Gheron Iosif isihastul ~ înșelat ori sfânt?

  „Iubiților, NU DAȚI CREZARE ORICĂRUI DUH, CI CERCAȚI DUHURILE, dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulții prooroci mincinoși au ieșit în lume. (1In 4,1)

  Fraților, suntem datori a cerca duhurile și a nu crede orbește ceea ce ni se spune. Deci avem poruncă să facem aceasta. De ce vă spun acest lucru? Am citit cartea „Starețul meu Iosif isihastul” și am considerat de neapărată trebuință să atrag atenția asupra acestei cărți, și cei ce vor voi să ia aminte bine vor face. Cartea este o contradicție totală asupra învățăturii Sfinților Părinți și a Sfintei Scripturi. De aceea, și pentru cei ce au citit deja această carte voi aduce mărturia Sfinților Părinți care dovedesc limpede și clar că, acest vestit gherondă s-a nevoit după a lui părere, după cum el a crezut de cuviință, neștiind că Sfânta Evanghelie spune altceva:

  „Dar toate să se facă cu cuviință și după rânduială.” (1Cor 14,40)

„Iar când se luptă cineva la jocuri, nu ia cununa dacă nu s-a luptat după legile jocului.” (2Tim 2,5)

„Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii.” (1Cor 14,33)

În această nevoință mult prea însemnată, de care se cutremură tot iadul, adică cea a rugăciunii lui Iisus, dacă nu te îndeletnicești cu ea după rânduiala Sfinților Părinți ai șanse uriașe să ajungi un ieșit din minți, un înșelat notoriu. Dar aceasta însemnă să cunoști bine Sfânta Evanghelie și scrierile Sfinților Părinți, ceea ce nu este deloc cazul cu acest „vestit” gherondă și cu ucenicii lui. Citind cartea veti vedea cotradicții înfricoșătoare, față de Sfânta Evanghelie și învățătura Sfinților Părinți. El cerea ca o condiție absolut esențială ascultare orbească, chiar și în cazul unei porunci greșite! Așa ceva este diabolic. El nu știa asta. Se vede chiar de la început cărții cum acest vestit gherondă este prea-plin de o trufie grosolană. La un moment-dat el îi cere „ucenicului” său să-i facă metanie, și asta de față cu lumea. Partea cu totul ciudată, este că acesta era doar un simplu mirean, dar totodată și gherondă, iar ucenicul lui era skimonah de foarte multă vreme și chiar cu vârsta era mai mare cu 12 ani. E de mirare, pentru că Evanghelia spune „că cel mai mic se binecuvintează de cel mai mare!” Acest gherondă, după care evanghelie se călăuzea?! Sunt foarte multe contradicții. Am adus câteva fragmente de la Sfântul Ignatie Briancianinov, pe această temă, ca să ne lămurim fiecare dintre noi, și să ne convingem că învățătura Sfintei Biserici este cu totul alta în comparație cu viața și învățătura acestui „vestit” gherondă. Iată ce ne spune acest mare sfânt a lui Dumnezeu:
„Vorba mincinoasă și vicleană nu poate să nu fie rea și vătămătoare. Împotriva unei asemenea meșteșugiri trebuie să ne purtăm cu băgare de seamă. Cercetează Dumnezeiasca Scriptură, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, precum și scrierile Sfinților Părinți, mai cu seamă cele practice, pentru ca, punând alături de ele învățătura și purtarea învățătorului și starețului tău (a duhovnicului), să o poți vedea ca în oglindă și să o înțelegi. Ceea ce este potrivit cu Scriptura, să-ți însușești și să ții minte, iar ceea ce este rău și mincinos, să recunoști și să lepezi, ca să NU FII ÎNȘELAT. Să știi că în zilele noastre au apărut mulți înșelători și învățători mincinoși.”

Ofrandă monahilor contemporani  p 79

Editura Egumenița 2011
„Preacuviosul Grigorie Sinaitul spune: Îndeobște singura pricină a înșelării este trufia. În trufia omului, care este amăgire de sine, diavolul își află liman prielnic și îmbină amăgirea lui cu amăgirea de sine a omului. Orice om este mai mult sau mai puțin înclinat spre înșelare, fiindcă <chiar și cea mai curată fire omenească are în sine ceva trufaș>.

Întemeiate sunt preântâmpinările Părinților! Trebuie să fim foarte prevăzători, trebuie să ne păzim de amăgirea de sine și de înșelare. În vremurile noastre, când povățuitorii de Dumnezeu insuflați s-au împuținat cu desăvârșire, este nevoie de o deosebită prevedere, de o deosebită luare-aminte la sine. Acestea sunt de trebuință în toate nevoințele călugărești și mai cu seamă în nevoința rugăciunii, care e între toate nevoințele cea mai înaltă, cea mai mântuitoare, cea mai luptată de vrăjmași. <Cu frică să petreceți> (1Pt 1,17), îndeamnă Apostolul. Îndeletnicirea cu rugăciunea lui Iisus își are începutul său, urcușul său treptat, sfârșitul său fără de sfârșit. Este de neapărată trebuință a începe îndeletnicirea de la început, nu de la mijloc și nici de la sfârșit. Preasfințitul Calist, patriarhul Constantinopolului, descriind roadele duhovnicești ale acestei rugăciuni, spune: Nimeni din cei ce nu au deprins tainele sau dintre cei ce au trebuință de lapte să nu cuteze, auzind învățătura despre lucrarea harică a rugăciunii, a se atinge de ea. Este oprită o astfel de încercare la vreme nepotrivită. Cei ce au încercat-o și au căutat mai înainte de vreme ceea ce vine la vremea potrivită, care s-au străduit să intre în limanul nepătimirii aflându-se într-o așezare lăuntrică nepotrivită cu aceasta, sunt socotiți de către Părinți nu altfel decât ieșiți din minți. Nu poate a citi cartea cel ce nu a deprins slovele.

Ce înseamnă a începe îndeletnicirea cu rugăciunea lui Iisus de la mijloc și de la capăt, și ce înseamnă a începe această lucrare de la început?

De la mijloc încep acei începători care, citind în cărțile Părinților povețe privitoare la îndeletnicirea cu rugăciunea lui Iisus pe care Părinții le-au dat celor ce se liniștesc, adică monahilor ce au sporit mult în nevoința monahală, se apucă în chip nechibzuit să se călăuzească în lucrarea lor de aceste povețe. De la mijloc încep cei care se străduiesc, fără să se fi pregătit defel pentru aceasta, să urce cu mintea în biserica inimii și să înalțe rugăciune de acolo. De la sfârșit încep cei ce caută să descopere numaidecât în sine dulceața harică a rugăciunii și celelalte lucrări harice ale ei. Trebuie să începem de la început, adică să săvârșim rugăciunea CU LUARE-AMINTE si CU EVLAVIE, având ca scop POCĂINȚA, singura noastră grijă fiind ca aceste trei însușiri să însoțească totdeauna rugăciunea noastră.”

Expierențe ascetice  p 184-185.
„Sfântul Simeon Noul Teolog, cugetând la lipsa de sporire ce însoțește uneori rugăciunea și la neghinele înșelării care răsar din ea, pune atât lipsa de spor cât și înșelarea pe seama nepăzirii corectitudinii și înaintării treptate în rugăciune. Cei care vor să se suie la înălțimea rugăciunii, spune Teologul, să nu înceapă a merge de sus în jos, ci mai întâi să urce de jos în sus, la început prima treaptă a scării, apoi pe cea de-a doua, după aceea pe a treia, în fine pe cea de-a patra. În acest chip oricine poate să se înalțe de pe pământ și să suie la cer.”

Expierențe ascetice   p 186.
„Visătorul, odată cu primul pas făcut pe calea rugăciunii, iese din tărâmul adevărului, pășește pe tărâmul minciunii, pe tărâmul satanei, se supune de bunăvoie înrâuririi satanei. Sfântul Simeon Noul Teolog zugrăvește astfel rugăciunea visătorului și roadele ei: El ridică spre cer mâinile, ochii și mintea, își închipuie în mintea sa – asemenea lui Klopstock și lui Milton – sfaturile dumnezeiești, bunătățile cerești, cinurile sfinților îngeri, locașurile îngerilor; pe scurt, adună în închipuirea sa toate cele auzite din Dumnezeiasca Scriptură, le cercetează în vremea rugăciunii, caută la cer; prin toate acestea își stârnește sufletul său către dumnezeiasca dorire și dragoste; câteodată varsă lacrimi și plânge. În acest chip, inima lui se trufește încetul cu încetul, fără a pricepe el aceasta cu inima; i se pare că cele săvârșite de el sunt rodul harului dumnezeiesc spre mângâierea lui și roagă pe Dumnezeu ca să-l învrednicească a petrece pururea în această stare. Acesta este semnul înșelării. Un asemenea om de s-ar liniști cu liniștire desăvârșită nu poate să scape de nebunie și sminteală.”

Expierențe ascetice  p 192.
„Nu primi nicicum, spune Preacuviosul Grigorie Sinaitul, dacă vei vedea ceva cu ochii cei simțiți ori cu mintea, în afară ori înlăuntru tău, de-ar fi chipul lui Hristos, sau chip de înger, sau al vreunui sfânt, sau dacă ți se va arăta lumină,… Fi cu luare-aminte și pază! Nu-ți îngădui a te încrede în ceva, nu arăta învoire cu gândul și cu glasul la nimic, nu te încrede în grabă vreunei arătări, de-ar fi ea adevărată și bună; fi rece către ea și înstrăinat, păzind statornic mintea ta lipsită de închipuiri, fără a alcătui în sine vreun chip și fără a fi întipărită de nici un chip. Cel ce a văzut oarece cu mintea sau cu simțurile, de-ar fi vedenia și de la Dumnezeu, și o primește cu grăbire, lesne cade în înșelare, cel puțin, își descoperă aplecarea spre înșelare, primind vedenia cu grabă și ușurătate.”

Expierențe ascetice   p 193.

Editura Sophia 2008.
„Toate felurile de înșelare demonică la care se supune cel ce se nevoiește în rugăciune apar ca urmare a faptului că LA TEMELIA RUGĂCIUNII NU ESTE PUSĂ POCĂINȚA, că pocăința nu s-a făcut izvorul, sufletul, scopul rugăciunii. Dacă cineva, spune Preacuviosul Grigore Sinaitul, în încrederea în sine întemeiată pe părerea de sine, visează să ajungă la stări înalte de rugăciune și a dobândit râvnă nu adevărată, ci satanicească; pe acela, diavolul îl prinde repede îl lațurile sale, ca pe un slujitor al său. Oricine se silește să intre la nunta Fiului lui Dumnezeu nu în veșminte curate și luminate, puse în rânduială prin pocăință, ci de-a dreptul în zdrențele sale, în starea omului vechi, de păcătoșenie și amăgire de sine, este aruncat în întunericul din afară: ÎN ÎNȘELARE DRĂCEASCĂ.”

Expierențe ascetice  p 191.

Editura Sophia 2008.
Pentru cei ce vor a se lămuri deplin, îi rog să citească tot capitolul „Despre Rugăciunea lui Iisus”, din cartea Expierențe ascetice, p 169.

Acuma, un alt aspect cutremurător pe care vreau să-l subliniez este faptul că în toată învățătura acestui „vestit” gherondă nu-și are loc pocăința !!! De ce oare? Când noi știm că primele cuvinte ale lui Hristos Dumnezeu când a început a propovădui, au fost:

   „Pocăiți-vă căci s-a apropiat Împărăția cerurilor.” (Mt 3,2)

Vedem la Sfinții Părinți că ei căutau toată viața lor pocăința, conștiința proprii păcătoșenii, plânsul pentru greșelile lor. Se rugau din adâncul inimii lor să le dea Bunul Dumnezeu pocăință adevărată, și început bun. Ori la acest gherondă vedem cu totul altceva: desfătări de har, vedenii cu nemiluita, până acolo a ajuns nebunia lor încât se călăuzeau în multe situații după vedeniile avute! Iar de pocăință nici măcar nu amintesc de ea!

Am să închei acest îndemn de luare-aminte cu un fragment luat chiar din cartea acestui gherondă, și asta ca să vedeți și voi cum a înțeles el și ucenicul lui de bază, a învăța această nevoință a rugăciunii:
„Vino micuțule, să te învăț să faci rugăciune! Eu nu știam nimic despre Rugăciunea minții. Vino la mine la kilie, mi-a spus el din nou. Dar chilia lui era mică ca un mormânt. Cum să încăpem amândoi? De aceea mi-a spus: Eu voi sta în picioare pe podea, iar tu vei sta tot în picioare, dar pe scândurile patului. Vom coborâ mintea noastră în inimă și vom spune <Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!> Și să vedem ce se întâmplă. Ai înțeles? Am înțeles. Dar ia aminte, cu mintea să spui, nu cu gura. În picioare tu și eu. Să fii atent și să nu moțăi! Nu, nu voi moțăi. Eu mă străduiam să înțeleg ceva din Rugăciunea minții, dar nu reușeam. Mă sileam  dar mintea mea cutreiera peste tot. După puțin timp părintele Arsenie (acesta fiind ucenicul cel mai apropiat) mă întreabă: Ai simțit ceva? Simți Harul lui Dumnezeu? Nu părintele meu. Afarăăă! De atâta timp să te rogi și să nu simți nimic? Mie mi s-a făcut inima atât de luminoasă și plină de bucurie, iar tu, nimic? Ce ești? Animal? Ce faci?”   p 224

~ Starețul meu Iosif isihastul.
Ei, fraților, cercetați și voi și veți vedea că altul era comportamentul Sfinților Părinți, iar cât despre învățătura acestora, sunt de-a-dreptul în contradicție cu ceea ce ne învață Sfânta Biserică.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luam aminte.

   „Iubiților, NU DAȚI CREZARE ORICĂRUI DUH, CI CERCAȚI DUHURILE, dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulții prooroci mincinoși au ieșit în lume. (1In 4,1)
~ un monah.

Reclame

O româncă eretică va fi beatificată de Papa Francisc.

O româncă va fi beatificată de Papa Francisc. Povestea care a emoționat lumea catolicăO credincioasă catolică din România va scrie istorie la Vatican. Veronica Antal, căci despre ea este vorba, a fost ucisă acum 60 de ani, iar Biserica Catolică o va recunoaște ca un martir.

Veronica Antal a fost ucisă în anul 1958 când se întorcea de la biserică, iar un bărbat a vrut să o violeze. Aceasta s-a apărat, iar bărbatul a ucis-o.

Papa Francisc a cerut de-a lungul timpului mai multe lămuriri cu privire la această poveste reală care s-a petrecut în România acum zeci de ani.

În urma anchetelor făcute de clericii de la Vatican și de personalul care face astfel de expertize s-au aflat o serie de lucruri interesante, fapt pentru care Veronica Antal va fi beatificată.

Românca și-a dat viața pentru a-și apăra castitatea. S-a născut într-un sat din Moldova și a vrut să se călugărească, dar din cauza regimului comunist nu a putut.

În anii 50, toate mănăstirile catolice erau desființate de regimul lui Gheorghiu-Dej. Veronica a dorit să facă un jurământ de castitate, și tocmai de aceea Papa Francisc îi admiră felul în care a reușit să își apere credința.

Veronica Antal s-a născut într-o familie credincioasă. A fost crescută de nana ei, Serafina și era fiică unică.

Mama Veronicăi nu era de acord ca fiica ei să se călugărească, însă a lăsat-o să facă ce vrea. Din nefericire, pentru că a fost omorâtă, nu a mai reușit.

Veronica a fost înjunghiată de un tânăr pe nume Pavel Mocanu, în timp ce se întorcea de la biserică.

Pe un bilețel, Veronica scria: „Prefer să mor decât să îmi pierd fidelitatea pentru Dumnezeu”. Aceasta e scurta poveste a femeii care va face istorie la Vatican.

Sursa: Huff.ro

Nota mea:

Atentie la inselari! Un neortodox nu poate fi numit martir!
Sfantul Ciprian al Cartaginei a spus ca :

„asemenea oameni, chiar daca au fost ucisi in numele credintei lor, nu-si vor spala nici cu sange greselile lor. Vina dezbinarii e grava, de neiertat, si suferinta n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot ramane cu Dumnezeu cei ce nu vor sa fie uniti cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar daca vor arde pe rug sau vor fi dati fiarelor salbatice, aceea nu va fi coroana credintei, ci pedeapsa tradarii, si nu sfarsitul glorios al celui cu virtute religioasa, ci moartea din disperare. Unul ca acestia poate fi ucis, dar nu poate fi incoronat. Marturiseste ca e crestin, ca si diavolul care adesea minte ca e Hristos, caci Insusi Domnul ne atrage luarea-aminte si zice: «Multi vor veni in numele Meu spunand: Eu sunt Hristos, si pe multi vor insela.» Dupa cum el nu e Hristos, chiar daca inseala cu numele, la fel nu poate fi crestin cine nu ramane in Evanghelia lui Hristos si a adevaratei credinte” [221; 444].

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul- Ispita creștinilor cu adevărat ortodocși din veacul de acum: „Pericolul vine de la frații cei mincinoși, cari sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși, cu cât cred că ei sunt frați curați. Predică și ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată și prefăcută după placul lumii acesteia și a stăpânitorului acestei lumi

ISPITA CREȘTINILOR CU ADEVĂRAT ORTODOCȘI

(Din veacul de acum)

În Pateric scrie că sfinții Părinți ai Schitului au profețit despre neamul cel de pe urmă. A întrebat unul: Ce lucrăm noi? Și răspunzând unul dintre dânșii, Marele Avă Ishiron a zis: noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Și iarăși întrebând a zis: cei de după noi ce vor face oare? Și a zis: vor face numai pe jumătate din cât am lucrat noi.

 Dar cei de după dânșii ce vor face? Și a zis: neamul acela nu va putea face nimic; ci le va veni ispită și cei care se vor afla încercați în vremea aceea vor fi mai mari decât noi și decât părinții noștri.
Ce ispită înfricoșătoare va fi oare, să se arate lămuriți cu toate că nu vor avea nici o lucrare și vor fi mai mari decât pustnicii cei mai minunați?
Ispita neamului celui de pe urmă a și sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist încât amenință să-i piardă pe cei aleși.
Și nu-i atât de periculoasă ispita care vine de la vrăjmașii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pământești sau de la cei destrăbălați cari nu pot ușor să vatăme pe creștini. Pericolul vine de la frații cei mincinoși, cari sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși, cu cât cred că ei sunt frați curați. Predică și ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată și prefăcută după placul lumii acesteia și a stăpânitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice și în loc să hrănească, otrăvește pe cei cari o mănâncă. Ei aduc tulburare în rândul creștinilor. Aceștia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urmă. Despre ei a profețit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi. „Mulți vor veni întru numele Meu și pe mulți vor înșela.” (Matei cap. 5)
Vorbesc și frații mincinoși de sfânta și prea dulce ortodoxie, de dragoste, de curăție, pentru fapta bună, de smerenie și de virtute, și ajută obștile creștinești. Cât de greu pentru ortodocșii cei curați și simpli să înțeleagă pe cine au înaintea lor. Cât e de ușor să fie atrași de ideile lor cele „filosofice” și să îi creadă. Dacă răscolește cineva adânc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numește „om” (tradusă din grecește).
***
De multe ori înșeală răutatea, prefăcându-se în chipul faptei bune. După cum a spus și Sfântul Dorotei: Nici o răutate și nici unul dintre eresuri, nici însuși Diavolul nu poate să înșele pe cineva, numai dacă se preface în chipul faptei bune. După cum și Sf. Apostol zice că însuși Diavolul se închipuie un Înger luminat. Neghină numește Sf. Vasile cel Mare pe ereticii cari strică învățăturile Domnului și amestecându-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind nevătămați, să facă vătămare. (Din Catehismul Sf. Chiril Patriarhul Ierusalimului pag. 121)

Transcrierea s-a făcut după ediția: „Sfântul Ioan Iacob Romanul (Hozevitul) Din Ierihon către Sion. Trecerea de la pământ la cer” Jerusalem 1999, pagina 393

Textul a fost transcris și la http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/

Sursa

Preotul Ciprian Staicu insultă și blestemă o creștină care i-a cerut un sfat duhovnicesc

În urmă cu câteva zile, o credincioasă din Bucureşti a adresat un memoriu preoţilor nepomenitori membri ai Sinaxei naţionale române a preoţilor, monahilor şi mirenilor nepomenitori din Biserică Ortodoxă Română, în care cerea un sfat referitor la situaţia domniei sale.

Memoriul a fost adresat şi preotului Ciprian Staicu, care a dat următorul răspuns:

„A ajuns si la mine memoriul. M-am prapadit de ras.

Raspunsul meu: nu ti-a fost de ajuns ca ai facut cu zambetul pe buze combinatia intre erezie si ortodoxie, mai ai si tupeul de a obosi pe parinti cu aiurelile astea?

Atata vreme cat eu particip la vreo sinaxa asemenea memorii – provenite din neurmarea terapiei in curs – nu vor fi luate in seama, pentru ca parintii ortodocsi sunt oameni intregi la minte, care se ocupa cu lucruri serioase, nu cu a motiva IN SCRIS cum o persoana sa stea si in erezie, si in ortodoxie.

Si, ca sa fie mai clar, cu puterea pe care o am de la Hristos esti legata – pe motiv de hulire a Ortodoxiei – de toate pacatele tale si oprita de la impartasanie pana cand un Sinod va anathematiza adunarea din Creta.

Continuă-ti terapia și nu mai stresa oamenii cu scaun la cap.”

Pr Ciprian Staicu

alte detalii aici.

Redacţia noastră a reuşit să obţină textul acelui memoriu, pentru a vedea ce anume a determinat răspunsul pe care l-a dat părintele Staicu. Îl prezentăm în continuare. Din mesajul cu care creştină şi-a însoţit memoriul rezultă că domnia sa sta la dispoziţia sinaxei pentru orice lămuriri pe tema pusă în discuţie în memoriu.


Sursa

Asa zisele „moaşte,,a ereticului Papa Ioan Paul al II-lea vor fi aduse la Cluj spre închinare

Credincioșii români au ocazia de a vedea și de a se ruga la moaștele unuia dintre cei mai cunoscuți și apreciați lideri ai Bisericii Catolice. Moaștele Sfântului Ioan Paul al II-lea vor ajunge, duminică, la Cluj, și vor fi expuse în Catedrala Greco-Catolică „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca.

Un personaj extrem de important la nivel mondial, Ioan Paul al II-lea a fost capul Bisericii Catolice în perioada 1978-2005. Acesta a fost cunoscut drept un papă al premierelor, trecând granițe religioase și culturale vechi de secole, în încercarea sa de a răspândi înțelegerea și iubirea printre semenii săi.

În timp pontificatului său, Papa Ioan Paul al II-lea a ajuns și pe meleaguri românești, în 1999, atunci când, fermecat de frumusețile țării, a numit România „Grădina Maicii Domnului”. După trecerea sa în neființă, în 2005, Ioan Paul al II-lea a fost beatificat, pe 1 mai 2011, iar mai apoi a fost trecut în rândul sfinților, în data de 27 aprilie 2014. SURSA

Acest bărbat susține că este reîncarnarea lui Iisus pe Pământ! Este urmat de mii de oameni

Iisus Hristos s-a întors pe Pământ după reîncarnare, pentru a lucra mai întâi ca soldat în Armata Roșie și apoi ca polițist de trafic, înainte de a-și dezvălui adevăratul față. Mii de ruși cred că este adevărat și se închină lui Serghei Anatolievici Toro, în vârstă de 56 de ani, care se numește Vissarion și locuiește împreună cu cele două soții. Predă reîncarnarea, vegetarianismul și apocalipsa

Omul crede că spiritul lui Hristos s-a reîntors pe pământ după crucificarea Sa, iar acum ar sălăşlui în el. În plus, fostul polițist, cunoscut acum sub numele de Vissarion, are alături de el nu mai puțin de 5.000 de ruși care i se închină și cred în el, potrivit mirror.co.uk.

Mulți dintre acești adepți au renunțat la o carieră de succes pentru a-l urma pe omul pe care îl numesc „învățător”, iar școala din sat lucrează acum la ridicarea unei noi generații de ”Vissarioni”.

Vissarion a devenit proeminent în 1990 după căderea Uniunii Sovietice și a înființat o comunitate în Tiberkul, care a fost asemănată cu un cult.

Aparent are două neveste și șase copii din două căsătorii. După ce s-a despărțit de prima soție, s-a căsătorit cu o femeie de 19 ani, care a trăit cu el de la vârsta de șapte ani.

Sursa

Starețul Hariton îl obligă pe monahul Sava Vulpe, de la Petru Vodă, să devină nepomenitor

 Luni seara, în curtea Schitului Rădeni, a parcat o mașină de la Mănăstirea Petru Vodă, care l-a debarcat, cu bagaje cu tot, pe monahul Sava Vulpe, în vârstă de peste 60 de ani, imobilizat într-un cărucior cu rotile, ca urmare a evoluției unei poliomelite pe care a contactat-o la vârsta de doi ani.
Motivul acestei decizii: în urmă cu mai bine de o săptămână, monahul Sava a difuzat prin mănăstire câteva foi volante în care se făcea o informare sumară cu privire la evenimentele legate de pseudo-sinodul din Creta, de anul trecut.

Din spusele monahului, starețul mănăstirii l-ar fi întrebat dacă are binecuvântare să împrăștie aceste foi volante, iar când acesta i-a spus că nu, l-a somat ca în câteva zile să își facă bagajul și să plece din mănăstire. Destinația – Schitul Rădeni. Perioada de canon – nelimitată.
Analizând, din relatarea părintelui Sava, pe care o puteți asculta integral în materialul ce va fi publicat în cursul zilei de azi, modul în care au decurs lucrurile, se trag următoarele concluzii:
1.Monahul Sava era călugăr de 15 ani în Mănăstirea Petru Vodă, fiind tuns în monahism cu binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu, și nu a avut abateri disciplinare anterioare.
2.Deși preocupat de propria mântuire și îngrijorat de situația legată de sinodul din Creta, nu și-a pus problema asumării întreruperii comuniunii bisericești și a plecării din mănăstirea de metanie, dată fiind condiția sa fizică.
3.A continuat să participe la toate slujbele din mănăstire și nu a întrerupt pomenirea ierarhului, nici comuniunea cu obștea.
4.S-a făcut “vinovat” de distribuirea, în câteva exemplare, a unui pliant de informare legat de sinodul din Creta.
5.A fost alungat din mănăstire, printr-o decizie arbitrară a starețului mănăstirii, fiind la prima sa abatere, fără a primi o sancțiune prealabilă, menită să conducă la îndreptarea sa, fără nicio judecată a Consiliului Duhovnicesc al mănăstirii sau a Consiliului de Judecată, fără nicio decizie semnată și aprobată de sectorul Exarhat la Arhiepiscopiei Iașilor. Art. 38, lit. e) din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale prevede: “Pentru orice abatere a vreunui monah de la canoanele monastice, starețul, mai întâi, după învățătura Sfintei Evanghelii, îl va sfătui părintește și-l va povățui la îndreptare. Dacă vinovatul nu va asculta și va continua neorânduiala sa, starețul supune cazul Consiliului Duhovnicesc. Dacă vinovatul nu s-ar îndrepta nici prin sfaturile și povățuirile duhovnicilor, atunci starețul convoacă Consiliul de Judecată, pentru a se pronunța conform art. 245-248 din Regulamentul instantelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, precum și conform art. 117 și urm. din acest Regulament”.
1.Fără nicio grijă din partea stăreției pentru mântuirea sufletului său, părintele Sava a fost trimis la un schit despre care propaganda oficială a MMB afirmă, la unison cu conducerea Mănăstirii Petru Vodă, că s-ar afla „în afara Bisericii” și ar fi “schismatic”.
2.În adoptarea acestei decizii, nu s-a ținut seama în niciun fel de cei 15 ani de participare la viața monahală a obștii, de vârsta și de suferința fizică a părintelui Sava.
3.Trimițându-l la Rădeni, starețul Mănăstirii Petru Vodă a stabilit un precedent în Biserica Ortodoxă Română, transformându-l pe părintele Sava Vulpe în primul monah silit de către starețul său să întrerupă pomenirea ierarhului care a semnat documentele sinodului din Creta.
4.Pe linia “teologumenelor” specifice Mănăstirii Petru Vodă de după plecarea la Domnul a Părintelui Justin Pârvu, starețul Hariton ar fi afirmat că ierarhul va plăti pentru păcatul de a fi semnat în Creta, dar că mănăstirea Petru Vodă este în deplină ortodoxie, în ciuda faptului că, în conformitate cu art. 9 din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mănăstirilor, “Chiriarhul este conducătorul suprem al mănăstirilor, schiturilor și metocurilor care aparțin canonic de jurisdicția sa”, un principiu reflectat fidel de art. 75 din Statutul de funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, iar pomenirea ierarhului la slujbe înseamnă părtășie la învățătura pe care acesta o propovăduiește.
Această întâmplare greu de înțeles aruncă, dacă mai era nevoie, o lumină și asupra pretenției unora de a întrerupe pomenirea ierarhului, dar de a păstra comuniunea cu acesta și cu cei ce îl pomenesc, o contradicție în termeni, în realitate, deoarece întreruperea pomenirii înseamnă întreruperea comuniunii cu cel părtaș la erezie și cu cei care îl pomenesc la slujbe și sunt în comuniune directă cu el. Starețul Mănăstirii Petru Vodă le arată acelora cât de dispuși sunt preoții și ieromonahii care continuă să-și pomenească ierarhii participanți la sinodul din Creta sau susținători, într-un fel sau altul, ai deciziilor acestuia de a fi în comuniune chiar și cu cei care au obiecții măcar cu privire la sinodul din Creta, ca să nu mai vorbim de cei ce au întrerupt deja pomenirea ierarhului.
Părintele Pamvo Jugănaru l-a primit cu dragoste pe Părintele Sava Vulpe în micuța comunitate monahală de la Rădeni și l-a ajutat să se cazeze și să își reia în schit viața și preocupările de monah.
ortodoxinfo