Răspuns inter-ortodox (sârbesc, grecesc și românesc) către cei mai activi și acizi eretici neo-ecumeniști

A sărit satana în sus și a dat cu coarnele de tavan. Iar când a căzut jos, direct în brațele noilor „teologi” s-a cuibărit. Însă nu e nici o problemă, textul din Ioan 8, 44 este valabil și ieri și azi și în veșnicie.

1. Doamna Sanja din Serbia a trimis dovada că pr. Matei Vulcănescu minte (nu ne miră, doar atâta poate omul care pomenește un eretic și care s-a anathematizat pe sine în Duminica Ortodoxiei a anului 2018 – înfricoșător lucru):

„Pr. Matei Vulcănescu spune că părintele Simeon Vilovski nu îl mai suportă (nu mai este în legătură cu) pe episcopul Artemie pentru că episcopul Artemie ar fi în schismă. După părerea lui, episcopul este în schismă datorită hirotoniilor horespiscopilor.

Această afirmație nu are nici o logică pentru că, așa cum știm, prima hirotonie de horepiscop a fost în aprilie 2015, a doua în august 2015, iar a treia și ultima în iunie 2016, dar poza de mai jos a fost făcută la sfârșitul lunii august 2017 (în care părintele al cărui chip este încercuit cu roșu și care stă de-a dreapta episcopului este chiar arhimandritul Simeon).

Deci cum ar fi putut să nu mai aibă nici o legătură părintele Simeon cu episcopul Artemie după acele hirotonii, dar totuși la un an după ele să stea cu el la masă?

1

Marko Pejkovic (cel care a tradus la sinaxa de la Barajevo și care apare în această poză, fiind tânărul cu ochelari, primul din dreapta) a fost martor al acestei întâlniri și al altora dintre episcopul Artemie și părintele Simeon. Marko mi-a spus astăzi – afirmă doamna Sanja – că a văzut cu ochii lui cu acea ocazie (surprinsă în poza de mai sus) cum pr. Simeon a sărutat mâna dreaptă a episcopului Artemie și i s-a adresat cu cuvintele „Preasfinția Voastră.” Iar Marko a spus că poate oricând da mărturie scrisă despre aceasta.”

Sanja Gnjatovic

Nota noastră: îi mulțumim frumos doamnei Sanja, prietena noastră în Hristos. Acest text de mai sus are un singur scop: de a arăta minciuna pr. Matei (aude și el, sărmanul ceva și, crezându-se foarte deosebit, „brodează” o realitate cum o născocește el pe o informație, ca un fel de… Matrix). Ce și cum se întâmplă la sârbi vom afla în timp, nu sunt problemele noastre, nu este episcopul nostru, dar sunt frații noștri ortodocși. Iar cercetarea cu atenție a tuturor aspectelor realității prezente ne va ajuta să tragem o concluzie clară și sănătoasă, nu să aruncăm în alții cu noroi numai pentru că altceva nu știm a face.

2. Gheron Sava Lavriotul a trimis un comentariu, pe care l-au publicat – fără traducere – frații noștri români căzuți în erezie. Pentru că pr. Sava mi-a trimis și mie pe mail acest text, îl traduc mai jos, din dragoste și din respect față de persoana lui – ca om care trudește pentru Hristos, în adevăr, fără minciuni, fără calomnii și fără compromisuri, ca un misionar neobosit, care dorește doar slava Bisericii și slujirea ei smerită:

1

Spre informarea poporului care poartă numele de creștin și mai ales către poporul român

Văzând câte minciuni au scris Mihail Silviu Chirilă și pr. Matei Vulcănescu, răspundem astfel:

De la început spunem că nu îl avem ca episcop (eparhiot) pe Preasfințitul Artemie, nici nu îl pomenim ca fiind episcopul nostru. Am fost invitați în Serbia ca să îi ajutăm pe frații noștri sârbi în lupta antiecumenistă împotriva ereticilor, lucru pe care ar trebui să îl facă toți părinții care luptă pentru Ortodoxie.

Am fost invitat să țin o omilie împotriva sinodului tâlhăresc din Creta; sârbii nu l-au invitat nici pe pr. Theodor Zisis, nici pe pr. Matei Vulcănescu, nici pe Mihai Silviu Chirilă, care nu au întrerupt pomenirea ecumeniștilor și Îl batjocoresc pe Dumnezeu!

Cunoaștem toate canoanele menționate în articolul de pe orthodox.info de așa-numiții „teologi”, dar care în realitate sunt neteologi și antipatristici, canoane despre schismatici, însă acestea nu ni se potrivesc nici nouă, nici episcopului Artemie, iar lucru acesta îl vom demonstra pe larg la Satu Mare, în data de 19 mai 2018.

Însă pot ei să spună că episcopul Artemie este schismatic? Cine îl numește schismatic? Pentru că a hirotonit horespiscopi? Pentru că este prigonit și singurul episcop care s-a împotrivit ecumenismului în Serbia?

Ceea ce noi am făcut și i-am spus episcopului Artemie a fost ca să evităm ca el să creeze propriului lui sinod și atunci să ajungă cu adevărat schismatic!

Voi (se referă la gruparea lui Zisis-Vulcănescu-Chirilă – n.trad.) doar condamnați, fără să încercați să îi ajutați pe părinții care luptă împotriva ecumenismului, ci faceți tocmai invers.

Mihai Chirilă și pr. Matei și pr. Theodor Zisis pomenesc pe Bartolomeu al Constantinopolului, pe Chiril al Moscovei și pe ecumenistul Serafim de Pireu și pe cei care acceptă sinodul din Creta, iar astfel ei sunt nu numai schismatici, ci chiar eretici! Pot ei să vorbească despre Ortodoxie din moment ce se împărtășesc cu episcopul Longhin, care îl pomenește pe patriarhul Chiril, unul dintre cei mai mari ecumeniști și eretici din toată Ortodoxia?!

Sunt fățarnici (mincinoși) și evită dialogul cu noi, pentru că nu au argumente pentru a sta împotriva adevărului. Pentru că în esență Matei Vulcănescu și Theodor Zisis pomenesc eretici!

Îi invităm pe toți aceștia la Satu Mare pentru un dialog deschis în fața creștinilor, astfel încât aceștia să vadă care este adevărul.

Gheron Sava Lavriotul

traducere din limba engleză, respectiv din limba greacă de pr. Ciprian Staicu

Notă: să nu ne mâhnim că unii aruncă cu noroi în oricine. Pentru că nu prea pricep românește, să le mai spun încă o dată că la Barajevo: NU am slujit cu sârbii, NU ne-am împărtășit cu ei (din precauție, vrând să îi cunoaștem mai întâi), NU am semnat vreo adeziune la Eparhia de Rașca, NU am făcut nimic ce ar putea ține de schismă, ci doar AM STAT DE VORBĂ. Și nici nu vom face cele de mai sus; iar dacă linia urmată de sârbi este și va fi curat ortodoxă, așa cum ne-o dorim să fie și a noastră, atunci vom fi în comuniune cu ei, altfel HOTĂRÂT NU. Dacă nici acum nu pricep cei „interesați”, recomandăm un consult de specialitate, desigur precedat de o Sfântă Spovedanie, poate sunt ceva patimi care le întunecă judecata minții; cu urări de sănătate și mântuire și cu nădejdea într-un dialog proxim și rodnic în Hristos, pr. Ciprian.

Greci, sârbi, ruși, români, cretani, elvețieni – ortodocși uniți întru slujirea Mântuitorului Iisus Hristos – gânduri după Sinaxa de la Barajevo (Serbia), din 22 aprilie 2018

Duminică, 22 aprilie 2018, la ora 8 dimineața am ajuns la mănăstirea „Sfântul Justin Popovici” din localitatea Barajevo (la aproximativ 30 km sud de Belgrad). Eu am mers cu doi fii duhovnicești – Cornel și Ștefan, precum și cu dragul meu prieten – Cristian.

1

Primul monah cu care ne-am întâlnit a fost chiar Gheron Sava Lavriotul, care ajunsese de sâmbătă seara, când a avut o întâlnire cu Preasfințitul Artemie, episcop al Eparhiei de Rașca și Prizen în exil (conform mărturiei-poză de mai sus).

2

1

Apoi am intrat la slujbă și am stat la strană. Nu am slujit, nici nu am fost invitați să o facem (motivul îl vom arăta în finalul acestui articol). Nici nu ne-am împărtășit cu clericii sârbi – horepiscopi, ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi – pentru că am vrut să știm mai întâi dacă sunt cu adevărat în duhul dreptei credințe, fără vreo abatere de la rânduială, am vrut să îi cunoaștem, să purtăm un dialog, să fim uniți în lupta împotriva panereziei ecumeniste, ceea ce s-a și realizat, spre slava lui Dumnezeu.
Părintele Sava a cântat Heruvicul în limba greacă, acompaniat de sârbi și de noi, iar noi, părinții români (părintele Emanuel Oros, ieromonahul Spiridon Roșu, monahul Efrem Prodromitul și subsemnatul) am cântat Axionul Învierii – „Îngerul a strigat”, acompaniați de sârbi și de Gheron Sava.

1

2

Au slujit horespiscopii Maxim (ca protos) și Naum (care a fost și gazdă, iar vlădica Artemie nu a putut veni, fiind foarte bolnav, la pat); au slujit arhimandritul Varnava, protopresbiterul Zeljko, ieromonahul Jakov, preotul Zeljko, preotul Igor, diaconul Victor, ierodiaconul Paladie, ierodiaconul Paisie și diaconul Goran (detalii cunoscute conform știrii apărute la adresa: http://www.eparhija-prizren.org/?p=28400). În timpul Sfintei Liturghii, horepiscopul Maxim a hirotonit pe diaconul Victor Pavlov din Voronezh (Rusia) în treapta de preot, iar pe monahul Dionisie, frate din obștea mănăstirii, l-a hirotonit ierodiacon.

1

2

Conform știrii apărute în limba sârbă (la adresa de mai sus, tradusă de doamna Sanja pentru noi în engleză, iar de subsemnatul în dulcele grai românesc): „aproximativ 700 de credincioși au participat la Sfânta Liturghie arhierească, aceștia fiind din Serbia, alături de preoți, monahi și credincioși din Rusia, din Grecia și din România, care potrivit Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, au întrerupt comuniunea liturgică cu episcopii, preoții și credincioșii ecumeniști (după cum se vede, nici vorbă în cazul sârbilor să accepte vreo „părtășie nevinovată la erezie”, pe care pun atât de mult accentul neo-ecumeniștii lui Chirilă și ai părintelui Teodor Zisis – n.trad.). Oaspeții din România au fost în număr de aproximativ 50 de persoane.

Astfel, în familia Sfântului Justin Popovici a fost văzută o imagine unică: un episcop sârb în exil, într-o biserică din catacombe, a hirotonit un diacon rus ca preot și un monah sârb ca ierodiacon, în timp ce ortodocșii sârbi, ruși, greci și români au strigat plini de bucurie: „AXIOS! „ (Vrednic este!). Cu adevărat o imagine și un mesaj unic a fost trimis în lumea întreagă. Cine are urechi de auzit, să audă.

Grecii au cântat imnul Heruvic în limba lor, românii au cântat „Îngerul a strigat” în limba lor – aceste două lucruri au servit într-un mod special la întărirea sentimentului de comuniune, de dragoste între frați, de solidaritate în lupta comună pentru puritatea credinței.”

1

Într-adevăr, noi, cei ce nu am ieșit din Biserică, cei ce nu suntem schismatici și nu schimbăm cu nimic învățătura patristică, pentru că nimic nu este al nostru, iar lupta nu o conducem noi, ci ne supunem Capului Bisericii – Hristos Domnul, mărturisim că atmosfera a fost minunată și lacrimile de recunoștință față de Sfântul Justin Popovici au curs bogat, căci el ne-a adunat aici spre slăvirea lui Dumnezeu Cel în Treime.
A urmat Sinaxa propriu-zisă, care a avut loc afară, sub un cort imens, alături de biserică (spațial vorbind), dar ÎN DUHUL Bisericii (ontologic vorbind). S-a vorbit în limba greacă și în limba sârbă (de mare ajutor a fost tânărul Marko Pejkovic, care a tradus și din greacă în sârbă, dar și viceversa, cu un mare profesionalism), iar părintele Efrem Prodromitul și încă un frate ortodox au tradus în șoaptă pentru românii aflați lângă ei, dintre care unii și-au luat și notițe.

Sinaxa a început cu troparul Paștilor: „Hristos a înviat…”, cântat de 3 ori, câte una în limbile: sârbă, greacă și română, ca toți să fim de la început uniți în slujirea lui Hristos.

1

Mai întâi au fost câteva cuvinte de salut și de mărturisire a dreptei credințe:

2

a) Mai întâi a vorbit domnul Gheorghe Vlamakis, președintele Sinaxei Ortodocșilor din Creta (cel acuzat pe nedrept de către un ierarh ecumenist – pomenitor de eretici – că ar fi mason), care a vorbit despre implicarea Asociației pe care o conduce în susținerea luptei antiecumeniste și de sprijinul pe care aceasta l-a oferit și o face în continuare pentru editarea de cărți ortodoxe, organizarea de conferințe și sinaxe, sprijinirea preoților și monahilor prigoniți (eu nu am primit nici un ban de la această Asociație – după cum s-au grăbit unii să arunce cu venin, pentru că mă strădui să îmi câștig, cu mila Domnului, pâinea pentru familie și tot ceea ce fac este spre slava lui Hristos);

1

b) a urmat cuvântul DE FOC al domnului Konstantinos Stefos (un fiu duhovnicesc de-al meu, grec stabilit în Elveția), care a dat citire (iar fratele Marko a tradus) scrisorii pe care în urmă cu doi ani a trimis-o episcopului grec Ieremia al Elveției (care aparține de Patriarhia Ecumenică) și în care aduce 15 argumente că patriarhul ecumenic Bartolomeu este un eretic care a întrecut pe toți ereticii din istoria Bisericii și îl roagă să întrerupă pomenirea lui. Scrisoarea este din partea credincioșilor ortodocși greci din Elveția, iar până în prezent nu a primit nici un răspuns;

1

c) a urmat cuvântul meu, în care am prezentat pe scurt situația din România, arătând că la noi există trei căi-moduri în mărturisirea împotriva ecumenismului (căi care există și la sârbi, după cum ne-au spus aceștia):

1. Cei care spun că nu mai este har în Biserica Ortodoxă Română – mai exact că doar ei și adepții lor mai sunt membri ai Bisericii, ceilalți fiind căzuți din har, caterisiți, dezbotezați etc, fără vreo judecată sinodală prealabilă – iar în consecință au trecut la schimbarea calendarului și adoptă o metodă de abordare teologică lipsită de orice dialog și consfătuire, spunând că nu mai există sinod, nici nu mai e nevoie de așa ceva, ei se supun direct lui Hristos etc etc (nici nu este de mirare că gândesc așa și inventează astfel de idei, devreme ce aceștia nu reușesc să deslușească niciun rând dintr-o operă patristică în original, cu atât mai puțin să înțeleagă duhul Sfinților Părinți);

2. Adepții „părtășiei la erezie”, care au revenit deja la pomenirea ereticilor ecumeniști (prin slujirea lor la Bănceni cu ÎPS Longhin Jar, pomenitor de eretici), care trimit pe credincioși să se împărtășească și la ecumeniști, adoptând o dragoste fără limite dogmatice, adică un neo-ecumenism girat de „teologia” (nepatristică) lui M. S. Chirilă, sub aripa pr. prof. dr. Teodor Zisis, în care iconomia a devenit lege, iar acrivia au transformat-o în fărădelege, numindu-se pe sine „moderați” și „echilibrați”, iar pe cei care vor a urma Sfinților Părinți, întru acuratețea credinței ortodoxe, numindu-i „fanatici” și „extremiști”, chiar eretici prezbiterieni (dacă noi am participat la o slujbă arhierească cum mai putem fi acuzați că nu mai recunoaștem nici un episcop din lume ca fiind ortodox?! );

3. Zeci de părinți din Grecia și România, alături de mii de credincioși, care studiem atent învățătura Sfinților Părinți, învățăm de la Sfinți cum se duce lupta cu erezia și nu venim cu nimic personal, propriu, nou, updatat etc, ci doar ne-am îngrădit de erezie și mărturisim curat credința Bisericii, lăsând pe Dumnezeu să intervină cum și când crede de cuviință pentru condamnarea sinodală panortodoxă sau ecumenică a panereziei ecumeniste.

1

d) cuvântul lui Gheron Sava Lavriotul a fost o sinteză a omiliei scrise pe care a pregătit-o și care va fi publicată în limbile română și sârbă în curând, din care reținem următoarele idei (pe care cei 700 de oameni prezenți la Sinaxă le-au întâmpinat cu multe șiruri de aplauze aprobatoare):

– trebuie să fim uniți în lupta cu panerezia ecumenistă, această panerezie fiind dușmanul nostru comun;

– s-a terminat cu toate minciunile și calomniile aduse de neo-ecumeniști la adresa celor care duc patristic lupta cu erezia, iar tăcerea plină de bun simț abordată până acum mai ales de către părinții athoniți va fi înlocuită cu o mare Sinaxă la Athena, în data de 12 mai 2018, când teologic se va demonstra lipsa de ortodoxie a ideii invalidității Tainelor (abordată de unii) și a părtășiei la erezie (abordată de alții), precum și a neobligativității respectării Sfintelor Canoane (promovată de pr. prof. Teodor Zisis) și a laxismului trimiterii credincioșilor îngrădiți înapoi între eretici (practicat de același părinte grec, cât și de „ucenicii” lui Chirilă din România);

– există o singură categorie mai neortodoxă decât ecumeniștii: cei care trimit pe oamenii îngrădiți de erezie din nou la ecumeniști;

1

e) horepiscopul Maxim a specificat în cuvântul său că TOȚI cei 17 ierarhi sârbi, care nu au semnat documentul 6 al sinodului tâlhăresc din Creta, deși aveau „cuget ortodox”, în luna mai 2017 au semnat alături de întreaga ierarhie sârbă acceptarea ecumenismului și a hotărârilor cretane, arătând prin fapta trădării lor că „cugetul ortodox” nu este decât un paravan al ereziei, al lașității și al lipsei de iubire față de Hristos;

f) horepiscopul Naum (gazda Sinaxei) a spus că această sinaxă a fost un mic Sinod Ecumenic (în sensul participării la el din toate treptele clericale, precum și a credincioșilor din mai multe țări ortodoxe: Serbia, Rusia, România, Grecia, Creta și Elveția) sau, cel puțin, un prim pas spre acesta, iar realizarea acestei Sinaxe se datorează rugăciunilor Sfântului Justin Popovici, cel mai mare luptător contemporan împotriva panereziei ecumeniste.

1

2

După servirea prânzului pentru toți cei prezenți, prin purtarea de grijă a Asociației „Femeilor purtătoare de mir” din Barajevo (care au un cor ce a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie în trei limbi: sârbă, greacă și română, dar a cântat și pricesne în cele trei limbi), a avut loc încă o sinaxă, doar între clerici, în cadrul căreia s-au lămurit multe probleme și nelămuriri (care poate vor stinge „focul” celor care nu știu decât să arunce cu învinuiri – pe net, prin sms sau în alte moduri – fără să încerce a afla adevărul):

– episcopul Artemie – care este doctor în teologie al Universității din Atena, trimis acum câteva zeci de ani acolo la studii de dascălul său, Sfântul Justin Popovici însuși, i-a hirotonit pe cei doi horepiscopi având ca bază canonică existența acestei demnități de horepiscop în istoria Bisericii (cel puțin până în secolul X). Vlădica Artemie s-a ferit de schismă pentru că: nu a format un sinod paralel cu cei nou hirotoniți (care să încerce să se substituie Sinodului Bisericii Ortodoxe a Serbiei), toate hotărârile le ia vlădica Artemie singur, cei doi horepiscopi nu pot participa la hirotonia unui alt episcop, ci doar pot hirotoni preoți și diaconi; însăși Eparhia nu și-a schimbat numele oficial (când era în Kosovo), ci doar a adăugat titulatura de – „în exil.” Nici un cleric – preot sau diacon – nu poate sluji cu clericii eparhiei dacă nu este cercetat personal de vlădica Artemie, care vrea să vadă dacă este ortodox și dacă se va feri și în continuare să slujească cu ereticii ecumeniști, neavând nici o comuniune cu ei;

– Gheron Sava Lavriotul a accentuat că atâta vreme cât nu fac nici o schismă, noi suntem alături de frații noștri sârbi și nădăjduim că și ei vor fi alături de noi;

– eu am subliniat că nu am venit în Serbia ca să ne căutăm episcop, că rămânem fiecare în cadrul Eparhiei al cărei actual pseudo-ierarh ne prigonește, că nu vrem să fim sub ascultarea canonică a vlădicului Artemie, ci doar uniți cu Preasfinția Sa în aceeași luptă cu panerezia ecumenistă;

– horespiscopul Maxim a spus că mulțumește lui Dumnezeu că după 10 ani de rugăciune Dumnezeu i-a împlinit azi dorința: să vadă o sinaxă interortodoxă în Serbia, în rândul ortodocșilor prigoniți de ecumeniștii sârbi; eu am adăugat că poate soluția pentru viitor este să îi mulțumim lui Dumnezeu în următorii 10 ani pentru această întâlnire;

– dialogul a fost foarte deschis; toți am fost de acord că putem greși, că trebuie să ne susținem unii pe alții, că avem un dușman comun – erezia, dar și schisma.

– ni s-a răspuns că preotul rus Victor (hirotonit în această zi de 22 aprilie 2018) se va întoarce în Rusia și, precum și ceilalți preoți hirotoniți la fel, nu va pomeni pe vlădica Artemie în Rusia (ci doar la Proscomidie, în taină), iar cu voce tare va folosi formula de întrerupere a pomenirii ierarhului rus din eparhia căruia slujește (în stil de catacombă), așteptând ca acesta sau un alt ierarh rus să se ridice împotriva ereziei, iar atunci să treacă sub oblăduirea lui canonică; sârbii îi ajută pe ruși doar cu hirotoniile necesare, ca să poată sluji ortodox în țara lor, dar nu îi îndeamnă la nicio schismă, nevrând să greșească în niciun fel.

1

Azi mi-a scris doamna Sanja și mi-a transmis că sunt mulți sârbi care vor să vină la Sinaxa inter-ortodoxă care va avea loc la Satu Mare, în 19 mai 2018. De asemenea, vom merge și noi din nou, la începutul lui iunie, la Sinaxa anuală antiecumenistă pe care sârbii o fac de aproape zece ani. Să ținem cont că 150 de monahi (o treime din numărul total al monahilor sârbi), precum și mii de credincioși fac parte din această Eparhie prigonită, care a reușit în câțiva ani să construiască peste 30 de mănăstiri și biserici în care Ortodoxia patristică este mărturisită 100%.

Am întâlnit în Serbia oameni cuminți, credincioși, normali, pașnici, evlavioși – toate acestea aducându-ne aminte că AȘA și nu altfel trebuie să fie Ortodoxia, chiar și în vremuri de prigoană, trăită frumos în Duhul Sfânt.

Noi – Gheron Sava Lavriotul, pr. Emanuel, pr. Spiridon, părintele Efrem, pr. Ciprian și toți credincioșii pelerini în Serbia – vă mulțumim tuturor pentru rugăciuni și vă spunem cu sufletele pline de bucurie:

Hristos a înviat!

a consemnat pr. Ciprian Staicu

Notă – toată Sinaxa a fost filmată de fratele Cristian. Cine dorește o poate asculta în curând – ea a fost trimisă la fratele Lois din insula Rodos, prieten al părintelui Sava, care are o televiziune și un radio ortodox și va pune pe net toate cele petrecute la Barajevo, în Serbia (numai că ascultătorii trebuie să cunoască una dintre cele două limbi: greacă sau sârbă, pentru a înțelege). Vom reveni cu studiul părintelui Sava pregătit pentru această sinaxă. Și ne pregătim pentru Sinaxa din 12 mai de la Atena, cu rugăciunile sfințiilor și frățiilor voastre.

Radiografia momentului: Aprilie 2018

ortodoxos.ro: Întrucât sunt persoane care au auzit de erezia ecumenismului dar sunt nehotărâte în luarea unei decizii, am decis sa publicăm un rezumat al stării de fapt din Biserică la sfârșit de aprilie 2018.

1.Ecumeniștii eretici (scuzați pleonasmul) sunt în aceeași stare de erezie. Nu s-a schimbat nimic în atitudinea lor eretică. Un singur episcop a luat atitudine verbală și faptică împotriva ereziei: episcopul Artemie din Serbia ucenic al Sfântului Iustin Popovici. A mai fost episcopul Serafim de Pireu care a vorbit împotriva ecumenismului înainte de Sinodul eretic din 2016, dar după momentul Creta, slujește împreună cu ereticii la diferite ocazii. La fel episcopul Longhin vorbește împotriva ereziei ecumeniste dar pomenește un mitropolit ecumenist. De asemenea a fost avansat recent la rangul de arhiepiscop de către ecumeniști.

2.Unii dintre ortodocși au urmat Sfintele Canoane ale Bisercii Ortodoxe, s-au îngradit atât de erezia ecumenistă cât și de eretici. Aceștia urmează din toate puterile lor Credința Ortodoxă. Evident au și ei patimile lor, greșelile lor omenești. Dumnezeu văzând însă voința lor de mântuire și totodată de a păstra credința Sfinților Părinți, îi ajută . Monahii aghioriți din Sfantul Munte Athos contribuie foarte mult la păstrarea drumului drept pe calea Ortodoxiei, a Sfinților Părinți. Cine sunt acești monahi? Cel mai cunoscut este Gheron Sava Lavriotul. Cine intră în contact cu ei sau ascultă conferintele lor va vedea o credință autentic ortodoxă . De asemnea sunt și preoti sau ieromonahi din Romania care au luat atitudine împotriva ecumenismului și au suferit prigoană din partea ierarhiei eretice: Ierom Elefterie, Ierom Spiridon, preot Ciprian Staicu , pr Xenofont etc. Să îmi fie cu iertare faptul ca nu i-am scris pe toți. Sunt multe pericole și greutăți pentru ortodocșii care s-au îngradit de eretici: pericolul schismei, fanatism, compromis cu ereticii , patimi personale etc. Cu ajutorul lui Dumnezeu aceștia nădăjduiesc să țină dreapta credință și să își biruiască patimile.

3.În afară de ereticii (descriși la punctul 1 mai puțin episcopul Artemie) și de ortodocșii descriși la punctul 2, mai există diferite grupări care pretind că doar ei dețin adevarul. Amintim aici:

  • gruparea preotului Ioan Miron . Acesta sustine în mod necanonic cum că nu mai există har și Sfinte Taine la nimeni decât la el și la alți preoți care fac parte din gruparea lui (pr Claudiu Maria, preotul Tudor ,pr Onisim). De asemnea acestia au adoptat calendarul vechi renuntând la calendarul nou care este canonic.
  • gruparea lui Mihai Chirilă. Acesta este un autointitulat teolog, vechi colaborator al Patriarhiei române,un fel de guru modern care a modificat concepția despre erezie. Mihai Chirilă a introdus un nou concept , acela de părtășie la erezie. Adică există 3 stari: eretic, ortodox și părtaș la erezie. Cu alte cuvinte o persoană poate să fie ortodoxă și eretică în același timp(ortodox 40% și eretic 60% etc). Cei care au aderat la gruparea acestuia se află tot în erezia ecumenismului , și-au schimbat doar ”stăpânul”: în loc de episcopi au acadăgăm la finalul acestei scurte radiografii pe Ierom Antim Gâdioi cu ucenicii lui, care în mod public afirmă că nu se alătura nimanui și niciunei grupări. În realitate însă, îl favorizează pe Mihai Chirilă prin neparticipare la sinaxele ortodoxe. Au fost cazuri cand ucenici ai părintelui Antim au dorit să meargă la sinaxele ortodocșilor, dar au fost întorși din drum la sugestia episcopului Longhin. O mare greșeală pe care o urmează și parintele Antim, este aceea că trimite pe unii credincioși la episcop pentru dezlegarea unor păcate grele care chipurile nu pot fi dezlegate de un simplu preot, ceea ce nu este în concordanță cu învățătura Bisericii. La episcopul Longhin(eretic) și alți episcopi ecumeniști neîngrădiți de erezie. O similitudine cu ecleziologia papistă(Papa are har 100%, cardinalii 70%, preoții 50% iar laicii puțin sau deloc). Nu persoana preotului sau a episcopului iartă păcatele ci harul Dumnezeirii Treimice în virtutea Tainei Preoției ca stăpân pe Mihai Chirilă care îi stăpânește prin intermediul ereziilor pe car ele-a creat. Practic cine vrea să scape de ecumeniști și aderă la această grupare, este tot în erezie!

Mihai Chirila a atras diverși preoți , adepți ai compromisului liturgic și canonic. Mai exact este vorba despre preoți care îmbrățișează diferite înșelări , având evlavie la pseudo-sfinți sau preoți care au ambiții politice de a stăpânii peste cât mai mulți adepți , de a fi “recunoscuți” ca fiind “cei mai ortodocși”, “cei care țin credința dreaptă” etc. Amintim aici pe ieromonahul Grigorie Sanda victimă a înșelării cu pseudo-sfântul Nil Dorobanțu;urmarea acestei înșelări a fost Împărtășania dată acasă credincioșilor; preotul Claudiu Buză care s-a rugat împreună cu ereticii la consistoriu și adept al înșelării cu “taica Visarion”.

  • adăgăm la finalul acestei scurte radiografii pe Ierom Antim Gâdioi cu ucenicii lui, care în mod public afirmă că nu se alătura nimanui și niciunei grupări. În realitate însă, îl favorizează pe Mihai Chirilă prin neparticipare la sinaxele ortodoxe. Au fost cazuri cand ucenici ai părintelui Antim au dorit să meargă la sinaxele ortodocșilor , dar au fost întorși din drum la sugestia episcopului Longhin. O mare greșeală pe care o urmează și parintele Antim, este aceea că trimite pe unii credincioși la episcop pentru dezlegarea unor păcate grele care chipurile nu pot fi dezlegate de un simplu preot, ceea ce nu este în concordanță cu învățătura Bisericii. La episcopul Longhin(eretic) și alți episcopi ecumeniști neîngrădiți de erezie . O similitudine cu ecleziologia papistă(Papa are har 100%, cardinalii 70%, preoții 50% iar laicii puțin sau deloc). Nu persoana preotului sau a episcopului iartă păcatele ci harul Dumnezeirii Treimice în virtutea Tainei Preoției.

Din păcate diavolul are o “ofertă” foarte bogată de așa zis credințe și religii : musulmană, budistă, hinduistă, catolică etc. Credința dată de Dumnezeu este una singură : Ortodoxia. Dar și aici au apărut lupi în piele de oaie care pretind că ei sunt cei care dețin adevărul. Aceștia pot fi recunoscuți ușor:

  • au diferite înșelări cu Arsenie Boca, Nil Dorobanțu , taica Visarion, Maglavit, Oastea Domnului etc
  • au vedenii , viziuni , se luptă cu diavoli în timpul somnului dar și în realitate
  • sunt foști pușcăriași, care au îmbrăcat o față creștină , care pretind că au înțeles învățătura ortodoxă și care ademenesc pe cine pot (Vasile Vieru alias Saccssiv de la ortodoxinfo.ro , Emanuel Iscru din Pitești condamnat pentru trafic de persoane).
  • Au dorință de stăpânire , vor să aibă mulți adepți , să predice după Liturghie chiar dacă sunt simplii mireni.
  • Sunt infiltrați de sistem fiind vechi colaboratori ai acestuia (Mihai Chirilă fost colaborator al Patriarhiei)
  • Nu au înțeles Ortodoxia și de aceea intră in conflict cu scrierile Sfinților Părinți. Pretind că ai au ”calea de mijloc” sau ”calea împărătescă”
  • Au ca armă manipularea, înșelăciunea și frica ce o insuflă adepților
  • Acești “duhovnici” ai înșelării, pretind că dezleagă păcatele pe bandă rulantă, împărtășesc oricand și oricum. Nu au înțeles Taina Sfintei Împărtășanii .
  • Diferența față de ecumeniști este că ei vorbesc despre erezie. În realitate sunt in comuniune cu ereticii, spunând că evită extremismul.
  • Luptă contra ortodocșilor , denigrandu-i și calomniindu-i public (foștii pușcăriași Vasile Vieru alias Saccsiv și Emanuel Iscru). De fapt ei nu luptă contra ecumeniștilor ci contra ortodocșilor care s-au îngrădit de erezia ecumenistă.
  • Cine nu îi urmează pe ei și învățăturii lor sunt considerați dușmani, extremiști , fanatici
  • Consideră că dacă au întrerupt comuniunea cu ereticii dobândesc o infailibilitate și orice fac și spun este corect și este plăcut în fața lui Dumnezeu.
  • Duhovnicii grupării Chirilă nu corectează pe fiii duhovnicești, atunci când aceștia se află în înșelare, pentru a nu se micșora numărul de adepți.
  • Unii dintre acești preoți au fost caterisiți în mod corect canonic și ca să exercite rolul de preot în continuare, s-au transformat in “antiecumeniști”
  • pentru aceștia nu contează rânduiala ortodoxă ci satisfacerea clienților din grupare (ex : daca cineva vrea să cânte la Liturghie în alt mod decăt este rânduit, închinarea la icoane necanonice , permisiunea de a trăi în concubinaj, etc). Este ca la magazin:dai bani și ”primești” iertare de păcate.

Cum îi deosebim pe cei care într-adevar sunt ortodocși? Iată cum:

  • Țin credința Sfinților Părinți și nu acceptă înșelarile contemporane. Nu admit nicio inovație adusă învățăturii ortodoxe.
  • Au intr-adevăr dragoste față de aproapele. Nu urmăresc nimic, niciun folos.
  • Au o formare ortodoxă (ex: Monahii Aghioriți din Sfăntul munte Athos)
  • Sunt duhovnici veritabili : nu dau împărtășania acasă la pachet, nu au viziuni, vedenii. Nu fac minuni, învață ortodox.
  • Luptă pentru credință în mod real. Nu confundă credința cu lupta împotriva cipurilor sau a CNP-ului , care sunt lucruri secundare. A nu se înțelege ca ortodocșii sunt de acord cu acestea.
  • Vor tot timpul sa urmeze Sfinților Părinți, învățăturii ortodoxe. Nu au dorință de a fi deasupra celorlalți, nu au dorinșă de stăpânire, nu silesc pe nimeni la nimic. Nu învață nimic de la ei ci numai de la Sfinții Părinți.
  • Nu așteaptă răsplată pentru binele pe care îl fac.
  • Urmează Sfintelor Canoane și nu se roagă împreună cu ereticii.
  • Caută să citesca scrierile Sfinților Părinți mai întâi și nu alte nvățături și sfaturi contemporane.
  • Nu creează alianțe sau grupări . Biserica nu constă în numărul de membri.

Manipulare și minciună din partea autointitulatului teolog Mihai Chirilă

ortodoxos.ro: Redam un citat dintr-un articol recent al autointitulatului teolog Mihai Chirilă, în care se observă cum încearcă să manipuleze cititorii.

Mihai Chirilă:

Monahul Sava Lavriotul a scris un material în care încearcă să îmi răspundă la comentariul în 12 puncte, în care îl întrebam în legătură cu ceea ce a făcut în Serbia, împreună cu “delegația română”, alături de care a fost.

Cuvioșia sa pretinde că îmi răspunde punctual la întrebări, deși pe unele le evită pur și simplu. Să vedem ce spune:

1.Spune că Mitropolitul Serafim al Pireului este în comuniune cu patriarhul Bartolomeu, ceea ce este fals, deoarece, din câte știu eu, mitropolitul Serafim nu îl pomenește direct pe patriarhul Bartolomeu, ci sinodul elen. Nu cred că ar avea această obligație canonică să îl pomenească.

Răspuns ortodox:

Deci mitropolitul Serafim nu este eretic întrucât nu pomenește pe patriarhul Bartolomeu. Să presupunem că este așa cum spune Mihai Chirilă.Dar una este pomenirea și alta rugăciunea împreună cu ereticii. Sunt două lucruri diferite pe care ”teologul” le confundă. Dar dacă mitropolitul Serafim se roagă cu alți episcopi care acceptă Sinodul din Creta se cheamă că este eretic?

În mod intenționat Mihai Silviu Chirilă trece sub tăcere faptul că Mitropolitul Serafim slujește cu ereticii, încearcând să arate faptul că dacă cineva se roagă cu ereticii este în continuare ortodox și nu este nicio problemă. Iată câteva dovezi de rugăciune împreună cu ereticii:

La începutul lunii februarie 2018 mitr Serafim de Pireu participă alături de alți ierarhi ecumeniști la hirotonirea unui Mitropolit. 

https://ortodoxiadreaptacredinta.wordpress.com/2018/03/15/%e2%80%8b10-februarie-2018-mitropolitul-serafim-slujeste-impreuna-cu-ereticii-este-ortodox-partas-la-erezie-sau-eretic/

Canon 45Episcopul sau preotul sau diaconul, rugându-se împreună cu ereticii, să se afurisească; iar de le-a dat lor voie a lucra ceva ca unor clerici, să se caterisească. [Apostol: 65; Sobor 3: 2, 4; Laodic: 6, 9, 32, 33, 34, 37; Timo: 9].

Prin nesocotirea acestor canoane , Mihai Chirilă încearcă să se pună pe sine deasupra lor(mândrie demonică). Încearcă să înlocuiască prevederile canoanelor cu judecata lui, astfel încât oamenii să nu se mai ghideze după aceste canoane ci după ce spune și învață Mihai Chirilă.

În continuarea articolului Mihai Chirilă scrie:

2.Spune că arhiepiscopul Longhin se află în comuniune cu patriarhul Kirill, ceea ce este iarăși fals, deoarece IPS Longhin a întrerupt pomenirea patriarhului Kirill în urmă cu doi ani. Mitropolitul Onufrie îl pomenește pe patriarh din necesitatea de a nu se destabiliza Biserica ucraineană, în condițiile extrem de grele în care se află Biserica de acolo în acea țară, fiind acoperit de canoane și de gândirea patristică pentru aceasta, nu din atașament față de gândirea patriarhului moscovit, știut fiind că mitropolitul Onufrie are o gândire și trăire ortodoxe.

Răspuns ortodox:

Mihai Chirilă susține că în cazul în care sunt condiții extrem de grele(oare unde sunt descrise acestea)cineva ar avea voie să pomenească eretici . Revenim la faptul că mitropolitul Onufrie se roagă cu ereticii. Aici Mihai Chirilă ”ne dezvăluie” gândirea de care este stăpânit, o gândire a compromisului pe care Sfinții Părinți nu au avut-o niciodată. Este inexistentă în istoria Bisericii o astfel de derogare. De asemenea nu există niciun canon care să acorde derogări în ceea ce privește rugăciunea împreună cu ereticii.

Ca argument, Mihai Chirilă aduce spusele Sfântului Teodor Studitul: ”Căci nu e nimic, de vreme ce îl pomenește pe episcopul ortodox, chiar dacă acela, de frică, îl pomenește pe mitropolitul său eretic”. Să observăm că Sfântul Teodor vorbește despre pomenirea mitropolitului eretic nu despre rugăciunea împreună cu acesta. Din nou Mihai Chirilă manipulează cititorii. Ne poate arăta așa zisul teolog unde spune Sfântul Teodor (sau alt Sfânt) că avem voie să ne rugăm împreună cu ereticii?

Iată o dovadă despre ”trăirea și gândirea ortodoxă” a mitropolitului Onufrie:

https://ortodoxiadreaptacredinta.wordpress.com/2018/03/14/este-mitropolitul-onufrie-ortodox-episcopul-longhin-este-in-comuniune-bisericeasca-cu-mitropolitul-onufrie/

Acest articol manipulator, este o mostră a perfidiei de care dă dovadă Mihai Chirilă. El își arogă dreptul de a decide cine este ortodox și cine este schismatic sau eretic. Afirmă în mod neortodox că atunci când mitropolitul Onufrie se roagă împreună cu papistașii și cu musulmanii este scuzat, motivul fiind că ”Mitropolitul Onufrie îl pomenește pe patriarh din necesitatea de a nu se destabiliza Biserica ucraineană, în condițiile extrem de grele în care se află Biserica de acolo în acea țară, fiind acoperit de canoane și de gândirea patristică pentru aceasta”. Despre ce canoane este vorba? Cum să fii acoperit și să ai voie să te rogi împreună cu ereticii? Unde s-a mai pomenit așa ceva? Dacă ar fi corect ceea ce spune Mihai Chirilă, atunci ne putem întoarce înapoi în comuniune cu ecumeniștii? Oare pe câți oameni a reușit să păcălească acest personaj de tristă pomenire cu minciunile și înșelătoriile lui?

Mihai Chirilă introduce inovația teologică cum că ar fi posibil să existe anumite derogări de la faptul că Biserica interzice rugăciune în comun cu ereticii. Minciună!

Mihai Chirilă aduce inovații în învățătura ortodoxă și pur și simplu iți bate joc de cei care fac parte din gruparea sa.Primul de care iși bate joc este ierom Grigorie Sanda care a întrerupt pomenirea episcopului Varsanufie. Păi episcopul Varsanufie , din frică, nu a mers în Creta ca să-si pună semnătura pe ereziile adoptate acolo. Rezultă că ierom Grigorie Sanda a întrerupt pomenirea degeaba și a fost caterisit degeaba. Putea să rămană în mănăstire și nu îl dădea nimeni afară. În limbaj colocvial ”și-a luat țeapă”. Realitatea este că la acea vreme ierom Grigorie a înțeles foarte bine cum stau lucrurile. În timp , boala, persuasiunea ierom Macarie de la Oituz și acum perfidia lui Mihai Chirilă i-au schimbat opinia ortodoxă. Acum și ierom Grigorie a adoptat teologia compromisului, a așa zisei căi de mijloc și foarte subtil a fost readus în comuniune cu ereticii de către omul infiltrat de către ecumeniști în rândurile ortodocșilor.

Subliniem încă o dată că acțiunile înșelătoare ale lui Mihai Chirilă au ca scop atragerea credincioșilor în comuniune cu ierarhii eretici și în același timp să le dea impresia că s-au îngrădit de eretici. Astfel , prin intermediul lui Mihai Chirilă ecumeniștii pot avea control asupra persoanelor care vor să se separe de ecumeniști.

Părintele Nicolae Ragozin despre puterea celor care postesc și în zilele de luni


O femeie destul de în vârstă lătra…! Mă gândeam: cine ar putea să latre în biserică? Apoi am văzut doi oameni care o aduceau pe brațe. Femeia se opunea pentru că avea multă putere (demonică) în ea. Părintele Nicolae a ieșit din sfântul altar și a spus:
– Frați și surori, vă rog să o ia de brațe cineva dintre cei care de obicei postesc lunea.
Au luat-o două femei bătrâne și demonizata le-a urmat fără nici o împotrivire. Părintele a binecuvântat-o cu semnul Sfintei Cruci. Eu eram departe. Am auzit numai cuvântul „Maria” și încă ceva ce nu am înțeles și femeia a început să cânte o rugăciune. Își revenise.
– Demonul a ieșit din ea?
– Da, dar părintele Nicolae le interzicea demonilor să vorbească (în public). Îi alunga departe pe demoni.
– Însă referindu-se la postul din zilele de luni el insista mult?
– Da, foarte mult. Părintele mi-a spus când deja începusem să țin post lunea:
– Este foarte bine că postești lunea. Cei care postesc în zilele de luni au cu adevărat o mare putere!
Părintele Nikolai spunea că atunci când ne vom prezenta la Înfricoșătoarea Judecata, vom primi aripi îngerești dacă am respectat așa cum trebuie aceste zile de luni! (în general, ziua de luni este afierosită de Biserică spre cinstirea Puterilor îngerești celor fără de trupuri)

„Sufletul lui Radu Gyr era pur, ca și poeziile lui”

Marele poet și mărturisitor privit din ochii fiicei sale
Perioada de detentie era pentru tatăl meu un capitol închis. Nu-i plăcea să vorbească despre ea. Rareori, ne înfătisa câte o scenă de groază, aceasta la insistentele noastre, toată suferinta prin care trecuse păstrând-o în inima sa. Credinta puternică si mai ales cultul pe care îl avea pentru Maica Domnului, l-au tinut în viată. L-am întrebat odată:
– Tată, nu ai avut niciodată o clipă de deznădejde în care să-ti doresti moartea?
– Ba da, mi-a răspuns, într-o iarnă când am fost transportat în miezul noptii de la Aiud, în haine subtiri, într-o dubă, pe un ger teribil, la Brasov. Era o consfătuire a Securitătii, a ofiterilor superiori, iar eu am ajuns la destinatie în jurul orei două noaptea, fiind introdus direct în încăperea unde benchetuiau „sefii”, asezati în cerc. M-au asezat pe un scaun în mijloc. Si toti au început să mă scuipe, să mă înjure si să spună: „uite jivina legionară, criminalul tării !” Atunci n-am mai putut suporta si m-am rugat Maicii Domnului să mă ia. Am lesinat. Stiu că dimineata m-am trezit lângă un gardian cu chip de român tânăr, un fecior, care mi-a spus: „Domnule profesor, v-am adus să mâncati un bors cald”.
Anii detentiei l-au lipsit, ca pe multi altii, de căldura căminului familial. Poate că această absentă îndelungată, timp în care a trăit în altă lume, l-a făcut ca, în scurta perioadă care s-a scurs de la eliberarea sa, în 1963, si până la moarte (1975) să trăiască într-o desăvârsită dăruire familiei, pe care a iubit-o mai presus de orice. Părinte, sot si bunic deopotrivă de iubitor si de tandru, dorea să fie sprijinul lor, al acelora pe care îi lăsase singuri si neajutorati.

Lucra intens, asezându-se la masa de scris de la ora opt dimineata până seara târziu, cu mici intermitente, vrând parcă să cuprindă într-un timp scurt tot ceea ce nu putuse realiza în cei douăzeci de ani de lipsă. Mare parte a operei sale, creată mental, în închisoare, cu toate finisările cele mai subtile, trebuia asternută pe hârtie, în speranta că volumele sale vor vedea lumina tiparului. Si si-a asternut-o. Redactându-si în acelasi timp si memoriile literare, care îl pasionau, dar pe care, din păcate, nu a reusit să le termine, lucra la traducerea baladei populare germane, lucrare care a fost publicată sub alt nume (…) si care a constituit, de altfel, si ultima sa înfăptuire artistică.

Omul vioi si tânăr sufleteste, entuziast si exuberant, generos si nerăzbunător, era dotat cu o exceptională memorie. Rafinat intelectual, era un torent de informatii din domeniul literaturii, filosofiei, istoriei, călătoriilor, artei plastice, muzicii si chiar teologiei superioare. Mucalit si spiritual, nu-i plăcea când i se vorbea despre opera lui, laudele repugnându-i. Prietenii îl iubeau mai ales pentru firea lui leală si expansivă, pentru opera lirică si variată, precum si pentru asta-i cultură. De când îl stiu si mi-l amintesc, tatăl meu nu-si schimbase prea mult felul de a fi.
Poate devenise doar mai meditativ, mai iertător, si, cum îi plăcea lui să spună, mai întelept. Dacă s-ar fi simtit vreodată înfrânt sau dacă ar fi fost doborât de suferinte n-ar fi scris aceste minunate versuri:
Nu dor nici luptele pierdute

nici rănile din piept nu dor

cum dor acele brate slute

care să lupte nu mai vor.

Cât timp în piept inima-ti cântă

ce-nseamnă-n luptă-un brat răpus ?

Ce-ti pasă-colb de-o spadă frântă

când te ridici c-un steag mai sus ?

Înfrânt nu esti atunci când sângeri

si când ochii-n lacrimi ti-s.

Adevăratele înfrângeri

sunt renuntările la vis.
Având convingerea că scrie pentru eternitate, Radu Gyr si-a profetit în ultima sa poezie gloria si strălucirea netrecătoare, în amiaza de aur a spiritualitătii românesti.
Severă piramidă de granit,

am fete mohorâte si rigide,

un monstru care tainele-si închide

în cosmică tăcere-ncremenit.

Sub soarele pustiilor toride

îmi arde vârfu-nfipt în infinit

si ca un lung si glacial cutit

străpunge luna pietrele-mi aride.

Solemn si hâd si rece monument

claustru templu dur de blocuri terne,

eu dorm adânc acestei lumi absent.

Dar, dincolo de somnul ce se-asterne,

în greu-mi sarcofag incandescent

străfulgeră podoabele eterne.

(„Piramidă”, 23 aprilie 1975)
A trecut în vesnicie în seara zilei de 29 aprilie 1975, discret si tăcut, nedorind să incomodeze pe nimeni. Cu întelepciunea senectutii îi iertase pe toti aceia de pe urma cărora a suferit.
(Simona Popa – radugyr.ro)

Sursa

Comentarii Patristice – Vindecarea slăbănogului de la Vitezda

Duminica a 4-a după Paști (Ev. Ioan 5, 1-15)

(In. 5, 1) După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim.

Oricine poate cerceta Evangheliile pentru a afla cât de des după Botezul Domnului, El a mers la Ierusalim în vremea Paştilor, în fiecare an, în conformitate cu practica iudeilor din fiecare ţară, de a se aduna în această perioadă la Ierusalim şi de a sărbători acolo praznicul Paştilor. Mai întâi de toate, după ce a transformat apa în vin la Cana Galileii, El a mers la ziua praznicului Paştilor. Apoi, El s-a suit a doua oară, pentru a participa la ziua sărbătorii Paştilor în Ierusalim. Cu această ocazie, el a vindecat un paralizat care a zăcut pe marginea scăldătorii Vitezda treizeci şi opt de ani… Apoi, când l-a înviat pe Lazăr din morţi şi comploturi se făceau împotriva Lui de către farisei, el s-a retras într-o cetate numită Efraim. Şi din acel loc, aşa cum este scris, El a venit în Betania cu şase zile înainte de Paşti(In. 11, 54; 12, 1.) şi suindu-se de la Betania în Ierusalim, el acolo a mâncat Paştile şi a suferit Pătimirile a doua zi după aceasta. Acum, aceste trei sărbători ale Paştilor nu pot fi incluse într-un singur an, orice om poate să-şi dea seama.

(Sfântul Irineu de Lyon, Împotriva ereziilor 2.22.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(In. 5, 1) După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim.

El a ales timpul când toţi s-au adunat pentru a dărui ajutorul Său oricui. De aceea, a mers la Ierusalim la acea vreme. Nu s-a gândit că era necesar să meargă prin orice loc unde erau oamenii bolnavi, pentru ca să nu pară că El caută faimă. Ci, în locul acesteia, El a vindecat numai pe unul şi prin el S-a descoperit pe Sine multora.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan 4, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

*

(Ioan 5, 2) Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare.

Scăldătoarea şi acea apă, după părerea mea, semnifică poporul iudeilor. Pentru că Apocalipsa lui Ioan ne arată clar că oamenii sunt reprezentați în chipul apelor. Când multe ape s-au arătat lui Ioan şi el a întrebat ce sunt acestea, a primit răspunsul că aceştia sunt oameni (cf. Apoc 17, 15).

De aceea, acea apă care închipuie un popor era înconjurată de cele cinci cărţi ale lui Moise, ca de nişte pridvoare.

Dar aceste cărţi au născut oameni bolnavi; ei nu se vindecau. Căci legea condamna pe păcătoşi; nu-i ierta… Ce se întâmpla deci când ei, care nu puteau să fie vindecaţi în pridvoare, erau vindecaţi în apa tulburată? Căci, deodată, apa se tulbura, dar cel care o agita nu era văzut. Poţi crede că aceasta se întâmpla prin puterea unui înger, dar nu fără un puternic înţeles simbolic. După tulburarea apelor, cel care era capabil să se arunce în ape, dar numai el, se vindeca. Celui care se arunca după aceea, nu i se întâmpla nimic.

Ce înseamnă asta, dacă nu faptul că Hristos a venit la poporul iudeu şi săvârşind lucruri mari, şi învăţând lucruri folositoare, El a tulburat pe păcătoşi, tulburând apa prin prezenţa Sa şi scormonind-o pentru pregătirea Pătimirii Sale? Căci El o tulbura fiind ascuns. Căci dacă ei L-ar fi cunoscut, niciodată nu L-ar fi răstignit pe Domnul Slavei (I Corinteni 2, 8). De aceea, a coborî în apa tulburată înseamnă a crede cu smerenie în Pătimirea Domnului.

(Fericitul Augustin, Tratate la Evanghelia după Ioan 17.2.1-3.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(Ioan 5, 3) În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei.

O mare mulţime de oameni bolnavi, loviţi de diferite infirmităţi, s-au strâns aici, sperând să fie vindecaţi, ca şi cum aceste ape ar fi avut vreun efect datorită faptului că măruntaiele oilor oferite ca jertfe lui Dumnezeu (pentru Templu) erau spălate în aceste ape.

Şi Dumnezeu sprijinea această credinţă, făcând apele să se tulbure uneori. Pentru că ei credeau că apele erau mişcate de o putere dumnezeiască, primeau harul vindecării după ce se aruncau în apă. Însă nu prea mulţi oameni erau vindecaţi în acelaşi timp, ci numai unul, care se cobora în ape primul, obţinea ajutorul dăruit prin har. Aceasta s-a întâmplat pentru ca uşurătatea vindecării să nu diminueze efectul minunii. Şi astfel, pentru că ei aşteptatul cu mare atenţie şi nerăbdare mişcarea apelor, imediat ce îşi redobândeau sănătatea, aveau o mai bună memorie a vindecării lor. Chiar dacă mulţi zăceau acolo bolnavi, El nu-i vindecă pe toţi. Ci, pentru a arăta puterea Sa, a ales unul care era lovit de o foarte gravă infirmitate şi care deja nu mai avea speranţa că se va mai face sănătos.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan 2.5.2-5, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(Ioan 5, 3) În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei.

Ce fel de leac este acesta? Ce taină semnifică pentru noi? Ce se arată în spatele ei? Un botez era pe cale să fie dăruit, unul care avea multă putere. Era cel mai mare dintre daruri, un botez care spală toate păcatele şi face pe oameni vii, din morţi ce erau. Aceste lucruri sunt arătate în umbră de către scăldătoare, ca într-o icoană… Şi această minune a fost făcută ca cei ce erau acolo la scăldătoare, care învăţaseră iară şi iar, pentru multă vreme, că este posibil să te vindeci de bolile trupului prin intermediul apei, să creadă mai uşor că apa poate de asemenea vindeca bolile sufletului.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Ioan 36.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(Ioan 5, 4) Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut.

Acea apă, de la Scăldătoarea Vitezda, era tulburată o dată pe an, această apă a Botezului Bisericii este întotdeauna gata să fie tulburată. Acea apă era tulburată doar într-un loc, această apă a Botezului este tulburată pe întinsul întregii lumi. Acolo cobora un înger, aici coboară Duhul Sfânt. Acolo era harul unui înger; aici este Taina Treimii. Acea apă vindeca doar o dată într-un an; această apă mântuieşte oamenii în fiecare zi. Acea apă vindeca trupul; această apă vindecă deopotrivă trupul şi sufletul. Acea apă vindeca bolile unui om; această apă vindecă de păcat. Acolo, un trup era vindecat de infirmităţile lui; aici, trupul şi sufletul sunt eliberate de păcat. Acolo, mulţi zăceau bolnavi lângă apă, căci vindeca doar un om pe an. Nimeni însă nu trebuie să zacă bolnav de moarte acolo unde sunt apele Botezului, dacă voieşte să vină şi să fie vindecat.

(Chromatius de Aquileea, Omilii 14, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

*

(Ioan 5, 4) Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut.

Nimeni nu se vindeca până nu cobora îngerul. Din cauza celor ce nu credeau, apa se tulbura, ca un semn că îngerul s-a coborât. Ei aveau un semn, voi aveţi credinţa; pentru ei, un înger se cobora, pentru voi, Duhul Sfânt; pentru ei, creaţia se tulbura, pentru voi, Hristos Însuşi, Domnul creaţiei, săvârşește minunea. Acolo, doar unul era vindecat; acum, toţi sunt făcuţi întregi… Căci acea scăldătoare era o profeţie pentru ca voi să credeţi că puterea lui Dumnezeu se coboară peste această scăldătoare a Botezului.

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Despre Taine 4.22-23, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(Ioan 5, 4) Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut.

Ce mărturisea îngerul în acea profeţie dacă nu Pogorârea Duhului Sfânt, Care avea să se întâmple în zilele noastre şi care va sfinţi apele când El este invocat prin rugăciunile preotului? Acel înger, deci, era un vestitor al Duhului Sfânt, în măsura în care, prin harul Duhului, medicamentul se aplică peste infirmităţile sufletului şi al trupului nostru.

Duhul deci are aceeaşi slujire ca Dumnezeu Tatăl şi ca Hristos. El umple toate lucrurile, posedă toate lucrurile, lucrează toate şi în toate, în aceeaşi manieră ca Dumnezeu Tatăl şi ca Fiul.

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Despre Duhul Sfânt, 1.8.88, traducere pentru Doxologia de Iosif Agaton)

*

(Ioan 5, 5) Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani.

Perseverenţa slăbănogului era uimitoare. Era bolnav de 38 de ani şi în fiecare an, spera să fie eliberat de suferinţa lui. Zăcea acolo aşteptând, niciodată abandonând. Dacă nu ar fi perseverat atât de mult, nu cumva planurile sale de viitor, lăsând la o parte trecutul, ar fi fost de ajuns ca să-l descurajeze să stea în acel loc? Observaţi cât de atenţi ar fi fost ceilalţi bolnavi de acolo, pentru că niciunul nu cunoștea când apele se vor tulbura. Șchiopul şi paraliticul ar fi putut să observe aceasta, dar cum ar fi putut-o face un orb? Poate ar fi înţeles-o din zgomotul care s-ar fi stârnit. Deci să fim ruşinaţi, iubiţilor, să fim ruşinaţi şi să plângem pentru lenea noastră mare. Acel om a aşteptat 38 de ani fără a obţine ceea ce a dorit şi totuși, nu a dat înapoi. Şi a eșuat, nu din neglijența sa, ci pentru că a suferit prigonire şi suferinţă de la ceilalţi. Şi totuşi, nu s-a dat bătut. Noi însă stăruim în rugăciune pentru zece zile sau mai mult şi, dacă nu obţinem ce dorim, suntem prea leneşi după aceea să ne rugăm cu aceeaşi energie. Şi totuşi, noi vom aştepta pururea pe semenii noştri, luptându-ne şi îndurând primejdii, săvârşind muncă de slugă, totul pentru şansa ca în final aşteptarea noastră să se împlinească. Dar când este vorba despre Stăpânul nostru, de la care suntem siguri că vom obţine o răsplată mai mare decât osteneala noastră… nu avem atâta răbdare de a-L aştepta. Căci, chiar dacă nu primim nimic de la El, nu însuşi faptul că avem puterea să vorbim cu El în continuu este cauza a zeci de mii de binecuvântări?

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Ioan, 36.1-2, traducere pentru Doxologia.ro)

*

(Ioan 5, 6) Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos?

Iisus a întrebat: “Vrei să fii făcut întreg?” Vedeţi modestia Lui aici. El nu spune: “Voieşti ca Eu să te vindec?”, căci nu vrea El ca să apară ca şi cum ar fi cineva mare prin prevestirea minunilor Lui. Şi omul slăbănog răspunde “Voiesc”, dar “nu am om (să mă ajute)”; căci unde nu este iubire, nu este nici măcar o persoană să ofere ajutor. „Şi astfel, Eu întreb din aceeaşi cauză”, spune Iisus, “Nu numai că tu să ştii despre planul Meu de a vindeca pe cei care sunt bolnavi, ci şi ca să vezi cruzimea oamenilor sănătoşi din cetate, pentru că nu numai că nimeni nu îţi dă mâna să te ajute până la apă, ci chiar te tratează ca pe un duşman când ceri ajutor”

(Amfilohie de Iconium, Oraţii 9, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(Ioan 5, 6) Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos?

Este o mărturie clară a bunătăţii lui Hristos în aceea că El nu aşteaptă rugăminţi de la bolnav, ci anticipează cererea lui cu propria bunătate iubitoare. Vedeţi cum aleargă la omul care zace jos şi cu câtă milostivire se comportă cu omul care era bolnav şi care nu avea pe nimeni să-l mângâie. Dar întrebarea dacă el voieşte să fie eliberat de neputinţa lui nu era cauzată din neştiinţă, ceea ce este evident, ci pentru a stârni o dorinţă crescândă şi o rugăminte sărguincioasă.

Întrebarea dacă el voieşte să obţină ceea ce dorea este uriaşă. Este un fel de forţă şi expresie care trimite la faptul că Iisus are puterea de a dărui şi acum este gata să o facă, numai aşteptând cererea celui care va primi acest har.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia lui Ioan 2.5, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

*

(Ioan 5, 7) Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea.

Ce poate fi mai vrednic de milă decât aceste cuvinte? Ce poate fi mai trist decât aceste circumstanţe? Vedeţi voi o inimă zdrobită de boala îndelungată? Vedeţi toată durerea şi violenţa pe care acest om le-a îndurat? El nu rosteşte nici o blasfemie. El nu îşi blestemă ziua naşterii, nici nu se mânie la întrebarea voieşti să te faci sănătos?. Ci în locul acestora, el răspunde blând şi cu mare delicateţe: Da, Doamne. Şi totuşi, el nu ştia cine este cel care l-a întrebat, cu atât mai puţin ca Acesta avea să-l vindece. Mai mult, el cu blândeţe relatează toate împrejurările, necerând nimic mai mult, ca şi cum ar fi vorbit cu un doctor şi ar fi voit să-i spună istoria suferinţelor lui. Poate că spera ca Hristos să îi fie de ajutor cumva, aruncându-l în apă şi sperând să stârnească ceva simpatie prin cuvintele sale.

Unii sunt de părere că acesta este acelaşi eveniment pe care Matei îl aminteşte despre unul care “zăcea în pat” (Matei 9, 2).Dar acesta nu este el, pentru că omul paralizat avea pe mulţi care-l cărau, pe când acest om nu avea pe nimeni… Locurile de asemenea erau diferite: unul a fost vindecat într-o casă, altul la scăldătoare.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia lui Ioan 37.1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(Ioan 5, 8) Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă.

Există trei porunci distincte: Ridică-te, ia-ţi patul şi umblă. Ridică-te totuşi nu este o poruncă, ci dăruirea vindecării. Două porunci i-au fost date după de i-a fost dăruită vindecarea: “ia-ţi patul şi umblă”

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia lui Ioan 17.7, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton.)

*

(Ioan 5, 8) Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă.

Nu ar fi fost suficient să spună: Ridică-te şi mergi? Nu ar fi fost o minune ca el, care nu era în stare să se întoarcă în patul lui, să se ridice şi să plece? Dar, pentru a arăta că El i-a dăruit vindecare desăvârşită, Domnul îl pune să-şi ridice patul, nu ca bolnavii care se însănătoşesc încet-încet… Chiar dacă omul ar fi tăcut, patul lui ar fi strigat.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatessaronul lui Tatian, 13, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(Ioan 5, 8) Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă.

Ce înseamnă ia-ţi patul decât ia-ţi trupul şi fii conducătorul lui? Condu pe cel care te-a cărat. Căci, când erai sub stăpânirea păcatului, trupul tău te-a cărat pe tine către rău, dar acum când harul este la conducere, tu îţi conduci şi orientezi trupul către ceea ce este bun.

În ordinea cea rea şi vicleană, trupul tău era la conducere şi sufletul era slugă. Dar acum, prin milostivirea lui Hristos, sufletul este conducător şi trupul este slujitorul lui. “Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta”. Când ai fost dat afară din casă, adică ai fost aruncat afară din rai datorită intervenţiei păcatului, trupul te-a aruncat jos în lume. Dar acum, prin darul dumnezeieştii milostiviri, ia-ţi patul şi în toate lucrările bune condu-ţi trupul tău mic şi întoarce-te la casa ta, adică întoarce-te la viaţa cea veşnică… De acolo am fost aruncaţi afară către exilul acestei lumi. De aceea, când auzi spunându-se către paralitic: Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta, crede ceea ce este spus către tine: condu-ţi trupul în neprihănire şi întoarce-te în rai, ca şi către propria casă şi ţara ta de naştere.

(Cezar de Arles, Omilii 171.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(Ioan 5, 9) Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă.

Ce semnificaţie este deci în acest pat, vă întreb? Care, dacă nu faptul că bolnavul era cărat pe un pat, iar când s-a vindecat, el căra patul? Ce a spus apostolul? Purtaţi-vă sarcinile unul altuia şi aşa veţi plini legea lui Hristos(Galateni, 6, 2). Acum, legea lui Hristos este iubirea şi iubirea nu este plinită decât dacă noi ne purtăm sarcinile, unul altuia. Purtând sarcinile unul altuia, în iubire, gata să perseveraţi unitatea Duhului întru legătura păcii (Efeseni 4, 2-3)

Când eraţi bolnavi, semenul vostru vă căra. Acum aţi fost vindecaţi, căraţi-l pe semenul vostru. Şi aşa veţi plini, oameni buni, ceea ce lipseşte în voi.

“Ia-ţi” deci “patul tău”. Dar când l-ai ridicat în spinare, nu sta; umblă. În iubirea aproapelui, în grija pe care o ai faţă de semenul tău, tu eşti într-o călătorie. Unde mergi în această călătorie decât către Domnul Dumnezeu, pe cine trebuie să iubeşti cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta?

Căci nu am ajuns încă la Domnul, dar avem pe semenul nostru cu noi. De aceea, să-l purtăm pe cel cu care călătorim, pentru a ajunge la Cel cu care dorim să rămânem. De aceea, Ia-ţi patul şi umblă.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia lui Ioan 17.9.2-3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(In 5, 10) Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul.

Iisus nu se roagă pentru a îndepărta boala pacientului, căci în acest caz El ar fi părut a fi ca unul dintre prooroci. Ci mai mult, ca Domnul puterilor, El porunceşte cu autoritate să fie aşa. El îi spune să meargă bucurându-se la casa sa, să-şi ia patul pe umeri, să fie ca o amintire pentru cei care îl văd despre puterea Celui care l-a vindecat. Şi astfel, omul face aşa cum îi este cerut şi prin ascultare şi credinţă câştigă întreitul dor al harului… Hristos vindecă pe bolnav în zi de sâmbătă, şi când îl vindecă, imediat îi porunceşte să încalce tradiţia legii. El îi porunceşte să meargă în zi de sâmbătă şi în acelaşi timp să-şi care patul, deşi Dumnezeu a strigat clar printr-unul dintre profeţi: Nici să cari vreo sarcină afară din casa ta în zi de sâmbătă(Ieremia 17, 22).

Şi nimeni, presupun, care este întreg la minte nu poate afirma că acel om era un dispreţuitor al dumnezeieştilor porunci. Ci trebuie să vedem că, într-un typos, Hristos a făcut cunoscut tuturor evreilor că trebuie să fie vindecaţi prin ascultare şi credinţă, în vremurile cele mai de pe urmă ale lumii (căci asta semnifică “sabbatul”, adică ultima zi a săptămânii). Dar, odată ce au primit vindecarea prin credinţă şi sunt restauraţi într-o viaţă nouă, este necesar ca vechea literă a legii să devină fără nici un efect, iar rugăciunea tipică în umbră şi obiceiurile goale iudaice trebuie respinse.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia lui Ioan 2.5, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(In 5, 10) Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul.

Ei nu l-au acuzat pe Domnul nostru că vindecase în zi de sâmbătă pentru că El ar fi răspuns că dacă un viţel sau un asin al lor ar fi căzut într-un puţ, ei l-ar fi lăsat acolo în zi de sâmbătă?

Ci ei s-au adresat omului care îşi căra patul, ca şi cum ar fi spus: “Chiar dacă vindecarea nu a putut fi întârziată, de ce să poruncească lucrarea?”. El îşi ia scut autoritatea vindecătorului lui: “Cel care m-a vindecat este cel care mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă” însemnând: “De ce nu primesc poruncă, dacă am primit şi vindecarea de la El?”

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia lui Ioan, 17.10, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(In 5, 11) El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă.

Dacă el ar fi fost înclinat către înşelare, ar fi putut spune: “Nu fac aceasta din propria voinţă, ci la cererea altuia. Dacă aceasta este o crimă, acuzaţi-l pe cel care a poruncit-o, şi eu îmi voi lăsa patul meu”. În acest fel, el şi-ar fi ascuns vindecarea, cunoscând, aşa cum era, că reala cauză a ofensării lor nu era nerespectarea sabatului, ci vindecarea bolii. Dar el nicidecum nu ascunde vindecarea, nici nu cere iertare. Ci în locul acestora, el mărturiseşte vindecarea. Acest lucru face el. Dar observaţi când de necinstit se comportă aceștia. Ei nu spun: “Cine este cel care te-a făcut sănătos?” Ci tot aduc în faţă păruta fărădelege.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia lui Ioan 37.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(In 5, 12) Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă?

Cel vindecat nu cunoştea cine este cel care l-a vindecat pentru că Iisus s-a ascuns imediat ce l-a vindecat. Ar fi fost specific pentru unul care căuta slava să stea acolo, lângă cel vindecat. Ar fi fost specific pentru cineva care doreşte expunere publică. Dar noi vedem că Domnul nostru cu grijă evită aceasta. De fapt, ar fi fost mai uşor pentru El să fie văzut ca Dumnezeu. Dar pentru că, totuşi, El a apărut lumii ca un Om şi mulţi îşi dădeau cu părerea despre El, S-a ferit pe sine de opinia celor care L-au văzut vindecând.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Evanghelia lui Ioan, 2.5.10-11, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(In 5, 13)Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc.

El a făcut aceasta în primul rând pentru că omul care a fost vindecat era cel mai bun martor al vindecării şi putea să îşi dea mărturia fără nici o suspiciune în absenţa Domnului nostru. Al doilea motiv pentru a face aceasta a fost pentru ca furia poporului să nu fie stârnită mai mult decât era necesar. Căci privirea obiectului invidiei este ca un aprinzător al invidiei. Din aceste motive, El a plecat şi i-a lăsat să cerceteze faptul ei înşişi.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia lui Ioan 37.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(In 5, 13) Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc.

Dacă noi judecăm această minune pe baza standardelor omeneşti de jos, nu este deloc o arătare strălucitoare a puterii, ci este o arătare moderată a bunătăţii.

Din atâţia care zăceau bolnavi, numai unul a fost vindecat: deşi, dacă ar fi voit să facă aceasta, Domnul nostru ar fi putut să-i vindece pe toţi printr-un singur cuvânt. Cum trebuie să înţelegem aceasta? Am putea presupune că această putere şi bunătate a fost afirmată mai mult prin împărţirea cunoştinţei despre mântuirea veşnică a sufletului, decât prin lucrarea vindecării temporare a trupului… Cel care a primit o vindecare temporară va fi cu siguranţă supus stricăciunii la un moment dat, când va sosi moartea, pe când sufletul care a crezut trece la viaţa veşnică.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia lui Ioan 17.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(In 5, 14) După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.

După ce paraliticul s-a scuzat, spunând că altul i-a poruncit să îşi ia patul în ziua de sabat, iudeii şi-au întors mânia împotriva Celui care dăduse porunca… Când el a arătat spre Iisus mulţimii furioase şi mânioase, totuşi, nu a acţionat ca un prieten. Ci, pentru a se conforma regulilor iudeilor, el L-a trădat pe Binefăcătorul său. Nimeni nu poate scuza fapta lui ca fiind făcută din necesitate, pentru că ar fi simţit presiunea prin violenţa anchetatorilor săi. De aceea, atunci când Domnul nostru vine la el în Templu, El spune aceste cuvinte către cel vindecat, care demonstrează înclinaţia sa către păcat.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan 2.5.12-15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(In 5, 14) După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.

Aici, noi învăţăm în primul rând că această boală era consecinţa păcatelor lui. În al doilea rând, învăţăm că există cu adevărat iadul; în al treilea rând, că este un loc de pedeapsă îndelungată şi infinită… Dar cineva ar putea întreba: “Toate bolile vin din păcat?”. Nu toate, ci cele mai multe dintre ele. Unele boli vin de la diferite feluri de viaţă haotică, pentru că lăcomia, mânia sau lenea produc suferinţe similare… Dar de ce a fost aşa în cazul acestor paralitici (cf. Matei 9, 2) cărora Hristos le menţionează păcatele? Ştiu că unii îl acuză pe acest paralitic, spunând că era un acuzator al lui Hristos şi că de aceea vorbele Lui i-au fost adresate. Dar ce putem spune despre paraliticul de la Matei care a auzit aproape aceleaşi cuvinte? Căci Hristos de asemenea i-a spus: “Păcatele tale sunt iertate”. Şi astfel, este clar că acest om nu a fost interpelat astfel datorită lucrurilor pe care le presupun ei… Ci mai degrabă, Iisus îl proteja de viitoarele lui păcate.

În vindecarea altora, totuşi, el nu face nici o menţiune despre păcate. Şi astfel, ar părea că bolile acestor oameni au răsărit din păcatele lor, pe când ale altora au venit numai din cauze naturale. Sau poate prin acestea, Iisus îi mustră pe toţi ceilalţi… Sau El l-a avertizat pe acest om, ştiind marea lui răbdare a minţii, anticipând că el ar putea purta o mustrare, păstrându-l pe el sănătos deopotrivă prin binele vindecării lui şi prin frica de viitoarele boli…

Este de asemenea şi o arătare a dumnezeirii Sale, pentru că vrea să spună “Nu mai păcătui”, căci ştia despre păcatele pe care acesta le făcuse înainte.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia lui Ioan 38.1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

*

(In 5, 14) După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.

Ieri zăceai aruncat pe un pat, epuizat şi paralizat, şi nu aveai pe nimeni care să te arunce în scăldătoare când se tulbura apa. Astăzi Îl ai pe Cel care este într-o Persoană Om şi Dumnezeu, sau mai bine zis, Dumnezeu şi Om.

Ai fost ridicat din patul tău şi, mai mult, ţi-ai luat patul şi în mod public ai mărturisit minunea. Nu te mai arunca niciodată în pat, păcătuind… Ci cum eşti acum, aşa mergi, atent la poruncă… Nu mai păcătui niciodată, dacă nu vrei ca un lucru mai rău să ți se întâmple dacă te dovedeşti a fi rău după binecuvântarea pe care ai primit-o.

(Sfântul Grigorie de Nazianz, Despre Sfântul Botez, Oraţia 40.33, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)