Motivele pentru care Sinodul de la Creta, 16-27 iunie 2016, a fost unul tâlhăresc


Motivele pentru care Sinodul de la Creta, 16-27 iunie 2016, a fost unul tâlhăresc:

1) Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului drept dogmă;
2) Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și Marelui” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale;
3) Sinodul și-a început activitatea fără a ratifica în prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale ce au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât și acest Sinod a avea o continuitate organică cu cele precedente;
4) Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul papal;
5) Delegația B.O.R. a semnat toate documentele propuse chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte ”biserici” sunt eterodoxe;
6) S-au folosit expresiile ”unitatea pierdută a creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie a o regăsi, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată a exista;
7) S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de ”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu ”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților, protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”;
8) Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni ce contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos;
9) Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă, deoarece cuvântul panortodox înseamnă a tot ce este ortodox, iar în Creta au lipsit patru Biserici(Georgia, Bulgaria, Antiohia, Rusia);
10) În Tradiția Bisericii, Sfintele și Marile Sinoade erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul din Creta, potrivit regulamentului, nu au votat toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă și Dreptul Canonic Ortodox;
11) Îngrijorătoare sunt și afirmațiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși. Astfel, într-un comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a) se menționează: ”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate fi celebrată din îngăduința și iubirea omului, îndeplinind condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, a fi botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă;
12) S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări mondiale și a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine și contratre Bisericii Ortodoxe;
13) Una din reglementările așa-spusului ”Sinod Mare și Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub amenințarea a fi pedepsite toate grupurile de creștini ce nu vor primi hotărârile lui;
14) Recunoașterea ”Consiliului Mondial al Bisericilor”(C.M.B.) ca model doctrinar, deși sunt binecunoscute atât originile, cât și scopul său ascuns.
Sinteza mai sus menționată, s-a realizat pe baza documentelor oficiale, publicate pe site-ul oficial al Patriarhiei Române (basilica.ro).

 

Observații și obiecții privind Sinodul de la Creta, 16-27 iunie 2016

Să analizăm pe larg cele spuse mai sus luându-le pe rând:

1. Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului drept dogmă:

În ce privește documentele oficiale, se remarcă o ambiguitate în hotărârile luate la acest Sinod, folosindu-se un limbaj interpretabil și neclar, prin care se acceptă în mod viclean ecumenismul.
Sf.Ioan Gură de Aur (407): ”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel ce va schimba chiar cât de puțin în ea, o vatămă toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită și înger de-ar fi, a nu-l crede. Nimic nu folosește viața virtuoasă, credința nefiind sănătoasă.”
Amintim câțiva termeni ce lasă loc de interpretare:
*Paragraful 1: „Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesiologică profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.”
Prima parte a textului este foarte clară: Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. A doua parte a frazei, naște întrebări serioase: Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea creștină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru și anume revenirea ereticilor la ea prin Taina Botezului și lepădarea(anatematizarea) învățăturilor eretice.
*Paragraful 2: „Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum şi misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală.”
Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea sacramentală este indisolubilă, așa precum corect se afirmă aici, atunci în ce mod caută a reface „unitatea” pierdută Biserica Ortodoxă? Dacă Biserica este Una, Unica și nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Avem Unitatea ori nu o avem. Iar dacă o avem, de ce trebuie a „o reface” din moment ce o avem?
*Paragraful 4: „Biserica Ortodoxă, ce se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei ce s-au separat de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor ce cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică…”.
Vedem același limbaj ecumenist, neortodox: „refacerea unității”. Biserica se roagă pentru unirea tuturor, adică a nu fi dezbinați creștinii ortodocși, nu unirea cu ereticii fără ca ereticii a se fi lepădat de ereziile lor. Evanghelia nu vorbește de „dialog”, ci de Evanghelizare și învățare: „De omul eretic, după prima și a doua mustrare, depărtează-te”(Tit 3,10). Nu dialog, ci Evanghelizare, învățare și mustrare!
*Paragraful 6: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie a se sprijini pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, har, preoţie şi succesiune apostolică.”
Este adevărat că în anumite texte din patrimoniul patristic ereticii au fost numiți „sinagoga satanei”, „biserica nelegiuiților”, „biserici blestemate”, etc. Și se poate spune că termenul de „biserică” a fost folosit ca terminus tehnicus, nu în sensul propriu al definirii a ceea ce înseamnă Biserica. Nu te poți juca cu termenii, nu poți fi duplicitar.
*La paragraful 8 Biserica „cunoaşte obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare şi nădăjduieşte că Sfântul Duh, ce constituie întreagă instituţia Bisericii (stihira vecerniei Rusaliilor), va împlini cele cu lipsă…”.
Aici se observă în mod subtil ideea de Biserică deplină în raport cu bisericile nedepline(dar nu le numim așa, pentru a nu-i jigni), ideea de la Conciliul II Vatican.
*Paragrafele 16 și 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” și alte organisme(neortodoxe) ce „promovează unitatea creștină în lume”.
Iarăși ne întrebăm ce unitate creștină promovează un organism eretic sau pan-eretic?
*La paragraful 18 se spune că Biserica Ortodoxă „nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul C.M.B. nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci şi al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă.”
După care, însă, acest paragraf se contrazice flagrant cu paragraful 19, ce afirmă pe față de data aceasta, că:
„Pot fi membri ai C.M.B. numai cei ce cred în Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-Constantinopolitan.”
Adică, aici este acceptat ca bază a „dialogului” minimalismul dogmatic și, în mod subtil, observăm raportul de Biserică deplină cu bisericile nedepline(cele ce cred în Sfânta Treime și în Iisus Hristos, atenție! „ca Dumnezeu și Mântuitor”, nu ca Dumnezeu și Om!).
*Paragraful 22: ”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, ce constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).”
Aceasta contravine Canonului 58 de la Sf. Apostoli, Canonului 15 al Sinodului local de la Constantinopol(I-II) (vezi pag.17,18). Prin ce anume se distruge unitatea Bisericii? Criteriul Ortodoxiei este afirmarea Adevărului Ortodox și combaterea ereziilor.
Cei ce distrug unitatea Bisericii nu sunt cei ce contestă și condamnă ecumenismul și toate ereziile ce sunt vehiculate de teologi și ierarhi astăzi, în Biserica Ortodoxă, ci din contră, schisma este făcută de cei ce acceptă ecumenismul și Sinodul acesta apostat și eretic.
Dacă în sec. XI, între Biserica Ortodoxă și cea catolică, au apărut diferențe doctrinare ce au dus mai apoi la Schismă(1054), cu timpul, catolicismul a adus și mai multe inovații în materie de dogmă și cult, ce ierarhii, preoții ortodocși și ecumeniștii le țin ascunse de majoritatea credincioșilor:
1.Filioque– catolicii susțin că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl ȘI de la Fiul. Această greșeală dogmatică este cea mai grea. Sf.Ev. Ioan spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și este trimis în lume prin Fiul.( Ioan XV, 26);
2.Supremația papală– papa este considerat de catolici, capul suprem al bisericii creștine, adică locțiitorul lui Hristos pe pământ, mai mare decât toți patriarhii. Așa ceva nu a făcut Biserica Universală. Este o mândrie drăcească. Papa se numește urmașul Sfântului Petru;
3.Infailibilitatea papală– ei spun că papa nu poate greși în materie de credință, când este în exercițiul funcțiunii sale;
4.Purgatoriul– învață că între Rai și Iad ar fi un foc mare, unde sufletele după moarte stau câteva sute de ani pentru a se curăți, apoi trec în Rai. În Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri așa ceva;
5.Azimile– ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime precum evreii;
6.Imaculata concepție– spun despre Maica Domnului că ar fi fost născută fără păcatul strămoșesc, dar acest lucru nu este adevărat. Ea s-a născut în chip firesc din dumnezeieștii părinți, Ioachim și Ana, ca rod al rugăciunii;
7.Substanțialitatea– la sfințirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, precum se face în Biserica Ortodoxă la Epicleză. Ei spun că darurile se sfințesc singure, când slujitorul pronunță cuvintele ”Luați, mâncați…” și celelelte. Deci nu au rugăciune de pogorâre a Duhului Sfânt peste Daruri;
8.Celibatul preoților– preoților catolici nu li se permite a se căsători, restricție adoptată împotriva Sinoadelor Ecumenice ce au hotărât ca preoții de mir a avea familie;
9.Indulgențele papale– această practică a catolicilor prevede într-un mod blasfemiator că dacă plătești papei anumite sume de bani, poți săvârși oricâte păcate, deoarece ești iertat și dezlegat de acestea;
10. Meritele prisositoare– consideră că sfinții lor au prea multe fapte bune, ce le prisosesc, nu au ce face cu ele. În acest caz ei le dau papei, ce le păstrează într-un depozit, de unde le vinde pe bani, spre iertarea păcatelor oamenilor ce nu au suficiente fapte bune;
11.Stropirea la botez– conform rânduielii lăsate de Sfinții Apostoli, botezul se săvârșește în numele Sfintei Treimi, prin 3 afundări;
12.Mirungerea – catolicii nu miruiesc copiii chiar după botez, aceștia fiind miruiți doar la vârsta de 7 ani și numai de către arhiereu;
13.În Biserica Ortodoxă se slujește Sf. Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur, a Sf. Vasile cel Mare și a Sf. Grigorie Dialogul, iar în ”biserica” catolică, liturghia romană și cea ambroziană.
Hotărârile luate la Sinodul din Creta, au avut drept scop acceptarea ecumenismului, un lucru foarte grav în Biserica Ortodoxă.
Nu doar în Creta au avut loc abateri grave de la dreapa credință, ci și în Constantinopol, în sec. XX, când primele implicații ale Ortodoxiei în ecumenism au avut loc la îndemnul partiarhiei ecumenice, începând din 1923 și s-au concretizat printr-o serie de congrese și conferințe panortodoxe, ce s-au ținut la Moscova, Atena, Rhodos, etc. Cei ce militează pentru ecumenism aduc ca motivație faptul că prin mișcarea ecumenică pot face cunoscuți întregii lumi Sfinții Părinți și în general Ortodoxia, iar în urma acestei cunoașteri, eterodocșii vor îmbrățișa valorile Bisericii noastre și se vor converti la dreapta credință. Dar în urma zecilor de ani de dialoguri, de conferințe, de congrese și de manifestări comune intercreștine și interreligioase, orice conștiință cinstită trebuie a recunoaște că Ortodoxia nu a câștigat, ci a pierdut și pierde în continuare.
Sf. Grigorie Palama: ”Latinii, nici îngerii nu îi pot schimba, oferindu-le medicamentul pentru pseudo-slăvirea lor.(opusul Ortodoxiei)”.
Am răbdat ecumeniștii și moderniștii vreme de un secol. Am făcut răbdare și ascultare. Am așteptat și am nădăjduit că rugăciunile comune, sincretismele, egalitățile, inovațiile vor înceta, pentru ca frații noștri ce s-au smintit a reveni în sânul Bisericii. Nu vom lăsa și alții a pleca. Vom înceta comuniunea cu cei ce discută cu papa cel eretic și schismatic. Drumul de aici înainte nu va fi presărat cu flori, ci cu multă luptă pentru păstrarea credinței. Cei chemați, aleșii credincioși, meargă cu Mielul, cei lași, mizerabili și goi, meargă cu fiara. ”Vin curând, ține ce ai, ca nimeni a nu lua cununa ta.”(Apocalipsa 4.11).
 Având în vedere că până în prezent, nu s-au adunat sinoadele locale, pentru a condamna pe cei ce încalcă de aproape 100 de ani, atât Canoanele Apostolice, cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos, respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:
1.Rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita ”Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, ”vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în bisericile ortodoxe și lăcașurile ereticilor, în săptămâna de rugăciune, în care sunt invitați eretici, a predica în fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu; [Reprezentanții B.O.R. ce fac compromisuri dogmatice și liturgice, condamnate de Canoanele Bisericii, se reprezintă doar pe ei înșiși, nu ne reprezintă pe noi credincioșii și nici Biserica în plinătatea (pleroma) ei. Așteptăm ca aceștia a da semne de pocăință publică, precum manifestarea lor eterodoxă eretică, a fost publică.]
Canonul 10 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIȚI):
”Dacă cineva s-ar ruga chiar și în casă, împreună cu cel afurisit(scos din comuniune), acela a se afurisi.”
Canonul 45 Apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII):
”Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, a se afurisi; iar dacă le-a permis acestora a săvârși ceva ca și clerici (să săvârșească cele sfinte), a se caterisi.”
Canonul 64 de la Sfinții Apostoli ce oprește comuniunea cu necreștinii și ereticii:
”Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă, adunarea iudeilor sau ereticilor spre a se ruga, a se caterisi și a se afurisi.”
Canonul 32 de la Sinodul V local din Laodiceea (343) (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU ESTE BINECUVÂNTARE):
”Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor ce mai mult sunt absurdități decât binecuvântări.”
Canonul 33 de la Sinodul V local din Laodiceea (343) (SE OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII):
”Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.”
Canonul 46 (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI) Sf. Nichifor Mărturisitorul (818):
”Vă sfătuim, ca în bisericile luate în stăpânire de eretici a se intra ca într-o simplă casă și a se cânta numai din nevoie, așezându-se cruce la mijloc, iar în altar nici a nu se intra, nici a se tămâia, nici a se săvârși rugăciune, nici a se aprinde candele și lumânare.”
Canonul 6 de la Laodiceea (ERETICII A NU INTRA ÎN BISERICĂ):
”Nu este îngăduit ereticilor a intra în casa lui Dumnezeu, dacă stăruie în eres.”
Sf.Teodor Studitul: ”In legătură cu cele rânduite de Sfinții Părinți, trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtășie cu ei (ereticii) nu am primit, ci ”Vai!” se rostește asupra celor ce au părtășie cu ei, fie și doar la mâncare, băutură sau simplă relație.”
2. Participarea la întâlniri sincretiste intereligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii;
3. Prezența Bisericii Ortodoxe Romane și a celorlalte Biserici Ortodoxe locale în Consiliului Mondial al Bisericilor;
4. Erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din biserică;
5. Erezia conform cărei toate confesiunile creștine, ar fi ramuri ale Bisericii celei Una (Teoria ramurilor);
6. Erezia conform căreia Biserica ar fi divizată în confesiuni creștine și noi ar trebui a reface unitatea ei prin minimalismul dogmatic, adică prin a accepta ca bază a unirii ortodocșilor cu celelelalte confesiuni;
7. Acordul de la Balamand (1993), în care reprezentanții Bisericii Ortodoxe locale, au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romano-catolicilor;
*Canonul 46 Apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE):
”Poruncim a se caterisi episcopul sau prezbiterul, ce a primit ca valid botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtășire (înțelegere) are Hristos cu veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” (IICorinteni 6,15) Sf.Ioan Gură de Aur spunea: ”Nu te amăgească pe tine, o, ascultătorule, adunările ereticilor că au Botez, dar nu luminare, ci se botează cu trupul, iar cu sufletul nu se luminează.” Ci și Sf.Leon, în Epistola cea către Nichita: ”Nici un eretic, nu dă sfințenie prin taine”. Iar sf.Ambrosie, în Cuvântul pentru cei ce se catehizează, spune: ”Botezul, celor rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfințește.”(Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamț, 1844)
Sf. Vasile cel Mare: ”Cei ce s-au lepădat de Biserică nu au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii… Cei ce s-au rupt, devenind mireni, nu au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt de la care ei au căzut.”

2. Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și Mare” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale:

Într-adevăr, acești delegați au fost numiți ca ”reprezentanți ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, chiar înainte ca Sfântul Sinod a decide asupra recunoașterii caracterului eclesial sau nu, al acestor comunități eretice.
Patriarhul Bartolomeu punându-ne în fața unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului și anume că el nu are nici o intenție de a numi pe eterodocși eretici, ci biserici surori.
Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină, nu a existat conceptul de “observatori”. Adică a participa la acestea ca invitați de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați în calitate de vinovați, pentru a cere iertare și nu ca invitați de onoare. Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”.
Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale.
Sf. Ap. Iacov spune: „Cel ce se arată că este prieten al lor (al ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este”(Iacov IV,4).”
Referitor la aceasta, Sf. Ioan Gură de Aur explică:
”Adică din cuvinte, din proorocia mincinoasă, din fățărnicia lor, din reaua lor credință, din hula lor veți cunoaște. Căci nu poate pomul rău a face roade bune. Așa și voi veți cunoaște unii ca aceștia din roadele lor. Și, cunoscându-i, a nu-i primi în casă, a nu vă apleca lor, a nu învrednici de cuvânt, a nu arunca mărgăritarele voastre înaintea lor. Însă păziți-vă de frământătura lor, adică de erezia lor.”
”Auziți toți ce mâncați împreună cu ereticii. Hotărâre dureroasă: sunteți vrăjmași ai lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmașii împăratului, nu poate a fi prieten al împăratului și nu se învrednicește de viață, ci piere împreună cu vrăjmașii și suferă mai rele.”
”Auziți iarăși cei ce faceți agape cu ei (cu ereticii): Cum veți scăpa de mânia ce va să vină peste voi, cum vă pângăriți împreună cu aceștia prin mâncare și băutură laolaltă? Cum îndrăzniți a vă apropia de Dumnezeieștile Taine ale lui Hristos? Sau nu ați auzit de fericitul Pavel strigând că:” Nu puteți bea paharul Domnului și paharul demonului; nu puteți avea parte de masa Domnului și de masa demonilor”(ICorinteni X, 21).”
”A nu le face vreun pogorământ în vreun lucru, nici în mâncăruri, băutură, prietenii, prin legături cu ei, prin dragoste sau prin împăciuire. Căci cel înșelat în acestea și care face pogorământ față de ei, se face străin de Biserica Sobornicească. Înfricoșați-vă și tremurați cei ce faceți agape cu ei și îndreptați-vă pentru a nu pieri prin necredința lor.”
Sf.Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: ”Prin urmare, așa faceți și voi păstorilor și nu fiți părtași faptelor celor întunecate ale întunericului, ci mai degrabă mustrați-le pe față, după cum apostolii și dumnezeiescul părinte David au avut multe necazuri din pricina lor și multe lupte, mustrând și certând, dându-i în vileag și rugându-se lui Dumnezeu împotriva lor.”
Sf.Maxim Mărturisitorul (662): ”A tăinui cuvântul Adevărului, înseamnă a te lepăda de el. Bine este a trăi în pace cu toți, dar numai cu aceia ce cugetă aceleași despre buna credință. Și este mai bine a ne război, atunci când pacea lucrează conglăsuirea către rău.” (din Viețile Sfinților din greacă, 21 ian.)
”Nu este îngăduit ca învățătura luminoasă a Sfinților Părinți a se ună cu părerile mizerabililor eretici.”
Sf.Grigore Teologul: ”Căci mai vrednic de laudă este un război, decât o pace ce desparte de Dumnezeu.”
Sf.Marcu Evghenicul: ”Bine este a fi împăcați cu toți, dar a mărturisi când vine vorba de dreapta credință, căci împăcarea ce se face în chip drept și cuvios este o dobândire foarte bună, însă când se face cu dreptate și viclenie este un lucru mizerabil și vătămător.”
”Este imposibil a chema pacea, dacă mai întâi nu se va rezolva pricina schismei și dacă papa, ce s-a proclamat asemenea cu Dumnezeu, nu-și va veni în sine.”
”Toți dascălii Bisericii, toate Sinoadele, toate Sfintele Scripturi, ne spun a ne feri de acești eretici și de împărtășirea cu ei.”
Cuv.Ghenadie Scholarul(1452): ”Să nu facem nici măcar tovărășie cu cei ce au schimbat cugetul Dreptei Credințe.”
Sf.Valsamon arată că de eretici ”trebuie a ne scârbi ca și de niște întinăciuni și a nu avea legături cu ei.”
Sf.Ignatie Teoforul poruncește: ”De aceștia (de eretici) trebuie a fugi ca de fiare (…). Trebuie a vă feri de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat.”
Sf.Vasile cel Mare afirmă: ”Trebuie a evita orice părtășie cu ei (cu ereticii) și a le respinge cuvintele ca unele ce sunt otravă pentru suflete.”
Sf.Chiril al Ierusalimului: ”Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar a nu saluta unul ca acesta pentru a nu fi părtaș la faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni V, 11); și nici a nu te amesteca (cu ereticii), nici să nu voiești a intra în discuție cu ei.”

3.Sinodul și-a început activitatea fără a ratifica în prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale ce au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât și acest Sinod a avea o continuitate organică cu cele precedente:

Este de reținut că referirea la Sinoadele Ecumenice anterioare a fost o practică respectată în mod constant de către Sfinții Părinți ai acestor Sinoade. Prin această practică Părinții au vrut a proclama că acceptă ceea ce Sinoadele Ecumenice anterioare stabileau ca și dogme și că doresc a continua această lucrare. Un exemplu tipic o reprezintă recunoașterea Sinodului de la 787 ca al VII-lea Sinod Ecumenic în cadrul Consiliului Ecumenic al Sf. Fotie din perioada 879-880.

4.Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul papal:

Fiecare Biserică Locală a avut dreptul la un singur vot ce s-a concretizat prin votul Întâistătătorilor (Patriarhilor). Deci au avut drept de vot doar 10 persoane, Întâistătătorii Bisericilor Locale prezente. La Sinoadele autentice votează toți arhiereii. Deci, problema acestui Sinod este tocmai lipsa de sinodalitate. Cum este posibil ca fiecare Biserică Autocefală a avea doar un vot?
5.Delegația B.O.R. a semnat toate documentele propuse, chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte ”Biserici” sunt eterodoxe:
Sf.Maxim a spus că: ”Biserica Sobornicească nu este o anume Biserică sau adunarea Bisericilor locale, ce s-au îndepărtat de Adevăr, ci este aceea ce păstrează ”mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în Hristos.”
Sf.Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria în Epistola sa către Sf. Policarp al Smirnei: ”Tot cel ce se pronunță împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ți fie lup în piele de oaie, ce lucrează stricarea oilor.”
Sf.Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: ”Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât ați primit, a fi anathema.”, observă că apostolul ”Nu a spus că, dacă propovăduiesc împotrivă, sau leapădă totul, ci chiar și ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă din întâmplare vor fi mișcați, anathema a fi.” Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor, către clericii din Constantinopol scrie: ”Am urmat predaniile Bisericii Universale și nu am făcut nici destindere(scoatere), nici prisosință(adaos), ci învățându-ne apostolicește, ținem Predaniile ce am primit, primind și îmbrățișând întotdeauna câte Sfânta Biserica Universală de la începutul vremurilor a primit oral și prin scris… Căci adevărata și prea dreapta judecată a Bisercii, nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legile părintești și primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau împuțina ceva.”
6. S-au folosit expresiile ”unitatea creștină a creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie a o regăsi, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată a exista:
7. S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de ”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu ”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților, protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”;
Sf.Grigore Palama spune: ”De fapt cei ce țin de Biserica lui Hristos, locuiesc întru Adevăr, iar cei ce au lepădat Adevărul, au părăsit și Biserica.”
Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni ce contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos.
Dogma pentru Biserica Ortodoxă este exprimată foarte concis și exact, în articolul IX al Simbolului de Credință de la Sinodul I Ecumenic: ”Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. „Este un Domn, o credinţă, un botez.” (Efeseni IV, 5).
În Soborul al IV-lea a toată lumea, de la Calcedon(451), se spune:
”Sf. Sobor a toată lumea, a hotărât a nu fi îngăduit nimănui a face public, adică a scrie, a alcătui, a învăța sau a arăta o altă credință. Iar cei ce-ar îndrăzni să scrie, să alcătuiască, sau să arate o altă credință, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți: primii din episcopate, iar cei de-ai doilea, din rangul lor din cler! Iar dacă sunt laici, să fie anatemizați.”
Sinodul de la Constantinopol din anul 1724: „Cei ce vor dezerta de la Ortodoxie, vor părăsi părinteștile, dreptele dogme ale credinței, Predaniile obstești ale Bisericii, vor decădea, se vor îndepărta cu inovații, cu credințe absurde, cu obiceiuri eterodoxe, vor falsifica și vor măslui adevărul Ortodoxiei, aceștia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creștini cu adevărat, ci se taie și se despart de totalitatea mădularelor Bisericii a creștinilor, ca niște eterodocși, inovatori și se izgonesc afară din sfântul staul ca niște oi râioase și mădulare putrede.”
Sf.Maxim Grecul(1470-1556)– este unul dintre cei mai străluciți monahi și teologi ai secolului al XVI-lea. Acesta și-a consacrat o bună parte activității sale în Rusia, combaterii celor străini de credința creștină și nu în ultimul rând, eterodocșilor.
”Cum spuneți că biserica latină (catolică) ține cu sârguință Credința Ortodoxă? (…) Care apostol sau evanghelist a predanisit așa? (…) Voi latinii ce nu numai acesta (Simbolul de Credință), ci și multe alte predanii ale Bisericii le-ați înstrâmbat și le-ați stricat, sunteți vrednici a vă numi, nu doar schismatici, ci și eretici, ca unii ce săvârșiți fărădelege, potrivit predaniilor, Canoanelor Apostolești și Părintești. (…) Deci de vreme ce săvârșiți fărădelegi atât de multe și de mari, cum să avem împărtășire cu voi, ce cu osârdie stăruiți în fărărdelegile voastre? (…) Noi, grecii, rușii, georgienii, bulgarii, sârbii, valahii și alte popoare suntem în dezacord cu voi latinii, din râvnă pentru Dumnezeu și nu dintr-o trufie și vanitate fariseică.”
”Știm cu siguranță, cu siguranță știm și din Dumnezeieștile Scripturi am învățat că a înlocui, a schimba ceva, cât de puțin în învățătura Credinței este o mare crimă și pierderea vieții veșnice.”
Sf.Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului (sec. X): ”Cea mai bună comuniune este comuniunea în credința și în dragostea cea adevărată. Nu există nimic mai minunat decât Adevărul! Există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească și Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc și sinod al răzvrătiților. Noi, dreptcredincioșii creștini, acestea gândim, așa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie a păzi toate, fără nici o excepție și, mai presus de toate, cele ale credinței. Deoarece, dacă ai devia cât de puțin, păcătuiești păcat de moarte. Și acestea ce au fost hotărâte la Sinoadele Ecumenice și de obște, trebuie ca toți a le păzi. Și toți câți păzesc cele ce fie unul dintre părinți le-a scris în chip particular, fie un sinod local statornicit, au dreaptă judecată. Dar pentru cei ce nu le primesc, este înfiorătoare neglijența.”
Sf.Marcul Evghenicul, Mitropolitul Efesului, descriind papistașii, a spus: ”Aceștia nu sunt doar schismatici, ci și eretici. Deci nu trebuie a face unirea până ce nu se vor lepăda de adăugirea la Crez și vor mărturisi Crezul la fel ca noi.”

8. Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni ce contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos:

Dogma pentru Biserica Ortodoxă este exprimată foarte concis și exact, în articolul IX al Simbolului de Credință de la Sinodul I Ecumenic: ”Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. „Este un Domn, o credinţă, un botez.” (Efeseni IV, 5).
În Soborul al IV-lea a toată lumea, de la Calcedon(451), se spune:
”Sf. Sobor a toată lumea, a hotărât a nu fi îngăduit nimănui a face public, adică a scrie, a alcătui, a învăța sau a arăta o altă credință. Iar cei ce-ar îndrăzni să scrie, să alcătuiască, sau să arate o altă credință, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți: primii din episcopate, iar cei de-ai doilea, din rangul lor din cler! Iar dacă sunt laici, a fi anatemizați.”
Sinodul de la Constantinopol din anul 1724: „Cei ce vor dezerta de la Ortodoxie, vor părăsi părinteștile, dreptele dogme ale credinței, Predaniile obstești ale Bisericii, vor decădea, se vor îndepărta cu inovații, cu credințe absurde, cu obiceiuri eterodoxe, vor falsifica, vor măslui adevărul Ortodoxiei, aceștia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creștini cu adevărat, ci se taie, se despart de totalitatea mădularelor Bisericii a creștinilor, ca niște eterodocși, inovatori, se izgonesc afară din sfântul staul ca niște oi râioase și mădulare putrede.”
Sf.Maxim Grecul(1470-1556) – este unul dintre cei mai străluciți monahi și teologi ai secolului al XVI-lea. Acesta și-a consacrat o bună parte activității sale în Rusia, combaterii celor străini de credința creștină și nu în ultimul rând, eterodocșilor.
”Cum spuneți că biserica latină (catolică) ține cu sârguință Credința Ortodoxă? (…) Care apostol sau evanghelist a predanisit așa? (…) Voi latinii ce nu numai acesta (Simbolul de Credință), ci multe alte predanii ale Bisericii le-ați înstrâmbat, le-ați stricat, sunteți vrednici a vă numi, nu doar schismatici, ci eretici, ca unii ce săvârșiți fărădelege, potrivit predaniilor, Canoanelor Apostolești și Părintești. (…) Deci de vreme ce săvârșiți fărădelegi atât de multe, de mari, cum să avem împărtășire cu voi, ce cu osârdie stăruiți în fărărdelegile voastre? (…) Noi, grecii, rușii, georgienii, bulgarii, sârbii, valahii și alte popoare suntem în dezacord cu voi latinii, din râvnă pentru Dumnezeu,ci nu dintr-o trufie și vanitate fariseică.”
”Știm cu siguranță, cu siguranță știm și din Dumnezeieștile Scripturi am învățat că a înlocui, a schimba ceva, cât de puțin în învățătura Credinței, este o mare crimă și pierderea vieții veșnice.”
Sfântul Fotie cel Mare, Patriarh al Constantinopolului (sec. X): ”Cea mai bună comuniune este comuniunea în credința și în dragostea cea adevărată. Nu există nimic mai minunat decât Adevărul! Există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească și Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc și sinod al răzvrătiților. Noi, dreptcredincioșii creștini, acestea gândim, așa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie a păzi toate, fără nici o excepție și, mai presus de toate, cele ale credinței. Deoarece, dacă ai devia cât de puțin, păcătuiești păcat de moarte. Și acestea ce au fost hotărâte la Sinoadele Ecumenice și de obște, trebuie ca toți a le păzi. Și toți câți păzesc cele pe care fie unul dintre părinți le-a scris în chip particular, fie un sinod local statornicit, au dreaptă judecată. Dar pentru cei ce nu le primesc, este înfiorătoare neglijența.”
Sf.Marcul Evghenicul, Mitropolitul Efesului, descriind papistașii, a spus: ”Aceștia nu sunt doar schismatici, ci și eretici. Deci nu trebuie a face unirea până ce nu se vor lepăda de adăugirea la Crez și vor mărturisi Crezul la fel ca noi.”
9.Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă, deoarece cuvântul panortodox înseamnă a tot ce este ortodox, iar în Creta au lipsit patru Biserici(Georgia, Bulgaria, Antiohia, Rusia);
10.În Tradiția Bisericii, Sfintele și marile Sinoade, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul din Creta, potrivit regulamentului, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă și Dreptul Canonic Ortodox:
Asemenea s-a întâmplat și la sinodul de la Ferarra (Florența), de pe timpul Sfântului Marcu Evghenicul. Sfântul numea acel ”sinod”, ”adunarea lui Caiafa” (Matei 26,3 și 57), adică, au existat întâlniri, învoieli ascunse în chilii și în case, nu la vedere, precum se cuvine unei adunări ecumenice. Când s-a ajuns la semnat, mulți nu știau bine cuprinsul actelor ce îl iscăleau, declară Siropulus. (…) Subiectele însemnate nu fuseseră discutate în ședințe deschise. Nu a existat un vot al întregii adunări. Mulți au semnat fără a-și face publice părerile. Nu a fost o unire printr-o dezbatere teologică liberă, ci una ce slujea scopuri politice.” Referitor tot la acel sinod, Sf. Marcu îi scria lui Solarius: ”Acest sinod nu poate fi numit nici ”sfânt”, nici ”ecumenic”, din următoarele pricini: documentul nu a fost roada unor discuții despre credință dintre frați veniți liberi întru Hristos. Împotriva grecilor, s-au folosit mijloace silnice pentru a-i înfricoșa și a-i face a semna. Episcopul Avramie al Suzdalului a fost chiar întemnițat. Alții au fost slăbiți prin foame și prin amenințarea morții. (…) Unii s-au lăsat în chip rușinos a fi mituiți cu bani, iar unii chiar au fost convinși de argumentele latine.”
11.Îngrijorătoare sunt afirmațiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși. Astfel, într-un comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a) se menționează: ”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate fi celebrată din îngăduința, iubirea omului, cu condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, a fi botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă:
Această acceptare a căsătoriilor mixte încalcă canoanele următoare:
Canonul 10 (SINODULUI AL V-LEA DE LA LAODICEEA– 343):
”Nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii să împreune cu nebăgare de seamă pe fiii lor cu ereticii, prin legătura căsătoriei.”
Canonul 31 (SINODUL AL V-LEA DE LA LAODICEEA– 343):
”Nici un eretic nu se cuvine a încheia căsătorie sau a se da fiii sau fiicele după eretici, ci mai ales a-i lua dacă făgăduiesc a se face creștini.”
Canonul 23 al Sf.Ioan Ajunătorul: ”Canonul 72 al aceluiași sinod hotărăște că, dacă un ortodox se împreună cu o femeie eretică, nunta a fi fără valoare și căsătoria nelegiuită a se desface; iar dacă vor stărui în această căsătorie, a se afurisi.”
 Canonul 72 Trullan, an 692 (CREȘTINII A NU SE CĂSĂTORI CU ERETICII ȘI NECREȘTINII):
”Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox a se lega prin căsăstorie cu femeie eretică, nici ca femeia ortodoxă a se uni prin căsătorie cu bărbat eretic, ci de s-ar și vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vreunul dintre toți, căsătoria (nunta) a se socoti fără tărie, iar căsătoria(însoțirea nelegiuită) a se desface, căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oile a se împerechea cu lupul și nici părții lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoșilor; iar dacă cineva ar încălca cele rânduite de noi, a se afurisi.”
Ierom. Nicodim Sachelarie, în cartea ”Pravilă bisericească” (pag.121) spune:
”Cine își va însura într-altă credință fetele și feciorii, unii ca aceia a avea pocăință 5 ani; așișjderea popii aceia ce-i vor cununa și aceia a avea pocăință 5 ani, afară de Biserică.” (Pravila Bisericească de la Govora 1640, pag.100)
Sf.Cosma Etolianul (1779): ”Noi avem poruncă ce spune a anatemiza pe oricine adaugă sau nu crede în ceva mic din cele ce le-au legiut Părinții Bisericii noastre.”
12.S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări mondiale, a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine și contrare Bisericii Ortodoxe.
13.Una din reglementările așa-spusului ”Sinod Mare și Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub amenințarea a fi pedepsite toate grupurile de creștini ce nu vor primi hotărârile lui:
Potrivit eclesiologiei ortodoxe, Dreptului Canonic Ortodox, hotărârile Sfintelor, Marilor Sinoade Ecumenice ce privesc chestiuni de credință, trebuie supuse judecății, aprobate ori respinse atât de arhiereii eparhioți, cât și de clerul, monahii și poporul ortodox.
Ascultarea de episcopi nu este lipsită de discernământ și fără condiții. Nu trebuie a asculta fără discernământ în ceea ce spun și hotărăsc episcopii. Dacă ar fi fost valabilă aceasta, Credința Ortodoxă ar fi dispărut, nu ar mai fi avut Sfinți luptători și mărturisitori. Câți episcopi, patriarhi nu au adoptat, învățat erezii, câte sinoade în istoria Bisericii nu s-au adunat pentru a sprijini rătăciri și abateri de la învățătura religioasă? Trebuia ca toți credincioșii Bisericii a face ascultare și a urma rătăcirile? Atunci nu ar mai fi existat dogme sănătoase, le-ar fi desființat pe toate ereticii. N-ar fi existat Sfinții Atanasie, Vasile, Grigorie, Maxim, Damaschin, Fotie, Palama și Marcu Evghenicul. De multe ori au exprimat adevărul credinței, au fost în prima linie împotriva ereticilor, simpli monahi și egumeni, precum Maxim Mărturisitorul, Sf.Ioan Damaschin, Sf.Teodor Studitul. Au fost ei neascultători și nedisciplinați? Au exprimat conștiința neschimbătoare a credincioșilor Bisericii ce este autoritatea înaltă în Biserica Ortodoxă. ”Patriarhii, sinoadele nu sunt mereu fără de greșeală, ascultăm episcopii, sinoadele când păzesc dogmele și Canoanele Bisericii ce veghează pentru sufletele noastre. Când nesocotesc credința și tradițiile, când vin cu altă învățătură, nu numai că nu îi urmăm, dar întrerupem orice comunicare cu ei. În problemele credinței și păzirii Sfintelor Canoane, ascultarea a fost desființată de episcopii ce nu au păstrat Tradiția Bisericii.” Episcopii trebuie a se învrednici de a fi ascultați de către credincioși, când ei înșiși ascultă adevărul Bisericii,  precum spune troparul Sfinților Sfințiților Ierarhi, aceștia fiind succesori ai Apostolilor. Simpla continuare în timp a succesiunii apostolice, fără succesiunea adevărului, credinței, scoate episcopul în afara hotarelor Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. ”Trebuie a asculta pe Dumnezeu mai mult decât oamenii.” (Fapte 5,29)
Canonul 58 de la Sfinții Apostoli: ”Episcopul sau prezbiterul arătând nepăsare clerului sau poporului, neînvățându-i pe aceștia dreapta credință, a se afurisi, iar stăruind în nepăsare, în lenevie, a se caterisi.”
Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a putea rămâne în comuniune cu Adevărul Hristos. Dar dacă comuniunea episcopului cu Hristos este pierdută datorită unei stricări a credinţei printr-o mărturie făcută în mod public, ce comuniune mai poate exista între un ortodox ce păstrează curată credinţa și acel episcop? Cum putem noi a tăcea, când între ierarhii și preoții noștri sunt ce susțin că tainele catolicilor sunt valide?!
Sf.Ioan Gură de Aur spune: ”Și eu, iarăși, vă voi spune cele asemănătoare: Vedeți a nu vă înșela careva, nici din cei dinăuntru (bisericii), nici din cei dinafară, nici episcopi, nici preot, nici diacon, nici citeț sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni în haine de oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfățișarea dreptei credințe, dar tăgăduiesc puterea ei.”
Sf.Teodor Studitul: ”Nu este cu putință, nu este, o, stăpâne, nici Biserica de la noi, nici alta, a face ceva în afara legilor și canoanelor așezate în ea. Fiindcă dacă s-ar face aceasta, deșartă este Evanghelia, zadarnice Canoanele, fiecare ar face după placul arhieriei sale și i s-ar îngădui a face împreună cu cei ce sunt cu el, precum i-ar părea de cuviință: a fi el un nou evanghelist, un alt apostol, un alt legiutor.”
Mitropolitul Augustin de Florina: ”Episcopul trebuie a asculta de Evanghelie. De aceea episcopul este hirotonit sub Evanghelie și aceasta înseamnă, după cum spun Părinții, că poporul va asculta de episcopi cu o condiție ca episcopul a ascula de Evanghelie. Atunci când episcopul nu ascultă de Evanghelie, nu trăiește după Sfintele Canoane, clericii și poporul nu sunt obligați a asculta episcopii. (…) Atunci clericii, monahii eroici, chiar simpli laici, în cazul când episcopii tac, când amvoanele nu mai vorbesc, au dreptul, sunt obligați a spune cele ce nu îndrăznește episcopul, fie din frică, fie înrăurit de duhul lumesc sau dintr-o percepție greșită. În istoria bisericească, atunci când amvoanele oficiale au tăcut, Ortodoxia a fost preluată de monahii simpli, smeriți, de popor, de femei și bărbați.”
Dacă episcopul crede în taină în mod eretic, preotul nu are nici o vină, deoarece nu se poate face răspunzător pentru ceea ce nu știe.
Sf.Ioan Gură de Aur accentuează asupra îndatoririi membrilor bisericii de a mustra clerul ce învață neortodox: ”Trebuie ascultați învățătorii, preoții a nu-i judeca, chiar dacă ar avea o viață urâtă; dacă însă credința le este greșită, nu trebuie doar a nu-i asculta, ci a fugi de ei și  a-i judeca.” (Omilia 2, Epistola 2 Timotei).
Sf.Atanasie din Paros (1721-1813), vestit pentru râvna, acrivia sa în privința credinței, cât și pentru predicile înflăcărate, pentru luptele împotriva ereticilor, îndemna a nu tăcea atunci când este primejduită credința. ”Nu este drept, nici cuvenit, desigur, celor binecinstitori, a tăcea atunci când cei ce caută a statornici rătăcirea, încalcă legile lui Dumnezeu; acolo unde se primejduiește Dumnezeu, precum a spus un mare Părinte, ce om binecinstitor poate tăcea?”
Sf.Gherman cel Nou al Constantinopolului (1224-1240), într-o scrisoare a sa, din 1229, îndemna ortodocșii din Cipru: “Fugiți cu grăbire, depărtându-vă de preoții ce s-au plecat stăpânirii latine. A nu vă aduna cu ei în biserică, nici a nu primi din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine a vă ruga lui Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât a vă aduna în biserică, dimpreună cu slugarnicii latino-cugetători.”
”Acei clerici ce recunosc Biserica noastră și voiesc a ține credința predanisită de Sfinții Părinți, a nu se apleca arhiereilor lor ce s-au supus latinilor. Nici a nu le da câtuși de puțin ascultare, din pricina că episcopii vor afurisi (cu scopul de a-i convinge a se supune bisericii latine), fiindcă o asemenea afurisenie n-are nici o putere, ci se abate mai curând asupra celui ce a dat-o. Iar aceasta deoarece s-au făcut pricină de sminteală poporului lui Dumnezeu, ca unii ce au încălcat acrivia Sfintelor Canoane, au primit episcopii străini, uzurpatori dându-le mâna, semn al supunerii și al înrobirii.”
Sfântul Nicodim Aghioritul (1809) spunea: ”Se cuvine a ne îngrădi pe noi înșine, a ne separa de episcopii ce în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”
Sf.Cuv.Paisie Aghioritul spunea că ”Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor mărturisitori cu principii patristice”.
Sf.Ioan Iacob de la Neamț (1960) spunea: ”Iar câțiva din slujitorii Sfântului Altar din ziua de astăzi, defaimă aceste Sfinte Canoane, numindu-le BARIERE RUGINITE. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinții Apostoli, prin Sfinții Părinți ai celor șapte Sinoade Ecumenice și ei spun: «Canoanele de multă vechime ce le au, au ruginit. » Nu spun că lor, de multă grăsime, nefrică de Dumnezeu, li s-a întunecat mintea, au năpârlit, căzânu-le părul, barba și mustața, făcându-se precum femeile. Cum este chipul Domnului, al Sfinților și cum este chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinților ei le încalcă în picioare, dar predică sus și tare că sunt ortodocși.”
Sf.Tarasie, patriarhul Constantinopolului (806): ”Să aducem aici în mijloc cărțile distinșilor Sfinților Părinți, pentru a-i asculta. Din acestea a extrage și a adăpa fiecare dintre noi turma noastră. Deoarece hotarele ce le-au așezat Părinții noștri nu se mută; ci, după ce am învățat Predania apostolică, a păzi Predaniile ce le-am primit.”
Sf.Ioan Damaschin (749): ”Auziți popoare, seminții, limbi, bărbați, femei, copii, cei mai mari, cei mai tineri și pruncii, sfântul neam al creștinilor! Dacă cineva va învăța, în afara acestora ce le-a primit Sfânta Biserică Sobornicească, de la Sfinții Apostoli, de la Părinți, de la Sinoade, a nu-l asculta, nici a primi sfatul șarpelui, după cum l-a primit Eva și a cules moarte; și chiar dacă v-ar învăța un înger sau un împărat în afara acestora ce le-ați primit, astupați-vă urechile.”
Sf.Chiril al Alexandriei (444): ”Dacă cineva schimbă ceva în sfintele, dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie a-l lua drept clarviziune, ci drept crimă, abatere de la dogmă și păcătuire împotriva lui Dumnezeu.” Tot Sfântul spune: ”Atunci se mărește numele păcii, când nu ne vom împotrivi părerilor Sfinților, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora.”
”Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? .” (IICorinteni 6,14-15)
Sfântul Ignatie Teoforul în cuvântările sale afirmă: ”Un episcop ce a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii continuă a-l considera episcop ortodox, dacă continuă a veni la slujbele din bisericile ce îl pomenesc, a primi “darurile” sau „binecuvântările” lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.”
La Sfântul Teodor Studitul găsim că: ”Nici un sinod al ierarhilor ortodocși nu este canonic, dacă nu păzește cu totul, Sfintele Canoane instituite.” Tot același sfânt susține că ”cei ce nu acceptă toate rânduielile canonice ale Sfintelor Sinoade, nu sunt pe deplin ortodocși, chiar dacă cred drept în toate dogmele ortodoxe.”
Arhim.Filotei Zervakos mărturisește că: ”Aceia ce au fost înrolați de Stăpânul Împărăției Cerurilor a lupta, s-au moleșit, nu numai că au slăbit, ci s-au adâncit în somnul greu al trândăviei și al nepăsării. Dorm, s-au făcut nevăzuți, iar vrăjmașii se văd peste tot, veghează neîncetat, lucrează, pătrund în orașe, comune, sate, împresoară pământ, mare, se zbat, cheltuiesc bani nenumărați pentru a lua ostateci, a aduna prozeliți, partizani, ucenici, pentru a ucide sufletele ortodocșilor și a dezrădăcina Credința noastră Ortodoxă, fără de care este cu neputință a ne mântui.”
Sf.Chiril, patriarhul Ierusalimului: ”Mai înainte ereticii își mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de Adevăr și neadevărul le încântă urechile. Se grăiește ceva ce desfată urechile? Toți oamenii ascultă cu plăcere. Se grăiește ceva folositor sufletului? Toți se îndepărtează. Cei mai mulți oameni s-au lepădat de învățăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci “lepădarea de credință” (IITes. 2,3). „Trebuie așteptat dușmanul (Antihristul), în parte a și început de pe acum a trimite înaintemergătorii lui, pentru a veni pregătit la vânătoare. Ai grijă de tine, omule, și întărește-ți sufletul! Biserica îți arată acum, înaintea Dumnezeului celui viu (ITim. 6,13) și te învată mai dinainte cele cu privire la Antihrist, înainte de venirea lui. Nu știm dacă vine în timpul vieții tale și nici nu știm dacă vine după trecerea ta din această viață. Este bine însă ca tu a cunoaște semnele venirii lui și a te întări mai dinainte.”
Sfântul Marcu Evghenicul, ce a luptat dârz împotriva Sinodului de la Ferrara (Florența), din anii 1438 – 1439, când ierarhii ortodocși au trădat Ortodoxia, semnând și acceptând unirea catolicilor, a rămas neclintit în Dreapta Credință, refuzând a semna orice document prin care se accepta unirea catolicilor. ”Văzând că nu este nici o nădejde a îndupleca efeseanul (Sf. Marcu), papa a amenințat că-l va depune de nu semnează. Dar neînfricatul apărător al Ortodoxiei, dădu papei un răspuns hotărât spunând: Sinoadele au osândit cei ce nu se supun Bisericii și se alătură părerilor potrivnice învățăturii sale. Eu nu propovăduiesc slava mea, nici am spus ceva nou sau necunoscut în Biserică. Nu fac decât a păstra în chip neclintit, învățătura curată, neprihănită ce Biserica, primind-o de la Hristos, Mântuitorul nostru, a ținut-o întotdeauna și încă o ține. Această învățătură a fost ținută și de biserica Romei cu cea a răsăritului până la începutul schismei (…). Și cine poate defăima sau osândi această învățătură binecinstitoare? Deci dacă stau neclintit în această învățătură și nu voiesc a mă abate de la ea, cine cutează a mă judeca drept eretic? Mai întâi trebuie a judeca învățătura în care cred și apoi a mă judeca. Însă dacă mărturisirea mea este sfântă, dreptslăvitoare, precum și este, cum oare sunt vrednic de judecată?”
Faptul că Sf.Marcu nu a trădat Ortodoxia, după sinod, a fost așteptat acasă și cinstit de popor precum un sfânt, iar ceilalți episcopi au fost mustrați. Oamenii ocoleau episcopii ce semnaseră și chiar le aruncau cuvinte de batjocură. Cereau explicații episcopilor ce au trădat Ortodoxia, iar Episcopul Antonie al Iracliei (participant la sinod) și cu ceilalți, au răspuns cu adâncă întristare oamenilor: ”Ne-am vândut credința, am schimbat bunacinstirea cu necinstirea, am trădat credința cea curată; am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia și trădând jertfa cea curată de mai înainte, ne-am făcut azimiți. Oamenii au întrebat: ”Dar pentru ce ați semnat?” Cu multă părere de rău ei au răspuns:”Ne-am temut de franci, ne-au silit”. Însă oamenii au stăruit: ”Oare latinii v-au bătut, ori în temniță v-au aruncat?” Ei au răspuns: ”Nicidecum. Tăia-ni-s-ar mâinile ce au iscălit nelegiuita hotărâre. Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii.”
La Sinodul care a avut loc în Creta, treizeci și trei de episcopi nu au semnat textul final ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, prin care se recunosc celelalte confesiuni ca fiind biserici. Dacă acești mitropoliți NU au semnat, deși s-au făcut presiuni asupra lor, de ce delegația B.O.R. a semnat totul și a fost deschisă spre toate rătăcirile?! Ei ce răspuns au pentru credincioși? De ce nu se ține cont de miile de semnături adunate din toată țara, împotriva acestui sinod tâlhăresc? De ce poporul nu are dreptul a mărturisi adevărul fără amenințări din partea ierarhilor? Unde este dragostea pentru poporul dreptcredincios, când nu se ține cont de durerea și frământările oamenilor cu privire la acest sinod? Dragostea, interesul ierarhilor noștri este mai mult aplecată spre eretici (catolici, protestanți, evrei, etc.), iar lacrimile și strigătele ortodocșilor sunt ignorate?!
Ce atitudine ar trebui a avea, noi, cei ce nu suntem luați în considerare de către acești ierarhi?
Ar trebui a lăsa bisericile goale, a nu mai participa la slujbele lor, până ce ei nu leapădă de toate ereziile prin care au făcut o prăpastie între cler și popor! Tot așa au procedat oamenii și în vremea Sfântului Marcu Evghenicul.
”O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci, când în vremea Postului Mare, din 1440, bisericile au fost goale și nu s-au ținut slujbe. Nimeni nu voia a sluji cu episcopii ce semnaseră unirea cu latinii.”
Sfântul Marcu, nu numai ca nu a mai slujit cu ierarhii ce semnaseră, dar nu a fost de acord cu prezența acestora nici la moartea lui.
”Sfântul, cunoscând apropiata sa moarte, era îngrijorat ca nu cumva patriarhul sau ierarhii și clericii, să-i arate o părută cinstire la înmormăntarea sa, amăgind astfel poporul a crede că Marcu avea partășie cu ei. Deci înaintea unor oameni de încredere a spus fără ocolișuri că niciodată nu a primit părtășia cu prounioniștii, că leapădă unirea și dogmele latine.”
Apoi a spus: ”Sunt pe deplin încredințat că, cu cât stau mai departe de el (adică de patriarh), de cei ca el, cu atât sunt mai aproape de Dumnezeu și de toți sfinții.”
Fericitul bărbat a poruncit apoi ca nimeni din acea partidă a nu se apropia de înmormântarea sa, nici de mormântul său. Apoi a poruncit ca nimeni din cei ce erau cu ei, a nu sluji împreună cu patriarhul și clerul său, în dumnezeieștile slujbe. El a spus că li se cade a nu se amesteca cu unioniștii, a rămâne osebiți de ei, până când Dumnezeu va da îndreptare și pace. În ziua fericitei sale adormiri, ultimele gânduri ale sfântului au fost pentru Ortodoxie, căreia își afierosise întreaga viață.” Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a putea rămâne în comuniune cu adevăratul Hristos, iar astfel a fi cu adevărat păstor al turmei sale și a lucra cele sfinte.
Sf.Teodor Studitul, în Scrisoarea 553 către soția unui spătar al cărui nume este Mahara, scria: ”Și mi-ai spus că te-ai temut a spune preotului tău a nu pomeni ereziarh (autorul unei erezii) la Liturghie. Ce să-ți spun acum, despre acest lucru, nu văd decât că întinarea are împărtășania din singurul fapt că-l pomenește (pe ereziarh), chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sf. Liturghie.”
Dacă Domnul a spus ”nu judecați pentru a nu fi judecați”, mulți își pun întrebarea cu ce drept judecăm mai marii noștri. Acestora le răspunde Arhim.Filotei Zervakos, ucenic al Sfântului Nectarie: ”Dacă rosteam, scriam papei sau patriarhului: « Eu sunt judecător, vă voi judeca și vă voi osândi», atunci aș fi fost călcător al poruncilor lui Dumnezeu, aș fi fost vrednic de condamnat, căci nici mie și nici altcuiva nu-i este permis a judeca aproapele. Dar a spune, a apăra adevărul, când vezi că sunt nesocotite cuvintele, legile, învățăturile, povețele, poruncile lui Dumnezeu, dogmele, Sfintele Canoane și Sfânta Tradiție, nu numai că nu este interzis a judeca, ci se impune a face aceasta. Atunci când Irod și-a lăsat soția legitimă, nesocotind Legea lui Dumnezeu, a luat femeia lui Filip, fratele său, cel mai mare dintre cei născuți din femeie, dintre prooroci, Sfântul Înaintemergător, ce locuia în pustia Iordanului, auzind aceasta, a părăsit pustia, liniștea, s-a ridicat împotriva lui Irod, fără a-i fi teamă de puterea împărătească, i-a spus cu mult curaj și îndrăzneală: ”Împărate, legea lui Dumnezeu, nu îți permite a lua femeia fratelui tău!” Nu i-a spus: «Eu sunt judecător și am venit a te judeca.» I-a adus aminte de Legea lui Dumnezeu pentru a-l înspăimânta și să înceteze fărădelegea.
În felul acesta, mulți Sfinți Părinți din pustie, mănăstiri: Antonie, Eftimie, Teodor Studitul, mulți alții, chiar stâlpnicii, în vremuri, împrejurări diferite, văzând că Biserica Ortodoxă este războită de împărați, arhierei, preoți, monahi, mireni eretici au părăsit pustiile, mănăstirile lor, au mers grabnic în orașe ca ostași și războinici buni ai Domnului. Înarmați cu armura Duhului Sfânt, s-au ridicat împotriva împăraților, stăpânilor, cercetând cu îndrăzneală rătăcirile, ereziile, nepăsându-le de chinurile tiranilor, de întemnițări, prigoniri, preferând a muri pentru Adevăr și Ortodoxie. Dacă nu existau astfel de luptători viteji (…), apărători ai Credinței noastre Ortodoxe, care să se războiască cu minciuna, amăgirea, cu ereziile, cu ereticii, astăzi nu ar fi existat Ortodoxia și învățătura sănătoasă.
14.Recunoașterea ”Consiliului Mondial al Bisericilor”(C.M.B.) ca model doctrinar, deși sunt binecunoscute atât originile, cât și scopul său ascuns:
Astfel, prin intrarea Bisericii Ortodoxe în C.M.B. se afirmă acordul acesteia cu următoarele învățături cu totul neacceptate:
”Scopul primordial al comuniunii bisericilor în Consiliul Mondial al Bisericilor este acela de a se chema una pe alta spre unitatea văzută într-o singură credință spre participarea la o singură Euharistie exprimată în cultul, în viața comună în Hristos, prin mărturie, slujire către lume și de a avansa către această unitate, pentru ca lumea să creadă.” (Constituția C.M.B., III)
În Declarația de la Toronto 4.3, despre Bisericile membre ale C.M.B., se afirmă:
”Bisericile membre recunosc că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lor trup bisericesc. (…) Toate Bisericile creștine, inclusiv biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenența la biserica lor și apartenența la biserica universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei (extra muros), că aceștia aparțin bisericii în mod egal (aliquo modo) sau chiar că există biserică în afara bisericii.(ecclesia extra ecclesiam).”
Noi nu putem accepta că toate membrele C.M.B., inclusiv Biserica Ortodoxă, recunosc că toate bisericile participante la ea sunt nedepline, atunci când spun că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lui trup duhovnicesc; adică de la început se pun pe picior de egalitate toate membrele organismului C.M.B., iar dacă Biserica Ortodoxă acceptă prin participarea ei la C.M.B. că este nedeplină și printr-un sinod întărește aceasta ca fiind doctrina ei oficială, atunci se neagă pe sine însăși, își neagă unitatea, sfințenia, universalitatea, apostolicitatea, neagă pe Hristos, Îl reneagă, iar aceasta înseamnă că se leapădă de El. Biserica cea UNA a lui Hristos, nu suferă nici o știrbire. ”Iisus Hristos, ieri, astăzi şi în veci, este Acelaşi.” (Evrei 13, 8)
Sf.Cuv.Teodosie de la Pecerska (1073) spunea: ”Păzește-te fiule, de cei cu credință strâmbă, de toate discuțiile lor, căci și pământul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce trăiește în Credința Otrodoxă, își va mântui sufletul.”
Părintele Haralambie Vasilopoulus a fost unul din cei mai mari apărători ai Ortodoxiei din sec. XX. Credința lui în Dumnezeu era vie și fermă. Prin predicile lui înflăcărate, prin cărțile revelatoare, a demascat cei ce luptă împotriva Ortodoxiei: pe masoni, ecumeniști, iehovoști și pe toți ereticii contemporani care luptă împotriva Adevărului.
”Într-adevăr este de neînțeles a lua parte la congrese, unde se hulește Sfânta Treime. Este păcat înfricoșător ca noi ortodocșii a merge la consilii ecumenice unde se străduiesc a zădărnici Ortodoxia. Ce căutăm noi, în acest noian al mării, bătut de valuri ai anarhiei ecumenismului? Ce avem noi în comun cu acei rebeli perfizi ce caută a surpa Ortodoxia?
Chiar nu vedem întunericul ce se ascunde în spatele strălucirii false? Nu vedem deznădejdea și haosul ce se cască după atâtea zâmbete ale fățărniciei? Nu ne dăm seama de pumnalul lor ucigaș. (…) Chestiunea nu este un fleac. Este vitală. Ne servesc pe tavă promisiuni grandioase. Ne vorbesc de ecumenism, de înfrățire mondială, de Consiliul Mondial al Bisericilor (vedeti, pun înăuntru și puțin ”Creștinism” pentru a face să pară adevărată, minciuna lor amăgitoare). Ascund cuțitul în ambalajul gingășiei. Nu-i credeți!
Adevărul, Hristos și Biserica, nu se află în această făcătură a ecumenismului. Dumnezeu nu șade acolo unde se pregătește tronul Antihristului. ”Biserica” C.M.B. nu este Biserica întemeiată de Hristos. Este un produs idolatru al oamenilor. Iar a merge acolo neortodocșii este cutremurătoare blasfemie față de Adevărul Evangheliei. (…) Acest adăpost șubred al ecumenismului, ce acoperă toate rătăcirile și ereziile, spre un monstru cu articulații demonice, aspirații masonice ce încearcă a zgudui temelia Ortodoxiei. Aleargă, din păcate, înșelați fiind delegații Bisericii Ortodoxe, ce discută și iau decizii, ”în numele Ortodoxiei”. Iar heterodocșii, rătăciții, ereticii, se justifică prin faptul că poate în ecumenism află nădejdea izbăvirii. Această idee îi fascinează, indiferent dacă se prăvălesc într-o nouă rătăcire mai satanică și mai grozavă. Însă noi ortodocșii, ce căutăm acolo? Ce vrem de la aceste târguri de idei? Ce să luăm? Biserica noastră este numai lumină. Un cer fără nori, viu. Noi avem ADEVĂRUL ÎNTREG. Suntem plini de lumina Evangheliei. Peste noi se revarsă bucuria, credința, dragostea, nădejdea.”
Profesorul Constantin Mouratidis, făcând referire la participarea Bisericii Ortodoxe în „C.M.B.”, se întreba încă din 1973:
„De ce ierarhia ortodoxă tolerează participarea în continuare la harababura mondială a ereziilor C.M.B., în ciuda încălcării vădite a Sfintelor Canoane celor de Dumnezeu inspirate şi a principiilor ecleziologice fundamentale, prin care se loveşte în însăşi calea mântuitoare a Ortodoxiei? […] De ce ierarhia ortodoxă, cel puţin după constatarea consecinţelor periculoase şi cu totul distructive ce rezultă din participarea la C.M.B., nu se retrage din el?” Întrebăm și noi: de ce se aduc la tăcere cuvioșii, profesorii, teologii ce vorbesc despre aceste abateri din cadrul „C.M.B.”? De ce se continuă acest demers pornit de la început pe o cale greșită, străină de Ortodoxie, lucru vădit și din roadele lui? De ce se persistă în aceste abateri grave de la dogmele și canoanele ortodoxe? Aceste abateri au mers chiar și până la recunoașterea femeilor, chiar a homosexualilor, în ministerul mincinos al ereticilor, mergând până acolo, că se recunoaște de către ortodocși putința oricui de a juca orice rol în teatrul „C.M.B.”?
Nu sunt străine în istoria B.O.R. actele de trădare a Ortodoxiei, ale unor patriarhi, clerici precum: Arie, Nestorie, Ioannis Vekkos, Atenagoras, nu în ultimul rând actualul patriarh ecumenic, Bartolomeu, ce este mentorul și inițiatorul acestui sinod tâlhăresc. Prin afirmațiile, faptele și înclinațiile sale spre ecumenism, dă dovadă de trădare, devenind astfel EREZIARH [EREZIÁRH s. m. șef al unei secte eretice; autor al unei erezii. – –conform DEX].

*************

Știind deja sau aflând acum toate acestea, ne putem cerceta fiecare pe sine însuși, punându-ne fiecare întrebarea: SUNT EU ÎN ADEVARUL LUI HRISTOS?

Sursa

Deciziile incomode ale Sinodului din Creta cu privire la papistași și acceptarea adevărului

theodosie.ro: Cel mai tare lucru de pe lume se spune că este adevărul (3Ezdra 4:37-38). Odinioară a fost câștigată bunăvoința regelui persan Darius pentru a fi reconstruită cetatea Ierusalimului prin această afirmație. Regele și tot poporul a recunoscut că adevărul este cel mai tare lucru din lume și nimic nu-i poate sta împotrivă și a împlinit cererea celui ce a făcut această afirmație, adică să îngăduie refacerea zidurilor capitalei iudeilor. La fel, Evanghelia se sprijină pe adevăr, care numai el ne face liberi (In. 8:32). Doisprezece apostoli pescari au vânat lumea spre mântuire și au întemeiat Biserica lui Hristos doar prin cuvânt. Cum nu ne vom bizui și noi pe adevăr în viața noastră și îndeosebi în manifestarea credinței noastre?

Totuși în mod evident tocmai pe dos stau lucrurile, după cum se poate observa, cu privire la reacțiile de după Sinodul din Creta, care a produs o serie de transformări importante, dar parcă există o frică să fie conștientizate. Probabil și din cauză că a existat o manipulare și intimidare puternice.

În caz concret, într-un articol foarte important, de altfel, scris de către cei de la Cuvântul Ortodox, este abordată și chestiunea textelor semnate în Creta de Bisericile participante. Materialul se concentrează pe situația tensionată de zilele acestea din Muntenegru, unde autoritățile locale încearcă să meargă pe urmele celor din Ucraina și să declanșeze un alt focar de schismă asemănător. Iar la final este rezumat un interviu al Patriarhului Ecumenic acordat unor jurnaliști sârbi, tradus în franceză pe Orthodoxie.com. Pe lângă afirmațiile fără sens ale Patriarhului pe marginea situației din Ucraina, la final este trecută în revistă succint și relația Bisericii Ortodoxe cu catolicii astfel:

„Avem o bună colaborare și ducem un dialog teologic global, la care participă toate Bisericile, printre care și Biserica voastră sârbească. Colaborăm cu papa în special în domeniul protecției mediului. Suntem primii care am ridicat această chestiune importantă, iar papa ne însoțește în acest demers. El a subliniat cu claritate: „patriarhul ecumenic a început, eu continui”. Vreau să subliniez că în 2016, am organizat Sinodul din Creta, la care a participat și Biserica Serbiei, și, în cadrul acestui Sinod, a fost luată decizia de a se continua dialogul cu biserica catolică, scopul fiind unitatea celor două biserici, ortodoxă și catolică. La acest dialog participă toate bisericile ortodoxe, inclusiv Patriarhia Ecumenică.”

Nimic uimitor în toate acestea, mai ales din partea șefului din Fanar. Totuși atenția mi-a fost atrasă de felul cum au fost comentate aceste afirmații în articol:

„Trebuie precizat că un asemenea obiectiv oficial al „dialogului”, anume de atingere a unității în mod special cu catolicii, nu există în actele de la Creta. Se vorbește, vag și dubios din punct de vedere ecleziologic, despre unitate și despre o „restaurare a unității”, însă nu se proclamă direct ca obiectiv atingerea unei unități între „două biserici”, așa cum poate constata oricine citește documentul respectiv de la Creta, cel puțin în traducerea sa în română. Modul în care redă Patriarhul Bartolomeu documentul despre dialogul ortodoxiei cu celelalte confesiuni de la Creta este deosebit de problematic și validează toate criticile celor care s-au opus acestuia, inclusiv ale actualului susținător al Patriarhiei Ecumenice în conflictul acesteia cu Biserica Rusă, anume IPS Hierotheos Vlachos, care a refuzat semnarea acestui act și remarca lipsa de substanță teologică și ecleziologia confuză a textului.”

Încercarea de a induce ideea că textele sunt confuze este una interesantă și profitabilă pentru toate părțile. Pe de o parte, ierarhii scapă de suspiciunea trădării credinței, iar alții își amăgesc conștiința că nimic nu s-a hotărât, ci totul este incert. Totuși surpriza este că documentul cu privire la Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine este foarte explicit pe această temă, că se urmărește unirea cu catolicii.

În primul rând, chiar în textul la care se face referire se spune expres ceea ce a declarat Patriarhul Ecumenic, anume că dialogul cu catolicii urmărește „restabilirea finală a unității în credința cea dreaptă și în iubire” (paragraf 12) prin intermediul Comisiilor teologice mixte. Prin simpla informare de pe Wikipedia, aflăm că aceste Comisii se referă la cele dintre ortodocși și romano-catolici, care au fost inițiate în 1979. De atunci s-au desfășurat o serie întreagă de întruniri, cele mai cunoscute fiind cele de la Balamand (1993), Ravenna (2007) și Pafos, Cipru (2009). Nu sunt ceva nou. Poate doar că există astfel de Comisii și în raport cu alte confesiuni, cum ar fi cele orientale, nu doar cu catolicii.

Așadar afirmațiile Patriarhului Bartolomeu sunt foarte corecte, acest lucru s-a semnat în Creta, unirea într-un final cu catolicii. Chiar dacă nu este spus acest fapt în mod explicit, adică nu sunt menționați catolicii acolo, nu se schimbă cu nimic situația de fapt. Doar că se urmărește această unire și cu orientalii și cu orice alt cult declarat creștin, ceea ce este și mai rău.

Interesant este că, în articolul lor, cei de la Cuvântul Ortodox îl menționează pe IPS Ierotheos drept un critic al Sinodului din Creta. Probabil pe opiniile lui se sprijină când afirmă că documentele finale semnate acolo sunt confuze. Aceasta cu toate că expresia „în desfășurarea dialogurilor teologice, scopul comun al tuturor este restabilirea finală a unității în credința cea dreaptă și în iubire” (paragraf 12) nu lasă loc la nici o confuzie, este cât se poate de clară. Acum devine și mai vădită manevra abilă (ne)teologică a Mitropolitului Ierotheos, care a caracterizat drept incoerente textele cretane și a îndemnat la calm și ignoranță, când lucrurile nu stau nici pe departe astfel. Cu alte cuvinte, se poate considera că a apărat Ortodoxia aducând critici marginale și neconvingătoare, care nu au condus la o atitudine potrivită, ci au lăsat loc la trădarea credinței și la concesii nejustificate și serioase.

Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile, este utilă o analiză pe scurt a ce afirmă documentul din Creta menționat.

Pe lângă justificarea participării la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), la punctele 9-15 este abordată activitatea Comisiilor teologice mixte. Scopul lor declarat este să se ajungă la unitatea cu cei angajați în aceste Comisii, adică în special cu catolicii, care nu sunt membri ai CMB. Se specifică faptul că, atunci când s-ar ajunge la un impas, dialogul poate continua (paragraf 11), deși acest lucru nu mai ține de dialog, ci de dorința de unire cu orice preț. Așadar nu există piedici în calea scopului nu doar declarat, ci urmărit cu asiduitate, adică unirea dintre ortodocși și catolici sau alte culte.

Însă nu sunt punctate doar aspectele practice ale acestor așa-zise dialoguri, ci sunt puse și bazele teoretice ale lor. În paragrafele 1-6, dar și în diverse alte propoziții, se afirmă destul de clar că unitatea Bisericii lui Hristos trebuie restabilită (paragrafele 4-5), adică este pierdută momentan, și că eterodocșii fac parte din Biserică (paragrafele 6 și 19), deși nu sunt în comuniune cu noi, ortodocșii. Acest din urmă lucru este afirmat foarte clar în citatul preluat din Declarația de la Toronto: „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este de a negocia unirea între Biserici, lucru ce-l pot face numai Bisericile care lucrează din propria lor inițiativă; ci să pună Bisericile într-o legătură vie între ele și să producă studiul și dezbaterea problemelor cu privire la unitatea Bisericii”. Așadar este exprimată foarte limpede ideea că toate „Bisericile” formează Biserica cea una a lui Hristos și trebuie să conlucreze pentru a reface unitatea acesteia și între ele. Nu există nici o afirmație în text care să contrazică această perspectivă și să afirme credința corectă că numai Biserica Ortodoxă este Biserica cea una, iar restul sunt eretici și excluși din ea.

Concluzia firească este că unirea cu catolicii și cu ceilalți eretici nu este doar un deziderat și un scop, ci chiar o necesitate, de vreme ce toți ereticii sunt văzuți ca fiind parte cu noi, ortodocșii, din Biserica cea una, sfântă. Altfel spus, cei care se împotrivesc unirii și împăcării cu eterodocșii sunt considerați niște dezbinători, certăreți și răutăcioși, care se izolează de restul oamenilor și se consideră speciali. Acestea sunt consecințele erorilor semnate în Creta. Oricine afirmă că ereticii nu sunt membri ai Bisericii este catalogat drept extremist, fanatic și ignorant, pe lângă dezbinător și marginalizat.

Întrebarea care se pune este: Cum poate să afirme Patriarhia Română sau diferiți clerici și credincioși, în ignoranța lor, că nimic nu s-a schimbat după Creta, când este evident că documentele de acolo sunt ca un contract păgubos semnat cu banca sau cu cămătarii prin care ne-am îndatorat duhovnicește în ceea ce avem mai de preț? Neglijența nu este o justificare suficientă pentru a fi scutiți de consecințe dramatice, anume tocmai pierderea credinței ortodoxe și pericolul de a o strica cu mult mai rău prin unirea deplină cu celelalte culte, după cum se plănuiește deja un Sinod „Ecumenic” pentru 2025 cu romano-catolicii. Atunci tocmai aceasta se va pune în fața tuturor de către Patriarhul Ecumenic, că Bisericile Locale au semnat cu mâna lor această unire „dorită”. Pe când rușilor tocmai că li se reproșează că nu au participat și consimțit formal cu acest plan, drept pentru care suferă consecințele schismei din Ucraina. Acest lucru nu a fost doar speculat de unii și alții, ci afirmat destul de explicit atât de Patriarhia de Constantinopol, cât și de Sinodul Bisericii din Cipru, ambele aruncând vina asupra rușilor pentru conflictul „autocefaliei ucrainene” pentru că a refuzat să vină la Sinodul din Creta.

Așadar cât de fanatici sunt cei care se opun acum Sinodului din Creta? Nu mai mult decât sunt ignoranți și trădători cei care tac din gură și înghit toate compromisurile de credință.

Așa cum spuneam la început, adevărul este cel mai tare lucru pe care ne putem bizui. Nu este nevoie și nici folositor să exagerăm cu ceva, situația bisericească este suficient de gravă, încât nu mai e nevoie să o dramatizăm. Nu este util să afirmăm că nu mai este har în Biserica Ortodoxă la ierarhi și preoți, că ne contaminăm de ereziile lor, că ne sunt spre osândă Tainele și slujbele, că Dumnezeu lucrează doar prin cei ce au rupt comuniunea cu semnatarii din Creta și altele asemenea. Toate acestea nu funcționează pur și simplu pentru că nu sunt adevărate, ci sunt niște exagerări ale unor realități. Adevărul crunt este că deocamdată credința a fost trădată și Biserica zdruncinată, pentru că este întemeiată pe piatra dreptei credințe (Mt. 16:18). Iar pericolul iminent este o destabilizare și mai mare prin unirea ecumenistă a Ortodoxiei cu toți ereticii. Oare nu e sănătos să observăm aceste tendințe și să reacționăm pe măsură, fără exagerări și fără delăsări?

S-au împlinit 3 ani de la fatidica zi de 29 octombrie 2016 (sinodul din Creta)

gs.ro: Acum doua zile s-au împlinit 3 ani de la întrunirea sinodului Bisericii Ortodoxe Române în care au adoptat hotărârile „sfântului” și „marelui” sinod din Creta, sinod tâlhăresc care a legalizat erezia ecumenistă și i-a osândit pe ortodocșii care apară Dreapta Credință. Multe s-au scris în ultimii 3 ani, multe s-au întâmplat, multi s-au rătăcit și putini au rămas în Biserica. Pe lângă trădarea ierarhilor BOR, care au aruncat o lume întreagă în erezie, cea mai devastatoare rană in trupul Bisericii au facut-o falșii luptători pentru adevăr, fie ca sunt greci sau romani. Pe lângă inventarea de noii erezii, ca cea a „partasului la erezie = semiortodox”, sau cea prin care se susține ca ereticii necondamnati nominal ar lucra cu harul Duhului Sfant, intoxica cu minciuni și dezinformări pe cei ce ar vrea sa se îngrădească corect de erezie.

Traversăm o perioadă grea, o perioadă de așteptare, o perioadă în care trebuie să ne rugăm mai mult ca oricând și în primul rând să rezistăm. Dorim pe aceasta cale, să le transmitem minciuno-ierarhilor ce L-au vândut pe Hristos la Creta pe 16.06.2016, dar și la București pe 29 octombrie 2016 ca n-am capitulat, chiar dacă aparent s-a așternut liniștea, suntem aici și cel mai important lucru e faptul că Hristos este cu noi, cu voi nu mai este, cu voi este Veliar, pe el îl slujiți în mod conștient! Voi sunteți responsabili de dezastrul în care a ajuns țara asta, voi L-ați alungat pe Hristos din biserici, voi duceți un neam întreg la iad, dar ce spunem un neam întreg? O lume întreagă prin comuniunea cu voi se duce la iad, căci ați fost singurii reprezentanți ai unei Biserici locale care ați semnat în unanimitate. Pocaiti-va căci judecata lui Hristos este aproape, sa nu credeți ca aveți scăpare vreunul dintre voi!

Fraților care ați rămas în Dreapta Credință, tuturor celor ce stați drepți în fata tavalugului ecumenist, nu va temeți, Duhul Sfant ne acoperă și ne luminează, chiar dacă vi se pare ca sunteți părăsiți, nu sunteți! Cu noi este Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții din ceruri, a lui Hristos este Biruința!

La trei ani după Sinodul din Creta, Patriarhia Română

theodosie.ro: Problema Sinodului din Creta este adusă în atenție de Patriarhie pe propriul site atât pentru cititorii din țară, cât și pentru cei de limbă engleză, ceea ce este un semn îmbucurător. Chiar și modul cum este prezentat lasă loc la dialog, dar nu și la înțelegere și seriozitate. Faptul că este adusă în discuție reacția destul numeroasă a unor clerici de la noi din țară de a întrerupe comuniunea arată grijă și preocupare. Întrebarea se pune: ce mai lipsește pentru a avea o abordare constructivă din partea ambelor tabere într-o confruntare destul de surdă până acum?

Poziționarea oficială față de Sinod este una de mediere între cei care îl impun și cei care îl contestă. Pe de o parte, este prezentat ca un „eveniment spiritual major” care a stârnit, totuși, reacții de protest; pe de altă parte, se spune că deciziile nu au fost de natură dogmatică și, deci, contestările sunt nejustificate. Practic, Sinodul trebuie să rămână în picioare, dar fără să aducă modificări concrete în viața bisericească.

PF Părinte Patriarh Daniel susținea în 2017 și reafirmă acum că documentele Sinodului doar „descriu problemele majore” cu care se confruntă Biserica Ortodoxă și ele „reprezintă o reafirmare a continuităţii în mărturisirea credinţei ortodoxe a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică”. Dacă așa ar sta lucrurile, ar fi foarte bine și orice reacție de respingere ar fi nefondată.

Totuși mărul discordiei îl reprezintă relația pe care o stabilește Biserica Ortodoxă cu celelalte Confesiuni; le consideră parte a Bisericii lui Hristos sau în afara ei? Dacă ar fi să ne luăm după aceleași declarații ale PF Părinte Patriarh, în Creta s-a decis că trebuie să avem „un mesaj de dialog şi cooperare practică” față de creștinii neortodocși și că „numai Biserica Ortodoxă este «BisericaUna, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică»”. Este îmbucurătoare această interpretare, dar, din păcate este una personală, care nu poate fi susținută de realitate, adică de textul documentelor adoptate și de acțiunile ulterioare ale altor Patriarhii participante. Aici intervine o rupere a firului de dialog onest și apare provocarea la reacții categorice, chiar de întrerupere a pomenirii, la o astfel de opacitate.

Ar fi utilă o analiză la rece a stării de fapt.

Dialogul Patriarhie – contestatari

Mai întâi de toate, se pune problema dialogului. Patriarhia este recunoscută pentru incapacitatea de a purta dezbateri reale deja de multă vreme. Obosește mereu printr-un limbaj de lemn, necaracteristic Evangheliei, prin care acoperă multele probleme din Biserică. Această abordare erodează încrederea credincioșilor și ei pornesc din start cu o lipsă de disponibilitate justificată. Îmi susțin aceste afirmații prin faptul că au existat de-a lungul timpului foarte multe declarații, acțiuni și manifestări ecumeniste, de rugăciuni în comun, acorduri de unire și recunoaștere a ereticilor pe care Patriarhia le-a tratat greșit, ba chiar le-a prezentat într-o lumină favorabilă. Foarte mulți duhovnici, dintre care cei dintâi Arhim. Iustin Pârvu și Arsenie Papacioc, și-au exprimat public dezaprobarea față de direcția ecumenistă oficială. Toate acestea creează un cadru care nu poate fi ignorat. Cu alte cuvinte, abaterile eventuale de la dogmă semnate la Sinodul din Creta ar constitui picătura care umple paharul. Și nimeni nu se așteaptă ca această picătură să intervină în mod fățiș și solemn, ci tot pe ascuns, cum s-au întâmplat toate și până acum. Dacă se merge tot pe o disprețuire autoritară a credincioșilor din partea sinodalilor, prăpastia dintre ierarhia superioară și opincă se adâncește tot mai tare și est firesc să genereze reacții de delimitare concrete și nedorite.

Așadar mesajele oficiale ale Bisericii noastre trebuie citite cu precauție. Aceasta pentru că orice atitudine înțeleaptă presupune o preîntâmpinare a răului, nu o indiferență iresponsabilă. Ba mai mult, deja compromisurile pe plan dogmatic sunt avansate, încât greu mai putem vorbi de prevenire, cât mai mult de revenire la linia credinței sănătoase.

Pentru a sesiza obiectiv cum stau lucrurile, este necesar să fie analizat fondul problemei. Ce s-a hotărât, de fapt, în Creta? Chiar sunt atât de fanatici și rebeli cei care au luat atitudine de împotrivire? Sau Patriarhia duce în eroare, maschează trădarea la care s-a angajat?

Decizii dogmatice

Într-adevăr, nu au fost abordate direct probleme dogmatice, nici nu au fost exprimate dogme de credință concrete. Totuși s-a dus atingere clară unor aspecte ce țin de învățătura despre natura Bisericii, care este una dogmatică. Deci putem afirma că Sinodul „nu a formulat dogme și canoane noi”, totuși aceasta nu reprezintă o descriere fidelă a ce s-a întâmplat acolo. Nici măcar nu prezintă corect problema pe fond. Formal, da, nici măcar nu s-a pus problema luării unor decizii ce țin de învățătura de credință. Totuși rezultatul este tocmai validarea unor concepții eretice. Deci putem vorbi de o iresponsabilitate din partea ierarhiei noastre și chiar de ascundere voită a trădării de credință, lucru fundamental, ce nu poate fi trecut cu vederea.

„Biserica Ortodoxă singură este Biserica cea una a lui Hristos”

În articolele de „aniversare” a trei ani de la Sinod este reluată o afirmație discutabilă, anume că documentele din Creta prezintă Biserica Ortodoxă ca fiind singura Biserică, celelalte culte fiind chemate să se unească cu ea. Chiar dacă celelalte Confesiuni sunt numite Biserici (ceea ce nu ar fi extrem de grav) și sunt privite ca parte din Biserica lui Hristos, ar fi fost un plus important, poate chiar decisiv, mărturisirea că doar Biserica Ortodoxă este Biserica cea una. Măcar documentul care se ocupă cu această temă ar fi fost ambiguu și neconcludent, neutru. Dar să vedem despre ce este vorba. Paragraful la care se face referire este chiar primul din textul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. În traducerea oficială, el sună astfel:

„Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central pentru promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.”

La o analiză succintă, se observă că nu există o corespondență totală între referințele Patriarhiei noastre și textul sinodal. În primul rând, nu există specificația că „doar” Biserica Ortodoxă ar fi Biserica una. Lucrul acesta este esențial pentru că face diferența. Una este apartenența, exprimată prin „fiind”, și alta este identitatea exclusivă, care ar fi trebuit să fie marcată prin acel „doar”.

Chiar și așa, contextul ar putea induce ideea de exclusivitate, că numai ortodocșii sunt Biserica cea una. Dar reiese acest lucru din paragraf sau chiar contrariul?

Identificarea Ortodoxiei ca fiind Biserica cea una este considerentul pentru care ea ar ocupa un «loc central» în «promovarea unității creștine». Acest «loc central» (de fapt, «principal», într-o traducere mai atentă) nu indică exclusivitatea ei, ci tocmai contrariul, amestecarea și includerea ei în masa așa-zișilor creștini care-și caută unitatea. Deci nu rezultă de aici nici o exclusivitate de care pomeneam mai sus, ci dimpotrivă, o comuniune cu ceilalți.

Mai mult, comuniunea indicată de poziția centrală nu este una doar de „dialog și cooperare practică”, ci este una dogmatică. Acest lucru este semnalat de faptul că unitatea este căutată pe baza unor convingeri ce țin de «conștiința eclezială profundă», care nu poate fi decât la nivel dogmatic. Dacă textul ar fi fost tradus mai fidel, lucrul acesta ar reieși mai clar în evidență, pentru că, de fapt, este vorba de «conștiința de sine eclezială profundă», care implică identificarea dogmatică a Ortodoxiei. Au existat, de altfel, discuții importante în Comisiile pregătitoare cu privire la această «conștiință de sine», care se referă la definirea clară a limitelor bisericești.

Recapitulând, se poate observa că, în realitate, Sinodul din Creta nu vorbește despre exclusivitatea Bisericii Ortodoxe de a fi Biserica cea una. Dimpotrivă, căutarea unității pierdute, pe care se străduiesc să o restabilească creștinii din lumea contemporană, presupune că toți fac parte din Biserica lui Hristos, fapt ce conduce la necesitatea ca ei să ajungă la acord și unitate. Altfel spus, Biserica Ortodoxă nu este privită doar ea ca Biserica cea una, ci mai există destui care aparțin aceleia și cu care trebuie să coopereze pe toate planurile. Practic, asistăm la o răsturnare a învățăturii de credință ortodoxe cu privire la Biserică și raportul ei cu ereticii.

Chiar dacă textul acesta este mai tehnic și puțin accesibil, el nu ar trebui să justifice manipulările pe care le întreprinde Patriarhia. Pentru că, dincolo de aceste subterfugii, a fost semnată participarea ortodocșilor la Consiliul Mondial al Bisericilor, organizație care prezumă recunoașterea reciprocă a membrilor ei drept mădulare ale Bisericii lui Hristos (pe lângă alte nenumărate principii neortodoxe). Acest lucru nu poate fi mascat cu nimic, nu poate fi băgat sub preș, se vede din avion.

Bineînțeles, nu trebuie trecute cu vederea implicațiile pe care le presupune Sinodul din Creta. Prin el, sunt validate toate acțiunile ecumeniste întreprinse în cadrul Bisericii Ortodoxe. O mostră clară este cea oferită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, campion pe terenul acesta. O girare a unor astfel de acțiuni nu poate fi calificată decât ca iresponsabilă.

Întreruperea pomenirii

În aceste condiții, în care avem parte de declarații evazive și mincinoase, reacția de respingere a documentelor Sinodului din Creta este una absolut îndreptățită și aproape indispensabilă. Fără o delimitare și un protest hotărât, care poate merge chiar până la oprirea pomenirii, credincioșii de rând rămân cu reperele care li se vând „taraba” Patriarhiei, adică în rătăcire grozavă.

Chemările ipocrite ca lămuririle privind credința să fie exprimate în comuniune, nu în dezbinare, nu au nici un temei. Nu au existat nici măcar lămuriri sincere din partea Patriarhiei, darmite disponibilitate de a dezbate subiectele aprinse. Asistăm doar la intrigi care să ducă tema în derizoriu și atât. Poate că aici și cei care au întrerupt pomenirea ar trebui să manifeste mai mult tact pentru a avea un cuvânt cu greutate, trezvitor.

Cine sunt păstorii cei buni: ierarhii care nu se sinchisesc să vândă credința sau preoții care se delimitează de aceștia? Orice justificare nu face decât să-i așeze pe primii tot mai mult în rând cu Ana și Caiafa, care nu au căutat decât pretexte ca să-L omoare pe Hristos.

Un model vrednic de urmat pentru arhipăstorii de astăzi îl constituie atitudinea Patriarhilor Răsăriteni din 1848. Aceștia au avut tactul și prezența să respingă tatonările catolice din vremea lor și să mărturisească onorabil credința ortodoxă mântuitoare. Incomparabil exemplu față de melanjul ecumenist de astăzi, la un secol și jumătate distanță.

CLERICII DIN VINIȚA ÎL AMENINȚĂ PE MITROPOLITUL SIMEON CU ÎNTRERUPEREA POMENIRII

CLERICII DIN VINIȚA ÎL AMENINȚĂ PE MITROPOLITUL SIMEON CU ÎNTRERUPEREA POMENIRII


Vineri, 16 noiembrie 2018

Pentru Romfea.gr | Korina Santorinaiou

O puternică reacţie din partea a 45 de clerici din oraşul Viniţa a provocat hotărârea Mitropolitului Simeon de Viniţa de a nu semna comunicatul Bisericii Ortodoxe din Ucraina (Patriarhia Moscovei) referitor la deciziile Patriarhiei Ecumenice.

Mai precis, în seara zilei de 15 noiembrie a avut loc întâlnirea clericilor din Viniţa, precum şi a egumenilor mănăstirilor de călugări şi de maici.

Clericii şi-au exprimat sprijinul total faţă de hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ucrainene şi faţă de Mitropolitul Onufrie, dar s-au opus hotărârii arhipăstorului lor Simeon, care a fost singurul ierarh ce nu a semnat hotărârea Sinodului.

Симеон, митрополит Винницкий и Барский (Шостацкий Владимир Иванович)

„Condamnăm acţiunile anticanonice ale Patriarhiei Ecumenice şi ne declarăm susţinerea totală faţă de Biserica Ucrainei”, spun în comunicatul emis de clericii din Viniţa. 

Totodată, clericii cer arhipăstorului lor să convoace Sinaxa Preoţilor luni, 19 noiembrie, pentru a fi discutate hotărârile Sfântului Sinod în ceea ce priveşte viitoarele presiuni.

În final, semnalăm faptul că clericii care au semnat acest comunicat subliniază că sunt hotărâţi să întrerupă şi pomenirea Mitropolitului lor. 

vinitsa3

vinitsa3

traducere http://www.acvila30.ro sursa: romfea.gr

Sursa

Minunea întreruperii pomenirii


Referat prezentat la Conferința „Ortodoxia și Colimbari, după doi ani. Erezie, Caterisire, Rezistență Ortodoxă”, care a avut loc sâmbătă, 16 iunie 2018, în Tesalonic, la Grand Hotel Palace.
Protopresv. Nikólaos Manolis
Cinstiți părinți, dragi participanți,
Titlul omiliei mele, „Minunea întreruperii pomenirii”, li se va părea cu siguranță straniu unora, care se vor întreba: este o minune întreruperea pomenirii? Este minune îngrădirea? În timpul care-mi revine voi încerca să dau un răspuns la aceste întrebări, prezentând situații, trăiri și experiențe.
În primul rând cred și mărturisesc că este o acțiune inspirată de Sfântul Duh, întrucât este fundamentată pe experiența Bisericii și pe modul în care procedau sfinții atunci când aveau de a face cu erezii. Nu este ceva necunoscut în tradiția noastră, chiar dacă trebuie să mărturisim că este necunoscut în epoca noastră. Nu am crescut cu cunoașterea și învățarea acestei metode, a instrumentului ultim, pe care credinciosul îl are la dispoziție în fața unei erezii care înaintează galopant. Nu am fost învățați despre această metodă în școli, la școlile catehetice sau la Facultățile de Teologie. Duhovnicii noștri nu ne-au vorbit niciodată despre asta și acest lucru este adeverit de atitudinea oscilantăn a acestora în cazurile de îngrădire. Nu ne-am născut în perioade în care a dominat o erezie clară și persecuții, așa cum a fost perioada iconomahiei, ci ne-am format într-o epocă în care a existat sentimentul că ne aflăm în cadrul „Bisericii celei vii și libere”. Chiar dacă nu sunt foarte îndepărtate cazurile de îngrădire din Sfântul Munte din anul 1969 sau cel al celor trei episcopi care au întrerupt menirea Patriarhului Atenagora, puțini își amintesc și se gândesc totuși la acea perioadă.
În zilele noastre, odată cu năvala ecumenismului și consolidarea „sinodală” a acestuia de către sinodul din Colimbari și după aceea, întreruperea pomenirii ierarhilor cu cuget eretic, binecuvântata îngrădire, devine mai actuală decât oricând. Propovăduit altădată în ascuns, de conducători religioși și teologi din domeniul universitar, la conferințe inter-creștine și inter-religioase, ecumenismul a urcat acum la amvon, a devenit oră de religie în școli și este predat și la lecțiile de cateheză. S-au descoperit până și cei mai ascunși ecumeniști, notabilități colaboraționiste ale Bisericii, care, din dragostea pentru cârja episcopală, Îl urăsc pe Hristos. Se află însă în pericolul de a trăi o înfrângere totală, prin dezavuarea lor deplină de către poporul credincios. Erezia lor riscă să fie caterisită. Toți cei care am văzut lumina lui Hristos putem vedea că ecumeniștii se află în întuneric. Noi Îl slujim pe Hristos, iar ei îl slujesc pe Antihrist.
1. Înțelegerea credinței și recunoașterea ereziei sunt o minune

„Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde este el și el mi-a deschis ochii” (Ioan 9, 30). Cu aceste cuvinte, le-a răspuns cel ce mai înainte era orb iudeilor celor vicleni și neîncrezători, care subestimau minunea și se îndoiau de semnul tămăduirii acestuia. Aceste cuvinte descoperă, în același timp, erezia lor. Acest lucru se întâmplă și în zilele noastre. În mijlocul negurii, al întunecimii și al orbirii apostaziei contemporane de la voia lui Dumnezeu, luminarea credinței și osebirea înșelării și a ereziei sunt o minune. Și la fel de minunată este cunoașterea personală a Ortodoxiei, care are în centrul său Învierea și care păstrează creștinul în credință și-l păzește de erezie. În câteva cuvinte, este o minune faptul că Dumnezeu nu ne-a părăsit, că încă și în epoca noastră credința continuă să fie înțeleasă și trăită și că înșelarea și erezia generalizate sunt recunoscute și li se opune rezistență.
În mod concret, erezia ecumenismului a căpătat dimensiuni gigantice grație extraordinarei sale capacități de a se ascunde, de a folosi diverse stratageme, de a-și schimba vocabularul în funcție de public, de a-și ține ascunsă agenda de lucru și de a se îmbrăca în haina cucerniciei. A înțelege că sub masca discursurilor despre dragoste și despre cucernicie, ținute de teologi, monahi, egumeni, episcopi și patriarhi, se ascunde erezia eshatologică a ecumenismului, reprezintă o minune a credinței. Dar și recunoașterea învățăturii eretice a sinodului din Colimbari reprezintă o minune la fel de mare. Din nefericire, oameni și grupuri de oameni care până de curând înțelegeau că ecumenismul este o erezie, nu au reușit să discearnă că erezia aceasta s-a strecurat și în hotărârile pseudosinodului.
Același har care ne-a inspirat înainte de sinod și înainte de îngrădire, ca să ne opunem negurii ecumeniste a secularizării din sânul Bisericii și catehezei postpatristice, a lucrat înăuntrul nostru minunea îngrădirii în har de înșelare și erezie acum, când ecumenismul a devenit, prin sinodul din Colimbari, o vijelie ce amenință să dezrădăcineze ortodoxia din istorie și din lume.
Prigonit fiind și scos în afara sinagogii, respins de arhierei, cel care mai înainte fusese orb și care fusese învrednicit să-L afle pe Dumnezeu, a strigat cu toată tăria: „Cred, Doamne!” (In. 9, 38). Aceste cuvinte ale sale sunt un strigăt de bucurie și recunoștință pentru lumina care a strălucit înăuntrul său. Însă această mărturisire este importantă și dintr-un alt motiv; cel vindecat nu numai că nu a fost influențat de prigonirea pe care a trăit-o, ci s-a întărit și prigoana a devenit prilej de mărturisire. „Cred, Doamne!” Această mărturisire ar putea fi formulată cu alte cuvinte de către Sfântul Iosif Isihastul, în felul următor:
„Nu știi că Iisus se face în fiecare tămăduire a fiecărei nevoi? Adică hrană celui înfometat, apă celui însetat, sănătate celui bolnav, îmbrăcăminte celui gol, glas celor ce cântă, vestire celui ce se roagă. Tuturor, toate, spre mântuire (Epistola 30).

2. Hotărârea întreruperii pomenirii
În ziua anunțării întreruperii pomenirii spuneam: „Politica pe care o urmați (Înaltpreasfințite Antim), de a adopta hotărârile pseudosinodului din Creta și de a încerca să le strecurați în mitropolia dumneavoastră prin distribuirea preamincinosului text «Către popor», întocmit de Sinodul Bisericii Greciei, este picătura care a umplut paharul. Propovăduiți în mod nerușinat, cu capul descoperit, erezia ecumenismului și hotărârile eretice ale pseudosinodului. Sufletul meu nu suportă această amărăciune, conștiința mea preoțească se revoltă, flacăra credinței mele, flacăra Ortodoxiei, care arde în sufletul meu, mă conduce spre decizia eroică a binecuvântatei întreruperi a pomenirii episcopului meu, a binecuvântatei îngrădiri de erezie. Este cea din urmă reacție binecuvântată pe care am dreptul să fac uz ca preot al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, pentru a mă proteja pe mine însumi, pe enoriașii mei și pe toți fiii mei duhovnicești de întinarea ereziei și de schisma care se instaurează în Tesalonic, avându-vă ca promotor pe dumneavoastră”.
Aceasta declaram atunci și inima mea știe prin ce am trecut până am ajuns în acest punct. Fiindcă este o minune faptul că trăiesc îngrădirea ca pe o virtute, ca pe un rod al Harului. Gândindu-mă la atacul brutal pe care l-am primit din partea apărătorilor acriviei prost înțelese și la insuportabilele și nerușinatele presiuni din partea contestatarilor iconomiei Sfinților Părinți și din partea susținătorilor îngrădirii utopice forțate [s.n. OrtodoxINFO], faptul că am ajuns la momentul acestei declarații întreg și cu pace se datorează cu adevărat intervenției lui Dumnezeu. Fiindcă m-am cercetat pe mine însumi și am observat elemente ale Ηarului care m-au umbrit toate acele zile pline de frământare, în care am luat hotărârea îngrădirii, dar și în zilele următoare, în care am făcut experiența unei stări paradisiace. Nu am venit aici pentru a tăinui mila lui Hristos în spatele unei false cucernicii și a unei false smerenii, ci pentru a mărturisi binecuvântarea deosebită, după cuvintele: „Mărturisim harul Tău, vestim mila Ta, nu tăinuim facerea Ta de bine” (Slujba Aghiasmei Mari).
Am avut în gând starea în Duhul Sfânt, pe care o descrie Sfântul Iosif Isihastul, despre trăsăturile caracteristice ale harului, atunci când mă aflam sub ocrotirea părintelui meu duhovnicesc Agathon, care s-a îngrijit de mine și m-a apărat… „Dumnezeiescul Har”, scrie Sfântul Iosif, „este dulce, plin de pace, smerit, liniștit, curățitor, luminător, dătător de bucurie și nu încape nicio îndoială că este Harul Dumnezeiesc”. Acest Har m-a însoțit, acesta m-a întărit, acesta m-a îndrumat. Aceasta am trăit, aceasta descriu, despre aceasta vorbesc! Dumnezeu îmi este martor, am trecut prin nenumărate încercări, am ajuns în Iad, am fost lovit de gânduri și de vrăjmași și acolo, față către față, am cunoscut Harul îngrădirii! Și acesta a fost atât de diferit față de cum mi-l imaginam, temându-mă, și cum mi-l prezentau figuri dure și necruțătoare, posace și nemiloase… Cel Blând și Smerit a mers alături de mine și m-a îndrumat spre loc de odihnă!
Nu sunt nedrept, fraților, nici nu spun acestea pentru a primi premii! Grija mea cea mai mare a fost turma a cărei răspundere o simțeam ca pe o greutate atârnată de epitrahil. „Cum să o părăsesc?”, îmi spuneam! “O s-o las pradă poftelor ereticilor, ca să mă salvez pe mine însumi? Îl voi lăsa pe cel ce se închină papei să boteze, să cunune, să spovedească și să împărtășească turma?” Durere, săgetături în coaste mă străpungeau de fiecare dată când gândul acesta îmi săgeta mintea. Această stare este insuportabilă, frații mei, doare și face ca sufletul duhovnicului să se sufoce. Doar Harul te izbăvește de durere și te încredințează că turmei îi este de folos să fii prigonit pentru întreruperea pomenirii.
Această deosebită trăire duhovnicească am constatat-o la toți părinții. Din clipa în care am cunoscut care va fi consecința mărturisirii, harul a strigat și a răsunat înăuntrul nostru, că mântuirea turmei noastre depinde de asumarea acestei căi mucenicești. Este o minune că la câteva zile după îngrădire am văzut cum sămânța luptei noastre de ani de zile a început să încolțească, să crească, iar planta credinței să stăpânească în fiii noștri duhovnicești; cu binecuvântare cerească primeau vestea despre sfințenia deciziei noastre. Până în ziua de azi alegerea pe care am făcut-o dă naștere la minuni, cu toți trăiesc înaintarea pe calea spre cele nematerialnice, poporul așteaptă într-un cuget revărsarea acestui har de la preot, de la fiecare preot care nu renunță, care nu cedează.
3. Episcopocentrismul și minunea Prorocului Iile

După ce a cucerit inimile episcopilor ecumeniști de toate tipurile, învățătura eretică a episcopocentrismului, care este plasată cu îndemânare de către cunoscuți ierarhi ecumeniști ai Patriarhiei Ecumenice și din întreaga Grecie, a cucerit și inimile arhimandriților „plini de dorințe”. Nutrind speranța că vor primi un scaun episcopal și dorind să fie acoperiți, aceștia pregătesc terenul, ca să nu aibă situații neplăcute, generate de cazuri de întrerupere a pomenirii etc.
Astfel, inspirați fiind de mentalitatea despotică a superiorilor lor, declară cu fiecare ocazie că Sfânta Liturghie este imperfectă, dacă nu este pomenit un anumit episcop în timpul săvârșirii ei. Adică taina reprezintă pentru aceștia posibilitatea de „spălare” a acțiunilor eretice. Cer să se facă pomenirea chiar și a episcopilor cu cuget eretic! Iar atunci când le vorbești despre atitudinea tradițională a Bisericii în perioade în care dominau ereziile și anume întreruperea pomenirii episcopului locului la sfintele slujbe, nu vor să audă niciun cuvânt despre aceasta. „Fără pomenirea episcopului nu există Sfântă Liturghie”, zic, „fiindcă Taina se săvârșește în numele acestuia!”.
Cu adevărat o taină este faptul că cei care vor sluji credinței noastre, preluând poziții înalte în conducere, aleg ignoranța. Νici nu vor măcar să audă că Sfintele Taine sunt săvârșite în numele marelui Arhiereu, Hristos, și persistă în opinia lor ticăloasă. Pe aceasta se bazează și resping nepomenirea episcopului. Iar practica tradițională, potrivit căreia în cazurile de îngrădire, în locul numelui episcopului eretic sunt pomeniți „toţi episcopii ortodocşi” [s.n. OrtodoxINFO], o consideră eronată. Insistă asupra faptului că doar prin pomenirea numelui episcopului, fie acesta și eretic ecumenist, avem Taină canonică.
Dumnezeu însă altfel rânduiește, îi rușinează prin sfintele Sale apariții și întărește trăirile sfinților care au slujit cuvântului Său în persoanele părinților mărturisitori de astăzi. Un frate duhovnicesc, preot, care a întrerupt de curând pomenirea episcopului său, mi-a descris o mărturie cutremurătoare. Era chinuit de presiunile altor preoți, care îl bombardau cu informații potrivit cărora Sfânta Liturghie pe care o săvârșește este lipsită de har, atâta vreme cât nu îl pomenește pe episcopul local și toate cele pe care le-am amintit anterior. Frământat fiind, pe de o parte, de aceste îndoieli și simțind prezența sensibilă a Harului pe de altă parte, în timpul săvârșirii sfintelor slujbe, slujea la privegherea făcută de praznicul Sfântului Proroc Ilie. Terminând citirea Sfintei Evanghelii la Sfânta Liturghie, s-a îndreptat spre altar pentru a rosti ectenia mare și ectenia catehumenilor, înainte de cântarea heruvimică, fără să fie însă concentrat asupra celor săvârșite – în acel moment în mintea sa domina neatenția. Nefiind deci atent, zicând „Să zicem toţi, …”, a ajuns la momentul în care trebuia să spună „pentru toţi episcopii ortodocşi …”. În loc de aceasta însă era gata să îl pomenească pe episcopul său, așa cum obișnuise în toți anii anteriori. În clipa în care a vrut să spună „pentru arhiepiscopul …” a primit o îmbrâncitură de la Prorocul Ilie, pe care l-a auzit spunându-i cu voce serioasă: „Bine, pe acesta o să pomenești acum, la sărbătoarea mea?” Nu pot să-ți descriu, mi-a spus, ce Sfântă Liturghie a urmat! Atâta Har nu am mai simțit niciodată.
4. Minunea iubirii celei dintre noi
„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”. (Ioan 13, 35).
Părinte Teodor, Părinte Fotie, Părinte Maxim și ceilalți părinți, țineți seama de faptul că suntem urmăriți prin telescoape în interiorul și în afara Greciei, așteptându-se distrugerea relației noastre, alienarea iubirii noastre. „Iată, dintr-o clipă în alta”, își spun, „se vor despărți și acesta va fi semnul că se află în înșelare”. Și vor avea dreptate, fiindcă semnul lipsei Harului dumnezeiesc va fi dacă vom lăsa să se infiltreze între noi demonii încrederii de sine iubitoare de conducere, ai complexelor de inferioritate și ai tuturor mișcărilor egoiste care și-au făcut apariția în oameni cu care ne-am aflat în legătură, care s-au luptat mai înainte pentru credință și care au avut tendințe schismatice [s.n. OrtodoxINFO]. Însă există un adevăr, părinților, pe care vrăjmașii noștri nu-l cunosc, fiindcă le este necunoscut, Adevărul…

Cu adevărat în mod minunat suntem până astăzi un trup. Mulți a încercat să ne despartă, loviturile din partea prietenilor au durat mai mult și au provocat lacrimi în sufletele noastre. Mitropoliți plini de invidie, s-au silit precum niște demoni și au pariat pe zdruncinarea statorniciei noastre prin propuneri de a ne cumpăra, unii dintre aceștia – tirani barbari, cu intenții mizerabile – ne-au amenințat cu lucruri care provoacă groază de moarte oricui. Alții, precum niște hiene (și nedreptățesc animalele spunând aceasta), au plănuit riguros acțiuni ce aveau ca scop împrăștierea poporului care ne urmează. Iadul însuși a complotat împotriva noastră. Nu este o minune faptul că până în momentul de față am rămas uniți, untrup, un suflet, având dragostea lui Hristos întreolaltă? Fiindcă aceasta este taina, acesta este adevărul! Chiar dacă fiecare avem propria cale de propășire duhovnicească, suntem cu toții ai lui Hristos și avându-L pe El drept model, înaintăm pe calea perihorezei întreolaltă, a respectului și a iubirii jertfelnice.
Nu suntem singuri, iubiții mei frați. Părinții care ne susțin sunt puterea noastră. Comunitatea acoperită de Har a părinților îngrădiți sau nu, tradiționaliști și mărturisitori, care au cuget comun și același țel, sunt o rană în trupul ereziei. Iar poporul credincios, poporul curat al Bisericii, care este astăzi aici, la binecuvântata noastră manifestare și poporul care, din întreaga lume, urmărește cu neliniște pe internet, conștientizează însemnătatea critică a acestor clipe, arată dispoziție mucenicească, credință nezdruncinată, forță sufletească ce ne inspiră pe toți, ne susține, ne dă putere. Fără acest popor jertfa și lupta noastre ar fi zadarnice. Acest popor se roagă ca noi să fim statornici și viteji în linia întâi a luptei. Dă lupte pentru a ne sprijini, plătind de multe ori la nivel personal și familial. Cu toții constituim Biserica cu sfintele trăiri dumnezeiești, cu darurile pline de har de care ne bucurăm cu toții. Fiindă suntem ai lui Hristos și pentru Hristos suntem gata să ne vărsăm și sângele. Avându-L pe El ca pildă, părinți și frați, nu avem de ce să ne temem. „Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este împotriva noastră.”
Epilog
În încheiere aș vrea să salut efortul celor patru asociații ale noastre. Am fost întemeiate pentru a transmite credința ortodoxă în lume și pentru a se opune până la sfârșit ereziilor și voracei și Noi Ere. Le urez comitetelor de conducere și membrilor asociațiilor să se afle în harul lui Iisus și în binecuvântările Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Unica lor preocupare să fie slăvirea lui Dumnezeu și slujirea credinței ortodoxe. Nu așteptați, frații mei, cinstiri lumești, lumea vă urăște, aceasta este soarta creștinilor în această lume. Însă voi, precum aurul în încercări, prigoniri și calomnii, să străluciți și mai mult. Astfel, în împreună-lucrare, zidiți biserica lui Hristos și vestiți slujirea voastră.

Mulțumesc și sponsorilor media ai prezentei manifestări, celor trei site-uri web, care depun emoționante eforturi, de a transmite ortodoxia „pe aripile vântului”, până la marginea pământului. Deosebite mulțumiri adresez site-ul luptător Katánixi, care, dincolo de neîntrerupta sârguință și contribuția la răspândirea cuvântului ortodox, prin luarea de atitudine în mod esențial în problemele de actualitate, trasând linia ortodoxă, plătește și un mare preț, devenind receptorul mâniei mitropolitane și patriarhale și a susținătorilor Noii Ere. Cine luptă astăzi împotriva ecumenismului și a masoneriei, a paradelor Gay Pride și a ateismului, va plăti. Site-ul „Katánixi” cunoaște foarte bine acest lucru și îi mulțumim. Tuturor vă dedic aceste cuvinte pline de înțelepciune ale sfântului Iosif Isihastul, spre întărire în viitoarele dumneavoastră lupte:

„Trebuie ca omul să treacă prin foc și prin apă și astfel să se arate valoarea sa. Însemnătate are câtă cinste vei primi de la Domnul, nu de la oameni. Oamenii nu știu să prețuiască. Trebuie să ne cinstească El, cel care dă răsplata luptelor, care rânduiește luptele, stabilește regulile după care se desfășoară lupta, dăruiește puterea, îi supune pe vrăjmași, îi încununează pe câștigători și răsplătește slava” (Epistola 42, pag. 259).
În final le adresez calde mulțumiri tuturor celor care urmăresc manifestarea noastră. Transmit tuturor binecuvântările părintelui meu duhovnic, preacuviosul părinte arhimandrit, egumen al Sfintei Mănăstiri Konstamonitou, gheronda Agathon.
Fie, frații mei, ca această manifestare teologică să constituie o mică pietricică pe calea reușitei întrunirii la un moment dat a unui cu adevărat mare și Sfânt Sinodul al Bisericii noastre, care să condamne panerezia ecumenismului, să anuleze pseudosinodul din Creta și să îi condamne pe toți ecumeniștii.
Vă salut cu dragostea lui Hristos, urându-vă ca toți, împreună, așa cum ne aflăm acum aici, să ne regăsim și în Rai! Vă mulțumesc!

Valuri succesive și nesfârșite ale îngrădirii românilor ortodocși de panerezia ecumenistă și de adunarea eretică din Creta (iunie, 2016)

Comunicat Nr. 2. din 27.07.2018

Către,

Preot Iustin Gârleanu (Parohia Sânpetru II – BV), Preot Lică Borșan (Parohia Sânpetru I – BV), Preot Pavel Stoica (Parohia Ariușd – CV), Preot Ciprian Nistor (Capela Sf. Ier. Luca al Crimeei de pe Colina Univerității – BV), Protosinghel Policarp Stoian (Schitul Bran – BV), Preot Marius Ion (Aita Medie – CV), dl. Dan Grăjdeanu (Liderul Frăției Ortodoxe Sf. M. Mc. Gheorghe Purtătorul de Biruință),

Preacucernici Părinți,

Iubiți Consilieri Parohiali și frați întru Hristos,

Vă aduc la cunoștință că a trecut mai mult de o lună de zile de când am dat citire, în prezența Preotului Paroh Iustin Gârleanu și Consiliului Parohial, primului meu comunicat cu privire la pan-erezia ecumenistă și la întâiului sinod ecumenist ce a avut loc la Creta, în 2016, în care am solicitat inițierea unei serii de cateheze cu credincioșii parohiei pe această temă, în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului, 2018.

De asemenea vă aduc la cunoștință că au trecut două luni de zile de când am redeschis subiectul cu Preotul Paroh pe această temă și aproape un an de zile de la prima mea discuție cu el, când am primit ascultarea de a da uitării subiectul, ascultare cu care Dumnezeu mi-a arătat a nu fi de acord.

În tot acest timp am discutat cu fiecare consilier parohial în parte punând la dispoziție câteva materiale scrise, nefiindu-mi îngăduit de către preot a purta o discuție civilizată într-o ședință, și bineînțeles am avut numeroase discuții cu Preotul Iustin Gârleanu, însoțit adesea de către cantorul Radu Ioan.

La ultima discuție în particular cu părintele m-a înștiințat că nu va da curs cererii mele cu privire la informarea credincioșilor. Realizez acum că nu se va întâmpla cum am sperat, și anume o îngrădire de erezie a întregii comunități din care fac parte, ca urmare a unei cateheze ortodoxe, fără știrea (măcar temporară) a pseudo-episcopului chiriarh.

M-am convins de asemenea de faptul că păstorul comunității noastre are cuget ecumenist și nu doar o frică de a acționa ortodox și a învăța drept credința strămoșilor noștri. Pentru că sunt sigur că de aici încolo veți auzi, iubiți frați, vrute și nevrute despre mine, voi prezenta punctual pe ce se bazează această concluzie:

Preotul Iustin susține (asemenea sinodului ecumenist din Creta) că nu este nevoie a se boteza catolicii la intrarea în Ortodoxie, ci că se pot primi și prin mirungere, invocând Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic, Canonul 95 Trulan și ,,faptul” că Sf. Împărat Constantin Cel Mare a fost botezat de un semiarian (adică eretic). Realitatea istorică însă se poate verifica citind „Viața lui Constantin cel Mare”, de Eusebiu de Cezareea – istoricul curții imperiale, participant la Sinodul I Ecumenic (se poate găsi documentul format pdf pe internet, vedeți pagina 183 – 184), care arată clar că împăratul, cu o săptămână înainte de a muri a fost botezat de Ortodocși, iar canoanele au sensul explicat clar în Pidalion (nu de mintea noastră) și anume: unii erau primiți prin mirungere (care aveau Botezul Ortodox dinainte de a cădea în erezie) și deci nu se repeta Botezul, ci dădeau mărturie de credință ortodoxă, se lepădau de erezie și erau mirunși spre a nu li se repeta întreita afundare, adică li se activa Botezul.

Tot din aceste canoane înțelegem că cei care nu primiseră în prealabil decât „botezul” ca papistașii de astăzi prin stropire sau printr-o singură afundare erau primiți ca păgânii, primind Botezul Ortodox. Cu alte cuvinte, orice argumente ecumeniste despre iconomii și despre lipsa necesității Botezului Ortodox sunt pur și simplu păreri eretice.

Alt argument prea des folosit de Părintele Iustin a fost că slujbele au rămas ortodoxe, că nu ne împărtășim cu catolicii etc. În primul rând este interzisă simpla rugăciune în comun cu ereticii, mâncarea la aceeași masă cu ei și chiar prietenia, nu mai vorbim de împărtășire împreună cu ei sau despre părtășia la erezie prin pomenirea ereticilor după prefacerea Cinstitelor Daruri, în cadrul Sfintei Liturghii. Cât despre faptul că nu ne împărtășim cu catolicii vă prezint un caz concret chiar în comunitatea noastră.

Cu puțin timp înaintea desemnării Preotului Iustin Gârleanu ca Preot Paroh în Parohia Sânpetru II, pe când slujea în Aita Medie – Covasna a făcut trecerea unui catolic sau unitarian pe nume Nick Schultz (poate indica chiar dl. Nick în care din aceste două erezii a fost ,,botezat” de mic) prin mirungere. Dl Nick Schultz este acum membru activ al Consiliului Parohial Sânpetru I, sub Preotul Lică Borșan, participă la toate treburile administrative, cât și la slujbe și bineînțeles că se împărtășește.

Să nu se înțeleagă că am ceva cu dl. Nick, am tot respectul pentru el și pentru pasul făcut spre Biserica Una Sfântă și Mântuitoare a lui Hristos, dar dacă se înțelege Ortodox punctul tratat anterior se va trage concluzia clară că dl Nick nu a primit Botezul Ortodox; ,,botezul” prin stropire, făcut de un ,,preot” eretic nu este Botez. Prin mirungere se pot primi ereticii doar dacă aceștia au primit Botezul Ortodox înaintea aderării la erezie, fie lepădându-se de Ortodoxie, fie deviind de la calea cea strâmtă prin cugetări eretice.

În cazul domnului Schultz nu se aplică, dl Nick nu a primit niciodată Botezul Ortodox, el trebuie botezat, altfel nu face parte din Trupul Tainic al Lui Hristos, din Biserică și totuși se împărtășește… Pe deasupra, practic, făcând abstracție, dacă se poate spune așa ceva, de faptul că se pomenește un pseudo-episcop eretic la Sfânta Liturghie, toți credincioșii se împărtășesc împreună cu un catolic/ unitarian. Din nou, am toată stima pentru domnul Nick, dar sper că este evidentă incompatibilitatea momentan.

Alt caz la fel de grăitor există în Parohia Sânpetru II sub Preotul Iustin Gârleanu, unde dl Consilier Ion Fiodor, având Botezul Ortodox, fiind într-o căsătorie mixtă (altă născocire eretică) nu se împărtășește cu noi, ci la catolici cu soția… Față de domnul Fiodor am de asemenea un mare respect, dar iată că și el și dl Nick se află într-o mare înșelare datorită părerilor eretice adoptate de Preotul Iustin Gârleanu, iar în cazul domnului Fiodor și a altor preoți.

Închei cu punctul cel mai important și anume pomenirea episcopului căzut în erezie în cadrul Sfintei Liturghii, care este interzisă, conform Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol din vremea Sfântului Fotie cel Mare. Dacă pomenirea s-ar fi făcut măcar din frică de caterisire, recunoscând totuși că adunarea din Creta a fost eretică și că ecumenismul este panerezia secolului XXI, după cum spunea Sfântul Iustin Popovici, cum fac mulți preoți astăzi, ar fi existat o speranță, dar Preotul Iustin Gârleanu aderă întru totul la ecumenism, asemenea pseudo-episcopilor apostați de la Dreapta Credință.

Am fost acuzat de Preotul Iustin că am trădat, că a investit multă încredere în mine, dar a făcut aceasta în stil masonic, fără a spune de la început cu ce preț se plătește această încredere primită, adică cu prețul apostaziei față de Ortodoxie. Noi, turma Lui Hristos, suntem cei a căror încredere a fost trădată până la iad, căci ne-am pus în mâinile voastre, ale preoților și ale episcopilor, buna îndrumare a sufletelor noastre spre mântuire.

Pentru ceilalți preoți destinatari și toți preoții, mesajul meu umil este să nu luați în derâdere problema ecumenismului și a acestui spurcat sinod eretic, păstoriți turma lui Hristos așa cum vă cere Mântuitorul, căci eu sunt doar unul dintre milioanele de acuzatori care vor cere răspuns pentru sufletele rătăcite la iad prin voi.

Nu vă temeți de nimic, Îl aveți pe Hristos cu voi, Îl primiți la fiecare Sfântă Liturghie, vă va da El putere peste toate și nici credincioșii nu vă vor părăsi, când vor vedea că Înaltpreasfințiții ne-au dus pe căi greșite.

Aștept ca liderul Frăției Ortodoxe și al celorlalte Asociații care luptă pentru Biserică și pentru păstrarea suveranității poporului nostru român ortodox și pe toți frații să stea în primul rând nu împotriva dușmanului ateu din afara țării, ci împotriva dușmanului și mai de temut, din interior. Dușmanul vă poate fi propriul duhovnic, cercetați-l, fraților, spune oare același lucru pe care l-au spus toți Sfinții Părinți?

Epitrop Parohia Sânpetru II – Sf. Ierarh Nicolae

Arhiepiscopia Sibiului
Marcel-George Dologa

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților, miluiește-ne pe noi, păcătoșii!

Protopresviter Anastasios Gotsopoulos – Cugetul Sinoadelor Ecumenice și cugetul „Sinodului din Creta”

pr.-Anastasios-Gotsopoulos

Lucrarea a fost prezentată în cadrul Conferinței teologice de la Salonic „Ortodoxia și Colimbari, după doi ani”, din data de 16 iunie 2018.

Instituția sinodală este calea lăsată de Dumnezeu și inspirată de Duhul Sfânt de chivernisire a tuturor aspectelor vieții Bisericii. Nu este întâmplător faptul că chiar și în epoca apostolică, când în Biserică a existat cea mai înaltă autoritate, autoritatea Sfinților Apostoli, instituția sinodală a funcționat în paralel cu aceasta.

Manifestarea prin excelență a funcționării sistemului sinodal în Biserica primară o constituie Sinodul Apostolic (Fapte. 15, 2-29). Sinodul Apostolic nu este însă unica manifestare a instituției sinodale în Biserica primară: Însăși Pogorârea Duhului Sfânt este zugrăvită ca un Sinod, iar alegerea lui Matia și, puțin mai târziu, a celor șapte diaconi și toate misiunile apostolilor se făceau întotdeauna prin hotărârea sinodală a Bisericii primare și nu prin hotărârea unui Apostol sau doar a Apostolilor.

Studierea instituției sinodale de origine divină și aflată sub povățuirea Sfântului Duh, în tradiția bisericească, arată clar că aceasta nu se referă doar la conducerea Bisericii, în sensul strict al termenului, ci atinge însuși miezul existenței sale. Și aceasta pentru că cea dintâi sarcină și misiune a sa este unitatea în Adevăr a Bisericii. Din acest motiv, orice desconsiderare sau vătămare a instituției sinodale într-o Biserică locală conduce foarte curând și la denaturarea credinței și la ruperea definitivă de Biserica lui Hristos. Cazul renumitei Patriarhii a vechii Rome confirmă adevărul afirmației noastre. Această tragică realitate istorică ne obligă să ne ocupăm cu seriozitate, în măsura capacității noastre limitate, de Sinodul din Creta, acum, la doi ani după întrunirea sa.

Sinodul Apostolic este considerat drept primul Sinod al Bisericii și originea fiecărui Sinod Ortodox, iar manifestarea prin excelență a instituției sinodale are loc în Sinoadele Ecumenice. Sinoadele Ecumenice constituie prin excelență darurile excepționale ale Sfântului Duh în Biserica lui Hristos, pe care Dumnezeu le-a oferit pentru a ajuta Biserica Sa să iasă din situații deosebit de dificile. Astfel, Sinoadele Ecumenice au fost consemnate în conștiința și tradiția ecleziale drept expresia și manifestarea cea mai clară și înaltă a sinodalității Bisericii Ortodoxe.

Din acest motiv, fiecare Sinod care vrea să fie recunoscut ca „Sfânt și Mare Sinod” al Bisericii Ortodoxe are datoria de a avea ca model căruia se străduiește să îi urmeze, Sinoadele Ecumenice.

Desigur, astăzi o copiere ad litteram a practicii Sinoadelor Ecumenice nu este posibilă, întrucât condițiile actuale sunt radical diferite de cele din primul mileniu, pe parcursul căruia s-au întrunit toate Sinoadele Ecumenice (cu excepția Sinodului al IX-lea al Sfântului Grigorie Palama). Vom semnala doar două diferențe de o importanță capitală:

  1. Astăzi nu mai există conducerea politică unitară sub un împărat creștin, așa cum exista atunci, în perioada Imperiului Roman de Răsărit. Biserica trebuia să se confrunte cu o politică ecleziastică a conducerii unui singur stat imperial, pe când astăzi Bisericile Ortodoxe din întreaga lume, aflate în mai multe organisme statale cu interese geopolitice contradictorii nu are cum să nu fie supusă unor diverse influențe serioase,
  2. în acea perioadă exista o comunitate creștină, în care mare parte a poporului urmărea cu viu interes problemele teologice și bisericești, care constituiau un element fundamental al vieții sociale, în timp ce astăzi societatea pășește pe căi meta-creștine, astfel încât problemele duhovnicești-teologice îi sunt nu numai necunoscute, dar și indiferente.

Este evident, prin urmare, că nu este posibilă repetarea cu exactitate a elementelor/structurilor Sinoadelor Ecumenice. Cu toate acestea, avem datoria de a fi următori cugetului lor, care se află mai presus de condițiile/circumstantele politice, sociale și chiar ecleziastice schimbătoare. Cugetul Sinoadelor Ecumenice constituie moștenirea lor prețioasă și insurmontabilă, lăsată Bisericii lui Hristos și constituie totodată nucleul cel mai adânc al fiecărui act sinodal serios al Bisericii noastre.

Fiecare Sinod care revendică numele de Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe” și pretinde să fie recunoscut ca atare de către conștiința eclezială, în mod evident, în privința elementelor sale exterioare, se va adapta la realitate bisericească contemporană și la cea mai largă, politică, dar în esența sa nu poate decât să urmeze cu exactitate cugetului Sinoadelor Ecumenice. În caz contrar, soarta sa este certă: desăvârșita desconsiderare din partea Trupului Bisericii, oricâte eforturi ar depune conducătorii Bisericii. Exemplele sinoadelor tâlhărești și ale altor pseudosinoade (Efes 449, Hieria 754, Lion 1274, Florența 1439), în pofida puternicului sprijin politic și bisericesc, prin care s-a încercat impunerea lor, au fost discreditate total de conștiința eclezială, împreună cu inițiatorii și protagoniștii /promotorii lor …

Să încercăm să „măsurăm“ Sinodul din Creta, folosind drept canon cugetul Sinoadelor Ecumenice. Necesitatea folosirii cugetului Sinoadelor Ecumenice drept criteriu fundamental pentru evaluarea Sinodului Panortodox este recunoscută și de susținătorii Sinodului din Creta1. Au deci același cuget sau cugetul de care au fost inspirate Sinoadele Ecumenice și cel al Sinodului din Creta sunt diametral opuse? Ne vom limita doar la examinarea a cinci puncte-cheie:

  1. Conștiința de sine sinodală

Toate Sinoadele Ecumenice aveau conștiința de sine – adică credeau despre ele însele – că erau cu adevărat „Sfinte și Mari”, adică Ecumenice. Mai exact: Părinții care participau pa Sinoade aveau conștiința că luau parte la un Sinod Ecumenic și acționau și decideau pe temeiul acestei conștiințe de sine2.

Ce se întâmplă însă în cazul Sinodului din Creta? Există o problemă foarte gravă în privința conștiinței de sine a acestuia! Pe de o parte, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sinodului și „Enciclica” acestuia declară este „Sfântul și Marele Sinod al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice”, în fapt însă această declarație este pusă sub semnul întrebării. Nu ar fi o exagerare dacă am afirma că, în ciuda declarațiilor bombastice, chiar și mulți dintre membrii înșiși ai Sinodului se pare că nu au crezut că s-au întrunit într-un Sinod Sinod inspirat de Duhul Sfânt și chiar unul „sfânt și mare!“ Se poate afirma că la Sinodul din Creta a existat mai degrabă conștiința întrunirii unei conferințe inter-ortodoxe sau a unei întâlniri care a oferit membrilor participanți ocazia de a se cunoaște și de a schimba opinii.

1. În acest context se include și invitația trimisă reprezentanților comunităților eretice, care au concepții eronate, condamnate de multe Sinoade Ecumenice, de a lua parte la sinod în mod onorific, în calitate de „observatori”. Nu exact așa se întâmplă și la congresele partidelor, la care sunt chemați să fie prezenți și reprezentanți ai altor formațiuni politice, din politețe și curtoazie? Ceva de genul acesta este, desigur, cu totul de neconceput în cazul unui Sinod inspirat de Duhul Sfânt, care constituie cea mai înaltă expresie și manifestare a Bisericii înseși, a Trupului lui Hristos și nu poate decădea la nivelul unei simple manifestări – întâlniri festive, definite de criterii și obiective „din această lume” … Pentru aceasta niciodată și la niciunul dintre sutele de Sinoade Ortodoxe convocate în bimilenara istorie a Bisericii nu au fost prezenți în mod onorific „observatori” heterodocși-eretici. Acest lucru s-a întâmplat numai la cele două Concilii ale Vaticanului, dar niciodată, la un Sinod Ortodox!

2. Trăsătura principală și esențială a unui Sfânt și Mare Sinod este obligativitatea participării. Nu este posibil să se permită desconsiderarea sinodului sau acordarea posibilității neparticipării sau acceptarea refuzului nemotivat al participării. Exemplele Sinoadele Ecumenice sunt absolut clare: au fost chemați să se prezinte la sinod patriarhul Nestorie al Constantinopolului și Ioan al Antiohiei (Sinodul aal II-lea Ecumenic), patriarhul Dioscor al Alexandriei (Sinodul a IV-lea Ecumenic), papa Vigiliu al Romei (Sinodul al V-lea Ecumenic) și fiindcă au refuzat să participe, au fost condamnați. Este de neconceput desconsiderarea unui Sfânt și Mare Sinod atunci când, desigur, acesta este Sfânt și Mare și nu o simplă întâlnire…

În mod indubitabil, la Sinodul Panortodox participanții nu au crezut cu adevărat că alcătuiau un Sfânt și Mare Sinod și din acest motiv nu au abordat așa cum aveau datoria problema patriarhilor care au absentat nemotivat, așa cum au spus…

Ar putea obiecta cineva spunând că Sinodul nu a luat măsurile canonice prevăzute pentru cei care au desconsiderat sinodul și nu s-au prezentat, din iconomie și de dragul unității Bisericii. Părinții Sinoadelor Ecumenice nu gândeau însă așa … Dincolo de aceasta, acțiunile întreprinse după întrunirea sinodului – și cu prilejul Sinodului din Creta3! – de către promotorii Sinodului, și anume în sensul acordării autocefaliei Ucrainei, riscă să arunce în aer colaborarea interortodoxă și să dinamiteze unitatea Bisericii. Prin urmare care este interesul pentru unitate, despre care vorbesc?

3. De asemenea, o caracteristică determinantă a unui Sinod cu adevărat Sfânt și Mare, care îl diferențiază total de conferințe sau alt tip de întâlniri, este faptul că Sinodul hotărăște definitiv și obligatoriu pentru toți și pentru întreaga Biserică. Nu poate fi conceput un sinod care să pună la îndoială propriile hotărâri sau să îngăduie, și chiar mai mult, să ofere posibilitatea neacceptării sau neaplicării hotărârilor sale în totalitate, în special atunci când este vorba de probleme de deosebită importanță, așa cum sunt problemele dogmatice și eclesiologice. Într-un astfel de caz până și simpla declarare a refuzului îl face pe cel ce refuză decizia sinodală răspunzător în fața sinodului. Această problemă nu este una simplă, ci atinge însăși însemnătatea sinodului!

Este de neconceput în tradiția sinodală a Bisericii noastre ca membrii sinodali să refuze să semneze hotărârea dogmatică și să nu suporte consecințele canonice severe. Niciodată și la niciun sinod ecumenic nu s-a întâmplat ceva asemănător.

Niciodată și la niciun sinod ecumenic nu s-a dat posibilitatea refuzului de a semna o hotărâre dogmatică, fără ca acest refuz să rămână fără urmări. La Sinodul al VI-lea Ecumenic, patriarhul Macarie al Antiohiei, fiindcă a refuzat să accepte hotărârea dogmatică a sinodului a fost caterisit, anatematizat și alungat de la sinod. Părinții Sinoadelor Ecumenice nu abordau astfel de probleme cu … lejeritate, nici nu se jucau când aveau de a face cu lucruri serioase … fiindcă aveau conștiința că alcătuiesc sinoade sfinte și mari.

Există o singură excepție, care confirmă însă realitatea mai sus menționată: La Sinodul al IV-lea Ecumenic, după condamnarea patriarhului Dioscor al Alexandriei, treisprezece episcopi egipteni au refuzat să semneze hotărârea sinodală, așteptând alegerea noului patriarh, fiindcă „este obiceiul în conducerea egipteană, de a nu face nimic de genul acesta fără părerea și dispoziția arhiepiscopului”. Au declarat însă categoric că acceptă pe deplin credința sinodului, dar au o problemă de ordin formal, care îi oprește să semneze. Sinodul al IV-lea Ecumenic nu a acceptat acest lucru. În cele din urmă, după îndelungată și intensă discuție și la rugămințile fierbinți ale episcopilor egipteni, care au căzut în genunchi în fața sinodului („fie-vă milă de bătrânețea noastră, fie-vă milă și nu ne siliți să ne petrecem viața în loc străin. Și s-au aruncat la pământ preacucernicii episcopi și au zis: fie-vă milă și fiți generoși”) și numai după ce au dat garanții serioase și li s-a interzis ieșirea din oraș, s-a acceptat de către sinod să se amâne semnătura lor până va fi ales noul patriarh al Alexandriei4. Pentru părinții sinodului aceasta era o problemă de seriozitate și conștiință de sine a Sinodului însuși, era cu totul de neconceput ca unii să nu semneze și să fie considerați totodată membri ai Sinodului și ai Bisericii.

Ce s-a întâmplat în Creta? Foarte… lejer! Cine a vrut, a semnat, cine nu a vrut, nu a semnat! Pentru unii care au refuzat să semneze, a semnat „în locul lor” arhiepiscopul lor! Alții au semnat cu rezerve! Unde s-a mai auzit vreodată de semnătură cu rezervă pe o hotărâre sinodală a unui sinod cu adevărat Sfânt și Mare! În mod evident acesta nu a fost Sfânt și Mare! Până și numai acest fapt, modul în care s-au semnat documentele sinodului, constituie desconsiderarea totală a Sinodului din Creta! Refuzurile legate de renumitul document al șaselea au ajuns la numărul de 30 dintr-un total de 162 de episcopi (adică 25 % dintre episcopi au refuzat să semneze!) Și cu toate acestea nimănui nu i s-a cerut socoteală, nu au fost impuse nimănui nici cele mai mici sancţiunι, nici măcar o recomandare nu s-a făcut! Tragic este că această posibilitate de neconceput pentru un sinod serios era prevăzută în Regulamentul de funcționare al Sinodului Panortodox (a se vedea par. §2-3, art. 12 al Regulamentului!) O asemenea seriozitate îi recunoștea Sinodului din Creta însuși regulamentul acestuia…

În urma acestor considerații poate afirma cineva în mod serios că la Sinodul din Creta există cu adevărat conștiință de sine a unui „Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe”, adică a unui sinod inspirat de Sfântul Duh, a unui sinod care să exprime experiența bisericească vie a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice a lui Hristos?

II. Membrii Sinodului

Între Sinodul din Creta și Sinoadele Ecumenice ale Bisericii există o diferență și în privința membrilor sinodului, nu numai din perspectivă cantitativă, ci mai ales din perspectivă calitativă:

1. Comparația cu sinoadele cu adevărat Sfinte și Mari, Sinoadele Ecumenice, este zdrobitoare pentru „Sinodul Panortodox”, dacă ne gândim la numărul redus de episcopi care au participat la acesta (doar 162 de episcopi dintr-un total de 850 de ierarhi ortodocși din întreaga lume, adică doar 19% dintre episcopii ortodocși!) în ziua de astăzi, când posibilitățile de deplasare, comunicare și adunare nu se pot compara în niciun fel cu cele din epocile mai vechi. Și totuși, la Sinodul I Ecumenic au participat 318 episcopi, la Sinodul al IV-lea Ecumenic, 630, la Sinodul al VII-lea Ecumenic, 350 de episcopi, în ciuda greutăților deosebite în privința comunicării, a deplasării ș.a.m.d.!

2. Cu certitudine punctul principal în care se descoperă abisul dintre cele două tipuri de sinoade nu este numărul mic de participanți la Sinodul din Creta și nici reprezentarea în sine. Până și la Sinoadele Ecumenice nu se prezentau toți episcopii, dar existau Biserici locale care participau prin delegați5. Problema nu este deci numărul în sine al membrilor participanți, ci de ce s-a ajuns la acest număr? De ce să se reducă atât de mult numărul episcopilor membri din moment ce astăzi niciun obstacol obiectiv nu stă în calea adunării în sinod a tuturor episcopilor ortodocși din întreaga lume, care nu depășesc numărul de 900! Dacă în anul 325, în 451 sau în 787 d. Hr. puteau să se adune 318 sau 630 sau 350 de episcopi, este de neînțeles de ce nu s-a dat posibilitatea astăzi să se adune pentru un astfel de eveniment 800-900 de episcopi! Nu este de neînțeles?

Din păcate însă reducerea numărului participanților episcopi nu se datorează unor dificultăți obiective sau unor criterii de ordin duhovnicesc și eclesiologic, ci … filetist și tactic sau, ca să ne exprimăm mai profan: Cei competenți s-au temut că dacă s-ar permite participarea tuturor episcopilor ortodocși nu le-ar ieși socoteala! Criteriile care au determinat neparticiparea tuturor episcopilor nu sunt de natură eclesiologică, ci ține de oportunități filetiste și tactici de menținere a unor echilibre …. O mentalitate pur lumească, departe de procesul inspirat de Sfântul Duh.

Pentru a se înțelege ce înseamnă cuget bisericesc în Duhul Sfânt al Sinoadelor Ecumenice și ce înseamnă mentalitate seculară a Sinodului din Creta, vom da un exemplu de la Sinodul al IV-lea Ecumenic: Sinodul al IV-lea Ecumenic a fost unul dintre cele mai critice sinoade. Fusese precedat de Sinodul tâlhăresc din Efes (449), la care patriarhul eretic monofizit Dioscor al Alexandriei s-a impus cu suita sa numeroasă, pe care o adusese din Alexandria și cu bandele sale de călugări parabolani. De cealaltă parte, principalul exponent al tradiției bisericești în epoca Sinodului al IV-lea Ecumenic era sfântul papă ortodox al Romei, Leon cel Mare. Sfântul Leon, având conștiința de a fi purtător al adevărului, nici nu a ținut cont de procedura legată de numere! Nu avea nicio neliniște sau teamă de a opune numărului mare de susținători ai lui Dioscor doar patru legați! Certitudinea-experiența harismatică, în Duhul Sfânt, că în acel moment critic este purtător și exponent al adevărului nu îi permitea să se ocupe cu acţiuni pregătite sistematic, ca să „aranjeze” numerele, să manipuleze participarea, pentru a ieși cum își dorea! Având conștiința că era purtătorul adevărului, nu l-au interesat numerele, constrângerea prin mărime, fiindcă avea încredere în adevărul pe care îl exprima!

Există oare vreo relație între cugetul Sfântului Leon și cugetul responsabililor de la Sinodul din Creta?

3. În acest context nu putem să nu amintim problema gravă de ordin eclesiologic care se pune în legătură cu Sinodul din Creta, potrivit cuvintelor Mitropolitului Ioannis (Zizioulas) al Pergamului, problemă legată de lipsa posibilității participării tuturor episcopilor la sinod. Scrie Mitropolitul Pergamului: „Sinodul nu este deci o instituție aflată mai presus de Biserica locală, este o instituție care exprimă unitatea, acordul și reciprocitatea între Bisericile locale. Această stare este asigurată din punct de vedere structural și organizațional prin participarea cu drept cuvânt la sinoade a tuturor episcopilor… De aceea este ο abatere din punct de vedere eclesiologic ca un sinod, oricare ar fi acesta – cu excepția cazului în care au un motiv inevitabil legat de o nevoie istorică – să exclude anumiți episcopi de la participarea la sinod. Au existat și există diverse astfel de devieri nejustificate din punct de vedere eclesiologic… Atunci însă când sinodul poate fi format din toți episcopii, a-i alege doar pe unii și a-i face stăpânitori peste restul episcopilor erodează în mod periculos fundamentele eclesiologiei și creează generează anomalii și abateri… Situație ideală este întrunirea tuturor episcopilor6.

4. Un alt punct care revelează diferența dintre Sinodul din Creta și Sinoadele Ecumenice este participarea la lucrările sinodului a restului membrilor Bisericii în afara episcopilor. La Sinoadele Ecumenice, în afara episcopilor erau prezenți și numeroși funcționari superiori ai Statului, care luau parte la discuții și chiar prezidau la ședințe (așa cum s-a întâmplat la Sinodul al IV-lea și la Sinodul al VI-lea Ecumenic). De asemenea, la Sinodul al VII-lea Ecumenic au fost prezenți „preacuvioșii arhimandriți, egumeni și monahi”7, care deseori luau cuvântul și participau în mod regulat, prin intervenții energice, la lucrările sinodului și semnau actele sinodului după episcopi. La ședința a patra semnează chiar 130 de egumeni și monahi, numărul total al episcopilor fiind de 3208.

Spre deosebire de Sinoadele Ecumenice, la Sinodul din Creta a avut loc excluderea monahilor și a mirenilor de la ședințele sinodului. Au fost prezenți doar câțiva în calitate de consilieri, care nu aveau însă dreptul de a luat cuvântul. S-a produs o adevărată problemă în legătură cu luarea cuvântului de către reprezentantul Sfântului Munte fiindcă – s-a zis – nu o permitea Regulamentul, pe care ei înșiși l-au întocmit!

5. În acest context ne întrebăm de ce nu au fost valorificate posibilitățile pe care le oferă tehnologia contemporană, de urmărire a lucrărilor sinodului de către întreg Trupul Bisericii? De ce s-au temut responsabilii Sinodului și nu au dat posibilitatea tuturor credincioșilor care și-ar fi dorit, să urmărească lucrările sinodului? Sinodul nu privește întregul Trup al lui Hristos, toți credincioșii? Din nefericire, excluderea credincioșilor, ba chiar și a ierarhilor și a unor Sinoade locale a fost o alegere conștientă, în special în faza ultimă și cea mai critică, aceea a pregătirii documentelor sinodale (între anii 2009 și 2015). Cum au cei responsabili deci pretenția ca Poporul să respecte ceva de la care ei înșiși l-au exclus? Au ținut poporul departe de sinod și își iau răsplata pentru alegerile pe care le-au făcut: poporul desconsideră în mod total sinodul!

6. Cel mai critic punct de comparație între Sinoadele Eecumenice și Sinodul din Creta rezidă însă în prezența unor părinți – membri sinodali purtători de Dumnezeu.

Conștiința Bisericii dorește ca membri ai Sinoadelor Ecumenice Mari Părinți, care trăiesc Taina Bisericii la nivel practic și în contemplare9. Imnologia Bisericii este sugestivă în acest sens: Părinții „de cele cerești cugetători” și „purtători de Dumnezeu” sunt cei care au pecetluit însemnătatea Sinodului, fiindcă prin ei lucra Sfântul Duh, ei fiind „trâmbiţele tainice ale Sfântului Duh”, care au „au cântat în mijlocul bisericii, cântare întocmită de teologie”. Potrivit conștiinței ecleziale la Sinoadele Ecumenice Sfinții Părinții, „propovăduitori ai lui Hristos” nu au spus cele ale lor, ci „strălucirea Sfântului Duh cea cu mintea gândită primindu-o,… au spus prin dumnezeiască insuflare,… de sus luând descoperirea lor şi luminându-se au alcătuit hotărârea cea de Dumnezeu învăţată». Biserica îi elogiază pe Părinții, fiindcă ei „cu dumnezeiescul Duh socotind, cerescul și cinstitul Simbol al Credinţei cu dumnezeiască scrisoare l-au însemnat”.

Pe bună dreptate laudă Biserica noastră „ceata Sfinţilor Părinţi”: „O dumnezeiască tabără, de Dumnezeu grăitori ostaşi întrarmați ai oştii Domnului! Stele mult luminătoare ale tăriei celei înţelegătoare, stâlpii cei nesurpați ai Sionului celui tainic! Florile raiului cele ca mirul mirositoare! Gurile Cuvântului cele cu totul de aur”. Merită să menționăm faptul că în imnele adresate părinților Sinoadelor nu se pomenește deloc însemnătatea tronului lor, ci se accentuează în mod deosebit:1. experința personală a Harului, 2. lupta lor pentru păstrarea credinței și 3. teologia lor ca dar și inspirație a Mângâietorului.

Studierea Actelor Sinoadelor Ecumenice arată că la multe dintre Sinoadele Mari domina figura, prezența și teologia anumitor părinți purtători de Dumnezeu, fie prezenți10, fie adormiți11. În mod negrăit și tainic, Sfântul Duh face cunoscut la Sinoade pe exponentul, purtătorul Adevărului și al tradiției apostolice, care la momentul istoric respectiv, având nu vreo întâietate a tronului, ci întâietatea Adevărului12, teologhisea ca să vindece rana creată în Trupul Bisericii. Părintele Sofronie, vorbind despre modul de funcționare al Sinoadelor, scrie sugestiv: Și aflându-se, desigur, în rugăciune neîncetată a minții, participanții la această căutare sinodală a voii lui Dumnezeu îmbrățișează cu duhul lor întregul Sinod și simt când și cui îi vorbește Sfântul Duh. Duhul acesta „suflă” însă „unde voiește” (In. 3, 8), fără să țină seama, bineînțeles, de poziția ierarhică a sinodalilor13.

Cu siguranță, nu toti Părinții se aflau la același nivel duhovnicesc de curățire, iluminare și îndumnezeire. Întregul Sinod se baza însă pe credința, mărturisirea și teologia părinților cu adevărat „purtători de Dumnezeu”. Este grăitoare în acest sens declarația episcopului Aitherihos al Smirnei, care se pare că nu înțelegea discuțiile teologice de finețe, însă avea cuget patristic, în sensul că se baza pe experiența patristică. Astfel, cu simplitate demnă de invidiat, și-a mărturisit credința cu sugestivele cuvinte: „Precum Chiril cuget!”14 Cu alte cuvinte, era ca și cum ar fi zis: „eu nu am încredere în cunoștințele mele teologice, însă rămân în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, având aceeași credință cu Sfântul Chiril!”

Acesta era cugetul Părinților Sinoadele Ecumenice! Astfel putem să ne explicăm de ce pe parcursul ședințelor acestora erau aduse deseori din biblioteca „sfintei Patriarhii” tomuri („codici” sau „caiete”) cu lucrări patristice și colecții de texte patristice, a căror autenticitate era verificată prin studiere foarte atentă15! Actele Sinoadelor Ecumenice sunt pline de sute de referiri la „spusele patristice”, pe care se fundamentau deciziile sinodale, fiindcă sinodul nu poate decât să urmeze „calea cea neabătut dreaptă a Părinților celor sfinți și aprobați”16.

În urma celor spuse ne întrebăm și îi întrebăm pe cei responsabili și pe susținătorii Sinodului din Creta: ce părinte harismatic, purtător de Dumnezeu, ar putea să invoce pentru a valida renumitul document al șaselea, care se referă la relațiile dintre Biserica noastră și eterodocși? Absolut niciunul! De aceea și în acest document – documentul dogmatic prin excelență al Sinodului din Creta – nu există nicio referire la Părinți și la Sinoade mai vechi!

Alt duh, alt cuget… Nicio legătură cu duhul și cugetul Sinoadelor Ecumenice!

III. Ședințele sinodale

Diferențele mai esențiale între cugetul Sinoadelor Ecumenice și cel al Sinodului din Creta se regăsesc însă în capitolul ședințelor sinodale.

Sinoadele Mari și Sfinte erau convocate în primul rând pentru a teologhisi. Teologia constituia lucrarea principală, de bază și esențială a Sinoadelor Ecumenice17. Teologhiseau despre tainele Sfintei Treimi și ale dumnezeieștii iconomii18, fiindcă din acestea izvorăște întreaga credință creștină. O lucrare conexă, aflată în imediată legătură cu lucrarea teologică principală a Părinților, era combaterea ereziilor și protejarea unității Bisericii. Unitatea în Adevăr a Bisericii constituie esența instituției sinodale, cu deosebire la nivelul unui Sinod Sfânt și Mare. Aceste sinoade nu treceau la declarații, ci formulau pozitiv, cu cea mai mare acribie posibilă experiența Bisericii, astfel încât să nu existe nici cea mai mică posibilitate de interpretare greșită, dar și negativ, arătând cu o absolută claritate deformarea și denaturarea acestei experiențe de către eretici. Prin urmare, nu se poate concepe existența unui sinod de un așa înalt nivel care să nu se ocupe cu falsificările eretice ale Revelației evanghelice, astfel încât să delimiteze cu precizie credința acesteia.

După cum reiese din studierea Actelor Sinoadelor Ecumenice, în timpul ședințelor aveau loc dezbateri teologice, care durau ore, zile și chiar luni întregi, cu zel și chiar cu intensitate, pentru a nu exista nici cea mai mică umbră sau neclaritate sau ambiguitate în hotărârea sinodală, și mai ales pentru a nu exista posibilitatea unei interpretări greșite a deciziei sinodale. Din Actele Sinoadelor Ecumenice reiese preocuparea intensă și lupta Părinților pentru fomularea cu cea mai mare claritate posibilă a experienței lor necreate.

Așa cum pe bună dreptate subliniază Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos, Părinții Sinoadelor Ecumenice nu au încercat să reconcilieze cu diplomație anumite situații în detrimentul Adevărului revelat, prin formulări care să satisfacă pe toată lumea și care să poată fi acceptate până și de cei care aveau cuget și credință eretice, ci „s-au luptat cu tărie și, cu inspirația Sfântului Duh, au folosit terminologia corespunzătoare („cu cuvânt scurt și cu multă înțelegere”) care să exprime credința ortodoxă cu siguranță și insuflat de Dumnezeu“, pentru că „alegerea unei terminologii eronate creează abaterea de la învățătura ortodoxă. Părinții „au dat adevărată luptă pentru utilizarea exactă a cuvintelor – termenilor care vizau aspecte dogmatice”. Cu siguranță, „nu se vor certa pentru cuvinte și nume când sunt de acord asupra adevărului lucrurilor”19.

Ce s-a făcut din toate acestea în Creta?

Este clar de acum că Sinodul din Creta nu a avut teologia ca scop principal. Alta a fost preocuparea promotorilor acestuia. Ne umple sufletele de tristețe ceea ce mărturisește Mitropolitul de Nafpaktos, membru al Sinodului, în valoroasa sa carte „Sfântul și Marele Sinod”, poziții teologice și eclesiologice” (Ed. Sfintei Mânăstiri Nașterea Domnului Pelagia, 2018) despre atmosfera generală în care s-au desfășurat ședințele Sinodului despre serioasele probleme teologice care trebuia discutate în detaliu.

Este lamentabil ca la un sinod de amploarea unui Sinod Sfânt și Mare teologia să fie desconsiderată de membrii de vârf ai acestuia și discuțiile teologice esențiale să fie denumite „bizantinism” și „pierdere de vreme”20 sau să se audă cuvinte rostite de episcopi și întâistătători, precum: „nu e just să dezbatem astfel de subiecte dogmatice”21, „Sfântul Sinod va fi istovit în dispute de natură teologică și filosofică”22 și „nu suntem studenți de anul trei sau patru la Facultatea de Teologie, … o să ne irosim toate zilele în discuții teologice?”23. Cel mai tragic este faptul că cea din urmă abordare a unui întâistătător al unei patriarhii vechi „a fost aplaudată de majoritatea episcopilor prezenți” și au aplaudați „și cei mai mulți dintre întâistătători”24, demonstrând climatul negative de la sinod, nefavorabil discuțiilor teologice serioase. Cum va putea fi acceptat, deci, de către conștiința eclezială un sinod de așa nivel, care în esență refuză să teologhisească, ca Sfânt și Mare?

Atunci când există o astfel de abordare a teologiei, nu surprinde constatarea Mitropolitului de Nafpaktos, care a fost și membru al Sinodului „Panortodox”, care acuza de la tribuna cea mai oficială a Sinodului Ierarhiei Bisericii Greciei (23-24.11.16): „Când se vor publica Actele Sinodului… se va arăta în mod limpede că la Sinod au dominat teoria ramurilor, teologia baptismală și mai ales principiul inclusivității, adică alunecarea de la principiul exclusivității la principiul inclusivității” și „teologia nu a fost dorită la ședințele Sinodului din Creta și prin urmare este întru toate valabil cuvântul Sfântului Vasile, care spune că, «în loc să teologhisească, teologii tehnologhisesc»”25. Cele mai mai sus arată cu claritate lipsa unei preocupări teologice serioase a Sfântului și Marelui Sinod și explică pe deplin rezultatele teologice deplorabile ale Sinodului și ca urmare, desconsiderarea acestuia de cei care au luat parte la el…

Chiar, ce legătură poate exista între cugetul Sinodului din Creta și cel al Sinoadelor Ecumenice?

De asemenea, nu trebuie să ne scape atenției faptul că Sinodul din Creta, comparat cu Sinoadele Ecumenice, a fost chemat să își împlinească lucrarea teologică într-un cadru temporal extrem de restrâns, de 5-6 zile, din timpul deosebit extrem de limitat al Sinodului nelipsind nici evenimente sociale și culturale (de exemplu, concertul lui Mikis Theodorakis și al Mariei Farantúri)… Pare că promotorii Sinodului din Creta s-au „grăbit” ca Sinodul să se desfășoare cât mai repede și să se încheie, fără să-și pună problema dacă se va încheia în fond lucrarea teologică a sinodului și prin urmare dacă se va dovedi demn de numele care i-a fost atribuit. De aceea nici nu au fost ascultate multiplele și serioasele voci care au cerut să nu se definitiveze validarea documentelor critice într-un astfel de regim de presiune a timpului26.Sinoadele Ecumenice, în ciuda condițiilor foarte nefavorabile în care se întruneau, se desfășurau cu o generozitate de timp mult mai mare, fapt ce arată cu evidență și marele respect pe care Părinții îl aveau față de abordarea problemelor teologice care se dezbăteau.

Mai mult: însăși structura Sinodului din Creta nu a fost orientată spre înaintarea în discuții teologice de fond. Regulamentul Sinodului a fost extrem de restrictiv și nu a ajutat la examinarea substanțială, detaliată și minuţioasă a serioaselor problem eclesiologice, asupra cărora a fost chemat să se pronunțe. Scopul Sinodului a fost pur și simplu acela de a valida documentele aprobate prosinodal, eventual cu câteva mici modificări. Însă până și procedura aprobării modificărilor a fost deosebit de anevoioasă, așa cum s-a văzut la nivel practic și s-a rezumat în cele din urmă la foarte puține puncte.

Ca urmare a acestei situații, rezultatul a fost predictibil: urma să apară și în cele din urmă au și apărut documente care nu sunt deloc măgulitoare pentru problematica noastră teologică contemporană.

Un element deosebit de important al procedurii sinodale a Sinodului Panortodox din Creta, care a amintit de practica sinodală a Sinoadelor Ecumenice, a fost contribuția și prezența inițială a delegației Bisericii Greciei. Delegația greacă, urmând practica urmată de Biserica veche la Sinoadele Ecumenice, a prezentat la Sinodul din Creta HOTĂRÂREA SINODALĂ UNANIMA A IERARHIEI BISERICII GRECIEI asupra problemelor care urmau să preocupe Sinodul Panortodox27. Această decizie sinodală a fost rezultatul unor serioase și intense discuții și frământări, care au durat luni de zile (din ianuarie până în mai 2016), în biserica Greciei, care nu s-a rezumat la niște „specialiști”, „experți” și „tehnocrați”, ci s-a extins la nivelul întregului Popor al lui Dumnezeu, adică la nivelul ierarhiilor, al altor clerici, al comunităților monahale, al teologilor universitari și al creștinilor mireni. Nu știu dacă în istoria bisericească modernă a Greciei a mai avut vreodată loc în Trupul Bisericii o astfel de discuție teologică serioasă și intensă pe probleme de credință. Nu trebuie să uităm nici faptul că întreaga fructuoasă problematică care s-a manifestat în Grecia și care a avut ca obiect analiza textelor presinodale, a fost urmărită cu deosebit interes și de alte Biserici Ortodoxe, care au valorificat această preocupare în hotărârile lor sinodale! Într-adevăr, această perioadă a frământărilor presinodale din Biserica Greciei a fost demnă de invidiat…

Astfel deci, după o astfel de preocupare teologică la un nivel atât de înalt în cadrul Trupului lui Hristos, Ierarhia Bisericii Greciei, în calitatea sa de cel mai competent Corp Sinodal, după o discuție intense, de două zile, evaluând frământările Poporului lui Dumnezeu, care au fost exprimate în acest răstimp, a ajuns la formularea unei DECIZII SINODALE UNANIME, în care au fost consemnate credința și cugetul Bisericii Greciei cu referire la documentele presinodale și la subiectele care urmau să fie discutate în Creta!

Și totuși această procedură, care demonstrează respectul deplin față de instituția sinodală, dar în același timp o și exprimă cu adevărat, ca lucrare și colaborare a întregului Trup al lui Hristos, așa cum a fost experiată aceasta în Biserica veche, nu a fost pe placul unor apărătοri ai Sinodului din Creta și a fost criticat ca fiind pasămite străin de tradiția sinodală!28

Și totuși aceasta era practica care se urma în Biserica Veche la pregătirea Sinoadelor Ecumenice și este spre cinstea ierarhiei Bisericii Greciei faptul că a pus-o în aplicare. Amintim în acest sens:

1) La Sinodul al VI-lea Ecumenic, Biserica apuseană a fost reprezentată nu numai de legații papali, ci și de delegații Sinodului local al Romei, alcătuit din 125 de episcopi. Delegația Sinodului Romei a prezentat la Sinodul al VI-lea Ecumenic decizia scrisă a Sinodului local al Romei, care a fost primită cu entuziasm29.

2) La Sinodul al IV-lea Ecumenic, delegații Sfântului Papă Leon au adus la sinod renumitul „Tomos al lui Leon” și au cerut să fie acceptată hristologia acestuia. Tomosul lui Leon a fost acceptat cu entuziasm de sinod și a devenit criteriu al credinței ortodoxe. Este demn de menționat faptul că legații papali, în timp ce nu au făcut absolut niciun compromis referitor la învățătura hristologică a Sfântului Leon, care în final a fost acceptată de Sinod, în probleme „de natură tehnică”, care sunt de importanță secundară, au fost concilianți (au discutat, de pildă, și în cele din urmă au acceptat întocmirea unui alt document, ca Hotărâre de credință (oros), care era însă în acord deplin cu cugetul și învățătura Tomosului lui Leon!)

3) La Sinoadele al VI-lea și al VII-lea Ecumenice, reprezentanții Patriarhiilor răsăritene, aflate sub dominația arabă, au prezentat scrisori din partea patriarhilor lor, în care mărturiseau credința dogmatică a Bisericilor lor și au fost acceptate cu entuziasm de către Sinoade.

În toate cazurile menționate anterior, Sinoadele Ecumenice acceptau credința pe care o propovăduiau deciziile și scrisorile patriarhilor absenți. Niciodată un Sinod Ecumenic nu a refuzat credința și învățătura unui Sinod al unei Biserici locale, exprimate prin intermediul unei decizii – epistole sinodale! Și nici nu au fost vreodată nemulţumiți părinții sinodali, ci dimpotrivă au primit cu entuziasm deciziile sinoadele locale și ale patriarhilor absenți.

De altfel, cum este posibil ca un Sinod Ecumenic să nu accepte credința și cugetul unei Biserici locale? Așa ceva este de neconceput și pune sub un mare semn de întrebare fie calitatea Sinodului local, fie pe cea a Sinodului Ecumenic!

O dată însă s-a întâmplat acest lucru! Când Sinodul din Efes (449) a refuzat învățătura hristologică a Sfântului Leon și a Bisericii locale a Romei, s-a distanțat de credința ortodoxă și a încercat să formuleze o altă credință, diferită. Atunci legații papali, respectându-l pe mandantul lor, Sfântul Papă Leon, pe care-l reprezentau și avea îndatorire față de acesta, nu au fost de acord, s-au revoltat intens, spunând renumitul „Contradicitur, care înseamnă se opune”30 și au părăsit sinodul. Acest sinod, chiar dacă a fost convocat ca un Sinod Ecumenic, a rămas în istorie ca … Sinodul tâlhăresc de la Efes (449)!

Este prin urmare clar că pentru practica sinodală a Bisericii prezentarea credinței și a cugetului unei Biserici locale era obișnuită și de la sine înțeleasă, credința respectivă neputând nicicum să fie pus în discuție sau combătută. De asemenea în aspecte ce țin de credință și de cugetul ortodox, nu se poate pune deloc problema superiorității sinodului ecumenic față de Biserica locală, fiindcă corectitudinea credinței determină valoarea sinodului și nu invers. Sinodul ecumenic trebuie să exprime cugetul Bisericilor locale care participă la acesta, iar Bisericile locale trebuie să exprime credința lor comună în sinodul ecumenic. Dacă nu se întâmplă acest lucru, atunci există o problem gravă, care necesită abordare imediată. De asemenea în mod just semnalează în acest sens Mitropolitul de Pergam: „Sinodul nu este deci o instituție aflată mai presus de Biserica locală, este o instituție care exprimă unitatea, acordul și reciprocitatea între Bisericile locale”31.

Prezența și contribuția inițiale ale delegației Bisericii Greciei a amintit deci cu adevărat de practica Sinoadelor Ecumenice.

Din nefericire însă, în final, delegația noastră a cedat presiunilor32 și a trecut cu vederea peste faptul că acționa ca mandatar al Sfântului Sinod al Ierarhiei, din partea căruia primise dispoziția concretă să îl susțină la Sinodul Panortodox. Astfel, în timp ce delegația avea obligația, prin hotărârea sinodală unanimă a Ierarhiei, să nu accepte denumirea de „Biserici”, acordată comunităților eretice, nu și-a menținut din păcate dispoziția pe care a primit-o, acest fapt fiind urmat de toate tristele consecințe33.

IV. Hotărârile dogmatice

Hotărârile dogmatice are sinoadele ecumenice sunt numite „ὃροι” [definiții, termeni], întrucât determină cu exactitate, în cel mai clar mod limitele dintre adevăr și minciună, dintre Dumnezeiască Revelație și înșelarea demonică. Însușirea lor cea mai caracteristică este acribia și claritate, fiindcă limitele neclare nu sunt limite și nu creează decât probleme. De altfel, potrivit filosofului antic, „claritatea e înțelepciune”.

În consecință, formularea precisă și clarificarea terminologiei reprezintă elementul de bază al fiecărui sinod care are pretenția de a se numi Sfânt și Mare.

Din nefericire însă, în Creta a dominat alt duh, cu totul străin de cugetul sinodal prezent în practica și tradiția Bisericii noastre. În documentul cel mai critic al sinodului, documentul VI, care vorbește despre relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, predomină neclaritatea și ambiguitatea, care nu mulțumesc pe nimeni34. Foarte just semnalează Mitropolitul de Nafpaktos: „Acest text nu doar că nu este teologic, dar nu este clar, nu are perspective și baze clare, este diplomatic …, e caracterizat de o creativă neclaritate diplomatică. Și, ca text diplomatic, nu îi satisface nici pe ortodocși și nici pe eterodocși35.

Pe aceeași lungime de undă se află și declarația Mitropolitului de Bačka (Serbia), Irineu Bulovič: „Trebuia, mai degrabă era de datoria [Sinodului] ca prin documentul în cauză să dea mărturie a identității și conștiinței sale de sine eclesiologice, într-un mod mai limpede, mai cοnsecvent și mai precis. Acest lucru nu a fost posibil, din nefericire… Să nu ne înșelăm sau să ne ascundem: acest text problematic reprezintă cea dintâi și principala cauză a refuzului celor patru Patriarhii Ortodoxe de a participa la Sinod!”36

În mod indirect, însă clar, și „luptătorul” pentru Sinodul din Creta, Mitropolitul de Messinia, recunoaște că există probleme serioase în acest document37, însă le pune pe seama „unirii celor două texte” la cea de-a III-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală (Geneva, 1986). Am adăuga că atunci când lipsește Harul Sfântului Duh, devin inutili cei 55 de ani de pregătire a sinodului, atâtea Conferinţe și întâlniri panortodoxe, la care au luat parte profesori universitari și episcopi!

2. În același document, Sinodul din Creta afirmă că „Biserica Ortodoxă are rezerve în ceea ce priveşte unele aspecte fundamentale legate de credinţă şi rânduială, pentru că bisericile şi confesiunile non-ortodoxe s-au abătut de la adevărata credinţă a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” (§ 19). Dar niciodată într-un text sinodal nu s-a făcut o referire atât de generală și superficială la o „abatere de la adevărata credinţă” „în aspecte fundamentale legate de credinţă şi rânduială”, fără a se menționa totodată în mod clar care sunt punctele abaterii. Acest mod de abordare a învățăturilor greșite referitoare la „aspecte fundamentale legate de credinţă şi rânduială” este străin de cugetul și practica Sinoadelor Ecumenice. Generalitatea și neclaritatea sunt transformate în ambiguitate și diplomație atunci când în par. § 19 se afirmă că Sinodul din Creta „evaluează pozitiv” textele elaborate de Comisia pentru Credinţă şi Constituţie a CMB. Așa cum am menționat, cel mai important text al Comisiei pentru Credinţă şi Constituţie este intitulat „Textul de la Lima, 1982 – Botez, Euharistie, Preoție” (ΒΕΜ-Baptism, Eucharist and Ministry), care este plin de înșelări și învățături greșite38.

Cugetul pe care-l exprimă textul documentul al șaselea este în mod evident cu totul străin de cugetul pe care-l exprimă documentele simbolice și sinodale ale Bisericii Ortodoxe.

3. Un punct central esențial al fiecărui Sfânt și Mare Sinod a Bisericii noastre îl constituie nu doar delimitarea pozitivă a credinței ortodoxe, ci și cea în sens opus, prin condamnarea unor înșelătorii și erezii cοncrete și, desigur și a exponenților acestora. În fond, condamnarea ereziilor constituie continuarea necesară și completarea indispensabilă a definițiilor dogmatice sinodale, care delimitează credința de înșelare și determină cu precizie unde se află Adevărul revelat în problema teologică în cauză. „Erau condamnați ereticii eterodocși, care aveau o concepție (δόξα)-credință diferită de cea pe care a descoperit-o Dumnezeu Profeților, Apostolilor și Sfinților”39.

Pentru tradiția sinodală, erezia este o „boală contagioasă”, care, dacă nu este combătută, se va extinde și va molipsi întregul organism. Astfel, prin condamnarea nominală a tuturor promotorilor ereziilor, care se repeta la fiecare Sinod Ecumenic40, chiar dacă inițiatorii ereziei muriseră cu secole înainte, Biserica, prin grijă pastorală, semnala pericolul reprezentat de cugetul eretic, care supraviețuiește și după moartea promotorilor ereziilor41.

În Creta nu s-a întâmplat nimic de acest gen: nicio referire la erezii care îi contaminează pe credincioși, nicio semnalare a pericolului reprezentat de învățăturile eretice greșite, nicio îngrijorare în fața existenței și în sânul Bisericii a concepțiilor eretice, nicio preocupare și purtare de grijă pastorală pentru a li se oferi ereticilor „îngrijorarea cea bună” și a fi chemați la Adevărul Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. Din nefericire, Sinodul nu adoptă neliniștile apostolice, în sensul că erezia constituie un pericol duhovnicesc uriaș, de vreme ce, ca o altă „cangrenă” (II Tim. 2, 18) și. „cădere din credinţă” (I Tim. 1, 20). duce sufletele „spre a lor pierzare” (II Pt. 3, 16). Sinodul din Creta nu adoptă îngrijorarea diacronică și intensă a Sfinților și a Părinților legată de consecințele catastrofale ale ereziilor. Dimpotrivă, așa cum în mod just semnalează Mitropolitul de Nafpaktos, „la Sinodul din Creta s-a făcut pentru prima dată încercarea de a asigura o comunicare eterodocșii”42, atingându-se punctul culminant în acest sens prin invitarea și prezența onorifică pentru prima oară la un sinod ortodox, în calitate de observatori, a reprezentanților comunităților eretice, care cred în învățături condamnate de multe Sinoadele Ecumenice.

Cu adevărat, cugetul Sinodului din Creta nu are nicio legătură cu cugetul Sfinților Părinți și al Sinoadelor Ecumenice. Ce sinod ortodox a imitat Sinodul din Creta, astfel încât să nu facă referire la eretici și să nu separe poziția sa de a acelora? La niciun Sinod Ortodox nu a existat nicio referire la erezie și învățături greșite! Asta s-a întâmplat doar la Conciliul II Vatican! Cugetul sinodului din Creta este mai apropiat de cel al Conciliului II Vatican și nu de cel al Sinoadelor Ecumenice ale Ortodoxiei.

Aș putea fi de acord cu profesorul Grigorios Larentzakis, atunci când spune că „nu este posibil să se afirme că, întrucât un Sinod nu a condamnat, nu este Sinod”43. Întrebarea critică, care se pune, nu este dacă acesta este un sinod, ci dacă urmează în duh și cuget Sinoadelor Ecumenice sau Conciliului II Vatican!

Îi întrebăm în final pe cei care se străduiesc cu obstinație să acorde Sinodului din Creta numirea de Sfânt și Mare:

1) Promotorii sinodului au subliniat faptul că clarificarea eclesiologiei era o nevoie imperioasă și că Biserica noastră trebuie să își formuleze cu claritate poziția față de creștinii eterodocși, cu care se află în dialog. Aceste probleme au fost puse cu insistenţe chiar și la Conferințele presinodale panortodoxe44. Ce a făcut Sinodul din Creta pentru aceste probleme teologice critice? Absolut nimic, sau mai corect, o confuzie eclesiologică absolută!45 Cum va fi numit deci acest sinod de către conștiință eclezială, Sfânt și Mare, precum Sinoadele Ecumenice?

2. Toți mărturisesc că jurisdicțiile paralele în Diaspora sunt cea mai mare problemă a Ortodoxiei și așteptau cu nerăbdare ca Sfântul și Marele Sinod să rezolve această problemă. A patra Conferință presinodală, care a alcătuit „Regulamentul de Funcţionare a Adunărilor Episcopale din Diaspora Ortodoxă”, a recunoscut chiar că soluția este anticanonică și astfel a fixat ca termen final de valabilitate a acestui regulament Sinodul Panortodox, care avea să se pronunțe în această problemă și să o rezolve pe baza rânduielii canonice46. Ce a făcut Sinodul din Creta în această privință? Absolut nimic! Sau mai degrabă a îmbrăcat cu autoritate sinodală anticanonicitatea, permanentizând-o și îngreunând și mai mult orice soluție corectă din punct de vedere canonic și eclesiologic în viitor. Cum va putea fi numit deci acest sinod de către conștiința eclezială Sinod Sfânt și Mare?

Ε. Acceptarea Sinodului

Demnă de menționat este și comparația între Sinoadele Ecumenice și Sinodul Panortodox din Creta din perspectiva acceptării acestuia. Un element determinant al Sinoadelor de nivelul Sinodului Sfânt și Mare este participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe locale și atunci când acest lucru nu este posibil, acceptarea cât mai grabnic cu putință a hotărârilor acestora.

Astfel, la toate Sinoadele Ecumenice, la care nu au participat toate Bisericile, la foarte scurt timp hotărârile acestora au fost acceptate, exprimând cugetul bisericesc ortodox al acestora. În mod concret:

1) Sinodul al II-lea Ecumenic (Constantinopol 381): în ciuda neparticipării la sinod a Bisericii Romei, hotărârile dogmatice ale acestuia au fost imediat acceptate și de către Roma în anul următor, când a fost întrunit un sinod local la Roma. Faptul că la nivel de sinod ecumenic Sinodul al II-lea Ecumenic este numit ecumenic pentru prima dată la Sinodul de la Calcedon (451) nu înseamnă că în conștiința Bisericii nu era deja consemnat ca ecumenic, fiindcă Simbolul de credință formulat la Sinoadele de la Niceea și Constantinopol era deja acceptat.

2) Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes 431): la acest sinod singura Biserică care nu a participat a fost cea a Antiohiei, care inițial nu a acceptat deciziile sinodului. Din acest motiv Patriarhul Ioan al Antiohiei a și fost condamnat de către sinod și s-a întrerupt comuniunea cu Biserica Antiohiei. La mai puțin de doi ani însă, după discuții intense, Patriarhul Antiohiei a semnat hotărârile Acordului de reconciliere (433), acceptând în esență deciziile și în consecință și ecumenicitatea Sinodului din Efes prezidat de Sfântul Chiril.

3) La Sinodul al V-lea Ecumenic (Constantinopol 553) nu a participat Biserica Romei, fiindcă Papa Vigiliu a refuzat să se prezinte, motiv pentru care a și fost condamnat. Imediat după aceea însă, după doar șase luni, a acceptat deciziile sinodului, cerând iertare.

Din concisa referire de mai sus la Sinoadele Ecumenice reiese că nu există nicio legătură între acestea și Sinodul Panortodox din 2016. Sinodul din Creta este singurul sinod de amploarea unui Sfânt și Mare Sinod, la care nu numai că nu a participat o Biserică locală, dar, PRIN DECIZIE SINODALĂ UNANIMĂ, AU REFUZAT SĂ PARTICIPE patru Biserici locale, care reprezintă 70% din Poporul Ortodox.

În plus, și mai determinativ este faptul că cele patru Patriarhii nu doar că au refuzat să participe, dar și post factum, prin decizii sinodale, au refuzat categoric să recunoască Sinodul ca Sfânt și Mare Sinod și deciziile acestuia ca obligatorii pentru Ortodoxia universală!47 Un astfel de precedent nu există în întreaga istorie a Sinoadelor Ecumenice.

De asemenea, astăzi, la doi ani după întrunirea Sinodului din Creta, până și în sânul celor zece Biserici care au participat la Sinod există voci care neagă caracterul harismatic al Sinodului, chiar și episcopi48, și totuși nimănui nu i-a fost impusă nici cea mai măruntă epitimie canonică pentru refuzarea acceptării caracterului inspirat de Duhul Sfânt al Sinodului. Chiar și în jurisdicția Patriarhiei Ecumenice există persoane importante (stareți ai unor mănăstiri din Sfântul Munte), care refuză deciziile Sinodului din Creta și neagă asistența Duhului Sfânt asupra Sinodului. Până și numai acest fapt arată clar  înseși Bisericile care au participat la Sinod nu iau în serios întâlnirea din Creta, neconsiderând-o un Sfânt și Mare Sinod, inspirat de Duhul Sfânt, cu autoritate și validitate, asemenea Sinoadelor serioase ale Bisericii noastre!

Însă și Bisericile care au semnat documentele din Creta au comuniune canonică cu Bisericile care nu au participat și nu au semnat documentele și nu acceptă și nici nu recunosc Sinodul Panortodox drept Sinod inspirat de Duhul Sfânt!

Cel mai bizar este însă faptul că cei care poartă cea mai mare răspundere pentru soarta Sinodului din Creta vor să impunăsancțiuni celor care nu acceptă hotărârile Sinodului49, în timp ce ei înșiși prin Regulamentul de Funcționare al Sinodului au lăsat la latitudinea membrilor sinodali acceptarea și semnarea hotărârilor acestuia (v. Regulamentul, articolul 12, par. 2-3)!

Și încă un detaliu important: desigur, nu ne scapă atenției nici faptul că Sinoadele Ecumenice au fost combătute foarte intens de unii (exemple grăitoare: Sinoadele Ecumenice I, III, VII). Este însă la fel de important să subliniem faptul că în aceste cazuri „reflexele” eclessiologice ale Trupului lui Hristos au funcționat imediat și astfel mari personalități patristice s-au grăbit să le susțină, fiindcă prin Harul dumnezeiesc au înțeles că aceste Sinoade erau inspirate de Duhul Sfânt: Sfântul Antonie cel Mare a părăsit pustiul pentru a susține Sinodul din Niceea, Sfântul Dalmat50în urma unei descoperiri dumnezeiești, a ieșit din mănăstirea sa, după 48 de ani de viață zăvorâtă și a condus o manifestație de clerici, monahi și mireni, pentru a susține Sinodul al III-lea Ecumenic în fața împăratului, Sfântul Simeon Stâlpnicul a intervenit în favoarea Sinodului al III-lea Ecumenic, Sfântul Teodor Studitul a susținut mucenicește Sinodul al VII-lea Ecumenic. Cu certitudine, Sfântul Antonie cel Mare ἢ Sfântul Dalmat sau Sfântul Simeon Stâlpnicul nu au avut nici educația elementară, cu atât mai puțin cunoștințe științifice „teologice“. Având însă minte luminată, a lucrat Harul și, plini de experiența Lui, au putut să teologhisească în adevăr și să se facă pe sine vase ale Duhului, care au contribuit la acceptarea Sinoadelor Ecumenice de către conștiința eclezială.

Să răspundă apărătorii Sinodului din Creta: ce personalități duhovnicești contemporane susțin deciziile teologice adoptate în Creta? Ce semne harismatice avem, care să dea mărturie că Sinodul din Creta se numără printre Sinoadele Sfinte și Mari?

Nu a mai existat vreun Sinod Sfânt și Mare, la care să nu fi fost reprezentat un procent de 70% dintre ortodocși, a căror credință este exprimată în mod canonic prin Bisericile lor locale, și care să nu recunoască dimensiunea sacră a acelui sinod, legată de asistența Duhului Sfânt, așa cum s-a întâmplat în cazul Sinodului din Creta. Despre ce «Sinod Panortodox» vorbim? A existat în viața Bisericii noastre o astfel de desconsiderare la un Sinod condus de Duhul Sfânt?

Și totuși Sinodul din Creta amintește într-un anumit sens de Sinodul al VII-lea Ecumenic …

Am făcut referire foarte succint la unele dintre diferențele fundamentale dintre cugetul Sinoadelor Ecumenice și cel al Sinodului din Creta. În Actele Sinoadelor Ecumenice există totuși o referire care, mutatis mutandis, s-ar potrivi Sinodului din Creta: la ședința a șasea a Sinodului al VII-lea Ecumenic, în cadrul combaterii punct cu punct a definiției de credință a Sinodului tâlhăresc împotriva cultului icoanelor, care avusese loc în Hieria (754 d.Hr.) Sfântul Tarasie, dorind să conteste ecumenicitatea acelui sinod, a comentat titlul „Hotărâre dogmatică a Sfântului și Marelui Sinod Ecumenic“ (cel din Hieria) și anume autodenumirea sinodului ca „Sfânt și Mare Sinod Ecumenic“. Și s-a întrebat: „Cum a fost sfânt și mare, când întâistătătorii celorlalte Biserici nici nu l-au acceptat, nici nu și-au dat acordul, ci l-au dat anatemei? Nici pe … papa Romei nu l-a avut conlucrător, … nici patriarhii Răsăritului, ai Alexandriei, Antiohiei și Orașului Sfânt, nu și-au dat consensul asupra acestuia … Cu adevărat cuvântul lor a fost fum plin de negură, ce întunecă ochii celor neghiobi și nu făclie pusă în sfeşnic, ca să lumineze tuturor celor din casă. Căci cuvintele lor au fost ca și cum au fost grăite în ascuns și nu de pe muntele ortodoxiei. … și iarăși cum se poate numi cel de al șaptelea, de vreme ce nu și-a exprimat acordul cu cele șase sinoade sfinte și ecumenice de dinaintea sa?».

Este extrem de trist și tragic să constatăm astăzi, după 1200 de ani de la cuvintele Sfântului Tarasie la Sinodul al VII-lea Ecumenic pot fi aplicate în mare parte, mutatis mutandis, Sinodului din Creta, unui eveniment care a fost așteptat, cu multe speranțe ca marele eveniment Ortodoxiei din întreaga lume.

Mă întreb, deci, împreună cu Sfântul Tarasie, adaptând cuvântul său la realitatea actuală: „Cum, dar, a fost sfânt și mare, de vreme ce întâistătătorii celorlalte Biserici nici nu l-au acceptat, nici nu și-au dat acordul, ci l-au dat anatemei? Nici patriarhii Răsăritului, ai Antiohiei, Rusiei, Bulgariei și Georgiei, nu și-au dat consensul asupra acestuia și nici cei dimpreună cu aceștia, preoți și arhierei … Cu adevărat fum plin de negură, ce întunecă ochii celor neghiobi … iar cuvintele lor au fost ca și cum au fost grăite în ascuns și nu de pe muntele ortodoxiei … și iarăși cum se poate numi Sfânt și Mare, de vreme ce nu și-a exprimat acordul cu cele șapte sinoade sfinte și ecumenice de dinaintea sa?”!

Conștiința eclezială, care, în mod tainic și negrăit este îndrumată de Preasfântul Duh, este chemată să se pronunțe definitiv și hotărârea ei suntem obligați să o urmăm cu toții, sau ca să împrumut încheierea discursului ținut de Mitropolitul de Serres, Theologos, în fața Sinodului Bisericii Greciei: „În cele din urmă, preacinstiți Părinți, orice abordare axiologică, pe criterii eclesiologice, pnevmatice și pastorale a Sinodului Sfânt și Mare întrunit în Kolymbari – Creta, se lasă în seama istoriei care acționează cu cumpătare și nepărtinitor și mai ales în seama conștiinței veghetoare și luminate de Dumnezeu a Trupului Bisericii51.

Protopresviter Anastasios Gotsopoulos
Slujitor la Biserica „Sfântul Nicolae” din Patra

Patra, 15.06.2018
La trecerea a doi ani…

1 Susținând Sinodul Panortodox, profesorul Gr. Larentzakis notează: „Ce teologie patristică și care practică a Sinoadelor Ecumenice ale primului mileniu invocă toți acei contestatari ai Sinodului Sfânt și Mare al Bisericii Ortodoxe, care s-a întrunit la Academia Ortodoxă din Creta, în iunie 2016, repetând în mod continuu aceleași și aceleași argumente, care nu corespunde realității istorice și cu fanatism scandalizează pleroma Bisericii și provoacă confuzie și situații schismatice? „(Gr. Larentzakis, „Οἱ Οἰκουμενικές Σύνοδοι τῆς Α΄ χιλιετίας καί ἡ Ἁγία καί Μεγάλη Σύνοδος τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας”, partea a II-a, http://anastasiosk.blogspot.gr/2016/11/h.html).

2 Chiar și la cel de-al doilea Sinod Ecumenic, convocat inițial ca un Sinod Local al părții de Est a Imperiului, Părinții Sinodului, imediat după încheierea lucrărilor, răspunzând la o invitație a papei Romei de a participa la un nou Sinod, au refuzat, invocând motivul că au participat deja la un Sinod Ecumenic (Constantinopol, 381).

3 Extrem de interesantă este referirea făcută de pr. prof. Cyril Hovorum la al 8-lea Congres de Teologie Ortodoxă, desfășurat sub egida Patriarhiei Ecumenice (Salonic, 21-25.5.2018), careleagă recunoașterea autocefaliei în Ucraina cu negarea Bisericii Canonice a Ucrainei (aflate sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei) și la nivel personal, de refuzul Arhiepiscopului Onufrie de a accepta deciziile Sinodului din Creta! Profesorul Hovorum a spus textual: „Aș dori, de asemenea, să fac referire la retorica conducerii Bisericii Ucrainei, a Patriarhiei Moscovei.Întâistătătorul acestei Biserici, care este al doilea în rang, în rânduiala Bisericii Ruse, după Patriarhul Moscovei, participând întotdeauna la toate actele sinodale ale Bisericii, spre deosebire de ceilalți membri ai Bisericii Ruse, nu este prea atent în deciziile sale referitor la Sinodul Panortodox; în timp ce în luările de cuvânt oficiale ale Bisericii Ruse Sinodul Panortodox este numit Sinod, cel puțin spun că este Sinod, Mitropolitul ucrainean Onufrie îl numește Conferință a câtorva Biserici Ortodoxe. Cred că Patriarhul Kirill nu are personal vreo problemă ideologică referitor la programul Sinodului Panortodox. De alt gen sunt motivele sale legate de neparticiparea la Sinod. Mitropolitul Onufrie, însă, este împotriva Sinodului din punct de vedere ideologicEste un ierarh foarte conservator, om cu viață sfântă, dar un om conservator, căruia Sinodul Panortodox îi pare foarte liberal, după cum el însuși declară, dar folosește și îi sprijină pe alții să se exprime în mod deschis și critic față de Sinod. „Purtătorul de cuvânt” al Mitropolitului Onufrie este în acest sens Arhiepiscopul Longhin de Bănceni. Acesta este episcop vicar al Mitropoliei din care provine și mitropolitul Onufrie. Longhin a fost unicul episcop care a participat la Sinaxa întrunită la Tesalonic (se referă în fapt la Sinaxa din Pireu – n.a.), în aprilie 2017 (2016 – n.a.) pentru a condamna Sinodul Panortodox. În opinia lui Longhin, acest Sinod este eretic fiindcă promovează ecumenismul. Subliniez că este singurul arhiereu care a participat la această Adunare (organizată de patru Mitropolii și de Sinaxa clericilor și monahilor). În ciuda acțiunilor, luărilor sale de poziție și îndemnurilor sale, care nu converg cu deciziile oficiale ale Bisericii Ruse, Longhin se bucură de sprijinul Întâistătătorului Bisericii din Ucraina, care l-a promovat chiar de la treapta de episcop la cea de arhiepiscop și îi arată și în alte moduri bunăvoința sa. În concluzie, pot spune că factorii ecleziastici care reacționează față de Sfântul și Marele Sinod au scopuri diferite. Patriarhul Moscovei și factorii sinodali oficiali a Bisericii Ruse recunosc Sinodul din Creta ca sinod, dar nu și ca Sfânt și Mare Sinod Panortodox. Și cuvântul Bisericii Ruse cu privire la Sinod, acțiunile sale, au scopul de a minimaliza importanța și autoritatea acestuia, nu de a le anula cu totul. Totodată există și o mișcare conservatoare extremă, care respinge Sinodul fără rezerve și îl consideră eretic, ca neortodox etc. Și la această mișcare a participă în principal mireni, călugări și clerici, dar și unii episcopi. Nucleul acestei opoziții împotriva Sinodului, nucleul oficial, cred că îl reprezintă, din păcate, Biserica Ortodoxă a Ucrainei în unire cu Patriarhia Moscovei. Cu toate că Moscova nu împărtășește aceste luări de poziție totalitare, cred că le exploatează din propriile sale motive. Cred că aici există o analogie cu mult discutatul subiect al Autocefaliei Bisericii Ucrainene. În același mod Moscova exploatează temerile față de Occident ale Bisericii Ucrainei. Conducerea Bisericii Ucrainene a Patriarhiei Moscovei este dominată de teama conservatoare de a-și schimba status quo-ul ecleziastic din Ucraina, în timp ce Moscova intenționează să își schimbe status quo-ul în lumea ortodoxă”!

4 V. discuția din cadrul celei de-a patra ședințe a Sinodului al IV-lea Ecumenic în S. Milias,Πρακτικὰ τῶν Ἁγίων καὶ Οἰκουμενικῶν Συνόδων, ed. Coliba Sfântul Ioan Botezătorul, Schitul Sfânta Ana, Sfântul Munte, (în continuare: Πρακτικὰ) tom. II, pp. 162-164. Mansi 7, 49A-61A. ACO 2,1,2,110-114.

5 De exemplu, Episcopul și Biserica Romei au fost reprezentați de 2-5 legați papali, în timp ce, după cucerirea arabă a Patriarhiilor răsăritene (Alexandria, Antiohia, Ierusalim), aceste Patriarhii erau reprezentate la Sinoadele Ecumenice de 2-3 persoane.

6 I. Zizioulas, Θέματα Ἐκκλησιολογίας, Πανεπιστημιακὲς παραδόσεις, Tesalonic 1991, p. 71-73.

7 Acte III 227, Mansi 12, 999B, ACO (2008) 2,3,1,37-38.

8 Acte III 306-312, Mansi 13, 133C-157A.

9 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasios, Ἡ “Ἁγία καὶ Μεγάλη Συνοδος”, θεολογικὲς καὶ ἐκκλησιολογικὲς θέσεις, ed. Ed. Sfintei Mânăstiri Nașterea Domnului Pelagia, 2018, (în continuare: Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος), p. 250-254, 296-301, 430-431.

10 La Sinodul I Ecumenic, Sf. Atanasie, la Sinodul al III-lea Ecumenic Sf. Chiril, la Sinodul al IV-lea Ecumenic, Sf. Leon, prin delegați, Sinodul al VII-lea Ecumenic, Sf. Tarasie, Sinodul al VIII-lea Ecumenic. Sf. Fotie cel Mare, Sinodul al IX-lea Ecumenic, Sf. Grigorie Palama.

11La Sinodul al II-lea Ecumenic, Sf. Vasile, la Sinoadele al IV-lea și al V-lea, Sf. Chiril, la Sinodul al VI-lea Ecumenic, Sf. Maxim, la Sinodul al VII-lea Ecumenic, Sf. Ioan Damaschinul.

12 Pr. Ath. Gotsopoulos, Ἡ Ἐκκλησία τῆς Ρώμης καὶ ὁ ἐπίσκοπός της στὰ Πρακτικὰ καὶ τὶς ἀποφάσεις τῶν Οἰκουμενικῶν Συνόδων, 2016, p. 235-250. Arhimandritul Sofronie, Τὸ μυστήριο τῆς Χριστιανικῆς ζωῆς, trad. de Arh. Zaharias, Essex, Anglia, 2010, p. 32-33.

13Arhim. Sofronie, Τὸ μυστήριο τῆς Χριστιανικῆς ζωῆς, trad. Arhim. Zaharias, Essex – Anglia, 2010, p. 32-33.

14 Acte II, p. 88, Mansi 6, 689A, ACO 2,1,1,11923.

15 V. verificarea temeinică a falsificării a Actelor Sinodului al V-lea Ecumenic, prezentate la ședința a XIV-a a Sinodului al VI-lea Ecumenic, Acte, III 130-134, Mansi 11, 583-596, ACO 2,2,2,628-654.

16 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 250-254, 296-301, 430-431.

17 Πηδάλιον, ed. Rigopoulos, Tesalonic 1991, p. 118.

18 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 25-47.

19Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 250-254, 205, 594, 597 και 296-301, 430-431.

20 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 661.

21 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 661.

22 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 661.

23 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 662.

24 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 415, 662, 684.

25 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 473, 684, 727-728.

26 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 425-427.

27 Un comentariu detaliat al amendamentelor propuse de Sinodul Bisericii Greciei, la Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 441-471.

28 Gr. Larentzakis, „Οἱ Οἰκουμενικές Σύνοδοι τῆς Α΄ χιλιετίας καί ἡ Ἁγία καί Μεγάλη Σύνοδος τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας”, partea a II-a, (http://anastasiosk.blogspot.gr/2016/11/h.html): „Bisericile care au luat astfel de decizii trebuia să știe, deci, că creează probleme noi și în mare parte insurmontabile și pentru înseși Bisericile lor, ceea ce s-a și întâmplat, fiindcă unele dintre acestea, în mod voluntar nu s-au prezentat la Sinodul din Creta, iar altele au fost nevoite ca în cele din urmă să se distanțeze de propriile decizii și să se adapteze chiar și parțial, la Sfântul și Marele Sinod, însă cu un preț mare și noi tensiuni între Părinții participanți, în timpul Sinodului, dar și în sânul propriilor grupări, prin diverse dispute și acuzații reciproce legate de gradul de respectare a deciziilor preliminare ale Sinoadelor lor, urmând o traiectorie sinuoasă, cu reveniri. Toate acestea, inutile, de prisos șidăunătoare!

De asemenea, domnul E. Sotiropoulos (http://www.romfea.gr/katigories/10-apopseis/14537-i-ekklisia-kai-i-agia-kai-megali-sunodos) a menționat: „Biserica Greciei a mers în Creta cu cereri concrete în sensul schimbării documentelor presinodale. Această atitudine, în special înaintea unui sinod, este, în cel mai bun caz, contestabilă. Fiindcă, inițial, o abordare rigid și predeterminată îndepărtează Duhul Sfânt de la conlucrarea dintre episcopi atunci când sunt adunați în Sinod”.

29 Acte, tom. Γ΄, σ . 46, Mansi 11, 285, ACO 2,2,1,12210.

30 Acte, tom. Γ΄, p. 121, Mansi 6, 908D, ACO 2,1,1,19130.

31 I. Zizioulas, Θέματα Ἐκκλησιολογίας, Πανεπιστημιακὲς παραδόσεις, Tesalonic 1991, p. 71-73.

32 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 426-427.

33 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 424-427.

34 Ierotheos, Mitropolit de NafpaktosἩ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 433. De asemenea,Dimitrios Salahas, „Sinodul Panortodox întrunit recent și relațiile intercreștine. Hotărâre a Sfântului și Marelui Sinod: Se consolidează dorința dialogului Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine. Efecte asupra dialogului cu Biserica Catolică“, „Sinodul Panortodox și relațiile inter-creștine”, Ἀνοιχτοί Ὀρίζοντες, tom. 1101 (septembrie-octombrie 2016) 6-11, șihttp://jesuits.gr/wp-content/uploads/2018/01/Tefchos-1101.pdf: „Sinodul nu folosește denumirea de «comunități creștine eretice sau schismatice», ci le numește „biserici și confesiuni creștine eterodoxe“, care nu se află în comuniune cu Biserica Ortodoxă. Celelalte Biserici creștine, inclusiv Biserica Catolică Apostolică a Romei, sunt numite deci „eterodoxe“, iar termenul „Biserică“ este acceptat doar ca „denumire istorică“ și nu „după natura sa ontologică“. Acest lucru înseamnă – indirect, dar cert – că nu se recunoaște sensul și natura substanțiale ale Bisericii Catolice în calitate de „Biserică“ pe baza succesiunii apostolice și, astfel, existența și structura sa eclesiologică și ministerială … Rămâne să se clarifice și din perspectivă ortodoxă pe ce baze eclesiologice desfășoară Dialogul Teologic cu Biserica Catolică. Acest lucru nu a fost arătat în deciziile Sfântului și Marelui Sinod din Creta, cel puțin în ce privește Biserica Catolică” și St. Tsompanidis „Ortodoxia și Oecumene în secolul XXI: «Provocarea eclesiologică» după Sfântul și Marele Sinod din Creta al Bisericii Ortodoxe (2016)” (blogs.auth.gr/moschosg/ορθοδοξία-και-οικουμένη-στον-21ο-αιώνα /): „Deși Sfântul și Marele Sinod constituie un pas important în consolidarea dialogului ecumenic, acest pas a rămas suspendat. Nu a putut să explice celor cu care dialoghează cum trăiește Ortodoxia relația cu aceștia și ce sunt aceștia pentru Ortodoxie. Această problemă reprezintă așa-numita «provocare eclesiologică». Există un deficit, … La șaptezeci de ani de la inițierea oficială a Mișcării Ecumenice se dovedește că abordarea eclesiologiei celoralte confesiuni creștine este oproblemă nerezolvată … Sinodul nu numai că nu a rezolvat problema, dar într-un anumit fel, a mers și mai în urmă față de poziția cea mai oficială la nivel panortodox, din perioada anterioară întrunirii sinodului, cu privire la relația Bisericii Ortodoxe cu organismele creștine aflate în afara acesteia, poziție formulată în 1986 la a III-a Conferință Presinodală, prin documentul „Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică … În orice caz, oricum ar fi receptată modificarea de la paragraful 6, problema modului în care sunt percepuți eterodocșii de către Sfântul și Marele Sinod, precum și gradul de relaționare a acestora cu Biserica Ortodoxărămân neclare. Nici până astăzi nu au încetat interpretările ambigueestimările și raportările la acest subiect, așa cum și-au imaginat cei care s-au ocupat de pregătirea sinodului, și nu a lipsit nici «divizarea» în «conservatori» și «moderniști», «tradiționaliști» și «ecumeniști», «cei ce supralicitează» și «cei ce bagatelizează» ortodoxia, cei fideli și cei mai puțin fideli Bisericii și învățăturii ei“.

35 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 506 καί 425, 433.

36 Theodromia, 18(2016) 3-4, p. 648.

37 „Într-adevăr, probleme de redactare și de formulare stilistică, care au provocat dificultăți de înțelegere a întregii raţiuni a noului text, cu urmări imediate și asupra abordării întregului conținut al textului … Mai mult, nu ar trebui să ne scape atenției faptul că însăși terminologia și formulările, în mare parte noi, creează destule interpretări greșite, care pe bună dreptate conduc la alte moduri de înțelegere”, „Hrysostomos, Mitropolit de Messinia, „ Μemοriu despre textul celei de-a V-a Conferințe Presinodale Panortodoxe … ”, 1.4.16, p. 3 la https://www.romfea.com/images/article-images/2016/04/romfea2/ipomnhm.pdf.

38 Pr. Ath. Gotsopoulos, „Ἡ Σύνοδος τῆς Κρήτης καὶ τὸ Παγκόσμιο Συμβούλιο τῶν Ἐκκλησιῶν (ΠΣΕ)”, TheodromiaΙΗ΄ (2016) tom. 3-4, p. 557-565 și http://www.impantokratoros.gr/F99804D6.el.aspx.

39 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 412.

40 Profesorul Gr. Larentzakis, în încercarea de a găsi un precedent Sinodului Ortodox, un sinod la care să se fi păstrat tăcerea și ereticii să nu fi fost condamnați, notează că „Sinodul Quinisext, Trulan, din 691, nu a abordat probleme dogmatice și, evident, nu a condamnat nicio erezie” (Gr. Larentzakis, „Οἱ Οἰκουμενικές Σύνοδοι τῆς Α΄ χιλιετίας καί ἡ Ἁγία καί Μεγάλη Σύνοδος τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας”, partea a II-a, http://anastasiosk.blogspot.gr/2016/11/h.html). Afirmația aceasta nu este confirmată de textele Sinodului, dimpotrivă, din acestea reiese chiar contrariul: Canonul 1 al Sinodului Quinisext, după ce repetă în mod expres condamnările ereticilor de dinaintea sa, îi menționează nominal pe fiecare, începând cu „Arie cel nelegiuit” până la monoteliți și conchide: „ lepădând şi noi şi dând anatemei pe cei pe care ei i-au lepădat şi i-au dat anatemei, ca pe vrăjmaşii adevărului şi ca pe cei care s-au întărâtat în deşert împotriva lui Dumnezeu şi care s-au străduit să ridice nedreptatea întru înălţime. Iar dacă cineva dintre toţi nu ar ţine şi nu ar primi (îmbrăţişa) dogmele mai înainte pomenite ale dreptei credinţe şi nu va gândi (crede) şi propovădui astfel, ci ar încerca să se ridice împotriva acestora, să fie anatema – după hotărârea acum aşezată de către sfinţii şi fericiţii Părinţi arătaţi mai înainte, şi să fie scos şi să cadă din ceata creştinească ca un străin. Iar noi, după cele mai înainte hotărâte, am priceput desăvârşit că nici nu trebuie adăugat nici scos ceva (din ele), ceea ce pentru nici un cuvânt motiv nu am putut (face)”.

41 Profesorul Gr. Larentzakis, dorind să justifice faptul că Sinodul din Creta a procedat bine nefăcând referire la eretici și necondamnând nicio învățătură greșită, menționează: „Sinoadele Ecumenice și alte sinoade nu au avut, deci, drept scop principal, condamnarea ereziilor și a ereticilor, ci lămurirea adevărului spre mântuirea credincioșilor. Desigur, au condamnat ereziile și pe eretici, dar preocuparea principală a fost mântuirea credincioșilor, unitatea Bisericii și coexistența armonioasă a credincioșilor și a Bisericilor” (Gr. Larentzakis, „Οἱ Οἰκουμενικές Σύνοδοι τῆς Α΄ χιλιετίας καί ἡ Ἁγία καί Μεγάλη Σύνοδος τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας”, partea a II-a, http://anastasiosk.blogspot.gr/2016/11/h.html). Pentru Părinții Sinoadelor Ecumenice, însă, „mântuirea credincioșilor și unitatea Bisericii“ se realizează prin îndoita delimitare a credinței: pozitivă (prin formularea hotărârilor dogmatice) și negativ (prin condamnarea celor ce propovăduiau învățături greșite și a erorilor acestora). Aceasta s-a întâmplat la toate Sinoadele Ecumenice, fără nicio excepție! Sfinții Părinții știau ceva mai mult decât noi, atunci când mențineau cu fermitate și consecvență această practică la Sinoadele Ecumenice.

42 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 412.

43 Gr. Larentzakis, „Οἱ Οἰκουμενικές Σύνοδοι τῆς Α΄ χιλιετίας καί ἡ Ἁγία καί Μεγάλη Σύνοδος τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας”, partea a II-a, înhttp://anastasiosk.blogspot.gr/2016/11/h.html.

44 ΣΥΝΟΔΙΚΑ ΙΧ, Γ΄ Προσυνοδική Πανορθόδοξος Διάσκεψις, 28.10-9.11.1985, Πρακτικά-Κείμενα, ed. Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambesy, Geneva 2014, p. 104-108.

45 V. nota 34.

46 ΣΥΝΟΔΙΚΑ ΧΙ, Δ΄ Προσυνοδική Πανορθόδοξος Διάσκεψις, 6-13 Ιουνίου 2009, Πρακτικά-κείμενα, ed. Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambesy, Geneva 2015, p. 291.

47 AU REFUZAT SĂ ÎL RECUNOASCĂ în calitate Sinod Panortodox Sfânt și Mare (mai pe larg v. Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 707-713):

I. Patriarhia Antiohiei, în decizia din 27.06.2016, afirmă: „Consideră Întâlnirea din Creta, drept o Întrunire pregătitoare a Marelui Sinod Panortodox. Refuză acordarea caracterului sinodal oricărei întruniri ortodoxe, la care nu partcipă toate Bisericile Ortodoxe Autocefale… Biserica Antiohiei Adunarea refuză prin urmare numele acordat Întrunirii din Creta, de «Mare Sinod Panortodox» sau «Sfânt și Mare Sinod». Toate deciziile și tot ce a fost emis de către Întrunireadin Creta, nu au în niciun fel caracter obligatoriu pentru Patriarhia Antiohiei”!

II. Patriarhia Rusiei (Decizia Sfântului Sinodului din 15.7.2016), „Sinodul care a avut loc în Creta este cu neputință a fi considerat panortodox și nici documentele pe care le-a adoptat nu reprezintă expresie a unanimității ortodoxe”. Este rezervatîn privința comentariilor teologice cu privire la deciziile din Creta. Sinodul este numit „forum a 10 Biserici”!

III. Patriarhia Bulgariei, în decizia sinodală din 15.11.2016 afirmă următoarele: „Sfântul Sinod rezumă decizia sa, că Sinodul din Creta nu este nici Mare, nici Panortodox:

1. Din pricina neparticipării la acesta a unei serii de Biserici Ortodoxe din cauza unor eroriorganizatorice și teologice, care au existat pe parcursul pregătirii acestuia.

2. Studiul atent al textelor adoptate de Sinodul din Creta conduce la concluzia că unele dintre acestea conțin poziții contrare Bisericii Ortodoxe, tradiției dogmatice și canonice a Bisericii, spiritului și literei Sinoadelor Ecumenice și Locale.

3. Este necesar ca în continuare să aibă loc discutarea și prelucrarea teologică a documentelor, pentru a fi corectate sau înlocuite cu altele noi, care vor fi în conformitate cu duhul și cu tradiția Bisericii”.

4. Prin decizia motivată a Sfântului Sinod (6/10.2016), Patriarhia Georgiei nu a participat la Sinodul din Creta din cauza unui acut dezacord cu privire la textele presinodale referitoare la Căsătorie, Misiunea Bisericii și în special la relațiile cu eterodocșii.

5. Chiar și Patriarhia Română, care a participat la Sinod, s-a pronunţat astfel: „textele pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Explicitarea acestora și redactarea altor documente sinodale cu teme diferite nu trebuie realizate, însă, sub presiunea timpului, ci, în cazul în care nu există consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza un consens”.

6. Biserica Greciei (Sinodul Ierarhiei din 24.11.2016). Referentul în Sinodul Ierarhiei a propus ca Biserica Greciei să „însărcineze o persoană competentă sau o comisie sinodală specială cu studiul și evaluarea teologică a textelor fundamentate din punct de vedere ecclesiologic și teologic, care au fost scrise deja și cuprind poziții fie positive, fie rezervate referitor la hotărârile Sfântului și Marelui Sinod. Avem datoria, în calitate de păstori responsabil și iubitori, să ascultăm cu cea mai mare atenție și sensibilitate pastorală toate pozițiile serioase și constructive. Rezultatul acestui studiu, care consider că exprimă cu tărie un etos și o calitate sinodale, poate ajuta substanțial, dacă este valorificat corespunzător, atât Preasfintei noastre Biserici, cât și Ortodoxiei universale”.

48 Până și mulți ierarhi care au participat la Sinod îl contestă: episcopul de Bačka (Serbia), Irineu (Bulovič): „Despre «Sfântul și Marele Sinod» al Bisericii noastre, de curând încheiat în Kolymbari – Creta, în chip triumfător, dar nu și întru totul convingător, care deja nu este recunoscut ca atare de către Bisericile absente, care îl numesc chiar «întrunirea din Creta», și pe care îl contestă și o mulțime de arhierei ortodocși, care au luat parte la lucrările acestuia!”.

Nu există vreun alt Sinod ortodox anterior care să fi fost contestat atât de puternic de către atât de multe Biserici locale. Dacă vrem să avem o elementară seriozitate, ar trebui să se pună capăt „basmului“ despre Sinodul „panortodox“!

49 Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu către Arhiepiscopul Atenei, Ieronymos, din data de 11/18/2016: „De aceea, o rugăm pe Preafericirea Voastră și Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, care a luat parte la Sfântul și Marele Sinod din Creta și a hotărât împreună și a semnat toate documentele sinodale, ca, în aplicarea hotărârii acestui Sinod, potrivit căreia aceste texte au caracter obligatoriu pentru toți credincioșii ortodocși, clerici și mireni (V. Regulamentul de organizare și funcționare a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, articolul 13, par. 2), să luați măsurile corespunzătoare și să faceți recomandările necesare clericilor și ierarhilor amintiți, pentru a înceta să acționeze antiecleziastic și anticanonic, să scandalizeze suflete „pentru care a murit Hristos” și să provoace probleme în Biserica Ortodoxă unitară … nu avem nicio îndoială că Preafericirea Voastră și Sfântul Sinod al Preasfintei Biserici a Greciei veți face cele necesare, potrivit acribiei canonice și veți proceda la recomandările și îndemnurile bisericești necesare către clericii și mireni amintiți, ca să nu dea prilejuri de „scandal”, sub amenințarea impunerii sancțiunilor prevăzute de dumnezeieștile și sfintele canoane, în cazul în care nu își vin în fire, spre tămăduirea rănilor provocate Trupului Bisericii prin comportamentul acestora… Astfel, vă mai rugăm călduros pe Preafericirea Voastră să atragețicu deosebire atenția fraților ierarhi pomeniți mai sus ai Preasfintei Biserici a Greciei, Mitropoliții de Kalavryta Eghialia și Pireu, care, prin declarațiile și enciclicele lor provoacă tulburare în rândul poporului lui Dumnezeu, aducându-le la cunoștință că, dacă nu își vin în sine, Patriarhia Ecumenică va aborda problema creată prin întreruperea comuniunii bisericești și euharistice cu aceștia, ca unice provoacă responsabilitatea comună și îndatorirea tuturor păstorilor ortodocși de a păstra unitateapacea și mărturia unitară a Bisericii Ortodoxe.

50 Acte, tom. I, p. 632-633, Mansi 4, 1428-1429, ACO 1, 1, 2, 65-69.

51 Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 712.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/07/23/protopresviter-anastasios-gotsopoulos-cugetul-sinoadelor-ecumenice-si-cugetul-sinodului-din-creta/

PĂRINTELE ANTIM ŞI PĂRINTELE HARITON DIN ATHOS – Un dialog despre pseudosinodul din Creta (Transcriptul convorbirii după înregistrare audio)

Pr. Antim :
Ca o întrebare practică, dacă aveţi creştini la spovedanie care s-au hotărât şi ei să nu mai meargă la preoţii care sunt în comuniune cu ierarhul la slujbele lor, sau dacă aveţi aşa, creştini care vin la spovedanie la sfinţia Voastră, şi totuşi, neavând  unde să se ducă la sfânta Liturghie, mai merg şi la cei care ţin comuniunea cu episcopii; dacă aveţi aşa ceva şi cum aţi proceda cu ei, îi mai împărtăşiţi – dacă ei nu se împărtăşesc acolo?
Pr. Hariton :
Pentru cei care vor să taie comuniunea şi pomenirea, dar nu au preoţi acolo, împrejurul lor care au tăiat pomenirea, care să facă treaba asta, pentru împărtăşit să meargă  la părinţii care au tăiat pomenirea.
Pr Antim :
Dar ei pot să spună că le lipseşte biserica, că ei vor să meargă regulat cum au mers mai înainte, sfinţia voastră cum procedaţi? poate nu au finanţe să meargă duminică de duminică  în locuri îndepărtate… ce faceţi?
Pr. Hariton :
Eu, în general, nu spovedesc mireni; pentru cei care mă întreabă, trebuie să-I fac să înţeleagă, de ce trebuie să tai comuniunea cu ereticii.
Pr. Antim :
Da, dar acum ţineţi-vă cuvântul…. La noi se spune că, folosind cuvântul de eretic am căzut în schismă, în extremă, pentru cei care n-au întrerupt pomenirea.
Pr. Hariton :
După ce le spun ce înseamnă ecumenismul, tăierea pomenirii, după ce înţelege lucrurile astea, ce înseamnă erezie; şi pentru mireni şi pentru clerici şi pentru călugări, să înţeleagă prima dată acest lucru. Asta este lupta noastră să anunţăm poporul, să  informăm poporul cu ceea ce se întâmplă. După ce am explicat acest lucru, omul se maturizează, înţelege, dar poate nu vine astăzi la Adevăr, dar mâine devine conştient, matur şi el singur hotăreşte. Nu-i spun ,,Du-te’’, îi spun ce se întâmplă şi el hotărăşte singur, mai târziu, mai devreme. Este foarte rău când eu îl împing să facă lucrul acesta; nu te du, nu pomeni; dar el n-o simte, nu contientizează, nu se duce de gura mea, dar mai târziu se întoarce înapoi la cei care pomenesc, şi începe să zică ,, nu-i nimic, nu s-a întâmplat nimic ’’el s-o facă cu puterile lui, cu convingerea lui să fie sigur ce face şi atunci ai câştigat. De asta nu luăm răspunderea asupra noastră ,, fă asta sau în altfel ’’ dar îl lăsăm pe el să hotărască; noi îi dăm exemplu personal, noi nu mergem acolo, dar tu fă cum te luminează Dumnezeu. Nu pot să-ţi hotărăsc, să-ţi impun cum să faci, dar ai dreptarul, învăţătura lui Hristos şi a tuturor sfinţilor.
Noi putem să-i spunem cum ne învaţă Biserica, ce ne învaţă sfinţii. Şi din istoria Bisericii…Ce ? Pe timpul arienilor se duceau creştinii după ce erau convinşi de erezie în bisericile lor ? Nu se duceau. Întodeauna cînd au fost erezii, aşa ne învaţă Biserica, sfinţii părinţi, Evanghelia…nu putem spune ceva diferit faţă de aceştia; să folosim un exemplu: copacul are multe fructe care nu se coc toate într-o zi; primul fruct care s-a copt te duci şi-l iei , celelalte fructe se coc peste o săptămână, peste zece zile. Şi creştinii sunt la fel, n-au aceeaşi lumină , înţelegere.
De aceea nici nu le spunem  că, aceia care se duc acolo, sunt schismatici, eretici, le arătăm dragoste şi îi aşteptăm şi pe ei, cînd îi luminează Dumnezeu, să facă ceea ce este corect.
Pr. Antim :
Eu am creştini la spovedanie  (noi slujim, dar într-un cerc restrâns, nu pentru oameni).  Acestor creştini, care vin la spovedanie, şi nu au în zona lor  puncte unde să se slujească sfânta Liturghie la care ei să meargă regulat cum au fost deprinşi, şi cum li s-a spus, eu le zic: oameni buni asta e soluţia pentru mântuire. Dar ei zic: părinte, nu pot, aşa e cugetul meu, ca să stau numai acasă, nu pot…. simt ca o decădere. Dar le-am spus: trebuie să faci din sufletul tău Biserică prin rugăciune mai multă, chiar să asculte o liturghie înregistrată de la cei care au întrerupt pomenirea, şi prin formulare (broşuri) care să conştientizeze această stare.
Dar sunt destui care încă mai merg la biserici, nu se împărtăşesc acolo şi vin la mine în posturi sau şi în afara lor şi sunt pus în această situaţie: să-i mai dau împărtăşanie dacă mai merg la liturghiile lor, la slujbele lor  sau să nu le mai dau? să procedez cu iconomie, având în vedere că ei nu se împărtăşesc acolo, ci merg doar la liturghie din când în când.
Pr. Hariton :
În locul sfinţiei voastre eu i-aş fi împărtăşit
Pr. Antim :
I-am împărtăşit şi eu, fac pogorămînt
Pr. Hariton :
Nu-i iconomie asta …. Dacă au înţelegerea să rămână în ortodoxie, şi sunt convinşi de acest lucru, dar încă nu au putere să întrerupă pomenirea pentru că ei, la  puţina lor înţelegere se străduiesc să rămână curaţi….Dacă nu-i mai împărtăşesc nici eu , i-am terminat; ce să mai fac cu ei?
Pr. Antim :
Dar unii atunci pot să înţeleagă iconomia asta ca şi cum eu le-aş spune, pe ocolite, că nu s-a schimbat nimic, că harul e deplin în Biserici şi pot să ajungă la starea dinainte de sinodul din Creta.
*Nota Părintelui Antim:
ATENȚIE : Deci, pogoramantul nu este pentru toti, ci numai pentru cei care nu au înțeles situația și facem aceasta iconomie un timp, până pricepe omul cum stau lucrurile și asta cu scopul de a-l câștiga pe om. Dar daca el înțelege situatia și tot merge la cei care stau in comuniune cu episcopii care au semnat în Creta, atunci nu mai facem acest pogorământ cu această persoană.
Pr. Hariton :
Într-adevăr e un pericol, pentru aceasta noi spunem: să-l fac să înţeleagă că trebuie făcută o jertfă pentru Hristos. Trebuie să-i fac să înţeleagă lucrul acesta… mergeţi la bisericile acelea acolo unde se pomenesc
Pr. Antim :
Pot eu să le spun să meargă la biserici ?
Pr. Hariton :
Nu le spuneţi, dar el va merge oricum, noi le spunem corect, să nu te duci,  eu nu merg acolo; Dar pentru că tu eşti slab şi conştiinţa ta nu s-a maturizat, îţi arăt pogorământul (iconomia) pe care-l fac. El trebuie să înţeleagă că e un pogorământ, nu că este corect. Să-l facem să înţeleagă că acolo unde te duci tu, creştinule, la Biserică, tu eşti întinat ca  mod de credinţă;  tu trebuie să-l faci să înţeleagă, că atât timp cât tu te duci acolo, eşti un om bolnav. Spre exemplu: într-o  cameră unde sunt microbi şi ei se transmit, nu-i vezi sunt nevăzuţi, dar vei începe să tuşeşti, să ai simtome de gripă. De asta prin înţelegerea canonului 15, I-II Constantinopol, ne dă posibilitatea să tăiem pomenirea episcopului  înainte de judecata lui de caterisire.
Prin pomenirea episcopului  noi avem întinare cu erezia lui.
Pr. Antim :
O întinare şi o comuniune.
Pr. Hariton :
Dacă această ortodoxie curată pe care o ţinem o întinăm acum, cu timpul nici pe aceasta n-o s-o mai avem. Sau începem să ne îndreptăţim şi să spunem că nu este erezie, că asta nu este o problemă. Asta au păţit-o aghioriţii aici….cei care n-au tăiat pomenirea, ne spun acuma; ,,voi procedaţi corect’’. Pentru că nu cunosc corect teologia, se teme că-i ia chilia că-l scoate din sfantul Munte, etc; mai târziu începe să se îndreptăţească; că patriarhul ( Bartolomeu) face diplomaţie, începe să îndreptăţească erezia pentru că el nu poate să fugă de acolo, şi dacă va rămânea în această îndoială un an, doi de zile, pe urmă va spune că patriarhul nu  este eretic, nu are nici un fel de problemă  ,,de ce-i eretic ? –nu-i eretic”. Pr. Eftimie are mare renume aici . Şi zice creştinilor şi face rău la oamenii care merg la el , pentru că el spune: ,, da, e corect ce faceţi voi, ( întrerupând pomenirea ), nu-s de acord nici eu cu ereziile care sunt’’, dar el n-a tăiat pomenirea şi nici nu propovăduieşte la cei care vin la el că nu-i bun …. El tace şi atât ; şi oamenii, de la un om ca el cu nume, duhovnic cu renume, şi pentru că oameni  nu cunosc teologie, se duc înapoi cu ideea că nu-i chiar nici o problemă. Ei zic: ,, Da , noi nu suntem de acord  cu ceea ce face episcopul” . Dar la sfântul Nicolae, hramul mănăstirii Stavronichita,  el se duce şi slujeşte fiindcă aparţine de mănăstire,  cu vreunul din aceştia care se duc acolo, cu toate că el zice ,, că nu-i bine ce fac. ’’ Atunci de ce te duci cu ei ?…  Asta o păţesc pentru că ei n-au tăiat pomenirea măcar o lună de zile să vadă cât har  şi câtă lumină primesc  ca să facă deosebirea aceasta.
Cei care pomenesc sunt în întuneric. Dumneavoastră n-aţi înţeles din ceea ce faceţi, eu am înţeles  –când pomeneam aveam în minte ,, dar ce au făcut rău ? ’’
După ce am tăiat pomenirea: ,, Doamne ce am făcut atâţia ani ?  Cum am putut să fac eu lucrul aceasta, cum să-i pomenesc ? ’’ Eu am simţit asta ( pr. Hariton ) .
Pentru aceasta sfinţii părinţi niciodată nu au făcut iconomie şi diplomaţie în credinţă. Sfântul Marcu Eugenicul zice : în chestiuni de credinţă nu există soluţie de mijloc ( un pic de colo, un pic de dincolo ). Adevărul e adevăr, El nu poate fi şi puţin din minciună şi puţin din Adevăr.
Pr. Antim :
Sfinţii Părinţi la sinodul al III lea ecumenic, au recunoscut hirotoniile lui Nestorie ? aceasta este adevărat, este scris undeva ?
Pr. Hariton :
Nu ştim nici noi toate, dar  am să caut şi eu .
Pr. Antim :
Mi-au  spus unii că ar fi în acele procese verbale care sau scris, cuvânt cu cuvânt, şi acolo ar spune ceva mai mult şi lucrurile cu adevărat , nu aşa din auzite .
Pr. Hariton :
Aveţi tradus în română ?
Pr. Antim :
Nu avem nimic tradus de la nici un sinod.
Pr. Hariton :
Problema este simplă-pare dificilă, dar nu este. Un patriarh sau un episcop eretic, până să-l caterisească sinodul, toate tainele şi hirotoniile  ce le-au făcut sunt valabile, pentru că nu este caterisit de Biserică. Când va fi sinodul şi-l va judeca şi caterisi, după această hotărâre ce a luat-o sinodul  în privinţa lui ca eretic, dacă el mai săvârşeşte taine şi mai hirotoneşte, atunci ele nu mai sunt valabile.
Pr. Antim :
Tocmai aici este problema şi contradicţia în minţile multora că se zice aşa: dacă hirotoniile lui Nestorie au fost recunoscute ca valabile, atunci înseamnă că lucrarea preoţească a acelor preoţi, botezurile, cununiile, spovedaniile făcute de ei, toate lucrările preoţeşti au fost valabile? Şi atunci mulţi spun că intră în contradicţie cu canonul 15, I-II Constantinopol, cu situaţia aceasta. Dacă sunt valabile până la întrunirea unui sinod, de ce să nu merg eu la Biserică? Pentru că botezul este valabil, cununia, împărtăşania sunt valabile !
Pr. Hariton :
Se încurcă două lucruri diferite – Unu: problema tainelor, sfinţenia preoţiei, a  hirotoniei, tainele lucrează, nu  se fac singure, şi al doilea lucru, erezia ce o are acel cleric în capul lui. De exemplu:
Un episcop care e ortodox are hirotonia canonică. De la un timp el a început să propovăduiască erezia. Pînă să-l caterisescă Biserica, harul preoţiei pe care îl are pînă atunci nu se pierde. Atunci toate sunt valabile pentru că tainele sunt lucrate de harul preoţiei, nu de el ca om. Preoţia lui nu are legătură cu ceea ce crede el  ca om. Una e harul preoţiei şi alta, erezia ce o are în capul lui. Asta este o parte. Acum a doua parte;  Tăiem comuniunea cu episcopul care are învăţături eretice, nu pentru că face greşit tainele Bisericii; ci pentru că are învăţături greşite, eretice …şi ne spune tradiţia Biserici, canonul 15 I-II Const. Până să-l condamne Biserica pentru ereziile lui, trebuie să tai pomenirea pentru învăţăturile greşite pe care le are el ca om, nu pentru preoţia lui şi pentru ceea ce face el ca taine . Oprim pomenirea  în funcţie de canonul 15…oprind pomenirea se creează problemă în Biserică, începe lumea să nu se mai ducă la Biserică şi atunci întreabă. Biserica ce face ? Îl chiamă pe episcopul respectiv şi-l întreabă: ,, tu ce crezi ? sau crezi în asta şi asta ?” şi el zice : ,, păi nu, eu cred în altceva’’, atunci te condamnăm şi te caterisim. (Pr. Hariton a explicat chestiunea asta, ca să înţelegem de ce oprim pomenirea ca să evidenţieze problema, ca să se facă sinod şi să se ia o hotărâre. Dar face diferenţa între partea de preoţie şi el ca om, sunt două lucruri diferite: noi oprim pomenirea cu omul, cu ce are el în cap, ereziile lui. Dar preoţia lui, tainele lucreză acum ).
Pr. Antim :
Dar canonul 45 apostolic zice aşa: ,, Dacă preotul sau episcopul a îngăduit celor scoşi din comuniune, adică ereticului, să săvârşească ceva ca şi preoţi adevăraţi, să se caterisescă. ’’ Până la sinodul din Creta  ei, în întrunirile lor voalate , Chambey, Rodos, au recunoscut papistaşilor, anglicanilor, evangheliştilor, baptiştilor că au taine, că au botez,  au preoţie, liturghie …şi acum cum vine canonul ?  le-au recunoscut ca să facă ceva: cum sunt socotiţi ei ?  Deci zice să se caterisească dacă le-au recunoscut …şi acum au pecetluit  ecumenismul. Şi pentru asta, trebuie să se mai facă un sinod ?
Pr. Hariton :
Aici e încurcătura. Aceasta care aţi spus-o mai înainte, să facă ceva din ale preoţiei,  să se caterisească. Până să se  caterisească tainele sunt valide. S-ar putea să-l caterisească după un an, doi, 3, 5, ani. Până atunci tainele sunt valide. Apoi cine-l va caterisi ? , dvs, el , eu ? Trebuie să se facă sinod să-l caterisească , oare se va caterisi singur, pentru că spune canonul să se caterisească? Nu există caterisire automată, asta este teorie papistaşă. Papistaşii spun că cine nu are legătură cu papa, chiar dacă ar fi şi la marginea lumii, dacă îl contrazice pe papă în ceva, automat el este caterisit ca şi cum ai apăsa pe buton. În sânul ortodoxiei nu există aşa ceva. Se face sinod, îl cheamă, îi pune în vedere pocăinţa, întoarcerea şi, dacă se întoarce, nu-l mai cateriseşte .
Pr.Antim :
Dar, să zicem că durează până la întrunirea unui sinod, 30 ,40 , 100 de ani, 200 de ani, atunci acel episcop sau preotul care a îngăduit aşa ceva, care este situaţia lui în veşnicie ? Să zicem aşa, nu dăm noi verdictul, dar  după canoane? …hotărârea este de la Dumnezeu, dar, după canoane care sunt date tot de sfinţi ?
Pr. Hariton :
Situaţia lui la Dumnezeu este pentru iad .
Pr. Antim :
Şi creştinii care au fost în aceeaşi comuniune cu ei ?
Pr . Hariton :
Pentru asta, mergem cu discuţia în partea cealaltă, şi spunem:
1.    Nu este caterisit, până nu-l  cateriseşte  Biserica.
2.    Noi ca şi creştini nu avem legătură cu acest om.
Pr. Antim :
Dar ei nu vor avea nici o consecinţă în veşnicie? Creştinii care au ţinut legătura cu ei, li s-au administrat tainele pentru ei ?
Pr. Hariton :
Sigur că aceştia care se duc conştienţi că părintele lor sau episcopul are legături cu papistaşi, cu eretici … înseamnă că ei (mirenii ) sunt de acord cu ceea ce face şi sigur vor avea consecinţe rele şi în veşnicie.
Pr. Antim :
Deci aşa e şi cu sinodul din Creta ?
Pr. Hariton :
E mai rău acuma că acesta-i sinod, de asta am intrat şi noi în această luptă, Gheronda. E mai rău  acum că acesta-i sinod şi ei sunt episcopi, şi când se va mai face un alt sinod să-i caterisească pe aceştia ?
Şi mare pagubă şi răspundere au aceştia care spun ,, să mai aşteptăm un pic să mai vedem cum stau lucrurile” , mare pagubă  fac aceştia în Biserică. Fără să-ţi dai seama, tu sprijini ecumenismul prin netăierea pomenirii, şi spui că: “ lasă că trebuie să aşteptăm,, . Şi stareţul de la mănăstirea Xiropotamul e împotriva  ecumenismului, şi ştie bine, dar nu ia măsuri, nu taie pomenirea. Cine sprijină poziţia asta, adică cei care zic: “ să aşteptăm ,, întăreşte ecumenismul fără să ştie. (ajută la îndoctrinarea ecumenismului cu stiiţă sau din neştiiţă).
Pr. Antim :
Numai cei simpli, creştinii cu simplitate, nu mai au consecinţe în veşnicie c-au ţinut legătura cu episcopul şi cu preoţii care au parafat ecumenismul.
Pr. Hariton :
Da, n-au răspundere, dar pe aceştia simpli, Dumnezeu îi luminează mai repede ca pe aceia ce se consideră intelectuali, pentru că , dacă-i simplu însemnă că lucrează Dumnezeu.
Pr. Antim :
Nu a ajuns să înţeleagă, şi a murit: În simplitatea lui a mers în comuniune cu aceştia şi pentru că a fost în simplitate, să zicem, nu suportă consecinţele, pentru că el n-a cunoscut .
Pr. Hariton :
Să înţelegi astea în puţine cuvinte, o concluzie: Un episcop sau un preot cu învăţături eretice, greşite, tainele lui vor fi valide până va fi caterisit. Asta nu însemnă că noi trebuie să spunem oamenilor, să mergeţi  la acesta, pentru că el nu-i caterisit, că nu-i nici un fel de problemă. Aşa cum spun mulţi, de ce să mă duc la sute de km, dacă tainele sunt valide? De ce să nu mă duc la acesta aproape? Tu te împărtăşeşti cu erezia lui, tu sprijineşti lucrurile astea ducîndu-te acolo; noi oprim pomenirea episcopilor şi preoţilor eretici ca să tăiem erezia din Biserică, nu pentru că nu sunt valabile tainele lor. Prin aceasta, prin oprirea pomenirii, să se creeze o problemă în Biserică, astfel încât să se facă un sinod, şi să se îndrepte lucrurile.
Pr. Antim :
Aşa, noi ştim, dar pentru masa mare de creştini, canoanele stabilite de sfinţii Părinţi la sinoade sunt facultative? sau sunt legi dumnezeieşti de călăuzire a sufletului pe calea mântuirii ?
Pr. Hariton :
Sfintele canoane din Pidalion au aceeaşi putere ca şi poruncile din Evanghelie, canoanele Biserici şi poruncile evanghelice sunt acelaşi lucru. Cum spune porunca Evangheliei, să nu furi, aşa şi în canoane se zice: să nu te rogi cu ereticii. E acelaşi lucru ,aceeaşi putere are; e porunca Bisericii .
Pr. Antim :
Pe motiv  că unii spun că, mai ales făcând referinţă la canonul 15 , I-II Constantinopol, că n-ar fi  obligatoriu acest canon pentru întreruperea pomenirii .
Pr. Hariton :
Aceasta este o altă mare problemă  pe care o încurcă mulţi astăzi .
Explicitarea acestui canon că nu trebuie să tăiem pomenirea, nu este interpretarea sfinţilor Părinţi. E o interpretare a unor teologi din epoca noastră. Sfinţii Părinţi ne spun: toate canoanele sinoadelor sunt obligatorii.
Pr. Antim :
Asta este o interpretare a teologilor? Dar sfântul Fotie la canonul acesta a spus destul de clar că trebuie întreruptă pomenirea .
Pr. Hariton :
Da, Sfântul Fotie spune că este obligatoriu să tai pomenirea, nu că ,, dacă vrei .“
Acestea sunt interpretările teologilor din ziua de azi. Părinte, de ce fac ei asta ? Explicaţia e simplă:  o spune Mântuitorul în Evanghelie: Când a fost Mântuitorul pe pământ mulţi au crezut în minunile Lui dar, pentru că le era frică să mărturisească că Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu pe pământ, pentru că se înfricoşau de arhierei şi cărturari să nu-i dea afară din sinagogi, era lege atunci ca, cei care vor mărturisi pe Mântuitorul ca Fiul lui Dumnezeu, să-i scoată afară din sinagogi .
Pr. Antim :
Cum a fost şi cu părinţii orbului din naştere …
Pr. Hariton :
Asta se întâmplă şi astăzi….noi care ne manifestăm şi mărturisim dreapta credinţă şi arătăm aceste eresuri, pe noi ne scot afară din Biserică … din Biserica de zid  (clădirea ).
De asta ni se spune: nu tăiaţi pomenirea că faceţi schismă  şi sunteţi în afara Bisericii. Prima dată se înfricoşează preoţii, apoi poporul, pentru că el zice că Biserica e aici unde merg eu să mă închin, unde să mă duc în altă parte? Cei cărora le era frică că-i  scoate afară din sinagogi, s-au înfricoşat şi nu au mărturisit .
Pr. Antim :
Şi istoria se repetă ….
Pr. Hariton :
Pentru asta l-au răstignit pe Mântuitorul …. Nicodim şi Iosif din Arimateea credeau în Dumnezeu, dar nu au spus public … i-ar fi scos din sinedriu … până în ultima clipă s-au înfricoşat să-L mărturisească pe Hristos ca Mesia şi, din fericire, în ultima clipă au luat curaj şi au mers la Pilat şi au cerut trupul lui Hristos. Dacă n-ar fi făcut aceasta în ultima clipă, noi i-am fi pomenit azi ca sfinţi ? N-am fi ştiut nimic .
Pr. Antim :
În decursul veacurilor este undeva scris că ortodoxia a prigonit pe cineva ?
Pr. Hariton :
Nu ortodoxia.  Avem două diferenţe: la papistaşi, cel care nu e de acord cu papa , îi taie capul. Asta s-a întâmplat şi la noi în perioada iconoclasmului.
Pr. Antim :
Înţeleg , eu întreb aşa, cei care au rămas în ortodoxie este scris undeva , vreodată că au prigonit pe cineva în istorie ?
Pr. Hariton :
N-au făcut prigoană dar există un exemplu :  În Alexandria în timpul sfântului Chiril, iudeii au ars altarele ortodocşilor şi au omorât creştini. Avea puterea de la armata imperială, atunci sfântul Chiril s-a manifestat şi a hotărât să-i scoată pe iudei în afara cetăţii Alexandria, să nu mai aibă legătură cu creştinii înlăuntru.
Pr. Hariton :
Întrebaţi pentru zilele de azi sau pentru trecut ?
Pr. Antim :
Aşa , la general vorbind .
Pr. Hariton :
Nu poţi fi ortodox şi să prigoneşti pe alt ortodox.
Pr. Antim :
Atunci aceştia de azi din Creta, ei s-au pus mai presus decât Hristos? …. Mântuitorul spune: ,, Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine , să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie’’ Deci nu obligă, nici cu băţul, nici cu biciul, dar ce se-ntâmplă acuma …. ei sunt mai presus de ce a hotărât Hristos, şi atunci ce trebuie să înţelegem, că ei nu sunt în Adevăr.
Pr. Hariton :
Deci asta ne arată că ei nu sunt în Adevăr. Cum ne spune şi Apocalipsa: Când se va apropia a doua venire a Mântuitorului, Biserica va fi prigonită, va pleca în pustie .
Pr. Antim : ……Asta este valabil pentru cei care susţin şi vor să rămână în Adevăr.
Pr. Hariton :
Cum a început Biserica în Catacombe, aşa se va termina, în ascuns …. asta a început acum. Dumneavoastră v-aţi adunat câţiva acolo, mai ascunşi, mai să nu intre nimeni, şi mâine poate să vă scoată şi de acolo …..De asta spun sfinţii Părinţi, că la sfârşit, toţi care vor rămânea statornici în credinţa lor, vor fi mai mari ca sfinţii din primele veacuri care au trăit în creştinism. Pentru ce vor fi mai mari ? Pentru că cei care vor ţine credinţa, atunci nu ne vor prigoni şi nu ne vor scoate afară nişte împăraţi păgâni, cum au fost Diocleţian, sau alţii străini, ci ne vor scoate patriarhii noştri, episcopii noştri, gheronzii noştri de la chilie. Cum ar fi şi-n familie, şi părinţii tăi te scot afară .
Pr. Antim :
Mi-a mai venit în minte ceva: La noi în România deja vreo 2-3 preoţi care au întrerupt pomenirea s-au gândit să treacă pe calendarul vechi, cum a fost înainte de 1924. Şi le-am spus că nu-i momentul. M-am gândit că asta trebuie să o facă tot un sinod. Le-am spus: părinţilor,  se va crea dezbinare şi în familie, pentru că unul va înţelege, şi trece pe calendarul vechi, şi unul sau mai mulţi din familie nu vor trece. Unii vor sărbătorii pe sfânta Parascheva în ziua  cutare, iar ceilalţi cu 13 zile mai târziu. Mai ales în agricultură unii vor merge la muncă, iar alţii vor merge la Biserică, din familie. Şi bărbatul va zice: Măi femeie, dar pentru mine azi nu-i sfântul Gheorghe, treci la treabă că-ţi dau bătaie .
Pr. Hariton :
Am discutat mult problema asta. Noi în Grecia avem foarte puternic partea asta de calendar vechi; când a fost schimbarea calendarului, două, trei, milioane au rămas pe calendarul vechi, mulţi oameni. În general poporul a vrut să rămână pe calendarul vechi. Mulţi din episcopii care au fost cu calendarul vechi, până au murit, n-au acceptat să treacă pe calendarul pe nou. E aceeaşi problemă  şi pe la ei cum e la noi cu tăierea pomenirii, ştiu că nu-i bun, dar nu trec pe vechi, e o situaţie similară cumva. Ne spuneau episcopii: trebuie să rămânem în traditie, nu-i bine să trecem pe calendarul pe nou. Ne-au spus că nu-i bine, dar ei n-au făcut-o. (adică au trecut pe stil nou) Schimbarea calendarului a fost prima lovitură a ecumenismului, care a pus bazele lui.
Imediat după 1924, de la Vatican a fost porunca asta, schimbarea calendarului au făcut-o  şase episcopi şi trei preoţi.  Toate ţările ortodoxe au rămas pe vechi (RUSIA, SERBIA, GEORGIA , ATHOS ) numai ROMÂNIA , GRECIA ŞI CIPRU au trecut pe nou .
Pr. Antim :
Şi împreună cu Patriarhia Constantinopolului .
Pr. Hariton
De exemplu noi (în Athos) sărbătorim Crăciunul, afară nu mai sunt (sărbătorile), s-au terminat. Este contradicţie liturgică în Biserică, nu se poate ca unul să postească şi altul să sărbătorească, să mănânce de dulce, de exemplu. Corect este să ne întoarcem la calendarul vechi cum a fost. Acum poporul nu mai poate să ducă şi problema asta căci avem ecumenismul; dacă i-o mai spui şi pe asta …..
Pr. Antim :
Dar sunt cazuri singulare, nu în masă, şi atunci s-ar crea mai multe divergenţe şi fărămiţări; dacă ar fi o hotărâre sinodală, din partea Bisericii, să se treacă, (pe stil vechi), cum ar fi la noi în România, ar fi bine.
Pr. Hariton :
Prima hotărăre a unui viitor sinod ecumenic, ar fi să schimbe calendarul, pentru că nu putem lăsa o afecţiune (infecţie ) pe care a lăsat-o ecumenismul ….cu asta ar trebui să  înceapă.
Pr. Antim :
Da, e bun, dar la noi în ţară, cum de altfel şi aici, avem o fracţiune care e pe vechi (stilişti), rămaşi din 1924, cu un episcop caterisit Galaction Cordun. El fiind caterisit de sinod, s-a lipit de preoţii care n-au vrut să treacă pe stil nou, şi s-a creat această grupare. El a hirotonit alt episcop, şi în felul acesta s-a format gruparea lor, şi este şi până astăzi.  Dar ei la început erau în neascultare pentru că nu au vrut să treacă cu marea masă pe stil nou, însă pe parcus au început să reboteze şi să refacă cununii ale celor de pe nou care treceau la ei, şi din schismatici, cum spunea părintele Cleopa au devenit eretici. Cum aţi spus şi sfinţia voastră …ar fi bine să trecem pe vechi … dar nu ne-am putea uni cu gruparea aceasta .
Pr. Hariton :
Avem foarte multe probleme cu aceştia de pe vechi, noi nu-i putem schimba pe aceştia, una e calendarul vechi (patristic), alţii sunt aceştia pe vechi (care au făcut din calendar o dogmă ).
Pr. Antim :
Ca un îndemn, ce le-aţi spune? Decât să se fărămiţeze, nu ar fi mai bine totuşi, să aştepte aceşti preoţi care ar vrea să treacă pe vechi? Aceştia sunt vreo doi, trei.
Pr. Hariton :
Nu, să nu treacă la cei pe vechi.
Pr. Antim :
Dar şi aşa sunt puţini, dacă ar trece el şi câţiva, şi mai am şi creştini care merg la aceşti preoţi care ar vrea să treacă pe vechi: dar nu la cei pe vechi (stilişti) ci doar la calendarul vechi patristic.
Pr. Hariton :
E bine aşa .
Pr. Antim :
De bine, e bine, bun , dar am creştini care merg la liturghie la astfel de preoţi, şi cei din familie nu sunt toţi de aceeşi părere, s-ar creea ruptură, răzmeriţe, şi atunci nu-i mai bine să mai stea ?
Pr. Hariton :
Trebuie să înţeleagă ce este calendarul vechi şi ce înseamnă să treci acolo şi dacă s-ar întâmpla acest lucru să treacă complet .
Pr.Antim :
Dar uite cum e treaba ….Să zicem că am ucenici pe care îi spovedesc şi asta este realitatea, dar nu-i spovedesc pe toţi din casa aceea (doar 1-2 ); ceilalţi sunt cu cei care n-au întrerupt pomenirea. Şi atunci, dacă ei mai trec şi pe vechi, ceilalţi din familie n-au înţeles nici situaţia întreruperii pomenirii ….. se va creea un război în familie.
Pr. Hariton :
Părintele Gheorghe Acachis din Tesalonic a venit aici, am stat de vorbă cu el ….. ,,că el trece pe vechi”, şi i-am spus: dacă oamenii nu înţeleg de ce tăiem noi pomenirea, va mai înţelege de ce te duci tu acum pe vechi? Şi a făcut-o până la urmă (adică s-a dus pe vechi ). Vom creea altă problemă: unii vor trece pe vechi, alţii rămân pe nou, dar noi suntem în aceeaşi  idee despre ecumenism … dar noi nu putem liturghisi împreună căci avem sărbători diferite. Şi oamenii care ne văd ca unii preoţi: că ăla-i pe nou, ăla-i pe vechi că nu-s în aceeaşi idee, nu vor mai şti cu cine să se ducă, ce să mai facă .
Pr. Antim :
Cunosc un părinte din România, din Ardeal care a întrerupt pomenirea care spune, că el n-a găsit în Pidalion nimic referitor la recunoaşterea hirotoniilor din timpul lui Nestorie, şi ne întreabă pe noi : „ unde aţi găsit voi recunoaşterea de către sinodul III ecumenic, a hirotoniilor lui Nestorie ’’ ?
Pr. Hariton :
O să căutăm …..
Pr. Antim :
El spune aşa: După acest sinod nu mai este har în Biserică; nu mai au har (preoţii) pentru că deja s-a întrunit un sinod, deja au pecetluit o erezie, care este erezia tuturor ereziilor, care este ecumenismul. Şi s-a terminat cu harul lor. El consideră aşa: Iconomia este numai de când a fost sinodul din Creta, până la întrunirea sinodului României în data de 28 oct. 2016. De hram, de sfântul Dimitrie Basarabov, sinodul nostru are a doua întrunire  din an, e hramul Patriarhiei.
Şi atunci au reconfirmat ereziile din Creta. Şi pe acest motiv, el consideră că harul a fost numai atât, de la sinodul din Creta până la reconfirmarea sinodalilor noştri …după aceea nu.
Pr. Hariton :
Asta ce-a zis părintele nu s-a mai pomenit în istorie … ca să fie caterisiţi aceştia (episcopii) ceea ce au spus în Creta, trebuie să se întrunească un alt sinod .
Pr. Antim :
V-aş ruga din suflet dacă se poate – procesele verbale de la sinodul III Ecumenic. Care se referă la recunoaşterea hirotoniilor .
Pr. Hariton :
Părintele Eftimie se ocupă cu aşa ceva, el a pregătit cartea, mi-a trimis-o şi mie în format electronic, cu toate aceste probleme de hirotonie, tot, tot,  scrie în cartea aceasta, o vom verifica încă odată înainte să o edităm să nu se strecoare vreo greşeală. O să fie foarte potrivită pentru situaţia actuală. Problema aceasta a (hirotoniilor) am să o caut în mod special.
Pr. Antim :
Deci, în concluzie, referitor la întrebarea aceasta cu hirotoniile valide, sau că au har sau că nu au, sfatul de la sfinţia voastră, pe baza învăţăturii sfinţilor Părinţi, este că, în istorie nu s-a luat vreo hotărâre decât numai printr-o decizie Sinodală .
Pr. Hariton :
Noi nu suntem sinod, noi nu putem lua hotărâri, sau decizii în privinţa harului că lucrează sau nu lucrează.
Deci, nu poate să spună nici episcop, nici preot, nici duhovnic că este har în taine sau nu este. Un sinod când analizează toate aceste probleme, le analizează în funcţie de epoca şi perioada de timp în care trăiesc.
Sinodul  al VII –lea, Ecumenic, în timpul sfântului Tarasie, dacă citiţi procesele verbale, o parte din episcopii care au făcut sinodul al VII-lea, erau iconoclaşti. Îi cheamă la proces, şi îi întreabă: voi sunteţi iconomahi? Cum aţi ajuns împotriva icoanelor, ştiaţi că sunteţi împotriva icoanelor? Când i-au întrebat ce cred despre icoane, mulţi au zis că nici nu ştiau că iconoclasmul este erezie. Ei fiind hirotoniţi de episcopi iconoclaşti, ei aşa au crescut, nu ştiau că este erezie. Şi auzeau pentru prima dată că icoanele trebuie să existe în Biserică. Şi de aici i-au întrebat: Voi consideraţi de acum înainte că iconoclasmul este erezie? Vă închinaţi la sfintele icoane? Şi ei ziceau : Da, de acum am înţeles că trebuie să fie icoane în Biserică. Atunci au făcut scris că primesc icoanele în Biserică şi sunt de acord cu toate învăţăturile Bisericii. Atunci sfinţii Părinţi i-au primit în Biserică fără să-i mai hirotonească, le-au recunoscut taina hirotoniei.
Pr.Antim :
Dar la unii totuşi am găsit, care au fost promotori ai ereziei, că au fost caterisiţi, nu i-au mai recunoscut.
Pr. Hariton :
I-au întrebat în faţa sinodului, voi credeţi din inimă ceea ce spuneţi  sau pentru că aţi pierde puterea, ştiind că noi condamnăm erezia asta? I-au pus să jure înaintea lui Hristos, că dacă nu vor crede aşa cum făgăduiau, ei se anatematizau singuri în faţa sinodului şi că vor păzi toate aceste făgăduieli şi, astfel, nu i-au primit aşa de uşor, ci cu multă cercetare. Asta este istoria Biserici şi nu o spunem de la noi .
Pr. Antim :
Da, dar pe capii ereziei nu i-au  mai repus în trepte, chiar dacă s-au  pocăit .
Pr. Hariton :
Pe aceia care au prigonit şi au dat afară  datorită ereziei, i-au caterisit, nu i-au mai primit. Pe cei care nu au prigonit, ei nu erau curaţi, dar au protejat că nu au lăsat să vină iconoclaştii cei răi în locul lor, nici ei nu erau cum trebuie, dar n-au scos afară, n-au prigonit. Şi pe aceia iarăşi cu jurământ şi cu anatematizare pentru ei înşişi (lepădarea de erezie), i-au primit în Biserică.
Pr. Antim :
Cam asta-i, că v-am reţinut destul, mulţumesc din suflet.
Pr. Hariton :
Vă mulţumesc şi eu că veniţi de fiecare dată pe la noi, şi că suntem un trup, ducem aceeaşi luptă, să vă rugaţi şi pentru mine şi să avem aceeaşi unitate în continuare, şi Dumnezeu va hotărâ pentru aceste situaţii, o să scoată şi luptători şi părinţi, suntem într-o perioadă foarte dificilă, trebuie răbdare.
Pr. Antim:
Şi e fărămiţare şi chiar între noi .
Pr. Hariton:
Să fim foarte atenţi între noi, să nu mai apară diferenţe de gândire, şi să nu ne încredem în mintea noastră. Toate greşelile se ivesc când credem minţii noastre şi nu cercetăm pe Sfinţii Părinţi şi Evanghelia. Asta este.
Pr. Antim :
Bine, Mulţumim.

Sursa

Părintele Anghelos Anghelakopoulos, mitropolia de Pireu: „Lumea eretică din afara Bisericii laudă pseudosinodul din Creta” – referat la Conferința teologică din Tesalonic, 16 iunie 2018


Lumea eretică din afara Bisericii laudă pseudosinodul din Creta

Protopresbiter Anghelos Anghelakopoulos,
Cleric al Mitropoliei de Pireu
Master în Teologie

Referat prezentat la Manifestarea Teologică organizată de Societatea de Studii Ortodoxe, Asociaţia Creştin-Ortodoxă „Sfântul Iosif Isihastul”, Asociaţia Creştin-Ortodoxă „Izvorul Tămăduirii” și Adunarea Clericilor și Monahilor Ortodocși, cu tema Ortodoxia și Kolymbari, 2 ani mai târziu. Erezie-Caterisire – Rezistență Ortodoxă, care s-a desfășurat la Tesalonic, sâmbătă, 16 iunie 2018, la Grand Hotel Palace, în sala Grand Ballroom.

Extrase din prezentarea de față au fost cititte în locul meu la conferința mai sus-menționată de către onorabilul domn colonel Andreas Boulakis, secretar general al Societății de Studii Ortodoxe, căruia îi exprim în mod public cele mai călduroase mulțumiri, întrucât episcopul locului, Î.P.S. Mitropolit de Neapoli și Stavroupoli, Varnavas, nu ne-a acordat permisiunea și binecuvântarea în acest sens, deși noi, respectând rânduiala bisericească și canonică, am solicitat-o.

Cinstiți Părinți,
Iubiți frați în Hristos,

Aceste zile se împlinesc doi ani de la convocarea sinodului tâlhăresc, eretic, ecumenist și uniat din Creta, care, bineînțeles, nu este nici Sfânt, nici Mare și nici Sinod. Exprimarea opoziției și respingerii noastre este justificată, printre altele, și de lauda care i-a fost adusă de către lumea eretică din afara Bisericii.

1.Vaticanul și pseudosinodul din Creta

„Ierarhia“ papistașă din Grecia, i-a trimis în data de 15.06.2016 un mesaj de salut Patriarhului Bartolomeu pentru pseudosinodul din Creta, care, prin declarațiile și acțiunile sale promovează nestăvilit panerezia ecumenismului în lumea ortodoxă. În această scrisoare se spune: „Considerăm convocarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericilor Ortodoxe, ale cărui lucrări încep zilele acestea în apostolica insulă Creta, drept o binecuvântare pentru întreaga Biserică a lui Hristos și drept un eveniment istoric și promițător pentru întreaga omenire. Vă însoțim cu rugăciunea membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Catolice din Grecia și a pleromei acesteia. Îi cerem Mântuitorului Hristos să trimită în «foișorul» contemporan al Academiei Ortodoxe din Creta, Preasfântul Duh, Care «constituie întreagă instituţia Bisericii». Să pogoare cu îmbelșugare pe capetele și în inimile Înalptreasfințiților Întâistătători și ale tuturor Părinților participanți la acest Sfânt Sinod Panortodox, spre folosul duhovnicesc al întregii creștinătăți. Vă dorim deplină reușită în lucrările Sfântului Sinod Panortodox, întrunit în Duhul Sfânt și nădăjduim că acestea se vor desfășura în vrednică de laudă împreună-lucrare și unire în cuget, astfel încât Mesajul comun al acestuia să constituie «bucurie și nădejde» pentru toată lumea creștină contemporamă. Vă rugăm să transmiteți întregii adunări asigurarea rugăciunii, a respectului și a dragostei noastre în Hristos, care trebuie «să ne strângă la un loc», pe toți frații în Hristos”1.

Vaticanul a aprobat și a prezentat pozitiv Mesajul pseudosinodului din Creta. Mai exact, ziarul lunar Katholiki, organ al uniților din Grecia, în numărul apărut joi, 30-VI-2016 (perioada a II-a, nr. 179), pe prima pagină a avut impresionantul titlu, care acoperea șase coloane, „Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”. În afară de aceasta, în partea de jos a primei pagini, din nou, într-un mod impresionant, a fost prezentată scrisoarea de felicitări a „Sfântului Sinod al Ierarhiei Papale din Grecia”2: „Sinodul Panortodox are o mare importanță pentru întreaga lume creștină întrucât întărește unitatea bisericii pe credință, pe evanghelie, în toată învățătura creștină, spre folosul tuturor creștinilor”, a afirmat Adriano Roccucci, profesor de istorie la Universitatea Roma Tre și secretar general al Comunității Sant’Egidio. În continuare a comentat: „Când o astfel de parte importantă a lumii creștine găsește puterea de a vorbi într-un glas, atinge multe țări, religii și culturi diferite ale întregii omeniri”3.

Ereticul papă Francisc a vrut să salute, într-o postare a sa pe Twitter începerea pseudosinodului. În mod concret „Papa” a scris pe contul său de Twitter: „Să ne unim rugăciunile cu frații noștri ortodocși pentru Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care începe astăzi în Creta”4.

Mass-media papală a spus că lucrările pseudosinodului au început cu „o mulțumire din inimă” a Patriarhului Bartolomeu către „Papa” Francisc pentru rugăciunea acestuia cu credincioșii care s-au adunat în Piața Sfântul Petru5, confirmând comportamentul său neopapal „în sinod”, prin cuvinte și fapte. Patriarhul Bartolomeu, continuând interminabile sale deschideri ecumenice către „Papa”, arătând indiferență față de marea scandalizare a poporului credincios al lui Dumnezeu și încălcând sfintele canoane, care interzic rugăciunea cu ereticii condamnați6, a întreprins între 23 și 26 mai 2018 o vizită la Roma, unde, în mod anticanonic, s-a rugat împreună cu papistașii în Biserica „Sfinții Doisprezece Apostoli”, a avut o întâlnire separată cu papa și a susținut o cuvântare în cadrul conferinței internaționale „Noi politici și moduri de viață în epoca digitală”, cu titlul „O agendă creștină comună pentru binele comun”7.

Aflat în Creta, Cardinalul Kurt Koch a sugerat existența posibilității ca în viitor reprezentanții Bisericii Ortodoxe și ai Papalității să stea împreună la aceeași masă. Împreună cu alți observatori eretici la pseudosinod, a subliniat că „Un astfel de sinod ar aduce mai aproape cele două Biserici, îndepărtând diferențe și generând în același timp noii relații formate între Papa și Biserica Ortodoxă. Ar fi de dorit ca în viitor Biserica Romano Catolică și cea Ortodoxă să se afle la aceeași masă”. Acestea au fost cuvintele cardinalului și reprezentantului papei Kurt Koch, la scurt timp după întâlnirea delegației ierarhilor cu prefectul Cretei, Stavros Arnaoutakis. Așa cum a subliniat, „un astfel de Sinod, precum cel care are loc în Kolymbari, ar aduce multe între Catolicism și Ortodoxie”8.

„Papa” Francisc a elogiat rezultatele pseudosinodului, numindu-l „un pas înainte”. La întoarcerea sa din Armenia, în avion, referindu-se la pseudosinodul din Creta, pontificul a spus: „S-a făcut un pas înainte… Cred că rezultatul a fost unul pozitiv”. Într-un interviu acordat ziarului La Stampa, a spus: „A fost un pas înainte, cu toate că nu e sută la sută”. Totodată „papa” a declarat că primul pas este foarte important. „Luați, de pildă, copiii, a spus. Mai întâi merg de-a bușilea și apoi înaintează pe picioare. Faptul în sine că Biserica a avut o întâlnire, pentru a se vedea față către față unul cu celălalt, pentru a se ruga și pentru a vorbi împreună, este un pas foarte pozitiv și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta”. În final a exprimat speranța că „la următoarea întrunire va exista o prezență mai bogată”9.

2.Uniații și pseudosinodul din Creta

Într-o scrisoare personală oficială, Patriarhul Bartolomeu i-a mulțumit conducătorului uniaților din Ucraina, Sviatoslav Șevciuc, „pentru sprijinul acordat Patriarhiei Ecumenice pentru organizarea sinodului din Creta”! Scrisoarea nu a fost dată publicității de către Fanar; a fost descoperită de către uniații din Ucraina și dată mijloacelor mass-media internaționale de către Serviciul de Știri Religioase al Ucrainei (Religious Information Service of Ukraine – RISU) în data de 1 august 201610.

Arătându-și mentalitatea filouniată, Patriarhul Bartolomeu a scris: „Avem bucuria de a ne folosi de prilejul de a ne exprima sincera recunoștință pentru scrisoarea dumneavoastră și pentru rugăciunile frățești pentru Sfântul și Marele Sinod, care, cu Harul Sfântului Duh și împreună-lucrarea fraților noștri Întâistătători și Ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe locale din întreaga lume, s-a întrunit pe 19 iunie și s-a încheiat cu succes pe 26 iunie 2016 la Academia Ortodoxă din Creta. Vă putem încredința, Înaltpreasfințite, că angajarea noastră în dialogul cu Biserica noastră soră, a fost susținută din plin la comisiile sinodale și este menționată oficial în comunicatul final. După părerea noastră, aceasta are cu siguranță o însemnătate critică pentru mărturia autentică și de unitate a Evangheliei în lumea tulburată a epocii noastre”.

În luna mai 2016, pseudopatriarhul uniaților, care la începutul lunii mai a declarat că „temelia unității este Papa de la Roma“11, i-a scris o scrisoare Patriarhului Constantinopolului, în care și-a exprimat sprijinul pentru pseudosinodul din Creta. „Mulți dintre ierarhii care se gândesc la problemele cu care se confruntă Biserica Ortodoxă, poate vor fi surprinși atunci când află că întâistătătorul bisericii (uniate), care adesea este numită obstacolul major în dialogul ecumenic, vă susține cu sincerele sale rugăciuni. Dumnezeu să fie prezent la discuțiile dumneavoastră, pentru că «acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt şi Eu, în mijlocul lor» (Mt. 18, 20)“, a scris pseudopatriarhul Sviatoslav.

În scrisoarea sa, pseudopatriarhul uniat a amintit, de asemenea, că în urmă cu 21 de ani membri ai Grupului de Studiu ai „Bisericii“ Kievului au făcut o vizită în Fanar. „Vă încredințez că același spirit de deschidere și onestitate ecumenică, pe care l-ați văzut atunci la ierarhii și clericii greco-catolici ucraineni este păstrat viu astăzi. Cu toate acestea, există o problemă; aș sugera Sinodului să studieze – să discute posibilitatea aplicării unor modele comune pentru istorie, pentru «purificarea memoriei și vindecarea rănilor trecutului», a scris acesta12.

Pseudopiscopul de Gratianopolis, Dimitrios Salachas, scria: „Consider că Decizia Sfântului și Marelui Sinod din Creta privind «Relația Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine» este istorică și importantă: Cu adevărat pentru întâia oară Bisericile Ortodoxe în marea lor majoritate, printr-o hotărâre sinodală panortodoxă, validează și întăresc, în ciuda vocilor negative, dorința de a participa în mod activ „la Mișcarea Ecumenică din perioada contemporană, cu convingerea că prin dialog dau mărturie dinamică despre deplinătatea adevărului în Hristos și despre comorile sale duhovnicești, în fața celor aflați în afara ei, cu scopul de a netezi calea ce conduce spre unitate”13.

3.Protestanții și pseudosinodul din Creta

Și ereticii protestanți și-au manifestat bucuria prin intermediul unei emisiuni speciale, transmise la televiziunea de stat din Grecia (ERT1), în data de 24//07/2016, fiindcă și ei au avut folos de pe urma pseudosinodului. În emisiunea anterior menționată un pastor german și-a exprimat certitudinea că „unitatea creștinilor este aproape” și bucuria pentru faptul că comunitatea eretică din care face parte este membru al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. Și-a exprimat probabil satisfacția că pseudosinodul din Kolymbari nu numai că nu a numit comunitatea sa religioasă eretică, ci a recunoscut-o ca Biserică14!

4.Monofiziții și pseudosinodul din Creta

În presa bisericească a ereticilor monofiziți a fost depreciată autoritatea pseudosinodului din Creta și s-a afirmat că nu poate fi numit „panortodox”, întrucât nu a cuprins așa-numitele „Biserici Ortodoxe Orientale”, adică comunitățile eretice monofizite, așa cum sunt așa-numita „Biserică Ortodoxă Coptă”, așa numita „Biserică Ortodoxă Tewahedo din Etiopia”, „Biserica Ortodoxă Tewahedo din Eritreea”, așa numita „Biserică Ortodoxă Siro-Iacobită”, așa numita „Biserică Apostolică Armeană” și numita „Biserică Ortodoxă Siro-Iacobită Malankara”. Împreună acestea reprezintă aproximativ 84 de milioane de credincioși și sunt unele dintre cele mai vechi din lume. „Nu putem aștepta multe din partea acestui Sinod, însă credem în puterea Sfântului Duh, care ne poate îndruma la orice nivel”, a spus dl. Dr. K. M. George, pseudocleric al așa-numitei „Biserici Ortodoxe Siro-Iacobite Malankara” din India. Mai mult, a insistat spunând că „Sinodul din Creta nu se poate compara cu Conciliul II Vatican al Bisericii Romano Catolice, fiindcă fiecare Biserică Ortodoxă este independentă și în aceste biserici există forțe care se pot opune la ceea ce aprobă Sinodul”. A accentuat și faptul că Sinodul, care se numește Sfânt și Mare Sinod, în realitate consideră Biserica Ortodoxă Orientală drept o familie separată.

Foarte importantă a fost părerea acestuia referitor la acceptarea pe care o vor avea hotărârile pseudosinodului din partea pleromei ortodoxe. Și-a exprimat îndoielile referitoare la măsura în care vor fi acceptate aceste hotărâri. „Propunerile Sinodului, cu excepția cazului în care vor satisface într-un anumit grad grupările radicale, nu vor avea reușită din cauza unui proces care se numește acceptare. Sinodul poate să ia o decizie, însă procesul acceptării este foarte important. Bisericile locale, parohiile și bisericile naționale și cercurile monahale va trebui să accepte hotărârile sinodului și asta va dura un anumit timp și va fi nevoie de acțiuni strategice pastorale”.

În final a propus întrunirea unui nou Sinod al tuturor „Bisericilor” creștine, incluzând Biserica Ortodoxă și monofiziții și a susținut că „Bisericile” creștine din întrega lume va trebui să adopte un nou model și a afirmat că papa Francisc „are o viziune unică, cu toate că unii oameni ar putea spune că aceasta este foarte idealistă”15.

5. Schismaticii și pseudosinodul din Creta

Până și schismaticii au susținut pseudosinodul din Creta. „Acceptăm documentele care au fost adoptate la Sfântul și Marele Sinod”, a afirmat în mesajul său pseudopatriarhul schismatic de Kiev, Filaret, referindu-se la pseudosinodul din Creta. Pseudopatriarhul Kievului, care nu este recunoscut de nicio Biserică oficială, s-a exprimat nefavorabil la adresa Moscovei ecumeniste și l-a elogiat pe Patriarhul Bartolomeu, care în ultima vreme, presat fiind de forțe politice, a acceptat cererea acordării autocefaliei pseudopatriarhiei schismatice a Kievului16, precum și pseudobisericii schismatice din Skopje17, punând în acest fel o bombă la temelia unității panortodoxe și creând baze solide pentru o nouă schismă în sânul Bisericii Ortodoxe. Filaret a semnalat că „Sinodul a creat un mecanism de luare a deciziilor sinodale nu numai de către o biserică locală sau de către un grup de biserici, așa cum s-a întâmplat în ultimele secole, ci la nivel panortodox”. A vorbit despre „slujirea specială a Patriarhului Ecumenic drept conducător primus inter pares al Bisericii Ortodoxe și președinte al Sinodului Panortodox”.

Referitor la absența sa a comentat: „Pentru Patriarhia Kievulului este un punct sensibil faptul că nu a fost chemată să participe sau să trimită delegați la Sinod, întrucât trebuie să fie încă rezolvată problema recunoașterii autocefaliei Bisericii ucrainene de către alte Biserici locale. Cu toate acestea, Patriarhia Kievului, cu încredere și dragoste pentru Biserica Mamă a Constantinopolului și cu cuget comun cu Bisericile Ortodoxe locale, consideră că subiectele convenite de Sinod sunt suficient demonstrate pentru Biserica Ortodoxă. Poziția și răspunsul Patriarhiei Kievului față de Sfântul și Marele Sinod și față de deciziile acestuia vor fi confirmate oficial în următoarea întrunire a Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Ucrainiene a Patriarhatului Kievului, dar putem afirma astăzi că atitudinea noastră față de acestea este una pozitivă și că acceptăm documentele aprobate”18.

6. Participarea femeilor la pseudosinodul din Creta

La pseudosinodul din Creta a participat în afara doamnei Elisabeth Prodromou, pe care am amintit-o anterior, și profesoara Wafa Goussous din Iordania. Doamna Goussous conduce o inițiativă pentru pace în Orientul Mijlociu, pentru protejarea creștinilor și a refugiaților, inițiativă fondată în anul 2007 de către Patriarhii cu cuget ecumenist Teofil al Ierusalimului, Teodor al Alexandriei și Ioan al Antiohiei și de Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului. „Este cea mai însemnată clipă a vieții mele. Femeile ortodoxe sunt aici”, a declarat într-un interviu dat ziarului „Vima”. Doamna Goussous este profesoară de Literatură Engleză, fiind cetățean arab nativ al Peninsulei Arabe și a făcut parte dintre membrii delegației Patriarhului Teofil al Ierusalimului la pseudosinod. Iordanianca în vârstă de 43 de ani a participat și a urmărit toate întrunirile, cu excepția sinaxelor Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe. „Sfântul și Marele Sinod este un moment măreț pentru toți ortodocșii. Pentru mine este cea mai importantă clipă a vieții mele. Este un eveniment istoric. Fiecare ceas și fiecare minut sunt mărețe și istorice. Sunt importante. Prezența femeilor a fost hotărâtă la Sinaxa Întâistătătorilor Ortodocși, care a avut loc în luna ianuarie la Geneva. Și constituie un început important”, a declarat aceasta. „Din anul 2003 lucrez pentru Consiliul Bisericilor Creștine din Orientul Mijlociu. În anul 2007 Patriarhul Teofil a fost ales președinte al Bisericilor din Orientul Mijlociu (participă toate bisericile creștine) și împreună cu patriarhii Alexandriei și Antiohiei și cu Arhiepiscopul Ciprului au creat inițiativa pe care o conduc, pentru pace în Orientul mijlociu și pentru ocrotirea creștinilor și a refugiaților. Este cu adevărat incredibil. M-a întâlnit și mi-a încredințat o poziție de mare răspundere, care are drept scop pacea și continuarea prezenței creștine în zonă. Creștinii arabi sunt prezenți la Marele Sinod și prin intermediul prezenței mele aici. Creștinii din Orientul Mijlociu sunt indigeni. Ne aflăm acolo înaintea oricui altcuiva și astăzi suntem din nefericire dezrădăcinați. Hristos a fost botezat în Iordan. Toți ai mei sunt mândri de prezența mea aici. Este prezența creștinilor Peninsulei Arabe la Sfântul și Marele Sinod”, a comentat. „Pentru Hristos bărbații și femeile sunt egali. Și aceasta se semnalează și în textele Sfântului și Marelui Sinod. Prezența noastră aici în Creta marchează un important început. Și noi, femeile din Orientul Mijlociu, participăm pretutindeni, în consiliile parohiale, în poziții administrative, la casele de ajutorare a săracilor. Și aceasta este deosebit de important”, a subliniat în încheiere19.

7. America și pseudosinodul din Creta

După cum se știe, atunci când a început pseudosinodul, au existat răsunătoare absențe de patriarhii, care diminuau orice „strălucire“ a acestuia. Cu toate acestea, prin intervenția Ministerul de Externe al SUA, au fost convinse și au trimis delegații la pseudosinod și două Patriarhii din Europa de Est (a Serbiei și a României). Astfel s-a dezlegat misterul participării acestora. Există chiar și un document care confirmă această intervenție a SUA, care susține Patriarhia Ecumenică20.

La pseudosinodul din Creta, agenți ai serviciilor de informații din Vest se aflau în stare de pregătire operațională (adică de spionaj), pentru a extinde separarea și divergenţele din sânul Ortodoxiei și pentru a folosi pseudosinodul pentru decizii care nu se încadrează în sistemul de valori ortodoxe. Astfel, au lezat unitatea lumii ortodoxe. În Creta s-au aflat agenți americani, cu scopul de a deține controlul absolut asupra a ceea ce urma să aibă loc în cadrul pseudosinodului. A existat un control asupra Bisericilor Ortodoxe din partea „elitelor occidentale”. În esență a fost vorba de un produs al politicii externe americane21.

Comanda generală de organizare a pseudosinodului nu au deținut-o nici grecii, nici Constantinopolul, ci americanii și greco-americanii. Elementul american a fost prezent în mod intens la fiecare nivel și la fiecare colț al pseudosinodului. Până și cartelele de acreditare a jurnaliștilor și a altor membri ai delegațiilor, toate aminteau de practici ale FBI din filme22.

Măsurile de securitate foarte severe, „de tip CIA” i-au silit chiar și pe arhierei ca la intrarea în Academia ecumenistă din Creta să treacă prin filtre de scanare cu raze X, ca să se vadă dacă nu cumva purtau arme. Măsurile de securitate din Creta au fost draconice. Paza de coastă, forțe speciale, poliție, toate au fost în stare de alertă pentru păzirea Întâistătătorilor. Cei care ieșeau în evidență – fiind omniprezenți – erau agenții de pază ai serviciilor elino-americane, care erau atât de severi, încât nu le permiteau jurnaliștilor să se apropie nici măcar de biserici, decât dacă aveau permisiune specială23.

Controlul absolut al americanilor în Creta s-a văzut însă în mod clar în participarea doamnei Elisabeta Prodromou, ca principal purtător de cuvânt al pseudosinodului. Numele doamnei Elisabeta Prodromou nu este, desigur, nici necunoscut și nici neînsemnat. Din CV-ul său științific deosebit de bogat ies în evidență: lector în cadrul Departamentului de Relații Internaționale al Universității din Boston și profesor invitat la catedra de Rezolvare a Conflictelor de la Facultatea de Drept și Studii Diplomatice Flecher din cadrul Universității Tufts. Colaborează, de asemenea, cu Centrul de Studii Europene (CES) al Universității Harvard, unde este președinte al grupului de studiu pentru Estul Mediteranei și Europa. Titlurile sale academice îi permit să participe – și acesta este cel mai însemnat aspect – în comitete guvernamentale autorizate, care trasează politica SUA. Între 2004 și 2012 a ocupat funcția de vicepresedinte al Comisiei pentru Libertatea Religioasă Internațională a Parlamentului american și din 2011, a fost avansată în funcția de membru al grupului de lucru competent al Departamentului de Stat al SUA pentru „Religie și politică externă”.

Este considerată specialist în probleme ale Estului Mediteranei și ale Europei de Sud-Est și a lucrat în calitate de consilier la Consiliul Național de Securitate al Statelor Unite, la Ministerul Apărării, la Serviciul de Informații de Apărare (DIA), la Agenția Centrală de Informații (CIA), la NATO, la Organizația Națiunilor Unite, la diverse ministere și organizații neguvernamentale din diferite țări europene. Este numită diplomat senior (Senior Diplomat) .

Oricine poate înțelege statutul doamnei în complexul de putere a SUA. Calitatea sa academică coexistă cu calitatea care o caracterizează în mod primordial, aceea de colaborator în special cu serviciile de securitate americane – cee ce numim „statul paralel”.

Relația specială cu politica SUA, fără îndoială, o face să aibă în cadrul pseudosinodului din Creta poziția de comisar al unei superputeri. Referirea acesteia la diferite aspecte, care și constituie conținutul de fond, cu alte cuvinte miezul ecumenismului, lăsând „teologilor” prelucrarea detaliată a acestora, arată în mod clar prioritatea care a fost acordată de SUA pseudosinodului și pe de altă parte încercarea de a exercita control din interior, asupra rezultatelor acestuia și, în consecință, control asupra Ortodoxiei. Asocierea în persoana doamnei Elisabeta Prodromou a factorilor exogeni de natură pur politică și specific new-age-istă, și a factorilor ecumeniști ai Fanarului a condus la fraudarea Ortodoxiei24.

În 2009, referindu-se la pseudosinodul care avea să aibă loc în Kolymbari, dna Prodromou a scris: „Un astfel de sinod trebuie să îi ajute pe creștinii orodocși, să înțeleagă, să se adapteze și să participe în mod activ la modelarea realității diversității religioase a lumii… canoanele [Bisericii] sunt insuficiente, mai exact defectuoase, și necesită rectificări și adaosuri”25.

La al 8-lea Congres Internațional ecumenist de „Teologie Ortodoxă” cu tema: „Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe: Teologia ortodoxă în secolul XXI”, desfășurat la Facultatea de Teologie a Universității Aristotel din Salonic în perioada 21-25 mai 2018, doamna Prodromou a prezentat un referat cu titlul: „De la Sinodul din Creta din 2016 spre o teologie ortodoxă a angajamentului global: transformând lumea ca o Biserică globală”26.

Candidatul democraților din anul 2016 la funcția de președinte al SUA, Hillary Clinton, a făcut următoarea declarație cu privire la pseudosinodul din Creta: „Toți credincioșii trebuie să salutăm convocarea de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a primului Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe după 1200 de ani. Am avut privilegiul să îl văd pe conducătorul spiritual, Patriarhul Bartolomeu, și am încredere că Sinodul va înnoi legăturile care s-au deteriorat de-a lungul secolelor, pentru că împreună suntem mai puternici”

O prezentare deosebit de măgulitoare a Patriarhului Bartolomeu este cea a președintele Consiliului de Afaceri Externe al Camerei Reprezentanților din SUA, Ed Royce, cu prilejul convocării pseudosindului din Creta. Α făcut impresie faptul că au fost puse în acţiune centre puternice de la Washington, pentru a-l sprijini personal pe Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, cea mai mare parte a declarației menționate făcând referire la personalitatea Patriarhului, și nu la pseudosinod în sine. Această declarație a fost publicată într-un moment când Patriarhul Bartolomeu a avut nevoie de sprijin puternic, după ce patru Biserici mari deciseseră să nu participe la lucrările pseudosinodului.

Întreaga declarație a președintelui Comisiei pentru Afaceri Externe, Ed Royce, din Statul California, este următoarea:

„Dle președinte, aș dori să recunosc evenimentele care au loc pe insula grecească Creta, unde Patriarhul Ecumenic de Constantinopol Bartolomeu a convocat o întâlnire istorică a Bisericilor Creștine Ortodoxe.

Această adunare, cunoscută sub numele de Sfântul și Marele Sinod, este prima de acest fel după un mileniu. Cele 14 Biserici Ortodoxe creștine au în total peste 300 de milioane de credincioși în întreaga lume, dintre care un milion de americani. Aceste biserici au conducere proprie, dar sunt unite prin dogma comună, credință, liturghie și morală, Patriarhul Ecumenic fiind „primul între egali”.

Trei sute cincizeci de lideri vor participa la întâlnirea programată să înceapă duminică și să continue până pe 26 iunie. Vor fi discutate probleme importante cu care se confruntă creștinii ortodocși, printre care misiunea Bisericii în lumea de astăzi, diaspora ortodoxă și relațiile (Bisericii Ortodoxe) cu celelalte biserici creștine.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a fost ales în ianuarie 1991 (ca) al 270-lea Arhiepiscop al bisericii sale, care are o vechime de 2000 de ani. Deține multe doctorate, printre altele, de la Universitățile Georgetown și Yale, iar în 1997 i-a fost acordată Medalia de Aur din partea Congresului.

Patriarhul este cunoscut pentru eforturile sale și pentru munca sa, pentru promovarea păcii și a reconcilierii între toate religiile, încurajând dialogul între creștini, evrei și musulmani. După atacurile din 11 septembrie 2001, Patriarhul a organizat o întâlnire a liderilor religioși, inclusiv cu imamii musulmani, pentru a condamna atacurile drept un act anti-religios.

Domnule Președinte, mai mult de un milion de creștini ortodocși din Statele Unite reprezintă civilizații și medii diferite. Particip la sărbătoarea acestui Sinod istoric”.

Încă o personalitate puternică a scenei politice americane și-a exprimat sprijinul față de pseudosinodul din Creta. Senatorul democrat Bob Menendez din statul New Jersey, fostul președinte al Comisiei Afacerilor Externe, încă o dată s-a aflat alături de Patriarhia Ecumenică și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, de data aceasta vorbind cu căldură dspre convocarea pseudosinodului din Creta. „Grecia, leagănul democrației, face încă o dată istorie”, a declarat senatorul american de origine cubaneză și a făcut referire pe larg la prezența ortodocșilor eleno-americani în SUA, amintind nume din lumea politică și din cea a jurnalismului (Iorgos Stefanopoulos, Arianna Huffington, John Podesta, Dina Titus, John Sarbanes, Kostas Billirakis), ajungând chiar la cel de-al doilea marș pentru drepturile civile de la Selma la Montgomery, de pe 9 martie 1965, unde ereticul protestant Martin Luther King și Arhiepiscopul ecumenist al Americii, Iacob, s-au aflat împreună.

Susținător fervent al Greciei și Ciprului, precum și al problemelor noastre naționale, susținător al libertății religioase, Bob Menendez a criticat de multe ori Turcia, fie pentru probleme legate de Patriarhia Ecumenică și încălcarea dreptului la libertatea religioasă, fie pentru aspecte legate de problemele noastre naționale. De asemenea, întreține foarte bune relații cu comunitatea greacă din Statele Unite. A fost chiar și maestru de ceremοnii la parada de pe Fifth Avenue din Manhattan.

Întreaga sa declarație, care a fost înregistrată în arhiva Congresului, este următoarea:

„Domnule președinte, încă o dată Grecia, leagănul democrației, patria principiului fundamental al libertății religioase, pe care democrația îl reprezintă aici, în America, creează istorie, de data aceasta pe insula Creta, unde Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, conduce Sinodul Bisericilor creștine Ortodoxe, Sfântul și Marele Sinod, care are loc o singură dată la o mie de ani, în fapt, un astfel de sinod nu s-a mai întrunit din anul 787 d.Hr., dar are loc acum.

Cele trei milioane de creștini ortodocși din America, membri a 14 Biserici autocefale din întreaga lume, dintre care cel mai mare număr este legat de Biserica Ortodoxă Greacă – Biserica care a convocat sinodul – Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, urmăresc această Adunare istorică cu mare speranță.

Sfântul și Marele Sinod are datoria de a se ocupa cu probleme bisericești interne, însă creștinii ortodocși sunt preocupați în mod profund de ocazia pe care o oferă acest eveniment istoric pentru o discuție extinsă, nu numai de procesul religios, dar și de perspectivele de pace și prosperitate pentru toți membrii Bisericii și pentru toți oamenii din întreaga lume.

Creștinii ortodocși din America provin din toate straturile sociale și reprezintă toate punctele de vedere. Dintre aceștia fac parte personalități cunoscute nouă tuturor, celor ce ne aflăm în această sală și întregi noastre societăți: jurnalistul de la postul ABC și gazda emisiunii «Good Morning America», Iorgos Stephanopoulos, creatoarea Huffington Post, Arianna Huffington sau comentatorul sportiv Bob Costas. În lumea politică, fostul guvernator al statului Massachusetts și candidatul democraților la președinție, Mike Doukakis, șeful campaniei preelectorale a lui Hillary Clinton și fostul șef al Biroului președintelui Bill Clinton, John Podesta, precum și membri ai Congresului: deputatul Dina Titus din Nevada și Nikki Tsongas din Statul Massachusetts și deputatul John Sarbanes din Maryland și Kostas Billirakis din Florida.

Domnule președinte, toți aceștia au câștigat respectul, sunt talentați, creștini ortodocși de succes, ale căror credință și poziții sunt exprimate la Sfântul și Marele Sinod istoric. Aceștia se află între cei peste un milion de ortodocși americani, liderul lor spiritual fiind Arhiepiscopul Dimitrios, care este președintele a șapte mitropoliți cu jurisdicții regionale, care participă la Sinodul local. Arhiepiscopul și predecesorii săi au jucat un rol important în viața americană, în cultura și istoria americană, care face parte din structura acestei națiuni. Cu toții ne amintim de celebrul marș pentru drepturile civile din Selma, Alabama, condus de Dr. Martin Luther King Jr., poate nu ne amintim însă că la acest marș a fost prezent, de asemenea, și vrednicul de pomenire arhiepiscop Iacob, care a mers alături de Dr. King.

Domnule președinte, grecii americani, provenind din 500 de biserici din această țară, dintre care mulți se află în statul meu, New Jersey, cred profund că acest Mare și Sfânt Sinod reprezintă o întâlnire extrem de importantă, care poate avea implicații incredibile pentru religia și cultura lor pentru încă o mie de ani, că discuțiile de la Sinod vor avea o mare importanță și vor da o însemnată perspectivă pentru o viață mai bună pentru noi toți, pentru pacea pe această planetă și pentru binele general al generațiilor următoare. Știu, așa cum știm toți cei ce ne aflăm în această sală, că importanța creștinilor ortodocși va fi dată nu de istoria care se scrie în Creta, la acest Sinod, ci de istoria creștinilor ortodocși, care a fost deja scrisă în întreaga lume .

Particip împreună cu toți colegii mei, sperând într-un Sfânt și Mare Sinod încununat de succes și productiv, un sinod care are loc o dată la o mie de ani. Mă alătur tuturor prietenilor mei creștini ortodocși din New Jersey și din întreaga lume la sărbătorirea acestei întâlniri istorice”.

Potrivit Agenției de Știri Elinoamericane (Greek American News Agency), până la finalizarea lucrărilor pseudosinodului, au existat și alte astfel de intervenții de susținere față de Patriarhia Ecumenică și Biserica Ortodoxă, protagonistul acestora, din culise, fiind clericul ecumenist de origine greacă Alexandros Carloutsos (din Latzio Ilia), care s-a îngrijit de trezirea interesului centrelor de putere americane pentru astfel de intervenții. Acesta a fost omul-cheie care, împreună cu colegii săi, au atras un mare interes [față de pseudosinod], nu numai din partea Ministerului american de Externe (State Deparment), a Casei Albe și a Senatului, dar și din partea unor puternice grupuri de reflecție (think tanks). În timpul desfășurării pseudosinodului a fost omul pe care, pe de o parte toți îl căutau, și care, pe de altă parte, se apleca cel mai adesea la urechea patriarhului27.

1

8. Deciziile sunt nule

După dezvăluirile de mai sus, care demonstrează dependența maximă și lauda adusă pseudosinodului de către lumea eretică din afara Bisericii, întrebăm:

1.Era posibil deci ca pseudosinodul să nu recunoască ereziile papistașă, protestantă și monofizită ca biserici? Bineînțeles că nu! Din acest motiv le-a și numit cu termenul hermafrodit „alte biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”28. Cu toate acestea, în istoria Bisericii ereticii erau chemați și se prezentau la Sinoade nu ca „observatori”, ci ca să dea răspuns sau să-și exprime pocăința, iar dacă persistau în înșelare și în erezie, erau caterisiți, anatematizați și imediat alungați de la sinod și nu mai participau în continuare la lucrările sinodale. Dimpotrivă, pseudosinodul i-a lăudat pe eretici și puțin a lipsit să nu îi condamne pe ortodocși, așa cum a sugerat Arhiepiscopul Albaniei, cu cuget ecumenist, Anastasios, să fie condamnat „anti-ecumenismul“ ca erezie.29, cerere repetată la cea de-a 8-a Conferință Internațională ecumenistă despre Kolymbari, organizată la sfârșitul lunii trecute de către Facultatea Teologică a Universității Aristotel din Tesalonic30. În orice caz, pseudosinodul „consideră condamnabilă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. Întrucât păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care a constituit dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice”31. Nesocotește, cu toate acestea, faptul istoric că, în Biserica Ortodoxă ultimul criteriu îl reprezintă conștiința dogmatică veghetoare a Bisericii, care, în trecut, a aprobat sau a considerat drept tâlhărești chiar și Sinoade Ecumenice. Sistemul sinodal, prin el însuși, nu garantează în chip mecanic corectitudinea credinței ortodoxe. Aceasta se întâmplă numai atunci când Episcopii participanți la Sinod au în interiorul lor activ Duhul Sfânt și Calea Ipostatică, pe Hristos, astfel încât, în calitate de sinodali – împreună călători pe aceeași cale [gr. συν – împreună + ὀδός – calea] sunt în practică și „următori Sfinților Părinți“32.

2.Este posibil ca acest pseudosinod să fie acceptat vreodată de pleroma ortodoxă? Deciziile eretice ale acestui pseudosinod nu vor fi acceptate sub nicio formă. Așadar, așa-numitul „Sinod de la Kolymbari” a fost consemnat în conștiința pleromei Bisericii și în analele istoriei bisericești contemporane ca un pseudosinod, un pseudosinod tâlhăresc, eretic și ecumenist. De aceea, și noi, prin textele noastre, dar și prin anatema pe care am rostit-o în Duminica Ortodoxiei din 2017 (5-3)33 și din 2018 (25-2)34 în biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Pireu, unde slujim, am condamnat și am anatemizat pseudosinodul și documentele acestuia, spunând: „Pseudosinodului tâlhăresc, eretic și ecumenist din Creta, din iunie 2016 așa-zisului «Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe», și documentelor cacodoxe ale acestuia, anatema”. Oricâte manifestări și conferințe vor organiza ecumeniștii și oricâte texte și cărți vor scrie în favoarea acestuia, nu vor putea impune pseudosinodul.

Totodată se poate înțelege modul în care se justifică epitimiile ilegale și persecutările anticanonice împotriva celor care au alte păreri și resping pseudosinodul. Este o urmare firească faptul că dușmanii Bisericii, eretici și ecumeniști, care doresc să impună pseudosinodul în conștiința pleromei ortodoxe cu forța, în chip despotic, fascist și papal, să îi urmărească și să îi prigonească pe ortodocși, amenințându-i cu alungarea din biserici, cu interzicerea săvârșirii slujbelor și susținerii de predici, cu tribunale episcopale și sinodale, cu caterisiri, cu calomnierea și cοmprοmiterea lor prin susținerea faptului că pasămite scindează Biserica și sunt schismatici. Dacă însă totul este în regulă în privința pseudosinodului, așa cum prezintă lucrurile ecumeniștii, atunci cum se justifică acțiunile lor inumane mai sus amintite? Dar Domnul a zis: „Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni“35 și „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor“36. Este o foarte mare binecuvântare și o neprețuită cinste de la Dumnezeu să avem astăzi în mijlocul nostru, la manifestarea în curs de desfășurare, pe cei trei părinți care se află în fruntea luptei împotriva pseudosinodului, pe Preacucernicul protopresbiter părintele Theodoros Zisis, pe părintele Nikolaos Manolis și pe părintele Fotios Vezynias, care au atins punctul culminant în reacția lor, aplicând în mod just și sfânt dreptul canonic de a întrerupe pomenirea numelui episcopului local insuflat de cuget ecumenist.

9. Condamnare ortodoxă sinodală a pseudosinodului din Creta

Cinstiți Părinți,
Iubiți frați în Hristos,

Ca urmare a celor de mai sus, considerăm că este nevoie imperativă ca Bisericile Ortodoxe locale și mai ales cele care nu au luat parte la pseudosinod (Bulgaria, Georgia, Rusia, Antiohia) să convoace un nou Sinod Panortodox, care

a) să condamne așa-numitul „sinod” din Creta ca pseudosinod tâlhăresc, eretic și ecumenist,

b) să respingă documentele acestuia ca eretice, în special textul despre relațiile cu eterodocșii,

c) să îi condamne pe organizatori, pe protagoniști, pe semnatarii și pe cei ce acceptă textele eretice ale acestuia,

d) să condamne ecumenismul sincretist intercreștin și interreligios ca panerezie,

e) să decidă retragerea tuturor Bisericilor Locale Ortodoxe din așa-numitul „Consiliu Modial al Bisericilor“, adică al ereziilor,

f) să pună capăt oricărei apariții a ortodocșilor alături de cei de alte religii și de eretici,

g) să decidă retragerea Ortodoxiei din dialogul sterp cu tot felul de eretici și reprezentanți ai altor religii.

Fie ca Sfântul Dumnezeu Treimic să ne învrednicească să trăim condamnarea Sinodală Panortodoxă a pseudosinodului din Creta.

Vă mulțumesc!

1 Scrisoare de felicitare a Ierarhiei Catolice a Greciei către Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei, 17-6-2016, http://episkopisyrou.gr/efchitiria-epistoli-tis-katholikis-ierarchias-tis-ellados-pros-tin-agia-megali-sinodo-tis-orthodoxias/
2 Iorgos N. Papathanasopoulos, Vaticanul aprobă Mesajul Sinodului din Creta! 25-7-2016, https://katanixis.blogspot.gr/2016/07/blog-post_511.html
3 Vocea Vaticanului pentru Sindoul Panortodox: importantă pentru toți creștinii – Ce a spus despre cei care rămân … închiși, 16-6-2016, http://www.vimaorthodoxias.gr/all/item/83626
4 Mesajul postat pe Tweeter de către Papa despre Sfântul și Marele Sinod, 19-6-2016, http://www.amen.gr/article/to-tweet-tou-papa-gia-tin-agia-kai-megali-synodo)
5 Mulțumiri ale Patriarhului Ecumenic către Papa Francisc pentru rugăciune, 20-6-2016, http://aktines.blogspot.gr/2016/06/blog–post_191.html
6 A se vedea. Protopr. ANASTASIOS GKOTSOPOULOS, Rugăciunea cu ereticii; abordând rânduiala canonică a Bisericii, Ed.Theodromia, Tesalonic 2009.
7 Patriarhul Ecumenic din Noua Romă în cea Veche, 28-5-2018, http://fanarion.blogspot.com/2018/05/blog-post_91.html, Patriarhul în Bazilica Sfinții Doisprezece Apostoli din Roma (VIDEO), 23-5-2018, http://fanarion.blogspot.gr/2018/05/blog–post_28.html, Roma: Rugăciunea Patriarhului Ecumenic [împreună cu catolicii] în Bazilica Sfinții Doisprezece Apostoli (VIDEO), 23-5-2018, https://www.ekklisiaonline.gr/nea/romi-symprosefchi-ikoumenikou-patriarchi-sti-vasiliki-ton-agion-dodeka-apostolon-vinteo/, Bartolomeu din Vatican: Am trăit o imensă criză, cultura a fost predată economiei, 26-5-2018, https://www.vimaorthodoxias.gr/oikoumeniko-patriarxeio/vartholomaios-apo-vatikano-zisame-mia-terastia-krisi-o-politismos-paradothike-stin-oikonomia/
8 Reală eventualitatea unui Sinod al Ortodocșilor și al Catolicilor, 23-6-2016, http://www.vimaorthodoxias.gr/arxeio/item/84059-ανοιχτό-το-ενδεχόμενο-για-σύνοδο-ορθοδόξων-καθολικών
9 Când Papa spune cu referire la Sinodul Panortodox, că s-a făcut „un pas înainte”, ar trebui să ne facem griji în privința lui… înainte? 27-6-2016 http://www.vimaorthodoxias.gr/all/item/84234
10 IORGOS N. PAPATHANASOPOULOS, Îngrijorare legată de acțiuni unioniste, 29-8-2016, http://aktines.blogspot.gr/2016/08/blog-post_782.html
11 „Arhiepiscopul” uniat al Ucrainei, „Temelia unității este Papa de la Roma“, 9-5-2018, http://www.katanixis.gr/2018/05/blog-post_26.html
12 Iorgos N. Papathanasopoulos, Ce scriu scrisorile patriarhului Bartolomeu și ale primatului unit al Ucrainei, 30-8-2016, http://aktines.blogspot.gr/2016/08/blog–post_626.html
13 Dimitrios Salachas, „Episcopul” uniat de Gratianopolis, „Sinodul Panortodox care a avut loc de curând și relațiile intercreștine. Hotărârea Sfântului și Marelui Sinod: Este consolidată dorința dialogului Bisericii Οrtodoxe cu restul lumii creștine. Urmări asupra dialogului cu Βiserica Catolică”, în revista Ἀνοιχτοί Ὀρίζοντες „Sinodul Panortodox și relațiile intercreștine” vol. 1101 (septembrie-octombrie 2016) 6-11, http://jesuits.gr/wp-content/uploads/2018/01/Τεύχος-1101.pdf
14 Sfânta Mitropolie de Pireu, Biroul pentru Erezii și Parareligii, Cum se justifică jubiliarea ereticilor pentru Marele Sinod? 26-7-2016, https://www.impantokratoros.gr/991BEF1B.el.aspx.
15 Să ne bucurăm de … observatori! Sinodul nu este panortodox, spun monofiziții. Ce spun despre Sfântul Munte, 20-6-2016, http://www.vimaorthodoxias.gr/all/item/83825
16 Patriarhia Ecumenică despre cererea de acordare a autocefaliei Ucrainei, 22-4-2018, http://www.romfea.gr/oikoumeniko-patriarxeio/21361-to-oikoumeniko-patriarxeio-gia-to-aitima-ekxoriseos-autokefalias-stin-oukrania
17 Biserica schismatică din Skopje a depus cerere la Fanar pentru întoarcerea la canonicitate, 30-5-2018, http://fanarion.blogspot.com/2018/05/blog-post_64.html
18 Elogii ale schismaticului Filaret la adresa lui Bartolomeu și atac împotriva Moscovei – Acceptăm documentele Sinodului Panortodox, 6-7-2017, http://www.vimaorthodoxias.gr/patriarcheia/item/84715
19 GOUSSOUS: „Participarea femeilor la Sinodul Panortodox este un început”, 25-6-2016, http://www.amen.gr/article/goussous-einai-mia-arxi-i-symmetoxi-gynaikon-stin-panorthodoksihttp://www.tovima.gr/society/article/?aid=810430
20 O… intervenție ortodoxă din partea Ministerului de Externe american, 28-6-2016, http://www.vimaorthodoxias.gr/all/item/84289
21 „«Tunete» din Rusia împotriva lui Bartolomeu. «A tăcut la transformarea Sfintei Sofia în geamie – Există agenți ai Statelor unite în Creta»” – 11 motive pentru care Sinodul Panortodox nu trebuie să aibă loc, 15-6-2016, https://katanixis.blogspot.gr/2016/06/blog-post_829.htmlhttp://www.pentapostagma.gr
22 “Mici detalii de culise de la Sfântul și Marele Sinod (partea întâi)”, 17-6-2016, http://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/8911-mikra-kai-paraskiniaka-apo-tin-agia-kai-megali-sunodo-meros-a
23 Atunci când și „prietenii” semnalează greșelie, 23-6-2016, http://www.romfea.gr/diafora/9025-otan-kai-oi-filoi-episimainoun-ta-lathi
24 Monahul Epifanios Kapsaliotul, CIA dirijează Sinodul din Creta?, http://orthodoxostypos.gr/h-cia-καθοδηγει-την-συνοδον-τησ-κρητησ/.
25 „Persoana – cheie a Sfântului și Marelui Sinod”, Theodromia XVIII (iulie – decembrie 2016) 627, unde sunt menționate și sursele valabile în cauză.
26 Conferința internațională despre Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, http://fanarion.blogspot.gr/2018/05/blog-post_0.html
27 Alexandros Stefanopoulos, Implicațiile geopolitice și influențele marelui sinod al ortodoxiei, Republicare. Αctualități 347 (1-7-2016) http://www.alexstefanopoulos.gr/2016/07/01/i-geopolitikes-proektasis-ke-epidrasis-tis-megalis-synodou-tis-orthodoxias/
28 Vezi paragraful § 6 al textului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, https://www.holycouncil.org/official-documents/-/asset_publisher/VA0WE2pZ4Y0I/content/rest-of-christian-world?_101_INSTANCE_VA0WE2pZ4Y0I_languageId=el_GR
29 “Dezvăluire: La Kolymbari un arhiereu a cerut ca „antiecumeniștii” să fie numiți eretici!!!” 21-2-2017, https://katanixis.blogspot.gr/2017/02/blog–post_674.htmlhttps://panorthodoxcemes.blogspot.gr/2016/11/blog–post_24.html.
30 A se vedea textul nostru cu titlul „Atac al «iubirii» ecumeniștilor împotriva ortodocșilor cu prilejul conferinței ecumeniste”, 10-6-2018, https://www.katanixis.gr/2018/06/blog-post_68.html
31 A se vedea par. § 22 al textului „Relațiile…”.
32 Dimitrios Tselenghidis, „Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe”. Un sinod cu deficit de sinodicitate și conștiință de sine ortodoxă, ed. Synaxi Orthodoxon Romion „Fotis Kontoglou”, Martie 2016, pp. 75-76.
33 Anatema deciziilor așa–numitului „sfânt și mare sinod” din partea a doi părinți tradiționaliști!!! [VIDEO 2017], http://www.katanixis.gr/2017/04/2017_25.html
34 Anateme în Duminica Ortodoxiei 2018 la Sfânta Biserică Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Pireu, https://www.youtube.com/watch?v=aJ_huP0304U
35 In. 15, 20.
36 Mt. 5, 10.

ortodoxinfo