Unul dintre cele mai mari daruri este să cunoaştem voia lui Dumnezeu

Când primim un cuvânt de la părintele nostru şi ne „ascuţim” auzul pentru a-l prinde cu credinţă, atunci Dumnezeu ne dă ceea ce ne este de trebuinţă ca să ne tămăduim duhovniceşte. Dar vindecarea depinde de ascultare şi de cunoaşterea „limbii lui Dumnezeu”.
După cum sublinia Părintele Sofronie, taina legăturii duhovniceşti dintre stareţ şi ucenic ne ajută să recunoaştem „firul subţire” al voii dumnezeieşti în cuvintele de Dumnezeu insuflate ale părintelui duhovnic. Cu toate acestea, există oameni care niciodată nu fac ascultare. Atunci când primesc un cuvânt de la părintele lor, ei încearcă să-l „îmbunătăţească”, adăugând încă alte zece cuvinte de la ei. Duhovnicul nu le poate împărtăşi nici măcar un gând, nicio fărâmă de har. Însă dacă trăim în ascultare şi ne străduim să înţelegem şi să vorbim „limba lui Dumnezeu”, atunci cu credinţă cerem a cunoaşte voia Domnului, iar părintele duhovnic ne răspunde la rândul său cu credinţă. El crede, pentru aceea şi grăieşte.
Căutând darurile Duhului Sfânt în rânduielile Bisericii noastre, aflăm belşug de viaţă; iar unul dintre cele mai mari daruri este a cunoaşte voia lui Dumnezeu, pentru a o putea împlini întocmai în viaţa noastră. Când primim un cuvânt de la părintele nostru şi ne „ascuţim” auzul pentru a-l prinde cu credinţă, atunci Dumnezeu ne dă ceea ce ne este de trebuinţă ca să ne tămăduim duhovniceşte. Dar vindecarea depinde de ascultare şi de cunoaşterea „limbii lui Dumnezeu”.

(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, p. 285)