IPS Damianos, Arhiepiscopul Sinaiului – Mărturisire împotriva ecumenismului, a pseudo-sinodului din Creta și tuturor ereziilor

Mărturisirea de credință ortodoxă împotriva tuturor ereziilor a Preafericitului Părinte Damianos, Arhiepiscopul Sinaiului

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă și credem ortodox suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului Lui.
În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm şi respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.

Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci și pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică și propovăduiesc erezia și celorlalți membri prin cuvânt și prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează și pe credincioși. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu învețe erezia. Dacă păcatele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atât mai mult erezia. Datoria episcopului este să învețe drept Cuvântul Adevărului, iar sfințenia este legată organic de Adevăr („Sfințește-i pe ei întru Adevărul Tău, iar Cuvântul Tău este Adevărul.” – Ioan 17, 17). Hristos e „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Erezia este minciună și blasfemie la adresa Cuvântului Întrupat, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Ea se naște ca înșelare duhovnicească, devenind o ideologie contrară Adevărului, tăind posibilitatea sfințeniei și a mântuirii.

La fel cum o boală nu afectează numai organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia, otrăvind pe unii membri ai Bisericii, provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce amenința trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice și Locale care au anatematizat erezia și pe ereticii ce o susțineau, adică au tăiat din trupul Bisericii învățătura eretică și pe cei ce o promovau.

Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola sa către romani: „Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos, și fiecare suntem mădulare unii altora, dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat.” (Rom. 12, 4-6), iar în Epistola I către corinteni spune: „Și nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuință de tine; sau, iarăși, capul să zică picioarelor: N-am trebuință de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt mai trebuincioase.” (I Cor. 12, 21-22), arătând în continuare că „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.” (I Cor. 12, 26-27).

Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale, Noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:

– rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, „Vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în Bisericile Ortodoxe în „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, în care sunt invitați eretici să predice din fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu;

– participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii.

Arătăm ca erezie şi respingem în mod public ecumenismul, cu toate manifestările sale:

1.prezența Bisericii Ortodoxe în «Consiliul Mondial al Bisericilor».

2.erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din Biserică.

3.erezia conform căreia toate confesiunile creștine ar fi ramuri ale Bisericii celei Una.

4.erezia conform căreia Biserica Ortodoxă ar fi o Biserică între multe alte «familii de Biserici» care împreună ar forma Biserica cea Una.

5.erezia conform căreia unitatea Bisericii s-ar fi pierdut; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Una și Unică, deoarece Capul Ei este Unul Domn Iisus Hristos, iar unitatea Bisericii se exprimă prin unitatea de credință și prin supunerea credincioșilor față de ierarhia Ei, atâta timp cât ierarhia păstrează unitatea de credință.

6.erezia conform căreia Biserica «ar fi divizată în confesiuni creștine» și noi ar trebui «să refacem unitatea Ei» prin «minimalismul dogmatic», adică prin a accepta ca bază a unirii Ortodocșilor cu celelalte confesiuni (denominațiuni) credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelale Dogme ale Bisericii, inclusiv preoția sacramentală, icoana, Harul Necreat, cinstirea sfinților, etc.

7.erezia conform căreia ar exista o «unitate nevăzută» a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând să se înfăptuiască și o «unitate văzută» prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor).

8.erezia conform căreia ar fi suficient să crezi în Sfânta Treime și în Domnul Iisus ca Dumnezeu și Mântuitor ca să faci parte din Biserică (Biserica fiind văzută ca o adunare a tuturor confesiunilor creștine).

9.erezia conform căreia Biserica Ortodoxă și adunarea romano-catolică (papo-filioquistă) ar fi «Biserici Surori» sau «cei doi plămâni ai Bisericii».

10.erezia conform căreia între Biserica Ortodoxă și papism (romano-catolicism) nu ar exista nici o diferență dogmatică, afirmând că singura diferență ar fi Primatul Papal.

11.acordurile neortodoxe semnate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe în cadrul dialogului intercreștin, dialog cu care suntem de acord atâta timp cât este facut pe baze ortodoxe, pentru a-i aduce pe eretici în Biserica Ortodoxă prin Taina Botezului, a Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii.

12.acordul de la Balamand, în care reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romano-catolicilor, acord care a fost respins de către reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale întruniți la Baltimore, în anul 2000.

13.erezia conform căreia Filioque (purcederea Duhului Sfânt «și de la Fiul») ar fi doar o simplă neînțelegere terminologică, iar nu o alterare a Dogmei Sfintei Treimi – dogmă pe care Însuși Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos Întrupat ne-a descoperit-o (Ioan 15, 26).

14.așa-zisa «ridicare a anatemelor» dintre ortodocși și romano-catolici, precum și cele asupra monofiziților, monoteliților și monoenergiștilor, anateme date la Sinoadele Ecumenice; conform învățăturii ortodoxe, o anatemă dogmatică nu se poate ridica în mod magic, fără ca motivele anatematizării să fie înlăturate.

15.erezia conform căreia ar exista har mântuitor în afara Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești și că ar exista botez valid și har lucrător al preoției în afara Ei (simpla prezență istorică a unei succesiuni de la Apostoli și simpla rostire a formulei Sfintei Treimi nu validează «tainele» ereticilor).

16.erezia conform căreia Sfinții Părinți nu mai pot fi azi în actualitate, erezie ce neagă prezența Duhului Sfânt în Sfinții Părinți de la Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, însăşi continuitatea existenței Bisericii ca instituție divino-umană.

17.erezia care afirmă că nu putem cunoaște care sunt granițele Bisericii și erezia conform căreia toată omenirea ar fi încorporată într-o «Biserica nevăzută»; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Biserica Istorică, vizibilă, cu succesiune apostolică, ce a păstrat Dreapta Credință (dogmele formulate la Sinoadele Ecumenice și anatemele ce delimitează Adevărul Dogmatic de minciuna eretică) și o duce mai departe până la sfârșitul veacurilor, și anume Biserica Ortodoxă.

18.erezia conform căreia și ereticii ar fi încorporați într-un anume fel în Biserică.

19.transformarea pogorământului (iconomiei) în dogmă sau regulă; conform învățăturii ortodoxe, pogorământul este o derogare de la acrivie, de la regula credinței, pentru neputințe omenești, în circumstanțe excepționale, având ca scop aducerea oamenilor la Dreapta Credință, în ciuda piedicilor obiective. Pogorământul se aplică doar în cazuri de forță majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanțe adverse. Când, însă, în absența unor circumstanțe excepționale, continuarea aplicării iconomiei tulbură și ocolește rânduiala canonică, atunci adaptarea nu este o măsură înțeleaptă, ci sfidare a așezămintelor sfinte, conducând la nesocotirea Ortodoxiei.

20.așa-numitele «căsătorii mixte» între ortodocși și neortodocși, pentru că nu se pot uni cele de neunit, condiția principală a Tainei Cununiei fiind ca cei doi soți să fie creștini ortodocși botezați și practicanți. Taina Cununiei este Taina dragostei și a unirii în Dreapta Credință. Nu se poate acorda această Taină numai unui singur membru, celui ortodox. De aceea, căsătoria mixtă este lovită de nulitate, și în același timp constituie rugăciune în comun cu eterodocșii.

21.desfășurarea dialogului dintre Biserica Ortodoxă și erezii pe criteriile platformei protestante (CMB) și nu pe Mărturisirea Ortodoxă, aşa zisa «restaurare a unităţii creştinilor» şi denumirea istorică de „biserici” pentru eretici.

22.Constituţia aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic.

Declaraţia de la Toronto din 1950 care afirmă că:

1. există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodoxe

2. Biserica lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte;

3. a fi membru al Bisericii lui Hristos este mai mult decât a fi membru al propriei Biserici (confesiuni).

Biserica Ortodoxă este Ecumenică (Universală), nu ecumenistă, și de aceea așteptăm de la membrii Ei să practice și să predice Ortodoxia la toată făptura, aducând pe mulți în Corabia Mântuirii care este Biserica Ortodoxă, Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească (Catholică) și Apostolească, așa cum mărturisim în Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan. De aceea, ne disociem de poziția tuturor celor care învață sau practică ereziile numite mai sus, fie că sunt elaborate de sinoade panortodoxe (ca în Creta 2016), sinoade locale, patriarhi, ierarhi, preoți, diaconi, ipodiaconi, citeți, monahi, monahii sau credincioși.

Noi, prin mărturisirea de faţă, îi mustrăm pe cei care nu caută să-şi îndrepteze fraţii căzuți în înșelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, împăciuitoare și tacită, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism și erezie.

Așa să ne ajute Dumnezeu Cel în Treime Slăvit și Închinat!

Amin.

Am luat la cunostință textul de mai sus citit mie de către clericul ortodox (preotul Matei Vulcănescu), datorită problemelor pe care le am cu ochii, și sunt întru totul de acord cu conținutul textului, dând, de altfel, această Mărturisire Ortodoxă și Patristică la hirotonia mea întru Episcop.

† Al Sinaiului, Damianos,

Vineri, 26 ianuarie 2018

1

4

5

3

1

Biserica Ortodoxă a Sinaiului este o Biserică Creștină Ortodoxă autonomă, al cărei teritoriu este format din Mănăstirea Sfânta Ecaterina (care este situată în Peninsula Sinai, la piciorul Muntelui Sinai în Egipt), împreună cu câteva dependințe. Biserica este păstorită de un arhiepiscop care, în mod tradițional, este hirotonit de către Patriarhul Ierusalimului și în același timp este și starețul mănăstirii.123456ortodoxiacatholica

Reclame

Ierodiacon Antonie Cazacu, Mănăstirea Doroteia, jud. Suceava: Mărturisire Ortodoxă despre Sinedriul din Creta

ortodoxinfo: Încă de la începutul acestei scrisori deschise aș vrea să vă afirm poziția mea fermă în relație cu așa zisul sinod din Creta și erezia ecumenistă. Am întrerupt pomenirea episcopului în urmă cu cinci luni, timp în care nu am fost lăsat să mai slujesc la Sfânta Liturghie și nici să mă împărtășesc cu Sfintele Taine, lucru ce s-a hotărât în cadrul obștii, consider eu în mod necanonic, întrucât doar episcopul poate să hotărască oprirea de la slujire a unui clerit hirotonit. Am acceptat decizia ca oprire din partea starețului de slujire în cadrul mănăstirii conduse de el, ca o măsură administrativă. Cu toate acestea hotărârea de oprire pe termen nelimitat sfidează Sfintele Canoane si Sfânta Tradiție. Ar mai fi de menționat că am fost de asemenea oprit și de la Sfânta Împărtășanie în mod necanonic întrucât nu se aplică două pedepse pentru aceeași faptă. Aceste decizii au avut un singur scop menționat de stareț și alti membri ai obștii, acela de a mă îndepărta din mănăstire. Desigur și acest lucru este necanonic, împotriva tradiției și a lucrării duhovnicești a unui stareț sau duhovnic, sfinții părinți și canoanele îndeamnă starețul sau duhovnicul să insiste de multe ori cu lacrimi pentru întoarcerea unui călugăr care pleacă din mănăstire iar nu să îl forțeze să plece pe unul care dorește să stea. Si în nici un caz să îl forțeze să trăiască și să se manifeste împotriva propriei conștiințe.

În urma opririi de la slujire de către stareț, după întreruperea pomenirii, am rugat să anunțe atitudinea mea la episcopie, în mod oficial, pentru a obține o decizie arhierească în legătură cu acest fapt. Întreruperea pomenirii ierarhului are ca scop tocmai conștientizarea problemelor canonice și dogmatice apărute, care determină reacția de conștiință a clericilor și mirenilor pentru îndreptarea situației și revenirea la ortodoxie. Pentru acest motiv am cerut ca situația și atitudinea mea să fie prezentate ierarhului. Am primit ca răspuns că sunt schismatic și rupt de Biserică și atât timp cât nu îmi pomenesc ierarhul eu nu aparțin de nici un ierarh și el nu anunță pe nimeni. Meționez iarăși că a fi schismatic înseamnă să refuzi tu însuți să ai comuniune cu obștea și restul comunității ceea ce în cazul meu nu s-a întâmplat, ci am fost oprit de ei de la Sfânta Împărtășanie și de la slujire. Acest lucru demonstrează că ei nu au mai vrut să aibă comuniune cu mine și prin urmare ei sunt schismatici. Cât privește atitudinea mea în raport cu ierarhul, eu am oprit pomenirea pentru că îmi pasă de ierarhul meu și doresc să îl conștientizez de problemele în care se află, și deci am ierarh și mă procupă mântuirea lui… „Și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Și de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osândiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.”(II Tesaloniceni 2: 10-12).

Ca rezultat al celor întâmplate am fost invitat să părăsesc mănăstirea în mod tacit pentru a nu face tulburare. Mi s-a spus explicit: „du-te frate, nu mai face tulburare, du-te la cei care nu pomenesc.” Desigur acest lucru ar fi rămas secret după plecarea mea iar starețul ar fi răspuns că am plecat pentru că nu am făcut ascultare sau nu am făcut față la viața monahală, în cazul în care aș fi plecat așa cum mi s-a sugerat. Deși eu am încercat să urmez această cerere și să o pun în aplicare, Iubitorul de oameni Dumnezeu a refuzat și a dorit ca eu să îmi prezint mărturisirea public în fața arhiereului, sau / și a credincioșilor. Astfel, nu a fost posibilă plecarea mea fără o întâlnire cu arhiereul și nici plecarea mea fără o mărturisire publică, întrucât secretariatul nu mi-a eliberat acte și arhiereul nu a aprobat plecarea. În această situație sunt nevoit să mărturisesc public atitudinea și convingerea mea, nădăjduind în mila și ajutorul lui Dumnezeu. „Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15: 4-5).

Revenind la istoria evenimentelor, ei bine, eu nu am plecat și am acceptat cinci luni, tacit, aceasta dublă pedeapsă necanonică, sperând ca starețul să revină asupra deciziei sau să se rezolve situația la nivelul episcopului sau a sinodului. Această așteptare a fost un răspuns la acuzațiile de schismă și lipsă de răbdare. În ciuda răbdării mele nimic nu s-a îndreptat nici în sinod, nici la episcopie și nici în mănăstire, așteptarea fiind zadarnică.

Trebuie să observ aici că ieromonahi, preoți de mir, ierodiaconi, diaconi, monahi, monahii, au fost alungați și exilați în diferite moduri, uneori brutale, din mănăstirile sau parohiile lor pe motivul păstrării dreptei credințe și împotrivirii față de sinodul cretan și față de ecumenism. Stareții, starețele și protopopii care i-au alungat precum și ierarhii care i-au caterisit pe unii dintre ei au susținut și susțin public că au plecat pentru neputințe și păcate, mințind loruși, poporului și Duhului Sfânt, arătându-se pe ei ca lupi în piei de oaie care răpesc și risipesc turma lui Hristos din interior. „Feriți-vă de prorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? ”(Matei 7:15-16).

Când, în sfârșit, am ajuns la episcopie și mi-a fost dat să mărturisesc înaintea arhiepiscopului, am fost uimit să aflu din gura sa că nu consideră sinodul din Creta ca fiind sfânt și mare, ci lipsit de valoare, unde s-au semnat fleacuri și prostii, și neputând fi considerat în rând cu celelate șapte sinoade ale sfinților părinți. Astfel se scuză pentru semnătura dată prin faptul că nu are nici o valoare, nici sinodul și nici semnătura. La întrebarea mea de ce a mai semnat sau de ce nu își retrage semnătura dacă nu are nici o valoare am primit răspuns că singura soluție este un alt sinod care să decline și să conteste sinodul din Creta. Desigur alt sinod care să împlinescă acestă mărturisire de credință este de dorit și așteptat, dar până atunci nu putem să ne ascundem și trebuie să mărturisim. Cu siguranță nu se va organiza nici un sinod care să retracteze sau să repare răul facut, cu sau fără valoare, daca nu vor fi mărturisitori care să lupte pentru aceasta. Iar noi, credincioșii, nu putem aștepta în stare de lepădare de Hristos, ci suntem nevoiți și forțați de conștiința noastră să mărturisim adevărul și să ne lepădăm de erezie și necurăție în fiecare secundă a vieții noastre. Cu atât mai mult cu cât nu există garanții că un asemenea sinod se va organiza vreodată, întrucât mulți din arhiereii care au trădat credința au făcut-o intenționat, convinși fiind de ereziile pe care le susțin public. „Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire.”( 2 Petru 2:1).

În urma acestei întâlniri nu-mi rămâne decât să afirm și eu un singur lucru către și despre arhiepiscopul Pimen: ori sunteți inconștient și vă lipsește cu desăvârșire discernământul, ori cei ce vă amenință și șantajează au făcut o treabă destul de bună. „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei 10:28); „Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8).

Regret atitudinea ierarhilor români care nu mai au frică de Dumnezeu și așteaptă un sinod ulterior care să rezolve problema pe care ei însiși au creat-o, fără a-și asuma răspunderea și repararea situației. Să aștepți pe Dumnezeu să repare ceea ce tu însuți ai stricat este greșit și nu se va întâmpla niciodată. Dumnezeu ajută omul după ce acesta a făcut tot ce ține de el, a mărturisit greșeala, a făcut tot ce poate pentru a o repara, chiar prin sacrificii și jertfe, arătând adevărată pocăință pentru faptele sale rele. „Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona.”(Matei 6: 23-24).

Regret deci atitudinea ierarhilor români care au fost într-un accord deplin în lepădarea de Hristos, chiar așa nesemnificativă cum li se pare că e, dar uriașă în fapt, așa cum Domnul descoperă iubiților săi în Duh. „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (1 Ioan 4:1).

Gândiți-vă că pe baza semnăturii voastre sunt protopopi, stareți, starețe care sunt proecumeniști sau fără discernământ, învață, aplică sau propovăduiesc aceste erezii, învățând și îndoctrinând poporul, având acoperire de la ierarh. Încă peste acestea prigonesc pe adevărații creștini care susțin și trăiesc în adevăr. Și mai spuneți că sinodul acesta nu a făcut nici un rău! Dacă situația este lăsată așa pe un termen mai lung nu va mai rămâne nimeni ortodox în Biserica Ortodoxă Română.

Acele detalii nesemnificative pe care le-ați aprobat se manifestă în lucrare puternică de smintire a credincioșilor și de prigonire a adevăraților clerici și mireni ortodocși. Sunt scrise cărți și se dau norme de către ierarhii ecumeniști, despre cum să se facă cununii între ortodocși si eterodocși, sunt modificate manuale privind dogmele și canoanele bisericii. Lucruri condamnate și de neconceput pentru sfinții părinți ai bisericii. „Ştiu faptele tale şi osteneala ta şi răbdarea ta şi cum că nu poţi suferi pe cei răi şi ai cercat pe cei ce se zic pe sine apostoli şi nu sunt şi i-ai aflat mincinoşi.”(Apocalipsa 2:2).

Eu am întrerupt pomenirea ierarhilor care au semnat în Creta, sau au aprobat ulterior, nu pentru că vă judec, de care sunt nevrednic, nici pentru a mă separa într-o atitudine schismatică, care este de asemenea greșită înaintea Domnului, ci pentru a susține adevărul și a mărturisi credincioșilor și episcopului însuși despre Adevăr. Prin această atitudine fac un apel către conștiința, nădăjduiesc încă neadormită în totalitate a ierarhilor români, și a tuturor celor ce au semnat pentru sinodul din Creta, erezia ereziilor, voluntar sau involuntar.

Eu cred cu tărie că hotărârile adunării din Creta sunt hulă împotriva Duhului Sfânt și cei ce au votat, încuviințat și semnat pentru ele au hulit și hulesc necontenit, până la retragerea semnăturii împotriva Duhului Sfânt. Acestea fiind spuse declar că nu pot fi în comuniune liturgică cu aceștia care s-au lepădat și hulesc atâta timp cât se află în această stare. În momentul în care se vor întoarce și se vor pocăi în mod public și se vor uni cu Dumnezeu, voi reveni la comuniune liturgică. În acest timp însă voi recunoaște pozițiile administrative de clerici sau ierarhi atât timp cât nu sunt decăzuți din poziții de un sinod ortodox. Prin această atitudine doresc și susțin că sunt în Adevăr, și nu cad nici în schismă nici în erezie. „Oricine va mărturisi întru Mine (en emi) înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu întru el înaintea Tatăl Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatăl Meu, Care este în ceruri. Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Și dușmanii omului vor fi casnicii lui.”(Matei 10: 32-36).

Având în vedere toate cele menționate mai sus și situația în care ne aflăm, am dorit să plec din eparhia Sucevei și Rădăuților pentru a-mi trăi viața conform cu conștiința, într-un loc unde se practică și propovăduiește ortodoxia fără compromisuri. Acest lucru este în acord cu cerința Starețului și a obștii de a pleca. Întrucât ați afirmat în prezența starețului că mă veți caterisi așa cum m-ați hirotonit dacă voi pleca, vă aduc la cunoștință că plecarea nu este motiv de caterisire canonică, iar mănăstirea nu este pușcărie sau lagăr. Am venit la mănăstire liber și de bunăvoie pentru mântuire și am dreptul să plec liber și oricând doresc pentru a-mi urma conștiința spre mântuire. De asemenea vă reamintesc că hirotonirea se face în numele Lui Hristos nu a ierarhului, iar ierarhul prin care se împlinește nu are autoritatea să dispună de sluga altuia dupa cum doreste! „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.”(Romani 14:4).

Prin urmare biserica are în Sfânta Tradiție și regulamente, judecarea clericului pe baza unei comisii și nu doar a dorinței episcopului. Dacă aceste reguli sunt călcate în picioare și vă pronunțați în legătură cu caterisirea mea înaintea oricarei judecăți, sunteți dovada clară a funcționării defetuoase și neortodoxe a episcopiei pe care o slujiți. Aceste practice sunt papistașe și dovedesc rezultatele atitudinii ecumeniste prin care v-ați asumat o gândire eretică și greșită, în afara bisericii.

Eu înaintea Lui Dumnezeu sunt cu conștiința împăcată și curată, căci așa după cum spune Domnul: „Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată, Eu vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.”(Apocalipsă 22: 11-12).

Doresc să vă transmit de asemenea că ceea ce ați afirmat: „semnătura pe care am pus-o pe erezie nu are nici o valoare și nu contează” este fals, iar eu vă contrazic și susțin că are valoare și contează, datorită faptului că prin aceasta, pentru a vă păstra scaunul de ierarh l-ați trădat pe Hristos și ați încălcat jurământul pe care l-ați depus înaintea Lui; prin urmare consider că semnătura pe care ați pune-o pe caterisirea mea nu are nici o valoare și nu contează, întrucât eu slujesc în continuare Lui Hristos de care v-ați lepădat!

După cum au arătat și alți mărturisitori s-ar putea obiecta că acţiunile de apropiere ecumeniste nu trebuie luate drept normative. Însă, din păcate, argumentele teologice folosite pentru justificarea mişcării ecumeniste sunt la fel de defectuoase şi tulburi, cum au fost caracterizate de foarte mulţi teologi de seamă. Enumerăm câteva idei concrete, indubitabil eronate, pe lângă alte numeroase expresii interpretabile, care se regăsesc în documentele Sinodului din Creta:

Simbolul de Credinţă a fost răstălmăcit în mod manipulatoriu.

Art. 1: „Biserica Ortodoxă, fiind Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei [de sine – cuvinte omise în traducerea românească oficială] eclezială profundă, că ocupă un loc central pentru promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.”

Surprinzător, participarea la „promovarea unităţii creştine” este întemeiată chiar din primul paragraf al Documentului 6 pe faptul că Biserica Ortodoxă este „Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească”. Această afirmaţie pare a fi desprinsă din Crez şi ar fi trebuit să ducă la concluzia contrară, anume că Biserica, fiind una (unică), nu poate participa la promovarea unei alte unităţi ecleziastice. La nivel social este de dorit formarea unei unităţi creştine, dar formularea are în vedere „conştiinţa de sine (self-consciousness) eclezială”, adică propria identitate, care este una dogmatică. Mai mult, unitatea creştină este prezentată ca fiind evident una dogmatică şi în restul documentului (art. 5, 6, 12, 24). Ne întrebăm cum poate ocupa Biserica Ortodoxă un loc în promovarea unei astfel de unităţi alături de celelalte confesiuni, chiar dacă ar fi unul central?

Cum se poate accepta că Biserica Ortodoxă ocupă un loc central în promovarea unității creștinilor când s-a acceptat în chip viclean că Biserica cea Una Sfântă Sobornicească și Apostolească, Trupul Lui Hristos, este dezbinată și într-un cuvânt că Hristos nu este Dumnezeu? Căci unitatea Bisericii dovedește venirea Lui Hristos în Trup, Dumnezeirea Lui și faptul că Hristos este trimis de Tatăl. „Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine”(Ioan 17: 22-23). „În aceasta să cunoașteți duhul Lui Dumnezeu: orice duh care mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Și orice duh care nu mărturisește pe Iisus Hristos nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ați auzit că vine, și acum este chiar în lume.” (Ioan 4: 2-3).

Sunt recunoscute drept Biserici celelalte Confesiuni și erezii.

Art. 6: „Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea Sa nu poate fi tulburată. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a celorlalte Biserici şi Confesiuni creştine eterodoxe, care nu se află în comuniune cu ea… ”

Natura ontologică a Bisericii ar trebui să fie una harică, dată de lucrarea lui Hristos în ea. Atunci care Biserică este avută aici în vedere? Cea Ortodoxă? Cum se poate spune că unitatea ei potrivit naturii ontologice nu este afectată de apariţia unor eventuale schisme şi erezii? Sau este vorba cumva de o Biserică mai largă, ce cuprinde şi celelalte Confesiuni, cu care noi nu am fi în comuniune, dar le recunoaştem apartenenţa la Biserica lui Hristos prin decizie sinodală? Pentru că doar o astfel de Biserică poate avea o unitate „netulburată” de schisme şi erezii.

Biserica este privită ca un conglomerat neomogen din diferite Confesiuni, nefiind limitată doar la Ortodoxie.

Art. 18: „Biserica Ortodoxă… în timp ce participă la CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional.”

Deşi este un lucru pozitiv faptul că nu este acceptată „ideea egalităţii confesiunilor”, totuşi Biserica a cărei unitate este avută în vedere aici nu poate fi cea Ortodoxă pentru simplul motiv că unitatea ei nu ţine de celelalte confesiuni. Mai degrabă este vorba de un compozit „interconfesional” inegal ce se doreşte să ajungă la unitate pentru a forma Biserica. Iarăşi, este un lucru lăudabil că este exclus orice compromis, însă implicarea în realizarea acestei unităţi porneşte de la compromisul acceptării că Biserica lui Hristos este formată din toate confesiunile creştine, lucru contrar dogmelor ortodoxe. Ce fel de încredere putem avea într-un astfel de demers?

Este recunoscută și validată teoria eretică a lui Calvin despre Biserica văzută şi nevăzută.

Art. 19: „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii.”

Citatul acesta din „Declaraţia de la Toronto” vorbeşte limpede de existenţa mai multor Biserici, dar şi de o Biserică ce le cuprinde pe toate şi a cărei unitate trebuie studiată şi dezbătută. Pe lângă faptul că Declaraţia menţionată cuprinde multe alte afirmaţii inacceptabile, ce nu o fac deloc să fie „de o importanţă capitală”, chiar şi asumarea tezei de mai sus reprezintă recunoaşterea unor teorii eretice despre Biserică, vehiculate în lumea protestantă începând cu Calvin şi Zwingli şi conturate sub forma teoriei ramurilor sau a Bisericilor surori sau a Bisericii văzute şi nevăzute. Cum pot fi acceptate astfel de concepţii în documente interne sinodale ale Bisericii Ortodoxe?

Sunt acordate privilegii cezaro-papiste episcopilor adunaţi în Sinod.

„…păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal…” (art. 22).

Credem că exprimarea, iar nu păstrarea credinţei ortodoxe este asigurată prin Sinoade. Păzitorul credinţei este întreg trupul Bisericii, format din cler şi credincioşi fideli credinţei apostolice. „Scriind prin mâinile lor acestea: Apostolii şi preoţii şi fraţii, fraţilor dintre neamuri, care sunt în Antiohia şi în Siria şi în Cilicia, salutare!” (Faptele apostolilor 15:23).

Citatele scripturistice sunt folosite denaturat pentru a promova un spirit sincretist contrar cuvintelor și mesajului real ale Mântuitorului. Astfel, El S-a rugat „ca toţi să fie una” (In. 17, 21) având în vedere o unitate de iubire adevărată între cei drept-credincioşi, nu una de credinţă provenită din „dialogurile cu ceilalţi creştini” (art. 8). Mai mult, chiar de la Cincizecime s-a format „o turmă şi un Păstor” (In. 10, 16) şi ea a fost păstrată până astăzi în sânul Bisericii Ortodoxe, neavând nevoie „să se apropie ziua” (art. 24) în care să se reunească această turmă. Distorsionarea mesajului biblic până la concepţii eretice nu este o cinste pentru un Sinod ortodox, ci o ruşine de neimaginat.

Credem că sunt suficiente exemplele de mai sus pentru a documenta convingerea că deciziile luate au un caracter dogmatic şi sunt în contradicţie flagrantă cu doctrina Bisericii noastre. Pe lângă acestea, documentul legat de relaţii cu restul lumii creştine este plin de afirmaţii îndoielnice de la cap la coadă, ce vădesc o inspiraţie ecumenistă, nu patristic ortodoxă. Învăţătura dreaptă despre Biserică afirmă că unitatea Bisericii se păstrează prin condamnarea ereticilor, prin scoaterea lor din sânul ei pentru a scăpa restul trupului de boala ereziei. Aceştia pot fi primiţi din nou la unitatea Bisericii dacă se pocăiesc de atitudinea lor. Aceasta este cugetarea tuturor Sfinţilor Părinţi, în conformitate cu canonul 95 Trulan, care îi tratează pe eretici ca fiind în afara Bisericii, cu posibilitatea de a reveni în sânul ei.

Documentul „Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta” dă posibilitatea de a face o iconomie interzisă de canonul 72 Trulan în privinţa căsătoriilor mixte. Deşi este menţionată acrivia ce interzice căsătoriile cu necreştinii şi cu cei de altă religie, totuşi este legiferată şi iconomia în privinţa căsătoriilor mixte cu ne-ortodocşi (art. II.5). Cum se poate explica această nouă reglementare, ce intră în contradicţie cu norme canonice mai vechi, de vreme ce canonul 72 Trulan hotărăşte desfacerea căsătoriilor mixte dacă acestea ar fi contractate?

Alte două subiecte ce ţin de dogmă, care se regăsesc în rândurile „Enciclicei” şi ale documentului „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”, sunt teologia persoanei si ecleziologia euharistică. Primul a fost prezentat elocvent de IPS Ierotheos Vlachos în intervenţiile sale şi nu pare a fi fost rezolvat suficient de convingător. Iar al doilea reprezintă teoria conform căreia împărtăşania sfinţeşte în mod automat pe credincioşi şi se regăseşte în textele menţionate prin tâlcuirea eronată a ecfonisului „Sfintele sfinţilor!” (Enciclica, 1.4).

În rândurile de mai sus au fost prezentate câteva din problemele mai grave ce le-am sesizat în articolele documentelor sinodului din Creta, așa cum sunt ele de fapt, nu cum mi-au fost prezentate de arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților, și în nici un caz așa cum sunt ele prezentate mai nou în acea broșură emisă de patriarhie, în care patriarhul Daniel ține să ne convingă că ecumenismul nu e aprobat de un Sinod Ortodox nici ca dogmă și nici condamnat a fi erezie. Prin această afirmație ce să înțelegem, că ar fi bun, că se poate manifesta și că nu e nimic de condamnat la mișcarea ecumenistă, lucru susținut și vădit în multe locuri din broșura pe care a lansat-o. Îl vedem pe Mântuitorul nevoit să le spună și acestora de azi: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi Împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.”(Matei 23:13); „Dar vai vouă bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră.”(Luca 6:24); „Vai vouă celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui.” (Luca 6:25).

Fraților luați bine aminte la voi înșivă să nu vă înșele unii ca aceștia, ce nu sunt altceva decât lupi în piei de oaie, să stăm bine să stăm cu frică să luăm aminte: ecumenismul este erezia ereziilor. Nu cum afirmă și susține patriarhul Daniel despre catolici, romano-catolici, protestanți, etc. că sunt confesiuni creștine și recunoscute ca biserici de către sinodul din Creta. „Lăsaţi-i pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Matei 15:14); „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi.” (Matei 23:15).

Această învățătură a patriarhului Daniel este eretică și total în contradictoriu cu învățăturile celor șapte Sinoade ale Sfinților Părinți, chiar dacă el a învelit-o sub diferite forme, încercând să ascundă mizeria făcută, care în cele din urmă tot o mizerie este, deși acoperită, ambalată frumos și prezentată ca un cadou credincioșilor, prin declarațiile din acea broșură tipărită de patriarhie. „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie.”(Matei 23:25); „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.” (Matei 23:27).

În acea broșură, despre cei ce mărturisesc adevărul și au oprit pomenirea ierarhilor ce au semnat pentru sinodul din Creta, patriarhul Daniel afirmă că aceștia sunt schismatici, eretici și că nu mai fac parte din Biserica Ortodoxă, iar pe catolici, romano-catolici, protestanți, etc. îi numesc biserici. Stupoarea mea crește și mai mult, referitor la această broșura editată de patriarhie, unde se aduce ca argument al unității Bisericii tocmai pe Sfântul Marcu Evghenicul, cel care a refuzat unirea cu ereticii, pentru a păstra Adevărul-Hristos. „Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat.” (Luca 11:52); „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44).

În concluzie cine vrea să deschidă ochii și să vadă adevărul o poate face, trebuie doar să vrea și Dumnezeu îl va ajuta, Adevărul ne face liberi. „V-am scris vouă, nu pentru că nu ştiţi adevărul, ci pentru că îl ştiţi şi ştiţi că nici o minciună nu vine din adevăr.” (1 Ioan 2:21); „Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” (Ioan 18:37); „Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr.” (Romani 1:18); „Şi noi ştim că judecata lui Dumnezeu este după adevăr, faţă de cei ce fac unele ca acestea.”(Romani 2:2).

Închei această mărturisire tot cu o mărturisire, dau slavă Lui Dumnezeu că sunt botezat ortodox, că mama și tata m-au crescut ortodox, am fost tuns în monahism ortodox, am fost hirotonit ortodox, sunt ortodox și vreau cu ajutorul Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos să rămân în veci ortodox. Amin.

Data: 06.12.2017
Ierodiacon Antonie (Petruș) Cazacu
Mănăstirea Doroteia Județul Suceava

MMB își continuă campania de instigare a lor. Părintele Ioan de la Schit Orășeni îi cheamă pe toți sătenii la iertare și împăcare.

ortodoxinfo: Părintele Ioan Ungureanu a adresat tuturor credincioșilor din parohia sa o invitație părintească la iertare, la împăcare și împreună-slujire cu prilejul Nașterii Domnului. Mesajul îi vizează și pe acei credincioși din parohie care s-au lăsat manipulați de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei și au participat la acțiunile MMB de înlăturare a preotului paroh.

Mesajul a fost lansat de mai multe ori de la Sfântul Altar, de către părintele Ioan, care i-a invitat pe toți credincioșii să depășească manipulările MMB, să redescopere frățietatea care i-a unit zeci de ani în jurul bisericii parohiale și să revină la biserica parohială, alături de cei ce au apărat-o în cursul acestui an plin de grele încercări.

Mesajul se regăsește și în afișul pe care părintele l-a pus în tot satul, prin care își anunță venirea cu ajunul în parohie. În predicile din ultimele săptămâni, părintele a afirmat că și acei credincioși care îl neagă, la instigarea MMB, sunt bineveniți în biserica parohială, dacă doresc să se adauge comunității, așa cum au făcut în anii trecuți, și să participe la slujbele fără pomenire a ierarhului eretic ținute de către preotul lor paroh.
Nu același duh de pace și împăcare îi animă însă și pe cei de la MMB, care în cursul acestei zile și-au trimis în parohie un preot pomenitor, preotul Ovidiu Lăzărescu, care să meargă cu ajunul la casele oamenilor. Acesta a fost primit doar de câteva familii, în general, cei ce îl contestă pe părintele Ioan Ungureanu, ceilalți afirmând că au preot paroh și că nu doresc să îl primească pe alt preot în parohia lor. La sfârșitul zilei, preotul trimis de MMB a fost primit de 15 familii, pe când peste 100 au refuzat să îl primească.

Prezenți în localitate astăzi, însoțiți de trei echipaje de poliție, angajații Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, inspector preot Florin Chirilă și vicar administrativ preot Marian Timofte, l-au informat astăzi pe părintele Ioan Ungureanu despre hotărârea Consistoriului Superior Bisericesc de a propune sinodului Bisericii Ortodoxe Române respingerea recursului părintelui Ioan Ungureanu, conform art. 162, lit. b) din RACDIJBOR.

Documentul prin care părintele Ioan a fost înștiințat de această respingere a recursului este Decizia nr. 672/2017, emisă de sectorul administrativ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și semnată de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, prin care părintelui Ioan Ungureanu i se comunică faptul că MMB a anulat două decizii anterioare: decizia de confirmare a părintelui Ioan ca preot la Schit Orășeni și decizia de suspendare a părintelui Ioan de la slujire pe perioada procesului intentat de MMB.
Decizia luată de către sinodul BOR de a aproba respingerea recursului părintelui Ioan Ungureanu este cea mai rapidă dintre toate deciziile de acest fel, dacă ne gândim că alți preoți nepomenitori au recursuri formulate încă din timpul verii, iar în privința acelor recursuri încă nu s-a luat nicio decizie.

În decizia mitropolitană se face precizarea că hotărârea Consistoriului mitropolitan a fost aprobată de Sinodul Mitropolitan, fără a se face precizarea când s-a ținut acest sinod, având în vedere că nu s-a ținut în niciun caz în 28 octombrie, când spune adresa MMB comunicată în noiembrie părintelui Ioan Ungureanu.

În articolul 2 al hotărârii Deciziei mitropolitane se precizează că de la 1 ianuarie 2018 încetează efectele Deciziei nr. 246/05.05.2017, prin care părintele Ioan este oprit de la slujirea celor sfinte și este înlocuit temporar de către preotul Ovidiu Lăzărescu din parohia Draxini. Odată cu încetarea acestei decizii, preotul Lăzărescu de la Draxini ar trebui să înceteze a se mai preumbla prin parohia Schit Orășeni, așa cum a făcut chiar și astăzi, când a fost primit de câteva familii cu ajunul Nașterii Domnului, fiind respins de cel mai multe.

După ce vorbește în două pagini despre cum preotul Ioan Ungureanu nu mai poate fi numit preot și nu se mai poate pretinde singur a fi preot, art. 5 al Deciziei afirmă că “prezenta decizie va fi comunicată preotului Ioan Ungureanu”, prin aceasta recunoscându-se într-un document cât se poate de oficial al MMB, sub semnătura mitropolitului, că părintele Ioan Ungureanu continuă să fie preot, în ciuda deciziilor consistoriilor care l-au judecat. Dacă nu ar fi așa, atunci înseamnă că vicarul pr. Marian Timofte și inspectorul pr. Florin Chirilă au comunicat decizia altcuiva decât le cere textul deciziei!!! Ceea ce ar face ca decizia să fie inoperantă.

Decizia primită astăzi de către părintele Ioan Ungureanu nu schimbă prea mult situația din teren, dat fiind faptul că sătenii continuă să fie uniți în jurul preotului lor, caterisit pentru că s-a opus ereziei ecumeniste promovate de sinodul din Creta și, urmând prevederile sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe și practica Sfinților Părinți în situație de erezie, a încetat pomenirea ierarhului care a semnat documentele eretice ale acelui sinod.

Faptul că mitropolitul i-a însărcinat cu îndeplinirea prevederilor prezentei decizii pe cei de la sectorul administrativ, de la oficiul canonic0-juridic și protopopiatul Botoșani nu înseamnă că angajații acestor instituții sunt autorizați să dea din nou năvală în biserica din Schit Orășeni, așa cum au făcut în data de 12 noiembrie 2017, când au atacat cu răngile și cu topoarele ușile bisericii, în încercarea de a intra cu forța și a-l înlocui pe părintele Ioan, alegându-se cu plângeri penale și cu autosesizări ale organelor de cercetare de specialitate.
Niciun cult recunoscut din România nu are posibilitatea punerii în aplicare manu militari a unei decizii a unei instanțe bisericești, nici nu poate implica forțele de ordine ale statului în punerea cu forța în aplicare a acesteia, fără ca acestea să aibă o decizie definitivă și executorie din partea unei instanțe de judecată civile, pe care să o pună în aplicare o instituție autorizată de lege în acest sens.

„Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați!” Scrisoarea părintelui Grigorie Sanda către fiii duhovnicești rătăcitori și risipitori

Am citit cu multă durere și înțelegere scrisoarea părintelui Grigorie Sanda adresată celor care i-au fost fiii duhovnicești, și care, ispitiți fiind de învățături mincinoase și înșelări de tot felul, s-au îndepărtat, fără binecuvântare, de păstorul lor. Este scrisoarea păstorului care-și pune viața pentru păstoriții săi, cuvântul rostit de ieromonahul Grigorie, arătând durerea și dragostea părintelui față de „fiii rătăcitori”, doritori de săturare din „roșcovele necuvântătoarelor”. Părintele arată în scrisoare că atitudinea unora, „a căror credință se află doar în minte”, nu este după voia lui Dumnezeu și după cuvântul Evangheliei. „Credința – explică părintele -, trebuie să izvorască din inimă, din prisosul rugăciunii lăuntrice și al stării de pocăință”. Dacă, în locul inimii, rațiunea este pusă la cârma înțelegerii și a viețuirii adevărate, inima devine „împietrită, goală de dragostea de Dumnezeu și de aproapele.

Îndemnul de la sfârșitul scrisorii este de a nu răspunde răului cu rău, pentru a nu „crea o împărăție a diavolului, un iad pe pământ” și a afirma, la nivelul întregii existențe, cu inimă curată „dragostea – care – nu cade niciodată”.

„Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați!”

„Dragii mei, în acest cuvânt smerit al meu, al unui păstor ce poartă grijă mântuirii oilor sale, îmi doresc să vă împărtășesc un simțământ, o durere de părinte ce va de socoteală înaintea lui Dumnezeu de cum a povățuit, de cum s-a rugat și de tot ce a făcut , cu timp și fără timp, pentru cei cărora le-a fost îndrumător în viața duhovnicească. Am o durere în suflet că unii, dintre cei pe care i-am primit la scaunul Sfintei Spovedanii, nu sunt bine, au plecat în țară îndepărtată și acum vor să se sature de „roșcovele necuvântătoarelor” și nimeni nu le dă. Astfel, observ, din zi în zi, cum aceștia slăbesc în putere și lucrare, se îmbolnăvesc și cancerul îi cuprinde peste tot, vrând să-i omoare veșnic.
Acestora, celor care ați plecat fără a-mi da și fără a-mi cere explicații, vreau să vă adresez acest cuvânt cu durere și cu dragoste. Vă aflați, dragii mei, pe o pantă abruptă și lunecoasă care se oprește în focul cel veșnic. Unii dintre voi v-ați luat rolul de păstori, oi fiind, și v-ați angajat într-o luptă (în mediul virtual) împotriva părinților ce s-au îngrădit de erezie și chiar împotriva mea, a duhovnicului ce v-a primit la spovedanie și care, cu mâinile sale v-a dat mărgăritarul cel de mult preț, Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Ați purces, dragii mei, în această luptă fără binecuvântare, răpuși de o râvnă a “dreptății”, de o râvnă a “respectării legii”, lăsând dragostea și rugăciunea izvorâtă din aceasta să se stingă treptat – treptat, pierzând pacea lăuntrică și Harul Duhului Sfânt.

Dragii mei, am ajuns ca mai toți slujitorii Vechiului Testament, ca fariseii și cărturarii din vremea Mântuitorului a căror credință se afla doar în minte, inima și sufletul lor fiind pline de toată necurăția și ura. Credința noastră, dragii mei, în loc să izvorască din inimă, din prisosul rugăciunii launtrice și al stării de pocăință, a rămas doar la nivelul minții noastre întunecate de patimi și de norul întunecos al urii. Am căzut astfel, dragii mei, într-un ritualism sec, într-un sistem de idei ancorate în “legi” și lipsite de duhul care face viu, care viază. Cum ne vom înfățișa, dragii mei, înaintea Mântuitorului nostru, cu o inima împietrită, o inimă goală de dragostea de Dumnezeu și de aproapele? Cum vom sta înaintea scaunului de judecată cu o inimă înțelenită, unde spinii urii și dreptații noastre au înăbușit cu totul sămânța dragostei și a dreptății izvorâte din Dumnezeu. Oare, frații mei, Mântuitorul ne va primi în sălașurile Sale cu o credință fără dragoste și compătimire pentru aproapele? Oare noi putem să zicem că trăim și viem în Hristos cu o credință la nivel rațional? Oare putem noi susține că-L purtăm pe Domnul în inimile noastre atâta timp cât între noi este dezbinare, orgoliu și ura. Eu v-am mai spus, dragii mei, că trebuie să ne zidim pe noi înșine prin rugăciune continuă, dragoste și compătimire de aproapele și apoi din această fortăreață constituită să ducem lupta cu stăpânitorul întunericului și cu erezia care este sămânța acestuia. La cârma luptei pe care o ducem trebuie să stea dragostea , iar nu rațiunea. Totul, dragii mei, trebuie să aibă la bază iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Mântuitorul a spus că n-a venit să piardă lumea, ci s-o mântuiască. Pururea avea lacrimi în ochii Săi divini, văzând că omul, cununa creației Sale, în loc să ajungă la asemănarea cu Sine, era robit de patimi, se îndrepta din rău, în mai rău, spre osânda veșnică. Oare știți, dragii mei, că prin ceea ce afirmați vă urmează mulți oameni și purtați imensa răspundere pentru sufletele lor? Oare știți că deschideți o cale pe care călătoresc și alți oameni? Oare știți că va veni vremea când veți secera ceea ce ați semănat? Cutremurați-vă, căci răspunderea de pe umerii voștri este mare! Procedați cu multă frică de Dumnezeu, sfătuiți-vă îndelung, rugați-vă neîncetat ca ceea ce afirmați să fie dres cu sare, să zidească tot, nu să surpe. Faceți totul cu binecuvântare, faceți ascultare și petreceți în frica de Dumnezeu. Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva stăpânitorilor întunericului. Dușmanii noștri nu sunt oamenii, nu este aproapele nostru, ci diavolul, începătorul răutății. Dacă răspundem răului cu rău, atunci vom crea o împărăție a diavolului, un iad pe pământ. Să ne gândim la persoana Mântuitorului, izvor al dragostei, care tot binele săvârșind, toată răutatea a suferit și S-a adus pe sine Jertfă lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, împăcându-ne din nou cu Dumnezeu și făcându-ne moștenitori ai Împărăției Sale.

Oare călcăm noi pe urmele Mântuitorului? Cât iubim și suntem în Hristos atâta valoare avem. Oare pentru cine luptăm noi dacă suntem departe de El? Întoarceți-vă, dragii mei, către El! Trăiți în Hristos și pentru Hristos! Rugați-vă ca să fiți îmbrăcați cu putere de sus și astfel, toate luminat cunoscându-le, să participați la zidirea Trupului lui Hristos, care este Biserica. Eu vă port în smeritele mele rugăciuni și-L rog pe Domnul Slavei să vă mântuiască precum știe și precum voiește, să vă facă moștenitori Împărăției Sale dimpreuna cu sfinții îngeri și cu toti sfinții. Amin.

Iar voi sunteți Trupul lui Hristos și mădulare(fiecare) în parte. și pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învățători, apoi pe cei ce au darul de a face minuni, apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toți sunt apostoli? Oare toți sunt prooroci? Oare toți învățători? Oare toți au putere să săvârșească minuni? Oare toți au darurile vindecărilor? Oare toți vorbesc în limbi? Oare toți pot să tălmăcească? Râvniți însă la darurile cele mai bune. Și vă arăt înca o cale care le întrece pe toate. De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunatoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”. (Cor 1:12, 27-31, 13:1-8)

Ierom. Grigorie Sanda

20 noiembrie 2017
Prăznuirea Sfântului Preacuviosului
Părintelui nostru Grigorie Decapolitul

JANDARMII l-au scos afară din BISERICĂ pe Părintele IOAN UNGUREANU și au facut CORDON în fața CATAPETESMEI în această dimineață

Părintele Ioan Ungureanu – Predica de astăzi, Duminica a XXV-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

Mihai-Silviu Chirila:

UPDATE ora 9:00:

Poporul credincios s-a adunat. Parintele Ioan Ungureanu e din nou la Altar. Jandarmii nu au sau refuza in continuare sa arate vreun document in baza caruia au facut tandari usa. Cel care a avut mandat de la Teofan Savu, Chirilă Florin, l-a apucat de gât pe părintele Ioan târandu-l afară, sub privirile jandarmilor și bodyguarzilor. Un alt fapt grav, pe lângă ușile sparte, este că au tăiat funiile la clopote, un gest pe care doar păgânii, dușmanii Bisericii, l-ar face.

UPDATE:

Din informatiile pe care le avem, parintele Ioan a fost trantit la pamant de catre unul dintre oficialii MMB.

Știrea inițială: MMB intră abuziv cu jandarmii și poliția peste Părintele Ioan Ungureanu, la Schitul Orășeni

În dimineața acestei zile, Părintele Ioan Ungureanu a fost luat cu asalt de către o delegația a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, condusă de către inspectorul bisericesc Florin Chirilă și de către protopopul de Botoșani, însoțiți de către efective ale Poliției și Jandarmeriei.

Părintele se afla în biserică, unde citea Psalmii Utreniei. În momentul în care delegația MMB a intrat în curtea bisericii, părintele s-a încuiat pe dinăuntru. Poliția și Jandarmeria au spart ușa și au intrat peste cei ce se aflau la rugăciune. Părintele a fost scos afară cu forța din Sfântul Altar, dascălul a fost înlocuit de un dascăl adus de protopop. Jandarmii și polițiștii au făcut cordon în fața catapetesmei, pentru a-i lăsa pe cei ce au dat buzna peste preot să își facă slujba.

Ușa pe care au spart-o cei de la forțele de ordine este de patrimoniu, făcând parte din ansamblul monument istoric. Poliția și jandarmeria nu au oferit părintelui niciun act oficial, nicio hotărâre judecătorească executorie din care să rezulte că au dreptul să execute acest abuz.

Părintele Ioan Ungureanu a fost caterisit pe nedrept în cursul verii, însă caterisirea se află în stadiul de contestare la Consistoriul Mitropolitan din Iași, de la care nu s-a primit încă un răspuns.

Neoficial, autoritățile bisericești locale îi dăduseră părintelui de înțeles că “problema sa se va rezolva după Cuvioasa”.

Sursa

Să nu ne facem părtaşi la erezie!

Părintele Justin Pârvu

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam,

Ortodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale creştinismului şi de atunci ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am şi dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincioşilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva.Datorită faptului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.

Dragi credincioşi, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moşteni fiii fiilor noştri, de noi depinde mântuirea acestui neam. Învăţaţi de la eroii şi martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învăţătura strămoşilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmaşii ortodoxiei năvăleau asupra credinţei noastre. Chiar dacă mulţi au tăcut, mari oameni de stat, mari feţe bisericeşti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiţi cu putere de sus, care să mărturisească adevărul.

Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importanţă. Nu trebuie să trecem indiferenţi pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinţii Părinţi aşa ne învaţă, că atunci când credinţa ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea şi nimeni nu este îndreptăţit să zică „dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinţii Părinţi ne învaţă că dacă noi vom rămâne nepăsători şi vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaştem catehismul, canoanele şi învăţătura Bisericii noastre. Pentru că uitaţi ce se întâmplă – trecem indiferenţi pe lângă un gest precum al acestui ierarh, care a îndrăznit să treacă cu atâta uşurinţă peste stavilele puse de dumnezeieştii Părinţi şi anume să se împărtăşească cu cei ce au apostat, pentru că greco-catolicii au fost şi rămân schismatici, afurisiţi de Biserica Ortodoxă.

Vedeţi dumneavoastră acum? Aceste vremuri sunt mult mai dificile, pentru că ei acum încearcă să ne amăgească prin căi diplomatice, politiceşti, să ne ştirbim credinţa, unindu-ne ca într-o hora unirii cu toate credinţele eretice. Sărmanii greco-catolici, ei nu au făcut decât să cadă în plasa papistaşilor, să fie o unealtă a lor, chiar dacă ei nu sunt conştienţi de lucrul acesta. Nu avem nimic cu bieţii greco-catolici, îi lăsăm să se roage liniştiţi în bisericile lor, dar să nu atenteze la bisericile şi credinţa noastră. Noi îi respectăm pe toţi, noi nu am purtat niciodată un prozelitism aşa cum a purtat Biserica Catolică, noi nu am impus niciodată cu forţa credinţa noastră, nimănui.

Cu toţii ştim cât au suferit ortodocşii noştri din Ardeal în timpul uniaţiei. Câte falsuri, câtă mişelie, câtă necinste! Acestea au fost dintotdeauna metodele romano-catolicilor. Ce încredere putem avea noi în ei? Ce unire şi amestec să avem noi cu ei? Nu vedeţi unde a dus tot acest ecumenism? Am ajuns să pătăm faţa ortodoxiei prin acest act necanonic al Mitropolitului Nicolae Corneanu (nn. cu atât mai mult semnăturiletuturor ierarhilor români pe documentele eretice din Creta).Numai durere şi suferinţă au adus papistaşii neamului nostru. Duşmanii adevărului vor cu orice preţ să ne compromită. Ei nu mai vin să te atace direct, ca în alte vremuri, ci vin cu viclenie, cu înşelătorie. De aceea şi Mântuitorul ne spune să ne păzim de lupii cei în piei de oi şi că vor veni învăţători mincinoşi. Ce încredere să avem noi în acest ecumenism, când, aşa cum spune şi Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguială confesională? Pe ei prea puţin îi interesează să fie în adevăr, la ei primează supremaţia papei. Toate încercările de unire din istoria Bisericii nu au făcut altceva decât să agraveze şi mai mult neînţelegerile dintre Apus şi Răsărit; au dus şi la mai mari neînţelegeri şi politice şi economice şi militare. Au căutat permanent să se extindă aşa după cum au obiceiul şi până astăzi, căci papalitatea nu este altceva decât coroana marelui imperiu roman, aşa cum spuneau ei că papa este soarele, iar împăratul este luna.

Câte suferinţe şi umilinţe au răbdat bieţii români ardeleni, pentru că nu erau lăsaţi să-şi săvârşească în linişte cultul lor, liturghia lor. Dar nu au stat nepăsători, au mărturisit alături de Sfinţii Visarion, Sofronie şi Oprea. Aceştia să fie pildă pentru noi. Iată câtă durere şi curaj în acelaşi timp reiese din cererile lor către regina Maria Tereza:

„Iată noi, ţăranii din principat, facem de ştire Măriilor Voastre, anume din acest judeţ al Hunedoarei, al Albei, al Zarandului, împreună cu scaunele cele mai îndepărtate, despre acest lucru, că noi aşa poftim de la cel mai mare, până la cel mai mic… Toate neamurile îşi au legea lor, şi au pace în legea lor. Şi proorocul Moise a dat legea jidovilor şi ei o ţin în pace, iar noi suntem prigoniţi neîncetat pentru legea noastră. De ce nu ne daţi pace ca să ne odihnim? De ce să dăm uniţilor bisericile, pe care bieţii de noi le-am zidit, cu cheltuiala şi cu mâinile noastre? Nu, niciodată până ce suntem vii! Dar să fim scurţi, cinstiţi domni: când va sosi episcopul şi stăpânul legii noastre şi va face judecată asupra bisericilor, care să se dea uniţilor, le vom da; până atunci însă nu. Căci e păcat mare să rămână bisericile închise în acest post. Nu-i cu cuviinţă, nici Dumnezeu nu vrea şi nici românii nu o îngăduie. Căci prea de ajuns ne-am rugat cu toată cuviinţa, şi n-am primit nici un răspuns, ca şi când niciodată nu ne-am fi rugat. Nici noi nu suntem vite, cum cred Măriile Voastre, ci avem biserica noastră. Iar bisericile nu de aceea sunt clădite, ca să rămână goale, şi nici noi nu ne vom mai închina în grajduri, ci ne vom duce la biserici, ca să ne rugăm acolo şi ca să nu rămână goale“.

Vedeţi cum a supravieţuit ortodoxia? Prin dârza rezistenţă a poporului, a clerului şi a monahilor. De la început ei s-au folosit de conducători slabi, de ierarhi slabi, pe care i-au momit cu făgăduinţe zadarnice, dar credincioşii au stat în picioare. Şi ca să vedeţi viclenia şi perfidia lor, ascultaţi ce spune într-o scrisoare din 11 martie 1701 a lui Gavril Kapy – superiorul „Misiunii de propagandă catolică în Dacia” către cardinalul Leopold Kollonits:

„Eu cred că acum va fi de ajuns să ne mulţumim cu primirea unirii în principiu, fiindcă ar fi foarte periculos, ba chiar imposibil, să înlăturăm toate obiceiurile cele rele ale Românilor. De aceea va fi de ajuns, ca episcopul şi ceilalţi dintre ei, când vor face în viitor mărturisirea credinţei şi a unirii, să promită în general, că voiesc să depindă de biserica catolică şi de oficianţii substituiţi şi că voiesc să trăiască după ritul grecesc aprobat de biserica catolică şi în alte ţinuturi. Va fi apoi datoria noastră pe viitor, să schimbăm încetul cu încetul multe din obiceiurile lor, şi anume să le schimbăm chiar şi liturghia şi forma cultului divin spunându-le, că obiceiurile acestea s-au introdus la ei din prostia şi neştiinţa preoţilor lor din ţările acestea.” Acestea au fost adevăratele intenţii ale iezuiţilor.

La sinodul de la Ferrara Florenţa (1438-1439), mulţi ierarhi au căzut, dar s-au pocăit şi vedeau această cădere mai rea decât oricare. De ce să repetăm greşelile lor, când putem să învăţăm din greşelile lor?

Catolicii au folosit foarte mult politica în viaţa bisericească. Ea este lipsită de curăţie, foloseşte necinstea şi fariseismul politic. Din pricina catolicismului am ajuns la un moment dat ca Ardealul să cadă în mâinile lor fără nici un drept, în sfârşit, de apel, până în zilele noastre; astăzi noi nu mai suntem în măsură să stăpânim ţara aceasta a noastră. Ei încearcă să ne cotropească pe toate căile: şi pe cale religioasă, şi pe cale comercială, şi pe cale financiară, nu mai vorbesc de calea lingvistică, nu mai găseşti nici un indicator în limba română, iar terenurile şi întinderile mari pe care le cumpără grofii ăştia din Ardeal sunt în mâinile lor.

Să ne aducem aminte de scrisoarea Patriarhului Dosoftei către Episcopul Atanasie Anghel, care căzuse în ispita uniatismului şi care îl mustră aşa:

„Chir Atanasie, adu-ţi aminte că ai venit în Ţara Românească şi ai cerut să te fac mitropolit în părţile acelea, adu-ţi aminte cum te-am înţeles că eşti om rău şi că inima ta nu era dreaptă cu Dumnezeu şi a trecut atâta vreme şi înconjurai drumurile şi apoi cu făgăduielile tale şi cu înfricoşatele-ţi jurăminte ne-ai mişcat şi pe noi şi pe ceilalţi de te-au ales arhiereu şi la urma urmei ai fost hirotonisit cu cinste şi ai fost socotit de toţi mai presus decât ţi se cădea. Ai mărturisit înaintea îngerilor, a arhanghelilor şi a lui Dumnezeu, că vei avea credinţă în Sfinţii Părinţi şi a lui Dumnezeu Biserică. Apoi a venit aici un tânăr şi ne-a spus că te-a văzut la Viena şi ai liturghisit cu cardinalul şi alţi popi frânceşti şi de două ori în acea liturghie frâncească te-ai lepădat de Sfânta biserică a toată lumea. Ai mărturisit Biserica Romei, ceea ce înseamnă: schismatică şi eretică. În sfârşit am auzit că te-ai întors în Ardeal şi erai pe căruţă cu şase cai şi înaintea ta au aprins făclii, că ai strâns preoţi şi le-ai făgăduit iertare de dăjdii şi alte lucruri lumeşti, numai să fie uniţi, ceea ce e totuna ca şi a fi despărţiţi de Dumnezeu (…) şi astfel te-ai făcut din păstor lup, pentru că oile ţi le iei din stâna lui Hristos şi le răpeşti în gura diavolului… Ci eu îţi spun: fiule Atanasie, pe care iarăşi te plâng până ce Hristos va lua chip în tine, vino-ţi în simţire, nu te teme de jurăminţile ce le-ai făcut la Viena, ci teme-te de acelea ce le-ai făcut când te-ai hirotonisit arhiereu. Nu eşti copil mic, gândeşte-te că ale latinilor sunt îndoiri, sunt lucruri schismatice, sunt minciuni, sunt înşelăciune, sunt străine de Sfânta Evanghelie şi de Sfinţii Părinţi“.

Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele nostre“.

Fraţi români, nu daţi uitării martirajul sfinţilor noştri! Apăraţi-vă credinţa şi sufletele voastre şi ale fiilor voştri.

Manastirea Petru-Voda,

8 iunie 2008, Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic”

Sursa

Cel ce se leapădă de Hristos nu mai poate lucra cu Harul, chiar apostol fiind el şi aceasta înainte de orice condamnare a vreunui sobor.

Fraţilor mei de pretutindeni, apărători ai dreptei credinţe:

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi Dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi în veci! Amin.

Fraţilor, “ Ţineţi dreptarul cuvintelor sănătoase”(Tim. 1,13) pe care le-aţi primit de la Domnul prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi şi “ feriţi-vă de orice înfăţişare a răului” (1Tes.5,22), fiind gata în fiecare clipă să ziceţi împreună cu Aposolul:”Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o,să fie anatema”(Gal 1,8) şi veţi dobândi împreună petrecerea cu Trâmbiţa Duhului Sfânt Pavel Apostolul, în Împăraţia Cerurilor.
Iată că vrăjmaşul fiind neputincios în a scufunda Corabia Domnului cea mărturisitoare prin valurile cele de din afară, pe care le-a abătut cu furie asupra ei, a izvodit o nouă capcană ucigătoare de suflete, ispitind mateloţii Corabiei ca să facă erori de cârmuire şi să ducă singuri Corabia dimpreună cu toţi cei ce s-au adăpostit în ea, la pieire. Un singur lucru nu a luat în seamă ispititorul, anume că Domnul nu mai doarme pe căpătâi ca odinioară, ci singur ţine de cârma Corabiei Lui cu braţ puternic neclătinat, fiind cu neputinţă ca cineva, oricine ar fi el şi ori de unde ar veni, răpindu-I cârma să poată să-I piardă Corabia atât de dragă Lui.
Se vede că unii nu au înţeles care este rolul lor de mateloţi pe Corabia Stăpânului şi scârbindu-se de poruncile Cârmaciului, “având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei”(2Tim. 3,5), si-au întors auzul de la Adevăr şi s-au abătut către basme (2Tim. 4,4) zicând împotiva Scripturii şi împotriva Sfinţilor lui Dumnezeu, că ereticul care nu a fost condamnat sinodal mai are Har şi ca atare are Sfinte Taine, pe care le săvârşeşte spre osânda lui şi a celor care se împărtăşesc de ele cu ştiinţă. Cu adevărat este nemaipomenit acest lucru fraţilor ca Hriostos să aibă părtăşie cu veliar, Adevărul cu minciuna şi Lumina cu întunericul, da! Nemaipomenit!

Aceste lucruri fiind neplăcute la Domnul, ne-a luminat spre a arăta din Sfinta Evanghelie şi din învăţăturile Sfintelor Soboare Ecumenice, înşelarea în care au căzut cei ce susţin existenţa Harului la eretici, fie ei şi necondamnaţi încă.
Sfântul Antonie cel Mare, înţelegând pericolul care se ascunde în spatele părerilor proprii, zicea: “ Orice vei face să ai mărturia din Sfintele Scripturi “. Deci, dacă cele ce tu susţii au fundament scripturistic ar trebui să fie de netăgăduit, pentru că Sfintele Scripturi sunt pentru creştin izvorul de apă vie spre mântuire.
Iată că şi această problemă a imposibilităţii de a conlucra a ereticului vânzator de Hristos cu Harul, este descoperită de Domnul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa. Astfel, aflăm în Evanghelia după Matei că Domnul “Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: întăi Simon cel numit Petru şi Andrei fratele lui; Iacov a lui Zevedeu şi Ioan fratele lui; Filip şi Bartolomeu,Toma şi Matei vameşul, Iacov a lui Alfeu şi Levi, ce se zice Tadeu; Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul care L-a şi vândut.”(Mat.10, 1-4). Deci Domnul în bunătatea Lui absolută dăruieşte şi ucenicilor Harul Său, aceasta văzându-se din cuvintele evanghelistului “….le-a dat lor putere…”, putere pe care nimeni din cei ce nu erau aleşi, nu o avea şi nici cei aleşi nu au avut-o până în acel moment. Ştim  tot din cuvintele Evangheliei că ucenicii unşi cu acest Har, au făcut multe minuni şi au scos mulţime de demoni după porunca dată lor de Domnul şi că erau conştienţi de puterea Harului ce a le-a fost dat şi aceasta tot din mărturia evanghelistului: “….Doamne vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie?”(Luca 9, 54). Vedem limpede şi înţelegem din aceste cuvinte ale apostolilor faptul că conştientizau puterea dumnezeiască care era peste ei şi ştiau cum să conlucreze cu ea toţi fără excepţie. În concluzie înţelegeau că e la îndemâna lor a face unele şi altele cu ajutorul acestei puteri .
Acest lucru este foarte important pentru cele ce vrem să dovedim, şi anume că cel ce se leapădă de Hristos nu mai poate lucra cu Harul, chiar apostol fiind el şi aceasta înainte de orice condamnare a vreunui sobor.
Pentru a înţelege lucrul acesta deplin este necesar să aducem înaintea fraţilor care se ostenesc citind şi cuvintele din Evnghelia după Ioan care ne vorbeşte despre cele ce s-au petrecut la Cina cea de taină, unde Mântuitorul la rugămintea ucenicului pe care îl iubea cel mai mult, ne descoperă cine era cel ce avea să-L vândă: “ Iisus i-a răspuns: acela este, căruia Eu, întingând bucăţica de pâine, i-o voi da. Şi întingând bucăţica, a luat-o şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după îmbucătură a intrat satana în el” (Ioan 13, 26-27).
La o primă privire, ar părea că cele două pericope evanghelice citate mai sus, nu au nicio legătură una cu alta şi nici cu cele ce avem noi de dovedit şi anume că ereticul vânzător de Hristos nu mai poate lucra cu Harul, iar aceasta din momentul lepădarii, nu cum greşit zic unii că doar după condamnare sinodală. Însă dacă privim mai atent observăm în prima pericopă că şi Iuda era între cei doisprezece şi ca atare şi el a primit harul de a avea putere asupra duhurilor necurate, şi contrar acesui fapt, în pericopa Sântului Ioan, observăm că Iuda nu mai poate să-i stea împotrivă lui satana ca să nu intre în el. Evanghelia zice că satana a intrat in el, cu alte cuvinte Iuda în acel moment nu mai avea puterea, nu mai avea harul, har care după cum citim i-a fost dat şi lui ca să aibă putere asupra demonilor. Care e tâlcul? De ce nu mai avea Iuda puterea ? Ştiţi de ce fraţilor? Pentru că a pirdut Harul atunci când  L-a vândut pe Domnul. A pierdut Harul când a rostit cuvintele “Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mîinile voastre? ( Mat. 26, 15). Aceasta l-a lăsat fără putere pe Iuda, faptul că l-a trădat pe Domnul. Pericopa citată mai sus mărturiseşte acest lucru şi anume faptul că Iuda la Cina cea de taină era golit de puterea pusă asupra lui cândva.
După toate aceste întâmplări, după Înălţarea Domnului, se face acea adunare a apostolilor în care adunare, la îndemnul lui Petru apostolii trag la sorţi alegerea altui bărbat care să ia locul lui Iuda.
Această adunare apostolică este considerată primul Sinod Apostolic de către toţii Sfinţii Părinţi după cum mărturiseşte Pidalionul în cuvântul de introducere la Canoanele Sfinţilor Apostoli şi care s-a ţinut în anul 33-34 de la Hristos.
Cuvintele Sfântului Apostol Petru întăresc încă odată că cel ce îl trădează pe Domnul cade din Harul Lui din momentul trădării: “ Şi rugându-se au zis: Tu Doamne, care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceşti doi L-ai ales ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui.”(Fapte 1, 24-25). Vedem limpede iubiţi fraţi cum Petru verhovnicul apostolilor spune clar că Iuda a căzut din slujire, adică singur şi-a pricinuit căderea prin lepădarea de Domnul, nu a fost scos de cineva anume sau de adunarea apostolilor şi nici nu este altul motivul pentru aruncarea sorţilor, adică să fie spulberată şi acea variantă care ar putea să spună, că apostolii au ales pe altul pentru faptul că Iuda era mort. De aceea spune foarte curat din care Iuda a căzut , nu a fost aruncat, nu a fost scos, ci a căzut, a căzut pentru că s-a lepădat de Hristos Domnul.
Domnul toate le-a arătat în Evanghelia Sa, doar că trebuie ca omul să nu aibă viclenie în inima sa, pentru a putea vedea Adevărul. Şi pentru ca să fie şi mai limpede pentru fiecare dintre noi cum este cu ereticul condamnat sau necondamnat Pavel Apostolul ne zice : “ De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit”(Tit. 3,10-11).
Sfinţii Părinţi, urmaşi vrednici ai Sfinţilor Apostoli, pentru a nu lăsa loc de alte interpretări, cu privire la cele despre care vorbim au hotărât în Soboarele Ecumenice că ereticul nu mai poate conlucra cu Harul, afară de Biserică fiind. Acest lucru îl vom scoate la lumină în cele ce urmează, însă mai înainte de aceasta trebuie să facem o precizare de mare importanţă, care după cum observăm din cele ce vorbesc cei ce susţin existenţa Harului la ecumenişti ca ereticii necondamnaţi, şi anume de ce ecumenismul este numit pan-erezie sau erezia tuturor ereziilor.
Greşeala fatală pe care o fac unii dintre noi, cu privire la ecumenism, este aceea că îl consideră o erezie în sine, precum era arianismul, nestorianismul, monotelismul, filioque etc., şi aşteaptă un sinod pentru a fi condamnată această pan-erezie. Însă nu este aşa iubiţi fraţi, pentru că noi numim ecumenismul pan-erezie pentru faptul că este SUMA TUTUTOR EREZIILOR, iar aceste erezii despre care vorbeam mai sus arianismul, nestorianismul, filioque şi toate celelalte AU FOST CONDAMNATE SINODAL. Ca atare noi nu ne-am îngrădit de o erezie nou apărută şi necondamnată ci ne-am îngrădit de SUMA EREZIILOR CONDAMNATE SINODAL pe care ecumenismul le promovează ca fiind dogme adevărate. Cu alte cuvinte toate aceste erezii fiind condamnate sinodal şi suma lor este condamnată sinodal, deci nu îşi are temelie în adevăr, afirmaţia că ecumenismul încă nu este condamnat sinodal, nu fraţilor, ECUMENISMUL ESTE CONDAMNAT DE TOATE SINOADELE DE PÂNĂ ACUM.

Odată înţelese bine cele ce s-au scris mai sus să purcedem în a desluşi cele ce ne arată Sfinţii Părinţi în Sfintele Canoane, despre tema noastră şi să ne întipărim bine în minte odată pentru toteauna, că Sfinţii ne îndeamnă a ne îngrădi de eretici mai înainte de Sinod, tocmai pentu faptul că aceştia fiind fără Har, împrăştie otrava eresului în Biserică, depărtarea de ei nefiind schismă ci apărarea Bisericii împotriva ereziei.
Şi zice canonul: “…..Că cei ce se despart pe sine-şi de împărtăşirea cea către întâiul şezător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Sfinţii Părinţi, de acela adică care eresul în public îl propovăduia, şi cu capul descoperit îl învăţa, unii ca aceştia nu numai canoniceştii certări nu sunt supuşi, îngrădindu-se pe sineşi despre împărtăşirea numitului episcop, mai înainte de sinodicească cercetare, ci şi de cinstea cea cuvenită celor drept slăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri.”( Canonul 15 Sinodul I-II Constantinopol)
Acesta este canonul pe care îl invocă toti cei care s-au  îngrădit de erezie, canon care apără preoţii şi credincioşii care doresc să rămână ortodocşi până la sfârşitul zilelor lor spre mântuirea sufletelor, de căderea episcopilor şi legiferează despărţirea de aceştia atunci când ei au căzut în erezie. Canonul însă, ne desluşeşte şi problema Harului foarte clar şi ne arată că mai înainte de sinodicească cercetare, tu cel care te-ai îngradit, te-ai îngrădit de minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Ce înseamnă aceasta iubiţi fraţi? Înseamnă că mai înainte de Sinod, acei episcopi care au căzut în erezie se numesc mincinos episcopi, adică ei nu mai sunt episcopi, ci sunt falşi episcopi şi falşi învăţători, cu alte cuvinte nu sunt episcopi mincinoşi cum greşit cred unii că zice textul, ci mincinos se numesc pe sine episcopi. De ce nu mai sunt episcopi adevăraţi? Pentru că nu mai au Harul. De când nu mai au Harul? MAI ÎNAINTE DE SINODICEASCA CERCETARE adică au căzut din slujirea de episcop ca Iuda din cea de apostol, atunci când s-au unit cu erezia.

Înşăşi canonul prin care îşi fundamentează acţiunea cei care s-au îngrădit mărturiseşte, pentru cei ce au ochi să vadă că ereticul şi mai dinainte de condamnare este lipsit de Har. Bineînţeles că între aceştia sunt şi unii care stau împotriva Evangheliei şi a Sfinţilor ţinând neapărat să se încadreze în acea categorie  despre care Mântitorul zicea “…ca, vâzând să nu vadă şi, auzind să nu înţeleagă”(Luca 8,10), “…tari la cerbice…pururea stând împotriva Duhului Sfant”(Fapte 7,51), care nu înţeleg cele ce susţin, adică nu înţeleg că dacă e aşa cum zic ei şi ecumeniştii eretici de care s-au îngrădit mai au Har, înseamnă cu alte cuvine că dacă îl au pot să îl şi dea şi dacă pot să îl dea atunci pot să-l şi ia şi atunci noi toţi suntem caterisiti de hulitorii de Dumnezeu, de mincinoşii eretici, altfel spus: minciuna a învins Adevărul, veliar pe Hristos şi întunericul a biruit Lumina. Aceasta este în profunzime ceea ce susţin unii când spun că ereticii necondamnaţi au Har. Bineînţeles că este doar părerea lor, noi urmând sfinţilor şi spunem că toate ale ereticilor neprimite şi spurcate sunt.
Pentru a fundamenta încă odată dacă mai este nevoie, cele ce am afirmat aducem înaintea fraţilor noştri care se ostenesc citind, canonul Sfântului Ciprian al Cartaginei, canon dat la anul 258 după Hristos, înainte de Sinoadele Ecumenice, şi care canon este recunoscut de trei Sinoade Ecumenice:

Sinodul IV Ecumenic canonul 1, Sinodul VII Ecumenic canonul 1 şi Sinodul 6 Ecumenic canonul 2, astfel el fiind recunoscut ecumenic de aceste sinoade , devine ecumenic din momentul recunoaşterii, după cum mărturiseşte Pidalionul  la introducerea despre canoane pag.24 în ediţia 2007, Editura Credinţa Strămoşească.
CANONUL SFÂNTULUI LOCANICULUI SINOD A TREIA OARĂ

ADUNAT ÎN CALCEDON ÎN TIMPUL LUI CIPRIAN TÂLCUIT

CANON

”Iubiţilor fraţi, fiind noi în obştesc sfat am citit scrisorile de la voi trimise, pentru cei păruţi a fi botezaţi de către eretici ori schismatici, venind către soborniceasca Biserică care este una, întru care ne botezăm şi a doua oară ne naştem. Despre care şi suntem încredinţaţi, că şi voi înşivă aceleaşi făcându-le, întărirea soborniceştii Biserici o ţineţi. Însă de vreme ce sunteţi împreună părtaşi ai noştri, şi pentru obşteasca dragoste aţi voit a căuta despre aceasta, nu socoteală proaspătă vă aducem înainte, nici acum lucrată, ci pe cea din vechi cercată cu toată scumpătatea şi sârguinţa, de către cei ce au fost mai înainte de noi, şi de către noi bine ţinută o cuminecăm vouă şi o însoţim. Aceasta şi acum hotărâm care totdeauna cu tărie şi cu statornicie o ţinem, nimeni va putea să se boteze afară din soborniceasca Biserică, unul fiind Botezul, şi în singură soborniceasca Biserică aflându-se. Că scris este: „Pe Mine m-au părăsit pe izvorul de apă vie, şi ş-au săpat loruşi lacuri sfărâmate, car nu pot a ţine apă”(Ieremia: 2,13). Şi iarăşi Sfânta Scriptură, mai înainte vestind zice: „De apă străină depărtaţi-vă, şi din fântână străină să nu beţi” (Pilde: 5; 15,16). Şi se cuvine a se curăţi şi a se sfinţi apa mai întâi de preot, ca să poată cu însuşi Botezul să şteargă păcatele omului celui ce se botează. Şi prin Proorul Iezechiil zice Domnul: „Şi voi stropi pe voi cu apă curată, şi voi curăţi pe voi. Şi voi da vouă inimă nouă, şi Duh nou voi da vouă”(Iezechiil: 36,25). Cum dar poate a curăţi şi a sfinţi apa cel ce însuşi este necurat, şi la care Duh Sfânt nu este? zicând Domnul la Numeri: „Şi de toate cele ce se va atinge necuratul, necurate vor fi”(Numeri: 19,22). Cum poate botezând, altuia a da iertarea păcatelor cel ce nu poate păcatele sale a le lepăda afară din Biserică fiind? Ci şi însăşi întrebarea care se face întru Botez este martor al adevărului. Că zicând celui ce se cercetează: „Crezi că viaţă veşnică, şi iertare de păcate iei?” Nu altceva zicem decât că în soborniceasca Biserică poate a se da; iar la eretici unde Biserică nu este, cu neputinţă este a lua iertare păcatelor. Şi pentru aceasta apărătorii ereticilor, sunt datori sau întrebarea a o schimba sau adevărul a-l apăra, de nu cumva le dau lor şi Biserica, însă de nevoie este a se unge cel ce se botează, ca luând hrisma (ungerea cu Sfântul Mir) să se facă părtaş al lui Hristos. A sfinţi dar untdelemn ereticul nu poate, cel ce nici Jertfelnic are, nici Biserică. Nu se poate dar nicidecât a fi hrismă la eretici. Că bine arătat este nouă, că nicidecum se poate la aceia a se sfinţi unt de lemn spre ungere. Că suntem datori a şti şi a nu ne fi necunoscut că este scris: „Untul de lemn al păcătosului să nu ungă capul meu”(Psalm: 140,6). Care lucru cu adevăra şi de demult l-a vestit Duhul cel Sfânt în Psalmi: Ca nu cumva, abătându-se vreunul, şi din calea cea dreaptă rătăcindu-se, de către ereticii vrăjmaşii lui Hristos să se ungă. Căci cum se va ruga pentru cel ce s-a botezat (cel ce nu este preot) şi ierosilos şi păcătosul? Când zice Scriptura, că: „Dumnezeu pe păcătoşi nu-i ascultă, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi voia Lui o face, pe acesta îl ascultă” (Ioan: 9,31). Prin Sfânta Biserică înţelegem că se dă lăsarea păcatelor. Şi cine poate a da lucrul ce însuşi nu-l are? Sau cum poate a lucra lucruri duhovniceşti cel ce leapădă pe Sfântul Duh de la sine? Pentru aceasta este dator şi a se reînnoi cel ce vine către Biserică, ca înăuntru prin sfinţi să se sfinţească. Că scris este: „Fiţi sfinţi că Eu sfânt sunt, zice Domnul” (Leviţi: 11,44; 19,2; 20,7). Ca şi cel prins de rătăcire, întru adevăratul şi bisericescul Botez, şi de însăşi rătăcirea aceasta să se dezbrace, care om venind către Dumnezeu şi preot căutând, în rătăcire aflându-se a căzut în ierosilie (fur de cele sfinte). Că trebuie a se cerca botezul ereticilor, ca să binevoiască împreună cu cei botezaţi de dânşii. Că nu poate în parte (adică în osebire) a covârşi. De au putut a boteza, au putut şi Sfânt Duh a da. De nu au putut, că afară fiind Duh Sfânt nu are, nu poate dar pe cel ce vine a boteza. Unul fiind Botezul, şi unul fiind Sfântul Duh, şi una Biserica de la Hristos Domnul nostru (lui Petru Apostolul din început zicând) asupra unirii întemeiată. Şi pentru aceasta cele ce se fac de dânşii mincinoase şi deşarte fiind, toate sunt neprimite. Că nimic poate fi primit şi ales la Dumnezeu din cele ce se fac de aceia, pe care Domnul vrăjmaşi şi împotrivnici ai săi îi zice în Evanghelii. „Cel ce nu este cu Mine, împotriva Mea este, şi cel ce nu adună cu Mine, risipeşte” (Matei: 12,30). Şi fericitul Apostolul Ioan poruncile Domnului păzind, mai înainte a scris în epistolie: „Aţi auzit că antihrist vine, şi acum încă mulţi antihrişti s-au făcut. Drept aceea ştim că vremea de pe urmă este. Dintre noi au ieşit, dar n-au fost dintru noi” (I Ioan: 2,18). Drept aceea şi noi suntem datori a pricepe şi a înţelege, că vrăjmaşii Domnului şi cei ce se numesc antihrişti, nu sunt putincioşi a da darul Domnului. Şi pentru aceasta noi cei ce suntem împreună cu Domnul şi unirea Domnului o ţinem, care după vrednicia Lui ni s-a dat preoţia Lui în Biserică liturghisindu-o, câte împotrivnicii Lui adică vrăşmaşii şi antihriştii le fac, suntem datori a nu le primi şi ale depărta şi a le lepăda, şi ca pe nişte spurcate a le socoti. Şi celor ce vin la cunoştinţa adevăratei şi bisericeştii credinţe de la rătăcire şi de la răzvrătire, să le dăm desăvârşit taina dumnezeieştii puteri, şi a unirii, şi a credinţei, şi a adevărului.”


TÂLCUIRE

”Cu multe dovezi arată canonul acesta că botezul ereticilor şi al schismaticilor este neprimit. Şi că se cuvine a se boteza ei când se întorc la dreptslăvitoarea şi soborniceasca Biserică.

  • 1. Pentru că Botezul este unul, şi pentru că el se află în singură soborniceasca Biserică. Iar ereticii şi schismaticii afară din soborniceasca Biserică aflându-se, prin urmare nici un Botez au. 

  • 2. Apa Botezului se cade mai întâi a se curăţi şi a se sfinţi prin rugile preotului şi prin darul Preasfântului Duh, apoi să curăţească şi să sfinţească pe cel ce se botează într-însa, dar ereticii şi schismaticii nu sunt preoţi. Ci mai vârtos furi de cele sfinte, nici curaţi ci necuraţi, nici sfinţi, ca unii ce nu au Duh Sfânt. Deci nici Botez au. 
  • 3. Pentru Botezul cel în Biserica cea sobornicească, se dă iertarea păcatelor, iar prin botezul ereticilor şi al schismaticilor, afară fiind de soborniceasca Biserică, cum poate a se da iertarea păcatelor?
  • 4. Cel ce se botează după ce se botează, se cuvine a se unge cu Sfântul Mir cel mare, care s-a sfinţit prin venirea Sfântului Duh. Iar ereticul neavând Sfânt Duh, ca un despărţit de El pentru eres şi pentru schismă (adică pentru dezbinare) de soborniceasca Biserică, cum poate a sfinţi Mirul cel de acest fel?
  •  5. Preotul se cuvine a se ruga către Dumnezeu pentru mântuirea celui ce s-a botezat, iar ereticul şi schismaticul, fur de cele sfinte fiind şi păcătos (nu atât pentru fapte, ci mai mult pentru eres şi pentru schismă, care este păcat mai mare decât toate), cum poate fi ascultat de Dumnezeu, în vremea când zice Scriptura: Că pe păcătoşi nu-i ascultă Dumnezeu. 
  • 6. Pentru că nu poate fi primit la Dumnezeu botezul ereticilor, şi al schismaticilor, fiindcă ei sunt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, şi antihrişti numindu-se de Evanghelistul Ioan. Deci pentru toate acestea şi altele, canonul acesta cu scumpătate voieşte a se boteza toţi ereticii şi schismaticii. Adăugând şi aceasta, că socotinţa aceasta a fi adică neprimit botezul ereticilor şi al schismaticilor, nu este nouă adică a Părinţilor sinodului acestuia, ci este veche cercată de cei mai dinainte de aceştia (adică din timpul lui Agripin episcopul Cartaginaiei, precum am zis în prolegomena sinodului acestuia, care mai a ajuns pe însuşi moştenitorii Apostolilor), şi care socotinţă cu multă silinţă şi scumpătate, este unită întru toate cu apostoleştile canoane 46, 47, 68. Şi nu numai de obşte canonul acesta leapădă botezul ereticilor şi al schismaticilor. Ci şi în deosebi fiecare din Părinţii cei 84 ai acestui sinod cu o osebită lucrare, adică cu 84 de hotărâri îl leapădă”.

Iată iubiţi fraţi cele ce spun sfinţii, nu noi păcătoşii, ci sfinţii. Este de prisos a mai adăuga ceva la cele spuse de ei, noi ne facem doar datoria de a explica cele aşezate în pagină, pentru a se înţelege mai bine. Aşadar în prima parte începând cu titlul şi scris cu litere îngroşate avem canonul în sine, apoi mai jos avem tâlcuirea lui făcută de marii canonişti ai acelor vremuri Zonara şi Valsamon, care spun într-un grai mai actual cele ce zicea Sfântul Ciprian al Cartaginei dimpreună cu cei 84 de episcopi adunaţi cu el şi anume că :

ERETICII NU AU TAINE AFARĂ DE BISERICA FIIND EI ŞI TOATE ALE LOR SUNT NEPRIMITE ŞI SPURCATE, pe lângă aceştia iubiţi fraţi, am numărat nici mai mult nici mai puţin de 1237 de Sfinți Părinţi de la trei Sinoade Ecumenice, plus cei 84 din Cartagina, care toţi într-un glas zic:

”PĂRUTU-S-A NOUĂ ŞI DUHULUI SFÂNT CĂ ERETICII NU AU TAINE AFARĂ DE BISERICĂ FIIND EI ŞI TOATE ALE LOR NEPRIMITE ŞI SPURCATE SUNT.
Este trist să vezi că încă mai sunt preoţi, monahi şi mireni, care intrând în această luptă pentru apărarea dreptei credinţe se abat de la drumul trasat de sfinţi şi îşi inventează propriile basme ţinând neapărat să ”dea cu piciorul în ţepuşă”, trist cu adevărat.
Mă întreb în nemernicia mea câţi dintre noi ne-am fi ridicat, dacă nu ar fi existat acest canon 15? Câţi dintre noi ar fi înţeles că de fapt ecumeniştii sunt în primul rând vinovaţi de vestirea altei evanghelii şi că ei sunt de fapt sub anatema dată de Sfântul Apostol Pavel şi că nu ar mai fi fost nevoie de niciun canon şi de niciun Sinod ca să te desparţi de ei, ci ajungea acest lucru, faptul că vestesc altă evanghelie. Cum vestesc altă evanghelie? Prin faptul că au fost de acord în Creta că pot să se facă casătorii mixte şi că cei din afara Bisericii sunt biserici.
Aceste lucruri aparent neînsemnate sunt cel mai mare pericol pentru Biserică şi pentru dreapta credinţă din cauză că în spatele lor se ascunde otrava. Ca atare, faptul că în Creta s-a hotărât că ortodoxul se poate căsători cu ereticul catolic spre exemplu, nu se opreşte doar aici la taina cununiei ci merge mai departe, adică dacă îi poţi căsători înseamnă că recunoşti ereticului botezul, ba mai mult dacă îl recunoşti botezat implicit le recunoşti şi preoţia celor care au făcut acest botez neadevărat. Cu alte cuvinte recunoşti taine la cei mai eretici dintre eretici şi ce este mai grav îi recunoşti ca Biserică prin acest fapt ceea ce te face pe tine cel ce îi recunoşti una cu ei şi cu erezia lor, care nu este alta decât filioque.


Ce înseamnă această erezie filioque?

Înseamnă că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, după cum eronat şi total împotriva Evangheliei susţin papistaşii. Noi ştim din Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos că Duhul Sfânt purcede din Tatal nu şi din Tatăl şi din Fiul : ”Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului,Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.”(Ioan 15,26) .
Acest fapt de a fi de acord cu purcederea Duhului şi de la Fiul, te face vestitorul altei evanghelii şi te plasează sub anatema Sfântului Apostol Pavel care zice: ”Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o,să fie anatema”(Gal 1,8).
Ce urmare au cele descrise aici pentru ecumenişti, cei ce îi consideră biserică pe apusenii eretici, este aceea că unindu-se cu erezia lor cad din Har şi nu mai pot sfinţi nimic, nu mai pot sfinţi în primul rând pentru că sunt blestemaţi de Pavel Apostolul, în al doilea rând pentru că s-au făcut părtaşi unei erezii condamnate în sinoadele Sfinţilor Fotie Cel Mare şi Grigorie Palama şi în al treilea rând pentru că se închină unui dumnezeu străin şi neputincios.
Ne vom opri la această închinare la falsul dumnezeu ca mărturie pentru pierderea Harului pentru a putea pricepe mai bine ce se întâmplă atunci când te uneşti cu erezia. Vedem limpede din citatul evanghelic de mai sus, cum Domnul nostru Iisus Hristos, numeşte pe Duhul Sfânt ca fiind Duhul Adevărului şi putem lesne înţelege că niciodată cel ce este mincinos în dogmă nu va putea sub nicio formă a se uni cu acest Duh al Adevărului, din simplu motiv că el ereticul nu este în Adevăr.
Atunci când un minciuno-preot sau minciuno-episcop ecumenist care vrând, nevrând este unit cu erezia filioque, prin recunoaşterea tainelor papistaşe, el când stă înaintea Sfintei Mese şi ridică mâinile cerând Duhul Sfânt, cere prin credinţa lui greşită acel duh care purcede şi de la Fiul, care nu este Duhul Sfânt ci este un duh străin şi spurcat pe care nu îl vesteşte Evanghelia noastră. Acel duh străin niciodată nu va putea lucra ceva sfânt pentru că el nu este sfânt ci spurcat, nu este Dumnezeu ci este demon după Sfântul prooroc David care zice că ”….dumnezeii neamurilor demoni sunt”, niciodată acest duh străin nu va putea să transforme pâinea în Trup şi vinul în Sânge pentru că aceasta este lucrarea Duhului celui Sfânt, Duhul Adevărului.
Este simplu de înţeles fraţii mei, Biserica este plină de Har, însă Biserica este doar acolo unde este Adevăr. ”Biserica este stâlp şi temelie a Adevărului”(1Tim 3,15), deci ereticul condamnat, necondamnat, afară de Biserică scoţându-se pe sine prin eres, nu mai poate lucra cu Harul Duhului Sfânt, care este doar în Biserică.
Am observat cu amărăciune că se pomovează idei contrare Sfinţilor  prin intermediul internetului, mărturii de la Sfinţii contemporani, care greşit fiind interpretate se zice că ar mărturisi în vreun fel, că mai este Har la ereticii ecumenişti necondamnaţi. Am demonstrat până aici din Scripturi şi din Canoane că nu este aşa, şi că ereticul pierde legătura cu Harul din momentul căderii. Este, dacă vreţi fraţilor, chiar logic acest fapt, gândiţi-vă la cel ce fură, la hoţ, şi încercaţi să răspundeţi la aceste întrebări: de când este el hoţ, din momentul când a furat sau din momentul când a fost condamnat de un tribunal? Evident că acesta este hoţ din momentul în care a furat. Şi mai puneţi-vă încă o întrebare referitor la acestea: ce se întâmplă cu acest hoţ dacă îmediat după ce a furat, vine Domnul să judece lumea, cum va fi el primit de Domnul? Hoţ, sau om cinstit? Că între noi fie vorba, nu a mai apucat să îl condamne niciun tribunal. E limpede fraţilor că ecesta va fi judecat ca hoţ, chiar dacă nu a fost încă condamnat de oameni, la Domnul este hoţ pentru că Domnul toate le vede şi pentru că a nesocotit porunca Domnului. Aşa şi cu ereticul.
Revenind la acele mărturii ale Sfinţilor contemporani pe care greşit sunt puse ca fundament, vă spun fraţilor că sunt total afară de subiectul nostru, acestea tratează subiectul schimbării calendarului şi al altor inovaţii pe care unii şi alţii le-au introdus în Biserică, iar noi ne confruntăm cu erezia. Deci nu pot fi luate în seamă, de aceea nici nu insistăm asupra lor. Ce le scapă fraţilor care găsesc taine la ereticii ecumenişti, este acela că Sfinţii niciodată nu au contrazis pe Sfinţii de dinaintea lor şi oricât s-ar strădui să găsească Sfânt care să vorbească împotriva unor hotârâri sau canoane sinodale, nu vor găsi. Acesta este duhul patristic. Dacă s-ar fi înţeles bine acest lucru,  mărturiile Sfinţilor contemporani nu s-ar fi folosit într-un mod eronat, şi nici acea notă de subsol pe care a pus-o Sfântul Nicodim la canonul 3 Apostolic şi care sună aşa: ”Trebuie să ştim că certările ce le poruncesc canoanele acestea: să caterisească, să se afurisească, şi să se anatematisească, acestea după meşteşugul gramaticii a treia persoană care nu este de faţă, la care spre a se da porunca aceasta de nevoie trebuie a fi a doua persoană, o tâlcuiesc mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii să caterisească pe preoţi, ori să afurisească, ori să anatematisească pe mireni, când calcă canoanele. Însă dacă soborul nu va pune în lucrare caterisirea preoţilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoţii aceştia şi mirenii, nici caterisiţi nu sunt cu lucrul nici afurisiţi, ori anatematisiţi. Învinovăţiţi însă sunt, aici spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre dumezeiasca osândă. Precum şi când un împărat va porunci slugii sale să bată pe un altul care i-a greşit, dacă sluga cea poruncită nu va lucra porunca împăratului, acela ce a greşit împăratului a rămas nebătut, învinovăţit însă spre bătaie. Drept aceea tare greşesc cei fără minte care zic cum că în vremurile acestea toţi cei sfinţiţi care în afară de canoane s-au hirotonit, sunt cu lucrarea caterisiţi. De cei sfinţi, prihănitoare limbă este aceea ce nebuneşte pe acest fel de cuvinte le bârfeşte, neînţelegând că porunca canoanelor fără de punerea în lucrare a persoanei a doua, adică a soborului, este nesăvârşită, fără mijlocire şi mai înainte de judecată, nelucrând de sineşi. Însuşi dumnezeieştii Apostoli arătat se tălmăcesc pe sineşi cu al 46-lea canon al lor, fiindcă nu zic că îndată acum cu lucrul se află caterisit oricare episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adică a sta de faţă la judecată, şi de se va dovedi că a făcut acesta atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de preoţie, aceasta poruncim.”
Aceasta este nota Sfântului Nicodim în care vedem foarte limpede că Sfântul nicidecum nu vorbeşte despre cei vădiţi a fi eretici, ci vorbeşte despre unele călcări de canoane pe care le pot face episcopii şi preoţii. Cuvintele a sta de faţă la judecată, şi de se va dovedi că a făcut acesta, arată că fapta anti-canonică ce a săvârşit-o cel în cauză încă nu este dovedită.
Însă în chestiunea noastră, treaba stă cu totul diferit pentru că erezia odată propovăduită în public, ba mai mult sinodal, nu mai trebuie să se dovedească de altcineva că aşa a fost, pentru că public fiind făcută, a auzit-o toată lumea. Acesta este un motiv pentru care nici acestă notă nu o primim ca fundament.
Încă un motiv pentru care nu primim o notă de subsol ca fundament, este acela că este o părere a unui singur sfânt, iar părerea unuia nu poate sta împotriva mai multor Sfinţi care au hotârât Sinodal şi Ecumenic, aceasta ne mărturiseşte si Sfântul Grigorie de Nyssa zicând: ” La noi aşezarea canoanelor de un singur episcop nu are stăpânie nici nu este vrednică de crezare.”(Pidalion pag.24, introducere la Sfintele Canoane).
Cel mai nepotrivit argument însă, pentru existenţa Harului la ereticii ecumenişti a fost acela în care a fost citat Sfântul Serafim de Sarov  care îi explică lui Motovilov despre darurile Duhului Sfânt pe care le primeşte omul în Taina Sfântului Botez şi zice Sfântul: ” …acest har al Botezului este atât de mare şi atât de trebuitor, atât de dătător de viaţă pentru om, încât chiar de omul eretic, nu se înstrăinează până la moartea sa….”.
Zic că acest argument este cel mai nepotrivit pentru că confundă atât de grav lucrurile, încât îmi e de-a dreptul ruşine când mă gândesc că a fost folosit. Iubiţi fraţi în acest exemplu Sfântul vorbeşte despte har ca lumină pusă în fiecare om botezat, pentru care fapt Taina Sfântului Botez se şi numeşte Taina Luminării, iar cel nou botezat se numeşte  neofit sau nou-luminat. Această lumină a Botezului nu se stinge niciodată ci poate fi doar acoperită de păcatele şi ereziile în care cade omul pe parcursul vieţii. Acesta este şi motivul pentru care atunci când un om botezat cade în vreo erezie şi după ce se trezeşte la viaţă şi se întoarce la Biserica mamă, nu i se repetă botezul, pentru că îl are, are lumina pusă în el, trebuie doar scoasă la suprafaţă. Iar această scoatere la suprafaţă se face prin mărturisire ortodoxă şi ungere cu Marele Mir, pentru ca omul căzut în erezie să primească iar Pecetea Darului Sfântului Duh, care a plecat de la el pentru că a căzut din Adevăr.
Însă iubiţi fraţi, noi când spunem că ereticul nu are Har şi Taine ne referim la faptul că el nu le poate sfinţi cu preoţia lui căzută, falsă, adică nu se poate lega la Har datorită faptului că prin erezie preoţia lui este nelucrătoare, asta zicem noi într-un glas cu Sfinţii toţi. Nu zicem că nu au în ei lumina pusă la botez, ci zicem că au acoperit-o cu erezia şi că acea lumină îi va osândi la sfârşit dacă nu se vor întoarce. Să nu confundăm lucrurile, Tainele nu se sfinţesc cu lumina primită la botez ci cu Harul Preoţiei, pentru aceasta se si hirotoneşte ca preot omul botezat care este vrednic de a purta Harul preoţiei .  Iată ce cere episcopul de la Dumnezeu atunci când hirotoneşte pe cineva ca preot: ” Dumnezeiescu Har, cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte, rânduieşte pe preacucernicul diacon ( N), în preot. Să ne rugăm dar pentru acesta, ca să vină peste el Harul întru tot Sfântului Duh.” Aceasta este prima rugăciune ce se face peste cel ce va deveni preot, şi vedem foarte clar şi limpede că episcopul cere ca să vină peste el Harul, care dacă l-ar fi avut candidatul la preoţie din botez, ar fi fost de prisos a mai fi cerut încă o dată. Însă lucrurile nu se opresc aici deoarece, ca hirotonia să fie completă episcopul mai face asupra candidatului încă două rugăciuni care au ca scop central primirea Harului de către candidat : ”Dumnezeule, Cel fără de început şi fără de sfârşit, Cela ce eşti mai presus decât toată făptura, Cel ce ai cinstit cu numirea de preot pe cei ce i-ai învrednicit a sluji cu sfinţenie în treapta aceasta cuvântul adevărului Tău, Însuţi Stăpâne al tuturor, şi pe acesta, pe care ai binevoit a se rândui prin mine, binevoieşte să primească acest mare har al Sfântului Tău Duh întru viaţă curată şi credinţă nestrămutată; arată-l desăvârşit rob al Tău bine-plăcându-Ţi întru toate şi având purtare vrednică de această mare cinste preoţească, dăruită lui de puterea Ta cea mai înainte ştiutoare. Că a Ta este stăpânirea şi a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Şi ultima rugăciune : ” Dumnezeule, Cel mare întru putere, neurmat în pricepere, Cel minunat întru sfaturi, mai presus decât fii oamenilor, Însuţi Doamne şi pe acesta, pe care ai binevoit a intra în treapta preoţiei, umple-l de darul Sfântului Tău Duh, ca să se facă vrednic a sta fără prihană înaintea Jertfelnicului Tău, a propovădui Evanghelia împărăţiei Tale, a lucra cu sfinţenie cuvântul adevărului Tău, a aduce Ţie daruri şi jertfe duhovniceşti, a înnoi pe poporul Tău cu baia naşterii de a doua, ca şi el întâmpinând la adoua venire pe marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Unul-Născut, Fiul Tău, şi să primească întru mulţimea bunătăţii tale, plata bunei chivernisiri a treptei sale. Că s-a binecuvântat şi s-a preamărit întru tot cinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Aşa cum am spus şi mai înainte, se înţelege foarte clar că, Harul Preoţiei este altceva decât lumina ce o primeşte omul la botez. Alte cuvinte pe această temă sunt de prisos. Concluzionăm că acel citat de la Sfântul Serafim de Sarov, este nepotrivit pentru tema noastră şi ca atare nu putem să îl luăm în considerare ca fundament.
Oarecum legată de cele amintite mai sus puţin, este şi opinia foarte greşită cea despre  băbuţa nevinovată şi neştiutoare, opinie prin care se susţine că Dumnezeu ar trimite Harul ca să sfinţească Tainele pentru credinţa acestei băbuţe neştiutoare, care săraca nu are nicio vină, pentru cele ce a făcut episcopul sau preotul ei, şi ca atare dacă nu ştie este nevinovată de părtăşia ei la erezie, ba mai mult aceasa se împărtăşeşte cu Sfinte Taine, indiferent de ce crede cel care slujeşte.
Iubiţi fraţi întru Hristos, dacă dreapta credinţă a acelei băbuţe aduce Harul ca să sfinţească Tainele, noi nevrednicii întrebăm: ce rost mai avem noi preoţii în faţa Sfintei Mese? Că dacă e aşa, preoţia sacramentală nu îşi are rostul, ajunge ca credincioşii să pună pe Sfânta Masă pâine şi vin şi gata, Dumnezeu trimite Harul şi uite aşa e gata Liturghia. Dar nu e aşa iubiţi fraţi, Domnul a binevoit să aleagă pe unii dintre noi ca să săvârşească această mare Taină, după cum aţi văzut că se spune în rugăciunile de la hirotonie, iar cel care vrea să poată să lucreze cu Harul Duhului Sfânt, în primul rând trebuie să se închine Dumnezeului Celui Adevărat, care după Evanghelia cea adevărată este singurul care purcede Duhul, cu alte cuvinte, slujitorul este cel care trebuie să fie dreptcredincios. Apoi cum se apropie ceilalţi, cu inimă curată sau cu viclenie, va fi  criteriul de departajare între cei ce se împărtăşesc spre bucurie şi cei ce se împărtăşesc spre osândă. Cu aceste cuvinte s-a mai dezlegat o nebunie mai nou propovăduită care zice că ereticul sfinţeşte taine spre osânda lui, a celui care slujeşte şi spre osânda celui care ştie şi se împărtășeşte, dar pentru cel care nu ştie este spre mântuire. Nu se poate să slujeşti Adevărului decât dacă eşti din Adevăr, nu se poate eretic fiind şi hulind Duhul Sfânt să poţi să şfinţeşti ceva. Şi pentru aceastea mărturiseşte chiar Domnul zicând în Evanghelia Sa: ” Nu poate pomul rău să facă roadă bună”. (Mat. 7,18).
Cum spuneam, Domnul a avut grijă să le descopere pe toate, doar că trebuie să iubeşti pe Domnul pentru a putea auzi glasul Lui. Şi iată că în bunătatea Sa, Domnul a descris în Evanghelie ce se întâmplă cu toţi cei care îi stau împotrivă sau se leapădă de El, cu voie sau fără voie, cu știinţă sau cu neştiinţă şi zice Domnul : ” Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului acela prin care vine sminteala.”(Mat. 18, 7)- acestea sunt zise pentru cei ce se numesc ereziarhi, începătorii ereziilor: Arie, Nestorie, şi în cazul pan-ereziei ecumenismului toţi promotorii ei, că aici nu doar Bartolomeu e de vină ci toti epicopii care împrăştie otrava. Pe lângă aceşti ereziarhi avem şi pe toţi părtaşii la erezia lor care se numesc eretici, care pot fi părtaşi la erezie cu ştiinţă (preoţi,mireni, etc.), sau cu neştiinţă (băbuţa). Și pentru aceştia a vorbit Domnul în Evanghelia Sa zicând :  ” Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui va fi bătută mult. Iar cea care nu a ştiut dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin.”(Mat.12, 48).
În încheiere amintim cele zise de Sfântul Maxim Mărturisitorul : ”Dacă Hristos nu este mărturisit corect, atunci comuniunea cu El şi cu cei care îl mărturisesc ortodox devine imposibilă, căci cel care nu Îl mărturiseşte pe Hristos în mod corect, adică în conformitate cu Tradiţia, se plasează în afara Lui.” Şi iarăşi zice Sfântul : ”Unde nu există Adevărul şi moştenirea Mărturisirii de Credinţă, nu există niciun fel de Biserică sobornicească şi implicit, nici Preoţie nici Botez, nici Taine.”
Toate aceste rânduri s-au scris aici spre Slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea tuturor celor care caută Adevărul, ca să fie mărturie din Sfânta Evanghelie, Sfintele canoane şi Sfinţii Părinţi, că ereticii condamnaţi sau necondamnaţi, cu Harul nu mai pot conlucra, afară de Soborniceasca Biserică fiind ei .
A Domnului să fie slava şi puterea în veci. Amin.

Ioan, din mila lui Dumnezeu preot.

Sursa