Icoana Maicii Domnului din Minsk – 13 august

Icoana din Minsk a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost adusă de Sfântul Vladimir, cneaz de Korsun, și așezată în Catedrala Adormirii Fecioarei Maria (sfințirea bisericii din 996 este sărbătorită pe 12 mai).

În anul 1500, în timpul ocupării Kievului de către Khan Mengli Giray, un tătar a dezbrăcat icoana de îmbrăcăminte și podoabe, după care a aruncat-o în râul Nipru. După o vreme, aceasta a fost găsită plutind în râul Svislocha, lângă Minsk.

Înconjurată de o lumină extraordinară, icoana a fost adusă la mal și dusă la Biserica Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe proprietatea domeniului prinților de Minsk. Aceasta a avut loc pe 13 august 1500.

Icoana Maicii Domnului din Minsk a fost dusă la Mănăstirea Greco-Catolică „Sfântul Duh” în 1616 și a fost returnată ortodocșilor în 1839. Biserica Mănăstirii „Sfântului Duh” a devenit catedrală ortodoxă și a fost închinată Sfinților Petru și Pavel. În fiecare vineri se citeşte un acatist în fața Sfintei Icoane, și multe minuni se săvârșesc în acest loc.

Reclame

Icoana Maicii Domnului de la Valaam – 7 august



Una dintre cele mai mari comori ale Mănăstirii Noul Valaam din Heinävesi (Finlanda) este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Valaam. Pictată pe lemn de tei, cu dimensiunile 132 x 79.5 cm, icoana o înfățișează pe Fecioara Maria în mărime naturală, cu privirea coborâtă, stând în picioare pe un nor, îmbrăcată într-o mantie roșie strălucitoare și purtând un stihar turcoaz închis. Ea ține cu brațul său stâng pe Pruncul Hristos, Care este îmbrăcat în veșmânt galben deschis. Cu mâna dreaptă, Preasfânta arată spre Prunc, în stilul Icoanei Maicii Domnului „Hodigitria”. Hristos binecuvântează cu mâna Sa dreaptă, iar în mâna stângă ține un glob care are deasupra o cruce, ceea ce înseamnă că El este Creatorul lumii și Stăpânul tuturor.

Conform inscripției, icoana a fost pictată în 1878, ca „osteneală a călugărilor de la Valaam”. Însă, acesta este în mod obișnuit atribuită Părintelui Alipie, unul dintre cei mai mari iconografi de la Mănăstirea Valaaam din Iezerul Ladoga din Karelia rusă. Părintele Alipie (Konstantinov) a pictat icoana cu câțiva ani după ce a ajuns la mănăstire, înainte de a fi devenit frate acolo. El a fost tuns în monahism în anul 1884 și a fost hirotonit ca ieromonah în 1893.

Urmând convențiile din secolul al XIX-lea, icoana a fost pictată în stil „realist”, folosind o tehnică care combina utilizarea de tempera și uleiuri.

Inițial, icoana a fost pictată pentru a fi așezată în Biserica Adormirii Maicii Domnului de la Valaam. Acest lucru nu s-a întâmplat, și ulterior icoana a fost pierdută. În anul 1897 icoana a fost redescoperită și a câștigat reputația de făcătoare de minuni pe baza unor apariții succesive ale Maicii Domnului, care s-a arătat unei femei în vârstă, Natalia Andreevna, care suferea de artrită reumatoidă gravă și care a fost vindecată de boala ei.
Mănăstirea Valaam, în lunga ei istorie, nu a avut niciodată o icoană proprie a Maicii Domnului, cu toate că icoana părintelui Alipie a fost pictată pentru a ocupa o astfel de poziție în anii ce au urmat. În tulburările celui de-al doilea Război mondial, icoana a fost transportată la loc sigur în Finlanda, împreună cu multe alte lucruri de preț de la Valaam și cu majoritatea călugărilor. Ea ocupă acum un loc de cinste în Biserica „Schimbarea la Față a Domnului” de la Mănăstirea Noul Valaam.

În 1987, episcopii din Biserica Ortodoxă Autonomă a Finlandei au stabilit pe 7 august sărbătoarea anuală în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Valaam. Troparul și condacul la sărbătoarea icoanei au fost scrise de către Arhiepiscopul Paul al Finlandei.

La data de 29 iulie 2005, icoana Maicii Domnului de la Valaam a fost adusă pentru prima dată în America de Nord de către Înaltpreasfințitul Leo, Arhiepiscop al Kareliei și a toată Finlanda.

Icoana Maicii Domnului „Umilenie” de la Diveevo – 28 iulie (2 ianuarie, 19 iulie)

Icoana Maicii Domnului „Umilenie” de la Diveevo este prăznuită pe 2 ianuarie (în ziua adormirii în Domnul a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov), pe 19 iulie (în ziua prăznuirii aflării moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov) și pe 28 iulie.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a aparținut Sfântului Serafim de Sarov (prăznuit pe 2 ianuarie). El se ruga zilnic înaintea sfintei icoane ce se afla în chilia sa.

Cuviosul Serafim îi vindeca pe bolnavi prin ungerea cu ulei din candela ce o ținea mereu aprinsă înaintea icoanei Maicii Domnului „Umilenie”.

Această icoană era numită de către Sfântul Serafim de Sarov „Bucuria tuturor bucuriilor”.

Sfântul Serafim a adormit în Domnul pe 2 ianuarie 1833, în timp ce se ruga înaintea icoanei „Umilenie”. Părintele Nifon, egumenul mănăstirii, a dat icoana Maicii Domnului surorilor de la Mănăstirea Diveevo (pe care chiar Sfântul o întemeiase).

Maicile au ferecat icoana într-o îmbrăcăminte de argint și i-au construit un paraclis în Catedrala Sfintei Treimi. Mai târziu, Mitropolitul Serafim (Ciceagov) a alcătuit o slujbă specială, iar după canonizarea Cuviosului Serafim de Sarov, icoana a fost copiată în mii de exemplare.f7cbf3b6a2f512a367c41f1aa821a4a29

Acatistul Maicii Domnului Floarea Smereniei

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacul 1

Celei mai smerite Împărătese, a lumii şi a îngerilor, îi aducem cereri, mulţumiri şi laude, că s-a învrednicit a fi cea mai frumoasă floare a omeni-rii, întru care a binevoit Dumnezeu a Se face Om, pentru mântuirea noas-tră. Iar tu, Floarea smereniei, Maică Preacurată, dăruieşte-ne nouă din smerenia ta, ca să-L primim pe Dumnezeu în sufletele noastre!

Icosul 1

Îngerii, înaintea oamenilor, ţi s-au închinat, Fecioară smerită şi de toţi lăudată, iar Arhanghelul Gavriil a fost trimis să-ţi spună vestea cea de taină, pe care ţi-a dezvăluit-o Dumnezeu numai ţie:
Bucură-te, Maica Smereniei;
Bucură-te, Fecioara aleasă ca o floare a omenirii;
Bucură-te, ceea ce eşti şi vei fi cea mai lăudată;
Bucură-te, Maica Domnului;
Bucură-te, Împărăteasa îngerilor;
Bucură-te, cea pentru care Dumnezeu a umplut lumea cu icoane făcătoare de minuni;
Bucură-te, Poarta Întrupării;
Bucură-te, veşnic arătătoarea Pruncului Dumnezeiesc;
Bucură-te, răsadul cel bun, urmaşa Evei;
Bucură-te, împlinirea aşteptărilor celor de demult;
Bucură-te, mirarea cetelor îngereşti;
Bucură-te, Maică smerită a lui Dumnezeu;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 2 – lea
Viaţa Maicii Sfinte a fost un neîntrerupt „Aliluia”, pentru care îngerii s-au înfricoşat şi capul şi-au plecat, recunoscând-o pe dânsa drept Împără-teasa lor preaslăvită, cea mai frumoasă floare înflorită în toată omenirea.

Icosul al 2 -lea
Coborându-se Fecioara de mică în adâncurile nebănuite de noi ale smereniei, Domnul a binecuvântat-o mai mult decât pe toţi şi prin glasurile îngereşti şi omeneşti o laudă aşa:
Bucură-te, Măicuţa durerilor;
Bucură-te, ceea ce suspini pentru toate sufletele;
Bucură-te, ceea ce te bucuri de mântuirea noastră;
Bucură-te, ceea ce ai zis: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”;
Bucură-te, chipul desăvârşit al smereniei;
Bucură-te, Învăţătoarea noastră întru ale tăcerii şi modestiei
Bucură-te, ceea ce ne dai speranţă şi putere pe calea nevoinţei;
Bucură-te, cel mai frumos palat al lui Dumnezeu;
Bucură-te, întâia biserică sfinţită;
Bucură-te, cutremurarea iadului;
Bucură-te, Izgonitoarea setei de răzbunare;
Bucură-te, Încurajatoarea celor nebăgaţi în seamă de lume;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 3 – lea

Lacrimile Preacuratei s-au făcut pentru noi izvor de bunătăţi, de milă şi de har, curgând nesecat prin icoanele sale lăsate lumii. Iartă-ne, Măicuţa noastră, a oropsiţilor, pentru durerile pe care ţi le pricinuim prin greşelile noastre. Pentru toate lacrimile sfinte vărsate pentru noi, Îi cântăm cu smerenie Fiului tău: Aliluia!

Icosul al 3 – lea

Nimeni nu a mai plâns pe pământ şi în cer mai cu durere decât Maica lui Dumnezeu. Şi nu numai la moartea Fiului ei pe Cruce, când prin inimă i-a trecut sabie, după proorocie, ci şi atunci când a văzut moartea sufle-tească a fiecăruia dintre noi, iar lacrimile ei au rodit bucurie şi întoarcere la Dumnezeu a multora, pentru care îi cântăm Fecioarei aşa:
Bucură-te, smerenie înlăcrimată;
Bucură-te, ceea ce te bucuri pentru întoarcerea noastră la Dumnezeu;
Bucură-te, cea mai cinstită fiică a Evei;
Bucură-te, ceea ce porţi cel mai frumos şi mai slăvit nume, Marie;
Bucură-te, Împărăteasa care nu trece cu vederea pe niciuna din slugile sale;
Bucură-te, smerenie în laudă;
Bucură-te, Ghiocelul omenirii;
Bucură-te, după cum ţi-a spus Arhanghelul;
Bucură-te, cu o bucurie mai mare decât a Evei în Rai;
Bucură-te, mai mult decât Sfânta Elena la găsirea Crucii;
Bucură-te, alături de Fiul tău, în cer;
Bucură-te, strigătul de biruinţă al Evei celei mult-întristate;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 4 – lea

Noi nu putem răbda cât ai răbdat tu pentru omenire. Noi nu putem înţelege durerile sufletului tău smerit, o, Maică. Iartă-ne puţinătatea credinţei, a nădejdii şi a dragostei şi primeşte din partea noastră, ca dar, cântarea către Fiul tău: Aliluia!

Icosul al 4 – lea

Cei care au crezut că te-au înţeles pe deplin s-au cufundat în mândrie şi înşelare, iar cei care s-au smerit, îngenunchind înaintea icoanei tale, au primit de la Dumnezeu, prin tine, revărsarea harului. De aceea îţi mulţu-mim, grăind:
Bucură-te, răbdarea fără cârtire;
Bucură-te, smerenie nepoticnită;
Bucură-te, taină adâncită şi neînţeleasă;
Bucură-te, Împărăteasa noastră cea plină de bunătate şi dăruire;
Bucură-te, Maică Sfântă ce împodobeşti bisericile cu icoana ta;
Bucură-te, prietena omenirii;
Bucură-te, rugătoarea noastră în cer;
Bucură-te, sufletul cel mai strălucitor;
Bucură-te, ceea ce te-ai transformat în bucuria credincioşilor;
Bucură-te, ocrotirea noastră;
Bucură-te, cea nedescrisă de cuvinte;
Bucură-te, Maică, în faţa căreia graiul omenesc se retrage neputincios;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 5 – lea

Nu e nimeni care să nu fi auzit de numele tău cel sfânt, Preacurată Fecioară Maria. Cei care nu l-au cinstit, mult au pierdut, iar cei care l-au păstrat în inimă cu evlavie, închinându-ţi-se ca Maicii lui Dumnezeu, au fost răsplătiţi de Fiul tău cu împlinirea rugăciunilor, la vreme potrivită. De aceea noi, credincioşii, îi cântăm Fiului tău împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul al 5 – lea

Pământul s-a umplut de biserici, dintre care nenumărate poartă hra-mul tău, al preasfintelor tale sărbători, Fecioară Maria. Ele sunt buchetul de flori pe care ţi-l oferim împreună cu rugăciunile noastre dinaintea icoanelor tale. Ajută-ne, Maică a Domnului şi a noastră, ca să ne păstrăm credinţa iubitoare, neschimbată, până la sfârşit, şi să-ţi putem cânta în veşnicie aşa:
Bucură-te, ajutătoarea noastră de zi cu zi;
Bucură-te, darul nostru de la Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ne-ai fost dată ca Maică;
Bucură-te, că suntem nevrednici de mila ta cea mare;
Bucură-te, că fără tine ne-am poticni la vreme de încercare;
Bucură-te, miluitoarea noastră cea fără părtinire şi neobosită;
Bucură-te, sporitoarea darurilor date nouă de Dumnezeu;
Bucură-te, înţelepţirea noastră neştiută;
Bucură-te, Rai înflorit pe pământ;
Bucură-te, perla ascunsă, cu chip blând;
Bucură-te, cea îmbrăcată pururea în haina cea strălucitoare a smereniei;
Bucură-te, ceea ce ne înţelegi dorurile şi durerile;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 6 – lea

Milioane de minuni au răsărit, ca stelele pe cerul lumii, prin mijlocirea ta, Fecioară. Ele nu se opresc până la sfârşitul lumii, până la ultimul strigăt al vreunui credincios către tine. Uimiţi de bunătatea ta, îngerii Îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6 – lea

Viaţa fiecărui creştin este presărată cu minuni ale Maicii Domnului, ştiute şi neştiute. De multe ori, Preacurata nu aşteaptă cererea noastră, pentru a ne ajuta, ci fiind o Maică plină de iubire şi răbdare, ne îndreaptă pe calea mântuitoare, dorind să ajungem biruitori alături de Fiul ei şi de dânsa, în Raiul redeschis. Plini de cucernicie, ştiind că de multe ori am uitat să-i mulţumim Fecioarei Maici, noi îi cântăm acum aşa:
Bucură-te, bucură-te cu bucurie nesfârşită;
Bucură-te, ceea ce ne dăruieşti bucurii duhovniceşti;
Bucură-te, Maica izvorâtoare de minuni;
Bucură-te, ceea ce ne deschizi ochii sufletului asupra bunătăţilor netrecătoare;
Bucură-te, că ne scoţi din valurile lumii şi ne duci spre pacea lină;
Bucură-te, ceea ce ne ajuţi să ne ruşinăm de păcatele noastre;
Bucură-te, vas ales al smereniei;
Bucură-te, că ne sprijini la necaz, ca să înţelegem mâna Proniei în toate;
Bucură-te, templul cel slăvit al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Maica bucuriei, smereniei şi răbdării;
Bucură-te, cea mult cântată şi mult lăudată;
Bucură-te, Fecioara cu cel mai bun nume;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 7 – lea

Atunci când frica şi jalea vor cuprinde omenirea, la Judecata de Apoi, când cărţile îngerilor se vor deschide şi nu va fi loc de fugă pentru nimeni, şi atunci mila ta va îmbrăţişa făptura, încât tu vei mijloci la Dreptul Jude-cător pentru iertarea păcatelor noastre, Născătoare de Dumnezeu.
Temându-ne de clipele acelea, alături de îngerii cei buni cântăm cu umilinţă: Aliluia!

Icosul al 7 – lea

La tine nu este pedeapsă fără timp de îndreptare, la tine nu este faţă îndelung întoarsă de la cei păcătoşi, la tine nu este oprire a izvorului minunilor, Fecioară Maria. De aceea noi, cei păcătoşi, te strigăm să ne ajuţi, să ne schimbăm viaţa, să urmăm calea pocăinţei şi să îţi cântăm:
Bucură-te, Maică a milei;
Bucură-te, ceea ce ne ajuţi întotdeauna;
Bucură-te, fericire în smerenie;
Bucură-te, Fecioară strălucitoare;
Bucură-te, Maica Soarelui veşnic;
Bucură-te, Apărătoarea noastră în faţa Dreptului Judecător;
Bucură-te, Floare între florile Raiului;
Bucură-te, mâna întinsă păcătoşilor;
Bucură-te, ceea ce plângi pentru păcatele noastre;
Bucură-te, izvor de pocăinţă;
Bucură-te, Maică a creştinilor, lăsată nouă de Hristos;
Bucură-te, mângâierea noastră;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 8 – lea

Cu câtă seninătate ai stat, Maică, înaintea încercărilor vieţii, învelindu-te cu haina dragostei de Fiul tău şi Dumnezeu şi împodobită fiind cu o cunună de smerenie neţărmuită. Pentru aceasta, îngerii ţi-au slujit şi îţi slujesc cu bucurie, cântând Fiului tău preaiubit: Aliluia!

Icosul al 8 – lea

Aşa a binevoit Dumnezeu, ca să Se facă Om şi să aibă drept Maică pe cea mai frumoasă şi mai smerită dintre fecioarele lumii, pe Maria, fiica Anei. Îţi mulţumim, Doamne, că prin dânsa Tu ai căutat spre noi, ca să ne afli. Căci noi suntem oile cele pierdute, care suspină să le găseşti, grăind către Maica Ta aşa:
Bucură-te, mărgăritarul cel mai de preţ al pământului;
Bucură-te, lună între stelele Raiului;
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu (Theotokos);
Bucură-te, cea anunţată de proorocii din vechime;
Bucură-te, ceea ce ai fost lăudată de Elisabeta;
Bucură-te, bucuria păstorilor veniţi la iesle;
Bucură-te, uimirea magilor veniţi din Răsărit;
Bucură-te, cea către care dreptul Simeon s-a închinat şi a profeţit;
Bucură-te, ceea ce ai plecat în Egipt, la sfatul îngerului;
Bucură-te, cea sub ochii căreia a crescut Pruncul dumnezeiesc;
Bucură-te, iubire de mamă pentru neamul creştinilor;
Bucură-te, cea mult cinstită de către Sfinţii Apostoli;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 9 – lea
Dorind să-ţi arate cinstea şi supunerea pe care ţi le poartă, Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, a săvârşit prima Sa minune la îndemnul tău părintesc, Fecioară Maria, pe când vă aflaţi la o nuntă din Cana Galileii. Îţi mulţumim deci, ajutătoarea noastră, începătoarea minunilor, şi cu umilin-ţă Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9 – lea

Pentru mila şi ruga ta, Fecioară, Domnul a transformat apa în vinul cel bun, în Cana Galileii, învăţându-ne că aşa va fi pentru noi, cei păcătoşi, trecerea de la moarte la viaţă. Ne închinăm ţie, Maică şi Fecioară, şi te lăudăm grăind:
Bucură-te, cea plină de milă şi de har;
Bucură-te, ceea ce nu ne treci cu vederea de-a lungul vieţii noastre;
Bucură-te, rugătoarea noastră puternică;
Bucură-te, cea ale cărei rugăciuni sunt mereu ascultate;
Bucură-te, Preasfântă care ai pogorât cerul pe pământ;
Bucură-te, deschizătoarea uşii milei;
Bucură-te, smerenie îmblânzitoare;
Bucură-te, gând curat împodobit cu modestie;
Bucură-te, lacrima sfinţită a pământului;
Bucură-te, cea care te-ai făcut pricina celei dintâi minuni a lui Iisus;
Bucură-te, ajutătoarea familiilor creştine;
Bucură-te, ocrotitoarea copiilor;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 10 – lea

În lumea aceasta durerea nu conteneşte, suspinul nu se opreşte. Bucuria este trecătoare şi prea puţină pentru sufletele noastre însetate de veşnicie. Multă mângâiere şi alinare primim noi de la icoana Fecioarei Maria, rugându-ne cu credinţă. Bucuria cea veşnică să o ceri pentru noi, Fecioară, ca să putem cânta Domnului în vecii nesfârşiţi: Aliluia!

Icosul al 10 – lea

Exemplu de smerenie şi de răbdare ne este nouă Maica Preasfântă. Când suntem copleşiţi şi însinguraţi ne ridicăm ochii spre icoana dânsei, ştiind că nu ne-a părăsit. Te rugăm să ne dăruieşti din dulceaţa smereniei şi blândeţii tale, Fecioară, şi să ne ancorezi în răbdare până la sfârşitul vieţii noastre pământeşti, iar noi să te lăudăm aşa:
Bucură-te, oglindă străvezie a Raiului;
Bucură-te, ceea ce muţi din loc munţii neputinţelor noastre;
Bucură-te, curcubeul păcii şi al speranţei;
Bucură-te, alinătoarea inimilor obosite;
Bucură-te, ajutorul sărmanilor răbdători;
Bucură-te, minune tăinuită în smerenie;
Bucură-te, Maică a curăţiei sufleteşti;
Bucură-te, mânăstire în care a locuit Hristos;
Bucură-te, duioşie negrăită;
Bucură-te, preafericită şi mult-lăudată Fecioară;
Bucură-te, puritate neîntrecută de îngeri;
Bucură-te, ceea ce ne dai minunile ca o ploaie de primăvară;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 11 – lea

Ne smerim înaintea ta, Împărăteasă a blândeţii şi a bunătăţii şi îţi adu-cem în dar rugăciunile noastre nevrednice. Ştim că nu le vei trece cu vede-rea, ci le vei înfăţişa Fiului tău ca pe darurile celor trei Crai, cerându-I pentru noi milă, har şi pocăinţă. Dă-ne, Maică, rugăciunea neîncetată a inimii curate, ca să-I cântăm şi pe pământ, şi în cer, lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11 – lea

Tânjeşte sufletul nostru, Maică, după rugăciunea cea fără oprire a ini-mii, pe care tu ai avut-o, învăluită în smerenia ta adâncită. Nu ne lăsa, Maică, dorul neîmplinit, ci ajută-ne să ne transformăm în vase ale harului, în sfeşnice nestinse, ca împreună cu femeile mironosiţe şi cu cetele nenumărate ale tuturor Sfinţilor să te putem lăuda neîntrerupt, cântând:
Bucură-te, Maică a rugăciunii smerite;
Bucură-te, ceea ce nu ţi-ai curmat rugăciunea plină de iubire;Piczo Glitter Graphics
Bucură-te, Fecioară Maria, mijlocitoarea rugăciunii inimii;
Bucură-te, smerenie dezvăluită de Dumnezeu;
Bucură-te, Preacinstită Maică, noua Evă minunată;
Bucură-te, cea pe care şarpele cel vechi nu a putut să o ademenească;
Bucură-te, învingătoarea ispitelor prin smerenie şi iubire;
Bucură-te, prietena celor ce se ostenesc în rugăciuni şi privegheri;
Bucură-te, întăritoarea mânăstirilor ortodoxe;
Bucură-te, Floare neîntinată şi neveştejită a fecioriei şi smereniei;
Bucură-te, ceea ce ne îndemni la Împărtăşania cu Trupul şi Sângele Fiului tău iubit;
Bucură-te, Maica Mântuitorului lumii;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 12 – lea

Nu îndrăznim să privim chipul tău preafrumos din icoană, în care străluceşti ca o Împărăteasă a lumii. Cu capul plecat te rugăm, Maică a noastră, să nu ne lipseşti în viaţa cea veşnică de vederea chipului tău minunat şi a Fiului tău Celui biruitor. Primeşte, Doamnă şi Stăpână, firava noastră rugă, din inimă zdrobită, ca glasul nostru să se poată împleti în eternitate cu cel îngeresc într-un neoprit: Aliluia!

Icosul al 12 – lea

Inima noastră plânge, Maică, după vederea ta neîncetată, ca Doamnă şi Împărăteasă în Rai, alături de Dumnezeu, de Îngeri şi de Sfinţi. Ajută-ne şi învaţă-ne să urcăm acolo, pe treptele rugăciunii smerite, având darul discernământului, pentru care să îţi mulţumim cu umilinţă:
Bucură-te, Doamna noastră preacinstită;Piczo Glitter Graphics
Bucură-te, strălucire plină de iubire;
Bucură-te, ceea ce ai bucurat pe părinţii tăi cei credincioşi;
Bucură-te, cântec în acorduri de smerenie şi har;
Bucură-te, ciocârlia lumii, ceea ce te-ai înălţat cel mai mult spre Soarele neapus;
Bucură-te, privighetoare ce ne alini dorurile cele curate ale inimii;
Bucură-te, slava şi frumuseţea omenirii;
Bucură-te, scară împodobită spre cer;
Bucură-te, psaltire alungătoare a demonilor;
Bucură-te, cea mai strălucitoare biserică a noastră;
Bucură-te, Regina Îngerilor şi a Sfinţilor;
Bucură-te, ceea ce ne aştepţi în Raiul lui Hristos;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 13 – lea

O, Floarea smereniei, Maica bunătăţii şi a iubirii neţărmuite, Fecioară Maria, ajută-ne pe calea acestei vieţi, dăruindu-ne răbdare şi rugăciune smerită, cuget plecat şi ochi deschişi ai sufletului, ca să te putem slăvi pururea în Raiul duhovnicesc, unde ne aştepţi cu dragoste, de-a dreapta Fiului tău. Şi atunci, mântuiţi, să-I putem cânta Lui, neîncetat: Aliluia!
(de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi

Condacul 1

Celei mai smerite Împărătese, a lumii şi a îngerilor, îi aducem cereri, mulţumiri şi laude, că s-a învrednicit a fi cea mai frumoasă floare a omeni-rii, întru care a binevoit Dumnezeu a Se face Om, pentru mântuirea noas-tră. Iar tu, Floarea smereniei, Maică Preacurată, dăruieşte-ne nouă din smerenia ta, ca să-L primim pe Dumnezeu în sufletele noastre!

Icosul 1

Îngerii, înaintea oamenilor, ţi s-au închinat, Fecioară smerită şi de toţi lăudată, iar Arhanghelul Gavriil a fost trimis să-ţi spună vestea cea de taină, pe care ţi-a dezvăluit-o Dumnezeu numai ţie:
Bucură-te, Maica Smereniei;
Bucură-te, Fecioara aleasă ca o floare a omenirii;
Bucură-te, ceea ce eşti şi vei fi cea mai lăudată;
Bucură-te, Maica Domnului;
Bucură-te, Împărăteasa îngerilor;
Bucură-te, cea pentru care Dumnezeu a umplut lumea cu icoane făcătoare de minuni;
Bucură-te, Poarta Întrupării;
Bucură-te, veşnic arătătoarea Pruncului Dumnezeiesc;
Bucură-te, răsadul cel bun, urmaşa Evei;
Bucură-te, împlinirea aşteptărilor celor de demult;
Bucură-te, mirarea cetelor îngereşti;
Bucură-te, Maică smerită a lui Dumnezeu;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Preasfântă Fecioară, Floare a smereniei, bunătăţii şi a dragostei curate, Sfeşnic strălucitor şi plin de har, primeşte puţina noastră rugăciune şi nu ne ruşina în cererile noastre.
Ştim că nu avem Fericirea inimii curate, pentru a-L vedea pe Dumnezeu, şi nici Fericirea celor smeriţi, pentru a fi mângâiaţi de harul necreat. De asemenea, nici de celelalte Fericiri, propovăduite de Fiul tău, nu ne-am apropiat. Nefericiţi şi zbuciumaţi, singuri vinovaţi de nefericirea noastră, strigăm către tine, Maică şi Învăţătoare a noastră, ca să ne ajuţi să urcăm pe cele nouă trepte ale Fericirilor, către Fiul tău Dumnezeiesc, de care nu vrem să ne lipsim nici acum şi nici în vecii cei fără de timp.
Primeşte această zdrobire a inimii noastre sălbăticite şi cere pentru noi mila cerească şi puterea de a ne recunoaşte şi spovedi cu sinceritate păcatele cele de voie şi pe cele fără de voie, ca să ne putem împărtăşi cu Sfintele Taine, cele dăruite nouă spre viaţa veşnică.
Nu ne uita, Maică a creştinilor, Maica noastră, bucuria noastră în întristări şi sprijinitoarea noastră în necazuri şi dă-ne curajul mărturisirii dreptei-credinţe prin fapte bune, în toate zilele vieţii noastre. Amin.

Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului

Nu ne vom opri elanul inimii numai la cereri şi laude, ci dorim din tot sufletul să-ţi mulţumim pentru întreg ajutorul văzut şi nevăzut, Regină înfrumuseţată, Preasfântă Maică a Împăratului făpturii.
Ne adăugăm mulţumirea la izvorul de recunoştinţă al tuturor credin-cioşilor, care curge neîncetat spre tine şi spre Fiul tău, fiind plin de lacrimi de bucurie pentru rugăciunile ascultate şi pentru inima odihnită la lumina Adevărului veşnic.
Îţi mulţumim cu smerenie, înaintea icoanei tale, Preacinstită Maică!
Îţi mulţumim cu lacrimi, cu rugăciuni, cu acatiste şi cu cântări duhovniceşti!
Îţi mulţumim în fiecare zi a vieţii noastre, cu gândul plin de recunoştinţă! Amin.

Sursa

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev (Poceaevskaia) – 23 iulie (8 septembrie și în vinerea din Săptămâna Luminată)


Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” a Lavrei Poceaev, Ucraina. Icoana este renumită în toată lumea slavă, fiind cinstită ca făcătoare de minuni în Rusia, Bosnia, Serbia, Bulgaria și alte locuri. Alături de creștinii ortodocși vin și oameni de alte confesiuni pentru a cinsti icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Poceaevskaia”.

Lavra Poceaev, un bastion vechi al Ortodoxiei, adăpostește de aproximativ 400 de ani icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Mutarea icoanei Născătoarei de Dumnezeu la Mănăstirea Poceaev este prăznuită pe 8 septembrie. Minunile săvârșite înaintea Sfintei Icoane a Maicii Domnului sunt numeroase și sunt mărturisite în registrele pe care mănăstirea le ține, cu explicațiile detaliate (și semnăturile) făcute de credincioși care prin rugăciune au dobândit eliberare de duhuri necurate, eliberarea din captivitate și care au fost aduși la calea cea dreaptă.

Sărbătoarea în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Poceaev de pe 23 iulie a fost stabilită în amintirea eliberării Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de asediul tătarilor din 20-23 iulie 1675.

În vara anului 1675, în timpul războiului de la Zbaraj, din timpul domniei regelui polonez Ioan al III-lea Sobieski (1674-1696), regimentele alcătuite din tătarii care se aflau sub comanda hanului Nurredin, trecând spre Vișneveț, au observat Mănăstirea Poceaev, pe care au înconjurat-o pe trei laturi. Zidurile slabe ale mănăstirii, la fel ca unele clădiri din piatră, nu puteau oferi o prea mare apărare împotriva unui asediu. Egumenul Iosif Dobromirski i-a îndemnat pe monahi și mireni să se transforme în mijlocitori cerești către Maica Domnului și către Sfântul Cuvios Iov de la Poceaev (sărbătorit pe 28 octombrie).
Monahii și laicii se rugau fierbinte, făcând metanii înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și a raclei în care se aflau sfintele moaște ale Sfântului Iov. În dimineața zilei de 23 iulie, la răsăritul soarelui, tătarii s-au adunat pentru a ataca mănăstirea. Egumenul a poruncit să se cânte un acatist Maicii Domnului. Odată cu primele cuvinte, „O, Împărăteasă a oștilor îngerești…”, a apărut dintr-odată deasupra bisericii Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, într-un „omofor alb, strălucitor” împreună cu oștile îngerești cu săbiile scoase din teacă. Sfântul Iov era alături de Maica Domnului, se închina ei, implorând-o să apere mănăstirea.
Tătarii au luat armata cerească drept arătare și, în confuziea lor, au început să tragă cu săgeți în Maica Domnului și în Sfântul Iov, dar săgețile cădeau înapoi, rănindu-i pe cei care le lansau. Teroarea a pus stăpânire pe inamici. Cuprinși de panică, au început să fugă fără să se mai uite înapoi, călcându-se în picioare unii pe alții și omorându-se. Apărătorii mănăstirii au încercat să-i urmărească și au luat mulți prizonieri. Unii dintre prizonieri au acceptat ulterior credința ortodoxă și au rămas în mănăstire.

În anul 1721 Mănăstirea Poceaev a fost ocupată de către uniați (greco-catolici). Dar, chiar și în această perioadă dificilă pentru lavră, cronicile mănăstirii iau act de 539 de minuni săvârșite de sfânta icoană ortodoxă a Maicii Domnului.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, contele Nicolae Pototski (nobil greco-catolic) a devenit binefăcător al Lavrei Poceaev după ce a trăit el însuși o minune a Maicii Domnului. Cu banii donați de el au fost zidite Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, precum și alte clădiri și chilii pentru călugări.

Revenirea Mănăstirii Poceaev în sânul Ortodoxiei în 1832 a fost marcată de vindecarea miraculoasă a unei fete oarbe, Ana Akimciukova, care a venit în pelerinaj împreună cu bunica sa de 70 de ani, din Camenița, de la 200 de vestre (veche unitate de măsură rusă; aici, o distanță de circa 213 kilometri).

În cinstea acestui eveniment, arhiepiscopul de Volânia și arhimandritul Inochentie al Lavrei (1832-1840) au stabilit să se citească Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev în fața icoanei făcătoare de minuni, în fiecare sâmbătă. În timpul arhimandritului Agatanaghel, arhiepiscop de Volânia (1866-1876), a fost construit un paraclis separat în galeriile Bisericii „Sfânta Treime”, în amintirea victoriei asupra tătarilor, paraclis ce a fost sfințit pe 23 iulie 1875.

(†) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu și Ilarie; Sf. Cuv. Mihail Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul(12 iulie)


În vremea zidirii Schitului Românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos, primul stareţ, ieroschimonahul Nifon, plin de râvnă duhovnicească şi dragoste către Maica Domnului, se gândea în ce chip ar putea dobândi o sfântă icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, care să fie spre mângâiere frăţimii şi a închinătorilor, şi totodată ocrotitoare acestei noi obşti monahale, precum se află şi la celelalte sfinte mari locaşuri din Sfântul Munte.
Şi fiindcă alt mijloc nu era, a alergat cu fierbinţi lacrimi către însăşi Maica Domnului şi preaiubitul ei Fiu, dulcele Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, cerând mila şi ajutorul Său, ca zugrăvind o icoană nouă a Maicii Domnului, să o proslăvească prin faceri de minuni.
În anul 1863, pentru neapăratele trebuinţe ale Sfintei Mănăstiri, mergând în România, Părintele Nifon, însoţit de Părintele Nectarie Ieroschimonahul, şi ajungând în Iaşi, unde a stat mai mult timp, nu încetă cercetând vreun bun zugrav, care ar fi primit să zugrăvească icoana Maicii Domnului, în condiţiile pe care le dorea: cu post şi rugăciune.
În sfârşit, din Pronia lui Dumnezeu, Care hotărâse ca sfântul nou locaş românesc să fie înzestrat cu un nepreţuit odor sfânt, cu această sfântă, preastrălucită şi neasemănată icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, plină de har şi de toată frumuseţea, protectoarea şi de grijă purtătoarea noastră, a aflat de un bătrân şi bun zugrav român, anume Iordache Nicolau din oraşul Iaşi.
Cu acesta intră în vorbă pentru zugrăvirea icoanei Maicii Domnului, arătându‑i şi condiţiile următoare: să zugrăvească Icoana Maicii Domnului, cu Domnul Iisus Hristos prunc în braţe pe stânga, cât va putea mai bine şi mai frumos, în mărime de 1 m şi 10 cm, pe scândură de lemn de tei; şi în tot timpul cât va lucra, să facă rugăciune către Maica Domnului, citind Acatistul sau Paraclisul în toate zilele, şi să nu mănânce, nici să bea mai înainte de lucru, iar după mâncare să nu mai lucreze, şi să se păzească în curăţenie trupească până la terminare, să fie mărturisit la duhovnic şi să nu aibă ceartă şi vrajbă cu nimeni.
Evlaviosul zugrav primi cu bucurie zisele condiţii, dar se umilea, zicând că-i tremură mâinile de bătrâneţe şi că nu mai poate zugrăvi aşa bine şi curat ca altădată; Părinţii îl încurajau însă să aibă credinţă şi să se silească, pentru că-i va ajuta Maica Domnului. Şi aşa, bunul şi cucernicul bătrân zugrav a început cu multă evlavie a lucra frumos şi cu bună sporire, astfel că, în câtva timp, a terminat veşmintele şi celelalte părţi ale icoanei, lăsând ca Sfintele Feţe să le facă pe urmă, după cum era obiceiul lui.
După ce a terminat de zugrăvit, cum s-a priceput mai bine, veşmintele şi câmpul, a început a lucra la Sfintele Feţe a Maicii Domnului şi a lui Dumnezeu Pruncul, Domnul Iisus Hristos, silindu-se cu toată dăruirea ca să le facă pe cât va putea mai bine; însă în ziua aceea, după multă osteneală, îl apucă seara fără vreo izbândă, şi astfel lăsă lucrul mâhnit.
A doua zi, plin de zel, se apucă de dimineaţă a lucra cu toată silinţa, că doar ar putea reuşi să îndrepte Sfintele Feţe şi să le termine; căci ardea cu sufletul de dragostea duhovnicească pe care avea să vadă Sfânta Icoană făcută aşa precum doreau şi Părinţii. Dar, cu toată osteneala lui şi cu tot zelul ce avea, lucrul ieşea dimpotrivă; că nu numai că n-a putut să le îndrepte, ci şi mai rău le-a schimonosit, încât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe şi urâte, ieşite din cuviincioasele măsuri, având o înfăţişare întru totul neplăcută.
Văzând bietul zugrav că după atâta osteneală, trecându-i mai toată ziua, n-a putut face nimic, se mâhni din adâncul inimii şi, nepricepându-se ce să mai facă, încetă de a mai lucra, văitându-se în sine şi zicând:
„Păcat de osteneala mea şi de postul pe care l-am suferit atâtea zile, în zadar lucrând fără niciun folos duhovnicesc la această icoană! Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu, poate nu este voinţa Maicii Domnului să fac eu icoana aceasta, pe care cu atâta evlavie o cere Părintele Nifon; nu ştiu ce să zic! Că eu cu rugăciuni şi post, cu toată osteneala şi dragostea, de atâta timp mă muncesc şi nu pot face nimic! De atâta vreme mă ostenesc să îndrept Sfintele Feţe, şi parcă mi-am ieşit din minte, căci mai rău le-am mâzgălit; ori că mi-am uitat meşteşugul…”
Pe de altă parte, Părintele Nifon, arzând cu dorul să vadă Sfânta Icoană terminată, se duse în ziua aceea, împreună cu Părintele Nectarie, să vadă cum lucrează zugravul la icoană, dacă o face bine şi frumoasă, şi găsi pe zugrav mâhnit, că nu putea isprăvi nimic; şi văzând icoana, rămaseră întristaţi şi în mirare, socotind în sine, ca nişte oameni, că nu este voia lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului ca Sfântul nou Locaş Românesc Prodromu să se întărească prin această Sfântă Icoană şi să aibă un dar şi mângâiere duhovnicească şi ocrotire pentru cei ce cu frica lui Dumnezeu şi cu dragoste se vor nevoi într-însul, precum şi ajutor şi răsplătire binefăcătorilor şi miluitorilor lui. Însă Maica Domnului pregătea un mai mare dar şi mângâiere decât socoteau ei; căci cerea cu umilinţă mila lui Dumnezeu.
Apoi le povesti şi bătrânul zugrav ce a suferit şi câtă osteneală şi-a dat, ca să poată face o lucrare bună şi plăcută, şi cum n-a putut reuşi întru nimic. Părinţii îl mai încurajară însă cu cuvinte duhovniceşti, ca să nu-şi piardă evlavia, ci să mai încerce o dată a îndrepta şi săvârşi Sfintele Feţe; şi de nu va putea face nimic, să o lase aşa precum va ieşi, că ,,noi, zice, îţi vom plăti osteneala şi o vom lua; mai roagă-te şi dumneata cu fierbinţeală, ca să-ţi ajute Maica Domnului să isprăveşti bine şi frumos”.
Se întâmplase să vină acolo şi Părintele Grigorie Ieromonahul, ucenicul Preasfinţitului Arhiereu Nil Pentapoleos din Sfântul Munte, şi, văzând icoana în aşa stare, zise: „Păcat de osteneala şi cheltuiala ce faceţi cu această icoană. Ce, voiţi să o duceţi la Sfântul Munte? Dar nu găsiţi acolo zugravi mai buni, să faceţi o icoană frumoasă, cum se cuvine şi după cum doriţi?!”.
Părinţii îi răspunseră că nu pot lăsa pe zugrav în pagubă, ci că, plătindu-i acestuia ce se înţeleseseră, o vor dărui la vreo biserică săracă din Iaşi.
După aceea, Părinţii au plecat la Metoc, iar zugravul a acoperit icoana cu o pânză curată şi, încuind cu cheia uşa camerei unde lucra, s-a retras foarte mâhnit, nemâncând nimic în ziua aceea, ci tot închinându‑se să-i lumineze Dumnezeu mintea şi rugându-se să-i ajute a termina frumos Feţele Sfintei Icoane.
A doua zi, sculându-se mai de dimineaţă şi luând cheia, a deschis uşa camerei unde lucra Sfânta Icoană şi a început a pregăti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorinţă şi râvnă să se apuce de lucru; şi, făcând câteva metanii, se închină şi se rugă Maicii Domnului să-i ajute.
Şi aşa, mergând să înceapă lucrul, a ridicat pânza de pe Sfânta Icoană; şi – o, minunile Maicii lui Dumnezeu! – văzu, înspăimântat, că Sfintele Feţe sunt cu desăvârşire îndreptate şi bine încuviinţate, pline de dumnezeiesc har şi veselie, după cum se vede şi până acum la această Sfântă Icoană a Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, care nu altfel, ci în adevăr cu dumnezeiască minune sunt săvârşite!
Această minune, spre mai bună încredinţare, a întărit-o zugravul prin act sigilat şi iscălit cu propria sa mână, pe care l-a dat Părinţilor şi care se păstrează în arhiva Schitului Prodromu din Sfântul Munte, unde se află şi Sfânta Icoană; iar cuprinsul lui este acesta:
Eu, Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însăşi mâna mea, la care a urmat o minune preaslăvită, în modul următor: după ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirei mele, m-am apucat să lucrez Feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Christos; după ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, privind eu la chipuri, cu totul au ieşit dimpotrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul; şi aşa, fiind seară, m-am culcat scârbit, nemâncând nimic în ziua aceea, socotind că a doua zi, sculându‑mă, să mă apuc mai cu dinadinsul.
După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi Sfânta ei Icoană, şi când m-am dus să mă apuc de lucru – o, preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! – s-au aflat chipurile drese desăvârşit precum se vede; şi eu văzând această minune, n-am mai adaos a-mi mai pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi cu greşeală am făcut aceasta, ca să dau lustru la o asemenea minune. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane.
Iordache Nicolau, 1863, Iunie 29, Iaşi
Minunea aceasta s-a întâmplat noaptea, spre 28 iunie; iar pomenirea minunatei zugrăviri a acestei Sfinte Icoane s-a pus la 12 Iulie, fiindcă la 13 avem Soborul Arhanghelului Gavriil, care, ca unul ce întotdeauna este slujitor de aproape al Maicii Domnului, credem că tot prin el s-a săvârşit şi această minune. Pe lângă aceasta, era cu greu să se pună două praznice cu privegheri de toată noaptea unul după altul, adică la 28 şi 29 Iunie, când se prăznuiesc şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Şi s-a aşezat să se facă praznic mare, cu privegheri de toată noaptea, care se numeşte şi cel de-al doilea hram al Schitului Românesc Prodromu, adică al Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa.
Minunea aceasta, după cum am zis, văzând-o zugravul, nu se pricepea cum s‑a făcut aceasta. Asemenea şi ucenicii lui, văzând, i‑a cuprins mirarea şi au început a chema prietenii şi vecinii de prin preajmă ca să vadă, şi îndată s-a umplut casa zugravului de lume multă, care se minuna de proslăvirea Sfintei Icoane, şi toţi se închinau, aprinzând lumânări, îndulcindu-se duhovniceşte de privirea Sfintelor Feţe, aşa de bine încuviinţate şi minunate, pline de har şi o frumuseţe neasemănată, care deodată aduc la evlavie şi respect pe oricare privitor.
Părinţii Nifon şi Nectarie cu ceilalţi, fiind la Metocul din oraşul Iaşi, îngrijoraţi şi întristaţi, neştiind nimic de această minune, fără de veste văd că vine unul din ucenicii zugravului foarte repede, zicând în gura mare:„Să trimiteţi curând să ia Sfânta Icoană, fiindcă în noaptea aceasta singură s-a zugrăvit, şi s-a adunat lume multă, încât nu mai încape, privind la minunea Sfintei Icoane!”.
Deocamdată Părinţii nu credeau cele zise de vestitor, şi cu gândul acesta au trimis pe Părintele Dositei Schimonahul, îngrijitorul Metocului şi, ajungând ei la casa zugravului, nu puteau intra să vadă Sfânta Icoană de îmbulzeala poporului; deci îndată, luând o trăsură şi învelind Sfânta Icoană cu o pânză curată, au adus-o la Metoc, urmând şi poporul. Iar în Metoc venind, au închis porţile curţii şi n‑au mai lăsat pe nimeni să intre, până se vor sfătui ce este de făcut.
Apoi grabnic au făcut cunoscut Sfintei Mitropolii de această minune; şi venind însuşi Preasfinţitul Mitropolit Calinic Miclescu, cu câţiva clerici, fiind aproape Metocul de Sfânta Mitropolie, au văzut cu toţii Sfânta Icoană şi, crezând, s-au închinat cu toată evlavia, minunându-se şi zicând: „Cu adevărat mare dar ne-a dăruit Maica Domnului prin această minunată şi proslăvită Icoană a sa!”. Apoi Mitropolitul a dat binecuvântare ca să se sfinţească apa; şi îndată a năvălit lume multă la Metoc, spre închinarea Sfintei Icoane, cerând a se citi acatiste şi a se face aghiasmă.
Şi îndată a început darul Maicii lui Dumnezeu a lucra prin Sfânta Icoană şi a face minuni pe care, din cele multe, puţine le vom spune aici, câte s-au putut ţine minte cu de-amănuntul, spre slava lui Dumnezeu şi a Preacuratei Sale Maici, şi pentru ca să nu mâniem pe Dumnezeu, tăcând adevărul; că pe unele le-au văzut cu ochii lor Părinţii Nifon şi Nectarie, împreună cu alţi preoţi şi monahi, cât timp au stat cu Sfânta Icoană în ţară, iar altele s-au văzut de toţi Părinţii, când s-a dus Sfânta Icoană la Schit, în Sfântul Munte, şi s-a pus în biserica mare.
Un om avea albeaţă pe amândoi ochii, încât se vedeau luminile ochilor lui ca laptele de albe; şi aducându‑l, s‑a închinat la Sfânta Icoană; şi stropindu-l şi spălându‑i ochii cu aghiasmă, i-au dat de a şi băut, luând şi acasă ca să bea şi să se mai spele, spunându-i să aibă credinţă la Maica Domnului; şi aşa făcând, peste trei zile a venit ca să mulţumească Maicii lui Dumnezeu, arătându-şi ochii că s-au curăţit şi vedeau luminat.
Un alt om avea lepră peste tot trupul, încât era numai răni; şi închinându-se cu credinţă, bând şi stropindu-se cu aghiasmă, a căzut lepra de pe trupul său ca nişte solzi şi s-a curăţit.
Un boier a venit şi a spus că fiul său, acum de trei zile, numai pentru că suflă se mai cunoaşte cum că este viu, şi zace în pat cu totul mort. Deci, rugându-se Maicii Domnului la Sfânta Icoană, cu credinţă, cu lacrimi şi cu evlavie, a luat aghiasmă şi, stropind copilul, dându-i şi în gură puţină ca să bea, îndată s-a deşteptat şi s-a sculat cu totul sănătos. Apoi, de bucurie, l-a adus tatăl său de s-a închinat la Sfânta Icoană şi a mulţumit Maicii lui Dumnezeu cu lacrimi şi cu daruri.
Acestea şi altele multe: bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap şi de măsele, de ochi, de vătămături, îndrăciţi, care suferă de epilepsie şi alte multe feluri de boli s-au tămăduit prin această Sfântă Icoană, pe care minuni Părinţii de la Metoc nu le-au mai însemnat, fiind covârşiţi de îmbulzeala poporului, care cerea neîncetat a le citi paraclise, acatiste şi aghiasme, încât nu puteau să ţină cont de cine cu ce se foloseşte, şi mai ales că erau ameninţaţi de orăşeni a le opri Icoana acolo, zicând că lor li se cuvine, fiindcă în Iaşi s-a făcut minunea cu zugrăvirea Dumnezeieştilor Feţe. Acestea înţelegând Părinţii Nifon şi Nectarie, şi văzând că se înmulţeşte poporul, venind neîncetat, s-au temut să nu le oprească Sfânta Icoană, astfel că, luând-o cu grăbire, au plecat spre Sfântul Munte.
Plecând din Iaşi, au venit cu Sfânta Icoană în oraşul Huşi. Dar şi acolo, mare minune! Cum a simţit poporul? Căci seara târziu au sosit la Episcopie, şi a doua zi, când s‑a luminat, tot oraşul a prins de veste, ca şi cum le-ar fi vestit cineva, şi îndată s-a umplut Episcopia de popor. Însă Părinţii şi de aci îndată au plecat, temându-se ca nu cumva să-i urmărească de la Mitropolie, că acum se înştiinţase şi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi zicea: „Să se oprească Sfânta Icoană, fiindcă s-a făcut minunea în ţară!”.
De acolo au mers în oraşul Bârlad, şi au dus Sfânta Icoană în casa Doamnei Ecaterina Şuţu, care cu multă dragoste şi cucernicie a primit-o. Aci, aflând Protoiereul, a poftit pre Părinţi să aducă Sfânta Icoană în catedrala oraşului, ca să se închine lumea mai cu înlesnire. Mergând cu Sfânta Icoană în biserică, şi începând a se închina mulţimea din acel oraş, iarăşi a săvârşit şi acolo multe minuni, dintre care vom spune pe una mai însemnată.
Era în oraş un învăţător şi înţelept bine pregătit în ştiinţele profane, care avea la şcoala lui pe fiii celor mai însemnate persoane de acolo, şi spuneau despre dânsul bârlădenii că este foarte de treabă şi cinstit, însă nu are evlavie la cele sfinte, şi la biserică nu merge, fără numai la Sfintele Paşti. Acela, auzind de venirea Sfintei Icoane, a trimis trăsura sa, rugând pe Părinţi să facă osteneală să meargă cu Sfânta Icoană la casa lui; dar Părinţii nu au voit, trimiţându-i răspuns că mai cuviincios este să vie el la Sfânta Icoană.
Astfel, a trimis trăsura în trei rânduri, ca să meargă părinţii cu Icoana la el; şi mai rugându-i pe Părinţi şi alte persoane de vază, s-au îndemnat aceştia a merge cu Icoana la dânsul, pentru folosul sufletului lui. Deci, când au voit să ia Părinţii Sfânta Icoană şi să o pună în trăsură, aşa de grea s-a făcut încât abia patru oameni cu mare greutate au dus-o până la trăsură, iar când au voit să o pună în trăsură, a trosnit aşa de tare tocul în care era Sfânta Icoană încât toţi s-au spăimântat, şi caii de la trăsură au tresărit, iar tocul Icoanei s-a desfăcut din toate încheieturile lui.
Atunci au cunoscut toţi că nu voieşte Maica lui Dumnezeu să meargă acolo unde nu era evlavie şi credinţă, ci numai o iscodire şi defăimare; iară înapoi întorcând-o, doi oameni au adus-o prea uşor.
Asemenea, o femeie de neam mare, evlavioasă dar greu bolnavă, fiind afară la moşie, auzind de Sfânta Icoană şi de minunile pe care le face, voia să meargă în oraş ca să i se închine şi să ceară sănătate la Maica Domnului, dar se temea să se suie în trăsură, ca să nu moară pe drum, până în oraş. I s-a arătat Maica Domnului în chipul acestei Sfinte Icoane în vis, poruncindu-i să se scoale curând şi să vie la Bârlad, ca să se închine Maicii Domnului şi să se binecuvânteze de la Sfânta Icoană; şi cum s-a suit în trăsură, îndată s-a simţit sănătoasă, şi venind la Părinţi, a mărturisit, zicând: „Cu adevărat, pe această Sfântă Icoană o am văzut astă-noapte în vis, care mi-a zis să viu cât mai degrabă la Bârlad, să apuc închinarea ei, şi acum iată-mă cât sunt de sănătoasă!”. Şi ea dădu slavă Maicii Domnului.
De acolo au venit Părinţii cu Sfânta Icoană la Galaţi şi au pus-o în Biserica Sfinţilor Împăraţi. La această biserică, un zugrav lucra meşteşugul său şi, văzând el îmbulzeala poporului care se închina şi admira Sfânta Icoană, i s-a părut ceva străin şi a început a-i ocărî pe oameni. „Nu vă amăgiţi, că greşiţi; un bun pictor poate să zugrăvească o icoană mult mai frumoasă ca aceasta” – şi altele mai multe zicea.
Acestea bârfind, însuşi se uita cu obrăznicie la faţa Sfintei Icoane, ocărând poporul în gura mare. Şi iată că, deodată, Maica lui Dumnezeu, prin schimbarea feţei sale atât l-a îngrozit, încât s-a înfricoşat cu totul, şi apoi el singur s-a făcut propovăduitor poporului, zicându‑le să creadă că într-adevăr Sfânta Icoană cu minune dumnezeiască este zugrăvită, că face semne mai presus de fire şi este făcătoare de minuni.
După plecarea Sfintei Icoane din Iaşi, a urmat o preaslăvită minune, de mare mirare în acel ţinut.
Un evreu cu soţia şi copiii ţinea un han la drum; acel evreu, ducându-se după negoţul său, a lăsat în han pe soţia sa cu copiii şi o slugă. S-a întâmplat însă şi a murit evreul acolo unde s-a dus, şi un alt prieten al lui, asemenea evreu, îngropându-l, a luat marfa şi banii rămaşi, aducându-le evreicei, soţiei mortului, spunându‑i de întâmplarea morţii bărbatului ei.
Iară după ce s-a dus acel evreu străin, vrăjmaşul a pus în mintea slugii ca să omoare pe evreică şi, luându-i averea, să se ducă de acolo. Deci pândind o noapte când evreica era singură numai cu copiii, a intrat la dânsa pe când dormea şi a început a o ameninţa că o va omorî de nu-i va da banii pe care-i are; ea, văzând primejdia, şi după toate rugăminţile nefolosind nimica, a scos tot ce avea şi i-a dat, numai să-şi scape viaţa. Luând sluga aceea banii şi lucrurile date, a intrat în altă grijă, socotind că evreica are să spună oricui va veni în han, şi va fi vădit. Deci, ca să fie fără de grijă, a socotit în gândul său să o spânzure; şi, gătind acela spânzurătoarea, evreica se ruga către dânsul ca să o lase cu viaţă; el însă îşi căuta de planul său.
Între acestea şi-a adus aminte evreica de această Sfântă Icoană şi de minunile ei, precum auzise de pe la trecători, fiindcă străbătuse această veste pretutindeni, şi la acea nevoie a început cu lacrimi a se ruga ca o creştină, zicând: „Maica Domnului, dacă Chipul Tău cu adevărat s-a zugrăvit cu dumnezeiască minune, precum am auzit, şi tu eşti adevărată Născătoare de Dumnezeu, izbăveşte‑mă de această primejdie, şi atunci voi crede şi mă voi boteza cu toată casa mea!”.
Acestea şi alte mai multe zicându-le femeia, cu mare plângere, sluga s-a apropiat de ea, gata să-i pună laţul de gât, dar, socotind el că este prea sus şi nu o va putea ridica, l-a lăsat puţin mai jos şi apoi, suindu-se pe scaun, a pus laţul în gâtul său, să vadă de este potrivit; şi, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, a călcat strâmb pe scaun şi îndată a sărit scaunul de sub picioarele lui, rămânând singur spânzurat. Văzând evreica această minune, a rămas încremenită de frică şi, socotind minunea, a crezut cu toată casa ei şi s-a botezat după cum făgăduise.
La plecarea Părinţilor Nifon şi Nectarie din Galaţi cu Sfânta Icoană, aproape de pornire fiind, s-a făcut chipul Sfintei Icoane numai valuri de-a lungul obrazului, ca asudată; apoi, intrând într-un vapor austriac, Loid, se mirau toţi cei de acolo de chipul cel minunat al Maicii Domnului, nu numai pasagerii creştini ortodocşi, dar şi ceilalţi, cinstindu-l şi închinându-i-se.
Ajungând Părinţii cu Sfânta Icoană în Sfântul Munte, la arsanaua Mănăstirii româneşti, au trimis veste sus, la Monastire, ca să se pogoare preoţii îmbrăcaţi în sfintele veşminte, cu cântări şi tămâieri, spre întâmpinarea Sfintei Icoane; şi aşa, ducând-o în sunetul clopotelor, au aşezat-o în sfânta biserică mare, unde se vede până azi şi toţi câţi intră i se închină cu multă evlavie şi o sărută. După aceasta, cu sfatul de obşte, s-a făcut rânduială şi s-a întocmit slujbă, ca să i se facă pomenire în fiecare an, cu milostenii la toţi câţi se vor aduna din toate părţile.
Se afla pe atunci în Schit un monah topit de boală, cu numele Inochentie, care numai prin suflare se cunoştea că este viu, de trei săptămâni nemâncat, şi nu mai putea vorbi nicidecum. Dar cum a intrat Sfânta Icoană în Monastire, ca dintr-un somn s-a trezit şi a cunoscut că a venit Icoana Maicii Domnului, cu care împreună darul şi îndurările sale. Deci a cerut ca să-l ducă în biserică şi, închinându-se, acestea a grăit către Sfânta Icoană: „Maica lui Dumnezeu, de-mi este de folos să mai trăiesc, însănătoşeşte-mă, căci cred că poţi, iar de nu, fie voia ta; cum voieşti, Stăpâna mea, şi cum cunoşti, aşa fă cu mine!”.
Acestea zicându-le, s-a întors la chilia sa, vesel şi plin de duhovnicească bucurie; însă nu a spus nimic, ci îndată a cerut cămaşă curată, ca să se schimbe, apoi a cerut să se îmbrace în toată rânduiala monahicească, că era schimnic, şi să se împărtăşească cu preacuratele Taine. După aceea, trecând ca un ceas de când se închinase la Sfânta Icoană, şi-a dat duhul şi s-a dus să stea înaintea înfricoşatului Judecător, având drept protectoare pe însăşi Maica lui Hristos Dumnezeu, spre a‑i mijloci fericirea veşnicei Împărăţii Cereşti.
Un alt monah din Schit, anume Serghie, crezându-şi minţii sale şi bizuindu-se în sineşi, a ieşit din Schit, nespunând nimănui, şi a intrat într-o peşteră pustie, socotind să se apuce de o nevoinţă călugărească mai mare. Odată, rugându-se el după obicei, s-a pogorât deasupra capului său un luceafăr; şi sta aşa în vederea ochilor lui, însă el îşi făcea canonul său, încurajându-se; apoi acel luceafăr atât de tare a trăsnit încât monahul, plin de spaimă, a căzut la pământ ca un mort; şi tocmai după trei zile s-a deşteptat, însă surd cu desăvârşire şi de tot slăbit; şi cum a putut, a venit la Schit şi a mărturisit întâmplarea ispitei drăceşti, dar nu auzea nicidecum, ci numai prin scris se înţelegea cu ceilalţi.
Văzându-l părinţii şi făcându-li-se milă de el, l-au dus în biserică, la Sfânta Icoană a Maicii Domnului, şi înălţând cu dinadinsul rugăciuni de umilinţă pentru el, l-a vindecat Maica lui Dumnezeu, redându-i auzul.
Altădată, pe un meşter dintre cei ce lucrau în Monastire, după neîncercate judecăţile lui Dumnezeu, l-a apucat un duh necurat, care foarte rău îl muncea; şi aducându-l fraţii dinaintea Sfintei Icoane, citindu-i Acatistul şi Paraclisul, grabnic s-a izbăvit omul de acea bântuială drăcească.
În Moldova s-au făcut multe minuni de la Maica Domnului prin această Sfântă Icoană, pe care, precum am zis mai sus, Părinţii nu s-au gândit să le însemneze cu de-amănuntul, fiind cuprinşi de mare bucurie şi îndestulaţi că au câştigat un asemenea nepreţuit şi scump odor pentru Sfânta Monastire din nou întemeiată, care nu avea cu ce să se proslăvească; iar cele spuse sunt numai care s-au văzut cu ochii de Părinţii noştri şi le-au ţinut minte, iar altele ni le-au spus cei care s-au folosit de la această Sfântă Icoană.
S-au pus în scris aceste puţine lucruri, întru slava Maicii lui Dumnezeu şi spre folosul celor care nu cunosc minunea zugrăvirii acestei Sfinte Icoane, împlinind din parte datoria pe cât am putut. Şi mărturisim şi credem cu toată inima că Maica lui Dumnezeu, pentru bunătatea sa, spre folosul celor ce cred şi o cinstesc cu credinţă şi cu dragoste, pururea a săvârşit şi săvârşeşte minuni, până la sfârşitul veacului.

Sfinții Mucenici Proclu și Ilarie (+100; sau începutul sec. II) erau originari din orașul Calipta, aproape de Ancira (Galatia – Asia Mică).
Sfinții mucenici au pătimit în vremea împăratului Traian (98-117), din porunca guvernatorului Maxim. Sfântul Mucenic Proclu a fost prins și supus supliciilor deoarece a mărturisit cu mult curaj pe Hristos și a refuzat să se lepede de dreapta credință. În cele din urmă a suferit moarte martirică fiind ucis cu săgeți, în afara orașului. În drum spre locul martirajului, i-a ieșit în cale Sfântul Ilarie, nepotul său de frate. Acesta l-a îmbrățișat și a mărturisit că și el este creștin, fapt pentru care a fost întemnițat.
După trei zile, Sfântul Ilarie refuzând să se lepede de dreapta credință a fost ucis prin decapitare din porunca guvernatorului Maxim. Creștinii din orașul Calipta au luat trupurile mucenicilor și i-au îngropat noaptea, în taină, în același mormânt.

Sfânta Veronica (sec. I) – Era originară din Cezareea lui Filip – Paneas (în apropiere de Muntele Hermon, în nordul Tării Sfinte).
Potrivit unei vechi tradiții Sfânta Veronica este femeia pe care Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat-o de boală grea, așa cum ne spune și Evanghelia după Matei: „iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui și mă voi face sănătoasă; Iar Iisus, întorcându-Se și văzând-o, i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Și s-a tămăduit femeia din ceasul acela” (Mt. cap. 9, vs. 20) De asemenea, se pare că Sfânta Veronica a fost femeia care I-a șters fața Mântuitorului Iisus Hristos, în timpul patimilor Sale, pe drumul Golgotei.
Pe această pânză s-a imprimat chipul Mântuitorului, rămânând cunoscută în istorie ca Sfânta Mahramă – prima icoană a Mântuitorului, una nefăcută de o mână omenească.

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte Athos. Stareţul Paisie s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, în 25 iulie 1924. A intrat în obştea Mănăstirii Esfigmenu din Sfântul Munte Athos în 1953, iar în anul următor a fost făcut rasofor, primind numele Averchie.
În 1956, a plecat la Mănăstirea Filotheu, urmând ca la 3 martie 1957 să fie făcut stavrofor, primind schima mică şi luând numele Paisie. În 1958 se mută la Mănăstirea Naşterii Maicii Domnului, la Stomio – Koniţa, unde a rămas până în 1962, când a plecat în peninsula Sinai şi a locuit la Chilia Sfinţilor Galaction şi Epistimia. În 1964, a revenit la Sfântul Munte şi s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfinţilor Arhangheli.
A primit schima mare în 11 ianuarie 1966. De numele său este legată şi istoria Mănăstirii Sfântului Ioan Evanghelistul şi Teologul din Suroti, căreia i-a pus temeliile de zid şi cele duhovniceşti. Pe la sfârşitul lui 1967, s-a dus la Katunakia (Muntele Athos) şi s-a stabilit la Chilia Sfântului Ipatie a Mănăstirii Marea Lavră. În 1968, a mers la Mănăstirea Stavronikita, unde a ajutat la trecerea acesteia de la viaţa idioritmică la cea chinovială, precum şi la punerea bazelor duhovniceşti ale noii obşti.
În data de 1 martie 1969 s-a mutat la Chilia „Sfânta Cruce“, unde a rămas până în 1979, când s-a înscris ca monah aparţinând de Mănăstirea Kutlumuş şi a preluat Chilia Naşterii Maicii Domnului -a Panaguda, locul unde au primit ajutor mii de suflete. Pe 4 noiembrie 1993, a ieşit pentru ultima oară din Sfântul Munte, pentru a fi prezent, ca de obicei, la privegherea sărbătorii Sfântului Arsenie (10 noiembrie), la Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul“ din Suroti. La scurt timp, i s-a descoperit o tumoare canceroasă la intestinul gros şi s-a luat hotărârea de a fi operat pe data de 4 februarie 1994. A stat internat la Spitalul Theaghenio (Tesalonic) timp de 10 zile, după care a fost adus să se refacă la Mănăstirea Suroti. Însă starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit şi mai mult.
În 12 iulie 1994, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat la mănăstirea din Suroti, lângă Tesalonic, potrivit dorinţei sale.

Sursa

Icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” – 30 iunie

Icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” este prăznuită pe 30 iunie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu își are numele de la satul Balykina, din provincia Cernigov. În unele sinaxare rusești mai este numită și icoana Maicii Domnului „Volyn”.

Potrivit tradiției, icoana a fost adusă în Rusia în secolul al XVII-lea, în timpul domniei lui Mihail Romanov, de refugiații ortodocși din Galicia. În timpul războiului cu suedezii, icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” a lăcrimat. În acea perioadă, icoana se afla în casa lui Dulskogo Pan, cel care a adus-o pe tărâmul rusesc. Văzând minunea, acesta a promis că va construi o biserică în care va așeza icoana Fecioarei Maria. Nedorind să se despartă de icoana făcătoare de minuni, el a întârziat zidirea bisericii. Însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat în vis lui Dulsky și i-a poruncit să construiască biserica în care a promis că va așeza icoana sa.
După acest vis, el a zidit biserica cu hramul Sfântului Nicolae și a mutat icoana în ea. Mutarea icoanei s-a săvârșit în ziua de 4 august 1711. Din acel moment, icoana a devenit cunoscută ca icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” și a săvârșit numeroase minuni.
Pe 24 iunie 1811 contesa Anna Ivanovna Bezborodko a ferecat icoana într-o îmbrăcăminte de argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase. Pe îmbrăcămintea icoanei stă scris ca mărturie: „Această ferecătură a fost donată de contesa Anna Ivanovna Bezborodko pe 24 iunie 1811”.
Icoana este renumită în tot cuprinsul Rusiei pentru vindecările minunate și variate pe care le săvârșește. Este cunoscută în special pentru vindecările afecțiunilor sistemului nervos. Printre minunile cele mai cunoscute sunt: izbăvirea localității Rozhkov de epidemia de holeră din anul 1872, izbăvirea de ciumă a satului Kovalevkepred din anul 1876 și vindecare de pneumonie a unei familii în anul 1886.

Icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” este pictată pe pânză lipită pe lemn. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu își ține mâinile împreunate în rugăciune, iar Pruncul Hristos se odihnește în poala Maicii Sale.

O copie fidelă a acestei sfinte icoane a aparținut Sfântului Ioan Maximovici, Mitropolit de Tobolsk (†10 iunie 1715), de când era Episcop de Cernigov. Sfântul Ioan a fost cel care a dat binecuvântare ca în jurul bisericii în care se afla icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” să se formeze o mănăstire în anul 1712. Aceasta a funcționat până în anul 1923, când a fost închisă și demolată.

În anul 1993, Biserica Ortodoxă din Rusia a hotărât redeschiderea și restaurarea mănăstirii. Doi ani mai târziu, în 1995, icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” a fost așezată în biserica mănăstirii. În toată această perioadă, icoana fusese păstrată în secret de câțiva creștini evlavioși, pentru a evita distrugerea ei.

Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț – 26 iunie


Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț este prăznuită pe 26 iunie, în aceeași zi cu icoana Maicii Domnului din Lida.

Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț este cunoscută și sub numele de icoana „Lidianca”, pentru că este considerată o copie perfectă a icoanei din Lida.

Această icoană a Maicii Domnului este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România, și cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni. Timp de peste 600 de ani, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, monahilor și a credincioșilor din România.

Ea a fost comandată de către Sfântul Gherman în anul 665, fiind copie a icoanei Maicii Domnului ce se afla în Lida, din anul 35. Pe spatele icoanei este zugrăvit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care s-a născut în Lida. Sfântul Gherman a adus icoana cu el în Constantinopol atunci când a devenit patriarh, și a oferit-o Mănăstirii Heleopatra.
La începutul persecuției iconoclaste a împăratului Leon al III-lea, în anul 714, icoana Maicii Domnului a fost ascunsă, iar în anul 716 a fost trimisă în secret de către Sfântul Gherman la Roma, Papei Grigorie al III-lea.

Icoana Maicii Domnului a fost așezată timp de 106 ani în Basilica „Sfântul Petru” din Roma. După învingerea iconoclaștilor, Papa Serghie al II-lea a readus icoana în Constantinopol. Icoana a fost întâmpinată la intrarea în Constantinopol de Sfânta Împărăteasă Teodora, însoțită de Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului și popor mult din Imperiul Bizantin. Apoi, icoana a fost reașezată în Mănăstirea Heleopatra.

În jurul anului 1400, împăratul Manuel al II-lea Paleologul a trimis trei icoane în semn de recunoștință a Imperiului Bizantin, față de Voievodatul din Moldova:

Una pentru Voievodul Alexandru cel Bun – icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana, care a fost așezată în Mănăstirea Bistrița, Neamț, România.
Una pentru soția sa, Neacșa (numită în unele scrieri Ana) – icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost așezată în Mănăstirea Agapia, Neamț, România.
Una pentru Mitropolitul Iosif Mușat – icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care a fost așezată în Biserica Sfântul Gheorghe din Suceava, cunoscută sub denumirea de Biserica Mirăuți.

Biserica Sfântul Gheorghe – Mirăuți din Suceava se afla în apropierea Curții Domnești și a îndeplinit rolul de Catedrală Mitropolitană a Moldovei, între anii 1402-1522. Icoana Maicii Domnului a stat în biserica Sfântul Gheorghe până în anul 1415, când a fost dusă și așezată în Mănăstirea Neamț, unde a și rămas de atunci.

În timpul unei invazii a Imperiului Otoman, icoana a fost îngropată din iunie 1821, până în octombrie 1822, împreună cu alte obiecte de valoare, într-o poiană tainică de pe Muntele Rusu, pentru a fi protejată. Astăzi, pe locul în care a fost îngropată icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află Schitul Icoana Veche.

Între anii 1844-1845, icoana a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase.

Unul dintre principii moldoveni a oferit o copie a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț unui moșier rus, pe nume Certkov. Descendenții lui Certkov au așezat icoana în biserica din sat în anul 1846. Pe spatele icoanei se află o inscripție în care se spune că icoana este o copie fidelă a icoanei trimise din Constantinopol, de către împăratul Manuel Paleologul.

De asemenea, prin călăuzirea Maicii Domnului, Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi (15 noiembrie) a povățuit mulți asceți în Rusia și, mai apoi, în România.