Filmul „Show Dogs” conține scene care „pregătesc copiii pentru acceptarea abuzurilor sexuale”

Filmul ”Show Dogs” (Câini de expoziție) conține scene care ”pregătesc copiii pentru abuz sexual”

1

Filmul PG ”Show Dogs” conține scene ce prezintă ”atingerea genitală nedorită” a unui câine vorbitor, căruia i se spune ”să meargă într-un loc zen”.

”Show Dogs” se dorește a fi o comedie de familie, despre un cuplu format dintr-un detectiv uman (interpretat de Will Arnett) și partenerul său Max (interpretat de Ludacris), un câine vorbitor care participă sub acoperire la un spectacol canin, pentru a rezolva un caz.

Ca și cum această idee de bază nu era suficient de oribilă, filmul conține scene bizare, în care, pentru a-și îndeplini misiunea, câinele trebuie să-i permită unui străin să îi pipăie organele genitale. Potrivit Centrului Național pentru Exploatare Sexuală (NCOSE), aceste scene transmit ”un mesaj deranjant care pregătește copiii pentru abuz sexual”.

Bloggerul Terina Maldonado descrie scenele problematice:

”Ca parte a oricărui show pentru câini, concurenții sunt judecați în funcție de abilitățile și calitățile lor fizice. Un aspect, în special, este inspecția părților intime ale câinelui. Deoarece Max este nou în competiție, el este, de asemenea, nou în ceea ce privește și inspecția părților intime canine.

Din moment ce inspecția părților intime va avea loc în finală, Frank atinge părțile intime ale lui Max pentru a-l face să se obișnuiască cu asta. Bineînțeles, lui Max nu-i place și îl mușcă pe Frank pentru ca el să se oprească. Lui Max i se spune apoi de către fostul campion, care a mai trecut prin acest proces până acum, că trebuie ”să meargă într-un loc zen” în timp ce se întâmplă acest lucru, astfel încât să poată trece prin această experiență. Mai multe încercări sunt făcute de Frank pentru a atinge părțile intime ale lui Max, dar Max are încă probleme în a lăsa să se întâmple și continuă să îl muște.

A venit ziua finalei și dacă Max nu permite ca părțile sale intime să fie atinse, el poate pierde competiția și orice speranță de a găsi un panda răpit. Totul se bazează pe capacitatea lui de a lăsa pe cineva să-i atingă părțile intime. Mâinile judecătorului ajung încet în spatele lui Max, iar el se duce în ”locul lui zen”, zboară prin cer, dansează împreună cu partenerul, apar focuri de artificii și flori – totul este minunat – și toate se petrec în timp ce cineva îi atinge părțile intime.

Scena cu ”locul zen” – în cazul în care Max dansează pe cer în timp ce este pipăit – face aluzie la disociere. Unele dintre cele mai sadice practici cunoscute de om (în special programarea Monarch.) implică supunerea copiilor la traume pentru a provoca disocierea, făcându-i extrem de vulnerabili și sugestionabili. Aceste scene par să normalizeze acest proces oribil folosit de abuzatorii de copii.

Dawn Hawkins, directorul executiv al NCOSE, a declarat că organizația ei obiectează la ”scene multiple în care personajul canin trebuie să fie inspectat în părțile sale intime, în cursul căruia câinele se simte incomod și dorește ca acțiunea să înceteze, dar i se spune să meargă într-un `loc zen`”.

Declarația NCOSE adaugă, de asemenea:

”După trecerea acestei bariere, câinele este răsplătit cu avansarea la runda finală a spectacolului canin. Din nefericire, acestea sunt tactici similare pe care le folosesc abuzatorii de copii atunci când agresează copiii: spunându-le să pretindă că sunt în altă parte și că vor primi o recompensă pentru că rezistă disconfortului.

Filmele pentru copii trebuie să fie ținute la un standard mai înalt și trebuie să îi învețe pe copii autonomia corporală, abilitatea de a spune NU și siguranța – și nu mesaje confuze care susțin atingerea genitală nedorită”.

NCOSE a cerut companiei de producție Global Road Entertainment să editeze scenele problematice. Într-o declarație către CNN, compania a apărat filmul:

”Spectacolul canin care se judecă în acest film este descris în mod absolut exact așa cum se desfășoară în expozițiile din întreaga lume și a fost efectuat de judecători profesioniști și foarte respectați. Global Road Entertainment și producătorii de film sunt întristați și își cer scuze oricărui părinte care simte că scena din film trimite un alt mesaj decât un moment comic, fără nici un sens ascuns sau secret, dar respectă dreptul lor de a reacționa la orice conținut.“

Deși este corect din punct de vedere tehnic faptul că în spectacolele canine curente, câinilor li se examinează organele genitale, ”Show Dogs” nu și-a dorit niciodată să fie un film documentar complet despre lumea spectacolelor de câini. Este un film pentru copii despre un câine vorbitor, care simte emoții umane. Spectatorii înțeleg să se identifice cu protagonistul, iar acest protagonist aparent trebuie să fie pipăit pentru a finaliza povestea.

Max Botkin, unul dintre scenariștii principali ai filmului, a negat că ar fi scris oricare dintre aceste scene, susținând că filmul a fost ”modificat puternic de alți 13 scriitori”, dintre care 12 nu sunt menționați. El a adăugat că ”nu a ajuns să vadă filmul până nu a ajuns în faza finală de producție și nu a avut nici un cuvânt de spus în alegerile creative”.

Într-o declarație, Botkin a scris:

”Condamn în mod absolut orice sugestie sau act de atingere non-consensuală, în orice formă, precum și disocierea ca mecanism de a îndura un abuz de orice fel. Am înțeles și EMPATIZEZ cu preocupările părinților și grupurilor cu privire la mesajul pe care filmul îl poate transmite.”

Unii critici au trecut peste controversă, crezând că filmul este menit să distreze copiii care iubesc glumele cu teme de oliță.

”Transformarea lui Max necesită acceptarea și învățarea să stea nemișcat atunci când părțile sale intime sunt inspectate.

Împreună cu o explozie de flatulență canină, părțile respective sunt îndreptațe direct spre telespectatorii preșcolari, care încă cred că bancurile fără perdea sunt culmea hilarității”.

– Variety, recenzia filmului ”Show Dogs”

Aceste scene ar putea fi într-adevăr interpretate ca niște glume nevinovate. Cu toate acestea, există un fapt inevitabil pe care trebuie să îl luăm în considerare: Hollywoodul este infestat cu prădători de copii, care caută în mod activ copiii vulnerabili, în scopul de a-i pregăti pentru abuzuri sistematice. Documentarul ”An Open Secret”(Un Secret Deschis) explică acest proces dezgustător în detalii. Știind acest luccru, este dificil să nu fii deranjat de acest film de la Hollywood care transformă un proces cunoscut de pregătire (n.t.: articolul se referă la programarea minții) într-o glumă.

vigilantcitizen.comvia ortodoxinfo

30 mai: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. ISAACHIE MĂRTURISITORUL (Gr, Ro, En)

Pomenirea preacuviosului nostru Isaachie Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Dalmaţilor, la Constantinopol.


Isaac (Isaachie) egumenul
După aflarea cinstitei şi de viaţă făcătoare Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos şi după împărăţia marelui Constantin, a pătruns în Biserica lui Hristos tulburarea şi eresul lui Arie. Adică, balaurul cel mult pestriţ, vrăjmaşul cel cu multe capete şi cel de-a pururea al neamului creştinesc, dar mai ales urîtor al lui Hristos, Mîntuitorul nostru şi vrăjmaş al sfintei credinţe.
Tulburarea şi eresul acela, fiind băgat în Biserica lui Dumnezeu, prin vicleşugul său cel cu rea meşteşugire, a îndemnat pe Valent păgînul şi nelegiuitul împărat, ca să apere şi să lăţească eresul lui Arie. Deci, acel împărat a ridicat prigonire contra celor dreptcredincioşi şi a poruncit să închidă sfintele biserici, ca să nu se săvîrşească obişnuitele jertfe dumnezeieşti. Pe altele le-a prefăcut în grajduri de cai, iar pe altele le-a dărîmat pînă în temelie. El a lungit acea răutate multă vreme, încît le era mare tînguire şi plîngere robilor lui Hristos, care se rugau lui Dumnezeu ziua şi noaptea ca să se milostivească spre Sfînta Sa Biserică şi să facă judecată dreaptă şi izbîndire împăratului cel nedrept.
În acea vreme era precum a fost în zilele Apostolilor, cînd împăratul Irod şi-a pus mîinile, ca să facă rău unora ce erau din Biserică. După cîţiva ani, Dumnezeu a ridicat cu duhul pe robul Său, monahul Isachie, precum odinioară a ridicat pe Proorocul Daniil, spre apărarea nevinovatei Susana. Fericitul Isachie a fost mai întîi în pustia răsăritului, urmînd Sfîntului Prooroc Ilie şi petrecînd viaţa asemenea cu îngerii. El, auzind de prigonirea arienilor, care o făcea asupra Bisericii şi de împăratul care ajuta acelor eretici, i s-a făcut jale foarte mare de aceasta. Deci, lăsînd pustia, a venit în Constantinopol, întărind pe credincioşi în buna credinţă. Astfel, cuvîntul lui era ca o lumină aprinsă, duhul lui Dumnezeu se odihnea peste dînsul şi darul cel ceresc îl umbrea.
Văzînd el necazul ce se făcea credincioşilor de către necredinciosul împărat şi de către cei de un gînd cu el, se ruga lui Dumnezeu, ca din înălţimea scaunului Său cel sfînt, să caute spre cei necăjiţi pe nedrept şi să arate milostivirea Sa spre dînşii, iar mîndria făcătorilor de rău s-o smerească. Atunci, acelaşi Dumnezeu, care a auzit odinioară pe plăcutul Său, Moise, ce se ruga pentru poporul cel chinuit de Faraon, Acela a auzit şi pe robul Său Isachie şi a ridicat contra păgînului împărat Valent năvălirea barbarilor. În acea vreme, barbarii cei ce petreceau peste Dunăre, adunînd putere mare de oaste, au pornit cu război contra grecilor. Deci, năvălind cu acea putere, au supus Tracia şi astfel se apropiau de Constantinopol. Pentru aceea, împăratul Valent a fost nevoit să-şi adune ostaşii săi şi să iasă întru întîmpinarea vrăjmaşilor. Dar i s-a întîmplat ceea ce se întîmplase odinioară lui Saul, împăratul lui Israel, care era vrăjmaşul lui David. Adică, Saul nu s-a întors de la război, după proorocia Sfîntului Samuil, căci a mîniat pe Domnul Dumnezeu.
Deci, Valent, ieşind din Constantinopol cu oştile sale, fericitul Isachie i-a ieşit în cale şi a strigat cu glas mare, zicînd: „Împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioşi, căci Dumnezeu îţi va îndrepta bine calea înaintea ta”. Împăratul nu i-a răspuns, ci, defăimîndu-l ca pe un prost şi fără de minte şi nesocotindu-i cuvintele întru nimic, s-a dus în calea sa. A doua zi, fericitul stareţ, ieşind înaintea împăratului, a grăit către el: „O, împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioşi şi-ţi va fi războiul cu izbîndă, pentru că vei birui pe vrăjmaşi şi te vei întoarce sănătos şi cu pace!”
Împăratul, socotind acele cuvinte ale lui: „Te vei întoarce sănătos şi cu pace…”, voia să deschidă bisericile cele închise şi să le dea celor dreptcredincioşi; dar pentru aceasta a început a se sfătui cu sfetnicii săi. Însă, un voievod oarecare, fiind din credinţa cea rea a arienilor, a sfătuit pe împărat, să nu asculte pe monahul acela, ci să-l gonească cu necinste. Atunci împăratul a ocărît pe stareţ, l-a gonit de la el cu batjocură şi cu bătăi şi a plecat mai departe în calea sa.
A treia zi, cuviosul stareţ iar a întîmpinat pe împărat şi apucînd de frîu calul pe care era călare, a început a-l ruga mai cu osîrdie şi a-l sfătui să deschidă bisericile, îngrozindu-l cu răzbunarea lui Dumnezeu, de nu va face ceea ce îi cere. Deci, întîmplîndu-se acolo o rîpă adîncă, cu spini cumpliţi şi cu o baltă de noroi, în care, şi o fiară dacă ar fi căzut, nu ar fi putut să mai iasă de acolo, ci s-ar fi afundat cu totul şi ar fi murit, împăratul a poruncit să arunce pe monah în acea rîpă, ca să moară acolo şi s-a dus în calea care era înaintea lui. Iar Sfîntul Isachie, fiind aruncat în spini şi în baltă, s-a păzit de dreapta lui Dumnezeu şi a rămas fără de vătămare, de vreme ce spinii nici nu l-au rănit, nici balta nu l-a înecat, ci zăcea în mijlocul bălţii, între spini, ca pe un aşternut moale în mijlocul florilor, binecuvîntînd şi cîntînd Domnului, pînă ce cu porunca lui Dumnezeu, arătîndu-i-se trei bărbaţi purtători de lumină, l-au ridicat din baltă şi l-au scos întreg şi sănătos din rîpa aceea şi, punîndu-l pe uscat, s-au făcut nevăzuţi.
Atunci, Cuviosul Isachie a cunoscut că Domnul a trimis pe îngerii săi să-l scoată din prăpastia aceea şi, căzînd în genunchi, a dat mulţumire Mîntuitorului său, ca Cel ce are purtare de grijă pentru robii Săi şi nu părăseşte pe cei ce se tem de El şi nădăjduiesc spre ajutorul Lui. Deci, rugîndu-se şi întărindu-se cu Duhul Sfînt, s-a sculat şi, alergînd degrabă pe altă cale, a ieşit înaintea împăratului şi a stat înaintea lui. Văzîndu-l împăratul, s-a înspăimîntat şi s-a minunat de acea vedere. Atunci sfîntul a zis cu îndrăzneală către dînsul: „Tu ai voit să mă omori în spini şi în baltă, iar Domnul m-a păzit viu şi prin sfinţii Săi îngeri m-a scos din acea prăpastie. Deci, o, împărate, ascultă-mă şi deschide bisericile celor dreptcredincioşi, ca să biruieşti pe vrăjmaşi şi să te întorci cu biruinţă; iar de nu mă vei asculta, apoi nu te vei întoarce de la război, ci vei pieri acolo”.
Împăratul se minuna de îndrăzneala monahului şi de faţa lui cea minunată, însă nu l-a ascultat, de vreme ce inima lui era împietrită şi dezlipită de Dumnezeu. Deci, a dat pe cuviosul la doi boieri, anume: Saturnin şi Victor, cărora le-a poruncit să-l păzească în legături, zicînd: „Să-mi ţineţi pe acest stareţ bîrfitor pînă ce mă voi întoarce, ca să-i dau răsplata cea vrednică, pentru îndrăzneala lui cea fără de ruşine”.
Însă, Cuviosul Isachie, fiind plin de Duhul Sfînt şi, umplîndu-se de mai multă rîvnă – ca altă dată Sfîntul Prooroc Miheia împotriva lui Ahav, împăratul lui Israel – a strigat către Valent, zicînd: „Dacă te vei întoarce cu pace, apoi să ştii că nu mi-a grăit mie Domnul. Însă, îţi zic că vei duce ostaşii la război şi nu vei putea să biruieşti pe vrăjmaşi, ci vei fugi din faţa lor, vei fi prins şi vei fi ars de viu cu foc”. Sfîntul, zicînd acestea, a fost dus în legături, iar împăratul a plecat pe cale mînios.
Cînd s-au întîlnit oştile greceşti cu cele barbare şi s-au lovit la război, atunci s-a făcut tăiere mare şi, cu dumnezeiasca voie, barbarii au biruit pe greci, după proorocia Sfîntului Isachie. Astfel, au căzut mulţi de ascuţişul sabiei, iar împăratul Valent a fost rănit şi, neputînd să stea împotriva barbarilor, a fugit. Deci, barbarii, venind cu puteri multe după el, tăiau oştile greceşti ca nişte mlădiţe şi era aproape să ajungă şi pe împărat.
Dar, împăratul, fugind împreună cu sfetnicul său, acel voievod arian care îl sfătuise să nu asculte pe Isachie, s-a apropiat de un sat şi, văzînd nişte paie, a descălecat de pe cal, fiind obosit. Deci, de frica barbarilor s-a ascuns în paiele acelea cu acel sfetnic al său, dar nu s-a ascuns de mîna lui Dumnezeu, Care l-a pedepsit. Căci barbarii, care veneau după el, ajungînd la satul acela şi înştiinţîndu-se de locuitorii acelui sat, că nişte greci s-au ascuns în paie, au aprins foc împrejurul lor şi le-au ars. Astfel, au pierit cu sunet, acel ticălos împărat, împreună cu sfetnicul lui.
După războiul acela, armata grecească care mai rămăsese, s-a dus în întîmpinarea lui Graţian, împăratul Romei, care venea în ajutorul grecilor. Sosind Graţian, a pus împărat al grecilor pe Teodosie, care a fost numit mare; iar Teodosie, adunînd îndată oastea cea risipită, s-a dus contra barbarilor şi i-a biruit, iar după ce i-a învins, s-a întors cu biruinţă şi a mers la Constantinopol. În acea vreme, îndată după pieirea lui Valent, unii din ostaşi, care au fost risipiţi de barbari, neştiind că împăratul Valent nu mai este între cei vii, au mers la Cuviosul Isachie care era ţinut în legături şi îi ziceau: „Găteşte-te de răspuns, căci se întoarce împăratul de la război, cînd te va întreba şi te va munci!” Sfîntul le-a răspuns: „Iată, au trecut şapte zile de cînd am mirosit putoarea oaselor lui celor arse, de vreme ce, după proorocia mea, este ars cu foc”. Cei ce au auzit acestea s-au înfricoşat, iar după puţine zile toţi au ştiut de sfîrşitul lui Valent. Şi astfel au eliberat pe Sfîntul Isachie din legături şi îl cinsteau ca pe un prooroc al lui Dumnezeu.
După ce noul împărat Teodosie a intrat în cetate cu prăznuire, cei doi boieri mai sus zişi, Saturnin şi Victor, i-au spus despre Cuviosul Isachie, despre îndrăzneala şi proorocia lui. Atunci împăratul, minunîndu-se de un bărbat ca acela, a poruncit ca pe acel cuvios să-l aducă cu cinste la sine şi, astfel s-a închinat lui, cinstindu-l ca pe un mare plăcut al lui Dumnezeu. Deci, împăratul ruga pe sfîntul să se roage lui Dumnezeu pentru el şi pentru toată împărăţia lui. La rîndul său, Cuviosul Isachie sfătuia pe împăratul să petreacă în dreapta credinţă şi să redea pacea Bisericii şi astfel, să mîngîie pe cei chinuiţi. Împăratul l-a ascultat şi a făcut toate cele grăite de el. El a izgonit pe arieni din Constantinopol şi pentru aceasta a pricinuit bucurie mare credincioşilor. Deci, fericitul Isachie, mulţumind lui Dumnezeu, voia să se ducă în pustie la viaţa sa cea dintîi; iar Saturnin şi Victor au rugat pe cuviosul să nu se despartă de cetatea împărătească, ci să vieţuiască împreună cu ei, să ajute Bisericii lui Hristos cu rugăciunile şi cu învăţăturile sale, şi astfel, sfîntul s-a plecat la rugămintea lor.
Născîndu-se ceartă între Saturnin şi Victor, pentru că fiecare dintr-înşii voiau ca cuviosul părinte să petreacă în casa lui, fericitul stareţ, cunoscînd acea ceartă, a zis către ei: „Fiilor, destul îmi este dragostea voastră! Dar, de vreme ce aveţi grijă şi dorinţă să petreceţi împreună cu mine, apoi vă spun că, cine se va grăbi mai întîi să-mi zidească o locuinţă, la acela voi petrece în toate zilele vieţii mele”. Deci, amîndoi au început a se îngriji ca să zidească locaş plăcut omului lui Dumnezeu. Saturnin avea afară din cetate un loc foarte frumos, plăcut spre viaţă monahicească. El, sîrguindu-se mai repede, a pregătit acel locaş plăcutului lui Dumnezeu şi acolo s-a sălăşluit Cuviosul Isachie. Asemenea şi Victor a zidit un locaş ales pentru Sfîntul Isachie, dar el era întristat că Saturnin îl întrecuse. Deci, venind la sfîntul, îl rugă în genunchi, să vină şi în chilia zidită de el, însă cuviosul voia mai mult să petreacă în lăcaşul lui Saturnin, decît în al lui Victor. Cu toate acestea, uneori mergea şi la Victor şi petrecea şi la el cîteva zile, netrecînd cu vederea rugămintea lui.
Astfel au început a se aduna la cuviosul mulţi din cei ce voiau să se călugărească, încît s-a întemeiat o mănăstire mare din averile acelor iubitori de Dumnezeu bărbaţi, Saturnin şi Victor. Iar Cuviosul Isachie a fost povăţuitor şi egumen al multor monahi şi dascăl folositor oamenilor mireni, aducîndu-i pe toţi la calea mîntuirii, cu cuvîntul şi cu exemplul vieţii celei îmbunătăţite. El era foarte milostiv cu cei săraci şi, de nu avea vreodată ce să dea celui ce cerea, apoi dezbrăca haina de pe sine şi o dădea. El a făcut multe lucruri bune şi plăcute lui Dumnezeu şi, sosind la adînci bătrîneţi, s-a apropiat de fericitul său sfîrşit. Chemînd pe fraţi şi învăţîndu-i cele de folosul sufletului, le-a pus egumen în locul său pe un bărbat cinstit şi sfînt cu viaţa, pe fericitul Dalmat, de la care mai pe urmă şi locaşul acela s-a numit „Dalmat”.
Astfel, Cuviosul părintele nostru Isachie, după multe osteneli primite de Dumnezeu, a trecut la veşnica odihnă către Domnul. Pentru aceasta s-a adunat toată cetatea la îngroparea lui şi au pus cinstitul lui trup în biserica Sfîntului Întîiului Mucenic Ştefan. Iar sfîntul lui suflet a stat înaintea scaunului Preasfintei Treimi, în ceata sfinţilor şi cuvioşilor părinţi şi roagă împreună cu dînşii pentru noi pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeul nostru, a cărui slavă este în veci. Amin.

Ὁ Ὅσιος Ἰσαάκιος καταγόταν ἀπὸ τὴν Συρία καὶ ἔζησε κατὰ τοὺς χρόνους τοῦ ἀρειανοῦ αὐτοκράτορος Οὐάλεντος (364 – 378 μ.Χ.). Μοναχὸς στὴν πατρίδα του, μετέβη στὴν Κωνσταντινούπολη καὶ ἐγκαταστάθηκε σὲ κάποια ἀπὸ τὶς μονὲς αὐτῆς.

Διακρινόταν γιὰ τὴ φλογερὴ πίστη καὶ τὴ μαχητικότητά του ἐναντίον καθενὸς ποὺ ἐπιβουλευόταν αὐτήν, ἰδιαίτερα δὲ κατὰ τῶν ἐπικρατούντων αἱρετικῶν Ἀρειανῶν. Μιλώντας πρὸς τοὺς μοναχοὺς καὶ τὰ πλήθη, δὲν δίσταζε νὰ ἐλέγχει καὶ αὐτὸν τὸν αὐτοκράτορα γιὰ τὶς ὑπὲρ τῶν αἱρετικῶν ἀπροκάλυπτες ἐνέργειές του. Τὸ 378 μ.Χ. συνάντησε τὸν Οὐάλεντα, ἐνῶ ἀναχωροῦσε γιὰ τὴν ἐκστρατεία ἐναντίον τῶν Γότθων ποὺ εἰσέβαλαν στὸ Βυζάντιο, καὶ τοῦ εἶπε: «Ἀπόδος ταῖς ποίμναις τοὺς ἀρίστους νομέας καὶ λήψει τὴν νίκην ἀπονητί· εἰ δὲ τούτων μηδὲν δεδρακὼς παρατάξαιο, μαθήσει τῇ πείρᾳ, πῶς σκληρὸν τὸ πρὸς κέντρα λακτίζειν, οὕτω γὰρ ἐπανήξεις καὶ προσαπολέσεις τὴν στρατιάν». Τοῦ ζήτησε δηλαδή, ἐάν ἤθελε νὰ ἐπιστρέψει νικητής, νὰ ἐπαναφέρει ἀπὸ τὴν ἐξορία τοὺς Ἐπισκόπους καὶ νὰ τοὺς ἀποδώσει τὸ ποίμνιό τους, εἰδάλλως θὰ καταστρεφόταν καὶ αὐτὸς καὶ τὸ στράτευμά του. Ὁ Οὐάλης, ὄχι μόνο ἐκώφευσε στοὺς λόγους αὐτοὺς τοῦ Ἰσαακίου, ἀλλὰ ἀπείλησε αὐτὸν ὅτι, ὅταν θὰ ἐπέστρεφε ἀπὸ τὴν ἐκστρατεία, θὰ τὸν θανάτωνε. Ὁ Ἰσαάκιος μὲ δάκρυα στοὺς ὀφθαλμοὺς προσπάθησε νὰ ἐπαναφέρει τὸν αὐτοκράτορα στὴν εὐθεία ὁδό, παρακαλώντας αὐτὸν νὰ ἀνοίξει τὶς ἐκκλησίες τῶν Ὀρθοδόξων, τὶς ὁποῖες εἶχε κλείσει καὶ νὰ ἐπιστρέψει σὲ αὐτούς, ὅσες εἶχε παραδώσει στοὺς Ἀρειανούς, διαφορετικὰ θὰ ἡττᾶτο ἀπὸ τοὺς ἀντιπάλους του καὶ θὰ καιγόταν ζωντανός. Ὀργισμένος τότε ὁ αὐτοκράτορας, διέταξε νὰ ρίξουν τὸν Ὅσιο Ἰσαάκιο σὲ παρακείμενη, γεμάτη ἀπὸ ἀγκάθια, φάραγγα. Ἐξερχόμενος, ὅμως, σῶος ἀπὸ τὴ Θεία Χάρη, προσέτρεξε πρὸς τὸν αὐτοκράτορα καὶ ἀφοῦ συγκράτησε τὸ ἄλογο αὐτοῦ ἀπὸ τὰ χαλινάρια, τὸν ἐξόρκιζε νὰ σωφρονισθεῖ πρὸς χάριν τῆς σωτηρίας αὐτοῦ καὶ τοῦ στρατεύματός του. Τότε ὁ Οὐάλης διέταξε τοὺς στρατιῶτες Σατορνίνο καὶ Βίκτορα νὰ συλλάβουν τὸν Ὅσιο Ἰσαάκιο καὶ νὰ τὸν κρατήσουν δέσμιο, μέχρι τῆς ἐπιστροφῆς του, ὁπότε θὰ τὸν θανάτωνε.
Στὶς 9 Αὐγούστου τοῦ 378 μ.Χ., διεξήχθη γύρω ἀπὸ τὴν Ἀδριανούπολη σφοδρὴ μάχη, κατὰ τὴν ὁποία ὁ αὐτοκρατορικὸς στρατὸς κατετροπώθηκε, ἀφοῦ φονεύθηκαν πολλοὶ ἀπὸ τοὺς ἄριστους στρατηγούς του. Ὁ Οὐάλης, καταφεύγοντας ἐντὸς ἀχυρῶνος, γιὰ νὰ σωθεῖ, κάηκε ζωντανός, μαζὶ μὲ τὸν ἀρχιστράτηγό του. Ὅταν ἔγινε γνωστὸ τὸ γεγονὸς αὐτό, ὁ κλῆρος καὶ ὁ λαὸς περιέβαλαν τὸν Ὅσιο Ἰσαάκιο μὲ μεγαλύτερο σεβασμὸ καὶ ὑπόληψη καὶ προσέτρεχαν πρὸς αὐτόν, γιὰ νὰ λάβουν τὴν εὐλογία του, ἀφοῦ δὲ συνέλεξαν χρήματα, οἰκοδόμησαν τὴ μονὴ Δαλμάτων. Ἐκεῖ προσῆλθαν καὶ ἄλλοι μοναχοὶ καὶ ὁ Ὅσιος διῆλθε τὸ βίο του ὡς ἡγούμενος αὐτῆς, ἔχοντας κερδίσει τὴν ἐκτίμηση τοῦ αὐτοκράτορος Θεοδοσίου.

Ὡς ἡγούμενος παρευρέθηκε στὴ Β’ Οἰκουμενικὴ Σύνοδο, ποὺ συνῆλθε στὴν Κωνσταντινούπολη τὸ 381 μ.Χ., συντελώντας τὰ μέγιστα στὴν ἐπιτυχία αὐτῆς. Προαισθανόμενος τὸ τέλος του, ἀφοῦ διόρισε διάδοχό του τὸν Ὅσιο Δαλμάτιο († 3 Αὐγούστου), κοιμήθηκε μὲ εἰρήνη σὲ βαθὺ γήρας τὸ 383 μ.Χ.
Ἀπολυτίκιο. Ἦχος γ’. Θείας πίστεως.

Τύπος πέφηνας, τῆς ἐγκρατείας, καὶ ἑδραίωμα, τῆς Ἐκκλησίας, Ἰσαάκιε Πατέρων ἀγλάϊσμα· ἐν ἀρεταῖς γὰρ φαιδρύνας τὸν βίον σου, Ὀρθοδοξίας τὸν λόγον ἐτράνωσας. Πάτερ Ὅσιε, Χριστὸν τὸν Θεὸν ἱκέτευε, δωρήσασθαο ἡμῖν τὸ μέγα ἔλεος.
Κοντάκιο. Ἦχος πλ. δ’. Τῇ ὑπερμάχῳ.
Ὡς τῶν Ὁσίων ἀκριβέστατον ὑπόδειγμα
Καὶ εὐσεβείας πρακτικώτατον ἐκφάντορα
Ἀνυμνοῦμέν σε οἱ δούλοι σου θεοφόρε.
Ἀλλ’ ὡς χάριτος τῆς θείας καταγώγιον
Ναοὺς ἔργασθαι ἡμᾶς φωτὸς τοῦ Πνεύματος

Τοὺς βοῶντάς σοι, χαίροις Πάτερ Ἰσαάκιε.
Μεγαλυνάριο.

Χαίροις Μοναζόντων ὑπογραμμός, καὶ Μονῆς Δαλμάτων, κυβερνήτης ὁ ἀπλανής· χαίροις χαρισμάτων, ταμεῖον θεοβρύτων, Ἰσαάκιε παμμάκαρ, Ἀγγέλων σύσκηνε.
Venerable Isaac the Founder of the Dalmatian Monastery at Constantinople
Commemorated on May 30
St Isaac lived during the fourth century, received monastic tonsure and pursued ascetic labors in the desert. During the reign of the emperor Valens (364-378), a zealous adherent of the Arian heresy, there was a persecution of the Orthodox, and churches were closed and destroyed.
Hearing of the persecution, St Isaac left the wilderness and went to Constantinople to console and encourage the Orthodox, and to fight against the heretics. At that time, barbarian Goths along the River Danube were making war against the Empire. They seized Thrace and advanced toward Constantinople.
When the emperor Valens was leaving the capital with his soldiers, St Isaac cried out, „Emperor, unlock the churches of the Orthodox, and then the Lord will aid you!” But the emperor, disdaining the words of the monk, confidently continued on his way. The saint repeated his request and prophecy three times. The angry emperor ordered St Isaac to be thrown into a deep ravine, filled with thorns and mud, from which it was impossible to escape.
St Isaac remained alive by God’s help, and he emerged, overtook the emperor and said, „You wanted to destroy me, but three angels pulled me from the mire. Hear me, open up the churches for the Orthodox and you shall defeat the enemy. If, however, you do not heed me, then you shall not return. You will be captured and burned alive.” The emperor was astonished at the saint’s boldness and ordered his attendants Saturninus and Victor to take the monk and hold him in prison until his return.
St Isaac’s prophecy was soon fulfilled. The Goths defeated and pursued the Greek army. The emperor and his Arian generals took refuge in a barn filled with straw, and the attackers set it afire. After receiving news of the emperor’s death, they released St Isaac and honored him as a prophet.
Then the holy Emperor Theodosius the Great (379-395) came to the throne. On the advice of Saturninus and Victor, he summoned the Elder, treating him with great respect. Obeying his instructions, he banished the Arians from Constantinople and restored the churches to the Orthodox. St Isaac wanted to return to his desert, but Saturninus and Victor begged him not to leave the city, but to remain and protect it by his prayers.
Saturninus built a monastery for the saint in Constantinople, where monks gathered around him. St Isaac was the monastery’s igumen and spiritual guide. He also nourished laypeople, and helped many of the poor and suffering.
When he had reached an advanced age, St Isaac made St Dalmatus (August 3) igumen. The monastery was later named for Dalmatus.
St Isaac died in the year 383, and his memory is also celebrated on March 22.

Sursa

IERUSALIMUL SE PREGĂTEŞTE PENTRU ÎNSCĂUNAREA LUI ANTIHRIST

Consiliul Mondial al Bisericilor şi Pax Christi International s-au adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite cu rugămintea să acorde Ierusalimului un statut special, motivând că acest oraş merită o consideraţie deosebită, deoarece adăposteşte relicve ale confesiunilor iudaică, creştină şi musulmană. Potrivit acestor organizaţii, ONU trebuie să ia măsuri ca să se respecte drepturile locuitorilor Ierusalimului de diferite naţionalităţi şi denominaţiuni religioase, căci protejarea drepturilor omului şi respectarea normelor juridice internaţionale este problema actuală a întregii omeniri. Astfel se va garanta libertate generală de circulaţie în perimetrul Ierusalimului, numind un reprezentant al ONU, împuternicit să asigure respectarea drepturilor omului.

aparatorul.md

DOUĂ CĂI: hirotonie, har și… Duh Sfânt. Sau trădare a lui Hristos, erezie împotriva Duhului Sfânt și iad veșnic

Trădător al harului. Doamne, dă-i pocăință!

Trădător al harului. Doamne, dă-i pocăință!

Sa luam aminte!

Când Hristos vorbește despre vărsarea Duhului Sfânt în Biserică și în inimile credincioșilor, nu vorbește în mod abstract, nu spune că Îl va trimite pe Duhul Sfânt la fel în întreaga Biserică, la modul general al cuvântului. Nici nu spune că pentru că episcopii și preoții au o succesiune apostolică prin hirotonie, toată Biserica va primi în aceeași măsură pe Duhul Sfânt…

Nici nu vrea să spună Hristos că din cauza hirotoniei episcopilor, există neapărat garanția că Duhul Sfânt va locui permanent în (acea) ierarhie…

Pentru că nu existența episcopului (sau a episcopatului participant la un sinod, cum a fost și cel din Creta, iunie, 2016 – n.trad.) este garanția că un sinod este inspirat de Duhul Sfânt. Dovadă în acest sens este că au existat în Biserică mulți episcopi care au fost condamnați apoi ca eretici…

Dacă acei episcopi aveau viu și prezent și lucrător pe Duhul Sfânt în ei, nu ar fi căzut în erezie (cum au căzut cei din Creta, iunie, 2016). Așadar, hirotonia întru treapta de episcop nu este dovada, nici garanția că în acest episcop se sălășluiește Duhul Sfânt ((permanent și fără condiții, ci harul se dă de SUS, dar el trebuie pus în lucrare de cel care îl primește JOS)

(Pr. Prof. Dr. Ioannis Romanidis, Teologie patristică)

traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

PREOŢI LUMEŞTI LOVIND ÎN CRUCE CU PICIORUL… TREBUIE SĂ FUGIM DE ASTFEL DE PASTORI CA DE FOC

aparatorul.md: Notă: Fraţi şi surori întru Hristos, preoţii care au devenit lumeşti, reprezintă un pericol eminent pentru mîntuirea sufletelor. Fiind în sclavia acestei lumi, cufundată în rău, oamenii, inclusiv şi preoţii, pierd noţiunea de duhovnicesc şi nu pot deosebi răul de bine, albul de negru, gluma de batjocură. Trebuie să fugim de astfel de pastori ca de foc. Doamne milueşte-ne!

În fotografie: preotul Artemii Vladimirov loveşte o minge de fotbal cu o imagine a Crucii.

1

Pe data de 17 mai a avut loc o întîlnire misionară cu cunoscutul preot moscovit Artemii Vladimirov, în biserica cu hramul Sf. Serghei de Radonej din or. Celeabinsk. Pe site-ul mişcării de tineret ortodox a Eparhiei de Celeabinsk, sunt amplasate detailat fotografii şi video despre întrunirea care a durat peste 3 ore.

Începutul discursului popularului umorist ortodox a fost următorul: “Apărut de curînd, părintele Artemie începe să creeze în jurul său un spaţiu de bucurie. Preotul face glume, citeşte poezii, imită diferite personaje. Se semnează pe o minge de fotbal după ce o încearcă cu piciorul; îşi pune pălăria sa în capul unei fetiţe care s-a apropia cu mama sa să facă fotografii cu el; dă mîna cu tinerii care stau în rînd după binecuvîntarea sa; în semn de mulţumire către corul naţional care întîmpină oaspeţii cu cîntece despre război, părintele ia o cutie cu biscuiţi de pe masă şi o răstoarnă în gluga uneia din soliste:«Ar trebui să vă aplaude nu numai oraşul Celeabinsk. Cred că trebuie să ridicăm în picioare toată Europa»

Întîlnirea s-a încheiat cu rugăciuni de seară prescurtate – “Aceasta e pravila mea personală, eu singur am alcătuit-o” a afirmat părintele Artemii.

Analizaţi vă rog simbolistica Campionatului mondial de fotbal 2018. O altă formă a detaliilor de pe minge decît crucea nu a putut fi inventată? Nu, căci toate acestea nu din întîmplare se fac. Priviţi cu ce se aseamănă dispozitivul de tragere la sorţi. E pe fonul unei minore imense.

E doar începutul! Persoanele transgender, încurajate de Biserica Anglicană să se alăture clerului pentru a „onora comunitatea LGBT

Sursa
Persoanele transgender sunt încurajate să se alăture clerului în noua orientare a Bisericii din Anglia privind „onorarea poporului LGBT +”, menită să combată reputația bisericii ca „homofobă”.
Invocând faptul că tinerii sunt traumatizați de „percepția că Biserica este homofobă și transfobică”, conducătorii bisericii au declarat că este vital ca această teză să fie anulată prin celebrarea „primei contribuții” pe care minoritățile sexuale au  adus-o vieții bisericești și astfel încât „Comunitatea LGBT +să fie mai vastă”, informeaza breitbart.com

 Îndrumarea pe care au lansat-o episcopii din Lichfield, o eparhie care acoperă aproape 600 de biserici într-o zonă populată de peste două milioane de oameni, reamintește enoriașilor și clericilor că homosexualii și oamenii care se identifică ca transsexuali „pot fi chemați să dețină roluri de conducere și de slujire în biserica locală” .
„Sperăm foarte mult ca și ei, ca toți ceilalți, să se simtă încurajați să slujească și sunt sprijiniți în explorarea vocațiilor către eparhiile care le stau la dispoziție.  Nimănui nu trebuie să i se spună că identitatea sa sexuală sau de gen face din el un candidat necorespunzător pentru conducerea în Biserică”, se spune în îndrumarea lansată de episcopi, intitulată „Acceptarea și onorarea persoanelor LGBT +”
În același îndrumar se vorbește despre „includerea creștină radicală” bazată pe o „înțelegere corectă a secolului 21, aceea de a fi umană și sexuală”.
„Consecințele practice” ale acestui lucru, conform instrucțiunilor, includ avertismentul de a nu fi adresate candidaților „întrebări deranjante despre practicile sau dorințele sexuale ale cuiva sau experiența lor de gen” , care sunt  „nepotrivite”.
În plus, clericii sunt instruiți că nu trebuie să „spună oamenilor că orientarea sexuală sau identitatea lor de gen vor fi schimbate prin credință sau că homosexualitatea sau diferența de gen este un semn de imaturitate sau lipsă de credință”.
În ciuda „deschiderii” pe care o vor acum cei din Biserica din Anglia, datele arată că ideea conform căreia bisericile trebuie să promoveze homosexualitatea, un stil de viață sexual „alternativ” și o agendă politică liberală nu sporesc în niciun fel numărul de adepți și nici nu consolidează puterea bisericii.
Conform unui raport, după analizarea a mii de biserici din SUA și din întreaga lume,  așa-numitele biserici „progresiste” sunt în cădere liberă, în timp ce cele care repectă etica conservatoare și învățăturile bisericești tradiționale și în primul rând Scriptura sunt în ascensiune și capătă tot mai mulți adepți.
Biserica Suediei este un exemplu, politicile sale liberale ducând-o la un colaps dramatic. Conform unui studiu, aceasta va pierde peste un milion de membri în următorii zece ani, fiind obligată să-și vândă proprietățile imobiliare pentru a supraviețui.
Biserica Suedeză este percepută ca fiind una dintre cele mai „politizate corect”  în ultimii ani, în noiembrie votând pentru renunțarea la referințe masculine la Dumnezeu, cum ar fi „El” și „Domnul”, astfel încât să fie mai „incluzivă”, în timp ce Episcopul Eva Brunne din Stockholm, lesbiană,  a propus ca bisericile să elimine crucifixele și să fie amenajate spații de rugăciune pentru musulmani.

Persoanele transgender, încurajate de secta Anglicană să se alăture clerului pentru a „onora comunitatea LGBT”

activenews.ro: Persoanele transgender sunt încurajate să se alăture clerului în noua orientare a „Bisericii” din Anglia privind „onorarea poporului LGBT+”, menită să combată reputația bisericii ca „homofobă”.

Invocând faptul că tinerii sunt traumatizați de „percepția că Biserica este homofobă și transfobică”, conducătorii sectei au declarat că este vital ca această teză să fie anulată prin celebrarea „primei contribuții” pe care minoritățile sexuale au adus-o vieții bisericești și astfel încât „Comunitatea LGBT +să fie mai vastă”, informeaza breitbart.com

Îndrumarea pe care au lansat-o episcopii din Lichfield, o eparhie care acoperă aproape 600 de „biserici” într-o zonă populată de peste două milioane de oameni, reamintește enoriașilor și clericilor că homosexualii și oamenii care se identifică ca transsexuali „pot fi chemați să dețină roluri de conducere și de slujire în <biserica> locală” .

„Sperăm foarte mult ca și ei, ca toți ceilalți, să se simtă încurajați să slujească și sunt sprijiniți în explorarea vocațiilor către eparhiile care le stau la dispoziție. Nimănui nu trebuie să i se spună că identitatea sa sexuală sau de gen face din el un candidat necorespunzător pentru conducerea în Biserică”, se spune în îndrumarea lansată de episcopi, intitulată „Acceptarea și onorarea persoanelor LGBT +”

În același îndrumar se vorbește despre „includerea creștină radicală” bazată pe o „înțelegere corectă a secolului 21, aceea de a fi umană și sexuală”.

„Consecințele practice” ale acestui lucru, conform instrucțiunilor, includ avertismentul de a nu fi adresate candidaților „întrebări deranjante despre practicile sau dorințele sexuale ale cuiva sau experiența lor de gen” , care sunt „nepotrivite”.

În plus, clericii sunt instruiți că nu trebuie să „spună oamenilor că orientarea sexuală sau identitatea lor de gen vor fi schimbate prin credință sau că homosexualitatea sau diferența de gen este un semn de imaturitate sau lipsă de credință”.

În ciuda „deschiderii” pe care o vor acum cei din „Biserica” din Anglia, datele arată că ideea conform căreia bisericile trebuie să promoveze homosexualitatea, un stil de viață sexual „alternativ” și o agendă politică liberală nu sporesc în niciun fel numărul de adepți și nici nu consolidează puterea bisericii.

Conform unui raport, după analizarea a mii de „biserici” din SUA și din întreaga lume, așa-numitele biserici „progresiste” sunt în cădere liberă, în timp ce cele care repectă etica conservatoare și învățăturile bisericești tradiționale și în primul rând Scriptura sunt în ascensiune și capătă tot mai mulți adepți.
Biserica Suediei este un exemplu, politicile sale liberale ducând-o la un colaps dramatic. Conform unui studiu, aceasta va pierde peste un milion de membri în următorii zece ani, fiind obligată să-și vândă proprietățile imobiliare pentru a supraviețui.
Biserica Suedeză este percepută ca fiind una dintre cele mai „politizate corect” în ultimii ani, în noiembrie votând pentru renunțarea la referințe masculine la Dumnezeu, cum ar fi „El” și „Domnul”, astfel încât să fie mai „incluzivă”, în timp ce Episcopul Eva Brunne din Stockholm, lesbiană, a propus ca bisericile să elimine crucifixele și să fie amenajate spații de rugăciune pentru musulmani.

Sărbătorirea si bucuria criminalilor de copii, dupa referendumul din Irlanda 


Suporterii votului „da” au izbucnit în sărbătoare, sâmbătă, în capitala irlandeză din Dublin, când rezultatele referendumului privind legalizarea avortului au arătat că a trecut printr-o alunecare surprinzătoare.


O mulțime de zâmbete de alegători „da”, care zâmbeau, sau înveselit și au bătut din palme si  au  izbucnit în cântec, în timp ce au umplut curtea din fața Castelului Dublin, un complex guvernamental, pentru a aștepta eliberarea finalei. Spre  seară  oficialii au anunțat că măsura a fost aprobată de mai mult de 66% din alegători.
„Nu”, suporterii au   deplâns ceea ce au văzut ca o pierdere devastatoare pentru țară.
Votul abrogă a opta modificare a Constituției – o măsură din 1983 care conferă drepturi egale fătului și femeii și interzice avortul în aproape toate circumstanțele. Guvernul a anunțat planurile de a adopta legislația până la sfârșitul anului pentru a permite terminarea nerestricționată a sarcinilor de până la 12 săptămâni.

Sursa

Sfânta Treime


Sfanta Treime este praznuita a doua zi dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh, adica in Lunea Rusaliilor. De Sfanta Treime Biserica ortodoxa praznuieste pe Sfantul Duh, a treia persoana a Sfintei Treimi, precum indica Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: „Intru aceasta zi, praznuim pe insusi Preasfantul si de viata faca­torul si intru tot puternicul Duh, Care este unul din Treime Dumne­zeu.”

Acatistul Sfintei Treimi

Condacul 1

Împărate al veacurilor şi Doamne cel mai înainte de veci, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, Dumnezeule cel slăvit în Sfânta Treime, Căruia se închină tot genunchiul; al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Pentru aceasta şi noi, ca cei ce suntem luminaţi cu Sfânta Taină a Botezului întru numele Tău cel întreit sfânt deşi nevrednici fiind, îndrăznim a-Ţi aduce această cântare de laudă; iar Tu ca Făcătorul, Purtătorul de grijă şi Judecătorul nostru, ia aminte spre glasul rugăciunii robilor Tăi, şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru ca din adâncul sufletului pururea să strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt.

Icosul 1

Arhanghelii şi îngerii, începătoriile şi puterile, scaunele şi domniile, stând înaintea scaunului slavei Tale, nu pot a slăvi mărimea desăvârşirilor Tale. Heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, acoperindu-şi feţele, cu frică şi cu dragoste grăiesc unii către alţii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot. Iar noi ca unii ce suntem pământ şi ţărână mai lesne ar fi să iubim tăcerea; însă pentru ca să nu ne arătăm nerecunoscători şi nemulţumitori, pentru atâtea îndurări revărsate asupra noastră, urmând doxologiei celor de sus, cu credinţă şi cu dragoste zicem unele ca acestea:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti înălţimea desăvârşirilor celor nespuse şi adâncul tainelor celor neurmate;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti şi toate le împlinești, Cel ce Unul eşti, acelaşi ieri, astăzi şi în veac;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pe toate le faci numai cu voia, aducând în fiinţă pe cei ce nu sunt, ca şi cum ar fi; Cel ce cobori până la iad şi iarăşi ridici;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pui la încercare inimile şi rărunchii oamenilor; Cel ce numeri stelele şi tuturor nume le dai;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, ale Căruia toate căile sunt adevărate şi toate judecăţile drepte şi totodată şi dorite.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce răsplăteşti păcatele părinţilor asupra fiilor, miluieşti şi ajuţi din neam în neam;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeu nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 2-lea

Văzându-Te pe Tine Isaia pe scaun înalt şi preaînălţat a zis: O! ticălosul de mine, că om fiind şi buze necurate având, am văzut pe Domnul Savaot cu ochii mei; iar când cărbunele cel de foc purtat de înger s-a atins de buzele lui, cu curăţie Te laudă pe Tine, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu. Deci, o, Preasfântă Treime arde cu focul Dumnezeirii Tale spinii fărădelegilor noastre celor multe, ca să cântăm Ţie cu inimă curată: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegerea cea neînţeleasă căutând să o înţeleagă marele între prooroci Moise, a zis: arată-mi mie faţa Ta! Însuţi cunoscut să Te văd pe Tine. Iar Tu ai zis către dânsul: spatele Meu vei vedea, dar faţa Mea nu se va arăta ţie că nu va vedea omul faţa Mea şi să rămână viu. Dar nouă, deşi nevrednici fiind, ai binevoit a Te arăta pe Tine în faţa Unuia-Născut Fiului Tău; pentru aceasta cu mulţumire grăim:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti dragostea cea cu văpaie arzătoare a serafimilor şi înţelepciunea cea pururea luminătoare a heruvimilor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti Împăratul cel mai presus de scaunele cereşti, şi Domnul cel adevărat al domniilor celor mai presus de lume;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti tăria cea nebiruită a puterilor cereşti, şi atotputernice Stăpânitorule al stăpâniilor celor înalte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti bunavestire cea plină de bucurie a arhanghelilor şi propovăduirea cea fără tăcere a îngerilor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti începutul a toată începerea începătoriilor celor inţelegătoare şi a tuturor puterilor cereşti, Atotţiitorule al poruncitor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai nemurire şi petreci în Lumina cea neapropiată; iar cu aleşii Tăi, ca şi cu nişte prieteni, faţă către faţă vorbeşti;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 3-lea

Cu puterea Ta cea nespusă, toate le ţii; cu cuvântul înţelepciunii Tale celei neurmate, toate le chiverniseşti; şi cu Duhul gurii Tale, toate le înviezi şi le faci a se bucura. O, Cel în trei sori a toate Făcătorule, Tu ai măsurat cerul cu dreapta şi pământul cu palma, Care porţi şi hrăneşti toată făptura, toate pe nume le chemi; şi nu este nimeni care să se poată ascunde de puternicia dreptei şi a vederii Tale. Pentru aceasta împreună cu toate puterile cele de sus şi de jos, cu umilinţă căzând, cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având toată zidirea slujitoare poruncii Tale, pretutindenea arăţi urmele proniei şi ale desăvârşirilor Tale celor neurmate; pentru aceasta cele nevăzute ale Tale, şi puterea cea pururea fiitoare şi Dumnezeirea, de pe făpturi cugetându-le le vedem; pentru care cu mirare şi cu bucurie grăim unele ca acestea:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, puternice Făcătorule al celor văzute şi nevăzute, şi Chivernisitorule cel cu dragoste îmbelşugată al celor de acum şi celor viitoare;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce din patru stihii ai alcătuit făptura şi cu patru timpuri ai încununat cununa anului;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai poruncit soarelui să lumineze ziua, şi luna cu stelele să lumineze noaptea;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce scoţi vânturile din vistierii; Cel ce îmbraci cerul cu nori şi trimiţi ploaie şi rouă spre răcorirea căldurii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce încingi dealurile cu bucurie şi văile cu veselie; Cel ce împodobeşti crinii ţarinii şi încununezi câmpiile cu roade;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce trimiţi hrană puilor de corbi şi adăpi toate fiarele câmpului şi trimiţi îndurările Tale peste toate lucrurile Tale;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 4-lea

Vifor având înăuntru eresul cel pierzător de suflete, al doilea Iuda, Arie nebunul, s-a lepădat de Tine, Fiul lui Dumnezeu, a fi unul din Sfânta Treime; iar noi, deşi pe un Ipostas al Tatălui, altul al Fiului şi altul al Sfântului Duh numim, însă o Dumnezeire în Tatăl şi în Sfântul Duh, deopotrivă puterea, de o fiinţă slava, cu inima şi cu buzele mărturisim şi cu Lumina cea întreit luminătoare în baia Sfântului Botez luminaţi fiind, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, unui Dumnezeu ne închinăm, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind păstorii şi învăţătorii Sfintei Biserici pe Arie, ca o fiară cumplită intrând în turma cea cuvântătoare a lui Hristos, şi răpind oile de la adevărata mărturisire a dreptslăvitoarei credinţe, adunându-se în Niceea la sobor, au mărturisit pe Hristos Dumnezeu, iar nu făptură; şi deopotrivă Tatălui pe Fiul şi pe Sfântul Duh cinstindu-I, cu glas ca de tunet au grăit:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeule Părinte şi Dumnezeule Fiule şi Dumnezeule Duhule Sfinte, Unule adevăratul Dumnezeu, iar nu trei dumnezei;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Părinte nezidit şi Fiule nezidt şi Duhule Sfinte, Unule împreună nezidit; iar nu trei îndeosebi nezidiţi;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru: Părinte Cel ce ai născut pe Fiul mai înainte de veci; Fiule, Cel ce Te-ai născut fără de ani din Tatăl; Duhule Sfinte, Care din veac purcezi de la Părintele, dar nu Te naşti;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru: Părinte, Care ne-ai chemat pe noi dintru nefiinţă; Fiule, Cel ce ne-ai răscumpărat pe noi cei căzuţi prin Crucea Ta; Duhule Sfinte, Cel ce sfinţeşti şi înviezi pe toţi cu darul Tău;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit a întemeia în duhul, în sufletul şi în trupul nostru cortul cel cu trei părţi spre a Ta sălăşluire, şi nu l-ai lăsat pe el întru noi până în sfârşit a se strica prin păcat;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pus semnul fiinţei Tale celei în trei Ipostase peste toate lucrurile Tale; în lumea aceasta văzută şi în cea nevăzută;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 5-lea

Treime cea fără de început şi a toate făcătoare, zidindu-ne pe noi după chipul şi asemănarea Ta, ai poruncit nouă a face cele plăcute înaintea Ta; iar noi ticăloşii voia noastră cea rea iubind-o, făgăduinţele Sfintei Taine a Botezului am lepădat şi chipul Tău l-am întinat. Deci acum iarăşi alergăm la Tine şi ne rugăm: trimite nouă darul Tău, scoate-ne pe noi din mâna vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, şi ne mântuieşte pe noi cu judecăţile pe care le ştii, ca în vecii vecilor să cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând înţelegerea, care covârşeşte desăvârşirile Tale şi nespusele faceri de bine către fiii cei săraci ai lui Adam, Dumnezeule cel în trei Ipostase, cel mort cu duhul se înviază, cel întinat cu ştiinţa se curăţeşte şi cel pierdut se mântuieşte; deci cu minte mulţumitoare, cu inimă mulţumitoare şi cu buze de mulţumire zidite de Tine, plecând genunchii grăim:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai hotărât în sfatul Tău cel în trei Ipostase a zidi pe om, şi în trupul lui cel luat din ţărână, suflare de viaţă din gura Ta ai insuflat;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce în fata lui Adam cu chipul şi asemănarea Ta, pe noi, pe toţi ne-ai cinstit şi bunătăţile raiului moştenitori ne-ai făcut;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce cu înţelepciune ne-ai învăţat pe noi mai presus decat toate cele văzute, şi pe toată făptura cea de jos sub picioarele noastre ai supus-o;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ne-ai dăruit nouă pomul vieţii spre hrană, şi cu darul nemuririi ne-ai îmbogăţit;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce strămoşii noștri, cei care au călcat porunca, nu i-ai părăsit nici după greşeală, ci întru nădejdea mântuirii în preajma Edenului i-ai sălăşluit.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ne-ai scos şi pe noi din pântecele maicii noastre, şi cu darul Evangheliei, după naştere, ne-ai sfinţit;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 6-lea

Propovăduitorul dreptăţii şi râvnitorul sfântul Tău nume, Ilie cel prealuminat, chemat fiind de înger, a stat pe Muntele Horeb; deci s-a făcut mai întâi vânt mare şi tare, risipind munţii, apoi s-a făcut cutremur mare şi foc arzător; ci nu în acestea Te-a văzut pe Tine. Iar după foc, glas de vânt subţire, şi acolo Te-a văzut; deci acoperindu-şi faţa, cu veselie şi cu frică a grăit: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Răsărit-ai Lumina cunoştinţei celei cu trei raze strălucitoare a dumnezeirii Tale la toată lumea; gonit-ai rătăcirea cea idolească, Dumnezeul cel în trei Ipostase şi Doamne; iar pe tot neamul omenesc din întunericul cel mare al păgânătăţii, în lumina cea minunată a Evangheliei l-ai adus, prin care noi cei luminaţi slăvind atotputernica Ta pronie, grăim:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pierdut până în sfârşit cu apele potopului toată făptura cea stricată prin păcat, şi în faţa lui Noe ai înnoit tot neamul omenesc;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai despărţit pe părintele credincioşilor Avraam din amestecarea limbilor, şi din seminţia lui ai întemeiat adevărata Biserică;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai scos pe poporul Tău din Egipt, l-ai hrănit pe el cu mană în pustie şi l-ai dus în pământul în care curge lapte şi miere;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit cu Duhul Tău pe prooroci, şi printr-înşii în mijlocul lui Israel ai păzit credinţa în Răscumpărătorul cel făgăduit;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pedepsit pe poporul Tău cel ce greşise, prin robia Babilonului, după sfârşitul căreia, iarăşi ai poruncit a se zidi Ierusalimul;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai arătat pe Macabei statornici până la moarte în credinţă şi învăţăturile cele părinteşti; iar pe biserica cea de sub Lege, ca pe o mireasă până la venirea iubitului mire, ai păzit-o întreagă;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 7-lea

Vrând a arăta mărimea dragostei şi a milostivirii Tale celei către neamul omenesc cel căzut, când s-a plinit vremea, ai trimis pe Cel Unul-Născut Fiul Tău, Care, născându-Se din Fecioara, S-a supus Legii, pentru ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere; Care, petrecând pe pământ ca un Om şi răscumpărându-ne pe noi prin crucea Sa, S-a înălţat la cer, de unde, împlinind făgăduinţa, a trimis noua pe Preasfântul Duh, ca să cântăm toţi: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Minunată în adevăr şi nouă minune ai arătat, Minunatule întru cele înalte Doamne, când după trimiterea Preasfântului Duh peste aleşii ucenici şi apostoli, i-ai trimis pe ei la propovăduire în toată lumea, ca să vestească numele cel mare al Preasfintei Treimi, şi să aducă toate neamurile la ascultarea credinţei. Pentru aceasta, minunându-ne de puterea şi lucrarea cuvintelor lor, celor insuflate de Dumnezeu, cu bucurie grăim:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai ales pe cele neputincioase, de neam slab şi nebăgate în seamă ale lumii, ca să ruşineze pe cele tari, mărite şi înţelepte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai întărit nenumărate cete de mucenici, ca prin nenumărate chinuri şi omoruri să fie pecetluit adevărul Evangheliei şi puterea darului lui Hristos;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce prin semnul Crucii ai plecat inima marelui Constantin cel întocmai cu apostolii, şi prin acela ai pus sfârşit cumplitelor prigoniri asupra creştinilor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai întărit Biserica, prin cele şapte soboare a toată lumea, ca şi cu şapte stâlpi, a purtătorilor de Dumnezeu părinţi, şi de învăluirile eretice nevătămate ai păzit-o;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai dăruit învăţătorilor celor de Dumnezeu înţelepțiți şi marilor nevoitori ai bunei cinstiri, ca unor prealuminate stele, pe tăria Bisericii a străluci;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai povăţuit şi pe stăpânitorul împărăţiei romanilor Constantin, la lumina credinţei celei adevărate, şi prin acela ai izbăvit toată lumea de înşelăciunea multei necredinţe;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 8-lea

Străin şi minunat, la stejarul lui Mamvri, Te-a văzut Avraam pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, adică trei bărbaţi văzând, ca şi către unul a grăit: Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu trece pe robul Tău. Deci Celor trei, Care i s-au arătat în trei feţe: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, iar unuia Dumnezeu într-o fiinţă, până la pământ s-a închinat, grăind: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul pretutindenea eşti, şi totdeauna purtător de grijă pentru toată zidirea Ta, nu numai cu tăria nemăsuratei puterii Tale, ci şi cu bogăţia cea atotlucrătoare; iar nouă, precum a zis Fiul Tău, că şi perii capului toţi sunt număraţi la Tine, ca nici unul dintr-înşii să nu cadă fără voia Ta. Pentru aceasta, nădăjduind spre pronia Ta, cu îndrăzneală şi cu dragoste grăim:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit ca tot neamul omenesc să se împartă în seminţii şi neamuri, şi fiecăreia din ele i-ai rânduit locul şi timpul vieţuirii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru prin care împăraţii împărăţesc şi cei puternici fac dreptate, şi păzeşti pe aleşii Tăi ca lumina ochiului.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, din Care izvorăşte înţelepciunea şi înţelegerea, toată tăria şi puterea, toată sănătatea şi frumuseţea;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce rânduieşti războaie, şi iarăşi le opreşti pe ele; Cel ce încununezi cu biruinţa arma ce poartă dreptate, iar pe cea nedreaptă, chiar în mijlocul biruinţelor, mai înainte o hotărăşti spre sfărâmare;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce faci semne pe cer şi pe pământ, trimiţi foc, boli şi foamete asupra oamenilor, ca să nu rătăcească ei până în sfârşit din căile Tale cele drepte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce înalţi pe cei smeriţi pe pământ şi îi pui să stea cu domnii poporului Tău; iar pe cei mândri îi nimiceşti ca să nu se afle locul lor;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 9-lea

Toată firea, sus şi jos, neîncetat Te slăveşte pe Tine Făcătorul cel preaveşnic şi Dumnezeu: în cer unii cântă zi şi noapte : Sfânt, Sfânt, Sfânt, iar alţii cununile lor le pun la picioarele Tale. Iar noi pe pământ împreună cu toată făptura, ca cei împodobiţi cu chipul slavei Tale celei de o fiinţă, Ţie ne rugăm şi de la Tine aşteptăm mare şi bogată mila, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Filosofii cei mult-vorbitori, deşi mult se ostenesc cu mintea a ispiti despre taina Preasfintei Treimi dar nu pot a înţelege cum este un Dumnezeu de o fire. Şi nenumăratele faceri de bine cele către noi ale Fiecăreia din cele trei dumnezeieşti Feţe bine ştiindu-le, cu credinţă şi cu mulţumire grăim:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai rânduit cu dreaptă judecata Ta nouă tuturor a ne întoarce în pământul din care suntem luaţi, şi în ziua învierii iarăşi a ne scula;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce înainte ai hotărât soarelui, lunii şi stelelor să se întunece oarecând, iar pământului şi tuturor celor ce sunt pe el cu foc a se lămuri, pentru ca în locul lor să se arate cer nou, în care petrece dreptatea;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai rânduit ziua, în care vor sta înaintea Ta la judecată toate seminţiile şi neamurile, ca să-şi ia fiecare plata după faptele sale.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce vei zice drepţilor în ziua răsplătirii: veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, de la Care păcătoşii cei care nu s-au pocăit cu frică atunci vor auzi: duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai făgăduit ca Biserica Ta să o păzeşti neclintită până la sfârşitul lumii, spre a nu fi ea biruită nici de porţile iadului;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuieşti lumea, Te-ai arătat la râul Iordanului, Preasfântă şi Dumnezeiască Treime: Tatăl în glas din cer mărturisind pe Fiul cel iubit; Fiul în chip omenesc primind Botezul de la rob; şi Duhul Sfânt pogorându-Se în chip de porumbel peste Cel ce Se boteza. Deci întru numele lui Dumnezeu, însă în trei Feţe: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, ne-am învăţat a lumina cu Botezul pe tot omul ce vine în lume, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate preaveşnice, Care răsari soarele peste cei buni şi peste cei răi; Cel ce iubeşti pe cei drepţi şi pe cei păcătoşi miluieşti, spală necurăţia noastră cea sufletească şi trupească; binevoieşte a face în noi lăcaşul Tău, deşi nevrednici robi ai Tăi suntem. Pierde gândurile cele necurate, şterge faptele cele necuviincioase, îndreaptă limba noastră spre a vorbi cele plăcute înaintea Ta, pentru ca, cu inimă şi cu buze curate, cu umilinţă să grăim unele ca acestea:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, despre Care ceata Apostolilor învederat vorbeşte şi către Care soborul proorocilor pururea priveşte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru pe care ceata mucenicilor cu dumnezeiască cuviinţă Îl mărturiseşte şi oastea preacuvioşilor numele Tău cel Sfânt Îl slăveşte.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, pentru care mulţimea pustnicilor neîncetat suspină, şi de la Care nevoinţele pustniceşti se încununează;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Căruia ierarhii şi păstorii Bisericii aduc cântare de mulţumire; iar învăţătorii lumii spre a noastră mântuire spre noi teologhisesc;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunea cea pentru noi şi mijlocirea tuturor sfinţilor, iar mai ales a Preasfintei Fecioare, care işi întinde mâinile sale către Tine pentru noi;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, îngrădeşte-ne pe noi cu sfinţii Tăi îngeri şi goneşte de la noi duhurile cele rele de sub cer;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 11-lea

Toata cântarea ce se aduce Ţie nu poate a-Ţi aduce mulţumirea cuvenită pentru toţi şi pentru toate, Dumnezeule cel slăvit în Treime; căci nu se află nici minte, care să poată a se întinde cu cugetul către mulţimea îndurărilor Tale, cele asupra noastră; nici cuvânt care cu vrednicie să le povestească; însă pentru toate cele văzute de noi şi care ni se dau nouă, fie Ţie, Preasfântă Treime, mulţumire de la noi, cinstea şi slava pe care pe care Tu Însuţi le ştii că ar fi vrednice şi plăcute de slava Ta; deci noi închinându-ne Ţie, cu smerenie şi cu dragoste cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Luminătorule cel în trei Sori, ca un dătător de lumină Te-ai arătat, în făgăduinţele Tale, nouă celor ce suntem în întunericul necunoştinţei despre soarta noastră cea viitoare; cu mulţumire însă Te mărturisim, ca măcar de una din fericirile cele prevestite de Unul-Născut Fiul Tău să ne învredniceşti pe noi; pentru care acum cu umilinţă şi cu dragoste grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai gătit aleşilor Tăi bunătăţile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, pe Care toţi cei curaţi cu inima Te vor vedea precum eşti şi Te vor cunoaşte precum Tu Însuţi îi cunoşti pe ei;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, în Care toţi cei flămânzi şi însetaţi vor afla dreptate, pe saţiul ce niciodată nu se împuţinează;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, de la Care făcătorii de pace fii iubiţi se vor chema, ca cei ce sunt următori Unuia-Născut Fiului Tău, Cel ce pe toate le-a împăcat;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, în care cei blânzi vor moşteni pământul; iar cei săraci cu duhul se vor învrednici de împărăţia cerului;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai făgăduit veşnica plată celor ce miluiesc şi nesfârşita bucurie celor ce plâng;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 12-lea

Preasfântă Treime, dă-ne nouă darul Tău cel atotputernic; primeşte mărturisirea păcatelor noastre înaintea slavei împărăţiei Tale; caută la suspinurile noastre, trimite-ne nouă duhul umilinţei şi al îndurărilor; pentru ca să ne învrednicim, cu suflet şi cu inimă curată, fără de osândă a grăi către Tine pe pământ, precum grăiesc îngerii în cer: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând Pronia Ta cea iubitoare de oameni, Te slăvim pe Tine toţi, Treime fără de început; credem într-Unul Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt; că pe altul afară de Tine Dumnezeu nu ştim, către Tine cădem şi Ţie ne rugăm, zicând:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, dă-ne nouă ajutor ca să nu ne temem de nici un rău, spre apărarea vieţii noastre şi spre a nu ne înfricoşa de nici un vrăjmaş;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce mântuieşti pe păcătoşii cei ce se pocăiesc; deci mântuieşte-ne şi pe noi mult-păcătoşii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce înmulţeşti mila Ta tuturor, înmulţeşte-o şi asupra noastră, şi ne mântuieşte pe noi, că neputincioşi suntem;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, prelungeşte-ne nouă tuturor vremea vieţii spre a ne pocăi şi nu ne osândi pe noi spre tăiere ca pe smochinul cel neroditor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne pe noi de ispitele ce ne împresoară: de lume, de trup şi de diavol, şi ne hrăneşte în credinţă şi dragostea cea către Tine;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, învredniceşte-ne pe noi a Te vedea faţă către faţă şi a intra în cămara Ta cea luminoasă la nunta Mielului;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 13-lea

O, Preasfântă, de viaţă făcătoare nedespărţită şi a toate făcătoare Treime: Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, Unule, Adevăratul Dumnezeu şi Făcătorul nostru, primeşte această de acum mulţumire a noastră; trimite-ne nouă darul şi puterea din înălţimea Sfântului Tău locaş, ca, toate poftele trupeşti călcându-le, să vieţuim întru toată buna cinstire şi curăţie până la sfârşitul vieţii noastre, pururea lăudând preasfânt numele Tău, şi cântând: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi

Arhanghelii şi îngerii, începătoriile şi puterile, scaunele şi domniile, stând înaintea scaunului slavei Tale, nu pot a slăvi mărimea desăvârşirilor Tale. Heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, acoperindu-şi feţele, cu frică şi cu dragoste grăiesc unii către alţii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot. Iar noi ca unii ce suntem pământ şi ţărână mai lesne ar fi să iubim tăcerea; însă pentru ca să nu ne arătăm nerecunoscători şi nemulţumitori, pentru atâtea îndurări revărsate asupra noastră, urmând doxologiei celor de sus, cu credinţă şi cu dragoste zicem unele ca acestea:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti înălţimea desăvârşirilor celor nespuse şi adâncul tainelor celor neurmate;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti şi toate le împlinești, Cel ce Unul eşti, acelaşi ieri, astăzi şi în veac;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pe toate le faci numai cu voia, aducând în fiinţă pe cei ce nu sunt, ca şi cum ar fi; Cel ce cobori până la iad şi iarăşi ridici;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pui la încercare inimile şi rărunchii oamenilor; Ce ce numeri stelele şi tuturor nume le dai;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, ale Căruia toate căile sunt adevărate şi toate judecăţile drepte şi totodată şi dorite.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce răsplăteşti păcatele părinţilor asupra fiilor, miluieşti şi ajuţi din neam în neam;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeu nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Şi Condacul întâi

Împărate al veacurilor şi Doamne cel mai înainte de veci, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, Dumnezeule cel slăvit în Sfânta Treime, Căruia se închină tot genunchiul; al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Pentru aceasta şi noi, ca cei ce suntem luminaţi cu Sfânta Taină a Botezului întru numele Tău cel întreit sfânt deşi nevrednici fiind, îndrăznim a-Ţi aduce această cântare de laudă; iar Tu ca Făcătorul, Purtătorul de grijă şi Judecătorul nostru, ia aminte spre glasul rugăciunii robilor Tăi, şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru ca din adâncul sufletului pururea să strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Rugăciune către Dumnezeu-Tatăl

Atotputernice Stăpâne, înţelepte şi atotbunule Doamne, Născătorule cel fără de început al Fiului celui dintr-o fiinţă născut, şi Purcezător al Sfântului şi Celui de viaţă făcătorul Tău Duh, veşnic şi pururea fiitor;Însuţi pricinuitorule de purcedere, a Cărui mărire este nemărginită, slavă nespusă şi milostivire nemăsurată; Cel ce ne-ai adus pe noi din nefiinţă şi ne-ai cinstit cu chipul Tău cel preascump; Care ne-ai dăruit nouă nevrednicilor nu numai a Te cunoaşte pe Tine şi a Te iubi, dar încă ce este mai scump, că şi Tată a Te numi pe Tine ne-ai învrednicit.
Mulţumim Ţie, Dumnezeule al milostivirii şi al îndurărilor, Cel ce nu ne-ai lăsat pe noi, ce am călcat porunca Ta, în mijlocul păcatului şi în umbra morţii; ci ai binevoit a trimite pe pământ, pentru mântuirea noastră, pe Unul-Născut Fiul Tău, prin Care şi veacurile s-au făcut, ca prin întruparea Lui şi prin patimile Lui cele înfricoşătoare, de chinuirea diavolului şi din stricăciunea morţii să ne izbăvim.
Mulţumim Ţie, Dumnezeule al dragostei şi al puterilor, că după înălţarea la cer a Preascumpului nostru Mântuitor, ai trimis şi pe Preasfântul Tău Duh peste aleşii Lui ucenici şi apostoli, pentru ca prin puterea propovăduirii lor celei de Dumnezeu insuflate pe toată lumea s-o lumineze cu lumina cea curată a Evangheliei Tale. Deci, Însuţi, Iubitorule de oameni, Stăpâne, ascultă acum rugăciunea cea smerită a nevrednicilor fiilor Tăi, că aşa precum ne-ai zidit pe noi numai pentru bunătatea Ta şi ne-ai răscumpărat pe noi pentru îndurarea Ta, aşa ne şi mântuieşte pe noi pentru îndurarea Ta, aşa ne şi mântuieşte pe noi după milostivirea Ta cea neasemănată; fiindcă din faptele noastre nici urmă de pocăinţă nu avem, ci dreaptă răsplătire şi despărţire de prealuminata faţa Ta ne aşteaptă.
Că, dacă şi pentru tot cuvântul în deşert se va cere de la noi răspuns în ziua judecăţii şi a răsplătirii, pentru nenumăratele noastre fărădelegi, cu care am greşit înaintea Ta, apoi, ce răspuns vom da noi, săracii, în ziua aceea?
Pentru aceasta alergăm spre a Ta bunătate, care covârşeşte toată mintea şi cuvântul, rugându-ne Ţie: greşit-am, curăţeşte-ne pe noi, Doamne; nelegiuit-am, iartă-ne, Stăpâne, mâniatu-Te-am, milostiveşte-Te, Îndelung-Răbdătorule.
Şi păzeşte mai ales mintea, ştiinţa şi inima noastră de răutăţile lumii; izbăveşte-ne pe noi şi ne mântuieşte de viforul cel mult învăluitor al patimilor şi al căderilor în păcatele cele ştiute şi neştiute; ne îndreptează pe noi la limanul cel lin al credinţei, al dragostei şi al nădejdii vieţii celei veşnice.
Adu-Ţi aminte, Doamne, de noi, întru mila Ta; dăruieşte-ne nouă toate cererile cele spre mântuire, iar mai ales viaţă curată şi fără de prihană; învredniceşte-ne pe noi a Te iubi pe Tine, şi a ne teme din toată inima noastră, şi a face voia Ta cea sfântă; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor.
Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeul nostru eşti, şi Ţie slavă şi mulţumire şi închinăciune înălţăm, împreună cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh; acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Dumnezeu-Fiul

Unule-Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce pentru mântuirea noastră ai binevoit a Te întrupa şi moarte a pătimi; iar acum şi cu preacuratul Tău Trup la cer de-a dreapta împreună cu Tatăl şezi, şi toată lumea o cârmuieşti, nu ne uita cu milostivirea Ta pe noi, cei ce suntem jos, care măcar că suntem cu totul întinaţi şi nevrednici, însă întru Tine, Mântuitorule şi Dumnezeul nostru, credem şi pe alt mijlocitor şi nădejde al mântuirii nu ştim.
Deci, dă-ne nouă, Preabunule Răscumpărătorule, ca totdeauna să ne aducem aminte de câte chinuri ale sufletului şi ale trupului Tău a fost trebuinţă ca să împaci dreptatea cea veşnică a părintelui Tău pentru păcatele noastre; şi cum Te-ai pogorât de pe cruce până la iad, cu preacurat sufletul Tău, ca să ne izbăveşti pe noi de puterea chinuirii iadului.
Iar aducându-ne aminte de aceasta, să ne păzim de pofte şi de păcate, care au fost pricină de înfricoşătoare patimi şi de moartea Ta; şi să iubim dreptatea şi virtutea, care sunt mai plăcute Ţie decât tot darul cel adus de noi.
Deci, ca Cel ispitit după toate, Preabunule, singur ştii cât este de mare slăbiciunea duhului şi a trupului nostru şi cât de puternic şi viclean este vrăjmaşul nostru care umblă ca un leu, căutând pe cine să înghită, pentru aceasta nu ne lipsi pe noi de ajutorul Tău atotputernic; ci fii de-a pururea cu noi, păzindu-ne şi acoperindu-ne, povăţuindu-ne şi întărindu-ne, bucurând şi veselind duhul nostru.
Iar noi alergând la sânul dragostei şi a îndurării Tale, toată viaţa noastră cea vremelnică şi veşnică Ţie să o dăm, Stăpânului nostru, Răscumpărătorului şi Domnului; pe Care din adâncul sufletului Îl rugăm, ca să ne faci pe noi cu judecăţile pe care le ştii, fără de împiedicare a trece calea aceasta întunecoasă a vieţii pământeşti şi a ajunge la cămara cea dumnezeiască a Ta, pe care ai făgăduit a o pregăti tuturor celor ce cred în numele Tău şi urmează dumnezeieştilor Tale învăţături.

Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt

Împărate ceresc, preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi, şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împarţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru.
Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.
Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atot-vindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase.
Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi chipul cel preascump al lui Dumnezeu.
Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, goneşte-l de la noi; şi ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci; şi aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat, şi a intra în Ierusalimul cel ceresc; iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!

Rugăciune către Preasfânta Treime

Preasfântă Treime, Stăpânire de o fiinţă, pricinuitoare a tot binele; ce vom răsplăti Ţie pentru toate câte ne-ai dat nouă, păcătoşilor şi nevrednicilor, pe care mai înainte de a ne naşte noi în lume le-ai rânduit, şi pentru toate cele ce ne dai fiecăruia din noi în toate zilele şi pentru cele ce ai gătit nouă tuturor în veacul cel viitor?
Deci se cuvenea pentru atâtea binefaceri şi îndurări, să mulţumim Ţie nu numai cu cuvintele, ci mai ales cu faptele, păzind şi împlinind poruncile Tale; iar noi cu patimile noastre şi cu obiceiurile cele rele în nenumărate păcate şi fărădelegi ne-am aruncat.
Pentru aceasta, ca cei ce suntem întinaţi, nu numai că nu îndrăznim a ne arata înaintea preasfintei feţei Tale celei întreit strălucitoare, ci nici preasfânt numele Tău a-l chema, de nu ai fi binevoit Însuţi Tu spre a noastră mângâiere a ne vesti nouă; că pe cei drepţi şi curaţi iubeşti, iar pe păcătoşii care se pocăiesc îi mântuieşti şi cu milostivire îi primeşti.
Deci, caută, o Dumnezeiască Treime, din înălţarea sfintei slavei Tale asupra noastră, mult păcătoşilor; şi bunăvoinţa noastră în loc de fapte bune o primeşte, şi ne dă nouă duhul pocăinţei celei adevărate; ca, urând tot păcatul, întru cuvioşie şi dreptate până la sfârşitul vieţii noastre să petrecem, făcând voia Ta cea sfântă şi slăvind cu cuget curat şi cu fapte bune preadulcele şi preaîncuviinţat numele Tău. Amin.

Sfântul Ioan Gură de Aur despre homosexualitate: ”Voi însă, care săvârşiţi acest păcat, aţi făcut neamul nostru omenesc mai necinstit decât dobitoacele”

„Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii”(Romani 1: 26-27).
Toate patimile omeneşti sunt necinstite, dar mai ales pofta nebună după bărbaţi; căci sufletul mai mult pătimeşte şi se necinsteşte în păcate decât trupul în boli. Bagă de seamă cum şi aici, ca şi în cazul dogmelor, îi lipseşte de orice iertare. Despre femei zice: „au schimbat fireasca rânduială”. Prin urmare, nu se poate spune că au fost împiedicate de ceva în relaţiile fireşti, nici că nu au avut cu cine să-şi împlinească trebuinţa şi au fost silite să se arunce în această cumplită nebunie. Căci „a schimba” presupune a avea ce schimba; după cum atunci când vorbea de credinţă zicea că „au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună”(l, 25). Bărbaţilor iarăşi le reproşează acelaşi lucru, spunând: „lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti”.
Astfel şi pe femei ca şi pe bărbaţi îi lipseşte de orice iertare, învinovăţindu-i deopotrivă, pentru că nu numai că au avut prilejul de a-şi împlini plăcerile, şi lăsând la o parte ceea ce aveau, au ajuns la asemenea absurdităţi, dar încă şi că necinstind ceea ce este firesc, au alergat la ceea ce este potrivnic firii. Or, cele potrivnice firii sunt şi mai grele, iar în acelaşi timp şi mai dezgustătoare, astfel încât nici nu le-ar putea numi cineva plăcere, fiindcă adevărata plăcere este cea conformă cu natura. Însă când Dumnezeu părăseşte pe cineva, totul se întoarce pe dos! De aceea nu numai credinţa le era satanică, ci şi viaţa le era demonizată. Atunci când le vorbea de credinţă, le-a pus înainte lumea şi cugetul omenesc, spunându-le că, prin mintea dată lor de Dumnezeu, ar fi putut prin cele ce se văd să se ridice la Creatorul lor, însă fiindcă nu au voit, au rămas fără nici o justificare. Aici însă, în locul lumii, le pune dinainte plăcerea cea după fire, de care ar fi putut să se bucure cu mai multă libertate şi linişte, prin care ar fi scăpat de ruşine, dar pe care nu au vrut-o. Drept care şi sunt lipsiţi de orice iertare, fiindcă au defăimat însăşi firea. Şi ceea ce este încă mai lipsit de cinste este faptul că şi femeile umblă după asemenea legături nefireşti, în timp ce s-ar cădea să se ruşineze mai mult decât bărbaţii.
Este şi aici demnă de admirat înţelepciunea lui Pavel, cum acesta aruncându-se cu vorba în două lucruri contrare, le-a dezvoltat pe amândouă cu toată exactitatea. Căci voia a vorbi şi demn, însă şi înţepător în acelaşi timp pentru auditoriu; însă acestea nu erau cu putinţă amândouă, fără ca una din ele să o excludă pe cealaltă. Dacă vei spune ceva demn, nu vei putea atinge auditoriul, iar de voieşti a-l atinge tare, atunci este nevoie a dezveli lămurit ceea ce spui. Dar iată că acest înţelept şi sfânt suflet le-a putut uni pe amândouă la un loc, şi le-a dezvoltat cu exactitate; căci în numele firii a mărit învinovăţirea lor şi în acelaşi timp s-a servit de aceasta ca şi de un văl pentru demnitatea povestirii sale.
După ce, deci, aduce reproşuri mai întâi femeilor, de îndată merge mai departe asupra bărbaţilor, spunând: „asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti”. Iată dovada celei mai de pe urmă nebunii, căci când amândouă genurile [sexele] sunt corupte – şi bărbatul, care este menit dascăl al femeii, ca şi femeia, căreia i-a fost poruncit a fi de ajutor bărbatului -, nu doar că nu mai îndeplinesc cu sfinţenie datoriile lor, dar se şi duşmănesc unii cu alţii. Bagă de seamă, apoi, şi cât de reprezentative sunt cuvintele de care s-a slujit, căci nu spune simplu că s-au îndrăgostit şi s-au dorit unul pe altul, ci că „s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii”. De unde se vede că toată dorinţa cea nesăbuită vine din lăcomia poftei, care nu poate răbda să stea în hotarele ei. Aşadar, tot ceea ce pofteşte cineva, din cele ce depăşesc legile puse de Dumnezeu, este absurd şi pierzător, căci sunt schimbate cele îngăduite şi folositoare cu cele neîngăduite şi nefolositoare. După cum sunt unii care, lăsând la o parte pofta firească a hranei celei de obşte, ajung să înghită prafuri şi pietricele, iar alţii, stăpâniţi de o sete nebună, râvnesc până şi la apa din mocirlă, tot aşa şi aceia s-au înfierbântat de acea dragoste nelegiuită. Şi de întrebi, poate, de unde oare s-a iscat şi s-a lăţit această senzualitate în afara firii, răspunsul este: de la părăsirea lui Dumnezeu. Dar părăsirea lui Dumnezeu de unde vine? De la nelegiuirea celor ce L-au părăsit.
„Bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea”, zice mai departe. Să nu-ţi închipui, zice, dacă ai auzit spunând că „s-au aprins”, că boala aceasta provine numai din dorinţă, ci mai mult din trândăvia lor, care a şi aţâţat focul dorinţei. De aceea nici nu zice „fiind târâţi”, sau „căzând”, după cum zice în alte părţi, ci „lucrând”, adică faptul că acţionaseră în păcat, şi nu oarecum, ci cu o voinţă determinată. Şi nu zice „dorinţa”, ci „ruşinea săvârşind”, fiindcă au făcut de râs firea şi au încălcat legile rânduite de Dumnezeu.
Bagă de seamă, apoi, şi marea confuzie venită din amândouă părţile. Fiindcă nu numai capul a căzut jos la pământ, ci şi picioarele au luat-o razna în sus, şi au devenit duşmani între ei, provocându-se o luptă mai grozavă decât un război civil, mai hidoasă şi mai încurcată. Căci lupta aceasta au împărţit-o în patru feluri noi şi nelegiuite; războiul acesta nu era îndoit, ci întreit, ba chiar împătrit. Gândeşte-te bine: trebuia ca aceştia doi, adică bărbatul şi femeia, să fie una, după cum este spus: „Şi vor fi amândoi un trup”. Iar aceasta o face dorinţa de unire, care leagă prin fire amândouă genurile. Însă această dorinţă firească nimicind-o diavolul, şi făurind un alt mijloc, a rupt în felul acesta genurile unul de altul şi a făcut ca unul să devină doi, adică unul şi acelaşi gen să ţină locul şi celuilalt, ceea ce este cu totul potrivnic legii lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu a zis: „Cei doi vor fi un trup”, iar diavolul a împărţit acel trup în două. Şi iată astfel primul război. Apoi, iarăşi, aceste două părţi s-au războit fiecare atât contra sa, cât şi contra celeilalte; căci şi femeile defăimau pe alte femei, şi nu numai pe bărbaţi, şi bărbaţii la rândul lor stăteau unul contra altuia, dar şi contra genului femeiesc, ca-n vălmăşia unei lupte pe întuneric. Ai văzut al doilea, al treilea, al patrulea şi al cincilea război? Mai este însă şi un alt război, căci pe lângă cele descrise, ei au săvârşit nelegiuire şi împotriva firii înseşi. Deoarece diavolul ştia bine că ceea ce uneşte amândouă genurile este mai ales această dorinţă, s-a gândit să rupă această legătură, astfel încât să se dezbine nu numai în a nu mai face copii, ci chiar în a se război unul cu altul, şi a se răscula unul contra altuia.
„Şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor”. Iată cum ajunge discursul său iarăşi la originea răului, adică la necucernicia lor, provenită din falsa credinţă, şi aceasta este plata unei asemenea impietăţi.
Vorbind de gheenă şi de pedeapsă, şi fiindcă celor neevlavioşi şi care preferau a trăi în astfel de plăceri nu li se păreau acestea demne de credinţă, ci mai degrabă ridicole, Apostolul arată că pedeapsa se găseşte în chiar această plăcere smintită. Dacă însă unii ca aceştia nu simt pedeapsa, ba încă resimt mare plăcere în asemenea fapte murdare, să nu te uimească, căci şi nebunii şi cei ce sunt stăpâniţi de vreo boală mintală, deşi de multe ori se nedreptăţesc ei singuri, cauzându-şi rele, ei totuşi nu-şi dau seama de aceasta, ci râd şi benchetuiesc în fapte ca acelea, pe care cei sănătoşi le plâng şi le detestă, însă prin aceasta nu voim a spune că aceia scapă de osândă, ca şi nebunii, ci tocmai în acest fapt murdar pedeapsa le va fi mai grozavă, fiindcă nici măcar nu vor a cunoaşte prăpastia relelor în care se găsesc. De altfel, nu trebuie a ne da cu părerea din faptele celor bolnavi [mintal], ci din ale celor sănătoşi. Iată că faptul acesta pare a fi vechi, fiind reglementat chiar de o lege în fiinţă, dată de un legiuitor de-al lor, care a interzis prin aceasta slugilor să-şi ungă trupul cu untdelemn şi să practice pederastia, acordând privilegiul acestei murdării numai celor liberi [stăpânilor], sau mai bine zis nu privilegiul, ci necinstirea firii. Cu toate acestea, ei nu o considerau ca necinstire, ci ca pe ceva foarte cinstit, şi oarecum ca pe un drept mai mare asupra slugilor, fiind şi legiuit de către atenieni, popor considerat a fi cel mai înţelept, ba chiar de către marele lor legislator Solon! Apoi şi multe alte cărţi ale filosofilor sunt pline de această boală molipsitoare. Însă de aici noi nu putem spune că faptul acesta este legiuit, ci că noi îi credem pe cei care au primit o asemenea lege ca fiind cei mai nenorociţi şi vrednici de multe lacrimi. Ceea ce pătimesc femeile desfrânate, aceleaşi le pătimesc şi aceştia, ba încă mai grav decât ele, fiindcă, deşi contrar legii, cel puţin ele-şi doresc împreunarea firească, pe când pederaştii doresc ceva cu totul contrar şi legii, şi firii.
Chiar dacă nu ar fi iadul, şi nici ameninţarea pedepsei, totuşi acest fapt în sine este mai grozav decât orice osândă. Dacă ei simt plăcere în aceasta, după cum zici, ei bine, atunci îmi spui mai mult de îngreuierea pedepsei lor. Când eu văd pe cineva alergând pe stradă gol şi cu tot trupul plin de noroi, iar acela, în loc să se acopere, încă se şi mândreşte, atunci nu numai că nu-l laud pentru aceasta, ci chiar îl deplâng, fiindcă nu simte, sărmanul, că singur se face de râs.
Dar pentru a arăta mai clar batjocura aceasta, daţi-mi voie să aduc şi alt exemplu. Dacă cineva ar pedepsi o fecioară care ar fi avut relaţii cu animale necuvântătoare, şi ea în loc să se ruşineze, încă s-ar mândri de acea faptă, oare nu ar fi, pentru aceasta, vrednică de plâns, fiindcă, deşi ar fi putut să scape de această boală, dacă ar fi voit, totuşi ea nici măcar nu o simte ca boală? Desigur că ar fi vrednică de lacrimi. Deci, dacă faptul acela este cumplit, nici faptul pederaştilor nu este mai prejos. Findcă a fi cineva batjocorit de ai săi este cu mult mai de plâns decât dacă ar fi batjocorit de străini. Pe unii ca aceştia eu îi consider mai răi decât ucigaşii: fiindcă e cu mult mai bine a muri decât a trăi defăimat astfel de o lume întreagă. Ucigaşul desparte sufletul de trup, iar aceştia împreună cu trupul pierd şi sufletul. Orice păcat mi-ai spune, nu poate fi egal cu această grozavă nelegiuire. Şi dacă cei ce pătimesc de această boală ar simţi gravitatea faptului pe care-l săvârşesc, desigur că ar prefera o mie de morţi, mai bine decât a face asemenea fapte.
Nimic nu este atât de cumplit decât această batjocură. Dacă Pavel, vorbind de păcatul desfrânării, zicea: „Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său”(I Corinteni 6, 18), apoi ce am putea spune de această nebunie, care este cu atât mai rea decât desfrânarea, încât nici nu poate fi exprimată? Nu zic numai că prin acest păcat tu nu ai devenit femeie, dar că ai şi pierdut şi dreptul de a fi bărbat; căci nici nu te-ai schimbat în natura femeii, şi nici nu ai păstrat natura bărbătească, ci amândurora te-ai făcut deopotrivă trădător, vrednic de a fi alungat şi bătut cu pietre şi de femei, ca şi de bărbaţi, deoarece ai nedreptăţit şi necinstit amândouă genurile. Şi ca să afli cât de mişelesc e faptul acesta, spune-mi, te rog: dacă, venind la tine un om, ţi-ar spune în gura mare că tu eşti câine, oare nu ai fugi de el ca de un om obraznic? Dar iată că tu, care faci parte dintre oameni, nu numai câine te-ai făcut pe tine însuţi, ci chiar mai prejos şi mai de necinste decât acest animal; căci câinele cel puţin este folositor omului, pe când cel desfrânat nu este folositor la nimic. Şi iarăşi: dacă cineva, ameninţându-te, ţi-ar porunci să naşti copii şi să lehuzeşti, oare nu te-ai umple de mânie împotriva lui? Dar iată acum că cei înnebuniţi după astfel de păcate singuri îşi făuresc relele cele mai grozave. Căci grozavă sminteală este a te schimba în natura femeiască şi a continua să rămâi şi bărbat în acelaşi timp, sau, mai bine zis, a nu fi nici femeie, nici bărbat.
Şi de vrei ca şi din alte părţi să afli gravitatea acestui păcat, atunci întreabă de ce oare toţi legiuitorii pedepsesc prin legile lor pe cei ce se fac singuri eunuci, şi vei găsi că nu din alt motiv decât pentru că-şi mutilează singuri natura lor omenească; deşi aceştia nu nedreptăţesc cu nimic pe alţii prin acest fapt, ba chiar de multe ori, după această mutilare, ei sunt folositori. Însă nimic nu poate fi mai inutil decât un desfrânat şi un pederast. Nu numai sufletul, ci şi trupul pederastului este necinstit şi vrednic de a fi alungat de pretutindeni. Şi de câte gheene sunt oare vrednici aceştia? Dar dacă poate râzi auzind de iad, şi nu crezi în focul cel veşnic, atunci adu-ţi aminte de Sodoma, fiindcă prin acea nenorocire icoana iadului ne stă în faţă chiar în viaţa prezentă. Fiind mulţi care şi astăzi, ca şi atunci, nu cred în învierea cea de apoi, şi nici în cele ce vor urma după înviere, şi care râd când aud spunându-li-se de focul cel nestins, Dumnezeu ne-a luminat prin chiar întâmplările din viaţa prezentă. O astfel de întâmplare este arderea Sodomei şi toată urgia de acolo. Cei ce au fost acolo ştiu, căci singuri au văzut cu ochii lor acea calamitate trimisă de Dumnezeu, şi urmările fulgerelor şi tunetelor de sus. Tu judecă acum singur cât de mare a fost păcatul lor, dacă Dumnezeu a fost nevoit a le arăta gheena mai înainte de timp! Deoarece mulţi Îi dispreţuiau cuvintele, şi atunci ca şi acum, Dumnezeu le-a arătat neaşteptat icoana gheenei, şi încă într-un mod unic în istoria omenirii. Într-adevăr, ciudat a fost norul acela care a plouat foc în loc de apă, după cum şi păcatul pe care ei îl săvârşiseră – pederastia cea potrivnică naturii; şi [ploaia de foc] a ars pământul acela, după cum şi pofta trupească făcuse acelaşi lucru cu sufletele lor.
De aceea şi acea ploaie a fost opusul unei ploi obişnuite: nu numai că n-a deschis pântecele pământului, ca să-l facă a da naştere roadelor, ci încă l-a făcut netrebnic chiar pentru primirea seminţelor ce ar fi aruncate în el. Astfel era şi împreunarea bărbaţilor din Sodoma, căci acea nelegiuire făcuse trupurile lor mai netrebnice decât pământul cel ars al Sodomei.
Ce poate fi mai odios decât un bărbat tăvălindu-se în desfrânare? Ce poate fi mai greţos? O, ce nebunie! O, ce smintire! Dar de unde şi cum a pătruns în sufletul omului această poftă nebună, care a adus firea în halul celor ce se războiesc, ba încă cu atât mai rău decât acelea, pe cât şi sufletul e mai înalt şi mai bun decât trupul? Vai nouă, dacă ajungem a fi mai fără de minte decât animalele necuvântătoare, mai fără de ruşine decât câinii! Căci nicăieri printre acestea nu vei găsi o astfel de împreunare, ci firea îşi cunoaşte hotarele sale. Voi însă, care săvârşiţi acest păcat, aţi făcut neamul nostru omenesc mai necinstit decât dobitoacele, căci îl batjocoriţi prin asemenea fapte, batjocorindu-vă şi voi înşivă.
Însă de unde şi cum, oare, s-a născut acest rău? Dintr-o viaţă uşuratică şi din necunoştinţa de Dumnezeu.
Când unii scot din sufletul lor teama de Dumnezeu, atunci toate cele bune fug de la dânşii. Deci, pentru a nu se întâmpla aceasta, să avem totdeauna înaintea ochilor noştri frica de Dumnezeu. Nimic nu-l pierde atât de mult pe om ca atunci când cade de pe această ancoră, după cum nimic nu-l poate salva mai mult decât aceasta, dacă el îşi are ochii necontenit aţintiţi spre ea. Dacă noi, având înaintea ochilor pe un om, ne sfiim totuşi a face păcate, şi de multe ori ne ruşinăm până şi de slugile cele mai liniştite, nefăcând nimic absurd prin aceasta, de aici poţi înţelege câtă siguranţă am avea dacă veşnic ne-am gândi, cu frică, la Dumnezeu. Când ne vom găsi astfel, atunci diavolul nu se va putea arunca asupra noastră, de vreme ce s-ar trudi în zadar; dar dacă ne va găsi rătăciţi din calea cea dreaptă, şi mergând fără nici un frâu, atunci acesta, luând motiv chiar de la noi, va putea uşor să ne lege din toate părţile şi să facă cu noi tot ceea ce voieşte. După cum păţesc slugile cele leneşe care, ducându-se în piaţă să târguiască, lasă însă la o parte scopul pentru care au fost trimise de stăpânul lor, alipindu-se de cei ce stau degeaba acolo şi pierzându-şi timpul fără rost, tot aşa păţim şi noi dacă ne depărtăm de poruncile lui Dumnezeu. Căci şi noi am stat, ca şi acelea, admirând bogăţia, frumuseţea trupului şi alte lucruri care nu ne sunt folositoare cu nimic, după cum şi slugile, în loc să-şi vadă de treaba lor, stau şi privesc la ghiduşiile unora dintre cerşetori, iar mai apoi, venind acasă târziu, primesc lovituri de la stăpânii lor. Multe încă uită să se mai întoarcă acasă, luând calea celorlalţi care se poartă într-un mod la fel de necuviincios.
Însă, iubiţilor, să nu facem şi noi aşa. Şi noi am fost trimişi aici de Stăpânul a toate spre a îndeplini multe şi grabnice îndatoriri. Iar dacă le lăsăm pe acelea şi stăm privind distraţi la asemenea nimicuri, pierzându-ne tot timpul în zadar, atunci vom lua pedeapsa cea mai grea. Dacă însă tu nu voieşti să stai degeaba, atunci ai înainte-ţi ceea ce se cuvine să admiri, şi pentru care poţi să-ţi consacri tot timpul vieţii tale; ai înainte-ţi lucruri vrednice nu de râs, ci de admiraţie şi de laude nesfârşite. Cel ce admiră cele de râs, de multe ori este el însuşi de râs, şi chiar mai rău decât un bufon.
Deci, ca nu cumva să păţeşti acestea, fugi degrabă la treaba ta! De ce ai stat, spune-mi, uitându-te absorbit la bogăţie, gândindu-te ca şi înaripat la ideea de a o avea? Ce vezi acolo de admirat şi vrednic de a-ţi cuceri ochii? Caii aceia împodobiţi cu aur? Servitorii aceia, dintre care unii barbari, alţii eunuci, îmbrăcaţi cu haine luxoase pe dinafară, în timp ce sufletul lor e moleşit cu desăvârşire, sub o expresie plină de mândrie? Sau agitaţia şi vuietul de acolo? Şi cum pot fi acestea vrednice de admirat? Cu ce sunt superiori cerşetorilor care dansează şi fluieră prin pieţe? Căci şi aceştia, fiind cuprinşi de marea lipsă a virtuţii, joacă mai ridicol decât jocul acelora, purtându-se în toate părţile: astăzi, de pildă, la o masă luxoasă, mâine în casele femeilor desfrânate, altădată înaintea unui roi de linguşitori, sau înaintea unei mulţimi de gură-cască. Dacă aceia sunt îmbrăcaţi în haine aurite, tocmai pentru aceasta sunt de plâns, fiindcă pentru ei sunt de preţ tocmai acele lucruri care nu preţuiesc nimic înaintea lui Dumnezeu. Să nu-mi spui de haine, ci dezveleşte sufletul lor, priveşte în el şi vezi tu dacă nu cumva este brăzdat de mii de răni, zdrenţuit, pustiu şi nesprijinit de nimeni.
Ce folos poate fi din nebunia cea de pe dinafară? Fiindcă este mult mai bine a fi cineva sărac şi să vieţuiască în virtute, decât a fi împărat şi să vieţuiască în păcate. Săracul se bucură de toată mulţumirea sufletească; el nici nu simte sărăcia exterioară, din cauza bogăţiei lăuntrice. Pe când împăratul, desfătându-se în cele ce nu-i sunt de nici un folos, este chinuit tocmai în cele ce-i sunt cele mai intime, adică în suflet, în gândurile şi în conştiinţa sa, care sunt nedespărţite de fiinţa sa şi după moarte.

Acestea ştiindu-le, iubiţilor, să lepădăm hainele cele aurite şi să îmbrăţişăm virtutea şi plăcerea izvorâte din ea. Căci numai astfel ne vom bucura şi aici, ca şi acolo, de adevărata mulţumire, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.
(Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Epistola către Romani, Traducere de P.S. Teodosie Atanasiu, ediție revizuită şi îngrijită de Cezar Păvălaşcu şi Cristian Untea, Editura Christiana, București, 2005, pp. 28-32)