Numai noi să vrem să intrăm în el, usa e deschisa

Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune aşa, că „eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog“, nu. Tu să spui aşa: „De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicuţei Domnului, am să mă mântuiesc.“ Uşa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul şi cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar „pe dătătorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu“.

Poate că scrie undeva: „Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată“… D-apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a vrăjmaşului. Diavolul asta face – îţi dă gânduri de hulă, ca să te aducă la disperare, şi apoi tot el îţi aminteşte că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Nu, tătucă, e hula lui. Dar tu vii la spovedanie şi spui ce ţi-a venit în gând: „Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu, asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preoţilor…“. Gândurile trebuie spuse din vreme. Ce-i aia disperare? Şi tot timpul asta faci: cazi şi te ridici… Nu te laşi în disperare.
Cum nu-L iubeşti pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul… Taci din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mănăstire? Ce asculţi tu ce spune vrăjmaşul? Şi de ce să nu te mântuieşti? Nu, tătucă… lasă, cu nădejdea la Maica Domnului, o să ne mântuim noi. Că, dacă le-am putea face pe toate, ne-am mândri, şi ar fi mai rău: „Rugăciunea minţii o am, milostenie fac…“. Dar dacă vezi că nu poţi face, te mai smereşti. „Puterea lui Dumnezeu întru neputinţe se desăvârşeşte.“ Tu fă tot ce depinde de tine. Mai te rogi, mai te spovedeşti, mai mergi la biserică, mai te împărtăşeşti – măcar la o lună… Şi nu te teme, că nu te duci în iad. Vinerea posteşte până când ţi-e foame. Mai citeşte câte o carte, spune mereu „Doamne Iisuse“ şi să n-o uiţi pe Maica Domnului. Ia şi caietul ăsta, „Urmarea lui Hristos“ – îl mai cercetezi, îl mai studiezi. Aici e ca la spovedanie: te învaţă ce să faci şi cum să faci. Şi fă tot ce depinde de tine…
Aşa, tătucă. Hai să punem şi noi, de acum, început bun. Noi trăim cu nădejdea vieţii de dincolo. Eu, când eram copil, mămucuţa îmi spunea: „Postim, draguâ mamii, şi după ce se termină postul, să vezi ouă roşii şi pască şi sarmale…“. Şi aşa rămânea. Posteam cu gândul la ce o să mănânc după ce se termină postul.
Ce drept ai tu asupra vieţii? Tu nu ai nici un drept asupra vieţii. Doamne fereşte…

„Parintele Paisie de la Sihla” Editura Bizantină, Bucureşti, 1999

1

Reclame

Timpul trece….faptele rămân.

După 40 de zile (de la adormirea Părintelui Paisie), săvârşindu-i-se toată rânduiala cuvenită, unul dintre ucenicii săi apropiaţi se ruga noaptea singur în chilia Părintelui Paisie.

De oboseală, a aţipit puţin în genunchi, şi l-a văzut pe bătrânul îmbrăcat cu rasa, cu schima şi epitrahilul, stând la marginea patului său, cu crucea în mână, unde zăcuse în suferinţă şase ani de zile, şi plângând.
Ucenicul întristat, i-a sărutat crucea şi mâna, şi l-a întrebat:
– De ce plângi, Părinte Paisie? Te doare ceva?

Iar el i-a răspuns:
– Nu, dragii mei. Dar dacă voi nu plângeţi, plâng eu pentru voi, că tare este greu de ajuns la Rai. O, câtă nevoie şi câtă frică are sufletul atunci! Dacă nu plângi tu pentru tine aici, cine să te plângă după moarte? Că numai pe cel ce îl doare inima şi are conştiinţa curată, numai acela plânge.
Vedeţi cum trece timpul?!
Vai, vai, să nu vă treceţi timpul fără folos, că nu-l mai întâlniţi. Ce puteţi face astăzi, faceţi, şi nu amânaţi pe mâine, că nu ştim dacă mai ajungem până atunci.
Că dacă poţi şi nu faci, ai mare păcat, şi de ochii Domnului nu poţi ascunde nimic…
Orice faci, se caută scopul cu care faci acel lucru.
Doreşti să placi oamenilor sau lui Dumnezeu?
Luaţi seama că tare este scump Raiul şi tare este greu de ajuns la Rai. Aveţi grijă de suflet, că mare răspundere are fiecare pentru el. Că nu anii ne ajută, ci faptele, dragii mei!”

Părintele Paisie Olaru
(din cartea „Părintele Paisie Duhovnicul”, pag. 161, Ed. Doxologia, 2010)

Sursa: http://paisieolaru.blogspot.com