Ingerul pazitor

Ingerul păzitor se află lângă noi

Gheronda, toţi avem înger păzitor?
– Da. Atunci când se botează omul, Dumnezeu îi dă şi pe îngerul său păzitor.

Cei care nu sunt botezaţi au înger păzitor?

– Numai cei botezaţi au înger păzitor; cei nebotezaţi nu au înger păzitor, ci sunt ocrotiţi de Dumnezeu. De la Botez îngerul păzitor îşi asumă răspunderea faţă de cel botezat si îl însoţeşte toată viata lui.

Gheronda, îngerul nostru păzitor este totdeauna lângă noi?

– Da, este lângă noi şi ne urmăreşte la fiecare pas.

Şi cât de aproape stă de noi?

– Potrivit cu starea noastră duhovnicească.

Când păcătuim pleacă?

– Atunci se depărtează, dar nu ne părăseşte. Atunci când dăm drepturi ispititorului prin viaţa noastră pă cătoasă, îngerul nu se descurajează, astfel încât să ne părăsească, ci ne urmăreşte mâhnit de departe.

Gheronda, dar de ce nu ne dăm seama de prezenţa lui?

– Pentru că deocamdată nu ne dăm seama nici de prezenţa lui Dumnezeu. Ochii noştri sunt acoperiţi cu un văl dens. Iar pentru a se risipi acest văl, este trebuinţă de dragoste şi de smerenie.

Când omul simte prezenţa lui Dumnezeu, îl simte şi pe îngerul său păzitor lângă el şi atunci mişcările lui sunt fine, atente, dar şi libere. Atenţia aceasta nu-i face omului viaţa mucenicească, ci dimpotrivă îl odihneşte. Se mişcă cu o libertate duhovnicească. Evlavia, atenţia pe care o are, îi îndulcesc inima şi mereu ia aminte ca să nu piardă dulceaţa pe care o simte. Se întinde pe pat cu reţinere şi cu mâinile încrucişate la piept. Doarme cu sfială, cu evlavie, se scoală liniştit. Când îi bate cineva la uşă, nu caută să se aranjeze, pentru că totdeauna este aranjat. Neîncetat se îngrijeşte să nu-l mâhnească pe îngerul său păzitor.

Multă îngăduinţă află cerescul înger păzitor lângă un astfel de om pământesc devenit înger. Atunci când omul trăieşte o viată duhovnicească si se mişcă ca un copil cuminte, îngerul lui nu se chinuieşte, ci se bucură lângă el, iar la sfârşit se va întoarce bucuros la Dumnezeu împreună cu sufletul, pentru că sufletul a făcut ceea ce-l odihneşte pe înger, ceea ce-L odihneşte pe Dumnezeu. Dar oare ştiţi ce înseamnă ca îngerul păzitor să se chinuiască ani de zile cu sufletul şi în cele din urmă să se întoarcă la Dumnezeu rănit şi cu mâinile goale? Chiar si numai pentru acest motiv, din mărinimie pentru osteneala pe care o face îngerul meu păzitor, trebuie să mă sfinţesc, ca să nu merg în iad.
Ingerul păzitor ne ocroteşte

Gheronda, îngerul păzitor ne ajută totdeauna?

– De noi depinde cât de mare va fi ajutorul lui. Dacă vom păşi puţin pe pământ tare, poate va păşi şi îngerul şi ne va scăpa de vreo primejdie. Dacă noi facem ceea ce trebuie sa facem, atunci şi îngerul va face’ ceea ce trebuie să facă. S-au săvârşit multe minuni cu ajutorul îngerilor. S-a întâmplat ca unii tineri să fie scăpaţi într-o clipă din cine ştie ce păcat.

Câtă putere are un înger! Ajută chiar şi cu tăcerea lui. Odată mă aflam într-o situaţie fără ieşire. Din pricina mâhnirii simţeam că parcă îmi dă cineva cu o daltă în cap ca să-mi spargă fruntea. Aproape că-mi ieşeau ochii din orbite. Mă durea mai ales ochiul drept. Durere, durere insuportabilă! Mă învârteam ca un titirez, mă zvârcoleam de durere. Nu ştiam ce să fac. M-am rugat şi am cerut de la Dumnezeu să găsească un chip de a ieşi din acea situaţie. Şi deodată îl văd la umărul drept pe îngerul meu păzitor. Era ca un copil de doisprezece ani. Avea o faţă frumoasă rotundă cu nişte ochişori rotunzi. Ce chip! Strălucea! Simpla lui prezenţă mi-a alungat şi durerea şi toate; durerea mi-a pierit nu din cauza bucuriei, ci datorită dumnezeiescului Har. Bucuria nu alungă durerea; te bucuri, dar ai şi durerea în acelaşi timp. Insă dumnezeiescul Har! Mare lucru! Nu se poate descrie. „Dacă este aşa, am spus, atunci nu cu dalta, ci cu barosul să mă lovească în cap!”. Chiar şi numai pentru acest lucru merită să-mi spargă capul. După aceasta s-a găsit şi rezolvarea care, omeneşte, nu exista.

V-a vorbit, Gheronda?

– Nu, ci numai m-a privit.

Gheronda, când îl vezi pe înger, vezi chipul său, dar în realitate cum este? Il vezi ca şi cum ar avea materie?

– Este ceva foarte subţire…

Să nu uităm niciodată că îngerul nostru păzitor se află totdeauna în chip nevăzut lângă noi, ne păzeşte si ne veghează. Dar trebuie ca şi noi să veghem asupra vieţii noastre şi să nu păcătuim.

Paisie Aghioritul Cuviosul

Despre rugaciune – vol. 6 – Cuvinte duhovnicesti; Editura Evanghelismos

Cumpara cartea „Despre rugaciune – vol. 6 – Cuvinte duhovnicesti”


Sursa

Reclame

Dacă relaţia dintre om şi îngerul păzitor se rupe, omul rătăceşte, iar diavolul vine şi câştigă fără luptă

Dumnezeu i-a dat omului umilinţa, smerenia, i-a dat greutăţile ca să se călească, să înveţe ascunzişurile vieţii. Îngerul îl ajută să treacă peste toate, între om şi înger trebuie să se stabilească o relaţie care să dureze până la mântuirea sufletului. Dacă relaţia dintre om şi înger se rupe, omul rătăceşte, îngerul se depărtează, diavolul vine şi câştigă fără luptă.
 

Foarte interesantă este povestea acelor trei tineri care ardeau în cuptorul Vavilonului, pedepsiţi pe nedrept. Mai era încă o persoană acolo, iar persoana aceasta, a patra, era Duhul lui Dumnezeu care îi proteja de durere. Omul are acest apărător care se identifică cu toată povara vieţii, că de aceea Dumnezeu dă îngerul păzitor. Nu-l dă pentru cine ştie ce calcule, socoteli, adică să fie complice omului, să avem noi în viaţa noastră dezordonată un păzitor care, orice am face, să ne scoată la liman. Nu! Dumnezeu i-a dat omului umilinţa, smerenia, i-a dat greutăţile ca să se călească, să înveţe ascunzişurile vieţii. Îngerul îl ajută să treacă peste toate, între om şi înger trebuie să se stabilească o relaţie care să dureze până la mântuirea sufletului. Dacă relaţia dintre om şi înger se rupe, omul rătăceşte, îngerul se depărtează, diavolul vine şi câştigă fără luptă.

Când vine monahul la călugărie şi-l întreabă stareţul: De ce-ai venit frate? Doreşti viaţa duhovnicească de bună voie? Da. Dar să ştii că aici vei avea încercări grele, umilinţe, smerenie, fel de fel de lucruri care nu-ţi vor fi pe plac. Numai lucrurile care nu-ţi plac la prima vedere îţi întăresc sufletul şi răbdarea, te pregătesc pentru o viaţă de ales…
(Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin şi morala unei vieţi câştigate, Editura Credinţa Strămoşească, pp. 158-159)

Ajutorul îngerului în lupta cu patimile

 

O, vai şi amar de slăbiciunea omenească! Că pentru o frântură de ceas, de toată plata ostenelilor tale primeşti să te lipseşti și de Însuși Dumnezeu! Pentru o biată poftă ca aceasta, primeşti să te desparţi pe tine de Împărăţia lui Dumnezeu?

Spunea Iulian monahul despre sine: „Șezând eu în părțile Sfântului Iordan, în peștera mea, într-una din zile, întru amiază fiind și arșiță mare, că era luna lui august, a bătut oarecine la ușa peșterii mele, iar eu, ieșind, am văzut o femeie şi i-am zis ei:

– Ce cauţi tu aicea?

Iar ea, răspunzându-mi, mi-a zis mie:
– Părinte sfinte, şi eu în pustia aceasta vieţuiesc, ca de o stadie departe de peştera ta, având şi eu o peşteră mică.

Încă mi-a arătat mie şi locul spre miazăzi şi mi-a zis mie:

– Trecând eu pustia aceasta, am însetat de arşiţa cea cumplită. Deci, te rog, părinte, dă-mi să beau puţină apă.
Iar eu, scoţând o cană cu apă, i-am dat ei; şi, după ce a băut, s-a dus.
Iar după plecarea ei a început diavolul a mă îmboldi spre gând de desfrânare şi, biruindu-mă, n-am mai putut răbda înfocarea. Deci, luându-mi toiagul meu, am ieşit din peşteră la zăduf. Şi era arşiţă, cât şi pietrele se aprindeau. Şi mergeam spre dânsa, vrând să-mi îndeplinesc pofta mea şi m-am apropiat cât era cu putinţă a se vedea şi locul, iar pofta mă aprinsese foarte tare. Şi, încă neajungând eu la locul acela, am văzut, ca în vis, pământul deschizându-se şi pe mine aruncat în deschizătura lui şi am văzut acolo nişte trupuri moarte, putrezite şi risipite. Însă am văzut şi un bărbat cu sfinţită cuviinţă, cu haine preoţeşti îmbrăcat, arătându-mi trupurile acelea şi zicându-mi:
– Acest trup este femeiesc şi acesta de copil, iar acesta-i bărbătesc, deci satură-ţi pofta ta, pe cât voieşti și pe cât ai dorit, din trupurile acestea pline de viermi şi de stricăciune, pentru că şi aceştia, asemenea făcând, toţi au murit şi trupurile lor s-au risipit lângă iad, iar sufletele lor se chinuiesc în osândă. Deci cazi şi osândei vinovat să fii! Pentru o poftă ca aceasta voieşti să-ţi pierzi plata unor atât de mari osteneli? Teme-te, dar, o, omule, de toate ostenelile pe care le vei pierde într-o frântură de ceas, vezi şi înţelege că pentru o biată poftă ca aceasta primeşti să te desparţi pe tine de Împărăţia lui Dumnezeu. O, vai şi amar de slăbiciunea omenească! Că pentru o frântură de ceas, de toată plata ostenelilor tale primeşti să te lipseşti și de Însuși Dumnezeu!
Iar eu, de multă ruşine, am căzut cu faţa la pământ şi cel ce mi s-a arătat în haine preoţeşti, venind, m-a ridicat pe mine Iar eu m-am dus la locul meu, mulţumind lui Dumnezeu şi grăind: De nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, puţin mai trebuia și sufletul meu s-ar fi sălăşluit în iad!
Deci, lăudând pe Dumnezeu, Cel ce m-a mântuit şi m-a izbăvit de păcat şi de amarele chinuri gătite desfrânaţilor, v-am spus vouă toate acestea. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.”

Sursa

(Proloagele, volumul I, Editura Bunavestire, pp. 538-539)