Proloagele din 30 noiembrie


Luna noiembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului slãvitului şi atotlãudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat (+69).

Acesta a fost din Betsaida, orăşel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea şi fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu degetul către Iisus şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan,1,29), Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat după Hristos, zicând fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos” (Ioan,1,41). Şi astfel, l-a tras şi pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel întâi chemat al Domnului. Şi se află în Scriptură şi alte multe învăţături despre dânsul. Din zilele acelea, ca şi ceilalţi Apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoţindu-L pe drumurile Ţării Sfinte, adăpându-se din izvorul nesecat al dumnezeieştilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor faptelor minunate săvârşite de Domnul, s-a împărtăşit din cuvântul dumnezeiesc, dătător de viaţă, al credinţei celei noi întemeiată de Hristos şi, mai presus de toate, a văzut Patimile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi şi s-a întărit în credinţă, în ziua Învierii. La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui întâi chemat, – i-a căzut sorţul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeia, Însă, a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci, în fiecare, zăbovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie şi, străbătând celelalte ţări, a ajuns la ţinutul Peloponezului, unde pe mulţi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Tradiţie, mai ştim că Sfântul Andrei a avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”. Dumnezeului nostru slavă !


Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul,despre lucrarea dracului, cel ce este urâtorul binelui.

     Părinţilor şi fraţilor, ascultaţi: De multe ori vrăjmaşul sfătuieşte pe om zicând: „Eşti încă tânăr, îndulceşte-te din poftele tale. Socoteşte câţi nu s-au desfătat şi în lume şi nici de veşnicele bunătăţi nu s-au lipsit. Şi tu eşti tânăr, mănâncă, bea, veseleşte-te cu bunătăţile lumii acesteia şi la bătrâneţile tale te vei pocăi. Că, pentru ce voieşti de la o vârstă ca aceasta să-ţi topeşti trupul tău?” Vin apoi bătrâneţile şi el, vicleanul, aduce atunci graiuri din dumnezeieştile Scripturi şi zice: „O, omule, suspini şi te îndoieşti de mila lui Dumnezeu şi îl faci pe Dânsul nemilostiv? Dumnezeiasca Scriptură propovăduieşte că Dumnezeu este milostiv şi iubitor de oameni. Au nu cunoaşte El că eşti bătrân, slab şi neputincios? Nu ştie El că nu poţi să posteşti, nici să priveghezi, nici pe jos să te culci? Nu l-ai auzit pe Dânsul, zicând în Evanghelie că şi cei ce slujesc din tânără vârstă şi cei din vârsta de mijloc, precum şi cei bătrâni, întocmai iau plată? Că aşa a zis în Evanghelie: şi cei ce au venit din ceasul întâi, ca şi cei din ceasul al treilea şi cei din al şaselea şi cei din al nouălea, ca şi cei din al unsprezecelea ceas, aceeaşi plată au luat. Iată şi Proorocul David a proorocit zicând: „A binecuvântat pe cei mici şi pe cei mari”. Graiurile acestea le zice duhul rău către cei ce ştiu Scripturile, ca nici la tinereţe, nici la bătrâneţe să nu-i lase să-şi plângă păcatele. Iar către cei mai simpli, bătându-i cu paloşul deznădejdii, zice: „Omule, ce gândeşti? Ce te amăgeşti singur, zicând că Dumnezeu este Dumnezeu al celor ce se pocăiesc? Ai fost desfrânat, ai tâlhărit, ai ucis, ai furat, ai minţit, ai jurat strâmb! Ce nădejde de mântuire mai ai? Ai pierit. Drept aceea îndulceşte-te acum de poftele tale. Pe cele de dincolo le-ai pierdut, vezi, de acestea de aici să nu te lipseşti!” Acestea sunt graiurile diavolului. Ale lui Hristos sunt tocmai dimpotrivă: „Ai pierit, dar poţi să te mântuieşti. Ai fost desfrânat, dar poţi să te faci întreg înţelept”. Când Petru a zis: „De câte ori voi ierta fratelui meu când se pocăieşte?” I-a răspuns Hristos: „De şaptezeci de ori câte şapte”. Adică întotdeauna. Însă, omul, aşa cum va fi găsit la sfârşitul său, aşa se va judeca ori în bine, ori în rău. Adu-ţi aminte frate, cum s-au mântuit păcătoşii şi să nu deznădăjduieşti. Adu-ţi aminte de fericitul Manase, de desfrânata, de vameşul, de tâlharul şi vei scăpa de amăgire. Când îţi va zice ţie: „Îndulceşte-te din poftele tale!”, zi către el: „Şi oare ce folos este din necurăţia dezmierdărilor, afară de focul veşnic ce-l pricinuieşte?” Şi când îţi aduce ţie aminte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu că este milostiv şi iubitor de oameni, dar El este şi drept Judecător. Şi ştiu că nu te-a cruţat nici pe tine diavole, nici pe cei ce, după tine, s-au lepădat de El, ci cu focul cel veşnic v-a osândit”. Iar dacă îţi va zice: „Eu sunt fără de trup şi nu sunt legat cu neputinţe, pentru aceasta nu m-a cruţat, dar pe tine te va cruţa”. Atunci răspunde-i: „Dar, de ce, atunci, nu l-a cruţat pe Adam, cel întâi zidit? Nici pe Eva, nici pe Cain, nici pe cei din vremea potopului, nici pe cei din Sodoma şi nici pe ucenicul Său Iuda? Şi dacă pe ucenicul Său nu l-a cruţat, cum mă va cruţa pe mine? Du-te departe de mine, lepădatule din cer”. Şi pecetluieşte-te pe tine cu semnul crucii şi va fugi de la tine. Fraţii mei, să nu ne plecăm vrăjmaşului celui ce ne sfătuieşte rău, ca să ne piardă pe noi. Ci să credem că este judecată şi răsplătire şi pentru fapte, ca şi pentru cuvinte şi pentru gânduri. Acestea toate ştiindu-le pe ele să ne întemeiem noi înşine, ca cei potrivnici, neavând ce să zică nici un rău împotriva noastră în ziua înfricoşatei judecăţi, să aflăm odihnă cu cei ce se tem de Domnul şi împreună cu toţi aceştia să slujim binele: „Că fără fapte, credinţa este moartă” (Iacov 2,20) precum şi faptele, fără de credinţă, moarte sunt. Că este cu neputinţă ca cineva, îmbuibându-se, să intre în Împărăţia Cerurilor, după însuşi grăitul glas al Evangheliei ce zice: „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură” (Luca,21,34). Pentru aceasta se cuvine nouă să fim gata în tot ceasul, ca nu cumva, fără de veste, fiind chemaţi, să ne aflăm nepregătiţi. Şi vor suspina pentru noi Sfinţii îngeri, cei trimişi de noi, iar răii draci vor râde în hohote. Să nu ne aflăm numai cu numele creştini, iar cu năravul păgâni, căci, creştinătatea însemnează să urmezi, după putinţă, lui Hristos. Că, dacă ne mulţumim numai cu Sfântul Botez şi ne vom lenevi la împlinirea celorlalte porunci, ne vom face necredincioşi. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecând noi în răutate şi în păcat. Că l-au auzit pe Dânsul grăind în Sfânta Evanghelie: „Nu oricine Îmi zice: „Doamne, Doamne”, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei,7,21). Vedeţi cum au bineplăcut Sfinţii lui Dumnezeu, nu dormind şi zăcând cu faţa în sus, ci, au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi şi strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustiu şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. (Evr.11,37-38). Pentru aceea, iubiţilor şi iubitorilor de Hristos, să ne ostenim şi noi, fiecare după putere, ca nu cu totul să ne aflăm fără de roade şi nu ne va primi pe noi Domnul cu osânda cea veşnică. Deci, precum este la voia noastră a păcătui, Dumnezeu dăruindu-ne slobodă stăpânire de sine, aşa şi a lucra dreptatea, întru noi este, cu dumnezeiescul ajutor. Drept aceea, să iubim calea cea strâmtă şi necăjită, că printr-însa, împreună cu Hristos vom împărăţi şi să fugim de umblările căii celei late şi desfătate, care se face nouă pricinuitoare de osândă veşnică. Deci, fraţilor, să lucrăm bunătatea din toată mintea noastră, să omorâm cugetul nostru cel trupesc, ca să nu ne aflăm vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, cum a zis Pavel, marele Apostol al lui Hristos. Să ne milostivim, să dăm pâine şi să luăm cerul, să dăm un ban şi vom locui în Rai, să dăm o haină să moştenim Împărăţia Cerurilor. Să dăm puţine, ca să luăm multe. Să avem voinţă şi vom putea săvârşi totul. Să avem tragere de inimă şi vom lua virtute. Că, zice Sfântul Grigorie al Nysei: „Numai fapta bună cu osteneală hrăneşte puterea, neslăbind-o, ci crescând-o”. Să lăcrimăm aici, o fraţilor iubitori de Hristos, ca să stingem văpaia cea fără de sfârşit, că cei ce aici se veselesc, acolo se vor osândi, iar cei ce plâng aici, acolo vor râde. Cei ce sunt aici urâţi, acolo vor fi fericiţi. Cei ce aici flămânzesc, acolo se vor sătura. Cei ce aici însetează, acolo se vor îndestula. Să ne trezim, să priveghem cu toată puterea. Să nu ne întristăm, bătând în uşă şi rugându-ne, că negreşit ne va deschide Hristos Dumnezeul nostru. Lui Se cuvine slava, acum şi de-a pururea şi în vecii vecilor ! Amin.


Sursa :ortodoxism.ro

Care este ipostasul lor spiritual si ce sunt gândurile păcătoase?

Gândurile păcătoase sunt cugetări care se împotrivesc voii lui Dumnezeu și acționează în spațiul gândirii omului, fie din voia sa, fie fără voia sa. Mintea omului se află într-o continuă mișcare. Fie produce singură diverse gânduri, fie alți factori externi o bombardează cu o sumedenie de gânduri, care se perindă pe ecranul nostru intelectual.

 De unde provin aceste gânduri?

– Unele izvorăsc din inima împătimită a omului, iar altele sunt provocate de către diavol. Însuși Hristos ne învață că «din inimă ies gândurile rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule»(Mat.15, 19). Patimile omului produc și se hrănesc cu gânduri păcătoase. Din cauza urii nemăsurate pentru om, demonii încearcă cu orice chip să-l împiedice pe acesta să pășească pe drumul mântuirii. Lucrarea lor constă în însămânțarea gândurilor păcătoase, rele, rușinoase, viclene și hulitoare în mintea omului.
Desigur, există și gânduri bune, dumnezeiești, care provin de la Însuși Dumnezeu sau de la sfinți, gânduri care îl îndeamnă pe omul păcătos la pocăință, îl mângâie în încercări și îl luminează spre «descoperirea adâncului Dumnezeirii» (I Cor. 2, 10). Propășirea spirituală a omului depinde de calitatea gândurilor sale. Așadar, trebuie să cultivăm gândurile curate, sfinte, dumnezeiești. Să transformăm mintea noastră într-o fabrică de gânduri bune, așa cum ne îndeamnă Gheronda Paisie.

– Cum putem discerne gândurile bune de cele păcătoase?

– Numai prin trezvie putem să ne păstrăm mintea curată, să veghem la poarta sufletului nostru și să discernem gândurile care ne vin. Trezvia este înfrânarea, atenția pe care eu o impun minții mele. Poate fi dobândită prin invocarea preacinstitului și preadulcelui nume al lui Iisus Hristos. Rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă» – cea mai puternică armă împotriva patimilor și demonilor – este cea care ajută mintea să controleze și să discearnă gândurile.
Gândurile sunt asemenea avioanelor care zboară în văzduh. Nu depinde de noi faptul că aceste avioane zboară continuu în văzduh. Suntem însă datori să nu le lăsăm să aterizeze pe pista sufletului nostru, să nu le îngăduim să pătrundă înlăuntrul nostru.

– Care este diferența dintre poftă și gânduri?

– Pofta, dispoziția pe care o avem spre anumite lucruri sau stări, este o mișcare a inimii, pe când gândul se învârte în spațiul intelectului. Mai întâi poftim ceva în inima noastră, iar apoi această poftă se exprimă prin intermediul gândului… Așadar mai întâi apare pofta, care este rădăcina păcatului, iar apoi gândul. Tăindu-ne poftele păcătoase, nu facem altceva decât să ne eliberăm de sub stăpânirea gândurilor rele.
De aceea Domnul Hristos, atunci când avertizează că «oricine se uită cu poftă la o femeie a și comis adulter cu ea în inima lui» (Mat. 5, 28), urmărește tăierea poftei din rădăcină. Sfântul Grigorie Palama spune că mintea credinciosului care se roagă se curăță ușor de gânduri, însă inima omului, care este forța care produce gândurile, nu se poate curăți dacă nu se curățesc și celelalte forțe ale sufletului, adică pofta și mânia.

– Trebuie să ne spovedim toate gândurile?

– Gândurile care intră zilnic în mintea noastră sunt de ordinul miilor. Cele mai multe dintre acestea sunt gânduri deșarte, necurate, păcătoase. Cel viclean știe foarte bine cum să-și facă treaba, împrăștiind tot felul de gânduri. Responsabilitatea noastră pentru acestea începe din momentul în care ne dăm consimțământul față de ele, adică atunci când le punem în aplicare. Fiecare om se va confrunta cu gândurile sale în funcție de starea duhovnicească în care se află. Mai exact, cei care au ajuns pe o înaltă treaptă duhovnicească, dobândind cunoașterea perfectă a propriilor lor gânduri, nu vor fi vătămați de contactul cu acestea. Pentru un novice în cele duhovnicești, însă, consimțământul față de un gând păcătos poate deveni extrem de vătămător.
Cel care se nevoiește din punct de vedere spiritual va căuta să-și spovedească gândurile care nu-i dau pace, cele pe care singur nu le poate îndepărta din mintea sa. Nu putem să ne spovedim absolut toate gândurile, fiindcă acest lucru denotă că suntem bolnavi psihologic. Mulți merg la spovedanie cu un caiet în care și-au notat mii de gânduri care le trec zilnic prin minte. Acest lucru nu este corect, fiindcă, pe de o parte, îl obosesc pe duhovnic, iar, pe de altă parte, nu le este de folos nici penitenților. Așadar o astfel de practică nu reprezintă rodul trezviei și propășirii spirituale, ci, mai degrabă, denotă o stare bolnăvicioasă.

– Putem să ne împărtășim dacă, exact în momentul în care ne apropiem de Sfântul Potir, ne-a dat târcoale un gând păcătos?

– Desigur că putem. Ce spune Sfântul Ioan Damaschin în rugăciunea de dinainte de Sfânta Împărtășanie? «Înaintea ușilor casei Tale stau și de gândurile cele rele nu mă depărtez». Sfinții Părinți ne avertizează că războiul gândurilor este foarte greu. În cazul de mai sus, trebuie să tratăm gândul respectiv cu un dispreț imediat, fiindcă este provocat intenționat de către vrăjmaș, cu scopul de a ne împiedica să ne împărtășim. Nu ne vom împărtăși numai dacă ne-a atacat vreun gând care are legătură cu un păcat de moarte, pe care nu l-am spovedit, deși cred că astfel de gânduri nu ne vor lupta abia în acel moment, ci ne vor mustra conștiința cu mult înainte de aceasta.

 Există gânduri deosebit de vătămătoare care ne pot provoca moartea spirituală?

– Da, gândul deznădejdii și al disperării. Sfinții Părinți spun că aceste gânduri sunt atât de vătămătoare, de parcă îi taie capul celui care se nevoiește, astfel încât nu mai poate face nimic, nici să se împotrivească, nici să se lupte cu ele. Credinciosul nu trebuie să uite niciodată că Dumnezeu îl iubește oricât de păcătos ar fi. De asemenea, nu trebuie să-și piardă niciodată speranța, ci să aibă mereu în minte faptul că se poate pocăi în orice clipă și de orice păcat.
Hristos nu a venit să judece lumea, ci să o mântuiască. Să nu uităm că l-a mântuit până și pe tâlharul care era răstignit dimpreună cu El pe cruce, tocmai pentru că s-a pocăit în ultima clipă a vieții lui.

– În cadrul căsniciei, bărbatul și femeia trebuie să-și spovedească gândurile unul altuia?

-Cred că nu. Mai bine să-și mărturisească gândurile în fața unui duhovnic comun. Trebuie să știți că diavolul, din momentul în care doi tineri se unesc în taina Cununiei, caută cu orice preț să-i despartă. Așadar există un război nevăzut, pe care, din păcate, cele mai multe cupluri nu-l conștientizează. La început, toate sunt bune și frumoase în căsnicie, există iubire din belșug, însă, mai apoi, încep să apară neînțelegeri, certuri, care, în timp, duc la slăbirea iubirii. La un moment dat, cei doi ajung în punctul de a-și spune unul altuia: «nu-mi mai placi» sau, mai grav, «nu te mai iubesc». Toate acestea țin de acest război nevăzut.
Oare ce s-a întâmplat după zece ani de căsnicie de nu se mai iubesc? De aceea, atunci când încep să apară diverse probleme, este indicat ca cei doi soți să-și spovedească gândurile unui duhovnic comun, care, luminat fiind de Duhul Sfânt, îi va îndruma pe calea cea dreaptă. Cu rugăciunile și dezlegările sale, acesta va reuși să îndepărteze de la ei forța celui viclean care încearcă să-i despartă. Nu zic că cei doi soți nu trebuie să discute între ei, ferească Dumnezeu. Desigur că trebuie să vorbească între ei, tocmai pentru a păstra unitatea și iubirea care-i leagă. Însă să nu-și spovedească unul altuia gândurile păcătoase pe care i le provoacă diavolul.

– Cum să ne luptăm cu gândurile?

– Să folosim cele două arme duhovnicești: trezvia și rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă». Sfântul Ioan Sinaitul ne îndeamnă în Scara sa «să-i biciuim pe vrăjmași cu numele lui Iisus». Vrăjmașii sunt patimile noastre, gândurile păcătoase, demonii. Nu există o armă mai eficientă în lupta cu gândurile decât Rugăciunea lui Iisus rostită cu inimă zdrobită și îndurerată.
Dacă vedem că gândurile rele insistă și nu ne lasă în pace, în ciuda rugăciunii și efortului nostru de a le alunga, atunci trebuie neapărat să le spovedim. Spovedania este, dacă vreți, și un mod de a ne smeri și știm că «Dumnezeu celor smeriți le dă har» (Iacov 4, 6). Rușinea – pe care eventual o vom simți în fața duhovnicului în momentul în care ne vom spovedi gândurile păcătoase – ne va îndreptăți în fața lui Dumnezeu. Iar Domnul ne va elibera de sub stăpânirea patimilor provocate de gândurile păcătoase.
De asemenea, este foarte bine să cultivăm gânduri bune și să disprețuim gândurile rele. Desigur, acest lucru necesită multă nevoință și osârdie. Disprețul pe care îl vom arăta față de gândurile păcătoase cultivate de diavol îl va face pe acesta din urmă să crape de ciudă, să se îndepărteze de la noi, fiindcă este arogant și îi place să fie în centrul atenției; nu suportă să fie disprețuit.
Deci bine ar fi să cultivăm numai gândurile bune, fiindcă acesta este modul cel mai «nesângeros», așa cum spune și sfântul Porfirie Kavsokalivitul. Să cerem permanent pacea și iubirea lui Hristos, încercând să alungăm din sufletele noastre tot ce e rău – adică patimile și gândurile păcătoase. Să ne îndreptăm toată atenția și întreaga noastră ființă spre Hristos, implorând mila Sa cea bogată. Și astfel, încet – încet, fără să ne dăm seama, vom păși pe drumul sfințeniei, ne vom dezbrăca de omul vechi, eliberându-ne de poftele și gândurile cele rele, și ne vom îmbrăca în omul cel nou, «făcut după chipul lui Dumnezeu» (Efes. 4, 24).

Părintele Efrem, Egumenul Mănăstirii Vatoped

Să nu va pese de nimic si să-L chemati pe Hristos

„Sufletul să se încreadă în Hristos și să-L cheme și să nu se înfricoșeze nicidecum” (Sfântul Isihie)

Dar, orice ar da peste tine, și în păcate să cazi, și nereușite să ai, și la depravări să ajungi, sufletul tău să nu-și piardă curajul. Să-L cheme pe Hristos și să nu-i pese de nimic.

Sfântul (Isihie) leapădă orice umbră de întristare, de dezamăgire, de descurajare, de retragere, orice element care ne vlăguiește organismul, îndemnându-ne să avem o priveghere tihnită a duhului și să zicem cu atenție: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Celelalte sunt ale lui Hristos. După cum cineva apasă butonul mașinii și ies lucruri frumoase, fără ca el să cunoască funcționarea mașinăriei, așa și Hristos, fără ca tu să înțelegi cum, le face pe toate. Atunci, de ce te întristezi? De ce te tulburi? De ce-ți faci probleme?

Arhim. Emilianos Simonopetritul, Cuvânt despre trezvie. Tâlcuire la Sfântul Isihie

Ziarul “Lumina” despre vizitele cadrelor didactice la muzeul „Casa Vlădicăi“, locul copilăriei ECUMENISTILOR PRIGONITORI: Arhiepiscopul Ioachim Giosanu Băcăuanul și sora sa Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Văratec

Iată ce putem citi pe ziarul Lumina:

Ieri, 23 noiembrie 2017, un grup de cadre didactice a vizitat, în localitatea nemţeană Stăniţa, Muzeul etnografic „Casa Vlădicăi“, cu prilejul participării la Cercul pedagogic al învăţătorilor, desfăşurat la şcoala generală din localitate.

Cu prilejul desfăşurării Cercului pedagogic al învăţătorilor, cu tema „Tratarea diferenţiată a elevilor în învăţământul primar“, la şcoala generală din localitatea Stăniţa, în data de 23 noiembrie, un grup de învăţători a vizitat principalele obiective culturale din localitate, între care şi Muzeul etnografic „Casa Vlădicăi“. Aici, cadrele didactice au aflat amănunte despre iniţiativa ctitoririi acestui edificiu muzeal, au putut admira exponatele care vorbesc despre obiceiurile locale şi despre viaţa culturală şi spirituală a locuitorilor din această zonă nemţeană, însuşindu-şi informaţii din viaţa personalităţilor ecleziastice care s-au născut în această zonă.

Totodată, au putut fi admirate obiectele de uz casnic şi gospodăresc, colecţia de fotografii, veşmintele arhiereşti, obiectele de cult, cărţile şi icoanele care au aparţinut unor persoane originare din această zonă, ajunse în diferite ranguri ecleziastice.

După ce au participat la turul ghidat al muzeului, oaspeţii au scris câteva gânduri în cartea de onoare şi şi-au împărtăşit impresii din această vizită.

La final, cei prezenţi şi-au exprimat dorinţa de a reveni însoţiţi de elevi, în perioada vacanţelor sau cu prilejul activităţilor extraşcolare pentru ca şi cei tineri să poată cunoaşte şi înţelege modul de viaţă, preocupările şi obiceiurile înaintaşilor lor.

„Casa Vlădicăi“ reprezintă forma restaurată a casei originale a părinţilor Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, zidită în anul 1848 după modelul caselor ţărăneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea, fiind construită din pământ şi lemn şi acoperită cu şindrilă.

Această casă a devenit muzeu la dorinţa testamentară a părintelui Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, domnul Nicolae Giosanu.

„Casa Vlădicăi“  este casa parinteasca a Arhiepiscopului Ioachim Giosanu Bacauanul si a sorei sale Iosefina Giosanu (stareţa Mănăstirii Văratec).

Aici ne putem aminti de cele 13 maici de la Văratec care nu au fugit, ci au fost alungate de către conducerea ecumenistă a mănăstirii.

Deasemenea, nu putem sari peste faptul ca in anul 2007, pe 5 septembrie, cu ocazia celei de-a treia Adunări Ecumenice Europene din Sibiu, Maica Iosefina Giosanu a fost distinsă cu distincţia “Trandafirul argintiu al Sfântului Nicolae”1, “ca semn al recunoştinţei pentru mărturia neobosită la unitatea Bisericii lui Hristos”2, aşa cum citim în laudatio în limba română şi în cea în limba germană.

Această distincţie răsplăteşte o viaţă întreagă în slujba ecumenismului, lucru subliniat şi de către prezentarea maicii stareţe pe siteul Institutului de Studii Ecumenice al Universităţii din Fribourg, unde putem citi că aceasta “a stabilit contacte ecumenice încă din timpul studenţiei”3.

Siteul Institutului din Fribourg ne spune că, cu ocazia primirii premiului, stareţa Iosefina Giosanu a mulţumit vizibil mişcată şi a dat asigurări că va invita pe toate maicile să se roage pentru “unitatea Bisericii din Răsărit şi Apus”4.

Sursa

Ecumenisti, dar siguri pe ei

Saptamana uraciunii ecumeniste

Raspuns la articolul:Ziarul “Lumina” despre vizitele cadrelor didactice la muzeul „Casa Vlădicăi“, locul copilăriei ECUMENISTILOR

PRIGONITORI: Arhiepiscopul Ioachim Giosanu Băcăuanul și sora sa Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Văratec

Ecumenisti, dar siguri pe ei

In Romania, celor care vor sa se ingradeasca de orice erezie, pronia dumnezeiasca isi arata neintrerupta lucrare. Reactia parintilor ortodocsi, si chiar a copiilor, impotriva oricarei devieri de la dreapta credinta, fie ca este venita din partea profesorilor de religie ecumenisti, fie din partea preotilor ecumenisti, a capatat noi forme.

Ca in multe scoli din tara, in scolile din Roman au inceput sa se faca “rugaciuni in comun” la orele de religie: ortodocsi cu papistasi, protestanti, musulmani, etc. Cand au aflat ce se intampla, multi parinti ortodocsi si-au retras copiii de la ora de religie, profitand de faptul ca este facultativa, ferindu-i in acest fel de indoctrinarea ecumenista a profesorilor de religie, adica de erezie.

Acum se profita de facultativitatea orei de religie pentru a scapa copiii de ereziile strecurate intentionat in manualele de religie, promovate de acesti profesori, si pentru a-i scapa de “rugaciunile in comun” din scoli, care sunt de fapt o extensie pe tot parcursul anului a “saptamanii uraciunii ecumeniste” a clericilor BOR din ianuarie.

De fapt, profesorii de religie sunt pusi acum sa suplineasca raspandirea ereziei ecumeniste la nivelul copiilor in locul preotilor ecumenisti din parohii.

In comuna Cordun, langa Roman, s-a organizat anual in perioada 2008-2017 “saptamana uraciunii ecumeniste”.

Preotii ecumenisti din Cordun au chemat papistasi (autointitulati “cercetasii din Pildesti”) in sfantul locas rugandu-se in comun cu acestia. Imaginile din diferiti ani sunt cam la fel: popa papistas in fata Usilor imparatesti cu doi preoti filopapisti, copii multi adusi pentru a-i indoctrina de mici, “rugaciuni in comun, cantece si momente de destindere”.

Internetul e plin de articole de genul “Cercetasi din Pildesti , la biserica din Cordun” in care preotii Constantin Tiron si Mihai Bordei isi afirma “speranta ca cei din generaţia de acum să fie viitorii înfăptuitori a ceea ce se aşteaptă dintotdeauna, adică unirea bisericilor”.

cercetasii papistasi la biserica ortodoxă din Cordun

ortodocsi, papistasti si filopapistasi

Majoritatea a aflat de tradarea ortodoxiei din Creta, chiar dupa 10 ani de practicare insistenta a “saptamanii uraciunii ecumeniste”.

Acum putini credinciosi mai intra in biserica pangarita din Cordun si foarte rar vreun copil.

Sa ne miram ca acesti preoti ecumenisti au scurtat Liturghia? Ei nu mai rostesc intreita rugaciune “Doamne, mantuieste pe cei binecredinciosi” dupa intrarea cu Sfanta Evanghelie in altar.

Sa ne miram ca botezul copiilor il fac cu o singura afundare si trei stropiri sau ca fac cununii mixte cu papistasii, cu aprobarea E.S. Monsenior Ioachim Bacaoanul, ereziarhul Episcopiei

Romanului si Bacaului, ca niste slugi ecumeniste devodate?

Nu trebuie sa ne miram. Ecumenistii au facut acelasi lucru tot timpul cu viclenie si de multe ori pe ascuns, insa acum sinodul talharesc din Creta le-a legalizat activitatea. Tot ecumenisti vicleni au ramas, dar acum sunt mai siguri pe ei.

Siguranta acestora este identica cu cea a papistasilor si filopapistasilor din timpul lui Ioannis Vekos, pe care Maica Domnului i-a numit “vrajmasii mei si ai Fiului meu” cand au navalit la Manastirea Zografu.

Un parinte ortodox

P.S.

Din articolele nenumarate de pe internet:

“Saptamana uraciunii ecumeniste” cu E.S. Monsenior Ioachim Bacaoanul:

http://ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20040134

“Saptamana uraciunii ecumeniste” la Cordun in 2008-2017:

http://ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20080144

http://www.ziarulderoman.ro/cercetasii-din-pildesti-in-popas-la-biserica-sfantul-gheorghe-din-cordun/

http://www.ziarulderoman.ro/cercetasii-din-pildesti-au-vizitat-biserica-ortodoxa-din-cordun/?upm_export=print

Sursa

SFANTUL APOSTOL ANDREI, CEL INTAI CHEMAT – prima sa intalnire cu Hristos

Predica Mitropolitului Augustin de Florina






Astăzi, iubiţii mei, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte pomenirea Sfântului Apostol Andrei.
Andrei este unul dintre cei 12 ucenici ai lui Hristos. Tradiţia spune că după Înălţarea lui Hristos la Cer şi după Cincizecime a propovăduit Evanghelia în Sciţia sau în Kolhida. Există şi mărturii scrise, că a predicat în Bitinia şi Pontul Euxin, în Propontida, în Calcedon şi în Bizanţ, în Macedonia, în Tracia, în Tesalia şi în Grecia până la Herson. De la Herson s-a întors în Bizanţ şi după ce l-a hirotonit acolo episcop pe Stahie, a venit în Peloponez. În Patras a fost arestat de către antipatul Egheat care l-a răstignit cu capul în jos.
Acesta a fost sfârşitul Sfântului. Dar care a fost începutul? Astăzi se citeşte acea pericopă evanghelică care vorbeşte despre prima întâlnire a Apostolului cu Hristos (vezi Ioan 1, 35-52).

6a00e5502b4212883400e554fb6f3a8834-320wi1112737454.jpg

Sf. Andrei era originar din Betsaida. Aparţinea unei familii sărace de pescari. Cap al familiei era Iona. Andrei şi fratele său, Simon, împreună cu tatăl lor aveau o barcă pescărească şi pescuiau în lacul Galileii. Trăiau o viaţă smerită şi liniştită. Pentru multă lume erau nişte necunoscuţi.
Cei doi fraţi, Andrei şi Petru – aşa s-a numit mai târziu Simon – erau nişte fiinţe nobile. Interesele lor nu se limitau doar la meseria lor. Nu se îngrijeau doar de cum vor pescui, ce vor mânca, cum vor trăi. Aveau şi preocupări mai înalte. Ca iudei, în religia pe care o aveau, credeau în adevăratul Dumnezeu. Credeau în toate câte le învăţau Moise şi profeţii. Mergeau regulat la sinagogă şi prin toate câte auzeau sau citeau, în inima lor înflorea o nădejde vie că se apropie momentul venirii lui Hristos-Mesia, care va mântui pe Israel şi întreaga lume. Cu această nădejde trăiau aceşti săraci pescari din Galileea.
De aceea, când au auzit că la râul Iordan s-a arătat Ioan proorocul, care profeţea că vine Mesia şi chema lumea la pocăinţă, Andrei şi Petru au alergat şi s-au dus la Iordan, devenind ucenicii lui Ioan Înaintemergătorul. Cât de multţumiţi erau că-l ascultă şi că-l văd!
Dar când într-o zi, Hristos, ca un necunoscut, păşea pe ţărm, Ioan, care L-a cunoscut, plin de bucurie şi de veselie Îl arată lui Andrei şi lui Ioan Evanghelistul şi zice:

Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1, 36) sau precum a zis în altă împrejurare:

Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).

În aceste puţine cuvinte se cuprinde taina dumnezeieştii iconomii. Să fim atenţi. După cum observă Sfântul Ioan Gură-de-Aur, Ioan nu spune simplu „Miel”, nu Îl numeşte simplu „Miel”, ci „Mielul”. Acest articol hotărât „l” înseamnă că Hristos nu este unul dintre mulţii miei pe care evreii îi înjunghiau în fiecare an de Paşti, ci este Unicul Miel. Mielul în comparaţie cu care mieii evreilor erau doar nişte icoane şi nişte umbre. El este Izbăvitorul şi Mântuitorul lumii. Sfântul Ioan Gură-de-Aur, tâlcuind şi cuvântul „Cel ce ridică”, observă că jertfa Sa de pe Golgota a fost unică. Iar prin mijlocirea acestei jertfe unice se iartă păcatele întregii lumi. Întotdeauna Hristos ridică, ia asupra Sa, iartă păcatele lumii, prin mijlocirea credinţei şi a săvârşirii Tainei Dumnezeieştii Euharistii. Andrei şi Ioan, când au auzit aceste cuvinte ale Înaintemergătorului Ioan, cuvinte care-L prezentau pe Hristos ca Izbăvitor al lumii, au hotărât să se apropie de Hristos şi să-L cunoască de aproape. Ioan Înaintemergătorul nu avea să se întristeze că vor pleca de lângă el şi vor merge după Hristos. Avea să se bucure. Pentru că aveau să-L cunoască pe Acela căruia el Îi era Înaintemergător, precum el însuşi spusese, că nu este vrednic să dezlege „cureaua încălţămintelor” Lui (Marcu 1, 7). În felul acesta ucenicii aveau să progreseze spre o învăţătură şi spre o cunoaştere neasemănat mai înaltă. Pentru că Hristos este „Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul” (Apocalipsa 22, 13). Andrei şi Ioan se apropie de Hristos. Hristos îi vede că vin după El, se întoarce şi îi întreabă:

 Ce căutați?

Ei răspund:

„Învăţătorule, unde locuieşti?”

Iar Hristos le spune:

Veniţi şi vedeţi!” (Ioan 1, 39).

1130andrew-apostle05-678227586.jpg

Ucenicii ajung acolo unde locuia Hristos. Avea casa Lui? Nu. Locuia provizoriu în casa vreunui străin. În acea casă săracă Hristos i-a primit pe Andrei şi pe Ioan şi a deschis o discuţie cu ei, care a ţinut ore întregi. Cât am vrea să ştim şi noi ce au discutat! Evanghelia nu ne zice ce au discutat. Dar nu există nici o îndoială că subiectul dezbaterii a fost Împărăţia Cerurilor, care venea în lume. Iar ei, peste puţin, vor fi chemaţi ca primi predicatori şi învăţători ai acestei Împărăţii. Înaintea ochilor ucenicilor se deschidea o nouă lume. Pentru prima dată, ascultau lucruri care le luminau cugetul, le încălzeau inima şi care pe om îl zguduie, îl îndeamnă spre acţiune.
Aceasta a fost prima întâlnire a celor doi ucenici cu Hristos. Atât de impresionaţi au fost Andrei şi Ioan de această întâlnire, încât unul dintre ei, Ioan, care a scris mai apoi Evanghelia, a consemnat şi ora întâlnirii, că era „ca la ceasul al zecelea” (Ioan 1, 40). Ceasul al zecelea după ceasul ebraic, corespunde cu ora 4 după-amiază conform ceasului nostru. Iar că impresia pe care le-a făcut-o această întâlnire a fost uriaşă se vede şi din faptul că Andrei, plin de entuziasm, a alergat şi l-a aflat pe fratele său Petru şi i-a spus :

„L-am aflat pe Mesia!” (Ioan 1, 46).

Pentru că Hristos este izvorul cristalin, „apa cea vie” (Ioan 4,10), copacul cel nemuritor, „pâinea vieţii” (Ioan 6,35), lumina, soarele care luminează, încălzeşte şi viază, mărgăritarul cel de mult preţ. Orice imagine am folosi este inferioară realităţii. Acesta este Mesia şi Izbăvitorul lumii.
Pentru Andrei, cel mai important moment din viaţă a fost momentul în care L-a cunoscut pe Hristos. S-a întipărit atât de viu în sufletul său, încât avea să-l ţină minte până în celălalt moment. Ultimul moment din viaţă, în care şi el, răstignit, dar mai mult, răstignit cu capul în jos, după cum am spus, şi-a dat sufletul său pe cruce.

andrei1430976197.jpg

Cel mai important moment! Şi acum vă întreb: Care este cel mai important moment din viaţa voastră? Oamenii acestui veac ne vor răspunde la această întrebare potrivit importanţei pe care o dau anumitor persoane sau lucruri. Pentru cel care este dator sume uriaşe, cel mai important moment este cel în care datoria i se şterge. Pentru cel întemniţat, cel mai important este momentul în care închisoarea se deschide şi el iese afară. Pentru cel captiv, momentul eliberării, pentru cel bolnav, care se primejduieşte să moară, cel mai important este momentul în care sănătatea i se restabileşte şi iese din spital. Pentru un student, momentul în care îşi ia diploma. Pentru altul, momentul în care îşi face nunta. Pentru altul, momentul în care i se naşte un copil. Iar pentru altul, momentul în care lozul său a câştigat milioane…
Dar din toate aceste momente, neasemănat mai important este momentul în care omul se trezeşte din somnul păcatului şi zăreşte lumina cea dulce a credinţei în Hristos.
O, momentul în care cineva Îl cunoaşte pe Hristos, nu formal, ci duhovniceşte, şi Îl simte de acum ca pe Mântuitorul şi Izbăvitorul lui personal. Acest moment este cel mai important. Deoarece nicăieri în altă parte, da, nicăieri în altă parte, omul nu poate să-şi găsească bucuria, pacea, iubirea, izbăvirea şi mântuirea.
Iubiţii mei, îngăduiţi-mi să vă întreb pe fiecare dintre voi: Există în viaţa voastră un astfel de moment?
Răspundeţi-vă singuri!
† Episcopul Augustin
(Omilia Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotul, luată din prima ediţie a cărţii „Picături din apa cea vie”, Atena, 1982, cu o mică revizuire în 30-11-2002 ).
(traducere din elină: monahul Leontie)

Sursa

SFANTUL ANDREI, APOSTOLUL ROMANILOR. Predica Parintelui Cleopa

Fiul al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormântul tău din Patras chemi popoarele la Dumnezeu şi acum ne-ai umplut de bucurie că în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovăduit (Condacul).

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, la 30 noiembrie, prăznuim cu multă bucurie pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Apostolul românilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pământul ţării noastre acum aproape 2000 de ani, în Dobrogea şi la Gurile Dunării.
Sfântul Apostol Andrei era frate după trup cu Sfântul Apostol Petru, fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, şi se îndeletniceau cu pescuitul.
La început, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi, auzind de întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus în Capernaum, unde locuia Domnul şi L-a întrebat: Învăţătorule, unde locuieşti? Iar Domnul i-a răspuns: Vino şi vezi! (Ioan 1, 38-39). şi a rămas cu El în ziua aceea. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a fost cel dintâi chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos.
Nu după multe zile, Andrei şi Simon-Petru se aflau într-o corabie cu tatăl lor, Iona; voiau să plece pe mare la pescuit peşte. Atunci Fiul lui Dumnezeu i-a chemat pe amândoi la apostolie, zicându-le: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni! (Matei 4, 19).
Din clipa aceea au lăsat toate şi au urmat lui Hristos până la moarte şi Înviere, fiind martori ai minunilor şi Învierii Lui. Iar după înălţarea Sa la cer, trăgând sorţi unde să plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sorţul să încreştineze mai ales ţările din jurul Mării Negre.
Deci, mai întâi a creştinat Armenia, Iviria şi Sciţia Mare, adică Ucraina de astăzi, înfigând Sfânta Cruce pe locul unde este Kievul. Apoi a creştinat Crimeea, sudul Basarabiei şi, trecând pe la Gurile Dunării, a zăbovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe mulţi din Sciţia Mică, adică Dobrogea de azi.
El a stat cu ucenicii săi într-o peşteră din apropiere, unde făcea Sfânta Liturghie, de teama păgânilor închinători la idoli. Peştera poartă numele Sfântului Apostol Andrei până astăzi şi se află în comuna Ion Corvin din sud-vestul judeţului Constanţa. Astăzi s-a construit acolo o mănăstire mare cu hramul “Sfântul Apostol Andrei”.
Dupa ce a hirotonit episcopi şi preoţi la Tomis – Constanţa de azi – Sfântul Apostol Andrei a trecut prin Tracia – Bulgaria de azi –, prin Macedonia, prin Grecia şi a ajuns în Peloponez unde a zăbovit doi ani în oraşul Patras. Aici a creştinat pe mulţi închinători la idoli, a făcut nenumărate minuni, a dărâmat capiştile idolilor şi a mărturisit pe Hristos cu multă putere.
Văzând aceasta ighemonul cetăţii ce se chema Egheat, l-a prins, l-a bătut tare şi l-a aruncat în temniţă cu unii din ucenicii săi. Apoi, văzând că mulţi credeau în Hristos prin Sfântul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin răstignire pe o cruce în formă de X, dându-şi sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul împăratului Nero.

Iubiţi credincioşi,

Aceasta este viaţa şi pătimirea, pe scurt, a Sfântului Apostol Andrei. El a urmat în toate lui Hristos, Mântuitorul lumii. A vestit Evanghelia în multe ţări, a dărâmat capiştile idoleşti, a botezat nenumăraţi creştini, a întemeiat biserici, a hirotonit diaconi, preoţi şi episcopi şi a adus la credinţa în Hristos mai multe ţări, printre care şi ţara noastră.
Deci noi, românii, avem Biserică de origine apostolică, întemeiată în primul secol, după înălţarea Domnului la cer. Noi nu suntem creştinaţi ca popoarele slave către sfârşitul primului mileniu, pentru că noi suntem din început aici în Carpaţi şi la Gurile Dunării, pe când ungurii au venit în Europa în secolul IV, din Mongolia şi s-au creştinat în anul 950 de Ştefan cel Sfânt; iar slavii au venit şi ei prin secolele VII – VIII din nord-estul Asiei şi s-au creştinat mai târziu – bulgarii, în anul 864, sârbii, în anul 868 şi ruşii în anul 988.
Aşa a rânduit pronia divină ca să primim credinţa creştină direct de la ucenicii lui Hristos, pentru care se cade să fim permanent recunoscători.

Iubiţi credincioşi,

Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a rânduit pe Sfântul Apostol Andrei să ne creştineze şi să ne unească cu Hristos prin Botez şi pocăinţă. Suntem o ţară creştină de origine apostolică. Să ne facem vrednici de această ţară. Să păstrăm cu sfinţenie poruncile Domnului scrise în Sfânta Evanghelie şi propovaduite de Apostoli. Fără povăţuitori nu ne putem mântui şi fără preoţi buni rătăcim calea pocăinţei. Dar dacă ascultăm de Domnul, ascultăm şi de Biserică.
Sfântul Apostol Andrei ne-a creştinat şi a săvârşit prima Sfântă Liturghie pe pământul României. El ne-a eliberat de demoni şi de patimi şi ne-a unit cu Hristos prin jertfă şi Liturghie. El ne-a învăţat cum să ne mântuim prin smerenie, prin rugăciune şi prin iubire.
Să ascultăm de Sfinţii Apostoli ca de Însuşi Hristos. Să ascultăm de episcopi şi de preoţi ca de Apostoli, că ei vor da seama pentru sufletele noastre. Să nu lipsim de la biserică în sărbători, că aici este Hristos cu toţi sfinţii. Aici este mântuirea noastră, bucuria noastră, viaţa noastră. Să nu ascultăm pe trimişii lui antihrist, care se leapădă de Biserică, de Cruce şi de toate cele sfinte.
Apoi sunteţi datori să învăţaţi copiii frica Domnului. Să faceţi misiune şi apostolat prin şcoli, prin spitale, prin casele creştinilor, prin milostenii şi cărţi sfinte ortodoxe. Dar mai ales în casele dumneavoastră.
Să trăim cu Hristos, să ajutăm la mântuirea copiilor noştri şi a celor din jur şi nimic să nu facem fără episcop, fără preot, fără duhovnic. Ei sunt apostolii noştri pe pământ. De vom face aşa, vom dobândi mântuirea sufletelor noastre, cu rugăciunile Maicii Domnului şi ale Sfântului Apostol Andrei. Amin.

Sursa