Maica Domnului în cultul Bisericii și-n inimile credincioșilor

Ne apropiem de praznicul Adormirii Maicii Domnului, care ne oferă binecuvântatul prilej de a stărui duhovnicește asupra semnifica­țiilor profunde ale sărbătorii, dar și de a ne reaminti că preacinsti­rea Maicii Domnului a reprezentat o constantă a Bisericii noastre dreptmăritoare chiar dintru începuturile ei.
Vorbind despre cultul Prea­sfintei Născătoare de Dumnezeu, trebuie să spunem că el debutează odată cu urarea Arhanghelului Gavriil, adresată în timpul arătării de la Nazaret, când i-a vestit că va naște pe Mântuitorul lumii: „Bucură-te, ceea ce ești plină de dar, Marie, Domnul este cu tine”. Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, a cinstit-o și chiar ne-a învățat cum s-o numim: „Maica Domnului”. Pruncul Ioan, aflat încă în pântecele maicii sale, „a săltat de bucurie” atunci când Maria a vizitat-o pe Elisabeta. Mântuitorul Hristos, Fiul ei, a cinstit-o în chip deosebit, fiindu-i supus și ascultător în vremea copilăriei; mai târziu, la Cana Galileii, i-a împlinit rugăciunea, săvârșind minunea înmulțirii vinului doar la stăruința Maicii Sale. Din această minunată întâmplare Biserica a numit-o pe Maica Domnului „rugătoare nebiruită”, adică nerefuzată de Hristos, Domnul. Poporul a preţuit-o încă din vremea existenţei pământești a Fiului ei și Mântuitorului nostru. O ştim din spusele femeii anonime pomenite în Evanghelia de la Luca: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii de la care te-ai hrănit!” La auzul vorbelor femeii, Domnul a întărit afirmația ei: așa este, Maica mea este fericită! Însăși Fecioara Maria a profețit: „iată, de acum mă vor ferici toate neamurile”.
Această preacinstire, întâi într-o formă discretă, s-a manifestat public în decursul vieţii Fecioarei Maria, dar și la puțin timp după moartea sa. Aşadar, cultul Maicii Domnului a existat în Biserică chiar înainte de Sinodul III Ecumenic din anul 431 de la Efes, cunoscând apoi o dezvoltare evidentă, așa după cum ne învață Teologia răsăriteană. Prezența dintru începuturile creştinismului a cultului Maicii Domnului ne-o demonstrează și reprezentarea iconografică. O veche tradiție, confirmată în scris din sec. al VI-lea de către Teodor Citeţul, ne spune că Sfântul Luca Evanghelistul a pictat mai multe icoane închipuind-o pe Fecioara Maria și câteva icoane ale Domnului Hristos.
Ce-i drept, nu au ajuns până la noi prea multe știri despre viaţa religioasă publică a creștinilor din primele secole, din pricină că ea se desfășura cu precădere în mod tainic, ferit de ochii dușmanilor lui Hristos, în catacombe ori case particulare, spre a se evita prigoana persecutorilor. Icoanele au apărut în catacombe, sub formă simbolică şi alegorică, precum pictarea Mântuitorului în chip de miel sau de peşte. De aceea chipul Domnului Hristos şi cel al Sfintei Sale Maici nu se întâlnesc în această perioadă decât în legătură cu anumite evenimente deosebite din Noul Testament: Buna Vestire ori închinarea magilor. La începutul secolului al II-lea, Sfânta Fecioară este pictată sub înfățișarea unei femei ținând pruncul în braţe sau, în alte situații, rugându-se cu mâinile întinse spre cer ori așezată pe un scaun. Cea mai veche dintre ele, descoperită în cimitirul Priscilei, datează de la jumătatea secolului al II-lea; Născătoarea de Dumnezeu apare aici așezată, cu Pruncul în brațe, în apropierea ei aflându-se profetul Isaia cu ruloul profeției sale în partea stângă, iar cu dreapta arătând o stea, „marea lumină” pe care o prevăzuse (Isaia 9, 1). O altă icoană, din catacomba Sf. Priscila, provenind tot din secolul al II-lea, o reprezintă în momentul Bunei Vestiri, stând pe scaun, iar îngerul Gavriil binevestind. Foarte veche se crede a fi şi icoana Maicii Domnului cu pruncul în brațe din catacomba Sf. Agnese, originară probabil din secolul al III-lea.
Mărturii despre cinstirea Preasfintei Fecioare încă din primele momente de viață ale Bisericii ne oferă şi Sfinţii Părinţi. De exemplu, în epistolele Sfântului Ignaţiu al Antiohiei (+107) se găsesc cinci texte unde se afirmă fecioria Maicii Domnului, iar Sfinții Iustin şi Irineu îi proclamă maternitatea divină, pururea fecioria şi rolul de nouă Evă. Origen (+ 254) sublinia maternitatea ei spirituală, iar Tertulian spunea că „greșeala pe care a comis-o Eva crezând diavolului a reparat-o Maria prin credinţa ei în înger”. În viaţa Sfântului Iustin, martirizat la sfârșitul secolului al II-lea, se menționează rugăciunea către Sfânta Fecioară pentru a-i veni în ajutor. Același rol de ajutătoare şi mijlocitoare al Născătoarei de Dumnezeu reiese din rugăciunea Sf. Efrem Sirul, trăitor în veacul al IV-lea: „Prea Sfânta Doamnă, Maica lui Dumnezeu, singura prea curată, sfințește gândurile mele, stăpânește-mi simțurile, pornirile, dă-mi înțelepciune”, iar Sfântul Ambrozie al Milanului ne spune că fecioarele ce intrau în mănăstiri o luau ca pildă, considerând-o chipul desăvârșit al fecioriei.
Aceste succinte mărturii despre cultul Maicii Domnului confirmă faptul că autenticii creștini nu au uitat-o nicicând pe Sfânta Fecioară Maria. Alături de Mântuitorul Hristos, ea este prezentă nu doar în rugăciunile personale, ci şi în iconografie, în operele Sfinților Părinți, în locașurile de închinare şi spațiul liturgic al Bisericii, dar mai ales în inimile credincioșilor.
Arhim. Mihail Daniliuc
Sursa: ziarullumina.ro

Reclame

IATA, MAMA NOASTRA! – IPS Iustinian Chira despre MAICA DOMNULUI

wp-image--110484267

Maica Domnului – mama tuturor timpurilor
Fecioara Maria a primit numele de „Maica Domnului”, de la Duhul Sfânt, prin gura Elisabetei, după cum ne spune Scriptura (Lc.1, 43). Acesta e numele ei adevărat, numele cel mai frumos şi mai minunat, numele unic, pe care numai ea l-a purtat.

wp-image--256085164

             „Iată mama ta!” 

Ce dar nepreţuit ne face Hristos prin aceste cuvinte! Mântuitorul nostru ne lasă tot ce avea mai scump pe lume: ne lasă pe Maica Sa, făcând din toţi fiii Evei, copiii Mariei, din fiii pierzării şi ai morţii, fii ai vieţii şi ai fericirii.

Maica Domnului este mama tuturor timpurilor”– acest cuvânt nu trebuie uitat!

Natura întreagă o preamăreşte pe ea, care este desăvârşirea şi împlinirea tuturor. Pentru flori, ea este trandafirul cel ales […] Pentru păsări, Maica Domnului este turtureaua cea aurită, porumbiţa cea nevinovată, privighetoarea cea cu dulce glas […] Pentru animale, Maica Domnului este mieluşeaua din care S-a născut Mielul cel Dumnezeiesc. Pentru preafrumoasele stele, Maica Domnului este luceafărul dimineţii, care prevesteşte răsăritul Soarelui vieţii, Hristos.
*
Maica Domnului este zidul de care se sfărâmă toate valurile pe care Satana le stârneşte împotriva planurilor lui Dumnezeu, împotriva lucrărilor lui Dumnezeu, împotriva Bisericii lui Hristos, împotriva tuturor fiilor Împărăţiei lui Dumnezeu.
*
În cinstea ei s-au scris cele mai frumoase cântări. Cu numele ei s-au mângâiat toţi cei ce se aflau în mari dureri şi necazuri. Martiri şi cuvioşi, bărbaţi luminaţi şi sfinte femei, tineri şi fecioare, copii şi bătrâni – toţi creştinii care aveau inimă curată, au trăit cu numele ei pe buze, întotdeauna.
*
Iisus Hristos, în marea Sa iubire de oameni, ne-a oferit, ca pe un dar ceresc, pe Mama Sa, ca să ne fie tuturor mamă bună, mamă care nu îmbătrâneşte, mamă care nu moare, mamă care nu ne părăseşte […] Mai puternică decât rugăciunea tuturor îngerilor, drepţilor şi sfinţilor este rugăciunea Maicii Domnului…
*
Când nu îndrăznesc să-şi ridice ochii spre dreptul Judecător, creştinii îşi îndreaptă privirile şi glasul, cu încredere şi umilinţă, către Maica Domnului, aşa cum şi-au îndreptat glasul şi cei de la nunta din Cana Galileii, ce erau gata să cadă în mare ruşine […] Maica Domnului niciodată nu rămâne nepăsătoare, ci, pe toţi cei care îi cer ajutor şi izbăvire, îi apără de ruşine şi de necazuri, de osânda şi de ispita cea rea.
wp-image-653420487
Din cartea Cuvintele Părintelui. Un ghid al frumuseţii lăuntrice, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009 sursa: Ramura inflorita

                        ***

           ADORMIREA Maicii Domnului

Dacă viaţa Maicii Domnului a fost sfânta, moartea ei a fost dumnezeiască. Moartea Maicii Domnului n-a fost moarte, ci o adormire lină.
Ceea ce a născut pe “Domnul vieţii” n-a fost cutremurata de umbrele morţii, pentru ca dincolo de acestea, vedea cum Hristos, Fiul ei o aştepta plin de lumină si bucurie, spre a o aşeza la dreapta Sa, după cuvântul psalmistului, ce zice: “Stătut-a Impărăteasa de-a dreapta Ta, imbrăcată in haină prea aurită si înfrumuseţată”(Ps. 44,11)Intr-un amurg, Arhanghelul Gavriil din nou este trimis către “Cea plina de dar”, ca să-i aducă veste îmbucurătoare, ca peste trei zile va fi chemata la Fiul ei. Inima de mama tresari de bucurie la aceasta veste.
Odată cu vestea adusă, arhanghelul ii dădu o stâlpare de finic strălucitoare, zicându-i:
“Prea Sfânta Stăpâna, Maica Domnului si Dumnezeului nostru Hristos, pregăteşte-te, ca, iată, Fiul tău va veni înconjurat de cetele îngereşti, ca pe tine, care in braţe L-ai purtat, la ceruri sa te ridice. Bucura-te, ca de acum vei petrece de-a pururi intru Imparatia Fiului tău. Pe tine moartea nu te va stăpâni. Preacuratul tău trup nu va fi dat hrana viermilor, ci va fi preaslăvit cu şederea de-a dreapta lui Hristos. De acolo te vei ruga întruna, pentru tot neamul omenesc. Tu vei fi de acum maica orfanilor, ocrotirea văduvelor, povăţuitoarea fecioarelor, bucuria scârbiţilor si limanul înviforaţilor”.
Ridicându-se atunci Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu se duse in Muntele Măslinilor si căzu in genunchi, acolo de unde Fiul sau se inaltase la ceruri, isi ridica mâinile, rugându-se:
“Fiul meu prea iubit, care te-ai pogarat din cer si te-ai întrupat din mine, ia-mă cu Tine. Ajunge-mi străinătatea, ajunge-mi despărţirea de Tine. Zis-ai ca unde vei fi Tu acolo va fi si cel ce-Ti va sluji Ţie. Aşadar unde eşti Tu, Fiul meu prea iubit, acolo mă învredniceşte sa fiu si eu; ca inima mea e arsa de dorul Tău.”
Si spune o veche istorie ca atunci când Maica Domnului se ruga, minunat lucru se făcea: codrul suspina adânc, iar copacii se plecau cu vârfurile la pamant, de cate ori Prea Curata se închina.
Pogorându-se apoi Fecioara din munte, se duse la casa sa, unde Apostolul Ioan si Petru o aşteptau, învăţând noroadele.
La împlinirea celor trei zile vestite de înger, un nor cuprinse pe toţi apostolii ce erau răspândiţi la propovăduirea Evangheliei si de la margini ii aduna dintr-o data in sătucul Ghetsimani, la casa Sfântului Apostol Ioan, unde era Maica Domnului.
Era printre ei si Pavel, alesul lui Hristos, dimpreună cu Timotei, iubitul lui fiu. Era si Ierotei cel minunat, cu Dionisie Areopagitul si toţi cei şaptezeci de ucenici ai Domnului.
Puterea Duhului Sfânt ii strânsese, ca sa fie de fata la plecarea Maicii Domnului. Singur Toma lipsea si acum ca si la arătarea Domnului Hristos după înviere. El era departe spre răsărit, in întunecatele ţinuturi ale Indului, si rânduiala lui Dumnezeu a fost ca el sa întârzie si de data aceasta, ca prin el sa fie arătate lucrurile lui Dumnezeu.
După ce Maica Domnului ii văzu adunaţi pe toţi, cu duioşie le zise:
“Astăzi, fraţilor, Fiul meu mă cheamă la El. Gavriil cel ce mi-a adus vestea naşterii, acela mi-a adus si solia chemării mele la ceruri. Mulţumesc Fiului mau ca v-a adunat pe toţi, ca înainte de plecare, aici pe pamant, sa ne mai vedem odată”.
Atunci, cu lacrimi, ridicându-se Ioan, zise: “Stăpâna Nascatoare de Dumnezeu, Fiul tău cel iubit, mângâierea noastră, s-a suit la ceruri, lăsându-te pe tine, noua alinare. Acum ne laşi si tu, dar cui ne laşi? Pe cine vom mai avea, aici pe pamant, dulce povăţuitoare, noi, fiii lacrimilor tale, ce suntem ocăraţi de oameni si uraţi de popoarele pamantului?”
Prea Curata Fecioara, mângâindu-i, zise:
“Nu va mâhniţi fiii mei, pentru mutarea mea, ca măcar de mă voi si muta de pe pamant, de voi nu mă voi desparţi, nici de toţi cei ca mă vor chema in necazurile lor, ci voi fi neîncetata mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu, pentru tot neamul creştinesc. De aceea nu plângeţi, ci mai degrabă va bucuraţi pentru ca daca până acum v-am mângâiat pe voi, de acum, din imparatia Fiului meu, voi cuprinde in rugăciunile mele pe toţi fiii pamantului. Pentru aceasta, fiii mei, grijiţi-va de mărturisiţi, luminaţi si îndreptaţi lumea cea rătăcita, doar cumva veţi putea-o aduce intru Imparatia Fiului meu. Nu va temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletului nu-i pot face nimic”.[…]
integral la sursa: Ramura inflorita

(din: Episcop Justinian Chira, Viata Maicii Domnului, Editura Episcopiei ortodoxe a Maramureşului si Sătmarului)
***

CEA MAI CUPRINZATOARE DECAT CERURILE. Omilie despre MAICA DOMNULUI a avvei Efrem Filotheitul: “Maica Domnului se intristeaza pentru necuviinta mare a poporului”

wp-image--539329089

OMILIA a XXIX-a a PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL (Arizona) Cea mai cuprinzatoare decat cerurile[1]

Iubitii mei fii duhovnicesti,
Astazi vom spune putine lucruri in cinstea Maicii Domnului, pe care Biserica noastra ortodoxa o ridica deasupra heruvimilor si serafimilor, in timp ce ereticii o coboara la treapta de necinste.
Cand Maica Domnului s-a intalnit cu Sfanta Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, i-a zis printre altele:
de acum ma vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48),

adica, de acum inainte toate neamurile, oamenii care vor crede in Domnul ma vor ferici pentru vrednicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu Tatal, ca sa devin mama Fiului Lui. Ce cinste nemaiintalnita pentru o femeie!
In zilele noastre se vorbeste mult despre diferenta dintre genuri, barbat si femeie. Luptele acestea pentru egalitate si asa zisele miscari feministe au venit foarte tarziu. Crestinismul a rezolvat aceasta problema de doua mii de ani, desfiintand diferentele si cinstind-o pe femeie, ca fiind egala cu barbatul. Nu doar atat, dar i-a daruit femeii o cinste pe care n-a avut-o, n-o are si n-o va avea nici un barbat. Femeia aceasta este Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. In crestinism, in Biserica, oamenii nu se masoara, nu sunt randuiti dupa criterii de neam, conditie sociala, instruire, situatie economica, inteligenta si altele. Singurul criteriu care ii defineste este sfintenia. Inaintea ochilor lui Dumnezeu nu exista barbati si femei, ci pacatosi si pocaiti, evlaviosi si lipsiti de evlavie, sfinti si mai putini sfinti.

wp-image-1900976815

La Adormirea Maicii Domnului se cinsteste omul cel mai sfant in chipul Maicii Domnului. Ea a ramas fara stricaciune atat in viata, cat si in moarte. Nasterea Fiului ei nu i-a distrus fecioria, pacatul nu i-a pierdut sufletul, iar moartea nu i-a distrus trupul. Precum trupul lui Hristos a ramas nestricacios prin moartea pe cruce, asa a ramas si trupul Maicii Domnului, ea a murit, dar nu s-a stricat.

Deoarece in Biserica Ortodoxa avem trupurile nestricacioase ale sfintilor pe care le cinstim, cu atat mai firesc era sa ramana nestricacios cortul purtator de Dumnezeu al Maicii Domnului si Dumnezeului nostru. Şi era oare posibil sa ramana pentru totdeauna pe pamant? Nu, ci a fost mutat la cer. Maica Domnului, adusa la templu, a intrat in Sfanta Sfintelor din templul lui Solomon, in timp ce, prin adormire, sufletul ei atotcurat si minunat impreuna cu trupul ei slavit si nestricacios, au intrat in Sfanta Sfintelor din ceruri.
Daca pentru ceilalti oameni moartea inseamna distrugerea trupului, pentru Maica Domnului ea a fost purtatoare de viata.
Desigur, la invierea obsteasca se va intampla preschimbarea tuturor credinciosilor, dar la Maica Domnului s-a intamplat la trei zile dupa inmormantarea ei. Pentru Nascatoarea de Dumnezeu, moartea este inceputul celei de-a doua existente, a celei vesnice, atat a sufletului, cat si a trupului. Nu era posibil ca moartea s-o tina pe cea „unita in intregime cu Dumnezeu”.
Cinstirea Maicii Domnului o manifestam puternic la sarbatoarea Adormirii. Cine a cinstit-o? Fiul ei si Dumnezeu si Mantuitorul lumii.

Daca, pentru calea pamanteasca a lui Iisus Hristos, inaintemergator a fost Sfantul Ioan Botezatorul, pentru calea cereasca a Nascatoarei de Dumnezeu, Inaintemergator a fost Hristos. El, primul, a biruit moartea si cu trupul Sau nestricacios, asa cum se cade unui Dumnezeu, S-a inaltat si S-a facut Inaintemergatorul Maicii Domnului la ceruri. Hristos este primul nascut din morti care S-a inaltat ca sa pregateasca calea pe care credinciosii vor merge la ceruri. Sfantul Apostol Pavel spune:
Unde Iisus a intrat pentru noi ca Inaintemergator, fiind facut Arhiereu in veac, dupa randuiala lui Melchisedec (Evrei 6, 20).

wp-image--1760009390

Maica Domnului a primit in pantecele ei pe Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, care a luat firea omeneasca din ea si a unit-o cu firea Lui divina, in Persoana lui Hristos, Care o primeste in ceruri deplina, cu trupul si cu sufletul. Iar Maica Domnului, prin primirea lui Hristos in pantecele ei, a devenit Platitera cerurilor (mai incapatoare decat cerurile). O vedem in aceasta ipostaza si in picturile din Biserica. Ea L-a primit pe Hristos, L-a purtat in pantece si L-a nascut. Acum El primeste in palmele Lui sufletul sfant al Maicii, Nascatoarea de Dumnezeu.

Sa ascultam acum pe Sfantul Ioan Damaschinul:
„Cum Cuvantul lui Dumnezeu, devenit Fiul, primeste in mod negrait pe palmele imparatesti pe Maica Sa cea sfanta, acest suflet sfintit (Cuvantul intai de lauda la Adormirea Maicii Domnului).

wp-image--374650451

Maica Domnului a avut grija, L-a ocrotit pe Iisus Hristos de cand era copil, iar acum Fiul o primeste pe mama Lui, ca Imparateasa a cerurilor:
Şezut-a imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata (Psalmul 44, 11).

Şi apostolii au cinstit-o pe Maica Domnului, s-au adunat cu totii la Ierusalim, ca sa inmormanteze trupul Nascatoarei de Dumnezeu si Maicii Invatatorului lor. Sfanta Traditie consemneaza:
„Apostoli de la margini, adunandu-va, ingropati trupul meu…”.
Nimeni sa nu se indoiasca de faptul ca apostolii s-au adunat de la marginile lumii, caci ei sunt vulturii Duhului Sfant. Cum s-au raspandit ei in toata lumea? Cine le-a dat „aripi la picioare” ca sa alerge pretutindeni? Puterea lui Dumnezeu. Aceasta putere ii aduce pe apostoli si acum, de la marginile lumii, si ii aduna la Ierusalim. Cel care i-a dat car de foc lui Ilie Tesviteanul si l-a urcat in inaltimi, cel care l-a luat pe Apostolul Filip din Gaza si l-a dus la Azot, asa cum citim in Faptele Apostolilor, Acela a trimis pentru fiecare apostol un car special, nu ca cele pe care le avem noi ci de nor luminos, ce i-a adus la Ierusalim.

wp-image-1076021612

Apostolii au cinstit pe Maica Domnului si, uimiti, plini de admiratie, au vazut ca a treia zi trupul ei lipseste din mormantul aflat in Gradina Ghetsimani. Maica Domnului a fost cinstita si de ingerii cerului care au primit-o la adormirea ei, au insotit-o si au ridicat-o la lacasurile, la corturile ceresti. Uimiti, au vazut-o urcand mai presus decat heruvimii si serafimii, asa cum se spune in Marimuri:


Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii”.

Ingerii sunt uimiti sa vada primul trup omenesc inaltandu-se si preamarindu-se in Imparatia Cerurilor.
Asa cum au inmarmurit la Inaltarea lui Hristos, pentru ca au vazut pe Dumnezeu Cel unit cu omul inaltandu-Se ca

wp-image-286571671

persoana divino-umana, in timp ce, atunci cand coborase pentru intrupare, era doar Dumnezeu, asa si acum sunt uimiti de mutarea Nascatoarei de Dumnezeu. Ingerii se obisnuisera sa primeasca doar sufletele sfintilor, mantuite si izbavite, acum, insa, primesc si trupul preacurat al Nascatoarei de Dumnezeu, pe care „mormantul si putrejunea nu l-au tinut”. Asa cum noi ne-am mirat cand l-am vazut pe primul astronaut urcand la inaltime si pasind pe luna, asa si ingerii au inmarmurit cand au vazut picior omenesc pasind in Sfanta Sfintelor din ceruri. Maica Domnului este prima femeie „astronaut” care s-a inaltat mai presus decat ingerii.

Maicii Domnului ii sunt inchinate cele mai multe biserici si cele mai multe manastiri o au drept ocrotitoare. Pictura bizantina, prin icoanele ei, exprima pozitia Bisericii noastre, dogmatica, fata de Maica Domnului, in fata careia se aprind cele mai multe lumanari. Pe Nascatoarea de Dumnezeu o chemam in momentele cele mai dureroase si grele ale vietii, si inaintea icoanei ei varsam rauri de lacrimi. Chipul ei este adanc inradacinat in constiinta poporului nostru ortodox.
Crestinii mei binecuvantati, v-am aratat pe cei care cinstesc pe Maica Domnului, sunt insa si din ceilalti, care necinstesc  persoana  ei.   S-a intamplat  un  incident la evenimentul Adormirii, consemnat de Sfantul Ioan Damaschin. Asa cum stiti, acesta a fost un mare ascet a carui pestera este in Manastirea Sfantului Sava cel sfintit din Palestina. Sfantul Ioan ne spune ca, in vremea cand apostolii si credinciosii primei Biserici au purtat trupul Maicii Domnului pe baldachin ca sa-l inmormanteze, un evreu a navalit si a smuls trupul ei ca sa-l arunce jos, dar n-a apucat. Mainile lui, in chip nevazut, au fost taiate de ingerii lui Dumnezeu si au ramas lipite de nasalie. La acest eveniment, infricosat de durere, evreul s-a pocait si a cerut iertare de la Maica Domnului si minunea s-a intamplat: mainile au revenit la locul lor.

wp-image--1668930406

Atunci, unul a necinstit-o pe Maica Domnului, astazi, sunt multi cei care o necinstesc printre care antihristii hiliasti. Ei vorbesc despre Maria, ca si cum ar fi doamna Maria, vecina lor, intr-asa hal de umilinta au coborat-o.

Ereticii protestanti accepta denumirea de Nascatoare de Dumnezeu, dar nu si pururea fecioria Maicii Domnului, si acesta este un alt mod de blasfemie. Ei arunca, astfel, diamantul cerului in noroiul iubirii si poftelor, trupesti prin credintele lor blestemate.
Auzim si vedem, anumiti paranoici ortodocsi spunand ca o vad, chipurile, pe Maica Domnului, care le dicteaza scrieri si epistole. Este vorba de asa numitii „luminati”, nemintosii care pun in gura Maicii Domnului tampeniile lor. Ar trebui sa plangem mult si pentru un alt lucru. Sute de mii de guri ale grecilor se deschid ca iadul in fiecare zi si blesteama in mod hidos pe fecioara curata din Nazaret. Voi face un mic bilant pentru ca stiu faptele: din zece barbati, opt blesteama cu certitudine pe Maica Domnului si pe Hristos. Ganditi-va acum la milioanele de barbati, separat de femei, care sunt atat de lipsiti de evlavie fata de persoana Preacuratei Maici a lui Dumnezeu.
Mai vedem si un alt lucru: femeile necinstesc pe Maica Domnului prin infatisarea lor provocatoare si prin goliciunea lor. Pe de o parte, saruta icoana smeritei Nascatoare de Dumnezeu si pe de alta scandalizeaza, darama si chinuiesc prin atitudinea lor provocatoare. Şi nu-si dau seama ca acest lucru este pacat.
Maica Domnului se intristeaza pentru necuviinta mare a poporului, deci, cati suntem credinciosi sa ne pocaim, s-o cinstim cu adevarat si sa spunem cu durere, cu dor si cu iubire pentru noi insine si pentru aproapele:
„Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi, fiii tai.”
Amin.
[1] Cuvantare tinuta inaintea preotilor din acelasi neam din Canada
(din: Ne vorbeste Staretul Efrem Filotheitul. Mestesugul mantuirii, Editura Egumenita

Sursa

Sa praznuim ADORMIREA MAICII DOMNULUI daca nu e in Biblie?

wp-image--1468949744

Ierom. Calinic Berger:

Sa praznuim Adormirea daca nu e in Biblie?

Adormirea Maicii Domnului si traditiile asociate ei nu se gasesc in Biblie. Cum anume trebuie sa le apreciem? Merita ele pomenirea noastra? Cum le-au abordat Parintii Bisericii si ce anume inseamna exact aceasta sarbatoare pentru crestinii ortodocsi de azi?
Originile cinstirii Maicii Domnului se pierd in negura timpului, dar istoricii arata acum ca pe masura ce Biserica a iesit din epoca martirilor la inceputul secolului IV, locul important al Maicii Domnului in evlavia si teologia cres­tina era deja prezent. Deja in secolul II, sfintii Iustin Mar­tirul si Irineu al Lyonului vedeau uimitoare paralele intre Eva si Noua Eva, Fecioara Maria.
Termenul crestin unic, Theotokos („Nascatoare de Dumnezeu”), caruia i s-a dat autoritate dogmatica la Sinodul III Ecumenic (431), era deja in uz de-a lungul lumii mediteraneene inca din seco­lul III sau poate chiar din secolul II. Ca si intreaga teologie crestina, acest titlu n-a existat in gol. Oare nu indica el si o evlavie crestina fata de Maica Domnului?

wp-image--722470794

Intr-adevar. Cinstirea aratata Fecioarei Maria de comu­nitatea crestina e atestata inca deja in Noul Testament: Elisabeta o saluta pe Maria ca „binecuvantata intre femei“, iar Maria profeteste ca

toate generatiile ma vor numi binecuvantata“ (Lc 1, 48).



Elisabeta o numeste pe Maria „Maica Domnului meu“ (Lc 1, 43), o prefigurare limpede a titlului teologic „Theotokos”.
Scripturile sunt destul de interesate de viata sa pentru a-i schita un portret. Printre detaliile oferite vedem ca ea este sensibila la nevoile ce­lorlalti si intervine pentru ei la Fiul ei, ca la nunta din Cana (In 2); e contemplativa, adunand lucruri „in inima sa” (Lc 2,19.51); e credincioasa, neparasindu-si Fiul pe cruce (In 19,25); e iubita de Hristos, fiind data in timpul rastignirii Sale ucenicului iubit, ceea ce n-ar fi avut sens daca ar fi avut alti copii (In 19, 26); si e remarcata ca membru al primei Biserici apostolice (FA 1,14).
Nu e deloc departe de realitate sa o asezam ca martora a Invierii — ba chiar ca primul ei martor, daca acceptam exegeza sfintilor Ioan Hrisostom si Grigorie Palama. In toate aceste marturii scripturistice e limpede ca in timpul intregii activitati a Fiului ei Maria I-a fost alaturi de la inceput pana la sfarsit, ramanand in cercul interior al apostolilor si dupa inal­tarea Sa. Prin urmare, prezenta si pozitia ei unica de cin­stire ca „Maica a Domnului” poate fi vazuta drept con­stanta si omniprezenta in viata Fiului ei si a comunitatii ucenicilor Sai.
Desigur, un lucru e ca ea sa fie cinstita si cu totul altul sa i se ceara rugaciunile. Ce poate fi spus despre locul Mariei in evlavia si chiar cultul crestin? Ştim ca dupa Sinodul de la Efes (431) cinstirea Maicii lui Dumnezeu s-a raspandit universal in comemorari liturgice si rugaciuni. Dar ea e prezenta aici chiar inainte de aceasta epoca. De exemplu, unul din cele mai timpurii texte pastrate ale Liturghiei, versiunea sahidica (egipteana) a Liturghiei sfantului Vasile, cuprinde urmatoarele:
Adu-Ţi aminte, Doam­ne, de parintii nostri … mai ales totdeauna de sfanta si slavita Maria, Maica lui Dumnezeu, si pentru rugaciunile ei miluieste-ne…”
Aceasta rugaciune si faimoasa rugaciune egipteana din secolul III “Sub milostivirea ta” (cantata inca la sfarsitul pavecernitei mari in Postul Mare) trec amandoua dincolo de o simpla pomenire si cer rugaciunile Mariei.
Ajungem acum la Adormire. Una din cele mai timpurii marturii patristice ale traditiilor ce inconjoara sfarsitul vietii Mariei nu e una pozitiva: e continuta intr-o acuzatie impotriva unor crestini care-i aratau prea multa evlavie. Textul scris in jurul anului 377 ii apartine sfantului Epifanie din Cipru. El scrie ca in Scripturi
„nu vom gasi nimic des­pre moartea Mariei, nici ca ea a murit, nici ca nu a murit, nici ca a fost ingropata, nici ca nu a fost ingropata… Scriptura pur si simplu tace din pricina covarsitoarei ma­retii a Tainei, ca sa nu copleseasca mintile oamenilor cu uimirea”.
Mai departe Epifanie isi lamureste ideile: el nu stie daca Maria a murit, a fost martirizata sau a ramas vie, si trage concluzia ca
“de fapt, nimeni nu stie sfarsitul ei”.
Desi Epifanie a fost un om invatat, marturia lui sta in deplina izolare de toate celelalte texte si prin urmare nu poate fi luata in intregime ca atare. Faptul ca ceva care scrie opunandu-se unei anumite devotiuni fata de Maria arata un atat de notabil respect pentru ea este insa remar­cabil. De ce a ales insa moartea ei ca obiect al respingerii sale?
Ştiinta mai noua a aratat ca Epifanie era mai degraba preocupat de un document palestinian timpuriu care descria moartea Fecioarei. Cu alte cuvinte, Epifanie nu voia ca unei informatii dintr-un text nescripturistic sa i se dea o valoare canonica. O preocupare valida poate, dar una care trebuie precizata: scopul Scripturii nu era sa ofere biografii, ci marturii “ca sa credeti” (In 20, 31) si de aceea marturiseste ca nu pretinde sa fie exhaustiva (cf. In 21, 25).
Mai mult, Scripturile insele se refera la evenimente care nu exista in Vechiul Testament (de exemplu, Iuda 1, 9). Singura spusa a lui Iisus citata de sfantul Pavel (FA 20, 35) nu se gaseste in Evanghelii. Scripturile insele dau martu­rie ca totalitatea traditiei nu putea fi cuprinsa de ele, desi ceea ce se cuprinde in ele e desigur normativ pentru tot­deauna pentru invatatura crestina.

wp-image-2102069340

In ciuda declaratiei izolate a lui Epifanie, deja pe timpul sau exista marturii in aproape fiecare traditie (greaca, armeana, siriana etc.) ale unei pomeniri anuale a Maicii Domnului. In secolul VI celebrarea liturgica a Adormirii a fost stabilita pe 15 august. Traditiile mai timpurii din texte nu strict „canonice” si variind in detaliile miracu­loase au fost asimilate. Elementele lor cheie comune sunt urmatoarele: Fecioara Maria, traitoare in Ierusalim, e instiintata de un inger despre sfarsitul ei iminent. E incon­jurata de apostoli adunati in chip miraculos din toata lumea. Moare dandu-si sufletul in mainile Fiului ei. E in­gropata intr-un mormant in Ghetimani. Dupa trei zile, mormantul ei e gasit gol.

Cu toate acestea in minte, ce anume poate fi spus deopotriva din perspectiva ortodoxa si cea contemporana (critica) despre adormirea Maicii lui Dumnezeu?
Mai intai, cel mai important aspect al Adormirii e si cel mai evident si universal proclamat in traditia ortodoxa: Maica lui Dumnezeu a murit. Aceasta femeie, atat de centrala in taina economiei mantuitoare a lui Dumnezeu, atat de neprihanita si stabila, ea insasi model de sensibilitate fata de ceilalti, daruire si credinta fata de Hristos, a murit. In ciuda cuvintelor lui Epifanie, nu a existat nici un moment in traditia patristica rasariteana in care sa nu se fi crezut ca Maica Domnului a murit de o moarte naturala omeneasca. Prin urmare, imnele Bisericii Ortodoxe afirma fara echivoc ca ea a murit si a fost ingropata.
In al doilea rand, am putea observa ca prezenta lui Iisus la moartea ei nu e in afara traditiei Noului Testament. In fapt, e cu totul de asteptat. Vietile lor au fost intrepa­trunse si inseparabile. Din ea si-a luat Fiul lui Dumnezeu existenta omeneasca. Nu i S-a aratat Iisus lui Ştefan la moartea sa si i-a „primit” duhul sau (FA 7,56)? De ce n-ar fi facut la fel pentru mama Sa?

wp-image--941367847

 Parintii afirma si ca ea a fost luata in slava cerului. Aici sunt necesare cateva clarificari. Ce anume s-a intamplat cu Maica Domnului dupa ingropare e o taina. Discutand aceasta, Parintii incearca ceea ce un savant a numit o „abordare precauta” sau „imprecizie cultivata”: ei nu folosesc cuvantul „inviere”, ci alti termeni ca „mutare”, „transformare” si „luare”. Acest din urma cuvant are in limba greaca aceeasi radacina ca si „inaltare” (amandoua sunt formele verbului analambano). Putem trage concluzia ca Maica Domnului a fost intr-un anume fel mutata intr-o stare slavita impreuna cu Fiul sau. Cu alte cuvinte, ea a urcat cu trupul cum a facut-o si El.

Este oare acest fapt prea indepartat fata de continutu­rile Noului Testament? Ştim ca Iisus S-a inaltat. In chip asemanator ne vom inalta si noi, caci sfantul Pavel afirma clar ca la sfarsitul timpului “Il vom intampina pe Domnul in vazduh” ca sa fim impreuna cu El (1 Tes 4,17).
Este, prin urmare, ceva de neconceput ca Maica Domnului a urcat la cer? Mutarea ei, care a avut loc ca ea sa poata continua sa fie cu Fiul ei, Care e “de-a dreapta Tatalui”, inseamna ca ea ramane pe mai departe in stare sa se roage pentru altii ca in Cana Galileii, dar acum dintr-o pozitie unica.
Cu aceste consideratii in minte, putem afirma ca faptul central al praznuirii e acela ca Maica lui Dumnezeu a murit. A facut aceasta asa cum a trait: in prezenta Fiului ei. Dupa ingropare ea a fost cumva luata de El ca sa ramana cu El. Asa cum afirma sfantul Ioan Damaschinul, acesta e un lucru „potrivit” — cu totul adecvat pentru cine a fost ea si pentru ceea ce marturisesc despre ea Scripturile.

wp-image--744202494

De ce e importanta pomenirea mortii ei? Inainte de toate, pentru ca ea asaza cinstirea ortodoxa a Maicii lui Dumnezeu in contextul sau propriu. Ea e un om ca oricare din noi si, mai mult, a trait aceeasi viata cu noi. A murit cu moartea noastra, pentru ca a impartasit nasterea noastra. N-a fost zamislita in chip „imaculat”, intr-un mod unic si diferit de al nostru; nu i s-a dat o natura speciala, incapa­bila de pacat. Nici n-a fost ferita de moarte.

Prin urmare, Fecioara Maria si-a realizat desavarsirea duhovniceasca intr-o natura cazuta. Ceea ce a facut in viata ei n-a facut in mod mecanic, impersonal, ci cu lupta, dezvoltandu-si sfintenia personala prin rolul sau de Mama a lui Dumne­zeu. Nu numai ca a trait bine, dar a si sfarsit bine: si-a incu­nunat luptele desavarsirii ei duhovnicesti si rolul unic de Mama a lui Dumnezeu cu o moarte sfanta in prezenta lui Hristos si „fara durere, fara rusine, in pace” in cel mai inalt grad. Maica lui Dumnezeu e astfel un model pentru toti crestinii, atat in felul in care ea a trait, cat si in acela in care a murit.
Marturisind moartea ei, venerarea ortodoxa a Maicii Domnului ramane ceea ce trebuie sa fie: calda, plina de iubire si evlavie, si totusi sobra. Biserica Ortodoxa nu o asaza deasupra Bisericii (loc rezervat numai lui Hristos) atribuindu-i o nastere speciala si evitarea mortii prin “asumptie”. Nici nu-i negam, ca Maica a Domnului, un loc de cinstire unic in Biserica.
Inaltul ei statut in Ortodoxie o asaza in centrul Bisericii, atat pamantesti, cat si ceresti, in inima ei. Aici se afla ea ascultand rugaciunile noastre si indreptandu-ne pe noi toti spre Fiul ei. Nu „a parasit lu­mea” prin moartea ei, ci a devenit din nou un martor si o punte spre Hristos pentru umanitate, asa cum a fost in timpul vietii sale.
Din acest motiv Biserica Ortodoxa praznuieste an de an cu mare evlavie Adormirea ei.

(in: Ierom. Calinic, Provocari ale gandirii si vietii ortodoxe astazi, Editura Deisis, 2012)

Sursa C.Ortodox

Neofit monahul și zăvorâtul – Cuvânt la Preacurata Adormire a Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria

Binecuvintează, părinte,

1. Vrând eu să laud, prealăudată, preasfânta ta adormire cea mai presus de cinste, învrednicește-mă de iertare și dăruiește-mi cuvânt potrivit, ceea ce ai zămislit și născut în chip de negrăit pe Cuvântul cel negrăit și la El ai plecat astăzi în chip nepovestit și ți-ai dat duhul tău cel cu totul fără de prihană în mâinile Lui, ale Celui Care a binevoit în chip străin să fie ținut în sfintele tale brațe ca un Prunc. Căci cel ce vrea să te laude pe tine are cu adevărat nevoie de dumnezeiesc cuvânt care să răsune până la margini și de ochi înțelegători care să poată să vadă înălțimea ta, curată de Dumnezeu fericită, și de o limbă de înger care să poată să laude minunile tale în chip mai presus de fire.

2. Dar eu deși le am pe cele potrivnice acestora, nu sufăr să tac. Și deși eu adeseori pe mine însumi m-am mustrat ca să tac, nu m-am liniștit, ci iarăși gândul necăjindu-mă, a biruit și, cerându-mi cu îndrăzneală să spun cele mai presus de mine, m-a convins. Și acum că m-a convins, pun înainte mijlocitoare bunătatea ta fără de pată, pentru ca o picătură din lumina curăției tale să stropească inima mea și harul dumnezeiesc al sfintei adormirii tale să trezească mintea mea și astfel să văd limpede și să vorbesc cu folos cele ale tale, de la tine și pentru tine, preanevinovată.

3. Și tu, o, Stăpână prealăudată, nu ai nevoie de laudele limbii muritoare ca una care locuiești în palatele împărătești de sus împreună cu Tatăl ca o mireasă și împreună cu Fiul ca o maică și împreună cu Duhul Sfânt ca una care ești preanevinovată și potrivită a-L primi. Ci noi mai curând avem nevoie de ajutorul tău nebiruit ca unii care avem multe pete și care umblăm prin mijlocul a multe curse și ne primejduim adeseori cutreierând pe meterezele cetăților.

4. Căci nici marea nu are nevoie de curgerile râurilor, nici de picăturile de ploaie, totuși le primește pe acestea. Și aceea nu-și înmulțește apele prin ele, dar acelea unindu-se cu ea ajung la lărgime și părăsind orice înălțime și locuri pustii și piscuri și crăpăturile pământului se bucură pe bună dreptate de țărmuri și limanuri și de bogata mare. Așadar, și tu însăți, o, preacurată Stăpână preabună, ca un nor de lumină picură-ne nouă dumnezeiasca ploaie și ca o mare înțelegătoare și preanevinovată primește-o pe aceasta iarăși pentru ca ale tale dintru ale tale ție aducându-ți să se arate bineprimite.

5. Și iată, dintru ale tale, preacurată Stăpână, Mireasa lui Dumnezeu, ție îți aducem, zicând: Fericimu-te pe tine toate neamurile, precum ai prorocit, fericim preacinstita ta adormire. Fericesc arhiereii și preoții și leviții sfânta ta mutare. Te fericesc pe tine împărați și căpetenii și oștirile lor. Te fericește pe tine mulțime nesfârșită a celor puternici împreună cu înțelepții și cei mai simpli, bogații și săracii, bătrânii cu cei mai tineri și cu fecioarele. Te fericesc pe tine de atunci și până acum și pururea adunările credincioșilor.

6. Și atunci ridicând glas de laudă o femeie din mulțime despre sfânta ta naștere a strigat limpede: Fericit este pântecele care Te-a purtat și sânii pe care i-ai supt. Iar astăzi, noi, credincioșii, fericim după datorie în mod special odihna ta. Moartea bărbatului este odihnă, a cărui cale este ascunsă, potrivit dreptului Iov. Dar dacă moartea bărbatului este odihnă pentru dreptate și numai, ce oare ar putea spune cineva despre Maica lui Dumnezeu cea fără de prihană, Maica nesfârșitei obârșii a vieții, care covârșește dreptatea tuturor făpturilor și care se grăbește acum să se mute cu strălucire, ca o Fecioară și Maică, la Fiul și totodată Stăpânul. Astăzi și dumnezeieștile oștiri stau de față cu evlavie la înmormântarea de Dumnezeu cinstită a Preacuratei. Și Stăpânul acestora și al ei și totodată Fiul vine la ea.

7. Vai, taină străină! De câtă slavă s-a bucurat Preanevinovata în ziua aceasta! Dar mai degrabă nu numai în ziua aceasta, ci și mai înainte de aceasta, în multe zile și după aceasta necontenit și prin ea și mulțime de credincioși care au trăit bine. Căci pe mulți drepți, cum am auzit din cărțile sfinte, Stăpânul i-a cinstit cu prezența Lui. Dar mai degrabă nu prezență, ci trebuie să o numim arătarea Lui (ἐπιφάνεια), potrivit Sfântului Pavel. Căci prezența și absența sunt ale celor ce vin și pleacă, cum ar fi îngerii și oamenii și alte făpturi care se mută din loc în loc cu ușurință. Dar arătarea (ἐπιφάνεια) este universală, prezență manifestată tainic după bunăvoire, când o și voiește.

8. Căci nici soarele nu aleargă ici și colo ca să se arate sau să fie văzut, ci săvârșindu-și propria destinație, cu ușurință ne vede pe noi și noi îl vedem pe el cu ușurință. Dar pe „soarele dreptății” a-L vedea nu putem din pricina norilor întunecați ai greșeșlilor noastre. Dar Acela pretutindeni fiind și pe toate plinindu-le nu numai pe noi, ci și pe toate cele tăinuite ale inimilor noastre, dar Se arată celor vrednici de El descoperindu-Se pe Sine și manifestându-Se la vreme, precum odinioară drepților acelora, celor mai înainte de lege și după lege. În har, pe mulți mucenici și cuvioși i-a învrednicit de arătarea Lui, pentru ca și pe robii Lui să-i bucure și propria făgăduință să o pecetluiască prin faptă. Făgăduință, adică aceea de odinioară că: Mă voi sălășlui în ei și voi umbla prin ei și iarăși că: Mă voi arăta Lui, adică celui ce ține adică sfintele Lui porunci.

9. Și ca să nu mai amintesc pe mulți din Vechiul și din Noul Testament și să lungesc cuvântul, voi aminti numai de unul dintre marii cuvioși și îndată după aceea voi readuce cuvântul la început. Căci mi se par foarte vrednice de crezare povestirile despre mucenici și cuvioși. Căci când voi auzi că S-a arătat Dumnezeu lui Avraam și celor de un chip cu el, și că Se arăta adeseori marelui Paisie, nu îl voi socoti pe acesta mai mic decât pe acela, ci mai mult decât pe cei vechi voi admira pe cei mai recenți, ca unele care sunt mai aproape de mine și pline de tot adevărul și harul.

10. Dar nimeni să nu ne învinuiască pe noi, ca unii care părem să spunem unele în loc de altele și ca unii care am abătut, chipurile, cuvântul de la preacurata adormire și l-am îndreptat către bărbații drepți ai Vechiului și Noului Testament. Totuși nu vom ieși de pe direcția cuvântului, ci toate câte le vom spune, cu harul dumnezeiesc, le vom spune bineînțeles spre slava Preaslăvitei și ne vom ridica ochii minții către preacinstita ei adormire și vrem să arătăm prin cuvânt iubirea de oameni a lui Hristos care covârșește toată mintea și apoi astfel să înțelegem cât de mult a fost în mijlocul Preacuratei Lui Maici și al sfinților robilor Lui.

11. Dar a ajuns cuvântul la acel cuvios de care ne-a făgăduit nouă cu puțin înainte să amintească. Căci vorbea despre marele Sisoe, cel de trei ori cuvios și nevoitorul, că atunci când a ajuns la sfârșitul vieții lui și zăcea pe patul de moarte și văzând și vorbind a început a zice: Iată, a venit corul profeților, iată, a venit soborul apostolilor, iată, a venit și mulțimea mucenicilor și, când au venit și cetele îngerilor, iată, a venit și Stăpânul Hristos, zicând: Aduceți la Mine vasul cel mare al pustiei. Și acestea zicându-le, a adormit în Domnul.

12. Și dacă așa a știut Hristos să cinstească preacuvioasa adormire a robilor Lui, cât de mult oare nu a cinstit preacurata adormire a propriei Lui Maici și Preacuratei? Cu adevărat a venit atunci în cetatea Sionului, a venit acolo Hristos Dumnezeu și mulțimea oștirii cetelor cerești, care ca niște puteri dreptmăritoare și iubitoare de Stăpân, să-I aducă Stăpânului obișnuita slujire și să împodobească îngroparea prealăudatei Lui Maici cu strălucire, iar El, ca un Dumnezeu atotputernic, să despartă cu ușurință sufletul de trup și să ia sufletul curat din trup fără prihană, și ca un fiu iubitor să o cinstească pe Maica Fecioară și să-i răsplătească ei înmulțit cele datorate. Care sunt cele datorate? Cele ale purtării sarcinii străine, ale nașterii negrăite, ale sfintei alăptări, ale purtării la sân, ale scutecelor acelora, ale fugii în Egipt, ale întoarcerii de acolo, ale sălășluirii și creșterii în Nazaret mai presus de minte, dorul cel către El, evlavia cea multă.

13. Și dorul ei îl vedem când pentru trei zile căutându-L, L-a aflat pe El stând în mijlocul învățătorilor și Fiule, pentru ce ne-ai făcut nouă așa, zice, și iată, noi Te căutăm îngrijorați. Iar evlavia ei o vedem la nunta din Cana: nu mai au vin, zice. Ai văzut evlavia, iubite, a preacinstitei Maice? Căci nici nu a trecut cu desăvârșire sub tăcere rugămintea, nici iarăși nu strecoară îndrăznire, ci cu mult respect și evlavie, zice: nu mai au vin. Dar fiindcă nu era încă vremea minunilor Lui dumnezeiești nu primește foarte bucuros rugămintea și zice: Ce-ți este ție și Mie, o, femeie? Încă nu a venit ceasul Meu. Totuși a făcut minunea, ca să nu treacă cu vederea rugămintea mamei și preschimbă în chip de negrăit apa în vin.

14. Și altă dată iarăși, căutând să-L vadă, nu putea din cauza mulțimii. Și a zis cineva către El: Mama Ta și frații Tăi stau afară, vrând să Te vadă. Și dacă cineva ar vrea să treacă acestea și altele asemenea cu vederea și să o vadă pe ea tânguindu-se la patima cea de voie, acolo o va vedea pe ea mistuită de dor și sabie ascuțită de durere trecând prin inima ei, cum a spus Simeon.

15. Aceste datorii a venit Stăpânul să i le plătească Maicii, ca Fecioară, ca Mireasă curată a Tatălui celui fără de moarte, ca vas preacurat al Preasfântului Duh, ca sălaș desfătat a toată virtutea și evlavia și ca temeiul chemării noastre din robie. Căci era robit neamul nostru și prin ea a fost chemat. Ca și cum cineva ar izvodi o parabolă de acest fel: S-a întâmplat ca fiul unui mare Împărat să fie amăgit de un tiran rău și înșelător. Și amăgindu-l, l-a scos pe el afară din bogăția părintească și din Împărăția lui și l—ar sălășlui într-o țară străină, chipurile, ca să împărățească acolo și să se asemene tatăluui și să-i fie lui deopotrivă în toate.

16. Dar s-a întâmplat contrariul. Și în loc să se asamene tatălui celui mare și să împărățească precum el, a fost dus în cea mai de pe urmă robie și a fost încins cu tunici de piele și a răbdat necazuri mari în țara aceea mult întristătoare, mult chinuitoare și mult îndurerată și mult păcătoasă. Dar i s-au născut lui fii și fiice și s-a întins neamul la mulțime multă. Dar îl ținea rob și îl tiranisea cu cruzime cel ce l-a amăgit pe el și l-a robit pe născătorul lui și îi osândea pe ei la altă robie, adică la osânda lui cea neînserată. Și nici nu i-a chemat pe ei degrabă acel drept Împărat și Tată, nici nu i-a părăsit desăvârșit. A vrut, pe de o parte, să-l îngrădească pe cel ușor de înșelat, iar pe de altă parte, să plece în jos sprânceana înălțată a vrăjmașului și să smerească nemăsurata lui mândrie. Ca și cum, ținându-i robi pe moștenitorii Împărăției, fără de măsură s-ar făli.

17. Dar ce face Marele acela Împărat și Atotputernic? Nu îl învrednicește pe tiran de o luptă împărătească, nici nu înarmează vreo oștire împotriva lui. Căci numai unul dintre oștenii Lui ar fi de ajuns ca să nimicească pe tiran și toată obștea lui. Ci a binevoit să-L ridice din sfântul Lui sân pe Fiul Lui Cel Unul Născut, Cel iubit și de o ființă, Cel de un tron cu El și deopotrivă cu El Împărat, și să-L trimită în țara aceea.

18. Ce face atunci Fiul cel iubit și deopotrivă cu El în slavă? Neștiind să nu asculte de Tatăl, ci să I Se supună în toate până la moarte, Se ridică în grabă cu bucurie. Și vezi-mi mie înțelepciune și pricepere cu adevărat împărătească, și putere negrăită. Nu ia cu Sine armată, nici oșteni înarmați cu sulițe, nu semne împărătești. Căci nici nu era cu putință ca țara aceea să-L poarte pe El sau să-L țină ascuns, dacă S-ar fi arătat astfel.

19. A trimis în ascuns pe unul din voievozii Lui în țara robilor acelora la o Fecioară fără de prihanăși desăvârșit fără de pată, având frumusețe peste putință și virtute vrednică de mirare, vestindu-i ei taina cea ascunsă, că prin ea se va face eliberarea robilor și chemarea neamului.

20. Nedumerită este Fecioara de mărimea lucrului, dar îi dezleagă limpede nedumerirea voievodul. Se învoiește Fecioara să slujească minunii. Vine în chip de negrăit Împăratul prin Fecioară în țara aceea, încinge chip de rob, Se amestecă cu robii, Se aseamănă întru toate acestora, afară de păcat. Începe amăgitorul să-și întindă mrejele, încearcă să-L prindă pe Izbăvitorul ca pe un rob, se luptă să-L numere pe Acesta împreună cu robii. Și Împăratul de voie vine în temniță și Se numără împreună cu robii și devine izbăvire celor robiți, vedere orbilor, cum a arătat cineva dintre cei ai Lui despre El. Apoi descoperă puterea stăpânirii Lui acolo nu folosindu-Se de mulțimea armatelor pentru luptă, ci așa cum singur a călcat în teasc, tot așa singur a pierdut tirania vrăjmașului.

21. Îl înfrânge pe tiran și oștirea lui, piere cu sunet pomenirea lui, zdrobește arcurile celor puternici și încuietorile de fier le sparge distruge cămările cele tiranice cu ușurință. Îi ia cu putere mare și cu braț înalt pe cei robiți și îi ridică sus bucurându-Se ca un uriaș care aleargă drumul lui. Plinește toate faptele bunătății, cântă cântare de biruință slăvește după cuviință pe Fecioara aceea și o lasă pe ea ca un zid nezdrobit. Ține țara celor odinioară robi, iar El ca un viteaz biruitor și ca un oștean nebiruit Se duce în palatele împărătești și îi duce acolo liberi ca un dar preaînalt Tatălui pe cei odinioară robi. Dar aduce cu Sine sus și ceea ce a asumat din țara aceea, prin care a și pus trofeu de biruință și devine șezător de-a dreapta Tatălui ca mai înainte și Alt Mângâietor, precum El Însuși, trimite în țara aceea. Și cine poate să povestească iarăși cele ale aceluia? Lipsește timpul pentru cel ce vrea să povestească minunile Aceluia.

22. Vedeți câtor bunătăți s-a făcut pricină Fecioara aceea? Căci prin ea Izbăvitorul a venit la robi, prin ea a fost doborât tiranul, prin ea s-a făcut chemarea robilor, slobozirea din această robie, izbăvirea din această înfricoșătoare tiranie, introducerea fecioriei și retragerea blestemului și venirea binecuvântării. Cine va lăuda după vrednicie pe pricina atâtor bunătăți a robilor acelora? Sau întoarcerea ei din țara aceea în palatele împărătești, cine o va slăvi cu laude? Nimeni dintre cei robi ori liberi, decât numai dacă o va slăvi iarăși Împăratul, cum a slăvit-o pe ea și mai înainte.

23. Dar de vreme ce cuvântul nostru a ajuns să spună explicit și limpede, cu toate că și umbrit, prin parabole, cele ce sunt mai presus de orice cuvânt și gând, caută acum să spună cu îndrăznire cele ale Curatei Fecioare și Maicii lui Dumnezeu.

24. Era, așadar, această Fecioară împreună cu sfântul ucenic feciorelnic, după dumnezeiasca Înălțare a Fiului ei și Dumnezeu umblând pe pământ, având cugetul la cer. Acolo ridicându-și ochii, acolo trimițându-și mintea și inima, acolo cugetând pururea ziua și noaptea, acolo unde de pe Muntele cel sfânt al Măslinilor a văzut înălțat pe Cel Preabun, privind sus cu dor, cea cu adevărat vrednică de strălucirea de sus și plecându-și jos fruntea cea fără de prihană, clătinând-o cu mâhnire și zicând: Când voi veni și mă voi arăta feței Fiului și Dumnezeului meu? Când mă voi ridica de pe acest pământ la cer? Când mă voi desfăta de fericita livadă din vechea mea patrie? Când mă voi apropia ca o maică de Stăpânul și Fiul și Dumnezeul meu? Când voi vedea limpede strălucirea Împărăției Lui? Când mă voi veseli ca o maică de negrăita Lui masă? Căci dacă a făgăduit aceasta ucenicilor lui, cu cât mai mult mie, Maicii Lui, pentru negrăita milă?

25. Nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu. A făgăduit ca nou să îl bea pe el, nu același rod al viței – nicidecum căci nu mai sunt astfel de vii acolo – ci nou, adică nou arătat, străin și negrăit. Nou pentru noi toți, negrăit și necunoscut. Când, așadar, mă voi desfăta de această făgăduință. Când mă voi întoarce acasă? Când voi pleca de aici? Când mă voi desfăta de frumusețea Lui cea negrăită? căci doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos cu Fiul și Stăpânul meu.

26. Acestea cugetându-le în bucuria inimii Mireasa lui Dumnezeu, Stăpâna, a venit vremea slăvitei ei adormiri, a venit ziua sfintei ei mutări, s-a apropiat ceasul mult râvnitei întoarceri acasă. Și s-a făcut atunci străină adunare a celor cerești și a celor pământești. O prealăudat sfârșit al fericitei și fără de prihană și curatei Maici a lui Dumnezeu, despre care corul prorocilor cântă armonios cântare preanevinovată. O, fericită și cinstită mutare a fericitei celei fără de prihană. Căci Fericiți cei fără prihană în cale care umblă în legea Domnului. Dar tu ești infinit mai fericită, ca una care ești mai presus de neprihănire decât neprihăniții.

27. Atunci a fost dintr-odată și adunarea de la marginile pământului a sfinților apostoli umblând sus prin văzduh. Căci au venit de la margini ca oștenii la cetatea împăratului cea însuflețită. Au venit ca să petreacă pe stratega cea nebiruită, sau mai curând pe împărăteasa cea slăvită la palatele împărătești.

28. Căci venind Împăratul în țara noastră, a robilor, cum a arătat mai înainte cuvântul, și ținând-o pe ea și pierzând pe tiran, a lăsat străji, adică pe Sfinții Apostoli și pe Preacurata Stăpână. Pe unii, i-a lăsat ca pe cei mai buni și credincioși oșteni înarmați, iar pe ea, ca un zid nezdrobit, ca armă nebiruită, ca strateg greu de învins și ca pe o împărăteasă de Dumnezeu încununată, pentru ca să păzească țara și totodată să propovăduiască lumii o singură împărăție.

29. Și ea, ca o împărăteasă, a locuit în cetatea împărătească Sion și a păzit lumea cu rugăciunile, iar ei ca cei mai viteji oșteni s-au împrăștiat până la marginile lumii, răsturnând împărați și tirani, nu mânuind arme și scuturi și săbii, ba nici traistă și toiag nu li s-a îngăduit să poarte, ci numai coiful mântuirii și ca sabie a Duhului, cuvântul lui Dumnezeu. Și trimiși fiind ca mieii, au doborât pe lupi.

30. Acestea săvârșindu-le și alergând pretutindeni, adormirea împărătesei nu le-a rămas ascunsă și printr-o negrăită putere au ajuns în Sion, împreună cu care era și dumnezeiescul Ierotei, care era ucenic al lui Pavel, fiind învățător al lui Dionisie Areopagitul după Pavel, cum însuși spune Dionisie, care și mărturisește covârșitoarea uimire a aceluia. Era cu totul ieșit din sine, cu totul schimbat, cu totul răpit, văzând vasul primitor de Dumnezeu.

31. Asemenea și Petru, cea mai înaltă și cinstită culme a apostolilor și Iacov, ruda Domnului și soborul celorlalți apostoli erau de față cu evlavie și aduceau laude de îngropăciune Născătoarei de Dumnezeu în chip văzut, iar în chip nevăzut cetele îngerilor, și mai înaintea tuturor Gavriil cel preabun, arhidiaconul ei, îi cântau „Bucură-te, curată” și iarăși „Domnul este cu tine”. Căci L-ai zămislit pe El atunci prin Duhul Sfânt, iar acum Lui i-ai încredințat duhul tău.

32. Bucură-te că te-ai mutat din viața cea vremelnică la cea veșnică.

Bucură-te, Maică a cerului și a luminii celei fără de pată, că astăzi te-ai mutat la lumina cea neînserată.
Bucură-te, Maică a vieții, că ai moștenit viața cea fără de sfârșit.
Bucură-te, cea prin care Viața S-a arătat și moartea s-a omorât.
Bucură-te, prin care Raiul cel odinioară închis se deschide și moștenitori ai împărăției se fac cei mai înainte robi.
Bucură-te, că Împăratul nostru, al tuturor și Ziditorul și Domnul acum vine la tine.

33. După ce a spus acestea Gavriil, Mântuitorul Se arată și îngerii L-au lăudat: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Și Preanevinovata: Doamne, pleacă cerurile și Te pogoară, Cel ce șezi pe heruvimi, arată-Te. Și S-a arătat Domnul zicând către ea: Bucură-te, Maică, bucură-te, Preacinstită, bucură-te, Fecioară curată. Bucură-te, de Dumnezeu fericită. Pace duhului tău, pace inimii tale, pace trupului tău. Ridică-te, să mergem de-aici. Credința ai păzit și prin tine mulți au cunoscut-o, fecioria ai păzit-o fără de prihanăși mulți prin tine o vor cunoaște. Și te așteaptă pe tine de-acum Împărăția cerurilor. Ridică-te, să mergem de-aici.

34. Și Fecioara: Tu, Doamne, ne vei păzi pe noi de acum și până în veac. Căci a trimis Dumnezeu mila Lui și adevărul Lui și a izbăvit sufletul meu. Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac. Și zice cu respect Fiului ei și Stăpânului: „Dacă am aflat har de maică înaintea Ta și dacă m-ai cunoscut pe mine mai presus de toți, Tu Însuți primește cu propriile Tale mâini cele fără de prihană duhul meu”, de vreme ce Însuți ai binevoit să fii ținut în brațele mele, iar eu acum în mâinile Tale îmi voi da duhul meu, și profeția aceasta se va împlini astăzi.

35. Și Stăpânul: Și cuvântul acesta al tău pe care l-ai spus Eu îl voi face. Căci ai aflat har de Maică înaintea Mea și te-am cunoscut pe tine mai presus de toți. Și Preanevinovata: În mâinile Tale îmi dau duhul meu. Și Cel Milostiv: Fie ție cum voiești, o, maică fără de bărbat. Căci acest lucru este cuvenit, să se facă voia ta. Și iarăși poruncește sufletului ca un Ziditor al lui și Dumnezeu. Ție îți spun suflete prea fără de prihană. Vino afară. Căci Eu, Cel ce am poruncit celor din legături: „ieșiți”, și celor din întuneric „descoperiți-vă” și prietenului Lazăr: Vino afară, și ție acum îți poruncesc suflete sfânt: Vino afară. Cu pace și cu ușurință despărțindu-te de preacuviosul trup, vino afară. Și întinzându-și mâinile dumnezeiești ca Tatăl spre prunc, îndată sufletul drept este în mâna lui Dumnezeu.

36. Și îndată au lăudat dumnezeieștile oștiri: Cine este Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu Carele faci minuni. Și s-au înălțat, cântând în glasuri de bucurie. Și o duc pe ea acolo de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinul acolo unde este cămara Mirelui celui fără de moarte, acolo unde este lumina cea neînserată și Împărăția care nu are sfârșit.

37. Iar moaștele ei cele preasfinte și fără de prihană, vestiții apostoli cu evlavie și cu frică după datorie le îngroapă. Căci dacă aceștia s-au adunat de la marginile pământului la un loc, cine oare dintre credincioșii care locuiau în Ierusalim sau în jurul Ierusalimului nu a venit acolo atunci, sârguindu-se să vadă priveliște străină și vrednică de mirare? Căci nu a fost simplă ieșire, ca a celorlalte femei și împărătese, fiindcă nici nu era o alta asemenea ei între femei, ci era ieșirea, sau mai degrabă intrarea Împărătesei în Împărăția cea negrăită. Căci dumnezeiască și omenească cinste a izvorât atunci acolo cu îmbelșugare.

38. Acestea văzându-le începătorul răutății și pizmașul demon n-a suferit să se liniștească, ci mișcă spre pizmă pe necredincioșii iudei. Și care este pricina, ziceau, a acestei mari și nemăsurate cinstiri? Căci aceasta a fost doar una dintre celelalte femei. Pe când huleau ei acestea și altele asemenea cu acestea, unul dintre ei se învârtoșează la inimă și aleargă în grabă cu multă îndrăznire, vrând să țină patul în care erau sfintele acelea moaște, care erau respectate și de îngeri, înnebunit ca un fără de minte să-l tragă în jos și să-l răstoarne.

39. Și dacă Uza acela ispitit fiind, din evlavie să sprijine chivotul, a murit, necurat fiind, ce nu avea să pătimească îndrăznețul și mândrul acesta? Căci apucându-se de sfântul pat, cum s-a spus, acela s-a oprit fără să se răstoarne, dar mâinile lui cele spurcate și hulitoare, îndată dreptatea le-a tăiat. Această minune i-a uimit și pe necredincioși și s-a făcut pricină multora de credință, iar pe credincioși i-a ars și mai mult spre dor dumnezeiesc.

40. Iar preasfântul și cu totul fără de prihană trupul acela a fost petrecut de dumnezeieștii apostoli în preasfântul sat Ghetsimani și este mutat la Dumnezeul apostolilor și petrece în acelea pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit.

41. Și acum, o, prealăudată Stăpână, primește acest cuvânt de îngropare. Primește-l pe el spre slava ta, de Dumnezeu fericită Fecioară și de Dumnezeu slăvită. Primește-l pe el spre mântuirea mea! [***]

Adormirea Maicii Domnului

Iubitii mei fii duhovnicesti,
Astazi vom spune putine lucruri in cinstea Maicii Domnului, pe care Biserica noastra ortodoxa o ridica deasupra heruvimilor si serafimilor, in timp ce ereticii o coboara la treapta de necinste.
Cand Maica Domnului s-a intalnit cu Sfanta Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, i-a zis printre altele: de acum ma vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48), adica, de acum inainte toate neamurile, oamenii care vor crede in Domnul ma vor ferici pentru vrednicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu Tatal, ca sa devin mama Fiului Lui. Ce cinste nemaiintalnita pentru o femeie!
In zilele noastre se vorbeste mult despre diferenta dintre genuri, barbat si femeie. Luptele acestea pentru egalitate si asa zisele miscari feministe au venit foarte tarziu.
Crestinismul a rezolvat aceasta problema de doua mii de ani, desfiintand diferentele si cinstind-o pe femeie, ca fiind egala cu barbatul. Nu doar atat, dar i-a daruit femeii o cinste pe care n-a avut-o, n-o are si n-o va avea nici un barbat. Femeia aceasta este Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. In crestinism, in Biserica, oamenii nu se masoara, nu sunt randuiti dupa criterii de neam, conditie sociala, instruire, situatie economica, inteligenta si altele. Singurul criteriu care ii defineste este sfintenia. Inaintea ochilor lui Dumnezeu nu exista barbati si femei, ci pacatosi si pocaiti, evlaviosi si lipsiti de evlavie, sfinti si mai putini sfinti.
La Adormirea Maicii Domnului se cinsteste omul cel mai sfant in chipul Maicii Domnului. Ea a ramas fara stricaciune atat in viata, cat si in moarte. Nasterea Fiului ei nu i-a distrus fecioria, pacatul nu i-a pierdut sufletul, iar moartea nu i-a distrus trupul. Precum trupul lui Hristos a ramas nestricacios prin moartea pe cruce, asa a ramas si trupul Maicii Domnului, ea a murit, dar nu s-a stricat.
Deoarece in Biserica Ortodoxa avem trupurile nestricacioase ale sfintilor pe care le cinstim, cu atat mai firesc era sa ramana nestricacios cortul purtator de Dumnezeu al Maicii Domnului si Dumnezeului nostru. Şi era oare posibil sa ramana pentru totdeauna pe pamant? Nu, ci a fost mutat la cer. Maica Domnului, adusa la templu, a intrat in Sfanta Sfintelor din templul lui Solomon, in timp ce, prin adormire, sufletul ei atotcurat si minunat impreuna cu trupul ei slavit si nestricacios, au intrat in Sfanta Sfintelor din ceruri.

Daca pentru ceilalti oameni moartea inseamna distrugerea trupului, pentru Maica Domnului ea a fost purtatoare de viata.

Desigur, la invierea obsteasca se va intampla preschimbarea tuturor credinciosilor, dar la Maica Domnului s-a intamplat la trei zile dupa inmormantarea ei. Pentru Nascatoarea de Dumnezeu, moartea este inceputul celei de-a doua existente, a celei vesnice, atat a sufletului, cat si a trupului. Nu era posibil ca moartea s-o tina pe cea „unita in intregime cu Dumnezeu”.

Cinstirea Maicii Domnului o manifestam puternic la sarbatoarea Adormirii. Cine a cinstit-o? Fiul ei si Dumnezeu si Mantuitorul lumii. Daca, pentru calea pamanteasca a lui Iisus Hristos, inaintemergator a fost Sfantul Ioan Botezatorul, pentru calea cereasca a Nascatoarei de Dumnezeu, Inaintemergator a fost Hristos. El, primul, a biruit moartea si cu trupul Sau nestricacios, asa cum se cade unui Dumnezeu, S-a inaltat si S-a facut Inaintemergatorul Maicii Domnului la ceruri. Hristos este primul nascut din morti care S-a inaltat ca sa pregateasca calea pe care credinciosii vor merge la ceruri. Sfantul Apostol Pavel spune: Unde Iisus a intrat pentru noi ca Inaintemergator, fiind facut Arhiereu in veac, dupa randuiala lui Melchisedec (Evrei 6, 20).

Maica Domnului a primit in pantecele ei pe Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, care a luat firea omeneasca din ea si a unit-o cu firea Lui divina, in Persoana lui Hristos, Care o primeste in ceruri deplina, cu trupul si cu sufletul. Iar Maica Domnului, prin primirea lui Hristos in pantecele ei, a devenit Platitera cerurilor (mai incapatoare decat cerurile).

O vedem in aceasta ipostaza si in picturile din Biserica. Ea L-a primit pe Hristos, L-a purtat in pantece si L-a nascut. Acum El primeste in palmele Lui sufletul sfant al Maicii, Nascatoarea de Dumnezeu.

Sa ascultam acum pe Sfantul Ioan Damaschinul: „Cum Cuvantul lui Dumnezeu, devenit Fiul, primeste in mod negrait pe palmele imparatesti pe Maica Sa cea sfanta, acest suflet sfintit (Cuvantul intai de lauda la Adormirea Maicii Domnului).

Maica Domnului a avut grija, L-a ocrotit pe Iisus Hristos de cand era copil, iar acum Fiul o primeste pe mama Lui, ca Imparateasa a cerurilor: Şezut-a imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata (Psalmul 44, 11).

Şi apostolii au cinstit-o pe Maica Domnului, s-au adunat cu totii la Ierusalim, ca sa inmormanteze trupul Nascatoarei de Dumnezeu si Maicii Invatatorului lor. Sfanta Traditie consemneaza: „Apostoli de la margini, adunandu-va, ingropati trupul meu…”.
Nimeni sa nu se indoiasca de faptul ca apostolii s-au adunat de la marginile lumii, caci ei sunt vulturii Duhului Sfant. Cum s-au raspandit ei in toata lumea? Cine le-a dat „aripi la picioare” ca sa alerge pretutindeni? Puterea lui Dumnezeu. Aceasta putere ii aduce pe apostoli si acum, de la marginile lumii, si ii aduna la Ierusalim. Cel care i-a dat car de foc lui Ilie Tesviteanul si l-a urcat in inaltimi, cel care l-a luat pe Apostolul Filip din Gaza si l-a dus la Azot, asa cum citim in Faptele Apostolilor, Acela a trimis pentru fiecare apostol un car special, nu ca cele pe care le avem noi ci de nor luminos, ce i-a adus la Ierusalim.
Apostolii au cinstit pe Maica Domnului si, uimiti, plini de admiratie, au vazut ca a treia zi trupul ei lipseste din mormantul aflat in Gradina Ghetsimani. Maica Domnului a fost cinstita si de ingerii cerului care au primit-o la adormirea ei, au insotit-o si au ridicat-o la lacasurile, la corturile ceresti. Uimiti, au vazut-o urcand mai presus decat heruvimii si serafimii, asa cum se spune in Marimuri: „Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii”.

Ingerii sunt uimiti sa vada primul trup omenesc inaltandu-se si preamarindu-se in Imparatia Cerurilor.

Asa cum au inmarmurit la Inaltarea lui Hristos, pentru ca au vazut pe Dumnezeu Cel unit cu omul inaltandu-Se ca persoana divino-umana, in timp ce, atunci cand coborase pentru intrupare, era doar Dumnezeu, asa si acum sunt uimiti de mutarea Nascatoarei de Dumnezeu. Ingerii se obisnuisera sa primeasca doar sufletele sfintilor, mantuite si izbavite, acum, insa, primesc si trupul preacurat al Nascatoarei de Dumnezeu, pe care „mormantul si putrejunea nu l-au tinut”. Asa cum noi ne-am mirat cand l-am vazut pe primul astronaut urcand la inaltime si pasind pe luna, asa si ingerii au inmarmurit cand au vazut picior omenesc pasind in Sfanta Sfintelor din ceruri. Maica Domnului este prima femeie „astronaut” care s-a inaltat mai presus decat ingerii.
Maicii Domnului ii sunt inchinate cele mai multe biserici si cele mai multe manastiri o au drept ocrotitoare. Pictura bizantina, prin icoanele ei, exprima pozitia Bisericii noastre, dogmatica, fata de Maica Domnului, in fata careia se aprind cele mai multe lumanari. Pe Nascatoarea de Dumnezeu o chemam in momentele cele mai dureroase si grele ale vietii, si inaintea icoanei ei varsam rauri de lacrimi. Chipul ei este adanc inradacinat in constiinta poporului nostru ortodox.
Crestinii mei binecuvantati, v-am aratat pe cei care cinstesc pe Maica Domnului, sunt insa si din ceilalti, care necinstesc persoana ei. S-a intamplat un incident la evenimentul Adormirii, consemnat de Sfantul Ioan Damaschin. Asa cum stiti, acesta a fost un mare ascet a carui pestera este in Manastirea Sfantului Sava cel sfintit din Palestina. Sfantul Ioan ne spune ca, in vremea cand apostolii si credinciosii primei Biserici au purtat trupul Maicii Domnului pe baldachin ca sa-l inmormanteze, un evreu a navalit si a smuls trupul ei ca sa-l arunce jos, dar n-a apucat. Mainile lui, in chip nevazut, au fost taiate de ingerii lui Dumnezeu si au ramas lipite de nasalie. La acest eveniment, infricosat de durere, evreul s-a pocait si a cerut iertare de la Maica Domnului si minunea s-a intamplat: mainile au revenit la locul lor.
Atunci, unul a necinstit-o pe Maica Domnului, astazi, sunt multi cei care o necinstesc printre care antihristii hiliasti. Ei vorbesc despre Maria, ca si cum ar fi doamna Maria, vecina lor, intr-asa hal de umilinta au coborat-o.
Ereticii protestanti accepta denumirea de Nascatoare de Dumnezeu, dar nu si pururea fecioria Maicii Domnului, si acesta este un alt mod de blasfemie. Ei arunca, astfel, diamantul cerului in noroiul iubirii si poftelor, trupesti prin credintele lor blestemate.
Auzim si vedem, anumiti paranoici ortodocsi spunand ca o vad, chipurile, pe Maica Domnului, care le dicteaza scrieri si epistole. Este vorba de asa numitii „luminati”, nemintosii care pun in gura Maicii Domnului tampeniile lor. Ar trebui sa plangem mult si pentru un alt lucru. Sute de mii de guri ale grecilor se deschid ca iadul in fiecare zi si blesteama in mod hidos pe fecioara curata din Nazaret. Voi face un mic bilant pentru ca stiu faptele: din zece barbati, opt blesteama cu certitudine pe Maica Domnului si pe Hristos. Ganditi-va acum la milioanele de barbati, separat de femei, care sunt atat de lipsiti de evlavie fata de persoana Preacuratei Maici a lui Dumnezeu.
Mai vedem si un alt lucru: femeile necinstesc pe Maica Domnului prin infatisarea lor provocatoare si prin goliciunea lor. Pe de o parte, saruta icoana smeritei Nascatoare de Dumnezeu si pe de alta scandalizeaza, darama si chinuiesc prin atitudinea lor provocatoare. Şi nu-si dau seama ca acest lucru este pacat.

Maica Domnului se intristeaza pentru necuviinta mare a poporului, deci, cati suntem credinciosi sa ne pocaim, s-o cinstim cu adevarat si sa spunem cu durere, cu dor si cu iubire pentru noi insine si pentru aproapele: „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi, fiii tai.” Amin.

Staretul Efrem Filotheitul

[1] Cuvantare tinuta inaintea preotilor din acelasi neam din Canada

Sfantul Maxim Marturisitorul – Adormirea Maicii Domnului(15 august)

Acum prin harul ei vom vorbi despre moartea sa şi despre mutarea ei din această lume la împărăţia veşnica; a asculta o astfel de istorie e bucuria şi lumina sufletelor prietene lui Dumnezeu. Când Hristos, Dumnezeul nostru, a vrut să o facă să iasă din această lume pe preasfânta şi curată Maica Sa şi să o ducă în împărăţia cerurilor pentru a primi cununa veşnică a bunăvoirilor şi ostenelilor mai adânci decât firea, pentru a o aşeza la dreapta Sa cu veşmânt de aur ţesut cu strălucire din felurite culori şi să o proclame împărăteasa tuturor făpturilor, să o ducă înăuntrul catapetesmei şi să o facă să locuiască în Sfânta Sfintelor, i-a vestit dinainte slăvită mutare. Şi i-a trimis din nou pe arhanghelul Gavriil să-i vestească slăvită mutare, ca odinioară minunata zămislire. Arhanghelul a venit deci şi a întins ramura de palmier care era semnul biruinţei. Ca în ziua în care ieşiseră cu ramuri de palmier în întâmpinarea Fiului său, biruitorul morţii şi nimicitorul iadului, tot aşa arhanghelul i-a întins Sfintei Fecioare această ramură, semn al biruinţei asupra pătimirilor şi sărăciei morţii, şi a spus: „Fiul şi Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! De aceea m-a trimis să-ţi vestesc din nou ţie, cea binecuvântată între femei! Şi aşa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, tot aşa vei bucura oştirile cereşti prin urcarea ta, tu cea binecuvântată, care ai făcut să strălucească încă şi mai mult sufletele sfinţilor. Bucură-te! aşa cum ţi-am strigat odinioară, căci numele plin de har îl ai ca o cinste veşnică. Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine! Rugăciunile şi cererile tale urcă la Fiul tău în ceruri şi potrivit cererii tale îţi porunceşte să laşi aceasta lume şi să urci în sălaşele cereşti, şi să fi alături de El în viaţa veşnică şi fără sfârşit!” Când Sfânta Născătoare de Dumnezeu Măria a auzit aceasta, s-a umplut de bucurie şi a dat îngerului răspunsul ei dintâi: „Iată roaba ta! fie mie şi acum după cuvântul tău!” Şi îngerul a plecat.
Atunci Preabinecuvântata şi slăvită Născătoare de Dumnezeu Măria s-a ridicat, şi plină de bucurie s-a dus în Muntele Măslinilor ca să aducă Domnului în linişte şi în lucrarea harului mulţumirea şi cererile ei pentru sine şi Pentru lumea întreagă. Urcându-se în munte, şi-a înălţat mâinile şi şi-a închinat rugăciunile şi mulţumirile lui Hristos, Fiul său. Atunci s-a întâmplat minune mare, pe care au Ştiut-o cei ce s-au învrednicit de o astfel de cunoştinţă, şi acest lucru a ajuns prin ei până la noi. în timp ce se ruga şi îşi aducea cererea ei Domnului într-o închinare, toţi pomii ce se aflau acolo s-au închinat până la pământ cinstind-o [cf. îs 55,12]. Când şi-a sfârşit rugăciunea şi mulţumirea, plină de Domnul, s-a întors în Sion şi de îndată Domnul l-a trimis pe Ioan Evanghelistul şi Teologul pe un nor, căci Sfânta Fecioară dorea să-l vadă, întrucât Domnul îi dăduse porunca înfierii. Cea binecuvântată între femei l-a văzut şi s-a bucurat încă şi mai mult, şi a poruncit rugăciunea. Şi sfânta împărăteasă s-a rugat, iar după rugăciune l-a înştiinţat pe Ioan şi pe celelalte fecioare ce se aflau acolo, prin vestea primită de la înger, cu privire la mutarea ei, şi le-a arătat ramura de palmier pe care i-o adusese îngerul. A poruncit să se gătească casa, să se aprindă candelele şi căţuia cu tămâie, căci ea şi-a împodobit casa ca pe o cămară de nuntă ca să-L primească pe Mirele Cel nemuritor, Fiul ei mult milostiv, pentru că îl aştepta cu o nădejde neclintită. Când acestea au fost săvârşite, ea a făcut cunoscut tovarăşelor şi cunoştinţelor ei taina mutării ei, iar ele s-au adunat la ea. Plângeau şi se tânguiau de despărţirea sa de ei, căci după Dumnezeu pe ea o aveau drept nădejde şi ajutor.
Or sora lor, împărăteasa şi Maica Domnului, îi mângâia pe unul câte unul şi pe toţi împreună, le-a dat o salutare mişcătoare şi le-a spus: „Bucuraţi-vă, copii binecuvântaţi, şi nu faceţi din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleţi-vă de bucurie şi mai mare, căci aceasta vine pentru bucuria veşnică, şi harul şi mila Domnului să fie cu voi pururea!” Apoi a privit la Ioan Evanghelistul şi i-a spus să dea cele două veşminte ale ei celor două văduve care o slujeau. Ea le-a descoperit tainele sărăciei şi blândeţii ei, adevărate preînchipuiri. După aceasta, a rânduit şi a poruncit cum anume să fie îmbălsămat şi unde să fie păstrat trupul ei preasfânt şi preacurat. Şi aşa el a aşezat-o pe slăvită Maică a lui Hristos în sicriul ei, culcuşul care până atunci noapte de noapte fusese scăldat de lacrimile ochilor ei pentru dragostea Fiului său Hristos şi fusese luminat de rugăciunile şi cererile ei. Şi ea a cerut din nou să se aprindă sfeşnicele. Iar credincioşii strânşi acolo suspinau din nou încă şi mai mult pentru că au aflat de mutarea Sfintei Fecioare, Maica lor. Cădeau la picioarele ei şi o rugau să nu-i lase orfani, iar dacă pleca din această lume, să-i însoţească cu harul şi mijlocirile ei.
Atunci Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi-a deschis gura nestricăcioasă şi preacurată şi le-a spus: „Voia Fiului şi Dumnezeului meu să fie cu mine, El este Dumnezeul meu, şi îl slăvesc şi înalţ pe Dumnezeul părinţilor mei. El este Fiul meu născut din mine după trup, dar Tatăl Său e Dumnezeu, Ziditorul Maicii Sale. De aceea, doresc să mă duc la El, Cel ce dăruie tuturor fiinţă şi viaţă. Şi când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog şi să mijlocesc pentru voi şi pentru toţi creştinii şi pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa să se milostivească de toţi credincioşii şi să-i întărească şi să-i ducă pe calea vieţii şi să-i întoarcă pe necredincioşi şi să facă din toţi o singură turmă a Bunului Păstor Care Şi-a dat sufletul Său pentru oile Sale şi le cunoaşte, şi ai Săi îl cunosc!” Pe când binecuvântata Maică a lui Hristos vorbea aşa şi-i binecuvânta, de îndată s-a auzit glasul unui tunet puternic şi un nor cu adiere paşnică. Şi iată că din norul strălucitor au căzut ca nişte picături de rouă înmiresmată sfinţii ucenici şi apostoli ai lui Hristos care fuseseră adunaţi de la marginile pământului în faţa casei Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Evanghelistul şi Teologul Ioan i-a primit şi i-a salutat în linişte şi i-a adus la sfânta şi fericita Fecioară. Nu erau numai Cei Doisprezece, ci şi mulţi alţii din numeroşii lor ucenici aleşi şi făcuţi vrednici de cinstea apos-toliei, cum ne spune marele Dionisie Areopagitul în Scri soarea sa către Timotei, că el însuşi Dionisie şi Timotei şi Ierotei şi alţi prieteni au venit acolo împreună cu apostolii la moartea împărătesei. Au intrat înaintea ei şi au salutat-o cu frică şi respect.

Iar Fericita şi Preasfânta i-a binecuvântat şi i-a înştiinţat de plecarea ei din această lume. Le-a povestit şi moartea ce îi fusese tâlcuită de către înger şi le-a arătat semnul morţii ei, ramura de palmier dată ei de căpetenia îngerilor, i-a mângâiat şi i-a binecuvântat. I-a întărit şi încurajat în săvârşirea bunei propovăduiri. I-a salutat pe Petru şi pe Pavel şi pe toţi ceilalţi şi le-a spus: „Bucuraţi-vă, copii, tovarăşi şi ucenici ai Fiului şi Dumnezeului meu. Fericiţi sunteţi voi care aţi fost socotiţi vrednici să fiţi ucenicii milostivului şi slăvitului Domn şi învăţător, şi El v-a încredinţat slujirea atâtor taine şi v-a ales pentru a avea părtăşie la prigoanele şi patima Sa, ca să vă învredniciţi să fiţi uniţi cu slava şi împărăţia Lui, după cum v-a făgăduit şi v-a poruncit însuşi Domnul slavei!” Le-a rostit apoi o binecuvântare şi o învăţătură pe măsura slavei ei şi poruncind rânduiala îmbălsămării şi îngropării sale, şi-a ridicat mâinile şi a început să mulţumească Domnului şi să spună:

„Te binecuvântez, împărate şi Fiule Cel Unul al Tatălui Celui fără de început, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, care ai socotit bun să placi Tatălui printr-o nemăsurată iubire de oameni şi să Te întrupezi din mine, roaba Ta, cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt!
Te binecuvântez pe Tine, Dătătorule a toată binecuvântarea, şi pe Tine Cel ce reverşi lumina!
Te binecuvântez pe Tine, Pricină a toată viaţa de bine şi pace, care ne-ai adus cunoaşterea Ta şi a Tatălui Tău Cel fără de început şi a Duhului Sfânt Celui împreună-veşnic şi de viaţă făcător!

Te binecuvântez pe Tine, Care ai binevoit să sălăşluieşti în pântecele meu mai înalt decât cuvântul!
Te binecuvântez pe Tine, Care ai iubit atât de mult firea omenească, încât ai îndurat pentru noi răstignirea şi moartea, iar prin învierea Ta ai înviat firea noastră din adâncurile iadului şi ai adus-o la cer şi ai slăvit-o cu o slavă neînchipuită!

Te binecuvântez şi laud cuvintele Tale, pe care ni le-ai dat cu adevărat, şi cred în împlinirea tuturor cuvintelor care ne-au fost spuse!”.

Când Sfânta şi Preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu a tăcut după lauda şi rugăciunea ei, Sfinţii Apostoli au început să vorbească la porunca Duhului Sfânt şi au lăudat şi slăvit fiecare după puterea sa şi după cum îi dădea Duhul Sfânt. Au lăudat şi au înălţat nemăsurata bunătate a puterii dumnezeieşti şi prin teologia lor minunată au cântat corul slăvitei Maici a lui Hristos, cum spune Sfântul Dionisie, mai sus-pomenit, în capitolul în care arată care e puterea rugăciunii, şi teologia scrisă cu hotărâre de fericitul Ieroteis. Cuvântul său către Timotei pomeneşte în acest capitol adunarea Sfinţilor Apostoli la moartea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi cum prin porunca şi harul Duhului Sfânt fiecare a rostit elogiul şi lauda nemăsuratei puteri şi bunătăţi a lui Hristos Dumnezeul nostru, Care a socotit bun să vină pe pământ fără a se despărţi de sânul Tatălui Său şi să se întrupeze din Fecioara neprihănită; El, Care a plecat cerurile şi S-a pogorât, a găsit-o pe Sfânta şi Preavestita Măria supusă şi mai adâncă decât întreaga fire a oamenilor şi a binevoit să locuiască întru ea, şi din ea a îmbrăcat firea omenească şi S-a milostivit şi a mântuit firea oamenilor prin slăvită şi negrăita Sa pronie, har şi slavă, în bunătatea şi milostivirea Sa nemăsurate. Şi iată ce stă scris în cuvântul fericitului Dionisie: „îţi voi povesti apoi tot cuvântul teologiei pe care Sfinţii Apostoli şi căpeteniile preoţilor noştri l-au rostit, căci e mai presus de orice cuvânt, cum o ştii tu însuţi, frate Timotei. Şi tot ce a spus apoi marilor apostoli fericitul Ierotei, filozoful şi ucenicul marelui Pavel, Apostol prin harul Duhului Sfânt, lauda lui Hristos Dumnezeu, şi cântul şi slava Maicii Sale preacurate şi fericite, cum o ştiau apostolii şi teologii înşişi: Duhul Sfânt a deschis gura Sa ca să rostească asemenea cuvinte de preamărire”. După aceasta, din nou, Sfânta Născătoare de Dumnezeu i-a binecuvântat şi inima sa s-a umplut de o mângâiere dumnezeiască.
Şi atunci s-a întâmplat, iată, măreaţa şi minunata venire a lui Hristos, Dumnezeul şi Fiul ei, şi împreună cu El au venit oştirile nenumărate ale îngerilor şi arhanghelilor şi alte oştiri ale serafimilor, heruvimilor, scaunelor; toţi stăteau cu frică înaintea Domnului, căci unde va fi împăratul acolo îl vor însoţi şi oştirile38. Sfânta Fecioară ştia toate acestea încă de la început şi aştepta cu nădejde tare. De aceea spunea: Cred că se vor împlini toate cuvintele spuse mie39. După care sfinţii apostoli au văzut limpede, şi fiecare a văzut slava după puterea lui. Şi venirea de acum a Domnului era mai măreaţă şi mai înfricoşătoare decât cea dintâi, căci S-a arătat mai strălucitor decât fulgerul şi decât Schimbarea la Faţă lucrată pe Tabor, deşi a fost mai puţin decât slava firii Lui, căci aceasta e nepătrunsa şi nevăzută. Atunci apostolii au tremurat şi au căzut la pământ ca nişte morţi [cf. Mt 17, 6]; iar Domnul le-a spus: Pace vouă! [In 20, 21], cum le-a spus odinioară când a intrat prin uşile încuiate, căci erau în aceeaşi casă a lui Ioan adunaţi tot acolo, atunci de frica iudeilor, iar acum pentru mutarea Maicii Domnului. Când apostolii au auzit glasul dulce şi dorit al Domnului, au fost învioraţi şi întăriţi la suflet şi la trup, şi au început să privească cu evlavie strălucirea slavei şi faţa Lui dumnezeiesc de frumoasă. Iar Preasfânta, Preacurata şi Preabinecuvântata Maică a lui Hristos s-a umplut de bucurie, şi faţa sa strălucea de strălucirea slavei dumnezeieşti40. Şi privea cu frică şi evlavie slava şi strălucirea ce scânteiau din împăratul şi Fiul ei Iisus Hristos, şi a slăvit încă şi mai mult Dumnezeirea Sa, rugându-se pentru apostoli şi pentru toţi cei ce se găseau acolo. A făcut mijlocire pentru toţi credincioşii oriunde erau ei, pentru lumea întreagă şi pentru tot sufletul care cheamă pe Domnul şi îşi aduce aminte de numele Maicii Sale, oriunde l-ar pomeni, a cerut ca acolo să se reverse binecuvântarea. Atunci, din nou, Sfânta Fecioară Măria a privit şi văzut slava Fiului ei pe care nici o limbă omenească n-o poate tâlcui.
Şi a spus: „Binecuvântează-mă, Doamne, cu dreapta Ta şi binecuvântează pe toţi cei ce Te slăvesc şi pomenesc Numele Tău şi îţi aduc toate rugăciunile şi cererile lor!” Atunci Domnul a întins dreapta Sa, a binecuvântat-o pe Maica Sa şi i-a zis: „Fericită să fii şi să se bucure inima ta, binecuvântată între femei, Mărie, căci tot harul şi tot darul ţi-a fost dat de către Tatăl Meu din ceruri şi, de aceea, tot sufletul ce va chema numele tău cu sfinţenie nu va fi lepădat, ci va afla milostivire şi mângâiere în această viaţă şi în veacul viitor. Iar tu, intră în sălaşurile cele veşnice cu pace, bucurie şi în comorile nesfârşite ale Tatălui Meu, ca să vezi slava Mea şi să te bucuri prin harul Duhului Sfânt!” Şi, de îndată, la porunca Domnului, îngerii au început să laude cu voce dulce, cu glas auzit şi dorit, iar sfinţii apostoli s-au închinat în Duhul Sfânt şi lăudau cu laudă îngerească. Şi aşa, Preasfânta Maică a Domnului şi-a încredinţat fericitul şi curatul ei suflet Domnului, împăratului şi Fiului ei, şi a adormit un somn dulce şi mult dorit. Aşa cum a ocolit durerile naşterii cu o naştere negrăită, tot aşa nici durerile morţii n-au atins-o în vremea morţii sale, căci împăratul şi Domnul firilor a fost şi atunci şi acum Strămutătorul firi lor. Mulţimile îngerilor şi-au întins mâinile lor nevăzute la trecerea sufletului ei sfânt. Casa şi împrejurimile s-au umplut cu o mireasmă negrăită. Iar deasupra trupului ei sfânt plutea o lumină nevăzută de ochi. Şi aşa, învăţătorul şi ucenicii, cerul şi pământul au condus-o pe Sfânta Fecioară învăţătorul şi Domnul milostiv şi slăvit a dus sfântul suflet ai Maicii Sale preacurate în ceruri, iar ucenicii au aşezat trupul ei neprihănit pe pământ ca să-l ungă cu miresme şi să-l ducă acolo unde voia ea, ca după puţină vreme să fie dus în rai sau în locul pe care l-ar voi Fiul şi Dumnezeu ei. Apostolii au scos sicriul pe care era culcat trupul cel mai desăvârşit decât bolta cerească al Sfintei Născătoare de Dumnezeu. L-au cinstit cu laude şi cântări, l-au sărutat cu frică şi cutremur, şi-au arătat nu numai credinţa şi dragostea lor, dar erau siguri că dobândesc har şi mare folos dacă fapta urma credinţei.
De îndată însă ce s-a auzit de moartea Sfintei împărătese, toţi bolnavii şi neputincioşii s-au strâns acolo. Atunci ochii orbilor s-au deschis, urechile surzilor s-au destupat, ologii s-au ridicat ca să meargă, demonii au fost alungaţi şi toată suferinţa şi boala s-au vindecat. Văzduhurile şi cerurile cerurilor se sfinţiseră prin înălţarea sufletului sfânt, iar pământul se făcuse cinstit cu sfinţire prin trupul ei neprihănit. Atunci apostolii l-au îndemnat pe fericitul Petru să rostească rugăciunea îmbălsămării. Petru i-a silit pe Pavel şi Ioan să se roage. Ei însă n-au ascultat, ci s-au închinat înaintea lui ca înaintea căpeteniei apostolilor. Fericitul Petru a ascultat cuvintelor lor cum se cuvenea în ceasul tainei, s-a rugat, după care au înfăşat în fâşii sfinte şi au uns trupul ce cuprinsese pe Cel Necuprins, pe împăratul şi Ziditorul celor văzute şi nevăzute, şi l-au aşezat pe sicriu. Şi iarăşi Petru a început o laudă şi toată mulţimea apostolilor a răspuns, şi puterile cerurile psalmodiau nevăzut împreună cu ei, iar din pricina lămpilor, sfeşnicelor şi căţuilor, aerul strălucea înmiresmat. După care sfinţii apostoli au ridicat pe umeri sicriul cinstit şi, la porunca Duhului Sfânt, au plecat în ţarina Gheţimanilor, cum le fusese poruncit dinainte de Sfânta Născătoare de Dumnezeu, iar îngerii mergeau înainte, străjuiau de jur-împrejur şi încheiau mersul picioarelor lor. Apostolii psalmodiau şi toţi credincioşii o conduceau cu credinţă, iar convoiul Fericitei şi Preamăritei era slăvit şi solemn. Toţi neputincioşii şi bolnavii erau vindecaţi, şi nu erau doar şaizeci de voinici, viteji falnici din Israel în jurul lecticii împăratului [Cânt 3, 7], cum spune Scriptura, ci în chip văzut numeroşii apostoli şi următorii lor şi toţi credincioşii, iar în chip nevăzut nenumăratele puteri ale îngerilor.
Atunci, potrivnicul şi vrăjmaşul adevărului n-a putut să nu-şi mai arate încă o dată neobrăzarea. A îmboldit din nou pe ticăloşii iudei la pizmă şi atac, căci atunci când au văzut slăvitul convoi al cinstitei Maici a lui Hristos şi numărul Sfinţilor Apostoli şi al credincioşilor care îl urmau, şi nenumăratele minuni ce aveau loc prin harul Sfintei împărătese, şi au auzit glasul laudelor dumnezeieşti de frumoase, atunci ticăloasa pizmă a năpădit poporul nechibzuit şi neînţelept, neamul care cugetă pierzania, la care nu este cunoştinţă [Dt 32, 6 şi 32, 28], ca odinioară când mulţimile copiilor nevinovaţi mergeau înaintea lui Hristos împăratul a toate cu ramuri definic şi spuneau: Osana, binecuvântat cel ce vine în numele Domnului, Dumnezeului Israel [Mt 21, 9 şi 16]. Atunci căpeteniile preoţilor necredincioşi şi cărturarii s-au înfuriat şi au pornit cu pizmă ticăloasă pe milostivul Dăruitor a toate ca să-L osândească la moarte şi încă la moarte pe cruce. Iar acum, văzând convoiul Maicii Sale slăvite şi neprihănite, ei s-au adunat la luptă ca să strice câmpia armonioasă şi împodobită a apos- tolilor şi credincioşilor, şi cu strigăte necuviincioase s-au pornit să împrăştie adunarea dumnezeiască.
Atunci unul dintre necredincioşi cu statura mai înaltă decât ceilalţi, ticălos şi neruşinat, a străbătut cu îndrăzneală poporul credincioşilor ce urma chivotul sfinţeniei. A ajuns la sfinţii apostoli ce purtau comoara cerească ce cuprinsese pe Cel Necuprins şi firea cea necuprinsă, şi-a întins mâinile sale necurate şi a apucat sicriul pe care odihnea trupul neprihănit al Preabinecuvântatei împără-tese, înaintea căruia tremurau chiar şi îngerii, şi chiar şi heruvimii îl priveau cu evlavie. Cutezătorul şi smintitul a apucat sicriul ca să-l arunce la pământ, o, suflet de fiară şi gând nesăbuit! Dar de îndată a văzut dreapta răsplătire a faptelor sale, căci în clipa în care mâinile sale atingeau sicriul sfânt, amândouă i-au fost tăiate de la coate fiindcă a îndrăznit să se apropie de ceea ce nu era vrednic să urmărească nici măcar cu ochii. Mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra lui şi el striga şi urla. Plâns şi deznădejde au căzut asupra lui ca şi asupra celorlalţi iudei ce se adunaseră împreună cu el, căci mâna îngerului mânios se pornise asupra lor cu furie şi indignare. Ei s-au tras înapoi şi au fost ruşinaţi, şi îngerul Domnului i-a urmărit. Această minune a avut loc pentru ruşinarea iudeilor şi a-i face să se teamă, dar pentru credincioşi a fost pricină de mândrie şi slavă. Iar cel care fusese cuprins de o nebunie extremă numărându-se împreună cu atacatorii şi hulitorii lui Dumnezeu, când a fost lovit după fapta sa, s-a ruşinat, a cugetat şi şi-a preschimbat dispreţul său în credinţă, iar pizma sa ticăloasă în frică şi zdrobire de inimă, iar mărturiile mincinoase şi hulele sale în căinţă şi în rugăciune. Nu mai avea mâini ca să le înalţe la rugăciune, ci cu lacrimi arzătoare şi cu glas îndurerat chema pe Fecioara sfântă şi cerea milostivirea ei.
Iar Cel care este pricina a toate este şi pricina oricărei bucurii, n-a socotit bun să aducă asupra celui vinovat suferinţe, dureri, lacrimi şi chinuri veşnice, ci doar o scurtă vătămare trupească. El îi vindecă pe cei răniţi fără vindecare în sufletul lor şi îi învredniceşte să se facă creştini şi să fie numiţi fii ai lui Dumnezeu prin harul botezului. El i-a vindecat cu milostivire rana mâinilor sale, căci iudeul pe drept lovit şi-a recunoscut greşeala, a început să se căiască şi să ceară cu lacrimi arzătoare şi a chemat cu durere numele lui Hristos şi al Sfintei Sale Maici Măria. Sfântul Apostol Petru a poruncit să se oprească sicriul sfânt şi ei au strigat chemând cu rugăciuni şi cereri pe Născătoarea de Dumnezeu, şi au adus înaintea ei pe vinovatul rănit, zdrobit de căinţă prin sângele vărsat şi udat cu lacrimile ochilor săi. Atunci, el a atins sfântul sicriu nu ca mai înainte, ci s-a rugat cu frică şi cutremur, şi fericitul Petru i-a aşezat mâinile tăiate la locul lor, şi de îndată, prin harul lui Hristos şi al Preasfintei Sale Maici, mâinile tăiate din cot s-au lipit din nou de trupul lor, şi nu numai că au pierit junghiurile durerii, dar chiar şi urma rănii nu s-a mai văzut. Din clipa aceea omul acela a crezut în Hristos, a fost botezat şi s-a alăturat numărului credincioşilor, şi slăvea pe Hristos şi pe Preasfânta şi Slăvită Sa Maică. Această minune, rana năprasnică şi tămăduirea ei numaidecât, a întărit pe mulţi din cei ce şovăiau în credinţă şi i-a întors la credinţă pe mulţi dintre iudei, iar ei au mărturisit pe Dumnezeu pe care-L răstigniseră, pe Domnul Iisus Hristos, şi au vestit-o pe Sfânta Sa Maică drept Născătoare de Dumnezeu.
Şi aşa, cu o slavă şi o laudă încă şi mai strălucitoare, apostolii au luat din nou pe umerii lor vrednici sicriul şi chivotul locuit de lumină şi slăvit al Sfintei împărătese, păzit prin porunca cerului şi a pământului, nevăzut împodobit de oştirile îngerilor şi arhanghelilor, şi de laudele şi cântările văzute şi recunoscute. Şi l-au adus la Gheţimani, şi au aşezat în mormânt trupul fără prihană, sfântul tron trupesc al lui Dumnezeu, Sfânta Sfintelor, izbăvirea firii noastre, taina înfricoşătoare ce mijloceşte unirea dintre Dumnezeu şi omenire, cetatea lui Dumnezeu cea slăvită din neam în neam, muntele în care i-a plăcut lui Dumnezeu să locuiască, în care s-au arătat venirile Dumnezeuh şi împăratului nostru care este întru sfinţi, uşa cea închisă prin care nimeni nu a trecut fără numai Domnul singuij păzind-o închisă: Fecioara cea singură printre maici, sirn gura fără prihană Născătoare de Dumnezeu. Nu este de mirare că Maica vieţii a fost pusă în mormânt, căci şi Fiul ei, Care e însăşi viaţa şi nemurirea, a suferit moartea trupească şi punerea în mormânt, dar prin moartea Sa a ni-j micit moartea şi a dăruit lumii viaţă. Nu se cuvine însă sa trecem sub tăcere felul în care a fost aşezat trupul Fecioarei cum l-au purtat în mormânt şi au aşezat sicriul încărcatj de comoară nepreţuită. Căci atunci când a trebuit să ridice trupul fericit din sicriu şi să-l aşeze în mormânt, toţi Sfinţii Apostoli şi ceilalţi care-1 însoţeau au fost înfricoşaţi şi n-au îndrăznit să atingă cu mâinile lor trupul sfânt cu totulj binecuvântat, căci vedeau lumina care-l acoperea şi harulj lui Dumnezeu ce era peste el.
Şi iarăşi, toţi apostolii i-au însărcinat pe Petru şi Pavel să pună în mormânt sfântul trup, căci Evanghelistul Ioan purta căţuia şi tămâia cu tămâie înmiresmată trupul sfânt al împărătesei, şi îl umplea de lacrimi. Atunci Petri: şi Pavel n-au atins sfântul trup cu mâinile lor, ci au luat fâşiile ce atârnau ici colo plini de evlavie şi hotărâre, şi aşa au ridicat fericitul trup din sicriu şi l-au aşezat în mormânt] apostolii vestiţi şi cu totul hotărâţi care slujiseră şi cinstiseră cum se cuvine şi cu vrednicie pe Fiul său şi în chil asemănător şi pe Preasfânta Maică, cinstită de îngeri şi de oameni, pe care toate neamurile o laudă şi o fericesc, cur a spus-o însăşi Fericita cu propria ei gură [cf. Lc 1, 48]. Şi când această sfântă şi Sfântă a Sfintelor, trupul preabine-cuvântatei de Dumnezeu şi Pururea-Fecioarei Măria a fostl pecetluit în mormânt, Sfinţii Apostoli au rămas acolo trei zile, ascultând frumoasa psalmodie a sfinţilor îngeri, psalmodie dulce şi dorită, pe care limba oamenilor nu o poate zugrăvi, precum spune prorocul David: Treceam cu mulţime mare spre casa lui Dumnezeu, în glas de bucurie şi de laudă şi în sunet de sărbătoare [Ps 41, 5], glasul Paştelui, căci acolo era cu adevărat acest loc, sălaşul Domnului, casa minunată a lui Dumnezeu, în care i-a plăcut să locuiască Domnului slavei, Dumnezeului şi împăratului păcii.
Iar martori vrednici de crezare şi nemincinoşi ne-au înştiinţat şi acest lucru, şi el este vrednic de crezare şi sigur, că din adunarea sfinţilor apostoli la moartea împărătesei unul dintre apostoli, prin voia proniei, n-a putut fi înştiinţat împreună cu ceilalţi. Şi sfinţii apostoli l-au aşteptat ca să dobândească şi el binecuvântarea prin întâlnirea cu trupul cel binecuvântat şi fericit. A treia zi însă a sosit şi apostolul acesta şi i-a găsit pe ceilalţi prieteni ai săi gata să cânte psalmi în faţa mormântului sfânt. A auzit şi el psalmodia dulce a îngerilor şi i-a rugat pe Sfinţii Apostoli să deschidă mormântul cinstit ca să vadă trupul slăvit al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Fericiţii Apostoli au ascultat cererea fratelui lor şi prin porunca Duhului Sfânt au deschis mormântul cu frică. Iar când l-au deschis, n-au mai găsit trupul slăvit al sfintei Maici a lui Hristos, căci fusese mutat acolo unde voise Fiul şi Dumnezeul ei. Căci aşa cum Acesta S-a supus mormântului, când a suferit moartea în trup pentru mântuirea noastră şi a înviat a treia zi, tot aşa i-a plăcut să fie pus în mormânt şi trupul fără prihană al Preasfintei Maici şi ea să fie mutată în nestricăciunea cea veşnică după cum a voit, sau ca cele două materii să fie unite din nou una cu alta, căci aşa i-a plăcut Ziditorului a toate să cinstească pe Născătoarea Lui, după cum ştie El, singurul împărat al slavei şi Domn al vieţii şi aj morţii. Aşadar, mormântul a fost găsit gol. Fâşiile şi giulgiul în care au aşezat-o le-au aflat, dar trupul Fecioarei ni mai era, ci fusese înălţat la Fiul şi Dumnezeul ei, ca să vieţuiască împreună cu El şi să împărătească împreună cu El şî aşa a făcut să urce firea noastră în împărăţia cea veşnică nu numai prin Fiul său, ci şi prin Maica Sa.
Atunci, fericiţii apostoli s-au umplut de uimire şi] bucurie şi au ştiut că întârzierea unuia dintre apostoli s-a întâmplat prin voia proniei pentru descoperirea acesteij taine, ca să se deschidă pentru el mormântul şi aşa să vestească mutarea sfântului trup. Şi au lăudat pe Hristc Care a cinstit-o pe Preasfânta şi Preacurata Sa Maică, căci erau plini de lumina şi mireasma mormântului sfânt în care fusese aşezat trupul Sfintei Fecioare cel mai desăvârşit decât cerurile. Şi-n tot ţinutul Gheţimanilor s-a revărsafl strălucirea şi mireasma. Au închis deci din nou sfântul mod mânt, iar slăvită mutare a Sfintei Născătoare de Dumnezeu a fost propovăduită în lumea întreagă. S-a spus şi a ajuns până la urechile noastre cuvântul că apostolul care a venit a treia zi era Toma sosit din India, pentru că aşa cum odinioară învierea lui Hristos s-a făcut şi mai vrednică de crezare prin Toma, atunci când Domnul a intrat prin uşile încuiate în ziua a opta şi i-a arătat lui toate rănile şi coasta Sa sfântă, tot aşa şi acum datorită lui Toma să se cunoască mutarea trupului în chip nestricăcios fără prihană al Sfintei şi Pururea Slăvitei Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea-Fecioarei Măria. Atunci Sfinţii Apostoli, după rugăciune şi salutări întreolaltă, s-au împrăştiat iarăşi fiecare în ţara propovăduirii lui şi-i învăţau pe toţi păgânii în credinţa cea dreaptă după porunca şi cu ajutorul Domnului şi cu lucrarea minunilor. Astfel, deci, cerurile şi oştirile îngerilor s-au cutremurat prin urcuşul sufletului, iar mai apoi al trupului Preasfintei şi Fericitei Fecioare, iar pământul a fost sfinţit prin purtarea ei pe pământ şi prin punerea în mormânt şi prin sfintele veşminte ale trupului său. Toate văzduhurile şi toate făpturile au primit har prin vederea ei şi bunătatea ei nevăzută şi neîncetată, şi tot pământul şi toate cetăţile şi toate sufletele credincioşilor s-au umplut şi au sporit prin lucrarea neîncetată a minunilor ei şi prin vindecările şi bunătăţile nenumărate pe care Sfânta Maica lui Hristos le arată peste fiecare. Şi cine ar fi în stare să povestească ajutoarele ei şi grija ei pentru noi toţi sau ce limbă va rosti cum se cuvine mulţimea bunătăţilor sale?

Sfantul Maxim Marturisitorul
Nasterea, Viata si Adormirea Maicii Domnului. Trei Vieti bizantine, de Epifanie Monahul, Maxim Marturisitorul, Simeon Metafrasul; Editura Deisis