Nu e magie și nici înlocuitor al strădaniei personale, credinta

Există o ciudată ispită ‒ de dreapta, conform Părintelui Cleopa ‒, aş numi-o ispita credinţei considerată ca panaceu totalitar al grijilor şi înlocuitor general al virtuţilor omeneşti, care-i o împătrită ipostază a trufiei combinată cu naivitatea:

a) Convingerea că prin credinţă scăpăm de boli, că nu se poate să mai fim bolnavi; sau, dacă ne îmbolnăvim, că nu avem nevoie de medici şi medicamente, de vreme ce ne putem oricând tămădui prin rugăciuni.

Convingerea aceasta (…) e totuna cu ispitirea lui Dumnezeu prin exigenţa unei minuni. Cel care o încearcă se pune în situaţia reclamantului care, în loc de a se adresa tribunalului competent de gradul întâi, ar trece de-a dreptul la calea extraordinară a recursului.
E totodată lipsă de modestie; medicii şi medicamentele sunt şi ele de la Dumnezeu, iar credinciosul care se îmbolnăveşte întocmai ca toată lumea se vindecă întocmai ca toată lumea, nu altfel ‒ deci, cu ajutorul medicilor şi al medicamentelor (fireşte, dacă îi este dat să se tămăduiască).
Dumnezeu desigur face minuni, dar când binevoieşte ‒ şi istoria bisericii ne arată că nu sunt nici foarte dese şi nici obţinute prin somaţii. (…)

Sfîntul Apostol Pavel a rămas cu vechea lui boală şi după dobândirea harului: „Datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz”.

(Ce face, atunci, credinciosul? Se roagă pentru ca Dumnezeu să-l ajute şi să binecuvânteze tratamentul.)

b) Convingerea că prin credinţă scăpăm de viforul ispitelor. Nu. Oarecum dimpotrivă.

Patericul spune: La intrarea unui sat de ticăloşi stau doi draci. În jurul mânăstirii de cuvioşi călugări nevoitori întru desăvîrşire stau două mii de draci.

c) Convingerea că nu mai este trebuinţă de virtuţile obişnuite ale omului de rând: înţelepciunea, judecata sănătoasă, iscusinţa, strădania…

Credinciosul are nevoie de ele întocmai ca toţi semenii săi.

Credinţa ne ajută, ne întăreşte, ne înalţă, ne bucură, dar nu ţine locul însuşirilor şi calităţilor omeneşti. (Ea, în general ‒ şi asta-i regula ‒ nu conferă un statut excepţional. Ne dă fericirea, dar în raport cu lumea şi cu oamenii nu numai că nu ne acordă privilegii, ci ne creează îndatoriri în plus.)

Dacă deci credinciosul comite o greşeală, o imprudenţă, o nesăbuinţă, el va trage toate consecinţele normale ‒ şi nu se poate plânge sau mira. Nu beneficiază de extrateritorialitate.

d) Convingerea că putem oricând obţine orice, fără nici un efort. Nu, nu putem obţine prin rugăciune darurile duhovniceşti cele suprafireşti. Pe ale firii, şi care ţin de slabele noastre puteri, trebuie să le dobândim prin mijloacele comune. Acesta e şi tâlcul proverbului „Dumnezeu te ajută, dar nu-ţi bagă în traistă”, care nu este decât conspectul metaforic al unui pasaj din Faptele Apostolilor (12, 7). Îngerul îi deschide lui Petru porţile temniţei şi îl descătuşează pentru că pe acestea nu le-ar fi putut face singur. Dar îi porunceşte: încalţă-te cu sandalele… pune haina pe tine, fiindcă stă în puterea lui s-o facă şi se cuvine, aşadar, să o şi facă numai cu mâinile sale.

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 183-184

Să te rogi Maicii Domnului, când ai un necaz mare!

Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mântuitorului Hristos. O mamă totdeauna este foarte sensibilă faţă de fiul său, copilul său…

Să vă spun o mică istorioară de la închisoare. Cineva a fost închis şi a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferinţe. Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viaţa. Şi-a adus aminte, însă, că în tinereţe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”. Şi-a adus aminte de acest lucru, şi spunea el: „Către Mântuitorul n-aveam curajul să mă rog – pentru că avusese şi tânărul acesta greşelile lui –, dar către Maica Domnului, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat! Scurt.

O rugăciune la disperare: Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici! Ajută-mă! Se ruga în celulă. Şi peste câteva clipe vede intrând prin uşa înaltă a celulei o făptură în alb, cu un Prunc în braţe: „M-ai chemat! Am să te ajut. Fii în pace!” și a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat după aceea la anchetă. L-au mutat într-un alt loc, la Polul Nord undeva, şi toată viaţa lui de după aceea – că a trăit încă mulţi ani în închisoare – a avut o viaţă foarte liniştită în sufletul lui, deşi suferinţele din afară erau destul de grele din când în când. Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa.

Această întâmplare o ştiu de la cel care a păţit-o. El mi-a spus-o. Şi în închisoare nu se minte! În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce a păţit şi cum i s-a rezolvat problema lui.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Sofian, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 63-64)

Ecumenism: Pseudo mitropolitul Teofan, prezent la vernisajul expozitiei de fotografie „Temple si sinagogi din România – patrimoniu evreiesc, national si universal”

bzi.ro: Relatia istorica speciala intre romani si

evrei, la baza careia stau in primul rand convietuirea istorica, precum si valorile comune, a fost concretizata prin expozitia de fotografie „Temple si sinagogi din Romania – patrimoniu evreiesc, national si universal”, vernisata joi, 2 august 2018, la Muzeul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei Iasi, sala „Iustin Moisescu”.

La eveniment au participat IPS Teofan, arhiepiscop al Iasilor si mitropolitul Moldovei si Bucovinei, PS Petru Gherghel, pastorul Diecezei Catolice de Iasi, Marian Serbescu, prefectul judetului Iasi, alaturi de istorici si oameni de cultura.

Cei drepți vor fi considerați nebuni” – Profeția pustnicilor nemțeni despre vremurile din urmă

Document domnesc descoperit de Paul de Alep intr-un sipet al lui Duma Negru despre vremurile din urma ale Moldovei, de la Mitropolitul Varlaam

“Dupa plecarea mitropolitilor fanarioti vor urma oameni nevrednici la scaunul Moldovei, care vor incerca sa vanda dreapta credinta. Amestecurile de credinta drept-maritoare cu cele papistasesti si paganesti nu vor mai fi (nu vor mai fi considerate ca) o uraciune si o urgie inaintea lui Dumnezeu. Oamenii se vor vinde intre ei, vor fi taieri de sabie intre frati pentru putere si ranguri pamantesti.

Moldova va fi rupta si impartita dupa bunul gust al puterii de la Rasarit, prin sfaturi marsave si ticaloase. La vremea din urma o hiara rosie cu multe capete va inghiti intreaga Europa crestina, iar oamenii se vor salbatici mai rau ca fiarele.
Oamenii se vor inrai si vor strica obiceiurile pamantului, inmultindu-se intre ei ca dobitoacele fara nicio nerusinare, lepadand Sfanta Taina crestina a nuntii. Vor defaima obiceiurile crestinesti dedandu-se la tot felul de obiceiuri straine, iar paganii se vor amesteca cu sange crestinesc. Mare urgie va fi atunci.
Domnii pamantului vor fi oameni vanduti satanei, care nu vor mai purta grija poporului drept-credincios. Mosiile stramosesti vor fi calcate cu japca si luate de straini dupa bunul lor plac, lucru nemaiintalnit in curgerea timpului in Moldova.
Biserica stramoseasca va fi rusinata de noile obiceiuri paganesti si papistasesti, aduse cu sila de vladicii lor cu apucaturi satanicesti. Oamenii afierositi lui Hristos cu slujba vesnica vor lepada sfantul chip si fagaduinta inaintea lui Hristos, dedandu-se la viata lumeasca de dinainte.
La vremea cea din urma, pamanturile nu-si vor mai da roada lor, padurile vor fi taiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde mosiile fara de rusine, uitand ca stramosii lor le-au pastrat cu sabia.
Legile crestinesti ale tarii vor fi lepadate, iar hrisoavele voievodale vor fi luate in ras, iar conducatorii netrebnici vor face legamant cu fiara apocaliptica. Barbatii vor schimba obiceiul dumnezeiesc al demnitatii lor si se vor acoperi in straie femeiesti, iar femeile vor umbla precum barbatii. Adunarile din sarbatori si toate obiceiurile pamantului vor fi schimbate in obiceiuri si apucaturi salbatice, paganesti, aducand in Moldova in locul jocului de sarbatoare jocuri de la salbatici. Vlastarele moldovenesti, urmasii domnilor si boierilor de demult, se vor deda la obiceiuri si apucaturi ieftine.
La vremea de apoi, pe pamanturile Moldovei va domni saracia, jalea, moartea, spaima, frica si omul nu va mai fi stapan in batatura lui. Vor pune domnii pamantului biruri si legi cum n-au mai fost de la intemeierea Moldovei. Vor pune biruri si pe aerul lasat de Dumnezeu.
Hiarele pamantului si pasarile si toate dobitoacele isi vor schimba firea lor si vor aparea alte feluri de dobitoace, iscodite dupa mintea omului, care vor fi slabe la trup si fara de folos.
La vremea cea din urma, oamenii se vor strange unii langa altii in tot felul de nascociri, lepadand truda satului, munca va fi o rusine, rusinea va ramane un obicei, iar cei drepti vor fi considerati nebuni. Se vor insela unii pe altii crezand ca asta e legea lui Dumnezeu.
Si, in cele din urma, ultima randuiala a pamantului: se vor dezgropa oasele parintilor si stramosilor nostri, vor fi daramate bisericile, vor fi lepadate randuielile crestinesti si vor iesi un soi de oameni care, tot in numele lui Dumnezeu, vor face biserici fara cruce, vor nesocoti Sfanta Jertfa si, in cele din urma, o vor amesteca in slujire cu paganii.
Asa arata Apocalipsa Sfintei Carti a Scripturii, ca la vremea din urma, cand veti vedea uraciunea pustiirii in locul cel sfant, razboaiele pe alocurea, urgiile si uciderile intre oameni, lepadarea pruncilor din pantecele femeiesti si oameni cautand linistea de la un capat al altuia al pamantului, cand graiurile se vor amesteca ca alta data in Babilon, si sfarsitul va fi aproape.
Moldova cea frumoasa si bogata, plina de daruri dumnezeiesti, plina de locasuri sfinte, plina de oameni harnici si credinciosi, va cadea in mainile paganilor si a necredinciosilor, iar caderea ei va fi mai grea decat caderea Constantinopolului din vremea maritului nostru domn Stefan cel Mare si Sfant.
Binecuvantat a fost pamantul Moldovei si nerusinata a fost ocara oamenilor, care, prin faptele si apucaturile lor stricate, vor intoarce pe voievozi in morminte si vor face pe stramosi sa lacrimeze sub glie, stand cu fruntea plecata in fata Marelui Stapan Hristos pentru rusinea lasata de urmasii lor“.
(Document din Moldova dat de Mitropolitul Varlaam Mitropolitului Macarie cu prilejul calatoriei prin Moldova, adus de la pustnicii de la schitul lui Zosima din tinuturile Neamtului – cu titlu l „Proorocii despre vremurile din urma si caderea crestineasca a Moldovei”)
Sursa: “Profetii si marturii pentru vremea de acum“

Nu-i fă dracului pe plac. De-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea.

De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.

Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „chiar de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.

Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie

Cei care ascultă de glasul Lui şi merg în urma Lui, fiindcă merg pe calea spre Împărăţia veşnică, fericit este

Unii Îl primesc, alţii nu Îl primesc. Vă miră acest lucru, cinstite părinte. El ar putea să se impună în aşa fel ca toţi să îl primească – dar atunci cu ce s-ar deosebi de cezarii romani şi de tiranii contemporani? Silnicia şi tirania distrug personalitatea omenească. Iar El nu a venit ca să nimicească ceea ce este în El şi în orice om lucrul cel mai de preţ. El n-a dorit să supună cu forţa voinţei sale orice voinţă, ci prin bunătate să-i câştige pe toţi oamenii pentru Împărăţia Sa. El S-a arătat ca păstor, ca un păstor deosebit, ce nu goneşte cu bâta oile în staulul Său, ci merge înaintea oilor şi le cheamă. Oile Mele, zice, glasul Meu ascultă şi vin după Mine. Iar oile ce nu ascultă de glasul Lui se întorc ori se abat din cale şi pribegesc pe cărări greşite. Nici atunci n-au vrut toţi oamenii să meargă în urma Lui, nici acum nu vor toţi. Despre împărţire arată Evangheliştii: şi noroadele îl căutau, şi au venit până la Dânsul, şi îl ţineau pe El ca să nu Se ducă de la dânşii (Lc. 4, 42). Asta s-a întâmplat într-un loc, iar în alt loc dimpotrivă: şi L-a rugat pe Dânsul tot norodul ţinutului gadarenilor să Se ducă de la dânşii (Lc. 8, 37). Acolo El izbăvise un om îndrăcit cu preţul porcilor lor, iar lor le părea mai rău de porci decât de om.

Aşa a fost atunci. Aşa e şi acum. Oamenii sunt împărţiţi de El de-a dreapta şi de-a stânga, în două tabere: în cei ce preţuiesc omul mai mult decât orice dobitoace şi avuţie, şi în cei ce îşi preţuiesc porcii mai mult decât pe oameni. Cei dintâi ascultă de glasul Lui ca de glasul păstorului lor şi îl ţin, ca să nu se depărteze de la el. Ceilalţi nu îl ascultă, nu merg în urma Lui şi îl alungă cu supărare, socotind că le vatămă interesele materiale.

Ferice – atunci şi acum, şi în toate vremurile – de cei care ascultă de glasul Lui şi merg în urma Lui, fiindcă merg pe calea spre Împărăţia veşnică.

Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, p. 160-161

Pentru slava deșartă, să nu renunțăm la răsplata de sus

Celor ce caută slava de la oameni, Însuşi Domnul Iisus Hristos le vorbeşte precum urmează: „Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii?” (Ioan 5, 44). Să adâncim înţelesul acestor spuse. Domnul a spus că cel ce caută slava de la oameni nu poate să creadă în Dumnezeu, fiindcă în locul Marelui Dumnezeu, Căruia trebuie să-I slujim, el şi-a făcut un idol ‒ slava omenească, şi acestui idol se închină şi îi slujeşte. Ce poate fi mai cumplit?

(Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 44)