Viața Bătrânului Daniil Katunakiotul, ctitorul Chiliei Daniileilor – 1. Așezarea în Sfântul Munte

Bătrânul Daniil Katunakiotul, ctitorul Chiliei Daniileilor (1846-1922)

Bătrânul Daniil Katunakiotul, ctitorul Chiliei Daniileilor (1846-1929)

Bătrânul Daniil Katunakiotul s-a născut în Smírna (Asia Mică) în același an în care s-a născut și Sfântul Nectarie (1846). Numele civil îi era Dimítrie Dimitriádis. A fost cel mai mic dintre copiii unei familii creștine numeroase. A absolvit celebra Școală Evanghelică din Smírna.

Având în suflet dorința arzătoare pentru viața monahală, de la o vârstă tânără (19 ani), a plecat de acasă și, la îndemnul unui vestit duhovnic din vremea aceea, a vizitat mai multe mănăstiri din Peloponez și din insule (Hydra, Paros, Tinos, Ikaría), unde a întâlnit mulți părinți îmbunătățiți și cunoscuți pentru sfințenia vieții lor.

Hotărâtoare pentru viața sa duhovnicească a fost întâlnirea în Paros cu duhovnicul Arsenie, adică viitorul Cuvios Arsenie din Paros, cel care, la rugămintea tânărului Dimitrie de a rămâne să viețuiască alături de el, i-a recomandat să meargă și să se închinovieze în obștea Mănăstirii Sfântului Pantelimon din Sfântul Munte, care cunoștea în vremea aceea un avânt duhovnicesc. Mai mult, Cuviosul Arsenie i-a proorocit că va avea să moară la poalele Sfântului Munte.

Cuviosul Arsenie din Paros

Cuviosul Arsenie din Paros (1800-1877) a fost cel care l-a îndemnat pe Părintele Daniil să meargă și să viețuiască la Mănăstirea Sfântului Pantelimon din Sfântul Munte, ba chiar a prevăzut că avea să sfârșească la poalele Sfântului Munte

Făcând ascultare față de Cuviosul Arsenie, tânărul Dimitrie a mers și a intrat în obștea mănăstirii Sfântul Pantelimon, unde a fost tuns în monahism în 1866, fiind înconjurat cu multă dragoste și prețuire de către egumen și ceilalți monahi greci care formau majoritatea în vremea aceea, dar și de către călugării ruși, pe atunci aflați în minoritate.

Disputele care au izbucnit în anii 1874-1875 din pricina încercării călugărilor ruși de a prelua conducerea mănăstirii, au adus foarte multe schimbări și încercări în viața monahului Daniil, care era și secretarul mănăstirii în vremea aceea; deși cunoștea foarte bine dorințele și planurile rușilor, nu a putut să le preîntâmpine. Dimpotrivă, în loc să fie lăudat și apreciat pentru „luptele” pe care le-a dus cu monahii ruși, avea să fie pedepsit și trimis în exil, prin hotărârea Patriarhiei Ecumenice. Patriarhul Ecumenic a cerut ca Părintele Daniil, alături de un monah grec și doi monahi ruși, să meargă la Constantinopol, ca reprezentanți ai celor două părți aflate în dispută. Patriarhia Ecumenică, mai mult răspunzând nevoilor vremurilor de atunci, a dat dreptate călugărilor ruși.

Pentru a pune capăt tulburării care se produsese în cadrul obștii de la Sfântul Pantelimon, Patriarhul Ecumenic i-a trimis pe cei doi monahi greci la Mitropolitul Tesalonicului, Ioachim – viitorul patriarh ecumenic Ioachim al III-lea – cu porunca de a-i trimite pe cei doi în exil la Meteora. Mitropolitul a înțeles că această hotărâre era nedreaptă și a spus următoarele cuvinte, consemnate de însuși Bătrânul Daniil într-o lucrare istorică despre disputa dintre monahii greci și ruși de la Sfântul Pantelimon: ,,Eu cred că această hotărâre a Bisericii este foarte nedreaptă și, de aceea, sunt cu totul împotriva ei; deși Patriarhul este duhovnicul meu, cu fapta aceasta nu sunt de acord și trebuie să știe că a făcut un rău foarte mare!”. După o altă sursă, mitropolitul a mai spus și altele: ,,Pe tine, fiul meu, Biserica trebuia să te încununeze cu ramuri de măslin, iar nicidecum să te trimită în exil”.

Din simpatie, mitropolitul le-a propus celor doi ca, în loc de a merge la Meteora, să aleagă între două mănăstiri din Tesalonic: Mănăstirea Vlatádon și Sfânta Mare Împărătească Mănăstirea a Sfintei Anastasia. Părintele Daniil a preferat să meargă la Sfânta Anastasia și, în ciuda perioadei scurte de timp petrecută acolo, a ajutat la revigorarea vieții duhovnicești de acolo, introducând tipicul aghioritic și câștigând dragostea tuturor. După ce la Mănăstirea Sfântului Pantelimon a fost ales ca egumen monahul rus Macarie, a cărui numire a fost validată de Patriarhia Ecumenică prin sigiliu patriarhal, a încetat și măsura luată împotriva Părintelui Daniil, iar acesta putea să se întoarcă în Sfântul Munte, însă nu la mănăstirea de metanie.

Întors la Sfântul Munte, Părintele Daniil avea să rămână vreme de aproape 5 ani la Mănăstirea Vatopedi. Acolo s-a întâmplat și minunata sa vindecare de boala renală de care suferea. Această întâmplare minunată a avut loc la 31 august, zi în care mănăstirea prăznuiește Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. În perioada celor cinci ani cât s-a aflat la Vatopedi, el s-a ocupat de arhondaric, pe care l-a organizat după model chinovial, cu citiri de texte din Sfinții Părinți, lucru pe care îl făcea el însuși. Mai apoi, fost trimis de către Vatopedi la Smírna, pentru a se ocupa de un metoc pe care mănăstirea îl avea acolo. În perioada celor nouă luni cât a stat la Smírna a fost apreciat foarte mult de către mitropolitul orașului, Meletie, care i-a propus să rămână acolo, ca să-i devină episcop-ajutător.

Părintele Daniil, isihast în Katounákia

Părintele Daniil a respins propunerea mitropolitului și s-a întors în Sfântul Munte, dorind să-și împlinească dorința de isihie și însingurare. S-a așezat în Katounákia și, acolo sus, pe stâncile de la Karoúlia, și-a făcut cuibul duhovnicesc, solid ca stânca pe care a fost ridicat, loc binecuvântat, sfințit prin nevoințele ascetice și care păstrează încă vie prezența celui ce s-a sfințit acolo, luminat de prezența Duhului Sfânt.

În 1881, Părintele Daniil a ridicat în Katounákia coliba sa, care a devenit baza sihăstriei de astăzi a Daniileilor. Foto: Katounákia, Chilia obștii Daniileilor

În 1881, Părintele Daniil a ridicat în Katounákia o colibă care avea să devină sihăstria de astăzi a Daniileilor. Foto: Katounákia, Chilia obștii Daniileilor

Viețuind în coliba mică și sărăcăcioasă – pe care mai apoi o va mări, pentru a putea să găzduiască închinătorii care treceau pe acolo – în conștiința părinților aghioriți, Părintele Daniil a început să fie considerat dreptar și apărător al Ortodoxiei, ca unul care recunoștea planurile cu care ,,momitorul Satan” – după cum obișnuia să spună – îi înșela chiar și pe monahii cei mai experimentați. S-a dovedit a fi cel care a exprimat cel mai bine conștiința Sfântului Munte, ca apărător al vieții și al credinței creștine, și pe a cărui părere, ca un garant al Ortodoxiei ce se afla, o cereau și mirenii din lume, din pricina lepădărilor și abaterilor din Biserică. Mulțime de lucrări, studii și sute de epistole au fost alcătuite de Părintele Daniil, mereu cu trimitere la literatura patristică, pentru a răspunde nevoilor duhovnicești și problemelor teologice ale vremii pricinuite de Makrákis și adepții lui, de adversarii vieții monahale și a tradiției ortodoxe, de înșelații vizionari, de diverșii teologi laici moderniști din universități ori de reprezentanții diferitelor organizații creștine.

Sursa