Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț – 26 iunie

Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț este prăznuită pe 26 iunie, în aceeași zi cu icoana Maicii Domnului din Lida.

Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț este cunoscută și sub numele de icoana „Lidianca”, pentru că este considerată o copie perfectă a icoanei din Lida.

Această icoană a Maicii Domnului este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România, și cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni. Timp de peste 600 de ani, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, monahilor și a credincioșilor din România.

Ea a fost comandată de către Sfântul Gherman în anul 665, fiind copie a icoanei Maicii Domnului ce se afla în Lida, din anul 35. Pe spatele icoanei este zugrăvit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care s-a născut în Lida. Sfântul Gherman a adus icoana cu el în Constantinopol atunci când a devenit patriarh, și a oferit-o Mănăstirii Heleopatra.
La începutul persecuției iconoclaste a împăratului Leon al III-lea, în anul 714, icoana Maicii Domnului a fost ascunsă, iar în anul 716 a fost trimisă în secret de către Sfântul Gherman la Roma, Papei Grigorie al III-lea.

Icoana Maicii Domnului a fost așezată timp de 106 ani în Basilica „Sfântul Petru” din Roma. După învingerea iconoclaștilor, Papa Serghie al II-lea a readus icoana în Constantinopol. Icoana a fost întâmpinată la intrarea în Constantinopol de Sfânta Împărăteasă Teodora, însoțită de Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului și popor mult din Imperiul Bizantin. Apoi, icoana a fost reașezată în Mănăstirea Heleopatra.

În jurul anului 1400, împăratul Manuel al II-lea Paleologul a trimis trei icoane în semn de recunoștință a Imperiului Bizantin, față de Voievodatul din Moldova:

Una pentru Voievodul Alexandru cel Bun – icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana, care a fost așezată în Mănăstirea Bistrița, Neamț, România.
Una pentru soția sa, Neacșa (numită în unele scrieri Ana) – icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost așezată în Mănăstirea Agapia, Neamț, România.
Una pentru Mitropolitul Iosif Mușat – icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care a fost așezată în Biserica Sfântul Gheorghe din Suceava, cunoscută sub denumirea de Biserica Mirăuți.

Biserica Sfântul Gheorghe – Mirăuți din Suceava se afla în apropierea Curții Domnești și a îndeplinit rolul de Catedrală Mitropolitană a Moldovei, între anii 1402-1522. Icoana Maicii Domnului a stat în biserica Sfântul Gheorghe până în anul 1415, când a fost dusă și așezată în Mănăstirea Neamț, unde a și rămas de atunci.

În timpul unei invazii a Imperiului Otoman, icoana a fost îngropată din iunie 1821, până în octombrie 1822, împreună cu alte obiecte de valoare, într-o poiană tainică de pe Muntele Rusu, pentru a fi protejată. Astăzi, pe locul în care a fost îngropată icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află Schitul Icoana Veche.

Între anii 1844-1845, icoana a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase.

Unul dintre principii moldoveni a oferit o copie a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț unui moșier rus, pe nume Certkov. Descendenții lui Certkov au așezat icoana în biserica din sat în anul 1846. Pe spatele icoanei se află o inscripție în care se spune că icoana este o copie fidelă a icoanei trimise din Constantinopol, de către împăratul Manuel Paleologul.

De asemenea, prin călăuzirea Maicii Domnului, Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi (15 noiembrie) a povățuit mulți asceți în Rusia și, mai apoi, în România.

Icoana Maicii Domnului din Lida – 26 iunie (12 martie)

Această icoană făcătoare de minuni este menționată în slujba icoanei Maicii Domnului din Kazan – Kazanskaya (22 octombrie), în cea de-a treia cântare a Canonului.
Conform tradiției, în anul 35, Sfinții Apostoli Petru și Pavel predicau în orașul Lida, lângă Ierusalim. Au construit acolo o biserică închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, după care au mers la Ierusalim și au rugat-o să vină la sfințirea bisericii. Ea le-a promis că va fi acolo şi i-a trimis înapoi la Lida.
Întorşi la biserica ce urma a fi sfinţită, sfinţii apostoli au găsit zugrăvit pe un perete chipul Maicii Domnului. Alte surse spun că icoana nefăcută de mână omenească a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a apărut pe un stâlp al bisericii din Lida. Imediat după, a venit și Maica Domnului, care s-a bucurat văzând mulțimea oamenilor ce era adunată acolo. Ea a binecuvântat icoana, înzestrând-o cu darul facerii de minuni.

Împăratul Iulian Apostatul (361-363) a auzit despre icoana Maicii Domnului și a încercat să o distrugă. Meșterii trimiși de împărat pentru a distruge icoana nu au reușit să îndeplinească fărădelegea: cu cât ciopleau icoana, culorile ei pătrundeau și mai adânc în piatră. Imediat după aceasta, vestea s-a răspândit în tot ținutul și mulțime de oameni au venit să cinstească icoana Maicii Domnului.
Sfântul Gherman, viitorul patriarh al Constantinopolului, a trecut într-una dintre călătoriile sale prin Lida și, văzând frumusețea icoanei Maicii Domnului, a comandat o copie a icoanei. Sfântul Gherman a adus icoana cu el în Constantinopol, atunci când a devenit patriarh, și a oferit-o Mănăstirii Heleopatra.
La începutul persecuției iconoclaste a împăratului Leon al III-lea, icoana a fost trimisă în secret de către Sfântul Gherman la Roma, Papei Grigorie al III-lea.
Icoana Maicii Domnului a fost așezată timp de 106 ani în Basilica „Sfântul Petru” din Roma. Din acest motiv, icoana Maicii Domnului „Lidianca” de la Mănăstirea Neamț (26 iunie) mai este numită în sinaxarele rusești și icoana Maicii Domnului „Romana”.
Printre cele mai vechi surse care menționează despre icoana nefăcută de mână omenească a Maicii Domnului din Lida se numără un document atribuit Sfântului Andrei Criteanul, din anul 726, și o scrisoare scrisă de trei patriarhi din Răsărit, adresată împăratului iconoclast Teofil (829-842) în anul 839, precum și o lucrare a lui Gheorghe Călugărul, din 886.

Icoana Maicii Domnului „Sedmiezerskaya” – 26 iunie (28 iulie, 13 octombrie)

Aceste trei zile de prăznuire au fost stabilite pentru a cinsti izbăvirea orașului Kazan de epidemia de ciumă din anul 1654-1655 (26 iunie), apoi izbăvirea de epidemia de ciumă din anul 1771 (28 iulie) și mutarea icoanei de la Ustiug la mănăstire (13 octombrie).

Numele acestei icoane sfinte vine de la Mănăstirea Sedmiezerskaya, care se traduce „mănăstirea celor șapte lacuri”. Din acest motiv, această icoană mai este denumită și icoana Maicii Domnului „Șapte lacuri”. La începuturi, mănăstirea era înconjurată de șapte lacuri mici, care mai apoi au fuzionat într-unul singur, mai mare.

Această mănăstire a fost întemeiată de călugărul Eftimie. El a adus icoana „Sedmiezerskaya” din Ustiug și a așezat-o în biserica mănăstirii nou-înființată (lângă orașul Kazan), în ziua de 13 octombrie 1615.

La mijlocul secolului al XVII-lea, orașul Kazan și mare parte din Rusia a fost cuprinsă de ciumă. În scurt timp au murit aproape toți locuitorii orașului, aproximativ 48000 de oameni.

Icoana Maicii Domnului „Sedmiezerskaya” a fost adusă în oraș în procesiune. După ce au înconjurat zidul de piatră al orașului, icoana a fost așezată în Biserica Bunei Vestiri. După privegherea de toată noaptea și Sfânta Liturghie de a doua zi, icoana a fost purtată în procesiune printre casele din lemn ale orașului. Șapte zile de rugăciuni și procesiuni au fost necesare pentru ca ciuma să se îndepărteze.
După trecerea epidemiei, călugării au cerut ca icoana să se întoarcă în mănăstire. Ei au săvârșit o priveghere de toată noaptea în cinstea icoanei, și au hotărât să o ducă în procesiune înapoi la mănăstire. Dar când se pregăteau să scoată icoana din biserică au fost împiedicați de o furtună de zăpadă. Acest fapt s-a repetat de trei ori, și de aceea s-a decis ca sfânta icoană să rămână în Kazan pentru un timp.

Icoana s-a întors la Mănăstirea Sedmiezerskaya abia în 1655.

Icoana Maicii Domnului din Tihvin – 26 iunie

Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. În secolul al V-lea, icoana a fost mutată din Ierusalim la Constantinopol și a fost așezată în biserica Vlaherne, ce a fost zidită special pentru a adăposti această sfântă icoană.

În anul 1383, cu 70 de ani înainte de căderea Constantinopolului în mâinile turcilor, icoana a dispărut din biserica Vlaherne. Ea a fost zărită de niște pescari deasupra apei Lacului Ladoga, de lângă Novgorod, înconjurată de o lumină orbitoare. După un timp, icoana s-a făcut nevăzută, arătându-se în satul Motceniți, ce se afla pe malul râului Tihvin, apoi în pădurea din apropierea orașului Tihvin. În această pădure s-a ridicat o biserică din lemn, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, în care a fost așezată icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aici, icoana a rămas în mod minunat nevătămată în urma mai multor incendii.

În secolul al XVI-lea, prin truda Marelui Cneaz Vasile Ivanovici, a fost construită o biserică din piatră pe locul vechii biserici de lemn. În anul 1560, din porunca țarului Ivan cel Groaznic, în jurul bisericii s-a format o mănăstire de călugări, ce era înconjurată de un zid de piatră.

În perioada 1613-1614, armata suedeză care asediase Novgorodul a avut mai multe tentative de a distruge mănăstirea. Nenumăratele rugăciuni rostite înaintea icoanei Maicii Domnului au dus la cruțarea sfântului lăcaș.

Când călugării au fost anunțați că armata suedeză se apropie, ei au decis să fugă cu tot cu icoană. Mergând să ia icoana, aceștia au constatat că nu o pot scoate din iconostas. Văzând aceasta ca pe un semn din partea Maicii Domnului, călugării s-au hotărât să nu mai părăsească mănăstirea, rugându-se Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să le apere vatra duhovnicească. Spre uimirea lor, o armată mare din Moscova a venit și a apărat mănăstirea.
Când suedezii au văzut armata rusă s-au spăimântat și s-au retras. Vestea acestei minuni s-a răspândit imediat, iar emisari din partea Țarului au venit și au vizitat mănăstirea. Însoțiți de o copie a icoanei făcătoare de minuni, ei au mers spre satul Stolbovo, la 33 de mile de Tihvin, unde au încheiat un tratat de pace cu suedezii, pe 10 februarie 1617.

După aceea, copia icoanei a fost luată la Moscova și așezată în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin. Ulterior, aceeași icoană a fost mutată în Catedrala „Sfânta Sofia” din Novgorod, la cererea credincioșilor din oraș, care au fost atacați de suedezi. Încă odată, prin mijlocirea Maicii Domnului, orașul a fost salvat.

De-a lungul secolelor, vestea despre minunile săvârșite de icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a răspândit în tot ținutul. Copii ale icoanei făcătoare de minuni au fost așezate în bisericile din toată Rusia. Unele dintre aceste copii s-au dovedit și ele făcătoare de minuni și a devenit o obișnuință din partea credincioșilor ca să se roage înaintea sfintei icoane pentru ajutor în necazuri.

La Mănăstirea Tihvin s-a ajuns la numărul de 24 de procesiuni în fiecare an cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Icoana a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint aurit, care lăsa să se vadă doar fețele și mâinile Maicii Domnului și ale Pruncului Hristos. Mulți dintre credincioșii care erau ajutați de Maica Domnului au dorit să-și arate recunoștința pentru ajutorul primit, astfel că au decorat îmbrăcămintea de argint cu numeroase pietre prețioase.
Cea mai mare minune este că icoana a fost ferită de distrugere sau vânzare după Revoluția rusă, care a fost precedată de o persecuție de 74 de ani a Bisericii. În jurul anului 1920, guvernul comunist a confiscat toate odoarele Bisericii Ortodoxe din Rusia, considerându-le „proprietatea poporului”. Multe dintre aceste obiecte sacre au fost distruse și vândute cu scopul de a face rost de bani pentru hrana poporului din Rusia și Ucraina, care era afectat de foamete.
În timpul ocupației germane din al doilea Război Mondial, naziștii au scos icoana din Mănăstirea Tihvin și au așezat-o în catedrala „Sfânta Treime” din Pskov. După doi ani, icoana ajunge la Riga, în Letonia. Când orașul a fost evacuat, Episcopul Ioan de Riga a luat icoana cu el în Bavaria, unde a fost cinstită de credincioșii ortodocși care au fost strămutați din cauza războiului.
Când agenții sovietici au reperat icoana, episcopul a plecat cu ea în Statele Unite, în anul 1949, sub pretextul că icoana care se află în grija lui este o reproducere recentă, fiind opera unui călugăr simplu, care nu are valoare istorică sau monetară.
La scurt timp după sosirea în Statele Unite, Episcopul Ioan a fost ridicat la rangul de arhiepiscop și a fost desemnat să păstorească Episcopia de Chicago. După aceasta, icoana a fost așezată și cinstită în Catedrala „Sfânta Treime” din Chicago.
Arhiepiscopul Ioan mergea frecvent în pelerinaj cu icoana Maicii Domnului din Tihvin în diferite locuri din Statele Unite și Canada. După moartea ierarhului, din Duminica Floriilor a anului 1982, icoana rămas în grija protopopului Serghei Garklavs, fiul duhovnicesc al Arhiepiscopului.

În anul 2003, la mai mult de un deceniu de la căderea comunismului și învierea Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost luată decizia ca odorul sfânt să se întoarcă în Mănăstirea Tihvin.

Biserica Ortodoxă Rusă primise în posesie o parte din vechea Mănăstire Tihvin în anul 1995.

În anul 2004, Mitropolitul Gherman, Primatul Bisericii Ortodoxe din America, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Episcopilor au mers cu icoana Maicii Domnului în pelerinajul anual de la Mănăstirea „Sfântul Tihon” (Pennsylvania), pentru a fi cinstită pentru ultima dată de credicioșii din America, după care au dus-o în Rusia la Mănăstirea Tihvin.
Icoana este de tip „Hodighitria” (Îndrumătoarea) și se aseamănă ca stil icoanei Maicii Domnului din Iviron. Aceste două icoane diferă doar prin poziția în care este așezat piciorul Pruncului Hristos. De altfel, mai multe surse istorice menționează că în timpul domniei Sfântului Cneaz Dimitrie Donskoy, au fost aduse în Rusia mai multe icoane „Hodighitria” ale Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului „Zaonikievskaya” – 23 iunie

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu își are denumirea de la Mănăstirea Zaonikievskaya, întemeiată de călugărul Iosif Zaonikievsky.

Monahul Iosif a fost un țăran evlavios (Ilarion) din regiunea Vologda, care suferea de o boală a ochilor. După rugăciuni neîncetate către Maica Domnului și Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian, Ilarion a avut o vedenie în care Sfinții Cosma și Damian l-au călăuzit spre pădure, promițându-i vindecarea.

Pe 23 iunie 1588, ajungând la locul mlăștinos indicat de Sfinții Doctori Cosma și Damian, Ilarion a văzut deodată o lumină neobișnuită ieșind dintr-o icoană a Maicii Domnului. Atingând icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, bolnavul a primit vindecare.

În cinstea minunii săvârșite, el a construit în acel loc un mic paraclis în care a așezat icoana Maicii Domnului de la care primise vindecare. Imediat după aceasta, Ilarion s-a stabilit lângă paraclis, primind voturile monahale cu numele de Iosif.

Icoana Maicii Domnului „Zaonikievskaya” a continuat să săvârșească minuni.

Ulterior, cu binecuvântarea Sfântului Antonie, Episcopul de Vologda, numărul călugărilor adunați în jurul icoanei a crescut, întemeindu-se astfel Mănăstirea Zaonikievskaya. Monahul Iosif a fost ales egumen al mănăstirii proaspăt înființate.

Primind cu umilință sarcina ce i-a fost dată, Iosif a dus o viață ascetică, luând totodată și nebunia pentru Hristos.

Sfântul Iosif a murit în ziua de 21 septembrie 1612, la vârsta de 83 de ani și a fost înmormântat în mănăstirea pe care o ctitorise. El este prăznuit pe 23 iunie (în ziua prăznuirii icoanei Maicii Domnului „Zaonikievskaya”) și pe 21 septembrie (ziua adormirii sale în Domnul).

Datorită asemănării cu icoana Maicii Domnului din Vladimir, icoana Maicii Domnului „Zaonikievskaya” mai este denumită și „Vladimir-Zaonikievskaya”.

Icoana a Maicii Domnului din Tinos – 30 ianuarie

In insula Tinos se păstrează o străveche icoană care a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. În perioada antică, în insula Tinos exista un templu ridicat în cinstea zeului Dionysos, care, după creştinarea localnicilor, a fost transformat într-o biserică închinată Sfântului Ioan Botezătorul. În această biserică a fost aşezată Icoana Bunei Vestiri pictată de Sfântul Evanghelist Luca.

În secolul X, biserica a fost arsă şi demolată de piraţi. Timpul a şters orice amintire şi icoana Bunei Vestiri a rămas îngropată pentru aproape 1000 de ani.

În anul 1822, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat unei maici din Mănăstirea Kehrovuniou din apropierea oraşului Tinos, poruncindu-i să coboare în oraş şi să spună episcopului să sape într-un loc anume şi să scoată de acolo icoana sa.

În luna septembrie a aceluiaşi an, cu multă evlavie şi nădejde, locuitorii insulei au început săpăturile şi au descoperit fundaţiile vechii biserici bizantine, însă nu şi icoana căutată. După mai multe zile de muncă zadarnică, s-au descurajat şi au abandonat săpătura. Speriaţi însă de apariţia neaşteptată a unei epidemii de holeră în insulă, la îndemnul episcopului, ei au reluat lucrul.

În ziua de 30 ianuarie 1823, icoana a fost găsită. Cu excepţia faptului că era spartă în două bucăţi, deşi stătuse atâta timp îngropată, în chip inexplicabil, icoana se păstrase practic intactă. Odată cu găsirea sfintei icoane, în chiar acea zi a încetat şi epidemia de holeră, care făcuse până atunci sute de victime zilnic. Nu numai că nu s-a mai semnalat nici o nouă îmbolnăvire după găsirea icoanei, însă, în mod minunat, toţi bolnavii rămaşi în viaţă s-au şi vindecat.

Acum icoana este aşezată cu cinste într-o impresionantă catedrală, loc de pelerinaj pentru ortodocşii din întreaga lume.

*

Maica Domnului din Tinos coboară din icoană, pentru a arăta calea unor femei

Oamenii din Tinos șed deseori la poartă și privesc cum urcă închinătorii la Biserica Maicii Domnului. Adesea văd chipuri întristate și se fac părtași durerii și suferinței acesor străini. Poate de aceea își păstrează sufletele curate și deschise, gata oricând să slujească aproapelui.

Într-o zi de 14 august 1971, Stiliani Maraboti stătea ca de obicei la portiță, uitându-se la mulțimea de bolnavi, mai mari sau mai mici, îmbrăcați în haine cernite, paralitici, infirmi și orbi, suferinzi de cancer sau de boli grele ale minții, ducând fiecare lumânări și daruri Preacuratei. Privea toată această turmă a durerii îndreptându-se spre Izvorul îndurării, să caute alinare. Pentru toată lumea se ruga în taină și pentru fiecare își făcea câte o cruce, cu gândul să-i primească Maica Domnului rugăciunea. Casa ei se făcuse biserică.

Într-o zi, de ea s-au apropiat două femei, cu un prunc plângând.

– Ne rugăm, dacă ai avea o odaie, nu pentru noi, pentru pruncul care plânge, i-au spus.

– De unde odaie, astăzi, creștinelor, le-a răspuns femeia. Totuși, pentru numele și harul Preacuratei, haideți, veniți. O să mâneți cu noi împreună, o noapte s-o găsi loc și pentru dumneavoastră. După cum vedeți, astăzi tot poporul, toți grecii s-au mutat în Tinos, la noi.

Cele două închinătoare au lăsat pruncul în grija gospodarilor și au plecat la biserică, să se închine și să ia parte la Liturghia de noapte, la miezonoptică.

Pe la trei, în zori, Liturghia s-a sfârșit. Bucuria negrăită a celor două închinătoare s-a prefăcut însă în spaimă. Ca mironosițele din Evanghelie, își spuneau una către alta: unde e casa în care am lăsat copilul? Cum o cheamă pe stăpână? La ce poartă să batem acum, noaptea?

Din dorința prea mare de a se închina icoanei Preacuratei uitaseră să întrebe până și numele gazdei.

Maica Domnului le vedea disperarea care luase locul bucuriei slujbei. Sub chipul unei femei simple, „Bucuria tuturor” s-a coborât din sfânta icoană și, pășind pe treptele locașului său, s-a apropiat de ele zicându-le:

– Urmați-mă! Știu ce casă căutați. Vă conduc eu.

Când le-a văzut, gazda le-a strigat:

– Dar bine, creștinelor, eu n-am loc nici pentru dumneavoastră două și vreți s-o mai primesc și pe a Treia?

– Pentru mine nu e loc, buna mea?, a întrebat Maica Domnului și pe dată s-a făcut nevăzută, așa cum apăruse.

(Arhimandrit Teofilact Marinakis, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Editura Sophia 2008, pp.194-195)

Icoana Maicii Domnului „Ostrobramsk Vilnius” – 26 decembrie (15 februarie)

Icoana Maicii Domnului „Ostrobramsk Vilnius” este prăznuită pe 26 decembrie și 15 februarie.

În anul 1363, Marele Duce Algirdas Gediminovici (fiul lui Gediminas) din Lituania a ocupat orașul Chersonesus (Korsun). Printre obiectele luate ca pradă de război era și icoana Maicii Domnului, pe care Cneazul a oferit-o soției sale Iuliana, care a așezat-o în Mănăstirea „Sfânta Treime” (nou construită).
În secolul al XV-lea, în jurul orașului Vilna (Vilnius) a fost construit un zid de piatră, iar deasupra porții principale de intrare (Poarta Ostrý) a fost ridicată o capelă unde au așezat icoana Maicii Domnului din Korsun.
Cu timpul, numele de Icoana Maicii Domnului din Korsun a fost uitat, iar sfânta icoană a început să fie numită Icoana Maicii Domnului „Ostrobramskaya” (de la numele Ostrý și Brama care înseamnă poartă în limba poloneză).
În secolul al XVII-lea, icoana a fost preluată de uniați, iar după aceea de către călugării din Ordinul Carmelit. În 1773, Papa Clement al XVI-lea a desemnat-o drept protectoare a pontificatului său. După aceea, tipul acestei icoane a fost încorporat în iconografia Maicii Domnului din Biserica Romano-Catolică.
Icoana are dimensiunile de 200×162 cm și este pictată pe opt scânduri de stejar. Nu este exclusă nici varianta ca icoana să fi stat cândva pe catapeteasmă, ca parte a compoziţiei Bunei Vestiri. Ea o reprezintă pe Maica Domnului singură, cu mâinile încrucişate pe piept. Este încoronată şi are un cerc de stele în jurul capului. Un alt aspect neobişnuit este voalul foarte mare al Fecioarei, care îi acoperă îmbrăcămintea. Forma de semilună, din partea de jos a icoanei, este unică şi reprezintă un dar din partea unui credincios care a primit ajutor în urma rugăciunilor săvârșite înaintea sfintei icoane. Coroana dublă este un alt semn distinctiv al icoanei din Vilnius.

Icoana originală nu a avut podoabe de aur şi argint. Abia din 1670 s-a început decorarea ei, ca semn al cinstirii sale. Ferecătura este decorată cu cel puţin zece tipuri diferite de flori. Ele simbolizează puritatea Maicii Domnului şi pururea fecioria ei („grădina închisă” din Cântarea Cântărilor). În afară de ferecătură, icoana este împodobită cu bijuterii primite de la credincioşi, în semn de recunoştinţă pentru minunile săvârșite.