De astăzi, credincioșii se pot închina la moaștele sfinților Iosif cel Milostiv și Gheorghe Pelerinul

3

1

doxologia.ro: La Catedrala Mitropolitană din Iași a slujit astăzi Sfânta Liturghie Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor format din 14 ierarhi. Înainte de binecuvântarea de la finalul Liturghiei a avut loc proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei și a Sfântului Gheorghe Pelerinul.

În acest context, au fost prezentate icoanele sfinților și s-au cântat troparele. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a citit tomosul de canonizare pentru Sfântul Iosif cel Milostiv, iar Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a citit tomosul de canonizare pentru Sfântul Gheorghe.

După binecuvântare, Părintele Patriarh Daniel a ținut un cuvânt de învățătură cu titlul „Unitatea de credință și de neam se întărește prin lumina și rugăciunile sfinților”. A prezentat atât viața și activitatea celor doi sfinți, cât și importanța acestui moment în istoria Bisericii Ortodoxe Române. „Sfinții sunt cu adevărat vii, iar vii sunt sfinții”, a spus Preafericirea Sa, care a completat: „Fără sfințenie, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, iar fără sfinți nimeni nu va înțelege pe deplin ce este Biserica”.

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a ținut, la rândul său, un cuvânt de mulțumire și a dăruit Părintelui Patriarh icoanele sfinților Iosif și Gheorghe. De asemenea, a dăruit Înaltpreasfinţitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor o raclă cu o parte din moaștele Sfântului Iosif cel Milostiv.

După ce toți ierarhii s-au închinat, raclele cu sfintele moaște au fost așezate în apropierea Sfintei Parascheva, pentru a fi cinstite de către credincioși.

***

1

Tomos Sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române pentru Proclamarea Canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Preaiubitului cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini din Patriarhia Română,

Har, pace şi bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

După sfintele predanii ale iubitorilor de Dumnezeu Apostoli şi ale Sfinţilor noştri Părinţi, lucru drept şi folositor este pentru plinătatea Bisericii a cinsti cu evlavie pe sfinţii care, cu dragoste şi cu bună cuviinţă, au urmat lui Hristos. Cinstind pe sfinţi, îl cin­stim de fapt pe Dumnezeu, „Cel minunat întru sfinţii Săi” (Psalmul 67, 36) şi, aducând laudă slujitorilor Săi, mintea ni se luminează, inima se încălzeşte şi voinţa se întăreşte spre buna lucrare a faptelor celor mântuitoare. De aceea, Prorocul David glăsuieşte: „Eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Psalmul 138, 17).

Unul dintre aceşti prieteni ai lui Dumnezeu este şi Mitropolitul Moldovei, Iosif Naniescu, cinstit de popor şi cu numele de Iosif cel Milostiv. Acesta s-a născut în Basarabia, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan. Rămânând de mic orfan de tată, iar mama sa făcându-se monahie, a intrat ca frate în obştea Mănăstirii Frumoasa, din Basarabia, apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi, în care se afla şi un vestit spital şi unde a învăţat ascultarea, smerenia, precum şi slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor aflaţi în suferinţă. Sfântul şi îngerescul chip monahal l-a primit de la marele episcop Chesarie al Buzăului, care i-a pus numele de Iosif, apoi l-a hirotonit diacon şi l-a îndrumat la învăţătura de carte, pe care a deprins-o la Seminarul de la Buzău, apoi la Academia Sfântul Sava din Bucureşti. Dobândind cunoştinţe alese si având darul cuvântului, a fost mulţi ani profesor la şcolile din Bucureşti, apoi egumen la mai multe mănăstiri. A fost hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Ţării Româneşti, după care a fost ales Episcop al Argeşului în anul 1873, iar, după doi ani, Mitropolit al Moldovei. El s-a arătat fată de toți „milostiv si credincios arhiereu în cele către Dumnezeu” (Evrei 2, 17), aplecându-se cu bunătate şi blândeţe asupra celor sărmani şi necăjiţi. Sfântul Iosif a cârmuit Mitropolia Moldovei timp de 27 de ani (1875-1902), având temelie a vieţii credinţa puternică în Dumnezeu, împodobindu-se cu postul, rugăciunea si cu multe nevoințe sfinte. El a continuat si a terminat de zidit Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Maica bisericilor Moldovei, începută de marele Mitropolit Veniamin Costachi, pe care a înzestrat-o cu cele necesare sfintelor slujbe. Luând aminte la cuvântul înţeleptului Solomon care a zis „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului” (Înţelepciunea lui Solomon 19, 17), a miluit neîncetat pe cei nevoiaşi, bol­navi, orfani, neputincioşi şi pe elevii săraci. A adormit în Domnul întru mireasma sfinţeniei, la 26 ianuarie în anul 1902, fiind pome­nit până astăzi în popor ca Mitropolitul Iosif cel sfânt şi bun.

Smerenia Noastră, la propunerea Sinodului Mitropoliei Mol­dovei şi Bucovinei, împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la iubirea jertfelnică pentru aproapele a Mitropolitului Iosif al Moldovei, la credinţa sa orto­doxă şi la felul său de vieţuire, prin care Domnul iubirii milostive este pururea lăudat, urmând Tradiţiei apostolice şi patristice a Bisericii Ortodoxe şi chemând în ajutorul nostru harul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi,

HOTĂRÂM

Ca, de acum înainte şi până în veac, Părintele nostru Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei, să fie cinstit în rândul sfinţilor ierarhi de întreaga Biserică Ortodoxă Română, cu numele de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei.

Pentru pomenirea sa statornicim ziua de 26 ianuarie a fiecărui an, când a trecut la cele veşnice, urmând ca aceasta să fie înscrisă în Sinaxar, în cărţile de cult, precum şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, rânduim să se tipărească viaţa, slujba şi acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, să i se zugrăvească icoana, care să fie primită cu toată evlavia de drept-credincioşii creştini, iar chipul său să fie zugrăvit la loc potrivit, alături de ceilalţi sfinţi ierarhi de neam român, în bisericile care se vor ridica din temelie sau se vor zugrăvi de acum înainte.

Şi, pentru ca evlavia drept-măritorilor creştini să sporească prin cinstirea şi chemarea în rugăciune a Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, mai rânduim ca el să fie şi ocrotitor al unor biserici noi sau reînnoite.

Pentru deplina statornicire a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal şi canonic, am întocmit şi întărim cu semnăturile noastre acest Tomos Sinodal de proclamare a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, pe care îl aducem la cunoştinţa preacucernicului cler, a preacuviosului cin monahal şi a drept-credincioşilor creştini din Patriarhia Română.

Acest Tomos Sinodal de canonizare se proclamă astăzi, 25 martie din anul mântuirii 2018, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Reclame

Nouă sfinți români au fost introduși în calendarul Biserici Ortodoxe Ruse

basilica.ro: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a aprobat propunerea propunerea Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk, președintele Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei, de introducere a unor sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română în perioada 1950-2017.1

Cei 9 sfinți care vor fi introduși în calendarul ortodox al rușilor sunt:

  1. Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit (1/14 septembrie);
  2. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18/31 decembrie);
  3. Sfântul Domnitor Neagoe Basarab (26 septembrie/9 octombrie);
  4. Sfântul Ierarh Simeon Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei (24 aprilie/7 mai);
  5. Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (30 august/12 septembrie);
  6. Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7/20 august);
  7. Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu (16/29 august);
  8. Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești (27 septembrie/10 octombrie);
  9. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (11/24 aprilie).

În data de 24 martie 2017, PF Daniel a trimis o scrisoare Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe universale, prin care aducea la cunoștință canonizările făcute de Biserica Ortodoxă Română în perioada 1950-2017 și propunea introducerea unora dintre aceștia în calendarele locale.

În afară de Biserica Ortodoxă a Rusiei, doar Biserica Poloniei a introdus mai mulți sfinți români în calendar, și anume 40.

Recent, Biserica Ortodoxă Română a generalizat cultul Sfintei Cuvioase Matrona din Moscova.

O nouă sfântă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române

basilica.ro: Sfântul Sinod reunit joi în ședință de lucru sub președinția Patriarhului Daniel a aprobat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2019, a Sfintei Matrona de la Moscova, cu zi de prăznuire în data de 2 mai.

Sfânta Matrona s-a născut în 1881 într-o familie de oameni simpli din satul satul Sebino, guberia Tula.

Deși a venit pe lume fără darul vederii și a pierdut folosirea picioarelor de la varsta de 17 ani, datorită vieții sale ascetice și rugăciunii necontenite, Dumnezeu a învrednicit-o de darurile vederii înainte și al facerii de minuni.
Sfântul Ioan de Kronstadt a numit-o pe când avea numai 14 ani, „al optulea stâlp al Rusiei”. Prin această expresie a profețit că ea va rămâne unul dintre puținii rugători pentru patria care avea să fie cuprinsă de persecuția ateistă bolșevică.

Sfânta Matrona a fost canonizată de Biserica Ortodoxă a Rusiei în anul 1999.

Aflat în Moscova în luna decembrie a anului trecut, la festivitățile prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă, Părintele Patriarh Daniel a slujit la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Moscova unde se află moaștele sfintei Matrona.

ORNAM11

1

Viata

Începând cu anul 2019, Sfânta Matrona de la Moscova va fi înscrisă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod reunit în şedinţă joi, 15 februarie 2018, în Reşedinţa Patriarhală.

Sfânta Matrona s-a născut în anul 1881, în satul Sebino din ţinutul rusesc Tula. Părinţii ei, Dimitrie şi Natalia, ţărani foarte evlavioşi şi cinstiţi, au dus o viaţă foarte modestă alături de cei patru copii ai lor, Matrona fiind cea mai mică, dobândită pe când părinţii nu mai erau tineri. Până să o nască, mama se gândea să o ducă la orfelinat, însă la scurt timp i s-a arătat în vis o pasăre albă cu chip de om şi cu ochii închişi, aşezată pe mâna ei dreaptă. Luând visul acesta drept semn de mustrare, femeia temătoare de Dumnezeu a renunţat să-şi mai lase copila la orfelinat. Deşi s-a născut fără vedere, mama sa a iubit-o nespus de mult.
Încă de la început Dumnezeu a dorit să descopere pe vasul Său cel ales; în vremea afundării în apa Botezului, s-a văzut un nor de tămâie cu bună mireasmă ridicându-se din cristelniţă. Mai mult, pe pieptul pruncei se putea vedea o ridicătură în semnul crucii. Miercurea şi vinerea nu se alăpta, ci dormea toată ziua. Întrucât din naştere era lipsită de vedere, copiii ade­sea o batjocoreau, pricină pen­tru care încă din copilărie se ferea de oameni, încetând să mai iasă din casă şi dăruindu-se rugăciunii şi cugetării la cele dumnezeieşti.
Locuind în apro­pierea bisericii satului, mergea la toate slujbele, stând neclintită şi învăţând cu timpul toate cân­tările. Chiar dacă îi lipsea vede­rea cea din afară, vederea cea duhovnicească a făcut-o să iu­bească nespus de mult icoanele, astfel că în camera sa întregul perete de sus până jos era plin de icoane în fata cărora ardeau neîncetat candele şi dinaintea cărora se ruga îndelungate cea­suri, cuprinzând în inima sa de copil întreaga lume.
Pe când avea 6-7 ani, s-au arătat daru­rile duhovniceşti primite de la Dumnezeu, prin care putea vedea limpede gândurile şi păcatele oamenilor. Datorită purtării de grijă a boierului satului, Sfânta Matrona a făcut pelerinaje la Kiev, Moscova şi Sankt Petersburg. Acolo, intrând în Catedrala unde slujea Sfântul Ioan de Kronstadt, aces­ta a poruncit ca poporul să se dea la o parte şi să îi facă loc tinerei Matrona, pe atunci de numai 14 ani, numind-o „al optulea stâlp al Rusiei”, cuvinte prin care o arăta ca una dintre puţinii rugători pentru patria care avea să fie cuprinsă de persecuţia ateistă bolşevică.
Pe când avea 17 ani, Sfânta Matrona nu a mai putut merge. Din acea clipă a stat tot restul vieţii mai mult întinsă pe pat, dăruindu-se cu mai multă osârdie rugăciunii, postirii şi mângâierii celor ce veneau la ea. Curând au sosit vremuri grele şi tulburi peste Rusia: revoluţia, confiscarea pământurilor şi foametea. În anul 1925, pe când avea 40 de ani, Sfânta a venit în Moscova, locuind pe rând în diferite case ale creştinilor, dar fără a se înre­gistra oficial, întrucât era cău­tată pentru a fi arestată.
Vieţu­ind aproape trei decenii în capi­tala Rusiei, ea a fost o mare ru­gătoare, săvârşind acea slujire duhovnicească, prin care a în­tors pe calea mântuirii mulţime de oameni. La ea veneau zilnic oameni pentru a primi izbăvire de mâhniri şi necazuri, dar şi vindecare de boli. Fericita îi liniştea, îi mângâia pe cap, îi însemna cu sfânta cruce şi le spunea cuvinte de încurajare ori se ruga pentru ei. Povăţuirile fericitei arătau însemnătatea discreţiei şi a smereniei. Îndemna pe credincioşi, ca, atunci, când merg la preot sau duhovnic pentru sfat, să se roage ca Domnul să-l înţelepţească, încât să primească îndrumarea po­trivită şi să evite a merge de la un preot la altul.
Pe cei foarte râvnitori îi povăţuia să nu se deosebească de ceilalţi oameni printr-o înfăţişare exterioară aparte. Ţinea mult la purtarea răbdătoare în necazuri. Sfătuia ca, la slujbe, privirea să nu caute spre nimeni, ochii să fie închişi sau îndreptaţi către o icoană din biserică.
Sfânta a primit oamenii credincioşi care o căutau pentru sfat şi mângâiere sufletească, până la sfârşitul vieţii, cu totul dezinteresată de vreun avantaj material. În ultimele zile de suferinţă, a fost spovedită de duhovnic şi a primit cu smere­nie Sfintele Taine. La 2 mai 1952, s-a mutat în lăcaşurile cele de sus, iar la 8 martie 1998, au fost descoperite moaştele sale nestri­cate, răspândind bună mireas­mă, care au fost aşezate în mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Moscova.

La 2 mai 1999, fericita Matrona a fost trecută în rândul sfinţilor de Biserica Rusiei, cinsti­rea sa răspândindu-se apoi în lumea întreagă, datorită mul­ţimii de minuni săvârşite cre­dincioşilor.

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie: Viata, Acatistul si Canonul de rugăciune (10 februarie)

Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni (10 februarie)

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi…

Ca o comoară de mult preţ a câştigat Biserica al tău cap, Sfinte Sfinţite Mucenice, pătimitorule şi purtătorule de biruinţă, Haralambie. Drept aceea se şi bucură, slăvind pe Ziditorul.

*

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni

Glasul 4

Arătatu-te-ai, Înţeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos şi ca un sfeşnic pururea luminos al Lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite şi ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.

***

Viata

Impărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se făcea diavolilor şi se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever, păgânul împărat al Romei. Atunci, în cetatea Magnesiei vieţuia sfântul episcop Haralambie. El învăţa popoarele cuvântul lui Dumnezeu, povăţuindu-le la calea mântuirii şi le zicea: „Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci şi pe apostoli cu puterea Duhului Sfânt, ca toţi oamenii, prin propovăduirea lor cea sfântă, să se înţelepţească şi să meargă neabătuţi pe calea dreptăţii. Sever, împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri, ca să se aducă jertfe idolilor celor neînsufleţiţi şi să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul meu, prin prooroci şi prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieţii cereşti, prin care vrăjmaşii se izgonesc, şarpele se calcă, necredinţa se preface în credinţă, iar nălucirea diavolească piere şi cade cu cădere cumplită toată puterea vrăjmaşului. Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieţii veşnice, decât să ne îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare”.
Aceste cuvinte grăind sfântul episcop, a fost prins de cei necredincioşi şi adus la judecată şi întrebare înaintea ighemonului Luchian şi a lui Luchie. Înaintea lor grăind acelea, ighemonul a zis: „Din prisosinţa inimii tale scoate gura ta cuvinte fără de socoteală, nealegând binele de rău, dar să nu socoteşti, o, bunule bătrân, că pentru acele cuvinte nu vei fi chinuit. De aceea, ascultă sfatul nostru, câştiga-ţi obiceiurile ce se cuvin la nişte bătrâneţi ca ale tale şi să-ţi alegi o socoteală mai sănătoasă, apoi să te apropii cu jertfe de zei, ca să nu punem pe tine chinurile pe care niciodată nu le-ai cunocut”.
Sfântul Haralambie a răspuns: „Eu care am îmbătrânit şi mi-am sfârşit vremelnica viaţă, nu voi să trec cu vederea bunătăţile cele nevăzute care sunt aproape”. Mâniindu-se judecătorii, începură a pregăti cumplite chinuri şi ziseră: „Jertfeşte zeilor, o! răule bătrân”. Dar Sfântul Haralambie răspunse: „Fiilor, nu jertfesc diavolilor, căci să ştiţi că diavolii pe care îi cinstiţi se cutremură şi se scutură de semnul Crucii”. Atunci judecătorii au poruncit să ia de pe dânsul sfintele veşminte şi dezbrăcând pe sfântul bărbat, cel cu chip îngeresc, au început a-l tortura, iar torturile erau într-acest fel: doi slujitori l-au spânzurat şi l-au strujit cu unghiile de fier până ce i-au rupt toată pielea de la cap până la picioare. Iar sfântul, fiind rănit cu totul, a zis către prigonitori: „Mulţumesc vouă, fraţilor, că, strujind trupul meu cel vechi, mi-aţi înnoit duhul, care doreşte să se îmbrace în viaţa cea nouă şi veşnică”. Zicând sfântul acestea, a căzut spaimă peste amândoi slujitorii care îl torturau şi au zis către judecători: „Necinstea făcută de voi omului acestuia se preface în cinste, iar torturile, întru răcorire. Oare nu este acesta Însuşi Hristos, Care, luând asemănarea bătrânului bărbat, a venit să cerceteze Asia, ca să întoarcă pe locuitorii ei? Căci strujindu-se trupul lui cel mai tare ca fierul, cu unghii de fier, acelea se topesc, iar trupul rămâne fără vătămare”.
Acestea grăind slujitorii, ighemonul a scrâşnit din dinţi şi a zis către dânşii: „O! slujitori răi şi leneşi la împlinirea poruncii, nu faceţi cele ce vi s-au poruncit, ci apăraţi cu cuvinte pe cel osândit la chinuri”.
Slăbind slujitorii, au început a mărturisi şi a preamări puterea lui Hristos, care întărea pe pătimitor şi amândoi au fost tăiaţi pentru numele lui Hristos, iar numele lor este Porfirie şi Vaptos. Asemenea şi trei femei, privind la pătimirea mucenicului au crezut în Hristos şi preamăreau pe sfântul şi preaputernicul său nume; deci şi pe ele le-au tăiat îndată. Atunci Luchie s-a sculat de la locul său, a luat singur uneltele de tortură şi a început a-l chinui pe Sfântul Haralambie, strujindu-i tare trupul. Dar îndată i s-au rupt mâinile din coate, ca tăiate de o sabie, apoi s-au lipit şi atârnau de trupul mucenicului. Luchie, căzând fără mâini la pământ, striga: „Omul acesta este fermecător. Ajută-mi, o, ighemoane”. Iar ighemonul, alergând şi văzând mâinile aceluia agăţate de trupul mucenicului, a scuipat în faţa acestuia şi îndată capul ighemonului s-a sucit înapoi.
Magnezienii, fiind cuprinşi de mare frică, au rugat pe sfânt, zicându-i: „Lasă mânia şi întoarce dumnezeiasca pedeapsă, că îţi este poruncit să nu răsplăteşti rău cu rău”. Iar Sfântul Haralambie le-a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeu, că nu este răutate în inima mea, nici vicleşug în limba mea. Să ştiţi că Hristos Dumnezeu a pedepsit pe începătorii cei fărădelege. El ne va da nouă viaţa veşnică, iar pe cei pagini îi va pierde”.
Atunci toţi strigară către Dumnezeu, zicând: „Să nu ne pierzi pe noi, cei care Ţi-am greşit Ţie, Doamne. Iartă-ne pe noi, O! Dumnezeule, căci acum ai pedepsit pe boierii noştri, ca să ne aduci la lumină şi să ne faci vrednici vieţii veşnice”. Atunci a crezut în Hristos o mulţime de lume. Luchie a zis: „Omule al lui Dumnezeu, îngere al Domnului, miluieşte-mă pe mine, căci mă doare cumplit! Iată, mâinile mele te îngreuiază, fiind agăţate de trupul tău. Deci rânduieşte-le la locul lor, ca să scapi de greutate, şi eu să mă izbăvesc de durere; iar de vei face aceasta, voi crede şi eu în Dumnezeul tău”.
Sfântul a făcut rugăciuni către Dumnezeu, zicând: „Mulţumim Ţie, Stăpâne, Care ne păzeşti totdeauna şi Care ai venit în trup! Învăţătorul meu, caută spre smerenia celor ferecaţi şi dezleagă din legăturile pedepselor pe judecătorii aceştia şi mă vindecă pe mine martorul tău, cel cu totul rănit”. Atunci un glas s-a auzit din nori, zicând: „Bucură-te, Haralambie, luminătorul pământului şi strălucitorul cerului, părtaş al îngerilor, împreună vieţuitor al proorocilor, prieten al apostolilor şi împreună vrednic ostaş al mucenicilor. Am auzit rugăciunile tale şi am primit cuvintele buzelor tale. Iată cuvântul tău să fie vindecare bolnavilor”. Şi îndată se tămăduiră Luchie şi Luchian, ighemonul. Apoi Luchie a căzut la picioarele mucenicului, cerând Sfântul Botez, pe care l-a şi câştigat, iar ighemonul s-a lăsat de prigonirea creştinilor, până ce va înştiinţa pe împărat.
Într-acea vreme, mulţi, alergând la sfânt, s-au botezat, mărturisindu-şi păcatele şi cei bolnavi de diferite neputinţe primeau tămăduiri. Luchian, ighemonul, ducându-se la împăratul Sever, care era atunci în Antiohia Pisidiei, i-a spus toate cele ce s-au făcut în Magnesia, zicând: „S-a arătat un om între noi, din adunarea galilienilor, care îi întoarce pe toţi de la zei, iar bolnavilor le dă sănătate. Şi Luchie, tămăduindu-se, a crezut în Hristos şi toată Magnesia a primit credinţa lui, iar eu, însănătoşindu-mă, am venit aici, să spun acestea împărăţiei tale”. Sever, auzind acestea, s-a umplut de mânie şi a strigat: „O! veşnici zei, cei necinstiţi de oamenii necredincioşi, de ce s-a întărit pe pământ acea grăire a mincinoşilor?” Apoi îndată a trimis trei sute de ostaşi plini de neomenie şi cruzime să prindă pe Sfântul Haralambie şi, punând multe răni pe dânsul, să-l aducă din Magnesia în Antiohia.
Mergând ostaşii şi prinzind pe mucenicul lui Hristos, i-au bătut piroane de fier ascuţite în tot trupul, iar barba lui cea lungă împletind-o ca pe o funie au pus-o pe grumajii săi, de care trăgeau pe sfântul pe cale, ducându-l la împărat. Mergând cale de 15 stadii de la cetatea Magnesia, un cal ce mergea pe partea dreaptă, întorcându-se spre ostaşi, a vorbit cu glas ca de om, grăind: „O! de trei ori blestemaţilor, slujitori diavoleşti, nu vedeţi pe Hristos Dumnezeu şi pe Sfântul Duh, care este în omul acesta? Pentru ce îi faceţi acestea o! împietriţilor cu inima? Dezlegaţi pe cel ce nu puteţi să-l legaţi, că singuri să vă sloboziţi din legături”.
La cuvântul acesta ca de om, ce s-a grăit de cal, ostaşii s-au înfricoşat, dar împlinind împărăteasca poruncă, trăgeau pe mucenic spre Antiohia. Diavolul, închipuindu-se în om bătrân, a stat înaintea împăratului Sever, zicând: „Vai mie, o împărate, eu sunt împărat al Sciţilor, iată a venit în stăpânirea mea un om, anume Haralambie, vrăjitor mare, care toată oastea a întors-o de la mine şi poporul s-a lipit de dânsul. Eu, de toţi fiind părăsit, am venit să-ţi spun acestea ca să nu ţi se întâmple şi ţie ceva”. Acestea grăindu-le diavolul, Sfântul Haralambie, târât de ostaşi, s-a adus înaintea împăratului.
Văzându-l împăratul, îndată i-a înfipt în piept trei ţepuşe lungi şi a poruncit ca, aducând lemne, să aprindă foc şi să ardă pe mucenic încet, ca să nu moară îndată, ci să-l chinuiască cât mai mult. Dar fiind ars sfântul, o femeie care stătea acolo, vrând să facă plăcerea împăratului, a luat spuză fierbinte şi a turnat peste capul sfântului mucenic, precum şi pe faţa şi pe barba sa, zicând: „Mori, bătrânule, mori, că mai bine este a muri, decât a ne sminti pe noi cu înşelăciunile tale”. Femeia aceea era soţia împăratului şi a zis către dânsa sora ei: „Oare nu te temi tu de Dumnezeu, ticăloaso, că, împlinind voia împăratului, minii pe Dumnezeu? Nu-ţi va ajuta ţie Sever când se va mânia Hristos asupra ta!” Şi, întorcându-se către mucenic, a zis: „Omule al lui Dumnezeu, cinstite sunt bătrâneţele tale şi Dumnezeu este cu tine şi eu vreau să cred în El şi să mă izbăvesc de păcatele mele”.
După aceasta, stingându-se focul şi slujitorii slăbind, iar sfântul fiind nevătămat de arderea focului, împăratul a zis: „Să se dezlege omul acela de tortură şi să-mi răspundă”. Mucenicul, fiind adus mai aproape de dânsul, i-a zis împăratul: „Omule, în această zi de dimineaţă, vorbind cu împăratul sciţilor m-am mâniat pe tine şi te-am necinstit, iar tu, răbdând chinurile, vei fi cinstit de noi. Însă să-mi răspunzi la ce te voi întreba: Mulţi ani ai?” Sfântul Haralambie a răspuns: „Mulţi ani am petrecut în viaţa aceasta deşartă, pentru că am trăit 113 ani”.
Împărarul Sever a zis: „De ai trăit atâţia ani, cum de n-ai venit până acum, în pricepere, ca să poţi cunoaşte pe dumnezeii cei fără de moarte?” Răspuns-a sfântul: „Mulţi ani vieţuind, O! împărate şi câştigând multă înţelegere, am cunoscut pe Hristos Dumnezeu, Unul adevărat şi am crezut într-Însul”. Zis-a împăratul: „Ai avut femeie sau nu?” Răspuns-a sfântul: „Pe cereasca fecioară am însoţit-o mie, adică împărăţia Hristosului meu, iar pe pământ n-am cunoscut femeie”. Împăratul a zis: „Ştii să înviezi morţii?”. Sfântul a răspuns: „Nu este în puterea omenească un lucru ca acesta, ci într-a lui Hristos”. Şi a poruncit împăratul ca să aducă un om îndrăcit de multă vreme, pe care de 35 de ani îl chinuia diavolul, izgonindu-l prin pustietăţi şi prin munţi, aruncându-l în păduri şi bălţi şi în crăpăturile pământului ca să-l piardă.
Aducând aproape pe omul acela, îndată diavolul, simţind bună mireasmă a sfântului, a strigat: „Rogu-mă ţie, robul lui Dumnezeu, nu mă chinui mai înainte de vreme, ci porunceşte-mi cu cuvântul şi voi ieşi! Iar de vei voi, apoi îţi voi spune cum am intrat în omul acesta”. Deci a poruncit sfântul ca să spună diavolul aceasta, şi îndată el a început a spune: „Vrând omul acesta ca să fure pe aproapele său, a zis în mintea sa: de nu voi ucide mai întâi pe moştenitor, nu voi putea să iau moştenirea lui. Ucigând pe aproapele, mergea să-i răpească bunătăţile lui, iar eu, aflându-l într-un loc ca acesta, am intrat în el şi de 35 de ani locuiesc aici”.
Sfântul Haralambie a zis diavolului: „Ieşi din omul acesta şi să nu-l vatămi nicidecum”. Şi îndată a ieşit diavolul, iar omul a rămas sănătos. Atunci împăratul a zis: „Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor!” După trei zile a murit un tânăr şi poruncind împăratul să aducă pe cel mort înaintea sa, a zis către Sfântul Haralambie: „Roagă-te Dumnezeului tău să învieze pe acest mort”. Sfântul, rugându-se, a înviat pe cel mort şi mulţi din popor crezură în Hristos, văzând nişte minuni ca acelea, iar împăratul era în mare mirare.
Atunci se afla la împărat un eparh, anume Crisp. Acela a sfătuit pe împărat zicând: „Să pierzi pe omul acesta de pe pământ, că este vrăjitor şi face minuni cu farmecele”. Împăratul, crezând cuvintele lui Crisp şi schimbându-se din gândul cel bun, a zis către mucenic: „Jertfeşte idolilor, Haralambie, ca să scapi de mâinile ucigaşilor”. Sfântul a răspuns: „Mult mă folosesc muncile, căci cu cât trupul meu se zdrobeşte cu bătăile, cu atâta se bucură în mine duhul meu”. Apoi, mâniindu-se împăratul, a poruncit să bată pe sfânt cu pietre peste gură, iar cei ce-l băteau ziceau: „Supune-te împăratului, ca să nu piei în deşert”. Împăratul a zis către slujitori: „Luaţi făclii aprinse, ardeţi-i barba şi pîrliţi-i faţa”. Slujitorii, punând făcliile în barba sfântului, un foc mare a ieşit din barbă şi, întorcându-se către cei ce stăteau împrejur, a ars ca la 70 de păgâni.
Umplându-se de mânie, Sever a zis: „Bine mi-a spus împăratul sciţilor că eşti vrăjitor, Haralambie, şi voieşti ca şi de la mine să se întoarcă ostaşii”. Apoi, către boierii săi a zis: „Nu-mi spuneţi cine este Hristos, în Care crede Haralambie?”. Eparhul Crisp a zia: „Hristos este Fiul Mariei, Cel născut din desfrânare”. Iar un oarecare Aristarh a zis lui Crisp: „Nu bârfi, căci de unde ai cunoscut taina aceea? De unde ştii cine a fost Maria şi cine Hristos?” Crisp zise cu mânie: „Diavole, mai înţelept eşti tu decât mine?” Răspuns-a Aristarh: „Înţeleg mai bine decât tine”. Împăratul Sever a zis către Aristarh: „O! cap rău, grăieşti împotriva mea”. Răspuns-a Aristarh: „Nicidecum, împărate, nu împotriva ta, nici a nimănui, ci pentru Hristos grăiesc”. Împăratul, arzând de mânie, a luat un arc şi, încordându-l, a azvârlit săgeata spre înălţime, zicând: „Vino aici, Hristoase, pogoară-Te pe pământ, jos, să-Ţi pui corturile Tale, că iată gătesc asupra Ta război! Am destule puteri ca să stau împotriva Ta! Pogoară-Te şi stai puţin aproape de mine, iar de nu, apoi voi surpa cerurile, voi stinge soarele şi te voi prinde cu mâinile!”
Nişte hule ca acestea zicând împăratul, cu îndrăzneală şi fără de ruşine asupra lui Hristos Dumnezeu, s-a cutremurat pământul şi frică mare a căzut peste toţi, căci, mâniindu-se Dumnezeu în cer, pământul se clătina ca o frunză şi se auzeau de sus din nori glasuri înfricoşate, fulgere şi tunete şi au murit de frică mulţi oameni. Împăratul, cu Crisp eparhul, erau legaţi cu nevăzute legături şi spânzurau în văzduh. Apoi, a strigat împăratul către mucenic, zicând: „Haralambie, acestea le sufăr pentru păcatele mele. Cu dreptate primesc pedeapsa, dar zi tu un cuvânt către Dumnezeul tău, ca să mă izbăvesc din chinurile acestea şi voi scrie numele Dumnezeului tău ca şi pe al tău în toată cetatea, ca să se slăvească, pentru că sunt lovit cu mare furie de Hristos al tău”.
Atunci a venit acolo fiica împăratului, anume Galini, şi a zis către tatăl său: „Crede în Dumnezeu şi te vei izbăvi din legăturile cele nevăzute cu care eşti legat, pentru că Dumnezeu, care te-a legat, este veşnic şi neatins”. Apoi, cazând fericită Galini înaintea mucenicului, a zis: „Mă rog ţie, robul lui Dumnezeu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu şi dezleagă pe tatăl meu din legăturile nevăzute”. Rugându-se sfântul, a încetat înfricoşata mânie a lui Dumnezeu, iar împăratul şi eparhul, liberându-se de pedeapsă, au zis: „Stăpâne al cerului şi Ziditorule al pământului, Cel ce locuieşti în cer, miluieşte-ne, caută cu milostivire pe pământ”. Apoi s-a dus împăratul cu eparhul şi cu toţi boierii în palatele sale şi au petrecut trei zile, neieşind de frica cea dumnezeiască şi de groaznica certare ce li se întâmplase.
În acea vreme, fiicei împăratului i s-a făcut o vedenie, pe care a spus-o Sfântului Haralambie: „Mi se părea că stau lângă apă şi am văzut îndată o livadă mare îngrădită, în care erau sădiţi tot felul de copaci mirositori, iar în mijloc era o vie frumoasă şi în vie un cedru înalt. De la rădăcina copacului ieşea un izvor, iar străjerul locului aceluia era înfricoşat şi nu lăsa pe nimeni să intre acolo. Văzând pe tatăl meu şi pe Crisp eparhul, stând aproape, străjerul a întins spre dânşii toiagul său cel de foc, gonindu-i de acolo. Însă eu, stând cu frică, l-am rugat să-mi poruncească să rămân acolo”. Dar acela mi-a zis: „Vino aici şi eu te voi duce pe umeri cu cinste”. Pe când eram înăuntru, lingă izvorul cel de sub cedru, am auzit un glas, zicându-mi: „Ţie-ţi este dat locul acesta şi celor ce sunt asemenea ţie”. O vedenie ca aceasta văzând, mă rog ţie să-mi spui tâlcul ei.
Sfântul Haralambie i-a răspuns: „Tâlcuirea visului tău este: apa cea mare este darul Sfântului Duh, locul cel îngrădit este Raiul, via este locuinţa drepţilor, copacii cei mirositori sunt cetele sfinţilor îngeri, cedrul cel înalt este slava Crucii, izvorul cel de la rădăcina cedrului înseamnă viaţa veşnică, care prin Sfânta Cruce se dăruieşte neamului omenesc, iar Străjerul locului, Cel ce te-a luat pe umeri, este Hristos Domnul, Care pe cele 99 de oi lăsându-le, a mers în urma celei rătăcite şi, găsind-o, a luat-o pe umerii Săi. Tatăl tău şi eparhul vor fi izgoni din Raiul lui Dumnezeu, căci acei ce n-au mulţumit Domnului întâi şi pe urmă vor fi nemulţumiţi, pentru că se abat de la Dumnezeu prin diavoleştile amăgiri”.
După acea înfricoşată pedepsire ce s-a făcut, trecând 30 de zile, împăratul s-a răzvrătit iarăşi şi, lăsând pe Dumnezeu, a Cărui mână tare a cunoscut-o, s-a întors la idoli. Deci, chemând pe mucenic i-a zis: „Haralambie, ascultă sfatul meu şi te închină zeilor, ca să fii cinstit”. Sfântul a răspuns: „Nu se poate să fie aceasta, adică să poată a se răzvrăti robul lui Dumnezeu de cuvintele tiranului, căci cu adevărat cuvintele tale, o! împărate, sunt nesocotite şi nebune”. Mâniindu-se împăratul, i-a zis: „Cap nepriceput! zici că ale mele cuvinte sunt nepricepute şi nebune?”. Atunci a poruncit să pună la gura lui undiţa şi să-l poarte de gât prin toată cetatea.
Fiica împăratului, apropiindu-se de tatăl său, a zis: „Ce faci? o! tată, de ce chinui pe dreptul acesta? Pentru ce te tu legi de cursele diavoleşti şi, lăsând cele bune, alegi cele rele? De ce voieşti moartea şi lepezi viaţa? Pentru ce te şcoli cu mânie tiranică asupra robului lui Hristos? Ascultă, tată, glasul meu şi precum te sârguieşti la rău, tot aşa sârguitor să fii spre bine: căci cel ce seamănă rele, rele va seceră, iar cel ce seamănă întru bună credinţă, va secera cele bune. Adu-ţi aminte de pedeapsa lui Dumnezeu ce a fost peste tine, când erai legat şi spânzurat în văzduh, cu nevăzute legături. Pe Dumnezeu Cel adevărat L-ai mărturisit şi, fiind dezlegat din legături, acum Îl laşi? Mulţi puternici, fiind pedepsiţi, cunosc puterea Aceluia, dar scăpând de pedeapsă, iarăşi Îl uită”.
Acestea auzindu-le, împăratul nu s-a îndreptat, ci, mai aspru făcându-se, i-a spus: „Jertfeşte zeilor, Galino!” Ea, întorcându-se către dânsul i-a răspuns: „Voi face ceea ce voieşti, tată”. Împăratul, bucurându-se, a zis: „Să se dezlege Haralambie, de vreme ce fiica mea jertfeşte zeilor”. Fiind adus Haralambie, împăratul i-a zis: „Iată, s-a schimbat fiica mea, Galini, de la credinţa ta la a noastră şi voieşte să jertfească zeilor”. Deci vino şi tu, Haralambie, cu dânsa, în capiştea zeilor noştri şi fă ceea ce noi dorim”. Tăcând Haralambie, împăratul socotea că se învoieşte. Apoi fiica împăratului a mers în capiştea lui Dia şi a lui Apolon şi a zis slujitorilor: „Căindu-mă, am venit să rog pe zeii pe care i-am mâniat, crezând în Hristos”. Deci, strigară slujitorii: „Mare Dia, puternice Apolon, făcătorii cerului, domnii domnilor, căutaţi spre doamna Galini şi miluiţi-o pentru Sever împăratul”.
Fericită Galini, intrând în capiştea idolească, a chemat pe slujitori şi le-a zis: „Pe care să-l surp mai întâi: pe Dia, pe Iraclie sau pe Apolon?”. Zis-au slujitorii: „Nu, doamnă, nici unuia să nu-i gândeşti rău nici să batjocoreşti pe mântuitorii noştri, ca să nu se mânie şi să clatine cerul şi să răstoarne pământul”. Atunci, fericită Galini, apucând pe idolul Dia, i-a zis: „Dacă tu eşti zeu, apoi cum n-ai înţeles că am venit să te răstorn?”. Şi zicând aceasta, l-a surpat; iar el, căzând la pământ, s-a sfărâmat în trei bucăţi. Asemenea, apucând şi pe Apolon, i-a zis: „Şi tu, satano, gârbovitule bătrân, să cazi la pământ, făcându-te praf”. Apoi a sfărâmat pe ceilalţi zei, care erau acolo. Şi-au alergat slujitorii la Sever, zicând: „Stăpâne, împărate, a pierit nădejdea noastră, acum şi soarele se va stinge şi lumea va pieri, că au murit zeii”. Împăratul a zis: „Ce sunt cuvintele acestea?” Răspuns-au slujitorii: „Galinia, fiica ta, a sfărâmat pe zei”. Zis-a împăratul: „Mergeţi şi chemaţi în această noapte 50 de meşteri şi înnoind idolii, să-i puneţi în capiştea lor, apoi să ziceţi că au înviat din morţi, precum şi Galileenii spun despre Hristos al lor, că a înviat din morţi”.
Slujitorii, cu sârguinţă făcând aşa, au mers a doua zi la fiica împăratului, zicându-i: „Vino la capişte, stăpâna, să vezi pe zei înviaţi”. Apoi a zis fericită Galinia: „Au înviat zeii? voi merge să-i văd”. Intrând în capişte, a văzut pe idoli din nou ciopliţi şi a zis: „Mare minune am văzut”. Iar slujitorii ziseră: „Cu adevărat, mare minune; pentru că ieri, fiind necinstiţi şi batjocoriţi, acum strălucesc cu mai mare cinste şi slavă”. Fericită Galinia a zis: „Pe zeii cei noi mai cu înlesnire îmi este a-i răsturna decât pe cei vechi”. Deci, a zis către idolul Dia: „Ţie îţi zic Dia, cela ce ai înviat din morţi, să te duci iarăşi la cei morţi”. Aceasta zicând-o, iarăşi a sfărâmat pe idoli. Atunci, slujitorii, umplându-se de mânie, au spus iarăşi împăratului despre sfărâmarea idolilor. Împăratul, punând de faţă pe fiica sa, i-a zis: „De ce ai sfărâmat pe idoli?” Ea a răspuns: „De vreme ce voi sunteţi amăgiţi cu deşartă părere, îi numiţi zei pe când ei sunt materie neînsufleţită”. Împăratul a zis: „Jertfeşte idolilor, sămânţa necurată, iar nu fiică a mea”. Iar Galinia a răspuns, batjocorindu-l: „Acum am jertfit, precum am ştiut, iar de voieşti şi celorlalţi zei ai tăi, voi face asemenea”. Mâniindu-se împăratul, a lăsat pe fiica sa şi, întorcându-se către mucenicul Haralambie cu iuţime, l-a dat la o femeie văduvă spre batjocură.
Intrând sfântul în casa văduvei, s-a lipit lângă un stâlp, ce era lângă casă şi îndată stâlpul cel uscat a odrăslit şi a crescut copac mare, acoperind cu ramurile sale toată casa văduvei. Văzând femeia o minune ca aceea, s-a înfricoşat şi a zis: „Ieşi de la mine, omule, că nu sunt vrednică a primi pe un asemenea bărbat, pentru că socotesc că tu eşti Hristos sau înger sau prooroc sau apostol. Pleacă de la mine, mă rogu ţie, că nu sunt vrednică să intri sub acoperământul meu”. Sfântul i-a zis ei: „Îndrăzneşte fiică, pentru că ai aflat dar de la Dumnezeu. Crede în El, că mare este Domnul, milostiv şi foarte lăudat”.
A doua zi, văzând vecinii copacul cel înalt şi cu multă frunză care acoperea cu umbra sa casa văduvei, ziceau între dânşii: „Ce este această minune?”. Unii ziceau: „Fiindcă a intrat acolo Haralambie, pentru aceea a odrăslit stâlpul şi a crescut copac mare”. Şi, intrând, găsiră pe sfânt şezând şi învăţând pe văduvă, grăind astfel către dânsa: „Fericită eşti tu, femeie, că ai crezut în Hristos; fericită eşti că se iartă păcatele tale, pentru că Dumnezeu primeşte pe cei ce se pocăiesc”. Deci ziseră lui oamenii care veniseră: „Pentru ce nu ne spui nouă de eşti Tu Hristos cu adevărat?” Răspuns-a Sfântul Haralambie: „Iertaţi-mă, fiilor, sunt slugă a voastră, dar slujitor al lui Hristos şi în numele Lui se fac acestea”.
Atunci femeia, luând îndrăzneală, a strigat cu glas mare: „Bucură-te, Haralambie, care totdeauna luminezi lumea cu lumina cea nestinsă. Bucură-te Haralambie, cel mare cu darul; bucură-te Haralambie, sfeşnicule cel prealuminos, pentru că mulţi prin învăţătura ta s-au apropiat de Hristos!” Acestea grăindu-le femeia, toţi au căzut la picioarele Sfântului Haralambie, mărturisind pe Hristos, iar cu inimile crezând Într-însul, au primit mântuitorul Botez.
În altă zi, a poruncit împăratul ca să aducă pe mucenic la judecată şi, alergând înainte, cei ce crezuseră în Hristos au spus împăratului minunea ce se făcuse, cum a odrăslit stâlpul cel uscat şi s-a făcut copac mare.
Mirându-se împăratul de aceea, Crisp, eparhul, i-a spus: „Stăpâne împărate, de nu vei porunci ca degrab să ucidă cu sabia pe vrăjitorul acela, toţi se vor amăgi de minunile făcute de dânsul şi, lăsând pe zeii noştri şi pe noi, vor merge în urma lui”. Atunci, împăratul a hotărât asupra sfântului judecată de sabie, despre care auzind Sfântul Haralambie, a cântat cu bucurie psalmul lui David: „Milă şi judecată voi cânta Ţie, Doamne; cînta-voi şi voi înţelege în cale fără prihană, când vei veni către mine”; apoi a mai zis şi un alt psalm până în sfârşit.
Ajungând cu veselie la locul în care avea să-şi sfârşească nevoinţa, a zis: „Mulţumesc, Ţie, Doamne Dumnezeule, că eşti milostiv şi îndurat. Tu ai ucis pe vrăjmaşi, ai sfărâmat iadul şi durerile morţii le-ai dezlegat. Pomeneşte-mă, Doamne Dumnezeul meu, întru împărăţia Ta”. Astfel rugându-se el, s-au deschis cerurile şi S-a pogorât la dânsul Domnul cu mulţimea sfinţilor îngeri, pe un scaun de smarald cu foarte mare podoabă, şi a şezut pe dânsul Domnul, zicând către mucenic: „Vino, Haralambie, prietenul Meu, cel ce ai răbdat multe pentru numele Meu. Cere de la Mine ce voieşti şi îţi voi da ţie”.
Sfântul Haralambie a spus: „Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoşata Ta slavă. Doamne, de-Ţi place Ţie, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaştele mele şi se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace şi sănătate trupească, mântuire sufletească şi îndestulare de grâu şi vin, cum şi înmulţire de dobitoace, pentru trebuinţa oamenilor. Doamne, Tu ştii că oamenii sunt trup şi sânge, iartă-le lor păcatele şi le dă îmbelşugare din rodurile pământului, ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature şi să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăţilor; iar roua ce se pogoară de la Tine, să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul tău şi îi izbăveşte de boala ciumei”.
Astfel rugându-se sfântul, Domnul i-a zis: „Fie după cererea ta, viteazul meu ostaş”. Deci s-a dus Domnul cu îngerii Săi la cer şi i-a urmat sufletul Sfântului Mucenic Haralambie. Atunci ostaşii, ducându-se la împărat, i-au spus despre slava mucenicului şi cum i s-a arătat Domnul şi că a murit fără tăiere de sabie şi au văzut sufletul lui suindu-se la ceruri. Atunci a căzut împăratul în mare mirare şi frică, iar fericită Galinia, fiica lui, a cerut de la dânsul trupul mucenicului şi, luându-l, l-a învelit în pânze curate şi subţiri şi l-a uns cu aromate şi mir de mare preţ şi l-a pus în raclă de aur, slăvind pe Dumnezeu. Împăratul s-a temut să judece şi să facă rău fiicei sale, pentru că vedea pe Dumnezeu care era cu dânsa. Deci a lăsat-o să vieţuiască în dreapta credinţă creştinească, după voia ei.
Acestea toate s-au făcut în acel timp când era Sever în Antiohia, iar întru noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos. Acesta este nebiruitul Mare Mucenic Haralambie, arhiereul lui Dumnezeu, care mijloceşte pentru toată lumea, care a pătimit în ziua a zecea a lunii februarie şi totdeauna stă de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu, rugându-se pentru noi Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava şi împărăţia, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sfântul Haralambie

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie (10 februarie)

Troparul, glasul al 4-lea

Arătatu-te-ai, înțeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos, și ca un sfeșnic pururea luminos al lumii, stră­lucit-ai în lume prin mucenicie, fericite, și ai ri­sipit întunecimea idolilor. Drept aceea, roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, să ne mântuiască pe noi.

Condac 1:

Alesule din ceata arhiereilor, mare mu­cenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă, simțindu-ne nevrednici și cu împuținarea graiului omenesc, tu, care porți nume întocmai cu darul dat de la Preaputernicul Dum­nezeu, a fi luminător de bucurie, luminează-mi cugetul și dă putere graiurilor noastre ca întru bucurie să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Icos 1:

Acinsti căruntețile tale cele adânci și sfin­te, bine este, deoarece, întru ve­chimea vârstei și a sfințeniei tale, te-ai arătat viteaz răbdător tuturor chinurilor ce ai suferit de la păgâni. Tu ai înmulțit ceata mucenicilor, tu ai adăugat numărul apostolilor și al propovă­dui­torilor lui Iisus Hristos; ție, dar, se cuvine, după vrednicie, să-ți cânte toți ortodocșii creștini unele ca acestea:
Bucură-te, vrednicule și bunule între arhierei Haralambie;
Bucură-te, cel ce ai sfințit și ai cinstit bătrânețile;
Bucură-te, podoaba arhiereilor și luminăto-rul cetății Magnezia;
Bucură-te, învățătorul cuvântului lui Dum­nezeu spre calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitorul cel bun, care ai ară­tat păgânilor calea mântuirii;
Bucură-te, strălucitorul cel drept, care ai în­demnat la credință duhurile tiranilor;
Bucură-te, mucenice, cel ce ai adus la cre­dința adevărată pe cei necredincioși;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăință sufle­tească pe cei păcătoși;
Bucură-te, următor al apostolilor și al proo­rocilor celor luminați de Duhul Sfânt;
Bucură-te, purtătorule de chinuri Hara­lam­bie, care ai dat sfaturi bune prin cuvânt;
Bucură-te, că tu ai îndepărtat rătăcirile păgânilor;
Bucură-te, că tu ai luminat nedumerirea credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 2:

Văzând, Sfinte Mucenice Haralambie, că prin chinurile tale ai dobândit viața cea cerească și veșnică din viața cea vremelnică; văzând că tu ai primit cu bucurie de la Stăpânul lumii dreapta credință, ca să o împarți la cei as­cultători cuvintelor lui Hristos, s-au îndemnat bi­ne­credincioșii a-ți aduce ție laudă de mul­țu­mire și a cânta lui Dumnezeu într-un glas: Aliluia!

Icos 2:

Glăsuind popoarele că tu ești luminat, prin puterea dumnezeiască, cu lumina cunoștinței adevărului, au cunoscut totodată că și faptele tale cele sufletești sunt spre mântuirea neamului omenesc; pentru că ai stat ca un ade­vărat ostaș mărturisitor al lui Hristos și pro­po­vă­duitor al învățăturii Sale. De aceea, ca pe o piatră neclintită a credinței arătându-te binecre­din­cio­șilor, au venit a-ți cânta ție aceste cântări:
Bucură-te, răbdătorule de chinuri, ce ai su­ferit de la păgâni;
Bucură-te, mângâietorule, că prin răbdarea ta ai făcut între ei minuni;
Bucură-te, cel ce te-ai chinuit pentru dra­gostea lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai jertfit în lume ca un adevărat credincios;
Bucură-te, moștenitorul vieții celei veșnice;
Bucură-te, propovăduitorul credinței, bunule mucenice;
Bucură-te, că prin pedeapsa trupului ai do­bândit fericirea raiului;
Bucură-te, că prin smerenia sufletului ai biruit osânda iadului;
Bucură-te, cel ce ai suferit pe trupul tău piroanele păgânilor;
Bucură-te, cel ce prin răbdarea ta ai dobândit pocăința oamenilor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor vrăjmașilor;
Bucură-te, cel ce prin minunile tale ai adus veselie credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 3:

De înțelegerea dumnezeirii, sufletul tău fiind luminat, ca un adevărat viteaz al Mântuitorului Hristos ai stat, pentru că ai răs­puns închinătorului de idoli Luchian dregătorul, că tu asculți numai de dreptele și mântuitoarele porunci ale Împăratului Hristos, iar nu de idolii cei fără de suflet, care duc poporul la pierzare; pentru aceea, binecredincioșii au venit cu în­doită umilință, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Ieșind glas de bucurie din gura creștinilor, când au văzut că nu ți s-a întâmplat nici o durere trupească prin despuierea trupului tău, ce ai suferit de la acel tiran, au adeverit totodată că scăparea și izbăvirea ta este venită prin puterea Mântuitorului lumii, pentru că în numele Său ai suferit acele pedepse fără vreo vătămare. Pentru aceea, binecredincioșii cu umilință aduc ție aceste cântări:
Bucură-te, cel ce prin puterea dumnezeiască ai depărtat durerea trupească;
Bucură-te, cel ce ai biruit pe tiranii care au îndrăznit să te chinuiască;
Bucură-te, că tu ai primit în loc de odihnă chinurile celor ce te chinuiau;
Bucură-te, logodnicul tuturor mucenicilor;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii și prieten al apostolilor;
Bucură-te, cel ce ai înălțat crucea credincioșilor;
Bucură-te, cel ce ai luminat cugetul păcătoșilor;
Bucură-te, stâlpul cel tare pe care s-a sprijinit credința;
Bucură-te, pomul cel plin de rod prin care s-a dobândit credința;
Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete;
Bucură-te, tămăduitorule de răni și boli;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 4:

Zicând ostașii și toți slujitorii dregă­to­rului către mai-marii poporului că tu ai dorit mai mult necinstea osârdiei în loc de cinste, iar cârligele cu care ei te chinuiau s-au tocit cu totul și numai au zgâriat trupul tău fără a-l fi vătămat întru nimic, toți s-au mirat între ei de răbdarea chinuirii tale; iar binecredincioșii, slă­vind pe Dumnezeu pentru facerile Sale de bine, s-au silit a-I cânta Lui: Aliluia!

Icos 4:

Arătându-se mai tiran, unul dintre că­peteniile păgânilor între ostașii cei ce te chinuiau, dreptule mucenice, și văzând că nicidecum n-ai căpătat vreo vătămare trupească din osânda la care erai supus, a îndrăznit acel tiran cu batjocură a smulge cârligele din mâna chinuitorilor și, pornindu-se iute cu mânie a sfâșia mai cu putere trupul tău, îndată a venit urgia dumnezeiască asupra lui, căci i s-au tăiat mâinile de la coate, stând spânzurate de trupul tău, și căzând jos, la pământ, cerea zadarnic ajutor dregătorului. Iar tot poporul grăia către tine unele ca acestea:
Bucură-te, minunea cea adevărată a cre­dincioșilor;
Bucură-te, închinarea și limanul păcătoșilor;
Bucură-te, îngrozitorul semeției osân­di­torului;
Bucură-te, cel ce ai potolit gândul rău al vrăjmașului;
Bucură-te, că ai biruit pe cel nelegiuit;
Bucură-te, că ai smerit pe cel nesocotit;
Bucură-te, bucuria minunilor tale;
Bucură-te, veselia chinurilor tale;
Bucură-te, propovăduitorul adevărului;
Bucură-te, luminătorul cugetului;
Bucură-te, părintele celor smeriți;
Bucură-te, mijlocitorul celor pocăiți;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 5:

Când a văzut poporul că dregătorului Luchian i s-a întors gura la ceafă, pentru că a îndrăznit a scuipa fața ta cea sfântă, toată cetatea Magnezia s-a spăimântat de o minune ca aceasta și, într-un glas, se ruga ție să o mân­tuiești; iar binecre­din­cioșii cântau lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 5:

Lăudându-se numele tău, Sfinte Hara­lambie, în toată cetatea Magnezia și în Asia, pentru că mai apoi, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, ai dat tămăduire dregătorului Luchian și tiranului Luciu, care și-au cerut ier­tare de greșelile lor și s-au pocăit, îndată au alergat mulți din popor la credința cea adevărată și bote­zându-se în numele Sfintei Treimi, au grăit într-un glas: „Mare este Dumnezeul milelor și al îndu­­rărilor”; pentru aceasta aducem ție aceste cântări:
Bucură-te, cel ce ai adus la credință pe împotrivitori;
Bucură-te, cel ce ai fost lor tămăduitor;
Bucură-te, minunatule între sfinți, care ai făcut pe păgâni a se boteza;
Bucură-te, duhovnicescule părinte, care ai adus pe oameni prin botez a se lumina;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit pe bolnavi a tămădui;
Bucură-te, cel ce te-ai stăruit pe păcătoși a milui;
Bucură-te, cel ce ai dat șchiopilor și ologilor însănătoșire;
Bucură-te, cel ce ai vindecat de orbire;
Bucură-te, că tu pe cei întinați de păcate i-ai curățit;
Bucură-te, că tu pe diavoli i-ai izgonit;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale morții au înviat;
Bucură-te, că prin suferințele tale darul sfințeniei ai câștigat;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 6:

Mărturisind însuși dregătorul despre minunile tale către Sever împăratul, acesta s-a mâniat foarte asupra idolilor lui, pentru că n-au putut sta împotriva acelor minuni; iar tu, ca un biruitor asupra lor, prin statornica ta credință, ai câștigat nemărginite daruri cerești. Pentru aceea, o sfinte prealăudate, primește mul­țumirea binecredincioșilor, care cu bucurie cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Nouă și înfricoșătoare minune ai să­vâr­șit, sfinte, când ai fost din nou chinuit de tirani după porunca lui Sever, pentru că, pri­mind cu veselie piroanele bătute peste tot trupul tău și fiind tras de barbă și așezat pe un cal ca să te ducă de la Magnezia la Antiohia, la cinci­sprezece stadii în cale, prin gura calului, glas mare s-a auzit, blestemând pe slugile diavolului ca să te dezlege de legăturile cu care erai cuprins; pentru aceea tot poporul cântă ție:
Bucură-te, strălucite arhiereule, pentru noua răbdare de chinuri ce ai avut;
Bucură-te, mucenicule sfinte, pentru noua minune ce ai săvârșit;
Bucură-te, părinte, că prin gura calului pentru tine s-a vorbit;
Bucură-te, sfinte, că, șezând pe cal, l-ai îmblânzit;
Bucură-te, că tu pe toți trimișii lui Sever i-ai umilit;
Bucură-te, că tu pe slujitorii diavolului i-ai îngrozit;
Bucură-te, cel ce ai stins văpaia tiranilor;
Bucură-te, cel ce ai îngrozit furia ucigașilor;
Bucură-te, că toate chinurile tale ce ai primit s-au potolit;
Bucură-te, cel ce ca un trandafir cu multă mireasmă ai înflorit;
Bucură-te, părinte, cel ce ca om multă osândă ai pătimit;
Bucură-te, sfinte, cel ce ca un viteaz toate aceste chinuri le-ai biruit;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 7:

Ostașii lui Sever, văzând minunile tale cele puternice, n-au îndrăznit să te mai chinuiască și pe cale cu liniște te-au dus la An­tio­hia ca să împlinească porunca. Acolo Sever, cu diavolească pornire, s-a înfuriat iar asupra ta, dând poruncă ca să-ți înfigă o frigare arsă în piept. Dar multa lor osteneală cu nimic nu te-a vătămat, pentru că focul s-a stins și oamenii cei împărătești au ostenit. De aceea, o preaputernice sfinte, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cu umilință: Aliluia!

Icos 7:

În furia lui, pierzând Sever răbdarea, dacă a văzut el însuși această minune, a încercat cu viclenie a te îmblânzi și a te cerceta cu ce putere faci aceste minuni. Iar el, luând de la tine răs­puns, că în credința lui Hristos-Dumnezeu nă­dăj­duiești, te-a ispitit a cere să învii morții și să izbăvești pe cei stăpâniți de diavoli. Atunci tu, dreptule părinte, primind dar și putere de la Dum­­nezeu, ai arătat în fața acestui necredincios încă o minune, căci și pe mortul ce ți l-a adus l-ai în­viat, pe cel stăpânit de diavol l-ai izbăvit și însuși satana s-a înspăimântat și a ieșit din om, stri­gând către tine, cu rugăminte, ca să nu-l chinu­iești fără de vreme. Pentru aceasta, tot poporul cu umilință cântă ție unele ca acestea:
Bucură-te, mare mucenice Haralambie, fă­cătorule de minuni;
Bucură-te, mare mucenice sfinte, izbăvi­to­rule de nebuni;
Bucură-te, cel ce pe diavol din om cu un singur cuvânt l-ai izgonit;
Bucură-te, cel ce pe satana pe loc tu l-ai zdrobit;
Bucură-te, că însuși el a dat glas de rugă­minte, mărturisindu-te pe tine om dumnezeiesc;
Bucură-te, că tu cu aceste minuni ai rușinat pe Sever și pe Crisp, eparhul de neamul idolesc;
Bucură-te, că însuși împăratul Sever, văzând acea minune, a zis: „Mare este Dumnezeul creștinilor”;
Bucură-te, că tu ai făcut atunci pe mulți din popor a crede în Hristos-Dumnezeul milelor și al puterilor;
Bucură-te, izbăvitorule de tot soiul de neca­zuri și boli;
Bucură-te, că tu toate vicleșugurile și por­nirile diavolului omori;
Bucură-te, că înșiși îngerii cerești te numesc alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că toți creștinii pământești cin­s­tesc numele tău;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 8:

Arăsărit lumina cea adevărată a cunoș­tinței celei sufletești din rodul oste­ne­lilor tale, Sfinte Haralambie, care ai fost osândit cu multe feluri de chinuri și toate le-ai biruit prin credința ta cea puternică către Dumnezeu. Acea lumină îndată s-a răspândit peste închinătorii la idoli și mulți din aceștia crezând în numele Sfin­tei Treimi, s-au botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Pentru aceea, lăudând noi vrednicia ta cea sufletească, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Împăratul Sever, socotind mai apoi că tu faci cu farmece acele minuni, ți-a poruncit să jertfești idolilor lui, pentru ca să te scape de grozavele sale chinuri; însă tu, ca un om dum­nezeiesc, cunoscând rătăcirea sa, ai răspuns că pe cât trupul tău se zdrobește cu bătăile, pe atât se bucură întru tine duhul tău. Atunci Sever, mâni­indu-se din nou, a poruncit să te omoare, bă­tându-te cu pietre și arzând cu făclii aprinse barba și obrazul tău; iar tu, cu vitejia cea sufle­tească, ai întors focul asupra slujitorilor împă­ratului și i-ai pârlit pe ei. Pentru aceasta noi, creștinii, cu bucurie cântăm ție aceste cântări:
Bucură-te, dumnezeiescule sfinte, care ai biruit a lui Sever rătăcire;
Bucură-te, bunule părinte, care ai răspuns lui cu milostivire;
Bucură-te, cel ce ai primit pedepse grele în loc de odihnă trupească;
Bucură-te, cel ce ai socotit bătăile drept bucurie sufletească;
Bucură-te, viteazule ostaș, care ai îndreptat focul asupra dușmanilor tăi;
Bucură-te, vrednicule sutaș, care ai scăpat trupul tău de tiranii cei răi;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un stâlp neclintit Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un sfeșnic pururea luminos;
Bucură-te, înțelepte mucenice, care ai risipit întunecarea idolilor;
Bucură-te, strălucite Haralambie, care ai potolit durerea păcătoșilor;
Bucură-te, comoara cea neprețuită a cereș­tilor cununi;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 9:

Trecând, bunule părinte, fără vreo vătă­mare trupească acele chinuri pe care ți-au dat păgânii, ai dobândit prin aceasta lauda tu­turor apostolilor și bucuria mucenicilor, căci te-ai învrednicit a fi cu ei părtaș dumnezeieștii cu­nuni, prin care s-a întărit neamul creștinesc. Pentru aceea, o sfinte prealăudate, primește de la noi laudă de mulțumire, ca împreună cu tine să cân­tăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Ucigașul și nelegiuitul Sever, înțelegând mai la urmă că puterea și minunile tale sunt venite de la Hristos, Mântuitorul lumii, a îndrăznit dimpreună cu slujitorii săi a cârti și a huli chiar împotriva lui Dumnezeu. Atunci, pentru o asemenea cutezare, a venit asupra lor arătare cerească, pentru că pământul s-a cutre­murat și fulgere și trăsnete au cuprins pe Sever și pe Crisp, eparhul său, ca să cunoască puterea lui Dumnezeu. Pentru aceea, îndrăznim și te rugăm, Sfinte mare mucenice Haralambie, fii apărătorul nostru de toate primejdiile și ne întărește și pe noi în credința Sfintei Treimi, ca să nu cădem în primejdia păgânilor. Așa, sfinte mare mucenice, mijlocește către Dumnezeu ca să ne miluiască după mare mila Sa, pentru ca să putem cânta unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai dobândit puterea mi­nunilor tale de la Mântuitorul;
Bucură-te, cel ce ai avut mărirea faptelor tale de la Ziditorul;
Bucură-te, cel ce întru Hristos te-ai jertfit și întru El te-ai sfințit;
Bucură-te, cel ce întru Domnul te-ai întărit și prin El ai biruit;
Bucură-te, că pe tiranii tăi i-ai osândit, ca să te cunoască de om dumnezeiesc;
Bucură-te, că pe dușmanii tăi i-ai umilit, ca să te cinstească de părinte sufletesc;
Bucură-te, că prin tine s-a înnoit izvorul bunătăților și al îndurărilor;
Bucură-te, că prin tine s-a vestit pomul milelor și al dreptăților;
Bucură-te, că însuși Sever împăratul și Crisp eparhul te-au rugat să-i scapi de pedeapsa lui Dumnezeu trimisă lor;
Bucură-te, că împăratul și eparhul au lăudat credința creștinilor;
Bucură-te, cel ce ai primit dumnezeiești da­ruri pentru creștini;
Bucură-te, cel ce ai primit bunătăți pentru pământeni;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 10:

Fierbinți au fost rugăciunile tale către Dum­­nezeu, dreptule mucenice, pentru că, mijlocind pentru iertarea și tămăduirea duș­ma­nilor tăi, Sever împăratul și Crisp ispravnicul, i-ai scăpat pe ei din osânda în care erau căzuți și, slobozindu-i în pace, le-ai dat sfătuire bună ca să nu mai greșească. Drept aceea, cunoscând și noi păcătoșii facerile tale de bine, bunule sfinte, ve­nim către tine cu umilință a te ruga să ne iz­băvești și pe noi din toate nevoile și necazurile pentru ca împreună cu tine să cântăm lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 10:

Harul dumnezeiesc a fost asupra ta, prea­lă­udate părinte, pentru că, învred­­ni­cindu-te a aduce la credința cea adevărată pe fiica împăratului Sever, anume Galini, ea însăși a stat mărturisitoare și propovăduitoare bună­tă­ților cerești și a îndemnat pe tatăl ei să se lepede de tirania păgânătății, ca să dobândească întru Hristos milostivirea bunătății. Pentru aceasta, o lăudatule sfinte, primește de la noi cu bucurie a-ți aduce aceste cântări:
Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale ai scă­pat de la pedeapsă pe vrăjmașii tăi;
Bucură-te, cel ce prin mijlocirile tale ai slo­bozit în pace pe cei ce erau în nevoi;
Bucură-te, cel ce i-ai sfătuit pe ei ca să nu mai greșească;
Bucură-te, cel ce i-ai îndemnat pe ei ca să se pocăiască;
Bucură-te, că tu ai adus la adevărata credință pe fiica împăratului Sever, anume Galini;
Bucură-te, că tu ai întărit a ei cunoștință și ai învățat-o în Domnul a se povățui;
Bucură-te, că ea însăși a îndemnat pe tatăl ei să se lepede de tirania păgânătății;
Bucură-te, că tot ea l-a chemat la Hristos, ca să câștige milostivirea bunătății;
Bucură-te, cel ce ai luminat cugetul celor întunecați;
Bucură-te, cel ce ai dobândit pocăința celor deșteptați;
Bucură-te, viața care ai odrăslit pentru în­tărirea neamului creștinesc;
Bucură-te, roada prin care ai primit harul dum­nezeiesc pentru tămăduirea neamului omenesc;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 11:

În vis, văzând fiica împăratului Sever că ea ședea într-o grădină cu pomi înmiresmați și cu fântâni preafrumoase și tot prin vis văzând că pe tatăl ei și pe Crisp ispravnicul i-a gonit de acolo păzitorul grădinii, a alergat cu grăbire la tine, bunule părinte, rugându-te ca să-i tâlcuiești acel vis. Iar tu, ca un izvor al cunoștinței, pre­țuind râvna cea adevărată a binecredincioasei fiice a împăratului, îndată i-ai dat povățuirea cea sufletească, căci ai numit grădina raiul drepților, și păzitorul raiului ai socotit că este Însuși Hristos; căci El a așezat în rai pe cei credincioși și a iz­gonit de acolo pe cei necredincioși. Pentru aceea, noi cu umilință cântăm Lui: Aliluia!

Icos 11:

Trecând treizeci de zile de la înfrico­șă­toarea pedepsire primită de la Dum­nezeu, împăratul s-a răzvrătit iarăși împotriva lui Hristos, Dumnezeul pe Care însuși Îl mărtu­risise. Și, chemându-te după aceea ca să jertfești idolilor lui spre a scăpa de pedeapsa sa, ai stat și aici vitejește împotriva păgânătății sale, căci i-ai răspuns că mari și nepricepute sunt cuvintele sale. Atunci el, mâniindu-se din nou, ți-a pus spre batjocură frâu și zăbale în gură și te-a tras prin toată cetatea ca și cum ai fi fost o ființă fără grai. Iar tu, mucenicule sfinte, făcând rugăciuni către Dumnezeu, ai scăpat și din aceasta. Pentru aceea, noi, cei binecredincioși, aducem cu mulțumire laudă biruinței tale, și voim a-ți cânta într-un glas unele ca acestea:
Bucură-te, tâlcuitorul visului credincioasei întru Hristos;
Bucură-te, propovăduitorul raiului celui frumos;
Bucură-te, viteazule împotrivitor cuvintelor păgânești;
Bucură-te, dreptule mângâietor sfaturilor sufletești;
Bucură-te, că tu ai întărit în credință pe Galini, fiica împăratului, de a sfărâmat idolii cei turnați;
Bucură-te, că prin tine s-a risipit necuviința slujitorilor idolești celor înrădăcinați;
Bucură-te, că însăși Galini a înfruntat pe tatăl ei de la închinarea păgânătății;
Bucură-te, că însăși ea a îmbrățișat și a apărat neamul creștinesc;
Bucură-te, că ai lăsat spre pomenire fapte duhovnicești;
Bucură-te, că ai dobândit spre răsplătire dra­goste îngerească;
Bucură-te, sfinte părinte, de roada bu­nă­tăților tale;
Bucură-te, cuviosule mucenice, de faptele minunilor tale;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 12:

Șezând tu, strălucitule sfinte, rezemat de stâlpul cel uscat al casei văduvei, unde te-a trimis Sever, ca să fii pus spre batjocură, ai arătat acolo încă o minune, căci stâlpul acela, înverzind, a înfrunzit și a făcut atâtea ramuri încât a acoperit casa. Atunci văduva, cunoscând puterea cea dumnezeiască, a căzut la picioarele tale, închinându-se și zicându-ți să mergi de la casa ei căci este nevrednică să fii aproape de ea. Iar tu, minunatule părinte, răspunzând cu blân­dețe să nu se teamă, ci să creadă în Domnul că este foarte milostiv și lăudat, ai îndoit după aceea minunile tale, căci a doua zi acel pom a înflorit și a rodit, iar vecinii văduvei, văzând asemenea minune, s-au mirat foarte. Și văduva, întărindu-se în credință, după râvna sa, și cunoscând că acele minuni le-ai făcut cu darul și puterea Mântuitorului Hristos, îndată s-a bo­tezat în numele Sfintei Treimi, izbăvindu-se de toate răutățile sale. Pentru aceea, toți drepts­lă­vitorii creștini vin cu bucurie să cânte lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 12:

Psalmul lui David cu bucurie l-ai cântat, sfinte, când erai dus la locul osândei, spre pierzare, ca să ți se taie capul, după porunca lui Sever, ca să nu mai abați pe păgâni din ră­tăcirea de care erau cuprinși, și așa ai zis în cale: „Mila și judecata Ta voi cânta ție, Doamne; cânta-voi și voi merge cu pricepere în cale fără prihană, când vei veni către mine”. Iar către sfârșit, ridicând ochii și mâinile tale către ceruri, ai mulțumit cu smerenie Dumnezeului milelor și al îndurărilor pentru mântuirea ta, zicând: „Po­menește-mă, Doamne, întru împărăția Ta”. A­tunci cerurile deschizându-se, S-a arătat Domnul puterilor cu mulțime de îngeri asupra ta și te-a chemat pe tine în locașurile drepților ca pe un prieten preaiubit, care ai fost chinuit în lume pentru dragostea Sa, dându-ți totodată dar de tămăduire asupra celor ce vor cinsti în lume și vor prăznui numele tău, ca să fie scăpați de toate bolile și nevoile lor, iar mai ales de năprasnica boală a ciumei. Pentru aceea, o lăudatule sfinte, primește cu bucurie a-ți cânta ție aceste cântări:
Bucură-te, strălucite arhiereule, că ai înverzit și ai rodit stâlpul cel uscat al văduvei;
Bucură-te, strălucitule mucenice, că ai potolit și ai smerit pe păgânul cel înfuriat al cetății;
Bucură-te, cel ce ai adus la credința cea adevărată pe văduva care trăia în desfrâu;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăința cea dorită pe păgâna care era în nebunie;
Bucură-te, că prin minunile tale ai deșteptat în ea cuvântul adevărului;
Bucură-te, că prin sfaturile tale ai câștigat și asupra sa darul botezului;
Bucură-te, bunule sfinte, care ai săvârșit în viața ta destule minuni;
Bucură-te, dreptule părinte, care ai mântuit mulțime de păgâni prin chinurile tale;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit a vedea cerurile deschise și frumusețea cea nemărginită a slavei dumnezeiești;
Bucură-te, cel ce ai primit glasul Domnului puterilor și bucuria cea negrăită a cetelor cerești;
Bucură-te, comoara cea neprețuită cu care s-a încununat cinstitul tău cap când s-a tăiat de păgâni;
Bucură-te, podoaba cea neașteptată cu care s-a îmbrăcat măritul tău trup când s-a despărțit de tirani;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 13:

O, întru tot lăudate Sfinte Haralambie, primește de la noi aceste cântări, ce cu umilință le aducem înaintea ta, și ne izbăvește pe noi din toate nevoile și necazurile, ca un bun și de oameni iubitor. Căci, deși suntem ne­vrednici milostivirii tale, pentru păcatele noastre cele multe și grele, pe care le săvârșim în tot timpul vieții noastre și în tot ceasul, însă cu­noscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o asupra celor ce te cinstesc pe tine și asupra celor ce se pocăiesc cu credință întru numele Dom­nului, năzuim cu fierbinți lacrimi a mărturisi înaintea ta că am greșit. De aceea, ne rugăm ție ca să fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile și de toate primejdiile și pentru întărirea noastră în credința cea ade­vă­rată, ca să nu mai greșim.

Așa, strălucite sfinte, rugămu-te pe tine ca să ne aperi pe noi de toate răutățile, după făgă­duința ta, căci toți te cinstim și prăznuim numele tău, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de 3 ori).

Apoi se zice iarăși Icosul 1: „A cinsti căruntețile tale cele adânci și sfinte…“, și Condacul 1: „Alesule din ceata arhiereilor, mare mucenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă…“

Icos 1:

Acinsti căruntețile tale cele adânci și sfin­te, bine este, deoarece, întru ve­chimea vârstei și a sfințeniei tale, te-ai arătat viteaz răbdător tuturor chinurilor ce ai suferit de la păgâni. Tu ai înmulțit ceata mucenicilor, tu ai adăugat numărul apostolilor și al propovă­dui­torilor lui Iisus Hristos; ție, dar, se cuvine, după vrednicie, să-ți cânte toți ortodocșii creștini unele ca acestea:
Bucură-te, vrednicule și bunule între arhierei Haralambie;
Bucură-te, cel ce ai sfințit și ai cinstit bătrânețile;
Bucură-te, podoaba arhiereilor și luminăto-rul cetății Magnezia;
Bucură-te, învățătorul cuvântului lui Dum­nezeu spre calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitorul cel bun, care ai ară­tat păgânilor calea mântuirii;
Bucură-te, strălucitorul cel drept, care ai în­demnat la credință duhurile tiranilor;
Bucură-te, mucenice, cel ce ai adus la cre­dința adevărată pe cei necredincioși;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăință sufle­tească pe cei păcătoși;
Bucură-te, următor al apostolilor și al proo­rocilor celor luminați de Duhul Sfânt;
Bucură-te, purtătorule de chinuri Hara­lam­bie, care ai dat sfaturi bune prin cuvânt;
Bucură-te, că tu ai îndepărtat rătăcirile păgânilor;
Bucură-te, că tu ai luminat nedumerirea credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 1:

Alesule din ceata arhiereilor, mare mu­cenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă, simțindu-ne nevrednici și cu împuținarea graiului omenesc, tu, care porți nume întocmai cu darul dat de la Preaputernicul Dum­nezeu, a fi luminător de bucurie, luminează-mi cugetul și dă putere graiurilor noastre ca întru bucurie să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

și apoi se face otpustul.

sf-sf-mc-haralambie-preot-in-magnezia-langa-efes-5-2[1].jpg

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni (1) (10 februarie)

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni, glasul al 4-lea:

Arătatu-te-ai, Înţeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos şi ca un sfeşnic pururea luminos al Lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite şi ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.

Cântărea 1, glasul al 6-lea.

Irmos: Ca pe uscat umblând Israel…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umblând cu bucurie prin Locaşurile Cereşti cele înţelegătoare şi luminându-te cu Lumina Cea Neînserată, izbăveşte-mă de patimi, cu rugăciunile tale, înţeleptule, ca să te laud pe tine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta, cea purtătoare de lumină, străluceşte daruri ca de soare şi luminează pe cei ce întru dânsa cu credinţă te cinstim pe tine, cel asemenea cu numele bucuriei celei preluminate, cu adevărat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu picăturile sângelui înecând marea cea sărată a necredinţei, râu mare de evlavie te-ai făcut lui Hristos, adăpând cu adevărat Biserica, pururea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Furtunile păcatelor şi valurile cele potrivnice ale cugetelor şi primejdiile patimilor au venit asupra mea; ci, cu rugăciunea ta cea tare, izbăveşte-mă, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Nu este sfânt precum Tu…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicidecum nu este cu putinţă a povesti mulţimea minunilor pe care le-ai făcut, încă fiind în viaţă şi după ce te-ai mutat către Dumnezeu, purtătorule de biruinţă, mucenice, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărit fiind cu Putere Dumnezeiască, ai surpat semeţia cea neputincioasă a celor fărădelege, ca un tare ostaş, ca un într-armat al Dumnezeieştii tabere, Sfinte Haralambie, luptătorule.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvoare de sânge scurgându-se din trupul tău, fericite, au stins toată văpaia necredinţei şi arderea de foc cea cumplită; iar ţie ţi-au mijlocit pârâul desfătării.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Dumnezeu, Sfântul Sfinţilor, L-ai născut Preasfântă, arătându-te Casă Preacurată a Sfinţeniei şi Singura Poartă prin care a trecut Hristos, ca să mântuiască pe om.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Hristos este Puterea mea…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumos te-ai făcut, ungându-te cu sângele cinstitei mucenicii şi cu podoabe ai luminat-o pe ea, Sfinte Haralambie, podoaba şi întărirea luptătorilor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe idolii demonilor i-ai zdrobit cu bărbăţia ta, purtătorule de biruinţă, arătându-te pe tine însuţi locaş al Sfântului Duh, stâlp şi pildă a răbdării celei adevărate.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicând mâinile în sus, mărite, apărătorii întunericului scrijeleau cu ghiare de fier coastele tale, mijlocindu-ţi ţie adevărata Desfătare Veşnică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tăria şi Lumina mea este Hristos Domnul, Cel Ce a Răsărit din tine, întrecând orice măsură, pentru mulţimea bunătăţii, Preacurată şi ne-a izbăvit pe noi de călcarea Poruncii celei de demult.

Cântarea a 5-a: Irmos:

Cu Dumnezeiască Strălucire…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând întocmai Dumnezeieştii Patimi a lui Hristos, Cel Ce pentru noi a suferit patimi, mucenice, cu tărie ai răbdat pironirile cuielor peste tot trupul.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl, îndreptând nebunia prigonirilor, a insuflat în chip vădit cuvânt celor fără de înţelegere, care spuneau să te dezlege din legături, preaînţeleptule.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu frigări fiind străpuns ai rănit cu lancea bărbăţiei şi a răbdării tale inima cumplitului vrăjmaş al pământenilor, înţelepţite de Dumnezeu, pătimitorule, vrednicule de laudă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu Dumnezeiasca lumina ta, Ceea ce eşti Bună, îndreptează la lumină sufletul meu cel întunecat de plăceri şi mă povăţuieşte spre calea mântuirii, Ceea ce Singură ai născut pe Mântuitorul Hristos.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminător te-ai făcut cu lumina patimilor tale, îndreptând la Lumină marginile pământului; mărturisit-ai numele lui Hristos înaintea tiranilor, purtătorule de biruinţă al Domnului, Sfinte Haralambie, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înflăcărându-te de focul dragostei Dumnezeieşti, cu rourarea credinţei ai stins focul celor nelegiuiţi, arătând necredincioşilor minunile lui Hristos, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind după Viaţa Cea Nemuritoare, ai omorât săltările trupului cele spre păcat, Mucenice Haralambie şi cu rugăciunea pe morţi ai înviat, lăudând pe Cel Ce în toate te-a slăvit pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Clătinându-mă de potrivnicele năvăliri ale patimilor, întăreşte-mă, Maică a lui Dumnezeu, ca Ceea ce ai născut pe Izvorul nepătimirii; căci către tine am scăpat, Ceea ce eşti Scăparea cea Mare a oamenilor.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Făcutu-te-ai preoţilor strălucit purtător de lumină şi părinţilor laudă şi cinste înveselitoare, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie. Că tu păzeşti de vătămare pe robii tăi.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Ca o comoară de mult preţ a câştigat Biserica al tău cap, Sfinte Sfinţite Mucenice, pătimitorule şi purtătorule de biruinţă, Haralambie. Drept aceea se şi bucură, slăvind pe Ziditorul.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Tinerii în Babilon…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind supus la chinuri şi topindu-te, purtătorule de biruinţă al lui Hristos, ai ajuns mai curat decât aurul şi prinos Sfinţit cu adevărat te-ai făcut.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu roua rugăciunilor tale, înţeleptule, s-a stins cuptorul celor fărădelege şi te-ai izbăvit, cântând Celui Ce te-a zidit: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu prelungirea chinurilor tale, copac cu frunziş des te-ai arătat, umbrind pe credincioşii ce sunt aprinşi de văpaia păcatului, care strigau: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai primit Bucurie în Preacuratul tău pântece, Preacurată, umple de bucurie inima mea, alungând întunecarea patimilor, pururea Fecioară.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Din văpaie cuvioşilor…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu valurile sângelui fiind stropit, cu podoaba rănilor înfrumuseţat şi frumos împodobit cu diademă de biruinţă, stai înaintea lui Dumnezeu, mucenice.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mulţimile chinurilor nu au acoperit bărbăţia şi vitejia ta mucenice şi nici împotrivirea prigonitorilor nu a întunecat răbdarea ta cea prealuminată, de Dumnezeu înţelepţite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preot şi mucenic nebiruit, ostaş viteaz şi stâlp neclintit, sprijin credincioşilor şi vrăjmaş nelegiuirii, cu adevărat te-ai arătat, purtătorule de biruinţă, de Dumnezeu înţelepţite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce a făcut toate cu voia cea Dumnezeiască, voind S-a Sălăşluit în pântecele tău, Preacurată, vrând să ne înnoiască pe noi, cei ce am fost stricaţi; pe Acela Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nici focul, nici sabia, nici moartea, nici prigoana, nici întristarea, nici foamea, nici primejdia şi nici născocirea a tot felul de chinuri, n-au putut, cu adevărat, să te despartă de dragostea Celui Ce te-a zidit, pătimitorule, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu scrijelirile ghearelor de fier lepădând hainele trupului, te-ai împodobit pe tine cu podoabele sângelui, purtătorule de biruinţă; pentru aceasta bucurându-te, stai cu îndrăzneală înaintea Stăpânului şi Dumnezeului tuturor, nebiruite mucenice.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, a răsărit lumii prilej de bucurie şi de Dumnezeiască Strălucire, alungând iarna patimilor şi pe toţi luminându-i; pe care prăznuind-o, să aflăm iertare de greşeli, cu rugăciunile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Viforul patimilor mă tulbură şi întreitele valuri ale necazurilor mă îneacă; ci, Preacurată, ca Una ce ai născut pe Mântuitorul Hristos, întinde-mi mână de ajutor şi mă miluieşte, Ceea ce Singură eşti Ocrotitoarea celor ce cu credinţă te fericesc pe tine.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…

Stâlp neclintit al Bisericii şi sfeşnic nestins al lumii te-ai arătat, purtătorule de biruinţă Sfinte Haralambie; şi strălucind mai luminat decât soarele, goneşti întunericul idolilor. Mucenice mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Cetele credincioşilor adunându-ne, cu evlavie să lăudăm, după vrednicie, pe mucenicul lui Hristos, pe Sfântul Haralambie cel Mare, pe apărătorul dreptei credinţe, pe diamantul şi supărătorul nelegiuiţilor, pe cel ce a propovăduit Dumnezeu a toată lumea pe Hristos Dumnezeu Omul.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Marie, Ceea ce eşti Locaş Preacinstit al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri şi a greşelilor şi a necazurilor. Că tu eşti Mântuirea păcătoşilor şi Ajutătoarea şi Apărătoarea Tare şi miluieşti pe robii tăi.

Sf.-Haralambie-05

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni (2) 10 Februarie

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni, glasul al 4-lea:

Arătatu-te-ai, Înţeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos şi ca un sfeşnic pururea luminos al Lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite şi ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmos: Deschide-voi gura mea…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a lăudacinstitul cap şi luptele slujitorului tău, Doamne, cer Dumnezeiască Strălucire din Înălţime, prin care voi putea să-l laud pe acesta, cu cântări.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Sever, cel fără de Dumnezeu, leul cel ce răcnea, împreună cu nebunul de Crisp i-ai surpat, Sfinte Mucenice Haralambie, lepădându-te de păgânătatea lor. Pentru care te-ai încununat de mâna Ziditorului tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împărătească podoabă Biserica te-a câştigat, Dumnezeiescule Haralambie şi demonilor izgonitor şi a tot felul de boli izbăvitor. Pentru aceasta prăznuieşte sfântă pomenirea ta, sfinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Maria cea Preacurată şi de Dumnezeu Născătoare, Muntele cel Sfânt, Năstrapa cea cu totul de aur, care a purtat Dumnezeiasca Mană Cea Firească, Ceea ce hrăneşte pururea pe credincioşi cu harul, să o lăudăm.

Catavasia:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Pe ai tăi cântăreţi…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe ai tăi cântăreţi, purtătorule de Dumnezeu, carecu credinţă s-au adunat în Biserică să se închine ţie şi capului tău cel Dumnezeiesc şi cinstit, apără-i şi-i păzeşte de smintelele protivnicului.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înviind pe tânărul cel mort şi demonilor izgonitor arătându-te, mulţimile oamenilor ai înspăimântat şi lui Hristos le-ai adus prin sângele tău mucenicesc, smulgându-le din mâinile balaurului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Veniţi, mulţime a celor numiţi cu numele lui Hristos, să lăudăm cu credinţă pe mucenicul Domnului şi cu cântări duhovniceşti să încununăm preacinstitul său cap, ca să aflăm dezlegarea de greşeli.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Încăpând în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul, Cel Neîncăput în toată lumea, în braţele tale L-ai purtat Fecioară Maică Preacurată, Scăparea creştinilor.

Catavasia:
Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Cel Ce şade în Slavă…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, te-a primit pe tine ca pe un porumbel cu aripi mărite, zburând către Cereştile Locaşuri ca un nebiruit şi slăvit pătimitor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit fiind de Slava lui Dumnezeu, mucenice slăvite te-ai aflat fără de teamă înaintea scaunelor de judecată ale celor fărădelege şi pe Hristos cu îndrăzneală L-ai propovăduit Dumnezeu Desăvârşit cu firea omenească îmbrăcat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mare comoară cu adevărat şi preafericită s-a arătat cinstitul tău cap, nebiruite Haralambie, care alungă tot felul de boli şi molima ciumei, cu Puterea Duhului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Preacurata Maria, Născătoarea de Dumnezeu să o lăudăm, pe cea care întru curăţie a născut pe Soarele dreptăţii, Poarta cea Cerească, prin care intră întru Împărăţia lui Dumnezeu cei ce o preamăresc pe dânsa.

Catavasia:
Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Spăimântatu-s-au toate…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Spăimântatu-s-au toţi de Dumnezeiască mărirea ta; căci preacinstitul tău cap îndepărtează bolile, pe demoni alungă şi tuturor credincioşilor ce aleargă la el, le dăruieşte vindecare şi izbăvire de rele.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bolile trupeşti şi sufleteşti contenesc, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, prin căderea la pământ înaintea Dumnezeiescului tău cap şi prin cinstirea lui cu sfinţenie; căci Hristos ni l-a dăruit nouă vindecător şi mijloc de izbăvire din necazuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Spăimântatu-s-au demonii şi elinii cei fără de Dumnezeu, văzând mâinile îndrăzneţului defăimător ighemon, tăiate cumplit şi spânzurate de trupul tău; iar tu, ca un următor al lui Hristos, l-ai făcut iarăşi pe el sănătos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul lui Dumnezeu Cel Ipostatnic, Ceea ce eşti fără de prihană, S-a pogorât ca Ploaia pe Lână în pântecele tău, Preacurată şi a mântuit toată firea omenească ce era uscată de arsura căderii.

Catavasia:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Înţelepţii lui Dumnezeu…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind acest Dumnezeiesc şi preacinstit praznic al Preafericitului Haralambie, veniţi să sărutăm preacinstitul lui cap şi să primim izbăvire de necazuri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având Izvor de tămăduiri cinstitul tău cap, Sfinte Haralambie, cu căldură alergăm, căzând la pământ înaintea lui şi lăudând pe Dumnezeu, Cel Ce te-a slăvit pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mare har ai luat de la Dumnezeu, preaviteazule luptător, Mucenice Haralambie; că a făcut Domnul capul tău izvor bogat de tămăduiri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Focul Dumnezeirii S-a Sălăşluit întru tine, Preacurată, Dumnezeiască Mireasă şi n-a ars pântecele tău, Preafericită, ci mai vârtos l-a rourat şi l-a luminat.

Catavasie:
Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-însa.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Făcutu-te-ai preoţilor strălucit purtător de lumină şi părinţilor laudă şi cinste înveselitoare, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie. Că tu păzeşti de vătămare pe robii tăi.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Ca o comoară de mult preţ a câştigat Biserica al tău cap, Sfinte Sfinţite Mucenice, pătimitorule şi purtătorule de biruinţă, Haralambie. Drept aceea se şi bucură, slăvind pe Ziditorul.

Cântarea a 7-a.

Irmos: N-au slujit făpturii…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te lăudăm pe tine strigând: bucură-te, Slăvite Mucenice Haralambie; că ne-ai dăruit Dumnezeiescul tău cap, ca o fântână ce izvoreşte bogăţie neînpuţinată, care veseleşte sufletele celor ce cu credinţă te măresc pe tine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mărim nevoinţele şi luptele tale, Dumnezeiescule mare mucenic al lui Hristos; că ai surpat altarele idoleşti şi vitejeşte ai nimicit îngâmfarea demonilor, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un Luceafăr pururea strălucitor a răsărit nouă capul tău, care ferindu-ne de întunericul înşelăciunii, de primejdii şi de necazuri, ne izbăveşte de pierzătoarele boli şi ne dăruieşte sănătate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Răsărit-a tuturor oamenilor, din pântecele tău, pe Marele şi Neînseratul Soare Care a luminat, cu lumina cunoştinţei, pe toţi cei ce strigă: Binecuvântat este Preacurată, Rodul pântecelui tău.

Catavasia:
N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

Cântarea a 8-a.

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mare ajutor ortodocşilor şi izbăvitor din primejdii te-ai arătat, Preaînţeleptule Haralambie. Că izbăveşti pururea pe toţi cei ce aleargă la cinstitul tău cap şi cer dezlegare de rele, preaînălţând pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împotrivitu-te-ai lui Sever, la locul de chinuri, fiind întărit ca un diamant şi ca un stâlp neclintit, Mărite Mucenice Haralambie şi pe Hristos L-ai propovăduit Dumnezeu şi Om şi nu te-ai plecat nicidecum, fericite, la măgulirile cele pierzătoare de suflet ale ucigaşilor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Dezleagă lanţurile greşealelor mele, celui ce laud, Sfinte Haralambie, capul tău, care izvorăşte pururea ape de vindecări, dăruindu-mi mie, celui ce te laud pe tine, întru toţi vecii, scăpare de ispite şi izbăvire de boala cea cumplită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Aflându-te pe tine Mirele tău, Stăpână Dumnezeiască Mireasă, Trandafir în spini şi Floare bine mirositoare în văi şi Crin Preacurat, de sus întru tine S-a Sălăşluit şi a umplut de mireasmă toată lumea, care te preaînalţă întru toţi vecii.

Catavasie:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Tot neamul pământesc…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toţi credincioşii să mergem la capul cinstitului mucenic; că Stăpânul tuturor a dat acestuia har preamare prin care pe demoni îi îndepărtează, bolile le conteneşte şi dăruieşte tuturor celor ce se ating de el sănătate, întărire şi mare milă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pământul şi cerul se înspăimântează astăzi de minunile marelui mucenic; căci taberele demonilor sunt alungate, bolnavilor li se dă întărire trupească şi boala ciumei conteneşte cu atingerea de capul tău, mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să stăm cu evlavie în Casa Domnului nostru şi să cădem înaintea cinstitului cap, cel cu adevărat sfânt şi vrednic de laudă, care s-a înroşit prin sângele Dumnezeiescului mucenic şi face minuni uimitoare, că unul ce a fost încununat de mâna Atotţiitorului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cântări de laudă primeşte de la noi, Dumnezeiască Mireasă, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu har Dăruită, Maica Dumnezeului nostru; şi harul tău dăruieşte-l nouă, robilor tăi, celor ce cu evlavie te cinstim. Iar pe Hristos, pe Care în chip de negrăit L-ai născut, Milostiv dăruieşte-ne-L nouă, Fecioară.

Catavasie:
Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…

Stâlp neclintit al Bisericii şi sfeşnic nestins al lumii te-ai arătat, purtătorule de biruinţă Sfinte Haralambie; şi strălucind mai luminat decât soarele, goneşti întunericul idolilor. Mucenice mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Cetele credincioşilor adunându-ne, cu evlavie să lăudăm, după vrednicie, pe mucenicul lui Hristos, pe Sfântul Haralambie cel Mare, pe apărătorul dreptei credinţe, pe diamantul şi supărătorul nelegiuiţilor, pe cel ce a propovăduit Dumnezeu a toată lumea pe Hristos Dumnezeu Omul.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Marie, Ceea ce eşti Locaş Preacinstit al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri şi a greşelilor şi a necazurilor. Că tu eşti Mântuirea păcătoşilor şi Ajutătoarea şi Apărătoarea Tare şi miluieşti pe robii tăi.

Amin

Cinstirea Sfantului Arhidiacon Stefan

Se poate oricine intreba de ce il praznuieste Biserica pe Sfantul Arhidiacon Stefan, cel dintai martir al crestinatatii, in chiar ziua a treia de Craciun, numaidecat dupa Nasterea Domnului si dupa Soborul Prea Curatei Maicii Sale?

De ce aceasta mare si exceptionala cinstire?

Spre a raspunde, bine este a ne opri nitel asupra unei distinctii de ordin gramatical; ea ne va usura talmacirea exacta (si descoperirea semnificatiei adanci) a textului principal referitor la acel pe care il praznuim.
Limba noastra cunoaste doua verbe vecine, totusi nu identice. A sedea vrea sa zica in romaneste a se afla asezat pe ceva (un scaun, o banca, o lavita .
), iar a sta inseamna a se tine in picioare, vertical. Oamenii, in vorbirea curenta, incurca lucrurile si folosesc nediscriminatoriu (si deci gresit) cei doi termeni. Ei spun, pleonastic, sezi jos ori stai in picioare. Mai zic, vrand sa pofteasca pe careva sa sada: stati, va rog, ceea ce, din nou, e o eroare. Dar pentru a intelege cum se cuvine textul de la Fapte, capitolul 7, versetele 55-56 trebuie neaparat sa luam aminte la sensul corect al verbelor a sedea si a sta. Ce anume citim la Fapte, 55-56? „A vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu.”
Cum este caracterizat acel care a vorbit astfel in vreme ce aruncau cu pietre asupra lui. Ca un barbat plin de credinta si de Duh Sfant, plin de har si de putere, facator de minuni si semne mari in popor, intelept; iar fata lui „ca o fata de inger”.
Sfantul Arhidiacon Stefan, caci despre el e vorba, era unul din cei sapte diaconi alesi spre a sluji la mese. A fost dat in judecata sinedriului in temeiul unor marturii mincinoase, invinuit a fi rostit cuvinte de hula impotriva templului si a Legii, si osandit a fi ucis cu pietre. Ceea ce a si avut loc, victima rugandu-se, intocmai ca Domnul Hristos, pentru iertarea ucigasilor sai.
De ce, ne intrebam iarasi, foloseste textul Noului Testament verbul a sta, adica a se afla in picioare, iar nu pe a sedea? In icoane, doar, Hristos e mereu infatisat sezand, de-a dreapta Tatalui, pe tronul Sau ceresc. Iar textele liturgice si exegetice mereu se refera la Iisus sezand in slava, niciodata stand.
Nu incape indoiala ca pentru a privi jertfa primului mucenic al Sau, Domnul S-a ridicat in picioare. Si pentru care pricina? Din respect pentru Archidiaconul Stefan si spre a-i aduce osebita cinstire. La acest dintai act de jertfa, marturisire si curaj, Domnul intelege sa asiste din ceruri intr-o atitudine cinstitoare. Domnul il respecta si-l admira pe Stefan pentru curajul de care da dovada, pentru ca Il marturiseste si nu se leapada si nu se rusineaza de Mantuitorul sau, pentru ca si-a infruntat potrivnicii si s-a straduit sa le demonstreze adevarul dreptei credinte.
Iata care este talcul simplu al prezentei verbului a sta in textul de la Fapte, capitolul 7, versetele 55-56. Nu e o prezenta intamplatoare ori o inadvertenta, o confuzie de vocabule. Verbul a sta este preferat celuilalt, obisnuit tocmai spre a marca vointa lui Hristos de a da in vileag consideratia si iubirea Sa pentru un om curajos si care nu se rusineaza de El, care-i gata sa-si dea viata pentru credinta pe care, fara sfiala, a expus-o
Ce deducem? Ce concluzie tragem din relatarea de la Fapte? Una si neindoielnica: Hristos iubeste curajul, El care de atatea ori a spus: nu te teme, nu va temeti, nu va inspaimantati, nu fiti fricosi, pentru ce sunteti fricosi, indrazneste, indrazniti, indrazniti, Eu am biruit lumea. In vreme ce la Apocalipsa dezvaluita Sfantului Evanghelist Ioan, fricosii sunt cei dintai mentionati (cap. 21, v. 8) printre cei sortiti iezerului de foc.
Sfantul Stefan aceasta chiar este: pilda de curaj crestinesc: el crede, isi marturiseste credinta, nu se leapada ori rusineaza de Hristos si primeste sa moara pentru El.
Textele evanghelice fundamentale fata de care martirul Stefan si-a dovedit prin moarte devotamentul, sunt patru la numar si suna cum nu se poate mai limpede, aratand deslusit ce asteapta Hristos de la aceia care cuteaza a spune ca-i sunt ucenici. Sa le citim in intregime, cu toate ca tuspatru exprima aceeasi idee: Matei 10, 32-33: „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri.”

Marcu 8, 38: „Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri.”

Luca 9, 26: „Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, de acesta si Fiul Omului se va rusina, cand va veni intru slava Sa si a Tatalui si a sfintilor ingeri.”

Luca 12, 8-9: „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, si Fiul Omului va marturisi pentru el inaintea ingerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor, lepadat va fi inaintea ingerilor lui Dumnezeu.”

Textelor acestora le-a dat ascultare deplina Sfantul Stefan, care nu s-a rusinat, nu s-a lepadat, si-a infruntat acuzatorii si a ramas neclintit in credinta sa pana la moarte.
Un alt text fundamental pentru problema curajului si a lepadarii de Hristos, il gasim in Epistola catre romani, capitolul 10, versetul 10: „Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire.”
Textul acesta pare a-i fi fost calauza celui pe care-l praznuim astazi si gandesc ca trebuie sa ne fie si noua indreptar permanent.
Sfantul Apostol Pavel ne invata ca nu ajunge credinta launtrica, oricat ar fi ea de sincera, de calda, de adanca. Nu ajunge. Mai este negresit nevoie, de vrem sa ne mantuim, de marturisirea ei cu gura ori de cate ori suntem pusi in situatia de a vadi cine suntem, ce credem si ce hram purtam. Despre aceasta indatorire a crestinilor am mai avut prilejul sa vorbim. Nu strica totusi deloc sa repetam: daca nu-l marturisim pe Hristos cu gura, adica public, cu glas puternic si nesovaitor, oricare ar fi riscurile implicate de aceasta profesiune de credinta a noastra, in zadar ni se pare ca-L iubim pe Hristos si ne amagim cu iluzia ca suntem crestini. Ori poate ca-L si iubim, in parte, nevolnic, temporar, subred, necinstit. Sfantul Stefan ne arata cum se cade sa ne purtam si in ce fel va sa ne dovedim, la nevoie, crestinatatea.
Textul de la Romani 10, 10, va invit, frati crestini, sa-l luati foarte in serios si-n intelesu-i cel mai categoric. Nu va imbatati cu apa rece rostind in sinea voastra: Il iubesc pe Domnul in taina, nu indraznesc a-L marturisi cu glas tare, de va fi nevoie ma voi si lepada de forma de El, Il voi lepada pentru ca sa nu mi se intample necazuri ori sa intampin greutati. „De forma” nu exista, e o iluzie, un siretlic pe care vi-l pune la indemana diavolul, o minciuna a sa. Daca – in orice fel – Il tagaduim pe Hristos in fata oamenilor, a semenilor nostri, daca le dam acestora impresia ca nu suntem tari in credinta noastra, ca ne jucam cu ea de-a v-ati ascunselea, ca o schimbam ca pe o haina, l-am si lepadat pe Hristos fara a mai fi nevoie sa aducem jertfe idolilor. A lua, bunaoara parte la adunari ateiste, a sustine o doctrina ateista (ori a si achiesa la formularea ei), a ne feri sa facem acele gesturi ori a rosti acele cuvinte care ne vadesc a fi ceea ce suntem, inseamna a ne rusina de Hristos si prin urmare a ne meni sa fim lepadati de El in ziua Judecatii.
Sa nu uitam, sa nu uitam niciodata ca Hristos iubeste curajul, ca S-a ridicat in picioare spre a-l cinsti pe viteazul martir Stefan; ca ne cere sa fim netematori, indrazneti, neinfricati si nestaviliti de necazuri, suferinte, ba si de moarte.
De nu, va fi vai si amar de noi: vom fi inrobiti si batjocoriti in lumea aceasta, ne vom pierde libertatea pe pamant prin lasitatea noastra data pe fata si ne vom pierde si mantuirea, dandu-ne noua insine cea mai grea si mai jalnica lovitura ce poate fi, osandindu-ne singuri la ocara si obida in viata aceasta si la osanda in viata de dincolo. Crezand ca-L putem pacali pe Dumnezeu – mare nerozie – pe noi ne lipsim dintr-odata de tot binele si pe pamant si in ceruri. Sa nu fie asa! Sa retinem lectia Archidiaconului-marturisitor: pentru cei curajosi si nerusinati de El, Hristos se ridica in picioare, cu dragoste si respect, pe cei fricosi ori caldicei ori fatarnici ori cu doua sau mai multe fete ori crezand in vic1enii ieftine de tipul „am facut-o numai de forma” ii leapada, se rusineaza de ei, ii stie ca se sortesc de buna voia lor iezerului de foc. Sa fii crestin inseamna, in istorie, sa asumi anumite riscuri, sa poti infrunta pericole de pe pozitii de tarie sufleteasca. Curajul, frati crestini, se dovedeste pana la urma a fi si calea cea mai inteleapta si e nu numai o virtute ci si o datorie crestineasca.
Suntem intrupati si traim in lume. De aceea relatia noastra cu Hristos nu este numai de ordin pur intim. Ea presupune legatura dintre suflet si Mantuitorul sau dar imbraca si chipul legaturii indirecte ins-comunitate-Dumnezeu. Ne indreptam, ne curatim si ne inaltam crezand cu inima; ne adeverim insa fiinta si credinta prin marturisire in fata oamenilor; nu putem face abstractie de „ceilalti „. Domnul ne-o spune deslusit si pilda stralucita a Sfantului Stefan confirma dumnezeiestile cuvinte relatate de evanghelisti.

Nicolae Steinhardt

sursa

Un nou sfânt contemporan: Patriarhia Ecumenică l-a canonizat pe Stareţul Iacov Tsalikis din Evia

basilica.ro: Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit luni în şedinţă de lucru, a aprobat canonizarea Stareţului Iacov Tsalikis (1920-1991), un ieromonah contemporan înzestrat cu multe virtuți și harisme dumnezeiești, despre care Sfântul Paisie Aghioritul spunea că deţinea „harismele Sfântului Nectarie”.

Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei Ecumenice, Sfântul Sinod a aprobat referatul Comisiei Canonice privind trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe a Arhimandritului Iacov Tsalikis, originar din Asia Mică, stareţul Mănăstirii Cuviosul David din Evia, stabilind ca dată de pomenire ziua de 22 noiembrie a fiecărui an.

Acum câteva zile s-au împlinit exact 26 de ani de la cuvioasa adormire a Sfântului Stareţ Iacov Tsalikis, care a vieţuit la Sfânta Mănăstire a Cuviosului David cel Bătrân din Evia.

Viaţa cuviosului

Părintele Iacov Țalikis (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului David din Evia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca și sfinții cuvioși din primele secole creștine, înzestrat cu multe virtuți si harisme dumnezeiești. Părintele Porfirie, spunea despre părintele Iacov: ,,să știți ca el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta numai că se ascunde cu grijă ca să nu fie slăvit”, iar cuviosul Paisie Aghioritul afirma că deținea harismele Sfântului Nectarie.

Fericitul părinte Iacov s-a născut în 5 noiembrie 1920, în satul Libisi din Asia Mică. Părinții săi, Stavros si Teodora fiind creștini evlavioși, l-au educat pe calea lui Dumnezeu. În anul 1922 s-a făcut schimbul de populație dintre Grecia si Turcia, iar familia și rudele sale, fiind nevoite să plece în Grecia, au fost trasferați în satul Farakla din Evvia, unde părintele a viețuit până la intrarea sa în monahism. Părintele a arătat încă din fragedă pruncie înclinaţie către cele sfinte, dorea să imite ceea ce făceau preoții la sfintele slujbe, îngrijea bisericuțele din împrejurimi, și se ruga fierbinte sfinților.
Cunoscuții săi, văzând modul său de viețuire, îi spuneau călugărul. Darul vindecărilor l-a dobândit încă de mic. La 9 ani micul Iacov a devenit treptat scăparea locuitorilor simpli și săraci – mai mult a refugiaților, cărora le citea rugăciuni și exorcisme. Așadar, au început să-l cheme ori de câte ori se întâmpla ceva rau.
Între anii 1947-1949 și-a satisfăcut stagiul militar. Întors ascasă, a preluat responsabilitățile familiale, deoarece părinții săi, se mutaseră deja la Domnul. În anul 1951, după ce și-a căsătorit sora, a intrat în mânăstirea Cuviosului David din Evvia, unde Sfântul însuși l-a întâmpinat. Mănăstirea se afla într-o stare deplorabilă şi număra doar trei vieţuitori. Aceștia și locuitorii din zonă au facut tot ce le stătea în putință pentru a-l alunga, chiar l-au amenințat cu moartea, însă fără succes. Părintele Iacov era hotarât să rămână în mănăstire indiferent de ce i se va întâmpla, fiind încredințat în pronia divină.
În anul 1952, în luna noiembrie a fost tuns în monahism, iar în luna următoare a fost hirotonit ieromonah. Postul aspru, multa muncă, slujba îndelungată şi privegherea de fiecare zi, l-au adus într-o stare de mare slăbiciune trupească, însă nu dorea să-și micșoreze nevoința sub nicio formă. Pe deasupra mai veneau şi demonii care-l băteau cumplit, provocându-i și aceștia grele suferințe trupești.
După anul 1970, sporirea duhovnicească a părintelui era direct proporțională cu suferințele sale. Simţea dureri nesfârșite, însă emanația duhovnicească era inepuizabilă. Devenise un înger în trup iar pe chipul său strălucea necontenit nespusa bucurie a învierii. El însuși spunea: ,,inima mea este o grădină a raiului”.
În anul 1975 a devenit egumen. Tot în același an Mântuitorul nostru l-a învrednicit de a vedea și de a atinge Sângele cel Preasfânt al Său, la Sfânta Proscomidie. Pentru chipul îmbunătățit al vieții sale, veneau la stareț oameni din toată Evvia și din Atena, pentru a-l vedea, a-l asculta, si a se mărturisi, cu toate că părintele Iacov era un om foarte simplu. Absolvise numai ciclu primar.
Cu trecerea anilor, puterile sale fizice se diminuau din ce în ce mai mult, încât dupa anul 1987 putea să moară în orice moment. Suferea de multiple boli de inimă, tromboze, și altele, dar marea sa iubire față de oameni, nu-l lăsa să se gândească deloc la problemele sale personale, ci spovedea si povățuia neîncetat. În ultimul an al vieți sale, trupul său devenise o ruină, era numai piele şi os. Numai fața lui a rămas curată, luminată, dând impresia că este imaterială. Bătrânul duhovnic răspândea în jurul său o pace dumnezeiască.
În data de 21 noiembrie 1991, de ziua prăznuirii intrării Maicii Domnului în Biserică, după ce a spovedit un fiu duhovnicesc, părintele Iacov, s-a mutat la locașurile cele cerești.
După adormirea sa, starețul a săvârșit multe minuni dintre care amintim două:
În noaptea de 4 spre 5 aprilie, preotul responsabil al bisericii Sfantului Ioan Rusul l-a vazut pe fericitul stareț în biserică. Starețul i-a cerut să-i aducă racla Cuviosului Ioan ca să se închine. I-au adus-o și s-a închinat cu veselie rostind rugăciuni cu cuvinte deosebit de frumoase, care înveseleau nespus pe cei din jur. La un moment dat, starețul a terminat și a spus: „Luaţi-l pe Cuviosul”. Atunci preotul și alții ce erau cu el s-au plecat să se inchine și ei, iar apoi să ia racla. Dar, uimiţi, au văzut că în raclă era starețul Iacov, iar nu cuviosul Ioan.

Starețul i s-a arătat unei femei credincioase și i-a spus: ,,înainte îl rugam pe Cuviosul David să meargă la Dumnezeu să mijlocească pentru oameni, dar acum mă duc eu însumi”.

Sfanta Mare Mucenița Ecaterina: Viata, Acatistul si Canonul de rugăciune

Troparul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina (25 noiembrie)

Glasul 4

Cu înțelepciunea ca și cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni și ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinței, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredințat, dimpreună și pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino!Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, și de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească, înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.

Condacul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina

Glasul 8

Ceată cinstită ridicați acum dumnezeiește, iubitorilor de mucenici cinstind pe preaînțeleapta Ecaterina. Că aceasta în priveliște pe Hristos L-a propovăduit și pe balaurul l-a zdrobit, cunoștința ritorilor defăimând.

Viata

Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă şi foarte înţeleaptă. Căci învăţase tot meşteşugul cărţii elineşti şi se deprinsese cu înţelepciunea tuturor făcătorilor de cărţi, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon şi ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci şi cărţile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin şi, în scurt, tot meşteşugul ritoricesc şi silogistic a învăţat, încât toţi se mirau de înţelepciunea ei. De aceea mulţi din domnii cei bogaţi căutau să o ia de soţie de la maicasa, care era creştină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creştinilor păgânul Maximin.

Deci, rudeniile şi maică să adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărăţia tatălui său vreunui alt străin şi astfel să se lipsească de dânsa. Iar fecioara Ecaterina, ca o înţeleaptă ce era, foarte mult iubea fecioria şi nicidecum nu voia să se mărite. Dar, văzând că o supără mult, a zis către dânşii: „De voiţi să mă mărit, apoi aflaţi-mi un tânăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sunt eu, precum singuri mărturisiţi că întrec pe toate celelalte fecioare şi atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic şi mai prost decât mine nu voiesc a lua. Cercetaţi dar pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine”.

Ei, văzând că nu este cu putinţă a se afla vreun tânăr aşa, îi spuneau că feciorii de împăraţi şi alţii de domni mari pot să fie de bun neam şi mai bogaţi decât dânsa, dar în frumuseţe şi în înţelepciune nu se va asemăna nimeni cu dânsa. Iar Ecaterina zicea: „Eu bărbat necărturar nu voiesc a avea!”

Maică-sa cunoscând un părinte duhovnicesc, om sfânt şi plăcut lui Dumnezeu, care vieţuia într-un loc ascuns afară de cetate, a luat pe Ecaterina şi a mers cu dânsa la acel bărbat ce petrecea cu plăcere de Dumnezeu, ca să primească un sfat bun de la dânsul. Iar el, văzând pe fecioara cu chip frumos şi cu bună rânduială şi auzind măsuratele ei cuvinte cele cu bună înţelegere, şi-a pus în minte s-o vâneze pentru slujba lui Hristos, Împăratul ceresc.

Astfel, a zis către dânsa: „Eu ştiu un tânăr minunat, care fără asemănare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis că le ai; pentru că frumuseţea Lui întrece strălucirea soarelui, iar înţelepciunea Lui îndreptează toate făpturile şi pe cele simţite şi pe cele gândite. Apoi vistieria bogăţiei Lui se împarte în toată lumea şi niciodată nu se împuţinează, ci cu cât este împărţită, tot mai mult se înmulţeşte; iar neamul Lui cel bun este negrăit, neajuns şi neştiut”.

Acestea auzindu-le fericită Ecaterina, socotea că spune de vreun domn pământesc şi s-a tulburat cu inima şi s-a schimbat la faţă şi a întrebat pe bătrânul dacă sunt adevărate cele grăite. Iar el o încredinţa că sunt adevărate şi încă mai multe daruri are tânărul acela pe care nu-i este cu putinţă a le spune. Atunci a întrebat fecioara: „Al cui fecior este Acela pe care tu Îl lauzi atâta?”. Iar el a răspuns: „Acest tânăr nu are tată pe pământ, ci S-a născut negrăit mai presus de fire dintr-o fecioară de bun neam, preacurată şi preasfânta, care, pentru curăţenia şi sfinţenia ei, s-a învrednicit a naşte un fiu ca acesta. Ea este înălţată mai presus de ceruri şi ei i se închină toţi îngerii, ca unei împărătese a toată făptura”.

Ecaterina a zis către dânsul: „Oare este cu putinţă ca să-L văd pe tânărul Acela, de care vorbeşti nişte lucruri atât de minunate?” Iar bătrânul a zis către dânsa: „Dacă vei face precum te voi învăţa eu, apoi te vei învrednici a vedea preastrălucita Lui faţă”. Iar ea a zis către dânsul: „Te văd pe tine om priceput, bătrân cinstit şi cred că nu minţi. Deci gata sunt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai să văd pe Cel lăudat de tine”.

Atunci bătrânul i-a dat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc în braţe şi a zis către dânsa: „Aceasta este închipuirea Fecioarei şi a Maicii tânărului Aceluia, de Care ţi-am spus nişte asemenea minunate vrednicii. Deci, ia-o în casa ta, şi închizând uşile cămării tale, fă rugăciune către dânsa cu bună cucernicie, toată noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dânsa, ca să-ţi arate pe Fiul său; şi am nădejde că de o vei ruga cu credinţă, te va asculta pe tine şi te va învrednici a vedea pe Acela de Care doreşte sufletul tău”.

Atunci, luând fecioara sfântă icoană s-a dus la casa sa. Şi după ce a înnoptat s-a închis singură în camera sa şi s-a rugat precum o învăţase bătrânul. Deci rugându-se, a adormit de osteneală şi a văzut în vedenie pe Împărăteasa îngerilor, precum era închipuită pe icoană, cu Preasfântul Prunc în braţe, care dădea raze mai strălucite decât soarele. Dar îşi întorcea faţa către Maică Să, încât nu putea Ecaterina să-L vadă în faţă; deci a mers în acea parte, iar Hristos şi-a întors faţa Sa şi de acolo.

Aceasta făcându-se de trei ori, a auzit pe Preasfânta Fecioară zicând către Fiul său: „Vezi, Fiule, pe roaba Ta Ecaterina, cât este de frumoasă şi cu chip cuvios”. Iar El a răspuns: „Foarte întunecată este şi grozavă, încât nu pot privi la dânsa!” Apoi iarăşi a zis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: „Dar oare nu este mult mai înţeleaptă decât toţi ritorii, mai bogată şi mai de bun neam decât fecioarele tuturor cetăţenilor?” Iar Hristos a răspuns: „Adevăr zic ţie, Maica Mea, că fecioara aceasta este fără de minte, săracă şi de neam prost; căci se află în păgânătate şi de aceea nu voi căuta spre dânsa, nici nu voiesc ca să Mă vadă la faţă”.

Iar Preabinecuvântata Maică a zis către Dânsul: „Rogu-te, Fiul meu preadulce, nu trece cu vederea zidirea Ta, ci o învaţă pe ea şi-i spune ce să facă, ca să se îndulcească de slava Ta şi să vadă prealuminata şi preadorita Ta faţă pe care doresc îngerii să o vadă”. Iar Hristos a răspuns: „Să meargă la bătrânul care i-a dat ei icoana şi precum o va învăţa acela, aşa să facă; şi atunci Mă va vedea şi va afla de la Mine dar”.

Acestea văzând şi auzind Ecaterina, s-a deşteptat şi se miră de acea vedenie. Făcându-se ziuă, a mers cu câteva roabe ale sale la chilia sfântului bătrân şi, căzând cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia şi-l rugă să o povăţuiască pe dânsa ce trebuie să facă pentru ca să se îndulcească de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amănuntul toate tainele adevăratei credinţe creştineşti, începând de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, până la venirea cea mai de pe urmă a Stăpânului Hristos; despre slava cea negrăită a raiului şi despre munca cea cu durere şi fără de sfârşit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte învăţată şi înţeleaptă, degrabă le-a priceput toate şi a crezut din toată inima în Hristos; apoi a primit de la dânsul Sfântul Botez. Deci i-a poruncit ei bătrânul să se roage iarăşi cu multă râvnă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca să i se arate ei ca şi mai înainte.

Dezbrăcându-se Ecaterina de omul cel vechi şi îmbrăcându-se în haina înnoirii Duhului, s-a dus la casa sa şi toată noaptea s-a rugat cu lacrimi până când a adormit. Şi atunci, iarăşi a văzut pe Împărăteasa cerului cu dumnezeiescul Prunc în braţe, Care căuta asupra Ecaterinei cu multă milostivire şi blândeţe. Şi a întrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Său, zicând: „Îţi place Ţie Fiul meu, fecioara aceasta?” Iar El a răspuns: „Foarte plăcută îmi este, pentru că acum este prealuminată şi slăvită, pe când mai înainte era ruşinată şi ocărita. Acum este bogată şi înţeleaptă, pe când mai înainte era săracă şi nepricepută; acum o iubesc pe dânsa, pe când mai înainte o compătimeam; şi atât de mult o iubesc, încât voiesc să Mi-o logodesc mireasă”.

Atunci Ecaterina a căzut la pământ, zicând: „Nu sunt vrednică, Preaslăvite Stăpâne, a vedea împărăţia Ta; ci mă învredniceşte ca să fiu împreună cu robii Tăi”. Iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mâna cea dreaptă şi a zis către Fiul său: „Dă-i Fiul meu, inel de logodnă şi o fă pe dânsa mireasa Ta, ca să o învredniceşti împărăţiei Tale”. Atunci Stăpânul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicând acestea: „Iată, astăzi te primesc pe tine mireasa Mea veşnică; deci să păzeşti arvuna aceasta cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum arvună de la alt mire pământesc”.

Acestea zicând Hristos Domnul, s-a sfârşit vedenia. Şi deşteptându-se fecioară, a văzut cu adevărat în dreapta sa un inel preafrumos şi a primit în inima ei atâta veselie şi bucurie, încât din acel ceas s-a robit cu inima ei de dumnezeiasca dragoste. Şi atât s-a schimbat de minunat, încât nu mai gândea nicidecum la lucrurile pământeşti, ci numai la preaiubitul său Mire cugeta ziua şi noaptea. Pe Acela Îl dorea şi de la Acela se povăţuia întotdeauna.

În acea vreme a venit în Alexandria împăratul cel fără de lege care avea râvna fără măsură pentru nesimţitorii zei, fiind el însuşi nesimţitor. Şi voind să le facă praznic mare, a trimis prin toate cetăţile şi laturile de primprejur, poruncind popoarelor ca să se adune la dânsul cu jertfe pentru ca să cinstească pe zei. Deci, s-a adunat mulţime de popor fără de număr, aducând fiecare după puterea sa la jertfă unii boi, alţii oi, iar cei săraci păsări şi altele asemenea. Iar când a sosit ziua urâtei prăznuiri, a jertfit mai întâi nebunul împărat o sută şi treizeci de junci iar ceilalţi domni şi boieri au jertfit mai puţin şi fiecare om aducea jertfă după puterea sa. Deci, s-a umplut toată cetatea de răcnet, de glasul dobitoacelor ce mugeau şi de mirosul din fumul jertfelor, încât pretutindeni era strâmtorare şi tulburare şi tot văzduhul era necurat.

Săvârşindu-se acestea şi văzând binecredincioasa şi preafrumoasa Ecaterina atâta înşelăciune şi pierzare de suflete omeneşti, s-a rănit cumplit la inimă, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din dumnezeiască râvnă, a luat cu sine puţine slugi şi a mers la capiştea unde se săvârşeau jertfele. Iar când a stat în uşile capiştei, a atras privirile tuturor prin frumuseţea ei, ceea ce era mărturie a frumuseţii ei celei dinlăuntru. Apoi a vestit pe împăratul că are să-i spună un cuvânt foarte de folos. Iar el a poruncit să intre.

Venind Ecaterina înaintea împăratului, mai întâi i s-a plecat, dându-i cinstea cuviincioasă, apoi i-a zis: „Cunoaşte, o, împărate, înşelăciunea cu care v-aţi înşelat de diavoli, de slujiţi ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioşi şi nesimţitori. Cu adevărat mare ruşine este a fi cineva atât de orb şi de nesimţitor, ca să se închine unor uriciuni ca acestea. Măcar crede pe înţeleptul tău Diodor care grăieşte că zeii voştri au fost odinioară oameni şi şi-au sfârşit viaţa lor ticăloşeşte; şi pentru nişte lucruri vestite ce au făcut ei, le-au zidit oamenii statui. Iar neamurile cele de pe urmă, neştiind gândul strămoşilor lor, numai pentru pomenire le- au pus lor statui şi părîndu-li-se că este un lucru de mare cinste şi de bună cuviinţă, au început a se închina lor ca unor zei; de care şi Plutarh Hironeanul se îngreţoşase şi-i trecea cu vederea.

Drept aceea, crede măcar învăţătorilor noştri, o! împărate, şi nu fii pricină pierzării atâtor suflete pentru care ai să moşteneşti munca cea veşnică. Ci cunoaşte pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fără de început şi fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Prin El împăraţii împărăţesc, ţările se îndreptează şi toată lumea împreună se bucură şi cu singur cuvântul Lui toate s-au zidit. Acestui Dumnezeu preaputernic şi preabun nu-i trebuiesc jertfe ca acestea, nici nu se veseleşte de junghierea nevinovatelor dobitoace; ci numai porunceşte ca să păzim poruncile Lui neclintite”.

Acestea auzindu-le împăratul, s-a mâniat foarte şi a rămas fără de răspuns mult timp. Apoi, neputând a se împotrivi cuvintelor ei a zis: „Lasă-ne acum să ne săvârşim jertfă şi după aceasta vom asculta cuvintele tale”.

Deci, săvârşind necredinciosul împărat praznicul său cel păgânesc, a poruncit să aducă pe sfânta fecioară la palatul împărăţiei sale şi a zis către dânsa: „Spune-ne nouă, fecioară, cine eşti tu şi ce sunt cuvintele pe care le-ai grăit către noi?” Eu sunt fiica împăratului celui ce a fost mai înainte de tine şi mă cheamă Ecaterina. Am învăţat tot meşteşugul cărţilor ritoriceşti, filosofice şi a măsurării pământului şi alte înţelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea căci sunt deşarte şi nefolositoare şi am voit a mă face mireasa Stăpânului Hristos, care grăieşte prin proorocul Său acestea:

Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa ştiutorilor o voi lepăda. Iar împăratul s-a mirat de înţelepciunea ei şi, văzând la dânsa atâta bună cuviinţă şi frumuseţe, i se părea că nu este născută din părinţi muritori, ci o zeiţă din zeii pe care-i cinstea el; încât abia a vrut să creadă că a ieşit din pământeni aşa frumuseţe negrăită, de a cărei frumuseţe rănindu-se, a început a-i grăi cuvinte de desfrânare.

Iar Sfânta, cunoscând gândul lui cel fărădelege, a zis către dânsul: „Diavolii pe care îi cinstiţi ca pe nişte zei, aceia vă înşeală şi vă atrag la pofte dobitoceşti; iar eu mă socotesc a fi pământ sau tină, zidită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Şi m-a cinstit cu această frumuseţe, ca din aceasta mai vârtos să se minuneze oamenii de înţelepciunea Ziditorului, cum într-o faţă atât de proastă şi făcută din tină, a putut să dea o bună înţelegere şi frumuseţe ca aceasta”.

Atunci s-a supărat împăratul de aceste cuvinte ale ei şi a zis: „Nu grăi de rău zeii care au slavă nemuritoare”. Iar sfânta a răspuns împotrivă: „Dacă vei vrea să scuturi puţin de pe minte negura şi întunericul înşelăciunii, vei pricepe prostimea zeilor tăi şi vei cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu al Cărui nume, numai dacă se grăieşte de cineva sau dacă se însemnează Crucea Lui în văzduh, izgoneşte pe zeii tăi şi-i sfărâma. Şi de vei porunci, îţi voi arăta adevărul aievea”.

Împăratul, auzind vorba ei cea slobodă, n-a vrut să mai vorbească cu dânsa, temându-se să nu-l biruiască prin cuvintele sale înţelepte şi să-l ruşineze, ci a zis acestea: „Nu este cu cuviinţă împăratului a vorbi cu femeile, ci voi aduna filosofii cei înţelepţi ca să vorbească cu tine; şi atunci vei cunoaşte neputinţa ghiciturilor tale şi vei crede în dogmele noastre”.

Zicând acestea a poruncit să păzească pe sfânta fecioară cu dinadinsul. Şi îndată a trimis cărţi prin toate cetăţile stăpânirii sale, în acest fel: „Împăratul Maximin, înţelepţilor filosofi şi ritori care vă aflaţi sub stăpânirea noastră, bucuraţi-vă! Toţi care slujiţi preaînţeleptului zeu Ermi şi chemaţi pe muze, pricinuitoarele înţelepciunii, veniţi la mine să astupaţi gura unei femei preaînţelepte, care s-a arătat zilele acestea şi batjocoreşte pe marii zei, numind faptele lor basme şi bârfeli. Deci, arătaţi-vă înţelepciunea voastră părintească, pentru ca să vă preamăriţi între oameni iar de la mine să primiţi răsplată şi daruri pentru osteneala voastră.

Deci, s-au adunat ritorii cei mai aleşi şi mai înţelepţi, cincizeci la număr, isteţi cu mintea în înţelepciune şi puternici în grai, cărora împăratul le-a zis astfel: „Gătiţi-vă cu sârguinţă şi fără de lenevire spre o nevoinţă cu bărbăţie împotriva unei fecioare, pentru ca să o puteţi birui în cuvinte; şi nu fiţi cu nebăgare de seamă şi să socotiţi că aveţi să vorbiţi cu o femeie, ci ca şi cum aţi avea a sta împotrivă unui nevoitor cu bărbăţie şi preaînţelept, aşa să puneţi toată sârguinţa şi să vă arătaţi înţelepciunea voastră, de vreme ce eu o cunosc preabine, căci covârşeşte în înţelepciune chiar şi pe minunatul Platon. Deci vă rog, ca şi cum aţi avea a vă lupta cu un filosof, să puneţi multă sârguinţă, şi dacă o veţi birui, apoi mari daruri vă voi da; iar de veţi fi biruiţi, apoi vă veţi umplea de negrăită ruşine şi în loc de daruri veţi primi moarte cumplită”.

Zicând acestea împăratul, un ritor care era mai vestit şi mai înţelept, a răspuns zicând: „Nu te teme, împărate, că deşi este isteaţă la minte acea femeie, însă ea nu poate fi desăvârşita în înţelepciune şi în meşteşugul iscusitei retorici; porunceşte numai să stea înaintea noastră şi vei vedea că îndată ce va vedea atâţia ritori şi filosofi, se va ruşina”. Iar împăratul, auzind pe filosoful care se lăuda, s-a umplut de bucurie şi de veselie, nădăjduind că limba cea îndrăzneaţă va birui pe fecioara cea plină de blândeţe şi de dumnezeiască înţelepciune.

Deci a poruncit să aducă îndată pe Sfânta Ecaterina înaintea lor – fiind adunată la privelişte mulţime de popor -, vrând să vadă şi să audă acea dispută de cuvinte. Dar mai înainte, până a nu ajunge trimişii la sfânta, a venit la dânsa din cer Arhanghelul Mihail şi a zis: „Nu te teme, prunca Domnului, căci Domnul tău îţi va da mai multă înţelepciune, ca să biruieşti cu pricepere pe cei cincizeci de ritori şi nu numai aceia ci şi mulţi alţii vor crede prin tine în Hristos şi toţi vor primi cununa muceniciei”.

Acestea zicându-i îngerul, s-a dus. Şi venind trimişii au luat-o şi au dus-o înaintea împăratului, a filosofilor şi a toată priveliştea. Îndată acel viteaz filosof care se lăuda, a zis cu mândrie către Sfânta Ecaterina: „Tu eşti aceea care fără de ruşine şi fără de minte ocărăşti pe zeii noştri?” Iar sfânta i-a răspuns cu blândeţe: „Eu sunt, însă nu fără de ruşine, nici fără de minte, precum zici tu; ci cu măsură şi iubire de adevăr grăiesc acestea, că zeii voştri sunt nimicuri”. Dar ritorii au zis:

„De vreme ce marii făcători de stihuri, poeţii, îi lăudau pe zeii cei înalţi, deci cum grăieşte limba ta cu atâta îndrăzneală asupra lor, de la care ai luat atâta înţelepciune şi te-ai împărtăşit de dulceaţa darurilor lor?” Însă ea a răspuns: „Eu nu de la zeii voştri ci de la Unul adevăratul Dumnezeul meu, Care singur este Înţelepciune şi viaţă, am darul înţelepciunii. Şi dacă cineva se teme de Dânsul şi păzeşte dumnezeieştile Lui porunci, acela este cu adevărat filosof, iar lucrurile zeilor voştri şi poveştile voastre sunt vrednice de râs şi de ocară şi pline de înşelăciune. Însă spune-mi, care sunt marii făcători de stihuri ai tăi şi cum i-au numit pe ei zeii?”

Ritorul a zis: „Mai întâi preaînţeleptul Homer, rugându-se către Die, grăieşte: „Prea slăvite Zeus, prea mare zeule şi alţi zei fără de moarte”. Asemenea şi preaslăvitul Orfeu, mulţumind lui Apolon, grăieşte acestea: „O, fiul lui Laton, departe săgetătorule, puternice Fivie, care spre toţi priveşti şi împărăţeşti peste cei muritori şi peste cei fără de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!” În acest fel cinsteau pe zei cei dintâi, şi mării şi slăviţii făcători de stihuri, şi aievea i-au numit pe ei fără de moarte. Deci tu nu te înşela, nici nu te închina Celui răstignit ca unui Dumnezeu, căci nimeni din înţelepţii cei de demult nu L-au numit Dumnezeu şi nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu”.

Sfânta Ecaterina a răspuns: „Acelaşi Homer al vostru grăieşte în alt loc despre marele zeu Die că este mincinos, înşelător şi viclean şi că au vrut să-l lege alţi zei, adică Hera, Poseidon şi Atena, de n-ar fi fugit să se ascundă. Asemenea şi multe alte lucruri de ocară asupra zeilor voştri arată cărţile voastre. Iar de vreme ce ai zis că pe Cel răstignit nici unul din dascălii cei vechi nu-L mărturisesc a fi Dumnezeu, apoi deşi nu se cade a cerceta mult despre Dânsul, pentru că este Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului, al mării, al soarelui, al lunii şi a tot neamul omenesc, neajuns, neurmat şi negrăit; dar pentru o mai învederată încredinţare, voi arăta dovezi din cărţile voastre.

Ascultă ce grăieşte despre dânsul prea înţeleapta voastră Silvia, mărturisind despre dumnezeiasca Lui întrupare şi despre mântuitoarea răstignire: „Va veni mai târziu cineva pe acest pământ şi va fi trup fără de păcat, cu hotarele dumnezeirii celei fără de osteneală va dezlega patimile cele nevindecate, şi Acestuia I se va face zavistie de către poporul cel necredincios şi va fi spânzurat la înălţime, ca şi cum ar fi fost vrednic morţii”. Ascultă şi pe nemincinosul tău Apolon, cum fără voia lui a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: „Unul Cel ceresc mă sileşte pe mine, Cel Care este Lumina în trei străluciri; şi Cel ce a pătimit este Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a pătimit, căci amândouă sunt, şi muritor cu trupul şi străin de stricăciune, acelaşi Dumnezeu este bărbat, răbdând toate de la cei muritori, adică cruce, ocară şi îngropare”.

Acestea le-a zis Apolon despre adevăratul Dumnezeu, Care este fără de început, asemenea cu Cel ce L-a născut pe El şi pururea deofiinţă, început, rădăcină şi izvor al tuturor bunătăţilor zidite; a zidit lumea din nefiinţă în fiinţă şi o chiverniseşte pe dânsa şi, fiind de o fiinţă cu Tatăl, S-a făcut om pentru noi şi a umblat pe pământ, arătând, învăţând şi bine făcând oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemulţumitori, ca să deslege osândirea cea dintâi şi să primim îndulcirea şi fericirea cea de demult.

Şi astfel, iarăşi ne-a deschis uşile raiului ce au fost încuiate şi, înviind a treia zi, S-a înălţat la cer, de unde a trimis Duhul Sfânt ucenicilor Săi. Iar ei, mergând în toată lumea, au propovăduit dumnezeirea Lui, în care şi ţie, filosofule, ţi se cade a crede, ca să cunoşti pe adevăratul Dumnezeu şi să fii rob al Aceluia, Care este milostiv şi mult îndurat şi pe cei ce au greşit îi cheamă, zicând: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni.

Deci, crede măcar pe învăţătorii şi pe zeii tăi, pe Platon, pe Orfeu şi pe Apolon, care au mărturisit curat şi luminat pe Hristos Dumnezeu.

Acestea şi multe altele ca acestea grăind preaînţeleapta Ecaterina, s-a spăimântat filosoful, rămânând fără răspuns şi neputând să mai grăiască ceva împotrivă. Iar împăratul, văzându-l biruit, minunându-se, a poruncit celorlalţi să vorbească cu sfânta fecioară. Dar ei s-au lepădat, zicând: „Nu putem sta împotriva adevărului, căci dacă începătorul nostru a tăcut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?” Atunci împăratul mâniindu-se, a poruncit să aprindă un foc mare în mijlocul cetăţii pentru ca să ardă pe toţi filosofii şi ritorii. Însă ei, auzind judecata şi răspunsul împăratului asupra lor, au căzut la picioarele sfintei, cerând să se roage pentru dânşii către Unul adevăratul Dumnezeu, ca să le ierte toate câte au greşit din neştiinţă şi să-i învrednicească de Sfântul Botez şi de darul Preasfântului Duh.

Sfânta, umplându-se de bucurie, a zis către dânşii: „Cu adevărat sunteţi fericiţi, căci lăsând întunericul, aţi cunoscut lumina cea adevărată şi, trecând cu vederea pe acest împărat stricăcios de pe pământ, v-aţi apropiat de Cel ceresc. Deci, să nădăjduiţi fără îndoială spre milă Lui şi să credeţi că focul cu care vă înfricoşează păgânii vă va fi vouă botez şi scară care vă înalţă la cer. În acest foc curăţindu-vă de toată necurăţia trupului şi a duhului, vă veţi afla ca nişte stele luminate şi curate înaintea slavei Împăratului şi veţi fi iubiţii Lui prieteni”.

Zicând acestea Sfânta, i-a bucurat cu această nădejde şi a însemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adică cu Sfânta Cruce. Apoi au mers cu bucurie spre chinuire şi, luându-i ostaşii, i-au aruncat în foc, în a şaptesprezecea zi a lunii noiembrie. Făcându-se seară, au mers nişte oameni binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu ca să adune moaştele lor şi i-au aflat pe toţi întregi, căci nici părul capului lor n-a fost ars; pentru care mulţi s-au întors la adevărata cunoştinţă, iar moaştele lor le-au îngropat cu cinste la un loc cuviincios.

Dar împăratul avea purtare mare de grijă pentru Sfânta Ecaterina în ce chip ar putea s-o întoarcă la a sa păgânătate. Şi nesporind nimic cu silogismele filosofice, a început cu îmbunări şi vicleşuguri a o amăgi, zicând: „Ascultă, fiică bună, te sfătuiesc ca un părinte iubitor de fii, închină-te marilor zei şi mai vârtos muzicescului Ermi, care te-a împodobit cu atâtea daruri filosofice, şi eu voi împărţi cu tine împărăţia mea, martori îmi sunt zeii, şi îţi voi da jumătate din stăpânirea mea şi vei vieţui împreună cu mine, veselindu-te neîncetat”.

Iar Sfânta, ca o înţeleaptă ce era, pricepând gândul, vicleşugul şi înşelăciunea lui, a zis către dânsul: „Leapădă, o, împărate, vicleşugul şi nu te asemăna vulpii; pentru că eu ţi-am spus o dată că sunt creştină şi m-am logodit cu Hristos; pe Dânsul Îl am Mire şi Sfetnic şi frumuseţea fecioriei mele. Deci, mai mult poftesc hainele muceniceşti decât porfira împărătească”. Împăratul iarăşi a zis: „Mă sileşti, deşi nu voiesc, să-ţi necinstesc vrednicia ta şi trupul tău să-l înfăşor cu multe răni”.

Dar Sfânta a răspuns: „Fă ce voieşti, pentru că, cu această ocară vremelnică, îmi vei mijloci mie slava cea veşnică şi mulţime de popor, precum nădăjduiesc, va crede prin mine în Hristosul meu. Şi din palatul tău mulţi vor merge împreună cu mine în sfinţitele cămări cereşti”. Acestea a proorocit Sfânta, iar Dumnezeu, Care priveşte din înălţime, a adus la îndeplinire proorocia ei.

Atunci împăratul, mâniindu-se foarte, a poruncit să dezbrace de pe dânsa porfiră şi aşa s-o bată fără milă cu vine de bou. Deci au bătut-o slugile pe Sfânta Muceniţă Ecaterina două ceasuri peste spate şi peste pântece, până ce s-a umplut de răni tot trupul ei cel fecioresc şi s-a făcut fără chip în bătăi, ea, care mai înainte era atât de frumoasă. Iar sângele ei curgea şiroaie şi s-a înroşit pământul de dânsul. Dar Sfânta stătea cu bărbăţie şi vitejie, încât toţi cei ce o vedeau se mirau foarte tare. Mai pe urmă a poruncit fiara cea cumplită ca s-o ducă în temniţă şi să nu-i dea mâncare până când se va mai gândi cu ce fel de munci s-o piardă pe dânsa.

Augusta, soţia împăratului, avea însă mare dorinţă să vadă faţa Sfintei Ecaterina, căci o iubea mult, auzind de faptele ei cele bune, de înţelepciunea şi de bărbăţia ei; iar mai vârtos, că avusese o vedenie în somn, din care pricină s-a rănit cu inima spre dragostea ei, încât nu mai putea nici să doarmă. Ieşind împăratul din cetate pentru o pricină şi zăbovind acolo câteva zile, împărăteasa a avut prilejul să dobândească ceea ce dorea. Căci era acolo un boier mare, credincios prieten al împăratului, cu dregătoria voievod, anume Porfirie, om foarte înţelept. Acestuia i-a mărturisit Augusta gândul său, în taină, zicându-i acestea:

„Într-una din nopţile trecute am văzut în vedenie pe Ecaterina, şezând în mijlocul multor tineri şi fecioare frumoase, îmbrăcată în haine albe; şi atâta strălucire ieşea din faţa ei, încât nu puteam privi la dânsa. Iar ea m-a aşezat aproape de dânsa şi mi-a pus pe cap o cunună de aur, zicându-mi: „Stăpânul Hristos îţi trimite ţie această cunună”. De atunci am atâta dorinţă ca să o văd, încât nu aflu odihnă inimii mele. Rogu-te dar, fă în vreun chip ca să o văd în taină”. Iar Porfirie i-a răspuns: „Eu voi împlini dorinţa ta împărătească”. Deci, făcându-se noapte, voievodul a luat cu sine două sute de ostaşi şi a mers la temniţă împreună cu împărăteasa şi dând străjerilor bani, au intrat la Sfânta.

Când a văzut-o împărăteasa, s-a mirat de strălucirea feţei ei, care înflorea cu dumnezeiescul dar. Căzând degrabă la picioarele ei, cu lacrimi în ochi a început a zice acestea: „Acum sunt împărăteasă fericită, că m-am învrednicit a te vedea, lucru foarte mult dorit sufletului meu; şi însetam ca cerbul să aud limba ta cea izvorâtoare de miere. Şi acum, fiindcă m-am învrednicit a dobândi ceea ce am dorit, nu mă voi mai mâhni, chiar dacă m-aş lipsi şi de împărăţie şi de viaţă. Căci mă bucur cu inima şi cu sufletul, privind la atâta strălucire ce răsare din preafrumoasa ta faţă. Fericită eşti tu şi vrednică de laudă că te-ai lipit de un Stăpân ca Acesta, de la Care primeşti atâtea daruri”.

Iar Sfânta i-a răspuns, zicând: „Fericită eşti şi tu, o! împărăteasă pentru că văd cununa capului tău, ridicată la înălţime de cetele îngereşti, pe care după trei zile o vei primi pentru puţina pătimire ce vei răbda, ca să mergi la adevăratul Împărat şi să împărăţeşti cu El veşnic”. Iar ea a zis către dânsa: „Mă tem de munci şi mai vârtos de bărbatul meu, căci este foarte aspru şi fără de omenie”. Zis-a ei Sfântă: „Îndrăzneşte, că vei avea pe Hristos în inima ta, Care îţi va ajuta ca să nu se atingă nici o muncă de sufletul tău. Căci numai puţin va boli trupul tău, câtăva vreme şi apoi se va odihni acolo veşnic”.

Acestea zicând Sfânta, a întrebat-o pe ea Porfirie, zicând: „Ce dăruieşte Hristos celor care cred într-Însul? Pentru că voiesc şi eu să cred într-Însul şi să fiu ostaşul Lui”. Zis-a lui Sfânta Muceniţă: „Dar n-ai citit sau n-ai auzit Scriptura creştinească?” Iar Porfirie a răspuns: „Eu din copilăria mea tot cu războiul m-am îndeletnicit şi de alte lucruri n-am avut purtare de grijă”. Zis-a lui Sfânta: „Nu poate limbă să mărturisească bunătăţile pe care le-a gătit Preabunul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El şi păzesc poruncile Lui”.

Atunci Porfirie s-a umplut de bucurie negrăită şi a crezut în Hristos, împreună cu cei două sute de ostaşi şi cu împărăteasa. Şi sărutând toţi cu bună cucernicie pe muceniţă, s-au dus. Iar milostivul şi iubitorul de oameni Hristos, n-a lăsat pe sfânta Sa mireasă nebăgată în seamă atâtea zile ci, ca un părinte iubitor de fii, avea purtare de grijă de dânsa şi-i trimitea în toate zilele hrană, printr-o porumbiţă. Apoi, chiar Hristos a venit de a cercetat-o cu mare slavă şi cu multe cete cereşti. Şi mai mult a întărit bărbăţia ei şi a umplut-o de îndrăzneală, zicând: „Nu te teme, iubita Mea mireasă, pentru că Eu sunt cu tine şi prin răbdarea ta pe mulţi vei întoarce către Mine, şi de multe cununi te vei învrednici”. Cu astfel de cuvinte mângâind-o pe ea Domnul, S-a dus.

A doua zi, şezând împăratul la judecată, a poruncit să o aducă pe muceniţă, care a intrat în curţile împărăteşti cu lumina cea strălucitoare şi cu atâtea daruri duhovniceşti, încât cei ce stăteau înainte se minunau de strălucirea frumuseţii ei. Şi s-a minunat împăratul foarte tare, văzând că n-a slăbit cu trupul, nici nu s-a schimbat frumuseţea feţii sale în atâtea zile, socotind că i-a dat cineva hrană în temniţă şi de aceea voia să pedepsească pe străjeri. Dar Sfânta Ecaterina, ca să nu fie alţii munciţi fără vină pentru dânsa, a mărturisit adevărul, zicând: „Să ştii, împărate, că mie nu mi-a dat hrană vreo mână omenească, ci Stăpânul meu Hristos, Care îngrijeşte de robii Săi. Acela m-a hrănit pe mine”.

Deci, mirându-se împăratul de o frumuseţe ca aceea, a vrut să o ispitească pe dânsa iarăşi cu îmbunări şi cu vicleşug, zicându-i acestea: „Ţie ţi se cade să împărăţeşti, fiica mea, căci eşti doamnă în chipul soarelui, care şi pe Artemida o covârşeşti cu frumuseţea. Vino dar de jertfeşte zeilor, ca să împărăţeşti cu noi şi să ai viaţă plină de bucurie. Rogu-te, nu voiesc a-ţi pierde cu muncile o aşa podoabă şi frumuseţe”. Sfântă a zis: „Eu sunt pământ şi cenuşă şi toată frumuseţea ca o floare se veştejeşte şi ca visul piere prin boală sau de bătrâneţe; iar după moarte cu totul putrezeşte. Deci nu te îngriji de bună cuviinţă şi de frumuseţea mea”.

Acestea vorbindu-le Sfânta Ecaterina cu împăratul, un eparh cu numele Hursaden, aspru cu obiceiul, tiran şi chinuitor nemilostiv, vrând să arate către împăratul dragoste şi bună voire, a zis: „Eu, împărate, am aflat o muncă prin care vei birui pe această fecioară. Porunceşte să se facă patru roţi de lemn într-o osie şi să bată împrejur suliţe ascuţite şi alte fiare ascuţite; două roţi să se întoarcă în stânga şi două în dreapta, iar în mijlocul lor să fie fecioară legată. Şi aşa, întorcându-se roţile, să-i zdrobească trupul ei. Însă mai întâi să se întoarcă roţile singure înaintea fecioarei, pentru ca, văzându-le, să se teamă de munca cea cumplită şi să se plece la voia ta; iar de nu, apoi să primească amară moarte”.

Plăcând împăratului sfatul eparhului, a poruncit să facă acel fel de roţi. Şi fiind adusă sfântă la acea cumplită muncă, a întors roţile cu multă nevoie înaintea ochilor ei, ca să o înfricoşeze. Apoi a zis tiranul către dânsa: „Oare vezi ce muncă ţi s-a pregătit, în care vei lua moarte amară, de nu te vei închina zeilor?” Iar ea a răspuns: „De multe ori ţi-am spus gândul meu; de aceea nu mai pierde vremea, ci fă ceea ce voieşti”.

Văzând el că nu poate să o înfricoşeze cu nimic şi să o întoarcă de la Hristos, a poruncit să o lege între roţi şi să le întoarcă repede, pentru ca, cu acele fiare ascuţite, să fie zdrobită în bucăţi şi să moară cu cumplită moarte. Deci începându-se acea muncă, îndată s-a pogorât îngerul Domnului din cer şi a dezlegat pe Sfânta din legături, iar roţile le-a sfărâmat în bucăţi, iar acelea, sărind din locul lor, pe mulţi pagini rănindu-i, i-au omorât. Iar poporul ce era de faţă, văzând acea minune preamărită, striga: „Mare este Dumnezeul creştinilor!” Dar împăratul se întunecase de mânie şi iarăşi se gândea ca să afle asupra muceniţei vreo muncă mai nouă.

Împărăteasa, auzind acea minune, a ieşit din camera ei şi a început a mustra pe împăratul, zicând: „Cu adevărat eşti nebun şi fără de minte, dacă îndrăzneşti a te lupta cu Dumnezeul Cel viu, şi a munci pe roaba Lui cu nedreptate!” Acestea fără nădejde, auzindu-le împăratul, s-a sălbăticit de mânie şi s-a făcut fără de omenie, mai mult decât toate fiarele. Şi, lăsând pe Sfânta Ecaterina, şi-a întors minia asupra soţiei sale, uitându-şi dragostea cea firească faţă de dânsa.

Deci a poruncit ca să aducă o ladă mare şi să o umple cu plumb, ca să fie nemişcată. Acolo a pus sânii femeii sale, între capac şi ladă şi a bătut cuie prin capac şi prin ladă, străpungându-i, încât i s-a pricinuit o durere nespusă şi i s-au rupt cu mare nevoie. Iar fericită Augusta, răbdând acea durere negrăită, se bucura, pătimind pentru adevăratul Dumnezeu, către Care se şi rugă ca să-i trimită ajutor din înălţime.

Deci, rupându-se sânii ei, curgea sângele ca un izvor şi toţi care erau de faţă s-au umplut de jale şi-i durea inima pentru aceea care pătimea munca cea mai amară şi mai nesuferită. Iar tiranul cel nemilostiv n-a miluit pe soţia sa, ci a poruncit să-i taie capul cu sabia. Dar ea primind cu bucurie osânda aceasta a zis către Sfânta Ecaterina: „Roaba adevăratului Dumnezeu, fă rugăciune pentru mine!” Iar aceea a zis: „Mergi cu pace, ca să împărăţeşti cu Hristos în veci!” Şi astfel a fost tăiată fericită împărăteasă afară din cetate în ziua de douăzeci şi trei a lunii noiembrie. Iar voievodul Porfirie, luând noaptea trupul ei, l-a îngropat cu cinste. Iar a doua zi a stat înaintea împăratului, împreună cu ostaşii cei ce crezuseră în Hristos, şi a zis: „Şi noi suntem ostaşi ai marelui Dumnezeu”.

Aceasta nerăbdînd împăratul să audă, a oftat din adâncul inimii, zicând: „Vai, am pierit, că m-am păgubit de minunatul Porfirie!” Apoi, întorcându-se către ceilalţi ostaşi, a zis: „Şi voi, ostaşii mei preaiubiţi, v-aţi înşelat şi v-aţi îndepărtat de zeii părinteşti? Dar cu ce v-au greşit vouă zeii de i-aţi părăsit pe dânşii?” Iar ei nu i-au răspuns lui cuvânt, ci numai Porfirie a zis: „Pentru ce laşi capul şi întrebi picioarele? Vorbeşte cu mine”. Iar el a zis: „Cap rău, tu eşti pricina pierzării lor”. Şi neputând mai mult a grăi de mânie, a poruncit să le tăie capetele tuturor; şi aşa s-au sfârşit. Deci, s-a împlinit proorocia Sfintei Ecaterina, care a zis împăratului: „Că mulţi din palatele tale vor crede în Hristos Dumnezeu”.

După acestea, aducând muncitorul pe Ecaterina la divan, a zis către dânsa: „Multă supărare şi pagubă mi-ai făcut! Tu ai înşelat pe femeia mea şi pe viteazul meu voievod l-ai pierdut, el care era puterea oştilor mele şi alte multe răutăţi mi s-au întâmplat mie prin tine şi se cădea îndată fără de milă să te omor; dar te iert pentru că îmi este milă a te pierde pe tine, o fecioară atât de frumoasă şi înţeleaptă. Deci, fă-mi voia, iubita mea! Jertfeşte zeilor ca să te fac împărăteasă şi niciodată nu te voi mai supăra, nici voi face vreun lucru fără de sfatul tău. Şi vei vieţui împreună cu mine într-atâta veselie şi fericire, în care nici una din împărătese n-a fost vreodată”.

Acestea şi multe altele grăia vicleanul, căutând să înşele pe mireasă lui Hristos cea aleasă. Dar n-a putut cu cuvintele sale cele înşelătoare să o despartă de Hristos, cu Care ea se legase tare, cu legătura dragostei celei adevărate. Apoi, văzând că nici cu momeli, nici cu făgăduinţe, nici cu îngroziri, nici cu munci nu poate să o înduplece pe cea mai tare decât diamantul, a dat asupra ei hotărârea să-i fie tăiat capul afară din cetate.

Deci, luând-o ostaşii, au dus-o la locul de chin. Şi mergea în urma ei popor mult, bărbaţi şi femei, plângând pentru dânsa, căci avea a se pierde, precum ziceau ei, o tânără preafrumoasă şi prea înţeleaptă. Iar cele mai alese dintre femei şi de neam bun ziceau către dânsa, tânguindu-se: „O, preafrumoasă şi prealuminată fecioară, pentru ce eşti aşa de aspră cu inima şi cinsteşti mai mult moartea decât viaţa aceasta preadulce? Şi pentru ce-ţi pierzi în deşert şi fără de vreme floarea tinereţelor tale? Oare nu este mai bine să asculţi pe împăratul şi să te îndulceşti de atâtea bunătăţi în viaţa aceasta, decât să mori ticăloşeşte?”

Iar ea a răspuns: „Lăsaţi plânsul cel fără de folos şi mai vârtos vă bucuraţi, că eu văd acum pe iubitul meu Mire, Iisus Hristos, Făcătorul şi Mântuitorul meu, Care este frumuseţea mucenicilor, cununa şi slava mea. Şi mă cheamă către frumuseţea raiului cea negrăită, ca să împărăţesc împreună cu Dânsul şi să mă veselesc în veacul cel fără de sfârşit. Deci nu plângeţi pentru mine, ci plângeţi pentru voi, căci pentru necredinţa voastră aveţi să mergeţi în focul cel fără de sfârşit, ca să vă munciţi în veci”.

Apoi, ajungând la locul de tăiere, a făcut rugăciunea aceasta: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, mulţumescu-Ţi că ai pus pe piatra răbdării picioarele mele şi ai îndreptat paşii mei. Tinde-Ţi acum prea cinstitele Tale palme pe care le-ai întins pe Cruce şi primeşte sufletul meu, pe care l-am adus Ţie ca jertfă, pentru dragostea Ta. Adu-Ţi aminte, Doamne, căci trup şi sânge sunt, şi nu lăsa greşelile mele cele făcute din neştiinţă, ca să fie arătate de cumpliţii ispititori la înfricoşata Ta judecată, ci spală-le cu sângele pe care-l vărs pentru Tine şi rânduieşte ca trupul acesta, care, rănindu-se, se taie cu sabia, să fie nevăzut de vrăjmaşii tăi cei ce mă prigonesc.

Caută dintru înălţimea Ta, Doamne, şi asupra poporului acestuia ce stă înainte şi-l povăţuieşte la lumina cunoştinţei Tale. Şi acelora care vor chema prin mine numele Tău Cel preasfânt, dă-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toţi să se laude măririle Tale în veci”.

Astfel rugându-se, a zis chinuitorului: „Săvârşeşte-ţi porunca!” Iar el, întinzând sabia, i-a tăiat cinstitul ei cap; şi a curs din rană lapte în loc de sânge. Iar cinstitele ei moaşte le-au luat în acel ceas sfinţii îngeri, precum s-a văzut de credincioşii cei vrednici şi le-au dus cu cinste în Muntele Sinai, în slava lui Hristos Dumnezeu, Care, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, într-o dumnezeire împărăţeşte în veci. Amin.

11-25-sf_ecaterina615794875.jpg

Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina (25 Noiembrie)

Condac 1:

Vrednicei de laudă, muceniței Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu și cu învățătura ei cea preaînaltă a uimit știința învățaților de atunci și a întrecut limba oratorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem cântare de biruință, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmașilor și să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Icos 1:

Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înțeleaptă Ecaterina, căci cu Duhul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească și te-ai logodit cu Mirele tău cel ceresc spre a căpăta viață nemuritoare; pentru aceasta, îți cântăm:

Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;

Bucură-te, dulce privighetoare;

Bucură-te, frumusețe netrecătoare;

Bucură-te, mielușea încântătoare;

Bucură-te, minte înaltă;

Bucură-te, tânără preaînvățată;

Bucură-te, fecioară blândă și înțeleaptă;

Bucură-te, inimă tare și neîntinată;

Bucură-te, lauda învățaților;

Bucură-te, dulceața maicilor;

Bucură-te, mângâierea săracilor;

Bucură-te, apărătoarea bătrânilor;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 2:

Bogățiile pământului și mărirea părintească lepădând, viață curată ai trăit, Sfântă Muceniță Ecaterina; și îndeletni­cindu-te mai ales în dreapta credință, calea cea nerătăcită a lui Hristos ai luat și te-ai închinat Lui, cântând: Aliluia!

Icos 2:

Ajungând la vârsta de 18 ani, frumusețea ta a atras pe mulți tineri din neamurile păgâne, voind a se căsători cu tine; tu însă, respingând cererea lor cu foarte înțelepte cuvinte, ei înșiși se mustrau pentru nepriceperea lor și îți grăiau unele ca acestea:

Bucură-te, cea mai frumoasă dintre tinere;

Bucură-te, că ești și cea mai bogată;

Bucură-te, sămânță din neam împărătesc;

Bucură-te, porfiră care împodobești cunoștințele;

Bucură-te, cunună care răsplătești vrednicia;

Bucură-te, ceea ce întărești obiceiurile bune;

Bucură-te, cuvântătoare mai presus decât ritorii;

Bucură-te, judecătoare mai alesă decât toți judecătorii pământești;

Bucură-te, ceea ce ești nebiruită în sfaturi și povățuiri;

Bucură-te, lumină care faci să se plece privirile neînțelepte;

Bucură-te, comoara tuturor cunoștințelor;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 3:

Rătăcirile mustrând și nevoind a crede că acele chipuri turnate și cioplite de mâini omenești ale idolilor ar putea fi făcătorii cerului, ai pământului și a toată făptura, fost-ai luminată cu darul Duhului Sfânt să cunoști Dumnezeirea cea adevărată și pururea veșnică și cu smerenie ai cântat Ei: Aliluia!

Icos 3:

Învățații adunați din îndemnul împăratului, ca să te scoată din credința în care erai, văzându-te lepădând idolii, au cerut a te înfățișa lor. Tu însă, intrând în vorbă cu cel mai învățat, după îndelungă vorbire, l-ai făcut să nu mai știe altceva să răspundă decât numai a grăi:

Bucură-te, închinătoarea dreptei credințe;

Bucură-te, deslușirea adevăratei religii;

Bucură-te, luminarea celor cufundați în eresuri;

Bucură-te, povățuitoarea celor rătăciți;

Bucură-te, arma buneivoințe;

Bucură-te, căderea înșelăciunii idolilor;

Bucură-te, dovada neputinței lor;

Bucură-te, că ești vrednică de toată cinstirea;

Bucură-te, că, prin înțelepciunea ta, ai gonit rătăcirea;

Bucură-te, căci cu dar ai fost dăruită de Cel Preaînalt;

Bucură-te, cunoștința sfințeniei cerești;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 4:

Gurile ereticilor ce, mai înainte, huleau Biserica lui Hristos s-au deschis atunci, pentru întâia oară, spre a binecu­vânta glasul tău fecioresc, urând capiștile idolești și zicând că unul este Dumnezeu și Lui se cuvine cântare: Aliluia!

Icos 4:

Hrănind în tine, din pruncie, darul credinței lui Hristos, Sfântă Mare Muceniță Ecaterina, nu te-ai putut împăca cu obiceiurile păgânești ale părinților tăi, ci, petrecând în sfințenie, fără a fi încă luminată cu Sfântul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai și te închinai în taină lui Hristos; pentru aceasta îți cântăm:

Bucură-te, muceniță preamărită;

Bucură-te, mireasă preacinstită;

Bucură-te, pătimitoare nebiruită;

Bucură-te, podoaba Bisericii;

Bucură-te, cuvântătoare de Dumnezeu;

Bucură-te, slujitoarea Ortodoxiei;

Bucură-te, cununa învățăturii;

Bucură-te, lauda Alexandriei;

Bucură-te, apărătoarea acelei cetăți;

Bucură-te, comoara minunilor;

Bucură-te, mustrătoarea împăratului Maxențiu;

Bucură-te, luminătoarea împărătesei lui;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 5:

Inima lui Constantin, tatăl tău, foarte s-a întristat văzându-te pe tine, fiica lui, una la părinți și așa de frumoasă precum erai, lepădând mulțimea zeilor la care se închina și propovă-duind un Dumnezeu necunoscut. Iar împăratul Maximian a voit să cerceteze credința ta prin cei mai învățați dascăli de atunci. Cât de mare i-a fost însă nedumerirea când i-a văzut și pe aceia înduplecați de cuvintele tale și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Judecătorii nedrepți, aflând de credința ta în Hristos, te-au hotărât pedepsei; și răbdând chinurile cele mai amare, până la moarte, cu mărire te-ai preamărit, lăudând numele Domnului nostru Iisus Hristos și al Preacuratei Fecioare, Maicii Sale, Care s-au arătat ție în vedenie; iar noi, lăudând tăria credinței tale, îți grăim:

Bucură-te, defăimătoarea judecătorilor tirani;

Bucură-te, mustrătoarea rătăcirii;

Bucură-te, că în popor te-ai făcut strălucitoare;

Bucură-te, că ale tale chinuri pe ei îi ardeau;

Bucură-te, că nădejdea mântuirii te veselea;

Bucură-te, căci cu răbdarea mai mult i-ai otrăvit;

Bucură-te, că, pentru dragostea ta către Dumnezeu, n-ai simțit suferințele;

Bucură-te, că vorbele tale îi făceau să amuțească;

Bucură-te, că nepriceperea lor nu putea să te oprească;

Bucură-te, că, îndrăznind, ai ieșit biruitoare;

Bucură-te, că suferind te-ai făcut vindecătoare;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 6:

Cântare de mulțumire îți aducem ție noi, smeriții, căci cu mare dar ne-ai învrednicit, jertfindu-te pentru dragostea drep­tei credințe. Primește, dar, muceniță, această rugăciune și dă vindecare neputințelor noastre, pentru ca dimpreună cu tine să binecuvântăm pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icos 6:

Cei mai mult de o sută de învățați care ascultau cuvintele prin care tâlcuiai Evanghelia lui Hristos, luminându-se de Duhul Sfânt, s-au creștinat, iar împăratul, îngrozindu-se de această minune, a poruncit să fie arși, ca să nu mai răspândească credința creștină prin locurile de unde erau, și așa s-a preamărit mulțimea aceea de învățați care îți cântă ție așa:

Bucură-te, Ecaterina, de necazuri izbăvitoare;

Bucură-te, învățată, de lumină dătătoare;

Bucură-te, lăudată și de daruri aducătoare;

Bucură-te, frumusețe tuturor covârșitoare;

Bucură-te, bunătate de nimic îngrijorată;

Bucură-te, ostaș de viteji biruitoare;

Bucură-te, mult vestită și de chinuri răbdătoare;

Bucură-te, lăudată de cântări răsunătoare;

Bucură-te, muceniță de minuni izvorâtoare;

Bucură-te, lăcrămioară preafrumos mirositoare;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 7:

Soborul îngeresc, văzând ceata mucenicilor în văpaie arzând, cu cântări a primit-o; și pe tine, Sfântă Muceniță Ecate­rina, ca pe o următoare a lor, cu dar te-a învrednicit a suferi chinurile cele mai îngrozitoare; pentru care pomenirea ta în veci a rămas folositoare celor ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Toată făptura s-a minunat de răbdarea cea multă pe care ai arătat-o, rămânând neclintită în hotărârile credinței și mărturisind că unul este Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, Treimea una și nedespărțită, și te închini Ei; iar noi ne bucurăm, lăudându-te:

Bucură-te, propovăduitoare către Tatăl ceresc;

Bucură-te, închinătoare a Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu;

Bucură-te, cinstitoare a Duhului Sfânt;

Bucură-te, mărturisitoare a Treimii celei de o ființă;

Bucură-te, purtătoare în credință a Sfintei Cruci;

Bucură-te, următoare a patimilor lui Hristos;

Bucură-te, bine-tâlcuitoare a Sfintei Evanghelii;

Bucură-te, primitoare a botezului lui Dumnezeu;

Bucură-te, ascultătoare a Maicii lui Dumnezeu;

Bucură-te, închinătoare a Bisericii Ortodoxe;

Bucură-te, viețuitoare împreună cu puterile cerești;

Bucură-te, vrednică păzitoare a creștinilor;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 8:

Iubită ai fost de Mirele tău cel ceresc, prea-lăudată Muceniță Ecaterina, că te-ai împodobit cu toată frumusețea trupească și sufletească; încă și vas ales te-a făcut, spre întărirea credinței multora, cu care necredincioșii s-au luminat și s-au învățat a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Vindecă rănile sufletelor noastre, mare muceniță, că greu pătimim, și te roagă pentru noi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ne izbăvească de ispitele și de primejdiile cu care vrăjmașul ne îngrozește; pentru aceasta, știindu-te pe tine grabnică apărătoare de vrăjmași, îți cântăm:

Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne izbăvești de vrăjmași;

Bucură-te, izbăvitoare grabnică de primejdii;

Bucură-te, păzitoare de otrăviri;

Bucură-te, vindecătoare de venin;

Bucură-te, izbăvitoare de farmece;

Bucură-te, izgonitoare de năluciri;

Bucură-te, risipitoare de eresuri;

Bucură-te, păzitoare tare de necazuri;

Bucură-te, îndreptătoare a traiului rău în căsnicie;

Bucură-te, ceea ce împaci pe cei învrăjbiți;

Bucură-te, că ești în necazuri ajutătoare;

Bucură-te, că dai celor bolnavi vindecare;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 9:

Ca o ramură de finic te-ai dat Mântuitorului, împodobind Biserica cu biruințele tale cele mai presus de fire, și cu sângele tău cel feciorelnic ai spălat ocara credincioșilor; că s-au rușinat prigonitorii văzând slava minunilor tale și au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Pământul s-a umplut de bună-mireasmă, primindu-ți trupul, și cerul s-a veselit, văzând duhul tău ridicându-se la dânsul de către puterile îngerești. Pentru această slăvită lucrare a tainei lui Dumnezeu toți credincioșii te laudă, cântând pentru tine așa:

Bucură-te, ajutătoare a fecioarelor înțelepte;

Bucură-te, mângâietoare a văduvelor necăjite;

Bucură-te, izbăvitoare a copiilor sărmani;

Bucură-te, ajutătoare a celor din primejdii;

Bucură-te, folositoare a celor fără de ajutor;

Bucură-te, izbăvitoare a femeilor cu grele nașteri;

Bucură-te, vindecătoare a celor bolnavi din naștere;

Bucură-te, întăritoare a pruncilor slabi;

Bucură-te, hrănitoare a orfanilor săraci;

Bucură-te, ocrotitoare a celor cu mintea tulburată;

Bucură-te, vindecătoare a celor căzuți în boală grea;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 10:

Facerilor de bine ale tale nu suntem vrednici a mulțumi, Sfântă Muceniță Ecaterina, pentru că nici o sârguință n-am împlinit care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu și nici un bine n-am lucrat pentru aproapele nostru, care să ne aducă îndurare, ci tu, ca bună și blândă ce ești, roagă-te lui Dumnezeu să ne ierte nesocotința și păcatele noastre, primind pocăința noastră atunci când cântăm: Aliluia!

Icos 10:

Ispitele cele fără de număr ale vicleanului diavol le cunoști, sfântă, pentru că trup purtând și ispitită fiind, ai rămas biruitoare. Iar noi, cei ce suntem învăluiți în ispite, ca niște neputincioși, rugămu-te să ne întărești cu puterea ta, ca să venim la pocăință și să dobândim iertarea greșelilor noastre, lăudându-te:

Bucură-te, smerenie înaltă;

Bucură-te, podoabă prealăudată;

Bucură-te, vistierie nedeșertată;

Bucură-te, îndurare nestrămutată;

Bucură-te, blîndețe neschimbată;

Bucură-te, lumină neînserată;

Bucură-te, dragoste nevinovată;

Bucură-te, răbdare neîncetată;

Bucură-te, dărnicie neasemănată;

Bucură-te, speranță nebiruită;

Bucură-te, vindecătoare binecuvântată;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 11:

Mai presus de fire te-ai făcut, Sfântă Muceniță Ecaterina, întărindu-te în credința lui Hristos și slujind Făcătorului a toate, iar nu făpturii; de la Care, luând darul tămăduirii și cununa îngerească, de tine se cutremură duhurile necurate și le alungi de la tot sufletul creștinesc care aduce lui Dumnezeu cântarea de laudă: Aliluia!

Icos 11:

Toată suflarea dreptcredincioșilor se veselește astăzi de prăznuirea ta, muceniță, că, din neamul păgânesc și dintre închinătorii de idoli, cea mai învățată și înțeleaptă fecioară a venit la Biserica lui Hristos, suferind durerile roții și alte nespuse chinuri de la poporul cel păgânesc, pentru dragostea Mântuitorului lumii; pentru aceasta, îți cântăm:

Bucură-te, biruitoarea păgânilor;

Bucură-te, căderea obiceiurilor urâte;

Bucură-te, luptătoare pentru darurile sfinte;

Bucură-te, surpătoarea capiștilor idolești;

Bucură-te, închinătoarea icoanelor creștinești;

Bucură-te, stavila răutăților diavolești;

Bucură-te, lauda cununei mucenicești;

Bucură-te, că pe roată ai fost întinsă;

Bucură-te, căci cu piroane ai fost împunsă;

Bucură-te, pentru că de sabie ai murit;

Bucură-te, căci cu slavă te-ai preaslăvit;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 12:

Iubitorilor de mucenici, cinstind pe înțe-leapta Ecaterina, pentru că aceasta înaintea oamenilor pe Hristos a predicat, pe șarpele a călcat și mintea învățaților a rușinat, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Lupte pentru credință ai dus, întru chinuri, cu dragoste pentru Hristos, Mirele tău, Sfântă Muceniță Ecaterina, ceea ce, prin înțelepciunea ta, pe toți ai luminat ca o bună cuvântătoare; pentru aceasta-ți cântăm:

Bucură-te, păzitoare sfântă a canoanelor sobornicești;

Bucură-te, următoare a legilor bisericești;

Bucură-te, vrednică propovăduitoare a Evangheliei lui Hristos;

Bucură-te, prigonitoare neîmpăcată a păcatelor;

Bucură-te, aspră îndemnătoare a smereniei pustnicești;

Bucură-te, cea mai iscusită cuvântătoare a cântării cerești;

Bucură-te, neobosită rugătoare a slujitorilor cucernici;

Bucură-te, bună ajutătoare a credincioșilor cinstitori de Dumnezeu;

Bucură-te, mărgăritar de mare preț al împărăției cerești;

Bucură-te, piatră scumpă a Bisericii creștinești;

Bucură-te, grabnică izbăvire a celor cuprinși de supărări;

Bucură-te, vindecătoare tare a celor plini de răni și dureri;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 13:

Înțeleaptă și frumoasă Ecaterina, vrednică muceniță a lui Hristos, primește această puțină rugăciune a noastră și te roagă pentru noi, să ne dăruiască Bunul Dumnezeu iertare păcatelor, pace, sănătate și ajutor în toate cele bune, când cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu… și Condacul întâi: Vrednicei de laudă muceniței Ecaterina…

Icos 1:

Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înțeleaptă Ecaterina, căci cu Duhul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească și te-ai logodit cu Mirele tău cel ceresc spre a căpăta viață nemuritoare; pentru aceasta, îți cântăm:

Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;

Bucură-te, dulce privighetoare;

Bucură-te, frumusețe netrecătoare;

Bucură-te, mielușea încântătoare;

Bucură-te, minte înaltă;

Bucură-te, tânără preaînvățată;

Bucură-te, fecioară blândă și înțeleaptă;

Bucură-te, inimă tare și neîntinată;

Bucură-te, lauda învățaților;

Bucură-te, dulceața maicilor;

Bucură-te, mângâierea săracilor;

Bucură-te, apărătoarea bătrânilor;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 1:

Vrednicei de laudă, muceniței Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu și cu învățătura ei cea preaînaltă a uimit știința învățaților de atunci și a întrecut limba oratorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem cântare de biruință, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmașilor și să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

1450241_1414485232120183_1634065982_n.jpg


Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina (25 noiembrie)

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, glasul al 4-lea:

Cu înţelepciunea ca şi cu ra­zele soarelui ai luminat pe filosofii cei păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa ai încredinţat-o, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, Fericită Ecaterina! Cu bucurie ai alergat la Cămara cea Cerească, către Hristos, Mirele Cel Preafrumos şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmos: Pe Faraon urmăritorul…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru rugăciunile Preaînţeleptei Muceniţe Ecaterina, Hristoase ochiul sufletului meu cel întunecat luminează-l, dându-mi mie, Stăpâne, Razele revărsării Luminii Tale, care împrăştie toată negura greşelilor mele celor ucigătoare de suflet.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Călăuzită fiind de Dumnezeieştile porunci ale Stăpânului, preaînţeleaptă şi cu dragostea Lui aprinzându-te, ai alergat sârguitoare la lupte; şi minţile tiranilor le-ai uluit, Sfântă Ecaterina, cu cuvântul, cu înţelepciunea şi cu darul.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ocârmuită fiind de mâna cea tare a lui Hristos, mărită, de viforul idolesc ai scăpat neatinsă, muceniţă, plutind pe valuri cu pânzele crucii şi cu Dumnezeieştile vânturi ale Duhului, înălţând cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bucurându-te cu podoabele fecioriei, Înţeleaptă Ecaterina şi Dumnezeiască cunoştinţă din cer având, pe întâistătătorii cunoştinţei cei cu nume mincinos cu bună îndrăzneală şi bărbăteşte i-ai ruşinat, cu putere biruindu-i.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce te cunoaşte, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, întoarcere de la tot eresul poartă. Că ai născut pe Cel Ce S-a făcut Trup fără schimbare, pe Cel mai Înalt decât toată făptura, Născătoare de Dumnezeu, pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Veşnic.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din îndemnurile inimii tale ai venit la patimă de bună voie, pe Hristos urmând. Şi biruind luminat pe stăpânitorul întunericului lumii, de cunună purtătoare te-ai arătat, Sfântă Ecaterina, de Dumnezeu primită.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu tăria minţii ai înfruntat pe tiranii cei afundaţi în adâncul păgânătăţii, grăind lămurit despre învăţăturile cunoştinţei de Dumnezeu, luminată fiind cu Dumnezeiască înţelepciune, muceniţă, cu totul lăudată.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce a şoptit în urechile Evei ispita asemănării cu Dumnezeirea este zdrobit acum de o fecioară tânără. Că îngrădindu-se cu arma crucii, ai ruşinat, Sfântă Ecaterina, muceniţă, pe acel îngâmfat fără măsură.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cugetul meu cel omorât înviază-l cu lucrarea Vieţii Celei Ce S-a arătat din tine lumii, ungându-mi rănile şi urmele păcatului, de Dumnezeu Născătoare, Ceea ce eşti Una cu totul fără prihană.

Cântarea a 4-a. Irmos:

Tu eşti Tăria mea, Doamne…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vitejească împotrivire ai arătat, Sfântă Muceniţă Ecaterina, pururea lăudată, împotrivindu-te vrăjmaşului cu multă răbdare şi zdrobindu-l cu picioarele tale cele înfrumuseţate prin Puterea Crucii, purtătoare de biruinţă, lauda mucenicilor.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mireasă a lui Hristos te-ai arătat, Sfântă Ecaterina Preafericită, cu Razele Cele Luminoase ale Dumnezeieştii Frumuseţi luminându-te şi cu podoabă strălucind. Pentru aceasta şi veselindu-te, cânţi Stăpânului: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mândria prigonitorilor ai surpat-o şi cu Dumnezeiescul cuvânt al înţelepciunii tale, ca dintr-o prăpastie a slujirii înşelătoare a idolilor pe cei amăgiţi i-ai smuls învăţând pe cei ce cântă să strige lui Hristos: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bine vestita şi de lumină purtătoare prăznuire a slăvitei tale pomeniri, prealăudată, zdrobind cu tărie îndrăzneala vrăjmaşului, ca un soare a răsărit. Pentru care, cu mare glas Stăpânului strigăm: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Acum s-a surpat, Fecioară, tăria celor ce se leapădă de închinarea Cinstitei Icoanei tale şi a Celui Ce mai presus de minte S-a Întrupat din tine şi lumea toată a luminat şi a tuturor sfinţilor. Iar pe cei ce te cinstesc cu credinţă i-ai luminat, Ceea ce eşti Una Prealăudată!

Cântarea a 5-a.

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dragostea Stăpânului tău fiind aprinsă, muceniţă prealăudată şi căutând să vezi Frumuseţea Lui cea fără asemănare, cu gând de bunăvoie rănilor pe tine te-ai dat, strălucind cu darurile fecioriei.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu chinuri preasfinţite înfrumuseţându-te pe tine însăţi înţelepţeşte, bună fecioară, ai intrat în Cămara Cerească a lui Hristos. Şi acum, luminat veselindu-te, cu Mirele tău împreună eşti, preafericită!

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fecioară prealuminată te-ai arătat, iubind pe Unul Cel Dorit şi în urma Lui grabnică alergare săvârşind, la mireasma Mirelui tău Celui duhovniceşte Deşertat, ai strigat: alerg, Mirele meu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Adevărată de Dumnezeu Născătoare pe tine toţi cunoscându-te, Preacurată Stăpână, pe Cel Ce S-a născut din tine Dumnezeu Cuvântul ştiindu-L, Îl vestim cunoscut în două firi şi două voinţe de Sine Stăpâne, Fecioară Dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 6-a.

Irmos: De adâncul păcatelor…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine toată, strălucită cu preafrumoasă raza fecioriei şi cu muceniceştile sângiuri înroşită, văzându-te Cuvântul Cel Bun şi Preacurat, în Cămările Cereşti te-a sălăşluit, fecioară!

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izbutit-ai să zdrobeşti prin Sfânta Cruce puterea tiranilor şi deşertăciunea înţelepciunii lumeşti ai vădit, izvorând dogmele învăţăturii celei de Dumnezeu insuflate, Înţeleaptă Ecaterina, pururea pomenită.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cel ce cu înşelăciune mai întâi a izgonit pe Adam din desfătarea Raiului, l-ai zdrobit pe pământ, muceniţă prealăudată, durerile rănilor cu tărie răbdând şi cu cununile Împărăţiei încununându-te.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Judecătorul şi Fiul tău, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, Milostiv fă-L în ziua Judecăţii şi Izbăvitor din nevoi, cu rugăciunile tale, Maică. Căci către tine, Una, nădejdea îmi pun.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând…

Ceată cinstită ridicaţi acum Dumnezeieşte, iubitorilor de mucenici, cinstind pe Preaînţeleapta Ecaterina. Că aceasta în locul luptei pe Hristos a propovăduit şi pe balaurul l-a zdrobit, cunoştinţa ritorilor ruşinând.

Cântarea a 7-a. Irmos:

De pogorârea lui Dumnezeu…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laudă a mucenicilor şi învăţătoare a dreptei credinţe ai fost, Luminatului tău Mire, Hristos, mulţime de mucenici aducând. Cu care împreună strigi, prealăudată, cântând: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul tău, preaînţeleaptă, spre mântuire pe mulţi i-a smuls din nebunia idolească. Şi mucenici purtători de lumină i-a arătat pe cei ce cu mare glas, împreună cu tine, strigă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fecioara urmându-Te, Ţie s-a adus ca jertfă, de sabie fiind tăiată, a Ta Preacurată Patimă urmând şi Ţie, Ziditorului, strigând şi grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfântul Sfinţilor, întru tine cu sfinţenie sălăşluindu-Se, Curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Întrupându-Se din tine, S-a născut, ca să mântuiască pe cei ce strigă ţie cu credinţă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a.

Irmos: De şapte ori tiranul…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin învăţăturile tale crezând împărăteasa, a trecut la creştinătate şi a răbdat cu tărie simţirea durerilor. Şi Împărăţiei Cerurilor celei neschimbate s-a învrednicit lămurit, strigând: pe Stăpânul, preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mucenicii să fie cererile credincioşilor! Că purtătoarea de chinuri stă înaintea lui Hristos, cerând cele mai bune şi dătătoare de mântuire celor ce săvârşesc cu osârdie preasfântă şi cinstită pomenirea ei şi cu credinţă cântă: popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Deschizând uşile Raiului, te-a primit Mirele pe tine, preaînţeleaptă şi Cămară Preacinstită ţi-a pregătit să locuieşti. Şi Împărăţiei părtaşă, ca pe Ceea ce ai împărtăşit Patimile Lui, te-a arătat. Înaintea Căruia stând acum, fiica împăratului, strălucit împodobită, să nu ne uiţi pe noi.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvinte amăgitoare te ispitea tiranul, vorbe de momeală folosind cumplitul şi nădăjduind că va slăbi tăria ta, mărită. Dar tu, năzuind să te faci mireasă a lui Hristos, ai strigat: pe Stăpânul, preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mai Sfinţită decât Ceata îngerilor cea mai presus de lume eşti, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Că pe Ziditorul şi Stăpânul lor L-ai născut din pântece Fecioresc şi Neispitită de nuntă, pe Dumnezeu Cel Întrupat în două firi, fără amestecare şi fără schimbare şi într-Un Ipostas.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Spăimântatu-s-a cerul…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mutatu-te-ai la Cămările cele Luminoase, cu îmbrăcăminte de mireasă împodobită fiind, făclie feciorească purtând în dreapta ta, iar în cealaltă purtând capul tău cel tăiat. Şi acum, stând înaintea lui Hristos, Mirelui tău, pe cei ce te laudă pe tine ocroteşte-i.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primită a fost rugăciunea ta, de Dumnezeu înţelepţită. Că pe cei ce cheamă cu credinţă numele tău cel cinstit, îi mântuieşte Stăpânul de ispite şi bună sănătate le dăruieşte, tâmăduindu-i de neputinţe sufleteşti şi trupeşti. Pentru aceasta, bucurându-ne, pe tine te fericim, Sfântă Ecaterina.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ajuns-ai acum cu cuviinţă la limanul cel lin, străbătând liniştit marea cea luminoasă, muceniţă, nefiind ispitită de valuri, preaînţeleaptă. Şi bogăţie de multe feluri lui Hristos aducând mulţimea de mucenici, Fecioară Ecateria, Preafericită.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înăuntru în Cămările Cereşti dănţuind acum cu ceata fecioarelor, strălucind împrejur cu razele muceniceşti, Preaînţeleaptă Ecaterina, dezleagă legăturile greşelilor mele, cu osârdie rugând pe Făcătorul de bine al tuturor, pentru Care sângele ţi-ai vărsat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătatu-te-ai Maică a lui Dumnezeu, o, Fecioară, mai presus de fire născând cu Trup pe Cuvântul Cel Bun, pe Care Tatăl L-a născut din Sine mai înainte de toţi vecii, ca un Bun. Pe Care acum şi mai presus de trupuri Îl ştim, deşi în Trup S-a şi îmbrăcat.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea…

Înţelepciunea cea cu adevărat din cer, prin gura Arhanghelului Mihail primind, muceniţă prealăudată şi întru lupte nebiruită, cu înţelepciunea cea lumească pe ritori ai ruşinat; iar cu Înţelepciunea cea Dumnezeiască rătăcirea ai micşorat. Pentru aceasta, văzând nevoinţa ta, Ziditorul a stat de faţă întărindu-te şi zicând: vino, suie-te, că vistieriile te aşteaptă. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină pe noi…

David, mergi înainte în Locaşul lui Dumnezeu şi bucurându-te, primeşte pe Împărăteasa noastră şi către Dânsa strigă: intră, Doamnă, în Locaşul Împăratului, intră. A Cărui Slavă acoperit se cunoaşte, din care miere şi lapte va curge tuturor, Lumina Hristos.

f814040bd5bfa4762f2c.png

Paraclisul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina (25 noiembrie)

Preotul face începutul obișnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru;

strana: Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Preasfânta Treime, Tatăl nostru;

preotul: Că a Ta este împărăția;

strana: Doamne miluiește (de 12 ori), Slavă, Și acum, Veniți să ne închinăm (de 3 ori),

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta; auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pamânt însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață, întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

și iarăși

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Duhul Tău Cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.

Slavă, Și acum, Aliluia (de trei ori) și Dumnezeu este Domnul (de trei ori); apoi

Troparul, glasul a 4-lea. “Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce”

La înțeleapta purtătoare de chinuri Ecaterina să venim credincioșii, cinstind-o cu evlavie, din suflet strigând: Mare Muceniță, pe robii tăi izbăbește-i de răul cel de acum și nevoia ce vine, că îndrăznire ai către Hristos și cauți degrabă spre cei ce te laudă.

Slavă, același sau cel al hramului;

Și acum, al Născătoarei de Dumnezeu

Niciodată nu vom tăcea, de-Dumnezeu-Născătoare, a vesti noi nevrednicii puterile tale; că de nu ai fi stătut înainte, rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea primejdii?; sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi?; de la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că pe robii tăi pururea îi izbăvești din toate nevoile.

apoi Psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule…

Canonul

Cântarea 1-a. Glas 8. «Apa trecând-o ca pe uscat»

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Curată mireasă a lui Hristos, caută din ceruri către cei care te cinstesc cu caldă credință, Muceniță Ecaterina, plinindu-le cererea.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu ochi milostiv vezi-mi și acum, Sfântă Muceniță, tulburarea sufletului și mână de ajutor imi intinde, Ecaterina, că vin la icoana ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Vărsându-mi vrăjmașul cu vicleșug în suflet, fecioară, amărala plăcerilor, mort m-a arătat viclenește; ci tu degrab, Muceniță, viază-mă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Sălaș al dreptății te-ai arătat și vistierie curăției dumnezeiești, de-Dumnezeu-Născătoare Fecioară; ci curățește-mi și trupul și sufletul.

Cântarea a 3-a.”Tu ești întărirea”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Celor ce te laudă, Ecaterina, ajută-le, zid întărit, întru-tot-cinstită, tuturor arătându-te.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Șterge întristarea mea și tot amarul durerilor schimbă-l degrab întru bucurie, Muceniță, cu harul tău.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Grabnic dăruiește-le înzdrăvenire și liniște celor bolnavi, Mare Muceniță, bucurându-le sufletul.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Maica Ziditorului, tămăduire preagrabnică dă și acum, Pururea-fecioară, celor ce te laudă.

Izbăvește, fecioară-muceniță Ecaterina, de felurite necazuri și boli pe cei care cer dumnezeiască ocrotirea ta.

Caută cu milostivire, de-Dumnezeu-Născătoare prealăudată, spre necazul meu cel cumplit al trupului și vindecă durerea sufletului meu.

Preotul zice ectenia: Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, și pomenește pe cei pentru care se face paraclisul;

strana: Doamne miluiește (de 12 ori), ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni; și îndată

Sedealna, glasul al 2-lea. “Cele de sus căutând”

Înțeleapă fecioară, slăvită purtătoare de chinuri, mireasă a lui Hristos, întru-tot-cinstită Ecaterina, izbăvire de rele și iertare de toate greșalele pe al tău Mire roagă-L ca să dea celor ce chinurile tale le cinstesc cu dragoste.

Cântarea a 4-a. „Auzit-am, Stăpâne, taina iconomiei”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De durerile trupului și de întristare și toată patima izbăvește-i pe cei care cer, o, Ecaterina, ajutorul tău.

Mijlocirea ta facă-se rouă, bucurându-i pururi pe robii tăi, Muceniță, și stingându-ne arșița cuptorului ispitelor.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Mijlocește rugându-te dulcelui tău Mire, fecioară, pururea pentru cei ce se întorc smerinți din străina țară a greșalelor.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Spre suspinul și plângerea tuturor celor ce aleargă la tine pleacă-te și alină-le durerile, o, Ecaterina, cu puterea ta.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Dintru tine născutu-S-a Cel împodobit cu frumusețea, Hristos; cu a Cărui frumusețe-acum, Preacurată, cugetul rănește-mi-l.

Cântarea a 5-a. “Luminează-ne pe noi”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Surpă-l și acum și zdrobește-l pe vicleanul vrăjmaș, că nebunește se aruncă asupra noastră, preaînțeleaptă Ecaterina, cu puterea ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Varsă-ne de sus untdelemnul mijlocirilor și întru totul ne sfințește pe noi, slăbănogiții și cu trupul și cu sufletul.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Știm cu-adevărat întru vreme de primejdie milostivirea ta fierbinte spre noi, care alină toată asprimea durerilor.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Ceea ce-ai născut Mântuirea păcătoșilor, milostivește-te spre sufletul meu care bolește, și-l mântuiește, Stăpâna mea.

Cântarea a 6-a. “Îndură-Te mie, Mântuitorule”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Podoabă cu-adevărat a Cetelor Mucenicilor, Ecaterina slăvită, pe noi îndreptează-ne la calea poruncilor Celui ce pe tine te-a mărit întru tăria Lui.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Păcatele mi-au adus mulțimile strâmtorărilor, și-al răutăților vifor degrabă mă-învăluie; ci tu ajutându-mă, Mare Muceniță, risipește năvălirea lor.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Trupeștile cugetări omoară-mi cu mijlocirea ta și înviază-mi, fecioară, și-mi vindecă sufletul, și dă-i să poftească iar sfintele suișuri ale căilor Stăpânului.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Căzut-am prin ispitiri și viforul amăgirilor, și a minciunii rodire o secer, netrebnicul; ci, Maica Stăpânului, caută spre mine și viața mea împacă-o.

Izbăvește, fecioară-muceniță Ecaterina, de feluritele necazuri și boli pe cei care cer dumnezeiască ocrotirea ta.

Curată, care prin cuvânt pe Cuvântul în chip netâlcuit L-ai născut în zilele din urmă, nu înceta rugându-L, ca una ce ai îndrăznire de maică.

Preotul pomenește cum s-a arătat mai sus; strana: Doamne miluiește (de 12 ori);

ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni; și

Condacul, glasul al 2-lea. “A îndurării fiind”

Îndurându-te, cinstită Muceniță, cu bunăvoință ascultă rugăciunile noastre; trimite nouă ajutorul tău, izvorăște-ne nouă curgerile darurilor tale, celor ce la tine venim totdeauna cu dragoste, Ecaterina, bucuria Mucenițelor.

PROCHIMENUL, glasul al 4-lea.

Așteptând am așteptat pe Domnul, și a căutat către mine și a auzit rugăciunea mea.

Stih: Și a așternut pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei.

Evanghelia

Diaconul: Înțelepciune drepți…

Din Sfânta Evanghelie de la Marcu citire. (V, 24-34)

În vremea aceea mulțime multă venea după Iisus, și Îl îmbulzea pe El. Și era o femeie, având de doisprezece ani curgere de sânge, și multe pătimise de la mulți doctori, cheltuindu-și toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci înspre mai rău mergând. Auzind ea despre Iisus, venind în mulțime, pe la spate s-a atins de haina Lui; căci își zicea: Măcar de haina lui să mă ating, și mă voi vindeca. Și îndată a secat izvorul sângelui ei, și a cunoscut în trup că s-a vindecat de boală. Și îndată Iisus cunoscând în Sine puterea ieșită din El, întorcându-se în mulțime a întrebat: Cine s-a atins de hainele Mele? Și Îi ziceau Lui ucenicii Lui: Vezi mulțimea înbulzindu-Te și zici: Cine s-a atins de Mine? Și Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce se făcuse cu ea, a venit, și a căzut înaintea Lui, și a mărturisit Lui tot adevărul; iar El i-a zis ei: Fiică, credința ta te-a mântuit; mergi în pace, și fii sănătoasă de boala ta.

Slavă, glasul al 2-lea

Pentru rugăciunile Purtătoarei-de-chinuri, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Și acum,

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Stihira, glasul al 6-lea. “Toată nădejdea”

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

Lauda fecioarelor, Ecaterina slăvită, floarea curăției și dumnezeiesc locaș al Înțelepciunii, de ale vrăjmașului sfaturi preaviclene izbăvește-mă, rogu-te, și învrednicește-mă întru curăție și în dreptate a umbla totdeauna în viața aceasta cea trecătoare, ca apoi de la Domnul neînbătrânitoarele bunătăți să le capăt, Muceniță, cu fierbinte mijlocirea ta.

Preotul zice: Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău;

Strana: Doamne miluiește (de 12 ori)

Apoi ecfonisul: Cu mila și restul Canonului:

Cântarea a 7-a. “În cuptor feciorii Evreilor”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cuptorul patimilor mele stinge-mi-l degrabă, Mare Muceniță, și la apa cea vie a nepătimirii, Ecaterina, poartă-mă cu rugăciunile tale.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Luata-i mare îndrăzneală către al tău Mire, Sfântă Muceniță; nu lipsi, de aceea, o, Preaînțeleaptă, a te ruga acestuia pentru cei ce vin la tine.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Primește-ne, Mare Muceniță, cu a ta știută dragoste firbinte, pe cei care mereu îți cerem ajutorul, potolind smintelile și tulbutarea cea vicleană.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Caută pururea cu milă, Mare Muceniță, spre noi înviforații, dăruindu-ne pace, o, Ecaterina, și sufletească liniște, cu purtarea ta de grijă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Dumnezeiesc untdelemnul îndurărilor tale și al bunătății șuvoi plin de dulceață, celor care cumplit se chinuie, Stăpână Preacurată, revarsă-le, ceea ce ești fântână milostivirii.

Cântarea a 8-a. “Pe Împăratul Ceresc”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De la Stăpânul ce te-a-ntărit, Muceniță, dă și nouă să-nvingem, fecioară, patimile cele de suflet pierzătoare.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De sus acoperi pe cei ce vin, Muceniță, la a ta ocrotire preacaldă, pururi izbăvindu-i de multele primejdii.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Ni-L îmblânzește robilor tăi totdeauna pe doritul tău Mire, fecioară, multă îndrăznire având către Acesta.

Stih: Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Luând aminte la Purtătoarea-de-chinuri, Îndurate și Milostive, iartă-ne, Hristoase, mulțimea de păcate.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Mântuitoare adăpostire, Curată, cunoscându-te, Maică-Fecioară, îmi pun întru tine nădejdea mântuirii.

Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a. “Adevărată de-Dumnezeu-Născătoare”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu îngerii în ceruri stând, Ecaterina, nu înceta, Muceniță, să ne cercetezi, că alergând cu credință, venim la icoana ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De reaua pătimire și toată bântuiala nevătămați ne păzește pe cei ce te cinstim, a lui Hristos Muceniță, cu mijlocirea ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu raza neapusă a Soarelui dreptății, Ecaterina, podoaba Cetei feciorești, întunecarea din suflet grabnic alungă-mi-o.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Biserică cinstită arată-mă, Fecioară de-Dumnezeu-Născătoare, dumnezeieștii suflări, povățuindu-mă pururi la calea virtuților.

Cuvine-se cu adevărat și megalinariile:

Bucură-te, vasule preacurat al înțelepciunii și cinstirii-de-Dumnezeu, lăcașul fecioriei, cinstită Muceniță, Sfântă Ecaterina, podoaba Bisericii.

Având frumusețea cea după trup, iarăși preafrumoasă și cu duhul te-ai arătat, sălaș Înțelepciunii, fecioară înțeleaptă, Celeia nezidite în Duhul făcându-te.

Pe Cel cu frumusețea împodobit mai presus, fecioară, decât fiii oamenilor, cu nestricăcioasă nuntă, Muceniță, L-ai dobândit de Mire prin nevoința ta.

Al Alexandriei cinstit vlăstar, pază și tărie și-ajutor muntelui Sinai, o, preaînțeleaptă Mare Muceniță, floare a curăției lumii te-ai arătat.

Față către față vezi pe Hristos Mirele tău, Sfântă Muceniță, Cel preadorit, Aceluia te roagă iertare de greșale nouă să dăruiască, celor ce te cântăm.

Fii acoperire și ajutor, Mare Muceniță, celor care te lăudăm, scăpându-ne de boală și toată vătămarea, Sfântă Ecaterina, cu mijlocirea ta.

Sfântă Muceniță a lui Hristos, dă înțelepciune și pricepere tuturor, rugându-te, fecioară, Stăpânului a toate ca să ne ierte toate fărădelegile.

și aceste două tropare ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Din tine, Născătoare de Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul întrupându-Se negrăit, covârșești, Fecioară, Oștirea cea Cerească; ție, dar, îți aducem cântare de laudă.

Cu toate oștirile Îngerești, cu Botezătorul, cu apostolii cei slăviți și cu tot soborul Sfinților, Preacurată, Fiului tău te roagă toți să ne mântuim.

După care zicem: Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru;

preotul: Că a Ta este Împărăția; apoi cântăm

Troparul Muceniței, glasul al cincilea. “Pe Cuvântul Cel împreună-fără-de-început”

Cu a Duhului sabie încingându-te, ai biruit, Înțeleaptă, pe cărturarii păgâni, lui Hristos mucenicește aducându-te; pentru aceasta și acum, către Dânsul mijlocind, Slăvită Ecaterina, nestricată înțelepciune și a Lui milă dăruiește-ne.

apoi preotul zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule…,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea…,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm să se păzească…,

strana: Doamne miluiește (de 40 ori),

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule…,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

iar preotul zice ecfonisul: Că milostiv; apoi face otpustul cel mic, fără însă a zice Pentru rugăciunile; și

Troparul acesta, glasul al 2-lea. “Când de pe lemn”

Mare Muceniță a lui Hristos, Ecaterina slăvită, mireasa Stăpânului, izbăvește-ne pe noi de toată patima și de toate nevoile, de dureri și de boală și toată-nșelăciunea vicleanului vrăjmaș, Sfântă purtătoare-de-chinuri, că ai câștigat îndrăznire înaintea Mântuitorului.

Apoi, pe același glas

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o înalț, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

și acest tropar, glas întâi

Pentru rugăciunile tuturor Sfinților Tăi, Doamne, și ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă și ne miluiește pe noi, ca un singur Îndurat.

și preotul încheie, zicând: Pentru rugăciunile.

Dumnezeului nostru slavă. Amin.