Buna Vestire – taina mai presus de taina

Nici Craciunul, nici Pastele, nici Boboteaza, nici Schimbarea la Fata nu sunt numite Buna-Vestire. Si iata ca Praznicul de astazi se numeste Buna-Vestire. De ce?
Ce fel de Buna-Vestire a coborat din Ceruri? Ce s-a intamplat in amara noastra viata lumeasca? Oare este posibila Buna-Vestire in lumea in care exista moartea? Oare este posibila adevarata dreptate in lumea in care totul se preface in spasmele mortii, inaintea monstrului mortii? Astazi s-a petrecut cea mai mare Buna-Vestire. Ce s-a intamplat? Astazi Sfantul Arhanghel Gavriil vine la Sfanta Fecioara si ii aduce la cunostinta aceasta Buna Vestire Vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus-Mantuitorul si imparatia Lui nu va avea sfarsit (Luca 1, 31-33).
Cum este posibil ca Domnul si Dumnezeul necuprins sa Se nasca din fecioara? Cum sa Se zamisleasca in trupul Preasfintei Fecioare? Taina aceasta este mare, mai presus decat toate tainele.
Caci ce a adus Domnul cu Sine si cine este Domnul Hristos? El, Singurul Adevaratul Dumnezeu, S-a pogorat in lumea noastra pamanteasca plina de dumnezei mincinosi si a aratat si cu adevarat a dovedit ca este Dumnezeul cel Adevarat, Singurul Dumnezeu intre toti Sfintii, Caruia de-a pururi, cu vrednicie I se pleaca toata faptura.
Si in timp ce El se afla in lumea aceasta, daruieste cu usurinta fiecaruia dintre noi slobozirea de dumnezeii mincinosi. Nu numai atunci, acum doua mii de ani, cand Domnul S-a facut om si S-a pogorat pe pamant, erau dumnezei mincinosi. Si astazi lumea este plina de dumnezei mincinosi, este plina de dumnezei nepoftiti, oameni care vor sa-L schimbe pe Unicul Dumnezeu cel Adevarat cu ei insisi. Este plina de ei Europa si Asia si America si Africa. Este plina de hristosi mincinosi, este plina de proroci mincinosi, este plina de dumnezei mincinosi. Si atunci cand esti tulburat in lumea plina de dumnezei mincinosi si te intorci catre Singurul Dumnezeu cel Adevarat, catre Domnul Hristos, atunci din suflet fuge tot intunericul, tot intunericul si ratacirea care il scapa de dumnezeii mincinosi. Atunci tu apartii Singurului Dumnezeului celui Adevarat si simti cum intregul Cer intra in sufletul tau, cum odihna si pacea, toti ingerii imparatesc intru tine.
Domnul Hristos in aceasta lume impreuna cu adevarata Sa Dumnezeire vesnica! Iata, El este impreuna cu imensa Buna-Vestire, caci vesnicul Adevar Dumnezeiesc este Buna-Vestire pe care Domnul Hristos a creat-o si a oferit-o lumii, in primul rand a oferit-o lumii. Nu numai ca a vorbit despre adevar, ci a aratat ca El este Adevarul (Ioan 14, 6), Adevarul dumnezeiesc vesnic.
Si apoi, nu este minunata Vestea cea Buna ca Domnul Hristos ne-a daruit noua, oamenilor, Viata vesnica? El este Viata cea Vesnica si dumnezeiasca si ne-a daruit aceasta prin Invierea Sa, prin biruinta asupra mortii. Mai exista oare pentru om o Veste mai Buna ca aceasta? Mai exista vreo Veste mai Buna ca aceasta, ca moartea este biruita si este inlocuita de Viata vesnica, pe care Domnul Hristos o daruieste fiecaruia care crede in El?!
Cine va putea numara toate Vestile Bune pe care Domnul Hristos ni le-a adus in aceasta lume? Ce putem spune despre invatatura Sa sfanta, despre Sfanta Sa Evanghelie? Iata, aceasta este invatatura dumnezeiasca, vesnica, netrecatoare, invatatura care ne spune toate tainele vietii noastre omenesti si in lumea aceasta si in cealalta. Ne spune intreaga soarta omeneasca atunci cand este impreuna cu Dumnezeu si impotriva lui Dumnezeu, si intreaga soarta amara si infricosatoare atunci cand omul este in preajma diavolului prin pacate, prin pacate nepocaite. Evanghelia Domnului Hristos este cu adevarat Vestea cea Buna nevazuta in lumea aceasta, Vestea cea Buna pentru fiecare fiinta omeneasca in toate lumile. Si tot ceea ce este al lui Hristos, fratilor, totul este de fapt Buna Vestire langa Buna Vestire, fiecare conceptie a Sa, fiecare parere de-a Sa, fiecare minune de-a Sa, fiecare lucrare de-a Sa: Buna Vestire langa Buna Vestire! Si, de aceea, de la venirea Sa in aceasta lume, pamantul a devenit Cer, asa cum se spune in rugaciunile citite astazi in biserica. Atunci cand pamantul devine lacas dumnezeiesc, atunci intr-adevar Domnul este impreuna cu noi.
De aceea ziua de astazi este de fapt Praznicul Preacinstitei Nascatoare de Dumnezeu, Vestea cea Buna a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoare. Caci ea a implinit intreaga Evanghelie a Domnului Hristos. Ea a trait in iadul vietii noastre pamantesti intr-un mod asa de neprihanit, asa de sfant incat s-a invrednicit sa nasca pe Dumnezeu si sa devina Nascatoare de Dumnezeu. Noi, oamenii, nu ne putem inchipui o slava si o cinste mai mare decat aceea ca fiinta omeneasca sa devina Nascatoare de Dumnezeu, Maica a Domnului. Ce slava, ce cinste, ce maretie! Aceasta apartine ei, singurei celei fara de pacat, pe langa Dumnezeu cea mai desavarsita in neamul omenesc, Preasfanta Maica a Domnului. Ea este intreaga intruparea tuturor Vestilor Bune ale lui Hristos. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost Dumnezeu in aceasta lume. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost crestinismul in aceasta lume. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost Dumnezeu cel Adevarat in aceasta lume. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost Adevarul vesnic in aceasta lume. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost Evanghelia lui Hristos. De aceea ea este fara de asemanare mai slavita decat Heruvimii si Serafimii.
De aceea, la acest mare si sfant praznic ne inchinam si ne rugam Preasfintei Maici a Domnului, Atotbucuria noastra, ca sa se roage necontenit Preaiubitului Sau Fiu, Singurului Dumnezeului cel Adevarat si Domnului Hristos, pentru neamul omenesc, pentru fiecare fiinta omeneasca, pentru fiecare zidire din lume, pentru fiecare pasare, pentru fiecare animal, pentru fiecare creatura, pentru fiecare stea, caci totul pana la ea si fara ea s-a scufundat in moarte, in pacat si in intuneric, si de la ea si prin ea totul se ridica deasupra mortii, deasupra pacatului, si se grabeste si zboara spre lumile ceresti. Fie ca ea, singura Curata si Preabinecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, Atotmilostiva Maica a tuturor fiintelor omenesti, sa ne conduca si sa ne calauzeasca neintrerupt in viata noastra zilnica, in fiece zi si in fiece noapte, pentru ca prin intreaga noastra viata sa-I slujim Domnului, Singurului Dumnezeu celui Adevarat, lui Iisus Hristos, in toate lumile si astfel sa ne izbaveasca de pacate, de moarte, de diavol, de iad si vesnic sa-I slujim Minunatului Domn Iisus Hristos.
Intotdeauna sa cadem in genunchi la rugaciune catre Preasfanta Maica a Domnului, catre aceasta Bucurie mai presus de bucuria neamului omenesc, catre aceasta Sfanta mai presus de Arhangheli si mai presus de ingeri. Fie ca ea sa ne fie intotdeauna protectoare si conducatoare si calauzitoare prin intreaga viata si in lumea aceasta si in cealalta, ca intreaga noastra viata sa fie spre lauda si slava Singurului Adevaratului Dumnezeu, a Domnului Iisus Hristos, Fiului Preasfintei Maici a Domnului, singurei Adevaratei Nascatoare de Dumnezeu. Ei i se cuvine cinstea si slava si lauda si toate rugaciunile noastre, si pentru ale sale rugaciuni, Fiul sau cel Minunat, Domnul Hristos, sa primeasca rugaciunile noastre si suspinele noastre si sa-i mantuiasca pe toti si pe toate. Amin.

Cuviosul Iustin de la Celie,
Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita

sursa

1

Buna Vestire in iconografia ortodoxa

In fiecare an, pe data de 25 martie, crestinii ortodocsi praznuiesc Buna Vestire, una din cele mai mari sarbatori ale Bisericii. Icoana care infatiseaza acest eveniment ocupa un loc vizibil in pictura murala a naosului. In bisericile mai vechi, cum sunt biserica Hosios Lukas, din Boetia, si Daphni, de langa Atena – ambele din secolul al XI-lea – Buna Vestire este zugravita intr-una din trompele de colt de sub cupola centrala (in nord-est). In bisericile de data mai tarzie, in care cupola centrala se sprijina pe coloane, Buna Vestire este pictata pe suprafata peretelui de deasupra coloanelor dinspre rasarit: Sfantul Arhanghel Gavriil deasupra coloanei din nord-est si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu deasupra coloanei din sud-est. Cand nu exista astfel de coloane, ca in basilicile fara cupola, Buna Vestire esle zugravita in acelasi mod pe peretele vertical de deasupra iconostasului.

Icoana Bunei Vestiri se bazeaza pe istorisirea evanghelica, preluata de iconografia Bisericii Ortodoxe. In primul capitol al Evangheliei dupa Luca citim urmatoarele: „Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: „Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei”. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: „Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta ?” Si ingerul i-a zis: „Nu te teme Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Numele Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit „. Si a zis Maria catre inger: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat ?” Si raspunzand, ingerul i-a zis: „Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca ia Dumnezeu nimic nu este cu neputinta”. Si a zis Maria: „Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau !” Si ingerul a plecat de la ea” (Lc. 1,26-38).

In iconografia ortodoxa traditionala, Buna Vestire apare descrisa astfel:

In partea stanga a compozitiei se afla Arhanghelul Gavriil, cu mana dreapta intinsa, binecuvantand-o pe Prea Sfanta Fecioara Maria, care se afla in partea opusa, iar in mana stanga tine un toiag, simbol al autoritatii mesagerului lui Dumnezeu. (In unele icoane grecesti moderne, in loc de toiag tine un crin in mana stanga. Aceasta este o inovatie apuseana sentimen ta lista, care a fost adoptata de iconarii ortodocsi modernisti.) Gavriil poarta tunica si himation. Este infatisat ca si cum ar alerga, cu un picior inainte, cu genunchiul indoit sub vesminte. Expresia chipului este solemna, barbateasca, dar smerita. Uneori, o aripa se afla inca in aer, cealalta, lasata in jos.
Fecioara Maria sta in picioare in fata unui scaun inalt, alteori asezata pe el. Poarta vesminte lungi care ii lasa doar fata descoperita, gatul si mainile. Chipul si atitudinea ei exprima modestie, prudenta si smerenie. Sta cu capul inclinat in directia ingerului. Cu mana dreapta face un gest de consimtire, in timp ce cu stanga tine un fus sau o batista. Privirea, atitudinea si gestul ei exprima cuvintele reproduse mai sus din Evanghelia dupa Luca: „Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau”.
In fundal sunt cladiri a caror forma eleganta sporeste frumuseta compozitiei. Deasupra lor, la mijlocul icoanei sau in apropiere, se afla o reprezentare a boltii ceresti sub forma de semicerc, de unde izvoraste o raza de lumina. Lumina simbolizeaza harul Prea Sfantului Duh. Ea se opreste la aureola Sfintei Fecioare sau langa aureola. Uneori se mai adauga si alte elemente, daca spatiul permite – de exemplu, o masa langa Maica Domnului, pe care se afla Vechiul Testament si o vaza cu flori. Aceasta din urma simbolizeaza fecioria ei.
In troparul care se canta pe 25 martie, semnificatia sarbatorii se rezuma elocvent: „Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face, si Gavriil darul bine-l vesteste! Pentru aceasta si noi impreuna cu dansul Nascatoarei de Dumnezeu sa-i strigam: Bucura-te cea plina de har, Domnul este cu tine.” (Tropar, glas 4)

Konstantine Kavarnos

sursa

Ca să primim binecuvântarea Bunei Vestiri, să ne pregătim sufletul prin post și rugăciune

Despre Dumnezeiescul Gavriil și despre Bunavestire a Maicii lui Dumnezeu

1. [***] cel ce tăgăduiește și disprețuiește orice sfat folositor pentru mântuire, este limpede că este bolnav de moarte[1]. Pentru aceea nici nu se apropie de hrana duhovnicească, ci tinde în fiecare zi să se apropie pe nesimțite de porțile iadului[2] și ale morții duhovnicești. Urât-a sufletul lor orice mâncare și s-au apropiat de porțile morții[3]. Așa și este. Căci oricine urăște orice mâncare, fie trupească, fie duhovnicească[4], este limpede că este bolnav cumplit și pe potriva bolii lui, fie trupești, fie sufletești, s-a apropiat de porțile morții. Așa cum cel ce se hrănește trupește cu poftă dă semn de sănătate trupească și de viață, la fel și cel ce flămânzește și se hrănește din îndemnuri duhovnicești dă semne de viață și sănătate sufletească. Așadar, să ne străduim, fraților, să flămânzim și să ne hrănim din această hrană și sănătate, ca să fim învredniciți nu doar de săturare, ci și de fericire.

2. Fericiți cei ce flămânzesc și însetoșează de dreptate, că aceia se vor sătura[5]. Și voi veți fi fericiți ca unii care flămânziți și însetoșați și vă săturați de o asemenea hrană necheltuită. Fericit sunt și eu ca unul care vorbesc unor urechi ascultătoare, iar nu unei aspide surde care-și astupă urechile ei[6], care nu aude glasul celor ce cântă, potrivit lui David, ci ca unul care vorbesc unor urechi deschise pentru învățătura Domnului[7] potrivit iarăși unui alt dumnezeiesc proroc și ca unul care nu aruncă mărgăritarele înaintea porcilor[8], ci ca unul care le aruncă în fața oamenilor, a voastră, adică a celor care au fost cinstiți cu rațiune, și ca unul care nu seamănă pe o cale călcată în picioare de toți, nici între spini, nici în pietriș, ci ca unul care-și aruncă sămânța cuvântului cea frumoasă și bună de la care nădăjduiesc rod de treizeci, de șaizeci și de o sută[9].

3. Din această pricină și altele asemenea, cum spuneam, sunt și eu fericit. Dar fericiți sunteți și voi, când vă veți cultiva pământul vostru, inima, pentru rodire și când vă veți deschide urechile pentru învățătura Domnului[10] și când flămânziți de virtute și însetoșați de dreptate și vă străduiți să vă îndestulați cu ea. Căci cel ce flămânzește astfel și însetoșează și astfel se hrănește și bea nu va mai înseta, nici nu va mai flămânzi, nici nu se va îmbolnăvi, nici nu va muri în veac: Cel ce Mă mănâncă pe Mine – zice – va trăi prin Mine[11] și cel ce însetează să vină la Mine și să bea[12], adică din învățăturile Mele cele stăpânești, că folosul din acestea se aseamănă unui izvor unduitor veșnic care revarsă de la Dumnezeu[13] pentru totdeauna mântuitoarele-i unde din care se adapă tot pământul însuflețit credincios, adică sufletul ascultător al oricărui iubitor de Dumnezeu și iubitor de Hristos, și odrăslește răsadul virtuții celei plăcute lui Dumnezeu și cultivă spicul vieții celei nemuritoare și vântură grâul vrednic al Cultivatorului sufletelor, adică grâul cel vrednic de a fi închis în dumnezeieștile jitnițe.

4. De acolo, așadar, dintr-un asemenea izvor, izvorăște orice bine, de acolo izvorăște toată cunoștința de Dumnezeu, de acolo este întoarcerea din păcate și pocăința către Dumnezeu, de acolo frica lui Dumnezeu, de acolo dorul de Dumnezeu, de acolo depărtarea de orice rău, de acolo dobândirea virtuții. De acolo, așadar, dintr-un asemenea izvor preasfânt, cel al învățăturii duhovnicești, izvorăsc[14]neîncetat aceste unde și toți cei care se lipsesc de această învățătură au murit de sete și de uscăciune, și invers, toți cei care s-au adăpat din ea, s-au îngrășat, s-au îndulcit, s-au îndestulat și s-au săturat și au dat și altora. Căci dacă un asemenea izvor unduitor de scrieri nu s-ar revărsa de la Dumnezeu către noi necruțat, de unde am mai cunoaște cele despre Dumnezeu și despre puterile cele înțelegătoare, și minunata facere a lumii, și cine este Ziditorul a toate și Atotțiitorul, și când anume au fost întemeiate creaturile cele de deasupra pământului, cele de pe pământ și cele de sub pământ în chip preaînțelept, și plăsmuirea strămoșului, și pricina călcării lui de poruncă[15], și modul virtuții cel plăcut lui Dumnezeu al celor din vechime, adică Abel[16], Set[17], Enos[18], Enoh[19], Noe[20], și restul patriarhilor și drepților și, dimpotrivă, răutatea celor răi și zavistnici și a pizmașilor, adică a lui Cain[21] și a urmașilor lui, și voia cea destrăbălată a poporului potopit din vremea lui Noe, și a nimicirii Sodomei[22] și a celorlalte rele, și a pedepsei veșnice, și a vieții celei fără de sfârșit? Și, ca să închei cu vechile istorisiri, voi uni cuvântul meu cu noua și prezenta sărbătoare. Căci dacă izvorul de care a fost vorba mai înainte, al învățăturii celei de Dumnezeu inspirate, nu ne-ar fi adăpat cu acestea pe noi din belșug[23], de unde am avea a cunoaște taina cea din veac ascunsă a dumnezeieștii voiri și Întruparea Cuvântului și Bunavestire a lui Gavriil și luarea în pântece a Fecioarei pe care o și prăznuim astăzi, că prin cuvântul îngeresc cu părinteasca bunăvoire și cu împreună-lucrarea Duhului, pe Cuvântul mai presus de cuvânt, Fecioară fiind[24], L-a zămislit și, născându-L, iarăși Fecioară, ca mai înainte de naștere, a rămas[25]. Pentru aceea și, bucurându-ne, să medităm la câteva lucruri pe scurt cu privire la această mare sărbătoare.

5. Căci astăzi este bunavestire a bucuriei, astăzi, întâmpinarea nesfârșitei bucurii, astăzi, cedarea blestemului, astăzi, venirea binecuvântării. Astăzi, slobozirea din muncă și sărbătoarea libertății. Astăzi, dumnezeiască împăcare cu oamenii din milostivire neasemuită. Căci acel Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine[26] și binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău[27], ce altceva putea să arate decât bucuria, potrivnica întristării, și binecuvântarea, care este nimicirea blestemului și dezlegarea păcatelor ca împăcare a lui Dumnezeu cu oamenii și chemarea din nou a poporului disprețuitor de lege care a ajuns până în cămările iadului și care s-a sălășluit în locașul de sub pământ și, găsind sălaș în chip jalnic până la întunericul cel fără rază și ajungând până la crudul și întunecatul și cu totul nenorocitul și necuratul vierme și † care pătrunde până la el tiranic potrivit cu dreapta amenințare a Stăpânului †. Căci pentru aceea S-a și pogorât mare conducător de cete și voievod de oștiri, pentru ca celor aflați în legăturile cele mai de jos să le arate izbăvirea prin preacurata Fecioară. Pentru aceea din locașul acela de sus prealuminos și neînserat a fost trimis un Strateg pentru ca muritorilor condamnați în locul cel mai de jos și cel mai noptatic să le răsară mângâierea luminii. De aceea de la cele mai de sus ale celor ce se bucură a venit cu bucurie la cele de jos, pentru ca să le fie arătată nădejdea bucuriei și veseliei celor mai de jos ale celor întristați. De aceea de la cel mai mare Împărat a fost trimis un Strateg strălucit pentru ca, în calitate de tâlcuitor al tainelor, să facă cunoscută, prin Fecioara, Prunca lui Dumnezeu, venirea Împăratului și izbăvirea celor robiți[28] și nimicirea tiranului și chemarea celor disprețuiți și învierea celor căzuți și mângâierea grabnică a celor ce plâng. De aceea marele taxiarh mutându-se astăzi din țara celor ce prăzuiesc și în glas de bucurie[29], venind cu picior nematerialnic și vesel la Fecioara, a strigat cu bucurie: bucură-te, ceea ce ești plină de har[30] Maria, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău [31] că Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea celui Preaînalt te va umbri[32].

6. Să ne sârguim, așadar, iubiților, și noi să ne împărtășim de această bucurie mântuitoare și să ne arătăm vrednici de rodul binecuvântat al pântecelui fecioresc, ca să ne atragem venirea Duhului Sfânt și umbrirea puterii Celui Preaînalt, ca să zămislim și noi în pântece dorul și frica de Dumnezeu și să naștem prin chinuri de naștere, cum spunea Isaia și să naștem duh de mântuire pe pământ[33]. Așadar, această zămislire este minunată și nașterea este mântuitoare. Dar există și zămislire nelegitimă și naștere pierzătoare, după cum tâlcuiește ruda Domnului că pofta zămislește păcatul, iar păcatul, odată săvârșit, naște moartea[34]. Dar noi ne rugăm să ne slobozească Domnul de o astfel de zămislire și de o asemenea naștere și ne rugăm și ne străduim pentru mântuirea noastră să naștem frica și dorul de Dumnezeu, totdeauna, dar în special în aceste zile al postului celui fără de prihană.

7. Să postim ca să ne hrănim. Nu să ne hrănim fără de vreme și cu adevărat să flămânzim. Să nu hrănim inimile noastre ca în ziua tăierii[35], potrivit cu dumnezeiasca Scriptură, să nu desfrânăm cu trupul și să nimicim sufletul. Să ne smerim mai degrabă pe noi înșine în post, plângere și jale și să ne sfâșiem inimile, iar nu veșmintele noastre, cum spunea Ioil[36] și prin faptul că suntem tulburați de cugete necurate și atrași spre fapte nelegiuite, să ne smerim sufletul prin post[37], potrivit dumnezeiescului David, și să luăm aminte la noi înșine ca nu cumva să se îngreuneze inimile noastre în mâncare și băutură[38], zice Domnul. Fiindcă este și o beție fără vin, o beție bună: îmbătatu-s-au de grăsimea casei Tale[39]. Dar este și altă beție, rea, întru care este desfrânare. Căci faptul de a paște pururea dobitoace și animale necuvântătoare, faptul de a se sătura și a nu cunoaște postul, nici înfrânarea îl pătimesc și unii dintre monahii noștri mai tineri: unii au primit ascultarea la brutărie, unii la bucătărie, unii la chelărie, unii la grădinărit și alții, tineri, să slujească la masă. Aceștia, pentru faptul că află mereu la îndemână mâncărurile, nu vor să audă de pașii postului, ci așteaptă vremea liturghiei, ca să primească binecuvântarea și să fie binecuvântați și apoi astfel să mănânce, nici prin minte să le treacă să postească[***].

[1] In 5, 16.
[2] Is. 38, 10; III Mac. 5, 51; Mt. 16, 18.
[3] Ps. 106, 18.
[4] Cf. I Cor. 10, 3.
[5] Mt. 5, 6.
[6] Ps. 57, 5-6.
[7] Is. 50, 5.
[8] Mt. 7, 6.
[9] Mt. 13, 3-8, 20, 22, 23.
[10] Is. 50, 5.
[11] In 6, 57.
[12] In 7, 37.
[13] Cf. Fc. 4.
[14] Ενναιζουσι.
[15] Fc. 3.
[16] Fc. 4.
[17] Fc. 4, 25.
[18] Fc. 5, 6
[19] Fc. 5, 18.
[20] Fc. 5, 28.
[21] Fc. 4.
[22] Fc. 18, 20.
[23] Efes. 3, 9; Col. 1, 26.
[24] Lc. 1, 26-38.
[25] Vezi Ioan Damaschinul, Cuvânt la Bunavestire, PG 96, 656B (Kotter, V, p. 444)
[26] Lc. 1, 28.
[27] Lc. 1, 42.
[28] Is. 61, 1; Lc. 4, 19.
[29] Ps. 41, 5.
[30] Lc. 1, 28.
[31] Lc. 1, 42.
[32] Lc. 1, 35.
[33] Is. 26, 18
[34] Iac. 1, 15.
[35] Ier. 12, 4; Iac. 5, 5.
[36] Ioil, 2, 13.
[37] Ps. 34, 13.
[38] Lc. 21, 34.
[39] Ps. 35, 9. Vezi Eusebiu al Cezareei, Tâlcuire la Psalmi, 35, PG 23, 321B și 36, 325C.

Acatistul, Condacul și Troparul la Praznicul Bunei Vestiri (25 martie)

Condac la Praznicul Bunei Vestiri (25 martie)

Glasul 8

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca Ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, puru­rea Fecioară!

*

Condac la Praznicul Bunei Vestiri

Glasul 8

Apărătoare Doamnă…

Pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu Dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, L-ai zămislit, Curată, cu venirea Preasfântului Duh, spre înnoi­rea neamului omenesc, Ceea ce eşti fără prihană, când Arhan­ghelul ţi-a strigat ţie glasul cel de veselie lumii: Bucură-te, Mi­reasă Nenuntită!

*

Tropar la Praznicul Bunei Vestiri

Glasul 4

Astăzi este începutul mântui­rii noastre şi arătarea Tainei ce­lei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dum­nezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!

***

1

Când s-a împlinit şi s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinţă în tot chipul, să se afle o fecioară curată, fără prihană şi sfântă, fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup, şi să slujească taina mântuirii noastre.
Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decât curăţia, mai fără de prihană decât toată zidirea cea gândita, mai sfântă decât toată sfinţenia, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maria, odrasla rădăcinii celei sterpe a Sfinţilor şi drepţilor, dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, rodul rugăciunilor şi al postirilor părinteşti, fiica cea împărătească şi arhierească. Şi s-a aflat la loc sfânt în templul lui Solomon aceea care avea să fie biserică însufleţită a lui Dumnezeu. Fecioară, care avea să nască pe Cuvântul cel mai sfânt decât sfinţii, s-a aflat în altarul templului ce se numea Sfânta Sfintelor, pentru că acolo a căutat Domnul din înălţimea slavei împărăţiei Sale, spre smerenia roabei Sale. Şi a ales-o pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile; a ales-o că Maică a Cuvântului Său Cel mai înainte de veci, pentru a Cărui întrupare din ea, încă mai înainte de bună-vestirea arhanghelului, cu taină a înştiinţat-o, precum adeverim despre aceasta prin istoriile vrednice de credinţă ale sfinţilor.
Pentru că, fiind Preacurata Fecioară în templu de doisprezece ani, se îndeletnicea nu numai în neîncetată rugăciune către Dumnezeu şi cu lucrul mâinilor din toate zilele, ci şi cu citirea dumnezeieştilor cărţi, cugetând la legea Domnului ziua şi noaptea. Căci aşa scriu despre dânsa Sfântul Epifanie şi Sfântul Ambrozie, că era foarte isteaţă la minte şi iubitoare de învăţătură şi se îndeletnicea cu citirea dumnezeieştilor Scripturi. Iar istoricul bisericesc Gheorghe Chedrin spune despre dânsa că, încă în vremea vieţii sfinţilor săi părinţi, a învăţat bine Vechiul Testament. Şi citind adeseori în proorocia lui Isaia acele cuvinte: Iată fecioara va zămisli în pântece şi va naşte Fiu şi se va chema numele lui Emanuil, care se tâlcuieşte, Cu noi este Dumnezeu, Sfânta fecioară Maria se aprindea cu osârdnica dragoste, nu numai spre Mesia Cel aşteptat, Care avea să vină, ci şi spre fecioara aceea care era să zămislească şi să nască pe Mesia. Pentru că se gândea, cât de mare vrednicie este a fi Născătoare a lui Emanuil, Fiul lui Dumnezeu, şi cât de negrăită este taina aceea, ca să fie o fecioară maică.
Însă, ştiind din proorocii că s-a apropiat vremea venirii lui Mesia – pentru că acum se luase sceptrul de la Iuda şi săptămânile de ani ale proorocului Daniil se sfârşiseră -, socotea că negreşit acum va fi născută în lume acea fecioară, pentru care mai înainte a vestit Isaia şi, suspinând adeseori din adâncul inimii, se ruga în sine ca s-o învrednicească Dumnezeu să vadă pe acea fecioară şi, de s-ar putea, să fie la dânsa slujnica cea mai de pe urmă.
Odată, stând Fecioara Maria după a doua catapeteasmă la rugăciunea de miezul nopţii, după obicei, şi cu fierbinte dorinţă rugându-se lui Dumnezeu, deodată a răsărit o lumină mare şi a strălucit peste ea. Iar din mijlocul luminii s-a auzit un glas către dânsa astfel: „Tu vei naşte pe Fiul Meu!” Atunci de ce fel de bucurie s-a umplut Preacurata Fecioară şi ce fel de mulţumire a dat, închinându-se până la pământ lui Dumnezeu, Făcătorul ei, nu se poate spune! Astfel a căutat Domnul spre smerenia roabei Sale. Pentru că, aceea care dorea pentru dragostea lui Dumnezeu să slujească Preacuratei Născătoare a lui Mesia, aceea singură s-a învrednicit a fi Maica lui Hristos şi stăpâna a toată zidirea. Şi i-a fost ei acea descoperire în anul al doisprezecelea de la naşterea sa, cu doi ani mai înainte de logodirea ei cu Iosif şi la nimeni n-a spus taina aceea până la Înălţarea lui Hristos. Deci, de atunci se înştiinţase că o să fie în feciorescul ei pântece acea tainică zămislire şi aştepta vremea împlinirii tainei.
Iar după ce s-a sfârşit anul al unsprezecelea – după mărturia Sfântului Evod – al petrecerii ei în templul lui Solomon şi sosind al doisprezecelea, iar de la naşterea ei – după mărturia lui Gheorghe Chedrinul -, al paisprezecelea, i s-a poruncit ei de către arhierei şi de către preoţi că, după obiceiul Legii, să iasă din bisericeasca locuinţă, precum şi celelalte fecioare de vârsta ei, şi să se mărite după bărbat, ea însă le-a răspuns că din scutece este dată lui Dumnezeu de părinţi şi Lui I-a făgăduit să-şi păzească a sa feciorie în veci. Deci, nu-i este cu putinţă să fie măritată cu om muritor, nici nu poate ca s-o silească spre nuntă, fiind fecioară a lui Dumnezeu Cel fără de moarte.
Deci, arhiereii se minunau de acel lucru nemaiauzit, pentru că nici o fecioară n-a mai fost vreodată care să-I fi făgăduit Domnului cândva a sa feciorie în veci, ci numai Maria cea dintâi în lume s-a arătat astfel. Deci, se sfătuiau pentru dânsa ce să facă, pentru că petrecea în biserica Domnului, iar după catapeteasma cea mai dinăuntru nu voiau să-i lase intrarea mai mult, venindu-i vremea de logodit; dar nici nu cutezau să dea după bărbat pe fecioara lui Dumnezeu. Şi nu se pricepeau cum să rânduiască cu plăcere dumnezeiască, viaţa ei cea feciorească fără de bărbat, ca să nu mânie pe Dumnezeu în ceva, pentru că amândouă acelea se ştiau că sunt mare păcat; adică şi spre nuntă a sili pe o fecioară care şi-a făgăduit lui Dumnezeu fecioria veşnică, şi a ţine parte femeiască în Sfânta Sfintelor, fiind în vârstă desăvârşită.
Despre aceasta grăieşte Sfântul Grigorie de Nissa, astfel: „Preoţii, cât a fost mică Sfântă Fecioară, după spusele proorocului Samuil, o lăsau în biserica Domnului. Dar, după ce a sosit vârsta anilor ei, s-au sfătuit între dânşii, ce ar putea face cu dânsa, ca să nu mânie pe Dumnezeu întru ceva”. Şi Nichifor Calist, scriitorul istoriei bisericeşti, grăieşte despre dânsa astfel: „După ce a crescut Fecioara Maria, preoţii au făcut sfat, cum să rânduiască pentru dânsa, ca să nu se arate a fi făcători de nedreptate sfântului ei trup. Pentru că socoteau că vor face păcatul furării de cele sfinte, de o vor mărita după bărbat şi de vor supune la legea însoţirii, pe aceea ce odată se încredinţase lui Dumnezeu. Dar iarăşi, ca să fie o fecioară de atâţia ani în Sfânta Sfintelor, nici Legea nu dă voie şi nici nu este acel lucru cinstit şi vrednic de sfinţenie”. Aşa grăiau ei.
Deci, apropiindu-se de Chivotul Legii şi făcând rugăciune cu dinadinsul, au luat – precum spune Ieronim -, răspuns de la Domnul, ca să se caute un bărbat vrednic, căruia să i se încredinţeze Sfânta Fecioară, sub rânduiala şi chipul însoţirii, pentru păzirea fecioriei. Iar cum s-ar fi putut afla un bărbat ca acela, sfatul Domnului se făcu întru acest fel: din casă şi din seminţia lui David să se aleagă bărbaţi fără femei şi toiegele lor să le pună în altar; şi al cărui toiag va înverzi, acela este ales pentru a i se da Fecioara Maria.
Atunci era praznicul sfinţirii bisericii, cel aşezat de Macabei. Iar începutul acelui praznic era în douăzeci şi cinci de zile ale lunii noiembrie şi sfârşitul peste trei zile ale lunii decembrie. Şi s-a adunat în biserică mulţime de popor din cetăţile de primprejur; iar bărbaţii care veniseră la praznic, erau şi din neamul lui David, rudenii şi vecini ai Fecioarei Maria.
Deci arhiereul cel mare, Zaharia, tatăl Mergătorului Înainte, adunând doisprezece bărbaţi fără femei, din seminţia lui David, între care era şi Sfântul Iosif, bărbat drept şi bătrân de ani, a luat toiegele lor şi le-a lăsat peste noapte în Sfântul Altar, zicând: „Arată, Doamne, pe bărbatul cel vrednic, cu care se cuvine a logodi pe Fecioară”. Iar a doua zi, preoţii împreună cu cei doisprezece bărbaţi, intrând în biserică, au găsit toiagul lui Iosif, înverzit şi încă şi o porumbiţă s-a văzut – cum mărturiseşte despre aceasta Ieronim -, zburând de sus şi şezând pe toiagul lui Iosif. Şi au cunoscut bunăvoirea lui Dumnezeu, ca lui Iosif să i se încredinţeze Fecioara spre pază.
Sunt unii care socotesc că Preacuratei Fecioare, lepădându-se de logodire pentru curăţia fecioriei sale, ca să nu i se facă vreo strâmbătate, şi mîhnindu-se foarte mult, i s-a făcut de la Dumnezeu deosebită descoperire şi încredinţare, ca să nu se îndoiască a merge la Iosif, rudenia şi logodnicul său – adică bărbatul cel drept şi sfânt, plăcut lui Dumnezeu -, nu spre însoţirea trupească, ci spre paza fecioriei sale, rânduit fiind, de purtarea de grijă a Celui Preaînalt.
Săvârşindu-se logodnă, Sfântul Iosif a luat pe Preacurata Fecioară din templul Domnului, din mâinile arhiereului Zaharia şi ale celorlalţi preoţi, întru curată şi neprihănită vieţuire, neatin-gîndu-se nici măcar în gând de floarea fecioriei ei. Sfântul Iosif era bărbatul ei numai cu părerea, dar cu lucrul era curat păzitor al fecioriei ei şi slujitor al vieţii Preacuratei Fecioare celei pline de mare sfinţenie.
Vieţuind Preasfânta Fecioară în casa logodnicului, nu şi-a schimbat viaţa sa cea mai dinainte, pe care o avea în Sfânta Sfintelor. Căci nu se îndeletnicea cu altceva, fără numai în rugăciunea cea de Dumnezeu gânditoare, în citirea dumnezeieştilor cărţi şi în obişnuita şi cuviincioasa ei lucrare de mâini. Şi-i era ei casa lui Iosif ca o biserică de rugăciune, din care nicăieri nu ieşea. Ci totdeauna, închizându-se, trăia în post şi tăcere, nevorbind cu nimeni, decât numai cu cei din casa lui Iosif. Pentru că povesteşte despre dânsa Gheorghe Chedrinul astfel: „Maria, postind în casa bărbatului său şi ferindu-se de ieşirea în popor, petrecea cu cele două fecioare ale lui Iosif şi numai către acelea, uneori, grăia câte un cuvânt şi acesta, numai dacă era de trebuinţă a vorbi şi cât de scurt”.
Aşa petrecând ea patru luni – după mărturia Sfântului Evod -, a sosit ceasul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, ceasul cel din veci ascuns şi de toată lumea dorit, ceasul în care avea să se înceapă mântuirea noastră. Şi a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor cereşti care stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea din veac ascunsă şi neştiută de îngeri, că bine să vestească Preacuratei Fecioare zămislirea străină a Fiului lui Dumnezeu, care covârşeşte firea omenească şi toată mintea, lucru de care Sfântul Evanghelist Luca scrie astfel: În luna a şasea a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu.
Acea lună a şasea era de la zămislirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, şi îngerul, cel ce bine a vestit lui Zaharia zămislirea lui Ioan, a fost trimis că bine să vestească şi Preacuratei Fecioare zămislirea lui Hristos. Iar în luna a şasea s-a trimis, pentru ca Înaintemergătorul fiind în pântecele maicii sale de şase luni, să poată sălta de bucurie la venirea Maicii Domnului. Îngerul a fost trimis în cetatea Galileii, al cărei nume era Nazaret. Latura Galileii era a neamurilor.
Deşi o parte era locuită de israiliteni însă mai multe popoare păgâne erau într-însa. Pentru aceasta şi în Sfânta Scriptură se grăieşte despre Galileea neamurilor. Latura aceasta, la israiliteni, era cea mai de pe urmă şi nebăgată în seamă, ca cea locuită de oameni păcătoşi, de altă limbă şi necredincioşi. De aceea era şi ocărita de iudei, pentru că ziceau: Au doar din Galileea vine Hristos? Cearcă şi vezi, că prooroc din Galileea nu vine! Asemenea şi Nazaretul, cetatea Galileii, era de dânşii întru nimic socotită, ca ceea ce era mică şi cea mai de pe urmă. Aşa se vorbea între dânşii: Din Nazaret poate să fie ceva bun?
Dar să socotim voinţa lui Dumnezeu. Unde a voit să aibă pe Preacurata Maică Să? Nu în latura Iudeii, nici în Sfântul Ierusalim, cetatea cea mare, ci în Galileea cea păcătoasă şi în micul Nazaret, că întâi să arate adevărul, că pentru păcătoşi a venit pe pământ: N-am venit, zice Domnul, să chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi; „şi din limbi necredincioase, să-Mi fac Biserică credincioasă”, iar al doilea, să se arate lucrul, că spre cei smeriţi, lepădaţi şi defăimaţi, priveşte Hristos cu milostivire, iar nu spre cei mândri şi slăviţi. Căci Cuvântul lui Dumnezeu, când a voit să plece Cerul şi să se pogoare la păcătoşi, privea din înălţimea slavei Sale, unde este mai multă mulţime de păcătoşi. Şi văzând în Iudeea pe ierusalimiteni, care păreau a fi drepţi înaintea oamenilor, iar pe galileeni văzându-i trecuţi cu vederea de toţi şi socotiţi a fi mai păcătoşi decât toţi, a trecut Iudeea care se părea sfânta şi a venit în Galileea, care se părea păcătoasă. A trecut şi Ierusalimul, cetatea cea mare, cinstită şi slăvită, şi s-a dus în Nazaret, cetatea cea mică şi necinstită, alegându-şi în această lume locul cel mai de pe urmă, smerindu-Se până la chipul de rob şi de păcătos.
Mică cetate a fost Nazaretul, însă de mare dar s-a învrednicit, de care nu s-au învrednicit toate celelalte cetăţi mari ale lui Israil, care se înălţaseră mult. În Nazaretul cel mic locuieşte Fecioara Maria, cea mai înaltă decât toţi sfinţii îngeri, al cărei pântece era mai desfătat decât cerul. Acolo se trimite Gavriil, acolo umbreşte Duhul Sfânt, acolo Se întrupează Dumnezeu Cuvântul. Pentru că unde este smerenia, acolo străluceşte slava lui Dumnezeu. Cetăţile cele mândre sunt vrăjmaşe lui Hristos, iar cele smerite Îi sunt plăcute. Neslăvita cetate Nazaret a zămislit pe Hristos, Domnul nostru, iar slăvitul Ierusalim L-a răstignit! Micul Betleem L-a născut, iar marele Ierusalim Îl căuta spre moarte! În cei smeriţi Dumnezeu Se sălăşluieşte, iar de la cei mândri Se îndepărtează.
Deci spre latura cea nebăgată în seamă, la săracul Nazaret, şi la fecioara cea smerită, care locuia într-însul, s-a trimis îngerul de la Dumnezeu. Pentru această trimitere, Sfântul Andrei Criteanul vorbeşte astfel: „Unuia din cei dintâi îngeri, Dumnezeu i-a poruncit să împlinească vestirea tainei şi cu arătarea măririi Sale, precum socotesc, i-a zis: „Ascultă, Gavriile! Du-te în Nazaret, cetatea Galileii, în care locuieşte fiica fecioară, cu numele Maria, fiind logodită cu bărbat, al cărui nume este Iosif. Mergi – zice – în Nazaret!” Dar pentru ce? Că frumuseţea Fecioarei cea preaiubită, ca pe un trandafir cu bun miros, din latura cea spinoasă s-o primească Atotputernicul. „Mergi în Nazaret”, ca să se împlinească proorocia care zice: Nazarinean Se va chema. Dar cine se va chema Nazarinean? Acela Care de către Natanail se va numi Fiul lui Dumnezeu şi Împărat al lui Israil”.
Gavriil se trimite, pentru că Gavriil este slujitor în dumnezeieştile taine, precum este arătat în cartea lui Daniil. „Deci mergi în Nazaret, cetatea Galileii, zice Dumnezeu lui Gavriil, şi, ajungând acolo, să aduci mai întâi Fecioarei bună-vestire de bucurie, pe care Eva a pierdut-o odată. Însă, să te fereşti să n-o tulburi, pentru că de bucurie, iar nu de mâhnire, este semnul acesta; de mângâiere, iar nu de tulburare, este închinarea aceasta. Pentru că, ce bucurie mai mare poate să fie neamului omenesc decât aceea, că firea omenească cu dumnezeiasca fire de obşte să se facă şi una cu Dumnezeu într-o Persoană?”
Dar ce poate să fie mai de mirare, decât a vedea pe Dumnezeu până la atâta smerindu-Se, ca în pântece de femeie să Se poarte? O, lucruri foarte de mirare tuturor! Dumnezeu, Căruia cerul Îi este scaun, iar pământul aşternut picioarelor Lui, pe Care cerul nu-L încape, Cel ce are un scaun veşnic împreună cu Tatăl, încape în pântece de Fecioară! Ce lucru vrednic de mai mare mirare, decât a vedea pe Dumnezeu în chip omenesc, nedes-părţindu-Se de firească dumnezeire, şi a vedea omenească fire aşa de unită cu Ziditorul său, ca în întreg omul, să Se săvârşească Dumnezeu? Gavriil, auzind acestea şi porunca lui Dumnezeu cea întărită covîrşindu-i puterea, era în nedumerire, între spaimă şi bucurie, nici nădăjduind, nici cutezând a nu asculta pe Cel ce-i poruncea. Deci, împlinind poruncile lui Dumnezeu, a zburat la Fecioară şi, mergând la Nazaret, a stat lângă casă.
Cugetând şi nepricepând acestea în sine, precum se pare – spune Sfântul Andrei -, zicea: „Cum voi începe a săvîrşi cele poruncite de Dumnezeu? Să intru îndată în cămară, îi voi tulbura gândul Fecioarei; să intru mai cu zăbavă, Fecioară, simţindu-mi venirea, va voi să se ascundă. Să bat în uşă? Dar pentru ce? Deoarece acest lucru nu este al firii îngerilor, pentru că nimic din cele ce se închid sau se deschid nu poate opri intrarea celor fără de trup. Să deschid uşile? Dar fiind şi uşile încuiate, eu pot să intru, să chem pe fecioară pe nume, mă tem că o voi înfricoşa.
Deci aşa voi face, după voia Celui ce m-a trimis, şi mergerea mea o voi face încet. Dar cum voi începe a grăi către Fecioară? Oare, bucurie să-i binevestesc mai întâi? Sau să-i zic că Domnul este cu dânsa? Sau să-i vestesc venirea Sfântului Duh şi umbrirea puterii Celui Preaînalt? Deci îi voi vesti mai întâi bucurie; apoi îi voi spune taina cea minunată, mă voi închina şi voi cânta glasul acela: „Bucură-te, veseleşte-te, mângâie-te!” Căci, cuviincioasă îndrăznire este începătura închinăciunii celei de bucurie şi acest cuvânt îmi va face lesnicioasă apropierea spre vorbirea Fecioarei, pentru că n-o va înfricoşa cât de puţin, ci îi va linişti gândul. Deci aşa voi începe: întâi îi voi aduce vestire de bucurie şi de veselie; căci cu acest fel de cuvinte se cade a se închina cineva împărătesei. Că acesta este lucru de bucurie, vreme de veselie a împărăţiei, sfatul mântuirii, începătura mângâierii”. Acestea le-a gândit în sine Arhanghelul.
Ia seama, cu câtă cucernicie Arhanghelul Gavriil vine la dumnezeiasca fiică! Cu cât de mare frică şi cinste se pregăteşte înainte, ca să se apropie de stăpâna a toată lumea! Cât se învaţă să grăiască către dânsa cuvintele cele pline de bucurie ale Bunei Vestiri! Dar şi de aceasta se cade a ne minuna, că a găsit-o nu afară din casă şi de cămara sa, nu pe uliţele cetăţii, prin popor şi prin vorbe mireneşti, nici gîlcevindu-se în casă pentru grijile vieţii, ci la linişte, în rugăciune şi în citirea cărţilor îndeletnicindu-se, precum şi închipuirea cea de pe icoană a Bunei Vestiri o arată, fiind închipuită înaintea ei cărticica pusă şi deschisă spre citire, spre încredinţarea îndeletnicirii ei celei neîncetate în citire şi în dumnezeiască gândire. Şi este bunaînţelegere a celor de Dumnezeu gânditori, că într-acea vreme, când era să vină la ea cerescul arhanghel, avea în minte acele cuvinte mai suspomenite, ale Sfântului Prooroc Isaia: Iată Fecioară în pântece va zămisli. Gândea cum şi când va fi acea străină şi la fecioreasca fire neobişnuită zămislire şi naştere.
Însă, înştiinţată fiind – precum s-a zis mai înainte de Gheorghe Chedrinul -, prin descoperire de la Dumnezeu, că nu o altă fecioară, ci ea însăşi va fi slujitoare acelei taine şi născătoare a lui Mesia Celui dorit, ardea cu dragoste de serafim către Dumnezeu, Făcătorul ei, şi rugă bunătatea Lui ca a Sa dumnezeiască făgă-duinţă şi proorocia lui Isaia degrabă s-o împlinească. Şi grăia în sine cu dorinţă: „Când va veni acea vreme dorită de mine, în care Ziditorul meu, plecând cerurile, Se va pogorî şi Se va sălăşlui în mine, voind să ia trup din mine? Când voi veni la o fericire că aceea binecuvântată, ca să mă arăt Maică a Dumnezeului Meu? Iar până ce voi veni la aceasta, lacrimile îmi sunt ca pâine, ziua şi noaptea, pentru că la cei ce aşteaptă lucruri preaiubite, chiar şi cea mai scurtă vreme, o, cât de lungă i se pare a fi!”
Astfel cugetând Fecioară în sine, în taina inimii sale, cu rugăciune de Dumnezeu gânditoare, prin dragoste arzătoare ca văpaia rugându-se către Domnul Savaot, deodată cerescul binevestitor, Arhanghelul Gavriil, venind încetişor, a stat înaintea ei, precum despre aceasta vorbeşte amintitul învăţător, Sfântul Andrei, scriind astfel: „Apoi Arhanghelul a intrat în cea dinăuntru cămară, în care locuia Fecioară şi, apropiindu-se încetişor, a venit la uşă; şi după ce a intrat înăuntru, vorbind cu liniştit glas către fecioară, a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine! Cel ce este mai înainte de tine, acum este cu tine! Şi puţin mai pe urmă va ieşi din tine! Deci El mai înainte de toţi vecii a fost, iar acum, sub vreme!” O, nemăsurată iubire de oameni! O, nespusă milostivire! Nu se îndestula să-i arate bucuria – zice Sfântul Andrei -, şi să-i vestească pe Făcătorul bucuriei, Cel ce locuia în Fecioară. Că arhanghelul zicând Domnul este cu tine!, venirea Împăratului Hristos arătat o însemnează; Domnul, Care dintr-însa a luat astfel trup omenesc, întru nimic nu S-a depărtat de firească slavă. „Bucură-te cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine! Bucură-te organul bucuriei cel preacinstit, prin care hotărârea blestemului celui de mâhnire se schimbă în veselie şi bucurie! Bucură-te, Fecioară preaaleasă! Bucură-te, preafrumoasă Biserică a slavei cereşti! Bucură-te, sfinţitul palat al Împăratului! Bucură-te, cămara în care Hristos Şi-a logodit şi Şi-a însoţit ca mireasă omenirea. Binecuvântată eşti tu între femei, pe care Isaia cu ochi prooroceşti mai înainte socotindu-te, te-a numit proorociţă, fecioară, loc şi carte cu taină pecetluită! Binecuvântată eşti tu cu adevărat, pe care Iezechil te-a numit luceafăr şi uşă încuiată, prin care singur Dumnezeu a trecut! Tu una cu adevărat eşti binecuvântată, pe care bărbatul doririlor, Daniil, munte te-a văzut şi Avacum cel minunat, munte umbrit te-a chemat; şi munte al lui Dumnezeu, munte gras, munte închegat, munte în care a binevoit Dumnezeu a locui!

Pe tine, strămoşul tău şi împăratul David, prooroceşte te-a lăudat. Binecuvântată eşti tu între femei, pe care Zaharia, văzătorul dumnezeieştilor taine cel ales, sfeşnic de aur cu şapte făclii te-a văzut, adică cu şapte daruri ale Sfântului Duh împodobită. Tu cu adevărat eşti binecuvântată; ca un răi ai înăuntrul tău pomul Raiului, pe Hristos, Care cu negrăită şi multă putere, din pântecele tău ieşind ca un râu de apă vie, prin cele patru curgeri ale Evangheliei adapă faţa a tot pământul!”
O închinăciune ca aceasta a îngerului auzind-o Fecioara cea fără de prihană, s-a mirat de cuvântul lui şi gândea: În ce fel va fi închinarea aceasta? S-a tulburat dar nu s-a înfricoşat tare, ci s-a minunat de lucrul cel nou, neaşteptat şi fără de veste. Pentru că nu avea de ce să se înspăimânte ea de îngereasca arătare, cu care avea obişnuită prietenie încă din Sfânta Sfintelor când, din mâini îngereşti – după mărturia Sfântului Gherman -, primea hrana cea de toate zilele. Dar de aceasta s-a tulburat cu mirare, căci mai înainte cu atât de mare slavă cerească şi cu atât de veselă faţă şi cu astfel de închinăciune, făcătoare de bucurie niciodată nu venise la dânsa. Deci pentru acel lucru nou şi, mai ales, pentru cuvintele lui, căci nouă şi neobişnuită închinare îi aducea, fiind fecioară, o pune pe ea în ceata femeilor de obşte, căci zicea: Binecuvântata eşti tu între femei!
Atunci s-a tulburat ca o foarte înţeleaptă, dar ca o vitează şi bine chibzuită nu s-a înfricoşat, ci gândea în sine: „În ce fel va fi închinarea aceasta? Ce vă mai grăi către mine îngerul, după această închinare? Au doară iarăşi în biserica Domnului mă va lua pe mine? Sau o hrană mai nouă din cer mi-a adus? Sau un lucru nou îmi va vesti de la Dumnezeu şi mă va înălţa, deşi cuget mult şi nu pricep cum fecioară în pântece va lua şi va naşte Fiu? În ce fel va fi închinarea?” Şi i-a zis îngerul: „Nu te teme, Marie! Nu te îndoi de fecioara cea mai înainte vestită prin proorocul Isaia. Chiar tu eşti acea fecioară care ai aflat acel dar, ca să zămisleşti pe Emanuil, mai presus de fire şi să-L naşti negrăit, precum Acela Însuşi ştie!
Ai aflat dar de la Dumnezeu prin multele tale fapte bune, dar mai ales prin trei virtuţi. Prin smerenia ta cea adâncă, pentru că celor smeriţi Dumnezeu le dă darul Său, zicând: Spre cine voi căuta, decât numai spre cel blând şi smerit cu inima! Ai aflat dar prin fecioreasca ta curăţie, căci Preacuratul din fire Dumnezeu, din Preacurata Fecioară caută a Se naşte! Şi mai deosebi ai aflat dar de la Dumnezeu, prin dragostea cea aprinsă către El, pentru că zice: Eu pe cei ce Mă iubesc pe Mine îi iubesc şi cei ce Mă caută vor afla dar. Şi de vreme ce tu L-ai iubit şi L-ai căutat cu toată inima, ai aflat dar de la El şi vei naşte Fiu.
Însă Fiu dumnezeiesc, Fiul Celui de sus, pe Dumnezeu din Dumnezeu, pe Cel mai înainte de veci din Tatăl fără de maică născut, iar la sfârşitul veacurilor din tine, care eşti Maică şi Fecioară, fără de tată o să iasă şi al Cărui nume este minunat şi negrăit. Tu, Aceluia Îi vei da numele Iisus, care se tâlcuieşte „Mântuitor”; pentru că Acela va mântui toată lumea şi va împărăţi preaslăvit, fără asemănare cu strămoşul tău David şi decât toţi împăraţii cei ce au fost din casa lui Iacob; iar împărăţia Lui nu va fi vremelnică, ci veşnică, neavând sfârşit întru nesfârşitele veacuri”.
Iar Maria a zis către înger: Cum va fi aceasta, fiindcă de bărbat nu ştiu? Nu că nu credea Preacurata Fecioară celor zise ei de înger. Ci cu adeverire, după darul lui Dumnezeu de care era plină, ştia că va naşte pe Cel ce bine i se vestea, luând înştiinţare de la Însuşi Dumnezeu, precum mai înainte s-a zis. Dar numai această nu-i era ei ştiută, adică cum şi în ce chip va naşte fiind Fecioară care nu ştia de bărbat. Pentru aceea a întrebat pe înger: Cum va fi aceasta?
Despre acest lucru Sfântul Grigorie de Nissa, ca din partea ei, zice către înger: „Spune-mi chipul naşterii, o, îngere, şi vei afla inima mea gata spre voia lui Dumnezeu; pentru că eu doresc un rod că acesta, fără atingerea fecioriei”. Iar Sfântul Ambrosie, despre aceeaşi, vorbeşte astfel: „Bine a întrebat pe înger, cum îi va fi aceasta, pentru că ea mai înainte citise, precum s-a zis că, o fecioară va zămisli, dar nu citise în ce chip fecioara aceea va zămisli. Citise cu adevărat proorocescul cuvânt: Iată fecioară în pântece va lua, dar cum va lua, acum îngerul îi vesteşte prin „Buna Vestire””.
Deci, îi spune ei îngerul chipul zămislirii, nu după firea şi obiceiul omenesc făcându-se, ci mai presus de fire, pentru că unde voieşte Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii. Zămislirea ei este după lucrarea Sfântului Duh: „Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri! De la Acela în pântece vei lua. Acela va săvîrşi întru Tine zămislirea cea neştiută. Pentru că Cel ce a putut să zidească din tină neînsufleţită pe Adam viu, oare nu va putea mai ales din Fecioara cea vie, ca să alcătuiască pe pruncul cel viu? Dacă cu înlesnire a fost lui Dumnezeu, ca din coasta lui Adam să închipuiască femeie, apoi oare cu neînlesnire îi va fi Lui, ca în pântecele Fecioarei să închipuiască pe om? Duhul Sfânt, Cel ce toate le face, întru Tine, o, Preasfânta Fecioară, o va lucra aceea, ca în preacuratul tău pântece, din trupul tău, trupul Cuvântului lui Dumnezeu, Celui fără de trup se va rândui, mai presus de fire. Pentru că tu fiind uşă, cu curăţia pecetluită şi cu fecioria păzită, Domnul va trece; nu într-alt chip, ci precum raza soarelui trece prin sticlă şi prin cristal, sfinţindu-te şi luminându-te cu dumnezeiasca slavă, ca să fii maică adevărată lui Dumnezeu, născând Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit; şi rămânând Fecioară, precum mai înainte de naştere, la fel întru naştere şi după naştere.
Aceasta o va lucra întru tine puterea Celui Preaînalt, prin venirea Sfântului Duh. Iar cum că aceasta este adevărată, acest lucru să-ţi fie ca semn vrednic de credinţă, căci rudenia ta Elisabeta, fiind stearpă din tinereţe şi acum îmbătrânită cu anii, a zămislit fiu, Dumnezeu voind astfel, făcând din cele neputincioase, lucruri putincioase. Pentru că, ce este cu neputinţă la oameni, că fecioara cea fără bărbat şi femeia cea neroditoare, stearpă şi îmbătrânită, să zămislească şi să nască, la Făcătorul şi Atotputernicul Dumnezeu toate sunt cu putinţă, pentru că tot lucrul la Dumnezeu este cu putinţă, căci şi bătrâna cea neroditoare a zămislit, şi tu, fecioară, vei zămisli!”
Auzind Preacurata de la îngerul Gavriil o bună-vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Său şi, prin smerenia cea adâncă, din inimă cea iubitoare de Dumnezeu, a răspuns: Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău! Şi îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească. Pentru că, atunci mai ales, se cuprindea de dumnezeiasca dorire inimă cea feciorească şi, prin dragoste de serafim, ardea cu văpaie duhul ei, şi toată mintea ei întru Dumnezeu se înălţa şi se îndulcea cu dragostea de Dumnezeu cea negrăită. Deci întru acea duhovnicească îndulcire a iubirii de Dumnezeu şi întru dumnezeiasca vedenie a minţii S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu, şi Cuvântul S-a făcut trup, şi S-a sălăşluit întru noi, prin întrupare.
Îngerul împlinindu-şi buna vestire după porunca lui Dumnezeu şi cinstind pe Hristos, Care S-a întrupat în pântece de fecioară, asemenea a cinstit şi pe Fecioara Maria care L-a întrupat, cu cuviincioasă închinăciune după vrednicie; cu bună cucernicie şi cu frică s-a dus de la dânsa, ca să stea înaintea Scaunului Domnului Savaot, slăvind taina Întrupării lui Dumnezeu, împreună cu toate cereştile puteri, întru nespusă bucurie, în veci. Amin.

ganduridinortodoxie

2

Acatistul Bunei Vestiri (25 martie)

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în Cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Condac 1:

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Icos 1:

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești
Bucură-te, că ești scaun Împăratului
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 2:

Știindu-se pe sine sfânta întru cu­răție, a zis lui Gavriil cu îndrăznire: Preaslăvitul tău glas cu anevoie se arată a fi primit sufletului meu; că naștere cu zămislire fără sămânță, cum îmi spui? Cântând: Aliluia!

Icos 2:

Înțelesul cel greu de pătruns cău­tând Fecioara să-l înțeleagă, a grăit către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putință să Se nască Fiu, spune-mi? Iar el cu frică a zis:
Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus
Bucură-te, încredințarea celor ce au trebuință de tăcere
Bucură-te, începătura minunilor lui Hristos
Bucură-te, capul poruncilor Lui
Bucură-te, scara Cerului, pe care S-a pogorât Dumnezeu
Bucură-te, pod care-i treci la Cer pe cei de pe pământ
Bucură-te, minune, care de îngeri ești mult slăvită
Bucură-te, ceea ce ești rană de mult plâns a diavolilor
Bucură-te, ceea ce ai născut Lumina cea neapusă
Bucură-te, ceea ce n-ai învățat pe nimeni în ce chip s-a petrecut
Bucură-te, ceea ce covârșești mintea celor înțelepți
Bucură-te, ceea ce luminezi gându­rile celor credincioși
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 3:

Puterea Celui de Sus a umbrit-o atunci, spre zămislire, pe cea care nu știa de nuntă; și pântecele ei cel cu bună roa­dă, ca o țarină dulce, l-a arătat tuturor celor ce vor să secere mân­tuire, când vor cânta așa: Aliluia!

Icos 3:

Având Fecioara primit în pântece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul acesteia, îndată cunoscând în­chinarea ei, s-a bucurat și, cu săltă­ri în pântece, ca și cum ar fi cântat, a grăit către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-te, vița mlădiței celei ne-vește­jite Bucură-te, câștigarea rodului celui fără de moarte
Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lu­crătorul iubirii de oameni
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Să­ditorul vieții noastre
Bucură-te, brazdă care ai crescut înmulțirea milelor
Bucură-te, masă care porți îndestularea milostivilor
Bucură-te, ceea ce înflorești Raiul desfătării
Bucură-te, ceea ce gătești adăpos­tire sufletelor
Bucură-te, tămâia rugăciunii celei primite
Bucură-te, curăția a toată lumea
Bucură-te, voia cea bună a lui Dum­nezeu către noi, cei muritori
Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 4:

Vifor de gânduri necredincioase având în sine, înțeleptul Iosif s-a tulburat, uitându-se la tine, cea nea­me­s­tecată cu nunta, gândind că ești furată de nuntă, tu, ceea ce ești fără de prihană. Iar când a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!

Icos 4:

Au auzit păstorii pe îngeri lăudând venirea lui Hristos în trup și, alergând la Acela ca la un păstor, L-au văzut ca pe un miel fără de prihană în bra­țele Mariei, pe care lăudând-o, au zis:
Bucură-te, Maica Mielului și a Păs­torului
Bucură-te, staulul oilor cuvântătoare
Bucură-te, ceea ce ești chinuire pentru vrăjmașii cei nevăzuți
Bucură-te, ceea ce deschizi ușile Raiului
Bucură-te, că cele cerești se bucură cu cele pământești
Bucură-te, că cele pământești dăn­țuiesc împreună cu cele cerești
Bucură-te, gura apostolilor cea fără de tăcere
Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de chinuri
Bucură-te, temeiul cel tare al credinței
Bucură-te, cunoștința harului cea lu­minoasă
Bucură-te, cea prin care s-a golit iadul
Bucură-te, cea prin care ne-am îmbrăcat cu slavă
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 5:

Steaua cea cu dumnezeiască merge­re văzând-o magii, au mers pe urma lu­minii ei; și, ținând-o ca pe o făclie, cu dânsa căutau pe puternicul Împărat; și, ajungând la Cel neajuns, s-au bu­curat cântându-I: Aliluia!

Icos 5:

Au văzut pruncii haldeilor în bra­țele Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om cu mâna; și, cunoscându-L a le fi Stă­pân, deși luase chip de rob, s-au nevoit cu daruri a-I sluji Lui și a-i cânta celei binecuvântate:
Bucură-te, Maica stelei celei neapuse
Bucură-te, raza zilei celei de taină
Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înșelăciunii
Bucură-te, ceea ce luminezi pe tăi­nuitorii Treimii
Bucură-te, ceea ce ai aruncat dintru dregătorie pe tiranul cel fără de omenie
Bucură-te, ceea ce ai arătat pe Dom­nul Hristos, iubitorul de oameni
Bucură-te, ceea ce ne-ai izbăvit din slujirea cea idolească
Bucură-te, ceea ce ne curățești de lucrurile cele întinate
Bucură-te, ceea ce ai stins închi­narea la foc
Bucură-te, ceea ce ne-ai potolit văpaia patimilor
Bucură-te, îndreptătoarea înțelep­ciu­nii celor credincioși
Bucură-te, veselia tuturor neamurilor
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 6:

Vestitori purtători de Dumnezeu fă­cându-se magii, s-au întors în Babi­lon, săvârșind prorocia Ta; și, măr­turisindu-Te tuturor pe Tine, Hristoase, au lăsat pe Irod ca pe un mincinos, că nu știa să cânte: Aliluia!

Icos 6:

Strălucind Tu în Egipt, Lumina ade­vă­rului, ai izgonit întunericul minciunii. Că idolii lui, Mântuitorule, nerăb­dând tăria Ta, au căzut; iar cei ce s-au izbăvit de dânșii cântau către Năs­că­toarea de Dumnezeu:
Bucură-te, îndreptarea oamenilor
Bucură-te, căderea demonilor
Bucură-te, ceea ce ai zdrobit stăpâ­nia înșelăciunii
Bucură-te, ceea ce ai vădit înșelă­ciu­nea idolească
Bucură-te, mare care ai înecat pe faraonul cel netrupesc
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetați de viață
Bucură-te, stâlp de foc care povă­țu­iești pe cei dintru întuneric
Bucură-te, acoperământul lumii cel mai lat decât norul
Bucură-te, hrană și potir cu mană
Bucură-te, slujitoarea bucuriei celei sfinte
Bucură-te, pământul făgăduinței
Bucură-te, izvorâtoare de miere și lapte
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 7:

Vrând Simeon să se mute din vea­cul acesta înșelător, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui și ca Dumnezeu desăvârșit. Pentru aceea s-a mirat de înțelepciunea Ta cea ne­spusă, cântând: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptură nouă arătându-Se Făcătorul nouă, celor ce suntem făcuți de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de sămânță și păzindu-l întreg, pre­­cum a fost; ca noi, văzând mi­nu­nea, să o lăudăm, grăind:
Bucură-te, floarea nestricăciunii
Bucură-te, cununa înfrânării
Bucură-te, ceea ce ai strălucit chi­pul Învierii
Bucură-te, ceea ce ai arătat viața îngerească
Bucură-te, pomul cel cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credincioșii
Bucură-te, copacul cel înfrunzit cu bu­nă umbră, sub care mulți se odihnesc
Bucură-te, ceea ce ai purtat în pân­tece pe Îndreptătorul celor rătăciți
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Iz­bă­vitorul celor robiți
Bucură-te, îmblânzirea Judecătorului celui drept
Bucură-te, iertarea multor greșiți
Bucură-te, haina celor goi de în­drăzneală
Bucură-te, dragostea care biruiește toată dorirea
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 8:

Văzând naștere minunată, să ne înstră­inăm de lume, mutându-ne min­tea la Cer; că pentru aceasta Prea­înaltul Dumnezeu pe pământ S-a ară­tat Om smerit, vrând să tragă la înăl­țime pe cei care-I cântă: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de Sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că dumnezeias­­că pogorâre a fost, iar nu mutare din loc, și naștere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:
Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu celui neîncăput
Bucură-te, ușa tainei celei de cinste
Bucură-te, auzirea cea cu neprice­pere pentru cei necredincioși
Bucură-te, lauda cea fără de îndo­ială a celor credincioși
Bucură-te, purtătoarea cea prea­sfântă a Celui ce este pe heruvimi
Bucură-te, sălașul cel preaslăvit al Celui ce este pe serafimi
Bucură-te, ceea ce ai adunat lucruri potrivnice întru una
Bucură-te, ceea ce ai unit fecioria și nașterea
Bucură-te, cea prin care s-a dezlegat călcarea poruncii
Bucură-te, cea prin care s-a deschis Raiul
Bucură-te, cheia Împărăției lui Hristos
Bucură-te, nădejdea bunătăților celor veșnice
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării lui Hristos; că pe Cel neapropiat, ca Dum­­ne­zeu, L-a văzut Om apropiat tuturor, petre­când împreună cu noi și auzind de la toți: Aliluia!

Icos 9:

Pe oratorii cei mult-vorbitori îi ve­dem tăcând ca niște pești fără de glas, despre tine, Născătoare de Dumne­zeu; că nu se pricep să spună în ce chip și Fecioară ai rămas, și ai putut naște. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință cântăm:
Bucură-te, sălașul înțelepciunii lui Dumnezeu Bucură-te, comoara rânduielii Lui
Bucură-te, ceea ce îi arăți pe filo­sofi neînțelepți
Bucură-te, ceea ce ai vădit pe cei meșteri la cuvânt a fi necuvântători
Bucură-te, că au înnebunit întrebă­torii cei cumpliți
Bucură-te, că s-au veștejit făcătorii de basme
Bucură-te, ceea ce ai risipit vorbele cele încâlcite ale atenienilor
Bucură-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor
Bucură-te, ceea ce ne-ai ridicat din adâncul necunoștinței
Bucură-te, ceea ce pe mulți i-ai lu­minat la minte
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască
Bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieți
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 10:

Vrând să mântuiască lumea, Împo­do­bi­torul tuturor a venit la ea, așa cum Însuși făgăduise; și, Păstor fiind, ca un Dumnezeu, pentru noi S-a arătat om ca și noi. Căci, cu asemănarea che­­mând pe cel asemenea, ca un Dum­­nezeu aude: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, și tuturor celor ce aleargă la tine; că Făcătorul cerului și al pământului te-a gătit pe tine, Curată, sălășluindu-Se în pântecele tău și învățând pe toți să îți cânte:
Bucură-te, turnul fecioriei
Bucură-te, ușa mântuirii
Bucură-te, începătoarea prefacerii celei pline de înțeles
Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc
Bucură-te, că tu ai înnoit pe cei ză­misliți întru rușine
Bucură-te, că tu ai învățat pe cei lipsiți de minte
Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stri­cătorul gândurilor
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Se­mănătorul curăției
Bucură-te, cămara nunții celei fără de sămânță
Bucură-te, ceea ce ai unit cu Dom­nul pe cei credincioși
Bucură-te, ceea ce între fecioare sin­­gură ai fost hrănitoare de prunc
Bucură-te, cămara cea împodobită a sufletelor sfinților
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 11:

Împărate sfinte, de Ți-am aduce cân­­tări și psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvi­ne, căci se biruiește toată cântarea care se îndreaptă către mulțimea mi­lelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-Ți cântă: Aliluia!

Icos 11:

Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sunt întru întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară; că, aprinzând în sine Focul cel netrupesc, pe toți îi îndrep­tează spre cunoștința cea dum­ne­­zeiască ce luminează mintea cu ra­za ei și se cinstește cu chemarea aceasta:
Bucură-te, raza Soarelui celui înțe­legător
Bucură-te, raza Luminii celei neapuse
Bucură-te, fulgerul care luminezi sufletele
Bucură-te, ceea ce îi îngrozești pe vrăj­­­mași ca un tunet
Bucură-te, că dintru tine a răsărit stră­lucirea cea cu multă lumină
Bucură-te, că ai izvorât râul care curge cu ape multe
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat icoană a cristelniței
Bucură-te, ceea ce curățești întină­ciunea păcatului
Bucură-te, baie, care speli conștiința
Bucură-te, pahar, care dai gust bucuriei
Bucură-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos
Bucură-te, viața veseliei celei de taină
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 12:

Vrând să dea har datoriilor celor de demult, Dezlegătorul tuturor datorii­lor omenești a venit Singur la cei ce se înde­părtaseră de harul Lui și, rupând za­pisul, aude de la toți cântarea: Aliluia!

Icos 12:

Cântând nașterea ta, te lăudăm toți, ca pe o biserică însuflețită, Născă­toa­re de Dumnezeu; că, locuind în pân­tecele tău Domnul, Care ține toa­te cu mâna, a sfințit, a slăvit și a în­vățat pe toți să-ți cânte:
Bucură-te, locașul lui Dumnezeu-Cuvântul Bucură-te, sfântă care ești mai mare decât toți sfinții
Bucură-te, chivot poleit cu Duhul
Bucură-te, comoara vieții cea nede­șer­tată
Bucură-te, coroana cea scumpă a împăraților celor credincioși
Bucură-te, lauda cea de cinste a pre­oților cuvioși
Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii
Bucură-te, zidul cel nebiruit al Împărăției
Bucură-te, cea prin care se înalță biruințele
Bucură-te, cea prin care cad vrăjmașii
Bucură-te, tămăduirea trupului meu
Bucură-te, mântuirea sufletului meu
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 13:

O, Maică prealăudată, care ai năs­cut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toți sfinții, primind acest dar de acum, izbăvește de toată ispita și scoate din chinul ce va să fie pe toți cei care-ți cântă: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

Apoi iarăși se citește Icosul întâi și Con­da­­cul întâi:

Icos 1:

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești
Bucură-te, că ești scaun Împăratului
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 1:

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Născătoare de Dum­ne­zeu, Fecioară stăpână, ceea ce ești mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toa­tă făptura; mirarea cea mare a în­ge­ri­lor, propovăduirea prorocilor, po­doa­ba cea aleasă a arhanghelilor, întă­rirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povățuitoa­rea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioa­re­lor, veselia cea lină a mai­ci­lor, în­țe­lep­ciunea și învățătura prun­ci­lor, câr­muitoarea săracilor și a vădu­velor; îmbrăcăminte celor goi, sănă­tate celor bolnavi, izbăvire celor ro­biți; liniște celor de pe mare, liman bun celor înviforați, povățuitoare ne­os­te­nită ce­lor rătăciți, mergere ușoară celor călă­tori, odihnă bună celor oste­niți, aco­pe­rământ și scăpare celor asu­priți; nădejde celor fără de nădejde, ajută­toare celor lipsiți; celor săraci bo­găție neîmpuținată, celor întristați de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubește nimeni iubire cu smerenie; ce­lor păcătoși mântuire către Dum­­ne­zeu; tuturor creștinilor ocrotire tare, a­ju­tătoare nebiruită și folo­si­toare.
Prin tine, Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ție noi, robii tăi, Doamna noastră. O, preamilostivă împărăteasa a Luminii ce­lei înțelegă­toare și preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viață tuturor, ceea ce ești slăvită de cele cerești, minte înge­rească, stea cu totul luminoasă și mai sfântă decât toți sfinții; împărăteasa împăraților, Stăpâna tu­turor făpturilor, Fecioară încuviințată de Dumnezeu, Mireasă nestricată, pa­lat al Preasfân­tului Duh, tron de foc al Împăratului celui nevăzut, chivot ce­resc, purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, căruța cea în chipul focului; odihna Dumne­zeului celui viu, zămislirea negrăită a tru­pului lui Hristos, cuibul Vulturului ce­resc, turtureaua cea cu bună glă­suire, porumbița cea preabună, lină și fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adân­cul milelor, picătura care risipești mâ­nia lui Dumnezeu, adâncimea cea ne­mă­surată, taina cea negrăită, minu­nea cea neștiută, minune nespusă; Bi­serică nefăcută de mână omenească a Însuși Împăratului tuturor veacuri­lor; tămâia cea cu bun miros, veșmânt cinstit, porfiră de Dumnezeu țesută, Rai sufle­tesc, odrasla pomului celui de viață purtător, floarea cea preafrumoa­să, care ai înflorit nouă veselia ce­reas­că, strugurele mântuirii noastre, paha­rul Împăratului Ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului Celui neîmpuținat; solitoarea legii, înce­pă­tura credinței celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ere­ticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu îm­­po­triva tu­turor celor nelegiuiți; în­grozire diavolilor, biruință în războaie, păzi­toare adevă­ra­tă tuturor creștinilor și lumii încre­din­țată mântuire.
O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, Stă­pâ­nă Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și arată mila ta poporului drept-credincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și păzește locașul acesta și toate orașele și satele creștinești și tot po­porul cel bine-credincios, care scapă la tine și cheamă numele tău cel sfânt, de toate năpas­tele, de boală, de cutremur, de po­top, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de răz­boiul cel dintre noi, de toate durerile și tot ne­cazul. Ca să nu fie îm­puținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi adu­cătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă. Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, Stăpână preami­los­tivă, Năs­că­toare de Dumne­zeu prea­lă­udată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspi­narea lor; ci ne înno­iește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mul­țumire, aflându-te pe tine ajută­toa­re. Milostivește-te, Doam­nă Prea­cu­rată, spre ajutorul po­po­rului celui binecredincios.
Nădej­dea noastră, adu­nă pe cele risipite: pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei ce te preamăresc; dar, mai ales, păzește Sfântă Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile.
O, milostivă și preaîndurată Îm­pă­răteasă a Cerului și a pământului, Născătoare de Dumne­zeu, pururea Fecioară, miluiește cu mij­lo­cirea ta po­porul drept-credincios și toată drept-credincioasa creștinătate. Păzește-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău aco­pe­rământ și roagă pe Hristos, Dumne­zeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmașilor ce se luptă îm­potriva noastră. Miluiește și mântu­iește prin ru­găciunile tale, Maică, pe Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bise­ri­cii Ortodoxe Ro­mâne, pe (Înalt) Prea Sfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitro­po­litul) nostru (N), pe toți ortodocșii arhierei, preoți și diaconi și pe tot clerul bisericesc și pe tot poporul drept-credincios care se închină icoanei tale.
Caută spre noi toți cu folosința ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre cău­ta­rea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoșătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei care s-au mutat întru dreaptă credință, din această viață în cea veșnică, îm­preună cu în­gerii, cu arhanghelii și cu toți sfinții, împărtășește-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeu; și prin rugăciu­nea ta învrednicește pe toți ortodocșii creștini să viețuiască cu Hristos, și cu bucurie în locașurile în­ge­rești să se desfăteze.
Că tu ești, Doam­nă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pă­mântenilor; tu ești nădejdea și fo­lositoarea tuturor celor ce aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fier­binte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Și, cu a ta mijlocire, în­drăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși sun­tem ne­vrednici. Pentru aceea, și pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit și pe Cel Atotțiitor cu mâna ținând, ne bucurăm noi păcătoșii și, cu umilință căzând, pe acesta cu dragoste și cu frică îl sărutăm, așteptând, Doam­nă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără de sfâr­șit, și să stăm fără de rușine în ziua Ju­decății de-a dreapta Fiului tău și Dum­ne­ze­ului nostru, slăvindu-L pe El îm­pre­ună cu Cel fără de început al Lui Pă­rinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcă­torul Lui Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și cu ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pre noi!

ganduridinortodoxie

3

Canon de rugăciune la Praznicul Bunei Vestiri (25 martie)

Tropar la Praznicul Bunei Vestiri, glasul al 4-lea:

Astăzi este începutul mântui­rii noastre şi arătarea Tainei ce­lei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dum­nezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să-ţi cânte ţie, Stăpână, miş­când alăuta Duhului, David, strămoşul tău: ascultă, Fiică, glasul de bucurie al Îngerului! Că îţi vesteşte bucurie de negrăit.

Îngerul:

Strig către tine, bucurân­du-mă: pleacă-ţi urechea şi ia aminte la mine, cel ce-ţi vestesc zămislirea fără de sămânţă. Că ai aflat har înaintea Domnului, pe care nici o alta nu l-a aflat vreodată, Preacurată.

Născătoarea de Dumnezeu:

Fă-mi cunoscută, Îngere, pu­terea graiurilor tale! Cum va fi ceea ce ai zis? Spune-mi mai limpede, cum voi zămisli, fiind Fecioară Curată? Şi cum voi fi Maica Ziditorului meu?

Îngerul:

Precum se pare, tu socoteşti că îţi vorbesc cu amăgire; şi mă bucur văzând încredinţarea ta. Ci, îndrăzneşte, Stăpână; că unde Dumnezeu voieşte, uşor se săvârşesc chiar şi lucrurilecele mai minunate.

Catavasia:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

Născătoarea de Dumnezeu:

Lipsit-a domn din Iuda şi iată vremea a sosit, în care va să Se arate Nădejdea neamuri­lor, Hristos; dar spune-mi mai lămurit, cum Îl voi naşte eu pe Acesta, fecioară fiind?

Îngerul:

Cauţi să ştii de la mine, Fecioară, chipul zămislirii tale. Dar acesta este de netâlcuit. Ci, Duhul Sfânt, cu Putere zidi­toare, umbrindu-te pe tine, Îl va săvârşi.

Născătoarea de Dumnezeu:

Strămoaşa mea, primind povaţa şarpelui, a fost îndepăr­tată de la desfătarea cea Dumneze­iască. Pentru aceasta şi eu mă tem de închinarea ta cea ne­obişnuită, fiindu-mi frică de alunecare.

Îngerul:

Ca un slujitor al lui Dum­nezeu am fost trimis să-ţi ves­tesc Sfatul Cel Dumnezeiesc. Pentru ce te temi, Preacurată, de mine, care, la rându-mi, mai mult mă tem de tine? Pentru ce ţi-e frică, Stăpână, de mine, căruia, la rându-mi, mai mult mi-e frică de tine?

Catavasia:
Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Născătoarea de Dumnezeu:

Că o Fecioară Sfântă va naşte pe Emmanuel, am auzit aceasta de la Profetul, care odinioară a proorocit. Şi doresc să cunosc cum firea oamenilor va suferi amestecul cu Dumnezeirea.

Îngerul:

Rugul, cel ce primind flacăra a rămas nears, a arătat adâncul Tainei celei cu privire la tine, Ceea ce eşti Plină de har şi nu ştii de nuntă. Căci, după naş­tere, vei rămâne Curată, puru­rea Fecioară.

Născătoarea de Dumnezeu:

Cel ce străluceşti de Lumina lui Dumnezeu Atotţiitorul, vestitorule al adevărului, spune-mi Arhanghele Gavriil, prea cu adevărat: cum, rămânând neatinsă curăţia mea, voi naşte cu Trup pe Cuvântul Cel fără de trup?

Îngerul:

Cu teamă, ca o slugă, stau înaintea ta, Doamnă; şi cu fri­că, Fecioară, mă străduiesc să te fac să înţelegi: ca Ploaia pe Lână Se va pogorî la tine Cuvân­tul Tatălui, precum a binevoit.

Catavasia:
Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Născătoarea de Dumnezeu:

Nu pot să înţeleg noima ade­vărată a cuvintelor tale. Căci minuni au fost adesea, făcute cu Dumnezeiască Putere, semne şi chipuri ale Legii, dar nicio­dată vreo fecioară nu a născut fără să ştie de bărbat.

Îngerul:

Minunează-te, Preacurată, căci minunat lucru este şi mi­nunea care se face cu tine. Că tu Singură vei primi în pântece pe Împăratul tuturor, Întrupându-Se. Şi pe tine te-au în­chipuit de mai înainte grăirile şi vorbirile cele ascunse ale Proorocilor şi preînchipuirile Legii.

Născătoarea de Dumnezeu:

Cel Ce de toate este Necuprins şi de toate Nevăzut, cum putea Acesta să Se Sălăşluiască în pântecele unei fecioare, pe care Însuşi l-a zidit? Şi cum voi ză­misli pe Dumnezeu Cuvântul, Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul?

Îngerul:

Cel Ce a făgăduit strămoşului tău David că va pune din rodul pântecelui pe scaunul împă­răţiei lui, Acela te-a ales pe tine Singură, Frumuseţea lui Iacob, Sălăşluire Cuvântătoare.

Catavasia:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: Strigat-a proorocul Iona, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, în chit, rugându-se: din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse, Împărate al Puterilor!

Născătoarea de Dumnezeu:

Glasul cel de bucurie al cu­vintelor tale primindu-l, Arhanghele Gavriil, de veselie Dumnezeiască m-am umplut; căci vesteşti bu­curie şi Bucurie Nesfârşită de sus îmi aduci.

Îngerul:

Ţie ţi s-a dat Bucuria Cea Dumnezeiască, Maica lui Dum­nezeu; ţie toată făptura îţi stri­gă: Bucură-te, Dumnezeiască Mireasă, căci numai tu ai fost rânduită, Curată, a fi Maica Fiului lui Dumnezeu.

Născătoarea de Dumnezeu:

Prin mine să se nimicească acum osândirea Evei. Să se dea înapoi, prin mine, datoria as­tăzi. Prin mine să se dea preadeplin plata cea de demult.

Îngerul:

Făgăduit-a Dumnezeu stră­moşului Avraam să se binecuvinteze întru seminţia lui toate neamurile, Curată; iar prin tine făgăduinţa ia astăzi sfârşit.

Catavasia:
Strigat-a proorocul Iona, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, în chit, rugându-se: din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse, Împărate al puterilor!

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă…

Pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu Dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, L-ai zămislit, Curată, cu venirea Preasfântului Duh, spre înnoi­rea neamului omenesc, Ceea ce eşti fără prihană, când Arhan­ghelul ţi-a strigat ţie glasul cel de veselie lumii: Bucură-te, Mi­reasă Nenuntită!

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă…

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca Ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, puru­rea Fecioară!

Cântarea a 7-a.

Irmosul: N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

Născătoarea de Dumnezeu:

Vestindu-mi mie că Lumina Cea Nematerialnică va să Se unească cu materia trupului, din milostivirea cea multă, Luminată Bună Vestire şi propovăduirile cele Dumnezeieşti, strigi acum mie: Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău!

Îngerul:

Bucură-te, Stăpână, Fecioară! Bucură-te, Preacurată! Bucu­ră-te, Vas al lui Dumnezeu! Bucură-te, Sfeşnic al Luminii, Chemarea din nou a lui Adam, Izbăvirea Evei, Munte Sfânt, Sfinţenie Prealuminată şi Că­mara de Mire a nemuririi!

Născătoarea de Dumnezeu:

Venirea asupră-mi a Prea­sfântului Duh mi-a curăţit su­fletul şi mi-a sfinţit trupul, m-a făcut Biserică de Dumnezeu Încăpătoare, Cort de Dumnezeu Împodobit, Templu Însufleţit şi Curată Maică a Vieţii.

Îngerul:

Ca pe o Făclie mult Luminată şi ca pe o Cămară de Dumnezeu Lucrată te văd pe tine. Primeşte acum, ca un Chivot de aur, pe Dătătorul Legii, Preacurată, Care a binevoit a izbăvi, prin tine, firea oamenilor cea stricată!

Catavasia:
N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Ascultă Fiică, Fecioară curată! Să-ţi spună Arhanghelul Gavriil sfatul cel de demult, cel adevărat, al Celui Preaînalt: fii gata spre primirea lui Dumnezeu! Căci prin tine, Cel necuprins cu oamenii va să petreacă. Pentru aceasta şi bucurându-mă, strig: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Născătoarea de Dumnezeu:

Toată mintea omenească se biruieşte, a răspuns Fecioara, cercetând lucrurile cele neobiş­nuite pe care mi le grăieşti. Am înţeles cuvintele tale, dar mă tem, înspăimântându-mă să nu mă amăgeşti şi să nu mă îndepărtezi de Dumnezeu ca pe Eva. Şi totuşi, tu strigi: Binecuvân­taţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Îngerul:

Iată s-a dezlegat nedumerirea ta, zis-a faţă de Aceasta Arhanghelul Gavriil. Căci bine ai grăit că lucrul este cu greu de înţeles. Deci ascul­tând de cuvintele buzelor tale, nu te îndoi ca de o amăgire, ci, crede ca unui lucru adevărat; căci eu, bucurându-mă, strig: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Născătoarea de Dumnezeu:

Lege de la Dumnezeu este dată oamenilor, a zis iarăşi cea Preacurată, ca naşterea să iasă din dragostea trupească. Dar eu nu cunosc nicidecum plăce­rea de soţie. Cum zici deci că voi naşte? Mă tem să nu îmi grăieşti cu înşelăciune. Şi totuşi, tu strigi: Binecuvântaţi, toate lu­crurile Domnului, pe Domnul!

Îngerul:

Cuvintele pe care mi le grăieşti, Curată, a strigat iarăşi În­gerul, sunt obişnuite naşterii oamenilor muritori. Iar eu îţi vestesc pe Dumnezeu Cel Adevă­rat, Care Se va Întrupa din tine, mai presus de cuvânt şi de înţelegere, precum Însuşi ştie. Pen­tru aceasta şi bucurându-mă, strig: Binecuvântaţi, toate lu­crurile Domnului, pe Domnul!

Născătoarea de Dumnezeu:

Grăitor de adevăr mi te arăţi, a zis Fecioara: căci ai venit ca vestitor de bucurie tuturor. Deci, pentru că sufletul mi-am curăţit prin Duhul, fie mie după cuvântul tău! Sălăşluias-că întru mine Dumnezeu, către Care strig împreună cu tine: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Catavasia:
Ascultă Fiică, Fecioară curată! Să-ţi spună Arhanghelul Gavriil sfatul cel de demult, cel adevărat, al Celui Preaînalt: fii gata spre primirea lui Dumnezeu! Căci prin tine, Cel necuprins cu oamenii va să petreacă. Pentru aceasta şi bucurându-mă, strig: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

La Cântarea a 9-a.

Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!

Stih: Lăudaţi, ceruri, Slava lui Dumnezeu…

Irmosul: Ca de un Sicriu Însufleţit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necre­dincioşilor; iar buzele credincioşilor, fără tăcere, glasul Îngerului cântând, să strige cu bucurie Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!

Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!

Mai presus de înţelegere ză­mislind pe Dumnezeu, nu ai ştiut de Legile firii, Fecioară; căci întru naştere ai ocolit cele ce sunt ale maicilor, ajungând mai presus de firea cea stricăcioasă. Pentru aceasta, după vrednicie, auzi: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!

Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!

Cum izvorăşti lapte, Fecioară curată? Limba pământească nu poate să spună: căci te arăţi un lucru neobişnuit firii, depă­şind hotarele cele după fire ale naşterii. Pentru aceasta, după vrednicie auzi: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!

Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!

În chip Tainic se vorbeşte de­spre tine în Sfintele Scripturi, Maica Celui Preaînalt. Căci Iacob, văzând scara de demult, care de mai înainte te închipuia pe tine, a zis: Cale de mergere a lui Dumnezeu este aceasta. Pentru aceasta, după vrednicie, auzi: Bucură-te, Ceea ce eşti Pli­nă de har, Domnul este cu tine!

Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!

Minunat semn a arătat lui Moise, grăitorului de cele sfin­te, rugul şi focul. Şi căutând sfârşitul, după curgerea vremii, a zis: la o Fecioară Curată îl întrezăresc, căreia, ca unei Năs­cătoare de Dumnezeu se va zice: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!

Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!

Proorocul Daniel te-a numit Munte În­ţelegător şi Marele Isaia, Născătoare de Dumnezeu, Judecătorul Ghedeon te-a văzut ca pe o Lână, iar Regele şi Proorocul David Sfinţenie îţi zice, iar într-alt loc, Uşă. Şi Arhanghelul Gavriil îţi strigă: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Dom­nul este cu tine!

Catavasia:
Ca de un Sicriu Însufleţit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necre­dincioşilor; iar buzele credincioşilor, fără tăcere, glasul Îngerului cântând, să strige cu bucurie Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Fluierele cele păstoreşti…

Cuvântul lui Dumnezeu pe pământ acum S-a pogorât. În­gerul a stat înaintea Fecioarei, strigând: Bucură-te, Binecuvân­tată, Ceea ce Singură ţi-ai păs­trat pecetea, primind în pântece pe Cuvântul Cel mai înain­te de veci şi Domnul, ca să mân­tuiască din înşelăciune, ca un Dumnezeu, neamul omenesc.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Trimis a fost Arhanghelul Gavriil către Fecioara şi Curata şi i-a tâlcuit ei bucuria cea de negrăit, că va zămisli fără de sămânţă şi va rămâne mai departe Fecioară. Căci va naşte Fiu pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci, Care va mântui pe popor de greşelile lui. Şi mărturie este Cel Ce m-a trimis pe mine, să-ţi zic ţie, Bine­cuvântată: Bucură-te, Fecioară: vei naşte şi după naştere, iarăşi vei rămâne Fecioară.

Praznicul Buneivestiri a Nascatoarei de Dumnezeu

Praznicul Buneivestiri a Nascatoarei de Dumnezeu este deopotriva unul imparatesc si al Maicii Domnului. Este praznic imparatesc, pentru ca se refera la Imparatul Hristos, Care a fost zamislit in pantecele Nascatoarei de Dumnezeu, si este praznic al Maicii Domnului, pentru ca se refera la acea persoana care a contribuit la zamislirea si la Inomenirea Cuvantului lui Dumnezeu, adica la Preasfanta Fecioara.
Nascatoarea de Dumnezeu Maria are un loc de mare valoare si insemnatate in Biserica, tocmai pentru ca a fost acea persoana pe care o asteptau toate generatiile si aceea care a dat Cuvantului lui Dumnezeu firea omeneasca.
Astfel, persoana Nascatoarei de Dumnezeu este strans legata de Persoana lui Hristos. Si vrednicia Preasfintei nu se datoreaza doar virtutilor pe care le avea, ci mai ales rodului pantecelui ei. Prin urmare, cultul Nascatoarei de Dumnezeu este foarte strans legat de hristologie. Cand vorbim despre Hristos nu putem sa o ignoram pe aceea care i-a dat trup, si cand vorbim despre Preasfanta, ne referim in acelasi timp si la Hristos, deoarece vrednicia si harul de la El le dobandeste. Acest lucru se vede clar in slujba Imnului Acatist, in care este cantata Nascatoarea de Dumnezeu, dar totdeauna in legatura cu faptul ca ea este Maica lui Hristos Dumnezeu: „Bucura-te ca esti scaun Imparatului, bucura-te ca porti pe Cel ce pe toate le poarta”.

Aceasta legatura dintre hristologie si invatatura despre Nascatoarea de Dumnezeu se vede si in viata Sfintilor. O insusire caracteristica a Sfintilor, care sunt cu adevarat membrii ai Trupului lui Hristos, este faptul ca o iubesc pe Preasfanta Fecioara. Este cu neputinta sa existe sfant care sa nu o iubeasca.

Bunavestire a Nascatoarei de Dumnezeu este inceputul tuturor praznicelor imparatesti. In troparul praznicului cantam: „Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac… ” Continutul praznicului se refera la faptul ca Arhanghelul Gavriil – acel inger implicat in toate evenimentele care au legatura cu intruparea lui Hristos – a vizitat-o la porunca lui Dumnezeu pe Preasfanta si a instiintat-o ca a venit vremea intruparii Cuvantului lui Dumnezeu si ca ea va deveni maica lui Dumnezeu. (Luca 1:26-56).

Cuvantul „bunavestire” este alcatuit din doua elemente, anume din „buna” si „vestire” si inseamna veste buna, vestire buna. Este vorba despre instiintarea care s-a dat prin arhanghel ca Logosul lui Dumnezeu se va intrupa pentru mantuirea omului. In fapt, este vorba de implinirea fagaduintei lui Dumnezeu, care s-a dat dupa caderea lui Adam si a Evei (vezi Facere 3:15), si care se numeste protoevanghelie. De aceea, instiintarea despre intruparea Cuvantului lui Dumnezeu este cea mai mare veste in istorie.

Dupa cuvantul Sfantului Maxim Marturisitorul, evanghelia lui Dumnezeu este o solie a lui Dumnezeu si mangaiere in oameni prin Fiul Sau intrupat. In acelasi timp, este si impacarea oamenilor cu Tatal, Care da ca plata indumnezeirea nenascuta celor care asculta de Hristos. Prin urmare, indumnezeirea care se ofera prin Hristos intrupat nu este nastere, ci aratare a stralucirii enipostatice catre cei care sunt vrednici de aceasta descoperire.

Vestea cea buna, evanghelia, buna vestire este indreptarea neascultarii care a avut loc la inceputul crearii omului, in Raiul fizic. Acolo, de la femeie, a inceput caderea si urmarile acesteia, aici, tot de la femeie, au inceput toate bunatatile. Astfel, Preasfanta este noua Eva. Acolo exista Raiul sensibil, aici Biserica. Acolo Adam, aici Hristos. Acolo Eva, aici Maria. Acolo sarpele, aici Arhanghelul Gavriil. Acolo, soptirea dracului-sarpe catre Eva, aici salutarea ingerului catre Maria (dupa cuvantul Cuviosului Iosif Vrienios). In acest fel s-a indreptat greseala lui Adam si a Evei.

Arhanghelul Gavriil o supranumeste pe Preasfanta „cea plina de har”, zicandu-i: „Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine, binecuvantata esti tu intre femei” (Luca 1:28-29). Preafericita este numita „cea plina de har” si i se spune „binecuvantata”, pentru ca Dumnezeu este cu ea.

Dupa cuvantul Sfantului Grigorie Palama si al altor Sfinti Parinti, Preasfanta primise deja harul inainte de ziua Buneivestiri. Ramanand in Sfanta Sfintelor din templu, a ajuns la Sfanta Sfintelor a vietii duhovnicesti, care este indumnezeirea. Cata vreme curtea Templului era destinata prozelitilor, iar partea principala a acestuia, preotilor, Sfanta Sfintelor era destinata arhiereului. Acolo a intrat Preasfanta, dovada ca ajunsese la indumnezeire. Este cunoscut faptul ca in epoca crestina pronaosul era destinat catehumenilor si celor necuratiti, naosul celor luminati, adica membrilor Bisericii, iar Sfanta Sfintelor, celor care ajunsesera la indumnezeire.
Astfel, Preasfanta ajunsese la indumnezeirea inca inainte de a primi vizita Arhanghelului. Pentru acest scop, a folosit o metoda aparte de cunoastere a lui Dumnezeu si de comuniune cu El, dupa cum talcuieste in chip minunat si de-Dumnezeu-insuflat, Sfantul Grigorie Palama. Este vorba despre isihie, despre calea isihasta. A inteles Preasfanta ca nu poate cineva sa ajunga la Dumnezeu prin ratiune, prin simturi, prin inchipuire sau prin slava omeneasca, ci numai prin minte-nous. Astfel, a omorat toate puterile sufletului care proveneau din simturi, si prin rugaciunea noetica a pus in lucrare mintea-nous. Si in acest mod a ajuns la luminare si indumnezeire. Si pentru aceasta s-a invrednicit sa devina Maica lui Hristos, sa Ii dea lui Hristos trupul ei. Nu avea pur si simplu virtuti, ci Harul indumnezeitor al lui Dumnezeu.
Spre deosebire de ceilalti oameni, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu avea plinatatea Harului lui Dumnezeu. Desigur, Hristos, fiind Cuvant al lui Dumnezeu, avea intreaga plinatatea Harurilor, dar si Preasfanta a primit plinatatea Harului din plinatatea Harurilor Fiului ei. Din acest motiv, in relatie cu Hristos, Maica Domnului este mai prejos, de vreme ce Hristos avea Harul dupa fire, cata vreme Preasfanta prin participare. Fata de oameni insa ea este mai presus.
Preasfanta avea plinatatea Harului din plinatatea Harurilor Fiului ei, inainte de zamislire, in timpul zamislirii si dupa zamislire. Inainte de zamislire, plinatatea Harului era desavarsit, in timpul zamislirii era inca mai desavarsit, iar dupa zamislire era prea desavarsit (dupa cuvantul Sfantului Nicodim Aghioritul). In acest chip, Preasfanta a fost Fecioara atat trupeste, cat si sufleteste. Si aceasta feciorie trupeasca a ei era mai presus si mai desavarsita decat fecioria sufleteasca a Sfintilor la care se ajunge prin lucrarea Preasfantului Duh.
Nici un om nu se naste izbavit de pacatul stramosesc. Caderea lui Adam si a Evei si urmarile acestei caderi au fost mostenite de intregul neam omenesc. Firesc era ca si Preasfanta Fecioara sa nu fie izbavita de pacatul stramosesc. Cuvantul Apostolului Pavel este limpede in acest sens: „toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). In acest pasaj apostolic se vede ca pacatul este inteles ca lipsire de slava lui Dumnezeu, precum si faptul ca nimeni nu este izbavit de pacat. Astfel, si Preasfanta s-a nascut cu pacatul stramosesc. Cand insa s-a izbavit de acesta? Raspunsul la aceasta intrebare trebuie insa „periat” de orice conceptie scolastica.
De la inceput trebuie sa spunem ca pacatul stramosesc a insemnat lipsire de slava lui Dumnezeu, instrainarea de El si pierderea comuniunii dumnezeiesti. Acest lucru a avut insa si urmari trupesti, pentru ca in trupul lui Adam si al Evei a intrat stricaciunea si moartea. Cand, in Traditia Ortodoxa, se vorbeste despre mostenirea pacatului stramosesc, nu se intelege mostenirea vinovatiei pacatului originar, ci mai ales urmarile acestuia, care sunt stricaciunea si moartea. Ca atunci cand se imbolnaveste radacina unei plante si se imbolnavesc odata cu aceasta si crengile, si frunzele, acelasi lucru s-a intamplat prin caderea lui Adam. S-a imbolnavit tot neamul omenesc. Stricaciunea si moartea pe care le mosteneste omul reprezinta climatul favorabil cultivarii patimilor si in acest mod se intuneca mintea-nous a omului.
Tocmai din acest motiv, faptul ca Hristos, prin Intruparea sa, a asumat acest trup muritor si patimitor, insa fara de pacat, a contribuit la indreptarea urmarilor pacatului lui Adam. Indumnezeire exista si in Vechiul Testament, dupa cum exista si luminare a mintii-nous, dar nu era stricata si anulata moartea, de acea si Prorocii de-dumnezeu-vazatori mergeau in iad. Prin intruparea lui Hristos si Invierea Lui, s-a indumnezeit firea umana si astfel s-a dat posibilitatea fiecarui om sa se indumnezeiasca. Pentru ca prin Sfantul Botez devenim membri ai Trupului indumnezeit si inviat al lui Hristos, de acea si spunem ca prin Sfantul Botez omul este izbavit de pacatul stramosesc.
Atunci cand aplicam toate acestea la cazul Preasfintei Fecioare, putem sa intelegem relatia acesteia cu pacatul stramosesc si eliberarea de acesta. Preasfanta s-a nascut cu pacatul stramosesc, avea toata consecintele stricaciunii si ale mortii in trupul ei. Prin intrarea in Sfanta Sfintelor a ajuns la indumnezeire. Insa aceasta indumnezeire nu era indeajuns pentru eliberarea de toate urmarile acestuia, care sunt stricaciunea si moartea, tocmai pentru ca nu se unise firea dumnezeiasca cu cea umana in ipostasul Cuvantului. Astfel, in momentul in care cu puterea Sfantului Duh, firea dumnezeiasca s-a unit cu firea umana in pantecele Preasfintei Fecioare Maria, Preasfanta, prima, gusta slobozirea ei din pacatul stramosesc si de urmarile acestuia. De altfel, in acea clipa a avut loc ceea ce nu reusisera sa faca Adam si Eva prin lupta lor personala libera. De aceea, Preasfanta, in momentul Buneivestiri, a ajuns la o stare mai presus de aceea in care se aflau Adam si Eva inainte de cadere. S-a invrednicit sa guste scopul final al creatiei, asa cum vom vedea in alte explicatii.

De aceea, pentru Preasfanta nu a fost nevoie sa mai aiba loc Cincizecimea, nu a fost nevoie sa se boteze. Ceea ce au trait Apostolii in ziua Cincizecimii, care au devenit membrii ai Trupului lui Hristos prin Duhul Sfant, si ceea ce s-a petrecut cu noi toti la taina Botezului, s-a petrecut cu Preasfanta Fecioara in ziua Buneivestiri. Atunci s-a izbavit de pacatul stramosesc, nu in sensul ca s-a eliberat de vinovatie, ci ca a dobandit indumnezeirea in suflet si in trup, datorita unirii ei cu Hristos.

In aceste cadre trebuie interpretat si cuvantul Sfantului Ioan Damaschin, ca in ziua Buneivestiri, Preasfanta a primit Duhul Sfant, Care a curatit-o si i-a dat puterea de a primi dumnezeirea Cuvantului, si in acelasi timp de a-L naste. Cu alte cuvinte, Preasfanta a primit de la Sfantul Duh har curatitor, dar si primitor si nascator al Cuvantului lui Dumnezeu ca om.

Raspunsul Preasfintei la instiintarea Arhanghelului ca se va invrednici sa nasca pe Hristos a fost graitor: „Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau” (Luca 1:38). Se vadeste aici ascultarea Preasfintei fata de cuvantul Arhanghelului, dar si ascultarea ei fata de Dumnezeu, pentru un fapt care era paradoxal si straniu pentru ratiunea umana. Astfel, isi supune propria ratiune voii lui Dumnezeu.

Unii spun ca in acea clipa toti dreptii Vechiului Testament, dar si intreaga umanitate, asteptau cu neliniste sa auda raspunsul Preasfintei, temandu-se ca nu cumva ea sa refuze si sa nu asculte de voia lui Dumnezeu. Se spune ca, dat fiind faptul ca de fiecare data cand omul se afla intr-o asemenea dilema, tocmai pentru ca are libertate, poate sa spuna da sau nu, dupa cum altadata s-a intamplat cu Adam si cu Eva, acelasi lucru se putea intampla si cu Preasfanta. Dar nu era cu putinta ca Preasfanta sa refuze, nu pentru ca nu avea libertate, ci tocmai pentru ca avea adevarata libertate.

Sfantul Ioan Damaschin face deosebire intre voia fireasca si voia gnomica. Voia omului este gnomica atunci atunci cand are drept caracteristici ignorarea anumitor aspecte, indoiala si, in cele din urma, neputinta alegerii. Avem de-a face cu o sovaire in ce priveste actul care trebuie infaptuit. Vointa este fireasca, tine de fire (phýsis), atunci cand este condusa in mod firesc, fara deliberare si sovaire, la implinirea adevarului.

Se pare, asadar, ca vointa fireasca este legata de „vreau”, cata vreme vointa gnomica, de „cum vreau”, si anume cand decizia are loc in urma unor sovairi si deliberari. Rezulta de aici ca vointa fireasca constituie desavarsirea firii, cata vreme vointa gnomica constituie nedesavarsirea firii, deoarece presupune ca omul nu are cunoasterea adevarului, nu este sigur asupra a ceea ce trebuie sa decida.
Hristos, desi avea doua vointe, prin alcatuirea din doua firi, adica omeneasca si dumnezeiasca, cu toate acestea avea vointa fireasca, in intelesul pe care i l-am atribuit aici, si, desigur, nu avea vointa gnomica. Ca Dumnezeu, cunostea totdeauna vointa lui Dumnezeu Tatal si nu exista niciodata indoiala inlauntrul Lui, nici deliberare. Acest lucru este trait prin har si de catre Sfinti si cu deosebire de Preasfanta Fecioara. Pentru ca ea ajunsese la indumnezeire, de aceea era cu neputinta sa refuze voia lui Dumnezeu si sa nu consimta la Intruparea lui Dumnezeu. Avea libertatea desavarsita si de acea libertatea ei lucra totdeauna dupa fire, iar nu impotriva firii. Noi, pentru ca nu am ajuns la indumnezeire avem o libertate nedesavarsita, asa-numita vointa gnomica, de aceea si deliberam si sovaim cu privire la ceea ce trebuie sa facem. Intrebarea ei: „Cum va fi mie aceasta de vreme ce eu nu stiu de barbat?” (Luca 1:34) arata smerenie, neputinta firii umane, dar si caracterul paradoxal al faptului, pentru ca existasera zamisliri minunate si in Vechiul Testament, dar nu fara de samanta.
In ziua Buneivestiri a avut loc zamislirea directa a lui Hristos prin puterea si lucrarea Preasfantului Duh. Intr-un imn inchinat Nascatoarei de Dumnezeu, cantam: „Gavriil zicand tie, Fecioara, bucura-te, impreuna cu glasul S-a intrupat Stapanul tuturor”. Aceasta inseamna ca nu au trecut mai multe ore sau zile de la buna vestire pana sa aiba loc zamislirea, ci a avut loc exact in acel moment.

Arhanghelul Gavriil i-a spus lui Iosif, logodnicul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu: „Nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, caci ceea ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant” (Matei 1:20). Asadar, Preacurata Fecioara L-a nascut pe Hristos ca om, dar zamislirea s-a facut de la Duhul Sfant.

Sfantul Vasilie cel Mare, talcuind aceasta fraza si mai ales „s-a zamislit de la Duhul Sfant”, spune ca provenienta oricarui lucru din altul se reda prin trei sintagme: una este „prin creatie”, dupa cum toata zidirea a fost creata de Dumnezeu prin lucrarea Sa. Alta este „prin nastere”, dupa cum Fiul S-a nascut mai inainte de veci din Tatal. Iar a treia este „dupa fire”, asa cum energia iese din orice fire (phýsis), adica precum stralucirea din Soare, si, mai general, energia din sursa de energie. Cat priveste zamislirea lui Hristos in Sfantul Duh, formularea corecta este ca Hristos a fost zamislit prin lucrarea Sfantului Duh, „prin creare”, iar nu „prin nastere” sau „dupa fire”.

Sfantul Ioan Damaschin invata ca Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu Si-a format Siesi trup din sangiurile pure si preacurate ale Nascatoarei de Dumnezeu, trup care este insufletit de ratiune si suflet noetic, nu prin samanta, ci prin creare de la Sfantul Duh.

Desigur, atunci cand vorbim despre zamislirea lui Hristos in pantecele Nascatoarei de Dumnezeu prin puterea si lucrarea creatoare a Sfantului Duh, nu trebuie sa izolam Duhul Sfant de Sfanta Treime. Este cunoscut din invatatura patristica faptul ca este comuna lucrarea-energia Dumnezeului Treimic. Crearea lumii si recrearea omului si a lumii a avut loc si are loc prin lucrarea-energia comuna a Dumnezeului Treimic. Prin urmare, nu doar Sfantul Duh a creat trupul imparatesc al lui Hristos, ci si Tatal si Fiul Insusi, adica intreaga Sfanta Treime. Exprimarea acestui adevar este ca Tatal a binevoit intruparea Fiului Sau, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu Si-a autocreat Intruparea, iar Sfantul Duh a implinit-o.
Zamislirea lui Hristos in pantecele Nascatoarei de Dumnezeu s-a savarsit in liniste si taina, fara zgomot si tulburare. Nimeni, nici dintre ingeri, nici dintre oameni nu a putut sa inteleaga in acel ceas lucrurile mari care s-au savarsit. Imparatul Proroc David a prorocit acest fapt, spunand: „Pogora-Se-va ca ploaia pe lana si ca picaturile ce cad pe pamant” (Psalmul 71, 6). Precum ploaia ce cade pe un floc de lana nu face zgomot, nici vreo stricaciune, la fel s-a petrecut vestirea cea buna si zamislirea. Hristos, prin zamislirea Sa, nu a pricinuit zarva, nici vreo stricaciune fecioriei Atotsfintei Fecioare. De aceea, si Atotsfanta a fost si a ramas Fecioara inainte de nastere, in nastere si dupa nastere. Sunt cele trei stele pe care iconarul le zugraveste totdeauna pe frunte si pe cei doi umeri ai Atotsfintei.
Unirea firii dumnezeiesti cu firea umana in Ipostasul Cuvantului, in launtrul pantecelui Nascatoarei de Dumnezeu, constituie indumnezeirea directa a firii umane. Adica, indumnezeirea firii omenesti exista din prima clipa in care firea dumnezeiasca s-a unit cu cea omeneasca. Este semnificativ in acest sens cuvantul Sfantului Ioan Damaschin: „din clipa in care a luat trup, a fost trup al lui Dumnezeu Cuvantul”. Ceea ce inseamna ca, din momentul zamislirii si pana la indumnezeirea trupului omenesc, nu a trecut un interval de timp, deoarece indumnezeirea s-a petrecut imediat, adica in momentul zamislirii.
Urmarea acestui fapt este ca Preasfanta Fecioara trebuie sa fie numita Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca ea a nascut cu adevarat pe Dumnezeu, pe Care L-a purtat noua luni in pantecele sau, iar nu un simplu om care avea Harul lui Dumnezeu. De aceea Preasfanta Fecioara e numeste Nascatoare de Dumnezeu, iar nu Nascatoare de Hristos. Dogma hristologica are consecinte si asupra dogmei despre Nascatoarea de Dumnezeu. Atotsfanta Fecioara este Nascatoare de Dumnezeu, tocmai pentru ca L-a zamislit intru Duhul Sfant pe Hristos.
Acest lucru trebuie subliniat, pentru ca in vechime a avut loc o mare dezbatere teologica in jurul intrebarii daca Atotsfanta Fecioara Maria trebuie numita sau nu Nascatoare de Dumnezeu – dezbatere provocata de existenta unor invataturi eretice. Consacrarea definitiva a invataturii ca Preasfanta Fecioara L-a nascut pe Dumnezeu si ca odata cu asumarea firii umane s-a petrecut si indumnezeirea acesteia a avut loc la Sinodul al III-a Ecumenic. Ereticul Nestorie, folosind termeni filosofici si rationamentul omenesc, sustinea ca Atotsfanta Fecioara era om si de aceea nu era cu putinta sa Il nasca pe Dumnezeu. Potrivit lui Nestorie, Dumnezeu „a trecut” sau a „impreuna-trecut” prin Nascatoarea de Dumnezeu. Desigur, in teologia acestuia exista o problema cu privire la relatiile dintre cele doua firi in Hristos. Nestorie credea ca trupul lui Hristos era doar atasata firii dumnezeiesti. Credea ca Logosul era Dumnezeu, dar era cumva atasat omului si se salasluia in acesta. Pornind de la asemenea premise, o numea pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Hristos, iar nu Nascatoare de Dumnezeu.
Insa, Hristos este Dumnezeu-Om, Dumnezeu desavarsit si om desavarsit, si fiecare fire in Hristos lucra in Ipostasul Cuvantului fiind „in comuniune cu cealalta”. Subiectul acesta il vom vedea mai pe larg atunci cand vom vorbi despre Nasterea lui Hristos. Aici insa trebuie subliniat ca firea umana s-a indumnezeit imediat, odata cu unirea cu firea dumnezeiasca in Ipostasul Cuvantului, in pantecele Nascatoarei de Dumnezeu. De aceea, Atotsfanta Fecioara este si se numeste Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca L-a nascut pe Dumnezeu ca om.
Faptul ca firea omeneasca a fost indumnezeita imediat de firea dumnezeiasca a Cuvantului nu inseamna ca sunt anulate insusirile firii umane. Acest lucru arata ca zamislirea si purtarea in pantece, dar si nasterea lui Hristos a avut loc dupa fire, dar si mai presus de fire. Mai presus de fire, pentru ca s-a facut prin creatie de la Preasfantul Duh, iar nu prin samanta barbateasca. Dupa fire, pentru ca purtarea in pantece s-a facut in modul obisnuit de purtare in pantece a unui prunc.
Exista insa un aspect care trebuie subliniat. La fiecare fat exista unele stadii, pana cand vine ceasul ca sa se nasca. Mai intai are loc zamislirea, in continuare, dupa un rastimp, are loc conturarea membrelor trupului sau, apoi se dezvolta putin cate putin, iar pe masura ce se dezvolta urmeaza si miscarea, si, in cele din urma, dupa ce se incheia dezvoltarea, iese din pantecele mamei sale.
Cata vreme la dumnezeiescul fat avem o crestere progresiva, totusi nu a existat un interval de timp intre conceptie si conturarea membrelor. Sfantul Vasilie cel Mare spune categoric in acest sens: „cel purtat in pantece a fost imediat desavarsit cu trupul si nu a luat forma dupa un scurt timp”. Cu alte cuvinte, membrele trupului Sau s-au format imediat, adica El a fost creat om desavarsit, dar nu s-a aflat de indata la marimea varstei de noua luni. Se dezvolta putin cate putin, cata vreme trupul Sau a fost alcatuit de la inceput.
Zamislirea lui Hristos in pantecele Nascatoarei de Dumnezeu s-a facut de la Preasfantul Duh prin creatie, iar nu prin samanta barbateasca, pentru ca trebuia ca Hristos sa isi asume firea curata pe care a avut-o Adam inainte de calcarea poruncii. Desigur, Hristos Si-a asumat trup supus patimii si muritor, asa cum acesta a devenit ca urmare a incalcarii poruncii de catre Adam, dar El a asumat stricaciunea si moartea, tocmai pentru a birui stricaciunea si moartea, insa trupul Lui era cu totul curat si neprihanit, asa cum fusese trupul omului inainte de cadere. Asadar, in ce priveste stricaciunea, trupul lui Hristos era precum trupul lui Adam inainte de cadere, insa in ce priveste stricaciunea si moartea, era precum trupul lui Adam de dupa cadere.
Prin urmare, zamislirea s-a facut prin Duhul Sfant si asta deoarece modul in care se naste omul astazi (prin samanta barbateasca) este cel de dupa cadere. Dupa cum spune Sfantul Grigorie Palama, miscarea trupului catre nastere nu este cu desavarsire izbavita de pacat, pentru ca, desi mintea-nous a fost randuita de Dumnezeu sa il calauzeasca pe om, acesta se poarta „nesupus” pe durata miscarii trupului spre placere. Astfel, firea curata a lui Hristos are legatura cu zamislirea prin creatie, iar nu cu zamislirea prin samanta.
Tocmai acest fapt se leaga foarte strans cu aceea ca zamislirea, purtarea in pantece si nasterea lui Hristos de catre Preasfanta Fecioara au fost fara de placere trupeasca, fara greutate si fara de durere. Asadar, Hristos a fost zamislit fara placere trupeasca, a fost purtat in pantece ca fat fara greutate si S-a nascut fara durere. A fost zamislit fara de samanta din doua motive: pentru ca Hristos sa-Si asume firea umana curata si pentru ca nasterea Sa sa fie fara de stricaciune si fara de durere.

Preasfanta Fecioara L-a zamislit pe Hristos fara de placere trupeasca, dupa cum si purtarea de noua luni in pantecele ei a fost fara efort si fara sa Ii simta greutatea. Ea nu simtea greutatea, desi dumnezeiescul prunc se dezvolta firesc si avea greutatea unui embrion normal. S-a implinit astfel profetia lui Isaia: „Iata, Domnul vine pe nor usor” (Isaia 19:1). Prin „nor usor” se intelege trupul omenesc, care era atat de usor, incat Preasfanta Fecioara nu a simtit nici o greutate si osteneala pe durata celor noua luni de sarcina.

Zamislirea lui Hristos de catre Preasfanta Fecioara fara de placere trupeasca si fara de samanta si purtarea in pantece fara greutate sunt legate strans de nasterea lui Hristos fara stricaciune si fara durere. Dupa cuvantul Sfantului Grigorie de Nisa, exista o stransa legatura intre placere si durere, pentru ca orice placere este urmata de durere. Adam a simtit placere, careia i-a urmat durerea pentru intregul neam omenesc. La fel si acum, prin eliberarea din placere vine bucurie neamului omenesc. Nasterea lui Hristos nu a stricat fecioria Nascatoarei de Dumnezeu, dupa cum nici zamislirea nu s-a facut prin placere si nici purtarea in pantece cu greutate si efort. Acolo unde lucreaza Preasfantul Duh „se biruieste randuiala firii”.

Rastimpul purtarii in pantece a lui Hristos de catre Preasfanta Fecioara este preinchipuire a comuniunii neincetate pe care o au Sfintii in Imparatia lui Dumnezeu.

Este cunoscut si invederat faptul ca mama care poarta prunc in pantece are cu el o relatie stransa si organica. Oameni de stiinta au demonstrat ca fatul este influentat foarte mult nu doar de starea trupeasca a mamei sale, dar si de constitutia psihologica a acesteia. Si pentru ca dumnezeiescul prunc a fost zamislit de la Duhul Sfant, dar a crescut in mod firesc, adica a fost in partasie si comuniune cu trupul Preasfintei Fecioare, de aceea si exista o relatie stransa intre Hristos si Nascatoarea de Dumnezeu. Fireste, acest lucru trebuie sa il vedem din perspectiva ca Preasfanta I-a dat lui Hristos sangele ei, dar si Hristos i-a dat Harul si binecuvantarea Sa. Hristos insa, desi se afla Prunc in pantecele Fecioarei, nu a incetat sa fie in acelasi timp pe tronul lui Dumnezeu, unit cu Tatal Sau si cu Sfantul Duh.
Firea umana s-a unit cu firea dumnezeiasca in chip neschimbat, neamestecat, neimpartit si nedespartit, indata, din clipa zamislirii. Asta inseamna ca prima, Preasfanta Fecioara a gustat bunatatile dumnezeiestii Intrupari, anume indumnezeirea. Ceea ce Ucenicii lui Hristos au gustat in ziua Cincizecimii, iar noi dupa Botez, in timpul Tainei Dumnezeiestii Euharistii, cand ne impartasim cu Trupul si Sangele ui Hristos, si ceea ce vor trai Sfintii in Imparatia Cerurilor, a fost trait de Preasfanta Fecioara inca din prima clipa a zamislirii si a purtarii in pantece.
Prin urmare, Hristos, vreme de noua luni, zi si noapte, a hranit-o cu sfintitul Lui Sange pe Preasfanta Fecioara. Aceasta este preinchipuirea neintreruptei dumnezeiesti Impartasiri si a neintreruptei legaturi si comuniuni a Sfintilor cu Hristos, care va avea loc mai ales in cealalta viata. De aceea, si Preasfanta Fecioara este preinchipuire a veacului ce va sa fie. Astfel privind-o, Maica Domnului este Raiul.

Sfantul Nicodim Aghioritul, vorbind despre Bunavestire a Nascatoarei de Dumnezeu, abordeaza evenimentul acesta si dintr-o perspectiva personala si existentiala. Pentru ca nu este de ajuns sa praznuim in chip exterior faptele dumnezeiestii Intrupari, ci se cuvine sa ne apropiem de el existential si duhovniceste. Din acest motiv, Sfantul Nicodim a adunat mai multe pasaje din scrierile Sfintilor in care se vorbeste despre aceasta abordare existentiala a Buneivestiri.

Este semnificativ in acest sens cuvantul Prorocului Isaia: „De frica Ta, Doamne, am luat in pantece si dureri am avut si am nascut, duhul mantuirii Tale am savarsit pe pamant” (Isaia 26:18). Potrivit talcuirii Sfintilor Parinti, samanta este cuvantul lui Dumnezeu, iar pantecele este mintea-nous si inima omului. Prin credinta, cuvantul lui Dumnezeu este insamantat in inima omului si ramane „insarcinata” de catre frica lui Dumnezeu. Este vorba de frica omului de a nu ramane departe de Dumnezeu. De la aceasta frica incepe lupta de curatire a inimii si de dobandire a virtutilor, care se aseamana durerilor si chinurilor facerii. Astfel, se naste duhul mantuirii, care este indumnezeirea si sfintirea.

Hristos ia chip in noi prin dureri duhovnicesti. Apostolul Pavel spune: „O, copiii mei, pentru care sufar iarasi durerile nasterii, pana ce Hristos va lua chip in voi!” (Galateni 4:19). Durerile facerii sunt nevointa duhovniceasca, iar chipul lui Hristos in noi este indumnezeirea si sfintirea.

Potrivit Sfintilor Parinti (Sfantul Grigorie de Nisa, Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Simeon Noul Theolog, Cuviosul Nichita Stithatul etc.), ceea ce s-a petrecut dupa trup in Preasfanta Fecioara, acelasi lucru se petrece duhovniceste in fiecare om, al carui suflet isi dobandeste fecioria, adica se curata de patimi. Hristos, Care o data S-a nascut dupa trup, vrea sa Se nasca totdeauna duhovniceste in cei care vor aceasta, si astfel Se face prunc, crescand in acestia prin virtuti.
Zamislirea si nasterea duhovniceasca se face simtita prin aceea ca inceteaza curgerea de sange, adica inceteaza poftele care duc la savarsirea pacatului, nu mai lucreaza patimile in om, iar omul ajunge sa urasca pacatul si doreste totdeauna sa faca voia lui Dumnezeu. Aceasta zamislire si nastere se dobandeste prin implinirea poruncilor, mai ales prin intoarcerea mintii-nous in inima si prin neincetata rugaciune de un singur gand. Atunci omul devine templu al Preasfantului Duh.
Bunavestire a Nascatoarei de Dumnezeu este vestirea cea buna a neamului omenesc, instiintarea ca S-a intrupat Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu. Aceasta praznuire a-toata lumea trebuie sa contribuie si la praznuirea personala, la buna vestire personala a fiecaruia. Cu totii trebuie sa primim inaintea-vestire a mantuirii noastre, care este cea mai importanta veste din viata noastra.

Inaltpreasfintitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos si Sfantul Vlasie

Praznicul Bunei Vestiri a Maicii Domnului

CUVÂNT LA PRAZNICUL BUNEI VESTIRI A MAICII DOMNULUI

„Că mi-a făcut mie mărire Cel puternic.” (Lc. 1, 49)

Taina care s-a săvârşit astăzi uluieşte nu doar minţile omeneşti, ci şi minţile superioare ale îngerilor. Nici ei nu înţeleg cum Dumnezeul Cel fără de început, de nepătruns şi neapropiat a coborât până la chipul de rob şi a devenit om, fără a înceta să fie şi Dumnezeu şi fără a-şi micşora deloc slava dumnezeiască. Cum a putut o fecioară să cuprindă, în preacuratul ei pântece, focul cel cumplit al dumnezeirii şi să rămână neatinsă, rămânând pe vecie Maica Dumnezeului întrupat?

De câtă măreţie este plină această taină a proniei dumnezeieşti: buna vestire a arhanghelului adusă Preasfintei Fecioare şi întruparea Fiului lui Dumnezeu din ea! Bucuraţi-vă, pământenilor, dar bucuraţi-vă, mai ales, sufletelor creştine şi credincioase. Bucuraţi-vă cu cutremur în faţa măreţiei acestei taine, ferite de întinăciunea păcatului; bucuraţi-vă, dar din momentul acesta, cu pocăinţă sinceră, vie şi profundă, curăţiţi-vă, prin harul lui Dumnezeu, de întinăciunea păcatului.

Slăviţi-o cu inimi şi cu buze curate pe Maica Domnului, cea slăvită şi înălţată deasupra tuturor făpturilor, a îngerilor şi a oamenilor, de însuşi Dumnezeu, Creatorul oricărei făpturi, şi ţineţi minte că taina întrupării şi a înomenirii Fiului lui Dumnezeu s-a săvârşit pentru mântuirea noastră din păcat şi din blestem, de moarte vremelnică şi veşnică pusă deasupra noastră cu dreptate de Dumnezeu, pentru păcatele noastre.

Cu frică şi cu bucurie primiţi-L pe Domnul, Cel ce vine să instaureze pe pământ, în inimile şi în sufletele noastre, împărăţia cerului, „împărăţia dreptăţii şi a păcii şi a bucuriei în Duhul Sfânt” (Rom. 14, 7). Şi urâţi păcatele pe care le urăşte Dumnezeu: furia, necurăţia, neînfrânarea, mândria, inima împietrită, lipsa de milostivire, iubirea de sine, iubirea de plăceri şi orice neadevăr.

„Iisus a coborât pe pământ ca să ne ridice pe noi la ceruri.”1 Aşadar, noi, cei alipiţi de pământ prin desfătările vieţii, să ne smerim şi să ne înălţăm ochii inimii noastre sus, la ceruri, acolo unde am vrea să ne înalţe pe toţi Domnul Iisus Hristos.

Vai de inimile noastre! Ajunge cât ne-am târât pe pământ asemenea viermilor prin gândurile şi faptele noastre. Este adevărat că suntem nişte viermi netrebnici, din pricina păcatelor noastre. Prin păcatele noastre, am denaturat sufletele noastre, create după chipul lui Dumnezeu, dar trebuie neapărat să le curatam prin pocăinţă adevărată, câtă vreme mai suntem vii. Acest chip al lui Dumnezeu trebuie să strălucească în noi ca un soare, aşa ca la început, când abia fuseseră creaţi Adam şi Eva. De aceea ne-a şi fost dată viaţa; de aceea şi continuă cursul ei; de aceea am şi intrat în comuniunea membrilor Bisericii, participând la slujbele, Tainele şi posturile ei.

Uitaţi-vă, cum străluceşte chipul pururea Fecioarei Maria! Prin ce virtuţi şi desăvârşiri minunate ne uimeşte! Cu toate că şi ea este un om… Ce a înălţat-o pe această treaptă incomparabilă, făcând-o atât de slăvită şi de mărită, mai mărită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii? Trei virtuţi mari: smerenia, curăţia şi dragostea înflăcărată de Dumnezeu, străină de orice dragoste pământească şi pătimaşă. Ea însăşi mărturiseşte: „Domnul a căutat la smerenia roabei sale” (Lc. 1, 48).

Dragi creştini, să iubim smerenia plăcută lui Dumnezeu. Să o sădim şi noi în adâncurile inimilor noastre; să dobândim şi noi curăţia inimii, prin nevoinţele atotputernice ale vieţii întregi petrecute în post, rugăciune, gândire la Dumnezeu şi lacrimi, dar mai ales, prin împărtăşanie curată şi cu vrednicie din Sfintele Taine ale lui Hristos; să-L iubim şi noi, cu toată inima, pe Dumnezeu, Creatorul şi Mântuitorul nostru, şi să nu preferăm nimic altceva, în lume, în defavoarea iubirii Sale sfinte; să ne gândim mereu la El şi la lucrările Sale măreţe; prin El să trăim şi să respirăm; cu El să ne hrănim sufletele; în El să ne îmbrăcăm; prin El să ne curăţim, să ne luminăm, să ne smerim, să ne întărim, să ne înfrumuseţăm, să ne lăudăm şi să ne mângâiem; prin El să biruim toate ispitele şi atacurile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Orice am face, să o facem cu gândul la El şi de dragul Lui; oriunde am fi, cu El să fim, precum şi El este mereu cu noi, „pretutindeni fiind şi pe toate împlinindu-le”2.

Dacă-L vom iubi aşa pe Dumnezeu, şi în noi Se va sălăşlui Domnul, şi pe noi ne va înălţa Domnul, precum vorbeşte în numele Lui Sfânta Biserică: „Ii voi proslăvi pe cei ce Mă proslăvesc”3.

Iubiţi creştini, să ne smerim, să urâm şi să alungăm din noi orice păcat. Atunci Se va sălăşlui în noi Domnul slavei şi vom fi mari înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Să iubim smerenia, şi Dumnezeu ne va înălţa şi pe noi. Amin.

1 Acatistul Preadulcelui Iisus, condacul al VlII-lea.
2 Troparul Sfântului Duh.
3 Epistola Patriarhului Constantinopolului Tarasie către Papa Adrian al Romei din Carte de căpătâi, Partea I, ediţia 1787.

Sfântul loan din Kronstadt

Buna Vestire: Acatistul si Canonul de rugăciune – 25 martie

Condac la Praznicul Bunei Vestiri (25 martie)

Glasul 8

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca Ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, puru­rea Fecioară!

*

Condac la Praznicul Bunei Vestiri

Glasul 8

Apărătoare Doamnă…

Pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu Dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, L-ai zămislit, Curată, cu venirea Preasfântului Duh, spre înnoi­rea neamului omenesc, Ceea ce eşti fără prihană, când Arhan­ghelul ţi-a strigat ţie glasul cel de veselie lumii: Bucură-te, Mi­reasă Nenuntită!

*

Tropar la Praznicul Bunei Vestiri

Glasul 4

Astăzi este începutul mântui­rii noastre şi arătarea Tainei ce­lei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dum­nezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!

***

Când s-a împlinit şi s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinţă în tot chipul, să se afle o fecioară curată, fără prihană şi sfântă, fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup, şi să slujească taina mântuirii noastre.
Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decât curăţia, mai fără de prihană decât toată zidirea cea gândita, mai sfântă decât toată sfinţenia, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maria, odrasla rădăcinii celei sterpe a Sfinţilor şi drepţilor, dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, rodul rugăciunilor şi al postirilor părinteşti, fiica cea împărătească şi arhierească. Şi s-a aflat la loc sfânt în templul lui Solomon aceea care avea să fie biserică însufleţită a lui Dumnezeu. Fecioară, care avea să nască pe Cuvântul cel mai sfânt decât sfinţii, s-a aflat în altarul templului ce se numea Sfânta Sfintelor, pentru că acolo a căutat Domnul din înălţimea slavei împărăţiei Sale, spre smerenia roabei Sale. Şi a ales-o pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile; a ales-o că Maică a Cuvântului Său Cel mai înainte de veci, pentru a Cărui întrupare din ea, încă mai înainte de bună-vestirea arhanghelului, cu taină a înştiinţat-o, precum adeverim despre aceasta prin istoriile vrednice de credinţă ale sfinţilor.
Pentru că, fiind Preacurata Fecioară în templu de doisprezece ani, se îndeletnicea nu numai în neîncetată rugăciune către Dumnezeu şi cu lucrul mâinilor din toate zilele, ci şi cu citirea dumnezeieştilor cărţi, cugetând la legea Domnului ziua şi noaptea. Căci aşa scriu despre dânsa Sfântul Epifanie şi Sfântul Ambrozie, că era foarte isteaţă la minte şi iubitoare de învăţătură şi se îndeletnicea cu citirea dumnezeieştilor Scripturi. Iar istoricul bisericesc Gheorghe Chedrin spune despre dânsa că, încă în vremea vieţii sfinţilor săi părinţi, a învăţat bine Vechiul Testament. Şi citind adeseori în proorocia lui Isaia acele cuvinte: Iată fecioara va zămisli în pântece şi va naşte Fiu şi se va chema numele lui Emanuil, care se tâlcuieşte, Cu noi este Dumnezeu, Sfânta fecioară Maria se aprindea cu osârdnica dragoste, nu numai spre Mesia Cel aşteptat, Care avea să vină, ci şi spre fecioara aceea care era să zămislească şi să nască pe Mesia. Pentru că se gândea, cât de mare vrednicie este a fi Născătoare a lui Emanuil, Fiul lui Dumnezeu, şi cât de negrăită este taina aceea, ca să fie o fecioară maică.
Însă, ştiind din proorocii că s-a apropiat vremea venirii lui Mesia – pentru că acum se luase sceptrul de la Iuda şi săptămânile de ani ale proorocului Daniil se sfârşiseră -, socotea că negreşit acum va fi născută în lume acea fecioară, pentru care mai înainte a vestit Isaia şi, suspinând adeseori din adâncul inimii, se ruga în sine ca s-o învrednicească Dumnezeu să vadă pe acea fecioară şi, de s-ar putea, să fie la dânsa slujnica cea mai de pe urmă.
Odată, stând Fecioara Maria după a doua catapeteasmă la rugăciunea de miezul nopţii, după obicei, şi cu fierbinte dorinţă rugându-se lui Dumnezeu, deodată a răsărit o lumină mare şi a strălucit peste ea. Iar din mijlocul luminii s-a auzit un glas către dânsa astfel: „Tu vei naşte pe Fiul Meu!” Atunci de ce fel de bucurie s-a umplut Preacurata Fecioară şi ce fel de mulţumire a dat, închinându-se până la pământ lui Dumnezeu, Făcătorul ei, nu se poate spune! Astfel a căutat Domnul spre smerenia roabei Sale. Pentru că, aceea care dorea pentru dragostea lui Dumnezeu să slujească Preacuratei Născătoare a lui Mesia, aceea singură s-a învrednicit a fi Maica lui Hristos şi stăpâna a toată zidirea. Şi i-a fost ei acea descoperire în anul al doisprezecelea de la naşterea sa, cu doi ani mai înainte de logodirea ei cu Iosif şi la nimeni n-a spus taina aceea până la Înălţarea lui Hristos. Deci, de atunci se înştiinţase că o să fie în feciorescul ei pântece acea tainică zămislire şi aştepta vremea împlinirii tainei.
Iar după ce s-a sfârşit anul al unsprezecelea – după mărturia Sfântului Evod – al petrecerii ei în templul lui Solomon şi sosind al doisprezecelea, iar de la naşterea ei – după mărturia lui Gheorghe Chedrinul -, al paisprezecelea, i s-a poruncit ei de către arhierei şi de către preoţi că, după obiceiul Legii, să iasă din bisericeasca locuinţă, precum şi celelalte fecioare de vârsta ei, şi să se mărite după bărbat, ea însă le-a răspuns că din scutece este dată lui Dumnezeu de părinţi şi Lui I-a făgăduit să-şi păzească a sa feciorie în veci. Deci, nu-i este cu putinţă să fie măritată cu om muritor, nici nu poate ca s-o silească spre nuntă, fiind fecioară a lui Dumnezeu Cel fără de moarte.
Deci, arhiereii se minunau de acel lucru nemaiauzit, pentru că nici o fecioară n-a mai fost vreodată care să-I fi făgăduit Domnului cândva a sa feciorie în veci, ci numai Maria cea dintâi în lume s-a arătat astfel. Deci, se sfătuiau pentru dânsa ce să facă, pentru că petrecea în biserica Domnului, iar după catapeteasma cea mai dinăuntru nu voiau să-i lase intrarea mai mult, venindu-i vremea de logodit; dar nici nu cutezau să dea după bărbat pe fecioara lui Dumnezeu. Şi nu se pricepeau cum să rânduiască cu plăcere dumnezeiască, viaţa ei cea feciorească fără de bărbat, ca să nu mânie pe Dumnezeu în ceva, pentru că amândouă acelea se ştiau că sunt mare păcat; adică şi spre nuntă a sili pe o fecioară care şi-a făgăduit lui Dumnezeu fecioria veşnică, şi a ţine parte femeiască în Sfânta Sfintelor, fiind în vârstă desăvârşită.
Despre aceasta grăieşte Sfântul Grigorie de Nissa, astfel: „Preoţii, cât a fost mică Sfântă Fecioară, după spusele proorocului Samuil, o lăsau în biserica Domnului. Dar, după ce a sosit vârsta anilor ei, s-au sfătuit între dânşii, ce ar putea face cu dânsa, ca să nu mânie pe Dumnezeu întru ceva”. Şi Nichifor Calist, scriitorul istoriei bisericeşti, grăieşte despre dânsa astfel: „După ce a crescut Fecioara Maria, preoţii au făcut sfat, cum să rânduiască pentru dânsa, ca să nu se arate a fi făcători de nedreptate sfântului ei trup. Pentru că socoteau că vor face păcatul furării de cele sfinte, de o vor mărita după bărbat şi de vor supune la legea însoţirii, pe aceea ce odată se încredinţase lui Dumnezeu. Dar iarăşi, ca să fie o fecioară de atâţia ani în Sfânta Sfintelor, nici Legea nu dă voie şi nici nu este acel lucru cinstit şi vrednic de sfinţenie”. Aşa grăiau ei.
Deci, apropiindu-se de Chivotul Legii şi făcând rugăciune cu dinadinsul, au luat – precum spune Ieronim -, răspuns de la Domnul, ca să se caute un bărbat vrednic, căruia să i se încredinţeze Sfânta Fecioară, sub rânduiala şi chipul însoţirii, pentru păzirea fecioriei. Iar cum s-ar fi putut afla un bărbat ca acela, sfatul Domnului se făcu întru acest fel: din casă şi din seminţia lui David să se aleagă bărbaţi fără femei şi toiegele lor să le pună în altar; şi al cărui toiag va înverzi, acela este ales pentru a i se da Fecioara Maria.
Atunci era praznicul sfinţirii bisericii, cel aşezat de Macabei. Iar începutul acelui praznic era în douăzeci şi cinci de zile ale lunii noiembrie şi sfârşitul peste trei zile ale lunii decembrie. Şi s-a adunat în biserică mulţime de popor din cetăţile de primprejur; iar bărbaţii care veniseră la praznic, erau şi din neamul lui David, rudenii şi vecini ai Fecioarei Maria.
Deci arhiereul cel mare, Zaharia, tatăl Mergătorului Înainte, adunând doisprezece bărbaţi fără femei, din seminţia lui David, între care era şi Sfântul Iosif, bărbat drept şi bătrân de ani, a luat toiegele lor şi le-a lăsat peste noapte în Sfântul Altar, zicând: „Arată, Doamne, pe bărbatul cel vrednic, cu care se cuvine a logodi pe Fecioară”. Iar a doua zi, preoţii împreună cu cei doisprezece bărbaţi, intrând în biserică, au găsit toiagul lui Iosif, înverzit şi încă şi o porumbiţă s-a văzut – cum mărturiseşte despre aceasta Ieronim -, zburând de sus şi şezând pe toiagul lui Iosif. Şi au cunoscut bunăvoirea lui Dumnezeu, ca lui Iosif să i se încredinţeze Fecioara spre pază.
Sunt unii care socotesc că Preacuratei Fecioare, lepădându-se de logodire pentru curăţia fecioriei sale, ca să nu i se facă vreo strâmbătate, şi mîhnindu-se foarte mult, i s-a făcut de la Dumnezeu deosebită descoperire şi încredinţare, ca să nu se îndoiască a merge la Iosif, rudenia şi logodnicul său – adică bărbatul cel drept şi sfânt, plăcut lui Dumnezeu -, nu spre însoţirea trupească, ci spre paza fecioriei sale, rânduit fiind, de purtarea de grijă a Celui Preaînalt.
Săvârşindu-se logodnă, Sfântul Iosif a luat pe Preacurata Fecioară din templul Domnului, din mâinile arhiereului Zaharia şi ale celorlalţi preoţi, întru curată şi neprihănită vieţuire, neatin-gîndu-se nici măcar în gând de floarea fecioriei ei. Sfântul Iosif era bărbatul ei numai cu părerea, dar cu lucrul era curat păzitor al fecioriei ei şi slujitor al vieţii Preacuratei Fecioare celei pline de mare sfinţenie.
Vieţuind Preasfânta Fecioară în casa logodnicului, nu şi-a schimbat viaţa sa cea mai dinainte, pe care o avea în Sfânta Sfintelor. Căci nu se îndeletnicea cu altceva, fără numai în rugăciunea cea de Dumnezeu gânditoare, în citirea dumnezeieştilor cărţi şi în obişnuita şi cuviincioasa ei lucrare de mâini. Şi-i era ei casa lui Iosif ca o biserică de rugăciune, din care nicăieri nu ieşea. Ci totdeauna, închizându-se, trăia în post şi tăcere, nevorbind cu nimeni, decât numai cu cei din casa lui Iosif. Pentru că povesteşte despre dânsa Gheorghe Chedrinul astfel: „Maria, postind în casa bărbatului său şi ferindu-se de ieşirea în popor, petrecea cu cele două fecioare ale lui Iosif şi numai către acelea, uneori, grăia câte un cuvânt şi acesta, numai dacă era de trebuinţă a vorbi şi cât de scurt”.
Aşa petrecând ea patru luni – după mărturia Sfântului Evod -, a sosit ceasul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, ceasul cel din veci ascuns şi de toată lumea dorit, ceasul în care avea să se înceapă mântuirea noastră. Şi a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor cereşti care stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea din veac ascunsă şi neştiută de îngeri, că bine să vestească Preacuratei Fecioare zămislirea străină a Fiului lui Dumnezeu, care covârşeşte firea omenească şi toată mintea, lucru de care Sfântul Evanghelist Luca scrie astfel: În luna a şasea a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu.
Acea lună a şasea era de la zămislirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, şi îngerul, cel ce bine a vestit lui Zaharia zămislirea lui Ioan, a fost trimis că bine să vestească şi Preacuratei Fecioare zămislirea lui Hristos. Iar în luna a şasea s-a trimis, pentru ca Înaintemergătorul fiind în pântecele maicii sale de şase luni, să poată sălta de bucurie la venirea Maicii Domnului. Îngerul a fost trimis în cetatea Galileii, al cărei nume era Nazaret. Latura Galileii era a neamurilor.
Deşi o parte era locuită de israiliteni însă mai multe popoare păgâne erau într-însa. Pentru aceasta şi în Sfânta Scriptură se grăieşte despre Galileea neamurilor. Latura aceasta, la israiliteni, era cea mai de pe urmă şi nebăgată în seamă, ca cea locuită de oameni păcătoşi, de altă limbă şi necredincioşi. De aceea era şi ocărita de iudei, pentru că ziceau: Au doar din Galileea vine Hristos? Cearcă şi vezi, că prooroc din Galileea nu vine! Asemenea şi Nazaretul, cetatea Galileii, era de dânşii întru nimic socotită, ca ceea ce era mică şi cea mai de pe urmă. Aşa se vorbea între dânşii: Din Nazaret poate să fie ceva bun?
Dar să socotim voinţa lui Dumnezeu. Unde a voit să aibă pe Preacurata Maică Să? Nu în latura Iudeii, nici în Sfântul Ierusalim, cetatea cea mare, ci în Galileea cea păcătoasă şi în micul Nazaret, că întâi să arate adevărul, că pentru păcătoşi a venit pe pământ: N-am venit, zice Domnul, să chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi; „şi din limbi necredincioase, să-Mi fac Biserică credincioasă”, iar al doilea, să se arate lucrul, că spre cei smeriţi, lepădaţi şi defăimaţi, priveşte Hristos cu milostivire, iar nu spre cei mândri şi slăviţi. Căci Cuvântul lui Dumnezeu, când a voit să plece Cerul şi să se pogoare la păcătoşi, privea din înălţimea slavei Sale, unde este mai multă mulţime de păcătoşi. Şi văzând în Iudeea pe ierusalimiteni, care păreau a fi drepţi înaintea oamenilor, iar pe galileeni văzându-i trecuţi cu vederea de toţi şi socotiţi a fi mai păcătoşi decât toţi, a trecut Iudeea care se părea sfânta şi a venit în Galileea, care se părea păcătoasă. A trecut şi Ierusalimul, cetatea cea mare, cinstită şi slăvită, şi s-a dus în Nazaret, cetatea cea mică şi necinstită, alegându-şi în această lume locul cel mai de pe urmă, smerindu-Se până la chipul de rob şi de păcătos.
Mică cetate a fost Nazaretul, însă de mare dar s-a învrednicit, de care nu s-au învrednicit toate celelalte cetăţi mari ale lui Israil, care se înălţaseră mult. În Nazaretul cel mic locuieşte Fecioara Maria, cea mai înaltă decât toţi sfinţii îngeri, al cărei pântece era mai desfătat decât cerul. Acolo se trimite Gavriil, acolo umbreşte Duhul Sfânt, acolo Se întrupează Dumnezeu Cuvântul. Pentru că unde este smerenia, acolo străluceşte slava lui Dumnezeu. Cetăţile cele mândre sunt vrăjmaşe lui Hristos, iar cele smerite Îi sunt plăcute. Neslăvita cetate Nazaret a zămislit pe Hristos, Domnul nostru, iar slăvitul Ierusalim L-a răstignit! Micul Betleem L-a născut, iar marele Ierusalim Îl căuta spre moarte! În cei smeriţi Dumnezeu Se sălăşluieşte, iar de la cei mândri Se îndepărtează.
Deci spre latura cea nebăgată în seamă, la săracul Nazaret, şi la fecioara cea smerită, care locuia într-însul, s-a trimis îngerul de la Dumnezeu. Pentru această trimitere, Sfântul Andrei Criteanul vorbeşte astfel: „Unuia din cei dintâi îngeri, Dumnezeu i-a poruncit să împlinească vestirea tainei şi cu arătarea măririi Sale, precum socotesc, i-a zis: „Ascultă, Gavriile! Du-te în Nazaret, cetatea Galileii, în care locuieşte fiica fecioară, cu numele Maria, fiind logodită cu bărbat, al cărui nume este Iosif. Mergi – zice – în Nazaret!” Dar pentru ce? Că frumuseţea Fecioarei cea preaiubită, ca pe un trandafir cu bun miros, din latura cea spinoasă s-o primească Atotputernicul. „Mergi în Nazaret”, ca să se împlinească proorocia care zice: Nazarinean Se va chema. Dar cine se va chema Nazarinean? Acela Care de către Natanail se va numi Fiul lui Dumnezeu şi Împărat al lui Israil”.
Gavriil se trimite, pentru că Gavriil este slujitor în dumnezeieştile taine, precum este arătat în cartea lui Daniil. „Deci mergi în Nazaret, cetatea Galileii, zice Dumnezeu lui Gavriil, şi, ajungând acolo, să aduci mai întâi Fecioarei bună-vestire de bucurie, pe care Eva a pierdut-o odată. Însă, să te fereşti să n-o tulburi, pentru că de bucurie, iar nu de mâhnire, este semnul acesta; de mângâiere, iar nu de tulburare, este închinarea aceasta. Pentru că, ce bucurie mai mare poate să fie neamului omenesc decât aceea, că firea omenească cu dumnezeiasca fire de obşte să se facă şi una cu Dumnezeu într-o Persoană?”
Dar ce poate să fie mai de mirare, decât a vedea pe Dumnezeu până la atâta smerindu-Se, ca în pântece de femeie să Se poarte? O, lucruri foarte de mirare tuturor! Dumnezeu, Căruia cerul Îi este scaun, iar pământul aşternut picioarelor Lui, pe Care cerul nu-L încape, Cel ce are un scaun veşnic împreună cu Tatăl, încape în pântece de Fecioară! Ce lucru vrednic de mai mare mirare, decât a vedea pe Dumnezeu în chip omenesc, nedes-părţindu-Se de firească dumnezeire, şi a vedea omenească fire aşa de unită cu Ziditorul său, ca în întreg omul, să Se săvârşească Dumnezeu? Gavriil, auzind acestea şi porunca lui Dumnezeu cea întărită covîrşindu-i puterea, era în nedumerire, între spaimă şi bucurie, nici nădăjduind, nici cutezând a nu asculta pe Cel ce-i poruncea. Deci, împlinind poruncile lui Dumnezeu, a zburat la Fecioară şi, mergând la Nazaret, a stat lângă casă.
Cugetând şi nepricepând acestea în sine, precum se pare – spune Sfântul Andrei -, zicea: „Cum voi începe a săvîrşi cele poruncite de Dumnezeu? Să intru îndată în cămară, îi voi tulbura gândul Fecioarei; să intru mai cu zăbavă, Fecioară, simţindu-mi venirea, va voi să se ascundă. Să bat în uşă? Dar pentru ce? Deoarece acest lucru nu este al firii îngerilor, pentru că nimic din cele ce se închid sau se deschid nu poate opri intrarea celor fără de trup. Să deschid uşile? Dar fiind şi uşile încuiate, eu pot să intru, să chem pe fecioară pe nume, mă tem că o voi înfricoşa.
Deci aşa voi face, după voia Celui ce m-a trimis, şi mergerea mea o voi face încet. Dar cum voi începe a grăi către Fecioară? Oare, bucurie să-i binevestesc mai întâi? Sau să-i zic că Domnul este cu dânsa? Sau să-i vestesc venirea Sfântului Duh şi umbrirea puterii Celui Preaînalt? Deci îi voi vesti mai întâi bucurie; apoi îi voi spune taina cea minunată, mă voi închina şi voi cânta glasul acela: „Bucură-te, veseleşte-te, mângâie-te!” Căci, cuviincioasă îndrăznire este începătura închinăciunii celei de bucurie şi acest cuvânt îmi va face lesnicioasă apropierea spre vorbirea Fecioarei, pentru că n-o va înfricoşa cât de puţin, ci îi va linişti gândul. Deci aşa voi începe: întâi îi voi aduce vestire de bucurie şi de veselie; căci cu acest fel de cuvinte se cade a se închina cineva împărătesei. Că acesta este lucru de bucurie, vreme de veselie a împărăţiei, sfatul mântuirii, începătura mângâierii”. Acestea le-a gândit în sine Arhanghelul.
Ia seama, cu câtă cucernicie Arhanghelul Gavriil vine la dumnezeiasca fiică! Cu cât de mare frică şi cinste se pregăteşte înainte, ca să se apropie de stăpâna a toată lumea! Cât se învaţă să grăiască către dânsa cuvintele cele pline de bucurie ale Bunei Vestiri! Dar şi de aceasta se cade a ne minuna, că a găsit-o nu afară din casă şi de cămara sa, nu pe uliţele cetăţii, prin popor şi prin vorbe mireneşti, nici gîlcevindu-se în casă pentru grijile vieţii, ci la linişte, în rugăciune şi în citirea cărţilor îndeletnicindu-se, precum şi închipuirea cea de pe icoană a Bunei Vestiri o arată, fiind închipuită înaintea ei cărticica pusă şi deschisă spre citire, spre încredinţarea îndeletnicirii ei celei neîncetate în citire şi în dumnezeiască gândire. Şi este bunaînţelegere a celor de Dumnezeu gânditori, că într-acea vreme, când era să vină la ea cerescul arhanghel, avea în minte acele cuvinte mai suspomenite, ale Sfântului Prooroc Isaia: Iată Fecioară în pântece va zămisli. Gândea cum şi când va fi acea străină şi la fecioreasca fire neobişnuită zămislire şi naştere.
Însă, înştiinţată fiind – precum s-a zis mai înainte de Gheorghe Chedrinul -, prin descoperire de la Dumnezeu, că nu o altă fecioară, ci ea însăşi va fi slujitoare acelei taine şi născătoare a lui Mesia Celui dorit, ardea cu dragoste de serafim către Dumnezeu, Făcătorul ei, şi rugă bunătatea Lui ca a Sa dumnezeiască făgă-duinţă şi proorocia lui Isaia degrabă s-o împlinească. Şi grăia în sine cu dorinţă: „Când va veni acea vreme dorită de mine, în care Ziditorul meu, plecând cerurile, Se va pogorî şi Se va sălăşlui în mine, voind să ia trup din mine? Când voi veni la o fericire că aceea binecuvântată, ca să mă arăt Maică a Dumnezeului Meu? Iar până ce voi veni la aceasta, lacrimile îmi sunt ca pâine, ziua şi noaptea, pentru că la cei ce aşteaptă lucruri preaiubite, chiar şi cea mai scurtă vreme, o, cât de lungă i se pare a fi!”
Astfel cugetând Fecioară în sine, în taina inimii sale, cu rugăciune de Dumnezeu gânditoare, prin dragoste arzătoare ca văpaia rugându-se către Domnul Savaot, deodată cerescul binevestitor, Arhanghelul Gavriil, venind încetişor, a stat înaintea ei, precum despre aceasta vorbeşte amintitul învăţător, Sfântul Andrei, scriind astfel: „Apoi Arhanghelul a intrat în cea dinăuntru cămară, în care locuia Fecioară şi, apropiindu-se încetişor, a venit la uşă; şi după ce a intrat înăuntru, vorbind cu liniştit glas către fecioară, a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine! Cel ce este mai înainte de tine, acum este cu tine! Şi puţin mai pe urmă va ieşi din tine! Deci El mai înainte de toţi vecii a fost, iar acum, sub vreme!” O, nemăsurată iubire de oameni! O, nespusă milostivire! Nu se îndestula să-i arate bucuria – zice Sfântul Andrei -, şi să-i vestească pe Făcătorul bucuriei, Cel ce locuia în Fecioară. Că arhanghelul zicând Domnul este cu tine!, venirea Împăratului Hristos arătat o însemnează; Domnul, Care dintr-însa a luat astfel trup omenesc, întru nimic nu S-a depărtat de firească slavă. „Bucură-te cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine! Bucură-te organul bucuriei cel preacinstit, prin care hotărârea blestemului celui de mâhnire se schimbă în veselie şi bucurie! Bucură-te, Fecioară preaaleasă! Bucură-te, preafrumoasă Biserică a slavei cereşti! Bucură-te, sfinţitul palat al Împăratului! Bucură-te, cămara în care Hristos Şi-a logodit şi Şi-a însoţit ca mireasă omenirea. Binecuvântată eşti tu între femei, pe care Isaia cu ochi prooroceşti mai înainte socotindu-te, te-a numit proorociţă, fecioară, loc şi carte cu taină pecetluită! Binecuvântată eşti tu cu adevărat, pe care Iezechil te-a numit luceafăr şi uşă încuiată, prin care singur Dumnezeu a trecut! Tu una cu adevărat eşti binecuvântată, pe care bărbatul doririlor, Daniil, munte te-a văzut şi Avacum cel minunat, munte umbrit te-a chemat; şi munte al lui Dumnezeu, munte gras, munte închegat, munte în care a binevoit Dumnezeu a locui!

Pe tine, strămoşul tău şi împăratul David, prooroceşte te-a lăudat. Binecuvântată eşti tu între femei, pe care Zaharia, văzătorul dumnezeieştilor taine cel ales, sfeşnic de aur cu şapte făclii te-a văzut, adică cu şapte daruri ale Sfântului Duh împodobită. Tu cu adevărat eşti binecuvântată; ca un răi ai înăuntrul tău pomul Raiului, pe Hristos, Care cu negrăită şi multă putere, din pântecele tău ieşind ca un râu de apă vie, prin cele patru curgeri ale Evangheliei adapă faţa a tot pământul!”
O închinăciune ca aceasta a îngerului auzind-o Fecioara cea fără de prihană, s-a mirat de cuvântul lui şi gândea: În ce fel va fi închinarea aceasta? S-a tulburat dar nu s-a înfricoşat tare, ci s-a minunat de lucrul cel nou, neaşteptat şi fără de veste. Pentru că nu avea de ce să se înspăimânte ea de îngereasca arătare, cu care avea obişnuită prietenie încă din Sfânta Sfintelor când, din mâini îngereşti – după mărturia Sfântului Gherman -, primea hrana cea de toate zilele. Dar de aceasta s-a tulburat cu mirare, căci mai înainte cu atât de mare slavă cerească şi cu atât de veselă faţă şi cu astfel de închinăciune, făcătoare de bucurie niciodată nu venise la dânsa. Deci pentru acel lucru nou şi, mai ales, pentru cuvintele lui, căci nouă şi neobişnuită închinare îi aducea, fiind fecioară, o pune pe ea în ceata femeilor de obşte, căci zicea: Binecuvântata eşti tu între femei!
Atunci s-a tulburat ca o foarte înţeleaptă, dar ca o vitează şi bine chibzuită nu s-a înfricoşat, ci gândea în sine: „În ce fel va fi închinarea aceasta? Ce vă mai grăi către mine îngerul, după această închinare? Au doară iarăşi în biserica Domnului mă va lua pe mine? Sau o hrană mai nouă din cer mi-a adus? Sau un lucru nou îmi va vesti de la Dumnezeu şi mă va înălţa, deşi cuget mult şi nu pricep cum fecioară în pântece va lua şi va naşte Fiu? În ce fel va fi închinarea?” Şi i-a zis îngerul: „Nu te teme, Marie! Nu te îndoi de fecioara cea mai înainte vestită prin proorocul Isaia. Chiar tu eşti acea fecioară care ai aflat acel dar, ca să zămisleşti pe Emanuil, mai presus de fire şi să-L naşti negrăit, precum Acela Însuşi ştie!
Ai aflat dar de la Dumnezeu prin multele tale fapte bune, dar mai ales prin trei virtuţi. Prin smerenia ta cea adâncă, pentru că celor smeriţi Dumnezeu le dă darul Său, zicând: Spre cine voi căuta, decât numai spre cel blând şi smerit cu inima! Ai aflat dar prin fecioreasca ta curăţie, căci Preacuratul din fire Dumnezeu, din Preacurata Fecioară caută a Se naşte! Şi mai deosebi ai aflat dar de la Dumnezeu, prin dragostea cea aprinsă către El, pentru că zice: Eu pe cei ce Mă iubesc pe Mine îi iubesc şi cei ce Mă caută vor afla dar. Şi de vreme ce tu L-ai iubit şi L-ai căutat cu toată inima, ai aflat dar de la El şi vei naşte Fiu.
Însă Fiu dumnezeiesc, Fiul Celui de sus, pe Dumnezeu din Dumnezeu, pe Cel mai înainte de veci din Tatăl fără de maică născut, iar la sfârşitul veacurilor din tine, care eşti Maică şi Fecioară, fără de tată o să iasă şi al Cărui nume este minunat şi negrăit. Tu, Aceluia Îi vei da numele Iisus, care se tâlcuieşte „Mântuitor”; pentru că Acela va mântui toată lumea şi va împărăţi preaslăvit, fără asemănare cu strămoşul tău David şi decât toţi împăraţii cei ce au fost din casa lui Iacob; iar împărăţia Lui nu va fi vremelnică, ci veşnică, neavând sfârşit întru nesfârşitele veacuri”.
Iar Maria a zis către înger: Cum va fi aceasta, fiindcă de bărbat nu ştiu? Nu că nu credea Preacurata Fecioară celor zise ei de înger. Ci cu adeverire, după darul lui Dumnezeu de care era plină, ştia că va naşte pe Cel ce bine i se vestea, luând înştiinţare de la Însuşi Dumnezeu, precum mai înainte s-a zis. Dar numai această nu-i era ei ştiută, adică cum şi în ce chip va naşte fiind Fecioară care nu ştia de bărbat. Pentru aceea a întrebat pe înger: Cum va fi aceasta?
Despre acest lucru Sfântul Grigorie de Nissa, ca din partea ei, zice către înger: „Spune-mi chipul naşterii, o, îngere, şi vei afla inima mea gata spre voia lui Dumnezeu; pentru că eu doresc un rod că acesta, fără atingerea fecioriei”. Iar Sfântul Ambrosie, despre aceeaşi, vorbeşte astfel: „Bine a întrebat pe înger, cum îi va fi aceasta, pentru că ea mai înainte citise, precum s-a zis că, o fecioară va zămisli, dar nu citise în ce chip fecioara aceea va zămisli. Citise cu adevărat proorocescul cuvânt: Iată fecioară în pântece va lua, dar cum va lua, acum îngerul îi vesteşte prin „Buna Vestire””.
Deci, îi spune ei îngerul chipul zămislirii, nu după firea şi obiceiul omenesc făcându-se, ci mai presus de fire, pentru că unde voieşte Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii. Zămislirea ei este după lucrarea Sfântului Duh: „Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri! De la Acela în pântece vei lua. Acela va săvîrşi întru Tine zămislirea cea neştiută. Pentru că Cel ce a putut să zidească din tină neînsufleţită pe Adam viu, oare nu va putea mai ales din Fecioara cea vie, ca să alcătuiască pe pruncul cel viu? Dacă cu înlesnire a fost lui Dumnezeu, ca din coasta lui Adam să închipuiască femeie, apoi oare cu neînlesnire îi va fi Lui, ca în pântecele Fecioarei să închipuiască pe om? Duhul Sfânt, Cel ce toate le face, întru Tine, o, Preasfânta Fecioară, o va lucra aceea, ca în preacuratul tău pântece, din trupul tău, trupul Cuvântului lui Dumnezeu, Celui fără de trup se va rândui, mai presus de fire. Pentru că tu fiind uşă, cu curăţia pecetluită şi cu fecioria păzită, Domnul va trece; nu într-alt chip, ci precum raza soarelui trece prin sticlă şi prin cristal, sfinţindu-te şi luminându-te cu dumnezeiasca slavă, ca să fii maică adevărată lui Dumnezeu, născând Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit; şi rămânând Fecioară, precum mai înainte de naştere, la fel întru naştere şi după naştere.
Aceasta o va lucra întru tine puterea Celui Preaînalt, prin venirea Sfântului Duh. Iar cum că aceasta este adevărată, acest lucru să-ţi fie ca semn vrednic de credinţă, căci rudenia ta Elisabeta, fiind stearpă din tinereţe şi acum îmbătrânită cu anii, a zămislit fiu, Dumnezeu voind astfel, făcând din cele neputincioase, lucruri putincioase. Pentru că, ce este cu neputinţă la oameni, că fecioara cea fără bărbat şi femeia cea neroditoare, stearpă şi îmbătrânită, să zămislească şi să nască, la Făcătorul şi Atotputernicul Dumnezeu toate sunt cu putinţă, pentru că tot lucrul la Dumnezeu este cu putinţă, căci şi bătrâna cea neroditoare a zămislit, şi tu, fecioară, vei zămisli!”
Auzind Preacurata de la îngerul Gavriil o bună-vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Său şi, prin smerenia cea adâncă, din inimă cea iubitoare de Dumnezeu, a răspuns: Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău! Şi îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească. Pentru că, atunci mai ales, se cuprindea de dumnezeiasca dorire inimă cea feciorească şi, prin dragoste de serafim, ardea cu văpaie duhul ei, şi toată mintea ei întru Dumnezeu se înălţa şi se îndulcea cu dragostea de Dumnezeu cea negrăită. Deci întru acea duhovnicească îndulcire a iubirii de Dumnezeu şi întru dumnezeiasca vedenie a minţii S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu, şi Cuvântul S-a făcut trup, şi S-a sălăşluit întru noi, prin întrupare.
Îngerul împlinindu-şi buna vestire după porunca lui Dumnezeu şi cinstind pe Hristos, Care S-a întrupat în pântece de fecioară, asemenea a cinstit şi pe Fecioara Maria care L-a întrupat, cu cuviincioasă închinăciune după vrednicie; cu bună cucernicie şi cu frică s-a dus de la dânsa, ca să stea înaintea Scaunului Domnului Savaot, slăvind taina Întrupării lui Dumnezeu, împreună cu toate cereştile puteri, întru nespusă bucurie, în veci. Amin.

bvestire-1958141346.jpeg

Acatistul Bunei Vestiri (25 martie)

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în Cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Condac 1:

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Icos 1:

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești
Bucură-te, că ești scaun Împăratului
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 2:

Știindu-se pe sine sfânta întru cu­răție, a zis lui Gavriil cu îndrăznire: Preaslăvitul tău glas cu anevoie se arată a fi primit sufletului meu; că naștere cu zămislire fără sămânță, cum îmi spui? Cântând: Aliluia!

Icos 2:

Înțelesul cel greu de pătruns cău­tând Fecioara să-l înțeleagă, a grăit către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putință să Se nască Fiu, spune-mi? Iar el cu frică a zis:
Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus
Bucură-te, încredințarea celor ce au trebuință de tăcere
Bucură-te, începătura minunilor lui Hristos
Bucură-te, capul poruncilor Lui
Bucură-te, scara Cerului, pe care S-a pogorât Dumnezeu
Bucură-te, pod care-i treci la Cer pe cei de pe pământ
Bucură-te, minune, care de îngeri ești mult slăvită
Bucură-te, ceea ce ești rană de mult plâns a diavolilor
Bucură-te, ceea ce ai născut Lumina cea neapusă
Bucură-te, ceea ce n-ai învățat pe nimeni în ce chip s-a petrecut
Bucură-te, ceea ce covârșești mintea celor înțelepți
Bucură-te, ceea ce luminezi gându­rile celor credincioși
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 3:

Puterea Celui de Sus a umbrit-o atunci, spre zămislire, pe cea care nu știa de nuntă; și pântecele ei cel cu bună roa­dă, ca o țarină dulce, l-a arătat tuturor celor ce vor să secere mân­tuire, când vor cânta așa: Aliluia!

Icos 3:

Având Fecioara primit în pântece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul acesteia, îndată cunoscând în­chinarea ei, s-a bucurat și, cu săltă­ri în pântece, ca și cum ar fi cântat, a grăit către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-te, vița mlădiței celei ne-vește­jite Bucură-te, câștigarea rodului celui fără de moarte
Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lu­crătorul iubirii de oameni
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Să­ditorul vieții noastre
Bucură-te, brazdă care ai crescut înmulțirea milelor
Bucură-te, masă care porți îndestularea milostivilor
Bucură-te, ceea ce înflorești Raiul desfătării
Bucură-te, ceea ce gătești adăpos­tire sufletelor
Bucură-te, tămâia rugăciunii celei primite
Bucură-te, curăția a toată lumea
Bucură-te, voia cea bună a lui Dum­nezeu către noi, cei muritori
Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 4:

Vifor de gânduri necredincioase având în sine, înțeleptul Iosif s-a tulburat, uitându-se la tine, cea nea­me­s­tecată cu nunta, gândind că ești furată de nuntă, tu, ceea ce ești fără de prihană. Iar când a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!

Icos 4:

Au auzit păstorii pe îngeri lăudând venirea lui Hristos în trup și, alergând la Acela ca la un păstor, L-au văzut ca pe un miel fără de prihană în bra­țele Mariei, pe care lăudând-o, au zis:
Bucură-te, Maica Mielului și a Păs­torului
Bucură-te, staulul oilor cuvântătoare
Bucură-te, ceea ce ești chinuire pentru vrăjmașii cei nevăzuți
Bucură-te, ceea ce deschizi ușile Raiului
Bucură-te, că cele cerești se bucură cu cele pământești
Bucură-te, că cele pământești dăn­țuiesc împreună cu cele cerești
Bucură-te, gura apostolilor cea fără de tăcere
Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de chinuri
Bucură-te, temeiul cel tare al credinței
Bucură-te, cunoștința harului cea lu­minoasă
Bucură-te, cea prin care s-a golit iadul
Bucură-te, cea prin care ne-am îmbrăcat cu slavă
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 5:

Steaua cea cu dumnezeiască merge­re văzând-o magii, au mers pe urma lu­minii ei; și, ținând-o ca pe o făclie, cu dânsa căutau pe puternicul Împărat; și, ajungând la Cel neajuns, s-au bu­curat cântându-I: Aliluia!

Icos 5:

Au văzut pruncii haldeilor în bra­țele Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om cu mâna; și, cunoscându-L a le fi Stă­pân, deși luase chip de rob, s-au nevoit cu daruri a-I sluji Lui și a-i cânta celei binecuvântate:
Bucură-te, Maica stelei celei neapuse
Bucură-te, raza zilei celei de taină
Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înșelăciunii
Bucură-te, ceea ce luminezi pe tăi­nuitorii Treimii
Bucură-te, ceea ce ai aruncat dintru dregătorie pe tiranul cel fără de omenie
Bucură-te, ceea ce ai arătat pe Dom­nul Hristos, iubitorul de oameni
Bucură-te, ceea ce ne-ai izbăvit din slujirea cea idolească
Bucură-te, ceea ce ne curățești de lucrurile cele întinate
Bucură-te, ceea ce ai stins închi­narea la foc
Bucură-te, ceea ce ne-ai potolit văpaia patimilor
Bucură-te, îndreptătoarea înțelep­ciu­nii celor credincioși
Bucură-te, veselia tuturor neamurilor
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 6:

Vestitori purtători de Dumnezeu fă­cându-se magii, s-au întors în Babi­lon, săvârșind prorocia Ta; și, măr­turisindu-Te tuturor pe Tine, Hristoase, au lăsat pe Irod ca pe un mincinos, că nu știa să cânte: Aliluia!

Icos 6:

Strălucind Tu în Egipt, Lumina ade­vă­rului, ai izgonit întunericul minciunii. Că idolii lui, Mântuitorule, nerăb­dând tăria Ta, au căzut; iar cei ce s-au izbăvit de dânșii cântau către Năs­că­toarea de Dumnezeu:
Bucură-te, îndreptarea oamenilor
Bucură-te, căderea demonilor
Bucură-te, ceea ce ai zdrobit stăpâ­nia înșelăciunii
Bucură-te, ceea ce ai vădit înșelă­ciu­nea idolească
Bucură-te, mare care ai înecat pe faraonul cel netrupesc
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetați de viață
Bucură-te, stâlp de foc care povă­țu­iești pe cei dintru întuneric
Bucură-te, acoperământul lumii cel mai lat decât norul
Bucură-te, hrană și potir cu mană
Bucură-te, slujitoarea bucuriei celei sfinte
Bucură-te, pământul făgăduinței
Bucură-te, izvorâtoare de miere și lapte
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 7:

Vrând Simeon să se mute din vea­cul acesta înșelător, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui și ca Dumnezeu desăvârșit. Pentru aceea s-a mirat de înțelepciunea Ta cea ne­spusă, cântând: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptură nouă arătându-Se Făcătorul nouă, celor ce suntem făcuți de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de sămânță și păzindu-l întreg, pre­­cum a fost; ca noi, văzând mi­nu­nea, să o lăudăm, grăind:
Bucură-te, floarea nestricăciunii
Bucură-te, cununa înfrânării
Bucură-te, ceea ce ai strălucit chi­pul Învierii
Bucură-te, ceea ce ai arătat viața îngerească
Bucură-te, pomul cel cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credincioșii
Bucură-te, copacul cel înfrunzit cu bu­nă umbră, sub care mulți se odihnesc
Bucură-te, ceea ce ai purtat în pân­tece pe Îndreptătorul celor rătăciți
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Iz­bă­vitorul celor robiți
Bucură-te, îmblânzirea Judecătorului celui drept
Bucură-te, iertarea multor greșiți
Bucură-te, haina celor goi de în­drăzneală
Bucură-te, dragostea care biruiește toată dorirea
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 8:

Văzând naștere minunată, să ne înstră­inăm de lume, mutându-ne min­tea la Cer; că pentru aceasta Prea­înaltul Dumnezeu pe pământ S-a ară­tat Om smerit, vrând să tragă la înăl­țime pe cei care-I cântă: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de Sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că dumnezeias­­că pogorâre a fost, iar nu mutare din loc, și naștere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:
Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu celui neîncăput
Bucură-te, ușa tainei celei de cinste
Bucură-te, auzirea cea cu neprice­pere pentru cei necredincioși
Bucură-te, lauda cea fără de îndo­ială a celor credincioși
Bucură-te, purtătoarea cea prea­sfântă a Celui ce este pe heruvimi
Bucură-te, sălașul cel preaslăvit al Celui ce este pe serafimi
Bucură-te, ceea ce ai adunat lucruri potrivnice întru una
Bucură-te, ceea ce ai unit fecioria și nașterea
Bucură-te, cea prin care s-a dezlegat călcarea poruncii
Bucură-te, cea prin care s-a deschis Raiul
Bucură-te, cheia Împărăției lui Hristos
Bucură-te, nădejdea bunătăților celor veșnice
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării lui Hristos; că pe Cel neapropiat, ca Dum­­ne­zeu, L-a văzut Om apropiat tuturor, petre­când împreună cu noi și auzind de la toți: Aliluia!

Icos 9:

Pe oratorii cei mult-vorbitori îi ve­dem tăcând ca niște pești fără de glas, despre tine, Născătoare de Dumne­zeu; că nu se pricep să spună în ce chip și Fecioară ai rămas, și ai putut naște. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință cântăm:
Bucură-te, sălașul înțelepciunii lui Dumnezeu Bucură-te, comoara rânduielii Lui
Bucură-te, ceea ce îi arăți pe filo­sofi neînțelepți
Bucură-te, ceea ce ai vădit pe cei meșteri la cuvânt a fi necuvântători
Bucură-te, că au înnebunit întrebă­torii cei cumpliți
Bucură-te, că s-au veștejit făcătorii de basme
Bucură-te, ceea ce ai risipit vorbele cele încâlcite ale atenienilor
Bucură-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor
Bucură-te, ceea ce ne-ai ridicat din adâncul necunoștinței
Bucură-te, ceea ce pe mulți i-ai lu­minat la minte
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască
Bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieți
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 10:

Vrând să mântuiască lumea, Împo­do­bi­torul tuturor a venit la ea, așa cum Însuși făgăduise; și, Păstor fiind, ca un Dumnezeu, pentru noi S-a arătat om ca și noi. Căci, cu asemănarea che­­mând pe cel asemenea, ca un Dum­­nezeu aude: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, și tuturor celor ce aleargă la tine; că Făcătorul cerului și al pământului te-a gătit pe tine, Curată, sălășluindu-Se în pântecele tău și învățând pe toți să îți cânte:
Bucură-te, turnul fecioriei
Bucură-te, ușa mântuirii
Bucură-te, începătoarea prefacerii celei pline de înțeles
Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc
Bucură-te, că tu ai înnoit pe cei ză­misliți întru rușine
Bucură-te, că tu ai învățat pe cei lipsiți de minte
Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stri­cătorul gândurilor
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Se­mănătorul curăției
Bucură-te, cămara nunții celei fără de sămânță
Bucură-te, ceea ce ai unit cu Dom­nul pe cei credincioși
Bucură-te, ceea ce între fecioare sin­­gură ai fost hrănitoare de prunc
Bucură-te, cămara cea împodobită a sufletelor sfinților
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 11:

Împărate sfinte, de Ți-am aduce cân­­tări și psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvi­ne, căci se biruiește toată cântarea care se îndreaptă către mulțimea mi­lelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-Ți cântă: Aliluia!

Icos 11:

Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sunt întru întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară; că, aprinzând în sine Focul cel netrupesc, pe toți îi îndrep­tează spre cunoștința cea dum­ne­­zeiască ce luminează mintea cu ra­za ei și se cinstește cu chemarea aceasta:
Bucură-te, raza Soarelui celui înțe­legător
Bucură-te, raza Luminii celei neapuse
Bucură-te, fulgerul care luminezi sufletele
Bucură-te, ceea ce îi îngrozești pe vrăj­­­mași ca un tunet
Bucură-te, că dintru tine a răsărit stră­lucirea cea cu multă lumină
Bucură-te, că ai izvorât râul care curge cu ape multe
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat icoană a cristelniței
Bucură-te, ceea ce curățești întină­ciunea păcatului
Bucură-te, baie, care speli conștiința
Bucură-te, pahar, care dai gust bucuriei
Bucură-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos
Bucură-te, viața veseliei celei de taină
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 12:

Vrând să dea har datoriilor celor de demult, Dezlegătorul tuturor datorii­lor omenești a venit Singur la cei ce se înde­părtaseră de harul Lui și, rupând za­pisul, aude de la toți cântarea: Aliluia!

Icos 12:

Cântând nașterea ta, te lăudăm toți, ca pe o biserică însuflețită, Născă­toa­re de Dumnezeu; că, locuind în pân­tecele tău Domnul, Care ține toa­te cu mâna, a sfințit, a slăvit și a în­vățat pe toți să-ți cânte:
Bucură-te, locașul lui Dumnezeu-Cuvântul Bucură-te, sfântă care ești mai mare decât toți sfinții
Bucură-te, chivot poleit cu Duhul
Bucură-te, comoara vieții cea nede­șer­tată
Bucură-te, coroana cea scumpă a împăraților celor credincioși
Bucură-te, lauda cea de cinste a pre­oților cuvioși
Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii
Bucură-te, zidul cel nebiruit al Împărăției
Bucură-te, cea prin care se înalță biruințele
Bucură-te, cea prin care cad vrăjmașii
Bucură-te, tămăduirea trupului meu
Bucură-te, mântuirea sufletului meu
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 13:

O, Maică prealăudată, care ai năs­cut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toți sfinții, primind acest dar de acum, izbăvește de toată ispita și scoate din chinul ce va să fie pe toți cei care-ți cântă: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

Apoi iarăși se citește Icosul întâi și Con­da­­cul întâi:

Icos 1:

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești
Bucură-te, că ești scaun Împăratului
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 1:

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Născătoare de Dum­ne­zeu, Fecioară stăpână, ceea ce ești mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toa­tă făptura; mirarea cea mare a în­ge­ri­lor, propovăduirea prorocilor, po­doa­ba cea aleasă a arhanghelilor, întă­rirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povățuitoa­rea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioa­re­lor, veselia cea lină a mai­ci­lor, în­țe­lep­ciunea și învățătura prun­ci­lor, câr­muitoarea săracilor și a vădu­velor; îmbrăcăminte celor goi, sănă­tate celor bolnavi, izbăvire celor ro­biți; liniște celor de pe mare, liman bun celor înviforați, povățuitoare ne­os­te­nită ce­lor rătăciți, mergere ușoară celor călă­tori, odihnă bună celor oste­niți, aco­pe­rământ și scăpare celor asu­priți; nădejde celor fără de nădejde, ajută­toare celor lipsiți; celor săraci bo­găție neîmpuținată, celor întristați de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubește nimeni iubire cu smerenie; ce­lor păcătoși mântuire către Dum­­ne­zeu; tuturor creștinilor ocrotire tare, a­ju­tătoare nebiruită și folo­si­toare.
Prin tine, Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ție noi, robii tăi, Doamna noastră. O, preamilostivă împărăteasa a Luminii ce­lei înțelegă­toare și preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viață tuturor, ceea ce ești slăvită de cele cerești, minte înge­rească, stea cu totul luminoasă și mai sfântă decât toți sfinții; împărăteasa împăraților, Stăpâna tu­turor făpturilor, Fecioară încuviințată de Dumnezeu, Mireasă nestricată, pa­lat al Preasfân­tului Duh, tron de foc al Împăratului celui nevăzut, chivot ce­resc, purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, căruța cea în chipul focului; odihna Dumne­zeului celui viu, zămislirea negrăită a tru­pului lui Hristos, cuibul Vulturului ce­resc, turtureaua cea cu bună glă­suire, porumbița cea preabună, lină și fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adân­cul milelor, picătura care risipești mâ­nia lui Dumnezeu, adâncimea cea ne­mă­surată, taina cea negrăită, minu­nea cea neștiută, minune nespusă; Bi­serică nefăcută de mână omenească a Însuși Împăratului tuturor veacuri­lor; tămâia cea cu bun miros, veșmânt cinstit, porfiră de Dumnezeu țesută, Rai sufle­tesc, odrasla pomului celui de viață purtător, floarea cea preafrumoa­să, care ai înflorit nouă veselia ce­reas­că, strugurele mântuirii noastre, paha­rul Împăratului Ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului Celui neîmpuținat; solitoarea legii, înce­pă­tura credinței celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ere­ticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu îm­­po­triva tu­turor celor nelegiuiți; în­grozire diavolilor, biruință în războaie, păzi­toare adevă­ra­tă tuturor creștinilor și lumii încre­din­țată mântuire.
O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, Stă­pâ­nă Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și arată mila ta poporului drept-credincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și păzește locașul acesta și toate orașele și satele creștinești și tot po­porul cel bine-credincios, care scapă la tine și cheamă numele tău cel sfânt, de toate năpas­tele, de boală, de cutremur, de po­top, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de răz­boiul cel dintre noi, de toate durerile și tot ne­cazul. Ca să nu fie îm­puținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi adu­cătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă. Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, Stăpână preami­los­tivă, Năs­că­toare de Dumne­zeu prea­lă­udată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspi­narea lor; ci ne înno­iește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mul­țumire, aflându-te pe tine ajută­toa­re. Milostivește-te, Doam­nă Prea­cu­rată, spre ajutorul po­po­rului celui binecredincios.
Nădej­dea noastră, adu­nă pe cele risipite: pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei ce te preamăresc; dar, mai ales, păzește Sfântă Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile.
O, milostivă și preaîndurată Îm­pă­răteasă a Cerului și a pământului, Născătoare de Dumne­zeu, pururea Fecioară, miluiește cu mij­lo­cirea ta po­porul drept-credincios și toată drept-credincioasa creștinătate. Păzește-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău aco­pe­rământ și roagă pe Hristos, Dumne­zeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmașilor ce se luptă îm­potriva noastră. Miluiește și mântu­iește prin ru­găciunile tale, Maică, pe Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bise­ri­cii Ortodoxe Ro­mâne, pe (Înalt) Prea Sfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitro­po­litul) nostru (N), pe toți ortodocșii arhierei, preoți și diaconi și pe tot clerul bisericesc și pe tot poporul drept-credincios care se închină icoanei tale.
Caută spre noi toți cu folosința ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre cău­ta­rea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoșătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei care s-au mutat întru dreaptă credință, din această viață în cea veșnică, îm­preună cu în­gerii, cu arhanghelii și cu toți sfinții, împărtășește-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeu; și prin rugăciu­nea ta învrednicește pe toți ortodocșii creștini să viețuiască cu Hristos, și cu bucurie în locașurile în­ge­rești să se desfăteze.
Că tu ești, Doam­nă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pă­mântenilor; tu ești nădejdea și fo­lositoarea tuturor celor ce aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fier­binte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Și, cu a ta mijlocire, în­drăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși sun­tem ne­vrednici. Pentru aceea, și pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit și pe Cel Atotțiitor cu mâna ținând, ne bucurăm noi păcătoșii și, cu umilință căzând, pe acesta cu dragoste și cu frică îl sărutăm, așteptând, Doam­nă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără de sfâr­șit, și să stăm fără de rușine în ziua Ju­decății de-a dreapta Fiului tău și Dum­ne­ze­ului nostru, slăvindu-L pe El îm­pre­ună cu Cel fără de început al Lui Pă­rinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcă­torul Lui Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și cu ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pre noi!

fe8fd7434cdb7a246ba5153d1c929d3e1632442132.jpg


Canon de rugăciune la Praznicul Bunei Vestiri (25 martie)

Tropar la Praznicul Bunei Vestiri, glasul al 4-lea:

Astăzi este începutul mântui­rii noastre şi arătarea Tainei ce­lei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dum­nezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să-ţi cânte ţie, Stăpână, miş­când alăuta Duhului, David, strămoşul tău: ascultă, Fiică, glasul de bucurie al Îngerului! Că îţi vesteşte bucurie de negrăit.

Îngerul:

Strig către tine, bucurân­du-mă: pleacă-ţi urechea şi ia aminte la mine, cel ce-ţi vestesc zămislirea fără de sămânţă. Că ai aflat har înaintea Domnului, pe care nici o alta nu l-a aflat vreodată, Preacurată.

Născătoarea de Dumnezeu:

Fă-mi cunoscută, Îngere, pu­terea graiurilor tale! Cum va fi ceea ce ai zis? Spune-mi mai limpede, cum voi zămisli, fiind Fecioară Curată? Şi cum voi fi Maica Ziditorului meu?

Îngerul:

Precum se pare, tu socoteşti că îţi vorbesc cu amăgire; şi mă bucur văzând încredinţarea ta. Ci, îndrăzneşte, Stăpână; că unde Dumnezeu voieşte, uşor se săvârşesc chiar şi lucrurilecele mai minunate.

Catavasia:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

Născătoarea de Dumnezeu:

Lipsit-a domn din Iuda şi iată vremea a sosit, în care va să Se arate Nădejdea neamuri­lor, Hristos; dar spune-mi mai lămurit, cum Îl voi naşte eu pe Acesta, fecioară fiind?

Îngerul:

Cauţi să ştii de la mine, Fecioară, chipul zămislirii tale. Dar acesta este de netâlcuit. Ci, Duhul Sfânt, cu Putere zidi­toare, umbrindu-te pe tine, Îl va săvârşi.

Născătoarea de Dumnezeu:

Strămoaşa mea, primind povaţa şarpelui, a fost îndepăr­tată de la desfătarea cea Dumneze­iască. Pentru aceasta şi eu mă tem de închinarea ta cea ne­obişnuită, fiindu-mi frică de alunecare.

Îngerul:

Ca un slujitor al lui Dum­nezeu am fost trimis să-ţi ves­tesc Sfatul Cel Dumnezeiesc. Pentru ce te temi, Preacurată, de mine, care, la rându-mi, mai mult mă tem de tine? Pentru ce ţi-e frică, Stăpână, de mine, căruia, la rându-mi, mai mult mi-e frică de tine?

Catavasia:
Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Născătoarea de Dumnezeu:

Că o Fecioară Sfântă va naşte pe Emmanuel, am auzit aceasta de la Profetul, care odinioară a proorocit. Şi doresc să cunosc cum firea oamenilor va suferi amestecul cu Dumnezeirea.

Îngerul:

Rugul, cel ce primind flacăra a rămas nears, a arătat adâncul Tainei celei cu privire la tine, Ceea ce eşti Plină de har şi nu ştii de nuntă. Căci, după naş­tere, vei rămâne Curată, puru­rea Fecioară.

Născătoarea de Dumnezeu:

Cel ce străluceşti de Lumina lui Dumnezeu Atotţiitorul, vestitorule al adevărului, spune-mi Arhanghele Gavriil, prea cu adevărat: cum, rămânând neatinsă curăţia mea, voi naşte cu Trup pe Cuvântul Cel fără de trup?

Îngerul:

Cu teamă, ca o slugă, stau înaintea ta, Doamnă; şi cu fri­că, Fecioară, mă străduiesc să te fac să înţelegi: ca Ploaia pe Lână Se va pogorî la tine Cuvân­tul Tatălui, precum a binevoit.

Catavasia:
Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Născătoarea de Dumnezeu:

Nu pot să înţeleg noima ade­vărată a cuvintelor tale. Căci minuni au fost adesea, făcute cu Dumnezeiască Putere, semne şi chipuri ale Legii, dar nicio­dată vreo fecioară nu a născut fără să ştie de bărbat.

Îngerul:

Minunează-te, Preacurată, căci minunat lucru este şi mi­nunea care se face cu tine. Că tu Singură vei primi în pântece pe Împăratul tuturor, Întrupându-Se. Şi pe tine te-au în­chipuit de mai înainte grăirile şi vorbirile cele ascunse ale Proorocilor şi preînchipuirile Legii.

Născătoarea de Dumnezeu:

Cel Ce de toate este Necuprins şi de toate Nevăzut, cum putea Acesta să Se Sălăşluiască în pântecele unei fecioare, pe care Însuşi l-a zidit? Şi cum voi ză­misli pe Dumnezeu Cuvântul, Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul?

Îngerul:

Cel Ce a făgăduit strămoşului tău David că va pune din rodul pântecelui pe scaunul împă­răţiei lui, Acela te-a ales pe tine Singură, Frumuseţea lui Iacob, Sălăşluire Cuvântătoare.

Catavasia:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: Strigat-a proorocul Iona, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, în chit, rugându-se: din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse, Împărate al Puterilor!

Născătoarea de Dumnezeu:

Glasul cel de bucurie al cu­vintelor tale primindu-l, Arhanghele Gavriil, de veselie Dumnezeiască m-am umplut; căci vesteşti bu­curie şi Bucurie Nesfârşită de sus îmi aduci.

Îngerul:

Ţie ţi s-a dat Bucuria Cea Dumnezeiască, Maica lui Dum­nezeu; ţie toată făptura îţi stri­gă: Bucură-te, Dumnezeiască Mireasă, căci numai tu ai fost rânduită, Curată, a fi Maica Fiului lui Dumnezeu.

Născătoarea de Dumnezeu:

Prin mine să se nimicească acum osândirea Evei. Să se dea înapoi, prin mine, datoria as­tăzi. Prin mine să se dea preadeplin plata cea de demult.

Îngerul:

Făgăduit-a Dumnezeu stră­moşului Avraam să se binecuvinteze întru seminţia lui toate neamurile, Curată; iar prin tine făgăduinţa ia astăzi sfârşit.

Catavasia:
Strigat-a proorocul Iona, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, în chit, rugându-se: din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse, Împărate al puterilor!

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă…

Pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu Dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, L-ai zămislit, Curată, cu venirea Preasfântului Duh, spre înnoi­rea neamului omenesc, Ceea ce eşti fără prihană, când Arhan­ghelul ţi-a strigat ţie glasul cel de veselie lumii: Bucură-te, Mi­reasă Nenuntită!

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă…

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca Ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, puru­rea Fecioară!

Cântarea a 7-a.

Irmosul: N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

Născătoarea de Dumnezeu:

Vestindu-mi mie că Lumina Cea Nematerialnică va să Se unească cu materia trupului, din milostivirea cea multă, Luminată Bună Vestire şi propovăduirile cele Dumnezeieşti, strigi acum mie: Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău!

Îngerul:

Bucură-te, Stăpână, Fecioară! Bucură-te, Preacurată! Bucu­ră-te, Vas al lui Dumnezeu! Bucură-te, Sfeşnic al Luminii, Chemarea din nou a lui Adam, Izbăvirea Evei, Munte Sfânt, Sfinţenie Prealuminată şi Că­mara de Mire a nemuririi!

Născătoarea de Dumnezeu:

Venirea asupră-mi a Prea­sfântului Duh mi-a curăţit su­fletul şi mi-a sfinţit trupul, m-a făcut Biserică de Dumnezeu Încăpătoare, Cort de Dumnezeu Împodobit, Templu Însufleţit şi Curată Maică a Vieţii.

Îngerul:

Ca pe o Făclie mult Luminată şi ca pe o Cămară de Dumnezeu Lucrată te văd pe tine. Primeşte acum, ca un Chivot de aur, pe Dătătorul Legii, Preacurată, Care a binevoit a izbăvi, prin tine, firea oamenilor cea stricată!

Catavasia:
N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Ascultă Fiică, Fecioară curată! Să-ţi spună Arhanghelul Gavriil sfatul cel de demult, cel adevărat, al Celui Preaînalt: fii gata spre primirea lui Dumnezeu! Căci prin tine, Cel necuprins cu oamenii va să petreacă. Pentru aceasta şi bucurându-mă, strig: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Născătoarea de Dumnezeu:

Toată mintea omenească se biruieşte, a răspuns Fecioara, cercetând lucrurile cele neobiş­nuite pe care mi le grăieşti. Am înţeles cuvintele tale, dar mă tem, înspăimântându-mă să nu mă amăgeşti şi să nu mă îndepărtezi de Dumnezeu ca pe Eva. Şi totuşi, tu strigi: Binecuvân­taţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Îngerul:

Iată s-a dezlegat nedumerirea ta, zis-a faţă de Aceasta Arhanghelul Gavriil. Căci bine ai grăit că lucrul este cu greu de înţeles. Deci ascul­tând de cuvintele buzelor tale, nu te îndoi ca de o amăgire, ci, crede ca unui lucru adevărat; căci eu, bucurându-mă, strig: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Născătoarea de Dumnezeu:

Lege de la Dumnezeu este dată oamenilor, a zis iarăşi cea Preacurată, ca naşterea să iasă din dragostea trupească. Dar eu nu cunosc nicidecum plăce­rea de soţie. Cum zici deci că voi naşte? Mă tem să nu îmi grăieşti cu înşelăciune. Şi totuşi, tu strigi: Binecuvântaţi, toate lu­crurile Domnului, pe Domnul!

Îngerul:

Cuvintele pe care mi le grăieşti, Curată, a strigat iarăşi În­gerul, sunt obişnuite naşterii oamenilor muritori. Iar eu îţi vestesc pe Dumnezeu Cel Adevă­rat, Care Se va Întrupa din tine, mai presus de cuvânt şi de înţelegere, precum Însuşi ştie. Pen­tru aceasta şi bucurându-mă, strig: Binecuvântaţi, toate lu­crurile Domnului, pe Domnul!

Născătoarea de Dumnezeu:

Grăitor de adevăr mi te arăţi, a zis Fecioara: căci ai venit ca vestitor de bucurie tuturor. Deci, pentru că sufletul mi-am curăţit prin Duhul, fie mie după cuvântul tău! Sălăşluias-că întru mine Dumnezeu, către Care strig împreună cu tine: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Catavasia:
Ascultă Fiică, Fecioară curată! Să-ţi spună Arhanghelul Gavriil sfatul cel de demult, cel adevărat, al Celui Preaînalt: fii gata spre primirea lui Dumnezeu! Căci prin tine, Cel necuprins cu oamenii va să petreacă. Pentru aceasta şi bucurându-mă, strig: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

La Cântarea a 9-a.

Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!

Stih: Lăudaţi, ceruri, Slava lui Dumnezeu…

Irmosul: Ca de un Sicriu Însufleţit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necre­dincioşilor; iar buzele credincioşilor, fără tăcere, glasul Îngerului cântând, să strige cu bucurie Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!

Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!

Mai presus de înţelegere ză­mislind pe Dumnezeu, nu ai ştiut de Legile firii, Fecioară; căci întru naştere ai ocolit cele ce sunt ale maicilor, ajungând mai presus de firea cea stricăcioasă. Pentru aceasta, după vrednicie, auzi: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!

Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!

Cum izvorăşti lapte, Fecioară curată? Limba pământească nu poate să spună: căci te arăţi un lucru neobişnuit firii, depă­şind hotarele cele după fire ale naşterii. Pentru aceasta, după vrednicie auzi: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!

Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!

În chip Tainic se vorbeşte de­spre tine în Sfintele Scripturi, Maica Celui Preaînalt. Căci Iacob, văzând scara de demult, care de mai înainte te închipuia pe tine, a zis: Cale de mergere a lui Dumnezeu este aceasta. Pentru aceasta, după vrednicie, auzi: Bucură-te, Ceea ce eşti Pli­nă de har, Domnul este cu tine!

Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!

Minunat semn a arătat lui Moise, grăitorului de cele sfin­te, rugul şi focul. Şi căutând sfârşitul, după curgerea vremii, a zis: la o Fecioară Curată îl întrezăresc, căreia, ca unei Năs­cătoare de Dumnezeu se va zice: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!

Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!

Proorocul Daniel te-a numit Munte În­ţelegător şi Marele Isaia, Născătoare de Dumnezeu, Judecătorul Ghedeon te-a văzut ca pe o Lână, iar Regele şi Proorocul David Sfinţenie îţi zice, iar într-alt loc, Uşă. Şi Arhanghelul Gavriil îţi strigă: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Dom­nul este cu tine!

Catavasia:
Ca de un Sicriu Însufleţit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necre­dincioşilor; iar buzele credincioşilor, fără tăcere, glasul Îngerului cântând, să strige cu bucurie Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Fluierele cele păstoreşti…

Cuvântul lui Dumnezeu pe pământ acum S-a pogorât. În­gerul a stat înaintea Fecioarei, strigând: Bucură-te, Binecuvân­tată, Ceea ce Singură ţi-ai păs­trat pecetea, primind în pântece pe Cuvântul Cel mai înain­te de veci şi Domnul, ca să mân­tuiască din înşelăciune, ca un Dumnezeu, neamul omenesc.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Trimis a fost Arhanghelul Gavriil către Fecioara şi Curata şi i-a tâlcuit ei bucuria cea de negrăit, că va zămisli fără de sămânţă şi va rămâne mai departe Fecioară. Căci va naşte Fiu pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci, Care va mântui pe popor de greşelile lui. Şi mărturie este Cel Ce m-a trimis pe mine, să-ţi zic ţie, Bine­cuvântată: Bucură-te, Fecioară: vei naşte şi după naştere, iarăşi vei rămâne Fecioară.

Amin