Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur (30 ianuarie)

Glasul 2

Pe propovăduitorii cei tari…

Pe Sfinţii propovăduitori şi Dumnezeieşti vestitori, pe căpetenia învăţătorilor Tăi, Doamne, i-ai primit întrudesfătarea şi odihna bunătăţilor Tale. Că ai primit ostenelile acelora şi moartea mai vârtos decât arderile de tot; Cel Ce Însuţi preamăreşti pe Sfinţii Tăi.

*

Tropar la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Glasul 1

Pe cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii Celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu Razele Dumnezeieştilor dogme; pe râurile cele cu miere curgătoare ale înţelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu; pe Marele Vasile şi pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împre­ună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; că aceştia pururea se roagă Treimii pentru noi.

*

Tropar la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Glasul 4

Ca cei ce ati fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, rugaţi-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

***

1

Pricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăţiei lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăţia după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărţire şi prigonire între bărbaţii cei pricopsiţi în învăţături şi îmbunătăţiţi. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicând despre dânsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat şi a ispitit firea lucrurilor prin sine, şi cum că era atât de mult îmbunătăţit, încât puţin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii.
Căci nu făcea pogorământ legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei şi aspru, neavând la sine nici un lucru pământesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micşorau, ca şi cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios şi atrăgător către pocăinţă. Erau însă alţii care înălţau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca şi cum ar fi fost în învăţături mai cu pogorământ omenesc şi cum că mai cu înlesnire povăţuia pe toţi, şi îi chema către pocăinţă. Deci, îl cinsteau mai mult decât pe marele Vasile şi decât pe Grigorie atât pentru mulţimea cuvintelor celor de miere curgătoare, cât şi pentru iscusinţa cugetărilor.
Alţii iarăşi cinsteau mai mult pe dumnezeiescul Grigorie, ca cel ce a întrecut în înţelepciune şi în învăţătură elinească pe toţi dascălii cei vestiţi şi pe elini, cum şi pentru frumuseţea cuvintelor şi înflorirea lor. Deci, ziceau, cum că înţeleptul Grigorie biruia pe toţi şi cum că acestuia i se cădea întâietatea. Atunci, prin o pricină că aceasta a celor învăţaţi s-a întâmplat de s-a despărţit mulţimea poporului. Şi unii se ziceau Ioaniteni, alţii Vasiliteni, iar alţii Grigoriteni. Deci, astfel sfădindu-se cei înţelepţi şi zicând între dânşii multe feluri de cuvinte, de trei ori fericiţii aceştia dascăli au voit să-i împace, ca să nu se mai sfădească în deşert.
Pentru aceea, după câţiva ani, s-au arătat sfinţii ierarhi, mai întâi câte unul deosebit, apoi şi câte trei împreună, nu în vis, ci aievea la arătare, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitenilor, care era om îmbunătăţit şi preaînţelept, după cum şi scrierile lui îl arată. Şi toţi trei au zis către dânsul cu un glas:

„Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de dumnezeiescul Duh, am scris învăţăturile spre mântuirea cea de obşte şi folosul oamenilor; şi acelea pe care le-am învăţat noi înşine, le-am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează.
Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sârguit cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire. Deci, împreunându-ne într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă, fă nouă praznic cuviincios. Apoi, spune şi celorlalţi care vor fi mai pe urmă, cum că noi suntem una la Dumnezeu şi noi negreşit vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mântuire, pentru cei ce ne vor săvîrşi praznicul pomenirii noastre”. Acestea zicând, i se părea că sfinţii se înălţau la cer, strălucind cu lumină nemărginită şi chemându-se unul pe altul pe nume.

Deci, sculându-se acel minunat om, adică arhiereul evhai-tenilor, a făcut precum i-au poruncit lui sfinţii, potolind mulţimea şi pe toţi aceia care se sfădeau mai înainte. Aceştia au crezut cele spuse de el, că era om vestit, şi pentru învăţătura lui cea mare, şi pentru fapta cea bună, căci a lăsat predanie Bisericii spre a se face praznicul acesta.

Astfel, Sfântul episcop Ioan, găsind în luna ianuarie prăznuindu-se toţi cei trei sfinţi ierarhi, adică la întâia zi pe Vasile, la 25 pe dumnezeiescul Grigorie şi la 27 pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a unit la 30 pe toţi, împodobindu-se pomenirea lor cu canoane, cu tropare şi laude, precum li se cădea lor, şi fiind această cu voia sfinţilor, nu au nici o lipsire în laude. Căci nici mai înainte, nici mai pe urmă n-a alcătuit renumitul acesta Ioan mai multe tropare, decât acestea.
Sfinţii aceştia cu chipul trupului lor erau astfel: dumnezeiescul Ioan „Gură de Aur” (Hrisostom) era de statură scund, cu capul mare, cu trupul drept şi subţire, cu nasul plecat, alb la faţă şi cam palid, având pleoapele ochilor adâncite şi luminile lor mari. Apoi, i se arăta multă veselie în faţă, cu fruntea lată şi mare, cu urechile cam plecate, cu barba mică şi rară, cu părul galben, amestecat cu cărunt, iar fălcile lui erau adâncite înăuntru, de multă postire şi nevoinţă.
Apoi, este de nevoie a zice despre dânsul, că a întrecut pe toţi înţelepţii elinilor cu cuvintele şi mai ales cu iscusinţa, înlesnirea şi frumuseţea vorbirii; şi atât de bine a tâlcuit dumnezeiasca Scriptură şi a săvârşit evangheliceasca propovăduire, încât dacă n-ar fi fost sfântul acesta, îndrăznesc a zice că ar fi fost de trebuinţă să mai vină încă o dată pe pământ Stăpânul Hristos. Iar spre fapte bune atât de mult s-a suit, încât pe toţi i-a întrecut, fiind izvor al milosteniei şi al dragostei, râvnitor de obşte cu iubirea de fraţi şi cu învăţătura lui; şi a trăit 63 de ani, păscând Biserica lui Hristos şase ani. Apoi s-a săvârşit în Comane, surghiunit de Eudoxia, împărăteasa, şi de episcopii cei pizmăreţi.

Sfântul Vasile cel Mare era la statura corpului foarte înalt, uscăţiv şi slăbănog la faţă, negricios şi palid, cu sprâncenele lungi, încovoiate şi ridicate în sus, asemănându-se omului îngrijit, având nasul plecat, cu faţa cam zbârcită, adâncit la pleoapele ochilor, păros la trup, barba căruntă pe jumătate şi destul de lungă. Acesta a întrecut mult în cuvinte, nu numai pe cei din vremea lui, ci şi pe cei vechi; pentru că s-a ostenit la învăţătură foarte mult, şi deprinzând toate învăţăturile ştiinţei, din fiecare a câştigat biruinţă. Asemenea încă s-a iscusit şi în filosofia cea practică şi prin aceasta a sporit spre privirea celor înalte. S-a suit la scaunul arhiepiscopal al mitropoliei Cezareei Capadociei, când era de 37 de ani, ocârmuind Biserica opt ani; apoi, s-a dus către Domnul, fiind în scaunul arhiepiscopatului său.

Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Teologul, era la statura corpului său potrivit, puţin cam palid, nasul lătăreţ, sprâncenele potrivite, căutătura veselă şi blândă, la ochiul cel drept avea un semn de la o lovitură, barba nu-i era lungă, dar deasă şi potrivită şi pe margini se arăta cam afumată. Pleşuv de ajuns, cu părul alb. Marele Grigorie întrecând cu strălucirea vieţii pe cei ce au sporit în fapte, la atâta înălţime a cuvântării de Dumnezeu s-a suit, încât toţi se biruiau de înţelepciunea lui, atât în cuvinte cât şi în dogme; pentru aceasta a câştigat numirea de „Cuvântătorul de Dumnezeu”. El a ocârmuit Biserica Constantinopolului 12 ani şi a trăit 80. Când s-a făcut patriarh, a aflat în cetate numai o biserică a dreptcredincioşilor şi când a lăsat scaunul, a lăsat numai una eretică. Şi mergând la Arianz, moşia sa, unde, cugetând pururea la Dumnezeu şi făcându-se cu totul strălucită oglindă a Lui, s-a sfârşit cu pace.
Dar de vreme ce de trei ori fericiţii aceştia, atât de mult s-au ostenit pentru mântuirea noastră, se cuvine şi noi să prăznuim pomenirea lor şi să le mulţumim pe cât putem. Căci ei de nimic altceva n-au purtat grijă, nici altceva au cugetat, decât numai un scop au avut, ca să întărească bună credinţă; apoi o nevoinţă au avut spre a lucra fapta bună, îngrijind şi sîrguindu-se fără pregetare, cu lucrul şi cu gândul, pentru mântuirea sufletelor. Pentru care atât de rău au pătimit propovăduind credinţa cea adevărată în toată lumea, iar nouă tuturor de obşte ne-au făcut bine. De aceea şi noi suntem datori să cinstim pe făcătorii noştri de bine, şi să le mulţumim după putere, fiindcă după datorie nu putem.

Deci, să cinstim cu cuvinte pe cei trei cuvântători, deşi mă tem şi mă sfiesc, neaflând cuvinte cuviincioase şi potrivite sfinţilor; pentru că pricina este mare şi nu pot, nu numai pe câte trei, dar nici măcar pe unul să-l laud după cum se cuvine şi de care toată lumea nu era vrednică. Deci, cum va ajunge bună grăire cea lumească să laude pe cei mai presus de lume, care au împodobit toată lumea şi au izbăvit-o ca şi cei 12 văzători ai Cuvântului şi de Dumnezeu propovăduitori? Care dacă nu s-ar fi ostenit atât de mult cu sfintele lor scrieri, nu s-ar fi scăpat întreaga lume de slujirea la idoli, cea de mai înainte înrădăcinată, nici de eresurile cele în multe chipuri; căci sfânta şi preaînţeleapta Treime, nedespărţităşi cea mai presus de fiinţă, a iconomisit ca ei să vieţuiască într-acele vremuri ale eresurilor.
Aceşti cereşti oameni şi pământeşti îngeri, trâmbitele adevărului, preaînţelepţii retori, tunetele Dumnezeirii celei nezidite, s-au sârguit să smulgă şi să risipească pe ocărâtorii dreptei credinţe şi cu praştia cuvintelor lor au gonit departe pe lupi de la Biserica dreptcredincioşilor. Aceştia cu înţelepciunea lor au surpat zidurile cele rele ale vrăjmaşilor şi au smerit toată înţelepciunea care se ridică împotriva cunoştinţei de Dumnezeu, schimbând şi prefăcând totul spre bine, netezind şi îndreptând pe cele strâmbe, cum şi toată asprimea şi nedreptatea.
Treimea aceasta pământească ne-a învăţat a ne închina Treimii cereşti, precum se cade, şi neamestecată a o mărturisi în acest chip, precum li s-a descoperit lor adeverirea credinţei, zicând: Dumnezeu nenăscut este Tatăl, Dumnezeu născut este Fiul, şi Dumnezeu purces este Duhul Sfânt. Sunt trei Persoane, dar un singur Dumnezeu, cu preaslăvire. Nu sînd trei dumnezei, doar un Dumnezeu, căci una şi aceeaşi este Dumnezeirea. Precum din soare ies raze, care n-au nici o deosebire, aşa sunt cele trei persoane, care fac aceeaşi fiinţă.
Astfel, ne-au învăţat să credem şi să mărturisim despre Sfânta Treime, cei trei preasfinţiţi arhiepiscopi; şi au întărit dogmele cele drepte cu învăţături preaînţelepte, în prigoane, primejdii şi războaie, până la moarte fiind prigoniţi, ba încă şi după moarte. Deci, adunaţi-vă toţi câţi v-aţi folosit de la dânşii, veniţi toată vârsta şi firea, bărbaţi şi femei, preoţi şi monahi, tineri şi bătrâni, să mulţumim făcătorilor noştri de bine, să lăudăm pe dascălii şi propovăduitorii bunei credinţe, să binecuvântăm cei săraci pe cei îmbogăţitori, cei din primejdii pe cei izbăvitori, cei cuvântători pe cuvântătorii de Dumnezeu, cei necăjiţi pe mângâietori, sărmanii pe părinţi, bolnavii pe doctori, străinii şi lipsiţii pe iubitorii de străini.
Pe scurt, să zic, toţi deodată adunaţi-vă să mulţumim celor ce s-au făcut tuturor toate, ca pe cei mai mulţi să-i dobândească. Dar să lăsăm altora să le povestească înţelepciunea lor, ştiinţele, posturile, privegherile şi celelalte fapte bune şi numai această să o zic, care mă face şi mai mult să mă minunez, adică sârguinţa cea covârşitoare şi grija care o aveau ca să mântuiască sufletele oamenilor, robii lui Dumnezeu Celui iubitor de oameni şi următorii Lui cu toată virtutea. Căci de aceasta se îngrijeau mai mult, cunoscând că prin fapta aceasta păzeşte omul asemănarea cu Dumnezeu.
Căci nu este mai mare şi mai minunată ispravă decât a se păzi cineva într-aceasta amăgitoare lume pe sine fără de prihană; dar mai vrednic de laude, este acela care se sârguieşte a mântui şi pe aproapele. Căci cu acest milostiv chip se face următor Stăpânului care S-a dat pe Sine la moarte, ca să libereze pe om din robia vrăjmaşului. Iar în ce fel au mântuit pe mulţi oameni aceşti dascăli preaînţelepţi, ascultaţi:

Dumnezeu a făcut lumea aceasta pentru oameni, şi aceştia au tâlcuit firea celor ce sunt, adică a tuturor făpturilor pe care le-a făcut Atotputernicul Dumnezeu şi prin cunoştinţa lor s-au făcut înţelepţi, încât au cunoscut oamenii pe Ziditorul. Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu prin frumuseţea şi mărimea lor, iar dascălii tâlcuiesc luminat cerurile şi pământul, adică lumea cea văzută şi cea nevăzută, cum este aşezarea şi rânduiala ei şi care este pricină de le-au făcut pe ele Dumnezeu şi altele asemenea.
Astfel, se potriveşte să zicem graiul psalmistului: În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la toate marginile lumii au ajuns cuvintele lor. Ne-a dat preabunul Dumnezeu Testamentul cel Vechi şi cel Nou spre mântuirea noastră şi aceştia au primit cu mulţumire poruncile Lui, pe care cu iubire de osteneală le-au păzit ziua şi noaptea, cugetând întru dânsele, şi pe sineşi făcându-se case curate ale Duhului Sfânt; apoi ne povăţuiesc şi pe noi să petrecem întru dânsele, precum Dumnezeu ne-a poruncit şi ne îndreptează, împodobindu-ne obiceiurile cu bună rânduială, şi aducându-ne de mână spre cele mai înalte. Dumnezeu S-a întrupat pentru noi, şi sfinţii aceştia ne tâlcuiesc şi ne fac cunoscută taina iconomiei Lui, şi ne fac să înţelegem prin oarecare chin preaînţeleapta taină a unirii acesteia.
A trimis pe Sfinţii Apostoli să propovăduiască în lume cunoştinţa lui Dumnezeu, să gonească întunericul închinăciunii de idoli, să lumineze pe neamuri şi către Dumnezeu să le întoarcă; s-au trimis şi sfinţii aceştia să propovăduiască lumii adevărata credinţă, să izgonească dintr-însa întunericul relei credinţe, să se lupte cu ereticii şi să-i biruiască, să izbăvească pe oameni de învăţăturile cele de suflet pierzătoare, să le vestească dogmele cele drepte şi Sfintele Scripturi să ni le tâlcuiască, apoi, către mântuire şi pocăinţă să ne povăţuiască; care lucru îndoit s-a făcut, precum cel ce a luat cei cinci talanţi şi a câştigat cu dânşii alţi cinci talanţi.
A preamărit pe apostoli cu minuni, de care şi aceşti sfinţi n-au fost neîmpărtăşiţi, precum poate fiecare să se înştiinţeze în istoria vieţii lor. Domnul a învăţat toate neamurile prin apostolii Săi; dar cine a rămas neîmpărtăşit de cuvintele acestor sfinţi? Pe cine n-au învăţat şi nu învaţă până acum preaînţelepţii aceştia? Nu atâta cu filozofeşti şi geometriceşti ştiinţe, pe cât cu fireşti şi bune sfătuiri povăţuiesc minunaţii aceştia. Căci de vreme ce lumea nu a cunoscut pe Dumnezeu cu înţelepciunea, ei totuşi au voit să mântuiască cu propovăduirea pe cei ce credeau întru El.
Dar pe urmă, fiindcă lumea n-a cunoscut pe Dumnezeu prin propovăduire, precum se cădea, bine a voit să mântuiască, prin înţelepciunea acestora, pe cei ce vor crede învăţăturilor lor. Astfel cu adevărat şi mulţi s-au mântuit prin dogmele lor şi prin cugetările lor cele preaînţelepte, iar cu frumuseţea cea firească a bunei făpturi şi cu dulceaţa cuvintelor lor au adus la pocăinţă pe mulţi.
Pe aceştia îi avem noi oamenii, după Dumnezeu, făcători de bine şi păzitori. Aceştia sunt stâlpii cei neclintiţi ai credinţei noastre, peste care înţelepciunea lui Dumnezeu şi-a întărit casa ei, pe care porţile iadului, adică ereticii cei rău credincioşi şi fără de minte, n-au putut nicidecum s-o clintească. Aceştia sunt, după Sfinţii Apostoli, dascăli ai lumii. Pe aceştia îi serbăm şi noi astăzi, săvârşind pomenirea lor cu bucurie şi cu credinţă. Nu precum o prăznuiesc robii pântecelui, cu băuturi şi beţii, nu cu multe feluri de bucate şi cu benchetuiri; ci precum poftesc aceia, şi precum scripturile lor poruncesc, adică, să ne îngrijim de mântuirea sufletelor noastre, păzind câte ne-au poruncit de-a pururea pomeniţii în scris, urmând vieţii lor, faptele bune şi nevoinţele lor. Şi făcând cele după puterea noastră, să păzim mântuitoarele porunci ale Domnului, precum le-au păzit ei; căci atunci când îi prăznuim cum se cuvine pe sfinţi, atunci şi pe Dumnezeu Îl slăvim şi pe sfinţi îi cinstim, atunci şi ei se bucură de noi, slăvindu-se şi cinstindu-se.

O! luminători preastrăluciţi în toată lumea şi decât tăria aceasta mai cinstiţi! O! fericită treime, închipuirea, asemănarea şi strălucirea Preasfintei Treimi, care v-aţi preamărit de Ea, ca cei ce pe Aceasta aţi propovăduit-o. Căci pentru dragostea lui Hristos, toate dumnezeieştile Lui porunci le-aţi păzit, trupurile voastre cu înfrânare le-aţi omorât, pe voi înşivă de toate patimile v-aţi curăţit, vase cinstite ale Sfântului Duh v-aţi făcut, oglinzi prea strălucite ale lui Dumnezeu v-aţi lucrat, cu Dumnezeu prin gândire v-aţi unit, la săvârşirea faptei bune v-aţi suit şi ca bărbaţi desăvârşiţi, la măsura vârstei lui Hristos aţi ajuns.
Oile cele cuvântătoare ale lui Hristos bine le-aţi păscut, sufletele voastre pentru ele le-aţi pus şi de vreascurile eretice le-aţi curăţit, pe eretici departe de la ele i-aţi alungat, primejdii şi izgoniri pentru adevăr aţi suferit, pe diavolul şi pe slugile lui i-aţi biruit, şi la fugă i-aţi luat. Ne aducem aminte de primejdiile voastre, pe care, pentru bună credinţă le-aţi pătimit, cinstim izgonirile voastre cele nedrepte, care pentru dreptate le-aţi suferit, slăvim mucenicia cea grea a pătimirii voastre celei fără de sânge; binecuvântam celelalte osteneli şi dureri, care aţi luat asupră-vă, cu Răsăritul şi cu Apusul luptându-vă, ca să învăţaţi pe toţi.

Încă avem şi scripturile voastre cele sfinte, tablele cele de Dumnezeu scrise, ca un al treilea testament, pe care Dumnezeu, prin inimile voastre l-a glăsuit; avem luminarea minţii, hrana sufletelor, desfătarea ochilor, dulceaţa cea de obşte şi îndulcirea tuturor sfinţilor, moştenirea cea bine norocită şi bogăţia cea fericită, care am luat-o de la voi şi o păzim ca pe o vistierie de mare preţ, ca să treacă cu diadohisire (urmare) şi să rămână din neam în neam pomenirea voastră veşnică şi slava voastră să se păzească în lumea nemuritoare.
Ne rugăm şi cerem de la voi, sfinţilor, să vă aduceţi aminte de noi, netrebnicii robii voştri, că bine primite să fie rugăciunile noastre, să păziţi Biserica în pace, precum aţi lăsat-o, să ne învredniciţi a dobândi şi noi acea negrăită veselie şi prea dorita bucurie a întru tot lăudatei şi mai presus de fiinţă Treimi; ca împreună cu voi să slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul cel Sfânt, pe unul Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii cei nesfârşiţi. Amin.

2

Acatistul Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur(30 ianuarie)

Troparul Sfinților Trei Ierarhi, glasul al 4-lea:

Ca cei ce ați fost întocmai la obicei cu Apostolii și lumii învățători, rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

Condacul 1

Pe apărătorii și luminătorii Bisericii creștinești, pe învățătorii cei mari și înfrânătorii zâzaniilor diavolești, pe surpătorii eresurilor, pe stâlpii cei neclintiți ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor și întocmai cu apostolii, și ai lumii învățători, pe marele Vasile cel cu dumnezeiască minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; și pe Ioan, luminătorul a toată lumea, să-i lăudăm credincioșii din toată inima și să le cântăm: Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

Icosul 1

Cine este destoinic a-și deschide buzele și a-și mișca limba, spre a o lăuda, cum se cuvine pe această treime de arhierei? Însă, deși nu vom putea face aceasta, totuși nu putem tăcea și îi aducem aceste laude:
Bucurați-vă, aleșii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale grădinii celei nestricăcioase;
Bucurați-vă, îngeri pământești și oameni cerești;
Bucurați-vă, marilor arhierei cei luminați la minte de Sfânta Treime;
Bucurați-vă, că ați covârșit firea omenească cu darurile cele multe;
Bucurați-vă, stâlpi neclintiți ai Biserici;
Bucurați-vă, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucurați-vă, mărgăritare strălucite ale Bisericii lui Hristos;
Bucurați-vă, cei mai destoinici luminători ai pământenilor;
Bucurați-vă, apărătorii dreptei credințe în Hristos;
Bucurați-vă, surpătorii eresurilor și îndreptătorii adevăratelor învățături;
Bucurați-vă, cârmuitorii Bisericii și pomi luminați roditori ai fructelor celor mai alese;
Bucurați-vă, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul al 2-lea

Pe acești trei mari ierarhi ai Bisericii lui Dumnezeu Cel slăvit în Sfânta Treime se cuvine să-i cinstim ca pe unii ce au primit de la Dumnezeu mari daruri și aleși talanți: pe Vasile, cel ce a rușinat păgânătatea împăratului Iulian apostatul, cel ce a mustrat pe împăratul Valent arianul, cel ce a înfricoșat pe eparhul ce nedreptățise la judecată pe o văduvă săracă, și a botezat pe evreul Ioasaf cu toată casa lui; pe Grigorie, mare ritor și vrednic patriarh al Bisericii Constantinopolului, cel ce a întrecut cu înțelepciunea pe toți cei mai învățați din timpul acela; și pe Ioan Gură de Aur, cel ce cu învățăturile sale a covârșit pe cei mai luminați și mai aleși grăitori ai lumii. Se cuvine să-i lăudăm și să zicem lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Multă nevoință având, Sfinte Ierarhe Vasile, pentru credința dreptslăvitorilor creștini, ai mustrat cu îndrăzneală pe împăratul Valent, pentru că a îmbrățișat învățătura eretică a lui Arie, luând multe biserici ale dreptslăvitorilor și prefăcându-le în biserici ariene. Tu, sfinte, n-ai putut suferi purtarea acestui împărat, iar noi, pentru tăria credinței tale și îndrăzneala ce ai avut, te întâmpinăm cu aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, Ierarhe Vasile, apărătorule și întăritorule al învățăturii Sfintei Treimi;
Bucură-te, înalt și luminat cugetător al teologiei;
Bucură-te, albină, care ai adunat din învățăturile timpului aceluia toată mierea învățăturilor dreptmăritoare;
Bucură-te, furnică muncitoare, care necontenit ai adunat la sânul Bisericii hrana învățăturilor dumnezeiești;
Bucură-te, izvor de apă limpede, răcoritoare și dătătoare de viață a explicării Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, căci cu acele ape ai adăpat poporul dreptcredincios;
Bucură-te, paharul curăției cel plin de curată băutură;
Bucură-te, gura înțelepciunii ce spulberă hulele ereticior;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorule al împăraților Iulian și Valent;
Bucură-te, mare ierarhe al lui Hristos, Vasile!

Condacul al 3-lea

Patria ta, Sfinte Ierarhe Vasile, a fost Pontul, născut din părinți temători de Dumnezeu, Vasile și Emilia. Crescut în învățături adevărat creștinești, ai străbătut tot felul de înțelepciune, dobândind de la Dumnezeu vrednicia arhierească, pentru care ai mulțumit în tot timpul lui Dumnezeu, cântându-I laude: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Păstorind Biserica și poporul creștinesc totdeauna cu vrednicie și cu dreptate ai fost la Soborul al doilea, ce s-a ținut în Constantinopol, mare apărător al dreptei credințe. Tăind și sfâșiind cu sabia duhului toate învățăturile eretice, ai dovedit că în adevăr ești un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos și un mare ierarh vrednic de numele de cuvântător al lui Dumnezeu Cel slăvit în Sfânta Treime: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh-Dumnezeu; pentru care toți te cinstim cu aceste laude:
Bucură-te, Părinte Ierarhe Grigorie, mintea cea prea lăudată a dreptei credințe;
Bucură-te, lumină strălucitoare care luminezi cu învățăturile tale toată lumea creștinească;
Bucură-te, lumină strălucitoare care luminezi lumea cu limba ta cea bine-grăitoare și care îngrădești cu muțenie limbile celor bârfitori;
Bucură-te, plugarule ce ari cu plugul gurii tale inimile, spre a da roade bune lui Hristos;
Bucură-te, arătătorule al adevăratului Dumnezeu, Cel lăudat în Sfânta Treime;
Bucură-te, căci cu praștia dumnezeieștilor tale cuvinte ai spulberat neghina eresurilor;
Bucură-te, bunule păstor, care ai păscut oile cele cuvântătoare în livada credinței Sfintei Treimi;
Bucură-te, organ dulce glăsuitor și alăută bine alcătuită;
Bucură-te, fluier cuvântător și vioară dulce răsunătoare;
Bucură-te, stea prealuminoasă, ce luminezi toată lumea cu învățăturile dogmelor creștinești;
Bucură-te, îndulcitorul inimilor credincioșilor;
Bucură-te, mare ierarhe și teologule Grigorie!

Condacul al 4-lea

Înțelepciune de sus având, Sfinte Ierarhe Grigorie, te-ai suit pe scaunul cel mai înalt al patriarhilor marii cetăți a împăratului Constantin, de unde ai păscut oile cele cuvântătoare întru cuviință și dreptate. Luminat și împodobit fiind cu tot meșteșugul cuvântării de Dumnezeu, ai întrecut pe toți ritorii de atunci și ai lăudat în toată viața ta pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca un înger sau arhanghel stai înaintea Sfintei Treimi, Părinte Ioane Gură de Aur, ca cel ce din pruncie ai cunoscut mai bine decât mulți bătrâni pe singurul adevăratul Dumnezeu și te-ai îndeletnicit cu adevăratele și sfintele învățături creștinești, ajungând a cunoaște toată filosofia și toate științele celor mai învățați dascăli ai vremii aceleia. Pentru că ai lăudat și ai preaslăvit în tot timpul vieții tale pe Bunul Dumnezeu, noi îți aducem aceste laude:
Bucură-te, că te-ai născut din părinți binecredincioși, Secund Stratilatul și Antuza, vrednica ta mamă;
Bucură-te, că din fragedă vârstă ai fost dat la învățătura științelor, având dascăli pe Libanie și Andragatie;
Bucură-te, că în puțină vreme pe toți semenii tăi i-ai ajuns și i-ai întrecut cu învățăturile;
Bucură-te, cel ce ai primit Sfântul Botez cu mare bucurie, aducând la dreapta credință și pe mulți alții;
Bucură-te, că pe Antimie filosoful l-ai dovedit în învățături, spre uimirea tuturor;
Bucură-te, că și el îndată a cerut Sfântul Botez;
Bucură-te, că episcopul Atenei, auzind că tu ai făptuit întoarcerea lui Antimie, mult s-a bucurat;
Bucură-te, că poporul creștinilor a lăudat pe Dumnezeu pentru faptele tale cele bune;
Bucură-te, că de patriarhul Antiohiei, Meletie, ai fost ridicat la rangul preoției;
Bucură-te, că și hirotonia de diacon, și de preot le-ai primit cu multă smerenie;
Bucură-te, cel care cu sorții episcopilor și cu voința împăratului Arcadie ai fost chemat la scaunul cel mai înalt al Patriarhiei Constantinopolului, după moartea patriarhului Nectarie;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 5-lea

După moartea părinților tăi, sfinte, toată averea rămasă ție împărțind-o la săraci, robilor dându-le libertate și rudele lăsând, ai slujit Domnului ziua și noaptea. Ca monah în mănăstire, ca cleric, diacon, preot, arhiereu și patriarh ostenindu-te mult, ai scris cărți despre preoție, despre bunătate și blândețe, despre smerenie și milostenie, despre pace, adevăr și dreptate, toate pline de dovezi, întărindu-le cu însăți viața cea aspră ce ai dus; pentru aceea noi, minunându-ne de răbdarea și de umilința ta, îndrăznim a te lăuda și a cânta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ca niște albine zburătoare ați umblat în grădina Scripturilor credinței, voi trei mari ierarhi ai lui Hristos, adunând miere din tot felul de flori, pe care ați pus-o înaintea tuturor credincioșilor spre îndulcire, povățuindu-i la pocăință, descoperindu-le și explicându-le dogma Sfintei Treimi, cea unită în ființă, dar despărțită în Ipostasuri. Pentru aceasta noi, creștinii, vă rugăm să primiți aceste cântări de laude:
Bucurați-vă, marilor arhierei, despărțiți cu trupurile, dar uniți cu duhul;
Bucurați-vă, raze strălucitoare ale lui Hristos soarele dreptății, Cel ce a luminat toată lumea cu învățăturile Sale;
Bucurați-vă, părinți vrednici ai Bisericii creștinești, ce ați fost la un obicei cu apostolii;
Bucurați-vă, râuri cu ape răcoritoare, ce ați adăpat țarinile sufletelor creștinilor cele însetate de adevăratele învățături;
Bucurați-vă, trei ierarhi lăudați de toți cei ce cred într-un Dumnezeu slăvit în Sfânta Treime;
Bucurați-vă, organe bine-glăsuitoare ale Bisericii lui Hristos Dumnezeului nostru;
Bucurați-vă, slugi alese, care ați înmulțit talanții cei dați vouă de Domnul Hristos spre păstrare;
Bucurați-vă, că ușile cerești vouă vi s-au deschis;
Bucurați-vă, doctori iscusiți aleși de Dumnezeu spre a vindeca bolile sufletești ale creștinilor celor slabi în credință;
Bucurați-vă, luminătorii lumii, cei împodobiți de Dumnezeu cu vrednicia arhierească;
Bucurați-vă, albine adunătoare de tot felul de învățături, din grădina Sfintei Scripturi;
Bucurați-vă, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul al 6-lea

Propovăduitori și stâlpi întăritori ai Bisericii lui Hristos și ai poporului creștinesc ați fost, Sfințior Trei Ierarhi. Învățând și povățuind pe toți creștinii adevărata credință, înfruntând pe cei ce căutau să semene neghine eretice în ogoarele inimilor dreptslăvitorilor creștini, ați lovit cu praștia cuvintelor voastre în toate învățăturile cele potrivnice, înălțând fruntea dreptei credințe și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Prin curăția vieții tale celeii asemenea îngerilor te-ai ridicat la dumnezeiești înălțimi și, străbătând cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care, ca pe cel mai prețios odor, le-ai lăsat Bisericii ca pe o comoară scumpă și nejefuită, Vasile. Pentru aceasta te rugăm să primești de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învățător al dogmelor;
Bucură-te, următorul cel credincios al apostolilor;
Bucură-te, stâlpul cel prealuminat al Bisericii;
Bucură-te, al Treimii ager și osârdnic apărător;
Bucură-te, arătătorule luminat al celor cerești;
Bucură-te, ocârmuitorul corabiei celei duhovnicești;
Bucură-te, îndreptătorul celor chemați la vrednicia preoțească;
Bucură-te, luminătorule ceresc al celor îmbrăcați cu darul arhieriei;
Bucură-te, preaînțeleptule povățuitor al pustniciei;
Bucură-te, cel ce trezești pe cei păcătoși la pocăință;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm în dreapta credință;
Bucură-te, mare Ierarhe Vasile!

Condacul al 7-lea

Prin Vasile cel Mare, trâmbița cea dulce glăsuitoare, care a cântat în Biserica arhiepiscopală a Cezareii din Capadocia laudele cuvenite lui Hristos Dumnezeului nostru, învățând pe toți dogmele Sfintei Treimi și lăsând Bisericii bogății alese și scumpe, din care și noi împărtășindu-ne, aducem lui Dumnezeu laude și cântări: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Deschizând cu dumnezeiască cuviință Scripturile, ai scos din ele învățături temeinice, Sfinte Grigorie, îndulcind cu ele inimile credincioșilor cu adevărat, mai mult decât mierea, și ai învățat pe toți creștinii a se închina Treimii întru o unime și unimii în Treime. Pentru aceasta și noi te cinstim cu aceste laude:
Bucură-te, Ierarhe Grigorie, înălțimea dumnezeieștilor daruri ale lui Hristos, Dumnezeului nostru;
Bucură-te, cald propovăduitor al dumnezeiescului dor;
Bucură-te, izvorul cuvântării de Dumnezeu și râul cel limpede al înțelepciunii;
Bucură-te, fluier păstoresc, ce ai biruit trâmbițele ritorior;
Bucură-te, cercetătorul adâncului, care ai dobândit frumusețile vorbelor;
Bucură-te, privighetorule al darului și gura cea înaltă a duhului;
Bucură-te, păzitorul turmei celei cuvântătoare a lui Hristos;
Bucură-te, smulgătorul neghinelor eretice și vânătorul lupilor îmbrăcați în piei de oaie;
Bucură-te, semănătorul cel minunat al dogmelor;
Bucură-te, izgonitorul celor defăimători de Dumnezeu;
Bucură-te, că chipul Mântuitorului Hristos l-ai avut în toată viața ta înaintea ta;
Bucură-te, mare ierarhe și teologule Grigorie!

Condacul al 8-lea

De Dumnezeu grăitorule, Sfinte Ierarhe Grigorie, pe limbile cele veninoase și vătămătoare ale ereticilor pornite împotriva lui Dumnezeu le-ai ars cu duhul cuvântărilor gurii tale, grăind slava lui Dumnezeu; și cu scrisorile tale, însemnând ființa cea preaputernică a Sfintei Treimi Celei nevăzute, ai tăiat din rădăcină eresurile cele spinoase, luminat descoperind învățăturile cele dreptslăvitoare și cântând lui Dumnezeu laude: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Femeia eparhului Antiohiei, împreună cu soțul ei, era orbită de învățături eretice și căzând ea într-o boală grea și neputându-se vindeca de nimeni, auzind de tine, Sfinte Ioane, că faci semne multe și minunate, a rugat pe bărbatul său să o aducă la tine. Acela aducând-o, a lăsat-o la ușa bisericii, neîndrăznind ca eretic a o aduce înăuntru, rugându-se episcopului și ție, Sfinte Ioane, pentru a le da ajutorul vostru cel puternic. Deci ieșind, le-ai spus să lepede eresul și să primească adevărata credință; iar ei făgăduind, ai poruncit tu, sfinte, să aducă apă, rugând apoi pe episcop să toarne acea apă în chipul crucii peste ea și, îndată după turnare, s-a vindecat femeia ca și cum n-ar fi fost bolnavă. La această minune atât ei, cât și toți cei ce erau de față au preaslăvit pe Dumnezeu. Ereticii lepădându-se de învățăturile lor cele rătăcite și întorcându-se la adevărata credință, s-au numărat între dreptmăritorii creștini; iar noi îți aducem laudele acestea:
Bucură-te, Ioane Gură de Aur, tăbliță scumpă cu aur ferecată;
Bucură-te, organ dulce răsunător, de Dumnezeu insuflat;
Bucură-te, gura cea aleasă împodobită cu cuvinte de aur;
Bucură-te, îmbogățitorul Bisericii cu scrieri minunate și preascumpe;
Bucură-te, pierzătorul eresurilor elinești și evreiești;
Bucură-te, că femeia aceea, auzindu-te înalt vorbind, a fost luminată de Dumnezeu și te-a numit „Gură de Aur”;
Bucură-te, că puțul învățăturilor tale adâncit fiind, ai dat creștinilor funii minunate, ca să ajungă la apele învățăturilor tale;
Bucură-te, că de toate Bisericile ești numit „Gură de Aur“;
Bucură-te, tămăduitorul femeii eparhului;
Bucură-te, că te-ai asemănat Botezătorului Ioan cu numele și cu viața ta aspră;
Bucură-te, că și tu, Sfinte Ioane, ca și Ioan Botezătorul, ai predicat popoarelor pocăința;
Bucură-te, că și tu, ca și Ilie Tesviteanul, cu credința, cu rugăciunile și cu postul te-ai îndeletnicit în toată viața ta de 63 de ani;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 9-lea

În vremea preoției tale, sfinte mare ierarhe Ioane, predicând în biserică și înalt ritorisind, celor neînvățati erau neînțelese unele din cuvintele tale. Atunci o femeie din popor, care asculta cu mare evlavie învățăturile duhovnice ști, a ridicat glas în popor și a zis: „Învățătorule duhovnicesc, sau mai bine Gură de Aur, adâncă este apa puțului sfintelor tale învățături, dar funia minții noastre fiind scurtă, să ajungă la apă nu poate”; și de atunci tot poporul ți-a dat numirea de „Gură de Aur”; deci și noi, minunându-ne de darurile cu care Dumnezeu te-a împodobit, te lăudăm pe tine și lui Dumnezeu cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Împăratul Valent sprijinind pe arieni multe biserici ortodoxe le-a dat acelora, spre mâhnirea adevăraților creștini. Și pe tine, Sfinte Vasile, mult te-au amărât cu prigonirile, căci acest împărat, când a venit în Cezareea și tu l-ai întâmpinat cu pâine și sare, el a poruncit de ți-a dat fân din hrana cailor lui. Și tu, Sfinte Grigorie, fiind născut din oameni de bun neam și drepți, Grigorie și Nona, ai dobândit o creștere adevărat creștinească și ai răzbătut, ca nimeni altul, tot meșteșugul și știința învățăturilor, făcându-te tâlcuitor și dascăl lumii, cinstind cu cuvinte de laudă pe marele Vasile, pe tatăl tău, Grigorie, pe fratele tău Chesarie și pe sora ta Gorgonia, la înmormântările lor. Iar tu, Părinte Ioane Gură de Aur, ai dat sfaturi dumnezeiești poporului încredințat ție spre păstorie, dându-te pe tine singur pildă de nevoință, de cumpătare și de răbdare, mâncând deseori puțină zeamă de orz și dormind puțin, nu stând pe pat, ci deseori șezând pe scaun. Fiind ales și chemat la scaunul patriarhal din Constantinopol, ai mustrat pe Eudoxia împărăteasa, pentru că a răpit o vie a unei văduve sărace, ce se numea Calitropia, care striga cerându-și dreptul ei. Și tu, sfinte, ai sfătuit pe împărăteasă să nu fie lucrul străin luat cu sila; de care sfaturi ea neținând seama, a fost asemănată de tine cu Izabela, soția împăratului Ahav, și ți-ai atras mânia ei, exilându-te; dar ai fost adus iar pe scaun și a doua oară ai fost exilat prin mijlocirea unor episcopi invidioși, care se purtau mai mult silnicește decât creștinește. Deci noi, minunându-ne de viața voastră sfântă și de faptele voastre, ne sârguim a vă aduce laude bine meritate:
Bucură-te, Ierarhe Vasile, sprijinitorul și apărătorul binecredincioșilor creștini;
Bucură-te, curajosule mustrător al împăratului Valent, părtinitorul arienilor;
Bucură-te, cel ce ai suferit mânia împăratului pentru pâinea neagră cu care l-ai întâmpinat,
pentru că cu acelea se hrănea poporul;
Bucură-te, vrednicule ierarhe, mare îndreptător al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, Grigorie, care cu agera ta minte ai răzbătut toate științele și adâncurile filosofiei;
Bucură-te, că tu, sfinte, toate dogmele le-ai lămurit învățând pe toți creștinii adevărata teologie;
Bucură-te, cel ce ai fost dascăl de dreaptă învățătură tuturor creștinilor;
Bucură-te, cel ce ai lăudat pe marele Vasile, la moartea căruia ai plâns cu lacrimi de adevărată frăție;
Bucură-te, Ioane Gură de Aur, mustrătorul celor răpitori ai lucrului săracului asuprit și amărât;
Bucură-te, cel ce ai fost surghiunit de împărăteasa Eudoxia pentru asemănarea ei cu Izabela, soția lui Ahav;
Bucură-te, că ai suferit și pornirea cea răutăcioasă a unor episcopi nerecunoscători;
Bucură-te, Ioane, cel aspru prigonit și dus în exil tocmai în Armenia, unde ai fost chemat la ceruri de Domnul Hristos;
Bucură-te, mângâietorule al Episcopului Chiriac, cel asemenea exilat;
Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul al 10-lea

Mari învățători și deobște izbăvitori oamenilor și îndreptători ai obiceiurilor v-ați arătat, sfinților, înțelepți și împodobiți de Dumnezeu: Vasile cel Mare, cel ce arătat ai cuvântat cu înțelepciune tare și neschimbată, îngrozind pe eparhul și mustrând pe împăratul Valent; Grigorie Teologul, cel ce ai fost desfătarea limbii, dulceața auzului, mângâierea inimii și îngerească pâine de suflete hrănitoare; și Ioane Gură de Aur, râul darurilor celor duhovnicești, umplut până la vărsare, organ aurit al predicilor, al pocăinței, milosteniei, smereniei, umilinței, al privegherilor, al iubirii de aproapele și apărătorul celor asupriți și nedreptățiți. Noi, împreună cu voi, dorim a cânta lui Dumnezeu laude: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Darul lui Dumnezeu ți-a descoperit, Sfinte Vasile, faptele bune ale prezbiterului Anastasie, la care ai mers cu clerul arhiepiscopalei tale biserici, spre a cunoaște viața acestui vrednic preot, care viețuind într-un sat, cu femeia sa Teognia, petreceau viața lor întru curăție, socotită fiind ea, ca o țarină neroditoare; iar Anastasie a fost luminat de Dumnezeu și știind cu duhul că ierarhul său Vasile voiește să-l cerceteze, a zis soției sale: „Eu mă voi duce la câmp, să lucrez pământul, iar tu, sora mea, în ceasul al nouălea aprinzând lumânări, vei ieși întru întâmpinarea Sfântului Vasile, arhiepiscopul nostru”. Deci făcând Teognia așa cum zisese Anastasie, a întâmpinat pe Sfântul Vasile, care, cunoscând cu duhul că Anastasie este în casă, l-a chemat; și el, ieșind întru întâmpinarea sfântului și sărutându-i picioarele, i-a zis: „De unde mie aceasta, că a venit arhiereul Domnului la mine?”. Iar Sfântul Vasile i-a zis: „Bine că te-am aflat, să mergem în biserică și să facem dumnezeiasca slujbă”. Mergând toți în biserică, a poruncit Sfântul Vasile lui Anastasie să slujească Sfânta Liturghie, zicându-i: „Cu toate lucrurile tale cele bune, să ai și ascultare”. Și când slujea Anastasie, Sfântul Vasile și ceilalți care erau vrednici au văzut, în vremea înălțării sfintelor și înfricoșătoarelor Taine, pe Preasfântul Duh în chip de foc pogorându-Se și pe Anastasie înconjurându-l. De aceste fapte minunate noi mirându-ne, te întâmpinăm, Sfinte Vasile, cu aceste frumoase laude:
Bucură-te, Ierarhe Vasile cel luminat la minte de Dumnezeu;
Bucură-te, cunoscătorul vieții și al faptelor bune ale prezbiterului Anastasie;
Bucură-te, că după sfânta slujbă ai binevoit a fi ospătat în casa vrednicului preot;
Bucură-te, cel ce ai știut cu duhul că Teognia nu-i este lui soție, ci soră, și așa i-ai zis să o numească;
Bucură-te, sfinte, care ai cercetat într-un bordei, din casa lui Anastasie, pe un bolnav stricat de lepră, pe care îl îngrijeau preotul și sora lui;
Bucură-te, milostive, că și tu ai voit să slujești o noapte pe acel om bolnav, ce era deseori mânios și ocărâtor, spre a te face părtaș la plata dumnezeiască;
Bucură-te, că toată noaptea ai petrecut-o cu acel bolnav în bordei, stând în rugăciune, iar a doua zi pe bolnav l-ai scos din bordei întreg și sănătos;
Bucură-te, că Sfântul Efrem Sirul, rugându-se lui Dumnezeu, a avut o vedenie minunată: un stâlp de foc, al cărui cap ajungea la cer, și un glas din cer i-a zis: „Efreme, Efreme, în ce chip vezi pe acest stâlp de foc, în acest fel este Vasile”;
Bucură-te, că sfântul acesta Efrem, după vedenia aceasta, s-a dus la Cezareea Capadociei în ziua Arătării Domnului, cu un tălmaci, fiindcă el nu cunoștea grecește, și te-a văzut pe tine, Sfinte Vasile, mergând la biserică cu multă evlavie;
Bucură-te, că tu, sfinte, cunoscând cu duhul că Efrem Sirul este în biserică, ai poruncit arhidiaconului tău să se ducă să-l cheme la tine în sfântul altar;
Bucură-te, că acela se apăra prin tălmaci că nu ar fi el cel chemat, ci un altul poate; însă tu, sfinte, ai zis arhidiaconului: „Mergi și spune străinului monah: Doamne Efrem, vino și intră în sfântul altar, că te cheamă arhiepiscopul”; și apoi l-ai hirotonit diacon, zicându-i să spună ecteniile în limba grecească, ceea ce Efrem a îndeplinit;
Bucură-te, mare Ierarhe Vasile!

Condacul al 11-lea

Bună mireasmă lui Hristos făcându-te, Sfinte Ierarhe Vasile, toată lumea ai umplut de mirosul cel plăcut al Sfintei Evanghelii; și îmbrăcând veșmântul luminat al arhieriei, ai slujit cu toată vrednicia Biserica lui Hristos Dumnezeul nostru; iar noi, minunându-ne de viața ta cea îngerească, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Păstorind Biserica patriarhală a Constantinopolului timp de 12 ani până la Soborul al doilea, te-ai retras la moșia ta Arianz, unde ai petrecut o viață de sfințenie, până la vârsta de optzeci de ani, când Domnul te-a chemat din viața aceasta pământească la împărăția cea cerească și acolo te bucuri de ostenelile tale și de luptele ce ai avut pentru buna întărire a Bisericii lui Hristos, având mulțumirea că la retragerea ta de pe scaunul patriarhal ai lăsat numai o biserică eretică în Constantinopol, iar pe cele ce mai înainte fuseseră date arienilor le-ai readus la starea de mai înainte a dreptcredincioșilor. Deci noi, cinstind pomenirea ta, te lăudăm cu aceste cântări de laudă:
Bucură-te, Ierarhe Grigorie, mintea cea luminată de Dumnezeu;
Bucură-te, chimval răsunător în toată lumea a cuvintelor tale teologice;
Bucură-te, curățitorul și stârpitorul neghinelor eretice;
Bucură-te, plugarule, care ai arat pământurile sufletești ale creștinilor;
Bucură-te, semănătorule al grâului dumnezeiesc, care hrănește și satură omenirea creștină;
Bucură-te, adăpătorul celor însetați de apa cea vie a Sfintei Evanghelii;
Bucură-te, alăuta darului cea de Dumnezeu vestitoare;
Bucură-te, întăritorul cel adevărat al dogmelor părinților celor dreptcredincioși;
Bucură-te, cârmaci bine priceput al corabiei Bisericii creștinești;
Bucură-te, râu plin de apele darului;
Bucură-te, noule David, cel ce ai cântat laude alese lui Dumnezeu, Cel slăvit în Sfânta Treime;
Bucură-te, mare ierarhe și teologule Grigorie!

Condacul al 12-lea

Nou Samuel te-ai arătat, Sfinte Grigorie Teologule, cu curăția vieții tale și cu marea ta înțelepciune; împodobit fiind și cu darul oratoriei, ai fost ca un nou David cântând cu fluierul cel păstoresc al cuvântării de Dumnezeu, încât s-a putut spune despre tine că, dacă s-ar fi aflat vreo icoană și vreun chip împodobit, acela ai fi tu, Sfinte Grigorie; pentru care și noi cântăm lui Dumnezeu împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 12-lea

După atâtea veacuri trecute gândindu-ne și noi, Sfinte Ioane, la izgonirea ta de pe tronul patriarhal al Constantinopolului și citind cele scrise de tine episcopului Chiriac cel asemenea izgonit, ne mirăm de mintea ta cea luminată și de cuvintele de mângâiere scrise de tine acelui episcop, care pot sluji tuturor creștinilor la cazuri de necazuri și supărări. Tu, Sfinte Ioane Gură de Aur, ai scris episcopului Chiriac acestea: „Vino să-ți scot rana mâhnirii și să-ți risipesc negura cugetului. Furtuna ce a venit asupra Bisericii este amară și grea, iar corăbierii, neputând face nimic pentru încetarea furtunii, stau încremeniți, plâng, se tânguiesc, se roagă și așteaptă sau pieirea lor în valurile mării, sau încetarea
furtunii. Nu te mâhni, frate Chiriac, că eu, când am fost izgonit din Constantinopol, nu mă îngrijeam de nimic, că ziceam întru mine: de este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă. De va vrea să mă fierăstruiască, am pildă pe profetul Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de profetul Iona. De îi este voia să mă bage în groapă, am pe Daniel băgat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Ștefan întâiul mucenic, ce a pătimit aceasta. De va vrea să-mi ia capul, am pe Ioan Botezătorul. De va vrea să-mi ia averea, de o am, s-o ia, căci gol am ieșit din pântecele mamei mele, gol mă voi și duce din viață. De aș fi plăcut oamenilor, nu aș fi sluga lui Hristos; iar proorocul David mă înarmează: Grăit-am mărturiile Tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat”. Iar noi, citind aceste cuvinte, ne minunăm și-ți aducem aceste laude:
Bucură-te, minte înaltă de Dumnezeu insuflată;
Bucură-te, organ de aur ce ai cuvântat mai frumos decât toți înțelepții lumii;
Bucură-te, că în timpul surghiunului tău multe suferințe și amaruri ai avut;
Bucură-te, că de la Comane, unde ai fost îngropat, după 33 de ani, moaștele tale au fost aduse la Constantinopol;
Bucură-te, că nu ai voit a te lăsa ridicat până când împăratul Teodosie nu ți-a trimis epistola sa;
Bucură-te, că aducându-ți-se moaștele tale la Constantinopol, au fost întâmpinate de împăratul și de toți sfetnicii cei mai însemnați ai împărăției;
Bucură-te, că moaștele tale au fost duse în biserica Sfântului Apostol Toma;
Bucură-te, că de acolo au fost așezate în biserica Sfintei Irina, unde au fost puse pe tronul patriarhal;
Bucură-te, că de la biserica Sfintei Irina moaștele tale, fiind puse cu racla într-o caretă împăratească, au fost duse la biserica Sfinților Apostoli;
Bucură-te, că în acea biserică patriarhală moaștele tale au fost îngropate în sfântul altar;
Bucură-te, că un bolnav suferind de neputința încheieturilor, atingându-se de racla moaștelor tale, s-a izbăvit cu totul de boală;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 13-lea

Viața voastră cea sfântă, slujbele cele împodobite, cuvântările voastre cele mai alese și mai scumpe decât toate avuțiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca niște tezaure de cel mai mare preț, v-au făcut să fiți pentru toată lumea creștină cei mai vrednici de toată cinstirea și venerarea noastră, fiind luați de cei mai vrednici păstori ai Bisericii ca pilde de viață curată și sfântă, de mari și neîntrecuți luminători și apărători ai dreptei credințe, ai vieții celei nemateriale, ai suferințelor și asupririlor la care ați fost supuși de oameni cu cugete rele, ce nu vă puteau privi bine din cauza pornirii inimilor lor celor lacome și invidioase; dar voi, sfinților, pe toate le-ați suferit cu credință în Dumnezeu, cu înțelepciune, cu răbdare, cu postul, cu rugăciunile și cu viața voastră cea nematerială, pentru care noi, minunându-ne de tăria sufletelor voastre, îndrăznim a vă aduce laude, cântând cu voi lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Cine este destoinic a-și deschide buzele…, Condacul 1: Pe apărătorii și luminătorii Bisericii… și se face otpustul.

Icosul 1

Cine este destoinic a-și deschide buzele și a-și mișca limba, spre a o lăuda, cum se cuvine pe această treime de arhierei? Însă, deși nu vom putea face aceasta, totuși nu putem tăcea și îi aducem aceste laude:
Bucurați-vă, aleșii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale grădinii celei nestricăcioase;
Bucurați-vă, îngeri pământești și oameni cerești;
Bucurați-vă, marilor arhierei cei luminați la minte de Sfânta Treime;
Bucurați-vă, că ați covârșit firea omenească cu darurile cele multe;
Bucurați-vă, stâlpi neclintiți ai Biserici;
Bucurați-vă, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucurați-vă, mărgăritare strălucite ale Bisericii lui Hristos;
Bucurați-vă, cei mai destoinici luminători ai pământenilor;
Bucurați-vă, apărătorii dreptei credințe în Hristos;
Bucurați-vă, surpătorii eresurilor și îndreptătorii adevăratelor învățături;
Bucurați-vă, cârmuitorii Bisericii și pomi luminați roditori ai fructelor celor mai alese;
Bucurați-vă, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul 1

Pe apărătorii și luminătorii Bisericii creștinești, pe învățătorii cei mari și înfrânătorii zâzaniilor diavolești, pe surpătorii eresurilor, pe stâlpii cei neclintiți ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor și întocmai cu apostolii, și ai lumii învățători, pe marele Vasile cel cu dumnezeiască minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; și pe Ioan, luminătorul a toată lumea, să-i lăudăm credincioșii din toată inima și să le cântăm: Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

1

Canon de rugăciune către la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (1)

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul al 4-lea:

Ca cei ce ati fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, rugaţi-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul 1:

Pe cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii Celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu Razele Dumnezeieştilor dogme; pe râurile cele cu miere curgătoare ale înţelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu; pe Marele Vasile şi pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împre­ună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; că aceştia pururea se roagă Treimii pentru noi.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmos: Pe prigonitorul Faraon…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ce recunoştinţă? Ce răsplă­tire potrivită va fi adusă de noi, oamenii, făcătorilor noştri de bine, prin care suntem îndrumaţi să săvârşim binele?

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Limbile ritoriceşti şi măiestriile, meşteşugirile şi toată puterea cuvintelor, acum la un gând să se pornească şi să cinstească, la rândul lor, pe cei ce le-au cinstit.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nimic osebit al lor nu au căutat a dobândi pe pământ, cugetă­torii de cele cereşti; ci, păzitori şi apărători ai obştii s-au arătat. Pentru aceasta şi laudelor obşteşti să se învrednicească.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, cea îndeobşte Iubitoare de cinstea firii noastre, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, toţi te mărim, cu o singură gură şi cu o singură simţire.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Pe piatra credinţei…

Stih: Sfinte Ierarhe Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trâmbiţa cea mare a Bisericii, făclia care luminează toată lumea, propovăduitorul a cărui vestire cuprinde toate marginile, Sfântul Vasile cel cu nume mare, adună pe credincioşi la prăznuirea aceasta.

Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel strălucitor prin viaţă şi prin fapte, cel strălucit prin cuvânt şi prin dogme, care, ca un alt soare, străluceşte mai mult decât toate stelele, mult lăudatul teolog, astăzi este fericit de toţi.

Stih: Sfinte Ierarhe Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată lumina lumii luminează lumea; iată sarea pământului îndulceşte pământul; iată pomul vieţii aduce roade de nemurire, Sfântul Ioan Gură de Aur; cei ce nu voiţi să muriţi, veniţi de vă desfătaţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce dintru nefiinţă întru fiinţă toate le-a făcut şi fire a dat tuturor celor făcute, Acela ştie a schimba şi firile cele date, precum voieşte. Pentru aceasta se şi aude că Fecioara a născut; cine nu se va minuna?

Cântarea a 4-a.

Irmos: Venit-ai din Fecioară…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântători ai înţelepciunii celei părinteşti fiind, aţi câştigat felul de a vă conduce de la înţelep­ciunea Dumnezeiască, măriţilor. Pentru aceasta pe cea dintâi aţi supus-o celei din urmă, ca pe o roabă, preaînţelepţeşte.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Iubitorilor de înţelepciune, de iubiţi pe cei înţelepţi, înţelepţiţi-vă; şi toţi cei ce cinstiţi cuvintele, învăţaţi-vă a grăi, împlinind mai departe trăirea după pravilă şi privind la cele înalte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o Ploaie târzie, Care în cele din urmă este sosită la vreme, Făcătorul apelor şi al veacurilor în pântecele tău a picurat, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, răcorind la vreme pe cei lipsiţi.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Lumina celor întunecaţi…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Tu pe Izvorul harurilor Tale, Cel nicidecum împuţinat din pricina deşertării, Întreg L-ai dat Sfinţilor Tăi să-L bea, Iubitorule de oameni; Care adapă toată lumea cu Dumnezeieştile pâraie ce curg din gura lor.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ce-mi foloseşte aurul? De ce folos îmi este bogăţia, mărirea şi puterea, care se risipesc ca fumul în aer? Toate să piară; să le spulbere pe toate vântul! Bogăţia cea mult dorită pentru mine este una singură: treimea învăţătorilor, cea frumos grăitoare.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Curge ambrozia şi nectarul ca un râu şi dă celor flămânzi hrană nemuritoare şi celor însetaţi băutură nestricăcioasă: Apă Vie în veci, care ţine vii pe cei ce o beau; săturaţi-vă toţi de Viaţa Cea Îmbelşugată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Avut-a tărie asupra noastră răutatea, dar nu până în sfârşit; că a slăbit după ce Fecioara a născut pe Cel Puternic întru Tărie; Care S-a Îmbrăcat cu slăbiciunea trupului şi pe cel puternic întru răutate l-a omorât.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Din adâncul greşelilor…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Trei însuşiri de seamă împreună aţi teologhisit în Treime: Nenaşterea Tatălui, Naşterea Fiului şi Purcederea Sfântului Duh.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi s-a făcut luminată mântuire casei acesteia; că doi sau trei fiind adunaţi laolaltă întru numele lui Hristos, cinstindu-L, în mijlocul lor este de faţă.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nemăsurat este adâncul pământului faţă de înălţimea cerului; dar cereasca dragoste a înălţat de pe pământ pe sfinţi, mai presus de ceruri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvor nou, Fecioară şi pricină a Tainelor avându-te cei trei de Dumnezeu grăitori, cu temeiuri noi, numire ce pare nouă ţi-au aflat.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe propovăduitorii cei tari…

Pe Sfinţii propovăduitori şi Dumnezeieşti vestitori, pe căpetenia învăţătorilor Tăi, Doamne, i-ai primit întrudesfătarea şi odihna bunătăţilor Tale. Că ai primit ostenelile acelora şi moartea mai vârtos decât arderile de tot; Cel Ce Însuţi preamăreşti pe Sfinţii Tăi.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Porunca cea potrivnică…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Se biruieşte, fericiţilor şi fuge netemeinica semeţie de mai dinainte a eresurilor; şi ceară topită de faţa focului se arată toată învăţătura cea prefăcută, lovindu-se de cuvintele voastre cele cu foc insuflate.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De mincinoasele bârfeli ale elinilor s-au ferit şi numai mijlocul puternic de a îndupleca pe oameni au ales; în acest fel cei trei au dat Putere Adevărului şi au biruit în cuvinte toată adunarea credincioşilor şi au înduplecat-o la credinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întru tine toată proorocia s-a odihnit şi plinire a luat, umplând de mirare pe cei ce grăiesc; şi din tine minuni chiar mai luminate decât proorociile izvorăsc, Preacurată, vădind înţelepţi pe cei ce le tâlcuiesc.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Pe Dumnezeu Cel Ce S-a pogorât…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelegem cu evlavie şi slăvim o Singură Fire deopotrivă de Cinstită, o Unime şi o Treime nesfârşit de Puternică, Care toate le chiverniseşte cu judecăţi preaînalte; că aceşti Trei de Dumnezeu purtători aşa au aşezat să slăvim. Cu aceia împreună şi noi ne închinăm în veci.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Unitu-s-au cei trei grăitori de Dumnezeu, Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, care au unit Treimea şi întru toate au păstrat Nedespărţită Firea Dumnezeiască; şi mărire nedespărţită de la Treime primind, cheamă spre laudă pe cei ce O înalţă pe Ea în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Luând firea noastră, ne-a dat-o pe a Sa Făcătorul de bine; şi a făcut aceasta, dar n-a pătimit, Fecioară; că îndumnezeieşte, dar nu Se coboară până la stricăciune; ci, mai vârtos, chiar pătimind de bunăvoie, prin Patimă patimile a dezlegat, precum cei trei părinţi ne-au povăţuit întru cele de Taină.

La Cântarea a 9-a.

Irmos: Fiul Părintelui Celui…

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei, între ierarhi, mari luminători.

Iată ţarina şi turma voastră, pentru care preamari dureri aţi răbdat, adunându-se laolaltă şi pe voi trei deopotrivă primindu-vă, are ca laudă de obşte unirea voastră cea preadulce.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei luminători ai Bisericii lui Hristos.

Nu sabie cu două tăişuri, ci cu trei, pune harul înainte împotriva vrăjmaşilor săi; o sabie din cer lucrată, pe trei laturi ascuţită, care pururea s-a luptat pentru Dumnezeirea Cea Întreit Strălucitoare.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei ce au împodobit Biserica lui Hristos.

Preamăriţilor, trăirea voastră a fost în ceruri, chiar de pe când purtaţi trup nepătat; iar acum, locuind în ceruri în chip lămurit, rugaţi-vă, ca noi cei ce trăim pe pământ să gândim şi să facem cele de sus.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai Cinstită şi mai Preamărită decât Oştile cele de sus.

Mă strâmtorează lărgimea măririlor tale, Stăpână, înăbuşindu-mi cuvântul, din pricina mulţimii lor; şi ciudat lucru mi se întâmplă că mă uluiesc de belşugul lor. Pentru aceasta slăvim pe Cel Ce atât de mult te-a mărit pe tine.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Pe marii luceferi cei purtători de lumină, turnurile Bisericii cele neclintite, într-un glas să-i lăudăm noi, cei ce ne îndulcim laolaltă de bunătăţile, de cuvintele şi de darul lor. Pe Înţeleptul Ioan Gură de Aur şi pe Marele Vasile, împreună cu Sfântul Grigorie, strălucitul teolog; către care să şi glăsuim, strigând din inimă: Preamăriţilor Trei Ierarhi, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Luând înţelepciune de la Dumnezeu ca nişte alţi trei Apostoli ai lui Hristos, cu cuvântul cunoştinţei aţi întocmit dogmele, pe care mai înainte de cuvinte meşteşugite le-au aşezat pescarii, întru cunoştinţă, cu Puterea Duhului. Că aşa se cădea credinţei noastre celei drepte să ajungă la întocmire. Pentru aceasta toţi strigăm către voi: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste, sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Sufletul meu cel smerit, care, ca o corabie fără cârmaci, se afundă în zbuciumul valurilor ispitelor vieţii şi sub povara păcatelor se vede în primejdie să ajungă în adâncul iadului, întâmpină-l Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, cu mireasma rugăciunilor tale, linişte dându-i şi din primejdii smulgându-l. Că tu eşti Liman Neînviforat; roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască mie iertare de greşeli, că pe tine te am Nădejde eu, netrebnicul, robul tău.

1

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (2)

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul al 4-lea:

Ca cei ce ati fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, rugaţi-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul 1:

Pe cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii Celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu Razele Dumnezeieştilor dogme; pe râurile cele cu miere curgătoare ale înţelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu; pe Marele Vasile şi pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împre­ună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; că aceştia pururea se roagă Treimii pentru noi.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmos: Pe prigonitorul Faraon…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nu este lucru potrivit cu râvna omenească ceea ce încerc să fac acum; ci, Înţelepciunea Care şade pe Scaunul Tău, Iubitorule de oameni, să-mi ajute mie, dându-mi har de cuvânt; ca prin el să pot mări pe aceia, pe care Ea Însăşi, mai înainte, bine i-a mărit.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Bunătatea Ta şi multa bogăţie a iubirii Tale de oameni, Stăpâne, s-a revărsat ca un pahar plin şi a curs, spre a arăta şi acum pe cei ce sunt puşi înainte spre laudă, ca pe alţi îngeri în trup.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făpturilor cereşti laude se cuvine; iar celor Dumnezeieşti numai cântarea îngerească le este potrivită; că îndumnezeiţi au fost, prin împărtăşire, ca cei ce au avut întru sine vieţuind şi grăind pe Dumnezeu Cel Adevărat şi după fire Unul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pomenirea drepţilor cu laude o săvârşeşte de Dumnezeu insuflata adunare, cu care şi Maica lui Dumnezeu, ca o Conducătoare Tare a lor, cu cuviinţă împreună se preamăreşte; fiind mai presus de rânduiala cea de la sfârşit şi de cea de la început şi de cea de la mijloc şi împărtăşindu-se de bună laudă.

Catavasie, glasul al 3-lea:
Pământul cel roditor de adâncime uscat l-a trecut, oarecând, soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părţile, trecând poporul marea pedestru şi lui Dumnezeu cu plăcere cântând: să cântăm Domnului căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Îndreptătorii obiceiurilor şi chivernisitorii sufletelor; izbăvitorii cei de obşte ai oamenilor, care şi chipurile faptelor şi ale cuvintelor ne-au arătat nouă; învăţătorii cei străluciţi ai vieţii cu strălucire să fie lăudaţi.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Duhul lui Dumnezeu a umplut pe Sfântul Vasile de ştiinţă; din limbile cele de foc Sfântul Grigorie a avut una şi foc de cuvinte înalte a suflat; iar gura lui Hristos în Sfântul Ioan a grăit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe înţelepciunea veacului de acum, nimicită cu adevărat, nebunia propovăduirii o are supusă sieşi şi ca o roabă slujindu-i, că darul înţelepciunii pe învăţători, ritori îi arată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce S-a Sălăşluit în pântecele Preacuratei Fecioare, face sufletele Sfinţilor celor purtători de Dumnezeu, locaş Luişi; şi ne tâlcuieşte nouă, prin gurile lor, Tainele cele cu privire la Maica Sa.

Catavasie:
Întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte Doamne, Biserica Ta, pe care ai câştigat-o cu Scump Sângele Tău.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne…

Stih: Sfinte Ierarhe Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlp de foc povăţuitor poporului credincios şi arzând pe vrăjmaşii credinţei, mântuind neamurile cele ce-l urmau cu tărie, Marele Vasile aşa s-a arătat; deci să îndrăznească şi să biruiască Biserica lui Hristos, îmbogăţită fiind cu un apărător ca acesta.

Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Desfătare limbii şi dulceaţă la tot auzul a ajuns cuvântul tău, Sfinte Grigorie; mana vieţii, roua dulceţii, mierea din piatră, îngerilor cerească pâine; care îndeamnă a se sătura de nesăţioasa ei dulceaţă şi care umple de desfătare pe cei ce se împărtăşesc cu ea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Râul darurilor Duhului s-a umplut până la revărsare şi faţa cea frumoasă a pământului se udă ca dintr-un izvor de desfătare, din gura cea de aur; veselind şi îngrăşând toată cetatea lui Hristos, cu săltările Dumnezeieştilor valuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fire simplă, îngăduind împreunarea şi arătându-se mai presus de amestecare, cei trei de Dumnezeu purtători învăţători au mărturisit în Fiul tău, Stăpână, două voinţe şi două lucrări, cunoscând pe Cel Ce este în două firi.

Catavasie:
Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieşind din Chivotul Sfinţirii Tale, din Maică Nevătămată, în Biserica Slavei Tale Te-ai arătat ca Prunc în braţe purtat; şi s-au umplut toate de lauda Ta.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe înţelepţii cunoscători ai lucrurilor celor Dumnezeieşti şi omeneşti, care cu iubire de adevăr firile celor ce sunt ni le-au lămurit nouă şi ne-au făcut cunoscut tuturor pe Ziditorul acestora, precum se cuvine, cu glasuri de mulţumire să-i răsplătim.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Amărăciunea şi gustul cel rău al leacurilor celor spre mântuire le-au îndulcit Dumnezeieştii tămăduitori ai sufletelor, cu farmecul, cu meşteşugirile şi cu darurile înţeleptelor cuvinte; îndulciţi-vă toţi dreptcinstitorii de Dumnezeu şi veselindu-vă, mântuiţi-vă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tace tot cuvântul, când propovăduitorii de Dumnezeu grăiesc de cele Dumnezeieşti; şi Legea cea nouă se ridică mai presus de cea veche, punând înainte cinstitele tăbliţe ale celor legiuite în ea; după care se îndrumează toată adunarea credincioşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe făpturile cele nemuritoare le-a întrecut firea muritoare, întru sfinţenie; şi Fecioara a covârşit pe Îngerii cei fără de trup, ca Una ce a născut pe Dumnezeu, Împăratul Îngerilor; către Acela a privi nu le este cu putinţă.

Catavasie:
Când a văzut Isaia, în vedenie, pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de Îngerii Slavei înconjurat, a strigat: vai mie, ticălosul! că am văzut mai înainte pe Dumnezeu Întrupat, pe Cel Ce stăpâneşte pacea şi lumina cea neînserată.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Treimea în Unime, Dumnezeu a O numi ne-am învăţat; şi Unimea, Treime a O lăuda am primit de la părinţi; şi am învăţat a ne închina unei Firi în Trei Ipostasuri.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul era întru început la Tatăl, împreună fără de început; şi Duhul împreună cu Fiul era, dar din Tatăl; O Dumnezeire Neamestecată şi de aceeaşi Fire, precum grăiesc Dumnezeieştii propovăduitori.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Unesc şi despart pe cele ce cu unire sunt despărţite: Unul Nedespărţit înţeleg şi Trei îmi închipui; pe trei dascăli de Dumnezeu purtători primesc, care aşa m-au învăţat să cred.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără maică mai înainte de trup a fost şi fără de tată după Întrupare; şi este Fiu al Tatălui şi al Maicii, Cel Ce se cheamă aşa; amândouă acestea sunt mai presus de minte; că la Dumnezeu sunt cu putinţă cele mai minunate dintre lucruri.

Catavasie:
Strigat-a Ţie bătrânul, văzând cu ochii mântuirea, care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe propovăduitorii cei tari…

Pe Sfinţii propovăduitori şi Dumnezeieşti vestitori, pe căpetenia învăţătorilor Tăi, Doamne, i-ai primit întrudesfătarea şi odihna bunătăţilor Tale. Că ai primit ostenelile acelora şi moartea mai vârtos decât arderile de tot; Cel Ce Însuţi preamăreşti pe Sfinţii Tăi.

Cântarea a 7-a.

Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlpi de fapte bune şi de înţelepciune, văzuţi şi auziţi, care tac şi strigă, au fost grăitorii de Dumnezeu, în cuvânt şi în faptă, îndemnându-ne a striga: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Graiurile lui Dumnezeu care tună de sus, în chip minunat, strălucirile fulgerelor şi cuvintele voastre, înţelepţilor, primind, cântăm laolaltă cu voi şi împreună cu voi grăim: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din limbile cele de piatră va fi aruncată grindina, care va sfărâma învăţăturile cele putrede, de va îndrăzni cineva să stea în mijlocul grăitorilor de deşertăciune, negrăind cu dreptate: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru tine, Fecioară, S-a Sălăşluit şi după naştere Fecioară te-a lăsat Cel Ce schimbă stihiile şi preface firile, precum voieşte. Către Care strigăm, împreună cu tine, cea cu totul fără prihană: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Catavasie:
Pe Tine, Cel Ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu Te-au numit şi în Fecioară Nestricată Te-ai Sălăşluit, Dumnezeu Cuvântul, Te lăudăm, cântând cu dreaptă credinţă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a.

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe care Dumnezeu i-a împreunat într-o unire deopotrivă de cinstită, cei ce îi laudă să nu-i despartă; ci, socotindu-i întocmai întru aceleaşi daruri, întocmai să-i şi învrednicească de laude, dulce cântând: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Puternicii şi nebiruiţii ostaşi ai Dumnezeirii şi adevăraţii apărători ai adevărului, cercetând bine adâncurile Duhului, au scos de acolo minunatele cunoştinţe despre Dumnezeu şi au învăţat a cânta: popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh Domnul.

De pe cer doi luminători preamari luminează unul după altul partea de sub soare; iar de pe pământ mai luminat luminează toată lumea trei preamari luminători: Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur; aceştia strălucesc deopotrivă unul cu altul şi cântând împreună: popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pentru noi a fost Întruparea şi Cinstitele Patimi; pentru noi Dumnezeu împreună cu morţii a fost; dar, ca Cel Ce a fost liber de patimi, moarte n-a gustat; ci, numai cu trupul cel muritor s-a împărtăşit şi de Patimi şi de moarte. Pe Acesta Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Catavasie:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

În focul cel mistuitor uniţi fiind tinerii, cei ce au fost cei dintâi în cinstirea de Dumnezeu, dar de văpaie nefiind vătămaţi, cântare Dumnezeiască au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

La Cântarea a 9-a.

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta…

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei păstori ai Preasfintei Treimi.

Virtutea Treimii s-a Înălţat şi toate le-a umplut de Slavă: o altă văpaie a strălucit nouă cu întreite lumini, ca o răsfrângere de lumină a Ei, pe cereştii povăţuitori în Taine. Prin care ne îndreptăm către Dumnezeiasca cugetare cea înaltă, noi, cei drept cinstitori de Dumnezeu.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei mari luminători, de trei ori mai luminoşi decât soarele.

Nu este un al doilea între aceştia trei; că fiecare îşi poartă vrednicia lui, nimeni întâiul părând şi pe cei deopotrivă cu cinstirea înfrângând; ci, mai vârtos îşi împart unul altuia biruinţa, cu mare bucurie. Că nu încape între dânşii îndrăzneala pizmuirii, care strică buna înţelegere.

În loc de: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Stăpânia Dumnezeirii Celei în Trei Ipostasuri şi Nedespărţită.

Dreapta cinstire de Dumnezeu care a arătat pe părinţi fii ai Săi întâi-născuţi, naşte printr-înşii fii, după Lege, fără prihană şi desăvârşiţi prin Duhul, Cel Ce a grăit întru dânşii; aceştia cer să se păzească pacea până în sfârşit, pe care de la dânşii au moştenit-o.

În loc de: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai Cinstită şi mai Preamărită decât Oştile cele de sus.

Fiu al Dumnezeului Celui Viu a propovăduit pe Fiul tău, Maică Fecioară, căpetenia înţelepţilor dascăli, nu de trup şi de sânge fiind povăţuită în această Taină, ci de descoperirea Tatălui. Pentru aceasta, învăţând să te cunoaştem pe tine Fecioară şi Maică şi Născătoare de Dumnezeu, te-a mărit

Catavasie:
Născătoare de Dumnezeu, Nădejdea creştinilor, acoperă, apără şi păzeşte pe cei ce nădăjduim în tine.

În Lege, în umbră şi în Scriptură închipuire vedem noi credincioşii; toată partea bărbătească ce deschide pântecele Sfânt lui Dumnezeu este. Deci pe Cuvântul Cel mai înainte Născut, pe Fiul Tatălui Celui fără de început, Cel Întâi-Născut din Maică, fără ispită bărbătească, Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Pe marii luceferi cei purtători de lumină, turnurile Bisericii cele neclintite, într-un glas să-i lăudăm noi, cei ce ne îndulcim laolaltă de bunătăţile, de cuvintele şi de darul lor. Pe Înţeleptul Ioan Gură de Aur şi pe Marele Vasile, împreună cu Sfântul Grigorie, strălucitul teolog; către care să şi glăsuim, strigând din inimă: Preamăriţilor Trei Ierarhi, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Luând înţelepciune de la Dumnezeu ca nişte alţi trei Apostoli ai lui Hristos, cu cuvântul cunoştinţei aţi întocmit dogmele, pe care mai înainte de cuvinte meşteşugite le-au aşezat pescarii, întru cunoştinţă, cu Puterea Duhului. Că aşa se cădea credinţei noastre celei drepte să ajungă la întocmire. Pentru aceasta toţi strigăm către voi: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste, sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Sufletul meu cel smerit, care, ca o corabie fără cârmaci, se afundă în zbuciumul valurilor ispitelor vieţii şi sub povara păcatelor se vede în primejdie să ajungă în adâncul iadului, întâmpină-l Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, cu mireasma rugăciunilor tale, linişte dându-i şi din primejdii smulgându-l. Că tu eşti Liman Neînviforat; roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască mie iertare de greşeli, că pe tine te am Nădejde eu, netrebnicul, robul tău.f7cbf3b6a2f512a367c41f1aa821a4a2

603911_308546389253933_1307141858_n

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul: Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a eliberat din robia egiptenilor; că S-a Preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe mine, cel ce cu dreaptă credinţă te mărturisesc pe tine, Curată, cu sufletul şi cu gura, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, din nevoile cele cumplite, din boli şi din greşeli, tu mă izbăveşte, Preacinstită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tot adâncul harurilor întru tine am cunoscut că s-a pus; pentru aceasta alergând cu osârdie la Dumnezeiescul tău Acoperă­mânt, Născătoare de Dumnezeu, ne izbăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pentru noi cei ce te lăudăm pe tine, Preacurată, roagă pe Cel Ce S-a Întrupat din Preacuratele şi Cinstitele tale singiuri, ca să ne izbăvim de greşeli şi de boli amarnice.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toţi credincioşii pe tine te-am câştigat Laudă, Adăpost şi Întărire, Bucurie şi Mântuire sufletelor, Nădejde şi Zid, Ceea ce eşti de Dumnezeu Dăruită.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul; şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu rugăciunile tale, Curată, pe Dumnezeu pe Care L-ai născut, fă-L Milostiv robilor tăi, celor ce aleargă la Acoperământul tău şi cu credinţă se închină Naşterii tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară Prealăudată, ascultă graiurile sufletului meu, pe care din adâncul inimii le aduc ţie; şi din patimi şi din nevoi izbăveşte-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toată viaţa mea îndrepteaz-o, Fecioară, Nădejdea şi Folositoarea mea izbăvindu-mă de ispite şi de cumplitele primejdii, pururea Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Ceea ce ai purtat în braţele tale pe Înţelepciunea lui Dumnezeu Cea Ipostatnică, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te ca să se izbăvească din nevoi şi din rătăcire cei ce te laudă pe tine.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Auzit-am, Doamne, glasul iconomiei Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De vătămările sufletului meu şi de bolile trupului dăruieşte-mi dezlegare, Stăpână, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe mine cel vânturat de patimi, de cugete şi de furtunile vieţii, întăreşte-mă întru nădejde şi în credinţă, Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din nevoi, din furtună şi din primejdii scapă-mă, Maica lui Dumnezeu, prin rugăciunile tale, Ceea ce eşti Singura Prealăudată.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, povăţuieşte-ne cu lumina Poruncilor Tale; că afară de Tine pe alt dumnezeu nu ştim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Armă Nebiruită împotriva a multe feluri de ispite avându-te, de tot necazul vrăjmaşilor ne izbăvim pururea noi, cei ce te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu, Curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti mai presus decât Heruvimii, Plinirea Legii ai născut, pe Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat din tine; pe Acela fă-L Milostiv pentru robii tăi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai purtat în braţele tale pe Făcătorul tuturor, pe Acela cu rugăciunile tale fă-L Milostiv nouă, celor ce din inimă scăpăm acum la tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din strâmtorare, din sufletul meu cel copleşit de dureri, rugăciune aduc eu ticălosul, ţie, Singura Care ai născut pe Cuvântul, Pricinuitorul îndură­rilor; îndură-te şi mă miluieşte.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat. Din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Liman de mântuire ştiindu-te pe tine, plutind pe noianul vieţii cel plin de griji, te chem pe tine, Stăpână: fii Cârmaciul sufletului meu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îmbrăcatu-m-am în haina nebuniei mele, rău pătimind; ci tu, Maică, pururea Fecioară, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, dă-mi veşmântul bucuriei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din trăirea cea sfinţită, trândăvind, am căzut eu, tică­losul. Ci, mă ridică, Binecuvân­tată Preacurată, la Poruncile Fiului tău îndreptându-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Învredniceşte-mă de Dumnezeieştile milostiviri, Ceea ce ai născut pe Cuvântul Cel Preamilostiv, care cu Scump Sângele Său a mântuit pe oameni din stricăciune.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: Cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu de a cinsti chipul cel de aur în câmpul Deiera şi aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Cruce fiind Răstignit Cel Ce S-a Întrupat din tine, Născătoare de Dumnezeu, a rupt zapisul lui Adam. Pe Acela acum roagă-L, Preacurată, să se izbăvească de primejdii toţi cei ce cu credinţă strigă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nădejde Bună şi Aşteptare a credincioşilor eşti Stăpână; şi acum te rugăm să dăruieşti noianul milostivirii tale, tuturor celor ce nădăjduiesc întru tine şi strigă Fiului tău: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De întunericul cel cumplit al vieţii fiind ţinut, pe Cel Ce s-ar întrista împreună cu mine şi împreună ar suferi nu l-am agonisit. Cu strălucirea ta, Fecioară, dezleagă-mi negura greşelilor şi luminează-mă pe mine, cel ce cânt: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Frumoasa haină a Poruncilor celor de mântuire, în care prin botez m-am îmbrăcat, am întunecat-o cu nepăsarea eu, ticălosul; iar acum alerg la tine, Fecioară, cerând ca iarăşi să mă îmbrac, prin tine, în haina curătiei.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât în cuptorul cel de foc, la tinerii iudei şi văpaia în rouă a prefăcut-o, lăudaţi-L făpturile ca pe Domnul şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îmi slăbeşte mintea, acum, căzând întru adâncurile nelegiuirii şi pentru aceasta am fost înconjurat de felurite rele. Ci tu, Fecioară, vindecă-mă, îmbrăcându-mă cu Lumina Nepătimirii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Turn tare de încredere şi Temei, Apărătoare şi Ocrotitoare, pe tine agonisindu-te, acum ne mântuim, lăudând naşterea ta, Preacurată şi preaînălţând-o întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Al Nemuririi Izvor Prealimpede te ştim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară; ca Ceea ce ai născut pe Cuvântul Tatălui Celui fără de moarte, Care izbăveşte de moarte pe toţi cei ce-L preaînalţă pe El în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvor de tămăduiri izvorăşti pururea nouă, credincioşilor, Preacurată; harul acestuia din destul luând acum, lăudăm naşterea ta, Fecioară şi o preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmosul: Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, Care cu nespusă înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam, cel cumplit căzut prin mâncarea pierzării, Întrupându-Se în chip de negrăit din Sfânta Fecioară, pentru noi credincioşii, cu un gând întru cântări Îl slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De Dumnezeu Fericită Fecioară, toată nădejdea mea îmi pun cu osârdie întru tine; miluieşte-mă, Maica Vieţii Celei Adevărate; şi te roagă, Preacurată, să se umple de Desfătarea Cea de-a pururea cei ce cu credinţă şi cu dreptate, întru cântări, pe tine te măresc.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătându-te, Fecioară, lumi­nează întunericul sufletului meu, cu strălucirile cele fără de materie ale luminii tale, Ceea ce eşti Uşa Dumnezeieştii Lumini; şi învredniceşte-ne, Preacurată, ca să fie izbăviţi de focul cel veşnic cei ce cu credinţă şi cu dragoste, întru cântări, pe tine te măresc.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În pântecele tău S-a Sălăşluit Fiul şi Om Desăvârşit S-a făcut; pe Acela mai înainte de veci Tatăl din pântece L-a născut; şi Izvor de haruri pe tine, Maica lui Dumnezeu, te-a arătat nouă, celor ce cu credinţă ne închinăm Naşterii tale celei de Negrăit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Văzând, Stăpână, pe cei îmbolnăviţi şi cu sufletul şi cu trupul şi loviţi de patimi cumplite, tămăduieşte-i cu milostivirea ta, dezlegându-i acum de supărările care-i necăjesc, ca toţi, neîncetat, cu cântări să te mărim.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Sufletul meu cel smerit, care, ca o corabie fără cârmaci, se afundă în zbuciumul valurilor ispitelor vieţii şi sub povara păcatelor se vede în primejdie să ajungă în adâncul iadului, întâmpină-l Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, cu mireasma rugăciunilor tale, linişte dându-i şi din primejdii smulgându-l. Că tu eşti Liman Neînvîforat; roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască mie iertare de greşeli, că pe tine te am Nădejde eu, netrebnicul, robul tău.

Icoana a Maicii Domnului din Tinos – 30 ianuarie

In insula Tinos se păstrează o străveche icoană care a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. În perioada antică, în insula Tinos exista un templu ridicat în cinstea zeului Dionysos, care, după creştinarea localnicilor, a fost transformat într-o biserică închinată Sfântului Ioan Botezătorul. În această biserică a fost aşezată Icoana Bunei Vestiri pictată de Sfântul Evanghelist Luca.

În secolul X, biserica a fost arsă şi demolată de piraţi. Timpul a şters orice amintire şi icoana Bunei Vestiri a rămas îngropată pentru aproape 1000 de ani.

În anul 1822, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat unei maici din Mănăstirea Kehrovuniou din apropierea oraşului Tinos, poruncindu-i să coboare în oraş şi să spună episcopului să sape într-un loc anume şi să scoată de acolo icoana sa.

În luna septembrie a aceluiaşi an, cu multă evlavie şi nădejde, locuitorii insulei au început săpăturile şi au descoperit fundaţiile vechii biserici bizantine, însă nu şi icoana căutată. După mai multe zile de muncă zadarnică, s-au descurajat şi au abandonat săpătura. Speriaţi însă de apariţia neaşteptată a unei epidemii de holeră în insulă, la îndemnul episcopului, ei au reluat lucrul.

În ziua de 30 ianuarie 1823, icoana a fost găsită. Cu excepţia faptului că era spartă în două bucăţi, deşi stătuse atâta timp îngropată, în chip inexplicabil, icoana se păstrase practic intactă. Odată cu găsirea sfintei icoane, în chiar acea zi a încetat şi epidemia de holeră, care făcuse până atunci sute de victime zilnic. Nu numai că nu s-a mai semnalat nici o nouă îmbolnăvire după găsirea icoanei, însă, în mod minunat, toţi bolnavii rămaşi în viaţă s-au şi vindecat.

Acum icoana este aşezată cu cinste într-o impresionantă catedrală, loc de pelerinaj pentru ortodocşii din întreaga lume.

*

Maica Domnului din Tinos coboară din icoană, pentru a arăta calea unor femei

Oamenii din Tinos șed deseori la poartă și privesc cum urcă închinătorii la Biserica Maicii Domnului. Adesea văd chipuri întristate și se fac părtași durerii și suferinței acesor străini. Poate de aceea își păstrează sufletele curate și deschise, gata oricând să slujească aproapelui.

Într-o zi de 14 august 1971, Stiliani Maraboti stătea ca de obicei la portiță, uitându-se la mulțimea de bolnavi, mai mari sau mai mici, îmbrăcați în haine cernite, paralitici, infirmi și orbi, suferinzi de cancer sau de boli grele ale minții, ducând fiecare lumânări și daruri Preacuratei. Privea toată această turmă a durerii îndreptându-se spre Izvorul îndurării, să caute alinare. Pentru toată lumea se ruga în taină și pentru fiecare își făcea câte o cruce, cu gândul să-i primească Maica Domnului rugăciunea. Casa ei se făcuse biserică.

Într-o zi, de ea s-au apropiat două femei, cu un prunc plângând.

– Ne rugăm, dacă ai avea o odaie, nu pentru noi, pentru pruncul care plânge, i-au spus.

– De unde odaie, astăzi, creștinelor, le-a răspuns femeia. Totuși, pentru numele și harul Preacuratei, haideți, veniți. O să mâneți cu noi împreună, o noapte s-o găsi loc și pentru dumneavoastră. După cum vedeți, astăzi tot poporul, toți grecii s-au mutat în Tinos, la noi.

Cele două închinătoare au lăsat pruncul în grija gospodarilor și au plecat la biserică, să se închine și să ia parte la Liturghia de noapte, la miezonoptică.

Pe la trei, în zori, Liturghia s-a sfârșit. Bucuria negrăită a celor două închinătoare s-a prefăcut însă în spaimă. Ca mironosițele din Evanghelie, își spuneau una către alta: unde e casa în care am lăsat copilul? Cum o cheamă pe stăpână? La ce poartă să batem acum, noaptea?

Din dorința prea mare de a se închina icoanei Preacuratei uitaseră să întrebe până și numele gazdei.

Maica Domnului le vedea disperarea care luase locul bucuriei slujbei. Sub chipul unei femei simple, „Bucuria tuturor” s-a coborât din sfânta icoană și, pășind pe treptele locașului său, s-a apropiat de ele zicându-le:

– Urmați-mă! Știu ce casă căutați. Vă conduc eu.

Când le-a văzut, gazda le-a strigat:

– Dar bine, creștinelor, eu n-am loc nici pentru dumneavoastră două și vreți s-o mai primesc și pe a Treia?

– Pentru mine nu e loc, buna mea?, a întrebat Maica Domnului și pe dată s-a făcut nevăzută, așa cum apăruse.

(Arhimandrit Teofilact Marinakis, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Editura Sophia 2008, pp.194-195)

Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur (30 ianuarie)

Glasul 2

Pe propovăduitorii cei tari…

Pe Sfinţii propovăduitori şi Dumnezeieşti vestitori, pe căpetenia învăţătorilor Tăi, Doamne, i-ai primit întrudesfătarea şi odihna bunătăţilor Tale. Că ai primit ostenelile acelora şi moartea mai vârtos decât arderile de tot; Cel Ce Însuţi preamăreşti pe Sfinţii Tăi.

*

Tropar la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Glasul 1

Pe cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii Celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu Razele Dumnezeieştilor dogme; pe râurile cele cu miere curgătoare ale înţelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu; pe Marele Vasile şi pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împre­ună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; că aceştia pururea se roagă Treimii pentru noi.

*

Tropar la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Glasul 4

Ca cei ce ati fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, rugaţi-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

***

1

Pricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăţiei lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăţia după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărţire şi prigonire între bărbaţii cei pricopsiţi în învăţături şi îmbunătăţiţi. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicând despre dânsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat şi a ispitit firea lucrurilor prin sine, şi cum că era atât de mult îmbunătăţit, încât puţin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii.
Căci nu făcea pogorământ legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei şi aspru, neavând la sine nici un lucru pământesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micşorau, ca şi cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios şi atrăgător către pocăinţă. Erau însă alţii care înălţau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca şi cum ar fi fost în învăţături mai cu pogorământ omenesc şi cum că mai cu înlesnire povăţuia pe toţi, şi îi chema către pocăinţă. Deci, îl cinsteau mai mult decât pe marele Vasile şi decât pe Grigorie atât pentru mulţimea cuvintelor celor de miere curgătoare, cât şi pentru iscusinţa cugetărilor.
Alţii iarăşi cinsteau mai mult pe dumnezeiescul Grigorie, ca cel ce a întrecut în înţelepciune şi în învăţătură elinească pe toţi dascălii cei vestiţi şi pe elini, cum şi pentru frumuseţea cuvintelor şi înflorirea lor. Deci, ziceau, cum că înţeleptul Grigorie biruia pe toţi şi cum că acestuia i se cădea întâietatea. Atunci, prin o pricină că aceasta a celor învăţaţi s-a întâmplat de s-a despărţit mulţimea poporului. Şi unii se ziceau Ioaniteni, alţii Vasiliteni, iar alţii Grigoriteni. Deci, astfel sfădindu-se cei înţelepţi şi zicând între dânşii multe feluri de cuvinte, de trei ori fericiţii aceştia dascăli au voit să-i împace, ca să nu se mai sfădească în deşert.
Pentru aceea, după câţiva ani, s-au arătat sfinţii ierarhi, mai întâi câte unul deosebit, apoi şi câte trei împreună, nu în vis, ci aievea la arătare, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitenilor, care era om îmbunătăţit şi preaînţelept, după cum şi scrierile lui îl arată. Şi toţi trei au zis către dânsul cu un glas:

„Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de dumnezeiescul Duh, am scris învăţăturile spre mântuirea cea de obşte şi folosul oamenilor; şi acelea pe care le-am învăţat noi înşine, le-am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează.
Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sârguit cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire. Deci, împreunându-ne într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă, fă nouă praznic cuviincios. Apoi, spune şi celorlalţi care vor fi mai pe urmă, cum că noi suntem una la Dumnezeu şi noi negreşit vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mântuire, pentru cei ce ne vor săvîrşi praznicul pomenirii noastre”. Acestea zicând, i se părea că sfinţii se înălţau la cer, strălucind cu lumină nemărginită şi chemându-se unul pe altul pe nume.

Deci, sculându-se acel minunat om, adică arhiereul evhai-tenilor, a făcut precum i-au poruncit lui sfinţii, potolind mulţimea şi pe toţi aceia care se sfădeau mai înainte. Aceştia au crezut cele spuse de el, că era om vestit, şi pentru învăţătura lui cea mare, şi pentru fapta cea bună, căci a lăsat predanie Bisericii spre a se face praznicul acesta.

Astfel, Sfântul episcop Ioan, găsind în luna ianuarie prăznuindu-se toţi cei trei sfinţi ierarhi, adică la întâia zi pe Vasile, la 25 pe dumnezeiescul Grigorie şi la 27 pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a unit la 30 pe toţi, împodobindu-se pomenirea lor cu canoane, cu tropare şi laude, precum li se cădea lor, şi fiind această cu voia sfinţilor, nu au nici o lipsire în laude. Căci nici mai înainte, nici mai pe urmă n-a alcătuit renumitul acesta Ioan mai multe tropare, decât acestea.
Sfinţii aceştia cu chipul trupului lor erau astfel: dumnezeiescul Ioan „Gură de Aur” (Hrisostom) era de statură scund, cu capul mare, cu trupul drept şi subţire, cu nasul plecat, alb la faţă şi cam palid, având pleoapele ochilor adâncite şi luminile lor mari. Apoi, i se arăta multă veselie în faţă, cu fruntea lată şi mare, cu urechile cam plecate, cu barba mică şi rară, cu părul galben, amestecat cu cărunt, iar fălcile lui erau adâncite înăuntru, de multă postire şi nevoinţă.
Apoi, este de nevoie a zice despre dânsul, că a întrecut pe toţi înţelepţii elinilor cu cuvintele şi mai ales cu iscusinţa, înlesnirea şi frumuseţea vorbirii; şi atât de bine a tâlcuit dumnezeiasca Scriptură şi a săvârşit evangheliceasca propovăduire, încât dacă n-ar fi fost sfântul acesta, îndrăznesc a zice că ar fi fost de trebuinţă să mai vină încă o dată pe pământ Stăpânul Hristos. Iar spre fapte bune atât de mult s-a suit, încât pe toţi i-a întrecut, fiind izvor al milosteniei şi al dragostei, râvnitor de obşte cu iubirea de fraţi şi cu învăţătura lui; şi a trăit 63 de ani, păscând Biserica lui Hristos şase ani. Apoi s-a săvârşit în Comane, surghiunit de Eudoxia, împărăteasa, şi de episcopii cei pizmăreţi.

Sfântul Vasile cel Mare era la statura corpului foarte înalt, uscăţiv şi slăbănog la faţă, negricios şi palid, cu sprâncenele lungi, încovoiate şi ridicate în sus, asemănându-se omului îngrijit, având nasul plecat, cu faţa cam zbârcită, adâncit la pleoapele ochilor, păros la trup, barba căruntă pe jumătate şi destul de lungă. Acesta a întrecut mult în cuvinte, nu numai pe cei din vremea lui, ci şi pe cei vechi; pentru că s-a ostenit la învăţătură foarte mult, şi deprinzând toate învăţăturile ştiinţei, din fiecare a câştigat biruinţă. Asemenea încă s-a iscusit şi în filosofia cea practică şi prin aceasta a sporit spre privirea celor înalte. S-a suit la scaunul arhiepiscopal al mitropoliei Cezareei Capadociei, când era de 37 de ani, ocârmuind Biserica opt ani; apoi, s-a dus către Domnul, fiind în scaunul arhiepiscopatului său.

Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Teologul, era la statura corpului său potrivit, puţin cam palid, nasul lătăreţ, sprâncenele potrivite, căutătura veselă şi blândă, la ochiul cel drept avea un semn de la o lovitură, barba nu-i era lungă, dar deasă şi potrivită şi pe margini se arăta cam afumată. Pleşuv de ajuns, cu părul alb. Marele Grigorie întrecând cu strălucirea vieţii pe cei ce au sporit în fapte, la atâta înălţime a cuvântării de Dumnezeu s-a suit, încât toţi se biruiau de înţelepciunea lui, atât în cuvinte cât şi în dogme; pentru aceasta a câştigat numirea de „Cuvântătorul de Dumnezeu”. El a ocârmuit Biserica Constantinopolului 12 ani şi a trăit 80. Când s-a făcut patriarh, a aflat în cetate numai o biserică a dreptcredincioşilor şi când a lăsat scaunul, a lăsat numai una eretică. Şi mergând la Arianz, moşia sa, unde, cugetând pururea la Dumnezeu şi făcându-se cu totul strălucită oglindă a Lui, s-a sfârşit cu pace.
Dar de vreme ce de trei ori fericiţii aceştia, atât de mult s-au ostenit pentru mântuirea noastră, se cuvine şi noi să prăznuim pomenirea lor şi să le mulţumim pe cât putem. Căci ei de nimic altceva n-au purtat grijă, nici altceva au cugetat, decât numai un scop au avut, ca să întărească bună credinţă; apoi o nevoinţă au avut spre a lucra fapta bună, îngrijind şi sîrguindu-se fără pregetare, cu lucrul şi cu gândul, pentru mântuirea sufletelor. Pentru care atât de rău au pătimit propovăduind credinţa cea adevărată în toată lumea, iar nouă tuturor de obşte ne-au făcut bine. De aceea şi noi suntem datori să cinstim pe făcătorii noştri de bine, şi să le mulţumim după putere, fiindcă după datorie nu putem.

Deci, să cinstim cu cuvinte pe cei trei cuvântători, deşi mă tem şi mă sfiesc, neaflând cuvinte cuviincioase şi potrivite sfinţilor; pentru că pricina este mare şi nu pot, nu numai pe câte trei, dar nici măcar pe unul să-l laud după cum se cuvine şi de care toată lumea nu era vrednică. Deci, cum va ajunge bună grăire cea lumească să laude pe cei mai presus de lume, care au împodobit toată lumea şi au izbăvit-o ca şi cei 12 văzători ai Cuvântului şi de Dumnezeu propovăduitori? Care dacă nu s-ar fi ostenit atât de mult cu sfintele lor scrieri, nu s-ar fi scăpat întreaga lume de slujirea la idoli, cea de mai înainte înrădăcinată, nici de eresurile cele în multe chipuri; căci sfânta şi preaînţeleapta Treime, nedespărţităşi cea mai presus de fiinţă, a iconomisit ca ei să vieţuiască într-acele vremuri ale eresurilor.
Aceşti cereşti oameni şi pământeşti îngeri, trâmbitele adevărului, preaînţelepţii retori, tunetele Dumnezeirii celei nezidite, s-au sârguit să smulgă şi să risipească pe ocărâtorii dreptei credinţe şi cu praştia cuvintelor lor au gonit departe pe lupi de la Biserica dreptcredincioşilor. Aceştia cu înţelepciunea lor au surpat zidurile cele rele ale vrăjmaşilor şi au smerit toată înţelepciunea care se ridică împotriva cunoştinţei de Dumnezeu, schimbând şi prefăcând totul spre bine, netezind şi îndreptând pe cele strâmbe, cum şi toată asprimea şi nedreptatea.
Treimea aceasta pământească ne-a învăţat a ne închina Treimii cereşti, precum se cade, şi neamestecată a o mărturisi în acest chip, precum li s-a descoperit lor adeverirea credinţei, zicând: Dumnezeu nenăscut este Tatăl, Dumnezeu născut este Fiul, şi Dumnezeu purces este Duhul Sfânt. Sunt trei Persoane, dar un singur Dumnezeu, cu preaslăvire. Nu sînd trei dumnezei, doar un Dumnezeu, căci una şi aceeaşi este Dumnezeirea. Precum din soare ies raze, care n-au nici o deosebire, aşa sunt cele trei persoane, care fac aceeaşi fiinţă.
Astfel, ne-au învăţat să credem şi să mărturisim despre Sfânta Treime, cei trei preasfinţiţi arhiepiscopi; şi au întărit dogmele cele drepte cu învăţături preaînţelepte, în prigoane, primejdii şi războaie, până la moarte fiind prigoniţi, ba încă şi după moarte. Deci, adunaţi-vă toţi câţi v-aţi folosit de la dânşii, veniţi toată vârsta şi firea, bărbaţi şi femei, preoţi şi monahi, tineri şi bătrâni, să mulţumim făcătorilor noştri de bine, să lăudăm pe dascălii şi propovăduitorii bunei credinţe, să binecuvântăm cei săraci pe cei îmbogăţitori, cei din primejdii pe cei izbăvitori, cei cuvântători pe cuvântătorii de Dumnezeu, cei necăjiţi pe mângâietori, sărmanii pe părinţi, bolnavii pe doctori, străinii şi lipsiţii pe iubitorii de străini.
Pe scurt, să zic, toţi deodată adunaţi-vă să mulţumim celor ce s-au făcut tuturor toate, ca pe cei mai mulţi să-i dobândească. Dar să lăsăm altora să le povestească înţelepciunea lor, ştiinţele, posturile, privegherile şi celelalte fapte bune şi numai această să o zic, care mă face şi mai mult să mă minunez, adică sârguinţa cea covârşitoare şi grija care o aveau ca să mântuiască sufletele oamenilor, robii lui Dumnezeu Celui iubitor de oameni şi următorii Lui cu toată virtutea. Căci de aceasta se îngrijeau mai mult, cunoscând că prin fapta aceasta păzeşte omul asemănarea cu Dumnezeu.
Căci nu este mai mare şi mai minunată ispravă decât a se păzi cineva într-aceasta amăgitoare lume pe sine fără de prihană; dar mai vrednic de laude, este acela care se sârguieşte a mântui şi pe aproapele. Căci cu acest milostiv chip se face următor Stăpânului care S-a dat pe Sine la moarte, ca să libereze pe om din robia vrăjmaşului. Iar în ce fel au mântuit pe mulţi oameni aceşti dascăli preaînţelepţi, ascultaţi:

Dumnezeu a făcut lumea aceasta pentru oameni, şi aceştia au tâlcuit firea celor ce sunt, adică a tuturor făpturilor pe care le-a făcut Atotputernicul Dumnezeu şi prin cunoştinţa lor s-au făcut înţelepţi, încât au cunoscut oamenii pe Ziditorul. Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu prin frumuseţea şi mărimea lor, iar dascălii tâlcuiesc luminat cerurile şi pământul, adică lumea cea văzută şi cea nevăzută, cum este aşezarea şi rânduiala ei şi care este pricină de le-au făcut pe ele Dumnezeu şi altele asemenea.
Astfel, se potriveşte să zicem graiul psalmistului: În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la toate marginile lumii au ajuns cuvintele lor. Ne-a dat preabunul Dumnezeu Testamentul cel Vechi şi cel Nou spre mântuirea noastră şi aceştia au primit cu mulţumire poruncile Lui, pe care cu iubire de osteneală le-au păzit ziua şi noaptea, cugetând întru dânsele, şi pe sineşi făcându-se case curate ale Duhului Sfânt; apoi ne povăţuiesc şi pe noi să petrecem întru dânsele, precum Dumnezeu ne-a poruncit şi ne îndreptează, împodobindu-ne obiceiurile cu bună rânduială, şi aducându-ne de mână spre cele mai înalte. Dumnezeu S-a întrupat pentru noi, şi sfinţii aceştia ne tâlcuiesc şi ne fac cunoscută taina iconomiei Lui, şi ne fac să înţelegem prin oarecare chin preaînţeleapta taină a unirii acesteia.
A trimis pe Sfinţii Apostoli să propovăduiască în lume cunoştinţa lui Dumnezeu, să gonească întunericul închinăciunii de idoli, să lumineze pe neamuri şi către Dumnezeu să le întoarcă; s-au trimis şi sfinţii aceştia să propovăduiască lumii adevărata credinţă, să izgonească dintr-însa întunericul relei credinţe, să se lupte cu ereticii şi să-i biruiască, să izbăvească pe oameni de învăţăturile cele de suflet pierzătoare, să le vestească dogmele cele drepte şi Sfintele Scripturi să ni le tâlcuiască, apoi, către mântuire şi pocăinţă să ne povăţuiască; care lucru îndoit s-a făcut, precum cel ce a luat cei cinci talanţi şi a câştigat cu dânşii alţi cinci talanţi.
A preamărit pe apostoli cu minuni, de care şi aceşti sfinţi n-au fost neîmpărtăşiţi, precum poate fiecare să se înştiinţeze în istoria vieţii lor. Domnul a învăţat toate neamurile prin apostolii Săi; dar cine a rămas neîmpărtăşit de cuvintele acestor sfinţi? Pe cine n-au învăţat şi nu învaţă până acum preaînţelepţii aceştia? Nu atâta cu filozofeşti şi geometriceşti ştiinţe, pe cât cu fireşti şi bune sfătuiri povăţuiesc minunaţii aceştia. Căci de vreme ce lumea nu a cunoscut pe Dumnezeu cu înţelepciunea, ei totuşi au voit să mântuiască cu propovăduirea pe cei ce credeau întru El.
Dar pe urmă, fiindcă lumea n-a cunoscut pe Dumnezeu prin propovăduire, precum se cădea, bine a voit să mântuiască, prin înţelepciunea acestora, pe cei ce vor crede învăţăturilor lor. Astfel cu adevărat şi mulţi s-au mântuit prin dogmele lor şi prin cugetările lor cele preaînţelepte, iar cu frumuseţea cea firească a bunei făpturi şi cu dulceaţa cuvintelor lor au adus la pocăinţă pe mulţi.
Pe aceştia îi avem noi oamenii, după Dumnezeu, făcători de bine şi păzitori. Aceştia sunt stâlpii cei neclintiţi ai credinţei noastre, peste care înţelepciunea lui Dumnezeu şi-a întărit casa ei, pe care porţile iadului, adică ereticii cei rău credincioşi şi fără de minte, n-au putut nicidecum s-o clintească. Aceştia sunt, după Sfinţii Apostoli, dascăli ai lumii. Pe aceştia îi serbăm şi noi astăzi, săvârşind pomenirea lor cu bucurie şi cu credinţă. Nu precum o prăznuiesc robii pântecelui, cu băuturi şi beţii, nu cu multe feluri de bucate şi cu benchetuiri; ci precum poftesc aceia, şi precum scripturile lor poruncesc, adică, să ne îngrijim de mântuirea sufletelor noastre, păzind câte ne-au poruncit de-a pururea pomeniţii în scris, urmând vieţii lor, faptele bune şi nevoinţele lor. Şi făcând cele după puterea noastră, să păzim mântuitoarele porunci ale Domnului, precum le-au păzit ei; căci atunci când îi prăznuim cum se cuvine pe sfinţi, atunci şi pe Dumnezeu Îl slăvim şi pe sfinţi îi cinstim, atunci şi ei se bucură de noi, slăvindu-se şi cinstindu-se.

O! luminători preastrăluciţi în toată lumea şi decât tăria aceasta mai cinstiţi! O! fericită treime, închipuirea, asemănarea şi strălucirea Preasfintei Treimi, care v-aţi preamărit de Ea, ca cei ce pe Aceasta aţi propovăduit-o. Căci pentru dragostea lui Hristos, toate dumnezeieştile Lui porunci le-aţi păzit, trupurile voastre cu înfrânare le-aţi omorât, pe voi înşivă de toate patimile v-aţi curăţit, vase cinstite ale Sfântului Duh v-aţi făcut, oglinzi prea strălucite ale lui Dumnezeu v-aţi lucrat, cu Dumnezeu prin gândire v-aţi unit, la săvârşirea faptei bune v-aţi suit şi ca bărbaţi desăvârşiţi, la măsura vârstei lui Hristos aţi ajuns.
Oile cele cuvântătoare ale lui Hristos bine le-aţi păscut, sufletele voastre pentru ele le-aţi pus şi de vreascurile eretice le-aţi curăţit, pe eretici departe de la ele i-aţi alungat, primejdii şi izgoniri pentru adevăr aţi suferit, pe diavolul şi pe slugile lui i-aţi biruit, şi la fugă i-aţi luat. Ne aducem aminte de primejdiile voastre, pe care, pentru bună credinţă le-aţi pătimit, cinstim izgonirile voastre cele nedrepte, care pentru dreptate le-aţi suferit, slăvim mucenicia cea grea a pătimirii voastre celei fără de sânge; binecuvântam celelalte osteneli şi dureri, care aţi luat asupră-vă, cu Răsăritul şi cu Apusul luptându-vă, ca să învăţaţi pe toţi.

Încă avem şi scripturile voastre cele sfinte, tablele cele de Dumnezeu scrise, ca un al treilea testament, pe care Dumnezeu, prin inimile voastre l-a glăsuit; avem luminarea minţii, hrana sufletelor, desfătarea ochilor, dulceaţa cea de obşte şi îndulcirea tuturor sfinţilor, moştenirea cea bine norocită şi bogăţia cea fericită, care am luat-o de la voi şi o păzim ca pe o vistierie de mare preţ, ca să treacă cu diadohisire (urmare) şi să rămână din neam în neam pomenirea voastră veşnică şi slava voastră să se păzească în lumea nemuritoare.
Ne rugăm şi cerem de la voi, sfinţilor, să vă aduceţi aminte de noi, netrebnicii robii voştri, că bine primite să fie rugăciunile noastre, să păziţi Biserica în pace, precum aţi lăsat-o, să ne învredniciţi a dobândi şi noi acea negrăită veselie şi prea dorita bucurie a întru tot lăudatei şi mai presus de fiinţă Treimi; ca împreună cu voi să slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul cel Sfânt, pe unul Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii cei nesfârşiţi. Amin.

2

Acatistul Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur(30 ianuarie)

Troparul Sfinților Trei Ierarhi, glasul al 4-lea:

Ca cei ce ați fost întocmai la obicei cu Apostolii și lumii învățători, rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

Condacul 1

Pe apărătorii și luminătorii Bisericii creștinești, pe învățătorii cei mari și înfrânătorii zâzaniilor diavolești, pe surpătorii eresurilor, pe stâlpii cei neclintiți ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor și întocmai cu apostolii, și ai lumii învățători, pe marele Vasile cel cu dumnezeiască minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; și pe Ioan, luminătorul a toată lumea, să-i lăudăm credincioșii din toată inima și să le cântăm: Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

Icosul 1

Cine este destoinic a-și deschide buzele și a-și mișca limba, spre a o lăuda, cum se cuvine pe această treime de arhierei? Însă, deși nu vom putea face aceasta, totuși nu putem tăcea și îi aducem aceste laude:
Bucurați-vă, aleșii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale grădinii celei nestricăcioase;
Bucurați-vă, îngeri pământești și oameni cerești;
Bucurați-vă, marilor arhierei cei luminați la minte de Sfânta Treime;
Bucurați-vă, că ați covârșit firea omenească cu darurile cele multe;
Bucurați-vă, stâlpi neclintiți ai Biserici;
Bucurați-vă, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucurați-vă, mărgăritare strălucite ale Bisericii lui Hristos;
Bucurați-vă, cei mai destoinici luminători ai pământenilor;
Bucurați-vă, apărătorii dreptei credințe în Hristos;
Bucurați-vă, surpătorii eresurilor și îndreptătorii adevăratelor învățături;
Bucurați-vă, cârmuitorii Bisericii și pomi luminați roditori ai fructelor celor mai alese;
Bucurați-vă, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul al 2-lea

Pe acești trei mari ierarhi ai Bisericii lui Dumnezeu Cel slăvit în Sfânta Treime se cuvine să-i cinstim ca pe unii ce au primit de la Dumnezeu mari daruri și aleși talanți: pe Vasile, cel ce a rușinat păgânătatea împăratului Iulian apostatul, cel ce a mustrat pe împăratul Valent arianul, cel ce a înfricoșat pe eparhul ce nedreptățise la judecată pe o văduvă săracă, și a botezat pe evreul Ioasaf cu toată casa lui; pe Grigorie, mare ritor și vrednic patriarh al Bisericii Constantinopolului, cel ce a întrecut cu înțelepciunea pe toți cei mai învățați din timpul acela; și pe Ioan Gură de Aur, cel ce cu învățăturile sale a covârșit pe cei mai luminați și mai aleși grăitori ai lumii. Se cuvine să-i lăudăm și să zicem lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Multă nevoință având, Sfinte Ierarhe Vasile, pentru credința dreptslăvitorilor creștini, ai mustrat cu îndrăzneală pe împăratul Valent, pentru că a îmbrățișat învățătura eretică a lui Arie, luând multe biserici ale dreptslăvitorilor și prefăcându-le în biserici ariene. Tu, sfinte, n-ai putut suferi purtarea acestui împărat, iar noi, pentru tăria credinței tale și îndrăzneala ce ai avut, te întâmpinăm cu aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, Ierarhe Vasile, apărătorule și întăritorule al învățăturii Sfintei Treimi;
Bucură-te, înalt și luminat cugetător al teologiei;
Bucură-te, albină, care ai adunat din învățăturile timpului aceluia toată mierea învățăturilor dreptmăritoare;
Bucură-te, furnică muncitoare, care necontenit ai adunat la sânul Bisericii hrana învățăturilor dumnezeiești;
Bucură-te, izvor de apă limpede, răcoritoare și dătătoare de viață a explicării Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, căci cu acele ape ai adăpat poporul dreptcredincios;
Bucură-te, paharul curăției cel plin de curată băutură;
Bucură-te, gura înțelepciunii ce spulberă hulele ereticior;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorule al împăraților Iulian și Valent;
Bucură-te, mare ierarhe al lui Hristos, Vasile!

Condacul al 3-lea

Patria ta, Sfinte Ierarhe Vasile, a fost Pontul, născut din părinți temători de Dumnezeu, Vasile și Emilia. Crescut în învățături adevărat creștinești, ai străbătut tot felul de înțelepciune, dobândind de la Dumnezeu vrednicia arhierească, pentru care ai mulțumit în tot timpul lui Dumnezeu, cântându-I laude: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Păstorind Biserica și poporul creștinesc totdeauna cu vrednicie și cu dreptate ai fost la Soborul al doilea, ce s-a ținut în Constantinopol, mare apărător al dreptei credințe. Tăind și sfâșiind cu sabia duhului toate învățăturile eretice, ai dovedit că în adevăr ești un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos și un mare ierarh vrednic de numele de cuvântător al lui Dumnezeu Cel slăvit în Sfânta Treime: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh-Dumnezeu; pentru care toți te cinstim cu aceste laude:
Bucură-te, Părinte Ierarhe Grigorie, mintea cea prea lăudată a dreptei credințe;
Bucură-te, lumină strălucitoare care luminezi cu învățăturile tale toată lumea creștinească;
Bucură-te, lumină strălucitoare care luminezi lumea cu limba ta cea bine-grăitoare și care îngrădești cu muțenie limbile celor bârfitori;
Bucură-te, plugarule ce ari cu plugul gurii tale inimile, spre a da roade bune lui Hristos;
Bucură-te, arătătorule al adevăratului Dumnezeu, Cel lăudat în Sfânta Treime;
Bucură-te, căci cu praștia dumnezeieștilor tale cuvinte ai spulberat neghina eresurilor;
Bucură-te, bunule păstor, care ai păscut oile cele cuvântătoare în livada credinței Sfintei Treimi;
Bucură-te, organ dulce glăsuitor și alăută bine alcătuită;
Bucură-te, fluier cuvântător și vioară dulce răsunătoare;
Bucură-te, stea prealuminoasă, ce luminezi toată lumea cu învățăturile dogmelor creștinești;
Bucură-te, îndulcitorul inimilor credincioșilor;
Bucură-te, mare ierarhe și teologule Grigorie!

Condacul al 4-lea

Înțelepciune de sus având, Sfinte Ierarhe Grigorie, te-ai suit pe scaunul cel mai înalt al patriarhilor marii cetăți a împăratului Constantin, de unde ai păscut oile cele cuvântătoare întru cuviință și dreptate. Luminat și împodobit fiind cu tot meșteșugul cuvântării de Dumnezeu, ai întrecut pe toți ritorii de atunci și ai lăudat în toată viața ta pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca un înger sau arhanghel stai înaintea Sfintei Treimi, Părinte Ioane Gură de Aur, ca cel ce din pruncie ai cunoscut mai bine decât mulți bătrâni pe singurul adevăratul Dumnezeu și te-ai îndeletnicit cu adevăratele și sfintele învățături creștinești, ajungând a cunoaște toată filosofia și toate științele celor mai învățați dascăli ai vremii aceleia. Pentru că ai lăudat și ai preaslăvit în tot timpul vieții tale pe Bunul Dumnezeu, noi îți aducem aceste laude:
Bucură-te, că te-ai născut din părinți binecredincioși, Secund Stratilatul și Antuza, vrednica ta mamă;
Bucură-te, că din fragedă vârstă ai fost dat la învățătura științelor, având dascăli pe Libanie și Andragatie;
Bucură-te, că în puțină vreme pe toți semenii tăi i-ai ajuns și i-ai întrecut cu învățăturile;
Bucură-te, cel ce ai primit Sfântul Botez cu mare bucurie, aducând la dreapta credință și pe mulți alții;
Bucură-te, că pe Antimie filosoful l-ai dovedit în învățături, spre uimirea tuturor;
Bucură-te, că și el îndată a cerut Sfântul Botez;
Bucură-te, că episcopul Atenei, auzind că tu ai făptuit întoarcerea lui Antimie, mult s-a bucurat;
Bucură-te, că poporul creștinilor a lăudat pe Dumnezeu pentru faptele tale cele bune;
Bucură-te, că de patriarhul Antiohiei, Meletie, ai fost ridicat la rangul preoției;
Bucură-te, că și hirotonia de diacon, și de preot le-ai primit cu multă smerenie;
Bucură-te, cel care cu sorții episcopilor și cu voința împăratului Arcadie ai fost chemat la scaunul cel mai înalt al Patriarhiei Constantinopolului, după moartea patriarhului Nectarie;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 5-lea

După moartea părinților tăi, sfinte, toată averea rămasă ție împărțind-o la săraci, robilor dându-le libertate și rudele lăsând, ai slujit Domnului ziua și noaptea. Ca monah în mănăstire, ca cleric, diacon, preot, arhiereu și patriarh ostenindu-te mult, ai scris cărți despre preoție, despre bunătate și blândețe, despre smerenie și milostenie, despre pace, adevăr și dreptate, toate pline de dovezi, întărindu-le cu însăți viața cea aspră ce ai dus; pentru aceea noi, minunându-ne de răbdarea și de umilința ta, îndrăznim a te lăuda și a cânta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ca niște albine zburătoare ați umblat în grădina Scripturilor credinței, voi trei mari ierarhi ai lui Hristos, adunând miere din tot felul de flori, pe care ați pus-o înaintea tuturor credincioșilor spre îndulcire, povățuindu-i la pocăință, descoperindu-le și explicându-le dogma Sfintei Treimi, cea unită în ființă, dar despărțită în Ipostasuri. Pentru aceasta noi, creștinii, vă rugăm să primiți aceste cântări de laude:
Bucurați-vă, marilor arhierei, despărțiți cu trupurile, dar uniți cu duhul;
Bucurați-vă, raze strălucitoare ale lui Hristos soarele dreptății, Cel ce a luminat toată lumea cu învățăturile Sale;
Bucurați-vă, părinți vrednici ai Bisericii creștinești, ce ați fost la un obicei cu apostolii;
Bucurați-vă, râuri cu ape răcoritoare, ce ați adăpat țarinile sufletelor creștinilor cele însetate de adevăratele învățături;
Bucurați-vă, trei ierarhi lăudați de toți cei ce cred într-un Dumnezeu slăvit în Sfânta Treime;
Bucurați-vă, organe bine-glăsuitoare ale Bisericii lui Hristos Dumnezeului nostru;
Bucurați-vă, slugi alese, care ați înmulțit talanții cei dați vouă de Domnul Hristos spre păstrare;
Bucurați-vă, că ușile cerești vouă vi s-au deschis;
Bucurați-vă, doctori iscusiți aleși de Dumnezeu spre a vindeca bolile sufletești ale creștinilor celor slabi în credință;
Bucurați-vă, luminătorii lumii, cei împodobiți de Dumnezeu cu vrednicia arhierească;
Bucurați-vă, albine adunătoare de tot felul de învățături, din grădina Sfintei Scripturi;
Bucurați-vă, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul al 6-lea

Propovăduitori și stâlpi întăritori ai Bisericii lui Hristos și ai poporului creștinesc ați fost, Sfințior Trei Ierarhi. Învățând și povățuind pe toți creștinii adevărata credință, înfruntând pe cei ce căutau să semene neghine eretice în ogoarele inimilor dreptslăvitorilor creștini, ați lovit cu praștia cuvintelor voastre în toate învățăturile cele potrivnice, înălțând fruntea dreptei credințe și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Prin curăția vieții tale celeii asemenea îngerilor te-ai ridicat la dumnezeiești înălțimi și, străbătând cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care, ca pe cel mai prețios odor, le-ai lăsat Bisericii ca pe o comoară scumpă și nejefuită, Vasile. Pentru aceasta te rugăm să primești de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învățător al dogmelor;
Bucură-te, următorul cel credincios al apostolilor;
Bucură-te, stâlpul cel prealuminat al Bisericii;
Bucură-te, al Treimii ager și osârdnic apărător;
Bucură-te, arătătorule luminat al celor cerești;
Bucură-te, ocârmuitorul corabiei celei duhovnicești;
Bucură-te, îndreptătorul celor chemați la vrednicia preoțească;
Bucură-te, luminătorule ceresc al celor îmbrăcați cu darul arhieriei;
Bucură-te, preaînțeleptule povățuitor al pustniciei;
Bucură-te, cel ce trezești pe cei păcătoși la pocăință;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm în dreapta credință;
Bucură-te, mare Ierarhe Vasile!

Condacul al 7-lea

Prin Vasile cel Mare, trâmbița cea dulce glăsuitoare, care a cântat în Biserica arhiepiscopală a Cezareii din Capadocia laudele cuvenite lui Hristos Dumnezeului nostru, învățând pe toți dogmele Sfintei Treimi și lăsând Bisericii bogății alese și scumpe, din care și noi împărtășindu-ne, aducem lui Dumnezeu laude și cântări: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Deschizând cu dumnezeiască cuviință Scripturile, ai scos din ele învățături temeinice, Sfinte Grigorie, îndulcind cu ele inimile credincioșilor cu adevărat, mai mult decât mierea, și ai învățat pe toți creștinii a se închina Treimii întru o unime și unimii în Treime. Pentru aceasta și noi te cinstim cu aceste laude:
Bucură-te, Ierarhe Grigorie, înălțimea dumnezeieștilor daruri ale lui Hristos, Dumnezeului nostru;
Bucură-te, cald propovăduitor al dumnezeiescului dor;
Bucură-te, izvorul cuvântării de Dumnezeu și râul cel limpede al înțelepciunii;
Bucură-te, fluier păstoresc, ce ai biruit trâmbițele ritorior;
Bucură-te, cercetătorul adâncului, care ai dobândit frumusețile vorbelor;
Bucură-te, privighetorule al darului și gura cea înaltă a duhului;
Bucură-te, păzitorul turmei celei cuvântătoare a lui Hristos;
Bucură-te, smulgătorul neghinelor eretice și vânătorul lupilor îmbrăcați în piei de oaie;
Bucură-te, semănătorul cel minunat al dogmelor;
Bucură-te, izgonitorul celor defăimători de Dumnezeu;
Bucură-te, că chipul Mântuitorului Hristos l-ai avut în toată viața ta înaintea ta;
Bucură-te, mare ierarhe și teologule Grigorie!

Condacul al 8-lea

De Dumnezeu grăitorule, Sfinte Ierarhe Grigorie, pe limbile cele veninoase și vătămătoare ale ereticilor pornite împotriva lui Dumnezeu le-ai ars cu duhul cuvântărilor gurii tale, grăind slava lui Dumnezeu; și cu scrisorile tale, însemnând ființa cea preaputernică a Sfintei Treimi Celei nevăzute, ai tăiat din rădăcină eresurile cele spinoase, luminat descoperind învățăturile cele dreptslăvitoare și cântând lui Dumnezeu laude: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Femeia eparhului Antiohiei, împreună cu soțul ei, era orbită de învățături eretice și căzând ea într-o boală grea și neputându-se vindeca de nimeni, auzind de tine, Sfinte Ioane, că faci semne multe și minunate, a rugat pe bărbatul său să o aducă la tine. Acela aducând-o, a lăsat-o la ușa bisericii, neîndrăznind ca eretic a o aduce înăuntru, rugându-se episcopului și ție, Sfinte Ioane, pentru a le da ajutorul vostru cel puternic. Deci ieșind, le-ai spus să lepede eresul și să primească adevărata credință; iar ei făgăduind, ai poruncit tu, sfinte, să aducă apă, rugând apoi pe episcop să toarne acea apă în chipul crucii peste ea și, îndată după turnare, s-a vindecat femeia ca și cum n-ar fi fost bolnavă. La această minune atât ei, cât și toți cei ce erau de față au preaslăvit pe Dumnezeu. Ereticii lepădându-se de învățăturile lor cele rătăcite și întorcându-se la adevărata credință, s-au numărat între dreptmăritorii creștini; iar noi îți aducem laudele acestea:
Bucură-te, Ioane Gură de Aur, tăbliță scumpă cu aur ferecată;
Bucură-te, organ dulce răsunător, de Dumnezeu insuflat;
Bucură-te, gura cea aleasă împodobită cu cuvinte de aur;
Bucură-te, îmbogățitorul Bisericii cu scrieri minunate și preascumpe;
Bucură-te, pierzătorul eresurilor elinești și evreiești;
Bucură-te, că femeia aceea, auzindu-te înalt vorbind, a fost luminată de Dumnezeu și te-a numit „Gură de Aur”;
Bucură-te, că puțul învățăturilor tale adâncit fiind, ai dat creștinilor funii minunate, ca să ajungă la apele învățăturilor tale;
Bucură-te, că de toate Bisericile ești numit „Gură de Aur“;
Bucură-te, tămăduitorul femeii eparhului;
Bucură-te, că te-ai asemănat Botezătorului Ioan cu numele și cu viața ta aspră;
Bucură-te, că și tu, Sfinte Ioane, ca și Ioan Botezătorul, ai predicat popoarelor pocăința;
Bucură-te, că și tu, ca și Ilie Tesviteanul, cu credința, cu rugăciunile și cu postul te-ai îndeletnicit în toată viața ta de 63 de ani;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 9-lea

În vremea preoției tale, sfinte mare ierarhe Ioane, predicând în biserică și înalt ritorisind, celor neînvățati erau neînțelese unele din cuvintele tale. Atunci o femeie din popor, care asculta cu mare evlavie învățăturile duhovnice ști, a ridicat glas în popor și a zis: „Învățătorule duhovnicesc, sau mai bine Gură de Aur, adâncă este apa puțului sfintelor tale învățături, dar funia minții noastre fiind scurtă, să ajungă la apă nu poate”; și de atunci tot poporul ți-a dat numirea de „Gură de Aur”; deci și noi, minunându-ne de darurile cu care Dumnezeu te-a împodobit, te lăudăm pe tine și lui Dumnezeu cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Împăratul Valent sprijinind pe arieni multe biserici ortodoxe le-a dat acelora, spre mâhnirea adevăraților creștini. Și pe tine, Sfinte Vasile, mult te-au amărât cu prigonirile, căci acest împărat, când a venit în Cezareea și tu l-ai întâmpinat cu pâine și sare, el a poruncit de ți-a dat fân din hrana cailor lui. Și tu, Sfinte Grigorie, fiind născut din oameni de bun neam și drepți, Grigorie și Nona, ai dobândit o creștere adevărat creștinească și ai răzbătut, ca nimeni altul, tot meșteșugul și știința învățăturilor, făcându-te tâlcuitor și dascăl lumii, cinstind cu cuvinte de laudă pe marele Vasile, pe tatăl tău, Grigorie, pe fratele tău Chesarie și pe sora ta Gorgonia, la înmormântările lor. Iar tu, Părinte Ioane Gură de Aur, ai dat sfaturi dumnezeiești poporului încredințat ție spre păstorie, dându-te pe tine singur pildă de nevoință, de cumpătare și de răbdare, mâncând deseori puțină zeamă de orz și dormind puțin, nu stând pe pat, ci deseori șezând pe scaun. Fiind ales și chemat la scaunul patriarhal din Constantinopol, ai mustrat pe Eudoxia împărăteasa, pentru că a răpit o vie a unei văduve sărace, ce se numea Calitropia, care striga cerându-și dreptul ei. Și tu, sfinte, ai sfătuit pe împărăteasă să nu fie lucrul străin luat cu sila; de care sfaturi ea neținând seama, a fost asemănată de tine cu Izabela, soția împăratului Ahav, și ți-ai atras mânia ei, exilându-te; dar ai fost adus iar pe scaun și a doua oară ai fost exilat prin mijlocirea unor episcopi invidioși, care se purtau mai mult silnicește decât creștinește. Deci noi, minunându-ne de viața voastră sfântă și de faptele voastre, ne sârguim a vă aduce laude bine meritate:
Bucură-te, Ierarhe Vasile, sprijinitorul și apărătorul binecredincioșilor creștini;
Bucură-te, curajosule mustrător al împăratului Valent, părtinitorul arienilor;
Bucură-te, cel ce ai suferit mânia împăratului pentru pâinea neagră cu care l-ai întâmpinat,
pentru că cu acelea se hrănea poporul;
Bucură-te, vrednicule ierarhe, mare îndreptător al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, Grigorie, care cu agera ta minte ai răzbătut toate științele și adâncurile filosofiei;
Bucură-te, că tu, sfinte, toate dogmele le-ai lămurit învățând pe toți creștinii adevărata teologie;
Bucură-te, cel ce ai fost dascăl de dreaptă învățătură tuturor creștinilor;
Bucură-te, cel ce ai lăudat pe marele Vasile, la moartea căruia ai plâns cu lacrimi de adevărată frăție;
Bucură-te, Ioane Gură de Aur, mustrătorul celor răpitori ai lucrului săracului asuprit și amărât;
Bucură-te, cel ce ai fost surghiunit de împărăteasa Eudoxia pentru asemănarea ei cu Izabela, soția lui Ahav;
Bucură-te, că ai suferit și pornirea cea răutăcioasă a unor episcopi nerecunoscători;
Bucură-te, Ioane, cel aspru prigonit și dus în exil tocmai în Armenia, unde ai fost chemat la ceruri de Domnul Hristos;
Bucură-te, mângâietorule al Episcopului Chiriac, cel asemenea exilat;
Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul al 10-lea

Mari învățători și deobște izbăvitori oamenilor și îndreptători ai obiceiurilor v-ați arătat, sfinților, înțelepți și împodobiți de Dumnezeu: Vasile cel Mare, cel ce arătat ai cuvântat cu înțelepciune tare și neschimbată, îngrozind pe eparhul și mustrând pe împăratul Valent; Grigorie Teologul, cel ce ai fost desfătarea limbii, dulceața auzului, mângâierea inimii și îngerească pâine de suflete hrănitoare; și Ioane Gură de Aur, râul darurilor celor duhovnicești, umplut până la vărsare, organ aurit al predicilor, al pocăinței, milosteniei, smereniei, umilinței, al privegherilor, al iubirii de aproapele și apărătorul celor asupriți și nedreptățiți. Noi, împreună cu voi, dorim a cânta lui Dumnezeu laude: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Darul lui Dumnezeu ți-a descoperit, Sfinte Vasile, faptele bune ale prezbiterului Anastasie, la care ai mers cu clerul arhiepiscopalei tale biserici, spre a cunoaște viața acestui vrednic preot, care viețuind într-un sat, cu femeia sa Teognia, petreceau viața lor întru curăție, socotită fiind ea, ca o țarină neroditoare; iar Anastasie a fost luminat de Dumnezeu și știind cu duhul că ierarhul său Vasile voiește să-l cerceteze, a zis soției sale: „Eu mă voi duce la câmp, să lucrez pământul, iar tu, sora mea, în ceasul al nouălea aprinzând lumânări, vei ieși întru întâmpinarea Sfântului Vasile, arhiepiscopul nostru”. Deci făcând Teognia așa cum zisese Anastasie, a întâmpinat pe Sfântul Vasile, care, cunoscând cu duhul că Anastasie este în casă, l-a chemat; și el, ieșind întru întâmpinarea sfântului și sărutându-i picioarele, i-a zis: „De unde mie aceasta, că a venit arhiereul Domnului la mine?”. Iar Sfântul Vasile i-a zis: „Bine că te-am aflat, să mergem în biserică și să facem dumnezeiasca slujbă”. Mergând toți în biserică, a poruncit Sfântul Vasile lui Anastasie să slujească Sfânta Liturghie, zicându-i: „Cu toate lucrurile tale cele bune, să ai și ascultare”. Și când slujea Anastasie, Sfântul Vasile și ceilalți care erau vrednici au văzut, în vremea înălțării sfintelor și înfricoșătoarelor Taine, pe Preasfântul Duh în chip de foc pogorându-Se și pe Anastasie înconjurându-l. De aceste fapte minunate noi mirându-ne, te întâmpinăm, Sfinte Vasile, cu aceste frumoase laude:
Bucură-te, Ierarhe Vasile cel luminat la minte de Dumnezeu;
Bucură-te, cunoscătorul vieții și al faptelor bune ale prezbiterului Anastasie;
Bucură-te, că după sfânta slujbă ai binevoit a fi ospătat în casa vrednicului preot;
Bucură-te, cel ce ai știut cu duhul că Teognia nu-i este lui soție, ci soră, și așa i-ai zis să o numească;
Bucură-te, sfinte, care ai cercetat într-un bordei, din casa lui Anastasie, pe un bolnav stricat de lepră, pe care îl îngrijeau preotul și sora lui;
Bucură-te, milostive, că și tu ai voit să slujești o noapte pe acel om bolnav, ce era deseori mânios și ocărâtor, spre a te face părtaș la plata dumnezeiască;
Bucură-te, că toată noaptea ai petrecut-o cu acel bolnav în bordei, stând în rugăciune, iar a doua zi pe bolnav l-ai scos din bordei întreg și sănătos;
Bucură-te, că Sfântul Efrem Sirul, rugându-se lui Dumnezeu, a avut o vedenie minunată: un stâlp de foc, al cărui cap ajungea la cer, și un glas din cer i-a zis: „Efreme, Efreme, în ce chip vezi pe acest stâlp de foc, în acest fel este Vasile”;
Bucură-te, că sfântul acesta Efrem, după vedenia aceasta, s-a dus la Cezareea Capadociei în ziua Arătării Domnului, cu un tălmaci, fiindcă el nu cunoștea grecește, și te-a văzut pe tine, Sfinte Vasile, mergând la biserică cu multă evlavie;
Bucură-te, că tu, sfinte, cunoscând cu duhul că Efrem Sirul este în biserică, ai poruncit arhidiaconului tău să se ducă să-l cheme la tine în sfântul altar;
Bucură-te, că acela se apăra prin tălmaci că nu ar fi el cel chemat, ci un altul poate; însă tu, sfinte, ai zis arhidiaconului: „Mergi și spune străinului monah: Doamne Efrem, vino și intră în sfântul altar, că te cheamă arhiepiscopul”; și apoi l-ai hirotonit diacon, zicându-i să spună ecteniile în limba grecească, ceea ce Efrem a îndeplinit;
Bucură-te, mare Ierarhe Vasile!

Condacul al 11-lea

Bună mireasmă lui Hristos făcându-te, Sfinte Ierarhe Vasile, toată lumea ai umplut de mirosul cel plăcut al Sfintei Evanghelii; și îmbrăcând veșmântul luminat al arhieriei, ai slujit cu toată vrednicia Biserica lui Hristos Dumnezeul nostru; iar noi, minunându-ne de viața ta cea îngerească, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Păstorind Biserica patriarhală a Constantinopolului timp de 12 ani până la Soborul al doilea, te-ai retras la moșia ta Arianz, unde ai petrecut o viață de sfințenie, până la vârsta de optzeci de ani, când Domnul te-a chemat din viața aceasta pământească la împărăția cea cerească și acolo te bucuri de ostenelile tale și de luptele ce ai avut pentru buna întărire a Bisericii lui Hristos, având mulțumirea că la retragerea ta de pe scaunul patriarhal ai lăsat numai o biserică eretică în Constantinopol, iar pe cele ce mai înainte fuseseră date arienilor le-ai readus la starea de mai înainte a dreptcredincioșilor. Deci noi, cinstind pomenirea ta, te lăudăm cu aceste cântări de laudă:
Bucură-te, Ierarhe Grigorie, mintea cea luminată de Dumnezeu;
Bucură-te, chimval răsunător în toată lumea a cuvintelor tale teologice;
Bucură-te, curățitorul și stârpitorul neghinelor eretice;
Bucură-te, plugarule, care ai arat pământurile sufletești ale creștinilor;
Bucură-te, semănătorule al grâului dumnezeiesc, care hrănește și satură omenirea creștină;
Bucură-te, adăpătorul celor însetați de apa cea vie a Sfintei Evanghelii;
Bucură-te, alăuta darului cea de Dumnezeu vestitoare;
Bucură-te, întăritorul cel adevărat al dogmelor părinților celor dreptcredincioși;
Bucură-te, cârmaci bine priceput al corabiei Bisericii creștinești;
Bucură-te, râu plin de apele darului;
Bucură-te, noule David, cel ce ai cântat laude alese lui Dumnezeu, Cel slăvit în Sfânta Treime;
Bucură-te, mare ierarhe și teologule Grigorie!

Condacul al 12-lea

Nou Samuel te-ai arătat, Sfinte Grigorie Teologule, cu curăția vieții tale și cu marea ta înțelepciune; împodobit fiind și cu darul oratoriei, ai fost ca un nou David cântând cu fluierul cel păstoresc al cuvântării de Dumnezeu, încât s-a putut spune despre tine că, dacă s-ar fi aflat vreo icoană și vreun chip împodobit, acela ai fi tu, Sfinte Grigorie; pentru care și noi cântăm lui Dumnezeu împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 12-lea

După atâtea veacuri trecute gândindu-ne și noi, Sfinte Ioane, la izgonirea ta de pe tronul patriarhal al Constantinopolului și citind cele scrise de tine episcopului Chiriac cel asemenea izgonit, ne mirăm de mintea ta cea luminată și de cuvintele de mângâiere scrise de tine acelui episcop, care pot sluji tuturor creștinilor la cazuri de necazuri și supărări. Tu, Sfinte Ioane Gură de Aur, ai scris episcopului Chiriac acestea: „Vino să-ți scot rana mâhnirii și să-ți risipesc negura cugetului. Furtuna ce a venit asupra Bisericii este amară și grea, iar corăbierii, neputând face nimic pentru încetarea furtunii, stau încremeniți, plâng, se tânguiesc, se roagă și așteaptă sau pieirea lor în valurile mării, sau încetarea
furtunii. Nu te mâhni, frate Chiriac, că eu, când am fost izgonit din Constantinopol, nu mă îngrijeam de nimic, că ziceam întru mine: de este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă. De va vrea să mă fierăstruiască, am pildă pe profetul Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de profetul Iona. De îi este voia să mă bage în groapă, am pe Daniel băgat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Ștefan întâiul mucenic, ce a pătimit aceasta. De va vrea să-mi ia capul, am pe Ioan Botezătorul. De va vrea să-mi ia averea, de o am, s-o ia, căci gol am ieșit din pântecele mamei mele, gol mă voi și duce din viață. De aș fi plăcut oamenilor, nu aș fi sluga lui Hristos; iar proorocul David mă înarmează: Grăit-am mărturiile Tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat”. Iar noi, citind aceste cuvinte, ne minunăm și-ți aducem aceste laude:
Bucură-te, minte înaltă de Dumnezeu insuflată;
Bucură-te, organ de aur ce ai cuvântat mai frumos decât toți înțelepții lumii;
Bucură-te, că în timpul surghiunului tău multe suferințe și amaruri ai avut;
Bucură-te, că de la Comane, unde ai fost îngropat, după 33 de ani, moaștele tale au fost aduse la Constantinopol;
Bucură-te, că nu ai voit a te lăsa ridicat până când împăratul Teodosie nu ți-a trimis epistola sa;
Bucură-te, că aducându-ți-se moaștele tale la Constantinopol, au fost întâmpinate de împăratul și de toți sfetnicii cei mai însemnați ai împărăției;
Bucură-te, că moaștele tale au fost duse în biserica Sfântului Apostol Toma;
Bucură-te, că de acolo au fost așezate în biserica Sfintei Irina, unde au fost puse pe tronul patriarhal;
Bucură-te, că de la biserica Sfintei Irina moaștele tale, fiind puse cu racla într-o caretă împăratească, au fost duse la biserica Sfinților Apostoli;
Bucură-te, că în acea biserică patriarhală moaștele tale au fost îngropate în sfântul altar;
Bucură-te, că un bolnav suferind de neputința încheieturilor, atingându-se de racla moaștelor tale, s-a izbăvit cu totul de boală;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 13-lea

Viața voastră cea sfântă, slujbele cele împodobite, cuvântările voastre cele mai alese și mai scumpe decât toate avuțiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca niște tezaure de cel mai mare preț, v-au făcut să fiți pentru toată lumea creștină cei mai vrednici de toată cinstirea și venerarea noastră, fiind luați de cei mai vrednici păstori ai Bisericii ca pilde de viață curată și sfântă, de mari și neîntrecuți luminători și apărători ai dreptei credințe, ai vieții celei nemateriale, ai suferințelor și asupririlor la care ați fost supuși de oameni cu cugete rele, ce nu vă puteau privi bine din cauza pornirii inimilor lor celor lacome și invidioase; dar voi, sfinților, pe toate le-ați suferit cu credință în Dumnezeu, cu înțelepciune, cu răbdare, cu postul, cu rugăciunile și cu viața voastră cea nematerială, pentru care noi, minunându-ne de tăria sufletelor voastre, îndrăznim a vă aduce laude, cântând cu voi lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Cine este destoinic a-și deschide buzele…, Condacul 1: Pe apărătorii și luminătorii Bisericii… și se face otpustul.

Icosul 1

Cine este destoinic a-și deschide buzele și a-și mișca limba, spre a o lăuda, cum se cuvine pe această treime de arhierei? Însă, deși nu vom putea face aceasta, totuși nu putem tăcea și îi aducem aceste laude:
Bucurați-vă, aleșii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale grădinii celei nestricăcioase;
Bucurați-vă, îngeri pământești și oameni cerești;
Bucurați-vă, marilor arhierei cei luminați la minte de Sfânta Treime;
Bucurați-vă, că ați covârșit firea omenească cu darurile cele multe;
Bucurați-vă, stâlpi neclintiți ai Biserici;
Bucurați-vă, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucurați-vă, mărgăritare strălucite ale Bisericii lui Hristos;
Bucurați-vă, cei mai destoinici luminători ai pământenilor;
Bucurați-vă, apărătorii dreptei credințe în Hristos;
Bucurați-vă, surpătorii eresurilor și îndreptătorii adevăratelor învățături;
Bucurați-vă, cârmuitorii Bisericii și pomi luminați roditori ai fructelor celor mai alese;
Bucurați-vă, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul 1

Pe apărătorii și luminătorii Bisericii creștinești, pe învățătorii cei mari și înfrânătorii zâzaniilor diavolești, pe surpătorii eresurilor, pe stâlpii cei neclintiți ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor și întocmai cu apostolii, și ai lumii învățători, pe marele Vasile cel cu dumnezeiască minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; și pe Ioan, luminătorul a toată lumea, să-i lăudăm credincioșii din toată inima și să le cântăm: Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

1

Canon de rugăciune către la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (1)

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul al 4-lea:

Ca cei ce ati fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, rugaţi-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul 1:

Pe cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii Celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu Razele Dumnezeieştilor dogme; pe râurile cele cu miere curgătoare ale înţelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu; pe Marele Vasile şi pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împre­ună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; că aceştia pururea se roagă Treimii pentru noi.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmos: Pe prigonitorul Faraon…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ce recunoştinţă? Ce răsplă­tire potrivită va fi adusă de noi, oamenii, făcătorilor noştri de bine, prin care suntem îndrumaţi să săvârşim binele?

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Limbile ritoriceşti şi măiestriile, meşteşugirile şi toată puterea cuvintelor, acum la un gând să se pornească şi să cinstească, la rândul lor, pe cei ce le-au cinstit.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nimic osebit al lor nu au căutat a dobândi pe pământ, cugetă­torii de cele cereşti; ci, păzitori şi apărători ai obştii s-au arătat. Pentru aceasta şi laudelor obşteşti să se învrednicească.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, cea îndeobşte Iubitoare de cinstea firii noastre, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, toţi te mărim, cu o singură gură şi cu o singură simţire.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Pe piatra credinţei…

Stih: Sfinte Ierarhe Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trâmbiţa cea mare a Bisericii, făclia care luminează toată lumea, propovăduitorul a cărui vestire cuprinde toate marginile, Sfântul Vasile cel cu nume mare, adună pe credincioşi la prăznuirea aceasta.

Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel strălucitor prin viaţă şi prin fapte, cel strălucit prin cuvânt şi prin dogme, care, ca un alt soare, străluceşte mai mult decât toate stelele, mult lăudatul teolog, astăzi este fericit de toţi.

Stih: Sfinte Ierarhe Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată lumina lumii luminează lumea; iată sarea pământului îndulceşte pământul; iată pomul vieţii aduce roade de nemurire, Sfântul Ioan Gură de Aur; cei ce nu voiţi să muriţi, veniţi de vă desfătaţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce dintru nefiinţă întru fiinţă toate le-a făcut şi fire a dat tuturor celor făcute, Acela ştie a schimba şi firile cele date, precum voieşte. Pentru aceasta se şi aude că Fecioara a născut; cine nu se va minuna?

Cântarea a 4-a.

Irmos: Venit-ai din Fecioară…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântători ai înţelepciunii celei părinteşti fiind, aţi câştigat felul de a vă conduce de la înţelep­ciunea Dumnezeiască, măriţilor. Pentru aceasta pe cea dintâi aţi supus-o celei din urmă, ca pe o roabă, preaînţelepţeşte.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Iubitorilor de înţelepciune, de iubiţi pe cei înţelepţi, înţelepţiţi-vă; şi toţi cei ce cinstiţi cuvintele, învăţaţi-vă a grăi, împlinind mai departe trăirea după pravilă şi privind la cele înalte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o Ploaie târzie, Care în cele din urmă este sosită la vreme, Făcătorul apelor şi al veacurilor în pântecele tău a picurat, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, răcorind la vreme pe cei lipsiţi.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Lumina celor întunecaţi…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Tu pe Izvorul harurilor Tale, Cel nicidecum împuţinat din pricina deşertării, Întreg L-ai dat Sfinţilor Tăi să-L bea, Iubitorule de oameni; Care adapă toată lumea cu Dumnezeieştile pâraie ce curg din gura lor.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ce-mi foloseşte aurul? De ce folos îmi este bogăţia, mărirea şi puterea, care se risipesc ca fumul în aer? Toate să piară; să le spulbere pe toate vântul! Bogăţia cea mult dorită pentru mine este una singură: treimea învăţătorilor, cea frumos grăitoare.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Curge ambrozia şi nectarul ca un râu şi dă celor flămânzi hrană nemuritoare şi celor însetaţi băutură nestricăcioasă: Apă Vie în veci, care ţine vii pe cei ce o beau; săturaţi-vă toţi de Viaţa Cea Îmbelşugată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Avut-a tărie asupra noastră răutatea, dar nu până în sfârşit; că a slăbit după ce Fecioara a născut pe Cel Puternic întru Tărie; Care S-a Îmbrăcat cu slăbiciunea trupului şi pe cel puternic întru răutate l-a omorât.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Din adâncul greşelilor…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Trei însuşiri de seamă împreună aţi teologhisit în Treime: Nenaşterea Tatălui, Naşterea Fiului şi Purcederea Sfântului Duh.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi s-a făcut luminată mântuire casei acesteia; că doi sau trei fiind adunaţi laolaltă întru numele lui Hristos, cinstindu-L, în mijlocul lor este de faţă.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nemăsurat este adâncul pământului faţă de înălţimea cerului; dar cereasca dragoste a înălţat de pe pământ pe sfinţi, mai presus de ceruri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvor nou, Fecioară şi pricină a Tainelor avându-te cei trei de Dumnezeu grăitori, cu temeiuri noi, numire ce pare nouă ţi-au aflat.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe propovăduitorii cei tari…

Pe Sfinţii propovăduitori şi Dumnezeieşti vestitori, pe căpetenia învăţătorilor Tăi, Doamne, i-ai primit întrudesfătarea şi odihna bunătăţilor Tale. Că ai primit ostenelile acelora şi moartea mai vârtos decât arderile de tot; Cel Ce Însuţi preamăreşti pe Sfinţii Tăi.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Porunca cea potrivnică…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Se biruieşte, fericiţilor şi fuge netemeinica semeţie de mai dinainte a eresurilor; şi ceară topită de faţa focului se arată toată învăţătura cea prefăcută, lovindu-se de cuvintele voastre cele cu foc insuflate.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De mincinoasele bârfeli ale elinilor s-au ferit şi numai mijlocul puternic de a îndupleca pe oameni au ales; în acest fel cei trei au dat Putere Adevărului şi au biruit în cuvinte toată adunarea credincioşilor şi au înduplecat-o la credinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întru tine toată proorocia s-a odihnit şi plinire a luat, umplând de mirare pe cei ce grăiesc; şi din tine minuni chiar mai luminate decât proorociile izvorăsc, Preacurată, vădind înţelepţi pe cei ce le tâlcuiesc.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Pe Dumnezeu Cel Ce S-a pogorât…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelegem cu evlavie şi slăvim o Singură Fire deopotrivă de Cinstită, o Unime şi o Treime nesfârşit de Puternică, Care toate le chiverniseşte cu judecăţi preaînalte; că aceşti Trei de Dumnezeu purtători aşa au aşezat să slăvim. Cu aceia împreună şi noi ne închinăm în veci.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Unitu-s-au cei trei grăitori de Dumnezeu, Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, care au unit Treimea şi întru toate au păstrat Nedespărţită Firea Dumnezeiască; şi mărire nedespărţită de la Treime primind, cheamă spre laudă pe cei ce O înalţă pe Ea în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Luând firea noastră, ne-a dat-o pe a Sa Făcătorul de bine; şi a făcut aceasta, dar n-a pătimit, Fecioară; că îndumnezeieşte, dar nu Se coboară până la stricăciune; ci, mai vârtos, chiar pătimind de bunăvoie, prin Patimă patimile a dezlegat, precum cei trei părinţi ne-au povăţuit întru cele de Taină.

La Cântarea a 9-a.

Irmos: Fiul Părintelui Celui…

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei, între ierarhi, mari luminători.

Iată ţarina şi turma voastră, pentru care preamari dureri aţi răbdat, adunându-se laolaltă şi pe voi trei deopotrivă primindu-vă, are ca laudă de obşte unirea voastră cea preadulce.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei luminători ai Bisericii lui Hristos.

Nu sabie cu două tăişuri, ci cu trei, pune harul înainte împotriva vrăjmaşilor săi; o sabie din cer lucrată, pe trei laturi ascuţită, care pururea s-a luptat pentru Dumnezeirea Cea Întreit Strălucitoare.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei ce au împodobit Biserica lui Hristos.

Preamăriţilor, trăirea voastră a fost în ceruri, chiar de pe când purtaţi trup nepătat; iar acum, locuind în ceruri în chip lămurit, rugaţi-vă, ca noi cei ce trăim pe pământ să gândim şi să facem cele de sus.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai Cinstită şi mai Preamărită decât Oştile cele de sus.

Mă strâmtorează lărgimea măririlor tale, Stăpână, înăbuşindu-mi cuvântul, din pricina mulţimii lor; şi ciudat lucru mi se întâmplă că mă uluiesc de belşugul lor. Pentru aceasta slăvim pe Cel Ce atât de mult te-a mărit pe tine.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Pe marii luceferi cei purtători de lumină, turnurile Bisericii cele neclintite, într-un glas să-i lăudăm noi, cei ce ne îndulcim laolaltă de bunătăţile, de cuvintele şi de darul lor. Pe Înţeleptul Ioan Gură de Aur şi pe Marele Vasile, împreună cu Sfântul Grigorie, strălucitul teolog; către care să şi glăsuim, strigând din inimă: Preamăriţilor Trei Ierarhi, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Luând înţelepciune de la Dumnezeu ca nişte alţi trei Apostoli ai lui Hristos, cu cuvântul cunoştinţei aţi întocmit dogmele, pe care mai înainte de cuvinte meşteşugite le-au aşezat pescarii, întru cunoştinţă, cu Puterea Duhului. Că aşa se cădea credinţei noastre celei drepte să ajungă la întocmire. Pentru aceasta toţi strigăm către voi: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste, sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Sufletul meu cel smerit, care, ca o corabie fără cârmaci, se afundă în zbuciumul valurilor ispitelor vieţii şi sub povara păcatelor se vede în primejdie să ajungă în adâncul iadului, întâmpină-l Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, cu mireasma rugăciunilor tale, linişte dându-i şi din primejdii smulgându-l. Că tu eşti Liman Neînviforat; roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască mie iertare de greşeli, că pe tine te am Nădejde eu, netrebnicul, robul tău.

1

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (2)

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul al 4-lea:

Ca cei ce ati fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, rugaţi-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul 1:

Pe cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii Celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu Razele Dumnezeieştilor dogme; pe râurile cele cu miere curgătoare ale înţelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu; pe Marele Vasile şi pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împre­ună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; că aceştia pururea se roagă Treimii pentru noi.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmos: Pe prigonitorul Faraon…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nu este lucru potrivit cu râvna omenească ceea ce încerc să fac acum; ci, Înţelepciunea Care şade pe Scaunul Tău, Iubitorule de oameni, să-mi ajute mie, dându-mi har de cuvânt; ca prin el să pot mări pe aceia, pe care Ea Însăşi, mai înainte, bine i-a mărit.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Bunătatea Ta şi multa bogăţie a iubirii Tale de oameni, Stăpâne, s-a revărsat ca un pahar plin şi a curs, spre a arăta şi acum pe cei ce sunt puşi înainte spre laudă, ca pe alţi îngeri în trup.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făpturilor cereşti laude se cuvine; iar celor Dumnezeieşti numai cântarea îngerească le este potrivită; că îndumnezeiţi au fost, prin împărtăşire, ca cei ce au avut întru sine vieţuind şi grăind pe Dumnezeu Cel Adevărat şi după fire Unul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pomenirea drepţilor cu laude o săvârşeşte de Dumnezeu insuflata adunare, cu care şi Maica lui Dumnezeu, ca o Conducătoare Tare a lor, cu cuviinţă împreună se preamăreşte; fiind mai presus de rânduiala cea de la sfârşit şi de cea de la început şi de cea de la mijloc şi împărtăşindu-se de bună laudă.

Catavasie, glasul al 3-lea:
Pământul cel roditor de adâncime uscat l-a trecut, oarecând, soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părţile, trecând poporul marea pedestru şi lui Dumnezeu cu plăcere cântând: să cântăm Domnului căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Îndreptătorii obiceiurilor şi chivernisitorii sufletelor; izbăvitorii cei de obşte ai oamenilor, care şi chipurile faptelor şi ale cuvintelor ne-au arătat nouă; învăţătorii cei străluciţi ai vieţii cu strălucire să fie lăudaţi.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Duhul lui Dumnezeu a umplut pe Sfântul Vasile de ştiinţă; din limbile cele de foc Sfântul Grigorie a avut una şi foc de cuvinte înalte a suflat; iar gura lui Hristos în Sfântul Ioan a grăit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe înţelepciunea veacului de acum, nimicită cu adevărat, nebunia propovăduirii o are supusă sieşi şi ca o roabă slujindu-i, că darul înţelepciunii pe învăţători, ritori îi arată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce S-a Sălăşluit în pântecele Preacuratei Fecioare, face sufletele Sfinţilor celor purtători de Dumnezeu, locaş Luişi; şi ne tâlcuieşte nouă, prin gurile lor, Tainele cele cu privire la Maica Sa.

Catavasie:
Întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte Doamne, Biserica Ta, pe care ai câştigat-o cu Scump Sângele Tău.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne…

Stih: Sfinte Ierarhe Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlp de foc povăţuitor poporului credincios şi arzând pe vrăjmaşii credinţei, mântuind neamurile cele ce-l urmau cu tărie, Marele Vasile aşa s-a arătat; deci să îndrăznească şi să biruiască Biserica lui Hristos, îmbogăţită fiind cu un apărător ca acesta.

Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Desfătare limbii şi dulceaţă la tot auzul a ajuns cuvântul tău, Sfinte Grigorie; mana vieţii, roua dulceţii, mierea din piatră, îngerilor cerească pâine; care îndeamnă a se sătura de nesăţioasa ei dulceaţă şi care umple de desfătare pe cei ce se împărtăşesc cu ea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Râul darurilor Duhului s-a umplut până la revărsare şi faţa cea frumoasă a pământului se udă ca dintr-un izvor de desfătare, din gura cea de aur; veselind şi îngrăşând toată cetatea lui Hristos, cu săltările Dumnezeieştilor valuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fire simplă, îngăduind împreunarea şi arătându-se mai presus de amestecare, cei trei de Dumnezeu purtători învăţători au mărturisit în Fiul tău, Stăpână, două voinţe şi două lucrări, cunoscând pe Cel Ce este în două firi.

Catavasie:
Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieşind din Chivotul Sfinţirii Tale, din Maică Nevătămată, în Biserica Slavei Tale Te-ai arătat ca Prunc în braţe purtat; şi s-au umplut toate de lauda Ta.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe înţelepţii cunoscători ai lucrurilor celor Dumnezeieşti şi omeneşti, care cu iubire de adevăr firile celor ce sunt ni le-au lămurit nouă şi ne-au făcut cunoscut tuturor pe Ziditorul acestora, precum se cuvine, cu glasuri de mulţumire să-i răsplătim.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Amărăciunea şi gustul cel rău al leacurilor celor spre mântuire le-au îndulcit Dumnezeieştii tămăduitori ai sufletelor, cu farmecul, cu meşteşugirile şi cu darurile înţeleptelor cuvinte; îndulciţi-vă toţi dreptcinstitorii de Dumnezeu şi veselindu-vă, mântuiţi-vă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tace tot cuvântul, când propovăduitorii de Dumnezeu grăiesc de cele Dumnezeieşti; şi Legea cea nouă se ridică mai presus de cea veche, punând înainte cinstitele tăbliţe ale celor legiuite în ea; după care se îndrumează toată adunarea credincioşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe făpturile cele nemuritoare le-a întrecut firea muritoare, întru sfinţenie; şi Fecioara a covârşit pe Îngerii cei fără de trup, ca Una ce a născut pe Dumnezeu, Împăratul Îngerilor; către Acela a privi nu le este cu putinţă.

Catavasie:
Când a văzut Isaia, în vedenie, pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de Îngerii Slavei înconjurat, a strigat: vai mie, ticălosul! că am văzut mai înainte pe Dumnezeu Întrupat, pe Cel Ce stăpâneşte pacea şi lumina cea neînserată.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Treimea în Unime, Dumnezeu a O numi ne-am învăţat; şi Unimea, Treime a O lăuda am primit de la părinţi; şi am învăţat a ne închina unei Firi în Trei Ipostasuri.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul era întru început la Tatăl, împreună fără de început; şi Duhul împreună cu Fiul era, dar din Tatăl; O Dumnezeire Neamestecată şi de aceeaşi Fire, precum grăiesc Dumnezeieştii propovăduitori.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Unesc şi despart pe cele ce cu unire sunt despărţite: Unul Nedespărţit înţeleg şi Trei îmi închipui; pe trei dascăli de Dumnezeu purtători primesc, care aşa m-au învăţat să cred.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără maică mai înainte de trup a fost şi fără de tată după Întrupare; şi este Fiu al Tatălui şi al Maicii, Cel Ce se cheamă aşa; amândouă acestea sunt mai presus de minte; că la Dumnezeu sunt cu putinţă cele mai minunate dintre lucruri.

Catavasie:
Strigat-a Ţie bătrânul, văzând cu ochii mântuirea, care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe propovăduitorii cei tari…

Pe Sfinţii propovăduitori şi Dumnezeieşti vestitori, pe căpetenia învăţătorilor Tăi, Doamne, i-ai primit întrudesfătarea şi odihna bunătăţilor Tale. Că ai primit ostenelile acelora şi moartea mai vârtos decât arderile de tot; Cel Ce Însuţi preamăreşti pe Sfinţii Tăi.

Cântarea a 7-a.

Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlpi de fapte bune şi de înţelepciune, văzuţi şi auziţi, care tac şi strigă, au fost grăitorii de Dumnezeu, în cuvânt şi în faptă, îndemnându-ne a striga: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Graiurile lui Dumnezeu care tună de sus, în chip minunat, strălucirile fulgerelor şi cuvintele voastre, înţelepţilor, primind, cântăm laolaltă cu voi şi împreună cu voi grăim: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din limbile cele de piatră va fi aruncată grindina, care va sfărâma învăţăturile cele putrede, de va îndrăzni cineva să stea în mijlocul grăitorilor de deşertăciune, negrăind cu dreptate: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru tine, Fecioară, S-a Sălăşluit şi după naştere Fecioară te-a lăsat Cel Ce schimbă stihiile şi preface firile, precum voieşte. Către Care strigăm, împreună cu tine, cea cu totul fără prihană: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Catavasie:
Pe Tine, Cel Ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu Te-au numit şi în Fecioară Nestricată Te-ai Sălăşluit, Dumnezeu Cuvântul, Te lăudăm, cântând cu dreaptă credinţă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a.

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe care Dumnezeu i-a împreunat într-o unire deopotrivă de cinstită, cei ce îi laudă să nu-i despartă; ci, socotindu-i întocmai întru aceleaşi daruri, întocmai să-i şi învrednicească de laude, dulce cântând: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Puternicii şi nebiruiţii ostaşi ai Dumnezeirii şi adevăraţii apărători ai adevărului, cercetând bine adâncurile Duhului, au scos de acolo minunatele cunoştinţe despre Dumnezeu şi au învăţat a cânta: popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh Domnul.

De pe cer doi luminători preamari luminează unul după altul partea de sub soare; iar de pe pământ mai luminat luminează toată lumea trei preamari luminători: Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur; aceştia strălucesc deopotrivă unul cu altul şi cântând împreună: popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pentru noi a fost Întruparea şi Cinstitele Patimi; pentru noi Dumnezeu împreună cu morţii a fost; dar, ca Cel Ce a fost liber de patimi, moarte n-a gustat; ci, numai cu trupul cel muritor s-a împărtăşit şi de Patimi şi de moarte. Pe Acesta Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Catavasie:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

În focul cel mistuitor uniţi fiind tinerii, cei ce au fost cei dintâi în cinstirea de Dumnezeu, dar de văpaie nefiind vătămaţi, cântare Dumnezeiască au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

La Cântarea a 9-a.

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta…

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei păstori ai Preasfintei Treimi.

Virtutea Treimii s-a Înălţat şi toate le-a umplut de Slavă: o altă văpaie a strălucit nouă cu întreite lumini, ca o răsfrângere de lumină a Ei, pe cereştii povăţuitori în Taine. Prin care ne îndreptăm către Dumnezeiasca cugetare cea înaltă, noi, cei drept cinstitori de Dumnezeu.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei mari luminători, de trei ori mai luminoşi decât soarele.

Nu este un al doilea între aceştia trei; că fiecare îşi poartă vrednicia lui, nimeni întâiul părând şi pe cei deopotrivă cu cinstirea înfrângând; ci, mai vârtos îşi împart unul altuia biruinţa, cu mare bucurie. Că nu încape între dânşii îndrăzneala pizmuirii, care strică buna înţelegere.

În loc de: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Stăpânia Dumnezeirii Celei în Trei Ipostasuri şi Nedespărţită.

Dreapta cinstire de Dumnezeu care a arătat pe părinţi fii ai Săi întâi-născuţi, naşte printr-înşii fii, după Lege, fără prihană şi desăvârşiţi prin Duhul, Cel Ce a grăit întru dânşii; aceştia cer să se păzească pacea până în sfârşit, pe care de la dânşii au moştenit-o.

În loc de: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai Cinstită şi mai Preamărită decât Oştile cele de sus.

Fiu al Dumnezeului Celui Viu a propovăduit pe Fiul tău, Maică Fecioară, căpetenia înţelepţilor dascăli, nu de trup şi de sânge fiind povăţuită în această Taină, ci de descoperirea Tatălui. Pentru aceasta, învăţând să te cunoaştem pe tine Fecioară şi Maică şi Născătoare de Dumnezeu, te-a mărit

Catavasie:
Născătoare de Dumnezeu, Nădejdea creştinilor, acoperă, apără şi păzeşte pe cei ce nădăjduim în tine.

În Lege, în umbră şi în Scriptură închipuire vedem noi credincioşii; toată partea bărbătească ce deschide pântecele Sfânt lui Dumnezeu este. Deci pe Cuvântul Cel mai înainte Născut, pe Fiul Tatălui Celui fără de început, Cel Întâi-Născut din Maică, fără ispită bărbătească, Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Pe marii luceferi cei purtători de lumină, turnurile Bisericii cele neclintite, într-un glas să-i lăudăm noi, cei ce ne îndulcim laolaltă de bunătăţile, de cuvintele şi de darul lor. Pe Înţeleptul Ioan Gură de Aur şi pe Marele Vasile, împreună cu Sfântul Grigorie, strălucitul teolog; către care să şi glăsuim, strigând din inimă: Preamăriţilor Trei Ierarhi, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Luând înţelepciune de la Dumnezeu ca nişte alţi trei Apostoli ai lui Hristos, cu cuvântul cunoştinţei aţi întocmit dogmele, pe care mai înainte de cuvinte meşteşugite le-au aşezat pescarii, întru cunoştinţă, cu Puterea Duhului. Că aşa se cădea credinţei noastre celei drepte să ajungă la întocmire. Pentru aceasta toţi strigăm către voi: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste, sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Sufletul meu cel smerit, care, ca o corabie fără cârmaci, se afundă în zbuciumul valurilor ispitelor vieţii şi sub povara păcatelor se vede în primejdie să ajungă în adâncul iadului, întâmpină-l Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, cu mireasma rugăciunilor tale, linişte dându-i şi din primejdii smulgându-l. Că tu eşti Liman Neînviforat; roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască mie iertare de greşeli, că pe tine te am Nădejde eu, netrebnicul, robul tău.f7cbf3b6a2f512a367c41f1aa821a4a2

603911_308546389253933_1307141858_n

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul: Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a eliberat din robia egiptenilor; că S-a Preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe mine, cel ce cu dreaptă credinţă te mărturisesc pe tine, Curată, cu sufletul şi cu gura, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, din nevoile cele cumplite, din boli şi din greşeli, tu mă izbăveşte, Preacinstită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tot adâncul harurilor întru tine am cunoscut că s-a pus; pentru aceasta alergând cu osârdie la Dumnezeiescul tău Acoperă­mânt, Născătoare de Dumnezeu, ne izbăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pentru noi cei ce te lăudăm pe tine, Preacurată, roagă pe Cel Ce S-a Întrupat din Preacuratele şi Cinstitele tale singiuri, ca să ne izbăvim de greşeli şi de boli amarnice.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toţi credincioşii pe tine te-am câştigat Laudă, Adăpost şi Întărire, Bucurie şi Mântuire sufletelor, Nădejde şi Zid, Ceea ce eşti de Dumnezeu Dăruită.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul; şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu rugăciunile tale, Curată, pe Dumnezeu pe Care L-ai născut, fă-L Milostiv robilor tăi, celor ce aleargă la Acoperământul tău şi cu credinţă se închină Naşterii tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară Prealăudată, ascultă graiurile sufletului meu, pe care din adâncul inimii le aduc ţie; şi din patimi şi din nevoi izbăveşte-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toată viaţa mea îndrepteaz-o, Fecioară, Nădejdea şi Folositoarea mea izbăvindu-mă de ispite şi de cumplitele primejdii, pururea Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Ceea ce ai purtat în braţele tale pe Înţelepciunea lui Dumnezeu Cea Ipostatnică, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te ca să se izbăvească din nevoi şi din rătăcire cei ce te laudă pe tine.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Auzit-am, Doamne, glasul iconomiei Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De vătămările sufletului meu şi de bolile trupului dăruieşte-mi dezlegare, Stăpână, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe mine cel vânturat de patimi, de cugete şi de furtunile vieţii, întăreşte-mă întru nădejde şi în credinţă, Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din nevoi, din furtună şi din primejdii scapă-mă, Maica lui Dumnezeu, prin rugăciunile tale, Ceea ce eşti Singura Prealăudată.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, povăţuieşte-ne cu lumina Poruncilor Tale; că afară de Tine pe alt dumnezeu nu ştim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Armă Nebiruită împotriva a multe feluri de ispite avându-te, de tot necazul vrăjmaşilor ne izbăvim pururea noi, cei ce te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu, Curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti mai presus decât Heruvimii, Plinirea Legii ai născut, pe Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat din tine; pe Acela fă-L Milostiv pentru robii tăi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai purtat în braţele tale pe Făcătorul tuturor, pe Acela cu rugăciunile tale fă-L Milostiv nouă, celor ce din inimă scăpăm acum la tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din strâmtorare, din sufletul meu cel copleşit de dureri, rugăciune aduc eu ticălosul, ţie, Singura Care ai născut pe Cuvântul, Pricinuitorul îndură­rilor; îndură-te şi mă miluieşte.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat. Din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Liman de mântuire ştiindu-te pe tine, plutind pe noianul vieţii cel plin de griji, te chem pe tine, Stăpână: fii Cârmaciul sufletului meu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îmbrăcatu-m-am în haina nebuniei mele, rău pătimind; ci tu, Maică, pururea Fecioară, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, dă-mi veşmântul bucuriei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din trăirea cea sfinţită, trândăvind, am căzut eu, tică­losul. Ci, mă ridică, Binecuvân­tată Preacurată, la Poruncile Fiului tău îndreptându-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Învredniceşte-mă de Dumnezeieştile milostiviri, Ceea ce ai născut pe Cuvântul Cel Preamilostiv, care cu Scump Sângele Său a mântuit pe oameni din stricăciune.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: Cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu de a cinsti chipul cel de aur în câmpul Deiera şi aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Cruce fiind Răstignit Cel Ce S-a Întrupat din tine, Născătoare de Dumnezeu, a rupt zapisul lui Adam. Pe Acela acum roagă-L, Preacurată, să se izbăvească de primejdii toţi cei ce cu credinţă strigă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nădejde Bună şi Aşteptare a credincioşilor eşti Stăpână; şi acum te rugăm să dăruieşti noianul milostivirii tale, tuturor celor ce nădăjduiesc întru tine şi strigă Fiului tău: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De întunericul cel cumplit al vieţii fiind ţinut, pe Cel Ce s-ar întrista împreună cu mine şi împreună ar suferi nu l-am agonisit. Cu strălucirea ta, Fecioară, dezleagă-mi negura greşelilor şi luminează-mă pe mine, cel ce cânt: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Frumoasa haină a Poruncilor celor de mântuire, în care prin botez m-am îmbrăcat, am întunecat-o cu nepăsarea eu, ticălosul; iar acum alerg la tine, Fecioară, cerând ca iarăşi să mă îmbrac, prin tine, în haina curătiei.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât în cuptorul cel de foc, la tinerii iudei şi văpaia în rouă a prefăcut-o, lăudaţi-L făpturile ca pe Domnul şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îmi slăbeşte mintea, acum, căzând întru adâncurile nelegiuirii şi pentru aceasta am fost înconjurat de felurite rele. Ci tu, Fecioară, vindecă-mă, îmbrăcându-mă cu Lumina Nepătimirii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Turn tare de încredere şi Temei, Apărătoare şi Ocrotitoare, pe tine agonisindu-te, acum ne mântuim, lăudând naşterea ta, Preacurată şi preaînălţând-o întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Al Nemuririi Izvor Prealimpede te ştim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară; ca Ceea ce ai născut pe Cuvântul Tatălui Celui fără de moarte, Care izbăveşte de moarte pe toţi cei ce-L preaînalţă pe El în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvor de tămăduiri izvorăşti pururea nouă, credincioşilor, Preacurată; harul acestuia din destul luând acum, lăudăm naşterea ta, Fecioară şi o preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmosul: Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, Care cu nespusă înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam, cel cumplit căzut prin mâncarea pierzării, Întrupându-Se în chip de negrăit din Sfânta Fecioară, pentru noi credincioşii, cu un gând întru cântări Îl slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De Dumnezeu Fericită Fecioară, toată nădejdea mea îmi pun cu osârdie întru tine; miluieşte-mă, Maica Vieţii Celei Adevărate; şi te roagă, Preacurată, să se umple de Desfătarea Cea de-a pururea cei ce cu credinţă şi cu dreptate, întru cântări, pe tine te măresc.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătându-te, Fecioară, lumi­nează întunericul sufletului meu, cu strălucirile cele fără de materie ale luminii tale, Ceea ce eşti Uşa Dumnezeieştii Lumini; şi învredniceşte-ne, Preacurată, ca să fie izbăviţi de focul cel veşnic cei ce cu credinţă şi cu dragoste, întru cântări, pe tine te măresc.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În pântecele tău S-a Sălăşluit Fiul şi Om Desăvârşit S-a făcut; pe Acela mai înainte de veci Tatăl din pântece L-a născut; şi Izvor de haruri pe tine, Maica lui Dumnezeu, te-a arătat nouă, celor ce cu credinţă ne închinăm Naşterii tale celei de Negrăit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Văzând, Stăpână, pe cei îmbolnăviţi şi cu sufletul şi cu trupul şi loviţi de patimi cumplite, tămăduieşte-i cu milostivirea ta, dezlegându-i acum de supărările care-i necăjesc, ca toţi, neîncetat, cu cântări să te mărim.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Sufletul meu cel smerit, care, ca o corabie fără cârmaci, se afundă în zbuciumul valurilor ispitelor vieţii şi sub povara păcatelor se vede în primejdie să ajungă în adâncul iadului, întâmpină-l Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, cu mireasma rugăciunilor tale, linişte dându-i şi din primejdii smulgându-l. Că tu eşti Liman Neînvîforat; roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască mie iertare de greşeli, că pe tine te am Nădejde eu, netrebnicul, robul tău.

Statul New York a aprobat legea care permite avortul până la momentul nașterii

Statul New York, unde democrații dețin majoritatea clară, a adoptat o lege care răstoarnă conceptele de „crimă” și „persoană”, permițând ca un avort să se facă până în  luna a noua de de sarcină, chiar și în absența unui medic. După adoptarea legii, care se intitulează Actul pentru Sănătatea Reproducerii, în sala legislativului statului New York, cineva a strigat: „Fie ca Dumnezeu să aibă milă de acest stat!”
Marți, 22 ianuarie s-au împlinit 46 de  ani de la celebra sentință din cazul Roe vs  Wade, când Curtea Supremă de Justiție decidea liberalizarea avortului în Statele Unite, chiar și după cele 24 de săptămâni de sarcină până la care legislația curentă nu considera avortul ca fiind omucidere.

Laboratorul ImunoMedica

ADVERTISEMENT
Iată că la 46 de ani de la acel verdict care a dus la uciderea a milioane de copii în SUA, parlamentul statului NY a adoptat, rapid, dată fiind majoritatea deținută de democrați, o lege care permite avortul până în a noua lună de sarcină.
Actul pentru Sănătatea Reproducerii elimină avortul din Codul Penal și notează că „fiecare individ are dreptul fundamental de a alege sau de a refuza contracepția ori sterilizarea. Fiecare persoană care rămâne însărcinată are dreptul fundamental de a alege să ducă sarcina la termen, de a naște un copil sau de a efectua un avort, în temeiul acestui articol.”
Pur și simplu, ASR va permite uciderea copiilor complet formați. Avortul poate avea loc dacă pacienta este la 24 de săptămâni de la începutul sarcinii, dacă există o „absență a viabilității fetale” sau dacă „avortul este necesar pentru a proteja viața sau sănătatea pacientei”.

Sursa

Predica la Duminica a 31 a dupa Rusalii

71615_pr-cleopa-1.jpg

Predica la Duminica a 31-a dupa Rusalii

Iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ti mila de mine!
(Luca 18, 39)

Iubiți credincioși,

Cuvântul lui Dumnezeu este izvor de învățături duhovnicești, din care noi putem să scoatem în lumină multe feluri de sfaturi folositoare de suflet. Din Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie care s-a citit astăzi despre vindecarea orbului din Ierihon, lăsând la o parte alte învățături ce se pot desprinde din cuprinsul ei, ne vom opri numai la cuvintele orbului pe care le-ați auzit. Căci fiind oprit de popor cu certare să tacă, el mai tare striga către Iisus Hristos: „Fiule al lui David, miluiește-mă!”

Vedeți, frații mei, credință statornică și fără de îndoială? Acest fericit orb care cu ochii trupului nu vedea, dar cu mintea și cu inima lui credea că Hristos poate să-i vindece lumina ochilor, nu lua aminte la cei care îl certau și îi ziceau să tacă. El credea cu toată inima, că negreșit Mântuitorul îl va vindeca și îi va lumina ochii. De aceea cu toată oprirea de restul mulțimii el mai tare striga; „Fiule al lui David, miluiește-mă!” El auzise de la mulți oameni despre minunile ce le făcea Mântuitorul în toată Palestina; auzise că Iisus este din neamul lui David și de aceea, neștiind mai mult, striga fără de îndoială la Iisus. Pentru credința lui statornică, orbul a fost auzit de Preaînduratul nostru Mântuitor, Care i-a zis: “Credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut” (Luca 18, 42-43).

Iubiți credincioși,

Fiind vorba despre credință este bine să știm că în multe feluri se împarte credința oamenilor pe pământ. Este credință cunoscătoare pe care o au și diavolii, căci ei, cunoscând puterea lui Dumnezeu, “cred și se cutremură” (Iacob 2, 19). Este credință lucrătoare, adică acea credință care este urmată de fapte bune sau, altfel spus, credință care lucrează prin dragoste (Galateni 5, 6). Este credință îndoielnică sau puțină, pentru care a zis Mântuitorul lui Petru: “Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 31). Este credință fățarnică pe care Mântuitorul nostru de atâtea ori a mustrat-o în fața cărturarilor și a fariseilor (Matei 23, 13-29; I Timotei 1, 5). Este credință bigotă (bolnavă, fanatică), mai bine zis nelămurită (II Timotei 3, 8). Este credință superstițioasă a celor ce cred în visuri, vedenii false, descântece, ghicitori și vrăjitorii (Înțelepciune lui Isus Sirah 34, 1-7). Este credință strâmbă și rătăcită de la adevăr pe care o au sectarii și toți ereticii (I Timotei 1, 3; 1, 19-20; 4, 1-2; 6, 14; 6, 21). Este credință păgână care nu are nimic din adevăr, a popoarelor care nu cred în Evanghelie și în Hristos Mântuitorul lumii (II Timotei 3, 8).

S-ar putea vorbi și de alte feluri de credință, dar nu este locul aici. Să revenim cu cuvântul nostru la credința cea neîndoielnică și statornică a orbului din Sfânta Evanghelie de azi. Credința lui fiind dreaptă, a fost auzită de Mântuitorul și încununată de minunea mai presus de fire.

Unii din Sfinții și dumnezeieștii Părinți arată că temerea de Dumnezeu este începutul credinței, deoarece aceasta eliberează sufletul de teama păcatului și a morții, ajutându-l să intre în stăpânirea harului (Matei 10, 28; Luca 12, 5). Din credință începe și se sfârșește mântuirea, căci “fără de credință nu este cu putință a plăcea lui Dumnezeu” (Evrei 11, 6).

Apostolul Iacob zice: “Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacob 1, 8). Dacă orbul din Sfânta Evanghelie de astăzi, auzind pe cei ce îl opreau să nu strige la Hristos, s-ar fi îndoit și ar fi tăcut a mai striga la Mântuitorul, nu căpăta vindecarea ochilor săi. Dar cu cât mai mult îl opreau cei de față să nu strige și să tacă, el mai tare striga: “Fiule al lui David, miluiește-mă!” Și așa, știutorul inimilor, văzând credința lui cea din inimă și fără de îndoială, l-a vindecat de orbirea ochilor. La acest orb s-a împlinit Scriptura care zice: “Cel ce crede în Hristos nu se va rușina” (Isaia 28, 16; Romani 10, 11).

Credință adevărată în Dumnezeu și fără îndoială a avut și fericitul patriarh Avraam. Despre credința lui, zice Sfânta Scriptură: “Și a crezut Avraam lui Dumnezeu și i s-a socotit lui credința întru dreptate” (Facere 15, 6; Romani 4, 18-22). Acestei credințe drepte și fără de îndoială a patriarhului Avraam i-au urmat și faptele lui cele bune care le-a făcut după voia și după porunca lui Dumnezeu. Această credință dreaptă și statornică l-a făcut pe Avraam să iasă din pământul său, din rudenia sa și din casa tatălui său și să se ducă unde i-a poruncit Dumnezeu (Facere 12, 5; Evrei 11, 8). Această credință dreaptă și lucrătoare l-a făcut pe Avraam să iasă din pământul său, din rudenia sa și apoi să zidească al doilea altar lângă stejarul Mamvri (Facere 13, 18).

Această credință tare și neîndoielnică l-a făcut pe Avraam să asculte de porunca lui Dumnezeu și să taie împrejur pe fiul său Isaac și pe toți robii săi (Facere 17, 23-27). Și, în sfârșit, această credință dreaptă și statornică a lui Avraam, l-a făcut să aducă pe Isaac, fiul său cel iubit și născut din făgăduință, jertfă lui Dumnezeu, pentru care cu jurământ a întărit Dumnezeu marea Sa binecuvântare asupra lui și asupra urmașilor lui (Facere 22, 1-18; Evrei 6, 13-14). Iată câteva gânduri despre credința cea dreaptă, statornică și lucrătoare a lui Avraam. Iar cine vrea să știe mai pe larg despre foloasele adevăratei credințe, să citească cu atenție epistola Sfântului Pavel către Evrei, capitolul 11.

Iubiți credincioși,

Sfânta Evanghelie de azi ne arată luminat că acest orb, căruia Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a deschis ochii, nu era numai orb ci și foarte sărac, deoarece, după cuvântul Evangheliei, vedem că el “ședea lângă cale, cerșind” (Luca 18, 35). Oare, frații mei, în zilele noastre ca și în alte vremi, câți orbi și săraci nu sunt în diferite locuri, care cerșesc pe drumuri, pe la porțile noastre, prin sate, prin târguri și orașe și cât de fericit și bun următor al Mântuitorului, este acela care, auzind glasul acestor oameni săraci și necăjiți, se oprește din calea sa și întreabă, zicând: „Ce voiți să facem?” și înțelegând cele de nevoie ale lor, îi ajută la lipsă și la toate cele de nevoie ale lor? Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca un cunoscător de inimi, văzând la acel sărac nu numai orbirea lui, ci și marea lui credință stăruitoare, i-a dat cea mai mare bogăție: luminarea ochilor lui.

Noi oamenii, fiind păcătoși și puțin credincioși, pentru a noastră necredință nu putem face minuni cu cei orbi, bolnavi și săraci, dar din cele ce avem putem să-i ajutăm cu cele de nevoie, aducându-ne aminte că cei săraci sunt făpturi ale lui Dumnezeu (Iov 34, 19; Pilde 22, 2). Să ne aducem aminte că Dumnezeu iubește pe săraci ca și pe bogați (Iov 34, 28; Psalm 11, 5) și nu nesocotește rugăciunile lor (Psalm 101, 18), ci ascultă plângerea lor (Ieșire 2, 24; Psalm 68, 37). Să-și aducă aminte toți iubitorii de Hristos că Dumnezeu ne poruncește să ajutăm pe cei săraci și să ne întindem mâna înaintea lor (Levitic 25, 35; Deuteronom 15, 7-11). Să-și aducă aminte cei bogați că “cine miluiește pe sărac, împrumută pe Dumnezeu” (Pilde 19, 17) și va fi binecuvântat de Dumnezeu cu răsplată veșnică (Psalm 36, 26; Pilde 19, 17; 22, 9; Psalm 111, 8-9; II Corinteni 9, 9).

Cine disprețuiește pe sărac și-l trece cu vederea, acela disprețuiește pe Hristos (Matei 25, 41-45). Să nu uităm că strigarea săracilor ajunge mai repede ca a noastră la Dumnezeu (Deuteronom 15, 9; Iov 34, 28; Iacob 5, 4). Iar Mântuitorul ne învață: “Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Voi adăuga în continuare și o istorioară despre milostenie luată din Viețile Sfinților.

Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, a cărui pomenire Biserica Ortodoxă o face la 12 noiembrie, zice despre sine așa: „Când eram în Cipru, fiind de 15 ani, pe când dormeam într-o noapte, mi s-a arătat o fecioară foarte frumoasă la chip, îmbrăcată cuviincios și având cunună de măslin pe capul ei. Stând aproape de patul meu, m-a atins la piept, și deșteptându-mă, am văzut-o pe dânsa nu în somn, ci aievea stând înaintea mea. Apoi am întrebat-o cine este și cum a îndrăznit de a intrat la mine pe când dormeam. Iar ea, căutând spre mine cu ochii veseli și cu fața luminată, a zis: „Eu sunt fiica cea mare a marelui Împărat și cea dintâi dintre fiicele Lui!” Acestea auzind eu, m-am închinat ei, iar ea a început iarăși a grăi către mine așa: „Dacă mă vei face prietenă, eu îți voi mijloci un mare dar de la Împărat și te voi duce înaintea Lui, fiindcă nimeni nu are îndrăzneală la Dânsul mai mult decât mine. Eu L-am pogorât pe Dânsul din cer pe pământ și L-am făcut a se întrupa cu trup omenesc!”

Acestea zicând, s-a făcut nevăzută și m-am mirat de acea vedenie. Apoi cugetând, am zis în mine: Cu adevărat milostenia mi s-a arătat mie în chip de fecioară, căci o vădește cununa cea de măslin de pe capul ei, care este semnul milostivirii și mărturisesc chiar cuvintele grăite de ea, căci a zis: „Eu am pogorât pe Dumnezeu din cer pe pământ și L-am făcut a Se întrupa!” Căci Ziditorul văzând pe om pierind, a venit ca să-l mântuiască, nefiind îndemnat de nimeni altcineva, fără numai de a Sa milostivire. El, plecând cerurile, S-a pogorât ca să miluiască zidirea Sa. Deci mai mult decât toate ni se cade să avem milă către cei de aproape și să dăm cât mai multă milostenie dacă voim să aflăm milă de la Dumnezeu.

Astfel cugetând în gândul meu, îndată m-am sculat și am mers la biserică singur, când se lumina de ziuă. Mergând, am aflat pe cale un sărac gol, tremurând de frig. Deci, m-am dezbrăcat de o haină și am dat-o acelui sărac, zicând în mine: „Acum voi cunoaște de este adevărat ceea ce am văzut sau este o înșelăciune!” Și am mers mai departe. Dar înainte de a ajunge la biserică, m-a întâmpinat un om îmbrăcat în haine albe și mi-a dat în mână o legătură ce avea într-însa o sută de galbeni de aur și mi-a zis: „Primește acestea, prietene!” Iar eu am luat-o cu bucurie, însă îndată m-am căit că am luat-o, căci nu-mi era de trebuință și m-am întors vrând să dau înapoi cele ce-mi dăduse, dar nu l-am mai văzut și căutându-l cu dinadinsul nu l-am aflat. Atunci am cunoscut că ceea ce am văzut a fost adevărat, iar nu înșelăciune. Din acea vreme orice dădeam săracului, ispiteam dacă îmi va da Dumnezeu însutit precum a zis și ispitind de multe ori am aflat că așa este. Mai pe urmă am zis: „Încetează suflete al meu a mai ispiti pe Domnul Dumnezeul tău”.

Altădată, mergând acest sfânt Ioan să cerceteze pe bolnavi, pentru că de două ori pe săptămână cerceta pe cei bolnavi, l-a întâmpinat un străin și i-a cerut milostenie, iar el a poruncit slugii sale să-i dea șase arginți. Deci, luând străinul arginții s-a dus și, vrând să ispitească îndurarea sfântului, și-a schimbat hainele sale și alergând pe altă cale, iarăși l-a întâmpinat pe sfântul și l-a rugat, zicând: „Miluiește-mă, stăpâne, că sunt robit”. Iar el a poruncit slugii sale să-i dea șase arginți. Apoi sluga a zis patriarhului la ureche: „Stăpâne acesta este săracul acela care a luat mai înainte șase arginți”, iar patriarhul s-a făcut că nu l-a auzit pe el și a poruncit ca iarăși să-i dea.

Străinul, luând a doua oară milostenie, și-a schimbat hainele sale și a întâmpinat pe altă cale pe patriarh, cerând a treia oară milostenie de la dânsul. Iar sluga a zis către patriarh: „Stăpâne acesta este tot acela care a luat până acum de două ori câte șase arginți și acum cere a treia oară!” Atunci fericitul patriarh Ioan a răspuns slugii sale, zicând: „Dă-i lui doi arginți, nu cumva să fie Hristosul meu care mă ispitește pe mine!”

Despre milostenie să auzim și pe dreptul Tobit care, învățând pe fiul său Tobie, zice: „Din cele ce ai, fă milostenie și să nu pizmuiască ochiul tău când faci milostenie. Să nu întorci fața ta de către nici un sărac și de către tine nu-și va întoarce Dumnezeu fața Sa. După cât de multă avere ai, fă milostenie. De ai mult să dai mult, de ai puțin să dai puțin, dar de către milostenie nu te întoarce. Căci comoară bună îți agonisești ție în ziua cea de lipsă, că milostenia din moarte izbăvește și nu-l lasă pe cel milostiv ca să intre întru întuneric, că bun dar este milostenia celor ce o fac pe ea înaintea Celui Preaânalt” (Tobit 4, 7-11). „Din pâinea ta dă celui flămând și din hainele tale dă celor goi. Tot ce prisosește fă milostenie și pune pâinile tale peste mormintele drepților” (Tobit 4, 16-17).

Încă și marele arhanghel al lui Dumnezeu, Rafail, care a fost trimis de Dumnezeu să ajute la căsătorie lui Tobie, a zis: „Bună este rugăciunea cu post, cu milostenie și cu dreptate… Mai bine este a face milostenie decât a strânge aur, că milostenia din moarte izbăvește și curăță păcatele. Cei ce fac milostenie și dreptate, umple-se-vor de viață, iar cei ce păcătuiesc, vrăjmași sunt ai vieții lor” (Tobit 12, 8-10). Încă zice Duhul Sfânt prin gura proorocului Osea: “Milă voiesc, iar nu jertfă” (Osea 6, 6).
Iubiți credincioși,

Am vorbit aici despre puterea credinței dreptmăritoare și despre milostenie, fiind îndemnat de Evanghelia de astăzi în care se vorbește de vindecarea unui orb din Ierihon. Ați auzit cu câtă credință și stăruință se ruga acest orb și ce anume cerea, zicând: „Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!” Ce voiești să-ți fac? l-a întrebat Hristos. „Doamne, să văd”. Și Iisus i-a zis: „Vezi! Credința ta te-a mântuit” (Luca 18, 38-42).

Care erau deci virtuțile acestui orb? Credința tare în Dumnezeu și rugăciunea lui stăruitoare. Aceste două virtuți l-au vindecat și l-au făcut ucenic al lui Hristos. Pe acestea să le dobândim și noi, frații mei, dacă vrem să ne mântuim și să facă Domnul milă cu noi.

Deci să avem în suflet credință curată, puternică, ortodoxă, așa cum aveau mamele și înaintașii noștri. Credința noastră să nu fie îndoielnică, șovăitoare și fățarnică, cum sunt mulți dintre creștinii care cred numai cu gura și la biserică vin doar la Sfintele Paști și când au vreo înmormântare în familie, iar acasă abia fac câteva cruci și zic „Tatăl nostru” seara și dimineața. Ce minuni poate să facă o asemenea credință? Iată de ce Dumnezeu nu ne împlinește multe din cererile noastre.

Credința noastră să nu fie numai așa, de ochii satului și ai rudelor, căci credința puțină aduce și roade puține. Ci credința noastră să fie vie, activă, fierbinte, statornică și lucrătoare, adică să se arate nu prin cuvinte, ci prin fapte bune. Creștinul bun se roagă mult și cu stăruință, până îl miluiește Dumnezeu. Creștinul bun nu lipsește de la biserică, mai ales în sărbători. Creștinul bun iartă pe dușmani, miluiește pe săraci, cercetează pe bolnavi, este smerit și blând cu toți oamenii. Creștinul bun nu se îmbată, nu-și ucide copiii, nu dă divorț de soția lui, nu se lasă biruit de cumplitul păcat al desfrânării, nu fură, nu înjură, nu spune minciuni, nu judecă pe alții.

Siliți-vă să deveniți creștini buni, așezați, tari în credința ortodoxă, ascultători de Biserică, milostivi și iubitori de Dumnezeu și de oameni. Nu ascultați de creștinii sectari care dezbină Biserica lui Hristos și duc pe mulți la pierzare cu reaua lor credință. Nu-i ascultați, nu discutați cu ei, nu vă duceți la adunările lor, rupte de Biserică. Apoi feriți-vă de creștinii robiți de patimi, de cei care nu se roagă, care nu merg la biserică, nu se spovedesc și nu se împărtășesc cu anii.

Credința sporește în sufletele noastre prin milostenie și prin citirea cărților sfinte. Fără rugăciune nu putem spori în credință, iar fără cunoașterea Sfintei Scripturi și a învățăturii de credință ortodoxă nu vom cunoaște bine credința adevărată, și unii pot fi ușor amăgiți de secte. Să-L rugăm pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, să ne întărească în dreapta credință, în rugăciunea stăruitoare și în milostenie, virtuți care stau la temelia mântuirii noastre, de care să ne învrednicească bunul Dumnezeu pe toți. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

Creștinii au ajuns de plâns

Parinte, in ultima vreme sunt tot mai multe icoane care plang. Ce inseamna asta?

– Sunt semne ca crestinii au ajuns de plans. Noi purtam nume de crestini, dar fapte nu avem. Celelalte credinte au si fapte bune, dar au greseala asta ca nu cred drept in Dumnezeu.

– In ultima vreme asupra Manastirii Petru Voda s-au abatut multe ispite…

– Parintele Iustin e o comoara duhovniceasca. Pe aceia care l-au amarat o sa-i cam doara capul… Nu din cauza mea. Din cauza lor.

– Intalnirile ecumenice sunt „la moda”. Ce putere are o „rugaciune ecumenica”?

– Sa ma ierti! Cineva spunea o gluma: un vin bun pus intr-un burduf de caine, pe care nu-l poate bea nimeni. Ecumenismul este erezia ereziilor. Varful. Daca celelalte credinte ar veni sa asculte de Biserica, Biserica le-ar primi cu toata dragostea, dar nu asa cum vor ei. Ei vor alta scriptura, alte carti, alte slujbe, si atunci bunul Dumnezeu va bate pamantul. Parintele Cleopa asa zicea: „Cat timp sunt oameni sfinti pe pamant, Dumnezeu tine pamantul“. De cand au inceput ei sa-si puna in minte sa darame Biserica Ortodoxa, Bunul Dumnezeu bate pamantul. Nu aici in tara. Pe tot globul…

– Cum vedeti situatia Bisericii Ortodoxe Romane astazi?

– Monahul care e retras la liniste nu are voie sa se bage nici in treburile bisericesti, nici in cele politicesti, dar are datoria a se ruga si pentru cei care fac politica si pentru Biserica. Calugarii au datoria a se ruga si pentru cei mari si pentru cei mici. Daca cei mari se descurca, traim si noi fericiti. Incurcaturile lor ne dor si pe noi. Ei nu pot face rugaciunile pe care le putem face noi. Le ajung greutatile pe care le au ei.
Acum Biserica e de plans. Dar sa nu plangem ce-i aici, ci ce ne asteapta dincolo!
Mai este insa nadejde sa se indrepteze lucrurile. Daca aceia care au pus fraul pe Biserica se vor smeri si-i vor lasa pe aceia care ii pot ajuta si pe ei. Sunt cativa Prea Sfintiti in tara care ar putea repara toate treburile. Cei cu traire trebuie sa ajute Biserica. Eu nu zic ca ceilalti sa fie schimbati, dar sa se lase ajutati de cei ce-s luminati de Duhul Sfant. Asa toata lumea va fi fericita. Adica a-i lasa deoparte pe aceia care cred, dupa cum am inteles, ca daca au bani, atunci au si raiul. Si daca nu-i vor lasa sa-i ajute, o sa ne prapastuim cu totii. Si s-a inceput amu de cativa ani. Anii durerilor…

– Dar in relatia cu celelalte credinte religioase?

– Si acesti vor fi ajutati, daca vor si daca au bunavointa. Aceste credinte au apucat intr-aiurea. Trebuie lamuriti cu marturii de la Sfintii Parinti. Toate sectele, daca s-ar ruga lui Dumnezeu sa le descopere adevarul… Biserica primeste unirea, dar nu unirea la ratacire, ci unirea spre lumina.
Catolicii trebuie ajutati si nu urati. Insa catolicii nu vin cu evlavie. Vor sa uneasca cu viclesug. De asta nu-i primeste Biserica, ca ei hulesc. Hulesc pe Dumenzeu. Vai de noi! Vai de noi! Du-te si le spune de minunea de la Manastirea Zografu din Sfantul Munte, cand Maica Domnului i-a numit pe catolici „dusmanii mei si ai Fiului Meu“.
Daca hulesc pe Dumnezeu, pe Mantuitorul, si vor sa faca alta credinta, alta Scriptura, treaba lor! Sunt ca niste copii. Zvarlu cu piatra in sus si le vine in cap si-i lasa intr-o ureche. Si se intreaba: „De ce s-a intamplat asa?” Ca esti luptator impotriva lui Dumnezeu!
Daca s-au pus sa termine Biserica Ortodoxa, are sa-i doara. Toti s-au unit impotriva Bisericii, s-o darame. Daca ii pune pacatul sa robeasca Biserica Ortodoxa, trebuie sa-si faca fiecare, de la mic la mare, bagajelul ca sa treaca dincolo.
Ar trebui ca Prea Sfintitii acestia, care sunt si la Bucuresti, si in toata tara, sa poata apara credinta si sa-i ajute si pe catolici si pe toate credintele gresite. Numai sa nu-i incurce ceilalti, din invidie si rautate. La indreptarea credintelor sa fie lasati sa cerceteze Prea Sfintitii si duhovnicii luminati de Duhul Sfant. Pe aceia sa-i lase sa-i lamureasca pe catolici si pe celelalte credinte, care nu-s ortodocsi. Pe aceia sa-i lase sa indrepte ei treburile bisericesti. Aceia care au traire duhovniceasca. Nu numai din citit. Duhul Sfant prin ei va ajuta Biserica. Asa, a avea nume de crestin, sunt multi. Soferul care stie sa conduca masina sta in spate, iar altul plimba masina prin curte!

– Ce sfat dati celor ce doresc sa primeasca harul preotiei?

– Asa trebuie sa ajunga cineva preot: sa fuga oamenii dupa parintele, nu parintele dupa oameni. Ca isi strica incaltarile…

– Dar celor care vor sa intre in manastire?

– La manastire vin multi chemati si putini alesi. Daca te-ai hotarat sa te duci la manastire, apoi trebuie sa pui in minte: „Ma duc sa mor”. Daca te duci sa traiesti, mai bine stai acasa. Daca vrei sa te duci in manastire, trebuie sa ai un duhovnic bun, care sa te invete aceste doua virtuti: smerenia si dragostea. Iar daca el s-a facut preot si nu are acestea doua, nu are nimic. E gol.
Iar cei care vor sa plece in manastire sau a se face preoti de mir, sa citeasca mai des Patericul egiptean si se pot schimba din oameni trupesti in oameni duhovnicesti. Sa faca la culcare semnul crucii si sa zica: „Maicuta Domnului, primeste-ma in pocainta, fereste-ma de vrajmasii vazuti sau nevazuti, sa vad daca imi este de folos sa ma fac calugar sau preot“.

– Dupa Pateric, ar fi sa va cerem un cuvant de folos la plecare…

– Vorba nu da rezultat. Zice un parinte ca cine iubeste tacerea iubeste vesnicia. Si cine zice rugaciunea in inima, acela va simti vesnicia. Iar cine doreste vorbirea si e cu mintea imprastiata, e semn ca iubeste veacul acesta. Era un parinte Ioanichie de la Secu. E ingropat pe la Durau. Veneau oameni cu gramada la mine pentru cuvant si le-am zis: „Aveti o comoara si nu stiti sa o pretuiti!” Acela avea trairea. E plin vazduhul de cuvinte, dar de fapte… Cuvant de folos poate sa dea tot tiganul.
Dorinta mea este cand a iesit sufletul sa n-am nimica cu nimeni. A zis un parinte: „De cate ori ma rog si nu pot plange, sunt mort“. Cand va amintiti, faceti o cruce si ziceti: „Da-i, Doamne, lacrimi, mosnegutului cela de Proclu!” Atat e de zis.

fragment luat parintelui pustnic Proclu

sursa

A.I. Cuza, “unirea”, masoneria şi secularizarea averilor mănăstirești

„Nu vă puteţi închipui cât de grozav mă izbi acel anunţ, puindu-mă din nou în cea mai adâncă mâhnire sufletească… Vă rugăm să binevoiţi a face prin mijlocirea de care dispuneţi de a lăsa pomenitului schit iarăşi de a se administra de sine ca şi până acum.” (din Scrisoarea Sfântului Calinic de la Cernica adresată ministrului

Cultelor pentru a nu seculariza averile Mănăstirii Frăsinei)

Ne aducem aminte de faptul că Voievozii noștri au ctitorit multe mănăstiri, atât în Țările Românești cât și în alte țări ortodoxe. Unele mănăstiri de la noi erau închinate unor mănăstiri din Sfântul Munte Athos sau de la Ierusalim; o parte din veniturile lor mergeau la acele mănăstiri, ca milostenie; iar Părinții de acolo se rugau pentru tot neamul românesc. Aceasta a durat până la secularizarea averilor mănăstirești (1859 și 1863), înfăptuită de doi francmasoni: domnitorul Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu.
Alexandru Ioan Cuza a fost „ales de Adunările Elective ale Țării Românești și Moldovei ca urmare a sfatului delegației europene, alcătuită numai din masoni și aflată în Principate pentru a supra­veghea alegerile. Ca urmare a unor neînțelegeri masonice de culise, va fi silit să abdice după șapte ani de domnie”.[1] Încă de la începutul domniei sale, Alexandru Ioan Cuza avea în programul său de reforme secularizarea averilor mănăstireşti. Al doilea mason despre care vorbeam a fost Mihail Kogălniceanu. În 1863, când au fost secu­larizate și averile mănăstirilor neînchinate celor străine, Kogălniceanu era prim-ministru. Se cunoaște faptul că el era conducătorul unei loji masonice bucureștene încă din anul 1844.[2]
„Domnia lui Cuza Vodă se inaugură în 1859 prin acte arbitrare în Biserică. Primul act, comis de guvern împotriva practicei Bisericii şi Tradiţiei, a fost numirea de locotenent episcopal la Buzău, în contra voinţei mitropolitului Nifon. Episcopul Filotei al Buzăului se îmbol­năvise de o boală crudă şi trebuia neapărat înlocuit. Guvernului îi trebuia însă un om devotat în toate planurile sale şi-l găsi în persoana lui Dionisie Fotino, care era „persona grata”. Dar mitropolitul Nifon se opuse la numirea acestuia şi nu-l recomandă, conform uzului. Atunci guvernul călcă în picioare tradiţia, care cere ca Biserica prin şeful său să-şi spună cuvântul la numirea locotenenţilor de episcopi, şi numi cu de la sine putere pe Dionisie Fotino locotenent episcopal la Buzău, îndatorindu-l ca împreună cu autoritatea civilă să strângă toţi banii episcopului îmbolnăvit şi să-i dea guvernului.
După această numire arbitrară, urmă alt act arbitrar, adică confiscarea averii episcopului Filotei, în valoare de 74.000 de galbeni, înainte de moartea episcopului şi cu toate că exista un testament al său, sub pretextul că un călugăr nu poate avea averea sa, fiindcă el s-a lepădat de lume şi de toate ale ei.
Alt fapt arbitrar îl săvârşi guvernul în 1859, luând averile bisericeşti ale mânăstirilor Neamţul, Secul, Agapia, Adam şi Verona, sub pretext de administraţie rea, trecându-le sub administrarea Ministerului de Culte, ca şi pe celelalte averi mănăstireşti. Atunci se luară tipografiile din Mânăstirea Neamţul, se desfiinţară fabricile mânăstireşti, se vândură la iarmaroc vitele, stupii şi toate averile mobile ale mânăstirilor, oprindu-se numai ceea ce era de absolută necesitate pentru soborul mânăstiresc. În schimb se făcură mână­stirilor state, în marginile strictului necesar şi se trecură la buget.
Astfel aceste mânăstiri începură a trăi în mizerie, din cauza sumelor bugetare ridicole şi neînsemnate. Mitropolitul Sofronie Miclescu, care protestă în 1859 demn, dar energic, în contra actului arbitrar al guvernului privitor la vătămarea drepturilor bisericeşti prin confiscarea averilor mânăstireşti, fără a se da garanţii suficiente a fost în fine depus, în noiembrie 1860.
Se luară apoi măsuri restrictive împotriva mânăstirilor şi călugărilor, iar mânăstirile Doljeşti, lângă Roman, Zagovia din Iaşi şi 31 de schituri au fost desfiinţate, bisericile lor fiind prefăcute în biserici de mir. Aceste măsuri restrictive se luară atât în Moldova cât şi în Ţara Românească. În Ţara Românească multe mânăstiri şi schituri au fost transformate în închisori, ospicii etc. […]
Apoi prin legea de secularizare a averilor mânăstireşti din 13 Decembrie 1863, au fost declarate ca averi ale statului toate averile mânăstireşti din România. […]
Prin «legea comunală» din anul 1864 se luară actele stării civile din mâna clerului, cum fusese până atunci, şi încredinţară purtarea lor primarilor care purtară de acum şi titlul de «ofiţeri ai stării civile» […]
Tot în timpul domniei lui Cuza-Vodă se luară şi unele măsuri privitoare la alte confesiuni, care erau cu mult mai favorabile decât cele luate faţă de Biserica Ortodoxă. Îndeosebi a fost protejată „Biserica” romano-catolică. Astfel romano-catolicilor li se acordă favorul de subvenţionare a bisericilor lor şi asigurarea de susţinere a clerului lor. Pentru cultivarea clericilor romano-catolici se înfiinţă la Iaşi, în anul 1864, un Seminar susţinut de Stat, cu patru clase, cu tendinţa de a se completa la şapte clase.
Tot acum se permise călugăriţelor romano-catolice de a înfiinţa la Iaşi un pensionat de fete, în care erau primite şi copile ortodoxe, fiice de Români, care apoi ieşeau de acolo cu sufletul catolicizat şi înstrăinat. Această favorizare mare a catolicismului papal din partea guvernului român se datoreşte influenţei mari, pe care a avut-o asupra lui Cuza-Vodă, Franţa, precum şi marei treceri, de care se bucura la guvernul român consulul francez aici”.[3]
Nicolae Rosetti Roznovanu scria către Mitropolitul Filaret al Moscovei:
„… Sunt deja patru ani, de când, în mijlocul celei mai aspre ierni, oraşul Iaşi a fost izbit de îndurerare, aflând odată, într-o dimineaţă, că mitropolitul lui, fericitul Sofronie, un bătrân de şaizeci de ani, a fost smuls cu ajutorul armatei, de la picioarele altarului, unde asculta liturghia, târât din biserică, aruncat într-o trăsură, bolnav, aproape pe moarte, a fost dus de soldaţi, ca un criminal, prin mijlocul întregului oraş şi toată ţara, într-o mănăstire, în fundul munţilor. Ce mare crimă a săvârşit el oare ca să nu poată să se justifice, dar cel puţin să se scuze, oarecum, această nelegiuire din cele mai barbare? Să se socotească o aşa crimă, sfânta apărare a sacrei sale datorii? Aceasta a fost numai curajul cu care a apărat interesele bisericii naţionale, împotrivindu-se luării averilor bisericeşti, pe care guvernul a pus mâna fără nici o formă procedurală. El a murit. Cine a devenit urmaşul lui? Nu a fost şi nici nu este. Prima catedră episcopală a Moldovei este vacantă încă, şi guvernul nici nu s-a gândit vreodată să o ocupe, chemând persoane vrednice, destinate pentru a fi alese după obiceiul ţării. În curând şi cei doi episcopi cari ocupau cele două catedre ale țării s-au pogorât după tovarăşul lor în mormânt, scaunele lor ca şi al aceluia au rămas neocupate. De asemenea a fost şi în Muntenia, unde aproape toţi episcopii, cari ocupaseră catedrele principale ale țării, au dispărut, şi catedrele au rămas văduve, şi în timpul de faţă marea turmă a credincioşilor a fost lăsată fără păstori la batjocura şi atacurile vrăjmaşilor credinţei ortodoxe.
De pe atunci proiectele ascunse ale guvernului nostru începeau să se deseneze încetul cu încetul: oblăduitorul veniturilor bisericii noastre naţionale, în loc să susţină monumentele credinţei noastre şi să ajute la cheltuielile slujbei dumnezeiești, şi-a însuşit pentru trebuinţele sale proprii aproape toată această sumă a veniturilor; bisericile noastre nu au mai fost reparate şi au căzut în ruină; mânăstirile s-au pustiit; călugării cari le umpleau până acum, au fost izgoniţi cu forţa; toată averea mişcătoare a bisericii până la sfintele odoare au fost date de guvern ca pradă favoriţilor lui; ceremoniile slujbei noastre bisericeşti se bucurau de cea mai măruntă grijă, iar acum guvernul îşi arată faţă de ele, din ce în ce, numai dispreţ şi nepăsare faţă de religia noastră. Totul era îndreptat spre aceia ca încetul cu încetul să pogoare această religie în mintea poporului prin sărăcirea formelor ei materiale, care aşa de puternic influenţa asupra spiritului maselor.
Cu toate acestea, ca să se prevină orice protest, guvernul în chipul cel mai îndrăzneț, abuzând de autoritatea sa, a numit cu de la sine putere la catedrele vacante pe creaturile sale cu o înlocuire vre­mel­nică. El şi-a asigurat credinţa acestor înlocuitori prin amenin­ţarea că-i va da jos, dacă vor fi bănuiţi de independenţă sau cuvioşie ortodoxă. Astfel, şi-a asigurat şi clerul de jos, care niciodată nu va îndrăzni să-şi ridice glasul, fie şi cel mai slab, întru apărarea religiei supusă atacurilor.
În acelaşi timp, organele oficiale ale guvernului, au început, la orice ocazie, să deştepte în noi ură şi dispreţ faţă de coreligionarii noştri din Rusia şi de Biserica greacă din Constantinopole, mama noastră obştească.
Aceasta nu a fost destul şi clerul grec, bogăţiile sale, dătătoare de mare influenţă, adânc devotat credinţei sale pentru cuvioşia sa a părăsit biserica noastră naţională din clipa ce a fost lipsit de putere, care cler, putea prin aceste daruri duhovniceşti să se opună planurilor guvernului. Trebuia cu orice preţ să se scape de el şi să-l împingă până la o desăvârşită sărăcie. De altfel, de mult deja bogata pradă atrăgea însetarea acestui guvern. O lege diavolească i-a uşurat greutatea, averea bisericii greceşti trebuia să se confisce, fără nicio condiţiune”.[4]
extras din cartea Pagini din istoria neamului românesc, de prof. Ioan Vlăducă

editura Fundaţiei Justin Pârvu, 2012
[1] Emilian M. Dobrescu, Iluștri francmasoni, Ed. Nemira, 2003, p. 150.

[2] Ibidem, p. 159.

[3] Dr. S. Reli, Curs de Istoria Bisericii Române.

[4] Şt. Berechet, Un nou document privitor la reformele bisericeşti ale lui Alexandru Ioan Cuza, B. O. R., 1925, nr. 2.

Sursa

Sursa