Fraza „crede și nu cerceta”, cum trebuie interpretată?


Asta nu este in crestinism! Nu este in crestinism asa ceva, au facut-o oamenii. E bine sa crezi si apoi sa cercetezi, dar nu e o porunca anume „crede si nu cerceta”… Crede si cerceteaza! Fetita scumpa, va jucati cu lucrurile astea, Doamne fereste! Va spun, un frate al meu care a fost impuscat, baiat destept, dar care nu credea in Dumnezeu pana la varsta asta, stiti, pana in 18 ani, a fost prins de o ploaie in camp, cu niste trasnete. Si, ca sa scape, a inceput sa zica „Doamne ajuta!”. N-a patit nimic si a constatat „A, deci exista!” L-a surprins. E in firea noastra asta, dar sunt niste lucruri asa de importante, incat depasesc orice logica si chiar si, in sfarsit, ratiunea asta, care tot de Dumnezeu e data. Dar tot cu o marginire ne e data.
Arhim, Arsenie Papacioc

Infricoșata Judecată

Infricosata judecata – Ziua judecatii: o zi strasnica si inspaimantatoare. Nu mai avem de-a face cu Mielul Acela bland, Care a venit pentru iertare si rascumparare, ci cu un plin de marire Judecator, inconjurat de ingeri. Care va da sentinta cea grozava: „Duceti-va de la Mine!”

O, dar pentru ce ii gonesti Mantuitorule, Tu Care esti lumina si acoperamantul oamenilor? Si unde ii trimiti, Tu, Care ai venit sa ii chemi la Tine pe toti?

„Duceti-va, blestematilor, in focul cel de veci, care este gatit diavolului si ingerilor lui.”

A trecut vremea milei si a indurarii. Acum nu mai au trecere nici lacrimile, acum este judecata nepasatorilor la pocainta. Despartire de dumnezeiasca slava, foc vesnic.

Nici cu mintea nu mai inteleg, nici cuvinte pe limba pamanteasca nu pot descrie sau infatisa deznadejdea celor ce merg acolo. O, Dumnezeule, Dumnezeule, de atatea ori am auzit de munci, de viermele neadormit si gheena, de foc neadormit, si numai una din ele inspaimanta si pe cel mai nesimtitor si de rea credinta. Dar cat de infricosate vor fi toate la un loc si vor fi vesnice, vesnice! Foc care nu lumineaza. Cainta, ca ce usor puteai sa fii in rai.

Lumina in rai, va fi, nu soarele acesta material ci, lumina Sfintei Treimi, si cei care vor fi despartiti de Dumnezeu, vor fi in adanc de intuneric.

Amarul ce il vei avea fiind departat de cei mantuiti, aceasta mare cainta, este viermele neadormit. Dorinta arzatoare de a scapa este setea.

Se produce un amar si o furie pe ei insisi, si aceasta va fi scrasnirea dintilor.

Ferice, de mii de ori ferice, de cei care, prin o mica venire in fire, se pregatesc, dupa cum spune Biserica, prin Evanghelii, pentru mantuirea lor.

Ferice deci de cel care cunoaste lucrul si-si mantuie sufletul, caci atunci amar mare va fi. Fiul lui Dumnezeu, rupt de pacatele oamenilor, plin de sange, rastignit, alungat, scuipat, insultat, lovit cu bice cu plumb, batut in cuie pe cruce intre talhari, impuns in coasta. Cine le-a facut altcineva decat pacatele tale?

Ce va zice Dumnezeu Tatal, pacatosule, care nu ai facut o cat de mica cainta la o spovedanie ferma si curata si plina de bunavointa din partea unui duhovnic care te-ar fi inteles?

Va zice Tatal: „Nemultumitilor, viata Fiului Meu este mai de pret decat toate vietile intregii omeniri si a ingerilor, si Eu am jertfit-o. Sangele Fiului Meu era cel mai scump margaritar al raiului, si l-am varsat tot pe pamant. Tu M-ai silit sa-ti sterg pacatele si tu nu ai vrut sa intelegi cata ura am fata de pacat.

Sunt Judecator, sunt Tata. Ca Judecator, te judec dupa dreptatea Mea, si ca Tata te judec pentru moartea Fiului Meu.”

Daca nu ai vrut cu nici un chip sa-ti randuiesti viata dupa invatatura sigura a Bisericii, mai poti nadajdui atunci mila de la un Judecator si Tata ca Acesta?

Fara hotar este dragostea pentru Fiul Lui, dar tot fara hotar este ura pentru pacatul de care omul nu s-a pocait.

Ni se cutremura sufletele, ne sta vorbirea pe loc. O, suflete pacatoase! O, judecata viitoare! Greselile pentru care vom fi judecati, se impart in patru feluri:

1. Rautatile pe care le facem noi;
2. Rautatile pe care le fac altii din cauza noastra;
3. Bunatatile pe care nu le-am facut;
4. Bunatatile pe care nu le-au , facut altii, impiedicati de noi.

Toate, toate cu tot amanuntul vor fi cercetate.

Sfantul Grigorie de Nissa spune: „toate cate am gandit cu gandul, fie mici, si cu vorba.”Sfantul Grigorie de Nazianz spune: „De orice cuvant in plus vom da raspuns, cu atat mat mult de orice cuvant rusinos, si cu atat mai grozav, de orice cuvant care a ranit pe cineva, chiar daca acela este pacatos, ca si pentru el s-a rastignit Domnul Hristos”.

Acolo, atunci nu se va putea ascunde nimic, asa cum se pacaleste aici lumea cu fel si fel de fete, adica de infatisari. Sfantul Vasile cel mare spune: „Le vom vedea toate deodata, asa cum s-au facut”.

A vorbit cineva impotriva cuiva? Cine ? Nu stim. Este lauda adevarata sau fatamicie? Nu stim. Acolo, atunci se stiu toate, toate se stiu, ca este Dumnezeu Care cunoaste ascunsurile inimii fiecaruia.

O, infricosata judecata a lui Dumnezeu!

O, si mai infricosata hotarare: „Mergi in focul cel de veci. Du-te de la Mine, blestematule! Ce nu am facut sa te scap de aceasta osanda si cat de vinovat esti, de chiar pe Mine Ma pui in situatia sa te blestem si sa te lipsesc de fata Mea?”

Acum ascultati: pentru toate pacatele omului, Dumnezeu a randuit doua judecati. Ori aici, cu lacrimi, la duhovnic, care te intelege, si pacatele de care te pocaiesti nu se mai au in vedere la judecata, ca mila Domnului te iarta; ori ramai la judecata cea mare unde nu te va mai judeca mila Lui ci dreptatea Lui.

Parintele Arsenie Papacioc

Oricare şi oricum ar fi păcatul, nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici

Diavolul ţânteşte acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu.

Nu-i va fi uşor să o facă direct, că aşa s-au încununat mulţi creştini care au simţit în ei puterea credinţei, ştiind că omul e făcut de Dumnezeu singur, numai pentru Dumnezeu şi nu se pot despărţi de El. Satana, care n-are o clipă de răgaz, gândeşte ca indirect să poată despărţi pe om de Făcătorul lui. Luptă cu orice chip să-l bage pe om în păcat, păcate de tot felul, şi, dacă reuşeşte, nu înseamnă că şi-a atins marele obiectiv, ci îi dă o mare întristare, care îl face să se considere pierdut, ca şi când nu mai poate fi iertat şi, descurajându-se, singur se desparte de Dumnezeu, şi, iată, acesta-i scopul atins de vrăjmaşul.
Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul. Recunoaşte-L mai departe pe Stăpânul tău milostiv, că nici o nenorocire nu înseamnă ceva, dacă ai credinţă de stâncă. Nu te deznădăjdui cu nici un chip. Satana, şi poate slăbiciunea ta, te-au înşelat, dar inima nu i-ai dat-o lui şi numele lui Dumnezeu din tine nu l-ai şters. Aşa păcătos cum eşti, Dumnezeu e cu adevărat mult iubitor şi, pentru că-L recunoşti, mult milostiv şi iertător.

Te va căuta El singur, te va găsi, te va îmbrăţişa, te va lua pe umerii Lui, te va duce la stână şi te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, nu L-ai părăsit. Aceasta este o mare poziţie duhovnicească şi atunci marile tale căderi în viaţă rămân simple accidente.

Recomand o nesfârşită veselie sufletească în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi-n respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte. Deci, o stare de stăpân asupra ta şi de veselă liniştire, chiar dacă te-ai înnoroit, că oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai şi numai de la diavol.
Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogătie nu stii ce să faci si o risipesti. Si, din prudentă, nici nu te stăpâneste acest har, dar vine unde-i linistire sufletească, unde fiinta noastră transformă ca un mare aparat de reactie acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile tale de a misca, de a te împlini, si uite asa ajungi la măsura omului desăvârsit, ca să nu vorbesc chiar să fii un dumnezeu după har, bine înteles.
Dacă îţi creează starea această de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouale; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti in stare de nimic – o stare dracească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul acesta: „Stai, că este ceva drac aici!” Şi nu acceptaţi.

Mai ales nu vă descurajaţi. Aici este toată lupta subtilă a sfintelor noastre paterice şi o mare taină a vieţii duhovniceşti, de a ne ridica, de a nu rămâne sub piatra grea şi îngrozitoare a căderii. Cuvânt mare vă spun, în ordinea cea mai duhovnicească, nici nu mai există cădere, există numai ridicare.

Nici o nenorocire nu înseamnă ceva şi nimic nu este pierdut, atâta timp cât credinţa rămâne în picioare, cât timp capul se ridică din nou şi sufletul nu abdică.

Părintele Arsenie Papacioc despre tristeţea drăceasă

Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde, Antologie alcătuită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Sofia, Bucureşti 2008, p.68-70

Sunt în iad, cei mai mulți care vorbesc de rău

Nu mai vorbiți unul despre altul de rău! Vorbiți numai de bine! Să știi că după cuvintele tale te va judeca. Sau după cuvintele tale te vei bucura! Că este o foarte mare rușine să vorbești de rău pe fratele tău de drum, în luptă cu același dușman nesuferit, diavolul!

Este foarte mare darul să ai pe cineva lângă tine! În iad este o mare fericire, cum zice Sfântul Macarie, când se vede unul cu altul. Căci zice: „În orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri și te vei ruga pentru dânșii, se mângâie puțin!”

Iar Avva Macarie l-a întrebat: „Care este mângâierea și care este chinul?” I s-a răspuns: „Pe cât este departe cerul de pământ, atât este focul de dedesubtul nostru, fiindcă de la picioare până la cap stăm în mijlocul focului și nu este cu putință să se vadă cineva față către față, ci fața fiecăruia este lipită de spatele celuilalt. Deci, când te rogi tu pentru noi, din parte vede cineva fața celuilalt! Aceasta este mângâierea noastră!” Auzi ce bucurie?

Acum, când suntem tovarăși de drum toți, ne urâm unul pe altul? Ai în traistă un lucru bun, care ține de foame, și celălalt nu are, și tu mergi cu el și nu-i dai și lui? Îi dai șarpe? Îi dai răutate? Vă dați seama cât de mult se greșește în fața lui Dumnezeu, pentru că nu prețuim faptul că suntem împreună? Vorbiți-vă de bine!

Spuneam și sunt foarte convins, că în iad sunt cei mai mulți care vorbesc de rău. Vorbesc de rău și se motivează: „Ce, numai eu vorbesc?”, „Da’ ce, eu n-am dreptate?”

Nu! N-ai dreptate! Și ce te interesează că vorbește acela de rău? Că poate dracul vorbește prin acela! Tu ai venit la mănăstire pentru bine­cuvântare! Ai venit la mănăstire ca să te înfrățești! Ați văzut frățiile voastre – dacă ar fi cu putință să vedeți -, îngeri certându-se? Îngeri vorbind de rău pe alți îngeri? Și noi, călugării, suntem îngeri ai pământului! Suntem cin îngeresc! Suntem dincolo de lume, în lume fiind! Sigur că da. Iubiți-vă! „Eu v-am spus vouă!” Vă privește.

Sfântul Grigorie de Nazianz spune că pentru orice cuvânt în plus dăm răspuns! Cu atât mai mult pentru orice cuvânt rușinos! Și zic și eu mai departe cu atât mai mult de orice cuvânt ucigător. Căci, a vorbi de rău pe aproapele tău, te încadrează în canonul de ucidere! Ucidere cu îngăduință, că ai vorbit numai de rău! Vorbiți-vă de bine!

Ați observat, frățiile voastre, că criteriul de mântuire în Evanghelie este iubirea? După asta ne va judeca: „De ce n-ați iubit?” Ați observat, atunci când se citesc Evangheliile cum repetă mereu Dumnezeu: „Iubiți-vă! Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul… Să vă iubiți cum v-am iubit Eu! Să vă iubiți!”

Măi, fraților, ne întrebăm de ce oare nu iubim. De ce? Stăm așa întâmplător? Mergem în virtutea inerției? Adică a venit ziua de azi, vine și ziua de mâine… Dar, auziți: veți fi obligați și certați și judecați – și eu și toți -, dacă vorbim de rău în loc să binecuvântăm pe frații noștri. Iată, acesta este lucrul de mare importanță: a nu vorbi de rău!

Știți că părintele acela din Pateric, care era considerat mai lenevos în mănăstire, îmbolnăvindu-se, a venit la el toată mănăstirea și cu starețul; și el era vesel. Și i-a spus starețul: „Ești vesel, frate, dar ai fost cam lenevuț!” Și el a răspuns: „Așa este preacuvioase! Dar n-am vorbit de rău pe nimeni! N-am judecat! Și dacă n-am vorbit de rău, Cel care judecă ne-a spus: Să nu judeci, să nu vorbești de rău pe nimeni, că nici Eu nu te judec pe tine! Să nu mă judece nici pe mine Hristos, că nici eu n-am vorbit de rău pe nimeni!”. Și știți ce-a zis starețul? „Mai mult decât noi ai făcut!”

Da! Pentru că este o mare luptă interioară. Deci, care este obiectivul? Să ne cucerim pe noi înșine! Este o luptă interioară foarte mare: să nu vorbești de rău și să iubești! Da, este posibil!

Arhim. Arsenie Papacioc, Convorbiri duhovnicești, vol. I

Sigur Dumnezeu vă va iubi pe voi aşa cum sunteţi voi, iubiţi lumea aşa cum este ea

Prea Cuvioase, ce diferenţă credeţi că există între inteligenţa tinereţii şi înţelepciunea bătrâneţii?

– Vă răspund printr-o cugetare franţuzească: „Dacă tinereţea ar şti… dacă bătrâneţea ar putea…”. Acesta-i răspunsul.

– Ce etalon credeţi că trebuie să aibă tinerii pentru măsurarea faptelor lor?

– O permanentă trezie!

– Şi cum o găsim?

– Totul este să nu fii bulgăre, dacă nu faci nici o mişcare nu-ţi mai răspunde nici Dumnezeu. Pentru că nici Dumnezeu nu poate să facă ce poate să facă omul. Trebuie să răspunzi. Dacă ar fi să-i întrebăm pe cei de Sus: „Ce v-a costat, domnule, să ajungeţi la atâta fericire?” Ţi-ar răspunde: „Puţin timp petrecut bine!” Şi atunci „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!” După 2000 de ani şi ceva nu mai putem pune la îndoială ceea ce a spus Hristos. Totul este adevărat. S-a dovedit totul fără discuţie. Iar dacă ai totuşi îndoieli la o cât de mică învăţătură de acest gen, cazi în anatemă ori nu te mântuieşti. Să nu ne jucăm cu asta! Nu este permis să mai întrebăm astăzi: „Cum să fac să mă mântuiesc?” Am spus până acum ce să faci: să-i iubeşti pe toţi, să te ridici faţă de păcate prin taina pocăinţei, să fii dezlegat şi, mai ales, să rupi din tine şi pentru altul încontinuu. Nu poţi să-i dai unui cerşetor ceva, dar măcar consideră-l. N-ai bani, n-ai cum, te găseşti în tramvai şi el este pe trotuar, nu fi nepăsător. Zi măcar un „Doamne ajută-l!”, zi o rugăciune. Asta ar fi o mare lucrare pentru el.
Uite, mergeam pe stradă, în Bucureşti, şi un cerşetor fără picioare mă vede. Eu n-aveam nici un ban, că de aveam bani, aş fi mers cu maşina, nu pe jos, dar m-am apropiat de el gândindu-mă ce să-i spun, cum să fac să mă înţeleagă că n-am bani. Şi îi zic: „Domnule dragă, te înţeleg foarte bine, îmi pare rău că suferi, n-am nici un ban, dar îţi dau o mână caldă!” Zice: „Părinte, aşa ceva nu mi-a dat nimeni până acum!” Vezi? Asta înseamnă consideraţie… Să-i luăm în consideraţie şi pe ei. Pentru că ei sunt personaje biblice, niciodată nu vor pieri. Sunt aici să ne înghiontească, să ne irite, să ne mâne spre iubire cu orice chip. Pentru că iubirea este criteriu de judecată şi fără iubire nu faci nimic. Zice cineva: „Iubeşte şi fă ce vrei!” Pentru că, dacă iubeşti, nu poţi să faci rău. Deci asta, tinere, trebuie făcut. Să privim cu dragoste în jurul nostru cu orice chip şi să considerăm un mare dar al lui Dumnezeu că vedem oameni şi nu vedem draci. V-am spus cât de important este asta. Iubiţi! Nu spuneţi: „Pe ăla îl priveşte fiindcă a greşit şi acum trage!” Nu vorbiţi aşa. Trebuie să te ucizi pentru el, să suferi. Iubiţi lumea aşa cum este ea şi sigur Dumnezeu vă va iubi pe voi aşa cum sunteţi voi.

Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 17-19

Am primit totul ca să ne putem mântui

Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Pe nici o mamă nu o poţi învinui că nu ţi-a dat destul. Ţi-a dat tot că a stat la dispoziţia ta. Ţi-a dat şi sângele. Nu poţi să o învinuieşti că nu ţi-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat şi sângele şi laptele şi pe mamă, şi pe fiu…!

Recomand o nesfârşită veselie în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi-n respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte. Deci o stare de stăpân asupra ta şi de veselă liniştire, chiar dacă te-ai noroit, căci, repet, oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, este numai şi numai diavolul.
Veşnicia ca şi moartea, e o realitate. Nu vine pentru daruri deosebite: cafele şi dulceţuri. Vine să te ia. Atunci să vedem: „Ce Mi-ai făcut cu viaţa ta, fiule?”. Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Pe nici o mamă nu o poţi învinui că nu ţi-a dat destul. Ţi-a dat tot că a stat la dispoziţia ta. Ţi-a dat şi sângele. Nu poţi să o învinuieşti că nu ţi-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat şi sângele şi laptele şi pe mamă, şi pe fiu…! Avem atât de pregnante exemple, încât nu mai poţi să faci nici o mişcare. Trăire creştină şi gata! Astea ar putea fi momente pe care le trăieşte fiecare la moarte. Trebuie să spunem atunci: „Ţie ţi-am dăruit, Doamne, toată viaţa mea”. Astea-s repere care-l obligă pe orice creştin. „Că nu am venit numai pentru împăraţi, am venit şi pentru cerşetori”, spune Domnul. Hristos în iesle a fost Împărat şi Cerşetor.
(Părintele Arsenie Papacioc, Despre armonia căsătoriei, ediţie îngrijită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Elena, Constanţa, 2013, pp. 47-48)

SursaSursa

Pr. Arsenie Papacioc: Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: Stai, că este ceva drac aici!

Cum să luptăm împotriva duhului tristeţii?

– Să fiţi veseli. Dragă, eu ştii ce vă spun, cu toată siguranţa: ori şi ori şi oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat.
Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: Stai, că este ceva drac aici! Şi nu acceptaţi.”
(Ne vorbește Părintele Arsenie, Părintele Arsenie Papacioc, Editura Mânăstirii Sihăstria, p. 112)

Sursa: http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/lupta-impotriva-tristetii