Sfântul Mucenic Ioan Valahul 12 mai

Condacul Sfântului Mucenic Ioan Valahul (12 mai)

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi lumii…

Arătatu-s-a nouă astăzi, cel preaînfrumuseţat cu curăţia, tânărul ostaş al Mântuitorului, luminând pe toţi cei ce strigă: Bucură-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

*

Troparul Sfântului Mucenic Ioan Valahul

Glasul 4

Astăzi duhovniceşte prăznuieşte Biserica dreptcredincioşilor, şi cu bucurie strigă: Veniţi, iubitorilor de mucenici, să prăznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Că acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, în împărăteasca cetate a lui Constantin a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat şi bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre.

***

Viata

Multe ţinuturi ale lumii s-au învrednicit să-i facă raiului belşug de suflete alese, care pururea se împărtăşesc de neînserata lumină a lui Dumnezeu. între acestea, nici hotarele neamului românesc n-au fost mai sărace decât altele. Din duhul poporului român au izvorât suflete ce s-au suit în ceata drepţilor; din sângele lui s-au plămădit trupuri care n-au suferit stricăciunea morţii; sub altarele lui s-au mucenicii mădulare care, prin suferinţă, au mărturisit puternicia duhului întru Hristos; prin munţii lui s-au mântuit sihaştri în luminată cuvioşie, mistuindu-se în rugăciune, post şi priveghere; şi nu pe puţine din scaunele vlădiceşti s-au nevoit ierarhi care, peste cununa de aur şi nestemate a preţuirii celei de obşte, şi-au adăugat cununa cea nepieritoare a sfinţeniei.
Slavă lui Dumnezeu pentru darurile Sale, că nu ne-a ruşinat în faţa altor seminţii, lipsindu-ne de rugători apropiaţi. Deşi aceştia, împreună cu toţi sfinţii, mijlocesc pentru noi în limba îngerilor, cea mai presus de orice limbă, ei cu osârdie ne pomenesc pe noi, purtătorii graiului în care L-au mărturisit aici pe Hristos. Cu toate că au chipuri duhovniceşti, mai presus de orice chip al sângelui şi al cărnii, ei sunt acolo iconarii chipurilor noastre, ca unii ce s-au desăvârşit în templele Duhului Sfânt. Şi cu toate că sălăşluiesc în cetatea luminii, cea mai presus de orice împărăţie, ei cu osebire ne priveghează, ca nişte străjeri neadormiţi ai cetăţii lor celei pămân­teşti.
Prin sfinţii lor, toate neamurile pământului purced din Dumnezeu şi se întregesc în Dumnezeu, aşa cum culorile curcubeului purced din soare şi se întregesc în soare. Şi precum roua pământului răsfrânge soarele şi-i arcuieşte lumina pe boltă, desfătându-ne, aşa sfinţii cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut şi-I arcuiesc slava peste veacuri, mântuindu-ne cu puterea Lui. Slavă lui Dumnezeu că şi pe pământul ţârii noastre a revărsat îmbelşugată ploaie de har, din care s-a brobonit roua cea mântuitoare a sfinţilor noştri.
Un asemenea strop de răcoare duhovnicească este şi Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul. El se cheamă «nou», pentru că a pătimit după 1453, când Constantinopolul a căzut sub turci, şi de asemenea se numeşte «Valahul», pentru că era de neam din Valahia, adică din Ţara Românească. Ştiut este că, în vechime, popoarele străine îi numeau pe români vlahi sau valahi, adică neam de obârşie latină, iar amintirea aceasta se păstrează până astăzi în numirea Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei.
Binecuvântatul Mucenic Ioan şi-a purtat vremelnica viaţă la jumătatea celui de al XVII-lea veac de la Hristos. În acel timp, nu mult după evlavioasa domnie a lui Matei Vodă Basarab, la cârma Ţării Româneşti a venit Mihnea Voievod, pe care pământenii l-au poreclit «Turcitul». Acest Mihnea, cu toate că se pretindea a fi român, era fiul unui cămătar grec şi, arătându-se de mic atras de obiceiurile agarenilor, adică ale închinătorilor lui Alah şi cinstitorilor lui Mahomed, a fugit de la părinţii lui. S-a dus apoi la Ţarigrad şi s-a curtenit lui Sinan Paşa, zicând că este feciorul Radului Vodă, şi aşa a petrecut la turci şi în legea lor vreme de patruzeci de ani. Acolo se chema Gioan Bei şi era întru totul robit de pofta slavei celei deşarte. Deci, plătind sultanului multe pungi cu galbeni, a ajuns domn în Ţara Românească şi a început a asupri poporul cu biruri. Ţara i-a stat mereu împotrivă, iar el nu s-a putut ţine în scaun decât chemând, în câteva rânduri, pe tătari, care năvăleau în hoardă, pustiau ţinuturile şi duceau cu ei mulţime de robi. Dar mai pe urmă, nemaiputând face faţă lăcomiei otomane şi râvnind oarecare câştig şi pentru sineşi, a poftit să nu mai plătească haraciul agarenilor din Ţarigrad.
Aşadar, Mihnea s-a unit cu alţi doi voievozi şi, după ce a ucis pe mulţi din dregătorii săi de la curte, a pornit răscoală împotriva turcilor, tăindu-i pe unde-i găsea. Iar sultanul Mehmet, auzind de acestea, a trimis o hoardă de tătari în Moldova, o oaste de turci în Ţara Românească şi o alta în Transilvania. Tătarii au ieşit biruitori în Moldova şi au făcut cumplită prădare în laturile ei. în Ţara Românească s-a întâmplat că Mihnea i-a bătut pe potrivnici, dar îndată după aceea, cuprins de frică, a fugit peste munţi, unde şi-a dat sfârşitul nemântuit. Iar cea de a treia oaste a sultanului a câştigat biruinţă asupra voievodului transilvan, la Deva, şi, întorcându-se prin ţinutul Olteniei sau Vlahiei Mici – cum i se spunea atunci – a trecut munţii prin văile Oltului şi ale Jiului. Ea a făcut mare pierzanie în neamul creştinesc şi a robit mulţime mare de bărbaţi, femei şi copii, prinzându-i în arcane şi târându-i, legaţi cu funii, în urma cailor şi carelor lor. Prăpădul acesta s-a întâmplat în anul 1659, în luna lui noiembrie sau decembrie.
Printre cei robiţi atunci a fost şi tânărul Ioan, vlăstar de bun neam, născut şi crescut aici, în Ţara Românească, din părinţi cuprinşi în credinţă, evlavie şi chivernisire gospodărească. Şi Ioan, când a fost robit, era în vârstă de numai cincisprezece ani.
Cât de minunat însă se arată Dumnezeu cu aleşii Lui! Cu toate că era atât de tânăr, Ioan ajunsese la măsura vârstei plinirii lui Hristos, când curăţia inimii de prunc se împleteşte cu înţelepciunea minţii de bătrân. Şi era Ioan frumos la chip, luminos în privire şi bine legat în trup. Tocmirea lui era plină de sănătate, tinerească vlagă zburda în toată fiinţa lui. Şi măcar că grumazul îi era încovoiat de robie, ochii îi străluceau de puterea credinţei şi de nădejdea mântuirii. Trupul minunat al tânărului era ca o biserică în care fumega, plină de miresme, căţuia sufletului său curat şi jertfelnic. Aşa mergea el pe drumul anevoios al robiei, apropiindu-se de Dunăre şi lăsându-şi în urmă părinţii, neamurile şi ţara lui frumoasă, fără să ştie că nu se va mai întoarce niciodată şi că Dumnezeu îi pregătea o altă patrie, cea mai presus de orice hotar, împărăţia cerurilor. In această împărăţie însă nu se intră decât pe poarta cea strâmtă a nevoinţelor; şi după ce omul a trecut prin focul încercărilor de tot felul.
Robii agarenilor erau socotiţi ca un bun al sultanului, dar ei puteau fi cumpăraţi de orice închinător al lui Alah, pe bani buni, potrivit vârstei şi folosului fiecăruia. Aşa se face că, încă fiind pe drum, un păgân din cei ce îi duceau pe români în robie s-a oprit asupra lui Ioan şi, plăcându-1, 1-a cumpărat, cu gând urât. Că n-a avut putere să înţeleagă frumuseţea lui lăuntrică, ci s-a oprit cu nelegiuită căutătură spre mândreţea cea din afară. Şi a început a-1 sili să-şi întineze trupul cu păcatul izvodit cândva în blestemata cetate a Sodomei, cea arsă de Dumnezeu cu foc şi pucioasă pentru nelegiuirea ei; pe care păcat îl osândeşte şi dumnezeiescul Pavel, în Epistola către romani, în cel de al douăzeci şi şaptelea verset al întâiului capitol. Dar Ioan s-a împotrivit păcatului şi s-a împlătoşat cu rugăciunea şi cu semnul crucii împotriva celui ce voia să-1 întineze.
I-a zis agareanul, plin de mânie: „într-atât de semeţ eşti înaintea mea şi uiţi că nu eşti decât un biet rob?” Iar Ioan i-a răspuns: „Doar lui Hristos îi sunt rob, dar cât de largă îmi este libertatea în lăuntrul dumnezeieştii mele robii!” S-a încruntat păgânul: „Eu sunt stăpânul tău, pentru că te-am cumpărat cu preţ de aur; fac cu tine ce vreau”. L-a înfruntat tânărul: „Hristos îmi e stăpânul, că El m-a răscumpărat cu preţ de sânge; El face cu mine ce trebuie”. Şi cugetul său se întărea întru puterea credinţei. Atunci agareanul se pregătea să-1 lege de un copac, spre a-i face silă. Iar Ioan, cumplit scârbindu-se în inima sa şi nevrând să fie ruşinat înaintea lui Dumnezeu, s-a întrarmat cu amintirea tânărului David, biruitorul lui Goliat, şi cu a ostaşului Nestor, cel ce surpase mândria lui Lie. Şi, prinzând curaj, a pândit o clipă prielnică şi 1-a ucis pe păgân.
Nu mult după aceea, ceilalţi agareni care-1 duceau pe Ioan în robie au băgat de seamă lipsa stăpânului său. Deci au prins a-1 întreba şi, aflând adevărul, l-au legat în lanţuri şi aşa l-au purtat, îndelungată vreme, pe drumul Ţarigradului. Cine va putea spune chinul celui târât printre robi? Că era vreme de iarnă şi gerul îngheţa trupul gol al tânărului. Dar el răbda cu bărbăţie, gândindu-se că mai bine este a-i arde trupul în văpaia iernii decât sufletul în văpaia gheenei. Dar foamea pântecului nehrănit şi sângerarea picioarelor desculţe şi sfârşeala mădularelor ostenite, cine le va putea şti? Pe drumul greu din trecătorile înzăpezite ale Balcanilor şi Rodopilor, viscolul îi biciuia obrajii, îi înlăcrima ochii şi-i încovoia spinarea. Dar duhul său rămânea drept, cu toate că bănuia chinurile ce-1 aşteptau la capătul drumului, ştiind el că uciderea unui turc nu putea rămâne nepedep­sită.
Si astfel, legat, a ajuns la Ţarigrad, unde iarna nu mai era iarnă, dar robia era robie. Iar cei ce-1 păzeau l-au dus la femeia celui ucis, povestindu-i toate câte se întâmplaseră. Păzind legea ei, soţia agareanului 1-a înfăţişat pe Ioan vizirului, spre judecată. Şi Ioan a fost supus cercetării şi a mărturisit adevărul, cum că el, omorându-1 pe păgân, nu a făcut altceva decât să-şi apere curăţia lui de creştin adevărat. Iar vizirul 1-a dat în puterea femeii celui mort, ca să facă cu el ce va voi dânsa.
Ascuţite sunt ispitele satanei împotriva mărturisitorilor lui Hristos! Iar Dumnezeu le îngăduie, pentru ca să urce puterea credin­ţei. Şi cu cât mai mari sunt ispitele biruite, cu atât mai neveştejită este cununa de slavă a biruitorului. Că i se dăduse lui Ioan frumuseţe în trup şi prin frumuseţea trupului a fost ispitit.
Acea tânără văduvă a fost îndată răpită de mândreţea lui Ioan şi 1-a dus la locuinţa ei cea scumpă, unde duhul desfrânării se răsfăţa pe covoare şi divanuri, hrănit cu mâncăruri alese şi cu otrăvite miresme. Şi i-a zis femeia: „Iată eşti în puterea mea! Fiindcă mi-ai ucis bărbatul, îi vei lua locul şi-mi vei fi bărbat. Din rob te fac slobod, din sărac, te ridic bogat. Dar, pentru ca să-mi fii bărbat, trebuie să te faci de aceeaşi lege cu mine. Nimic mai uşor decât să te lepezi de Hristos şi să te faci închinător al lui Alah şi cinstitor al lui Mahomed, profetul său. Priveşte împrejur aurul şi argintul, mătăsurile, pietrele nestemate, priveşte-mă pe mine, alături, care sunt gata de însoţire”.
Nu era uşoară ispita tânărului Ioan. Să schimbe lanţurile de fier pe veşminte de mătase; să îmblânzească năpârcile foamei prin saţul meselor îmbelşugate; în loc de osteneala drumului, să-şi îngăduie odihnă mângâietoare; în loc de biciuirile viscolului, să primească adierile zefirului; în loc să sângereze prin stâncile munţilor, să lunece în caiac, pe undele Bosforului!
Ioan însă era plin de virtute şi nu s-a plecat. Cu îndrăzneală i-a răspuns femeii: „Curăţia sufletului mi-o voi păstra şi la legea ta nu voi trece; neîntinarea trupului o voi păzi şi nu mă voi însoţi cu tine!” I-a zis femeia: „A fost aici, în Ţarigrad, un tânăr din neamul vostru, pe nume Gioan Bei, a crescut în curţile seraiului şi s-a bucurat de farmecele sultanei şi a ajuns bogat şi domn în ţara voastră. Eu nu zic că şi tu vei ajunge domn, dar Ţarigradul e răscrucea multor drumuri către putere şi slavă”.
Nu i-a trebuit multă vreme de gândire, căci neprihănitul tânăr dreptcredincios a adăugat din bogăţia datinilor strămoşeşti: „Nu ştiu ce s-a ales acum de domnul nostru, că fugise peste munţi de frica voastră, dar ştiu că poporul îi spune «Mihnea Turcitul» şi cu acest nume de ruşine o să rămână el în amintire. Eu nu vreau să mă ruşinez de numele meu”.
Şi iarăşi a ridicat Ioan rugăciune la Hristos Mântuitorul şi s-a întrarmat cu semnul crucii, pentru ca să fie păzit şi întărit până la urmă, neabătut din credinţa părinţilor săi. Şi şi-a adus aminte de Iosif, fiul lui lacov, care a înfruntat ademenirile femeii lui Putifar, dregătorul din ţara Egiptului. Şi această aducere-aminte 1-a luminat şi 1-a întărit peste măsură.
Câte meşteşuguri n-a încercat acea femeie păgână ca să-1 întoarcă pe tânăr de la Hristos şi să-1 însoţească cu ea! Că era muncită de patimă şi nu avea linişte. Toate aceste ispitiri au durat aproape doi ani şi jumătate, pe măsură ce şi tânărul se împlinea la trup. Dar Ioan nu s-a clintit din temelia cea tare a credinţei lui ortodoxe.
În cele din urmă, văzându-se într-atât înfruntată, agareanca şi-a dezlănţuit păgâneasca furie şi 1-a dat pe Ioan eparhului, adică mai- marelui cetăţii, care 1-a aruncat în temniţă. Şi acolo a fost supus mucenicul la atât de multe, de cumplite şi de înfricoşătoare chinuri, încât cineva nu să le pătimească, ci numai să le gândească s-ar îngrozi cu adevărat.
Caznele au durat mai multe zile. Şi nici în vremea aceea Ioan nu a fost lipsit de ispită. Căci femeia, neîncetat împătimită de frumuseţea lui, mergea în fiecare zi în temniţă şi cu linguşiri şi făgăduinţe îl ademenea spre întinare şi lepădare de credinţă. Dar tânărul, asemenea unui diamant, a rămas neclintit în credinţă şi în înţelepciune, căutând numai spre Domnul Hristos de la care prime putere şi biruinţă asupra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Căci el, cu mintea lui vârstnică sălăşluită în trup nevârstnic, luminată de darul lui Dumnezeu, ştia că întreagă trebuie păstrată curăţia şi a sufletului, şi a trupului, ca pe o jertfă bineplăcută înaintea Cerului.
Întru sfârşit, văzând toţi că în zadar se ostenesc cu chinurile şi că asupra lui Ioan nu au nici o izbândă, au cerut vizirului îngăduinţă să-1 omoare. Iar vizirul a poruncit eparhului să săvârşească aceasta. Deci, călăii, cei ce-1 chinuiseră, l-au luat pe binecuvântatul tânăr Ioan şi l-au dus în Parmac-Kapi, aproape de Bazestani, tot în Ţarigrad, ca să-1 ucidă prin spânzurătoare. Iar el, înseninat de chinuri şi străluminat de harul sfinţeniei, mergea spre locul muceniciei sale, mulţumind lui Dumnezeu. Şi ochii duhului său, adânciţi undeva, dincolo de hotarele zărilor şi ale veacului acestuia, în împărăţia luminii celei pururea fiitoare, descoperind răsplata pentru lanţurile robiei, pentru bicele crivăţului, pentru nevoinţele trupului şi caznele temniţei, vedeau straie mai scumpe decât mătăsurile Răsăritului, simţeau mângâieri mai dulci decât adierile Ţarigradului şi lăcrimau de o fericire ce nu se poate asemăna cu bucuriile pământului.
Şi astfel, în anul 1662, în a douăsprezecea zi a lunii mai, pururea-fericitul tânăr Ioan a primit din mâna Domnului cununa biruinţei. Iar viaţa sfântului, împreună cu pătimirea sa, a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învăţat grec din vremea lui, şi apoi tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim Aghioritul, după care s-a trecut în sinaxarele greceşti şi apoi în cele româneşti. Aşa s-a scris numele Sfântului Nou Mucenic Ioan Valahul în cartea vieţii lui Dumnezeu, iar pomenirea lui se săvârşeşte în inima neamului care 1-a odrăslit. Cu ale sale sfinte rugăciuni, Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi de bunătăţile cele fără înşelare şi fără de sfârşit. Amin.

Acatistul Sfântului Mucenic Ioan Valahul (12 mai)

Troparul Sfântului Mucenic Ioan Valahul, glasul al 4-lea:

Astăzi duhovniceşte prăznuieşte Biserica dreptcredincioşilor români şi cu bucurie strigă: Veniţi, iubitorilor de mucenici, să prăznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Că acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, în împărăteasca cetate a lui Constantin a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat şi bineprimit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat, în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Nevoitorului cel tânăr al lui Hristos, mucenicului Ioan Valahul, cu toţii să-i aducem acum cântare de laudă pentru nevoinţele sale, ca celui ce străluceşte în sfintele lăcaşuri cele de sus; şi ca unui apărător al credinţei şi ajutător întru nevoi, cu mulţumire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Icosul 1

Îngerii şi oamenii slăvesc pe Dumnezeu pentru nenumăratele faceri de bine arătate către făpturile Sale, din dragoste nesfârşită şi din milostivire fără de margini. Căci în vremi şi în locuri pe care înţelepciunea Sa nepătrunsă le alege au răsărit luceferi călăuzitori, care să lumineze cărările vieţii noastre vremelnice, îndrumându-ne spre cele nestricăcioase. Ca unuia dintre aceşti aleşi, bineplăcuţi lui Dumnezeu, îţi cântăm ţie, Sfinte Ioane Valahule, laude ca acestea:
Bucură-te, vas ales şi de Dumnezeu preţuit;
Bucură-te, tânăr înţelept şi frumos, prin care credinţa s-a înălţat;
Bucură-te, trandafir odrăslit în pământul Valahiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina cea de sus;
Bucură-te, cel renăscut în duh la Constantinopol;
Bucură-te, că de toate te-ai lipsit, dar pe Hristos ai dobândit;
Bucură-te, cel ce ai înfruntat pe păgâni;
Bucură-te, cel ce ai risipit meşteşugurile satanei;
Bucură-te, părtaş al bucuriilor îngereşti;
Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;
Bucură-te, moştenitor al cereştii Împărăţii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Deşi tânăr cu vârsta, ai dovedit curată înţelepciune când ai ales mai bine a pătimi pentru Ziditorul şi a muri pentru El, decât a trăi şi a avea câştigare vremelnică; căci ai dorit a te încununa cu cununa muceniciei şi a cânta Domnului: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Slavă Ţie, Atotputernice Doamne, Care dintre noi oamenii şi pentru noi ai ales pe sfinţii Tăi, mucenici, apostoli, cuvioşi şi drepţi, ca să ne arate voia Ta, spre a ne împărtăşi de negrăitele Tale bunătăţi; şi aşa să se proslăvească numele Tău cel întru tot sfânt; iar alesului Tău să-i cântăm:
Bucură-te, Ioane Valahule, de Dumnezeu cinstitorule;
Bucură-te, cel ce vezi şi guşti acum înalte desfătări;
Bucură-te, ocrotitor al orfanilor;
Bucură-te, cel ce scapi din nevoi pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, că izbăveşti pe cei ce se află în primejdii;
Bucură-te, mângâierea întristaţilor;
Bucură-te, izvor nesecat de alintări duhovniceşti;
Bucură-te, că luminezi pe cei întunecaţi la minte;
Bucură-te, floare îmbobocită a creştinătăţii;
Bucură-te, far de lumină în cărările tinerimii;
Bucură-te, că pentru legea creştină vitejeşte ai luptat;
Bucură-te, cel ce te rogi şi mijloceşti pentru noi toţi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Credinţa ortodoxă mult a fost încercată de-a lungul vremurilor şi în laturile pământului, ca să se întărească temeliile sale. Ieşind dar voi, slăviţi mucenici, din rândurile popoarelor, v-aţi pus viaţa pentru întărirea ei, dând liniştea şi sângele vostru pentru întinderea Împărăţiei lui Dumnezeu, ca noi cu un glas să putem cânta totdeauna: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Viaţa ta plină de necazuri şi cu totul lipsită de bucurii pământeşti a fost, preafericite Ioane. Că din copilărie te-au smuls de lângă sânul părinţilor tăi şi te-au purtat pe drumuri nesfârşite în amara robie. Pentru că tuturor împotrivirilor le-ai făcut faţă cu vrednicie, de aceea îţi cântăm laude ca acestea:
Bucură-te, robule, cel ce duci rugăciunea noastră către Stăpânul cel Preaîndurat;
Bucură-te, cel ce cu vrednicie în veacul al XVII-lea ai mărturisit pe Hristos;
Bucură-te, că pe timpul lui Mihnea, voievodul cel turcit, ţi-a fost dat să pătimeşti;
Bucură-te, că agarenii, luându-te rob, te-au târât în chinuri spre Ţarigrad;
Bucură-te, cel ce în împărăteasca cetate ai primit cununa muceniciei;
Bucură-te, jertfă bineprimită înaintea Domnului;
Bucură-te, că nu ai ales să te bucuri de cele pământeşti;
Bucură-te, că bucuriile tale, în ceruri ţi le-ai adunat;
Bucură-te, că şi astăzi, tot de acolo, se revarsă milele tale;
Bucură-te, mângâierea mamelor îndurerate;
Bucură-te, aur lămurit în focul încercărilor;
Bucură-te, obraz sfânt, de Domnul mângâiat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Trimite-ne nouă, Sfinte, de la Dumnezeu hrană de mântuire, ca să nu pierim de mulţimea păcatelor. Căci noianul greşelilor noastre numai nemărginita milostivire a lui Dumnezeu îl poate covârşi; şi aşa, împreună cu tine să-I cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Legat şi bătut, purtat ai fost pe drum lung, în vreme de iarnă; dar nici gerul, nici foamea, nici semnul însângerat al legăturilor nu au slăbit virtutea ta; că pe toate le-ai răbdat cu bărbăţie în trupul tău fraged; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, mucenic tânăr, dar viteaz;
Bucură-te, cel ce ca şi Stăpânul şi Domnul ai pătimit;
Bucură-te, umbrar de odihnă pentru prigoniţii vieţii;
Bucură-te, toiagul şi călăuza călătorilor la drum lung;
Bucură-te, mângâierea celor îndepărtaţi de ţara lor;
Bucură-te, râvnitorule pentru slobozenie şi pace;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru înfrăţirea oamenilor;
Bucură-te, izbăvitorule de prădăciuni;
Bucură-te, că te desfătezi în cămara cea de sus;
Bucură-te, că senin ai mers spre locul muceniciei tale, mulţumind lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu multă răbdare ai îndurat chinurile, foamea şi oboseala;
Bucură-te, cel ce robit fiind cu trupul, nu ai pierdut slobozenia duhului;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Pe cât de lung a fost drumul robiei şi al pătimirilor tale, o, fericite Ioane, pe atât de scurtă ţi-a fost calea vieţii celei de jos. Dar plăcutu-I-a milostivului Stăpân cum tinereasca ta făptură s-a împodobit cu cununa ostenelilor biruitoare, şi chemându-te la Sine Îi cânţi cu veselie: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ca şi când poverile robiei nu ar fi fost de ajuns, uneltirile celui viclean aprind patima cea blestemată a păgânului agarean, care, cumpărându-te cu aur, privea cu nelegiuita căutătură spre mândreţea cea din afară a făpturii tale. Deci l-ai înfruntat pe acesta, mărturisindu-te rob al lui Hristos, Care te-a răscumpărat odinioară cu preţ de sânge nevinovat, iar nu rob al patimilor păgâne şi urâte. Drept care, vrednic eşti de cinstire ca aceasta:
Bucură-te, cel ce ca un al doilea David ai biruit pe Goliat;
Bucură-te, căci ca un nou Nestor ai tăiat rădăcinile poftei celei dobitoceşti;
Bucură-te, că ai mărturisit adevărul faptei cu curajul deplinei răspunderi;
Bucură-te, că de judecata vizirului nu te-ai temut;
Bucură-te, că din nou ai fost dat în robie ismaelitencei din Ţarigrad, şi supus altui fel de ispite;
Bucură-te, că nu ai luat în seamă ispitirile tinerei ismaelitence;
Bucură-te, că ţi-ai păzit cu străşnicie feciorescul trup, ca pe un templu al Duhului Sfânt;
Bucură-te, chip duhovnicesc, luminat împodobit;
Bucură-te, suflet de Dumnezeu blagoslovit;
Bucură-te, cel plin de virtute;
Bucură-te, înţelepciune înaltă în trup tineresc;
Bucură-te, faptă vie pentru toţi spre pilduire;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Din rob puteai să fii slobod, din sărac să te îmbogăţeşti, din pripăşit, om cu aşezare. Dar cu ce preţ? Întinându-ţi trupul şi pierzându-ţi sufletul, pentru bunătăţi vremelnice şi pieritoare. Iar tu ai ales a cânta lui Dumnezeu cântare curată: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ne minunăm de cugetarea ta cea dreaptă, cinstitule mucenic. Că frăgezimea minţii tale, la vârsta de 18 ani, a ştiut să aleagă fără greş lucrul cel mai de preţ. Că ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Şi de ar câştiga lumea toată, dar sufletul şi l-ar pierde, ce bun a dobândit? Vrednicule de laudă, primeşte şi de la noi cântările acestea:
Bucură-te, minte vârstnică în trup nevârstnic;
Bucură-te, temelie de piatră a credinţei;
Bucură-te, neprecupeţită iubire către Dumnezeu;
Bucură-te, viteaz împotrivitor la păgâneşti furii;
Bucură-te, nădejde împlinită a celor ce te roagă pe tine;
Bucură-te, cel ce ţi-ai păstrat curăţia trupului;
Bucură-te, că ochii duhului tău au putut privi peste deşertăciunea veacurilor;
Bucură-te, că nădejdea ţi-ai pus numai în Hristos-Dumnezeu, de la Care putere ai primit şi biruinţă ai dobândit;
Bucură-te, că mintea ta a fost luminată de harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, logodnic al cereştii Împărăţii;
Bucură-te, comoară scumpă a lumii creştine;
Bucură-te, cel ce prin moartea-ţi trupească ai chezăşuit nădejdea nemuririi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Când suntem în necazuri şi în strâmtorare, pândiţi de ispite omeneşti şi de iscodirile celui viclean, gândul îl îndreptăm către Mântuitorul Hristos, Cel ce a poruncit oarecând: Înapoia Mea, satano! Pentru ca prin mijlocirile sfinţilor Săi fiind izbăviţi, să cântăm Treimii celei de o fiinţă cu toţii într-un glas: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Îndurat-ai amărăciunea înstrăinării, suferinţele robiei, îmboldirile multor feluri de ispite, de la agareanul cel păgân şi de la femeia cea de acelaşi neam cu el, şi pe toate le-ai înfruntat cu destoinicie creştină. Multă mâhnire ţi-a adus însă poftirea nelegiuitei femei de a te lăsa de credinţa creştină, ca să te poată avea soţ după legea ei. Valuri de împotrivire au ţâşnit atunci din inima ta şi, oţelindu-te, ai mărturisit cu hotărâre pe Hristos Domnul, de Care nici viaţa, nici moartea nu te-au putut despărţi; pentru aceasta auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, dar, viteazule mărturisitor;
Bucură-te, cel ce ai gustat amarul asupririi păgâneşti;
Bucură-te, că ai rămas neclintit în hotarele credinţei;
Bucură-te, că te împărtăşeşti de lumina cea neînserată a Împărăţiei lui Hristos;
Bucură-te, făclie nestinsă din policandrul ceresc, cel cu mii de braţe al sfinţilor;
Bucură-te, rugător neadormit pentru sufletele noastre;
Bucură-te, cel ce pe cei greşiţi îi aduci la pocăinţă;
Bucură-te, aducător de înviorare duhovnicească;
Bucură-te, pavăză sigură a tinerilor evlavioşi;
Bucură-te, cumpănă înţeleaptă a vârstnicilor cuvioşi;
Bucură-te, că şi copiii te cinstesc după putere;
Bucură-te, că nici trupul nu ţi-ai întinat, nici credinţa nu o ai lepădat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 8-lea

Aprins fiind de dumnezeiască râvnă, ţi-ai adunat puterile, ţi-ai întărit duhul şi cu ochii lăuntrici ţintă la cer ai înfruntat nelegiuirea. Ca bucurându-ne şi noi, cu veselie sfântă să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Adusu-ţi-ai aminte, Ioane Valahule, că şi Iosif, fiul lui Iacob cel de demult, a înfruntat ademenirea femeii lui Putifar, dregătorul din ţara Egiptului. Că încercările vieţii sunt îngăduite de Dumnezeu spre lămurirea credinţei. Prin atâtea trecând şi pe toate biruindu-le, noi te cinstim cu cântări glăsuitoare ca acestea:
Bucură-te, cel ce te-ai războit împotriva îndulcirilor pământeşti;
Bucură-te, că de frumuseţea trupului nu te-ai amăgit;
Bucură-te, cel ce ţi-ai preţuit întru totul viaţa, jertfind-o pentru Hristos;
Bucură-te, că prin jertfa ta te-ai făcut trâmbitaş al credinţei ortodoxe;
Bucură-te, că faptele tale întăresc credinţa noastră;
Bucură-te, că, lăudând vredniciile tale, slăvim pe atotputernicul Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai înţeles că pentru Hristos a muri este în fapt cu El veşnic a vieţui;
Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele;
Bucură-te, cel asupra poftelor biruitor;
Bucură-te, al înstrăinaţilor povăţuitor;
Bucură-te, al tuturor către Dumnezeu mijlocitor;
Bucură-te, cel din cetatea cea de sus priveghetor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 9-lea

Văzându-se înfruntată aspru de tine, ismaeliteanca şi-a dezlănţuit răzbunarea dându-te pe mâna mai-marelui cetăţii, care te-a azvârlit în temniţă. Dar nici negura şi umezeala temniţei nu te-au spăimântat, nici nu te-au împiedicat a cânta neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

O, temniţă înfricoşătoare! Cât de groase au fost zidurile tale şi cât de grea povara beznei tale! Şi, ca şi când închiderea înăuntrul tău, în lanţuri ferecate, nu ar fi fost de ajuns, s-au adăugat sfântului mucenic cumplite şi ucigătoare chinuri. Ca noi să-i cântăm cu săltări duhovniceşti aşa:
Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;
Bucură-te, cel ce acum faţa lui Dumnezeu nemijlocit o priveşti;
Bucură-te, că floarea tinereţii cu vederea o ai trecut;
Bucură-te, purtător de finic al păcii lăuntrice;
Bucură-te, că oricare aleargă la ajutorul tău nu iese deşert;
Bucură-te, descoperirea gândurilor ascunse;
Bucură-te, cel ce trezeşti conştiinţele;
Bucură-te, că pentru cei cuprinşi de patimi eşti rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;
Bucură-te, vestitor de bucurii spirituale;
Bucură-te, lumină aprinsă în bezna nepăsărilor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Moartea pe martiri nu-i înspăimântă, căci dragostea de Hristos învinge toate. Neocolind aceştia moartea cea trupească şi dispreţuind-o, ei primesc cu seninătate trecerea spre veşnica Împărăţie, unde cu cetele cele de sus dănţuiesc şi cântă dumnezeirii fără oprire: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Miratu-s-a făptura de mirarea ta cea multă, că neşovăielnic ai străbătut drumul drept al credinţei, mărturisind astfel pe Dumnezeul cel întreit sfânt, Căruia şi noi dimpreună cu tine ne închinăm şi bucurându-ne te lăudăm grăind unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce prin spânzurare nemurire ai agonisit;
Bucură-te, că prin răbdare sufletul ţi-ai mântuit;
Bucură-te, că din mâna Domnului ai primit cununa biruinţei;
Bucură-te, că de sus ţi-a venit răsplata credinţei;
Bucură-te, că numele tău în cartea vieţii s-a scris;
Bucură-te, că astăzi dănţuieşti în cerescul paradis;
Bucură-te, că nu te-au amăgit cele trecătoare;
Bucură-te, cel ce ai ştiut să preţuieşti pe cele nepieritoare;
Bucură-te, al celor din primejdii apărător;
Bucură-te, al celor întristaţi de nădejde dătător;
Bucură-te, al ispitiţilor întăritor;
Bucură-te, al oropsiţilor ajutător;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Cum să te slăvim mai bine, vrednicule mucenic, decât lăudând îndelunga ta răbdare şi iubirea de cele înalte? Căci fire omenească având, spre cele îngereşti ai râvnit. Pentru care, cu toţii cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Văzând păgânii că nu te lepezi de credinţa ta şi nu te supui poftelor stricăcioase, cerut-au vizirului să te omoare. Iar vizirul a poruncit eparhului să facă aceasta. Şi te-au dus călăii de te-au spânzurat. Deci, ca cel ce ai primit încoronare mucenicească, vrednic eşti de cântări ca acestea:
Bucură-te, Ioane de Dumnezeu iubit;
Bucură-te, mucenice preafericit;
Bucură-te, cuget neprihănit;
Bucură-te, cel cu trupul nepângărit;
Bucură-te, pildă de sufletească tărie;
Bucură-te, rază dătătoare de bucurie;
Bucură-te, lumină sfântă;
Bucură-te, armă nebiruită;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, dar dumnezeiesc;
Bucură-te, ancoră tare;
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 12-lea

Slavă lui Dumnezeu pentru toate, a zis oarecând Ioan cel cu gura de aur, încheindu-şi în surghiun viaţa cea pământească. Iar tu, Ioane Valahule, privind cu ochii duhului tău dincolo de hotarele zărilor şi veacului acestuia, ai mulţumit lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cu cântări cinstim amintirea ta, fericim chinurile tale şi neclintită răbdarea ta, mărim şi lăudăm bărbăţia ta cea neînvinsă, binecuvântându-te ca pe un mare ajutător şi păzitor al nostru şi din inimă grăind:
Bucură-te, tânăr mult ispitit;
Bucură-te, luptătorule neostenit;
Bucură-te, nădejdea tinerilor cea tare;
Bucură-te, în nevoi a lor apărare;
Bucură-te, izbăvitorul celor umiliţi;
Bucură-te, scăparea celor prigoniţi;
Bucură-te, că pe necredincioşi i-ai smerit;
Bucură-te, că pe iubitorii de Hristos i-ai veselit;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe cei în suferinţă;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de biruinţă;
Bucură-te, cel ce risipeşti gândurile necurate;
Bucură-te, alungătorul poftelor spurcate;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, răbdătorule de chinuri, preafericite noule mucenice, purtător al semnelor de biruinţă, Sfinte Mucenice Ioane Valahule, ascultă acum nevrednica rugăciune ce-ţi aducem din toată inima, ca să ne izbăveşti pe noi de năpastă, de primejdii, de dureri şi de ispite, spre a cinsti pomenirea ta, slăvind pe Dumnezeu, Cel de oameni iubitor, ca împreună cu tine, în veacul ce va să fie, să-I cântăm Lui: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii şi oamenii slăvesc…, Condacul 1: Nevoitorului cel tânăr…,

Icosul 1

Îngerii şi oamenii slăvesc pe Dumnezeu pentru nenumăratele faceri de bine arătate către făpturile Sale, din dragoste nesfârşită şi din milostivire fără de margini. Căci în vremi şi în locuri pe care înţelepciunea Sa nepătrunsă le alege au răsărit luceferi călăuzitori, care să lumineze cărările vieţii noastre vremelnice, îndrumându-ne spre cele nestricăcioase. Ca unuia dintre aceşti aleşi, bineplăcuţi lui Dumnezeu, îţi cântăm ţie, Sfinte Ioane Valahule, laude ca acestea:
Bucură-te, vas ales şi de Dumnezeu preţuit;
Bucură-te, tânăr înţelept şi frumos, prin care credinţa s-a înălţat;
Bucură-te, trandafir odrăslit în pământul Valahiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina cea de sus;
Bucură-te, cel renăscut în duh la Constantinopol;
Bucură-te, că de toate te-ai lipsit, dar pe Hristos ai dobândit;
Bucură-te, cel ce ai înfruntat pe păgâni;
Bucură-te, cel ce ai risipit meşteşugurile satanei;
Bucură-te, părtaş al bucuriilor îngereşti;
Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;
Bucură-te, moştenitor al cereştii Împărăţii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul 1

Nevoitorului cel tânăr al lui Hristos, mucenicului Ioan Valahul, cu toţii să-i aducem acum cântare de laudă pentru nevoinţele sale, ca celui ce străluceşte în sfintele lăcaşuri cele de sus; şi ca unui apărător al credinţei şi ajutător întru nevoi, cu mulţumire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Rugăciune către Sfântul Ioan Valahul
Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, Cel neîntrecut în înţelepciune şi minunat întru lucruri! Căci din iubirea de oameni cea nemăsurată, fiind Dumnezeul a toată mângâierea şi nădejdea, ai binevoit a ridica dintre seminţiile pământului fii aleşi, care prin credinţă tare şi prin viaţă pilduitoare să menţină trează credinţa în puterea şi în milostivirea Ta şi să nu lase neamul omenesc a se prăbuşi în întunericul cel fără fund al neştiinţei de cele înalte şi al păcatului.
Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce primeşti cu bunătate şi cu îndurare mijlocirile sfinţilor bineplăcuţi Ţie, pentru nevoile de tot chipul, duhovniceşti şi trupeşti, ale nevrednicilor fiilor Tăi, cei ce plutesc pe marea cea sărată şi de atâtea ori înviforată a acestei vieţi vremelnice, pline de ispite şi de poveri nenumărate. Însuţi dar, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu şi cele ale Sfântului Mucenic Ioan Valahul, primeşte şi acum smeritele noastre cereri, şi ne izbăveşte pe noi de toată întâmplarea cea rea, de năpastă, de prigoană, de uneltirile celui viclean, ocrotind viaţa noastră prin milostivirea Ta cea mare, şi nu pentru vrednicia noastră. Căci Tu ştii neputinţa firii omeneşti şi cunoşti pe fiecare, cu casa, cu cererea şi trebuinţa lui.
Primeşte dar, Stăpâne, şi rugăciunile noastre, apărându-ne de tot răul şi dăruindu-ne cele spre mântuire. Că pentru toate cele ce ne-ai dat şi ne dăruieşti nouă în toate zilele vieţii noastre, binecuvântat şi preaslăvit să fii, Părinte al luminilor şi izvorul bunătăţilor, dimpreună cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Ioan Valahul (12 mai)

Troparul Sfântului Mucenic Ioan Valahul, glasul al 4-lea:

Astăzi duhovniceşte prăznuieşte Biserica dreptcredincioşilor, şi cu bucurie strigă: Veniţi, iubitorilor de mucenici, să prăznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Că acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, în împărăteasca cetate a lui Constantin a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat şi bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre.

Cântărea 1, glasul al 8-lea.

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum eu, mult păcătosul, chem darul Sfântului Duh, ca însuflându-mă minunat să-mi izgonească întunericul necunoştinţei, şi cu bogăţia înţelepciunii să mă lumineze, ca după vrednicie să împletesc cununi de smerită laudă, noului pătimitor al lui Hristos, Ioan.

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Negrăită şi neînţeleasă este tainica rânduială a lui Dumnezeu, Cel ce cunoaşte cele ascunse şi încearcă inimile şi rărunchii; Care, în felurite chipuri, cheamă către cereasca împărăţie pe aleşii Săi!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzând mai dinainte Dumnezeu buna rodire a sufletului, ţi-a întărit inima cu neînfricată îndrăzneală, prin care ai biruit cursele vechiului vrăjmaş, fericite Ioane! Şi cu putere de sus ai ruşinat pe asupritorii cei păgâni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rogu-mă ţie, Maica lui Dumnezeu, Fecioară preacurată, ceea ce eşti grabnică ajutătoare a celor din strâmtorări, şi liman de izbăvire a celor înviforaţi; păzeşte-mă de uneltirile vicleanului, şi nu mă lăsa să mă sfărâm de piatra pierzării de suflet!

Cântarea a 3-a.

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având ochii sufletului luminaţi, înţeleptule tânăr, te-ai arătat neîntinat de patimi şi săgeţile înveninate cele din arcul vrăjmaşului pierzător de suflete nu te-au atins, având ca pavăză puterea lui Hristos, noule mucenice Ioane!

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nici puţinătatea anilor, nici pustiul străinătăţii, nici robia la cei de alt neam nu au izbutit a te îngrozi pe tine, viteazule mucenic! Ci ca un stejar în mijlocul câmpiei, ai stat neabătut întru dragostea lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu sufletul bine zidit pe temelia neclintită a virtuţii, pe care din pruncie ai deprins-o de la fericiţii tăi părinţi din Valahia, şi întărit fiind cu darul de sus, mărite Ioane, nicicum nu te-ai plecat spre spurcata faptă a sodomiei, la care voia să te silească nelegiuitul agarean.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu dragoste şi cu smerenie îngenunchind eu, cel cu totul netrebnic, la cinstită icoana ta, preasfântă Fecioară, cu lacrimi mă rog să nu mă lepezi de la faţa ta, ci lui Dumnezeu roagă-te să mă scoată din toată vătămarea, primejdia şi răutatea.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce te-ai născut din părinţi de bun neam şi bine credincioşi, te-ai deprins de la dânşii a păzi legea creştinească în curăţie; înţelepţeşte-mă şi pe mine a mă abate totdeauna de la amăgirile celui iscusit întru răutate, şi cu scumpătate a păzi poruncile Ziditorului.

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iertare de greşeli cere de la Stăpânul tuturor, fericite Ioane, ca să ne dea nouă, celor ce cu dragoste ne-am adunat să prăznuim pomenirea ta cea vrednică de cinstire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Laudă şi podoabă de mult preţ eşti, preaminunate mucenice, Bisericii şi Patriei tale, care se bucură avându-te pe tine mijlocitor către Dumnezeu, şi tare folositor întru nevoi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai sub ani pe Fiul Cel fără de ani, preacurată Maică a lui Dumnezeu. Ci fecioară ai rămas şi după naştere, ca şi înainte de naştere, ceea ce stai întru dumnezeiasca slavă de-a dreapta Fiului tău, rugându-te pururea pentru noi.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dulceaţa cea trecătoare a păcatului neprimind-o, şi departe alungând-o de la cugetul tău, înţeleptule tânăr, ai rămas neprins în mrejele vechiului amăgitor. Şi cu puterea Crucii întrarmându-te, l-ai biruit pe el.

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Undiţă a întins vicleanul vrăjmaş asupra ta, fericite Ioane. Dar tu, luminat fiind cu darul Sfântului Duh, ai rămas nevătămat de meşteşugirile lui, şi pe toate le-ai destrămat cu îndelunga răbdare, cu tăria credinţei şi cu nădejdea mântuirii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Robit fiind cu trupul de către cei de alt neam, mărite, ai rămas slobod cu duhul, Ioane. Şi păzindu-ţi curăţia trupului neîntinată, te-ai făcut vrednic sălaş al luminii celei de sus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Curăţeşte întinăciunea mea, preacurată Născătoare de Dumnezeu. Că din pruncie mi-am pângărit haina de lumină a sufletului meu, şi am mâniat pe Dumnezeu, pe Care fă-L mie milostiv!

Cântarea a 6-a.

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai, preaînţelepte Ioane, tânăr şi preafrumos ostaş al lui Hristos; şi te-ai încununat cu diademă de mult preţ, şi cu porfira sângiurilor tale curate, care împodobeşte Biserica lui Dumnezeu şi pe cei binecredincioşi îi veseleşte.

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să dănţuiască acum adunarea binecredincioşilor, prăznuind duhovniceşte; că iată, ne cheamă noul pătimitor loan, să ne ospătăm cu bucurie din masa răsplătirii nevoinţelor lui, cu care hrăneşte spre mântuire pe cei ce cinstesc cu credinţă sfântă pomenirea lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu credinţă şi cu dragoste te mărim pe tine, sfinte mucenice al Domnului. Că prin tăria credinţei şi prin neprihana curăţiei pildă te-ai făcut nouă, câştigând cu robia cea pământească slobozenia cerească, cu înfrânarea şi cu amărăciunea chinurilor celor vremelnice, bucuria şi desfătarea cea adevărată şi veşnică, iar cu moartea tinereţilor viaţa cea neîmbătrânitoare şi fără de sfârşit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De Dumnezeu Născătoare Fecioară, nădejdea mea cea neînfruntată, mă rog milostivirii tale şi bunătăţii, nici o clipită de vreme să nu mă laşi pe mine fără de a ta ocrotire, ci grăbind mă apără şi mă izbăveşte.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii…

Arătatu-s-a nouă astăzi, cel preaînfrumuseţat cu curăţia, tânărul ostaş al Mântuitorului, luminând pe toţi cei ce strigă: Bucură-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Cântarea a 7-a.

Irmos: Tinerii evreieşti au călcat…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Uşile cereşti privindu-le cu mintea, înţelepte, ai fugit de uşile păcatului, care îţi erau deschise, Ioane! Iar acum bucurându-te, cânţi Izbăvitorului: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Celui ce te silea pe tine spre spurcata faptă a sodomiei te-ai plecat, neprihănitule tânăr; şi nici dezmierdările femeieşti ale stăpânei tale agarence nu te-au ademenit să-ţi lepezi curăţia şi credinţa. Ci ai rămas credincios lui Hristos, Căruia îi cânţi: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind eu împuns de boldul păcatului, căzut-am în prăpastia ispitelor celor pierzătoare de suflet, şi de porţile iadului m-am apropiat. Ci, tu, Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, să mă mântuiesc din gura lui Veliar, şi să cânt: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înaintea ta cădem şi cu umilinţă ne rugăm, preasfântă Fecioară: Rănile sufletelor noastre şi sângerările boldului păcatului, curăţeşte-le cu puterea mijlocirilor tale la Cel ce s-a răstignit pentru noi. Ca mântuindu-ne prin sângele izvorât din rănile Lui, să cântăm cu bucurie: Bine eşti cuvântată în veci, prea curată!

Cântarea a 8-a.

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ioane, noule pătimitor, tu stând cu îndrăznire înaintea păgânului judecător, ai mărturisit fără înfricare adevărul celor grăite de pârâşii tăi. Iar acum stând înaintea scaunului Judecătorului celui ceresc, răsplătire ai luat pentru iubirea de adevăr; şi împreună cu cetele mucenicilor cânţi: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iertare de datoriile noastre dorind a câştiga, năzuim la a ta folosinţă, înţeleptule Ioane, şi cu credinţă te rugăm: cu mijlocirile tale la Stăpânul a toate, ajută-ne să ne izbăvim şi noi de săgeţile cele aprinse, ale pierzătorului de suflete, ca să cântăm totdeauna: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Îngerul Domnului te-a însoţit şi ocrotit, când erai singur şi părăsit, între străini şi păgâni, departe de fraţii tăi de sânge, mucenice Ioane! Pentru aceea ai rămas nebiruit şi neîncetat cântai: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cela ce de bună voie S-a întrupat pentru noi, şi ne-a învăţat pocăinţa, Emmanuel, din tine născându-Se S-a arătat, Fecioară curată. Pe Acela roagă-L acum, Preasfântă Stăpână, ca să ne deschidă nouă uşile milostivirii Sale şi să ne mântuiască pe noi, cei ce cântăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cântarea a 9-a.

Irmos: Spăimântatu-s-au de aceasta cerurile…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Armă nebiruită, împotriva văzuţilor şi a nevăzuţilor vrăjmaşi, luând Crucea lui Hristos, mucenice înţelepte, ai sfărâmat toate înşelăciunile păgânătăţii, dorind să moşteneşti cele veşnice, Ioane!

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cercat-a noua Dalilă să te înduplece spre păcătuire, cu ispitirile farmecelor trupeşti, şi cu ameninţările cumplitelor chinuri; dar tu, înţelepte, ai lepădat cu scârbire amăgirile ei stăruitoare, dorind a te încununa cu neveştejitele cununi, din mâna Ziditorului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Grozave şi înfricoşătoare chinuri punându-se asupra fragedului şi curatului tău trup, mucenice Ioane, nicidecum nu ţi-ai slăbit bărbăţia sufletului; ci cu neclintire ai răbdat până la sfârşit. Iar acum te veseleşti luminat, în cămările cereşti, împreună cu toţi sfinţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Adu-ţi aminte de mine neîncetat, Preasfântă Stăpână, şi nu mă lăsa să pier, în gâtul balaurului celui de foc. Ci ca o Maică a Celui milostiv, ajută-mă să întru în cămara Mirelui ceresc, împreună cu fecioarele cele înţelepte, ca să mă mântuiesc eu, ticălosul.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul…

Dintre rudeniile tale ai fost strămutat, mărite, şi la împărăteasca cetate a sfântului Constantin ai fost dus, pe toţi uimindu-i cu frumuseţea chipului, cu tăria sufletului şi cu răbdarea îngerească în necazuri. Iar acolo, îmbogăţindu-te, cu răni, ca nişte mărgăritare de mult preţ, ai răscumpărat cu ele cununile cele neveştejite ale mucenicilor, ca într-o căruţă suindu-te la ceruri, prin prea curat sângele tău. Lui Hristos Dumnezeu roagă-te, înţeleptule Ioane, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste te cinstesc pe tine.