Omul nu se mântuieşte fără nevoința de bunăvoie

Sămânţa nu creşte fără apă şi pământ, iar omul nu se mântuieşte fără ostenelile cele de bunăvoie. Precum ploaia nu poate cădea acolo unde nu sunt nori, nici omul nu poate să placă lui Dumnezeu şi să se mântuiască fără conştiinţă curată şi fapte bune.
Nu fi lăudăros şi nu iubi pe bogaţi, dar nici nu îi urî, doar să nu ai de-a face cu ei, mai ales cu cei nemilostivi, iubitori de câştig spurcat şi zgârciţi.
Să ne omorâm toate mădularele cele de pe pământ, să afierosim totul lui Dumnezeu şi să ne facem cu totul ardere de tot înţelegătoare lui Dumnezeu.
Precum focul în apă, aşa şi gândul spurcat nu poate fi în inima dreaptă, căci orice iubitor de Dumnezeu, iubitor de dreptate şi iubitor de osteneală întru fapte bune intră în părtăşie cu Dumnezeu, şi diavolul nu are intrare în el.
Sămânţa nu creşte fără apă şi pământ, iar omul nu se mântuieşte fără ostenelile cele de bunăvoie.
Precum ploaia nu poate cădea acolo unde nu sunt nori, nici omul nu poate să placă lui Dumnezeu şi să se mântuiască fără conştiinţă curată şi fapte bune.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 150-151)

S-au împlinit 3 ani de la fatidica zi de 29 octombrie 2016 (sinodul din Creta)

gs.ro: Acum doua zile s-au împlinit 3 ani de la întrunirea sinodului Bisericii Ortodoxe Române în care au adoptat hotărârile „sfântului” și „marelui” sinod din Creta, sinod tâlhăresc care a legalizat erezia ecumenistă și i-a osândit pe ortodocșii care apară Dreapta Credință. Multe s-au scris în ultimii 3 ani, multe s-au întâmplat, multi s-au rătăcit și putini au rămas în Biserica. Pe lângă trădarea ierarhilor BOR, care au aruncat o lume întreagă în erezie, cea mai devastatoare rană in trupul Bisericii au facut-o falșii luptători pentru adevăr, fie ca sunt greci sau romani. Pe lângă inventarea de noii erezii, ca cea a „partasului la erezie = semiortodox”, sau cea prin care se susține ca ereticii necondamnati nominal ar lucra cu harul Duhului Sfant, intoxica cu minciuni și dezinformări pe cei ce ar vrea sa se îngrădească corect de erezie.

Traversăm o perioadă grea, o perioadă de așteptare, o perioadă în care trebuie să ne rugăm mai mult ca oricând și în primul rând să rezistăm. Dorim pe aceasta cale, să le transmitem minciuno-ierarhilor ce L-au vândut pe Hristos la Creta pe 16.06.2016, dar și la București pe 29 octombrie 2016 ca n-am capitulat, chiar dacă aparent s-a așternut liniștea, suntem aici și cel mai important lucru e faptul că Hristos este cu noi, cu voi nu mai este, cu voi este Veliar, pe el îl slujiți în mod conștient! Voi sunteți responsabili de dezastrul în care a ajuns țara asta, voi L-ați alungat pe Hristos din biserici, voi duceți un neam întreg la iad, dar ce spunem un neam întreg? O lume întreagă prin comuniunea cu voi se duce la iad, căci ați fost singurii reprezentanți ai unei Biserici locale care ați semnat în unanimitate. Pocaiti-va căci judecata lui Hristos este aproape, sa nu credeți ca aveți scăpare vreunul dintre voi!

Fraților care ați rămas în Dreapta Credință, tuturor celor ce stați drepți în fata tavalugului ecumenist, nu va temeți, Duhul Sfant ne acoperă și ne luminează, chiar dacă vi se pare ca sunteți părăsiți, nu sunteți! Cu noi este Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții din ceruri, a lui Hristos este Biruința!

Halloween sau una dintre cele mai mari sărbători din an pentru SATANIȘTI…

De ce Halloween este în fapt o sărbătoare ocultă? Ba, mai mult, rădăcinile sale îndeamnă la sacrificii umane, la răzbunare, la tot ce este mai rău și negativ în ființa umană. Prin tradiție, Samhain, este un festival al focului ce se sărbătorește timp de trei zile, în care focul este „jertfit” în numele zeului soare. Samhain este un festival dedicat morților, așa cum Beltaine este un festival al celor vii, în credința celților. Există o mulțime de tradiții care au loc în timpul acestui festival care se desfășoară în perioada 29 -31 octombrie, cu punctul culminant în noaptea de Halloween. Samhain este pentru Celți, stăpânul morților și este descris ca un zeu cerb. Un zeu cerb în ocultism este întotdeauna o referință la masculin, la zeul antic Nimrod, care era descris ca având un corn, sau mai multe coarne, precum Moloh, cel mai venerat dintre zeii tărâmului întunecat.

Încă din antichitate, Moloh (sau Molek, Molekh) a fost asociat cu un anumit tip de sacrificii: pentru a-și ispăsi greșelile, părinții își sacrificau copiii în foc. În Vechiul Testament, Gheena era o vale din Ierusalim, unde cei ce credeau în diferiți zei precum Moloh, își sacrificau copiii prin foc (2 Corinteni 28: 3, 33:. 6; Ieremia 07:31, 19: 2. -6).

Potrivit textelor biblice, legile date lui Moise de către Dumnezeu avertizează impotriva acestui zeu și a sacrificiului în numele său: „Nu da nici unul din copiii tăi să fie sacrificați pentru Molek, pentru că nu trebuie să necinstească Numele Dumnezeului tău.” (lev.18:21)

Un templu din Amman (1400-1250 î.e.n.) descoperit de către JB Hennessy în 1966, arată sacrificiul bestial și uman prin foc.

În scrierile lui John Milton „Paradisul pierdut” din 1667, Moloh este descris ca unul dintre cei mai mari luptători ai îngerilor căzuți. El este considerat drept șeful îngerilor lui Satana în Cartea I și este prezentat ținând un discurs în fața „Parlamentului Iadului” în Cartea 2:43 – 105, unde susține ideea unui război imediat împotriva lui Dumnezeu. Mai târziu, devine venerat ca un zeu păgân pe Pământ.

Sărbătoare celtică, festivalul Samhain a fost preluat astăzi de multe popoare din lumea occidentală, răspândindu-se cu precădere în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi în Statele Unite ale Americii. Aici, idea de Satanism s-a dezvoltat liber și și-a însușit toate părțile negre ale credințelor antice.
Misionarii catolici veniți în Statele Unite din Britania și Irlanda, căutau să convertească populația la catolicism, introducând și ritualurile Druizilor în ritualurile catolice. Catolicii au transformat astfel ritualul festivalului Samhain, în festivalul de Ziua Tuturor Sfinților (Eve of All Saints, Eve of All Hallows, Hallows Even), o zi de sărbătoare și rugăciune pentru sfinții morți. De aici și numele sărbătorii de Halloween.
Anton LaVey fondatorul Bisericii lui Satana și autorul Bibliei satanice, spune: “cele două sărbători satanice principale, după ziua de naștere a cuiva, sunt Walpurgisnacht și Halloween.” Așadar Halloween-ul este considerat cea mai mare a treia zi din calendarul satanic. Așa a început Halloween-ul modern să glorifice și mai mult moartea și să se închine lui Baal, sau diavolului!

Anton LaVey

Pentru adepții lui Anton LaVey și a culturilor satanice, în noaptea de Halloween, toți diavolii se dezlănțuie. Este o noapte plină de ritualuri hidoase care, de la an la an, devin tot mai puternice. Ceremoniile dedicate acestor ritualuri au folosit, încă din cele mai vechi timpuri, costumația! De aici și obiceiul actual de fi costumat în ziua și noaptea de Halloween. “Aceata este ziua când milioane de copii și adulți vor fi îmbrăcați ca diavoli, vrăjitoare, și spiriduși… pentru a-l sărbători pe Satana. Ei nu-și dau seama ce fac.”, a explicat Pat Robertson, fondatorul televiziunii creștine în SUA (Christian Broadcasting Network).
Johanna Michaelsen, membră a unor grupari ocultiste, dezvăluie, “Halloween-ul este, de asemenea, un sezon de recrutare pentru sataniști.” (Michaelsen, Johanna. Like Lambs to the Slaughter, p. 192)
În timp ce mulți consideră ziua de Halloween ceva distractiv și inofensiv, această sărbătoare afectează, în special în rândul copiilor, discernământul față de vrăjitorie și ocultism. Practicarea vrăjitoriei ca religie, cunoaște în prezent cea mai rapidă creștere în SUA. Prin costumarea în ziua de Halloween, aproape fiecare fetiță devine o vrăjitoare… Iată un început promițător pentru cei ce-și recruteaza viitorii adepți. Și este doar un exemplu. Cum interpretăm măștile de morți, de diavoli și alți demoni pe care le oferim cu bucurie copiiilor noștri pentru a se transforma în personaje oculte? Cărui ideal servesc aceste măști, aceste schimbări de personalitate și îndemn la satanism?

Istoricul Jean Markale descrie oferta costumelor de Halloween drept o invitație la o “călătorie inițiatică” ghidată de cineva [Satana] “ascuns în umbră”. El consideră că nimeni nu se “întoarce de la Halloween nevinovat”: „Pasajul de trecere în lumea Halloween-ului este cu adevărat o călătorie inițiatică. Dar această călatorie, chiar dacă este făcută de unul singur, nu s-a făcut fără un ghid, un inițiator, cineva care a determinat căutarea și care, uneori ascuns în umbră, veghează asupra călătorului și drumului său prin acest labirint, pentru a se asigura că ajunge, fie și metaforic, în cealaltă lume.” (Markale, Jean. The Pagan Mysteries of Halloween, p. 127)
„Practicile de Halloween deschid ușile pentru ocultism și introduc forțele negative în viețile oamenilor, forțe pe care inițial nu le înțeleg și de multe ori nu le pote combate. . .” a declarat dr. David Enoch, de la Royal Liverpool Hospital si University of Liverpool.
Poate că ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a îmbrățișa cu bucurie această sărbătoare și poate ar fi nevoie de mai mult discernământ atunci când îi indemnăm pe cei mici să se bucure că pot deveni, pentru o zi, o vrăjitoare sau un drac!

Sursa

Îngerii duc rugăciunile noastre înaintea lui Dumnezeu

În viaţa viitoare, toţi care ne vom învrednici a deveni moştenitori ai Raiului vom sta veşnic de vorbă cu Dumnezeu, ca îngerii din Ceruri.
Rugăciunile credincioşilor făcute în duh şi adevăr, sunt duse de sfinţii îngeri înaintea lui Dumnezeu. „Am văzut ‒ scrie Sfântul Ioan Teologul ‒ un înger care a venit şi a stat lângă Jertfelnic, având cădelniţă de aur şi i s-a dat lui tămâie multă, ca să le dea şi să le înalţe cu rugăciunile tuturor Sfinţilor peste Jertfelnicul de aur, care este înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Şi s-a suit fumul tămâiei cu rugăciunile Sfinţilor, din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu… Am văzut în mijlocul scaunului, al celor patru vieţuitori şi al celor 24 bătrâni, pe Mielul lui Dumnezeu… Când El a venit şi a luat cartea sigilată, cei patru vieţuitori şi cei 24 bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăute şi năstrăpi de aur pline de tămâieri, care sunt rugăciunile Sfinţilor”. În viaţa viitoare, toţi care ne vom învrednici a deveni moştenitori ai Raiului vom sta veşnic de vorbă cu Dumnezeu, ca îngerii din Ceruri.

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, pp. 11-12)

Pr. Ilie Cleopa – Predică la Duminica a XXIV-a după Rusalii – Vindecarea fiicei lui Iair

„Iar El a zis: Nu plângeți; nu a murit, ci doarme.” (Luca 8, 52)

Iubiți credincioși,
În Sfânta Evanghelie de astăzi ați auzit despre două minuni mari și preaslăvite, pe care le-a făcut Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Una cu vindecarea femeii care era în curgerea sângelui de doisprezece ani; iar alta cu învierea fiicei lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum. În predica de azi vom vorbi despre cei adormiți în Domnul.

Dar mai întâi să ne punem o întrebare. Pentru care pricină a zis Mântuitorul către cei ce erau de față și plângeau după fiica lui Iair, care murise: “Nu plângeți; nu a murit, ci doarme“ (Luca 8, 52).

Iată răspunsul: Acest cuvânt l-a zis Mântuitorul, ca să ne arate că, după venirea Sa cu trupul în lume, toți cei ce vor crede în El și vor face poruncile Lui, nu vor mai muri cu sufletul. Chiar de mor cu trupul, ei sunt vii înaintea Lui, după cum și în alt loc al Sfintei Evanghelii ne-a spus Hristos: “Cel ce va crede întru Mine, chiar de ar muri, viu va fi“ (Ioan 11, 25). Adică, unii ca aceștia numai cu trupul sunt adormiți, iar nu și cu sufletul.

Acest adevăr ni-l arată pe larg și marele Apostol Pavel care zice: “Fraților, despre cei ce au adormit, nu voiesc să fiți în neștiință ca să nu vă întristați ca ceilalți, care nu au nădejde“ (I Tesaloniceni 4, 13). Care sunt cei ce nu au nădejde? Sunt cei care cred că odată cu moartea trupului, moare și sufletul și că niciodată nu vor mai învia cei morți ai lor, precum au fost și sunt păgânii închinătorii de idoli și toate popoarele care nu cred în Hristos și în învierea Lui din morți.

Noi însă, “credem că Iisus a murit și a înviat“. Și, la fel credem că Dumnezeu “pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce la învierea, cea de apoi, împreună cu El“ (I Tesaloniceni 4, 14). Căci “dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom viețui împreună cu El“ (Romani 6, 8; I Corinteni 15, 49). Cât despre cei morți în credința în Iisus Hristos, ei nu sunt morți ci adormiți, așa cum adeverește Sfânta și dumnezeiasca Scriptură, care zice: “Hristos a înviat din morți, fiind începătura învierii celor adormiți“ (I Corinteni 15, 20). Vedeți că nu zice: începătura învierii celor morți, ci a acelor adormiți?

Așadar, prealuminat ne arată aceste mărturii ale Sfintei Scripturi că cei ce mor cu credința în Iisus Hristos, nu sunt „morți”, căci după cum nu putem zice unui om ce doarme că este mort, tot așa și celor ce au adormit în Hristos nu le putem spune că sunt morți, ci adormiți. Aceștia, la judecata de apoi, se vor scula și vor avea mărturie de la Hristos înaintea Tatălui, despre credința lor cea dreaptă și despre faptele lor cele bune (Matei 10, 32; 25, 34; Luca 12, 8; Apocalipsa 3, 5). Așa a adormit în Hristos, Sfântul întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan, fiind ucis cu pietre de către iudei pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, care se ruga și zicea: „Doamne Iisuse, primește duhul meu!” Și îngenunchind a strigat cu glas mare: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Și zicând acestea a adormit“ (Fapte 7, 59-60).

Așa au adormit milioane de sfinți și martiri care au crezut și au mărturisit pe Hristos și care nu sunt morți, ci adormiți în Hristos până la obșteasca înviere.

Iubiți credincioși,
După ce ați auzit că toți cei ce mor cu credință statornică în numele lui Iisus Hristos, nu sunt morți ci adormiți, este bine să arătăm și în ce fel vor învia cei adormiți în Hristos. Trebuie să știți și să înțelegeți, că toți cei adormiți în Hristos, nu se vor scula la judecata viitoare, tot așa cum au fost când au murit cu trupul. Nu, cu adevărat nu.

Avem atâtea mărturii în Sfânta Scriptură despre acest lucru că la judecata de apoi, cu mare prefacere se vor schimba trupurile celor adormiți în Hristos și cu însușiri și daruri preaminunate se vor îmbrăca atunci. Pe aceste însușiri și daruri ale trupurilor celor adormiți în Hristos, ni le arată Marele Apostol Pavel, zicând: “Seamănă-se întru stricăciune, scula-se-va întru slavă; seamănă-se întru slăbiciune, scula-se-va întru putere; seamănă-se trup firesc, scula-se-va trup duhovnicesc“ (I Corinteni 15, 42-44).

Apoi, arătând că este trup firesc și trup duhovnicesc, zice: Este trup firesc, este și trup duhovnicesc. De aici înțelegem că trupurile drepților la judecata cea viitoare vor străluci ca soarele, după cum a zis Domnul Însuși: “Atunci drepții vor străluci ca soarele întru împărăția Tatălui lor“ (Matei 13, 43). Mai trebuie să știm că preaminunată va fi atunci acea ușurime și lesne mișcare a trupurilor drepților. Atunci ei se vor purta cu iuțeala fulgerelor în orice parte a lumii și ca gândul vor zbura din cer și vor veni la mormintele și la trupurile lor (Ușa pocăinței, Brașov, 1812, Cartea a II-a, p. 85 și Cartea a IV-a, p. 254).

Nici o întârziere nu li se va pricinui lor din greutatea duhovniceștilor trupuri. De aceea înțeleptul Solomon cu scânteile focului a asemănat pe drepți, zicând: “Ca scânteile prin foc vor fugi“ (Înțelepciunea lui Solomon 3, 7); căci scânteile focului când se împrăștie de vânt, pretutindenea cu mare lesnire se risipesc. Încă vor avea în vremea aceea trupurile drepților mare și covârșitoare subțirătate, încât vor trece prin celelalte trupuri și prin orice fel de materie, asemenea cu trupul Domnului după înviere, care a trecut prin piatra mormântului și prin ușile încuiate ale ucenicilor cu mare lesnire și fără de nici o oprire.

Dar, frații mei, cine poate spune câtă bucurie și câtă mirare va fi atunci când aceste suflete duhovnicești și slăvite vor veni din cer la judecata viitoare, cu ochii lor plini de lumină și de bucurie și vor căuta pe pământ trupurile lor. Ce fel de vorbire se va face împreună atunci între sufletele și trupurile lor? Câte dulci și sfinte sărutări, câte duhovnicești îmbrățișări vor face atunci sufletele către trupurile lor cu care au viețuit pe pământ? Atunci va zice sufletul către trupul său, cuvântul cel din Sfânta Scriptură: “Cât de frumos ești dragul meu, și cât de drăgăstos ești tu“ (Cântarea Cântărilor 1, 15). “Iubitul meu este alb și rumen și întru zeci de mii este întâiul. Trandafirii mirositori sunt obrajii lui, strat de ierburi aromate, iar buzele lui la fel cu crinii roșii“ (Cântarea Cântărilor 5, 10-13). După aceste convorbiri va zice sufletul către trupul său: „Vino, trupule, prietenul meu din măruntaie să ne unim unul cu altul împreună, ca un mire cu mireasa sa, că iată iarna a trecut și s-a sfârșit, iar grindinile, furtunile și tulburările lumii nu mai sunt.

Bunătățile cerurilor se gătesc, bucură-te dar fratele meu împreună locuitorule. Acum Dumnezeu a dat sfârșit dorului meu celui de mult pe care îl aveam de a mă întâlni și de a mă uni cu tine. Câte osteneli am suferit noi împreună pe pământ, câte scârbe, câte suferințe, câte lacrimi am vărsat împreună, câte privegheri, câte dureri am răbdat împreună când eram în viața cea de pe pământ și suspinam după viața cea veșnică? Dar acum, moartea s-a pierdut, patimile s-au prăpădit, a sosit viața și învierea, nestricăciunea și odihna. Unde ai fost atâția ani, unde atâta vreme ai locuit? Ci, o Dumnezeule, cum trupul acesta al meu zăcea în groapa oaselor celor fără de suflare, iar eu umblam plimbându-mă prin rai, îndulcindu-mă din parte din frumusețile lui pentru puțina mea dare de plată!

Vino dar acum, trupul meu, și să luăm plățile deplin. Fiindcă și tu ai fost împreună călător și ajutător la ostenelile mele, tu ai răbdat ocările și necinstea împreună cu mine pentru Hristos, aspra viețuire a postului și a privegherii, crucea pocăinței, lipsa hranei, lipsirea de cele spre trebuință, toate cu osârdie împreună cu mine le-ai răbdat. De câte ori ai scos pâinea din gura ta ca să hrănești pe cei săraci! De câte ori te-ai golit pe tine, ca să îmbraci pe cei goi! De câte ori ai lăsat pământurile și moșiile tale, averile, bogăția și cinstea ta, ca să nu strici pacea cu vecinii tăi! Cu dreptate dar este, câte lacrimi împreună cu mine ai semănat, iarăși împreună cu mine bucurii să seceri. Și la câte ai fost împreună cu mine părtaș la osteneli și ajutor, la acestea să te faci împreună cu mine părtaș al slavei mele.

Deci, scoală-te fratele meu din praf și te unește cu mine, ca să umblăm împreună și să ne împărtășim împreună de răsplata ostenelilor noastre” (Ibidem, p. 83-86).

Iubiți credincioși,
Am vorbit până aici despre cei adormiți în Hristos, despre darurile și însușirile pe care le vor avea trupurile celor adormiți în Hristos la judecata viitoare și despre convorbirea ce vor avea sufletele drepților cu trupurile lor înviate la judecata cea de obște în vremea de apoi.

Acum voi adăuga din Viețile Sfinților o istorioară sfântă și adevărată prin care Dumnezeu ne-a arătat în chip minunat învierea cu trup a celor adormiți în Hristos.

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr, care a luat împărăția Bizanțului în anul 408 după venirea Domnului, s-a ivit un eres blestemat, care zicea că nu vor învia morții. Iar Preabunul nostru Mântuitor, care pururea poartă grijă de Biserica Sa, pe care a răscumpărat-o cu Preascump sângele Său, a arătat o mare și preaslăvită minune despre învierea celor adormiți întru El în acest chip: Șapte tineri creștini ostași cu rânduiala, din orașul Efes, a căror nume erau: Maximilian, Ianvlih, Exacusodian, Martinian, Ioan, Dionisie și Antonie, pe vremea marilor prigoane din partea păgânului împărat Decie, au fugit din fața muncitorilor și s-au ascuns în peștera muntelui ce se chema Ohon. Stând ei acolo la rugăciune către Dumnezeu, au adormit în această peșteră și au dormit 192 de ani, până pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr.

Deci, cu puterea lui Dumnezeu trezindu-se ca dintr-un somn preadulce, li s-a făcut foame și au trimis în orașul Efes pe Ianvlih, cel mai tânăr dintre ei, să le cumpere ceva de hrană. Acela luând niște bani de argint, s-a dus în cetatea Efesului cu mare grijă ca să nu fie cunoscut de cineva spre a fi prins de cei ce chinuiau pe creștini… și mergând la un vânzător de pâine, a scos un ban de argint și i l-a dat vânzătorului. Dar banul acela avea pe el chipul lui Deciu, cel ce împărățise de demult. Văzând acest lucru vânzătorul de pâine a prins pe Sfântul Ianvlih și i-a zis: „De unde ai găsit această comoară să ne spui și nouă, iar de nu, te vom da pe mâna judecătorului”. Apoi a dus pe Sfântul Ianvlih la antipatul și la episcopul cetății.

Auzind Sfântul Ianvlih că împăratul Deciu a fost de demult a căzut cu fața la pământ și a zis: „Tot Deciu este împărat în cetatea aceasta?” Iar episcopul i-a zis: „Nu, fiule. Acest împărat păgân a fost de demult. Acum împărățește peste noi drept credinciosul împărat Teodosie”. Atunci Sfântul Ianvlih a zis: „Mă rog vouă să mergeți după mine să vă arăt peștera muntelui Ohon și pe prietenii mei ca să știți de la dânșii adevărul. Căci noi, fugind din fața păgânului împărat Deciu, mai înainte cu câteva zile, ne-am ascuns în peștera aceea, iar pe el l-am văzut intrând în cetatea Efesului”.

Apoi episcopul și antipatul cu mai marii cetății au mers cu tânărul și cu mulțime de popor la peșteră. Iar la gura peșterii au găsit între două pietre, două tăblițe de plumb pe care erau scrise aceste cuvinte: „Acești șapte tineri sfinți, au fugit din fața muncitorului Deciu și s-au ascuns în peștera aceasta, iar Deciu a poruncit de s-a astupat peștera și așa s-au sfârșit într-însa acești tineri care au murit pentru Hristos” (a se vedea pe larg Viețile Sfinților, la 4 august). Citind aceste,a toți s-au umplut de mirare și au preaslăvit pe Dumnezeu. Apoi, intrând în peșteră, au găsit pe sfinții tineri șezând plini de bucurie, cu fețele strălucind ca lumina, de harul lui Dumnezeu. Deci văzându-i pe ei antipatul și episcopul și cei mai mari ai cetății, au căzut și s-au închinat până la pământ la picioarele lor, și au dat mare slavă lui Dumnezeu, că i-a învrednicit să vadă o minune preaslăvită ca aceasta.

Auzind împăratul Teodosie aceasta, a venit la peșteră și, intrând a văzut pe sfinți ca pe niște îngeri ai lui Dumnezeu și, căzând în genunchi li s-a închinat lor.

Vorbind împăratul Teodosie cu ei șapte zile, i-a văzut plecându-și capetele lor și adormind somnul morții, după porunca lui Dumnezeu. Apoi a poruncit să se facă șapte sicrie de aur, în care purtând sfintele trupuri ale sfinților tineri, i-a îngropat acolo în peșteră.

Iubiți credincioși,
Ce datorii avem noi față de cei adormiți, mai ales față de morții noștri?

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertarea și odihna sufletelor lor. Și cum nu știm care dintre cei adormiți au fost mântuiți sau nu, suntem datori să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toți morții noștri, pomenindu-i regulat la Sfânta Liturghie și la parastase cu dezlegări. Iar în familie suntem datori să facem milostenie la săraci în numele lor. Milostenia și slujbele cu dezlegări la biserică sunt singurele căi de ajutorare a celor răposați. Prin acestea Biserica a scos multe suflete din osândă și le-a mântuit.

Și dacă cei adormiți au fost în viață credincioși, iubitori de Dumnezeu și de biserică, milostivi, smeriți și apoi spovediți și împărtășiți înainte de moarte, slujbele și dezlegările îi mântuiesc sigur și îi scot din osândă la odihnă.

Iar dacă, dimpotrivă, au trăit în viață indiferenți și departe de Dumnezeu și de biserică și au murit nespovediți, slujbele și milostenia nu le mai ușurează osânda sufletului, căci nimeni din cei ce mor nedezlegați prin spovedanie nu pot intra în odihna raiului, căci zice Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: ce veți dezlega – prin spovedanie – pe pământ, va fi dezlegat și în cer…

Așadar foarte mult putem ajuta la mântuirea răposaților noștri prin slujbe și milostenie în numele lor. Că fiii Bisericii lui Hristos prin moarte nu mor, adică nu sunt aruncați în osânda veșnică a iadului, ci dorm, adică se odihnesc cu drepții în sânul lui Avraam, adică în rai, până la Judecata de apoi. De aceea este păcat ca noi creștinii să plângem ca niște deznădăjduiți pe cei morți, ci numai să ne întristăm pentru plecarea lor dintre noi, ca cei ce au nădejde.

Vă spun și aceasta, că este păcat și oprit de Biserică să pomeniți la sfintele slujbe pe cei ce au fost necredincioși, adică lepădați de Dumnezeu, sau sectanți, adică lepădați de Ortodoxie, care au murit atei sau în vreo sectă. La fel, nu puteți pomeni la biserică pe cei ce s-au sinucis și pe copiii avortați, pentru că primii și-au pierdut nădejdea de mântuire, iar ceilalți nu au fost botezați. Nu pot fi pomeniți la slujbe nici creștinii care au refuzat preotul și Sfânta Împărtașanie înainte de moarte sau care n-au vrut să se împace și să ierte pe dușmanii lor nici măcar în ceasul morții. Pe toți aceștia nu-i puteți pomeni.

O mare datorie avem și față de noi înșine și de fiii noștri. Aceea de a duce pe pământ o viață curată, creștinească, legată permanent de Hristos, știind că nu cunoaștem ceasul morții fiecăruia dintre noi și că fiecare în ce va fi găsit, în aceea va fi judecat!

Deci să ne pocăim fiecare de păcatele noastre, acum când mai avem putință și puțină vreme. Să ne spovedim și împărtășim cât mai des cu Prea Cinstitele Taine; să ne rugăm neîncetat lui Dumnezeu cu credință și cu nădejde; să îndemnăm și pe fiii și frații noștri la pocăință și sfințenie, iar pentru cei răposați să ne rugăm așa cum ne învață Sfânta Biserică: „Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”. Amin.

Predică la învierea fiicei lui Iair

Evanghelia duminicii in care se face pomenire de Invierea fiicei lui Iair:

„Iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte.
Şi, pe când se ducea El, mulţimile îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: s-a atins de mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: nu te teme. Crede numai, şi se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mama. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi El a poruncit să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui nimic”.

Când raza de soare atinge piatra, piatra începe să strălucească. Când flacăra atinge o candelă stinsă, candela începe să ardă. Când magnetul atinge fierul, fierul se magnetizează. Când o sârmă electrică atinge alta sârmă, se electrizează amândouă.

Toate aceste fenomene fizice sunt o icoană, sau o pildă a fenomenelor duhovniceşti. Tot ce se întâmplă înafară este doar o imagine a ceea ce se petrece înăuntru. Toată natura cea efemeră e ca un vis faţă de conştiinţa lăuntrică, şi ca un basm faţă de înţelegerea sufletească. Sufletul e conştiinţa trupului, iar conştiinţa sufletului e Dumnezeu. Când Dumnezeu se atinge de suflet, sufletul primeşte viaţă şi vedere. La fel se întâmplă cu trupul când e atins de suflet. De la suflet primeşte trupul lumină, căldură, magnetism şi electricitate, vedere şi auzire şi mişcare. Iar când sufletul se desparte de trup, toate acestea se pierd. Sufletul primeşte de la Dumnezeu o lumină aparte, căldură, magnetism şi electricitate, vedere şi auzire şi mişcare, şi toate acestea sunt pierdute când sufletul se desparte de Dumnezeu. Un trup mort este întruchiparea unui suflet mort, a unui suflet despărţit de Dumnezeu.

E cineva în lumea aceasta mare care, atingând un suflet mort, îl aduce la viaţă, îi dă lumină şi flacără, magnetism şi electricitate, cu puterea vieţii? Este cineva în adâncul şi largul mormânt al istoriei care, atingând un trup mort, îl face să se scoale şi să umble şi să vorbească? Trebuie să fie, altfel soarele şi pământul, iarna şi primăvara, magnetul şi electricitatea şi tot ce e pe lume ar fi un chip a ceva ce nu există, o umbră fără realitate, un vis fără conştienţă. Trebuie să fie, altfel Domnul nostru Iisus Hristos n-ar fi venit pe pământ. A venit ca să le arate oamenilor conştiinţa şi realitatea; să le arate că toată firea, cu tot ce este şi cu tot ce se întâmplă întrânsa este doar icoană, vis, poveste. Domnul a venit ca să dovedească adevărul celor spuse de soare şi pământ, de iarnă şi de primăvară, de magnetism şi de electricitate şi de toate lucrurile din natură, făcute de Dumnezeu ca o carte deschisă înaintea oamenilor, pe care ei încă nu au citit-o până la capăt.

El e ca un stâlp de foc în istoria universului, de la care sufletele moarte îşi primesc lumina şi căldura, mişcarea şi puterea. El este Pomul Vieţii la a cărui atingere trupurile moarte înviază. Este balsamul curat şi înmiresmat care dă ochilor orbi vedere, surzilor auzire, înlemniţilor mişcare, muţilor vorbire, nebunilor minte, leproşilor curăţire şi tuturor bolilor vindecare.

Evanghelia de astăzi ne arată încă o dată cum, în atingere cu Hristos, bolnavii se tămăduiesc şi morţii înviază. În vremea aceea, „Iată a venit un bărbat, al cărui nume era lair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte”. În care vreme? Când s-au întâmplat acestea? În vremea când Domnul s-a întors peste mare în corabie din ţinutul gadarenilor, unde curăţase doi oameni de demoni, după ce mai devreme liniştise furtuna pe mare. Săvârşind aceste mari minuni, a fost chemat, după cum vom vedea, să săvârşească o a treia: să învie morţii. Şi toate într-un răstimp foarte scurt, ca şi când S-ar fi grăbit să facă bine oamenilor de pe pământ în vremea vieţii Sale, dându-ne nouă o pildă de râvnă întru bine, şi arătându-ne că trebuie să umblăm câtă vreme avem lumina (Ioan 12, 35).

Deşi aceste trei minuni sunt, prin natura lor, foarte deosebite, toate arată acelaşi lucru: puterea stăpânitoare a Mântuitorului Hristos: stăpânirea asupra firii, stăpânirea asupra demonilor şi stăpânirea asupra sufletelor. Greu de spus care din aceste trei mari lucrări e mai măreaţă, mai slăvită, mai uimitoare. Ce-i mai greu: să potoleşti stihiile dezlănţuite, apa şi vântul, să vindeci nebunii fără leac sau să înviezi morţii? Toate trei sunt la fel de grele pentru omul muritor, şi toate trei sunt la fel de uşoare pentru Hristos. Oricare din aceste minuni ai încerca să pătrunzi, simţi, cu frică şi cutremur, atotputernica suflare ce a făcut, în început, lumea. „A zis Dumnezeu. şi a fost aşa” (Facere 1, 11).

Acest Iair este numit la Matei „dregător”, iar Marcu şi Luca arată ce fel de dregător era: un cap al comunităţii, mai-marele sinagogii, unde se întocmeau rânduielile religiei şi naţiunii. Singurul lui copil era pe moarte. Cumplit lucru pentru el, care, la fel ca toţi iudeii, avea o credinţă firavă, nelămurită, în viaţa de după moarte. Mai mult, pentru un om cu întâietatea lui, lovitura era îndoită: odată durerea de părinte, şi apoi ruşinea şi umilinţa în faţa poporului, pentru că o astfel de pierdere era privită ca o pedeapsă de la Dumnezeu. Deznădăjduit, a venit la Hristos şi I s-a închinat, zicând: „Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie” (Matei 9, 18).

De ce Luca ne spune că fiica dregătorului era pe moarte, iar Matei că a murit de curând? Luca descrie întâmplarea aşa cum s-a desfăşurat, iar Matei aduce chiar cuvintele lui Iair. Nu au oamenii obiceiul să-şi înfăţişeze nefericirea mai mare decât este? Această exagerare vine din faptul că nenorocirea, venind pe neaşteptate, pare cu atât mai groaznică; pe de altă parte, omul care caută ajutor tinde să înfăţişeze pierderea drept mai mare decât este, ca să primească ajutor cât mai repede. Când o casă e în flăcări, auzi: „Săriţi, ajutor, mi-a ars casa!” Dar casa încă nu e scrum, ci abia a luat foc. Iar că fata lui Iair nu murise încă la vremea când el a spus Domnului aceste cuvinte, se vede mai departe din cele rostite la venirea slujitorilor lui Iair.

Iair avea, într-o măsură, credinţa în Hristos, dar această credinţă a lui nu o ajungea nici pe departe pe cea a sutaşului roman din Capernaum. Pe când acesta îl oprea pe Hristos să meargă la casa sa, ca unul ce se simţea nevrednic de cinstea aceasta, şi doar Îl ruga: „zi numai cu cuvântul şi se va tămădui sluga mea” (Matei 8), Iair L-a chemat pe Domnul să vină la casa lui şi să-şi puna mâna Sa deasupra fiicei care murise. Credinţa lui, aşadar, avea ceva trupesc întrînsa: „Pune mâna Ta peste ea”. Iair cerea de la Hristos un fel tangibil de vindecare. De parcă ar avea cuvântul lui Hristos mai puţină putere decât mâna Sa! De parcă glasul care a liniştit furtuna şi a scos demonii din oamenii îndrăciţi şi l-a înviat pe Lazăr cel de patru zile mort şi îngropat n-ar fi putut s-o învieze pe copila lui Iair la fel de bine ca şi mâna!

Dar Domnul a fost preamilostiv şi nu l-a lipsit pe îndureratul părinte de grabnicul Său ajutor, chiar dacă credinţa acestuia era cu lipsă. Iar pe drum s-a săvârşit o minune asupra unei femei a cărei credinţă era mai mare decât a lui Iair, minune care l-a încredinţat pe acesta că Hristos întreg vindeca, nu numai mâna Lui. În orice chip s-ar apropia cineva de Hristos, se tămăduieşte. Mare mângâiere pentru cei care nu se pot atinge de Hristos într-un chip anume. Domnul Şi-a întins mâinile pe Cruce, ca să cuprindă în îmbrăţişarea Sa pe toţi cei care vin către El, de oriunde şi oricum ar veni ei.

Dar vedeţi ce s-a întâmplat pe când Hristos înainta împreună cu mulţimile spre casa lui Iair: „Şi, pe când se ducea El, mulţimile îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei”. Mulţime de oameni s-a strâns în jurul lui Hristos la întoarcerea din Gadara şi acum se îmbulzea pe lângă Dânsul. Pentru că se zice: „S-a adunat la El mulţime multă” (Marcu 5, 21). Toţi voiau să-L vadă, să-L audă, să fie în preajma Lui, unii din sete duhovnicească, alţii din pură curiozitate. În această mulţime se afla şi femeia bolnavă, iar boala ei era grea.

Curgerea de sânge a unei femei, chiar firească fiind, e un lucru supărător, o umilinţă. Dar dacă doisprezece ani în şir nu se opreşte, ce izvor de chin, de ruşine, de necurăţie! Această făptură căutase vindecare şi dăduse pe doctori şi pe leacuri tot ce avea, dar în zadar, nimeni şi nimic nu-i fusese de ajutor. De parcă Dumnezeu ar fi făcut-o anume pentru valul de sânge care nu se mai oprea, de parcă tot rostul ei pe pământ ar fi fost să se spele şi să se schimbe şi să se târască de la o zi la alta într-un chin şi o necurăţie fără leac. Aşa ni se pare când suferim de o boală cronică. Dar Dumnezeu îi purta de grijă aşa cum poartă oricăreia din făpturile Sale. Boala i-a fost spre mântuire şi spre mai marea lui Dumnezeu slavă.

„Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă” (Matei 9, 21), îşi spunea femeia, făcându-şi cu greu loc prin mulţime ca să ajungă la Hristos. Atât de mare era credinţa acestei femei! Se încrezuse până atunci şi în doctorii pe la care umblase zadarnic, tot atât de zadarnic cum zadarnică fusese şi credinţa în ei. Credinţa nu ajută, dacă cel în care crezi nu are putere să ajute. Să tacă aşadar cei ce, din ignoranţă şi necredinţă, pun minunile Evangheliei pe seama sugestiei şi autosugestiei. Biata femeie chinuită nu îndrăznea nici măcar să apără în faţa lui Hristos, să-i spună deschis suferinţa ei. Cum ar fi putut să-şi dezvăluie chinul şi umilinţa înaintea atâtor oameni? Ar fi trezit scârba şi oprobiul public, pentru că boala de care suferea era socotită ruşinoasă, necurată. Iată de ce s-a apropiat pe la spate de Domnul, atingându-se de haina Lui pe furiş.

„Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat”. Dar cum şi-a dat ea seama că i s-a oprit curgerea sângelui? A simţit în trup că s-a vindecat de boală (Marcu 5, 29). Ca un vierme care roade neîncetat într-o rană deschisă, aşa trebuie să-şi fi simţit femeia până atunci mişcarea sângelui curgând fără oprire. Dar când s-a atins de haina lui Hristos, sângele şi-a găsit odihna; şi ea nu l-a mai simţit, aşa cum nici un om sănătos nu-şi simte sângele. S-a pătruns de sănătate, ca magnetul de forţa magnetică, ca o încăpere întunecoasă de lumină.

Nu a fost aceasta singura împrejurare când un bolnav s-a vindecat numai la atingerea hainei lui Hristos. Ni se spune în alt loc că mulţi căutau să se atingă de poala hainei Lui; şi câţi se atingeau se vindecau (Matei 14, 36). Câte asemenea minuni de care nici nu s-a auzit, care nici n-au fost scrise, a săvârşit Domnul între oameni! Şi nu numai în anii vestirii mântuitoarei Sale Evanghelii, ci încă de la zămislirea Sa în preacuratul trup al Maicii Sale. Spune Gură de Aur: „Minunile Sale sunt mai nenumărate ca picăturile de ploaie”. Cum s-a schimbat, tainic, întreaga zidire odată cu întruparea Lui! Şi câte tainice minuni şi preschimbări uimitoare nu se săvârşesc până astăzi în credincioşii care se ating de împărtăşania cu trupul şi sângele Său!

De negrăit este acest lucru, de necuprins, de nepătruns ! Femeia aceasta nu s-a atins de trupul Lui, ci doar de haină, şi îndată s-a tămăduit de lunga boală din care n-o putuse ridica nici un ajutor pământesc. Tot ce avusese cheltuise umblând pe la doctori după uşurare. Doctorii i-au luat tot ce a avut, şi nu i-au dat nimic în schimb. Dar aici este Doctorul care nu caută plată, care nu ia nimic ci dă totul, şi dă neîntârziat, fără nici o umbră de tulburare. Iată deplinătatea şi desăvârşirea darului care este de sus, pogorându-se de la Părintele luminilor (Iacov 1, 17).

„Şi a zis lisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Iar lisus a zis: s-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine”. De ce întreabă Domnul? El ştie bine cine s-a atins de El, după cum ştie şi că cei din jur nu ştiu. Întreabă ca să arate credinţa femeii care s-a vindecat, ca s-o întărească pentru totdeauna şi în ea şi în ceilalţi, şi ca să vădească dumnezeiasca Lui putere tuturor celor atunci de faţă şi nouă tuturor.

Omul trebuie să primească orice dar de la Dumnezeu cu inimă curată şi mulţumire. Domnul a vrut să arate credinţa femeii, ca să ne înveţe că se cere credinţă pentru a primi darul lui Dumnezeu, deşi, după mila Lui cea mare, Dumnezeu face bine oamenilor şi când ei nu-şi arată credinţa. Cerând omului credinţă, Dumnezeu îi dezvăluie vrednicia de fiinţă liberă şi cuvântătoare. Cum ar fi omul liber şi înţelegător dacă n-ar lucra şi el de bunăvoie ceva spre mântuire? Iar Dumnezeu cere de la om cel mai puţin cu putinţă: credinţa în Dumnezeul cel viu, în dragostea Lui de oameni care este totdeauna gata să dea omului şi să facă pentru el totul spre binele lui. Arătând înaintea tuturor credinţa femeii, Domnul a vrut să întărească şi credinţa lui Iair; să-i arate acestuia că nu e nevoie să-i ceară să meargă acasă la dânsul şi să-şi puna mâna peste copila moartă. El are putere să vindece în orice chip, nu numai prin punerea mâinilor; El lucrează prin atingerea hainei ca şi a mâinii, de departe ca şi de aproape, în drum ca şi în casă.

Domnul vrea ca oamenii să-I cunoască puterea nu ca să primească laude de la ei — toată lauda omenească este ca nimic înaintea Lui — ci pentru ca ei să cunoască adevărul, şi să folosească acest adevăr. Iar adevărul acesta este: că tot binele pe care îl primeşte omul, de la Dumnezeu însuşi îl primeşte şi cu voia lui Dumnezeu îl primeşte. Haina lui Hristos nu a tămăduit boala femeii fără ştirea lui Hristos, fără puterea Lui nemijlocită. Este aceiaşi putere vie şi voitoare care lucrează şi prin icoane şi moaşte întru binele credincioşilor. Credinţa creştină nu are nimic de-a face cu vrăjitoria. Nici un lucru din natură nu poate fi prin sine însuşi de vreun folos omului, nici puterea Dumnezeului celui viu nu lucrează fără ştirea Lui.

La fel stau lucrurile cu toate mijloacele pământeşti de vindecare, cu toate leacurile, cu toate apele. Dumnezeu nu stă departe de leacuri şi ape cum nici Hristos nu stă departe de haina Lui. Oricine ia leacuri şi bea ape minerale cu aceeaşi credinţă şi sfială cu care s-a atins această femeie de haina lui Hristos, se va vindeca. Iar cine ia, leacuri şi ape fără Dumnezeu, rareori se vindecă. Iar dacă totuşi se vindecă şi unul ca acesta, prin marea milă a lui Dumnezeu se vindecă, pentru ca şi el să ajungă să cunoască şi să slăvească puterea Lui. Domnul l-a tămăduit pe îndrăcitul din Gadara fără ca acesta să fi avut nici credinţă, nici conştiinţă; dar, pentru a se vedea limpede de ce dă Dumnezeu vindecare şi bolnavilor lipsiţi de credinţă, Domnul i-a spus celui tămăduit: „Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit” (Marcu 5, 19).

Mulţi în gloata aceea se îmbulzeau împrejurul lui Hristos şi se atingeau de El, dar numai femeia plină de credinţă, care L-a atins cu frică şi sfială, a primit ajutor. La fel se întâmplă şi astăzi cu mulţi care se închină atingând icoanele, moaştele sfinţilor, Sfânta Cruce sau Evanghelia, ca şi cu mulţimile acelea iscoditoare dar cu inima rece care Îl atingeau pe Hristos. Dar cu adevăraţii închinători, plini de credinţă, se întâmplă precum s-a întâmplat cu femeia aceasta. Cine are ochi de văzut, să vadă; cine are urechi de auzit, să audă!

„Şi femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace”. Din glasul şi din vorbele lui Hristos femeia şi-a dat seama că El îi ştie taina, că nu se poate ascunde. Atunci a stat cu frică şi cutremur înaintea Celui care pătrunde şi cele mai bine ascunse taine, şi cele mai adânc îngropate în inimă. Simţise puterea lui Hristos în minunea vindecării şi se cutremurase înaintea Atotputernicului. Dar acum, văzând că Domnul ştie ceea ce ea căutase să ascundă, tremura şi înaintea Atotştiutorului. I se dezvăluie acum, odată cu atotputernicia lui Hristos, şi atotştiinţa Lui. Femeia a stat înaintea tuturor şi a mărturisit totul. Ruşinea s-a preschimbat în frică. Ruşinea s-a dus odată cu boala. În locul ei a copleşit-o frica dinaintea atotputerniciei şi atotştiinţei lui Hristos.

Văzând-o atât de înfricoşată, Domnul a mângâiat-o părinteşte, spunând: „Îndrăzneşte, fiică”! Oare este pe lume mângâiere mai dulce decât să auzi aceste cuvinte de pe buzele Domnului Celui fără de moarte? El îi dă îndrăzneală, numind-o fiică. Nu este îndrăzneală adevărată până ce nu o dă Dumnezeu. Nimeni nu ştie ce-i vitejia dacă nu ştie de Dumnezeu, nici nu ştie ce-i mângâierea dacă nu-L ştie pe Dumnezeu drept tată al său şi pe sine copil al Lui. Iar nimeni nu poate auzi în duh aceste cuvinte dacă nu s-a înnoit şi nu s-a născut din nou, duhovniceşte. Femeia aceasta se născuse din nou, şi cu trupul şi cu sufletul. Cu trupul, pentru că trupul cel plin de necurăţie, ca şi mort, se făcuse sănătos. Cu sufletul, pentru că a cunoscut atotputernicia şi atotştiinţa Domnului Iisus Hristos.

„Credinţa ta te-a mântuit”. Aceste cuvinte sunt şi de încurajare şi de învăţătură. Dacă Domnul nu Şi-ar fi arătat smerenia postind şi spălând picioarele ucenicilor, dacă nu ar fi dat cinstea puterii Sale Altuia, Tatălui Său Ceresc, şi dacă nu Şi-ar fi împărţit slava cu oamenii, oare nu s-ar fi cutremurat necontenit pământul sub pasul Lui? N-ar fi luat toată lumea foc la cuvântul Său? Cine ar fi cutezat să-L privească în faţă? Cine ar fi îndrăznit să se apropie de El şi să-L atingă? Cine I-ar fi auzit glasul fără să se spulbere? Dar de aceea a luat Domnul trup de om, ca să fie omului frate; de aceea S-a smerit; de aceea a dat oamenilor îndrăzneală la orice pas; de aceea a pus lucrarea Sa pe seama credinţei lor.

Dar iată, în răstimpul acestei întâmplări, starea lui Iair s-a înrăutăţit: „Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: nu te teme. Crede numai, şi se va izbăvi”. Acum se vede bine că, la vremea când Iair venise la Hristos ca să-L roage să vină la casa lui, copila încă nu murise. Dar era pe moarte, îşi dădea duhul, se putea spune că era ca şi moartă. „Nu mai supăra pe învăţătorul”. Hristos era socotit un învăţător, şi era numit ca atare, de către cei ce nu simţeau dumnezeiasca Lui putere. Dar vedeţi cât de bun este Domnul! Mai înainte ca dregătorul Iair să-şi strige durerea, Hristos i-a luat-o înainte cu vorbe de mângâiere şi îmbărbătare: „Nu te teme”. Oricum, lucrurile nu s-au schimbat: pe patul morţii sau moartă copila, totuna este pentru puterea lui Dumnezeu. Tu fă numai singurul lucru care ţi se cere, singurul lucru pe care tu poţi să-l faci: Crede numai. Ai văzut acum, după cele întâmplate cu femeia aceasta, ce poate să facă Dumnezeu. Cel ce a oprit mai repede ca gândul curgerea de sânge neîncetată vreme de doisprezece ani, poate să aducă laolaltă încă o dată sufletul şi trupul fiicei tale. Crede numai, şi se va izbăvi.

Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Cinci martori ajung. Şi la curţile pământeşti ajung doi martori. A luat trei dintre ucenici, cei care aveau să fie mai târziu şi martorii Schimbării la Faţă de pe Tabor şi a luptei Sale din Gradina Ghetsimani. I-a ales pe cei mai în stare duhovniceşte de a pătrunde şi purta taina puterii şi a fiinţei Sale. Aceştia trei aveau să vadă cea dintâi înviere din morţi săvârşită de Domnul, şi să le spună celorlalţi nouă, ca să se înveţe astfel ucenicii să aibă încredere unul în altul. Mai târziu, la învierea fiului văduvei din Nain şi la învierea lui Lazăr aveau să fie toţi de faţă. Iar părinţii fetei se înţelege de ce erau acolo. Copila lor moartă avea să fie de faţă la învierea sufletelor lor. Cine, mai mult decât părinţii, se cuvenea să primească ajutor duhovnicesc prin fiică?

Intrând în casă, Domnul s-a îngrijit de cei ce plângeau şi jeleau copila care murise, pentru că „toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit”. Matei şi Marcu lărgesc tabloul. Erau acolo cântăreţi şi bocitori tocmiţi în împrejurimi, după obiceiul, acelaşi, şi la iudei şi la păgâni. Era tulburare şi „plângeau şi se tulburau mult” (Marcu 5, 38). Iair era un om de vază, poate cel mai de vază, din acel ţinut. În afară de cântăreţii şi bocitorii plătiţi, trebuie să se fi adunat acolo o mulţime de rude, prieteni şi vecini care plângeau din toată inima după copila dusă aşa de timpuriu.

De ce le spune Domnul acestor oameni: n-a murit, ci doarme, când ştie mai bine ca oricine că fata a murit? Mai întâi, pentru ca toţi cei de faţă să confirme că fata cu adevărat a murit. Iar ei n-au găsit alt chip de adeverire a morţii decât batjocura în faţa părutei Lui neştiinţe. Apoi, ca să arate că moartea, de faţă cu El pe acest pământ, şi-a pierdut boldul şi puterea asupra oamenilor şi a ajuns asemeni unui vis. Moartea nu este nimicirea omului, după cum nici somnul nu este. Moartea este trecerea din aceasta viaţă în cealaltă; şi un singur Domn este, şi al acestei vieţi, şi al celeilalte. Pentru omul legat prin viaţă de trup, despărţirea de viaţa trupească înseamnă despărţirea radicală de viaţă. Când o maşină rămâne în pană pe drum, călătorii rămân şi ei în pană, neputând să meargă mai departe singuri.

Acesta e felul de a gândi al oamenilor trupeşti. Iar cei duhovniceşti se uită şi văd că, dacă maşina se împotmoleşte, călătorii se dau jos, o lasă acolo în drum şi merg mai departe fără ea. Dar Cel ce a făcut şi maşina şi călătorii, nu poate oare şi să repare maşina, şi pe călători să-i aducă înapoi, ca să meargă mai departe cu ea? La fel e şi cu învierea din morţi: trupul se restaurează şi sufletul se întoarce la el. Iar că pe bună dreptate a asemănat Domnul moartea cu somnul, neexagerând cu nimic, El însuşi a dovedit-o prin învierea Sa după o moarte violentă şi după şederea de trei zile în mormânt, precum şi prin învierea multora în ceasul morţii Sale pe Cruce, şi mai târziu, în toată istoria Bisericii, când morţii s-au întors la viaţă cu rugăciunile sfinţilor şi plăcuţilor lui Dumnezeu. Şi o dovedeşte şi acum, la învierea fiicei lui Iair.

Aşadar, ce a făcut mai departe Domnul, după ce a luat cu el martorii potriviţi? „Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat zicând: Copilă, scoală-te!” Cei ce umpleau iatacul fetei moarte văzuseră că fata neîndoielnic a murit, erau încredinţaţi fără tăgadă de moartea ei, şi acum nu mai era nevoie de ei acolo. Vor auzi mai târziu minunea şi vor vedea cu ochii lor fata vie. Acum însă Domnul are a întări credinţa acestui întâi-stătător al poporului şi a acestor trei întâi-stătători ai apostolilor Săi. Felul de a lucra în toate minunile Sale, era aducerea omului la descoperire şi uimire prin înţeleaptă pronie şi iconomie vădită în fiecare amănunt. Scoţându-i pe toţi afară din odaia de moarte a fetei, Domnul a făcut să rămână în ea aceştia şapte: cinci vii, unul mort şi Dătătorul de Viaţă.

Nu se ascunde — sau mai degrabă se dezvăluie — aici marea taină a sufletului? Când într-un păcătos sufletul moare, omul acela rămâne să trăiască mai departe cu cele cinci simţuri viaţa trupului, deşartă, deznădăjduită, întinzându-şi în toate părţile mâinile după ajutor. Aceştia sunt aşa-numiţii „materialişti” ai zilelor noastre: umbre fizice fără suflet, creaturi deznădăjduite care prin simţuri — ochi, urechi şi celelalte — se agaţă de această lume ca să-şi ţină, măcar o vreme, trupurile afară din mormânt, unde sufletul le zace demult. Dar când, din lucrarea dumnezeieştii Pronii, unul ca acesta ajunge la Hristos, îl strigă pe Hristos în ajutor. Şi Hristos, Domnul, vine la sufletul mort, îl atinge şi-l ridică iarăşi la viaţă, spre uluirea omului dinafară, trupesc. Evanghelistul Marcu citează înseşi cuvintele, în aramaică, rostite de Domnul când a atins copila cu mâna Sa: „Talita cumi!”, care înseamnă acelaşi lucru: „Copilă, scoală-te!”

Ce s-a întâmplat cu fata când Hristos a rostit aceste cuvinte? „Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi El a poruncit să i se dea să mănânce.” Iată că moartea e doar un vis! Şi duhul ei s-a întors. Duhul acestei fete părăsise trupul şi mersese acolo unde merg duhurile celor morţi. Cu atingerea şi cu cuvintele Sale, Domnul a săvârşit două minuni: mai întâi a restaurat trupul şi apoi a adus duhul înapoi din ţinutul duhurilor în trupul teafăr. Dacă nu i-ar fi tămăduit trupul, de ce folos ar fi fost să se întoarcă duhul fetei la trupul bolnav? Ar fi însemnat să se întoarcă la boală şi apoi iar la moarte. O astfel de înviere pe jumătate nici n-ar fi fost înviere, ci chin. Dar Domnul nu dă daruri pe jumătate, ci daruri întregi, nu daruri ciuntite, ci daruri desăvârşite. Nu-i dă orbului vedere numai cu un ochi, ci cu amândoi; nu dă surdului auz numai cu o ureche, ci cu amândouă; nu-i vindecă slăbănogului doar un picior, ci pe amândouă.

Aşa şi aici: a întors duhul unui trup sănătos, nu bolnav, ca omul întreg să fie teafăr şi viu. De aceea a poruncit Domnul să i se dea să mănânce, ca să se vadă bine că fata e nu numai vie, ci şi sănătoasă. Iar alt Evanghelist adaugă: Şi îndată s-a sculat copila şi umbla (Marcu 5, 42), ca să vadă toată lumea că s-a însănătoşit şi cu trupul. Trebuia să se încredinţeze toată lumea că fata s-a făcut bine. De aceea ea s-a sculat, a umblat, a mâncat. Ştia Domnul cu ce neam necredincios are de-a face, de aceea s-a îngrijit să le aducă, odată cu minunea, şi dovezile ei de nezdruncinat. Trebuia să se vadă, mai întâi, că era trebuinţă de acea minune; apoi, că nimeni altul înafară de El n-o putea săvârşi; şi în sfârşit, că minunea nu putea fi pusă la îndoială, că era un adevăr de netăgăduit. O, cât de bine cunoştea Domnul soiul acesta de oameni viclean şi necredincios!

Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui nimic. Prin această poruncă Domnul a vrut să înţelepţească pe părinţii fetei înviate, ca mai întâi de toate ei să mulţumească lui Dumnezeu. N-aveau să dea acum buzna afară şi să strige în gura mare minunea care s-a săvârşit, ci se cuvenea să îngenuncheze cu cea mai mare smerenie înaintea Dumnezeului celui viu revărsându-şi cu căldură recunoştinţa. Vestea se va duce de la sine, nici o grijă! Nu trebuie, în aceste clipe înălţătoare, să vă gândiţi la curiozitatea lumii, ci la datoria voastră către Dumnezeu.

Astfel, vindecând pe femeie de curgerea sângelui şi înviind copila moartă, Domnul Şi-a dus mai departe lucrarea de vindecare a sufletului de reaua iscodire. Curiozitatea este rea, pentru că desparte sufletul omului de Dumnezeu, înecându-l în marea mărunţişurilor trecătoare şi a întâmplărilor lumeşti. Curiozitatea este mai mult decât rea, pentru că adesea duce la pierderea şi a trupului şi a sufletului. Multe păcate trupeşti şi sufleteşti îşi au rădăcina în curiozitate. După cum frumoasa floare de mac are într-însa otravă, aşa şi curiozitatea poartă într-însa un venin tare care distruge şi sufletul şi trupul. Dumnezeu nu a făcut lumea ca să sature curiozitatea oamenilor, ci ca să-i mântuiască. Spune înţeleptul rege: „Ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude” (Ecclesiastul 1, 8). Domnul nu a vindecat femeia de curgerea sângelui pentru că s-a atins de haina Lui din curiozitate, ci pentru că, în nefericirea ei, s-a apropiat de El cu credinţă. În van cer curioşii minuni de la Dumnezeu, nu li se vor da. Curiosului nu îi sunt de nici un folos. Mai mult folos le aduc morţilor minunile lui Dumnezeu decât curioşilor. Oare doctorul merge să-i caute pe cei care cred că sunt sănătoşi, pe cei care sunt mulţumiţi cu starea lor şi nu-i cer ajutorul?

Dar este Domnul mai puţin înţelept decât doctorii pământului, ca să meargă prin bâlciuri să-şi arate îndemânarea şi puterea? Nu te îngriji tu, dregătorule Iair, de cum anume va zbura vestea că a înviat copila ta. Nici tu, omule, nu te îngriji cum anume se va duce vestea învierii sufletului şi trupului tău. Dumnezeu are telefoanele şi telegrafurile Sale mai repezi decât îşi deschide omul gura sa ca să-i spună altuia noutăţi. El ştie cel mai bine cum să răspândească cele ce sunt omului de folos. Cel ce a făcut glasul, gura şi văzduhul, are şi alte mijloace de comunicaţie! El stă în legătură cu orice făptură a Sa prin căi care umplu spaţiul şi timpul. Tu aminteşte-ţi numai ce datorie ai către Dumnezeu, Dătătorul tuturor darurilor, şi grăbeşte-te să-i aduci mulţumiri în desăvârşită ascultare de sfânta Sa voie. Slavă Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Nicolae Velimirovici

[VIDEO] Imagini în premieră de la Colectiv, după 4 ani, cu primele minute de intervenție

 

Libertatea a intrat în posesia celor 20 de minute și 40 de secunde filmate chiar de către subofițerul care a însoțit primul echipaj ISU București Ilfov, ajuns la locul dezastrului, și ascunse de superiorii lui. Astăzi restituim adevărul intervenției de la Colectiv celor care sunt adevărații proprietari ai filmărilor: victimele, familiile și cetățenii.

Din respect pentru victime redacția a decis să blureze fețele celor aflați în agonie și ale morților. Am considerat că interesul public ca oamenii să știe adevărul nu va fi afectat, în condițiile în care relevant este felul în care au acționat salvatorii în primele zeci de minute, intervenție care, până astăzi, a fost ascunsă de către ISU și IGSU, două structuri ale Ministerului de Interne.

În rest, filmul este prezentat integral, așa cum a fost realizat el chiar de către salvatori.

Pentru că în imaginile filmate de Departamentul de Informare și Relații Publice al ISU se vedea altceva decât versiunea care fusese comunicată oamenilor, anume că intervenția de salvare a vieților a fost impecabilă, aceste imagini nu au fost făcute publice niciodată!
Mărturia pentru Libertatea a ofițerului de pompieri care a furnizat filmările:

De ce a dat filmările?

Ofițerul de pompieri care a decis, acum câteva zile, să ofere imaginile redacției este dintre cei care, în urmă cu 4 ani, după incendiul de la Colectiv, a fost afectat de descoperirile ”Gazetei Sporturilor”.
Atunci, echipa de investigații care lucrează acum la GSP și Libertatea, a dezvăluit că, în ciuda a ceea ce susțineau autoritățile, pompierii au știut de situația Clubului Colectiv. Cu mai mult de o lună înainte de incendiul devastator, ISU București primise, din partea altui organizator de concerte, o cerere pentru a asigura protecția în același sediu la un concert și mai mare!
După investigația de presă, mai mulți șefi au fost demiși, iar alții au fost schimbați din funcții.
”Chiar dacă nu ne-a convenit ce ați scris atunci, ați scris adevărul! Iar acum, apropo de toate audierile de la Parchet și de apropierea a 4 ani de la eveniment, am simțit că e normal ca publicul să știe tot adevărul ca să se închidă cercul”, a explicat ofițerul de pompieri, care a cerut păstrarea confidențialității asupra numelui său.
În afara acestui om, cu o mărturie sub anonimat, celelalte autorități, inclusiv din conducerea DSU, au confirmat cu nume și prenume că filmul a fost păstrat secret și pentru ele.
După ce s-a realizat ce conțin, filmările colegului meu nu au fost văzute decât de către un grup mic de ofițeri superiori, nu au fost folosite nici la analizele interne, nu au fost date Corpului de Control al Guvernului Cioloș și nici procurorilor.

Ofițer de pompieri
Cum s-au întâmplat lucrurile?

Vineri, 30 octombrie 2015, la ora 22:32, Gabriel Popescu, un tânăr de 36 de ani, a ieșit în fugă din clubul Colectiv și a sunat la 112. El a reclamat un incendiu cu victime. În cele 11 minute care au urmat, la 112 s-au înregistrat 78 de apeluri!
Polițiștii de la Secția 14 poliție au venit primii, la 22:37. La 22:43 au ajuns, în aproape același timp, o mașină de la Ambulanța București și primele echipaje de la ISU București Ilfov.
        În această primă echipă a fost și un subofițer pompier de la departamentul de Informare, care imediat a început să filmeze.
”Intervențiile importante se filmează la București, pentru că cei de acolo sunt de serviciu 24 de ore din 24. De regulă, o parte dintre imagini sunt făcute publice, iar filmările integrale sunt analizate ca să îmbunătățim intervențiile”, a explicat ofițerul.

În acest caz însă, imaginile nu și-au urmat cursul normal.
Au văzut, s-au speriat, le-au ascuns. ”Pop a dus un CD lui Arafat”

”La câteva zile, Centrul Național Operațional din IGSU a cerut filmările. Când le-au văzut, ei au stopat orice folosire a lor pentru că arătau haos, lipsă de organizare și de preocupare a salvatorilor pentru viața umană. Imaginile arătau cu totul altceva decât ISU, IGSU și DSU pretinseseră oficial”, explică ofițerul.
Cele 20 de minute filmate imediat după cel mai mare dezastru din istoria recentă a României n-au fost făcute publice și nu au fost analizate.
Când, în ianuarie 2016, corpul de Control al Guvernului Cioloș a început evaluarea intervenției de la Colectiv, sursa susține că ”generalul Gheorghe Pop i-a dus un CD lui Raed Arafat, care, realizând ce arată imaginile, a spus să rămână la el. Dar Arafat n-a știut că mai există copii”.
Gheorghe Pop fusese adus din Harghita, imediat după destituirile din noiembrie 2015, și numit pentru câteva luni șeful ISU București Ilfov.
Pensionat între timp și retras acum în comuna natală Sărmaș, Gheorghe Pop a spus inițial că ”m-am retras, nu mai sunt militar, ci doar un pensionar așa că nu vreau să vorbesc”.
El a acceptat apoi să povestească ce-și amintește.
Doar am auzit o discuție despre un filmuleț, dar nu l-am cerut, nu l-am văzut, nu fusese făcut în perioada mea și nu mă bag în lucruri de care nu răspund, așa am făcut în toată cariera mea și de aceea mi se spune Gică Regulament, că respect regulile.

Gheorghe Pop:

Arafat: ”Din verificările mele, un astfel de film nu a ajuns la DSU”

Rugat să detalieze unde a auzit despre film, Pop a spus ”parcă în curte la ISU, la o cafea”.
Întrebat dacă e adevărat că a vorbit despre film cu Raed Arafat, generalul pensionar Pop a negat: ”Am discutat aproape săptămânal cu domnul secretar de stat Arafat, dar niciodată despre acest film, nu i l-am dus”.

Raed Arafat (Foto: Hepta)

Libertatea l-a contactat pe Raed Arafat. Secretarul de stat a spus că nu poate vorbi și a rugat să i se trimită întrebările pe telefon:

  • -Aveți cunoștință, vă rugăm, de o filmare a ISUBIF cu intervenția de la Colectiv

 

  • Nu.

 

  • -Unele intervenții se filmează, nu vi s-a spus că a fost filmată?

 

  • -Nu, nici nu am văzut așa ceva, din ce îmi amintesc.-Unul dintre pompieri susține că generalul Pop v-a adus un CD cu această filmare.

 

  • -Nu-mi amintesc și am să verific, dar așa ceva nu-mi vine în minte!

(revine)

  • -Din verificările mele, un astfel de film nu a ajuns la DSU și nici nu mi-a adus dl. Gen. Pop așa ceva, am verificat inclusiv cu dânsul!

Șeful Corpului de Control: ”L-au ascuns de noi și, mai grav, de procurori”

Libertatea l-a contactat și a avut ieri o întâlnire cu șeful corpului de control al Guvernului Cioloș, Valentin Mircea, cel care a coordonat raportul asupra intervenției de la ”Colectiv”, un raport critic elaborat în martie 2016 și în care au consemnat, printre altele că:

”A fost în mare parte o acțiune necoordonată”

”Au existat elemente de improvizație din partea autorităților”.

La acea vreme, Raed Arafat a contrat dur raportul, făcându-i amatori pe cei care s-au ocupat de el. Șeful DSU a cerut rescrierea raportului.

Valentin Mircea, șeful corpului de control al Guvernului Cioloș (Foto: Hepta)

Astăzi revenit la practicarea avocaturii, Valentin Mircea a refuzat să rescrie atunci concluziile, a rămas la constatările reieșite din faptele culese de oamenii săi, iar acum, la vestea filmărilor ascunse, se declară șocat și susține că ”niciodată nu am știut că există un astfel de film al intervenției, făcut chiar de către pompieri, și că el ar arăta așa ceva”.
Dacă filmul există, înseamnă că cei care l-au făcut l-au ascuns de noi și, mai grav, de procurori. Cum poate funcționa un stat în condițiile în care instituții ale sale ascund altor instituții ceea ce ar trebui, de fapt, să fie public?!


Valentin Mircea, fost șef al Corpului de Control al Guvernului Cioloș:



Din discuțiile purtate cu avocații din dosarul ”Colectiv”, care se judecă din 2016, nici unul dintre ei nu știe ca la dosar să fie o astfel de filmare. ”Nici nu este la dosar!”, susține ofițerul de pompieri care cunoaște felul în care au fost pitite cele 20 de minute.
Dar ce conține această filmare și ce arată ea, de a fost ascunsă atâta timp și cu atîta persistență?

În 20 de minute de filmări, niciun om nu e resuscitat

Filmarea este realizată cu o singură cameră. Ea este, uneori, oprită de pompierul-cameraman și repornită atunci când își schimbă locul.
La un moment dat, pompierul se urcă chiar pe una dintre mașinile colegilor săi, ca să aibă o perspectivă mai bună. Când operațiunile de salvare sunt un succes, aceste imagini devin publice.

Imaginile încep în jurul orei 22:43
, în momentul în care omul a ajuns acolo cu primul echipaj ISU-SMURD, durează 20 de minute, dar nu se încheie la ora 23:03, ci mai târziu, din cauza pauzelor de filmare
Acestea sunt filmările la care nimeni n-a avut acces, faptele care relatează ce s-a întâmplat dincolo de cordonul unde presa a avut permisiune să ajungă. Imaginile pompierului încep în fața fostei fabrici Pionierul, continuă în fața clubului Colectiv și se termină în club.
Pompierul s-a plasat aproape de ieșirea din containerul pe unde, inițial, oamenii au reușit să fugă, iar mai apoi trupurile tinerilor din club s-au transformat într-un uriaș dop uman, surprins de foc.

Minutul 00:00 –
Când sosește primul echipaj de intervenție
Cameramanul-pompier a început filmarea în Piaţa Bucur, la intrarea în fosta fabrică „Pionierul”, unde se văd o maşină de pompieri, una de SMURD şi o ambulanţă albă.
Prima victimă din cadru zace pe caldarâm. Este inertă, cu mâinile pe piept. În gangul din interior ce duce spre clubul Colectiv, mai exact spre intrarea alcătuită dintr-un container, se găsesc mai mulţi pompieri şi agenți de poliţie.
Printre ei, câțiva tineri arși se îndreaptă singuri, pe picioarele lor, spre ieşirea din curtea fostei fabrici.

Minutul 01:23 –
Trupurile aflate în agonie, amestecate printre cele moarte, sunt ignorate de echipajele de salvatori
O maşină de pompieri se oprește în faţa gangului ce duce la intrarea în Club.
În faţa containerului se văd victimele în viaţă care stau pe asfalt, sprijinite de zidul clădirii. Alte victime, cu trupurile contorsionate pe asfalt și cu hainele și pielea topite, agonizează. Unii oameni sunt încă în viață.
Printre ei, un du-te-vino de pompieri, poliţişti, jandarmi şi agenți de poliţie locală, fără ca cineva să se preocupe de victime.
Nu mai aveai ce să stingi. Focul din club era stins, mai rămăsese fum, trebuia să te ocupi de oamenii din exterior. Nu le-au luat nici măcar pulsul, nu s-au aplecat spre ei și acest lucru a fost imediat vizibil când șefii au văzut imaginile și, practic, filmarea a fost ascunsă tuturor.
Ofițerul de pompieri care a furnizat Libertății imaginile:
În secvențe apar doi poliţişti care susţin o fată ce abia se mai ține pe picioare şi o duc spre ambulanțele din afara curţii.
În majoritatea cazurilor, civilii sunt cei care merg la victime şi încearcă să le ajute. Tot ei sunt cei care le cară, cu mâinile goale, spre ambulanţe.
E important de precizat: odată scoase din apropierea cluburilor,  victimelor li se asigura asistența medicală în zona ambulanțelor. Problema, conform mărturiei ofițerului, este aceea că pompierii nu au știut să acționeze până acolo, într-un moment într-adevăr de mare tensiune.

În minutul 2:50,
în imagini apar primii pompieri care transportă o victimă arsă.

Rănit cărat pe brațe de jandarmi și polițiști

O ţin ca pe un sac, de mâini şi de picioare. Tot cu mâinile goale cară victime şi jandarmii, ajutaţi de poliţiştii locali.
”Pompier prin stație: Planul Roșu l-a activat cineva?”

Nu se vede niciun pompier care să verifice semnele vitale ale trupurilor inerte și arse, dacă mai respiră sau nu, sau să încerce manevre de resuscitare la faţa locului. Calificați sau nu ca paramedici, pompierii au obligația să acționeze ca salvatori.
În caz de intoxicație cu fum, pompierii trebuie să scoată victima din mediul cu fum, să evalueze nivelul de conștiență și funcțiile vitale, cu începerea manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie dacă este necesar.
Buletin Informativ al pompierilor, ISU București, Col. ing. Adrian-Ovidiu Onofrei:

Minutul 05:15 –
Victimele sunt scoase pe paleți

Victimă, cărată pe un palet de polițiști și jandarmi

Abia apoi apare prima targă cu care este cărată o victimă aproape carbonizată. În lipsa altor tărgi, oamenii arşi sunt urcaţi pe paleţi şi duşi până la ambulanţe. Picioarele lor se bălăngăne în gol.

Captură din filmul publicat azi de Libertatea cu trei civili, printre care și cântărețul Adrian Despot (dreapta, cu fața), și doar un pompier cărând un rănit pe un palet de lemn

În minutul 5:56 apare în imagini pentru prima oară un pompier care verifică pulsul unei victime pe care au scos-o din club, pe jumătate târând-o pe jos. La 6:50 pompierii încep să care şi ei victimele pe paleţi, spre ambulanţe.
În general focul are o dimensiune incontrolabilă. Însă, aici nu e vorba de foc. Focul a fost stins imediat. A fost vorba de decizii pentru care nu ești pregătit. Decizii de transport a unor persoane afectate… în număr foarte mare și rapid.
Ofițerul de pompieri care a furnizat Libertății imaginile:

Minutul 7:35,
colonelul Orlando Șchiopu, adjunctul inspectorului șef ISU, cedează nervos și înjură morții: “Lasă-i în p**a mea”!
Într-o jumătate de oră, s-au succedat cinci șefi la comanda acțiunii de intervenție.
Orlando Șchiopu a fost al 4-lea și a deținut comanda doar 3 minute, între 23:07 și 23:10, conform documentelor ISU citate de Corpul de Control al Guvernului.

Orlando Șchiopu, unul dintre șefii ISU, care a preluat, la un moment dat, comanda operațiunii de salvare, surprins în timp ce cedează nervos și înjură morții

Minutul 07:40 – Unul din patroni iese din fum, încercând să ajute victimele
Unul dintre patronii clubului Colectiv, Paul Cătălin Gancea, care se vede de la începutul intervenției încercând să ajute victimele, iese din container şi vomită.

Unul dintre patronii clubului, Paul Gancea (cu pantaloni portocalii), privește șocat mulțimea de pompieri

La minutul 08:20 se observă primul echipaj de medici, care însă pleacă din club cu targa goală. Lângă uşa containerului, pompierii sting cu un extinctor un foc mic, izbucnit în colţul dinspre perete. Trupurile oamenilor arși sunt scoase în continuare din container pe paleţi.
Imaginile arată cum două tărgi cu defibrilatoare pe ele sunt duse de echipajul medical spre hala din dreapta containerului.
Altă precizare importantă: filmarea pompierului este evident o selecție a realității, căci echipajele de pe ambulanțe, asistentele de la Bucur și cei de la SMURD încercau să-i ajute, dar în spatele acestei linii de filmare. Și la asistență medicală au fost multe probleme și dezorganizare expusă în raportul Corpului de Control.

Minutul 10:00
– Apar primele semne de organizare ale pompierilor
Un superior le dă indicaţi celor circa 30 de pompieri adunaţi în jurul lui, la intrarea în container. Încep să fie folosite tărgile pentru evacuarea victimelor decedate.

La minutul 11:24
îşi fac apariţia Cristian Piedone şi Gabriel Oprea.

Primarul de atunci al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, și fostul ministru de Interne Gabriel Oprea

Lângă ei, Raed Arafat vorbeşte predominant la telefon, cum se va vedea în film. Victimele scoase de pompieri din club sunt acum acoperite cu o folie termoizolantă.

Raed Arafat, imediat după sosirea la club

Minutul 13:13 – Apare generatorul care dă rateuri
Este adus un generator pentru a putea avea lumină electrică în club. Motorul dă rateuri, iar un pompier încearcă să-l ţină în funcţiune. Victimele decedate au fost depuse în intrândul unei hale din dreapta containerului, lângă stive de lăzi cu sticle goale. Cadavrele au fost apoi acoperite cu folie aurie.

Minutul 15:30
– Un poliţist de la rutieră numără persoanele decedate: „23 confirmaţi, mai e încă unul în pasaj”.
Cameramanul de la ISU a urcat pe o maşină de pompieri şi filmează de sus în curtea fostei fabrici. În imagini apar ambulanţele, maşinile SMURD şi autospecialele pompierilor staţionate în curte.
Dintr-o staţie de emisie-recepţie se aude bilanţul maşinilor de intervenţie prezente la faţa locului din partea SABIF. Se aude cifra „29”.

27 de oameni

au murit în acea noapte

Minutul 18:30 –
În club se mai aud doar telefoanele victimelor care sună în gol
Cameramanul-pompier intră în clubul Colectiv. Acolo mai sunt doar doi pompieri care strâng un cablu. E semi-întuneric şi se aude melodia unui telefon mobil care sună în gol.
„Toate telefoanele din club sunau şi erau aceleaşi două nume pe ecran: mama sau tata”, declara în acele zile unul dintre pompieri jurnaliștilor.
În imagini apare scena pe care a cântat „Goodbye to Gravity”. E complet neagră de funingine. Proptit de un perete, se zăreşte căruciorul cu rotile al lui Mihai, adolescentul salvat de Pavlos și Laurențiu.
Niciun ofițer din IGSU, ISUBIF sau inspectoratele județene nu a fost pregătit și nici acum nu e pregătit pentru asemenea tip de acțiune, care este mai mult un triaj medical efectuat foarte rapid decât o salvare de viață în sensul pompierilor.
Ofițerul de pompieri care a furnizat Libertății imaginile:
În spatele boxelor, o draperie aproape intactă acoperă a doua ieşire din club. Cameramanul face zoom pe lanţul gros cu care era legată uşa.
Apoi filmează din nou scena, tavanul fals din şipci, acum arse, şi stâlpii metalici pe care au fost montate artificiile. Totul e acoperit de funingine.
Filmarea se încheie cu un episod simbolic. Pe sunetul captat de camera oficială a ISU, în ultimele secunde se aude cum, de dincolo de cordon, un reporter TV își începe corespondența de la fața locului.
Presa începea să relateze oamenilor ce s-a întâmplat la Colectiv. Dar publicului i-a lipsit tot timpul această felie importantă din realitate, pe care tot presa o restituie azi oamenilor.
IGSU și ISU București Ilfov nu au răspuns întrebărilor ziarului despre existența filmului și felul în care l-au folosit.
Aveți aici câteva zeci de secunde din cele câteva zeci de minute.

Sursa