Primul gând de patimă

Şi de la începutul vieţii, călcarea de poruncă a strămoşului nostru Adam, a omului celui dintâi, prin aceasta s-a făcut că atingându-se de mâncarea cea neporuncită lui, din Rai a căzut şi la tot neamul a adus moarte precum este scris.
De te supără gândul prea săturării pântecelui, aducându-ţi aminte de multe feluri de bucate şi mai dulci şi mai cinstite, ce fără de trebuinţă şi nu la vreme şi peste măsură a le mânca, se cade a-ţi aduce aminte mai mult decât de toate, de cele ce a zis Domnul: Ca să nu se îngreuneze inimile voastre, cu prea săturarea şi cu beţia. Şi pe singur Domnul chemându-L în ajutor şi rugându-L ca să gândeşti cele ce s-au zis de Părinţi, că această patimă este între călugări, rădăcină a tot răul şi mai vârtos a curviei. Şi de la începutul vieţii, călcarea de poruncă a strămoşului nostru Adam, a omului celui dintâi, prin aceasta s-a făcut că atingându-se de mâncarea cea neporuncită lui, din Rai a căzut şi la tot neamul a adus moarte precum este scris. Frumos era întru vedere şi bun întru mâncare, rodul care m-a omorât pe mine. Şi de atunci dar până în ziua de astăzi, mulţi supunându-se pântecelui, au căzut cu mare cădere, precum spune Sfânta Scriptură. Şi ştii că dulceaţa mâncării cu bun miros, se preface în rea putoare şi în gunoi şi nimic nu are folos, zice marele Varsanufie, şi aceasta înţelegând, ocărăşte-te pe tine pentru aceasta, că pofteşti cele ce degrab dintru dulceaţă şi din bun miros, întru acest fel de rea putoare se prefac. Şi aşa întru măsură şi în vremea care se cade, împărtăşindu-te bucatelor, vei birui patima.

(Sfântul Nil Sorschi, Cuvinte duhovniceşti, Editura Pelerinul român, Oradea, 1992, p. 162)