Mărturisirea credintei de către copiii volohi din Ucraina pusi in situatia de a se lepăda de Cruce, în schimbul unor ajutoare umanitare din România

Într-o comunitate românească din Ucraina copiilor l-i s-a smuls cruciulița de la gât de câtre misionari baptisti plecati din România .

Copiii au fost pusi in situatia de a alege ajutoare umanitare sau a renunța la crucea de la gât. Ei nu au vrut sa se lepede de credinta lor străbună! Cuvintele Mântuitorului despre curatia sufleteasca a copiilor sunt actuale si pentru comunitate româneasca din Ucraina care ne dau o lectie de credinta prin gesturi pline de dragoste in Dumnezeu.

Poroskova este un sat in care vietuiesc aproximativ 1700 români numiți volohi,probabil de la faptul că ei,î urmă cu sute de ani,erau recunoscuti în istorie ca un popor vorbitor de limbă latină. Ei vorbesc o limba română arhaică asa cum se vorbea in satele românesti din Ardeal in urmă cu câteva veacuri.Acest sat este situat, în vestul Ucrainei, la aproximativ 165 km de Satu Mare si 30 km de granita cu Polonia, aparținând administrativ de raionul Perecin, regiunea Transcarpatia.

Istoria lor nu poate fi știută cu exactitate, dar istoricii ucraineni spun că ei s-au retras în zonă acum câteva sute de ani în urma unei revolte din Ardeal, căutând refugiu, iar la origine au fost ortodocși. Cert este că acest teritoriu nu a aparținut niciodată României.
În prezent au o viață grea, trăiesc în sărăcie și lipsiți de educație, teren bun pentru prozelitismul sectar care își adună adepți profitând de astfel de situații. În urmă cu mai bine de 6 ani, acolo a fost trimis de către cultul babtist din Cernăuți un pastor care să-i convertească pe volohi de la ortodoxie, sub pretextul „misiunii creștine”. Nu cunoaștem salariul pastorului Ioan Pătraș, dar aflăm de la localnici că are mulți bani din America și din România. Datorită ajutoarelor care prind teren în comunitățile sărace și lipsite de educație, azi foarte mulți dintre volohi au îmbrățișat cultul baptist, unii dintre ei negociind suma primită pentru a accepta botezul. Nu așa se întâmplă cu copiii care nu dau importanță situației materiale, ci rămân curați în manifestările lor.
Am făcut această introducere pentru a înțelege contextul în care se petrec anumite „întâmplări”, azi, când în sufletele unora se duc lupte grele pentru a accepta un mic ajutor, sau pentru a rămâne fidel Crucii lui Hristos.
În țara vecină Ucraina, școala începe la 1 septembrie, în fiecare an. Cu câteva zile înainte de începerea școlii, pastorul Ioan Pătraș de la casa de adunare baptistă (unde se predică în limba română), aduce ghiozdane și ajutoare doar pentru copiii ai căror părinți frecventează cultul baptist. Așa s-a întâmplat și în acest an. Printre copiii baptiștilor au mers după ghiozdane și copii ortodocși. Mulți dintre ei aveau cruciuliță la gât, legată cu o ață subțire. Cei care purtau cruciuliță nu aveau voie să primească nici măcar cel mai mic ajutor. Erau dați afară sau li se spunea să arunce cruciulița de la gât, dacă vor să primească ceva, cât de puțin. Nici un copil nu vroia să dea cruciulița jos de la gât, dar văzând că ceilalți copii primesc ghiozdane și încălțăminte, își doreau și ei.
Au insistat să li se dea și lor, dar unul dintre cei de față, care împărțea ghiozdane, le-a spus în limba română, dar pe un ton revoltat: „Ieși afară de aici cum îți permiți! Aruncă crucea de la gât!”. Copiii au refuzat să arunce crucea, dar totuși au vrut și ei ghiozdane noi aduse din România.
Mai mulți volohi cu care am stat de vorbă ne spuneau același lucru. Pentru ei era ceva nou, ca cineva să le smulgă crucea de la gât, pentru a primi ajutoare: „Jon ne spunea că dacă nu lăpădăm crucea nu ne dă nimică, dar până amu nu s-o întâmplat să o lepede cu putere (forța) cineva crucea de la grumazul (gâtul) nostru sau a pruncilor noști” ne spune Maria, o mamă al cărui copil povestea că i-a fost smulsă crucea de la gât și aruncată pe jos. Relatările copiilor și ale părinților sunt impresionante.
Un domn, pe nume Canaloș Vasile ne spune că au fost după ghiozdane și nepoții săi: „Au fost și onucurile (nepoți) mele la beserica românească după tașcă (geantă) dă școală da nu le-o dat că dă ce are cruce la grumaz (gât). Un om ce o fost acolo o tras crucea de la grumazul pruncului si o rupt ața cu care era legată. O plâns pruncu până io dat-o înapoi.”
O altă fetiță, cu numele Voloșin Maria, ne povestea plângând că, unul dintre misionarii baptiști veniți din România, i-a smuls crucea de la gât și a pus-o să aleagă între cruce și ghiozdan: „O fost un om de la Romania care împărțea tăști la beserica lui Jon. M-o pus să lapăd cruce dă la grumaz, da n-am lăpădat-o. Apoi o lăpădat-o el de la mine cu brânca (mâna) lui. Nu o vrut să mi-o întoarcă înapoi până ce am strâgat. Apoi mi-o zis că îmi dă tașcă numa dacă lapăd cruce. Am spus că nu mai vreu tașcă, numa să îmi deie cruce înapoi.”
Un băiețel, pe nume Mihai, ne spunea că a fost și el la casa de adunare baptistă pentru a primi ghiozdane dar a fost pus să aleagă între cruce și ghiozdan: „Și dă la mine o vrut să lepede cruce, da nu am lăsat. Am prins cu brânca dă cruce și omul mo strâns tare dă brâncă apoi m-o lăsat. O grăit pă rumânește că să stau a mă gândi ce oi vre cruce sau tașca. Am zâs că io cruce nu oi lăpăda-o și nu mi-o mai dat nimică. Oi mere cu tașca veche la școală, da crucea nu oi lăpăda dă la grumazul meu”. Mihai povestea că mama lui i-a promis că îi va cumpăra alt ghiozdan, să nu mai plângă, că nu va fi el mai prejos decât copiii care au avut dreptul la ghiozdane din România.
Am prezentat câteva exemple, povestite de copiii și părinții lor, de unde reiese credința unor oameni săraci, dar fără prea multă educație, care își păstrează convingerile fără să cedeze la cadourile sau ajutoarele materiale oferite de „misionarii” protestanți din România sau Cernăuți. Amintim că toate acestea s-au petrecut în casa de adunare unde predică pastorii Ioan Pătraș și Vasile Lăcătuș din Poroșkovo.
Jertfa copiilor de la Poroșkovo ne amintește de jertfa noului mucenic Evghenie, din armata rusă, care fiind prizonier la musulmani, a preferat să i se taie capul decât să se dezică de cruciulița de la gâtul său pe care a primit-o de la bunica înainte de a merge pe front.
Acestor copii, Apostolul Pavel le spune: „Cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 18), iar Mântuitorul Iisus Hristos le zice: „Cel ce nu-și ia Crucea și nu-mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” (Mat. 10,38). Copiii sunt conștienți că au renunțat la ceva pentru Crucea lui Hristos. Un exemplu viu pentru fiecare dintre noi.

Loredana Matei

Vasile Nasta

Reclame

IPS Damianos, Arhiepiscopul Sinaiului – Mărturisire împotriva ecumenismului, a pseudo-sinodului din Creta și tuturor ereziilor

Mărturisirea de credință ortodoxă împotriva tuturor ereziilor a Preafericitului Părinte Damianos, Arhiepiscopul Sinaiului

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă și credem ortodox suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului Lui.
În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm şi respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.

Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci și pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică și propovăduiesc erezia și celorlalți membri prin cuvânt și prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează și pe credincioși. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu învețe erezia. Dacă păcatele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atât mai mult erezia. Datoria episcopului este să învețe drept Cuvântul Adevărului, iar sfințenia este legată organic de Adevăr („Sfințește-i pe ei întru Adevărul Tău, iar Cuvântul Tău este Adevărul.” – Ioan 17, 17). Hristos e „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Erezia este minciună și blasfemie la adresa Cuvântului Întrupat, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Ea se naște ca înșelare duhovnicească, devenind o ideologie contrară Adevărului, tăind posibilitatea sfințeniei și a mântuirii.

La fel cum o boală nu afectează numai organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia, otrăvind pe unii membri ai Bisericii, provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce amenința trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice și Locale care au anatematizat erezia și pe ereticii ce o susțineau, adică au tăiat din trupul Bisericii învățătura eretică și pe cei ce o promovau.

Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola sa către romani: „Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos, și fiecare suntem mădulare unii altora, dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat.” (Rom. 12, 4-6), iar în Epistola I către corinteni spune: „Și nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuință de tine; sau, iarăși, capul să zică picioarelor: N-am trebuință de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt mai trebuincioase.” (I Cor. 12, 21-22), arătând în continuare că „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.” (I Cor. 12, 26-27).

Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale, Noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:

– rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, „Vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în Bisericile Ortodoxe în „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, în care sunt invitați eretici să predice din fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu;

– participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii.

Arătăm ca erezie şi respingem în mod public ecumenismul, cu toate manifestările sale:

1.prezența Bisericii Ortodoxe în «Consiliul Mondial al Bisericilor».

2.erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din Biserică.

3.erezia conform căreia toate confesiunile creștine ar fi ramuri ale Bisericii celei Una.

4.erezia conform căreia Biserica Ortodoxă ar fi o Biserică între multe alte «familii de Biserici» care împreună ar forma Biserica cea Una.

5.erezia conform căreia unitatea Bisericii s-ar fi pierdut; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Una și Unică, deoarece Capul Ei este Unul Domn Iisus Hristos, iar unitatea Bisericii se exprimă prin unitatea de credință și prin supunerea credincioșilor față de ierarhia Ei, atâta timp cât ierarhia păstrează unitatea de credință.

6.erezia conform căreia Biserica «ar fi divizată în confesiuni creștine» și noi ar trebui «să refacem unitatea Ei» prin «minimalismul dogmatic», adică prin a accepta ca bază a unirii Ortodocșilor cu celelalte confesiuni (denominațiuni) credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelale Dogme ale Bisericii, inclusiv preoția sacramentală, icoana, Harul Necreat, cinstirea sfinților, etc.

7.erezia conform căreia ar exista o «unitate nevăzută» a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând să se înfăptuiască și o «unitate văzută» prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor).

8.erezia conform căreia ar fi suficient să crezi în Sfânta Treime și în Domnul Iisus ca Dumnezeu și Mântuitor ca să faci parte din Biserică (Biserica fiind văzută ca o adunare a tuturor confesiunilor creștine).

9.erezia conform căreia Biserica Ortodoxă și adunarea romano-catolică (papo-filioquistă) ar fi «Biserici Surori» sau «cei doi plămâni ai Bisericii».

10.erezia conform căreia între Biserica Ortodoxă și papism (romano-catolicism) nu ar exista nici o diferență dogmatică, afirmând că singura diferență ar fi Primatul Papal.

11.acordurile neortodoxe semnate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe în cadrul dialogului intercreștin, dialog cu care suntem de acord atâta timp cât este facut pe baze ortodoxe, pentru a-i aduce pe eretici în Biserica Ortodoxă prin Taina Botezului, a Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii.

12.acordul de la Balamand, în care reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romano-catolicilor, acord care a fost respins de către reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale întruniți la Baltimore, în anul 2000.

13.erezia conform căreia Filioque (purcederea Duhului Sfânt «și de la Fiul») ar fi doar o simplă neînțelegere terminologică, iar nu o alterare a Dogmei Sfintei Treimi – dogmă pe care Însuși Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos Întrupat ne-a descoperit-o (Ioan 15, 26).

14.așa-zisa «ridicare a anatemelor» dintre ortodocși și romano-catolici, precum și cele asupra monofiziților, monoteliților și monoenergiștilor, anateme date la Sinoadele Ecumenice; conform învățăturii ortodoxe, o anatemă dogmatică nu se poate ridica în mod magic, fără ca motivele anatematizării să fie înlăturate.

15.erezia conform căreia ar exista har mântuitor în afara Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești și că ar exista botez valid și har lucrător al preoției în afara Ei (simpla prezență istorică a unei succesiuni de la Apostoli și simpla rostire a formulei Sfintei Treimi nu validează «tainele» ereticilor).

16.erezia conform căreia Sfinții Părinți nu mai pot fi azi în actualitate, erezie ce neagă prezența Duhului Sfânt în Sfinții Părinți de la Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, însăşi continuitatea existenței Bisericii ca instituție divino-umană.

17.erezia care afirmă că nu putem cunoaște care sunt granițele Bisericii și erezia conform căreia toată omenirea ar fi încorporată într-o «Biserica nevăzută»; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Biserica Istorică, vizibilă, cu succesiune apostolică, ce a păstrat Dreapta Credință (dogmele formulate la Sinoadele Ecumenice și anatemele ce delimitează Adevărul Dogmatic de minciuna eretică) și o duce mai departe până la sfârșitul veacurilor, și anume Biserica Ortodoxă.

18.erezia conform căreia și ereticii ar fi încorporați într-un anume fel în Biserică.

19.transformarea pogorământului (iconomiei) în dogmă sau regulă; conform învățăturii ortodoxe, pogorământul este o derogare de la acrivie, de la regula credinței, pentru neputințe omenești, în circumstanțe excepționale, având ca scop aducerea oamenilor la Dreapta Credință, în ciuda piedicilor obiective. Pogorământul se aplică doar în cazuri de forță majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanțe adverse. Când, însă, în absența unor circumstanțe excepționale, continuarea aplicării iconomiei tulbură și ocolește rânduiala canonică, atunci adaptarea nu este o măsură înțeleaptă, ci sfidare a așezămintelor sfinte, conducând la nesocotirea Ortodoxiei.

20.așa-numitele «căsătorii mixte» între ortodocși și neortodocși, pentru că nu se pot uni cele de neunit, condiția principală a Tainei Cununiei fiind ca cei doi soți să fie creștini ortodocși botezați și practicanți. Taina Cununiei este Taina dragostei și a unirii în Dreapta Credință. Nu se poate acorda această Taină numai unui singur membru, celui ortodox. De aceea, căsătoria mixtă este lovită de nulitate, și în același timp constituie rugăciune în comun cu eterodocșii.

21.desfășurarea dialogului dintre Biserica Ortodoxă și erezii pe criteriile platformei protestante (CMB) și nu pe Mărturisirea Ortodoxă, aşa zisa «restaurare a unităţii creştinilor» şi denumirea istorică de „biserici” pentru eretici.

22.Constituţia aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic.

Declaraţia de la Toronto din 1950 care afirmă că:

1. există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodoxe

2. Biserica lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte;

3. a fi membru al Bisericii lui Hristos este mai mult decât a fi membru al propriei Biserici (confesiuni).

Biserica Ortodoxă este Ecumenică (Universală), nu ecumenistă, și de aceea așteptăm de la membrii Ei să practice și să predice Ortodoxia la toată făptura, aducând pe mulți în Corabia Mântuirii care este Biserica Ortodoxă, Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească (Catholică) și Apostolească, așa cum mărturisim în Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan. De aceea, ne disociem de poziția tuturor celor care învață sau practică ereziile numite mai sus, fie că sunt elaborate de sinoade panortodoxe (ca în Creta 2016), sinoade locale, patriarhi, ierarhi, preoți, diaconi, ipodiaconi, citeți, monahi, monahii sau credincioși.

Noi, prin mărturisirea de faţă, îi mustrăm pe cei care nu caută să-şi îndrepteze fraţii căzuți în înșelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, împăciuitoare și tacită, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism și erezie.

Așa să ne ajute Dumnezeu Cel în Treime Slăvit și Închinat!

Amin.

Am luat la cunostință textul de mai sus citit mie de către clericul ortodox (preotul Matei Vulcănescu), datorită problemelor pe care le am cu ochii, și sunt întru totul de acord cu conținutul textului, dând, de altfel, această Mărturisire Ortodoxă și Patristică la hirotonia mea întru Episcop.

† Al Sinaiului, Damianos,

Vineri, 26 ianuarie 2018

1

4

5

3

1

Biserica Ortodoxă a Sinaiului este o Biserică Creștină Ortodoxă autonomă, al cărei teritoriu este format din Mănăstirea Sfânta Ecaterina (care este situată în Peninsula Sinai, la piciorul Muntelui Sinai în Egipt), împreună cu câteva dependințe. Biserica este păstorită de un arhiepiscop care, în mod tradițional, este hirotonit de către Patriarhul Ierusalimului și în același timp este și starețul mănăstirii.123456ortodoxiacatholica

Ierodiacon Antonie Cazacu, Mănăstirea Doroteia, jud. Suceava: Mărturisire Ortodoxă despre Sinedriul din Creta

ortodoxinfo: Încă de la începutul acestei scrisori deschise aș vrea să vă afirm poziția mea fermă în relație cu așa zisul sinod din Creta și erezia ecumenistă. Am întrerupt pomenirea episcopului în urmă cu cinci luni, timp în care nu am fost lăsat să mai slujesc la Sfânta Liturghie și nici să mă împărtășesc cu Sfintele Taine, lucru ce s-a hotărât în cadrul obștii, consider eu în mod necanonic, întrucât doar episcopul poate să hotărască oprirea de la slujire a unui clerit hirotonit. Am acceptat decizia ca oprire din partea starețului de slujire în cadrul mănăstirii conduse de el, ca o măsură administrativă. Cu toate acestea hotărârea de oprire pe termen nelimitat sfidează Sfintele Canoane si Sfânta Tradiție. Ar mai fi de menționat că am fost de asemenea oprit și de la Sfânta Împărtășanie în mod necanonic întrucât nu se aplică două pedepse pentru aceeași faptă. Aceste decizii au avut un singur scop menționat de stareț și alti membri ai obștii, acela de a mă îndepărta din mănăstire. Desigur și acest lucru este necanonic, împotriva tradiției și a lucrării duhovnicești a unui stareț sau duhovnic, sfinții părinți și canoanele îndeamnă starețul sau duhovnicul să insiste de multe ori cu lacrimi pentru întoarcerea unui călugăr care pleacă din mănăstire iar nu să îl forțeze să plece pe unul care dorește să stea. Si în nici un caz să îl forțeze să trăiască și să se manifeste împotriva propriei conștiințe.

În urma opririi de la slujire de către stareț, după întreruperea pomenirii, am rugat să anunțe atitudinea mea la episcopie, în mod oficial, pentru a obține o decizie arhierească în legătură cu acest fapt. Întreruperea pomenirii ierarhului are ca scop tocmai conștientizarea problemelor canonice și dogmatice apărute, care determină reacția de conștiință a clericilor și mirenilor pentru îndreptarea situației și revenirea la ortodoxie. Pentru acest motiv am cerut ca situația și atitudinea mea să fie prezentate ierarhului. Am primit ca răspuns că sunt schismatic și rupt de Biserică și atât timp cât nu îmi pomenesc ierarhul eu nu aparțin de nici un ierarh și el nu anunță pe nimeni. Meționez iarăși că a fi schismatic înseamnă să refuzi tu însuți să ai comuniune cu obștea și restul comunității ceea ce în cazul meu nu s-a întâmplat, ci am fost oprit de ei de la Sfânta Împărtășanie și de la slujire. Acest lucru demonstrează că ei nu au mai vrut să aibă comuniune cu mine și prin urmare ei sunt schismatici. Cât privește atitudinea mea în raport cu ierarhul, eu am oprit pomenirea pentru că îmi pasă de ierarhul meu și doresc să îl conștientizez de problemele în care se află, și deci am ierarh și mă procupă mântuirea lui… „Și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Și de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osândiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.”(II Tesaloniceni 2: 10-12).

Ca rezultat al celor întâmplate am fost invitat să părăsesc mănăstirea în mod tacit pentru a nu face tulburare. Mi s-a spus explicit: „du-te frate, nu mai face tulburare, du-te la cei care nu pomenesc.” Desigur acest lucru ar fi rămas secret după plecarea mea iar starețul ar fi răspuns că am plecat pentru că nu am făcut ascultare sau nu am făcut față la viața monahală, în cazul în care aș fi plecat așa cum mi s-a sugerat. Deși eu am încercat să urmez această cerere și să o pun în aplicare, Iubitorul de oameni Dumnezeu a refuzat și a dorit ca eu să îmi prezint mărturisirea public în fața arhiereului, sau / și a credincioșilor. Astfel, nu a fost posibilă plecarea mea fără o întâlnire cu arhiereul și nici plecarea mea fără o mărturisire publică, întrucât secretariatul nu mi-a eliberat acte și arhiereul nu a aprobat plecarea. În această situație sunt nevoit să mărturisesc public atitudinea și convingerea mea, nădăjduind în mila și ajutorul lui Dumnezeu. „Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15: 4-5).

Revenind la istoria evenimentelor, ei bine, eu nu am plecat și am acceptat cinci luni, tacit, aceasta dublă pedeapsă necanonică, sperând ca starețul să revină asupra deciziei sau să se rezolve situația la nivelul episcopului sau a sinodului. Această așteptare a fost un răspuns la acuzațiile de schismă și lipsă de răbdare. În ciuda răbdării mele nimic nu s-a îndreptat nici în sinod, nici la episcopie și nici în mănăstire, așteptarea fiind zadarnică.

Trebuie să observ aici că ieromonahi, preoți de mir, ierodiaconi, diaconi, monahi, monahii, au fost alungați și exilați în diferite moduri, uneori brutale, din mănăstirile sau parohiile lor pe motivul păstrării dreptei credințe și împotrivirii față de sinodul cretan și față de ecumenism. Stareții, starețele și protopopii care i-au alungat precum și ierarhii care i-au caterisit pe unii dintre ei au susținut și susțin public că au plecat pentru neputințe și păcate, mințind loruși, poporului și Duhului Sfânt, arătându-se pe ei ca lupi în piei de oaie care răpesc și risipesc turma lui Hristos din interior. „Feriți-vă de prorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? ”(Matei 7:15-16).

Când, în sfârșit, am ajuns la episcopie și mi-a fost dat să mărturisesc înaintea arhiepiscopului, am fost uimit să aflu din gura sa că nu consideră sinodul din Creta ca fiind sfânt și mare, ci lipsit de valoare, unde s-au semnat fleacuri și prostii, și neputând fi considerat în rând cu celelate șapte sinoade ale sfinților părinți. Astfel se scuză pentru semnătura dată prin faptul că nu are nici o valoare, nici sinodul și nici semnătura. La întrebarea mea de ce a mai semnat sau de ce nu își retrage semnătura dacă nu are nici o valoare am primit răspuns că singura soluție este un alt sinod care să decline și să conteste sinodul din Creta. Desigur alt sinod care să împlinescă acestă mărturisire de credință este de dorit și așteptat, dar până atunci nu putem să ne ascundem și trebuie să mărturisim. Cu siguranță nu se va organiza nici un sinod care să retracteze sau să repare răul facut, cu sau fără valoare, daca nu vor fi mărturisitori care să lupte pentru aceasta. Iar noi, credincioșii, nu putem aștepta în stare de lepădare de Hristos, ci suntem nevoiți și forțați de conștiința noastră să mărturisim adevărul și să ne lepădăm de erezie și necurăție în fiecare secundă a vieții noastre. Cu atât mai mult cu cât nu există garanții că un asemenea sinod se va organiza vreodată, întrucât mulți din arhiereii care au trădat credința au făcut-o intenționat, convinși fiind de ereziile pe care le susțin public. „Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire.”( 2 Petru 2:1).

În urma acestei întâlniri nu-mi rămâne decât să afirm și eu un singur lucru către și despre arhiepiscopul Pimen: ori sunteți inconștient și vă lipsește cu desăvârșire discernământul, ori cei ce vă amenință și șantajează au făcut o treabă destul de bună. „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei 10:28); „Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8).

Regret atitudinea ierarhilor români care nu mai au frică de Dumnezeu și așteaptă un sinod ulterior care să rezolve problema pe care ei însiși au creat-o, fără a-și asuma răspunderea și repararea situației. Să aștepți pe Dumnezeu să repare ceea ce tu însuți ai stricat este greșit și nu se va întâmpla niciodată. Dumnezeu ajută omul după ce acesta a făcut tot ce ține de el, a mărturisit greșeala, a făcut tot ce poate pentru a o repara, chiar prin sacrificii și jertfe, arătând adevărată pocăință pentru faptele sale rele. „Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona.”(Matei 6: 23-24).

Regret deci atitudinea ierarhilor români care au fost într-un accord deplin în lepădarea de Hristos, chiar așa nesemnificativă cum li se pare că e, dar uriașă în fapt, așa cum Domnul descoperă iubiților săi în Duh. „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (1 Ioan 4:1).

Gândiți-vă că pe baza semnăturii voastre sunt protopopi, stareți, starețe care sunt proecumeniști sau fără discernământ, învață, aplică sau propovăduiesc aceste erezii, învățând și îndoctrinând poporul, având acoperire de la ierarh. Încă peste acestea prigonesc pe adevărații creștini care susțin și trăiesc în adevăr. Și mai spuneți că sinodul acesta nu a făcut nici un rău! Dacă situația este lăsată așa pe un termen mai lung nu va mai rămâne nimeni ortodox în Biserica Ortodoxă Română.

Acele detalii nesemnificative pe care le-ați aprobat se manifestă în lucrare puternică de smintire a credincioșilor și de prigonire a adevăraților clerici și mireni ortodocși. Sunt scrise cărți și se dau norme de către ierarhii ecumeniști, despre cum să se facă cununii între ortodocși si eterodocși, sunt modificate manuale privind dogmele și canoanele bisericii. Lucruri condamnate și de neconceput pentru sfinții părinți ai bisericii. „Ştiu faptele tale şi osteneala ta şi răbdarea ta şi cum că nu poţi suferi pe cei răi şi ai cercat pe cei ce se zic pe sine apostoli şi nu sunt şi i-ai aflat mincinoşi.”(Apocalipsa 2:2).

Eu am întrerupt pomenirea ierarhilor care au semnat în Creta, sau au aprobat ulterior, nu pentru că vă judec, de care sunt nevrednic, nici pentru a mă separa într-o atitudine schismatică, care este de asemenea greșită înaintea Domnului, ci pentru a susține adevărul și a mărturisi credincioșilor și episcopului însuși despre Adevăr. Prin această atitudine fac un apel către conștiința, nădăjduiesc încă neadormită în totalitate a ierarhilor români, și a tuturor celor ce au semnat pentru sinodul din Creta, erezia ereziilor, voluntar sau involuntar.

Eu cred cu tărie că hotărârile adunării din Creta sunt hulă împotriva Duhului Sfânt și cei ce au votat, încuviințat și semnat pentru ele au hulit și hulesc necontenit, până la retragerea semnăturii împotriva Duhului Sfânt. Acestea fiind spuse declar că nu pot fi în comuniune liturgică cu aceștia care s-au lepădat și hulesc atâta timp cât se află în această stare. În momentul în care se vor întoarce și se vor pocăi în mod public și se vor uni cu Dumnezeu, voi reveni la comuniune liturgică. În acest timp însă voi recunoaște pozițiile administrative de clerici sau ierarhi atât timp cât nu sunt decăzuți din poziții de un sinod ortodox. Prin această atitudine doresc și susțin că sunt în Adevăr, și nu cad nici în schismă nici în erezie. „Oricine va mărturisi întru Mine (en emi) înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu întru el înaintea Tatăl Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatăl Meu, Care este în ceruri. Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Și dușmanii omului vor fi casnicii lui.”(Matei 10: 32-36).

Având în vedere toate cele menționate mai sus și situația în care ne aflăm, am dorit să plec din eparhia Sucevei și Rădăuților pentru a-mi trăi viața conform cu conștiința, într-un loc unde se practică și propovăduiește ortodoxia fără compromisuri. Acest lucru este în acord cu cerința Starețului și a obștii de a pleca. Întrucât ați afirmat în prezența starețului că mă veți caterisi așa cum m-ați hirotonit dacă voi pleca, vă aduc la cunoștință că plecarea nu este motiv de caterisire canonică, iar mănăstirea nu este pușcărie sau lagăr. Am venit la mănăstire liber și de bunăvoie pentru mântuire și am dreptul să plec liber și oricând doresc pentru a-mi urma conștiința spre mântuire. De asemenea vă reamintesc că hirotonirea se face în numele Lui Hristos nu a ierarhului, iar ierarhul prin care se împlinește nu are autoritatea să dispună de sluga altuia dupa cum doreste! „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.”(Romani 14:4).

Prin urmare biserica are în Sfânta Tradiție și regulamente, judecarea clericului pe baza unei comisii și nu doar a dorinței episcopului. Dacă aceste reguli sunt călcate în picioare și vă pronunțați în legătură cu caterisirea mea înaintea oricarei judecăți, sunteți dovada clară a funcționării defetuoase și neortodoxe a episcopiei pe care o slujiți. Aceste practice sunt papistașe și dovedesc rezultatele atitudinii ecumeniste prin care v-ați asumat o gândire eretică și greșită, în afara bisericii.

Eu înaintea Lui Dumnezeu sunt cu conștiința împăcată și curată, căci așa după cum spune Domnul: „Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată, Eu vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.”(Apocalipsă 22: 11-12).

Doresc să vă transmit de asemenea că ceea ce ați afirmat: „semnătura pe care am pus-o pe erezie nu are nici o valoare și nu contează” este fals, iar eu vă contrazic și susțin că are valoare și contează, datorită faptului că prin aceasta, pentru a vă păstra scaunul de ierarh l-ați trădat pe Hristos și ați încălcat jurământul pe care l-ați depus înaintea Lui; prin urmare consider că semnătura pe care ați pune-o pe caterisirea mea nu are nici o valoare și nu contează, întrucât eu slujesc în continuare Lui Hristos de care v-ați lepădat!

După cum au arătat și alți mărturisitori s-ar putea obiecta că acţiunile de apropiere ecumeniste nu trebuie luate drept normative. Însă, din păcate, argumentele teologice folosite pentru justificarea mişcării ecumeniste sunt la fel de defectuoase şi tulburi, cum au fost caracterizate de foarte mulţi teologi de seamă. Enumerăm câteva idei concrete, indubitabil eronate, pe lângă alte numeroase expresii interpretabile, care se regăsesc în documentele Sinodului din Creta:

Simbolul de Credinţă a fost răstălmăcit în mod manipulatoriu.

Art. 1: „Biserica Ortodoxă, fiind Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei [de sine – cuvinte omise în traducerea românească oficială] eclezială profundă, că ocupă un loc central pentru promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.”

Surprinzător, participarea la „promovarea unităţii creştine” este întemeiată chiar din primul paragraf al Documentului 6 pe faptul că Biserica Ortodoxă este „Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească”. Această afirmaţie pare a fi desprinsă din Crez şi ar fi trebuit să ducă la concluzia contrară, anume că Biserica, fiind una (unică), nu poate participa la promovarea unei alte unităţi ecleziastice. La nivel social este de dorit formarea unei unităţi creştine, dar formularea are în vedere „conştiinţa de sine (self-consciousness) eclezială”, adică propria identitate, care este una dogmatică. Mai mult, unitatea creştină este prezentată ca fiind evident una dogmatică şi în restul documentului (art. 5, 6, 12, 24). Ne întrebăm cum poate ocupa Biserica Ortodoxă un loc în promovarea unei astfel de unităţi alături de celelalte confesiuni, chiar dacă ar fi unul central?

Cum se poate accepta că Biserica Ortodoxă ocupă un loc central în promovarea unității creștinilor când s-a acceptat în chip viclean că Biserica cea Una Sfântă Sobornicească și Apostolească, Trupul Lui Hristos, este dezbinată și într-un cuvânt că Hristos nu este Dumnezeu? Căci unitatea Bisericii dovedește venirea Lui Hristos în Trup, Dumnezeirea Lui și faptul că Hristos este trimis de Tatăl. „Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine”(Ioan 17: 22-23). „În aceasta să cunoașteți duhul Lui Dumnezeu: orice duh care mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Și orice duh care nu mărturisește pe Iisus Hristos nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ați auzit că vine, și acum este chiar în lume.” (Ioan 4: 2-3).

Sunt recunoscute drept Biserici celelalte Confesiuni și erezii.

Art. 6: „Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea Sa nu poate fi tulburată. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a celorlalte Biserici şi Confesiuni creştine eterodoxe, care nu se află în comuniune cu ea… ”

Natura ontologică a Bisericii ar trebui să fie una harică, dată de lucrarea lui Hristos în ea. Atunci care Biserică este avută aici în vedere? Cea Ortodoxă? Cum se poate spune că unitatea ei potrivit naturii ontologice nu este afectată de apariţia unor eventuale schisme şi erezii? Sau este vorba cumva de o Biserică mai largă, ce cuprinde şi celelalte Confesiuni, cu care noi nu am fi în comuniune, dar le recunoaştem apartenenţa la Biserica lui Hristos prin decizie sinodală? Pentru că doar o astfel de Biserică poate avea o unitate „netulburată” de schisme şi erezii.

Biserica este privită ca un conglomerat neomogen din diferite Confesiuni, nefiind limitată doar la Ortodoxie.

Art. 18: „Biserica Ortodoxă… în timp ce participă la CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional.”

Deşi este un lucru pozitiv faptul că nu este acceptată „ideea egalităţii confesiunilor”, totuşi Biserica a cărei unitate este avută în vedere aici nu poate fi cea Ortodoxă pentru simplul motiv că unitatea ei nu ţine de celelalte confesiuni. Mai degrabă este vorba de un compozit „interconfesional” inegal ce se doreşte să ajungă la unitate pentru a forma Biserica. Iarăşi, este un lucru lăudabil că este exclus orice compromis, însă implicarea în realizarea acestei unităţi porneşte de la compromisul acceptării că Biserica lui Hristos este formată din toate confesiunile creştine, lucru contrar dogmelor ortodoxe. Ce fel de încredere putem avea într-un astfel de demers?

Este recunoscută și validată teoria eretică a lui Calvin despre Biserica văzută şi nevăzută.

Art. 19: „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii.”

Citatul acesta din „Declaraţia de la Toronto” vorbeşte limpede de existenţa mai multor Biserici, dar şi de o Biserică ce le cuprinde pe toate şi a cărei unitate trebuie studiată şi dezbătută. Pe lângă faptul că Declaraţia menţionată cuprinde multe alte afirmaţii inacceptabile, ce nu o fac deloc să fie „de o importanţă capitală”, chiar şi asumarea tezei de mai sus reprezintă recunoaşterea unor teorii eretice despre Biserică, vehiculate în lumea protestantă începând cu Calvin şi Zwingli şi conturate sub forma teoriei ramurilor sau a Bisericilor surori sau a Bisericii văzute şi nevăzute. Cum pot fi acceptate astfel de concepţii în documente interne sinodale ale Bisericii Ortodoxe?

Sunt acordate privilegii cezaro-papiste episcopilor adunaţi în Sinod.

„…păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal…” (art. 22).

Credem că exprimarea, iar nu păstrarea credinţei ortodoxe este asigurată prin Sinoade. Păzitorul credinţei este întreg trupul Bisericii, format din cler şi credincioşi fideli credinţei apostolice. „Scriind prin mâinile lor acestea: Apostolii şi preoţii şi fraţii, fraţilor dintre neamuri, care sunt în Antiohia şi în Siria şi în Cilicia, salutare!” (Faptele apostolilor 15:23).

Citatele scripturistice sunt folosite denaturat pentru a promova un spirit sincretist contrar cuvintelor și mesajului real ale Mântuitorului. Astfel, El S-a rugat „ca toţi să fie una” (In. 17, 21) având în vedere o unitate de iubire adevărată între cei drept-credincioşi, nu una de credinţă provenită din „dialogurile cu ceilalţi creştini” (art. 8). Mai mult, chiar de la Cincizecime s-a format „o turmă şi un Păstor” (In. 10, 16) şi ea a fost păstrată până astăzi în sânul Bisericii Ortodoxe, neavând nevoie „să se apropie ziua” (art. 24) în care să se reunească această turmă. Distorsionarea mesajului biblic până la concepţii eretice nu este o cinste pentru un Sinod ortodox, ci o ruşine de neimaginat.

Credem că sunt suficiente exemplele de mai sus pentru a documenta convingerea că deciziile luate au un caracter dogmatic şi sunt în contradicţie flagrantă cu doctrina Bisericii noastre. Pe lângă acestea, documentul legat de relaţii cu restul lumii creştine este plin de afirmaţii îndoielnice de la cap la coadă, ce vădesc o inspiraţie ecumenistă, nu patristic ortodoxă. Învăţătura dreaptă despre Biserică afirmă că unitatea Bisericii se păstrează prin condamnarea ereticilor, prin scoaterea lor din sânul ei pentru a scăpa restul trupului de boala ereziei. Aceştia pot fi primiţi din nou la unitatea Bisericii dacă se pocăiesc de atitudinea lor. Aceasta este cugetarea tuturor Sfinţilor Părinţi, în conformitate cu canonul 95 Trulan, care îi tratează pe eretici ca fiind în afara Bisericii, cu posibilitatea de a reveni în sânul ei.

Documentul „Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta” dă posibilitatea de a face o iconomie interzisă de canonul 72 Trulan în privinţa căsătoriilor mixte. Deşi este menţionată acrivia ce interzice căsătoriile cu necreştinii şi cu cei de altă religie, totuşi este legiferată şi iconomia în privinţa căsătoriilor mixte cu ne-ortodocşi (art. II.5). Cum se poate explica această nouă reglementare, ce intră în contradicţie cu norme canonice mai vechi, de vreme ce canonul 72 Trulan hotărăşte desfacerea căsătoriilor mixte dacă acestea ar fi contractate?

Alte două subiecte ce ţin de dogmă, care se regăsesc în rândurile „Enciclicei” şi ale documentului „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”, sunt teologia persoanei si ecleziologia euharistică. Primul a fost prezentat elocvent de IPS Ierotheos Vlachos în intervenţiile sale şi nu pare a fi fost rezolvat suficient de convingător. Iar al doilea reprezintă teoria conform căreia împărtăşania sfinţeşte în mod automat pe credincioşi şi se regăseşte în textele menţionate prin tâlcuirea eronată a ecfonisului „Sfintele sfinţilor!” (Enciclica, 1.4).

În rândurile de mai sus au fost prezentate câteva din problemele mai grave ce le-am sesizat în articolele documentelor sinodului din Creta, așa cum sunt ele de fapt, nu cum mi-au fost prezentate de arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților, și în nici un caz așa cum sunt ele prezentate mai nou în acea broșură emisă de patriarhie, în care patriarhul Daniel ține să ne convingă că ecumenismul nu e aprobat de un Sinod Ortodox nici ca dogmă și nici condamnat a fi erezie. Prin această afirmație ce să înțelegem, că ar fi bun, că se poate manifesta și că nu e nimic de condamnat la mișcarea ecumenistă, lucru susținut și vădit în multe locuri din broșura pe care a lansat-o. Îl vedem pe Mântuitorul nevoit să le spună și acestora de azi: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi Împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.”(Matei 23:13); „Dar vai vouă bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră.”(Luca 6:24); „Vai vouă celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui.” (Luca 6:25).

Fraților luați bine aminte la voi înșivă să nu vă înșele unii ca aceștia, ce nu sunt altceva decât lupi în piei de oaie, să stăm bine să stăm cu frică să luăm aminte: ecumenismul este erezia ereziilor. Nu cum afirmă și susține patriarhul Daniel despre catolici, romano-catolici, protestanți, etc. că sunt confesiuni creștine și recunoscute ca biserici de către sinodul din Creta. „Lăsaţi-i pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Matei 15:14); „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi.” (Matei 23:15).

Această învățătură a patriarhului Daniel este eretică și total în contradictoriu cu învățăturile celor șapte Sinoade ale Sfinților Părinți, chiar dacă el a învelit-o sub diferite forme, încercând să ascundă mizeria făcută, care în cele din urmă tot o mizerie este, deși acoperită, ambalată frumos și prezentată ca un cadou credincioșilor, prin declarațiile din acea broșură tipărită de patriarhie. „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie.”(Matei 23:25); „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.” (Matei 23:27).

În acea broșură, despre cei ce mărturisesc adevărul și au oprit pomenirea ierarhilor ce au semnat pentru sinodul din Creta, patriarhul Daniel afirmă că aceștia sunt schismatici, eretici și că nu mai fac parte din Biserica Ortodoxă, iar pe catolici, romano-catolici, protestanți, etc. îi numesc biserici. Stupoarea mea crește și mai mult, referitor la această broșura editată de patriarhie, unde se aduce ca argument al unității Bisericii tocmai pe Sfântul Marcu Evghenicul, cel care a refuzat unirea cu ereticii, pentru a păstra Adevărul-Hristos. „Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat.” (Luca 11:52); „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44).

În concluzie cine vrea să deschidă ochii și să vadă adevărul o poate face, trebuie doar să vrea și Dumnezeu îl va ajuta, Adevărul ne face liberi. „V-am scris vouă, nu pentru că nu ştiţi adevărul, ci pentru că îl ştiţi şi ştiţi că nici o minciună nu vine din adevăr.” (1 Ioan 2:21); „Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” (Ioan 18:37); „Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr.” (Romani 1:18); „Şi noi ştim că judecata lui Dumnezeu este după adevăr, faţă de cei ce fac unele ca acestea.”(Romani 2:2).

Închei această mărturisire tot cu o mărturisire, dau slavă Lui Dumnezeu că sunt botezat ortodox, că mama și tata m-au crescut ortodox, am fost tuns în monahism ortodox, am fost hirotonit ortodox, sunt ortodox și vreau cu ajutorul Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos să rămân în veci ortodox. Amin.

Data: 06.12.2017
Ierodiacon Antonie (Petruș) Cazacu
Mănăstirea Doroteia Județul Suceava

MMB își continuă campania de instigare a lor. Părintele Ioan de la Schit Orășeni îi cheamă pe toți sătenii la iertare și împăcare.

ortodoxinfo: Părintele Ioan Ungureanu a adresat tuturor credincioșilor din parohia sa o invitație părintească la iertare, la împăcare și împreună-slujire cu prilejul Nașterii Domnului. Mesajul îi vizează și pe acei credincioși din parohie care s-au lăsat manipulați de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei și au participat la acțiunile MMB de înlăturare a preotului paroh.

Mesajul a fost lansat de mai multe ori de la Sfântul Altar, de către părintele Ioan, care i-a invitat pe toți credincioșii să depășească manipulările MMB, să redescopere frățietatea care i-a unit zeci de ani în jurul bisericii parohiale și să revină la biserica parohială, alături de cei ce au apărat-o în cursul acestui an plin de grele încercări.

Mesajul se regăsește și în afișul pe care părintele l-a pus în tot satul, prin care își anunță venirea cu ajunul în parohie. În predicile din ultimele săptămâni, părintele a afirmat că și acei credincioși care îl neagă, la instigarea MMB, sunt bineveniți în biserica parohială, dacă doresc să se adauge comunității, așa cum au făcut în anii trecuți, și să participe la slujbele fără pomenire a ierarhului eretic ținute de către preotul lor paroh.
Nu același duh de pace și împăcare îi animă însă și pe cei de la MMB, care în cursul acestei zile și-au trimis în parohie un preot pomenitor, preotul Ovidiu Lăzărescu, care să meargă cu ajunul la casele oamenilor. Acesta a fost primit doar de câteva familii, în general, cei ce îl contestă pe părintele Ioan Ungureanu, ceilalți afirmând că au preot paroh și că nu doresc să îl primească pe alt preot în parohia lor. La sfârșitul zilei, preotul trimis de MMB a fost primit de 15 familii, pe când peste 100 au refuzat să îl primească.

Prezenți în localitate astăzi, însoțiți de trei echipaje de poliție, angajații Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, inspector preot Florin Chirilă și vicar administrativ preot Marian Timofte, l-au informat astăzi pe părintele Ioan Ungureanu despre hotărârea Consistoriului Superior Bisericesc de a propune sinodului Bisericii Ortodoxe Române respingerea recursului părintelui Ioan Ungureanu, conform art. 162, lit. b) din RACDIJBOR.

Documentul prin care părintele Ioan a fost înștiințat de această respingere a recursului este Decizia nr. 672/2017, emisă de sectorul administrativ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și semnată de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, prin care părintelui Ioan Ungureanu i se comunică faptul că MMB a anulat două decizii anterioare: decizia de confirmare a părintelui Ioan ca preot la Schit Orășeni și decizia de suspendare a părintelui Ioan de la slujire pe perioada procesului intentat de MMB.
Decizia luată de către sinodul BOR de a aproba respingerea recursului părintelui Ioan Ungureanu este cea mai rapidă dintre toate deciziile de acest fel, dacă ne gândim că alți preoți nepomenitori au recursuri formulate încă din timpul verii, iar în privința acelor recursuri încă nu s-a luat nicio decizie.

În decizia mitropolitană se face precizarea că hotărârea Consistoriului mitropolitan a fost aprobată de Sinodul Mitropolitan, fără a se face precizarea când s-a ținut acest sinod, având în vedere că nu s-a ținut în niciun caz în 28 octombrie, când spune adresa MMB comunicată în noiembrie părintelui Ioan Ungureanu.

În articolul 2 al hotărârii Deciziei mitropolitane se precizează că de la 1 ianuarie 2018 încetează efectele Deciziei nr. 246/05.05.2017, prin care părintele Ioan este oprit de la slujirea celor sfinte și este înlocuit temporar de către preotul Ovidiu Lăzărescu din parohia Draxini. Odată cu încetarea acestei decizii, preotul Lăzărescu de la Draxini ar trebui să înceteze a se mai preumbla prin parohia Schit Orășeni, așa cum a făcut chiar și astăzi, când a fost primit de câteva familii cu ajunul Nașterii Domnului, fiind respins de cel mai multe.

După ce vorbește în două pagini despre cum preotul Ioan Ungureanu nu mai poate fi numit preot și nu se mai poate pretinde singur a fi preot, art. 5 al Deciziei afirmă că “prezenta decizie va fi comunicată preotului Ioan Ungureanu”, prin aceasta recunoscându-se într-un document cât se poate de oficial al MMB, sub semnătura mitropolitului, că părintele Ioan Ungureanu continuă să fie preot, în ciuda deciziilor consistoriilor care l-au judecat. Dacă nu ar fi așa, atunci înseamnă că vicarul pr. Marian Timofte și inspectorul pr. Florin Chirilă au comunicat decizia altcuiva decât le cere textul deciziei!!! Ceea ce ar face ca decizia să fie inoperantă.

Decizia primită astăzi de către părintele Ioan Ungureanu nu schimbă prea mult situația din teren, dat fiind faptul că sătenii continuă să fie uniți în jurul preotului lor, caterisit pentru că s-a opus ereziei ecumeniste promovate de sinodul din Creta și, urmând prevederile sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe și practica Sfinților Părinți în situație de erezie, a încetat pomenirea ierarhului care a semnat documentele eretice ale acelui sinod.

Faptul că mitropolitul i-a însărcinat cu îndeplinirea prevederilor prezentei decizii pe cei de la sectorul administrativ, de la oficiul canonic0-juridic și protopopiatul Botoșani nu înseamnă că angajații acestor instituții sunt autorizați să dea din nou năvală în biserica din Schit Orășeni, așa cum au făcut în data de 12 noiembrie 2017, când au atacat cu răngile și cu topoarele ușile bisericii, în încercarea de a intra cu forța și a-l înlocui pe părintele Ioan, alegându-se cu plângeri penale și cu autosesizări ale organelor de cercetare de specialitate.
Niciun cult recunoscut din România nu are posibilitatea punerii în aplicare manu militari a unei decizii a unei instanțe bisericești, nici nu poate implica forțele de ordine ale statului în punerea cu forța în aplicare a acesteia, fără ca acestea să aibă o decizie definitivă și executorie din partea unei instanțe de judecată civile, pe care să o pună în aplicare o instituție autorizată de lege în acest sens.

„Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați!” Scrisoarea părintelui Grigorie Sanda către fiii duhovnicești rătăcitori și risipitori

Am citit cu multă durere și înțelegere scrisoarea părintelui Grigorie Sanda adresată celor care i-au fost fiii duhovnicești, și care, ispitiți fiind de învățături mincinoase și înșelări de tot felul, s-au îndepărtat, fără binecuvântare, de păstorul lor. Este scrisoarea păstorului care-și pune viața pentru păstoriții săi, cuvântul rostit de ieromonahul Grigorie, arătând durerea și dragostea părintelui față de „fiii rătăcitori”, doritori de săturare din „roșcovele necuvântătoarelor”. Părintele arată în scrisoare că atitudinea unora, „a căror credință se află doar în minte”, nu este după voia lui Dumnezeu și după cuvântul Evangheliei. „Credința – explică părintele -, trebuie să izvorască din inimă, din prisosul rugăciunii lăuntrice și al stării de pocăință”. Dacă, în locul inimii, rațiunea este pusă la cârma înțelegerii și a viețuirii adevărate, inima devine „împietrită, goală de dragostea de Dumnezeu și de aproapele.

Îndemnul de la sfârșitul scrisorii este de a nu răspunde răului cu rău, pentru a nu „crea o împărăție a diavolului, un iad pe pământ” și a afirma, la nivelul întregii existențe, cu inimă curată „dragostea – care – nu cade niciodată”.

„Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați!”

„Dragii mei, în acest cuvânt smerit al meu, al unui păstor ce poartă grijă mântuirii oilor sale, îmi doresc să vă împărtășesc un simțământ, o durere de părinte ce va de socoteală înaintea lui Dumnezeu de cum a povățuit, de cum s-a rugat și de tot ce a făcut , cu timp și fără timp, pentru cei cărora le-a fost îndrumător în viața duhovnicească. Am o durere în suflet că unii, dintre cei pe care i-am primit la scaunul Sfintei Spovedanii, nu sunt bine, au plecat în țară îndepărtată și acum vor să se sature de „roșcovele necuvântătoarelor” și nimeni nu le dă. Astfel, observ, din zi în zi, cum aceștia slăbesc în putere și lucrare, se îmbolnăvesc și cancerul îi cuprinde peste tot, vrând să-i omoare veșnic.
Acestora, celor care ați plecat fără a-mi da și fără a-mi cere explicații, vreau să vă adresez acest cuvânt cu durere și cu dragoste. Vă aflați, dragii mei, pe o pantă abruptă și lunecoasă care se oprește în focul cel veșnic. Unii dintre voi v-ați luat rolul de păstori, oi fiind, și v-ați angajat într-o luptă (în mediul virtual) împotriva părinților ce s-au îngrădit de erezie și chiar împotriva mea, a duhovnicului ce v-a primit la spovedanie și care, cu mâinile sale v-a dat mărgăritarul cel de mult preț, Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Ați purces, dragii mei, în această luptă fără binecuvântare, răpuși de o râvnă a “dreptății”, de o râvnă a “respectării legii”, lăsând dragostea și rugăciunea izvorâtă din aceasta să se stingă treptat – treptat, pierzând pacea lăuntrică și Harul Duhului Sfânt.

Dragii mei, am ajuns ca mai toți slujitorii Vechiului Testament, ca fariseii și cărturarii din vremea Mântuitorului a căror credință se afla doar în minte, inima și sufletul lor fiind pline de toată necurăția și ura. Credința noastră, dragii mei, în loc să izvorască din inimă, din prisosul rugăciunii launtrice și al stării de pocăință, a rămas doar la nivelul minții noastre întunecate de patimi și de norul întunecos al urii. Am căzut astfel, dragii mei, într-un ritualism sec, într-un sistem de idei ancorate în “legi” și lipsite de duhul care face viu, care viază. Cum ne vom înfățișa, dragii mei, înaintea Mântuitorului nostru, cu o inima împietrită, o inimă goală de dragostea de Dumnezeu și de aproapele? Cum vom sta înaintea scaunului de judecată cu o inimă înțelenită, unde spinii urii și dreptații noastre au înăbușit cu totul sămânța dragostei și a dreptății izvorâte din Dumnezeu. Oare, frații mei, Mântuitorul ne va primi în sălașurile Sale cu o credință fără dragoste și compătimire pentru aproapele? Oare noi putem să zicem că trăim și viem în Hristos cu o credință la nivel rațional? Oare putem noi susține că-L purtăm pe Domnul în inimile noastre atâta timp cât între noi este dezbinare, orgoliu și ura. Eu v-am mai spus, dragii mei, că trebuie să ne zidim pe noi înșine prin rugăciune continuă, dragoste și compătimire de aproapele și apoi din această fortăreață constituită să ducem lupta cu stăpânitorul întunericului și cu erezia care este sămânța acestuia. La cârma luptei pe care o ducem trebuie să stea dragostea , iar nu rațiunea. Totul, dragii mei, trebuie să aibă la bază iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Mântuitorul a spus că n-a venit să piardă lumea, ci s-o mântuiască. Pururea avea lacrimi în ochii Săi divini, văzând că omul, cununa creației Sale, în loc să ajungă la asemănarea cu Sine, era robit de patimi, se îndrepta din rău, în mai rău, spre osânda veșnică. Oare știți, dragii mei, că prin ceea ce afirmați vă urmează mulți oameni și purtați imensa răspundere pentru sufletele lor? Oare știți că deschideți o cale pe care călătoresc și alți oameni? Oare știți că va veni vremea când veți secera ceea ce ați semănat? Cutremurați-vă, căci răspunderea de pe umerii voștri este mare! Procedați cu multă frică de Dumnezeu, sfătuiți-vă îndelung, rugați-vă neîncetat ca ceea ce afirmați să fie dres cu sare, să zidească tot, nu să surpe. Faceți totul cu binecuvântare, faceți ascultare și petreceți în frica de Dumnezeu. Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva stăpânitorilor întunericului. Dușmanii noștri nu sunt oamenii, nu este aproapele nostru, ci diavolul, începătorul răutății. Dacă răspundem răului cu rău, atunci vom crea o împărăție a diavolului, un iad pe pământ. Să ne gândim la persoana Mântuitorului, izvor al dragostei, care tot binele săvârșind, toată răutatea a suferit și S-a adus pe sine Jertfă lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, împăcându-ne din nou cu Dumnezeu și făcându-ne moștenitori ai Împărăției Sale.

Oare călcăm noi pe urmele Mântuitorului? Cât iubim și suntem în Hristos atâta valoare avem. Oare pentru cine luptăm noi dacă suntem departe de El? Întoarceți-vă, dragii mei, către El! Trăiți în Hristos și pentru Hristos! Rugați-vă ca să fiți îmbrăcați cu putere de sus și astfel, toate luminat cunoscându-le, să participați la zidirea Trupului lui Hristos, care este Biserica. Eu vă port în smeritele mele rugăciuni și-L rog pe Domnul Slavei să vă mântuiască precum știe și precum voiește, să vă facă moștenitori Împărăției Sale dimpreuna cu sfinții îngeri și cu toti sfinții. Amin.

Iar voi sunteți Trupul lui Hristos și mădulare(fiecare) în parte. și pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învățători, apoi pe cei ce au darul de a face minuni, apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toți sunt apostoli? Oare toți sunt prooroci? Oare toți învățători? Oare toți au putere să săvârșească minuni? Oare toți au darurile vindecărilor? Oare toți vorbesc în limbi? Oare toți pot să tălmăcească? Râvniți însă la darurile cele mai bune. Și vă arăt înca o cale care le întrece pe toate. De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunatoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”. (Cor 1:12, 27-31, 13:1-8)

Ierom. Grigorie Sanda

20 noiembrie 2017
Prăznuirea Sfântului Preacuviosului
Părintelui nostru Grigorie Decapolitul

JANDARMII l-au scos afară din BISERICĂ pe Părintele IOAN UNGUREANU și au facut CORDON în fața CATAPETESMEI în această dimineață

Părintele Ioan Ungureanu – Predica de astăzi, Duminica a XXV-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

Mihai-Silviu Chirila:

UPDATE ora 9:00:

Poporul credincios s-a adunat. Parintele Ioan Ungureanu e din nou la Altar. Jandarmii nu au sau refuza in continuare sa arate vreun document in baza caruia au facut tandari usa. Cel care a avut mandat de la Teofan Savu, Chirilă Florin, l-a apucat de gât pe părintele Ioan târandu-l afară, sub privirile jandarmilor și bodyguarzilor. Un alt fapt grav, pe lângă ușile sparte, este că au tăiat funiile la clopote, un gest pe care doar păgânii, dușmanii Bisericii, l-ar face.

UPDATE:

Din informatiile pe care le avem, parintele Ioan a fost trantit la pamant de catre unul dintre oficialii MMB.

Știrea inițială: MMB intră abuziv cu jandarmii și poliția peste Părintele Ioan Ungureanu, la Schitul Orășeni

În dimineața acestei zile, Părintele Ioan Ungureanu a fost luat cu asalt de către o delegația a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, condusă de către inspectorul bisericesc Florin Chirilă și de către protopopul de Botoșani, însoțiți de către efective ale Poliției și Jandarmeriei.

Părintele se afla în biserică, unde citea Psalmii Utreniei. În momentul în care delegația MMB a intrat în curtea bisericii, părintele s-a încuiat pe dinăuntru. Poliția și Jandarmeria au spart ușa și au intrat peste cei ce se aflau la rugăciune. Părintele a fost scos afară cu forța din Sfântul Altar, dascălul a fost înlocuit de un dascăl adus de protopop. Jandarmii și polițiștii au făcut cordon în fața catapetesmei, pentru a-i lăsa pe cei ce au dat buzna peste preot să își facă slujba.

Ușa pe care au spart-o cei de la forțele de ordine este de patrimoniu, făcând parte din ansamblul monument istoric. Poliția și jandarmeria nu au oferit părintelui niciun act oficial, nicio hotărâre judecătorească executorie din care să rezulte că au dreptul să execute acest abuz.

Părintele Ioan Ungureanu a fost caterisit pe nedrept în cursul verii, însă caterisirea se află în stadiul de contestare la Consistoriul Mitropolitan din Iași, de la care nu s-a primit încă un răspuns.

Neoficial, autoritățile bisericești locale îi dăduseră părintelui de înțeles că “problema sa se va rezolva după Cuvioasa”.

Sursa

Să nu ne facem părtaşi la erezie!

Părintele Justin Pârvu

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam,

Ortodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale creştinismului şi de atunci ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am şi dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincioşilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva.Datorită faptului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.

Dragi credincioşi, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moşteni fiii fiilor noştri, de noi depinde mântuirea acestui neam. Învăţaţi de la eroii şi martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învăţătura strămoşilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmaşii ortodoxiei năvăleau asupra credinţei noastre. Chiar dacă mulţi au tăcut, mari oameni de stat, mari feţe bisericeşti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiţi cu putere de sus, care să mărturisească adevărul.

Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importanţă. Nu trebuie să trecem indiferenţi pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinţii Părinţi aşa ne învaţă, că atunci când credinţa ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea şi nimeni nu este îndreptăţit să zică „dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinţii Părinţi ne învaţă că dacă noi vom rămâne nepăsători şi vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaştem catehismul, canoanele şi învăţătura Bisericii noastre. Pentru că uitaţi ce se întâmplă – trecem indiferenţi pe lângă un gest precum al acestui ierarh, care a îndrăznit să treacă cu atâta uşurinţă peste stavilele puse de dumnezeieştii Părinţi şi anume să se împărtăşească cu cei ce au apostat, pentru că greco-catolicii au fost şi rămân schismatici, afurisiţi de Biserica Ortodoxă.

Vedeţi dumneavoastră acum? Aceste vremuri sunt mult mai dificile, pentru că ei acum încearcă să ne amăgească prin căi diplomatice, politiceşti, să ne ştirbim credinţa, unindu-ne ca într-o hora unirii cu toate credinţele eretice. Sărmanii greco-catolici, ei nu au făcut decât să cadă în plasa papistaşilor, să fie o unealtă a lor, chiar dacă ei nu sunt conştienţi de lucrul acesta. Nu avem nimic cu bieţii greco-catolici, îi lăsăm să se roage liniştiţi în bisericile lor, dar să nu atenteze la bisericile şi credinţa noastră. Noi îi respectăm pe toţi, noi nu am purtat niciodată un prozelitism aşa cum a purtat Biserica Catolică, noi nu am impus niciodată cu forţa credinţa noastră, nimănui.

Cu toţii ştim cât au suferit ortodocşii noştri din Ardeal în timpul uniaţiei. Câte falsuri, câtă mişelie, câtă necinste! Acestea au fost dintotdeauna metodele romano-catolicilor. Ce încredere putem avea noi în ei? Ce unire şi amestec să avem noi cu ei? Nu vedeţi unde a dus tot acest ecumenism? Am ajuns să pătăm faţa ortodoxiei prin acest act necanonic al Mitropolitului Nicolae Corneanu (nn. cu atât mai mult semnăturiletuturor ierarhilor români pe documentele eretice din Creta).Numai durere şi suferinţă au adus papistaşii neamului nostru. Duşmanii adevărului vor cu orice preţ să ne compromită. Ei nu mai vin să te atace direct, ca în alte vremuri, ci vin cu viclenie, cu înşelătorie. De aceea şi Mântuitorul ne spune să ne păzim de lupii cei în piei de oi şi că vor veni învăţători mincinoşi. Ce încredere să avem noi în acest ecumenism, când, aşa cum spune şi Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguială confesională? Pe ei prea puţin îi interesează să fie în adevăr, la ei primează supremaţia papei. Toate încercările de unire din istoria Bisericii nu au făcut altceva decât să agraveze şi mai mult neînţelegerile dintre Apus şi Răsărit; au dus şi la mai mari neînţelegeri şi politice şi economice şi militare. Au căutat permanent să se extindă aşa după cum au obiceiul şi până astăzi, căci papalitatea nu este altceva decât coroana marelui imperiu roman, aşa cum spuneau ei că papa este soarele, iar împăratul este luna.

Câte suferinţe şi umilinţe au răbdat bieţii români ardeleni, pentru că nu erau lăsaţi să-şi săvârşească în linişte cultul lor, liturghia lor. Dar nu au stat nepăsători, au mărturisit alături de Sfinţii Visarion, Sofronie şi Oprea. Aceştia să fie pildă pentru noi. Iată câtă durere şi curaj în acelaşi timp reiese din cererile lor către regina Maria Tereza:

„Iată noi, ţăranii din principat, facem de ştire Măriilor Voastre, anume din acest judeţ al Hunedoarei, al Albei, al Zarandului, împreună cu scaunele cele mai îndepărtate, despre acest lucru, că noi aşa poftim de la cel mai mare, până la cel mai mic… Toate neamurile îşi au legea lor, şi au pace în legea lor. Şi proorocul Moise a dat legea jidovilor şi ei o ţin în pace, iar noi suntem prigoniţi neîncetat pentru legea noastră. De ce nu ne daţi pace ca să ne odihnim? De ce să dăm uniţilor bisericile, pe care bieţii de noi le-am zidit, cu cheltuiala şi cu mâinile noastre? Nu, niciodată până ce suntem vii! Dar să fim scurţi, cinstiţi domni: când va sosi episcopul şi stăpânul legii noastre şi va face judecată asupra bisericilor, care să se dea uniţilor, le vom da; până atunci însă nu. Căci e păcat mare să rămână bisericile închise în acest post. Nu-i cu cuviinţă, nici Dumnezeu nu vrea şi nici românii nu o îngăduie. Căci prea de ajuns ne-am rugat cu toată cuviinţa, şi n-am primit nici un răspuns, ca şi când niciodată nu ne-am fi rugat. Nici noi nu suntem vite, cum cred Măriile Voastre, ci avem biserica noastră. Iar bisericile nu de aceea sunt clădite, ca să rămână goale, şi nici noi nu ne vom mai închina în grajduri, ci ne vom duce la biserici, ca să ne rugăm acolo şi ca să nu rămână goale“.

Vedeţi cum a supravieţuit ortodoxia? Prin dârza rezistenţă a poporului, a clerului şi a monahilor. De la început ei s-au folosit de conducători slabi, de ierarhi slabi, pe care i-au momit cu făgăduinţe zadarnice, dar credincioşii au stat în picioare. Şi ca să vedeţi viclenia şi perfidia lor, ascultaţi ce spune într-o scrisoare din 11 martie 1701 a lui Gavril Kapy – superiorul „Misiunii de propagandă catolică în Dacia” către cardinalul Leopold Kollonits:

„Eu cred că acum va fi de ajuns să ne mulţumim cu primirea unirii în principiu, fiindcă ar fi foarte periculos, ba chiar imposibil, să înlăturăm toate obiceiurile cele rele ale Românilor. De aceea va fi de ajuns, ca episcopul şi ceilalţi dintre ei, când vor face în viitor mărturisirea credinţei şi a unirii, să promită în general, că voiesc să depindă de biserica catolică şi de oficianţii substituiţi şi că voiesc să trăiască după ritul grecesc aprobat de biserica catolică şi în alte ţinuturi. Va fi apoi datoria noastră pe viitor, să schimbăm încetul cu încetul multe din obiceiurile lor, şi anume să le schimbăm chiar şi liturghia şi forma cultului divin spunându-le, că obiceiurile acestea s-au introdus la ei din prostia şi neştiinţa preoţilor lor din ţările acestea.” Acestea au fost adevăratele intenţii ale iezuiţilor.

La sinodul de la Ferrara Florenţa (1438-1439), mulţi ierarhi au căzut, dar s-au pocăit şi vedeau această cădere mai rea decât oricare. De ce să repetăm greşelile lor, când putem să învăţăm din greşelile lor?

Catolicii au folosit foarte mult politica în viaţa bisericească. Ea este lipsită de curăţie, foloseşte necinstea şi fariseismul politic. Din pricina catolicismului am ajuns la un moment dat ca Ardealul să cadă în mâinile lor fără nici un drept, în sfârşit, de apel, până în zilele noastre; astăzi noi nu mai suntem în măsură să stăpânim ţara aceasta a noastră. Ei încearcă să ne cotropească pe toate căile: şi pe cale religioasă, şi pe cale comercială, şi pe cale financiară, nu mai vorbesc de calea lingvistică, nu mai găseşti nici un indicator în limba română, iar terenurile şi întinderile mari pe care le cumpără grofii ăştia din Ardeal sunt în mâinile lor.

Să ne aducem aminte de scrisoarea Patriarhului Dosoftei către Episcopul Atanasie Anghel, care căzuse în ispita uniatismului şi care îl mustră aşa:

„Chir Atanasie, adu-ţi aminte că ai venit în Ţara Românească şi ai cerut să te fac mitropolit în părţile acelea, adu-ţi aminte cum te-am înţeles că eşti om rău şi că inima ta nu era dreaptă cu Dumnezeu şi a trecut atâta vreme şi înconjurai drumurile şi apoi cu făgăduielile tale şi cu înfricoşatele-ţi jurăminte ne-ai mişcat şi pe noi şi pe ceilalţi de te-au ales arhiereu şi la urma urmei ai fost hirotonisit cu cinste şi ai fost socotit de toţi mai presus decât ţi se cădea. Ai mărturisit înaintea îngerilor, a arhanghelilor şi a lui Dumnezeu, că vei avea credinţă în Sfinţii Părinţi şi a lui Dumnezeu Biserică. Apoi a venit aici un tânăr şi ne-a spus că te-a văzut la Viena şi ai liturghisit cu cardinalul şi alţi popi frânceşti şi de două ori în acea liturghie frâncească te-ai lepădat de Sfânta biserică a toată lumea. Ai mărturisit Biserica Romei, ceea ce înseamnă: schismatică şi eretică. În sfârşit am auzit că te-ai întors în Ardeal şi erai pe căruţă cu şase cai şi înaintea ta au aprins făclii, că ai strâns preoţi şi le-ai făgăduit iertare de dăjdii şi alte lucruri lumeşti, numai să fie uniţi, ceea ce e totuna ca şi a fi despărţiţi de Dumnezeu (…) şi astfel te-ai făcut din păstor lup, pentru că oile ţi le iei din stâna lui Hristos şi le răpeşti în gura diavolului… Ci eu îţi spun: fiule Atanasie, pe care iarăşi te plâng până ce Hristos va lua chip în tine, vino-ţi în simţire, nu te teme de jurăminţile ce le-ai făcut la Viena, ci teme-te de acelea ce le-ai făcut când te-ai hirotonisit arhiereu. Nu eşti copil mic, gândeşte-te că ale latinilor sunt îndoiri, sunt lucruri schismatice, sunt minciuni, sunt înşelăciune, sunt străine de Sfânta Evanghelie şi de Sfinţii Părinţi“.

Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele nostre“.

Fraţi români, nu daţi uitării martirajul sfinţilor noştri! Apăraţi-vă credinţa şi sufletele voastre şi ale fiilor voştri.

Manastirea Petru-Voda,

8 iunie 2008, Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic”

Sursa