Motivele pentru care Sinodul de la Creta, 16-27 iunie 2016, a fost unul tâlhăresc


Motivele pentru care Sinodul de la Creta, 16-27 iunie 2016, a fost unul tâlhăresc:

1) Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului drept dogmă;
2) Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și Marelui” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale;
3) Sinodul și-a început activitatea fără a ratifica în prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale ce au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât și acest Sinod a avea o continuitate organică cu cele precedente;
4) Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul papal;
5) Delegația B.O.R. a semnat toate documentele propuse chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte ”biserici” sunt eterodoxe;
6) S-au folosit expresiile ”unitatea pierdută a creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie a o regăsi, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată a exista;
7) S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de ”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu ”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților, protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”;
8) Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni ce contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos;
9) Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă, deoarece cuvântul panortodox înseamnă a tot ce este ortodox, iar în Creta au lipsit patru Biserici(Georgia, Bulgaria, Antiohia, Rusia);
10) În Tradiția Bisericii, Sfintele și Marile Sinoade erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul din Creta, potrivit regulamentului, nu au votat toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă și Dreptul Canonic Ortodox;
11) Îngrijorătoare sunt și afirmațiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși. Astfel, într-un comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a) se menționează: ”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate fi celebrată din îngăduința și iubirea omului, îndeplinind condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, a fi botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă;
12) S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări mondiale și a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine și contratre Bisericii Ortodoxe;
13) Una din reglementările așa-spusului ”Sinod Mare și Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub amenințarea a fi pedepsite toate grupurile de creștini ce nu vor primi hotărârile lui;
14) Recunoașterea ”Consiliului Mondial al Bisericilor”(C.M.B.) ca model doctrinar, deși sunt binecunoscute atât originile, cât și scopul său ascuns.
Sinteza mai sus menționată, s-a realizat pe baza documentelor oficiale, publicate pe site-ul oficial al Patriarhiei Române (basilica.ro).

 

Observații și obiecții privind Sinodul de la Creta, 16-27 iunie 2016

Să analizăm pe larg cele spuse mai sus luându-le pe rând:

1. Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului drept dogmă:

În ce privește documentele oficiale, se remarcă o ambiguitate în hotărârile luate la acest Sinod, folosindu-se un limbaj interpretabil și neclar, prin care se acceptă în mod viclean ecumenismul.
Sf.Ioan Gură de Aur (407): ”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel ce va schimba chiar cât de puțin în ea, o vatămă toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită și înger de-ar fi, a nu-l crede. Nimic nu folosește viața virtuoasă, credința nefiind sănătoasă.”
Amintim câțiva termeni ce lasă loc de interpretare:
*Paragraful 1: „Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesiologică profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.”
Prima parte a textului este foarte clară: Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. A doua parte a frazei, naște întrebări serioase: Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea creștină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru și anume revenirea ereticilor la ea prin Taina Botezului și lepădarea(anatematizarea) învățăturilor eretice.
*Paragraful 2: „Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum şi misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală.”
Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea sacramentală este indisolubilă, așa precum corect se afirmă aici, atunci în ce mod caută a reface „unitatea” pierdută Biserica Ortodoxă? Dacă Biserica este Una, Unica și nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Avem Unitatea ori nu o avem. Iar dacă o avem, de ce trebuie a „o reface” din moment ce o avem?
*Paragraful 4: „Biserica Ortodoxă, ce se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei ce s-au separat de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor ce cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică…”.
Vedem același limbaj ecumenist, neortodox: „refacerea unității”. Biserica se roagă pentru unirea tuturor, adică a nu fi dezbinați creștinii ortodocși, nu unirea cu ereticii fără ca ereticii a se fi lepădat de ereziile lor. Evanghelia nu vorbește de „dialog”, ci de Evanghelizare și învățare: „De omul eretic, după prima și a doua mustrare, depărtează-te”(Tit 3,10). Nu dialog, ci Evanghelizare, învățare și mustrare!
*Paragraful 6: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie a se sprijini pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, har, preoţie şi succesiune apostolică.”
Este adevărat că în anumite texte din patrimoniul patristic ereticii au fost numiți „sinagoga satanei”, „biserica nelegiuiților”, „biserici blestemate”, etc. Și se poate spune că termenul de „biserică” a fost folosit ca terminus tehnicus, nu în sensul propriu al definirii a ceea ce înseamnă Biserica. Nu te poți juca cu termenii, nu poți fi duplicitar.
*La paragraful 8 Biserica „cunoaşte obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare şi nădăjduieşte că Sfântul Duh, ce constituie întreagă instituţia Bisericii (stihira vecerniei Rusaliilor), va împlini cele cu lipsă…”.
Aici se observă în mod subtil ideea de Biserică deplină în raport cu bisericile nedepline(dar nu le numim așa, pentru a nu-i jigni), ideea de la Conciliul II Vatican.
*Paragrafele 16 și 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” și alte organisme(neortodoxe) ce „promovează unitatea creștină în lume”.
Iarăși ne întrebăm ce unitate creștină promovează un organism eretic sau pan-eretic?
*La paragraful 18 se spune că Biserica Ortodoxă „nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul C.M.B. nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci şi al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă.”
După care, însă, acest paragraf se contrazice flagrant cu paragraful 19, ce afirmă pe față de data aceasta, că:
„Pot fi membri ai C.M.B. numai cei ce cred în Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-Constantinopolitan.”
Adică, aici este acceptat ca bază a „dialogului” minimalismul dogmatic și, în mod subtil, observăm raportul de Biserică deplină cu bisericile nedepline(cele ce cred în Sfânta Treime și în Iisus Hristos, atenție! „ca Dumnezeu și Mântuitor”, nu ca Dumnezeu și Om!).
*Paragraful 22: ”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, ce constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).”
Aceasta contravine Canonului 58 de la Sf. Apostoli, Canonului 15 al Sinodului local de la Constantinopol(I-II) (vezi pag.17,18). Prin ce anume se distruge unitatea Bisericii? Criteriul Ortodoxiei este afirmarea Adevărului Ortodox și combaterea ereziilor.
Cei ce distrug unitatea Bisericii nu sunt cei ce contestă și condamnă ecumenismul și toate ereziile ce sunt vehiculate de teologi și ierarhi astăzi, în Biserica Ortodoxă, ci din contră, schisma este făcută de cei ce acceptă ecumenismul și Sinodul acesta apostat și eretic.
Dacă în sec. XI, între Biserica Ortodoxă și cea catolică, au apărut diferențe doctrinare ce au dus mai apoi la Schismă(1054), cu timpul, catolicismul a adus și mai multe inovații în materie de dogmă și cult, ce ierarhii, preoții ortodocși și ecumeniștii le țin ascunse de majoritatea credincioșilor:
1.Filioque– catolicii susțin că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl ȘI de la Fiul. Această greșeală dogmatică este cea mai grea. Sf.Ev. Ioan spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și este trimis în lume prin Fiul.( Ioan XV, 26);
2.Supremația papală– papa este considerat de catolici, capul suprem al bisericii creștine, adică locțiitorul lui Hristos pe pământ, mai mare decât toți patriarhii. Așa ceva nu a făcut Biserica Universală. Este o mândrie drăcească. Papa se numește urmașul Sfântului Petru;
3.Infailibilitatea papală– ei spun că papa nu poate greși în materie de credință, când este în exercițiul funcțiunii sale;
4.Purgatoriul– învață că între Rai și Iad ar fi un foc mare, unde sufletele după moarte stau câteva sute de ani pentru a se curăți, apoi trec în Rai. În Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri așa ceva;
5.Azimile– ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime precum evreii;
6.Imaculata concepție– spun despre Maica Domnului că ar fi fost născută fără păcatul strămoșesc, dar acest lucru nu este adevărat. Ea s-a născut în chip firesc din dumnezeieștii părinți, Ioachim și Ana, ca rod al rugăciunii;
7.Substanțialitatea– la sfințirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, precum se face în Biserica Ortodoxă la Epicleză. Ei spun că darurile se sfințesc singure, când slujitorul pronunță cuvintele ”Luați, mâncați…” și celelelte. Deci nu au rugăciune de pogorâre a Duhului Sfânt peste Daruri;
8.Celibatul preoților– preoților catolici nu li se permite a se căsători, restricție adoptată împotriva Sinoadelor Ecumenice ce au hotărât ca preoții de mir a avea familie;
9.Indulgențele papale– această practică a catolicilor prevede într-un mod blasfemiator că dacă plătești papei anumite sume de bani, poți săvârși oricâte păcate, deoarece ești iertat și dezlegat de acestea;
10. Meritele prisositoare– consideră că sfinții lor au prea multe fapte bune, ce le prisosesc, nu au ce face cu ele. În acest caz ei le dau papei, ce le păstrează într-un depozit, de unde le vinde pe bani, spre iertarea păcatelor oamenilor ce nu au suficiente fapte bune;
11.Stropirea la botez– conform rânduielii lăsate de Sfinții Apostoli, botezul se săvârșește în numele Sfintei Treimi, prin 3 afundări;
12.Mirungerea – catolicii nu miruiesc copiii chiar după botez, aceștia fiind miruiți doar la vârsta de 7 ani și numai de către arhiereu;
13.În Biserica Ortodoxă se slujește Sf. Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur, a Sf. Vasile cel Mare și a Sf. Grigorie Dialogul, iar în ”biserica” catolică, liturghia romană și cea ambroziană.
Hotărârile luate la Sinodul din Creta, au avut drept scop acceptarea ecumenismului, un lucru foarte grav în Biserica Ortodoxă.
Nu doar în Creta au avut loc abateri grave de la dreapa credință, ci și în Constantinopol, în sec. XX, când primele implicații ale Ortodoxiei în ecumenism au avut loc la îndemnul partiarhiei ecumenice, începând din 1923 și s-au concretizat printr-o serie de congrese și conferințe panortodoxe, ce s-au ținut la Moscova, Atena, Rhodos, etc. Cei ce militează pentru ecumenism aduc ca motivație faptul că prin mișcarea ecumenică pot face cunoscuți întregii lumi Sfinții Părinți și în general Ortodoxia, iar în urma acestei cunoașteri, eterodocșii vor îmbrățișa valorile Bisericii noastre și se vor converti la dreapta credință. Dar în urma zecilor de ani de dialoguri, de conferințe, de congrese și de manifestări comune intercreștine și interreligioase, orice conștiință cinstită trebuie a recunoaște că Ortodoxia nu a câștigat, ci a pierdut și pierde în continuare.
Sf. Grigorie Palama: ”Latinii, nici îngerii nu îi pot schimba, oferindu-le medicamentul pentru pseudo-slăvirea lor.(opusul Ortodoxiei)”.
Am răbdat ecumeniștii și moderniștii vreme de un secol. Am făcut răbdare și ascultare. Am așteptat și am nădăjduit că rugăciunile comune, sincretismele, egalitățile, inovațiile vor înceta, pentru ca frații noștri ce s-au smintit a reveni în sânul Bisericii. Nu vom lăsa și alții a pleca. Vom înceta comuniunea cu cei ce discută cu papa cel eretic și schismatic. Drumul de aici înainte nu va fi presărat cu flori, ci cu multă luptă pentru păstrarea credinței. Cei chemați, aleșii credincioși, meargă cu Mielul, cei lași, mizerabili și goi, meargă cu fiara. ”Vin curând, ține ce ai, ca nimeni a nu lua cununa ta.”(Apocalipsa 4.11).
 Având în vedere că până în prezent, nu s-au adunat sinoadele locale, pentru a condamna pe cei ce încalcă de aproape 100 de ani, atât Canoanele Apostolice, cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos, respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:
1.Rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita ”Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, ”vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în bisericile ortodoxe și lăcașurile ereticilor, în săptămâna de rugăciune, în care sunt invitați eretici, a predica în fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu; [Reprezentanții B.O.R. ce fac compromisuri dogmatice și liturgice, condamnate de Canoanele Bisericii, se reprezintă doar pe ei înșiși, nu ne reprezintă pe noi credincioșii și nici Biserica în plinătatea (pleroma) ei. Așteptăm ca aceștia a da semne de pocăință publică, precum manifestarea lor eterodoxă eretică, a fost publică.]
Canonul 10 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIȚI):
”Dacă cineva s-ar ruga chiar și în casă, împreună cu cel afurisit(scos din comuniune), acela a se afurisi.”
Canonul 45 Apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII):
”Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, a se afurisi; iar dacă le-a permis acestora a săvârși ceva ca și clerici (să săvârșească cele sfinte), a se caterisi.”
Canonul 64 de la Sfinții Apostoli ce oprește comuniunea cu necreștinii și ereticii:
”Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă, adunarea iudeilor sau ereticilor spre a se ruga, a se caterisi și a se afurisi.”
Canonul 32 de la Sinodul V local din Laodiceea (343) (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU ESTE BINECUVÂNTARE):
”Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor ce mai mult sunt absurdități decât binecuvântări.”
Canonul 33 de la Sinodul V local din Laodiceea (343) (SE OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII):
”Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.”
Canonul 46 (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI) Sf. Nichifor Mărturisitorul (818):
”Vă sfătuim, ca în bisericile luate în stăpânire de eretici a se intra ca într-o simplă casă și a se cânta numai din nevoie, așezându-se cruce la mijloc, iar în altar nici a nu se intra, nici a se tămâia, nici a se săvârși rugăciune, nici a se aprinde candele și lumânare.”
Canonul 6 de la Laodiceea (ERETICII A NU INTRA ÎN BISERICĂ):
”Nu este îngăduit ereticilor a intra în casa lui Dumnezeu, dacă stăruie în eres.”
Sf.Teodor Studitul: ”In legătură cu cele rânduite de Sfinții Părinți, trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtășie cu ei (ereticii) nu am primit, ci ”Vai!” se rostește asupra celor ce au părtășie cu ei, fie și doar la mâncare, băutură sau simplă relație.”
2. Participarea la întâlniri sincretiste intereligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii;
3. Prezența Bisericii Ortodoxe Romane și a celorlalte Biserici Ortodoxe locale în Consiliului Mondial al Bisericilor;
4. Erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din biserică;
5. Erezia conform cărei toate confesiunile creștine, ar fi ramuri ale Bisericii celei Una (Teoria ramurilor);
6. Erezia conform căreia Biserica ar fi divizată în confesiuni creștine și noi ar trebui a reface unitatea ei prin minimalismul dogmatic, adică prin a accepta ca bază a unirii ortodocșilor cu celelelalte confesiuni;
7. Acordul de la Balamand (1993), în care reprezentanții Bisericii Ortodoxe locale, au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romano-catolicilor;
*Canonul 46 Apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE):
”Poruncim a se caterisi episcopul sau prezbiterul, ce a primit ca valid botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtășire (înțelegere) are Hristos cu veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” (IICorinteni 6,15) Sf.Ioan Gură de Aur spunea: ”Nu te amăgească pe tine, o, ascultătorule, adunările ereticilor că au Botez, dar nu luminare, ci se botează cu trupul, iar cu sufletul nu se luminează.” Ci și Sf.Leon, în Epistola cea către Nichita: ”Nici un eretic, nu dă sfințenie prin taine”. Iar sf.Ambrosie, în Cuvântul pentru cei ce se catehizează, spune: ”Botezul, celor rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfințește.”(Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamț, 1844)
Sf. Vasile cel Mare: ”Cei ce s-au lepădat de Biserică nu au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii… Cei ce s-au rupt, devenind mireni, nu au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt de la care ei au căzut.”

2. Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și Mare” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale:

Într-adevăr, acești delegați au fost numiți ca ”reprezentanți ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, chiar înainte ca Sfântul Sinod a decide asupra recunoașterii caracterului eclesial sau nu, al acestor comunități eretice.
Patriarhul Bartolomeu punându-ne în fața unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului și anume că el nu are nici o intenție de a numi pe eterodocși eretici, ci biserici surori.
Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină, nu a existat conceptul de “observatori”. Adică a participa la acestea ca invitați de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați în calitate de vinovați, pentru a cere iertare și nu ca invitați de onoare. Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”.
Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale.
Sf. Ap. Iacov spune: „Cel ce se arată că este prieten al lor (al ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este”(Iacov IV,4).”
Referitor la aceasta, Sf. Ioan Gură de Aur explică:
”Adică din cuvinte, din proorocia mincinoasă, din fățărnicia lor, din reaua lor credință, din hula lor veți cunoaște. Căci nu poate pomul rău a face roade bune. Așa și voi veți cunoaște unii ca aceștia din roadele lor. Și, cunoscându-i, a nu-i primi în casă, a nu vă apleca lor, a nu învrednici de cuvânt, a nu arunca mărgăritarele voastre înaintea lor. Însă păziți-vă de frământătura lor, adică de erezia lor.”
”Auziți toți ce mâncați împreună cu ereticii. Hotărâre dureroasă: sunteți vrăjmași ai lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmașii împăratului, nu poate a fi prieten al împăratului și nu se învrednicește de viață, ci piere împreună cu vrăjmașii și suferă mai rele.”
”Auziți iarăși cei ce faceți agape cu ei (cu ereticii): Cum veți scăpa de mânia ce va să vină peste voi, cum vă pângăriți împreună cu aceștia prin mâncare și băutură laolaltă? Cum îndrăzniți a vă apropia de Dumnezeieștile Taine ale lui Hristos? Sau nu ați auzit de fericitul Pavel strigând că:” Nu puteți bea paharul Domnului și paharul demonului; nu puteți avea parte de masa Domnului și de masa demonilor”(ICorinteni X, 21).”
”A nu le face vreun pogorământ în vreun lucru, nici în mâncăruri, băutură, prietenii, prin legături cu ei, prin dragoste sau prin împăciuire. Căci cel înșelat în acestea și care face pogorământ față de ei, se face străin de Biserica Sobornicească. Înfricoșați-vă și tremurați cei ce faceți agape cu ei și îndreptați-vă pentru a nu pieri prin necredința lor.”
Sf.Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: ”Prin urmare, așa faceți și voi păstorilor și nu fiți părtași faptelor celor întunecate ale întunericului, ci mai degrabă mustrați-le pe față, după cum apostolii și dumnezeiescul părinte David au avut multe necazuri din pricina lor și multe lupte, mustrând și certând, dându-i în vileag și rugându-se lui Dumnezeu împotriva lor.”
Sf.Maxim Mărturisitorul (662): ”A tăinui cuvântul Adevărului, înseamnă a te lepăda de el. Bine este a trăi în pace cu toți, dar numai cu aceia ce cugetă aceleași despre buna credință. Și este mai bine a ne război, atunci când pacea lucrează conglăsuirea către rău.” (din Viețile Sfinților din greacă, 21 ian.)
”Nu este îngăduit ca învățătura luminoasă a Sfinților Părinți a se ună cu părerile mizerabililor eretici.”
Sf.Grigore Teologul: ”Căci mai vrednic de laudă este un război, decât o pace ce desparte de Dumnezeu.”
Sf.Marcu Evghenicul: ”Bine este a fi împăcați cu toți, dar a mărturisi când vine vorba de dreapta credință, căci împăcarea ce se face în chip drept și cuvios este o dobândire foarte bună, însă când se face cu dreptate și viclenie este un lucru mizerabil și vătămător.”
”Este imposibil a chema pacea, dacă mai întâi nu se va rezolva pricina schismei și dacă papa, ce s-a proclamat asemenea cu Dumnezeu, nu-și va veni în sine.”
”Toți dascălii Bisericii, toate Sinoadele, toate Sfintele Scripturi, ne spun a ne feri de acești eretici și de împărtășirea cu ei.”
Cuv.Ghenadie Scholarul(1452): ”Să nu facem nici măcar tovărășie cu cei ce au schimbat cugetul Dreptei Credințe.”
Sf.Valsamon arată că de eretici ”trebuie a ne scârbi ca și de niște întinăciuni și a nu avea legături cu ei.”
Sf.Ignatie Teoforul poruncește: ”De aceștia (de eretici) trebuie a fugi ca de fiare (…). Trebuie a vă feri de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat.”
Sf.Vasile cel Mare afirmă: ”Trebuie a evita orice părtășie cu ei (cu ereticii) și a le respinge cuvintele ca unele ce sunt otravă pentru suflete.”
Sf.Chiril al Ierusalimului: ”Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar a nu saluta unul ca acesta pentru a nu fi părtaș la faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni V, 11); și nici a nu te amesteca (cu ereticii), nici să nu voiești a intra în discuție cu ei.”

3.Sinodul și-a început activitatea fără a ratifica în prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale ce au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât și acest Sinod a avea o continuitate organică cu cele precedente:

Este de reținut că referirea la Sinoadele Ecumenice anterioare a fost o practică respectată în mod constant de către Sfinții Părinți ai acestor Sinoade. Prin această practică Părinții au vrut a proclama că acceptă ceea ce Sinoadele Ecumenice anterioare stabileau ca și dogme și că doresc a continua această lucrare. Un exemplu tipic o reprezintă recunoașterea Sinodului de la 787 ca al VII-lea Sinod Ecumenic în cadrul Consiliului Ecumenic al Sf. Fotie din perioada 879-880.

4.Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul papal:

Fiecare Biserică Locală a avut dreptul la un singur vot ce s-a concretizat prin votul Întâistătătorilor (Patriarhilor). Deci au avut drept de vot doar 10 persoane, Întâistătătorii Bisericilor Locale prezente. La Sinoadele autentice votează toți arhiereii. Deci, problema acestui Sinod este tocmai lipsa de sinodalitate. Cum este posibil ca fiecare Biserică Autocefală a avea doar un vot?
5.Delegația B.O.R. a semnat toate documentele propuse, chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte ”Biserici” sunt eterodoxe:
Sf.Maxim a spus că: ”Biserica Sobornicească nu este o anume Biserică sau adunarea Bisericilor locale, ce s-au îndepărtat de Adevăr, ci este aceea ce păstrează ”mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în Hristos.”
Sf.Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria în Epistola sa către Sf. Policarp al Smirnei: ”Tot cel ce se pronunță împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ți fie lup în piele de oaie, ce lucrează stricarea oilor.”
Sf.Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: ”Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât ați primit, a fi anathema.”, observă că apostolul ”Nu a spus că, dacă propovăduiesc împotrivă, sau leapădă totul, ci chiar și ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă din întâmplare vor fi mișcați, anathema a fi.” Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor, către clericii din Constantinopol scrie: ”Am urmat predaniile Bisericii Universale și nu am făcut nici destindere(scoatere), nici prisosință(adaos), ci învățându-ne apostolicește, ținem Predaniile ce am primit, primind și îmbrățișând întotdeauna câte Sfânta Biserica Universală de la începutul vremurilor a primit oral și prin scris… Căci adevărata și prea dreapta judecată a Bisercii, nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legile părintești și primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau împuțina ceva.”
6. S-au folosit expresiile ”unitatea creștină a creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie a o regăsi, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată a exista:
7. S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de ”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu ”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților, protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”;
Sf.Grigore Palama spune: ”De fapt cei ce țin de Biserica lui Hristos, locuiesc întru Adevăr, iar cei ce au lepădat Adevărul, au părăsit și Biserica.”
Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni ce contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos.
Dogma pentru Biserica Ortodoxă este exprimată foarte concis și exact, în articolul IX al Simbolului de Credință de la Sinodul I Ecumenic: ”Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. „Este un Domn, o credinţă, un botez.” (Efeseni IV, 5).
În Soborul al IV-lea a toată lumea, de la Calcedon(451), se spune:
”Sf. Sobor a toată lumea, a hotărât a nu fi îngăduit nimănui a face public, adică a scrie, a alcătui, a învăța sau a arăta o altă credință. Iar cei ce-ar îndrăzni să scrie, să alcătuiască, sau să arate o altă credință, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți: primii din episcopate, iar cei de-ai doilea, din rangul lor din cler! Iar dacă sunt laici, să fie anatemizați.”
Sinodul de la Constantinopol din anul 1724: „Cei ce vor dezerta de la Ortodoxie, vor părăsi părinteștile, dreptele dogme ale credinței, Predaniile obstești ale Bisericii, vor decădea, se vor îndepărta cu inovații, cu credințe absurde, cu obiceiuri eterodoxe, vor falsifica și vor măslui adevărul Ortodoxiei, aceștia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creștini cu adevărat, ci se taie și se despart de totalitatea mădularelor Bisericii a creștinilor, ca niște eterodocși, inovatori și se izgonesc afară din sfântul staul ca niște oi râioase și mădulare putrede.”
Sf.Maxim Grecul(1470-1556)– este unul dintre cei mai străluciți monahi și teologi ai secolului al XVI-lea. Acesta și-a consacrat o bună parte activității sale în Rusia, combaterii celor străini de credința creștină și nu în ultimul rând, eterodocșilor.
”Cum spuneți că biserica latină (catolică) ține cu sârguință Credința Ortodoxă? (…) Care apostol sau evanghelist a predanisit așa? (…) Voi latinii ce nu numai acesta (Simbolul de Credință), ci și multe alte predanii ale Bisericii le-ați înstrâmbat și le-ați stricat, sunteți vrednici a vă numi, nu doar schismatici, ci și eretici, ca unii ce săvârșiți fărădelege, potrivit predaniilor, Canoanelor Apostolești și Părintești. (…) Deci de vreme ce săvârșiți fărădelegi atât de multe și de mari, cum să avem împărtășire cu voi, ce cu osârdie stăruiți în fărărdelegile voastre? (…) Noi, grecii, rușii, georgienii, bulgarii, sârbii, valahii și alte popoare suntem în dezacord cu voi latinii, din râvnă pentru Dumnezeu și nu dintr-o trufie și vanitate fariseică.”
”Știm cu siguranță, cu siguranță știm și din Dumnezeieștile Scripturi am învățat că a înlocui, a schimba ceva, cât de puțin în învățătura Credinței este o mare crimă și pierderea vieții veșnice.”
Sf.Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului (sec. X): ”Cea mai bună comuniune este comuniunea în credința și în dragostea cea adevărată. Nu există nimic mai minunat decât Adevărul! Există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească și Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc și sinod al răzvrătiților. Noi, dreptcredincioșii creștini, acestea gândim, așa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie a păzi toate, fără nici o excepție și, mai presus de toate, cele ale credinței. Deoarece, dacă ai devia cât de puțin, păcătuiești păcat de moarte. Și acestea ce au fost hotărâte la Sinoadele Ecumenice și de obște, trebuie ca toți a le păzi. Și toți câți păzesc cele ce fie unul dintre părinți le-a scris în chip particular, fie un sinod local statornicit, au dreaptă judecată. Dar pentru cei ce nu le primesc, este înfiorătoare neglijența.”
Sf.Marcul Evghenicul, Mitropolitul Efesului, descriind papistașii, a spus: ”Aceștia nu sunt doar schismatici, ci și eretici. Deci nu trebuie a face unirea până ce nu se vor lepăda de adăugirea la Crez și vor mărturisi Crezul la fel ca noi.”

8. Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni ce contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos:

Dogma pentru Biserica Ortodoxă este exprimată foarte concis și exact, în articolul IX al Simbolului de Credință de la Sinodul I Ecumenic: ”Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. „Este un Domn, o credinţă, un botez.” (Efeseni IV, 5).
În Soborul al IV-lea a toată lumea, de la Calcedon(451), se spune:
”Sf. Sobor a toată lumea, a hotărât a nu fi îngăduit nimănui a face public, adică a scrie, a alcătui, a învăța sau a arăta o altă credință. Iar cei ce-ar îndrăzni să scrie, să alcătuiască, sau să arate o altă credință, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți: primii din episcopate, iar cei de-ai doilea, din rangul lor din cler! Iar dacă sunt laici, a fi anatemizați.”
Sinodul de la Constantinopol din anul 1724: „Cei ce vor dezerta de la Ortodoxie, vor părăsi părinteștile, dreptele dogme ale credinței, Predaniile obstești ale Bisericii, vor decădea, se vor îndepărta cu inovații, cu credințe absurde, cu obiceiuri eterodoxe, vor falsifica, vor măslui adevărul Ortodoxiei, aceștia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creștini cu adevărat, ci se taie, se despart de totalitatea mădularelor Bisericii a creștinilor, ca niște eterodocși, inovatori, se izgonesc afară din sfântul staul ca niște oi râioase și mădulare putrede.”
Sf.Maxim Grecul(1470-1556) – este unul dintre cei mai străluciți monahi și teologi ai secolului al XVI-lea. Acesta și-a consacrat o bună parte activității sale în Rusia, combaterii celor străini de credința creștină și nu în ultimul rând, eterodocșilor.
”Cum spuneți că biserica latină (catolică) ține cu sârguință Credința Ortodoxă? (…) Care apostol sau evanghelist a predanisit așa? (…) Voi latinii ce nu numai acesta (Simbolul de Credință), ci multe alte predanii ale Bisericii le-ați înstrâmbat, le-ați stricat, sunteți vrednici a vă numi, nu doar schismatici, ci eretici, ca unii ce săvârșiți fărădelege, potrivit predaniilor, Canoanelor Apostolești și Părintești. (…) Deci de vreme ce săvârșiți fărădelegi atât de multe, de mari, cum să avem împărtășire cu voi, ce cu osârdie stăruiți în fărărdelegile voastre? (…) Noi, grecii, rușii, georgienii, bulgarii, sârbii, valahii și alte popoare suntem în dezacord cu voi latinii, din râvnă pentru Dumnezeu,ci nu dintr-o trufie și vanitate fariseică.”
”Știm cu siguranță, cu siguranță știm și din Dumnezeieștile Scripturi am învățat că a înlocui, a schimba ceva, cât de puțin în învățătura Credinței, este o mare crimă și pierderea vieții veșnice.”
Sfântul Fotie cel Mare, Patriarh al Constantinopolului (sec. X): ”Cea mai bună comuniune este comuniunea în credința și în dragostea cea adevărată. Nu există nimic mai minunat decât Adevărul! Există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească și Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc și sinod al răzvrătiților. Noi, dreptcredincioșii creștini, acestea gândim, așa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie a păzi toate, fără nici o excepție și, mai presus de toate, cele ale credinței. Deoarece, dacă ai devia cât de puțin, păcătuiești păcat de moarte. Și acestea ce au fost hotărâte la Sinoadele Ecumenice și de obște, trebuie ca toți a le păzi. Și toți câți păzesc cele pe care fie unul dintre părinți le-a scris în chip particular, fie un sinod local statornicit, au dreaptă judecată. Dar pentru cei ce nu le primesc, este înfiorătoare neglijența.”
Sf.Marcul Evghenicul, Mitropolitul Efesului, descriind papistașii, a spus: ”Aceștia nu sunt doar schismatici, ci și eretici. Deci nu trebuie a face unirea până ce nu se vor lepăda de adăugirea la Crez și vor mărturisi Crezul la fel ca noi.”
9.Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă, deoarece cuvântul panortodox înseamnă a tot ce este ortodox, iar în Creta au lipsit patru Biserici(Georgia, Bulgaria, Antiohia, Rusia);
10.În Tradiția Bisericii, Sfintele și marile Sinoade, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul din Creta, potrivit regulamentului, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă și Dreptul Canonic Ortodox:
Asemenea s-a întâmplat și la sinodul de la Ferarra (Florența), de pe timpul Sfântului Marcu Evghenicul. Sfântul numea acel ”sinod”, ”adunarea lui Caiafa” (Matei 26,3 și 57), adică, au existat întâlniri, învoieli ascunse în chilii și în case, nu la vedere, precum se cuvine unei adunări ecumenice. Când s-a ajuns la semnat, mulți nu știau bine cuprinsul actelor ce îl iscăleau, declară Siropulus. (…) Subiectele însemnate nu fuseseră discutate în ședințe deschise. Nu a existat un vot al întregii adunări. Mulți au semnat fără a-și face publice părerile. Nu a fost o unire printr-o dezbatere teologică liberă, ci una ce slujea scopuri politice.” Referitor tot la acel sinod, Sf. Marcu îi scria lui Solarius: ”Acest sinod nu poate fi numit nici ”sfânt”, nici ”ecumenic”, din următoarele pricini: documentul nu a fost roada unor discuții despre credință dintre frați veniți liberi întru Hristos. Împotriva grecilor, s-au folosit mijloace silnice pentru a-i înfricoșa și a-i face a semna. Episcopul Avramie al Suzdalului a fost chiar întemnițat. Alții au fost slăbiți prin foame și prin amenințarea morții. (…) Unii s-au lăsat în chip rușinos a fi mituiți cu bani, iar unii chiar au fost convinși de argumentele latine.”
11.Îngrijorătoare sunt afirmațiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși. Astfel, într-un comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a) se menționează: ”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate fi celebrată din îngăduința, iubirea omului, cu condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, a fi botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă:
Această acceptare a căsătoriilor mixte încalcă canoanele următoare:
Canonul 10 (SINODULUI AL V-LEA DE LA LAODICEEA– 343):
”Nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii să împreune cu nebăgare de seamă pe fiii lor cu ereticii, prin legătura căsătoriei.”
Canonul 31 (SINODUL AL V-LEA DE LA LAODICEEA– 343):
”Nici un eretic nu se cuvine a încheia căsătorie sau a se da fiii sau fiicele după eretici, ci mai ales a-i lua dacă făgăduiesc a se face creștini.”
Canonul 23 al Sf.Ioan Ajunătorul: ”Canonul 72 al aceluiași sinod hotărăște că, dacă un ortodox se împreună cu o femeie eretică, nunta a fi fără valoare și căsătoria nelegiuită a se desface; iar dacă vor stărui în această căsătorie, a se afurisi.”
 Canonul 72 Trullan, an 692 (CREȘTINII A NU SE CĂSĂTORI CU ERETICII ȘI NECREȘTINII):
”Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox a se lega prin căsăstorie cu femeie eretică, nici ca femeia ortodoxă a se uni prin căsătorie cu bărbat eretic, ci de s-ar și vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vreunul dintre toți, căsătoria (nunta) a se socoti fără tărie, iar căsătoria(însoțirea nelegiuită) a se desface, căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oile a se împerechea cu lupul și nici părții lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoșilor; iar dacă cineva ar încălca cele rânduite de noi, a se afurisi.”
Ierom. Nicodim Sachelarie, în cartea ”Pravilă bisericească” (pag.121) spune:
”Cine își va însura într-altă credință fetele și feciorii, unii ca aceia a avea pocăință 5 ani; așișjderea popii aceia ce-i vor cununa și aceia a avea pocăință 5 ani, afară de Biserică.” (Pravila Bisericească de la Govora 1640, pag.100)
Sf.Cosma Etolianul (1779): ”Noi avem poruncă ce spune a anatemiza pe oricine adaugă sau nu crede în ceva mic din cele ce le-au legiut Părinții Bisericii noastre.”
12.S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări mondiale, a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine și contrare Bisericii Ortodoxe.
13.Una din reglementările așa-spusului ”Sinod Mare și Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub amenințarea a fi pedepsite toate grupurile de creștini ce nu vor primi hotărârile lui:
Potrivit eclesiologiei ortodoxe, Dreptului Canonic Ortodox, hotărârile Sfintelor, Marilor Sinoade Ecumenice ce privesc chestiuni de credință, trebuie supuse judecății, aprobate ori respinse atât de arhiereii eparhioți, cât și de clerul, monahii și poporul ortodox.
Ascultarea de episcopi nu este lipsită de discernământ și fără condiții. Nu trebuie a asculta fără discernământ în ceea ce spun și hotărăsc episcopii. Dacă ar fi fost valabilă aceasta, Credința Ortodoxă ar fi dispărut, nu ar mai fi avut Sfinți luptători și mărturisitori. Câți episcopi, patriarhi nu au adoptat, învățat erezii, câte sinoade în istoria Bisericii nu s-au adunat pentru a sprijini rătăciri și abateri de la învățătura religioasă? Trebuia ca toți credincioșii Bisericii a face ascultare și a urma rătăcirile? Atunci nu ar mai fi existat dogme sănătoase, le-ar fi desființat pe toate ereticii. N-ar fi existat Sfinții Atanasie, Vasile, Grigorie, Maxim, Damaschin, Fotie, Palama și Marcu Evghenicul. De multe ori au exprimat adevărul credinței, au fost în prima linie împotriva ereticilor, simpli monahi și egumeni, precum Maxim Mărturisitorul, Sf.Ioan Damaschin, Sf.Teodor Studitul. Au fost ei neascultători și nedisciplinați? Au exprimat conștiința neschimbătoare a credincioșilor Bisericii ce este autoritatea înaltă în Biserica Ortodoxă. ”Patriarhii, sinoadele nu sunt mereu fără de greșeală, ascultăm episcopii, sinoadele când păzesc dogmele și Canoanele Bisericii ce veghează pentru sufletele noastre. Când nesocotesc credința și tradițiile, când vin cu altă învățătură, nu numai că nu îi urmăm, dar întrerupem orice comunicare cu ei. În problemele credinței și păzirii Sfintelor Canoane, ascultarea a fost desființată de episcopii ce nu au păstrat Tradiția Bisericii.” Episcopii trebuie a se învrednici de a fi ascultați de către credincioși, când ei înșiși ascultă adevărul Bisericii,  precum spune troparul Sfinților Sfințiților Ierarhi, aceștia fiind succesori ai Apostolilor. Simpla continuare în timp a succesiunii apostolice, fără succesiunea adevărului, credinței, scoate episcopul în afara hotarelor Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. ”Trebuie a asculta pe Dumnezeu mai mult decât oamenii.” (Fapte 5,29)
Canonul 58 de la Sfinții Apostoli: ”Episcopul sau prezbiterul arătând nepăsare clerului sau poporului, neînvățându-i pe aceștia dreapta credință, a se afurisi, iar stăruind în nepăsare, în lenevie, a se caterisi.”
Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a putea rămâne în comuniune cu Adevărul Hristos. Dar dacă comuniunea episcopului cu Hristos este pierdută datorită unei stricări a credinţei printr-o mărturie făcută în mod public, ce comuniune mai poate exista între un ortodox ce păstrează curată credinţa și acel episcop? Cum putem noi a tăcea, când între ierarhii și preoții noștri sunt ce susțin că tainele catolicilor sunt valide?!
Sf.Ioan Gură de Aur spune: ”Și eu, iarăși, vă voi spune cele asemănătoare: Vedeți a nu vă înșela careva, nici din cei dinăuntru (bisericii), nici din cei dinafară, nici episcopi, nici preot, nici diacon, nici citeț sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni în haine de oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfățișarea dreptei credințe, dar tăgăduiesc puterea ei.”
Sf.Teodor Studitul: ”Nu este cu putință, nu este, o, stăpâne, nici Biserica de la noi, nici alta, a face ceva în afara legilor și canoanelor așezate în ea. Fiindcă dacă s-ar face aceasta, deșartă este Evanghelia, zadarnice Canoanele, fiecare ar face după placul arhieriei sale și i s-ar îngădui a face împreună cu cei ce sunt cu el, precum i-ar părea de cuviință: a fi el un nou evanghelist, un alt apostol, un alt legiutor.”
Mitropolitul Augustin de Florina: ”Episcopul trebuie a asculta de Evanghelie. De aceea episcopul este hirotonit sub Evanghelie și aceasta înseamnă, după cum spun Părinții, că poporul va asculta de episcopi cu o condiție ca episcopul a ascula de Evanghelie. Atunci când episcopul nu ascultă de Evanghelie, nu trăiește după Sfintele Canoane, clericii și poporul nu sunt obligați a asculta episcopii. (…) Atunci clericii, monahii eroici, chiar simpli laici, în cazul când episcopii tac, când amvoanele nu mai vorbesc, au dreptul, sunt obligați a spune cele ce nu îndrăznește episcopul, fie din frică, fie înrăurit de duhul lumesc sau dintr-o percepție greșită. În istoria bisericească, atunci când amvoanele oficiale au tăcut, Ortodoxia a fost preluată de monahii simpli, smeriți, de popor, de femei și bărbați.”
Dacă episcopul crede în taină în mod eretic, preotul nu are nici o vină, deoarece nu se poate face răspunzător pentru ceea ce nu știe.
Sf.Ioan Gură de Aur accentuează asupra îndatoririi membrilor bisericii de a mustra clerul ce învață neortodox: ”Trebuie ascultați învățătorii, preoții a nu-i judeca, chiar dacă ar avea o viață urâtă; dacă însă credința le este greșită, nu trebuie doar a nu-i asculta, ci a fugi de ei și  a-i judeca.” (Omilia 2, Epistola 2 Timotei).
Sf.Atanasie din Paros (1721-1813), vestit pentru râvna, acrivia sa în privința credinței, cât și pentru predicile înflăcărate, pentru luptele împotriva ereticilor, îndemna a nu tăcea atunci când este primejduită credința. ”Nu este drept, nici cuvenit, desigur, celor binecinstitori, a tăcea atunci când cei ce caută a statornici rătăcirea, încalcă legile lui Dumnezeu; acolo unde se primejduiește Dumnezeu, precum a spus un mare Părinte, ce om binecinstitor poate tăcea?”
Sf.Gherman cel Nou al Constantinopolului (1224-1240), într-o scrisoare a sa, din 1229, îndemna ortodocșii din Cipru: “Fugiți cu grăbire, depărtându-vă de preoții ce s-au plecat stăpânirii latine. A nu vă aduna cu ei în biserică, nici a nu primi din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine a vă ruga lui Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât a vă aduna în biserică, dimpreună cu slugarnicii latino-cugetători.”
”Acei clerici ce recunosc Biserica noastră și voiesc a ține credința predanisită de Sfinții Părinți, a nu se apleca arhiereilor lor ce s-au supus latinilor. Nici a nu le da câtuși de puțin ascultare, din pricina că episcopii vor afurisi (cu scopul de a-i convinge a se supune bisericii latine), fiindcă o asemenea afurisenie n-are nici o putere, ci se abate mai curând asupra celui ce a dat-o. Iar aceasta deoarece s-au făcut pricină de sminteală poporului lui Dumnezeu, ca unii ce au încălcat acrivia Sfintelor Canoane, au primit episcopii străini, uzurpatori dându-le mâna, semn al supunerii și al înrobirii.”
Sfântul Nicodim Aghioritul (1809) spunea: ”Se cuvine a ne îngrădi pe noi înșine, a ne separa de episcopii ce în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”
Sf.Cuv.Paisie Aghioritul spunea că ”Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor mărturisitori cu principii patristice”.
Sf.Ioan Iacob de la Neamț (1960) spunea: ”Iar câțiva din slujitorii Sfântului Altar din ziua de astăzi, defaimă aceste Sfinte Canoane, numindu-le BARIERE RUGINITE. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinții Apostoli, prin Sfinții Părinți ai celor șapte Sinoade Ecumenice și ei spun: «Canoanele de multă vechime ce le au, au ruginit. » Nu spun că lor, de multă grăsime, nefrică de Dumnezeu, li s-a întunecat mintea, au năpârlit, căzânu-le părul, barba și mustața, făcându-se precum femeile. Cum este chipul Domnului, al Sfinților și cum este chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinților ei le încalcă în picioare, dar predică sus și tare că sunt ortodocși.”
Sf.Tarasie, patriarhul Constantinopolului (806): ”Să aducem aici în mijloc cărțile distinșilor Sfinților Părinți, pentru a-i asculta. Din acestea a extrage și a adăpa fiecare dintre noi turma noastră. Deoarece hotarele ce le-au așezat Părinții noștri nu se mută; ci, după ce am învățat Predania apostolică, a păzi Predaniile ce le-am primit.”
Sf.Ioan Damaschin (749): ”Auziți popoare, seminții, limbi, bărbați, femei, copii, cei mai mari, cei mai tineri și pruncii, sfântul neam al creștinilor! Dacă cineva va învăța, în afara acestora ce le-a primit Sfânta Biserică Sobornicească, de la Sfinții Apostoli, de la Părinți, de la Sinoade, a nu-l asculta, nici a primi sfatul șarpelui, după cum l-a primit Eva și a cules moarte; și chiar dacă v-ar învăța un înger sau un împărat în afara acestora ce le-ați primit, astupați-vă urechile.”
Sf.Chiril al Alexandriei (444): ”Dacă cineva schimbă ceva în sfintele, dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie a-l lua drept clarviziune, ci drept crimă, abatere de la dogmă și păcătuire împotriva lui Dumnezeu.” Tot Sfântul spune: ”Atunci se mărește numele păcii, când nu ne vom împotrivi părerilor Sfinților, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora.”
”Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? .” (IICorinteni 6,14-15)
Sfântul Ignatie Teoforul în cuvântările sale afirmă: ”Un episcop ce a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii continuă a-l considera episcop ortodox, dacă continuă a veni la slujbele din bisericile ce îl pomenesc, a primi “darurile” sau „binecuvântările” lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.”
La Sfântul Teodor Studitul găsim că: ”Nici un sinod al ierarhilor ortodocși nu este canonic, dacă nu păzește cu totul, Sfintele Canoane instituite.” Tot același sfânt susține că ”cei ce nu acceptă toate rânduielile canonice ale Sfintelor Sinoade, nu sunt pe deplin ortodocși, chiar dacă cred drept în toate dogmele ortodoxe.”
Arhim.Filotei Zervakos mărturisește că: ”Aceia ce au fost înrolați de Stăpânul Împărăției Cerurilor a lupta, s-au moleșit, nu numai că au slăbit, ci s-au adâncit în somnul greu al trândăviei și al nepăsării. Dorm, s-au făcut nevăzuți, iar vrăjmașii se văd peste tot, veghează neîncetat, lucrează, pătrund în orașe, comune, sate, împresoară pământ, mare, se zbat, cheltuiesc bani nenumărați pentru a lua ostateci, a aduna prozeliți, partizani, ucenici, pentru a ucide sufletele ortodocșilor și a dezrădăcina Credința noastră Ortodoxă, fără de care este cu neputință a ne mântui.”
Sf.Chiril, patriarhul Ierusalimului: ”Mai înainte ereticii își mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de Adevăr și neadevărul le încântă urechile. Se grăiește ceva ce desfată urechile? Toți oamenii ascultă cu plăcere. Se grăiește ceva folositor sufletului? Toți se îndepărtează. Cei mai mulți oameni s-au lepădat de învățăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci “lepădarea de credință” (IITes. 2,3). „Trebuie așteptat dușmanul (Antihristul), în parte a și început de pe acum a trimite înaintemergătorii lui, pentru a veni pregătit la vânătoare. Ai grijă de tine, omule, și întărește-ți sufletul! Biserica îți arată acum, înaintea Dumnezeului celui viu (ITim. 6,13) și te învată mai dinainte cele cu privire la Antihrist, înainte de venirea lui. Nu știm dacă vine în timpul vieții tale și nici nu știm dacă vine după trecerea ta din această viață. Este bine însă ca tu a cunoaște semnele venirii lui și a te întări mai dinainte.”
Sfântul Marcu Evghenicul, ce a luptat dârz împotriva Sinodului de la Ferrara (Florența), din anii 1438 – 1439, când ierarhii ortodocși au trădat Ortodoxia, semnând și acceptând unirea catolicilor, a rămas neclintit în Dreapta Credință, refuzând a semna orice document prin care se accepta unirea catolicilor. ”Văzând că nu este nici o nădejde a îndupleca efeseanul (Sf. Marcu), papa a amenințat că-l va depune de nu semnează. Dar neînfricatul apărător al Ortodoxiei, dădu papei un răspuns hotărât spunând: Sinoadele au osândit cei ce nu se supun Bisericii și se alătură părerilor potrivnice învățăturii sale. Eu nu propovăduiesc slava mea, nici am spus ceva nou sau necunoscut în Biserică. Nu fac decât a păstra în chip neclintit, învățătura curată, neprihănită ce Biserica, primind-o de la Hristos, Mântuitorul nostru, a ținut-o întotdeauna și încă o ține. Această învățătură a fost ținută și de biserica Romei cu cea a răsăritului până la începutul schismei (…). Și cine poate defăima sau osândi această învățătură binecinstitoare? Deci dacă stau neclintit în această învățătură și nu voiesc a mă abate de la ea, cine cutează a mă judeca drept eretic? Mai întâi trebuie a judeca învățătura în care cred și apoi a mă judeca. Însă dacă mărturisirea mea este sfântă, dreptslăvitoare, precum și este, cum oare sunt vrednic de judecată?”
Faptul că Sf.Marcu nu a trădat Ortodoxia, după sinod, a fost așteptat acasă și cinstit de popor precum un sfânt, iar ceilalți episcopi au fost mustrați. Oamenii ocoleau episcopii ce semnaseră și chiar le aruncau cuvinte de batjocură. Cereau explicații episcopilor ce au trădat Ortodoxia, iar Episcopul Antonie al Iracliei (participant la sinod) și cu ceilalți, au răspuns cu adâncă întristare oamenilor: ”Ne-am vândut credința, am schimbat bunacinstirea cu necinstirea, am trădat credința cea curată; am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia și trădând jertfa cea curată de mai înainte, ne-am făcut azimiți. Oamenii au întrebat: ”Dar pentru ce ați semnat?” Cu multă părere de rău ei au răspuns:”Ne-am temut de franci, ne-au silit”. Însă oamenii au stăruit: ”Oare latinii v-au bătut, ori în temniță v-au aruncat?” Ei au răspuns: ”Nicidecum. Tăia-ni-s-ar mâinile ce au iscălit nelegiuita hotărâre. Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii.”
La Sinodul care a avut loc în Creta, treizeci și trei de episcopi nu au semnat textul final ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, prin care se recunosc celelalte confesiuni ca fiind biserici. Dacă acești mitropoliți NU au semnat, deși s-au făcut presiuni asupra lor, de ce delegația B.O.R. a semnat totul și a fost deschisă spre toate rătăcirile?! Ei ce răspuns au pentru credincioși? De ce nu se ține cont de miile de semnături adunate din toată țara, împotriva acestui sinod tâlhăresc? De ce poporul nu are dreptul a mărturisi adevărul fără amenințări din partea ierarhilor? Unde este dragostea pentru poporul dreptcredincios, când nu se ține cont de durerea și frământările oamenilor cu privire la acest sinod? Dragostea, interesul ierarhilor noștri este mai mult aplecată spre eretici (catolici, protestanți, evrei, etc.), iar lacrimile și strigătele ortodocșilor sunt ignorate?!
Ce atitudine ar trebui a avea, noi, cei ce nu suntem luați în considerare de către acești ierarhi?
Ar trebui a lăsa bisericile goale, a nu mai participa la slujbele lor, până ce ei nu leapădă de toate ereziile prin care au făcut o prăpastie între cler și popor! Tot așa au procedat oamenii și în vremea Sfântului Marcu Evghenicul.
”O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci, când în vremea Postului Mare, din 1440, bisericile au fost goale și nu s-au ținut slujbe. Nimeni nu voia a sluji cu episcopii ce semnaseră unirea cu latinii.”
Sfântul Marcu, nu numai ca nu a mai slujit cu ierarhii ce semnaseră, dar nu a fost de acord cu prezența acestora nici la moartea lui.
”Sfântul, cunoscând apropiata sa moarte, era îngrijorat ca nu cumva patriarhul sau ierarhii și clericii, să-i arate o părută cinstire la înmormăntarea sa, amăgind astfel poporul a crede că Marcu avea partășie cu ei. Deci înaintea unor oameni de încredere a spus fără ocolișuri că niciodată nu a primit părtășia cu prounioniștii, că leapădă unirea și dogmele latine.”
Apoi a spus: ”Sunt pe deplin încredințat că, cu cât stau mai departe de el (adică de patriarh), de cei ca el, cu atât sunt mai aproape de Dumnezeu și de toți sfinții.”
Fericitul bărbat a poruncit apoi ca nimeni din acea partidă a nu se apropia de înmormântarea sa, nici de mormântul său. Apoi a poruncit ca nimeni din cei ce erau cu ei, a nu sluji împreună cu patriarhul și clerul său, în dumnezeieștile slujbe. El a spus că li se cade a nu se amesteca cu unioniștii, a rămâne osebiți de ei, până când Dumnezeu va da îndreptare și pace. În ziua fericitei sale adormiri, ultimele gânduri ale sfântului au fost pentru Ortodoxie, căreia își afierosise întreaga viață.” Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a putea rămâne în comuniune cu adevăratul Hristos, iar astfel a fi cu adevărat păstor al turmei sale și a lucra cele sfinte.
Sf.Teodor Studitul, în Scrisoarea 553 către soția unui spătar al cărui nume este Mahara, scria: ”Și mi-ai spus că te-ai temut a spune preotului tău a nu pomeni ereziarh (autorul unei erezii) la Liturghie. Ce să-ți spun acum, despre acest lucru, nu văd decât că întinarea are împărtășania din singurul fapt că-l pomenește (pe ereziarh), chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sf. Liturghie.”
Dacă Domnul a spus ”nu judecați pentru a nu fi judecați”, mulți își pun întrebarea cu ce drept judecăm mai marii noștri. Acestora le răspunde Arhim.Filotei Zervakos, ucenic al Sfântului Nectarie: ”Dacă rosteam, scriam papei sau patriarhului: « Eu sunt judecător, vă voi judeca și vă voi osândi», atunci aș fi fost călcător al poruncilor lui Dumnezeu, aș fi fost vrednic de condamnat, căci nici mie și nici altcuiva nu-i este permis a judeca aproapele. Dar a spune, a apăra adevărul, când vezi că sunt nesocotite cuvintele, legile, învățăturile, povețele, poruncile lui Dumnezeu, dogmele, Sfintele Canoane și Sfânta Tradiție, nu numai că nu este interzis a judeca, ci se impune a face aceasta. Atunci când Irod și-a lăsat soția legitimă, nesocotind Legea lui Dumnezeu, a luat femeia lui Filip, fratele său, cel mai mare dintre cei născuți din femeie, dintre prooroci, Sfântul Înaintemergător, ce locuia în pustia Iordanului, auzind aceasta, a părăsit pustia, liniștea, s-a ridicat împotriva lui Irod, fără a-i fi teamă de puterea împărătească, i-a spus cu mult curaj și îndrăzneală: ”Împărate, legea lui Dumnezeu, nu îți permite a lua femeia fratelui tău!” Nu i-a spus: «Eu sunt judecător și am venit a te judeca.» I-a adus aminte de Legea lui Dumnezeu pentru a-l înspăimânta și să înceteze fărădelegea.
În felul acesta, mulți Sfinți Părinți din pustie, mănăstiri: Antonie, Eftimie, Teodor Studitul, mulți alții, chiar stâlpnicii, în vremuri, împrejurări diferite, văzând că Biserica Ortodoxă este războită de împărați, arhierei, preoți, monahi, mireni eretici au părăsit pustiile, mănăstirile lor, au mers grabnic în orașe ca ostași și războinici buni ai Domnului. Înarmați cu armura Duhului Sfânt, s-au ridicat împotriva împăraților, stăpânilor, cercetând cu îndrăzneală rătăcirile, ereziile, nepăsându-le de chinurile tiranilor, de întemnițări, prigoniri, preferând a muri pentru Adevăr și Ortodoxie. Dacă nu existau astfel de luptători viteji (…), apărători ai Credinței noastre Ortodoxe, care să se războiască cu minciuna, amăgirea, cu ereziile, cu ereticii, astăzi nu ar fi existat Ortodoxia și învățătura sănătoasă.
14.Recunoașterea ”Consiliului Mondial al Bisericilor”(C.M.B.) ca model doctrinar, deși sunt binecunoscute atât originile, cât și scopul său ascuns:
Astfel, prin intrarea Bisericii Ortodoxe în C.M.B. se afirmă acordul acesteia cu următoarele învățături cu totul neacceptate:
”Scopul primordial al comuniunii bisericilor în Consiliul Mondial al Bisericilor este acela de a se chema una pe alta spre unitatea văzută într-o singură credință spre participarea la o singură Euharistie exprimată în cultul, în viața comună în Hristos, prin mărturie, slujire către lume și de a avansa către această unitate, pentru ca lumea să creadă.” (Constituția C.M.B., III)
În Declarația de la Toronto 4.3, despre Bisericile membre ale C.M.B., se afirmă:
”Bisericile membre recunosc că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lor trup bisericesc. (…) Toate Bisericile creștine, inclusiv biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenența la biserica lor și apartenența la biserica universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei (extra muros), că aceștia aparțin bisericii în mod egal (aliquo modo) sau chiar că există biserică în afara bisericii.(ecclesia extra ecclesiam).”
Noi nu putem accepta că toate membrele C.M.B., inclusiv Biserica Ortodoxă, recunosc că toate bisericile participante la ea sunt nedepline, atunci când spun că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lui trup duhovnicesc; adică de la început se pun pe picior de egalitate toate membrele organismului C.M.B., iar dacă Biserica Ortodoxă acceptă prin participarea ei la C.M.B. că este nedeplină și printr-un sinod întărește aceasta ca fiind doctrina ei oficială, atunci se neagă pe sine însăși, își neagă unitatea, sfințenia, universalitatea, apostolicitatea, neagă pe Hristos, Îl reneagă, iar aceasta înseamnă că se leapădă de El. Biserica cea UNA a lui Hristos, nu suferă nici o știrbire. ”Iisus Hristos, ieri, astăzi şi în veci, este Acelaşi.” (Evrei 13, 8)
Sf.Cuv.Teodosie de la Pecerska (1073) spunea: ”Păzește-te fiule, de cei cu credință strâmbă, de toate discuțiile lor, căci și pământul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce trăiește în Credința Otrodoxă, își va mântui sufletul.”
Părintele Haralambie Vasilopoulus a fost unul din cei mai mari apărători ai Ortodoxiei din sec. XX. Credința lui în Dumnezeu era vie și fermă. Prin predicile lui înflăcărate, prin cărțile revelatoare, a demascat cei ce luptă împotriva Ortodoxiei: pe masoni, ecumeniști, iehovoști și pe toți ereticii contemporani care luptă împotriva Adevărului.
”Într-adevăr este de neînțeles a lua parte la congrese, unde se hulește Sfânta Treime. Este păcat înfricoșător ca noi ortodocșii a merge la consilii ecumenice unde se străduiesc a zădărnici Ortodoxia. Ce căutăm noi, în acest noian al mării, bătut de valuri ai anarhiei ecumenismului? Ce avem noi în comun cu acei rebeli perfizi ce caută a surpa Ortodoxia?
Chiar nu vedem întunericul ce se ascunde în spatele strălucirii false? Nu vedem deznădejdea și haosul ce se cască după atâtea zâmbete ale fățărniciei? Nu ne dăm seama de pumnalul lor ucigaș. (…) Chestiunea nu este un fleac. Este vitală. Ne servesc pe tavă promisiuni grandioase. Ne vorbesc de ecumenism, de înfrățire mondială, de Consiliul Mondial al Bisericilor (vedeti, pun înăuntru și puțin ”Creștinism” pentru a face să pară adevărată, minciuna lor amăgitoare). Ascund cuțitul în ambalajul gingășiei. Nu-i credeți!
Adevărul, Hristos și Biserica, nu se află în această făcătură a ecumenismului. Dumnezeu nu șade acolo unde se pregătește tronul Antihristului. ”Biserica” C.M.B. nu este Biserica întemeiată de Hristos. Este un produs idolatru al oamenilor. Iar a merge acolo neortodocșii este cutremurătoare blasfemie față de Adevărul Evangheliei. (…) Acest adăpost șubred al ecumenismului, ce acoperă toate rătăcirile și ereziile, spre un monstru cu articulații demonice, aspirații masonice ce încearcă a zgudui temelia Ortodoxiei. Aleargă, din păcate, înșelați fiind delegații Bisericii Ortodoxe, ce discută și iau decizii, ”în numele Ortodoxiei”. Iar heterodocșii, rătăciții, ereticii, se justifică prin faptul că poate în ecumenism află nădejdea izbăvirii. Această idee îi fascinează, indiferent dacă se prăvălesc într-o nouă rătăcire mai satanică și mai grozavă. Însă noi ortodocșii, ce căutăm acolo? Ce vrem de la aceste târguri de idei? Ce să luăm? Biserica noastră este numai lumină. Un cer fără nori, viu. Noi avem ADEVĂRUL ÎNTREG. Suntem plini de lumina Evangheliei. Peste noi se revarsă bucuria, credința, dragostea, nădejdea.”
Profesorul Constantin Mouratidis, făcând referire la participarea Bisericii Ortodoxe în „C.M.B.”, se întreba încă din 1973:
„De ce ierarhia ortodoxă tolerează participarea în continuare la harababura mondială a ereziilor C.M.B., în ciuda încălcării vădite a Sfintelor Canoane celor de Dumnezeu inspirate şi a principiilor ecleziologice fundamentale, prin care se loveşte în însăşi calea mântuitoare a Ortodoxiei? […] De ce ierarhia ortodoxă, cel puţin după constatarea consecinţelor periculoase şi cu totul distructive ce rezultă din participarea la C.M.B., nu se retrage din el?” Întrebăm și noi: de ce se aduc la tăcere cuvioșii, profesorii, teologii ce vorbesc despre aceste abateri din cadrul „C.M.B.”? De ce se continuă acest demers pornit de la început pe o cale greșită, străină de Ortodoxie, lucru vădit și din roadele lui? De ce se persistă în aceste abateri grave de la dogmele și canoanele ortodoxe? Aceste abateri au mers chiar și până la recunoașterea femeilor, chiar a homosexualilor, în ministerul mincinos al ereticilor, mergând până acolo, că se recunoaște de către ortodocși putința oricui de a juca orice rol în teatrul „C.M.B.”?
Nu sunt străine în istoria B.O.R. actele de trădare a Ortodoxiei, ale unor patriarhi, clerici precum: Arie, Nestorie, Ioannis Vekkos, Atenagoras, nu în ultimul rând actualul patriarh ecumenic, Bartolomeu, ce este mentorul și inițiatorul acestui sinod tâlhăresc. Prin afirmațiile, faptele și înclinațiile sale spre ecumenism, dă dovadă de trădare, devenind astfel EREZIARH [EREZIÁRH s. m. șef al unei secte eretice; autor al unei erezii. – –conform DEX].

*************

Știind deja sau aflând acum toate acestea, ne putem cerceta fiecare pe sine însuși, punându-ne fiecare întrebarea: SUNT EU ÎN ADEVARUL LUI HRISTOS?

Sursa

Deciziile incomode ale Sinodului din Creta cu privire la papistași și acceptarea adevărului

theodosie.ro: Cel mai tare lucru de pe lume se spune că este adevărul (3Ezdra 4:37-38). Odinioară a fost câștigată bunăvoința regelui persan Darius pentru a fi reconstruită cetatea Ierusalimului prin această afirmație. Regele și tot poporul a recunoscut că adevărul este cel mai tare lucru din lume și nimic nu-i poate sta împotrivă și a împlinit cererea celui ce a făcut această afirmație, adică să îngăduie refacerea zidurilor capitalei iudeilor. La fel, Evanghelia se sprijină pe adevăr, care numai el ne face liberi (In. 8:32). Doisprezece apostoli pescari au vânat lumea spre mântuire și au întemeiat Biserica lui Hristos doar prin cuvânt. Cum nu ne vom bizui și noi pe adevăr în viața noastră și îndeosebi în manifestarea credinței noastre?

Totuși în mod evident tocmai pe dos stau lucrurile, după cum se poate observa, cu privire la reacțiile de după Sinodul din Creta, care a produs o serie de transformări importante, dar parcă există o frică să fie conștientizate. Probabil și din cauză că a existat o manipulare și intimidare puternice.

În caz concret, într-un articol foarte important, de altfel, scris de către cei de la Cuvântul Ortodox, este abordată și chestiunea textelor semnate în Creta de Bisericile participante. Materialul se concentrează pe situația tensionată de zilele acestea din Muntenegru, unde autoritățile locale încearcă să meargă pe urmele celor din Ucraina și să declanșeze un alt focar de schismă asemănător. Iar la final este rezumat un interviu al Patriarhului Ecumenic acordat unor jurnaliști sârbi, tradus în franceză pe Orthodoxie.com. Pe lângă afirmațiile fără sens ale Patriarhului pe marginea situației din Ucraina, la final este trecută în revistă succint și relația Bisericii Ortodoxe cu catolicii astfel:

„Avem o bună colaborare și ducem un dialog teologic global, la care participă toate Bisericile, printre care și Biserica voastră sârbească. Colaborăm cu papa în special în domeniul protecției mediului. Suntem primii care am ridicat această chestiune importantă, iar papa ne însoțește în acest demers. El a subliniat cu claritate: „patriarhul ecumenic a început, eu continui”. Vreau să subliniez că în 2016, am organizat Sinodul din Creta, la care a participat și Biserica Serbiei, și, în cadrul acestui Sinod, a fost luată decizia de a se continua dialogul cu biserica catolică, scopul fiind unitatea celor două biserici, ortodoxă și catolică. La acest dialog participă toate bisericile ortodoxe, inclusiv Patriarhia Ecumenică.”

Nimic uimitor în toate acestea, mai ales din partea șefului din Fanar. Totuși atenția mi-a fost atrasă de felul cum au fost comentate aceste afirmații în articol:

„Trebuie precizat că un asemenea obiectiv oficial al „dialogului”, anume de atingere a unității în mod special cu catolicii, nu există în actele de la Creta. Se vorbește, vag și dubios din punct de vedere ecleziologic, despre unitate și despre o „restaurare a unității”, însă nu se proclamă direct ca obiectiv atingerea unei unități între „două biserici”, așa cum poate constata oricine citește documentul respectiv de la Creta, cel puțin în traducerea sa în română. Modul în care redă Patriarhul Bartolomeu documentul despre dialogul ortodoxiei cu celelalte confesiuni de la Creta este deosebit de problematic și validează toate criticile celor care s-au opus acestuia, inclusiv ale actualului susținător al Patriarhiei Ecumenice în conflictul acesteia cu Biserica Rusă, anume IPS Hierotheos Vlachos, care a refuzat semnarea acestui act și remarca lipsa de substanță teologică și ecleziologia confuză a textului.”

Încercarea de a induce ideea că textele sunt confuze este una interesantă și profitabilă pentru toate părțile. Pe de o parte, ierarhii scapă de suspiciunea trădării credinței, iar alții își amăgesc conștiința că nimic nu s-a hotărât, ci totul este incert. Totuși surpriza este că documentul cu privire la Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine este foarte explicit pe această temă, că se urmărește unirea cu catolicii.

În primul rând, chiar în textul la care se face referire se spune expres ceea ce a declarat Patriarhul Ecumenic, anume că dialogul cu catolicii urmărește „restabilirea finală a unității în credința cea dreaptă și în iubire” (paragraf 12) prin intermediul Comisiilor teologice mixte. Prin simpla informare de pe Wikipedia, aflăm că aceste Comisii se referă la cele dintre ortodocși și romano-catolici, care au fost inițiate în 1979. De atunci s-au desfășurat o serie întreagă de întruniri, cele mai cunoscute fiind cele de la Balamand (1993), Ravenna (2007) și Pafos, Cipru (2009). Nu sunt ceva nou. Poate doar că există astfel de Comisii și în raport cu alte confesiuni, cum ar fi cele orientale, nu doar cu catolicii.

Așadar afirmațiile Patriarhului Bartolomeu sunt foarte corecte, acest lucru s-a semnat în Creta, unirea într-un final cu catolicii. Chiar dacă nu este spus acest fapt în mod explicit, adică nu sunt menționați catolicii acolo, nu se schimbă cu nimic situația de fapt. Doar că se urmărește această unire și cu orientalii și cu orice alt cult declarat creștin, ceea ce este și mai rău.

Interesant este că, în articolul lor, cei de la Cuvântul Ortodox îl menționează pe IPS Ierotheos drept un critic al Sinodului din Creta. Probabil pe opiniile lui se sprijină când afirmă că documentele finale semnate acolo sunt confuze. Aceasta cu toate că expresia „în desfășurarea dialogurilor teologice, scopul comun al tuturor este restabilirea finală a unității în credința cea dreaptă și în iubire” (paragraf 12) nu lasă loc la nici o confuzie, este cât se poate de clară. Acum devine și mai vădită manevra abilă (ne)teologică a Mitropolitului Ierotheos, care a caracterizat drept incoerente textele cretane și a îndemnat la calm și ignoranță, când lucrurile nu stau nici pe departe astfel. Cu alte cuvinte, se poate considera că a apărat Ortodoxia aducând critici marginale și neconvingătoare, care nu au condus la o atitudine potrivită, ci au lăsat loc la trădarea credinței și la concesii nejustificate și serioase.

Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile, este utilă o analiză pe scurt a ce afirmă documentul din Creta menționat.

Pe lângă justificarea participării la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), la punctele 9-15 este abordată activitatea Comisiilor teologice mixte. Scopul lor declarat este să se ajungă la unitatea cu cei angajați în aceste Comisii, adică în special cu catolicii, care nu sunt membri ai CMB. Se specifică faptul că, atunci când s-ar ajunge la un impas, dialogul poate continua (paragraf 11), deși acest lucru nu mai ține de dialog, ci de dorința de unire cu orice preț. Așadar nu există piedici în calea scopului nu doar declarat, ci urmărit cu asiduitate, adică unirea dintre ortodocși și catolici sau alte culte.

Însă nu sunt punctate doar aspectele practice ale acestor așa-zise dialoguri, ci sunt puse și bazele teoretice ale lor. În paragrafele 1-6, dar și în diverse alte propoziții, se afirmă destul de clar că unitatea Bisericii lui Hristos trebuie restabilită (paragrafele 4-5), adică este pierdută momentan, și că eterodocșii fac parte din Biserică (paragrafele 6 și 19), deși nu sunt în comuniune cu noi, ortodocșii. Acest din urmă lucru este afirmat foarte clar în citatul preluat din Declarația de la Toronto: „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este de a negocia unirea între Biserici, lucru ce-l pot face numai Bisericile care lucrează din propria lor inițiativă; ci să pună Bisericile într-o legătură vie între ele și să producă studiul și dezbaterea problemelor cu privire la unitatea Bisericii”. Așadar este exprimată foarte limpede ideea că toate „Bisericile” formează Biserica cea una a lui Hristos și trebuie să conlucreze pentru a reface unitatea acesteia și între ele. Nu există nici o afirmație în text care să contrazică această perspectivă și să afirme credința corectă că numai Biserica Ortodoxă este Biserica cea una, iar restul sunt eretici și excluși din ea.

Concluzia firească este că unirea cu catolicii și cu ceilalți eretici nu este doar un deziderat și un scop, ci chiar o necesitate, de vreme ce toți ereticii sunt văzuți ca fiind parte cu noi, ortodocșii, din Biserica cea una, sfântă. Altfel spus, cei care se împotrivesc unirii și împăcării cu eterodocșii sunt considerați niște dezbinători, certăreți și răutăcioși, care se izolează de restul oamenilor și se consideră speciali. Acestea sunt consecințele erorilor semnate în Creta. Oricine afirmă că ereticii nu sunt membri ai Bisericii este catalogat drept extremist, fanatic și ignorant, pe lângă dezbinător și marginalizat.

Întrebarea care se pune este: Cum poate să afirme Patriarhia Română sau diferiți clerici și credincioși, în ignoranța lor, că nimic nu s-a schimbat după Creta, când este evident că documentele de acolo sunt ca un contract păgubos semnat cu banca sau cu cămătarii prin care ne-am îndatorat duhovnicește în ceea ce avem mai de preț? Neglijența nu este o justificare suficientă pentru a fi scutiți de consecințe dramatice, anume tocmai pierderea credinței ortodoxe și pericolul de a o strica cu mult mai rău prin unirea deplină cu celelalte culte, după cum se plănuiește deja un Sinod „Ecumenic” pentru 2025 cu romano-catolicii. Atunci tocmai aceasta se va pune în fața tuturor de către Patriarhul Ecumenic, că Bisericile Locale au semnat cu mâna lor această unire „dorită”. Pe când rușilor tocmai că li se reproșează că nu au participat și consimțit formal cu acest plan, drept pentru care suferă consecințele schismei din Ucraina. Acest lucru nu a fost doar speculat de unii și alții, ci afirmat destul de explicit atât de Patriarhia de Constantinopol, cât și de Sinodul Bisericii din Cipru, ambele aruncând vina asupra rușilor pentru conflictul „autocefaliei ucrainene” pentru că a refuzat să vină la Sinodul din Creta.

Așadar cât de fanatici sunt cei care se opun acum Sinodului din Creta? Nu mai mult decât sunt ignoranți și trădători cei care tac din gură și înghit toate compromisurile de credință.

Așa cum spuneam la început, adevărul este cel mai tare lucru pe care ne putem bizui. Nu este nevoie și nici folositor să exagerăm cu ceva, situația bisericească este suficient de gravă, încât nu mai e nevoie să o dramatizăm. Nu este util să afirmăm că nu mai este har în Biserica Ortodoxă la ierarhi și preoți, că ne contaminăm de ereziile lor, că ne sunt spre osândă Tainele și slujbele, că Dumnezeu lucrează doar prin cei ce au rupt comuniunea cu semnatarii din Creta și altele asemenea. Toate acestea nu funcționează pur și simplu pentru că nu sunt adevărate, ci sunt niște exagerări ale unor realități. Adevărul crunt este că deocamdată credința a fost trădată și Biserica zdruncinată, pentru că este întemeiată pe piatra dreptei credințe (Mt. 16:18). Iar pericolul iminent este o destabilizare și mai mare prin unirea ecumenistă a Ortodoxiei cu toți ereticii. Oare nu e sănătos să observăm aceste tendințe și să reacționăm pe măsură, fără exagerări și fără delăsări?

S-au împlinit 3 ani de la fatidica zi de 29 octombrie 2016 (sinodul din Creta)

gs.ro: Acum doua zile s-au împlinit 3 ani de la întrunirea sinodului Bisericii Ortodoxe Române în care au adoptat hotărârile „sfântului” și „marelui” sinod din Creta, sinod tâlhăresc care a legalizat erezia ecumenistă și i-a osândit pe ortodocșii care apară Dreapta Credință. Multe s-au scris în ultimii 3 ani, multe s-au întâmplat, multi s-au rătăcit și putini au rămas în Biserica. Pe lângă trădarea ierarhilor BOR, care au aruncat o lume întreagă în erezie, cea mai devastatoare rană in trupul Bisericii au facut-o falșii luptători pentru adevăr, fie ca sunt greci sau romani. Pe lângă inventarea de noii erezii, ca cea a „partasului la erezie = semiortodox”, sau cea prin care se susține ca ereticii necondamnati nominal ar lucra cu harul Duhului Sfant, intoxica cu minciuni și dezinformări pe cei ce ar vrea sa se îngrădească corect de erezie.

Traversăm o perioadă grea, o perioadă de așteptare, o perioadă în care trebuie să ne rugăm mai mult ca oricând și în primul rând să rezistăm. Dorim pe aceasta cale, să le transmitem minciuno-ierarhilor ce L-au vândut pe Hristos la Creta pe 16.06.2016, dar și la București pe 29 octombrie 2016 ca n-am capitulat, chiar dacă aparent s-a așternut liniștea, suntem aici și cel mai important lucru e faptul că Hristos este cu noi, cu voi nu mai este, cu voi este Veliar, pe el îl slujiți în mod conștient! Voi sunteți responsabili de dezastrul în care a ajuns țara asta, voi L-ați alungat pe Hristos din biserici, voi duceți un neam întreg la iad, dar ce spunem un neam întreg? O lume întreagă prin comuniunea cu voi se duce la iad, căci ați fost singurii reprezentanți ai unei Biserici locale care ați semnat în unanimitate. Pocaiti-va căci judecata lui Hristos este aproape, sa nu credeți ca aveți scăpare vreunul dintre voi!

Fraților care ați rămas în Dreapta Credință, tuturor celor ce stați drepți în fata tavalugului ecumenist, nu va temeți, Duhul Sfant ne acoperă și ne luminează, chiar dacă vi se pare ca sunteți părăsiți, nu sunteți! Cu noi este Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții din ceruri, a lui Hristos este Biruința!

La trei ani după Sinodul din Creta, Patriarhia Română

theodosie.ro: Problema Sinodului din Creta este adusă în atenție de Patriarhie pe propriul site atât pentru cititorii din țară, cât și pentru cei de limbă engleză, ceea ce este un semn îmbucurător. Chiar și modul cum este prezentat lasă loc la dialog, dar nu și la înțelegere și seriozitate. Faptul că este adusă în discuție reacția destul numeroasă a unor clerici de la noi din țară de a întrerupe comuniunea arată grijă și preocupare. Întrebarea se pune: ce mai lipsește pentru a avea o abordare constructivă din partea ambelor tabere într-o confruntare destul de surdă până acum?

Poziționarea oficială față de Sinod este una de mediere între cei care îl impun și cei care îl contestă. Pe de o parte, este prezentat ca un „eveniment spiritual major” care a stârnit, totuși, reacții de protest; pe de altă parte, se spune că deciziile nu au fost de natură dogmatică și, deci, contestările sunt nejustificate. Practic, Sinodul trebuie să rămână în picioare, dar fără să aducă modificări concrete în viața bisericească.

PF Părinte Patriarh Daniel susținea în 2017 și reafirmă acum că documentele Sinodului doar „descriu problemele majore” cu care se confruntă Biserica Ortodoxă și ele „reprezintă o reafirmare a continuităţii în mărturisirea credinţei ortodoxe a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică”. Dacă așa ar sta lucrurile, ar fi foarte bine și orice reacție de respingere ar fi nefondată.

Totuși mărul discordiei îl reprezintă relația pe care o stabilește Biserica Ortodoxă cu celelalte Confesiuni; le consideră parte a Bisericii lui Hristos sau în afara ei? Dacă ar fi să ne luăm după aceleași declarații ale PF Părinte Patriarh, în Creta s-a decis că trebuie să avem „un mesaj de dialog şi cooperare practică” față de creștinii neortodocși și că „numai Biserica Ortodoxă este «BisericaUna, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică»”. Este îmbucurătoare această interpretare, dar, din păcate este una personală, care nu poate fi susținută de realitate, adică de textul documentelor adoptate și de acțiunile ulterioare ale altor Patriarhii participante. Aici intervine o rupere a firului de dialog onest și apare provocarea la reacții categorice, chiar de întrerupere a pomenirii, la o astfel de opacitate.

Ar fi utilă o analiză la rece a stării de fapt.

Dialogul Patriarhie – contestatari

Mai întâi de toate, se pune problema dialogului. Patriarhia este recunoscută pentru incapacitatea de a purta dezbateri reale deja de multă vreme. Obosește mereu printr-un limbaj de lemn, necaracteristic Evangheliei, prin care acoperă multele probleme din Biserică. Această abordare erodează încrederea credincioșilor și ei pornesc din start cu o lipsă de disponibilitate justificată. Îmi susțin aceste afirmații prin faptul că au existat de-a lungul timpului foarte multe declarații, acțiuni și manifestări ecumeniste, de rugăciuni în comun, acorduri de unire și recunoaștere a ereticilor pe care Patriarhia le-a tratat greșit, ba chiar le-a prezentat într-o lumină favorabilă. Foarte mulți duhovnici, dintre care cei dintâi Arhim. Iustin Pârvu și Arsenie Papacioc, și-au exprimat public dezaprobarea față de direcția ecumenistă oficială. Toate acestea creează un cadru care nu poate fi ignorat. Cu alte cuvinte, abaterile eventuale de la dogmă semnate la Sinodul din Creta ar constitui picătura care umple paharul. Și nimeni nu se așteaptă ca această picătură să intervină în mod fățiș și solemn, ci tot pe ascuns, cum s-au întâmplat toate și până acum. Dacă se merge tot pe o disprețuire autoritară a credincioșilor din partea sinodalilor, prăpastia dintre ierarhia superioară și opincă se adâncește tot mai tare și est firesc să genereze reacții de delimitare concrete și nedorite.

Așadar mesajele oficiale ale Bisericii noastre trebuie citite cu precauție. Aceasta pentru că orice atitudine înțeleaptă presupune o preîntâmpinare a răului, nu o indiferență iresponsabilă. Ba mai mult, deja compromisurile pe plan dogmatic sunt avansate, încât greu mai putem vorbi de prevenire, cât mai mult de revenire la linia credinței sănătoase.

Pentru a sesiza obiectiv cum stau lucrurile, este necesar să fie analizat fondul problemei. Ce s-a hotărât, de fapt, în Creta? Chiar sunt atât de fanatici și rebeli cei care au luat atitudine de împotrivire? Sau Patriarhia duce în eroare, maschează trădarea la care s-a angajat?

Decizii dogmatice

Într-adevăr, nu au fost abordate direct probleme dogmatice, nici nu au fost exprimate dogme de credință concrete. Totuși s-a dus atingere clară unor aspecte ce țin de învățătura despre natura Bisericii, care este una dogmatică. Deci putem afirma că Sinodul „nu a formulat dogme și canoane noi”, totuși aceasta nu reprezintă o descriere fidelă a ce s-a întâmplat acolo. Nici măcar nu prezintă corect problema pe fond. Formal, da, nici măcar nu s-a pus problema luării unor decizii ce țin de învățătura de credință. Totuși rezultatul este tocmai validarea unor concepții eretice. Deci putem vorbi de o iresponsabilitate din partea ierarhiei noastre și chiar de ascundere voită a trădării de credință, lucru fundamental, ce nu poate fi trecut cu vederea.

„Biserica Ortodoxă singură este Biserica cea una a lui Hristos”

În articolele de „aniversare” a trei ani de la Sinod este reluată o afirmație discutabilă, anume că documentele din Creta prezintă Biserica Ortodoxă ca fiind singura Biserică, celelalte culte fiind chemate să se unească cu ea. Chiar dacă celelalte Confesiuni sunt numite Biserici (ceea ce nu ar fi extrem de grav) și sunt privite ca parte din Biserica lui Hristos, ar fi fost un plus important, poate chiar decisiv, mărturisirea că doar Biserica Ortodoxă este Biserica cea una. Măcar documentul care se ocupă cu această temă ar fi fost ambiguu și neconcludent, neutru. Dar să vedem despre ce este vorba. Paragraful la care se face referire este chiar primul din textul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. În traducerea oficială, el sună astfel:

„Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central pentru promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.”

La o analiză succintă, se observă că nu există o corespondență totală între referințele Patriarhiei noastre și textul sinodal. În primul rând, nu există specificația că „doar” Biserica Ortodoxă ar fi Biserica una. Lucrul acesta este esențial pentru că face diferența. Una este apartenența, exprimată prin „fiind”, și alta este identitatea exclusivă, care ar fi trebuit să fie marcată prin acel „doar”.

Chiar și așa, contextul ar putea induce ideea de exclusivitate, că numai ortodocșii sunt Biserica cea una. Dar reiese acest lucru din paragraf sau chiar contrariul?

Identificarea Ortodoxiei ca fiind Biserica cea una este considerentul pentru care ea ar ocupa un «loc central» în «promovarea unității creștine». Acest «loc central» (de fapt, «principal», într-o traducere mai atentă) nu indică exclusivitatea ei, ci tocmai contrariul, amestecarea și includerea ei în masa așa-zișilor creștini care-și caută unitatea. Deci nu rezultă de aici nici o exclusivitate de care pomeneam mai sus, ci dimpotrivă, o comuniune cu ceilalți.

Mai mult, comuniunea indicată de poziția centrală nu este una doar de „dialog și cooperare practică”, ci este una dogmatică. Acest lucru este semnalat de faptul că unitatea este căutată pe baza unor convingeri ce țin de «conștiința eclezială profundă», care nu poate fi decât la nivel dogmatic. Dacă textul ar fi fost tradus mai fidel, lucrul acesta ar reieși mai clar în evidență, pentru că, de fapt, este vorba de «conștiința de sine eclezială profundă», care implică identificarea dogmatică a Ortodoxiei. Au existat, de altfel, discuții importante în Comisiile pregătitoare cu privire la această «conștiință de sine», care se referă la definirea clară a limitelor bisericești.

Recapitulând, se poate observa că, în realitate, Sinodul din Creta nu vorbește despre exclusivitatea Bisericii Ortodoxe de a fi Biserica cea una. Dimpotrivă, căutarea unității pierdute, pe care se străduiesc să o restabilească creștinii din lumea contemporană, presupune că toți fac parte din Biserica lui Hristos, fapt ce conduce la necesitatea ca ei să ajungă la acord și unitate. Altfel spus, Biserica Ortodoxă nu este privită doar ea ca Biserica cea una, ci mai există destui care aparțin aceleia și cu care trebuie să coopereze pe toate planurile. Practic, asistăm la o răsturnare a învățăturii de credință ortodoxe cu privire la Biserică și raportul ei cu ereticii.

Chiar dacă textul acesta este mai tehnic și puțin accesibil, el nu ar trebui să justifice manipulările pe care le întreprinde Patriarhia. Pentru că, dincolo de aceste subterfugii, a fost semnată participarea ortodocșilor la Consiliul Mondial al Bisericilor, organizație care prezumă recunoașterea reciprocă a membrilor ei drept mădulare ale Bisericii lui Hristos (pe lângă alte nenumărate principii neortodoxe). Acest lucru nu poate fi mascat cu nimic, nu poate fi băgat sub preș, se vede din avion.

Bineînțeles, nu trebuie trecute cu vederea implicațiile pe care le presupune Sinodul din Creta. Prin el, sunt validate toate acțiunile ecumeniste întreprinse în cadrul Bisericii Ortodoxe. O mostră clară este cea oferită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, campion pe terenul acesta. O girare a unor astfel de acțiuni nu poate fi calificată decât ca iresponsabilă.

Întreruperea pomenirii

În aceste condiții, în care avem parte de declarații evazive și mincinoase, reacția de respingere a documentelor Sinodului din Creta este una absolut îndreptățită și aproape indispensabilă. Fără o delimitare și un protest hotărât, care poate merge chiar până la oprirea pomenirii, credincioșii de rând rămân cu reperele care li se vând „taraba” Patriarhiei, adică în rătăcire grozavă.

Chemările ipocrite ca lămuririle privind credința să fie exprimate în comuniune, nu în dezbinare, nu au nici un temei. Nu au existat nici măcar lămuriri sincere din partea Patriarhiei, darmite disponibilitate de a dezbate subiectele aprinse. Asistăm doar la intrigi care să ducă tema în derizoriu și atât. Poate că aici și cei care au întrerupt pomenirea ar trebui să manifeste mai mult tact pentru a avea un cuvânt cu greutate, trezvitor.

Cine sunt păstorii cei buni: ierarhii care nu se sinchisesc să vândă credința sau preoții care se delimitează de aceștia? Orice justificare nu face decât să-i așeze pe primii tot mai mult în rând cu Ana și Caiafa, care nu au căutat decât pretexte ca să-L omoare pe Hristos.

Un model vrednic de urmat pentru arhipăstorii de astăzi îl constituie atitudinea Patriarhilor Răsăriteni din 1848. Aceștia au avut tactul și prezența să respingă tatonările catolice din vremea lor și să mărturisească onorabil credința ortodoxă mântuitoare. Incomparabil exemplu față de melanjul ecumenist de astăzi, la un secol și jumătate distanță.

CLERICII DIN VINIȚA ÎL AMENINȚĂ PE MITROPOLITUL SIMEON CU ÎNTRERUPEREA POMENIRII

CLERICII DIN VINIȚA ÎL AMENINȚĂ PE MITROPOLITUL SIMEON CU ÎNTRERUPEREA POMENIRII


Vineri, 16 noiembrie 2018

Pentru Romfea.gr | Korina Santorinaiou

O puternică reacţie din partea a 45 de clerici din oraşul Viniţa a provocat hotărârea Mitropolitului Simeon de Viniţa de a nu semna comunicatul Bisericii Ortodoxe din Ucraina (Patriarhia Moscovei) referitor la deciziile Patriarhiei Ecumenice.

Mai precis, în seara zilei de 15 noiembrie a avut loc întâlnirea clericilor din Viniţa, precum şi a egumenilor mănăstirilor de călugări şi de maici.

Clericii şi-au exprimat sprijinul total faţă de hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ucrainene şi faţă de Mitropolitul Onufrie, dar s-au opus hotărârii arhipăstorului lor Simeon, care a fost singurul ierarh ce nu a semnat hotărârea Sinodului.

Симеон, митрополит Винницкий и Барский (Шостацкий Владимир Иванович)

„Condamnăm acţiunile anticanonice ale Patriarhiei Ecumenice şi ne declarăm susţinerea totală faţă de Biserica Ucrainei”, spun în comunicatul emis de clericii din Viniţa. 

Totodată, clericii cer arhipăstorului lor să convoace Sinaxa Preoţilor luni, 19 noiembrie, pentru a fi discutate hotărârile Sfântului Sinod în ceea ce priveşte viitoarele presiuni.

În final, semnalăm faptul că clericii care au semnat acest comunicat subliniază că sunt hotărâţi să întrerupă şi pomenirea Mitropolitului lor. 

vinitsa3

vinitsa3

traducere http://www.acvila30.ro sursa: romfea.gr

Sursa

Minunea întreruperii pomenirii


Referat prezentat la Conferința „Ortodoxia și Colimbari, după doi ani. Erezie, Caterisire, Rezistență Ortodoxă”, care a avut loc sâmbătă, 16 iunie 2018, în Tesalonic, la Grand Hotel Palace.
Protopresv. Nikólaos Manolis
Cinstiți părinți, dragi participanți,
Titlul omiliei mele, „Minunea întreruperii pomenirii”, li se va părea cu siguranță straniu unora, care se vor întreba: este o minune întreruperea pomenirii? Este minune îngrădirea? În timpul care-mi revine voi încerca să dau un răspuns la aceste întrebări, prezentând situații, trăiri și experiențe.
În primul rând cred și mărturisesc că este o acțiune inspirată de Sfântul Duh, întrucât este fundamentată pe experiența Bisericii și pe modul în care procedau sfinții atunci când aveau de a face cu erezii. Nu este ceva necunoscut în tradiția noastră, chiar dacă trebuie să mărturisim că este necunoscut în epoca noastră. Nu am crescut cu cunoașterea și învățarea acestei metode, a instrumentului ultim, pe care credinciosul îl are la dispoziție în fața unei erezii care înaintează galopant. Nu am fost învățați despre această metodă în școli, la școlile catehetice sau la Facultățile de Teologie. Duhovnicii noștri nu ne-au vorbit niciodată despre asta și acest lucru este adeverit de atitudinea oscilantăn a acestora în cazurile de îngrădire. Nu ne-am născut în perioade în care a dominat o erezie clară și persecuții, așa cum a fost perioada iconomahiei, ci ne-am format într-o epocă în care a existat sentimentul că ne aflăm în cadrul „Bisericii celei vii și libere”. Chiar dacă nu sunt foarte îndepărtate cazurile de îngrădire din Sfântul Munte din anul 1969 sau cel al celor trei episcopi care au întrerupt menirea Patriarhului Atenagora, puțini își amintesc și se gândesc totuși la acea perioadă.
În zilele noastre, odată cu năvala ecumenismului și consolidarea „sinodală” a acestuia de către sinodul din Colimbari și după aceea, întreruperea pomenirii ierarhilor cu cuget eretic, binecuvântata îngrădire, devine mai actuală decât oricând. Propovăduit altădată în ascuns, de conducători religioși și teologi din domeniul universitar, la conferințe inter-creștine și inter-religioase, ecumenismul a urcat acum la amvon, a devenit oră de religie în școli și este predat și la lecțiile de cateheză. S-au descoperit până și cei mai ascunși ecumeniști, notabilități colaboraționiste ale Bisericii, care, din dragostea pentru cârja episcopală, Îl urăsc pe Hristos. Se află însă în pericolul de a trăi o înfrângere totală, prin dezavuarea lor deplină de către poporul credincios. Erezia lor riscă să fie caterisită. Toți cei care am văzut lumina lui Hristos putem vedea că ecumeniștii se află în întuneric. Noi Îl slujim pe Hristos, iar ei îl slujesc pe Antihrist.
1. Înțelegerea credinței și recunoașterea ereziei sunt o minune

„Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde este el și el mi-a deschis ochii” (Ioan 9, 30). Cu aceste cuvinte, le-a răspuns cel ce mai înainte era orb iudeilor celor vicleni și neîncrezători, care subestimau minunea și se îndoiau de semnul tămăduirii acestuia. Aceste cuvinte descoperă, în același timp, erezia lor. Acest lucru se întâmplă și în zilele noastre. În mijlocul negurii, al întunecimii și al orbirii apostaziei contemporane de la voia lui Dumnezeu, luminarea credinței și osebirea înșelării și a ereziei sunt o minune. Și la fel de minunată este cunoașterea personală a Ortodoxiei, care are în centrul său Învierea și care păstrează creștinul în credință și-l păzește de erezie. În câteva cuvinte, este o minune faptul că Dumnezeu nu ne-a părăsit, că încă și în epoca noastră credința continuă să fie înțeleasă și trăită și că înșelarea și erezia generalizate sunt recunoscute și li se opune rezistență.
În mod concret, erezia ecumenismului a căpătat dimensiuni gigantice grație extraordinarei sale capacități de a se ascunde, de a folosi diverse stratageme, de a-și schimba vocabularul în funcție de public, de a-și ține ascunsă agenda de lucru și de a se îmbrăca în haina cucerniciei. A înțelege că sub masca discursurilor despre dragoste și despre cucernicie, ținute de teologi, monahi, egumeni, episcopi și patriarhi, se ascunde erezia eshatologică a ecumenismului, reprezintă o minune a credinței. Dar și recunoașterea învățăturii eretice a sinodului din Colimbari reprezintă o minune la fel de mare. Din nefericire, oameni și grupuri de oameni care până de curând înțelegeau că ecumenismul este o erezie, nu au reușit să discearnă că erezia aceasta s-a strecurat și în hotărârile pseudosinodului.
Același har care ne-a inspirat înainte de sinod și înainte de îngrădire, ca să ne opunem negurii ecumeniste a secularizării din sânul Bisericii și catehezei postpatristice, a lucrat înăuntrul nostru minunea îngrădirii în har de înșelare și erezie acum, când ecumenismul a devenit, prin sinodul din Colimbari, o vijelie ce amenință să dezrădăcineze ortodoxia din istorie și din lume.
Prigonit fiind și scos în afara sinagogii, respins de arhierei, cel care mai înainte fusese orb și care fusese învrednicit să-L afle pe Dumnezeu, a strigat cu toată tăria: „Cred, Doamne!” (In. 9, 38). Aceste cuvinte ale sale sunt un strigăt de bucurie și recunoștință pentru lumina care a strălucit înăuntrul său. Însă această mărturisire este importantă și dintr-un alt motiv; cel vindecat nu numai că nu a fost influențat de prigonirea pe care a trăit-o, ci s-a întărit și prigoana a devenit prilej de mărturisire. „Cred, Doamne!” Această mărturisire ar putea fi formulată cu alte cuvinte de către Sfântul Iosif Isihastul, în felul următor:
„Nu știi că Iisus se face în fiecare tămăduire a fiecărei nevoi? Adică hrană celui înfometat, apă celui însetat, sănătate celui bolnav, îmbrăcăminte celui gol, glas celor ce cântă, vestire celui ce se roagă. Tuturor, toate, spre mântuire (Epistola 30).

2. Hotărârea întreruperii pomenirii
În ziua anunțării întreruperii pomenirii spuneam: „Politica pe care o urmați (Înaltpreasfințite Antim), de a adopta hotărârile pseudosinodului din Creta și de a încerca să le strecurați în mitropolia dumneavoastră prin distribuirea preamincinosului text «Către popor», întocmit de Sinodul Bisericii Greciei, este picătura care a umplut paharul. Propovăduiți în mod nerușinat, cu capul descoperit, erezia ecumenismului și hotărârile eretice ale pseudosinodului. Sufletul meu nu suportă această amărăciune, conștiința mea preoțească se revoltă, flacăra credinței mele, flacăra Ortodoxiei, care arde în sufletul meu, mă conduce spre decizia eroică a binecuvântatei întreruperi a pomenirii episcopului meu, a binecuvântatei îngrădiri de erezie. Este cea din urmă reacție binecuvântată pe care am dreptul să fac uz ca preot al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, pentru a mă proteja pe mine însumi, pe enoriașii mei și pe toți fiii mei duhovnicești de întinarea ereziei și de schisma care se instaurează în Tesalonic, avându-vă ca promotor pe dumneavoastră”.
Aceasta declaram atunci și inima mea știe prin ce am trecut până am ajuns în acest punct. Fiindcă este o minune faptul că trăiesc îngrădirea ca pe o virtute, ca pe un rod al Harului. Gândindu-mă la atacul brutal pe care l-am primit din partea apărătorilor acriviei prost înțelese și la insuportabilele și nerușinatele presiuni din partea contestatarilor iconomiei Sfinților Părinți și din partea susținătorilor îngrădirii utopice forțate [s.n. OrtodoxINFO], faptul că am ajuns la momentul acestei declarații întreg și cu pace se datorează cu adevărat intervenției lui Dumnezeu. Fiindcă m-am cercetat pe mine însumi și am observat elemente ale Ηarului care m-au umbrit toate acele zile pline de frământare, în care am luat hotărârea îngrădirii, dar și în zilele următoare, în care am făcut experiența unei stări paradisiace. Nu am venit aici pentru a tăinui mila lui Hristos în spatele unei false cucernicii și a unei false smerenii, ci pentru a mărturisi binecuvântarea deosebită, după cuvintele: „Mărturisim harul Tău, vestim mila Ta, nu tăinuim facerea Ta de bine” (Slujba Aghiasmei Mari).
Am avut în gând starea în Duhul Sfânt, pe care o descrie Sfântul Iosif Isihastul, despre trăsăturile caracteristice ale harului, atunci când mă aflam sub ocrotirea părintelui meu duhovnicesc Agathon, care s-a îngrijit de mine și m-a apărat… „Dumnezeiescul Har”, scrie Sfântul Iosif, „este dulce, plin de pace, smerit, liniștit, curățitor, luminător, dătător de bucurie și nu încape nicio îndoială că este Harul Dumnezeiesc”. Acest Har m-a însoțit, acesta m-a întărit, acesta m-a îndrumat. Aceasta am trăit, aceasta descriu, despre aceasta vorbesc! Dumnezeu îmi este martor, am trecut prin nenumărate încercări, am ajuns în Iad, am fost lovit de gânduri și de vrăjmași și acolo, față către față, am cunoscut Harul îngrădirii! Și acesta a fost atât de diferit față de cum mi-l imaginam, temându-mă, și cum mi-l prezentau figuri dure și necruțătoare, posace și nemiloase… Cel Blând și Smerit a mers alături de mine și m-a îndrumat spre loc de odihnă!
Nu sunt nedrept, fraților, nici nu spun acestea pentru a primi premii! Grija mea cea mai mare a fost turma a cărei răspundere o simțeam ca pe o greutate atârnată de epitrahil. „Cum să o părăsesc?”, îmi spuneam! “O s-o las pradă poftelor ereticilor, ca să mă salvez pe mine însumi? Îl voi lăsa pe cel ce se închină papei să boteze, să cunune, să spovedească și să împărtășească turma?” Durere, săgetături în coaste mă străpungeau de fiecare dată când gândul acesta îmi săgeta mintea. Această stare este insuportabilă, frații mei, doare și face ca sufletul duhovnicului să se sufoce. Doar Harul te izbăvește de durere și te încredințează că turmei îi este de folos să fii prigonit pentru întreruperea pomenirii.
Această deosebită trăire duhovnicească am constatat-o la toți părinții. Din clipa în care am cunoscut care va fi consecința mărturisirii, harul a strigat și a răsunat înăuntrul nostru, că mântuirea turmei noastre depinde de asumarea acestei căi mucenicești. Este o minune că la câteva zile după îngrădire am văzut cum sămânța luptei noastre de ani de zile a început să încolțească, să crească, iar planta credinței să stăpânească în fiii noștri duhovnicești; cu binecuvântare cerească primeau vestea despre sfințenia deciziei noastre. Până în ziua de azi alegerea pe care am făcut-o dă naștere la minuni, cu toți trăiesc înaintarea pe calea spre cele nematerialnice, poporul așteaptă într-un cuget revărsarea acestui har de la preot, de la fiecare preot care nu renunță, care nu cedează.
3. Episcopocentrismul și minunea Prorocului Iile

După ce a cucerit inimile episcopilor ecumeniști de toate tipurile, învățătura eretică a episcopocentrismului, care este plasată cu îndemânare de către cunoscuți ierarhi ecumeniști ai Patriarhiei Ecumenice și din întreaga Grecie, a cucerit și inimile arhimandriților „plini de dorințe”. Nutrind speranța că vor primi un scaun episcopal și dorind să fie acoperiți, aceștia pregătesc terenul, ca să nu aibă situații neplăcute, generate de cazuri de întrerupere a pomenirii etc.
Astfel, inspirați fiind de mentalitatea despotică a superiorilor lor, declară cu fiecare ocazie că Sfânta Liturghie este imperfectă, dacă nu este pomenit un anumit episcop în timpul săvârșirii ei. Adică taina reprezintă pentru aceștia posibilitatea de „spălare” a acțiunilor eretice. Cer să se facă pomenirea chiar și a episcopilor cu cuget eretic! Iar atunci când le vorbești despre atitudinea tradițională a Bisericii în perioade în care dominau ereziile și anume întreruperea pomenirii episcopului locului la sfintele slujbe, nu vor să audă niciun cuvânt despre aceasta. „Fără pomenirea episcopului nu există Sfântă Liturghie”, zic, „fiindcă Taina se săvârșește în numele acestuia!”.
Cu adevărat o taină este faptul că cei care vor sluji credinței noastre, preluând poziții înalte în conducere, aleg ignoranța. Νici nu vor măcar să audă că Sfintele Taine sunt săvârșite în numele marelui Arhiereu, Hristos, și persistă în opinia lor ticăloasă. Pe aceasta se bazează și resping nepomenirea episcopului. Iar practica tradițională, potrivit căreia în cazurile de îngrădire, în locul numelui episcopului eretic sunt pomeniți „toţi episcopii ortodocşi” [s.n. OrtodoxINFO], o consideră eronată. Insistă asupra faptului că doar prin pomenirea numelui episcopului, fie acesta și eretic ecumenist, avem Taină canonică.
Dumnezeu însă altfel rânduiește, îi rușinează prin sfintele Sale apariții și întărește trăirile sfinților care au slujit cuvântului Său în persoanele părinților mărturisitori de astăzi. Un frate duhovnicesc, preot, care a întrerupt de curând pomenirea episcopului său, mi-a descris o mărturie cutremurătoare. Era chinuit de presiunile altor preoți, care îl bombardau cu informații potrivit cărora Sfânta Liturghie pe care o săvârșește este lipsită de har, atâta vreme cât nu îl pomenește pe episcopul local și toate cele pe care le-am amintit anterior. Frământat fiind, pe de o parte, de aceste îndoieli și simțind prezența sensibilă a Harului pe de altă parte, în timpul săvârșirii sfintelor slujbe, slujea la privegherea făcută de praznicul Sfântului Proroc Ilie. Terminând citirea Sfintei Evanghelii la Sfânta Liturghie, s-a îndreptat spre altar pentru a rosti ectenia mare și ectenia catehumenilor, înainte de cântarea heruvimică, fără să fie însă concentrat asupra celor săvârșite – în acel moment în mintea sa domina neatenția. Nefiind deci atent, zicând „Să zicem toţi, …”, a ajuns la momentul în care trebuia să spună „pentru toţi episcopii ortodocşi …”. În loc de aceasta însă era gata să îl pomenească pe episcopul său, așa cum obișnuise în toți anii anteriori. În clipa în care a vrut să spună „pentru arhiepiscopul …” a primit o îmbrâncitură de la Prorocul Ilie, pe care l-a auzit spunându-i cu voce serioasă: „Bine, pe acesta o să pomenești acum, la sărbătoarea mea?” Nu pot să-ți descriu, mi-a spus, ce Sfântă Liturghie a urmat! Atâta Har nu am mai simțit niciodată.
4. Minunea iubirii celei dintre noi
„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”. (Ioan 13, 35).
Părinte Teodor, Părinte Fotie, Părinte Maxim și ceilalți părinți, țineți seama de faptul că suntem urmăriți prin telescoape în interiorul și în afara Greciei, așteptându-se distrugerea relației noastre, alienarea iubirii noastre. „Iată, dintr-o clipă în alta”, își spun, „se vor despărți și acesta va fi semnul că se află în înșelare”. Și vor avea dreptate, fiindcă semnul lipsei Harului dumnezeiesc va fi dacă vom lăsa să se infiltreze între noi demonii încrederii de sine iubitoare de conducere, ai complexelor de inferioritate și ai tuturor mișcărilor egoiste care și-au făcut apariția în oameni cu care ne-am aflat în legătură, care s-au luptat mai înainte pentru credință și care au avut tendințe schismatice [s.n. OrtodoxINFO]. Însă există un adevăr, părinților, pe care vrăjmașii noștri nu-l cunosc, fiindcă le este necunoscut, Adevărul…

Cu adevărat în mod minunat suntem până astăzi un trup. Mulți a încercat să ne despartă, loviturile din partea prietenilor au durat mai mult și au provocat lacrimi în sufletele noastre. Mitropoliți plini de invidie, s-au silit precum niște demoni și au pariat pe zdruncinarea statorniciei noastre prin propuneri de a ne cumpăra, unii dintre aceștia – tirani barbari, cu intenții mizerabile – ne-au amenințat cu lucruri care provoacă groază de moarte oricui. Alții, precum niște hiene (și nedreptățesc animalele spunând aceasta), au plănuit riguros acțiuni ce aveau ca scop împrăștierea poporului care ne urmează. Iadul însuși a complotat împotriva noastră. Nu este o minune faptul că până în momentul de față am rămas uniți, untrup, un suflet, având dragostea lui Hristos întreolaltă? Fiindcă aceasta este taina, acesta este adevărul! Chiar dacă fiecare avem propria cale de propășire duhovnicească, suntem cu toții ai lui Hristos și avându-L pe El drept model, înaintăm pe calea perihorezei întreolaltă, a respectului și a iubirii jertfelnice.
Nu suntem singuri, iubiții mei frați. Părinții care ne susțin sunt puterea noastră. Comunitatea acoperită de Har a părinților îngrădiți sau nu, tradiționaliști și mărturisitori, care au cuget comun și același țel, sunt o rană în trupul ereziei. Iar poporul credincios, poporul curat al Bisericii, care este astăzi aici, la binecuvântata noastră manifestare și poporul care, din întreaga lume, urmărește cu neliniște pe internet, conștientizează însemnătatea critică a acestor clipe, arată dispoziție mucenicească, credință nezdruncinată, forță sufletească ce ne inspiră pe toți, ne susține, ne dă putere. Fără acest popor jertfa și lupta noastre ar fi zadarnice. Acest popor se roagă ca noi să fim statornici și viteji în linia întâi a luptei. Dă lupte pentru a ne sprijini, plătind de multe ori la nivel personal și familial. Cu toții constituim Biserica cu sfintele trăiri dumnezeiești, cu darurile pline de har de care ne bucurăm cu toții. Fiindă suntem ai lui Hristos și pentru Hristos suntem gata să ne vărsăm și sângele. Avându-L pe El ca pildă, părinți și frați, nu avem de ce să ne temem. „Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este împotriva noastră.”
Epilog
În încheiere aș vrea să salut efortul celor patru asociații ale noastre. Am fost întemeiate pentru a transmite credința ortodoxă în lume și pentru a se opune până la sfârșit ereziilor și voracei și Noi Ere. Le urez comitetelor de conducere și membrilor asociațiilor să se afle în harul lui Iisus și în binecuvântările Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Unica lor preocupare să fie slăvirea lui Dumnezeu și slujirea credinței ortodoxe. Nu așteptați, frații mei, cinstiri lumești, lumea vă urăște, aceasta este soarta creștinilor în această lume. Însă voi, precum aurul în încercări, prigoniri și calomnii, să străluciți și mai mult. Astfel, în împreună-lucrare, zidiți biserica lui Hristos și vestiți slujirea voastră.

Mulțumesc și sponsorilor media ai prezentei manifestări, celor trei site-uri web, care depun emoționante eforturi, de a transmite ortodoxia „pe aripile vântului”, până la marginea pământului. Deosebite mulțumiri adresez site-ul luptător Katánixi, care, dincolo de neîntrerupta sârguință și contribuția la răspândirea cuvântului ortodox, prin luarea de atitudine în mod esențial în problemele de actualitate, trasând linia ortodoxă, plătește și un mare preț, devenind receptorul mâniei mitropolitane și patriarhale și a susținătorilor Noii Ere. Cine luptă astăzi împotriva ecumenismului și a masoneriei, a paradelor Gay Pride și a ateismului, va plăti. Site-ul „Katánixi” cunoaște foarte bine acest lucru și îi mulțumim. Tuturor vă dedic aceste cuvinte pline de înțelepciune ale sfântului Iosif Isihastul, spre întărire în viitoarele dumneavoastră lupte:

„Trebuie ca omul să treacă prin foc și prin apă și astfel să se arate valoarea sa. Însemnătate are câtă cinste vei primi de la Domnul, nu de la oameni. Oamenii nu știu să prețuiască. Trebuie să ne cinstească El, cel care dă răsplata luptelor, care rânduiește luptele, stabilește regulile după care se desfășoară lupta, dăruiește puterea, îi supune pe vrăjmași, îi încununează pe câștigători și răsplătește slava” (Epistola 42, pag. 259).
În final le adresez calde mulțumiri tuturor celor care urmăresc manifestarea noastră. Transmit tuturor binecuvântările părintelui meu duhovnic, preacuviosul părinte arhimandrit, egumen al Sfintei Mănăstiri Konstamonitou, gheronda Agathon.
Fie, frații mei, ca această manifestare teologică să constituie o mică pietricică pe calea reușitei întrunirii la un moment dat a unui cu adevărat mare și Sfânt Sinodul al Bisericii noastre, care să condamne panerezia ecumenismului, să anuleze pseudosinodul din Creta și să îi condamne pe toți ecumeniștii.
Vă salut cu dragostea lui Hristos, urându-vă ca toți, împreună, așa cum ne aflăm acum aici, să ne regăsim și în Rai! Vă mulțumesc!

Valuri succesive și nesfârșite ale îngrădirii românilor ortodocși de panerezia ecumenistă și de adunarea eretică din Creta (iunie, 2016)

Comunicat Nr. 2. din 27.07.2018

Către,

Preot Iustin Gârleanu (Parohia Sânpetru II – BV), Preot Lică Borșan (Parohia Sânpetru I – BV), Preot Pavel Stoica (Parohia Ariușd – CV), Preot Ciprian Nistor (Capela Sf. Ier. Luca al Crimeei de pe Colina Univerității – BV), Protosinghel Policarp Stoian (Schitul Bran – BV), Preot Marius Ion (Aita Medie – CV), dl. Dan Grăjdeanu (Liderul Frăției Ortodoxe Sf. M. Mc. Gheorghe Purtătorul de Biruință),

Preacucernici Părinți,

Iubiți Consilieri Parohiali și frați întru Hristos,

Vă aduc la cunoștință că a trecut mai mult de o lună de zile de când am dat citire, în prezența Preotului Paroh Iustin Gârleanu și Consiliului Parohial, primului meu comunicat cu privire la pan-erezia ecumenistă și la întâiului sinod ecumenist ce a avut loc la Creta, în 2016, în care am solicitat inițierea unei serii de cateheze cu credincioșii parohiei pe această temă, în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului, 2018.

De asemenea vă aduc la cunoștință că au trecut două luni de zile de când am redeschis subiectul cu Preotul Paroh pe această temă și aproape un an de zile de la prima mea discuție cu el, când am primit ascultarea de a da uitării subiectul, ascultare cu care Dumnezeu mi-a arătat a nu fi de acord.

În tot acest timp am discutat cu fiecare consilier parohial în parte punând la dispoziție câteva materiale scrise, nefiindu-mi îngăduit de către preot a purta o discuție civilizată într-o ședință, și bineînțeles am avut numeroase discuții cu Preotul Iustin Gârleanu, însoțit adesea de către cantorul Radu Ioan.

La ultima discuție în particular cu părintele m-a înștiințat că nu va da curs cererii mele cu privire la informarea credincioșilor. Realizez acum că nu se va întâmpla cum am sperat, și anume o îngrădire de erezie a întregii comunități din care fac parte, ca urmare a unei cateheze ortodoxe, fără știrea (măcar temporară) a pseudo-episcopului chiriarh.

M-am convins de asemenea de faptul că păstorul comunității noastre are cuget ecumenist și nu doar o frică de a acționa ortodox și a învăța drept credința strămoșilor noștri. Pentru că sunt sigur că de aici încolo veți auzi, iubiți frați, vrute și nevrute despre mine, voi prezenta punctual pe ce se bazează această concluzie:

Preotul Iustin susține (asemenea sinodului ecumenist din Creta) că nu este nevoie a se boteza catolicii la intrarea în Ortodoxie, ci că se pot primi și prin mirungere, invocând Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic, Canonul 95 Trulan și ,,faptul” că Sf. Împărat Constantin Cel Mare a fost botezat de un semiarian (adică eretic). Realitatea istorică însă se poate verifica citind „Viața lui Constantin cel Mare”, de Eusebiu de Cezareea – istoricul curții imperiale, participant la Sinodul I Ecumenic (se poate găsi documentul format pdf pe internet, vedeți pagina 183 – 184), care arată clar că împăratul, cu o săptămână înainte de a muri a fost botezat de Ortodocși, iar canoanele au sensul explicat clar în Pidalion (nu de mintea noastră) și anume: unii erau primiți prin mirungere (care aveau Botezul Ortodox dinainte de a cădea în erezie) și deci nu se repeta Botezul, ci dădeau mărturie de credință ortodoxă, se lepădau de erezie și erau mirunși spre a nu li se repeta întreita afundare, adică li se activa Botezul.

Tot din aceste canoane înțelegem că cei care nu primiseră în prealabil decât „botezul” ca papistașii de astăzi prin stropire sau printr-o singură afundare erau primiți ca păgânii, primind Botezul Ortodox. Cu alte cuvinte, orice argumente ecumeniste despre iconomii și despre lipsa necesității Botezului Ortodox sunt pur și simplu păreri eretice.

Alt argument prea des folosit de Părintele Iustin a fost că slujbele au rămas ortodoxe, că nu ne împărtășim cu catolicii etc. În primul rând este interzisă simpla rugăciune în comun cu ereticii, mâncarea la aceeași masă cu ei și chiar prietenia, nu mai vorbim de împărtășire împreună cu ei sau despre părtășia la erezie prin pomenirea ereticilor după prefacerea Cinstitelor Daruri, în cadrul Sfintei Liturghii. Cât despre faptul că nu ne împărtășim cu catolicii vă prezint un caz concret chiar în comunitatea noastră.

Cu puțin timp înaintea desemnării Preotului Iustin Gârleanu ca Preot Paroh în Parohia Sânpetru II, pe când slujea în Aita Medie – Covasna a făcut trecerea unui catolic sau unitarian pe nume Nick Schultz (poate indica chiar dl. Nick în care din aceste două erezii a fost ,,botezat” de mic) prin mirungere. Dl Nick Schultz este acum membru activ al Consiliului Parohial Sânpetru I, sub Preotul Lică Borșan, participă la toate treburile administrative, cât și la slujbe și bineînțeles că se împărtășește.

Să nu se înțeleagă că am ceva cu dl. Nick, am tot respectul pentru el și pentru pasul făcut spre Biserica Una Sfântă și Mântuitoare a lui Hristos, dar dacă se înțelege Ortodox punctul tratat anterior se va trage concluzia clară că dl Nick nu a primit Botezul Ortodox; ,,botezul” prin stropire, făcut de un ,,preot” eretic nu este Botez. Prin mirungere se pot primi ereticii doar dacă aceștia au primit Botezul Ortodox înaintea aderării la erezie, fie lepădându-se de Ortodoxie, fie deviind de la calea cea strâmtă prin cugetări eretice.

În cazul domnului Schultz nu se aplică, dl Nick nu a primit niciodată Botezul Ortodox, el trebuie botezat, altfel nu face parte din Trupul Tainic al Lui Hristos, din Biserică și totuși se împărtășește… Pe deasupra, practic, făcând abstracție, dacă se poate spune așa ceva, de faptul că se pomenește un pseudo-episcop eretic la Sfânta Liturghie, toți credincioșii se împărtășesc împreună cu un catolic/ unitarian. Din nou, am toată stima pentru domnul Nick, dar sper că este evidentă incompatibilitatea momentan.

Alt caz la fel de grăitor există în Parohia Sânpetru II sub Preotul Iustin Gârleanu, unde dl Consilier Ion Fiodor, având Botezul Ortodox, fiind într-o căsătorie mixtă (altă născocire eretică) nu se împărtășește cu noi, ci la catolici cu soția… Față de domnul Fiodor am de asemenea un mare respect, dar iată că și el și dl Nick se află într-o mare înșelare datorită părerilor eretice adoptate de Preotul Iustin Gârleanu, iar în cazul domnului Fiodor și a altor preoți.

Închei cu punctul cel mai important și anume pomenirea episcopului căzut în erezie în cadrul Sfintei Liturghii, care este interzisă, conform Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol din vremea Sfântului Fotie cel Mare. Dacă pomenirea s-ar fi făcut măcar din frică de caterisire, recunoscând totuși că adunarea din Creta a fost eretică și că ecumenismul este panerezia secolului XXI, după cum spunea Sfântul Iustin Popovici, cum fac mulți preoți astăzi, ar fi existat o speranță, dar Preotul Iustin Gârleanu aderă întru totul la ecumenism, asemenea pseudo-episcopilor apostați de la Dreapta Credință.

Am fost acuzat de Preotul Iustin că am trădat, că a investit multă încredere în mine, dar a făcut aceasta în stil masonic, fără a spune de la început cu ce preț se plătește această încredere primită, adică cu prețul apostaziei față de Ortodoxie. Noi, turma Lui Hristos, suntem cei a căror încredere a fost trădată până la iad, căci ne-am pus în mâinile voastre, ale preoților și ale episcopilor, buna îndrumare a sufletelor noastre spre mântuire.

Pentru ceilalți preoți destinatari și toți preoții, mesajul meu umil este să nu luați în derâdere problema ecumenismului și a acestui spurcat sinod eretic, păstoriți turma lui Hristos așa cum vă cere Mântuitorul, căci eu sunt doar unul dintre milioanele de acuzatori care vor cere răspuns pentru sufletele rătăcite la iad prin voi.

Nu vă temeți de nimic, Îl aveți pe Hristos cu voi, Îl primiți la fiecare Sfântă Liturghie, vă va da El putere peste toate și nici credincioșii nu vă vor părăsi, când vor vedea că Înaltpreasfințiții ne-au dus pe căi greșite.

Aștept ca liderul Frăției Ortodoxe și al celorlalte Asociații care luptă pentru Biserică și pentru păstrarea suveranității poporului nostru român ortodox și pe toți frații să stea în primul rând nu împotriva dușmanului ateu din afara țării, ci împotriva dușmanului și mai de temut, din interior. Dușmanul vă poate fi propriul duhovnic, cercetați-l, fraților, spune oare același lucru pe care l-au spus toți Sfinții Părinți?

Epitrop Parohia Sânpetru II – Sf. Ierarh Nicolae

Arhiepiscopia Sibiului
Marcel-George Dologa

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților, miluiește-ne pe noi, păcătoșii!