Dulce sfătuire despre mântuire

1285-217873201.jpg

Au venit odată fraţi la avva Pamvó şi l-a întrebat unul:

– Avvo, eu postesc câte două zile şi mânc două pâini; oare îmi mântuiesc sufletul, sau mă rătăcesc?

Iar celălalt zise:

– Avvo, eu capăt din munca mâinilor mele doi bani zilnic, şi păstrez puţin pentru hrană, şi ce rămâne dau milostenie; oare mă mântui sau pier?

Deşi l-au rugat mult, nu le-a răspuns. După patru zile aveau să plece, iar clericii îi mângâiau, zicând: nu vă amărâţi, fraţilor; Dumnezeu vă va da răsplată. Aşa este obiceiul bătrânului, că nu vorbeşte degrabă, dacă nu-l încredinţează Dumnezeu.

Atunci ei se duseră la bătrân şi i-au spus:

– Avvo, roagă-te pentru noi.

– Vreţi să vă duceţi?

– Da.

Şi reamintindu-şi lucrarea lor, scriind pe pământ, zise: Pamvô, postind câte două zile la rând şi mâncând o pereche de pâini, oare prin asta este călugăr? Nu. Şi Pamvo lucrează de doi bani pe zi şi-i dă milostenie; oare prin asta este călugăr? Nu.

Apoi le zise şi lor: bune sunt faptele, dacă-ţi păzeşti conştiinţa faţă de aproapele, aşa te vei mântui.

Şi lămurindu-se, se duseră cu bucurie.

S-au dus odată patru din Sketis la marele Pamvó, îmbrăcaţi în piei, şi i-a dat de ştire fiecare despre virtutea tovarăşului său. Unul postea mult, al doilea era neagonisitor, iar al treilea dobândise multă dragoste. Iar despre cel de-al patrulea spuseră că de douăzeci şi doi de ani era sub ascultar

ea unui bătrân.

Avva Pamvó le răspunse: vă spun că virtutea acestuia este mai mare. Fiecare dintre voi, orice virtute a dobândit, şi-a dobândit-o cu voia lui; acesta însă, tăindu-şi voia sa, face voia altuia. Asemenea oameni sunt mărturisitori, dacă păzesc (această rânduială) până la capăt.

Călătorind odată avva Macarie împreună cu fraţii prin Egipt, a auzit un copil zicându-i mamei sale: mamă, e un bogat care mă iubeşte şi eu îl urăsc, şi un sărac mă urăşte şi eu îl iubesc. Avva Macarie ascultă, minunându-se. Fraţii îi ziseră:

– Ce înseamnă cuvântul acesta, părinte, de te-ai minunat?

– Domnul nostru este, zău aşa, bogat, şi ne iubeşte, iar noi nu vrem să ascultăm de El, iar vrăjmaşul nostru Diavolul e sărac şi ne urăşte, iar noi iubim spurcăciunea lui.

Zicea avva Pafnutie, ucenicul avvei Macarie: l-am rugat pe părintele meu:

– Spune-mi cuvânt.

– Nu fă rău nimănui, nu osândi pe nimeni. Păzeşte-le pe acestea şi te vei mântui.

A spus avva Pimen că a spus avva Pafnutie: În toate zilele vieţii bătrânilor, de două ori pe lună mergeam la ei, fiind la o depărtare de douăsprezece mile de ei, şi le spuneam lor toate gândurile, şi nu-mi spuneau alt cuvânt decât acesta „în orice loc te-ai duce, nu te măsura pe tine însuţi, şi vei fi liniştit“.

A zis avva Pimen: dacă greşeşte omul, şi tăgăduieşte, zicând „n-am greşit“, nu-l mustra. Dacă nu, îi curmi însufleţirea. Dacă-i spui „nu te descuraja, frate, ci păzeşte-te de acum încolo“, îi trezeşti sufletul spre pocăinţă.

Un mirean cu viaţa foarte evlavioasă s-a dus la avva Pimen. S-au nimerit la bătrân şi alţi fraţi, cerând să audă de la el cuvânt. Atunci bătrânul îi spuse mireanului celui credincios:

– Spune-le cuvânt fraţilor.

El se rugă aşa: iartă-mă, avvo! Eu să învăţ am venit. Silit fiind însă de bătrân, spuse: Eu sunt mirean şi vând verdeţuri. Şi negustorind, dezleg legăturile şi le fac mai mici, cumpăr ieftin şi vând scump. Din Scriptură însă nu ştiu grăi; o să vă spun o pildă. Un om i-a zis prietenului lui: fiindcă am dorinţa să-l văd pe împărat, haide cu mine. Prietenul îi spuse: vin cu tine până la jumătatea drumului. Şi îi spuse altui prieten: haide tu, du-mă până la împărat. Iar el îi spuse: te duc până la palatul împăratului. Îi spuse şi celui de-al treilea: hai cu mine la împărat. El îi spuse: vin, te petrec în palat, mă înfăţişez şi vorbesc şi te fac să intri la împărat.

Ei l-au întrebat:

– Care e tâlcul pildei?

– Prietenul dintâi este nevoinţa, cea care ne călăuzeşte până la cale; al doilea este neprihănirea, care ajunge până la cer, al treilea, milostenia, care petrece până la Dumnezeu împăratul, cu îndrăzneală (familiaritate, nonşalanţă).

Iar fraţii se duseră lămuriţi

Un frate îl întrebă pe avva Pimen:

– Am făcut păcat mare şi vreau să mă pocăiesc trei ani.

– E mult.

– Dar până-ntr-un an?

– E mult.

Cei de faţă ziseră:

– Până în patruzeci de zile?

– E mult. Apoi adăugă: eu aşa spun, dacă din toată inima se pocăieşte omul, şi nu păcătuieşte mai departe, şi în trei zile îl primeşte Dumnezeu.