Odată cu mărturisirea de credinţă, trebuie şi trezvie dogmatică, revenirea la învăţătura şi etosul Sfinţilor Părinţi în ceea ce priveşte ortodoxia şi erezia, ca să fim în acelaşi duh şi să ne împărtăşim din acelaşi Potir cu ei!

„Cine n-a auzit „crede şi nu cerceta”? Au spus-o şi comuniştii, şi înaintea lor masonii şi liber-cugetătorii: „Uite, Biserica, popii ăştia răi, invidioşi şi monopolişti nu te lasă domnule(doamnă) să cercetezi un adevăr. Ei zic: crede aşa,orbeşte!” Credinţă oarbă. S–a spus: ,,Lumea e făcută în şase zile, pământul este în centru şi soarele se învârte în jurul lui (vor vorbi poate ceilalţi despre asta), nu se învârte pământul în jurul soarelui”, sau chestii de genul ăsta.
„Dar eu n-am voie să am o opinie?” „Nu, ci crede şi nu cerceta!” Când cineva ne–a atacat cu vorba aceasta îi răspundeam să caute în Scriptură şi să vadă că nu este luată de acolo. Ne apăram zicând că este un principiu de-al iezuiţilor. Acum nu este vorba de a vedea exact unde s-a spus acest lucru, ci de a nu iscodi, spun Sfinţii Părinţi. Să ştiţi că am găsit şi la Sf. Ioan Gură de Aur, şi la Sf. Grigorie Teologul: „nu iscodim!” Le spune un adevăr de credinţă, şi să ştiţi că acuma fac o paranteză şi o legătură cu frăţiorii care vor vorbi după aceea, va fi dialogul acesta, conflictul între religie şi ştiinţă sau între Biserică şi ştiinţă. Ştiţi care este deosebirea dintre ele? Teologia spune ce este şi pentru ce este. Dar nu spune cum.

Ştiinţa vrea să ştie cum.

Zic, iată, se preface apa aceasta prin pogorârea Duhului Sfânt, am făcut în case aghiasmă, şi întreabă omul de ştiinţă: „Cum”? „Nu ştiu”, zic eu.„Se pogoară Duhul Sfânt.” ,,Dar cum funcţionează? Arată–mi reţeta, formula, mecanismul!” Popa tace aicea. ,,A! deci nu poate sau nu vrea să răspundă. Bine părinte, stai liniştit şi eu voi scormoni să aflu mecanismul, măsor să văd cum se produce.” Aceasta este ştiinţa, vrea să ştie cum funcţionează. Şi eu l-am oprit:
„Stai liniştit. Nu întreba cum se preface.” Nu întreba cum S-a întrupat Dumnezeu, apropo de Bunavestire. E taină, şi taina înseamnă inexplicabil.
Eu cred că S–a întrupat în Fecioara,cred că aici e aghiasmă,cred că pâinea şi vinul se prefac în Însuşi Trupul şi Sângele Domnului, dar nu ştim cum. Şi este imposibil a şti cum. Şi de aceea zic: „crede şi nu cerceta tainele”
„Cum?”, răspunde savantul, „eu nu vreau să cred şi să nu cercetez!” Şi cade în partea cealaltă: „Nu crede şi cercetează!” Acolo ajunge omul de ştiinţă şi acolo ajunge ereziarhul care zice„am aflat! Uitaţi cum se face.” Şi vine cu o explicaţie. Eretică. Explicaţia aceasta tulbură Biserica. Vine unul aşa, mai bun de gură decât mine şi mai deştept, cu argumente, şi convinge o sală, două, trei, patru, cinci sute, şi iată că se lăţeşte o învăţătură foarte periculoasă pentru trupul Bisericii. Acesta să zicem că a fost Arie, unul foarte deştept, un predicator excepţional, era filosof din Alexandria, în Egipt. Ritor mult priceput în cuvinte. Şi ce învăţa el?
Şi iată că apare momentul întrunirii Sfântului Sinod Ecumenic de la Niceea, pentru că era foarte grav ce se întâmpla, atât de grav încât pe alocuri arienii aceştia întreceau numeric pe ortodocşi. Să ştiţi că raportul numeric între ortodoxie şi erezie, sau între secte şi Biserică,–şi asta era o discuţie: ce înseamnă erezie, ce înseamnă sectă,–nicidecum să nu vă închipuiţi că, uite noi suntem ortodocşi şi găseşti pe–aicea vreo trei eretici, uneori se întoarce pe dos, au rămas trei ortodocşi şi restul au luat-o razna. Să nu vă închipuiţi că aşa se discută: „majoritatea are dreptate şi deci au rămas ortodocşi.” S–a întâmplat să iasă total pe dos. Şi arienii aceştia aveau şi puterea politică de partea lor, chiar la nivel de împăraţi.
Ortodoxia se ţinea într-un fir de aţă şi unul de păr. De multe ori cade total o biserică în erezie. Mulţime de popoare cad în erezie. Şi unii au căzut până azi şi nu şi-au mai revenit! De aceea, frăţiorilor, aceste lucruri nu sunt de joacă! Pentru că noi avem un fel de triumfalism în noi,mai ales în ortodoxie, probabil că şi romano–catolicii sau sectanţii. Ai aşa un sentiment de siguranţă: „măi, de 2000 de ani stăm pe stâncă, aşa!” Este un cuvânt pe care l-am mai spus:triumfalism, sentimentul că ai repurtat victoria, şi aveţi ca exemplu pe„pocăiţi”. Un sectant pocăit zice: „L-am primit pe Isus în inima mea, sunt mântuit, aliluia!” Şi este relaxat, cântă şi zâmbeşte fericit, sau un ,,hare-krişnic” care a rezolvat–o şi el. Şi a câştigat lupta înainte de a o da.
Noi ne pocăim, aceia sunt pocăiţi şi rezolvaţi. Ei bine, şi la noi la ortodocşi există o tendinţă de a fi foarte siguri pe harul sfinţitor, pe Tradiţie, se micşorează treptat starea de trezvie si deodată te trezeşti cum ortodoxia ta este doar o pânză de păianjen , (…) casa noastră a devenit de paie, şi trebuie să punem bulină roşie ca la blocurile astea de pe bulevard, că vine un cutremur ca în 1977 şi cad toate. Noi suntem de multe ori ca aceste blocuri cu bulină pe noi, şi credem că suntem de stâncă, şi vai şi amar! De ce? Cum s-a ajuns aici?
Iarăşi, nu pot eu să explic. Nu am studiat în arhivele noastre istorice. Când s-a petrecut în teologie. Aproximez şi eu, poate în sec. XIX. Hotărârile Sinoadelor Ecumenice sunt scrise în greceşte, multe şi în latineşte, dar ele trebuia traduse în româneşte, trebuia să le ştim. Dar noi am făcut facultăţi, nu ni s-a predat dogmatica avându-le în faţă, ca să ştim exact ce şi cum s–a hotărât.Ştim desigur în linii mari. Noi cunoaştem, bineînţeles, problema sinodului. A condamnat de ex.Sinodul I pe Arie, a stabilit data Paştelor, celelalte au condamnat pnevmatomahii, pe Nestorie, monofiziţii, desigur că ştim toate acestea, toţi le–am învăţat la dogmatică. Dar hotărârile acelea,spuneţi–mi, cum sună? Cum se exprimau Sfinţii Părinţi?
Şi iată cum, neştiindu-le nici în original, nici traduse,au mai venit şi nişte aburi din aceştia protestanţi şi tot felul de contacte pe care le–am avut în secolul trecut. Învăţătura de dincolo vine şi ne spune: ,,Ei, hai să vedem dacă sinoadele astea sunt oare ele aşa infailibile! Nu cumva împăratul Justinian l-a condamnat pe Origen şi pe ceilalţi din raţiuni politice, nu cumva celălalt împărat nu ştiu ce a mai făcut şi i–a obligat pe Părinţi să semneze? Nu cumva papa a fost şi el constrâns la Calcedon? şi… şi… şi…” Vorbuliţe din acestea care strecoară ghimpele îndoielii şi necredinţei: ,,dar dacă acele sinoade sunt luate aşa, puţin aşa, nu a fost chiar Duhul Sfânt, ci o lucrare omenească discutabilă, şi o putem reinterpreta? Mai reabilităm noi pe unii condamnaţi, invers, mai condamnă pe unii care nu au fost. Vă dau şi exemple: îl reabilităm pe Origen cel condamnat la atâtea Sinoade Ecumenice. Invers, Fericitul Augustin care este în calendar. Unii zic: acesta a dărâmat ortodoxia.

Începem să reinterpretăm, fără a cunoaşte aceste sinoade în profunzime, dintr–o falsă smerenie şi o falsă îngăduinţă. Pentru că, ceea ce este omul de astăzi, şi suntem noi toţi, şi noi, şi voi, avem o reţinere când auzim cuvântul ,,anatema”, că ştim că este un blestem şi ştim că o învăţătură de credinţă dogmatică, sau dacă nu ştim nu-i nimic, învăţăm acum, se afirmă aşa, de ex.: ,,Cine crede că a fost o vreme când Fiul nu a existat”, sau ,,că Mântuitorul are două naturi separate”, sau că, dimpotrivă ,,crede că are o singură fire, să fie anatema.”

,,Cine crede aşa, mireanul să se afurisească iar clericul să se caterisească.” Aşa spunea Sf. Sinod: anatema,afurisanie, excomunicare. Şi în sfârşit vine momentul să mai luăm şi Sf. Scriptură. De unde am scos noi pe aceasta cu anatema? Este şi în Vechiul Testament, dar luăm ca temei „Epistola către Galateni a Sf. Apostol Pavel”, text inspirat de Dumnezeu, deci prototip pentru toate anatemele care de la dânsul până astăzi sau în viitor s-au dat sau se vor da contra ereziei. Spune aşa (o să citez nu numai pasajul respectiv, luăm puţin mai mult ca să fie şi în context, 2-3 versete mai sus.):
„Sunt uimit (vorbeşte către galateni, ştiţi cine, acei din Galata Sarai, adică din Turcia de azi, eraugali, foarte interesant că ajunseseră în Asia Mică. Nu asta este important, mai puţin contează contextul, deoarece se adresează tuturor, ce vedem aici este o învăţătură catolică, universal valabilă în timp şi în spaţiu şi deplină.) că de la cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos voi treceţi atât de repede la altă Evanghelie. Nu că este alta, ci numai că sunt unii care vă tulbură şi vor să strice Evanghelia lui Hristos.” Şi acum vine citatul pe care vă rog să–l reţineţi dacă nu cuvânt cu cuvânt, cel puţin ideea,neapărat: ,,dar, chiar dacă noi înşine sau înger din cer v–ar propovădui altceva decât ceea ce v-am propovăduit noi, să fie anatema!” Limba, dinţii, gura, cuvintele sunt ale Sf. Pavel. Mesajul e al Duhului Sfânt, pentru că zice în altă parte „orice păcat se ierta oamenilor, dar cel împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta.” Hula împotriva Duhului Sfânt care este, frăţiorilor, socotită ca cel mai grav păcat, este exact erezia, el nu se va ierta nici acum, nici în veac, erezia nemărturisită, erezia nespovedită pe care n–ai părăsit–o, sau ai părăsit–o aşa, în două ape, eşti gata s–o reiei, le amesteci şi eşti hotărât şi cu desăvârşire, aceasta este hula împotriva Duhului Sfânt.
Remediul împotriva ei este anatema, deci lepădarea şi darea ei focului iadului, focului iadului, într-adevăr blestem. Şi noi zicem: „dar chiar să blestemăm pe cineva, să blestemăm o idee, o părere, dar are şi omul dreptul său, nu?” Constituţia zice libertate de gândire, de opinie, de exprimare. În ştiinţă ştiţi că nu există ortodoxie şi erezie, ci poate o teoremă corectă, sau una care a căzut, (se va vorbi mai departe despre evoluţionism), dar acolo nu există ortodoxie, nu există dogmă. Ştiţi şi discuţia: „eşti dogmatic, părinte, sunteţi dogmatici.” Deci afirmăm un adevăr absolut, nu negociem, spunem: ,,aşa este, aşa spune Scriptura, aşa spune Biserica, punct.” Nu mai este negociabil.
„A!, dar de ce, poate noi cercetări şi noi teoreme şi ipoteze…” Şi atunci uitaţi, pentru aceste noi teoreme, pentru aceste noi cercetări, pentru aceste noi ipoteze noi folosim acest cumplit cuvânt: anatema. Şi învăţăturii, şi celui care o răspândeşte. Aşa au făcut Sfintele Sinoade,am la mine hotărârile, nu le vom cita în detaliu.

(…)

Acum, dacă timpul ne permite, să vă mai amintesc numai de ,,teoria ramurilor” protestantă care spune aşa: Avem un trunchi iniţial, nu desenez pe tablă, dar vi–l închipuiţi. Avem Biserica primară, până la Sf.Constantin (ei spun că Biserica Catolică este biserica împăratului Constantin,dar v-am demonstrat că nu atunci apare catolicitatea, pe vremea lui Constantin în sec. IV, ci de la bun început), şi din ea apar pe parcurs nişte ramuri. Şi una din ramurile mai mari este ramura monofizită (sec. V): armeni, copţi, sirieni. Ei sunt o ramură. Mai târziu ramura romano–catolică,ramura ortodoxă, după care ramura luterană, cea reformată (calvină) şi cea anglicană (se. XVI–XVII). Urmează baptiştii, adventiştii, penticostalii şi toţi ceilalţi neo–protestanţi, aşa un trunchi frumos cu ramuri bogate, şi toţi aceştia îşi zic creştini şi se închină la acelaşi Dumnezeu.
Acum ia uitaţi–vă, este ca şi cum aş fi eu aşa. Deci mâinile mele sunt tot eu, nu-i aşa? Degetele mele nu sunt tot eu? De fapt eu sunt unul singur cu mâini, cu degete şi cu picioare cu tot. Ceea ce se întâmplă este că aceste mâini nu numai că le-am întins, ci ele s-au rupt!

Nu mai fac parte din acest trunchi. Trunchiul este întreg şi indestructibil.

Este o metaforă care zice ,,s–a sfâşiat biserica, s–a sfâşiat cămaşa lui Hristos.” Nu-mi place de loc metafora aceasta. Când a fost vorba de chiar cămaşa Mântuitorului au tras-o soldaţii la sorţi şi nu au sfâşiat-o. Era dintr-o singură cusătură. Biserica, dacă vreţi ca metaforă, dacă vreţi să-i spunem„cămaşa lui Hristos”, nu se poate sfâşia, sparge! Este o mare înşelare să spui în zilele noastre ,,să ne rugăm pentru unirea bisericilor sau unitatea creştinilor”, dar cum? Asta înseamnă că s–a spart cumva întregul şi trebuie lipit la loc ceea ce s–a făcut bucăţi. De unde lucrul acesta?
Nu s-a spart nimic, ci au căzut fâşii–fâşii mădulare întregi, popoare întregi, biserici întregi, da, au căzut, dar acelea nu mai fac parte din întreg.
Nu se poate să fie biserici, v-am mai spus, acelea nu sunt biserici, există o singură Biserică, un singur trup, un singur har, care nu se împarte. Ai sau nu ai! Şi v–am spus acuma deosebirea faţă de concepţia aceea foarte legalistă. Exisă într –adevăr o perioadă de graţie până când sinodul, ecumenic, sau chiar local, pronunţă hotărârea. „Cine crede că Duhul purcede şi din Fiul să fie anatema…”

Iar la ceilalţi: „Cine nu crede că în materie de credinţă şi morală papa ex cathedra este infailibil, să fie anatema…Cine nu crede în imaculata concepţiune (zămislire) a Fecioarei Maria, să fie anatema…
Cine nu crede în înălţarea la cer a Fecioarei Maria, să fie anatema…” Acestea sunt ultimele formulări dogmatice pronunţate la Conciliile 1 şi 2 Vatican, care aşa cum bine aţi auzit se termină fraţilor cu: „anatema”!
Deci noi,ortodocşii, suntem sub anatemă, şi nu odată, ci suntem de cel puţin 7 ori:

1)în privinţa purcederii Duhului şi din Fiul;
2)a primatului papal;
3)a purgatoriului;
4)a împărtăşirii cu azimă;
5)a infailibilităţii papei;
6)a imaculatei concepţiuni;
7)a înălţării Fecioarei.

Deci nu numai odată,ci sunt mai multe deosebiri şi anateme. Acestea nu se pot concilia decât cum? Eu mărturisesc că nu se pot uni bucăţi (părţi) , ci se pot întoarce la adevăr în această Biserică „una, sfântă, catolică şi apostolică, prin darea acelor erezii anatemei. Ceea ce se şi întâmpla într-un document, şi aici mă apropii de sfârşit, care se cheamă Sinodiconul Ortodoxiei.
Prima duminică din Postul Mare se numeşte ,,Duminica Ortodoxiei”, şi este cunoscută în general ca biruinţa Sfintelor icoane. Dar, i–auziţi, totuşi ea nu s–a numit ,,Duminica icoanelor”, sau ceva de acest fel, ci i s-a spus„Duminica Ortodoxiei”. Desigur s–a păstrat sensul de biruinţă a ortodoxiei încununată de biruinţa icoanelor asupra iconoclasmului. Exista iarăşi un document,lucrul nu este un secret, l-a spus deja pe la noi stareţul Efrem de la Vatopedi, l-a întrebat cineva,aşa cum sunteţi voi, cum fac ei la Athos cu sinodiconul, şi alţii au zis ceva poate de acest gen„dar noi n-am auzit sinodiconul acesta! Cum? Ce-i cu el? Unde este în România” Că auzim Pastorala Sf. Sinod, auzim tot felul de lucruri, dar pe Sinodicon nu-l cunoaştem.” Părintele stareţ a spus: ,,Nu-l aveţi? O să încerc să vi–l trimit eu.” (probabil tradus în româneşte) Nu ştiu ce s-a întâmplat după aceea. Triodul nostru nu–l conţine.
Dacă nu mă–înşel, prin 1812 a fost la Iaşi un fel de răzmeriţă populară, a ieşit ponos cu evreii, s-a lăsat şi niscai linşaj şi omor, şi s–a luat hotărârea de a nu-i mai instiga pe moldovenii noştri ortodocşi prin acest sinodicon care dă anatemei pe ereticii din toate timpurile şi locurile.Mitropolitul Veniamin Costache zice că a fost scos ,,din oarecari subţiri pricini” Din câte ştiu (cu oarecare rezerve), acest sinodicon nu a fost niciodată inclus în Triodul tradus în româneşte, cel puţin în ediţiile de după 1812. Dacă într–adevăr aşa stau lucrurile, înseamnă că de 200 de ani această importantă slujbă a ieşit din conştiinţa liturgică a ortodoxiei româneşti! Există o traducere făcută prin 1985 de către părintele I. Ică de la Sibiu, dar ea este quasi necunoscută, şi, aşa cum am mai spus, ea nu figurează în Triod. Deci ea rămâne străină preoţilor, monahilor şi credincioşilor români! La facultăţile de teologie se mai aminteşte de ea, dar în linii mari, generale.În sinodicon există două linii directoare clare: apărătorilor ortodoxiei enunţaţi nominal, patriarhi, clerici, împăraţi şi împărătese, li se spune „Veşnica lor pomenire!” (chiar aşa sună, ca la morţi, dar aici are un sens aparte); celorlalţi, ereziarhilor, li se spune scurt: „anatema!”.
Pomelnicul se citea din amvon, într-un limbaj colorat şi plin de putere, fără menajamente politic corecte, ca la Apostol şi Evanghelie şi poporul dădea răspunsurile menţionate. Urma o procesiune cu icoanele. Aşa se întărea şi perpetua conştiinţa dogmatică a Bisericii! Aşa s–a spus şi la noi, cel puţin 700 de ani. În numele acelei conştiinţe liturgice se murea pentru o singură iotă:homoousios (de aceeaşi fiinţă) sau homoiousios(o fiinţă asemenea). Sau dacă nu se murea, au fost daţi anatema sfinţi ca Sf. Grigore bătrânul, tatăl Sf. Grigore Teologul, pentru acea vocală, aparent neînsemnată, dar care pierdea mântuirea! Sf. Împărat Constantin cel Mare a oprit disputele pe marginea acestor„mici” diferenţe, ce erau de fapt poziţiile ortodoxă şi semiariană, nedându-şi nici măcar dânsul seama de consecinţele lor şi vrând să salveze liniştea şi buna înţelegere în Imperiu şi în Biserică.

La fel au procedat mai târziu şi alţi împăraţi bizantini, pe vremea Sf. Maxim

Mărturisitorul de pildă, când din motive politice au interzis disputele dogmatice ce divizau Imperiul şi Biserica. La fel a fost şi pe vremea Sf. Grigorie Palama, secolul XIV, când Imperiul era ameninţat puternic de către turci şi apuseni deopotrivă.

Ideea este următoarea: noi avem o tendinţă bolnăvicioasă la ora actuală, de a nu mai avea discernământul între ortodoxie şi erezie, cu toate că nominal ne–am declarat 87% ortodocşi.Odată făcută această mărturisire de credinţă, trebuie şi trezvie dogmatică, a reveni la învăţătura şi etosul Sfinţilor Părinţi în ceea ce priveşte ortodoxia şi erezia, ca să fim în acelaşi duh şi să ne împărtăşim din acelaşi Potir cu ei! Ne oprim aici deocamdată şi aşteptăm întrebări…
…Aşa în încheiere, ca mică recomandare, circulă această carte pe la librăria Sofia şi prin alte locuri, cu titlul Biserica Ortodoxă şi ecumenismul de Sfântul Justin Popovici, şi dacă eu am spus şi prostii şi am vorbit nu ştiu cum, aicea vorbeşte Duhul Sfânt prin gurile Sfinţilor Justin şi Nicolae Velimirovici. Luaţi–o şi vă lămureşte mult mai bine ca mine Nu e prea scumpă, merită, v–o recomand cu toată căldura!

…..

Întrebări şi răspunsuri

Întrebare :

Părinte, putem să spunem că biserica catolică este şi ea ,,catolică” în înţelesul de care aţi vorbit dumneavoastră?

(Între timp, o serie de persoane părăsesc sala)

Părintele:

–„Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi, ca nimeni din cei chemaţi să nu rămână”(aplauze)
O ştiţi pe aceasta, nu? A fost spus fără răutate, nu ştim dacă nu sunt cumva binecuvântate pricini, timpul… Revenind la întrebare: Nu putem să spunem în acel înţeles, este doar un termen fără acoperire. V-am spus,„universal” înseamnă altceva decât doar extensie geografică, trebuie să mai existe şi deplinătatea harului, deplinătatea adevărului şi să fie ortodoxia credinţei. În momentul în care prima abatere gravă, acea a purcederii Duhului Sfânt şi din Fiul(filioque) a fost condamnată într –un moment sinodal în care toată Biserica (catolică şi ortodoxă!)a fost de acord cu această condamnare, căderea ulterioară a papilor în această erezie la 1014 a anulat acea perioadă de graţie, s-a dus ortodoxia, s-a dus şi catolicitatea! Deci actuala biserică romano-catolică nu este Biserica Catolică!

Întrebare:

Părinte, ignoranţa ortodoxă poate rezolva dialogul interconfesional?
Credeţi că râzând de eretici îi aducem în staulul ortodoxiei catolice?

Părintele:

Să se scoale cine a întrebat! E o întrebare pusă aşa, mai pe arţag… Hai s-o mai reluăm. Noi am vrut să fim mai pacifişti, dar n–avem condiţii, acum huruie războaiele,trăim vremuri destul de belicoase, şi chiar şi aicea…„
Ignoranţa ortodoxă…” A cui? A mea? Sau a cui?

„Rezolvă dialogul interconfesional.” Nu ştiu cum să pun cap la cap acestea două ca să obţinem o întrebare coerentă. Ce legătură are una cu alta? Cei care sunt angrenaţi în dialoguri interconfesionale sunt aproape întotdeauna bine titraţi, firoscoşi, şi nu s-ar încadra la„ignoranţa ortodoxă”. În schimb, ,,ortodocşii ignoranţi” nu dialoghează interconfesional, decât în mod excepţional. Deci nu se prea leagă întrebarea. Cel (sau cea) care a întrebat n-a reflectat suficient înainte de a o pune, ci a fost luat de avânt.
„Credeţi că râzând de eretici îi aducem în staulul ortodoxiei catolice?” Nu ştiu dacă râzând de eretici îi aducem în acest staul. Apropo de râsul de eretici, ia să schimbăm puţin rolurile şi vă întreb eu pe voi, avem oare în Biblie un moment când se râdea de eretici? Care sunteţi aşa tari în Scriptură? A făcut cineva pasul acesta? A râs de eretici? Ia! Ştiţi cine a râs?

O voce din sală: Ilie…

Părintele:

Am auzit, aşa, mai tare, mai tare, îndrăzniţi! Ilie a făcut asta când? Cum a râs?
Când i-a adus pe preoţii lui Baal şi ai Aşerei şi zicea: „Strigaţi mai tare la Baal, că poate doarme şi nu v–aude! Făcea cum se spune acum „băşcălie”. I–a luat pe aceia în râs şi după aceea i–a tăiat pe toţi proorocii lui Baal, 400 de inşi!De la râs s-a terminat cu plâns, pentru că i–a şi omorât.
Dar, într-adevăr a râs de ei. Aşa, noi, Biserica Ortodoxă, nu prea râdem. La dialoguri de-astea nu cunosc vre-un astfel de ton… mai am eu din când în când aşa, de destindere…
Dar aici nu este un dialog interconfesional, nu s-a anunţat aşa ceva. Eu nu particip la asemenea dialoguri nici ca„băşcălios”, nici ca ignorant. Deci nu ştiu cum să răspund.

A se aduce un eretic la staulul Bisericii sau la turmă, cum doriţi, se aduce aşa cum spuneau Sfinţii Părinţi şi cum spune Biserica, eu nu pot să spun altfel. Îi spui aceluia: „iată învăţătura ortodoxă, iată erezia.” Aşa cum de ex. spuneau Părinţii de la Sinodul III Ecumenic lui Teodoret al Cirului. Spuneau: ,,Dai anatema pe Nestorie?”

,,Nu, că nu era chiar de tot rău!” ,,Încăo dată: îl dai anatemei?” „Păi, parcă nu s–ar face…” ,,Îl dai anatemei sau te dăm şi pe tine cu el?”Şi atunci l-a dat. ,,Nu-l mai recupera, nu-l mai petici! Nestorie este eretic, da sau ba?” Deci, vine momentul
când eşti la „da sau ba”. Acesta este momentul mărturisirii adevărului. Şi–ţi taie mâna dreaptă şi limba ca Sfântului Maxim, dar tu tot spui aşa. Şi atunci, ereticule, dai erezia anatemei,şi filioque, şi iconoclasmul, etc., atâtea şi atâtea, monofizismul dacă eşti armean, ş.a.m.d.? Ne întoarcem, nu ne unim!
Nu, ce-i aia, ,,ne unim”, nu există ne unim!

„Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi, ca nimeni din cei chemaţi să nu rămână” ştiţi cui se adresa aceasta? ,,Chemaţi”(catehumeni), adică cei care urmau să se boteze, să vină la ortodoxie, nu? Ori de unde ar fi venit ei.
„Rugaţi–vă cei chemaţi Domnului… Câţi suntem credincioşi să ne rugăm…” Deci ne rugăm pentru aceia ca „Să le descopere lor Evanghelia dreptăţii, cuvântul adevărului, să–i unească pe dânşii cu Sfânta Sa sobornicească (catolică) Biserică. Pe dânşii să–i unească, nu să ne unim noi, adică să–i aducă înapoi de unde au căzut ei înşişi, sau strămoşii lor. Şi aceasta se face prin anatemizarea ereziilor.
În ediţiile Molitfelnicului dintre 1990–1996, dacă nu mă înşel, există slujba de ,,Primire la ortodoxie a celor de alte credinţe”: mozaici, ereticii luterani, calvini, baptişti, lipoveni molocani şi duhoborţi ori alţii,a schismaticilor romano-catolici, ori alţii,armenii gregorieni,lipovenii(staroveri) popişti (popovţi) şi nepopişti (bezpopoviţi). Interesant este că lipsesc musulmanii, budiştii şi cei de credinţe asiatice. Rânduielile acestea au în comun lepădarea de eresul respectiv şi darea acestuia anatemei.
Aceasta este modalitatea întoarcerii în staul, nici băşcălioasă, nici ignorantă! Nu este decât un singur drum: întoarcerea la ortodoxie şi aducerea tuturor eterodocşilor se face doar pe acest drum.Nu prin dialog.

Nu poate fi dialog. Este mărturisire! Nu prin dezbatere.Este iarăşi mărturisire,acceptarea Bisericii lui Hristos apostolice, a Sfinţilor Părinţi. În ea se intră pe un singur drum: dând erezia anatemei. Şi imediat acela este primit cu braţele deschide, şi ştiţi că în cer se face mai mare bucurie pentru un păcătos întors decât pentru 99 de drepţi. Şi cu asta cred că am dat un răspuns concludent…”

Preot Dan Badulescu

Fragment din Conferința ASCOR „Ortodoxie și erezie” București, 2003

s.o.

Reclame

EXISTĂ DOAR O SINGURĂ BISERICĂ A LUI HRISTOS, APOSTOLEASCĂ ŞI SOBORNICEASC

Cea mai bună comuniune este comuniunea în Credinţa şi în dragostea cea adevărată… Nu există nimic mai minunat decît Adevărul! Există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate fără nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale Credinţei. Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfiorătoare neglijenţă. Sfântul Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec.X) (Epistola I către papa Nicolae)

Sursa

Oare mărturisesc ei Adevărul? 

Oare mărturisesc ei Adevărul?
”Și pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun?”  (Lc 6,46).
Toți vorbesc despre Dumnezeu, mulți și mărturisesc pe Dumnezeu, dar fiecare în felul lui, așa cum „crede” el, după a lui „știință” sau mai bine zis a lui jalnică neștiință. Voi încerca cu ajutorul lui Dumnezeu să aduc o limpezime în acestă mare a confuziei unde fiecare își are „dreptatea” lui. Așa a fost voia lui Dumnezeu ca în vremea noastră, și pentru ale noastre păcate, Biserica lui Dumnezeu să fie greu încercată. Această amară încercare se numește ecumenism. Domnul Dumnezeu a îngăduit aceasta, anume pentru a arăta, a dovedi fiecare dintre noi dacă suntem creștini adevărați sau falși, adică de formă goală. Nimic neâncercat nu va fi dovedit a fi cu adevărat bun.

Ce este ecumenismul? Este suma tuturor ereziilor apărute în decursul a două mii de ani de creștinism. Aceste erezii, fiecare în parte au fost date anatema, fiecare la timpul lor. Așa că, a accepta una sau mai multe erezii din totalul lor numit ecumenism, ne pogoară automat și pe noi în rândul ereticilor, ca unii care ne-am abătut de la Adevăr. Ce este Adevărul?

  „Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”  (In 14,6)

Hristos este Adevărul. Iar Adevărul este un întreg care nu acceptă a fi știrbit, ciunțit, adăugat ori negociat. Cela ce va știrbi chiar și foarte puțin din Adevăr, atunci nu mai este în Adevăr.

  „Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, și va învăța așa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăția cerurilor; iar cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în Împărăția cerurilor.” (Mt 5,19)   …a te chema foarte mic, înseamnă a te osândi veșnic ca unul ce ai stricat învățătura lui Hristos Dumnezeu.

Voi încerca să lămuresc în mod deosebit care este realitatea cu mărturisitorii care au oprit pomenirea episcopulului lor eretic fiind. Dacă în privința ecumenismului situația este destul de clară, nu este deloc la fel cu mărturisitorii. Ca să închei cu ecumenismul, ca o idee clară, voi spune încă o dată că fiecare erezie cuprinsă în ecumenism a fost dată anatema, și mai mult chiar, în 1983 la Vancouver un sinod local format din 40 de arhierei au dat anatema ecumenismul întreg. Deci a mai cere încă o dată să se dea anatema ecumenismul, este de-a-dreptul ispitire a lui Dumnezeu. …mai ales știind foarte bine că nu mai este nici măcar un episcop ortodox. Acuma, haideți să vedem ce mărturisesc mărturisitorii noștri și dacă sunt în ei Adevăr! Suntem datori a nu crede orbește orice și pe oricine, pentru că zice Sfânta Evanghelie:

  „Iubiților, NU DAȚI CREZARE ORICĂRUI DUH, CI CERCAȚI DUHURILE, dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. (1In 4,1)

Fraților, mărturisirea nu se face așa cum le tună unora prin cap. Categoric NU.

  „Dar toate să se facă cu cuviință și după rânduială.” (1Cor 14,40)

„Iar când se luptă cineva la jocuri, nu ia cununa dacă nu s-a luptat după legile jocului.” (2Tim 2,5)

„Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii.” (1Cor 14,33)

  „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre.” (Mt 11,29)

Iată că smerenia și blândețea sunt o condiție esențială în modul de mărturisire. O explicație mai detaliată ne-o dă Sfântul Ignatie Briancianinov:

  „Mărturisirea trebuie săvârșită cu mintea, cu inima, prin cuvânt, prin faptă, întreaga viață. Rușinea, sfiala, șovăiala sunt de neîngăduit în mărturisire. Mărturisirea cere lepădare de sine hotărâtă. Ea trebuie să fie solemnă. Ea trebuie să fie împlinită ca în fața întregii lumi, înaintea sfinților îngeri și înaintea îngerilor căzuți, înaintea ochilor pământului și ai cerului. (…)

Mărturisirea slăbănoagă, cu două înțelesuri, nu e primită, e lepădată ca netrebuincioasă, ca nevrednică de Dumnezeu. Nu este de ajuns mărturisirea în adâncul sufletului; este neaparată nevoie de mărturisirea cu gura și cu cuvântul. Nu este de ajuns mărturisirea cu cuvântul; este neapărată nevoie de mărturisirea cu faptele și cu viața.

<Că cine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele întru acest neam preacurvar și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri.>

Trebuie nu numai să Îl mărturisim pe Domnul, nu doar să recunoaștem Dumnezeirea și stăpânirea Lui, trebuie să mărturisim învățătura Lui, trebuie să mărturisim poruncile Lui. Împlinirea lor împotriva obiceiurilor îmbrățișate îndeobște în societatea omenească este mărturisirea <Domnului și a cuvintelor Lui> înaintea oamenilor. Societatea omenească este numită <păcătoasă> și <preacurvară>, fiindcă ea, în cea mai mare parte, s-a aplecat către viața păcătoasă, a vândut și a schimbat dragostea de Dumnezeu cu dragostea către păcat. Obiceiurile care domnesc în lume, ce au însemnătatea unei legi mai presus de toate legile, sunt potrivnice, vrăjmașe viețuirii bineplăcute lui Dumnezeu. Viețuirea bineplăcută lui Dumnezeu este obiect de ură și de batjocură pentru lumea trufașă. Pentru a scăpa de ura lumii, de prigoanele și de săgețile ei, inima slabă, neîntărită în credință, se pleacă spre a face pe placul oamenilor, trădează învățătura Domnului, iese din numărul celor aleși.

<Deci, tot cela ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, și Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri. Iar cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu de dânsul înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri>.” PREDICI   p 149~151.

Editura Sophia 2008

Acuma, trebuie să cercetăm ce fel de mărturisire fac cei ce se numesc mărturisitori. Să raportăm mărturisirea lor la Sfânta Evanghelie și învățătura Sfinților Părinți. …si aceasta trebuie s-o facem, ca nu cumva să fim înșelați printr-o învățătură mincinoasă.

  „Vorba mincinoasă și vicleană nu poate să nu fie rea și vătămătoare. Împotriva unei asemenea meșteșugiri trebuie să ne purtăm cu băgare de seamă. Cercetează Dumnezeiasca Scriptură, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, precum și scrierile Sfinților Părinți, mai cu seamă cele practice, pentru ca, punând alături de ele învățătura și purtarea învățătorului și starețului tău (a duhovnicului), să o poți vedea ca în oglindă și să o înțelegi. Ceea ce este potrivit cu Scriptura, să-ți însușești și să ții minte, iar ceea ce este rău și mincinos, să recunoști și să lepezi, ca să NU FII ÎNȘELAT. Să știi că în zilele noastre au apărut mulți înșelători și învățători mincinoși.” ~ sf Ignatie Briancianinov.

Ofrandă monahilor contemporani  p 79

Editura Egumenița 2011

Frații mei, nu ajunge doar să oprești pomenirea episcopulului tău eretic. Dacă te limitezi doar la asta este cu totul neîndestulător și nu poate fi nicidecum mărturisire. Trebuie neapărat a dovedi, a da pe față minciuna,  viclenia, hula ce se ascunde în ceea ce propovăduiește ecumenismul, în numele „iubirii” și al „dragostei”!

  „Păcatul hulei împotriva lui Dumnezeu, care alcătuiește miezul tuturor ereziilor, este păcatul cel mai greu, care este propiu duhurilor căzute și alcătuiește însușirea lor cea mai aparte. Duhurile căzute se străduiesc să acopere toate păcatele cu o mască plăcută, numită în scrierile ascetice ale Părinților <îndreptățiri>. Ele fac asta cu scopul ca oamenii să fie amăgiți mai lesne, să se învoiască mai ușor la primirea păcatului. La fel fac ele și cu hula împotriva lui Dumnezeu; se străduiesc să o acopere cu nume mărețe, cu o retorică pompoasă, cu o filosofare elevată. Cumplită armă sunt în mâinile duhurilor ereziile! Ele au pierdut popoare întregi, răpindu-le fără ca acelea să bage de seamă creștinismul, înlocuind creștinismul cu o învățătură hulitoare, împodobind această învățătură ucigașă cu numele de creștinism purificat, adevărat, restaurat.

Erezia este un păcat săvârșit, în primul rând, cu mintea. Acest păcat, fiind primit de minte, se împărtășește duhului, se revarsă asupra trupului, spurcă chiar trupul nostru, ce are putința de a primi sfințire din împărtășirea cu harul dumnezeiesc și de a se spurca și molipsi prin împărtășirea cu duhurile căzute. Acest păcat este cu greu băgat de seamă și anevoie de priceput pentru cei ce nu cunosc bine creștinismul, și ca atare prinde lesne în cursele sale simplitatea, neștiința, mărturisirea nepăsătoare și superficială a creștinismului. (…) Cum să recunoască aceștia erezia aducătoare de moarte, dacă ea li se înfățișează sub masca înțelepciunii, dreptății și sfințeniei? Iată pricina pentru care obști creștine întregi și popoare întregi s-au plecat lesne sub jugul ereziei!” ~ sfântul Ignatie Briancianinov.

PREDICI    p 62-63; Editura Sophia 2008.

Un aspect cu totul cutremurător este că, mărturisitorii afirmă sus și tare că ereticii ecumeniști au Duh Sfânt, încă, și deci au taine valide, sau cum spun ei „tainele nu sunt contaminate”!!! Doar dacă le-au făcut vaccinul anti-eretic! Sunt de râsul curcilor. Pentru cei ce cunosc cât de cât limba română, cuvântul eretic înseamnă afară de Biserică. Acuma, cum pot niște oameni care sunt în afara Bisericii, deci eretici, să facă vreo slujire în ea?!!! Nu vi se pare că-i ca la Turnul Babel?! Dar ei chiar asta afirmă! Și stați că nebunia lor continuă: adică, ecumeniștii au taine, deci se pogoară Duhul Sfânt, și sfințește tainele, dar nu ne sunt spre sfințire ci spre osândă! Vă vine să credeți așa ceva!!! HAR,  înseamnă lucrarea Duhului Sfânt, așa învățăm din Catehismul Ortodox. Acuma, cum poate ca Duhul Sfânt să aibă și o lucrare mântuitoare și o lucrare rea, pierzătoare, nemântuitoare??? Chiar mi-a spus un ieroskimonah „mărturisitor” cum că ecumeniștii au har, dar nemântuitor! Asta-i cea mai cumplită blasfemie. Iată ce ne spune acest mare sfânt, Ignatie Briancianinov:

  „Cel ce își însușește o astfel de părere și o astfel de opreliște se face vinovat de o înfricoșătoare hulă împotriva lui Dumnezeu și se află într-o înșelare vrednică de milă. Domnul nostru Iisus Hristos este singurul izvor al mântuirii noastre, singurul mijloc al mântuirii noastre; numele lui omenesc a împrumutat de la Dumnezeire puterea nemărginită, atotsfântă, de a ne mântui; cum, dar, poate să se întoarcă în rău și să lucreze spre pierzanie această putere, singura care dăruiește mântuire? Acesta este un gând lipsit de noimă! Aceasta este o prostie amarnică, hulitoare de Dumnezeu, pierzătoare de suflet! Cei ce și-au însușit un așa fel de a gândi se află în înșelare demonică, amăgiți de rațiunea cea cu nume mincinos, care iese de la satana.”

Expierențe ascetice p 179. Editura Sophia 2008.

Sincer, dacă ar fi vrut ecumeniștii să-și ia ei singuri apărarea, nu le-ar fi reușit atât de bine. Haideți să vedem ce ne spune și Sfânta Evanghelie, referitor la știrbirea Adevărului:

  Sfântul Apostol Pavel

   „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie ANATEMA!

   Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit, să fie ANATEMA”  (Gal 1,8-9).

Ce înseamnă anatema? Cuvântul <anatema> înseamnă îndepărtare, lepădare, pogorâre de viu în iad.

Dacă vom cerceta mai cu amănunțime felul lor de a gândi, a „mărturisitorilor”, de a judeca o situație, veți constata că preoții în special, nu mai cred o iotă din Evanghelia lui Hristos! Este înfricoșător să vezi că, cine ar fi trebuit să fie lumină, sunt de fapt întunericul cel mai desăvârșit. Fraților, dacă credeți în Sfânta Evanghelie, repet DACĂ CREDEȚI, lucrurile sunt limpezi deja. Din moment ce Duhul Sfânt, prin gura Apostolului Său dă anatema pe cel ce strică învățătura lui Hristos Dumnezeu, vin ei preoții „mărturisitori” și Îl contrazic pe Însuși Dumnezeu, zicând că nu-i chiar așa, mai întâi trebuie făcut un sinod, și etc etc.

    „Apostolul a poruncit – mai bine zis, a poruncit Sfântul Duh prin gura Apostolului – să fie lepădată orice învățătură ce nu conglăsuiește cu învățătura pe care au binevestit-o Apostolii, să fie lepădată chiar dacă <înger din cer ar binevesti> această învățătură (Gal 1,8). Așa a grăit Sfânta Scriptură nu pentru că vreunul dintre sfinții îngeri ar fi încercat să grăiască împotriva învățăturii lui Hristos, ci pentru că învățătura lui Hristos, învățătura lui Dumnezeu, propovăduită de către Apostoli, e pe de-a-ntregul vrednică de crezare, pe de-a-ntregul sfântă, nu este supusă nici unei schimbări, oricât de întemeiate ar părea aceste schimbări cunoașterii neîndestulătoare, stricate (pervetite), cugetării trupești. Învățătura lui Hristos, fiind mai presus de judecata oamenilor și a îngerilor, este primită numai de credința smerită și este piatră de încercare pentru toate celelalte învățături.”  p 179

Expierențe ascetice. Editura Sophia 2008.

Apoi, tot sfântul Ignatie confirmă și el ce înseamnă a nu te supune învățăturii Sfinților Apostoli:

   „Este un lucru foarte, foarte primejdios a propovădui o învățătură potrivnică celei propovăduite de Evanghelie. Potrivit mărturiei Apostolului (Gal 1,8), o astfel de intreprindere este DESPĂRȚIRE DE BUNĂVOIE de harul lui Dumnezeu.”

Expierențe ascetice  p 179.

De ce „mărturisitorii” noștri cer cu atâta stăruință un nou sinod ecumenic pentru a condamna ecumenismul? Pentru că, în această intreprindere se ascunde cea mai cumplită viclenie demonică! Adică, cum să ceri ceva de la Domnul Dumnezeu, ceva care deja l-ai primit, …dar tu nu vrei să accepți. Asta-i ispitire a lui Dumnezeu. Ecumenismul a fost condamnat, și ca întreg și fiecare erezie aparte cuprinsă în ecumenism. Deci e viclenie drăcească. Am auzit afirmația că, în pofida faptului clar că nu mai există un singur episcop ortodox, noi trebuie „să credem” că puternic este Dumnezeu să-i întoarcă, și să se facă acel mult dorit sinod ecumenic! Este de-a-dreptul de râsul dracilor. La o asemenea gogomănie dau dovadă de „credință” cum că se va împlini, dar a crede în Evanghelia lui Hristos nu sunt deloc în stare! Jalnică înșelare.

   Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.” (Mc 1,15)  …ne poruncește Hristos Dumnezeu.

   A afirma cum că Duhul Sfânt nu se depărtează de la eretici, până nu se face un sinod, este iar o jalnică înșelare. Adică? Cap Bisericii este Hristos Dumnezeu, și prin urmare, Însuși Hristos Dumnezeu, va tăia acele mădulare care s-au rătăcit de la Adevăr. Exemplu clar avem în Sfânta Evanghelie când apostolul Iuda, a fost părăsit de Harul Duhului Sfânt, în clipa trădării, și de aceea la Cina cea de taină a intrat satana în el, pentru că era gol de Harul lui Dumnezeu.

  „De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, DEPĂRTEAZĂ-TE,

  Știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, FIIND SINGUR DE SINE OSÂNDIT.” (Tit 3, 10-11).

  Dar, acești preoți „mărturisitori” călăuziți fiind ei de un „luminător” aghiorit, înșelat și ăsta până-n măduva oaselor, afirmă cu totul altceva. Adică, spun ei, că oricât ai huli pe Dumnezeu, să vezi că nu pleacă Duhul Sfânt de la tine!!! Asta doar pentru că nu s-a făcut acel sinod ecumenic mult dorit de ei, știind și ei foarte bine că așa ceva nu se va întâmpla niciodată! Au socotit ei, în nebunia lor, că Duhul Sfânt este asemenea unei aplicații de pe calculator, și deci, până nu dai click dreapta nu pleacă! Adică, Duhul Sfânt este la dispoziția omului sau a unui grup de oameni fie ei și cu mitră! Au uitat nenorociții de ei că Biserica este hristo-centrică, nu episcopo-centrică. Înlăturându-L pe Hristos care este Cap Bisericii, și adjudecându-și loruși, o hotărâre care nu este deloc pentru ei, uite așa se dovedesc clar, înaintea tuturor, ca închinători la oameni, sau la idolul numit OM. Sfintele Sinoade au confirmat ceea ce Duhul Sfânt făcuse la timpul cuvenit.

  „Părutu-sa Duhului Sfânt și nouă.” (Fapte 15,28).

Vedem din Patericul Egiptean cum că Duhul Sfânt s-a depărtat de la ucenicul unui bătrân pentru faptul că a încuviințat din neștiință o hulă a lui Dumnezeu. Apoi un alt exemplu, vedem cum că, slujind Sfânta Liturghie, nu s-a pogorât Duhul Sfânt pentru a preface pâinea și vinul în Preasfântul Trup și Sânge, doar pentru că diaconul cel împreună slujitor jignise cu o vorbă pe un frate. Din toate aceste întâmplări și altele se vede clar delicatețea și sensibilitatea Duhului Sfânt. O altă afirmație cel puțin ciudată este că, „mărturisitorii” fac uz exagerat aș spune eu de iconomie. Sunt ei atât de siguri că Dumnezeu aplică iconomia și gata, …pot dormi liniștiți. Un lucru nu știu ei, anume că Domnul Dumnezeu nu gândește, nu simte, nu vede ca noi oamenii ci ca un Dumnezeu.

Ce este iconomia? Iconomia este un pogorământ, care se face doar în cazuri extreme, și că, iconomia are măsuri și hotare, și nu este veșnică și nehotărâtă.

Din toată „mărturisirea” lor lipsește Hristos. Ne spune sfântul Ignatie Briancianinov că, atunci când primim în inima noastră minciuna ca fiind drept adevăr, primul lucru pe care aceasta îl face este, că stârpește credința și împietrește inima. Tot acest mare sfânt ne spune că, cui vă dați spre ascultare, acelui sunteți robi, ori omului împlinind poruncile omenești, ori lui Dumnezeu împlinind poruncile Lui. Și Sfânta Evanghelie ne învață:

  „Judecați dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu.” (Fapte 4,19)

  „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.” (Fapte 5,29)

…și „nu vă faceți robi oamenilor.”

Credința în om duce la fanatism, credința în Dumnezeu duce la îndumnezeire.

   „Bine a proorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

   Dar în zadar Mă cinstesc învățând învățături care sunt porunci omenești.

   Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, tineți datina oamenilor; spălarea urcioarelor și a paharelor și altele ca acestea multe pe care le faceți.

   Și le zicea lor: Bine, ați lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră!” (Mc 7,6-9)

Toți aceștia dau dovadă de multă neștiință și de o cumplită necredință. Din moment ce ei nu mai cred în Sfânta Evanghelie, ce ai mai putea vorbi cu ei?!

  „Nu este Ortodoxie în învățăturile și filosofările omenești; în ele domnește știința cu nume mincinos, care e roadă a căderii. Ortodoxia este învățătura Sfântului Duh, dată de Dumnezeu oamenilor spre mântuire. Unde nu este Ortodoxie acolo nu este mântuire. <Cine voiește să se mântuiască, mai înainte de toate se cade lui să țină credința sobornicească, pe care dacă nu o va păzi omul întreagă și fără prihană, fără nici o îndoială, va pieri pe veci>!

  Comoară de mult preț este învățătura Sfântului Duh! Ea e predanisită în Sfânta Scriptură și în sfânta Predanie a Bisericii Ortodoxe. Comoară de mult preț este învățătura Sfântului Duh! În ea e chezășia mântuirii noastre. De mult preț, cu neputință de înlocuit, neasemuită pentru fiecare dintre noi e fericirea sorții noastre veșnice, tot atât de prețioasă, mai presus de orice preț, este și chezășia fericirii noastre veșnice – învățătura Sfântului Duh.”

~ sfântul Ignatie Briancianinov

Predici p 59. Editura Sophia 2008.

Un alt exemplu de preot „mărturisitor” este, un vestit părinte cu nume mare, care întrebat fiind ce crede el despre existența harului la ereticii ecumeniști, acesta răspunde că nu este a lor (adică a preoților) a ști asta! Și uite așa a amplificat confuzia și nedumerirea, la bieții creștini încât unii dintre ei se întreabă sincer dacă acești preoți mărturisitori nu le erau locul lor mai degrabă în port ca salahori! Dacă ei afirmă aceasta, atunci cine să știe despre cele bisericești? …oare parlamentarii?!!! Este ca și cum tu om bolnav fiind, te duci la doctor, care te examinează, apoi îți spune că nu poate ați da un diagnostic până nu va vorbi cu un fotbalist! E ca la nebuni. Ei, preoții ar fi trebuit să știe foarte bine Sfânta Evanghelie și mai ales să creadă în ea. Pentru că atunci când Evanghelia ne spune:

  „Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.” (Mt 7,18)

…să credem cu adevărat că așa și este, știind foarte bine cum că ecumeniștii fiind pomul cel rău nu au cum face roade bune. Da, dar trebuie să crezi în Evanghelie, nu să filosofezi.

   „Oricine se abate si nu rămâne în învățătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învățătura Lui, acela are și pe Tatăl și pe Fiul.

   Dacă cineva vine la voi și nu aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: Bun venit!

   Căci cel ce-i zice: Bun venit!, se face părtaș la faptele lui cele rele.” (2In 1,9-11)

Frațior, multe ar mai fi de spus, dar eu cred că ajunge pentru cela ce este sincer intenționat. Trebuie să credem din toată inima în Cuvântul lui Dumnezeu, nu a filosofa considerându-ne înțelepți. Căci iată ce ne spune iar Scriptura:

  „Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: SĂ PĂZIM PORUNCILE LUI; și poruncile Lui nu sunt grele.

   Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea, și aceasta este biruința care a biruit lumea: CREDINȚA NOASTRĂ.” (1In 5,3-4)

  „Spre cine voi căuta, fără numai spre cel smerit și blând, care tremură de cuvintele Mele?” (Is 66,2).

Sfântul Ioan Gură de Aur, în cuvântul său Despre preoție, este foarte categoric în multe privințe, dar eu aș sublinia unul, anume că:

   „Când există, însă, neînțelegere pentru dogme, și toate părțile își aduc argumentele lor, scoțându-le din Scriptură, ce putere poate să aibă atunci viața îmbunătățită a preotului? Care este folosul multelor sudori când după osteneli, MAREA LUI NEȘTIINȚĂ în privința cuvântului și a dogmelor îl conduce la căderea în erezie și la despărțirea de trupul Bisericii? Știu pe mulți care au pătimit ceva asemănător. Și care este câștigul răbdării în privința aceasta? Niciunul! La fel nu folosește cu nimic credința sănătoasă când viața este desfrânată. Din acest motiv, cel ales să-i învețe pe ceilalți trebuie să fie mai iscusit decât toți în purtarea unor astfel de lupte. Pentru că atunci când acesta stăpânește cu siguranță dogmele credinței nu este deranjat cu nimic de către cei care se contrazic cu el, însă când mulțimea oamenilor simpli care sunt sub îndrumarea lui îl vede pe conducătorul ei că este biruit și că nu are să aducă argumente vrednice de convingere în fața celor care se răzvrătesc, atunci nu pun pe seama neputințelor lui înfrângerea, ci pe seama șubrezeniei dogmelor.

Și astfel, pentru neștiința unui singur om poporul cel mult este dus în prăpastia cea mai rea a pierzării.”

Cuvinte de aur vol X    p 346~347

Editura Egumenița 2017.

  Ca o primă concluzie, am văzut clar că trebuie a ne călăuzi doar după Sfânta Evanghelie, învățătura Sfinților Părinți și Sfintele Canoane. Atunci când vom vedea mărturisitori, care nu se călăuzesc după cele enumerate, ci, mărturisirea lor este întemeiată pe păreri omenești, pe filosofările unor „văzători cu duhul”, sau a pe înțelepciunea unor teologi și predicatori, mireni fiind ei, sau pe infailibitatea unor aghioriți, atunci fraților aceea este batjocoră la adresa lui Dumnezeu, nicidecum mărturisire. Ați văzut cum se face mărturisirea, iar dacă nu ai temelia pe Piatra-Hristos, este o mărturisire mincinoasă. Mărturisesc ei un Hristos închipuit de mintea lor bolnavă. Un alt aspect foarte important este că, nu tot ce vine din Athos este și bun. Ca unul ce am stat câțiva ani acolo pot afirma cu durere că, în multe privințe, ei sunt mai de plâns decât noi. Să vedeți ce cult mare de sfințenie au creat athoniții la adresa lui gheron Iosif isihastul, de rămâi dezgustat total. Nici prin cap ne le trece acestora că acest „mare” gherondă, acest „titan” al rugăciunii inimii, nu este altceva decât un mare înșelat, un titan al înșelării demonice. Eu personal nu pun nici un preț pe „sfaturile” athoniților actuali, și asta pentru că ei sunt într-o mai jalnică înșelare decât noi.

Așadar, voi încheia cu un sfat sau un îndemn al Sfântului Ignatie Briancianinov care ne cere, ne roagă să acceptăm o realitate care-i cruntă, și asta încă de pe vremea lui. Să luam aminte fraților, la acest crunt adevăr:

  „Să știi, exclamă sfântul Simeon Noul Teolog, că în vremurile noastre au apărut mulți învățători mincinoși și amăgitori! Aceasta era situația creștinismului și a monahismului cu opt veacuri înainte de noi. (acuma sunt zece veacuri) Ce să mai spunem de cea de acum? Mai că același lucru pe care l-a spus Sfântul Efrem Sirul cu privire la situația celor care vor căuta cuvântul viu al lui Dumnezeu în vremurile din urmă. Aceștia – proorocește Preacuviosul – vor străbate pământul de la răsărit la apus și de la miazănoapte la miazăzi, căutând un asemenea cuvânt și nu-l vor afla. După cum privirilor istovite ale celor ce s-au rătăcit în pustie li se înfățișează case înalte și străzi lungi, care îi atrag în rătăcire încă mai mare, fără scăpare, așa și celor care caută cuvântul viu al lui Dumnezeu în pustia morală de acum li se înfățișează mulțime de năluciri cu chip măreț ale cuvântului și învățăturii lui Dumnezeu, înălțate din înțelegerea sufletească, din înțelegerea neîndestulătoare și mincinoasă a literei, din înrâurirea duhurilor lepădate, a stăpânitorilor acestei lumi. Aceste năluciri, înfățișându-se în chip amăgitor drep Eden duhovnicesc, hrană îmbelșugată, lumină, viață, despart sufletul, prin înfățișarea lor mincinoasă, de adevărata hrană, de adevărata lumină, de adevărata viață; aruncă nefericitul suflet în întuneric nepătruns, îl înfometează, îl otrăvesc cu minciuna, îl omoară cu moartea veșnică.”

Expierențe ascetice p 233

Editura Sophia 2008.

Nu trebuie să deznăjdăduim. Aceasta-i realitatea și foarte bine vom face de vom crede ce spun Sfinții lui Dumnezeu. Bine vom face de nu ne vom mai hrăni cu iluzii deșarte cum că să vezi că ar mai fi „mari îndrumători”, „văzători cu duhul”, ori chiar „sfinți în viață”! Sfinții Părinți spun clar că așa ceva nu mai există de mult timp. Ca un părinte iubitor de fii, Sfântul Ignatie Briancianinov ne învață și ce anume putem face noi în aceste cumplite vremi de secetă duhovnicească. Iată ce ne îndeamnă:

  „Îndrumarea prin cuvântul lui Dumnezeu luat din cărți, iar nu prin viu grai ESTE SINGURA ÎNDRUMARE ce ne este dată nouă și prin care creștinul și monahul devine în mare măsura propriul său îndrumător. În pofida folosului esențial dobândit pot apărea și consecințe nedorite; mari și frecvente erori și abateri care mențin neștiința, ținându-ne mai departe în robia păcatului. Neștiința creștinului începător și stăpânirea patimilor în el nu îi dau putința de a înțelege Scriptura așa cum trebuie și de a o păzi cu tăria cuvenită. Trecând în zbor marea păcatului, deseori slăbim, deseori ajungem la istovire, ne afundăm în mare și ne aflăm în primejdia de a ne îneca.

  Din pricina lipsei de îndrumători, din pricina nenumăratelor primejdii de care suntem împresurați, starea noastră de vase vii ale Duhului este vrednică de plânsul cel mai amarnic, de tânguirea cea nemângâiată. Suntem săraci, ne-am rătăcit și nu se află nici un glas să ne răspundă, ca să putem ieși din rătăcirea noastră. Cartea tace, duhul căzut, vrând să ne țină în rătăcire, șterge din mintea noastră chiar și știința despre existența cărții. <Mântuiește-mă, Doamne>, a strigat Proorocul, văzând dinainte cu duhul său proorocesc sărăcia noastră și vorbind în numele celui ce dorește a se mântui, <că a lipsit cel cuvios!> Nu se mai află un îndrumător purtător de duh, care să ne arate nesmintit calea mântuirii, în mâinile căruia să se poată încredința cu toată nădejdea cel ce dorește a se mântui! <S-a împuținat adevărul de la fiii oamenilor. Deșărtăciuni a grăit fiecare către aproapele său>, din insuflarea rațiunii sufletești, capabile doar să sporească și să pecetluiască rătăcirea și îngâmfarea. Suntem nespus de slabi, ispitele ce ne împresoară s-au înmulțit, au sporit peste măsură.

  Cu felurimea și farmecul lor amăgitor, se înfățișează privirilor bolnave ale minții și inimii noastre, le atrag spre ele și le depărtează de Dumnezeu. Ne-am supus atât de mult puterii ispitelor, încât am renunțat chiar și la îndrumarea prin Cuvântul lui Dumnezeu, SINGURA CALE DE MÂNTUIRE. În timpul acestei îndrumări trebuie să viețuim cu cea mai mare trezvie, fără împrăștiere, dar voia noastră cea vătămată cere cu totul altceva, potrivnic acestora. Am început să tindem către bunăstarea materială, către bunăstarea lumii! Avem nevoie de cinstire, avem nevoie de lux și bogăție! Avem nevoie de distracții și de participarea la desfătările lumii! Și ca să dobândim acestea, ne preocupăm numai de propășirea (dezvoltarea) firii căzute. Despre firea cea înnoită, am pierdut chiar și noțiunea. Poruncile evanghelice sunt neglijate și uitate. Lucrarea sufletească ne este cu totul străină, iar cu lucrarea trupească ne îndeletnicim doar ca să putem părea în fața lumii evlavioși și sfinți și să putem primi răsplata ei.”

Ofrandă monahilor contemporani.   p 140-141.  Editura Egumenița 2011.

Tot acest cuvânt, se adresează celor ce caută sincer Adevărul. Cei care filosofează și răstălmăcesc Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot și nu vor putea înțelege ceva pentru că ei nu cred în Evanghelia lui Hristos. Pentru ei înțelepciunea omenească care vine din firea noastră căzută, stricată, e mai de preț decât înțelepciunea lui Dumnezeu. Iată cum cei fățarnici și vicleni au fost prinși în propria lor viclenie!

   „Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu se lasă batjocorât; ceea ce va semăna omul aceea va și secera.” Sf Apostol Pavel (Gal 6,7).

Și mare grijă la acești „mărturisitori” pentru ca nu cumva să se împlinească cu noi cuvântul Evangheliei:

    „Și va fi rătăcirea cea de pe urmă mai rea ca cea dintâi.” (Mt 27,64)

   „Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: SĂ PĂZIM PORUNCILE LUI; și poruncile Lui nu sunt grele.

   Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea, și aceasta este biruința care a biruit lumea: CREDINȚA NOASTRĂ.” (1In 5,3-4)  Amin.
~ un monah..

IAR PE ACEI VRAJMASI AI MEI, CARE N-AU VOIT SA DOMNESC PESTE EI, ADUCEŢI-I AICI SI TAIAŢI-I IN FAŢA MEA ” (IISUS HRISTOS – Luca 19, 27)

Trei pareri, doar una ortodoxa



Diavolul a aruncat doua inselari peste botezati: 

ortodoxomahia ecumenista si ortodoxomahia cryptoecumenista:

1 – cei ce se dau neecumenisti, dar se afla in sistem, in ecumenism, in patriarhia apostata, pomenesc ierarhi apostati, dar spun lumii ca ecumenismul nu e bun.

Acestia sunt ortodoxomahi ecumenisti-sinceri.

2 – cei ce se dau neecumenisti, au iesit din patriarhie, nu pomenesc ierarhi apostati, spun ca ecumenismul este erezie, ca ecumenistii (mireni) nestiutori, inculti, babe, mosi, copii, nu sunt ecumenisti pentru ca nu cunosc teologie. Nestiutorii, spun ei, pot merge la ecumenisti, pot pomeni ecumenisti, deci pot merge la parohiile lor din satele si orasele lor. Tot acestia mai spun ca ierarhii patriarhiei sunt pseudoierarhi, dar sunt ierarhi din punct de vedere canonic pentru ca nu au fost condamnati de un sinod ortodox actual (post-cretan). Cu alte cuvinte, acesti neecumenisti numiti cryptoecumenisti, care au fost caterisiti de acesti ierarhi apostati pe-bune, recunosc propria lor caterisire. Si ultima eroare a acestor cryptoecumenisti este aceea ca ei recunosc existenta ereticilor in Biserica. Adica, ecumenismul este erezie, slujitorii ecumenistii sunt eretici, dar ecumenistii au preotie si slujbe sfinte.

Acestia sunt ortodoxomahi ecumenisti vicleni, adica sunt cryptoecumenisti si neoecumenisti.

III – In ultima categorie, o a treia, intra cei ce zic TOLERANTA ZERO ecumenismului si ecumenistilor, TOLERANTA ZEROsinodului cretan, cmb-ului si calendarului civil transformat in calendar liturgic. Acestia din urma sunt preotii cu cuget ortodox, patristic si scripturistic. Ei spun ca ecumenismul este erezie, ecumenistii sunt eretici, nu se permite comuniunea liturgica cu cei din primele doua categorii, nu exista eretici in Biserica lui Hristos, Creta este borna de la care trebuie sa ne impotrivim TOTAL acestei uniatii eretice ecumeniste (cu tot ce implica ea), trebuie intrat in matca patristica si apostoleasca intru totul, preotii nu pomenesc alt ierarh decat ultimul ierarh al fiecarui preot (DOAR daca ierarhul se dezice de erezia uniatiei ecumeniste, de ceilalti slujitori ecumenisti, de Creta, de cmb si de calendarul papistas-civil), nu au legatura cu stilismul romanesc, grecesc sau de altundeva, numesc partasia la erezie tot erezie, nu ii  intereseaza cati ierarhi ortodocsi mai are Hristos in aceasta lume, daca se face sau nu un sinod ortodox contra ecumenismului pana la Parusie (astea-s treburile lui Hristos si ale ierarhilor ortodocsi respectivi).

Acesti preoti pomenesc la Liturghie (fara a nominaliza) pe toti ierarhii din lume care DREPT INVATA CUVANTUL ADEVARULUI, toate EPISCOPIILE ORTODOXE  DREPTSLAVITOARE si toata ORTODOXIA DREPTSLAVITOARE de pretutindeni.

Erezia nu este pacat personal, erezia este pacat de neiertat impotriva Duhului Sfant-Dumnezeu

Sfântul Nicodim Aghioritul: ” Păcatul personal este o încălcare a Legii şi pe care Dumnezeu îl poate şterge, dar erezia este o schimbare a Legii şi care face imposibilă orice comuniune cu Dumnezeu.”

Sf. Ignatie al Caucazului: ” Erezia este răzvrătirea şi răscoala creaturii împotriva creatorului, revolta şi răzvrătirea fiinţei celei mai mărunte şi mărginite, omul, împotriva Dumnezeului Celui atotdesăvârşit.”

Fă-te sabie

” Intaia oara fugi, a doua oara fugi, a treia oara fa-te sabie cu cel ce vrea sa te desparta pe tine de Dreapta Credinta.” (Sf. Atanasie)

Prima oara ne-au schimbat calendarul liturgic al Bisericii lui Dumnezeu. A doua oara ne-au bagat in cmb-ul bisericilor dracesti. A treia oara au facut sinod antidumnezeiesc in numele Ortodoxiei Sfinte. STOP!

Sf. Ioan Hrisostom

“ Ereticilor le sunt gǎtite lanțurile, lacrimile şi suspine şi osânda fǎrǎ de sfârşit.” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

” De aceea, adesea v-am pomenit de lipsiţii de Dumnezeu eretici și vă rog şi acum, să nu le faceţi vreun pogorămănt în vreun lucru, nici în mâncăruri, sau în băutură, sau în prietenie, sau prin legături cu ei, sau prin dragoste, sau prin împăciuire. Căci cel înşelat în acestea şi care face pogorământ faţă de ei se face pe sine străin de Biserica Sobornicească.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

 ” Trebuie a asculta de invățători și de preoți, și a nu-i judeca, chiar de ar avea o viață urâtă; dacă însă credința le e greșită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci și să fugim de ei, și să-i judecăm ” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

” Daca episcopul sau preotul este viclean in chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si inger din cer de-ar fi.” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Sf. Ioan Damaschin

Sf. Ioan Damaschinul:  „Cine nu marturiseste dreapta credinta a celor 7 Sfinte Sinoade Ecumenice si a Bisericii este necredincios, chiar daca pare ca merge la Biserica si se roaga, el defapt e necredincios.”

Sf. Iustin Popovici

Ecumenismul nu este doar o erezie, o noua erezie. ” Este panerezie.” Adica suma tuturor ereziilor.

Sf. Ignatie Teoforul

“ Dacǎ episcopul tǎu ar ȋnvǎța orice ȋn afara orânduielii date, chiar de trǎieşte ȋn curǎție, sau sǎvârşeşte semne şi minuni, sau de prooroceşte, sǎ ȋți fie ție ca un lup ȋn blanǎ de oaie, cǎci lucreazǎ la nimicirea sufletelor.” (Sfantul Ignatie Teoforul)

” Cel care strică credința printr-o rea învățătură, va fi aruncat ca un spurcat în focul cel nestins alături de cel care îl ascultă.” (Sfântul Ignatie Teoforul, în P.G, volumul 5, coloana 657)

Sf. Athanasie cel Mare

”Cel care vrea să se mântuiască, mai înainte de toate trebuie să păstreze în el credința cea sobornicească, iar cel care nu o va păstra sănătoasă și neîntinată va fi fără îndoială osândit în veacul cel viitor.” (Sfântul Athanasie cel Mare)

Sf. Sofronie de la Cioara

 ” Indeamna pe oameni sa se roage fiecare la el acasa, sa se intalneasca in taina cu preotii ortodocsi pentru spovedanie, impartasanie, cununii, botezuri si alte nevoi religioase si explica oamenilor ca popii uniti (cu papistasii, cu orice alta credinta neortodoxa, uniati) nu sunt altceva decat niste tradatori lepadati ”

Pentru cei ce asteapta sinoade panortodoxe antiecumeniste

 Zice Sfantul Teofan Zăvorâtul: ..„Fie se pronunţă, fie nu se pronunţă asupra învăţăturii şi numelui tău anatema, tu deja eşti căzut sub ea atunci când cugeţi cele potrivnice Bisericii şi stărui în această cugetare.” (Sf. Teofan Zăvorâtul – Manuscrise din chilie, Cuvânt la Duminica Ortodoxiei)

„ De fapt, în cazul că ele [caterisirea și anatema] se pronunţă pentru erezie, prin însăşi această pronunţare se face doar constatarea că cei căzuţi în erezie, au căzut şi din har, de la data căderii în erezie, iar nu de la data pronunţării pedepsei, care în asemenea caz are caracterul unui act constatator, cu raportare la starea harică a celui în cauză.” ( Pg. 50 a cărţii prof. dr. Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox, Legislaţie și administraţie bisericească, Vol. II, EIBMBOR, Bucureşti, 1990 ) – Acest text este edificator si pentru confuzia caterisirii pentru pacate personale si caterisirea pentru erezie. Exemplu: daca vin ca preot beat la slujbe si nu sunt caterisit din nepasarea episcopului meu, atunci eu raman preot toata viata, si din punct de vedere canonic, si din punct de vedere haric, si din punct de vedere juridic. Daca eu propovaduiesc in biserica erezii si episcopul meu tot din nepasare nu ma cateriseste, atunci eu devin eretic din clipa in care am inceput sa propovaduiesc ereziile, chiar daca nu sunt caterisit. Daca insa ma cateriseste pentru erezii, atunci episcopul doar constata ca sunt eretic de la data de cand am inceput ereziile, si ma pedepseste juridic dandu-ma afara din parohie. Dar eu eram eretic fata de Hristos inca din clipa din care am promovat ereziile.

O alta neintelegere este cea a pecetilor din mireni si slujitori. Cand un mirean (ortodox, botezat, miruit, impartasit) nu mai ramane in Dreapta Credinta, atunci el devine eretic, iar pecetea botezului sau nu se sterge, dar devine goala. La fel si preotul. In clipa in care devine eretic, pecetea hirotoniei ii ramane, dar se goleste, ca si cea a botezului sau. Atunci el devine rupt de Hristos, in afara lui Hristos. Si pentru ca si mireanul, ca si preotul, care iese din Dreapta Credinta pastreaza si ca eretici pecetile botezului si respectiv ale hirotoniei (dar goale), se vede din faptul ca ei, daca se intorc in Credinta Sfanta, nu mai sunt rebotezati sau rehirotoniti. Sunt remirunsi, ca harul Duhului Sfant sa refaca lucrarea harului in ei si ei sa redevina mirean si respectiv preot.

Ortodoxia curata, rasariteana, patristica, scripturistica, soborniceasca si apostoleasca

– NU calendar papistas

– NU cmb-ul ecumenisto-dracesc

– NU hotararile antihristice din Creta

– NU crezarea ca trebuie sinod antiecumenist pentru ca ereticii sa devina eretici

– NU crezarea ca ereticii au succesiune apostolica si taine

– NU comuniune cu ierarhi si preoti ecumenisti, crypto-ecumenisti, masoni si atei

– NU inselari si paganisme gen Prislop, Ionesti, Vladimiresti, Maglavid

– NU vietuire fara duhovnic

– NU dezgropare de morti-sfinti-inchipuiti

– NU canonizarea ratacitilor

– NU crezarea ca toti pamantenii ne inchinam la acelasi dumnezeu

– NU crezarea ca Allah din islam e Dumnezeu

– NU filetism si miscari paraortodoxe

– NU crezarea ca papistasii, protestantii si neoprotestantii ar fi crestini.

Daca te ingradestei de ierarhul tau apostat, ecumenist, uniat, inseamna ca te ingradesti de sinodul antidumnezeiesc din Creta, de cmb si de calendarul nou, papistas, civil, masonic si neliturgic, de calendarul nedumnezeiesc si nebisericesc. Caci nu te ingradesti doar de mitra episcopului… Te ingradesti de toata invatatura rea, de toata inselarea si de toti ecumenistii uniati, de toti cei ce nu au cuget ortodox intru totul!

Tit 3, 10-11

” De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.”

Ecumenismul nu este ecumenicitate, iar ecumenist nu inseamna ecumenic

” Iata cum Milostivul Dumnezeu este hulit si batjocorit pentru preamarea Sa iubire de oameni, fiind inlocuit cu stapanul veacului intunericului, cel ce neizbutind odinioara sa fie ‘dumnezeu’ se strecoara astazi bland, duios, si compatimitor in sufletele ateilor ‘religiosi’, apostatilor ‘crestini’ si nihilistilor ‘ortodocsi’ care cred in mincinoasele fagaduinte numite: pace, dragoste, libertate, toleranta, reconciliere, liniste, bucurie, fericire, dezvoltare, confort, progres, cultura sau arta. Acest ‘dumnezeu’ al falsei dumnezeiri, antidumnezeiesc, anti-evanghelic, anti-ortodox, sfideaza Predania si invataturile Sfantilor Parinti, inlatura din vietuirea crestinilor dogmele si canoanele Bisericii lui Hristos.

Unui astfel de anti-dumnezeu i se inchina astazi omenirea, in numele lui se organizeaza intrunirile ecumeniste, de la el cersesc mantuirea crestinii si doresc pacea paganii.
Acestia sunt arhitectii ecumenisti ai ‘valorilor comune’ in care zeii si dumnezeii isi dau mana spre faurirea ‘noii constiinte religioase’ ce se ingrijeste ca in viitor omul sa se izbaveasca de ‘pacatul nefericirii’, pricinuit de ‘fatalismul’ vietuirii in Dreapta Credinta Ortodoxa. Marea adunare a falsului ‘dumnezeu’ cere jertfe, iar acestea nu sunt doar ‘fiii pierzarii’, eretici, pagani, evrei, ci in primul rand ortodocsii crestini partasi gandirii liberale, integriste, invitati sa piara dandu-si sufletul pentru balaurul antihristic camuflat in ‘binele public’ si ‘fericirea comuna’. Dezbinati de Biserica sunt toti cei ce cugeta osebit de Sfintii Bisericii, cei ce inlocuiesc dreptatea si adevarul cu ‘comuniunea si unitatea’, cei ce sacrifica ‘reconcilierii’ dogmele si canoanele, punand ‘binele comun’ mai presus de jertfirea pentru dreapta credinta. De aceste pacate au fugit in trecut adevaratii crestini, impotriva lor au grait si au marturisit Mucenicii, impotriva lor au vietuit Cuviosii, cu acestia au avut de luptat Sfintii, impotriva lor se cuvine sa vietuiasca si sa graiasca adevaratii crestini de astazi.” (Ieromonah Martirie Paduraru)

Sfanta Biserica = Sfanta Impartasanie = Botezatii Ortodocsi

– Sfanta Impartasanie este in Sfanta Biserica si Sfanta Biserica in Sfanta Impartasanie

– Sfanta Impartasanie este Trupul real al lui Hristos

– Trupul lui Hristos este Sfanta Biserica

– Sfanta Biserica inseamna botezatii neeretici, botezati in Dreapta Credinta Dumnezeiasca, Ortodoxa, mirunsi si impartasiti (pentru ca in ei se afla Trupul lui Hristos-Impartasania)

– Toti crestinii botezati si neeretici, prin botez si impartasire se imbraca in Hristos

– Hristos la randul Sau este imbracat cu toate trupurile botezatilor impartasiti si neeretici, pentru ca in ei se afla Trupul si Sangele Sau

– Hristos este in agonie cu Trupul Sau pana in clipa Parusiei, pana in momentul in care are sa vina ca Infricosator Judecator, pentru ca toate durerile din trupurile crestinilor sunt dureri resimtite si de El

– Orice sange varsat dintr-un botezat neeretic este Sangele lui Hristos

– Hristos este cu noi, botezatii neeretici, pana la Sfarsitul Veacurilor, si prin Duhul Sau Cel Sfant, dar si prin trupurile botezatilor neeretici, adica prin Sfanta Impartasanie care este in noi

– Botezatul care devine eretic nu mai face parte din Trupul lui Hristos, ci devine mladita rupta in afara Vitei-Hristos

– Paganii nu sunt parte din Trupul lui Hristos, deci nu sunt parte nici din Sfanta Sa Biserica

– Sfanta Biserica are un singur Cap, pe Hristos Insusi, iar restul madularelor Trupului Sau sunt botezatii neeretici

– Hristos ramane in botezatii impartasiti atata timp cat acestia nu devin eretici

– Crestini sunt doar botezatii neeretici (ortodocsi): mireni, monahi, diaconi, preoti si arhierei

– Oricine se afla in afara Bisericii Sfinte Ortodoxe nu este botezat, miruns sau impartasit, pentru ca Hristos are doar o Biserica Sfanta Dreptslavitoare-Ortodoxa, si doar in Aceasta savarseste lucrarile Sale Dumnezeiesti

– Paganii au Chipul lui Dumnezeu dar nu au posibilitatea asemanarii cu El, adica nu sunt neam cu El

– Niciun eretic ce a murit in erezie nu are sa vada in veci mantuirea lui Hristos

– Orice fiinta omeneasca ce propovaduieste vreo erezie sau pe eretici, devine una cu erezia

– Pe pamant nimeni nu administreaza harul Duhului Sfant-Dumnezeu, afara de arhiereul ortodox (neeretic) si preotul ortodox (neeretic), si nimeni nu administreaza Sfanta Impartasanie in afara celor doi slujitori.

Sursa

”Acum, aproape de sfarsitul lumii vor aparea multi hristosi mincinosi si prooroci mincinosi sa insele lumea. Deci, totdeauna sa tineti credinta cu statornicie. Un Domn, o credinta si un Botez. In ceea ce ne-am nascut, in aceea sa murim !” – Pr. Cleopa

”Sfantul Ioan Evanghelistul a predicat Evanghelia in tot pamantul. Cand a ajuns cu predica Evangheliei in insula Patmos, a aflat acolo inchinatori la idoli, cum era atunci; toata lumea se inchina diavolilor.
Cand a ajuns acolo, ostrovul acela avea un mare vrajitor, care statea in pustie, pe care il chema Chinops. si ei ziceau ca acela-i dumnezeul lor, ca acela, cu puterea draceasca, facea farmece mari, facea fel de fel de ” minunatii „. Acestui vrajitor ii slujeau 1000 de demoni, sa sa poata face fermecatorii, minuni cu puterea draceasca si vrajitorii mari.
Cand a ajuns Sfantul Ioan Evanghelistul acolo, a inceput sa predice Evanghelia, cu puterea lui Hristos. Sfantul Ioan avea putere de la Mantuitorul sa faca minuni, caci tuturor apostolilor le daduse aceasta putere : Intru numele Meu, draci veti scoate, morti veti invia, in limbi noi veti vorbi… ( Marcu 16, 17 ).
Si cand a inceput Sfantul Ioan Evanghelistul sa predice cu putere, a crezut multa lume in Hristos. Toti care erau bolnavi se vindecau; care erau morti inviau si multe minuni facea cu puterea Mantuitorului. Atunci oamenii s-au dus la idolul lor in pustie, in munti, si i-au spus lui Chinops, vrajitorul, care era sluga satanei.
– Stapane, a venit un ucenic al Celui rastignit, pe care il cheama Ioan. Face minuni si semne mari, invie mortii, tamaduieste bolnavii, vindeca orbii, surzii, indracitii si crede multa lume intr-insul.
– Mergeti in cetate, ca eu o sa trimit un inger de-al nostru sa-l ia si o sa-l dau judecatii celei vesnice.
Dar duhurile care veneau la Sfantul Ioan erau legate si trimise afara din insula Patmos. Chinops, daca a vazut ca nu se mai intorc duhurile, s-a umplut de manie si a luat toata multimea draceasca si s-a dus in cetate. A batut de trei ori din palme, l-au luat dracii pe nori, l-au dus pe sus si l-au pus in mijlocul orasului. A inceput lumea sa strige :
– Mare esti, Chinoapse, dumnezeul nostru ! Dar a venit unul din ucenicii Celui rastignit si face minuni si semne mari.
Cand au vazut cei ce crezusera in Hristos, au inceput a se teme : ” Mai, si dumnezeul nostru-i mare ! Ulte vine pe sus !” Dar il aduceau dracii pe sus. El a inceput a-i mustra:  – Oameni orbi, asa de repede credeti in el ? Ascultati-ma pe mine ! De este drept Ioan, sa faca minunile pe care le fac si eu !
Si s-a dus acolo unde predica Ioan Evanghelistul :
– De ce-ai intrat in tara mea, Ioane, si faci minuni si predici pe Cel pe Care L-au rastignit evreii pe cruce si n-a putut sa se salveze pe Sine ? Ce crezi ca numai tu faci minuni ? Sa va arat eu ce pot sa fac !
Si Chinops cheama un tanar, caruia-i murise tatal :
– Unde este tatal tau ?
– A murit inecat in mare.
– Uite, eu il aduc acum imediat !
Si a batut din palme de trei ori si s-a scufundat in mare Chinops. Dracii care-i slujeau lui, erau cu dansul. Numai ce vede ca a iesit Chinops din mare cu tatal copilului. Era nalucire draceasca. Si toti oamenii de pe mal s-au mirat si au zis :
– Mare esti, Chinoapse, dumnezeul nostru !
Sfantul Ioan Evanghelistul ii vedea ca sunt draci.
Se duce Chinops la o femeie :
– Femeie, unde sunt feciorii tai ?
– Feciorii mei s-au inecat cu o corabie mergand la Cipru de doi ani de zile.
– Ia sa ti-i aduc si pe aceia !
A batut de trei ori din palme, s-a bagat in mare si i-a scos feciorii femeii.
” Sarut mana, mama ! Vai de mine ! Inchinati-va la dumnezeul Chinops, ca acesta ne-a scos pe noi din muncile iadului si ne-a adus aici ”
Si mama ii saruta, dar nu vedea ca-s draci ! ( Asa are sa fie acum la sfarsit. Bagati de seama ! ).
Cand au vazut oamenii asa, au inceput a striga :
– Mare esti, Chinoapse, si mai mare dumnezeu ca tine nu este ! Si a zis Ioan lui Chinops :
– Minunile tale sunt vrajitorii dracesti !
Cand au auzit paganii, s-au repezit asupra lui Ioan, l-au prins si l-au omorat.
Cei ce crezusera in Hristos, prin predicarea lui Ioan, au prins mare frica : ” Daca au omorat pe Sfantul Ioan, o sa ne omoare si pe noi !”
Atunci Chinops a inceput a predica :
– Ticalosilor ! Vedeti ce-am facut eu cu Ioan ? Si voi ati crezut in el ! Eu am putere mare !
Si a venit un inger al Domnului si s-a atins de Ioan Evanghelistul : ” Ioane, scoala-te si predica pe Hristos !”
Numai ce aude :
– Ioan, pe care l-am omorat noi cu trei zile in urma, predica grozav si toata lumea crede in el.
Cand a auzit Chinops ca Ioan a inviat, s-a dus la el cu acei draci, despre care credea poporul ca i-a inviat Chinops. Sfantul Ioan predica pe malul marii.
– Ioane, ce crezi ca daca ai inviat, ma tem de tine ? Oameni buni, stiti corabia care s-a scufundat deunazi cu vreo 400-500 de oameni ?
– Da !
– Uite, eu acum ii aduc odata cu corabia si ii invii pe toti !
Si a batut din palme de trei ori Chinops si s-a scufundat in mare, sa aduca corabia cu tot cu oameni. Dracii care-i slujeau lui, erau cu dansul.
Sfantul Ioan Evanghelistul, cand a vazut ca s-a scufundat, a luat Sfanta Cruce si a zis :
– Aici sa se scufunde toata puterea satanei ! Oamenii, care erau pe mal si asteptau venirea lui Chinops, cu cei inviati de dansul, au zis :
– Nu mancam nimic, pana nu vine Chinops !
– El nu mai vine niciodata, ca l-am trimis eu in fundul iadului.
Si astepta poporul sa vina Chinops cu corabia cu oamenii si au stat trei zile si mureau de foame pe malul marii.
Marea a fiert trei zile, asa ca in clocot, iar dracii l-au parasit pe Chinops si el a ramas in fundul marii. Toti asteptau si ziceau : ” Nu mai vine Chinops, nici intr-un fel ! Nici singur, nici cu altii !” Sfantul Ioan le-a zis :
– Vedeti cum v-a inselat ? Vedeti inselaciune ? Vedeti ca pe el n-a putut sa se salveze ? Si acum, pe cei pe care i-a inviat, ii cunoasteti ?
– Ii cunoastem, vai de mine !
– Hai sa-i intrebam pe cei ce au inviat, daca sunt mortii vostri!
– Cu puterea Sfintei Cruci va leg sa spuneti cine sunteti voi !
– Noi suntem diavoli, care ii slujim lui Chinops de atatia ani ! Atunci oamenii au inceput a-i intreba pe cei inviati : ” Mai, barbate, dar nu esti tu ? Dar voi, mai feciori, dragii mamei ?…”
Sfantul Ioan Evanghelistul i-a legat.
– Ia sa va faceti oleaca voi, nu tare urati, sa nu moara lumea de frica. Asa cum se poate, sa vada oamenii cine sunteti !
S-au facut niste aratari, aceia pe care Chinops i-a inviat, si cand au suflat odata cu foc, toti au cazut la pamant.
– Vai de mine, Sfinte Ioane, alunga-i de aici ca murim !
Scaparau scantei pe nari, gura le era de foc, aveau unghii de arama, si cand au racnit la oameni, toti s-au speriat !… Erau draci !
– Vedeti cui va inchinati voi ? A zis Sfantul Apostol Ioan. Gata, voi ati crezut ca Chinops a inviat morti !
– Vai de noi, murim ! Trimite-i de aici !
I-a blestemat sa se duca in gheena si oamenii nu i-au mai vazut. Cand a vazut aceasta, poporul a crezut in Hristos si Sfantul Ioan Evanghelistul a inceput sa faca minuni si mai mari.
Vedeti cum i-a inselat diavolul pe oameni ? Ai vazut ca unui vrajitor ii slujeau o mie de draci ! Dar in fata puterii lui Dumnezeu nimic nu pot. Acesta a fost razboiul Sfantului Ioan Evanghelistul cu Chinops vrajitorul, in insula Patmos. Acolo Sfantul Ioan Evanghelistul a facut preoti, episcopi si a increstinat tot ostrovul Patmos. Acolo a scris el si Apocalipsa, care este in Sfanta Scriptura, cu care se termina Noul Testament.
Asa au sa vina si pe timpul lui Antihrist. Bagati de seama, poate eu sunt in groapa. Voi fi putred pe atunci. Sa va aduceti aminte cand invatam eu aici. Sa va insemnati cu Sfanta Cruce, cea mai puternica arma, de care se cutremura tot iadul, si nu veti fi biruiti de nimic.
Auzi cum canta Biserica la Sfantul Maslu : „Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat noua, ca se scutura si se cutremura nesuferind a cauta spre puterea ei; ca moartea ai calcat si mortii ai sculat. Pentru aceasta ne inchinam ingroparii Tale si Invierii. „
Deci sa nu credeti in descantece, in tot felul de vraji, in cei ce cauta in bobi, in cafea, in palma; cei ce sting carbuni, cei care deschid carti sfinte, cei care descanta cu numele lui Hristos si pomenesc sfintii. Toti sunt impotriva lui Hristos! Toti sunt in slujba satanei !
Nici o vedenie sa nu primiti. O vedenie care-i de la Dumnezeu, v-am spus ca nu se supara Dumnezeu daca nu o primesti, ca El stie ca tu te temi sa nu primesti lup in loc de pastor.
Vedenia, stiti care este ? Ai auzit care-i vedenia noastra ? Care o spune Sfantul Efrem Sirul : Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele, sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti !
Si iarasi ceea ce spune Duhul Sfant prin Proorocul David : Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu, inaintea mea este pururea ( Psalm 50, 4 ). Sa ne vedem pacatele, nu vedenii. Ca Sfantul Isaac Sirul spune : De mii de ori mai fericit este cel ce-si vede pacatele, decat cel ce vede vedenii; ca vedeniile pot fi draci si te duc la pieire vremelnic si vesnic.
Sa ne vedem pacatele noastre, sa petrecem in smerenia mintii si a inimii si sa nu ne socotim vrednici ca putem vedea vedenii, ca asta este cea mai mare mandrie si cutezanta. Daca de pe acum crezi in vedenii, cand va veni Antihrist, ce-ai sa faci atunci ? Ca spune la II Tesaloniceni, cap. 9, despre venirea lui Antihrist : a carui venire este intru toata puterea satanei, facand semne si minuni mari, de va putea sa insele si pe cei alesi.
Sfantul Andrei al Cezareei, in talcuirea Apocalipsei, spune : ” Cand vor veni ucenicii lui Antihrist, vor face pe femei si barbati sa zboare pe sus „. Ai sa vezi tu atunci ! Cand vei vedea ca din paie uscate de grau iti face paine proaspata si, din vita uscata de vie, iti face sa curga vinul cel mai bun.
Vor face multe minuni cu puterea satanei, incat cei care nu sunt intemeiati in credinta vor zice : ” Mai, astia sunt de la Dumnezeu !”
Vor merge cu tine la cimitir si vor intreba :
– Unde-i mama ta ingropata ?
– Aici !
– Unde-i tatal tau ingropat ?
– Aici !
Si vor zice slugile lui Antihrist :
– Iesi, mai Gheorghe! Iesi, mai Ioane! Iesi, Vasile! Iesi, Marie! Iesiti din morminte!
Si o sa-ti iasa tatal tau si o sa te sarute; si mama ta o sa te ia in brate, cu hainele cu care-i pusa in mormant, si iti va zice :
– Dragul tatei, credeti in acestia, ca de la Dumnezeu sunt ! Credeti, ca ei ne-au scos pe noi din iad !
Toti vor fi draci ! Si cei scosi din morminte si cei care vin cu dansii. Luati aminte ! Sa nu credeti in proorocii mincinosi, ca fac minuni cu puterea satanei si pe cei slabi in credinta o sa-i insele. Ei lucreaza cu satana, iar noi suntem cu Hristos ! Atunci ce-ai sa faci, daca incepi a crede de pe acum in vraji, in descantece si in ghicitorii de tot felul ?
Eu umblu prin credinta, nu prin vedere. Asa ne invata Biserica in Simbolul Credintei. N-am nevoie sa vad. Ca zice Hristos :Fericiti cei ce n-au vazut, si au crezut ! ( Ioan 20, 29 ). Asa este.
Acum aproape de sfarsitul lumii vor aparea multi hristosi mincinosi si prooroci mincinosi sa insele lumea.
(…)
Deci, totdeauna sa tineti credinta cu statornicie. Un Domn, o credinta si un Botez. In ceea ce ne-am nascut, in aceea sa murim !”

Parintele Cleopa
SURSA:

Testamentul antiecumenist al Sfântului Teodosie de la Peșterile Kievului (+1074): Nu vă împărtășiți de credinţa latină (papistasa), nu vă lipiţi de obiceiurile lor, fugiţi de părtăşia cu ei, feriţi-vă de toate învăţăturile lor şi să nu suferiţi moravurile lor. Feriţi-vă, fiii mei, de cei strâmbi în credință și de convorbirile cu ei, că s-a umplut pământul nostru de ei.


Testamentul antiecumenist al Sfântului Teodosie de la Peșterile Kievului (+1074):

„Nu vă împărtășiți de credinţa latină, nu vă lipiţi de obiceiurile lor, fugiţi de părtăşia cu ei, feriţi-vă de toate învăţăturile lor şi să nu suferiţi moravurile lor.
Feriţi-vă, fiii mei, de cei strâmbi în credință și de convorbirile cu ei, că s-a umplut pământul nostru de ei. Pe lângă acestea, nu este bine fiule să lauzi altă credință. Cel ce laudă alte credință și-o huleşte pe a sa. Dacă cineva începe să laude atât credinţa sa cât şi o alta, atunci el are două credinţe şi e aproape de erezie. Dar tu fiule, ia aminte la asemenea oameni şi laudă-ţi mereu credinţa ta. Nu fii prietenos cu ei, ci fugi de ei şi te nevoieşte în credinţa ta prin faptele cele bune.
Fiule, chiar de va trebui să mori pentru credinţa noastră sfântă, mergi la moarte cu îndrăzneală. Aşa au murit Sfinţii pentru credinţă, iar acum trăiesc întru Hristos. Iar tu fiule, dacă vezi oameni de alte credinţe sfădindu-se cu cei credincioşi şi încercând să-i abată de la credinţa cea dreaptă prin înşelare, ajută-l pe cel ortodox. În acest fel, e ca şi cum ai salva o oaie din gura leului. Dar dacă păstrezi tăcerea şi-l laşi fără de ajutor, e ca şi cum ai lua de la Hristos un suflet răscumpărat și l-ai vinde Satanei. Dacă ţi se împotriveşte cineva zicând: „credinţa ta şi a mea sunt de la Dumnezeu”, atunci să răspunzi aşa fiule: „Vai ţie celui strâmb în credinţă! Ori crezi că și Dumnezeu este de două credințe!
Dar voi (latinii), care lepădați predania apostolică a Sfinților Părinți, ați primit o credință greșită și stricată, plină de nimicire. De aceea sunteți lepădați de noi. Pentru aceasta nu este drept ca să slujiți cu noi și să vă apropiați cu noi de Sfintele Taine, nici să veniți voi la Tainele noastre, nici noi la ale voastre, pentru că sunteți morți și aduceți o jertfă moartă, în timp ce noi aducem Dumnezeului Celui viu jertfa cea curată și desăvârșită spre moștenirea vieții celei veșnice.”

Daca prin 1000 si un pic , pe vremea Sfantului Teodosie se umpluse pamantul de ei… acum ”dau pe afara” …

sursa