Un predicator musulman trece la Ortodoxie

Vă prezentăm în cele ce urmează o convorbire cu un nou dreptslăvitor creştin din Londra, ce a luat numele de Daniil. Daniil nu a fost un musulman de rând. Deşi, inevitabil, vestea acestei convertiri va ajunge la musulmanii din Londra, am ales ca pentru moment să nu dăm foarte multe amănunte, deoarece adesea au loc violenţe şi ameninţări, ajungându-se uneori şi la uciderea foştilor musulmani de către fanatici. Interlocutorul lui Daniil este părintele Nikolai Savcenko, paroh interimar al Bisericii Adormirii Maicii Domnului din Londra (Biserica Ortodoxă Rusă din afara Graniţelor – Patriarhia Rusă).

– Daniil, te rog să-mi spui câteva lucruri despre tine.

– Am fost mulţi ani un musulman devotat, împreună cu soţia şi copiii mei. M-am născut în Regatul Unit, dar am călătorit mult în viaţă prin ţările islamice. Cunosc atât cultura britanică, cât şi cea musulmană. Am locuit în Arabia Saudită, unde am studiat teologia (islamică) şi am făcut misionarism musulman printre lucrătorii străini. Am petrecut o vreme şi în Afghanistanul taliban, în Pakistan şi în Kaşmirul pakistanez. Am stat în Bosnia. În anii din urmă, m-am stabilit cu familia în Londra, unde, de ceva timp, am ajuns reprezentant al islamului în cadrul unei binecunoscute organizaţii religioase închinată păcii. În ultimii doi ani am fost şi consilier pe problemele islamului pentru Arhiepiscopul de Canterbury[1]. Acum două zile l-am sunat şi i-am spus că am primit Ortodoxia în sânul Bisericii Ruse.

– Care a fost poziţia sa?

– Arhiepiscopul de Canterbury a fost foarte bucuros. Mi-a spus mai demult că, de curând, doi angajaţi din cadrul personalului administrativ al Bisericii Anglicane au fost primiţi în Biserica Ortodoxă; el le respectă alegerea şi nu-i va da afară de la locul de muncă din administraţia Bisericii Anglicane.

– Ce te-a purtat către Hristos?

– Mai întâi de toate, dorinţa de a cerceta în amănunt Noul Testament – aceasta se întâmpla pe când mă aflam înaintea Kaabei[2], la Mecca. Trăiam pe atunci în Mecca. În Arabia Saudită, scrierile creştine sunt interzise cu străşnicie (multe pagini de internet sunt chiar blocate!), dar, dată fiind răspândirea telecomunicaţiilor moderne, Cuvântul lui Dumnezeu nu este cu neputinţă de găsit pentru cine îl caută. După o vreme, am încercat să determin un american ce lucra în capitala saudită să treacă la islam. În discuţia purtată, el mi-a răspuns cu mare curaj şi convingere. Am rămas uimit de curajul său, căci în Arabia Saudită cei ce propovăduiesc creştinismul pot fi ucişi cu uşurinţă. Convorbirile cu creştinii din Arabia Saudită au fost, pentru mine, foarte importante. Având legături cu misionarismul islamic din Arabia, am întâlnit mulţi străini. Am băgat de seamă că, în mare parte din cazuri, oamenii nu se convertesc la islam de bună voie, ci pentru a putea lucra pe mai departe în Arabia Saudită şi pentru a fi scutiţi de taxa impusă nemusulmanilor. E o realitate că veniturile nemusulmanilor sunt mai scăzute decât cele ale musulmanilor, fiindcă cei dintâi au obligaţia de plăti un impozit aparte, rânduit de Mahomed. Salariile creştinilor filipinezi din Arabia Saudită sunt foarte mici, aşa că unii trec la islam ca să câştige mai mulţi bani. Însă mulţimea covârşitoare a filipinezilor convertiţi, după ce se întorc acasă, renunţă de îndată la islam. Am început să explorez tot mai mult creştinismul şi, treptat, i-am simţit superioritatea faţă de islamism. Cu Ortodoxia am făcut cunoştinţă întâia dată la Saraievo, capitala Bosniei. Din păcate, preoţii din Saraievo nu vorbeau englezeşte, aşa că nu prea am putut afla multe. Am aşteptat un grup de imami să iasă din biserică, apoi am intrat în acea biserică sârbească şi, sub privirea uimită a preotului sârb, mi-am făcut semnul crucii şi o închinăciune până la pământ. Am ştiut atunci că, dintre toate denominaţiile creştine, Ortodoxia îmi era cea mai apropiată. Am continuat să studiez tot mai profund creştinismul şi ortodoxia, am citit cărţi şi am urmărit filme. Mi-a plăcut foarte mult filmul „Ostrovul”. După un timp, m-am hotărît să mă botez în Biserica Ortodoxă Rusă.

– Auzim în ultima vreme tot mai multe relatări despre intensificarea misiunilor creştine în ţările musulmane. Este o creştere semnificativă?

– Sunt de acord că în Arabia Saudită există mulţi creştini în taină. Eu însumi am întâlnit de mai multe ori persoane care erau, probabil, în ascuns creştini. Trebuie să înţelegeţi că în Arabia şi în alte ţări marea parte a musulmanilor se duc la moschee nu din pricina unui imbold al credinţei, ci fiindcă sunt siliţi de legi şi tradiţii. Vizitele la moschee au ajuns o povară. Musulmanii de astăzi sunt mult mai puţin credincioşi decât se crede în lumea creştină. Ţările musulmane numără multe moschei, unde se ţin rugăciuni de cinci ori în zi, dar nimeni nu intră în ele, mai puţin vinerea. În afara zilei de vineri, nu vei găsi în nici o moschee mai mult de cinci oameni care să se roage, deşi în jur se găsesc o sumedenie de case locuite de musulmani. Majoritatea musulmanilor nu se duc la moschee nici măcar vinerea. Unii încep să meargă de Ramadan, dar după acest post dispar până anul viitor. În luna Ramadanului, în cursul săptămânii vin la moschee sute de oameni, uneori chiar şi mii, dar după sfârşitul Ramadanului tot cinci rămân. Sunt mulţi care caută Adevărul şi în ţările musulmane, de aceea misiunile creştine vor spori. Mulţi propovăduiesc creştinismul în rândul prietenilor, şi de curând există posturi de televiziune şi multe pagini de internet închinate misiunii în rândul musulmanilor. În general, mulţi sunt musulmanii care se îndepărtează de islam, şi lucrul acesta se vede îndeosebi în ţările apusene. În Marea Britanie, mulţi musulmani au trecut la creştinism. Se estimează că numărul musulmanilor care au adoptat creştinismul în sânul Bisericii Anglicane este de 1000 de oameni. Mulţi dintre ei sunt pakistanezi. Aceştia au propriile lor biserici şi sunt siliţi să se ascundă de teama represaliilor din partea musulmanilor. Există şi arabi şi bengalezi convertiţi la creştinism. Cel mai adesea, ei se convertesc datorită căsătoriilor mixte.

– Au apărut recent multe articole despre răspândirea islamului în ţările apusene; s-a pretins chiar că numărul credincioşilor musulmani îl va depăşi în scurtă vreme pe cel al enoriaşilor din bisericile creştine. E ciudat că presa dă o cifră a musulmanilor ce merg la moschee cu mult mai mare decât capacitatea moscheilor existente. Însă despre asta nu se zice nimic. Care-i adevărul?

– Prezenţa la moschee în Regatul Unit este foarte scăzută. Mulţi musulmani nu merg niciodată la moschee. Tinerii, de fapt, au părăsit islamul, chiar dacă îşi spun musulmani. În moschei, le este greu să se înţeleagă cu imamii din Pakistan sau Bangladesh. Tinerii abia vorbesc urdu sau bengaleza, ştiu bine doar engleza; multora le este ruşine de islam din pricina terorismului. Consiliul nostru inter-religios a investigat prezenţa la moschee, aşa că am o imagine reală, care este foarte îngrijorătoare pentru islam; pentru unii este însă profitabil să prezinte islamul ca o mare putere. Dacă luăm, de pildă, lista moscheilor dată de publicaţiile musulmane, vom vedea că există 20 de moschei, cu multe locuri libere înăuntru – deşi numărul persoanelor de obârşie musulmană din Londra este mult mai mare, necesitând mai multe moschei. Într-o moschee mare din Londra, la rugăciunile de vineri vin vreo 300 de oameni. Într-o moschee mai mică, vreo 30. Multe moschei sunt de fapt nişte săliţe, frecventate doar vinerea. Îndeobşte, credincioşii unei moschei sunt foarte puţini, iar în marea lor parte e vorba de copii aduşi de părinţii lor. După ce cresc, ei dispar. Creştinismul dă putinţa libertăţii de alegere; de aceasta, creştinismul se adaptează mult mai bine vieţii într-un climat de îngăduinţă – islamul nu face faţă la această încercare.

– Mass-media vorbeşte despre adoptarea islamului de către mulţi britanici. Uneori, musulmanii zugrăvesc imaginea unui marş aproape triumfător al islamului prin Apus. Însă numărul actual al musulmanilor britanici este foarte mic, de vreo 1200 persoane. Ce părere aveţi de această contradicţie?

– Nu e o întrebare uşoară. Am fost implicat în misionarismul islamic în rândul britanicilor şi pot spune că foarte puţini s-au convertit la islam. La rugăciunile de vineri, în moscheea centrală din Londra, musulmanii britanici de rasă albă sunt aproximativ 1%. În afara Londrei, nu există nici unul. Toţi musulmanii ştiu numărul real al convertiţilor la islamism. Unii primesc islamul datorită căsătoriei cu musulmani. Aceşti britanici însă nu merg la moschee, primirea de către ei a islamului a fost una formală. Adesea, ei rămân în practică creştini. Marea parte a convertiţilor la islam prin căsătorie sunt femei. În plus, mulţi descendenţi ai imigranţilor musulmani îşi spun britanici, deşi sunt copii de imigranţi pakistanezi. Nici ei nu pot fi socotiţi pe deplin „britanici musulmani”. Am vorbit cu multe femei care au divorţat de soţii lor musulmani şi pot spune din experienţă că, în Londra, doar 25 de britanice au rămas musulmane după ce s-au despărţit de soţul musulman. Însă, de regulă, căsătoriile mixte duc la o depărtare de islam. Misionarismul islamic în Apus nu dă roade. Există în Londra o organizaţie misionară închinată propovăduirii islamului, alcătuită îndeobşte din tineri. Însă aceştia se duc printre imigranţii musulmani, deoarece este o activitate mult mai eficientă, nu în rândul britanicilor, care nu primesc islamul.
Când unii musulmani spun că islamul este religia cu cea mai rapidă creştere din lume, imamii din Londra replică zicând că această creştere este una datorată exclusiv creşterii demografice, iar nu misiunii. Nu mă îndoiesc că creştinismul este mult mai puternic în misionarismul său.

– Sunt mulţi musulmani care trec la creştinism în Marea Britanie?

– Pe de o parte, sunt destul de mulţi. Lucrurile acestea se petrec fără publicitate. E adevărat că, potrivit majorităţii şcolilor de gândire ale islamului, un apostat de la islamism trebuie ucis – deşi imamii moscheii centrale din Londra spun că lepădarea de islam nu determină execuţia nimănui. Totuşi, pe de altă parte, sunt destul de puţini, deoarece mult mai mulţi musulmani se îndepărtează de credinţa lor doar ca să devină necredincioşi. Necredinţa este o boală comună. Unii musulmani încearcă să înfăţişeze ateismul şi necredinţa ca pe un dat al civilizaţiei creştine, dar musulmanii înşişi (într-o măsură mult mai mare decât creştinii) îşi pierd credinţa în lumea apuseană. Rămâne însă exemplul foarte bun al Rusiei şi al celorlalte ţări ortodoxe, în care Biserica creşte, în ciuda libertăţii de alegere. Nădăjduiesc să vizitez odată Rusia, dar, pentru acum, trebuie să mă apuc să-mi reclădesc viaţa ca şi creştin ortodox.

Traducere: Radu Hagiu

sursa

[1] Arhiepiscopul de Canterbury este conducătorul Bisericii Anglicane (în prezent, Rowan Williams) (n.tr.)
[2] Kaaba este cel mai sfânt loc al islamului, un sanctuar de formă cubică, în interiorul căreia se găseşte Piatra Neagră, o relicvă despre care se spune că datează de la Facerea lumii; musulmanii au obligaţia de a face cel puţin o dată în viaţă un pelerinaj acolo (n.tr.).

Reclame

A fi orfan duhovnicește (cazul pastorului protestant care s-a botezat ortodox!)

 

Un preot care slujește de mulți ani Biserica lui Hristos (adică Sfânta Ortodoxie – n.trad.) în America, la un moment dat a hotărât să facă un pelerinaj în Sfântul Munte Athos și mai ales să meargă să îl cunoască pe Cuviosul Paisie Aghioritul. Și-a manifestat dorința să vină împreună cu el și un pastor protestant.

Gheronda Paisie i-a primit cu multă bunătate. I-a servit cu o bucată de rahat și cu un pahar cu apă și s-a așezat lângă ei. Au trecut câteva minute și pastorul protestant a deschis o discuție despre Sfintele Moaște. El susținea că toate osemintele oamenilor sunt la fel și nu trebuie ca pe unele să le deosebim de celelalte și să ne închinăm înaintea lor. Atunci Gheronda i-a spus, cu multă bunătate:

– Nu este așa cum zici, pentru că, iată, ieri a venit aici un tată, care l-a adus cu el pe fiul lui, care avea duh mut și surd și copilul nu vorbise niciodată, deloc în viața lui. La un moment dat eu am intrat în chilia mea, ca să aduc o bucățică de Sfinte Moaște, un deget al Sfântului Arsenie Capadocianul, pe care îl am acolo.

Când am luat Sfintele Moaște în mână, fiind încă în chilia mea, fără să mă vadă nimeni, atunci afară în curte copilul demonizat și mut a început să strige:
– Nu, mă va arde!
Așadar, când am ieșit și l-am însemnat în chipul Sfintei Cruci pe copil cu Sfintele Moaște ale Sfântului Arsenie, copilul s-a făcut bine și din acea clipă el vorbește și totul este bine!
– Vezi, eu nu îți vorbesc teoretic, ci am o mare experiență și am trăit multe astfel de situații.

Gheronda s-a uitat apoi la pastorul protestant cu acea privire curată, plină de bunătate și a continuat:

– Îți voi spune ceva, însă te rog să nu mă înțelegi greșit, pentru că nu o spun din mândrie, ci din smerenie și din dragoste. Noi, ortodocșii, o avem ca mamă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în timp ce voi sunteți ca niște orfani, fără mamă, pentru că nu o cinstiți.

După ce s-a întors în America și au trecut șase luni de la vizita lor la Gheronda Paisie, pastorul a mărturisit că a simțit intens starea de orfan duhovnicesc și apoi, cu rugăciunile lui Gheronda Paisie, pastorul s-a botezat și a devenit ortodox.

(Din cartea Vasul cel ales a ieromonahului Hristodoulos)

Sursa – https://paterikiparadosi.blogspot.com/2018/07/blog-post_85.html#more

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

sursa:http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/07/13/a-fi-orfan-duhovniceste-cazul-pastorului-protestant-care-s-a-botezat-ortodox/

Un american a primit botezul ortodox la Piteşti

basilica.ro: Cetăţeanul american Philip Bruce Trapnell Jr., de confesiune protestantă, a trecut marţi la ortodoxie şi a fost botezat la Piteşti.
Convertirea este procesul prin care o persoană decide să devină ortodoxă, spre deosebire de intrarea în ortodoxie din copilărie.
Philip Bruce Trapnell Jr. s-a născut în Baltimore, Maryland, USA şi şi-a exprimat dorinţa de a trece la credinţa ortodoxă, potrivit site-ului oficial al Eparhiei Argeşului şi Muscelului.
Rânduiala liturgică a fost oficiată în biserica Parohiei Găvana III din Protoieria Piteşti.

După ce s-au împlinit rânduielile tipiconale prevăzute în Molitfelnic şi a citit Mărturisirea de Credinţă Ortodoxă, candidatul la Ortodoxie a primit Taina Botezului, a fost miruit şi cuminecat cu Sfintele Taine.
La finalul slujbei, noul membru al Bisericii lui Hristos, dimpreună cu naşii şi familia, au primit icoane şi cărţi de rugăciune.

Paul Fotiou, un rabin care s-a convertit la Ortodoxie


Printre numeroșii oameni convertiți la ortodoxie se numără și rabinul evreu Paul Fotiou din comunitatea evreiască din Arta, Grecia, care s-a convertit de la iudaism și a fost botezat ortodox împreună cu familia sa. Arhimandritul Nektarios Ziompolas scrie următoarele despre Paul Fotio:

„Am ajuns să-l cunosc pe Paul Fotiou întâlnindu-l în diverse locuri și biserici sfinte din Atena unde predica și l-am auzit discutând deseori despre cum s-a convertit de la iudaism la ortodoxie. Îl ascultam cu înfiorare și emoție și aveam mereu întrebări pentru el. Trăia cu intensitate viața sacramentală a Bisericii. Fața și personalitatea sa impuneau respect, aproape că „mirosea” a tămâie. Voi povesti un moment anume legat de Paul Fotiou la care am fost și eu martor. Din câte îmi amintesc, s-a petrecut între 1960 și 1962 la Atena.

Era noaptea din Joia Mare și ne aflam la o biserică din Atena la Liturghia de Sfintele Paști. Eram mirean pe atunci și stăteam alături de Paul Fotiou lângă iconostas, în fața icoanelor lui Hristos și a Sfântului Ioan Botezătorul. Când părintele a citit cu o voce foarte frumoasă pasajul acesta din Biblie: „Și văzând Pilat că nimic nu folosește, ci mai mare tulburare se face, luând apă, și-a spălat mâinile înaintea mulțimii zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veți vedea. Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!” (Matei 27:24-25), Paul Fotiou a căzut inconștient pe jos. În timp ce părintele citea, noi l-am mutat din biserică. Un doctor din congregație l-a văzut imediat și a făcut ce era necesar, astfel că și-a revenit în scurt timp, dar nu a vrut să plece înainte ca slujba să se fi terminat. Desigur, mulțimea aflase ce se întâmplase și se credea că leșinase de la statul în picioare. Puțini știau că a leșinat când a auzit înfricoșătoarele cuvinte din Biblie. Altfel spus, acele cuvinte i-au transmis ceva și a fost foarte mișcat trăind după două mii de ani mărturisirea neînțeleaptă a compatrioților evrei din care făcea parte la acel moment… Sufletul său l-a aflat pe adevăratul Mântuitor. A leșinat pentru că a conștientizat oribila crimă săvârșită pe Golgota…”
Paul Fotiou a scris despre convertirea sa într-o carte scrisă în limba greacă intitulată:„Convertirea mea la Hristos” din care am preluat fragmentul următor:
Convertirea mea la Hristos
Probabil că știți, sau nu, din ziare despre marele eveniment din viața mea și a familiei mele care s-a petrecut acum zece ani din mila Domnului. Este vorba despre întoarcerea mea la Hristos și botezul meu și al familiei mele în ziua Pogărârii Sfântului Duh în 1952 la Sfânta Metropolis din Arta. Pentru mine și familia mea, acesta a fost punctul de turnură din viețile noastre și îi mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu prin Fiul Său și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, pentru mila și cinstea cea mare de a ne fi invitat pe calea Lui spre mântuire. Îi suntem profund recunoscători și îndatorați pentru ceilalți, în special pentru frații noștri israeliți care prin interpretarea greșită a Sfintelor Scripturi, resping și Îl urăsc cu violență pe Hristos cel deja venit. Pe acela pe care străbunii noștri l-au condamnat la o moarte rușinoasă, dar pe care Tatăl lui L-a înviat în cea de-a treia zi după Scripturi. Scriu această cărticică în special pentru ei, pentru a-i ajuta, împreună cu Biblia, să-și dorească mai ușor să se întoarcă și să-L accepte pe Mântuitor care nu va mai veni să salveze ci să judece vii și morții.
Aparițiile Domnului spre iluminarea mea
Prima apariție a Domnului
Ne aflam în perioada Triodului, în cea de-a doua săptămână a Fiului Rătăcitor, o perioadă când Dumnezeu ne îndeamnă la pocăință și post pentru a sărbători Patimile și Răstignirea ce urmează. Astfel am văzut în somn următoarele. Am văzut că eram la Vecernia de Sâmbătă în timp ce studiam Pentateuhul de pe un pergament, am văzut trei cuvinte grecești scrise cu aur din pasajul exodului din Egipt: „Credință Libertate Națiune”

Dând pagina, mă găseam într-o casă mare păzită de doi soldați la intrare. În acel moment a apărut Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Mântuitorul a bătut la poartă și am coborât imediat să-I deschid. După ce a intrat, a scos din buzunat o poză cu 360 de persoane și mi-a dat-o, zicând:„Atâția dintre voi au plecat prizonieri și atâția v-ați întors din Arta:360. E timpul să vă pocăiți pentru păcatele înaintașilor vostri, adică pentru răstignirea Mea.” Mi-a arătat apoi găurile din mîinile Lui. Iar după ce mi-a tălmăcit interpretarea capitolului 26 din Levitic, a dispărut…
Cea de-a doua apariție a Domnului
Două luni mai târziu, timp în care am continuat să studiez diverse cărți ortodoxe și să merg la Sfintele Liturghii, am ajuns în Joia Mare. În noaptea de Joia Mare am adormit foarte supărat din cauza a ce auzisem în biserică. Pentru a doua oară mi s-a arătat Hristos.
Eram cu familia mea care fusese exterminată în Germania și luam masa în holul casei mele. A bătut atunci poștașul la ușă, a intrat și mi-a dat o scrisoare. Am deschis scrisoarea și am găsit fotografia pe care mi-o dăduse prima dată Mântuitorul și o declarație de renunțare de la rabinul comunității evreiești. Am fost din nou extaziat de fotografia celor 360 de persoane. O voce necunoscută a pătruns în casă atunci și mi-a zis: „Atât de mulți ați plecat și atât de mulți v-ați întors. E timpul să nu mai auzi pe nimeni. Ia-ți familia și urmează-Mă, păcatul străbunilor tăi te torturează. Pocăiește-te și vino la Mine ca să fii mântuit.”
Din acel moment, credința mea s-a aprins și mai puternic și mi-am anunțat familia, îndemnându-i și pe ei, să mergem cât mai repede la metropolitul Seraphim pentru catehizare și botez. Ziua următoare am aflat de la un prieten că frații mei israeliți de atunci ticluiseră un plan pentru a mă îndepărta din sinagogă dacă mergeam acolo sâmbătă, precum scribii și fariseii din zilele Domnului. Am evitat deci să merg și în cea de-a treia zi de Paști am fost la mitropolit pentru catehizarea familiei, promițând Preasfinției Sale că îl vom anunța cu zece zile înaintea botezului.
A treia apariție a Domnului
Se scurseseră patruzeci de zile între Paști și seara Înălțării, moment în care se sărbătoresc Rusaliile israeliților. Obișnuiam să petrecem noaptea în diferite case se aflau peste 20 de persoane în fiecare pentru a studia tradiția legii mozaice de la Sinai. În noaptea aceea, împreună cu familia, studiam o carte ce cuprindea conversația Sf. Gregorie Arhiepiscopul cu un rabin numit Erwan care fusese invitat de regele Etiopiei să discute despre Hristos. Rabinul ceruse un răgaz de patruzeci de zile pentru a studia Biblia și apoi să discute. La sfârșitul celor patruzeci de zile, a discutat timp de trei nopți și trei zile cu șaptezeci de profesori. În cele din urmă, iudeii au spus că vor crede dacă li se arată Hristos, ceea ce s-a și întâmplat. Însă din cauza credinței slabe a evreilor, de îndată ce le-a apărut Hristos „în timp ce ușile erau închise” (a venit pe un nor în mijlocul camerei), arhiepiscopul se rugă iar ei au orbit. Apoi, orbi fiind, arhiepiscopul i-a îndemnat să se boteze. După botez li s-au deschis ochii sufletului și au crezut în Mântuitorul Hristos și împreună cu ei regele și curtea sa, un total de 1500 de oameni din jurul orașului s-au botezat. Era miezul nopții când citeam și am auzit trei bătăi pe acoperișul casei; am închis temător cartea și m-am întins în pat. Am auzit apoi o bătaie la ușa camerei urmată de intrarea lui Hristos având o bucată de bumbac înmuiată în ulei în mână și cu care m-a uns cu semnul crucii pe față și mi-a spus: „Paul, Paul, de mâine vei fi al meu. Orice s-ar întâmpla, să nu te clatini căci eu voi fi în tine.” M-am ridicat imediat și i-am povestit soției și tuturor membrilor familiei să ia aminte și să nu se clintească din lașitate sau din dorința de bani, oricât ni s-ar oferi, ceea ce s-a și întâmplat din nefericire ziua următoare.

Tentativa de mituire
Ziua următoare, ziua întâi a Rusaliilor evreiești, tot consiliul comunității a apărut acasă la mine în jurul orei 11 dimineața pentru a mă convinge oferindu-mi sume uriașe de bani. Chiar și rudele mele care veniseră din Corfu au participat. Fiind însă prevenit de Hristos, și eu și familia mea priveam cu nădejde la viitoarea credință adevărată și la botezul în numele Sfintei Treimi.

8 iunie 1952
Următoarea zi l-am anunțat pe mitropolitul Seraphim al Artei că dorim să ne botezăm. Astfel, duminică pe 8 iunie 1952, de Rusaliile ortodoxe, la 12 ziua, am fost botezat împreună cu cei trei membri ai familiei mele în fața clericilor, a autorităților orașului și a multor alte persoane care au atins în total peste 300 de oameni.

Epistola lui Paul Fotiou, fost Rabin de Arta către rabinii și liderii Israelului
„Iar cei ce vor rămâne din voi se vor usca pentru păcatele lor în pământurile vrăjmașilor voștri, se vor usca și pentru păcatele părinților lor. Atunci își vor mărturisi fărădelegile lor și fărădelegile părinților lor, cum au săvârșit ei nelegiuiri împotriva Mea și au pășit împotriva Mea.”(Leviticul 26:39-40).
Dragii mei evrei, iată ce se află în spatele distrugerii noastre zilnice de către germani, care, din nefericire, ne-au luat și ne-au anihilat din cauza păcatelor părinților noștri care au sucit interpretarea Sfintei Scripturi și l-au răstignit pe Iisus Hristos Mântuitorul, iar păcatul crucificării a fost aruncat asupra noastră când fariseii avizi au glăsuit înaintea lui Pilat: „Sângele Lui asupra noastră și a copiilor noștri” (Mat. 27:25) iar restul mulțimii îi aproba zicând Amin…
În sfârșit, dragii mei, găsim în limba iudaică un cuvânt mai mare în scris decât toate celelalte cuvinte pe care îl strigăm cu putere melodică și intonație: „Amintește-ți legea lui Moise dată la Horeb” etc. E nevoie să studiem cu mare atenție acest capitol împreună cu al 26-lea capitol din Levitic în care sunt scrise toate catastrofele prin care vor trece evreii pentru că au nesocotit Legea lui Dumnezeu până chiar în punctul în care suntem un popor vinovat pentru faptele noastre…
Dragii mei, nu vorbesc din interese materiale, ci prin harul Sfântului Duh pe care l-am primit în mine prin Hristos în ziua botezului. Vă vorbesc cu pocăință, atât pentru mine cât și pentru întreaga omenire, în fața lui Hristos care este Mântuitorul și salvatorul tuturor păcătoșilor care se căiesc. Fie ca noi toți să devenim turma pe care o paște Păstorul-Hristos. Amin.
Cu dragoste întru Hristos,

Paul Fotiou

Traducere pentru Familia Ortodoxa de Aura Mircea, dupa http://misiuneinafrica.wordpress.com/2012/06/14/rabinul-care-s-a-convertit-la-ortodoxie-de-pogorarea-sfantului-duh-in-anul-1952/

SURSA: http://www.familiaortodoxa.ro/2012/06/27/paul-fotiou-un-rabin-care-s-a-convertit-la-ortodoxie/

Congolezul convertit la ortodoxie de către Iustin Pârvu. „M-a văzut, s-a uitat la mine şi m-a întrebat: «Tu al cui eşti?»“

Un cetăţean congolez, ajuns în România din cauza tulburărilor politice din ţara natală, a fost botezat creştin-ortodox la Mănăstirea Petru Vodă de către un sobor de preoţi condus de Iustin Pârvu. După 10 ani de la acel moment spune că este ataşat la fel de mult de noua lui religie şi că a devenit un credincios practicant.
Aime Lema (48 de ani) este un cetăţean originar din Congo care trăieşte în Bucureşti de 26 de ani. Este fiul unui diplomat de carieră, fost secretar de stat al preşedintelui Mobutu Sese Seko Kuku.

Tatăl lui l-a îndemnat încă din adolescenţă să plece la studii în străinătate. Tânărul era obişnuit cu schimbările dese de domiciliu deoarece, până la 18 ani, locuise cu familia în zece ţări, acolo unde părinţii au ajuns cu slujbele. De altfel, dintre cei zece copii ai familiei, unul singur a rămas în Congo. Restul locuiesc în ţări europene, urmând sfatul părinţilor de a-şi găsi loc în zone sigure pentru a evita eventualele repercusiuni cauzate de schimbările de putere violente.
A venit să studieze Chimie Industrială
„Am venit în România în ianuarie 1991, să studiez Chimie Industrială la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Am plecat din Africa, de la o temperatură de 34 de grade, iar când am ajuns la Bucureşti erau -13 grade. A fost un şoc destul de puternic şi m-am gândit imediat să plec înapoi. Am făcut anul pregătitor, în care trebuia să învăţ limba romănă, la Piteşti“, îşi aminteşte Aime Lema de primul contact cu ţara noastră.
A reuşit să depăşească cu brio problemele de adaptare şi privirile ciudate pe care i le aruncau pe stradă cetăţenii în România anilor ‘90. A descoperit că oamenii erau mai mult curioşi decât răutăcioşi, fapt datorat sistemului comunist din care abia ieşiseră.
După facultate, Aime Lema a deschis o afacere cu o mică firmă de construcţii şi a rămas în România, beneficiind de statutul de azilant politic.
Tot în anii ’90, a început să joace fotbal, la „Acumulatorul Bucureşti” – în divizia C, la Roşiorii de Vede – tot în C, la Dacia Unirea Brăila şi la Oneşti, unde s-a accidentat la ligament şi a fost nevoit să renunţe.
Datorită fotbalului şi-a cunoscut şi viitoarea soţie. ”Ne-am cunoscut pe terenul unde jucam noi, la Politehnică,  prin intermediul cumnatei mele. Ea era pietenă cu un amic de-al meu care nu mai e în ţară şi care juca şi el fotbal. Au fost probleme foarte mari pentru socrul meu nu a vrut să mă accepte.  Cu soacra mea nu au fost probleme. El nu a vrut sub nicio formă. Chiar au fost discuţii de genul că e o ruşine pentru ei o atfel de căsătorie”, mărturiseşte Aime.
Aime Lema, alături de soţia româncă şi cei doi copii FOTO Arhivă personală
Credinţa i-a schimbat viaţa

În 2007, în timpul unei călătorii prin ţară, a ajuns la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, unde l-a cunoscut pe duhovnicul Iustin Pârvu. „Eu nu ştiam cine este, nu-l cunoaşteam pe părintele Iustin. Am ajuns acolo, am vizitat mănăstirea de maici, n-am vrut să intru la părintele pentru că era coada prea mare. Dar m-a văzut el, s-a uitat la mine şi m-a întrebat: „Tu al cui eşti?». Toată lumea mă întreabă asta. Mi s-a părut un om deschis. «Eu sunt din Congo», i-am răspuns. «Dar al cui din Congo?», m-a mai întrebat. I-am zis atunci «Dar eu mai ştiu al cui sunt, la cât am umblat prin lume…?»“, povesteşte Aime Lema primul său dialog cu Iustin Pârvu. „Părintele era un om la care te uitai, dar parcă nu vedeai nimic. Simţeai că-i un spirit. Parcă nu era acolo. De când erai în anticamera sa ştia cine vine şi cu ce probleme“, a completat congolezul.

Imediat după această întâlnire, aflând că are o firmă de construcţii, părintele Iustin i-a cerut lui Lema să-l ajute la construirea unui azil de bătrâni în incinta aşezământului monahal.

Deşi era botezat catolic, Lema mărturiseşte că părintele este cel care a reuşit să-i insufle dragostea de Dumnezeu. „N-am fost niciodată un practicant. Când te botezi, te botezi de mic, nu alegi, aleg părinţii pentru tine. Eu, o parte din şcoală am facut-o la protestanţi, alta la catolici. Mă duceam la biserică, ştiam că există Dumnezeu pentru că n-ai cum să nu crezi în ceva, dar nu eram practicant“.
Deoarece se căsătorise doar civil, iar soţia sa era ortodoxă şi el catolic, Lema i-a cerut părerea părintelui Iustin Pârvu despre posibilitatea oficierii căsătoriei religioase. Mai întâi, duhovnicul i-a spus că o să-i facă o mirungere (n.r. – împărtăşirea darurilor şi a harismelor Duhului Sfînt, săvârşită prin invocarea Duhului Sfînt şi ungerea cu mir). Apoi, părintele Iustin i-a spus să se pregătească pentru a primi botezul ortodox.

Ioan din Congo

„Au venit şapte preoţi. Aşa m-am botezat. Mi-au dat o haină albă, m-au băgat într-un cazan foarte mare. M-au băgat ca şi cum aş fi fost un copil mic. Era frig, era noiembrie. Simţeam că sunt foarte uşurat. Mă gândeam la lucrurile la care nu m-am gândit niciodată. Stând pe lângă un altfel de om te gândeşti la faptele rele pe care le faci şi la faptele bune pe care ar trebui să le faci. La mine începuse o luptă, trebuia să fiu atent la tot ceea ce făceam, o chestie care nu conta înainte“, sunt amintirile din clipa în care congolezul a devenit membru al Bisericii Ortodoxe Române.

A primit la botez numele de Ioan, un nume de care este mândru şi pe care-l sărbătoreşte ori de câte ori în calendar este menţionat acest sfânt. A devenit un creştin practicant. „Sunt un om cu mult mai echilibrat, mult mai calculat şi un om care accepta tot ce i se întamplă deoarece nimic nu este întâmplător. Eu am zis că a fost o întâmplare, dar n-a fost întamplare. Aşa a fost scris pentru mine“, concluzionează Aime Lema. După botez, Aime Lema a întrerupt orice legături cu preotul de la Petru Vodă, care l-a sfătuit atunci să-şi caute un duhovnic la Bucureşti.

Căsătorit cu o româncă

Congolezul este căsătorit cu o româncă, pe care a cunoscut-o în perioada facultăţii, şi are o familie fericită. O fiică la liceu şi un băiat în şcoala generală, ambii sportivi de performanţă, sunt mândria sa. Îşi dedică o bună parte din timp antrenând echipa de fotbal Romprim, din Liga a IV-a. Nu-şi mai doreşte decât să obţină, după 26 de ani, cetăţenia română: „Când plec din România am dorul de casă. La mine, în ţara natală, stăteam câte 2 ani şi plecam unde era trimis tatăl meu ca diplomat. Practic, cunosc România mai bine dacât Congo. Nu sunt încă în acte, dar eu sunt român chiar dacă alţii nu vor. Eu sunt român, România este casa mea. Şi când pierd ceva îi mulţumesc lui Dumnezeu“.

Controversatul duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Iustin Pârvu este unul dintre cei mai respectaţi duhovnici ai Ortodoxiei Române din toate timpurile. A murit în 2013 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Petru Vodă, dar a rămas controversat pentru declaraţiile sale prin care a susţinut mişcarea legionară. Adeziunea lui la curentul de sorginte fascistă l-a adus de mai multe ori în centrul unor scandaluri cu ecouri internaţionale. Oficialii Institutului „Ellie Wiesel” i-au cerut în repetate rânduri să se dezică de afirmaţiile sale referitoare la „evrii care conduc lumea din umbră” şi au cerut autorităţilor statului român să nu-l includă în rândul martirilor din temniţele comuniste.

În urmă cu câteva zile, numele duhovnicului a fost pomenit în contextul atrocităţilor comise de naţionaliştii albi la Charlottesville, în Statele Unite ale Americii. Unul dintre iniţiatorii protestului transformat ulterior în mişcări de stradă violente, Matthew Heimbach, a apărut la tribunal cu un tricou pe care era inscripţionat numele şi chipul lui Corneliu Zelea Codreanu. Jurnaliştii care au analizat momentul au descoperit că Heimbach declarase într-un interviu de acum câţiva ani: „Cred că Codreanu şi legiunile sale erau susţinute activ de Biserică în acea vreme. Dacă stau la acelaşi nivel cu domnul Justin Pârvu, care a sprijinit Legiunile, atunci stau în spatele lui Codreanu şi stau în spatele declaraţiilor lui”.

Sursa