Arhim. Ioanichie Bălan: Familia creștină – cel mai sigur loc de pe Pământ

Dacă familia creştină păstrează cu sfinţenie dreapta credinţă şi este iubitoare de Dumnezeu, de rugăciune, de biserică şi de toate cele sfinte, ea formează cea mai tare cetate şi obşte duhovnicească de pe pământ.
O asemenea familie, formată din părinţi credincioşi, în mod sigur va avea şi copii buni, sănătoşi, ascultători şi binecredincioşi. Numai trăind în marea familie aBisericii lui Hristos şi într-o familie cu adevărat creştină, omul rezistă mai uşor în faţa ispitelor de tot felul şi a greutăţilor vieţii, biruind singurătatea şi tristeţea care îl lovesc aşa de mult pe pământ.

De aceea a şi zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur. Să-i facem ajutor asemenea lui” (Facerea 2,18).
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993, p. 11)
Sursa: doxologia.ro

Reclame

Feriţi-vă de vorbirea multă!

Fiind secetă în vara anului 1990, ucenicii îi spuneau Părintelui Paisie, care zăcea la pat: “Nu plouă, părinte, este secetă mare!”. Iar el răspundea: “Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi şi să postim, că Domnul are de unde da, dacă are cui da!” După ce a început să plouă, ucenicii i-au spus: “Părinte Paisie, plouă afară!”. Iar el a început a plânge în pat şi a zis ucenicului său de chilie, monahul Gherasim: “Adă-mi şi mie un pahar cu apă de ploaie de afară să beau, că cine ştie ale cui sunt lacrimile acestea!”. Odată au venit la bătrânul câţiva călugări din altă mănăstire şi i-au cerut cuvânt de mântuire. Iar el, suspinând încet, le-a zis: “Prima grijă, să aveţi mintea trează întotdeauna la cele ce aţi făgăduit în faţa lui Dumnezeu la călugărie. Apoi să nu vă tulburaţi mintea cu băuturi şi cu mâncăruri alese. Apoi, feriţi-vă de vorbirea multă, mai ales de vorbirea şi prietenia cu femei şi umblatul pe drumuri fără rost, că ieşirea deasă din mănăstire duce la răceală sufletească”.

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993 – fragment
Sursa

Monahul Veniamin Iorga: „Nu ne putem mântui daca nu avem smerenie”

Parintele Veniamin avea mare evlavie către Maica Domnului, pe care o lăuda ziua şi noaptea. Uneori, zicea către părinţi:

– O, bunătate a Împăratului, că ne-a dat pe Maica Sa să fie Maica noastră! Împărăteasă, Stăpână, Doamnă, Mamă prea scumpă şi prea dulce. O, bunătate a Împăratului Hristos!

Un părinte i-a cerut cuvânt de folos. Iar bătrânul a zis:

– Să mulţumeşti Maicii Domnului care a făcut cu noi negrăită milă. Că ne-a scos din lume şi ne-a adus în sfânta mănăstire!

Acelaşi părinte l-a întrebat:

– Ce este mai de nevoie creştinului spre a se mântui?

Iar bătrânul a răspuns:

– Dacă nu avem smerenie, nu ne putem mântui!

Într-o zi, l-a întrebat unul din părinţi:

– Mă cunoşti, părinte Veniamin?

– Să te cunoască Dumnezeu, a răspuns el.

– Roagă-te pentru mine, părinte Veniamin.

– Du-te la altul mai vrednic, a zis bătrânul cu glas smerit.

Cu două zile înainte de obştescul sfârşit, a venit la părintele Veniamin un doctor şi i-a zis:

– Sunt doctor. Cu ce ţi-aş putea fi de folos?

Iar bătrânul i-a răspuns:

– Da, eşti doctor. Dar eu mă duc la Doctorul Cel de sus, care vindecă şi trupul şi sufletul.

Fiind aproape de ceasul cel mai de pe urmă, a zis către toţi:

– „Durerile morţii m-au înconjurat” (Psalmi 17, 5). Mâine mă duc. Mâine mă duc!

După o zi, şi-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului, având pe buzele sale rugăciunea lui Iisus.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 671-672)