sens buchetele de flori pe care le asezam cu grija sub icoana Maicii Domnului.
De altfel, ne este cunoscut ca omul in toate imprejurarile vietii sale simte nevoia unor mijlocitori care sa-l sprijine, sa-l imbarbateze, sa vorbeasca pentru el. Poate fiecare dintre noi am fost manati de nevoie sa batem la usa cuiva care ne-ar putea face bine. Stiti ce fior ne stapaneste atunci, cu cata greutate urcam treptele casei, cu cata emotie batem la usa, cu cata infrigurare asteptam dinauntru un raspuns si, daca ni se deschide usa, cu cata incetineala pasim pragul si incepem a ne spune pasul inimii. Ba de multe ori iesim de acolo fara sa aflam ceea ce cautam. Daca am avea un prieten sa mijloceasca la usa si la inima aceea, de multe sudori, emotii si lacrimi am fi scutiti si mult mai degraba ni s-ar indeplini cererile noastre! Tot asa si in viata crestina. Nu putem merge pe urmele lui Hristos, nu ne putem impartasi din bucuria slavei Lui dincolo de mormant fara sa avem mijlocitori care sa se roage pentru noi, care sa vorbeasca in locul nostru, care sa bata pentru noi la usa milostivirii lui Dumnezeu. Si acestia sunt toti sfintii din cer, incepand cu Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria. Asadar, pentru a dobandi ajutorul ei cel puternic in necazuri, in boala, in suparari, in tot felul de ispite, trebuie sa urmam cu multa evlavie pilda vietii ei.
Maica Domnului este adevarata pilda de smerenie, de rugaciune, de milostenie, de feciorie, de ascultare, de dragoste, de mama devotata. Sa urmam deci in toate Maicii Domnului nostru. In rugaciune cat mai mult staruiti, de Biserica niciodata nu va departati, cu toti oamenii, fara deosebire, traiti in dragoste si pace. De saraci nu va ingretosati, de milostenie nu va feriti, de bolnavi nu va ingreuiati, de nastere de fii niciodata nu va lepadati, fecioria si curatenia ca pe cele mai alese flori sa le paziti. De ura, de razbunare, de judecati si cearta in toata viata sa fugiti. In boli fiind, nu slabiti; in ispite cazand, nu va pierdeti; in saracii ajungand, nu cartiti; pe patul de moarte zacand, nu va deznadajduiti, ci, neincetat rugandu-va, cereti mila si ajutorul Maicii Domnului. Sanatosi fiind, cercetati pe cei din suferinta. Indestulati de paine, nu uitati de saracii lui Hristos. Pace in suflet avand si in casa dumneavoastra, impacati pe cei certati, linistiti pe cei tulburati si mare plata in cer veti dobandi prin mijlocirea Stapanei noastre.
Pe langa toate acestea, nu uitati ca inaintea noastra se afla o usa incuiata, pe care, vrand noi sau nevrand, va trebui odata sa o deschidem. Este usa mortii. Si numai Dumnezeu stie ce ni s-a gatit dincolo. Dar de vom urma vetii celei curate a Aparatoarei noastre, vom dobandi si in ceasul acela infricosator mijlocirea ei, si asa vom trece pragul acestei vieti cu multa nadejde si pace in suflet.
Cu niste indemnuri ca acestea intoarceti-va la casele dumneavoastra, acolo unde va asteapta toti cei dragi, acolo unde va asteapta bucuriile si lacrimile vietii, suferintele si incercarile familiei, acolo unde va asteapta sapa, furca sau condeiul cu care va castigati painea cea de toate zilele, si nu uitati de pilda vietii Maicii Domnului, nici de sfaturile Bisericii. Si pentru ca sa ne aratam recunostinta fata de Stapana noastra, sa facem inceput de fapte bune chiar din ziua aceasta. Sa incepem cu sfanta rugaciune, pe care Maica Domnului a iubit-o atat de mult. Intorcandu-ne asadar pe cale, sa zicem fiecare din noi in cugetul nostru o mica rugaciune catre Aparatoarea noastra, dupa ravna si putere. Un acatist, un paraclis, o cantare de lauda sau macar sa rostim de mai multe ori cuvintele acestea:

“Bucura-te cea plina de Dar, care intru adormirea ta nu ne lasi pe noi!”

Amin”.

(Parintele Iachint al Putnei, Editura Bizantina, 2000)

Chipul Maicii Domnului este de nesuportat pentru draci. Diavolul urăşte numele ei. Prin urmare, acest nume este mântuitor pentru noi.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că dracii tremură auzind numele Maicii Domnului, căci ea L-a născut pe Mântuitorul nostru, Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu, care a stricat şi va strica până la sfârşitul veacului lucrurile diavolului, care caută să ne depărteze de Hristos şi să ne piardă pentru totdeauna.
Chipul Maicii Domnului este de nesuportat pentru draci. Diavolul urăşte numele ei. Prin urmare, acest nume este mântuitor pentru noi. Este clar cât de necesar este mereu să alergăm la acoperământul şi mijlocirea rugăciunilor Preacuratei Maici a Domnului. Şi cu cât ne vom ruga ei mai mult, cu atât mai mult vom simţi în viaţa noastră acoperământul ei şi ea va fi pentru noi rugătoare neadormită înaintea Domnului nostru Iisus Hristos.

(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 51)

Sursa

Sfanta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului


Sfanta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului

Sfanta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului este sarbatorita pe 15 august. Este ziua in care facem pomenire de mutarea ei din aceasta viata, la cea vesnica. Marturii despre existenta sarbatorii Sfintei Marii avem incepand cu secolul al V-lea, cand cultul Maicii Domnului incepe sa se dezvolte foarte mult. Insa, cinstirea Maicii Domnului este prezenta inainte de aceasta perioada. De exemplu, unul din cele mai timpurii texte pastrate ale Liturghiei, versiunea egipteana a Liturghiei Sfantului Vasile, cuprinde urmatoarele: „Adu-Ti aminte, Doamne, de parintii nostri … mai ales totdeauna de sfanta si slavita Maria, Maica lui Dumnezeu, si pentru rugaciunile ei miluieste-ne…”

Locul de origine al sarbatorii Sfintei Marii este Ierusalimul, orasul in care se pastreaza mormantul Maicii Domnului, in apropierea Gradinii Ghetsimani.

In Apus, aceasta sarbatoare este mentionata pentru prima data in secolul al VI lea, la Sfantul Grigorie, Episcopul de Tours († 593 sau 594). Generalizarea praznicului Adormirii Maicii Domnului se va face in Apus de catre Papa Teodor I (642-649), in vreme ce in Rasarit acest lucru se petrece mai devreme, in timpul imparatului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani.

Ori de cate ori vorbim de Sfanta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului trebuie sa vestim moartea ei. Fecioara Maria si-a dat sufletul in mainile Fiului ei. A murit cu moartea noastra, pentru ca a impartasit nasterea noastra. N-a fost zamislita in chip „imaculat”, intr-un mod unic si diferit de al nostru; nu i s-a dat o natura speciala, incapabila de pacat. Din acest motiv nu a fost ferita de moarte.

Asadar, moartea Maicii Lui Dumnezeu a fost o moarte adevarata, asemenea mortii oricarui om. Potrivit Traditiei, a fost ingropata intr-un mormant din Ghetsimani, iar dupa trei zile, mormantul ei a fost gasit gol. Fiind Maica Celui ce a biruit moartea, nu ramane in moarte, ci se ridica mai presus de ea prin puterea Fiului ei. Dupa cum mormantul Domnului a ramas gol, tot astfel ramane si mormantul Maicii Sale. Cele doua morminte ramase goale ne vestesc ca si mormintele noastre vor ramane goale, ca nu vor fi locuri de veci.

Maica Domnului este singura persoana dintre sfintii Bisericii Ortodoxe care are o randuiala liturgica a punerii in mormant, asemanatoare cu cea a Mantuitorului. Credinciosii care participa la Slujba Vecerniei Adormirii Maicii Domnului canta imnuri precum Prohodul si Binecuvantarile Maicii Domnului, iar Epitaful Maicii Domnului este purtat in procesiune imprejurul locasului de cult, precum este purtat cel al Mantuitorului in Vinerea Mare. Aceasta randuiala nu are menirea de a pune un semn de egalitate intre ea si Hristos, ci de a arata inrudirea cu Fiul ei.

Sarbatoarea Sfanta Maria Mare din 15 august se numeste Adormirea Maicii Domnului, nu Inaltarea la cer cu trupul a Maicii Domnului, pentru ca Maica Domnului trece prin moarte si apoi se muta la cer.

„Intru slavita Adormirea ta, cerurile se bucura si ostile ingeresti se veselesc; si tot pamantul se bucura, cantare de ingropare glasuind tie, Maicii Stapanului tuturor, ceea ce nu stii de nunta, Preasfanta Fecioara, care ai izbavit neamul omenesc de osandirea vrajmasilor.” (stihira a Laudelor praznicului Adormirii Maicii Domnului)

La praznicul Sfintei Marii cantam:

„Intru nastere fecioria ai pazit, intru adormire lumea nu ai parasit, de Dumnezeu Nascatoare. Mutatu-te-ai la viata fiind Maica Vietii, si cu rugaciunile tale izbavesti din moarte sufletele noastre”.

wp-image--2054861073

In fata icoanei Maicii Domnului ne rugam cu credinta si cu umilinta, zicand:

„Imparateasa mea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor intristati si acoperamantul celor necajiti, vezi nevoia mea si necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii, dezleaga-l precum vrei, ca n-am ajutor afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin”

Sursa: CrestinOrtodox.ro

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Imnul Sfantului Maxim Marturisitorul inchinat Preamaritei Stapanei noastre

SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL:

Cant si preamarire, slava si lauda a Preasfintei Imparatese, Preacuratei si Preabinecuvantatei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea-Fecioara Maria
“Ce gand va numara si ce lauda va rosti sau ce mana va scrie cu mestesugul cartii multimea nenumarata a harurilor si bunatatilor Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, Pururea-Fecioara, pe care le-a aratat si pe care le arata din zi in zi neamului omenesc? Ea este:

Mijlocitoare arzatoare pentru toti cei ce o cheama pe langa Fiul ei, Hristos-Dumnezeu;

Liman linistit al tuturor celor clatinati de valuri;

Izbavitoare din valurile lumii si ale trupului, calauzitoarea vietii tuturor celor rataciti;

Cautatoare care intoarce pe cei pierduti;

Ajutorul si puterea celor din incercari;

Mijlocitoarea celor robiti;

Invierea lui Adam celui cazut;

Nimicirea lacrimilor Evei;

Mangaietoarea celor ce jelesc;

Scaunul Imparatului, care poarta pe Cel ce poarta toate,

Innoirea lumii invechite;

Scara ce urca la cer, pe care a coborat Dumnezeu pe pamant;

Podul ce duce pamantul la cer;

Uimirea ingerilor;

Rana demonilor;

Radacina supunerii si nestricaciunii;

Pomul cu rod nemuritor;

Cea care a lucrat Lucratorul Cel iubitor de oameni,

Cea care a facut sa infloreasca Radacina mantuirii;

Brazda care a facut sa infloreasca Spicul ce intareste inimile;

Masa ce poarta Fericirea vesnica;

Tamaia adusa lui Dumnezeu spre ajutorul nostru;

Folosul lumii;

wp-image--1675917720


wp-image--495998932

Pricina indraznelii celor morti la Dumnezeu;

Maica Bunului Pastor;

Staulul oilor intelegatoare;

Izgonirea vrajmasilor nevazuti;

Cea care deschide usile raiului;

Glasul nesugrumat al apostolilor;

Sprijinul nebiruit al ucenicilor;

Taria si puterea crestinilor;

Zorii Zilei neinsangerate;

Nascatoarea Soarelui dreptatii;

Cea prin care a fost izgonita stapanirea diavolului mancatorului racnitor;

Cea prin care S-a aratat Mantuitorul Hristos, Prietenul oamenilor;

Cea prin care am fost izbaviti de noroiul multor pacate si am fost sloboziti de sub stapanirea feluritelor patimi;

Ridicarea oamenilor si caderea demonilor;

Stanca Vieti din care curge apa nemuririi pentru cei insetati;

Stalpul Luminii ce calauzeste si lumineaza pe cei intunecati;

Vasul cu Mana pogorata din cer;

Pamantul fagaduintei care odrasleste blandetea;

Floarea nestricaciunii;

Cununa podoabelor;

Pilda vietii ingeresti;

Pomul stufos la umbra caruia se odihnesc cei osteniti;

Nascatoarea care ne-a izbavit din robia inselatorului;

Ajutorul nostru in fata Dreptului Judecator;

Cea care sterge zapisul greselilor noastre;

Vesmantul celor goi de tot binele;

Usa tainei celei mari;

Slava neindoielnica a credinciosilor;

Cea care cuprinde pe Dumnezeu Cel Necuprins;

Scaunul sfant al Celui ce sade pe heruvimi;

Locuitoare impodobita de slava pe langa serafimi;

Cea care uneste ingeri si oameni;

Cea care a unit fecioria si nasterea, fiind in acelasi timp Fecioara far prihana si Maica a lui Imanuel;

Cea prin care s-a dezlegat blestemul, prin care s-a deschis raiul;

Cheia Imparatiei;

Pricina bunatatilor vesnice;

Vasul intelepciunii lui Dumnezeu;

Comoara Proniei Lui;

Stalpul fecioriei;

Usa Vietii;

Temeiul innoirii noastre;

Pricina milostivirii dumnezeiesti fata de oameni;

Cununa Soarelui Celui Nevazut;

Stralucirea lipsita de umbra a Luminii;

Scanteierea ce face sa straluceasca sufletele;

Tunetul ce loveste pe vrajmasi si demonii inselatori;

Cea care face sa salte Izvorul Vietii,

Baia care curata gandurile;

Potir ce revarsa bucuria;

Cortul Cuvantului lui Dumnezeu;

Sfanta Sfintelor mai presus de orice sfintenie;

Chivotul ales al Duhului Sfant;

Cununa cinstita a imparatilor ce slujesc lui Dumnezeu;

Cinstea si podoaba arhiereilor vrednici si sfinti;

Turnul neclatinat al Bisericii sobornicesti;

Meterezul neapropiat al cetatii credinciosilor;

Despre care David a spus: Cina ma va duce la cetatea cea intarita, care este adunare credinciosilor veniti din adunarile paganilor;

Cea care vindeca neputintele noastre;

Nadejdea si ajutorul sufletelor noastre.

Si ce voi mai spune, caci vremea imi lipseste pentru a povesti maretiile si renumele Preabinecuvantatei si Preaslavitei noastre Imparatese, Nascatoarea de Dumnezeu si Pururea-Fecioara Maria si chiar daca s-ar aduna limbile ingerilor si ale oamenilor, ele nu vor fi in stare sa laude si sa cante dupa cuviinta si vrednicie, nici eu cel neputincios, nevrednic, nestiutor si barbat, nu pot spune ce este randuit si vrednic, dar fericita Maica a Domnului Celui milostiv si iubitor de oameni va sfinti acest cuvant nepotrivit al nostru, gatit cu harul si darurile sale, iar nu cu puterea si stiinta noastra. De aceea cer tuturor prietenilor lui Dumnezeu si credinciosilor in Hristos, care lauda pe Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, sa se adune pururea, impodobiti cu ravna si cu dorinta gatelilor duhovnicesti ca sa implineasca psalmodia si lauda dumnezeiasca in acest stralucit praznic al Adormirii ei, caci e cu adevarat mare si slavita si impodobita din toate partile, si minuni mari si taine dumnezeiesti s-au savarsit intru ea.
Ingerul Gavriil, venind din nou de la Dumnezeu sa-i vesteasca moartea, i-a dat semnul de biruinta, ramura de palmier, ca sa arate ca a fost biruitoare a tuturor randuielilor firii. Dupa care Sfintii Apostoli s-au adunat din toate colturile lumii rapiti de nori; s-au strans Cei Doisprezece si multi altii care i-au urmat, veniti intr-o clipa sa slaveasca pe Sfanta si Slavita Maica a Domnului, si au descoperit acolo taina celei de-a Doua Veniri, dupa cum spune apostolul Pavel:
Dupa aceea, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh, si asa pururea cu Domnul vom fi. [1 Tes 4,17] , dumnezeiasca taina a rapirii de mai apoi pe nori.
Aici, la Adormirea Fecioarei, s-a savarsit marea si slavita minune, venirea intr-o clipita a unui atat de mare numar din toate colturile pamantului din tari indepartate, si oprirea lor in Sion in fata Maicii Pururea-Fecioara. Dupa care a venit Hristos, Dumnezeu Fiul, Imparatul Slavei, Domnul si Fiul sau, Care a socotit bun sa aduca la fiinta soarele si, prin venirea Duhului Sfant, prin salasluirea in sanul ei si prin intruparea din ea, a savarsit Iconomia mantuirii noastre, a fost rastignit si ingropat si a inviat a treia zi, dupa care S-a inaltat la ceruri si a sezut de-a dreapta Tatalui. Acelasi milostiv Imparat a venit si atunci cu multimile ingerilor si ale arhanghelilor, a cerut sufletul sfant si slavit al binecuvantatei si slavitei Sale Maici si l-a urcat in salasele slavite ale Tatatlui Sau,cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El [1 Co 2,9], si mai mult decat toti pentru Maica Sa fara prihana.

wp-image--495998932

wp-image-1619678305
Din porunca Domnului, Dumnezeului si Invatatorului lor, apostolii au dus apoi din Sion in Ghetimani trupul sfant si neprihanit al Imparatesei lor si l-au asezat in mormant ca odinioara Iosif si Nicodim trupul lui Iisus. Si asa cum Domnul Slavei a inviat a treia zi, tot asa si aici a treia zi trupul Sfintei Maici n-a mai fost gasit in mormant, ci a fost mutat asa cum a vrut Fiul ei. A fost ingropata ca un mort dupa randuiala firii si a fost mutata ca Maica lui Dumnezeu pentru a intari si a face vrednica de crezare Invierea Fiului sau, Domnul, si luarea firii pe care El o imbracase din ea, intarind propria noastra inaltare si adevarata noastra nestricaciune ce va veni. Asa cum nasterea ei s-a facut in chip nestricacios, tot asa moartea ei a fost nestricacioasa. Asa cum nasterea ei a fost mai inalta decat cuvantul si decat firea, tot asa si mutarea ei a fost mai adanca decat randuiala fireasca a vremii. Si a fost lucru uimitor, caci asa cum sufletul ei a urcat la cer fara de trup, asa si trupul ei a urcat fara suflet, aratand Fiului ei si slujitorilor ei atat partasia, cat si despartirea ei. A urcat la cer prin har si sub calauzirea Fiului ei inainte de invierea obsteasca, facandu-ne sa nadajduim in invierea ce va sa vina. A fost inaltata cu totul: mai intai cu sufletul ei sfant, atunci cand a cerut-o Domnului, iar mai apoi si trupul fara prihana, dupa cum a voit Domnul. Marturisim astfel constiinta omeneasca pe care o avea Fericita si harul slavit cu care a preamarit-o Fiul ei. Asa se cinsteste de catre toti acest praznic minunat, cinstire ingerilor si a oamenilor, si impodobit cu harul Sfintei Nascatoare de Dumnezeu. Iar sorocul praznicului slavit este bun si binecuvantat, plin de roade, impodobit intru toate, culesul e vestit, roadele pomilor si tot felul de alte roade se revarsa si aceasta e si cinstea firii noastre spre Slava Ziditorului si a Vestitorului desfatarilor raiului, si toate acestea sunt date spre cinstea acestui praznic sfant, spre desfatarea inchinatarilor sai. Bun si folositor pentru toti oamenii este acest soroc intre zilele anului, plin de folos si desfatare.
Prin inaltarea si mutarea Sfintei Fecioare, firea noastra a urcat acum la cer. Ca odinioara prin Inaltarea Fiului ei, ea s-a facut mai inalta decat tronurile, decat heruvimii si serafimii, caci s-a facut cu adevarat mai inalta decat toate fapturile nemateriale si netrupesti, si preaslavita, preabinecuvantata Maica a Mantuitorului nostru, Hristos Dumnezeu, invesmantata cu slava imparateasca, inchinata de toate ostirile, puterile si stapanirile, si de tot numele dat nu numai in aceasta lume, dar si in cea viitoare, nevazuta si necunoscuta. (…)
Dar astfel de lucruri sunt mai presus de cuvantul si de puterea noastra si nu suntem in stare sa le patrundem si sa le rostim cu limba. De aceea, vom lasa deoparte tainele ascunse, caci Domnul in cer si pe pamant a facut tot ce a vrut; dupa puterile noastre insa vom multumi Domnului nostru Iisus Hristos si Maicii Sale Preabinecuvantate si Preasfinte.

wp-image--495998932

Te laudam, Imparate si Daruitorule al tuturor tainelor, pentru toate bunatatile tale si pentru cea pe care ai ales-o aici spre slujba tainelor Tale!
Te laudam pe Tine, Cel ce ai luat asupra Ta patima si rastignirea si moartea pentru noi si ai socotit lucuru bun pentru numele Tau sa suferi atatea osteneli si chinuri in aceasta lume pentru Sfanta Ta Maica si pentru a o uni cu slava Ta si prin cererile si ajutorul ei sa ne daruiesti si noua viata vesnica!
Te laudam pe Tine Care Te-ai dat pe Tine Insuti ca sa ne izbavesti, si Care ne-ai dat din nou pe Preasfanta Ta Maica spre ajutor in bunatatea Ta, Iubitorule de oameni si Imparatule dulce!
Te laudam si pe tine, Imparateasa binecuvantata si slavita, care ai de-a pururea milostivire de noi si suferi pentru toate chinurile noastre si ceri Fiului tau sa nimiceasca pacatele si ispitele noastre. Nu plangem moartea si ingroparea ta, ci praznuim cu slava mutarea ta, caci ai fost mutata la cer, si nu-i lasi pe cei ce locuiesc pamantul. Si desi acum esti lipsita de ostenelile si chinurile acestei vieti trecatoare si ai ajuns la fericirea negraita si nesfarsita, nu uiti insa saracia noastra de acum, ci ne mantuiesti acum inca si mai mult si ne izbavesti din toate incercarile si feluritele noastre ispite. Nu ne lasa orfani de ajutorul tau, ci lucreaza pentru noi si acopera-ne cu roua slavei tale si inchina Fiului tau si Dumnezeului nostru mijlocirea necontenita si cererea celor ce te lauda si te slavesc, caci cu adevarat acum esti Imparateasa tuturor, de-a dreapta Imparatului, cu haina tesuta de aur, impodobita si imbracata prin harul Duhului Sfant, preainfrumusetata cu podoaba si cu gateli si bogatii poporului slujesc slava ta, sufletele sfintilor si ale dreptilor, cei bogati in fapte bune, care sunt adevarata bogatie.

 

wp-image--1135837035

Prin Fiul tau si Dumnezeul tau ai acum cununa frumusetii si toiagul Imparatiei si podoaba mai presus de orice stapanire. Te rugam: nu uita poporul tau care lauda pe Fiul tau si canta numele tau, caci toate le poti pe langa Fiul tau milostiv si iubitor de oameni, Care asculta cu bunatate toate cererile si rugamintile tale, si tu insati esti milostiva pentru toti cei ce slujesc si nadajduiesc intru tine. Si purtarea ta de grija e cunoscuta din minunile tale necontenite si zilnice, si din tamaduirile sufletesti si trupesti pe care le arati pentru fiecare din cei ce se roaga. Ele sunt negraite si nenumarate, mai mult decat nisipul marii si – lucru mai inalt si mai adanc decat toate – mijlocesti pentru cei ce au pacatuit impotriva Fiului tau mai mult decat cererile proorocilor, decat sporirile si posturile dreptilor, si mantuirile castigate prin harul tau si bunatatile tale le dai pentru intreaga lume si pentru fiecare dintre oameni. De aceea frumusetea ta a placut Imparatului, i-a placut marea ta iubire de oameni, mila ta, atentia ta prevenitoare care Il imita printr-o mare milostivire. Desi si celelalte podoabe ale tale, sfintenia, intelepciunea, puterea si celelalte sunt nenumarate, prin atentia prevenitoare si prin milostivire este, mai mult decat orice, imitatoare a Fiului si Dumnezeului tau. Si asa, milostiva si iubitoare de oameni, prin mijlocirea ta in fata Lui reversi inca si mai mult peste noi milostivirea si blandetile Sale. Caci El singur e Mangaietorul nostru in fata Tatalui, Iisus Hristos Cel drept, cum spune Evanghelistul si Teologul Ioan. El este cel ce ne iarta pacatele [1 In 2, 1-2], iar tu, mijlocitoare pe langa El, abati mania si supararea Sa pornita pe buna dreptate impotriva pacatelor si neascultarilor noastre. Iar in milostivirea si blandetea Sa, reversi peste noi toate bunatatile cele mai presus de fire si darurile tale, Fecioara Sfanta!
Cu adevarat intreci marginile firii, nu numai prin nasterea mai adanca decat cunostinta, ci prin atentia ta prevenitoare ce intrece firea.

Prin tine s-a dezlegat blestemul maicii dintai,

Prin tine s-a rupt peretele vrajbei,

Prin tine s-a nimicit stapanirea mortii,

Prin tine am biruit asupra pacatului,

Prin tine s-a sadit fecioria intre oameni,

Prin tine invatam hotararea in faptele bune,

Pein tine ni s-a dat intelepciune, smerenie si iubire,

Iar noi nu ne vom arata biruitori dupa masura in care am fost biruiti, ci mult mai mult. Am fost izgoniti din Eden si prin tine am primit deopotriva cerul si Edenul. Am cules rodul pomului cunostintei si am pierdut pomul vietii, dar prin tine am dobandit pe Ziditorul pomului. Prin neascultare am fost dezbracati de vesmantul cel dumnezeiesc, dar prin tine ne-am imbracat in Dumnezeu si suntem uniti cu El si ne-a dat puterea de a ne face fii lui Dumnezeu. Acestea sunt darurile si harurile tale pentru noi, o, Fecioara si Nascatoare de Dumnezeu, care ne-ai daruit viata in care erai tu.
Si acum, dupa adormirea ta, esti inca si mai vie si praznuita si sezi impreuna cu Cel Viu si Daruitorul Vietii, Fiul tau, si vezi ca Cel nascut din tine e Unul din Treime, Cel ce  fost cuprins in tine si nu poate fi cuprins de cer si de pamant, Cl ce-ti implineste cererile cu simplitate.
 Pe cei pentru care ceri milostivire El ii copleseste cu bogatia, si chiar daca pacatuiesc din nou si te roaga din nou, indata faci inca o data milostivire si ceri pentru ei iertare, lucru inca si mai minunat si mai mare. Esti intr-adevar usa vietii, pururea apropiata de cei ce intra prin ea, desi prorocul te-a numit usa inchisa prin care nu trece nimeni decat numai Dumnezeu si el o lasa din nou inchisa [cf Iz 44,2]. Acum insa te-ai mutat din aceasta lume si prin mijlocirea pe langa Fiul tau si prin ajutorul si mana ta intinsa spre cei ce te roaga, aceasta usa a harului si milostivirii e deschisa pentru toti si primesti pe toata lumea si asculti toate rugaciunile.
O, comoara a tuturor bunavoirilor! O, daruitoare mai inalta decat firea! O, floare cu toate miresmele! O, faima a firii omenesti, dragostea noastra, biruinta noastra, intelepciunea noastra! O, domnie care strangi toate bunatatile pe care nicio limba nu le poate rosti si niciun gand nu e in stare sa le atinga si nicio intindere a vremii nu le poate invechi! O, dar dumnezeiesc facut oamenilor si inchinare a oamenilor catre Dumnezeu. O, cea plina de har si de slava Sfintei Treimi, salas al buntatilor Lui, mireasa nenuntita, Maica a lui Dumnezeu Imanuel. Salas al Duhului Sfant, Imparateasa a toate, vas de aur ce porti mana [Evr 9,4], toiag inflorit din radacina lui Iesei despre care Isaia spune: fericita radacina lui Iesei pentru ca o mladita va iesi din Iesei si floare din radacinile lui va inflori [Is 11,1]! Sfesnic al Luminii, pat al Imparatului [cf Cant 3,7], masa a Vietii, templu al Luminii, chivot al Sfinteniei, izvor al Nemuririi, rai intelegator, nor de lumina stalp de stralucire neclintita, potir al Painii vietii, usa a lui Dumnezeu, pe care El singur o strabate si ramane inchisa [Iz 44,2], munte cu totul sfant, Eden al celui de-al doilea Adam, cer si tron inaltat si ridicat, rug nears, chivor al sfinteniei, odihna a Domnului. Cum spune despre tine David: Inalta-te, Doamne, intru odihna Ta [Ps 131,8] si orice alt nume cu care te-au numit prorocii in chipuri si asemanari.  Cine va intelege multele tale numiri si nu se va minuna? Dar numele tau scurt si adevarat este de Maica a lui Dumnezeu, Fecioara fara prihana, Nascatoare de Dumnezeu, preabinecuvantata, Marie Pururea-Fecioara. Acesta e numele tau nou, aratat si adevarat; numele tale vechi rostite in chipuri si asemanari le-ai invatat celor noi si pe cele noi le-ai intarit celor vechi. Cu adevarat esti cartea cea vie in care a fost scris negrait Cuvantul lui Dumnezeu cu pana facatoare de viata a Duhului Sfant. Esti cu adevarat trupul Noului Testament scris dumnezeieste, al Testamentului facator de viata lasat de Dumnezeu oamenilor. Esti mijlocitoarea, rugatoarea si darul mantuirii noastre, ca una care privesti pururea spre noi si intinzi mana poporului credincios.
Priveste si acum la noi si ai mila de turma ta, poporul tau, pe care Fiul tau l-a rascumparat cu scumpul Sau sange. Roaga-te pentru el si aseaza-l in mostenirea ta, si din zi in zi milostiveste-te si indeamna pe toti oamenii impreuna si pe fiecare in parte sa se faca toti un trup ajungand la statura plinatatii duhovnicesti si sa aiba un singur Cap, pe Iisus Hristos, Fiul tau. Indulceste poporul tau si mostenirea ta si roaga-te pentru el, o, preasfanta Imparateasa, si ocroteste-l, acoperindu-l cu harul si cu ajutorul tau, si alunga din el pacatele cele nevazute ce omoara sufletele. Pazeste-l in luptele si in ispitele vazute, macar ca din pricina pacatelor noastre celor multe si a necredintelor suntem lipsiti de cuvant si vrednici de pedeapsa. Nu-ti adu aminte de faradelegile noastre, da-ne repede milostiviea ta, caci am saracit cumplit. Mantuieste-ne si departeaza pacatele noastre prin mijlocirea ta la Fiul tau. Si in aceasta viata pazeste-ne si fa-ne biruitori asupra incercarilor si asalturilor demonului si asupra ispitelor vazute si nevazute si fa sa inceteze toate pacatele noastre. Iar in veacul viitor, du-ne la salasurile cele vesnice, la locul de odihna, unde stapaneste lumina vietii lui Hristos, Fiul tau, ca de langa tine sa imparateasca poporul tau care te slaveste si sa ne bucuram de numele tau. Caci esti fericita intre femei si preabinecuvantata intre toate casele si toate semintiile, slavita in cer si pe pamant, fiindca toata limba te slaveste si te vesteste Maica a Vietii. Toata faptura e plina de lauda ta, toti slavesc prin tine Sfanta Treime in Trei Ipostase si o Singura fiinta, Dumnezeul nostru.(…)
O, prealaudatat Maica a lui Dumnezeu, care ai adus pe lume pe Sfantul Sfintilor, Cuvantul lui Dumnezeu, primeste cererea robilor tai, si pazeste-ne de tot necazul si ispita, si mantuieste-ne de chinurile vesnice, si fa-ne vrednici in viata fara de sfarsit a dreptilor de o parte din bunatatile vietii vesnice, prin Hristos, Fiul tau si Dumnezeul tau, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Parintele Sau Cel fara de inceput si cu Duhul Cel cu totul Sfant, binevoitor si de viata facator acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin”.

(in: Nasterea, Viata si Adormirea Maici Domnului, Editura Deisis, Sibiu, 2007)