Cei care se împărtășesc cu ereticii (unde este pomenit episcopul eretic) se leapădă de Hristos, nu trebuie cu niciun chip să ne împărtășim la cei care pomenesc eretici, pentru că aceasta înseamnă cu atât mai mult o lepădare, de vreme ce este un lucru străin de credință, făcut în cunoștință de cauză, iar Hristos nu îngăduie fățărnicia

i.s.p.: CARTE – Dreapta credință în scrierile Sfinților Părinți

În epistolele sale, Sfântul Teodor Studitul lămurește niște aspecte importante:

1.Cei care se împărtășesc cu ereticii (unde este pomenit episcopul eretic) se leapădă de Hristos.
2.Mărturisirea trebuie făcută cu fapta, prin întreruperea comuniunii cu ereticii. Cine are cuget ortodox, spunând că vrea să fie cu mintea alături de Hristos, trebuie să fie și cu fapta alături de Hristos, și să nu se împărtășească cu ereticii (unde este pomenit episcopul eretic). Credința se mărturisește prin jertfă și mucenicie, sfinții nu acceptau nici de frică să intre în comuniune cu erezia, iar dacă erau amăgiți prin sofisme, își recunoșteau greșeala, reveneau și apărau dreapta credință.
3.Chiar dacă ereticii necondamnați săvârșesc jertfa propriu-zisă a lui Hristos (citiți în Pidalion și tâlcuirile și notele la Canoanele 3 și 46 Apostolice), nu trebuie cu niciun chip să ne împărtășim la cei care pomenesc eretici, pentru că aceasta înseamnă cu atât mai mult o lepădare, de vreme ce este un lucru străin de credință, făcut în cunoștință de cauză, iar Hristos nu îngăduie fățărnicia.

Din moment ce însuși Sfântul Teodor Studitul vorbește despre Tainele ereticilor necondamnați, folosind termenii de jertfă propriu-zisă, Sfânta Liturghie sau dumnezeiasca împărtășanie, observăm că nu este deloc o discuție inutilă sau de la vrăjmașul, aceea despre Taine, ci trebuie să ne maturizăm duhovnicește și să înțelegem că nu există cădere automată din har, chiar dacă episcopul propovăduiește erezia cu capul descoperit, după cum ne învață și Canoanele Apostolice*.

Tainele săvârșite de ereticii necondamnați, îi fac vrednici de toată osânda pe cei ce se împărtășesc de ele. Vedem mai jos cât de lămurit și de plastic explică Sfântul Teodor Studitul, că există o diferență dintre jertfa idolească și jertfa propriu-zisă săvârșită de ereticii necondamnați. Putem spune că ereticii deja condamnați de un sinod nu săvârșesc Sfintele Taine, ci o jertfă idolească, iar ereticii necondamnați, deși săvârșesc Sfintele Taine, acestea sunt spre osânda celor ce se apropie de ele, ca unii ce se împotrivesc lui Hristos prin acceptarea hulelor la adresa Sa, prin stricarea învățăturilor Sale.

Fragmentul următor din Epistola 452 către egumenul Nichita, împreună cu alte fragmente din alte scrisori ale sale prezentate mai jos, sunt foarte lămuritoare, și le recomandăm spre citire și aprofundare, spre a fi de folos pentru clarificarea nelămuririlor iscate după ce erezia a fost legiferată, odată cu pseudo-sinodul din Creta.

„Aşadar, după cum dumnezeiasca pâine cu care se îm­păr­tă­şesc [metecomenoz] ortodocşii îi face pe toţi cei ce se îm­păr­tăşesc [metocouz] de ea un singur trup, tot aşa şi pâi­nea ereticească îi face părtaşi [koinwouz] unii cu alţii pe cei ce se împărtăşesc [metecontaz] de ea şi îi înfăţişează un singur trup potrivnic lui Hristos. Deci cel grăitor în de­şert degeaba gră­ieşte în deşert. Iar adică totuşi mintea celui ce s-a îm­păr­tăşit nu a fost de acord cu fapta [împărtăşirii], acest lu­cru este mai mult o lepădare, fiindcă – de vreme ce ştia că face un lucru străin [de credinţă] – a păcătuit întru cu­noş­tin­ţă, netemându-se de Dumnezeu, Care ucide şi su­fle­tul şi trupul prin azvârlirea în gheenă, ci [înfricoşându-se] de cel care bate trupul doar pe lumea asta (cf. Mt. 10, 28). Pentru ce sunt puse laolaltă cele ce nu se pot îm­pă­ca? De ce îi crede ajutători pe sfinţii care sunt [de fapt] îm­potrivitori faţă de el? Deja şi numai acordul sau de­za­cordul[lă­un­tric] în ceea ce priveşte mărturisirea şi le­pă­darea [de cre­dinţă] se socoteşte [dogmatizetai] de ei [de sfinţi] a faptei şi la ei nu ţine ca dovadă făţărnicia că nu­mai se atinge de jertfă [ci gura, iar cu mintea petrece ne­despărţit de Hristos] – şi nu[zic] [jertfa] idolească, ci nici când e vorba de jertfa propriu-zisă [a lui Hristos, să­vâr­şită de eretici]. Şi exemplele sunt nepotrivite.
Aşadar, ce altceva a fost prigoana dinainte? Sfântul pa­tri­arh a fost dat jos, a fost exilat, a fost îndepărtat într-un ţi­nut de la marginea[imperiului]. În locul lui pe scaun a fost un luptător împotriva lui Hristos, un sinod de ne­le­giu­iţi, anatematizarea Sfântului Sinod de la Niceea, pro­cla­ma­rea unei credinţe odinioară antihristice, îndepărtarea sfin­ţ­ilor episcopi şi egumeni, a monahilor şi monahiilor. Valuri de sân­­­ge, morţi neaşteptate, încarcerări, foamete, jafuri. Şi ceea ce e mai înfricoşător şi de văzut şi de auzit: cinstita icoană a lui Hristos ocărâtă, călcată în picioare; [la fel] a Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Bisericile şi altarele ru­i­na­te, cele sfinte profanate şi predate focului. Aşa stând lu­cru­ri­le, oare nu tot cel ce are părtăşie, adică se împărtăşeşte de pâi­nea otrăvitoare [ioboloz artoz] se leapădă de Hris­tos, fiind departe [de El] şi necuvios, afară dacă numai şi-a revenit cumva prin pocăinţă? Aşa se ţine adevărul şi pentru el au fost ucişi mucenicii şi au suferit toate cei ce s-au ţinut de el. „Şi dacă cineva umblă după dreptarul acesta”, zice A­pos­tolul,„pace şi milă peste el şi peste Israelul lui Dum­ne­zeu” (Gal. 6, 16). Căci cazul lui Dianion şi al tatălui Te­o­lo­gu­lui – şi dacă mai este vreun altul asemănător – era vreo far­să a unei scrisori meşteşugite, scrisă în chip mincinos de ere­tici, iar sfinţii aceia au subscris ei [scrisorii] din simplitate faţă de sofismele din ea, iar nu din oarecare frică – să nu fie! Fiindcă de îndată ce au cunoscut vicleşugul, au revenit şi au apărat cu bună îndrăznire [credinţa dreaptă].” [SCRISOAREA 452 – Lui Nichita egumenul]

Putem sesiza diferențele dintre ereticii deja condamnați de un sinod și cei necondamnați de un sinod, chiar în scrierile Sfântului Teodor Studitul, care punctează întotdeauna în scrisorile sale, dacă se referă la ereticii deja condamnați, cum ar fi iconomahii, sau dacă e vorba de erezia adulterină, încă necondamnată de un sinod la acea vreme. Iconomahii și alți eretici condamnați sunt asemănați cu închinătorii la idoli, ei se împărtășesc cu o pâine eretică otrăvitoare, cu o jertfă idolească închinată de fapt demonilor:

„Căci s-a scris că nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor, nici nu puteţi să vă împărtăşiţi de masa Domnului şi de masa dracilor.
Acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte bisericile. Ce învoire este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Deci, dacă s-a po­run­cit de Sfântul Sinod că nu trebuie să intrăm în bisericile ereticilor, nu ştiu decât că, dacă s-a dat de către stăpânire în chip desăvârşit o biserică ortodocşilor, să nu mai litur­ghi­seas­că acolo ereticul. Căci atunci intră şi liturghiseşte ortodoxul, nefiind nici o osândă pentru cele petrecute mai înainte.” [Scrisoarea 294 – Lui Macarie egumenul]

Iar despre cei care pomenesc un episcop vinovat de erezia adulterină, Sfântul Teodor Studitul arată că săvârșesc cu adevărat Sfânta Liturghie, de care însă trebuie să ne depărtăm, pentru a nu ne întina de credința eretică a episcopului încă necondamnat de un sinod.

Aducem spre întărirea faptului că Sfântul Teodor Studitul nu îngăduia împărtășirea la eretici, fie ei și necondamnați, aceste exemple din scrisorile sale către egumenul Teofil, către fiii Naucratie și Taleleu și către soția unui spătar numită Mahara:

„Dar când necredinţa eretică a ieşit limpede pe fa­ţă şi a fost dată la arătare prin sinod, trebuie de acum să-ţi arăţi pe faţă evlavia ta, împreună cu toţi ortodocşii, prin faptul de a nu te împărtăşi cu cei rău credincioşi, nici să pomeneşti pe vreunul din cei aflaţi în sinodul cel a­dulter sau care cugetă la fel cu el [cu sinodul adulter]. Şi este drept, cuvioase părinte, ca întru toate să fii iubitor de Dumnezeu, precum îţi este numele, şi să iubeşti şi în aceasta pe Dumnezeu. Căci Gură de Aur nu numai pe e­re­tici îi dovedeşte cu mare şi puternic glas ca duşmani ai lui Dumnezeu, ci şi pe cei ce se împărtăşesc cu unii ca aceştia.Şi dacă nici tăria ta nu este în siguranţă, atunci cine se va mai mântui? Şi dacă cel care, prin puterea lui Dum­nezeu, ca unul ce e sfânt, a avut îndrăzneală înainte de [a se arăta] erezia desăvârşită, dar acum, după [arătarea] e­re­ziei [pe faţă], se retrage, cum va cuteza altul să mârâie ceva?”[SCRISOAREA 39 – Egumenului Teofil]

„Dar dacă [preotul] pomeneşte vreun episcop eretic, chiar dacă [preotul] are vieţuire fericită, chiar dacă e or­to­dox, trebuie să ne depărtăm de dum­ne­ze­ias­ca îm­păr­tă­şa­nie.” [SCRISOAREA 49 – Fiului Naucratie]

„Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş. Dar ce zic părtăşie? Chiar ar face compromis cu ereticii în mâncare şi băutură şi prietenie e vinovat. Hotărârea este a lui Gură de Aur, însă este şi a fiecărui sfânt. Şi cum este [faptă] fără de voie, iar nu lucru [de voie], ca cel ce pare că cugetă ortodox să se împărtăşească de­o­po­tri­vă cu erezia? Fără voie este când cineva cască cu sila gu­ra unui ortodox şi îi toarnă împărtăşanie eretică, ceea ce au făcut ereticii odinioară şi fac, precum am aflat, cei ce lup­tă acum împotriva lui Hristos. Iar a se împărtăşi de la sine este de bună voie. Iar dacă o face fiindcă se teme (căci a­ceasta e întrebarea), nici aşa nu va avea apărare. Căci au­zim: „Nu vă fie frică de cei ce ucid trupul, ci de Dum­ne­zeu, Care le trimite pe amândouă în gheena focului veşnic” (cf. Mt. 10, 28). Cu adevărat, lumea întreagă ne este vred­nică de un singur suflet care se păzeşte pe sine ne­păr­taş de părtăşia [împărtăşania] eretică şi de orice rău. Iar cei ce se împărtăşesc de amândouă [de erezie şi de pă­cat moral] sunt de aceeaşi cinste cu iarba, cu lemnele şi tres­tia pe care le va arde focul cercării judecăţii şi pe făp­tu­i­torii lor îi va păzi arzând în veşnicie, fără să se topească.”[SCRISOAREA 340 – Fiului Taleleu]

„Şi mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l po­menească pe ereziarh la liturghie. Ce să-ţi spun acum des­pre acest lucru nu văd, decât că întinare are împărtăşania din sin­gurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă orto­dox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie.” [SCRISOAREA 553 – Către soţia unui spătar al cărui nume e Mahara]

* Iată cât de lămuritoare este Nota 32 de la Canonul 3 Apostolic, ce face referire și la Canonul 46 Apostolic, subliniind rolul sobornicității episcopilor, care ar fi anulată dacă căderea din har ar avea loc automat:

„Trebuie să ştim că certările ce le poruncesc canoanele acestea: să caterisească, să se afurisească, şi să se anatematisească, acestea după meşteşugul gramaticii a treia persoană care nu este de faţă, la care spre a se da porunca aceasta de nevoie trebuie a fi a doua persoană, o tâlcuiesc mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii să caterisească pe preoţi, ori să afurisească, ori să anatematisească pe mireni, când calcă canoanele. Însă dacă soborul nu va pune în lucrare caterisirea preoţilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoţii aceştia şi mirenii, nici caterisiţi nu sunt cu lucrul nici afurisiţi, ori anatematisiţi. Învinovăţiţi însă sunt, aici spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre dumezeiasca osândă. Precum şi când un împărat va porunci slugii sale să bată pe un altul care i-a greşit, dacă sluga cea poruncită nu va lucra porunca împăratului, acela ce a greşit împăratului a rămas nebătut, învinovăţit însă spre bătaie. Drept aceea tare greşesc cei fără minte care zic cum că în vremurile acestea toţi cei sfinţiţi care în afară de canoane s-au hirotonit, sunt cu lucrarea caterisiţi. De cei sfinţi, prihănitoare limbă este aceea ce nebuneşte pe acest fel de cuvinte le bârfeşte, neînţelegând că porunca canoanelor fără de punerea în lucrare a persoanei a doua, adică a soborului, este nesăvârşită, fără mijlocire şi mai înainte de judecată, nelucrând de sineşi. Însuşi dumnezeieştii Apostoli arătat se tălmăcesc pe sineşi cu al 46-lea canon al lor, fiindcă nu zic că îndată acum cu lucrul se află caterisit oricare episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adică a sta de faţă la judecată, şi de se va dovedi că a făcut acesta atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de preoţie, aceasta poruncim.”

Cuvânt de la Sfantul Teodor Studitul despre cum sa petrecem postul

Fratilor si parintilor, bun este postul, numai de va avea si pe insotitoarele lui, pe cele care i se cuvin lui, care sune: pacea, buna voire, buna ascultare, blandetea, milostivirea si toate celelalte, cate sunt in indreptarile bunatatii. Ci diavolul, ca un vrajmas si tulburator al mantuirii noastre ce este, ce mestesugeste si ce iscodeste? Toate cele potrivnice pune in postitori si ii face pe ei sa fie obraznici si sa intoarca vorba, aspri, maniosi, iuti, mareti in zadar, pizmuitori, graitori de cele urate. Si in ce chip? Pricinuindu-le celor ce postesc, mai multa vatamare si paguba din patimile acestea, decat folosinta prin postirea lor. Ci noi sa cunoastem intelegerile si mestesugirile lui si sa petrecem aceste cuvinte si, totdeauna, cu pace, cu blandete si cu liniste, suferind fiecare pe cei multi, cu dragoste, cunoscand ca, o postire ca aceasta, este placuta si bine primita la Dumnezeu. Iar daca ne vor lipsi acestea, orisicata osteneala vom face, ca va fi zadarnica si ne alegem numai cu greaua patimire a postului.

De trebuinta este, dar, sa postim, pentru ca postul vestejeste trupul, iar sufletul il imputerniceste, il innoieste. Ca pe cat omul nostru, cel din afara, slabeste, pe atat cel dinlauntru, se innoieste, din zi in zi precum graieste Apostolul. Si usurinta cea de un ceas a necazului, ne pregateste noua multa multime a slavei celei vesnice, in ceruri. Deci, socotind si aducandu-ne aminte de rasplatirea cea viitoare, sa rabdam ostenelile bunatatii, cu indelunga-rabdare, multumind lui Dumnezeu, Tatal, ca ne-a invrednicit pe noi sa avem parte cu Sfintii, intru lumina, si ne-a izbavit pe noi din stapanirea intunericului si ne-a mutat intru imparatia.

Au nu ne impartasim in toate zilele din preacuratul Sau Trup si Sange? Si ce altceva ar fi mai dulce decat Sfanta Impartasire, care daruieste viata vesnica, celor ce se impartasesc cu constiinta curata? Au nu vorbim in toate zilele si noptile impreuna cu dumnezeiescul David si cu ceilalti Sfinti Parinti si luminatori si Sfintei noastre Biserici? Ce alta mangaiere a sufletului, mai mare decat aceasta, este? Au nu ne-am despartit si am iesit din prietesugul lumii celei mincinoase si din rudeniile noastre cele dupa trup, pentru Domnul? Ce alta viata, iarasi, ar fi mai fericita sau mai inalta decat aceasta, ca vietuirea noastra este in ceruri, de unde asteptam Mantuitor, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Care va schimba trupul smereniei noastre, spre a se face el asemenea cu Trupul maririi Lui, prin lucrarea care I-a supus Lui toate? Deci, fratilor, sa avem bucurie si veselie, defaimand si calcand tot felul de pofte rele ale trupului. Pentru ca tot trupul este ca iarba si toata slava omului, ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba si floarea ei a cazut, iar lucrul bunatatii ramane in veac.

De patimeste rau cineva dintre noi, sa se roage, precum graieste Scriptura. Daca, altul este voios, sa cante. Altul este ispitit de patima cea rea a pacatului, de vreme ce si diavolul nu conteneste niciodata lupta cu noi, sa rabde, auzind pe cela ce graieste: „Fericit este acela care rabda ispita, ca, iscusit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Domnul celor ce-L iubesc pe El.” Daca pe acestea le cunoasteti, a zis Domnul, fericiti sunteti de le veti face. Acestuia slava in veci. Amin.

Sfantul Teodor Studitul

Sfântul Teodor Studitul: Întru toate să fim buni între noi, milostivi, binevoitori, supuși, plini de milă și de roade bune

Cateheza 54: Despre post și nepătimire, rostită la începutul Postului Mare

Frați și părinți, vremea Postului Mare comparat cu tot anul pare ca un port neînvăluit de valuri, în care revărsându-se toți oamenii, se bucură de seninătate duhovnicească. Căci nu numai pentru monahi, ci și pentru laici, mici și mari, conducători și conduși, împărați și preoți, pentru orice neam și pentru orice vârstă este mântuitor timpul ce ne stă înainte. Căci orașele și satele mai ales se opresc din toată zarva și tulburarea lor. Dar se întăresc psalmodiile și doxologiile, rugăciunile și citirile, pentru care Bunul nostru Dumnezeu, milostivindu-Se, liniștește duhurile noastre, ne iartă greșalele noastre, dacă vom cădea înaintea Lui cu inimă sinceră, cu frică și cutremur, și vom plânge făgăduindu-I Lui îmbunătățirea noastră pe mai departe. Dar pentru cei ce trăiesc în lume să vorbească parohii bisericilor cele cuvenite. Căci au nevoie cei ce aleargă în arenă de încurajarea celor ce luptă împreună cu ei. La fel și cei ce postesc au nevoie de mângâierea învățătorilor. Dar fiindcă eu am fost pus în fruntea voastră, a cinstiților, vouă vă și vorbesc și aceasta pe scurt.
Postul, așadar, este înnoirea sufletului. Căci zice sfântul Apostol: chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru însă se înnoiește din zi în zi[1]. Iar dacă se înnoiește, este limpede că se înfrumusețează potrivit frumuseții arhetipului. Iar înfrumusețat fiind atrage asupra sa dragostea Celui ce a zis: Eu și Tatăl Meu vom veni și ne vom face sălaș la el[2]. Dacă, așadar, atât de mare este harul postului, încât ne face pe noi sălaș al lui Dumnezeu, suntem datori, fraților, să-l primim cu bucurie, fără să ne simțim împovărați de simplitatea regimului, știind că Domnul, deși putea să hrănească îmbelșugat, a primit cu pâine și cu apă miile de oameni din pustie. Apoi ceea ce este neobișnuit (postul), ușurat fiind prin râvnă, va deveni neîntristător. Dar postul nu se limitează numai la mâncăruri, ci constă în depărtarea de orice rău, precum au spus dumnezeieștii noștri părinți. Să ne depărtăm, așadar de acedie, de trândăvie, de lene, de pizmă, de ceartă, de răul obicei, îngăduință față de sine, de idioritmie. Și să ne depărtăm de pierzătoarea poftă, fiindcă șarpele cel cu multe chipuri întinde curse celor ce postesc. Să-L auzim pe cel ce zice: „Era frumos la vedere și bun de mâncare rodul care m-a omorât”. Și vezi că a zis că era frumos la vedere, nu cu firea. Așa cum cineva care ține mult o rodie trecută în coajă roșie o va afla stricată, în același mod și plăcerea fățărnicind dulceață nespusă, dar când este luată, se află mai amară ca fierea, înghițind sufletul prins de ea mai mult decât o sabie ascuțită cu două tăișuri. Ceea ce a pătimit strămoșul nostru Adam amăgit de șarpe. Fiindcă s-a atins de mâncarea interzisă, a aflat moarte în loc de viață. Aceasta pătimesc toți care de atunci și până acum sunt înșelați de balaur în același chip. Căci așa cum el însuși fiind înduneric se preface în înger de lumină tot așa știe să prefacă răul în bine, amarul în dulce, întunericul în lumină, urâtul în frumos, ceea ce este ucigător în ceea ce este viu. Și astfel cel prearău nu pierde niciodată ocazia să amăgească lumea. Dar noi, fraților, să nu ne înșelăm prin feluritele lui înșelări, nici să pătimim același lucru cu păsările care, apropiindu-se cu lăcomie de mâncarea pusă la vedere, cad în lațul vânătorului. Ci să dăm la o parte vălurile păcatului cu ajutorul minții și să vedem răul gol-goluț și să fugim de el foarte.

Pe lângă acestea, să fim gata la vreme de psalmodii, râvnitori la cântări, atenți la citiri, plecându-ne genunchii după măsura dată în fiecare ceas lucrând cu mâinile noastre, fiindcă este bine să lucrăm, fiindcă cel ce nu lucrează nu este vrednic nici să mănânce, purtând poverile unii altora, fiindcă unul este slab, altul este tare, folosindu-ne cu măsură de mâncare și băutură și de celelalte necesare, încât să nu râvnim la cei ce viclenesc[3], ci să râvnim în bine. Întru toate să fim buni între noi, milostivi, binevoitori, supuși, plini de milă și de roade bune Și pacea lui Dumnezeu care covârșește orice minte, să păzească inimile voastre și cugetele voastre[4]. Și acum să fiți învredniciți să ajungeți fără de vină ziua cea stăpânească a Învierii, în veacul viitor, la Învierea din morți, ca să dobândiți Împărăția cerurilor, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sf. Teodor Studitul, Catehezele mici, în pregătire la Editura Doxologia, în colecția „Viața în Hristos. Pagini de Filocalie”, nr. 10.

[1] 2 Cor. 4, 16.
[2] In 14, 23.
[3] Ps. 36, 1.
[4] Filip. 4, 7.

Declarație de dragoste pentru noi – frumusețea și bogăția lumii

O, fraţi prea iubiţi, luaţi aminte cu ochii sufletului, adică cu mintea, înţelegeţi şi cunoaşteţi dragostea cea multă pe care o are Dumnezeu către noi şi cinstea cea mare cu care a cinstit neamul omenesc. Pentru că mai înainte de facerea omului, a făcut lumea şi a împodobit-o cu podoaba frumoasă şi minunată, pentru slujba şi trebuinţa omului. Iar mai pe urmă de toate, l-a zidit pe el şi l-a făcut împărat ca să stăpânească toate dobitoacele pământului, ale mării şi ale cerului (adică ale văzduhului), precum proorocul, mărindu-l, zice: „Toate le-ai supus sub picioarele lui” – adică, toate lucrurile şi dobitoacele lumii le-a pus sub stăpânirea omului.

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia, 1994, pp. 95-96

Sfântul Teodor Studitul desființează inovațiile conform cărora „părtașul la erezie nu e eretic” și „ereticul săvârșește Sfintele Taine”

g.s.: „Părutu-s-a nouă și Duhului Sfânt că ereticii nu au taine, afară de Biserică fiind ei și toate ale lor neprimite și spurcate sunt”

În ultimul an au apărut două erezii propagate cu abilitate ”teologică” atât în mediul online cât și prin sinaxe, predici sau viu grai. Ambele au mai fost desființate pe acest portal, însă acum vom aborda puțin diferit problema. Prima erezie se referă la faptul că părtașul la erezie nu ar fi de fapt eretic, ci s-ar situa într-o stare intermediara, între ortodox și eretic. Iconomiștii apostați, căci ei propagă această idee vin cu puține argumente, zic ei, patristice și anume niște fragmente din scrisorile Sfântului Teodor Studitul. Toate bune și frumoase numai că traducerea pe care ei o folosesc este greșită. Ca termen de comparație vom folosi „Scrierile Sfântului Teodor Studitul” – traducere de Academia teologică St. Petersburg 1867.

Așadar, fragmentul din SCRISOAREA 49 – Fiului Naucratie – „Dreapta Credința în Scrierile Sfinților Părinți, traducere de pr. Marcel Hancheș suna asa:

„Dar dacă[preotul]pomeneşte vreun episcop eretic, chiar dacă[preotul] are vieţuire fericită, chiar dacă e ortodox, trebuie să ne depărtăm de dumnezeiasca împărtăşanie.”

Același fragment extras din „Scrierile Sfântului Teodor Studitul” – traducere de Academia teologică St. Petersburg 1867, în limba rusă:

Послание 49. „К Навкратию, сыну Если же он поминает епископа-еретика, то, хотя бы он ублажал, хотя бы сам мыслил православно, нужно воздерживаться от Божественного приобщения вместе с ним и от общей трапезы, если при этом надлежит помянуть того.”

În limba română:

Scrisoarea 49. Fiului Naucratie „Dar dacă el pomenește episcopul-eretic, chiar dacă are o viață fericită, chiar dacă gândește ortodox, trebuie să ne abținem de la Dumnezeiasca împărtășanie cu el și de la trapeză dacă la aceasta va trebui pomenit.”

SCRISOAREA 553 – Către soţia unui spătar al cărui nume e Mahara

Traducerea pr. Marcel Hancheș:

„Şi mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh la liturghie. Ce să-ţi spun acum despre acest lucru nu văd, decât că întinare are împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie.”

Traducere de Academia teologică St Petersburg 1867:

În limba rusă: „Ты говоришь мне, что боишься сказать своему пресвитеру, чтобы он не поминал ересеначальника. Что сказать тебе на это? Я не оправдываю его: если общение через одно поминовение производит нечистоту, то поминающий ересеначальника не может быть православным.”

În limba română:

„Tu îmi zici că te temi să-i spui preotului tău ca să nu-l pomenească pe ereziarh. Ce pot să-ți răspund la asta? Eu nu îl îndreptățesc: dacă comuniunea prin simpla pomenire produce necurăție, atunci cel care pomenește pe ereziarh nu poate fi ortodox.”

A doua erezie conform căreia ereticul poate să sfințească Sfintele Taine oricât de eretic ar fi, atât timp cât nu e caterisit de un sinod, propagata cu multă dibăcie în primul rând de ”luminătorii” greci, la care s-au alăturat și câțiva preoți români folosește ca argument un fragment din Epistola 452 către egumenul Nichita, a Sfântului Theodor Studitul.

În varianta tradusă de pr Marcel Hancheș, fragmentul respectiv sună așa:

„De ce îi crede ajutători pe sfinţii care sunt [de fapt] împotrivitori faţă de el? Deja şi numai acordul sau dezacordul[lăuntric] în ceea ce priveşte mărturisirea şi lepădarea [de credinţă] se socoteşte[dogmatizetai] de ei [de sfinţi] a faptei şi la ei nu ţine ca dovadă făţărnicia că numai se atinge de jertfă [cu gura, iar cu mintea petrece nedespărţit de Hristos] – şi nu[zic] [jertfa] idolească, ci nici când e vorba de jertfa propriu-zisă [a lui Hristos, săvârşită de eretici]. Şi exemplele sunt nepotrivite.”

Traducerea facută de Academia teologică St. Petersburg 1867:

În limba rusă: „Как может он считать своими защитниками святых, которые говорят против него? Ибо, по их мнению, одно только подтверждение или отрицание в деле исповедания или отречения есть уже полное действие; и лицемерия даже только в прикосновении к жертве, не только идольской, но и частным образом закланной, они не допускали, чему есть бесчисленное множество примеров.”

În limba română:

„Cum îi poate considera ca apărători ai lui pe sfinții care vorbesc împotriva lui? Căci după opinia lor, simplul acord sau dezacord în privința mărturisirii sau lepădării de credință deja este ca un fapt deplin, iar fățărnicia cu atingerea de jertfă, nu doar idolească, dar și jertfa particulară, ei n-o permiteau, iar acest fapt e dovedit de exemple nenumărate.”

După cum puteți observa în traducerea făcută de ruși nici măcar nu apare numele Mântuitorului, cu atât mai mult ”jertfa lui Hristos săvârșită de eretici”

Cine dorește să cerceteze le punem la dispoziție cartea originală în format PDF – „Scrierile Sfântului Teodor Studitul” – traducere de Academia teologică St. Petersburg 1867

Sfântul Cuvios Teodor Studitul – O viață avem, o viață să luptăm pentru curățirea de patimi și unirea cu Hristos!

O viață avem, o viață să luptăm pentru curățirea de patimi și unirea cu Hristos!

Gândurile rele mușcă precum niște șerpi, vărsând venin în suflet, pe care trebuie să îl scoatem afară cu toată sârguința, atunci când se întâmplă, pentru ca nu cumva amânarea să facă mai cumplită rana. Să privim cu măsură, așadar, la hrană, la băutură, la somn sau la orice altceva, dar nu ca să asuprim sufletul, ci să purtăm biruința asupra trupului. Dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului, nu vom lua cununa biruinței.
Despre faptul că trebuie să ne petrecem întreaga noastră viață în nevoință
Frați și părinți, fiindcă am fost învredniciți, cu harul lui Hristos, să săvârșim Sfintele Paști, iarăși ne întoarcem la lucrările noastre, când muncind, când amintindu-ne de Patimile cele de viață făcătoare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar că Paștele a trecut nu înseamnă că a trecut de la noi și amintirea lui, ci noi să avem pururea sub priviri mântuitoarele Patimi, răstignirea, îngroparea, învierea, pentru ca, prin ocuparea cu acestea, să nu fim cheltuiți de patimi. Iar dacă vreodată, din nebăgare de seamă, suntem prinși, repede să privim din nou la Răstignitul Iisus, Domnul slavei, și îndată va răsări tămăduire sufletelor noastre. Fiindcă și odinioară Israel, când era mușcat de șerpi, privind la șarpele de aramă, se tămăduia. Căci știți că gândurile rele mușcă precum niște șerpi, vărsând venin în suflet, pe care trebuie să îl scoatem afară cu toată sârguința, atunci când se întâmplă, pentru ca nu cumva amânarea să facă mai cumplită rana. Vedeți că primăvara este producătoare/ ațâțătoare de sânge: Trupul poftește împotriva duhului, și duhul împotriva trupului, și sporirea unuia devine pierzania celuilalt. Să privim cu măsură, așadar, la hrană, la băutură, la somn sau la orice altceva, dar nu ca să asuprim sufletul, ci să purtăm biruința asupra trupului. Căci cel ce aleargă în stadion nu este proclamat biruitor dacă aleargă o cursă sau două, ci dacă săvârșește cele două îndoite curse. Și noi, așadar, să nu ne mulțumim că ne-am nevoit în Postul Mare sau la Cincizecime, ci dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului, nu vom lua cununa biruinței.

Prin urmare, o, fraților, să luptăm încă lupta cea bună, să asudăm și mai mult pentru virtute, și mai mult să ne omorâm trupul, și mai mult să ne supunem trupul, încă și mai mult să alungăm patimile, purtând totdeauna în trup omorârea Domnului Iisus [1], având totdeauna în noi înșine osânda morții. Căci și noi vom muri negreșit, precum și părinții și frații noștri, și ne vom muta de la cele de aici și ne vom duce în locuri străine și vom vedea vederi pe care niciodată nu le-am mai văzut. Și înfricoșător este ceea ce se spune și plin de uimire și de spaimă pentru cel ce are minte. Așadar, să fim pururea cutremurați și înfricoșați, păzindu-ne simțurile noastre, de la auzirea deșartă, de la vederea vătămătoare, de la parfumuri femeiești, de la orice îndeletnicire rea, cu totul să ne aducem prinos lui Dumnezeu, pentru ca, bineplăcându-I Lui, să devenim moștenitori ai bunătăților veșnice, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(Sfântul Teodor Studitul, Cateheze către ucenicii săi. Cateheza 1, traducere de Laura Enache, în pregătire la Editura Doxologia)
[1] II Cor. 4, 10.
https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti

Sfântul Cuvios Teodor Studitul – Cuvinte duhovniceşti- Alegerile înțelepte pentru viața aceasta le facem atunci când privim mereu spre viața veșnică

Alegerile înțelepte pentru viața aceasta le facem atunci când privim mereu spre viața veșnică
Pentru ce socotim ca vrednică de îmbrățișat această viață vremelnică? Pentru ce suntem pironiți de relația cu ea? Pentru ce ne vine greu să ne smulgem din ea la ieșirea din ea? Căci al celor fără de minte este să nu vrei să te întorci acasă din surghiun, nici să revii din război, la pace.

Foto: Oana Nechifor

Foto: Oana Nechifor
Despre pomenirea morții și despre faptul de a urî lumea și cele ale lumii

Frați și părinți, cât de bună este cateheza, cât de folositor îndemnul, pregătindu-ne pe noi să ne trezvim și să priveghem pentru făptuirea celor datorate! Și niciodată să nu ne împuținăm a face aceasta, nici să încetăm din gândul la Dumnezeu, nici din dragostea către El, nici din gândul despărțirii de trupul nostru. Căci negreșit ne vom despărți de el puțin după aceea și vom muri, precum toți părinții noștri, și ne vom muta în altă lume, la altă petrecere, nesfârșită și fără capăt. Aici este o viață care trece ca umbra și ca visul, în puțini ani încheindu-se. Să nu privim distanța temporală de la întemeierea lumii și până la sfârșitul veacului, ci viața fiecăruia, că se întinde până la limitele davidicești [1], și aceasta rar se întâmplă, iar mai departe nu înaintează. Cugetând astfel, au trăit toți sfinții, toți aceștia, cum mărturisește Apostolul, au murit întru credință, fără să primească făgăduințele, ci văzându-le de departe și iubindu-le cu dor și mărturisind că pe pământ ei sunt străini și călători. Iar cei ce grăiesc unele ca acestea dovedesc că ei își caută lor patrie. Într-adevăr dacă ar fi avut în minte pe aceea din care ieșiseră, aveau vreme să se întoarcă. Dar acum ei doresc una mai bună, adică pe cea cerească. Pentru aceea Dumnezeu nu Se rușinează de ei ca să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a gătit lor cetate[2]. Aceasta este cetatea noastră, aceasta este patria. Aici sunt părinții și frații noștri, cei după trup și cei după duh.

Pentru ce, atunci, socotim ca vrednică de îmbrățișat această viață vremelnică? Pentru ce suntem pironiți de relația cu ea? Pentru ce ne vine greu să ne smulgem din ea la ieșirea din ea? Căci al celor fără de minte este să nu vrei să te întorci acasă din surghiun, nici să revii din război, la pace. Dar noi, ca niște înțelepți, frați iubiți, ca unii care spre aceasta ne-am lepădat de lume și am fugit de ea și de cele ale lumii, să facem din viața noastră o permanentă cugetare la moarte și prin această cugetare să respingem orice poftă, orice împuținare, orice moleșeală, orice lâncezeală, orice răutate, pentru ca astfel făcând cele plăcute Domnului, să devenim moștenitori ai bunătăților veșnice, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Teodor Studitul, Cateheza 76, traducere de Laura Enache, în pregătire la Editura Doxologia)

[1] Adică 70-80 de ani. Cf. Ps. 89, 10.

[2] Evr. 11, 13-16.

https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti