FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA = SCOALA DE EREZIE / Mărturia unui student

Motto:          „…, mirenii trebuie să iasă la mărturisit.                                                        Eu, la vârsta voastră, înfundam închisorile.                                                                          Acum e rândul vostru”[1]

Introducere                                                                    Din mila Bunului Dumnezeu Treimic, mijlocirea Preasfintei Stăpâne, Sfântului Ierarh Nicolae cât și a Sfinților din temnițele comuniste la care manifest o adâncă evlavie, Sfinții Valeriu Gafencu, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Constantin Oprișan, Ilie Lăcătușu și alții, voi încerca să prezint în următoarele rânduri mărturia personală privind dreapta credință în vremurile noastre.

Numele meu este Bucur Valentin și în calitate de membru al Bisericii Ortodoxe Române, fiind botezat ortodox, am căutat de-a lungul vieții până în prezent, să înțeleg care este menirea omului pe pământ. După mai multe căutări personale, am înțeles că țelul omului în timpul vieții este să fie în prezența continuă [2] cu Creatorul său, Dumnezeu. Această prezență continuă are ca finalitate obținerea veșniciei pregătite de Dumnezeu oamenilor, de la întemeierea lumii[3].

Ajungând în situația de a dori să înțeleg mai multe privind cunoașterea despre Dumnezeu, m-am înscris la Facultatea de Teologie ortodoxă “Justinian Patriarhul” din București, în urmă cu trei ani. În cadrul acestei instituții de învățământ superior de teologie ortodoxă, găseam potrivit să întâlnesc mediul propice de a avea acces la informații pur ortodoxe, care să îmi dea un imbold pentru a mă apropia mai mult de Dumnezeu și de poruncile Lui atât de necesare și tămăduitoare [4] pentru sufletul omenesc.

Chiar din primul an de studiu, din păcate, am pierdut entuziasmul de a întâlni mediul potrivit, descris mai sus. Materialele puse la dispoziție de către profesori și seminariști studenților sunt profund afectate de prezența unei abordări apusene a oricărei chestiuni teologice descrise, lucru care în definitiv, nu poate să aducă în lumină, îndrumarea reală a studentului de a pune început bun[5] după cum spunea părintele arhimadrit Ilie Cleopa.

Textul pus spre studiu în multe dintre cărțile prezente în biblioteca facultății cât și abordarea multor elemente cheie ce țin de aprofundarea studiului teologic ortodox în cadrul cursurilor și seminariilor depășeau, în mod regulat și nu sporadic, spațiul răsăritean, trecând în cel apusean atât de dăunător formării teologilor ortodocși de ieri, de azi și de mâine. Aduc aici ca întărire la afimatia mea anterioară, un cuvânt al părintelui Ioannis Romanidis care trasează cât se poate de corect situația materialelor ortodoxe aflate în școlile noastre de profil din țară și nu numai: „Există felurite manuale de dogmatică ale teologilor contemporani ortodocși la care nu se observă metoda patristică de interpretare a dogmelor, ceea ce înseamnă că astfel de manuale nu interpretează corect scopul dogmelor. <<Luați orice manual de dogmatică de pe vremuri al teologilor ruși, greci sau români, și o să vedeți că modul lor de teologhisire nu este cel patristic. De mirare să ajungă vreodată cineva la îndumnezeire citind manualele acestea de dogmatică. Nici măcar la luminare.>>”[6]

Din păcate în facultate am auzit cu urechile mele, spre exemplu că Francisc de Assisi (1181-1182, Italia) este sfânt. O asemenea afirmație repetată de câteva ori în cadrul cursurilor, este de o gravitate deosebită, o hulă la adresa Duhului Sfânt. Dacă se ajunge a se afirma că acest Francisc a atins sfințenia în timpul vieții, cât și după, este limpede că se poate ajunge și la concluzia eronată și hulitoare, că în apus ar mai exista taine valide și deci Mângâietorul[7], adică Duhul Sfânt ar fi lucrător chiar și după Schisma din 1054, în Occident.

Promovarea valorilor intelectuale europene, cât și deschiderea către studiul teologic în spațiul occidental prin obținerea de burse de studiu în facultățile de teologie apusene, este starea de fapt care planează în aer și stă pe buzele majorității cadrelor didactice universitare din facultate.

Lipsa de interes de a organiza în mod aplicat metode de învățare, de formare a studentului în cadrul disciplinei de practică liturgică prin materiale și spații dedicate mediului didactic, promovarea dialogului cu apusenii de dragul afirmării credinței ortodoxe și teologhisirii la nivel înalt cât și la nivel academic, prezentarea din gura profesorilor a “calugarilor” din apus  (ordinul benedictinilor, franciscanilor, dominicanilor, iezuiților etc) afirmând despre ei că au o “stare duhovniceasca” similară cu cea a ortodocșilor, dar manifestată altfel, ne dă de înțeles că ecumenismul este coloana vertebrală a teologiei impuse spre studiu în cadrul acestei facultăți, ecumenism care a fost prezentat în fața studenților de către un părinte profesor doctor în teologie ortodoxă ca fiind doar un “clișeu”.

 Înainte și după așa numitul “sinod” din Creta – 2016 în FTOUB

            Cu câteva luni înainte de a începe sinodul tâlhăresc din Creta, în facultate s-a ținut o conferință unde s-au prezentat beneficiile organizării “sinodului” cretan cât și temele propuse în prealabil care vor fi dezbătute la Kolimbari. La această conferință nu s-a discutat în mod real nimic concret despre validitatea din punct de vedere ortodox a temelor respective, ceea ce a indus de la bun început convingerea că temele sunt profund ortodoxe. Orice luare de cuvânt din partea participanților, care era contrară față de opinia oficială a organizatorilor conferinței (părinți profesori, decanat, invitați speciali din afară), era imediat apostrofată și bagatelizată, dusă spre banal și glumă cu scopul discreditării persoanei reacționare. Conferința s-a vrut a fi o metodă de real succes, prin manipulare, în a promova ecumenismul cu perdea în mod special livrat studenților din facultate, care erau prezenți în număr mare printre participanții pasivi.

Întrucât în luna iunie 2016 a avut loc în Creta, așa-numitul ”Sfant și Mare Sinod Panortodox”, sinod care s-a dovedit a fi, din păcate, dăunător pentru Biserica noastră Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, am hotărât ca începând cu semestrul 2 anul 3, să nu mai particip la programul liturgic organizat în cadrul facultății.

Am hotărât aceasta constatând caracterului tâlhăresc al acestui „Sinod”. Afirm astfel, cu tărie, în urma observării hotărârilor finale neortodoxe ale documentelor de la Kolimbari, că acest „sinod” a oficializat în fapt ecumenismul, compromițând hotărârile din Sfintele Sinoade Ecumenice, dizolvând sinodalitatea ortodoxă, acceptând „căsătoriile mixte”, denumirea ”istorică” de ”biserici” ereziilor, poziția de membru în cadrul Consiliului Mondial al bisericilor pe mai departe, necondamnând nicio erezie contemporană, lăsând să participe ca ”observatori”, eretici condamnați deja de aceleași Sfinte Sinoade Ecumenice etc.

Atâta timp cât și delegația BOR a semnat, din păcate, în unanimitate documentele „sinodului”, eu nu am mai putut participa la Sfînta Liturghie unde se pomenește numele Ierarhului semnatar cretan. Și aceasta deoarece preotul care slujește, pomenind ierarhul semnatar, arată că este de același cuget cu ierarhul respectiv, care la Creta a semnat pentru legalizarea pan-ereziei ecumenismului, așa cum este numită această erezie de către Sfântul Justin Popovici.[8]

În calitate de membru al Bisericii Ortodoxe Române și student în cadrul facultății mai sus numite, nu mai pot participa la slujbele unde este pomenit ierarhul ecumenist, pentru că prin simpla mea prezență dau mărturie că sunt în același cuget de mărturisire a credinței cu preotul pomenitor în condițiile deja prezentate.

În urma neparticipării mele la slujbe, am acumulat absențe doar la programul liturgic, așadar apoi nefiindu-mi permis să întru în sesiunea de examene din vară, am acumulat pe nedrept și restanțe.

În data de 18 iunie am fost prezent în Municipiul Botoșani, la Sinaxa națională a clericilor, monahilor și credincioșilor ortodocși care au întrerupt comuniunea cu ierarhii adepți ai pseudosinodului din Creta, având ca temă de dezbatere Mărturisirea Dreptei Credințe împotriva ecumenismului promovat de pseudosinodul din Creta.[9]

La sfârșitul sinaxei a fost prezentată o rezoluție cu care am fost în totalitate de acord și în consecință am semnat-o. În urma participării mele la această Sinaxă, care a fost filmată integral și postată pe youtube.com, o fotografie cu mine a apărut pe pagina de socializare a grupului de studenți din anul universitar în curs, din care făceam parte ca student. Fotografia cu comentariu calomnios la adresa mea a fost postată de către un student responsabil de an. Atunci am înțeles că am fost „luat în vizor” chiar de către conducerea facultății.

Din motive personale nu am putut să mă prezint la multe din examenele organizate în sesiunea de restanțe din această toamnă, ajungând astfel să fiu chiar și exmatriculat. Însă, înainte de a se termina sesiunea de restanțe, am avut o conversație scrisă cu persoană care postase poză de la Botoșani, și care mi-a confirmat că prodecanul știe despre participarea mea la Sinaxa în cauză. Asta explică și de ce nu am primit nicio notă la singurul examen din sesiunea de restanțe la care totuși m-am prezentat.

În consecință am depus o plângere la registratura Facultății de Teologie Ortodoxă din București, care am adresat-o părintelui profesor decan. În această plângere solicit lămurirea situației mele, și găsirea unei soluții de demarare a îngrădirii împotriva ecumenismului și din rândul părinților profesori.

Lucrul cel mai trist este însă starea de tăcere uniformizată la nivelul studențimii și mai ales a  corpului profesoral abilitat să înțeleagă gravitatea fără precedent ca intensitate, a situației la nivel ecumenic a adoptării ecumenismului, cu sau fără perdea, în Biserica cea Una.

Luând atitudine împotriva ecumenismului în calitate de membru al Bisericii Ortodoxe Române și student în cadrul facultătii mai sus numite din București, declar că din anul 3 de facultate am ales ca preot duhovnic unul dintre preoții nepomenitori din țară, participând la slujbele oficiate de el în casele oamenilor care au același cuget de îngrădire față de erezia ecumenismului, neseparandu-se de BOR, ci doar delimitandu-se de erezia propovăduită de către Ierarhii semnatari a documentelor de la Kolimbari.

Preotul meu duhovnic nepomenitor împreună cu celalți părinți de același cuget de dreaptă credință cu el, s-a angajat în lupta împotriva ereziei prezente în Biserica Ortodoxă, asumându-și riscurile inerente prin mărturisirea Adevărului cu scopul de a nu periclita mântuirea sufletelor fiilor duhovnicești cât și a sufletului personal, și de a trage un semn de alarmă în duh patristic, scripturistic și canonic că ecumenismul acceptat și legalizat la Creta reprezintă compromisul total față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, lucru care duce la osândirea veșnică a celor care îl acceptă și adoptă.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, Preasfintei Stăpâne, Sfântului Ierarh Nicolae cât și a Sfinților din temnițele comuniste am scris aceste rânduri încercând din poziția mea de student, să aduc o mărturisire de credință ortodoxă în apărarea Adevărului care este Hristos, și în fața Căruia nu sunt vrednic din cauza păcatelor personale.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Data

29.10.2017

Valentin Bucur

Responsabilul de an despre colegul lui, Valentin Bucur: „Dacă tot nu a intrat în sesiune… măcar să participe la conferințe împotriva Bisericii”

[1] Citat din Sfântul Părinte Iustin Pârvu apărut în cartea “Din temniţe spre Sinaxare” (Egumenița, 2008), pag 33

[2] Arhim. Arsenie Papacioc, Singur ortodoxia (Bucureşti: Sophia, 2008), pag 5

[3] Biblia sau Sfînta Scriptură, Bucureşti, Ed. EIBMBOR, 2001), Ev. dupa Matei(25,34)

[4] Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului, după cuvintele Pr. Ioannis Romanidis, Dogmatica Empirică, vol. 1 (DOXOLOGIA, 2014), pag. 110

[5] „Mânca-v-ar Raiul!”: în memoria Părintelui Cleopa. (Ed, Mănăstirea Sihăstria, 2004), pag. 8

[6] Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului, dupa cuvintele Pr. Ioannis Romanidis, Dogmatica Empirica, pag. 133

[7] Biblia sau Sfînta Scriptură, Ioan (14: 16,26)

[8] Sf. Justin Popovici, Biserica Ortodoxa si Ecumenismul (Manastirea Sfintii Arhangheli – Petru Voda, 2002), pag 109

[9] „Sinaxa nationala de la Botosani 2017”

Sursa

Parinti si profesori, paziti-va copiii de SATANISMUL deghizat in “distractii nevinovate”

Halloween – o sărbătoare păgână de iniţiere a copiilor în practici oculte

După ce a cucerit Apusul, Halloween-ul îşi continuă marşul triumfal şi către ţările ortodoxe ale Răsăritului creştin, având ca principal aliat statul. Da, statul laic, care se problematizează tot mai mult în a interzice cu totul manifestările creştine în spaţiul public, care deja interzice în multe state afirmarea credinţei în Hristos în perimetrul şcolilor, este cel ce promovează astăzi prin mass-media şi prin mai toate sistemele de învăţământ sărbătoarea păgână Halloween. Să înţelegem de aici că denumirea de stat laic este doar o formulă cosmetizată a noţiunii de stăpânire păgână?
Anul acesta, mai mult decât în toţi anii anteriori, Halloween a devenit un fel de sărbătoare oficială a celor mai multe dintre grădiniţele, şcolile şi liceele din România. Ne-a sosit la redacţie ştirea că şi în sate uitate de lume, în care oamenii abia au cu ce se îmbrăca, copiilor li s-a cerut de la şcoală să se prezinte pe data de 31 spre 1 noiembrie cu echipamentul adecvat sărbătorii Halloween, adică cu costumele de spiriduşi, fantome sau chiar diavoli. Unii părinţi s-au problematizat şi au refuzat să dea curs, dar alţii poate mai familiarizaţi cu duhurile televiziunii s-au supus cu docilitate. Dacă aşa e la modă acum, şi o mai cere şi şcoala! Dar oare câţi dintre guvernanţii, profesorii sau părinţii care au urmat directiva venită probabil de foarte de sus ştiu sau conştientizează ce este Halloween-ul?
Unii susţin că este vorba doar de o mare afacere, căci în seara de Halloween în S.U.A. se cheltuiesc anual în jur de 7 miliarde de dolari, fiind cea mai bine „vândută” sărbătoare după Crăciun. Nu negăm importanţa câştigului material, dar, dacă stăm să ne gândim puţin, în tot ce înseamnă industrie a pornografiei, prostituţiei şi a drogurilor câştigurile sunt imense. Mai important ni se pare însă aspectul duhovnicesc al chestiunii.
Halloween este noaptea în care aparent totul este îngăduit: invocarea morţilor şi a duhurilor rele, vrăjitoria, necromanţia, divinaţia – vechea şi mai noua practică a prezicerii viitorului plecând de la anumite semne –, magia, sacrificiul ritualic şi multe alte practici pe care creştinii le-au denumit rezumativ păgâne şi pe care nu şi-au îngăduit să le imite nici măcar în joacă, fiind extrem de conştienţi de simbolismul lor, în fond, de potenţialul demonic al acestora, „locuri” şi „prilejuri” – de invocare a unor prezenţe demonice şi de intrare în comuniune cu ele.

Să vedem însă care sunt implicaţiile acestei sărbători denumită, pe bună dreptate, a fricii, a întunericului şi a morţii! Halloween-ul este o sărbătoare păgână în care celţii celebrau trecerea în noul an. Celţii credeau că la originea vieţii se află moartea, motiv pentru care la mare cinste se afla zeul Samhain, zeul şi stăpânul morţii. Şi cum pentru celţi nu existau decât două anotimpuri, vara şi iarna, începutul întunericului, al morţii şi decadenţei coincidea cu începutul sezonului friguros, mai exact cu data de 1 noiembrie. Astfel, în seara de 31 octombrie spre 1 noiembrie, celţii sărbătoreau Noul An, o sărbătoare închinată de fapt Zeului Morţii, Samhain. Cu acest prilej, druizii – preoţii cultului celtic – îi instruiau pe oameni să-şi stingă focurile care le alimentau vetrele, focuri care pentru antici în general aveau o funcţie nu numai practică, dar şi profund simbolică. În acelaşi timp, însă, era aprins pe un deal un mare foc care trebuia să primească ofrandele aduse zeului morţii – nu numai roade ale pământului, dar şi sacrificii de animale şi chiar oameni. Celţii credeau că, mulţumit de ofrande, zeul permitea morţilor să se întoarcă la căminele lor – credinţă care stă de fapt la baza escapadelor nocturne în costume care imită fantomele, vrăjitoarele, spiriduşii sau demonii, pentru că prin acest act de imitare a spiritelor cei vii încercau să intre în contact şi comuniune cu cei morţi.
Halloween-ul are astfel la bază practicile oculte de încercare de a intra în comuniune cu sufletele morţilor şi cu demonii, în urma unui ritual în care erau sacrificaţi oameni în cinstea zeului morţii. Şi, în ciuda unei aparenţe de farsă, joacă şi distracţie cu care se îmbracă Halloween-ul în modernitate, există mărturii care atestă faptul că practica sacrificiului uman este încă folosită în vremurile noastre, chiar dacă bine ascunsă de indiscreţiile publicităţii.
Chiar şi aparent inocentul joc de-a „ne daţi ori nu ne daţi”, atât de familiar în cultura americană, în care copii întreabă gazda „Farsă sau dulciuri?”, îşi are originea în ritualul celţilor care credeau că sufletele morţilor astfel eliberate de Samhain ar fi suferit de o mare foame şi ar umbla cerşind pe la casele lor. Astfel, gazdele care ar refuza să potolească foamea celor ce-i imitau pe morţi cerşind mâncare ar trezi furia zeului morţii, care i-ar supune unor farse sau blesteme. În acest fel, părinţii, dar mai ales copiii zilelor noastre sunt angrenaţi într-un scenariu simbolic tulburător, întrucât în credinţa celţilor cei ce se costumau deveneau slujitori ai zeului morţii, astfel încât o insultă adusă lor reprezenta o insultă adusă zeului.

Oare cum ar putea un creştin conştient de credinţa lui şi, deci, de ceea ce se întâmplă în lume, să rămână indiferent faţă de o sărbătoare precum Halloween-ul, care nu numai că-i învaţă pe copii că vrăjitoria, magia şi alte practici oculte sunt cel puţin neutre, sugerându-se astfel că practicarea lor ar fi lipsită de consecinţe, dar, mai mult decât atât, îi integrează într-un scenariu simbolic în care cei mici devin slujitori ai diavolului? Oare nu tocmai în momentul în care astfel de lucruri ne sunt prezentate de o întreagă industrie mass-media – care în ultimele zeci de ani a împânzit imaginarul oamenilor cu simboluri oculte şi macabre îmbrăcate în haina divertismentului – ar trebui să sporim atenţia, întrebându-ne dacă nu cumva tocmai acest spirit de glumă reprezintă o farsă sub a cărei mască se ascund lucruri foarte serioase?

De altfel, o trăsătură fundamentală a epocii noastre este tocmai încercarea de a seduce şi a pune stăpânire pe sufletele copiilor, de-a le jupui inocenţa şi a le batjocori, în cele din urmă, trupurile. Pentru a-i transforma pe copii în agenţi ai consumului, s-au dezvoltat cele mai sofisticate strategii de marketing şi publicitate:

– pentru a le întina mintea, în şcoli au fost introduse cursuri obligatorii de educaţie sexuală care invită la desfrâu şi legitimează homosexualitatea;

– pentru a le poseda sufletele, copiii devin, iată!, principalii actori într-o scenetă macabră repetată la nesfârşit şi sub diferite forme de o întreagă industrie a publicităţii şi filmului.

Oare vom începe să sărbătorim şi Halloween-ul cu aceeaşi inconştienţă cu care am sărbătorit – şi încă o facem – ziua de 1 mai, declarată şi impusă de ideologia comunistă ca zi internaţională a muncitorilor? Deşi îmbrăcată cu haina ideologiei comuniste, 1 mai muncitoresc are în chip simbolic aceeaşi origine. Pentru că dacă Halloween-ul nu reprezintă altceva decât o sărbătoare păgână care urmăreşte în principal coruperea copiilor noştri şi iniţierea în misterele vrăjitoriei, Ziua Internaţională a Muncii era – şi oare câţi ştiu aceasta? – o prelungire a Nopţii Valpurgiei (noaptea de 30 aprilie spre 1 mai), marele sabat demonic anual în care participanţii, păgâni de odinioară, intrau în comuniune cu diavolul. Care alta putea fi sărbătoarea comunismului antihristic decât celebrarea biruinţei diavolului? Diferenţa dintre cele două sărbători sau regimuri este aceea că 1 mai s-a impus cu ameninţarea, cu teroarea şi cu arma, iar Halloween se impune astăzi ca mijloc de divertisment. Una defineşte strategiile poliţieneşti ale dictaturii, iar cealaltă mijloacele de corupere a statului magic. Amândouă însă îl celebrează şi preamăresc pe stăpânitorul lumii acesteia, la care se închină ideologiile atee ale modernităţii.
Noi, românii, vrând să o ducem mai bine, am tot făcut compromisul de a ne alinia directivelor europene şi duhului lumii, care ne propune bunăstarea şi fericirea. Am liberalizat avortul, pornografia, desfrânarea, homosexualitatea şi multe altele. Rezultatul îl vedem… Acum ni se cere să ne educăm copii într-un duh păgân. Vom face şi acest pas? Credem cumva că de la stăpânitorul întunericului ne va veni lumina? De la cel ce dezbină – dragostea? De la cel cunoscut dintru început ca ucigător de oameni – vom primi fericirea şi viaţa? Frica, depresiile şi bolile psihice pun tot mai mult stăpânire pe omul occidental şi se răspândesc cu o viteză tot mai mare şi în spaţiul societăţii noastre. Să fie acestea urmarea firească a supunerii oamenilor duhului desfrânării şi al vrăjitoriilor, al puterii şi a banilor?
Pe de altă parte, cei ce călătoresc pe calea cea strâmtă către împărăţia lui Dumnezeu, deşi nu le lipsesc durerea şi necazurile, se împărtăşesc din belşug de bucuria şi fericirea împărtăşirii din duhul Dumnezeului cel adevărat. Aceştia au înţeles că comoara cea mai mare pe care nu ni-o poate lua nimeni e însăşi dreapta credinţă prin care putem să ne împărtăşim cu Hristos, piatra cea din capul unghiului. Deşi nu mulţi, pe aceştia se sprijină lumea în care trăim. Ce bine ar fi dacă am înţelege tot mai mulţi acest lucru! Căci, precum în poveste, după ce rătăcim în întreaga lume pentru a găsi adevărul şi fericirea, întorcându-ne osteniţi, îl aflăm în satul nostru cel parcă uitat de lume, în ograda noastră, în inima noastră, în Hristos…

Gheorghe Fecioru

revista “Familia ortodoxa“, nr. 10/2010

1

Halloween – sarbatoare celta in cinstea zeului mortii „Samhain”

Halloween-ul este o sărbătoare păgână importata de la americani care amestecă şi confundă religia cu magia, practic nu are nimic creştin în conţinutul său . Acesta „sarbatoare” în spiritul divertismentului promovează o cultură a urâtului, în cadrul căreia impresionează admirativ cea mai hidoasă mască sau cea mai macabră acţiune.

Ideea de a se deghiza în demoni este oricum lipsită de logică. Istoricii religiilor afirmă că scopul pentru care erau purtate măşti în religiile primitive era crearea unei legături spirituale cu zeitatea sau fiinţa reprezentată prin acea mască.
Ori deghizându-se în demoni, oamenii nu fac altceva decât să le ofere acestora propriul lor corp drept punte de manifestare în planul fizic. Adică îndeplinesc exact lucrul de care ar trebui să se protejeze.
Acest joc cu răul şi de-a răul nu poate avea doar caracter de divertisment inofensiv, ci în această formă se ascunde, de fapt, o provocare şi o pătrundere într-o lume necunoscută şi periculoasă, pentru care ignoranţa nu este o scuză.

„Sărbătoarea” actuală cu valenţe de carnaval a Halloween-ului a fost influenţată de diverse culturi pe filieră celtică si romana. Celţii celebrau pe 1 noiembrie Anul Nou printr-un festival numit „Samhain„, care marca trecerea din sezonul soarelui în sezonul întunericului, cânt toate focurile erau stinse şi druizii, adică preoţii lor, aprindeau altele, dăruind câte o torţă fiecărei familii cu menirea de a încălzi casele şi a ocroti de spiritele întunericului.Tot în jurul datei de 1 noiembrie romanii aveau sărbătoarea „Ziua Pomona”, numită după zeiţa fructelor şi a grădinilor, când celebrau roadele naturii. Cu timpul cele două sărbători păgâne au devenit una singură, împrumutându-şi caracteristicile şi conţinuturile una alteia, într-o mare celebrare a toamnei.

Sărbătoarea pe care americanii o celebrează în zilele noastre este un amestec păgân de magie, spirite rele ,moarte, stafii, schelete şi cranii specifice festivalului celtic „Samhain”.

Oricât de inofensivă ar părea la prima vedere astfel de manifestare şi oricât de multă bucurie ar aduce copiilor, fapt pentru care mulţi părinţi sunt confuzi, conţinutul său ne duce în lumea întunericului, nu în împărăţia luminii.
Halloween-ul nu se limitează la amuzament, la o simplă distracţie sau la un carnaval cu măşti câtă vreme are o tentă religioasă. Subtilitatea răului din conţinutului său este foarte mare pentru că întruchipează una dintre metodele multiple de amăgire şi înşelare folosite de diavol şi este cea mai potrivită pentru sufletele curate, dar neinstruite, cu o vigilenţă spirituală scăzută.

1Când copiii se deghizează în înfăţişări malefice nu este o aplecare spre bine şi frumos, ci spre chipul diavolului, iar cuvintele „trick or treat” (ne daţi ori vă bântuim-truc sau tratatie) nu este un simplu joc, ci o aderare la lucrarea răului, cu nebănuite consecinţe pe plan emoţional şi comportamental.

Pentru orice creştin, fenomenul Halloween este o aderare subtilă la lucrarea celui rău tocmai prin încercarea de bagatelizare a lucrării diavolului şi a unor acte magice păgâne.
Nu putem să ironizăm şi să ne jucăm cu răul, pentru că „tatăl minciunii” (Ioan 8,44) nu prea ştie de joacă şi ademeneşte sufletele ignorante şi neinstruite duhovniceşte prin tot felul de practici care par inofensive.

Ca mărturisitori creştini nu putem opta şi pentru rău şi pentru bine, pentru Dumnezeu şi pentru diavol ci să luăm aminte la cuvintele Sfântului Apostol Petru: „Fiţi treji, privegheaţi; potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită.” (1 Petru 5,8)

mihailandrei

Petrecerile de Halloween au umplut centrul Capitalei de creaturi malefice: “O sa-i vezi pe toti lesinati pe aici”

Dansuri printre morminte si pahare pline cu sange pentru vampiri! Asa au debutat petrecerile de Halloween in Brasov, unde cele mai infricosatoare creaturi si-au dat intalnire inca de sambata seara.

Si in Capitala, centrul orasului a fost invadat de cei care au tinut sa sarbatoreaca Halloweenul in avans, iar distractia a tinut pana in zorii zilei.

Langa un iaz din Harman, judetul Brasov, celebra familie Addams a fost gazda celei mai infricosatoare petreceri. Inainte sa intre in casa acoperita de panza de paianjen, petreceretii au avut de infruntat groaza din cimitir.

Imediat locuinta a fost invadata de creaturi malefice. Vrajitoare, vampiri si chiar mirese-zombie! Iar bauturile au fost pe placul monstrilor.

Prezenta spiritelor s-a simtit si in Capitala. Centrul orasul a fost “impanzit” de monstri.

De la an la an organizatorii petrecerilor se intrec in decoratiuni care mai de care mai infricosatoare, care atrag clientii pusi pe distractie.

Printre vampiri, vrajitoare si zombie, si-a facut loc si Cupidon:

”Este important sa intri ca o sageata, daca nimeresc o sageata otravita in cineva, o sa-i vezi pe toti lesinati pe aici.

Nu doar costumele si decoratiunie de groaza au intretinut distractia, ci si “potiunile magice” pregatite de barmani.

Distractia a continuat pana in zorii zilei, cand toate spiritele rele au disparut.

protv.ro

Sf. Ioan Maximovici ii mustra pe cei ce serbeaza Halloweenul

Viata si opera Parintelui Serafim Rose” Ieromonah Damaschin, Ediţia Apologeticum, 2005 În loc să se pregătească de slujbă creştinii s-au dus la un praznic păgânesc, iar tu ai mers pentru puţină vreme între ei, mustrându-i prin prezenţa ta tăcută care i-a făcut să se ruşineze. Şi prin asprimea privirii tale i-ai învăţat că nu pot sluji la doi domni, lui Dumnezeu şi lui Mamona, că nu pot să cugete că după ce păcătuiesc Îi vor cânta lui Dumnezeu cu evlavie: Aliluia! (Acatistul Sf. Ioan Maximovici, Condacul 8) DATORITĂ Arhiepiscopului Ioan, la sfârşitul anului 1964 a apărut un eveniment major în Biserica Rusă: canonizarea Sf. Ioan de Kronstadt. Biserica din Uniunea Sovietică nu a putut să-l canonizeze pe acest făcător de minuni de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea pentru că acesta era un monarhist declarat, vorbise înflăcărat împotriva curentelor socialiste şi profeţise chiar revoluţia sângeroasă. De aceea a fost lăsat la dispoziţia diasporei să hotărască locul potrivit al aceluia printre sfinţi; şi Arhiepiscopul Ioan a fost unul dintre cei mai puternici susţinători dintre ierarhi, ai acestuia. El chiar a mers la ierarhii celorlalte Biserici Ortodoxe din lumea liberă, cerându-le să se alăture canonizării, dar lor le-a fost frică de felul cum s-ar putea răsfrânge aceasta asupra imaginii lor şi a politicii lor diplomatice. Fără să-i fie frică, Arhiepiscopul Ioan a continuat pregătirile, alcătuind laude pentru mult iubitul Sf. Ioan, pentru a se cânta la canonizare. Pentru că a fost un misionar neobosit, Sf. Ioan de Kronstadt, părinte şi hrănitor al celor oprimaţi şi făcător de multe minuni, avea multe în comun cu Arhiepiscopul Ioan; şi era potrivit ca unul dintre cei mai mari sfinţi ai veacului nostru să lucreze pentru slăvirea altuia. A luat parte şi Eugene, scriind două articole despre Sf. Ioan de Kronstadt pentru a se tipări în Orthodox Tidings (Ştiri ortodoxe).

În ajunul duminicii de 1 noiembrie, Arhiepiscopul Ioan a oficiat slujba solemn de canonizare. Aceasta a fost prima canonizare de la revoluţie a unui sfânt rus, un act al Bisericii în lumea liberă, care va da nădejde acelora din patria rusă înrobită. Totuşi, spre marea durere a Arhiepiscopului Ioan, au lipsit oameni de la slujbă. Chiar în noaptea aceea, ei organizaseră un bal mascat de Halloween. Eugene a scris, „după slujbă, Vlădica [Arhiepiscopul Ioan] a mers la locul unde balul era încă în desfăşurare. A urcat scările şi a intrat în sală, spre uimirea totală a participanţilor. Muzica s-a oprit şi Vlădica, fără să scoată o vorbă, s-a uitat la oamenii aceia uluiţi, făcând înconjurul întregii săli încet şi în mod intenţionat, cu toiagul în mână. N-a spus o vorbă şi nimic nu era necesar; simpla privire a Vlădicăi a înţepat conştiinţele tuturor, după cum se vedea limpede din consternarea generală. Vlădica an plecat în linişte; şi în ziua următoare, în biserică a tunat şi a fulgerat, manifestându-şi sfânta sa indignare şi râvna sa înflăcărată, chemând pe toţi la viaţă creştină evlavioasă
Sursa:| Apărătorul Ortodox

Halloween – între lumină şi întuneric, interviu cu biofizicianul şi scriitorul Virgiliu Gheorghe

An de an, Halloween-ul adună tot mai mulţi tineri, de multe ori chiar sub egida instituţiilor de învăţământ. E „la modă”, deşi românilor nu le spune mai mult decât mimetismul la care parcă sunt condamnaţi astăzi. În fine, subiectul rămâne controversat chiar şi în mediile părinţilor care mai sunt interesaţi de educaţia copiilor lor. Cât de inofensivă sau periculoasă este această așa-zisă sărbătoare am încercat să aflăm împreună cu Virgiliu Gheorghe, unul dintre cei mai implicaţi cercetători în câmpul bioeticii creştine din ţara noastră.

– Domnule Virgiliu Gheorghe, care credeţi că este motivul pentru care Halloween-ul a căpătat în câţiva ani o aşa de mare popularitate printre români?

– Explicaţia trebuie căutată în promovarea lui de către mass-media. Practic, astăzi orice devine „opinie publică” şi „modă” – şi dimpotrivă, orice dispare din preocuparea oamenilor ca fiind „depăşit” – se explică prin influenţa majoră a mass-mediei asupra mentalităţii şi stereotipurilor după care lumea se călăuzeşte. Copiilor le place pentru că sunt atraşi de ceea ce văd la televizor. Vor şi ei să fie ca cei de acolo, vor şi ei să fie „interesanţi”. Iar dacă la şcoală tot se organizează un eveniment Halloween, atunci, de ce nu!

– Dar de ce credeţi că ar avea mass-media interesul să promoveze o sărbătoare străină de tradiţiile şi credinţa poporului nostru?

– La această întrebare există o mulţime de răspunsuri. Cel mai simplu este acela că Halloween-ul „vinde bine”. Vinde costume, vinde spectacole – deci există un interes comercial, iar presa este plătită să facă publicitate. Dar nu e doar atât. Răspunsul este, cred, unul mai complex. Cred că Halloween-ul vine la pachet cu tot ceea ce înseamnă cultura nihilistă sau „cultura morţii”, care este promovată obsesiv astăzi de mass-media. Cu alte cuvinte, presa are interesul de a promova această pseudo-sărbătoare, după cum are interesul să promoveze pornografia sau homosexualitatea. De fapt, când spunem „presa”, ne gândim la puternicii zilei, la stăpânitorii lumii acesteia, pentru că presa, în marea ei parte, nu este sub nici o formă liberă. Ea face ceea ce i se comandă.

E de bun-simţ să ne întrebăm de ce pornografia este liberalizată, atâta timp cât aceasta creşte – statistic vorbind! – rata infracţiunilor, chiar şi a celor juvenile, a violurilor şi crimelor, ca şi a tuturor comportamentelor de risc. De ce este promovată homosexualitatea, atâta timp cât este disolutivă pentru viaţa de familie, cât homosexualii sunt marcaţi de suferinţă fizică şi psihică mai mult decât media populaţiei? Oare statul nu ar trebui să lupte împotriva a tot ceea ce conduce la infracţionalitate şi la nefericirea oamenilor? Şi totuşi, sub acoperirea argumentului „drepturilor omului”, a divertismentului şi a „libertăţii de alegere” a propriilor fantasme, în statul modern, în statul-magic proliferează toate aceste comportamente, care sunt disolutive pentru existenţa şi fiinţa statului însuşi.

Halloween, magie și sexualitate

– Nu credeţi că este puţin cam dură comparaţia între Halloween şi pornografie sau homosexualitate?

– Deloc. Dintru început, între magie şi practicile sexuale, prostituţie şi chiar homosexualitate a existat o foarte strânsă legătură. Zeiţa Astarte era, de pildă, patroana prostituţiei, care se practica la templul ei ca act ritual. De asemenea, homosexualitatea este prezentă în ritualurile de iniţiere ale multor religii păgâne, dar şi în societăţile secrete contemporane. De ce există o legătură atât de strânsă între magie şi erotism, încât în Evul Mediu cărţile de magie deveniseră cu adevărat un gen pornografic? Răspunsul îl primim de la Giordano Bruno, unul dintre cei mai mari magicieni ai trecutului, care a încercat să creeze o tehnică de control emoţional global, magic, întemeiată explicit pe atracţia sexuală.

– Da, dar dacă plecăm de la ipoteza că Halloween-ul este o sărbătoare cu conotaţii magice, lucrul acesta nu e perceput de majoritatea copiilor sau adolescenţilor, care doar se distrează cu această ocazie!

– Poate pentru că ei nu ştiu prea bine ce e aceea magia – dar, dacă ar realiza, cu siguranţă ei înşişi ne-ar asigura că această sărbătoare are ceva magic în ea. De altfel, dacă veți da o căutare pe Internet după Halloween şi magie împreună, veţi vedea cât de des sunt asociate cele două cuvinte în căutări, asta pentru că limba întotdeauna trădează asocierile. Într-adevăr, Halloween este o sărbătoare păgână celtă, care dintru început avea o funcţie magică. În credinţa celților, în noaptea de Halloween spiritele aveau acces la lumea noastră, căci graniţele dintre cele două lumi erau cumva deschise, iar oamenii erau îndemnaţi să ia anumite măsuri ca să se apere de aceste spirite. Toate acele acte aveau (sau au) o conotaţie magică. E ca şi cum ai intra într-o „logică a spiritelor”, în care tu, folosind nişte măşti sau nişte obiecte, te războieşti ori te împrieteneşti cu acestea.

Dar pot fi oare izgonite duhurile rele de alte duhuri rele, sau de oameni care îndeosebi le invocă? Vrăjitorii nu se închină lui Dumnezeu – iar duhurile morţilor, ce pot face ele împotriva demonilor? Lumea Halloween-ului este mai curând o lume infernală, deci prietenoasă duhurilor rele, locul în care acestea petrec şi se odihnesc.

Pe de altă parte, imediat după Halloween, adică în ziua de 1 noiembrie, închinată zeului Samhain, „Domnul morții”, druizii îi aduceau jertfă atât animale, cât şi oameni. Desigur, această practică a dispărut cu timpul, însă practicile de divinaţie au rămas până astăzi. Deci Halloween este prototipul unei adevărate sărbători păgâne, unde ritualul magic joacă un rol esenţial.

Magia este foarte eficientă şi foarte periculoasă

– Aş mai insista puţin asupra percepţiei. Nu credeţi că atâta timp cât copiii nu percep ceea ce se întâmplă de Halloween ca pe un ritual magic, ci ca pe o joacă distractivă, nu li se poate face nici un rău?

– E la limită: cumva aşa, pe marginea prăpastiei. Costumele îl iniţiază pe copil într-o lume a duhurilor rele, a morţilor. Imagistica întunecată pe care o propune această pseudo-sărbătoare cred că ar trebui să ne spună totul. A îmbrăca un costum, a intra într-un rol, chiar dacă în joacă, nu e deloc o joacă, ci poate deveni un lucru foarte serios. Noi, creştinii, chiar credem că aceste spirite malefice există. Aşadar, credeţi că ele rămân nepăsătoare la aceste invocăripe care le facem prin jocurile de Halloween? Încă o dată, cred că nu conştientizăm ce înseamnă cu adevărat magia şi care este puterea ei. Magia este foarte eficientă şi foarte periculoasă. De lucrul acesta nu ştiu dacă se îndoieşte cineva. Ceea ce nu realizăm însă este faptul că vizualizarea unor fantasme nu înseamnă altceva decât invocarea acelor spirite. Acest lucru îl aflăm din manualele de magie. De asemenea, intrarea în rolul unor spirite, intrarea în comunicare voită cu acestea poate să deschidă poarta către o astfel de însoţire.

Din punctul de vedere al fenomenologiei religiilor, se ştie că orice manifestare rituală, mimesis-ul are ca efect actualizarea și consolidarea unei relații psihologice între individ și realitatea mitologizată. Cercetările au demonstrat că, pe parcursul participării și implicării în scenariul mitului respectiv, individului chiar i se imprimă acele stări mentale sau sufletești care caracterizează persoanele mitologizate. E ca și cum s-ar produce un transfer de energie psiho-mentală între personajul mitologizat și subiect. Asta explică faptul că participarea la sărbătoarea Halloween induce o stare psihologică în care excitația și fascinația sunt asociate cu un sentiment de spaimă mai mult sau mai puțin intens, în funcție de gradul implicării. În acest context, individul, în mod firesc, urmează actele proprii personajelor în pielea cărora a intrat.

Grace Ketterman, în cartea sa „You and your child’s problems” („Tu și problemele copilului tău”), demonstrează faptul că expunerea copiilor la scene înfricoşătoare are consecinţe asupra dezvoltării lor emoţionale. De asemenea, acest pediatru şi psihiatru american constată că, drept urmare a fricii resimţite în copilărie, copiii vor manifesta mai târziu o atracţie pentru paranormal şi practici oculte.

Una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic

– Şi totuşi, Halloween a fost şi o sărbătoare a creștinilor din Apus, ca sărbătoare a tuturor sfinţilor. De ce credeţi că şi-a păstrat potenţialul malefic din vremea preoţilor druizi?

– În anul 835, biserica din Apus și-a asumat această sărbătoare, integrând-o în calendar ca prăznuire a tuturor Sfinţilor. Probabil că de-a lungul timpului a reuşit într-o anumită măsură să o „îmblânzească”, să o golească de conţinutul ei magic.

Dar ceea ce întâlnim astăzi nu mai este nici măcar sărbătoarea Halloween aşa cum era ea percepută de irlandezi în secolul al XIX-lea. Acum, Halloween este o sărbătoare americană, un produs al mass-mediei, al culturii de consum, dar şi al curentelor de renaştere a păgânismului din societatea americană. Cu alte cuvinte, investiţia în magic şi ocult care se face în prezent în produsul Halloween, în America, depăşeşte cu mult magia care îl însoţea în trecutul nu prea îndepărtat, la el acasă.

Acest lucru face ca până și Vaticanul să avertizeze de mai multe ori în ultimii ani asupra faptului că Halloween este o sărbătoare păgână a „terorii, a fricii şi a morţii”. În ziarul „L’Osservatore Romano” (oficialul Vaticanului), Joan Maria Canals susţinea în anul 2010 că „Halloween-ul conține un subcurent al ocultismului și este absolut anticreștină”.

– Susţineţi deci că Halloween are un semnificativ potenţial malefic?

– Nu este vorba de ceea ce susţinem noi. Pur şi simplu „părintele” satanismului, Anton Szandor LaVey, afirmă că „Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic”. Pe de altă parte, vedem care sunt consecinţele. Ocultul îi fascinează pe tinerii din noile generaţii, chiar dacă au primit o educaţie creştină. Şi, mai ales, constatăm că Halloween creşte mult rata infracţionalităţii şi a criminalităţii.

Există o mulţime de studii desfăşurate în Statele Unite în care se arată că de Halloween cresc spargerile cu minim 25%, sporește consumul de alcool şi droguri şi creşte rata criminalităţii. Într-un studiu realizat în Boston s-a constatat că, pe parcursul a patru ani, în noaptea de Halloween criminalitatea este mai mare cu 50% decât în toate celelalte momente ale anului.

De asemenea, în ce privește perspectiva inofensivă pe care o au tinerii, relevant este studiul în care se arată că la întrebarea: „Ce aţi vrea să faceţi în noaptea de Halloween?”, cei intervievați au ales, într-un procent de 80%, răspunsul „Să omor un om”(!). Spiritul acestei sărbători este într-adevăr viu, şi dictează nu înmulţirea binelui, a păcii şi a dragostei între oameni – de care lumea de astăzi se pare că are tot mai multă nevoie –, ci un spirit malefic al lucrării răului, dus până la uciderea aproapelui.

Așadar, dincolo de bomboanele împărţite, este evident pentru oricine că imagistica răului pe care o promovează Halloween-ul nu poate conduce decât la sporirea comportamentului violent, a infracţionalităţii şi a criminalităţii, adică la faptele proprii duhurilor necurate, pe care Halloween-ul le invocă.

Dacă noi ne facem datoria, Dumnezeu va face restul

– Și atunci, dacă aşa stau lucrurile, de ce totuşi presa, şi în general populaţia, mai ales creştinii, nu iau o poziţie?

– Cred că în primul rând lipseşte conştientizarea fenomenului. Ne bazăm mai mult pe descrieri edulcorate decât pe realităţi. Pe de altă parte, este o mare lipsă de consecvenţă şi de discernământ la românii de astăzi: pe de o parte ne declarăm creştini, pe de alta suntem mai mult decât toleranţi la numeroase lucruri care sunt în mod evident anticreştine. Avem aici o dovadă de lipsă de maturitate şi de neseriozitate, care cred că ne afectează mult ca neam.

– Ce ar trebui să facem?

– Să ne opunem, nu numai retrăgându-ne copiii de la astfel de activităţi, dar şi protestând la minister şi şcoli împotriva organizării unor evenimente „Halloween” în cadrul acestor instituţii educative. De asemenea, trebuie să existe comunităţi mai puternice de părinţi care să vorbească despre aceste lucruri. Sunt convins că cei mai mulţi nu înţeleg ce înseamnă această pseudo-sărbătoare şi care pot fi consecinţele. Ar trebui, poate, organizate seminarii publice pe această temă. Salutăm în acest context organizarea asociaţiei „Alianţa Părinţilor”, organizaţie care poate face foarte mult.

Iar pentru că duşmanul cel mai mare al nostru este lipsa timpului, cred că ar trebui să ne gestionăm cât mai bine puţinul timp liber pe care îl avem pentru a-l acorda şi unor astfel de activităţi care, deşi par a avea un caracter comunitar, îi vor proteja pe copiii noştri în faţa ofensivei culturii morţii. Şi, poate că, înainte de toate, este vorba de mărturisirea pe care o facem. Dacă iniţiativa nu va pleca de la acest nivel şi nu vom face ceva, în câţiva ani riscăm să-i depăşim pe americani la nivelul efectelor negative ale culturii morţii care este promovată astăzi în mai toată mass-media.

Biruinţa lor este aceea de-a ne face să credem că nu se mai poate face nimic, în timp ce a noastră este să credem că, dacă ne facem datoria, întreprinzând tot ceea ce depinde de noi, Dumnezeu va face restul.

Material realizat de Mihai Cristea

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 93 / Octombrie 2016

Comanda online cartile lui Virgiliu Gheorghe >> goo.gl/CQcrvn

HALLOWEEN, joaca de-a diavolul

Marturisire hotarata a unui preot ortodox impotriva paganismelor, fie ele de sorginte celtica, americana sau… romaneasca

Adevarul despre spalarea creierelor care are loc cu copiii si tinerii in Romania

Cristian Curte: …Acum toată lumea ştie că Halloween-ul vine din occident, toată lumea ştie cam ce se întâmplă în zilele noastre, dar sunt convins că puţini dintre dumneavoastră ştiţi care sunt originile acestei sărbători. Halloween-ul este, de fapt, o prescurtare de la All Hallows‘ Eve, adică ajunul tuturor sfinţilor serbaţi în seara zilei de 31 noiembrie, înaintea praznicului tuturor sfinţilor, care cade în biserica catolică pe 1 noiembrie. Aşadar, sărbătoarea despre care noi vorbim are o puternică anvergură creştină, care de-a lungul timpului a ajuns să se păgânizeze, de fapt, să se repăgânizeze, istoria ei este interesantă: în antichitate celţii serbau în aceeaşi perioadă a anului sfârşitul jumătăţii luminoase a anului, era o cumpănă între lumină şi întuneric, în timpul căreia spiritele bune şi cele rele puteau traversa din lumea cealaltă în lumea noastră. Ca să le alunge pe cele rele oamenii se mascau şi săvârşeau felurite ritualuri. Deşi creştinismul a dus la dispariţia religiei celtice obiceiurile au rămas. Şi când în occident oamenii au uitat de sărbătoarea creştină a tuturor sfinţilor, vechile datini celtice, care au fost mereu ţinute în regiunea rurală a Irlandei şi Marii Britanii s-au răspândit în întreaga lume. Irlandezii au avut o contribuţie decisivă pentru că ei au dus peste ocean obiceiurile de acasă, le-au răspândit în Statele Unite şi apoi în întreaga lume. Deci, Halloween-ul a făcut un drum de la păgânism la creştinism şi apoi din nou la păgânism. Pentru că ceea ce sărbătorim noi astăzi numai legat de biserică nu este. Mă întreb însă dacă este un păcat, şi o fac împreună cu pr. Tudor Ciocan, invitatul din această seară al emisiunii „Sfatul înţeleptului”.

– Părinte, într-un cuvânt, e păcat ce fac oamenii de Halloween sau nu?

– (…) Faptul că cel mai adesea, cel puţin ce observ eu de la televizor, din modul cum se petrece la noi, în ţară de Halloween, cu multe masti, oamenii îmbrăcaţi cu tot felul de draci şi vrăjitoare aia sigur nu mai este bine şi într-un fel este chiar, sub o formă sau alta, o invocare a diavolului.

 De fapt, iniţial, în timpul sărbătorii păgâne, celtice, toate aceste obiceiuri, faptul că se mascau, faptul că îmbrăcau diferite costume erau împotriva spiritelor rele, toate aceste ritualuri având menirea să le alunge din lumea noastră înapoi în lumea lor. Deci erau contra diavolului.

– … Erau contra diavolului, dar cel puţin modul cum s-au adaptat în societatea noastră, românească, nu mai par a fi contra diavolului, par mai degrabă un fel de joacă de-a diavolul, ca să spun aşa; în sensibilitatea noastră creştină preferăm nu neaparat, deci preferăm să nu ne jucăm cu diavolul, să ne luptăm cu el, şi nu să-l invocăm în felul acesta, al mascaradei.

– Adică, dacă eu mă joc de-a vrăjitorul, vrăjitoarea, dacă vorbesc de Dracula – că am văzut că este foarte invocat, ăsta-i specificul naţional al sărbătorii Halloween, avem şi noi unul – dacă petrec îmbrăcându-mă în toate felurile înseamnă că mă joc cu el? Nu e cam dur?

– Eu la modul serios cred că cei care participă la aceste petreceri de H. vor să-şi caute o distracţie uşor exotică şi nu sunt conştienţi de o realitate a unei vieţi spirituale, nu-i interesează aproape deloc realitatea unei vieţi spirituale mai înalte, şi aproape sunt sigur că nu cred că diavolul există realmente.

– Şi în nici un caz nu se gândesc la faptul că, de fapt, pun în practică un mod foarte vechi de a sărbători o anumită perioadă a anului sacru celtic.

– Mie mi se pare oricum că Halloweenul – şi aţi şi spus în prezenare şi foarte bine – e o repăgânizare a unei societăţi care a pierdut dimensiunea sa creştină, şi-a pierdut relaţia vie cu Hristos prin Duhul Sfânt şi cu Tatăl prin Hristos. Şi atuncea, pierzând această relaţie vie a căutat…, spiritualitatea trebuie să existe, ea se manifestă într-o formă sau alta, mai superficial sau mai profund. Dacă se pierd relaţiile acestea creştine ele sunt înlocuite cu altceva.

 Ce-i interesant e că toate aceste, toată această spiritualitate creştină a H., adică să zicem “privegherea” din seara sărbătorii tuturor sfinţilor, care a încercat să înlocuiască practicile celtice a încercat de fapt să le convertească la creştinism n-a reuşit în totalitate, şi iată că după 2000 de ani ele ies iarăşi la iveală.

– Nu-mi dau seama dacă a reuşit sau n-a reuşit, fapt este că societatea occidentală aşa cum o percepem noi este o societate post-creştină, şi nu numai postcreştină, ci şi în fond având o anumită antipatie faţă de credinţa creştină, faţă de credinţa în Hristos. Deci, până la urmă aceasta s-a întâmplat, dacă este din motive istorice sau dacă este un eşec al bisericii în partea occidentală a lumi civilizate, aceasta e o altă discuţie: fapt este că suntem, occidentul este într-o epocă post-creştină şi eu aş spune încă, mai precis, anticreştină, nu doar post-creştină.
Vorbeam cu mai multe cunoştinţe de-ale mele, între care şi români care s-au mutat în America de Nord şi americani originari de-acolo, despre această sărbătoare a H. Şi îmi spuneau că ceea ce se întâmplă la noi, şi spunea că nu are nici o legătură cu ce fac ei acolo. Amintirile pe care le are ea despre H., această americancă fiind ortodoxă, nu convertită, ci crescută în familie de ortodocşi şi soţul ei tot aşa, ortodox botezat şi american originar, deci nu români plecaţi în America, şi la ei o sărbătoare mai degrabă a comunităţii în care copiii mascaţi, şi nu în draci sau în vrăjitoare, ci de obicei în diverse animăluţe, se duc de la o casă la alta, acolo unde sunt casele împodobite, împodobite cu dovleci, iarăşi nu cu lucruri înfricoşătoare, cum le vedem aici şi îşi primesc nişte bomboane. Şi bineînţeles e o formă în care copiii se perindă de la o casă la alta şi sunt cunoscuţi în comunitatea respectivă. Nu vreau să mă fac un avocat al H., ci vreau să observăm, am ţinut să fac acestă observaţie, pt. că mi s-a părut frapant modul cum descriam eu H. la noi, acestei familii de americani, şi ceea ce-mi spuneau ei despre H. american. Nu-mi convine, ştiţi de ce, pentru că la noi există colindatul, evident, copiii care merg merg şi colindă prin vecini, tot aşa şi primesc răsplată pentru colindul lor, pentru strădania lor primesc răsplata dulciurilor respective, sau covrigii sau ce se primesc acolo. Dar vedeţi, colindatul are un scop până la urmă un fond creştin, vestesc Naşterea Domnului, asemănându-se cu păstorii şi într-o oarecare măsură cu magii, în timp ce H. american nu are nici o legătură cu Hristos, e doar deja o sărbătoare total desacralizată.

 Da, pt. că irlandezii au dus în Statele Unite rădăcinile celtice ale sărbătorii, deşi numele respectiv era al priveghiului de a doua zi al sărbătorii tuturor sfinţilor. Pentru că şi noi avem, mă iertaţi părinte, nici colindatul nu-i de fapt un obicei creştin, ci un obicei păgân, precreştin, dacic…

– Da, dar este încreştinat! Da, da, e f. clar încreştinat, adică atunci când copiii vin şi cântă „O ce veste minunată”, cântă „O ce veste minunată, că Dumnezeu ni se arată”, da, şi toate celelalte: „Domn, Domn să-nălţăm”. În timp ce acolo nu mai există nici o realitate, a prezenţei lui Dumnezeu. Iar modul cum a fost preluată şi cum este promovată sărbătoarea pe diiverse canale mediatice la noi este chiar o degenerare chiar şi faţă de acel H. american. Pentru că este o demonizare, efectiv. În momentul în care mi se tot spune despre coaste de draci şi sânge de nu ştiu ce, care se bea acolo, mă rog, vin roşu, şi aşa, sau că-i văd îmbrăcaţi în draci, aşa, o reprezentare naivă a dracilor, dar făcută cu multă seriozitate. E clar că e vorba de cu totul altceva decât H. american. Un american dacă ar privi, un părinte american dacă ar privi sărbătoarea de la noi, n-ar recunoaşte-o de nici o culoare.

– Părinte, dar sunt aşa de serioase, eu ştiu, aceste frivolităţi ale oamenilor maturi, atunci când se joacă de-a ceva? Realmente poţi să intri într-o legătură cu un demon, poate el să te influenţeze dacă tu te îmbraci ca unul, sau îi mimezi?

– Îi mimezi prezenţa.

 Da…

– Ştiţi, îmi aduc aminte de faptul că la un moment dat a fost cineva care a scris o carte despre convertirea respectivei actriţe, de fapt care stătea în zona aceasta a Teatrului Naţional şi a trecut, s-a botezat creştină, sub influenţa părintelui Argatu. (…) Şi descria la un moment dat la un revelion, într-un mediu din ăsta actoricesc şi-au hotărât ca temă, deci se întâmpla înainte 1989, judecata de apoi.

 Interesant, ca tema a party-ului…

– Ca temă a party-ului respectiv. Şi în momentul în care au intrat la judecată unul s-a hotărât că el este judecătorul. Şi

 Adică că el este, de fapt, Hristos?

– Un fel de Hristos, dar modul cum judeca era mai degrabă o judecată demonică, acuzatoare. Şi spunea, atuncea ea s-a înfricoşat foarte tare, povesteşte în carte, din cîte îmi aduc aminte acuma, s-a înfricoşat foarte tare pentru că respectivul chiar îşi luase foarte în serios rolul şi nu mai era un rol, nu mai era o joacă. De aceea cred că în momentul în care…

– Spuneţi că de fapt deja intrase în el…

– Da, devenise într-un fel un receptacol al diavolului, pe care-l invoca acolo.

– Părinte, da’ nu suntem prea serioşi uneori, atunci când ne raportăm la altfel de lucruri?

– Mi se pare că în epoca asta în care trăim se cultivă foarte mult superficialul, şi se cultivă în mod sistematic superficialul.

– Şi atunci ar trebui să-i opunem mai multă seriozitate.

– Mai multă seriozitate; de ce se cultivă superficialul?, pentru că un om superficial este un om care nu are o dimensiune transcendentă, nu are o perspectivă mai amplă asupra vieţii. Trăieşte doar de azi pe azi: pâine şi circ, da, cum spuneau romanii. Dacă au pâinea cât de cât asigurată şi-un circ mai elaborat, aşa, atuncea nu mai fac probleme, nu mai vor să trăiască într-o altă dimensiune, nu mai caută să aibă o personalitate, să fie o personalitate şi cu o deschidere un pic mai amplă, trăiesc doar pentru clipa aceasta, carpe diem…

– Aţi zis foarte bine circ, noi de fapt în seara asta despre circ discutăm, circ, mă rog, convertit în altceva.

– Da, or această superficialitate nu ne permite nouă să păşim pe calea mântuirii. Nu ne permite. Asta însemană că un om care este tot timpul concentrat spre Hristos trebuie să fie un om acru. Nici vorbă, este un om luminos, este un om plin de această bucurie a conştiinţei prezenţei Harului în viaţa lui, este cu adevărat îngrijorat de păcatele pe care le face, dar prezenţa Harului din viaţa lui, pe care o simte în sufletul lui şi o vede la tot pasul în viaţa lui această prezenţă covârşeşte într-o oarecare, în bună măsură supărarea, şi-l face un om luminos, şi un om care trăieşte în fond viaţa, în timp ce cel care o ia uşor viaţa uită de această dimensiune şi pierde şi nu se poate pregăti în viaţa aceasta care ne este dată tocmai pentru a ne pregăti pentru împărăţia cerurilor, pierde timp, în loc să-şi folosească timpul, în loc să fie luminos, în loc să fie cu adevărat bucuros şi plin de această seninătate dumnezeiască pe care numai Harul, prezenţa Harului în viaţa ta poate să ţi-o dea, trăieşte, are impresia că trăieşte aceste plăceri, şi trăieşte, cum să spun, în loc să mănânce alimente naturale mănâncă E-uri. Se hrăneşte cu E-uri.

– O întrebare de la un ascultător: Cum putem micşora influenţa acestei păgâne, copiii sunt influenţaţi la şcoală de acest spirit, cum putem convinge copii să nu mergă? Dacă un copil nu merge al astfel de întâlniri, de multe ori este marginalizat. Ce este de făcut? ne spune George din Braşov.

– Da, e adevărat că din cauza dominaţiei acestea a limbii engleze în civilizaţia contemporană, odată cu limba ne-a venit şi această sărbătoare, şi cealaltă, Sf. Valentin, pentru că sunt sărbători până la urmă ale lumii anglo-saxone, şi atuncea e o situaţie puţin mai delicată cu copiii, totuşi…

– Eu cred că, mă iertaţi că vă întrerup, nu e problema doar a sărbătorii de H., am văzut, de exemplu, sărbătoare la grădiniţă pe muzica lui Michael Jackson, cu dansuri ale copiilor exact ca ale lui Michael Jackson, dansuri care la un moment dat au şi nişte gesturi obscene…

– Dar e cam lipsit de bun simţ chiar şi la maturi..

– Da, în fine, e lipsit de bun simţ, da’ oamenii sunt liberi să n-aibă bun simţ, la nişte copii poate să însemne, nu ştiu dacă sunt prea dur, dar chiar o spălare pe creier.

– Da, este o deformare de mic copil, mie tare mi-este frică că asta se întâmplă la noi în momentul în care se promovează această imagine a H. mai degrabă pe dimensiunea aceasta demoniacă şi a vrăjitoarelor.Ce putem face? Copilului putem să-i explicăm, în primul rând trebuie să-i explicăm…

 Nu-i prea mic să înţeleagă?

– Nu, copilul are discernământul lui… de copil, dar are discernământul lui. Să ştiţi, copiii au un acut simţ al binelui şi al răului. Dacă înţeleg ce este bine şi ce este rău atuncea vor alege binele. Problema este că răul li se propune sub o formă plăcută, exact ca în păcatul primodial, în ispita ce diavolul le-o face lui Adam şi Eva în Rai, le arată rodul acelui pom al cunoaşterii, le arată ca fiind plăcut la gust, şi plăcut la vedere şi vrednic de dorit, fără să le arate că mâncând din acel rod, mâncând din acel rod ei practic ies din ascultarea lui Dumnezeu şi din dragoste lui Dumnezeu. Exact aceasta se întâmplă aicea, li se prezintă sub forma unei distracţii, li se prezintă ceva care fundamental este putred, o sărbătoare care fundamental este putredă. Cel puţin la modul cum a fost preluată la noi. Şi atuncea trebuie să explicăm copilului că nu este bine. Ce fac? dacă copilului i se dă o bomboană cu otravă la şcoală din diverse motive, cine ştie ce inconştient vine… I se dă o măncare sticată, poftim, eu spun, da, du-te şi mănânc-o? Nu. Îi spun e stricată, chiar dacă arată bine, chiar dacă pare frumoasă, las-o deoparte acum, o să creşti puţin mai mare şi o să îţi alegi singur mâncarea.

– Dar există o anume latură, foarte importantă, a întrebării pe care v-am citit-o. Îi explici copilului, el înţelege, dar ce să facă el concret, pentru că dacă nu se duce la astfel de sărbători va fi marginalizat.

– Va fi marginalizat.

 Si-o să râdă toată lumea de el.

– La început o să râdă şi pe urmă încetul cu încetul o să se obişnuiască, nu să se râdă, ci de faptul că aceasta este opţiunea lui. Opţiunea lui este să nu se încadreze în această masă de oameni. Şi mă iertaţi, c-o să spun un cuvânt mai dur, în gloata aceasta care se lasă atrasă cu zăhărelul de colo-colo. Opţiunea lui este opţiunea în care vrea să crească, şi trebuie să-l obişnuim să crească independent faţă de aceste manipulări… Pe de altă parte părerea mea sinceră, ca părinte, pt că eu însumi sunt părinte…

– Asta vroiam să spun, aveţi 2 copii, ce faceţi cu ei în situaţii de astea?

– În primul rând când erau mai mititei am vorbit, poate şi fiind preot, poate c-am avut un alt cuvânt de spus, am vorbit cu doamnele, cu cadrele didactice, şi am stabilit în ce parametri să se desfăşoare o sărbătoare in care să fie exclusa orice zona din asta demonică.

– Si v-au şi ascultat?

– Da.

– Eraţi preot.

– Da, iar pe de altă parte, eu sunt convins că cadrele didactice şi ei sunt români, şi aceşti profesori, profesoare, învăţători, învăţătoare, educatoare, de fapt înţeleg foarte bine, undeva în adâncul sufletului, că nu este chiar în regulă această sărbătoare, că noi avem alt fel de a petrece, sărbătoarea noastră de Crăciun, ce frumos arată, chiar sărbătoarea de Paşti, dacă se poate face, chiar şi Floriile, că există chiar şi nişte colinde de Florii, avem atâtea sărbători aşa de frumoase, de Sf. Nicolae, poftim, încât n-am nevoie să import nişte mizerii, sau să import ceva străin pe care să-l transform si-ntr-o mizerie mai mare decît el. Deci, pe de o parte au înţeles, iar pe de altă parte, copilului, la început i s-a spus NU, pt. că aceasta este situaţia, şi încetul cu încetul i-am explicat NU-ul, nu este suficient faptul că el plânge ca să cedez imediat. Nu!                                                                  I-am explicat din ce cauză, cu părinţii împreună, deci mama şi tata, i-au explicat fiecare, şi încetul cu încetul au înţeles despre ce-i vorba. Şi se ajunge până la urmă la o problematică creştină, copilului poţi să-i explici încă de mic, din fragedă pruncie – asta însemnând 4, 5 , 6 ani – că el are de ales permanent, în viaţa aceasta are de ales între bine şi rău. Poate să facă binele sau poate să facă răul, la vârsta lui, acolo…

– Şi cum i-aţi explicat că H. e rău?

– I-am arătat dracii respectivi care apar, i-am arătat vrăjitoarele respective care apar, care sunt până la urmă măştile favorite la noi. Dacă ar fi fost nişte măşti de zebre, de căţeluşi, de pisicuţe, de lei, de tigri, dacă ar fi fost ceva.

 Erau mai nevinovate…

– Era mai nevinovat, dar în momentul în care vezi urâţeniile ce să mai…, urâţeniile de la sine vorbesc…

– Părinte, dar apropo de măşti, uitaţi o întrebare interesantă: H. nu are oarecare asemănări cu obiceiurile de anul nou creştin de la noi? şi la noi se umblă cu felurite măşti la colindat, mai ales la sate. Ei, măştile acelea nu sunt deloc creştine, şi cred că au foarte mare legătură pentru că e aceeaşi idee, este trecerea între ani, şi rituarile respective aveau rolul exorcizărilor anumitor spirite şi erau ritualuri păgâne. Şi măştile sunt păgâne.

– E clar, există, că toţi le ştim. Nu tot ce ne vine nouă din tradiţia poporului nostru este creştin.

 Da, dansul cu ursu, capra…

– Există anumite tradiţii care nu ţin de zona creştină, ţin de zona păgână, şi la un moment dat, nu numai ca ţin de zona păgână, dar dacă stăruim în a le păstra pe acestea, ajungem să ne punem problema dacă acestea ne apropie de Hristos sau nu. Viaţa aceasta e foarte serioasă. Poate să fie şi foarte luminoasă, şi plină de bucurie, dar e o viaţă serioasă, o viaţă în care optăm, până la urmă şi opţiunea trebuie să fie din ce în ce mai continuă, pentru a fi împreună cu Hristos, sau a fi fără Hristos. A fi fără Hristos înseamnă împreună cu satana, pentru că nu există o stare intermediară. Deci dacă oamenii vor să cultive aceaste tradiţii, că sunt ele populare, ale noastre, mersul cu vaca şi cu capra, sau care-or mai fi pe-acolo, dacă le cultivă cu stăruinţă şi asta vor să devină, daca ele tind să devină dominanta noastră spirituală, să ştim că ne lepădăm de Hristos. Chiar dacă sunt româneşti. Ne lepădăm de Hristos!

 Cam dur cuvânt…

– Este, dar n-am ce face, asta este situaţia.

– Adică toţi ţăranii noştri care umblă mascaţi şi…

– Nu, deci nu devin dominante. Problema mea e că această dominantă, dar chiar în momentele respective, păgâne, nu prea, eu nu le reconstitui, poate, uitaţi, un părinte, Dumitru Stăniloae, avea o altă perspectivă, în care încerca să înglobeze orice era creştin, şi chiar si în aceste obiceiuri, eu n-am această perspectivă atât de amplă, nici nu cunosc obiceiurile atât de bine, dar ceea ce vreau să ştiu eu este că nu mi-ar plăcea să văd copii mergând mascaţi şi spoiţi şi urâţi şi invocând..

– Urâţiţi …

– Da, urîţiţi.

– Cred că este destul de simplu spus: nu vă urâţiţi copiii!

Un ascultător ne spune: Părerea mea este că dacă purtăm semne creştine suntem într-o măsură mai mare sau mai mică, mai devreme sau mai târziu înrâuriţi de Hristos. Iar dacă purtăm şi facem semne drăceşti, de exemplu coarne, sau altceva, chiar şi în glumă, sau în neştiinţă căutăm un alt stăpân, foarte amator să ne ia în stăpânire. Dacă nu greşesc, ce să le spun elevilor mei care poartă accesorii cu însemne satanice?

 Că sunt satanice însemnele!

Si cu adevărat să ştiţi că nu e suficient să porti însemnul creştin, e bine să ai crucea al gât şi şiragul de mătănii, pe mână, sau alte iconiţe la gât sau la piept, important este ca acest însemn creştin să corespundă unui efort lăuntric permanent de a te uni cu Hristos, şi de a te apropia şi de a te face vas ales la Duhului Sfânt, de a te curăţa de păcate şi de patimi, de a nu rămâne doar la partea formală, pt. că Hristos a vrut să ne libereze din formalismul legii iudaice, şi ne-a eliberat , dacă noi vrem să rămânem în formalism să refacem într-un fel sau altul să refacem în creştinism formalismul Vechiului Testament, atuncea nu suntem cu Hristos. Bineînţeles că semnul creştin, el însuşi al crucii, este purtător de biruinţă pentru cel credincios. De asemenea, trebuie să ştim că spre Hristos se ajunge mai ales la începutul drumului spiritual cu un anumit efort lăuntric, este mai greu. Spre satana nu trebuie efort. Se alunecă mult mai uşor. E suficient o joacă, şi încetul cu încetul spui să ajungi de fapt şi de drept în această stăpânire. Problema este că finalul vieţii acesteia nu este doar finalul – finalul este doar începutul vieţii viitoare! -, or, cel care de aicea se obişnuieşte să convieţuiască cu satana, sub o formă sau alta, se leapădă de Hristos, iar cel care se apropie de Hristos, de aici luptându-se cu satana, în viaţa veşnică va fi cu Hristos mai departe.

– Ne spune Vali din Călăraşi: ceea ce are un om în inimă, acel lucru îi iese în evidenţă, dacă el vrea să se îmbrace în drac, înseamnă că aceea-i place lui, şi aceasta domneşte în viaţa lui. Adică cel rău şi nu Dumnezeu. Este un păcat un astfel de eveniment înţeles în acest fel?

– Ştiţi, eu înteleg că, în primul rând ştiu foarte bine, eram destul de mare încât să-mi aduc aminte când au apărut în ţara noastră H. şi Sf. Valentin. Aveam 20 şi ceva de ani, deci nu eram de 10, 12, ani, [aveam]24, 25 de ani and au apărut. Ceea ce am văzut iniţial a fost o imitare… pentru că eram cu toţii imediat după 1989, eram cu toţii dornici, însetaţi de orice vine din occident şi ni se părea că tot ce vine de acolo este extraordinar, totul trebuie imitat, aveam de parcurs, ni se părea nouă, o distanţă culturală şi de civilizaţie… Pe care am confundat-o, pentru că distanţa de civilizaţie este una, şi distanţa spirituală este alta. Spiritual nu eram cu nimic inferiori, în ortodoxie nu eşti cu nimic inferior celorlalti, pentru că eşti aproape de Hristos. Eşti inferior în măsura în care nu trăieşti în ortodoxia autentică… Numai dacă vedeţi că această civilizaţie şi această prosperitate ajung să se opună unei dimensiuni spirituale mai ample atuncea încep să fie deja nevrednice de dorit. Dacă ele se pot conjuga şi cu o deschidere spirituală amplă şi cu o trăire sinceră şi profundă a unei vieţi spirituale, atuncea e bine. Deci în momentul în care, atuncea oamenii doreau cei mai mulţi, nu toţi, unii s-au îndreptat către mănăstiri, către părinţii noştri duhovniceşti, unii s-au îndreptat către viaţa filocalică şi către lecturi, deci către o încercare de trăire din ce în ce mai autentică creştină, dar modelele promovate extrem de mult pe cele mai multe canale de televiziune, dacă nu chiar pe toate, dar pe cele mai multe, modelul a fost al acestei asimilări necondiţionate, superficiale, a tot ceea ce însemna occident. Si în general, iată în cazul H., am avut şi această observaţie făcută aşa cum am spus, discutând şi cu români stabiliţi de multă vreme pe continentul N american şi cu americani de acolo, este cu totul altceva ce se întâmplă la noi decât acolo, de H.

– Părinte, uitaţi ce spune un ascultător: Care e diferenţa între această sărbătoare păgână, aşa cum o numim şi anumite fapte ale preoţilor, care deschid Biblia şi fac diferite…

– Pai foarte rau fac si preotii aceia care deschid Biblia si fac tot felul de paganisme. Pana la urma este tot o indepartare de Duhul lui Hristos si de Hristos. Trebuie sa intelegem foarte bine ca Biserica singura, in totalitatea ei, este infailibila si este fara de pacat. Biserica ortodoxa. Asta inseamna totalitatea, cea care este insufletita cu adevarat si care traieste cu adevarat in harul Duhului Sfant, cel pe care Hristos l-a insuflat asupra apostolilor, cel pe care apostolii l-au primit la Cincizecime. In Biserica nu suntem toti sfinti, asta e neplacut si e dureros, nu reusim sa fim intotdeauna toti sfinti. Exista si multe cazuri in care, desi suntem toti crestini, acest crestinism al nostru este unul formal. Chiar daca nu permanent, exista si multe cazuri de cadere. Eu insumi am si eu pacatele mele. Si in momentul in care pacatuiesc nu sunt cu Hristos. Exista insa loc de pocainta, loc de intoarcere, loc in care cu adevarat sa-mi para rau de pacatele mele si sa nadajduiesc ca Dumnezeu si Duhul Sfant, se coboara si ma curata de toata intinaciunea si spurcaciunea si ma aseaza din nou in starea fireasca fata de Dumnezeu Tatal.

 Ne spun ascultatorii ca preotii nici nu fac suficient. Ca in afara de cativa care vorbesc la radio si la TV, putini iau atitudine impotriva acestei sarbatori.

– Presupun ca se ia atitudine in cadrul bisericii, la predici, la cateheze, la spovedanie cred ca ar trebui sa se ia atitudine. Nu stiu ce fac ceilalti preoti, colegii mei, preoti de spitale, cu care vorbesc foarte des, si mai multi preoti de parohie pe care ii cunosc foarte bine, sunt preoti activi in a vorbi despre ce inseamna spiritualitatea autentica, despre ce inseamna pseudo-spiritualitatea, desprece inseamna falsa spiritualitate si identitate culturala. Deci cunosc preoti care vorbesc in mod constant si au o pozitie foarte ferma in aceasta directie.

– Cristi din Breaza ne spune ca acesata manifestare a prins bine la noi, ca de altfel orice lucru prost, venit de afara, care prinde repede. Putem sa adoptam asa de repede si lucrurile bune, venite din afara?

– Nu, tocmai ca un lucru bun ne apropie de Hristos. Si la inceputul vietii spirituale apropierea de Hristos se simte ca un jug si ca o taiere de voie pentru ca trebuie sa ne desprindem de obiceiurile noastre proaste, pe care le-am dobandit si le-am cultivat in lumea aceasta, care inca nu este Imparatia Cerurilor. Dar dupa ce se face acest inceput al vietii duhovnicesti, si dupa o etapa lunga si adesea penibila dpdv spiritual, pentru ca este grea, iti tai voia, nu-ti prea convine, era mai simplu inainte, nu erau atatea probleme, atatea griji, framantari, sa fii cu mintea curata de ispitele veacului acestuia, sa incerci tot timpul sa fii catre Hristos, sa fii cu inima curata astfel incat Duhul Sfant sa lucreze, ei bine, dupa aceasta etapa care poate sa dureze ani de zile, pe urma nu mai poti trai fara ea. Si te simti cu adevarat bucuros si simti cu adevarat ca aceasta este viata, a fi cu Hristos, a fi in Duhul Sfant, a fi fiu al Tatalui Ceresc in fiecare clipa a vietii. Si atunci iti dai seama ca celelalte sunt pe de o parte jocuri de copii care nu vor sa se maturizeze, nu jocuri inocente. Propriu zis nu te mai tenteaza celelalte ale lumii acesteia, inclusiv aceste sarbatori si aceste distractii superficiale.

 Alexandru Marinescu spune asa: Recomand tuturor ascultatorilor cartea “Ortodoxia si religia viitorului” – Pr. Seraphim Rose.

– E o carte exceptionala, foarte buna…

– Si se potriveste cat de cat, temei noastre. Altcineva ne spune ca in scoli, profesorii de engleza organizeaza constant astfel de manifestari, dpdv educativ ei socotesc ca isi aduc o contributie importanta la cunoasterea culturii americane, probabil. Ascultatorul spune ca exista un film documentar strain, in care se dovedeste faptic ca la astfel de manifestari dispar uneori copiii spre a fi sacrificati, in occident. Exista si marturia unor tinere care au fost supuse, in SUA, unui supliciu sacrificial in timpul acestei manifestari, concomitent cu invocari demonice. Poate se refera la animite secte satanice…

-Nu ma intereseaza ca demonizez occidentul in totalitate. Exista valori ale civilizatiei, ale tehnicii, care sunt demne de apreciat. Dar asta nu inseamna ca tot ce vine de acolo este bun, si in masura in care ma rupe de Hristos, si ma face mai degraba deschis catre alte duhuri decat Duhul Sfant, sub forma unor patimi, ispite, sub form aunor superficialitati, sub forma unei vieti total lipsite de orizont duhovnicesc, in masura aceea ma feresc de lucru acesta. Dar inca o data, nu vreau sa demonizez occidentul in totalitatea lui. Exista oameni absolut exceptionali si in occident, cunosc si parinti extraordinari si in occident. Si in SUA exista Seraphim Rose care a trait in America, despre care s-a vorbit. A existat un Jaroslav Pelikan, Placide Deseille, exista un parinte Andrew Louth, acestia sunt toti [ortodocsi] occidentali si care cu adevarat au ce sa ne spuna despre occident.

– Un ascultator spune ca am mai trecut prin perioada asta, s-a intamplat in perioada fanariota cu grecii, in perioada pasoptista cu francezii si acum au venit americanii. Nu luam ceea ce este profund dintr-o cultura, ci ceea ce este marginal in cultura lor, pentru ca asta este mult mai usor de asimilat.

– Nu sunt specializat pe civilizatie britanica, dar e clar ca pe copiii de clasele 1-4 e mult mai usor sa-i strangi la H. decat sa levorbesti despre Shakespeare sau despre un alt mare autor de limba britanica. Dar cred ca demersul in fond, ar trebui facut in aceasta directie. Cautate valorile autentice, chiar daca sunt mai greu de prins de copii, trebuie adaptate pentru intelegerea lor. Sunt convins ca aceste valori autentice care pot sa provina si de acolo, pentru ca si aceia sunt din lumea aceasta, nu provin din Iad, ci din lumea aceasta unde exista lucrarea lui Dumnezeu, aceste valori autentice vor crea in sufletele copiilor nostri o receptare mult mai buna si le vor dezvolta sufletete pe o cale mult mai buna, cuviincioasa.

– Nu stiu daca toti ascultatorii au fost foarte lamuriti, pentru ca unul dintre ei ne scrie: “Concret, e un pacat sau nu, ceea ce se intampla de H. in Romania?”

-Da, este un pacat, daca vrem sa o luam asa, e un pacat. Mascarea in vrajitoare si faptul ca ma duc acolo si ma joc de-a vrajitoarea si de-a dracii, si mananc coaste de liliac si de vampir, astea pana la urma sunt un pacat. La modul direct, fara nuantari este un pacat. Nu orice petrecere este un pacat, atata timp cat petrecerea este cu bun simt, cat exista o anumita comuniune intre tineri sau mai putin tineri, care se aduna acolo, si este o bucurie de a fi acolo, nu este un pacat. In momentul in care se dezvolta anumite patimi, cand se invoca, chiar si sub aceasta forma a mascaradei, niste draci, tot pacat este.

 Pana la urma cel mai bine este sa evitam astfel de petreceri.

– Nu nu numai sa le evitam, trebuie sa le explicam.

 Culmea, imaginea sfantului in aceasta societate moderna este caricaturizata, pentru ca este prezentat intotdeauna ca un om incruntat, totdeauna razboinic cu ceilalti, totdeauna fundamentalist in sensul cel mai prost al cuvantului, in timp ce imaginea reala a sfantului este ignorata deliberat – a acelui om care este luminos, pasnic, impaciuitor, si este cu adevarat izvor de lumina pentru cei din jurul lui pentru ca Hristos lucreaza prin el – pentru ca Duhul Sfant este cel care da pacea aceasta, nu este o pace omeneasca obtinuta prin niste mijloace psihologice, ci prin lucrarea harului Duhului Sfant, in timp ce imaginea dracilor, vrajitoarelor, a tuturor excentricitatilor care ne departeaza de o traire autentica a vietii, sunt exacerbate si sunt prezentate permanent ca model. Din punctul acesta de vedere traim intr-o lume a imaginilor, propuse ca model, o lume cu valori inversate.

– Un ascultator spune ca un comitet de parinti sa impuna Ministerului Educatiei sa impuna editarea unui manual prin care sa se promoveze sarbatorile crestine. Nu o sa vedem lucrul acesta pentru ca traim intr-o lume seculara si secularizanta, o societate care se vrea laica, o societate in care Biserica si in general religia, trebuie sa se manifeste in special in spatiu privat sau cel mult la ora de religie, iar restul manualelor trebuie sa fie “pure” din punct de vedere confesional, adica sa fie “areligioase”, H. poate sa intre fara nicio problema in orice manual pentru ca “e o sarbatoarea culturala, nu are legatura cu nicio credinta, paganismul oricum nu exista…” Deci crestini nu, dar pagani da!

 Am citit intr-o carte ca prin anii ’60-’70, tot in SUA, s-a pus accentul pe aceasta politica a impartialitatii invatamantului…

– A politicii corecte…

– S-a scos incetul cu incetul, orice referire la crestinism, din spatiul scolar. In schimb a fost inlocuit cu meditatii de tip yoga.

-Da, ca acelea sunt areligioase…

– Teoretic. De fapt, sa fim sinceri, nu sunt areligioase, ele provin dintr-un spatiu hindus si deschid catre un spatiu hindus!

– Numai ca au fost destui psihologi care sa le cosmetizeze si sa spuna ca de fapt sunt terapii transpersonale.

– Da, dar nu sunt areligioase. De aceea trebuie sa stim foarte bine, in primul rand, ca biserica noastra ortodoxa, si chiar si BOR, nu este o biserica care vrea sa declanseze miscari sociale in plan orizontal. Ceea ce cautam noi este sa dobandim cu adevarat pocainta sincera a oamenilor si deschiderea sincera catre Hristos, a fiecaruia inlauntrul nostru. De aceea nu cred ca ne este caracteristica aceasta actiune in plan social-orizontal, ci in plan transcedental. Adica noi ca biserica, si noi ca oameni si ca madulare ale bisericii, avem datoria sa ne apropiem cat putem mai mult, de Hristos in viata noastra, sa ne luptam cat putem mai mult cu pacatul din viata noastra, cu pacatul din viata mea, sa ma lupt cu el astfel, uneori pacatul este grosier, alteori subtire, sa devin incetul cu incetul, vas ales al Duhului Sfant, si din acest vas lumina care va izvori, va lumina si mediul in care traiesc eu. In felul acesta se poate increstina societatea. Mai putin prin miscari sociale. Eu nu sunt adeptul unor miscari sociale. Dumnezeu stie cum va fi mai bine, dar sunt convins ca daca ar fi mai multi crestini care sa aspire spre sfintenie, nu intr-o forma fariseica, nu intr-o forma exterioara, ci in fond sa incerce sa traiasca impreuna cu Hristos, sa se roage in fiecare zi, sa caute sa se fereasca inclusiv de pacatele cu gandul, sa se fereasca de circul acesta care ne invadeaza permanent… Sunt convins ca daca am avea felul acesta de crestini, foarte multi, aceste manifestari anticrestine si-ar pierde din putere.
Tot timpul ne sunt prezentate tot felul de distractii si de griji false, de framantari… Ca si cum ai merge cu masina si in loc sa vezi soseaua si semnele de circulatie care sa iti indice ce sa faci, ai vedea semne de circulatie indicand in toate partile. Ai mult prea multa informatie falsa, care nu te ajuta la nimic, si atunci nu mai poti sa discerni informatia reala. Ar trebui, la modul foarte serios, cei care vor sa-si ia viata spirituala in serios, sa-si dea seama cat de mult din timpul lor fizic acorda distractiei, care provine, mai ales de la TV, internet, cat acorda grijilor pt cele din lumea aceasta, si cat acorda grijilor spirituale… Facand un echilibru, o sa vedem ca fara sa intram [neaparat] cu totii intr-o viata de asceza aspra, vom putea, incetul cu incetul, sa dam din ce in ce mai mult timp lui Hristos in viata noastra”.

1

***

MunteanUK: Halloween – o periculoasă trivializare a morţii

Paremi-se că, şi cu mai mult elan decât în alţi ani, anul acesta tot mai mulţi români au sărbătorit – ori au marcat cumva, căci a sărbători o fi fiind prea mult spus) acest lipsit de sens Halloween.

Nu că pentru distracţie ar trebui să existe un rost, vreun motiv, temei… Cu sau fără vreun pretext, consumismul şi hedonismul zilelor noastre, rămân tot forme de demonizare.

(…)

Fie că vin nedoriţi, fie doriţi pe lume, copiilor nu le este pus înainte orizontul vieţii veşnice, adevărate, ci primesc doar lanţurile lumii materiale, înrobirea în ‘aici şi acum’.

Despre lumea de dincolo nu li se arată decât poveştile acestea cu monştri, de parcă nimeni nu s-ar mai fi întors vreodată de acolo, să le poată confirma sau infirma. Pe Cine S-a întors de dincolo, nu vor să-L creadă.

Căci, mai sigură decât arătările demonilor – înfricoşătoare (dar nici pe departe cât de urâte or fi în realitate) sau mai prietenoase (de show-biz) – este certitudinea că Hristos a înviat!

Un adevăr despre care mai nimeni dintre cei care petrec de Halloween nu au auzit… Căci, din păcate, mai populare decât lumânările de Înviere ajung rânjetele luminate ale dovlecilor.

(…)

Fără o sănătoasă frică de moarte şi fără a-şi chinui sufletul cu întrebări fundamentale, căci oricând, prin iscusinţa la joc, ei îşi pot câştiga mai multe vieţi.

Or, indiferent cât am fi amăgiţi, robiţi în paradisuri-temniţe cu orizonturi seculare, viaţa fiecăruia nu este decât una, cu un singur şi irevocabil game over.

Zice-se că cine râde la urmă râde mai bine, iar mulţi dintre demonii luaţi în râs de Halloween or râde cu poftă de cei care au râs de ei şi au luat în râs moartea.

Ria Novosti: Russians reluctant to celebrate Halloween amid ‘Satanic’ warnings (traducere)
În timp ce tinerii din occident se îmbulzesc la petreceri de Halloween costumaţi ca fantome, zombi şi vrăjitoare, sondajele de opinie arată că majoritatea ruşilor vor ignora acest eveniment, doar câţiva dintre ei plănuind să celebreze o sărbătoare pe care mulţi dintre oficialii ruşi şi autorităţile religioase pretind a fi “satanică”.

Potrivit unui sondaj realizat de Centrul Levada din Rusia la sfârşitul lui octombrie, şaizeci şi şapte la sută dintre ruşi au declarat că nu plănuiesc să celebreze una dintre cele mai vechi – şi mai comercializate – sărbători.

Doar 6 la sută dintre ruşi intenţionează să participe la petrecerile de Halloween din noaptea de 31 octombrie, în mijlocul îngrijorării crescânde că impactul psihologic şi social al sărbătorii celtice este “distructiv”. Rata scăzută de participare prognozată vine în ciuda gradului de conştientizare crescut al ruşilor asupra sărbătorii, care a crescut de la 54 de procente la 73 de procente in ultimii cinci ani.

Oficialităţile din educaţie şi reprezentanţii religioşi au alimentat temerile asupra sărbătoririi Halloween-ului, care datează din timpuri păgâne. În anul 2003, Departamentul de Educaţie al oraşului Moscova a recomandat profesorilor şi învăţătorilor de la şcolile primare şi gimnazii să interzică Halloween-ul în şcoli.

Conform recomandării emise de acest departament, sărbătoarea provine din “ritualuri ale sectelor satanice” şi promovează “cultul morţii”. Citând unii psihologi, autorul documentului concluzionează că celebrarea Halloween-ului “duce în înşelare şi satanizează mintea unui copil”, ducând la “coruperea morală a copiilor”.

Halloween, care odinioară marca sfârşitul verii şi a recoltei şi începutul iernii, a căpătat popularitate în Rusia după căderea regimului sovietic, odată cu primele petreceri de Halloween ce au avut loc în şcolile din Rusia la sfârşitul anilor 90, a spus Konstantin Ushakov, redactor şef al revistei Directorul Şcolii.

“Înainte de asta, nu ştiam nimic de această sărbătoare”, a spus el, adăugând că sărbătorirea Halloween-ului în Rusia “nu a fost determinată de vreun factor social sau politic – oamenii au vrut pur şi simplu o sărbătoare în plus”.

Urmând tendinţei globale, popularitatea Halloween-ului, care şi-a pierdut de multă vreme semnificaţia religioasă şi este văzută de către tineri mai degrabă ca o oportunitate de distracţie, decât ca pe o petrecere satanică, a crescut în marile oraşe ruseşti de la căderea Cortinei de Fier, dar provincia rămâne în mare parte neatinsă de febra Halloween-ului.

“Să interzică Halloween – ul?! Este o vânătoare de vrăjitoare şi bigotism!” a spus Yekaterina, o tânără din Moscova de 26 de ani. Ea îşi aminteşte de petrecerile de Halloween din şcoală ca fiind evenimente vesele care nu aveau nimic în comun cu satanismul.

“Fiecare grup de elevi pregătea nişte atracţii pentru petrecere – o cameră a groazei, o sesiune de ghicit, sau un concurs de dovleci de Halloween, de exemplu. Cântam cântece în engleză şi organizam reprezentaţii pentru părinţi”, a spus ea.

“Mi-a plăcut întotdeauna Halloween-ul”, a spus Julia Panova, o studentă din Ottawa de origine rusă. Ea a adăugat, totuşi, că înţelege de ce unii oameni nu vor ca Halloween-ul să fie sărbătorit de copiii lor.

“Multe fete se costumează indecent pentru Halloween. Aici (în Ottawa), de exemplu, majoritatea oamenilor cumpără costumele de la sex-shop-uri”, a spus Julia, a cărei familie a părăsit Rusia pentru Canada la sfârşitul anilor 90. “Valorile morale ale copiilor pot fi, cu siguranţă, compromise de astfel de lucruri”.

“Dar ’satanismul’ este peste tot în jur”, a adăugat. “Spre exemplu filmele cu vampiri.. Interzicerea doar a Halloween-ului nu ar schimba nimic”.

Educaţia ‘secularizată’

În afară de ameninţările psihologice puse, chipurile, de Halloween, adversarii spun că sărbătoarea ar trebui interzisă în şcoli pentru că, aşa cum declară Constituţia, Rusia este un stat laic.

În iulie, Departamentul Educaţiei din Republica Karelia din nordul Rusiei a trimis o scrisoare către autorităţile educaţionale locale şi către directorii de şcoli, recomandând ca petrecerile de Halloween care includ “elemente religioase” şi, prin urmare, violează “caracterul laic al educaţiei” din Rusia, să fie anulate din şcolile din cuprinsul Kareliei.

În schimb, ar trebui promovate printre copii “noi forme de sărbători şcolare bazate pe valorile culturale ruseşti”, spune documentul.

Ushakov a respins argumentul că natura religioasă a Halloween-ului face sărbătoarea nepotrivită pentru şcoli.

“Cred că acest argument nu mai este relevant, pentru că presiunea educaţiei non-laice (în şcoli) este destul de puternică”, a spus el.

Acum câţiva ani, autorităţile ruse au luat iniţiativa de a introduce educaţia religioasă opţională în ciclul gimnazial, care trebuie să includă un curs despre cele mai răspândite patru religii din Rusia, precum şi despre etica seculară. O materie numită Bazele Culturii Ortodoxe a fost deja lansată în unele regiuni din Rusia, ca parte a unui experiment al Ministerului Educaţiei din Rusia.

Iniţiativa, care a fost susţinută de mai mult de două treimi dintre ruşi, potrivit sondajului din 2009 al Centrului Levada, precum şi de Biserica Ortodoxa Rusă şi de liderii altor religii, a iscat dezbateri publice aprinse. Mai multe figuri publice, activişti de dreapta şi alţi lideri religioşi au avertizat că iniţiativa va conduce la discriminare şi diviziuni sociale.

Cât despre Halloween, Ushakov a declarat că i se pare sărbătorirea în şcoli “cât se poate de normală”.

“Există multe sărbători care au origini păgâne şi nu văd de ce am lega sărbătoarea de vreo ideologie adâncă,” a declarat el. “Dacă vor să o celebreze – nu au decât”.

Halloween nu este singura sărbătoare considerată a fi “nepotrivită” de conservatorii ruşi. Popularitatea crescândă a Zilei Sfântului Valentin printre tinerii ruşi, a alarmat, de asemenea, unii oficiali de rang înalt şi unele autorităţi religioase, care au avertizat asupra “influenţei negative” asupra “siguranţei spirituale” a tinerilor şi a “valorilor lor morale”.

În 2008, Rusia a introdus o alternativă a Zilei Sfântului Valentin, Ziua Familiei, Iubirii şi a Fidelităţii. Sărbătoarea, cunoscută şi ca Ziua Sfinţilor Petru şi Fevronia, patronii ortodocşi ai căsătoriei, este marcată pe 8 iulie cu o margaretă, în loc de o inimă roşie. Prima Doamnă a Rusiei, Svetlana Medvedev, este printre promotorii cei mai activi ai noii sărbători.

The Dark Side of Halloween – de David L Brown (traducere a unui fragment din cartea „The Dark Side of Halloween” scrisă în engleză de pastorul David L. Brown, copyright 1990, şi postată pe Internet la adresa: http://www.detailshere.com/halloween.htm)
Faţa întunecată a Halloweenului
Autorul Ralph Linton în cartea sa „Halloween Through the Centuries” (Halloween dea lungul secolelor), spune: „Sărbătoarea americană (a Halloweenului) se bazează pe obiceiuri ale poporului scoţian şi irlandez care pot fi urmărite în linie directă până în timpurile precreştine. Cele mai vechi sărbători au fost ţinute de DRUIZI în cinstea lui Shamhain, stăpân al morţii, a cărui sărbătoare era pe 1 noiembrie”.

Cercetătorul asupra sărbătorilor George Douglas adaugă unele informaţii interesante când spune:

„Multe din obiceiurile de Halloween se trag de la vechile Sărbători ale lui Baal. Alte obiceiuri îşi au originea în culegerea (sau luarea – nota trad.) prevestirilor din luptele victimelor în focurile sacrificiilor druidice” (din cartea The American Book of Days – Cartea americană a zilelor, de George William Douglas revăzută de Helen Douglas Compton).

Alexander Hislop în cartea sa, The Two Babylons – Cele două Babiloane, spune: „Zeul pe care druizii îl venerau era Baal, aşa cum arată flăcările focurilor aprinse lui Baal – Ştim că ei aduceau sacrificii umane către zeii lor sângeroşi. Avem dovada că ei îi făceau pe „copiii lor să treacă prin foc la Moloh”, şi aceasta face foarte probabil că îi ofereau de asemenea spre sacrificare; cu privire la (aceasta), din Ieremia 32:35, comparat cu Ieremia 19:5, aflăm că aceste două lucruri erau părţi ale unuia şi aceluiaşi sistem.” Mai departe, este de notat că „preoţilor lui Nimrod sau Baal li se cerea în mod necesar să mănânce din sacrificiile umane; şi în felul acesta sa întâmplat că „CahnaBal”, (Cahna este forma energică a lui Cahn care înseamnă „preot”) însemnând preotul lui Baal, este cuvântul înrădăcinat în limba noastră pentru un devorator de carne umană – canibal” (extras din The Two Babylons, Hislop, vezi pagina 232).

Nu este de mirare că un fost vrăjitor al zilelor noastre, Tom Sanguinet, fost mare preot în tradiţia celtică a Wicca (vrăjitorie) spunea: „Halloween este rău pur şi absolut, şi nu este nimic care noi să facem sau să putem face ce ar putea să îl facă acceptabil Domnului Iisus”. Jack Roper, cercetător asupra ocultismului din cadrul C.A.R.I.S (Christian Apologetics: Research &amp; Information Service) spune: „… perioada anului când ai cea mai ridicată rată a crimelor rituale satanice este Halloween” Nu este de mirare că Halloween este cea mai importantă zi a anului pentru diverse organizaţii sataniste din S.U.A. şi de pretutindeni din lume. Vrăjitoarele se adună în „sabaturi”, au loc eviscerări de animale, şi, oribil, este cunoscut că unii copii răpiţi au fost folosiţi pentru sacrificii umane de către veneratorii diavolului.

c.o.