Incendiu la o biserică ortodoxă greacă din Australia. Moaștele din altar au rămas intacte în mod miraculos

Pr. Michael Pfaromatis cu sfintele moaște care au rezistat flăcărilor în mod miraculos

În urma unui incendiu care a izbucnit marți, parohia ortodoxă greacă din orașul australian Glenelg North a rămas fără biserică de Paști, însă incidentul a scos la iveală o minune: moaștele Sfântului Pantelimon, ocrotitorul parohiei, au rămas intacte.

https://www.facebook.com/v2.3/plugins/video.php?allowfullscreen=true&app_id=249643311490&channel=https%3A%2F%2Fstaticxx.facebook.com%2Fconnect%2Fxd_arbiter%2Fr%2FFdM1l_dpErI.js%3Fversion%3D42%23cb%3Df22d7184b94ac88%26domain%3Dganduridinortodoxie.wordpress.com%26origin%3Dhttps%253A%252F%252Fganduridinortodoxie.wordpress.com%252Ff9357677a7818%26relation%3Dparent.parent&container_width=640&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F7NewsAdelaide%2Fvideos%2F1913438968686749%2F&locale=en_US&sdk=joey

Toate obiectele din Sfântul Altar au ars, doar racla din aur care conține un fragment din sfintele moaște a rămas intactă în mod miraculos, informează orthochristian.com.

Nick Kapolos, președintele consiliului parohial a remarcat că racla nu a fost deloc atinsă de flăcări: „nici un semn, nici praf, nici măcar cenușă pe ea”.

basilica.ro

Minune la adormirea Cuviosului Nektarie Vitalis (06 februarie 2018), ucenic al Sfantului Nectarie de Eghina

 

 

Minune la adormirea Cuviosului Nektarie Vitalis (06 februarie 2018), ucenic al Sfantului Nectarie de Eghina
Se vede clar cum mâna Cuviosului Nektarie Vitalis se mișcă foarte ușor, ceea ce este neobișnuit pentru cei adormiți care înțepenesc. Nici trupul nu și-a schimbat culoarea și arată ca și cum ar dormi!

Așa arată Sfinții care au ajuns în Împărăția lui Dumnezeu, dar și mulțimea credincioșilor arată Sfințenia celui trecut la Domnul!
Sfinte Nectarie Vitalis, roagă-te pentru noi păcătoșii!
Sursă video complet : https://youtu.be/lJNbtiW15EI
Cuviosul Nektarie Vitalis a fost ingropat pe data de 9 februarie. Multa lume au venit sa-l conduca spre locul de veci pe cel care in anul 1980 l-a vazut si a fost tamaduit de Sfantul Nectarie din Eghina.

În Acatistul Sfântului Nectarie, la Icosul 7 scrie: ”  Bucură-te, ca parintele care purta numele tău a ascultat cererea ta de a-ți ridica un paraclis ;

Bucură-te, cel ce ai venit ca un pelerin la biserica sa ;

Bucură-te, ca ai fost văzut și de alți credincioși ;

Bucură-te, că primind binecuvântarea ta, părintele Nectarie a fost tămăduit prin rugăciunile tale ;  ”
**********************************
Arhimadrit Nectarie Vitalis (1930 – 2018)

Gheronda Nectarie Vitalis : In 1980, după zilele încărcate de sărbătorile Crăciunului, am simţit o mare slăbiciune, mă simţeam total epuizat şi de aceea, am hotărât să mă duc la doctor. După ce m-a examinat, mi-a spus: Nu aţi observat că din piept, atunci când tuşiţi vă curge sânge şi puroi? Ba da, am răspuns eu, dar am crezut că este din cauza multelor metanii făcute şi a oboselii. Mi-a dat imediat trimitere la mai multe spitale şi laboratoare pentru analize mai complexe. La unul dintre spitale, profesorul universitar Papaconstantin mi-a spus că am cancer la plămâni şi că nu mai am de trăit mai mult de două luni şi jumătate. I-am răspuns că vreau să ştiu precis, deoarece eram la mijlocul construcţiei cu biserica cea nouă a Sfântului Nectarie şi doream să-mi aranjez toate cele necesare. Am mers apoi şi la alte spitale, la alţi medici. Toţi mi-au spus acelaşi lucru, că trebuie să mă pregătesc, să-mi rezolv toate socotelile cu viaţa aceasta deoarece, peste puţin timp, voi pleca dincolo. Ba unul mai hazliu mi-a spus:
«Părinţele… aliluia, aliluia.».
Indată după toate acestea, am început să mă simt din ce în ce mai obosit. Tuşeam din ce în ce mai mult şi sângele îmi ţâşnea pe gură. Aveam în piept dureri îngrozitoare şi eram galben la faţă, aproape de moarte. M-am dus în faţa icoanei Sfântului Nectarie şi m-am rugat îndelung. Apoi i-am spus: «Ce se va întâmpla cu mine Sfinte Nectarie. Eu muncesc într-una ca să îţi ridic această biserică., atât de mulţi se vindecă în jurul meu., nu ai putere să îi spui Mântuitorului Hristos să mă mai lase…? … de ce mi-ai mai spus în vis ca să îţi ridic biserică de vreme ce nu o pot termina… ?…dar în sfârşit, lasă să mor, nu mai contează… Toată lumea din sat aflase de starea mea. Mulţi plângeau, făceau rugăciuni şi privegheri pentru mine. I-am mai spus Sfântului Nectarie: «Lasă-mă măcar să termin biserica, să slujesc doar o Sfântă Liturghie şi după aceea pot să mor liniştit!»Intre timp, m-am apucat să mă îngrijesc pentru cele necesare înmormântării. Am comandat sicriul, am aranjat locul de veci şi toate celelalte. Au venit şi fraţii mei de peste tot şi au început să se plângă la Sfântul Nectarie zicând: «De ce ni-l iei pe fratele nostru, de ce nu ni-l mai laşi!», şi altele ca acestea. Apoi m-au luat din nou şi m-au dus pe la cei mai buni doctori. Degeaba. Acelaşi rezultat peste tot. Le spuneau: «De ce-l mai chinuiţi pe drumuri… ? Lăsaţi omul să moară liniştit!». M-au dus şi la Spitalul Central ca să mă interneze. Acolo, când m-au văzut în ce hal eram, nici nu m-au mai primit. Apoi am fost la spitalul Sfântul Sava. Un doctor de acolo le-a spus: «Dacă nu moare până în 2 Iulie, perioadă în care sunt ocupat cu alte operaţii care au prioritate, aduceţi-l la mine să încerc să îl operez, deşi nu are decât foarte puţine şanse de supravieţuire». M-au adus din nou acasă. Aveam dureri îngrozitoare şi aşteptam sfârşitul. Cu mare dificultate mai coboram din când în când la biserică şi mă rugam.
Intr-o zi, pe când mă aflam în Sfântul Altar şi citeam canonul de rugăciuni am auzit că a intrat cineva în biserică. L-am trimis pe paracliser să vadă cine este şi i-am spus că dacă mu este nimic important să spună că nu sunt acolo, că lipsesc. Mă simţeam foarte obosit. De curiozitate, am dat şi eu la o parte perdeaua Sfintelor Uşi şi m-am uitat. Era un călugăr în vârstă, mic de statură cu o rasă ponosită şi cu un fes călugăresc pe cap. A venit imediat paracliserul înapoi şi mi-a spus: «Părinte, călugărul acesta care a intrat acum în biserică, seamănă foarte mult cu Sfântul Nectarie pe care îl avem în icoană.»Eu, crezând că vrea în acest fel să mă încurajeze i-am răspuns: «Iţi mulţumesc domnule Sofian, că vrei să mă încurajezi şi că te porţi cu mine ca şi un părinte, dar acum sunt foarte obosit».
Intre timp, călugărul cel străin a aprins câteva lumânări şi s-a închinat la sfintele icoane a Maicii Domnului, a Mântuitorului şi a Sfâtului Ioan Botezătorul dar nu şi la icoana Sfântului Nectarie.

Apoi l-a întrebat pe paracliser:
– Duhovnicul este aici?
– Nu este, este acasă bolnav, are gripă. Aveţi nevoie, să-l chemăm cumva, pe preotul cel tânăr al parohiei?
– Nu, răspunse călugărul, Paştele cu bucurie! (Era în apropierea sărbătorii Paştelui anului 1980)
Printre ei se găsea şi primarul comunei care circula şi el în acea zi cu autobuzul. Până la următoarea staţie s-a făcut nevăzut, spre uimirea tuturor. Cu toate acestea, starea sănătăţii mele nu s-a ameliorat. Au urmat două luni de dureri îngrozitoare. In sfârşit, am ajuns la ziua de 2 iunie 1980, zi în care eram programat pentru operaţie la spitalul Sfântul Sava. Au venit împreună cu mine la spital ca să mă încurajeze Mitropolitul de Mesoghion, primarul comunei Sfânta Paraschiva, domnul Kobaios, Arhimandritul Agatonic Fatouros (actualmente Mitropolit de Kitros), şi Arhimandritul Nicodim Anagnostu (actualmente Mitropolit de Ieriso) şi alţii. Deasemenea, o mulţime de credincioşi din comuna noastră, care se rugau şi plângeau. Inainte de a pleca, m-am dus în biserică în faţa icoanei Sfântului Nectarie şi l-am rugat:
– Sfinte Nectarie, de ce nu ai apucat să mă salvezi, iată, acuma plec, mă duc să mă opereze, te rog să te găseşti lângă mine. Vreau să mă întorc, să continui lucrarea pe care am început-o. Nu în sicriu Sfinte al meu, ci pe picioarele mele aş vrea să mă întorc. Şi de mă voi întoarce sănătos, voi cerşi, de va fi nevoie, ca să îţi fac o icoană de argint.
Am plecat deci, cu toţii, la spitalul Sfântul Sava. Acolo era director pe vremea aceea domnul Papaconstantin, un om foarte credincios. I-a spus deci Mitropolitul:
– Vă încredinţez acest vrednic preot al meu.
Spuneţi medicilor care-l vor opera, să aibă mare grijă de el, deoarece îl va plânge un întreg sat care-l iubeşte, văduve, copii orfani şi toţi credincioşii pe care i-a ajutat.
– Nu este nevoie Prea Sfinţia Voastră, să vorbesc eu cu medicii profesori, aceştia doi deja au aranjate lucrurile.
– Care aceştia doi, întrebă Mitropolitul.
– Păi, Sfântul Nectarie şi părintele Nectarie…
Am fost încurajat de ceea ce auzisem în acea clipă.

M-au pus pe o targă şi m-au dus la chirurgie. Eu atunci am început să mă rog, cerând ca sufletul mamei mele să-mi vină în ajutor. Clipele erau foarte dramatice. Voi veni să te întâlnesc mamă, spuneam. Din păcate însă, nu am terminat lucrarea la biserică….Le-am cerut asistentelor medicale prezente să dea dovadă de milă şi de înţelegere. In faţa mea au apărut doctorii cu măştile lor pe faţă. Când m-au văzut aşa de terminat şi au auzit cum mă rugam au spus: Noi nu punem mâna să-l tăiem pe părintele ăsta… Toţi stăteau la îndoială.. Tocmai atunci venise în clinică şi un doctor din străinătate, mare specialist, ca să opereze pe un alt bolnav.  M-a văzut şi pe mine, m-a consultat şi la urmă a spus: Lăsaţi-mă să îl operez eu şi dacă e să moară în mâinile noastre, ce să facem, doar nu e prima dată când moare un pacient pe masa de operaţie… A venit apoi anestezistul şi mi-a spus: Părinţele te voi adormi, nu ştiu dacă te vei mai trezi. Dacă va fi să nu te mai trezeşti să nu fi pleci supărat pe mine şi să te rogi şi pentru sufletul meu. Imediat, am spus, voi chema pe “profesorul” meu, pe Sfântul Nectarie, să vină aici. Am spus: Sfinte Nectarie, vino repede, cuţitele sunt pregătite să mă taiel Te rog aleargă repede! Şi când vei veni, să nu vii singur. Ia împreună cu tine şi sufletul mamei mele şi adu-l lângă copilul ei, ca să îngenuncheze în faţa ta şi să te roage să îl salvezi…!… Am ameţit o clipă din cauza anesteziei şi apoi am adormit. Indată am simţit o mână moale care mă mângâia. Mamă, am strigat, ai venit îndată, îţi mulţumesc.. Această mângâieire mi-o aduc aminte de când eram mic copil.. Iţi mulţumesc dulcea mea mamă… Acestea au fost ultimele cuvinte, pe care le-au auzit şi cei prezenţi.
Apoi am auzit îndată, o voce groasă, bărbătească, care-mi spunea: «Copilul meu, nu sunt mama ta. Eu sunt Sfântul Nectarie şi m-am coborât acuma de la Tronul lui Dumnezeu, ca să îţi aduc un mesaj de la Mântuitorul Hristos şi anume că nu îi vom lăsa să te opereze. Te vei face bine copilul meu, se va petrece minunea şi se va afla în lumea întreagă!» După câteva ore, m-am trezit într-un salon al spitalului şi nu într-o rezervă separată, aşa cum mă aşteptam să fiu, de vreme ce supravieţuisem operaţiei. Oamenii din jurul meu se uitau parcă ciudat, cu curiozitate la mine. Am început să-mi privesc pieptul şi să caut urmele tăieturilor operaţiei dar nureuşeam să descopăr nimic. M-a văzut îndată unul dintre doctori şi mi-a spus: Nu te nelinişti! Sfântul Nectarie nu ne¬a lăsat să te operăm! Mai înainte de a te opera, a venit profesorul acela din străinătate şi te-a mai consultat odată cu atenţie. Ţi-a introdus pe căile respiratorii un instrument special de investigare şi a constatat că tumorile canceroase pe care le aveai şi apăreau pe radiografie între timp, au dispărut; s-au eliminat încet, încet prin expectoraţie şi printr-un lichid negru care a apărut excremente. Nu mai ai nevoie deci, de operaţie. Nu mai ai deja cancer. Să te rogi deci, de aici înainte şi pentru noi toţi cei de aici. Ştirea s-a răspândit cu repeziciune pretutindeni. Erau foarte mulţi cunoscuţi care aşteptau cu înfrigurare rezultatul operaţiei. In satul meu clopotele au început să bată în ritm de mare sărbătoare. Cu mare bucurie ne-am întors cu toţii în sat. Cu greutate am coborât din maşină, cu biletul de externare în mână. Eram doar piele şi oase cum se spune. M-au ajutat să îngenunchiez la intrarea în biserică, i-am rugat să oprească bătaia clopotelor şi să deschidă larg uşile bisericii.
Indată ce am zărit icoana Sfântului Nectarie am zis: Părinte, fiul tău s-a întors. Nu m-am întors în coşciug şi cu mâinile încrucişate, ci aşa cum te-am rugat când am plecat, m-am întors pe picioarele mele. Te rog, ieşi în întâmpinarea mea.Primeşte-mă în frumoasa ta biserică spre a o termina… Vino să te strâng în braţele mele şi să-ţi mulţumesc că m-ai vindecat… Vino, marele meu Sfânt… Iţi mulţumesc… Primeşte mulţumirile mele smerite… Voi cerşi şi îţi voi face icoana cea mare de argint pe care ţi-am promis-o… Clerul şi credincioşii plângeau împreună cu mine. Era o atmosferă care greu se poate descrie. Indată am făcut o slujbă de mulţumire către Dumnezeu şi către Sfântul Nectarie. A urmat apoi o perioadă de refacere a sănătăţii mele după care m-am apucat din nou să lucrez la ridicarea bisericii. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al patronului ei, am terminat-o şi în vreme ce cerusem de la Sfântul, măcar o Sfântă Liturghie să săvârşesc într-însa, iată că se împlinesc de acum nouăsprezece ani de când slujesc şi încă mai trăiesc.
Iubesc mult haina preoţească. Am plecat de acasă la cincisprezece ani şi nu mi-am dorit altceva decât să port rasa preoţească. M-a ajutat Dumnezeu şi Sfântul Nectarie. La acea vârstă, în 1944, am mers la mormântul său în Eghina, am îngenunchiat şi m-am rugat îndelung. Apoi cu glasul şi gândirea mea de copil am spus: «Sfinte Nectarie, ca să te cred că eşti Sfânt, te rog să îmi spui: Voi deveni preot sau nu.? După câteva clipe, în timp ce stăteam cu capul plecat pe marmura rece, am auzit un glas care mi-a spus: «Vei deveni! Şi vei primi chiar numele meu!» Şi iată că ceea ce a spus atunci, a devenit realitate. Pe toţi sfinţii îi iubesc din toată inima. Dar cu Sfântul Nectarie, după cum vedeţi, sunt într-o legătură foarte strânsă, încă de mic copil. El este pentru mine protectorul meu, mama mea, tatăl meu, vindecătorul meu, cel căruia în clipele cele mai grele îi vorbesc. Zice de multe ori lumea: «Părintele iar vorbeşte cu Sfântul!», şi are dreptate. Merg în faţa icoanei sale şi îi spun: «Acela doreşte să se rezolve o problemă gravă, un altul să se vindece de cutare boală, şi aşa mai departe. Te rog eu deci, ascultă-le rugăciunea, arată-ţi harul şi mila ta». De aceea, pe toţi îi îndemn neîncetat, să alerge la bogăţia milei sale şi să se roage fierbinte, cu cugetul curat şi spălat de Sfânta Taină a Spovedaniei, şi nu vor pleca neizbăviţi».
Sursă: http://eviasieghina.ro/2016/02/12/gheronda-nectarie-vitalis/
************************
Sursă video 1: https://m.youtube.com/watch?v=WHYyk-jN4HA&feature=share
Sursă video 2:https://m.youtube.com/watch?v=JLhoReJFzNQ
Sursă video 3: https://m.youtube.com/watch?v=xRlc0FADXSk
Sursă video 4: https://m.youtube.com/watch?v=ELsdA3G6sw8
Sursă video 5:https://m.youtube.com/watch?v=jyTmtIbHH3w
Sursă video 6:https://m.youtube.com/watch?v=aBmJXJB8gtw
Sursă video 7:https://m.youtube.com/watch?v=ELsdA3G6sw8
Sursă video 8:https://m.youtube.com/watch?v=noTvFFDw6xk
Sursă video 9: https://m.youtube.com/watch?v=y5fTZh_whnM
Sursă video 10:https://m.youtube.com/watch?v=3fDxPlHq3qc
Sursă video 11:https://m.youtube.com/watch?v=4NejmRJTVyo
Sursă video 12:

https://m.youtube.com/watch?v=Mry8o0LWq5s
************************
Veșnica lui ponenire!

Dumnezeu să îl ierte și să îl așeze în ceata Cuvioșior!

Sursa

Iordanul s-a întors anul acesta și după calendarul nou?

ortodoxinfo: Comentariul Miriam Turism, care însoțește filmarea

Astazi 6 ianuarie 2018 este ajunul Craciunului in Tara Sfanta (pe stil vechi), dar si Boboteaza (pe stil nou).

Astazi dimineata am fost la Bethleem, iar la ora 14 am ajuns la Apa Iordanului . Lume putina, mai nimeni in apa, noi eram singurul grup cu preot si camasi de botez.

Uluitor a fost ca, la plecare, am vazut ca de-a lungul malului israelian – unde eram noi – apa Iordanului s-a intors!!!

Filmul acesta sta marturie ca Dumnezeu a facut minunea intoarcerii Apei Iordanului si la sarbatoarea pe stil nou – nimeni nu se asteapta la asa ceva! – exact asa cum face si la Praznicul Botezului Domnului, pe stil vechi. Dar minunea s-a produs numai dupa ce singurul preot aflat la acea ora acolo – cel din grupul de romani – a binecuvantat pelerinii si dupa ce s-a cantat Troparul Bobotezii!

Grupul are 42 pe persoane si mare parte dintre ei sunt martorii minunii!

Cateva MINUNI CONTEMPORANE ale Sfantul Ierarh Nicolae

ŞTIU CĂ MĂ VA AJUTA



Aveam 11 ani când am primit Taina Sfântului Botez. Puţin timp după aceea, mama s-a îmbolnăvit. Medicii i-au pus diagnosticul şi au decis să fie operată. Ar fi fost a treia operaţie şi viaţa mamei era în pericol. Eu înţelegeam toate acestea, pentru că o vizitam la spital în fiecare zi. Nu se ştia dacă va supravieţui… îmi amintesc acea senzaţie de pustiu în casă. Auzisem despre Sfântul Nicolae Făcătorul de minuni şi înţelegeam că ne poate ajuta doar o minune.
În ziua în care tata a dus-o pe mama la spital, eu am rămas singură în casă. Mi-amintesc că am plâns toată ziua şi, în genunchi, mă rugam Sfântului Nicolae. Ştiam că ne va ajuta, pentru că nu mai aveam altă speranţă. Cred că de atunci nu m-am mai rugat atât de sincer. Probabil că aşa se roagă doar copiii.Câteva ore s-au scurs pe neobservate. Şi minunea s-a întâmplat! Părinţii mei s-au întors acasă veseli. Se întâmplase ceva de necrezut: analizele noi au infirmat diagnosticul şi nu mai era nevoie de operaţie. Medicii nu încetau să se minuneze. De atunci, am credinţa fermă că Sfântul Nicolae Făcătorul de minuni nu mă va părăsi niciodată.
Şapte ani mai târziu, m-am îmbolnăvit eu. La început, boala semăna cu o bronşită, însă starea mi se înrăutăţea din ce în ce mai mult. Începusem să scuip sânge, un simptom destul de periculos. Rezultatele analizelor au indicat în mod clar că e vorba de tuber­culoză. Pentru confirmarea diagnosticului am fost însă internată în spital. Trebuie să vă spun că ai mei se aflau deja în spital cu acelaşi diagnostic. Nu venea nimeni să ne viziteze, însă ştiam că cineva se roagă pentru noi. Cu mine era icoana Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni.
Într-o zi, medicul mi-a spus că a doua zi urma să mai fac o analiză, de rezultatul căreia depindea dacă voi mai rămâne în spital un an sau voi fi externată. Seara m-am rugat mult în faţa icoanei Sfântului Nicolae, deşi nu mai era aceeaşi rugăciune curată ca şi în copilărie. Însă eu continuam să cred într-o minune şi toată speranţa mea era doar în Dumnezeu. Îl rugam pe Sfântul Ierarh Nicolae să se milostivească spre mine, păcătoasa, şi să mă vindece. La un mo­ment dat, am simţit că el m-a auzit. În suflet mi se aşternuse liniştea şi uşurarea. Am adormit ţinând în mâini iconiţa – era singura nădejde de ajutor pe care o mai aveam.
Dimineaţa, rezultatul analizei a arătat că plămânii mei erau sănătoşi. Medicii se minunau şi voiau să scrie chiar şi un articol despre acest caz. Toţi au ajuns la concluzia că eu şi părinţii mei am avut o infecţie necunoscută, asemănătoare cu tuberculoza. Toată fa­milia a fost externată. Ştiu că m-a salvat o minune, pe care eu nu o meritam. În minte îmi răsunau cuvintele Mântuitorului:”De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”. (Ioan 5,14) şi mi se făcea frică…
Nu de mult s-a îmbolnăvit din nou mama. Având în vedere că suportase câteva operaţii, eram conştienţi de faptul că viaţa ei atârna de un fir de aţă. Din nou eram stăpâniţi de frică şi de disperare. Am început să mă rog, de data aceasta împreună cu tata. Însă cât de mult se deosebea rugăciunea noastră de cea din copilărie! În loc de rugăciune, era un murmur continuu: „Pentru ce?” Dar se pare că aveam pentru ce. Lacrimi de disperare mă înăbuşeau. Dar înţelegeam că doar cu lacrimi şi durere nu o voi putea ajuta pe mama. Numai acest gând mă mai susţinea în rugăciune. Împreună cu tata, ne rugam Sfântului Nicolae şi Maicii Domnului, citeam canoane pentru cea bolnavă, îi rugam pe cei apropiaţi să se roage pentru ea. Iconiţa mea ajunsese deasupra patului de spital. Doar o minune ne mai putea salva şi ea nu a întârziat să vină.
Îi mulţumeam din inimă Domnului, Preasfintei Sale Maici şi Sfântului Nicolae. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Din cele trăite am înţeles un lucru: oricât de mult ne-am lupta noi pentru sănătate, pentru succes, pentru iubire, Dumnezeu ni le poate lua în orice clipă sau, dimpotrivă, ni le poate da. Nici un om nu are puterea de a-şi conduce viaţa după voia sa, însă, dacă va cere ceva de la Dumnezeu cu credinţă, El îl va auzi.

Daria, 18 ani, oraşul Sankt-Petersburg, Rusia

                  ***

 

122606_icoana_sf1262977062.jpg

O ÎNVĂŢĂTURĂ DE FOLOS

În anul 1993, terminam clasa a IX-a şi trebuia să susţin exa­men la biologie. Învăţam atât de mult, încât am făcut o criză de nervi: am strigat la mama şi am ieşit din casă. Ca unul care şi-a pierdut minţile, mă grăbeam să ies din oraş. În jurul meu era doar pădure, iar eu continuam să merg, fără să conştientizez ceea ce fac. Tot în acelaşi moment, mama se ruga cu lacrimi fierbinţi lui Dumnezeu şi Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni – ajutătorul călătorilor şi ocrotitorul rătăciţilor şi al celor aflaţi în primejdie. În momentul când a rostit rugăciunea, o putere nevăzută m-a oprit. Ceaţa s-a risipit din faţa ochilor mei. M-am îngrozit de ceea ce am făcut şi îmi părea foarte rău. Pe drumul pustiu mi-a ieşit în cale un motociclist, care m-a dus până acasă. După aceea, mult timp i-am cerut iertare mamei pentru fapta mea.

Serghie, oraşul Mirnâi, Rusia

sfnicolae-483572501.jpg

MIRUL TĂMĂDUITOR

Când fiul meu nu împlinise încă doi ani, a avut o puternică intoxicaţie alimentară. Soţia m-a sunat la serviciu şi mi-a spus de starea lui gravă. Avea febră mare, care continua să crească. Medicul trebuia să vină abia după-amiază şi, dacă starea copilului nu se ameliora, trebuia chemată urgent salvarea. Am venit repede acasă. Copilul era culcat în pat, cu ochii aţintiţi spre tavan. Nu recunoştea pe nimeni. Când i-am atins capul, inima mi-a îngheţat pe loc: fontanela era deschisă ca la un nou născut. Soţia mea era în stare de şoc. Rostea neîncetat „Născătoare de Dumnezeu” şi îşi punea toată speranţa doar în Unul Dumnezeu.
Eu m-am repezit spre icoane, am îngenuncheat în faţa lor şi am început să mă rog fierbinte. Apoi am venit lângă copil şi, cu mâna pe burta lui, rosteam Tatăl nostru. Am hotărât să nu chemăm deocamdată Salvarea. Când a venit medicul, copilul se simţea deja mult mai bine, febra îi scăzuse. Medicul a spus că nu era nevoie să îl ducem la spital, ci doar să îi dăm medicamentele prescrise de el. După ce a plecat, eu am uns fruntea şi burta copilului cu ulei sfinţit de la racla Sfântului Nicolae. Aceasta s-a întâmplat într-o joi – ziua pomenirii Sfântului. Băiatul a adormit, iar soţia a alergat la farmacie după medicamente. Peste o oră, copilul s-a trezit. Zâmbea. Nu mai avea febră, iar fontanela era închisă. S-a însănătoşit fără să mai ia nici un medicament. Când s-a trezit, l-am întrebat:

–  A venit cineva la tine în somn?

–  Da! mi-a răspuns el.

Iată cât de grabnic Sfântul Nicolae a răspuns cererii noastre şi ne-a vindecat copilul.

Serghei, oraşul Samara, Rusia

                     ***
Te lăudăm pe tine, Sfinte Nicolae, căci familiilor care cu nădejde aleargă la minunatul tău ajutor, prin mijlocirile tale către Mântuitorul Hristos le rânduieşti viaţă paşnică, binecuvântare şi izbăvire din ispitele şi împrejurările cele grele ale vieţii.

sfantul_nicolae_2-2801867.jpg


FOTOGRAFIA

Serghie şi Olga s-au cununat în Samara, în biserica Sfintelor Elpis, Pistis, Agapi şi mama lor, Sofia, unde era paroh părintele Vitali Kalaşnikov. A doua zi după cununie, tânărul căsătorit a venit la bi­serică şi i-a arătat preotului o fotografie făcută în timpul cununiei, cu un aparat Polaroid. În partea stângă a fotografiei se vedeau clar contururile unei fiinţe omeneşti. După cum mărturiseşte părintele Vitali, cel din fotografie avea înfăţişarea Sfântului Nicolae. Când au mers cu fotografia şi au comparat-o cu chipul Sfântului Nicolae zugrăvit în biserică, au constatat că chipurile sunt identice, numai că în fotografie Sfântul Nicolae ţinea în mâna stângă Evanghelia, iar în cea dreaptă Sfântul Potir.
În fotografie, chipul Sfântului Nicolae părea că plutea în văzduh, vizavi de peretele unde încă înainte de revoluţie era o sobă. Când, după zece ani, s-a reconstruit biserica, zidarii au tencuit peretele care nu avea nici o pictură. Curioşi, slujitorii bisericii, au hotărât să verifice dacă nu cumva a fost vreo coincidenţă. Ei au fotografiat acelaşi loc unde se arătase chipul Sfântului. Spre minunarea lor, pe fotografiile lor au văzut aceeaşi imagine: Sfântul Nicolae ţinând în mâini Evanghelia şi Sfântul Potir.
Părintele Vitali a căutat în arhiva bisericii şi a aflat că această biserică a fost sfinţită în anul 1898 şi că, pe lângă hramul Sfintelor Elpis, Pistis, Agapi şi mama lor, Sofia, avea şi hramul Sfântului Nicolae.
După această minunată întâmplare, enoriaşii s-au adresat conducerii eparhiale, ca biserica să redobândească şi vechiul hram, lucru care s-a aprobat.
Părintele Vitali a mai mărturisit:
– A mai fost o minune. Când s-a înălţat turla bisericii, chiar deasupra ei, pe cer, a apărut o urmă ca a unui avion cu reacţie, în chipul unei cruci cu opt colţuri, îndreptată spre răsărit.
Andrei Polânski, oraşul Samara, Rusia
sf-nicolae-03

sf-nicolae-8-448673804.jpg

CASA NEÎNCUIATĂ

O femeie s-a dus în pelerinaj la o mănăstire şi abia la sfârşitul zilei şi-a amintit că lăsase uşa casei descuiată. Casa era la capătul oraşului Kirov şi, în afară de ea, nu mai locuia nimeni acolo. Ce să facă? Toţi o sfătuiau să se întoarcă. Însă ea le-a spus:

– Nu, nu mă voi întoarce, facă-se voia Domnului.

Şi, rugându-se Sfântului Nicolae, şi-a continuat drumul. Peste o săptămână, s-a întors acasă. Uşa era larg deschisă. A înţeles că înăuntru era cineva. S-a oprit speriată în prag. Intrând în casă, a venit înaintea ei un bărbat tânăr, care s-a aruncat la picioarele ei.

–  Lasă-mă să plec, striga el, în numele lui Dumnezeu, lasă-mă să plec!

Îţi întorc tot ce-am luat, numai lasă-mă să plec!

–  Uşa este deschisă, pleacă!

–  Nu pot! Bătrânul nu mă lasă.

–  Care bătrân?

–  Unul… aşa mic de statură. Eu am intrat în casa ta, am golit frigiderul, am mai luat câte ceva, uite, nici nu le-am atins şi am dat să ies, dar în uşă stătea el. Nu scotea un cuvânt. Mi s-a făcut frică! Am încercat să ies noaptea

– el tot acolo stătea. Dacă vrei, poţi să mă duci la miliţie!

–  Ia uite ce-ţi mai trece prin cap!

Pleacă!

Nu ai dat foc casei şi îţi mulţumesc pentru asta!

–  Mi-e frică de bătrân.

Femeia s-a rugat Sfântului Nicolae şi apoi l-a slobozit pe hoţ. Dacă femeia l-a iertat, l-a iertat şi Sfântul Nicolae.

O credincioasă din oraşul Suzdal, Rusia

more_n1-100304577.jpg

ISTORIA UNUI HIPPY

Am calatorit mult cu autostopul, iar bani bineinteles ca nu aveam. Mi se intampla sa fiu pe drum si iarna, seara, tarziu. Uneori se intampla ca ore in sir sa nu treaca nicio masina sau nu voia niciuna sa opreasca. Atunci cand inghetam prea tare si imi dadeam seama ca s-ar putea sa petrec o seara sub cerul liber, intr-un loc pustiu sau chiar in zapada, incepeam sa ma rog Sfantului Nicolae Facatorul de minuni. Nu treceau nici douazeci de minute si aparea o masina, care intotdeauna se oprea. Desi ma aflam doar pe calea care duce la Dumnezeu, intelegeam totusi ca nu este bine sa abuzez de ajutorul Lui si ma rugam cu frica doar atunci cand era strict necesar.Si Sfantul ma ajuta de fiecare data, iar aceasta m-a intarit si mai mult in credinta si m-a apropiat de Biserica.
icoana Sf. Nicolae cu Hristos si Maica sa

sfnicolae4-100304577.jpg


O LECŢIE LA ÎNCEPUT DE DRUM

Când în oraşul Kaliningrad s-a târnosit o biserică nouă în cinstea Mântuitorului Hristos, eu m-am dus la prima slujbă. La pangar, atenţia mi-a fost atrasă de o icoană a Sfântului Nicolae. Tot drumul spre casă, mă încălzea sentimentul de evlavie pentru noua icoană. Când însă am intrat cu ea în casă, fiica mea a luat icoana în mâini şi imediat a dat-o la o parte cu dispreţ, spunând:
– De ce ai mai cumpărat-o? Şi aşa ai prea multe icoane şi mai spui că nu ai bani nici măcar pentru pâine!

Cu durere în suflet, i-am răspuns:

– Eu nu-ţi impun să crezi.

Dar despre Dumnezeu şi icoane te rog să nu vorbeşti niciodată urât. Nu judeca ceea ce nu ştii.
Câteva ore mai târziu, maşina în care se afla ea a avut un acci­dent. Dintre pasagerii celor două maşini care s-au ciocnit, doar ea a avut de suferit. Ceilalţi s-au ales numai cu o sperietură, pe când fiica mea avea o fractură de bazin, o puternică comoţie cerebrală, răni la cap, la faţă, la mâini şi la picioare. I-am spus că toate acestea i-au fost date ca o lecţie pentru atitudinea ei neserioasă faţă de icoa­ne şi credinţă. M-am rugat Sfântului Nicolae pentru iertarea şi însă­nătoşirea ei. În prezent, fiica mea este sănătoasă şi a început să creadă în Dumnezeu.

Liuba Nikitina, oraşul Kaliningrad, Rusia

sfantulnicolae_01450186962.jpeg

DOUA SCRISORI

Mă numesc Tatiana Ilina şi sunt din oraşul Sankt-Petersburg. Întâmplarea pe care am să v-o povestesc în continuare s-a petrecut pe când soţul meu lucra la un magazin particular de pâine. Eu rămăsesem fără serviciu şi o duceam foarte greu. Fiica mea, împreună cu familia ei, se mutase în Vorkuta. Din ultimii bani, m-a sunat ca să-mi spună că viaţa lor se afla în pragul unor mari hotărâri şi că despre toate acestea îmi scrisese mai mult în două scrisori. Atât a apucat să-mi spună şi convorbirea s-a întrerupt. Vă puteţi da seama câte griji îmi făceam pentru ea şi cu câtă nerăbdare aşteptam aceste scrisori! Şi iată că a sosit şi ziua când le-am primit.
Tocmai îi duceam soţului de mâncare la serviciu şi, fără să le deschid, le-am pus în buzunarul paltonului. Când m-am întors, am constatat că scrisorile lipseau. Probabil că le-am pierdut pe drum, m-am gândit. Am alergat înapoi, controlând fiecare centimetru, dar scrisorile nu erau de găsit. Am venit acasă, am căzut în genunchi şi, cu lacrimi în ochi, l-am rugat pe Sfântul Nicolae să mă ajute. Îi spuneam, printre lacrimi, că ele erau de la nefericitul meu copil şi că îmi sunt mai de preţ decât banii.
Deodată, sufletul mi-a fost cuprins de linişte, de parcă aş fi şi primit răspuns la cererea mea. A doua zi, am găsit în cutia poştală două scrisori. Nu ştiu cine a fost cel ce a adus scrisorile, dar ştiu că aceasta s-a făcut prin purtarea de grijă a Sfântului Nicolae. Dar milostivirea sa faţă de noi nu s-a oprit aici.
Seara, soţul meu s-a întors de la serviciu. Era palid. Primise o bancnotă de 50000 de ruble, şi dăduse pâinea şi restul. S-a dovedit apoi că bancnota era falsă. Pe atunci această sumă era aproape cât salariul lui de vânzător în magazin. Bietul de el, în drum spre casă se tot frământa cum să-mi dea această veste, căci urma să flămânzim mult timp, iar eu mă luptam din toate puterile să economisesc fiecare bănuţ. Dar eram atât de fericită de ajutorul pe care mi l-a dat Sfântul Nicolae în aflarea scrisorilor, încât restul aproape că nu mai avea importanţă. Nu m-am supărat deloc pe soţul meu, ci, dimpotrivă, ne-am rugat împreună Sfântului Nicolae, i-am mulţumit pentru redobândirea scrisorilor şi l-am rugat să ne ajute să ne izbăvim de necazul şi paguba ce ni le va pricinui acea bancnotă falsă.
Ajutorul nu s-a lăsat aşteptat, pentru că a doua zi patronul l-a iertat pe soţul meu şi nu i-a reţinut nici un ban din salariu. Şi cu adevărat acest lucru a fost o minune, pentru că acel patron era un om foarte zgârcit şi nu ierta nimănui nici o greşeală.
Acestea au fost două încercări ale credinţei noastre şi slavă Domnului, El ne-a dat putere să mergem mai departe. Fie binecu­vântat Sfântul Nicolae cel grabnic ajutător!

Tatiana Ilina, oraşul Sankt-Petersburg, Rusia
*

Pierzând curăţia cea de la Botez, ne arătăm asemenea unor făpturi slăbănogite şi întunecate, dar tu, Părinte Nicolae, ridică-ne pe noi, cei lipsiţi de vlagă, şi curăţindu-ne, ne luminează mintea ca să putem pricepe căile pocăinţei şi să ne facem lucrători întru Adevăr ai dumnezeieştilor porunci.

SFÂNTUL NICOLAE ÎL AJUTĂ PE MICUŢUL NICOLAE

Fiul meu a avut mari probleme de sănătate încă de la naştere, pentru că s-a născut mai înainte de vreme. În mod normal, un copil născut înainte de vreme nu poate respira singur, ci trebuie să i se facă respiraţie artificială. Fiul meu s-a născut într-o zi de pomenire a Sfântului Nicolae. El a început să respire singur. Medicii susţineau că s-a întâmplat o minune. A respirat singur 24 de ore, până când s-a eliberat primul aparat de respiraţie artificială din spital.Atunci me­dicii mi-au spus să fiu pregătită pentru orice. Eu continuam să mă rog. Au urmat zece zile de reanimare în spitalul pentru copii, apoi copilul a avut o hemoragie cerebrală, plămânii lui erau slabi, avea greutate mică… Am înţeles că toate acestea sunt încercări de la Dumnezeu. Credinţa mea s-a întărit. Soţul meu a început să creadă şi el în Dumnezeu şi s-a botezat. În spital, am reuşit să botezăm co­pilul cu numele Nicolae. Iar peste puţin timp, copilul s-a însănătoşit şi noi am fost externaţi.
La ieşirea din spital, medicii ne spuneau că el poate rămâne invalid şi că poate să sufere mai târziu de multe boli cronice. Peste o lună, în orăşelul nostru a fost adusă icoana Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni, copie de pe cea care se află la moaştele Sfântului de la Catedrala Hristos Mântuitorul. Ne-am dus să ne închinăm la ea împreună cu copilul.
El primeşte Sfintele Taine cu o evlavie neobişnuită pentru un copil, iar în faţa icoanelor devine foarte serios. Iată, au trecut câţiva ani, iar el continuă să fie sănătos şi cuminte. Îi mulţumim Sfântului pentru toate cele pe care ni le-a dăruit, îi mulţumim şi pentru ocrotirea sa pe care o simţim din plin până astăzi.
Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, cei care avem trebuinţă de ajutorul tău!

Iulia, oraşul Ekaterinburg, Rusia

sf-nicolae-9-2801867.jpg

CEL MAI BUN ANGAJATOR

Am rămas fără serviciu. Producţia unei uzine la care am lucrat aproape 16 ani s-a oprit. Câştigam bani prin diverse locuri, cum şi unde puteam, iar ca să mă angajez în specializarea mea nu era nici o nădejde. Situaţia în familie era critică. Părintele de la biserică, aflând de situaţia mea, m-a sfătuit să mă rog Sfântului Nicolae şi să citesc zilnic acatistul său. I-am urmat sfatul şi am început să citesc în fiecare dimineaţă şi seară acatistul Sfântului.
Peste câteva zile, am fost anunţat că eram aşteptat să fiu angajat conform specializării mele. Interesant este faptul că la întreprinderea la care am început să lucrez era ordinul să nu fie angajaţi oameni „de pe stradă”. După ce şeful meu mi-a semnat cererea de angajare, mă tot întreba:

– Cine este cel care ţi-a mijlocit angajarea?
Iată, de această minune m-am învrednicit eu, nevrednicul, din partea Sfântului Nicolae.

Alexei Popov, oraşul Volgograd, Rusia

10_sf-ierarh-nicolae-483572501.jpg

O DURERE DE MĂSEA

La mine acasă se păstrează câteva picături de ulei sfinţit, pe care l-am primit de la biserică după Sfântul Maslu săvârşit în ziua pomenirii Sfântului Nicolae. S-a întâmplat ca odată mama să se afle în vizită la mine. O durea cumplit o măsea. Eu am dus-o la policlinică, unde i-au scos-o. Însă peste puţin timp, mama a făcut febră mare, obrazul i s-a înroşit şi i s-a umflat. Suferea mult, iar eu nu o puteam ajuta cu nimic. La acea oră târzie, policlinica era deja închisă.
Mi-am îndreptat instinctiv privirea spre icoane. În minte mi-au răsunat cuvintele din Evanghelie: „După credinţa voastră fie vouă” (Matei 9,29). Am privit sticluţa cu ulei sfinţit şi am început să mă rog Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Am luat sticluta in mana si am uns cu ulei obrajii mamei, facand semnul crucii pe ei si rostind:

– In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

In vazul intregii familii, mama a inceput sa se simta din ce in ce mai bine: roseata si umflatura au disparut, iar febra a scazut. Cu totii ne-am bucurat. I-am propus mamei, de cateva ori, sa citeasca, drept multumire pentru vindecarea minunata, Acatistul Sfantului Nicolae. Ea insa a refuzat, sustinand ca nu fusese decat o simpla intamplare. Tot in aceeasi seara durerea i-a revenit.
Irina, din orasul Samara, Rusia
(extrase din: “Viata si minunile Sfantului Nicolae. carte pentru copii, parinti si bunici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2006)

Cuvântul Ortodox

Cum să scap de aceşti demoni care mă urmăresc, Prea Sfânta mea Fecioară?

Un oarecare călugăr, a avut o vedenie în timp ce se ruga şi i-au apărut o mulţime de demoni. Semănau cu nişte soldaţi şi îl atacau cu multă furie ca să-l nimicească.
Acela, speriat, a alergat să se adăpostească în biserică. Când intră în biserică o vede pe Prea Sfânta Fecioară şi pe Domnul în icoanele lor, ca şi cum prinseseră viaţă. Chipul Domnului avea o frumuseţe de nedescris şi strălucea mai puternic decât soarele. De aceea călugărul nu a mai putut privi spre El. S-a închinat şi I-a sărutat mâna dreaptă cu teamă şi bucurie. Apoi s-a apropiat de icoana Maicii Domnului. S-a închinat, i-a sărutat preacurata mână şi a îndrăznit să-i privească chipul; în braţele ei sfinte stătea Dumnezeiescul Prunc. Şi era aşa de potrivită această grupare dumnezeiască, precum frumuseţea şi mireasma la un trandafir.

Sfânta Fecioară îl privea pe călugăr cu atâta blândeţe, încât acela a avut curajul şi a întrebat-o:

– Prea Sfânta mea Fecioară! Binevoitoarea mea Fecioară şi Maică a Dumnezeului Meu! Cum să scap de aceşti demoni care mă urmăresc?

Şi Maica Domnului, salvarea tuturor „celor ce nu au îndoieli” i-a răspuns:

-Cu numele Fiului meu şi cu numele meu vei învinge şi îi vei nimici pe demoni.

Călugărul a făcut o plecăciune adâncă, a ieşit din biserică şi a strigat din toată inima:

-Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Preacurată pururea fecioară, bucură-te!

Imediat demonii neputincioşi au dispărut din faţa lui.

”Apariţii şi minuni ale Maicii Domnului”, Ed. Bunăvestire, Bacău, 2002, pag. 108-109