METANIILE – de ce sunt de folos si cum se fac? CUVIOSUL PAISIE: “Sa faceti cat de multe metanii puteti, atat pentru voi insiva, cat si pentru cei bolnavi sau batrani, care nu mai pot face”


“Veniti sa ne inchinam…”

Metaniile ajuta mai mult decat toate celelalte nevointe duhovnicesti

Gheronda, va doare trupul?

– Nu, pentru ca fac… gimnastica duhovniceasca.

Adica?

– Metanii, binecuvantata! Vezi, mirenii au gimnas­tica suedeza, iar monahii metaniile. Mirenii, prin gim­nastica, isi fac trupurile sanatoase, iar monahii, prin metanii, isi fac si sufletele si trupurile si mai sanatoase. Sarmanii mireni nu stiu cat ajuta metaniile, nu numai la sanatatea sufletului, ci si la cea a trupului. Fac bine la incheieturi, inlatura fragilitatea, fac sa dispara bur­tile nefiresti, imprastie liniste si dau noblete. Odata cu acestea, metaniile dau omului posibilitatea sa urce la inaltimile duhovnicesti ale virtutilor, dar si pe inaltimile muntilor cu multa usurinta, fara sa gafaie.

Metanile sunt necesare si pentru cel tânăr ,dar si pentru cel in vârstă.

  1. Si pentru cel care are razboi trupesc, si pentru cel usurat de acest razboi. Cel care are o constitutie fizica puternica trebuie sa faca mai multe metanii decat unul bolnavicios, asa cum si o masina puternica lucreaza mai mult. Metaniile ii aju­ta mai ales pe tineri ca sa-si supuna trupul. De aceea totdeauna le spun tinerilor:

„Sa faceti cat de multe metanii puteti, atat pentru voi insiva, cat si pentru cei bolnavi sau batrani, care nu mai pot face”.

Metaniile inseamna rugaciune, dar in acelasi timp sunt si asceza si ajuta mai mult decat toate celelalte nevointe duhovnicesti. In afara de faptul ca ne por­nesc motorul nostru duhovnicesc pentru rugaciune, ele aduc si multe alte bunatati. Prima dintre ele este ca ne inchinam lui Dumnezeu si-I cerem cu smere­nie mila Sa. A doua bunatate este ca, prin metanii, se smereste trupul salbatic si se face linistit si nepatimas. Iar a treia este ca metaniile ne daruiesc si sanatatea trupeasca, aducandu-i astfel omului indoita sanatate.

Prin metanii cerem iertare de la Dumnezeu si ne manifestam recunostinta noastra

– Gheronda, pentru ca imi vine greu sa fac meta­nii, nici nu mi-s dragi.

– Cand faci metanii, sa te gandesti ca te afli ina­intea lui Dumnezeu si ca te inchini Lui, si astfel le vei iubi.

Metaniile pentru noi insine sau pentru semenii nostri sunt cea mai importanta rucodelie [lucrare a mainilor, trupeasca, dar cu sens duhovnicesc, n.n.] dintre toa­te rucodeliile. Si este o rucodelie care nu se sfarseste niciodata, numai sa aiba cineva marinimie sa lucreze in pocainta. Tocmai de aceea se numesc metanii[1]; ne smerim si cerem iertare de la Dumnezeu, asa cum fa­cem si atunci cand ii gresim cuiva: ii facem metanie si ii spunem „iarta-ma”. Mult ajuta, atunci cand incepem sa facem metanii, sa spunem cu smerenie:

„Gresit-am, Doamne, iarta-ma!”.

Gheronda, am aflat tamaduire de patimile trupesti si sufletesti. Cum sa-mi manifest recunostinta fata de Dumnezeu?

– Ai aceasta recunostinta? Daca o ai cu adevarat, deja s-a manifestat. Cel mai important este sa ai recunostinta inlauntrul tau. De aici incolo o poti manifesta prin asceza, metanii etc. Iata, acolo, la Coliba mea, se aduna cateodata pisici straine, pe care le hranesc. Iar seara, cand ies afara sa iau insemnarile din cutie, sarmanele, nu stiu cum sa-si manifeste recunostinta. Vin si se alinta la picioarele mele, alearga inaintea mea, se catara in chiparos, coboara, fac tumbe, vin iarasi la picioarele mele. Una face intr-un fel, cealalta in alt fel. Oare am eu trebuinta de aceste manifestari? Nu, dar este ceva care nesilit tasneste brusc dinauntrul lor, desi sunt animale. Vreau sa spun ca, pentru om, lucrul cel mai important este sa aiba inlauntrul sau recunostinta. Dupa aceea o manifesta in orice chip doreste.

Cand cineva se misca in spatiul recunostintei, face metaniile din marinimie, din intraripare, din dragos­te pentru Hristos. Atunci nu simte osteneala, asa cum nu obosesc copilasii de nebuna rabufnire a inimii lor, cand topaie de indata ce-l vad pe tatal lor.

– Gheronda, cand spun „Doamne Iisuse” cu siragul de metanii pentru cineva, trebuie s-o fac insotita de semnul crucii si de inchinaciune?

– Depinde ce vrei sa oferi. Ceea ce are mai multa osteneala, are si mai multa valoare.

– Gheronda, cand spunem „Doamne Iisuse” cu in­chinaciune, trebuie ca mana sa se atinga de pamant?

– Nu. Atunci cand spunem „Doamne Iisuse” cu in­chinaciune, ducem mana pana la genunchi, dupa care ne ridicam drept. Altceva sunt inchinaciunile, pe care le facem cand ne inchinam la icoane sau la „Ceea ce esti mai cinstita…” etc. Atunci este bine ca, cine poate, sa atinga pamantul cu mana.

Gheronda, cand ma rog cu siragul de metanii si fac semnul crucii cu inchinaciuni, nu ma pot aduna.

– Eu mai mult ma adun atunci cand fac „Doamne Iisuse” cu semnul crucii si cu inchinaciune. Pana intr-atat uit de mine, incat atunci cand termin rugaciu­nea cu siragul de metanii, ma doare mana.

Gheronda, cum trebuie sa fac metaniile?

– Este bine ca metaniile sa le faci intregi. Adica dupa fiecare metanie sa te ridici in picioare. In felul acesta Ii aduci lui Dumnezeu o plecaciune mai mare si este si mai odihnitor pentru trup. De asemenea, cand pui mainile pe pamant, sa nu le pui cu palmele deschi­se, pentru ca astfel se pot vatama tendoanele, ci sa le strangi pumni si sa le sprijini cu partea exterioara. Iar ca sa nu faci bataturi la maini, sa faci metaniile pe un covoras moale.

Nevoitorul unelteste chipuri (de nevointa)”

– Gheronda, vad ca odata cu trecerea anilor mi se imputineaza puterile si nu mai pot face multe metanii.

– Este firesc ca, odata cu inaintarea in varsta, puterile trupesti sa se micsoreze incet-incet. Continua-ti nevointa cu marinimie si, cand nu vei mai pu­tea face metanii, sa le inlocuiesti cu inchinaciuni sau cu „Doamne Iisuse”. Nu trebuie sa faci toate metanii­le odata. Fa la inceput un sirag de o suta de „Doamne Iisuse” si apoi fa cinci metanii. Modul acesta de a le alterna este odihnitor, dar si folositor. Daca vei spune cuiva sa faca cincizeci de metanii, iti va raspunde: „Aa, cum sa fac atat de multe metanii?”. Insa daca le faci putin cate putin, este mult mai usor.

Gheronda, zilele acestea m-au durut tare oasele si mijlocul.

– Daca vei face cateva metanii, te vor ajuta.

Si atunci cand ma doare ceva, Gheronda?

– Singura vei afla ce te ajuta, incercand cate pu­tin. Eu, atunci cand am probleme cu mijlocul, nu ran­duiesc cate metanii sa fac, ci fac pana ce se aprinde… lumina rosie. Atunci ma opresc, dar peste putin timp ma apuc din nou de metanii, pana se aprinde iarasi lu­mina rosie. Imi aduc aminte ca Parintele Tihon[2], cand imbatranise si nu se mai putea ridica atunci cand se pleca sa faca metanii, lega o funie groasa de tavan si se tragea cu ea ca sa se ridice. In felul acesta a con­tinuat sa faca metanii si sa se inchine lui Dumnezeu cu evlavie aproape pana in ultimele zile ale vietii sale.

“Nevoitorul, spune Sfantul Isaac, unelteste chipuri (de nevointa)”[3].

[1] In limba greaca metania inseamna pocainta.

(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013

Sursa

Metaniile şi semnificaţia lor
Metania este o formă de jertfire trupească, fiind singurul mod de rugăciune care implică un efort fizic din partea credinciosului. Metania este în acelaşi timp un mod de înfrângere a comodităţii şi a lenei. După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, nici o rugăciune nu este primită de Dumnezeu dacă nu este făcută cu osteneală.

Metania simbolizează căderea lui Adam şi a neamului omenesc în robia păcatului şi căderea Domnului sub povara crucii, urmate de Învierea Mântuitorului şi izbăvirea noastră din păcat.

2. Felurile metaniilor şi despre cum se fac acestea
În tradiţia Bisericii avem două feluri de metanii: aşa‑numitele metanii mari şi metaniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni.

Pentru o metanie mare credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, ros­tind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie atingând cu ge­nunchii, palmele şi fruntea pământul. Apoi se ridică şi se însemnează din nou cu semnul Sfintei Cruci.

Pentru o metanie mică sau închinăciune, credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, rostind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie, atingând cu mâna dreaptă pământul, fără a îndoi genunchii. Apoi, îndreptându-se, se însemnează iarăşi cu semnul Sfintei Cruci.

Când nu se fac metanii mari, ele se pot înlocui cu închinăciuni, câte 2 închinăciuni pentru o metanie mare sau 3 închinăciuni pentru o metanie mare, după tradiţia adusă de ucenicii Stareţului Paisie Velicikovski.

Sfinţii Părinţi ne învaţă că metaniile cele mai primite la Dumnezeu sunt cele făcute de creştini în casele lor în cursul privegherilor de noapte (după miezul nopţii). Sfântul Ioan Postitorul recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 metanii mari.
3. Când nu se fac metanii
Metanii mici sau închinăciuni se pot face oricând, fără nici o restricţie.

Metanii mari nu se fac:

– după ce am primit Sfânta Împărtăşanie (în acea zi);

– la sfârşitul săptămânii, de la rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…“ de la vecernia de vineri şi până duminică la aceeaşi rugăciune de la vecernie, cu excepţia praznicelor închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi în Vinerea Mare la scoaterea Sfântului Epitaf;

– în biserică, de la vecernia din Miercurea Mari din Săptămâna Patimilor, iar în particular (la chilie, acasă), de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare;

– de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie);
4. Ce nu este permis când facem metanii
– nu se sărută pământul;

– nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ;

– metaniile mari nu se fac începând din poziţia îngenunchiat sau aplecat;

– la metaniile mari nu se pun palmele una peste cealaltă şi fruntea peste ele;

– întotdeauna se va atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă;

– la închinăciuni atingerea pământului se face cu mâna deschisă normal;

– metaniile, mai ales cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public;

– metaniile nu se însoţesc de alte rugăciuni decât de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“;

– metaniile nu se fac foarte repede (ca un exerciţiu fizic);

– Sfântul Isaac Sirul recomandă ca metaniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.
Lumea Credintei, anul VI, nr. 8 (49) August 2007

Reclame