CE AU SPUS, IN REALITATE, MARTURISITORII ROMANI INTERBELICI DESPRE PROBLEMA PASCALIEI SI A CALENDARULUI

“Ce vom face noi, faţă de această stare grea, în care chiriarhii noştri au adus Biserica? Nu vom pierde nădejdea, căci Domnul Nostru Iisus Hristos este Domnul răbdării şi al milei fără de sfârşit”. (Fericitul Martir Mircea Vulcanescu)
In ultima perioada o serie de promotori ai variantei schismatice de impotrivire fata de adoptarea noului calendar de catre B.O.R. (adoptare care a fost, in sine, o greseala vadita provocata de presiuni masonice) invoca rezistenta unor cercuri intelectuale din interbelic, rezistenta restransa, sumar, la o singura propozitie: Nu mai avem Sinod, datorita, chipurile, adoptarii noului calendar. Propozitia este atribuita lui Mircea Vulcanescu (pomenit uneori alaturi de Nae Ionescu). De fapt, pomenirea cazului interbelic romanesc al adoptarii noului calendar nu arata altceva decat – cel putin – superficialitatea noilor propovaduitori zeloti, ignorarea adevarului istoric, precum si distorsionarea marturisirii curate ale celor care vor deveni chiar Martiri ai Bisericii pe care ei, zelotii, o considera a se afla sub anatema. Sa vedem, asadar, care este adevarul istoric, cine a marturisit si, mai ales, ce:

  • 1. Campania de impotrivire condusa de cercurile de intelectuali crestini a fost provocata nu atat de introducerea noului calendar, ci de repetarea unei anomalii a B.O.R. in anul 1929 – anume, fixarea unei pascalii diferite fata de intreaga Biserica Ortodoxa Universala.
  • 2. Anomalia pascaliei ”romanesti” era efectul adoptarii nu a calendarului gregorian ca atare (sau a “noului calendar“, cel despre care se spune ca e anatemizat de o serie de sinoade din sec. XVII) ci a calendarului iulian rectificat, opera a prof. Chiricescu care, culmea, era anti-catolic fervent. Detalii se gasesc aici: http://www.hexaimeron.ro/Calendar/Rezistenta.html
  • 3. Campania a fost dusa, in principal, de doua curente: cel condus de Nae Ionescu, prin Cuvantul, si cel condus de Nichifor Crainic, prin Curentul. Controversa a cuprins insa mai toate mediile din acel timp, problema fiind discutata inclusiv in Academia Romana si atragand atentia politicienilor vremii.
  • 4. Sinodul, dupa ce a incercat sa justifice si sa respinga toate atacurile privitoare la pascalia ”romaneasca” (care in 1929 era pe 31 martie, pe cand pascalia ortodoxa era pe 5 mai), anomalia de care vorbeam, initial revine, facand concesia de a lasa crestinii sa sarbatoreasca Pastile la data la care doresc (ceea ce ducea la aberatia praznuirii Pastelui de doua ori in cuprinsul aceleasi Patriarhii) iar apoi renuntand cu totul la orice ”originalitate” cu privire la data Pastilor si revenind la randuielile Traditiei si ale Bisericii Ortodoxe Universale. Ironia istoriei face ca Nae Ionescu sa considere ca Patriarhul Miron Cristea NU a fost unul din sustinatorii acerbi ai noii pascalii:

Cum s-a schimbat calendarul

Există o eroare, de pildă, dacă se crede că vina, „îndreptării” calendarului cade asupra Î.P.S. Miron. Părintele Patriarh a fost multă vreme de părere că reforma calendarului nu se poate face decât în plină ecumenicitate, printr-un congres panortodox cel puţin – dacă nu într-un sinod ecumenic. Călătoria pe care Î.P.S. Miron a întreprins-o acum câţiva ani pe la patriarhii şi mitropoliţii Răsăritului urmărea, între altele, şi lămurirea acestei probleme. Din nefericire, în lipsa părintelui patriarh, Ion Brătianu, nerăbdător că rezolvarea chestiunii calendarului întârzia a dat ordin mitropolitului Pimen să sfârşească o dată cu „stilul vechi”. Se ştie că, din motive… ştiinţifice, P.S. Pimen s-a executat. Părintele patriarh nu a făcut decât să accepte o situaţie pe care nu o crease.
Cine a impus pe 31 martie?

Trebuie să stabilim, de asemenea, că aceeaşi atitudine de acceptare a adoptat Î.P.S. Miron în chestiunea datei Pastelor. După prima greşeală, care stabilea prăznuirea Paştelor la 31 mart, părintele Patriarh şi-a dat seama de consecinţele grave ale unui asemenea act şi a încercat o revenire. Convocarea Sinodului avea ca principal scop chiar această problemă. Se ştie cum au decurs dezbaterile; după cum se ştie că luni, marţi şi miercuri, înainte de 24 ianuarie, atmosfera generală era pentru o amendă onorabilă şi reintrarea în Ortodoxie, prin admiterea datei de 5 mai. Putem adăuga chiar că miercuri după-amiază Î.P.S. Miron a afirmat într-o convorbire particulară că a doua zi se va hotărî în sensul dorinţei cinci-maiştilor…
Cele două Paşti

Discuţia lămuritoare pe care foaia noastră a întreprins-o în jurul datei prăznuirii Paştelor şi a îndreptării calendarului se apropie de sfârşit. Am arătat că hotărârea de la 24 ianuarie este, din toate punctele de vedere, inacceptabilă şi creatoare de grave dificultăţi…În adevăr, dacă Biserica basarabeană ar fi de sine stătătoare, îngăduinţa printre 5-maişti de a prăznui după lege ar fi un succes. Biserica basarabeană stă însă sub autoritatea Sfântului Sinod de la Bucureşti. Şi dacă trebuie să fim mulţumitori P.S. Gurie, Visarion şi Iustinian pentru că, prin atitudinea lor energică, au obţinut, principial şi în fapt, dreptul de a rămâne în lege, cu drept cuvânt suntem obligaţi să le reproşăm, că nu au avut aceeaşi străşnicie întru apărarea Sfântului Sinod din care totuşi fac parte. Credincioşii lor sunt, fără îndoială, satisfăcuţi în această elementară nevoie de a prăznui după aşezarea duhovnicească… Situaţia de astăzi? Scriam, în momentul în care deschideam această campanie de lămurire în foaia noastră: când va fi rătăcirea de pe urmă mai amară decât cea dintâi. Nu a trebuit să aşteptăm prea mult pentru ca întâmplările să ne dea dreptate. Hotărârea de la 8 februar, prin care se îngăduie prăznuirea Paştelor de două ori în acelaşi an, este – aşa cum am arătat aci, de altfel – o grozavă aberaţie. (sursa).
Asadar, a fost o frumoasa biruinta a marturisitorilor Predaniei renuntarea la pascalia originala ”romaneasca” si revenirea la pascalia Traditiei. O biruinta care este intunecata insa de defaimarile unora ce spun ca, de fapt, acesti marturisitori s-au impotrivit nu doar pascaliei ”romanesti”, ci cu totul calendarului nou (punand egal, asadar, intre marturisirea lor si atitudinea zelotist-schismatica a celor care agita acum apele in interesul gruparilor stiliste mai mult sau mai putin obscure), considerand, prin implicatie, ca Sinodul nu ar mai fi Sinod din cauza noului calendar.
Spunem “defaimari” deoarece acesti zeloti, care dau citate ciuntite, nu fac decat adumbreasca integritatea marturisitorilor din interbelic, caci din doua una: or marturisitorii nostri considerau BOR anatema din cauza noului calendar si atunci nu se explica de ce au ramas in comuniune cu aceasta si cu Sinodul acesteia, or impotrivirea lor nu era legata, esential, de problema calendarului, ci de problema pascaliei.
Intr-adevar, printre numele cele mai cunoscute care au participat la campania de impotrivire fata de pascalia ”romaneasca” se numara

Fericitul Martir Mircea Vulcanescu, ce a semnat o serie de articole, adevarate bijuterii de marturisire ortodoxa. O parte din aceste articole este semnata insa in colectiv, alaturi de Vulcanescu aducandu-si contributia George Racoveanu si un alt viitor mucenic al inchisorilor comuniste, Sandu Tudor.
Interesant, nu? Asadar, Sandu Tudor (adica viitorul parinte isihast si marturisitor Daniil de la Rarau, participant de frunte al Miscarii “Rugul Aprins” de la Antim) a participat si era foarte in tema cu problema pascaliei si a calendarului.

Sandu Tudor

 Cu toate acestea, Sandu Tudor decide sa se faca monah in 1948, avandu-l drept duhovnic pe Parintele Cleopa. Sa nu fi stiut oare Sandu Tudor nimic despre factiunile obscure stiliste existente in momentul in care a devenit monah? Greu de crezut… In orice caz, era foarte in tema pe problema calendarului si totusi nu numai ca a ramas in Biserica Ortodoxa Romana fara sovaiala, dar a devenit monah si apoi parinte duhovnicesc si staret in cadrul acesteia acesteia! Pentru a-si sfarsi alergarea sa ca martir in iadul Aiudului. Inteleg oare noii zeloti de astazi care impart icoane cu Sfantul Mucenic Daniil pilda acestuia? Tare ne indoim…
Revenind la tema… Asadar, Mircea Vulcanescu, Sandu Tudor si George Racoveanu elaboreaza impreuna doua articole marturisitoare din seria mai cuprinzatoare a Cuvantului lui Nae Ionescu: Infailibilitatea Bisericii si Failibitatea Sinodala si Raspuns Prea Sfintitului Vartolomeu. Ratacirea Sinodala (articolul se gaseste, incomplet, la pag. 12 din documentul scribd. A fost atribuit in mod eronat lui Nae Ionescu; in arhivele lui Mircea Vulcanescu acesta precizeaza cine au fost autorii.)
In Raspunsul catre P.S. Vartolomeu cei trei marturisitori afirma clar (in mod bizar, din documentul din scribd lipseste un pasaj intreg ce se regaseste in editia Bunul Dumnezeu contemporan. Studii despre Religie, Ed. Humanitas, p. 288):
Prea Sfintitilor, liberi sunteti sa adoptati orice sistem de calculare a vremii: pagan, crestin, stiintific sau nu; al lui Sosigene, Aximene, Lilio, Coculescu, Chiricescu ori Ghenadie Niculescu – Pastile cele sfintite insa, Pastile cele Mari, Pastile Domnului trebuie sa se serbeze asa fel incat sa fie respectata Traditia bisericii ortodoxe de pretutindenea, care cere ca:

  • 1) să nu se serbeze o dată cu Paştile evreilor;
  • 2) să se serbeze după Paştele evreilor;
  • 3) să se serbeze totdeauna în zi de duminică;
  • 4) să se serbeze de către toţi creştinii ortodocşi deodată.

In acelasi timp, marturisitorii au indemnat, in subsidiar si nu ca tema principala de campanie, ca Sinodalii sa renunte, totusi, la noul calendar. Dar renuntarea la noul calendar nu au cerut-o pe motiv ca, adoptandu-l, Biserica ar pierde harul, ci pentru ca noul calendar, concomitent cu pascalia pe stil vechi, ar fi ridicat probleme legate de cursivitatea praznicelor:
P.S. Vartolomeu arată toată necazurile ce ar decurge din rămânerea la stil nou cu sărbătorile fixe şi la stil vechi cu Pascalia. Între altele, ne pune înainte perspectivele serbării, în anul 9942, a Sfintelor Paşti la 29 iunie, adică la Sfinţii Apostoli, iar la anul 31070, as fi ajuns chiar la 25 decembrie, adică chiar în ziua de Naşterea Domnului. După vechiul nostru „calendar bisericesc”, aceasta însă nu s-ar putea întâmpla în veac. Care trebuie să fie acum grija Bisericii? Să renunţe la reforma calendarului sau la Pascalia Ortodoxă? Altă ieşire nu există. Renunţând la prima, dogmele, canoanele, Tradiţia Bisericii (ce formează patrimoniul bisericesc) nu sunt întru nimic lovite. Renunţând la Pascalie, acest tezaur e călcat în picioare. Care consideraţiuni trebuie să primeze într-o decizie sinodală?…
Asadar, una sunt ”necazurile” provocate de existenta, in acelasi timp, a calendarului nou si a pascaliei pe vechi, si alta este sa afirmi ca Biserica nu are har sau chiar ca se afla sub anatema pentru aceasta situatie. Pentru marturisitorii citati aici esentiala era data de praznuire a Pastilor, care trebuia sa fie conforma Traditiei.

In alta parte, Mircea Vulcanescu afirma urmatoarele despre problema generala a calendarului:
…din punct de vedere bisericesc, noul calendar nu este bun si, ca atare, Sinodul trebuie neaparat sa il lepede ca pe un netrebnic, daca vrea cu tot dinadinsul sa nu se intample nicio tulburare. (articolul ”Netemeinicia scrisorii sinodale”, Studii despre religie, Ed. Humanitas, p. 270).
Asadar, ratiunile pentru care reforma calendarului era considerata gresita sunt:
reforma se facea din cauze si pricini ne-patristice;

produce tulburare in popor;

produce neoranduieli legate de cursivitatea praznicelor, pe termen lung.

Nu pentru ca ne scoate din sobornicitate si pentru ca ne lipseste de har! Acestea sunt legate abia de schimbarea datei pascaliei! Doar prin decizia de a praznui Pastile separat de Biserica Ortodoxa Universala, doar prin iesirea din sobornicitate si din randuielile stabilite la Niceea privitoare la Pasti, abia asa s-a pus problema unei virtuale (deci nu implinite, realizata) schisme initiata insa (NOTA BENE) nu de marturisitorii Predaniei, ci de inovatori!
Iata deci alta dovada a discernamantului si a constiintei marturisitoare a lui Mircea Vulcanescu – faptul ca nu ei, fideli traditiei, amenintau cu o schisma sau initiau o astfel de miscare (!), ci ca sinodalii inovatori s-ar fi pus, singuri, in schisma, daca ar fi afurisit gruparea condusa de Nae Ionescu:
Cat priveste amenintarea cu afurisenia pe 40 de zile, Sinodul nu ne poate zvarli o asemenea anatema, caci ar afurisi, implicit, toate celelalte biserici ortodoxe deopotriva cu care am pastrat neschimbata aceeasi predanie; si aceasta ar insemna proclamarea oficiala drept schismatica a bisericii romanesti… Astfel, biserica romaneasca, in prezent, virtualmente schismatica, ar deveni schismatica in chip manifest si categoric. De fapt, daca invatatura pe care o marturisim e falsa, Sinodul n-are decat sa afuriseasca. Am cerut-o si o repetam, constienti ca faptul n-ar putea duce decat limpezirea lucrurilor. Suntem insa siguri ca nu o va face, pentru ca nu mai are dreptul sa o faca. Facand-o, se scoate pe sine din ecumenicitate – cum am aratat, iar noi ramanem pravoslavnici, in biserica parintilor nostri. (din Raspuns carte P.S. Vartolomeu…)
Intr-adevar, Sinodul BOR nu numai ca nu a afurisit gruparea lui Nae Ionescu, ci a renuntat la pascalia romaneasca, revenind la pascalia ortodoxa. Asadar, Sinodul BOR a ramas in ecumenicitate si in Biserica Ortodoxa Universala.
De remarcat insa caracteristica autentica a duhului marturisitor, asa cum avea sa-l formuleze apoi si Cuviosul Paisie Aghioritul: a spune adevarul in interiorul Bisericii, pana cand, la limita tragica, vrajmasii adevarului se scot pe ei insisi singuri din aceasta. Niciodata a te rupe de Biserica pentru a fonda grupari schismatice!
Ca scopul campaniei dusa de Nae Ionescu si ceilalti marturisitori a fost revenirea la Pascalia ortodoxa o atesta insusi filosoful, remarcand efectul marturisirii:
Restabilirea ecumenicităţii

Direcţiunea Sfântului Sinod a trimis tuturor ziarelor o încunoştinţare, arătând că, pentru anul ce vine, Sfintele Paşti se va prăznui la 20 aprilie. Pentru a înţelege semnificaţia acestui fapt, vom aminti că 20 aprilie însemnează, pe vechiul calendar, 7 aprilie, şi că 7 aprilie este tocmai data indicată de vechea Pascalie. Vasăzică, la anul vom prăznui cu toţii Paştele, în ecumenicitate, laolaltă cu toţi creştinii pravoslavnici. Şi mai este un fapt care trebuie relevat. Data prăznuirii Paştelor pentru anul ce vine a fost stabilită printr-o înţelegere a Patriarhiei noastre cu Patriarhia Ecumenică din Constantinopol… Ce am cerut noi?

  • 1) Să prăznuim Paştele în ecumenicitate…
  • 2) să nu prăznuim Paştele înaintea evreilor…Este adevărat că, de data aceasta, a intervenit însuşi părintele patriarh… (sursa)

Ceea ce s-a cerut si ceea ce s-a obtinut a fost revenirea la Pascalia ortodoxa. Pericolul a trecut, inovatorii nu au avut castig de cauza, Biserica Ortodoxa Romana a ramas Biserica Pravoslavnica.
Mai mult, la inceputul campaniei Nae Ionescu citeaza chiar celebrul Sighilion patriarhal din 1583 care, printre alte anateme aduse invataturilor catolice, anatemizeaza si calendarul gregorian, latin, care includea, evident, o pascalie schimbata. Asadar, nu se poate spune ca Nae Ionescu si ceilalti nu cunosteau istoria bisericeasca si sinoadele in materie. Stiind aceleasi lucruri pe care le invoca si schismaticii zilelor noastre, esentialul pentru ei, o spunem cu riscul de a ne repeta, a fost pascalia, care facea ca Biserica noastra sa se afle in sobornicitate sau in afara ei. Calendarul indreptat nu era bun, insa nu au considerat ca este nevoie sa faca inca o campanie pe tema revenirii la vechiul calendar, nici in momentul in care Sinodul a dat inapoi in problema pascaliei, in anul 1929, nici in momentul introducerii lui, cu cativa ani mai devreme. Acestea sunt faptele istorice, aceasta este marturisirea iubitorilor Traditiei si Predaniei ortodoxe.
Si mai trebuie aratat un lucru esential: Sighilionul patriarhal din 1583 nu se putea aplica Bisericii Ortodoxe Romane din perioada interbelica, asa cum nu se poate aplica nici BOR din prezent! Pentru simplul motiv ca B.O.R. nu a avut niciodata adoptat, integral, calendarul gregorian sau latin! In perioada interbelica, chiar si cand a avut anomalia legata de pascalie, BOR avea ”calendar iulian revizuit” iar acum are calendarul gregorian doar in parte, avand Pascalia praznuita pe calendarul vechi. Ne aflam, asadar, intr-o situatie canonica noua pentru care Sinoadele istorice invocate de zelotii schismatici nu se aplica. Se aplica, in schimb, hotararea pan-ortodoxa de la Moscova din 1948, care a oranduit co-existenta unor calendare diferite dar existenta unei singure date a Pastilor, cea conforma Predaniei.
Referitor la sintagma care i se atribuie lui Mircea Vulcanesc: “nu avem sinod”. In realitate, asa cum am aratat, Mircea Vulcanescu si ceilalti nu faceau decat sa constate o virtualitate (deci nu un fapt implinit!): decizia de a sarbatori Pascalia diferit fata de Soborul Bisericilor Ortodoxe (deci iarasi, este vorba despre Pascalie si nu despre calendar!) nu facea decat sa puna Sinodul intr-o pozitie in raspar cu intreaga ortodoxie. Virtualitatea NU a devenit realitate, Sinodul a revenit la Pascalia ortodoxa iar marturisitorii nostri au ramas, prin biruinta lor, atat in Biserica Luptatoare cat si in cea Triumfatoare, din cer.
Selectam insa un ultim citat din Mircea Vulcanescu pentru a vedea duhul in care acesta marturisea si ce distanta este intre duhul marturisirii autentice a Predaniei si duhul zelotismului care ii agita pe cei care ar fi trebuit sa ia aminte la Sfinti Inchisorilor…
Ce vom face noi, faţă de această stare grea, în care chiriarhii noştri au adus Biserica? Nu vom pierde nădejdea, căci Domnul Nostru Iisus Hristos este Domnul răbdării şi al milei fără de sfârşit. Ne vom îndrepta către Sinod şi,… vom spune, din inimă fiiască rostind:
Prea Sfinţilor Părinţi, Învăluiţi de autoritatea ştiinţei, nimeni nu vă mai recunoaşte căpetenii,
Învăluiţi de nimbul de lumină al Duhului Sfânt, da.
Voi sunteţi semnul unei alte autorităţi decât cea lumească, şi
Nu se cade s-o dispreţuiţi, trecându-i înainte alte temeiuri şi alte autorităţi.Voi nu vorbiţi nici astronomilor, nici ateilor, oricât de supuşi, ci numai celor care cred şi mărturisesc Treimei.
Căci voi sunteţi sarea Pământului şi, dacă sarea-şi pierde Darul, cu ce se va săra?! Uitaţi, deci, glasul veacului şi al ştiinţei, daţi pas credinţei, scoateţi candela de sub obroc, ca toţi să cunoască precum că sunteţi întru El, prin aceea că aveţi dragoste întru voi. Voi n-aveţi a vă potrivi nimănui şi toţi au a se potrivi darului fără măsură. (sursa)
Ce distanta intre atacurile bezmetice si ignobile la adresa arhiereilor nostri, intre meschina sapatura dupa semnaturi puse cu ani in urma pe o serie de acte care oricum nu sunt sinodale, si aceasta pilda a dreptului marturisitor…

Concluzii
Marele rau pe care il fac cei care se folosesc de frumoasa biruinta din perioada interbelica a marturisitorilor Predaniei este ca o falsifica pe aceasta si lipsesc poporul binecredincios de un reper esential. Pentru ca noi trebuie sa urmam marturisitorilor si nu zelotistilor care se folosesc in mod iezuit de citate trunchiate si de sfintele moaste ale Martirilor din inchisori.
Asadar, daca vrem sa avem parte de marturisitorii Predaniei si de Sfintii Inchisorilor, sa urmam lor, intelegand ca schimbarea calendarului a fost o decizie nepotrivita Traditiei ortodoxe, provenita dintr-un duh ne-patristic de innoire, dar ca:
esentiala este pastrarea Pascaliei randuita de Sfintii Parinti si sobornicitatea praznuirii,

ca trebuie sa ne opunem atat tentativelor ecumeniste de schimbare a datei Pastilor cat si derivelor zelotist-schismatice, ambele fiind pericole care duc la acelasi rezultat, parasirea Bisericii si tradarea Predaniei,

ca Biserica Ortodoxa Romana are Pascalia randuita de Sfintii Parinti si este Biserica Deplina, cu Har Deplin, cu Taine Depline, cu ierarhi martiri (episcopul Grigorie Leu e doar unul dintre ei), preoti sfinti marturisitori (Ilie Lacatusu, Daniil-Sandu Tudor, Gherasim Iscu, Ilarion Felea, Marcu Dumitru, Gheorghe Calciu, si cati altii…), martiri (Mircea Vulcanescu, Valeriu Gafencu s.a.) si mari cuviosi (Cleopa, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Ioanichie Balan, etc, etc, etc. – nenumarati!) si mari duhovnici contemporani (Justin Parvu, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu) toti acestia fiind roade vadite ale Duhului care nu se impiedica de un calendar care e gresit in parte,

ca Duhul sfinteste chiar si cu acest calendar gresit, dovada fiind sfintirea Agheasmei Mari de la Boboteaza,

ca daca vrem sa avem, cu adevarat, parte cu Sfintii Inchisorilor, trebuie sa le urmam pilda pana la capat, ramanand in Biserica si lasand putregaiul ecumenist sa se taie singur din Trupul lui Hristos.

Ioan Bucur

Sursa

Părintele Cleopa Ilie – Sihăstria Despre Calendar

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”

Editura Episcopiei Romanului 2003


Capitolul 35
DESPRE CALENDAR
Credinciosul: Părinte, îmi puteţi spune ceva în problema calendarului celui vechi şi a celui nou?

Preotul: Ce vrei să ştii despre acesta?

Credinciosul: Aş vrea să ştiu dacă a fost nevoie de îndreptarea calendarului celui vechi (iulian), căci cei ce ţin pe stilul vechi, zic că nu trebuia schimbat.

Preotul: Calendarul vechi nu s-a schimbat, ci s-a îndreptat, căci avea mare nevoie de îndreptare. Acest calendar a fost întocmit de filosoful păgân Sosigene din Alexandria, în anul 44 înainte de venirea Domnului, din porunca împăratului Romei, Iulius Cezar şi a fost aşezat la acea vreme, potrivit cu izomeria (echinocţiul), care era la data de 24 martie şi 24 septembrie. Dar după întocmirea acestui calendar, astronomii cei vechi au observat că acest calendar rămânea în urmă, faţă de calendarul ceresc, la 300 de ani, cu o zi şi o noapte; iar unii mai noi, au dovedit că la 134 de ani, calendarul iulian rămânea în urmă cu o zi şi o noapte.

Credinciosul: Prea Cuvioase Părinte, dar a rămas scris în vreo carte această rămânere în urmă a calendarului celui vechi (iulian)?

Preotul: Această rămânere în urmă a calendarului vechi o poţi găsi în Pidalionul de Neamţ, ediţia 1844, pe faţa filei a 9-a, începând cu rândul al 9-lea, unde se vede scris aşa: „După astronomii cei vechi, Ptolomeu şi alţii, o noapte şi o zi se pogoară izomeria în 300 de ani şi puţin ceva mai mulţi. Iar după cei mai noi, o noapte şi o zi se pogoară la 134 de ani, precum se vede scris în cartea ce se cheamă «Tomos agapis», foaia 540”. Aşadar din această cauză, izomeria (echinocţiul), care în calendarul iulian era aşezată la 24 martie şi 24 septembrie, după 134 de ani a coborât cu o zi la 23 martie, apoi după alţi 134 de ani la 22 martie, şi în urmă, la anul 325, pe vremea Sfântului şi Marelui Sinod Ecumenic de la Niceea, izomeria ajunsese la 21 martie. Lucrul acesta îl poţi vedea scris în Pidalion, tot pe faţa filei a 9-a, chiar în rândul de sus unde scrie aşa: „Deci primăvărateca izomerie pentru nepotrivirea a însăşi mişcării soarelui de la apusuri către răsărituri, nu se face totdeauna într-una şi aceeaşi zi. Că în vremea sfinţilor apostoli era la 22 martie după mărturia aceloraşi apostoli (Cartea 5-a, cap. 17), ori, după alţii, la 23. Iar în timpul întâiului sinod a toată lumea (de la Niceea) era la 21 martie, după Sevastos şi alţii”.

Deci se vede, iubite frate, că creştinii chiar din vremea sfinţilor apostoli nu se mai ţineau de izomeria calendarului iulian (cel vechi), care, după cum ai văzut, rămânea în urmă. Aşa că sfinţii părinţi de la Niceea fac prima îndreptare a calendarului iulian – după cum şi sfinţii apostoli mai înainte de ei au făcut-o – şi izomeria cea de la 24, 23 şi 22 martie, găsind-o în urmă cu trei zile până la venirea lor, o fixează la 21 martie unde era atunci.

Credinciosul: Cum a fost cu rămânerea în urmă a calendarului vechi, după sinodul întâi?

Preotul: După cum ai văzut că în Pidalion, la locul arătat, izomeria calendarului iulian de la anul 44 î.d.H. şi până la anul 325 în vremea Sfântului şi Marelui Sinod Ecumenic de la Niceea, a coborât cu trei zile în urmă, la fel s-a întâmplat şi după Sinodul I ecumenic, izomeria rămânând mereu în urmă. Acest lucru îl arată marele învăţat Nichifor Grigoras (1324) care zice că: „Îndreptările calendarului iulian au rămas neglijate şi trebuie negreşit de a se îndrepta”. Să ştii că la anul 1325, când se împlineau 1000 de ani de la Sfântul şi Marele Sinod Ecumenic de la Niceea, marele învăţat şi istoric bizantin, socotind că este timpul potrivit pentru îndreptarea propusă de el, a adus proiectul său la patriarhul Isaia (1323–1324).

Iar alt mare om de ştiinţă, Matei Vlastares, recunoscând şi el justeţea propunerii lui Grigoras, a întocmit singur o «Syntagmă» în acest scop, în 1335, prin care împărtăşea aceeaşi temă. El constată, ca şi înaintaşul lui, Grigoras, că tabelele pascale nu mai corespund, deoarece s-au depărtat de ziua lunii pline astronomice.

Apoi alt mare învăţat, călugărul Isac Arghyras, a reluat studiile problemei pascale (1271–1372). El a arătat că echinocţiul este socotit cu 7 zile mai târziu şi a stabilit că acest lucru este o abatere de la hotărârea Sfântului Sinod de la Niceea, dacă la serbarea Paştilor nu se ţine cont de luna plină care cade între 15 martie şi 20 martie, adică după echinocţiul adevărat, şi se aşteaptă luna plină următoare. El a cerut îndreptarea calendarului pentru ca tabelele pascale să corespundă cu datele astronomice.

Iarăşi de îndreptarea calendarului şi de data Paştilor s-a ocupat mult Gheorghe Ghemist Plethon († 1450). Aceştia de până aici au fost învăţaţi greci, din Bizanţ, care au avut preocupări pascalologice şi de îndreptare a calendarului.

În Apus, foarte mulţi învăţaţi filosofi şi astronomi, văzând rămânerea în urmă a calendarului iulian, s-au ocupat de îndreptarea lui, dar fiindcă nu este locul şi nici vremea de a vorbi pe larg, voi aminti, doar pe cîţiva dintre ei, ca:

Ioan de Sacro Busto, Albertus Magnus († 1280), Roger Bacon († 1292), regele Alfons al X-lea al Castiliei, care în 1240 a convocat un colegiu de astronomi ca să calculeze datele exacte ale calendarului. În anul 1262, ei au întocmit Tablele planetare alfonsiene. Apoi renumitul sorbonist, Pierre d’Ailly († 1420), cardinalul german Nicolaus de Cus (Cusanus, † 1464), Paul de Midelburg († 1534), profesor de matematică şi astronomie la Padova, învăţătorul Andreas Stibonius, teolog şi matematician, Georg Stannstetter, medic şi filozof la Viena, dominicanul italian Ignazio Danti (Perusinus † 1586) şi mulţi alţii au cerut îndreptarea calendarului şi a Pascaliei şi au arătat nepotrivirile calendarului iulian.

În Pidalionul de Neamţ se arată că pe la anul 1760 izomeria coborâse de la 21 martie la 10 martie: «Pentru că şi noi vedem că izomeria a rămas cu adevărat cu 11 zile înapoi».

Învăţatul apusean Roger Bacon – amintit mai sus – face un apel direct la papa Clement al VI-lea (1265–1268), în care cere îndreptarea calendarului vechi, iulian, arătând că echinocţiul a ajuns la 12 martie şi că Paştele se serbează adeseori greşit. În baza cercetărilor acestor mari învăţaţi şi a altor mulţi care au fost după ei, papa Grigore al XIII-lea (1572–1585) a anunţat la 24 februarie 1582, prin bula «inter gravissimas», reforma calendarului iulian prin suprimarea a 10 zile (5–14 octombrie) şi readucerea echinocţiului de primăvară la data de 21 martie, cum era pe vremea sfinţilor părinţi de la Niceea.

Credinciosul: Dar eu am auzit pe cei cu stilul vechi spunând despre calendarul nostru îndreptat că este catolic, ca cel gregorian, îndreptat de papa Grigore al XIII-lea la anul 1582. Oare aşa să fie?

Preotul: Nu este aşa, iubite frate. Ca să mai ştii un lucru, află că între calendarul gregorian îndreptat şi cel astronomic, diferenţa anuală este de 26,02 secunde, ceea ce-l face să rămână în urmă cu o zi şi o noapte la 3500 ani. Iar în calendarul ortodox îndreptat diferenţa dintre anul solar şi cel civil este redusă prin modul de bisectare până la un minim de 2,02 secunde, ceea ce face ca diferenţa de o zi şi o noapte să ajungă de-abia după 42.772 de ani.

Să ştii, de asemenea, că rămânerea în urmă a calendarului iulian era cunoscută în Biserica noastră cu sute de ani înainte. Acest lucru se arată din mărturia arhim. Nichifor, îngrijitorul Episcopiei Buzăului, care, la sfârşitul Ceaslovului tipărit de Sfântul Sinod în anul 1816, arată că din greşelile calendarului şi pascaliei vechi suntem cu 13 zile în urmă. El arată că autorul acestei Pascalii este Dr. Panaite Donici.

Încă să mai ştii că şi tâlcuitorii canoanelor din Pidalion cunoşteau foarte bine rămânerea în urmă a calendarului iulian. Iată ce scrie la subînsemnarea canonului 61 din Cartagina, fila 339: „Este de nedumerit lucru pentru ce canonul acesta zice aici că la fiecare sinod de peste an să se arate când are să fie Pascha, de vreme ce întâiul sinod a făcut îndreptarea cea pentru Paschă… Spre dezlegarea nedumeririi zicem că poate părinţii africani au adus numai canoanele şi hotarul credinţei sinodului I, dar nu şi practicalele lui, întru care, după Balsamon, se cuprindea îndreptarea cea pentru Paschă, precum se vede în practicalele întâiului sinod cele scrise de Ghelasie. Dar poate şi pentru că încă nu era atât de bine cunoscută îndreptarea aceasta şi după urmare nici cu amănuntul ştiută şi lesne aflată ca acum”.

Deci ţi-am adus atâtea mărturii şi de la învăţaţii din Bizanţ şi de la cei din Apus, căci cu adevărat calendarul era rămas în urmă şi a trebuit negreşit să fie îndreptat.

Credinciosul: Părinte, dar cum a fost îndreptarea calendarului în Biserica noastră Ortodoxă? Căci cei cu stilul vechi zic că patriarhul Miron Cristea şi cei ai lui şi-au uitat de rânduiala veche şi au stricat calendarul nostru cel sfânt şi credinţa ortodoxă.

Preotul: Nu-i deloc aşa cum zic oamenii cei simpli, care nu cunosc nici dogmele Bisericii Ortodoxe, nici ce este calendarul.

Credinciosul: Dar cum şi de cine s-a făcut îndreptarea calendarului?

Preotul: Nu patriarhul Miron Cristea a îndreptat calendarul, ci Biserica noastră dreptmăritoare de Răsărit, în frunte cu patriarhul ecumenic de la Constantinopol şi cu toţi patriarhii Bisericilor Ortodoxe care au fost acolo de faţă, sau au trimis delegaţi şi împuterniciţi pentru a semna în locul lor. Aceştia au făcut îndreptarea calendarului celui vechi care, după cum ai văzut, rămăsese în urmă ca şi Pascalia cea din cadrul ei.

Credinciosul: Dar cum şi când s-a făcut această îndreptare?

Preotul: Iată cum. În anul 1923 s-au adunat la Constantinopol, într-un sinod, reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Acolo, cercetând cu frica lui Dumnezeu şi cu amănunţime chestiunea calendarului iulian şi văzând că prin îndreptarea lui nu se aduce nici o ştirbire a dogmelor, canoanelor Bisericii şi rânduielilor Sfinţilor Părinţi şi că prin rămânerea în urmă a calendarului de la 21 la 8 martie, se calcă rânduiala stabilită de Sfântul şi Marele Sinod Ecumenic de la Niceea, au hotărât cu toţii să îndrepte calendarul iulian şi să aducă echinocţiul de la 8 la 21 martie, aşa cum îl aşezaseră cei 318 sfinţi şi dumnezeieşti părinţi de la Niceea, pe vremea Sfântului şi Marelui Împărat Constantin. Hotărârea a fost primită de către toate Bisericile Ortodoxe, care au luat parte la sinod, prin mitropoliţi, episcopi şi delegaţii lor, urmând ca fiecare Biserică să facă îndreptarea calendarului când va găsi vreme potrivită. Astfel, în anul 1924, la 10 martie, a îndreptat calendarul Patriarhia ecumenică de Constantinopol şi Biserica Greciei. Apoi, pe rând, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei şi în anul 1924, în octombrie, a îndreptat calendarul şi Biserica noastră Ortodoxă Română, socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sărind peste cele 13 zile cu care rămăsese în urmă calendarul iulian.

Credinciosul: Dar de ce serbăm Sfintele Paşti după stilul vechi?

Preotul: Noi serbăm Sfintele Paşti odată cu creştinii ce ţin stilul vechi, nu pentru că aşa ar trebui să facem – pentru că aşa cum ţi-am arătat, şi pascalia veche ca şi calendarul vechi sunt rămase în urmă şi nu mai corespund rânduielilor celor puse de Sfinţii Părinţi de la Niceea – ci facem acest lucru pentru unitatea şi pacea Bisericilor noastre surori, care încă nu au îndreptat calendarul, precum Biserica Rusă, Biserica Serbiei, ş.a. Căci aşa s-a făcut înţelegerea la Moscova, în anul 1948, la Sinodul Panortodox, unde au fost de faţă aproape toate Bisericile Ortodoxe, prin reprezentanţii lor. În privinţa serbării Paştilor şi a îndreptării calendarului, ultima rezoluţie are următorul conţinut:

«I. În dorinţa de a păstra unitatea întregii Biserici, consfătuirea întâistătătorilor şi reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de la Moscova a ajuns la concluzia că importanţa calendarului pentru Biserica Ortodoxă se defineşte mai ales prin faptul că el se raportează la sărbătoarea Sfintelor Paşti, fiindcă această prăznuire trebuie să se bazeze pe legile biblice în acord cu hotărârile Sinoadelor şi să fie săvârşită pretutindeni la aceeaşi dată, în zi de Duminică, dar nu odată cu Paştele iudaic. Pascalia alexandrină satisface întru totul această cerinţă a Bisericii.

II. Pentru a înlătura deosebirile cu privire la sărbătoarea Sfintelor Paşti, cauzate de diferite sisteme de calendare ce există în Bisericile autocefale, consfătuirea consideră obligatoriu pentru toată lumea ortodoxă a sărbători praznicul Sfintelor Paşti numai după stilul vechi, potrivit pascaliei alexandrine.

III. Până în momentul în care va fi întocmit şi recunoscut calendarul desăvârşit, consfătuirea consideră că pentru sărbătorile stabile fiecare Biserică autocefală să se poată folosi de calendarul întrebuinţat actualmente în acea Biserică.

IV. Consfătuirea consideră obligatoriu pentru cler şi credincioşi de a urma stilul Bisericii locale pe teritoriul căreia se găsesc, ca unul din obiceiurile acestei biserici, a cărui păstrare în numele unităţii şi al iubirii ne este poruncită de către sfintele canoane».

Iată deci cum reprezentanţii a toată Biserica Ortodoxă s-au înţeles la sinodul de la Moscova, din anul 1948, şi au iscălit ca, pentru unitatea şi pacea Bisericii, să sărbătorim Paştele după stilul vechi, iar toate celelalte sărbători, după stilul nou îndreptat, până ce se va face un calendar desăvârşit. Dar ai auzit că este obligatoriu ca toţi preoţii şi credincioşii din fiecare ţară să ţină sărbătorile toate după stilul Bisericii din acea ţară în care se găsesc. Şi deci, cei cu stilul vechi din ţară de la noi nu ascultă această hotărâre a conducătorilor Bisericilor Ortodoxe.

Credinciosul: Dar poate, această hotărâre nu priveşte şi pe cei cu stilul vechi.

Preotul: Ba da. Chiar Biserica Rusă din ţara noastră, care ţinea stilul vechi până la acest sinod, a primit poruncă de la patriarhul Moscovei să ţină toate sărbătorile de peste an, afară de Sfintele Paşti, după stilul nou îndreptat.

Credinciosul: Unde se vede scris acest lucru?

Preotul: În declaraţia preotului de la Biserica Ortodoxă Rusă din Bucureşti, care, răspunzând la adresa Sfintei Patriarhii Române, spune: „La adresa nr. 439, din 7 august 1954, am onoarea a vă comunica că Biserica Ortodoxa Rusă din Bucureşti, prăznuieşte toate sărbătorile creştineşti de peste an, după calendarul îndreptat, adică pe stilul nou, după cum se prăznuiesc aceste sărbători în întreaga Biserică Ortodoxă Română”, şi semnează: Superiorul Bisericii Ruse – Bucureşti, Preot C. Tomescu.

Deci iată că cei cu stilul vechi din ţara noastră nu numai că nu ascultă de Sfântul Sinod al ţării noastre, dar nu vor să asculte nici de marele Sinod care s-a făcut la Moscova şi de hotărârea conducătorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe care aveau acolo pe Prea Fericitul Patriarh Alexie, a toată Rusia.

Credinciosul: Bine, dar cei cu stilul vechi zic că ţin cu Ierusalimul şi cu Sfântul Munte Athos.

Preotul: Dacă ţin cu Ierusalimul şi cu Sfântul Munte Athos, de ce nu-i primeşte Ierusalimul nici la slujbă şi nici la împărtăşire? Când am fost la Ierusalim şi când grupul nostru, de peste patruzeci de pelerini, a intrat la Prea Fericitul Patriarh Benedict al Ierusalimului, prima întrebare pe care ne-a pus-o a fost: «Nu este vreun stilist printre voi…?», căci nici în audienţă nu voieşte să-i primească. Apoi, dacă zic că ţin ca la Ierusalim, de ce nu fac, ceea ce fac cei din Ierusalim, unde se ţine stilul vechi? Căci atât Prea Fericitul Patriarh, cât şi Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit, Episcopii, Preoţii şi Diaconii de la Sfântul Mormânt slujesc şi se împărtăşesc cu toţi creştinii care vin din toate ţările unde se ţine stilul nou (calendarul îndreptat).

Dacă zic că ţin cu cei de la Sfântul Munte, de ce nu fac şi ei ca cei de la Sfântul Munte, adică să fie supuşi Bisericii şi Sfântului Sinod şi ţării din care fac parte şi să slujească împreună cu preoţii şi episcopii cei ce ţin stilul nou, aşa cum fac stareţii, preoţii şi monahii din Sfântul Munte Athos?

Când am fost la Sfântul Munte Athos în anul 1977, câţiva preoţi monahi din această Sfântă Mănăstire Sihăstria, am slujit şi ne-am împărtăşit cu Sfintele şi Preacuratele Taine din acelaşi sfânt potir, cu Episcopii, Stareţii şi Preoţii din Sfântul Munte Athos şi nimeni, nici măcar un cuvânt nu ne-a amintit de stilul vechi sau nou, măcar că acolo încă se ţine stilul vechi. Dar de ce acest lucru? Pentru că atât Episcopii, cât şi Stareţii şi Preoţii monahi, cu care am slujit împreună, sunt oameni luminaţi la minte de Duhul Sfânt şi cunoscători ai dogmelor şi canoanelor Bisericii Ortodoxe, care ştiu că problema calendarului nu este o dogmă de credinţă şi nu voiesc ca din pricina calendarului să strice unitatea, dragostea şi pacea Bisericii Ortodoxe, cum fac cei cu stilul vechi de la noi din ţară, care nu se supun nici Bisericii, nici canoanelor Sfintei Biserici şi nu primesc împărtăşirea cu Biserica noastră Ortodoxă.

Dacă cei cu stilul vechi zic că ţin cu Ierusalimul, de ce în anul 1982, la hramul Sfântului şi Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (24 iunie), nu au voit să vină să slujească cu Prea Fericitul Patriarh Diodor al Ierusalimului? Oare sunt ei mai învăţaţi în sfintele canoane şi dogmele dreptei credinţe decât Prea Fericitul Patriarh al Ierusalimului, care a venit înconjurat de atâţia mitropoliţi şi episcopi şi a slujit în atâtea biserici ortodoxe din ţara noastră şi s-a împărtăşit cu Sfintele şi Preacuratele Taine din acelaşi Sfânt Potir cu Prea Fericitul Patriarh Iustin, al Bisericii Ortodoxe Române şi cu alţi mitropoliţi şi episcopi din ţara noastră?

Dacă zic că ţin cu Ierusalimul, de ce Biserica Ortodoxă din Ierusalim nu-i recunoaşte, aşa cum nu-i recunoaşte nici Patriarhia Ecumenică din Constantinopol? Ca să înţeleagă acest adevăr, îi rugăm pe cei cu stilul vechi să asculte cuvintele Prea Fericitului Patriarh Diodor al Ierusalimului, care le-a zis în această privinţă la hramul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava: „Noi nu recunoaştem în România altă Biserică, în afară de Biserica Ortodoxă Română, condusă de Prea Fericitul Patriarh Iustin şi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu ierarhii săi. Biserica Ortodoxă Română este sora noastră, a Bisericii noastre. Ea are comuniune cu Biserica Ierusalimului şi succesiune apostolică asemenea cu toate Bisericile ortodoxe din lume”. Apoi referindu-se la calendarul iulian cel neîndreptat, sau cum i se mai spune „cel vechi”, a zis: „Noi, la Ierusalim, ţinem calendarul iulian cel neîndreptat, sau cum i se mai zice, «cel vechi», dar acest lucru nu este o pricină de despărţire între noi şi Biserica Ortodoxă Română şi alte Biserici ortodoxe şi nici nu facem din calendar o dogmă de credinţă”.

În anul 1992, un grup de călugări din Sfântul Munte Athos care a făcut un pelerinaj în ţara noastră cu o bucată din lemnul Sfintei Cruci, nu a fost la nici o biserică stilistă, ci numai la biserici şi mănăstiri care ţin calendarul pe nou.

Cei doi Mitropoliţi de la Ierusalim, care de hramul Sfintei Paraschiva din anul 1992 au adus un deget din moaştele Sfântului Ioan Iacob, nu s-au dus la Slătioara sau la altă biserică stilistă să ducă aceste sfinte moaşte, ci la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde au şi slujit împreună cu ierarhii şi preoţii noştri, deşi la Ierusalim ei ţin calendarul pe vechi.

Credinciosul: Dar cum stăm cu postul Sfinţilor Apostoli, căci cei cu stilul vechi zic că noi am desfiinţat postul Sfinţilor Apostoli?

Preotul: Nu-i deloc aşa cum zic aceşti creştini şi conducătorii lor, care îi amăgesc cu minciunile lor. Postul Sfinţilor Apostoli nu este desfiinţat, ci ţinut sub iconomia Bisericii Ortodoxe Române, căci dacă ar fi fost desfiinţat, nici într-un an nu am mai avea postul Sfinţilor Apostoli.

Credinciosul: Dar de ce uneori postul Sfinţilor Apostoli este mai mic de 8 zile, căci după rânduiala canoanelor nu poate fi mai mic de 8 zile?

Preotul: Pentru că postul Sfinţilor Apostoli stă în strânsă legătură cu Sfintele Paşti. Pascalia noastră ortodoxă are 34 de date pascale, care se schimbă din data de 22 martie până la 25 aprilie; aşa că atunci când Sfintele Paşti cad cel mai timpuriu, la 22 martie, prima zi de după echinocţiul de primăvară, atunci postul Sfinţilor Apostoli se întinde până la şase săptămâni. Iar când Sfintele Paşti cad cel mai târziu la 25 aprilie, postul Sfinţilor Apostoli rămâne de 8 zile. Dar fiindcă am făcut ascultare de hotărârea Sinodului panortodox de la Moscova, din anul 1948, şi am primit să facem Sfintele Paşti după pascalia alexandrină, care este rămasă în urmă cu 13 zile, ca şi calendarul iulian, atunci când Paştele cad târziu din cauza pascaliei vechi, la noi postul Sfinţilor Apostoli se suprimă sau este mai mic de 8 zile.

Credinciosul: Dar cum se procedează atunci când postul Sfinţilor Apostoli lipseşte, sau este mai mic de 8 zile?

Preotul: Atunci rămânem la hotărârea Sfântului Sinod şi câte zile rânduieşte Sfântul Sinod, atâtea zile postim.

Credinciosul: Dar poate Sfântul Sinod să rânduiască să postim chiar şi în săptămâna de harţi de după Sfânta Treime?

Preotul: Poate, desigur. Sfântul Sinod are putere să poruncească, atunci când crede de cuviinţă şi de nevoie, să se ţină post. În porunca a doua a Bisericii se arată că: „Timpul pentru îndeplinirea postului îl hotărăşte Biserica”.

Credinciosul: Părinte, dar care sunt greşelile şi abaterile canonice ale celor pe stil vechi din ţara noastră?

Preotul: Cei cu stilul vechi din ţara noastră nu ascultă de Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe şi nici de hotărârile întâistătătorilor Bisericilor care s-au adunat la Moscova, în anul 1948 şi de aceea sunt schismatici, iar de nu se vor îndrepta, vor fi depărtaţi de Biserică.

Credinciosul: Cei cu stilul vechi zic că Patriarhia Ierusalimului este cea dintâi şi că ei ţin cu Ierusalimul.

Preotul: Dacă ei socotesc aşa, de ce nu ascultă de Patriarhul Ierusalimului, care, cum ai văzut mai sus în cuvântarea sa la hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, din anul 1982, a arătat că problema calendarului nu este o dogmă de credinţă şi o pricină de despărţire între Bisericile Ortodoxe? Iar dacă vor să ştie rânduiala ierarhică şi canonică a Patriarhiei Ierusalimului, să înţeleagă că: în rânduiala Bisericii Universale Ortodoxe, prima este Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, a doua este Patriarhia Alexandriei, a treia este a Antiohiei şi a patra este a Ierusalimului (Vezi despre aceasta în Pidalionul de Neamţ, ediţia 1844, canoanele: 3 al Sinodului II Ecumenic; 34 Apostolic; 28 al Sinodului IV Ecumenic şi 36 al Sinodului VI Ecumenic). Aşa că Patriarhia Ierusalimului, împreună cu celelalte patriarhii, ascultă de cea a Constantinopolului şi, la vremea potrivită, va îndrepta şi ea calendarul cel vechi, aşa cum a fost înţelegerea tuturor patriarhilor în anul 1923.

Pentru neascultarea de Sfântul Sinod al Bisericii, de patriarh, de mitropoliţi, episcopi şi preoţi, stiliştii nu sunt recunoscuţi nici de Patriarhia Ecumenică (Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în timpul celor două vizite pe care le-a făcut în ţara noastră, ultima în toamna anului 1995, nu a fost la nici o biserică stilistă), nici de alte Biserici Ortodoxe, chiar dacă acestea ţin în ţara lor calendarul pe vechi.

Credinciosul: Dar stiliştii, adică creştinii cei cu stilul vechi, sunt eretici?

Preotul: Nu sunt eretici, căci până acum nu au greşeli dogmatice sau în cult. Ei au călcat numai legile bisericeşti administrative şi au ajuns la neînţelegere cu ierarhia bisericească, organizându-şi mănăstiri şi biserici deosebite, fără aprobarea Sfântului Sinod şi de aceea ei sunt schismatici (despărţiţi de Biserica Ortodoxă Română). Dar dacă vor îndrăzni să facă al doilea botez creştinilor care au fost botezaţi o dată în numele Sfintei Treimi, atunci de la sine se fac eretici, potrivit canonului 47 Apostolic şi altor canoane. Numai creştinii care şi-au format o doctrină rătăcită de la unele adevăruri ale învăţăturii de credinţă ortodoxă se numesc eretici.

Credinciosul: Dar dacă creştinii stilişti vor rămâne aşa şi nu vor voi să se mai supună Bisericii, ce are să fie cu ei?

Preotul: Vor rămâne o ramură schismatică în Biserica Ortodoxă.

Sursa

PĂRINTELE FILOTEI ZERVAKOS: SCRISORI INEDITE ASUPRA PROBLEMEI CALENDARULUI

SCRISORI INEDITE ASUPRA PROBLEMEI CALENDARULUI

       “… Monahii din Longombarda nu urmează calendare, Îl urmează pe Hristos care a zis: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Nu a spus să urmăm calendarul neînsufleţit şi cel ce crede şi se va boteza (întru calendar) se va mântui. Cel ce crede în Hristos şi în Evanghelie se va mântui, nu în vechiul calendar.

        Se rătăcesc cu o groaznică rătăcire mulţi dintre fanaticii şi zelotiştii vechi-calendarişti, care cred că fără calendar omul nu se mântuieşte.Toţi Sfinţii, Prooroci, Apostoli, Martiri şi Cuvioşi nu s-au mântuit şi nu au făcut minuni prin calendare, ci prin credinţă…

        Tainele care se săvârşesc de către cei care ţin noul calendar sunt valide, pentru că nu le săvârşeşte şi nu le sfinţeşte calendarul, ci le săvârşeşte Sfântul Duh, pe Care-L invocă şi nou-calendariştii să le sfinţească, iar omul se mântuieşte prin dreapta credinţă, prin iubire şi fapte bune, nu prin calendare… Cultul pe care-l aduc mulţi dintre vechii calendarişti vechiului calendar şi au devenit adevăraţi chronolatri (adoratori ai timpului), lipsa adevăratei, sincerei iubiri faţă de alţii şi chiar faţă de vechi-calendariştii lor, neevlavia, necredinţa, vieţuirea rea, dispreţul faţă de legea lui Dumnezeu, poruncile Dumnezeieşti şi sfintele predanii, faţă de mulţi clerici şi laici nou-calendarişti, atrag diviziunea, schisma, înmulţesc patimile, ura, răutatea, păcatele, învârtoşează inimile ambelor părţi, îndepărtează pocăinţa şi ne apropiem, dacă nu ne pocăim, de pierzare. „Dacă nu vă veţi pocăi”, a zis Domnul, „toţi veţi pieri la fel” (Luca 13, 3)

       Toţi am devenit, cu foarte puţine excepţii, un neam viclean, strâmb şi stricat şi către cei strâmbi, căi întortocheate trimite Domnul. Pe cei vicleni îi nimiceşte, precum şi pe toţi păcătoşii, şi-i păzeşte Domnul pe toţi cei ce-L iubesc pe El. Nu vor fi judecaţi şi nu vor fi osândiţi oamenii, atât pentru calendare, cât vor fi condamnaţi pentru lipsa iubirii şi a faptelor bune. Să-L iubim pe Domnul, să păzim poruncile Lui şi, dacă vom păcătui ca oameni ce suntem, să ne pocăim ca să nu rămânem în afara Cămării (de mire) lui Hristos.

       Consider că este necesar să amintesc aici şi două minuni doveditoare, asupra faptului că Tainele săvârşite de nou-calendarişti sunt valide şi că pe om nu-l mântuiesc calendarele, ci-l mântuiesc pocăinţa, spovedania, credinţa, dragostea, faptele bune, Dumnezeu.

       În satul lui Partenie era un tânăr oarecare pe care câţiva vechi calendarişti, în Paros, l-au convins să nu meargă la Biserică, să nu se spovedească, să nu se împărtăşească cu preacuratele Taine, pentru că va merge în iad, pentru că prin noul calendar nu există Liturghie, nici Taine. Câţi merg la Biserică după noul calendar, se spovedesc şi se împărtăşesc, toţi sunt ai iadului. Îngrozit, tânărul s-a îndepărtat de Biserică şi de Sfânta Împărtăşanie şi a păţit nefericitul ceea ce zice Sfântul Chiril: „Cei ce se îndepărtează pe ei înşişi de Biserică şi de Sfintele Taine se fac vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi prieteni ai diavolului”. Însă înduratul Dumnezeu nu l-a lăsat să se piardă, pentru că din simplitate a fost rătăcit de către vechii calendarişti. Şi atunci când s-a îmbolnăvit şi s-a apropiat de moarte, într-o zi, a intrat in camera sa o mulţime de demoni, îl îmbrăţişau şi-i spuneau: Am venit să te luăm, eşti al nostru. În prezenţa şi la vederea necuraţilor demoni, tânărul s-a îngrozit şi a strigat cu glas mare: Ajutor! Ajutor! Scoateţi-i pe aceşti negri care au venit să mă ia! Părinţii alergară îngroziţi, la fel şi vecinii, şi-l întrebară ce a păţit. Acesta mai tare striga: Scoateţi-i pe negrii care au venit să mă ia!

          Părinţii şi cei care veniseră în grabă nu vedeau pe nimeni şi încercau să-l mângâiem dar el tremura continuu, plângea şi striga să-i scoată afară. După ce a văzut că niciun ajutor nu i-au dat, a spus către părinţii săi: Aduceţi-mi-l pe preotul Filotei ca să mă spovedesc! Şi pentru că i-au spus că lipseşte, le-a zis: Aduceţi-l pe preotul Manole. I-au zis: Este nou-calendarist, iar tu nu ai fost niciodată la Biserică, pentru că era nou-calendarist şi nici nu-l salutai. Cum îl convingi acum să vină? Am greşit, am greşit! Aduceţi-l ca să mă spovedesc.

        I-au adus la cunoştinţă, a venit, iar tânărul s-a spovedit. Când a intrat insa preotul, demonii au ieşit şi stăteau la uşă. Iar când preotul i-a citit rugăciunea de iertare, negrii şi urâţii demoni au fugit plângând, şi intrând câţiva tineri frumoşi, minunaţi la înfăţişare, l-au îmbrăţişat şi i-au spus: Pentru că te-ai spovedit curat, am venit în ajutorul tău. Tânărul a încetat să mai plângă, să se mai teamă şi cu glasuri de mulţumire, cu faţa luminoasă şi liniştită, îi chema pe părinţi şi pe vecini ca să vadă strălucirea şi frumuseţea acelor tineri, dar ca nişte nevrednici aceia nu-i vedeau. După trei zile a spus părinţilor săi: Aduceţi-i la cunoştinţă părintelui Manole ca mâine la orele 9 să vină să mă împărtăşească, pentru că tinerii care mi-au vorbit, mi-au spus că mă vor lua cu ei. Astfel s-a şi întâmplat şi a plecat zâmbind şi cu nădejdi bune în Ierusalimul cel de sus.

        În Syros erau doi ieromonahi-duhovnici fanatici şi zelotişti, foarte râvnitori ai calendarului vechi, care îi sfătuiau şi îi învăţau pe oameni, pe creştini, să nu se mai ducă la Biserică, să nu se mai împărtăşească cu Preacuratele Taine. În loc să se împărtăşească, să prefere să umple un pahar de vin şi să afunde în el o felie de pâine şi să mănânce, aceasta ar fi mai de preferat. De asemenea, copiilor lor, în loc să-i boteze preoţii nou-calendarişti, să prefere să le facă o baie în mare sau să pună într-o vană apă şi să-i spele. Iar unul mai fanatic spunea că împărtăşania nou-calendariştilor o pune jos şi o calcă în picioare şi spunea şi un cuvânt ruşinos. Şi aveau între ei atâta ură, invidie şi răutate încât nu se ocupau cu nimic altceva, cât de mult îi preocupa să meargă la oamenii cunoscuţi lor şi la cei necunoscuţi, să se judece unul pe altul, cu judecăţi înfricoşătoare şi cu clevetiri groaznice. Se făcuse o mare sminteală în oraşul Syros.

          Câţiva oameni cuminţi şi cu frică de Dumnezeu mă roagă să-i împac. Am încercat să-i conving că sunt datori ca creştini şi, mai mult, ca ieromonahi şi duhovnici, să se ierte, să se împace, să zădărnicească invidia şi duşmănia, ca să nu moară în duşmănie. A fost însă imposibil. Pe unul prin multe pilde şi învăţături din Evanghelie, l-am convins să se ierte. Celălalt a fost imposibil de înduplecat, de aceea i-am spus: Dacă nu-l ierţi, să nu mai liturghiseşti, pentru că Hristos spune: Mai întâi să te împaci cu vrăjmaşul tău şi atunci să-ţi aduci darul şi jertfa ta. Eu, îmi spune, voi liturghisi… Dar în loc să liturghisească, după puţine zile după ce i-am spus să nu liturghisească, a luat un cuţit şi s-a dus să junghie pe nepotul unui negustor pentru că îi luase banii. Şi pentru că poliţistul l-a închis pentru câteva zile şi l-a ameninţat să nu se mai atingă vreodată de nepotul aceluia, pentru că îl va pedepsi, s-a dus ca un alt Iuda şi a luat o funie şi şi-a făcut un ştreang ca să se sugrume. Dar în clipa aceea l-a văzut o femeie care a strigat şi au alergat de i-au tăiat funia şi a fost salvat.

       Dar pentru că hulea, l-au închis la azil. Şi când s-a apropiat de moarte şi s-a dus preotul să-l împărtăşească, l-a găsit că-şi mânca necurăţiile! Şi astfel a murit neîmpărtăşit, el care zicea că Împărtăşania nou-calendariştilor o pune jos şi o calcă în picioare şi o amestecă în necurăţii. Iar când l-au dezgropat l-au găsit neputrezit. Cadavrul lui era negru, răspândea un miros greu, gura îi era deschisă şi limba îi atârna în afara gurii. Acestea sunt isprăvile vechilor calendarişti fanatici care au îndepărtat iubirea şi ţin strâns vechiul calendar ca să nu-l piardă.

        Dacă aş vrea să număr rătăcirile şi ereziile vechilor calendarişti în care au căzut o dată cu introducerea noului calendar, nu-mi va ajunge timpul. În afara rebotezării, a mirungerii din nou, a îndrăznelii unora de a nu intra în Bisericile creştinilor nou-calendarişti, a nu se închina la sfintele icoane, a trece pe lângă Biserici şi a nu-şi face semnul Crucii şi a spune că bisericile s-au catolicizat, icoanele s-au întinat. Iar atunci când bat clopotele bisericilor pentru sărbătoarea vreunui sfânt, unii vechi-calendarişti spuneau că este sărbătoarea sfinţilor catolici.

         O călugăriţă vechi-calendaristă de la mănăstirea de maici din Tynos, trecând pe dinaintea uşilor Bisericii Mănăstirii în Marea Vineri şi văzându-l pe Hristos răstignit pe lemn în mijlocul bisericii s-a întors cu spatele la Hristos. La observaţiile unei alte călugăriţe vechi-calendariste cum de nu îi este ruşine, a răspuns cu impertinenţă şi fără evlavie: Acest Hristos nu este al nostru, este al catolicilor. Mă opresc, nu mai spun altceva. Spun doar atât: „Părinte, iartă-le lor căci nu ştiu ce fac”, nici ce zic.

      Îţi scriu acestea ca să nu fii înşelat şi ca să nu crezi că le zic întru apărarea noului calendar. De la început am fost, sunt şi voi fi împotriva introducerii noului calendar în mod imprudent, anticanonic şi ilegal. M-am luptat, mă lupt şi voi lupta până la sfârşit pentru revenirea la vechiul calendar, nu pentru că accept calendarul, că doar el mă va mântui. Mă lupt pentru un singur gând (înţelegere), pentru unitatea şi pacea Bisericii în afara cărora şi neamul şi Biserica vor naufragia…

Ia aminte, să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să fii întotdeauna lângă El.

Cu iubire părintească şi rugăciuni din inimă
Arhimandritul Filotheos”

Sursa