Se întîmplă în România. Români convertiți la Islam, într-o moschee din Neamț.

Puțină lume știe că într-un sat din județul Neamț, în urmă cu trei ani, s-a ridicat Moscheea Maria. De atunci și până acum, zeci de români creștini s-au convertit la Islam. „De când am deschis moscheea, vreo 18-20 de persoane s-au convertit la Islam aici. A fost vorba în general de români, din alte localităţi şi judeţe, sau care trăiesc în străinătate şi ne urmăresc activitatea pe Internet. Toţi erau creştini ortodocşi sau greco-catolici“, spune Daniel Cîniparu (50 de ani), preşedintele asociaţiei românilor convertiţi la Islam, liderul comunităţii de musulmani din satul Rediu, comuna Bâra, judeţul Neamţ, scrie Adevărul. Ritualul de convertire a fost făcut public prin intermediul canalului Youtube/Moscheea Maria „Cei care vor să devină musulmani fac o mărturisire de credinţă, dar până atunci deja trebuie să fi citit din Coran şi să fi studiat despre Islam. Nu le dăm vreun test, Dumnezeu ne dă teste la toţi. Doar avem o discuţie de principiu cu fiecare în parte şi apoi rosteşte mărturisirea de credinţă în limba arabă, dar şi în română. În arabă e mai mult de complezenţă. Important este ca omul să o spună şi în limba lui maternă, pentru că e o afirmaţie în mod public a crezului lui“. Ritualul de convertire a fost făcut public prin intermediul canalului Youtube, dar şi pe reţelele de socializare unde comunitatea din Rediu îşi promovează activităţile în mod public. „Mereu avem musafiri aici. Vin oameni din toată lume care au auzit de noi şi îi primim cu braţele deschise. Noi nu ne ascundem, nu avem nimic de ascuns“, mai spune Daniel Cîniparu.

Sursa:Apărătorul Ortodox

Reclame

Fenomenul care ia amploare în penitenciarele din România: Deținuții români se convertesc în masă la islamism pentru a primi mâncare mai bună

Condițiile grele din detenție i-au făcut pe unii deținuți să se convertească la islamism pentru simplul motiv că mâncarea primită de musulmani în spatele gratiilor este mult mai bună decât cea oferită creștinilor, informează Libertatea.
Ajunși în detenție, deținuții caută tot felul de modalități de a-și ușura viața din închisoare. Iar una dintre ele este goana după o mâncare cât mai bună. Dacă nu au norocul să primească regulat un pachet de la cei de acasă, mulți deținuți decid să se lepede de credința lor pentru a scăpa astfel de „de zeama lungă din cazanul creștinilor în care, zic ei, carnea e oricum o raritate” și a trece la „meniul din oaie, ceva mai aparte și mai bogat al musulmanilor”.
Deși legislația în vigoare nu impune obligația ca deținuții să își declare apartenența religioasă, unii dintre ei aleg să facă acest lucru pentru a nu exista riscul să primească în farfurie alimente care sunt interzise de religia lor. Astfel, există situații când cei aflați în arest sau condamnații își declară din prima clipă credința sau fac acest lucru la ceva vreme după ajung în spatele gratiilor și descoperă diferențele dintre meniuri.
Concret, potrivit sursei citate, în prezent, în penitenciarele din România sunt 634 de deținuți care au declarat, de la bun început sau după ceva vreme de la momentul încarcerării, că sunt musulmani. Iar cei mai mulți dintre musulmanii din pușcăriile românești, 516, sunt români.
Unii dintre deținuți susțin că mâncarea din farfuriile creștinilor poate fi, uneori, chiar și stricată. Astfel că mulți nu au stat pe gânduri când a apărut posibilitatea de a alege oaia, berbecul sau vita gătită ceva mai aparte din cazanul musulmanilor.

„Mâncarea la cazan făcută pentru creștini nu respectă niciodată standardele. Ba e zeamă lungă, fără niciun pic de carne, ba ni se pun în farfurii niște bucăți atât de grase încât nu poți să le mănânci, oricât de foame ți-ar fi. Uneori, mâncarea creștinilor chiar e acră…În schimb, la cazanul musulmanilor nu e așa. La ei se respectă totul. Gramajul și compoziția mâncării, curățenia la gătit, felul cum o păstrează…De aia, foarte mulți dintre băieți trec la religia islamică. Pentru mâncare…”, au declarat surse din penitenciar.

De asemenea, sursa citată precizează că cei mai mulți dintre deținuții care apelează la acest troc sunt aceia care nu au pe nimeni acasă care să-i ajute din când în când cu câte un pachet cu alimente.

„Pușcăria o facem toți la fel. Creștini, musulmani…Tot în aglomerația aia stăm, tot în paturile alea dormim, stăm tot în celulele alea în care vara ne coacem și iarna înghețăm… Doar mâncarea face diferența. Foarte mulți dintre cei care au trecut la musulmani sunt cei necăutați, cei care nu au pe nimeni și pentru ei farfuria aia de mâncare din închisoare contează. Ăla care are familie poate să nu mănânce de la cazan, că îi aduce de acasă. Necăutatul nu are altă soluție și se dă musulman. Unii rămân la religia islamică și după ce se liberează, pentru că în închisoare intră în niște programe ale unor comunități islamice ale căror reprezentanți îi vizitează și au grijă de ei”, au mai declarat sursele citate.

Însă mâncarea nu este singurul motiv pentru care cei închiși sunt dispuși să-și schimbe religia. Potrivit președintelui Organizației Consiliul Local al Tinerilor din Brăila, Dumitru Gîrbăcea, deținuții fac acest lucru și pentru a primi ochelari de citit, bani, coli de hârtie și creioane.sursa

O Europă care renunță la rădăcinile creștine și acceptă islamul

 

O Europa care nu accepta sa renunte la radacinile ei crestine si care respinge imigratia musulmana si Islamul, este o Europa care se distruge!Nebunie? Delir? Nu, acesta este mesajul transmis de un membru de marca al elitei bruxelleze, fost viceprim ministru al Luxemburgului si fost ministru de externe al Uniunii Europene. Si acesta este si mesajul actualului sef al diplomatiei europene, Federica Mogherini, cea care spune: “Islamul apartine Europei. Are un loc in istoria Europei, in cultura, in mancarea si – ce conteaza cel mai mult – in prezentul si viitorul Europei….Unii oameni incearca sa ne convinga ca musulmanii nu pot fi buni cetateni europeni, ca mai multi musulmani inseamna sfarsitul Europei. Acesti oameni nu numai ca se inseala asupra musulmanilor: acesti oameni se inseala asupra Europei, habar n-au ce este Europa si identitatea europeana”!

Mesaj la care subscrie si Comisarul european, Pierre Moscovici: “Europa nu este crestina. Eu nu cred in radacinile crestine ale Europei. Europa este diversa.” Si Frans Timmermans, vicepresedintele Comisiei Europene, alt membru de marca al elitelor bruxelleze, il impartasea in 2015, atunci cand sustinea invazia imigrationala si declara ca tarile europene care refuza sa fie multiculturale ar trebui sterse de pe harta!

Si Jean Claude Juncker e de acord cu el, si Angela Merkel, si atatia alti. E de ajuns sa le observi actiunile. Si nu, nu e delir, este principala valoare a Uniunii Europene! Iar cei care o contesta reprezinta un pericol si trebuiesc combatuti!

Despre asta vorbeste Jean Asselborn, fostul ministru de externe al Uniunii Europene:

<<Tarile care “nu doresc sa-si deschida portile” in fata imigrantilor musulmani si care “incearca sa protejeze crestinatatea” pot sa “distruga Europa”, a afirmat Jean Asselborn, cel mai vechi ministru al Afacerilor extreme al UE. Veteranul eurofil Jean Asselborn a facut aceste remarci extraordinare intr-un interviu acordat jurnalului de limba germana Tiroler Tageszeitung, care apare in Austria. Intrebat despre tarile din Europa Centrala care lupta impotriva tentativelor UE de a impune cote de imigranti, Jean Asselborn a declarat ca “tarile care nu vor sa-si deschida portile in fata refugiatilor musulmani veniti din Sud ignora valorile…pe care UE le reprezinta.”

Jean Asselborn – fost vice prim ministru al Luxemburgului pe vremea cand actualul presedinte la Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, ii era sef, a insistat asupra faptului ca UE “este un proiect bazat pe valori”. Pentru el, a esua in a chema la ordin Ungaria, Polonia si alte tari membre care refuza cotele de imigranti este ceva “care poate distruge Europa”!

“Daca cine este prea preocupat sa protejeze crestinatatea contra Islamului si, prin urmare, sa inchida frontierele pentru a nu mai lasa pe nimeni sa intre…Nu puteti numi asa ceva decat extremism. Si cei care cred in Europa trebuie sa combata lucrul acesta.” – a mai spus Jean Asselborn.

Pozitia luxemburghezului contrasteaza puternic cu cea a sefului de facto al coalitiei anti-imigratie in masa in Europa, primul ministru ungar, Viktor Orban.Vorbind intr-o conferinta asupra persecutiei crestinilor in Orientul Mijlociu, emblematicul conservator a avertizat ca “cel mai mare pericol care ameninta azi Europa este tacerea indiferenta a elitelor europene care renunta la radacinele lor crestine. Asta in timp ce soarta crestinilor din Orientul Mijlociu ar trebui sa arate Europei ca oricat de incredibil ar parea acum lucrul acesta, ceea ce se intampla acolo ni s-ar putea intampla foarte usor si noua.”

Departe de a-i denunta pe conducatorii care doresc apararea crestinismului European ca “extremisti”, Viktor Orban a aratat ca adevarata amenintare vine din partea “unui grup de lideri intelectuali si politici europeni care urmaresc crearea unei societati mixte, menita sa schimbe complet identitatea etnica si culturala a continentului si natura sa crestina, in doar cateva generatii.”>

http://www.breitbart.com/london/2017/11/01/eu-countries-refusing-muslim-migrants-will-destroy-europe/

Bogdan Calehari

Mercenari ruși capturati de ISIS „sunt executați după ce au refuzat să respingă creștinismul și să devină musulmani”

1

Doi bărbați suspectați a fi mercenari ruși, numiți într-o filmare Grigori Mihailovici Surkanov (stânga) și Roman Vasilievici Zabolotnîi (dreapta), sunt amenințați cu moartea.

  • Bărbații numiți Roman Vasilievici Zabolotnîi și Grigori Mihailovici Surkanov au declarat că au fost capturați în timp ce se luptau cu ISIS lângă orașul sirian Deir Ezzor.
  • Se crede că aparțin armatei private Wagner, o forță mercenară.
  • Înaltul demnitar rus Viktor Vodolațki a declarat că există o șansă de 99% ca ei să fie morți.

Există temeri că doi mercenari ruși capturați de jihadiști ISIS au fost executați pentru că au refuzat să citească o declarație prin care să respingă credința creștină și să devină musulmani.

Roman Zabolotnîi, în vârstă de 39 de ani, și Grigori Țurkanu, în vârstă de 38 de ani, capturați în Siria, au refuzat să declare în fața camerelor de filmat că s-au alăturat grupului terorist.

Puteți urmări videoclipul mai jos:

Se crede că bărbații luptau pentru o forță mercenară rusă privată care cuprinde ex-militari care au fost implicați în acțiuni din Crimeea și Ucraina de Est înainte de Siria.

Au fost reținuți de jihadiști în jurul orașului estic Deir Ezzor, ultima fortăreață ISIS din țară.

Au apărut într-un videoclip lansat la începutul acestei săptămâni de agenția de știri ISIS Amak, care a susținut în mod incorect că bărbații servesc ca soldați ruși.

Înaltul demnitar rus Viktor Vodolațki a spus:

„Este foarte trist dar 99% Roman Zabolotnîi nu mai este în viață, la fel și al doilea prizonier”.

„Înainte de a filma acest videoclip, li s-a dat o declarație pe care ar fi trebuit să o citească”.

„Prin acest text, ar fi trebuit să respingă religia ortodoxă și patria lor, să devină musulmani și să se alăture ISIS”.

„Ei au rămas credincioși credinței ortodoxe și patriei lor până la sfârșit, și de aceea au fost uciși de acei gangsteri”.

Nu a existat nicio confirmare oficială din partea autorităților ruse despre soarta lor, însă guvernul lui Vladimir Putin este în mod obișnuit reținut cu privire la astfel de forțe mercenare din Siria și alte locuri fierbinți, chiar dacă experții declară că lucrează îndeaproape cu forțele armate.

1

Unul dintre bărbați este numit în filmare Grigori Mihailovici Surkanov (în imagine). Cu toate acestea, de atunci a fost cunoscut ca Grigori Țurkanu.

Un deputat local din Rostov-on-Don, orașul de origine al lui Zabolotnîi, a confirmat, de asemenea, că au fost între timp „executați”, spunând că s-a întâmplat a doua zi după realizarea videoclipului.

„Din păcate, acest lucru este adevărat”, a spus Anatoli Kotliarov. „S-au primit informații că au fost executați într-o piață.”

El spune că sursa sa este „demnă de încredere”.

„Persoana care mi-a spus nu s-a înșelat niciodată în cei patru ani de când cooperează cu noi, mai ales când a informat despre morți”, a declarat el pentru ziarul Komsomolskaja Pravda.

Întrebat dacă au existat negocieri secrete între forțele ruse și ISIS asupra captivilor, el a spus că aceasta este „informație secretă” pe care nu a putut să o divulge.

Un prieten anonim al lui Zabolotnîi a fost citat spunând:

„Ultima oară când l-am văzut, era pe punctul de a merge acolo.

„Și când a ieșit acest videoclip care arată că a fost capturat, mi-am folosit canalele pentru a-i clarifica soarta.”

„El este mort. Acei ticăloși l-au executat”.

Despre Zabolotnîi s-a raportat că a fost un credincios ortodox devotat și că a plecat în Siria pentru a proteja creștinii de teroriști.

Un grup rus s-a oferit să plătească ISIS 1 milion de dolari pentru fiecare dintre bărbați dacă ar fi fost eliberați.

Un membru al familiei Zabolotnîi a spus că nu a fost informat că a murit.

„Negocierile sunt în curs de desfășurare, nu există informații despre moartea lui”, a spus ruda.

Tatăl său, Vasili, a spus:

„Sunt îngrijorat pentru fiul meu, cu greu fac față situației. Sunt copleșit, îmi pare rău, nu vreau să vorbesc mai mult”.

1

Cei doi au fost reținuți de jihadiștii din jurul Deir Ezzor, ultima fortăreață ISIS din țară. Unul dintre bărbați se prezintă în filmare ca Roman Vasilievici Zabolotnîi (stânga).

Cu o zi în urmă, s-a raportat că părinții lui Țurkanu au fost informați de serviciul secret al FSB „să nu facă zarvă” în presă, în speranța că va fi eliberat în curând.

Țurkanu era un fost parașutist rus al secției de informații din cadrul forțelor aeriene ale țării.

Se crede că bărbații luptau pentru un grup numit armata privată Wagner.

Ruslan Leviev, fondatorul grupului de investigații independente privind conflictul de informații, a declarat că erau mercenari.

1

Se crede că aceștia sunt mercenari aparținând așa-numitei armate private Wagner, despre care se presupune că a fost trimisă de Moscova în locuri fierbinți pentru a reduce numărul de victime în rândul forțelor regulamentare. Unul dintre bărbați, cunoscut ca Grigori Țurkanu, este reprezentat în centru.

„Experiența noastră de a urmări acest conflict ne spune că mercenarii armatei private Wagner sunt primii care luptă”, a spus el.

„Credem că este o strategie a Ministerului Apărării al Rusiei: trimiterea mercenarilor în cele mai fierbinți puncte, astfel evităm pierderile în rândul soldaților regulamentari și păstăm imaginea unei operațiuni armate de succes”.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a ocolit întrebarea despre soarta bărbaților.

„Repet încă o dată că, desigur, circumstanțele posibile ale captivității lor și confirmarea identității lor sunt lucruri pe care le rezolvă agențiile noastre de profil”, a spus el.

Agenția de știri a ISIS, Amaq, a afirmat că bărbații au fost capturați în apropierea orașului estic Deir Ezzor.

Ei pot fi văzuți răniți și încătușați într-o filmare, explicând de unde provin din Rusia. și unde au fost capturați.

În film, bărbatul cu barbă poate fi auzit spunând:

„Sunt Zabolotnîi, Roman Vasilievici, născut în 1979, în regiunea Rostov, cartierul Aksaiski, satul Passvet”.

„În timpul contra-atacului ISIS în zona localității Cholya, am fost luat prizonier de război”.

„Surkanov, Grigori Mihailovici a fost capturat împreună cu mine, născut în 1978, în raionul Domodedovo”.

dailymail.co.uk via ortodoxinfo

Marea Britanie: FETITA CRESTINA de 5 ani, alba, PLASATA intr-o FAMILIE MUSULMANA ce … nu vorbeste engleza / I-AU LUAT CRUCIULITA si o forteaza sa creada ca „ Sfintele Paști și Crăciunul reprezintă o prostie”

O fetita alba de religie crestina a fost data in Marea Britanie in grija unei familii adoptive musulmane ce nu vorbeste limba engleza si in care mama poarta un niqab, scrie The Telegraph..

Fetita de cinci ani ce vorbeste engleza ca limba materna a fost ingrijita de doua familii adoptive musulmane in ultimele sase luni.

Ea a fost incurajata in cadrul uneia dintre famili sa invete araba si ar fi implorat nu fie retrimisa acolo pentru ca “ei nu vorbesc engleza”, potrivit unui raport confidential al autoritatii locale citat de ziarul The Times. Ea i-ar fi spus mamei sale, dupa ce a fost plasata in familia adoptiva din Tower Hamlets, Londra, ca femeile europene sunt “alcoolice” si ca sarbatoarea de Craciun este “stupida”.  Fetitei i s-ar fi spus sa-si scoata cruciulita de la gat si nu i s-a permis sa manance paste carbonara pentru ca sunt facute cu sunca.Intr-una din case mama purta un niqab, iar in cealalta o burka. Autoritatile locale ar trebui sa ia in considerare factorii religiosi, rasiali, culturali si de limba cand iau decizii privind adoptia, scrie presa britanica. Din punct de vedere demografic, Tower Hamlets este una dintre cele mai eterogene zone din tara, doar 31% din locuitori fiind britanici albi, potrivit recensamantului din 2001.

Sursa

Mii de musulmani s-au rugat pe stadionul Dinamo, intr-o zi de mare sarbatoare. „Noi avem nevoie de multe moschei”

1

1

1

http://www.stirileprotv.ro/lbin/video_embed.php?media_id=61694053&section=3&video_section_id=

Cu totii isi doresc sa se adune intr-un viitor apropiat la cea mai mare moschee din tara, care va fi ridicata in Capitala. Asa cum cere traditia, toti copiii au fost rasplatiti cu cadouri, pentru ca au tinut post in luna sfanta: „Am primit o ciocolata si am luat si haine Spiderman”.
Dupa rugaciune, musulmanii au discutat despre construirea celei mai mari moschei din Romania. Muftiatul comunitatii musulmane a primit un teren de peste 11.000 de metri patrati in Bucuresti, unde va fi ridicata moscheea, cu fonduri de la statul turc.

Dr. Abu al Ola Nagi Al Ghithy, presedintele Centrului Cultural Islamic Islamul Azi: „Ia uitati-va acum cati sunt aici, peste 6.000. Si nici nu incapem in aceasta moschee. Noi avem nevoie de multe moschei”.

Lacasul de cult ar urma sa aiba o capacitate de 1.000 de locuri. In plus, acolo va exista si o scoala de vara, unde copiii vor putea studia religia musulmana. Costurile totale ale constructiei sunt estimate la un milion de euro, bani donati de statul turc. La schimb pentru terenul moscheii din Bucuresti, Patriarhia Romana ar urma sa primeasca un teren in cartierul Fener din Istanbul, pentru a construi, cel mai probabil, un camin.

Victor Opaschi, secr. de stat pentru Culte: „Aici, Biserica Ortodoxa Romana va trebui sa se pronunte ce vrea sa construiasca acolo. Institutia omoloaga din Turcia mi-a comunicat ca ei sunt pregatiti sa discute despre trei oferte pe care le vor face in perioada imediat urmatoare, pentru, probabil, o casa a pelerinilor romani.”

In Romania traiesc oficial 67.000 de musulmani, cei mai multi fiind in Dobrogea.

protv