Un politician grec: Sinodul și Capul BOG au comis o crimă recunoscând BOaU

Panos Kammenos, fostul ministru grec al Apărării. Imagine: ria.ru

Fostul ministru grec al Apărării consideră că Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, recunoscând BOaU, a cedat presiunii americane și a comis astfel o crimă.

La 10 decembrie 2019 fostul ministru al Apărării din Grecia Panos Kammenos a criticat dur decizia Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe  a Greciei Arhiepiscopul Ieronim și a Sfântului Sinod privind recunoașterea BOaU, relatează site-ul publicației grecești „Romfea”.

În timpul discursului său la conferința științifică organizată de Institutului de Cercetări Geopolitice „Evenimente geopolitice în zona Mediteraneană Estică și interacțiunea lor cu mediul internațional”, Panos Kammenos a menționat că prin recunoașterea BOaU „Arhiepiscopul (Ieronim – n.ed.) a comis o crimă”.

Politicianul a subliniat de asemenea că „arhiereii Sfântului Sinod au devenit criminali atunci când la ultimul Sfânt Sinod primii au recunoscut Biserica Ucraineană necanonică, înainte de Patriarhia Ierusalimului și a Alexandriei”.

Politicianul este sigur că „hotărârea de a face același lucru ca și Fanarul și de a ceda presiunii unor cercuri americane a întors Rusia împotriva noastră”.

Anterior UJO a informat că în opinia lui Panos Kammenos, recunoașterea BOaU va determina consecințe tragice pentru națiune.

Sursa

Un Ierarh al Bisericii Sârbe: pentru noi Epifanie și Filaret sunt schismaţi

Episcopul de Moravice Antonie, vicar al Patriarhului Bisericii Sârbe Irineu

Episcopul de Moravice Antonie, vicar al Patriarhului Bisericii Sârbe Irineu

spzh.news: Nu există nici un fel de comuniune euharistică cu nici unul dintre schismații ucraineni, accentuează episcopul de Moravice Antonie (Pantelici).

Biserica Ortodoxă Sârbă din Ucraina recunoaște în exclusivitate Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică și episcopatul său, iar Întâistătătorii structurii bisericești nou formate Epifanie Dumenko și al BOU-PK Filaret Denisenko sunt nişte schismatici. Vicarul Patriarhului Sârb Ireneu, episcopul de Moravice Antonie a declarat acest lucru jurnaliștilor de la postul de televiziune News One, care ia-u cerut Mitropolitului să comenteze situația bisericii ucrainene în timpul aflării sale la Kiev.

„Recunoaștem unica Biserică – Biserica Ucraineană autonomă, condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie și episcopatul său. Nu recunoaștem alți „episcopi” sau orice altă structură”, a subliniat vicarul Patriarhului Sârb. – Nici un fel de Epifanie, cu atât mai mult Denisenko, Macarie și alţi schismatici – pentru noi toți sunt la fel. <…> Noi nu slujim împreună cu ei şi nu avem comuniune euharistică cu nici unul dintre ei”.

Mitropolitul a menționat, de asemenea, că majoritatea Bisericilor Ortodoxe Locale doresc să soluţioneze în mod sobornicesc problema ucraineană, „dar, din câte înțelegem, Patriarhul Ecumenic nu merge la acest pas”.

După părerea ierarhului, această încercare cu care se confruntă poporul ucrainean, „este bună pentru curățirea Bisericii, astfel încât toţi să ştie cine şi ce prezintă pentru întărirea Bisericii Ortodoxe”.

Nunțiul papal: Vaticanul așteaptă cu nerăbdare Consiliul Ecumenic

1

spzh.news: Vaticanul speră să aibă loc „Sinodul Creștin Ecumenic” și va căuta o modalitate de a-l conduce, a declarat nunțiu apostolic în Rusia.

Pe 9 decembrie 2019, nunțiul apostolic din Federația Rusă, Arhiepiscopul Celestino Migliore, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă a RIA Novosti la Moscova, că va avea loc în curând Sinodul Ecumenic și Vaticanul ar căuta o modalitate de a-l conduce.

„Sperăm că va avea loc în curând Sinodul Ecumenic, dar cineva ar trebui să îl convoace. Ar trebui găsită persoana potrivită care să îl convoace”, a menționat nunțiul papal, întrebat fiind de către jurnaliști, dacă este posibilă convocarea unui nou Sinod Ecumenic în condițiile actuale moderne, cu participarea reprezentanților tuturor „credințelor” Creștine.

„În viitor vom găsi o modalitate de a convoca Sinodul Ecumenic, vom găsi o formulă potrivită pentru a putea să ne reunim”, a adăugat nunțiul apostolic.

Cu puțin timp în urmă, posibilitatea organizării unui nou Sinod Ecumenic a fost discutată de către Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și Papa Francisc. Cele două personalități au discutat și despre data posibilă a organizării sale – 2025, la aniversarea Primului Sinod Ecumenic din anul 325. În luna martie a acestui an, la o conferință de la Moscova, a fost prezentat un raport prin care s-a afirmat faptul că Constantinopolul și Roma ar fi fost deja de acord cu gestionarea comună a jurisdicției, care va fi pusă în aplicare într-un mod deschis, după Sinodul de Unificare Ecumenică.

Un ierarh sârb: autocefalia se hotărăște la Sinodul ecumenic

1

spzh.news: Episcopul de Moravice: Patriarhul ecumenic este primul în cinste, dar nu în putere, şi temele serioase ca autocefalia trebuie discutate colectiv de Bisericile Ortodoxe.

Biserica Ortodoxă Sârbă și-a declarat net poziția: problema acordării autocefaliei BOaU urma să fie hotărâtă printr-o decizie unanimă a Sinodului Ortodox Ecumenic. Vicarul Patriarhului sârb Irineu, episcopul Antoniei (Pantelici) de Moravice a declarat acest lucru într-un interviu acordat publicației sârbe Novosti.

Ierarhul a menționat că Patriarhul Constantinopolului nu poate fi „Papa de Răsărit”, deoarece Bisericile Ortodoxe sunt independente și au propriii lor patriarhi.

„Bartolomeu poate fi doar primul între egali, primul în cinste, dar nu și în putere”, a subliniat ierarhul.

„Nu vom face alegerea „sau – sau”. Poziția Bisericii noastre este clară cu privire la o problemă atât de importantă ca autocefalia: decizia trebuia luată la Sinodul tuturor Bisericilor Ortodoxe prin consens, în unanimitate”, a declarat episcopul Antonie de Moravice.

Potrivit episcopului, Biserica Ortodoxă Sârbă nu intenționează „să se certe și să strice relațiile” cu Patriarhiile de la Constantinopol și de la Alexandria, precum și cu Biserica Ortodoxă a Greciei, care au recunoscut BOaU, dar a explicat cu claritate că respectă canoanele și consideră că BOaU nou creată este schismatică.

Totodată, în opinia ierarhului sârb, Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului nu îi este ușor să recunoască greșeala, dar acest lucru este în interesul Ortodoxiei și ar contribui la încheierea conflictului din Ucraina.

Amintim că mai devreme episcopul Antonie de Moravice a declarat că Biserica Ortodoxă Sârbă recunoaște în Ucraina exclusiv Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică și episcopatul acesteia, iar șeful structurii bisericeşti recent formate Epifanie Dumenko și liderul BOU-PK Filaret Denisenko sunt schismatici.

Biserică și Simulacru (2): soarta celor care se supun autorității Fanarului

1

spzh.news: Cât de probabilă este unirea Constantinopolului cu Roma și care vor fi urmările pentru Ortodoxia mondială.

În ultimul timp activitatea Patriarhului Bartolomeu în promovarea ideii de unificare cu latinii s-a activizat semnificativ.

La 12 noiembrie 2019 Patriarhul Bartolomeu, împreună cu starețul mănăstirii atonite Xenofont arhimandritul Alexie, ieromonahul mănăstirii Pantokrator Teofil și alți călugări de pe Athos au participat la slujba de seară comună la mănăstirea catolică Notre-Dame de Saint-Remy din Rochefort.

1

În timpul unei vizite pe Athos, în perioada 19-22 octombrie, Primatul Fanarului a declarat că nu dogmele îi despart pe catolici și pe ortodocși, ci unele diferențe istorice și, prin urmare, unitatea lor este inevitabilă.

La 23 noiembrie Patriarhul Bartolomeu a găzduit o delegație a Universității Sulhan Saba Orbeliani din Tbilisi, condusă de episcopul catolic al Caucazului Giuseppe Pasotto. În cadrul întâlnirii, patriarhul a declarat că dialogul cu Biserica Romano-Catolică este una dintre prioritățile Patriarhiei de la Constantinopol.

Iar în vara anului 2019 Arhiepiscopul de Telmis Iov (Ghecea), în fruntea unei delegații fanariote, a adus la Vatican o scrisoare de la Patriarhul Bartolomeu cu următorul conţinut: „Restaurarea comunicării (euharistice) între Bisericile noastre rămâne speranța noastră sinceră, obiectul principal al rugăciunilor noastre și obiectivul unui dialog al adevărului stabilit între Bisericile noastre”.

1

Ca răspuns, Papa Francisc a menționat: „În calitate de episcop al Romei, aș dori să subliniez încă o dată că pentru noi, catolicii, scopul dialogului este unitatea completă în diferențele permise, nu o aliniere unificatoare, și cu atât mai mult nu putemvorbi despre o absorbție”. Iar apoi, pe neașteptate (conform versiunii oficiale), el a dăruit delegației fanariote un chivot cu moaștele Sfântului Apostol Petru.

Este foarte probabil ca papa Francisc și Patriarhul Bartolomeu o să profite de o ocazie foarte frumoasă pentru a-și realiza planurile privind unificarea structurilor subordonate, și anume a 1700-a aniversare a Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, care va avea loc în 2025.

Acesta nu este doar pur şi simplu un jubileu frumos. În timpul Primului Sinod, încă nu apăruse problema originii Duhului Sfânt, așa-numitul filioque. Prin urmare, este foarte convenabil să fie scoasă în evidenţă această cea mai majoră divergenţă între ortodocși și latini și să se daclare că în prezent nici învăţătura Bisericii Ortodoxe, nici cea a Bisericii Catolice nu se seosebesc de învăţătura Sinodului de la Niceea.

Desigur, aceasta va fi o minciună, dar o minciună frumoasă și destul de acceptabilă pentru susținătorii uniei. În pofida faptului că până la acest jubilieu sunt mai mult de cinci ani, a rămas foarte puțin timp. Atât Papa cât și Patriarhul Bartolomeu au desemnat pentru ei programul maxim – adică unirea completă a confesiilor lor. Pentru realizarea acestui scop, nu pentru un simplu șirag de rugăciuni ecumenice, este într-adevăr puțin timp.

Și prima sarcină pentru pregătirea acestei noi uniri se realizează sub ochii noștri. Ea constă în crearea unei organizații religioase, pe care Patriarhul Bartolomeu o va duce la unificarea cu catolicii. Într-adevăr, Bisericile Ortodoxe Locale au început acum să se împartă nu numai în cele care recunosc și care nu recunosc Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), ci şi în cele care recunosc supremația Patriarhului Constantinopolului asupra lor, şi Bisericile care recunosc că această supremație îi aparţine în exclusivitate lui Hristos.

Există un alt criteriu de separare, care nu este atât de evident la prima vedere. Recunoașterea schismaticilor de către Fanar și oficierea comună a liturghiei cu cei care nu au demnitate ierarhică reală sunt niște acțiuni atât de nelegiuite, încât recunoașterea lor de către alte Biserici Locale nu poate avea loc decât sub presiune externă puternică.

Dacă Bisericile Locale ar fi înfâptuit acest lucru în conformitate cu convingerea lor internă sau, după cum a spus Patriarhul Alexandriei Teodor, după rugăciuni sincere, nu ar fi trăgănat cu recunoașterea BOaU timp de aproape un an.

Ca rezultat, călătoriile reprezentanților Departamentului de Stat din SUA și presiunea lor asupra Bisericilor Locale în scopul recunoașterii BOaU au fost atât de evidente, încât nu există nici un dubiu: toți cei care au recunoscut BOaU au fost înfrânți de către oficialii americani.

Bisericile Ortodoxe au început acum să se împartă nu numai în cele care recunosc și care nu recunosc Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), ci şi în cele care recunosc supremația Patriarhului Constantinopolului asupra lor, şi Bisericile care recunosc că această supremație îi aparţine în exclusivitate lui Hristos.

Şi iată că acum împărțirea Bisericilor Locale se faceşi după acest criteriu: cei care pot fi înfrânţi și cei care nu pot fi. Iar cei care au fost odată impuși să comită fărădelegea, nu va fi greu de le impus să comită o altă fărădelege din nou și din nou …

Putem să-i compătimim cu sinceritate pe Patriarhul Alexandriei Teodor, Arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe a Greciei Ieronim și starețul mănăstirii atonite Xenofont Arhimandritul Alexie, și pe mulți alți care au cedat în faţa Departamentului de Stat. „Fiindca ceea ce te biruie, aceea te și stapâneşte” (2 Petru 2, 19). Recunoscând supremația Patriarhului de la Constantinopol în problema recunoașterii ilegale a BOaU, ei vor fi obligați să recunoască şi alte decizii ilegale ale Fanarului, inclusiv decizia de unire cu Vaticanul.

Care este esența lucrurilor realizate de Fanar? Unilateral a decis cu privire la BOaU și îi obligă pe ceilalți să recunoască această decizie. Pentru că Fanarul nu organizat o dezbatere sobornicească a acestui fapt.

Aşa se va hotărî şi problema unirii cu latinii. Fanarul va decide și toți ceilalți se vor supune. Dacă va fi cazul, se vor alătura angajații Departamentului de Stat și vor dezbate explicit „politica partidului”. În prezent se formează o structura dintr-un contingent prelucrat, înfrânt și gata să facă ascultare.

Am scris deja prin ce Simulacrul se deosebeşte de adevărata Biserică a lui Hristos:

  • recunoașterea în Biserică a supremației Patriarhului Constantinopolului, şi nu a lui Hristos;
  • recunoașterea hirotoniilor false ale „ierarhiei” BOaU, adică recunoașterea lucrării Duhului Sfânt acolo unde El nu este prezent.

Deja Bisericile Greciei și a Alexandriei s-au alăturat acestui Simulacru. Este adevărat că nu în întreaga lor componenţă. În aceste Biserici mai sunt ierarhi care categoric nu sunt de acord să se afle în Simulacru. Deocamdată ei sunt puțini și încă nu se știe dacă le va ajunge hotărâre să-şi apere părerea până la sfârşit. Dacă vor părăsi subordonarea canonică a ierarhiei lor sau vor rămâne în cadrul Bisericilor lor locale.

Nu se știe câte și care Biserici vor mai recunoaşte supremația Patriarhului Bartolomeu. Dar oricâte nu ar fi, ele vor forma o organizație religioasă în numele căreia Patriarhul va vorbi în timpul negocierile sale cu Vaticanul privind unificarea.

Apropo, sub acest aspect Papa Francisc nu are asemenea probleme, fiindcă el este șeful incontestabil al Simulacrului său.

Sfinții Părinți au recunoscut că Biserica este una și unică în lume. Iisus Hristos nu a creat două sau mai multe Biserici. El a creat Una pe care porțile iadului nu o vor birui.

Este inconsistentă teoria că această Biserică Unică a fost împărțită în ramuri de-a lungul timpului. În acest caz trebuie recunoscut faptul că Biserica ca atare nu există pe pământ, dar există un anumit număr de „quasi biserici”. Cum spunea apostolul Pavel, „să nu fie astfel!”

Și aici ajungem la întrebarea: de ce să nu ne unim într-adevăr cu catolicii. Pentru că Dumnezeu a zis: „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21). Dar de fapt Dumnezeu i-a chemat să fie una în Adevăr și nu în minciună. „Pentru ca toţi să fie una; aşa cum Tu, Părinte, eşti întru Mine şi Eu întru Tine, tot astfel şi ei să fie una întru Noi, ca lumea sa creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 21).

Iar Patriarhul Bartolomeu ne cheamă să fim una în minciună. Și dovada acestui lucru sunt cuvintele sale sale rostite pe Sfântul munte Athos că între ortodocși și catolici nu există diferențe dogmatice, ci doar istorice. „Cu cât mai monstruos vei minți, cu atât mai tare vei fi crezut”, este fraza atribuită lui Goebbels, care de fapt i-a aparținut lui Hitler. Diferențele dintre ortodocși și latini sunt anume dogmatice. Este problema mântuirii sufletului omului, și nu numai așa cum cred oamenii obișnuiți – că ortodocșii îşi fac semnul sfintei cruci de la dreapta la stânga, iar catolicii de la stânga la dreapta.

Să amintim pe scurt care sunt aceste diferențe.

În primul rând, este filioque în Crez. Latinii au decis că Duhul Sfânt nu purcede numai de la Dumnezeu Tatăl, ci și de la Dumnezeu Fiul. Pe lângă faptul că această afirmație contrazice Sfânta Scriptură, aceasta duce la negarea propriu-zisă a divinității Duhului Sfânt și, prin urmare, a întregii Sfinte Treimi. Dumnezeu este unul în esență și triplu în Persoane. Fiecare Persoană a Preasfintei Treimi poate avea fie proprietăți generale ale Divinului – existența eternă, omniscientă, omniprezentă, etc., fie proprietăți personale care sunt inerente numai acestei Persoane a Sfintei Treimi: Tatăl naște Fiul și izvorăşte Duhul Sfânt, Fiul se naște din Tatăl, Sfântul Duhul purcede de la Tatăl.

Odată cu acceptarea filioque, este acceptată doctrina Sfintei Treimi, unde Tatăl și Fiul posedă o proprietate pe care Duhul Sfânt nu o posedă. Astfel, în dogma Treimii pătrunde faptul că există o oarecare inferioritate a Duhului Sfânt în comparație cu Tatăl și cu Fiul. Și deoarece, prin definiție, Dumnezeu nu poate fi defect, filioque duce la negarea divinității Duhului Sfânt. Din nou, prin cuvintele sfântului Apostol Pavel: „să nu fie astfel!”

Patriarhul Bartolomeu ne cheamă să fim una în minciună. Și dovada acestui lucru sunt cuvintele sale sale rostite pe Sfântul munte Athos că între ortodocși și catolici nu există diferențe dogmatice, ci doar istorice.

Pe lângă denaturarea pur speculativă a dogmei Sfintei Treimi, doctrina filioque duce la cea mai practică consecință. Dacă Duhul Sfânt nu este Dumnezeu, atunci cine sfințește sfintele daruri în timpul liturghiei? Căci Dumnezeu, Dumnezeu fără cea mai mică inferioritate (care este introdusă din filioque) poate preschimba Darurile în Trupul și Sângele lui Hristos. „Cu Darul Duhul Tău cel Sfânt…” (rugăciunea preotului la liturghie).

Dacă nu este așa, atunci de ce ne împărtăşim? Și avem speranță la mântuire fără a ne împărtăşi cu adevăratul Trup și Sânge al lui Hristos? Căci Evanghelia mărturisește foarte clar: „Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi” (Ioan 6, 53).

De fapt, catolicii simt acest lucru, pentru că nu au rugăciunea de invocare a Sfântului Duh la liturghie.

În al doilea rând, este dogma aupremaţiei papei. „Iar dacă este pârga (de făină) sfântă, şi frământătura este sfântă; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt” (Rom. 11, 16). Dacă Capul Trupului Bisericii este Hristos, ne mântuim. Dar dacă este papa?

Sfântul Ignatie Breanceaninov a descris această dogmă cu următoarele cuvinte: „Papismul îi însușește papei caracteristicile lui Hristos și, prin urmare, îl respinge pe Hristos. Unii scriitori occidentali au rostit explicit această renunțare, spunând că este mult mai mic păcatul renunțării la Hristos decât păcatul renunțării la papă. Papa este idolul papiștilor, el este divinitatea lor. Din cauza acestei erori teribile harul lui Dumnezeu s-a îndepărtat de papiști; ei sunt devotați lori înșiși și lui satana – inventatorul și tatăl tuturor ereziilor, inclusiv al papismului … Nici o erezie nu exprimă atât de deschis și arogant orgoliul său exorbitant, disprețul crunt față de oameni și ura față de ei”.

Odată cu îndepărtarea lui Hristos de la supremaţia în Biserică, Biserica încetează să mai existe. „Nu au o biserică (un latin), pentru că uniunea cu Capul a fost ruptă” (arhimandritul Ioan (Krestyankin).

Nu este necesar să menţionăm că această dogmă contrazice Sfânta Scriptură din cauza evidenţei absolute.

În al treilea rând, este dogma concepției imaculate a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Desigur, catolicii nu susțin că Maica Domnului a fost concepută, precum Hristos, din Duhul Sfânt. Dar ei spun că în momentul concepției sale, Ea a fost eliberată de păcatul originar al lui Adam. Pe lângă faptul că acest lucru este în contradicție cu Sfânta Scriptură („De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Rom. 5, 12), dogma Concepției imaculate duce la faptul că Jertfa lui Hristos pe Sfânta Cruce a fost în zadar în raport cu Maica Domnului. Ea nu a avut nevoie de această Jertfă în cazul dat. Ce este asta dacă nu o blasfemie împotriva Mântuitorului?

În al patrulea rând, este doctrina catolică despre mântuire. Anselm de Canterbury a inventat această doctrină la scurt timp după ce latinii s-au desprins de Biserică în 1054. Această învățătură este exprimată în categorii pur juridice. Adam a încălcat porunca și, astfel, l-a jignit pe Dumnezeu. Jignirea trebuie răsplătită prin satisfacție. Dar, întrucât Dumnezeu este infinit, este infinită şi jignirea, și deci satisfacția trebuie să fie și ea infinită. Și o astfel de satisfacție nesfârșită nu putea fi achitată decât de Domnul Dumnezeu Iisus Hristos cel nesfârşit.

Astfel, relația dintre Dumnezeu și om este un proces judecătoresc: cine , cui şi cât îi datorează. Aici nu există loc pentru iubire, la fel cum nu există loc pentru îndreptarea naturii căzute a omului. Pentru noi, mântuirea este întoarcerea la Tatăl ceresc care ne iubește, iar pentru catolici – plata datoriei.

Din această doctrină, care transpune relația dintre Dumnezeu și om în plan juridic, s-a dezvoltat învăţătura despre meritele deosebite ale sfinților, indulgențe, etc. Apropo, cu părere de rău infulgenţele există şi în prezent – Vaticanul adoptat în 1967 „Ghidul pentru indulgențe” („Enchiridion Indulgentiarum”).

Nu mai puțin semnificative sunt diferențele dogmatice în conceptul de sfințenie și rugăciune. Dacă în Ortodoxie o viață duhovnicească corectă duce la înţelegerea propriilor păcate, în catolicism este considerată corectă viața care duce la conștientizarea propriei sfințenii.

Odată cu îndepărtarea lui Hristos de la supremaţia în Biserică, Biserica încetează să mai existe.

Sfântul Sisoe cel Mare (sec. V) înainte de moarte a spus: „Nu știu nici măcar dacă am pus începutul pocăinței mele”. Toți sfinții ortodocși au resimțit aceeași smerenie, conștiința păcătoșeniei sale și a speranței în mila lui Dumnezeu. Dar „sfinții” din catolicism recunosc exact opusul. „Nu cunosc la mine nici un păcat pe care nu l-aș putea ispăși prin mărturisire și pocăință” (Francisc din Assisi, sec. XIII).

Felul lucrării duhovnicești, cultivat în catolicism, în Ortodoxie este numită direct și clar – erezie.

Fondatorul ordinului iezuit Ignatius Loyola (secolul XVI) în cartea „Exerciții spirituale” recomandă să ni-l imaginăm pe Dumnezeu, pe Hristosul răstignit, îngerii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, sfinții, etc.

Sfinții Părinți ortodocși interzic categoric acest lucru care duce la rătăcire. De exemplu, Sfântul Cuvios Grigore Sinaitul (sec. XIV) scrie: „Se spune că rătăcirea se arată în două forme, sau, mai degrabă, vine sub formă de vise și acțiuni, deși începutul și cauza se află în singura mândrie. <…> Prima formă a rătăcirii duhovnicești este din vise. A doua formă <…> are un început <…> în voluptate, născută din pofta naturală. În această stare, cel ispitit este ajunge la profeție, face predicții false. <…> Demonul netrebniciei, care îi întunecă mintea cu un foc voluptuos, îl înnebunește, prezentându-i în imaginație niște sfinți, lăsându-l să audă cuvintele lor și să le vadă fețele”.

Toate aceste divergențe ale latinilor cu învățăturile Bisericii lui Hristos, care au fost stabilite în catolicism de aproape o mie de ani, nu lasă nici o îndoială: latinismul s-a transformat de mult în Simulacru, care în zilele noastre pierde până și semnele exterioare ale Bisericii lui Hristos, ca să nu mai vorbim de esență. Și cu toate acestea Patriarhul Bartolomeu ne propune să ne unim.

Fără îndoială, în așteptarea unificării emergente a acestor două Simulacre, cei care au fost forțați să recunoască BOaU, după ce au închis ochii la lipsa de har în „ierarhia” lor, vor fi nevoiți să închidă ochii și la toate rătăcirile susmenționate ale catolicilor.

Singurul lucru care poate influența oarecum cursul evenimentelor este refuzul celorlalte Biserici Locale, care încă nu au recunoscut supremația Fanarului, să participe la asemenea nelegiuiri, și totodată mărturisirea fermă a credinței de către acei episcopi ai Bisericilor Greciei și a Alexandriei, care înțeleg ce săvârșește Patriarhul Bartolomeu

Fanarul a început atacul la Biserica Ținuturilor Cehiei și a Slovaciei?

1

spzh.news: De ce Constantinopolul a înregistrat la adresa unei mănăstirii cehe o organizație a sa compusă dintr-o singură persoană.

Din surse deschise a devenit cunoscut faptul că Patriarhia Constantinopolului a început să creeze o jurisdicție paralelă în Republica Cehă, pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei (BOŢCS), și a înregistrat o „mănăstire” în jurisdicția sa. Care este scopul fanarioților și care ar putea fi planul de captare a acestei Biserici Locale?

Creștinismul a fost adus în Moravia de către sfinții Chiril și Metodiu cei deopotrivă cu Apostolii, care mai sunt numiți frații din Moravia. În 869 papa de la Roma Adrian al II-lea l-a hirotonit pe Sfântul Metodiu la rangul de arhiepiscop al Moraviei. Acest eveniment s-a produs până la Marea Schismă, care a avut loc cu aproape cu 200 de ani mai târziu, în 1054. Astfel, anume această Biserică a fost prima Biserica-Mamă pentru BOŢCS.

Dar după schismă, în 1096, în Moravia a fost distrusă ultima mănăstire ortodoxă din Sazava, iar ortodoxia a dispărut de pe aceste meleaguri pentru aproape 800 de ani. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea în Cehia au apărut biserici ortodoxe, construite de Biserica Rusă în stațiunile balneare cehe pentru pelerinii din Rusia. Comunitatea ortodoxă cehă a apărut la Praga, care a fost păstorită de un preot din Biserica Rusă.

Pe fundalul dezacordurilor politice dintre Rusia și Austro-Ungaria, iar apoi a Primul război mondial, autoritățile austriece nu au înregistrat această comunitate ortodoxă la Praga și din punct de vedere juridic ea se afla în jurisdicția comunității Bisericii Ortodoxe Sârbe de la Viena. Biserica Sârbă a hirotonit primul episcop pentru Ţinuturile Cehiei și Slovacia – episcopul Gorazd (Pavlik). Astfel Biserica Sârbă a devenit a doua Biserică-Mamă pentru BOŢCS.

Episcopul Gorazd a depus mult efort pentru formarea Bisericii din Cehoslovacia, care în perioada interbelică a avut o dezvoltare rodnică în jurisdicția Bisericii Sârbe. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial episcopul Gorazd a fost torturat de naziști, devenid primul sfânt ierarh mucenic al Bisericii Cehoslovaciei.

Deci, în loc să susțină activitatea Sf. Ierarh Gorazd, Patriarhia Constantinopolului a încercat să creeze o jurisdicție paralelă și în 1923 și-a înființat propria Biserică Ortodoxă Autonomă în Cehia și Moravia, hirotonid pentru aceasta pe episcopul Savvatie (Vrabeț). Însă credincioșii nu l-au acceptat și au rămas credincioși episcopului Gorazd. Episcopul Savvatie s-a retras, iar Biserica Autonomă instituită de Constantinopol a rămas pe hârtie.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Biserica Cehoslovacă a fost lichidată de naziști și a reînviat după victorie, dar deja în jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse. Spre deosebire de Fanar, Biserica Ortodoxă Rusă nu a pretins să o stăpânească și în 1951 i-a acordat autocefalie deplină, devenind astfel a treia Biserică-Mamă pentru BOŢCS.

Încă în 1923 Fanarul a încercat să creeze o jurisdicție bisericească paralelă în Cehoslovacia.

În actul semnat de Patriarhul Alexie (Simanskii) citim: „Biserica Ortodoxă Rusă în persoana Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii Alexie și a întregului Sinod Arhieresc, având în vedere cererea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Cehoslovacia, îi acordă autocefalie acestei Biserici, care a fost până acum Exarhat al Patriarhiei Moscovei. Biserica Ortodoxă Rusă din inimă se roagă Păstorului Ceresc şi Domnului nostru Iisus Hristos ca El să dăruiască binecuvântarea Sa divină celei mai mici dintre surorile familiei Bisericilor Autocefale Ortodoxe, Bisericii Cehoslovaciei, și să o încununeze pe Ea cu slavă Sa veșnică”.

Este de remarcat faptul că acesta este textul integral al actului.

Constantinopolul nu l-a recunoscut categoric, menționând că Sfinții Chiril și Metodiu au venit în Moravia din Constantinopol și, prin urmare, acesta este teritoriul său canonic. Fanarul nu s-a simţit deloc jenat de faptul că Metodiu a fost hirotonit episcop al Moraviei la Roma și că timp de aproape 800 de ani nu a existat deloc ortodoxie în aceste ținuturi.

Dar chiar și fără recunoașterea Constantinopolului, Bisericii Ortodoxă a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei s-a dezvoltat cu mult succes și spre sfârșitul secolului XX număra deja câteva sute de mii de enoriași.

În 1998 actualul Patriarh al Constantinopolului Bartolomeu a recunoscut BOŢCS prin publicarea Tomosului de autocefalie a BOŢCS. Acest Tomos se deosebește izbitor de actul de autocefalie al BORu. Dacă actul nu conține nici un fel de condiții de limitare a autocefaliei, în Tomosul emis de Fanar sunt menționate o mulţime. La fel ca în Tomosul acordat BOaU, este prezentă obligația BOŢCS de a lua Sfântul Mir de la Constantinopol, de a face recurs la Scaunul Patriarhal, de a coordona toate problemele importante cu Fanarul și de a acționa strict în conformitate cu politica externă dusă de Patriarhia Constantinopolului.

La rânduk său, BOŢCS a considerat Tomos-ul fanariot ca fiind un document intern obişnuit al Patriarhiei Constantinopolului.

Însă în 2013 Primatul BOŢCS Mitropolitului Hristofor (Pulz) a fost nevoit să se retragă din cauza apariției unor publicații care aruncau umbră asupra moralităţii sale. Mai târziu s-a dovedit că aceste publicații au fost calomnii false, însă acest lucru i-a oferit Fanarului șansa să întervină în afacerile BOŢCS.

La 19 octombrie 2013, la ședința eparhială a Diecezei de la Praga, unde urma să fie ales noul episcop de Praga, a sosit cunoscutul mitropolit al Galiei Emmanuel (Adamakis), care a declarat că Fanarul nu va recunoaște nici un candidat propus. Acest lucru a provocat confuzie, iar Soborul nu a reuşit să-și aleagă episcopul.

Iar în decembrie 2013 la Praga a avut loc o ședința Sfântului Sinod al BOŢCS, la care Arhiepiscopul vicar a acestei Biserici Simeon (Iakovlevici) a invitat doi mitropoliți ai Constantinopolului – Mitropolitul Galiei Emmanuel (Adamakis) și Mitropolitul Vienei Arsenie (Kardamakis). S-a anunțat tuturor că acești arhierei vor participa la ședințele Sinodului unei Biserici străine cu dreptul de vot hotărâtor.

Ceilalţi episcopilor cehoslovaci categoric nu au fost de acord cu acest lucru și au solicitat protecţia Bisericii Ortodoxe Ruse împotriva intervenției abuzive a Fanarului în afacerile BOŢCS. Mitropolitul Ilarion (Alfeiev), șeful Departamentului pentru relații bisericești externe, a sosit la Praga. El a negociat cu fanariotii și obţinut ca Sinodul BOŢCS să își decidă problemele în mod îndependent, fără interferențe din partea altor Biserici.

Sinodul BOŢCS l-a destituit pe Arhiepiscopul Simeon (Iakovlevici) și l-a numit pe Mitropolitul Rostislav (Gont) în funcția de Mitropolit –Vicar al BOŢCS. La scurt timp la Sinodul Local al BOŢCS Mitropolitul Rostislav a fost ales Întâistătător cu 87% din vot.

Tomosul emis de Constantinopol pentru BOŢCS conţinea o abundenţă de condiții și restricții, la fel ca și Tomosul acordat BOaU.

Este ușor de presupus că Fanarul nu a recunoscut această alegere și a continuat să-l considere pe protejatul său – Arhiepiscopul Simeon – arhiepiscop-vicar, provocând astfel dezbinarea în BOŢCS.

În februarie 2015 Constantinopolul a agravat și mai mult această schismă prin hirotonirea unui alt episcop Isaia (Slaninka) în scopul creării unui „Sinod alternativ” al BOŢCS.

Nu se știe cum s-ar fi dezvoltat situația în continuare, dar în 2016 Fanarul a avut o necesitate acută de susţinere din partea BOŢCS, în ajunul Sinodului Cretan. Se ştie că la acest Sinod uirma să fie confirmată primăţia Constantinopolului în lumea ortodoxă şi înzestrarea sa cu multe împuterniciri exclusive și, totodată, acest Sinod avea să deschidă calea spre unificarea cu latinii, recunoscând Vaticanul ca Biserică ce este deopotrivă cu Ortodoxia.

Prin Providența lui Dumnezeu la acest Sinod nu s-au prezentat patru Biserici Locale și din această cauză Sinodul Ortodox nu a fost Ecumenic. Dar atunci, până la acest Sinod, Patriarhul Bartolomeu s-a străduit din răsputerisă asigure prezența tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Locale și nu a avut timp să se lupte cu Mitropolitul Rostislav. Ca urmare, Fanarul l-a recunoscut pe Mitropolitul Rostislav ca Întâistătător al Bisericii, iar BOŢCS a recunoscut Tomosul Constantinopolului privind autocefalia din 1998, ceea ce a pus BOŢCS în subordonare reală faţă de Fanar.

Un nou atac al Fanarului asupra BOŢCS a urmat în 2019 în conexiune cu faptul că Biserica Cehoslovacă nu a recunoscut BOaU și a declarat sprijinul său pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană și Preafericitul Mitropolit Onufrie. În aceeași zi în care Fanarul a luat deciziile sale ilegale faţă de Ucraina, la 11 octombrie 2018 Mitropolitul Rostislav a trimis o scrisoare Bisericii Ortodoxe Ruse prin care condamna intervenția brutală a guvernului ucrainean în viața internă a Bisericii și, de asemenea, a declarat că poziția Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe și Slovaciei rămâne neschimbată.

„Ortodoxia mondială recunoaște singurul Întâistâtâtor canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, pe Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine. Acest fapt în numele tuturor celor prezenți a fost menționat și confirmat în mod repetat de către Primatul Marii Bisericii a lui Hristos din Constantinopol, Patriarhul ecumenic Bartolomeu la Sinaxisul Primaţilorl Bisericilor Ortodoxe Locale care a avut loc la Chambesy (Elveția) în perioada 21-27 ianuarie 2016. Prin urmare, orice încercare de legalizare a schismaticilor ucraineni de către autoritățile statului trebuie condamnată cu tărie de toțiPprimații Bisericilor Ortodoxe Locale”, citim în scrisoare.

Iar la 3 februarie 2019, în ziua „intronizării” lui Epifanie Dumenko, Mitropolitul Rostislav a declarat următoarele: „De fapt, Biserica Ortodoxă din Ucraina există de secole, de pe timpul cneazului Vladimir și al cneaghinei Olga, cei deopotrivă cu Apostolii, din ziua Botezului în Nipru, și Ea are un Întâistătător – acesta este Preafericitul Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Onufrie. <…> Printre ierarhii de rang înalt au fost cei care au decis să nege acest lucru, care au negat fără motiv ceea ce s-a confirmat de secole, și au proclamat în locul mitropolitului canonic acest autosfinţit ca „mitropolit al întregii Ucraine”.

Desigur, această poziție a stârnit indignarea Constantinopolului, care a lansat o nouă ofensivă împotriva BOŢCS. În august 2019 Fanarul a inițiat crearea unei jurisdicții paralele a Patriarhiei Constantinopolului în Republica Cehă. La adunarea constitutivă a fost creată persoana juridică „Asociația: Sfânta Mănăstire Stavropegică Patriarhală a Adormirii Maicii Domnului (denumită în continuare Asociația)” și a fost adoptat statutul ei.

1

Doar trei persoane au luat parte la adunarea constitutivă: Constantin Kardamakis sau Mitropolitul Austriei Arsenie (Patriarhia Constantinopolului), Igor Slaninka sau Episcopul Isaia de Șumpersk și un oarecare Roman Rughiko (sau Rujiko). Aceste trei persoane au înființat Asociația și l-au ales ca președintele pe „Dr. Constantin Kardamakis, născut la 31.10.1973, cu domiciliul la 13 Fleiskmarket, 1010 Viena, Austria”, și adjunctul său – „ThDr. (doctor în teologie) Igor Isaia Slaninka, născut la 25.06.1980, cu domiciliul la adresa: Yana Zizki, 1116/13, 434 01 Bridge.

La 01 octombrie 2019 Asociația a fost înregistrată de Judecătoria regională din or. Ostrava.

1

Este de remarcat că în acest extras în coloana „numărul de membri” stă cifra 1. Și cel mai interesant este că la această adresă există deja de multă vreme mănăstirea Adormirea Maicii Domnului.

1

Pe Internet este puțină informație despre ea. Sunt disponibile câteva fotografii pe site-ul ceh „Lumina Ortodoxiei”. Și câteva informații pentru pelerini pe site-ul „Alfabetul Pelerinului”:

„Mănăstirea Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu este situată în orașul Vilemov, Republica Cehă. De-a lungul anilor această mănăstire a devenit una dintre principalele centre ale Ortodoxiei într-o țară cu tradiție catolică cum este Cehia. Situată într-o zonă liniștită, mănăstirea a devenit un loc de reculegere pentru o mică comunitate monahală ortodoxă. <…> Adresa: Czech Republic, Olomouc District, 783 22 Vilemov 159”.

Și iată că Fanarul pe locul unei obști monahale de maici, la o adresă care există de mai mulți ani, creează o mănăstire cu același nume şi cu statutul de „Asociație”. Mai mult decât atât, aceasta „Asociație” este  înființată formal de trei persoane, și nici una dintre ele nu are vreo legătură cu această comunitate monahală. Dar numărul de membri al acestei Asociației, conform extrasului din registru, este de o persoană. Şi „Asociația” nu este subordonată BOŢCS, adică a Bisericii Locale pe al cărei teritoriu canonic este înregistrată, ci direct Patriarhiei de la Constantinopol.

Prezentăm clauza din statutul Asociației privind obiectivele sale: „Asociația este o uniune voluntară, neguvernamentală, nonprofit a credincioșilor ortodocși sub conducerea duhovnicească a Patriarhiei Constantinopolului, în care s-au unit apărătorii dezvoltării duhovnicești a cetățenilor ortodocși din Republica Cehă și alţi adepţi ai credinţei ortodoxe pentru saticfacţia necesităţilor duhovniceşti, pentru a desfășura o activitate viguroasă în această direcţie, pentru popularizarea acestui obiectiv și asigurarea activității filantopice în cadrul realizării aceastei lucrări misionare. Sarcina sa este, de asemenea, trăirea unei vieți duhovniceşti și liturgice prin desfășurarea activităţilor de caritate, ajutându-i pe nevoiași, creând totodată centre de contact duhovnicesc  (schituri) pentru îndeplinirea acestui obiectiv. În acest scop președintele asociației (egumenul) numește clerul slujitor care va realiza această misiunea canonică. În același timp, vom acorda atenție și vom ajuta în apărarea drepturilor cetățenilor și creștinilor ortodocși în conformitate cu Carta drepturilor și libertăților fundamentale. Vom avea grijă totodată ca nimeni să nu incite la ură, intoleranță, să nu susțină violența și să nu încalce Constituția și legile statului”.

Subliniem:

  • Asociația este subordonată Constantinopolului;
  • Asociația își extinde activitățile asupra tuturor cetățenilor ortodocși care locuiesc în Republica Cehă;
  • În lista sarcinilor mănăstirii (Asociației) nu există un cuvânt despre viața monahală.

Aceasta înseamnă că sub pretextul unei mănăstiri se va stabili o jurisdicție paralelă care se va răspândi pe întreg teritoriul Republicii Cehe, iar apoi, probabil, se va extinde și în Slovacia.

Faptul că Asociația este condusă de un arhiereu care locuiește în Austria ne vorbește despre două lucruri. În primul rând, în Asociație vor fi atraşi nu cei care „caută viaţă monahală”, ci parohii întregi cu clerul său, mireni, biserici cu proprietatea lor. Istoria recentă demostrează că Fanarul a stăpânit perfect arta de a atrage clericii în jurisdicția sa: prin șantaj, amenințări, stimulente financiare, presiune politică, etc. În al doilea rând, dacă nu vor fi atât de mulți doritori să treacă de la BOŢCS în jurisdicția Fanarului, atunci vor fi atrași nu numai preoți cehi sau slovaci, dar și clerici din alte țări care manifestă o atitudine loială faţă de Fanar.

Când membrii Asociației vor constitui nu doar o persoană, ci un număr mai mult sau mai puțin semnificativ, Fanarul va putea efectua o lovitură în conducerea BOŢCS şi va aduce la putere oamenii săi (același Igor-Isaia Slaninka), sau în genetral va transfera BOŢCS în subordinea sa, desfiinţând autocefalia. Și, fireşte, o astfel de BOŢCS înnoită (sau desființată) va recunoaște BOaU.

Timpul ne va arăta dacă aceste planuri vor deveni realitate. Tot ce putem este să ne rugăm pentru Întâistâtâtorul Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei Mitropolitul Rostislav și pentru arhiereii credincioșii a Bisericii lor, și să le dorim să aibă aceeași rezistență și bărbăţie ca Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine.

Declarație vie și mărturisitoare a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ucrainene

1

theodosie.ro: În data de 6 decembrie 2019, ultima sesiune a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a avut loc la reședința Întâistătătorului BOU pe teritoriul Lavrei Pecerska – Adormirea Maicii Domnului. Discutând ultimele evoluții în sfera relațiilor inter-ortodoxe, Sinodul a făcut o declarație oficială, al cărei text a fost publicat pe site-ul UOC.

Declaratia Sfantului Sinod Bisericii ortodoxe ucrainiene

6 decembrie 2019

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, după o deliberare atentă asupra evoluțiilor recente în sfera relațiilor inter-ortodoxe, face următoarea declarație:

1. Suntem constrânși să declarăm că, din cauza acțiunilor anti-canonice ale Patriarhiei de Constantinopol în Ucraina și, de asemenea, în legătură cu acțiunile săvârșite de Întâistătătorii Bisericilor Greacă și Alexandrină, adică intrarea lor în comuniune sacramentală cu „Biserica Ortodoxă a Ucrainei” schismatică, situația creștinismului ortodox s-a înrăutățit nu doar la nivel administrativ, ci și duhovnicesc – adică la nivelul comuniunii bisericești în Sfintele Taine.

2. A devenit evident că această criză nu este doar o problemă de relații bilaterale între Patriarhiile de Constantinopol și de la Moscova, ci privește întregul lumii ortodoxe, toate Bisericile Locale Ortodoxe, de vreme ce vatămă tocmai fundamentele vieții și misiunii Bisericii lui Hristos. Această problemă nu este administrativă, ci ecleziologică. Noua concepție a Patriarhului de Constantinopol ca „primul fără egali” („Primus sine paribus”) și-a înălțat fruntea în lumea ortodoxă și este ceva ce Biserica Ortodoxă nu a mai cunoscut anterior și care de fapt este o încălcare clară a principiului catolicității/sobornicității Bisericii și este o consecință a neînțelegerii naturii Bisericii în general și a rolului Bisericii Locale în particular. În plus, Patriarhia de Constantinopol a început să slujească împreună cu persoane care nu au fost hirotonite canonic, lucru care este în sine o hulă și un sacrilegiu cu privire la Euharistie.

3. Din această perspectivă, întreruperea comuniunii euharistice de către Biserica Ortodoxă Ucraineană cu Patriarhia de Constantinopol și cu Bisericile și ierarhii care au recunoscut pe schismatici nu este un abuz al Euharistiei sau un șantaj al Euharistiei, după cum au pretins unii, ci, dimpotrivă, este o apărare a Euharistiei și o protecție a purității canonice și duhovnicești, precum și a integrității Bisericii. La urma urmelor, Domnul nostru Iisus Hristos, în cuvintele Sfântului Apostol Pavel, „a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea… ca să o înfățișeze Sieși Biserică slăvită, fără Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană” (Efeseni 5: 25-27).

4. Din aceste motive, este fals și manipulator să fie acuzată Biserica Ortodoxă Ucraineană că s-ar fi mișcat chipurile spre izolarea în sine, în special prin încetarea comuniunii euharistice cu cei care au intrat ei înșiși în comuniune cu schismatici nepocăiți. De fapt, noi susținem puritatea tradițiilor canonice ale Bisericii și apărăm Biserica de hulă. Altfel, dacă persoanele care nu au hirotonie canonică sunt admise în preoție și dacă schisma este recunoscută de Biserică, iar adevărata Biserică a lui Hristos este ignorată sau numită în mod mincinos schismatică, atunci există pericolul ca adevărata Biserică să fie substituită. Mai mult, astfel de acțiuni anti-bisericești fac să fie obscură linia dintre Biserică și schismă. Drept rezultat, este creată o așa-zisă nouă structură „bisericească”, ce este întemeiată de oameni în locul adevăratei Biserici, care a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos, Care „a cumpărat-o cu propriul Său sânge” (Fapte 20:28).

5. Unul dintre principiile de bază ale legii canonice ale Bisericii Ortodoxe este de așa fel că oricine intră în comuniune sacramentală cu cei excomunicați vor fi excluși din comuniunea cu Biserica însăși. În această privință, intrarea în comuniune a unor Biserici Locale cu persoane care au căzut în schismă în alte Biserici Locale și care nu s-au pocăit cu adevărat și care nu sunt hirotoniți canonic ridică automat problema dacă îi face complice la acest păcat comuniunea continuă sacramentală cu acești schismatici și care, de fapt, îi face și pe ei să fie într-o stare de încălcare a principiului canonic menționat mai sus.

6. Credem că singura modalitate de ieșire din această criză este să avem o discuție la un Sinod Pan-Ortodox și să găsim o soluție la întreaga anvergură a acestor chestiuni problematice. Deși recunoaștem toate dificultățile inerente implicate în convocarea unei astfel de întruniri pan-ortodoxe, trebuie să căutăm o altă modalitate de ieșire din criză. Drept aceea, suntem binevoitori față de inițiativa Preafericitului Patriarh Teofil III al Sfintei Cetăți Ierusalim și a toată Palestina de a convoca un Sinod Pan-Ortodox în Regatul Hașemit al Iordanului. În timpul multor vremuri grele din istoria Bisericii noastre, a existat deja un caz când Patriarhia de Ierusalim a oferit sprijin. Aceasta a fost în anul 1620, când Sanctitatea Sa, Patriarhul Teofanes III al Ierusalimului a restabilit ierarhia din Kiev pentru a înlocui pe cei care se alăturaseră uniației la presiunea autorităților de atunci polono-lituaniene. Aplaudăm, mulțumim și așteptăm apeluri similare pentru o întrunire Pan-Ortodoxă din partea Întâistătătorilor și ierarhilor altor Biserici Ortodoxe Locale care, de fapt, au început deja să intervină tot mai frecvent în ultimul timp.

7. Trebuie să observăm că factorii geopolitici și politici au început, din păcate, să se implice strident în viața internă a lumii ortodoxe într-o manieră fără precedent. Drept rezultat, Bisericile Locale individuale au luat decizii bisericești sub influența acestor factori, contrare canoanelor bisericești și tradițiilor de veacuri ale Bisericii. Înțelegem că fiecare Biserică Ortodoxă Locală își duce activitatea într-un stat anume sau uneori în mai multe state. Adesea, o națiune ortodoxă sau alta este legată foarte îndeaproape atât cu propriul stat, cât și cu Biserica sa Locală. În orice caz, convingerea noastră profundă este că fiecare Biserică Locală în slujirea ei față de Dumnezeu trebuie să fie mai presus de limitele și interesele naționale, statale sau politice și să nu fie supusă presiunii externe, aducându-și aminte că împărăția lui Dumnezeu, pe care o propovăduim, nu este din lumea aceasta (cf. In. 18:36). Dacă fiecare Biserică Ortodoxă Locală se asociază doar cu interesele propriului stat, atunci lumea ortodoxă nu poate fi unită, de vreme ce este bine știut faptul că statele se angajează în conflicte sau în războaie unele cu altele, iar Biserica trebuie să păstreze mereu unitatea și împăcarea dintre oameni (popoare), fără să devină un partid sau un mijloc de confruntare. Ne exprimăm nădejdea că Sfânta Biserică Ortodoxă, cu ajutorul lui Dumnezeu, va găsi puterea să depășească aceste provocări și să-și mențină unitatea, ridicându-se deasupra granițelor și intereselor naționale deoarece în Hristos nu este „elin sau evreu, barbar, scit… ci Hristos este totul în toate” (Col. 3:11).

8. Facem apel la arhipăstori, păstori, monahi și mireni ai dragii noastre Biserici Ortodoxe Ucrainene. Dragi vlădici, părinți, frați și surori! Nu este în afara proniei dumnezeiești faptul că noi suntem aici în Ucraina și în interiorul Bisericii noastre și în limitele lumii ortodoxe, unde astăzi se trasează linia de demarcare între adevărata Biserică și schismă. În această situație, trebuie să păstrăm puritatea sistemului canonic și a învățăturii Bisericii. Adversarii încearcă să ne sperie cu perspectiva izolării noastre. Pomenirea binecuvântată a Preafericitului Mitropolit Vladimir al Kievului și a toată Ucraina ne amintește că „nu poate exista autoizolare cu Hristos”. De fapt, Biserica noastră Ortodoxă Ucraineană astăzi, prin diferitele sale încercări și necazuri, susține unitatea întregii lumi ortodoxe. Nu vă fie frică! Sunteți parte a Bisericii adevărate! Iubiți Biserica, păstrați-vă în ea deoarece Domnul ne mântuiește prin ea! Și lăsați restul la voia lui Dumnezeu! Aduceți-vă aminte, nu omul conduce Biserica, ci Însuși Tatăl nostru cel ceresc! Să ne rugăm ca Domnul să corecteze pe viitor prin Sfântul Său Duh toate erorile omenești, să ne curețe de lucrurile rele și să ne mântuiască sufletele!