De ce îngăduie Dumnezeu să trecem prin necazuri?

Prin lucrarea lui Dumnezeu, o balenă l-a înghiţit pe Iona, nu pentru a-l ucide, ci pentru ca lui Iona să i se ofere un prilej de a învăţa.
Trebuie să cunoaştem experienţial ce înseamnă să fii slab, dacă dorim să cunoaştem tăria lui Dumnezeu, aşa cum Hristos şi exemplifică, şi afirmă: „Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9).
Sfântul Irineu trimite la cazul lui Iona ca analogie pentru înţelegerea înţelepciunii lui Dumnezeu în aceste chestiuni. Prin lucrarea lui Dumnezeu, o balenă l-a înghiţit pe Iona, nu pentru a-l ucide, ci pentru ca lui Iona să i se ofere un prilej de a învăţa. Prin faptul că a stat în burta balenei timp de trei zile şi trei nopţi, fiind apoi aruncat afară de aceasta în chip neaşteptat, Iona a conştientizat că este un slujitor al Domnului, Care a făcut cerul şi pământul. Tot astfel, sugerează Sfântul Irineu, atunci când a pregătit dinainte planul de mântuire pus în lucrare de Domnul prin semnul lui Iona, Dumnezeu a îngăduit neamului omenesc să fie înghiţit de chitul cel mare dintru început.
Din nou, Dumnezeu a făcut aceasta nu pentru ca neamul omenesc să piară, ci pentru ca oamenii, odată ce vor fi primit mântuirea, să ştie că nu au viaţa din sau în ei înşişi. Ci, în schimb, Să-L recunoască pe Dumnezeu drept Făcător, iar pe ei înșiși făpturi ce depind de viața și existența ce vin de la Dumnezeu și pe care doresc să le primească.
În acest plan providenţial, neamul omenesc reuşeşte să-şi cunoască slăbiciunile, dar în acelaşi timp şi măreţia lui Dumnezeu vizibilă în propria lor slăbiciune, preschimbând ceea ce este muritor în nemuritor şi ceea ce este stricăcios în nestricăcios. Iona este, aşadar, un semn al neamului omenesc pieritor, dar şi un semn al Mântuitorului, deoarece chiar prin propria Sa moarte Hristos a biruit moartea.
În cele din urmă, Sfântul Irineu completează spunând că doar astfel pot fi create făpturi care pot să-I răspundă lui Dumnezeu cu dragoste, care pot să I se alăture în dragoste, şi astfel, îndrăgostiţi, ajung să devină părtaşi la existenţa Lui. Orice altă cale ne-ar fi prefăcut în ființe automatizate. Prin urmare, el concluzionează – oarecum şocant – că dacă nesocotim toate acestea, şi mai ales nevoia de cunoaştere experienţială a propriei noastre slăbiciuni: „Omorâm omul din noi”.
(Părintele John Behr, A deveni om. Meditații de antropologie creștină în cuvânt și imagine, traducere Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 61-64)

Remedii duhovnicești împotriva supărării

Când eram bolnavă, mă supăram pe copii că nu mișcau un deget ca să mă ajute. Am venit la părinte ca să-l întreb ce să fac:

– Când te vei simți obosită, mi-a răspuns el, să-ți faci semnul crucii și să spui: „Fac acest lucru pentru Hristos”, și Hristos te va ajuta. Am ascultat sfatul părintelui. Treptat, au dispărut supărările și oboseala. Cum simțeam numai că încep să mă supăr, luam în mâini poza părintelui și spuneam: „Părinte, ajută-mă, sunt supărată”.

Odată, când am venit la el, m-a întâmpinat cu cuvintele:

– Tot îmi scrii: „Mă enervez, ajută-mă” (eu nici nu i-am scris). Părintele ținea în mâini o iconiță a Maicii Domnului, numită „Potirul nesecat”, pe care mi-a dat-o spunând: „Ea stinge nu doar focul din casă, ci și pe cel din suflet”. Am început să mă rog la această iconiță și am simțit ușurare. De atunci nu mă mai enervez […].

Când ne-am căsătorit, mult timp nu am avut pace în casă. Eu nu voiam să cedez soțului, iar el îmi demonstra că are dreptate. Într-o zi, obosită de atâta ceartă, mi-am pus în gând să-mi schimb comportamentul. Când soțul începea să-mi spună un cuvânt usturător și simțeam că încep să mă enervez, deschideam Psaltirea. El mai bombănea ceva și se liniștea. Așa, treptat, în casă a apărut liniștea și pacea. Peste câteva zile am venit la biserică. Părintele s-a oprit în fața mea și mi-a spus: „Demult trebuia să faci așa!”

Părintele Sava sfătuia: „Dacă purtați dușmănie față de cineva, încercați să biruiți acest sentiment și să vă rugați așa: Mântuiește, Doamne, pe robul Tău (N) și cu sfintele lui rugăciuni, miluiește-mă pe mine, păcătosul, și potolește inima mea. Siliți-vă să faceți bine acestui om, străduiți-vă să fiți amabili cu el. Și Dumnezeu văzând intențiile noastre bune, va alunga această ură din inima noastră și o va umple cu dragoste sfântă. Rugăciunile și nevoințele celui care ține supărare pe aproapele lui sunt zadarnice, iar la spovedanie Dumnezeu nu-i iartă păcatele”. Părintele îmi spunea: „Când simțiți că vă cuprinde mânia, rugați-vă: Doamne miluiește. Când spuneți: Doamne, trageți aer în piept de cinci ori și îl expirați când rostiți: miluiește. Mânia va trece, iar în locul ei vor veni pacea și liniștea”. (Viața starețului schiegumen Sava, Moscova 1998)

– Dacă, timp de mulți ani, relațiile în familie nu erau corecte și unul sau ambii soți și-au dat seama de acest lucru, cum să-și schimbe modul de viață? Cu ce să înceapă?

– Să se roage, și Dumnezeu le va arăta cum. Când începem să ne smerim în fața voii lui Dumnezeu, care permite ca uneori să fim ispitiți pentru a mântui sufletele noastre, numim aceasta începutul mântuirii noastre.

Pr. Evgheni Șestun, trad. din l.rusă de Lucia Cornea, Familia ortodoxă, Editura Sophia, București 2006, p. 70-73