Ploile care „au adus sfinți” în loc de inundații – cum au fost descoperite moaștele celor patru Mucenici de la Niculițel?

În data de 4 iunie, martirologiul siriac și cel al Fericitului Ieronim din secolul al IV-lea indică sărbătorirea Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip. Cine sunt aceștia și cum au ajuns să fie trecuți în calendarul ortodox?

Cripta martirică de la Niculiţel

Cripta martirică de la Niculiţel

Cripta martirică de la Niculiţel

Cele patru racle cu moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel

Cele patru racle cu moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel

Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel

Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel

prev

next

Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițelsunt cuprinşi în numărul celor 36 de martiri greci, romani, traci, daci şi capadocieni care au fost martirizați prin decapitare pentru credința lor, între Dunăre şi Marea Neagră.

Nu cunoaștem cu exactitate data morţii lor, nici locul în care au fost martirizaţi. Unii presupun că cei patru erau ostaşi în armata romană și, pentru că nu voiau să jertfească idolilor, au fost surghiuniţi la gurile Dunării, în nordul Dobrogei de astăzi, unde erau exilaţi numeroşi creştini.

Conform tradiţiei, aceşti sfinţi ostaşi au fost judecaţi de către autorităţile romane în vechiul oraş Noviodunum(pe malul Dunării, la 2 kilometri est de localitatea Isaccea, județul Tulcea), tot în Dobrogea, și condamnați la moarte prin tăiere cu sabia, fie în timpul persecuţiei lui Diocleţian, în anii 303-304, fie în timpul ultimei persecuţii sângeroase din vremea împăratului Liciniu, în anii 319-324.

După moartea lor, trupurile le-au fost aşezate provizoriu în morminte simple şi discrete, de frica ostaşilor romani. După anul 324, când capitala Imperiului Roman a fost mutată la Constantinopol, creştinii din Sciţia Mică (Dobrogea), ajutaţi de episcopii de la Tomis, au construit o bazilică din piatrăși au mutat în cripta de la subsolul ei moaștele celor patru martiri. Acest lucru este explicabil, dacă ținem cont de faptul că ambele localităţi formau o singură unitate administrativă şi erau foarte apropiate (aproximativ 10-12 km).

După mai bine de un secol și jumătate, în luna septembrie a anului 1971, în urma unor ploi torențiale, pârâul din localitatea Niculițel a ieșit din albie, iar apa abătută pe o uliţă lăturalnică a scos la iveală cupola de piatră a criptei, aflată sub ruinele vechii biserici creştine.

Cercetările arheologice au scos la iveală detalii impresionante: cei patru martiri au fost așezați în raclă respectând întocmai tradiția creştină pe care o cunoaştem până astăzi, adică având mâinile pe piept şi capul orientat spre apus. Cripta are formă aproape pătrată şi este construită din cărămidă cu mortar, având următoarele dimensiuni: 3,70 x 3,40 m și înaltă de 2,30 m. Accesul în criptă a fost blocat cu o lespede din piatră iar în interior, pe peretele din stânga intrării, a fost scrijelită în mortarul crud următoarea inscripţie: „Martirii lui Hristos”, iar pe cel din dreapta – repetarea cuvântului martiriși consemnarea numelor în următoarea ordine: Zotikos, Attalos, Kamasis, Philippos, având deasupra Crucea monogramată(simbol creștin timpuriu constând din primele două litere grecești ale numelui Χριστός).

Cercetările de specialitate au continuat și în anii următori, iar sub nivelul acestei cripte au fost descoperite două vase de ceramică și alte numeroase fragmente de oase umane(aproape 100) de mici dimensiuni, cel mai probabil din trupurile altor martiri, ale căror nume nu se cunosc încă. Pe o lespede confecționată din calcar a fost găsită și o nouă inscripție: „Aici și acolo (se află) sângele (vlaga) martirilorForma literelor acestei inscripţii este asemănătoare cu cea descoperită pe pereţii criptei superioare, acest element pledând astfel pentru contemporaneitatea lor.

În urma acestei desoperiri, după 16 veacuri de odihnă în răcoarea criptei, moaştele martirilor de la Niculiţel au fost aşezate în patru racle de lemn şi depuse spre închinare în biserica Mănăstirii Cocoşdin apropiere, unde se păstrează şi astăzi.

ProfesorulEmilian Popescu, teolog, istoric și membru de onoare al Academiei Române, consideră că descoperirile arheologice de la Niculiţel au o valoare cu totul deosebită.

1. Ele au adus la lumină, pentru prima oară, moaştele (scheletele) întregi ale unor martiri, cărora le cunoaştem sigur şi numele.

2. A ieşit la iveală una dintre cele mai vechi bazilicide pe teritoriul ţării noastre şi cel mai vechi martirion cunoscut până acum.

3. Se întăreşte convingerea noastră în ştirile din martirologii, şi anume că ele sunt adevărate.

4. Se dovedeşte forţa şi vechimea crediniţei creştinepe pământul României.

5. Această descoperire este până acum unică în întreg spaţiul balcanic şi extrem de rară în tot spațiul fostului Imperiu Roman

Sursa: Doxologia

Rugăciunile sfinţilor ne ajută în această viaţă, şi cu mult mai mult după moarte

Atotbunul Dumnezeu caută să ierte toate greşelile morţilor, care sunt cauzate de neputinţe omeneşti, şi vrea să-i aşeze în lăcaşul celor vii, în sânurile lui Avraam, ale lui Isaac şi ale lui Iacov, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul, trecând cu vederea, prin bunătatea puterii Sale dumnezeieşti păcatele pe care le-au făcut morţii, din slăbiciune omenească…

Sfântul Dionisie Areopagitul, în lucrarea sa despre ierarhia bisericească, scrie următoarele: „Rugăciunile sfinţilor au trecere şi în această viaţă, şi cu mult mai mult după moarte, asupra acelora care sunt vrednici de sfintele rugăciuni, adică asupra credincioşilor”. Şi în altă parte: „Atotbunul Dumnezeu caută să ierte toate greşelile morţilor, care sunt datorate neputinţei omeneşti, şi vrea să-i aşeze în lăcaşul celor vii, în sânurile lui Avraam, ale lui Isaac şi ale lui Iacov, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul, trecând cu vederea, prin bunătatea puterii Sale dumnezeieşti păcatele pe care le-au făcut morţii, din slăbiciune omenească, de vreme ce, aşa cum spune Scriptura, nimeni nu este curat de păcat”.

Vezi, tu, cel care te împotriveşti, cum întăreşte faptul că rugăciunile pentru cei care au murit cu nădejdea în Dumnezeu sunt folositoare? Cel care poartă numele teologiei, Sfântul Grigorie Teologul, spune despre mama sa, în cuvântul la înmormântarea fratelui său, Cezar: „A auzit predica vrednică de luat în seamă, şi durerea mamei s-a făcut mai uşoară, prin făgăduinţa cea bună şi bineplăcută lui Dumnezeu, că le va da pe toate de dragul fiului, va dărui bogăţia, ca dar de înmormântare pentru acesta”. Şi mai jos adaugă: „Aşadar, toate câte ţin de noi sunt acestea. Am mai făcut deja şi altele, dar vom mai face şi în viitor, săvârşind parastasele şi zilele de cinstire anuale, dacă vom rămâne în viaţă”. (Sfântul Ioan Damaschin)

(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 359-360)

Sfântul Nil Sorschi

Considerat drept unul dintre întemeietorii isihasmului în Rusia, Cuviosul Nil Sorski a trăit între anii 1433 şi 1508. Cu toate că vorbim deja despre o perioadă a isihasmului târziu, acesta era de-abia la început în stepele îndepărtate ale ţinutului rusesc.

Cuviosul Nil a oferit primele scrieri în această direcţie, dovedindu-se un priceput conducător spiritual pentru ucenicii săi. Moştenirea sa spirituală a generat un adevărat avânt duhovnicesc, ducând la întemeierea a numeroase schituri în care monahii se îndeletniceau cu lucrarea aspră a rugăciunii necurmate.

Viaţa Cuviosului Nil

Cu toate că Sfântul Nil Sorski a avut un rol determinant în întemeierea unei perioade înflăcărate a isihasmului în Rusia, amănuntele privitoare la viaţa lui sunt puţine. S-a născut în jurul anului 1433 şi a lucrat în domeniul copierii de manuscrise până la intrarea sa în monahism. În general, copiştii vremii respective se numărau printre cei mai cultivaţi oameni. Astfel se explică şi extraordinara memorie patristică a Cuviosului Nil. El a putut citi şi transcrie numeroase scrieri patristice, din care citează copios în propriile lucrări. În jurul vârstei de 40 de ani, a efectuat un pelerinaj extins la Locurile Sfinte şi la Muntele Athos, de unde a revenit îmbogăţit spiritual. Pecetea isihasmului fusese imprimată adânc în inima sa. De aceea, s-a decis să păstreze învăţăturile încredinţate de stareţii athoniţi. A întemeiat un locaş liniştit în zona râului Sora unde să poată preda ucenicilor săi darurile primite. Această pustnicie a atras suficienţi monahi dornici să se exercite în vieţuirea isihastă.

Stareţul Vasile de la Poiana Mărului (veacul al XVIII-lea) nota în prefaţa scrierilor Cuviosului Nil: „Însuşi acest fericit bătrân şstareţţ Nil, spunând multe şi înfricoşătoare cuvinte împotriva celor ce vor să vieţuiască singuri, deşi sunt pătimaşi, laudă foarte tare calea împărătească, spunând că această rânduială şi regulă există în Sfântul Munte al Athosului, unde până astăzi întocmirea chiliilor vechi şi noi arată tuturor exemplul viu al căii împărăteşti. Fiindcă acolo chiliile, fie cu biserică, fie fără biserică, au toate încăperi pentru doi sau trei, iar nu pentru unul singur” (Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, Introduceri în rugăciunea lui Iisus şi isihasm, Editura Deisis, Sibiu, 2009, p. 157). Prin urmare, locaşul pustnicesc al Sfântului Nil păstra o regulă athonită echilibrată. El nu permitea ca monahii să vieţuiască singuri, fără a păstra legătura cu alte persoane, ci dorea ca în fiecare chilie să stea doi sau trei monahi, pentru a se exercita în controlul patimilor. Acest lucru constituia o veritabilă cale de mijloc, pentru că nici un monah nu putea să se expună total războiului duhovnicesc de unul singur. Căderile duhovniceşti puteau fi observate cu uşurinţă de ceilalţi locuitori ai chiliei, iar singurătatea era mai deplină decât într-o chinovie. Sfântul Nil a păstrat această cale de mijloc pentru ucenicii săi până la moartea sa, survenită în 1508.

Predania Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi

Sfântul Nil Sorski a avut întotdeauna o bogată cultură patristică şi scripturistică, fiind recunoscut nu doar drept un extraordinar părinte spiritual, ci şi drept o persoană foarte citită. Acest lucru se desprinde şi din debutul predaniei către ucenicii săi. „Cu atotlucrarea Domnului Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi cu ajutorul Preacuratei Maicii Sale, scris-am eu scrierea aceasta de suflet folositoare pentru mine şi pentru domnii fraţi cei de aproape ai mei, ce sunt de un duh cu mine – căci aşa vă numesc pe voi, iar nu ucenici, fiindcă unul ne este Învăţătorul, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care ne-a dat nouă Dumnezeiasca Scriptură; sunt şi Sfinţii Apostoli, şi cuvioşii Părinţi, care au învăţat şi învaţă la mântuire neamul omenesc: aceştia toţi mai întâi pe ei înşişi s-au umplut de virtute, şi aşa pe alţii au învăţat. Iar eu nimic bun nu fac, ci doar Dumnezeieştile Scripturi le repovestesc celor ce le primesc şi vor să se mântuiască” (Sfântul Nil Sorski, Scrieri ascetice, trad. Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşi, 2010, p. 7). Smerenia cu care îşi însoţeşte învăţăturile către ucenici transpare din fiecare rând al acestei scrieri. Sfântul Nil Sorski nu inventează un nou sistem de nevoinţe, nu clădeşte o nouă turnură a dogmelor, nu doreşte să se vorbească despre învăţătura sa. El nu are o predanie proprie, ezoterică, născută din mândrie, ci una smerită, care datorează totul învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi a Sfintei Scripturi. De altfel, Sfântul Nil nu se sfieşte să declare că singurul său rol este acela de a repovesti Sfânta Scriptură ucenicilor săi şi de a-i învăţa pe aceştia poruncile esenţiale în vederea mântuirii. Însă nici poruncile şi nici îndemnurile sale nu sunt o creaţie proprie, ci un rezultat al lecturii roditoare a Sfintei Scripturi şi a operelor patristice.
Credinţa în calea aleasă

Nici un om nu poate fi instruit într-o disciplină dacă nu crede în lucrurile predate. Cu atât mai puţin va reuşi cineva să devină monah dacă ajunge să considere drept imposibile cerinţele Sfintei Scripturi şi a scrierilor patristice. De aceea, Sfântul Nil Sorski subliniază: „Întrucât mulţi fraţi evlavioşi vin la mine, poftind a vieţui la noi, iar eu în multe rânduri lepăd această poftă a lor (fiindcă sunt om păcătos şi puţin la minte, neputincios cu sufletul şi cu trupul), însă dânşii, lepădaţi fiind de mine, nu mă lasă în pace şi nu contenesc a-mi face supărare, drept care se fac la noi tulburări, cugetat-am astfel: dacă este voia lui Dumnezeu ca ei să vină la noi, cade-se lor a şti predaniile Sfinţilor, şi a păzi poruncile lui Dumnezeu, şi a plini predaniile Sfinţilor Părinţi, iar nu a veni cu dezvinovăţiri şi a-şi îndreptăţi răspunsurile cele din păcate (Ps. 140:4), şi a nu zice: „Cu neputinţă este acum să vieţuim după Scriptură şi a urma Sfinţilor Părinţi”” (Scrieri ascetice…, p. 9). Cel care se îndoieşte de veridicitatea păstrării poruncilor evanghelice nu este potrivit pentru viaţa monahală. De fapt, nu este potrivit pentru viaţa creştină în general. Nimeni nu poate să urmeze o cale de care se îndoieşte. Chiar dacă poruncile par grele, trebuie să ne străduim măcar să le îndeplinim, iar harul lui Dumnezeu ne va veni în ajutor.

„Însă, deşi neputincioşi suntem, ci, pe cât ne stă în putere, trebuie să ne asemănăm şi să urmăm pururea pomeniţilor şi fericiţilor Părinţi, chiar dacă nu ne e cu putinţă să ajungem la măsuri deopotrivă cu ale lor. Iar dacă cineva nu doreşte lucrul acesta, să înceteze a face supărare ticăloşiei mele, fiindcă pe unii ca aceştia îi trimit de la mine deşerţi, precum am zis mai înainte, căci nu eu vin la dânşii, căutând a stăpâni peste ei, ci dânşii, venind la mine, mă silesc la aceasta” (Scrieri ascetice…, pp. 9-10). Sfântul Nil îi îndepărtează de la sine pe toţi ucenicii care nu păstrează o credinţă dreaptă. El nu se declară drept stăpân al ucenicilor, ci drept servitor al lor. Însă nimeni nu îi poate ajuta pe cei care nu doresc acest lucru. De aceea, Sfântul Nil nu este de acord să îşi asume erorile celor care din rea-voinţă şi necredinţă se leapădă de drumul crucii. „Iar dacă nici cei ce petrec la noi nu vor năzui să păzească acestea şi nu vor asculta de cuvântul pe care îl grăiesc lor din Sfintele Scripturi, eu pentru dânşii nu voiesc a da seamă, din pricina nesupunerii lor, şi nevinovat sunt. Iar dacă poftesc a vieţui aşa cum am zis, pe unii ca aceştia fără împiedicare îi primim, grăindu-le lor cuvântul lui Dumnezeu” (Scrieri ascetice…, p. 10). Esenţa acestei predanii stă în formularea ei strict scripturistică şi patristică. Însă mai există un aspect de bază: credinţa în Sfânta Tradiţie. Credinţa că poruncile pot fi împlinite. Fără această credinţă nu am făcut încă nici un pas pe lungul drum al mântuirii…

„Însuşi acest fericit bătrân şstareţţ Nil, spunând multe şi înfricoşătoare cuvinte împotriva celor ce vor să vieţuiască singuri, deşi sunt pătimaşi, laudă foarte tare calea împărătească, spunând că această rânduială şi regulă există în Sfântul Munte al Athosului, unde până astăzi întocmirea chiliilor vechi şi noi arată tuturor exemplul viu al căii împărăteşti”. Sfântul Vasile de la Poiana Mărului

Adrian AGACHI

Sursa: ziarullumina.ro

Sfantul Vlasie, episcopul din Sevasta

Sfantul Vlasie este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 11 februarie. Sfantul s-a nascut intr-o familie instarita din Armenia, Asia Mica. Fiind mai intai medic, la vremea potrivita, Dumnezeu l-a randuit pe acesta episcop in cetatea Sevasta, din Armenia (actuala Sivas, din Turcia).
In vremea persecutiilor pornite de imparatul Diocletian impotriva crestinilor, Sfantul Ierarh Vlasie s-a retras intr-o pestera pustie din Muntele Argheos. Acest munte era inconjurat de paduri, in care traiau multe animale. Acestea veneau adesea la pestera Sfantului Vlasie, precum vedem si in iconografie, pentru binecuvantare si vindecare.

In viata sfantului citim ca, odata, pe cand slugile imparatului vanau pe Muntele Argheos, ele vazura o multime de animale adunate la un loc; mult se minunara ei ca leii nu-i atingeau pe cerbi, iar ursii pe caprioare. Sfantul Vlasie a aflat despre venirea vanatorilor, drept pentru care a binecuvantat animalele si le-a spus: „Fugiti mai repede, sa nu va omoare vanatorii!” Cand s-au apropiat, vanatorii n-au mau vazut nici urma de fiara, in fata lor aparand doar un batran carunt. „Esti un vrajitor! Cum ai fermecat aceste animale, ca sa te asculte?”, au spus ei. Sfantul insa le-a spus: „Nu sunt vrajitor. Eu sunt crestin din tinerete. Dusmanii credintei m-au alungat din oras. Mai bine traiesc cu fiarele salbatice, decat cu oamenii cei rai, dusmanii lui Hristos.”
Multi ani a sihastrit Sfantul Vlasie si, in toti anii acestia, s-a rugat pentru oameni si pentru prigonitorii sai, de asemenea. In tot rastimpul acesta, animalele salbatice veneau la el, dupa bunatatea sa, dupa mangaiere si dragoste. In vremea pustniciei sale, sfantul a privegheat si s-a rugat neincetat, tamaduind indata pe toti cei care il cautat, precum si animalele bolnave din padure.
Prigonitorii sai, care nu incetasera sa il caute, l-au aflat in cele din urma, ramanand uluiti la vederea unui al doilea Rai, unde leii, tigrii, ursii si lupii traiau in buna pace in preajma sfantului. Vlasie si-a intampinat cu bucurie vrasmasii, stiind de mai inainte despre venirea lor. Fiind prins de soldatii romani, in timpul domniei imparatului Licinius, sfantul a fost aruncat in temnita si chinuit aspru.
La judecata sa, Sfantul Vlasie si-a declarat cu tarie credinta in Iisus Hristos si si-a aratat dispretul pentru idolii romani. Nevrand sa se lepede de Hristos, sfantul a fost aruncat intr-un lac adanc, insa acesta nu s-a scufundat, ci a calcat pe apa. Vrand sa alerge la el, crezand in puterea zeilor lor, un numar de 68 de romani pagani s-au incecat in apa, neputand iesi sau inota. Un inger i-a spus sfantului sa iasa din apa, pentru a primi cununa muceniciei. Iesind, soldatii i-au sfasiat trupul, rupandu-l in bucati, iar mai apoi i-au taiat capul cu sabie.
Sfantul Vlasie a trecut la cele vesnice in ziua de 11 februarie 316. In timpul patimirii Sfantului Vlasie, sapte femei care ii urmau s-au alaturat marturisirii sale. Printr-un viclesug, aratandu-se dornice de a sluji idolilor, cele sapte femei au reusit sa surpe statuile acestora si sa le arunce in apa. Dupa ce au fost torturate, fericitelor femei le-au fost taiate capetele.

Sfantul Vlasie

In anul 855, cinstitele sale Moaste au fost aduse in Imperiul Roman de Apus si asezate in Manastirea Sfantul Vlasie, din Baden-Wurttemberg, Germania, iar o parte din ele au fost duse in localitatea Ragusa, dupa anul 972. Mai inainte de a fi aduse in orasul Ragusa (Dubrovnik), cinstitele Moaste au fost purtate prin toate asezarile unde traiau vlahi, din Asia Mica si pana in teritoriile de azi ale Greciei, Bulgariei, Albaniei si Macedoniei, ele oprindu-se pentru cativa ani la Cetinje, in Muntenegru. Capul sfantului este pastrat in Manastirea Constamonitu, din Sfantul Munte Athos.
Sfantul Vlasie este ocrotitorul orasului Dubrovnik, aflat pe malul Marii Adriatice, in Croatia. In vechime, localitatea Dubrovnik se numea Ragusa, iar locuitorii Venetiei doreau mult sa o cucereasca. Pe la sfarsitul secolului al X-lea, parintele Stoiko, slujitor in catedrala orasului, se plimba pe malul marii, rugandu-se. Deodata, un batran cu port luminos i-a aparut inainte, zicandu-i: „Pregatiti-va de razboi, caci venetienii va vor ataca in curand. Barcile lor, incarcate cu soldati, sunt ancorate aproape, in Gruz si langa Lokrum. Spune-le raguzenilor ca i-a avertizat Vlasie, episcopul martir al Sevastiei.” Avand vreme sa se pregateasca, localnicii i-au infrant pe atacatorii venetieni, in anul 972. Drept multumire, Sfantul Vlasie a fost numit ocrotitor al orasului Ragusa, fiind trecut pe sigiliul republicii si pe monezile emise in acea perioada.
Teodor Danalache
Sfantul Vlasie

Sursa

4 septembrie: SFÂNTUL PETRU AL DABRO-BOSNIEI

Mitropolitul Petru s-a născut în 1886. A predat la Seminarul Teologic din Reljevo şi apoi la Sarajevo. A fost hirotonit episcop de Zahumios şi Herţegovina în 1903 şi apoi a devenit  mitropolit de Bosnia în 1920. Când a izbucnit al II-lea Război Mondial a fost sfătuit să fugă în Serbia sau în Muntenegru. El însă răspundea: “Sunt păstorul poporului meu şi trebuie să împart soarta lui rămânând la locul meu, în scaunul meu”, şi a rămas neclintit în faţa constrângerilor Gestap-ului (Poliţiei Secrete) şi a ustaşilor de a se lepăda de Ortodoxie,  rămânând neînduplecat şi în privinţa folosirii alfabetului chirilic. A  fost arestat pe 12 mai 1941 şi întemniţat la Zagreb. I-au tăiat barba, i-au ridicat toate însemnele episcopale şi l-au supus la îndelungate şi mari chinuri. L-au dus apoi în Koprivniţa şi, de acolo, în lagărul de concentrare de la Jasenovaţ  (unii sunt de părere că la Gospici), unde a murit din cauza chinurilor. Pomenirea lui se face şi în 4/17 septembrie.

Pelerin Ortodox

De astăzi, credincioșii se pot închina la moaștele sfinților Iosif cel Milostiv și Gheorghe Pelerinul

3

1

doxologia.ro: La Catedrala Mitropolitană din Iași a slujit astăzi Sfânta Liturghie Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor format din 14 ierarhi. Înainte de binecuvântarea de la finalul Liturghiei a avut loc proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei și a Sfântului Gheorghe Pelerinul.

În acest context, au fost prezentate icoanele sfinților și s-au cântat troparele. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a citit tomosul de canonizare pentru Sfântul Iosif cel Milostiv, iar Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a citit tomosul de canonizare pentru Sfântul Gheorghe.

După binecuvântare, Părintele Patriarh Daniel a ținut un cuvânt de învățătură cu titlul „Unitatea de credință și de neam se întărește prin lumina și rugăciunile sfinților”. A prezentat atât viața și activitatea celor doi sfinți, cât și importanța acestui moment în istoria Bisericii Ortodoxe Române. „Sfinții sunt cu adevărat vii, iar vii sunt sfinții”, a spus Preafericirea Sa, care a completat: „Fără sfințenie, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, iar fără sfinți nimeni nu va înțelege pe deplin ce este Biserica”.

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a ținut, la rândul său, un cuvânt de mulțumire și a dăruit Părintelui Patriarh icoanele sfinților Iosif și Gheorghe. De asemenea, a dăruit Înaltpreasfinţitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor o raclă cu o parte din moaștele Sfântului Iosif cel Milostiv.

După ce toți ierarhii s-au închinat, raclele cu sfintele moaște au fost așezate în apropierea Sfintei Parascheva, pentru a fi cinstite de către credincioși.

***

1

Tomos Sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române pentru Proclamarea Canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Preaiubitului cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini din Patriarhia Română,

Har, pace şi bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

După sfintele predanii ale iubitorilor de Dumnezeu Apostoli şi ale Sfinţilor noştri Părinţi, lucru drept şi folositor este pentru plinătatea Bisericii a cinsti cu evlavie pe sfinţii care, cu dragoste şi cu bună cuviinţă, au urmat lui Hristos. Cinstind pe sfinţi, îl cin­stim de fapt pe Dumnezeu, „Cel minunat întru sfinţii Săi” (Psalmul 67, 36) şi, aducând laudă slujitorilor Săi, mintea ni se luminează, inima se încălzeşte şi voinţa se întăreşte spre buna lucrare a faptelor celor mântuitoare. De aceea, Prorocul David glăsuieşte: „Eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Psalmul 138, 17).

Unul dintre aceşti prieteni ai lui Dumnezeu este şi Mitropolitul Moldovei, Iosif Naniescu, cinstit de popor şi cu numele de Iosif cel Milostiv. Acesta s-a născut în Basarabia, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan. Rămânând de mic orfan de tată, iar mama sa făcându-se monahie, a intrat ca frate în obştea Mănăstirii Frumoasa, din Basarabia, apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi, în care se afla şi un vestit spital şi unde a învăţat ascultarea, smerenia, precum şi slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor aflaţi în suferinţă. Sfântul şi îngerescul chip monahal l-a primit de la marele episcop Chesarie al Buzăului, care i-a pus numele de Iosif, apoi l-a hirotonit diacon şi l-a îndrumat la învăţătura de carte, pe care a deprins-o la Seminarul de la Buzău, apoi la Academia Sfântul Sava din Bucureşti. Dobândind cunoştinţe alese si având darul cuvântului, a fost mulţi ani profesor la şcolile din Bucureşti, apoi egumen la mai multe mănăstiri. A fost hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Ţării Româneşti, după care a fost ales Episcop al Argeşului în anul 1873, iar, după doi ani, Mitropolit al Moldovei. El s-a arătat fată de toți „milostiv si credincios arhiereu în cele către Dumnezeu” (Evrei 2, 17), aplecându-se cu bunătate şi blândeţe asupra celor sărmani şi necăjiţi. Sfântul Iosif a cârmuit Mitropolia Moldovei timp de 27 de ani (1875-1902), având temelie a vieţii credinţa puternică în Dumnezeu, împodobindu-se cu postul, rugăciunea si cu multe nevoințe sfinte. El a continuat si a terminat de zidit Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Maica bisericilor Moldovei, începută de marele Mitropolit Veniamin Costachi, pe care a înzestrat-o cu cele necesare sfintelor slujbe. Luând aminte la cuvântul înţeleptului Solomon care a zis „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului” (Înţelepciunea lui Solomon 19, 17), a miluit neîncetat pe cei nevoiaşi, bol­navi, orfani, neputincioşi şi pe elevii săraci. A adormit în Domnul întru mireasma sfinţeniei, la 26 ianuarie în anul 1902, fiind pome­nit până astăzi în popor ca Mitropolitul Iosif cel sfânt şi bun.

Smerenia Noastră, la propunerea Sinodului Mitropoliei Mol­dovei şi Bucovinei, împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la iubirea jertfelnică pentru aproapele a Mitropolitului Iosif al Moldovei, la credinţa sa orto­doxă şi la felul său de vieţuire, prin care Domnul iubirii milostive este pururea lăudat, urmând Tradiţiei apostolice şi patristice a Bisericii Ortodoxe şi chemând în ajutorul nostru harul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi,

HOTĂRÂM

Ca, de acum înainte şi până în veac, Părintele nostru Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei, să fie cinstit în rândul sfinţilor ierarhi de întreaga Biserică Ortodoxă Română, cu numele de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei.

Pentru pomenirea sa statornicim ziua de 26 ianuarie a fiecărui an, când a trecut la cele veşnice, urmând ca aceasta să fie înscrisă în Sinaxar, în cărţile de cult, precum şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, rânduim să se tipărească viaţa, slujba şi acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, să i se zugrăvească icoana, care să fie primită cu toată evlavia de drept-credincioşii creştini, iar chipul său să fie zugrăvit la loc potrivit, alături de ceilalţi sfinţi ierarhi de neam român, în bisericile care se vor ridica din temelie sau se vor zugrăvi de acum înainte.

Şi, pentru ca evlavia drept-măritorilor creştini să sporească prin cinstirea şi chemarea în rugăciune a Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, mai rânduim ca el să fie şi ocrotitor al unor biserici noi sau reînnoite.

Pentru deplina statornicire a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal şi canonic, am întocmit şi întărim cu semnăturile noastre acest Tomos Sinodal de proclamare a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, pe care îl aducem la cunoştinţa preacucernicului cler, a preacuviosului cin monahal şi a drept-credincioşilor creştini din Patriarhia Română.

Acest Tomos Sinodal de canonizare se proclamă astăzi, 25 martie din anul mântuirii 2018, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Nouă sfinți români au fost introduși în calendarul Biserici Ortodoxe Ruse

basilica.ro: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a aprobat propunerea propunerea Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk, președintele Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei, de introducere a unor sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română în perioada 1950-2017.1

Cei 9 sfinți care vor fi introduși în calendarul ortodox al rușilor sunt:

  1. Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit (1/14 septembrie);
  2. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18/31 decembrie);
  3. Sfântul Domnitor Neagoe Basarab (26 septembrie/9 octombrie);
  4. Sfântul Ierarh Simeon Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei (24 aprilie/7 mai);
  5. Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (30 august/12 septembrie);
  6. Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7/20 august);
  7. Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu (16/29 august);
  8. Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești (27 septembrie/10 octombrie);
  9. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (11/24 aprilie).

În data de 24 martie 2017, PF Daniel a trimis o scrisoare Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe universale, prin care aducea la cunoștință canonizările făcute de Biserica Ortodoxă Română în perioada 1950-2017 și propunea introducerea unora dintre aceștia în calendarele locale.

În afară de Biserica Ortodoxă a Rusiei, doar Biserica Poloniei a introdus mai mulți sfinți români în calendar, și anume 40.

Recent, Biserica Ortodoxă Română a generalizat cultul Sfintei Cuvioase Matrona din Moscova.