Sfantul Serafim de Sarov: despre post

Se cere noua mirenilor ca atunci cind incepem perioada de postire sa fim mai atenti, mai lucratori si implinitori ai poruncilor. Zilele randuite pentru post isi au rolul lor bun in lucrarea mantuitoare a sufletului nostru. Sa-l urmarim pe Sfantul Serafim de Sarov si sa incercam sa pasim pe caile cele folositoare ale postului trupesc si sufletesc…

“Postul sta nu numai in a manca rar, ci in a manca putin; si nu numai in a manca odata, ci in a nu manca mult. Nechibzuit este postitorul care asteapta pana la ceasul mesei ca atunci sa se dea mancatului cu nesat atat cu trupul, cat si cu mintea.”

Cel ce vrea sa aiba dreapta socotinta la mancat trebuie sa ia seama ca sa nu aleaga intre bucatele gustoase si cele negustoase. Acest lucru este dobitocesc, si la om, care-i fiinta intelegatoare, nu este vrednic de lauda. Iar de mancarea gustoasa ne lepadam ca sa ne smerim madularele cele razboinice ale trupului si sa dam slobozenie lucrurilor duhului.

Adevaratul post sta nu numai in istovirea trupului, ci si in a da celui flamand bucata pe care ai vrea tu insuti sa o mananci: “fericiti cei flamanzi, ca aceia se vor satura” (Matei 5, 6).

Vorbind indeobste despre cele ce au sa fie si despre slabiciunea de care vor da dovada toti spre sfarsitul neamului omenesc, batiuska poruncea sa nu ne istovim, dupa obiceiul din vechime, cu nevointe ale postirii care acum nu mai sunt pe masura puterilor omenescti. El poruncea sa ne temem, sa fugim de trandavire (achedie) ca de foc si sa ne pazim de ea ca de cel mai mare vrasmas.

“Nu este pacat mai greu, maicuta, nu e nimic mai groaznic si mai pierzator pentru duh ca trandavirea”, spunea batiuska Serafim, drept care le si poruncea maicilor nu numai sa fie totdeauna satule, ci chiar sa ia paine cu ele la lucru. “Iti pui coltucul in buzunar, spunea el. Cand obosesti, cind esti istovita, nu te trandavi: mananca putina paine, si iar la lucru!” El le poruncea chiar si sub perna sa aiba putina paine. “Vin peste tine trandavirea si gandurile, maicuta, spunea batiuska Serafim, scoateti painicica si mincati, si trandavirea are sa treaca, painicica o s-o goneasca si o sa va dea somn bun dupa osteneala, maicuta!”.

“Noi, cei traitori pe pamant, mult am ratacit de la calea mantuitoare. Il maniem pe Domnul si prin netinerea sfintelor posturi – acum crestinii dezleaga la carne si in sfintele paresimi, si in orice post, miercurile si vinerile nu le tin. In vreme ce Biserica are pravila: cei ce nu tin sfintele posturi si toate miercurile si vinerile din an, mult pacatuiesc”.

“Dumnezeu trimite pedepsele tocmai pentru faptul ca oamenii de acum, dispretuind randuielile Sfintei Biserici si ale Sfintilor Parinti si urmand paganilor, tot calca nu numai miercurile si vinerile, ci pana si posturile si praznicile”.

La intrebarea daca se poate manca de dulce in posturi atunci cand cuiva ii face rau mancarea de post si doctorii ii prescriu sa manance de dulce, batiuska a raspuns: “Painea si apa nu fac rau nimanui. Cum traiau oamenii inainte cate o suta de ani? Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu.Ceea ce Biserica a randuit la cele sapte Soboare a toata lumea (Sinoade ecumenice), aceea sa implinesti. Vai celui ce va adauga un singur cuvant la randuielile acelea ori va scoate un singur cuvant din ele. Ce au de zis doctorii despre dreptii care vindecau de bube cu puroi prin singura atingerea lor si despre toiagul lui Moisi, prin care Dumnezeu a scos apa din piatra? “Ce folos este omului daca va dobandi lumea toata, iar sufletul si-l va pierde?” Domnul ne cheama: “veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pre voi: pentru ca jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara”. Dar noi nu vrem.

“Nu este Imparatia lui Dumnezeu mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant”. Nu trebuie sa dorim nici un lucru desert – in rest, toate lucrurile lui Dumnezeu sunt bune: si fecioria este slavita, si de posturi avem nevoie pentru a-i birui pe vrasmasii trupesti si pe cei sufletesti. Si casnicia este binecuvantata de Dumnezeu: “si i-a binecuvantat pre ei Dumnezeu, zicand: cresteti si va inmultiti”.Numai vrasmasul le tulbura pe toate.

(Sfantul Serafim de Sarov – Randuieli de viata crestina)

Sursa: acvila.30

Să te întrebi neîncetat: „Este Duhul Sfânt cu mine?

Cât aş dori, bucuria mea, ca tu să afli acest izvor de har şi să te întrebi neîncetat:Este Duhul Sfânt cu mine?”. Dacă este, slăvit să fie Domnul! Nu trebuie să fiu neliniştit, chiar dacă judecata cea din urmă ar fi mâine, eu sunt gata. Căci scris este: ”în ce stare te voi găsi, în aceea te voi judeca„. Dacă însă n-ai certitudinea că eşti în Duhul Sfânt, trebuie să afli pricina pentru care te-a părăsit şi să-L cauţi fără răgaz până ce-L vei găsi din nou, pe El şi harul Său. Trebuie urmăriţi vrăjmaşii care ne împiedică de a merge înspre El până la înfrângerea lor definitivă. Proorocul David a zis: „Urmări-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde pe dânşii şi nu mă voi întoarce până ce se vor sfârşi. Îi voi zdrobi pe ei şi nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele” (Psalmul 17,41-42).
Aşa trebuie să fie. Neguţătoriţi cu virtuţile. Împărţiţi darurile harului celor ce le cer, călăuzindu-vă după următorul exemplu: o lumânare aprinsă nu îşi pierde din lumină dacă din ea se aprinde alta. Dacă aceasta este proprietatea focului pământesc, ce să zicem de focul harului Sfântului Duh? Bogăţia pământească împărţită se împuţinează. Bogăţia cerească a harului se înmulţeşte la cel ce o împarte. A spus lucrul acesta Însuşi Domnul în convorbirea cu samarineanca: „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; dar cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă care curge spre viaţă veşnică” (Ioan 4,13-14).
(Sfântul Serafim de Sarov, Scopul vieții creștine, Editura Egumenița, p. 30-32)

Viata, Acatistul si Canonul Sfantului Serafim de Sarov (2 Ianuarie)


Tropar Glasul 4

 

Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

 

Condacul, glasul al 2-lea

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.


Viața

Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759 in orasul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. Parintii sai, Isidor si Agatia Mosnin, erau oameni instariti, insa evlaviosi si foarte milostivi. Ramas orfan de tata la 3 ani, micutul Prohor a fost crescut de mama sa. Inca din copilarie s-a bucurat de vadita ocrotire a Maicii Domnului.
La sapte ani, din neatentie, a cazut din turnul clopotnita al catedralei (inchinate icoanei Maicii Domnului din Kazan) din oras. Oricine s-ar fi zdrobit cazand de la o asemenea inaltime, insa el nu a patit absolut nimic.
Alta data, pe la zece ani, s-a imbolnavit greu, incat nimeni nu mai spera in insanatosirea lui. Maica Domnului i s-a aratat in vis, fagaduindu-i ca il va tamadui. Asa s-a si intamplat. Scotandu-se in procesiune pentru seceta icoana Maicii Domnului si incepand indata ploaie mare, alaiul a trebuit sa scurteze drumul si sa treceaca prin curtea familiei Mosnin. Atunci mama a scos copilul si s-a trecut cu icoana peste el. Dupa aceasta s-a facut perfect sanatos. Cu cat trecea timpul, cu atat se dovedea mai mult ca tanarul Prohor nu era pentru lumea aceasta. La 17 ani, primind binecuvantarea mamei, care i-a daruit si o cruce de care sfantul nu s-a despartit niciodata, el a plecat sa imbratiseze viata monahala la Lavra Pecerska de la Kiev. Dupa o vreme, indrumat de Parintele Dositei din pustia Kitaev, a mers sa isi petreaca restul vietii in Manastirea Sarovului. In ajunul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, pe 20 noiembrie 1778, tanarul Prohor a intrat in Manastirea Sarovului. Aici a petrecut in ascultare si felurite nevointe, ceea ce i-a atras mai mare dragoste si respect din partea celorlalti parinti.
In 1780, cuviosul s-a imbolnavit rau, zacand la pat cu tot trupul umflat. Fara sa carteasca a rabdat aceasta suferinta vreme de trei ani. El nu a acceptat sa fie chemat vreun doctor, insa a cerut sa fie impartasit cu Sfintele Taine. Intreaga obste a facut priveghere de toata noaptea, urmata de Sfanta Liturghie. Dupa ce s-a impartasit, cuviosului i s-a aratat insasi Maica Domnului insotita de Sfintii Apostoli Petru si Ioan.

 Aratand catre el, Maica Domnului a zis: Acesta este din neamul nostru, apoi, punand prea sfanta mana sa pe capul lui, indata in partea dreapta a trupului lui s-a facut o deschizatura, pe unde s-a scurs toata materia care-i umplea trupul. La scurt timp s-a vindecat intru totul, insa cicatricea a ramas spre marturie si era atat de adanca incat ucenicul Sfanului Serafim isi aminteste ca in ea ii incapea pumnul mainii. Pe locul minunatei aratari a Maicii Domnului parintii au ridicat o biserica unde Sfantul Serafim s-a impartasit mai intotdeauna cu Sfintele Taine, pana la sfarsitul vietii.

Dupa opt ani petrecuti ca frate, Prohor s-a invrednicit a primi chipul ingeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai tarziu a fost facut ierodiacon. In 1793, la 35 de ani, a fost hirotonit ieromonah. Curand dupa aceasta, implinind 16 ani de manastire, cu binecuvantarea batranului sau, egumenul Pahomie, Sfantul Serafim s-a retras la pustie, intr-o chiliuta din desisul padurii, aflata pe malul raului Sarovka, la cativa kilometri de manastire. Aici si-a facut o gradina de zarzavat si a adus doi stupi, iar ziua si-o petrecea muncind, in rugaciune neincetata si citind Noul Testament cu precadere Sfintele Evanghelii. Nu neglija nici cele 7 laude, metaniile si alte nevointe. Dupa cum chiar el a marturisit unui ucenic al sau, obisnuia sa plece din chilia sa seara si, pe o piatra anume, priveghea toata noaptea in rugaciune, iar dimineata se intorcea la chilie si priveghea pe o alta piatra, toata ziua. Aceasta nevointa a tinut-o sfantul vreme de o mie de zile si o mie de nopti.
In anul 1804, intr-o noapte, trei talhari, crezand ca Sfantul primeste bani de la oameni, au gandit sa-l prade.

In sfarsit, cand Sfantul Serafim a luat in grija manastirea de maici Diveevo, el marturisea: „Nici o piatra nu s-a pus in Diveevo fara voia Maicii Domnului si nu s-a primit vreo sora in manastire, nici nu s-a pus vreo randuiala, fara consimtamantul ei”. Pe calea pe care a pasit Maica Domnului, Sfantul Serafim a pus sa se sape sant, ce sta marturie pana astazi, inchipuind urmele pasilor Maicii Domnului.
In data de 2 ianuarie 1833, Sfantul Serafim de Sarov a fost aflat adormit intru Domnul in chilia sa, la rugaciune, in genunchi, cu mainile incrucisate pe piept in fata icoanei Maicii Domnului

sfantul_serafim_de_sarov (1).jpg

Acatistul Sfântului Serafim de Sarov mare făcător de minuni (2 Ianuarie)

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 2:

Văzând maica ta preacuvioasă, Părinte Serafime, dragostea ta cea fierbinte către viața călugărească, a cunoscut voia Domnului cea Sfântă pentru tine și, ca pe un dar desăvârșit lui Dumnezeu aducându-te, te-a binecuvântat pe calea cea îngustă a călugăriei cu a sa sfântă cruce pe care tu ai purtat-o la piept până la sfârșitul vieții, arătându-ți dragostea ta cea mare către Cel ce s-a răstignit pentru noi, Hristos, Dumnezeul nostru, căruia toți cu umilință să-i cântăm: Aliluia!

Icos 2:

Cuget ceresc ți s-a dăruit ție, Sfinte al lui Dumnezeu, căci din tinerețile tale, necontenit năzuind la cele cerești, ai lăsat casa părintească pentru împărăția lui Dumnezeu și adevărul ei. Pentru aceasta primește de la noi laudele acestea:
Bucură-te, fiu de Dumnezeu ales, al orașului Kursk,
Bucură-te, al părinților celor cucernici odraslă preaslăvită,
Bucură-te, cel ce ai moștenit virtuțile maicii tale,
Bucură-te, cel ce ai învățat de la dânsa evlavia și rugăciunea,
Bucură-te, că de la maica ta la lupte duhovnicești, cu crucea ai fost binecuvântat,
Bucură-te, că până la moarte această binecuvântare cu sfințenie o ai păstrat,
Bucură-te, că din dragoste către Domnul casa părintească o ai lăsat,
Bucură-te, cel ce frumusețile lumii acesteia de nimic le-ai socotit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 3:

Din tinerețile tale puterea celui Preaînalt cu adevărat te-a acoperit, preacuvioase, tu, căzând din înălțimea bisericii, nevătămat păzindu-te pe tine Domnul, iar atunci când de boală cumplit pătimeai, însăși Stăpâna lumii s-a arătat aducându-ți vindecare din ceruri căci din pruncie drept ai slujit lui Dumnezeu neîncetat cântându-I: Aliluia!

Icos 3:

Având stăruința către lucrarea vieții călugărești celei asemenea îngerilor, ai mers la Sfânta cetate a Kievului pentru a te închina Cuvioșilor de la Pecerska, primind din gura Cuviosului Dositei porunca să-ți îndreptezi calea ta în Pustia Sarovului, căci cu credință venind de departe ai sărutat acel Sfânt loc și, acolo sălășluindu-te, ai sfârșit viata ta cea plăcută lui Dumnezeu. Iar noi minunându-ne de o asa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, cel ce de lumeasca deșertăciune te-ai lepădat,
Bucură-te, cel ce patria cerească cu ardoare o ai dorit,
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit,
Bucură-te, căci jugul cel bun al lui Hristos asupra ta l-ai luat,
Bucură-te, cel ce ai fost desăvârșit ascultător,
Bucură-te, păzitorul cel adevărat de poruncile dumnezeiești,
Bucură-te, cel ce mintea și inima ta, prin rugăciune, către Dumnezeu le-ai întărit,
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Ortodoxiei,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 4:

Viforul năpastelor celor rele potolindu-l, ai străbătut toată calea cea îngustă și îndurerată a nevoinței călugărești purtând jugul vieții pustnicești al zăvorârii, al tăcerii și al privegherii de multe nopți și astfel, prin harul dumnezeiesc urcând din putere în putere, de la fapte către contemplarea lui Dumnezeu, te-ai mutat în lăcașurile de sus unde cu îngerii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzind și văzând viata ta cea sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, obștea toată s-a mirat de tine și, venind, lua învățătură din cuvintele și din faptele tale slăvind pe Domnul cel ce este minunat întru Sfinții Săi. Iar noi cu credință și cu dragoste te lăudăm, preacuvioase Părinte, cântându-ți asa:
Bucură-te, cel ce cu totul jertfă lui Dumnezeu te-ai adus,
Bucură-te, cel ce înălțimea nepătimirii ai ajuns,
Bucură-te, ostașule al lui Hristos, cel cu bună biruință,
Bucură-te, bun și credincios slujitor al Cerescului Stăpân,
Bucură-te, înainte stătătorule cel neînfricat pentru noi către Domnul,
Bucură-te, rugătorule al nostru cel neobosit către Născătoarea de Dumnezeu,
Bucură-te, al crinului din pustie minunată mireasmă,
Bucură-te, al harului dumnezeiesc vas fără prihană,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 5:

Lumină dumnezeiască a strălucit în casa ta, preacuvioase, atunci când tu, bolnav fiind și pe patul morții zăcând, însăși Preacurata Fecioară a venit la tine cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan și a zis: „Acesta este din neamul meu!”- și s-a atins de capul tău. îndată dar, făcându-te sănătos, cu mulțumire lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pizmașul neamului omenesc viața ta cea curată și sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, a vrut să te piardă pe tine trimițând asupra ta oameni răi care fără milă te-au bătut lăsându-te abia viu. Tu însă, Părinte Serafime, ca un miel blând pe toate le-ai îndurat rugându-te Domnului pentru prigonitorii tăi. De aceea, minunându-ne de a ta nerăutate, noi toți îți cântăm ție:
Bucură-te, căci cu blândețea și smerenia ta lui Hristos Dumnezeu I-ai fost următor,
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta pe duhul răutății l-ai biruit,
Bucură-te, al curăției sufletești și trupești sârguincios păzitor,
Bucură-te, pustnice cu darurile Duhului plinit,
Bucură-te, ascetule de Dumnezeu preaslăvit și înainte văzător,
Bucură-te, povățuitorule al monahilor cel minunat și de Dumnezeu întelepțit,
Bucură-te, a Sfintei Biserici laudă și bucurie,
Bucură-te, a Mânăstirii Sarovului slavă și lăudare,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 6:

Pustia Sarovului propovăduiește nevoințele și ostenelile tale, de Dumnezeu purtătorule, plăcutule al lui Hristos, căci desișurile și pădurile ei de bună mireasmă cu rugăciunea ta le-ai umplut. Urmând lui Ilie, prorocul lui Dumnezeu, și Botezătorului Ioan, te-ai arătat vlăstar pustiei mult roditoare prin darurile Duhului Sfânt cu a cărui putere multe și preaslăvite fapte ai săvârșit, îndemnând pe credincioși să-I cânte lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăți: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a întru tine, fericite Serafime, un nou ales de Dumnezeu, văzător asemenea lui Moise căci, fără prihană slujirea la altarul Domnului săvârșind, te-ai învrednicit a-L vedea pe Hristos în Biserică, cu puterile cele netrupești venind. Iar noi, de această bunăvoință a lui Dumnezeu minunându-ne, îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu Lumina cea întreit strălucită ai fost luminat,
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor credincios,
Bucură-te, al Duhului Sfânt lăcaș împodobit,
Bucură-te, cel ce pe Hristos împreună cu îngerii, cu ochii trupești L-ai văzut,
Bucură-te, că încă în trupul cel putrezitor fiind, dulceața Raiului mai înainte ai gustat,
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieții ai fost îndestulat,
Bucură-te, cel ce cu apa nemuririi ai fost adăpat,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 7:

Voind iubitorul de oameni, Dumnezeu să arate întru tine, preacuvioase, a Sa nespusă milostivire către oameni, cu adevărat luminător de Dumnezeu strălucit te-ai arătat, căci cu faptele și cuvintele tale pe toți îi aduci la evlavia și la dragostea dumnezeiască. Astfel, cu strălucirea faptelor tale fiind luminați și cu pâinea învățăturii tale fiind îndestulați, pe tine cu sârguință te mărim și lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit pe tine îi cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Văzându-te pe tine nou ales al lui Dumnezeu, din locuri îndepărtate au alergat la tine credincioșii în necazuri și suferințe fiind, iar tu pe cei apăsați de nevoi nu i-ai depărtat, revărsând vindecări, dăruind alinare, cu rugăciunile pentru ei mijlocind. Pentru aceasta în tot pământul rusesc vestea minunilor tale se răspândea iar fii tăi duhovnicești te slăveau pe tine așa:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun,
Bucură-te, părinte milostiv și blând,
Bucură-te, lecuitorul nostru cel grabnic ajutător și plin de har,
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor noastre cel milostiv,
Bucură-te, în nevoi și împresurări grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mai înainte văzătorule al celor ce vor să fie,
Bucură-te, înainte văzătorule și mustrătorule al greșealelor celor ascunse,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 8:

Străină minune vedem la tine, preacuvioase, căci, împovărat de ani, slăbit și obosit fiind, o mie de zile și o mie de nopți pe piatră în rugăciune ai petrecut. Cine este dar îndreptățit să vestească suferințele și luptele tale pe care le-ai răbdat, fericite Părinte, ridicându-ți mâinile către Dumnezeu, pe Amalec cel închipuit biruindu-l și Domnului cântându-I: Aliluia!

Icos 8:

„Întru totul ești dorire, întru totul dulceață, preadulce Iisuse!”- Asa strigai în rugăciune, Părinte, în liniștea deplină a pustiei tale. Iar noi, cei întunecați cu deșertăciunile și în păcate toată viața petrecând, dragostea ta către Dumnezeu preamărim și ție îți cântăm așa:
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii celor ce te iubesc și te cinstesc pe tine,
Bucură-te, cel ce aduci pe păcătoși la îndreptare,
Bucură-te, sihastru tăcut și preaminunat,
Bucură-te, rugătorul pentru noi cel stăruitor,
Bucură-te, cel ce ai arătat înflăcărată dragoste către Domnul,
Bucură-te, cel ce cu focul rugăciunii săgețile vrăjmașului le-ai ars,
Bucură-te, lumânare nestinsă prin rugăciune, în pustie strălucind,
Bucură-te, luminătorule ce încălzești și luminezi cu daruri duhovnicești,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a mirat de această deosebită vedere când Starețului în zăvorâre aflat, împărăteasa Cerului și a Pământului S-a arătat, poruncindu-i să iasă din pustie și să nu-i oprească pe oamenii credincioși să vină la el, ci pe toți să-i învețe a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep a spune puterea dragostei tale, fericite, căci împlinind porunca Maicii Domnului, tuturor ce veneau la tine în slujire te-ai predat, iar celor nepricepuți ai fost sfetnic bun, celor întristați mângâietor, celor rătăciți blând povățuitor, celor bolnavi lecuitor și tămăduitor. Pentru aceasta ție îți cântăm asa:
Bucură-te, că din lume în pustie te-ai sălășluit ca să agonisești virtuți,
Bucură-te, că din pustie în mânăstire te-ai întors ca sămânța virtuților să o semeni,
Bucură-te, cel ce ești luminat de harul Duhului Sfânt,
Bucură-te, cel ce ești plin de blândețe și smerenie,
Bucură-te, al celor ce aleargă către tine Părinte iubitor de fii,
Bucură-te, cel ce îmbărbătare și întărire prin cuvinte de iubire acestora le dai,
Bucură-te, că pe cei ce veneau la tine bucurie și comoară îi numeai,
Bucură-te, că pentru dragostea ta cea sfântă de bucuriile împărăției Cerești te-ai învrednicit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 10:

La sfârșitul mântuitoarelor nevoințe ajungând, preacuvioase, în rugăciune plecându-ți genunchii, sufletul tău cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat, pe care sfinții îngeri l-au înălțat sus, la Tronul Atotțiitorului, ca împreună să te înfățișezi întru slava cea neînserată, cântare de laudă cântând Cuvântului celui mai sfânt decât sfinții: Aliluia!

Icos 10:

Zid tuturor sfinților și mângâiere monahilor fiind, Preasfinte, Fecioara ți s-a arătat înaintea sfârșitului tău vestindu-ți că aproape este strămutarea ta către Domnul. Deci noi, minunându-ne de o asa cercetare a Maicii Domnului, îți cântăm așa:
Bucură-te, că pe împărăteasa Cerului și a Pământului la față ai văzut-o,
Bucură-te, că prin arătarea Maicii Domnului te-ai umplut de bucurie,
Bucură-te, cel ce ai primit de la ea vestea mutării tale la cele cerești,
Bucură-te, că prin glasul tău cel fără prihană sfințirea vieții tale ai arătat,
Bucură-te, că în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului duhul tău cel smerit lui Dumnezeu I l-ai dat,
Bucură-te, căci cu sfârșitul tău fără durere, prevestirea ta mai înainte o ai împlinit,
Bucură-te, cel ce cu cununa nemuririi de mâna Atotțiitorului ai fost încununat,
Bucură-te, că fericirea Raiului împreună cu toți sfinții ai moștenit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 11:

Cântare neîncetată Preasfintei Treimi înălțând preacuvioase, prin întreaga ta viață mare ascet al evlaviei te-ai arătat: celor rătăciți spre povățuire, celor bolnavi cu trupul și cu sufletul spre tămăduire, iar noi, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru mulțimea cea nemăsurată a milelor Lui, neîncetat îi cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Făclie dătătoare de lumină în timpul vieții fiind, Părinte de Dumnezeu fericit, și după moarte ca o stea strălucitoare a pământului rusesc ai luminat, căci reverși de la cinstitele tale moaște râuri de minuni celor ce cu credință și cu dragoste aleargă către tine. Iar noi, ca celui ce ești fierbinte rugător pentru toată lumea și făcător de minuni, ție-ți cântăm acestea:
Bucură-te, cel ce cu mulțimea minunilor de Dumnezeu ești preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu dragostea ta lumea întreagă o ai luminat,
Bucură-te, iubirii lui Hristos urmașule cel credincios și drept,
Bucură-te, mângâierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor,
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor,
Bucură-te, al celor bolnavi și neputincioși lecuitor,
Bucură-te, al apei celei tămăduitoare, fântână nesecătuită,
Bucură-te, că toate marginile pământului nostru cu dragostea ta le-ai cuprins,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 12:

Cunoscând harul și îndrăzneala ta cea mare înaintea lui Dumnezeu cădem la tine, preacuvioase Părinte, roagă-te fierbinte către Domnul ca să apere Sfântă Biserica Sa de necredință și dezbinare, de nevoi și necazuri, ca să cântăm împreună cu tine Făcătorului de bine, Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icos 12:

Cântând preaslăvirea ta te fericim pe tine, preacuvioase Părinte, ca pe un puternic mijlocitor pentru noi către Domnul, ca pe un mângâietor și apărător, și cu dragoste îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, lauda Bisericii Ortodoxe,
Bucură-te, scut și îngrădire a creștinătății,
Bucură-te, călăuza ce-i îndreaptă pe toți către ceruri,
Bucură-te, apărătorul și ocrotitorul nostru,
Bucură-te, cel ce cu puterea lui Dumnezeu multe minuni ai săvârșit,
Bucură-te, cel ce cu vesmântul tău pe mulți bolnavi ai vindecat,
Bucură-te, cel ce toate uneltirile diavolești le-ai biruit,
Bucură-te, cel ce jivinele sălbatice cu blândețea ta le-ai supus,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 13:

O,preaminunate sfinte și mare făcător de minuni, preacuvioase Părinte Serafime, primește această sărmană rugăciune a noastră ce se înalță spre lauda ta și stând acum înaintea Tronului Împăratului Împăraților, al Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi toți ca să aflăm mila Lui in Ziua Judecatii, cu bucurie cantandu-I: Aliluia!

(Acest condac se citește de trei ori.)

Apoi, se repetă Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Rugăciunea întâia către Sfântul Serafim

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului căci iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în împărăția Cerurilor unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.

Rugăciunea a doua către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

*

Canonul Sfântului Serafim de Sarov

Cântarea I

Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Gândurile inimii mele ca niște spice dănțuiesc întru adierile Duhului, dar clătinarea lor închipuie lămurit și nepriceperea mea de a aduce ție Cuvioase Serafim, roadele laudelor îngerești cu care să împodobesc masa cea duhovnicească așezată întru cinstirea ta; dar, te rog, fericite, nu te întoarce nici dinspre mine, cel biruit de întunericul minții, ci mă ajută a umple hambarul cel de sus cu grânele cuvintelor înțelepciunii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un soare ești între Sfinți, strălucind cu razele minunilor tale tot pământul, pe care neîncetat îl păzește cu legătura păcii lui Hristos de toată tulburarea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Din pământul Rusiei ai răsărit ca o mlădiță a Vieții, plină de roadele faptelor bune, cu care hrănește înțelegător și inimile noastre cele spurcate cu multe gânduri rele.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Stăpâna lumii, ca Una Ce Te-ai arătat lumii pe pământ oglindă a cereștii frumuseți a Treimii, arată și inima mea cea întinată de multe păcate oglindă a vederilor duhovnicești.

Cântarea a III-a

„Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din copilărie s-a arătat că mâna Domnului te ocrotea nevăzut pe tine, alesul lui Hristos, ca mai apoi să ocrotești cu rugăciunile tale sufletele cele înviforate de multe necazuri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De pe schela turnului de clopote ai căzut, dar ai rămas nevătămat, primind încă și tămăduire de la Stăpâna lumii când erai cuprins de cumplita boală; mila Domnului arătată ție fă să se reverse acum Sfinte, și asupra celor cuprinși de multe boli și necazuri.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

De bucurie s-a umplut inima maicii tale când a auzit hotărârea ta de a-I sluji lui Hristos în mănăstire, iar noi, veselindu-ne de biruințele tale în arena cea duhovnicească, te avem scut de apărare împotriva vrăjmașilor nevăzuți.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Împreună cu Sfântul Serafim, roagă-Te, Maica Luminii, Ceea Ce ești mai slăvită decât serafimii, să ne izbăvim noi din cursele celui viclean.

Apoi aceste stihiri:

Vasul inimii tale a fost pecetluit de binecuvântările dumnezeiești revărsate prin rugăciunile Sfinților ale căror moaște se cinsteau în peșterile din Kiev; aceștia nevăzut ți-au călăuzit pașii spre ținuturile în care aveai să te desăvârșești duhovnicește .

Maica Vieții, cu rugăciunile Tale scapă de cumplita pedepasă pe cei ce Te cinstesc pe Tine și ne dă tuturor împăcare cu Ziditorul mai înainte de a sta înaintea Lui în ceasul judecății .

Sedealna
Primind cu toată inima sfatul Cuvioasei Dositeea de a te retrage la mănăstirea din pustia Sarovului, ca un porumbel ai zburat către locul nevoințelor duhovnicești, unde ai aflat pe Hristos odihnindu-se pe culmile inimii tale împreună cu Tatăl și cu Duhul, Cel Ce S-a arătat lumii în chip de porumbel.

Cântarea a IV-a

„Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă !”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toate ascultările încredințate le-ai plinit cu multă râvnă, pe toți uimind cu smerenia și desăvârșita ta ascultare; cu rugăciunile tale, scoate-ne pe noi, cei leneși, din cursa multor ispite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adesea te retrăgeai în pădure, alinându-i și acesteia dorul de Dumnezeu cu adierea rugăciunii lui Iisus, cu care umbrește și pădurea inimii noastre, cea întru care s-au sălășluit fiarele tuturor patimilor.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cumplita boală a hidropiziei te-a ținut în legăturile ei vreme de trei ani, dar maica domnului te-a tămăduit în chip minunat, ca veșnic să-i fii recunosător și să te rogi Ei și pentru tămăduirea sufletelor și trupurilor noastre.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cunoscându-Te pe Tine Cetate neclintită a Împăratului slavei, roagă-L pe Acesta să ne sălășluiască și pe noi în cămările cerești.

Cântarea a V-a

„Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Locul arătării minunate a Maicii Domnului, care te-a vindecat de boală, a slujit pentru înălțarea unei infirmerii, însă vino Sfinte, și sfințește și lăcașurile inimilor noastre cu untdelemnul rugăciunii tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După opt ani de alergare pe treptele desăvârșirii ai fost călugărit, numele tău fiind icoană vie a dragostei tale pentru Dumnezeu, Cel Ce te-a chemat la înălțimea viețuirii îngerești.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Dragostea și râvna ta pentru rugăciune te-a arătat ca pe un adevărat serafim aprins de focul cel nematerialnic, cu care arde toată spurcăciunea gândurilor noastre lumești.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Moștenitor al binecuvântărilor Tale l-ai arătat Preacurată, pe Sfântul Serafim de Sarov, pururea ocrotindu-l sub acoperământul rugăciunilor Tale; deci, nu Te întoarce nici dinspre noi, cei ce toată nădejdea noastră de mântuire ne-am pus-o întru Tine.

Cântarea a VI-a

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În timpul slujbelor din biserică lucruri minunate îți arăta Domnul și pe îngerii împreună slujitori, cu care roagă-te acum, să stăm și noi cu frică de Dumnezeu în lăcașurile Sale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În timpul Sfintei Liturghii din Joia Mare ai văzut pe Domnul Hristos înconjurat de puterile îngerești; Acestuia roagă-te Sfinte Serafim, ca unul ce ai mare îndrăzneală către Dânsul să ne dea nouă a vedea păcatele noastre și a sta cu umilință și cu smerenia vameșului în sfintele Sale lăcașuri, strigând: ,, Iisuse al meu, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă !”.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

În chilia din pădure adesea te retrăgeai, dăruindu-te cu totul rugăciunii lui Iisus, pe Care roagă-l să Se odihnească și în chilia cea smerită și sărăcăcioasă a inimii noastre .

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Fiind Tu Slava cetelor îngerești și pe pământ oamenilor Candelă nestinsă a rugăciunii, cu ale Tale rugăciuni învrednicește-ne pe noi, cei mult greșiți, slavei Împăratului ceresc.

Apoi aceste stihiri:

Urmând dorului de pustnicie, după hirotonirea întru ieromonah, și mai mult te-ai odihnit în inima pustiei, purtând în inima ta pe Cel Ce stăpânește peste toată făptura; Acestuia roagă-te Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, să îmblânzească patimile cele ascunse în pustia inimii noastre cu biciul rugăciunii.

Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.

Condacul:

Frumuseţea lumii şi cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălăşluit în Mănăstirea Sarovului, şi acolo, îngereşte vieţuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta şi Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogăţindu-te cu darul tămăduirilor şi al minunilor. Drept aceea îţi cântăm ţie: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Prochimenul

Evanghelia

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule…

Slavă… glas 2:

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Stihira

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.

Cu toată luarea aminte citind Evanghelia lui Hristos și scrierile Sfinților Părinți, ca o albină te-ai hrănit cu mierea înțelepciunii, îndulcind și mințile cele neputincioase cu picăturile cuvintelor tale.

Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.

Doamne, miluieste (de 12 ori).

Cântarea a VII-a

Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cântarea imnelor celor bisericești ți-ai îndulcit dorul de desăvârșire, acestea slujindu-și ca niște trepte spre ajungerea la Împăratul luminilor, pe Care Îl roagă, fericite, să ne dea nouă înțelepciune spre înțelegerea duhovniceștilor cuvinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu postul cel aspru ai veștejit săltările trupului și ca un înger ai zburat cu mintea aprinsă de focul Duhului la Soarele Cel mai înainte de Soare, Cel împreună șezător pe scaun cu Tatăl.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Pe stâncă ai petrecut o mie de nopți și o mie de zile întru rugăciune, văzând cu ochii minții pe Soarele dreptății strălucind pe cerul inimii tale.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Ca Una Ce ai născut și ai purtat în brațe pe Împăratul Cel fără de moarte, din moartea păcatului scoate pe robii Tăi, cei ce dorm întru întunericul patimilor.

Cântarea a VIII-a

„Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strând razele şi tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu !”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De hoți fiind călcată chilia ta, ai suferit de la aceștia răni înfricoșătoare, dar Împărăteasa cerurilor arătându-se ție cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan, te-a tămăduit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălțimea iubirii de vrăjmași ne-ai arătat Părinte, iertând pe cei răufăcători și rugându-te să nu fie ei pedepsiți; roagă-te să ni se dea și nouă putere a ierta din inimă pe cei ce ne necăjesc pe noi.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Înțelegând că pacea lui Hristos revărsată în inimi este comoara cea ascunsă în țarină care mântuiește mii de suflete, pe aceasta o ai dobândit prin însutite osteneli și te rogi acum să fie întărite și sufletele noastre cu legătura păcii Domnului.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Ca un soare al slavei luminezi toată Biserica, Preacurată, Ceea Ce cu lumina rugăciunilor Tale risipești întunericul necunoștinței de Dumnezeu.

Cântarea a IX-a

Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând voii Domnului, ai deschis ușa noii tale chilii tuturor sufletelor necăjite, punând în slujba oamenilor darurile dobândite de la Dumnezeu: darul înaintevederii, al facerii de minuni și alte daruri ale Duhului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tainele dobândirii harului Duhului Sfânt ai descoperit lui Motovilov, ucenicul tău iubit, dar nu ne lipsi nici pe noi Părinte, de ocrotirea lui Hristos prin ale tale sfinte mijlociri.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu multă dragoste te-ai îngrijit de orfani și de maicile de la mănăstirea Diveyevo, însă nu ne uita nici pe noi, oile cele rătăcite, Sfinte, ci ne călăuzește către staulul cel ceresc al lui Hristos.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Roagă-Te Preacurată, să ne izbăvim noi de întunericul păcatelor și să-L vedem pe Soarele slavei strălucind cu razele înțelepciunii Sale.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.

Bucură-te, comoara cea duhovnicească a călugărilor, solitorul păcii lui Hristos, lauda Bisericii Ortodoxe, mângâierea cea dulce a celor necăjiți, împodobitorul pustiei cu strălucirile rugăciunii, nu înceta a soli Bisericii pace și întărire pe piatra dreptei credințe.

Fiu prea iubit al Maicii Domnului fiind, te-ai bucurat din plin de minunată ocrotirea Ei în boli și în necazuri, dar acum adu-ți aminte Părinte, și de noi, cei încercați în focul multor ispite, pe care îl stinge cu ploaia rugăciunii tale.

Cunună prea slăvită ești monahilor, căci părăsind toate desfătările acestei lumi trecătoare, ai iubit nevoințele pentru dobândirea Împărăției celei veșnice, pe care roagă-te să o moștenească și cei ce te cinstesc pe tine.

Bucurie ai picurat în sufletele cele biruite de mâhnire și cuvintele tale s-au făcut multor sufletele temelie a unei noi vieți renăscute prin pocăință, pe piatra căreia întărește și inimile noastre.

De multe vedenii și bucurii duhovnicești te-ai învrednicit pentru curățirea viețuirii tale întru Duhul; nu înceta a soli și pentru noi izbăvire din robia patimilor celor necurate.

Cu serafimii slujind Făcătorului a toate și cântarea întreit sfântă aducând Celui mai presus de toată lauda omenească și îngerească, adu-ți aminte și de cei ce te măresc pe tine, mijlocindu-ne sfârșit cu pace, izbăvire de veșnicele chinuri și răspuns bun la judecata lui Hristos.

Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos, cu Sfântul Serafim de Sarov şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.

Sfinte Dumnezeule…Preasfanta Treime…Tatal nostru…

Cu nevoințele cele mai presus de fire te-ai asemănat serafimilor, cu care roagă-te acum preafericite Părinte Serafim, să ni se dea nouă înțelepciune a lăuda nevoințele viețuirii tale celei îngerești .
Trecut-ai la cele veșnice pe când te aflai în rugăciune înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu, împreună cu care roagă-te Sfinte, să fim și noi moștenitori ai vieții celei de-a pururea fericite.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.

Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău.

Sfântul Serafim de Sarov

1

Sfantul Serafim de Sarov (1759-1833) este socotit printre cei mai cunoscuti si mai indragiti sfinti ai Bisericii Ortodoxe. Inca din vremea vietii sale mii de pelerini se imbulzeau catre manastirea Sarov pentru a-l vedea. La 70 de ani dupa adormirea sa intru Domnul dragostea fata de el se inradacinase atat de mult printre credinciosii rusi incat sute de mii de oameni au participat la slujba de canonizare a sfantului.

Sfantul Serafim de Sarov – Viata


Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759 in orasul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. Parintii sai, Isidor si Agatia Mosnin, erau oameni instariti, insa evlaviosi si foarte milostivi. Ramas orfan de tata la 3 ani, micutul Prohor a fost crescut de mama sa. Inca din copilarie s-a bucurat de vadita ocrotire a Maicii Domnului.

                            

1De copil, s-a afundat in scrierile si in slujbele bisericii. A inceput viata monahala in manastirea Sarovului, la varsta de 19 ani. Dupa opt ani petrecuti ca frate, Prohor s-a invrednicit a primi chipul ingeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai tarziu a fost facut ierodiacon. In 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah.Curand dupa aceasta, implinind 16 ani de manastire, cu binecuvantarea batranului sau, egumenul Pahomie, Sfantul Serafim s-a retras la pustie, intr-o chiliuta din desisul padurii, aflata pe malul raului Sarovka, la cativa kilometri de manastire.Aici si-a facut o gradina de zarzavat si a adus doi stupi, iar ziua si-o petrecea muncind, in rugaciune neincetata si citind Noul Testament cu precadere Sfintele Evanghelii. Nu neglija nici cele 7 laude, metaniile si alte nevointe. Dupa cum chiar el a marturisit unui ucenic al sau, obisnuia sa plece din chilia sa seara si, pe o piatra anume, priveghea toata noaptea in rugaciune, iar dimineata se intorcea la chilie si priveghea pe o alta piatra, toata ziua. Aceasta nevointa a tinut-o sfantul vreme de o mie de zile si o mie de nopti.

Sfantul Serafim a petrecut trei ani in zavorare, in tacere desavarsita. In anul 1804, intr-o noapte, trei talhari, crezand ca Sfantul primeste bani de la oameni, au gandit sa-l prade. Desi era in putere (46 de ani) si ar fi putut opune rezistenta, Sfantul Serafim si-a incrucisat mainile pe piept si le-a zis: „Faceti ce vreti”, iar talharii l-au batut, lasandu-l abia viu. Nu au gasit decat o iconita si niste cartofi. Sfantul a fost aflat a doua zi, plin de sange, de niste parinti, care l-au dus la manastire. Acolo a refuzat ajutorul doctorilor si Maica Domnului i s-a aratat si l-a vindecat intocmai cum o mai facuse odinioara.

1Supunandu-se cererii Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810, continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani. In 1825 s-a intors la chilia sa din padure, unde primea mii de pelerini din intreaga Rusie. Fiindu-i dat darul inainte-vederii, Sfantul Serafim de Sarov, facatorul de minuni, oferea tuturor mangaiere si povata. Sfantul intampina pe oricine venea la el cu o inchinaciune, un sarut duhovnicesc si cuvintele urarii pascale „Hristos a Inviat!”. Ii numea pe toti „bucuria mea”. El era binecunoscut pentru afectiunea materna pe care o arata tuturor celor care veneau la el ai sinceritate. Dand sfaturi unui viitor staret ii spuse acestuia: „fii ca o mama si nu ca un tata fata de frati”. Acest mare sfant isi revarsa dragostea dumnezeiasca catre toti cei care il vizitau, tarani si nobili, mireni si mirence, monahi si monahii. Simpla sa prezenta ii intarea, ii inveselea duhovniceste si ii vindeca. Cativa dintre fiii sai duhovnicesti au fost binecuvantati sa vada o mai mare stralucire a sfantului in Duhul Sfant. Ei povestesc faptul ca chipul sau era atat de plin de stralucire incat era imposibil sa-I privesti. Invatatura sa cu privire la telul vietii crestine – dobandirea Duhului Sfant – a fost oferita intr-un astfel de moment de stralucire. El ne descrie si felul in care se dobandeste acest dar al lui Dumnezeu: prin sfanta ascultare monahala si prin asceza severa.

In data de 2 ianuarie 1833, Sfantul Serafim de Sarov a fost aflat adormit intru Domnul in chilia sa, la rugaciune, in genunchi, cu mainile incrucisate pe piept in fata icoanei Maicii Domnului…

Sfantul Serafim de Sarov – Scopul vietii crestine


1

”Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Cel ce nu aduna cu Mine risipeste” (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: „In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El” (Fapte 10:35).”

Sfantul Serafim de Sarov  – Despre tacere

„Preacuviosul Varsanufie ne invata ca precum corabia pe mare infrunta furia valurilor si a furtunilor si ajungand la taramul linistit nu mai este supusa pericolului, ramanand nevatamata, tot asa si calugarul, cat se afla printre oameni, are parte de mahniri, ispite, ganduri suparatoare, iar cand staruie in tacere, n-are de ce se teme. 
Tacerea deplina este crucea pe care calugarul trebuie sa-si rastigneasca patimile, placerile, gandurile. Adu-ti aminte de Domnul Hristos, cate batjocuri si defaimari a indurat inainte de a fi rastignit pe Cruce. Asa si noi, fiind doar in tacere deplina, dar nesuferind precum a suferit Domnul Hristos, nu putem ajunge la starea sfinteniei desavarsite. Caci spune Apostolul: Cu El vom suferi si cu El ne vom preamari.  Alta cale nu exista. Cel care a ales starea tacerii depline trebuie sa stie cu ce scop a ales aceasta stare, pentru ca inima lui sa nu se abata catre altceva.”

Sfantul Serafim de Sarov – Dobandirea harului

„Dobandeste harului Duhului Sfant si prin practicarea celorlalte virtuti, de dragul lui Hristos. Fa negot duhovnicesc cu ele; fa negot cu acelea care iti aduc profitul cel mai mare. Strange capital din belsugul harului lui Dumnezeu, aduna-l in banca cea vesnica a lui Dumnezeu, care iti va aduce dobanda nematerialnica, nu patru sau sase procente, ci suta la suta pentru o rubla duhovniceasca, si chiar nesfarsit mai mult decat atat. De pilda, daca rugaciunea si privegherea iti dau mai mult har de la Dumnezeu, roaga-te si privegheaza; daca postirea iti da mult din duhul lui Dumnezeu, posteste; daca milostenia iti da mai mult, fa pomeni. Masurati fiecare virtute facuta din dragoste pentru Hristos in acest fel.”

Sfantul Serafim de Sarov – Despre tristete



 „Cand duhul rau al mahnirii pune stapanire pe suflet, atunci sufletul se umple de intristare si suparare, neputand sa se roage cu staruinta cuvenita si neputand sa se indeletniceasca cu citirea scrierilor sfinte cu atentia necesara. Intr-o astfel de stare, calugarul este lipsit de lineste si blandete in comunicare cu fratii obstii, capatand o repulsie fata de tot ce-l inconjoara. Sufletul cuprins de tristete si mahnire devine bezmetic, frenetic si nu poate sa primeasca linistit nici un sfat bun si nici nu poate sa raspunda cu blandete la intrebarile adresate. Calugarul ce are un astfel de suflet afectat, evita oamenii, considerandu-i vinovati de tulburarea sa si nu intelege ca de fapt pricina bolii sufletului sau se afla in interiorul sau. „Tristetea este ca un vierme pentru suflet, ce-si roade mama care l-a nascut.” Calugarul cuprins de mahnire nu poate sa-si inalte mintea catre contemplarea de Dumnezeu si nici sa savarseasca o rugaciune curata, inflacarata. Cine a biruit patimile, acela va birui si tristetea. Iar cel biruit, nu va fi ocolit nici de catusele mahnirii. Precum bolnavul este recunoscut bolnav dupa paloarea fetei, asa si cel impatimit este cercetat si stapanit de tristete. Cine iubeste pacea, aceluia ii este aproape imposibil sa se intristeze, iar cel care uraste pacea intotdeauna este trist. Precum focul curata aurul, asa si tristetea dupa Domnul curata sufletul de pacate.

1Sfantul Serafim de Sarov – Harul este lumina

„Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac.” (Ioan 11:26). Cel ce are harul Sfantului Duh ca rasplata a dreptei credinte in Iisus Hristos, chiar daca, din pricina slabiciunii omenesti, sufletul sau ar muri pentru vreun acat sau altul, totusi nu va muri pentru totdeauna, ci va fi ridicat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos „Care ia pacatul lumii” (Ioan 1:29), si daruieste fara de plata har peste har. Despre acest har, care s-a aratat intregii lumi si omenirii intru Dumnezeu-omul, se spune in Evanghelie: „Intru El era viata si viata era lumina oamenilor.” (Ioan 1:4); si mai apoi: „Si lumina lumineaza in intuneric; si intunericul nu a cuprins-o niciodata.” (Ioan 1:5). Aceasta inseamna ca harul Sfantului Duh, care ne este dat la botez in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, in pofida caderii omului in pacat, in pofida intunericului care ne inconjura sufletul, nu inceteaza sa lumineze in inimile noastre cu lumina dumnezeiasca (care a existat din vremuri stravechi) a meritelor de nepretuit ale lui Hristos. In cazul lipsei de pocainta a pacatosului, aceasta lumina a lui Hristos striga catre Tatal: „Avva, Parinte! Nu fii suparat de aceasta lipsa de pocainta pana la sfarsit (al vietii sale).” Apoi, la trecerea pacatosilor pe calea pocaintei, sterge pe deplin toate urmele pacatului din trecut si il imbraca, inca o data, pe fostul pacatos, intr-un vestmant al nestricaciunii, tesut din harul Sfantului Duh. Dobandirea acestuia este scopul vietii crestine, ceea ce v-am explicat, iubitorule de Dumnezeu.”
Troparul Sfantului Serafim de Sarov 



„Din tinerete L-ai indragit pe Hristos, fericite, si numai Lui, Unul, ai dorit cu inflacarare sa ii slujesti, prin rugaciune neintrerupta in pustie, nevoindu-te cu inima plina de umilinta dobandind iubirea lui Dumnezeu si aratandu-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugam tie: Mantuieste-ne pre noi cu rugaciunile tale, preacuvioase Serafime, Parintele nostru.”

Sursa: CrestinOrtodox.ro

 

Scopul vietii crestine – Sf. Serafim de Sarov

1

SFANTUL SERAFIM DE SAROV DESPRE DOBANDIREA SFANTULUI DUH

Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut in 1759, in orasul Kursk. Parintii sai erau niste crestini ortodocsi evlaviosi, pilde de adevarata duhovnicie. La varsta de 10 ani, Serafim a fost tamaduit in chip minunat dintr-o boala grea cu ajutorul icoanei Nascatoarei de Dumnezeu din Kursk. De copil, s-a afundat in scrierile si in slujbele bisericii. A inceput viata monahala in manastirea Sarovului, la varsta de 19 ani. A fost tuns calugar cand avea 27 de ani si, curand dupa aceea, hirotonit diacon. Profunzimea si curatia participarii Sfantului Serafim in slujbele dumnezeiesti sunt vadite, deoarece i s-a ingaduit sa vada ingerii, si in timpul Sfintei Liturghii din Joia Mare l-a vazut pe Domnul Insusi.
La 34 de ani a fost hirotonit preot, si a fost numit duhovnic al manastirii de maici Diveievo. In acelasi timp, a primit si blagoslovenie pentru a incepe o viata de pustnic in padurea ce inconjoara Sarovul. Traia intr-o cabana mica, daruindu-se in intregime rugaciunii, postului si citirii Scripturii si a scrierilor Sfintilor Parinti. Sfantul Serafim obisnuia sa mearga la manastire Duminicile pentru a primi Sfanta Impartasanie; apoi se intorcea in padure.In 1804, Sfantul Serafim a fost atacat de talhari si batut de moarte. Ranile provocate de acest atac l-au facut sa umble de acum inainte aplecat de spate, avand trebuinta de un toiag pentru a merge. Dupa aceasta intamplare, Sfantul a inceput sa se roage continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecand cea mai buna parte a timpului sau in genunchi pe o piatra de langa chilia sa si strigand „Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Apoi a petrecut trei ani in zavorare, in tacere desavarsita. Supunandu-se cererii Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810, continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani. Ascultand de o vedenie dumnezeiasca, Serafim si-a incetat tacerea si a inceput sa vorbeasca, spre folosul celorlalti. Sfantul intampina pe oricine venea la el cu o inchinaciune, un sarut duhovnicesc si cuvintele urarii pascale „Hristos a Inviat!”. Ii numea pe toti „bucuria mea”. In 1825 s-a intors la chilia sa din padure, unde primea mii de pelerini din intreaga Rusie. Fiindu-i dat darul inainte-vederii, Sfantul Serafim de Sarov, facatorul de minuni, oferea tuturor mangaiere si povata. Sfantul Serafim a raposat la 2 ianuarie 1833, ingenuncheat fiind in fata icoanei Nascatoarei de Dumnezeu.
O pilda al harului Duhului Sfant lucrator in viata si cuvintele Sfantului Serafim a ajuns la noi cand, in noiembrie 1831, un crestin ortodox evlavios pe nume Nikolai Motovilov s-a intalnit cu Sfantul Serafim, notand convorbirea avuta. Notele lui Motovilov au fost transcrise si publicate de catre Serghei Nilus, care a scris urmatoarea introducere:
Aceasta descoperire este fara indoiala de importanta mondiala. Intr-adevar, in esenta nimic nu este nou in ea, pentru ca intreaga revelatie a fost data Apostolilor din chiar ziua Pogorarii Duhului Sfant, la Rusalii. Dar acum, cand oamenii au uitat adevarurile fundamentale ale vietii crestine si sunt afundati in intunecimea materialismului sau in indeplinirea rutinata si de suprafata a „nevointelor ascetice”, descoperirea Sfantului Serafim este cu adevarat extraordinara, asa cum si el insusi a socotit-o. „Nu-ti este dat numai tie sa intelegi aceasta”, spune Sfantul Serafim catre sfarsitul descoperirii, „ci prin intermediul tau, este data intregii lumi!” Ca stralucirea unui fulger, aceasta minunata convorbire lumineaza intreaga lume ce era deja cufundata in nepasare si moarte duhovniceasca, cu mai putin de un secol inainte de lupta impotriva crestinismului din Rusia si intr-o vreme in care credinta crestina se afla intr-o decadere accentuata in Vest. Aici Sfantul lui Dumnezeu ni se infatiseaza asemenea proorocilor prin care Insusi Duhul Sfant a vorbit.

Redam totul, cuvant cu cuvant, fara nici o interpretare proprie.
S. A. Nilus
Scopul vietii crestine

“Era joi”, scrie Motovilov. “Ziua era posomorata. Stratul de zapada masura 20 de centimetri; fulgi uscati si tari cadeau abundent din cer, atunci cand Sfantul Serafim si-a inceput conversatia cu mine, pe un camp din apropierea chiliei sale, de cealalta parte a raului Sarovului, la poalele dealului ce se coboara spre mal. Mi-a spus sa sed pe buturuga unui copac pe care tocmai il taiase si s-a asezat inainte-mi.

seraphim_transfiguration.jpg

“Domnul mi-a aratat” spuse marele Staret (batran), “ca in copilarie ati avut o puternica dorinta de a cunoaste scopul vietii crestine, si ca ati intrebat, mereu, multe persoane duhovnicesti despre acesta”.

Trebuie sa recunosc ca de la varsta de 12 ani acest gand m-a macinat continuu. De fapt, am intrebat multi preoti despre el, dar raspunsurile lor nu m-au satisfacut. Acest lucru nu avea de unde sa fie stiut de batran.

“Dar nimeni”, continua Sfantul Serafim, “nu v-a dat un raspuns potrivit. Vi s-a spus: “Mergi la biserica, roaga-te lui Dumnezeu, pazeste poruncile Domnului, fa fapte bune – acesta este scopul vietii crestine”. Unii au fost chiar indignati de faptul ca va macina o asemenea curiozitate profana si v-au spus: “Nu cerceta lucruri care te depasesc”. Dar nu v-au explicat asa cum ar fi trebuit. Acum umilul Serafim va va explica care este cu adevarat acest scop”.
„Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Cel ce nu aduna cu Mine risipeste” (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: „In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El” (Fapte 10:35).
„Precum vedem intr-o alta pilda sfanta, omul care face lucruri drepte este placut Domnului. Vedem Ingerul Domnului infatisandu-se, la vremea rugaciunii, lui Cornelie, sutasul cel drept si cu frica lui Dumnezeu, si graindu-i: „Trimite la Iope şi cheamă pre Simon, cel ce se numeşte Petru. Acesta iti va spune cuvintele vietii vesnice, prin care te vei mantui tu si cei ai casei tale”. Astfel Domnul intrebuinteaza toate mijloacele Sale dumnezeiesti pentru a-i darui unui astfel de om, in schimbul faptelor sale bune, sansa de a nu-si pierde rasplata din viata ce va sa vina. Dar pana se sfarseste aceasta viata, trebuie sa punem inceput cu o dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi si care, prin dobandirea de catre noi a harului Duhului Sfant, aduce in inimile noastre Imparatia lui Dumnezeu si ne deschide calea spre castigarea binecuvantarilor vietii ce va veni. Dar primirea de catre Dumnezeu a faptelor bune care nu sunt savarsite din dragoste de Hristos se limiteaza la aceasta: Ziditorul daruieste mijloacele pentru a le face sa vieze (cf. Evrei 6:1). Sta in puterea omului a le face sa traiasca sau nu. De aceea Domnul a spus iudeilor: „Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra” (Ioan 9:41). Daca un om precum Cornelie este placut in fata Domnului pentru faptele sale bune, desi acestea nu sunt facute de dragul de Hristos, si apoi crede in Fiul Sau, asemenea fapte ii vor fi socotite ca fiind facute din dragoste de Hristos. Dar in situatia contrara, omul nu are nici un drept sa se planga atunci cand binele pe care l-a facut este nefolositor. Acest lucru nu se petrece niciodata atunci cand binele este savarsit din dragoste pentru Hristos, intrucat fapta buna pentru El nu numai ca ne aduce o cununa a dreptatii in lumea ce va veni, dar si in aceasta viata ne umple cu harul Duhului Sfant. Mai mult, s-a zis: „Dumnezeu nu da Duhul cu masura” (Ioan 3:34-35).
„Acesta este, iubitorule de Dumnezeu! Dobandirea Duhului Sfant este adevaratul scop al vietii crestine, in vreme ce rugaciunea, postul, pomenile si alte fapte bune facute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobandirii Duhului Sfant.”

„Ce intelegeti prin dobandire?” l-am intrebat pe Sfantul Serafim. „Cumva, nu prea pricep.”

„Dobandirea este acelasi lucru cu luarea in posesie”, mi-a raspuns el. „Stiti ce inseamna a dobandi bani? Dobandirea Duhului Sfant este asemenea. Stiti foarte bine ce inseamna a dobandi in sensul lumesc, iubitorule de Dumnezeu. Scopul oamenilor obisnuiti este sa adune sau sa faca bani; cat pentru nobilime, se adauga primirea de onoruri, distinctii si alte recompense pentru serviciile aduse stapanirii. Dobandirea Duhului Sfant este de asemenea un capital, dar datator de har si vesnic, si se obtine pe cai foarte asemanatoare, aproape la fel cum sunt cele ale capitalului monetar, social si temporal. Dumnezeu Cuvantul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos asemuieste viata noastra cu o piata, iar lucrarea vietii noastre pe pamant, o numeste negot. El spune tuturor: „Negutatoriti pana ce voi veni” ( Luca 19: 13), „rascumparand fiecare ocazie, caci zilele sunt rele.” ( Efeseni 5:16). Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a timpului tau fa astfel incat sa primesti binecuvantarile ceresti, prin bunuri pamantesti. Bunurile pamantesti sunt fapte bune facute din dragoste pentru Hristos, ce pogoara harul Preasfantului Duh asupra noastra.”
„In pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune, cand cele nebune au ramas fara de untdelemn, cele intelepte le-au spus: „Mergeti la cei ce vand si cumparati.” (Matei 25:9). Dar dupa ce au cumparat, usa camarii mireselor era deja inchisa, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se talcuieste ca fiind lipsa de fapte bune in vremea vietii lor. O asemenea interpretare nu este foarte corecta. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, cand sunt numite fecioare, chiar daca nebune? Fecioria este virtutea suprema, o stare ingereasca, si ar putea tine locul tuturor celorlalte fapte bune.
„Eu cred ca ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtutile, dar, in ignoranta lor duhovniceasca, au crezut ca viata crestina consta doar in facerea de bine. Facand fapte bune, ele credeau ca fac lucrarea lui Dumnezeu, dar putin le pasa daca au obtinut harul Duhului Sfant. Aceste moduri de viata, bazate doar pe facerea de bine, fara a incerca cu atentie daca aduc harul Duhului Sfant, sunt mentionate in cartile Sfintilor Parinti. „Exista o alta cale ce pare buna la inceput, dar care sfarseste in adacul iadului.”
„Antonie cel Mare, in scrisorile sale catre monahi, spune despre asemenea fecioare: ”Multi calugari si fecioare nu au stiinta despre feluritele vointe care lucreaza in om, si nu stiu ca suntem influentati de trei voi: prima este voia Domnului cea a-tot-desavarsita si a-tot-mantuitoare; a doua este voia noastra omeneasca care, chiar daca nu este distrugatoare, nu este nici mantuitoare; si a treia vointa este cea a diavolului – pe de-a-ntregul distrugatoare.” Aceasta a treia vointa, a vrajmasului, il indeamna pe om sa nu faca fapte bune, sau sa le faca din mandrie, sau doar de dragul virtutii, decat de dragul lui Hristos. A doua, propria noastra vointa, ne indeamna sa facem totul pentru a ne satisface patimile, sau ne invata ca si vrajmasul, sa facem lucruri bune doar de dragul binelui si nu pentru harul care este astfel dobandit. Dar prima, vointa a-tot-mantuitoare a Domnului, consta in a face bine doar pentru dobandirea Duhului Sfant, ca o comoara vesnica si nesfarsita, de nepretuit. Se poate zice, intr-un fel, ca dobandirea Duhului Sfant este untdelemnul ce le lipsea fecioarelor celor nebune. Au fost numite nebune doar pentru ca uitasera rodul trebuincios al virtutii, harul Duhului Sfant, fara de care nimenea nu este si nu poate fi mantuit, caci: „Prin Duhul Sfant fiecare suflet este inviorat, iar prin curatire este transfigurat si luminat de Sfinta Treime, intr-o Sfanta taina.”
„Untdelemnul din candelele fecioarelor intelepte putea sa arda cu tarie multa vreme. Deci aceste fecioare, cu candelele lor aprinse au putut sa-si intalneasca Mirele, care venea la miezul noptii. Impreuna cu El, au putut intra in camara de nunta a bucuriei. Insa cele nebune, desi s-au dus sa mai cumpere untdelemn atunci cand li s-au stins candelele, nu s-au putut intoarce la timp si au gasit usa deja inchisa. Piata este viata noastra; usa de la camara de nunta care s-a inchis si impiedica drumul catre Mire este moartea omeneasca; fecioarele intelepte si cele nebune sunt sufletele crestinilor; untdelemnul nu este fapta buna, ci harul Prea Sfantului Duh dobandit prin fapte bune si care preschimba sufletele dintr-o stare la cealalta – de la starea stricacioasa la starea nestricacioasa, din intuneric la lumina, de la staulul existentei noastre (unde patimile sunt legate precum animalele fara de minte si ca fiarele salbatice) in templul Dumnezeirii, in luminoasa camara de nunta a vesnicei bucurii intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Ziditorul, Izbavitorul si vesnicul Mire al sufletelor noastre.
„Ce mare este mila Domnului pentru mizeria noastra, adica neatentia noastra fata de grija pe care ne-o poarta, atunci cand Domnul spune: „Iata, Eu stau la usa si bat” (Apocalipsa 3:20), intelegand prin „usa” cursul vietii noastre care nu a fost inca oprit de moarte! O, cat as vrea, iubitorule de Dumnezeu, ca in aceasta viata sa fii pururea in Duhul lui Dumnezeu! „In ceea ce va voi afla, in aceea va voi judeca,” graieste Domnul.
„Vai noua daca El ne gaseste prea-incarcati de grijile si necazurile acestei vieti! Caci cine va putea sa duca supararea Sa, cine va suporta mania fetei Sale? De aceea s-a spus: „Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita.” (Marcu 14:38), adica sa va lipsiti de Duhul lui Dumnezeu, caci privegherea si rugaciunea ne aduc harul Sau.
„Desigur, fiecare fapta buna, facuta din dragoste pentru Hristos, ne daruieste harul Duhului Sfant, dar rugaciunea ne da acest har in mod deosebit, pentru ca intotdeauna este la indemana, ca o unealta de dobandire a harului Duhului Sfant. De pilda, ai vrea sa mergi la biserica, dar nu afli nici o biserica sau slujba s-a terminat; ai vrea sa dai de pomana unui cersetor, dar nu este nici unul sau nu ai ce sa ii dai; ai vrea sa-ti pastrezi fecioria, dar nu ai puterea sa o faci din pricina firii tale sau din pricina tariei vicleniilor vrajmasului, carora nu te poti impotrivi datorita slabiciunii tale omenesti; ai dori sa faci alte fapte bune de dragul lui Hristos, dar nici nu ai taria sau iti lipseste prilejul. Acestea, cu siguranta nu se aplica rugaciunii. Rugaciunea este la indemana oricui, bogat ori sarac, nobil ori umil, puternic ori slab, sanatos ori bolnav, drept ori pacatos.””Puteti judeca cat de mare este puterea rugaciunii, atunci cand este savarsita din toata inima, chiar si in cazul unei persoane pacatoase, in urmatoarea pilda din Sfanta Traditie. Cand, la rugamintea unei mame disperate careia ii murise singurul fiu, o prostituata pe care o intalnise, inca necurata dupa ultimul ei pacat, miscata fiind de durerea adanca a mamei, a strigat catre Domnul: „Nu de dragul unei sarmane pacatoase ca mine, ci pentru lacrimile unei mame ce-si jeleste fiul si crezand cu tarie in bunatatea Ta cea plina de dragoste si in puterea Ta cea nemasurata, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o, Doamne!” Si Domnul l-a ridicat din morti.
„Vezi, iubitorule de Dumnezeu! Mare este puterea rugaciunii, iar ea aduce indeosebi Duhul lui Dumnezeu, si este cel mai usor de savarsit pentru toata lumea. Vom fi fericiti intr-adevar daca Domnul Dumnezeu ne afla pazindu-ne si plini de darurile Sfantului Sau Duh. Atunci putem nadajdui plini de incredere ca „vom fi rapiti… in nori ca sa intampinam pe Domnul in vazduh” (1 Tesalonicieni 4:17) Care vine „cu putere multa si cu slava” (Marcu 13 :26) „sa judece vii si mortii” (1 Petru 4:5) si „va rasplati fiecaruia dupa faptele sale” (Matei 16:27).”Iubitorule de Dumnezeu, tu binevoiesti a crede ca este o mare bucurie sa vorbesti cu sarmanul Serafim, socotind poate ca nu este lipsit de harul Domnului. Atunci, ce-am mai putea spune despre Insusi Domnul, obarsia fara de cadere a fiecarei binecuvantari, cereasti si pamantesti? Intr-adevar, in rugaciune ni se ingaduie sa vorbim cu El, cu Insusi Dumnezeul si Mantuitorul nostru cel plin de har si de datator de viata. Dar chiar si aici, trebuie sa ne rugam numai pana cand Dumnezeu Duhul Sfant se pogoara asupra noastra, cu harul Sau ceresc, in masura cunoscuta de El. Si cand El binevoieste sa ne viziteze trebuie sa ne oprim din rugaciune. Pentru ce ar trebui atunci sa ne rugam Lui, „Vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pre noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre”, cand El deja a venit la noi sa ne mantuiasca, pe cei ce ne incredem Lui, si Il chemam cu adevarat cu Numele Sau cel sfant, ca sa-L putem primi cu smerenie si dragoste pe Mangaietorul, in casa sufletelor noastre, flamanzind si insetand dupa venirea Sa? „Voi explica aceasta, iubitorule de Dumnezeu, printr-o pilda. Inchipuiti-va ca m-ati chemat in vizita si ca, in urma acestei invitatii, am venit sa stam de vorba. Dar continuati sa ma chemati, spunandu-mi: „Intra, te rog! Hai intra!” Atunci eu voi fi silit a cugeta: „Care este problema lui? Este nebun?”
„Asa, si cu Domnul Dumnezeul nostru Sfantul Duh. De aceea se spune: „Opriti-va si cunoasteti ca eu sunt Dumnezeu; Inaltat voi fi intre neamuri. Inaltat voi fi pe pamant” (Psalmul 45[46]:10). Adica voi aparea si voi continua sa apar tuturor celor care cred in Mine si Ma cheama, si voi vorbi cu ei precum am grait odata catre Adam in Rai, catre Avraam si Iacov si alti slujitori de-ai Mei, Moise si Iov, si cu cei asemenea lor.
„Multi explica ca aceasta tacere se refera numai la problemele lumesti; cu alte cuvinte, ca in timpul rugaciunilor in care vorbesti cu Dumnezeu trebuie „sa fii linistit” in ceea ce priveste problemele lumesti. Dar iti voi spune, in numele Domnului, ca nu este numai necesar sa fii mort fata de acestea la rugaciune, ci cand prin puterea nemasurata a credintei si a rugaciunii Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfant se indura sa ne viziteze, si vine la noi in intregimea bunatatii Sale nespuse, trebuie sa fim morti si fata de rugaciune.
„Sufletul vorbeste in timpul rugaciunii, dar la pogorarea Duhului Sfant trebuie sa ramanem intr-o tacere desavarsita, pentru a asculta limpede si cu intelegere toate cuvintele vietii vesnice pe care El se va milostivi atunci sa ni le spuna. Sunt trebuitoare atat trezvia eplina a sufletului si a duhului, cat si neprihanirea feciorelnica a trupului. Aceleasi cerinte au fost facute la Muntele Horev, cand israilitilor li s-a spus ca nici macar sa nu isi atinga nevestele, vreme de trei zile, inainte de aparitia lui Dumnezeu pe Muntele Sinai. Caci Dumnezeul nostru este un foc ce arde tot ce este necurat, si nimeni cu trupul sau duhul intinat nu poate intra in partasie cu Dansul.”
DOBANDIREA HARULUI

„Da, parinte, dar alte fapte bune, savarsite din dragoste pentru Hristos, in scopul dobandirii Duhului Sfant? Ati vorbit numai de rugaciune.”
„Dobandeste harului Duhului Sfant si prin practicarea celorlalte virtuti, de dragul lui Hristos. Fa negot duhovnicesc cu ele; fa negot cu acelea care iti aduc profitul cel mai mare. Strange capital din belsugul harului lui Dumnezeu, aduna-l in banca cea vesnica a lui Dumnezeu, care iti va aduce dobanda nematerialnica, nu patru sau sase procente, ci suta la suta pentru o rubla duhovniceasca, si chiar nesfarsit mai mult decat atat. De pilda, daca rugaciunea si privegherea iti dau mai mult har de la Dumnezeu, roaga-te si privegheaza; daca postirea iti da mult din duhul lui Dumnezeu, posteste; daca milostenia iti da mai mult, fa pomeni. Masurati fiecare virtute facuta din dragoste pentru Hristos in acest fel.
„Acum va voi spune despre mine, umilul Serafim. Sunt dintr-o familie de negutatori din Kursk. Astfel, pe cand nu eram inca in manastire, obisnuiam sa facem negot cu bunurile care ne aduceau cel mai mare castig. Fa astfel, fiul meu. Si asa cum in afaceri scopul de capatai nu este nici pe departe cel de a face negot, ci obtinerea a pe cat se poate mai mult castig, astfel si in „afacerea” vietii crestine scopul principal nu este, nici pe departe, rugaciunea sau savarsirea unor alte fapte bune. Desi apostolul spune: „Rugati-va neincetat” (I Tesalonicieni 5:17), totusi, dupa cum va amintiti, el adauga: „Vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si pe altii, decat zece mii de cuvinte in limbi.” (I Corinteni 14:19). Iar Domnul spune: „Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel care face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7:21), adica cel ce face lucrarea Domnului si, mai mult, o face cu cinstire, caci „blestemat este tot cel care face lucrul Domnului cu nebagare de seama” (Ieremia 48:10). Iar lucrul Domnului este: credinta in Dumnezeu si in Acela pe care L-a trimis, Iisus Hristos (Ioan 14:1; 6:29). Daca noi intelegem poruncile lui Hristos si ale Apostolilor asa cum trebuie, afacerea noastra ca si crestini consta nu in sporirea numarului faptelor noastre bune, care sunt numai mijloace de indepartare a scopului vietii crestine, ci in obtinerea castigului cel mai mare de pe urma lor, adica dobandirea darurilor celor mult bogate ale Duhului Sfant.
„Cat doresc, iubitorule de Dumnezeu, ca insiva sa puteti dobandi aceasta sursa nesfarsita a harului dumnezeiesc, si sa va puteti intreba mereu: Sunt intru Duhul Domnului ori nu? – nu este nici o pricina pentru a jeli. Sunteti pregatit sa va infatisati de indata la infricosatoarea judecata a lui Hristos. Caci „In ceea ce te voi gasi, in aceea te voi judeca.” Dar daca nu suntem in Duhul, trebuie sa aflam de ce nu suntem si ce pricina l-a facut pe Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfant sa ne paraseasca. Trebuie sa-L cautam iar si trebuie sa continuam cautarea, pana ce Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfant este aflat si este iarasi cu noi, prin bunatatea Lui. Trebuie sa atacam vrajmasii care ne indeparteaza de El, pana ce si tarana lor nu va mai fi, precum a spus Profetul David, „Urmari-voi pe vrajmasii mei si-i voi prinde pe dansii si nu ma voi intoarce pana ce se vor sfarsi. Ii voi zdrobi pe ei si nu vor putea sa stea, cadea-vor sub picioarele mele.” (Psalmul 17:41-42[18:38-39]).”
„Aceasta este, fiul meu. Asa trebuie sa faci negot duhovnicesc intru virtute. Imparte darurile harului Duhului Sfant celor care au trebuinta de ele, asa cum o lumanare aprinsa ce arde cu foc pamantesc da lumina si aprinde alte lumanari, pentru a-i lumina pe toti cei din alte locuri, fara a-si slabi lumina ei. Daca astfel este cu focul pamantesc, ce vom spune despre focul harului Prea Sfantului Duh al lui Dumnezeu? Pentru ca bogatia pamanteasca, impartind-o – scade, dar bogatiile ceresti ale harului lui Dumnezeu cu cat sunt impartite, cu atat mai mult sporesc intru cel ce le imparte. Astfel, Domnul Insusi s-a bucurat a-i grai samaritencei: „Oricine bea din aceasta apa va inseta iarasi. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va inseta in veac; ci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa, care curge spre viata vesnica.” (Ioan 4:13-14)”
PREZENTA DUHULUI SFANT IN ISTORIE

„Parinte”, am spus eu, „imi vorbiti mereu despre dobandirea harului Duhului Sfant ca scop al vietii crestine. Dar cum si unde il pot vedea? Faptele bune sunt vizibile, dar Duhul Sfant poate fi vazut? Cum pot sti daca El este sau nu cu mine?”
„In ziua de azi”, raspunse batranul, „datorita racelii noastre aproape universale fata de sfanta noastra credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, si a lipsei noastre de atentie fata de lucrarile Proniei Sale Dumnezeiesti in noi si fata de partasia omului cu Dumnezeu, am ajuns atat de departe, incat se poate spune ca aproape am parasit adevarata viata crestina. Marturiile Sfintei Scripturi ni se par acum de neinteles; cand, de pilda, prin gura lui Moisi, Duhul Sfant glasuieste: „Si Adam L-a vazut pre Domnul Dumnezeu umbland prin Rai” (cf. Facerea 3:8), sau cand citim cuvintele apostolului Pavel: „Am mers in Ahaia, si Duhul Domnului nu a mers cu noi; ne-am intors in Macedonia, si Duhul Domnului a venit cu noi.” Infatisarea lui Dumnezeu catre om este mentionata de mai multe ori, in alte pasaje ale Sfintei Scripturi.
„De aceea unii oameni spun: „Aceste pasaje sunt de neinteles. Este intr-adevar cu putinta ca oamenii sa il vada pe Dumnezeu atat de limpede?” Dar nu este nimic de neinteles aici. Aceasta neputinta de a intelege se datoreaza faptului ca ne-am indepartat de simplitatea cunoasterii crestine originale. Sub pretextul educatiei, am ajuns la o asemenea ignoranta, incat lucrurile pe care stramosii nostri le-au inteles asa de usor, noua ni se par aproape de neconceput. Chiar si intr-o convorbire obisnuita, ideea aparitiei lui Dumnezeu printre oameni nu parea ciudata. Astfel, cand prietenii l-au certat pe Iov pentru hula impotriva lui Dumnezeu, el le-a raspuns: „Cum poate fi asa cand eu simt Duhul Domnului in suflarea mea?” (cf. Iov 27:3). Adica, „Cum as putea sa Il hulesc pe Dumnezeu cand Duhul Sfant sta cu mine? Daca l-as fi hulit pe Dumnezeu, Duhul Sfant s-ar fi departat de la mine; dar priviti! Ii simt suflarea in narile mele.””Se zice ca Avraam si Iacov L-au vazut pe Domnul si au stat de vorba cu El in acelasi fel, si ca Iacov chiar s-a luptat cu El. Moisi si toti oamenii care erau cu el L-au vazut pe Dumnezeu atunci cand a primit de la El tablele legii, in muntele Sinai. Un stalp de nori si un stalp de foc, sau cu alte cuvinte, harul vadit al Duhului Sfant, i-au calauzit pe oamenii Domnului in pustie. Oamenii nu l-au vazut pe Dumnezeu si harul Duhului Sau Sfant in timp ce dormeau, in vise, sau in inflacararea unei imaginatii dezordonate, ci in realitate si trezvie.”Am devenit atat de neatenti la lucrarea mantuirii noastre, incat interpretam gresit si multe alte cuvinte din Sfanta Scriptura, si asta pentru ca nu cautam harul Domnului, si pentru ca, in mandria mintilor noastre, nu ii ingaduiam sa se salasluiasca in sufletele noastre. De aceea nu avem adevarata luminare de la Domnul, pe care El o trimite in inimile oamenilor care flamanzesc si inseteaza profund dupa dreptatea sau sfintenia Sa.”
Multi talcuiesc versetul din Biblie „Dumnezeu a suflat suflare de viata in fata lui Adam”, intaiul-zidit, cel ce a fost facut de El din tarana, cum ca pana in acel moment nu era nici suflet omenesc, nici duh in Adam, ci exista doar trupul facut din tarana. Aceasta talcuire este gresita, pentru ca Domnul l-a zidit pe Adam din tarana, asa cum descrie Sfantul Apostol Pavel: „Intreg duhul vostru, si sufletul, si trupul sa se pazeasca, fara de prihana, intru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.” (1 Tesaloniceni 5:23). Si toate acesta parti ale firii noastre au fost facute din tarana, si Adam nu a fost zidit mort, ci o fiinta lucratoare, ca toate fapturile Domnului ce vietuiesc pe pamant.Important este lucrul ca daca Domnul Dumnezeu nu ar fi suflat dupa aceea in fata sa, aceasta suflare de viata – adica harul Domnului Dumnezeului nostru Sfantul Duh, Care purcede din Tatal, sade in Fiul si este trimis in lume de dragul Fiului – Adam ar fi ramas fara Sfantul Duh in el. Sfantul Duh e Cel care L-a inaltat pe Adam la demnitatea dumnezeiasca. Desi desavarsit, el a fost facut si superior celorlalte fapturi ale Domnului, ca o incununare a zidirii pe pamant; el ar fi fost ca toate celelalte fapturi, care desi au un trup, suflet si duh, fiecare dupa felul sau, nu au pe Sfantul Duh intr-insele. Dar cand Domnul Dumnezeu a suflat in fata lui Adam suflarea de viata, atunci, dupa cuvintele lui Moisi: „Adam s-a facut fiinta vie” (Facerea 2:7), adica plinit si asemenea lui Dumnezeu in toate felurile, si ca El, pururea nemuritor. Adam era imun la actiunea elementelor, in asa masura, incat apa nu il putea ineca, focul nu il putea arde, pamantul nu il putea inghiti in adancurile sale, si vazduhul nu ii putea face rau in nici un fel. Toate ii erau supuse, el fiind cel iubit de Dumnezeu, ca imparatul si stapanul zidirii, si toate il priveau ca pe incununarea desavarsita a fapturilor Domnului. Adam a fost facut atat de intelept de aceasta suflare de viata, care a fost suflata in fata sa de buzele ziditoare a lui Dumnezeu, Facatorul si Stapanitorul a toate, incat nu a existat si probabil nu va mai exista om mai intelept si mai inteligent decat el, vreodata pe pamant. Cand Domnul i-a poruncit sa dea nume tuturor fapturilor, el a dat fiecareia un nume care-i exprima pe deplin toate calitatile, puterile si insusirile daruite de Dumnezeu atunci cand a zidit-o.
„Ca rezultat al acestui dar, al harului dincolo de fire al lui Dumnezeu, care i-a fost daruit prin suflarea de viata, Adam putea sa Il vada, sa Il inteleaga pe Dumnezeu umbland in Rai, sa Ii priceapa vorbele, sa inteleaga convorbirile sfintilor ingeri, limbile tuturor fiarelor, pasarilor si reptilelor si tot ceea ce ne este acum ascuns, noua fapturilor cazute si pacatoase. Toate acestea ii erau foarte vadite lui Adam, inainte de caderea sa. Domnul Dumnezeu i-a dat si Evei aceeasi intelepciune, tarie, putere nemarginita si toate celelalte insusiri bune si sfinte. El nu a zidit-o din tarana, ci din coasta lui Adam, in Edenul incantarii, Raiul pe care El l-a asezat in mijlocul pamantului. „Pentru ca ei sa poata mereu sa pastreze cu usurinta insusirile nemuritoare, dumnezeiesti si desavarsite ale acestei suflari de viata, Dumnezeu a asezat in mijlocul gradinii pomul vietii, cu roade inzestrate de intreaga esenta si plinatate a suflarii Sale dumnezeiesti. Daca nu ar fi pacatuit, Adam si Eva, precum si toti urmasii lor, ar fi putut sa manance mereu din roadele pomului vietii si, astfel, sa pastreze de-a pururea puterea datatoare de viata a harului dumnezeiesc.”Ei ar fi putut, de asemenea, sa-si pastreze pururea toate puterile trupului, sufletului si duhului lor intr-o stare de nemurire si tinerete vesnica, si ar fi putut continua, in aceasta stare a lor de nemurire si fericire, pentru totdeauna. In prezent, insa, ne este greu chiar si sa ne inchipuim un asemenea har.
„Dar prin gustarea din pomului cunostiintei binelui si a raului – care a fost inainte de vreme si impotriva poruncii lui Dumnezeu – ei au invatat osebirea dintre bine si rau si au fost supusi tuturor consecintelor de dupa nerespectarea poruncii Domnului. Apoi, au pierdut acest dar nepretuit al harului Duhului lui Dumnezeu, pentru ca, pana la venirea in lume a lui Dumnezeu-omul, Iisus Hristos, „inca nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit” (Ioan 7:39).
„Totusi aceasta nu inseamna ca Duhul lui Dumnezeu nu era in lume deloc, ci doar ca prezenta Sa nu era atat de vadita. Se manifesta doar exterior, si doar semnele prezentei Sale in lume au fost cunoscute de oameni. Astfel, de pilda, multe taine legate de mantuirea ce va veni a neamului omenesc i-au fost descoperite atat lui Adam cat si Evei, dupa caderea lor. Lui Cain, in ciuda lipsei de cinstire si a neascultarii sale, i-a fost usor sa inteleaga vocea care purta harul si dumnezeirea, in cuvintele acuzatoare. Noe a vorbit cu Dumnezeu. Avraam L-a vazut pe Dumnezeu si ziua Sa si s-a bucurat (in Ioan 8:56). Harul Duhului Sfant lucrand exterior se mai reflecta in toti proorocii Vechiului Testament si in sfintii Israilului. Dupa aceea, iudeii au intemeiat scoli prorocesti anume, in care fii proorocilor erau invatati sa deosebeasca semnele manifestarii lui Dumnezeu sau a Ingerilor, si sa distinga lucrarile Duhului Sfant de fenomenele naturale obisnuite, ale vietii pamantesti lipsita de har. Simeon, care L-a tinut pe Dumnezeu in bratele sale, bunicii lui Hristos, Ioachim si Ana, si nenumarati alti slujitori ai lui Dumnezeu au avut parte mereu de diferite aparitii dumnezeiesti, descoperiri, si au auzit voci, care au fost insotite de intamplari minunate vadite. Cu toate ca nu cu aceeasi tarie ca la poporul lui Dumnezeu, prezenta Duhului lui Dumnezeu a lucrat totusi si in paganii care nu-L cunosteau pe adevaratul Dumnezeu, pentru ca, chiar si printre acestia, Dumnezeu a gasit oamenii alesi. De pilda, au existat fecioarele-prorocite pe nume sibile, care si-au inchinat fecioria unui Dumnezeu necunoscut, dar lui Dumnezeu, Ziditorul lumii, atotputernicul ocarmuitor al universului, asa cum era conceput El de pagani. Cu toate ca filosofii pagani au ratacit si in intunericul necunoasterii lui Dumnezeu, totusi, ei au cautat adevarul, care este iubit de Dumnezeu. Din pricina acestei cautari placute lui Dumnezeu, ei s-au putut bucura de Duhul Domnului. Se spune ca neamurile care nu-L cunosc pe Dumnezeu indeplinesc din fire cerintele legii si fac ceea ce este placut Lui (cf. Romani 2:14). Domnul lauda astfel adevarul, caci spune El insusi despre acesta, prin Sfantul Duh: „Adevarul din pamant a rasarit si dreptatea din cer a privit.” (Psalmul 84:12[85:11]).
„Deci vezi, iubitorul de Dumnezeu, atat la sfantul popor iudeu, un popor iubit de Dumnezeu, cat si la paganii care nu-L cunosteau pe Domnul, s-a pastrat o cunostinta despre Dumnezeu – astfel, fiul meu, cu o intelegere limpede si rationala a felului in care lucreaza Domnul Dumnezeul nostru Sfantul Duh in om, si cu ajutorul simtamintelor noastre launtrice si exterioare, ne putem incredinta ca aceasta este cu adevarat lucrarea Duhului, si nu o amagire a vrajmasului. Astfel a fost, de la caderea lui Adam, pana la venirea in lume a Domnului nostru Iisus Hristos, in trup.
„Fara aceasta constientizare perceptibila a lucrarilor Sfantului Duh, care a fost pastrata mereu in firea omeneasca, oamenii nu ar fi putut sti cu siguranta ca rodul samantei femeii, care fusese fagaduit lui Adam si Evei, a venit in lume sa zdrobeasca capul sarpelui. (Facerea 3:15).
„La urma, Sfantul Duh i-a prevestit Sfantului Simeon, care avea atunci 65 de ani, taina zamislirii fecioresti si a nasterii lui Hristos din prea-curata si pururea Fecioara Maria. Dupa aceea, dupa ce a trait prin harul Sfantului Duh al Domnului vreme de trei sute de ani, in cel de-al 365-lea an al vietii sale, el a grait deschis in templul Domnului: stia cu siguranta, datorita darului Sfantului Duh, ca acesta este cu adevarat Hristos, Mantuitorul lumii, a Carui zamislire si nastere dincolo de fire, din Sfantul Duh, i-a fost prezisa de un inger, cu 300 de ani inainte.
Si mai a fost si Sfanta Ana, o proorocita, fiica lui Fanuil, care de la vaduvie I-a slujit Domnului Dumnezeu, in templul Sau, vreme de 80 de ani, si care era cunoscuta ca o vaduva dreapta, o slujitoare curata a lui Dumnezeu, prin darurile deosebite ale harului pe care le-a primit. Si ea a anuntat ca El este cu adevarat Mesia, Care fusese fagaduit lumii, adevaratul Hristos, Dumnezeu si Om, Imparatul lui Israil, Care a venit sa mantuiasca pe Adam si intreaga omenire.
„Dar cand Domnul nostru Iisus Hristos a implinit intreaga lucrare a mantuirii, dupa Invierea Sa, a suflat asupra Apostolilor, a restaurat suflarea de viata pe care o pierduse Adam, si le-a dat lor acelasi har al Prea Sfantului Duh al lui Dumnezeu de care s-a bucurat Adam. Dar asta nu a fost tot. Le-a mai spus ca este mai bine, pentru ei, ca El sa mearga la Tatal, pentru ca daca nu s-ar duce, Duhul n-ar mai veni in lume. Dar daca El, Hristosul, se duce la Tatal, Il va trimite pe Acesta in lume, si El, Mangaietorul, ii va indruma pe ei si pe toti ceilalti ce le vor urma invataturile intru deplinatatea adevarului, si le va aminti tot ce le-a spus El pe cand era inca in lume. Ce a fost apoi fagaduit a fost „har peste har” (Ioan 1:16).”Apoi, in ziua Rusaliilor, El le-a trimis in mod solemn, intr-un vant puternic, Sfantul Duh, in chipul unor limbi de foc, care i-au luminat pe fiecare dintre ei, au intrat intru ei si i-au umplut de puterea arzatoare a harului dumnezeiesc, care sufla ca si cu roua si lucreaza cu bucurie in sufletele care iau parte la puterile si faptele sale (Fapte 2). Si acest har arzator al Sfantului Duh, care ne este dat noua tuturor, celor credinciosi in Hristos, prin Taina Sfantului Botez, este pecetluit prin Taina Mirungerii pe partile osebite ale trupului nostru, dupa cum este randuit de catre Sfanta Biserica, pastratoare vesnica a acestui har. Se spune: „Pecetea darului Sfantului Duh.” Pe ce ne punem noi pecetea, Inaltimea ta, daca nu pe vasele care contin niste comori foarte pretioase? Dar ce poate fi mai important si mai pretios pe pamant, decat darurile Sfantului Duh, care ne sunt trimise de sus, in Taina Sfantului Botez? Acest har al botezului este atat de mare si atat de indispensabil, atat de trebuitor pentru om, incat nici chiar un eretic nu este lipsit de acesta pana la moarte; adica, pana la sfarsitul perioadei hotarate de pronia dumnezeiasca, ca o incercare de-o viata a omului pe pamant, pentru a se vadi ce va putea savarsi acesta (in timpul acestei perioade care i-a fost daruita de Dumnezeu) cu mijloacele puterii harului, care i-a fost dat de sus.””Si daca nu am pacatui niciodata dupa botez, ar trebui sa ramanem pentru totdeauna sfinti ai Domnului, sfintiti, neprihaniti si liberi de toata necuratia trupului si a sufletului. Dar problema este ca noi crestem in statura, dar nu crestem in har si in cunoasterea lui Dumnezeu, asa cum a sporit Domnul nostru Iisus Hristos; din contra, ajungem incetul cu incetul din ce in ce mai ticalosi si pierdem harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu, devenind pacatosi in diferite grade, si oameni foarte pacatosi. Dar daca un om este starnit de intelepciunea lui Dumnezeu Carele cauta mantuirea noastra si imbratiseaza totul, si daca reuseste sa-si inchine cele dintai ceasuri ale zilei lui Dumnezeu si sa se pazeasca pentru a-I gasi mantuirea vesnica, atunci, in ascultarea glasului sau, trebuie sa se zoreasca a darui o pocainta adevarata, pentru toate pacatele sale, si trebuie sa lucreze virtutile ce se opun pacatelor faptuite. Atunci, prin virtutile faptuite pentru Hristos, va dobandi Sfantul Duh Care lucreaza intru noi si aseaza intru noi Imparatia lui Dumnezeu. Cuvantul lui Dumnezeu nu spune in zadar: „Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru.” (Luca 17:21) si ca „se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea.” (Matei 11:12). Acestia sunt oamenii care, in pofida legaturilor pacatului care ii incatuseaza si (prin violenta lor si impingandu-i spre noi pacate) ii impiedica sa vina la El, Mantuitorul nostru, cu pocainta desavarsita, spre a se intelege cu El, se straduiesc sa-si rupa aceste legaturi, sfidand toata puterea lanturilor pacatelor – asemenea oameni apar la sfarsit inaintea fetei Domnului, fiind prin harul Sau mai albi decat zapada. „Veniti sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum este purpura, ca zapada le voi albi.” (Isaia 1:18)
„Astfel de oameni au fost vazuti odata de sfantul prooroc Ioan Teologul imbracati in vestminte albe (adica, in vestminte ale dreptatii) si avand in mana ramuri de finic (ca semn al biruintei), cantandu-i Domnului o cantare minunata: Aliluia. Si nimeni nu putea imita frumusetea cantarii lor. Un Inger al Domnului a spus despre ei: „Acestia sunt cei ce vin din stramtorarea cea mare si si-au spalat vestmintele lor si le-au facut albe in sangele Mielului.” (Apocalipsa 7:9-14). Au fost spalate cu suferintele lor si au fost facute albe, prin impartasirea cu Tainele preacurate si datatoare de viata, ale Trupului si Sangelui Mielului celui prea-curat si fara de pata – Hristos – Care a fost jertfit mai inainte de toti vecii, din propria Sa voie, spre mantuirea lumii, si Care este jertfit si impartit pana in ziua de azi, si nu se sfarseste niciodata (in Taina Impartasaniei). Prin Sfintele Taine ni se da mantuirea vesnica si nebiruita ca o incredintare spre viata vesnica, ca un raspuns bun la infricosatoarea Sa Judecata si ca un inlocuitor de pret dincolo de intelegerea noastra, pentru acel rod al Pomului Vietii de care ar fi vrut sa o lipseasca potrivnicul omenirii, Lucifer, cel cazut din ceruri. Desi vrajmasul si diavolul a amagit-o pe Eva, si Adam a cazut impreuna cu ea, totusi Domnul nu numai ca le-a dat un Mantuitor in rodul samantei femeii, Care a calcat cu moartea pe moarte, dar ne-a si dat  tuturor in femeie, Pururea Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, care zdrobeste capul sarpelui in ea si in toata omenirea, o pururea mijlocitoare catre Fiul ei si Dumnezeul nostru, precum si o rugatoare nebiruita si neincetata chiar si pentru cei mai deznajduiti pacatosi. De aceea Maica Domnului este numita „Rana a Diavolilor”, caci nu este cu putinta pentru un diavol sa distruga un om, atata vreme cat omul insusi a cerut ajutorul Maicii Domnului.
HARUL ESTE LUMINA

„Si trebuie sa explic mai departe, Inaltimea ta, deosebirea intre lucrarile Sfantului Duh, Care salasluieste in chip tainic in inimile celor cred in Domnul Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, si lucrarile intunecimii pacatului, care la propunerea si indemnul diavolului, se faptuiesc pradalnic in noi. Sfantul Duh ne aminteste cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos si intotdeauna lucreaza biruitor cu El, bucurandu-ne inimile si calauzindu-ne pasii pe calea pacii, in timp ce duhul mincinos, diavolesc, lucreaza in felul opus Domnului, iar lucrarile sale in noi sunt razvratite, incapatanate si pline de pofta carnii, pofta ochilor si mandria vietii.”
„Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac.” (Ioan 11:26). Cel ce are harul Sfantului Duh ca rasplata a dreptei credinte in Iisus Hristos, chiar daca, din pricina slabiciunii omenesti, sufletul sau ar muri pentru vreun pacat sau altul, totusi nu va muri pentru totdeauna, ci va fi ridicat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos „Care ia pacatul lumii” (Ioan 1:29), si daruieste fara de plata har peste har. Despre acest har, care s-a aratat intregii lumi si omenirii intru Dumnezeu-omul, se spune in Evanghelie: „Intru El era viata si viata era lumina oamenilor.” (Ioan 1:4); si mai apoi: „Si lumina lumineaza in intuneric; si intunericul nu a cuprins-o niciodata.” (Ioan 1:5). Aceasta inseamna ca harul Sfantului Duh, care ne este dat la botez in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, in pofida caderii omului in pacat, in pofida intunericului care ne inconjura sufletul, nu inceteaza sa lumineze in inimile noastre cu lumina dumnezeiasca (care a existat din vremuri stravechi) a meritelor de nepretuit ale lui Hristos. In cazul lipsei de pocainta a pacatosului, aceasta lumina a lui Hristos striga catre Tatal: „Avva, Parinte! Nu fii suparat de aceasta lipsa de pocainta pana la sfarsit (al vietii sale).” Apoi, la trecerea pacatosilor pe calea pocaintei, sterge pe deplin toate urmele pacatului din trecut si il imbraca, inca o data, pe fostul pacatos, intr-un vestmant al nestricaciunii, tesut din harul Sfantului Duh. Dobandirea acestuia este scopul vietii crestine, ceea ce v-am explicat, iubitorule de Dumnezeu.
„Va voi spune altceva, pentru a putea intelege mai limpede ce inseamna harul lui Dumnezeu, cum poate fi recunoscut si cum lucrarile sale se manifesta, in mod deosebit, in cei ce sunt luminati de acesta. Harul Sfantului Duh este lumina care il lumineaza pe om. Intreaga Sfanta Scriptura vorbeste despre aceasta. Astfel, sfantul nostru parinte David a spus: „Faclie picioarelor mele este legea Ta şi lumina cararilor mele.” (Psalmul 118:105), si „De n-ar fi fost legea Ta gandirea mea, atunci as fi pierit intru necazul meu.” (Psalmi 118:92). Cu alte cuvinte, harul Duhului Sfant care este exprimat in Lege, in cuvintele poruncilor Domnului, este faclia si lumina mea. Daca acest har al Sfantului Duh (pe care incerc sa il dobandesc cu atata grija si ravna, incat cuget la dreptele Tale judecati de sapte ori pe zi) nu m-ar fi luminat in mijlocul intunericului grijilor, care sunt de nedespartit de chemarea inalta a rangului meu imparatesc, de unde as putea primi o scanteie de lumina care sa-mi lumineze drumul pe cararea vietii, ce este intunecata de reaua vointa a vrajmasilor mei?”
„De fapt, Dumnezeu a dovedit deseori, in fata multor martori, in ce fel harul Sfantului Duh lucreaza in oamenii pe care El i-a sfintit si luminat cu marile Sale insuflari. Amintiti-va de Moisi dupa convorbirea sa cu Dumnezeu din muntele Sinai. El stralucea atat de tare, cu o lumina atat de grozava, incat oamenii nu se puteau uita la el. Chiar a fost nevoit sa poarte un voal cand a aparut in public. Amintiti-va Schimbarea la Fata a Domnului, in Muntele Tabor. O lumina mare L-a inconjurat „si vestmintele Lui s-au facut stralucitoare, albe foarte, ca zapada” (Marcu 9:3), iar ucenicii Sai au cazut cu fata la pamant de frica. Iar cand Moisi si Ilie I s-au alaturat in acea lumina, un nor i-a umbrit pentru a ascunde stralucirea luminii harului dumnezeiesc, care orbise ochii ucenicilor. Astfel se infatiseaza harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu, intr-o lumina nestricacioasa, tuturor celora care le dezvaluie Dumnezeu lucrarea sa.”

SURSA

SFANTUL SERAFIM DE SAROV DESPRE DOBANDIREA SFANTULUI DUH

Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut in 1759, in orasul Kursk. Parintii sai erau niste crestini ortodocsi evlaviosi, pilde de adevarata duhovnicie. La varsta de 10 ani, Serafim a fost tamaduit in chip minunat dintr-o boala grea cu ajutorul icoanei Nascatoarei de Dumnezeu din Kursk. De copil, s-a afundat in scrierile si in slujbele bisericii. A inceput viata monahala in manastirea Sarovului, la varsta de 19 ani. A fost tuns calugar cand avea 27 de ani si, curand dupa aceea, hirotonit diacon. Profunzimea si curatia participarii Sfantului Serafim in slujbele dumnezeiesti sunt vadite, deoarece i s-a ingaduit sa vada ingerii, si in timpul Sfintei Liturghii din Joia Mare l-a vazut pe Domnul Insusi.

La 34 de ani a fost hirotonit preot, si a fost numit duhovnic al manastirii de maici Diveievo. In acelasi timp, a primit si blagoslovenie pentru a incepe o viata de pustnic in padurea ce inconjoara Sarovul. Traia intr-o cabana mica, daruindu-se in intregime rugaciunii, postului si citirii Scripturii si a scrierilor Sfintilor Parinti. Sfantul Serafim obisnuia sa mearga la manastire Duminicile pentru a primi Sfanta Impartasanie; apoi se intorcea in padure.

In 1804, Sfantul Serafim a fost atacat de talhari si batut de moarte. Ranile provocate de acest atac l-au facut sa umble de acum inainte aplecat de spate, avand trebuinta de un toiag pentru a merge. Dupa aceasta intamplare, Sfantul a inceput sa se roage continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecand cea mai buna parte a timpului sau in genunchi pe o piatra de langa chilia sa si strigand „Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Apoi a petrecut trei ani in zavorare, in tacere desavarsita. Supunandu-se cererii Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810, continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani. Ascultand de o vedenie dumnezeiasca, Serafim si-a incetat tacerea si a inceput sa vorbeasca, spre folosul celorlalti. Sfantul intampina pe oricine venea la el cu o inchinaciune, un sarut duhovnicesc si cuvintele urarii pascale „Hristos a Inviat!”. Ii numea pe toti „bucuria mea”.

 In 1825 s-a intors la chilia sa din padure, unde primea mii de pelerini din intreaga Rusie. Fiindu-i dat darul inainte-vederii, Sfantul Serafim de Sarov, facatorul de minuni, oferea tuturor mangaiere si povata. Sfantul Serafim a raposat la 2 ianuarie 1833, ingenuncheat fiind in fata icoanei Nascatoarei de Dumnezeu.

  1. O pilda al harului Duhului Sfant lucrator in viata si cuvintele Sfantului Serafim a ajuns la noi cand, in noiembrie 1831, un crestin ortodox evlavios pe nume Nikolai Motovilov s-a intalnit cu Sfantul Serafim, notand convorbirea avuta.

 Notele lui Motovilov au fost transcrise si publicate de catre Serghei Nilus, care a scris urmatoarea introducere:

Aceasta descoperire este fara indoiala de importanta mondiala. Intr-adevar, in esenta nimic nu este nou in ea, pentru ca intreaga revelatie a fost data Apostolilor din chiar ziua Pogorarii Duhului Sfant, la Rusalii. Dar acum, cand oamenii au uitat adevarurile fundamentale ale vietii crestine si sunt afundati in intunecimea materialismului sau in indeplinirea rutinata si de suprafata a „nevointelor ascetice”, descoperirea Sfantului Serafim este cu adevarat extraordinara, asa cum si el insusi a socotit-o. „Nu-ti este dat numai tie sa intelegi aceasta”, spune Sfantul Serafim catre sfarsitul descoperirii, „ci prin intermediul tau, este data intregii lumi!” Ca stralucirea unui fulger, aceasta minunata convorbire lumineaza intreaga lume ce era deja cufundata in nepasare si moarte duhovniceasca, cu mai putin de un secol inainte de lupta impotriva crestinismului din Rusia si intr-o vreme in care credinta crestina se afla intr-o decadere accentuata in Vest. Aici Sfantul lui Dumnezeu ni se infatiseaza asemenea proorocilor prin care Insusi Duhul Sfant a vorbit.

Redam totul, cuvant cu cuvant, fara nici o interpretare proprie.

S. A. Nilus

Scopul vietii crestine

“Era joi”, scrie Motovilov. “Ziua era posomorata. Stratul de zapada masura 20 de centimetri; fulgi uscati si tari cadeau abundent din cer, atunci cand Sfantul Serafim si-a inceput conversatia cu mine, pe un camp din apropierea chiliei sale, de cealalta parte a raului Sarovului, la poalele dealului ce se coboara spre mal. Mi-a spus sa sed pe buturuga unui copac pe care tocmai il taiase si s-a asezat inainte-mi.

“Domnul mi-a aratat” spuse marele Staret (batran), “ca in copilarie ati avut o puternica dorinta de a cunoaste scopul vietii crestine, si ca ati intrebat, mereu, multe persoane duhovnicesti despre acesta”.

Trebuie sa recunosc ca de la varsta de 12 ani acest gand m-a macinat continuu. De fapt, am intrebat multi preoti despre el, dar raspunsurile lor nu m-au satisfacut. Acest lucru nu avea de unde sa fie stiut de batran.

“Dar nimeni”, continua Sfantul Serafim, “nu v-a dat un raspuns potrivit. Vi s-a spus: “Mergi la biserica, roaga-te lui Dumnezeu, pazeste poruncile Domnului, fa fapte bune – acesta este scopul vietii crestine”. Unii au fost chiar indignati de faptul ca va macina o asemenea curiozitate profana si v-au spus: “Nu cerceta lucruri care te depasesc”. Dar nu v-au explicat asa cum ar fi trebuit. Acum umilul Serafim va va explica care este cu adevarat acest scop”.

„Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Cel ce nu aduna cu Mine risipeste” (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: „In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El” (Fapte 10:35).

  • „Precum vedem intr-o alta pilda sfanta, omul care face lucruri drepte este placut Domnului. Vedem Ingerul Domnului infatisandu-se, la vremea rugaciunii, lui Cornelie, sutasul cel drept si cu frica lui Dumnezeu, si graindu-i: „Trimite la Iope şi cheamă pre Simon, cel ce se numeşte Petru. Acesta iti va spune cuvintele vietii vesnice, prin care te vei mantui tu si cei ai casei tale”. Astfel Domnul intrebuinteaza toate mijloacele Sale dumnezeiesti pentru a-i darui unui astfel de om, in schimbul faptelor sale bune, sansa de a nu-si pierde rasplata din viata ce va sa vina. Dar pana se sfarseste aceasta viata, trebuie sa punem inceput cu o dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi si care, prin dobandirea de catre noi a harului Duhului Sfant, aduce in inimile noastre Imparatia lui Dumnezeu si ne deschide calea spre castigarea binecuvantarilor vietii ce va veni. Dar primirea de catre Dumnezeu a faptelor bune care nu sunt savarsite din dragoste de Hristos se limiteaza la aceasta: Ziditorul daruieste mijloacele pentru a le face sa vieze (cf. Evrei 6:1). Sta in puterea omului a le face sa traiasca sau nu. De aceea Domnul a spus iudeilor: „Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra” (Ioan 9:41). Daca un om precum Cornelie este placut in fata Domnului pentru faptele sale bune, desi acestea nu sunt facute de dragul de Hristos, si apoi crede in Fiul Sau, asemenea fapte ii vor fi socotite ca fiind facute din dragoste de Hristos. Dar in situatia contrara, omul nu are nici un drept sa se planga atunci cand binele pe care l-a facut este nefolositor. Acest lucru nu se petrece niciodata atunci cand binele este savarsit din dragoste pentru Hristos, intrucat fapta buna pentru El nu numai ca ne aduce o cununa a dreptatii in lumea ce va veni, dar si in aceasta viata ne umple cu harul Duhului Sfant. Mai mult, s-a zis: „Dumnezeu nu da Duhul cu masura” (Ioan 3:34-35).
  • „Acesta este, iubitorule de Dumnezeu! Dobandirea Duhului Sfant este adevaratul scop al vietii crestine, in vreme ce rugaciunea, postul, pomenile si alte fapte bune facute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobandirii Duhului Sfant.”

„Ce intelegeti prin dobandire?” l-am intrebat pe Sfantul Serafim. „Cumva, nu prea pricep.”

„Dobandirea este acelasi lucru cu luarea in posesie”, mi-a raspuns el. „Stiti ce inseamna a dobandi bani? Dobandirea Duhului Sfant este asemenea. Stiti foarte bine ce inseamna a dobandi in sensul lumesc, iubitorule de Dumnezeu. Scopul oamenilor obisnuiti este sa adune sau sa faca bani; cat pentru nobilime, se adauga primirea de onoruri, distinctii si alte recompense pentru serviciile aduse stapanirii. Dobandirea Duhului Sfant este de asemenea un capital, dar datator de har si vesnic, si se obtine pe cai foarte asemanatoare, aproape la fel cum sunt cele ale capitalului monetar, social si temporal. Dumnezeu Cuvantul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos asemuieste viata noastra cu o piata, iar lucrarea vietii noastre pe pamant, o numeste negot. El spune tuturor: „Negutatoriti pana ce voi veni” ( Luca 19: 13), „rascumparand fiecare ocazie, caci zilele sunt rele.” ( Efeseni 5:16). Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a timpului tau fa astfel incat sa primesti binecuvantarile ceresti, prin bunuri pamantesti. Bunurile pamantesti sunt fapte bune facute din dragoste pentru Hristos, ce pogoara harul Preasfantului Duh asupra noastra.”

„In pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune, cand cele nebune au ramas fara de untdelemn, cele intelepte le-au spus: „Mergeti la cei ce vand si cumparati.” (Matei 25:9). Dar dupa ce au cumparat, usa camarii mireselor era deja inchisa, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se talcuieste ca fiind lipsa de fapte bune in vremea vietii lor. O asemenea interpretare nu este foarte corecta. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, cand sunt numite fecioare, chiar daca nebune? Fecioria este virtutea suprema, o stare ingereasca, si ar putea tine locul tuturor celorlalte fapte bune.

„Eu cred ca ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtutile, dar, in ignoranta lor duhovniceasca, au crezut ca viata crestina consta doar in facerea de bine. Facand fapte bune, ele credeau ca fac lucrarea lui Dumnezeu, dar putin le pasa daca au obtinut harul Duhului Sfant. Aceste moduri de viata, bazate doar pe facerea de bine, fara a incerca cu atentie daca aduc harul Duhului Sfant, sunt mentionate in cartile Sfintilor Parinti. „Exista o alta cale ce pare buna la inceput, dar care sfarseste in adacul iadului.”

„Antonie cel Mare, in scrisorile sale catre monahi, spune despre asemenea fecioare: ”Multi calugari si fecioare nu au stiinta despre feluritele vointe care lucreaza in om, si nu stiu ca suntem influentati de trei voi: prima este voia Domnului cea a-tot-desavarsita si a-tot-mantuitoare; a doua este voia noastra omeneasca care, chiar daca nu este distrugatoare, nu este nici mantuitoare; si a treia vointa este cea a diavolului – pe de-a-ntregul distrugatoare.” Aceasta a treia vointa, a vrajmasului, il indeamna pe om sa nu faca fapte bune, sau sa le faca din mandrie, sau doar de dragul virtutii, decat de dragul lui Hristos. A doua, propria noastra vointa, ne indeamna sa facem totul pentru a ne satisface patimile, sau ne invata ca si vrajmasul, sa facem lucruri bune doar de dragul binelui si nu pentru harul care este astfel dobandit. Dar prima, vointa a-tot-mantuitoare a Domnului, consta in a face bine doar pentru dobandirea Duhului Sfant, ca o comoara vesnica si nesfarsita, de nepretuit. Se poate zice, intr-un fel, ca dobandirea Duhului Sfant este untdelemnul ce le lipsea fecioarelor celor nebune. Au fost numite nebune doar pentru ca uitasera rodul trebuincios al virtutii, harul Duhului Sfant, fara de care nimenea nu este si nu poate fi mantuit, caci: „Prin Duhul Sfant fiecare suflet este inviorat, iar prin curatire este transfigurat si luminat de Sfinta Treime, intr-o Sfanta taina.”

„Untdelemnul din candelele fecioarelor intelepte putea sa arda cu tarie multa vreme. Deci aceste fecioare, cu candelele lor aprinse au putut sa-si intalneasca Mirele, care venea la miezul noptii. Impreuna cu El, au putut intra in camara de nunta a bucuriei. Insa cele nebune, desi s-au dus sa mai cumpere untdelemn atunci cand li s-au stins candelele, nu s-au putut intoarce la timp si au gasit usa deja inchisa. Piata este viata noastra; usa de la camara de nunta care s-a inchis si impiedica drumul catre Mire este moartea omeneasca; fecioarele intelepte si cele nebune sunt sufletele crestinilor; untdelemnul nu este fapta buna, ci harul Prea Sfantului Duh dobandit prin fapte bune si care preschimba sufletele dintr-o stare la cealalta – de la starea stricacioasa la starea nestricacioasa, din intuneric la lumina, de la staulul existentei noastre (unde patimile sunt legate precum animalele fara de minte si ca fiarele salbatice) in templul Dumnezeirii, in luminoasa camara de nunta a vesnicei bucurii intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Ziditorul, Izbavitorul si vesnicul Mire al sufletelor noastre.

„Ce mare este mila Domnului pentru mizeria noastra, adica neatentia noastra fata de grija pe care ne-o poarta, atunci cand Domnul spune: „Iata, Eu stau la usa si bat” (Apocalipsa 3:20), intelegand prin „usa” cursul vietii noastre care nu a fost inca oprit de moarte! O, cat as vrea, iubitorule de Dumnezeu, ca in aceasta viata sa fii pururea in Duhul lui Dumnezeu! „In ceea ce va voi afla, in aceea va voi judeca,” graieste Domnul.

„Vai noua daca El ne gaseste prea-incarcati de grijile si necazurile acestei vieti! Caci cine va putea sa duca supararea Sa, cine va suporta mania fetei Sale? De aceea s-a spus: „Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita.” (Marcu 14:38), adica sa va lipsiti de Duhul lui Dumnezeu, caci privegherea si rugaciunea ne aduc harul Sau.

„Desigur, fiecare fapta buna, facuta din dragoste pentru Hristos, ne daruieste harul Duhului Sfant, dar rugaciunea ne da acest har in mod deosebit, pentru ca intotdeauna este la indemana, ca o unealta de dobandire a harului Duhului Sfant. De pilda, ai vrea sa mergi la biserica, dar nu afli nici o biserica sau slujba s-a terminat; ai vrea sa dai de pomana unui cersetor, dar nu este nici unul sau nu ai ce sa ii dai; ai vrea sa-ti pastrezi fecioria, dar nu ai puterea sa o faci din pricina firii tale sau din pricina tariei vicleniilor vrajmasului, carora nu te poti impotrivi datorita slabiciunii tale omenesti; ai dori sa faci alte fapte bune de dragul lui Hristos, dar nici nu ai taria sau iti lipseste prilejul. Acestea, cu siguranta nu se aplica rugaciunii. Rugaciunea este la indemana oricui, bogat ori sarac, nobil ori umil, puternic ori slab, sanatos ori bolnav, drept ori pacatos.”

„Puteti judeca cat de mare este puterea rugaciunii, atunci cand este savarsita din toata inima, chiar si in cazul unei persoane pacatoase, in urmatoarea pilda din Sfanta Traditie. Cand, la rugamintea unei mame disperate careia ii murise singurul fiu, o prostituata pe care o intalnise, inca necurata dupa ultimul ei pacat, miscata fiind de durerea adanca a mamei, a strigat catre Domnul: „Nu de dragul unei sarmane pacatoase ca mine, ci pentru lacrimile unei mame ce-si jeleste fiul si crezand cu tarie in bunatatea Ta cea plina de dragoste si in puterea Ta cea nemasurata, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o, Doamne!” Si Domnul l-a ridicat din morti.

„Vezi, iubitorule de Dumnezeu! Mare este puterea rugaciunii, iar ea aduce indeosebi Duhul lui Dumnezeu, si este cel mai usor de savarsit pentru toata lumea. Vom fi fericiti intr-adevar daca Domnul Dumnezeu ne afla pazindu-ne si plini de darurile Sfantului Sau Duh. Atunci putem nadajdui plini de incredere ca „vom fi rapiti… in nori ca sa intampinam pe Domnul in vazduh” (1 Tesalonicieni 4:17) Care vine „cu putere multa si cu slava” (Marcu 13 :26) „sa judece vii si mortii” (1 Petru 4:5) si „va rasplati fiecaruia dupa faptele sale” (Matei 16:27).

„Iubitorule de Dumnezeu, tu binevoiesti a crede ca este o mare bucurie sa vorbesti cu sarmanul Serafim, socotind poate ca nu este lipsit de harul Domnului. Atunci, ce-am mai putea spune despre Insusi Domnul, obarsia fara de cadere a fiecarei binecuvantari, cereasti si pamantesti? Intr-adevar, in rugaciune ni se ingaduie sa vorbim cu El, cu Insusi Dumnezeul si Mantuitorul nostru cel plin de har si de datator de viata. Dar chiar si aici, trebuie sa ne rugam numai pana cand Dumnezeu Duhul Sfant se pogoara asupra noastra, cu harul Sau ceresc, in masura cunoscuta de El. Si cand El binevoieste sa ne viziteze trebuie sa ne oprim din rugaciune. Pentru ce ar trebui atunci sa ne rugam Lui, „Vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pre noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre”, cand El deja a venit la noi sa ne mantuiasca, pe cei ce ne incredem Lui, si Il chemam cu adevarat cu Numele Sau cel sfant, ca sa-L putem primi cu smerenie si dragoste pe Mangaietorul, in casa sufletelor noastre, flamanzind si insetand dupa venirea Sa?

„Voi explica aceasta, iubitorule de Dumnezeu, printr-o pilda. Inchipuiti-va ca m-ati chemat in vizita si ca, in urma acestei invitatii, am venit sa stam de vorba. Dar continuati sa ma chemati, spunandu-mi: „Intra, te rog! Hai intra!” Atunci eu voi fi silit a cugeta: „Care este problema lui? Este nebun?”

„Asa, si cu Domnul Dumnezeul nostru Sfantul Duh. De aceea se spune: „Opriti-va si cunoasteti ca eu sunt Dumnezeu; Inaltat voi fi intre neamuri. Inaltat voi fi pe pamant” (Psalmul 45[46]:10). Adica voi aparea si voi continua sa apar tuturor celor care cred in Mine si Ma cheama, si voi vorbi cu ei precum am grait odata catre Adam in Rai, catre Avraam si Iacov si alti slujitori de-ai Mei, Moise si Iov, si cu cei asemenea lor.

„Multi explica ca aceasta tacere se refera numai la problemele lumesti; cu alte cuvinte, ca in timpul rugaciunilor in care vorbesti cu Dumnezeu trebuie „sa fii linistit” in ceea ce priveste problemele lumesti. Dar iti voi spune, in numele Domnului, ca nu este numai necesar sa fii mort fata de acestea la rugaciune, ci cand prin puterea nemasurata a credintei si a rugaciunii Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfant se indura sa ne viziteze, si vine la noi in intregimea bunatatii Sale nespuse, trebuie sa fim morti si fata de rugaciune.

„Sufletul vorbeste in timpul rugaciunii, dar la pogorarea Duhului Sfant trebuie sa ramanem intr-o tacere desavarsita, pentru a asculta limpede si cu intelegere toate cuvintele vietii vesnice pe care El se va milostivi atunci sa ni le spuna. Sunt trebuitoare atat trezvia eplina a sufletului si a duhului, cat si neprihanirea feciorelnica a trupului. Aceleasi cerinte au fost facute la Muntele Horev, cand israilitilor li s-a spus ca nici macar sa nu isi atinga nevestele, vreme de trei zile, inainte de aparitia lui Dumnezeu pe Muntele Sinai. Caci Dumnezeul nostru este un foc ce arde tot ce este necurat, si nimeni cu trupul sau duhul intinat nu poate intra in partasie cu Dansul.”

DOBANDIREA HARULUI

„Da, parinte, dar alte fapte bune, savarsite din dragoste pentru Hristos, in scopul dobandirii Duhului Sfant? Ati vorbit numai de rugaciune.”

„Dobandeste harului Duhului Sfant si prin practicarea celorlalte virtuti, de dragul lui Hristos. Fa negot duhovnicesc cu ele; fa negot cu acelea care iti aduc profitul cel mai mare. Strange capital din belsugul harului lui Dumnezeu, aduna-l in banca cea vesnica a lui Dumnezeu, care iti va aduce dobanda nematerialnica, nu patru sau sase procente, ci suta la suta pentru o rubla duhovniceasca, si chiar nesfarsit mai mult decat atat. De pilda, daca rugaciunea si privegherea iti dau mai mult har de la Dumnezeu, roaga-te si privegheaza; daca postirea iti da mult din duhul lui Dumnezeu, posteste; daca milostenia iti da mai mult, fa pomeni. Masurati fiecare virtute facuta din dragoste pentru Hristos in acest fel.

„Acum va voi spune despre mine, umilul Serafim. Sunt dintr-o familie de negutatori din Kursk. Astfel, pe cand nu eram inca in manastire, obisnuiam sa facem negot cu bunurile care ne aduceau cel mai mare castig. Fa astfel, fiul meu. Si asa cum in afaceri scopul de capatai nu este nici pe departe cel de a face negot, ci obtinerea a pe cat se poate mai mult castig, astfel si in „afacerea” vietii crestine scopul principal nu este, nici pe departe, rugaciunea sau savarsirea unor alte fapte bune. Desi apostolul spune: „Rugati-va neincetat” (I Tesalonicieni 5:17), totusi, dupa cum va amintiti, el adauga: „Vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si pe altii, decat zece mii de cuvinte in limbi.” (I Corinteni 14:19). Iar Domnul spune: „Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel care face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7:21), adica cel ce face lucrarea Domnului si, mai mult, o face cu cinstire, caci „blestemat este tot cel care face lucrul Domnului cu nebagare de seama” (Ieremia 48:10). Iar lucrul Domnului este: credinta in Dumnezeu si in Acela pe care L-a trimis, Iisus Hristos (Ioan 14:1; 6:29). Daca noi intelegem poruncile lui Hristos si ale Apostolilor asa cum trebuie, afacerea noastra ca si crestini consta nu in sporirea numarului faptelor noastre bune, care sunt numai mijloace de indepartare a scopului vietii crestine, ci in obtinerea castigului cel mai mare de pe urma lor, adica dobandirea darurilor celor mult bogate ale Duhului Sfant.

„Cat doresc, iubitorule de Dumnezeu, ca insiva sa puteti dobandi aceasta sursa nesfarsita a harului dumnezeiesc, si sa va puteti intreba mereu: Sunt intru Duhul Domnului ori nu? – nu este nici o pricina pentru a jeli. Sunteti pregatit sa va infatisati de indata la infricosatoarea judecata a lui Hristos. Caci „In ceea ce te voi gasi, in aceea te voi judeca.” Dar daca nu suntem in Duhul, trebuie sa aflam de ce nu suntem si ce pricina l-a facut pe Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfant sa ne paraseasca. Trebuie sa-L cautam iar si trebuie sa continuam cautarea, pana ce Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfant este aflat si este iarasi cu noi, prin bunatatea Lui. Trebuie sa atacam vrajmasii care ne indeparteaza de El, pana ce si tarana lor nu va mai fi, precum a spus Profetul David, „Urmari-voi pe vrajmasii mei si-i voi prinde pe dansii si nu ma voi intoarce pana ce se vor sfarsi. Ii voi zdrobi pe ei si nu vor putea sa stea, cadea-vor sub picioarele mele.” (Psalmul 17:41-42[18:38-39]).”

„Aceasta este, fiul meu. Asa trebuie sa faci negot duhovnicesc intru virtute. Imparte darurile harului Duhului Sfant celor care au trebuinta de ele, asa cum o lumanare aprinsa ce arde cu foc pamantesc da lumina si aprinde alte lumanari, pentru a-i lumina pe toti cei din alte locuri, fara a-si slabi lumina ei. Daca astfel este cu focul pamantesc, ce vom spune despre focul harului Prea Sfantului Duh al lui Dumnezeu? Pentru ca bogatia pamanteasca, impartind-o – scade, dar bogatiile ceresti ale harului lui Dumnezeu cu cat sunt impartite, cu atat mai mult sporesc intru cel ce le imparte. Astfel, Domnul Insusi s-a bucurat a-i grai samaritencei: „Oricine bea din aceasta apa va inseta iarasi. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va inseta in veac; ci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa, care curge spre viata vesnica.” (Ioan 4:13-14)”

PREZENTA DUHULUI SFANT IN ISTORIE

„Parinte”, am spus eu, „imi vorbiti mereu despre dobandirea harului Duhului Sfant ca scop al vietii crestine. Dar cum si unde il pot vedea? Faptele bune sunt vizibile, dar Duhul Sfant poate fi vazut? Cum pot sti daca El este sau nu cu mine?”

„In ziua de azi”, raspunse batranul, „datorita racelii noastre aproape universale fata de sfanta noastra credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, si a lipsei noastre de atentie fata de lucrarile Proniei Sale Dumnezeiesti in noi si fata de partasia omului cu Dumnezeu, am ajuns atat de departe, incat se poate spune ca aproape am parasit adevarata viata crestina. Marturiile Sfintei Scripturi ni se par acum de neinteles; cand, de pilda, prin gura lui Moisi, Duhul Sfant glasuieste: „Si Adam L-a vazut pre Domnul Dumnezeu umbland prin Rai” (cf. Facerea 3:8), sau cand citim cuvintele apostolului Pavel: „Am mers in Ahaia, si Duhul Domnului nu a mers cu noi; ne-am intors in Macedonia, si Duhul Domnului a venit cu noi.” Infatisarea lui Dumnezeu catre om este mentionata de mai multe ori, in alte pasaje ale Sfintei Scripturi.

„De aceea unii oameni spun: „Aceste pasaje sunt de neinteles. Este intr-adevar cu putinta ca oamenii sa il vada pe Dumnezeu atat de limpede?” Dar nu este nimic de neinteles aici. Aceasta neputinta de a intelege se datoreaza faptului ca ne-am indepartat de simplitatea cunoasterii crestine originale. Sub pretextul educatiei, am ajuns la o asemenea ignoranta, incat lucrurile pe care stramosii nostri le-au inteles asa de usor, noua ni se par aproape de neconceput. Chiar si intr-o convorbire obisnuita, ideea aparitiei lui Dumnezeu printre oameni nu parea ciudata. Astfel, cand prietenii l-au certat pe Iov pentru hula impotriva lui Dumnezeu, el le-a raspuns: „Cum poate fi asa cand eu simt Duhul Domnului in suflarea mea?” (cf. Iov 27:3). Adica, „Cum as putea sa Il hulesc pe Dumnezeu cand Duhul Sfant sta cu mine? Daca l-as fi hulit pe Dumnezeu, Duhul Sfant s-ar fi departat de la mine; dar priviti! Ii simt suflarea in narile mele.”

„Se zice ca Avraam si Iacov L-au vazut pe Domnul si au stat de vorba cu El in acelasi fel, si ca Iacov chiar s-a luptat cu El. Moisi si toti oamenii care erau cu el L-au vazut pe Dumnezeu atunci cand a primit de la El tablele legii, in muntele Sinai. Un stalp de nori si un stalp de foc, sau cu alte cuvinte, harul vadit al Duhului Sfant, i-au calauzit pe oamenii Domnului in pustie. Oamenii nu l-au vazut pe Dumnezeu si harul Duhului Sau Sfant in timp ce dormeau, in vise, sau in inflacararea unei imaginatii dezordonate, ci in realitate si trezvie

„Am devenit atat de neatenti la lucrarea mantuirii noastre, incat interpretam gresit si multe alte cuvinte din Sfanta Scriptura, si asta pentru ca nu cautam harul Domnului, si pentru ca, in mandria mintilor noastre, nu ii ingaduiam sa se salasluiasca in sufletele noastre. De aceea nu avem adevarata luminare de la Domnul, pe care El o trimite in inimile oamenilor care flamanzesc si inseteaza profund dupa dreptatea sau sfintenia Sa.”

Multi talcuiesc versetul din Biblie „Dumnezeu a suflat suflare de viata in fata lui Adam”, intaiul-zidit, cel ce a fost facut de El din tarana, cum ca pana in acel moment nu era nici suflet omenesc, nici duh in Adam, ci exista doar trupul facut din tarana. Aceasta talcuire este gresita, pentru ca Domnul l-a zidit pe Adam din tarana, asa cum descrie Sfantul Apostol Pavel: „Intreg duhul vostru, si sufletul, si trupul sa se pazeasca, fara de prihana, intru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.” (1 Tesaloniceni 5:23). Si toate acesta parti ale firii noastre au fost facute din tarana, si Adam nu a fost zidit mort, ci o fiinta lucratoare, ca toate fapturile Domnului ce vietuiesc pe pamant.

Important este lucrul ca daca Domnul Dumnezeu nu ar fi suflat dupa aceea in fata sa, aceasta suflare de viata – adica harul Domnului Dumnezeului nostru Sfantul Duh, Care purcede din Tatal, sade in Fiul si este trimis in lume de dragul Fiului – Adam ar fi ramas fara Sfantul Duh in el. Sfantul Duh e Cel care L-a inaltat pe Adam la demnitatea dumnezeiasca. Desi desavarsit, el a fost facut si superior celorlalte fapturi ale Domnului, ca o incununare a zidirii pe pamant; el ar fi fost ca toate celelalte fapturi, care desi au un trup, suflet si duh, fiecare dupa felul sau, nu au pe Sfantul Duh intr-insele. Dar cand Domnul Dumnezeu a suflat in fata lui Adam suflarea de viata, atunci, dupa cuvintele lui Moisi: „Adam s-a facut fiinta vie” (Facerea 2:7), adica plinit si asemenea lui Dumnezeu in toate felurile, si ca El, pururea nemuritor. Adam era imun la actiunea elementelor, in asa masura, incat apa nu il putea ineca, focul nu il putea arde, pamantul nu il putea inghiti in adancurile sale, si vazduhul nu ii putea face rau in nici un fel. Toate ii erau supuse, el fiind cel iubit de Dumnezeu, ca imparatul si stapanul zidirii, si toate il priveau ca pe incununarea desavarsita a fapturilor Domnului. Adam a fost facut atat de intelept de aceasta suflare de viata, care a fost suflata in fata sa de buzele ziditoare a lui Dumnezeu, Facatorul si Stapanitorul a toate, incat nu a existat si probabil nu va mai exista om mai intelept si mai inteligent decat el, vreodata pe pamant. Cand Domnul i-a poruncit sa dea nume tuturor fapturilor, el a dat fiecareia un nume care-i exprima pe deplin toate calitatile, puterile si insusirile daruite de Dumnezeu atunci cand a zidit-o.

„Ca rezultat al acestui dar, al harului dincolo de fire al lui Dumnezeu, care i-a fost daruit prin suflarea de viata, Adam putea sa Il vada, sa Il inteleaga pe Dumnezeu umbland in Rai, sa Ii priceapa vorbele, sa inteleaga convorbirile sfintilor ingeri, limbile tuturor fiarelor, pasarilor si reptilelor si tot ceea ce ne este acum ascuns, noua fapturilor cazute si pacatoase. Toate acestea ii erau foarte vadite lui Adam, inainte de caderea sa. Domnul Dumnezeu i-a dat si Evei aceeasi intelepciune, tarie, putere nemarginita si toate celelalte insusiri bune si sfinte. El nu a zidit-o din tarana, ci din coasta lui Adam, in Edenul incantarii, Raiul pe care El l-a asezat in mijlocul pamantului.

„Pentru ca ei sa poata mereu sa pastreze cu usurinta insusirile nemuritoare.

Sursa