Diavolul zilnic aduce lucruri şi întâmplări ca să alunge amintirea lui Hristos din mintea oamenilor

Vino în chilie, să o binecuvântezi pentru mine!, m-a chemat gheronda. Eu, să binecuvântez chilia celui binecuvântat, m-am gândit! Necurăţitul să sfinţească pe cel curat! Am intrat în chilie încet, cu mare grijă. În chilia unui pustnic intri cu teamă, ca într-un loc de taină. Era murdar, neîngrijit. Dar acestea sunt lucruri fără importanţă pentru „atletul lui Hristos”. Cum să găseşti timp pentru un astfel de lucru? Mi-a adus apă şi puţin rahat, semne ale dragostei lui. Într-adevăr, în pustia aceea înţelegi dragostea curată şi sinceră. Întreaga inimă a monahului se regăseşte pe tava aceea mică cu puţină apă şi dulceaţă! El îţi dăruieşte totul.

‒ Ai venit din lume?

‒ Da.

‒ Cum e acolo? Aceasta e întrebarea obişnuită pe care o auzi la Athos. De această dată, totuşi, este de mare importanţă. Asta pentru că cel ce a întrebat a lăsat lumea ce se îndreaptă spre distrugere, acum cincizeci de ani, şi nu s-a mai întors. Deci, pustnicul ştie foarte bine ce înseamnă „lumea”. Este zidirea lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp devine înşelătoria celui rău. Nu l-a înşelat diavolul pe Adam folosind lucrarea mâinilor Lui? Câţi dintre noi nu păţesc la fel?

‒ Lumea, gheronda, s-a îndepărtat de Dumnezeu. Nu-şi mai aminteşte de El, nici nu mai trăieşte după poruncile Lui. Bisericile sunt goale, în schimb toate locurile diavolului sunt pline. Oamenii şi-au părăsit duhovnicii şi au umplut spitalele de boli mintale. Slujbele (serviciile) lor le aduc numai nelinişte şi toate grijile lor sunt lumeşti. Azi avem alegeri, mâine guvernul cade, poimâine mitinguri. Citesc doar ziare şi sunt indiferenţi faţă de Scriptură. Ore întregi urmăresc filme inspirate de diavol, care îi adorm, şi nu învaţă din Vieţile Sfinţilor…

‒ O, lumea aceasta nefericită, a răspuns pustnicul. E condusă de către diavol. Zilnic aduce lucruri şi întâmplări ca să alunge amintirea lui Hristos din mintea oamenilor. Îi face să nu se mai uite la ei înşişi şi să nu le mai pese de necurăția lor lăuntrică. Îi face mai interesaţi de alţii de cât de ei înşişi. Aceasta este fuga de la Dumnezeu şi teama despre care ai vorbit mai devreme. Adam a păcătuit, s-a ascuns, a fugit de la Dumnezeu şi apoi au urmat toate suferinţele. Acelaşi lucru îl fac şi oamenii. Mă rog fierbinte pentru mântuirea întregii lumi. „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine şi de lumea Ta”. Toată noaptea mă rog ca Dumnezeu să-Și arate mila Sa către lume. Aceasta este menirea noastră în aceste vremuri tulburi. Sorţii cad asupra noastră să devenim mucenici. Din Mitropolitul Ierothei Vlahos, O noapte în pustia Sfântului Munte ‒ Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus, traducere de Călin Cosma, Maxim Monahul și Radu Hagiu, Editura Predania, București, 2011, p. 44-45
Sursa: Apărătorul Ortodox

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Bătaie de joc în Biserica cu manifestații ecumeniste: Piesă de teatru jucată în… Catedrala Arhiepiscopală din Buzău. Printre aplaudaci, minciuno-episcopul Ciprian

 „Drept aceea, fiul meu, când vei vedea în biserică batjocorindu-se lucrarea dumnezeiască, învăţăturile Părinţilor şi orânduirea lăsată de Dumnezeu, să ştii că ereticii au şi apărut, chiar dacă pentru o vreme s-ar putea să-şi tăinuiască relele voiri sau vor strâmba pe nesimţite credinţa dumnezeiască pentru a izbuti mai bine, înşelându-i pe cei neiscusiţi.” 

din PROFEŢIA Sfântului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea când ERETICII VOR PUNE MÂNA PE BISERICĂ…

După concerte susținute prin biserici și catedrale, iată că a venit rândul pieselor de teatru. Oare la ce ne mai putem aștepta din partea ereticilor? Ecumenistă parodie!

Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei:

„Luni, 13 noiembrie 2017, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, Compania teatrală „Zona” a prezentat, la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Buzău, Spectacolul creștin Diaconița Olimpiada. La eveniment a participat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de consilieri eparhiali, clerici, profesori și elevi de la școlile din municipiu.
Piesa este o adaptare după scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către Sfânta Diaconiță Olimpiada, în interpretarea cunoscutei actrițe Ana Calciu și în regia lui Marian Popescu.
Acest spectacol și-a propus să arate evoluția duhovnicească a sfintei pomenite de Biserica Ortodoxă pe 25 iulie. Actualitatea textului adaptat constă în faptul că răspunde și marilor întrebări ale omului contemporan, aflat într-o continuă căutare spre împlinire și desăvârșire.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a oferit actriței Ana Calciu o diplomă de vrednicie și o icoană a Maicii Domnului, în semn de apreciere a contribuției sale remarcabile la promovarea culturii creștine și a spiritualității ortodoxe.

Evenimentul a fost organizat de Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul și se înscrie în seria de manifestări desfășurate în cadrul programului eparhial pentru tineret din 2017, intitulat Vade mecum, juvenis!”

Sursa

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul: Viata, Acatistul si Canonul de rugăciune (20 noiembrie)

Condacul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul – 20 noiembrie

Glasul 3

Fecioara astăzi…

Soare luminos pe tine Biserica te cunoaşte, care cu podoabele faptelor bune şi cu razele tămăduirilor pe toţi luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta prăznuim Dumnezeiasca pomenirea ta şi cinstim nevoinţele tale, Preafericite Părinte, Înţelepte Grigorie.

*

Troparul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul

Glasul 3

Chip te-ai făcut înfrânării şi prin Dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat. Alergarea dreptei credinţe o ai săvârşit şi cu învăţăturile lumea ai luminat şi ai mustrat cugetele celor rău credincioşi, Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

*

Troparul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul

Glasul 4

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

***

 


Viata

Acesta s-a născut într-una din cetăţile Decapoliei, care se numeşte Irinopolis. Tatăl lui se numea Serghie şi era robit de patimile trupului, încât pentru mântuirea lui nicidecum nu purta de grijă. Pe maică să o chema Maria şi era binecredincioasă, iubitoare de Dumnezeu şi de fii, care, fiind rădăcină bună şi frumoasă stâlpare, a odrăslit pe acest mare Grigorie.
Ajungând la vârsta de opt ani, Grigorie a fost dat la carte. După ce s-a nevoit vreme destulă şi a învăţat toate câte i s-au părut că-i sunt de trebuinţă, alerga totdeauna la biserică cu multă evlavie şi toate cuvintele folositoare şi mântuitoare de suflet, câte le auzea, le împlinea şi cu fapta, ca un cunoscător şi înţelept. Apoi, înălţându-şi mintea la cele cereşti, a urât cu totul cele pământeşti, iar de trup nici o grijă nu purta. Şi nu mânca nicidecum bucate bune şi scumpe, ci simple şi puţine, cât să împlinească nevoia trupului, deşi îl sileau părinţii să mănânce şi să se veselească împreună cu dânşii. Dar fericitul nicidecum nu voia, ci mai mult se îndeletnicea cu cititul dumnezeieştilor Scripturi, ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, de unde totdeauna adăpându-se, şi-a dat rodul la vremea sa, după cum se va arăta mai departe.
Acest Cuvios mergea la dumnezeiasca biserică adeseori şi ascultă cu multă luare aminte cântările lui David, prin care îşi aprindea sufletul către dumnezeiescul dor. De multe ori, depărtându-se în loc liniştit, se ruga lui Dumnezeu ca să-l învrednicească a se face rob adevărat al Lui. Era apoi îndemânatic la multe feluri de lucruri de mâna din care îşi câştigă hrana vieţii, iar cele ce îi prisoseau le dădea săracilor. Părinţii lui îl sileau să se îmbrace cu haine scumpe şi frumoase, iar el, iubitul şi doritul lui Dumnezeu, purta haine proaste, aducându-şi aminte de cuvântul Domnului Care zicea că cei ce poartă haine moi, se află în casele împărăteşti.
După ce a ajuns la vârsta cea legiuită, au vrut părinţii să-l însoare, fără de voia lui; iar vrednicul de minuni Grigorie, având dorinţa să-şi păzească întreagă înţelepciunea şi fecioria, pe ascuns lepădându-se de lume şi de toate cele frumoase şi veselitoare ale ei, de părinţi şi de toate rudeniile sale, a fugit pe ascuns şi s-a dus într-o mănăstire. Acolo era egumen un episcop îmbunătăţit care, din pricina eresului luptătorilor contra sfintelor icoane, se retrăsese atunci de curînd de la episcopia sa fiindcă ereticii erau abătuţi la minte şi supărau pe cei credincioşi. Pentru aceea, ca să nu-l supere şi să-l silească a cădea din adevăratele dogme ale dreptei credinţe şi-a lăsat scaunul şi petrecea prin munţi şi prin peşteri.
Tânărul Grigorie, mergând la păstorul acesta îmbunătăţit, i-a spus că are de gând să se facă monah. Iar episcopul, văzându-l plin de râvna dumnezeiască şi arzând cu duhul, l-a întărit în bunul lui scop şi l-a trimis la nişte monahi, care petreceau într-un loc prea liniştit şi ascuns, ca să se deprindă mai bine cu nevoinţele şi deprinderile monahiceşti.
Întru acestea petrecând Grigorie şi nevoinţa cea bună săvârşind, după cuvântul Apostolului, punând suişuri în inima sa, după cum zice psalmistul. Nu după multă vreme a murit Serghie, tatăl sfântului, iar maică să dorind să-l vadă şi neştiind unde se află prea iubitul ei fiu, a cercetat cu dinadinsul prin toate mănăstirile, schiturile, sihăstriile şi pustietăţile, până când cu multă osteneală şi după multă vreme a aflat pe fiul său cel dorit.
După ce l-a aflat şi a înţeles că vrea să se facă monah şi să slujească lui Dumnezeu întru feciorie şi întru curăţenie, ea, ca o binecredincioasă şi de Dumnezeu iubitoare, nu s-a întristat, nici nu l-a împiedicat de la o cale ca aceasta a mântuirii; ci mai ales l-a lăudat şi l-a învăţat să fie mare la suflet şi îndrăzneţ către nevoinţele monahilor. Numai această l-a rugat: să meargă într-o mănăstire de obşte, care se află la locurile de primprejur în care era şi un frate al lui, ca astfel amândoi să se nevoiască şi să aibă unul prin altul mângâiere şi ajutor.
Deci, Sfântul Grigorie, văzând că voia maicii sale nu este potrivnică scopului său, ci mai vârtos ajutătoare spre mântuirea fratelui său – căci numai atunci se cuvenea a nu asculta fiii pe părinţii lor, când aceştia îi sfătuiesc la ceva împotriva voii lui Dumnezeu -, atunci s-a înduplecat să facă voia maicii sale şi s-a dus în acea mănăstire al cărei egumen era un eretic, care avea mare dragoste şi prietenie cu ereticii.
Acest lucru, după ce l-a înţeles sfântul, nu l-a suferit, ca un râvnitor al bunei credinţe ce era. Deci nu s-a temut deloc, ci cu îndrăzneală l-a mustrat înaintea tuturor fraţilor mănăstirii aceleia, spunând că nu este vrednic a păstori atâtea oi cuvântătoare, fiind eretic şi luptător contra sfintelor icoane. Iar egumenul acela, nesuferind mustrările sfântului şi umplându-se de mânie, cu multă trufie a poruncit celor ce-i stau înainte să bată pe sfântul fără milă. Sfântul a primit mulţimea loviturilor ca o rouă cerească şi mulţumea lui Dumnezeu că l-a învrednicit a suferi aceasta pentru dreapta credinţă.
Deci a fugit din acea mănăstire, că nu suferea să stea cu ereticul acela la un loc, urmând şi canonul 121 al Sfântului Ioan Pustnicul, care dă voie monahului a ieşi din mănăstirea în care egumenul este eretic. El fugind, s-a dus, purtând pe trupul său rănile care le luase asupră-şi de la egumenul eretic pentru adevărata credinţă. Apoi a mers la altă mănăstire, unde era egumen o rudenie a maicii sale, care se numea Simeon şi care era arhimandrit peste toate mănăstirile celor două cetăţi. Aceluia i-a spus toate câte a pătimit de la egumenul cel eretic, arătându-i şi rănile ce le luase de la dânsul.
Simeon a primit pe Grigorie cu toată bucuria, ca pe o rudenie a sa şi, după ce l-a mângâiat, l-a rânduit să petreacă cu ceilalţi părinţi şi fraţi ai mănăstirii, dându-i canon şi rânduiala, cum să petreacă şi în ce chip să se nevoiască. După aceea l-a încercat spre toată faptă bună, cea lucrătoare, căci şi el era foarte îmbunătăţit şi prea iscusit în toate luptele împotriva duhurilor cele viclene şi în nevoinţele cele monahiceşti.
Tânărul Grigorie primea învăţăturile, sfaturile şi îndemnurile către faptele bune, ale unchiului său, precum se aşează pecetea pe ceara cea moale. Pentru aceea a sporit în scurtă vreme în faptele bune şi în nevoinţele monahiceşti. Adică în ascultare, în smerenie, în dreapta judecată, în cunoştinţă, în răbdare, în blândeţe, în dragoste către Dumnezeu şi către aproapele şi, în toate faptele bune, încât s-a făcut iubit tuturor fraţilor mănăstirii, care ca pe un înger a lui Dumnezeu îl socoteau. Iar fericitul Grigorie, cu cât se vedea cinstit de către toţi, cu atât mai mult se smerea, în toate urmând lui Dumnezeu, Celui ce S-a smerit pentru noi, şi ne-a învăţat, zicând: Luaţi asupra voastră jugul Meu, şi vă învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima.
Deci, după ce a petrecut în această sfântă mănăstire a unchiului său paisprezece ani, după ce a adunat în sufletul său fapte bune şi după ce s-a iscusit în toate luptele minţii şi s-a îmbrăcat cu putere de sus şi cu toate armele lui Dumnezeu – cum zice apostolul -, s-a înarmat şi s-a făcut vrednic a sta împotriva tuturor meşteşugirilor diavoleşti. Apoi cunoscând că va putea să locuiască deosebit şi, ca un viteaz ostaş, să iasă în câmpul de luptă cu duşmanul cel nevăzut şi să-l biruiască, atunci a rugat pe arhimandritul mănăstirii să-i dea voie a şedea într-o chilie în singurătate, fără a avea nici o grijă de cele trupeşti şi pământeşti.
Acel bun păstor, cunoscând râvna lui cea fierbinte către viaţa cea desăvârşită, şi dragostea lui către Dumnezeu, apoi înţelegând că darul Sfântului Duh s-a sălăşluit întru dânsul pentru curăţenia şi smerenia inimii lui, spre folosul ce avea să se pricinuiască multora, l-a lăsat şi s-a dus într-o peşteră care era într-o prăpastie adâncă, în care sfântul a intrat bucurându-se, şi care nu era departe de mănăstirea aceea. Acolo, izbăvindu-se de toate gâlcevile, petrecea în rugăciune vorbind cu Dumnezeu. Însă a aflat şi acolo mare supărare, căci locuiau în peştera aceea mulţime de draci, încât nu putea nimeni să se apropie de locul acela, ce era de multă vreme locuit de ei fără de nici o supărare.
Mai înainte cunoscând diavolii izgonirea lor din locul acela, s-au tulburat foarte şi cu toţii s-au pornit asupra lui Grigorie, cu multe feluri de măiestrii ca să-l izgonească de acolo. Căci, arătându-se în chip de ostaşi înarmaţi cu multe feluri de arme, s-au pornit asupra lui strigând cu glasuri groaznice şi neobişnuite, zicând: „Ieşi din locul nostru în care de multă vreme locuim, căci multe rele vei pătimi de la noi, iar mai pe urmă te vom şi omorî”. După aceea s-au prefăcut toţi în scorpii şi în balauri înfricoşaţi şi au năvălit asupra lui, cu gurile căscate, ostenindu-se numai şi numai pentru a-l înghiţi.
Sfântul, cunoscând viclenia lor, nu se temea nicidecum de dânşii, şi stătea cu vitejie şi fără temere, ca un ostaş viteaz înarmat cu armele lui Dumnezeu, înfrângându-i şi biruindu-i. Iar ei, ca nişte valuri de mare, după ce s-au izbit de piatra cea întemeiată pe nădejdea lui Dumnezeu şi s-au întors ruşinaţi, nu s-au descurajat, nici nu s-au lăsat de a-i da război. Ci, după câtăva vreme, iarăşi au năvălit asupra lui Grigorie, şi când el făcea rugăcine către Dumnezeu, ei îl muşcau de picioare, iar când sfântul făcea metanii ei se încolăceau pe mâinile lui şi se atârnau de el ca să nu se ridice în sus, îl muşcau de mâini şi îl înţepau cu limbile ca nişte ace înveninate încât îi pricinuiau sfântului mari şi nespuse dureri. Acestea le făceau viclenii draci ca să-i îndepărteze mintea de la Dumnezeu, şi să i-o atragă spre cele pământeşti.
Sfântul Grigorie, având nădejde către Dumnezeu, nu băga seamă de rănile şi muşcăturile lor, ci ca pe nişte săgetături copilăreşti le socotea. De aceea, văzând ticăloşii diavoli că nu pot să-l izgonească şi că nu pot nimic asupra Sfintei Cruci, cu care era înarmat, ei singuri au plecat din peşteră. Însă, nu după multe zile iarăşi s-au prefăcut în chip de ostaşi mulţi şi au venit în peşteră cu săbii, cu suliţe, cu arcuri şi cu unelte de război.
Apoi, năvălind asupra Sfântului cu strigăte şi cu chiote se lăudau că de nu va ieşi din peşteră, îl vor omorî. Iar el, însemnându-se după obicei cu semnul cinstitei Cruci, ca pe nişte păianjeni a risipit toate meşteşugurile lor, şi pe toţi i-a izgonit. Ei, fugind, strigau unele ca acestea: „De vreme ce ne-a izgonit din locul nostru, nedreptul acesta, unde ne vom mai duce noi ticăloşii?” Acestea zicând, s-au risipit, căci rugăciunea Sfântului îi ardea ca o văpaie de foc şi au fugit toţi înfricoşaţi.
După câteva zile preaviclenii diavoli au încercat altă măiestrie. Căci după ce au văzut că prin ispitele cele din stânga, pe care le-au adus asupra Sfântului, nu l-au putut birui, au început să-l ispitească cu cele din dreapta. Dumnezeu poate voind astfel, ca să lămurească pe robul Său şi să-l facă desăvârşit în toată faptă bună şi astfel să se preamărească numele Său printr-însul. Deci, cu cele din dreapta a început vicleanul să-l ispitească, după cuvântul Apostolului, ca să se facă ostaş al Împăratului Hristos şi din nici o parte să nu fie biruit de războiul vrăjmaşului. Să vedem dar care era măiestria aceea, pe care au încercat să o aducă asupra Sfântului?
În noaptea de nouă martie, adică spre ziua Sfinţilor patruzeci de Mucenici ai lui Hristos, diavolii au mers în peşteră la Cuviosul, având cununi pe capetele lor, ce străluceau ca soarele, şi au zis către dânsul: „Noi suntem cei patruzeci de mucenici ai lui Hristos şi am venit să-ţi dăm daruri şi puteri asupra dracilor”. Dar el, cunoscându-i cu darul lui Dumnezeu care locuia într-însul, i-a certat şi s-au făcut nevăzuţi. De aceea, văzând ei că nici cu o altă măiestrie nu puteau să-l doboare şi să-l scoată din locul acela, au dat în trupul lui atât de mare război de desfrânare, încât ardea de această patimă, ca şi cum l-ar fi săgetat cineva cu săgeţi de fier, înfocate.
Aflându-se în acel război cumplit şi cu dinadinsul rugându-se lui Dumnezeu ca să-l izbăvească de o patimă că aceasta, dumnezeiescul dar, care de-a pururea era cu dânsul şi-i ajuta ca să fie mai presus de toate ispitele vrăjmaşului, i-a dat ajutor şi în această ispită. Căci i s-a arătat în vis o femeie cinstită şi cuvioasă, care semăna cu maică să, şi aceea l-a întrebat pe Sfântul, zicând: „O prea iubitule fiu, care este pricina mâhnirii tale?”
Iar Sfântul, punându-şi degetul pe pieptul său, i-a arătat ei patima sa. Acea cinstită femeie, pipăind cu mâna locul unde i-a arătat şi desfăcând rana lui cu degetul că şi cu un brici, i s-a arătat că a scos de acolo o bucăţică putrezită, zicându-i: „Iată, aceasta a fost durerea ta şi nu te mai întrista, căci a încetat. De acum înainte nu va mai veni asupra ta nici o sminteală”. Acestea văzându-le, s-a deşteptat şi, cunoscând că Domnul a ridicat de la el pofta trupului de desfrânare, s-a bucurat şi I-a mulţumit.
După aceasta, având dorinţă să vadă pe fratele său, a trimis la dânsul pe ucenicul care îi slujea, când avea trebuinţă de câte ceva, ca să-l aducă la dânsul acolo în peşteră. Deci, rămânând el singur, se îndeletnicea cu gândirea la Dumnezeu în trezirea minţii. Iar într-o noapte, aflându-se singur stând la rugăciune cu dinadinsul către Dumnezeu, a venit peste dânsul o uimire şi a avut o vedenie minunată. Căci a strălucit din cer o lumină ca soarele şi, înconjurând toată peştera şi locul de primprejurul ei, a venit o bunămireasmă de nepovestit, care a ţinut mai multe zile, până când a venit ucenicul de la fratele lui şi a bătut în uşa peşterii ca să-i vestească despre acesta.
Sfântul auzind, s-a trezit ca dintr-o beţie din vedenia aceasta. Şi după ce i-a deschis uşa, văzând pe ucenicul său, l-a întrebat, zicând: „Cum te-ai întors aşa degrabă, frate?” Căci i s-a părut că a lipsit vreme de numai un ceas. Iar ucenicul a răspuns: „N-am venit curînd, părinte. Căci, neaflând pe cel căutat şi zăbovind, acum am venit fără nici o ispravă”. Cuviosul a întrebat pe ucenic: „Dar câte zile sunt de când te-ai dus şi în care zi ai venit?” Iar el i-a răspuns: „Am plecat Duminică de aici şi astăzi este joi, a doua săptămână”.
Auzind acestea, pe Cuviosul Grigorie l-a cuprins mirarea cum au trecut atâtea zile, pe când lui i s-a părut că fratele lui a zăbovit numai un ceas. Însă, temându-se să nu fi fost vreo amăgire diavolească a găsit cu cale să vestească părintelui său. Pentru aceea i-a scris o scrisoare, rugându-l să facă osteneală şi să vină până la dânsul, căci are să-i spună un cuvânt prea de nevoie, iar în scrisoare zicea aşa: „Grigorie smeritul şi nevrednicul monah, scriu prietenului şi dascălului meu Simeon să se bucure. Neavând eu, cinstite părinte, alt tată trupesc, şi tu fiind nevredniciei mele părinte duhovnicesc şi povăţuitor, purtător de grijă şi rudenie de aproape, în tot chipul te îngrijeşti de mântuirea preaiubitului tău fiu. Pentru aceea şi eu, îndrăznind către tine, ca şi către părintele meu cel dumnezeiesc şi iubit, trimit către tine această smerită scrisoare, prin care te înştiinţez că un lucru mi s-a întâmplat în zilele acestea, care a tulburat sufletul meu şi pe care nu-mi este cu putinţă a-l vesti altcuiva, fără numai ţie, părintelui meu, şi de la tine doresc să iau învăţătură şi sfătuire pentru cele ce mi s-au întâmplat. Roagă-te pentru mine nevrednicul fiul tău şi fără zăbavă vino la mine, căci foarte mult te doresc”.
Pecetluind scrisoarea, a trimis-o prin ucenicul său la pururea pomenitul Simeon. Acesta, după ce a citit scrisoarea, s-a temut, socotind că poate va fi pătimit vreo ispită de la vrăjmaşul. Sculându-se îndată s-a dus la dânsul în peştera unde locuia. Sărutându-se unul cu altul cu sărutare duhovnicească; apoi, făcând rugăciune împreună şi după rugăciune şezând, a început să-l întrebe pe Cuviosul Grigorie, zicând: „Pentru care pricină, fiule, ai trimis la mine ca să vin? Nu cumva ţi s-a întâmplat vreo ispită din partea vrăjmaşului?”
Sfântul Grigorie a răspuns către dânsul cu grai blând şi cu multă smerenie: „În sufletul meu, o, părinte, se petrec două lucruri, căci am şi mâhnire şi bucurie. Mâhnire, pentru că mă tem să nu-mi fi întins vrăjmaşul vreo cursă prin cele ce mi s-au arătat; iar bucurie, fiindcă nădăjduiesc că lumina ce mi s-a arătat şi m-a luminat, poate să fie dumnezeiască şi mireasma pe care am mirosit-o, poate să fie cerească. Este o săptămână astăzi de când îmi făceam într-o noapte rugăciunea obişnuită, rugându-mă singur şi slăvind pe Dumnezeu, când îndată a strălucit foc mare din cer cu lumină nepovestită, care m-a înconjurat de la cap până la picioare şi tot locul s-a umplut de o mireasmă negrăită.
Acea lumină s-a arătat şapte zile, iar mireasmă şi acum o simt. Odată cu vedenia aceasta m-am tămăduit de două neputinţe mari pe care le aveam mai înainte: de una trupească, adică de curgerea sângelui; şi de alta sufletească, adică de patimile şi luptele ce veneau asupra mea de la diavoli. Iar acum dumnezeiescul dar m-a tămăduit şi am multă pace şi linişte în inima mea şi mângâiere în sufletul meu.
Deci, pentru aceea te-am supărat, căci tu, ca un lucrător şi iscusit în unele ca acestea, să mă sfătuieşti şi să-mi spui dacă acea vedenie a fost de la Dumnezeu. Eu, pe cât mi-a fost cu putinţă a ţine minte vedenia ce am avut-o, am vestit-o întocmai cuvioşiei tale. Pentru aceea mă rog să mă îndreptezi şi să-mi limpezeşti judecata, ca să nu am îndoială că a fost din lucrare diavolească şi să mă amăgească pe mine nevrednicul”.
Arhimandritul, umplându-se de bucurie duhovnicească pentru sporirea preaiubitului său fiu în cele duhovniceşti, a zis către dânsul: „O, fiule, să nu ai nici o îndoială pentru aceasta sau vreo temere, căci lumina aceea care a strălucit şi te-a luminat pe tine nu a fost de la viclenii diavoli. Ci a fost lumină dumnezeiască şi cerească, cu care Preabunul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu, pentru bunătatea şi milostivirea Sa, te-a strălucit pe tine; iar cu bună mireasmă te-a izbăvit de necurăţia cea aducătoare de moarte.
Deci, nevoieşte-te cât poţi, ştiind că ai pe Dumnezeu în ajutor, căci aşa răsplăteşte şi preamăreşte Domnul pe robii Săi, care-şi curăţă mintea şi sufletul de patimile cele trupeşti şi sufleteşti, şi-i face vestiţi în lume ca pe nişte adevăraţi robi vrednici de împărăţia Lui; ca astfel să folosească şi pe alţii cu pilda lor cea bună, urmând faptele lor cele bune, să se mântuiască şi, mântuindu-se, să dobândească împărăţia cerurilor”.
Deci, după ce s-a curăţit astfel de patimile trupului şi ale sufletului, după ce a primit darul Sfântului Duh întru sine şi, ca un alt Pavel, a strălucit cu lumină cerească şi dumnezeiască, s-a făcut vas ales, ca să ducă mărturisirea dreptei şi sfintei credinţe înaintea neamurilor celor abătute la minte cu eresul luptei contra sfintelor icoane. După ce s-a făcut bunămireasmă a lui Hristos ca să dea celor credincioşi bunămireasmă de faptă bună, atunci Dumnezeu, Care ştie inima fiecăruia, judecind că nu este cuviincios a se ascunde această prealuminată făclie sub obrocul pustiei, l-a chemat ca pe patriarhul Avraam, zicând către dânsul: „Grigorie, dacă vrei să ajungi la desăvârşire, ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi înstrăinează-te pentru folosul tău şi al celor ce au trebuinţă de învăţătura ta”.
După ce a auzit Cuviosul acestea, cu sârguinţă a ieşit din peşteră şi s-a dus la Efes. Fiind vreme de iarnă şi neputând merge atunci la Constantinopol, a iernat în Asia. Iar după ce a sosit primăvara, s-a pregătit să meargă la Constantinopol; căci cugeta să meargă acolo ca să mustre ereticii şi luptătorii contra sfintelor icoane, care se aflau într-acea vreme. Aflând multe corăbii în port, gata să meargă la Constantinopol, Sfântul s-a rugat să-l primească a merge şi el; dar corăbierii, temându-se de barbarii cei negri, care se aflau pe marea aceea, nu ieşeau din port. Însă Sfântul, îi îmbărbăta, făcându-i să îndrăznească prin sfaturile şi îndemnurile sale, precum şi prin făgăduinţele ce le dădea, că nu-i vor vedea nicidecum pe acei negri. Şi astfel, prin rugăciunile Sfântului, s-a făcut vreme prielnică şi cu vânt bun.
Deci corăbierii, îndemnându-se, au plecat şi cu darul lui Dumnezeu au fost nevăzuţi de acei barbari; apoi, plutind cu bună nădejde, degrabă au ajuns în ostrovul Proconisului. Sfântul, însă, avea multă râvna să meargă la Constantinopol, căci auzise că se înmulţise foarte mult eresul luptei contra sfintelor icoane şi că mulţi se molipsiseră de acel eres, chiar însuşi împăratul şi boierii divanului împărătesc, şi aceasta aducea multă supărare creştinilor adevăraţi. Pentru aceea voia să meargă acolo să mărturisească adevărul, să propovăduiască credinţa cea dreaptă şi adevărată şi să dea anatema pe luptătorii contra icoanelor; însă a fost împiedicat, poate de pronia dumnezeiască.
Rămânând Sfântul în ostrovul acela câtăva vreme, nu a fost primit de nici unul din creştinii de acolo. Căci împăraţii, fiind atinşi de eresul luptei contra sfintelor icoane, dăduseră înfricoşate porunci ca nimeni să nu primească pe monahi în casă. Şi aceasta era tot meşteşugirea vrăjmaşului mântuirii oamenilor, ca să nu se afle nimeni care să le mustre rătăcirea lor. Astfel a petrecut Sfântul, neavând unde să-şi plece capul, căci nimeni nu îndrăznea să-l primească. Dar un sărac, împotriva poruncii împărăteşti, l-a primit în casa lui; şi astfel Sfântul a zăbovit în acea casă câtăva vreme. Iar Dumnezeu, ca să răsplătească fapta bună a primirii de sfinţi, a îmbogăţit pe sărac şi l-a îndestulat cu de toate, prin rugăciunile Sfântului. Iar când voia Sfântul să plece, săracul acela plângea foarte mult, temându-se că nu cumva să ajungă iarăşi sărac, precum a fost mai înainte. Văzând Sfântul pe sărac că plânge şi nu îi este cu voie a se duce de la dânsul, a fugit pe ascuns.
Apoi, trecând prin strâmtorile Elespontului, a mers în Enos, în care intrând, l-a întâmpinat pe uliţă un tânăr. Văzând pe Sfântul şi, fiind îndemnat de diavol, care de-a pururea scrâşnea asupra Sfântului, dar nu putea să se apropie de el, s-a pornit cu mânie nedreaptă asupra Cuviosului, bătându-l fără vină. Iar Cuviosul a răbdat bătaia cu mulţumire, rugându-se lui Dumnezeu ca să ierte păcatul tinărului aceluia care l-a bătut, ca şi Sfântul întâiul Mucenic Arhidiacon Ştefan.
Mai pe urmă, deşteptându-se tânărul că dintr-o beţie din mânia cea drăcească, a întrebat pe Sfântul: „Cine şi de ce neam eşti?” Iar el a răspuns: „Sunt creştin, rob adevărat al lui Hristos şi umblu ca să propovăduiesc credinţa cea adevărată oamenilor amăgiţi cu eresul luptării contra sfintelor icoane, şi să-i întorc de la rătăcire”. Iar tânărul, văzând blândeţea şi smerenia Sfântului şi auzindu-i cuvintele cele dulci şi blânde, s-a umilit foarte şi căzând la picioarele lui îşi cerea iertare. Sfântul, sfătuindu-l şi dojenindu-l ca să nu fie atât de mânios asupra aproapelui, nici să-şi mai ridice mâna cu nedreptate asupra cuiva, ci să fie gata a răbda cu bucurie ocările şi bătăile de la cei de aproape, după cuvântul Domnului Hristos care zice: De te loveşte cineva peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt, cu alte cuvinte dumnezeieşti sfătuindu-l, l-a iertat şi l-a binecuvântat. Iar tânărul, mult folosindu-se de cuvintele Cuviosului şi de viaţa lui cea îmbunătăţită, s-a dus mulţumind lui Dumnezeu şi Sfântului.

Sfântul, plecând de acolo cu corabia, a mers la Hrisopoil şi ieşind din corabie, a mers pe jos până la un râu ce se numea Struma. Acolo erau nişte tâlhari bulgari care străjuiau ţărmurile râului aceluia şi prădau corăbiile ce treceau. La aceştia nimerind Cuviosul, nicidecum nu s-a temut de dânşii. Iar ei, văzând îndrăzneala lui, s-au mirat şi au zis unii către alţii: „Ce fel de om este drumeţul acesta, căci nu se teme şi nici nu vorbeşte cu noi, şi are atâta îndrăzneală ca şi cum ar fi petrecut tot cu noi?”

Şi au început a se sfii de dânsul şi a-l cinsti ca pe un sfânt al lui Dumnezeu. Iar Sfântul făcându-le semn că vrea să treacă râul, ei îndată cu bucurie i-au dat luntrea. Apoi l-au trecut de cealaltă parte a râului şi i-au arătat şi calea încotro vrea să meargă şi nu i-au făcut nici un rău. Căci de faptă bună ştiu a se cucernici şi a o cinsti şi vrăjmaşii şi lucrătorii de rele.

Deci, vrând Sfântul Grigorie să meargă în Italia, s-a dus la Tesalonic şi, după ce a intrat în cetate, a mers la o mănăstire în care era un pustnic vestit şi un egumen care se numea Marcu; oameni îmbunătăţiţi, cu care a petrecut câteva zile. După aceea plecând de acolo s-a dus pe uscat la Corint, şi de acolo, căutând corabie ca să meargă la Sicilia, a aflat o corabie gata de plecare. Însă se temeau corăbierii să treacă noianul mării de frica barbarilor arabi, care ţineau drumurile; dar Sfântul a zis către dânşii: „Îndrăzniţi, căci Dumnezeu păzindu-vă nici un rău nu veţi pătimii”. Deci, după cuvântul şi făgăduinţa Sfântului au plecat şi au ajuns la Righion feriţi de toată primejdia.

După ce au intrat în Righion, au avut gazdă la un om cucernic şi temător de Dumnezeu. Acolo venind nişte cetăţeni din vecinătate îl rugau pe Sfântul Grigorie să primească ceva milostenie de la dânşii, pentru cheltuiala lui, că-l vedeau că nu are nimic. Deci ei îl supărau mult, ca să ia măcar cât de puţin. Sfântul cunoscând din dumnezeiescul dar, că aurul care îl dau aceia era adunat cu nedreptate şi răpire, deşi nu văzuse până atunci niciodată pe cei ce voiau să-i dea milostenie, vrând să-i înveţe a se lepăda de nedreptate, a mustrat fapta lor, zicând: „Să nu-mi dea Dumnezeu ca să mănânc din averea lui Mercurie nici măcar un ban, căci pe mulţi săraci şi sărmani i-a sugrumat şi le-a luat averile cu nedreptate. Căci Mercurie acesta, când trăia, fusese secretar şi logofăt al domniei şi, nedreptăţind pe cei săraci, înmulţea averile domneşti”.

Deci, de la Righion, Sfântul intrând în corabie, când voia să pornească, s-a apropiat de dânsul un monah tânăr, vrând să meargă şi el la Roma, slujindu-i în toate trebuinţele. Deci, plutind către Roma, s-a făcut furtună mare încât se învăluia corabia şi se purta de valuri şi de-abia, cu mare nevoie, a ieşit la uscat. Apoi, făcându-se seară, a pus să mănânce. Mergând călugărul în corabie ca să aducă bucate la masă, clătinându-se corabia de valuri, s-a împiedicat şi a căzut în mare. Iar Sfântul, văzând pe călugăr că se îneacă în mare, şi-a plecat genunchii la pământ şi a început a se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi să-l mântuiască de înec şi să nu-l lase a se scufunda în mare. Ascultându-i Dumnezeu rugăciunea, l-a adus la uscat pe un lemn mic şi l-a izbăvit de înec.

Ajungând la Roma, a petrecut într-o chilie mică, liniştindu-se trei luni, neştiindu-l nimeni, căci nu s-a arătat pentru smerenie. Însă un îndrăcit, pe care Sfântul Grigorie l-a tămăduit, l-a făcut cunoscut. Apoi, văzând că-l cinstesc oamenii ca pe un sfânt, a fugit de la Roma. Căci, luând de la Dumnezeu putere asupra dracilor, pentru viaţa lui cea îmbunătăţită şi pentru smerenia lui, s-a vestit pretutindeni şi nu putea să se ascundă. Lăsând Roma, s-a dus în Siracusa Siciliei şi acolo închizându-se într-un turn ce era în cetate, se liniştea. Iar dracii, într-o noapte, pe când Sfântul se ruga lui Dumnezeu, au pus foc şi i-au ars rogojina pe care se odihnea, dar Sfântul, aflând o piele, se odihnea pe ea. Atunci ei s-au prefăcut în mulţime de şoareci mari şi-l supărau când dormea, sau când se ruga. Însă, cu rugăciunea sa, i-a izgonit şi s-au făcut nevăzuţi.

În turnul acela era o femeie destrăbălată, care, pe câţi bărbaţi şi tineri vedea, întrebuinţa diferite meşteşuguri ca să-i aducă la desfrânare şi mai ales pe corăbierii care veneau din locuri străine, de la Ascalon şi din alte ţări, care nu ştiau viclenia şi reaua ei lucrare. Căci îi ajuta şi locul acela, deoarece turnul era la ţărmul mării unde poposeau corăbiile. Iar Sfântul lua pe călători şi-i sfătuia ca să se ferească de acea femeie rea. După aceea o învăţa şi pe ea, aducându-i aminte de pedepsele cele cumplite ale muncii veşnice. Şi atât de mult a înduplecat preaînţeleptul cu cuvintele sale pe femeia aceea, încât nu numai s-a lepădat de faptele cele rele, ci s-a făcut şi călugăriţă. Iar casa ei s-a făcut ca o mănăstire, petrecând de aici înainte toată viaţa ei în curăţenie şi înţelepciune adevărată.
Deci, petrecând Sfântul acolo în turnul acela, cu multe osteneli şi sudori pustniceşti, îşi înmulţea faptele bune sufleteşti în toate zilele. Iar diavolul a zavistuit acest bun lucru, ca un urîtor al binelui omului, şi nu a lăsat pe Sfântul în pace; ci a intrat într-un balaur mare şi înfricoşat, ce era încuibat acolo în acel turn şi l-a pornit asupra Sfântului. Balaurul a alergat cu gura căscată şi cu pornire înfricoşată încât ieşea văpaie mare din gura sa şi făcea lucruri groaznice vrând să înghită pe Sfântul. Dar el nicidecum nu s-a temut, nici nu s-a dat în lături, ci a stat drept înaintea lui fără frică şi a zis către dânsul: „Dacă ţi-a dat Domnul putere ca să mă mănânci, apoi nu sta, căci eu sunt gata să mă dau spre mâncare. Dacă nu poţi să vezi pe acei care se tem de Domnul, du-te aiurea de-ţi găseşte alt cuib spre sălăşluire ca să te izbăveşti de mine”.
Atunci balaurul, o, minune, ca şi cum l-ar fi bătut Sfântul, a fugit fără de nici o lucrare. Căci şi firea cea necuvântătoare ştie a se cucernici de robii lui Dumnezeu cei vrednici şi a se supune. Acestea vestindu-se pretutindeni, veneau mulţi oameni către Dumnezeu prin pocăinţă, fiind îndemnaţi de cuvintele învăţăturii celei preadulci ale Sfântului.

Odată a venit la dânsul o femeie îndrăcită şi cu rugăciunea lui a gonit dracul. Încă şi multe alte minuni a săvârşit în locul acela. Dar mai ales a tămăduit un om care avea un drac cumplit şi foarte sălbatic, care îl strigă pe nume pe Sfântul. Iar el, văzând că dracul l-a făcut cunoscut prin strigare, a izgonit pe drac şi a tămăduit pe om; dar şi el a fugit de acolo după ce s-a făcut cunoscut şi după ce a văzut că este cinstit de oameni. Deci s-a dus într-o cetate, unde l-au prins nişte oameni şi l-au bătut, apoi legându-l la ochi voiau să-i taie capul, zicând că este spion. Iar Sfântul s-a rugat lui Dumnezeu să îmblânzească firea cea rea şi ucigaşă a acelor oameni. Şi îndată Dumnezeu, Care a zis prin proorocul Său: „Încă tu grăind, iată Eu sunt de faţă”, ascultându-i rugăciunea, a îmblânzit inimile lor şi nu i-au tăiat capul. Ci l-au dus la episcopul acelei cetăţi să vadă ce le va porunci pentru dânsul.
Sfântul, mergând înaintea episcopului, nu i-a dat cinstea cea cuvenită căci era eretic, ci i-a zis cu blândeţe şi cu smerenie: „Aşa îţi înveţi eparhioţii? O, părinte episcop, aşa îţi este cu plăcere ca să mă vezi omorât de aceşti oameni răi şi netemători de Dumnezeu? Iar episcopul, vrând să-i bată şi să-i pedepsească pentru aceasta, Sfântul s-a rugat şi i-a iertat.
Plecând de la Idrisa a trecut prin oastea saracinilor şi nimeni nu l-a văzut, iar după ce a ieşit dintr-însa şi a ajuns la un puţ, a aflat acolo un sărăcin dintr-aceia scoţând apă să-şi adape calul. Iar saracinul cum a văzut pe Sfânt a ridicat suliţa, ticălosul şi pierzătorul, ca să-l ucidă, dar îndată i s-a uscat mina şi stând în văzduh întinsă şi neputând să o lase în jos, urma după Cuviosul, rugându-l să i-o tămăduiască. Iar Sfântul Grigorie, apropiindu-se de mâna cea îndrăzneaţă şi, atingându-se de dânsa, a tămăduit-o.

Nu mult mai departe l-a întâmpinat un om îndrăcit care se chinuia cumplit. Deci, făcându-i-se milă de el, Cuviosul a făcut rugăciune către Dumnezeu, zicând: „Doamne, miluieşte zidirea Ta şi nu o lăsa să se tiranisească de diavoli”. Atunci îndată a ieşit dracul din omul acela şi s-a tămăduit. Apoi s-a dus la Tesalonic pentru a doua oară şi a petrecut în Mănăstirea Sfântului Mina, neavând nici un fel de hrană sau acoperământ decât o haină pe care o avea ziua şi noaptea.
Când flămânzea, ieşea din biserică şi mergea prin casele oamenilor şi unde îi vedea mâncând intra şi el şi şezând la masă cu dânşii, mânca. Aşa a petrecut multă vreme. Apoi iarăşi se căia pentru fapta aceasta, socotind că nu este cu cuviinţă să mănânce din osteneli străine, nefiind poftit sau chemat de cineva. Pentru aceea a luat hotărâre să petreacă nemâncat în biserica mai sus pomenită, până când îi va trimite Dumnezeu ajutor dintru înălţime. Deci, precum hrănea pe Proorocul Ilie prin corbi, pe Daniil în groapa leilor, şi pe mulţi alţi îmbunătăţiţi robi ai Lui în multe chipuri, aşa şi pe Sfântul Grigorie nu l-a lăsat să fie lipsit de hrană; ci a luminat pe o femeie, poruncindu-i să-i ducă hrană în fiecare zi.
Deci, liniştindu-se Sfântul acolo, a venit la dânsul o femeie săracă şi văduvă. Plângând cu amar şi rugându-se cu lacrimi, i-a spus că a avut o casă mică, care a putrezit şi a căzut; deci să-şi facă milă de dânsa şi să-i ajute ca să o zidească din nou. Iar Sfântul, milostivindu-se, a zis către dânsa: „Du-te şi începe lucrul şi Domnul Dumnezeul săracilor, îţi va trimite ajutor”. Femeia aceea, având credinţă mare în cuvântul Sfântului şi părându-i-se că a luat ceva în mâinile sale, ducându-se a început să pună temelia casei. Şi îndată din locul acela a izvorât o mulţime de smoală pe care vânzând-o, nu numai că şi-a zidit casa, cu preţul cel luat pe smoală, ci şi hrana să o scotea sporindu-şi toate cele de trebuinţă, cu îndestulare.

În cetatea aceasta era un frate milostiv, care slujea cu îndemânare săracilor. Acestuia, un iubitor de Hristos, i-a dat trei porci, ca să-i împartă săracilor. El, tăindu-i şi împărţind carnea la săraci, a oprit o parte pentru sine şi mergând în cealaltă zi la biserica aceea în care se nevoia Sfântul, se ruga lui Dumnezeu, bătându-şi pieptul, ca să-i ierte păcatul. Iar Cuviosul, ca un preavăzător, cunoscând fapta lui, s-a apropiat de dânsul şi i-a zis: „În zadar îţi baţi pieptul fără folos, că de nu vei împărţi la săraci carnea pe care ai oprit-o pentru tine, nu-ţi ascultă Domnul rugăciunea”. Iar el, auzind acestea, s-a minunat de cunoştinţa Sfântului şi, cerând iertare de la Cuviosul, s-a dus şi a împărţit şi partea cealaltă, ce o oprise pentru sine.

Ascultaţi şi alte fapte mai minunate ca să cunoaşteţi cât dar avea de la Dumnezeu, căci cunoştea cele ce erau departe şi cele viitoare, ca şi cum ar fi fost de faţă.

Liniştindu-se Sfântul în chilia lui, diavolul, ca să-l supere, a intrat într-un om nebun, care se afla într-acea cetate. Apoi, fiind izgonit dracul din om, a alergat la chilia Sfântului şi intrând înăuntru a sărit în spinarea Cuviosului şi a început a juca pe genunchii şi pe umerii lui, rizând fără ruşine. Iar Cuviosul, rugându-se în taina inimii sale, a chemat numele lui Dumnezeu şi, suflând asupra diavolului, l-a izgonit. Altădată, prefăcându-se în şarpe mare, a început a umbla pe sub rogojina Sfântului, iar alt drac a început a azvârli cu pietre în chilia Sfântului şi strigă cu glasuri neasemănate ca să-l sperie. Cu toate acestea, biruindu-i şi ruşinîndu-i, diavolii s-au dus amândoi. Căci Sfântul, cu darul lui Dumnezeu care petrecea într-însul, cunoscând toate meşteşugurile lor, le strică lesne ca pe nişte ţesături de păianjen.

Un monah petrecea în acea vreme aproape de biserica Sfântului Mina, şezând deasupra unui stâlp, făcând şi lucru de mâini. Iar Sfântul Grigorie, având mai dinainte cunoştinţă de la Duhul Sfânt de mutarea lui grabnică din viaţa aceasta vremelnică, i-a vestit-o, zicând: „Lasă-te de lucrul mâinilor tale şi îngrijeşte-te de suflet, că s-a apropiat sfârşitul zilelor tale şi vei călători pe o cale străină, pe care niciodată nu ai călătorit”. Deci, după cuvântul Cuviosului, după puţine zile stâlpnicul s-a dus la Domnul.

Alt ieromonah, cu numele de Teodul, a venit odată la Cuviosul pentru binecuvântare şi sfătuire. Când voia să plece, Cuviosul i-a zis: „Mergi cu pace şi spune-i părintelui tău să-şi pregătească mormântul, că are să se sfârşească”. Şi după puţine zile după proorocirea Sfântului, Ava acela a adormit.

Erau alţi doi fraţi după trup, cunoscuţi şi prieteni ai Cuviosului, pe care îi sfătuia adeseori să se facă monahi. Dar ei nu primeau sfaturile lui, aducând multe pricini. Sfântul cunoscând mai dinainte cele ce avea să li se întâmple, a zis către dânşii: „Eu vă sfătuiesc cele ce vă sunt de folos, dar de vreme ce nu primiţi sfătuirea mea cea folositoare şi vă socotiţi nevrednici de dânsa, pentru frica, micşorarea şi împuţinarea voastră de suflet, să ştiţi că în acest an veţi fi luaţi de oaste, deşi voi nu voiţi aceasta”. Iar ei, socotind că Sfântul le zice aceasta despre oastea cea pământească, nu au băgat în seamă cuvintele lui. Dar nu s-a împlinit anul şi au murit amândoi.

Un oarecare monah pustnic se prefăcea că are drac şi făcea multe neorânduieli ca să-l ocărască şi să-l bată ceilalţi fraţi care petreceau aproape de dânsul. Iar aceia, văzându-l făcând nebunii, l-au prins, l-au legat şi l-au dus la Cuviosul ca să scoată diavolul din el. Sfântul, cunoscând adevărul, a mustrat scopul cel prefăcut şi neadevărat al monahului aceluia, zicându-i: „Minţi, ticălosule, căci te prefaci că ai drac, dar nu-ţi foloseşte această făţărnicie, căci, dacă voieşti să te mântuieşti şi să dobândeşti împărăţia cerurilor, lasă-ţi această făţărnicie şi apucă-te a lucra altă faptă bună; mai ales roagă-te lui Dumnezeu să fugă dracii de tine şi cu înlesnire te vei mântui”.

Un om oarecare avea multă dragoste şi evlavie către Sfântul şi venea adeseori la el pentru folosul sufletului său. Dar odată, venind după obicei, i s-a întâmplat de a aflat un om mort în drum şi, trecându-l cu vederea, s-a dus la Sfântul. Iar Cuviosul, când l-a văzut a zis către dânsul: „O! frate, pentru ce nu ai îngropat mortul pe care l-ai întâlnit în drum, şi apoi să fi venit la mine, ci l-ai trecut cu vederea şi nu l-ai socotit întru nimic?” Iar el, auzind cuvântul acesta, foarte mult s-a mirat de cunoştinţa lui.

Un boier avea dregătorie de comit, şi căzând într-o greşeală mare îi stătea înainte moartea, din partea stăpânitorului Tesalonicului, care îl şi închisese în temniţă şi îi hotărâse pedeapsa. Iar Sfântul nici nu auzise nimic din cele despre dânsul, nici nu îl rugase nimeni să mijlocească pentru el către domnul cetăţii. Ci, de la Dumnezeu înştiinţându-se despre pedeapsa lui, îndată s-a dus la domnul locului aceluia şi cu multe rugăciuni l-a izbăvit din temniţă şi de la moarte.

Odată Sfântul s-a sfătuit cu unul din ucenicii lui să se ducă în părţile Sclavoniei şi să se sălăşluiască în munţii de acolo. Deci, pornind şi mergând puţină cale, îndată s-a întors înapoi cu foarte mare grabă. Iar ucenicul, văzând această grabnică întoarcere, a zis către dânsul: „Dar pentru ce, părinte, te-ai întors aşa de repede, căci foarte bine mergeam pe cale?” Sfântul a zis către dânsul: „Frate, doream să mergem şi să locuim în acel loc, dar am văzut că acolo nu este soare, şi nu de multă vreme, prin voinţa lui Dumnezeu, a năvălit asupra sclavonilor mulţime de oaste de barbari care au prădat şi au omorât pe toţi locuitorii acelui loc, încât curgea sângele şiroaie. Apoi au ars cu foc toate cetăţile şi le-au pustiit”. Pentru aceea Cuviosul zicea acestea: „Fără semn şi fără vestire dumnezeiască nu mă voi strămuta din loc în loc”.

Un monah era dator unui tânăr un galben şi mergând monahul acela la marele Grigorie, între alte vorbe ce a zis către dânsul i-a spus şi aceasta: că este dator cu un galben cutărui tânăr. Iar Cuviosul, auzind acestea, a zis către dânsul: „Sîrguieşte-te a plăti cât de curînd, ca să nu rămâi dator în veacul ce va să vie. Căci tânărul acela căruia îi eşti dator degrabă va muri”.

După ce a auzit acestea, monahul acela s-a minunat de cunoştinţa mai înainte a sfântului şi degrabă a plătit datoria. Iar tânărul acela, după proorocia Sfântului, peste puţine zile s-a dus către Domnul. După moartea şi îngroparea aceluia, s-a dus unul din prietenii săi şi i-a spus Cuviosului. Iar Cuviosul întristându-se de moartea tânărului, a zis către cel care îi adusese vestea: „Frate, nicidecum să nu te întristezi pentru moartea prietenului tău, ci tu pregăteşte-te de aceasta, căci curînd te vei duce şi tu după dânsul”. Şi după proorocia Sfântului s-a dus şi acesta din viaţa aceasta.

Alt monah, anume Atanasie, care avea viaţa împodobită cu fapte bune, ne-a povestit acestea. Odată mi-a venit în gând să mă duc la Constantinopol. Şi mergând la Sfântul să iau binecuvântare pentru călătoria ce aveam să o fac, Cuviosul mi-a zis: „Am văzut un monah, anume Atanasie, vrând să meargă la Constantinopol, şi punându-şi în corabie cele trebuincioase pentru călătorie, a lăsat toate acolo şi s-a întors înapoi, iar eu am zis către dânsul: „Au doar pentru mine ţi s-a descoperit această, părinte?” Iar el a zis: Da”.

Apoi trecând trei săptămâni, noi ne-am pregătit de călătorie şi, punând în corabie cele trebuincioase, a venit la Sfântul Grigorie în acea vreme un boier, pe nume Gheorghe, ca să ia binecuvântare, căci voia să se ducă şi el în Bizanţ pe uscat. Şi, având să treacă prin locuri grele, cerea de la Sfântul binecuvântare şi rugăciune ca să-l păzească Dumnezeu de primejdii. Acel boier avea dregătoria de protosinghelar, adică mai mare peste oşti. Iar părintele nostru Grigorie, apucându-mă de mână, a împreunat mina mea cu mâna lui Gheorghe şi strângându-le pe amândouă a zis: „Mergând cu ajutorul lui Dumnezeu, iată că trimit şi pe acest frate cu tine, căci din multe necazuri şi strâmtorări te va scoate Dumnezeu prin dânsul”.

Deci eu, uitând de toate cele ce pusesem în corabie, am urmat pe Gheorghe, după porunca Cuviosului. Şi luând iarăşi binecuvântare, am pornit. După ce ne-am apropiat de Hrisopoli, slugile cârmuitorului îndată au prins pe Gheorghe, care mergea cu mine, şi l-au dus legat la el. Căci împăratul poruncise cârmuitorului să pună străji la cetatea aceea. Dar, fiindcă eu eram cunoscut cu cei care au prins şi au legat pe Gheorghe, m-am rugat lor cu multă sârguinţă şi de-abia l-am izbăvit din legături.

Mergând noi de acolo şi ajungând la o cetate ce se numea Voleri, un boier al cârmuitorului iarăşi a prins pe Gheorghe şi vrând să-i facă rău, eu m-am rugat boierului aceluia cu multă smerenie şi cu dumnezeieştile rugăciuni cele bine primite ale Cuviosului Grigorie, Gheorghe s-a izbăvit de nevoia ce avea să pătimească. După ce am scăpat de acolo şi am călătorit puţină cale, am ajuns la un râu ce se numea Maronul, pe care l-am trecut.

Apoi mai călătorind, am ajuns la mare şi, intrând în corabie, am plutit cu bună sporire şi fără nici o supărare din partea tâlharilor de mare, care pândeau pe acolo. Aşa am ajuns la Bizanţ, şi eu am hotărât să locuiesc acolo. Iar Gheorghe, isprăvindu-şi toate treburile sale cu bine şi luând o boierie de la împăratul care se numeşte Ilustrie, întorcându-se acasă, a mers la Cuviosul şi îmbrăţişând şi sărutând cinstitele sale picioare cu multă evlavie, îi povestea toate supărările ce pătimise în călătorie, şi cum, prin dumnezeieştile lui rugăciuni, l-a izbăvit Dumnezeu din toate acelea prin mijlocirea lui Anastasie, prietenul său.

După trei luni a venit şi Cuviosul de la Tesalonic la Constantinopol, unde petreceam eu şi, zăbovind puţină vreme, ne-am dus amândoi la muntele Olimpului şi acolo petrecând puţin a cunoscut cu duhul că vine un ucenic al lui de la Tesalonic. Deci, ieşind din muntele Olimpului, a mers întru întâmpinarea ucenicului său. Iar ucenicul, văzând pe părintele său că vine spre dânsul, i-a zis: „Preacinstite părinte, pentru tine am venit căci doream foarte mult să te văd”. Iar Cuviosul a zis: „Şi eu iarăşi pentru tine am venit de la Olimp, ca să nu te osteneşti căutându-mă”.

Un monah pe nume Zaharia, petrecea în Tesalonic, unde a zidit o biserică frumoasă în numele Sfântului Mare Mucenic Mina. Lângă acea dumnezeiască biserică locuia o femeie văduvă. Deci monahul acela nesuferind pe femeie să petreacă acolo, aproape de biserică, pentru sminteală, voia s-o izgonească. Iar femeia s-a dus la Cuviosul şi s-a rugat cu lacrimi să-l sfătuiască pe monahul Zaharia să nu o supere, alungind-o din casa ei. Deci Cuviosul a rugat pe Zaharia să nu necăjească pe femeie, „că n-ai – a zis el către dânsul -, nici o supărare de la dânsa”. Iar Zaharia n-a vrut nicidecum să asculte sfaturile Cuviosului, ci mâniindu-se încă şi mai rău a poruncit să-i dărâme casa ei.

Cuviosul, văzând firea lui cea nemilostivă şi fără de omenie, lăsându-l în pace, se liniştea după obiceiul lui şi se ruga lui Dumnezeu ca să iconomisească lucrul după voia Lui. Iar Dumnezeu, Care este Tatăl orfanilor şi scutitorul văduvelor, degrabă a făcut izbânda asupra monahului cel nemilostiv şi nesupus, trimiţând asupra lui un drac cumplit, care-l chinuia foarte rău şi n-a putut în alt fel să scape de dracul cel cumplit, până când l-au dus la Cuviosul şi a făgăduit că va împlini toate câte l-a sfătuit el. Auzind Cuviosul făgăduinţa lui şi milostivindu-se spre dânsul, a făcut rugăciune către Dumnezeu şi îndată s-a izbăvit de drac. Apoi, venindu-şi în fire, a mulţumit Cuviosului, iar pe femeie n-a mai supărat-o.

Alt monah, anume Petru, iubind tăcerea şi liniştea Cuviosului şi râvnind vieţii lui celei îmbunătăţite, a vrut să-şi facă chilie aproape de a Cuviosului Grigorie, că avându-l de-a pururea pildă vie înaintea ochilor săi, să se îndemne către urmarea faptelor bune ale lui. Deci, începând a lucra la chilie, au ieşit nişte vipere dintr-o piatră şi l-a muşcat una de picior şi alta de mină. Şi mîhnindu-se foarte mult şi temându-se de moarte a alergat la Cuviosul şi căzând înaintea lui, i-a arătat rănile unde îl muşcaseră viperele.

Iar el smerindu-se, nici n-a vrut să se uite spre răni, ci a zis către dânsul: „Du-te şi te atinge de mormântul Preacuviosului David şi el te va tămădui”. Iar Petru, durându-l muşcăturile viperelor, a zis către Cuviosul: „O, părinte sfinte, nicidecum nu mă voi depărta de la tine, şi nu voi înceta supărându-te, până când, milostivindu-te, mă vei tămădui şi mă vei izbăvi de durerile morţii ce m-au înconjurat, căci cred că poţi să mă tămăduieşti”. Atunci Cuviosul, făcându-i-se milă de dânsul, s-a rugat lui Dumnezeu să-l vindece de muşcăturile acelea, şi numaidecât s-a făcut sănătos şi a mulţumit Sfântului.

O fecioară avea o mare durere la ochi, încât era să se primejduiască a-şi pierde vederea. Venind la Sfântul, se rugă cu lacrimi, zicând: „Robule al lui Dumnezeu, fie-ţi milă de mine păcătoasa şi mă izbăveşte de cumplită durere a ochilor, că mă primejduiesc a-mi pierde lumina”. Iar el, rugându-se lui Dumnezeu şi făcând cu sfânta lui mână semnul Sfintei Cruci pe ochii acelei bolnave, îndată s-a tămăduit şi a preamărit pe Dumnezeu.
Petrecând Cuviosul în chilia sa, liniştindu-se şi îndeletnicindu-se cu nevoinţele cele pustniceşti, de-a pururea vorbea cu ucenicul său cuvinte duhovniceşti şi pline de tot folosul sufletesc. Iar în una din nopţile acelea, în care Cuviosul se îndeletnicea cu unele ca acestea, şezând şi vorbind după obicei cu ucenicul său, acesta a văzut ieşind din gura Cuviosului foc şi lumina toată faţa lui, căci dădea raze că soarele. Şi nu numai o dată, sau de două ori a văzut această, ci de mai multe ori.

Văzând această minune, s-a înfricoşat ucenicul, şi căzând la picioarele Cuviosului s-a rugat să-i descopere lui acea taină minunată, pe care adeseori o vedea când şedea de vorbă cu dânsul. Iar Cuviosul, cu blândeţe şi cu smerenie, după obiceiul său, a zis către dânsul: „Aceasta o pricinuieşte credinţa ta, fiule, căci eu mă ştiu pe mine că sunt om păcătos. Însă zic ţie: că de se va curăţi omul pe sine de patimile trupului şi ale sufletului, atunci, după cum însuşi Hristos a zis: „Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh vin să se sălăşluiască în unul ca acela”. Deci, după ce se va învrednici să se facă într-acest chip, atunci nu mai grăieşte el, ci Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru el. După cum zice: Voi veni şi locaş la el voi face. Şi cuvântul Domnului, după cum zice psalmistul, este cu foc lămurit”.

„Însă şi tu, fiule, dacă te vei nevoi a te curăţi pe tine de patimile trupului şi ale sufletului, şi dacă vei tăia cu sabia Duhului spinii patimilor, şi dacă te vei ruga stăruitor lui Dumnezeu, ca Însuşi să-i dezrădăcineze şi focul cel dumnezeiesc să ardă materia cea plină de patimi rele şi să înmulţească în sufletul tău rodul faptelor bune, atunci şi tu te vei face locaş îndemânatic, curat şi vrednic de sălăşluirea lui Dumnezeu în tine; iar cuvintele tale vor străluci, după cum a făcut Dumnezeu cu smerenia mea, pentru milostivirea Lui cea nemăsurată. Dar eu îndrăznesc să zic către dragostea ta, că pentru neîncetatele rugăciuni, care de-a pururea se înalţă către El, ziua şi noaptea, din adâncul inimii mele, m-a cercetat cu dumnezeiasca Lui milă.

Apoi mi-a trimis sabie cu amândouă părţile ascuţite şi aurită, a cărei frumuseţe nu pot a o spune, şi dintr-însa strălucesc raze luminoase ca fulgerul, pe care Dumnezeu, ca un milostiv ţi-a descoperit ţie de le-ai văzut. Deci, păzeşte-te să nu spui taina aceasta nimănui, cât voi fi în viaţă, că nu, auzind, oamenii să socotească ceva de laudă pentru mine, căci atunci voi cădea din slava lui Dumnezeu, pentru slavă de la oameni. Că eu numai ţie ţi-am spus, ca unui ucenic al meu, iubit şi nevoitor către fapte bune”.

Un mirean avea multă dragoste şi evlavie către Cuviosul, şi venind odată să ia binecuvântare de la el, când voia să se întoarcă, Cuviosul i-a zis: „Găteşte-te de moarte, că s-a apropiat vremea ducerii tale din viaţa aceasta vremelnică”. Iar el ascultând cuvintele acestea, ca de la un înger al lui Dumnezeu, îndată şi-a împărţit toată averea la săraci şi făcându-se monah iscusit, după puţină vreme a răposat în Domnul.

O femeie care avea mare durere de cap şi pătimea rău, ca şi cum ar fi fost îndrăcită, neavând altceva ce să facă, a venit la Sfântul şi, luând binecuvântare, i-a spus patima durerii capului. Apoi, căzând cu totul la picioarele Cuviosului, se rugă cu lacrimi să o tămăduiască. Iar Cuviosul, apropiindu-se de dânsa, şi-a pus mâinile pe capul ei şi, făcând rugăciune către Dumnezeu, i-a şters sudorile de pe faţă şi în acest chip a izbăvit-o de acea mare fierbinţeală şi durere. Iar ea s-a dus la casa ei bucurându-se, preamărind pe Dumnezeu şi mulţumind Cuviosului.

Un om pe care îl prindeau frigurile, cheltuindu-şi toată averea sa la doctori, n-a putut nici într-un chip să se tămăduiască, ci dimpotrivă, mai rău îi era. Deci a venit în taină la Cuviosul şi s-a îmbrăcat cu rasa lui, pe când îl scuturau frigurile şi îl chinuiau; iar când s-a dezbrăcat de rasă, îndată a scăpat de friguri şi s-a făcut sănătos.

Un monah avea duh necurat ce îl muncea foarte tare. Deci a mers la Cuviosul, neştiindu-l nimeni că este îndrăcit, căci toţi socoteau că pătimeşte de o boală firească. Însuşi dracul din dânsul grăia către Cuviosul, zicând: „Grigorie, iarăşi ai venit să mă izgoneşti şi de aici?” Căci îl mai izgonise Cuviosul pe acest drac dintr-un om, pe care îl lovise cu boală grea la şale şi la pântece. Şi iarăşi a început dracul a striga, zicând: „Grigorie, cu rugăciunile tale mă arzi şi mă izgoneşti şi de aici! Iar acum că intră în biserică, a ridicat mâinile către Dumnezeu şi se roagă Lui, ca să mă izgonească şi de aici. De aceea iată ies şi mă duc de frica Lui, şi de acum înainte nu voi mai intra în zidirea lui Dumnezeu”. Acestea zicând, a ieşit diavolul în faţa tuturor şi îndată s-a tămăduit monahul din ceasul acela.

Un ucenic al Cuviosului, anume Ioan, bărbat cucernic şi împodobit cu tot felul de fapte bune, ne-a povestit multe fapte folositoare de suflet, între care şi următoarea: „Ieşind noi din chilie, într-o dimineaţă, ca să mergem undeva, pentru oarecare treabă, şi mergând pe cale, mi s-a întâmplat de m-am depărtat de Cuviosul şi de fraţii cu care eram, şi m-am rătăcit; apoi căutând pe Cuviosul prin multe locuri, nu l-am aflat nicidecum. Într-al şaselea ceas din zi, umblând şi căutându-l şi uitându-mă înapoi, am văzut pe Cuviosul venind după mine.

Iar când am zis: „Iată-l pe părintele!”, el îndată s-a făcut nevăzut ochilor mei. Şi abia după trei zile întorcându-mă, am venit la Cuviosul şi i-am zis: „Părinte, dar nu te-ai arătat mie alaltăieri în cutare loc?” Iar el, smerindu-se, voia să ascundă cele ce s-au întâmplat, însă în urmă, fiind silit de mine, mi-a spus acestea: „Într-adevăr, în ziua aceea mergeam cu tine pe cale, fiule, până te-ai dus în cutare sat; atunci m-am despărţit de tine precum şi tu singur ştii”.

Însă şi Simeon, despre care am pomenit de multe ori, ne-a povestit astfel, zicând: „Că de multe ori am stat în biserică şi mi s-a arătat Cuviosul, cântând împreună cu mine, şi îndată se făcea nevăzut din calea mea. Însă după puţină vreme iarăşi mi se arăta, stând în acelaşi loc unde stătea şi altădată.

Un om, fiind cuprins de răceală, se ruga Cuviosului ca să-l scape de acea neputinţă, însă dânsul nu voia. Iar bolnavul, aflând vreme potrivită, când s-a sculat Cuviosul de pe cinstitul său aşternut, atunci îndată s-a culcat acolo bolnavul cu mare credinţă. Cuviosul, venind şi găsindu-l culcat în aşternutul său, voia să-l izgonească. Dar el a zis către dânsul: „Nu mă voi scula, până nu mă voi face sănătos!” Atunci, atingându-se Cuviosul cu mâna de cel bolnav, îndată s-a izbăvit de acea boală, sculându-se sănătos.

Un cuvios care petrecea pe un stâlp, trimiţând odată pe ucenicul său la ascultare, vrăjmaşul, urîtorul mântuirii oamenilor şi pierzătorul, a meşteşugit şi a adus o femeie să slujească stâlpnicului aceluia, până când îi va veni ucenicul, zicând că este cunoscută şi rudenie a ucenicului. Deci zăbovind ucenicul într-acea ascultare şi petrecând ea multă vreme lingă stâlpnicul şi slujindu-l, aşteptând venirea lui, semănătorul de neghini a început a aprinde în trupul stâlpnicului dorinţă necinstită. Fiind şi femeia aprinsă de aceeaşi dorinţă, se silea să se suie la stâlpnic, ca să se înfăptuiască fărădelegea şi să se nască păcatul.
Cunoscând-o aceasta Cuviosul, cu darul lui Dumnezeu, a înţeles că trebuie să alerge acum să ajute fratelui său, în vremea nevoinţei, după cuvintele înţeleptului, care zice: „Fraţii întru nevoi, de bună treabă să fie”, şi „Frate pe frate ajutând, sunt ca o cetate nebiruită”; deci, dacă nu se va grăbi a scoate pe fratele din gura vicleanului, îndată se va face robul celui străin şi de mare bucurie diavolilor. Şi deşi era foarte slab cu trupul, îndată luându-şi toiagul, s-a dus acolo şi a gonit pe femeie cu mare ruşine. Iar pe stâlpnic, dojenindu-l şi mult învăţându-l pentru folosul sufletului, şi întărindu-l, l-a lăsat în pace.

Însă dacă am voi să povestim toate minunile câte a făcut Cuviosul Grigorie, ele covârşesc mintea noastră şi cuvântul nu poate să le cuprindă, iar vremea nu ajunge a povesti faptele bune şi darurile ce le luase de la Dumnezeu, cum şi la ce înălţime de fapte bune se suise acest sfânt de Dumnezeu înţelepţit. Dar din cele ce am scris, poate să cunoască fiecare câtă îndrăzneală avea către Domnul. Căci, adunând toate faptele bune, s-a făcut locaş al Sfântului Duh şi a ajuns la culmea faptelor bune.

Cu dumnezeiască cugetare netezea calea pustniciei, stricând toate împiedicările vrăjmaşilor şi povăţuind la calea pocăinţei. Cu privegherea a izgonit lenevirea şi atât de mult a risipit întunericul ei, încât nici chiar în somnul lui n-a putut să-i arate vrăjmaşul vreo nălucire, precum are obiceiul de a se arăta în vis celor iubitori de înţelepciune. Căci el, după numirea lui, era priveghetor întru faptele bune, încât nicidecum nu era cuprins de somnul cel purtător de moarte. Înfrânarea ucigătoarelor patimi şi izgonirea plăcerilor, atât de mult a păzit-o, încât petrecea ca un înger, căci se hrănea cu darul Prea Sfântului Duh.
Sărăcia lui era apostolică şi îmbrăcămintea evanghelicească, căci numai cu o haină proastă îşi acoperea trupul. Cu astfel de petrecere trăind el, atât de mult şi-a curăţit sufletul şi trupul de toate patimile, încât s-a făcut vrednic de preoţie şi hirotonindu-se după lege, a fost preot vrednic şi de Dumnezeu ales, slujind Sfânta Liturghie cu inima zdrobită şi cu duhul smereniei.
Avea încă şi răbdare multă, încât toate ispitele ce i se întâmplau, ori de la draci, ori de la oameni, cu multă blândeţe le înlătura, urmând pe părinţii cei mai înainte de Lege: pe Iov, întru pătimiri şi întru munci; pe Iosif, întru ispite; pe Avraam, întru credinţă şi pe toţi ceilalţi. Cu smerenia lui a smerit şi pe cei tineri şi mândri; îngâmfarea slavei deşarte a lepădat-o şi a urât-o, precum îl arăta haina lui cea smerită şi proastă. Sfială în vorbire era neasemănată, căci vorbea cu multă blândeţe şi cucernicie, de aceea a moştenit pământul, cum zice Domnul.
Dragostea şi milostivirea atât de mult le-a câştigat-o Cuviosul Grigorie, încât nu pomenea nicidecum răul cuiva şi toate supărările ce-i veneau asupra, le răbda ca pe nişte pricini de bucurie, păzind până la sfârşitul vieţii sale această lăudată doime a faptelor bune, adică dragostea şi milostivirea. Dar mai înainte de toate, a păzit cu de-amănuntul credinţa cea dreaptă, şi în cuvinte şi în fapte, având către dânsa râvna nemărginită şi înfocată.
Pe eretici îi gonea cu toată puterea sa şi pe toţi îi învăţa cu cuvintele sale, să se închine sfintelor icoane şi să le cinstească după predania Bisericii, nu ca pe un Dumnezeu, precum bârfesc cei fără de minte şi nebuni. Pentru aceea a izbăvit pe mulţi de uriciunea aceasta şi i-a povăţuit la dreapta credinţă, făcându-i să-şi verse şi sângele pentru aceasta; după cum şi el mărturiseşte, către toţi, că era gata, pentru cinstirea sfintelor icoane, să primească moartea. Deci, cu mărturisirea aceasta s-a făcut mucenic, şi fără bătăi şi fără răni a luat cunună mucenicească.
Pe lângă toate aceste fapte bune, era înrădăcinată şi sfânta rugăciune în inima lui, având mintea sa totdeauna pironită la Dumnezeu şi se veselea vorbind cu El, pe Care împreună cu sfinţii îngeri lăudându-L şi slăvindu-L, a luat de la El arvuna Împărăţiei cerurilor şi negrăita dulceaţă a fericirii dumnezeieşti.
Deci, petrecând cu astfel de cuvioşie şi văzând cele cereşti fiind încă pe pământ, a venit vremea să se ducă către Cel dorit. Şi vrând Dumnezeu ca să-l cheme la Sine şi să-l aşeze în ceata îngerească ca pe un înger pământesc, ca să-l preamărească cu lumina cerească şi să-l odihnească în bucuria drepţilor şi preacuvioşilor, ca unui drept şi preacuvios pustnic desăvârşit, a trimis asupra lui o boală foarte grea, a epilepsiei, încât zăcea pe pat nemişcat. Pentru aceea se ruga lui Dumnezeu fierbinte, ca să-l uşureze de boala aceea şi să-i dea boala hidropicei, ca să se umfle şi să putrezească trupul lui. Deci Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui şi a ridicat de la dânsul patima aceea şi i-a dat- o pe cea care a cerut-o; şi atât de mult i s-a umflat trupul, încât se vedea ca o folie umflată de vânt şi numai după glas se cunoştea.
Acestea pătimindu-le Cuviosul în oraşul Avlon, lângă cetatea Tesalonicului, a auzit de boala lui preacuviosul Simeon, pe care de multe ori l-am pomenit mai sus, care era şi stareţ şi unchi al Cuviosului. Acesta s-a întristat foarte şi a trimis scrisoare cu mare rugăminte chemându-l la sine, scriindu-i astfel: „Fiule, Grigorie, am auzit de boala ta şi foarte mă mâhnesc şi ca să nu se scurteze viaţa mea, fără de vreme, cu amară şi jalnică moarte, din pricina întristării despre boala ta, vino te rog, fiule, ca să ne mai vedem întru această viaţă, căci cred că dacă vei ruga pe Dumnezeu, ţie îţi va da putere şi vei putea veni, ca şi auzind învăţăturile tale bune şi vorbele dulci şi de suflet folositoare, să ne bucurăm împreună şi să mulţumim bunătăţii lui Dumnezeu”.
Deci fericitul primind scrisoarea de la unchiul şi stareţul său, deşi era foarte slab şi obosit de bătrâneţe şi de nevoinţele pustniceşti, cum şi de boala cea cumplită ce-l cuprinsese, punându-şi nădejdea în Dumnezeu şi întărindu-se cu ajutorul Lui, apoi fiind îndemnat şi de dragostea şi dorul către duhovnicescul său părinte şi învăţător, a trecut toate cu vederea, bătrâneţe, slăbiciune, boală şi lungimea călătoriei, şi pornind în cale încet-încet, cu ajutorul lui Dumnezeu, a trecut lungimea căii şi cu multă osteneală a ajuns la Constantinopol. Acolo a aflat liber pe unchiul său Simeon, căci până atunci fusese închis în temniţă, din porunca lui Leon Armeanul, care împărăţea atunci, pentru mărturisirea bunei credinţe şi pentru cinstirea sfintelor icoane.
Deci, văzându-se unul cu altul, cu nespusă bucurie s-au mângâiat foarte, apoi, sărutându-se cu dragoste duhovnicească, Cuviosul Grigorie a căzut la pământ şi a îmbrăţişat picioarele stareţului şi părintelui său duhovnicesc. Iar unchiul său, Sfântul Simeon, a sărutat pe Cuviosul Grigorie, ca pe un iubit fiu şi rudenie după trup, căci din tânăra vârstă îl crescuse şi-l povăţuise la calea mântuirii şi a vieţuirii pustniceşti. Apoi după ce s-au bucurat şi s-au mângâiat din destul, îndulcindu-se cu vorbirile duhovniceşti şi de folos sufletului, s-au despărţit. Sfântul Simeon s-a dus iarăşi la mănăstirea sa, iar Cuviosul a rămas la Constantinopol.
Deci, chinuindu-se Cuviosul un an întreg cu acea boală cumplită şi necăutîndu-se cu nici un fel de doctorie, căci se pregătise de moarte, şi-a cunoscut mai înainte mutarea sa şi a zis către fraţii care erau cu dânsul: „Fraţilor, îndrăzniţi, că sfârşitul vieţii mele s-a apropiat. Deci luaţi-mă şi duceţi-mă în casa cea primitoare de străini, căci după douăsprezece zile va fi sfârşitul meu”. Aceia pregătindu-i patul, l-au pus pe dânsul şi ridicându-l, l-au dus acolo unde le-a poruncit. Şi după douăsprezece zile, adică în a douăzecea zi a lunii noiembrie, şi-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu. Atunci omul ceresc s-a dus la ceruri şi a adormit cu părinţii lui, ajuns întru bătrâneţi adânci şi desăvârşit în faptele pustniceşti.
Fraţii, după fericitul lui sfârşit, au pregătit cele de îngropare şi când îl duceau pe năsălie (pat) ca să îngroape cinstitele şi sfintele lui moaşte, s-a apropiat cu credinţă un bolnav care avea o boală cumplită, încât nu putea să stea drept, ci era aplecat şi gârbovit. Acesta cum s-a apropiat de năsălie, parându-i că a pus cineva mâna pe el, s-a întors şi a întrebat pe fratele care era aproape de dânsul: „Au tu te-ai atins de mine?” Iar el a răspuns: „Nu, nu eu”. Deci atunci a cunoscut că era puterea lui Dumnezeu care umbrea moaştele sfinte ale Cuviosului şi i-a dat îndată tămăduire şi s-a îndreptat de gârbovirea lui, neavând nici urmă de boală.
După ce s-au îngropat sfintele moaşte în pământ, un alt om având un duh necurat care îl chinuia cumplit, veni şi se apropie de mormântul Sfântului şi, stând acolo, chema numele lui în ajutor. Fraţii care erau şi petreceau în acea mănăstire unde era îngropat Sfântul, judecind cu toţii că nu se cade să îngroape în pământ un asemenea odor scump ca acela, au scos afară racla cu Sfintele moaşte. Iar cel îndrăcit, petrecând puţine zile lângă racla Sfântului, a scăpat de duhul cel necurat cu rugăciunile lui şi făcându-se cu totul sănătos, s-a dus acasă slăvind pe Dumnezeu.

Un altul iarăşi era supărat de un duh necurat, ca şi cel dintâi. Acesta, cum a venit şi s-a atins de moaştele Sfântului, îndată s-a izbăvit de duhul cel necurat şi s-a dus la casa sa bucurându-se.

Un om avea la un picior o bubă ce se numea carchin (cancer) şi mulţi ani pătimind de acea boală nevindecată, a venit la sfintele moaşte ale Sfântului şi numai ce s-a uns la buba sa cu picăturile ce ieşeau din racla Sfântului, îndată s-a tămăduit.

Un altul, având o rană nevindecată de mulţi ani şi neputând nici un doctor să-i folosească, nici cu alte buruieni vindecătoare a-l vindeca, acela numai ce a venit şi s-a uns cu mir de la Sfântul şi îndată s-a tămăduit.

O femeie oarecare se chinuia de trei zile şi nicidecum nu putea să nască. Aceasta trimiţând la sfintele moaşte şi aducîndu-i-se untdelemn din candela Sfântului, numai ce s-a uns cu dânsul şi îndată a născut fără nici o durere.

O altă femeie, având o boală grea în părţile ascunse, pătimea foarte rău şi nu se putea tămădui cu nici un chip. Iar după ce a venit la sfintele moaşte şi şi-a pus capul pe sicriul Sfântului, mărturisindu-şi patima cu credinţă, numaidecât a primit tămăduire precum a dorit.

Un om avea mare durere de cap şi nemaiputând răbda durerea, a venit la sfintele moaşte şi s-a atins cu capul de racla Sfântului Grigorie, şi întru acea noapte i s-a arătat Sfântul în vis şi l-a apucat de creştet şi i-a despicat capul în două, şi, scoţând o bucată de carne putredă, i-a zis: „Iată, din această pricină ţi-a venit durerea capului. Deci acum mergi cu pace şi fii sănătos”. Şi sculându-se din somn, s-a simţit cu totul sănătos şi s-a dus mulţumind şi slăvind pe Dumnezeu.

Alt frate avea atâta război şi sminteală în trupul lui, încât îi primejduia mântuirea. Acesta, ducându-se la mormântul Sfântului Grigorie, şi-a mărturisit patima cu lacrimi şi a cerut ajutor de la dânsul. Şi îndată, o minune! a încetat războiul din trupul lui şi a rămas fratele nesupărat şi neispitit, slăvind pe Domnul şi mulţumind Sfântului.

Un monah, anume Petru, a fost robit de tătari şi, ţinut fiind multă vreme închis în temniţă împreună cu mulţi alţii, într-una din zilele acelea i s-a spus că a doua zi vor să le taie capul la toţi. Iar Petru, auzind răspunsul cel de pierdere, a făcut rugăciune stăruitoare către Sfântul Grigorie toată noaptea, ca să-l izbăvească de moartea cea fără de vreme. Şi, adormind puţin, către ziuă, i s-a arătat sfântul în vis şi i-a zis: „Nu te teme, Petre, că nu vei muri!” Şi făcându-se ziuă, toţi cei ce erau închişi îşi aşteptau moartea. Iar Sfântul, cu rugăciunile sale către Dumnezeu, mai presus de toată nădejdea, i-a izbăvit de robie, din închisoare şi de la moarte. Şi întorcându-se către sfintele moaşte ale Sfântului, i-au dat mulţumire pentru izbăvire.

O femeie fiind îndrăcită de paisprezece ani şi venind la Sfântul ca la un liman liniştit, şi petrecând câteva zile, cu rugăciunile Sfântului Grigorie, s-a izbăvit de dracul ce o muncea, şi s-a întors acasă sănătoasă. După câtăva vreme, iar a căzut într-un păcat şi iarăşi s-a îmbolnăvit, mai rău ca înainte. Deci chinuindu-se foarte rău de duhul cel necurat, iarăşi a alergat la racla Sfântului, mărturisindu-şi păcatul cu zdrobire de inimă, cu lacrimi şi cu făgăduinţă că de acum înainte nu va mai păcătui. Şi, cerând izbăvire cu credinţă neîndoită, îndată s-a izbăvit de duhul cel necurat şi s-a dus acasă bucurându-se, slăvind pe Dumnezeu şi mulţumind Sfântului Grigorie.

Sfintele lui moaşte au rămas multă vreme în acea sfântă mănăstire în care s-a săvârşit Sfântul şi dădeau tămăduiri neîncetat, pentru toate felurile de boli, tuturor celor ce alergau cu credinţă neîndoită către dânsele. Astfel, străbătea vestea minunilor sale pretutindeni.
Atunci, prea binecredinciosul ban Barbu Craioveanul, care se trăgea din neamul Basarabilor, acei care au umplut Ţara Românească de sfinte mănăstiri, zidind din temelie Sfântă Mănăstire Bistriţa, întru cinstirea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, în judeţul Vâlcea, pe apa Bistriţei, şi vrând să o împodobească cu un odor scump şi sfânt că acesta, cu multă sârguinţă şi multă rugăciune către Dumnezeu şi către Sfântul, le-a adus cu mare cheltuială din mănăstirea unde se aflau, în sfânta mănăstire cea din nou zidită şi le-a aşezat acolo, cu multă cinste şi evlavie, în sfânta biserică în partea dreaptă.
De atunci până în ziua de astăzi se află acolo nestrămutate, întregi şi nestricate, izvorând mireasmă preafrumoasă şi dând tămăduiri pentru tot felul de boli, ca şi mai înainte, la cei ce aleargă cu credinţă către ele. Căci darul şi sfinţenia aleşilor lui Dumnezeu este neîmpuţinată. Iar ţara o păzeşte şi o ocroteşte de multe feluri de necazuri şi de primejdii.
Cred că ajung cele scrise până aici, pe care, pe scurt le-am scris, pentru dragostea voastră, ca să se arate fapta cea bună şi îndrăzneala Sfântului Grigorie către Dumnezeu. Căci de aş fi avut – zice scriitorul vieţii sfântului -, zece limbi şi tot atâtea guri, tot nu mi-ar fi ajuns să-l laud după cuviinţă şi de ajuns. Iar tu, o! fericite părtaş al cuvioşilor părinţi, vorbitorule cu sfinţii îngeri, Sfinte al lui Dumnezeu Părinte Grigorie, cerescule om, pămîntescule înger, roagă-te totdeauna pentru noi, slugile şi robii tăi, şi izgoneşte de la noi toată ispită şi toată greutatea, izgoneşte cu toiagul rugăciunii tale împerecherile din Biserica lui Hristos Dumnezeu, că au înconjurat-o acum ereticii din toate părţile, ca nişte lei şi ca nişte pui de lei, şi caută să o răpească şi să o înghită.

Aşa, sfinte al lui Dumnezeu, alungă departe de la dânsa tot eresul, că poţi câte voieşti, căci te afli în lumină înaintea Domnului şi locuieşti în locaşurile cele nestricăcioase, după ce ai păzit nestinsă făclia faptei bune celei pustniceşti. Şi acum primeşti negrăitele bunătăţi ale desfătării şi ale fericirii veşnice întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava şi stăpânirea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte, şi cu Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

1

Acatistul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul (20 noiembrie)

Troparul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, glasul al 3-lea:

Chip te-ai făcut înfrânării şi prin dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat; alergarea dreptei credinţe ai săvârşit-o şi cu învăţăturile lumea ai luminat şi ai mustrat cugetele celor rău credincioşi, Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

Condacul 1

Apărătorul nostru şi folositorul cel fierbinte, după datorie mulţumiri aducem ţie, Sfinte, noi, cei izbăviţi din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca cel ce ai către Domnul îndrăzneală, din toate primejdiile izbăveşte-ne pe noi, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Icosul 1

Îngerească viaţă alegând a petrece pe pământ, Părinte, ca să te bucuri cu îngerii în ceruri, ai părăsit toate cele veselitoare ale lumii şi, rănindu-te cu dumnezeiasca dragoste, ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei; pentru care noi minunându-ne zicem ţie:
Bucură-te, că din pruncie ai ridicat pe umeri Crucea Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos ai uitat dorul părinţilor tăi;
Bucură-te, că ai ales fecioria mai mult decât nunta;
Bucură-te, că ţi-ai logodit ţie curăţia;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit ca Adam prin lăcomie;
Bucură-te, că prin postire ai domolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai câştigat în inima ta frica Domnului;
Bucură-te, că dintr-însa ai născut duh de mântuire;
Bucură-te, căci cu secera rugăciunii ai curăţit spinii patimilor;
Bucură-te, căci cu plugul înfrânării ai arat pământul sufletului tău;
Bucură-te, că ai semănat într-însul seminţele dreptei credinţe;
Bucură-te, că dintr-însele odrăsleşti nouă roadele tămăduirilor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 2-lea

Văzându-se pe sine Sfântul izbăvit de grijile lumeşti, tăinuindu-se de slugile sale, a alergat la părintele şi păstorul care l-a învăţat rânduiala vieţii sihăstreşti şi l-a trimis a se nevoi cu pustnicii cei ce petreceau acolo aproape de dânsul şi cu care a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegerea cea răzvrătită a rău credinciosului egumen cunoscând-o, cu îndrăzneală l-ai înfruntat în sobor mustrându-l; iar el, trufaşul, mâniindu-se, a poruncit ca să te bată fără milă; tu însă, primind mulţimea loviturilor ca nişte rouă cerească, mulţumit-ai lui Dumnezeu; pentru care noi, lăudând râvna ta cea dumnezeiască, grăim ţie:
Bucură-te, că ai vădit cu îndrăzneală eresurile celor rău credincioşi;
Bucură-te, că ai fugit de locuirea cea împreună cu dânşii;
Bucură-te, că, pentru dreapta credinţă primind răni, te bucurai ca apostolii;
Bucură-te, apărătorul dogmelor celor soborniceşti şi apostoleşti;
Bucură-te, râvnitorul vieţii îngereşti;
Bucură-te, locuitorul pustiei cel ales;
Bucură-te, că prin vărsările lacrimilor ai stins focul păcatului;
Bucură-te, că prin stările la privegheri ai adormit valurile patimilor;
Bucură-te, căci cu dumnezeiasca smerenie ai smerit răutatea vrăjmaşilor diavoli;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de nălucirile lor cele prefăcute în chip de lumină;
Bucură-te, că prin sihăstrie te-ai arătat ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor;
Bucură-te, căci cu lucrarea cuvântului te-ai arătat viţă mult roditoare;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui Preaînalt prin rugăciunile tale cele primite pogorându-se, a gonit pe diavolii care te supărau şi te chinuiau spre păcatul trupesc; de care izbăvindu-te în vis prin venirea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu ce s-a arătat în chipul maicii tale, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având dorire să vezi pe fratele tău cel după trup, ai trimis la dânsul pe ucenicul tău; iar tu, fiind cuprins de lumina cerească ce s-a pogorât peste tine, ai petrecut în bună mireasmă multe zile, până ce s-a întors ucenicul; atunci te-ai deşteptat, iar el înţelegând acea taină preamărită, a grăit către tine:
Bucură-te, văzătorule de cereşti vedenii;
Bucură-te, lăcaş de cerească lumină;
Bucură-te, că prin buna mireasmă a ei te-ai izbăvit de curgerea sângelui;
Bucură-te, că printr-însa ai scăpat de patimi şi de supărările diavolilor;
Bucură-te, că, răstignindu-te lumii, Domnului te-ai adus jertfă;
Bucură-te, căci cu sudorile sihăstriei ai stins cărbunii patimilor;
Bucură-te, că ai fost pildă tuturor spre mântuire;
Bucură-te, că pe mulţi mântuiţi ai adus Domnului;
Bucură-te, temelia cea neclintită a pustniceştilor strădanii;
Bucură-te, că ai înflorit ca un trandafir şi crin binemirositor în văile sihăstriei;
Bucură-te, că de la cer ai primit dar în chipul focului;
Bucură-te, că ai strălucit mai mult decât soarele;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri îndoite având sfântul pentru vedenia de care a fost uimit în multe zile, a chemat pe unchiul şi Părintele său Simeon ca să vină la dânsul; de la care luând buna încredinţare că vedenia aceea n-a fost de la întunecaţii diavoli, ci dumnezeiască şi îngerească, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzit-ai glas din cer strigându-te ca pe patriarhul Avraam: „Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi mergi în pământul în care vei putea sluji lui Dumnezeu”; şi îndată ascultând dumnezeiasca poruncă, sculându-te, te-ai dus; pentru aceea grăim:
Bucură-te, că te-ai făcut următor lui Avraam cu credinţa;
Bucură-te, căci ca dânsul ai părăsit patria şi neamul;
Bucură-te, cu Isaac moştenitorule al credinţei;
Bucură-te, cu Iacov minte văzătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, noule Moise, cu nerăutatea;
Bucură-te, noule David, cu blândeţea;
Bucură-te, că te-ai arătat nou Iov cu răbdarea;
Bucură-te, că ai râvnit credinţa lui Iosif;
Bucură-te, că pentru credinţă te-ai aprins cu râvna ca Ilie;
Bucură-te, căci cu îndrăzneală ai mustrat ca Botezătorul;
Bucură-te, bărbat al doririlor duhului, noule Daniele;
Bucură-te, profet văzător de cele viitoare;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 5-lea

Stea nerătăcită multluminoasă povăţuită de Duhul Sfânt te-ai arătat, în pustietăţi şi în oraşe, strălucind cu minunile, diavolii gonind şi bolile tămăduind; pentru care de către toţi vestindu-se minunile tale, cu mulţumire se aduce lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând popoarele faptele tale cele bune şi viaţa ta cea mai presus de om, cu credinţă au alergat ca la un trimis al lui Dumnezeu, primind folosul cererilor; cu care şi noi împărtăşindu-ne de facerile tale de bine, după Evanghelie preamărind pe Tatăl ceresc, cu mulţumire cântăm ţie:
Bucură-te, că ai îmbogăţit pe cel sărac din Priconis, ca marele Nicolae;
Bucură-te, că te-ai arătat cu blândeţe către cel ce te-a bătut ca pe o iscoadă;
Bucură-te, că ai vădit avuţia lui Mercurie că era din nedrepte agoniseli;
Bucură-te, că ai izbăvit din mare pe călugărul ce-ţi slujea ţie;
Bucură-te, că la Roma te-ai arătat mare făcător de minuni;
Bucură-te, că de acolo ai fugit de lauda oamenilor;
Bucură-te, că în Sicilia ai gonit pe balaurul ce se pornise asupra ta;
Bucură-te, că acolo pe femeia cea desfrânată o ai îndreptat la pocăinţă;
Bucură-te, căci cu rugăciunea ta către Dumnezeu ai îmblânzit pe păgâni;
Bucură-te, că în chip nevăzut ai trecut prin oastea de sarazini;
Bucură-te, că ai vindecat mâna ce se uscase a sarazinului pe care o ridicase ca să te junghie;
Bucură-te, căci cu rugăciunile tale s-a tămăduit cel îndrăcit;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 6-lea

Propovăduitor purtător de Dumnezeu fiind, ai învăţat a ne închina Treimii în Unime şi Unimii în Treime, şi făcându-te vas ales ca marele Pavel, te-ai aprins de râvnă, dorind de mucenicie pentru sfintele icoane; iar Dumnezeu te-a păzit în viaţa aceasta ca să foloseşti multora care au cântat Lui: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucind tu ca al doilea Pavel în Tesalonic, petreceai în multe lipsuri dintre cele ale vieţii trupeşti; dar Dumnezeu purtând grijă de tine, te hrănea prin cinstita femeie, ca pe Ilie prin corbi şi ca pe Daniel în groapa leilor prin îngeri; iar noi, auzind credinţa ce aveai către Dumnezeu în Care ai nădăjduit, grăim ţie:
Bucură-te, că în multă lipsă fiind n-ai slăbit nevoinţele sihăstriei;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos ai răbdat foamea şi lipsa de îmbrăcăminte;
Bucură-te, că pe femeia cea săracă ai folosit cu izvorârea de smoală;
Bucură-te, că ai vădit pe cel ce ascunsese din milostenia cea rânduită pentru săraci;
Bucură-te, că ai tămăduit pe cel nebun îndrăcit ce sărise în spatele tău;
Bucură-te, că ai vădit pe călugărul ce se prefăcea că este îndrăcit;
Bucură-te, căci cunoscând vicleşugurile diavolilor, ca pe nişte păianjeni le-ai risipit;
Bucură-te, că întru toate desăvârşit i-ai ruşinat pe ei;
Bucură-te, că mai înainte ai spus pristăvirea stâlpnicului şi a celor doi fraţi;
Bucură-te, că asemenea ai vestit şi altui bătrân să-şi gătească mormântul;
Bucură-te, căci, cunoscând cu duhul, ai înfruntat pe cel ce nu îngropase pe cel mort găsit pe cale;
Bucură-te, că deştepţi mintea celor ce sunt îngropaţi în mormântul lenevirii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 7-lea

Vrând odinioară să mergi în părţile slovenilor spre a vieţui în mai multă linişte acolo, mergând puţin pe cale, te-ai întors degrabă, căci ai cunoscut urgia lui Dumnezeu ce era să cadă peste puţin timp asupra lor; iar ucenicul tău, înspăimântându-se de mai înainte cunoaşterea ta, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-a Dumnezeu prin tine minune preamărită cu boierul cel închis în temniţă, căci hotărât fiind el de pierzare, ai cunoscut aceasta cu darul lui Dumnezeu; pentru care asemănându-te marelui Nicolae, îndată ai alergat la mai-marele cetăţii şi cu multe rugăciuni l-ai izbăvit din amara moarte; iar el, aducându-ţi mulţumire, a grăit către tine:
Bucură-te, izbăvitorul celor osândiţi la moarte;
Bucură-te, ajutătorul celor în primejdii;
Bucură-te, că ai fost liman celor învăluiţi de marea acestei vieţi;
Bucură-te, că din nevoi se izbăveau şi se izbăvesc cei ce cheamă numele tău;
Bucură-te, că, mai înainte cunoscând venirea ucenicului tău, l-ai întâmpinat;
Bucură-te, că ai izbăvit de moarte pe cel muşcat de viperă;
Bucură-te, că ai izbăvit pe fecioară de durerile ochilor şi de orbire;
Bucură-te, că ai tămăduit de răceală pe cel bolnav ce se culcase pe patul tău;
Bucură-te, că ai tămăduit pe cel bolnav de friguri prin îmbrăcarea cu rasa ta;
Bucură-te, că ai izbăvit pe o femeie săracă, bolnavă de durerea capului;
Bucură-te, că ai gonit pe diavolul din călugărul ce se chinuia rău;
Bucură-te, primeşte de la noi cei supăraţi de diavoli, de trup şi de lume;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 8-lea

Străină viaţă petrecând pe pământ, Fericite Părinte Grigorie, cu totul ţi-ai înălţat mintea către cele cereşti, minunând pe îngeri şi pe oameni cu răbdarea ta; pentru aceasta acum, luând răsplătire de la Dumnezeu, cânţi Lui neîncetat împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu trupul ai fost întru cei de jos ca un om, iar cu mintea nu te-ai dezlipit de cele de sus; pentru aceasta te-ai învrednicit a scoate foc din gura ta, care ţi-a luminat faţa mai mult decât soarele; de care înfricoşându-se ucenicul tău, i-ai poruncit ca până la sfârşitul tău să păzească taina, ferindu-te de laudele oamenilor; deci şi noi cu dânsul grăim ţie:
Bucură-te, cel ce ai lucrat privind spre cele de sus;
Bucură-te, că întotdeauna ai privit la sfârşitul lucrării celei de Dumnezeu iubite;
Bucură-te, că pentru neîncetatele rugăciuni ai primit de la Dumnezeu sabie aurită;
Bucură-te, căci cu dânsa ai tăiat spinul păcatului;
Bucură-te, că, în trup fiind, ai auzit cântare îngerească;
Bucură-te, că prin curăţia minţii te-ai învrednicit de taine dumnezeieşti ca acestea;
Bucură-te, căci cu voinţa cea îndreptată spre Dumnezeu te-ai îndumnezeit după dar;
Bucură-te, că, în trup fiind, te-ai făcut lăcaş curat Preasfintei Treimi;
Bucură-te, că în chip nevăzut ai mers cu Ioan ucenicul tău pe cale;
Bucură-te, că de multe ori te-ai arătat unchiului tău în vremea rugăciunii;
Bucură-te, că mai înainte apucând ai mântuit pe stâlpnicul ce era să cadă în păcat;
Bucură-te, grăim ţie cei ce ne izbăvim de toate păcatele în toată vremea;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 9-lea

Toată latura Decapolei, Asia, Bizanţul, Tesalia, Roma, Răsăritul şi Apusul propovăduiesc lucrarea minunilor tale, cu care pe mulţi din dureri şi din necazuri i-ai izbăvit, vrednicule de minune, pe cei ce au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult bârfitori, care se fălesc numai cu filosofia cea deşartă, nu pricep cum tu, în trup muritor fiind, ai biruit hotarele firii, vieţuind ca un fără de trup cu darul lui Dumnezeu; iar noi mulţumire aducând Celui ce te-a mărit în viaţă şi după moarte, cântăm ţie:
Bucură-te, că prin multă strădanie ai câştigat înţelepciunea cea de sus;
Bucură-te, cel ce ai defăimat înţelepciunea cea deşartă;
Bucură-te, cel ce ai fost dulce la cuvânt şi mângâietor în învăţături;
Bucură-te, cel ce multe cetăţi le-ai izbăvit din rătăcirea idolilor;
Bucură-te, că la liman bun corabia Bisericii lui Hristos a ajunge te-ai nevoit;
Bucură-te, că pentru dânsa te-ai primejduit până la moarte;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos te-ai nevoit până la vărsarea sângelui;
Bucură-te, căci cu râvna dreptei credinţe te-ai făcut mucenic fără de sânge;
Bucură-te, că ai mărturisit pe Hristos a fi Dumnezeu şi om;
Bucură-te, că icoană ai zugrăvit întrupării Lui;
Bucură-te, că ai ars cu focul duhului bârfelile ereticilor, ca pe nişte neghină şi pleavă;
Bucură-te, căci cu lopata dreptei credinţe le-ai vânturat pe ele;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 10-lea

Voind a te asemăna Stăpânului Hristos, cu nerăutate ai iubit pacea şi dragostea şi n-ai răsplătit rău pentru rău; ci pentru cei ce te-au năpăstuit şi te-au bătut te-ai rugat, ca şi Acela pentru răstignitorii Lui şi ca Întâiul Mucenic Ştefan pentru cei ce l-au ucis cu pietre; cu care acum bucurându-te, cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid nebiruit împotriva patimilor şi tare nesurpat al curăţiei te-ai arătat, Părinte Cuvioase, căci cu privegherea gonind somnul lenei, te-ai făcut casă Duhului Sfânt şi nici măcar în somn sau în vis n-au putut diavolii cu năluciri să te înşele; pentru care noi, lăudându-te, grăim către tine:
Bucură-te, păzitorul cel ales al fecioriei;
Bucură-te, că urmarea lui Hristos ca Pavel în trupul tău o ai purtat;
Bucură-te, că eşti numit cu numele privegherii;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de cămara cea de mire a Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, slujitorule al Preacuratei Fecioare şi Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorule al cinstitei sale icoane;
Bucură-te, că prin alegerea lui Dumnezeu ca un vrednic ai primit preoţia;
Bucură-te, că ai adus lui Hristos jertfă cu inima curată;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai tras din adâncul pierzării de suflet;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai făcut îngeri la minte;
Bucură-te, că din poftele cele necurate izbăveşti pe mulţi;
Bucură-te, că potoleşti aprinderea patimilor noastre celor trupeşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 11-lea

Împăratul împăraţilor şi Dumnezeu vrând să te cheme la Sine, ca să-ţi răsplătească cu bogate daruri pentru multe ostenelile tale, a îngăduit să pătimeşti de boală cumplită; din care după rugăciunea ta izbăvindu-te, ai cerut boala dropicii, prin care s-a făcut mai mult arătată răbdarea ta; iar tu până la sfârşit ai dat lui Dumnezeu laudă, cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie primitoare de lumina înţelegătoare te cunoaştem pe tine, Părinte, că râvnind la bunătăţile cuvioşilor celor mai înainte de tine, te-ai aprins de dumnezeiescul foc, pe care Domnul a venit să-l arunce pe pământ, şi ai ars toată materia cea poftitoare de cele de jos şi către cunoştinţa cea dumnezeiască ai povăţuit pe cei ce au năzuit către tine; pentru care grăim ţie:
Bucură-te, că întru toate te-ai făcut următor al marelui Antonie;
Bucură-te, cel ce cunoşti gândurile ca marele Eftimie;
Bucură-te, cel ce înfrânezi poftele ca Sava sfinţitul;
Bucură-te, învăţătorule al pustiei ca marele Teodosie Chinoviarhul;
Bucură-te, cel ce iubeşti tăcerea ca marele Arsenie;
Bucură-te, cel ce îndrepţi spre pocăinţă ca Efrem Sirul;
Bucură-te, stâlp al răbdării şi făcător de minuni;
Bucură-te, apărătorule al dreptei credinţe ca şi mărturisitorii Maxim şi Teodor Studitul;
Bucură-te, că ai vieţuit în blândeţe şi în nerăutatea inimii;
Bucură-te, că te-ai făcut comoară a toată fapta bună;
Bucură-te, că prin aceasta te-ai făcut bună mireasmă a lui Hristos;
Bucură-te, că te desfătezi întru viaţa veseliei cea de taină;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 12-lea

Vrând unchiul şi părintele tău să te vadă mai înainte de a trece tu din viaţa aceasta, ţi-a scris să mergi la dânsul, aflându-se închis pentru sfintele icoane; iar tu, Fericite, deşi erai cuprins de boală, ai mers cale îndelungată, ca un diamant multrăbdător, şi sărutându-vă unul pe altul şi duhovniceşte bucurându-vă, v-aţi despărţit; şi după pătimirea unui an deplin în cumplita boală, ai adormit somnul cel cuvios al sfinţilor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând adormirea ta, te lăudăm ca pe cel ce bine te-ai nevoit, alergare ai săvârşit, credinţa ai păzit; pentru care mărturie este cinstitul tău trup, care cu darul lui Dumnezeu se păzeşte întreg şi nestricat. Din el culegem noi nenumărate tămăduiri de boli, de faceri de minuni şi grăim ţie cu credinţă:
Bucură-te, cel ce ai fost înger în trup şi acum dănţuieşti cu îngerii;
Bucură-te, Sfinte, care te veseleşti cu toţi sfinţii;
Bucură-te, cu apostolii şi cu mucenicii vorbitorule;
Bucură-te, cu cuvioşii şi cu drepţii locuitorule;
Bucură-te, că după trup ţi-a fost naşterea şi creşterea în Decapolia;
Bucură-te, că în veci moşteneşti Ierusalimul cel de sus;
Bucură-te, comoară nepreţuită a ţării Valahiei;
Bucură-te, că de multe feluri de primejdii pe aceasta o păzeşti;
Bucură-te, lauda cea de cinste a sfintei Mănăstiri Bistriţa;
Bucură-te, podoabă a tot clerul bisericesc;
Bucură-te, mângâierea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, bucuria celor necăjiţi;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 13-lea

O, Părinte Sfinte Cuvioase Grigorie, plăcutule al lui Hristos şi ajutătorul tuturor celor în nevoi, care în viaţa ta pe pământ după Evanghelie ai fost lumina lumii, iar după moarte, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ai fost dat păzitor acestei ţări creştineşti prin aducerea sfintelor tale moaşte, primind acum acest puţin dar de la noi, smeriţii, mijloceşte către Dumnezeu că în veacul acesta să ne izbăvească de toată primejdia şi neputinţă, iar în cel viitor de veşnicele chinuri şi împreună cu tine să ne învrednicească în pământul celor vii să cântăm Lui: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngereasca viaţă alegând a petrece…, Condacul 1: Apărătorul nostru şi folositorul cel fierbinte…,

Icosul 1

Îngerească viaţă alegând a petrece pe pământ, Părinte, ca să te bucuri cu îngerii în ceruri, ai părăsit toate cele veselitoare ale lumii şi, rănindu-te cu dumnezeiasca dragoste, ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei; pentru care noi minunându-ne zicem ţie:
Bucură-te, că din pruncie ai ridicat pe umeri Crucea Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos ai uitat dorul părinţilor tăi;
Bucură-te, că ai ales fecioria mai mult decât nunta;
Bucură-te, că ţi-ai logodit ţie curăţia;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit ca Adam prin lăcomie;
Bucură-te, că prin postire ai domolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai câştigat în inima ta frica Domnului;
Bucură-te, că dintr-însa ai născut duh de mântuire;
Bucură-te, căci cu secera rugăciunii ai curăţit spinii patimilor;
Bucură-te, căci cu plugul înfrânării ai arat pământul sufletului tău;
Bucură-te, că ai semănat într-însul seminţele dreptei credinţe;
Bucură-te, că dintr-însele odrăsleşti nouă roadele tămăduirilor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul 1

Apărătorul nostru şi folositorul cel fierbinte, după datorie mulţumiri aducem ţie, Sfinte, noi, cei izbăviţi din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca cel ce ai către Domnul îndrăzneală, din toate primejdiile izbăveşte-ne pe noi, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Rugăciunea întâi către Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

O, Cuvioase Sfinte Grigorie, credem că încă în trup vieţuind te-ai făcut lăcaş Sfintei Treimi, la Care acum mutat fiind, neîncetat te rogi împreună cu toţi sfinţii şi cu Preacurata Maica lui Dumnezeu pentru întărirea Sfintelor Biserici, a patriarhilor, a împăraţilor, a domnilor, a supuşilor, a preoţilor, a călugărilor şi pentru sănătatea şi mântuirea tuturor drept-credincioşilor creştini. Cu umilinţă cădem la racla cu sfintele tale moaşte şi le sărutăm cu dragoste, rugându-te: întăreşte şi păzeşte acest sfânt lăcaş, pe care ţi l-ai ales sălaş, această sfântă mănăstire care te are pe tine apărător întru sine, precum şi toate oraşele şi satele şi pe toţi locuitorii din ele. Nu trece cu vederea nici pe cei ce năzuiesc la sfintele tale moaşte, care cu credinţă căzând se închină şi le sărută, rugându-se a li se dărui sănătate şi izbăvire de supărarea duhurilor necurate şi de alte boli nenumărate, care dobândindu-şi dorita izbăvire şi sănătate, împreună cu noi lui Dumnezeu să-I înălţăm slavă, iar ţie pentru datornica mulţumire îţi aducem icoasele acestea, întru care mărim şi lăudăm nevoinţele tale, privegherile, posturile, rugăciunile, luptele cu diavolii, bătăile şi toate ale tale fapte bune; pentru care toţi zicem: Bucură-te, Preafericite Părinte, preaînţelepte Grigorie!

Rugăciunea a doua către Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

O, întru tot Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, cel ce din pruncie te-ai dat pe tine Domnului rănindu-te de focul dragostei Lui şi părăsind toate deşertăciunile lumii ca pe nişte gunoaie, lăsând şi pe părinţii tăi, ai urmat cu toata dragostea după Dânsul, iubindu-L mai mult decât toate bunătăţile cele trecătoare ale lumii acesteia. Că luminându-ţi-se ochii sufletului tău, cu toată curăţia I-ai slujit Lui ca un înger în trup, Care te-a preamărit cu darul facerii de minuni în viaţă şi după moarte, că aşa măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe El. De la Care, Fericite, după multe trude şi osteneli, ai aflat har şi milă, că sfinţindu-te priveşti cu cetele îngereşti la lumina cea preadulce a Preasfintei Treimi. Rugămu-te dar, Sfinte al lui Dumnezeu, primeşte aceste rugăciuni de la noi, slugile tale, care nădăjduim la ajutorul tău, cei ce ne-am îmbogăţit cu sfintele tale moaşte, care cu darul lui Dumnezeu revarsă mireasmă bună şi încuviinţată celor credincioşi. Deci avându-te către Milostivul Dumnezeu bun părtinitor, aducem ţie această puţină a noastră rugăciune, şi fii folositor şi rugător pentru noi către Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să fim apăraţi de luptătorii noştri vrăjmaşi văzuţi şi nevăzuţi, izbăvindu-ne şi de toată ispita şi necazul cel negândit şi neaşteptat şi de chinurile cele veşnice ce va să fie şi să aflăm mila în ziua Judecăţii a ne învrednici şi noi cu tine de nespusele bunătăţi, privind lumina cea preadulce şi desfătată a feţei lui Dumnezeu, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

sf-grigorie-decapolitul-bolnita-bistritei.jpg

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul(20 noiembrie)

Troparul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, glasul al 3-lea:

Chip te-ai făcut înfrânării şi prin Dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat. Alergarea dreptei credinţe o ai săvârşit şi cu învăţăturile lumea ai luminat şi ai mustrat cugetele celor rău credincioşi, Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

Cântarea 1, glasul 1.

Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorule de Dumnezeu, roagă pe Singurul Dătător de bine să fie Milostiv nouă, celor ce prăznuim întru tot sfântă pomenirea ta şi cere iertare de păcate, ca întru laude Domnului să cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce toate le vede, văzând viaţa ta cea îngerească, a ascultat rugăciunile tale şi înger trimiţând, sabie de foc ţi-a dat, tăindu-ţi patimile inimii. Pentru aceasta cu negrăită Slavă cânţi, întru veselie: Domnului să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu căldură ai alergat la Dumnezeu, dorind de mărirea cea fără de moarte, Părinte Grigorie, de tot pe tine te-ai sfinţit, cu viaţă fără prihană şi cu înfrânarea şi cu luminată inimă; şi neîncetat întru veselie lauzi: să cântăm Dumnezeului nostru căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toiagul lui Aaron cel înfrunzit, rădăcina ce a crescut din Iesei mai înainte au închipuit, Preacurată, Floarea lumii, care a Răsărit pe Dumnezeu Întrupat. Pe Care roagă-L neîncetat, pururea Fecioară, pentru noi cei ce alergăm la tine.

Catavasie:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împăratesei Maice; şi mă voi arăta luminat praznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Fiului Celui Născut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vieţuind pe pământ viaţă întocmai ca a îngerilor, întocmai ca şi îngerii ai aflat lumina şi ca dânşii, părtaş lor te-ai făcut; cu care dimpreună pururea te bucuri şi ca un Dumnezeiesc prooroc şi ca un întâi stătător al călugărilor, strigi: Sfânt eşti, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Balaurul cel viclean cumplit se sălbăticise asupra ta, părinte, dar prin rugăciunile tale a pierit ca Aviron, pentru că Dumnezeiescul har duhovnicesc te umbreşte în chip nevăzut pe tine, întru tot fericite, multora dând vindecare, Sfinte Grigorie, de Dumnezeu înţelepţite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe Hristos, ca pe Făcătorul şi Domnul, de Care toate se înfricoşează şi se cutremură, întru tine L-ai câştigat; pe Hristos în inima ta L-ai purtat, pe Hristos în tine L-ai avut Grăitor, cu Puterea Lui duhurile cele necurate le-ai certat, părinte şi toate s-au supus ţie, ca unui ucenic vestit al Lui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cămară Preacurată mai presus de cuvânt a Întrupării Cuvântului şi Casă Împărătească de Taină şi Scaun Drept te numim şi te mărturisim pe tine. Şi bucurându-ne de naşterea ta, te mărim, Marie, Mireasă a lui Dumnezeu.

Catavasie:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru Dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Poruncile Aceluia ai păzit, pentru Care de nimic toate le-ai socotit; luminându-te cu dragostea lui Hristos, frumuseţile lumii le-ai lăsat, de gâlcevile lumii ai fugit şi la pustie ajungând, de la Domnul, părinte, te-ai învăţat. Limanul cel mai presus de lume ai câştigat, Fericite Părinte Grigorie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pom te-ai sădit în valea înfrânării, adăpat cu harul Duhului; iar acum roade de fapte bune şi de tămăduiri înainte pune pomenirea ta, preacuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din vârsta tinereţilor cu nerăutate, cu blândeţile şi cu smerenia împodobindu-te, iubitor de poruncile lui Dumnezeu te-ai arătat; şi mai înainte ai iubit frica Lui, care este începutul înţelepciunii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu sfinţite glasuri pe tine, Frumuseţea lui Iacov, te lăudăm, Ceea ce ai născut lumii Lumina Cea Întrupată, Care este din Lumina Ce luminează sufletele celor ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea Sfinţilor Lui.

Catavasie:
Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Dumnezeu fiind păcii…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Lumina Treimii strălucind, preaînţelepte, gândul tău ţi l-ai luminat şi ai întunecat relele întărâtări ale demonilor şi căscarea gurilor fiarelor şi durerile bătăilor ca pe un păianjen le-ai socotit, aprinzându-te cu duhovnicesc foc, Părinte Preacuvioase, Preaminunate Grigorie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preacuvioase părinte, înstrăinându-ţi gândul de cele pământeşti, de cereştile bunătăţi te-ai lipit, Sfinte Grigorie şi de acolo ai câştigat Prealuminată Strălucire, cu curăţia făcându-te preot luminat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dar de vindecări a multor feluri de neputinţe dându-se ţie, Părinte Grigorie, pe toţi vindeci degrab; şi asupra gândurilor celor necurate, înţelepte, Hristos ţi-a dăruit putere. Că biruind firea, părinte, te-ai învrednicit darurilor Duhului, celor mai presus de fire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Adam, cel ce prin putredul nărav a căzut, l-ai ridicat, Preanevinovată, născând Viaţa Cea Ipostatică din pântecele cel Fecioresc cu Duhul Sfânt şi la Dumnezeiasca cea fără de patimă şi nestricăcioasa hrană l-ai chemat pe el, Stăpână.

Catavasie:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Din pântece pe Iona…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preabunului Domn Ce s-a făcut sărac pentru noi, Părinte Grigorie, Dumnezeieşte te-ai asemănat; umblând întru cuviinţă, de neagoniseală te-ai ţinut, bogăţia bunătăţilor celor veşnice ţi-ai învistierit, din care a răsărit ţie, prin Dumnezeiescul Duh, înţelegătoare veselie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Odraslă de înţelepciune, din început iubind frica lui Dumnezeu, ai înflorit în valea înfrânării, preacuvioase, ca un crin bine mirositor, bine înmiresmând în inima noastră, preamărite, cu Dumnezeiasca ta viaţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înstrăinatu-te-ai de moştenire şi de rudenii de bunăvoie, de Dumnezeu înţelepţite; Crucea pe umeri luând, fericite, prin înfrânare ai vieţuit, Sfinte Grigorie Înţelepte şi te-ai apropiat de Hristos, la Care te-ai şi mutat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zburdările patimilor tinereţilor mele potoleşte-le, Fecioară şi cere ca Milostiv şi Împăciuitor să fie Fiul tău şi Dumnezeu acum, Curată, nouă, robilor tăi; şi ne păzeşte pe noi întregi de toate uneltirile celui potrivnic.

Catavasie:
Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Soare luminos pe tine Biserica te cunoaşte, care cu podoabele faptelor bune şi cu razele tămăduirilor pe toţi luminezi, al lui Hristos slujitor. Pentru aceasta prăznuim prealăudată pomenirea ta şi cinstim nevoinţele tale, Preafericite Părinte, Înţelepte Grigorie.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Tinerii în buna credinţă…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alergarea postului săvârşind şi credinţa, fericite, păzind, ca cel ce eşti plin cu adevărat de înţelegere duhovnicească, de Dumnezeu înţelepţite, cununa dreptăţii ai luat de la Hristos; şi acum te odihneşti în Locaşurile cele Luminate, dimpreună cu drepţii strălucind, preaslăvite. Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Una gândind, aceea ce te-a povăţuit pe tine la viaţă, frumuseţile lumii le-ai trecut, pentru aceasta moştenirea cea mai presus de lume ai câştigat, pentru care luminează sufletele celor ce te laudă pe tine, Sfinte Grigorie, învrednicindu-i nespusei luminări şi înălţări, strigând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împovăraţi fiind de păcate şi gârbovi de patimi, la tine, părinte, alergăm, pentru amândouă căutând mântuire. Ci, ca un părinte ales, Stăpânului Hristos roagă-te să ne ridice din prăpăstiile cele păgubitoare de suflet, ca să cântăm cu mulţumire: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Curată de Dumnezeu Născătoare, rănile sufletului meu, smintelile şi căderile în păcate curăţeşte-le, prefăcându-le spre izvoarele cele din coapsele naşterii tale şi spre repejunile cele ce curg dintr-însele, căci către tine strigăm şi la tine alergăm şi pe tine te chemăm, Ceea ce eşti plină de har.

Catavasie:
N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, ci numai Făcătorului; şi groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Cuptorul cel răcorit…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru mutarea către Hristos, părinte, iubirea cea multă s-a supus ţie, ca de demult lui Moise, văzătorului de Dumnezeu. Căruia prin bunătăţi asemenea făcându-te, ai despărţit marea patimilor şi neoprit ai trecut la pământul făgăduinţei, biruind pe cei potrivnici şi cântând: toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vestea graiurilor tale celor izvorâtoare de miere, preafericite, în tot pământul a ieşit şi razele tale şi lumina minunilor şi Dumnezeieştile arătări ale lucrurilor la marginile lumii au strălucit.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Racla moaştelor tale, izvor de vindecări s-a arătat, izvorând mir bine mirositor, cu care, te rog, spală inima mea, bună mireasmă lui Hristos arătându-mă pe mine; mintea mea o veseleşte, ca să laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi să cânt: toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce peste toate este Desăvârşit şi cu Firea şi cu Fiinţa Nepipăit mie Pipăit S-a arătat, din tine, cea Neispitită de nuntă, cu Trup înfăşurat. Pe Care cu deadinsul roagă-L să-mi uşureze sarcina fărădelegilor mele şi să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine. Preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Catavasie:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Taină străină…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Graiurile Dumnezeieştilor tale vestiri şi învăţăturile Dumnezeiescului har, ca un fulger grabnic, au înconjurat tot pământul, căci Treimii într-o Unime şi Unimii în Treime a ne închina ne-ai învăţat pe noi, Sfinte Grigorie, propovăduind pururea.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţitu-te-a Domnul din pântece, fericite şi către Dânsul ai îndreptat călătoriile tale. Drept aceea te-ai numărat cu preacuvioşii cei ce Dumnezeieşte au vieţuit, cu care dimpreună te îndulceşti de Dumnezeiasca Slavă, prealăudate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Asemenea îngerilor vieţuind pe pământ, având întru pomenire pe Hristos, Cel Ce S-a Răstignit pentru noi pe Cruce, viaţă răstignită ai avut şi sfârşit fericit ai luat şi împreună părtaş Dumnezeieştii Lui Slave te-ai făcut. Ci, ca cel ce dimpreună cu îngerii stai înaintea Lui, roagă-L pentru cei ce cu dragoste laudă pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Emmanuel, Stăpânul a toată făptura, L-ai născut fără stricăciune, rămânând Fecioară şi după naştere, Maică Fecioară; pe Acela neîncetat roagă-L, de ispitele vrăjmaşului să mântuiască pe cel ce scapă sub Acoperământul tău.

Catavasie:
Tot neamul pământesc să salte, cu Duhul fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să cânte: Bucură-te, Preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…

Cu Dumnezeiască strălucire fiind luminat, ai îndepărtat întunericul patimilor celor de suflet păgubitoare, Sfinte Grigorie pururea mărite şi înălţându-te spre înălţimea nepătimirii cea preacurată, ai revărsat cu strălucire raze de tămăduiri, sălăşluindu-te întru Lumina Cea Neapusă a Împărăţiei lui Hristos.

SEDELNA Praznicului Înainteprăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, glasul 1. Podobie: Piatra fiind pecetluită…

Lăudaţi, fecioarelor, maicilor, mai înainte prăznuiţi, popoare, cu cântări slăviţi, preoţi, binecuvântaţi pe Preacurata Maica lui Dumnezeu, căci cu trupul mai înainte fiind încă Pruncă în Templu a fost adusă, ca o Biserică a lui Dumnezeu Preasfântă. Pentru aceea, praznic duhovnicesc săvârşind, să o lăudăm pe dânsa, ca pe Folositoarea neamului omenesc.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Proloagele din 20 noiembrie

Luna noiembrie în 20 zile: pomenirea Precuviosului şi de Dumnezeu purtãtorului Pãrintelui nostru Grigorie Decapolitul.

        Acest Sfânt s-a născut şi a crescut în Isauria, în una din cele zece cetăţi ce se cheamă Irinopole, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe vremea luptătorilor împotriva Sfintelor icoane şi sub domnia lui Leon Armeanul(813-820). A fost dat la carte din fragedă vârstă şi, având aplecare spre cele dumnezeieşti şi învăţând bine, citea pe la biserici. Deci, dacă a ajuns la vârsta tinereţii, părinţii se pregăteau să-l însoare, dar el s-a despărţit de cele lumeşti, mergând la o mânăstire, unde se afla egumen Sfântul Simeon Mărturisitorul, unchiul său după mamă, care i-a fost lui adevărat părinte duhovnicesc. Întru acea mânăstire a vieţuit fericitul Grigorie vreme de 14 ani, pecetluindu-şi viaţa cu tot folosul duhovnicesc al nevoinţelor călugăreşti şi după ce s-a pregătit cu sârguinţă a început a umbla din loc în loc, prin mijlocul credincioşilor din sate şi din oraşe, îmbărbătându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru Sfintele icoane.  Lungă şi plină de primejdii a fost călătoria aceasta a Sfântului Grigorie, întru care s-a arătat şi mare făcător de minuni, că a trecut prin Efes, prin Enoş, Hrisopolis, Corint, ajungând până la Roma, unde a zăbovit mai multă vreme. A mers, apoi, în Siracuza Siciliei şi a ajuns, de asemenea, şi la biserica Sfântului Mina din Tesalonic, unde a primit şi darul preoţiei, mergând către Bizanţ, a ajuns în cele din urmă, la muntele Olimpului. Şi mulţime multă de eretici a adus la calea credinţei şi a fost creştinilor de mare folos. Deci, urcându-se în munte şi îmbolnăvindu-se, a înţeles că i s-a apropiat sfârşitul. A plecat atunci la Constantinopol, unde se afla unchiul său Simion, închis în temniţă, pentru Sfintele icoane, şi, închinându-se lui, s-a săvârşit cu pace.  Trupul lui n-a putrezit însă, ci s-a dovedit purtător de mari daruri şi s-a păstrat în cinste multă vreme în mănăstirea unde sfârşise. Iar la anul 1497, Banul Barbu Craiovescu, care a rezidit din temelie mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea, a adus cu multă cheltuială, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a aşezat la această mânăstire, unde se află şi astăzi, fiind făcătoare de minuni, atât pentru bolile trupeşti cât şi pentru cele sufleteşti ale celor ce vin la dânsele cu credinţă. Racla de argint în care odihnesc ele astăzi este dăruită în 1656 de Constantin Voievod .
Întru aceastã zi, pomenirea celui dintre Sfinţi Pãrintelui nostru Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului, ucenicul Sfântului Ioan Hrisostom şi moştenitor al scaunului sãu (+447)


Acest dintre Sfinţi Părintele nostru Proclu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr (408-450). 

 

Deci, pentru că era cucernic şi îmbunătăţit, a fost hirotonit episcop al Cizicului de către Sfântul Sisinie, patriarhul Constantinopolului. Şi, mergând la Cizic, n-a fost primit de către clericii eparhiei sale, că aveau hirotonit pe altul, cu numele Dalmat. Pentru aceasta s-a întors înapoi la Constantinopol, rămânând fără eparhie. Deci, după ce a murit Maximian, patriarhul Constantinopolului, în aprilie 437, a fost ales Proclu, ca patriarh al Constantinopolului. Proclu a urcat în scaunul patriarhal chiar în ziua mântuitoarelor patimi ale Domnului, adică în sfânta şi marea Joi. Deci, binevieţuind şi păstorind doisprezece ani şi trei luni, cu pace s-a mutat către Domnul.

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Antioh despre milostenie şi iubirea de sãraci.

         Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia cerească pe acela pe care-l unge. Că adevăratul iubitor de săraci aude pe Cel ce zice: „Milostenia şi credinţa nu te vor lăsa pe tine, însă să le legi pe ele de grumazul tău şi vei afla darul, ca să gândeşti cele bune înaintea Domnului şi a oamenilor”. Iar căile drepţilor întocmai cu lumina strălucesc, mergând înainte luminează, până ce se isprăveşte ziua. Încă şi Legea porunceşte, zicând: „Deschide mâinile tale spre cel sărac, ca să nu strige către Dumnezeu împotriva ta”. Iar la Proverbe zice: „Viaţa săracului să nu o uiţi şi sufletele celor flămânzi să nu le întristezi şi să nu ocoleşti cu milostenia ta pe cei ce au trebuinţă. Pe fratele cel scârbit să nu-l alungi, nici să-ţi întorci faţa ta de la sărac”. Şi iarăşi zice: „Omul cel milostiv, sufletului său îi face bine, iar cel nemilostiv îşi pierde trupul său”. Şi Proorocul Osea zice: „Să semănaţi cu dreptate şi mila şi dreptatea să le păziţi şi să vă apropiaţi de Dumnezeul vostru de-a pururea”. Daniil a zis lui Nabucodonosor:  „Sfatul meu să fie plăcut înaintea ta, împărate, păcatele tale să le curăţeşti cu milostenia, şi nedreptăţile tale, cu îndurările spre cei săraci”. Iar David zice: „Împărţit-a, dat-a săracilor, dreptatea lui rămâne în veacul veacului Domnul iubeşte milostenia şi dreptatea. Fericit este cel ce înţelege pe cel sărac şi netrebnic, că în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul”. Iar Iov a zis: „Au doar am lăsat eu pe cineva să iasă din uşile mele cu sânul deşert?” Şi altul: „Pleacă-ţi urechea ta la cel sărac, că cel ce dă săracului, nu va duce lipsă”. Şi iarăşi: „Pe cât poate da mâna ta şi pe cât îţi este puterea, fă milostenie”. Că omul milostiv sufletului său îi face bine, şi binecuvântarea lui Dumnezeu este peste capul celor ce dau”. Bogăţia, poate să fie izbăvire a sufletului omului. Cu milosteniile şi cu credinţa se curăţă păcatele. Şi cel ce miluieşte pe sărac împrumut dă lui Dumnezeu şi, după darea lui, i se va răsplăti. Deci, bine este omului a da din destul celor lipsiţi, din ostenelile sale, cele ce dă Domnul, fără alegere cui să dea, sau cui să nu dea. Cu slujba aceasta preadreaptă se împlineşte pentru că este slăvită la Dumnezeu. Şi aşa, drept să slujească lui Dumnezeu şi viu va fi. Că mare este omul şi scump bărbatul cel milostiv. Iar Apostolul zice: „Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera. Iar cel ce seamănă cu binecuvântare, cu binecuvântare va şi secera”. Şi mai zice: „Macedonia şi Ahaia ne-au rugat, cerând harul de a lua parte şi ele la ajutorarea sfinţilor celor săraci, care sunt în Ierusalim”. Iar Domnul a zis: „Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie şi faceţi-vă pungi ce nu se învechesc şi comori în cer ce nu se împuţinează, că unde sunt comorile voastre, acolo vor fi şi inimile voastre”.

Întru aceastã zi, cuvânt despre izgonirea Sfântului Ioan Gurã de Aur.

         Eudoxia împărăteasa, mâniindu-se pe Ioan Hrisostom din pricina viei lui Teognost, pentru care era mustrată de Ioan, a adunat sinod nedrept, pe Teofil, episcopul Alexandriei şi pe alţi treizeci şi cinci de episcopi, şi, pe toţi i-a câştigat cu daruri, ca să iscălească pentru izgonirea lui Ioan. Iar Ioan era în biserică, învăţând poporul, împreună cu patruzeci de episcopi. Şi venise în acea vreme şi episcopul Epifanie din Cipru, şi împărăteasa, chemându-l, l-a rugat ca şi el să iscălească la izgonirea lui Ioan. Dar Epifanie a zis: „Chiar dacă toţi vor iscăli, eu nu voi iscăli”. Iar Ioan a scris lui Epifanie, zicând: „Oare şi tu ai iscălit pentru izgonirea mea?” Iar Epifanie i-a scris, zicându-i: „Răbdătorule de chinuri, biruieşte, şi când eşti bătut !” Într-acea vreme, Teofil, împreună cu episcopii săi, au judecat pe Sfântul Ioan, hotărând să fie izgonit din scaun, şi, ca nişte lupi, l-au scos pe Ioan cu sila şi l-au surghiunit pe el departe, peste mare. Însă poporul s-a tulburat foarte, că îl iubea pe Ioan, şi l-au adus înapoi. Iar după câtăva vreme, iarăşi, s-a ridicat furtuna cea dintâi asupra  fericitului, dintr-o pricină ca aceasta:

     Pe un stâlp înalt, aproape de biserica Sfintei Sofia, în mijlocul uliţei celei mari era făcut şi pus un idol de argint, cu chipul împărătesei Eudoxia. Şi era obiceiul să se facă acolo prilej de veselie, cu jocuri de tot felul. Deci, Sfântului Ioan părându-i-se că spre ocara bisericii s-a făcut acel loc de veselie, acolo aproape, a început, cu îndrăzneală, după obiceiul său, să ridice glas asupra celor ce au pus idolul acela acolo şi au poruncit ca acolo să se facă jocuri. Iar împărăteasa, având încă în amintire mânia ei cea mai dinainte asupra Sfântului, auzind cuvintele lui, a început a înţelege că împotriva ei grăieşte Sfântul, pentru a o defăima. Şi aşa socotind, s-a umplut de mânie şi iarăşi a început a pune sârguinţă ca să adune sobor împotriva Sfântului Ioan. Iar Sfântul, simţind aceasta, a început mai luminat a grăi despre dânsa, înaintea a toată adunarea: „Iarăşi Irodiada se îndrăceşte, iarăşi se tulbură, iarăşi joacă şi saltă, iarăşi caută capul lui Ioan”. Iar împărăteasa, auzind acestea, s-a pornit spre mânie şi l-a izgonit pe Ioan, sobor mare făcând şi îmboldindu-l la mânie şi pe împăratul. Iar când a izgonit pe Ioan, a ieşit o văpaie de la Pristol, care a ars biserica şi palatele şi zidurile şi curţile şi, intrând văpaia, a ars şi palatul în care se adunau dregătorii, pentru ca, din aceasta, tuturor să le fie cunoscut că, nu din întâmplare, ci din mânia lui Dumnezeu s-a făcut o ardere ca aceasta, din pricina izgonirii Sfântului Ioan Gură de Aur. Şi în trei ceasuri, din ceasul al şaselea din zi, până în ceasul al nouălea, mulţime de ziduri preafrumoase şi podoabe de mulţi ani şi nespuse bogăţii în cenuşă s-au prefăcut. Şi nici un suflet n-a pierit din tot norodul, în pojarul acela înfricoşat, şi toţi ziceau că pentru izgonirea Sfântului Ioan, pedepseşte Dumnezeu cetatea cu foc, pentru că, fără de vină, a fost izgonit plăcutul lui Dumnezeu. Iar vrăjmaşii Sfântului Ioan, împotrivă răspundeau, zicând că cei de acelaşi gând cu Ioan au aprins biserica. Şi mulţi au fost prinşi şi puşi la chinuri de dregătorul cetăţii, care era păgân cu credinţa, încât unii au şi murit. Însă nu s-a aflat nici o pricină de la oameni a acelei arderi cu foc, fără numai din mânia lui Dumnezeu. Iar pe Ioan l-au surghiunit în Cucuz, cetatea Armeniei, iar acolo toţi jertfeau şi se închinau la idoli şi pe soare îl făceau Dumnezeu. Iar Ioan, pe toţi oamenii ce erau acolo, i-a adus la credinţa creştinească, şi pe un paralitic, ce zăcuse opt ani pe un pat, l-a tămăduit. Deci, auzind de acestea, papa Inochentie al Romei, împreună cu Honorius împăratul, au scris o scrisoare către împăratul Arcadie, zicând: „Pentru aceea s-a pogorât mânia lui Dumnezeu peste cetatea ta şi peste voi toţi, că ai izgonit fără de lege pe Ioan. Şi acum, să porunceşti ca să se facă sobor în Tesalonic”. Iar Eudoxia împărăteasa, auzind aceasta, a pus străji la toate drumurile dinspre Roma, ca să nu lase pe nimeni de la Roma să intre în Constantinopol, ci pe toţi să-i întoarcă. Şi iarăşi, a trimis papa Inochentie cinci episcopi, dar straja prinzându-i, i-a trimis înapoi. Iar fericitul Ioan, din zavistia asupritorilor, a fost dus în Cucuz în Aras, felurite necazuri făcându-i lui, ca să moară cât mai degrabă. Iar de acolo, l-au dus la un loc pustiu, ce era lângă malul Mării Pontului. Şi i s-au arătat lui pe cale, treaz fiind el, Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan, pe care-i văzuse şi mai înainte, fiind el în Antiohia, şi i-au zis lui: „Bucură-te, păstorule cel bun al oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, cel ce eşti tare răbdător de chinuri, că suntem trimişi la tine de stăpânul cel de obşte, Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, ca să-ţi ajutăm ţie şi să te mângâiem pe tine în ostenelile tale, pe care le-ai luat pentru curăţia sfaturilor tale. Că ai mustrat pe împărăteasa, care făcea fărădelege, următor făcându-te lui Ioan Botezătorul, cel ce a mustrat pe împăratul Irod, pentru Irodiada, soţia lui Filip, fratele său. Acum dar, împuterniceşte-te şi te întăreşte că plata ta multă este în ceruri. Drept aceea, şi noi vestim ţie bucurie mare că, peste puţine zile, te vei duce la Domnul Dumnezeul nostru şi vei fi în odihnă cu Dânsul, în Cereasca Împărăţie. Iar Eudoxia va fierbe în viermi şi te va căuta pe tine spre ajutor şi nu te va afla şi va muri în păcatele ei”. Şi aceasta zicându-i, s-au dus de la dânsul. Iar, venind ei în Comane, care este un loc la Marea Pontului, afară din cetate, s-au aşezat lângă biserica Sfântului Mucenic Vasilisc. Iar, într-acea noapte, i s-a arătat lui Mucenicul Vasilisc şi i-a zis: „Nădăjduieşte, frate Ioane, că mâine amândoi vom fi dincolo”. S-a arătat încă Mucenicul Vasilisc şi preotului bisericii, zicându-i: „Să găteşti loc fratelui Ioan”. Iar a doua zi, a rugat Ioan pe ostaşi, să aştepte acolo până la al cincilea ceas, dar ei nu l-au ascultat şi au ieşit. Şi, înotând cu corabia ca la treizeci de stadii, s-au întors la biserica de unde au plecat. Iar după ce au venit, îndată fericitul Ioan a cerut luminoase veşminte arhiereşti şi, dezbrăcându-se de hainele sale dintâi, s-a schimbat până la încălţăminte şi, pe acestea, le-a împărţit la cei ce au fost în corabie cu dânsul. După aceea s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului şi a rostit înaintea celor ce erau acolo rugăciunea cea de pe urmă. Şi, zicând cuvântul cel obişnuit: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate” a pecetluit cu „Amin”. Şi-a întins apoi picioarele cele ce alergaseră spre mântuirea celor ce voiau să se pocăiască, mustrând păcatele cele din răutate făcute. Aşa a adormit, cu fericit şi negrăit somn, Sfântul Ioan Hrisostom. Fie ca să fim şi noi vrednici de pomenirea lui şi cu rugăciunile lui să câştigăm Împărăţia Cerului. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage20Nov.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1238

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie20.htm

Publicat în Proloagele Sfintilor, Uncategorized | Lasă un comentariu

Icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” – 19 noiembrie


Icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” este prăznuită pe 19 noiembrie.

Icoana Maicii Domnului cunoscută ca „Mângâierea celor necăjiți și întristați” este un triptic cu balamale, ce datează din secolul al XVII-lea. Conform Tradiției, această icoană a aparținut Sfântului Patriarh Atanasie al Constantinopolului.

Sfântul și-a petrecut întreaga viață luptând pentru apărarea Ortodoxiei, împotriva turcilor și iezuiților. Din ascultare el a luat de mai multe ori Crucea, slujind ca Patriarh al Constantinopolului. În 1634, după ce a fost ales de sărbătoarea Bunei Vestiri a Maicii Domnului, a ocupat tronul patriarhal pentru doar 40 de zile, iar în 1652, pentru doar o jumătate de lună. După cea de-a treia plecare de pe tronul patriarhal, vlădica Atanasie s-a retras în Moldova, unde a găsit sprijin la curtea evlaviosului domnitor Vasile Lupu (1634-1653), care l-a trimis la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din Galaţi.

În anul 1653, patriarhul a plecat în Rusia pentru a strânge ajutoare pentru creștinii ce se aflau sub ocupație otomană. Aici, el a primit însemnate daruri de la țarul Alexei Mihailovici (1645-1676) şi de la patriarhul Nicon (1652-1666).

În toate călătoriile sale, dar și în perioadele de retragere, inclusiv pe timpul șederii în Muntele Athos, vlădica a avut această icoană a Maicii Domnului cu el. Prin urmare, 1653 poate fi considerat anul în care prima icoană a Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a ajuns în Rusia.

În 1654, Sfântul Ierarh Atanasie a plecat din Moscova spre „patria” sa. La întoarcere a rămas în cetatea Lubnî (din Ucraina), unde s-a aşezat la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” din Mgarsk.

Cunoscându-şi mai dinainte vremea sfârşitului, Sfântul Atanasie a alcătuit un testament prin care a împărţit darurile primite de la ţar mai multor mănăstiri şi biserici din Moldova, din Sfântul Munte Athos şi din Muntele Sinai. A rânduit de asemenea a se aduce daruri şi la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Galaţi.

Sfântul Atanasie a adormit în Domnul la 5 aprilie 1654, a treia zi de Paşti, ținând Sfânta Evanghelie în mâini. În conformitate cu practica înmormântării patriarhilor răsăriteni, Atanasie a fost înmormântat în biserica Mănăstirii din Mgarsk, așezat pe jilț, ținând în mână cârja. Opt ani mai târziu, când în urma unei vedenii minunate s-a deschis mormântul, cei prezenți au constatat că trupul Sfântului Atanasie era întreg și neputrezit.

În anul 1662, Sfântul Ierarh Atanasie a fost canonizat, cu dată de prăznuire 2 mai.

După adormirea sfântului, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a fost dusă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, unde a rămas până în octombrie 1849, când a fost înființat Schitul rusesc „Sfântul Andrei”. Atunci, Mitropolitul Grigorie care se retrăsese la Vatoped, a oferit această icoană ca binecuvântare către schitul nou înființat. Icoana a fost așezată în chilia întemeietorului, părintele Visarion. Înainte de a muri, el i-a binecuvântat pe frați cu icoana Maicii Domnului spunând: „Această icoană ar putea fi pentru voi (o sursă de) bucurie și mângâiere în necazuri și întristări”.

În 1863, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” s-a proslăvit prin nenumărate minuni în ținutul rusesc Vyatsk, atunci când ieromonahul Paisie venise din Athos pentru a colecta donații, aducând cu el și icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Acum, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” se află în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Sankt Petersburg. O dovadă a puterii făcătoare de minuni a icoanei există în Rusia ortodoxă contemporană. În Mănăstirea „Sfântul Alexie din Voronej” se află o copie a icoanei athonite, ce poartă inscripția: „Această icoană a fost pictată și sfințită în Mănăstirea rusească „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Sfântul Munte Athos, în timpul păstoririi ieroschimonahului Kiril (1905)”.

În anul 1999, la scurt timp după ce icoana a fost restaurată, a început să izvorască mir. Într-o zi din luna iulie, din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au curs râuri de lacrimi de mir.

Publicat în  Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului, Uncategorized | Lasă un comentariu

Parabola bogatului nebun sau NEFERICIREA LUI “A AVEA”

In aceasta duminica in care se citeste Evanghelia bogatului caruia i-a rodit tarina, am selectat mai multe pasaje dintr-o omilie a Sf. Vasile cel Mare, unul dintre parintii care au rostit cuvinte “tari” impotriva lacomiei celor care detin averi sau isi doresc sa stranga bogatii. N-ar trebui sa ne amagim daca ni se pare ca nu ne gasim asemanari cu bogatul nebun, ci, la gandul ca in noapte ce vine ni s-ar cere sufletul, sa ne dam seama de bogatia desarta de orice fel cu care ne impresuram si de nesabuinta cu care traim:

“Suntem ispititi in doua chipuri: sau prin necazurile care incearca inimile noastre, ca pe aur in cuptor, vadind, prin rabdarea in suferinte, taria inimilor noastre, sau adeseori chiar prin bunastarea materiala, care pentru multi este o astfel de incercare a tariei inimilor noastre. (…) Printre alte multe pilde de ispite care ne vin de pe urma unei vieti infloritoare si pline de belsug este si bogatul despre care ni s-a citit azi in Evanghelie.Bogatul acesta avea bogatie, dar mai nadajduia alta.

Si Dumnezeu cel iubitor de oameni nu l-a osandit de la inceput pentru purtarea lui lipsita de recunostinta, ci mereu ii adauga alta bogatie la bogatia de mai inainte, doar-doar il va satura odata si-i va indupleca sufletul sa fie darnic si milostiv.
„Unui bogat“, spune Evanghelia, „i-a rodit tarina; si cugeta intru sine, zicand: „Ce voi face? Strica-voi jitnitele mele si mai mari le voi zidi“.”

“Carui om nu i-ar fi mila de un suflet atat de chinuit?

Nefericit, din pricina belsugurilor tarinilor sale; nefericit, din pricina bogatiilor pe care le avea; si mai nefericit, din pricina celor asteptate. Pamantul nu-i produce roade, ci-i odrasleste suspine; nu-i aduna belsug de roade, ci griji, necazuri si incurcatura groaznica. Se plange la fel cu cei saraci. Oare cel stramtorat de saracie nu da drumul aceluiasi strigat: „Ce voi face? De unde hrana? De unde haine?” Aceleasi cuvinte le rosteste si bogatul: „Ce voi face?” Se tanguie, macinandu-ise inima de griji. Ceea ce bucura pe altii, aceea il mistuie pe lacom.”
„De-ar curge in valuri bogatia“, spune Scriptura, “nu va lipiti inima de ea“. Tu, insa, bogatule, pui stavila bogatiei care se revarsa, astupi gaurile prin care poate sa iasa. Ce-ti face insa bogatia stavilita si inchisa? Pentru ca-i inchisa cu sila inauntru si-i prea multa, rupe stavilarele, darama hambarele bogatului si darama jitnitele lui intocmai ca navala dusmanilor. Bogatul, insa, nu se da batut; zideste alte hambare mai mari, si nu-i sigur de nu le va lasa tot stricate mostenitorului sau.”
“Mi se pare ca boala sufletului lacomului se aseamana cu patima mancaciosilor care voiesc mai bine sa crape de prea multa mancare decat sa dea celor lipsiti ceea ce ramane. Gandeste-te, omule, la Cel care ti-a dat bogatia! Adu-ti aminte de tine instuti, cine esti, ce administrezi, de la Cine ai luat bogatiile tale si pentru ce ai fost preferat multor oameni! Esti slujitorul bunului Dumnezeu, iconomul semenilor tai.”
“De unde este, dar bogatia ta? De spui ca o ai datorita intamplarii, atunci esti un necredincios, ca nu cunosti pe Creatorul tau si nu multumesti Celui ce ti-a dat bogatia. De marturisesti ca o ai de la Dumnezeu, spune-mi motivul pentru care ai primit-o de la El. Nu este oare nedrept Dumnezeu ca a facut intre oameni o repartitie neegala a bunurilor? Pentru ce tu esti bogat si acela sarac? Negresit, pentru ca tu sa-ti primesti rasplata bunatatii tale si a administrarii credincioase a bogatiei, iar acela sa fie cinstit cu marile recompense ale rabdarii. Tu, care bagi totul in sanurile nesaturate ale zgarceniei, cum poti socoti ca nu nedreptatesti pe nimeni cand lipsesti de cele de trai pe atatia nevoiasi? Cine-i lacom? Acela care nu se multumeste cu cele ce are! Cine-i hot? Acela care ia cele ce sunt ale fiecaruia dintre noi! Oare nu esti lacom, nu esti hot cand iti insusesti cele ce ti-au fost date in administrarea ta? Cel care dezbraca pe cel imbracat se numeste borfas. Merita oare alt nume cel care nu imbraca pe cel gol, o data ce poate face asta? Painea, pe care tu o tii, este a celui flamand; haina, pe care o pastrezi in lazile tale, este a celui dezbracat; incaltamintea, care se strica in casele tale, este a celui descult; argintul, pe care-l tii ingropat, este al celui nevoias. Deci, pe atatia oameni nedreptatesti cator ai putea sa le dai din avutiile tale.”
“Vorbesti intru ascuns cu tine insuti, dar cuvintele tale sunt judecate in cer. De asta, de acolo iti vin si raspunsurile.

– Care sunt cuvintele bogatului? Ce spune?

– „Suflete, ai multe bunatati stranse! Mananca, bea, veseleste-te in fiecare zi!“

Ce nebunie! De-ai avea suflet de porc, n-ai putea sa fagaduiesti sufletului altceva! Atat de dobitoc esti, atat de neintelegator fata de bunatatile sufletesti, incat sa dai sufletului mancarurile destinate trupului si dai sufletului acelea pe care si stomacul le da afara! De ti-ar fi sufletul virtuos, de-ai fi plin de fapte bune, de-ai fi prieten cu Dumnezeu, da, atunci ai avea dreptul sa spui sufletului tau sa se bucure! Dar pentru ca te gandesti la cele pamantesti, pentru ca pantecele ti-e dumnezeu, pentru ca esti cu totul trupesc, robit patimilor, asculta-ti numele ce ti se potriveste, nume pe care nu ti l-au pus oamenii, ci insusi Domnul: „Nebune, in aceasta noapte, iti vor cere sufletul tau de la tine! Iar cele ce-ai gatit ale cui vor fi?“
Batjocura cuvenita nebuniei lui e mai mare ca osanda cea vesnica. Avea sa fie luat de pe pamant in putina vreme si totusi isi facea planuri de viitor, spunand: „Strica-voi jitnitele mele si mai mari le voi zidi!“
De le vei umple pe acestea, ce vei mai nascoci oare? Le vei strica din nou si iar le vei zidi? Poate fi oare o mai mare nebunie sa te chinui mereu sa zidesti cu zel si sa darami cu zel? De vrei, ai jitnite: casele saracilor! „Strangeti comoara in ceruri!” Comorile stranse acolo nu le mananca moliile, nu le strica putreziciunea, nu le fura hotii!”
“Voi, daca vreti sa ma scultati, deschideti toate usile hambarelor voastre, dati drumul bogatiei sa curga cu imbelsugare! Dupa cum apele unui rau mare cand strabat pamantul prin numeroase canale il fac roditor, tot asa si voi, dati drumul pe felurite cai bogatiei sa se reverse in casele saracilor! Daca fantanile sunt sleite din cand in cand, dau mai multa apa. Dar daca se lasa apa in fantana, aceea se strica. Tot asa si bogatia: daca sta pe loc este nefolositoare; dar daca se misca si-i data si altora, este si folositoare tuturor, si rodnica.”
“Sa dea Dumnezeu sa nu patesti si tu ca acest bogat! Pentru aceasta s-a scris in Evanghelie pilda bogatului, ca sa fugim de asemanarea cu el. Imita, omule, pamantul! Fa roade ca el! Nu te arata mai rau decat pamantul cel neinsufletit! Pamantul nu da roade pentru propria lui desfatare, ci pentru ca roadele sale sa-ti slujeasca tie. Si tu, daca vei arata rod de binefacere, rodul acesta ti-l aduni pentru tine, ca multumirile pentru faptele bune se intorc la savarsitorii lor. Ai dat celui flamand; dar ce ai dat ramane tot al tau si ti se intoarce cu adaos. Dupa cum graul care cade in pamant da rod celui ce l-a aruncat, tot asa si painea data celui flamand aduce mult folos mai tarziu. Sa dea Dumnezeu ca sfarsitul lucrarii pamantului tau sa fie inceput al semintei ceresti!”

Sursa

Publicat în Cuvânt din EVANGHELIE, Uncategorized | Lasă un comentariu

NELINISTEA LACOMIEI SI LEACURILE ACESTEI BOLI

Cuvânt al Înaltpreasfinţitului Augustin, Mitropolit de Florina

la Duminica a IX– a a lui Luca

(Luca 12, 16-21; 14, 35)



„În această noapte vor cere sufletul tău de la tine…” (Luca 12, 20)

Vă voi ruga, iubiţii mei, să faceţi răbdare câteva minute pentru a asculta o scurtă predică. Prilej vom lua din Sfânta şi Sfinţita Evanghelie, de la un singur cuvânt, pentru că şi un singur cuvânt din Evanghelie are ce să ne înveţe.
Acest cuvânt este „noapte” (vezi Luca 12, 20), ultima noapte pe care o trăieşte cineva. Are o mare importanţă ultima zi şi ultima noapte a vieţii noastre. Trec, trec zile şi nopţi, dar vine odată o noapte, şi atunci sfârşitul; nu mai găseşti dimineaţa.
Aşadar Evanghelia vorbeşte despre ultima noapte a unui om. A petrecut-o neliniştit, nu l-a mai luat somnul.

***
Ce este somnul?

Dumnezeu ni l-a trimis spre binele nostru. Cea mai potrivită vreme pentru somn este în principal noaptea. Atunci trupul şi sufletul se odihnesc, iar dimineaţa te trezeşti cu puteri noi pentru a munci. Dacă lipseşte somnul, omul nu poate să reziste. Este şi acesta un dar al lui Dumnezeu, un mare dar; şi toţi dorm: copii şi bătrâni, bărbaţi şi femei, împăraţi şi robi, liberi şi întemniţaţi, toţi dorm.

Însă unii nu dorm. Ce au? Insomnie. O, insomnie! Într-o noapte, la orele 3 după miezul nopţii, a sunat insistent telefonul Mitropoliei. Mă trezesc şi răspund. Aud o voce de departe, de la Atena.

– Sunt…, zice, o femeie.

– Ce ai,  de dai telefon la o astfel de oră?

– Nu pot să dorm. Am două zile de când nu am închis un ochi. Merg spre nebunie. Fă o rugăciune la Dumnezeu să-mi dea puţin somn…

Avea cancer şi o durea groaznic. Cât de nemulţumitori suntem noi că nu zicem „mulţumesc” lui Dumnezeu pentru somn!
Şi omul acesta din Evanghelie, care nu putea să doarmă, ce era, bolnav? Trupeşte nu. El avea o altă boală, mult mai rea decât cancerul. Era bolnav sufleteşte. Pătimea de o boală, din pricina căreia s-au vărsat râuri de sânge. Dacă au loc războaie mondiale, pricină aceasta este, dacă ar lipsi aceasta, ar exista pace. Cum se numeşte această boală a omului din Evanghelie? Se numeşte lăcomie. Era lacom, iubitor de argint şi de aceea nu putea să doarmă toată noaptea. Adică? Era foarte bogat, avea multe clădiri. Şi în anul acela a venit peste el o binecuvântare deosebită: a adunat atâtea roade, încât nu încăpeau în magaziile sale. Se întrista. Toată noaptea se foia în pat ca şarpele. Nu-l lua somnul, pentru că încerca să-şi rezolve problema şi-şi spunea: „Ce voi face?…”.
Ce să facă? Dacă ar fi cercetat cuvântul lui Dumnezeu şi şi-ar fi aruncat un ochi în societate, cu uşurinţă şi-ar fi rezolvat problema. Caută noi magazii? Dar există; nu una sau două, mii de magazii. Care sunt? Stomacurile oamenilor. Stomacul ce este? O mică magazie, care se umple şi se goleşte. Şi bogaţii, ca acesta, au stomacul întotdeauna plin; dar stomacul săracilor adesea este gol.
Existau săraci. Putea să le dea din cele ce îi prisoseau. Mulţi ar fi putut să trăiască în felul acesta. El însă se gândea doar la sine. Lozinca lui era: „Toate pentru mine!” (De obicei, astfel  gândesc bogaţii; acesta este păcatul lăcomiei, blestemul umanităţii). Aşadar bogatul plănuia să zidească noi magazii pentru bunurile sale. Şi calcula că acestea i-ar fi ajuns să trăiască mulţi ani, mii de ani!
A trăit mii de ani? Nici măcar o noapte n-a trăit. Pentru că nu-şi terminase încă aceste gânduri şi cineva îi bate la uşă. Ce enervant şi infatuat poate să fie la ora asta? O, acest vizitator, care bătea, nu are o oră fixă. Vine oricând. Cine este? Moartea! Se prezintă şi îţi spune: În această clipă te iau; te iau pe aripile mele negre… Aşa a plecat; şi a rămas cu planurile şi cu visele sale.
Şi Hristos ne spune: aşa vor păţi şi toţi cei care gândesc la fel. „Nebune, în această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine; şi cele ce ai strâns ale cui vor mai fi?” (Luca 12, 20).
***

Ce ne învaţă, fraţii mei, această parabolă? Ne spune ce mare rău este lăcomia. Şi toţi, mai mult sau mai puţin avem lăcomie; suntem lacomi, nu ne mulţumim cu puţine. Avem lăcomie, iar lăcomia este un blestem. Lacomul nu se mulţumeşte cu cele puţine pe care le are, vrea să dobândească din ce în ce mai mult. A făcut un milion? Vrea să-l dubleze; cele două să le facă patru, cele patru opt, cele opt şaisprezece, cele şaisprezece treizeci şi două…Onassis[1] să devină, nu se linişteşte. Poate că marea ar putea să spună râurilor: „ajunge de acum, nu mai vreau apele voastre”, dar lacomul nu va spune niciodată „ajunge”. Vrea tot timpul să ia.
A venit la Mitropolie cineva dintr-o familie cu 5-6 fraţi şi plângea.

– Ce ai?

– Mai bine ar fi fost să nu am niciun frate, îmi spune; groaznic de lacom! Cum a reuşit şi a luat toată averea tatălui !? Nu a lăsat nimic. Crede că alţii nu trebuie să trăiască, doar el. Îmi vine să-l omor!…

Şi numai la persoane? Şi în familii, şi în mijlocul popoarelor, şi în lumea întreagă există lăcomie. În această clipă în care vorbim, unele state sunt sărace şi alte state sunt bogate. Cele bogate, cele mari au adunat în magaziile lor milioane de tone de produse: cartofi, portocale, lămâi, mere, pere, lapte…Ce vor face cu ele? Ce vor face cu ele? Pe mine mă întrebaţi? Dacă ar fi crezut în Evanghelie, ar fi trebuit să le împartă acolo unde unii mor de foame. În loc să facă asta, fac gropi şi îngroapă fructele, produsele în mod deosebit, şi varsă în ape preţiosul lapte. Desigur, distrugere veşnică. De aceea este un mare păcat lăcomia.
***
Şi medicament? Există medicament. Cum ne vom vindeca toţi, fraţii mei, de lăcomie? Medicamentele sunt două: unul se numeşte cumpătare, iar celălalt se numeşte milostenie.

Ce înseamnă cumpătare?

Sfântul Cosma Etolianul zice: „Stai la masă. Îţi ajung 100 de uncii de pâine? – uncii erau pe atunci – nu mânca mai mult. Dacă mănânci mai mult, nu este binecuvântat”. Cele 100 îţi ajung; să nu vrei să mănânci 200, 300.
Multa mâncare nu face bine. În anii de demult şi binecuvântaţi, în casele noastre sărace, unde erau 5, 6, 7 copii, trăiau minunat, erau cu toţii roşii în obraji. Lua mama pâinea neagră, nu cea albă, spunea „Tatăl nostru”, o tăia cum taie preotul anafora, şi dădea câte o bucăţică fiecărui copil. Şi acea pâine neagră se transforma în unt şi lapte, şi copiii erau plini de viaţă şi vioi. Acum? Deschid frigiderul şi mănâncă tot ce vor. Părinţii dau naştere doar la doi copii. Tot ce mănâncă astăzi unul, mâncau altădată şapte copii. Şi urmarea? Au apărut bolile de inimă la copii. După cum au spus doctorii de jos, din Atena, acestea provin de la multa mâncare. Mănâncă, mănâncă până explodează.Pentru că părinţii nu se gândesc la altceva decât la ei înşişi şi la copilaşul lor.
Aşadar primul medicament este cumpătarea. Şi celălalt este milostenia. Omul să dea celui mai sărac ca el. Ceea ce prisoseşte nu este al nostru, „este al văduvei, al orfanului şi nu risipiţi” (Ah. Parashos, Anagn. IV, p. 100). Spunea cineva că pe lacomul nemilostiv Hristos îl va osândi cu ateii. În 1986, făceam o colectă pentru cei loviţi de cutremur în Kalamata. Şi în timp ce unii dădeau foarte puţin, deodată bate la poartă o femeie săracă şi oarbă din Lehovos.

– Ce vrei? (credeam că vrea milostenie).

– Nu, vlădica, nu vreau milostenie.

Am auzit la radio despre colectă; am o mică pensie şi cu aceasta am cumpărat 100 de kilograme de fasole…
Am plâns văzând fapta ei. Cu toate cele date de toată Mitropolia s-au adunat 60 de tone de leguminoase, linte, zahăr şi altele. Le-au însoţit preoţii noştri şi când le împărţeau celor loviţi de cutremur, aceştia plângeau şi spuneau: „Din Florina? Bravo! Nu ne aşteptam de atât de departe să-şi amintească cineva de noi”.
Aşadar aceasta ne învaţă Evanghelia de astăzi. Să nu avem lăcomie, ci să fim mulţumiţi cu tot ce avem, să împărţim milostenie împrejurul nostru, să adormim cu somnul celui drept, şi să slăvim şi să lăudăm pe Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.
+ Episcopul Augustin
(OMILIA MITROPOLITULUI DE FLORINA, PĂRINTELE AUGUSTIN KANDIOTUL, ÎN SFÂNTA BISERICĂ A CUVIOSULUI NAUM, ARMENOHORIOS – FLORINA, 23.11.1986)
(traducere din elină de monahul Leontie)
[1] Aristotelis Onassis (1906-1975) – un foarte bogat armator grec.

Sursa

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

IUBIREA DE AVUTII SI MULTA GRIJA ne pregatesc sa-l primim pe ANTIHRIST

DUMINICA BOGATULUI CARUIA I-A RODIT TARINA



“Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu“. (Luca 12, 16-21)


Sfantul Nil Athonitul:

“Iubirea de avutii povatuieste spre pierzare, iar neagoniseala spre mantuire. Pentru ca mantuirea omului se primejduieste sa se prapadeasca de iubirea de averi. Aceasta aduce saracia in lume, si prapadeste imbelsugarea; aceasta pricinuieste neintelegeri in lume si a intrat si intre monahi in ziua de astazi, la aschitei si la pustnici si mai vartos in toata lumea. Iubirea de argint este scaun al lui antihrist.
Precum Prorocii au prorocit venirea Domnului Hristos, asa si aceasta, iubirea de avutii, a adus minciuna in lumesi preamulta ingrijire a pierzarii si a faradelegii; si momindu-se cu minciuna, oamenii fac faradelege, nedreptatesc, rapesc, fiindca adevarul l-au pierdut, iar minciuna imparateste. Adevarul este intruparea Mantuitorului Hristos si propovaduirea Evangheliei, iar minciuna este aratarea lui antihrist si imparatia lui, care va sa aduca lipsa si pierzarea in lume. Multa grija il intuneca pe om pe om si el se face nesimtitor si se face gatire spre pierzare la antihrist.
Iar lucrarea acestuia este multa grija a celor desarte, materia lucrurilor lumii si castigarea metalurilor pamantului. Aceasta este capul rautatilor, povatuirea pierzarii si stricarea mantuirii. Fiindca se prapadeste mantuirea cand stapaneste pierzarea. Oamenii s-au obisnuit cu cele ale pierzarii si s-au imprumutat de datorie grea a mantuirii lor.
Ca antihrist este si ganditor si simtitor. Simtitor va veni la vremea cea randuita sa savarseasca necredinta si faradelegile lumii; precum Domnul a plinit toata dreptatea si a ridicat pacatul lumii. Ganditor, antihrist se afla si acum in lume si dintru inceput; de cand a cazut din starea lui, si lucreaza rautatea lui. A amagit pe oameni cu multa grija a celor desarte si i-a facut nesimtitori; fac desfranare, preadesfranare, pacatul sodomiei savarsesc, s-au dat la negutatoriile cele trupesti, mancand si band si au uitat pe Dumnezeu”.

Sfantul Ioan Gura de Aur:

“Vezi că Hristos pretutindeni vorbeşte de acelaşi lucru, de neştiinţa zilei şi a ceasului aceluia? Ne arată că ne este de folos această neştiinţă, că ne face să fim totdeauna pregătiţi. Aceasta caută Domnul, ca noi să priveghem totdeauna. Şi pentru că totdeauna păcătuim cînd trăim în huzur, iar în necazuri ne cuminţim, de aceea Hristos, cu orice prilej, spune că atunci vin relele peste noi cînd sîntem tihniţi şi fără de griji. Şi după cum a arătat asta mai înainte prin pilda celor de pe timpul lui Noe, tot aşa spune şi acum: Cînd sluga aceea se îmbată, cînd bate, atunci vine şi pedeapsa cumplită. Să nu ne uităm însă numai la pedeapsa gătită aceluia, ci să căutăm să nu facem şi noi, fără să ne dăm seama, aceleaşi fapte“.

Sursa

Publicat în Cuvânt din EVANGHELIE, Uncategorized | Lasă un comentariu

Marocanii au distrus ornamentele pregătite pentru târgul de Crăciun. Haos pe străzile din Bruxelles.

activenews.ro Incidente deosebit de grave au avut loc la Bruxelles, unde comunitatea marocană a distrus instalațiile pentru târgul de Crăciun.
Aproximativ 300 de suporteri marocani au fost implicați în incidente la Bruxelles, la câteva minute după calificarea Marocului la Cupa Mondială din Rusia, a anunțat poliția belgiană.
Fanii din comunitatea marocană din Bruxelles s-au reunit pe strada Stalingrad și s-au îndreptat spre Bursă, unde au început să distrugă instalațiile pentru târgul de Crăciun. O mașină a fost incendiată în Place Fontainas.

Poliția a intervenit cu tunuri cu apă, nefiind efectuată nicio arestare.

Marocul s-a calificat la CM, după ce a învins Coasta de Fildeș, scor 2-0, prin golurile marcate de Dirar (25) și Benatia (30).

Marocanii vor participa la Cupa Mondială pentru prima oră după 20 de ani.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Neurochirurgul care a promis primul transplant de cap: Urmează transplantul de creier

Neurochirurgul italian Sergio Canavero, cunoscut pentru promisiunea sa de a realiza primul transplant de cap uman, a anunțat la Viena că următoarea sa provocare este cea de a efectua un transplant de creier, fără să ofere însă detalii cu privire la acest proiect.

Canavero, care și-a prezentat vineri la Viena cartea sa ‘Medicus Magnus’, a asigurat că va oferi mai multe informații pe această temă în următoarele luni, scriu agenţiile internaţionale.Controversatul doctor italian, criticat de comunitatea medicală internațională, a declarat că ideea unui transplant de creier este anterioară celei realizării transplantului unui cap uman.
Cu privire la acest transplant, despre care vorbește deja de doi ani, Canavaro a spus că îl va realiza curând. La începutul anului 2015, Valeri Spiridonov, un tânăr rus care suferă de atrofie musculară spinală, s-a oferit drept voluntar pentru această intervenție.Totuși Canavero a declarat că va fi un pacient chinez cel care va fi beneficiarul primului transplant de cap, o intervenție care va fi realizată în primăvara anului 2018, notează presa austriacă.
„Va fi prima operație de acest gen din istoria omenirii, avem tehnologia necesară realizării sale”, a declarat Canavaro unui ziar austriac. Operația va avea loc în orașul chinez Harbin, cu ajutorul unei echipe de specialiști chinezi, a subliniat el.

De fapt, medicul italian supranumit „Dr. Frankestien” asigură că a realizat deja primul transplant de cap la un cadavru, o intervenție care a durat 18 ore în loc de cele 36 planificate, fără să ofere însă detalii nici cu privire la acest caz.

Sursa

Publicat în Uncategorized, Ştiri | Lasă un comentariu