MAICA DOMNULUI DESPRE CATOLICI: „DUȘMANII MEI ȘI AI FIULUI MEU


În veacul al XIII-lea, după ce Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282) a semnat nelegiuita unire cu Roma de la Lyons, monahii din Sfântul Munte au trimis împăratului o scrisoare prin care înfierau această unire eretică şi îl rugau pe împărat să se lepede de aceasta şi să se întoarcă la Ortodoxie. Hotărât să impună cu forţa unirea Bisericilor, pentru ca papa să acorde sprijinul său politic Imperiului Bizantin pe care tocmai îl reîntregise în urma ocupaţiei latine, Împăratul Mihail Paleologul, sfătuit de Patriarhul Ioan Vekkos (1275-1282), s-a ridicat împotriva monahilor pe care până atunci îi protejase şi a trimis soldaţi latini în Muntele Athos pentru a-i supune, cu preţul unor masacre sângeroase, pe monahii care nu voiau să recunoască această unire închipuită. După ce i-au spânzurat pe toţi Părinţii din Sinaxa Sfântului Munte (forul conducător al Athosului) şi au omorât mulţime de monahi din Mănăstirile Vatoped şi Iviron, soldaţii s-au repezit cu sălbăticie diavolească şi ucigaşă asupra Mănăstirii Zografu.

În vreme aceea, în Mănăstirea Zografu viețuia un monah cu frică de Dumnezeu care avea ascultare la via din apropierea mănăstirii. Acest părinte avea obiceiul să citească de mai multe ori pe zi Acatistul Maicii Domnului.
În ziua în care soldaţii latini se îndreptau spre Mănăstirea Zografu, pe când călugărul citea Acatistul, și rostea cu evlavie „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”, a auzit de la icoana Maicii Domnului numită „Acatist” sau „Prevestitoarea” pe care o avea cu el următoarele: „Bucură-te și tu, Bătrânule!”. Auzind aceste cuvinte, Bătrânul s-a înfricoșat, dar Maica Domnului a continuat: „Nu te teme, du-te în mănăstire și spune călugărilor să nu deschidă astăzi poarta, iar cei care sunt mai slabi în credință să se ascundă, că vin dușmanii mei și ai Fiului meu.”
Ajungând la mănăstire, Bătrânul a văzut icoana care îi vorbise în chilia sa că atârnă acum deasupra porților mănăstirii. Luând-o în brațe, a mers la stareț și i-a vestit toate. Fericitul Egumen Toma, adunând obștea, le-a spus despre cele ce se vor întâmpla și i-a întărit prin cuvinte duhovnicești. Cei care erau mai fricoși au fugit și s-au ascuns în pădure, iar starețul împreună cu 25 de călugări s-au închis într-un turn, luând cu ei și icoana care îi vorbise Bătrânului.
Nu după mult timp, au apărut cruciații și au cerut să li se deschidă poarta mănăstirii, dar starețul le-a răspuns: „Plecați de aici, noi nu avem împărtășire cu voi, iar papei nu ne vom supune niciodată”. Soldații papei, forțând porțile și intrând în mănăstire, au adunat de jur-împrejurul turnului lemne și crengi uscate și le-au dat foc, arzându-i de vii.
După plecarea cruciaților, călugării care stătuseră ascunși s-au întors în mănăstire și au aflat în turnul în care arseseră călugării numai icoana Maicii Domnului, neatinsă de flăcări, dar înnegrită de fum.
În amintirea acestei minuni, mai târziu, în stânga bisericii mari s-a ridicat un Paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului în care au așezat icoana Maicii Domnului „Acatist” sau „Prevestitoarea”. Călugării bulgari o numesc simplu «Hairiovo», adică «Bucură-te». Locul unde a avut loc arătarea minunată a Maicii Domnului este cunoscut până astăzi sub numele de Herovo.

RĂSPÂNDIȚI – Text împotriva primirii ereticului papă Francisc ca un arhiereu în România

Acest text încape exact pe o foaie A4, față/verso. Primele două propoziții cu font 12, iar restul textului cu font 11.

Despre venirea papei Francisc în România

Pentru creștin-ortodocși!

NU participați la ceremoniile de primire a papei în România!

NU asistați la slujbele făcute de papă pe teritoriul României!

NU participați la rugăciuni în comun cu catolicii (supușii papei)!

NU credeți minciunile despre „Bisericile surori” sau despre „cei doi plămâni ai Bisericii”!

În contextul vizitei pe care o face papa în România, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, orice ortodox trebuie să știe că acesta (papa) este conducătorul unei structuri numite impropriu „Biserica Romano-Catolică”.

Conform Crezului ortodox, Biserica este UNA. Nu pot exista două Biserici sau mai multe!

Hristos este Capul Bisericii și Trupul Lui este Biserica. Există un singur Cap – Hristos și un singur Trup – Biserica!

Singura structură bisericească păstrătoare a Harului și continuatoare a tradiției începute de Mântuitorul Iisus Hristos, prin apostoli și urmașii lor episcopii, este BISERICA ORTODOXĂ!

Biserica Ortodoxă este reprezentată pe plan local de Bisericile Locale: B. O. Română, B. O. Rusă, B. O. Sârbă, B. O. Bulgară, B. O. Georgiană, B. O. a Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei etc.

Fosta Biserică Locală a Romei (Patriarhia Romei) s-a despărțit de Biserică/a ieșit în afara Ortodoxiei în anul 1054.Atunci, existau 5 Patriarhii (Biserici Locale): Patriarhiile Romei, Constantinopolului, Ierusalimului, Antiohiei și Alexandriei. Împreună, ele constituiau Biserica.

Biserica Locală a Romei, din cauza pretențiilor de supremație ale papilor și din cauza ereziilor pe care au început să le inventeze aceștia, a intrat în conflict cu Biserica Constantinopolului și implicit cu celelalte Patriarhii/Biserici Locale și s-a separat de ele. Constantinopolul, Ierusalimul, Alexandria și Antiohia au rămas în credința adevărată ortodoxă, continuând să formeze Biserica.

Roma, cu papa de atunci și cu toți ce au urmat și i-au urmat, s-au auto-exclus din Biserică. Ereziile și exagerările romano-catolicilor (papistașilor) au fost condamnate și înainte și după anul 1054.

Ereziile, printre care filioque și primatul papal, pe care le practicau înainte de ruperea lor de Biserică, au fost condamnate de sinodul din 879-880, organizat de Sfântul Fotie cel Mare la Constantinopol (numit și al optulea Sinod Ecumenic). Continuând în practicarea ereziilor și având pretenții necanonice, a fost trimisă în Constantinopol o Delegație papală care a provocat anatemizareaclericilor catolici și a colaboratorilor lor, nominal, de sinodul din 20-24 iulie 1054, organizat de patriarhul Mihail Cerularie. Papii și cei care li se supun au fost condamnați și de sinoade ulterioare. La Sinodul din timpul Sfântului Grigorie Palama, dintre 1341-1351 (9 Ecumenic) au fost condamnate din nou ereziile papale și scolasticismul latin.

Ca urmare, ceea ce în mod greșit se numește Biserica Romano-Catolică NU mai este BisericăNu mai există Har în adunarea papistașilor! Așa-zișii preoți și episcopi (cardinali) catolici NU sunt preoți și nici episcopi. Papa NU este episcop sau patriarh al Bisericii Romei, căci aceasta nu mai există. Adevărata Biserică, în Italia și în tot Occidentul o reprezintă ortodocșii plecați acolo sau convertiții la Ortodoxie.

Papa este reprezentantul unei structuri eretice pe care e mai potrivit să o numim Adunare Papistașă!

Patriarhul NU are voie să se roage cu ereticul papă și nici să-l primească în catedrală sau biserică!

„Toate Sinoadele Ecumenice interzic această… co-rugă în legătură cu toți care sunt aparte de Ortodoxie.”– Pr. Gheorghe Calciu

***

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII) Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească. (10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE) Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15). (47, 68 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. 11 ec; 95 Trui.; 7, 8 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare)

CANONUL 6 Laodiceea 343 – Ereticii să nu intre în biserică: Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres [Apostolic, can. 45, 65] TÂLCUIRE- Nu sloboade canonul acesta pe eretici să intre în Biserica lui Dumnezeu, cea de ortodocşi ţinută, dacă nu vor a se întoarce şi stăruie în eres. Vezi şi cel apostolesc 45.

*** Catolicii (papistașii) sunt anatemizați!

,,Anatema înseamnă pogorîre de viu in iad cu dracii și tăiere de la Trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos. Numai pe eretici poți să-i dai anatema, că s-au rupt de la Trupul lui Hristos care este Biserica.,, – Pr. Cleopa Ilie

„Iată, eu, Marcu păcătosul, vă spun că cel ce-l pomeneşte pe papă ca arhiereu ortodox vinovat este, că împlineşte tot latinismul chiar până la tăierea bărbii, şi latino-cugetătorul va fi judecat împreună cu latinii şi ca un călcător al credinţei va fi socotit” Sf. Marcu Eugenicul– Către Teofan din Euripos, p. 343).

Preoţii catolici nu sunt preoţi, fiind sub incidenţa hotărârilor canonice ale sinoadelor ecumenice. „Episcopii voştri [ai latinilor] şi clericii nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie” (Sf. Marcu Eugenicul – Despre adăugirea din Simbolul de credinţă, PO 17, p. 282).

La 1755 a fost dat „Orosul Bisericii celei Mari a lui Hristos” semnat de patriarhii Constantinopolului, Ierusalimului și Alexandriei, care a stabilit că ereticii vin la Ortodoxie prin Botez. Inclusiv catolicii! Hotărârea este valabilă și azi! – „Mărturisesc un Botez” de Gheorghe Metallinos


Puteți descărca și de aici:

Despre venirea papei Francisc în România

VINE BALAURUL DE LA ROMA… Românii conștient-ortodocși ce vor face?

Imagini VIDEO și FOTO de la PROTESTUL ÎMPOTRIVA PAPEI ȘI ECUMENISMULUI – 25 mai, București

După micuțul protest împotriva papei, la care au participat ortodoși nepomenitori moderați, cu vederi schismatice sau patrioți care nu prea aveau habar cu ce se mănâncă ecumenismul, mă întreb ce vom face în zilele când balaurul de la Roma sau „satana în sutană”, cum îl numea cineva, va fi în România?

Ce vor face românii ortodocși, care știu că papa este ereziarh fără succesiune apostolică, înaintemergător al antihristului, dezbinator al Ortodoxiei și  instigator al minorităților?

Vor sta acasă privind la televizor cum capul ereziilor Apusului, INFATUATUL IEZUIT CE SE CREDE „APOSTOL„ se va preumbla prin toată țara aruncându-și otrava papistă și ecumenistă prin București, Iași și prin tot Ardealul?

SUNTEȚI MULȚUMIȚI CU UN MINUSCUL PROTEST?!

CE VEȚI FACE CÂND PSEUDO-PATRIARHUL DANIEL ÎL VA  PRIMI CU ONORURI, CU CLOPOTE ȘI COR CA PE UN MARE IERARH (cum NU este) ÎN NOUA CATEDRALĂ?

CE VEȚI FACE CÂND SE VA RUGA CU EL, CÂND ÎL VA NUMI „SANCTITATE”, „SFÂNT PĂRINTE”, „FRATE ÎN HRISTOS”?? DAR CÂND VA NUMI ADUNAREA PAPISTAȘĂ „BISERICĂ SORĂ”??

VEȚI MĂRTURISI ORTODOXIA MĂCAR CU PREZENȚA, CU VORBA, CU ÎMPOTRIVIREA LA PROPAGANDA ECUMENISTĂ??

VEȚI MĂRTURISI CĂ HRISTOS NU ARE DECÂT O BISERICĂ ȘI NU MAI MULTE?? VEȚI SPUNE CELORLAȚI ROMÂNI IGNORANȚI ȘI NEȘTIUTORI ȘI, DE CE NU, LUMII CĂ ACEA UNICĂ BISERICĂ A LUI HRISTOS ESTE ORTODOXIA??

Iată cum l-a primitPOPORUL ORTODOX GEORGIAN în 2016:

CINSTE ORTODOCȘILOR GEORGIENI – Nu au participat la messa papei Francisc de pe stadionul Meshki – PROTESTE masive împotriva vizitei acestuia în Georgia

VA SPĂLA CINEVA CINSTEA ORTODOXIEI ÎN ROMÂNIA?

Dar UNDE este marea masă a ortodoșilor?

UNDE SUNTEȚI PREOȚILOR CARE V-AȚI ÎNGRĂDIT DE ECUMENISM CU COMUNITĂȚILE VOASTRE DE CREDINCIOȘI? UNDE SUNT SUTELE DE ORTODOCȘI VII AI BISERICII ROMÂNEȘTI? AȚI OBOSIT MĂRTURISIND?!

UNDE SUNTEȚI CĂLUGĂRILOR „ASCULTĂTORI„ CE AȚI RĂMAS ÎN MÂNĂSTIRI? VOI, CARE SPUNEȚI CĂ ÎI SLUJIȚI LUI HRISTOS, DAR TOLERAȚI LA INFINIT GREȘELILE ȘI EREZIILE IERARHIEI TRĂDĂTOARE?

UNDE SUNTEȚI VOI, CEI CARE N-AȚI RUPT COMUNIUNEA CU IERARHII ECUMENIȘTI PRETINZÂND CĂ NU VREȚI SĂ CĂDEȚI ÎN SCHISMĂ?! AȚI AMUȚIT? VOI, CARE ÎI PRIGONIȚI PE FRAȚII VOȘTRI MĂRTURISITORI, ACUZÂNDU-I CĂ EXAGEREAZĂ CÂND SE ÎMPOTRIVESC ECUMENISMULUI? 

UNDE SUNTEȚI VOI, PREOȚILOR DE MIR CE VĂ PRETINDEȚI CUNOSCĂTORI AI DOGMELOR ORTODOXE, DAR CARE AȘTEPTAȚI CEVA MAI MULT PENTRU A ÎNTRERUPE POMENIREA? VINE ACUM, CAPUL EREZIILOR APUSULUI ȘI IERARHII ECUMENIȘTI ÎL VOR PRIMI CA PE UNUL DE-AL LOR (să nu fie). UNDE SUNT CREDINCIOȘII VOȘTRI, CARE VĂ URMEAZĂ ORBEȘTE? DE CE NU MĂRTURISIȚI?!

UNDE SUNTEȚI ROMÂNILOR DIN ARDEAL AI CĂROR STRĂMOȘI AU FOST MARTIRIZAȚI DE PAPISTAȘI? AȚI UITAT SĂ LUPTAȚI PENTRU CREDINȚA VOASTRĂ??

UNDE SUNTEȚI TEOLOGILOR ȘI CUNOSCĂTORILOR  AI CANOANELOR SFINȚILOR PĂRINȚI?? V-AȚI ASCUNS ÎN VIZUINELE LAȘITĂȚII?! 

DE CINE VA FI ÎNTÂMPINAT ERETICUL PAPA ÎN ROMÂNIA ORTODOXĂ? DE POLITICIENI TRĂDĂTORI, DE IERARHI ECUMENIȘTI, DE ELEVI NEȘTIUTORI ADUȘI SĂ-L APLAUDE CA PE UN VESTITOR AL NOII ERE, DE MULȚIMEA DE GURĂ-CASCĂ DE „ORTODOCȘI„ IGNORANȚI AMESTECȚI CU ERETICII LUI MINORITARI???

MĂRTURISIȚI-VĂ PUBLIC ȘI PAȘNIC CREDINȚA ORTODOXĂ! 

Constituția ne dă acest drept: 

ARTICOLUL 30

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă. 

Vedeți și:

RĂSPÂNDIȚI – Text împotriva primirii ereticului papă Francisc ca un arhiereu în România

Sursa

MITROPOLIT BULGAR DESPRE VIZITA PAPEI: CUM SĂ NE UNIM CU TOȚII? NU E POSIBIL SĂ SE UNEASCĂ LUMINA CU ÎNTUNERICUL

Mitropolitul Nikolai al Plovdivului a lansat un atac vitriolant la adresa vizitei Papei Francisc la Sofia. „Vizita Papei de la Roma este un act politic, scopul fiind acela de a uni toate bisericile din jurul Romei, iar atunci când vine Antihristul, Papa să-l întâlnească”, a declarat Nikolai în timpul slujbei pentru sărbătorirea Sfântului Gheorghe, celebrat de Biserica Ortodoxă Bulgară la 6 mai, scrie site-ul sofiaglobe.com, citat de Active News BISERICA ORTODOXĂ BULGARĂ NU POATE SUSȚINE PE LINIE RELIGIOASĂ ACEST ACT POLITIC CARE ESTE VIZITA PAPEI, A ADĂUGAT NIKOLAI. „Îl întâmpinăm pe Papa de la Roma ca șef al unui stat suveran – Vaticanul – însă nimeni nu ne poate obliga să avem o liturghie comună cu el”, a spus Mitropolitul Nikolai. Cu toții vrem ca bisericile creștine să se unească. Acest lucru însă poate veni doar de la oamenii din interiorul bisericilor, când episcopii se întrunesc și discută despre modul în care poate avea loc acest lucru. Politicienii nu vor asta, ei vor exact opusul. S-a creat, de exemplu, așa-numita mișcare ecumenică, care urmărește unirea tuturor religiilor. Dar nu-i așa că știți că există și o religie a Satanei. Cum să ne unim cu toții? Nu e posibil să se unească lumina cu întunericul”, a spus înaltul ierarh. În discursul său, Mitropolitul Nicolai a mai afirmat că suspectează și un atac asupra Bisericii Ortodoxe, în pregătirea călătoriei papale și legat de informațiile din presă.

 Sursa: https://sofiaglobe.com/2019/05/06/bulgarian-orthodox-church-plovdiv-metropolitan-nikolai-launches-stinging-attack-on-popes-visit/

https://www.aparatorul.md/mitropolit-bulgar-despre-vizita-papei-cum-sa-ne-unim-cu-totii-nu-e-posibil-sa-se-uneasca-lumina-cu-intunericul/

Episcopie apostată prin preoţii săi impune un modernism păgubos. Biserică FĂRĂ iconostas!

aparatorul.md: În Săptămîna Luminată într-o biserică din Minsk cu hramul Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”, a avut loc o “liturghie” în limba belorusă.

Parohul bisericii, protoiereul Igor Korostelev este de asemenea şi reprezentant al Departamentului Sinoidal care se ocupă de cazacii Bisericii Ortodoxe din Belarus.

Protoiereul Igor, care de altfel are deja peste 70 ani, a transformat biserica unde slujeşte într-un focar adevărat al modernismului. Pe lîngă faptul că slujeşte într-o limbă necunoscută enoriaşilor, în biserica absolventului Seminarului duhovnicesc din Moscova lipseşte icnostasul, de-asupra altarului atîrnînd candelabre, iar peste ferestre – jaluzele.

Însă aceasta e doar începutul. În biserică a avut loc concert al coriştilor, care dau reprezentaţii prin bisericile din Minsk. Organizatorul acesei mişcări este cunoscuta ecumenistă, rătăcită şi propagandista păcatului sodomit, Natalia Vasilevich, care a anunţat despre această noutate pe pagina ei de facebook.

4

2

1

3

Primii creştini nu-şi lepădau podoaba bărbătească ,Creştinii erei apostolice şi patristice nu-şi rădeau barba şi mus­tăţile ca sa le arunce la gunoi

Creştinii erei apostolice şi patristice nu-şi rădeau barba şi mus­tăţile şi să le arunce la gunoi cum fac papistaşii, papiştăşiţii şi droa­ia sectarilor, dând pildă rea cu fapta şi cu cuvântul tuturor celor ce-i văd şi intră în legătură cu ei. Creştinii vremilor primare socoteau aceasta drept o batjocorire drăcească, contrară şi răsturnătoare rân­duielii făcută şi pusă de Dumnezeu în lume. Clement Alexandrinul (f215) istoriseşte despre creştinii acelor vremuri, acestea: „Creştinii cei vechi, aveau aceste veşminte: bărbaţii, se arătau de obicei în lu­me cu capul gol; iar femeile cu văluri pe faţă. Bărbaţii purtau părul scurt – adică retezat – iar femeile părul lung, potrivit cuvintelor Sf. Ap. Pavel .

Bărbaţii purtau barba lungă . Pe lângă purtarea podoabei bărbăteşti, prin care se deosebesc bărbaţii de femei, adică a bărbii şi a mustăţilor, pentru care Dumnezeu a dat poruncă pen­tru toţi oamenii , Nazireii Domnului, adică cei sfinţiţi prin făgădu­inţă, purtau şi părul capului lung potrivit cu porunca Dumnezeiască: 

Bărbatul sau femeia care face Domnului făgăduinţă deosebită de a trăi în curăţenie în toate zilele făgăduinţei curăţeniei lui, brici să nu se suie pe capul lui, până ce se vor împlini zilele care s-a făgăduit Dom­nului; sfânt va fi, lăsând să-i crească în plete părul capului” (Num. 6, 2-5). Aşa se purta Clerul şi poporul Ortodoxiei primelor secole ale creş­tinismului, şi aşa s-a purtat Clerul nostru Ortodox – în majoritate după Chipul Mântuitorului, al Sf. Prooroci şi al Sf. Apostoli cu urmaşii lor, până înaintea războiului mondial, care a adus cu sine în lumea creştinismului nostru o mulţime de imoralităţi şi deformări care ne târăsc orbeşte în haosul ereziilor papistăşeşti, protestante, sectare şi păgâne. Tot astfel s-au purtat şi mulţi mireni ai Ortodo­xiei, precum încă mai vedem şi azi – la noi mai rar – şi prin părţile Ortodoxiei din Răsărit precum în Rusia, etc.; aşa se purtau ei fiind­că aşa suna cuvântul apostolic: Următori fiţi mie, fraţilor, precum şi eu lui Hristos… Hristos a pătimit pentru noi, nouă lăsându-ne pildă, ca să urmăm urmelor Lui” .Sfinţii Apostoli Pavel şi Petru care zic ( 1 Cor. 11, 1; 1 Petru 2, 21; Ioan 12, 26.) acestea – niciodată nu şi-au ras podoaba bărbătească adică barba şi mustăţile, dar Sf. Pavel şi-a tuns perii capului de două ori făcând votul Nazireatului pentru a împăca pe Iudei , spre a-i atrage în mreaja pescuirii Evangheliceşti: „Tuturor toate m-am făcut, ca ori cum pe vreunii să mântuiesc” Ei păzeau cu toată scumpătatea pe lângă celelalte porunci şi rânduieli Dumnezeieşti puse în Biserica creştinească, şi această rânduială caracteristică şi privilegiu dat de Preasfântul Dumnezeu bărba­ţilor, pentru a se putea deosebi de scapeţi şi femei, pentru că ei aveau în mintea lor pururea închipuit Chipul Domnului nostru lisus Hristos (Gal. 4, 19, aşa precum îl vedeau închipuit şi pe Sf..Icoane , precum şi după cuvântul Dumnezeieştilor Scripturi, care zice: „Cel ce zice că petrece întru Hristos, dator este precum Acela a umblat, aşa şi el să umble” (i ioan 2 , 6). Dacă până acuma am purtat, din neştiinţă şi orbirea păcatului, chipul cel pământesc, să purtăm măcar de acuma înainte şi noi, iubiţi­ lor, chipul Celui Ceresc; adică Chipul Domnului nostru lisus Hristos ). 

Din cartea: Al cui chip purtam?Al faraonilor?al papilot? sau a Domnului Hristos? (Protos.Nicodim Mândiță)

Popii păgânilor, egiptenii îşi rădeau podoaba bărbătească, pentru a nu mai fi purtători ai Chipului lui Dumnezeu ci purtători ai chipului lui Satan, căruia i se închinau şi-i slujeau Diavolii, după ce au reuşit să abată lumea, de la dreapta credinţă

Popii păgânilor, egiptenii ş. a. îşi rădeau podoaba bărbătească, pentru a nu mai fi purtători ai Chipului lui Dumnezeu; ci purtători ai chipului lui Satan, căruia i se închinau şi-i slujeau Diavolii, după ce âu reuşit să abată lumea, de la dreapta credinţă în Dumnezeul cel adevărat, trăgând-o prin minciună la idolatrie, adică la închinarea lor; şi-au sfărâmat capetele pentru a strica rânduiala lui Dumnezeu. Pe credincioşii lor: împăraţi, popi şi închină­ tori ai lui pe calea idolatriei, vrăjitoriilor, farmecelor, descântecelor şi a feluritelor bosgoane, pentru a nu mai rămâne după Chipul şi asemănarea Preasfântului Dumnezeu – pe care ei nu sufereau cum şi azi nu suferă a-1 vedeâ oglindindu-se nicăieri – i-au învăţat ca toată partea bărbătească, ieşită din anii copilăriei, odată devenită majoră, să nu sufere asupră-şi chipul dăruit de Dumnezeu (Fac.1,26-27;5,i-,9, 6), adică podoaba caracteristică bărbaţilor; ci să fie asemenea lor şi după moda famenilor şi a femeilor. Astfel erau popii păgânilor şi, egiptenii care se închinau diavolului prin boul Apis, crocodili, şacali, câini, pisici, cărăbuşi, etc. Tot la fel cu Egiptenii au făcut mai toţi păgânii, care se luau după chipul zeilor lor: Mercur, Apolon, Ares, Hermes, Afrodita ş. a. Unii dintre aceşti închinători ai idolilor şi deci ai dracilor (Ps. 105, 3 6 ; 1 Cor. 10, 20), întunecându-se cumplit, de pildă Sodomenii, Gomorenii, Romanii ş. a. – îşi schimbau rânduiala firească, întru aceea ce era împotriva firii… bărbaţi cu băr­baţi lucrau păcatul desfrânării (Rom.1,21-27,32). Urmărind scopul jos­ nic de a face tot ce le sta în putinţă pentru a se putea aprinde şi mai mult spre păcatul desfrânării homosexuale, dracii, cărora li se închinau în capiştile idolilor lor, i-au învăţat pe astfel de bărbaţi idolatri şi împătimiţi – cum şi pe cei pasionaţi azi după praznicele drăceşti cu jocuri, beţii – că pentru a putea să pască porcii desfrânărilor mai cu plăcere, să-şi radă podoabele bărbăteşti: bărbile şi mus­tăţile.

 Aşa i-au învăţat diavolii şi ei ascultându-i cu plăcere, vedem că aşa au şi făcut. Şi iată că vedem făcându-se şi astăzi această despu­iere de chipul Dumnezeiesc, această răsturnare a lucrului lui Dumnezeu, Care în atotînţelepciunea Preasfinţiei Sale toate câte le-a făcut, controlându-le la sfârşitul facerii, a văzut ca sunt bune foarte (Fac.i).Atât istoria lumii cât şi Dumnezeiasca Scriptură ne arată că popii păgânilor dau credincioşilor lor acest exemplu rău, prin practicarea lui în faţa lumii, cu fapta şi cu cuvântul. Dacă ei, sărmanii, erau întu­necaţi de paşterea porcilor demoniceşti, cum erau să poată da exem­ple bune? în casele lor – zice Dumnezeiasca Scriptură – şed popii lor, având hainele lor rupte (scurtate) şi capetele şi bărbile rase, ale Moise şi Aaron după porunca lui Dumnezeu, stau înaintea lui Faraon cerând eliberarea Israeliţilor pentru a merge cale de trei zile departe de zgomotul deşertăciunilor lumeşti, ca acolo să jertfească şi să se închine lui Dumnezeu, Ambii bărbaţi sfinţi, credincioşi Ziditorului lor, poartă „Chipul lui Dumnezeu” precum au fost zidiţi. Faraon cu popii – vrăjitorii -lui, care se închinau „boului Apis” Soarelui, Nilului, crocodilului, etc., (deci diavolului) ca lui Dumnezeu, n-au „ chipul lui Dumnezeu ”  cel dăruit lor de Dumne­zeu. Părul capului, barba şi mustăţile le sunt rase ca-n palmă şi lepădate din slujba lor. Odată ce nu vor ei a cunoaşte pe Dumnezeu, nici nu pot su­ feri a purta chipul Dumnezeiesc pe feţele lor. Aici este înţelepciunea sfin­ţilor. Cine are urechi de auzit să audă; şi care are ochi de văzut să vadă. „în ce chip (vrăjitorii) Ianis şi Iamvris, s-au împotrivit lui Moise; tot aşa şi aceş­tia (ereticii vremurilor acestora) stau împotriva adevărului, oameni stri­caţi la minte, nelămuriţi fiind în credinţă; ci nu vor spori mai mult, că nebunia lor va f i arătată tuturora, precum şi a acestora s-a făcut” (2 Tim. 3, 8-9). cărora capete descoperite sunt”. Acest fel de exemple le vedem şi astăzi prin bisericile papistaşe, uniate, luterane, calvine, eretice, baptiste, adventiste, mileniste, nazarinene şi a celorlalte feluri de sectari dintre care apune şi a apus soarele şi lumina Ortodoxiei. Cercetaţi, vedeţi şi încredinţaţi-vă că adevărul vă spun şi nu mint. Daca fac aşa cei ce au ieşit din drept-credincioasa – Ortodoxă Sfântă Biserică a Domnului nostru lisus Hristos (a), facă aşa cum s-au învăţat, dacă nu vor să se îndrepteze; ei vor vedea! însă noi fiii Sfintei Bisericii Ortodoxe universale, care a rămas şi stă întemeiată, nu pe altă temelie fundamentală străină – pe papa, Luther, Calvin ori alţii, – ci 1) pe însuşi Domnul Hristos – şi 2) pe temelia Proorocilor şi a Apostolilor;  să purtăm cu demnitate această podoabă bărbătească, pe care Dumnezeu ne-a dat-o şi ne-o dă pen­tru a nu fi asemenea femeilor. „Iubiţilor, acum fii di lui Dumnezeu suntem şi încă nu s-a arătat ce vom fi; ci ştim că atunci când se va arăta, asemenea Lui vom f i (nu raşi ca-n palmă; ci bărbaţi cu podoabă bărbătească aşa cum îl vedem şi pe Sf. Icoane). Căci îl vom vedea pe El precum este”(i ioan 3, 2). 

Cel ce zice că petrece întru lisus Hristos, dator este să umble – nu precum faraonenii cu popii lor şi păgânii, desfrânaţii; ci h aşa precum Acela a umblat” împăraţii păgâni sileau pe creştini să-şi radă până la piele podoaba bărbătească De-a lungul vremurilor.

Împăraţii păgâni fanatici, au silit în felu­rite chipuri pe oameni ca să-şi batjocorească chipul ce li l-au dat Dumnezeu.

 Aceste torturări s-au înteţit mai cumplit după înteme­ierea împărăţiei Mesianice. Dacă cercetăm istoria Bisericii şi Vieţile Sfinţilor, vedem cum împăraţii păgâni, ereticii cu şleahta lor, şi papistaşii cu întreaga lor camarilă, rând pe rând, au făcut multe nea­junsuri Sf. Biserici dreptmăritoare a Domnului Hristos, torturând pe fiii ei cu toată cruzimea infernală. 

În vremea împărăţiei lui Leon III Isavrul (714-721) şi a fiului său Constantin (742-775) poreclit de creştini – pentru fanatismul cu care prigonea Sfintele Icoane, ca şi rătăciţii sectari de azi – „Copronim” adică „cel cu numele de gunoi” (a), era egumen la Mănăstirea din Muntele Sf. Axentie, Sfântul Părinte Ştefan cel Nou. Aceşti împăraţi eretici au scos din scaunul episcopal pe păstorii cei vrednici, şi au pus în locul lor nişte năimiţi care să împlinească voile lor. în locul vrednicului Patriarh Ghermano, din Constantinopol care a apărat cu zel Biserica Domnului Hristos, a pus pe un Atanasie, monah flexi­bil, care a cedat voinţei împăratului. Un astfel de păstor din neferi­cire a avut şi Biserica Românilor ardeleni în Mitropolitul Atanasie Anghef. Acest Atanasie, pentru că a fost flexibil imboldurilor maghiarilor papistaşi, a cedat la strâmtorarea şi promisiunile acestora  ca şi Esau care şi-a vândut întâietatea pentru un blid de linte – a călcat jurămintele depuse la luarea înaltei trepte Arhiepiscopale, a dezertat cu o parte din protopopi, popi şi puţini Români din Bise­rica Ortodoxă, la erezia învăţăturilor papistăşeşti, făcând o cumplită ruptură, o grozavă rană dureroasă, care sângerează întotdeauna, pentru care a fost caterisit, pus sub afurisenie sobornică şi i s-a schimbat numirea din Atanasie în „Satanasie”. Această prăpastie se adânceşte şi se măreşte, această rană se alimentează de cozile de topor ale papistăşismului, recrutate de maghiari şi străini, dintre noi, pentru a nu se mai vindeca niciodată. 

Împăraţii aceştia – care ascultau mai mult de coranul Hogilor turceşti şi de învăţăturile evreilor, care priveau cu ochi răi chipurile sfinte – fiind stăpâniţi de duhurile diavoleşti care grăiau din păs­torii năimiţi de pe calapodul ereticilor vremii aceleia – au făcut soboare sataniceşti, (Ape. 2,2, 9,13) prin care răsturnau râhduielile sfinte din Bisericile lui Dumnezeu. Pe Păstorii cei buni după ce i-au scos din scaunele lor episcopale şi preoţeşti, i-au batjocorit în toată forma şi i-au închis. Astfel în închisoarea „Pretorion“ erau închişi 342 din cei mai aleşi şi zeloşi Părinţi bisericeşti. Unii din aceştia aveau nasurile tăiate, alţii urechile, alţii mâinile, alţii aveau ochii scoşi şi alţii bărbile rase. 

În timpul acesta zelosul Sfânt Ştefan Cel Nou, lupta cu râvnă îm­potriva iconoclaştilor, din muntele Sfântului Axentie, precum lupta şi Sf. Ioan Damaschin din părţile Ierusalimului. Sf. Ştefan, prin activi­tatea şi luptele sale contra draconicelor porunci împărăteşti şi minciuno soboarelor, era un spin în ochii ereticului împărat şi a şleahtei lui. Se hotărâră împăratul cu ereticii lui iconoclaşti să-l piardă; dar temându-se de revolta credincioşilor care ţineau foarte mult la Sf. Ştefan, recurg la vicleşug. împăratul cu ai lui puseră la cale o cursă în care să tragă pe Sfânt pentru a-1 arăta publicului ca un călcător şi răsturnător al rânduielilor împărăteşti. Pentru ajungerea acestui scop diavolesc se foloseşte de vicleşu­gul unuia dintre tinerii cei mai zburdalnici şi mai mişei ai lui. Alege pe un astfel de tânăr care se numia Gheorghe, poreclit Singlitun, şi-l trimite la Mănăstirea Sfântului Ştefan, ca să ceară Sfântului egumen a-l face călugăr. Fiul diavolului cel plin de vicleşug drăcesc, s-a suit la munte şi s-a ascuns în loc păduos şi prin crânguri dese, unde a stat ascuns până noaptea târziu. Pe la miezul nopţii a ieşit din acea pădu­re şi s-a dus la Mănăstire. Ajungând şi stând dinaintea porţilor Mănăstirii, prefăcându-se, se văita şi cu ţipete jalnice striga: „Miluiţi-mă pe mine, o, creştinilor, care locuiţi în locul acesta, ca să nu mă mă­nânce fiarele, sau să cad în prăpastie, pentru că am rătăcit calea”. Acestea şi alte cuvinte jalnice zicea, diavoleşte tânguindu-se. Prea fericitul Sf. Ştefan auzind tânguirea şi plângerea, strigând pe un credincios ucenic al său, i-a poruncit a-1 aduce înăuntru pe cel ce se tânguia. Vicleanul acela intrând a pus metanie la pământ şi a zis: 

„Binecuvântează părinte”. Sfântul binecuvântâdu-1 l-a ridicat, şi l-a cunoscut pe el după îmbrăcăminte şi după faţă, cum şi după barbă, pentru că era rasă, după porunca tiranului împărat eretic. Dumnezeu a dat poruncă lui Moise să grăiască poporului Său: „Să nu vă smulgeţi barba voastră, ca nu cumva să vă faceţi vouă împleti­turi”.

Împotrivindu-se poruncii lui Dumnezeu şi a lui Moise, noul Evuseu şi Amalic, cele împotrivă a aşezat, ca de la moşneag şi de la bătrâneţea cea mai de pe urmă, până la cărunt şi la cel mai tânăr, a face raderea bărbii, până la pielea obrazului, ca să pară tineri si sa zburde totdeauna ca nişte cai îndrăciţi spre partea femeiască. Astfel – zice istoricul – aceşti eretici (inconoclaşti) la şaptezeci de ani, mai mult sau mai puţin îşi îngrijesc barba. Pe aceştia să-i în­ drepte Domnul, şi să-i răpească din socoteala, pomenirea şi credin­ţa tiranului acestuia, şi să-i aducă la adevăr, mai înainte de a cădea pradă morţii cu trupul şi cu sufletţil. Prea fericitul Părinte Ştefan văzând pe Gheorghe cel tânăr într-o formă ca aceea, a zis: „Cu ade­vărat, frate, tu nu eşti din palatul împărătesc?” El a răspuns: „Aşa e, părinte, dar prin fărădelegea împăratului care cu rea credinţă stă­pâneşte, am iudaisit toţi şi către primejdie sufletească ne-am plecat. 

De-abia acum m-am trezit dintr-un chip rău ca acesta, şi călăuzit fiind de Dumnezeu, am venit aici. Acum, cinstite părinte, să nu fiu izgonit de la Sinodia ta, cea de suflet mântuitoare, ci primeşte-mă să dobândesc chipul cel îngeresc”. Sfântul Părinte Ştefan a răspuns: 

„Nu pot să fac aceasta, pentru primejdia care este din partea tira­nului, ca nu cumva înştiinţându-se, să-ţi robească sufletul tău de la mântuire, şi cu cursele cele vechi te va împletici pe tine”. Vicleanul trimis al împăratului, a căzut iarăşi la picioarele Sfântului Ştefan, zicând: „Cuvânt vei da înaintea lui Dumnezeu pentru mine, dacă vei zăbovi de a mă tunde şi face călugăr.” Sfântul i-a răspuns: „De ar fi fost fără primejdie, aş fi primit glasul cel Evanghelicesc, Că pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară”  Deci de vreme ce precum ai zis, că din tot sufletul te apropii, aceasta o împlinesc, însă vezi să nu te ajungă ispita”. Acestea zicându-le Sf. Ştefan şi învăţându-l de ajuns cu cuvinte folositoare, l-a dezbrăcat de portul cel lumesc şi l-a îmbrăcat cu îmbrăcămintea călugărească a supunerii, şi a făcut astfel trei zile. 

Iar tiranul împărat adunând poporul în priveliştea alergării de cai, la treptele unde se zice ale Rusiului, stând el deasupra, a stri­gat acestea: „Să n-am parte de viaţă cu ceata nepomeniţilor celor de Dumnezeu urâţi”. Iar poporul plângând şi ispitindu-se a face tulbu­rare a zis: „Nici urmă a chipului lor nu s-a arătat în cetatea ta, stă­pâne”. La acest răspuns tiranul a strigat: „Nu voi mai putea suferi bântuirile lor, pentru că pe toţi cei de sub mine, pe ascuns i-a tras şi întunericului i-a dat; după aceasta neîndestulându-se, iată şi pe iubitul sufletului meu, pe Gheorghe Sinclitun, din braţele mele răpindu-1, l-a făcut avă. Dar să aruncăm către Domnul grija noastră, şi el îl va arăta pe dânsul degrabă, numai rugăciune să facem”. Toţi au zis: „Cu adevărat inima ta este în mâna lui Dumnezeu; şi rugându-te negreşit o va auzi Domnul.” După ce prea cinstitul Ştefan a învăţat deajuns trei zile pe vicleanul întru răutate Gheorghe, l-a tuns în monahism şi l-a îmbrăcat pe dânsul cu Sfântul Chip. Acest slujitor al fărădelegii – Gheorghe ereticul – nepăzind ale lui Dumnezeu (pentru că în sufletul lui, cel cu rea meşteşugire, înţelepciunea nu intra, precum este’scris), după alte trei zile fugind din deal, s-a dus la palatul împărătesc. Ajuns acolo, împăratul l-a primit cu dragoste, ca pe unul ce a împlinit iscodirea relei lui meşteşugiri, pe care îl sfătuise s-o aducă l-a îndeplinire. L-a sărutat îndată, nu pentru chip; ci pentru că-i împlinise porunca satanicească, prin care acum avea motiv în faţa poporului, să ucidă pe Sf. Ştefan fără teamă. Apoi a dat poruncă îndată ca, de dimineaţă toată vârsta, de la bătrâni până la prunci, bărbaţi împreună cu femei, să se adune în tăcere la priveliştea alergării de cai. La porun­ca împărătească, a doua zi de dimineaţă se afla la locul acela adu­nată nenumărată mulţime de lume, îngrămădindu-se unii peste alţii. 

Tiranul stând pe nişte trepte mai înalte a strigat: „A biruit poporul meu şi Dumnezeu a auzit rugăciunile mele”. Poporul – eretic ca şi el – i-a răspuns: „Oare, când nu te ascultă Dumnezeu pe tine?” El veselindu-se şi râzând a zis: „Mi-a descoperit mie Dumnezeu pe cel căutat, şi de voiţi vi-1 voi arăta”. Mulţimea Zgomotoasă a izbucnit în urlete strigând: „Munceşte-1 pe acesta, înjunghie-l, arde-l cu foc, ca pe unul ce a călcat porunca ta”. La aceste urlete ale poporului care nu ştia ce cerea, împăratul a adus pe vicleanul Gheorghe la mijloc, îmbrăcat în Cinul monahicesc arătându-1 tuturor. Mulţimea văzându-1 îmbrăcat în chipul mona­hicesc, a strigat cu glasul acela ticălos, precum dedemult strigau iu­deii: „Ia-l, ia-1, răstigneşte pe Fiul lui Dumnezeu”; tot aşa şi mulţimea ereticilor iconoclaşti – ca şi mulţi confesionalişti, eretici şi rătăciţi sectari de azi asupra Clerului şi poporului Ortodox – strigau: „Rău să vadă, răi să fie anii lui, ucigă-se, ucigă-se”. După aceea cu porunca tiranului îl dezbrăcă de Sf. mantie, pe care a aruncat-o la popor şi au călcat-o, asemenea şi sfinţitul culion. După aceea a scos ca să arunce şi analavul cel în chipul Crucii. împăratul luându-1 – în batjocoră – cu mâinile lui, se întorcea în toate părţile, întrebând: 

„Ce să fie, oare?” Unul din boierii cei de un chip cu Satana, pe al că­ruia nume îl voi trece (pentru că era de călugăr numele acestuia) a stri­gat: „Aruncă-1 şi pe acesta, împărate, să se calce funia spânzurătorii celei sataniceşti”. Asemenea au aruncat şi cureaua. Apoi patru băr­baţi aplecându-se la pământ, şi apucându-se de hainele călcătorului de poruncă, îl aplecară jos, şi ca în chip de jupuire l-au pus în mij­locul tuturor. Apoi aducând o vadră plină cu apă, au turnat-o peste el spre răsturnarea botezului, adică pentru dezbotezarea lui . După ce l-au dezbrăcaţ şi dezbotezat astfel (Lc. io, 30), i-au pus pe cap un coif, l-au îmbrăcat cu haine ostăşeşti; i-a spânzurat – însuş tiranul împărat – o sabie la coapsa lui, şi l-a ridicat la o treaptă, randuindu-l în vrednicia comisului. Dându-i o mulţime măre de purtă­tori de săbii, i-a poruncit să meargă la dealul Sf. Axentie. Alergând acolo toată mulţimea aceea înarmată, au risipit pe ucenicii Sfântu­lui, i-au aprins şi ars Mănăstirea şi Biserica până la temelii, făcându-le cenuşă. Apoi prinzând pe Sf. Ştefan, l-au luat din peşteră şi au plecat către coborâşul mării. 

Ce cuvânt şi tânguire va putea povesti necazurile cele pătimitoare ale Sfântului în acea călătorie! Unii îl băteau peste şale cu vergi, alţii îl împingeau către povârnişul râpii. Unii îl băteau peste pulpele lui cu buruieni ghimpoase, şi alţii îi umpleau de scuipat Sfânta lui faţă. Unii frângeau beţele cele mai uscate date în putrejune,să facă sunete neplăcute cu care să-l irite, alţii îl loveau cu beţe peste cap în batjocură. Unii jucau înaintea lui cu stâlpări de finic în batjocură şi sărind în jurul lui aşa cum era îmbrăcat rău, de la mic până la mare îi aruncau felurite vorbe mârşave, torturându-1 în toată forma, până ce au ajuns la malul mării. Acolo – văzând că nu mai putea Sfântul Ştefan să umble din cauza postului şi a torturilor – l-au pus într-o luntre, şi au mers până au ajuns la Mănăstirea Sf. Francisc – care se afla la marea cetăţii Hrisopoli – unde l-au închis. Plecând de acolo şi ajungând la împăratul, i-au arătat toate isprăvile lor satanicesti făcute Sfintei Mănăstiri, si Sfântului Ştefan. înstiintându-se împăratul de ocara şi de stricarea desăvârşită a Mănăstirii, a dat o aspră poruncă: că dacă s-ar prinde cineva la dealul lui Axentie, să primească pedeapsă cu moarte prin sabie”. 

După aceea a adunat pe cei de un chip, chemându-i la bârfirea lui, începătorii de eres, mai bine să zic pe episcoţi, pe Teodosie cel cu nume mincinos, episcop al Efesului, şi pe Constantin izvoditorul de lucruri noi, al Nicomidiei, şi pe cel de un asemenea nume al Nacoliei, împreună cu Sisinie, Paslila şi cu Yasile Tricacavul; cum şi pe cei ce covârşeau în cuvânt ai palatului; pe Calis cel mai înainte zis, pe Comvoconom scriitorul, pe Masora cel cugetător cu Sarâcinii  şi i-au trimis pe ei, către cel de un nume şi obicei, începător al păs­torilor, ca să facă el împreună cu ei călătoria către Mănăstirea cea mainainte zisă, în Hrisopoli. Iar năimitul păstor şi vânzător ştiind cunoştinţa şi dreapta credinţă a Sfântului Părinte Ştefan, s-a lepădat de a merge împreună cu dânşii zicând: „Duceţi-vâ în pace pentru că a vorbi Constantin împreună cu Ştefan, este multă depărtare. Căci la mine este cuvânt numai; iar la dânsul împreună cu cuvântul este şi Dumnezeiescul Duh; mergeţi şi vedeţi ce veţi auzi de la dânsul”. Cei trimişi ajung, fac sobor, aduc pe Sfântul Ştefan ferecat în lanţuri şi obezi de fier, cu care întrebându-se şi rămânând ruşinaţi de răspunsurile date de Sf. Părinte, l-au bătut şi călcat în picioare. Apoi l-au exilat cu porunca împăratului, unde Sfântul a făcut multe mi­nuni şi a întărit multe suflete. Nemulţumindu-se cu acele necazuri făcute Sfântului Ştefan, împăratul a dat poruncă de l-a închis în temniţa de obşte a Vizantiei. Acolo se mai aflau închişi încă trei sute patru zeci şi doi monahi din felurite laturi ale împărăției.

Unii erau cu nasurile tăiate, alţii cu ochii scoşi şi alţii cu mâinile tăiate, pentru că nu iscăliseră împotriva Sf. Icoane, ba încă scriseseră luând apărarea lor. Unii erau cu urechile tăiate ori purtând pe cor­pul lor mulţime de urme ale bătăilor şi torturărilor; alţii erau fără de păr, fiind tunşi de păgânii arzători de Icoane, şi cei mai mulţi cinstita barbă o aveau unsă cu smoală si arsă…. Acolo Sf. Ştefan a avut de suferit multe chinuri. 

Acolo în temniţă Sfinţii Cuv. Părinţi îşi povesteau unii altora tor­turile păgânilor eretici făcute apărătorilor Sfintelor Icoane şi vitejia Sfinţilor Părinţi. Un oarecare Teostirict a povestit: „Sf. Marele Post petrecând şi Sf. Paşti ajungând…. din porunca împăratului a năvălit acest eparh cu numele de balaur, împreună cu o mulţime de ostaşi cu mare îndrăzneală în Sf. Biserică şi în Sf. Altar şi a poruncit sa tacă cântarea (a oprit Slujba). A răsturnat la pământ Sfintele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos ). Apoi a luat pe cei mai aleşi din monahi, le-a pus mâinile şi gâturile în cătuşi, fiind trei zeci şi opt; iar din ceilalţi, pe unul l-au bătut fără cruţare, pe altul l-au ars de tot, altora smolindu-le bărbile şi feţele, i-au gonit cu nasurile tăiate, dintre care unul sunt şi eu însumi… Mănăstirea a ars-o. Pe cei 38 i-a surghiunit în părţile Efesului unde i-a îngropat de vii într-o cămară a unei băi vechi…” în cele din urmă ca şi alţii, Sf. Ştefan apărând Ortodoxia şi Sf. Icoane, prin multe chinuri a luat cununa muceniciei (v. sf. 28 n-brie.). Sunt mulţi alţi Sf. Părinţi şi Mărturisitori, care au fost batjocoriţi de păgâni, evrei şi eretici cu raderea părului capului, a bărbii şi a mustăţilor, spre defăimarea lumii, şi cu felurite chinuri torturaţi pentru a părăsi Ortodoxia şi a dezerta la legea lor; dar ca să nu lungim cuvântul, lăsăm deocamdată numai atât… Să nu ne schimbăm, fraţilor, credinţa noastră sfântă a Ortodoxiei cu nimic din lume. Oare nu-i mare orbire a alerga de la moară la râşniţă? Oare nu-i mare ur­gie Dumnezeiască şi orbire să părăsim noi Sfânta Biserică Ortodoxă cea bogată în sfinţenie, Taine, daruri, învăţaturi, dogme, canoane, lumină, şi tot ceea ce-i necesar alimentării, împuternicirii şi mân­tuirii sufleteşti plăcută lui Dumnezeu, şi pentru oarecare promisi-  Tot astfel au făcut şi cruciatele papale în Sf. Biserici Ortodoxe din uni pieritoare „blidul de linte al lui Isav” să dezertăm în formă şi fond la ereziile papistăşeşti şi rătăcirile sectare? Atunci venim la jalnica zicală a Abrudenilor: „Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă!!!” 

Pentru a putea sta cât se poate mai bine pe temelia de piatră a Sfintei Biserici – care este însuşi Domnul lisus Hristos (1Cor.3, li; 10,4- Efs. 2, 19-22), – spre a nu ne clăti şi prăbuşi înaintea sataniceştilor vânturi jos, jos în haosul prâpastiilor ereziilor papistăşeşti, protes­ tante şi a rătăcirilor sectare, începând cu formele cărora urmează şi fondul; să ne întipărim bine în minte înţelesul Dumnezeieştilor cuvinte ale Mântuitorului; „Ce va folosi omul de va dobândi lumea toată şi-şi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul schimb pentru sufletul său?” (Mt. 16, 26). Sfântul Sfinţitul Mucenic Dionisie Areopagitul, a fost Unul din cei mai bogaţi, mai slăviţi cu mintea şi cu înţelepciunea, din cei mai înalţi sfetnici ai tribunalului suprem al Areopagului. 

El, căruia i se descope­rise o parte din minunile naturii săvârşite la răstignirea şi uciderea Fiului lui Dumnezeu, a fost conver­tit la creştinism de Sfântul Apostol Pavel în a doua călătorie a sa misi­onară (Eus. Popovici. trad. A. Mironescu, voi. I, pg. 167; 197). După convertire a fost botezat şi sfinţit în Diacon, Preot şi Episcop. Acest bărbat sfânt apostolic, nu şi-a cheltuit vremea pentru a lepăda podoaba bărbătească, ori a tămâia pe diavolul, a juca şi grăi deşertă­ciuni; ci el a folosit-o în împlinirea voii lui Dumnezeu, în luminarea poporului, în rugăciuni şi post, prin care alunga duhurile răutăţii şi în scrieri folositoare de suflet, cu care lumina lumea ce era întunecată pe atunci cu idolatria şi cu felurite păcate. Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie a pătim it pentru apărarea credinţei creştine în al 90-lea an al vieţii sale şi în al 96-lea an după Hristos, după care a luat şi cununa muceniciei prin tăierea capului (V. Sf. 3 Oct.). 

Continuare: