Faptele bune ale aproapelui, dacă te irită…

Îmi descrii indiferenţa şi neîmpăcarea ce o simţi pentru cea cu care stai în chilie, din cauză că împarte cu simplitate lucruri surorilor. Ia cercetează-ţi inima şi vezi, oare nu din zavistie se tulbură? Desigur, ai putea să-i spui despre aceasta, dar pentru ce te mânii din cauza bunătăţii ei? Cel ce-şi aduce aminte de moarte şi se teme de chinurile veşnice, acela în tot chipul se sileşte să se îndrepteze şi mai mult se cercetează.

Domnul a zis: „Dacă voi nu veţi ierta fiecare fratelui său greşalele lor, aşa şi Tatăl vostru cel Ceresc va face vouă” (Matei 18, 35).

(Sfântul Iosif de la Optina, Filocalia de la Optina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 196)

Te afli într-o aşezare diavolească, când nu-ţi vezi păcatele

Când nu-ţi vezi păcatele, te afli într-o aşezare diavolească, pentru că nici el (diavolul) nu-şi vede păcatele şi, niciodată căindu-se, nici prihănindu-se, gândeşte că Dumnezeu e împătimit de om, pentru că îl iubeşte. Iar Dumnezeu pentru aceea şi iubeşte oamenii, că aceştia se căiesc şi se smeresc. Şi tu smereşte-te şi te căieşte pentru toate şi Dumnezeu te va mântui!

Sfântul Cuvios Anatolie de la Optina – Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița

Cuvânt al Sfântului Antioh, despre chemarea lui Dumnezeu

Fiindca Domnul Dumnezeu ne cheama pe noi prin Lege si prin Prooroci, prin Apostoli si Evanghelisti, iar, mai mult, ne si roaga, nu se cade noua, din lene, a nu lua in seama chemarea Lui, la mantuirea noastra, ca nu cumva, pentru intarziere, sa ni se incuie camara cea dorita si, apoi, mult batand, in zadar, sa fim fara de nici un folos. Ci, mai bine, sa ne sarguim, o, fratilor, ca sa ajungem la cetatea cea mare, la Ierusalimul cel de Sus, care este maica noastra, a tuturor celor ce vietuim. Este tara, intru care straluceste Lumina cea neinserata, Ochiul cel neadormit, Datatorul Bunatatilor celor vesnice. Deci, o, fratilor, de ne vom apropia, cu frica si cu dragoste, de Stapanul nostru cel bun, apoi vom vedea toata lumea ingerilor si a arhanghelilor. Si, oricat ar fi de multi indragitorii Ierusalimului celui de Sus, toti vor gusta din mangaierile lui. Ca din paraul cel cu apa vie se vor adapa. Sa nazuim spre Acela care a zis: „Apropiati-va de Mine si Ma voi apropia de voi.” Sa ascultam pe Datatorul de Lege, Cel ce zice: „De veti asculta glasul Meu, Imi veti fi Mie popor ales, imparateasca preotie, neam sfant”. Ca zice: „Fiti sfinti, ca Eu sfant sunt, Domnul Dumnezeul vostru, si popor ales v-am luat pe voi Mie”. Iar la Intelepciune zice: „Apropiati-va de Mine, cei ce Ma doriti pe Mine, si din bunatatile Mele va veti satura, pentru ca mai dulce decat mierea sunt Eu. Ca, cel ce mananca, nu va mai flamanzi, si cel ce ma asculta pe Mine, nu se va rusina.” Si iarasi: „Veniti de mancati painea Mea si beti vinul pe care l-am pregatit voua si lasati nebunia voastra. Cautati intelepciunea si veti trai”. Iar David zice: „Apropiati-va de Dansul, si va veti lumina si fetele voastre nu se vor rusina”. Iar Apostolul zice: „Daca ati inviat impreuna cu Hristos, apoi cele de sus le cautati, unde este Hristos de-a dreapta Tatalui, sezand”. Si mai zice inca: „Drept aceea, iata, nu sunteti straini si pribegi, ci cetateni cu sfintii si cu cei apropiati ai lui Dumnezeu”. Deci, sa ne apropiem de scaunul lui Dumnezeu, ca sa luam mila, si sa aflam dar la vremea cea prielnica. Iar, Iubitorul de oameni Dumnezeu ne cheama pe noi, zicand: „Veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si va invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. Ca jugul Meu este bun si sarcina Mea usoara este” (Matei 11,28-30).

Deci, acestea le graieste, si ne cheama pe noi, Insusi Hristos, Dumnezeul nostru.

Care sunt piedicile în calea mântuirii omului?

L-a întrebat Sfântul Antonie pe Dumnezeu: Cine poate să se mântuiască?

La care Domnul a răspuns: Smerenia este singura care poate să treacă toate cursele vrăjmașului.

Care sunt piedicile în calea mântuirii omului? Cum pot fi acestea depăşite?
Nu este altă piedică decât numai voia omului cea stricată. Iar dacă cuiva i se pare că are voie bună şi nu sporeşte, înseamnă că voia aceasta a lui este pătimaşă. Căci se poate să dorim faptele cele bune cu patimă, cu mândrie. Văzând ce multe sunt uneltirile vrăjmașului, l-a întrebat Sfântul Antonie pe Dumnezeu: Cine poate să se mântuiască? La care Domnul a răspuns: Smerenia este singura care poate să treacă toate cursele vrăjmașului.
(Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin Pârvu: o misiune creștină și românească, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 172)

Cuvânt despre ava Macarie, care a văzut pe dracul cu tigve

Ava Macarie petrecea singur in pustia cea mare si era o manastire, mai jos, intr-o alta pustie, avand monahi multi. Deci, staretul, sezand langa cale, a vazut oarecand pe diavolul, mergand in chip de om, purtand o haina mitoasa si de fiecare fir de lana spanzurand cate o tigva omeneasca. Si i-a zis lui batranul: „Unde mergi, raule?” Iar acela i-a raspuns: „Merg ca sa tulbur pe frati”. Si l-a intrebat pe el batranul: „Si ce sunt tigvele acestea, pe care le porti?” Raspuns-a diavolul: „Gustari duc fratilor”. Zis-a batranul: „In toate acestea sunt de-ale mancarii?” Iar el a raspuns: „Asa, pentru ca, de nu-i va fi placuta cuiva una, ii dau alta, si pe toate de-a randul, ca macar sa-si ia fiecare cate una”. Aceasta zicand, s-a dus mai departe. Iar batranul a ramas, pazind calea, pana se va intoarce. Si, vazandu-l pe el intorcandu-se, i-a zis lui: „Ai umblat bine?” Iar el a raspuns: „Rau, chiar si unde-mi era bine mie”. Zis-a batranul: „Pentru ce?” Raspuns-a acela: „Pentru ca toti monahii mi s-au facut mie rai si potrivnici si nimeni nu m-a primit pe mine”. Zis-a batranul: „Dar nici unul dintre dansii nu ti-e prieten?” Raspuns-a diavolul: „Numai pe un monah am, care ma asculta si, cand vin la dansul, se invarteste ca vartelnita inaintea mea”. Intrebatu-l-a batranul: „Care-i numele monahului aceluia?” Zis-a diavolul: „Teopempt”. Si, zicand aceasta, s-a dus.

Si, sculandu-se, ava Macarie s-a dus intru cea mai de jos pustie, la manastirea aceea si, auzind, fratii i-au iesit cu ramuri intru intampinarea lui si fiecare dintr-insii isi gatea chilia sa, socotind ca la dansul va sa salasuiasca batranul. Iar el a intrebat: „Cine este Teopempt?” Si, vazandu-l pe el, a intrat la dansul in chilie, iar el l-a primit pe parintele, bucurandu-se. Si cand au inceput a vorbi in taina, i-a zis lui batranul: „Cum petreci, frate?” Raspuns-a acela: „Bine, cu rugaciunile tale”. Zis-a batranul: „Nu te supara pe tine vreun gand rau?” Raspuns-a fratele: „Acum imi este bine”, ca se rusina sa-si marturiseasca gandurile sale cele pacatoase. Atunci i-a zis batranul: „Iata, de atatia ani petrec postind si nevoindu-ma si toti ma cinstesc pe mine, ci inca si la acesti ani batrani, ma supara necuratul duh al desfranarii”. La aceasta a zis Teopempt: „Cu adevarat, parinte, eu sunt foarte starnit de duhul desfranarii”. Deci, batranul cauta si celelalte ganduri pierzatoare de suflet, pana ce fratele pe toate i le-a spus lui. Dupa aceasta, Cuviosul a intrebat pe fratele: „Cum postesti?” Raspuns-a: „Pana la al noualea ceas”. Grait-a Sfantul: „Sa postesti pana seara si sa flamanzesti si sa inveti pe de rost din Evanghelie si din carti sfinte, ca sa te indeletnicesti totdeauna cu gandirea la Dumnezeu. Si de-ti va veni tie gand rau, sa nu-l primesti pe el si niciodata sa nu te pogori cu mintea jos, la cele rele, ci, totdeauna, sa iei aminte sus, la cele bune, si-ti va ajuta tie Dumnezeu”. Asa, intarind pe acel frate, batranul s-a dus la pustia sa.

Si cand strajuia calea, a vazut iarasi pe acel diavol, mergand si i-a zis lui: „Unde mergi?” Raspuns-a diavolul: „Ma dus sa tulbur pe frati”. Si aceasta zicand, a trecut mai departe. Iar cand, iarasi, s-a intors, i-a zis lui Sfantul: „Cum sunt fratii?” Raspuns-a diavolul: „Toti mi s-au facut rai si acela pe care il aveam mai inainte prieten si care ma asculta, si acela nu stiu de catre cine s-a razvratit impotriva mea si nicidecum nu ma mai asculta. Ci, mai amar decat toti, mi s-a facut si m-am jurat, ca sa nu mai merg acolo, decat dupa o lunga vreme”. Aceasta zicand, s-a dus, iar Sfantul s-a intors la chilia sa. Si asa a mantuit pe fratele Teopempt, dand pe fata mestesugul cel rau al diavolului.

In toate cele ce vin asupra ta, mulţumeşte lui Dumnezeu

Întăreşte-ţi inima ca pe-o piatră tare. Iar piatră numesc tăria sufletului, ca să poţi auzi cele ce-ţi voi spune.
Ia deci seama la tine însuţi (…) te pregăteşte spre mulţumire în toate, auzind pe Apostolul care zice: „întru toate mulţumiţi” (I Tesaloniceni 5, 18), „fie în necazuri, fie în nevoi, fie în strâmtorări” (II Corinteni 6, 4), fie în neputinţe şi osteneli trupeşti.
Mulţumeşte lui Dumnezeu în toate cele ce vin asupra ta. Căci nădăjduiesc că şi tu vei „intra în odihna Lui” (Evrei 1, 4). „Pentru că prin multe necazuri trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 14, 22). Nu te îndoi deci în sufletul tău şi să nu slăbească inima ta în ceva. Şi adu-ţi aminte de cuvântul Apostolului „chiar de se strică omul nostru cel din afară, cel dinăuntru se înnoieşte din zi în zi” (II Corinteni 4 ,16).
Dacă deci nu suferi pătimirile, nu poţi ajunge la cruce. Iar de rabzi mai întâi pătimirile, vei intra la limanul odihnei Lui. Şi te vei linişti apoi întru toată negrija, având sufletul întărit şi lipit de Domnul pentru totdeauna, străjuit în credinţă, bucurându-se întru nădejde, veselindu-se în dragoste, păzit în sfânta şi cea de o fiinţă Treime. Şi atunci se va împlini cu tine ceea ce s-a spus: „Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul” (Psalmul 95, 11).
(Sfântul Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 2, în Filocalia, vol. XI, p. 28-29)

Crucea duhovnicească să ne-o purtăm cu seninătate



Viaţa duhovnicească nu stă numai în îndulcirea cu pacea şi mângâierea, ci şi în crucea duhovnicească, adică, atunci când suntem lipsiţi de mângâiere, să o purtăm cu seninătate.

Atunci când primiţi mângâieri duhovniceşti, mulţumiţi lui Dumnezeu şi nu vă necăjiţi când acestea vă sunt luate şi când întunericul ia în stăpânire sufletele voastre. Harul Domnului păstrează măsura, ca să nu vă mândriţi din cauza dobândirii acelor mângâieri; trimite umilinţă şi schimbare, dar nu ne părăseşte definitiv. Fiţi în pace, primiţi pe cea dintâi spre mângâiere, iar pe cea de-a doua – spre smerenie. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, vol. I, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 159)

1