Biserici închise duminică cu mascaţi şi jandarmi în România

biserica cruce

stiripesurse.ro: După ce mai mulți politicieni au cerut închiderea bisericilor, iar Guvernul Ludovic Orban a decis că slujbele nu pot fi ținute cu mai mult de 50 de credincioși în interior, poliția a descins, duminică, în timpul Sfintei Liturghii, să vadă dacă preoții respectă ordinul guvernamental.

Însă, ceea ce s-a întâmplat în unele biserici din Gorj depășește orice imaginație.

”Au intrat doi polițiști și un mascat, peste noi, în timpul Sfintei Liturghii”, își începe povestea unul dintre slujitorii altarelor, sub protecția anonimatului. ”Au început să numere oamenii care erau în biserică. Eram doar vreo 15. Credioncioșii s-au și speriat, când i-au văzut. Pe mine m-au întrerupt din timpul slujbei, lucru de neimaginat și de nepermis. Un abuz de prigonitori.”, a continuat același preot, din municipiul Târgu-Jiu.

Un altul ne-a spus că și peste el au intrat ”mascații” și polițiștii în biserică. ”Nu mi-a venit să cred când am văzut. Chiar în timpul slujbei? Nu puteau fi mai discreți? Eram vreo 35 de oameni, cu tot cu preoți și cântăreți.”, s-a plâns parohul.

Însă, ceea ce a urmat este de-a dreptul scandalos și revoltător. Polițiștii, cu de la sine putere, au întrebat cu ce sunt dezinfectate icoanele. ”Cu spirt, cu ce să le dezinfectăm? Ne-au spus că spirtul nu este bun, deși el este pe lista oficială a Ministerului Sănătății ca dezinfectant.”, a declarat, revoltat, unul dintre preoți. După ”lecțiile” de epidemiologi ale polițiștilor, deveniți, peste noapte, specialiști în virusologie, comițând un mare abuz, au urmat un episod extrem de grav.

”Când au venit, slujba era pe final. Trebuia să miruim credincioșii din biserică. Însă, poliția nu ne-a lăsat, că să nu se răspândească virusul. Asta, deși la noi, în Gorj, nu mai este niciun caz. Ei nu au niciun drept să se implice în ceea ce facem noi. Este o durere foarte mare, în ce situație ne-au pus.”, a spus, aproape în lacrimi, un alt părinte.

***

Știrea vorbește despre descinderi ale poliției și jandarmeriei în biserici, care ar fi avut loc în duminica aceasta, în timpul Sfintei Liturghii, când ofițerii de poliție au întrerupt sau perturbat slujba. Subliniem că aceste fapte nu reprezintă un abuz administrativ oarecare, ci sunt calificate de legiuitor ca fiind extrem de grave, sunt sancționate de art. 381 din Codul penal cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Considerăm că, în contextul declarării stării de urgență și al limitării drepturilor civile, autoritățile bisericești trebuie să rămână extrem de vigilente să nu fie tolerate atingerile aduse libertății religioase și să combată predispoziţia spre abuz de care dau dovadă autorităţile.

Faţă de cele arătate, îndemnăm să fie formulate plângeri prealabile pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 381 Codul penal, tocmai pentru a preveni proliferarea unor astfel de măsuri complet inadecvate şi inoportune, care vin totuşi pe fondul unei pasivităţi şi indiferenţe faţă de cele sfinte, din partea autorităţilor.

Înţelegem interesul Bisericii de a colabora în toate cele de folos cu statul, de a întări autoritatea dispoziţiilor administrative pentru combaterea infecţiei cu coronavirus, însă considerăm că înainte de toate Biserica rămâne primordial obligată să asigure desfăşurarea serviciilor religioase în condiţii fireşti, cu respectarea demnităţii credincioşilor şi a cultului ortodox.

Aşa cum starea de urgenţă nu permite statului să deposedeze arbitrar pe cetăţeni de bunuri, ci acestea, dacă sunt necesare, trebuie rechiziţionate cu respectarea unor condiţii legale clare şi previzibile, întocmai este nevoie ca limitarea accesului la servicii religioase sau desfăşurarea slujbelor religioase să fie clar precizată şi delimitată, pentru a fi expres înlăturată reiterarea acestor forme de abuz!

Prin urmare, credem că este absolut necesar să fie completate îndrumările pe care Patriarhia le-a adresat clerului şi credincioşilor în contextul crizei epidemice Covid-19, cu un punct suplimentar care să facă vorbire despre supravegherea măsurilor dispuse de autorităţi şi a modului concret de aducere la îndeplinire a acestora, în raport de necesităţile şi specificul cultului ortodox. În caz contrar, ortodocşii riscă să fie mai vătămaţi prin acţiunea autorităţilor de stat decât prin consecinţele îmbolnăvirilor cu coronavirus.

Vor înainta în mod viclean spre pecetluire. În spatele “sistemului perfect” se ascunde dictatura mondială, sclavia lui Antihrist – Sfântul Paisie Aghioritul

1

Incet-incet, dupa cartela si buletin de identitate, adica dupa “indosariere”, vor inainta in mod viclean la pecetluire. Vor sili prin diferite mijloace viclene, pentru ca oamenii sa primeasca pecetea pe frunte sau pe mana. Vor forta astfel lucrurile si vor spune: “Va veti misca numai cu cartele; banii se vor desfiinta“. Va da cineva cartela la magazin si va cumpara si vanzatorul va lua banii din banca. Cel ce nu va avea cartela, nu va putea nici vinde, nici cumpara. Pe de alta parte vor incepe sa faca reclama “sistemului perfect”, pecetluirii cu raze laser cu 666 pe mana sau pe frunte, care nu se va vedea la exterior. In acelasi timp la televizor vor arata ca cutare a luat cartela cutaruia si i-a luat banii din banca si vor spune mereu: “Mai sigura este pecetluirea cu raze laser pe mana sau pe frunte, pentru ca numai detinatorul isi stie numarul lui. Pecetluirea este sistemul perfect. Celalalt nu-ti va putea lua nici capul, nici mana si nici nu-ti va vedea pecetea“. De aceea lasa acum pe hoti, pe facatorii de rele sa are. Au jefuit 15 chilii din jurul Careii. Pe unul l-au omorat ca sa-l prade. Astfel fiecare va afla prilejul sa prade si sa ia orice vrea. Sa spunem ca vrea sa rapeasca un ogor; va spune ca era chipurile al bunicului sau, sau ca l-a inchiriat candva pentru pasunat, asa ca, hai, vezi daca poti sa-i dai de capat. Vor spune dupa aceea cei competenti: “Din pacate nu-i putem controla; controlul se poate face numai la computer“, si vor inainta spre pecetluire. Vor cauta apoi la computer sa vada daca esti pecetluit, ca sa te serveasca sau nu. Cei trei ani si jumatate ( Vezi Dan. 9, 27; Apoc. 12, 6 si 15, 5. Vezi de asemenea St. Irineu de Lugdun, “Mustrarea si rasturnarea cunostintei false in cinci carti”, Cartea 5, Sources Chretiennes 155, Paris 1969, pp. 323 si 387. ) vor fi grei si o vor plati unii care nu vor fi de acord cu acest sistem. Pentru unii ca acestia vor gasi vreo pricina si-i vor baga in inchisoare. Dupa un an ii vor duce in alt oras pentru cercetari, ca sa treaca pe la alt tribunal; dintr-un oras in altul. Dupa aceea vor spune: “Sa ne ierti, esti nevinovat. Daca ai fi fost pecetluit, am fi cercetat despre tine intr-un minut. Acum insa nu-ti putem face control“.


– Parinte, vor putea impune pecetluirea cu sila?


– “Politetea” lor nu va ajunge pana acolo! Vor fi politicosi pentru ca vor fi … europeni. Vor arata ca sunt la inaltime. Nu vor chinui pe oameni, dar omul nu va putea trai, daca nu are pecetea. Vor spune: “Fara pecete va chinuiti! Daca ati fi primit-o, nu ati fi trait asa de greu”. Nu vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari daca vor avea. De aceea, daca fiecare se va ingriji sa traiasca de pe acum simplu, in cumpatare, va putea trai in acei ani. Sa aiba un ogoras, sa cultive grau, cartofi. Sa puna putini maslini si atunci, cu vreun animal, cu vreo capra, cu putine gaini va putea infrunta nevoile familiei sale. Pentru ca si provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu tin mult, ci se strica repede. Fireste, greul va dura putin, trei-trei ani si jumatate. Pentru cei alesi se vor scurta zilele (Vezi Mt. 24,22; Mc. 13,20). Nu-si vor da seama cand au trecut. Dumnezeu nu va lasa pe om neajutorat.


(…) Din pacate, auzi o gramada de neghiobii ale mintii de la unii “cunoscatori” contemporani. Unul spune: “Eu voi primi buletinul cu 666 si voi pune si o cruce”. Altul: “Eu voi primi pecetea pe frunte si-mi voi face si o cruce pe ea…” si o gramada de asemenea prostii. Ei cred ca se vor sfinti in felul acesta, cata vreme acestea sunt inselari. Un episcop mi-a spus: “Eu, langa semnatura voi face si o cruce. Nu ma lepad de Hristos, ci, simplu, ma slujesc (folosesc)”. “In regula – ii spun – tu esti episcop si pui o cruce langa numele tau in virtutea calitatii ce o ai; altul este arhimandrit si pune si el, datorita rangului ce-l are, o cruce. Lumea ce va face?” Lucrul murdar nu se sfinteste. Apa curata primeste harul si se face aghiazma. Urina nu se face aghiazma. Piatra se face paine prin minune. necuratia nu primeste sfintenie. Prin urmare, diavolul, Antihristul, atunci cand este in buletinul nostru de identitate, pe mana sau pe fruntea noastra cu simbolul lui, nu se sfinteste desi am pune si o cruce. Avem puterea Sfintei Cruci, a Lemnului Sfant, a harului dumnezeiesc al lui Hristos, numai atunci cand pastram harul Sfantului Botez, prin care ne lepadam de satana, ne unim cu Hristos si primim Pecetea Sfanta: “Pecetea darului Sfantului Duh“. Vezi, unii ca acestia merg inainte cu o logica… Vor pune alaturi o cruce si totul e in regula. Si desi vedem ca Sfantul Apostol Petru s-a lepadat numai la exterior de Hristos, dar si asta a fost tot lepadare (Mt. 26, 69-75; Mc. 14, 66-72; Lc. 22, 54-62; In. 18, 16-18 si 25-27) acestia se leapada de pecetea cea sfanta a lui Hristos ce li s-a dat la Sfantul Botez, ca sa primeasca pecetea lui Antihrist, si spun ca au inlauntrul lor pe Hristos!


– Parinte, dar daca cineva primeste pecetea din nestiinta?


– Aceasta se va putea intampla numai din nepasare. Ce nestiinta sa fie, atunci cand lucrurile sunt atat de clare? Chiar daca nu ar sti cineva, trebuie sa se intereseze si sa afle. Daca spunem ca n-am stiut si pentru asta am primit pecetea, Hristos ne va spune: “Fatarnicule, fata cerului stiti s-o judecati, iar semnele vremilor nu puteti!” (Mt. 16,3). Chiar de s-ar pecetlui cineva din nestiinta, pierde harul dumnezeiesc si primeste lucrarea diavoleasca. Vezi, copilasul, la Sfantul Botez, atunci cand preotul il afunda in apa primeste pe Sfantul Duh, fara ca acela sa-si dea seama de asta si dupa aceea salasluieste in el harul dumnezeiesc.


(…)  


– Parinte, unii spun: “Ceea ce este scris de la Dumnezeu, aceea se va face. Ce ne mai intereseaza altceva?”


– Da, o spun, dar nu este asa, bre copile! si eu aud pe unii spunand: “Evreii nu sunt asa de prosti sa se tradeze cu 666, cand Sfantul Ioan Evanghelistul o spune clar in Apocalipsa. Daca ar fi tost asa, ar fi facut-o intr-un mod mai inteligent, mai ascuns”. Ei bine, carturarii si fariseii nu stiau Vechiul Testament? Anna si Caiafa nu stiau mai bine ca toti ca era scris ca Hristos va fi tradat pentru “treizeci de arginti”? De ce n-au dat 31 sau 29 de arginti si au dat “treizeci”? Deci erau orbiti. Stia Dumnezeu ca asa se vor petrece lucrurile. Dumnezeu toate le cunoaste de mai inainte, dar nu hotaraste de mai inainte – numai turcii cred in ceea ce este scris, in Kismet (in soarta, destin). Dumnezeu stie ca un anumit lucru se va face asa, insa omul il face din lipsa lui de minte. Nu Dumnezeu a dat porunca, ci vede pana unde va ajunge rautatea oamenilor si ca parerea lor nu se va schimba. Nicidecum ca asa a randuit Dumnezeu.


Altii se ocupa cu proorociile si fac propriile lor talcuiri. Cel putin nu spun: “asa imi spune gandul“, ci spun: “asa este“, si apoi isi expun o serie de teorii proprii. Unii, iarasi, le explica dupa cum vor ei, ca sa-si indreptateasca patimile lor. Rastalmacind ceea ce a spus Sfantul Chiril: “mai bine sa nu se petreaca semnele lui Antihrist in zilele noastre” (Sfantul Chiril al lerusalimului “Cateheze”, Cateheza a XV-a catre cei ce vor sa se lumineze, cap. 18., Ed. Inst Biblic, 1945, p. 415.) , unul care vrea sa se indreptateasca pe sine si frica sa, spune: “A, vezi Sfantul Chiril s-a temut ca nu cumva sa se lepede; sunt eu mai presus de Sfantul Chiril? Prin urmare, chiar de m-as lepada de Hristos, nu e nimic…” Dar Sfantul a spus sa nu se petreaca, nu pentru ca se temea, ci pentru ca sa nu-l vada pe Antihrist cu ochii sai. Vezi ce face diavolul?


Din pacate, unii “cunoscatori” infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca. “Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric”. Sau spun: “nu vorbiti despre subiectul acesta – despre buletine si pecetluire – ca sa nu se mahneasca oamenii”. In timp ce de le-ar spune: “Sa incercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi” – ii vor pregati oarecum. Daca cineva cunoaste adevarul, isi face probleme si se trezeste. Il doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada in cursa. Acum insa ce se intampla? In afara de faptul ca unii isi dau propriile lor talcuiri, se tem si ei ca oamenii lumesti, in timp ce ar fi trebuit sa se nelinisteasca duhovniceste si sa-i ajute pe crestini, aducandu-i la nelinistea cea buna si intarindu-i in credinta ca sa simta mangaierea dumnezeiasca.


Ma mir cum de nu-si fac probleme dupa toate aceste evenimente ce se intampla? De ce nu pun cel putin un semn de intrebare la talcuirile mintii lor? Si daca il ajuta pe Antihrist in pecetluire, cum nu se gandesc ca atrag si alte suflete la pierzanie? Atunci cand Sfanta Scriptura spune: “… sa insele, daca e cu putinta si pe cei alesi” (Mc. 15,22), se refera la faptul ca se vor insela aceia care le explica pe toate numai cu mintea lor.


Asadar, in spatele “sistemului perfect”, al “cartelei de ajutorare”, al computerului de asigurare, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui Antihrist. “… ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei, caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apoc. 15, 16-18)”.


 


 


SURSA : Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2002

Cuvânt ascetic a cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Nil Ascetul-Fragmente

sf-nil-ascetul.jpg

Multi dintre elini si nu putini dintre iudei s-au indeletnicit cu filosofia. Dar numai ucenicii lui Hristos au ravnit adevarata intelepciune; deoarece numai ei au avut ca invatator intelepciunea insasi, care le-a aratat cu fapta petrecerea potrivita unei astfel de indeletniciri. Cei dintai, asemenea celor ce joaca pe scena o drama, s-au impodobit cu o masca straina, luand un nume gol, deoarece erau lipsiti de adevarata filosofie. Ei isi aratau filosofia in toga, in barba si in toiag. Ingrijindu-se de trup, slujeau poftelor, ca unor stapane, fiind robii stomacului si primind placerile de sub pantece ca pe un lucru al firii. Erau supusi maniei si alergau dupa slava, si se aruncau asupra meselor stralucite, lihniti ca niste catei. Ei nu stiau ca filosoful trebuie sa fie inainte de toate liber si mai ales sa ocoleasca de-a se face rob patimilor, iubitor de argint si stricator de case. Caci faptul de a fi rob al oamenilor, poate nu aduce nici o vatamare celui ce vietuieste cu dreptate, dar cel ce se foloseste de patimi, slujind placerilor ca unor stapane, si atrage rusine si batjocura multa.

Astazi, indata ce si-a luat cineva aceasta cuvioasa schima, pana inca nu si-a spalat petele sufletului si nu si-a sters din cugetare intiparirile vechilor pacate, ci se desfata inca slobod in nalucirile acestora si pana nu si-a povatuit moravurile dupa regula fagaduintii, nici nu stie care este scopul filosofiei celei dupa Dumnezeu, si-a si insusit o poza fariseica, danduse pe sine de ceva mare dupa infatisare. El umbla in toate partile, purtand unelte al caror mestesug nu l-a invatat, si fagaduieste dupa infatisarea vazuta o stiinta de care inca nu s-a atins nici cu varful buzelor, fiind stanca in loc de liman, mormant varuit in loc de biserica si lup in loc de oaie, spre pierzarea celor amagiti de infatisarea lui. Caci cand unii ca acestia fugind din manastiri, fiindca nu vreau sa tina pravila vietii, se destrabaleaza prin orase, atunci trasi in jos de trebuintele pantecelui, poarta, spre amagirea celor multi, chipul evlaviei, ca pe-o momeala. Ei primesc sa faca toate la cate-i sileste trebuinta trupului. Caci nimic nu silniceste pe om mai mult ca trebuinta trupului, care nascoceste o iesire iscusita din cele mai grele lipsuri, mai ales cand se adauga si lenea, care face sa sporeasca, in chip viclean, puterea de nascocire a gandului. Slujesc asadar acestia pe la usile celor bogati, nu mai putin ca parazitii si alearga prin piete dupa acestia ca niste robi, alungand pe cei ce se apropie de dansii. Impingand pe toti la o parte, ei se silesc sa le faca trecere usoara acelora. Si toate acestea le fac pentru mancare, fiindca nu s-au invatat sa-si taie placerea dela mancarile gustoase, nici nu vreau sa poarte la brau, ca Moise, cuiul care stinge trebuinta. Caci daca l-ar purta, ar cunoaste ca lacomia este hotarul oricarei placeri de mancari, si lucrurile intamplatoare, implinind trebuinta trupului, acopera urateniile poftei care nu trebuie sa vie.

Caci cum ar si talcui cineva folosul sanatatii celor ce n-au fost niciodata sanatosi, ci au fost hraniti chiar din scutece cu boala ofticei, iar povara aceasta a firii, care le-a venit din obisnuinta, socotesc ca nu se deosebeste intru nimic de-o aptitudine fireasca. Se stie ca e de prisos orice cuvant spre indreptare, cand nazuinta celor ce asculta, inclinand spre mai rau, se impotriveste cuvintelor date ca sfat. Mai ales cand nadejdea hraneste pofta castigului, patima inchide auzul la sfat, incat indemnurile spre cumintire nu au nici o putinta de strabatere, cugetul fiind intins spre castigul dorit, chiar daca este urat. Noi insa, o iubitilor, care socotim ca de dorul virtutii ne-am lepadat de viata si am respins poftele lumesti si am fagaduit sa urmam lui Hristos, pentru ce ne mai incalcim in framantarile vietii, de ce mai cladim rau ceea ce am surpat bine mai-nainte? De ce ascultam de sfaturile proaste ale celor ce fac lucrul cum nu trebuie, aprinzand dorintele celor mai slabi prin sarguinta noastra desarta, si de ce deschidem celor mai nevinovati calea spre lacomia de avere?

Caci am fost randuiti de Domnul sa tamaduim, nu sa intaratam pe cei usor de rostogolit; si sa avem mai de graba in vedere nu ceea ce ne place noua, ci ceea ce foloseste aproapelui, ca nu cumva, urmand pornirilor noastre nesocotite, sa facem pe multi dintre cei mai simpli sa se sminteasca, dandu-le prilej sa pofteasca cele pamantesti. De ce punem atata pret pe materia pe care ne-am invatat sa o dispretuim, legandu-ne de bani si de avutii si impartindu-ne mintea in multe si nefolositoare griji? Ravna dupa ele ne departeaza de staruinta mai trebuincioasa si ne face sa nu purtam grija de bunurile sufletului, iar pe de alta parte ea duce in mare prapastie pe cei alipiti de lucrurile vietii, care socotesc bucurarea de avere ca cea mai inalta si mai stralucita fericire, cand vad pe cei ce au fagaduit sa se indeletniceasca cu filosofia adevarata si se lauda ca sunt mai presus de placeri, ca se straduiesc pentru acestea mai tare ca ei. Caci nimic nu duce pe cineva asa de neindoielnic la munci, ca a face pe multi sa ravneasca la propriile lui rele. Pierzania celor ce-l imita e adaos la pedeapsa celui ce i-a invatat. Dar nu mica este osanda si a celor ce nu au lepadat imitarea ca rusinoasa, fiindca s-au facut invatatori ale celor rele, de a caror lectie blestemata fug, cu buna judecata, cei ce se folosesc de cuget intelept. De aceea nimenea sa nu se planga de cele spuse. Ci sau indreptati cele ce s-au facut in chip gresit prin nepasarea celor multi, spre rusinea numelui, sau lepadati si numele. Caci daca e vorba sa iubim intelepciunea, sunt de prisos averile, iubirea de intelepciune fagaduind instrainarea chiar si de trup, pentru curatia trupului. Iar daca vreunii ravnesc sa castige averi si sa se bucure de lucrurile dulci ale vietii, la ce mai cinstesc prin cuvant aceasta filosofie, odata ce prin fapte isi arata instrainarea fata de ea si savarsesc lucruri straine de ceea ce au fagaduit, imbracandu-se cu nume cuvioase?

Toate acestea, desigur, sunt intamplari minunate, dar totusi au si o ratiune. Caci e cu putinta ca cineva sa traiasca si fara sa manance, atunci cand vrea Dumnezeu. Doar cum a ispravit Ilie calea de patruzeci de zile, in puterea unei singure mancari? Si cum a petrecut Moise optzeci de zile pe munte, vorbind cu Dumnezeu, fara sa guste mancare omeneasca? Caci pogorandu-se dupa patruzeci de zile si maniindu-se pentru turnarea vitelului, indata a sfaramat tablele si s-a suit pe munte, petrecand alte patruzeci de zile acolo, de unde primind al doilea rand de table s-a coborat la popor. Ce rationament omenesc ar putea explica multumitor aceasta minune? Cum a putut natura trupului sa se cheltuiasca atata vreme, fara sa se intregeasca ceea ce se imprastia din puterea lui in fiecare zi? Aceasta nedumerire o dezleaga cuvantul lui Dumnezeu, care zice: „Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu”.

De ce, asadar, tragem la pamant vietuirea cea cereasca, afundand-o in mizeriile materiale? De ce ne ingramadim de jur imprejur gunoaie, noi „cei ce ne hraneam odinioara cu mancari alese”, cum a zis Ieremia despre unii plangandu-i? Caci cand ne odihnim in cugetari stralucite si arzatoare, ne nutrim cu mancari alese. Iar cand parasim aceasta stare si suntem trasi in lucrurile pamantesti, ne adunam in jurul nostru gunoaie. De ce ne intoarcem nadejdea dela Dumnezeu si ne-o sprijinim pe carnea bratului, punand purtarea de grija a Stapanului pe seama mainilor noastre, lucru pe care Iov si l-a socotit ca pe cel mai mare pacat? Nu ne-am sfiit sa facem ca cel ce-si duce mana la gura ca sa si-o sarute. Caci multi au obiceiul sa-si sarute mainile, zicand ca de la ele le vine toata bunastarea. Pe acestia aratandu-i „Legea” printr-un simbol, zice: „Cel ce umbla pe maini, e necurat, si cel ce umbla pururea pe patru picioare, e necurat”. Pe maini umbla cel ce se intemeiaza pe maini si toata nadejdea si-o are in ele. Iar pe patru picioare umbla cel ce se increde in lucrurile supuse simturilor si-si coboara mintea, partea conducatoare a fiintii sale, la indeletnicirea necontenita cu ele. In sfarsit cu multime de picioare umbla cel invaluit cu totul de cele trupesti.

De aceea, inteleptul scriitor al „Proverbelor” vrea ca cel intelept sa nu aiba nici doua picioare, ci numai unul, si acesta rar sa se miste catre cele trupesti: „Du-ti piciorul rar spre prietenul tau, ca nu cumva, saturandu-se de tine, sa te urasca”. Prin urmare daca unul tulbura rar pe Hristos pentru trebuintele trupului, este prieten adevarat al Lui, cum zice Mantuitorul catre ucenicii Sai: „Voi sunteti prietenii Mei”, dar daca va face aceasta mai des, va ajunge sa fie urat.

Unde este, asadar, si la ce foloseste sarguinta noastra, daca Dumnezeu tine carma lucrurilor si toate le poarta si le duce precum vrea? Dar la neputinte, se va zice, trupul are lipsa de mangaieri, si cu cat e mai bine sa murim, decat sa facem ceva din cele ce nu se potrivesc cu fagaduinta? Desigur ca daca Dumnezeu vrea ca noi sa mai traim, sau va pune in trupul nostru o putere care sa tina cumpana slabiciunii, incat sa putem purta si durerea venita din neputinta si sa primim inca si cununi pentru barbatie; sau va gasi mijloace pentru hranirea celui ostenit. In orice caz nu-i va lipsi priceperea de-a ne mantui, Celui ce este izvorul mantuirii si al intelepciunii. Bine este asadar, iubitilor, sa ne ridicam iarasi la vechea fericire si sa ne insusim din nou vietuirea celor vechi. Caci cred ca este lucru usor pentru cei ce vreau, si chiar daca ar fi vreo osteneala, nu e fara rod, avand destula mangaiere in slava inaintasilor si in indreptarea celor ce le vor urma pilda. Pentru ca nu mic va fi castigul celor care au inceput aceasta vietuire, daca vor lasa celor de dupa ei chipul unei vietuiri desavarsite, care va fi inaltarea lor.

Sa fugim de vietuirea in orase si sate, ca cei din orase si sate sa alerge la noi; sa cautam singuratatea, ca sa atragem pe cei ce fug acum de noi, daca peste tot place aceasta vreunora. Caci s-a scris despre unii cu lauda, ca au parasit orasele si au locuit intre pietre si s-au facut ca niste porumbite singuratice. Iar Ioan Botezatorul a petrecut in pustie si toate orasele au venit la el cu toti locuitorii; si s-au grabit sa-i vada cingatoarea de piele cei imbracati in haine de matasa, si au ales sa petreaca in aer liber cei ce aveau case impodobite cu aur, si sa doarma pe rogojina cei ce se odihneau pe paturi batute in nestemate; si toate le primeau, desi erau protivnice obiceiului lor. Caci dorul dupa viata virtuoasa a barbatului taia simtirea celor dureroase si minunea vederii lui departa osteneala petrecerii in stramtorare.

Virtutea este cu mult mai vrednica de cinste decat bogatia, si viata linistita mai slavita decat multimea aurului. Cati bogati nu erau in vremea aceea, care gandeau lucru mare despre slava lor, dar au fost acoperiti de tacere si dati uitarii, pe cand minunea celui fara slava e cantata pana azi, si amintirea celui ce locuia in pustie le e scumpa tuturor. Caci este propriu virtutii sa fie laudata si sa-si raspandeasca faima, care-i vesteste frumusetile. Sa incetam de a ne mai hrani ca vitele, ca sa castigam destoinicia pastorului; sa parasim negustoria blestemata, ca sa castigam margaritarul de mult pret; sa fugim de lucrarea pamantului, care rasare spini si maracini, ca sa ne facem lucratori si pazitori ai Raiului. Sa aruncam tot si sa alegem viata linistita, ca sa rusinam pe cei ce ne hulesc acum, invinuindu-ne de castig. Caci nimic nu rusineaza pe cei ce ne ocarasc, ca indreptarea cu blandete a celor huliti. Schimbarea celor huliti se preface in rusine pentru cei care hulesc.

Dar rusine socotesc ca este si lucrul urmator; rusine cu adevarat, pentru care suntem luati in ras de toti, pe drept cuvant.

Astazi, indata ce a intrat cineva in viata monahiceasca si a invatat felurile nevointei, cum sa se roage adica si cand, si care este felul de trai, se face indata invatator pentru lucrurile pe care nu le-a invatat si incepe sa atraga ucenici cu gramada, avand el insusi inca lipsa de invatatura. Si aceasta o face cu atat mai mult, cu cat socoteste ca e un lucru mai usor, nestiind ca dintre toate lucrurile cel mai greu este grija de suflete. Caci acestea au lipsa mai intai de curatirea vechilor intinaciuni, pe urma de multa luare aminte ca sa primeasca intiparirile invataturilor virtutii. Dar cel ce-si inchipuie ca nu mai e nimic altceva decat nevointa trupeasca, cum va indrepta purtarile celor supusi? Cum va preschimba pe cei stapaniti de un obicei rau? Cum va ajuta celor razboiti de patimi, necunoscand catusi de putin razboiul din minte, sau cum va tamadui ranile primite in razboiul, cata vreme el insusi zace de rani si are lipsa de legaturi?

Tot mestesugul are nevoie de timp si de invatatura multa, pentru a fi dobandit. Numai mestesugul mestesugurilor (arta artelor) se practica fara invatatura. N-ar indrazni sa se apuce de lucrarea pamantului vreunul neiscusit, nici de lucrurile medicinii vreunul neinvatat. Cel din urma s-ar face de rusine prin faptul ca nu poate folosi cu nimic pe cei ce sufar, ba le face boala si mai grea; iar cel dintai, prin faptul ca face pamantul cel mai bun, intelenit si paraginit. Numai de evlavie indraznesc sa se apuce toti neispravitii, ca de ceva ce e mai usor ca toate; si multi socotesc lucrul cel mai greu de izbandit, ca pe cel mai usor; si ceea ce insusi Pavel spune ca inca nu a primit, sustin ca cunosc cu de-amanuntul cei ce nu stiu nici macar ca nu cunosc. De aceea a ajuns dispretuita viata monahala si cei ce se indeletnicesc cu ea sunt luati in ras de toti. Caci cine nu va rade de cel care ieri ducea apa in crasma, vazandu-l azi ca invatator al virtutii, purtat in alai de invatacei, si de cel care de abia azi dimineata s-a retras din ticalosiile vietii de oras, ca mai pe seara sa umble prin toata piata cu multime de ucenici dupa el? Daca acestia ar fi fost convinsi ca se cere mare osteneala ca sa aduci pe altii la evlavie, si ar fi cunoscut primejdia cu care e impreunat acest lucru, ar fi renuntat la el, ca la unul care intrece puterile lor. Dar cata vreme nu-si dau seama de aceasta si socotesc ca e lucru de slava sa stea in fruntea altora, se rostogolesc cu usurinta in aceasta prapastie si cred ca este usor sa se arunce in cuptorul aprins, starnind rasul celor ce le cunosc viata de ieri si mania lui Dumnezeu, pentru aceasta indrazneala necugetata.

Caci trebuie mai intai sa se lupte cu patimile si cu multa trezvie sa-si intipareasca in memorie cele intamplate in cursul luptei, ca apoi, pe baza celor ce li s-au intamplat lor, sa invete pe altii cele ale luptei si sa le faca biruinta mai usoara, zugravindu-le de mai-nainte cursul si mestesugul razboiului. Fiindca sunt unii care au biruit patimile prin marea lor asprime in vietuire, dar nu cunosc mestesugul biruintei, deoarece, razboindu-se ca intr-o lupta de noapte, n-au urmat legilor razboiului, nici nu si-au indreptat mintea cu de-amanuntul spre cursele vrajmasilor. Aceasta a facut-o simbolic si Iisus al lui Navi, care, dupa ce a trecut oastea Iordanul in vremea noptii, a poruncit sa se scoata pietre din mijlocul raului si sa le zideasca afara de rau si sa scrie pe ele cum au trecut Iordanul. El a dat sa se inteleaga prin aceasta ca trebuie scoase la aratare gandurile adanci ale vietuirii patimase si tintuite ca pe un stalp in vazul altora, spre a nu se ascunde cu pizma cunostinta pe care ar putea-o lua si altii. In felul acesta va fi cu putinta ca nu numai trecutul sa cunoasca chipul in care s-a facut trecerea, ci si cei ce se hotaresc la acelasi lucru sa-si faca trecerea usoara, si experienta unora sa fie spre invatatura altora. Dar acestea nu le vad aceia, nici nu asculta de altii care li le spun. Vrand sa aiba numai ei cunostinta, poruncesc fratilor slujbe de rob, de parca ar fi cumparati pe bani, punand toata slava lor in a sta in fruntea mai multora. Este o adevarata intrecere intre ei, fiecare luptand sa nu poarte in convoi dupa el un numar mai mic de robi, ca ceilalti, dovedind astfel o stare sufleteasca mai de graba de carciumari, decat de invatatori.

Fiindca atunci cand socotesc ca e usor sa porunceasca cu cuvantul, desi sunt grele cele poruncite, dar nu se incumeta sa invete cu fapta, ei fac vadit tuturor scopul lor – ca isi insusesc adica aceasta conducere nu straduindu-se ca sa foloseasca celor ce vin la ei, ci ca sa-si implineasca propria placere. Invete cei ce vreau, de la Avimelec si Ghedeon, ca nu cuvantul, ci fapta duce pe incepatori la imitare. Cel dintai, adunand o sarcina de lemne, dupa ce a purtat-o, a zis: „Faceti si voi in felul in care m-ati vazut pe mine”. Iar celalalt, invatandu-i sa faca o treaba ostaseasca si facand insusi intai acest lucru, a zis: „Sa va uitati la mine si asa sa faceti”. De asemenea Apostolul zice: „Trebuintelor mele si ale celor ce sunt cu mine au slujit mainile acestea”. Dar insusi Domnul facand si apoi invatand, pe cine nu il convinge sa socoteasca mai vrednica de crezare invatatura cu fapta, decat pe cea prin cuvinte? Aceia insa inchid ochii la aceste pilde si poruncesc cu ingamfare cele ce sunt de facut. Iar cand par sa stie ceva despre acestea, din auz, ei sunt asemenea pastorilor mustrati de Prooroc pentru neiscusinta, care poarta sabia la brat si de aceea, dupa ce isi taie bratul, isi scot si ochiul lor drept. Caci nepurtand grija de fapta dreapta, din pricina nedestoiniciei, aceasta stinge, deodata cu incetarea ei, si lumina vederii (contemplatiei). Aceasta o patimesc cei ce povatuiesc crud si neomenos, cand au la indemana puterea de a pedepsi: indata li se sting cugetarile contemplative cele de-a dreapta, iar faptele, lipsite de contemplatie, se vestejesc. Astfel cei ce si-au legat sabia nu la sold ci la brat, nu mai pot nici sa faca, nici sa stie ceva. La sold isi leaga sabia cei ce se folosesc impotriva patimilor proprii de cuvantul dumnezeiesc, iar la brat cei ce vreau sa aiba la indemana pedeapsa pentru pacate straine.

De aceea vasul de spalat din templu il tin boii, iar sfesnicul s-a turnat intreg si a fost batut din ciocan. Sfesnicul arata ca cel ce vrea sa lumineze pe altii, trebuie sa fie solid din toate partile si sa nu aiba nimic usor sau gol, si sa fie ciocanite afara toate cele de prisos, care nu pot folosi ca pilda a unei vieti fara prihana, celor ce ar privi. Iar boii de sub vasul de spalat arata ca cel ce ia asupra sa o astfel de lucrare, nu trebuie sa lapede nimic din cele ce vin asupra lui, ci sa poarte si poverile si intinaciunile celor mai mici, pana ce este neprimejdios de a le purta. Caci desigur daca vrea sa faca curate faptele celor ce vin in preajma lui, e de trebuinta sa primeasca si el oarecare intinaciune; de vreme ce si vasul de spalat, curatind mainile celui ce se spala, primeste insusi intinaciunea aceluia. Cel ce vorbeste despre patimi si-i curata pe altii de astfel de pete, nu poate trece peste ele nemurdarit, caci insasi amintirea obisnuieste sa intineze cugetarea celui ce vorbeste despre ele. Pentru ca chiar daca nu se intiparesc chipurile lucrurilor urate in semne sapate mai adanc, totusi intineaza suprafata mintii, tulburand-o prin desfasurarile cuvantului ca prin niste culori necurate.

Povatuitorul mai trebuie sa aiba si stiinta, ca sa nu-i fie necunoscuta nici una din uneltirile vrajmasilor si sa poata sa dea la lumina laturile ascunse ale razboiului, celor incredintati lui. In felul acesta, descriindu-le de mai inainte cursele vrajmasului, le va face biruinta neostenicioasa si-i va scoate incununati din lupta. Dar e rar un povatuitor ca acesta si nu se gaseste usor.

Acestea le spun, nu oprind pe vreunii de-a conduce, nici impiedecandu-i de-a calauzi pe unii dintre tineri la evlavie, ci indemnandu-i ca mai intai sa ia asupra lor deprinderea virtutii, pe masura marimii lucrului. Sa nu se apuce dintr-odata de acest lucru, gandindu-se la partea lui cea placuta si la slujirea ce le-o vor face invataceii, ca si la faima ce si-o vor agonisi la cei dinafara, fara sa se gandeasca si la primejdia care urmeaza. Si sa nu prefaca, inainte de asezarea pacii, uneltele de razboi in unelte de plugarie. Dupa ce am supus adica toate patimile si nu ne mai tulbura dusmani din nici o parte si astfel nu mai e trebuinta sa folosim uneltele in slujba de aparare, bine este sa plugarim pe altii. Dar pana ce ne stapanesc patimile si dainuieste razboiul impotriva cugetului trupesc, nu trebuie sa ne luam mainile de pe arme, ci neincetat trebuie sa ne tinem mainile pe ele, ca nu cumva viclenii, folosind odihna noastra ca vreme de navala, sa ne robeasca cu cruzime. Celor ce s-au luptat bine pentru virtute, dar pentru multa lor smerita cugetare inca nu socotesc ca au biruit, le zice cuvantul, indemnandu-i: „Prefaceti sabiile voaste in fiare de plug si lancile voastre in seceri”. Prin aceasta ii sfatuieste sa nu mai atace in desert pe vrajmasii biruiti, ci, spre folosul celor multi, sa-si mute puterile sufletesti de la deprinderea razboinica, la plugarirea acelora, care sunt infundati inca in faptele rautati. Dar tot asa pe cei ce au incercat, peste puterea lor, sa faca aceasta inainte de a ajunge la o asemenea stare, fie din neexperienta, fie din lipsa de judecata, ii sfatuieste lucrul dimpotriva: „Prefaceti fiarele voastre de pluguri in sabii si secerile voastre in lanci”.

Iar daca cineva, fara sa vrea, fiindca a primit pe unul si pe al doilea, ar fi silit sa conduca si pe mai multi, mai intai sa se probeze pe sine cu de-a-manuntul, daca este de asa fel ca poate invata mai bine prin fapta decat prin cuvant cele ce trebuiesc facute, infatisandu-si viata sa ca chip al virtutii celor ce vreau sa invete. S-o faca aceasta, ca nu cumva cei ce l-ar copia, data fiind slutenia greselii, sa toceasca frumusetea virtutii. Pe urma sa stie ca trebuie sa lupte pentru incepatori nu mai putin ca pentru el insusi. Caci precum pentru el, asa va da socoteala si pentru aceia, odata ce a primit sa se ingrijeasca de mantuirea lor. De aceea si sfintii se straduiau sa nu lase pe ucenici mai prejos de ei insisi in virtute, ci din starea dintai sa-i mute la o stare mai buna. Astfel Apostolul Pavel l-a facut pe Onisim din fugar mucenic, Ilie l-a facut pe Elisei din plugar prooroc, Moise l-a impodobit pe Iosua mai mult decat pe toti, iar Eli l-a aratat pe Samuel mai mare decat pe sine. Caci cu toate ca si sarguinta lor insasi le-a ajutat acestor invatacei la dobandirea virtutii, dar toata pricina sporirii lor a stat in faptul ca au avut parte de invatatori, care au putut sa aprinda scanteia innabusita a ravnei lor spre o mai mare crestere, facand-o sa lumineze. Prin aceasta invatatorii lor s-au facut gura a lui Dumnezeu, slujind voia Lui intre oameni, caci au auzit pe Cel ce zice: „De vei scoate lucru de cinste din cel nevrednic, vei fi ca gura Mea”.

Iata cum ii arata Dumnezeu lui Iezechiel slujba de invatator, invatandu-l ce fel din ce fel sa-i faca pe invatacei: „Iar tu fiul omului, zice, ia-ti tie o caramida si o pune inaintea fetei tale, si inchipuieste pe ea cetatea Ierusalimului”. Prin aceasta ne da sa intelegem ca invatatorul face pe invatacel, din lut biserica sfanta. Bine s-a spus si cuvantul: „pune-o inaintea fetei tale”, caci imbunatatirea invatacelului va merge repede de va fi pururea in vederea invatatorului. Pentru ca inraurirea neincetata a pildelor bune intipareste chipuri foarte asemanatoare in sufletele care nu sunt prea invartosate si inasprite. De aceea au cazut Ghiezi si Iuda, cel dintai prin furt, iar cel de-al doilea prin tradare, fiindca s-au ascuns pe ei de ochii invatatorului. Daca ar fi staruit pe langa cei intelepti, nu ar fi gresit fiecare dintre ei. Iar ca din negrija invataceilor ii vine primejdie si invatatorului, a aratat Dumnezeu tot acolo prin urmatoarele cuvinte, zicand: „Si vei pune o tabla de fier intre tine si cetate si va fi zid intre tine si ea”. Caci cel ce nu voieste sa aiba parte de pedeapsa celui fara grija, dupa ce l-a facut din caramida cetate trebuie sa-i vesteasca pedepsele care ameninta pe cei ce cad iarasi din aceasta stare, ca, facandu-se acestea zid, sa-l desparta pe cel nevinovat de cel vinovat. Pentru ca poruncind aceasta lui Iezechiel, ii zice: „Fiul omului, te-am pus pe tine strajer casei lui Israel, si de vei vedea sabia venind si nu vei prevesti, si va lua pe careva dintre ei, sufletul lui din mana ta il voi cere”.

De fapt Iacob, spunandu-le lor ca a cucerit Sichemul cu sabie si arc, arata ca i-a trebuit lupta si osteneala ca sa puna stapanire pe patimi si sa le ascunda in pamantul Sichemului. S-ar parea insa ca este o oarecare contrazicere intre a ascunde zeii in Sichem si a tine un idol in ascunzis. Caci a ascunde zeii in Sichem, e lucru de lauda, iar a tine un idol in ascunzis, e lucru de ocara. De aceea a pecetluit lucrul din urma cu blestem, zicand: „Blestemat cel ce tine idol in ascunzis!” Si de fapt nu este acelasi lucru a ascunde ceva in pamant pentru totdeauna, si a-l tine in ascunzis. Caci ceea ce a fost ascuns in pamant si nu se mai arata vederii, se sterge cu vremea si din amintire. Dar ceea ce e tinut in ascunzis, nu e cunoscut de cei din afara, insa e vazut necontenit de cel ce l-a pus acolo. Acesta il are mereu in amintire ca pe un chip cioplit pe care il poarta in ascuns. Caci tot gandul urat, care ia forma in cugetare, este o sculptura ascunsa. De aceea este rusine a scoate la aratare asemenea ganduri, dar e primejdios si de a tine in ascuns un chip cioplit, precum si mai primejdios este de a cauta formele disparute, cugetarea inclinand cu usurinta spre patima izgonita si implantand in pamant bronzul idolulului. Caci deprinderea virtutii este de asa fel ca se cumpaneste cu usurinta si intr-o parte si intr-alta, aplecandu-se, daca nu se poarta de grija, spre cele protivnice.

Aceasta pare ca vrea sa o arate Scriptura printr-un simbol, cand zice: „Pamantul pe care umblati se schimba cu schimbarea popoarelor si a neamurilor”. Caci indata ce s-a miscat spre cele protivnice cel ce are deprinderea virtutii, s-a miscat si aceasta, fiind un pamant impreuna schimbator. De aceea chiar de la inceput nu trebuie sa se lase trecere spre cugetare nalucirilor, care obisnuesc sa vateme gandul, precum nu trebuie lasata cugetarea sa coboare in Egipt, caci de acolo este dusa cu sila la asirieni. Cu alte cuvinte, daca cugetarea a coborat in intunericul gandurilor necurate (caci acesta este Egiptul), e dusa la lucru cu sila si fara sa vrea de catre patimi. De aceea si legiuitorul, oprind simbolic patrunderea placerii, a poruncit sa fie pazit capul sarpelui, deoarece si acela pandeste calcaiul. Caci scopul aceluia este sa impinga pe om la faptuire, la care daca nu ajunge, nu poate usor sa amestece veninul prin muscatura. Dar silinta noastra este sa frangem insasi prima rasarire a placerii, caci aceasta fiind zdrobita, lucrarea va fi slaba. Poate nici Samson n-ar fi aprins semanaturile celor de alt neam, daca n-ar fi legat cozile vulpilor, intorcandu-le capetele de la olalta. Caci cel ce poate intelege cursa planuita de gandurile viclene de la rasarirea lor, trecand peste inceputuri (caci acestea se prefac la intrare ca sunt cuvioase, uneltind sa ajunga la tinta), va vadi din compararea sfarsiturilor (cozilor) intreolalta, ticalosia gandurilor. Aceasta inseamna ca, legand coada de coada, pune intre ele, ca o faclie, judecata care le da pe fata.

A iscodi plin de curiozitate planurile invatatorului si a vrea sa pui la incercare cele poruncite de el, insemneaza a pune piedica inaintarii tale proprii. Cu siguranta nu ceea se pare celui neincercat intemeiat si potrivit, este intra-devar intemeiat. Altfel judeca mesterul si altfel cel fara mestesug, lucrurile mestesugului. Cel dintai are ca regula stiinta; celalalt socotinta ca asa s-ar cuveni. Dar socotinta aceasta foarte rar se acopere cu adevarul; de cele mai multe ori se abate de la linia dreapta, fiind inrudita cu ratacirea. Caci ce este mai nerational la vedere decat ca sa porunceasca carmaiciul unei corabii, purtate pe-o dunga in plutirea numita dreapta de corabieri, sa sada corabierii langa peretele cufundat parasindu-l pe cel care sta in sus, macar ca si vantul ii impinge spre peretele pe care acela a poruncit sa-l ingreuneze? Dupa dreapta socotinta s-ar cuveni sa-i sfatuiasca sa ingreuneze peretele ce sta ridicat, nu sa alerge la cel primejduit. Dar cei ce plutesc asculta mai bine de carmaici decat de socotintele lor. Caci nevoia ii indupleca sa asculte de mestesugul celui ce a luat in mana lui grija mantuirii lor, desi ceea ce li se porunceste, socotind dupa cele ce vad, nu li se pare convingator. Asadar cei ce au predat altora grija mantuirii lor, lasandu-si toate socotintele, sa-si supuna gandurile mestesugului celui priceput, judecand stiinta lui mai vrednica de crezare. Mai intai, lapadandu-se de toate, sa nu-si lase nimic afara, nici cel mai mic lucru, temandu-se de pilda lui Anania, care crezand ca insala pe oameni, a primit de la Dumnezeu osanda pentru furt.

Ci, cum se predau pe ei insisi, asa sa predea si toate ale lor, bine stiind ca ceea ce ramane afara, tragand necontenit cugetul intr-acolo, il va desface adeseori de la cele mai bune, iar pe urma il va rupe din fratietate. De aceea a poruncit Duhul Sfant sa se scrie Vietile Sfintilor, ca fiecare dintre cei ce se apuca de unul din felurile acestea de vietuire, sa fie dus printr-o pilda asemanatoare spre adevar. Cum s-a lepadat Elisei de lume, ca sa urmeze invatatorului sau? „Asa, zice, cu boii, si douasprezece perechi de boi inaintea lui; si a taiat boii si i-a fript in vasele boilor”. Aceasta ii arata caldura ravnei. Caci n-a zis: voi vinde perechile de boi si voi iconomisi pretul dupa cuviinta, nici n-a socotit cum ar putea avea mai mult folos din vanzarea lor. Ci, cuprins cu totul de dorinta care il tragea sa fie langa invatator, a dispretuit cele vazute si s-a silit sa se izbaveasca mai repede de ele, ca de unele ce-l puteau impiedeca de la dreapta lui hotarare, stiind ca amanarea adeseori se face pricina a razgandirii. De ce apoi si Domnul, imbiind bogatului desavarsirea vietii dupa Dumnezeu, i-a poruncit sa-si vanda averile si sa le dea saracilor si sa nu-si lase sie-si nimic? Fiindca stia ca ceea ce ramane se face, ca si intregul, pricina de imprastiere. Dar socotesc ca si Moise, randuind celor ce vreau sa se curateasca in rugaciunea cea mare, sa-si rada tot trupul. Le-a poruncit prin aceasta sa se lapede cu desavarsire de averi, iar in al doilea rand sa uite de familie si de toti cei apropiati in asa masura, incat sa nu mai fie catusi de putin tulburati de amintirile lor.

Pentru ca este usor sa cada acestia iarasi in mrejele din care socotesc ca au scapat, cand se grabesc sa petreaca in lucruri si griji de tot felul. Si nu e de nici un folos celor ce s-au stramutat la virtute, sa se bucure de aceleasi lucruri, de care s-a despartit, dispretuindu-le. Caci obisnuinta fiind o greutate care atrage la ea, este de temut ca nu cumva aceasta sa le tulbure iarasi linistea castigata cu multa sarguinta, prin indeletniciri urate si sa le improspateze amintirile relelor savarsite. Pentru ca mintea celor ce s-au desfacut de curand de pacat se aseamana cu trupul care a inceput sa se reculeaga dintr-o lunga boala, caruia orice prilej intamplator i se face pricina de-a recadea in boala, nefiind inca destul de intramat in putere. Caci nervii mintali ai acestora sunt slabi si tremuratori, incat e temere sa nu navaleasca din nou patima, care de obicei este atatata de imprastierea in tot felul de lucruri. De aceea, Moise a poruncit celor ce vreau sa nu patimeasca nimic de la dusmanul pierzator, sa ramana inauntrul portilor, zicand: „Sa nu iesiti nici unul din casa voastra, ca sa nu va atinga pierzatorul”. Iar Ieremia e vadit ca porunceste acelasi lucru cand zice: „Nu plecati la camp si nu umblati pe drumuri, caci sabia dusmanilor se afla de jur imprejur”. Caci e propriu numai luptatorilor viteji sa mearga intru intampinarea dusmanilor si sa scape nevatamati de cursele lor. Iar daca e careva din cei ce nu stiu inca sa se lupte, sa ramana nesuparat acasa, asigurandu-si neprimejduirea prin linistea sa. Asa era Iisus ai lui Navi, despre care s-a scris: „Iar slujitorul Iisus, fiind inca tanar, nu iesea afara din cort”. Caci stia din istoria lui Abel ca cei ce pleaca la camp sunt ucisi de fratii si de prietenii dupa trup, pentru ca ies la lupta inainte de vreme.

Caci atunci vine desavarsita linistire, cand nu numai faptele, ci si amintirile lor inceteaza, dand sufletului timp sa poata vedea chipurile intiparite si sa lupte cu fiecare dintre ele si sa le scoata din cugetare. De vor intra alte si alte forme, nu va putea sterge nici intiparirile de mai inainte, cugetarea fiind ocupata cu cele care vin. Prin aceasta osteneala de-a taia patimile se face in chip necesar mai grea, acestea castigand tarie din cresterea pe-ncetul si acoperind puterea de stravedere a sufletului cu nalucirile care se adauga mereu, asemenea unui rau in curgere necontenita. Cei ce vreau sa vada uscata albia raului, mai pastrand in ea doar cateva lucruri vrednice de cunoscut, nu folosesc nimic scotand apa din locul in care cred ca se afla ceea ce cauta, caci apa care curge umple indata locul golit. Dar de vor opri cursul apei de mai in sus, li se va arata pamantul fara osteneala, apa ramasa ducandu-se la vale de la sine si lasandu-le pamantul uscat, pentru a afla cele dorite. Tot asa este usor a goli formele care dau nastere patimilor, cand simturile nu mai aduc pe cele dinafara. Dar cand acestea trimit inlauntru, ca pe un torent, formele supuse simturilor, nu este numai greu, ci si cu neputinta a curati peste tot mintea de o asemenea inundatie. Caci desi nu-l tulbura pe unul ca acela patimile, negasind prilej de a se starni, din lipsa intalnirilor dese, dar strecurandu-se pe nebagate de seama se intaresc si mai mult, primind putere cu trecerea vremii.

Obisnuinta trage pe om la sine cu putere si nu-l lasa sa se ridice la cea dintai deprindere a virtutii. Pentru ca din obisnuinta se naste deprinderea, iar din deprindere se face firea. Si a stramuta firea si a o schimba, este lucru anevoios. Chiar daca e clintita putin cu sila, indata se intoarce la sine. Iar daca a fost scoasa din hotarele ei, nu se mai intoarce la integritatea ei, daca nu se pune multa osteneala spre a o aduce la calea ei, caci vrea mereu sa revina la deprinderea din obisnuinta, pe care a parasit-o. Priveste la sufletul care se tine lipit de obisnuinte, cum sade langa idoli, lipindu-se de materiile fara forma, si nu vrea sa se ridice si sa se apropie de ratiunea, care cauta sa-l calauzeasca spre cele mai inalte. El zice: „Nu pot sa ma ridic inaintea ta, fiindca ma aflu in randuiala obisnuita a femeilor”. Caci sufletul care se odihneste de multi ani in lucrurile vietii, sade langa idoli, care prin ei sunt fara forma, dar primesc forme de la mestesugul omenesc. Sau oare nu sunt un lucru fara forma, bogatia si slava si celelalte lucruri ale vietii, care nu au in ele nici un chip statornic si hotarat, ci simuland adevarul printr-o asemanare usor de intocmit, primesc de fiecare data alte si alte schimbari? Forma le dam noi, cand prin ganduri omenesti nascocim inchipuirea unui folos pe seama lucrurilor, care nu slujesc spre nimic folositor.

De aceea sfintii au fugit din cetati si au ocolit impreuna vietuire cu cei multi, cunoscand ca impreuna petrecere cu oamenii stricati aduce mai multa stricaciune decat ciuma. De aceea, neluand nimic, au parasit avutiile desarte, fugind de imprastierea adusa de ele. De aceea Ilie, parasind Iudeea, locuia in muntele pustiu al Carmelului, care era plin de fiare, neavand pentru astampararea foamei nimic afara de copaci, caci se multumea cu ghindele copacilor, implinindu-si trebuinta cu acestea. Elisei de asemenea ducea aceeasi vietuire, primind de la invatatorul sau, pe langa alte virtuti, si pe aceea de a petrece prin pustiuri. Iar Ioan, locuind in pustia Iordanului, manca acride si miere salbateca, aratand celor multi ca nu e greu sa implineasca trebuinta trupului si osandindu-i pentru desfatarile incarcate. Poate si Moise, poruncind Israiltenilor ca sa adune mana de la zi la zi, a pus aceasta lege in chip general, randuind ca omul sa ingrijeasca de viata numai pentru ziua de azi si sa nu se asigure de mai-nainte. El a socotit ca asa se cuvine fiintii rationale sa faca: sa se multumeasca cu cele ce se nimeresc, caci ingrijitorul celorlalte este Hristos; sa nu aiba grija de cele dinainte, ca sa para ca nu crede in harul lui Dumnezeu, care nu ar revarsa totdeauna darurile Sale necontenite.

Caci precum in cel ce s-a taiat sau s-a ars nu poate intra alt gand afara de cel al suferintii care il stapaneste din pricina durerii, tot asa nici cel ce se gandeste la ceva cu patima nu poate sa se cugete la altceva, decat la patima care-i stapaneste mintea si care ii patrunde tot gandul cu licoarea ei. Fiindca placerea nu primeste alaturea de ea durere, nici bucuria intristare, si nici veselia suparare. De asemenea, cata vreme stapaneste durerea, ea nu primeste sa se apropie placerea, nici intristarea nu se insoteste cu bucuria, si nici supararea nu se amesteca cu veselia. Patimile protivnice nu se impletesc intreolalta si nu se impreuna niciodata, nici nu se invoiesc la o intovarasire prieteneasca, din pricina instrainarii si vrajmasiei lor neimpacate dela fire. Drept aceea, sa nu se tulbure curatenia virtutii cu gandurile lucrurilor lumesti, nici limpezimea contemplatiei sa nu se intunece cu grijile trupesti, ca chipul filosofiei adevarate, aratandu-si luminata sa frumusete, sa nu mai fie hulit de gurile indrasnete, nici sa se mai faca lucru de ras din pricina neiscusintii celor ce-l desemneaza; ci sa fie laudat, daca nu de oameni, de Puterile de sus si de insusi Stapanul Hristos, de la care au cerut si Sfintii lauda, cum zice marele David, care a calcat peste slava omeneasca cerand lauda de la Dumnezeu: „De la Tine e lauda mea”, si iarasi; „intru Domnul se va lauda sufletul meu”.

China: Identificarea biometrică se adaptează măștilor purtate împotriva Coronavirus

Focarul Coronavirus oferă provocări autorităților chineze, dar oferă oportunități pentru companii de biometrie precum SenseTime și Megvii , după cum arată un raport al Reuters . SenseTime a dezvoltat un sistem de recunoaștere a feței care poate identifica indivizii care poartă măști pentru față, iar Megvii a dezvoltat un sistem care integrează camere termice pentru detectarea temperaturii și date ale corpului și imaginilor faciale pentru identificarea persoanelor.
Utilizarea crescută a măștilor de față a fost raportată anterior și reprezintă o provocare majoră pentru sistemul extensiv de recunoaștere facială în locurile publice din China.
Sistemul Megvii a fost construit cu sprijinul mai multor ministere guvernamentale și este testat la Beijing. SenseTime intenționează să își desfășoare sistemul la intrările de clădire.

 

Dahua mai spune că a dezvoltat o tehnologie capabilă să detecteze sterile febrile cu o marjă de 0,3 grade Celsius cu imagini infraroșii.
Raportul detaliază utilizarea recunoașterii faciale publice și alte sisteme de urmărire pentru a identifica și monitoriza persoanele care sunt purtători Coronavirus, deoarece autoritățile încearcă să limiteze focarul. Recunoașterea facială și detectarea de plăcilor de înmatriculare sunt printre tehnologiile utilizate pentru a monitoriza persoanele care au fost expuse la virus și care nu respectă recomandările de carantină. Datele mobile sunt, de asemenea, utilizate pentru a urmări locurile în care au fost oamenii și, în curând, pot fi utilizate de consumatori pentru a-și arăta locurile trecute către autorități sau angajatori, potrivit raportului.
Datele cu privire la zboruri și trenuri sunt colectate și analizate, iar Japan Times raportează că un sistem dezvoltat de Baidu este activ în gara Qinghe, scanând călătorii pentru a efectua biometrie faciale și a detecta temperatura corporală. Dacă este detectată febră, sistemul alertează personalul stației.
Japonia Times notează că sistemul Megvii este implementat într-o stație de metrou din Beijing. Un purtător de cuvânt al Megvii a declarat pentru Japan Times că o echipă de aproape 100 angajați au lucrat pe tot parcursul vacanței de Anul Nou Chinezesc pentru a optimiza modelele companiei pentru a detecta temperatura de pe fruntea expusă a unui subiect.
În ciuda faptului că a fost inclusă pe lista SUA a companiilor care necesită licență de funcționare, surse au sugerat recent că activitatea de recunoaștere facială a SenseTime continuă să crească rapid .

Sursa

 

Inima omului nu se liniștește, până nu se odihnește în Hristos

Ca niște fiare sălbatice se ridică patimile și poftele, sfâșiindu-ne tot ce e mai bun și mai sfânt în noi. Cădem în deznădejde și vrem să ne punem capăt zilelor. Dar glasul lăuntric al lui Dumnezeu și al Îngerului păzitor ne sfătuiește să ne întoarcem, să cădem în genunchi, să suspinăm și să plângem, cerând mila lui Dumnezeu.
Ca și primii oameni, în microcosmosul nostru lăuntric săvârșim și noi același păcat. Același fruct oprit stă ispititor în fața noastră, același șarpe ne înșală și noi călcăm aceeași poruncă. Dar imediat după judecata lui Dumnezeu, conștiința începe să ne tortureze. Cerul inimii noastre se întunecă. Norii groși acoperă strălucirea Soarelui Dreptății. Sufletul nostru începe să se tulbure, să tune și să fulgere. Ca niște fiare sălbatice se ridică patimile și poftele, sfâșiindu-ne tot ce e mai bun și mai sfânt în noi. Cădem în deznădejde și vrem să ne punem capăt zilelor.
Dar glasul lăuntric al lui Dumnezeu și al Îngerului păzitor ne sfătuiește să ne întoarcem, să cădem în genunchi, să suspinăm și să plângem, cerând mila lui Dumnezeu. Atunci, preaiubitul nostru Mijlocitor ne duce rugăciunile la Tatăl și prin sângele Lui căpătăm iertare. Și nu numai atât: însăși soarta noastră se îmbunătățește. Prin rugăciune adunăm razele Soarelui Invizibil și aprindem focul pe care atât de mult a dorit Iisus să-l vadă arzând în inimile noastre. Acest foc al Duhului Sfânt ne încălzește și ne mângâie. Și tot prin mijlocirea acestui Mângâietor, fiarele se îmblânzesc, pământul își dă roada sa, iar cerul începe să picure ploaia sa binefăcătoare. Și omul însetează și flămânzește mereu după o altă lume mai bună, iar inima lui nu se liniștește până nu se odihnește în Hristos Domnul.
(Arhimandritul Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, p. 154)

Sfântul Cuvios Efrem Sirul: Viata, Acatistul si Canonul de rugaciune (28 ianuarie)

Sfantul Efrem Sirul

Glasul 2

Condacul Sfântului Cuvios Efrem Sirul (28 ianuarie)

Căutând cele de sus…

Ceasul judecăţii pururea mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, Sfinte Părinte Efrem, ca un iubitor de linişte; şi îndemânatic învăţător ai fost cu faptele, cuvioase. Pentru aceasta, părinte preafericite, pe cei leneşi îi ridici spre pocăinţă.

*

Troparul Sfântului Cuvios Efrem Sirul

Glasul 8

Harul ce izvorăşte din gura ta cuvioase, a umplut de apele vieţii Biserica şi lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei; ci, învăţându-ne cu cuvintele tale, Sfinte Părinte Efrem, roagă-te lui Hristos, Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.

***

2

Viata

Minunatul Efrem a răsărit din pământul sirienilor. Şi fapta bună din pruncie alegând-o, se silea de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vârstă. El citea neîncetat, mai vârtos sfintele cărţi, iar sârguinţa, îndeletnicirea şi cugetarea întru acestea îi erau lui Efrem mai plăcute decât toată dulceaţa. Încât şi el împreună cu proorocul zicea: Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea.
De atunci a avut tovarăşe fapta bună şi sârguinţa în osteneli. Căci care faptă cu dinadinsul nu s-a săvârşit de dânsul? Nu postul? Nu privegherea? Nu culcarea pe jos? Nu blândeţea? Nu necâştigarea? Nu, peste atâta bogăţie de bunătăţi, şi smerită cugetare? Încă şi de darul cel învăţătoresc a fost împărtăşit. Apoi şi până acum prin cuvintele sale, vorbeşte cu noi, îndemnându-ne, mângâindu-ne şi sfătuindu-ne. Din care putem folosi nu numai cuvântul credinţei cel drept, ci şi ne deşteptăm spre câştigarea faptei bune. Iar de nădejdea cea către Dumnezeu şi de dragostea cea către aproapele, atâta grijă a avut Efrem, încât el însuşi când a vrut să se ducă din viaţă, zicea astfel:
„Nicidecum în toată viaţa mea n-am ocărit pe Domnul şi cuvânt nebun din buzele mele n-a ieşit. În toată viaţa mea n-am blestemat pe nimeni. Şi nicidecum nu m-am sfădit cu vreunul din cei dreptcredincioşi”.
Avea încă şi lacrimi neîncetat în ochii lui, încât mai cu înlesnire puteau izvoarele cele de-a pururea curgătoare să-şi înceteze curgerea, decât Efrem Şirul lacrimile. Şi împreună cu lacrimile ieşeau şi suspinurile, arătând focul cel dinlăuntru aprins al umilinţei, pe care mai luminat îl va pricepe cineva citind scrierile aceluia. Căci el se află pretutindeni filozofând despre judecata şi a doua venire a lui Hristos, înfricoşatul divan avându-l înaintea ochilor şi ziua aceea în minte întipărind-o; apoi pe sine osândit socotindu-se şi foarte cu jale tânguindu-se. În astfel de cugetări ale minţii îndeletnicindu-se Efrem, pururea se nevoia după cântătorul de psalmi, fugind de gâlceavă cea lumească şi în pustie sălăşluindu-se. Apoi, din loc în loc se muta pentru a sufletelor zidire şi folos, fiindcă era mişcat de duhul dumnezeiesc.
Odată îşi lăsă patria şi aceasta fiindu-i poruncit ca dumnezeiescului Avraam, a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru închinăciunea sfintelor moaşte, care erau întru dânsa, iar pe de alta, pentru întâlnirea cu un oarecare bărbat dintre cei cuvîn-tători, ca să ia model de viaţă de acolo. Acest lucru îl cerea de la Dumnezeu, adesea, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Stăpâne al tuturor, învredniceşte-mă ca, intrând în cetatea Edesa, să mă întâlnesc cu acel bărbat, care va fi puternic a-mi grăi cele spre folosul sufletului”. Astfel rugându-se, când a ajuns la porţile cetăţii, era îngrijorat: cum adică se va apropia de acel bătrân, ce va afla de la dânsul şi ce folos va dobândi?
Deci, călătorind astfel cu aţintirea minţii, o femeie îndată îl întâmpină şi aceasta era desfrânată. Negreşit al lui Dumnezeu lucru era acesta; căci pentru cele bune, de multe ori le rânduieşte tainic pe cele potrivnice. Deci, sfinţitul Efrem, astfel întâlnind pe desfrânată, stătea uimit oarecum, căutând către dânsa, mîhnindu-se şi pătimind întru sine cu sufletul, că nu i s-a împlinit cererea după rugăciune, ci cu totul potrivnic. Iar ea văzându-l, iarăşi privea la dânsul cu ochi necuvioşi. Şi fiindcă astfel multă vreme se priveau unul pe altul, vrând s-o ruşineze şi întru sfiala ce se cuvine femeilor a o aduce, i-a zis: „Pentru ce nu te ruşinezi, o! femeie, privind la mine cu ochii aţintiţi?” Şi aceea zise: „Dar mie aşa mi se cade a privi la tine, că din tine şi din a ta coastă sunt luată. Iar ţie ţi se cade a te uita nu către noi, ci în pământ, din care ai şi fost luat”.
Acestea auzindu-le Efrem a mulţumit şi femeii, pentru folosul ce a avut din vorbele ei, şi lui Dumnezeu cu fierbinţeală îi înălţa mulţumire; care chiar prin cele fără de nădejde de multe ori poate face lucruri bune.
Deci, după ce au trecut zile destule, în cetatea Edesei dumnezeiescul Efrem era, locuind aproape de dânsul, o desfrânată care s-a făcut organ de răutate al vicleanului. Şi printr-însa, ca prin şarpele cel dintâi, năvălea asupra dreptului. Deci, de vreme ce s-a întâmplat, că dumnezeiescul Efrem fierbea nişte bucate, acea femeie deschizând fereastra care era în perete, se plecă cu neruşinare, apoi cu obrăznicie căutând la cuviosul, îi zise: „Binecuvintează, părinte”. Iar el cu blândeţea cea cuviincioasă lui şi cu graiul îi zice: „Domnul să te binecuvânteze”. Şi aceasta iarăşi cu râs necuvios a zis: „Dar ce lipseşte bucatelor tale?”. Iar acela a zis: „Trei pietre şi puţin noroi, ca fereastra aceasta să se astupe”. Aceea cu obrăznicie a zis: „Pentru că te-am cinstit, aceasta a făcut întru tine mândrie? Eu voiesc a dormi împreună cu tine, iar tu de prima dată mă deznădăjduieşti?”.
Însă precum aceea avea graiuri sataniceşti, astfel şi el cu mult mai vârtos n-a fost lipsit de cuvinte duhovniceşti, căci a zis: „De voieşti împreună cu mine a dormi, trebuie s-o faci unde-ţi voi zice eu”. Iar aceea, dacă a auzit cuvântul, a şi întrebat de locul unde voieşte a dormi. „Nu într-alt loc, a zis el, decât chiar în mijlocul cetăţii voi dormi cu tine”. Iar ea a zis: „Dar nu ai sfială şi ruşine de bărbaţii ce ne vor vedea dormind în mijlocul cetăţii?”. Deci, femeia aceea dorind să vâneze sufletul cel pătimaş, n-a voit a cunoaşte ceea ce zice Solomon: Că ochii Domnului Celui Preaînalt de milioane de ori mai luminaţi sunt decât soarele; căci caută peste tot căile oamenilor.
Atunci sfântul a răspuns îndată: „Dacă ochii oamenilor i-ai judecat că sunt puternici a ruşina sufletul şi a-l opri de la fapta cea rea, dar oare de ochii lui Dumnezeu, care văd toate câte se lucrează în ascuns şi întru arătare, nu ne vom teme şi nu ne vom spăimânta cu mult mai vârtos?”. Acestea destule au fost ca să înduplece pe desfrânata a se depărta de vicleană poftă către dânsul şi să se căiască de cele dintâi fapte rele ale ei. Căci îndată apropiindu-se şi căzând la pământ, cerea iertăciune de dobitoceasca şi neînfrânata ei pornire.
Apoi, făcând adevărată pocăinţă, a luat povăţuitor şi dascăl pe Sfântul Efrem în calea cea către mântuire. Iar el fiind gata a sluji unei cereri ca aceasta, o sfătui cele cuviincioase, spre a nu merge iarăşi, după cum zice dumnezeiescul Ieremia, în urma gândurilor inimii celei rele; apoi s-a îngrijit a o aduce într-o mânăstire femeiască, spre a face fapte bune. Şi în scurt, pe aceea care a voit a-l împie-dica din calea cea dreaptă, el mai vârtos întorcând-o de la calea cea rea, a avut ca rod al dreptăţii întoarcerea ei spre calea mântuirii.
Astfel, dumnezeiescul Efrem întâlnindu-se cu două femei desfrânate, pe una a folosit-o, iar de la cealaltă însuşi a primit folos sau, mai adevărat să zic, de la amândouă, fiindcă ajutorul dumnezeiesc a folosit tuturor. De acolo fiind povăţuit către Cezareea Capadociei, de darul care îl purta de sus, a văzut pe marele Vasile, glasul Bisericii şi izvorul dogmelor. Pe care Efrem văzându-l, cu multe cuvinte a început a-l lăuda. Căci cu ochiul cel prea binevăzător al sufletului a văzut o porumbiţă asemenea cu razele soarelui şezând pe umărul cel drept al acestuia, fiind strălucită şi vorbind la ureche lui Vasile. Apoi, învăţându-se în taină prin acea cinstită porumbiţă cele pentru Efrem, l-a cunoscut cine este şi pentru ce a venit; de aceea se şi împărtăşesc unul cu altul de vorbire şi se îndulcesc de bunătăţile care erau întru dânşii.
Dar să ne întoarcem iarăşi către dumnezeiescul Efrem şi ale acestuia să le povestim. Căci nici un gând care să nu-i folosească în lucrarea faptei bune nu avea şi cum că îndestulător i s-a dat de la Dumnezeu talentul învăţătoresc pe care sfântul cu covârşire l-a împărtăşit în adâncul sufletelor credincioşilor de-a pururea. Şi aceasta chiar el o însemnează, zicând: Încă fiind tânăr, era ca o viţă îngreuiată de mulţi struguri, din limba lui crescută, la mare înălţime ridicată şi pe spatele a tot pământul întinsă; şi toată pasărea odihnindu-se într-însa, zbura împrejur şi din struguri mânca. Iar viţa cu cât strugurii i se culegeau şi pe păsări cu îndestulare le ospăta, cu atât mai mult cu rodul se înmulţea. Şi aceasta însuşi o zicea despre sine.
Încă şi alţii din cei ce s-au învrednicit a vedea unele ca acestea, o mărturisesc despre Efrem. Odată, a spus unul dintre ei că a văzut o mulţime de îngeri pogorându-se de sus şi având în mâini o carte, scrisă şi înăuntru şi afară, şi făcea cercetare despre vederea ce se arătase, cine oare ar fi putut lua cartea? Unii dintr-înşii puneau înainte pe Efrem, iar alţii pe altul dintre aceia citi cu adevărat săvârşeau viaţa cucernică şi înţeleaptă în acea vreme. Iar la urmă toţi s-au învoit că lui Efrem i se încredinţase cartea.
Deci, deşteptându-se cel ce a avut vedenia, a ajuns la biserică şi a aflat într-însa pe Efrem cu învăţături prea bune şi decât mierea mai dulci, ospătând pe cei ce erau de faţă. Iar acela, după vrednicie mulţumeşte lui Dumnezeu. Dintr-acea vreme, atât de mult i-au fost lui Efrem curgerile cuvântului şi necurmarea gândurilor, încât nici limbă nu putea sluji din destul grăbniciei vorbelor; încât chiar el a zis odată către Dumnezeu: „Stăvileşte, o! Stăpâne, valurile darului Tău”. Căci făcându-se adâncul dăscăliei ca un noian, nu-l lăsa, spre a nu învăţa. Iar cuvintele cu nimic altceva nu le întrerupea decât numai cu rugăciunea, şi pe aceasta cu lacrimile.
Nopţile apucându-l priveghind, se trezea iarăşi la lumină, fiindcă se temea de stăpânitorul întunericului, canu cumva să-l prindă cu somnul, fiind împiedicat; şi de aceea priveghea pentru năvălirea aceluia, căci cât de puţin somn îi era destul, gustându-l numai, nu spre saţiu, ci numai de nevoie, ca să-i ţie trupul, care la cele multe sudori şi osteneli se întindea; şi aşa făcea să fugă din ochii lui somnul. Şi multe alte fapte îi erau lui iubite, dar mai ales culcarea pe jos, aspra petrecere şi chinuirea de tot felul a trupului şi necăjirea.
Apoi, a adunat atâta bogăţie, încât martori pentru dânsul chiar gura să o iau şi graiurile lui cele mai de pe urmă, decât care nimic nu este mai vrednic de credinţă sau mai adevărat. Acestea sunt în acest chip: „Efrem n-a avut niciodată pungă, nici toiag, nici traistă, nici argint, nici aur. Nici vreo avere pe pământ n-am câştigat, zice el, fiindcă am ascultat pe Bunul Împărat, care în Evangheliile ucenicilor Săi porunceşte: Nimic pe pământ să nu câştigaţi. De aceea nu am avut nici un lucru cu patimă de acest fel”.
Astfel a supus toate, cel râvnitor cu adevărat şi următor al ucenicilor celor dintâi; iar în smerita cugetare, zdrobirea inimii şi smerenie, cine era atât de mare, fierbinte şi tare? Căci cenuşa, ca pâinea o mânca şi băutura cu plângere o amesteca şi de laude se ferea foarte mult; pe cei ce-l lăudau, nu numai că nu-i primea, dar se arăta chiar supărat asupra lor, dar precum este cineva asupra celor care-l iau în râs şi-l defaimă; el se ruşina şi privea la pământ, culoarea feţii o schimbă uneori, cu sudori era asudată şi cu totul fără de glas petrecea, ca şi cum ruşinea i-ar fi oprit glasul.
Aceasta încă era deosebirea smeritei lui cugetări: căci când era să moară, unele ca acestea cu certare poruncea: „Să nu cântaţi la moarte pe Efrem, să nu-i faceţi cuvânt de laudă, să nu-l îngropaţi cu haine de mare preţ, să nu puneţi deosebi trupului meu mormânt, căci am făgăduit lui Dumnezeu a mă sălăşlui împreună cu cei străini, căci străin sunt eu şi nemernic ca toţi părinţii mei”.
Iar despre iubirea de oameni, despre hrănirea săracilor şi despre milostivirea către cei săraci multă grijă avea el şi mult dorea folosirea acelora şi de la sine nu avea ce să le dea; ci cu înţelepciunea limbii şi priceperea deschizând inima şi mâna multora din bogaţi, cum şi vistieriile, printr-înşii dădea cu îndestulare celor ce aveau trebuinţă. Căci cuvântul lui nu era numai ca să moaie sufletele şi să le pornească spre milă, ci şi însăşi vederea şi blândeţea lui mişcau sufletele altora spre umilinţă. Acestea erau astfel, ca măsură pentru toată faptabună ce strălucea într-însul. Iar ceea ce acum cuvântul pune înainte, se cade să spun, căci este înveselitoare.
Apolinarie, cel ce a grăit multă nedreptate şi a izvodit toate spre răsturnarea credincioaselor dogme, încredinţase unei femei scrierile sale, care femeie slujea voiei aceluia şi dezmierdărilor lui. Deci, de aceasta înştiinţându-se Efrem, care avea trebuinţă de înţelepciune, s-a prefăcut în chipul unuia din cei ce cugetă caApolinarie, şi se apropia către păzitoarea cărţilor, prefăcându-se că-i aduce binecuvântare şi că se împrieteneşte cu acea femeie, pe când lipsea Apolinarie. Şi de vreme ce femeia se încredinţase acum cu totul cum că Efrem este ucenic al lui Apolinarie şi din ceata păgânătăţii lui, s-a rugat ei ca să i se dea lui scrierile dascălului, „ca să pot, zicea el, să mă lupt cu ereticii”. Iar ea amăgindu-se prin acest înţelept meşteşug, i-a dat în mână cărţile, rugându-l a le înapoia grabnic.
Deci, Sfântul Efrem, amăgind ca şi Iacov pe Isav şi luând dreptul de întîi-născut, cu vitejie a ţintit pe pierzătorul. Căci, deschizând cărţile şi pe fiecare din file despărţindu-le, şi cu clei de peşte ungându-le pe toate, şi una cu alta împreună lipindu-le, şi ţinându-le mult timp cu mâna şi strângându-le, încât toate una să le facă, cu lipirea uneia de alta, aşa că nici una de alta să nu poată să se dezlipească sau să se rupă, le-a dat înapoi femeii. Iar ea luându-le şi necercetându-le, nici deschizându-le, şi văzând că erau bine pe din afară, s-a mulţumit cu aceasta. Deci, a ţinut câtva timp cărţile la dânsa; apoi a chemat pe Apolinarie la vorbă cu credincioşii, după sfatul dumnezeiescului Efrem, care ştia necuvioasele cărţi ce lucrase acela.
Deci, Apolinarie era chemat ca să vorbească cu viteazul apărător al cuvântului. Însă Apolinarie, fiind obosit şi de bătrâneţe şi de răutăţile cele multe, el s-a lepădat de vorbă, iar către ale sale cărţi îndată a căutat şi pe acestea a poruncit să i le aducă, „că acestea, zicea el, îmi vor sluji mult”. Pentru aceasta, luând una din cărţi, încerca a o deschide. Iar după ce a văzut că nu se dezlipeşte nici o filă, a cerut altă carte, care asemenea era lipită. Atunci, în multă nedumerire căzând, şi de mâhnire umplându-se cu sufletul, cum şi de ruşine, s-a risipit sinodul, iar mai pe urmă chiar şi Apolinarie rău a pierit.
Astfel era Efrem cu râvnă pentru Hristos, încât în sufletul lui se sădise fapta cea bună şi se socotea că un izvor ce curge cu multe feluri de ape, sau ca o livadă împodobită cu multe feluri de flori şi de trandafiri, sau că alt cer pe pământ cu mulţimea stelelor, şi pretutindeni înfrumuseţat. El era ca un răi care înflorea şi strălucea de-a pururea şi niciodată nu se veştejea; iar de şarpele cel veşnic clevetitor al mântuirii noastre, cu totul era neatins şi necălcat.
Însă acum, către sfârşit, trebuie să spun şi povestirile cele despre Efrem. Pentru aceea este de nevoie a povesti sfârşitul aceluia, şi mai ales a spune îndestularea darului celui unit cu dânsul. Căci, atunci când avea să se ducă, cu cea de pe urmă durere a poruncit celor ce erau de faţă ca să nu-l îngroape cu haină de mare preţ. Unele ca acestea poruncind către cei ce stau împrejur, un oarecare dintre dânşii – şi acesta era din cei mai străluciţi, gătind o haină de mare preţ şi scumpă, socotea a înfăşura trupul lui Efrem după moarte.
Auzind aceasta, sfântul care bolea foarte rău, s-a mâhnit, că şi osârdia lui i s-a nesocotit. Pentru aceea omul acela rănindu-se de diavol, chiar lângă patul sfântului, în mijlocul tuturor celor ce-l priveau, se tânguia, sucindu-şi mâinile şi întorcându-şi ochii, apoi curgându-i spume din gură, făcea şi alte lucruri ce sunt ale îndrăcirii, prin socoteala dumnezeieştii iconomii, acestuia i-a dat pedeapsă, căci a defăimat părinteasca poruncă.
Deci, cel ce prevedea cele ascunse şi grăia cu duhul cel dumnezeiesc, a înţeles că boala era rodul păcatului. Atunci dumnezeiescului Efrem făcându-i-se milă şi mărturisirea primind-o, cu rugăciunea şi cu punerea mâinilor l-a izbăvit de diavol, poruncindu-i a-i împlini făgăduinţa, după poruncă. Deci, într-acest chip sfinţitul Efrem, la sfârşitul vieţii, cu atât de mare minune dojenind pe cei ce erau de faţă şi sfătuindu-i din destul la lucrarea faptei bune, a trecut către locaşurile cele cereşti şi de acolo către strălucirea, care pe unii ca aceştia îi aşteaptă întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cade slavă, cinste şi stăpânire, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ganduridinortodoxie

4

Acatistul Sfantului Efrem Sirul (28 ianuarie)

Condac 1

Pe gura cea de miere curgatoare a cuvintelor dumnezeiestii intelepciuni, pe predicatorul cel inflacarat al pocaintei, tezaurul adancii umilinte celei izvoratoare de nesecate lacrimi si surpatorul invataturilor inselatoare, pe sfantul Efrem sa-l laudam si ca unui mare luminator sa-i cantam: Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efreme, trambita de foc a pocaintei!

Icos 1

Minunat si plin de stralucire s-a aratat chipul vietuirii tale, sfinte Efreme, ingerule cel pamantesc rasarit din neamul sirian si din slavita cetate Nisibe; drept aceea, cunoscandu-te ca pe un sfintit iconom al darului, iti faurim podoabe de cantari si cu tot sufletul iti graim unele ca acestea:
Bucura-te, cel hranit din pruncie si crescut in cugetarea dumnezeiestilor Scripturi,
Bucura-te, iubitorule de Dumnezeu si ravnitorule al faptelor cucernice,
Bucura-te, sarguitorule in ostenelile dobandirii virtutilor,
Bucura-te, ca de la desertaciunile lumesti te-ai intors si slava cea vesnica ai cautat,
Bucura-te, ca privelistea infricosatoarei judecati ai avut-o de-a pururi zugravita inaintea ochilor mintii,
Bucura-te, ca gandul acesteia ti-a deschis in suflet ranile nevindecatelor lacrimi,
Bucura-te, vlastar inflorit din lacrimi si suspine,
Bucura-te, caci cu lacrimile pocaintei ai inecat naravurile necuvantatoarelor patimi,
Bucura-te, parinte al umilintei si smereniei,
Bucura-te, gura lui Hristos ce inmoi inimile impietrite si destepti spre pocainta pe cei nepasatori,
Bucura-te, cel ce cu seva cuvintelor Vietii saturi pe cei flamanzi de dreptate,
Bucura-te, veghetorule si dreptarale al monahilor,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 2

Copil fiind tu, fericite, parintii tai au vazut in vedenie o vita imbelsugata de roade ce crestea din limba ta, umpland tot pamantul; iar pasarile cerului venind si indestulandu-se din fructele sale, cu cat acelea ciuguleau, cu atat via se umplea de struguri, aratand mai dinainte darul Sfantului Duh ce avea sa tasneasca din gura ta suvoaiele apei celei vii, marturisind Cuvantul Cel dintru inceput si cantandu-i: Aliluia!

Icos 2

Cuvintele Domnului fiindu-ti mai placute decat toata dulceata desfatarilor lumesti, te sarguiai in toata vremea la citirea sfintelor carti; si fugind de vorbirile cele vatamatoare, te avantai in sfinte cugetari, incat gata erai a spune cu proorocul: „in cugetul meu se va aprinde foc”. Daruieste si noua, prealaudate, o scanteiere de dorire sfanta, celor care iti cantam:

Bucura-te, ca frumusetea casei Domnului ai iubit,
Bucura-te, ca podoaba sufletului, asemenea Mariei ai ravnit,
Bucura-te, scara a virtutii urcata prin smerenie,
Bucura-te, cununa de aur a tuturor harismelor adunate laolalta,
Bucura-te, smirna binemirositoare aprinsa cu vapaia rugaciunii curate,
Bucura-te, ca materiei nu te-ai inchinat prin impatimire catre ea,
Bucura-te, adiere cereasca de sfintenie,
Bucura-te, vesmant de lumina neinserata,
Bucura-te, oglindirea Raiului cea minunata,
Bucura-te, nadejdea mantuirii sufletelornoastre,
Bucura-te, ghiocel neprihanit ce privesti cu gingasie spre cei te cheama,
Bucura-te, rugatorule si izbavitorule al nostru neinfruntat,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 3

Grija de intrebarea ce va sa fie la judecata cea de pe urma avandu-o ca pe un bold in inima ta, ai lepadat grijile cele desarte si nimicind spinii pacatului, te desfatezi acum in odihna si lumina cea neinserata a imparatiei Cerurilor. Soleste si noua, prea cantate, roua pocaintei care sa stinga focul cel vesnic pregatit dupa faptele noastre, ca slavindu-te sa-ti strigam: Aliluia!

Icos 3

Nevrednic de camara de nunta socotindu-te, te-ai plans pe sine parinte in toata ziua si noaptea si eu nemangaiata tanguire prihanindu-te, cereai indurarea si milostivirile divine. Cum, oare, nu ne vom umili noi, nevrednicii, auzind plangerile tale, pe care, cape un dar de mare pret le-ai lasat noua? Marturisind saracia noastra duhovniceasca, te cinstim ca pe o comoara a pocaintei si-ti inaltam glasuri ca acestea:

Bucura-te, porfira tesuta cu lacrimile pocaintei,
Bucura-te, fagure duhovnicesc ce ne reversi mierea umilintei,
Bucura-te, ca numai la sineti si la Dumnezeu ai luat aminte,
Bucura-te, ca ai taiat din radacina sclipirile pacatului,.
Bucura-te, ca prin zdrobirea inimii ai inabusit miscarile patimase,
Bucura-te, lance ascutita asupra gandurilorpotrivnicului,
Bucura-te, soare luminos ce ne vestesti primavara curatiei,
Bucura-te, heruvim ce prin abisul smereniei ai vazut Fata lui Dumnezeu,
Bucura-te, limanul celor impovarati de pacate,
Bucura-te, biruitorul robiei mortii celei sufletesti,
Bucura-te, arma tare, asupra inrauririlor diavolesti,
Bucura-te, dascaliile prealuminate ce ne scoti din caile pierzarii,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita, de foc a pocaintei!

Condac 4

Cu ce indrazneala ne vom apropia de tine, parinte, fiind incatusati in lantul slavei desarte si alipirii de cele lumesti? Tu, fericite, aveai rasuflarea unita cu sfasierea duhului, iar noi cautam cu osardie cele ce vatama sufletul nostru. Pleaca-ne, sfinte, a uri dezmierdarea pacatelor si a umbla in poruncile Domnului, cantandu-i neincetat: Aliluia!

Icos 4

Cercetand pesterile muntilor dimprejurul cetatii, ai aflat, preacinstite, pe sihastrul Iacob, cel ce avea sa devina unul dintre episcopii participanti la intaiul Sinod Ecumenic de al Niceea, caruia te-ai facut ucenic. Statornicindu-ti acela invataturile cele pentru dreapta credinta, te-a hirotonit diacon si te-a luat cu sine in slujba Bisericii celei incercate de invataturi rastalmacite si erezii, iar noi te laudam zicand:
Bucura-te, cel chemat de Dumnezeu la slujba Jertfei Mielului Mantuitor,
Bucura-te, cu heruvimii si serafimii impreuna slujitorule,
Bucura-te, diaconie ingereasca stropita cu lacrimi de zdrobire si evlavie,
Bucura-te, vas ales si piatra scumpa a temeliei Bisericii,
Bucura-te, vultur neclintit in contemplarea lucrarii celei inalte,
Bucura-te, gradina inmiresmata ce ai atras bunavointa cerului,
Bucura-te, apostol trimis la propovaduire de dreapta Celui Preainalt,
Bucura-te, fecioara inteleapta ce ti-ai agonisit untdelemn in ulcior si l-ai impartasit fiilor duhovnicesti,
Bucura-te, sluga credincioasa ce ai imprastiat talantii imparatiei pe ogorul sufletelor,
Bucura-te, para de foc ce te-ai ridicat prin Liturghie la cer si L-ai coborat pe Dumnezeu pe altarul inimii,
Bucura-te, troita ce infatisezi rastignirea de lume si urmarea Pastorului celui Bun,
Bucura-te, felinar ce luminezi pana la marginile pamantului,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 5

Vedenie cereasca s-a aratat unuia dintre parintii cei imbu-natatiti, cum, multime de ingeri pogorandu-se din cer tineau in maini o carte; si sfatuindu-se intre dansii cui sa o incredinteze pe aceea, mai vrednic decat toti te-au gasit pe tine, sfinte, si ti-au inmanat-o. Sfarsindu-se vedenia si mergand cel caruia i se descoperise la biserica, te-a vazut, prealaudate vorbind poporului cu putere multa si a cunoscut ca de la Dumnezeu era plinatatea darului, intarindu-se a-I canta Celui ce lucreaza unele ca acestea: Aliluia!

Icos 5

Insuflandu-ti Duhul noianul cuvintelor ca niste suvoaie prea repezi ce se rostogoleau in privelisti si intelegeri negraite si neputand asterne in grai multimea cea covarsitoare a intelesurilor, ai strigat catre Stapanul: „opreste, Doamne, valurile harului tau”, de care lucru minunandu-ne, te laudam, zicand:
Bucura-te, ca Mirele tau te-a impodobit cu coroana intelepciunii de sus,
Bucura-te, ritor inteleptit de Duhul Sfant,
Bucura-te, tom purtator al Cuvantului vietii,
Bucura-te, ca Domnul ti-a daruit cheile adancului intelegerilor,
Bucura-te, talcuitorule al Sfintei Scripturi,
Bucura-te, ca adancul minunilor celor ascunse, la lumina le-ai adus, faclie avand pe Duhul,
Bucura-te, ca ai scris imnuri si versuri nenumarate,
Bucura-te, ca omilii si talcuiri ai lasat Bisericii mostenire,
Bucura-te, ca prin grai si prin scrieri ai combatut cu inversunare ratacirile vremii,
Bucura-te, ca pe Apolinarie, pe Bardesan si pe Nuat si pe multii altii i-ai rusinat,
Bucura-te, caprin catehezele tale ai statornicit multimii lumina adevarului,
Bucura-te, aparatorule infocat al Treimii Celei de o Fiinta,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 6

Dreasa cu sare si plina de dragoste parinteasca este rostirea ta, preacuvioase, aducand lui Hristos vistierie bogata de roade, pe cei slabi nescarbind spre deznadejde si sufletele vartoase frangand spre pocainta. Daruieste-ne si noua, fericite, ocrotirea mijlocirilor tale si ne aduna a canta in duh de iubire si umilinta: Aliluia!

Icos 6

Prihanindu-te, parinte, in toata vremea vietii tale si din multa smerenie izvorand lacrimi amare, cu acestea, ca si cu niste dulci chemari ai trezit la viata pe cei cuprinsi de lenevire si nepasare si orbiti de ura, ingamfare si de alte multe patimi si pacate. Toti plecandu-se propovaduirii tale, te preamaresc cu laude de acest fel:
Bucura-te, curgere neoprita de lacrimi curatitoare,
Bucura-te, curcubeu al impacarii pacatosilor cu Creatorul,
Bucura-te, minune negraita ce izvorasti plans mantuitor din inimi precum piatra,
Bucura-te, tunet ce opresti lucrarile patimilor,
Bucura-te, intoarcerea oilor ratacite la pasunea dreptatii,
Bucura-te, ca ai deschis usile pocaintei celor incuiati in moarte,
Bucura-te, ca salbaticia rautatii ai prefacut-o in bunatate,
Bucura-te, ca nemilostivirea ai intors-o in mila si iubire,
Bucura-te, ca fecioria ai insemnat-o peste cei mai inainte scaldati in mocirla desfranarii,
Bucura-te, smarald cu sclipire de evlavie si blandete,
Bucura-te, sirena melodioasa de care cetele diavolesti se ingrozesc,
Bucura-te, rugatorule cel fierbinte pentru neamul omenesc,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 7

Fugind de zarva lumii vremelnice, te-ai retras in sihastriile locului, staruind in rugaciuni fierbinti, in aspra postire, in priveghere neincetata si intru saracie desavarsita si avand lacrimile hrana si bautura ziua si noaptea, cu care inchinandu-te lui Dumnezeu, cu suspine sfasietoare cantai: Aliluia!

Icos 7

Arzand de dragoste dumnezeiasca, ai dorit, cuvioase Efem, a cerceta cetatea Edessa pentru a saruta sfintele moaste cele de acolo si a castiga folos de la parintii cei intelepti; si rugand pe Dumnezeu sa-ti implineasca dorirea, Acela ti-a vorbit prin gura unei desfranate, iar noi, cutremurandu-ne, iti zicem:

Bucura-te, ingerescule Efreme, cel mistuit de doruri ingeresti,
Bucura-te, stea preafrumoasa ce stralucesti prin iubire,
Bucura-te, ca, in chip tainic, Domnul ti-a raspuns prin desfranata,
Bucura-te, ca, privindu-te ea cu ochi necuviosi, ai mustrat-o,
Bucura-te, ca intrebandu-o de ce nu se rusineaza a te privi, ea ti-a spus ca este femeie si coasta din barbat luata,
Bucura-te, ca ti-a mai zis ca barbatului se cade a privi spre pamant, ca unul ce e din acela intocmit,
Bucura-te, ca mult te-ai minunat auzind spusele ei,
Bucura-te, ca slavind pe Stapanul, l-ai inaltat fierbinte multumire,
Bucura-te, ca poruncindu-i Domnul, unealta satanei a rostit cuvant de mantuire,
Bucura-te, si ne intareste a capata folos din toate cele randuite de Sus in viata noastra,
Bucura-te, si ne usureaza cuptorul patimilor ce ne tulbura,
Bucura-te, mijlocitorul nostru cel tare, ce ne acoperi la judecata cea infricosatoare,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 8

Pe alta femeie desfranata care se silea, prin cuvinte lingusitoare sa te ademeneasca in pofta pacatului sau, luminandu-o cu intelepciunea sfintelor tale graiuri, ai intors-o, parinte cuvioase, la calea pocaintei; si ducandu-o intr-o manastire, aceea si-a plans faptele ei cele necuviincioase, cantand: Aliluia!

Icos 8

Facandu-se tie descoperire de la Dumnezeu despre sfantul Vasile, preacinstite, ca asemenea este unui stalp de foc ce se inalta pana la cer, ai luat cu tine un talmaci iscusit in limba elineasca si ai pornit spre Cezareea Capadociei ca sa-l intalnesti, iar noi, slavind ravna ta cea mare, iti cantam:
Bucura-te, cerb insetat de apele virtutii,
Bucura-te, ca, ajungand in Catedrala Capadociei, te-ai dosit intr-un colt al bisericii,
Bucura-te, ca de acolo admirai pe placutul lui Dumnezeu rob,
Bucura-te, ca, prin Duhul, ai vazut o porumbita asemenea razelor soarelui sezand pe umarul sfantului Vasile, ce ii insufla cuvintele ce le spunea,
Bucura-te, ca aceeasi porumbita i-a vestit arhiepiscopului despre venirea ta,
Bucura-te, ca acela si-a trimis arhidiaconul sa te cheme in sfantul altar,
Bucura-te, ca, instiintandu-te prin talmaci, i-ai raspuns ca esti strain si nestiut si ca te confunda cu un altul,
Bucura-te, ca venind a doua oara, trimisul pe nume te-a chemat,
Bucurarte, ca te-ai spaimantat auzindu-ti numele rostit,
Bucura-te, ca v-ati imbratisat in: Domnul, stiind prin descoperire unul despre celalalt,
Bucura-te, ca darul vorbirii elinesti, pe sfantul Vasile l-ai rugat a-ti mijloci,
Bucura-te, ca de dar invrednicindu-te, ectenia in limba elineasca ai cantat,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 9

Mare mahnire, cuprinde sufletele noastre, parinte, vazand vremea vietii trecand, si aflandu-ne fara chip de indreptare. Vointa ne e slabita din pricina lucrarii pacatelor si neputinciosi suntem in fata propriilor noastre rautati. Tinde-ne, o, sfinte, mana ta folositoare si ne izbaveste de chinul cel nesuferit, ca izbaviti prin tine sa glasuim cantarea cea veselitoare: Aliluia!

Icos 9

Neinrobit de nimic din cele trecatoare, ca o pasare a cerului fiind, prealaudate, nu ai purtat in lumea aceastaj nici toiag, nici traista si nici alta bogatie, ci doar pe Domnul l-ai cautat si l-ai iubit si de acela lasandu4e purtat acolo unde El randuia a sluji oilor sale, cu smerenie te plecai, pentru care primeste de la noi:

Bucura-te, astru stralucitor rasarit pe bolta bisericii,
Bucura-te, munte al sfinteniei si al dragostei de Dumnezeu,
Bucura-te, pana a Duhului sfant spre indreptarea multora,
Bucura-te, conducatorul scolii teologice din Edessa,
Bucura-te, ca turma lui Hristos ai ferit-o de lupii rapitori,
Bucura-te, sprijinitorul poporului la vreme de foamete,
Bucura-te, ca bogatilor le-ai deschis bratele indurarii,
Bucura-te, ca, prin rugaciunea ta, un nor de insecte s-a napustit asupra armatei lui Sapor si a imprastiat-o,
Bucura-te, ca darul facerii de minuni si al inainte vederii ai primit,
Bucura-te, ca, prin punerea mainilor, pe neascultatorul indracit l-ai slobozit de demon,
Bucura-te, ca pe Efrem, strigandu-te in rugaciune, din robia barbarilor l-ai izbavit,
Bucura-te, ajutorul nostru in valtoarea primejdiilor si a ispitelor,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac10

Sosind vremea iesirii tale din trup, marturisit-ai, fericite, celor ce te inconjurau, ca, nicicand nu ai grait cuvant nebunesc cu buzele tale, pe nimeni nu ai blestemat si asupra nici unui credincios nu te-ai luptat. Auzind unele ca acestea noi, nevrednicii, muti de uimire si umilindu-ne cu sufletul, iti cantam: Aliluia!

Icos 10

Cum te vom lauda pe tine, parinte preaiubite? Sau, cu ce margaritare de cinstiri vom impodobi dupa vrednicie pomenirea ta cea de peste an? Macar ca departe sunt aceste smerite cantari de marimea ispravilor tale, nu trece cu vederea pe cei ce din suflet iti graiesc:

Bucura-te, rau de cuviosie revarsat in toata lumea cea de sub soare,
Bucura-te, mucenice, al nesangeroasei mucenicii,
Bucura-te, apostol al iubirii dumnezeiesti,
Bucura-te, Samuile, cel ce din pruncie te-ai daruit lui Dumnezeu,
Bucura-te, alt Moise, ceia ce te-ai salasluit in pustie, rugind de faraonul cel gandit,
Bucura-te, al lui Iosif frate intru curatie,

Lasat-ai porunca fiilor tai, preacuvioase, sa-ti ingroape mult truditul trup in cimitirul strainilor, iara ceremonii fastuoase si omagii, iar, in loc de flori si miresme, cerut-ai sa iii intampinat cu rugaciunile lor; drept aceea, adunandu-se sobor de pustnici si calugari, te-au ingropat dupa porunca, lacri-mand si cantand in cugetele lor: Aliluia!

Icos 11

Faclie purtatoare de lumina fiind, ai raspandit razele stralucirii tale pana la marginile pamantului, adapand cu priso-sinta cu bautura scrierilor tale, marite, pe cei insetati de mantuire, care impreuna cu noi, te lauda zicand:

Bucura-te, balsam de mangaiere sufletelor indurerate,
Bucura-te, licoare racoritoare a celor cuprinsi de arsita patimirii,
Bucura-te, trandafir ce daruiesti mireasma nadejdii si a rabdarii,
Bucura-te, mir ce reversi har si binecuvantare,
Bucura-te, ploaie calda ce asterni pacea in inimi,
Bucura-te, ancora si zid in lupta nevazuta,
Bucura-te, vapaie ce ne aprinzi de ravna,
Bucura-te, taria neputinciosilor impovarati de suferinta,
Bucura-te, lauda celor ce in tine afla scapare,
Bucura-te, biruinta celor ce te cheama in ajutor,
Bucura-te, bucuria celor ce se roaga tie,
Bucura-te, folositorul cel mare al tuturor,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac12

Rugaciunile robilor tai, nu le trece cu vederea, preacuvioase Efreme, macar ca, departe de lucrarea faptelor bune aflandu-ne, nevrednici suntem a fi ascultati; insa, catre tine singura nadejde avand, soleste-ne noua harul cel dumnezeiesc si ne pune pe buze cantarea: Aliluia!

Icos 12

Cantand laudele tale, te cinstim ca pe un mare dascal al pocaintei si intelept cuvantator si inchinandu-ne tie, intr-un glas te fericim zicand:

Bucura-te, cantare minunata ingerilor si oamenilor,
Bucura-te, limpezime a vietuirii scaldate in lumina,
Bucura-te, liman de bucurie si desfatare,
Bucura-te, camara imparateasca a bunatatilor ceresti,
Bucura-te, raza a luminii neapuse,
Bucura-te, punte ce ne treci peste furtuni si vifor,
Bucura-te, odor ce ne ras-cumperi din pacat,
Bucura-te, izbavitorul nostru din ispitele vrajmasului,
Bucura-te, mijlocitorul cel mare al pacatosilor,
Bucura-te, tamaduitorul bolilor sufletesti si trupesti,
Bucura-te, ca „harpa Duhului” te-au numit crestinii siriaci,
Bucura-te, ca „ lira a Sfantului Duh” te cunoastem si noi,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac13

O, preamimmate parinte Efreme, cel ce, pentru ravna dumnezeiasca, darul lacrimilor neincetate ai primit si ca un stalp al pocaintei ai stralucit in lume, primeste smeritele noastre cantari ce cu dragoste ti le aducem si ne soleste mila in ziua judecatii, invrednicindu-ne de cantarea ingereasca: Aliluia!

Rugaciune

O, fericite parinte Efreme, cel ce, cu botezul lacrimilor ti-ai curatit vasul sufletului, facandu-l sa straluceasca de harul sfinteniei si ne-ai lasat noua pilda vietuirii tale placute lui Dumnezeu si comoara invataturilor insuflate din intelepciunea Duhului Sfant, cauta cu indurare spre pacatosii robii tai. Usureaza povara pacatelor noastre si ne aprinde in suflet focul pocaintei, ca in pace cu toti oamenii si in liniste desavarsita sa ajungem sfarsit crestinesc, invrednicindu-ne prin sfintele tale rugaciuni, dantuirii si veseliei negraite a imparatiei Cerurilor, cantand Tatalui si Fiului si Sfantului Duhj acum si pururea si in vecii vecilor, amin!

ganduridinortodoxie

2

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Efrem Sirul (28 ianuarie)

Troparul Sfântului Efrem Sirul, glasul al 8-lea:

Harul ce izvorăşte din gura ta cuvioase, a umplut de apele vieţii Biserica şi lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei; ci, învăţându-ne cu cuvintele tale, Sfinte Părinte Efrem, roagă-te lui Hristos, Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 6-lea.

Irmos: Ca pe uscat umblând Israel…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ploaia cea plină de desfătare a rugăciunilor tale adapă sufletul meu, care s-a uscat de seceta patimilor şi insuflă întru mine cuvânt, ca să laud praznicul tău, preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind luminat lumină duhovnicească, Părinte Efrem, soare te-ai arătat, luminând toată mulţimea credincioşilor cu fapte bune, dătătoare de lumină şi cu frumuseţile dogmelor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stingând văpaia patimilor cu râurile lacrimilor, ai ajuns, Părinte Efrem, vas cinstit al Sfântului Duh, izvorând izvoare de învăţături, de Dumnezeu fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primindu-L în pântecele tău, fără stricăciune ai născut pe Cuvântul, Cel Ce izbăveşte din stricăciune pe cei ce slujesc Lui pururea, Maică Fecioară Preasfântă, Uşa Vieţii Celei Adevărate.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Nu este Sfânt ca Tine…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-te pe tine de toată întinăciunea patimilor, te-ai arătat năstrapă a faptelor bune cu adevărat şi vas încăpător al darurilor Sfântului Duh.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nedând nicidecum somn ochilor tăi, te-ai arătat locaş al Preasfintei Treimi şi comoară a înţelepciunii, îmbogăţind lumea cu dogme strălucitoare ca aurul, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfânta Biserică a lui Hristos te cunoaşte pe tine ca pe un alt Eufrat, cu unde de aur, ce te reverşi cu undele dogmelor celor înţelepte şi adăpi toată făptura.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Unul din Sfânta Treime Întrupându-Se în două firi din Curate sângiurile tale, Prea­curată, cu Dumnezeiască cuviinţă a ieşit să mântuiască pe cei din Adam, pentru bunătatea Sa.

Irmosul: Nu este Sfânt ca Tine, Doamne, Dumnezeul meu, care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule; şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Hristos este Puterea mea…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Puterea cuvintelor tale s-a răspândit în toată lumea, alungând orbirea sufletelor cu strălucirea smereniei celei dătătoare de înălţime, fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fără prihană ţi-ai dus viaţa până la capăt, udându-ţi faţa cu lacrimi şi povestind tuturor cu înţelepte cuvinte, venirea Judecătorului, descoperitorule de cele Dumnezeieşti, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând Domnul, strălucita înălţime a smereniei tale, ţi-a hărăzit cuvânt înălţător, prin care au fost înjosite înălţimile cele cumplite ale eresurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărit fiind de harul Atotţiitorului, ai stat împotriva puterii demonilor şi ai biruit-o părinte; roagă-te pentru noi, care cu căldură te lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe un Locaş Dumnezeiesc, ca pe un Munte Sfânt, ca pe un Izvor al Nestricăciunii, ca pe Ceea ce Singură a fost Aleasa Ziditorului nostru, Dumnezeu, pe Fecioara să o fericim.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerile lacrimilor tale ai uscat, părinte, întreg noianul poftelor şi cu izvorul învăţăturilor tale ai nimicit pâraiele eresurilor, preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetul tău luminându-se cu plecarea cea către Dumnezeu, Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, a ajuns cu totul Dumnezeiesc, primind, ca o oglindă a Dumnezeiescului Duh, răsfrângerile de lumină, cele fără de materie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai, părinte, adevărat locaş încăpător al Preasfintei Treimi şi împodobit fiind cu har, cu limpezirea curatelor fapte bune şi cu învăţăturile cele drepte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mort m-a făcut pe mine în Eden gustarea cea rea din pom, prin meşteşugirea şarpelui; iar tu, născând pe Dătătorul de viaţă Hristos, m-ai înviat, Ceea ce Singură eşti cu har Dumnezeiesc Dăruită.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Marea vieţii văzând-o…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorul de Dumnezeu, punând temelie nu pe nisip, ci pe credinţa cea statornică, a rămas netulburat de toate vicleşugurile vrăjmaşului, ocârmuindu-se de Puterea Cea Nebiruită.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Limba ta s-a făcut, cu adevărat ca un condei de scriitor, cu scriere repede, învăţând cunoaşterea dreptei cinstiri de Dumnezeu şi săpând pe lespezile inimilor Legea Duhului, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce plutesc pe oceanul cel lin al dogmelor tale, Părinte Efrem, cugetătorule de Dumnezeu, se izbăvesc de întreitele valuri păgubitoare de suflet şi cu credinţă privind în sus, se mântuiesc de furtuna eresurilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce este mai presus decât toată făptura cea înţelegătoare şi de cea văzută, Întrupându-Se ca un Dumnezeu, a ieşit din pântecele tău, păzindu-te Nevătămată, precum ai fost înainte de naştere.

Irmosul: Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus…

Ceasul judecăţii pururea mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, Sfinte Părinte Efrem, ca un iubitor de linişte; şi îndemânatic învăţător ai fost cu faptele, cuvioase. Pentru aceasta, părinte preafericite, pe cei leneşi îi ridici spre pocăinţă.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Dătător de rouă, cuptorul…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iscusit dătător de Lege al sihaştrilor te-ai arătat, preacinstite şi ajutător în luptele de tot felul cu vrăjmaşii. Pentru aceasta cinstim pe pământ sfinţita şi cinstita ta pomenire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai organ plin de melodie al Duhului, pururea lăudate, cu suflarea de totdeauna a Lui, scoţând sunete şi cântare de pocăinţă mântuitoare, pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislirea ta, Mireasă Dumnezeiască, este mai presus de cuvânt. Că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, pe Cel Ce a izbăvit de necuvântare pe toţi oamenii şi dă cuvânt a striga: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Din văpaie ai izvorât…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai ca un alt soare purtător de lumină, trimi­ţând raze de învăţături până la marginile lumii, fericite, împu­ţinând, cu lumina pocăinţei, întunericul cel înfiorător a tot păcatul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

De râurile Dumnezeieştilor dogme fiind înconjurat, ai ieşit ca un râu mare din alt Eden, adăpând faţa pământului şi înecând neghinele nelegiuirii, Dumnezeiescule Efrem.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mărturisindu-te cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, strigăm ţie cu credinţă ca îngerul: Bucură-te, că numai tu ai născut pe pământ Bucuria lumii, pe Hristos Dumnezeu, Ceea ce eşti Plină de har, pururea Binecuvântată.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie ai izvorât cuvioşilor rouă şi cu apă ai stins jertfa dreptului, că pe toate câte le voieşti le faci, Hristoase; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind rănit de dragostea Atotţiitorului, ai petrecut toată viaţa plângând, Sfinte Preacuvioase Părinte Efrem, strigând cu spaimă: slăbeşte, Mântuitorule, valurile harului Tău, păstrându-l pe acesta mie, din belşug întru viaţa cea viitoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dulce este cuvântul tău cel dătător de umilinţă şi plin de luminare pentru cei ce aleargă către tine, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Minunate Părinte Efrem. Şi viaţa ta este fără de prihană, împodobită şi luminată cu toate faptele bune, cele luminate de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Locaş te-ai făcut Duhului şi râu plin de ape curgătoare de viaţă, temelie neclintită Bisericii, reazem sihaştrilor, pârâu pururea curgător al Dumneze­ieştii umilinţe, vrednice de laudă, Sfinte Efrem.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cugetul omenesc nu poate să înţeleagă Taina cea mai presus de gând a naşterii tale, Fecioară. Că sălăşluindu-Se Dumnezeu înlăuntrul tău, n-a mişcat încuietorile Fecioriei, ca Cel Ce Singur le-a aşezat, El Cel Necuprins de pricepere.

Irmosul: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor; spre Care nu cutează a căuta Cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care mărindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te fericim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel fără de…

Pe comoara înţelepciunii Tainelor lui Hristos, pe paharul cel Dumnezeiesc al umilinţei să-l lăudăm credincioşii întru pomenirea lui. Că potrivit cu numele lui, Sfântul Cuvios Efrem veseleşte pururea inimile credincioşilor, cu cântări Dumnezeieşti; ca un lucrător şi îndrumător în descoperirile Domnului.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel fără de…

Apărătoarea cea Fierbinte şi Nebiruită, Nădejdea cea Sigură şi Neînfruntată, Zidul şi Acoperământul şi Limanul celor ce aleargă la tine, pururea Fecioară fără prihană, roagă, împreună cu îngerii, pe Fiul tău şi Dumnezeu să dea pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel fără de…

Cu Crucea Fiului tău, cea plină de har Dumnezeiesc, toată înşelăciunea idolilor a încetat şi puterea demonilor a fost călcată în picioare. Pentru aceasta noi, credincioşii după datorie pururea te lăudăm şi te Binecuvântăm; şi mărturisindu-te cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.1_(7)

3

Imnul al III-lea al Sfântului Efrem Sirul despre Post

Cine a privit şi a văzut pe Adam şi Eva şi pe şarpele viclean care, cu amăgirea în inimă şi cu pacea pe buze, se sârguia să-i linguşească? Adam era neştiutor şi Eva era naivă. Pomul înflorea şi rodul lui strălucea; mare a fost păcatul, sfântă şi puternică dreptatea. Binecuvântat fie Cel ce a amestecat valul milostivirii în judecata Sa cea dreaptă şi s-a îndurat de cei vinovaţi!

Cine ar putea suferi înfăţişarea celor doi dintr-o dată dezbrăcaţi şi coborâţi din înalt? Cel rău stătea privind cu bucurie; Cel Bun vedea şi urmărea din ochi. Cine n-ar fi plâns văzând pe marele Adam umilit şi ruşinat cosându-şi frunzele pentru a-şi acoperi goliciunea? Binecuvântat fie Cel ce S-a milostivit de el în frunzele lui şi a trimis veşmânt de slavă pentru goliciunea sa.

Cine ar putea tâlcui pomul care i-a tulburat pe iscoditori? Căci este o ţintă ascunsă care, nevăzută pentru ochi, istoveşte arcaşii; pom al cunoştinţei este precum şi al neştiinţei: pricină a cunoştinţei prin care omul a cunoscut care a fost darul pe care l-a pierdut, şi care pedeapsa venită pentru aceasta. Binecuvântat fie rodul care a amestecat cunoştinţa pomului vieţii în cei muritori!

Şarpele a privit şi a văzut porumbiţa în rai (pe Eva)… căci o poftea… S-a prefăcut în porumbiţă…, el, şarpele, cel cu totul blestemat. A luat din ea, ca şi aceasta să ia din el. S-a îmbrăcat în culorile ei, ca şi ea să se îmbrace în urâciunea lui. A cântat pentru ea un cântec vesel, ca să rătăcească jelind. Binecuvântat fie glasul Tatălui, Care S-a pogorât, a mângâiat şi a nimicit întristarea maicii noastre!

Să nu fie postul nostru ospăţ pentru cel rău, prin aceea că ne muşcăm semenii! Căci s-a rânduit post şi Nabot a fost ucis cu pietre. Cel rău s-a bucurat de postul lor. O, postitorii aceştia! În loc de pâine au mâncat carne de om şi în postul lor au lins sânge. Pentru că au mâncat carne de om, au ajuns hrană câinilor (III Regi cap. 21). Binecuvântat fie Cel ce Şi-a dat trupul Său gurii noastre înfuriate, ca să înceteze a mai muşca!

Cel Milostiv a privit, a văzut sufletul în adânc şi a găsit o cale ca să-l scoată de acolo. Măcar că un singur semn al Său ar fi fost n stare să-l scape de acolo, El a întipărit iubirea Sa peste lucrul Său: S-a înverşunat în firea omenească, a dobândit neştiinţa ei, pentru ca să o aducă la ştiinţă. A cântat la harfa Sa cântări smerit, ca ea să vină la înălţare; a ridicat crucea Sa în înalt, ca fiii Evei să se poată înălţa spre cele cereşti!1_(7)3

Imnele Răstignirii Domnului scrise de Sfântul Efrem Sirul (fragment)

3
1. În ziua a paisprezecea se jertfea mielul de Paști „între sori“ precum este scris [Levitic XXIII, 5 și Ieșirea XII, VI; XXX, 8], arătând dinainte că avea să fie un apus [de soare] pentru El. “ Fiindcă așa s-a prorocit ceasul junghierii Mielului celui adevărat. Ceasul Său ne învață cât era de desăvârșit: în ziua a cincisprezecea fost-a junghiat când cele două stele [cf. Ieșirea XII, VI] erau în faza plină.

4
12. Catapeteasma ruptă [Matei XXVII, 51 par.] strigă de durere împotriva lăcașului cel sfânt, se tânguie fiindcă are să fie nimicit și pustiit. Arhiereul vremelnic și-a rupt cămașa, preînchipuind preoția pe care venea să o îmbrace adevăra¬tul Arhiereu. Lăcașul cel sfânt și-a sfâșiat vălul său, preînchipuind pe Cel ce lua în slujba Sa altarul lăcașului sfânt.

13. Cutremurându-se [Matei XXVII, 51], pământul arăta nimi¬cirea sălașurilor lor și clătinarea picioarelor lor arăta că pământul avea să-i izgonească aruncându-i în toate cele patru zări și risipindu-i în mânia Sa. Poporul a fost risipit, ca să se adune neamurile [păgâne]. Templul a fost nimicit, iar lăcașul nostru sfânt s-a zidit.

14. Chiar și soarele, luminătorul oamenilor, s-a stins el însuși [Matei XXVII, 45]. A luat și a întins înaintea feței sale acoperământul întunericului, ca să nu vadă rușinea Soarelui dreptății, în a Cărui lumină strălucesc îngerii în înălțime. Zidirea s-a clătinat, cerul s-a plecat, iadul a vărsat și a scuipat morții afară.

15. Și luminătorii I-au slujit în ziua Pătimirii. Erau în faza lor plină, preînchipuind plinătatea ce nu cunoaște micșorare. Soarele era simbolul slavei Lui, luna era simbolul umanității Sale; și amândouă L-au vestit. Dimineața luna, văzând soarele, mergea în întâmpinarea Lui, icoană a turmei Sale ce venea spre El.

16. Și mormântul în care L-au pus a fost nou [Matei XXVII, 60], preînchipuire a neamurilor [păgâne] care au fost botezate, spălate, curățite și înnoite, amestecând în trupurile lor Trupul și Sângele, chipuri ale morții împăratului. Iar a treia zi a înviat și a lăsat mormântul: în noi moartea Sa e viața de veci.

17. Piatra mormântului, pe care a răsturnat-o îngerul de sus [Matei XXVIII, 2], se aseamănă robului care deschide ușa cu teamă în fața stăpânului său. Trei îngeri au fost văzuți la mormânt , vestind că va învia a treia zi. Maria care L-a văzut e icoana Bisericii, care vede de pe-acum semnul venirii Sale celei de-a doua…

5
…2. Și această zi [de vineri] și amurgul ei sunt mare simbol și prefigurare minunată. E ziua în al cărei amurg a fost osândit Adam: simbol mare! Căci soarele s-a plecat și lumina s-a stins, depărtându-se de Adam, iar el a fost îngropat în întuneric. A rămas în întuneric, după care lumina s-a întors. Ziua care s-a întunecat a început să licărească [din nou] tâlcuind preînchipuirea…

6
1-5: cele trei ceasuri de întuneric și apoi de lumină de la răstignire fac o zi; comparație cu minunea opririi soarelui de Iosua; 6-11: simbolul celor trei ceasuri prisositoare ale anului; 12: lipsa câte unei jumătăți de zi pe lună; 13-15: explicarea simbolismului acesta al lunii și soarelui; 16: din nou despre minunea opririi soarelui de Iosua; 17-18: calendar solar și lunar; 19: ceasul învierii; 20: rugăciunea lui Efrem

1. Trei zile se numără pentru Hristos ca și pentru Iona [Matei XII, 40]. Iată ziua de vineri, a cărei lumină a apus departe de popor. Cealaltă zi e sâmbăta, simbolul odihnei care a adus odihna morții. Cel care S-a întunecat și a stră¬lucit a făcut apoi o [altă] zi din răstimpul în care a întunecat soarele .

REFREN: Slavă Ție, Domnul nostru, căci cei doi luminători vestesc prefigurările crucii Tale!

2.O timp atât de scurt, dar a cărui putere e mai mare decât anii! Căci în el și-a predat Cel Slăvit duhul Său Tată¬lui [Ioan XIX, 30]: întuneric s-a făcut în el, lumină s-a făcut în el, cutremur s-a făcut în el, sfâșiere s-a făcut în el: toate acestea s-au făcut în [acest răstimp]. Dintr-o singură zi Iisus a făcut două așa cum Iosua făcuse din două zile una [Iosua Navi X,12-14].

3. Și în acea slăvită prefigurare, pe care Iosua a gătit-o Domnului numelui său, ziua a fost împărțită și unită, a fost una și două în același timp: prin răsărit și apus a fost doar o singură zi, prin măsura somnului două zile, îndoită Și totuși una. Și Vinerea mare a fost o singură zi prin mă-sura somnului, dar două prin despărțirea făcută de semnul minunat arătat în ea [întunecarea soarelui].

4. Primiți dar, cei ce ascultați, cuvintele mele despre socoteala celor trei zile. Iată ziua de vineri și seara ei cea mare, sâmbăta și seara sa și, afară de aceasta, celălalt răstimp cu apusul și răsăritul luminii, și care s-a făcut o zi. Seara acestei alte zile arată că învierea va fi desăvârșirea zilei de vineri.

5. Să fie pus deoparte răstimpul în care lumina s-a întu¬necat și iarăși a strălucit. Privește-l deosebi ca pe o zi! în locul ceasurilor [zilei] el a așezat ceasurile de pe urmă ale serii, și așa a fost împlinită vinerea neîncheiată: trei ceasuri de întuneric și trei de lumină, o noapte și o zi dau o nouă zi.

6. O, preînchipuire care vestești simbolic dinainte cele trei ceasuri prisositoare! Tot la patru ani se adună o întreagă zi. Simbol mare! El prefigura cele trei ceasuri în care avea să domnească întunericul la moartea Sa. Domnul luminătorilor a înscris în lumină simbolurile Lui și soarele L-a vestit mai dinainte.

7. Cele trei ceasuri prisositoare nu umpleau nici o lipsă; sunt ceasuri care se revarsă dincolo de măsură. Nu sunt nici o îndreptare, nici o reașezare, ci mai degrabă o tulburare, căci aceste trei ceasuri tulbură anul. Ele au fost așezate numai pentru ca să vestească cele trei ceasuri de întuneric la vremea răstignirii.

8. Sunt învățați care spun că prin aceasta e împlinită lipsa lunii. Dar să ne întrebăm: de ce lipsește lunii jumătate de zi? Și acest lucru e o tulburare a lunilor. Slavă Ție, Lumina noastră! Căci pe Tine Te închipuie luminătorii, soarele și luna cu simbolurile lor.

9. Soarele Te-a vestit mai întâi prin cele trei ceasuri prisositoare. Sunt ceasuri pe care numai mintea le poate socoti în numărul ceasurilor anului. Pentru ochi sunt ascunse: prefigurare a zilei aceleia în care soarele și-a ascuns lumina ca să vestească prin cele văzute tainele Sale.

10. Și ceasurile în care s-a făcut întuneric n-au putut fi deosebite cu ochii. Ele au putut fi cuprinse doar cu mintea, cu ajutorul ceasului de apă. Simbolul se asemăna realității, amândouă fiind ascunse. Cele trei ceasuri ascunse au urmat, au îmbrăcat și au împlinit de cele trei ceasuri ascunse.

11. Pentru că am spus „trei“ și „trei“, să nu înțelegi „șase“. Căci numai trei ceasuri prisositoare sunt în fiecare an, și în anul acela în cele trei ceasuri s-a făcut întuneric. Învață că de aceea au și fost făcute la început. Simbolul trecea și umbla pretutindeni, iar când și-a găsit Stăpânul, a pătimit împreună cu El.

12. O, slăvite Iisuse! Și luna Te vestește pe Tine. Căci în fiecare lună lipsește măsurii sale o jumătate de zi. Și cu cât prisosește măsura deplină a ceasurilor anului, pe atât lip¬sește măsurii lunilor. Crucea pe care s-a urcat e jugul carului său, la care a înhămat soarele și luna.

13. Căci luminătorii slujesc Stăpânului tuturor luminătorilor; soarele și luna, închinate odinioară [de oameni] , sunt acum roabe Fiului Celui singur vrednic de închinare. Soarele prin cele trei ceasuri, iar luna prin cele șase. II poartă înjugate de către cele două simboluri. în soare și în lună Iisus și-a închipuit simbolurile Sale, ca prin ele să vestească taina venirii Sale.

14. Dar de ce s-a întâmplat această prisosire în măsura soarelui, și de ce măsura lunii a fost nedesăvârșită și micșorată? Soarele care-și revarsă și dăruie plinătatea lui e simbolul darului Dumnezeirii Sale. Luna e simbolul trupu¬lui Său; îmbrăcându-se în el, Cel desăvârșit a desăvârșit măsura ei nedesăvârșită.

15. Soarele a vestit cele trei ceasuri, ceasuri de lumină asemenea Domnului său, iar luna a vestit cele trei ceasuri de întuneric asemenea lui Adam. Cu cele trei ceasuri care erau simbolul bunătății [dumnezeiești] , iată [împreună] nouă ceasuri vestesc cele două: vremea Fiului, Care la ceasul al nouălea și-a dat cu glas tare duhul Său Tatălui [Matei XXVII,45-50; Ioan XIX, 30].

16. Prin Iosua, fiul lui Nun, ziua s-a făcut îndoită și a fost mai lungă decât toate zilele, ca simbol al poporului pe care l-a înălțat mai presus decât toate neamurile. Prin Domnul nostru Iisus o zi s-a făcut mai mică decât toate zilele ca simbol al poporului care a fost disprețuit de toți. Acolo soarele s-a întărit, după cum s-a întărit și poporul, aici poporul s-a întunecat asemenea soarelui.

17. Întărește-mă, Doamne, să scriu și într-alt chip despre cele ale lunii! 11 zile lipsesc anului ei din cele 356 de zile care fac numărul deplin al anului soarelui. Ceea ce am grăit și grăiesc să fie Ție, Doamne, spre laudă, iar mie spre ispășire, prin milostivirea Ta!

18. Moise a unit și a amestecat calendarul anului cu socoteala lunii. El a rânduit, a alcătuit și așezat calendarul anului. Anul lui Noe avea două calendare, după cei doi luminători. Iscusitul cărturar [Moise] a făcut din ele unul singur. Doamne, fă ca să fiu pentru Tine un cărturar al tainelor Tale, ca Tu să tâlcuiești prin robul Tău asemănările Tale!…

7
4-6: soarele și luna la moartea Domnului; 7-10: cele patru puncte cardinale cinstesc fiecare cu ale sale pe Domnul; 11: lor li se adaugă înălțimea și adâncul; 12: numerele 6 și 100 și simbolismul lor.

…s-a făcut primăvară în iad. Fața morților a strălucit, oasele lor uscate s-au veselit, frumusețea lor stinsă a strălucit.

4. În întuneric te-a împodobit soarele cu frumoasă cunu¬nă. Intrând întru sine a împletit-o și în trei ore a sfârșit-o, ca să încununeze cele trei zile ale morții Tale. El vestea prin aceasta că lupta cu moartea, ca prin cruce să biruie fiecare asupra morții. A luat asupra Sa [crucea] și a biruit prin ea asupra ei, ca Goliat care a pierit ucis de propria lui sabie [1 Regi 17, 51].

5. Soarele vestea despre El că e nevăzut și văzut, că trupul Său s-a îmbrăcat în pătimire, dar Firea Sa a rămas nepătimitoare. Prin taina trupului Său a pătimit iar prin taina puterii Lui a strălucit. O, soare văzut, care jelea pe Cel nevăzut! O, luminător ce s-a întunecat din pricina Luminii! Dar a fost mângâiat și s-a înălțat și ne-a mângâiat, căci din mormântul Său El S-a sculat pentru Biserica Sa.

6. Soarele s-a ascuns în înălțime, luna în adânc, și din toate părțile drepții fugeau, căutau și găseau scăpare. înge¬rilor le-a vestit soarele, iar celor îngropați luna că cei tică¬loși L-au omorât cu viclenie pe Domnul lor. Soarele a stră¬lucit ca îngerii ce au fost trimiși, luna a urcat împreună cu morții cei înviați, iar în mijloc răstignitorii se înăbușeau.

7. Fie ca răsăritul să-i aducă cu dreapta sa cunună. Din simbolurile și prefigurările arcei să i-o împletească! De pe muntele Kardu [Ararat] și-a cules el florile, din ținutul lui Noe și Sem și al celui ce este cap lumii [Adam], al lui Avraam, slăvitul, al binecuvântaților magi și al stelei, și al raiului, slăvitul său vecin.

8. Apusul să-i aducă două cununi strălucite, a căror mireasmă se revarsă în toate părțile. Apusul în care au apus stelele gemene, cei doi Apostoli, care strălucesc din mormintele lor pururea raze neînserate. Căci Simon a întrecut soarele, iar Apostolul [Pavel] a covârșit luna.

9. Ținutul din miazăzi să-i aducă cunună din Faran [Sinai, Deuteronom XXXII, 2]! El a încolțit și înflorit flori evreiești și legea cea înfricoșătoare, pe care nimeni n-a împlinit-o vreodată. Aceasta e cununa Domnului nostru care a împlinit-o până la capăt. îmbătrânind, ea a tăcut și s-a odihnit. Doar ca mărturie mai este citită, și ca o bătrână istovită se odihnește.

10. Din pricina asprimii sale ținutul din miazănoapte nu cunoaște flori, ci doar zăpadă și gheață și vijelii năprasnice. Păgânătatea elină o închipuie vântul de miază noapte. Dar iată că și el aduce prin flori noi cunună Soarelui milostivirii care l-a făcut roditor. Iată că încolțesc și în el osemintele mucenicilor și florile strălucitoare ale fecioarelor.

11. Înaltul și adâncul Te încununează pe Tine, Doamne. Iată cele șase zări îți aduc cununile lor, fiindcă în ziua a șasea ți-au împletit cunună de spini. Pe Tine să Te încu¬nuneze și prin Tine pe Părintele Tău! Trupul lui Adam care a biruit prin Tine, mare a fost rușinea lui când a fost biruit, dar cu cununi de biruință ai acoperit înfrângerea lui.

12. Din toate zările mulțumită fie adusă Celui ce S-a născut în mileniul al șaselea. Numărul „șase“ e desăvârșit, fără lipsă. Iar numărul „o sută“ e o cunună în mâna dreaptă . Ca niște cununi aduce dreapta noastră imne. Prin simbolul lor să ne izbăvești de partea stângă și prin preînchipuirea lor călăuzește-ne de-a dreapta, în care stă împletit [cunună] numărul „o sută“!

***

Cele 7 Plansuri ale Sfantului Efrem Sirul

5

Plansul de luni seara

Primeste rugaciunea gurii mele celei intinate si necurate, Stapane al tuturor, iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase; si sa nu te ingretosezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic si nepriceput. Nici sufletul meu, care de iad se apropie, nu-l judeca nevrednic de mangaierea Ta. Cauta-ma pe mine ca pe oaia cea pierduta, caci m-am facut pustiu de a ma indrepta catre toata osardia si tot gandul cel bun. Caci, dupa ce m-am orbit cu dulcetile si cu dezmierdarile, am intunecat sufletul meu si de betia patimilor este innegrita inima mea.
Marturisesc Tie Doamne, Mantuitorul lumii, toata amaraciunea, rautatea si dobitocia mea. Voi spune, iarasi, din inima, toata bunatatea si veselia Ta pe care Tu, Doamne, din nemarginita iubire le-ai revarsat peste mine. Din pricina mea Te-am intaratat, Doamne; m-am aratat fara osardie catre facerea de bine, m-am gandit des la rau si lesne am savarsit tot pacatul. Iar Tu, Stapane, ai trecut cu vederea toata rautatea mea din pricina nemarginitei intinderi a indurarii Tale, Fiule al lui Dumnezeu. Capul meu se inalta prin darul Tau, Stapane, dar se smereste iarasi pentru pacatele mele. Ma trage pe mine, iarasi, darul Tau catre viata, iar eu, mai vartos, catre moarte cu staruinta ma duc.
O, cat de cumplita e obisnuinta patimilor ! Cum leaga mintea cu legaturi de nedezlegat! Si eu, pacatosul, ma leg cu ele de buna mea voie. Si inca ma si bucur cand ma vad legat. Cufundat sunt in adanc: si-n fiecare zi ma bucur de lanturile vrajmasului si ma indulcesc intr-insele. Ne leaga cu legaturi pe care nu vrem sa le vedem, si de-a pururi ne intinde curse, in care ma prind. Pentru ca el insusi cunoaste cugetul si pornirea. Si fiindca este mai tare, intr-o clipita ma leaga.
Acesta este plansul, aceasta este tanguirea, pentru ca ma ferec eu singur, ca si cu niste obezi, cu voile mele. Caci putand sa zdrobesc legaturile intr-o clipita de ochi si sa ma fac slobod de toate cursele, nu vreau s-o fac. Ma las biruit de trandavie si de obisnuinta patimilor. Cu voia ma supun lor. Acest lucru, de rusine plin,este mai greu de plans. Pentru ca merg cu voile mele la vrajmasul meu si el imi leaga sufletul si ma omoara in patimi, bucurandu-se. Si putand sa sfarm legaturile, iata ca nu poftesc! Este oare alta rusine mai cumplita decat aceasta a mea? O, nu !
Nimic nu este mai de rusine decat ca cineva sa faca voile vrajmasului sufletului sau ! Si asa, aflandu-ma eu, ticalosul, si cunoscand legaturile mele, le ascund din falsa evlavie.
Iar cugetul meu ma mustra si ma omoara in adancul sufletului: „pentru ce nu te trezesti ticalosule?”.
Oare nu stii ca langa usa este infricosata zi a judecatii?
Scoala-te ca un puternic! Rupe-ti legaturile! In tine este puterea dezlegarii ca si puterea legarii. Asa ma mustra pururea, in adancul sufletului, sfanta stiinta. Si eu nu vreau sa ma izbavesc din legaturile curselor. Ma tanguiesc si suspin in fiecare zi, si iarasi in chip zilnic ma descopar legat. Vrednic de jale si ticalos sunt eu, nesporit in lucrul cel bun al vietii mele, fiindca nu ma tem de cursele mortii.
Trupul imi este imbracat cu chip de cucernicie, de ochii privitorilor mei, dar sufletul imi este ferecat, ca in niste obezi, de ganduri necuvioase. Pe dinafara ma fac cucernic cu multa sarguinta dar inauntru sunt uraciune in fata lui Dumnezeu. Imi indulcesc graiul cu oamenii, cautand sa par bun, in timp ce sunt amar si rau cu voirea.
Si ce oare voi face in ziua cunostintei? Atunci cand judecatorul Dumnezeu va da pe fata totul inaintea judecatii? O! Ce mare frica ticaloseste inima mea, fiindca ma strang eu insumi in lantul nemarginitelor faraldelegi!
Eu insumi stiu ca acolo ma voi munci daca nu voi imblanzi aici, cu lacrimi, pe Judecatorul. Pentru aceasta, ma rog sa nu Iti incui indurarile, Stapane, intru urgie; ca Tu Insuti astepti intoarcerea mea, pentru ca nu voiesti sa vezi pe cineva arzand, ci voiesti ca toti oamenii sa se mantuiasca in viata cea vesnica. Indraznesc deci, la indurarile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad inaintea Ta, rugandu-ma. Cauta spre mine si ma miluieste! Scoate din temnita faradelegilor sufletul meu!
Straluceste-mi in minte raza de lumina, mai inainte de a ne duce la judecata ce va sa-mi fie infricosata. Frica mare ma apuca pe mine, ticalosul si inversunatul. Cum ma duc eu acolo, cu totul gol de fapte bune! Frica si cutremur ma cuprinde, Doamne, cand ma vad pe mine fara de osardie spre bunatate. Si cu ganduri potrivnice ma svarcolesc intr-una, plecandu-mi dracilor, care, cu dezmerdarile patimilor, spre pierzare pururea ma amagesc. Ma aseman prea bine negustorului trandav si lenes, care, in fiecare zi, isi pagubeste capitalul cu castigul. La fel si eu ticalosul, ma pagubesc zilnic de bunatatile mele cele ceresti intru multe invaluiri, care mi trag spre rau, caci simt in mine cum, in fiecare ceas, eu ma fur singur. Si vrand, ma aflu intru acelea pe care le urasc. Ma inspaimant eu insumi de voirea mea, care, in multe chipuri, se arunca intru necazuri in pricina ca pacatuiesc. Si ma inspaimant iarasi de pocainta mea, care nu are temelie tare pe stanca cea izbavitoare care ma poate mantui. O, cum nu ma lasa in pace vrajmasul sufletului!
Cum pune in fiecare zi temelia zidirii pe care, cu mainile mele, iarasi o risipesc!
N-am pus inceput bun pocaintei sufletului. Sunt un rob al trandaviei. Cu insasi voia mea si cu multa osardie slujesc vrajmasului. O, cine va da capului meu apa cea fara de nume care sa-l spele? Si cine ochilor mei izvoare de lacrimi cu care sa plang totdeauna catre induratul Dumnezeu? Sa cer dar de la el sa trimita har mie, pacatosului, Si sa ma scape de marea cea innebunita, care, cu valurile pacatului, inviforeaza necontenit inima mea.
Caci voile mele au biruit ca niste rani care nicidecum nu primesc doctorii de vindecare.
Femeia cea pacatoasa, inteleapta s-a aratat fiindca s-a temut si s-a sarguit si-a urat lucrurile pacatului, aducandu-si aminte de rusinea cea vesnica ce va sa fie si de chinuirea cea nesuferita a muncii iadului.
lar eu, pentru patimile pacatului,in fiecare zi rugandu-ma, nu ma indepartez de dansele, ci raman de-a pururea nebun,intru obiceiul cel rau. Spre nadejdea de pocainta imi este asteptarea, furandu-ma cu desarta-i fagaduinta si zicand: ma pocaiesc, in vreme ce eu niciodata nu ma pocaiesc cu adevarat. Ma pocaiesc numai cu graiul in timp ce cu lucrurile, mult stau in urma de adevarata pocainta. Deci imi uit firea, facand cunostinta cu raul si, intaratand pe Domnul, neintrerupt pacatuiesc. Izvor de pocainta nu am aflat caci cu intarire am facut pacatul, si nu fara de voie am pacatuit. Si Iuda, vanzatorul, loc de pocainta nu a aflat, caci cu Domnul fiind, a pacatuit si stia ceea ce facea, fiindca avea cunostinta Domnului. Deci pentru pacatele noastre,intru cunostinta facute, ce voi astepta eu, ticalosul?
Si daca cel ce numai gandeste raul intocmai e cu cel ce-a lucrat, apoi eu ce raspuns voi da pentru nenumaratele multimi, ale faradelegilor mele? Ham, gandind rasul tatalui sau, lepadat a fost. Cei ce s-au unit, in car de foc s-au inghitit nimic zicand sau facand. Si cei din vremea lui Ilie, asemenea au patimit. Si Saul cu gandurile slujirii de idoli numai invoindu-se, s-a lepadat de Dumnezeu. Si Aristotel, numai sfatuind pentru pacat, a murit. Si fiii lui Aron, gresind, s-au sfarsit. Si Anania si Safira, cu nebagare de seama petrecand, vreme de pocainta n-au aflat.
Dar eu cel ce fac intru cunostinta fapta mea, privesc la invoirea mea si zic ca astept cu credinta hotararea dreptatii ce mi se cuvine.
Pentru ce ma las amagit de chipul smereniei mele cand eu sunt eu totul strain de faptele cele bune si cele potrivnice fac inaintea lui Dumnezeu? Fariseii au suferit mustrare atunci cand Mantuitorul Hristos le arata pe fata minciuna portului si-a chipului lor !
Iar eu adesea ma plictisesc de mustrarile cugetului si caut sa mi-l adorm spre a scapa de ele. Atunci amar este adevarul celor ce cauta sa-l ascunda. Ci eu vin acum, Doamne, sa-mi descopar chipul si se vor arata viermii, si voi dezveli fata si ochii, si vor vedea cei de fata fatarnicia mormantului si minciuna faptei mele se va descoperi si vor privi toti fata mea de fariseu. Caci chiar aici, in lume, ea se face vazuta, nu numai dincolo in vesnicie, unde o va arde focul.
Tinde-i mana de ajutor celui ce se tavaleste Doamne! Caci voind a ma scula nu pot, pentru ca sarcina pacatelor mele s-a ingreunat peste masura si obiceiul cel rau ma opreste, legandu-ma. Vad si ca intr-o negura umblu, si intru mult intuneric misc mana mea, si ca un slabanog sunt. Mi se pare ca sunt sarguitor si iata ca ma plictisesc curand.
Ma rog sa ma izbavesc, si cu toate ca postesc, vad ca sunt impiedicat de duh vrajmas. Vreau sa ma blagoslovesc mult, dar cu inima nu-L iubesc pe Dumnezeu.
Cum voi indrazni sa cer iertare pentru pacatele, mele, cand petrecerea de mai inainte eu nu o uit; sau cum ma voi dezbraca de omul cel vechi, care se strica, cand poftele amagirii celei vechi nu ma leapada ?
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa indurarile Tale sterge faradelegile mele.
Gura mea netrebnica striga catre Tine, Stapane, si inima mea necurata si sufletul meu intru pacate intinat. Auzi-ma pentru bunatatea Ta, si rugaciunea mea nu o lepada. Caci nu lepezi rugaciunea mea, ci a celor ce nu se pocaiesc intru adevar. Dar pocainta mea, Doamne, nu este curata! Un ceas ma pocaiesc si doua Te intarat. Intareste sufletul meu pe piatra pocaintei. Lumineaza, cu darul Tau, intunericul din mine.
Pleaca-Te, bunule Dumnezeu, catre plansul inimii mele, dar nu pentru dreptatile mele, caci nu au nici o bunatate, ci pentru multa si negraita Ta bunatate si pentru indurarile Tale!
Ridica din nou, Doamne madularele mele pe care le-a frant pacatul! Si lumineaza inima mea pe care a intunecat-o pofta cea rea!
Izbaveste-ma, Doamne, de tot lucrul cel rau cu care se straduieste sa ma surpe pe mine potrivnicul. Nu-Ti intoarce fata de la mine.
Sa nu-mi zici mie: ” Adevar zic tie, nu te cunosc pe tine „.
Mantuieste, Doamne, din moarte, sufletul necajit! Tu, cel ce ai stapanire peste viata si peste moarte! Caci Tu ai zis, Stapane: ” Cere si ti se va da! ”
Curata-ma, Doamne, de tot pacatul, mai inainte de sfarsit. Si daruieste-mi, iubitorule de oameni, in toata viata aceasta care mi-a mai ramas, sa izvorasc lacrimi din inima spre curatirea intinaciunii mele celei sufletesti, ca sa pot sterge de aici din datoriile mele cele multe, macar putine greseli, si sa ma mantui acolo prin acoperamantul mainii Tale celei atotputernice, atunci cand va tremura tot sufletul de Slava Ta cea Infricosata.
Asa, Stapane, Fiule al lui Dumnezeu, auzi-Ma si primeste rugaciunea pacatosului robul Tau!
In dar mantuieste-Ma pe mine cu Darul Tau!
Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeule esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor – Amin. –

*

5

Plansul de marti seara

Vai mie, in ce fel de deznadajduim stau, in ce fel de rusine zac ! Nu este omul cel dinlauntru, precum este cel vazut. Caci macar ca vorbesc despre sfintenie, cugetarea uratelor patimi este in mine ziua si noaptea. Si macar ca ridic in slavi curatenia prin graiurile mele, totusi in inima mea, ma gandesc la necuratenie.
Vai mie, ce fel de judecata imi este gatita ! Pentru ca numai chip de sfintenie am, iar nu si putere. Cu ce fala ma voi apropia oare eu, care de atatea rautati sunt vinovat, de Domnul Dumnezeul meu, Cel Ce-mi cunoaste si cele ascunse ale inimii mele. Ma tem, stand la rugaciune, sa nu se pogoare foc din cer si sa ma arda pe mine, precum, oarecand, pe cei care in pustie, cu foc de la Dumnezeu, Domnul i-a ars.
Dar eu ce voi astepta de la cele ale mele, care cu multa si nemasurata greutate de pacate sunt infasurate?
S-a infocat inima mea, s-a schimbat gandul meu cel dreptcredincios, s-a intunecat mintea mea. De-a pururea ma intorc ca un caine in varsatura sa.
Nu este in mine nici o indrazneala catre Cel Ce cearca inima si rarunchii. Mintea nu-mi este curata si lacrimile imi lipsesc in rugaciune. Caci daca vreau sa suspin, fata mi se apleaca scufundata in rusine. Bate-mi, o, Doamne, pieptul care este locas al patimilor si al gandurilor rele !
Slava Tie, Facatorule de bine al sufletelor si trupurilor noastre. Mari si multe sunt indurarile Tale peste noi pacatosii, Doamne!
Sa nu ma lepezi pe mine cu cei ce zic Tie „Doamne, Doamne”, dar cu inima nu implinesc voia Ta, pentru rugaciunile Prea Curatei Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumenezeu. Caci Tu cunosti, Doamne, patimile cele ascunse intru mine. Tu stii ranile sufletului meu. Vindeca-ma, Doamne! Imi vei zidi casa sufletului la care se ostenesc toti ziditorii, caci ma pregatesc catre impotrivirea patimilor. Cand ma apuc de lupta, insa, atunci reaua mestesugire a dusmanului imi slabeste taria sufletului prin placeri, si fara sa fie nimeni care sa ma sileasca, ca pe un robit ma trage catre ele.
Ma sarguiesc sa ma smucesc din vapaia care ma arde si din neiscusinta, dar, impreuna cu ea ma scufund. Cert pe cel bolnav, in timp ce eu sunt mai bolnav ca dansul. Doctor al patimilor vreau sa ma fac eu, ticalosul, si iata ca eu insumi ma dau lor robit. Lumineaza-mi Doamne, ochii inimii ca sa-mi cunosc multimea patimilor.
Darul Tau sa umbreasca peste mine, Stapane. Lumineaza-mi mintea cea intunecata, salasluind in mine lumina dumnezeirii ! Caci Tie nimic nu-Ti este cu neputinta.
Cine nu ma va plange pe mine oare, cand, pentru o mica placere, focul cel nestins l-am cumparat si de Imparatia cea vesnica m-am lepadat?
M-am robit patimior, eu ticalosul!
Cu slobozenia sufletului meu, dobitoc m-am facut. Si nu pot sa caut catre Domnul cel milostiv. Am ingropat in lene darurile Stapanului, cele de viata purtatoare, si am iubit mai mult saracia patimilor! Strain m-am facut de faptele cele bune, in tara departata a rautatii ducandu-ma.
Pe jumatate sunt mort, in viata fiind.
Plangeti-ma, lucratori infrinati, pe mine, care sunt indaratnic si indracit cu pacatele si iubitor de dezmierdari! Plangeti-ma, cei miluiti, pe mine, care L-am amarit pe Cel Ce m-a miluit! Plangeti-ma, cei ce ati iubit cele bune si ati urat cele rele, pe mine, care am iubit cele rele si am urat cele bune. Plangeti-ma, cei cu viata imbunatatita, pe mine, cel ce numai cu chipul sunt imbunatatit, dar cu faptele sunt patimas si nebagator de seama. Plangeti-ma, cei ce bine ati placut lui Dumnezeu, pe mine, care am placut oamenilor. Plangeti-ma, cei ce dragostea cea desavirsita catre Dumnezeu si catre aproapele o aveti, pe mine, care numai cuvintele iubesc, dar cu lucrurile stau departe de adevarata dragoste. Plangeti-ma, cei ce aveti rabdare, si aduceti roade prisositoare Bisericii Domnului, pe mine, cel nerabdator si neroditor. Plangeti-ma cei ce fara de rusine si cu indrazneala va rugati lui Dumnezeu, pe mine, cel ce ma rusinez a cauta la fata Domnului. Plangeti-ma, cei ce aveti blandete, pe mine, cel ce sunt strain de blandete. Plangeti-ma, cei smeriti si curati cu inima, pe mine, cel ingamfat si mandru si necuviincios. Plangeti-ma, cei ce necastigarea apostolilor ati castigat, pe mine, cel indracit, cel ce cu materia sunt ingreunat. Piangeti-ma, cei ce aveti in minte pe Judecatorul si Judecata cea de dupa moarte, pe mine, cel ce marturisesc ca o pomenesc, dar impotriva ei traiesc. Plangeti-ma, mostenitorii Imparatiei Cerurilor, pe mine, mostenitorul gheenei focului.
Rugati-va, Sfinti ai lui Dumnezeu, pentru sufletui meu cel inviforat. Intru ceea ce puteti, Sfinti ai lui Dumnezeu, ajutati-mi !
Caci stiu ca daca veti ruga pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu, toate se vor ierta noua, pentru noianul bunatatii Sale!
Si precum Dumnezeu este iubitor de oameni, asa si voi sa nu treceti cu vederea rugaciunea mea, a pacatosului ! Caci eu n-am indrazneala, din pricina multelor mele pacate rele. Lucrul vostru este, o, Sfinti ai lui Dumnezeu, a va ruga pentru cei pacatosi ! Iar la Dumnezeu, lucrul este ca pe cei deznadajduiti sa-i miluiasa
Rugati-va vietii pentru cel mort! Sa trimita Domnul darul Sau si sa opreasca alunecarea sufletului meu smerit! Stapane al tuturor, primeste rugaciunea pacatosului ! Indulceste sufletul amarat de pacat ! Impartasesc celui insetat din izvorul vietii si il povatuiesc cand inima ca intr-un lant de fier imi e tinuta. Sa ma intampine indurarile Tale, Doamne, prin indurarile Sfintilor Tai, inainte de a ma trage impreuna cu cei ce lucreaza faradelegea ! Acolo se vor descoperi cele intru intuneric si cele intru lumina, lucrate de mine.
Vai mie, ce fel de rusine ma va cuprinde, cand ma vor vedea osandit pe mine, care ma socotese acum fara prihana.
Lucrarea cea duhovniceasca am parasit-o, eu ticalosul, si patimilor m-am supus. Vai mie suflete, pentru ce innegresti soarele cu negura patimilor? Pentru ce nu se risipeste negura cand vine de fata raza? Pentru, ce alegem mai curand stricaciunea decat nestricaciunea? Pentru ce ne framantam cugetul pe pamant cu patimile?
Haina cea dumnezeiasca am netrebnicit-o, si nevrednic de Nunta cea imparateasca m-am facut. De bunavoie ne-am daruit pacatelor vrajmasului si vietii noastre robi ne-am facut.
Ce vei zice, suflete al meu Judecatorului, in ziua cea infricosata si groaznica ? Am flamanzit pentru Tine, sau inselat sau gol m-am facut, sau m-am smerit? Te-am iubit pe Tine cu tot sufletul meu? Cu indrazneala striga suflete, catre Domnul ! Primeste darul Lui, tu, cel ce esti slobod.
Pentru ce tot amani intoarcerea cand El te cheama? Pentru ce apuci pierzania si nu mantuirea? Pentru ce nu-ti asculti cugetul cat mai ai inca vreme; pana ce esti domn al gandurilor, pana nu se osteneste trupul si mintea inca e vie, pana nu va zacea in puterea altora binele tau, pana ce mai poti prinde inca Darul cu puterea crediniei si nu, cu indoiala, sa te prazi tu singur.
Pana cand lacrimile tale sunt vestite intoarcerii, intampina, stai vitejeste impotriva patimilor. Lupta cu tarie, cu toata puterea, cu ajutorul lui Dumnezeu. arunca-te cu vitejie asupra lui Goliat, sa nu te apuce mai inainte talharul, sa nu te rapeasca mai inainte ucigasul. Ca nu cumva slujitorii Imparatiei sa te incuie afara. Se cuvine sa ne temem si cu toata strajuirea sa ne pazim. Se cade sa nu ne aratam mincinosi ai marturisirii noastre.
Ca vamesul suspin, ca si curva lacrimez, ca talharul slobod glas, ca si fiul cel curvar strig catre Tine, Iubitorule de oameni, Hristoase, Mantuitorul lumii, Lumina cea adevarata. Intareste sufletul meu cel slabit si robit cu betia dezmierdarilor !
Tamaduieste ranile acestea, precum si abaterile mintii mele!
Spala-ma cu scumpul Tau Sange pe mine, cel inegrit, Rascumparator al pacatului ! Acum este vremea bine primita ! Acum este zi de mantuire. Cu multumirea milei Tale, intoarce-ma, Unule, indelung Rabdatorule! Si ma slobozeste de toata desfatarea cea dezmierdatoare. Sa nu ma arda cuptorul patimilor. Ci, cu roua milei Tale sterge sufletul meu!
Vai mie, ca mi-ai daruit, Doamne, lumina cunostintei si eu o lepad, netrebnicul. De cate daruri ma mai umpli pe mine pacatosul, Stapane, iar eu ticalosul sunt nemultumit si nerecunoscator cu voia ! Totdeauna ma indulcesc cu darul Tau, totdeauna ma intaresc si totdeauna il lepad intru amaraciunea mea si iar ma schimb. Imi aduc aminte, Prea Bunule, de moarte, de muncile cele vesnice; ci ma tragi pe mine totdeauna catre viata, sa ma mantuiesc, iar eu in rautatea mea raman de-a pururi. Pentru aceasta nu voi avea nici im raspuns acolo ! Bat sa mi se deschida usa milei Tale, Doamne; ingaduie-mi ca rugandu-ma sa-mi dobindesc cererea ! Ca nu fara rusine caut sa ma miluiesc. Fii indelung rabdator asupra mea, razvratitul ! Si izbaveste-ma de pacatele care m-au inconjurat, ridica-ma sanatos din adancul faradelegilor !
Slobozeste-ma pe mine de tot lucrul cel rau mai inainte de a ma apuca sfarsitul. Caci in Iad cine se va marturisi Tie? Albeste-mi vestmantul cel intinat mai inainte de a veni porunca cea infricosata si a ma lua nepregatit si nerusinat. Izbaveste-mi sufletul necajit din gura leului si miluieste-l pe dansul cu darul si indurarile Tale.
Pentru rugaciunile Prea Curatei Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumnezeu si ale tuturor Sfintilor, ca binecuvantat esti in vecii vecilor – Amin. –

*

5

Plansul de miercuri seara

Dorul de-a grai catre Tine, Doamne, ma sileste sa-Ti vorbesc, dar nevrednicia si pacatosena mea imi poruncesc sa tac. Durerile si necazurile vietii ma indeamna sa cuvantez, dar faradelegile trecutului imi spun sa fiu mort. Sufletul meu geme din adancuri si ochii mei lacrimi poftesc. Gresit-ai, suflete !
Pocaieste-te! Caci iata, zilele noastre ca umbra trec si infricosate si groaznice locuri va sa treci, sufletul meu! Nu intarzia multa vreme amanand zi de zi intoarcerea ta la Domnul !
Umileste-te, sufletul meu, de toate bunatatile cate le-ai luat de la Domnul si nu le-ai pazit. Umileste-te pentru toate cate ai lucrat si Dumnezeu indelung a rabdat pentru tine ca nu intru intunericul cel mai dinafara sa te dai inaintea infricosatului Divan al lui Hristos. Vai mie, pacatosului, ca am intinat si de-a pururi intarzii curatenia inimii mele din pricina trandavirii.
Indrazneala inimi mele a fost rusinata adanc de lene si de fatarnicie, iar pofta cea rea, ca un stapan robului, imi porunceste. Si eu, intocmai ca un prunc, cu frica o ascult. Ma rataceste si ma pierde pe mine, iara eu ma bucur.
Vai mie, Doamne, caci Darul Tau ma trage pe mine la viata iara eu, mai vartos, spre moarte ma trag.
Dimpotriva si-ntocmai cu ingerii, Te sirguiesti ca sa ma faci!
Iar eu, intru rautate, pe mine ma micsorez . Inmultitu-s-au pacatele mele, si de-a pururea se inmultesc si nu este margine intru multimea lor. Si cine va plange pentru mine? Numai Tu singur, Mantuitorule, de-a Ta bunatate indemnat fiind, cauti spre mine, cel necajit. O, cum Te voi ruga pe Tine, Stapane, cind gura mi-am umplut-o cu ocari? Sau cum Te voi iubi cand sunt plin de patimi ? Sau cum va salaslui in mine adevarul cand eu cu minciuna pe mine m-am ocarat? Sau cum Te voi chema pe Tine, cand poruncile Tale nu le-am pazit ? Caci dupa ce-am luat cunostinta adevarului m-am facut rapitor, prigonitor, rau sfatuitor, aspru si cu cugetele asupra aproapelui aruncandu-ma. Nemilostiv spre saraci, manios, lenes si de haina stralucitoare iubitor. Si inca si acum ma aflu intru ganduri intinate, intru intaratati, intru iubire de placere, intru slava desarta, intru mandrie, intru voirea cea rea, intru prigonire, intru manie.
Nimic fiind, ma socotesc pe sine-mi ca sunt ceva. Mintind, de-a pururea impotriva celor mincinosi strig. Intind biserica trupului meu cu ganduri si cu fapte curvesti, impotriva curvarilor propovaduiesc. Judec pe cei ce gresesc, insumi de greseli fiind plin. Judec pe deosebitori si furi, insumi fiind fur si deosebitor. Luminat oamenilor vreau sa ma arat, inauntrul sufletului fiind necurat. In biserica si la masa in fata vreau sa stau. Femeilor vreau sa ma arat vesel si inaintea strainilor ma inalt. Si intre ai mei, cuminte si intelept, iar intre cei intelepti, desavirsit ma socotesc. Si catre cei credinciosi numai intelept ma am pe sine-mi, iar pe cei fara de minte si neinvatati, ca pe niste dobitoace ii defaim. Cand sunt vrednic de ocara, ma mandresc. Cand gandesc sa fiu cinstit, ma dispretuiesc. Daca mi se cere sa fiu drept, ma razvratesc. Iar cand cele adevarate mi se spun, urasc. Mustrat fiind de fratele meu, ma manii. Iar voind sa ma impotrivesc ispitei, obosesc. Nu voi a cinsti pe cel vrednic si nevrednic fiind, cinste cer. Nu voiesc a ma osteni. Daca nu-mi slujeste cineva, ma manii pe el. Nu vreau a merge cu cei ce lucreaza. Si daca nu ma lauda pe mine cineva, il graiesc de rau. Cand il vad pe fratele meu in nevoi, nu-l cunosc, iar cand e sanatos si-n cinste, il vizitez. Pe cei mai mari ca mine ii defaim, iar pe cei mai mici ii trec cu vederea. Cand izbutesc sa ma stapanesc de la vreo fapta rea, ma trufesc. Daci voi ispravi, postul si privegherea, cu nesupunere si cu graire de rau, ca intr-o cursa ma prind. Iar cand intru rugaciune stau si staruiesc, nu iert. Cand face cineva o fapta buna, nu o vad. Dar e destul cu o mica fapta sa greseasca si-l mustru. Pe toate cele frumoase ale oamenilor le nesocotesc, insa de faptele cele desarte ale lor, ma las robit
Pe dinafara ma arat smerit si bland, dar pe dinlauntru sunt mandru si neindurat. Cu pareraa sunt ca si cum n-as dori nimic, dar in fundul inimii sunt bolnav de dragoste de argint. Si ce sa mai vorbesc despre chipul in care imi folosesc vremea, caci numai cu parerea m-am lepadat de lume, pe cand inlauntrul cugetului, eu lumii vorbesc. Barfirile cele din adunari, cercetarile, gandurile ascunse ale oamenilor, pomenirile cele desarte, vorbirile cele fara de folos de la mese, nesatiul darurilor si al luarilor, certurile cele pierzatoare, iata lucrurile pe care le fac cu cugetul meu.
Aceasta este viata mea. Acesta este cugetul cu care ma lupt impotriva mantuirii mele. Si trufia, si slava desarta a mea nu ma lasa sa-mi privesc ranile ca sa ma vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Aceasta e oastea de pacate cu care vrajmasul ma cuprinde. Si intru acestea aflandu-ma si ramanand eu, ticalosul, cu slava sfinteniei caut sa ma infasor.
Petrecand in pacate, vreau sa fiu socotit un drept. Si ce raspuns pot sa dau pentru toate astea? Ca diavolul este cel care m-a sfatuit. Dar nici lui Adam un astfel de raspuns nu i-a folosit. Sau poate vreau sa ma indreptatesc cu ispita lui Cain? Dar nici el n-a scapat de-a Domnului dreapta hotarare. Ce raspuns voi da eu cand ma va judeca Dumnezeu?
Nu este nici un raspuns pentru lenevirea mea. Ma tem sa nu fiu si eu dintre aceia pe care i-a zugravit Pavel drept vase ale urgiei pe care diavolul le cere in stapanire, pe care, pentru nebagare de seama, in patimi si in necinste i-a lasat Dumnezeu. O, cat imi este de frica sa nu cada o astfel de hotarare asupra mea!
Doamne, Tu mie, pacatosului, mi-ai pus pocainta. Si pururea vrei sa ma mantuiesti pe mine, nevrednicul. Inviaza, Datatorule de viata, sufletul meu cel omorat cu pacatele. Spala-mi orbirea cea invechita a ticaloasei mele inimi. Si plangi ! Caci cu adevarata lepadare de lume inca nu m-am lepadat si de lanturile trufiei mele inca nu m-am scuturat. Din postul cel adevarat al Bisericii n-am gustat. Si cu slava cea inselatoare a lumii sunt infasurat. Pragurile facerilor de bine nu le-am trecut si bucuriile cele adevarate ale dragostei nu le-am cunoscut. La indrazneala facerilor de bine n-am pasit. Iar pentru greselile lui, pe fratele meu l-am osandit. La lumina cunoasterii adevarului n-am ajuns, dar pe altii despre mantuire vreau sa-i invat. Toate Ti le-a dat Tie Prea Bunul Dumnezeu, o suflete: cunostina, pricepere, intelepciune. Cunoaste-ti folosul! Cum te socotesti a da lumini aproapelui, intunecat fiind? Fa-te tie doctor, o suflete! Suspina ! Lacrimeaza ! Si spala-ti prin post cuviincios necuratia pacatelor!
Dumnezeule Cel prea bun si inalt, Care singur ai, Stapane, stapanire peste viata si moarte, daruieste-mi, mie pacatosului, in ceasul acela infricosat al venirii Tale, indurarile Tale cele multe, ca sa nu fiu parat acolo, inaintea strasnicului Tau Divan, si sa nu fiu de ocara inaintea privitorilor : ingeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, ucenici, pustnici si drepti. Mantuitorul meu, pedepseste-ma aici, unde de dulceata pacatului m-am indulcit, ca un parinte bun si iubitor de fii. Si acolo iarta-mi, ca un Dumnezeu ceresc, singur si fara de pacat. Caci tot pacatul eu, ticalosul, l-am lucrat. Si daca pornesc sa ma pocaiesc, nu am lacrimi.
Vai mie ! Cu ce ochi voi mai vedea eu, pacatosul si trandavut strasnicul Tau Divan pe care, Doamne, sezand, ma vei vadi pe mine.
Te stiu Judecator infricosat intru Slava dumnezeirii, vrand sa ma mustri pe mine. Toata viata mea, vrednicul de jale, cu inversunare am cheltuit-o totdeauna si in noroiul dezmierdariior m-am tavalit. Toate greseliie ascunse in adancul sufletului meu, Tu singur le cunosti, Ziditorul meu!
Nimenea nu este ca mine, un locas al pacatului. Nimenea asa ca mine n-a intaratat bunatatea Ta, Stapane, pornirile rautatii intru toate urmand. Dar pentru ca esti adanc fara de fund al tuturor milelor, arde adancul pacatelor mele ! Si sa nu-mi rasplatesti mie cu rasplatiri vrednice de cele ce-am lucrat. Sa nu ma osandesti ln vapaia gheenei, caci nesuferita este urgia Ta, Doamne.
Caci cine va putea suferi oare, ingrozirea ei? Pentru ca focul nu se stinge si viermele nu doarme. Teme-te de ingrozirea iadului, o suflete al meu! Leapada somnul cel greu al lenevirii si dormirea cea pierzatoare a trandavirii. Aproape este sfarsitul ! Langa usa, Judecata. Oare ce ne va intampina dupa ce se va desparti sufletul de trup ? Adunati-va impreuna cu mine, Cuviosi si Drepti, cei ce cu nevointa cea buna v-ati nevoit si ca pe un mort plangeti-ma sau ca pe un jumatate viu si jumatate mort indurati-va, fiindca eu sunt plin de rusine si nu am indrazneala pentru pacatele facute de mine intru cunostinta. Varsati peste mine mila voastra ca pe o tainica lucrare a milostivului Dumnezeu, Mantuitorul nostru.
Rugati-va Lui ca in dar sa ma intoarca si nu nevrednic sa ma aflu in ceasul venirii Lui. Si sa nu aud nicidecum acea infricosata hotarare: ” Du-te de la mine, blestematule, lucrator al nedreptatii, caci nu te cunosc !”. De aceea, Te rog pe Tine, Lumina cea adevarata, Nastere binecuvantata din Sfantul Tau Parinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce sezi de-a dreapta Slavei Lui necuprinse, Fiu al lui Dumnezeu prea dulce, Hristoase al meu!
Sa nu ma lepezi pe mine cel urat. Caci mult se veseleste vrajmasul meu cand vede ca deznadajduiesc din pricina rautatii si se bucura cind in deznadejde ma dau lui orbit. Tu, cu milostivirea Ta, rusineaza nadejdea lui si ma smulge din dintii si din lanturile lucrarii lui, care, cu mult mestesug, a tabarit Doamne, asupra mea.
Daruieste-mi lumina launtrica ca sa cunosc deplin mestesugurile lui. Caci nenumarate sunt alunecarile pe care mi le pune inainte: semintele, vatamarile, multa castigare, trufia, placerile cele trupesti, teama de post, fuga de rugaciune, lene si odihna multa pentru zburdalniciile trupului. Pe cat se sarguieste ca sa ma piarda pe mine, de atita ma lenevesc pentru a ma mantui. Si pe cat acela ma pandeste si ma vaneaza, pe atat eu nu ma bag in seama si ma las prins.
Ia aminte, suflete ! Grijeste-te si nu dormi! Nu lua aminte la greselile altora, ci mai vartos cerceteaza-ti greselile tale. Nu umbla sa scoti paiul din ochiul fratelui si al aproapelui, ci osteneste-te zi si noapte, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa-ti scoti barna din ochii tai. Sarguieste-te ! Apuca a te judeca inainte de Hristos, Cel Ce pentru tine s-a rastignit cu trupul pe cruce, caci de nu ne vom judeca aici cu asprime pe noi insine, cum vom putea scapa dincolo de judecata cea groaznica si de osanda lui Dumnezeu?
Indura-Te spre Mine, Doamne pentru milostivirea Ta ! Si ma mantuieste pe mine pentru bunatatea Ta, cu solirile Prea Curatei noastre Stapane, de Dumnezeu Nascatoare, si ale tuturor Sfintilor Tai. Ca binecuvintat esti in vecii vecilor . – Amin. –

*

5

Plansul de joi seara

Iata, iarasi cad la usa Stapanului meu cu cucernicie, inchipuindu-ma si strigand cu frica. De folos ii este robului a nu fugi de mainile stapanului sau dupa ce-a gresit lui ci mai vartos a starui langa dansul. Auzi, Stapane, suspinul meu si, primeste graiul cererii mele pe care il aduc eu, pacatosul, cu cucernicie.
Varsa peste mine, ticalosul, macar o picatura din nesfarsitul noian al indurarii Tale, ca sa am putina osardie spre a ma indrepta pe sine-mi. Caci daca nu vei da lumina Darului Tau sufletului meu, nu voi mai putea sa-mi cunosc pacatosenia.
Vai mie, caci apucand inainte, pacatul a aflat loc de odihna intru inima mea si ma innegreste si ma cufunda, silindu-ma pururea a-L intarata pe Domnul Dumnezeu.
O, vai mie, ticalosul ! Cum nu ma infranez eu de focul cel nestins si cum nu ma cutremur, eu de muncile cele vesnice!
Caci iata: a pus lege in mine si fara intrerupere ma trage intru pierzare. Caci macar ca ma mustru adesea si pacatele nu incetez sa le marturisesc, totusi raman cu sufletul intru cele rele.
Vazand nu vad, fiindca pacatuiesc. Nu ma ostenesc cu sufletul ca, in adevar, sa ma indrept, ci, zi cu zi si fara intrerupere, pocainta mea o prihanesc. Rob sunt pacatului, si nevrand fac raul, ca un ostasit de pacat, lui ma supun. Si putand a fugi de el, m-am facut birnic lui, fiindca l-am lasat sa ajunga imparat in mine.
Platesc leafa trupului ingrijindu-mi patimile. Si macar ca-mi dau seama ca ii sunt rob, cand mi se porunceste de catre el ascult fara intarziere, fug de mania ce va sa fie, dar ca un caine legat in fier ma supun in graba celui ce-mi porunceste. Urasc adica pacatui, fug de faradelege, dar raman in patima, caci sunt robit. Ca un siroi curg asupra mea patimile, ca o fantana adinca . se aduna in mine indemnurile lor. Inlauntrul cugetului de multa vreme le-am unit cu mine si nu imi vine sa primesc despartire de ele. Ma sarguiesc sa-mi schimb vrerea, dar iata ca-mi sta impotriva asezarea cea dintii a patimilor mele. Imi ajuta necontenit sa ma imbogatesc in patimi si datoria cea veche nu-mi ingaduie sa o platesc. Vreau sa-i dau inapoi si el imi mai adauga. Si oricat ma-s sili ca sa platesc dintr-ansa, el adauga necontenit tot altele, ca sa-mi arate intruna ca din a lui platesc. Si vazind el ca necurmarea datoriei ma pleaca pe mine sa fiu ticalos, aseaza in mine zilnic pofte noi si ma face sa uit patimile, ca sa nu le marturisesc. Ma intimpina cu patimi straine, si implinindu-le pe acestea, le uit pe cele ce au venit asupra-mi si necontenit descopar ca sunt dator.
Alerg la patimi ca la niste prieteni si, imprumutandu-ma de la dansele, le am ca niste stapani. Si cele pe care cu putin inainte ma sarguiau ca sa ma izbavesc, iata ca acum ma fac, printr-insele, rob desavarsit vandut.
Ma chinuiesc sa tai si sa rup legaturile lor si iata ca patimi noi ma cuprind si ma tin. Ma lupt si ma ostenesc sa scap intru totul de stapanirea lor si la apropierea de lupta ma simt si ma descopar un ecou al lor.
O, cumplita stapanire in mine a legaturilor pacatului ! O, stapanire a raului, a vicleanului balaur. Ma zbat sa scap de el si mai mult ma prinde, ba inca si mintea mi-am vandut-o pacatului. De somn ma las cuprins, cand vreau sa lupt. Nici macar sa ma rog nu-mi ingaduie vrajmasul, ci ca intr-o funie de arama imi tine legata mintea si voind sa fug, nu lasa legatura. Intemeind pacatul, tot mai adanc in mine trage zavorul puternic pe usa cunostiiniei. Si pentru ca nu cumva sa se uneasa cu Dumnezeu, aseaza drept paznic la usa duhul rau . El mi-aduce mereu inainte tot felul de ganduri proaste, si ma pleaca sa cred ca nu e judecata pentru dansele, pentru ca nimeni nu le tine minte. Iar eu pun inainte oglinda cugetului si stiu ca deasupra mea este spanzurata osanda. Cu aceasta ma tine pe mine, cu aceasta ma leaga, cu aceasta ma vinde si ma cumpara, cu aceasta imi porunceste sa ma supun, dupa cum zice apostolul: ” Iar omul cel trupesc vandut pacatului ” (Romani). Caci pacatul, in trupul meu fiind, imi stapaneste mintea si sufletul, din pricina trupului pe care il unelteste si-l necajeste mereu si-l impileaza. Nici a fugi nu poate, nici sa ma ajute. Vai mie, mort sunt eu, cel vinovat ! Si. orb, cel ce vad ! Ca un caine m-am facut eu, omul. Si eu, cel ce gandesc, m-am pogorat in rand cu necuvantatorele.
Miluieste-te pe sine-ti, o, suflete al meu ! Sarguieste-te, inainte de despartire, sa nu ne incuiem afara impreuna cu fecioarele cele nebune ! Caci nu le e cu putinta a mosteni viata celor morti in pacat. Si nici a castiga cununa alergarii celei bune, celor ce au dormitat.
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa marea Ta mila si, dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Caci daca ma vei ajuta sa ma izbavesc din ticaloasa robie a patimilor, atunci numai voi putea sa Te slavesc ca pe Dumnezeul meu. Si daca numai Tu vei vrea, ma vei mantui! Si numai daca ma vei binecuvinta Tu, ma voi izbavi.
O, Doamne Dumnezeule! Cred ca poti toate acestea si nu deznadajduiesc. Stiu ca dupa multimea indurarilor Tale, vei curati multimea pacatelor mele. Stiu ca pe toti i-ai miluit si-i miluiesti pe cei ce se intorc catre Tine din toata inima ! Marturisesc ca si eu m-am indulcit de Darul Tau, am pacatuit ca nimeni altul. Tu, cel ce pe morti i-ai sculat, ridica-ma pe mine, cel ce sunt mort cu pacatul.
Tu, cel ce pe orbi i-ai tamaduit, lumineaza si ochii cei intunecati ai inimii melei Tu, cel care din gura sarpelui pe Adam l-ai izbavit, trage-ma si scoate-ma si pe mine din noianui faradelegilor mele.
Caci oaia Ta sunt si mancat de leu m-am facut cu pacatele, dar fiu ma voi face, daca ma voi tamadui cu darul Tau.
Lepadat m-am facut ca un lepros, dar Tu, daca vei voi, sa ma curati ! Stiu, vai, ca intru cunstinta am pacatuit ! Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un vrednic. Miluieste-mi si pe mine care sunt netrebnic! Lup, era Pavel oarecand, gonind oile Tale. Fiara era rupand oile Tale, dar pastor l-ai facut cu darul Tau, tamaduind si grijind oile Tale. Stiu ca el intru necunostinia a pacatuit. Dar pe mine. Doamne, cela ce cu cunostinta am gresit, miluieste-ma cu darul Tau cel covarsitor ! Vai mie ! Ma sfiesc de cei ce acum se sfiesc de mine, ca nu cumva sa ma rusinez de dansii pentru pacatele mele cele ascunse! Ma rusinez de cei ce m-au nascut pe mine. Ca vaduva din Evanghelie, care suparand pe Judecatorul cu staruinta ei si-a dovedit cererea, vreau sa ma fac. Si ca prietenul cel indraznet vreau sa ma arat catre Tine, prea bunule si singurul Stapan, ca sa intorci sufletul meu cel ce in pacat s-a robit. Acela paine a cerut spre mangaiere, iar eu dezlegarea sufletului de osteneala cer. Acela hrana trupeasca a cerut, iar eu chemarea inapoi a sufletului cersesc. Asculta, ca un bun si prea bun, glasul plangerii si al lacrimilor mele si intoarce-ma ca sa fac rod bun de pocainta.
Racoreste-mi arsita constiintei mele, innoindu-ma pe mine cel invechit cu patimile pacatului, ca, de robia acestora dupa ce ma voi izbavi, sa rasuflu cu usurare vazduhul slobozeniei mele si cu bucurie si veselie sa slavesc bunatatea Ta !
Stiu, o Stapane, ca milostiv esti, Doamne, si voiesti ca sa ma schimbi. Astepti cu nespusa bucurie si bunatate rodul voirii mele. Si gata esti ca sa ma miluiesti o, nemarginit de bunule Doamne ! Dar vrei sa vezi asezamantul meu. Caci miluind, voiesti sa ma inveti. Si iertandu-ma, voiesti sa ma castigi partas al imparatiei Tale.
Vai de simtirea mea ! Vai de ticalosia mea ! O, grasul si pamantescul suflet ! O, inima razvratita ! O, gura. plina de amaraciune ! O, gitlej, mormant deschis ! Pentru ce nu-ti aduci aminte o, suflete, de calea netrecuta a despartirii tale? Pentru ce nu te gandesti catre calatoria aceea? Pentru ce iti tragi asupra-ti pedepsele cele vesnice? Ce faci o, suflete, petrecand ca un animal fara de pricepere ?
Vai, mie cum aleg intunericul mai mult decit lumina!
Cum pe placerea care astazi este, dar maine nu mai e, o iubesc mai mult decat bunatatile cele vesnice si negraite.
Vai mie, cum voiesc, decit podoaba aceea in chipul soarelui, mai mult pe cea intunecata si innegrita s-o imbrac.
Cum, decat imparatia Cerurilor, mai mult cinstesc locuinia cea intunecata si innegrita a iadului eu, pacatosul, singur si intru cunostinta voind sa ma ranesc.
Vino-ti in fire, suflete ! Teme-te de Dumnezeu! Slujeste-L ! Slujeste-I intru toate faptele bune, ca sa nu primesti din mana Lui indoite pedepse. Iubeste pe Dumnezeul tau si umbla in calea Lui cu dreapta credinta. Intelege o, suflete, ca veacul acesta se aseamana locului de lupta al balaurului… Balaurul cel tare, negresit se nevoieste sa biruiasca. El se surpa si e batjocorit de unii care vedem ca se incununeaza prin inselarea lui. Altii prin amaraciunea pricinuita de el, veselia vesnica o dobandesc, altii, prin placerea lor, amaraciunea vietii vesnice vedem ca o afla. Unii, prin lepadarea de sine, pe diavol il biruiesc. Iar pe altii, care se infasoara in sine, cu inlesnire el ii biruieste. Celor ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul lor, razboiul cu diavolul li se pare usor. Dar celor ce iubesc lumea, razboiul greu si nesuferit le este.
Intelege, suflete ticaloase, ca bucuria veacului acesta si desfatarea si odihna lui, pline de scarbe si amaraciune sunt. Iar necazurile si rastignirile luptei bucurie negraita si viata vesnica pricinuiesc.
Intoarce-te, o, suflete ! Nevoieste-te intru liniste! Ca ceasul mortii si al despartirii sa nu te prinda nepregatit. Intelege o, suflet al meu, care iti este chemarea. Cum iti este priceperea, cum mergi, pentru cine si pana cand? Toti la sfarsitul lucrurilor celor pamantesti au sosit, deci sfarsitul va sosi si la a ta neingrijire.
Intoarce-te o, suflete, la Domnul ! Intoarce-te cat mai ai timp!
Incredinteaza-ti viata cu hotarare in mamile lui Dumnezeu!
Lucreaza cu El si pentru El ! Si pregateste-te ca sa intri in a Lui slava atunci cand, din indurare, va binevoi sa te cheme la El, caruia i se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor – Amin –

*

5

Plansul de vineri seara

Sufletul meu necajit se apropie de Tine, Sfinte Stapane! Cu lacrimi iti vorbeste Tie despre vrajmasul cel pierzator. Si cu smerenie cade inaintea Ta, rugandu-se din pricina potrivnicului care-l necajeste.
Deci, de vreme ce vine la Tine, auzi-l pe el degraba! Si alergand la Tine cu dorire, cerceteaza-l cu sarguinta ! Daca il vei trece cu vederea, el necajit fiind; va pieri. Iar daca pentru indurarile Tale il vei auzi si-l vei cerceta, se va afla. Daca vei cauta spre el se va mantui. Daca il vei auzi, va prinde putere. Sa nu-l treci cu vederea pe el ca sa nu- apuce vrajmasul. Sa nu pomenesti intaratarile mele cele prea rele cu care am intaratat Darul Tau, Stapane, milostive. Sa nu-mi rasplatesti dupa toate faptele mele. Ci mai vartos daruieste mie, pacatosului, putina vreme spre a afla pocainta adevarata, Iubitorule de oameni, Bunule. A suferit Darul Tau o multime de nelegiuiri ale tineretilor mele, ca acum sa sufere si lepadarea, intaratarea si indrazneala mea.
Nu pot sa uit, o, Doamne, ca Tu insuti Te-ai jurat asupra-Ti ca nu voiesti moartea pacatosului, ci mai vartos sa se pocaiasea de pacatele lui prin indurarile Tale. Darul Tau, Stapane, Iubitorule de suflete, totdeauna biruieste cu indurarile si milostivirile Tale.
Miluieste si mantuieste pe cei ce Te doresc! Si iarasi, indurarile Tale, pretutindeni propovaduiesc prin Evanghelii, prin Apostoli si prin toate scripturile Sfintilor Parinti si Dascali. Stiind pilda curvarului, a lui Zaheu, a Canaainencei, a celei ce-i curgea sangele, a slabanogului, a orbului, a fiicei lui Iair si-a tuturor celor mai inainte scrisi, venind la Tine, ma rog: deschide-mi usa milostivirilor Tale si primeste-ma si pe mine ! Indulceste-mi mintea, ca de multe ori cad intru faradelegile mele cele dintai zacand ca in noroi in gandurile cele intinate. Si vrand sa se coboare Darul Tau in mintea mea, afla mirosul urat, respingator, al gandurilor mele cele intinate. Indata se indeparteaza de mine, neafland o inima pregatita in care sa poata indrepta si sa slujeasca.
Spala-mi, Doamne, inima cu a Ta apa prea luminoasa ca sa-mi vin in simtire!
O, bunatatea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu ! Cum doresti sa indemni pe toti oamenii sa se mantuiasca!
Cruta, Doamne, pe netrebnicul tau rob. Cruta milostive Hristoase Mantuitorule, zidirea Ta. Caci daca Tu, Doamne, nu ma vei inlelepti pe mine ticalosul si nu-mi vei da lumina inimii, nu voi putea, din cauza rautatii, sa-mi inteleg lenevirea si pierzania. Cata vreme sunt robit de amarul vrajmas care ma necajeste, voi striga cu lacrimi, ziua si noaptea catre bunatatea Ta : izbaveste-ma pe mine din cursele lui, care in fiecare ceas, cu ginduri desfranate si cu fel de fel de placeri, imi necajeste sufletul.
Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile marii, sa-l certe si pe el si sa-l goneasca de la mine, netrebnicul robul Tau.
Trimite-mi, Stapine, degraba Darul Tau, sa alunge de la mine pe balaurul cel mare impreuna cu toate gandurile grozave si rele. Fiindca strapunsaturile sagetilor lui s-au facut putreziciuni intru inima mea. Si eu in tot chipul le ascund intru a mea nebunie.
Doctorul cel bun striga catre mine. El plati nu ia, sange nu varsa, dar lenevirea mea nu-mi da voie sa ma duc la El. Vine El sa ma tamaduiasca si ma afla mancandu-mi ranile. Dupa ce le-am mancat, ma caiesc, insa cainta mea nu e adevamta.
Izvor al tuturor tamaduirilor si Parinte al indurarilor Tu esti, prea bunule si milostive Dumnezeule, Cel ce daruiesti de-a pururi cele bune celor care cer de la Tine. Caci eu insumi am cerut adesea nenumaratele Tale vindecari si darurile cele bune pe care mi le-ai daruit zi de zi. Nemasurata este adancirea milostivirii Tale care vindeca pe toti care vin la Tine.
Pentru aceasta fara de sfiala rog bunatatea Ta, mult suferitorule de rau, Doamne, sa vina iar peste mine Darul Tau, sa-mi adune mintea si sa-mi vindece ranile cele grele. Caci iata, invaluiri si griji vremelnice ma tulbura si ma fac sa nu ma mai ingrijesc de bunatatile Tale cele vesnice. Fii indelung rabdator asupra mea ! Nici cerul, nici pamantul, nu vor putea sa-ti multumeasca dupa vrednicie pentru tamaduirile pe care Tu le reversi asupra noastra. Caci cu ce cinste vrednica vor putea oare sa Te rasplateasca? Prin lacrimi le daruiesti si prin plans le inmultesti, Tu; in mijlocul nostru. O, putere a lacrimilor !
Daruieste-mi, Doamne, mie, nevrednicului, lacrimi de pocainta ca sa-mi spal pacatele si sa-mi luminez inima, sa-mi sterg datoriille cele multe prin putine lacrimi. O, de-as putea sa-mi spal zapisul pacatelor cu lacrimile mele, sa sting cu ele focul ochillor mei ce arde pentru mine in adancurile iadului. Caci cei care pling aici se vor izbavi de plansurile vesnice.
Dar eu cum stau Doamne? Imi adun necontenit gandurile de pretutindeni, si inca nu m-am slobozit de lucrarile duhurilorcelor rele ce vor sa ma opresc in vazduh din pricina lor. Si inca nu mi-am cunoscut multimea nemarginita a pacatelor mele. Caci cele ce ma cufunda in pacat, rodesc inca in sarmanul meu trup.
O, pana cand eu, ticalosul, ma voi imbata fara de vin de-ale mele pacate? Ca un rob rau, asa-mi bantuiesc si-mi vrajmasesc eu singur mantuirea. Ca si cum altii ar trebui sa vina si sa ia asupra lor ostenelile mele. O, cum nu priveghez si cum totdeauna intarat indelung rabdarea Ta, Doamne ! Inaintea ochilor pururea am amaraiciunea mea. Si Tu toate le rabzi indelung, pentru bunatatea Ta, Doamne. Daruieste-mi doctorie de intoarcere ca sa ma vindece de amaraciunile mele.
Ajuta-ma, Doamne, sa ma pot infrana. Daruieste-mi umilinta inimii ca sa-mi petrec in pocainta toate zilele vietii mele.
Lumineaza ochii cei intunecati ai inimii mele, ca sa vin cu osardie sa lucrez in Biserica Ta. Caci mi-am pierdut vremea vietii in pacate si desertaciune. Ceasul al unsprezecelea a sunat pentru mine, o suflete! Carmuieste-mi, Doamne, corabia vietii mele ! Si daruieste-mi din plin, o Doamne, pricepere si intelepciune ca sa-mi calauzesc calatoria vietii. Caci ceasul despartirii a venit, o suflete, pentru mine.
Si foarte m-am infricosat intelegandu-mi saracia. In loc sa ma bucur, eu mai vartos m-am infricosat. Infricosata cu adevarat este, o suflete, sosirea ceasului mortii pentru cei pacatosi, trandavi si pentru cei ce nu se sarguiesc sa petreaca in curatenie viata aceasta vremelnica. Doar lucratorii cu rugaciune si cu post se pot bucura in ceasul de despartire. Caci vad inaintea ochilor osteneala cea mare a pustnicilor: privegherile, ajunarile, metaniile, rugaciunile, lacrimile; si sufletul lor salta vrand sa piece din casa trupului, la loc de odihna. Pe cand pacatosului ii este scarba de vremea despartirii, el vede inaintea ochilor lenea sa si tradavia. Insa nu i se mai da voie sa graiasca ceva, in stradania lui de implinire a poruncii, dupa cainta ce este atunci in inima lui. Inima lui s-a impietrit de atata lenevire si nu mai e in stare sa se intoarca in clipa aceea.
Vai mie, suflete! Pentru ce nu te ingrijesti de viata ta? Pentru ce te risipesti atata in lumea care te inconjoara? Fara de veste se va face chemarea ta si ce vei face acolo, daca aici nu lucrezi nimic? Inaintea Divanului Judecatorului celui infricosat ce vei raspunde?
O, cum te fura vrajmasul si tu nu pricepi! Cum te jefuieste pe tine de bogatia cea cereasca si tu nu cunosti, mandrule si risipitorule!
Indelung rabdatorule, Fiu al lui Dumnezeu, bunule, milostivule si prea blandule Hristoase, sprijineste-ma! Daruieste-mi, Mantuitorule, cugetare statornica la viata ce va sa fie ca sa indeplinesc bine voia Ta. Macar la batranete fa-ma, Doamne, ajutor si impreuna lucrator al Darului Tau ! O, cum oare voi putea sa stau inaintea infricosatului Tau Scaun eu, risipitorul ? Cum ma voi afla eu, nerabdatorul si cel fara de roada, impreuna cu cei desavarsiti; cu cei ce au adus roada in voia Bisericii Tale. intru ce fel de osanda voi fi aruncat eu, Doamne, atunci cand sfintii se vor cunoaste unii pe altii intru camarile cele ceresti? Cind voi vedea pe Cuviosi, pe Drepti pe imparati, intru lumina neinserata pe veci ducandu-se? lar pacatosii cei rai, mandri si trufasi, cei ce-au benchetuit fara de grija, mergand sa arda in focul nestins.
O, suflete nepricepute, o suflete fara simtire, care ti-ai urat viata cea vesnica! Pana cand obiceiul cel rau, cu pofte blestemate, te va robi pe tine? Oare nadajduiesti, in levenirea ta, ca intarzie de-a veni sfarsitul tau? Nu ! Caci va veni la tine ca un fulger ! Atunci cand nu te astepti, il vei auzi cum te striga sa-ti platesti vama. Privegheaza, o, suflete, cu lacrimi rugandu-te!
Striga din toata inima spre a te gasi intors spre rugaciune in ceasul despartirii, al mortii tale, pentru rugaciunile Prea Curatei Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, si ale tuturor Sfintilor Tai ca bine esti cuvantat in vecii vecilor – Amin –

*

5

Plansul de sambata seara

Si astazi, Doamne, cu fata rusinata si-n pamant plecata, indrazesc catre Tine, Stapanul ingerilor si Ziditorul tuturor, eu ca ce sunt pamant si cenusa, ocara oamenilor si defaimarea norodului, vierme si nu om. Sunt mustrat si prihanit cu totul, plin de durere si de intristare.
Cum voi cauta catre bunatatea Ta, Stapane? Ce fel de limba necredincioasa si intinata voi indrazni sa misc catre Tine? Si cum voi face inceputul marturisirii mele? Peste masura am intinat eu, ticalosul, numele Tau. Si mai ticalos decat curvarul din Evanghelie am vietuit curveste. Caci pe acela ce este intru mine dupa chipul Tau l-am intinat si l-am lasat fara paza.                                                                                                                                Care pacate ale mele, eu ticalosul, voi cere mai intaii sa mi le ierti? Pe cele intru cunostinta, cu neasemanare neiertate? Sau a tuturor calcaturilor de porunci pe care, cu gandurile mele si cu simturile, nevraind le-am savarsit?
Stiu, Doamne, ca, pentru multele intinari ale sufletului meu si pentru necuratia mea, nu sunt vrednic de chemarea Ta. Nu pot sta intru rugaciune inaintea Ta. Nu pot sa caut si sa privesc la inaltimea cerurilor, caci pornirile rele, fara randuiala uneltind, intru totul sufletul l-au intinat. Haina cea de nunta a Botezului mi-am manjit. Caci toata mintea s-a framantat in gandurile dracilor. Prin toate lucrurile si gandurile, pururea Te amarasc. Iar pe vrajmasul meu, care se lupta cu mine de-a pururi, il trag catre mine si lui ii slujesc. Cugetul ma mustra, fata mi se rusineaza in inima mea. Osandit de mine insumi, astept judecata Ta.
O, cum ma da pe fata inversunarea din mine! Si cum, fara intrerupere, in noroi ma tavalesc. De-a pururi cu ganduri desfranate ma pangaresc. Caci din pruncie chiar m-am facut vas pacatului. Si acum, in fiecare zi, stiind ca ma asteapta Judecata, eu totusi pacatuiesc. Nu vreau sa ma impotrivesc poftelor trupului. Ci intocmai, intotdeauna, ma ratacesc si patimilor robesc.
Vai mie Doamne! – indelunga Ta rabdare cat de rau am cheltuit-o. Vai mie! Vremea vietii am petrecut-o in desertaciuni. Doamne, sa nu ma mustri cu mania Ta! Sa nu dai la vedere toate lucrurile mele cele urate si necuviin- cioase ca sa le afle toata lumea. si nici inaintea ingerilor, spre osana vesnica sa nu ma dai. Stiu ca de toata rusinea si de toata osanda sufletului sunt vrednic, Stapane! O, cum voi putea plange orbirea sufletului meu? Cum voi plange atata necunostinia? Cum voi plainge voirea mea atat de patimasa si nepocaita?
Alaturatu-m-am cu dobitoacele cele fara de minte si m-am asemanat lor. Gol m-am facut eu, ticalosul, prin a mea trandavie caci strain sunt de cei ce intru rugaciune si intru priveghere s-au nevoit. Cauta spre mme, Stapane, cu mila dintru inaltimea cea sfanta a Ta. Vezi neindreptarea sufletului meu celui ticalos si cu judecatile Tale miluieste-ma si ma indreapta.
Ca si cum as sta inaintea Sfantului Scaun al Slavei Tale, ca si cum m-as fi atins de prea curatele Tale picioare, asa ma rog si ma daruiesc Tie cu inima zdrobita.
Miluieste-ma, Milostive, pe mine, faptura Ta. Intoarce-ma pe mine cu Darul Tau. Stiu ca toate le poti si cu neputinta nimic nu este inaintea.Ta. Sa nu astepti vointa mea cea stricata, caci nu am osardie spre a ma indrepta. Plangeti toata firea cea vazuta si nevazuta, pentru mine, cel care intru pacate si-n patimi de tot am imbatranit. Plangeti pentru mine, cel care pentru cei ce ma vad sunt intreg si intelept, dar pe dinlauntru de-a pururea curvesc.
O, suflete ticalos, s-a apropiat dezlegarea ta de trup! Pentru ce te veselesti de privirile cele straine de tine, de care vrei sa te lasi? Cu care lucruri ai veselit pe Domnul, pe Nascatoarea de Dumnezeu, pe Sfinti si pe vecinii tai?
Trezeste-te, suflete ticalos, ca sa nu te afli in scarbe si-n suspine! Ca sa nu plangi fara de folos in vecii vecilor. Caci de ar veni atunci toate in mintea ta, nu te vei ajutora. acum este vremea rascumpararii, pe care toti au folosit-o.
Trimite-mi puterea Ta, Doamne, spre ajutor.Intoarce-ma si miluieste-mi inima, care s-a facut pestera si locas dracilor. Nu sunt vrednic sa-ti cer iertare, Doamne, ca de multe ori m-am fagaduit sa ma pocaiesc Tie si mincinos al fagaduintei m-am facut. De multe ori m-ai ridicat si eu iarasi am cazut. Pentru aceasta atrag osanda asupra mea si marturisesc ca sunt vrednic de toata munca si pedeapsa. Caci de cate ori mi-am luminat mintea cea intunecata si ai adunat din ratacire gandurile mele si eu iarasi, cu sufletul meu, vin spre cel rau.
Totul ma inspaimanta si ma cutremur cand ma gandesc cum m-a biruit patima. Cum voi povesti darurile ce mi s-au dat mie de la Darul Tau Doamne, pe care eu, ticalosul, le-am lepadat si le lepad din pricina lenevirii mele! Caci Tu Stapane, cu nenumarate daruri m-ai umplut pe mine, iar eu, ticalosul, Ti-am rasplatit cu cele potrivnice.
Si Tu, Doamne, cel ce firesc ai indelunga rabdare si adincul milostivirii, sa nu ma parasesti ca sa fiu taiat precum smochinul cel neroditor. Sa nu te grabesti a ma secera din viata crud si fara de vreme. Sa nu ma rapesti pe mine nefiind pregitit. Sa nu ma ridici pe mine mai inainte de a-mi aprinde candela. Sa nu ma iei pe mine neavand imbracaminte de nunta. Ci ca un bun iubitor de oameni, miluieste-ma pe mine, si daruieste-mi ani de pocainta. Si nu pune sufletul meu gol, la jalnica mustrare inaintea infricosatului Tau Divan. Caci daca dreptul abia se mantuieste, apoi eu cel necredincios pacatos unde ma voi arata? Si daca stramta si necajita este calea ce duce in viata, atunci eu, cel ce am benchetuit desfatandu-ma si inaltandu-ma, cum ma voi invrednici bunatatilor celor vesnice? Tu Doamne, Mantuitorul meu, Fiu al adevaratului Dumnezeu, in dar intoarce-ma de la rautatea ce este in mine si din pierzare.
La mila Ta nazuiesc eu, ratacitul. Primeste suspinele mele ca pe lacrimile curvei. Caci Tu, stii, Stapane, cat de lesne e alunecarea spre pacat a firii omenesti!
Adu-ti aminte ca din tinerete se pleaca mintea omului spre cele rele. Sa nu te manii asupra noastra, ci deschide-mi usa milei Tale.
Sa nu biruiasca trandavia mea iubirea Ta de oameni, sa nu biruiasca lenevia mea sarguinta Ta. Primeste, Stapane, si auzi intinata si nevrednica mea rugaciune. Cela ce nu Te intorci de la rugaciunea pacatosilor. Cela ce dai mana celui ce zace jos. Povatuieste-ma pe mine la frica Ta! Da-mi lacrimi de umilinta !
Am ridicat ochii cei duhovnicesti ai sufletului meu catre Tine, Doamne. Sa nu ma lepezi de la fata Ta, ca Binecuvantat este numele Tau in vecii vecilor – Amin –

*

5

Plansul de duminica seara

Ca inaintea infricosatului Tau Divan, Doamne, sunt eu osanditul si fiind mustrat de privelistea cea ingrozitoare a faptelor mele si vazand dreapta hotarare rostita de gura Ta care ma asteapta, strig eu cu lacrimi: Drept esti, o Judecatorule, si dreapta este judecata Ta! Caci intocmai cum mi se cuvine, primesc eu de la Tine!
O, luminilor, prea sfinti Ingeri, picati lacrimi asupra mea!
Caci mila lui Dumnezeu am nesocotit-o statornic, si nu m-am umilit pre mine precum a vrut El. Deci, cu adevarat, dupa dreptate sunt pedepsit. Cand Domnul, mila Sa mi-a pus-o inainte, eu, necugetand, n-am luat-o in seama. Deci cu dreptate, se intoarce acum de la mine. Si cu ce urgie imi vor grai atunci ingerii: ” S-a dus vremea de pocainta. Acum este rasplatirea ” ? Mangaierea a slabit. Pocainta si lacrimile sunt nelucratoare. Muncile se inmultesc. Suspinele mele nu se aud.
Acum este tanguirea nesfarsita. Acum du-te, ia-ti rasplata pentru lucrurile tale cele amare si cumplite, arzandu-te ca o materie a firii celei neadormite si-a viermelui celui amar!
Ca un fiu al intunericului, desfateaza-te! Ai iubit intunericul cel vesnic, indulceste-te de fetele cele negre, pentru ca ai urat lumina cea de-a pururea nemuritoare ! Acolo va fi plansul cel neincetat si scrasnirea cea dureroasa. Vai mie, sufletul meu ticalos, ca esti gol cu totul de fapte bune!
Cum vei vedea pe Judecatorul cel nemitarnic, Arhanghelii stand si cantandu-I toti pamantenii stiindu-i, de infricosatul Scaun tremurand toti? Caci Judecatorul este fara de mila celor ce n-au lucrat aici mila. Vai mie atunci, suflete necajit! Caci nu va fi glas, nici ascultare. Vesnic se vor veseli cei drepti, vesnic se vor munci ceilalti. Pentru ca pe Dumnezeu cel vesnic nu L-am ascultat.
Deci de nevoie este de-aici sa strigam spre Dumnezeu si oamenilor sa le vestim. Chezasi, pentru aceasta sunt Cuviosii si Dreptii. De aceea, si eu Doamne, vestesc Numele Tau. Iarta-ma pe mine netrebnicul, robul Tau!
Sa nu treci cu vederea ticaloasa mea rugaciune. Mainile mele, intinate, catre tine le intind. Sa nu ma lepezi pe mine cel incarcat de patimi! Ci cauta spre mine cu iubire de oameni si cu blanda Ta milostivire. Pe mine, cu dezmierdarile de tot m-am intinat. Si frumusetea sufletului intru totul am necinstit-o. Cugetelor celor trupesti m-am robit. Si stapanirea mea cea dintai am pierdut-o. Vrajmasul sfatuindu-ma, nebuneste pe el l-am ascultat. Si pe idolii patimilor, in suflet i-am inaltat. Poftele pantecului le-am implinit si stralucirea mintii, de tot am innegrit-o. In cinstea de fiu adevarat fiind, dobitoacelor celor necuvantatoare m-am asemanat.
Frica strasnica si cutremur ma tin cand vad inainte taierea mortii care vine asupra tuturor in chip tainic si ma gaseste pe mine, vai, tot neindreptat.
Pentru aceea, din adancuri strig catre Tine, Doamne, si cad inaintea Ta cu lacrimi. Fii mie milostiv si iubitor de oameni, caci spre Tine am nadejdile mele. Ajuta-ma sa scap de urgia de dincolo!
Binevoieste ca sufletul meu cel impietrit sa castige inaintea Ta puterea de a rodi fapte bune! Gandurile cele sterpe scutura-le cu focul Sfantului Tau Duh ! Sa nu ma tai ca pe pomul eel neroditor si in focul cel nestins, Doamne, sa nu ma trimiti ! Sa nu faci din mine paie ale vapaii iadului, ci ca pe niste grau, Dumnezeul meu, primeste-ma in hambarul Tau.
Genunchii inimil mele imi plec eu, ticalosul. Caci nu indraznesc sa caut la ceruri. Primeste rugaciunea gurii mele celei intinate, Cel Ce esti fara de pacat, Ziditorule si Imparate al tuturor si Atotputernice. Surpa-l pe vrajmasul meu din tot felul de faradelegi izbavindu-ma. O, cum se bucura ingerii si muritorii vazand intoarcerea mea!
Am calcat toate poruncile Tale. M-am amagit cu fapte urate. Sa nu Te ingretosezi de mine, preabunule Stapane ! Izbaveste-ma de robia vicleanului! Cu inima infricosata, Te rog pe Tine, Doamne, Cel Ce cu voia Ta m-ai auzit si m-ai iubit atat de mult, incat pentru mine te-ai intrupat si moarte ai suferit.
O, cum am putut uita dragostea Ta ! Cum am putut sa ma fac rob tuturor dezmierdarilor, spurcandu-mi trupul si sufletul in tot felul si-n tot locul? Pentru aceasta strig: Pacatuit-am, Doamne, si pururea pacatuiesc ! De aceea, inaintea Ta, eu stau acum osandit. Ci da-mi dezlegare de rautatile mele, ca un Dumnezeu milostiv si indurat!
Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, Maica lui Dumnezeu, Usa cea cereasca si Chivot sfant, mantuire intemeiata te am pe tine. Maintuieste-ma, Stapana, in Dar!
Legiuni de Ingeri, in cer, de multe ori suspina pentru mine, ca nu cumva sa se rapeasca fara de veste sufletul meu si sa merg in curgerile focului. Legiutori, Apostoli infricosati sezand pe scaune cu Judecatorul, Ingeri cu palose inarmati si infricosatori, vor desparti inimile pacatosilor.
Atunci se va taingui toata suflarea caci nu vor avea margine, vai, muncile cele cumplite. Apuca mai inainte de toate acestea, suflete. Urmeaza plansul desfranatei si striga dimpreuna cu dansa:
Izbaveste-ma, Mantuitorule, de infricosata groaza a muncilor celor vesnice! Pe Tine te lauda neincetat Heruvimii si necontenit Serafmiii cei cu sase aripi. Te canta Cetele cele ceresti si iti slujesc si se inchina Tie, Treime in Unime. Lumina nenascuta esti, Parinte, si dimpreuna, fara de inceput, Il ai pe Fiul Tau. Si de-a pururea impreuna vecuitor Il ai pe Duhul Sfant, Care daruieste tuturor suflare de viata, ca un milostiv, indurat si bun.        Cu rugaciunile Mucenicilor si ale Proorocilor, ale apostolilor, ale Cuviosilor si ale Ierarhilor, primeste si glasul nostru, Parinte ceresc. Slava Tie, Doamne, caruia Ti se cuvine Slava si stapaniirea, impreuna cu prea sfantul, bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! – Amin –

Creștinii masacrați în Nigeria: ucigaș minor manipulat de ISIS execută un student

Creștini masacrați în Nigeria: Ropvil Daciya Dalep, un student universitar răpit de extremiștii islamici, a fost ucis. Ucigașul identificat  este un băiat de 8 ani. Execuția macabră a fost confirmată într-un videoclip lansat de Amaq, „agenția de știri” a statului islamic auto-stilat.

În Nigeria, un grup terorist afiliat statului islamic l-a executat pe Ropvil Daciya Dalep , un student universitar în vârstă de 22 de ani răpit în 9 ianuarie. Un băiat de numai 8 ani a luat arma în mână și stând în spatele victimei sale cu fața acoperită, înainte de a apăsa pe trăgaci, a spus : „Nu ne vom opri până nu ne vom răzbuna pentru tot sângele care a fost vărsat”. Execuția macabră a fost filmată într-un videoclip lansat de Amaq, agenția de știri ISIS. Pretinsa vârstă a criminalului a fost confirmată de Rita Katz, directoarea site-ului, institutul s-a angajat să monitorizeze activitatea online a organizațiilor teroriste.

Studentul Ropvil Daciya Dalep s-a născut în Pankshin, un oraș din statul Platou, unde cea mai răspândită religie este cea creștină.  Și tocmai datorită credinței sale a fost răpit și ucis . Daciya a fost răpit  pe 9 ianuarie de teroriști din provincia Africa de Vest a Statului Islamic , coasta jihadistă a lui Boko Haram , grupul care a semănat de ani buni moartea și distrugerea Nigeriei și a statelor  vecine . Împreună cu Daciya, extremiștii islamici au luat alți doi tineri cu forța: Lilian Daniel Gyang în vârstă de 20 de ani, tot de religie creștină și student în zoologie și MK, care a fst eliberat câteva zile mai târziu.

Copilul convertit în criminal prin nebunia jihadistă, înainte de a-l ucide pe Daciya a trimis un mesaj înfiorător: „Vrem să le spunem creștinilor că nu am uitat ce le-au făcut părinților și strămoșilor noștri. Ne adresăm tuturor creștinilor din lume:  nu am uitat și nu ne vom opri ”.

 

Rita Katz

 

@Rita_Katz

 

 

 

 

New. There is NO end to ‘ immorality. A child, approx 8, featured in a vid by its Amaq Age executing Nigerian Christian prisoner under its in . Kid warns Christians: “We won’t stop until we take revenge for all the blood that was spilled” https://ent.siteintelgroup.com/Statements/child-executes-nigerian-christian-held-by-iswap-in-amaq-video.html 

Vezi imaginea pe Twitter

Informații despre Reclamele Twitter și confidențialitate

Sursa