28 martie: Sfântul Mucenic Evstatie Postitorul de la Lavra Peșterilor din Kiev

Miniatură săvârșită în anul 1661

Sfântul Evstatie fusese un om foarte bogat, însă, aprinzându-se de dragostea lui Hristos, își împărți avuția și intră în Mănăstirea Peșterilor unde îmbrăcă haina monahală.

În anul 1097, când poloviții porniră război asupra Kievului, jefuiră mănăstirea și uciseră mulți creștini printre care și monahi. Însă sfântul Evstatie împreună cu mai mulți credincioși fură vânduți ca robi unui evreu din cetatea Cherson, aflată în sudul Crimeei.

Evreul acesta batjocorea credința creștină și se silea să-i facă pe creștini să treacă la iudaism. Văzând că nu au de ales, ei primiră lesne să moară de foame decât să se lepede de adevărata credință.

Sfântul Evstatie îi întări în credință spre a-și împlini gândul lor. Astfel muriră cu toții de foame, unii după 3 zile, alții după 4, iar alții după 7.

Fiind deprins cu postirile și strâmtorarea trupului, Evstatie fu singurul care rămase în viață, răbdând 14 zile fără hrană.

Evreul, mâniindu-se că pierduse banii cheltuiți pe robi, se răzbună pe sfântul Evstatie, spânzurându-l pe cruce.

Sf Mc Evstatie de la Lavra Pesterilor din Kiev, Ucraina 3.1

(Sursă: http://pravicon.com/)

De pe cruce, sfântul Evstatie mulțumi lui Dumnezeu, iar evreului îi prooroci o moarte năpraznică și apropiată. Săbăticit de mânie, acesta îl străpunse cu o suliță. Și astfel bineplăcutul lui Dumnezeu își dădu sufletul.

Mai apoi, fiindu-i aruncat trupul în mare, acesta pluti pe deasupra apei.

Sf Mc Evstatie de la Lavra Pesterilor din Kiev, Ucraina 8.2

Mari minuni săvârșiră cinstitele moaște ale acestui sfânt mucenic.

La scurtă vreme după moartea lui Evstatie, împăratul bizantin poruncii ca evreii din cetatea Cherson să fie pedepsiți pentru purtarea lor cea ticăloasă față de creștini. Și astfel, acel chinuitor al creștinilor fu spânzurat de un copac, primind răsplata lui Iuda.

+ * + * +

Viața Sfântului Mucenic Evstatie de la Lavra Peșterilor din Kiev poate fi aflată în:

Patericul Lavrei Pesterilor din Kiev

+ * + * +

Sf Mc Evstatie de la Lavra Pesterilor din Kiev, Ucraina 1.1

(Sursă: http://pravicon.com/)

????????????????????????????

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Mc Evstatie de la Lavra Pesterilor din Kiev, Ucraina 5

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Mc Evstatie de la Lavra Pesterilor din Kiev, Ucraina 6

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Mc Evstatie de la Lavra Pesterilor din Kiev, Ucraina 7.1

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sursa: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2015/03/28/sfantul-mucenic-evstatie-postitorul-de-la-lavra-pesterilor-din-kiev-ucraina-28-martie/

Sursa:Acvila30