MINUNATA VEDENIE DESPRE PARTASENIA CU ERETICII A FRATELUI TEOFAN

Un  batran  cu  numele Chiriac  traia  in  lavra Calamon  din  apropierea sfantului  rau  Iordan.  Si  era batranul  imbunatatit in fapte  dumnezeiesti.  La  el  a venit  un frate  strain  din tinutul  Dara,  cu  numele Teofan,   ca  sa-l  intrebe  pe batran  despre  gandul curviei.  Batranul  a inceput  sa-l  sfatuiasca  cu  felurite  cuvinte de  intelepciune  si  viata  curata.  Folosindu-se  mult  fratele  din  cuvintele  batranului,  i-a  spus:
–  Eu, avva,  am  partasanie  in  tara mea  cu  nestorienii.  Din  aceasta  pricina  nu mai pot  ramane  cu  ei  si vreu sa locuiesc  impreuna  cu  tine.
Cand  a  auzit  batranul  de numele lui  Nestorie  s-a  intristat  de pierderea  fratelui  si  l-a  sfatuit  si  l-a  indemnat  sa  se  desparta  de  aceasta  erezie  vatamatoare  si  sa vina  la  sfanta  sobornica  si  apostolica  Biserica.  Si  i-a spus:
– Nu  este  alta  mantuire  decat  numai in a cugeta  drept  si  a crede ca  Sfanta  Fecioara  Maria  este  cu  adevarat  Nascatoare  de  Dumnezeu.
– Intr-adevar,  avvo,  a  raspuns  fratele, toti  ereticii  asa spun:  daca  nu  esti  cu noi,  nu  te  mantui.  Sarmanul  de mine nu  stiu  ce  sa fac. Roaga-te  deci  Domnului  ca  Domnul  sa  ma  incredinteze, prin  fapta,  care  este  credinta  cea  adevarata.
Batranul  a  primit  cu  bucurie  cuvantul  fratelui  si  i-a  spus:
– Sezi  in chilia  mea  si  am  nadejde  in  Dumnezeu  ca  bunatatea  lui iti  va  descoperi  adevarul!
Lasadu-l  pe  fratele  in  pestera  s-a  dus  la  tarmul  Marii  Moarte  si  s-a  rugat pentru  el.  Si  iata  cam  pe  la  ceasul  trei  dupa amiaza  in  ziua  urmatoare,  vede  fratele  pe  cineva  infricosator  la vedere,  stand  in fata  lui  si-i  spune:
–  Vino  si vezi  adevarul!
Si  luandu-l,  la  dus  intr-un  loc  intunecos,  cu  miros  urat  si  cu  foc si-i  arata  in  mijlocul  focului  pe  Nestorie  si  Teodor,  pe  Eutihie  si Apolinarie,  pe  Evagrie  si pe  Didim pe  Dioscor  si  pe  Sever,  pe  Arie  si pe  Origen  si  pe alti  cativa.
–  Iata, ii  spune  acela  ce  i  s-a aratat,  acesta-i locul  pregatit  ereticilor  si  celor  ce  urasc  pe  Sfanta  Nascatoare  de Dumnezeu  si  celor  ce  urmeaza  invataturile  lor.  Daca iti  place  locul,  ramai  in  credinta  ta!  Dar  daca  nu  vrei  sa  incerci  chinul acesta,  vino  la  Biserica  cea  sfanta  si  sobornica,  asa  cum  ti-a  spus  batranul.  Caci  iti  spun:  chiar  daca ai  savarsi  toate  virtutile,  ajungi  in  locul acesta daca  n-ai  dreapta  credinta.
La  cuvantul  acesta  fratele  si-a  venit  in  sine.  Cand  a  venit  batranul,  i-a  povestit  toate cele  intamplate  asa  cum  le-a  vazut  si  a  trecut  la  sfanta  sobornica si  apostolica  Biserica.  Si  a  ramas  impreuna  cu  batranul  in Calamon. Dupa  ce  a  stat  multi ani  cu  el,  a adormit  in  pace.

MMB se dezice de „calendarul catolic-ortodox”, iar credincioșii îi cer să se dezică și de vizita ereticului papă la Iași

Sursa

Ca urmare a scrisorii deschise adresate de redacția site-ului Mărturisire ortodoxă, la data de 3 ianuarie 2019 Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin care se cereau explicații cu privire la editarea unui „calendar ortodox-catolic 2019”, în care apăreau imagini cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, iar sărbătorile ortodoxe erau puse la grămadă cu cele papistașe, Mitropolia Moldovei a adresat un răspuns prin care suntem informați că „Mitropolia a adresat o scrisoare Diecezei romano-catolice de Iași cu solicitarea de a opri pe viitor editarea acestui gen de calendare”.

Considerăm îmbucurătoare, deși tardivă, decizia Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de a da curs cererii noastre de a cere oprirea editarea acestor calendare comune, care sunt necanonice și produc sminteală în rândul credincioșilor.

Răspunsul MMB nu ne lămurește dacă Dieceza catolică de Iași a cerut și a avut sau nu permisiunea de a folosi acele imagini ale Mitropoliei ortodoxe ieșene, asupra cărora MMB are drept de proprietate intelectuală, nici dacă prin această cerere se va pune capăt unei „tradiții” existente deja în România de „cooperare” în privința acestor „calendare”, promovate la cel mai înalt nivel de către autoritățile Bisericii noastre, în forme care încalcă grav sfintele canoane, în care se prevede că „sfinții” ereticilor nu sunt sfinți (9, 34 Laodiceea) (a se vedea relatarea scandaloasă de pe siteul patriarhal Basilica despre „sfinții catolici” înscriși în „calendarul comun”).
Nu putem estima cu precizie dacă acest demers este inspirat din convingeri teologice ortodoxe sau din dorința de a evita situații jenante pentru MMB pe viitor.
Aceste „calendare comune” se editează începând din 2004 cu acordul tuturor factorilor de decizie din Biserica noastră, după cum vedem din diversele relatări din presa bisericească.
Era firesc ca scrisoarea de oprire a acestui demers să nu aștepte o scrisoare și un articol pe portalul teologic Mărturisirea Ortodoxă, ci să fie o reacție firească a unor sufletele care iubesc Adevărul de credință, doresc să se mântuiască și au pârghiile puterii, date de Hristos, pentru a influența decizia în Biserica noastră.

Mai departe, se cere conducerii MMB dezicerea de orice alte acte ecumeniste, precum ar fi viitoarea vizită a ereticului papa Francisc la Iasi.

Citiți continuarea

CREȘTINISMUL “ROZ” VREA SĂ AVEM O IUBIRE POMPOASĂ, FĂRĂ ÎNSĂ A AVEA FRICĂ-RESPECT FAȚĂ DE DUMNEZEU

La sfârșitul secolului al XIX-lea, cugetătorul, filosoful și teolog ortodox Constantin Leontiev (1831-1891) a observat apariția așa-numitului creștinism „roz”, pe care îl caracteriza ca o atitudine pre-revoluționară a intelectualității de atunci, care punea întrebarea: „Frica de Dumnezeu? Care frică? De ce? Că doar Dumnezeu este iubire și numai iubire.”

Mai mult, chiar și unii reprezentanți ai clerului dovedeau superficialitate și spuneau că „frica de Dumnezeu” ar fi doar rezultatul unei culturi superficiale. Însă Domnul Hristos nu spune așa ceva. Astfel că ieromonahii de la Optina l-au binecuvântat pe Constantin Leontiev să continue studiul lui referitor la creștinismul „roz”, care promovează numai iubirea.

În epoca lui Leontiev, creștinismul „roz” își făcuse apariția mai ales în cercurile nebisericești ale intelectualității. Astăzi însă el apare deja și în cercurile bisericești. Tendința sufletească ce se exprimă prin expresia: „Dumnezeu este numai iubire și niciodată nu este judecător” din păcate astăzi este într-o continuă creștere în lumea aceasta pământească. Creștinismul „roz” vrea să avem o iubire foarte mare, pompoasă înlăuntrul nostru, fără însă a avea și un spirit de jertfă față de credința în Dumnezeu, fără ținerea în frâu a patimilor noastre sau înfrânarea de la ele, fără abnegație, fără frică-respect față de Dumnezeu.

O asemenea iubire umanistă sentimentală și superficială se manifestă nu prin lucrarea Sfântului Duh, ci prin participarea duhului celui potrivnic. Această stare a creștinismului „roz” poate fi considerată ca starea noastră de cădere. Din această cădere provine dorința noastră da a avea o credință care ar da astăzi lumii iubire, fericire, bucuria numai aici în viața aceasta pământească a noastră.

Cuviosul Paisie de Svetogoreț a dat următoarea interpretare creștinismului „roz”: „oamenii vor să poată să păcătuiască încontinuu, însă să aibă un Dumnezeu „cumsecade”, care să îi ierte mereu și ei să continue să păcătuiască. Adică ei vor să facă ceea ce vor și Dumnezeu să le ierte toate din pricina marii Lui iubiri, dar ei să continue să trăiască în egoismul lor, cu nedreptățile lor, în chip păcătos și fără mustrări de conștiință, fără să încerce să se schimbe în bine, fără pocăință adevărată, cum le cere tuturor cuvântul lui Dumnezeu și fără să ceară harul Lui, prin rugăciuni și prin cunoașterea de sine.”

Astfel se naște încet-încet un creștinism în care fundamentele credinței ortodoxe sunt date la o parte în tăcere și întregul ei duh este denaturat și interpretat greșit până în punctul în care sensul cuvântului „iubire” devine unul necunoscut.

Creștinismul „roz” contemporan are următoarele simptome-puncte caracteristice:

1) Apologia iubirii, însă tăcere deplină referitoare la Judecata lui Dumnezeu sau la A Doua Venire a Domnului.

2) O dogmatică abstractă, teoretică, un pluralism sau sincretism dogmatic.

3) Pierderea adevărului absolut al Revelației dumnezeiești prin ideea că și ceva este adevărat, dar și opusul lui este adevărat. Este considerat adevărul ca o sinteză pluralistă de diverse formulări relative și individuale referitoare la cele scrise în Sfânta Scriptură.

4) Lipsa de înțelegere sau absența cunoașterii rânduielilor vieții duhovnicești.

5) Schimbarea vieții personale ascetice cu o viață intensă și zilnică orientată spre cele lumești.

6) Negarea oricărei experiențe și trăiri bisericești ascetice, care îl aduc încet-încet pe om spre harul dumnezeiesc și spre luminarea prin Sfântul Duh.

Rezultatul tuturor acestor principii ale creștinismului „roz” este că adevărata sfințenie, care se dobândește numai prin viața liturgică bisericească ortodoxă, este retrogradată, desigur prin batjocorire, la nivelul unei „morale” a umanismului, la limitele sentimentelor „frumoase” omenești care nu au nevoie nici de frica de Dumnezeu, nici de smerenie, nici de ascultare.

Mulți dintre credincioșii ortodocși susțin cu tărie ideea că „Dumnezeu este bun și nu este judecător, ci numai iubire și nimic altceva.” Ei ignoră astfel cuvântul lui Dumnezeu, al Evangheliei și al Sfinților Părinți.

Astăzi, mai mult ca oricând, poporul este provocat sau chemat să accepte ideea aceasta a creștinismului „roz.” Această idee ne place așa de mult încât ajungem să mergem la biserică nu pentru dobândirea iertării păcatelor noastre, nici pentru a avea o viață cinstită și cuviincioasă de dragul lui Hristos, a învățăturilor și a poruncilor Lui, ci doar pentru iubirea și bunătatea Lui, care desigur că există, însă pe care noi o pretindem și credem că este așa cum o vrem noi.

În general, referitor la subiectul: „Dumnezeu este numai iubire și El nu pedepsește pe nimeni” ar fi interesant dacă am fi putut să discutăm cu locuitorii Sodomei și ai Gomorei! Însă unde sunt aceștia? De la crearea lumii și până la înfricoșătoarea Judecată făcută de Dumnezeu, El este și va fi nu numai iubire, ci și Judecător. De aceea și Judecata este numită pe bună dreptate ca fiind înfricoșătoare. De altfel, prima lucrare a dreptății lui Dumnezeu a fost alungarea lui Adam și a Evei din rai.

Logic, omul care iubește îl acceptă pe cel pe care îl iubește așa cum este și nu îi cere acestuia să se schimbe. Astfel și patimile și păcatele mele, spune omul, Dumnezeu nu le va judeca, deci nu este nevoie să fim obligați să împlinim în practică învățătura Lui doar datorită fricii de El.

Cu doar o singură rugăciune către El, Dumnezeu devine iubire și mă primește în Împărăția cerurilor. Omul crede că cu logica, cu rațiunea lui le va rezolva pe toate. De asemenea, unii predicatori teologi sunt de părere că orice este permis și accentuează că fără apologia iubirii (însă trecând sub tăcere cele legate de înfricoșătoarea zi a Judecății lumii de către Dumnezeu) misiunea lor nu este reușită, adică inițierea altora în creștinism.

Un asemenea creștinism fals, cosmopolit, fără o dogmă clară, doar cu predica iubirii și fără propovăduirea respectului față de Dumnezeu, a ascultării cu evlavie de poruncile Lui, poate să ducă numai la dispariția credinței. Un asemenea creștinism este vinovat în fața lui Hristos.

Atunci a vrea cineva să se roage lui Dumnezeu nu are niciun sens. Creștinismul „roz” acceptă numai o latură a învățăturii lui Hristos, cea a iubirii, omițând latura spovedaniei, a pocăinței, a iertării, a ascultării, a strădaniei de biruire a patimilor, a recunoașterii păcătoșeniei omului.

Constantin Zaițev scria: „când va veni sfârșitul istoriei lumii și va rămâne în veșnicia fericită numai Dumnezeu, iar alături de El și cei din Împărăția Lui, bucurându-se de mila Lui, atunci va rămâne numai iubirea, pentru că orice altceva se va anula. Desigur, vor fi anulate și virtuțile noastre înalte ale credinței și ale nădejdii, pentru că ele vor rămâne fără un scop, căci deja se va împlini legământul dintre Dumnezeu și oameni pentru câștigarea Împărăției lui Dumnezeu”

Iubirea adevărată și autentică creștină și nu cea „roz”, care este sentimentală și umanistă, este scara desăvârșită a urcușului duhovnicesc spre îndumnezeire, spre scopul nostru final.

Părintele Gheorghe Belandurov din orașul Dver remarcă: „Nu există îndoială că Dumnezeu îl iubește pe om, devreme ce el L-a trimis pe Fiul Său Unul-Născut pentru mântuirea noastră.” Însă cum vom interpreta atunci cunoscutul cuvânt al lui Dumnezeu că „pe cel pe care Îl iubesc, pe acela îl cert”, cuvânt care exprimă și el de asemenea iubirea dumnezeiască față de om?

Oare însă nu este și Pronia sau Purtarea de grijă a lui Dumnezeu tot un fel de Judecată, devreme ce prin ea ne anunță dinainte, în fiecare zi, trimițându-ne reușite, nădejdi și bucurii, dar și suferințe, boli, întristări și moarte? Însă ne trimite și bogata Lui milă, pentru ca să Îi mulțumim și să Îl slăvim. Noi însă de cele mai multe ori trecem cu vederea mulțumirile și doxologia adresată Lui. Dacă nu trăim creștinește, duhovnicește, nu înțelegem Pronia lui Dumnezeu.

De aceea nu ne îndoim că toți oamenii vor fi supuși marii Judecăți dumnezeiești, devreme ce Dumnezeu Însuși a spus aceasta. Însă este posibil ca judecata lui Dumnezeu să se facă fără iubirea Lui? Este imposibil!

Și oare toți vor intra în Împărăția cerurilor? Și cei buni și cei răi? Și cei care au făcut fapte bune, cei milostivi și mărinimoși, dar și cei lacomi, zgârciți și avizi? Vor intra în Împărăție și cei care au manipulat pe oameni și cei cu inima împietrită și criminalii și toți cei nepocăiți de păcatele lor? Nu, desigur, acolo, în Împărăția lui Dumnezeu nu este posibil – devreme ce Însuși Domnul Iisus Hristos a spus aceasta – să nu existe dreptate și iubire.

articol al lui Veaceslav Malțev

(în ziarul „Sankt-Petersburgul Ortodox”)

Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2018/12/blog-post_78.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

CONCERT SATANIST ÎN CATEDRALĂ CATOLICĂ. IAR UNII IERARHI ORTODOCŞI INSISTĂ SPRE UNIREA CU CATOLICII

Un bărbat se află în vârful altarului din Catedrala Sfântul Ștefan, cu haina deschisă care îi arătă burta și ține o sticlă de bere. El merge ca un bețiv, cântă ca un nebun, se comportă ca un posedat. Pe același suport sunt cranii, lumânări și borcane, dând impresia unei orgii satanice. În timpul spectacolului, în scenă intră și alți actori și actrițe, arătând înfricoșător și delirant. Apoi, diavolii apar pe scenă și își flutură cozile lor seducatoare. Suntem martorii unui cult satanic, care are loc în interiorul Catedralei din Viena? Toate aparențele indică în această direcție. Cu toate acestea, pentru a organiza evenimentul, s-a dat un pretext corect din punct de vedere politic: a fost un concert pentru strângere de fonduri, pentru un spital al bolnavilor de SIDA din Africa de Sud. Aceasta a fost motivația folosită de cardinalul Christoph Schönborn, ca să invite o trupă rock, pentru a concerta în catedrală. Artistul principal – Phillip Hochmair – a jucat diverse roluri nud pe scenă, precum și roluri homosexuale în diferite filme pro-LGBT. Cardinalul Schönborn repetă scandalul pe care l-a oferit anul trecut, când sub același pretext i-a permis travestitului Conchita Wurst să vorbească de la amvonul catedralei. Se pare că nu suntem departe de ziua în care diavolul va fi adorat în bisericile progresiste, în ceremonii aprobate și conduse de autoritățile religioase superioare…

Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Christoph_Sch%C3%B6nborn Cardinalul Christoph Schönborn este expert în teologie răsăriteană, membru al Congregației pentru Bisericile Orientale și al Congregației pentru Doctrina Credinței de la Vatican. De asemenea membru al Comisiei Mixte de Dialog Teologic Catolic-Ortodox, din anul 2005. Pe 29 ianuarie 2006 președintele României i-a înmânat la Palatul Cotroceni ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce, acordat în anul 2005. Pe 16 mai 2006 cardinalul Schönborn l-a vizitat pe președintele Traian Băsescu în spitalul din Viena, unde acesta se afla internat. În ziua de 29 octombrie 2007 i-a fost acordat titlul de doctor honoris causa al Universității Lucian Blaga din Sibiu, iar pe 30 octombrie 2007 i-a fost decernat titlul de doctor honoris causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj.[1] În data de 21 mai 2012 i-a fost conferit titlul de doctor honoris causa din partea Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, în prezența mitropolitului Teofan Savu.[2] În anul 2014 a fost trimisul special al papei Francisc la Kiev, la ceremoniile organizate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la legalizarea Bisericii Greco-Catolice din Ucraina.[3] În data de 10 decembrie 2014 a avut o întrevedere cu premierul Arseni Iațeniuk, care i-a mulțumit pentru sprijinul acordat Ucrainei.[4] Iata si ce putem citi la Cardinalul Christoph Schönborn, Doctor Honoris Causa al UAIC de pe Lumina din 22 mai 2012: Christoph Schönborn, arhiepiscop de Viena şi cardinal al Bisericii Romano-Catolice, a primit ieri titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi. Evenimentul a avut loc în Aula Magna „Mihai Eminescu” a UAIC din Iaşi. Textul „Laudatio” a fost citit de PS Petru Gherghel care a evidenţiat motivele pentru care se acordă această distincţie. Preasfinţia Sa a subliniat prietenia Cardinalului Christoph Schönborn cu Biserica Ortodoxă Română. În după-amiaza zilei de ieri, Christoph Schönborn a fost primit la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La acest moment au mai participat prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul UAIC, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorectorul UAIC, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, şi protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Cardinalul Christoph Schönborn a fost însoţit de PS Petru Gherghel, Episcopul Romano-Catolic de Iaşi, şi de pr. Benone Lucaci, rectorul Institutului Teologic din Iaşi. (C. Ciofu)


https://www.aparatorul.md/la-ce-s-a-ajuns-concert-satanist-in-catedrala-catolica-iar-unii-ierarhi-ortodocsi-insista-spre-unirea-cu-catolicii/

Ecumenismul-cancerul lepros

Deoarece în spațiul bisericesc a pătruns această erezie a ecumenismului, dorim să aducem la cunoștință tuturor fiilor Bisericii noastre, gravul pericol al lepădării de credință în care ne aflăm prin acceptarea hotărârilor luate la Sinodul care a avut loc în Creta, în iunie 2016.

Ecumenismul religios de astăzi este o mişcare de unire, pentru început, a ereticilor apusului cu Ortodoxia. Într-o a doua fază, se are în vedere unirea tuturor religiilor întru-una singură, uriaşă, într-o panreligie. Scopul ultim, însă, este ca întreg creştinismul, şi în special Ortodoxia, singura care deţine Adevărul, să dispară în acest malaxor. La fel cum o boală nu afectează doar organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare data cînd a apărut o erezie ce amenință trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoadele Ecumenice și locale care au anatemizat erezia și pe ereticii ce o susțineau.

”Eretic, spune Sf. Vasile cel Mareeste cel ce greșește chiar și numai cu privire la vreo dogmă, sau referitor la unele chestiuni de doctrină ortodoxă , cum spune Zonara. Și în genere, după doctrina canonică a Bisericii Ortodoxe, cel ce nu este ortodox, este eretic.”

Sf. Iustin Popovici:”Ecumenismul e numele de obște pentru toate creștinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor, toate umanismele europene cu papismul în frunte.(…) Nu e nicio deosebire esențială între papism, protestantism, ecumenism și celelalte secte ale căror nume este legiune.” 2 Tot Sfântul spune că: ”În istoria neamului omenesc sunt 3 căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda și a papei.”

Pr. Arsenie Papacioc: „Sunt împotrivă! Pe viață și pe moarte împotrivă! Ce ecumenism?”

Arhim. Iustin Pârvu:”Ecumenismul este un mare fals, ei vorbesc în numele unei iubiri în afara lui Hristos, care te exclude din Adevăr. Dacă ecumeniștii ar iubi cu adevărat lumea, nu ar dezmoșteni Adevărul de valoarea și bogăția spirituală a Tradiției Bisericii, a Sfinților Părinți.”

Pr. Dumitru Stăniloaie: ”Eu nu sunt pentru ecumenism; socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăși vor să relativizeze credința adevărată. Ecumenismul este panerezia timpului nostru. Biserica catolică și Biserica Ortodoxă, nu sunt două surori. Nu există decât un Cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decât un singur trup, adică o singură Biserică. Deci noțiunea de biserici surori e improprie.”

Toți ortodocșii avem datoria sfântă să denunțam acest ecumenism blestemat de Dumnezeu și să ne unim împotriva lui. Toți trebuie să știe că ecumenismul urmărește îngroparea Ortodoxiei, a Bisericii Una, Sfantă, Sobornicească și Apostolească, și că duce la surparea însuși a neamului nostru.

În această privință Sfântul Teodor Studitul spunea:

„Atunci când Credința e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea. Dacă e vorba de Credință, nimeni nu are dreptul să zică: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu dorește să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia își câstigă existenta? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veți tăcea și veți rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și dezinteresat?” „Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi și preoți, chiar dacă ar fi mulți; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace și spre păzirea Canoanelor… și nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca aceste Canoane, fără numai să le aplice și să se alăture celor predanisite, și să urmeze pe Sfinții Părinți cei dinaintea noastră… Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că dușmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci și cei aflați în comuniune cu ei.” „Avem porunca de la însuși Apostolul Pavel ca, atunci când cineva învată ori ne silește să facem orice alt lucru decât am primit și decât este scris de canoanele Sinoadelor Ecumenice și locale, acela urmează a fi osândit, ca nefacând parte din clerul sfințit. Nici un sfânt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu sar fi putut numi sfânt, dacă ar fi călcat-o.” (…) ”Și dacă am fi păcătoși în multe, totuși suntem ortodocși, mădulare ale Bisericii Universale, îndepărtându-ne de orice erezie și urmând oricărui sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Și nu numai acestora, ci și hotărârilor pe care le-au luat și le-au propovăduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desăvârșit, ci pe jumătate, cel care crede că are dreapta credință, dar nu se alătură dumnezeieștilor Canoane.(Migne, PG Epistola II, 81)”

Sfântul Paisie Aghioritulspunea: ”Mulți Sfinți Mucenici, atunci când nu știau dogma, spuneau: “Cred ceea ce au hotarat Sfinții Părinți“. Dacă cineva spunea asta, mărturisea! Adică nu știau să aducă dovezi prigonitorilor pentru credința lor și să-i convingă, ci aveau încredere în Sfinții Părinți. Se gândea: “Cum să nu am încredere în Sfinții Părinți? Aceștia au fost și mai cu experiență, mai virtuoși și sfinți. Cum să primesc eu o neghiobie? Cum să sufăr să hulească cineva pe Sfinții Părinți?” Să avem încredere în tradiție. Astăzi, din păcate, a intrat politețea europeană și vor să arate că fac binele. Vor să arate superioritatea, dar în cele din urmă merg înspre a se închina diavolului celui cu două coarne. “ “Să existe o religie” – îți spun, și le nivelează pe toate. Au venit și la mine unii și mi-au spus: “Toți cei care credem în Hristos, să facem o religie”. “Asta este ca și cum am lua aur și aramă, aur de atâtea karate și toate cele ce au fost separate de el, și să le amestecăm din nou și să facem una. Este corect să le amestecăm iarăși? Intrebați un aurar: E bine să amestecăm zgura cu aurul? S-a dus atâta luptă, ca să strălucească dogma”. Sfinții Părinți au știut ceva atunci când au interzis legăturile cu cel eretic. Dar astăzi spun: “Nu numai cu cel eretic, dar și cu budistul și cu închinătorul la foc și cu închinătorul la diavol să ne rugăm. Trebuie ca și ortodocșii să se afle la rugăciunile și conferințele lor. Este o prezență”. Ce prezența? Le rezolvă toate cu rațiunea și justifică cele ce nu se pot justifica. Duhul european crede că și problemele duhovnicești pot intra în Piața Comună. Ceea ce se impune fiecărui ortodox este să pună neliniștea cea bună și în heterodocși, să înțeleagă adică, faptul că ei se află în înșelare, ca să nu-și odihnească în mod mincinos gândul lor și să se lipsească și în această viață de binecuvântările bogate ale Ortodoxiei și în cealaltă viață de și mai multele și veșnicile binecuvântări ale lui Dumnezeu”.

Motivele pentru care Sinodul de la Creta,16-27 iunie 2016, a fost unul tâlhăresc

  1. Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului drept dogmă;

2) Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și Marelui” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale;

3) Sinodul și-a început activitatea fără să ratifice în prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale care au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât și acest Sinod să aibă o continuitate organică cu cele precedente;

4) Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul papal;

5) Delegația BOR a semnat toate documentele propuse chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte ”biserici” sunt eterodoxe;

6) S-au folosit expresiile ”unitatea pierdută a creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie să o regăsească, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată să existe;

7) S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de ”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu ”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților, protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”;

8) Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni care contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos; 9) Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă, deoarece cuvantul panortodox înseamnă a tot ce înseamnă ortodox, iar în Creta au lipsit patru Biserici (Georgia, Bulgaria, Antiohia, Rusia);

10) În Tradiția Bisericii, Sfintele și Marile Sinoade, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul din Creta, potrivit regulamentului, nu au votat toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă si Dreptul Canonic Ortodox.

11) Îngrijorătoare sunt și afirmațiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși. Astfel, într-un comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a. se menționează: ”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate fi celebrată din îngăduința și iubirea omului, cu condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.

12) S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări mondiale și a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine și contratre Bisericii Ortodoxe.

13) Una din reglementările așa-zisului ”Sinod Mare și Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub amenințarea că vor fi pedepsite toate grupurile de creștini care nu vor primi hotărârile lui.

14) Recunoașterea ”Consiliului Mondial al Bisericilor”(CMB) ca model doctrinar, deși sunt binecunoscute atât originile, cât și scopul său ascuns. Sinteza mai sus menționată, s-a realizat pe baza documentelor oficiale, publicate pe site-ul oficial al Patriarhiei Române (basilica.ro).

*

Observații și obiecții privind Sinodul de la Creta, 16-27 iunie 2016

1. Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului drept dogmă;
În ce privește documentele oficiale, se remarcă o ambiguitate în hotărârile luate la acest Sinod, folosindu-se un limbaj interpretabil și neclar, prin care se acceptă în mod viclean ecumenismul. Sf. Ioan Gură de Aur (407): ”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește viață virtuasă, dacă credința nu este sănătoasă.”7

Unul dintre participanții la sinod, mitropolitul de Nafpaktos, Ieroteos Vlachos, afirmă legat de documentele finale: ”Vreau să atrag atenția, că textul, în întregul său, are lipsuri și este cotradictoriu din punct de vedere eclesiologic, pentru că nu definește cine face parte și cine nu face parte din Biserică, cine sunt cei care s-au rupt de Biserica cea Una, Sobornicească și care sunt hotarele dintre Biserica Ortodoxă și erezie.”

Amintim câțiva termeni care lasă loc de interpretare:

-Substantivul ansamblu din documentul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, este definit ca fiind un tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate, conform DEX – (https://dexonline.ro/definitie/ansamblu), dar în limba greacă, pe site-ul oficial al sinodului, nu apare cuvântul ansamblu, ci cuvântul restul, care are o alta conotatie, potrivit DEX: ceea ce rămâne dintr-un tot, dintr-un ansamblu după ce s-a luat cea mai mare parte; rămășiță;

*Paragraful 1:„Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.” Prima parte a textului este foarte clară: Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. A doua parte a frazei, naște întrebări serioase. Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea creștină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru, și anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina Botezului și lepădarea (anatematizarea) învățăturilor eretice.

*Paragraful 2:„Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum şi misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală.” Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea sacramentală este indisolubilă, așa cum corect se afirmă aici, atunci în ce mod caută să refacă „unitatea” pierdută Biserica Ortodoxă? Dacă Biserica este Una și Unica, și nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar dacă o avem, de ce trebuie să „o refacem” din moment ce o avem?

*Paragraful 4:„Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică…”. Vedem același limbaj ecumenist, neortodox:

„refacerea unității”. Biserica se roagă pentru unirea tuturor, adică să nu fie dezbinați creștinii ortodocși, nu unirea cu ereticii fără ca ereticii să se fi lepădat de ereziile lor. Evanghelia nu vorbește de „dialog”, ci de Evanghelizare și învățare: „De omul eretic, după prima și a doua mustrare, depărtează-te”(Tit, 3, 10). Nu dialog, ci Evanghelizare, învățare și mustrare!

*Paragraful 6:”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, har, preoţie şi succesiune apostolică.” Este adevărat că în anumite texte din patrimoniul patristic ereticii au fost numiți „sinagoga satanei”, „biserica nelegiuiților”, „biserici blestemate”, etc. Și se poate spune că termenul de „biserică” a fost folosit ca terminus tehnicus, nu în sensul propriu al definirii a ceea ce înseamnă Biserica. Nu te poți juca cu termenii, nu poți fi duplicitar.

*La paragraful 8Biserica „cunoaşte obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare şi nădăjduieşte că Sfântul Duh, care constituie întreagă instituţia Bisericii (stihira vecerniei Rusaliilor), va plini pe cele cu lipsă…”. Aici se observă în mod subtil ideea de Biserică deplină în raport cu bisericile nedepline (dar nu le numim așa, ca să nu îi jignim), ideea de la Conciliul II Vatican.

*Paragrafele 16 și 17vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” și alte organisme (neortodoxe) care „promovează unitatea creștină în lume”. Iarăși ne întrebăm ce unitate creștină promovează un organism eretic sau pan-eretic?

*La paragraful 18se spune că Biserica Ortodoxă „nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci şi al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă.”

După care, însă, acest paragraf se contrazice flagrant cu paragraful 19, care afirmă pe față de data asta, că „pot fi membri CMB numai cei care cred în Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-Constantinopolitan.” Adică, aici este acceptat ca bază a „dialogului” minimalismul dogmatic, și, în mod subtil, observăm raportul de Biserică deplină cu bisericile nedepline (cele ce cred în Sfânta Treime și în Iisus Hristos, atenție! „ca Dumnezeu și Mântuitor”, nu ca Dumnezeu și Om!).

*Paragraful 22:”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).” Aceasta contravine Canonului 58 de la Sf Apostoli, Canonului 15 al Sinodului local de la Constantinopol(I-II) (vezi pag. 17,18). Prin ce anume se distruge unitatea Bisericii? Criteriul Ortodoxiei este afirmarea Adevărului Ortodox și combaterea ereziilor.

Cei care distrug unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă și condamnă ecumenismul și toate 7 ereziile ce sunt vehiculate de teologi și ierarhi azi, în Biserica Ortodoxă, ci din contră, schisma este făcută de cei care acceptă ecumenismul și Sinodul acesta apostat și eretic.

Dacă în sec. XI, între Biserica Ortodoxă și cea catolică, au apărut diferențe doctrinare care au dus mai apoi la Schismă (1054), cu timpul, catolicismul a adus și mai multe inovații în materie de dogmă și cult, pe care ierarhii, preoții ortodocși și ecumeniștii le țin ascunse de majoritatea credincioșilor:

1 Filioque – catolicii susțin că Duhul Sfânt purcede și de la Tatăl și de la Fiul. Această greșeală dogmatică este cea mai grea. Sf. Ev. Ioan spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și este trimis în lume prin Fiul.( Ioan, XV, 26);

2 Supremația papală – papa este considerat de catolici, capul suprem al bisericii creștine, adică locțiitorul lui Hristos pe pământ, mai mare decăt toți patriarhii. Așa ceva nu a făcut Biserica Universală. Este o mândrie drăcească. Papa se numește urmașul Sfântului Petru;

3 Infailibilitatea papală – ei zic că papa nu poate greși în materie de credință, când este în exercițiul funcțiunii sale;

4 Purgatoriul – învață că între Rai și Iad ar fi un foc mare, unde sufletele după moarte stau câteva sute de ani pentru a se curăți, apoi trec în Rai. În Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri așa ceva;

5 Azimile – ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime ca evreii;

6 Imaculata concepție – zic despre Maica Domnului că ar fi fost născută fără păcatul strămoșesc, dar acest lucru nu este adevărat. Ea s-a născut în chip firesc din dumnezeieștii părinți, Ioachim și Ana, ca rod al rugăciunii;

7 Substanțialitatea– la sfințirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, cum se face în Biserica Ortodoxă la Epicleză. Ei zic că darurile se sfințesc singure, când slujitorul pronunță cuvintele ”Luați, mâncați…” și celelelte. Deci nu au rugăciune de pogorâre a Duhului Sfânt peste Daruri;

8 Celibatul preoților – preoților catolici nu li se permite să se căsătorească, restricție adoptată împotriva Sinoadelor Ecumenice care au hotărât ca preoții de mir să aibă familie;

9 Indulgențele papale – această practică a catolicilor prevede într-un mod blasfemiator că dacă îi plătești papei anumite sume de bani, poți să săvârșești oricâte păcate, că ești iertat și dezlegat de acestea;

10 Meritele prisositoare – consideră că sfinții lor au prea multe fapte bune, care le prisosesc, nu au ce să facă cu ele. În acest caz ei le dau papei, care le păstrează într-un depozit, de unde le vinde pe bani, spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au suficiente fapte bune;

11 Stropirea la botez – conform rânduielii lăsate de Sfinții Apostoli, botezul se săvârșește în numele Sfintei Treimi, prin 3 afundări.

12 Mirungerea – catolicii nu miruiesc copiii chiar după botez, aceștia sunt miruiți doar la vârsta de 7 ani și numai de către arhiereu.

În Biserica Ortodoxă se slujește Sf. Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur, a Sf. Vasile cel Mare și a Sf. Grigorie Dialogul, iar în ”biserica” catolică, liturghia romană și cea ambroziană.
Hotărârile luate la Sinodul din Creta, au avut drept scop acceptarea ecumenismului, un lucru foarte grav în Biserica Ortodoxă. Nu doar în Creta au avut loc abateri grave de la dreapa credință, ci și în Constantinopol, în sec. XX, când primele implicații ale Ortodoxiei în ecumenism au avut loc la îndemnul partiarhiei ecumenice, începând din 1923 și s-au concretizat printr-o serie de congrese și conferințe panortodoxe, care s-au ținut la Moscova, Atena, Rhodos, etc. Cei care militează pentru ecumenism aduc ca motivație faptul că prin mișcarea ecumenică îi pot face cunoscuți întregii lumi pe Sfinții Părinți și în general Ortodoxia, iar în urma acestei cunoașteri, eterodocșii vor îmbrățișa valorile Bisericii noastre și se vor converti la dreapta credință. Dar în urma zecilor de ani de dialoguri, de conferințe, de congrese și de manifestări comune intercreștine și interreligioase, orice conștiință cinstită trebuie să recunoască că Ortodoxia nu a câștigat, ci a pierdut și pierde în continuare.

Sf. Grigorie Palama: ”Pe latini, nici îngerii nu îi pot schimba, oferindu-le medicamentul pentru pseudo-slăvirea lor.(opusul Ortodoxiei)”.

I-am răbdat pe ecumeniști și pe moderniști vreme de un secol. Am făcut răbdare și ascultare. Am așteptat și am nădăjduit că rugăciunile comune, sincretismele, egalitățile, inovațiile vor înceta, pentru ca frații noștri care s-au smintit să revină în sânul Bisericii. Nu îi vom lăsa și pe alții să plece. Vom înceta comuniunea cu cei care comunica cu papa cel eretic si schismatic. Drumul de aici înainte nu va fi presărat cu flori, ci cu multă luptă pentru păstrarea credinței. Cei chemați, aleșii credincioși, să meargă cu Mielul, cei lași, mizerabili și goi, să meargă cu fiara. ”Vin curând, ține ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta.”(Apocalipsa 4.11).

Având în vedere că până în prezent, nu s-au adunat sinoadele locale, care să condamne pe cei ce încalcă de aproape 100 de ani, atât Canoanele Apostolice, cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos, respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:

Rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita ”Săptămână de rugaciune pentru unitatea creștinilor”, ”vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în bisericile ortodoxe și lăcașurile ereticilor, în săptămâna de rugăciune, în care sunt invitați eretici, să predice în fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu; [Reprezentanții B.O.R care fac compromisuri dogmatice și liturgice, condamnate de Canoanele Bisericii, se reprezintă doar pe ei înșiși, nu ne reprezintă pe noi credincioșii și nici Biserica în plinătatea (pleroma) Ei. Așteptăm ca aceștia să dea semne de pocăință public, așa cum manifestarea lor eterodoxă eretică, a fost publică.]

Canonul 10 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIȚI):”Dacă cineva s-ar ruga chiar și în casă, împreună cu cel afurisit(scos din comuniune), acela să se afurisească.”

Canonul 45 Apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII):”Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească.”

Canonul 64 de la Sfinții Apostoli care oprește comuniunea cu necreștinii și ereticii: ”Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă, adunarea iudeilor sau ereticilor spre a se ruga, să se caterisească și să se afurisească.”

Canonul 32 de la Sinodul V local de la Laodiceea (343)(BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE): ”Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor care mai mult sunt absurdități decât binecuvântări.”

Canonul 33 de la Sinodul V local de la Laodiceea (343)(SE OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII):”Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.”

Canonul 46 (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI) Sf. Nichifor Mărturisitorul (818): ”Vă sfătuim, că în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca într-o simplă casă și să se cânte numai din nevoie, așezându-se cruce la mijloc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvârșească rugăciune, nici să se aprindă candele și lumânare.”

Canonul 6 de la Laodiceea (ERETICII SĂ NU INTRE ÎN BISERICĂ): ”Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu, dacă stăruie în eres.”

Sf. Atanasie, patriarhul Constantinopolului a strălucit cu viețuirea în mănăstirile Athonului, Galisiului și Ganosului. În perioada viețuirii sale isihaste la Muntele Athos, împăratul Mihail îi prigonea pe monahi spre a-i determina să se supună planurilor sale unioniste (unirea cu catolicii). Aceste presiuni lau silit pe sfânt, la fel ca pe mulți alți monahi, să părăsească Sfântul Munte. Îi indemna pe credincioși să se păzească de rătăcirea latină care ii depărtează de Dumnezeu. Înfuriat de toate acestea, episcopul de Ganos, care fusese înscăunat de patriarhul Vekos, l-a chemat pe sfânt, împreună cu ucenicii săi: ”Le-a cerut să fie părtași cel puțin la rugăciunea dinaintea mesei și să se împărtășescă din mâncarea comună. Când însă nebunul arhiereu a văzut că sfântul era de neînduplecat și în aceasta și aducea în discuție Canonul Apostolic al 10-lea care zice că: ”Dacă s-ar ruga cineva împreună chiar și în casă cu cel afurist, acela să se afurisească”, n-a mai putut să rabde spiritul vitejesc si neînfrânt de nedreptate al marelui părinte. Umplându-se de mânie, s-a ridicat de pe tronul său, l-a apucat pe sfânt de cinstita sa barbă și l-a doborât la pământ cu amandouă mâinile. Îl lovea din toate puterile, îl târa și-i sfâșia carnea de pământ, îl umplea de răni, îl călca în picioare, lovindu-I cele dinlăuntru ale sale , fără de rușine și-I zdrobea spinarea cu multe lovituri. Nu se temea tiranul c-ar putea să se pogoare un fulger din cer și sa-l ardă.”

Sf Teodor Studitul: ”In legătură cu cele rânduite de Sfinții Părinți, trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtășie cu ei(ereticii) nu am primit, ci ”Vai!” se rostește asupra celor care au părtășie cu ei, fie și doar la mâncare sau băutură sau simplă relație.”

2.Participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii;

3.Prezența Bisericii Ortodoxe Romane și a celorlalte Biserici Ortodoxe locale în Consiliului Mondial al Bisericilor;

4.Erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din biserică;

5.Erezia conform cărei toate confesiunile creștine, ar fi ramuri ale Bisericii celei Una (Teoria ramurilor);

6.Erezia conform căreia Biserica ar fi divizată în confesiuni creștine și noi ar trebui să refacem unitatea Ei prin minimalismul dogmatic, adică prin a accepta ca bază a unirii ortodocșilor cu celelelalte confesiuni;

7.Acordul de la Balamand (1993), în care reprezentanții B Bisericii Ortodoxe locale, au acceptat un nou tip de uniație ș și au recunoscut pseudo-tainele romanocatolicilor;

*Canonul 46 Apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE):”Poruncim să se caterisească episcopul sau prezbiterul, care a primit ca valid botezul ori jertfa(euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtășire(înțelegere) are Hristos cu veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” (II Corinteni, 6,15) Sf. Ioan Gură de Aur spunea: ”Nu te amăgească pe tine, o, ascultătorule, adunările ereticilor că au Botez, dar nu luminare, ci se botează cu trupul, iar cu sufletul nu se luminează.” Ci și Sf. Leon, in Epistola cea către Nichita:”Nici un eretic, nu dă sfințenie prin taine”. Iar Ambrosie, în Cuvântul pentru cei care se catehizesc, zice: ”Botezul, celor rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfințește.”(Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalion de la Neamț 1844)

Sf. Vasile cel Mare: ”Cei ce s-au lepădat de Biserică nu au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii… Cei ce s-au rupt, devenind mireni, nu au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt de la care ei au căzut.”

Arhim. Iustin Pârvu, cel mai mare duhovnic al neamului din sec. XX, condamnă tratatul de la Balamand din 1993: ”Nu poporul nostru poartă vina, atâta timp cât aceste tratate s-au făcut şi s-au semnat pe ascuns. Ierarhii noştri nu au cerut părerea şi acordul poporului, dar nici măcar nu am fost înştiințați. Doamne fereşte, mâine poimâine ne trezim că Biserica Română nu se mai cheamă Biserica Ortodoxă, ci catolică. Noi nu ne putem asuma greşelile lor dogmatice. Şi vom ține la hotărârile celor 7 sfinte Sinoade Ecumenice cu prețul vieții. Pentru noi aceasta este sfânt: mărturisirea de credință a celor 7 Sinoade Ecumenice. Acestea au fost stabilite de Sfinții Părinți prin Duhul Sânt. Dacă ne lepădăm de ele, ne lepădăm de Duhul Sfânt. Nu e loc de îndoială în privința dogmelor.
Ierarhii noştri când sunt investiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință şi cele 7 Sinoade Ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun Sfinților Ierarhi, păstorii lor.
Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbeşte prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de la Balamand şi Biserica să îşi revizuiască poziția ortodoxă, spre liniştea poporului nostru ortodox. ”Biserica” catolică deține erezii foarte mari în sânul ei, noi nu avem ce discuta cu nişte fățarnici care şi-au inventat propria lor ”biserică” în afara harului lui Dumnezeu, pentru a fi independentă şi de sine stătătoare, asemenea lui Lucifer care a vrut să îşi ridice alt scaun pe tronul Dumnezeirii. Papalitatea a închis credincioşilor bisericii lor porțile Împărăției cerurilor ca să se închine lui pe un alt tron, la Vatican. Au încercat să ne subjuge şi pe noi, aruncând în ograda noastră şopârla uniatismului, dar sângele martirilor noştri mărturisitori i-a alungat cu puterea harului lui Dumnezeu. Aceste compromisuri ale ierarhilor noştri se săvârşesc nu dintr-o convingere dogmatică, ei ştiu prea bine adevărul, ci se poartă aşa datorită intereselor politice. Nu au puterea să se opună, pentru că a fi episcop în zilele noastre, înseamnă să accepți condiția de mucenic. Nu e uşor nici pentru ei. Noi avem datoria să îi trezim şi să ne rugăm pentru ei să aibă puterea de a se opune rătăcirilor dogmatice şi să fortifice Biserica cu mărturisirea lor dreaptă.

2.Noi, cei care am rămas ortodocşi în acest popor, ne dezicem de rătăcirile şi compromisurile lor.”13 2. Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și Mare” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale;

Într-adevăr, acești delegați au fost numiți ca ”reprezentanți ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, chiar înainte ca Sfântul Sinod să decidă asupra recunoașterii caracterului eclesial sau nu, al acestor comunități eretice. Patriarhul Bartolomeu punându-ne în fața unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului, și anume că el nu are nicio intenție de a numi pe eterodocși eretici, ci biserici surori. Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină, nu a existat conceptul de “observatori”. Adică să participe la acestea ca invitați de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați în calitate de vinovați, ca să ceară iertare și nu ca invitați de onoare. Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”.

Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale.

Sf. Ap. Iacovspune: „Cel ce se arată că este prieten al lor (al ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este”(Iacov IV,4).”

”Din roadele lor îi veți cunoaște.”(Matei VII, 15-16)

Referitor la aceasta, Sf. Ioan Gură de Aur explică:

”Adică din cuvinte, din proorocia mincinoasă, din fățărnicia lor, din reaua lor credință, din hula lor îi veți cunoaște. Căci nu poate pomul rău să facă roade bune. Așa și voi îi veți cunoaște pe unii ca aceștia din roadele lor. Și, cunoscându-i, să nu-i primiți în casă, nu vă plecați lor, nu îi învredniciți de cuvânt, nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea lor. Însă păziți-vă de frământătura lor, adică de erezia lor.”

”Auziți toți care mâncați împreună cu ereticii. Hotărâre dureroasă: sunteți vrăjmași ai lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmașii împăratului, nu poate să fie prieten al împăratului și nu se învrednicește de viață, ci piere împreună cu vrăjmașii și suferă și mai rele.”

”Auziți iarăși cei ce faceți agape cu ei(cu ereticii): Cum veți scăpa de mânia ce va să vină peste voi, cum vă pângăriți împreună cu aceștia prin mâncare și băutură laolaltă? Cum îndrăzniți să vă apropiați de Dumnezeieștile Taine ale lui Hristos? Sau nu ați auzit de fericitul Pavel strigând că”Nu puteți bea paharul Domnului și paharul demonului; nu puteți avea parte de masa Domnului și de masa demonilor”(I Corinteni X, 21).”

”Să nu le faceți vreun pogorământ în vreun lucru, nici în mâncăruri sau în băutură sau în prietenie, sau prin legături cu ei sau prin dragoste, sau prin împăciuire. Căci cel înșelat în acestea și care face pogorământ față de ei, se face pe sine străin de Biserica Sobornicească. Înfricoșați-vă și tremurați cei ce faceți agape cu ei și îndreptați-vă ca să nu pieriți prin necredința lor.”

Ierarhii participanți la Sinodul din Creta, după învățătura Sfinților Părinți și a Sfintelor Canoane trebuia să-i mustre pe față pe eretici pentru rătăcirea lor și să îi lămurească să se întoarcă la Biserica Ortodoxă.

Sf. Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: ”Prin urmare, așa faceți și voi păstorilor, și nu fiți părtași faptelor celor întunecate ale întunericului, ci mai degrabă mustrați-le pe față, după cum și apostolii și dumnezeiescul părinte David au avut multe necazuri din pricina lor și multe lupte, mustrând și certând, dându-i în vileag și rugându-se lui Dumnezeu împotriva lor.”

Sf. Maxim Mărturisitorul (662): ”A tăinui cuvântul Adevărului, înseamnă a te lepăda de el. Bine este a trăi în pace cu toți, dar numai cu aceia care cugetă aceleași despre buna credință. Și este mai bine să ne războim, atunci când pacea lucrează conglăsuirea către rău.” (din Viețile Sfinților din greacă, 21 ian.)

”Nu este îngăduit ca învățătura luminoasă a Sfinților Părinți să se unească cu părerile mizerabililor eretici.”

Sf. Grigore Teologul: ”Căci mai vrednic de laudă este un război, decât o pace care desparte de Dumnezeu.”

Sf. Marcu Evghenicul: ”Bine este să fim împăcați cu toți, dar să mărturisim când vine vorba de dreapta credință, căci împăcarea care se face în chip drept și cuvios este o dobândire foarte bună, însă când se face cu dreptate și viclenie este un lucru mizerabil și vătămator.”

”E imposibil să chemăm pacea, dacă mai întâi nu se va rezolva pricina schismei și dacă papa, care s-a proclamat asemenea cu Dumnezeu, nu-și va veni în sine.”

”Toți dascălii Bisericii, toate Sinoadele, toate Sfintele Scripturi, ne spun să ne ferim de acești eretici și de împărtășirea cu ei.”

Cuv. Ghenadie Scholarul(1452):”Să nu facem nici măcar tovărășie cu cei care au schimbat cugetul Dreptei Credințe.”

Sf. Valsamonarată că de eretici ”trebuie să ne scârbim ca și de niște întinăciuni și să nu avem legături cu ei.”

Sf. Ignatie Teoforulporuncește: ”De aceștia (de eretici) trebuie să fugiți ca de fiare (…). Trebuie să vă feriți de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat.”

Sf. Vasile cel Mare afirmă: ”Trebuie să evităm orice părtășie cu ei (cu ereticii) și să le respingem cuvintele ca unele ce sunt otravă pentru suflete.”

Sf. Chiril al Ierusalimului:”Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar să nu-l saluți pe unul ca acesta ca să nu fi părtaș la faptele cele neroditoare ale întunericului(Efeseni V, 11); și nici să nu te amesteci (cu ereticii), nici să nu voiești să intri în discuție cu ei.”

3.Sinodul și-a început activitatea fără să ratifice în prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale care au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât și acest Sinod să aibă o continuitate organică cu cele precedente;
Este de reținut că referirea la Sinoadele Ecumenice anterioare a fost o practică respectată în mod constant de către Sfinții Părinți ai acestor Sinoade. Prin această practică Părinții au vrut să proclame că acceptă ceea ce Sinoadele Ecumenice anterioare stabileau ca și dogme și că doresc să continue această lucrare. Un exemplu tipic o reprezintă recunoașterea Sinodului de la 787 ca al VII-lea Sinod Ecumenic în cadrul Consiliului Ecumenic al Sf. Fotie din perioada 879-880.

4.Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul papal;

Domnul Profesor de la catedra de Dogmatică Ortodoxă din Tesalonic, Dimitrios Tselenghidis22 numește Sinodul din Creta în scrisoarea sa către Sinodul Bisericii Greciei: Conferință – Congres, nicidecum Sinod. Fiecare Biserică Locală a avut dreptul la un singur vot care s-a concretizat prin votul Întâistătătorilor (Patriarhilor). Deci au avut drept de vot doar 10 persoane, Întâistătătorii Bisericilor Locale prezente. La Sinoadele autentice votează toți arhiereii. Deci, problema acestui Sinod este tocmai lipsa de sinodalitate. Cum este posibil ca fiecare Biserică Autocefală să aibă doar un vot?

5.Delegația BOR a semnat toate documentele propuse chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte ”Biserici” sunt eterodoxe;

Sf. Maxim a spus că: ”Biserica Sobornicească nu este o anume Biserică sau adunarea Bisericilor locale, care s-au îndepărtat de Adevăr, ci este cea care păstrează ”mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în Hristos.”

Sf. Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria în Epistola sa către Sf. Policarp al Smirnei: ”Tot cel ce se pronunță împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ți fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor.”

Sf. Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: ”Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât ați primit, să fie anathema.”, observă că apostolul ”Nu a zis că, dacă propovăduiesc împotrivă, sau leapădă totul, ci chiar și ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă din întâmplare vor fi mișcați, anathema să fie.”Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor, către clericii din Constantinopol scrie: ”Am urmat predaniile Bisericii Universale și nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosință (adaos), ci învățându-ne apostolicește, ținem Predaniile pe care le-am primit, primind și îmbrățișând întotdeauna câte Sfânta Biserica Universală de la începutul vremurilor a primit oral și prin scris… Căci adevărata și prea dreapta judecată a Bisercii, nu accept nimic a înoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legile părintești și primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau împuțina cu ceva.”

6. S-au folosit expresiile ”unitatea creștină a creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie să o regăsească, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată să existe;

7. S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de ”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu ”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților, protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”;

Sf. Grigore Palama spune: ”Defapt cei ce se țin de Biserica lui Hristos, locuiesc întru Adevăr, iar cei ce au lepădat Adevărul, au părăsit și Biserica.”25

Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni care contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos;
Dogma pentru Biserica Ortodoxă este exprimată foarte concis și exact, în articolul IX al Simbolului de Credință de la Sinodul I Ecumenic: ”Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Este un Domn, o credinţă, un botez. (Efeseni, IV, 5).

În Soborul al IV-lea a toată lumea, de la Calcedon(451), se spune:

”Sf. Sobor a toată lumea, a hotărât să nu fie îngăduit nimănui să facă public, adică să scrie, să alcătuiască, să învețe sau să arate o altă credință. Iar cei ce-ar îndrăzni să scrie, să alcătuiască, sau să arate o altă credință, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți: primii din episcopate, iar cei de-ai doilea, din rangul lor din cler! Iar dacă sunt laici, să fie anatemizați.”

Sinodul de la Constantinopol din anul 1724: „Cei care vor dezerta de la Ortodoxie și vor pãrãsi pãrinteștile și dreptele dogme ale credinței și Predaniile obstești ale Bisericii și vor decãdea și se vor îndepãrta cu inovații si cu credințe absurde și cu obiceiuri eterodoxe și vor falsifica și vor mãslui adevãrul Ortodoxiei, acestia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creștini cu adevãrat, ci se taie și se despart de totalitatea mãdularelor Bisericii și a creștinilor, ca niște eterodocși și inovatori și se izgonesc afarã din sfântul staul ca niște oi râioase și mãdulare putrede.”

Sf. Maxim Grecul(1470-1556) – este unul dintre cei mai străluciți monahi și teologi ai secolului al XVI-lea. Acesta și-a consacrat o bună parte activității sale în Rusia, combaterii celor străini de credința creștină și nu în ultimul rând, eterodocșilor.

”Cum ziceți că Biserica Latină (catolică) ține cu sârguință Credința Ortodoxă? (…) Care apostol sau evanghelist a predanisit așa? (…) Voi latinii care nu numai pe acesta (Simbolul de Credință), ci și multe alte predanii ale Bisericii le-ați strâmbat și le-ați stricat, sunteți vrednici să vă numiți, nu doar schismatici, ci și eretici, ca unii care săvârșiți fărădelege, potrivit predaniilor și Canoanelor Apostolești și Părintești. (…) Deci de vreme ce săvârșiți fărădelegi atât de multe și de mari, cum să avem împărtășire cu voi, care cu osârdie stăruiți în fărărdelegile voastre? (…) Noi, grecii, rușii, georgienii, bulgarii, sârbii și valahii și alte popoare suntem în dezacord cu voi latinii, din râvnă pentru Dumnezeu și nu dintr-o trufie și vanitate fariseică.”

”Știm cu siguranță, cu siguranță știm, și din Dumnezeieștile Scripturi am învățat că a înlocui și a schimba ceva, cât de puțin în învățătura Credinței, este o mare crimă și pierderea vieții veșnice.”

Sfântul Fotie cel Mare, Patriarh al Constantinopolului (sec. X): ”Cea mai bună comuniune este comuniunea în credința și în dragostea cea adevărată. Nu există nimic mai minunat decât Adevărul! Există doar o singură Biserica a lui Hristos, Apostolească și Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc și sinod al răzvrătiților. Noi, dreptcredincioșii creștini, acestea gândim, așa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzești toate, fără nicio excepție și, mai presus de toate, cele ale credinței. Pentru că, dacă ai devia cât de puțin, păcătuiești păcat de moarte. Și acestea ce au fost hotărâte la Sinoadele Ecumenice și de obște, trebuie ca toți să le păzească. Și toți câți păzesc cele pe care fie unul dintre părinți le-a scris în chip particular, fie un sinod local statornicit, au dreaptă judecată. Dar pentru cei care nu le primesc, este înfiorătoare neglijența.”

Sf. Marcul Evghenicul, Mitropolitul Efesului, descriind pe papistași a zis: ”Aceștia nu sunt doar schismatici, ci și eretici. Deci nu trebuie să facem unirea până ce nu se vor lepăda la adăugirea la Crez și vor mărturisi Crezul la fel ca și noi.”

9.Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă, deoarece cuvantul panortodox înseamnă a tot ce înseamnă ortodox, iar in Creta au lipsit patru Biserici (Georgia, Bulgaria, Antiohia, Rusia);

10.În Tradiția Bisericii, Sfintele și marile Sinoade, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul din Creta, potrivit regulamentului, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă si Dreptul Canonic Ortodox;

Asemenea s-a întâmplat și la sinodul de la Ferarra Florența, de pe timpul Sfântului Marcu Evghenicul. Sfântul numea acel ”sinod”, ”adunarea lui Caiafa” (Matei 26,3 și 57), adică, au existat întâlniri și învoieli ascunse în chilii și în case, nu la vedere, așa cum se cuvine unei adunări ecumenice. Când s-a ajuns la semnat, mulți nu știau bine cuprinsul actelor pe care îl iscăleau, declară Siropulus. (…) Subiectele însemnate nu fuseseră discutate în ședințe deschise. Nu a existat un vot al întregii adunări. Mulți au semnat fără a-și face publice părerile. Nu a fost o unire printr-o dezbatere teologică liberă, ci una ce slujea scopuri politice.” Referitor tot la acel sinod, Sf. Marcu îi scria lui Solarius: ”Acest sinod nu poate fi numit nici ”sfânt”, nici ”ecumenic”, din următoarele pricini: documentul nu a fost roada unor discuții despre credință dintre frați veniți liberi întru Hristos. Împotriva grecilor, s-au folosit mijloace silnice pentru a-i înfricoșa și a-i face să semneze. Episcopul Avramie al Suzdalului a fost chiar întemnițat. Alții au fost slăbiți prin foame și prin amenințarea morții. (…) Unii s-au lăsat în chip rușinos să fie mituiți cu bani, iar unii chiar au fost convinși de argumentele latine.”29

11.Îngrijorătoare sunt și afirmațiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși. Astfel, într-un comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a. se menționează: ”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate fi celebrată din îngăduința și iubirea omului, cu condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă;

Această acceptare a căsătoriilor mixte încalcă canoanele urmatoare:

Canonul 10 (SINODULUI AL V-LEA DE LA LAODICEEA – 343): ”Nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii să împreune cu nebăgare de seamă pe fiii lor cu ereticii, prin legătura căsătoriei.”

Canonul 31 (SINODUL AL V-LEA DE LA LAODICEEA – 343): ”Niciun eretic nu se cuvine a încheia căsătorie sau a se da fiii sau fiicele dupa eretici, ci mai ales a-i lua dacă făgăduiesc că se fac creștini.”

Canonul 23 al Sf. Ioan Ajunătorul:”Canonul 72 al aceluiași sinod hotărăște că, dacă un ortodox se împreună cu o femeie eretică, nunta să fie fără valoare și căsătoria nelegiuită să se desfacă; iar dacă vor stărui în această căsătorie, să se afurisescă.”

• Canonul 72 Trullan, an 692 (CREȘTINII SĂ NU SE CĂSĂTOREASCĂ CU ERETICII ȘI NECREȘTINII):”Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege prin căsăstorie cu femeie eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească prin căsătorie cu bărbat eretic, ci de s-ar și vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vreunul dintre toți, căsătoria(nunta) să se socotească fără de tărie și căsătoria (însoțirea nelegiuită) să se desfacă, căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oile să se împerecheze cu lupul și nici părții lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoșilor; iar dacă cineva ar călca cele rânduite de noi să se afurisească.”

Ierom. Nicodim Sachelarie, în cartea ”Pravilă bisericească” (pag.121) spune: ”Cine își va însura întraltă credință fetele și feciorii, unii ca eceia să aibă pocăință 5 ani; așișjderea și popii ceia ce-I vor cununa și aceia să aibă pocăință 5 ani, afară de Biserică.” (Pravila Bisericească de la Govora 1640, pag.100)

Sf. Cosma Etolianul (1779):”Noi avem poruncă ce spune să anatematizăm pe oricine adaugă sau nu crede în ceva mic din cele pe care le-au legiut Părinții Bisericii noastre.”

12.S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări mondiale și a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine și contrare Bisericii Ortodoxe.

13.Una din reglementările așa-zisului ”Sinod Mare și Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub amenințarea că vor fi pedepsite toate grupurile de creștini care nu vor primi hotărârile lui.

Potrivit eclesiologiei ortodoxe și Dreptului Canonic Ortodox, hotărârile Sfintelor si Marilor Sinoade Ecumenice care privesc chestiuni de credință, trebuie supuse judecății și aprobate ori respinse atât de arhiereii eparhioți, cât și de clerul, monahii și poporul ortodox;

Ascultarea de episcopi nu este lipsită de discernământ și fără condiții. Nu trebuie să ascultăm fără discernământ în ceea ce spun și hotărăsc episcopii. Dacă ar fi fost valabilă asta, Credința Ortodoxă ar fi dispărut, nu ar mai fi avut Sfinți luptători și mărturisitori. Câți episcopi si patriarhi nu au adoptat și învățat erezii și câte sinoade în istoria Bisericii nu s-au adunat pentru a sprijini rătăciri și abateri de la învățătura religioasă? Trebuia ca toți credincioșii Bisericii să facă ascultare și să urmeze rătăcirile? Atunci nu ar mai fi existat dogme sănătoase, le-ar fi desființat pe toate ereticii. N-ar fi existat Sfinții Atanasie, Vasile, Grigorie, Maxim, Damaschim, Fotie, Palama și Marcu Evghenicul. De multe ori au exprimat adevărul credinței și au fost în prima linie împotriva ereticilor, simpli monahi și egumeni, precum Maxim Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschim, Sf. Teodor Studitul. Au fost ei neascultători și nedisciplinați? Au exprimat conștiința neschimbătoare a credincioșilor Bisercii care este autoritatea înaltă în Biserica Ortodoxă. ”Patriarhii și sinoadele nu sunt mereu fără de greșeală, ascultăm de episcopi și de sinoade când păzesc dogmele și Canoanele Bisericii care veghează pentru suflete noastre. Când nesocotesc credința și tradițiile, când vin la noi cu altă învățătură, nu numai ca nu îi urmăm, dar întrerupem orice comunicare cu ei. În problemele credinței și păzirii Sfintelor Canoane, ascultarea a fost desființată de episcopii care nu au păstrat Tradiția Bisericii.”31 Episcopii trebuie să se învrednicească de a fi ascultați de credincioși, când ei înșiși ascultă de adevărul Bisericii, după cum spune troparul Sfinților Sfințiților Ierarhi, aceștia sunt succesori ai Apostolilor. Simpla continuare în timp a succesiunii apostolice, fără succesiunea adevarului și credinței, îl scoate pe episcop în afara hotarelor Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. ”Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.”(Fapte 5, 29)

Canonul 58 de la Sfinții Apostoli:”Episcopul sau prezbiterul arătând nepăsare clerului sau poporului și neînvătându-i pe aceștia dreapta credința, să se afurisească, iar stăruind în nepasare și în lenevie, să se caterisească.”

Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a putea rămâne în comuniune cu Adevărul Hristos. Dar dacă comuniunea episcopului cu Hristos este pierdută datorită unei stricări a credinţei printr-o mărturie făcută în mod public, ce comuniune mai poate exista între un ortodox care păstrează curată credinţa și acel episcop? Cum putem noi să tăcem, când între ierarhii și preoții noștri sunt care susțin că tainele catolicilor sunt valide?!

Sf. Ioan Gură de Aur spune: ”Și eu, iarăși, vă voi spune cele asemănătoare: Vedeți să nu vă înșele careva, nici din cei dinăuntru(bisericii), nici din cei dinafară, nici episcopi, nici preot, nici diacon, nici citeț, sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni la voi în haine de oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfățișarea dreptei credințe, dar tăgăduiesc puterea ei.”

Sf. Teodor Studitul: ”Nu este cu putință, nu este, o, stăpâne, nici Biserica de la noi, nici alta, să facă ceva în afara legilor și canoanelor așezate în ea. Fiindcă dacă s-ar face acesta, deșartă e Evanghelia, zadarnice Canoanele, și fiecare ar face după placul arhieriei sale și i s-ar îngădui să facă împreună cu cei ce sunt cu el, precum i-ar părea de cuviință: să fie el un nou evanghelist, un alt apostol, un alt legiutor.”

Mitropolitul Augustin de Florina: ”Episcopul trebuie să asculte de Evanghelie. De aceea episcopul este hirotonit sub Evanghelie, și asta înseamnă, după cum spun Părinții, că poporul va asculta de episcopi cu o condiție ca episcopul să asculte de Evanghelie. Atunci când episcopul nu ascultă de Evanghelie și nu trăiește după Sfintele Canoane, clericii și poporul nu sunt obligați să asculte de episcopi.(…) Și atunci clericii și monahii eroici, chiar și simpli laici, în cazul când episcopii tac, când amvoanele nu mai vorbesc, au dreptul și sunt obligați să spună cele pe care nu îndrăznește să le spună episcopul, fie din frică, fie înrâurit de duhul lumesc sau dintr-o percepție greșită. În istoria bisericească, atunci când amvoanele oficiale au tăcut, Ortodoxia a fost preluată de monahii simpli și smeriți și de popor, de femei și bărbați.”

Oprirea pomenirii episcopului locului are temei canonic:

Canonul 15 al sinodului al 9-lea local de la Constantinopol, numit si sinodul I-II (861): ”Cele rânduite pentru prezbiteri, episcopi, şi mitropoliţi, cu mult mai vârtos pentru patriarhi se potrivesc. Drept aceea dacă vreun prezbiter, sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni a se depărta de împărtăşirea cea către patriarhul său, şi n-ar pomeni numele lui precum este hotărât şi rânduit întru dumnezeiasca mistagogie, ci mai înainte de sinodiceasca înfăţişare şi de deplinita lui osândire ar face schismă, aceasta a hotărât Sfântul Sinod, cu totul a fi străin de toată ierarhia (preoţia), dacă numai se va vădi că a nelegiuit acest lucru. Şi mai ales s-au pecetluit şi s-au hotărât acestea pentru cei ce cu pricinuire de oarecare vinovăţie se depărtează de ai lor întâi şezători şi fac schismă, şi rup unirea Bisericii. Că cei ce se despart pe sineşi de împărtăşirea cea către întâiul şezător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Sfinţii Părinţi, de acela adică care eresul în public îl propovăduia, şi cu capul descoperit îl învăţa, unii ca aceştia nu numai canoniceştii certări nu sunt supuşi, îngrădindu-se pe sineşi despre împărtăşirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci şi de cinstea cea cuvenită celor dreptslăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi de împărţiri.”

Tâlcuirea din Pidalion: Cele ce Canoanele cele mai de sus au rânduit pentru episcopi şi mitropoliţi, aceleași le rânduieşte cu mult mai vârtos canonul acesta pentru patriarhi. Însă acestea să se facă dacă pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem, sau ierosilii (adică furare de cele sfinte) şi altele ca acestea, s-ar despărţi de împărtăşirea cu întâiul şezător al lor, iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor l-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte încă de sinodiceasca judecată pentru eresul acela. Unii ca aceştia despărţindu-se de aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori, sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora.

Canonul face foarte clar distincția între greșelile morale și cele dogmatice. În cazul în care un episcop este învinuit de abateri morale iar preotul întrerupe pomenirea lui, acel preot se face vinovat de schismă pentru că nu a așteptat judecata sinodală și prin îngrădirea sa l-a considerat și judecat vinovat pe episcopul său înainte să se pronunțe o hotărâre a judecății sinodale. Dar alta este situația în cazul în care abaterile sunt în legătură cu credința. Astfel în cazul în care episcopul însuși învață și propovăduiește o erezie în mod public, prin cuvânt vorbit sau scris, de care iau cunoștință cei din jurul său, iar acea erezie a fost condamnată de Sinoade sau de Sfinții Părinți, preotul nu mai e dator să aștepte judecata sinodală, aceasta deoarece episcopul însuși se arată pe sine de partea acelei erezii pe care o propovăduiește, fără să fie acuzat de nimeni, iar acea erezie fiind condamnată deja, singur se vădește pe sine vinovat. Deci preotul are acest drept de a recurege la această măsură de îngrădire, fără să greșească în ceva anume și fără să se facă vinovat de schismă, ci chiar este vrednic de laudă fiindcă de fapt apără Biserica de schismă și de răspândirea ereziei. Așa cum specifică canonul foarte clar, îngrădirea se face față de minciuno-episcopi (pseudoepiscopi), adică față de erezia mărturisită și de cel care o mărturisește și nu de Biserică.

Dacă episcopul crede în taină în mod eretic, preotul nu are nici o vină, pentru că nu se poate face răspunzător pentru ceea ce nu știe.

Sf. Ioan Gură de Aur accentuează asupra îndatoririi membrilor bisericii de a mustra clerul care învață neortodox: ”Trebuie ascultat de învățători și de preoti și de a nu-i judeca, chiar dacă ar avea o viață urâtă; dacă însă credința le e greșită, nu trebuie doar să nu îi ascultăm, ci să fugim de ei și să îi judecăm.” (Omilia 2, Epistola 2 Timotei).

Sf. Atanasie din Paros (1721-1813), vestit pentru râvna și acrivia sa în privința credinței, cât și pentru predicile înflăcărate, pentru luptele împotriva ereticilor, îndemna să nu tăcem atunci cînd este primejduită credința. ”Nu este drept, nici cuvenit, desigur, celor binecinstitori, să tacă atunci când cei ce caută să statornicească rătăcirea, încalcă legile lui Dumnezeu; acolo unde se primejduiește Dumnezeu, precum a zis un mare Parinte, ce om binecinstitor poate să tacă?”

Sf. Gherman cel Nou al Constantinopolului (1224-1240), într-o scrisoare de a sa, din 1229, îi îndemna pe ortodocșii din Cipru: “Fugiți cu grăbire, depărtându-vă de preoții care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunați cu ei în biserică, nici să nu primiți din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât să vă adunați în biserică, dimpreună cu slugarnicii latino-cugetatori.”

”Acei clerici care recunosc Biserica noastră și voiesc să țina credința predanisită de Sfinții Părinți, să nu se plece arhiereilor lor care s-au supus latinilor. Nici să nu le dea câtuși de puțin ascultare, din pricina că episcopii îi vor afurisi (cu scopul de a-i convinge să se supună bisericii latine), fiindcă o asemenea afurisenie n-are nicio putere, ci se abate mai curând asupra celui care a dat-o. Iar aceasta deoarece s-au făcut pricină de sminteală poporului lui Dumnezeu, ca unii care au călcat acrivia Sfintelor Canoane și i-au primit pe episcopii străini și uzurpatori și le-au dat mâna, semn al supunerii și al înrobirii.”

Sfântul Nicodim Aghioritul (1809)spunea: ”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”

Sf. Cuv. Paisie Aghioritul spunea că ”Biserica Ortodoxă nu are nicio lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor mărturisitori cu principii patristice”.

Sf. Ioan Iacob de la Neamț (1960)spunea: ”Iar câțiva din slujitorii Sfântului Altar din ziua de azi, defaimă aceste Sfinte Canoane, numindu-le BARIERE RUGINITE. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinții Apostoli și prin Sfinții Părinți ai celor șapte Sinoade Ecumenice și ei zic: «Canoanele de multă vechime care le au, au ruginit. » Nu zic că lor, de multă grăsime si nefrică de Dumnezeu, li s-a întunecat mintea și au năpârlit, căzânu-le și părul, și barba și mustața, facându-se ca femeile. Cum e chipul Domnului și al Sfinților și cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinților ei le încalcă în picioare, dar predică sus și tare că sunt ortodocși.”

Sf. Tarasie patriarhul Constantinopolului (806): ”Să aducem aici în mijloc cărțile distinșilor Sfinților Părinți, ca să-i ascultăm. Și din acestea să extragem și să adăpăm fiecare dintre noi turma noastră. Deoarece hotarele pe care le-au așezat Părinții noștri nu se mută; ci, după ce a învățat Predania apostolică, să păzim Predaniile pe care le-am primit.”

Sf. Ioan Damaschin (749):”Auziți popoare, seminții, limbi, bărbați, femei și copii, cei mai mari, cei mai tineri și pruncii, sfântul neam al creștinilor! Dacă cineva va învăța, în afara acestora pe care le-a primit Sfânta Biserică Sobornicească, de la Sfinții Apostoli, de la Părinți și de la Sinoade, să nul ascultați, nici să primiți sfatul șarpelui, după cum l-a primit Eva și a cules moarte. și chiar dacă v-ar învăța un înger sau un împărat în afara acestora pe care le-ați primit, astupați-vă urechile.”

Sf. Chiril al Alexandriei (444): ”Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie sa-l luăm drep clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogmă și păcătuire împotriva lui Dumnezeu.” Tot Sfântul spune: ”Atunci se mărește numele păcii, când nu ne vom împotrivi părerilor Sfinților, nici nu vom făptui împotriva hotarelor celora.”

”Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? ” (II Corinteni 6,14-15)

Sfântul Ignatie Teoforul în cuvântările sale afirmă: ”Un episcop care a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii continuă să-l considere pe el episcop ortodox, dacă continuă să vină la slujbele din bisericile ce îl pomenesc pe el, să primească “darurile” sau „binecuvântările” lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.”

La Sfântul Teodor Studitul găsim că: ”Niciun sinod al ierarhilor ortodocși nu este canonic, dacă nu păzește cu totul, Sfintele Canoane instituite.”Tot același sfânt sustine că ”cei care nu acceptă toate rânduielile canonice ale Sfintelor Sinoade, nu sunt pe deplin ortodocși, chiar dacă cred drept în toate dogmele ortodoxe.”

Arhim. Filotei Zervakosmărturisește că: ”aceia care au fost înrolați de Stăpânul Împărăției Cerurilor să lupte, s-au moleșit. și nu numai că au slăbit, ci s-au adâncit în somnul greu al trândăviei și al nepăsării. Dorm și s-au făcut nevăzuți, iar vrăjmașii se văd peste tot, veghează neîncetat, lucrează, pătrund în orașe, comune, sate, împresoară pamânt si mare, se zbat, cheltuiesc bani nenumărați ca să ia ostateci și să adune prozeliți, partizani, ucenici, pentru a ucide sufletele ortodocșilor și a dezrădăcina Credința noastră Ortodoxă, fără de care este cu neputință să ne mântuim.”

Sf. Chiril, patriarhul Ierusalimului:”Mai înainte ereticii își mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de Adevăr, și neadevărul le încântă urechile. Se grăiește ceva care desfată urechile? Toți oamenii ascultă cu plăcere. Se grăiește ceva folositor sufletului? Toți se îndepărtează. Cei mai mulți oameni s-au lepădat de învățăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci “lepădarea de credință” (II Tes. 2,3). „Trebuie asteptat dușmanul(Antihristul), în parte a și început de pe acum să trimită pe înaintemergătorii lui, ca să vină pregătit la vânătoare. Ai grijă de tine, omule, și întărește-ți sufletul! Biserica îți arată acumînaintea Dumnezeului celui viu (I Tim. 6,13), și te învată mai dinainte cele cu privire la Antihrist, înainte de venirea lui. Nu știm dacă vine în timpul vieții tale și nici nu știm dacă vine după trecerea ta din această viată. Este bine însă ca tu să cunoști semnele venirii lui și să întarești mai dinainte.”

Sfântul Marcu Evghenicul, care a luptat dârz împotriva Sinodului de la Ferrara Florența, din anii 1438 – 1439, când ierarhii ortodocși au trădat Ortodoxia, semnând si acceptând unirea cu catolicii, a rămas neclintit în Dreapta Credință, refuzând să semneze orice document prin care se accepta unirea cu catolicii. ”Văzând că nu e nicio nădejde să îl înduplece pe efesean(Sf. Marcu), papa a amenințat că-l va depune dacă nu semnează. Dar neînfricatul apărător al Ortodoxiei, dădu papei un răspuns hotărât zicând: Sinoadele au osândit pe cei ce nu se supun Bisericii și se alătură părerilor potrivnice învățăturii sale. Eu nu propovăduiesc slava mea, nici am spus ceva nou sau necunoscut în Biserică. Nu fac decât să păstrez în chip neclintit, învățătura curată și neprihănită pe care Biserica, primind-o de la Hristos, Mântuitorul nostru, a ținut-o întotdeauna și încă o ține. Această învățătură a fost ținută și de biserica Romei cu cea a răsăritului până la începutul schismei(…). Și cine poate defăima sau osândi această învățătură binecinstitoare? Deci dacă stau neclintit în această învățătură și nu voiesc să mă abat de la ea, cine cutează a mă judeca drept eretic? Mai întâi trebuie să judecați învățătura în care cred și apoi să mă judecați pe mine. Însă dacă mărturisirea mea este sfântă și dreptslăvitoare, așa cum și este, cum oare sunt vrednic de judecată?”

Faptul că Sf. Marcu nu a trădat Ortodoxia, după sinod, a fost așteptat acasă și cinstit de popor ca un sfânt, iar ceilalți episcopi au fost mustrați. Oamenii îi ocoleau pe episcopii care semnaseră și chiar le aruncau cuvinte de batjocură. Cereau explicații episcopilor care au trădat Ortodoxia, iar Episcopul Antonie al Iracliei (participant la sinod) și cu ceilalți, au răspuns cu adâncă întristare oamenilor: ”Ne-am vândut credința, am schimbat bunacinstirea cu necinstirea, am trădat credința cea curată; am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia și trădând jertfa cea curată de mai înainte, ne-am făcut azimți. Oamenii au întrebat: ”Dar pentru ce ați semnat?” Cu multă părere de rău ei au răspuns:”Ne-am temut de franci, neau silit”. Însă oamenii au stăruit: ”Oare latinii v-au bătut, ori în temniță v-au aruncat?” Ei au răspuns: ”Nicidecum. Tăia-ni-s-ar mâinile ce au iscălit nelegiuita hotărâre. Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii.”

La Sinodul care a avut loc în Creta, treizecișitrei de episcopi nu au semnat textul final ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, prin care se recunosc celelalte confesiuni ca fiind biserici. Dacă acești mitropoliți NU au semnat, deși s-au făcut presiuni și asupra lor, de ce delegația B.O.R a semnat totul și a fost deschisă spre toate rătăcirile?! Ei ce răspuns au pentru credincioși? De ce nu se ține cont de miile de semnături adunate din toată țara, împotriva acestui sinod tâlhăresc? De ce poporul nu are dreptul să mărturisească adevărul fără amenințări din partea ierarhilor? Unde este dragostea pentru poporul dreptcredincios, când nu se ține cont de durerea și frământările oamenilor cu privire la acest sinod? Dragostea și interesul ierarhilor noștri este mai mult aplecată spre eretici (catolici, protestanți, evrei, etc.), iar lacrimile și strigătele oamenilor sunt ignorate?
Ce atitudine ar trebui să avem, noi, cei care nu suntem luați în considerare de acești ierarhi? Ar trebui să lăsăm bisericile goale, să nu mai participăm la slujbele lor, până ce ei nu se leapădă de toate ereziile prin care au făcut o prăpastie între cler și popor! Tot așa au procedat oamenii și în vremea Sfântului Marcu Evghenicul. ”O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci, când în vremea Postului Mare, din 1440, bisericile au fost goale și nu s-au ținut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră unirea cu latinii.”

Sfântul Marcu, nu numai ca nu a mai slujit cu ierarhii care semnaseră, dar nu a fost de acord cu prezența acestora nici la moartea lui. ”Sfântul, cunoscând apropiata sa moarte, era îngrijorat ca nu cumva patriarhul sau ierarhii și clericii, să-i arate o părută cinstire la înmormăntarea sa, amăgind astfel poporul să creadă că Marcu avea partășie cu ei. Deci înaintea unor oameni de încredere a spus fără ocolișuri că niciodată nu a primit părtășia cu prounioniștii și că leapădă unirea si dogmele latine.” Apoi a spus:”Sunt pe deplin încredințat că, cu cât stau mai departe de el (adică de patriarh), și de cei ca el, cu atât sunt mai aproape de Dumnezeu și de toți sfinții.” Fericitul bărbat a poruncit apoi ca nimeni din acea partidă să nu se apropie nici de înmormântarea sa, nici de mormântul său. Apoi a poruncit ca nimeni din cei ce erau cu ei, să nu slujească împreuă cu patriarhul si clerul său, în dumnezeieștile slujbe. El a spus că li se cade să nu se amestece cu unioniștii și să rămână osebiți de ei, până când Dumnezeu va da îndreptare și pace. În ziua fericitei sale adormiri, ultimele gânduri ale sfântului au fost pentru Ortodoxie, căreia își afierosise întreaga viață.”51 Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a putea rămâne în comuniune cu adevăratul Hristos, iar astfel să fie cu adevărat păstor al turmei sale și să lucreze cele sfinte.

Sf. Teodor Studitul, în Scrisoarea 553 către soția unui spătar al cărui nume e Mahara scria: ”Și mi-ai spus că te-ai temut să spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh(autorul unei erezii) la Liturghie. Ce să-ți spun acum, despre acest lucru, nu văd decât că întinarea are împărtășania din singurul fapt că-l pomenește (pe ereziarh), chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sf. Liturghie.”
Dacă Domnul a zis ”nu judecați ca să nu fiți judecați”, mulți îsi pun întrebarea cu ce drept îi judecăm pe mai marii noștri. Acestora le răspunde Arhim. Filotei Zervakos, ucenic al Sfântului Nectarie: ”Dacă rosteam sau scriam papei sau patriarhului: « Eu sunt judecător și vă voi judeca și vă voi osândi», atunci aș fi fost călcător al poruncilor lui Dumnezeu, aș fi fost vrednic de condamnat, căci nici mie și nici altcuiva nu-i este permis să judece aproapele. Dar să spui și să aperi adevărul, când vezi că sunt nesocotite cuvintele, legile, învățăturile, povețele și poruncile lui Dumnezeu, dogmele, Sfintele Canoane și Sfânta Tradiție, nu numai ca nu este interzis să judeci, ci se și impune să faci aceasta. Atunci când Irod și-a lăsat soția legitimă și nesocotind Legea lui Dumnezeu, a luat-o pe femeia lui Filip, fratele său, cel mai mare dintre cei născuți din femeie și dintre prooroci, Sfântul Înaintemergător, care locuia în pustia Iordanului, auzind aceasta, a părăsit pustia și liniștea și s-a ridicat împotriva lui Irod, fără sa-I fie teamă de puterea împărătească și i-a spus cu mult curaj și îndrăzneală:”Impărate, legea lui Dumnezeu, nu îți permite să iei pe femeia fratelui tău!” Nu i-a zis: «Eu sunt judecător și am venit să te judec.» I-a adus aminte de Legea lui Dumnezeu ca să-l înspăimânte și să înceteze fărădelegea.
În felul acesta, mulți Sfinți Părinți din pustie și mănăstiri, Antonie, Eftimie, Teodor Studitul și mulți alții, chiar și stâlpnicii, în vremuri și împrejurări diferite, văzând că Biserica Ortodoxă este războită de împărați, arhierei, preoți, monahi și mireni eretici au părăsit pustiile și mănăstirile lor și s-au dus grabnic în orașe ca ostași și războinici buni ai Domnului. Și înarmați cu armura Duhului Sfânt, s-au ridicat împotriva împăraților și stăpânilor, cercetând cu îndrăzneală rătăcirile și ereziile, nepăsându-le de chinurile tiranilor, de întemnițări și prigoniri, preferând să moară pentru Adevăr și Ortodoxie. Și dacă nu existau astfel de luptători viteji (…), apărători ai Credinței noastre Ortodoxe, care să se războiască cu minciunea și amăgirea, cu ereziile și cu ereticii, astăzi nu ar fi existat Ortodoxia și învățătura sănătoasă.”

14.Recunoașterea ”Consiliului Mondial al Bisericilor” (CMB) ca model doctrinar, deși sunt binecunoscute atât originile, cât și scopul său ascuns.
Astfel, prin intrarea Bisericii Ortodoxe în CMB, se afirmă acordul acesteia cu următoarele învățături cu totul neacceptate:

”Scopul primordial al comuniunii bisericilor în Consiliul Mondial al Bisericilor este acela de a se chema una pe alta spre unitatea văzută într-o singură credință și spre participarea la o singură Euharistie exprimată în cultul și în viața comună în Hristos, prin mărturie și slujire către lume, și de a avansa către această unitate, pentru ca lumea să creadă.” (Constituția CMB, III)

În Declarația de la Toronto 4.3, despre Bisericile membre ale CMB, se afirmă: ”Bisericile membre recunosc că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lor trup bisericesc. (…) Toate Bisericile creștine, inclusiv biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenența la biserica lor și apartenența la biserica universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei (extra muros), că aceștia aparțin bisericii în mod egal (aliquo modo), sau chiar că există biserică în afara bisericii. (ecclesia extra ecclesiam).”

Noi nu putem accepta că toate membrele CMB, inclusiv Biserica Ortodoxă, recunosc că toate bisericile participante la ea sunt nedepline, atunci când spun că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lui trup duhovnicesc; adică de la început se pun pe picior de egalitate toate membrele organismului CMB, iar dacă Biserica Ortodoxă acceptă prin participarea ei la CMB că este nedeplină și printr-un sinod întărește aceasta ca fiind doctrina ei oficială, atunci se neagă pe sine însăși, își neagă unitatea, sfințenia, universalitatea și apostolicitatea, Îl neagă pe Hristos și Îl reneagă, iar aceasta înseamnă că se leapădă de El. Biserica cea UNA a lui Hristos, nu suferă nicio știrbire. ”Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.” (Evrei 13, 8)

Sf. Cuv Teodosie de la Pecerska (1073) spunea: ”Păzește-te fiule, de cei cu credință strâmbă și de toate discuțiie lor, căci și pământul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce trăiește in Credința Otrodoxă, își va mîntui sufletul.”

Părintele Haralambie Vasilopoulus a fost unul din cei mai mari apărători ai Ortodoxiei din sec. XX. Credința lui în Dumnezeu era vie și fermă. Prin predicile lui înflăcărate, prin cărțile revelatoare, a demascat pe cei care luptă împotriva Ortodoxiei, pe masoni, ecumeniști, iehovoști și pe toți ereticii contemporani care luptă împotriva Adevărului.

”Într-adevăr e de neînțeles că luăm parte la congrese, unde se hulește Sfânta Treime. Este păcat înfricoșător ca noi ortodocșii să mergem la consilii ecumenice unde se străduiesc să zădărnicească Ortodoxia. Ce căutăm noi, în acest noian al mării, bătut de valuri ai anarhiei ecumenismului? Ce avem noi în comun cu acei rebeli perfizi ce caută să surpe Ortodoxia? Chiar nu vedem întunericul ce se ascunde în spatele strălucirii false? Nu vedem deznădejdea și haosul ce se cască după atâtea zâmbete ale fățărniciei? Nu ne dăm seama de pumnalul lor ucigaș. (…) Chestiunea nu este un fleac. Este vitală. Ne servesc pe tavă promisiuni grandioase. Ne vorbesc de ecumenism, de înfrățire mondială, de Consiliul Mondial al Bisericilor(vedeti, pun înăuntru și puțin ”Creștinism” ca să facă să pară adevărată, minciuna lor amăgitoare). Ascund cuțitul în ambalajul gingășiei. Nu-i credeți! Adevărul, Hristos și Biserica, nu se află în această făcătură a ecumenismului. Dumnezeu nu șade acolo unde se pregătește tronul Antihristului. ”Biserica” CMB-ului nu este Biserica întemeiată de Hristos. Este un produs idolatru al oamenilor. Iar a merge acolo neortodocșii este cutremurătoare blasfemie față de Adevărul Evangheliei. (…) Acest adăpost șubred al ecumenismului, ce acoperă toate rătăcirile și ereziile, spre un monstru cu articulații demonice și aspirații masonice ce încearcă să zguduie temelia Ortodoxiei. Aleargă, din păcate, înșelați fiind și delegații Bisericii Ortodoxe, care discută și iau decizii, ”în numele Ortodoxiei”. Iar heterodocșii, rărăciții, ereticii, se justifică prin faptul că poate în ecumenism află nădejdea izbăvirii. Această idee îi fascinează, indiferent dacă se prăvălesc într-o nouă rătăcire mai satanică și mai grozavă. Însă noi ortodocșii, ce căutăm acolo? Ce vrem de la aceste târguri de idei? Ce să luăm? Biserica noastră este numai lumină. Un cer fără nori, viu. Noi avem ADEVĂRUL ÎNTREG. Suntem plini de lumina Evangheliei. Peste noi se revarsă bucuria, credința, dragostea, nădejdea.”

Profesorul Constantin Mouratidis, făcând referire la participarea Bisericii Ortodoxe în „CMB”, se întreba încă din 1973: „De ce ierarhia ortodoxă tolerează participarea în continuare la harababura mondială a ereziilor CMB, în ciuda încălcării vădite a Sfintelor Canoane celor de Dumnezeu inspirate şi a principiilor ecleziologice fundamentale, prin care se loveşte în însăşi calea mântuitoare a Ortodoxiei? […] De ce ierarhia ortodoxă, cel puţin după constatarea consecinţelor periculoase şi cu totul distructive care rezultă din participarea la CMB, nu se retrage din el?”56 Și întrebăm și noi: de ce se aduc la tăcere cuvioșii, profesorii, teologii care vorbesc despre aceste abateri din cadrul „CMB”? De ce se continuă acest demers pornit de la început pe o cale greșită, străină de Ortodoxie, lucru vădit și din roadele lui? De ce se persistă în aceste abateri grave de la dogmele și canoanele ortodoxe? Aceste abateri au mers chiar și până la recunoașterea femeilor, chiar și a homosexualilor, în ministerul mincinos al ereticilor, mergând până acolo, că se recunoaște de către ortodocși putința oricui de a juca orice rol în teatrul „CMB”?

Nu sunt străine în istoria B.O.R actele de trădare a Ortodoxiei, ale unor patriarhi și clerici precum: Arie, Nestorie, Ioannis Vekkos, Atenagoras și nu în ultimul rând actualul patriarh ecumenic, Bartolomeu, care este mentorul și inițiatorul acestui sinod tâlhăresc. Prin afirmațiile, faptele și înclinațiile sale spre ecumenism, dă dovadă de trădare, devenind astfel EREZIARH [EREZIÁRH s. m. șef al unei secte eretice; autor al unei erezii. – –conform DEX].

*

Patriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea şi prigonirea Athoniţilor

Între anii 1276 şi 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia şi a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma şi împreună-slujirea cu papistaşii. Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu papismul, şi că va aşeza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna împotrivirilor în sânul Bisericii, aşa încât preoţii şi monahii l-au anatemizat pe Patriarh şi în aproape nicio biserică nu mai pomeneau numele lui. Patriarhul, ca să înăbuşe mişcarea clerului răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată şi de clerici papistaşi. Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape nicio mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit soldaţilor să îi tortureze şi să îi omoare pe monahii care nu se supuneau poruncilor sale. Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu, au ars într-un turn pe monahii care nu voiau să îl primească şi să accepte unirea cu Roma. La Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi şi au înecat în mare pe stareţul lor legat în lanţuri. De asemenea, la Manastirea Iviron, de asemenea, i-au înecat pe monahi, scufundândui în mare cu corabia lor cu tot.
Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii, Patriarhul slujind Sfânta Liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei şi de şapte monahi, precum şi de către preoţii latini care îl însoţeau. După izgonirea lui Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 şi după ce s-au zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei şapte monahi şi ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care au slujit împreună cu Patriarhul şi cu latinii, au fost înlăturaţi din Sfântul Sinod al Sfântului Munte. Ierodiaconul, la scurt timp, s-a îmbolnăvit şi, potrivit mărturiilor scrise ale mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeşte o lumânare.
Respectivii monahi, după ce au murit şi au fost îngropaţi în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi neputreziţi, având trupurile cu totul negre şi o înfăţişare înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană. Trei dintre cele şapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au şi rămas spre vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai şederii trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord şi a murit pe loc. Acesta a fost şi motivul pentru care au fost duşi într-o peşteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au aşezat, au zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de patru trupuri, care sunt şi cele mai înfricoşătoare, au fost transportate îndată după dezgroparea lor într-o peşteră greu accesibilă aproape de Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi.

O întâlnire înfricoşătoare

Un frate auzise despre călugării afurisiţi de la Marea Lavră a Athonului, care l-au primit pe Ioannis Vekkos, Patriarhul latinofil al Constantinopolui, şi care au slujit cu el. Se îndoia însă că ar fi adevărate toate spusele acestea şi cerceta neobosit şi întreba dacă se găseşte cineva care să fi văzut cu ochii lui trupurile călugărilor afurisiţi, vreun martor ocular, ca să se convingă şi să nu mai aibă îndoieli. Şi întrebând pe mulţi a aflat că Gavriil ieromonahul i-a văzut. Aşa a venit şi m-a întrebat dacă cunosc ceva şi dacă i-am văzut cu ochii. Şi l-am înştiinţat că eu i-am văzut şi că faptul este o certitudine. Eu am venit în Sfântul Munte la anul 1885, în vârstă de 20 de ani. După doi ani de la intrarea mea în Sfântul Munte, pentru că s-a întâmplat să mergem să luăm grâu de la Manastirea Constamonitu, am pornit pe mare cu barca noastră să îl aducem. Eram în vârstă de 22 de ani pe atunci şi era luna lui Septembrie, la două zile de la Înălţarea Sfintei Cruci.

Am mers şi pe seara am ajuns la Marea Lavră unde am şi rămas peste noapte, iar unde a doua zi de dimineaţă ne-am continuat călătoria. La scurt timp însă după ce am părăsit Marea Lavră, îl aud pe Bătrânul meu, monahul Meletie, spunând:

„Fiul meu, Gavriil, aici în faţă se află afurisiţii, cei care i-au primit pe latinofili în Marea Lavră şi au slujit împreună cu Ioannis Vekkos şi cu ai lui, pe care eu i-am văzut şi altădată, dar pentru că eşti tânăr şi e posibil ca vreodată să se vorbească despre asta şi să spună unii că sunt minciuni toate astea şi că nu există nimic, nici afurisiţi, nici trupurile lor neputrezite, ci că se spun spre înspăimântarea oamenilor, de aceea să mergem şi să îi vezi cu ochii tăi, ca să nu crezi ce îţi va spune unul şi altul mai apoi, pentru că spune şi Sfânta Scriptură că ochiul e mai de crezut decât auzul”. Şi spunând Bătrânul acestea, am ajuns la o râpă abruptă, pe care numai să o vadă omul se sperie, şi îmi spune: „Aici este”. Eu eram curios să îi văd şi îi spun: „Tu râzi de mine?”. El însă a zâmbit şi mi-a spus: „Ce crezi, că e vreo cruce sau vreo icoană la locul unde au fost puşi, ca să le vadă oamenii şi să-şi facă semnul crucii trecând pe aici? Ei au luat chipul diavolului, vei vedea şi atunci vei crede…”.

Atunci, dară, ne-am apropiat de acea vale abruptă şi după mult efort, am ieşit afară şi, „cu 20 de unghii”, cum spune vorba, am urcat 4-5 metri şi apoi am văzut o peşteră şi am1intrat vekosaforism-2şi văd acolo o vekosaforism-2privelişte vrednică de tânguire: Trei oameni sprijiniţi de stâncă, drepţi, cu hainele pe ei, cu rasele şi cu centurile, cu ochii deschişi, părul şi barba, la toţi trei, lungi şi albe, chipurile lor însă de culoarea funinginei (negre), la fel şi mâinile lor, cu degetele întoarse către interior, unghiile mâinilor mari de vreo 2-4 centimetri, picioarele nu li se vedeau, pentru că erau acoperite de ciorapi şi pantofi…

Fotografia este făcută într-o peşteră de pe Muntele Athos în jurul anului 1932, şi publicată iniţial în revista ”Κήρυξ Ορθοδόξων” nr. 132 … (Graiul Ortodox) http://www.kivotoshelp.gr/index.php/aireseis-menu/188-oi-aforismenoi-alyotoi-monaxoi-toy-agiou-orous

Am vrut să îi ating să văd dacă într-adevăr trupul era moale sau doar piele uscată şi oase, dar nu ma lăsat Bătrânul, care mi-a spus: „Nu băga tu mâna peste urgia lui Dumnezeu…” În toate celelalte însă am fost foarte atent, doar mâna nu am pus. Şi atunci deloc nu m-am speriat, acum însă, când îmi aduc aminte, mi se tulbură sufletul şi nu pot să dorm zi şi noapte, nici să mănânc 2-3 zile la rând, câtă vreme atunci când i-am văzut nici nu am băgat de seamă.

Am scris prezenta, cu mâna mea, pe 2 martie 1964 la Sfânta Manastire Xenofont, Gavriil Ieromonahul şi Duhovnicul, de la Chilia Ivirită „Naşterea Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan”.57 (Engolpion aghioritic – Calendar pe anul 2004)

Erezia ecumenismului nu a inceput de la pseudo-sinodul din Creta – Lucrurile erau extrem de grave si inainte

Erezia ecumenismului nu a inceput de la pseudo-sinodul din Creta – Lucrurile erau extrem de grave si inainte

Foarte mulți cred ca inainte de Sinodul talharesc din Creta lucrurile stateau bine, toti episcopii si preotii erau buni, nu exista ecumenism, iar ortodoxia in tara noastra era infloritoare. Acest lucru este fals si denota ignoranta si ne-luare aminte la pacatele personale, ale noastre, ale fiecăruia, dar si ale intregului neam afundat in apostazie, superficialitate, necredinta, idolatrie fata de comfort, o viata de desfrau, ucideri etc.

Momentul Creta 2016 este momentul foarte tarziu in care trebuia macar sa constientizam cu totii cat de grav este ecumenismul si cat de mult s-a intins peste tot. Sfantul Teodor Studitul spune ca tot cel ce este ortodox da potential anatemei erezia. Noi ce vedem in schimb? Preotii deopotriva cu credinciosii pretuiesc mai mult salariile primite, se scalda intr-un ateism ingrozitor, credinta lor este moarta si a ajuns doar un ritual exterior. Daca nu ar fi fost lucrurile atat de grave si pastorii ar fi fost intr-adevar buni, am fi vazut la tot pasul manastiri si parohii care intrerup comuniunea cu episcopii tradatori. In schimb nu vedem (afara de timide exceptii) decat nepasare, complacere in tradarea ecumenista, lasitate, necredinta, materialism. Acestea existau si inainte de Creta. Acest Sinod talharesc nu a transformat pe neasteptate pastorii in lupi și oile sanatoase in oi bolnave. Acum lucrurile au devenit mai clare pentru toti, a fost ocazia cu care am vazut cat de jefuita ne era Credinta. Daca cineva locuieste cu un hot in casa, dar nu e constient ca acela e hot, acest lucru nu inseamna ca hotul nu a furat intre timp. Lupul era lup si inainte, nu pastor adevarat, furul era fur si inainte, nu doar din momentul in care s-a dat pe fata cine este cu adevarat, atunci cand stapanul casei si-a dat jos de pe ochi valul cu care era legat. Nu doar semnatura din Creta i-a facut eretici pe ierarhii ecumenisti, ci si practicarea acestuia timp de mai bine de un secol, tradarea credintei noastre pentru care in aceeasi masura este vinovat si poporul apostat, superficial, patimas, idolatru.

Iata doar cateva tradari ingrozitoare ale Credintei care au fost aprobate de Sinoadele ecumeniste, formate din ierarhi tradatori, masoni, vanduti, platiti ca sa tradeze credinta ortodoxa:

Iata ca au existat cu duiumul Sinoade care au adoptat erezia, erezia a fost data la aratare prin Sinod dupa Sinod de tradatori, si asta de 100-150 de ani, nu de ieri, de azi, nu doar de la pseudo-sinodul din Creta; pana la acest moment majoritatea am dormit…

1879 –Hotărârea Sinodului Patriarhiei Ecumenice

-, prin care se permite, ca, în lipsa preoţilor armeni şi din motive de iconomie, să li se administreze credincioşilor armeano-gregorieni de către preoţi ortodocşi Sfintele Taine Ortodoxe ale Botezului şi ale Nunţii, iar, în apropierea obştescului sfârşit, şi Sfânta Împărtăşanie, dar atenție credincioșii rămânând pe mai departe membri ai așa zisei biserici armeano-gregoriene.

Iata ca din 1879 este valabila Scrisoarea Sfantului Teodor Studitul catre Euprepian si cei impreuna cu el, prin care „calcatorii de Canoane dau anatemei pe sfinti ca pe unii ce nu sunt sfinti” (dupa parerea lor inselata si hulitoare).

1902 –Enciclica sinodală

a patriarhului Ioachim al III-lea al Constantinopolului ridică pentru prima dată problema unirii cu celelalte „biserici” solicitând părerea celorlalte Biserici Ortodoxe locale, solicitare la care multe Biserici răspund favorabil.

1922, 24 ian. Meletie al IV-lea

este înscăunat ca Patriarh al Constantinopolului, deşi cu o lună înainte fusese sancționat canonic și depus din treapta de arhiepiscop al Atenei, pentru „purtare necanonică şi amestecare cu ereticii” (în „bisericile” acestora).

Tot in 1922, Meletie al IV-lea, ca Patriarh Ecumenic, recunoaşte validitatea hirotoniilor anglicane.

1948, Amsterdam. Ia naștere așa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor”

(„CMB”- World Council of Churches WCC ) ce cuprindea inițial 147 de „biserici”. Încă de la acea dată devin membre depline Bisericile Ortodoxe al Constantinopolului, Ciprului și Greciei.

1965, 7 dec. Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea,

în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054”. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost afurisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoaseşi că, cu adevărat, papalitatea latină este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma cea veche şi Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate canonică…”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei, dar se omite esențialul că ereticii papistași nu au făcut dovada lepădării lor de învățăturile eretice care au dus la despărțirea din trecut, ci au adăugat cu timpul și alte rătăciri care îi fac cu totul străini de Biserica Ortodoxă. Din acest moment, mai multe mănăstiri şi schituri din Muntele Athos au oprit pomenirea patriarhului Athenagora la sfintele Slujbe și Sfintele Taine.

1968-În Pastorala de Crăciun,Patriarhul Ecumenic Athenagora afirmă că „poporul lui Hristos”: romano-catolicii şi ortodocşii, se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau al teologilor. Mai declară că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocși pomeniți în timpul Dumnezeieștii Liturghii).

1990 și 1993, Chambésy. Acceptarea ereziei monofizite

După așa-zisa întâlnire istorică de la Mănăstirea Anba Bishoy (Egipt) între 20-24 iunie 1989 unde a fost adoptată Prima Declaraţie Comună asupra hristologiei, adoptată de Comisia Mixtă de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Bisericile Ortodoxe Orientale” și s-a renunțat de ortodocșii ecumeniști la denumirea de „Bisericile necalcedoniene” fiind înlocuită cu „Bisericile Orientale Ortodoxe”, în 1990 la Chambésy se fac următorii pași către recunoașterea ereziei severiene potrivit căreia există o amestecare a firilor dumnezeiască și omenească într-o „fire compusă” în persoana Mântuitorului după întrupare. În Declarația comună se arată că ambele familii (ortodocșii și necalcedonienii) sunt de acord „că firile, cu lucrările și voințele lor proprii sunt unite în chip ipostatic și chip natural în mod neamestecat, nechimbat, neîmpărțit și nedespărțit și că ele se disting doar în gândire”. În Declarația a doua de la Chambésy (1990) se recomanda Bisericilor Ortodoxe necesitatea ridicării anatemelor și condamnărilor date împotriva tuturor Sinoadelor şi ereziarhilor monofiziți pe care i-au anatematisit Sfinții Părinți începând cu Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon.

Dialogul ecumenist între ortodocși și monofiziți are ca scop recunoașterea bisericească reciprocă și împărtășirea în comun ca semne exterioare ale comuniunii, fără ca monofiziții să renunțe la ereziile lor.

1991, Camberra, (Australia).

A VII-a Adunarea generală a „CMB”de la Camberra cu tema: „Vino, Duhule Sfinte, înnoiește toată creația” întărește viziunea ecumenistă asupra unei lucrări noi a Sf. Duh în epoca noastră și proclamă același duh prefăcut al păcii: „Bisericile de astăzi sunt chemate să-și mărturisească din nou credința lor, și să se pocăiască pentru momentele în care creștinii au rămas tăcuți în fața nedreptății sau a amenințărilor la adresa păcii”, certificând realitatea că orientarea adunărilor ecumeniste este în mare parte către problemele sociale și politice ale lumii, fără să aibă vreo învestire în acest sens.

A fost prezent si Mitropolitul Daniel Ciobotea.

1993, 17-24 iunie, Balamand (Liban). Oficializarea

teoriei „ramurilor” prin introducerea termenului de „biserici surori”. În cadrul acestui acord teologic între ortodocșii ecumeniști și papistași s-a acceptat că erezia papistașă este biserică-soră cu taine valide și succesiune apostolică. Se mai recunoaște în documentul respectiv că Biserica Universală, pe care noi o credem și o mărturisim a fi Biserica Ortodoxă, ar fi incompletă fără comuniunea cu așa-zisă biserică romano-catolică, făcând în mod viclean și nepotrivit analogia cu trupul omului care nu este deplin decât având ambii plămâni, adică cele două biserici în viziune ecumenistă. Părinții aghioriți, autori ai Scrisorii Sfintei Chinotite împotriva acordului de la Balamand și a ereziei «bisericilor surori» au arătat că „actuala biserica romană este biserica inovaționismului și a măsluirii scrierilor Părinților Bisericii și a deformării Sfintelor Scripturi și a hotărărilor Sfintelor Sinoade. Grave deosebiri teologice, precum Filioque, primatul și infailibilitatea papală, harul creat etc. primesc amnistie, și este născocită o unire fără niciun acord în dogmă.”

Oare unde erau atunci oile si pastorii buni? Oare am putea gasi vreun exemplu de preot sau credincios care a luat public atitudinecand a venit ereticul papa in Romania?

2007, 8–15 octombrie, Ravenna (Italia).

„Referinţele Documentului de la Ravennala credinţa apostolică, la Tainele de iniţiere, la Preoţie, la Euharistie şi la succesiunea apostolică se fac cu atâta naturaleţe pentru Biserica romano-catolică, încât cineva ar putea crede că Biserica romano-catolică în toate aceste puncte este ortodoxă. Din Documentul de la Ravenna transpare tendinţa de a înfrunta chestiunea primatului papal ca o normalizarea privilegiilor papale şi nu ca o problemă profund teologică care se referă la însăşi taina lui Hristos”. (arhim. Gheorghe Kapsanis, Stareţul Mănăstirii Grigoriu din Sf. Munte Athos)

2016, 2-3 februarie. În cadrul lucrărilor Soborului Bisericii Ortodoxe Ruse

membrii sinodului arhieresc au arătat că în forma sa actuală, proiectele de documente ale Sfântului și Marelui Sinod nu încalcă puritatea credinței ortodoxe și nu se abat de la tradiția canonică a Bisericii.Aceasta este o nouă biruință a ereticilor ecumeniști asupra cugetării ortodoxe a pleromei Bisericii pravoslavnice Ruse.

2016, 12 februarie, Havanna (Cuba).

Declarația comună a papei Francisc și a patriarhului Kiril al Moscovei din care spicuim: „Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină.” (1) „În ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri, în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.” (5) „Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Hristos.” (6) „Credem că acești martiri ai timpului nostru, care aparțin la diferite Biserici dar sunt uniți printr-o suferință comună, reprezintă un zălog al unității creștinilor.” (12) Prin această declarație comună se urmărește acceptarea de către ortodocși a împăcării cu papistașii fără a li se cere niciun fel de pocăință. Tot atunci s-a exprimat ideea falsă că dacă toți martirii aparținând diferitelor „biserici” au suferit o persecuție din motive religioase înseamnă că toți au luptat și au mărturisit același adevăr. Aceasta este o necinstire a Sfinților Mărturisitori ai Ortodoxiei și o deturnare vicleană a sensului luptei și jertfei lor.

2016, Aprilie, Lesbos. Declarația comuna a papei Francisc și a arhiepiscopului Ieronim al Atenei afirmă printre altele: „La rândul nostru, supunându-ne voinţei Domnului nostru Iisus Hristos, noi am decis ferm şi cu toată inima că vom intensifica eforturile de promovare a unităţii depline între toţi Creştinii.”

2016, 16-27 iunie, Kolimbari, Creta (Grecia)

Desfășurarea “sfântului și marelui sinod”. Prin documentele semnate și aprobate de reprezentanții a zece Biserici locale au fost admise cununiile mixte între ortodocși și heterodocși cu încălcarea Sfintelor Canoane ale Bisericii și tot cu această ocazie s-a acceptat denumirea istorică de „biserici” pentru eterodocși, deși acest lucru a fost condamnat cu sute de ani înainte la Sinodul Ortodox de la Ierusalim din 16 martie 1672 când a fost anatematisată Mărturisirea de credință a Patriarhului ecumenic Kiril Lukaris datorită influențelor calvino- reformate. Pseudo-sinodul din Creta impune erezia ecumenismului ca doctrină oficială a Bisericii si constituie o încununare a eforturilor de peste 100 de ani cu privire la participarea reprezentanților ortodocși la mișcarea ecumenistă.

2016, 15-21 septembrie, Chieti (Italia).

În cadrul întâlnirii comisiei mixte de dialog între ortodocșii ecumeniști și papistași este recunoscut primatul papal de către reprezentanții ortodocși.

Sursa (si de vazut integral): Ieromonahul Spiridon Rosu -Istoria adevarata a ecumenismului

Vedeti si: https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/04/26/sa-nu-uitam-ca-episcopii-eretici-din-bisericile-oficiale-trebuiau-sa-fie-caterisiti-demult/

In acest timp, ce am făcut ca neam sa ne apărăm credinta, in loc sa punem inceput bun prin pocăință? Lumea întreagă alunecă din rău în mai rău. S-au inregistrat miliarde de ucideri, complacerea in uitare si apostazie, satisfacerea tuturor placerilor, miscarea „Hippie”, practici yoga, materialism, consumerism, feminism, inchinare la mamona, emancipare etc… Oamenii din întreaga lume, au fost absorbiti de impulsurile patimase. Iar noi ca neam, am alunecat tot mai mult spre cele dobitocești si am uitat complet de Marturisirea Credintei Ortodoxe prin cuvant si prin vietuire.

Sa incetam sa mai spunem deci ca inainte de Creta era totul bine. Nu eram, cum spun unii in poezii naive, o turma credincioasa si unita de buni pastori, ci somnul cel de moarte al apostaziei pusese stapanire pe noi, dupa un secol si jumatate de soboare de ierahi tradatori si masoni care au tot aprobat ecumenismul, dupa ce comunismul a distrus si ultimele palpairi ale fibrei sanatoase a poporului drept-slavitor.

„Feriţi-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.”(Matei 7:15)

Scrisoarea Sf. Ignatie către o cucoană care nu accepta că sunt „mulţi chemaţi, puţini aleşi” şi că aleşii sunt tocmai adevăraţii ortodocşi

Surshttps://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2019/01/25/erezia-ecumenismului-nu-a-inceput-de-la-pseudo-sinodul-din-creta-lucrurile-erau-extrem-de-grave-si-inainte/a