Halloween sau una dintre cele mai mari sărbători din an pentru SATANIȘTI…

De ce Halloween este în fapt o sărbătoare ocultă? Ba, mai mult, rădăcinile sale îndeamnă la sacrificii umane, la răzbunare, la tot ce este mai rău și negativ în ființa umană. Prin tradiție, Samhain, este un festival al focului ce se sărbătorește timp de trei zile, în care focul este „jertfit” în numele zeului soare. Samhain este un festival dedicat morților, așa cum Beltaine este un festival al celor vii, în credința celților. Există o mulțime de tradiții care au loc în timpul acestui festival care se desfășoară în perioada 29 -31 octombrie, cu punctul culminant în noaptea de Halloween. Samhain este pentru Celți, stăpânul morților și este descris ca un zeu cerb. Un zeu cerb în ocultism este întotdeauna o referință la masculin, la zeul antic Nimrod, care era descris ca având un corn, sau mai multe coarne, precum Moloh, cel mai venerat dintre zeii tărâmului întunecat.

Încă din antichitate, Moloh (sau Molek, Molekh) a fost asociat cu un anumit tip de sacrificii: pentru a-și ispăsi greșelile, părinții își sacrificau copiii în foc. În Vechiul Testament, Gheena era o vale din Ierusalim, unde cei ce credeau în diferiți zei precum Moloh, își sacrificau copiii prin foc (2 Corinteni 28: 3, 33:. 6; Ieremia 07:31, 19: 2. -6).

Potrivit textelor biblice, legile date lui Moise de către Dumnezeu avertizează impotriva acestui zeu și a sacrificiului în numele său: „Nu da nici unul din copiii tăi să fie sacrificați pentru Molek, pentru că nu trebuie să necinstească Numele Dumnezeului tău.” (lev.18:21)

Un templu din Amman (1400-1250 î.e.n.) descoperit de către JB Hennessy în 1966, arată sacrificiul bestial și uman prin foc.

În scrierile lui John Milton „Paradisul pierdut” din 1667, Moloh este descris ca unul dintre cei mai mari luptători ai îngerilor căzuți. El este considerat drept șeful îngerilor lui Satana în Cartea I și este prezentat ținând un discurs în fața „Parlamentului Iadului” în Cartea 2:43 – 105, unde susține ideea unui război imediat împotriva lui Dumnezeu. Mai târziu, devine venerat ca un zeu păgân pe Pământ.

Sărbătoare celtică, festivalul Samhain a fost preluat astăzi de multe popoare din lumea occidentală, răspândindu-se cu precădere în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi în Statele Unite ale Americii. Aici, idea de Satanism s-a dezvoltat liber și și-a însușit toate părțile negre ale credințelor antice.
Misionarii catolici veniți în Statele Unite din Britania și Irlanda, căutau să convertească populația la catolicism, introducând și ritualurile Druizilor în ritualurile catolice. Catolicii au transformat astfel ritualul festivalului Samhain, în festivalul de Ziua Tuturor Sfinților (Eve of All Saints, Eve of All Hallows, Hallows Even), o zi de sărbătoare și rugăciune pentru sfinții morți. De aici și numele sărbătorii de Halloween.
Anton LaVey fondatorul Bisericii lui Satana și autorul Bibliei satanice, spune: “cele două sărbători satanice principale, după ziua de naștere a cuiva, sunt Walpurgisnacht și Halloween.” Așadar Halloween-ul este considerat cea mai mare a treia zi din calendarul satanic. Așa a început Halloween-ul modern să glorifice și mai mult moartea și să se închine lui Baal, sau diavolului!

Anton LaVey

Pentru adepții lui Anton LaVey și a culturilor satanice, în noaptea de Halloween, toți diavolii se dezlănțuie. Este o noapte plină de ritualuri hidoase care, de la an la an, devin tot mai puternice. Ceremoniile dedicate acestor ritualuri au folosit, încă din cele mai vechi timpuri, costumația! De aici și obiceiul actual de fi costumat în ziua și noaptea de Halloween. “Aceata este ziua când milioane de copii și adulți vor fi îmbrăcați ca diavoli, vrăjitoare, și spiriduși… pentru a-l sărbători pe Satana. Ei nu-și dau seama ce fac.”, a explicat Pat Robertson, fondatorul televiziunii creștine în SUA (Christian Broadcasting Network).
Johanna Michaelsen, membră a unor grupari ocultiste, dezvăluie, “Halloween-ul este, de asemenea, un sezon de recrutare pentru sataniști.” (Michaelsen, Johanna. Like Lambs to the Slaughter, p. 192)
În timp ce mulți consideră ziua de Halloween ceva distractiv și inofensiv, această sărbătoare afectează, în special în rândul copiilor, discernământul față de vrăjitorie și ocultism. Practicarea vrăjitoriei ca religie, cunoaște în prezent cea mai rapidă creștere în SUA. Prin costumarea în ziua de Halloween, aproape fiecare fetiță devine o vrăjitoare… Iată un început promițător pentru cei ce-și recruteaza viitorii adepți. Și este doar un exemplu. Cum interpretăm măștile de morți, de diavoli și alți demoni pe care le oferim cu bucurie copiiilor noștri pentru a se transforma în personaje oculte? Cărui ideal servesc aceste măști, aceste schimbări de personalitate și îndemn la satanism?

Istoricul Jean Markale descrie oferta costumelor de Halloween drept o invitație la o “călătorie inițiatică” ghidată de cineva [Satana] “ascuns în umbră”. El consideră că nimeni nu se “întoarce de la Halloween nevinovat”: „Pasajul de trecere în lumea Halloween-ului este cu adevărat o călătorie inițiatică. Dar această călatorie, chiar dacă este făcută de unul singur, nu s-a făcut fără un ghid, un inițiator, cineva care a determinat căutarea și care, uneori ascuns în umbră, veghează asupra călătorului și drumului său prin acest labirint, pentru a se asigura că ajunge, fie și metaforic, în cealaltă lume.” (Markale, Jean. The Pagan Mysteries of Halloween, p. 127)
„Practicile de Halloween deschid ușile pentru ocultism și introduc forțele negative în viețile oamenilor, forțe pe care inițial nu le înțeleg și de multe ori nu le pote combate. . .” a declarat dr. David Enoch, de la Royal Liverpool Hospital si University of Liverpool.
Poate că ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a îmbrățișa cu bucurie această sărbătoare și poate ar fi nevoie de mai mult discernământ atunci când îi indemnăm pe cei mici să se bucure că pot deveni, pentru o zi, o vrăjitoare sau un drac!

Sursa

Halloween – Crestinii de azi sarbatoresc sarbatorile dracilor!


Vorbesc cu ingrijorare! Vorbesc pentru ca sunt parinte! Lucrurile nu sunt simple deloc. Uite, eu m-am facut de ras la gradinita pentru ca , in ziua de Halloween fetita mea nu s-a deghizat in niciun fel, iar noi, niste parinti denaturati, nu am vrut sa-i inchiriem sau sa-i cumparam costum de Halloween.

E bine sa luam ce e bun in viata! E bine sa luam , din traditia si din cultura altora, acele lucruri care ne pot fi de folos. Nu zic sa fim niste indivizi strict interesati si materialisti, dar daca anumite lucruri ne fac mai multa paguba decat bine….. pentru ce sa le luam?
E „la moda” sa se sarbatoreasca Halloween in scoli si gradinite. Lucru care nu are nici cea mai mica legatura cu traditia romaneasca si nu este nici un obicei crestin. Din contra! Copiii sunt invatati sa se imprieteneasca cu dracii si cu vrajitoarele! Mai apoi, sa nu se duca la preot si la biserica!
Va intreb ,repet, ca parinte: ce-ati zice daca fiul dvs (sau fiica dvs) vine intr-o zi acasa si va spune: „Azi m-am imprietenit cu un drac!”Pentru ca, sa stiti, sub aspect spiritual, riscul este enorm! Mai mult, odata dobanditi astfel de „prieteni” ei vor avea grija ca, incet, incet, sa fie stapani pe viata noastra, sa ajunge sa ne subjuge cu totul si sa nu iesim, catusi de putin, din sfera lor de influenta! Am fost azi la o biserica (nu va spun la care, pentru ca nu am acordul preotului care slujeste acolo) si am ascultat o scurta dar foarte puternica predica despre comportamentul parintilor si consecintele distrugatoare pe care Halloween, sarbatoarea dracilor, o poate avea in viata oamenilor. Mai mult, parintele se exprima vadit impotriva unui astfel de obicei (de a sarbatori Halloween) si chiar dadea de inteles, destul de direct si explicit ca, cine se desparte de Hristos printr-un asemenea obicei, nu se mai poate impartasi!

Stiu si scoli unde parintii au fost amenintati cu Serviciul pentru Protectia Copilului, intrucat, vezi, Doamne, acel parinte care isi opreste copilul de la activitati culturale, este un parinte denaturat.

Asta e lumea in care traim!

Catalin Marin

Scheleţii desenaţi pe spinarea copiilor noştri ne amuză, iar inchinarea la moaşte e dispreţuit

E la modă să ne scuipăm credinţa în vreme ce alţii şi-o apără pe-a lor cu dinţii. E la modă să nu avem nici cele mai elementare noţiuni de Ortodoxie, dar să ne luăm un aer semidoct, scârbit şi suficient şi să proferăm împotriva „creştinopaţilor” „pupători de moaşte”. Icoana din clasă deranjează, pe când măştile cu draci şi vrăjitoare sunt bine venite! Închinarea la moaşte e dispreţuită, dar scheleţii desenaţi pe spinarea copiilor noştri ne amuză! Nu cunosc niciun creştin sănătos la cap care să creadă şi să-şi înveţe copilul că viaţa de dincolo înseamnă “arderea pe vecie în Iad la foc mic”, iar dintre atei, liber-cugetători şi alte specii de nefericiţi apărute în peisaj, nu cred că vorbeşte vreunul copilului despre iad şi rai.

Înghiţim mizeriile altora
E minunat că înghiţim aberaţiile altora pe stomacul gol şi cu mare bucurie, că terfelim tradiţiile, credinţele, obiceiurile şi sărbătorile noastre. E indicat să preluăm pe negândite şi să punem pe un piedestal ceea ce alţii au aruncat demult la gunoi, în tomberonul de dincolo de cortină. E bine că turnăm în noi tone de băuturi acidulate pline de pesticide, exportate de americani şi pe care ei nu le mai consumă de zeci de ani. E de aplaudat că ne îndopăm copiii cu hamburgheri de la restaurante care la noi sunt de lux şi în ţara de origine sunt pentru cerşetori şi oamenii străzii. Este extraordinar că ne învăţăm copiii să preţuiască sexul şi dezmăţul de Valentine’s day şi că uităm să îi învăţăm ce înseamnă iubirea, respectul, preţuirea celuilalt. Dar cel mai frumos e de halloween, când ne îmbrăcăm copii de până în 10 ani în draci, vampiri, monştri, vârcolaci şi vrăjitoare şi-i încurajăm să celebreze moartea, groaza, întunericul şi forţele răului în loc să îi încurajăm (în aceeaşi săptămână!) să dea un colac de pomană şi să aprindă o lumânare pentru cei dragi adormiţi din familie.

Proteste şi pretexte
În tot acest timp, copiii şi părinţii din Statele Unite şi Canada protestează vehement împotriva acestui surogat de sărbătoare, iar emisiunile de ştiri din aceleaşi ţări anunţă că se înmulţesc crimele, violurile, actele sataniste şi creşte consumul de droguri şi alcool. Dacă vor şi ai noştri baluri mascate, sunt mii de posibilităţi de a-i costuma fără a intra în sfera morbidului. Copiii noştri nu-l mai cunosc pe Făt-Frumos, n-au auzit de Ileana Cosânzeana şi de alte personaje din basmele care ne-au fermecat nouă, părinţilor şi bunicilor noştri copilăria, însă ştiu de halloween şi de obiceiuri străine şi de sufletul şi de tradiţia noastră. Iar noi, părinţi responsabili, protestăm faţă de predarea religiei în şcoli şi ne strâmbăm când se propune să avem zi liberă pentru o sărbătoare ortodoxă, deşi mulţi n-ar avea oricum în intenţie să calce pragul vreunei biserici în acea zi.
 
În zadar vă veţi plânge!
E trist, dragii mei, că citatul de la începutul articolului l-am găsit pe pagina web a unei învăţătoare. Ea e omul care ar trebui să modeleze frumos sufletele copiilor noştri, şi nu să le sădească umbre. Le sărut mâna mamei mele, soacrei mele, ambele învăţătoare, şi doamnei învăţătoare a copilului meu, care au lăsat să treacă această zi fără a-i da importanţă. Şi cu riscul de a deranja, vă invit să aveţi grijă cu ce hrăniţi sufletul copiilor dvs. Dându-le otravă, otravă veţi culege şi nu veţi avea dreptul să vă plângeţi!

sursa lumeacredintei.com

1