M Ă R T U R I S I R E A  Dezicerea credincioșilor de pretutindeni de hotărârile apostate ale sinodului panortodox

Reprezentativ

M Ă R T U R I S I R E A
ierarhilor, preoților, monahilor și monahiilor, precum și a credincioșilor ortodocși de pretutindeni privitoare la hotărârile apostate ale Adunării ecumeniste din Creta la anul 2016
De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te (Tit 3.10)
Cu multă întristare am luat cunoștință de hotărârile Adunării din Creta prin care s-au introdus în Biserică noi teorii dogmatice și principii canonice străine de duhul patristic al Sfinților Părinți. Din numărul total de episcopi ortodocși din întreaga lume, doar un sfert au fost prezenți, iar dintre cei prezenți doar 11 Patriarhii din cele 14 au fost reprezentate. Considerăm că textele de o asemenea însemnătate trebuie să fie unanim acceptate, foarte minuțios formulate, cu toată precizia teologică și canonică, încât să respingă neclaritățile teologice și formulările incorecte, care pot conduce la răstălmăciri și denaturări ale cugetului Bisericii Ortodoxe. În continuare vom arăta de ce hotărârile Adunării din Creta sunt neclare dogmatic și sunt rodul compromisurilor diplomatice și de ce nu afirmă explicit că Biserica Ortodoxă este singura deținătoare a plinătății Adevărului.
1. Decretarea infailibilității patriarhale – instituirea unui nou organism supra-eclesial
Adunarea din Creta a desființat modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, introducând prerogative papale anumitor Patriarhi, luând abuziv fiecărui episcop dreptul de vot. Combatem cu tărie decretul pct. 22 din “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” prin care se legitimează în Biserică un nou organism administrativ alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi depline în materie de dogme și canoane. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu poate impune și obliga niciun Sinod local sau vreun ierarh contrar propriei alegeri, altfel Patriarhii s-ar transforma în Papă care ar decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, atunci nici Sinodul fără popor, nici poporul fără Sinodul Ierarhilor nu pot să se considere pe ei înșiși Trup și Biserică a lui Hristos și să trăiască în adevăr viața și învățătura Bisericii. Deși la această Adunare nu s-a întrunit consensul, trei Patriarhii refuzând participarea (Rusia, Georgia și Antiohia) și opt ierarhi nesemnând hotărârile, totuși în mod abuziv s-au legiferat și urmează să fie impuse hotărârile ecumeniste în toate Bisericile Ortodoxe.
2. Introducerea ereziei Ecumenismului ca dogmă în Biserică
Cele 13 referiri la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) din cadrul hotărârior privind “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” creează premeditat confuzii între diferențele dintre Biserică și Confesiuni, întroducându-se în același timp un termen nou, cel de “Biserici neortodoxe” în sensul întăririi Teoriei Ramurilor. În acest context nu se precizează clar ce/cine este Biserica și care sunt membrii acesteia, ce/cine sunt Confesiunile, ce înseamnă “Biserici neortodoxe” sau dacă mai există grupări eretice și schismatice în zilele noastre. Noi mărturisim o singură Biserică și toate celelalte grupări drept erezii și schisme. În mod intenționat nu se pomenește absolut deloc singura cale care conduce la unirea cu Biserica, anume întoarcerea ereticilor și a schismaticilor prin pocăință și botez la Biserica sfântă, sobornicească și apostolică a lui Hristos, una Biserica noastră Ortodoxă. Celelalte culte creştine sau confesiuni nu sunt “biserici neortodoxe”, pentru că Hristos nu a întemeiat totodată și Biserici ortodoxe şi Biserici neortodoxe, nici nu poate fi Capul mai multor Biserici, după cum mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel: “Există un Domn, o credinţă, un botez” (Efes. 4.5). Niciun participant la Adunarea din Creta nu a luat în considerare afirmația Sfântului Iustin Popovici (+1979): “Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală).”
3. Anularea conștiinței ortodoxe privitoare la mântuire
Observăm cum sistematic s-au eliminat din discuțiile preliminare termenii de schismatic și eretic, condamnarea ereziei și a ereticilor, înlocuirea termenului eretic cu neortodox, precum și acceptarea monofiziților, catolicilor și protestanților drept “biserici istorice” și confesiuni. Se recunoaște în termeni reali, expliciți, eclesialitatea ereticilor. Repetatele referințe la „înțelegerea Bisericii vechi” (pct. 5, 8, 18 din cadrul hotărârior privind “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”) creează intenționat o ruptură de esență între Biserica “învechită” a celor șapte Sfinte Sinoade Ecumenice și“prototipul noului om”, neo-socialistul redefinit dogmatic la pct.23 care va rezolva toate problemele lumii. Credem cu toată tăria că nu există absolut nicio diferență între Biserica din secolul al XXI-lea și Biserica primului veac pentru că una dintre caracteristicile Bisericii este și faptul că mărturisim de două mii de ani în Simbolul de credință că ea este apostolică. La pct. 12 se afirmă că scopul comun al dialogurilor teologice este „restabilirea finală a unității în adevărata credință și în dragoste”. Sub acoperirea unui limbaj cu dublu înțeles, se induce ideea că și noi, ortodocșii, căutăm restabilirea noastră în dreapta credință și în unitatea dragostei, ca și cum le-am fi pierdut precum neortodocșii. Considerăm că această concepție este fundamental greșită teologic și legitimează în Biserică Teoria Ramurilor. Dacă am admite că Biserica este alcătuită şi din neortodocși, atunci Ortodoxia nu ar avea niciun rost, de vreme ce te poți mântui în orice comunitate neortodoxă sau necreştină şi nu mai trebuie să fii ortodox şi să trăieşti după asprimea canoanelor ortodoxe.
4. Noua inchiziție religioasă – Sfântul și Marele Sinod
Cu toate că la hotărârile supuse dezbaterii au existat dezacorduri totale sau parțiale sau contestații temeinice la anumite puncte – ținute în secret de Patriarhia Ecumenică, toate acestea au fost trecute cu vederea și nepomenite în hotărârile finale. Premeditat s-a creat o situație ambiguă atunci când, sub fiecare dintre documentele publicate în versiunea electronică figurează toate numele ierarhilor delegați, fără excepție, ceea ce face să se creadă că au semnat toți, ceea ce este o minciună. Originalele semnăturilor documentelor nu au fost publicate. Din păcate acest lucru arată cum principiul unanimității a fost grav încălcat, însă cu un scop: reducerea la tăcere a episcopilor nesemnatari și fabricarea unei false sinodalități. Întregul Trup al Bisericii lui Hristos nu are așadar vreun temei canonic pentru acceptarea ca ortodoxă a hotărârilor Adunării din Creta. Privitor pct. 6 al hotărârii “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” Ierarhul Ierotheos Vlachos menționează cu mâhnire manipulările, presiunile și injuriile la care au fost supuși ierarhii care nu au semnat că ”acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine neortodoxe”. Confesiunile eretice nu pot fi numite „biserici” deoarece exact de aceea le denumim „rupte de întreg” (hairesis), și prin urmare ca eretice nu pot fi numite „biserici”.
5. Măsuri pentru combaterea ereziilor și hotărârilor necanonice semnate la
Adunarea din Creta
Respingem cu tărie opinia destul de răspândită potrivit căreia canoanele sunt pentru Biserică ceea ce sunt legile pentru stat, știut fiind că legile sunt stabilite de o instituție legislativă constituțională. Canoanele sunt stabilite de către Sinoadele Ecumenice care nu sunt o instituție, nu o administrație, ci reprezintă o lucrare dumnezeiesc-omenească în viața Bisericii, cu dimensiune teandrică, iar nu simplu omenească. Canoanele sunt o prelungire a teologiei dogmatice a Bisericii, care ajută în buna păstorire a poporului.
Cum poate un creştin să nu lupte pentru apărarea adevărului de credinţă şi să se mântuiască? Acest lucru îl spune şi Hristos în faţa oamenilor: “Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 10, 32-33). Sfântul Grigorie Palama (+1359) ne vorbeşte de trei categorii de necredincioși. Prima este a acelora care nu cred în existenţa lui Dumnezeu, a doua este aceea a ereticilor care denaturează sensul existenţei lui Dumnezeu, iar a treia este a celor care sfătuiesc pe creştini să stea liniştiţi în casele lor, să aibă o atitudine defensivă și lașă. Neimplicarea și tăcerea noastră va duce la înaintarea ereziei ecumeniste în Biserică, la unirea cu papismul, la unirea cu celelalte religii și la pierderea veșnică a mântuirii. Plecând de la Sfânta Scriptură și luând ca mărturie pe Sfântul Grigorie Palama care spune că cea de-a treia formă de necredință (ateism) este neimplicarea în lupta contra ereziei, tăcerea din frică, socotim că a venit vremea ca fiecare credincios al Bisericii Ortodoxe – cu atât mai mult ierarhul, preotul și călugărul – să mărturisească pe față împotriva apostaziilor din Biserică.
De aceea îndemnăm și chemăm pe fiecare ortodox la a duce lupta cea bună de apărare a Bisericii prin următoarele măsuri concrete:
– Conștientizarea poporului drept-credincios prin predici și materiale audio-video care să evidențieze gravitatea și pericolul hotărârilor Adunării din Creta.
– Întreruperea pomenirii la toate slujbele bisericii a arhiereilor semnatari ai hotărârilor de la Adunarea din Creta.
– Preoții să boicoteze activitățile de colportaj și cumpărarea de lumânări de la patriarhiile, mitropoliile și episcopiile ale căror ierarhi au semnat hotărârile Adunării din Creta.
– Credincioșii ortodocși sub nici un chip nu trebuie să mai participe la slujbele arhiereilor semnatari și nici să se mai împărtășească din mâinile acestora. Cu mâna cu care au semnat trădarea credinței, Arhiereii nu mai pot împărtăși turma Ortodoxiei.
– Îndemnăm cu toată stăruința pe credincioșii ortodocși să se spovedească la acei preoți duhovnici care NU primesc hotărârile ecumeniste ale Adunării din Creta.
– Oprirea donațiilor de orice formă (pomelnice, cumpărarea de cărți, icoane și lumânări) către patriarhiile, mitropoliile și episcopiile ale căror conducători au semnat hotărârile ecumeniste ale Adunării din Creta.
– Studenții teologi și elevii seminariști sunt datori să nu mai participe la cursurile despre ecumenism predate în cadrul facultăților și seminariilor ortodoxe.
– Susținerea cu toate mijloacele a ierarhilor, preoților și credincioșilor care se ridică hotărât împotriva trădării semnate la Adunarea din Creta.
– Demascarea politicii globaliste de integrare religioasă ca fiind demonicã și fundamentată pe principii anticreştine.
6. Următorii pași ai apostaziei – internaționalismul religios și pregătirea venirii lui Antihrist
S-au făcut deja mari trădări din partea arhiererilor ortodocși la întrunirile din Lima (1982, Peru) prin recunoașterea botezului, preoției și euharistiei catolicilor (BEM), la întrunirile din Balamand (1993, Libia) unde Biserica Ortodoxă devine egală celei Romano-Catolice care zace în cacodoxie (credință greșită) și se introduce termenul de “biserici surori” adică cu putere egală de mântuire, la întrunirile din Ravena (2007, Italia) prin recunoașterea papei ca arhiereu valid, și reciproc, acordarea primatului papal Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, ca hotărâri total în afara Tradiției Ortodoxe. Suntem conștienți de un plan mondial ocult de unire a tuturor religiilor și globalizare a lumii pentru pregătirea venirii unui conducător unic mondial, Antihrist. Ultimele declarații elogioase ale papei Francisc despre deschiderea către “restabilirea unității” și “un bine comun al Bisericii” nu arată decât ralierea semnatarilor trădători ai Adunării din Creta la socialismul religios mondial. În fapt, la Adunarea din Creta nu s-a semnat unirea cu romano-catolicii, ci s-a săvârșit un lucru cu mult mai grav: auto-atribuirea infailibilității (negreșelniciei) și a primatului papal noii instituții numită Sfântul și Marele Sinod – papismul în Biserica Ortodoxă.
Să nu ne amăgim: cine aprobă și primește hotărârile Adunării din Creta, primește ecumenismul. Iar cine primește ecumenismul se lipsește de prezența Duhului Sfânt, Duhul Adevărului.
http://sinodultalharesc.xyz/2016/07/02/m-a-r-t-u-r-i-s-i-r-e-a-dezicerea-credinciosilor-de-pretutindeni-de-hotararile-apostate-ale-sinodului-panortodox/

Cu Cerul nu ne jucăm

Cu Cerul nu ne jucăm

Un oarecare student din anul întâi, apropiindu-se zilele Postului, a telefonat duhovnicului său:

– Părinte, peste puține zile va începe Postul. Aici în Tesalonic nu-i am pe ai mei ca să-mi facă mâncare de post, ci mănânc la cantina studențească sau la restaurant, unde mâncărurile nu sunt totdeauna de post. Ce să fac?

– Fiul meu, de vreme ce ești sănătos, mănâncă mâncărurile de post de la cantină, iar când nu este mâncare de post, să mergi la restaurant și să comanzi mâncare de post.

– Da, Părinte, dar la restaurant trebuie să plătești scump.

– O să-ți trimit eu bani ca să plătești la restaurant, cu toate că eu nu am nici un venit.

Însă această propunere l-a constrâns neplăcut pe studentul care voia să evite postul.

– Părinte, lucrurile sunt foarte grele.

– Da, dar și cununile cerești sunt foarte mari.

– Părinte, nu se poate ca cununile să fie mai mici?

Atunci Starețul a tăcut. Însă această tăcere a duhovnicului l-a zguduit pe student. Necedarea Starețului față de o lege a Bisericii și dragostea lui față de Stareț au făcut să răsune înlăuntrul său un glas puternic. Simțea că tăcerea Starețul îi spune:

– Copilul meu, cu Cerul nu ne jucăm.

După puțin studentul a cerut binecuvântarea Starețului și a spus:

– Părinte, mă voi strădui.

Iar acesta a fost pretextul ca toți anii studenției și cel al serviciului militar să-i petreacă postind.

sursa http://marturieathonita.ro

Să spovedim, ce gânduri trebuie?

Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina

Bogatul Caruia I-A RoditT arina

 Veniti acum, cei care ziceti: astazi sau maine vom merge in cutare cetate, vom sta acolo un an, si vom face negot, si vom castiga, voi, care nu stiti ce se va intampla maine: ca ce este viata voastra? Abur sunteti, care se arata o clipa, apoi piere. In loc ca voi sa ziceti: „Daca Domnul voieste, vom trai si vom f    ace aceasta sau aceea”, si acum va laudati in trufia voastra: orice lauda de acest fel este rea.

(Iacov 4, 13-16)

Toti suntem astfel. Toti ne construim viata asa cum dorim, toti mizam ca ea va dura mult timp. Dar Domnul Iisus Hristos a spus pentru astfel de oameni, prin urmare si pentru majorita­tea dintre noi, acea parabola pe care ati auzit-o acum – despre un om bogat care a ajuns intr-o mare dilema, caci a strans re­colta bogata de grau si nu stia unde s-o puna. S-a gandit, s-a gandit si a hota­rat: Strica-voi hambarele mele si mai mari le voi zidi si-mi voi strange acolo tot graul meu si bunatatile mele, si-i voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe buna­tati stranse pentru multi ani: odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te. Dar Dum­nezeu i-a zis: „Nebunule, in noaptea aceasta iti voi cere sufletul!”

Domnul Iisus Hristos ne-a spus ca asa se va intampla cu oricine este impovarat de astfel de preocupari, care se imbogateste mai mult in cele materia­le decat in cele duhovnicesti, care nu imparte surplusul painii sale oamenilor saraci, ci isi construieste noi jitnite. Lor le vor fi adresate cuvintele Sfantului Ioan Botezatorul: Iata, securea sta la radacina pomilor: tot pomul ce nu face roa­da buna se taie si se arunca in foc (Matei 3, 10).

Astfel va fi secerat oricine care, la fel ca si bogatul nebun, nu vrea sa stie ca in jurul lui traiesc multi nevoiasi, multi oameni flamanzi, dar nu se gan­deste sa ofere surplusul de paine acelora. Şi acest bogat se gandea doar la si­ne. Gandea ca va trai multi ani si se va desfata de averea lui. Dar Domnul i-a luat viata.

Sa ne infricosam de acest exemplu, sa ne infricosam de securea care ne poa­te secera in orice moment, sa ne gandim la ce inseamna sa te imbogatesti in Dumnezeu. Aceasta inseamna ca treptat, de la o zi la alta, sa te luminezi, sa te curatesti si sa te sfintesti.

Cine se imbogateste in Dumnezeu? Se imbogateste acela care devine mare prin munca, cu migala, care de la o zi la alta se leapada de mandrie, de iubirea de sine, de aroganta, care devine treptat sarac cu duhul. Se imbogatesc cei din ai caror ochi curg lacrimi – lacrimi pentru acea necuratie care ii inconjoara, pe care n-o pot suporta inimile lor, lacrimile unei dureri nemasurate pentru suvoaiele de sange cu care popoarele crestine inrosesc fata pamantului. Se im­bogatesc cei care fara de lacrimi nu pot privi la Crucea lui Hristos. Şi fericiti, bogati in Dumnezeu devin acesti oameni care plang cu aceste lacrimi sfinte. Sufletele lor intinate se spala si ei devin smeriti si buni, si fata de toti se poar­ta cu dragoste si cu blandete. Acestia devin flamanzi si insetati de dreptate, de dreptatea suprema a lui Dumnezeu. Nu pantecele lor flamanzeste, ci inima lor nesatios flamanzeste de adevar, curatie, dreptate si bine. Ei devin impreuna-patimitori cu toti oamenii si milostivi, isi impart toata averea celor neferi­citi care ii inconjoara. Nu se ingrijesc sa-si construiasca case mari, ci tot ce le ramane dau apropiatilor lor flamanzi si insetati. Şi li se curata inimile de ori­ce necuratie pacatoasa, de dispretul fata de oameni, de aroganta, de preainaltarea de sine, de necuratia gandurilor, de dorintele intinate. Şi acestia devin curati cu inima.

Aceste persoane deseori sufera persecutii pentru Hristos si pentru Evanghelia Lui. Sunt grele aceste persecutii, dar ii imbogatesc in Dumnezeu pe cei care le rabda in chip cuvenit. Din persecutii ies sporiti duhovniceste, se intorc curatiti, trecand prin focul si apa cumplitelor incercari ale credintei. Şi lor le este pregatita Imparatia lui Dumnezeu.

Iar cei care sunt batjocoriti pentru ca Il iubesc pe Hristos, pentru ca cred cu toata inima in Evanghelia Lui, cei care sunt ocarati, care sunt prigoniti se imbogatesc peste masura, fiindca si lor le este fagaduita Imparatia lui Dumnezeu. Şi in persecutiile pentru Hristos, si in batjocurile pentru Hristos, spo­resc in slava lui Dumnezeu inimile lor. Şi ei se schimba nu doar interior, ci se  transfigureaza si exterior, fiindca ochii lor devin patrunzatori si privirea lor nu mai seamana cu privirea oamenilor din lume. Zambetul curat, luminos radi­aza de pe fetele lor bune si blande.

Uitati-va la icoana Cuviosului Serafim de Sarov, care se afla in fata voastra. Observati ce privire are, ce ochi uimitori, ce infatisare, si veti vedea cat este de bogat duhovniceste acest placut al lui Dumnezeu. In el s-au implinit cuvintele pe care le-a spus din cele mai vechi timpuri regele Solomon: „Luminatorul Domnului este sufletul omului, care a cunoscut adancimile inimii”. Sufletul Cuviosului Serafim de Sarov a fost indreptat toata viata in strafundurile ini­mii, cunoscand adancimea ei si atingand inaltimi nemasurate ale sufletului. Şi a ajuns Cuviosul Serafim luminator al lui Dumnezeu si lumineaza intregii lumi.

Astfel va fi cu oricine isi propune scopul de a nu se imbogati in cele pa­mantesti, ci in Dumnezeu. Şi se va insenina fata lui si se va lumina privirea lui, si va fi luminator al lui Dumnezeu, care isi revarsa lumina sa peste toti cei care il inconjoara.

Asa sa lumineze lumina lui Dumnezeu si in inimile voastre in fata oamenilor, ca vazand faptele voastre sa preaslaveasca pe Tatal vostru Care este in ceruri! Amin.

Sfantul Luca al Crimeei, Predici

Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina)

1

Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina, rânduită de Sfânta noastră Biserică în Duminica a XXVI-a după Rusalii, are un conţinut scurt, dar cu o adâncă semnificaţie în viaţa creştinului, care trebuie să evite în orice împrejurare exemplul bogatului egoist şi să-şi agonisească prin faptele bune, comoara cea nepieritoare.

Mântuitorul Hristos a rostit această pildă, pe când se afla în mijlocul mulţimii din care a răsunat glasul unui om, care îl ruga să-i ajute ca să împartă averea sa cu fratele său, gest pe care Fiul lui Dumnezeu l-a socotit ca o manifestare evidentă a lăcomiei şi o îndepărtare de Dumnezeu, izvorul vieţii celei adevărate (Ioan VI, 54). Cu acest prilej El a prevenit pe Sfinţii Apostoli să fugă de orice formă de lăcomie, care izolează pe om de Tatăl cel ceresc şi îi întunecă toate strădaniile de a păstra în el neîntinat chipul şi asemănarea lui cu Dumnezeu (Facerea I, 26).

Ca şi celelalte pilde rostite de Mântuitorul şi această parabolă are o permanentă valabilitate pentru viaţa religios-morală a creştinului, care poate fi ispitit şi atras în păcatul lăcomiei din care se naşte egoismul şi face să dispară sentimentul de dăruire faţă de aproapelesău. Pentru dezvoltarea armonioasă a trăirii religioase, cuvintele acestei parabole nu trebuie să fie uitate niciodată de creştini, deoarece din cauza dorinţei de acumulare a bogăţiilor materiale se strecoară în inimile lor egoismul care-i înstrăinează de dreptul lor de a fi făpturi noi în Hristos (II Corinteni V, 17) şi răceşte în ei sentimentul de dragoste faţă de aproapele (Romani XIII, 8).

Dacă sentimentul de dăruire faţă de aproapele nostru ne apare ca o virtute în Sfânta Scriptură, egoismul poate fi socotit un păcat împotriva lui Dumnezeu, care dintru început l-a făcut pe om o fiinţă sociabilă, solidară cu natura înconjurătoare. Potrivit învăţăturii creştine, omul este încadrat în cosmos şi în societate, de aceea el simte nevoia de a comunica cu mediul înconjurător şi cu semenii. El poate deveni o personalitate numai dacă trăieşte în comuniune cu alţii şi dacă între el şi natură există o deplină solidaritate, el poate deveni stăpânul acesteia, aşa după cum Dumnezeu a spus şi primilor oameni după crearea lor (Facerea I, 28). De asemenea, mântuirea o poate obţine numai dacă păstrează legătura cu Biserica, pe care Sfântul Apostol Pavel o numeşte trupul lui Hristos (Efeseni IV, 4). În acest trup spiritual, el se desăvârşeşte, trăieşte din viaţa întregului şi slujeşte acestui întreg, părăseşte toate înclinările sale spre egoism şi se conformează îndemnului paulin de a nu trăi pentru sine, ci pentru Dumnezeu (Romani XIV, 7-8).

Ridicarea creştinului pe culmile perfecţiunii religios-morale este în mod sigur împiedicată de existenţa egoismului în cugetul său, de aceea, în această situaţie, Sfinţii Părinţi îl îndeamnă să-l părăsească, fiindcă fară el va ajunge să se identifice cu ceilalţi semeni şi laolaltă vor putea slăvi pe Dumnezeu (Romani XV, 6). Totodată, adevăratul credincios trebuie să fie pe deplin convins că acest păcat îi imobilizează elanul său de a lupta pentru binele semenilor săi şi de a urma după cuviinţă viaţa în Hristos, adică de a fi în sânul Bisericii şi a acţiona mereu pentru instaurarea unei vieţi paşnice şi îmbelşugate pe acest pământ.

În orice moment trebuie evitată înclinarea noastră spre egoism, deoarece el cauzează izolarea noastră de fraţii noştri şi ne determină să ne apropiem prea mult de bunurile trecătoare şi să nu facem nimic pentru săvârşirea faptelor bune, tezaurul cel nepieritor şi care ne îmbogăţeşte înaintea lui Dumnezeu (Luca XII, 21).

Fără să-şi dea seama, egoistul îşi pierde calitatea de bun creştin, în cugetul său se întunecă chipul lui Dumnezeu, Care este iubire şi „oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu” (I loan IV, 7-8). Prin urmare, el nu slujeşte lui Dumnezeu, ci diavolului, se împotriveşte binelui şi caută răul care, aşa cum ne învaţă Sfântul Vasile cel Mare, „nu este o creatură vie şi însufleţită, ci o dispoziţie a sufletului opusă virtuţii”.

Din egoism se nasc şi alte păcate ca: necredinţa, răzbunarea, nepăsarea, arghirofilia, invidia, fratricidul şi altele, de aceea el este socotit, pe bună dreptate, rădăcina tuturor păcatelor şi care nimiceşte cea mai desăvârşită dintre toate virtuţile creştine – iubirea. Virtutea iubirii prin care creştinul se dăruieşte pentru cauza dreaptă a semenului său, este centrul vieţii creştine (I Corinteni XIII) şi constituie cea dintâi şi cea mai mare poruncă din lege: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău ca pe tine însuţi” (Luca X, 27). Prin iubire creştinul se solidarizează în bine cu ceilalţi oameni, se identifică cu semenii săi împlinind astfel, poruncile lui Dumnezeu.

Medicamentul cel mai de preţ şi eficient împotriva egoismului, este dăruirea, deschiderea noastră către fratele nostru; împodobirea cugetelor şi inimilor noastre cu virtutea dragostei prin mijlocirea căreia se îmbogăţeşte fiinţa umană. Dăruirea înseamnă exteriorizarea sentimentului de dragoste, garanţia sigură a realizării personalităţii şi fructificarea tuturor ocaziilor de a ajuta oamenii, pentru ca ei să fie fericiţi, aşa după cum a făcut şi Mântuitorul Hristos, când a vindecat pe cei suferinzi şi a săturat pe cei flămânzi (Matei XIV, 15; Marcu VIII; Luca V; loan IX etc).
Unde lipseşte virtutea dragostei nu poate exista nici dăruire sinceră şi nici cuget curat, totul se reduce la făţărnicie, la ivirea impasului moral dintre creştini şi la împovărarea lumii cu plăceri şi pofte trupeşti. în astfel de stare este firească sporirea numărului celor răi, declanşarea instinctelor lor minore, care strivesc milioane de vieţi omeneşti, imense bunuri materiale şi spirituale şi cauzează atâtea boli, foamete, jafuri şi sărăcie.
Sub influenţa spiritului egoist, creştinul este amăgit de bucuria lucrurilor trecătoare şi devine robul plăcerilor trupeşti, de aceea el nu se mai dăruieşte binelui tuturor, scopurilor înalte ale oamenilor şi nici libertăţii la care este chemat de Iisus Hristos prin împărtăşirea cu Sfintele Taine. Este străin de căldura prieteniei, generozitatea inimii, egalitatea frăţească, adică este lipsit de cele mai nobile sentimente, care izvorăsc din virtutea dragostei şi cu ajutorul cărora poate să contribuie la progresul culturii şi civilizaţiei umane.
Un om egoist este mereu nemulţumit, agitat din cauza fericirii semenului său, incorect faţă de cei din jurul său, absent de la toate eforturile umane menite să slujească.
Pe marginea textului biblic se pot spune multe lucruri despre egoism şi dăruire, însă din cele expuse până acum am adus mărturii suficiente ca să ne facem o imagine generală asupra rolului lor pozitiv şi negativ în viaţa noastră duhovnicească. Reamintind că egoismul este rădăcina tuturor păcatelor, inclusiv a lăcomiei după bunuri materiale şi neglijarea trebuinţelor adevărate ale sufletului, se cuvine, fraţi creştini, să ne îndepărtăm, fară ezitare de la toate pornirile noastre, care îl slujesc şi ne duc pe drumul osândei în viaţa de dincolo. Egoismul este incompatibil cu milostenia creştină, cu dăruirea noastră cauzei sfinte a desăvârşirii creştine la care ne îndeamnă însuşi Mântuitorul Hristos, Care s-a jertfit pe Cruce, ca să ne facă fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai împărăţiei cerurilor.
Căzând în păcatul egoismului, vom sluji fiinţelor potrivnice lui Dumnezeu şi ocrotitoare ale forţelor întunericului, vom pierde chiar calitatea de fii ai lui Dumnezeu; stăruind în virtutea dragostei, desigur să ne dăruim întreaga fiinţă vieţii creştine, făcând ca pe acest pământ să triumfe binele, pacea şi bucuria în DuhulSfânt. Să avem credinţa tare în biruinţa lumii divine asupra întunericului morţii, în izbânda mesajului păcii, care a răsunat la Naşterea Domnului în peştera din Betleemul Iudeii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”.

Pe firmamentul vieţii noastre duhovniceşti să strălucească ca un diamant de mare preţ virtutea, rugând pe Bunul Dumnezeu să ne întărească în săvârşirea faptelor bune, care formează în ceruri comoara cea nepieritoare. Viaţa noastră pământească să fie în deplină armonie cu cuvântul Sfintei Evanghelii, ca să slujim lui Dumnezeu cu frică, cu credinţă şi cu dragoste. Amin.

Diac. Asist. Dr. Emilian Corniţescu
Glasul Bisericii, nr. 11-12, 1981

Să-I oferim lui Hristos gândul fiecărui lucru şi chiar persoana noastră

Un preot și teolog grec a trimis o scrisoare deschisă Primatului BOG

1

spzh.news: Protopresbiterul Ioan Diotis i-a solicitat Primatului Bisericii Greciei să publice documentele pe baza cărora a fost luată decizia de recunoaștere a BOaU.

Cunoscutul preot, teolog, publicist grec și conducătorul centrului pentru publicații patristice din Atena, Protopresbiterul Ioan Diotis a publicat o scrisoare deschisă Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe a Greciei, Arhiepiscopulului Ieronim. Textul complet al scrisorii este publicat pe site-ul grec „Orthodoxostypos„.

În epistola sa preotul i-a cerut Primatului BOG să facă publice documentele pe baza cărora comisiile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei și-au făcut concluziile cu privire la BOaU. Părintele Ioan speră că publicarea adresării sale va contribui la evitarea eventualelor represii.

Teologul a subliniat că el, „în calitate de cleric, teolog, jurnalist, scriitor, editor și membru al Academiei Ateniene … a studiat problema ucraineană” și în numeroase articole și-a expus poziția pe această temă.

Cu toate acestea, în procesul de pregătire a cărții despre activitățile Patriarhului Bartolomeu, a apărut necesitatea obținerii tuturor documentelor referitoare la „problema ucraineană”, deoarece, în caz contrar, cartea va fi incompletă „fără recenzii și analize ale raționamentelor solicitate, precum și fără prezentarea opiniilor altor patriarhi cu privire la pseudo-restabilirea anatemizaților și schismaticilor ucraineni auto-sfințiți”.

Părintele Ioan a subliniat că Sfântul Sinod „a făcut publice doar concluziile Comisiei”, în timp ce „criteriile canonice, bisericești și istorice ale acestei decizii rămân necunoscute”.

Preotul întreabă totodată pe ce bază a intervenit Patriarhul Constantinopolului în jurisdicția Patriarhiei Moscovei și pe baza a ce „materiale juridice pertinente i-a restabilit pe schismaticii ucraineani aflați sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei”?

Mai mult, el este convins că „toate Patriarhiile Ortodoxe și alte biserici ortodoxe au nevoie de un raport detaliat asupra procesului de restabilire (a schismaticilor ucraineni). Patriarhul este obligat să facă public un acest proces”.

Părintele Ioan subliniază că „problema ucraineană” a fost cercetată „fără nicio dezbatere”și fără a oferi toate documentele participanților la Sinodul Arhieresc, pentru că „doar două comisii ale Sinodului bisericii au avut posibilitatea să studieze această problemă, studiu efectuat în mod iresponsabil și formal”.

Protopresbiterul Ioan și-a exprimat, de asemenea, speranța că Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei îl va contacta pe Patriarhul Bartolomeu cu solicitarea să fie publicate documentelor relevante „cu privire la problema distructivă a Ucrainei”, deoarece Patriarhul va ignora, cu siguranţă, cererea personală a părintelui Ioan.

Patriarhul Alexandriei: „În chestiunea autocefaliei există soluție” dacă este acordată cui trebuie

1

theodosie.ro: Într-un interviu acordat Marinei Zioziu pentru ziarul grecesc Ethnos, Patriarhul-Papă al Alexandriei, Teodor al II-lea, și-a exprimat părerea despre situația din Ucraina și a dat detalii, printre altele, despre acțiunile care sunt întreprinse pentru rezolvarea conflictului. Iată ce a afirmat pe această temă:

„Pe 18 aprilie v-ați întâlnit în Cipru cu Întâistătătorii Bisericilor Antiohiei, Ierusalimului și Ciprului la convocarea Arhiepiscopului Ciprului, Hrisostom. Una din temele pe care le-ați discutat a fost și autocefalia în Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Puteți să împărtășiți cu noi gândurile și poziția pe care o va ține Arhiepiscopia Alexandriei pe această chestiune?

M-am născut în Grecia, în Creta, respect și iubesc pe Sanctitatea Sa, Patriarhul nostru Ecumenic Bartolomeu pentru că mi-a făcut cunoștință cu Criticopulos (fotbalist grec în Spili în 1978 și în principal marele dar pe care mi l-a făcut la Marele Sinod din Creta a fost să vină să vadă în Micrasiatissa pe mama mea acasă.

Am trăit în Ucraina, am trăit durerea și schisma Bisericii din Ucraina. Totuși știu foarte bine și Biserica Rusă pentru că am trăit în sânul ei zece ani întregi și Patriarhia Alexandriei legături emoționante cu ea.

Dacă există mănăstirile noastre, bisericile noastre, este prin rublele pe care le-au dat țarii Rusiei în epoca aceea.

Toate au fost înnoite cu banii marilor boieri din pământul rusesc. Legăturile Patriarhiei Alexandriei cu Biserica Rusă sunt mari și nu pot fi stinse.

Totuși avem aproape de noi această uriașă problemă a autocefaliei, care a fost cedată și avea dreptul să o cedeze Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

Desigur, nu avem nici o obiecție să ia autocefalie orice Biserică. Cu toate acestea, ceea ce a scindat Bisericile sunt oamenii care au luat autocefalia și vedem acum că deja Filaret (Patriarhul onorific de Kiev) convoacă Sinod pentru ca să anuleze deciziile Consiliului Unirii.

Deci astfel am zis cei trei Întâistătători cu pricepere și rugăciune către fratele nostru, Arhiepiscopul de Cipru, care a făcut deja o călătorie în Ungaria, Serbia, România și a vorbit cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe despre situația bisericească din Ucraina să se întâlnească cu Patriarhul Ecumenic. Arhiepiscopul de Cipru este un ierarh înțelept, are bunătate și iubește Biserica.

Există soluții pentru toate problemele. Patriarhul nostru Ecumenic Bartolomeu este Patriarhul romeității, pe care îl cinstim toți și-l iubim. Nu uităm că subiectul acesta nu este dogmatic. În chestiunea autocefaliei există soluție.

Arhiepiscopul Ciprului va stărui să ceară din partea Sanctității Sale să întâi o întâlnire între Patriarhul Ecumenic și Patriarhul Moscovei, pentru că pe cei doi Întâistătători îi leagă o prietenie adâncă și după aceea vom face o întâlnire neoficială toți Întâistătătorii ca fie acceptat de toți ceea ce va reieși. Epoca noastră are atâtea probleme și nu ne permitem luxul să fim scindați.

Arhiepiscopul Ciprului va stărui să ceară din partea Sanctității Sale să întâi o întâlnire între Patriarhul Ecumenic și Patriarhul Moscovei, pentru că pe cei doi Întâistătători îi leagă o prietenie adâncă și după aceea vom face o întâlnire neoficială toți Întâistătătorii ca fie acceptat de toți ceea ce va reieși. Epoca noastră are atâtea probleme și nu ne permitem luxul să fim scindați.

Arhiepiscopul Ciprului va face acest efort, în timp ce ne vom găsi din nou în scurt timp la Nicosia împreună cu Întâistătătorii Bisericilor Antiohiei și Ierusalimului. Pentru noi, Patriarhiile străvechi de Alexandria, Antiohia și Ierusalim, Biserica Ciprului a fost un punct de referință.

Arhiepiscopul Hrisostom de Cipru ne-a dat metoace, biserici și locuri ca să avem fiecare o delegație și să putem să ne întâlnim. Cred că se poate găsi soluție. Pur și simplu să lase fiecare cele personale de-o parte și să vedem dincolo de toate interesul Bisericii.
Romfea.gr

Nota: Declarațiile din acest interviu sunt foarte interesante și descoperă o perspectivă neașteptată. Deși există o străduință în sensul rezolvării schismei din Ucraina, Întâistătătorii implicați (din Cipru, Alexandria, Antiohia și Ierusalim) par să aibă un rol de arbitri pe criteriul unei păci lumești, nu duhovnicești. Se observă un stil de negociere, nu de rezolvare după voia lui Dumnezeu și după normele canonice ale Bisericii.

O importanță foarte mare, de altfel chiar subliniată, o joacă apartenența etnică, nu bisericească. Patriarhii greci se vor susține între ei. Desigur, asta rămâne de văzut până la capăt, pentru că măcar este invocată greșeala de a fi acordată autocefalia unor schismatici.

Dacă se va ajunge la un compromis în care Constantinpolul să iasă basma curată și recunoscut ca primat al Ortodoxiei, este posibil ca problema ucraineană să ducă la o problemă majoră, similară cu cea din Creta, adică acceptarea papismului de nuanță orientală.

Deși popoarele slave (rușii, sârbii și bulgarii) este posibil să se coalizeze tot pe criterii etnice, totuși au argumente canonice solide. Unul dintre ele este acela că Georgiei i-a fost acordat statutul de Patriarhie de către Antiohia, după cum menționează canonistul Balsamon (sec. XI). Acest fapt anulează efectiv primatul pretins al Constantinopolului în Ortodoxie și dreptul exclusiv de a recunoaște drept autocefale Bisericile Locale.

Din păcate, credința ortodoxă ajunge tot mai mult o religie pământească, la discreția influenței puternicilor pământului. Mai există și teologi care țin mai mult la Hristos decât la naționalitate, cum ar fi Protopr. Prof. Teodor Zisis și Protopr. Nicoale Manolis, care vor organiza o manifestare cu tema: Autocefalia ucraineană și noua ecleziologie a Fanarului. În afara celor care au întrerupt pomenirea ierarhilor semnatari în Creta, ar fi de remarcat poziția a 12 Chilii din Sfântul Munte în apărarea Bisericii de intruziunea Constantinopolului. În rest, tot mai puține voci care au curajul mărturisirii și care să favorizeze prin pozițiile lor luarea unor decizii corecte.

Biserica Rusă devine tot mai izolată și atacată de puterile politice din cauza apărării dreptei credințe. Probabil nu atât conducătorii ei oficiali, sinodalii, au acest merit, cât evlavia poporului de rând. Ierarhii ruși sunt la fel de implicați în manifestări ecumeniste și în ambiții de putere ca și ceilalți. În schimb, credința oamenilor de rând este cea care nu îngăduie trădări mari. Din acest exemplu ar trebui să învățăm toți că este importantă atitudinea fiecăruia dintre noi, oricât de neînsemnați am fi sau ni s-ar părea că suntem.