Trădarea și Despărțirea Definitivă a Bisericii (BOR) de Hristos

1

incorectpolitic.com: Cu cât mai repede recunoaștem că BOR nu îl mai slujește pe Hristos, cu atât mai ușor ne va fi să mergem înainte. E limpede pentru oricine are ochi să vadă, de ceva vreme stricăciunea putrezește în sânul instituției bisericești fără a se lua măsuri pentru stârpirea ei. De câțiva ani, culminând cu eșecul Referendumului pentru familie, biserica nu se mai implică activ în apărarea sănătătii morale și spirituale a neamului. De la referendum au trecut 2 ani și acum asistăm la lovitura de grație dată Bisericii Ortodoxe Române, chiar de patriarhul ei. Un prieten îmi spunea cum facultatea de teologie este o școală de management și cum preoții sunt politruci în sutană. N-or fi chair toți, dar conducerea cum e? E limpede pentru oricine are ochi să vadă. În Biblie scrie “nu te teme/nu vă temeți” de 365 de ori, odată pentru fiecare zi din an. În a doua săptămână din aprilie, Biserica Ortodoxă Română a exprimat lașitate și conformism politic, descalificându-se pe sine și despărțindu-se definitiv de calea lui Hristos.

Redau aici scrisoarea preotului Ciprian Mega, chiar dacă i se adresează mult prea politicos patriarhului, totuși condamnă decizia luată de patriarhie de a nu mai ține slujba de Înviere cu oameni în biserici.

Menționez, pentru cititorii mai seculari care nu sunt fani ceremonii bisericești, că nici în timpul Gripei Rockeffeler (zisă spaniolă) nu s-au închis biserici, atunci ar fi fost revolte populare, dar astăzi oamenii au devenit niște șoricei.

Și pentru creștinii care condamnă mesajul spunând să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, eu le reamintesc ce zice Iisus, să dăm lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Învierea lui Iisus Hristos a cui este, a Cezarului, sau a lui Dumnezeu?

*

Oradea,

7 Aprilie 2020

Preafericitului Părinte DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Părinte Patriarh,

Am citit, cu câteva ore în urmă, declarația purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române: Slujbele din această perioadă, inclusiv slujba de Florii şi cea a Învierii, vor fi săvârşite în biserici, din nefericire, fără credincioşi.

Această replică închide, în fapt, o paranteză după șase săptămâni de incertitudine. Cele două intervenții ale Preafericirii Voastre (Comunicatul din 27 februarie și amendarea Comunicatului prin Cuvântul Pastoral din 28 februarie) și înflăcărarea incoerentă a Arhiepiscopului Tomisului rezumă poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române.

În urma anunțului domnului Bănescu, înțeleg că așteptarea mea a fost zadarnică. Sub presiunea momentelor grele prin care trece țara noastră, Patriarhia nu are capacitatea să articuleze un răspuns ferm, în duhul Bisericii lui Hristos.

De aceea, îndrăznesc să Vă scriu.

Nu Coronavirusul este tema scrisorii mele, ci criza bisericească fără precedent, pe care o generează presiunea mediatică din aceste vremuri.

Ca și până acum, Vă voi scrie onest. Vă rog să citiți aceste rânduri în cheia în care Vi le scriu, cea a dragostei și a grijii pentru Biserică.

Vă aflați într-o situație foarte delicată. Sub patriarhatul Preafericirii Voastre, credincioșii români – pentru prima dată în istorie! – se pare că nu vor participa la Slujba Învierii și la Dumnezeiasca Liturghie în noaptea Sfintelor Paști.

După cum știți, drama va continua inclusiv de Rusalii, în duminica cea mare a Bisericii. Probabil că doar în iulie vor reveni creștinii în bisericile noastre. Iar din toamnă, experimentul se va repeta, încât vor fi alte rânduri de lacrimi de Crăciun și de Bobotează.

Sunteți, de asemenea, cel dintâi ierarh ortodox care a declarat că Hristos Cel Înviat din morți, Dumnezeul nostru și nădejdea mântuirii noastre, poate fi împărtășit credincioșilor cu lingurița de unică folosință. Dacă, până la apariția Comunicatului din 28 februarie, discuțiile despre lingurița liturgică erau izolate, limitându-se la superficiale schimburi de replici între internauții teribiliști, nefericitul Comunicat întocmit de Preafericirea Voastră a dat naștere unei dispute fără sfârșit.

Justificarea cu cei mai slabi în credință, pe care ați încercat-o în Cuvântul Pastoral, s-a dovedit o jonglerie stupidă, care a produs și mai multă întristare.

În Biserica lui Iisus Hristos, Preafericite Părinte Patriarh, se pot împărtăși doar cei tari în credință! Oricare credincios ortodox știe că, dacă în viața lui intervin momente de confuzie sau de oarecare îndoială, până nu le depășește, nu se poate cumineca. Credința este o condiție esențială pentru a te putea împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului!

În prima duminică de după Comunicat, foarte mulți preoți s-au aflat în ipostaza stânjenitoare de a-l contrazice pe Patriarh. Au fost și persoane care s-au apropiat de Potir cu lingurița de plastic. Multe provocări au venit din partea ONG-urilor cu politică anticlericală. Iar avalanșa se pare că nu poate fi oprită.

S-au găsit suficienți teologi care să susțină atitudinea celui care, în clipa de față, dă tonul în Biserica strămoșească. În felul acesta, tot ignorantul care răsfoiește presa a putut afla de la teologii noștri open minded că lingurița a fost introdusă în secolul al XII-lea.

Ea, de fapt, a fost introdusă în cultul Bisericii mult mai devreme, înaintea celui de-al nouălea Sinod Local de la Constantinopol (861). Iar constantinopolitanii, cel mai probabil, au preluat practica de la antiohieni.

Dar nu lingurița este problema, nici originea ei. Pe cei care ridică această falsă temă îi deranjează, de fapt, Cel Care Se dăruiește pe Sine credincioșilor în căușul linguriței. Nu întâmplător am fost acuzați că folosim succesiv aceeași linguriță pentru a împărți cetățenilor ”alcool”! Câtă durere provoacă această blasfemie în sufletele celor care-L iubesc pe Dumnezeu!

Sunt de acord că, în această perioadă, preotul, cu binecuvântarea episcopului său, poate împărtăși bolnavii de Coronavirus după indicațiile Sfântului Nicodim Aghioritul, așa cum apar ele în Pidalion, la tâlcuirea Canonului 28 Trulan. Dar acest pogorământ cred că se poate face doar pentru a-i împărtăși pe cei izolați în saloanele spitalului, de care preotul, datorită rigorilor impuse, nu se poate apropia prea mult.

Însă, în contextul acestei absurde presiuni mediatice, lingurița nu mai este un simplu element din instrumentarul liturgic, ci devine măsura credinței sau a apostaziei.

Noi știm că, în cadrul Liturghiei, lingurița ar putea fi eliminată doar dacă revenim la practica primară, anume ca fiecare credincios, prin îndelungată cateheză și pregătire liturgică, să poată primi în palma dreaptă Sfântul Trup, cu solemnitatea împărtășirii clericilor. Dar acest ritual presupune ca fiecare să soarbă din Potir, lucru pe care denigratorii noștri îl vor considera la fel de neigienic precum împărtășirea cu aceeași linguriță.

Tot datorită Comunicatului buclucaș din 28 februarie, profesorul de Drept canonic (!) de la Sibiu a făcut o demonstrație îngrozitoare, împărtășind credincioșii fără a folosi lingurița. I s-a părut mai igienic să-și umezească degetele în Sângele Domnului și, apoi, să le atingă de buzele fiecărui credincios. Ceea ce bietul canonist considera a fi o abordare nouă e, de fapt, ritualul de împărtășire al sirienilor iacobiți.

V-am scris câteva detalii despre lingurița liturgică pentru că, așa cum intuim cu toții,

Preafericite Părinte Patriarh, când vom reveni la împărtășirea credincioșilor în cadrul Liturghiei, ni se va impune să renunțăm la linguriță.

Criza în care ne aflăm e accentuată și de bagajul de antipatie, care Vă urmărește de multă vreme, datorită altor momente delicate pe care nu le-ați putut gestiona.

De primul dintre ele nu sunteți în niciun fel vinovat. Mă refer la tragicul eveniment de la Colectiv, când, fără să fi greșit ceva, toată ura celor cărora presa progresistă le dirijează emoțiile s-a îndreptat către Preafericirea Voastră.

A venit, apoi, cea mai mare rușine de pe obrazul Bisericii Ortodoxe Române, cazul pedofilului de la Huși. Preoții din întreaga țară trăiesc durerea că, din pensiile mizerabile ale bieților credincioși, din bănuții văduvelor și ai orfanilor, demonizatul pe care l-ați poreclit episcop retras trăiește ca un pașă, în condiții pe care le cunoașteți foarte bine.

E cazul să ne amintim despre Referendumul pentru familie, o inițiativă neoprotestantă, în care Patriarhia nu avea voie să se implice. Înainte de a face acest pas, se cuvenea să solicitați sondaje, să vă asigurați că proiectul ar avea succesul dorit și, abia apoi, să susțineți inițierea lui. După acel episod, Biserica a ieșit cu imaginea șifonată, iar lupta pentru o societate normală a fost definitiv pierdută.

Pe rețelele de socializare, cele mai multe vizualizări le au clipurile în care Preafericirea Voastră și alți câțiva ierarhi ați elogiat anumiți politicieni pe care poporul îi urăște.

Oare ce sentimente se-nfiripă în sufletele credincioșilor care-L caută pe Dumnezeu, când văd că, înaintea lor, lângă Potirul Împărăției, Patriarhul țării sau unul dintre ierarhi îi îndeamnă pe bieții preoți să-i cânte Vrednic este! unui politician corupt și imoral, pe care, nu departe de altar, îl așteaptă amanta pentru care și-a părăsit familia?

Cât pot îndura bătrânicile noastre evlavioase, cu obrajii subțiați de post? Cum să le explicăm acele imagini mamelor care se trezec în miez de noapte, când le adorm copiii, să-și completeze șirul de metanii? Ce credibilitate mai avem înaintea tinerilor care-și iau viețuirea creștină în serios?

De drama aceasta, pe care o trăim ca neam în mijlocul unei isterii mondiale, nu sunteți singurul vinovat. Cumplita prăpastie duhovnicească ni se datorează nouă, tuturor slujitorilor Altarului, că nu ne-am ridicat la misiunea pe care ne-a încredințat-o Domnul și nici n-am știut răspunde încrederii pe care acest popor ne-a dăruit-o.

Am observat, Părinte Patriarh, cum oamenii din proximitatea Preafericirii Voastre caută oarecare complicitate în rândul intelectualilor care, în general, au avut o atitudine favorabilă Bisericii. Teologi cu ținută academică, acompaniați de intelighenția dâmbovițeană, își justifică lamentabil frica și, în cele din urmă, îndepărtarea de logica după care, de veacuri, a funcționat Biserica lui Hristos pe pământ.

Poziționarea aceasta este penibilă. Noi nu avem astăzi o intelectualitate cu conștiință bisericească. Cei mai mulți dintre intelectualii vizibili nu sunt creștini asumați, ci au doar o identitate culturală, construită pe valori general-creștine. Această situație nu văd cum poate fi schimbată de o generație de ierarhi și preoți fără conștiință eclezială și în mijlocul unui popor ortodox fără conștiință euharistică.

V-am scris aceste lucruri pentru a Vă conștientiza că suntem responsabili de drama unui popor de oameni hăituiți și depresivi. Nu avem voie, ca Biserică, să îngăduim acestui regim antihristic să lovească în comuniunea poporului român cu Hristos!

Am citit și ascultat opiniile unor ierarhi și preoți că lucrurile acestea se întâmplă pentru păcatele noastre și că e o binevenită vreme de izolare și de pocăință. E cuviincios să gândim așa până la un punct.

Observ că fiecare popă a preluat lozinca mitropolitului Hierotheos Vlachos, anume să facem din fiecare casă o biserică. Dar lucrul acesta trebuie să-l facem întotdeauna, nu doar în vreme de epidemie! Biserica mică de acasă (familia) nu poate înlocui niciodată comunitatea parohială, biserica mare, euharistică, Împărăția lui Dumnezeu în realitatea seculară.

Îndemnul la smerită ascultare, la tăcere, la ajunare de Liturghie poate fi înțeles în cheia Păresimilor. Am făcut, deja, un prea mare compromis, îndepărtând credincioșii de Liturghia acestor duminici, când Biserica dezvoltă un discurs teologic esențial pentru echilibrul duhovnicesc al creștinului.

Dar în fața Praznicului Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, Biruitorul morții, trebuie să construim o altă abordare!

Dacă românii vor întâmpina Paștile izolați în casele lor, cuprinși de frică, fără nădejde, însemnă, Preafericite, că noi i-am trădat pe cei care și-au pus nădejdea în noi.

Și nu doar pe ei, ci, mai ales, pe Cel Care l-a strigat pe Lazăr, al cărui trup deja putrezise. E cazul să vă amintesc cum mortul, cu trupul bandajat, cu picioarele și mâinile acoperite de fâșii de pânză, cu chipul acoperit de mahrama mortuară, a ieșit afară din mormântul care duhnea a hoit. Lazăr cel mort de patru zile, Părinte Patriarh!

Cât de minunat este Dumnezeul nostru, de Care ne ascundem de frica unei răceli!

Trăim o panică generală pentru că ne vom îmbolnăvi și vom muri. Dar, oare, abia acum am aflat că vom muri? Nu știam noi asta? Nu propovăduim noi că, înainte de a fi înviați de Hristos Domnul, vom muri?

Eu știam că tema vieții noastre nu e că vom muri, ci cum vom muri!

Ați scris undeva, nu rețin unde anume, că spiritualitatea ortodoxă este în comuniune de gândire diacronică cu Sfinții Apostoli și cu Părinții Bisericii. E momentul să Vă amintiți acest adevăr și să acționați în duhul Părinților, oricât de greu Vi s-ar părea!

Biserica are o îndelungată experiență în depășirea epidemiilor. Amintiți-Vă că, în vechime, persecuțiile porneau adesea în vreme de molimă. Păgânii credeau că zeii se răzbună fiindcă nu li se închină creștinii. Dar Părinții Bisericii, cei care, asemenea Preafericirii Voastre, purtau peste umeri omoforul responsabilității pastorale, nu opreau slujirea Liturghiei, ci întețeau rugăciunea.

Ligitimând astăzi, ca Biserică, măsurile care ne interzic prezența de la slujba Învierii, legitimăm, de fapt, fiara care devorează sănătatea spirituală a poporului român. Legitimăm inclusiv legea care impune educația sexuală în școli, act normativ promulgat în plină pandemie. Și, nu peste mult timp, căsătoriile între persoane de același sex!

Îndrăznesc să Vă propun, Părinte Patriarh, un program pentru a depăși această criză:

1.) Mai întâi de toate, Vă rog să dispuneți o măsură igienică: încetarea transmisiunii slujbelor online! Știți bine că, la nivelul Patriarhiei Române, nu se respectă o rânduială unitară. Au circulat, zilele trecute, înregistrări cu preoți care au săvârșit Liturghia Darurilor Înaintesfințite la Praznicul Bunei-Vestiri. Alții au transmis, în zilele de rând ale Postului, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Abundă internetul de secvențe înfiorătoare cu preoți îmbrăcați în veșminte, lălăind cântări pietiste și pricesne cu versuri eretice. Nu știu de unde au apărut atâția călugărași pe care nu-i mai încape darul profeției. Am văzut chiar Sfântul Antimis deschis pe masa de bucătărie, cu storcătorul de fructe și fierbătorul în fundal. Cui folosește toată dezordinea aceasta? Incoerența în slujirea liturgică, iconografie și cântare dezvelește haosul pe care, în scurt timp, nu-l vom mai putea gestiona. Aveți deja o măsură de compromis pentru cei care au de gând să vizioneze slujbele online. Nu e nevoie de alte canale decât Trinitas! Știm bine că harul Dumnezeieștii Liturghii nu se transmite în felul acesta, ci e doar o formă de dulceagă amăgire.

2.) Pentru a contracara acțiunile potrivnicilor noștri, Vă sugerez să formați un comitet din medici onești (nu neapărat credincioși, ci oameni cu ținută academică și probitate profesională!), virusologi și mibrobiologi, care să întocmească, la solicitarea Patriarhiei Române, un raport amănunțit din care să reiasă condițiile de siguranță sanitară care ar trebui respectate pentru a fi oficiată Slujba Învierii, cu participarea credincioșilor.

3.) Pe baza raportului Comitetului medical, un alt comitet, format din preoți de parohie cu experiență pastorală, sociologi și psihologi să întocmească un regulament strict, care să asigure desfășurarea slujbei în vreme de epidemie.

Aceste condiții să le prezentați autorităților de Stat, afirmând cu fermitate că Slujba din noaptea Sfintelor Paști, sub nicio formă, nu poate fi oficiată fără credincioși.

Sunt foarte multe fabrici în care, în această perioadă, sute de angajați muncesc umăr la umăr. Acei oameni călătoresc cu mijloacele de transport în comun și sunt incomparabil mai expuși virusului decât credincioșii care vor veni la slujbele Bisericii.

Ne vom lua angajamentul de a asigura un climat adecvat desfășurării slujbelor în siguranță sanitară. Vom spune cu insistență credincioșilor care prezintă minime simtome gripale să nu vină la biserică. Putem chiar să le recomandăm celor care se consideră vulnerabili să rămână în casele lor anul acesta, de Înviere.

Slujba va fi săvârșită în aer liber, iar credincioșii vor respecta normele de distanțare socială.

4.) Să Vă asumați crucea de a fi patriarh în aceste vremuri! Aveți minunatul exemplu al Patriarhului Ilia al II-lea al Georgiei.

Cu credință în Dumnezeu, să anunțați poporul că, în aceste vremuri de cumplită încercare, Biserica este alături de popor, pentru popor, în dragostea lui Hristos. De aceea, oricât de greu vor înțelege cei străini de Biserică, vom fi cu toții, cler și credincioși, la slujba Învierii lui Hristos!

Noi știm, Părinte Patriarh, că, dacă vom fi lăsați să ne rugăm nestingheriți, Domnul ne va asculta rugăciunea și va opri mustrarea lui cea dreaptă care s-a pornit asupra noastră.

Și mai știu că eu, ca preot, mă pot îmbolnăvi. Sunt atât de păcătos și de nevrednic de lucrarea lui Dumnezeu, încât nu îndrăznesc să-I cer ca boala să mă ocolească, ci pot doar să mă încred în mila Lui. Dar mai știu bine, Preafericirea Voastră, că Dumnezeu mă ascultă de fiecare dată când mă rog pentru credincioșii pe care îi păstoresc.

Suntem oameni ai Bisericii și avem datoria de a gândi în duhul Bisericii.

Revenirea la slujirea firească va alunga epidemia!

Și acest lucru nu înseamnă, cum penibil s-a argumentat, să-L ispitești pe Dumnezeu. Ci presupune să te încrezi cu toată ființa ta iubirii Sale milostive.

Părinte Patriarh,

Una din calitățile incontestabile ale Preafericirii Voastre este că ați găsit, întotdeauna, o cale de eficientă comunicare cu politicienii și cu oamenii însetați de putere și măcinați de lăcomie și de gânduri meschine. Pe aceștia ați știut, multă vreme, cum să-i aliniați pentru a Vă susține interesele imediate.

Astăzi, Dumnezeu Vă oferă șansa de a fi deasupra clipei grele care s-a abătut peste noi. Folosindu-Vă de autoritatea pe care ați avut-o cândva, cumpănind lucrurile cu luciditate, dacă veți oferi poporului român bucuria pascală, veți îngropa toate neajunsurile și greșelile de până azi și veți fi considerat, cu adevărat, un patriarh providențial.

Altfel, fără curajul mărturisirii, ne veți arunca pe toți în groapa cu lei.

Hristos a înviat!

Preot Ciprian Mega

1

Atac mârșav al patriarhiei române asupra ortodoxiei


basilica.ro: Patriarhia Română: Măsuri sanitare şi spirituale în timp de epidemie

În contextul îngrijorării provocate de creșterea, inclusiv în România, a riscului de contaminare cu coronavirusul Covid–19, Patriarhia Română face apel la respectarea cu strictețe a tuturor măsurilor transmise de Ministerul Sănătății și de celelalte autorități abilitate (spălarea riguroasă a mâinilor și a feței cu apă și săpun, acoperirea gurii și a nasului în caz de tuse și strănut, dezinfectarea obiectelor și suprafețelor frecvent utilizate etc.).

În acelaşi context temporar, din punct de vedere liturgic și duhovnicesc, Patriarhia Română face următoarele recomandări:

  • Persoanele care manifestă simptomele de gripă de orice fel şi simptomele de coronavirus, descrise de autoritățile medicale, sunt sfătuite să evite în acele zile locurile aglomerate, inclusiv spațiul bisericii, pentru a nu-i expune și pe alții la o posibilă îmbolnăvire. În acest timp, persoanele respective pot asculta Sfânta Liturghie difuzată de Radio Trinitas și TRINITAS TV;
  • Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin);
  • Menționăm că în Biserică Sfânta Împărtășanie se pregătește și se administrează totdeauna în condiții de igienă totală, iar icoanele sunt frecvent igienizate. Cei care se tem în această perioadă de îmbolnăvire pot evita temporar sărutarea icoanelor din biserică, însă pot săruta icoanele din propria casă;
  • Persoanelor care nu se pot împărtăși pentru că sunt deja bolnave li se recomandă să guste acasă din Agheasma Mare, primită de la biserică în ziua de Bobotează.

Toate cele precizate mai sus constituie măsuri excepţionale temporare, fiind îngăduite de Biserica Ortodoxă Română, ca adaptare în situaţie de epidemie.

Biserica Ortodoxă Română îi îndeamnă pe toți credincioșii săi la rugăciune, calm şi speranţă, solidaritate și responsabilitate, cerându-I Milostivului Dumnezeu ocrotirea și binecuvântarea Sa, deoarece, în primă şi ultimă instanţă, El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, iar sănătatea, viaţa şi mântuirea sunt darurile Sale, pe care noi însă trebuie să le cultivăm cu credinţă, speranţă şi iubire.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

BORU A PERMIS SLUJBELE DE ÎNMORMÎNTARE PENTRU NOU-NĂSCUŢII NEBOTEZAŢI

Pentru toate parohiile Bisericii Ortodoxe Ruse, potrivit hotărîrilor Sinodului, va deveni obligatoriu slujbele de înmormîntare pentru nou-născuţii nebotezaţi, a declarat purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Moscovei şi al Întregii Rusii, preotul Alexandr Volkov. “După cum ştiţi, pînă acum Biserica nu avea posibilitate să oficieze slujbe de înmormîntare pentru copiii nebotezaţi. Se întîmplă ca aceştia să se nască deja morţi, sau ca în primele ore de viaţă să decedeze din diferite motive care sunt dincolo de capacităţile umane. Desigur, părinţii îndureraţi vin în biserici şi roagă preoţii să efectueze măcăr o parte din slujba înmormîntării, căutînd astfel o alinare personală”. declară Volkov, după cum anunţă gazeta.ru Acesta a menţionat că din punct de vedere teologic, starea sufletului nou-născutului decedat, încă nu se cunoaşte pînă la final, deoarece există diferite păreri privitor la această problemă.

 https://www.aparatorul.md/boru-a-permis-slujbele-de-inmormintare-pentru-nou-nascutii-nebotezati/

Întâlnirea Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României

Basilica.ro:Astăzi, 3 decembrie 2017, a avut loc întrevederea dintre Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României. Întâlnirea a avut loc în Sala Tronului de la Reședința „Danilovski” și a fost prilejuită de vizita delegației Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia festivităților împlinirii a o sută de ani de la restabilirea instituției patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă.

Preafericitul Părinte Patriarh Kiril și-a exprimat bucuria de a-l primi pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Mănăstirea Danilovski, cel mai vechi locaș monastic din Moscova, mulțumind pentru participarea la acest important eveniment al centenarului și pentru posibilitatea oferită de a discuta probleme actuale pentru ambele Biserici.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a amintit situația bisericească dificilă din Ucraina și a subliniat unitatea episcopatului Bisericii Ortodoxe canonice din această țară, în pofida multor presiuni.
Patriarhul Kiril a constatat că participarea Preafericitului Părinte Daniel la acest eveniment al centenarului restabilirii patriarhatului Rusiei arată faptul că cele două Biserici sunt împreună și în vreme de suferință și de bucurie.
Preafericitul Părinte Daniel a mulțumit Patriarhului Rusiei pentru întâlnire, frățietate și ospitalitate exprimând importanța participării la acest eveniment în care au fost rememorate suferințele îndurate de Biserica Ortodoxă Rusă și de alte Biserici Ortodoxe în timpul persecuției comuniste.
Totodată, a subliniat Preafericirea Sa, se poate observa cum aceste Biserici au trecut de la răstignire la înviere, mai ales în Rusia de la o Biserică prigonită la o Biserică vie, înfloritoare.
În concluzie, Biserica lui Hristos nu poate fi distrusă, chiar dacă este răstignită, deoarece ea poartă în sine taina sau puterea harică a învierii.
Patriarhul României a adus în discuție și problema contemporană a secularizării care propune organizarea vieții individuale și sociale ca și cum Dumnezeu nu ar exista. De asemenea, o problemă la fel de importantă legată de secularizare este și criza spirituală a familiei contemporane.
Preafericitul Părinte Daniel a exprimat dorința de a continua colaborarea academică dintre Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și Academiile teologice din Moscova, Sankt Petersburg și Kiev. Părintele Patriarh Daniel a subliniat faptul că invitația de a trimite tineri la studii teologice este reciprocă și foarte importantă pentru cunoașterea vieții și activității celor două Biserici.
La sfârșitul întrevederii cei doi întâistătători au făcut un schimb de daruri.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Foto credit: Robert Nicolae/Basilica.ro

La Reşedinţa Patriarhală de la Mănăstirea Danilov a avut loc o întrevedere între Patriarhul Rusiei şi Patriarhul României

basilica.ro: Moscova, 03 decembrie 2017 – Duminică după amiază a avut loc o întâlnire între Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii şi Patriarhul Daniel al României. Întrevederea s-a desfăşurat în Sala Tronului din Reşedinţa Patriarhală de la Mănăstirea Sfântul Daniil (Danilov).

Alături de Părintele Patriarh Daniel, din partea Bisericii Ortodoxe Române au participat: IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, Pr. Michael Tiţa, Consilier patriarhal, Pr. Ştefan Ababei, Consilier Patriarhal, Arhid. Maxim Ţifui, Consilier Eparhial, Pr. Eugeniu Rogoti, traducător.
Patriarhia Moscovei a fost reprezentată de Preafericitul Părinte Kirill, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, Episcopul Irineu de Orsk și Gai, Pr. Nikolai Balashov și alți reprezentanți ai Departamentului de Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei.

La începutul întrevederii, Patriarhul Kirill și-a exprimat bucuria privind vizita Patriarhului Daniel în Moscova, dar, mai ales, pentru participarea sa alături de ceilalți Întâistătători de Biserici Ortodoxe la sesiunea finală a Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, care a avut loc sâmbătă la Catedrala Hristos Mântuitorul.

Patriarhul Moscovei a făcut o succintă prezentare a celor două teme principale abordate la Sinodul Arhieresc și anume familia creștină și viața monahală.

O altă temă de importanță actuală pe care a evidențiat-o Patriarhul Kirill a fost situația Bisericii Ortodoxe din Ucraina, unde „există o luptă împotriva Ortodoxiei”. Preafericirea Sa a mulțumit Patriarhului Daniel și tuturor Primaților ortodocși pentru susținerea Bisericii Ortodoxe canonice din Ucraina.

Patriarhul Moscovei a apreciat bunele relații bilaterale cu Biserica Ortodoxă Română, care „e dezvoltă în multe direcții”.

În încheiere, Patriarhul Rusiei a afirmat că participarea Întâistătătorilor ortodocși la manfestările dedicate centenarului restabilirii Patriarhatului în Biserica Rusă „va contribui la continuarea cooperării panortodoxe și a unității noastre”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit pentru „prietenie, frățietate și ospitalitate” și a mărturisit faptul că se simte onorat de participarea la centenarul restabilirii patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă.

După ce a rememorat istoria Bisericii Ruse și ale altor Biserici din fostele țări comuniste care „au trecut de la cruce la înviere”, Patriarhul României a oferit Biserica Ortodoxă Rusă ca exemplu care confirmă că „Biserica lui Hristos nu poate fi distrusă. Chiar dacă este răstignită, ea poartă în sine sămânța învierii”.

Patriarhul Daniel l-a felicitat pe omologul său pentru „numărul mare de episcopi”, deoarece acest lucru înseamnă „o pastorație mai intensă și că episcopii sunt mai aproape de credincioși”.

Patriarhul României a propus ca următoarele întâlniri panortodoxe să analizeze cu prioritate temele familiei și secularizării, exprimându-și bucuria pentru faptul că „între documentele adoptate de Sinodul Arhieresc recent de la Moscova se află tema familiei și viața monahală”.

„Avem două familii: familia conjugală cu părinți și copii și familia pastorală, familia duhovnicească din mănăstire. Familia eclezială este aceea a Bisericilor Ortodoxe Autocefale în comuniune”, a spus părintele patriarh Daniel.

„Adesea când viața de familie este în criză duhovnicească, ea influențează și viața mănăstirii” a atras atenția patriarhul.

„Ne încurajăm văzând activitățile Preafericirii Voastre și ale Bisericii Ortodoxe Ruse și admirăm faptul acest al legăturii dintre tradiție și contemporaneitate. Păstrăm tradiția, dar utilizăm și mijloacele moderne pentru a transmite tradiția”, a spus Patriarhul Daniel.

Preafericirea Sa a făcut referire la Catedrala Hristos Mântuitorul care îmbină tradiția și contemporaneitatea.

Vă felicitam pentru modul în care ați arătat cum a reînviat această catedrală dinamitată în 1931 și transformata în piscină. Piscina de odinioară s-a transformat într-un bazin de idei și de comuniune spirituală, a spus Patriarhul României încurajând demersurile de înnoire spirituală în Biserica Rusă.
În timpul discuțiilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a evocat pe părintele Cleopa Ilie, cel care i-a fost naș de călugărie, pentru „umorul duhovnicesc” exprimat în timp ce statul comunist restaura biserici și mănăstiri în România.
În încheiere, Patriarhul Daniel a făcut referire la necesitatea intensificării cooperării dintre Biserica Ortodoxă Română și cea Rusă, în special în domeniul teologic academic.
La finalul întrevederii, cei doi patriarhi au făcut un schimb de daruri. Patriarhul Moscovei i-a oferit Părintelui Patriarh Daniel un set arhieresc de engolpioane confecționate după modelul celor purtate de Sfântul Tihon, primul patriarh de după restabilirea instituției patriarhale în Biserica Ortodoxă Rusă. De asemenea, i-a oferit o imagine reprezentând toți patriarhii ruși din istorie, unii dintre ei fiind canonizați de Biserică.

La rândul său, Patriarhul Daniel i-a oferit Patriarhului Kirill un set de sfinte vase liturgice confecționate la Atelierele Patriarhiei Române.

Patriarhul României se află la Moscova, în perioada 2-5 decembrie 2017, cu prilejul festivităţilor organizate la împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă.

Prima slujire a unui Patriarh al României în mănăstirea Pokrovsky din Moscova | Patriarhul Daniel a oficiat Sfânta Liturghie

basilica.ro: Moscova/ 03.12.2015 – Aflat în capitala Rusiei cu prilejul centenarului restabilirii patriarhiei ruse, Patriarhul Daniel a oficiat duminică Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului din Moscova, unde se află moaștele Sfintei Matrona. Aceasta este prima slujire a unui Patriarh al României în așezământul monahal din Rusia.

Construcția Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului a început în anul 1635, în timpul țarului Mihail Federovici. După anul 1920 mănăstirea a fost închisă de regimul comunist și a fost redeschisă în data 24 noiembrie 1984 ca mănăstire de maici.

Duminica aceasta, alături de Părintele Patriarh Daniel au slujit:

IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei;

IPS Părinte Veniamin de Orenburg;

PS Irineu de Orsk și Gai.

De asemenea, dintre membrii delegației Bisericii Ortodoxe Române au slujit: Pr. Michael Tița, Consilier Patriarhal, Pr. Eugeniu Rogoti, Arhid. Maxim Țifiu, Consilier Eparhial, și diac. Ionuț Mavrichi de la Biroul de Presă al Patriarhiei Române.La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul României a rostit o omilie la duminica a 26-a după Rusalii (conform calendarului iulian nerevizuit) în care se face referire la Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina.

Patriarhul Daniel a explicat că bogăţia nu este rea în sine, pentru că este lăsată de Dumnezeu, însă modul folosirii acesteia poate fi rău sau bun. Bogăţia şi sărăcia nu sunt un scop în sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau de îndepărtare de Dumnezeu şi de semeni, a subliniat Părintele Patriarh Daniel.

Părintele Patriarh a atras atenţia asupra faptului că bogatul prezentat în textul evanghelic a uitat de Dumnezeu şi de semeni. Consecinţa acestei acţiuni are urmări în plan spiritual. Pentru că se gândeşte doar la sine se asigură material, dar se însingurează spiritual, a evidenţiat Preafericirea Sa.

Făcând referire la bogatul lacom, nemilostiv şi nemulţumitor din Evanghelie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a spus că el reprezintă pe orice om care a ajuns într-o stare de robie a sufletului său, printr-un ataşament exclusiv de bunurile materiale limitate şi trecătoare din lumea aceasta.

Îmbogăţirea spirituală în Dumnezeu prin acumularea de daruri duhovniceşti şi virtuţi este o alternativă la această goană nebună după bogăţii materiale. Bogăţia duhovnicească se deprinde atunci când îi suntem mulţumitori lui Dumnezeu pentru darurile primite, deoarece prin rugăciune, iubirea lui Dumnezeu devine bogăţia sufletului nostru, a spus PF Daniel.

În acest sens, Patriarhul României a afirmat că aceste bogăţii sau comori spirituale se adună în sufletul nemuritor al omului, iar moartea fizică a trupului nu le poate risipi deoarece ele sunt lumina sufletelor sfinţilor.

După omilia patriarhului, stavrofora Teofania, stereța așezământului monahal, a oferit Preafericiri Sale o icoană reprezentând pe Sfânta Matrona din Moscova și un buchet de flori.

Patriarhul României a mulțumit maicii starețe pentru buna primire și ospitalitatea de care a dat dovadă.

Am fost primiți cu multă bucurie și ne-a oferit aceasta biserica pentru a sluji ierarhi români și ruși. Suntem deosebit de bucuroși că ne-am putut închina moaștelor sfintei Matrona care este cunoscuta în Moscova și în întreaga Rusie, a spus Preafericirea Sa.

Maica stareță și-a exprimat bucuria de a-l avea oaspete pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și a subliniat importanța acestui moment prin prisma faptului că a fost prima liturghie din istorie oficiată de un Patriarh al României în locașul de cult din capitala Rusiei.

Suntem nespus de bucuroși sa vă avem astăzi în mănăstirea noastră unde se află moaștele sfintei Matrona. Pentru mine reprezintă o mare bucurie deoarece, pentru prima data în istoria așezământului monahal, Preafericirea Voastră în calitate de Patriarh al României ați slujit în mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Moscova. Suntem recunoscători că Patriarhul Moscovei a oferit binecuvântarea sa oficiați Sfânta Liturghie în mănăstirea noastră, a spus monahia Teofania.

Apoi, maica stareță a făcut referire la Sfânta Matrona ale cărui sfinte moaște se află în biserica moscovită. Ea a evidențiat evlavia și dragostea poporului rus față de cea care a văzut lumina zilei în satul Sebino, guberia Tula, pe care Sfântul Ioan de Kronstadt a numit-o „al optulea stâlp al Rusiei”.

PREDICA noului episcop al Hușilor considerată RADICALĂ de presa anti-românească din… România, pentru că a CONDAMNAT COMUNISMUL

Noul episcop al Huşilor, Preasfinţitul Ignatie, a vorbit în cuvântarea adresată celor peste 4.000 de credincioşi prezenţi la ceremonia de întronizare, despre blândeţe, simplitate, modestie, smerenie dar şi despre marxismul cultural şi lupta cu ciuma roşie comunistă.

PS Ignatie a afirmat că, dintre toţi ierarhii care au păstorit la Huşi, îl va avea ca reper pe episcopul martir Grigorie Leu, ”cel care s-a opus ideologiei diavolului roşu al comunismului chiar cu preţul vieţii sale, fiind otrăvit, după câte se pare, de către primul ministru Petru Groza”.

”Dintre înaintaşii amintiţi, cel mai la suflet îmi este episcopul Grigorie Leu, care în vremuri de prigoană şi cumplită opresiune ateist-comunistă, s-a dovedit a fi conştiinţa cea mai vie a Bisericii neamului nostru, nedorind ca sufletul credinţei să fie distrus de ciuma roşie a comunismului. Cred că şi mie îmi revine datoria unei mărturisiri la fel de curajoase în aceste vremuri de profunde bulversări în planul mentalităţilor social-colective, pentru că suntem asaltaţi de alte feluri de ideologii, mult mai perfide şi distrugătoare de suflet şi de neam, cum este cea a multiculturalismului pervertit, un fel de marxism cultural, care este preocupat de identitatea de grup, nu de persoană ca şi chip al lui Dumnezeu, de subminarea şi anihilarea Tradiţiei şi a rădăcinilor noastre creştin-ortodoxe”, a transmis PS Ignatie, miilor de credincioşi adunaţi în curtea Catedralei Episcopale de la Huşi.

Noul episcop al Huşilor este printre puţinii ierarhi care aduce în discuţie opresiunile comunismului. De altfel, ierarhul care şi-a la ales drept reper, Grigore Leu, este considerat un episcop-martir al Bisericii Ortodoxe Române, fiind unul din puţinii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române care a intrat în conflict deschis cu regimul comunist.

Cine este episcopul martir de la Huşi

Născut pe 2 mai 1881, în Ţuţcani,  judeţul Vaslui, Grigorie Leu a fost episcop al Huşilor din 1940 până în 1949, când a murit în condiţii suspecte la câteva zile după o întâlnire cu primul ministru Petru Groza. Din dorinţa de a controla biserica în septembrie 1948, autorităţile comuniste adoptaseră o lege prin care se prevedea ca bisericile să nu poată avea unităţi administrativ-canonice sub 750.000 de credincioşi.

Câteva luni mai târziu, pe 23 februarie, Guvernul Petru Groza, prin Ministerul Cultelor, a adoptat noul Statut de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, prin care instituţia arhiereului-vicar sau unele eparhii istorice erau desfiinţate, la cererea puterii comuniste. Astfel, Ministerul Cultelor a înaintat o adresă către episcopul Grigorie Leu, prin care îl anunţa că eparhia îi fusese desfiinţată şi primea un domiciliu la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, care urma să se organizeze în jurul fostei catedrale huşene.

Pentru că şi-a exprimat deschis nemulţumirile faţă de Guvern, iar fiul său vorbea la Radio Londra despre aduzurile regimului comunist, episcopul Grigorie Leu a fost convocat pe 25 februarie 1949 la Guvern, pentru a da explicaţii. Episcopul Grigorie s-a întâlnit cu Petru Groza, care l-a invitat la masă. În cadrul întâlnirii, ierarhul de la Huşi şi-a arăt toată nemultumirea faţă de noul Statul de Organizare al Bisericii Ortodoxe Romane.

Imediat ce a plecat spre casa, pe drum, episcopul a început să se simtă rău, drept pentru care s-a suspectat că ar fi fost otrăvit când a luat masa cu Petru Groza. A murit câteva zile mai târziu, pe 1 martie 1949. După moartea episcopului Leu, Episcopia Huşilor a fost desfiinţată.

Corneliu, cel mai controversat episcop al Huşilor

Episcopia Huşilor a fost reînfiinţată în anul 1996, când în scaunul episcopal a fost numit PS Ioachim Mareş, după a cărui moarte a fost întronizat episcop Corneliu Bârlădeanu, cel care avea să producă cel scandalul fără precedent în BOR, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care se presupune că el apare în relaţii intime alături de un alt bărbat îmbrăcat în sutană.

Corneliu Bârlădeanu s-a retras din funcţia de episcop în luna august

Retras din funcţie, la presiunile superiorilor, Corneliu Bârlădeanu, a plecat cu greu Episcopia Huşilor, cu doar câteva zile înainte de ceremonia de întronizare, deşi Sinodul BOR hotărâse încă din luna august să o părăsească. I s-au pus la dispoziţii case în judeţul Hunedoara, respectiv Bacău, însă le-a refuzat. În prezent, se vehiculează că fostului episcop Corneliu i se pregăteşte o locuinţă specială la Mănăstirea Văratec, acolo unde maică stareţă este este sora episcopului de Roman şi Bacău, Ioachim.

Corneliu Bârlădeanu ar urma să locuiască, la Văratec, în casa Casa episcopului Partenie Ciopron, în care a trăit mai bine de 20 de ani Bartolomeu Anania.

De la episcopul zbir, la episcopul smerit

Spre deosebire de Corneliu Bârlădeanu, recunoscut pentru firea sa autoritară şi lacomă, noul Episcop al Huşilor, PS Ignatie îndeamnă la smerenie şi simplitate. Noul episcop al Huşilor va locui într-o chilie a Mănăstririi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din cadrul Catedralei episcopale, el anunţându-şi clericii că nu doreşte să se mute în palatul somptuos construit de Corneliu Bârlădeanu în apropierea Episcopiei.

”Vă rog să mă primiţi nu ca pe unul care face minuni, nu ca pe un stăpân, ci ca pe unul care vrea să vă slujească cu autoritatea dragostei, a blândeţii, a înţelegerii, a împreună-pătimirii, şi la bine şi la rău, ca pe unul care nu vrea să iubească slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu, ca pe unul care nu are nevoie de vorbe linguşitoare, care ameţesc orice pământean, ca pe unul care nu are nevoie de odihnă, ci neostoită trudă în via Domnului, ca pe unul care vrea să se răstignească pe altarul dragostei pentru dumneavoastră, ca pe unul care vrea să vă sărute rănile şi să vă micşoreze suferinţa, atunci când sunteţi îndureraţi şi nepăstuiţi”, a declarat noul episcop al Huşilor, la ceremonia de instalare în funcţie.sursa

Sinodul BOR a ales NOUL EPISCOP de HUȘI: Ignatie Mureșeanul, vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

SURSA:Ortodox.Info

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a ales astăzi noul episcop al Episcopiei Huşilor, prelatul care îi va urma în scaun lui Corneliu Bârlădeanu, episcopul retras din funcţie după ce a provocat cel mai mare scandal sexual din BOR.

Şedinţa Sinodului BOR s-a desfăşurat la Patriarhia Română, sub preşedinţia patriarhului Daniel.

Candidaţii propuşi de către Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au fost Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşeanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei şi Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nichifor Horia, Exarh Administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor şi stareţ al Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. ”Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşeanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei,ca Episcop al Huşilor, cu un număr de 39 din 48 de voturi valid exprimate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Cine este noul episcop

Ignatie Mureşeanul (41 ani) este în prezent Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, dar este originar din Topliţa, judeţul Harghita. A absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan” din Alba Iulia şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În 2001 a fost hirotonit diacon şi apoi preot la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia. A urmat studii doctorale la Atena, ca bursier al Sfântului Sinod al Greciei şi al YKY (Idrima Kratikon Ipotrofion), având în pregătire teza de doctorat cu tema: Contribuţia teologilor români contemporani la dialogul teologic intercreştin, în 2011 obţinând titlul de doctor în teologie la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian”, Bucureşti.

În 2008 a fost tuns în monahism de către Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, la Mănăstirea Sfânta Treime, Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, în acelaşi an fiind hirotesit protosinghel.

În 2011 a fost hirotesit arhimandrit la Mănăstirea Afteia, judeţul Alba şi în acelaşi an este ales Arhiereu-vicar pentru Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu titlul de Mureşanul. În decembrie 2011 este hirotonit episcop în Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Rafail” din Paris.

Este autorul de lucrări ştiinţifice, publicistice, traduceri de studii teologice etc. Începând cu anul 2004 şi până în 2011 a fost asistent universitar şi mai apoi lector titular pentru catedra de Patrologie şi literatură patristică şi Limba elină la Facultatea de Teologice Ortodoxă din Alba Iulia.

Cum a rămas Episcopia din Huşi fără episcop

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu, şi-a anunţat retragerea din funcţie pe 18 august, în urma presiunilor membrilor Sfântului Sinod, survenite pe fondul scandalului sexual ce îl avea în centrul atenţiei pe fostul prelat de la Huşi încă din luna iulie.

Corneliu Bârlădeanu a ajuns în atenţia Sfântului Sinod al BOR abia după ce în spaţiul public a apărut înregistrarea video în care se presupune că înaltul prelat ar întreţine relaţii sexuale cu un alt bărbat îmbrăcat în sutană, un fost elev al Seminarului Teologic Huşi, actualmente preot.

Filmarea a circulat ani la rând printre preoţii din Vaslui, însă a ajuns publică, în forma cenzurată, după ce episcopul Corneliu nu a mai făcut faţă şantajului la care era supus de preoţi şi a depus plângere la DNA. Trei preoţi, printre care şi arhimandritul Episcopiei Huşilor, Sebastian Jitaru, au fost trimişi în judecată de DNA, fiind acuzaţi de şantaj. Surse judiciare au precizat că în urma percheziţiilor la preoţii incriminaţi au fost descoperite opt înregistrări compromiţătoare cu episcopul Corneliu.

TIMPUL in BISERICA. De ce anul liturgic incepe pe 1 SEPTEMBRIE?

Ziarul Lumina:

Pr. Lucian Farcasiu: 1 septembrie – o zi cu multiple semnificaţii. Începutul anului bisericesc

Foarte puţini creştini cunosc faptul că anul bisericesc nu începe la aceeaşi dată cu anul civil. Deşi Biserica săvârşeşte în ziua Anului Nou îndătinatul Te Deum pentru începutul şi pentru întreaga curgere a anului civil, care începe la 1 ianuarie, trebuie ştiut faptul că anul bisericesc, spre deosebire de cel civil, începe la 1 septembrie.
Data de 1 septembrie, ca început al anului bisericesc, a fost împrumutată de la evrei, care începeau atunci anul civil, numit şi Indictionul, aşa cum apare menţionat şi în Sinaxarul din Minei, în ziua de 1 septembrie. Cultul creştin, având un caracter mixt, iudeo-creştin, şi-a însuşit în rânduiala sa cadrele exterioare ale Legii Vechi, despre care Însuşi Mântuitorul Hristos zicea: „N-am venit să stric, ci să împlinesc“ (Matei 5, 17), adică să desăvârşească Legea dată prin Moise poporului ales. După cum aflăm din textul Sinaxarului din Minei, Indictionul era cunoscut şi la romani, care începeau noul an de la această dată (Mineiul pe Septembrie, p. 22).
Un al doilea motiv pentru care ziua de 1 septembrie a fost aşezată ca zi a începutului de an bisericesc este tradiţia potrivit căreiaimage001, în această zi, Mântuitorul Iisus Hristos Şi-a început activitatea Sa publică, intrând în sinagogă şi citind cuvintele prorocului Isaia, care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului“ (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19).
În fine, al treilea motiv pentru care ziua de 1 septembrie este socotită ca ziua de început a anului bisericesc este tradiţia moştenită din Legea Veche, potrivit căreia în această zi a lunii septembrie a început creaţia lumii.
Imnografia zilei din Minei se referă, pe lângă prăznuirea sfinţilor zilei, şi la momentul noului început de an:
„Sosit-a intrarea anului, care ne cheamă să cinstim pe cei ce o luminează pe ea“,
şi cere de la Hristos:

“… Doamne, binecuvântează lucrurile mâinilor Tale şi ne învredniceşte pe noi, cu folos a trece crugul anului“ (Mineiul pe Septembrie, p. 11).

În acelaşi sens, rugăciunea liturgică de mijlocire adaugă:

„Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce întru înţelepciune toate le-ai zidit şi din nefiinţă întru fiinţă le-ai adus, binecuvântează cununa anului şi cetatea noastră păzeşte-o nevătămată. Şi pe credincioşii noştri cârmuitori cu puterea Ta îi veseleşte, biruinţă dându-le asupra potrivnicilor. Pentru Născătoarea de Dumnezeu, dăruieşte lumii mare milă“ (Mineiul pe Septembrie, p. 11);
„Tu, Împărate, Cel ce eşti pururea şi petreci în vecii cei fără de sfârşit, primeşte rugăciunea păcătoşilor care cerem mântuire. Şi dă, Iubitorule de oameni, pământului tău bună rodire, bine întocmite văzduhuri dăruind; binecredincioşilor creştini ajută-le asupra celor fără de lege… Ci dăruieşte-ne biruinţă, Hristoase Dumnezeule…“ (Mineiul pe Septembrie, p. 12).
Iar în Troparul Indictionului, auzim doxologindu-se astfel:

„A toată făptura Ziditorule, Cel ce timpurile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvântează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ne mântuieşte pe noi“ (Mineiul pe Septembrie, p. 12).

[…]Primele sărbători din cursul anului liturgic sunt două praznice împărăteşti: Naşterea Maicii Domnului, la 8 septembrie, şi Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. Prăznuirea acestor două sărbători la începutul anului bisericesc nu este deloc întâmplătoare, întrucât Maica Domnului a fost pricinuitoarea mântuirii noastre, născându-L pe Mântuitorul Hristos, iar Sfânta Cruce este semnul biruinţei noastre asupra morţii celei veşnice, prin Patima Domnului îndurată pe ea, pentru mântuirea noastră. Cele două praznice, aşezate la începutul anului bisericesc, arată tocmai începutul şi finalitatea lucrării de mântuire a omului şi a lumii, pe care a realizat-o Mântuitorul Iisus Hristos, fiind punctele de sprijin pentru începutul bun al anului bisericesc, de la 1 septembrie.

Doxologia:

Nicolae Pintilie: 1 Septembrie – începutul Anului Bisericesc – o nouă invenţie a Bisericii?
Nu de puține ori ne este dat să auzim una sau alta despre „ce mai inventează Biserica”. Între multe nedumeriri, o întrebare e de actualitate zilele acestea în mediul online. Ea este legată de ziua de 1 septembrie, în care Sinaxarul anunţă „Începutul indictonului şi al anului bisericesc”. Totuşi, spun unii: „De ce Biserica nu poate să fie în rând cu lumea, să înceapă anul la 1 ianuarie, lunea să fie prima zi a săptămânii, iar ziua să înceapă cu miezul nopţii? Mereu ortodoxia a fost contratimp şi pe dos!”…
Mereu am fost fascinat de acea icoană bizantină de factură athonită, în care Hristos Dumnezeu ţine în mâna dreaptă globul pământesc şi îl măsoară cu un compas, parcă prea mare pentru planeta noastră. Şi mai surprins am fost atunci când am aflat că, de fapt, icoana se referă la timp şi nu la spaţiu! Totuşi cu un compas se măsoară o distanţă fizică, de ce oare Hristos măsoară timpul cu un compas? O altă întrebare mi-a fost: de ce în bisericile noastre nu îşi găseşte rostul un ceas, care să ne ticăie toată Liturghia?
Întrebările acestea îşi găsesc răspunsul într-o formulă pe care o rostim aproape obsesiv în cultul liturgic al Bisericii noastre: „Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. Prin aceste puţine cuvinte mărturisim că în Biserică şi în Liturghie timpul fizic încetează, se înveşniceşte şi se sfinţeşte. În Biserică şi în Liturghie timpul are o valoare mistagogică, tainică şi eshatologică – el tinzând a deveni un „prezent continuu” al Împărăţiei lui Dumnezeu. Spunea un teolog al zilelor noastre că viaţa noastră se desfăşoară între un Paşti şi altul, între o Duminică şi altă Duminică, între o Liturghie şi următoarea Liturghie. Toată viaţa liturgică a Bisericii se desfăşoară acum, dar şi pururea şi în vecii vecilor…, totul devine astăzi în timpul liturgic. Aşa înţelegem cum, ascultând şi trăind cuvintele Sfintei Evanghelii, devenim contemporani cu Însuşi Mântuitorul Hristos, cu Sfinţii Apostoli şi cu Maica Domnului. Chiar şi evenimentele care au avut loc în trecut – „în vremea aceea” – prin cultul liturgic, sunt aduse într-un prezent real şi întru-un veşnic astăzi.
Timpul Bisericii nu este altul decât cel care se scurge prin ceasurile noastre. Este acelaşi, numai că toate clipele petrecute la Biserică şi la dumnezeiasca Liturghie au o altă valoare şi o altă semnificaţie. Nu este o pretenţie absurdă a Bisericii de a fi altfel decât lumea, pentru că lumea îşi revendică rădăcinile firave şi neputincioase în Biserică – trupul tainic al lui Hristos Dumnezeu.
Explicaţia ar avea şi argumente istorice. Cu mult timp înainte ca astronomul italian Luigi Lilio să pună bazele unui calendar modern, cu secole înaintea germanului Peter Henlein, care a construit primul ceas în adevăratul sens al cuvântului, Biserica a avut, prin cultul liturgic, ceasornicul propriu. Credeţi că din fantezie Ceaslovul are în componenţa sa Ceasul I, Ceasul III, Ceasul VI şi Ceasul IX? Nu din lipsă de ocupaţie, ci pentru că aşa îşi calculau primii creştini timpul – după orele de rugăciune!
Înainte de fixarea unei ordini temporale lumeşti, civile, părinţii de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea au stabilit ca anul bisericesc să înceapă la 1 septembrie. Considerentul dumnezeieștilor părinţi a fost legat de un amănunt biblic –

image001

începutul activităţii de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul s-a făcut la începutul lunii septembrie. După calendarul iudaic, intrarea în sinagoga din Nazaret a Mântuitorului a fost în luna a şaptea, numită Tişri – septembrie (Luca 4,14-19). Primele cuvinte ale lui Hristos, rostite în sinagoga din locul său natal au anunţat marea operă mântuitoare pentru neamul omenesc: „Duhul Domnului peste Mine, pentru ca M-a uns ca să binevestesc săracilor, să vestesc anul milei Domnului” (Luca IV, 18-19). 1 septembrie nu este o reminiscenţă din cultul iudaic, ci este momentul în care Dumnezeu a sfinţit timpul!
Așadar, 1 septembrie nu este o invenţie nouă a Bisericii. De mai bine de 1800 de ani, această zi este considerată început al unui nou an – liturgic, mai ales. Liturgic, pentru că toate cele trei mari perioade – Octoih, Triod, Penticostar, toate cărţile de cultul şi, în principal, cele 12 Minee, au ca referinţă 1 septembrie.
Toate sărbătorile din calendarul nostru gravitează în jurul acestei zilei. Astfel, anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului la 15 august şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august şi începe imediat, la 8 septembrie, cu Naşterea Maicii Domnului. Tot la 1 septembrie, inima creştinismului răsăritean pentru mai bine de o mie de ani – Imperiul Bizantin – îşi începea noul an. Acesta este și sensul cuvântului de la începutul sinaxarului – indict[i]on. Prima zi a calendarul constantinopolitanilor se numea indict[i]on, adică prăznuirea momentului în care Dumnezeu a început crearea lumii.
Sunt motive istorice şi liturgice. Dar pentru mine, credinciosul de rând, care sunt coordonat de alt timp, care mă presează şi niciodată nu îmi ajunge, pentru care motiv este importantă această sărbătoare? Dincolo de toate semnificaţiile teologice şi istorice enumerate, 1 septembrie devine un nou moment special de rugăciune. Nu avem timp de biserică de multe ori, dar în fuga tramvaiului ne putem aminti că, dincolo de duşmanul timp, există un timp care ne sfințește. O clipă de rugăciune sinceră şi curată cântăreşte, poate, cât un an întreg de zbucium lumesc. Asta ne învaţă şi rugăciunea Bisericii, dedicată zilei de 1 septembrie:

„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvântează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri; înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără de tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și întreolaltă, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin”.

Sursa

„Doresc să rămân în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, nu să mă fac părtaşă la vreo schismă şi nu vreau să-L supăr pe Dumnezeu”

Scrisoare deschisă către IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului
Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputei, mintea și limba, spre marturisirea Ta, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult!
Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop Calinic,
Cu smerenie vă scriu, în calitate de creştin ortodox român, care îmi duc viaţa în eparhia pe care o păstoriţi, pentru a-mi exprima neliniştea pe care mi-a provocat-o aşa-numitul „Sfânt şi Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe”, desfăşurat în luna iunie a acestui an, în Insula Creta.

Istoria va judeca şi va aşeza la locul potrivit acest „Sinod”, aşa cum s-a întâmplat cu toate sinoadele desfăşurate până acum, pentru că „Biserica, porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Până la acel moment al Adevărului, neliniştea îşi face tot mai simţită prezenţa în inima mea, pentru că văd că s-a aşternut o tăcere sumbră în întreaga Biserică Ortodoxă Română şi puţinele voci care au încercat să o străpungă au fost suprimate.

Nu am studii teologice, am doar dorinţă fierbinte de mântuire şi teamă să nu-L trădez pe Hristos Domnul, pe care L-am supărat prea destul cu viaţa mea păcătoasă.

Înaintaşii noştri pe acest pământ hărăzit nouă de Dumnezeu, au ştiut să-şi apere credinţa în orice împrejurare, de multe ori chiar şi cu preţul vieţii. Noi trebuie să facem acelaşi lucru, fără diplomaţie şi compromis, pentru că nimic nu este mai sfânt decât credinţa şi neamul nostru românesc. Iar „porunca Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei” (Sf. Teodor Studitul)[1], căci „dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga” (Luca 19, 40).

Înaltpreasfinţite Părinte, tulburarea produsă de acest „Sinod” în întreaga lume ortodoxă nu semnalează nimic bun. Hotărârile luate în Creta nu sunt, după cât îmi pot da seama, în duhul Sfinţilor Părinţi, pentru care adunările ereticilor nu se numeau „biserici”, iar ecumenismul era considerat pan-erezia timpului nostru. Acest „Sinod” face primul pas către oficializarea ecumenismului, care se întinde ca o plagă infectată în trupul Bisericii. Porunca dată de Domnul nouă tuturor, dar mai cu seama păstorilor, este de a nu schimba „o iotă sau o cirtă din Lege” (Matei 5, 18). Credincioşii au sesizat imediat schimbările aduse de „Sinodul” cretan, chiar dacă ele sunt voalate şi subtile. Păstorul şi-a „acordat” chemarea la vremurile acestea trecătoare şi oile „vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui” (Ioan 10, 5) şi va fi „vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

Biserica Ortodoxă Bulgară, a Antiohiei şi cea a Georgiei au hotărât, în Sinoadele lor, să respingă documentele „Sinodului” din Creta. Biserica Ortodoxă a Bulgariei, în sinodul său ţinut anul acesta, a condamnat chiar erezia ecumenismului!

Însă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la sfârşitul lunii octombrie 2016, a validat „Sinodul” din Creta, „luând act” de conţinutul documentelor semnate acolo. Mai mult decât atât, un al doilea Sinod BOR, întrunit la sfârşitul lunii decembrie 2016, a hotărât să sancţioneze administrativ şi canonic „clericii, monahii şi mirenii implicați în acțiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din Creta”[2]. Iată cum, acest aşa-zis „Sfânt şi Mare Sinod” devine pe zi ce trece motiv tot mai puternic de dezbinare între ierarhi şi credincioşi, între ortodocşii români, iar dispoziţiile lui despotice devin mai importante decât grija şi dragostea pe care Biserica este rânduit să o aibă faţă de credincioşii ei.

Doresc să rămân în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, nu să mă fac părtaşă la vreo schismă şi nu vreau să-L supăr pe Dumnezeu, vreau să-L mărturisesc alături de fraţii mei ortodocşi români. Tocmai de aceea, declar că NU sunt de acord cu hotarârile „Sinodului” din Creta, pe care le consider străine de ortodoxia curată predanisită nouă de Sfinţii Părinţi.

Cu smerenie vă rog să luaţi atitudine cu privire la acest „Sinod”, să vă deziceţi de el, să procedaţi precum păstorul cel bun care îşi apără oile de lupii cei înţelegători.
Înaltpreasfinţite Părinte, nu este prea târziu să vă ridicaţi împotriva ereziilor care ameninţă Sfânta Biserică Ortodoxă Română!
Aşa să vă ajute Dumnezeu!

Cu nădejde,

Magdalena Horiş
9 februarie 2017, Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului
***************
1„Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi”, vol. I, ed. Sophia, Bucureşti, 2006; traducere din greaca veche – Pr. Marcel Hancheş

2 http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-indezbinare/

Sursa