Pilda Sf. Mc. si Arhid. Stefan despre marturisirea autentica a credintei

1.gif

Lectura apostolică de Duminică, 27 decembrie: Duminica de după Naşterea lui Hristos şi pomenirea Sfântului Ştefan, Întâiul-Mucenic şi Arhidiacon
(Fapte Apostolilor 6:8-7:5, 47-60)

Sunt destui creştini care pun următoarele întrebări importante: Cum poate cineva să fie luptător (combatant), dar în acelaşi timp să nu depăşească limitele permise? Cum este posibil să împletească îndrăzneala şi combativitatea cu lipsa de răutate? Şi cum, în două cuvinte, se va lupta „după lege”, aşa încât să avem şi urmări binecuvântate?

La această serioasă problematică, vine să ne dea un răspuns corect pericopa noastră apostolică care este dedicată Întâiului Mucenic Ştefan, pe care ni-l pune înainte Sfânta noastră Biserică.

Sfântul Evanghelist Luca, scriitorul Faptelor Apostolilor, îl caracterizează pe Ştefan drept bărbat „plin de credinţă şi de putere“, care făcea în popor mari şi uluitoare minuni. În acelaşi timp propovăduia cu râvnă şi cu elocinţă adevărul creştin. Adică propovăduia că Iisus Hristos este singurul Dumnezeu adevărat, Mântuitorul şi Izbăvitorul lumii.
Exact această predică, care anula iudaismul pervers, i-a făcut pe fanaticii evrei să-i declare război fără milă. Fireşte, nu puteau să-l înfrunte cu argumente biblice şi logice, ci, ca de obicei, l-au calomniat către gloata fanatică, după care a fost arestat şi dus cu forţa în sinedriul lor.

Acolo, în momentul în care martorii mincinoşi şi calomniatorii şi-au terminat „acuzaţiile” lor, toţi judecătorii s-au întors şi au văzut faţa lui Ştefan că strălucea ca o faţă de înger. La întrebarea arhiereului, Ştefan a început să se apere cu îndrăzneală şi cu un curaj unic!

Cu argumente neclintite şi imbatabile din Legea mozaică, pe care o cunoştea excelent, şi prin întreaga sa apologie a demonstrat că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. De asemenea, i-a mustrat fără frică pe iudeii ucigători de Hristos, deoarece întotdeauna se împotrivesc Duhului Sfânt. Şi precum părinţii lor i-au ucis pe profeţi, aşa acum şi ei L-au răstignit pe Domnul slavei, pe Dumnezeul-Om, Domnul Iisus Hristos. Aşadar, vedem îndrăzneala lui Ştefan şi simţim de câte provizii duhovniceşti avem nevoie şi noi, ca să apărăm corect adevărul credinţei noastre.
Neîndoielnic, aceste harisme se dobândesc prin harul lui Dumnezeu, dar şi prin îngrijirea noastră. Aşa le-a câştigat şi întâiul mucenic. Dar, este nevoie, fraţii mei, şi de o altă virtute importantă, care atunci când lipseşte, suntem în primejdie să ajungem fanatici şi intoleranţi.

Şi această virtute nu este alta decât nerăutatea [1]!

Cu adevărat, Ştefan era un luptător şi, desigur, unul mare. Era râvnitor, însă nu fanatic şi extremist. Dimpotrivă, îl vedem că în faţa vrăjmaşilor săi este plin de iubire, de superioritate şi nerăutate. Şi vedem lucrul acesta foarte clar în ultimele clipe ale vieţii lui pământeşti.

În timp ce răufăcătorii iudei scrâşneau din dinţi împotriva lui la propriu, el rămânea paşnic şi plin de harul Sfântului Duh. Iar când şi-a întors privirea spre cer, L-a văzut pe Iisus Hristos stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Pe acelaşi tron, şi în aceeaşi stare, deofiinţă cu Tatăl. Era normal ca o astfel de revelaţie şi mărturisire să-i demonizeze pe evreii îndărătnici, precum se demonizează şi astăzi autointitulaţii „martori ai lui Iehova“, adică victimele societăţii americane „Skopia”, în faţa dovezilor biblice ale dumnezeirii lui Hristos.

1Urmarea?! Atât de emoţionant ne-o descrie textul sfânt. Ultima dintre pedepse: Moartea prin lapidare! Şi în timp ce pietrele „cădeau ploaie” deasupra lui, acest înger pământesc se ruga cu desăvârşire liniştit, încredinţându-se voii şi iubirii lui Dumnezeu şi zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte duhul meu”. Iar după ce a îngenuncheat şi a luat o poziţie de cerere stăruitoare, a strigat: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Prin această rugăciune îngăduitoare, de iertare şi iubire, sufletul său sfânt a prins aripi pentru a zbura lângă adoratul său Domn şi Domnul nostru Iisus Hristos.

Fraţii mei, foarte multe lucruri avem de învăţat din întreaga atitudine a Sfântului Ştefan.

Încheind, să ne oprim doar asupra a două lucruri mai de bază:

a) râvna autentică şi apostolică pentru Biserica noastră Ortodoxă; inima înflăcărată în învăţătura adevărată pe care o deţinem şi cuget neînduplecat în faţa falsificărilor dogmei şi a moralei pe care am moştenit-o, dar şi

b) nerăutate (îngăduinţă) faţă de fraţii noştri rătăciţi. De asemenea, dispoziţie paşnică şi creştină faţă de toţi aceia care au căzut din corecta interpretare a tezelor noastre creştine.

Dacă există doar prima, adică râvna, dar lipseşte a doua, adică nerăutatea (îngăduinţa), atunci nu putem să vorbim despre o luptă duhovnicească înţeleaptă şi autentică, şi, fireşte, nu putem să aşteptăm şi urmări pozitive.

Iubiţii mei, vulturul, pentru a se ridica pe înălţimile culmilor, pentru care şi este creat, are nevoie şi trebuie să aibă antrenate bine ambele lui aripi. Cu o singură aripă, nu numai că nu va putea niciodată să zboare, dar încercând, va fi chiar o privelişte lamentabilă.

Fie ca prin rugăciunile Întâiului-Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, care pentru iubirea şi slava lui Hristos şi-a jertfit cu osârdie viaţa, Domnul să ne dăruiască minunata şi îndurătoarea lui râvnă, aşa încât să ne asemănăm în principal şi înainte de toate cu însuşi Iisus Hristos, Cel desăvârşit şi îngăduitor. Amin.

Arhimandritul Ioil Konstantaros

(traducere din elină: monahul Leontie)

[1] ανεξικακία înseamnă şi “toleranţă, îngăduinţă, îndurare”.

Sfântul Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan – 27 decembrie



Condacul Sfântul Apostol Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan (27 decembrie)

Glasul 3

Fecioara astăzi…

Stăpânul nostru, ieri a venit la noi cu Trup, iar astăzi sluga Lui a ieşit cu totul din trup; ieri Împăratul nostru S-a născut cu Trup, astăzi sluga cu pietre este ucisă; că pentru Dânsul se şi sfârşeşte întâiul mucenic şi Dumnezeiescul Ştefan.

*

Troparul Sfântului Apostol Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Glasul 4

Încununatu-s-a creştetul tău cu diademă împărătească, pe urma luptelor pe care le-ai pătimit pentru Hristos Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre mucenici. Că vădind nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău, de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L totdeauna pentru sufletele noastre.

***

Domnul nostru Iisus Hristos, după săvârşirea tainei mântuirii noastre, înălţându-se la cer, şi pe Sfântul Duh, Care de la Tatăl purcede trimiţându-L în limbi de foc, iar Biserica cea dintâi începând a se înmulţi, au cârtit elinii împotriva evreilor. Nu acei elini care se închinau idolilor, pe care Sfânta Scriptură îi numeşte limbi, pentru că acelora, în acea vreme, încă nu li se deschisese uşa credinţei şi încă nu li se propovăduise cuvântul mântuirii. Că nu îndată după uciderea lui Ştefan au început a se primi păgânii în Biserica celor credincioşi, dintre care cel dintâi a fost Cornelie Sutaşul. Pe acesta botezându-l Sfântul Petru, nu a plăcut celor ce erau dintre evrei că a intrat între bărbaţii care nu erau iudei. De acea cârteau asupra lui Petru, până când le-a spus lor despre pânza cea arătată din cer şi atunci au tăcut şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Că şi limbilor le-a dat Dumnezeu pocăinţă în viaţă. Deci, nu elinii cei ce erau dintre limbi cârteau asupra evreilor, în vremea Sfântului Ştefan, ci acei care erau dintre evrei şi aveau aceeaşi lege dată de Moise şi erau risipiţi prin toate ţările, precum şi Sfântul Apostol Pavel scrie: Celor douăsprezece seminţii, care sunt întru risipire, să se bucure. Aceia deprinseseră limba elinească, însă nu şi credinţa şi obiceiurile; din care pricină elinii îi numeau pe dânşii, ierusalimiteni.
Astfel zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Elinii socotesc pe cei ce vorbesc elineşte, pentru că aceştia fiind evrei, vorbeau elineşte”. Nişte elini ca aceia, care erau risipiţi, au făcut cârtire către evreii cei din Ierusalim, că erau trecute cu vederea văduvele lor în slujbele cele de toate zilele, pe de o parte că li se poruncea lucrul cel mai prost, iar pe de alta că nu deopotrivă, ci partea cea mai mică şi mai de pe urmă din hrană şi din haine se da lor. Atunci cei doisprezece Sfinţi Apostoli, adunând toată Biserica din acea vreme, au zis: Nu este cu cuviinţă nouă a lăsa cuvântul lui Dumnezeu şi a sluji meselor. Căutaţi dar, fraţilor, dintre voi şapte bărbaţi mărturisiţi, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care îi vom pune pe slujba aceasta, iar noi vom petrece în rugăciuni şi în predicarea cuvântului. Şi a plăcut cuvântul acesta al Sfinţilor Apostoli înaintea întregului popor credincios. Astfel, au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt; pe Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi pe Nicolae Antiohianul, ale căror nume arată că nu erau din neamul evreilor din Ierusalim, ci din cei ce locuiau prin părţile elinilor, că şi numele lor nu sunt evreieşti, ci elineşti. Precum Ştefan care era rudenie cu Saul, cel chemat mai pe urmă la credinţă şi la apostolie, iar acesta numit în urmă Pavel, era din părţile Ehiliehiei, din cetatea Tarsului. Deci, din elini au ales pentru slujbă pe aceşti şapte, ca să fie cu plăcere poporului elinesc, care se mâhnea pentru văduvele lor cele trecute cu vederea şi aşa să se potolească mâhnirea lor şi să înceteze cârtirea. Pe aceştia alegându-i, i-au adus înaintea apostolilor, iar ei rugându-se şi-au pus mâinile peste dânşii şi i-au făcut diaconi. Ştefan, fiind plin de credinţă şi de putere, era cel dintâi dintre dânşii, pentru aceea şi arhidiacon a fost numit, făcând semne şi minuni mari în popor, pe care nu le pomeneşte Scriptura, ca şi despre Însuşi Domnul Hristos, căci dacă s-ar fi scris câte una, pare-mi-se că nici în toată lumea nu ar fi încăput cărţile ce s-ar fi scris.
Însă fără îndoială vom zice că Sfântul Ştefan, fiind asemenea cu apostolii şi punându-şi mâinile pe bolnavi îi făcea sănătoşi. Fiind şi bărbat puternic în lucru şi în cuvânt, întărea pe credincioşi în credinţă, mustra pe iudeii cei necredincioşi, spunându-le din lege şi din prooroci, că din zavistie şi din nedreptate au omorât pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel aştepat din veac. Odată, făcându-se întrebare între iudei, farisei şi saduchei şi între evreii cei ce se numeau elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii ziceau că este prooroc, iar alţii amăgitor şi alţii că este Fiul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Ştefan, stând la loc înalt, a vestit tuturor pe Iisus Hristos, Domnul nostru, zicând: Bărbaţi, fraţi, aflaţi pentru ce s-au înmulţit răutăţile între voi şi s-a tulburat tot Ierusalimul; fericit este omul care a crezut în Iisus Hristos, pentru că Acesta este cel Care a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi Preacurată Fecioară Maria, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre a purtat. Pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproşi i-a curăţit şi dracii a izgonit. Ei, auzind acestea, se certau cu dânsul, grăind împotrivă şi hulind pe Dumnezeu cel propovăduit, precum scrie în Faptele Apostolilor. Atunci s-a sculat, se zice, un oarecare din sinagogă ce se numea a Libertinilor, a Cirinenilor şi a Alexandrinilor, a celor din Cilicia şi din Asia, întrebându-se cu Ştefan. Pentru că evreii cei ce trăiau prin laturile cele mai depărtate, prin mijlocul elinilor îşi aveau în Ierusalim adunările lor deosebite şi erau afară de sinagogile cele mari evreieşti şi o mulţime de sinagogi ale altor limbi – sau evreii care vieţuiau între alte neamuri – pentru că evreii din fiecare latură îşi trimiteau copiii la sinagogă sau la adunarea lor din Ierusalim, ca să înveţe legea lui Dumnezeu. Încă şi ei, în fiecare an venind la închinăciune la biserica lui Solomon, într-ale lor adunări găzduiau, se adunau şi învăţau. Acest lucru învederat este, din ceea ce scrie la cap.11 al Faptelor: În Ierusalim veneau Iudei, bărbaţi cu bună cuviinţă dintre toate limbile cele de sub cer. Adică părteni, mideni, elamiteni şi ceilalţi, evrei ce vieţuiau în Pârtia, în Midia, în Elamitia şi în celelalte laturi, după cum scrie acolo şi care veniseră în Ierusalim la praznic.
Acolo era adunarea cilicienilor, a alexandrenilor şi a cirincilor. Iar pentru adunarea libertinilor se povesteşte că era între evrei un neam deosebit, care îşi trăgea neamul său din evreii aceia ce au fost odinioară robiţi de Pompei al Romei şi după aceea li s-au dăruit libertate şi se numeau liberi, sau slobozi, aşa zice şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Libertinii cei ce au fost dăruiţi cu libertate de romani, aşa se numesc, căci cum erau acolo mulţi străini, aşa aveau şi adunările unde se cuvenea a se citi legea şi a face rugăciunile. Deci, aceste adunări ale libertinilor, ale chirinenilor şi altele, întrebându-se cu Sfântul Ştefan, nu puteau sta împotriva înţelepciunii şi a duhului cu care grăia el. Apoi, Sfântul Ştefan biruia cu cuvântul adevărului în acea vreme trei părţi din toată lumea, a Europei, a Asiei şi a Africii. Biruia pe Europa, prin libertinii cei veniţi din Roma, care este în părţile Europei; biruia Asia, prin cilicienii care erau din Asia; biruia Africa prin cirinei şi prin alexandrini, care erau din părţile Africii.
Aceştia, neputând a grăi ceva, împotriva adevărului, care era mai luminos decât soarele, s-au aprins de mânie şi, cuprinzându-i zavistia, au invitat pe nişte bărbaţi, care iubeau minciuna, să spună la sinagogă cea mare evreiască, că ar fi auzit pe Ştefan grăind cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise. Cu acest fel de vicleşug tulburând poporul, pe bătrâni şi pe cărturari, au răpit pe Sfântul Ştefan şi l-au dus în adunarea lor înaintea arhiereilor şi a toată mulţimea învăţătorilor de lege. Apoi au pus înainte şi martori mincinoşi, zicând: Omul acesta nu încetează a grăi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii, că l-am auzit şi pe el zicând că Iisus Nazarineanul va risipi locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat nouă Moise (Fapte 6,11-14).
Sfântul Ştefan stătea în mijlocul acelei adunări ucigaşe ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind cu lumina dumnezeiescului dar, precum odinioară Moise s-a preamărit cu strălucirea feţei lui, şi toţi cei ce şedeau în adunare, căutând la dânsul, au văzut faţa lui ca faţa îngerului. Şi a zis arhiereul: Oare sunt adevărate cele grăite de martori? Iar Sfântul, deschizându-şi gura sa, a început a grăi de la Avraam, care mai întâi a primit făgăduinţa venirii lui Mesia şi le-a spus istoria până la Moise, vestind-o cu toată buna cucernicie şi cu cinste, grăind împotriva martorilor celor mincinoşi, că nu este hulitor al lui Moise, nici al legii lui Dumnezeu celei date prin Moise, ci mai vârtos adeverind că părinţii lor au fost hulitori. Nu au vrut, zice el, părinţii noştri să o asculte pe ea, ci au lepădat-o şi s-au întors cu inimile lor la Egipt.
După aceasta, surpând acea mărturie mincinoasă că ar fi hulit asupra locului sfânt, a zis: „Solomon i-a zidit Lui biserică (adică lui Mesia) ca şi cum ar fi zis: Nu-mi este cu neştiinţă locul cel sfânt, cel rânduit cu bună voirea lui Dumnezeu, de împăratul Solomon cel înţelept şi cu slava Domnului cea arătată în nor sfinţit. Cinstesc locaşul cel făcut din mâini întru slava lui Dumnezeu, însă mărturisesc că Dumnezeu voieşte mai vârtos a petrece în locurile cele nemateriale şi nefăcute de mână, adică în sufletele omeneşti cele curate. Cel Preaînalt nu vieţuieşte în bisericile cele făcute de mâini, precum zice proorocul: Cerul Îmi este scaun şi pământul reazem picioarelor Mele. Ce casă Îmi veţi zidi Mie?”, grăieşte Domnul, sau care este locul odihnei Mele? Nu mina Mea a făcut acestea toate?”
Apoi, umplându-se de râvna dumnezeiască, precum şi Ilie odinioară, a adus cuvânt de mustrare, zicând către dânşii: Voi cei tari la cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea vă împotriviţi Duhului Sfânt, precum părinţii voştri aşa şi voi! Pe cine din prooroci n-au izgonit părinţii voştri? Şi au omorât pe cei ce mai înainte au vestit despre venirea lui Mesia cel aşteptat (Fapte 7,47-52).
Aceste cuvinte ale sfântului au pornit spre nespusă mânie pe arhiereu, pe cărturari şi pe tot poporul cel înrăutăţit al iudeilor, căci, auzind acestea, se iuţeau în inimile lor şi scrâşneau cu dinţii asupra lui. Însă el nu băga în seamă mânia lor, că era plin de Duhul Sfânt, care îl făcea cu bărbăţie şi de Dumnezeu vorbitor. Apoi, căutând la cer a văzut slava lui Dumnezeu, pe care mai înainte dorea să o vadă şi cu credinţă neîndoită nădăjduia a o dobândi. Pe aceasta mai înainte de vreme a început a o vedea, ca şi cum ar fi ieşit din trup şi ar primi răsplătirea. Deci a văzut şi pe Iisus Hristos, Stăpânul şi Domnul său, ca şi cum venea către sine, căci dezlegându-se degrabă de trup, avea să meargă către El, ca unde este Domnul, acolo şi sluga lui să fie. Ceea ce a văzut singur, aceea a vestit-o tuturor, strigând cu glas mare: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
El nu a tăinuit ceea ce a văzut, precum este obiceiul sfinţilor a nu arăta la alţii descoperirile ce li se fac de Dumnezeu pentru a lor smerenie. Ci, Sfântul Ştefan a făcut arătată acea preaslăvită descoperire, iar aceasta a făcut-o pentru a întări credincioşii în credinţă, iar necredincioşii să se ruşineze. Încă şi pentru a adeveri şi pe ceilalţi mucenici, ce vor veni după dânsul, că celor ce mor pentru Hristos muceniceşte, nu le este în văzduh vreo împiedicare la suirea către înălţime sau vreo încercare; ci calea cea dreaptă, cerul deschis, răsplătirea gata, puitorul de nevoinţe aşteaptă şi singură slava Domnului întâmpina pe mucenic în porţile cereşti.
Pentru aceea întâiul mucenic, netăcînd, vesteşte ceea ce vede, ca şi cum ar chema după sine şi pe alţii, către aceeaşi cunună mucenicească. Iar iudeii cei zavistnici, care se învăţaseră a ucide pe prooroci şi care îndrăzniseră şi asupra Domnului, împlinitorul legii şi al proorocilor, nu au suferit a auzi cuvintele cele adevărate grăite de Sfântul Ştefan, singuri fiind mincinoşi, ci strigând cu glas mare, îşi astupau urechile şi au pornit cu un suflet şi-au pus asupra lui mâinile cele ucigaşe. Apoi, scoţându-l din cetate – precum mai întâi pe Domnul Cel ce a binevoit a pătimi afară de poartă – au ucis cu pietre pe sluga Domnului cea bună şi credincioasă. Martorii cei mincinoşi şi ucigaşii, pentru ca să le fie mai uşor a arunca cu pietre asupra sfântului, s-au dezbrăcat de hainele lor şi le-au pus lângă picioarele unui tânăr, numit Saul. Acesta, fiind rudenie şi de o seminţie cu cel ce se ucidea, mai mult se iuţea asupra lui, râvnind după legea cea veche. Saul era atunci binevoitor pentru uciderea lui Ştefan şi cum Sfântul Ioan Gură de Aur grăieşte despre aceasta: „Îi părea rău lui Saul că nu are mâini mai multe ca să ucidă cu toate pe Ştefan, dar şi aşa a aflat că să-l ucidă cu mâini multe, care erau ale martorilor mincinoşi, ale căror haine le păzea Saul”.
Deci, fiind ucis Sfântul Ştefan în valea lui Iosafat – care este între Eleon şi între Ierusalim, lângă pârâul Cedrilor, ce avea mulţime de pietre pe lângă mal – stătea de departe pe o piatră Preacurată Fecioară, cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, privind de sus şi rugându-se cu sârguinţă către Domnul şi Fiul său ca să-l întărească în răbdare şi să primească sufletul lui în mâinile Sale. O! cât îi era de dulce Maicii Domnului moartea Sfântului, întâiului mucenic şi Arhidiacon Ştefan, deşi era într-acea cumplită ucidere cu pietre; căci privea la pătimirile lui, din înălţimile cele cereşti, preadulcele Iisus; iar din dealurile cele pământeşti, preadulcea Maică, împreună cu iubitul ucenic.
Multă ploaie de pietre zburând asupra lui şi cu totul roşindu-se de sângele lui, iar cu trupul slăbind şi din legăturile cele fireşti dezlegându-se, îl durea inima pentru cei ce-l ucideau şi mai cu sârguinţă se rugă pentru ei, decât pentru sine. Căci pentru sine a zis: „Doamne, Iisuse, primeşte sufletul meu!” Iar pentru ei, plecându-şi genunchii şi cu glas mare strigând, a zis: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” Aceasta zicând, a adormit.
Astfel s-a săvârşit bunul nevoitor. Astfel s-a încununat cu nişte trandafiri roşii, prin sângerarea de pietre, întâiul mucenic şi a mers în cerul pe care l-a văzut deschis, către Domnul şi Împăratul slavei, ca să împărăţească împreună cu El întru împărăţia cea nesfârşită. El fusese ales arhidiacon de Sfinţii Apostoli, îndată după Pogorârea Sfântului Duh şi a pătimit în acelaşi an după Înălţarea Domnului, în ziua de douăzeci şi şapte a lunii decembrie, având de la naşterea să mai mult de treizeci de ani. Era frumos la faţă, dar mai frumos cu sufletul.
Sfântul lui trup a fost aruncat spre mâncarea fiarelor şi a păsărilor şi a zăcut neîngropat o zi şi o noapte. După aceea, în noaptea a doua, Gamaliel, acel slăvit învăţător al legii evreieşti din Ierusalim, care mai pe urmă a crezut în Hristos împreună cu fiul său, Avelvie, a trimis nişte bărbaţi cinstiţi şi credincioşi şi, luând în taină moaştele sfântului, le-a dus într-un sat al său, care era departe de Ierusalim, ca la douăzeci de stadii, ce se chema Cafargamala şi acolo le-a îngropat cu cinste, făcând deasupra lui mare plângere. „Căci cine n-ar fi plâns – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – văzând pe acel miel blând, ucis cu pietre şi zăcând mort”.
După mulţi ani, binecredincioasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Mic, venind în Ierusalim, la locul acela unde a fost ucis Sfântul Întâiul Mucenic Ştefan cu pietre şi s-a roşit pământul cu cinstitul său sânge, a zidit o biserică preafrumoasă în numele şi în cinstea lui Hristos Dumnezeu, a Căruia este slava în veci. Amin.



Acatistul Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan (27 decembrie)

Troparul Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, glasul al 4-lea:

Încununatu-s-a creştetul tău cu diademă împărătească, pe urma luptelor pe care le-ai pătimit pentru Hristos Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre mucenici. Că vădind nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău, de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L totdeauna pentru sufletele noastre.

Condacul 1

Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Icosul 1

Îngerii, văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale, zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că pătimirilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 2-lea

Nesuferind iudeii râvna ta cea dumnezeiască, cu care grăiai împotriva lor şi-i mustrai cu îndrăzneală, s-au pornit asupra ta să te ucidă, pentru că ei nu ştiau să cânte: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înverşunata răutate a iudeilor şi focul nebuniei lor le-au vărsat asupra ta; şi s-au pornit cu pietre a te ucide pe tine, ca pe un miel nevinovat; iar noi, cinstind râvna ta, zicem:
Bucură-te, suflet de diamant;
Bucură-te, trup neîntinat;
Bucură-te, voinţă înfocată către Hristos;
Bucură-te, că El te-a încununat frumos;
Bucură-te, că raza dumnezeirii ai văzut;
Bucură-te, că pe Fiul lui Dumnezeu iudeilor L-ai vestit;
Bucură-te, că ei din pricina aceasta au înnebunit;
Bucură-te, că faţa lor s-a îngălbenit;
Bucură-te, că sufletul lor s-a amărât;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 3-lea

Sfinţii Apostoli, vorbind cu îndrăzneală la adunarea lor creştinilor, au zis: „Nu se cuvine a sluji meselor, ci lui Dumnezeu”; atunci ai fost ales a fi ocrotitor sărmanilor, spre a-i învăţa să cânte: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Fiind ales arhidiacon, ai făcut multe minuni cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, spre întărirea celor ce te vedeau; de aceea vrednic eşti de acestea:
Bucură-te, arhidiacone;
Bucură-te, apostole minunate;
Bucură-te, că pe bolnavi i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe credincioşi i-ai întărit;
Bucură-te, că pe evrei cu îndrăzneală i-ai mustrat;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai arătat Mesia cel adevărat;
Bucură-te, că fariseii de aici s-au îndemnat spre a te ucide;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 4-lea

Fiind adunate toate neamurile în Templul lui Solomon şi în sinagoga lor, ai fost pârât că strici Legea şi necinsteşti locul cel sfânt, hulindu-te fără dreptate; iar tu cântai din inimă: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Stând în mijlocul celor nedrepţi, ca un înger între ucigaşi, ai zis: „O, bărbaţilor, nu va înşelaţi, că Iisus Hristos Mesia nu în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti locuieşte, ci în sufletele celor ce strigă cu credinţă: Hristos este Dumnezeu adevărat”; iar noi zicem ţie acestea:
Bucură-te, că stând între iudei ca un înger te-ai arătat;
Bucură-te, că gura lor cea înveninată o ai astupat;
Bucură-te, că ochii lor au sângerat privindu-te;
Bucură-te, că toată istoria de la Adam şi Moise le-ai arătat;
Bucură-te, că ei, acestea auzind, şi-au astupat urechile;
Bucură-te, că i-ai mustrat ca Ilie râvnitorul;
Bucură-te, că i-ai arătat pe ei a fi împotrivitori Duhului Sfânt;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 5-lea

Dumnezeiescul har întărindu-te pe tine, înaintea iudeilor ai zis, cu îndrăzneală, că a venit Mesia cel adevărat; iar ei, necrezând, s-au pornit asupra ta cu mânie. Dar tu, vesel fiind, râdeai de nebunia lor, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

În zadar s-au tulburat iudeii asupra ta, că stând la loc înalt ai strigat cu mare glas: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui”; iar noi, mirându-ne de îndrăzneala ta, grăim ţie acestea:
Bucură-te, om îngeresc;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, piatră nesfărâmată;
Bucură-te, propovăduitorule al lui Hristos;
Bucură-te, următorule al blândului Iisus;
Bucură-te, că ai biruit cu puterea Lui;
Bucură-te, că El ţi-a gătit cununa răbdării;
Bucură-te, că în ceruri te sălăşluieşti;
Bucură-te, că acolo vezi Sfânta Treime;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 6-lea

Mucenice şi Arhidiacone Ştefan, ca să întăreşti pe credincioşi, ai făcut rugăciuni pentru ucigaşii tăi; deci roagă-te şi pentru noi şi ne izbăveşte de toate nevoile şi de vrăjmaşii noştri şi păzeşte pe credincioşii creştini de erezii, ca să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Neamul evreiesc fiind învăţat cu uciderea proorocilor, s-a pornit asupra ta cu vifor de mânie, şi te-a scos afară din cetate, ca să te ucidă; dar noi te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, următorule al patimilor lui Hristos;
Bucură-te, căci ca El ai fost batjocorit;
Bucură-te, că afară de porţi ai pătimit;
Bucură-te, că toate chinurile Lui în trupul tău le-ai închipuit;
Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine o ai chibzuit;
Bucură-te, că dreapta credinţă până la sfârşit o ai păzit;
Bucură-te, că răbdarea ta a străbătut cerurile;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 7-lea

Saul, fiind foarte râvnitor după Legea părintească, suflă cu îngrozire asupra ta, vrând cu mii de mâini să te ucidă; dar neputând el face aceasta, a păzit hainele ucigaşilor, că nu ştia să cânte: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Valea lui Iosafat fiind îndestulată de pietre, iudeii cei blestemaţi acolo te-au scos ca să te ucidă, ca pe un miel nevinovat; dar fiindu-ne jale de tine, cu lacrimi zicem ţie acestea:
Bucură-te, suflet nevinovat;
Bucură-te, trup neîntinat;
Bucură-te, că Duhul Sfânt te-a umbrit;
Bucură-te, că Saul, rudenia ta, la credinţa creştinească a venit;
Bucură-te, că şi el asemenea a pătimit;
Bucură-te, că răbdarea ta pe mulţi i-a întărit;
Bucură-te, că prin tine Domnul S-a preaslăvit;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 8-lea

Preasfânta Fecioară, Maica Domnului Iisus, împreună cu ucenicul cel iubit stând la loc înalt şi privind spre pătimirea ta, se ruga pentru tine, învăţându-ne pe noi să ne rugăm unul pentru altul şi să cântăm cu credinţă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Mucenice al lui Hristos, Ştefane, dulci şi lesnicioase ţi se păreau chinurile, când vedeai pe Iisus privindu-te şi pe Sfântă Maica Sa rugându-se pentru tine; iar noi, încredinţându-ne îndrăznelii tale celei către Dumnezeu, cântăm ţie aceste laude:
Bucură-te, că ele ţi s-au făcut flori spre încununare;
Bucură-te, că prin ele ai câştigat mare îndrăzneală la Dumnezeu;
Bucură-te, rugătorule pentru sufletele noastre;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi de vrăjmaşi;
Bucură-te, cel ce împaci sufletele celor învrăjbiţi;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;
Bucură-te, că rugându-te pentru noi vei fi ascultat;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 9-lea

Fiii piericiunii cei băutori de sânge, întunecaţi fiind la minte de tatăl lor satana, şi-au plinit pofta lor ucigându-te cu pietre pe tine, care te rugai pentru ei şi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Dumnezeiasca pronie a sădit în inima ta frica Sa şi te-a îndemnat a răbda azvârliturile de pietre, a ne întări pe noi spre dragostea lui Dumnezeu şi a grăi ţie acestea:
Bucură-te, purtătorule de chinuri;
Bucură-te, biruitorul iudeilor;
Bucură-te, fierbinte rugătorule al Mântuitorului;
Bucură-te, cel ce te milostiveşti de toţi credincioşii;
Bucură-te, Apostole preaminunate;
Bucură-te, arătătorule de taine adevărate;
Bucură-te, că, rugându-te, ai adormit;
Bucură-te, că sufletul tău Dumnezeu ca o jertfă l-a primit;
Bucură-te, scăparea celor necăjiţi;
Bucură-te, ocrotirea diaconilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 10-lea

Împăratul slavei, Domnul Iisus, primind sfântul tău suflet în cerul cel văzut de tine deschis şi sălăşluindu-te lângă scaunul dumnezeirii, nu ne uita pe noi, cei cuprinşi de multe nevoi şi de ispitele vieţii; ci te roagă pentru noi şi ne întăreşte în răbdarea şi în dragostea cea către Dumnezeu, spre a cânta: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Trupul tău cel zdrobit de pietre fiind aruncat spre mâncare fiarelor şi păsărilor, zăcea neîngropat; dar măritul Gamaliel, cu fiul său, l-a îngropat cu cinste, zicând către tine aşa:
Bucură-te, soare strălucitor;
Bucură-te, blândule mieluşel;
Bucură-te, mântuitorule de suflete;
Bucură-te, risipitorule de vrăjmaşi;
Bucură-te, al Evangheliei propovăduitor;
Bucură-te, sprijinitorul văduvelor;
Bucură-te, mustrătorul iudeilor;
Bucură-te, binefăcătorul tuturor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 11-lea

Împărăteasa Evdochia, venind la cetatea Ierusalimului şi aflând locul unde ai fost ucis, cu lacrimi a sărutat pământul cel roşit cândva cu sângele tău; şi zidind biserică preafrumoasă, ca să Se preaslăvească Dumnezeul minunilor, a pus într-însa cinstitele tale moaşte, ca văzându-te credincioşii să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Împărate Sfinte, preadulce Iisuse, primeşte pe pătimitorul Tău ca mijlocitor pentru mântuirea noastră şi pentru sporirea în fapte bune; pentru ca îndreptându-ne viaţa, să grăim cu dragoste către pătimitorul Tău unele ca acestea:
Bucură-te, viteazule ostaş;
Bucură-te, propovăduitorule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, moştenitorule al cereştii Împărăţii;
Bucură-te, al lumii învăţător;
Bucură-te, păzitorule al legii strămoşeşti;
Bucură-te, ocrotitorule al ţărilor creştineşti;
Bucură-te, întărirea ostaşilor creştini;
Bucură-te, cel ce surpi pe vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi;
Bucură-te, împodobitorul bisericilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 12-lea

Făclie luminoasă fiind, nu putem a te lăuda pe tine, cel ce ai pus în uimire pe îngeri prin pătimirile tale; ci tu, cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, învaţă-ne pe noi a avea evlavie şi credinţă către toţi sfinţii, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Întrupându-Se Fiul lui Dumnezeu, a izvorât mulţime de mucenici, între care tu ai fost cel dintâi, arătându-le calea spre pătimire şi îndemnându-ne pe noi a zice ţie unele ca acestea:
Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru neamul creştinesc;
Bucură-te, cel ce ai biruit tot sfatul diavolesc;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale mângâi pe toţi;
Bucură-te, cel ce prin pătimirile tale goneşti demonii;
Bucură-te, că pe cei ce te cinstesc îi faci sănătoşi;
Bucură-te, că cei ce te laudă vor câştiga mila ta;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce te cheamă;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 13-lea

O, preadulce Mucenice al lui Hristos Ştefan, primeşte această puţină rugăciune din gurile noastre cele de tină şi te roagă pentru noi nevrednicii, ca prin rugăciunile tale să ne mântuim de mânia lui Dumnezeu şi de ceasul cel înfricoşător al Judecăţii; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii, văzând pătimirea ta…, Condacul 1: Apostole al lui Hristos…

Icosul 1

Îngerii, văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale, zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că pătimirilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul 1

Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Rugăciune către Sfântul Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos Ştefan, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de nevoi şi ispite; ci te roagă pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Roagă-te, Sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi; roagă-te să depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu şi să ne apere pe noi, poporul Său cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă şi pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

1

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan (27 decembrie)

Troparul Sfântului Apostol Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, glasul al 4-lea:

Încununatu-s-a creştetul tău cu diademă împărătească, pe urma luptelor pe care le-ai pătimit pentru Hristos Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre mucenici. Că vădind nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău, de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L totdeauna pentru sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 5-lea.

Irmos: Pe cal şi pe călăreţ…

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi, Biserica lui Hristos, cu cântări să încununăm preamărit pe Sfântul Ştefan, întâiul mucenic; şi cu Dumnezeiescul har al lui fiind încununaţi, cântare de biruinţă să cântăm.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând cugetul cel blând al Învăţătorului şi smerenia care din dragoste se arată înălţătoare, cu vrednicie a ajuns Sfântul Ştefan întâiul între diaconi şi purtătorul de grijă al văduvelor.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După vrednicie ai fost chemat ca ajutător al Apostolilor lui Hristos; şi ca un slujitor credincios, purtând numele de cunună, Preasfinţite Ştefan, ai trecut prin sânge acolo unde este Hristos.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, Hristoase, pentru oameni îmbrăcându-Te în Om din Fecioara, ca un Prunc ai fost înfăşat. Iar întâiul Tău mucenic, cu aruncături de pietre fiind împresurat, de om s-a dezbrăcat.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Cel Ce ai înfipt pe nimic…

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un ostaş al lui Hristos, Sfântul Ştefan, luptându-se după Lege împotriva ucigătorilor Domnului şi îmbrăcat fiind cu Puterea Lui cea Nebiruită, a biruit toată împotrivirea cea plină de ocară a călcătorilor de lege.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De râvna dragostei lui Hristos aprinzându-se şi spre luptă dezbrăcându-se, plin fiind de credinţă şi de Dumnezeiesc Duh, întâiul mucenic a adeverit tuturor propovăduirea pescarilor cea de Dumnezeu rânduită.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un propovăduitor al Vieţii Celei de Taină cu adevărat şi Dumnezeieşti, întâiul mucenic ca şi cum ar fi trecut cu vederea viaţa de faţă, a arătat cu fapta tuturor, lămurit, adevărul cel purtător de biruinţă, alegând mai bine moartea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În peşteră lumească, Stăpânul pentru noi a intrat, cu chip smerit; iar Sfântul Ştefan, începătorul mucenicilor, a ieşit din răutatea omenească, atins fiind de dragostea Stăpânului.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Dumnezeiasca deşertarea Ta…

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pârâş, judecător, călău şi tatăl minciunii, s-a arătat ucigătorul de oameni, Preasfinţite Ştefan; ci, însuşi pe sine s-a doborât, cel ce a născocit curse împotriva ta.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Marele începător al nevoinţei, socotind ca nimic atacul vrăjmaşului, luptă cu bărbăţie, doborând cu îndemânare pe duşman.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel dintâi între mucenici, care ne-a netezit nouă calea către mucenicie, Sfântul Ştefan, purtătorul de cunună, dănţuieşte încununat cu cunună mucenicească.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Strălucit-ai din Fecioară ca un Soare, Hristoase şi luminezi cu Lumina Ta pomenirea preamăritului întâi mucenic, care împreună a răsărit ca un Luceafăr.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Cel Ce Te îmbraci cu lumina…

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit-a ca un înger întâiul Tău mucenic, Hristoase, ajungând mai presus decât bolţile cereşti şi de Slava cea de nespus umplându-se, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât de nebiruită a fost îndrăzneala Dumnezeieştii râvne a întâiului mucenic! Că s-a luptat vitejeşte, până la sânge, împotriva ucigaşilor de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu grindina cuvintelor celor ieşite din gura cea de Dumnezeu grăitoare, a surpat întâiul mucenic pe spurcaţii ucigători şi de aceştia, cu nenumărate aruncături de pietre, ca un biruitor s-a încununat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Cel Ce a venit din Maica ce nu ştie de bărbat L-a văzut întâiul mucenic stând în ceruri, întru Neschimbata Dumnezeire şi Slavă a Tatălui.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Marea patimilor…

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Măritul începător al cetei de mucenici, Sfântul Ştefan, depăşind cu harul Legile firii, se luminează cu Dumnezeiasca mărire.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Următor preaales al Cinstitei Tale Patimi, Stăpâne Hristoase, fiind Sfântul Ştefan, răsplăteşte ucigaşilor săi cu grăire de bine.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nepărtaşi la spurcata faptă de ucidere, păzeşte, Hristoase, pe cântăreţii tăi şi-i învredniceşte de moştenirea întâiului mucenic, ca un Milostiv.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Începătură de mântuire a toată lumea s-a făcut Stăpâne, Naşterea Ta şi mucenicilor temei de mărturisire vrednică de Dumnezeu.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Stăpânul nostru, ieri a venit la noi cu Trup, iar astăzi sluga Lui a ieşit cu totul din trup; ieri Împăratul nostru S-a născut cu Trup, astăzi sluga cu pietre este ucisă; că pentru Dânsul se şi sfârşeşte întâiul mucenic şi Dumnezeiescul Ştefan.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Dumnezeul părinţilor…

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobit fiind cu pietrele ca şi cu nişte flori de multe feluri şi frumoase, Preasfinţite Ştefan, pe tine însuţi te-ai adus lui Hristos, Dătătorului de viaţă, cântând: Binecuvântat eşti!

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât de nebiruită era împotrivirea Apostolului Pavel, pe când prigonea mai înainte pe slujitorii lui Hristos, aşa este şi acum hotărârea cu care aduce neamurile la Hristos, în veci.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scrâşnind din dinţi, în chip cumplit, cei fărădelege ca nişte fiare au răpit şi au ucis pe Sfântul Ştefan, care Dumnezeieşte cânta: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţat fiind în Duhul Sfânt, Preasfinţite Ştefan, în chip de negrăit ai văzut pe Fiul împreună cu Părintele, strigând Treimii: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ţie, Celui Ce ai Răsărit din Dumnezeiasca Fecioară cea Curată, s-a adus Sfântul Ştefan, cunună însufleţită, ca unui Împărat, cântându-Ţi Dumnezeieşte: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Cântarea a 8-a.

Irmos: Ţie, Făcătorului a toate…

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi cu gândul, de mărirea Sfântului Ştefan fiind luminaţi, să cântăm lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-S-a ţie Hristos întru Slava Tatălui, vestindu-ţi lămurit răsplătirile cele pentru cumplitele nevoinţe; pentru aceasta ai strigat: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ţie, ca unui biruitor al înşelăciunii celei nebuneşti ţi s-a împletit cunună pentru cumplita nevoinţă, Preasfinţite Ştefan. Pentru aceasta ai strigat: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Naşterea Stăpânului şi pomenirea întâiului mucenic împletitu-s-a pentru noi ca o cunună; pentru aceasta lăudăm neîncetat pe Domnul şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine Ceea ce în Chip Dumnezeiesc şi omenesc, mai presus de cuget, prin cuvânt, ai născut pe Domnul şi ai rămas Fecioară, toate lucrurile te binecuvintează şi te preaînalţă întru toţi vecii, Fecioară.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Isaia dânţuieşte…

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Covârşit-ai, întâiule Mucenic Ştefan, toată măsura laudelor şi în tot chipul porţi biruinţe cu nemincinos cuvânt; că toată mintea omenească nu este în stare să-ţi împletească ţie cunună vrednică de laude.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, fericitul tău glas, Preasfinţite Ştefan, care a grăit, strigând: Stăpâne, Hristoase, nu socoti fărădelegile ucigătorilor, ci, ca un Dumnezeu şi Făcător, primeşte duhul meu, ca pe o jertfă plăcut mirositoare.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu preţul durerilor ai luat cunună de biruinţă din Dreapta Cea Atotputernică; şi acum stând, preafericite, înaintea Împăratului a toate, încununează cu mărire şi cu har pe cei ce te laudă pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Începătură de fiinţare vremelnică în Trup a luat din Fecioara Cel Ce este din Tatăl Fiu fără de ani. Pentru aceasta, ucis fiind acum Sfântul Ştefan, următorul lui Hristos, a moştenit începătura vieţii veşnice.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întâiule mucenic, înţelepte, cununa mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit, cu nevoinţele tale şi cu minunile ai luminat sufletele oamenilor, izbăveşte de toate nevoile pe cei ce te cinstesc pe tine, Prealăudate Mucenice Ştefan.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Câştigându-şi cu adevărat întâiul mucenic al lui Hristos Izvorul Duhului în inimă, în chip tainic, a mustrat semeţia iudeilor; şi le-a arătat pe Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce a odrăslit din sămânţa lui David, plin fiind, măritul, de plinirea înţelepciunii şi a harului. Ci, o, de trei ori fericite, miluieşte cu rugăciunile tale pe cei ce te cinstesc pe tine.

SEDELNA Praznicului Naşterii Domnului (Crăciunului), glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale…

Minune uimitoare s-a făcut astăzi; că Mântuitorul nostru S-a arătat în peşteră trupeşte din Fecioara, pentru noi, precum Însuşi ştie; iar magii cu daruri ca unui Împărat s-au închinat şi păstorii cu îngerii L-au slavoslovit, cântându-I; cu care împreună şi noi strigăm către Dânsul; Slavă Celui Ce S-a Întrupat pentru noi!

Ziua Sfantului Arhidiacon Stefan

Inainte de întoarcerea sa la credință Pavel sau Pavlu a umplut Ierusalimul de sânge, el sugruma pe cei credincioși, prigonea pe Apostoli, și a ajutat la uciderea sfântului Ștefan, și nu cruța nici bărbați nici femei. Ascultă, cum vorbește de aceasta ucenicul său Sf. Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor: „Pavel strică Biserica, mergând prin case si trăgând bărbați și femei îi da la temniță” (Fapt. VIII, 3).

Așadar lui nu-i ajungeau locurile publice, el străbătea încă și prin case.
Luca zice răspicat, nu că Pavel „scotea pe bărbați și pe femei”, ci că „ii trăgea afară”, spre a arăta, că furia lui se aseamănă unei fiare sălbatice. Și nu numai bărbați, ci și femei trăgea afară, căci el nesocotea firea, nu cruță nici sexul, și nu simțea compătimire către slăbiciune, însă ceea ce il împingea la aceasta nu era ura, ci o râvnă mincinoasă.
Pentru aceasta alți iudei care făceau aceeași, erau mai vrednici de osândă decât dânsul, căci ei o făceau din ură sau din dorul slavei, ca să-și câștige un nume mare în popor; el însă făcea aceasta din râvnă către Dumnezeu, negreșit din o râvnă mincinoasă și fără de minte.
Aceia nu prindeau femeile dintre cei credincioși, ci numai pe bărbați, pentru că ei vedeau, că prin faptele și prin minunile acelora ei își pierdeau stima, ce avusese până atunci; Pavel dimpotrivă, tocmai pentru că lucra din râvnă, s-a înfuriat asupra tuturor. Sfântul Luca știa toate acestea. Văzând el însă, că setea lui Pavel de sângele creștinilor nu s-a potolit încă, de aceea povestește el mai departe: „Pavel suflă cu groază și cu ucidere asupra ucenicilor Domnului” (Fapt. IX, 1).
Moartea lui Ștefan și prigonirea Bisericii, urmată după aceea, nu l-au îndestulat pe dânsul, ci el a mers mai departe și furia lui nu avea margini, pentru că el era mânat de râvna cea oarbă. Abia întors de la uciderea Sfântului Ștefan, el prigonea pe Apostoli, și se asemăna cu un lup furios, care năvălind într-un staul si răpind și sfâșiind un miel, prin aceea se face mai furios și mai lacom de sânge. Tocmai așa a năvălit Saul asupra cetei bărbaților apostolici, a răpit de acolo un mielușel al lui Hristos, adică pe Sf. Ștefan, l-a sfâșiat, și prin aceasta s-a făcut mai cumplit decât înainte. De aceea zice istoria Apostolilor: „Pavel încă suflând cu îngrozire”, s.c.
A cui sete de sânge nu s-ar fi săturat cu moartea Sfântului Ștefan? Pe cine nu a fi împăcat blândețea celui ucis? Pe cine n-ar fi muiat rugăciunea lui pentru ucigași, când el a strigat: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapt. VII, 5, 9). Dar tocmai pentru că Domnul n-a socotit păcatul acesta, de aceea din gonaci s-a făcut încă un propovăduitor al Evangheliei. Adică curând după moartea lui Ștefan, Pavel s-a întors la credință, și Dumnezeu a ascultat rugăciunea aceluia, în adevăr, Ștefan merită să fie ascultat, atât pentru viitoarea însemnătate a Apostolului Pavel, cât și pentru cuprinderea cea slăvită a rugăciunii sale, căci în ea se zice: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”!
Această rugăciune trebuie să o asculte toți cei ce au vrăjmași, și sunt jigniți de dânșii. Când ți-ar fi făcut vrăjmașii tăi mii de jigniri, totuși nu te-au ucis cu pietre, ca pe Ștefan. Dar uită-te, ce s-a întâmplat. S-a astupat un izvor al creștinătății, adică Sfântul Ștefan, dar s-a deschis în locu-i un altul, care a curs în mii de pâraie și râuri.
Când a amuțit gura lui Ștefan, a răsunat trâmbița Sfântului Pavel. Așa Dumnezeu nu părăsește nici odinioară pe cei ce năzuiesc la dânsul, ci le dăruiește mai mult, decât le-ar fi luat vrăjmașii. Adevărat, iudeii prin uciderea Sfântului Ștefan au răpit un luptător slăvit din oastea creștinească, dar Hristos l-a înlocuit cu altul și mai slăvit, adică cu Sfântul Pavel.
Cu toate acestea, „Pavel încă sufla cu îngrozire”. Acest „încă” ne duce la o altă gândire mai departe. Pe când el încă se înfuria, pe când el încă turba și era la culmea zgomotului său, pe când el gândea încă la ucidere și omor, Hristos l-a atras la sine. N-a așteptat, până ce patima lui se va domoli, sau furia lui să se potolească, sau urgia lui să se îmblânzească. Nu l-a atras la sine după ce s-ar fi liniștit, ci l-a îmblânzit tocmai, când acela era mai tare înfuriat, spre a arăta puterea sa prin aceea, că el pe prigonitorul cel mai grozav l-a biruit și l-a învins în mijlocul zgomotului și al turbării sale.
Noi mai mult admirăm pe un doctor, când el poate birui puterea frigurilor, în timpul când acelea sunt mai cumplite. Tocmai aceasta s-a întâmplat la Pavel. Pe când el era în fierbințeala cea mai mare a frigurilor, s-a pogorât glasul Domnului ca o rouă asupra lui, și l-a slobozit cu totul din boala lui.

„Pavel încă sufla cu îngrozire și cu ucidere asupra ucenicilor Domnului”. El acum a lăsat mulțimea cea mare în liniște și s-a repezit asupra căpeteniilor Bisericii. Precum cel ce voiește să dezrădăcineze un arbore, lasă ramurile să stea, dar taie rădăcinile, așa a năvălit Saul asupra Apostolilor și cu aceasta voia să smulgă rădăcinile propovăduirii Evangheliei, însă el a rătăcit; căci adevăratele rădăcini ale Evangheliei nu erau ucenicii Domnului, ci Domnul ucenicilor.
De aceea el a zis: „Eu sunt butucul viei, iar voi vițele” (Ioan. XV, 5). Cu cât vițele se taie mai mult, cu atâta odrăslesc altele noi, și încă în număr mai mare decât înainte. Ștefan s-a tăiat, iar Pavel a odrăslit în locul lui, și împreună cu dânsul toate miile, care au crezut El.

Istoria Apostolilor povestește mai departe: „Și a fost, când s-a apropiat Saul de Damasc, fără de veste a strălucit peste el lumină din cer. Și căzând la pământ, a auzit glas zicându-i: Saule, Saule, de ce mă prigonești? (Fapt. IX. 3,4).
Pentru ce însă n-a venit glasul mai întâi? Pentru ce a trebuit să strălucească mai înainte lumina? Pentru ca el să poată auzi glasul în liniște. Căci un om, care cu totul a pironit gândirea sa la un lucru și totodată este înfuriat, nu se poate lăsa de obiceiul său, chiar de ar striga la dânsul mii de glasuri. El este cu totul cuprins de obiceiul său. Deci pentru ca să nu se întâmple aceasta și cu Saul, și pentru ca el, zăpăcit de smintirea faptelor sale de până acum, să nu audă glasul său, să-l nesocotească, căci toată țintirea lui era îndreptată la stârpirea Bisericii lui Hristos; de aceea Domnul mai întâi i-a răpit vederea ochilor, a liniștit prin aceasta duhul lui cel întărâtat, a alinat furtuna sufletului său, și a restatornicit odihna și liniștea în duhul lui.
Atunci a venit glasul de sus, pentru ca el, curățit de mândria cea deșartă, să socotească cu mintea trează și cugetătoare cuvintele cele mai departe ale Domnului. „Saule, Saule, ce mă gonești”? Acestea mai nu seamănă a fi cuvintele unui pedepsitor, ci mai vârtos ale unuia, care voiește să se îndrepteze. „Ce mă gonești”? Aceasta vrea să zică: despre ce lucru mare sau mic ai tu să te jeluiești asupra mea? De ce ai tu să te tânguiești asupra mea? Poate pentru că eu am sculat morții voștri, am curățit leproșii voștri, am izgonit duhurile cele rele? Dar pentru aceasta eu trebuie să fiu închinat, iar nu prigonit! „Saule, Saule, ce mă gonești? Iată tu acum zaci la pământ și ești legat fără lanțuri. Ca și când un stăpân prinde pe robul său cel fugar, care a făcut multe rele, poruncește să-l lege, si apoi zice către dânsul: „Ce trebuie să fac eu acum cu tine? Iată acum ai căzut în mâinile mele”: așa a grăit acum Hristos către Pavel, când acesta prins, zăcea pe pământ, plin de frică și de tremur, lipsit de toată puterea și mișcarea. „Saule, Saule, ce mă gonești”? Ce o să iasă din această pornire a ta? Ce vrea această turbare? La ce slujește această râvnă fără de vreme? Ce alergi tu pretutindeni, ca să duci pe oameni legați la Ierusalim? (Fapt. IX. 2). De ce această nebunie? Iată acum tu nu te mai poți mișca, nici măcar a vedea pe cei ce îi prigonești! Tu, care cutreieri pretutindeni cu atâta râvnă, acum singur ai nevoie de un conducător, și fără dânsul nu poți merge un pas! Așadar Hristos de aceea a zis către dânsul: „Ce mă gonești”? pentru ca Saul să cunoască, că tot ce făcuse el înainte împotriva credincioșilor, Hristos numai a îngăduit; cele dinainte nu sunt dovadă de slăbiciune, întâmplarea cea de față nu este semn al asprimii Domnului, ci întru cele de mai înainte el a arătat îndelungă-răbdare și păsuială, în cele de față îngrijirea sa pentru Saul.
Ce a făcut acum Pavel? El a zis: „Doamne cine ești tu”? (Fapt. IX, 5). Din îngăduința cea de mai înainte și din orbirea sa cea de acum el a cunoscut că este Domnul; era convins acum despre puterea lui, și zicea: „cine ești tu, Doamne”?
Vezi tu felul cel bun al sufletului său și duhul lui cel slobod? Vezi tu inima lui cea sinceră? El nu se împotrivește, nu se oțărăște, ci îndată cunoaște pe Domnul. El nu face ca iudeii, care, când vedeau morți sculați, orbi cu vederea dobândită, și leproși curățiți, nu numai nu alergau la marele făcător de minuni, ci încă îl porecleau înșelător, și în mii de chipuri căutau a-L vătăma. Pavel n-a făcut așa, el îndată s-a întors.
Dar ce zice acum Hristos către dânsul: „Eu sunt Iisus, pe care tu gonești”. (Fapt. IX, 5). Pentru ce nu zice El: „Eu sunt Iisus cel înviat, Iisus cel ce sade de-a dreapta Tatălui”? Pentru ce zice El: „eu sunt Iisus, pe care tu gonești”?
Pentru ca să atingă inima lui, și să frângă sufletul lui. Ascultă pe însuși Sfântul Pavel, cum el încă după mulți ani, după ce el săvârșise nenumărate fapte mari, pururea vedea înfrângerea și căința sa si zicea: „Eu sunt mai micul apostolilor, si nu sunt vrednic a mă chema Apostol, pentru că am gonit Biserica lui Dumnezeu” (1 Cor. XV, 9).
Dacă el și după un timp atât de îndelungat, și după ce săvârșise atâtea fapte mari, totuși pururea se pâra pe sine, ce trebuie oare să fi suferit el în acea clipă, când Domnul a atins inima lui și a frânt sufletul lui, atunci când el nu avea în conștiința sa nici o faptă bună, ci numai prigonirea sa cea înfricoșată?
Cu toate acestea unii ne aruncă împotrivire si zic: „Ce minune mare este aceasta, că Pavel s-a întors, când Dumnezeu i-a aruncat acel glas așa zicând ca o funie pe grumaz și l-a tras la sine cu de-a sila”? Rogu-vă îngăduiți-mi luare aminte a voastră. Această împotrivire o fac oamenii cei ce vor a-și dezvinovăți necredința lor. Așadar ce zice reclama lor? „Cu de-a sila, zic ei, a tras Dumnezeu pe Pavel la sine, și dacă s-ar întâmpla și cu noi aceasta, și noi am crede și ne-am îmbunătăți”. Dar spune mie, o omule, cu ce de-a sila a tras Dumnezeu la sine pe Pavel? „L-a chemat din cer”, zici tu. Bine, dar Dumnezeu te cheamă si pe tine astăzi, tocmai prin cuvintele, pe care le-ai auzit; totuși tu nu asculți.
Vezi tu că aici nu este vorba de nici o silă? Căci dacă Dumnezeu ar sili, și tu ar trebui să asculți. Iar dacă neascultarea ta vine de la voia cea slobodă, tot așa slobodă trebuie să fi fost și ascultarea lui Pavel. Dar ca să vedeți, că strigarea ce a venit la Pavel, deși a confăptuit mult la mântuirea lui, el însă totuși de bună voia sa s-a lipit de Domnul, voiesc să vă arăt aceasta și din altă întâmplare, încă și iudeii au auzit odinioară un glas din cer, și încă glasul Tatălui, care la Iordan public a declarat pe Hristos de Fiu al Său cu cuvintele: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru carele am bine-voit” (Mat. III, 17).
Dar măcar că iudeii au auzit aceasta, totuși ziceau: „Acesta este un înșelător și amăgitor” (Mat. XXVII, 63). Așadar ei s-au împotrivit Insuși lui Dumnezeu și au grăit împotriva glasului celui dumnezeiesc.
Spre a asculta de acest glas, se cerea o inimă bine formată și sinceră, și un suflet, care să nu fi fost mai dinainte cuprins de patimi. Aici a venit glas din cer, și acolo glas din cer, însă cu deosebire, că Pavel a ascultat de acest glas, iar iudeii i s-au împotrivit. Ba încă ei n-au auzit numai glasul, ei au văzut încă și pe Sfântul Duh în chip de porumb, și au auzit mărturia lui Ioan, care zicea: „Eu nu sunt vrednic, ca să dezleg cureaua încălțămintelor Lui” (Ioan. l, 27; Luc. III, 16). Ei totuși nu au crezut. Cu totul altminterea a urmat Apostolul Pavel. El numai o singură dată a auzit glasul Aceluia, pe care el Il gonea, și îndată a alergat la Dânsul, îndată a ascultat și s-a întors din toată inima.
Dacă veți voi să-mi mai hărăziți luare-amintea voastră, aș vrea să vă mai aduc și o altă întâmplare. Și iudeii au auzit o dată glasul a Insuși Fiului, și tocmai așa ca Pavel, și în asemenea împrejurări, și totuși nu au crezut întru El. Pavel a auzit glasul în timpul, când el se înfuria, când el se turba, când el gonea. Tocmai așa s-a întâmplat și cu iudeii. Cum și când? Ei s-au dus noaptea, cu făclii, cu felinare și cu arme, ca să-L prindă (Ioan. XVIII, 3). Ei socoteau că năvălesc asupra unui om simplu. Dar când Hristos a voit să le arate puterea Sa, și să le dovedească, că El este Dumnezeu și că ei calcă împotriva boldului (Fapt. IX, 5), așa a grăit către dânșii: „pe cine căutați”? (Ioan XVIII, 4). Ei sta cu totul aproape de El și nu-L vedeau. El Insuși, pe care ei căutau, i-a adus la Sine, pentru ca ei să poată vedea, că El de bunăvoie se supune patimilor, și că ei nu L-ar fi putut prinde, dacă El Insuși n-ar fi voit.
Sau cum L-ar fi putut ei prinde, dacă ei nu-L puteau afla? Ce zic eu: nu-L puteau afla? Ei nu putuse nici să-L vadă, când El sta înaintea lor. Ba chiar și când El vorbea cu dânșii, ei încă nu știau, cine stă înaintea lor.
Așa de tare lovise El ochii lor cu orbire. Dar glasul său a putut încă mai mult, că a aruncat pe prigonitorii săi la pământ. Adică, când El a zis: „Eu sunt”, ei s-au tras îndărăt și au căzut la pământ (Ioan XVIII, 6). Precum glasul cel din cer a răsturnat pe Pavel, tot așa El a aruncat la pământ pe toți acești iudei, și precum Pavel nu putea să vadă pe acela, pe care el prigonea, tot așa nu puteau nici ei să vadă pe acela, pe care Il căutau.
Precum Pavel a fost lovit cu orbire tocmai în timpul furiei sale, așa au fost și ei loviți cu orbire în mijlocul turbării lor. Lui i s-a întâmplat aceasta, când se ducea să prindă pe ucenicii lui Hristos, iar lor li s-a întâmplat, când ei voiau să prindă pe Insuși Hristos.
Acolo erau legături, și aici legături, acolo prigonire, și aici prigonire, acolo orbire, și aici orbire, acolo glasul Domnului, și aici glasul Domnului, dovada puterii lui Hristos este aceeași aici și acolo, aceleași mijloace mântuitoare pentru întoarcerea prigonitorilor s-au întrebuințat în amândouă întâmplările, dar nu în amândouă întâmplările au urmat aceeași îndreptare.
Căci chiar între bolnavi era o foarte mare deosebire. Din toate acestea tu poți trage încheierea, că Pavel n-a fost silit la credință și la întoarcere, ci aceasta a venit din felul cel bun al sufletului său și din inima lui cea sinceră. Așadar voi știți, că Dumnezeu nu face silă celor ce nu vor să vină la Dânsul, dar trage la sine pe cei ce au bunăvoință la aceasta.
Dumnezeu nu silește pe nimeni la mântuire cu puterea, dar el voiește ca toți să se mântuiască.
Aceasta o spune de-a dreptul Apostolul Pavel în întâia sa Epistolă către Timotei cu cuvintele: „Dumnezeu voiește, ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vie” (l Tim. II, 4). Dar cum se întâmplă, că nu toți se mântuiesc, când totuși Dumnezeu voiește ca toți să se mântuiască? Aceasta vine de acolo, că nu fiecare voință omenească urmează voinței lui Dumnezeu, iar el nu silește pe nimeni cu puterea.
Așa zice și Domnul către Ierusalim: „Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, și nu ați voit”, însă ce adaugă el la aceasta? „Iată se lasă casa voastră pustie”. (Luc. XIII. 34, 35). Așadar vezi tu, că noi pierim, chiar când Dumnezeu voiește a ne mântui, noi însă nu voim a alerga la Dânsul.
Scriind noi acestea, să gândim la bunătatea Domnului nostru, și după putere să căutăm a face viața noastră vrednică de harul său, pentru ca să dobândim mântuirea cea veșnică. De care fie ca să ne împărtășim prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh se cuvine lauda si slava, acum, și pururea și în vecii vecilor! Amin.

Sfantul Ioan Gură de Aur