Chenodoxia sau Slava deşartă 

CHENODOXIA

 

Chenodoxia, in limbaj curent numita slava desarta sau vanitate, este o patima de capetenie si izvor de nenumarate alte boli ale sufletului. Sfantul Ioan Casian spune despre ea ca se manifesta „in multe forme, caci are multe fete si chipuri”, dar ca, in esenta, este de doua feluri care sunt cele  două  trepte ale sale.(…)

1).Primul fel de slava desarta e cel „prin care ne mandrim pentru foloase materiale sau pentru lucruri care se vad”.(…)
Este cea mai obişbuită si evidenta forma de chenodoxie, care loveste pe omul căzut foarte uşor si cel mai adesea. Ea constă în a se arăta cineva mândru si a se lăuda cu bunurile pe care crede ca le are, si a dori sa fie văzut, apreciat, admirat, stimat, onorat, lăudat, într-un cuvânt sa fie slăvit de ceilalți oameni. Bunurile cu care la acest nivel, se mândrește vanitosul sunt bunuri trupești, pământești, pentru care el asteaptă de la oameni laude si aprecieri. Vanitosul se poate astfel lăuda, asteptând admiratia celorlalți, cu darurile sale naturale ca frumusetea ( reală sau închipuită) trupului sau a glasului, de pildă , sau cu puterea, chibzuinta si puterea sa, ca si cu tot ceea ce contribuie la o frumoasă înfătisare (haine luxoase, parfumuri ,podoabe etc). El se poate lăuda, de asemenea ,cu indemanarea sau cu priceperea sa într-un anumit domeniu. Chenodoxia îl face pe om să se fălească şi sa se vrea admirat pentru bogățiile şi bunurile materiale pe care le-a dobândit. Din această pricină ,ea poate fi un puternic imbold pentru patima arghirofiliei, care, la rându-i,naşte şi sporeste slavă deşartă.

Astfel ,Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie: ,,Slava deşartă şi iubirea de arginți se nasc una pe alta. Căci cei ce iubesc slavă deşartă se silesc sa se îmbogățească iar cei ce s-au îmbogătit doresc sa fie slaviti. Vedem ca gustul pentru lux si fast este legat de ambele patimi; trezit de chenodoxie si presupunând arghirofilia, odată satisfăcut, le face pe amândouă să sporească. Adesea chenodoxia îl face pe om să râvnească la situații şi ranguri sociale înalte. Această patimă îl împinge să dorească puterea sub toate formele sale ,atunci ea se însoțeste şi pune în lucrare alte două patimi , pe care Sfintii Părinti le numesc ,,iubirea de stăpânire”si ,,duhul iubirii de stăpânire”. Este limpede că cel care deține puterea, robit de slavă desartă , va căuta lauda şi admirația oamenilor si se va stărui întotdeauna să placă acestora, pentru a întreține si a le spori admirația si pentru a păstra puterea si foloasele care-i vin de la ea.

2) A doua forma de chenodoxie, asa cum o aflam descrisa la Sfantul loan Casian, este cea in care omul se mandreste „pentru cele spirituale şi ascunse ,din dorința de laudă deşartă”. La monahul în care mai stăruie încă patimile ,ea stă alături de primul fel de slavă desartă; iar dacă s-a lepădat cu totul de cele lumesti,ia locul acesteia. Pentru el Slava desartă constă în faptul că se mândrește în sinea lui sau înaintea oamenilor cu virtuțile sale si cu asceza sa,asteptând pentru aceasta admirația şi laudele celorlalți.Mai ales când omul se luptă împotriva patimilor şi când pune în lucrare virtutile contrare lor,este războit de acest soi de slavă deşartă.De aceea Sfântul Ioan Spătarul arată ca ,,duhul slavei deşarte (se bucură) văzând înmultindu-se virtutea şi spune că,după cum furnică asteaptă să se isprăvească strânsul grâului, şi slavă d eşartă asteaptă să se adune bogăția (duhovnicească). Evagrie constată si el că ,,după ce a biruit omul toate gândurile , se ivesc aceste două : cel al slavei deşarte şi cel al mândriei” si , la fel, ,,gândul acesta (al slavei deşarte) îl fac să crească toți dracii , după  ce au fost biruiți”.

Tot asa si Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie: ,, Când birui vreuna dintre patimile mai necinstite, de pildă lăcomia pântecelui sau curvia sau mânia sau lăcomia ,îndată se repede asupra ta gândul slavei deşarte. Asa se face că chenodoxia poate lua locul tuturor celorlalte patimi în sufletul omului.

Aceasta patima are o putere neobisnuita. Caracterul ei subtil, capacitatea de a imbraca nenumarate forme, de a se strecura pretutindeni si de a ataca omul din toate partile o fac greu de sesizat si de recunoscut si foarte greu de combatut. Intr- adevar, orice lucru poate fi pentru om prilej de slavă deşartă ; Evagrie se arată uimit de dibăcia diavolilor de a profita de această stare de fapt ,dând si exeme tipice ,ca si Sfântul Ioan Casian şi Sfântul Ioan Scărarul .

,,Frumos înfățișează bătrânii natura acestei boli- spune Sfântul Ioan Casian – când o descriu în felul unui bulb de ceapă ,pe care , înlăturându-i-se un înveliş, îl afli acoperit de altul ,şi tot asa ,oricâte foi îi scoți ,tot atâtea îi descoperi dedesubt . Iar Sfântul Ioan Scărarul scrie astfel : ,,În toate străluceste soarele cu îmbelsugare. Şi de toate stăruințele se bucură slava deşartă. De pildă : sunt stăpânit de slavă deşartă când postesc ; dezlegându-l, ca să nu fiu cunoscut (ca postitor),iarăşi mă stăpâneste slavă d eşartă,pentru modestia mea; îmbracându-mă în haine luxoase , sunt biruit de ea, schimbându-le în haine nearătoase, iarăşi sunt stăpânit de ea ; vorbind ,sunt biruit de ea; tăcând , iarăsi sunt biruit de ea . Oricum voi arunca acest glob cu trei coarne ,totdeauna unul stă drept si el e cel din centru. De aceea conchide Evagrie , „greu se scapă de gândul slavei deşarte. Căci ceea ce faci ca să te curăti  de el devine pricină pentru altă slavă deşartă”.

Şiretenia chenodoxiei îl împinge pe om ca, paradoxal ,să dovedească zel în nevoințele aascetică să lupte cu râvnă împotriva altor patimi ,să practice virtutile, să dobândească unele harisme.

Pe plan duhovnicesc ,efectele patologice ale chenodoxiei sunt extrem de nocive. Ea duce la moartea sufletului , la orbirea minții şi la tulburarea ei, micşorându-i puterea de cunoastere. Ea nimiceste toate virtutile pe care le-a dobândit omul şi lipseşte de rod ostenelile sale duhovnicesti. Din pricina ei ,spune Sfântul Maxim , se pierd multe lucruri bune în sine. Nevointa ascetică şi virtutile pe care ea caută să le sporească au drept scop unirea omului cu Dumnezeu şi împărtășirea de slavă dumnezeiască . Prin chenodoxie, omul le abate de la menirea lor firească , pentru a le pune în slujba propriei sale slave , aşteptând laude de la oameni, iar nu de la Dumnezeu ,asa cum se cuvine. Pierderea roadelor ascezei si a virtuților ,care este o adevarata catastrofă pe plan duhovnicesc ,are urmarea de neînlăturat că naşte în sufletul omului o stare de mare suferinta; lipsit de aceste bunătăți de mare preț si de bucuria duhovnicească pe care o dobândise prin ele, sufletul se simte gol ,lipsit de rost ,plin de tulburare si neliniste.

sursa: din cartea TERAPEUTICA BOLILOR SPIRITUALE de JEAN CLAUDE LARCHET.

Reclame