Un preot binecuvântează enoriaşii cu furtunul, în biserică VIDEO

Un preot a fost înregistrat în timp ce udă cu furtunul enoriaşii veniţi la slujbă. Oamenii primesc cu smerenie binecuvântarea şi nu par deranjaţi de metoda inedită a feţei bisericeşti de a trimite apa sfinţită spre absolut toată lumea.

Imaginile au fost publicate pe Facebook de preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, care face scrie amuzat: „Când se udă grădina … Domnului!”.

Sursa

Despre inselarile dracesti de la Medjugorje, Fatima si Lourdes


Despre inselarile dracesti de la Medjugorje, Fatima si Lourdes

La Fatima, în ziua de 13 iulie 1917, arătarea care a luat chipul Maicii Domnului a spus: „Pentru a împiedica acest război, cer consacrarea Rusiei la inima mea neprihănită şi Sfânta Împărtăşanie, ca reparaţie, în primele sâmbete. Dacă vor fi ascultate cererile mele, Rusia se va convertişi va fi pace. (…) În cele din urmă, Inima mea neprihănită va triumfa. Sfântul Părinte îmi va consacra Rusia care se va întoarceşi se va da lumii un timp oarecare de pace” [13, 95].
Pe 8 decembrie 1942 Papa Pius al XII-lea a închinat întreaga lume Imaculatei Inimi a Mariei, iar la 7 iulie 1952, într -un mod cu totul special acelaşi papă a consacrat Imaculatei Inimi a Maicii Domnului toate popoarele Rusiei. „Prin această consacrare specială s-a urmărit să se ajungă la convertirea Rusiei, adică nu numai la îndepărtarea comunismului, ci, în realitate, la integrarea Rusiei în sânul Bisericii Catolice. (…) Pravoslavnica Rusieşi celelalteţări ortodoxe au fost acuzate pentru rătăcireaşi discordia de a se fi separat de unicul staul al lui Crist de la Roma, cerându -se ca aceste popoare separate să se reîntoarcă sub uniculşi veritabilul Păstor.

Totodată, consacrarea întregii lumi,şi în mod cu totul special a Rusiei, la cultul imaculatei inimi a Mariei rep rezintă o practică inovatoare a Bisericii Catolice care contravine spiritului evanghelicşi Sfintei Tradiţii. Căci ce poate însemna, în realitate, să i se consacre Mântuitorului Hristos sau Maicii Domnului întregul neam omenesc, deci inclusivşi credincioşii altor Biserici creştine, dimpreună cu mozaicii, cu musulmaniişi cu toţi păgânii, dar fără participarea liber consimţită?
În linia aceloraşi apariţii dubioase care duc la credinţe rătăciteşi care stabilesc, prin invizibile fire, o legătură cu demonul, a fost cazul petrecut la Lourdes în anul 1858. Fetiţa Bernadette a avut în total optsprezece viziuni. În ziua de Buna Vestire 1858, vedenia „Fecioarei Maria” a întâmpinat -o cu cuvintele: “Eu sunt Imaculata Concepţiune”. Această repetată şi accentuată mărturisire, aparent miraculoasă, prin care s-a confirmat încă o dată, pe aceeaşi cale, aparent miraculoasă, noua dogmă promulgată de Biserica Romano-Catolică, a contribuit şi mai mult la răspândirea şi înrădăcinarea rătăcirii respective în sufletele credincioşilor catolici. La vedenii s-a adăugat şi faptul că la locurile respective s-au petrecut multe vindecări neobişnuite, în special de paralizii, care i-au impresionat pe pelerini. (…)
Presupusele teofaniişi anghelofanii, în urma cărora au apărut rătăciri, dintre careşi cele pomenite, s-au petrecut în general cu copii sau adolescenţi, dinadins aleşi de către Ispititor, pentru ca nevinovăţia lor să servească drept garanţie a sfinţeniei acelor apariţii. Alteori au fost folosite în aceleaşi scopuri persoane în vârstă, foarte credincioase, dar uşor influenţabile, înclinate a crede tot ceea ce era învăluit în suprafiresc. În toate cazurile menţionate, nălucirile diferitelor întruchipări cereşti,şi în special ale Maicii Domnului, urmăreau să câştige încrederea vizionarilor prin tot felul de promisiuni, recompense şi aprecieri măgulitoare, flatându-le amorul propriu şi stârnind în sufletul lor un duh de mândrie şi de slavă deşartă. Vedeniile au comunicat şi secrete, pe care vizionarii nu aveau voie să le spună nimănui, ceea ce îi subordona şi mai mult nălucirii respective. Asemenea atitudini sunt însă potrivnice spiritului autenticelor teofanii, cunoscute din tradiţia Bisericii şi din Vieţile Sfinţilor” [45, 142-148] (Mihai Urzică, unul dintre puţinii care au analizat „apariţiile mariane” prin prisma Sfintei Tradiţii).
La Medjugorje, „Maica Domnului” i-a transmis unui preot catolic care rămăsese foarte mirat de faptul că un copil ortodox primise vindecare: „Musulmanii şi ortodocşii au aceeaşi calitate caşi catolicii, sunt egali în faţa Fiului Meuşi în faţa Mea; voi sunteţi toţi copiii Mei. Desigur, nu toate religiile sunt egale, dar toţi oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu, aşa cum spune Sfântul Paul. (…) Cei care nu sunt catolici sunt şi ei creaturi făcute să ajungă într-o zi în casa Tatălui” [6, 90]. Tot acolo, dar doi ani mai târziu, i-a îndemnat pe catolici: „Iubiţi-i pe fraţii voştri, sârbii ortodocşi şi musulmanii, precum şi pe ateii care vă persecută.” [6, 101].

În articolul lui Ioan Butiurcă Medjugorie – dosarul unei mistificări, citim următoarele: „La un sfert de secol după ce a devenit unul dintre cele mai faimoase centre de pelerinaj din întreaga lume, Medjugorie a ajuns un spaţiu al «schismei, dezordinii religioase, neascultării şi activităţii anti-ecleziastice». Caracterizarea, care aparţine lui Ratko Peric, episcopul romano-catolic al aşezării bosniace, pune într-o lumină sumbră Medjugorie, considerat de milioane de persoane locul ales de Dumnezeu pentru a transmite mesaje întregii omeniri, prin intermediul Fecioarei Maria.”[1] „La un moment dat, în Medjugorie s-a vorbit despre un taximetrist care a călcat un bărbat plin de sânge. Acesta i-a dat şoferului o batistă plină de sânge şi i-a spus să o arunce în râu. În timp ce se îndrepta spre apă, taximetristul ar fi fost oprit de o femeie îmbrăcată în negru care i-a cerut să-i dea o batistă. Şoferul i-a oferit propria batistă, dar în acel moment a auzit-o pe femeie spunând: «nu aceasta, ci batista însângerată». Taximetristul i-a îndeplinit dorinţa, moment în care a auzit următoarele cuvinte: «Dacă ai fi aruncat batista în râu, sfârşitul lumii ar fi venit instantaneu». Vicka Ivankovic a notat în jurnalul ei că a întrebat-o pe «Gospa» dacă acest eveniment este adevărat, iar apariţia i-a răspuns: «Da, este adevărat. Bărbatul plin de sânge a fost fiul meu, Iisus, iar eu eram femeia în negru». Comentariul episcopului, menţionat în raportul său, «Adevărul despre Medjugorie», este elocvent: «Ce fel de teologie este aceasta? Din această mărturie reiese că Iisus vrea sa distrugă lumea dacă o batistă este aruncată în râu, iar Fecioara Maria este cea care salvează lumea!». (…) O serie de afirmaţii făcute de «Gospa» se bat cap în cap cu dogma Bisericii Catolice, conform căreia mântuirea se obţine numai în cadrul ei, prin credinţa în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi în primatul papal: «Toate religiile sunt egale în faţa lui Dumnezeu» (Chronological Corpus of Medjugorje, p. 317), «Dumnezeu conduce toate confesiunile aşa cum un rege îşi conduce supuşii, prin intermediul slujitorilor săi» (Apariţiile de la Medjugorie – Svat Kraljevic, 1984, p. 58), «Musulmanii şi ortodocşii, la fel ca şi catolicii, sunt egali în faţa Fiului meu şi a mea, pentru că toţi sunteţi copiii mei» (Fecioara Maria apare în Iugoslavia – Pr. Marjan Ljubic).
Continuând studiile lui Mihai Urzică din volumul Biserica şi viermii cei neadormiţi, argumentam caracterul demonic al aşa-ziselor „arătări mariane” din spaţiul catolic. E bine că, în cele din urmă, până şi forurile catolice au înţeles că la Medjugorie are loc un fenomen înşelător
A aprecia dacă „arătările mariane” sunt sau nu înşelări nu se poate face decât dacă se ţine seama de mesajele rostite de aceste „arătări”. Dacă la Fatima s-ar fi arătat Maica Domnului, atunci cu siguranţă nu ar fi cerut catolicizarea Rusiei pravoslavnice. Dacă s-ar fi arătat la Medjugorje, nu i-ar fi împărţit pe oameni în catolici şi necatolici (ortodocşii fiind consideraţi astfel mai aproape de musulmani); ci poate i-ar fi sfătuit pe catolici să revină la dreapta-credinţă a ortodocşilor, care este credinţa Bisericii nedespărţite.
Deşi este o afirmaţie grea, afirmaţia lui Mihai Urzică referitoare la faptul că aceste apariţii sunt demonice este adevărată. Este singura apreciere care se poate argumenta cu ajutorul Sfintei Tradiţii. Celelalte aprecieri, deşi sunt făcute în numele dragostei şi al înţelegerii (şi sunt întărite de mărturia pelerinilor ortodocşi la aceste noi „locuri sfinte”), sunt pătate de noroiul înşelării.
Mihai Urzică mai scria: „Orice abatere de la dreapta credinţă şi de la adevăr este o rătăcire şi orice rătăcire are o origine tenebroasă, indiferent de mijloacele şi de căile prin care a provenit.Prin orice credinţă greşită pe care Ispititorul o provoacă, el urmăreşte să câştige încrederea credinciosului, a unor întregi comunităţi creştine, pentru a le compromite mântuirea sufletelor. Şi astfel, atât credinciosul care s-a înşelat cât şi clerul Bisericii care a girat asemenea cazuri dubioase şi obscure, ajung în cele din urmă să poarte stigmatul Satanei.
O rătăcire acceptată pe o astfel de cale şi strecurată în obştea credincioşilor cu binecuvântări sacerdotale antrenează apoi şi alte rătăciri mai mari, în măsura în care Dumnezeu îngăduie asemenea uneltiri ale Satanei, din pricina stării de păcat în care se află lumea. Dumnezeu pune astfel la încercare evlavia creştinilor şi înţelegerea nealterată a credinţei precum şi a bunei îndrumări pe care ei trebuie să o dea credincioşilor. Dar, din păcate, mulţi se poticnesc, iar unii dintre cârmuitorii turmei lui Hristos lasă să intre în staul lupi răpitori îmbrăcaţi în blană de oaie.
Va veni totuşi o zi – cândva – când atât ei cât şi toţi cei care s-au împărtăşit de falsele teofanii vor vedea, cu alţi ochi, că arătările de care s-au împărtăşit aveau, de fapt, coarne şi coadă de capră” [45, 148].
din cartea Darimarea idolilor de Danion Vasile

Sursa

Gheron Iosif isihastul ~ înșelat ori sfânt?

  „Iubiților, NU DAȚI CREZARE ORICĂRUI DUH, CI CERCAȚI DUHURILE, dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulții prooroci mincinoși au ieșit în lume. (1In 4,1)

  Fraților, suntem datori a cerca duhurile și a nu crede orbește ceea ce ni se spune. Deci avem poruncă să facem aceasta. De ce vă spun acest lucru? Am citit cartea „Starețul meu Iosif isihastul” și am considerat de neapărată trebuință să atrag atenția asupra acestei cărți, și cei ce vor voi să ia aminte bine vor face. Cartea este o contradicție totală asupra învățăturii Sfinților Părinți și a Sfintei Scripturi. De aceea, și pentru cei ce au citit deja această carte voi aduce mărturia Sfinților Părinți care dovedesc limpede și clar că, acest vestit gherondă s-a nevoit după a lui părere, după cum el a crezut de cuviință, neștiind că Sfânta Evanghelie spune altceva:

  „Dar toate să se facă cu cuviință și după rânduială.” (1Cor 14,40)

„Iar când se luptă cineva la jocuri, nu ia cununa dacă nu s-a luptat după legile jocului.” (2Tim 2,5)

„Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii.” (1Cor 14,33)

În această nevoință mult prea însemnată, de care se cutremură tot iadul, adică cea a rugăciunii lui Iisus, dacă nu te îndeletnicești cu ea după rânduiala Sfinților Părinți ai șanse uriașe să ajungi un ieșit din minți, un înșelat notoriu. Dar aceasta însemnă să cunoști bine Sfânta Evanghelie și scrierile Sfinților Părinți, ceea ce nu este deloc cazul cu acest „vestit” gherondă și cu ucenicii lui. Citind cartea veti vedea cotradicții înfricoșătoare, față de Sfânta Evanghelie și învățătura Sfinților Părinți. El cerea ca o condiție absolut esențială ascultare orbească, chiar și în cazul unei porunci greșite! Așa ceva este diabolic. El nu știa asta. Se vede chiar de la început cărții cum acest vestit gherondă este prea-plin de o trufie grosolană. La un moment-dat el îi cere „ucenicului” său să-i facă metanie, și asta de față cu lumea. Partea cu totul ciudată, este că acesta era doar un simplu mirean, dar totodată și gherondă, iar ucenicul lui era skimonah de foarte multă vreme și chiar cu vârsta era mai mare cu 12 ani. E de mirare, pentru că Evanghelia spune „că cel mai mic se binecuvintează de cel mai mare!” Acest gherondă, după care evanghelie se călăuzea?! Sunt foarte multe contradicții. Am adus câteva fragmente de la Sfântul Ignatie Briancianinov, pe această temă, ca să ne lămurim fiecare dintre noi, și să ne convingem că învățătura Sfintei Biserici este cu totul alta în comparație cu viața și învățătura acestui „vestit” gherondă. Iată ce ne spune acest mare sfânt a lui Dumnezeu:
„Vorba mincinoasă și vicleană nu poate să nu fie rea și vătămătoare. Împotriva unei asemenea meșteșugiri trebuie să ne purtăm cu băgare de seamă. Cercetează Dumnezeiasca Scriptură, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, precum și scrierile Sfinților Părinți, mai cu seamă cele practice, pentru ca, punând alături de ele învățătura și purtarea învățătorului și starețului tău (a duhovnicului), să o poți vedea ca în oglindă și să o înțelegi. Ceea ce este potrivit cu Scriptura, să-ți însușești și să ții minte, iar ceea ce este rău și mincinos, să recunoști și să lepezi, ca să NU FII ÎNȘELAT. Să știi că în zilele noastre au apărut mulți înșelători și învățători mincinoși.”

Ofrandă monahilor contemporani  p 79

Editura Egumenița 2011
„Preacuviosul Grigorie Sinaitul spune: Îndeobște singura pricină a înșelării este trufia. În trufia omului, care este amăgire de sine, diavolul își află liman prielnic și îmbină amăgirea lui cu amăgirea de sine a omului. Orice om este mai mult sau mai puțin înclinat spre înșelare, fiindcă <chiar și cea mai curată fire omenească are în sine ceva trufaș>.

Întemeiate sunt preântâmpinările Părinților! Trebuie să fim foarte prevăzători, trebuie să ne păzim de amăgirea de sine și de înșelare. În vremurile noastre, când povățuitorii de Dumnezeu insuflați s-au împuținat cu desăvârșire, este nevoie de o deosebită prevedere, de o deosebită luare-aminte la sine. Acestea sunt de trebuință în toate nevoințele călugărești și mai cu seamă în nevoința rugăciunii, care e între toate nevoințele cea mai înaltă, cea mai mântuitoare, cea mai luptată de vrăjmași. <Cu frică să petreceți> (1Pt 1,17), îndeamnă Apostolul. Îndeletnicirea cu rugăciunea lui Iisus își are începutul său, urcușul său treptat, sfârșitul său fără de sfârșit. Este de neapărată trebuință a începe îndeletnicirea de la început, nu de la mijloc și nici de la sfârșit. Preasfințitul Calist, patriarhul Constantinopolului, descriind roadele duhovnicești ale acestei rugăciuni, spune: Nimeni din cei ce nu au deprins tainele sau dintre cei ce au trebuință de lapte să nu cuteze, auzind învățătura despre lucrarea harică a rugăciunii, a se atinge de ea. Este oprită o astfel de încercare la vreme nepotrivită. Cei ce au încercat-o și au căutat mai înainte de vreme ceea ce vine la vremea potrivită, care s-au străduit să intre în limanul nepătimirii aflându-se într-o așezare lăuntrică nepotrivită cu aceasta, sunt socotiți de către Părinți nu altfel decât ieșiți din minți. Nu poate a citi cartea cel ce nu a deprins slovele.

Ce înseamnă a începe îndeletnicirea cu rugăciunea lui Iisus de la mijloc și de la capăt, și ce înseamnă a începe această lucrare de la început?

De la mijloc încep acei începători care, citind în cărțile Părinților povețe privitoare la îndeletnicirea cu rugăciunea lui Iisus pe care Părinții le-au dat celor ce se liniștesc, adică monahilor ce au sporit mult în nevoința monahală, se apucă în chip nechibzuit să se călăuzească în lucrarea lor de aceste povețe. De la mijloc încep cei care se străduiesc, fără să se fi pregătit defel pentru aceasta, să urce cu mintea în biserica inimii și să înalțe rugăciune de acolo. De la sfârșit încep cei ce caută să descopere numaidecât în sine dulceața harică a rugăciunii și celelalte lucrări harice ale ei. Trebuie să începem de la început, adică să săvârșim rugăciunea CU LUARE-AMINTE si CU EVLAVIE, având ca scop POCĂINȚA, singura noastră grijă fiind ca aceste trei însușiri să însoțească totdeauna rugăciunea noastră.”

Expierențe ascetice  p 184-185.
„Sfântul Simeon Noul Teolog, cugetând la lipsa de sporire ce însoțește uneori rugăciunea și la neghinele înșelării care răsar din ea, pune atât lipsa de spor cât și înșelarea pe seama nepăzirii corectitudinii și înaintării treptate în rugăciune. Cei care vor să se suie la înălțimea rugăciunii, spune Teologul, să nu înceapă a merge de sus în jos, ci mai întâi să urce de jos în sus, la început prima treaptă a scării, apoi pe cea de-a doua, după aceea pe a treia, în fine pe cea de-a patra. În acest chip oricine poate să se înalțe de pe pământ și să suie la cer.”

Expierențe ascetice   p 186.
„Visătorul, odată cu primul pas făcut pe calea rugăciunii, iese din tărâmul adevărului, pășește pe tărâmul minciunii, pe tărâmul satanei, se supune de bunăvoie înrâuririi satanei. Sfântul Simeon Noul Teolog zugrăvește astfel rugăciunea visătorului și roadele ei: El ridică spre cer mâinile, ochii și mintea, își închipuie în mintea sa – asemenea lui Klopstock și lui Milton – sfaturile dumnezeiești, bunătățile cerești, cinurile sfinților îngeri, locașurile îngerilor; pe scurt, adună în închipuirea sa toate cele auzite din Dumnezeiasca Scriptură, le cercetează în vremea rugăciunii, caută la cer; prin toate acestea își stârnește sufletul său către dumnezeiasca dorire și dragoste; câteodată varsă lacrimi și plânge. În acest chip, inima lui se trufește încetul cu încetul, fără a pricepe el aceasta cu inima; i se pare că cele săvârșite de el sunt rodul harului dumnezeiesc spre mângâierea lui și roagă pe Dumnezeu ca să-l învrednicească a petrece pururea în această stare. Acesta este semnul înșelării. Un asemenea om de s-ar liniști cu liniștire desăvârșită nu poate să scape de nebunie și sminteală.”

Expierențe ascetice  p 192.
„Nu primi nicicum, spune Preacuviosul Grigorie Sinaitul, dacă vei vedea ceva cu ochii cei simțiți ori cu mintea, în afară ori înlăuntru tău, de-ar fi chipul lui Hristos, sau chip de înger, sau al vreunui sfânt, sau dacă ți se va arăta lumină,… Fi cu luare-aminte și pază! Nu-ți îngădui a te încrede în ceva, nu arăta învoire cu gândul și cu glasul la nimic, nu te încrede în grabă vreunei arătări, de-ar fi ea adevărată și bună; fi rece către ea și înstrăinat, păzind statornic mintea ta lipsită de închipuiri, fără a alcătui în sine vreun chip și fără a fi întipărită de nici un chip. Cel ce a văzut oarece cu mintea sau cu simțurile, de-ar fi vedenia și de la Dumnezeu, și o primește cu grăbire, lesne cade în înșelare, cel puțin, își descoperă aplecarea spre înșelare, primind vedenia cu grabă și ușurătate.”

Expierențe ascetice   p 193.

Editura Sophia 2008.
„Toate felurile de înșelare demonică la care se supune cel ce se nevoiește în rugăciune apar ca urmare a faptului că LA TEMELIA RUGĂCIUNII NU ESTE PUSĂ POCĂINȚA, că pocăința nu s-a făcut izvorul, sufletul, scopul rugăciunii. Dacă cineva, spune Preacuviosul Grigore Sinaitul, în încrederea în sine întemeiată pe părerea de sine, visează să ajungă la stări înalte de rugăciune și a dobândit râvnă nu adevărată, ci satanicească; pe acela, diavolul îl prinde repede îl lațurile sale, ca pe un slujitor al său. Oricine se silește să intre la nunta Fiului lui Dumnezeu nu în veșminte curate și luminate, puse în rânduială prin pocăință, ci de-a dreptul în zdrențele sale, în starea omului vechi, de păcătoșenie și amăgire de sine, este aruncat în întunericul din afară: ÎN ÎNȘELARE DRĂCEASCĂ.”

Expierențe ascetice  p 191.

Editura Sophia 2008.
Pentru cei ce vor a se lămuri deplin, îi rog să citească tot capitolul „Despre Rugăciunea lui Iisus”, din cartea Expierențe ascetice, p 169.

Acuma, un alt aspect cutremurător pe care vreau să-l subliniez este faptul că în toată învățătura acestui „vestit” gherondă nu-și are loc pocăința !!! De ce oare? Când noi știm că primele cuvinte ale lui Hristos Dumnezeu când a început a propovădui, au fost:

   „Pocăiți-vă căci s-a apropiat Împărăția cerurilor.” (Mt 3,2)

Vedem la Sfinții Părinți că ei căutau toată viața lor pocăința, conștiința proprii păcătoșenii, plânsul pentru greșelile lor. Se rugau din adâncul inimii lor să le dea Bunul Dumnezeu pocăință adevărată, și început bun. Ori la acest gherondă vedem cu totul altceva: desfătări de har, vedenii cu nemiluita, până acolo a ajuns nebunia lor încât se călăuzeau în multe situații după vedeniile avute! Iar de pocăință nici măcar nu amintesc de ea!

Am să închei acest îndemn de luare-aminte cu un fragment luat chiar din cartea acestui gherondă, și asta ca să vedeți și voi cum a înțeles el și ucenicul lui de bază, a învăța această nevoință a rugăciunii:
„Vino micuțule, să te învăț să faci rugăciune! Eu nu știam nimic despre Rugăciunea minții. Vino la mine la kilie, mi-a spus el din nou. Dar chilia lui era mică ca un mormânt. Cum să încăpem amândoi? De aceea mi-a spus: Eu voi sta în picioare pe podea, iar tu vei sta tot în picioare, dar pe scândurile patului. Vom coborâ mintea noastră în inimă și vom spune <Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!> Și să vedem ce se întâmplă. Ai înțeles? Am înțeles. Dar ia aminte, cu mintea să spui, nu cu gura. În picioare tu și eu. Să fii atent și să nu moțăi! Nu, nu voi moțăi. Eu mă străduiam să înțeleg ceva din Rugăciunea minții, dar nu reușeam. Mă sileam  dar mintea mea cutreiera peste tot. După puțin timp părintele Arsenie (acesta fiind ucenicul cel mai apropiat) mă întreabă: Ai simțit ceva? Simți Harul lui Dumnezeu? Nu părintele meu. Afarăăă! De atâta timp să te rogi și să nu simți nimic? Mie mi s-a făcut inima atât de luminoasă și plină de bucurie, iar tu, nimic? Ce ești? Animal? Ce faci?”   p 224

~ Starețul meu Iosif isihastul.
Ei, fraților, cercetați și voi și veți vedea că altul era comportamentul Sfinților Părinți, iar cât despre învățătura acestora, sunt de-a-dreptul în contradicție cu ceea ce ne învață Sfânta Biserică.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luam aminte.

   „Iubiților, NU DAȚI CREZARE ORICĂRUI DUH, CI CERCAȚI DUHURILE, dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulții prooroci mincinoși au ieșit în lume. (1In 4,1)
~ un monah.

O româncă eretică va fi beatificată de Papa Francisc.

O româncă va fi beatificată de Papa Francisc. Povestea care a emoționat lumea catolicăO credincioasă catolică din România va scrie istorie la Vatican. Veronica Antal, căci despre ea este vorba, a fost ucisă acum 60 de ani, iar Biserica Catolică o va recunoaște ca un martir.

Veronica Antal a fost ucisă în anul 1958 când se întorcea de la biserică, iar un bărbat a vrut să o violeze. Aceasta s-a apărat, iar bărbatul a ucis-o.

Papa Francisc a cerut de-a lungul timpului mai multe lămuriri cu privire la această poveste reală care s-a petrecut în România acum zeci de ani.

În urma anchetelor făcute de clericii de la Vatican și de personalul care face astfel de expertize s-au aflat o serie de lucruri interesante, fapt pentru care Veronica Antal va fi beatificată.

Românca și-a dat viața pentru a-și apăra castitatea. S-a născut într-un sat din Moldova și a vrut să se călugărească, dar din cauza regimului comunist nu a putut.

În anii 50, toate mănăstirile catolice erau desființate de regimul lui Gheorghiu-Dej. Veronica a dorit să facă un jurământ de castitate, și tocmai de aceea Papa Francisc îi admiră felul în care a reușit să își apere credința.

Veronica Antal s-a născut într-o familie credincioasă. A fost crescută de nana ei, Serafina și era fiică unică.

Mama Veronicăi nu era de acord ca fiica ei să se călugărească, însă a lăsat-o să facă ce vrea. Din nefericire, pentru că a fost omorâtă, nu a mai reușit.

Veronica a fost înjunghiată de un tânăr pe nume Pavel Mocanu, în timp ce se întorcea de la biserică.

Pe un bilețel, Veronica scria: „Prefer să mor decât să îmi pierd fidelitatea pentru Dumnezeu”. Aceasta e scurta poveste a femeii care va face istorie la Vatican.

Sursa: Huff.ro

Nota mea:

Atentie la inselari! Un neortodox nu poate fi numit martir!
Sfantul Ciprian al Cartaginei a spus ca :

„asemenea oameni, chiar daca au fost ucisi in numele credintei lor, nu-si vor spala nici cu sange greselile lor. Vina dezbinarii e grava, de neiertat, si suferinta n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot ramane cu Dumnezeu cei ce nu vor sa fie uniti cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar daca vor arde pe rug sau vor fi dati fiarelor salbatice, aceea nu va fi coroana credintei, ci pedeapsa tradarii, si nu sfarsitul glorios al celui cu virtute religioasa, ci moartea din disperare. Unul ca acestia poate fi ucis, dar nu poate fi incoronat. Marturiseste ca e crestin, ca si diavolul care adesea minte ca e Hristos, caci Insusi Domnul ne atrage luarea-aminte si zice: «Multi vor veni in numele Meu spunand: Eu sunt Hristos, si pe multi vor insela.» Dupa cum el nu e Hristos, chiar daca inseala cu numele, la fel nu poate fi crestin cine nu ramane in Evanghelia lui Hristos si a adevaratei credinte” [221; 444].

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul- Ispita creștinilor cu adevărat ortodocși din veacul de acum: „Pericolul vine de la frații cei mincinoși, cari sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși, cu cât cred că ei sunt frați curați. Predică și ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată și prefăcută după placul lumii acesteia și a stăpânitorului acestei lumi

ISPITA CREȘTINILOR CU ADEVĂRAT ORTODOCȘI

(Din veacul de acum)

În Pateric scrie că sfinții Părinți ai Schitului au profețit despre neamul cel de pe urmă. A întrebat unul: Ce lucrăm noi? Și răspunzând unul dintre dânșii, Marele Avă Ishiron a zis: noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Și iarăși întrebând a zis: cei de după noi ce vor face oare? Și a zis: vor face numai pe jumătate din cât am lucrat noi.

 Dar cei de după dânșii ce vor face? Și a zis: neamul acela nu va putea face nimic; ci le va veni ispită și cei care se vor afla încercați în vremea aceea vor fi mai mari decât noi și decât părinții noștri.
Ce ispită înfricoșătoare va fi oare, să se arate lămuriți cu toate că nu vor avea nici o lucrare și vor fi mai mari decât pustnicii cei mai minunați?
Ispita neamului celui de pe urmă a și sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist încât amenință să-i piardă pe cei aleși.
Și nu-i atât de periculoasă ispita care vine de la vrăjmașii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pământești sau de la cei destrăbălați cari nu pot ușor să vatăme pe creștini. Pericolul vine de la frații cei mincinoși, cari sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși, cu cât cred că ei sunt frați curați. Predică și ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată și prefăcută după placul lumii acesteia și a stăpânitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice și în loc să hrănească, otrăvește pe cei cari o mănâncă. Ei aduc tulburare în rândul creștinilor. Aceștia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urmă. Despre ei a profețit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi. „Mulți vor veni întru numele Meu și pe mulți vor înșela.” (Matei cap. 5)
Vorbesc și frații mincinoși de sfânta și prea dulce ortodoxie, de dragoste, de curăție, pentru fapta bună, de smerenie și de virtute, și ajută obștile creștinești. Cât de greu pentru ortodocșii cei curați și simpli să înțeleagă pe cine au înaintea lor. Cât e de ușor să fie atrași de ideile lor cele „filosofice” și să îi creadă. Dacă răscolește cineva adânc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numește „om” (tradusă din grecește).
***
De multe ori înșeală răutatea, prefăcându-se în chipul faptei bune. După cum a spus și Sfântul Dorotei: Nici o răutate și nici unul dintre eresuri, nici însuși Diavolul nu poate să înșele pe cineva, numai dacă se preface în chipul faptei bune. După cum și Sf. Apostol zice că însuși Diavolul se închipuie un Înger luminat. Neghină numește Sf. Vasile cel Mare pe ereticii cari strică învățăturile Domnului și amestecându-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind nevătămați, să facă vătămare. (Din Catehismul Sf. Chiril Patriarhul Ierusalimului pag. 121)

Transcrierea s-a făcut după ediția: „Sfântul Ioan Iacob Romanul (Hozevitul) Din Ierihon către Sion. Trecerea de la pământ la cer” Jerusalem 1999, pagina 393

Textul a fost transcris și la http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/

Sursa

Preotul Ciprian Staicu insultă și blestemă o creștină care i-a cerut un sfat duhovnicesc

În urmă cu câteva zile, o credincioasă din Bucureşti a adresat un memoriu preoţilor nepomenitori membri ai Sinaxei naţionale române a preoţilor, monahilor şi mirenilor nepomenitori din Biserică Ortodoxă Română, în care cerea un sfat referitor la situaţia domniei sale.

Memoriul a fost adresat şi preotului Ciprian Staicu, care a dat următorul răspuns:

„A ajuns si la mine memoriul. M-am prapadit de ras.

Raspunsul meu: nu ti-a fost de ajuns ca ai facut cu zambetul pe buze combinatia intre erezie si ortodoxie, mai ai si tupeul de a obosi pe parinti cu aiurelile astea?

Atata vreme cat eu particip la vreo sinaxa asemenea memorii – provenite din neurmarea terapiei in curs – nu vor fi luate in seama, pentru ca parintii ortodocsi sunt oameni intregi la minte, care se ocupa cu lucruri serioase, nu cu a motiva IN SCRIS cum o persoana sa stea si in erezie, si in ortodoxie.

Si, ca sa fie mai clar, cu puterea pe care o am de la Hristos esti legata – pe motiv de hulire a Ortodoxiei – de toate pacatele tale si oprita de la impartasanie pana cand un Sinod va anathematiza adunarea din Creta.

Continuă-ti terapia și nu mai stresa oamenii cu scaun la cap.”

Pr Ciprian Staicu

alte detalii aici.

Redacţia noastră a reuşit să obţină textul acelui memoriu, pentru a vedea ce anume a determinat răspunsul pe care l-a dat părintele Staicu. Îl prezentăm în continuare. Din mesajul cu care creştină şi-a însoţit memoriul rezultă că domnia sa sta la dispoziţia sinaxei pentru orice lămuriri pe tema pusă în discuţie în memoriu.


Sursa

Asa zisele „moaşte,,a ereticului Papa Ioan Paul al II-lea vor fi aduse la Cluj spre închinare

Credincioșii români au ocazia de a vedea și de a se ruga la moaștele unuia dintre cei mai cunoscuți și apreciați lideri ai Bisericii Catolice. Moaștele Sfântului Ioan Paul al II-lea vor ajunge, duminică, la Cluj, și vor fi expuse în Catedrala Greco-Catolică „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca.

Un personaj extrem de important la nivel mondial, Ioan Paul al II-lea a fost capul Bisericii Catolice în perioada 1978-2005. Acesta a fost cunoscut drept un papă al premierelor, trecând granițe religioase și culturale vechi de secole, în încercarea sa de a răspândi înțelegerea și iubirea printre semenii săi.

În timp pontificatului său, Papa Ioan Paul al II-lea a ajuns și pe meleaguri românești, în 1999, atunci când, fermecat de frumusețile țării, a numit România „Grădina Maicii Domnului”. După trecerea sa în neființă, în 2005, Ioan Paul al II-lea a fost beatificat, pe 1 mai 2011, iar mai apoi a fost trecut în rândul sfinților, în data de 27 aprilie 2014. SURSA

Acest bărbat susține că este reîncarnarea lui Iisus pe Pământ! Este urmat de mii de oameni

Iisus Hristos s-a întors pe Pământ după reîncarnare, pentru a lucra mai întâi ca soldat în Armata Roșie și apoi ca polițist de trafic, înainte de a-și dezvălui adevăratul față. Mii de ruși cred că este adevărat și se închină lui Serghei Anatolievici Toro, în vârstă de 56 de ani, care se numește Vissarion și locuiește împreună cu cele două soții. Predă reîncarnarea, vegetarianismul și apocalipsa

Omul crede că spiritul lui Hristos s-a reîntors pe pământ după crucificarea Sa, iar acum ar sălăşlui în el. În plus, fostul polițist, cunoscut acum sub numele de Vissarion, are alături de el nu mai puțin de 5.000 de ruși care i se închină și cred în el, potrivit mirror.co.uk.

Mulți dintre acești adepți au renunțat la o carieră de succes pentru a-l urma pe omul pe care îl numesc „învățător”, iar școala din sat lucrează acum la ridicarea unei noi generații de ”Vissarioni”.

Vissarion a devenit proeminent în 1990 după căderea Uniunii Sovietice și a înființat o comunitate în Tiberkul, care a fost asemănată cu un cult.

Aparent are două neveste și șase copii din două căsătorii. După ce s-a despărțit de prima soție, s-a căsătorit cu o femeie de 19 ani, care a trăit cu el de la vârsta de șapte ani.

Sursa

Starețul Hariton îl obligă pe monahul Sava Vulpe, de la Petru Vodă, să devină nepomenitor

 Luni seara, în curtea Schitului Rădeni, a parcat o mașină de la Mănăstirea Petru Vodă, care l-a debarcat, cu bagaje cu tot, pe monahul Sava Vulpe, în vârstă de peste 60 de ani, imobilizat într-un cărucior cu rotile, ca urmare a evoluției unei poliomelite pe care a contactat-o la vârsta de doi ani.
Motivul acestei decizii: în urmă cu mai bine de o săptămână, monahul Sava a difuzat prin mănăstire câteva foi volante în care se făcea o informare sumară cu privire la evenimentele legate de pseudo-sinodul din Creta, de anul trecut.

Din spusele monahului, starețul mănăstirii l-ar fi întrebat dacă are binecuvântare să împrăștie aceste foi volante, iar când acesta i-a spus că nu, l-a somat ca în câteva zile să își facă bagajul și să plece din mănăstire. Destinația – Schitul Rădeni. Perioada de canon – nelimitată.
Analizând, din relatarea părintelui Sava, pe care o puteți asculta integral în materialul ce va fi publicat în cursul zilei de azi, modul în care au decurs lucrurile, se trag următoarele concluzii:
1.Monahul Sava era călugăr de 15 ani în Mănăstirea Petru Vodă, fiind tuns în monahism cu binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu, și nu a avut abateri disciplinare anterioare.
2.Deși preocupat de propria mântuire și îngrijorat de situația legată de sinodul din Creta, nu și-a pus problema asumării întreruperii comuniunii bisericești și a plecării din mănăstirea de metanie, dată fiind condiția sa fizică.
3.A continuat să participe la toate slujbele din mănăstire și nu a întrerupt pomenirea ierarhului, nici comuniunea cu obștea.
4.S-a făcut “vinovat” de distribuirea, în câteva exemplare, a unui pliant de informare legat de sinodul din Creta.
5.A fost alungat din mănăstire, printr-o decizie arbitrară a starețului mănăstirii, fiind la prima sa abatere, fără a primi o sancțiune prealabilă, menită să conducă la îndreptarea sa, fără nicio judecată a Consiliului Duhovnicesc al mănăstirii sau a Consiliului de Judecată, fără nicio decizie semnată și aprobată de sectorul Exarhat la Arhiepiscopiei Iașilor. Art. 38, lit. e) din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale prevede: “Pentru orice abatere a vreunui monah de la canoanele monastice, starețul, mai întâi, după învățătura Sfintei Evanghelii, îl va sfătui părintește și-l va povățui la îndreptare. Dacă vinovatul nu va asculta și va continua neorânduiala sa, starețul supune cazul Consiliului Duhovnicesc. Dacă vinovatul nu s-ar îndrepta nici prin sfaturile și povățuirile duhovnicilor, atunci starețul convoacă Consiliul de Judecată, pentru a se pronunța conform art. 245-248 din Regulamentul instantelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, precum și conform art. 117 și urm. din acest Regulament”.
1.Fără nicio grijă din partea stăreției pentru mântuirea sufletului său, părintele Sava a fost trimis la un schit despre care propaganda oficială a MMB afirmă, la unison cu conducerea Mănăstirii Petru Vodă, că s-ar afla „în afara Bisericii” și ar fi “schismatic”.
2.În adoptarea acestei decizii, nu s-a ținut seama în niciun fel de cei 15 ani de participare la viața monahală a obștii, de vârsta și de suferința fizică a părintelui Sava.
3.Trimițându-l la Rădeni, starețul Mănăstirii Petru Vodă a stabilit un precedent în Biserica Ortodoxă Română, transformându-l pe părintele Sava Vulpe în primul monah silit de către starețul său să întrerupă pomenirea ierarhului care a semnat documentele sinodului din Creta.
4.Pe linia “teologumenelor” specifice Mănăstirii Petru Vodă de după plecarea la Domnul a Părintelui Justin Pârvu, starețul Hariton ar fi afirmat că ierarhul va plăti pentru păcatul de a fi semnat în Creta, dar că mănăstirea Petru Vodă este în deplină ortodoxie, în ciuda faptului că, în conformitate cu art. 9 din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mănăstirilor, “Chiriarhul este conducătorul suprem al mănăstirilor, schiturilor și metocurilor care aparțin canonic de jurisdicția sa”, un principiu reflectat fidel de art. 75 din Statutul de funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, iar pomenirea ierarhului la slujbe înseamnă părtășie la învățătura pe care acesta o propovăduiește.
Această întâmplare greu de înțeles aruncă, dacă mai era nevoie, o lumină și asupra pretenției unora de a întrerupe pomenirea ierarhului, dar de a păstra comuniunea cu acesta și cu cei ce îl pomenesc, o contradicție în termeni, în realitate, deoarece întreruperea pomenirii înseamnă întreruperea comuniunii cu cel părtaș la erezie și cu cei care îl pomenesc la slujbe și sunt în comuniune directă cu el. Starețul Mănăstirii Petru Vodă le arată acelora cât de dispuși sunt preoții și ieromonahii care continuă să-și pomenească ierarhii participanți la sinodul din Creta sau susținători, într-un fel sau altul, ai deciziilor acestuia de a fi în comuniune chiar și cu cei care au obiecții măcar cu privire la sinodul din Creta, ca să nu mai vorbim de cei ce au întrerupt deja pomenirea ierarhului.
Părintele Pamvo Jugănaru l-a primit cu dragoste pe Părintele Sava Vulpe în micuța comunitate monahală de la Rădeni și l-a ajutat să se cazeze și să își reia în schit viața și preocupările de monah.
ortodoxinfo

IDOLII NEAMURILOR SUNT DEMONI

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău […]. Să nu ai alti dumnezei afară de Mine! Să nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si nici din câte sunt pe pământ, jos, si din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujesti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos.
(les. 20, 2-5)

In Vechiul Testament, Dumnezeu le-a descoperit oamenilor cu toată tăria că există un singur Dumnezeu adevărat. Mai mult decât atât, prin cele zece porunci pe care le-a dat prorocului Moise, El a oprit cu strictete orice formă de adorare a idolilor sau a vreunui oarecare fals Dumnezeu.
Cu aproximativ 350 de ani după Moise si cu 1000 de ani înainte de Hristos, Dumnezeu 1-a călăuzit pe bătrânul proroc Samuel să-1 ungă ca urmas al său pe un neînsemnat fiu de păstor, pe mezinul unei familii israelite sărace, anume pe David.
Bucurându-se de ajutorul permanent si de contactul nemijlocit cu Dumnezeu, la capătul unei întregi suite de evenimente minunate, David se dovedeste un mare rege al statului israelit. Totodată, având duhul lui Dumnezeu asupra sa, el devine proroc. Profetiile sale îmbracă forma unor poezii si se numesc Psalmi, întrucât David cânta la harpă în timp ce rostea poeziile profetice.
Psalmii alcătuiesc asadar una dintre cărtile profetice ale Sfintei Scripturi. Ei cunosc o foarte largă folosintă, fiind cititi zilnic în cadrul slujbelor Bisericii.
Prin modul de viată si prin experientele sale, Sfântul proroc David a dobândit o foarte profundă cunoastere a lui Dumnezeu. A vestit si el cu hotărâre – iar glasul său străbate veacurile până la noi – că toti idolii neamurilor sunt demoni (Ps. 95, 5). Aceeasi putere demonică se ascunde în spatele măstilor cu felurite chipuri ale idolilor, cu scopul de a-i îndepărta pe oameni cât mai mult de cunoasterea si cinstirea Adevăratului si Bunului Dumnezeu, determinându-i să-1 mărturisească pe demon ca Dumnezeu si să-1 venereze ca atare. Aceasta este rătăcirea cea de pe urmă (Matei 27, 64), durerea cea mai adâncă, tragedia cea mai cumplită, înrobirea spirituală a omului.
La mii de ani distantă de David si fără nici un fel de contact cu Biserica Ortodoxă, oameni contemporani cu noi ajung prin propriile lor experiente la exact aceeasi concluzie: idolii neamurilor sunt demonii Unii dintre oamenii acestia au fost chiar adepti si slujitori ai idolilor fără să cunoască nimic despre Hristos. Ei au ajuns să mărturisească franc că Diavolul si îngerii lui se află în spatele tuturor zeilor si religiilor mincinoase. Nu este lipsit de interes să urmărim mărturia lor scrisă.
Germanul Heinrich Harrer a plecat în Tibet însotit de un prieten în jurul anului 1940. După multe peripetii, au ajuns în Lhassa, capitala statului teocratic buddhist, unde au fost bine primiti de membrii clasei conducătoare si au trăit sapte ani întregi. Harrer a devenit chiar profesor al lui Dalai Lama, care este socotit încarnarea lui Buddha si este liderul religios si politic absolut al statului buddhist. Textul de mai jos este un fragment extras din cartea lui Harrer intitulată Sapte ani în Tibet.

Oracolul statului
„Precum poporul de rând le cere lamaitilor sfat si ajutor pentru problemele zilnice, tot astfel si conducătorii se sfătuiesc cu oracolul statului înainte de marile hotărâri. L-am rugat la un moment dat pe prietenul meu Vandghila să mă ia împreună cu el la o ceremonie oficială de consultare a oracolului. Asa se face că, în dimineata următoare, porneam în mare viteză spre mănăstirea Netsung. Vrednicia de oracol al statului era detinută de un monah în vârstă de 19 ani. Provenea dintr-o familie simplă, însă produsese deja o vie impresie prin capacitătile sale spirituale. Desi experienta sa nu era atât de vastă ca a predecesorului său (care contribuise la descoperirea lui Dalai Lama), totusi se investiseră în el multe asteptări.
Pentru ca acest monah să-si manifeste calitatea de oracol, trebuie să-si despartă spiritul de corp, astfel încât zeul templului să-1 ia în stăpânire si să vorbească prin gura lui. Aceasta este convingerea tuturor tibetanilor, precum mi-a explicat Vandghila pe parcursul celor 8 kilometri pe care i-am străbătut până la mănăstirea Netsung. O dată ajunsi, ne atrag atentia acordurile unei muzici răsunând stins din interiorul templului. Intrăm înăuntru. Privelistea este lugubră! De pe pereti se strâmbă la noi măsti fioroase si capete de mort; aerul greu, impregnat de fumul de tămâie, ne apasă pieptul. Chiar în clipa aceea, monahul este adus din camera sa în sumbra sală a templului. La pieptul său atârnă o oglindă metalică rotundă; slujitorii îl înfăsoară în mantii colorate de mătase si îl conduc pe tronul său, apoi se îndepărtează cu totii. în afară de muzica înăbusită, nu se mai aude nimic altceva. Mediumul îsi începe autoconcentrarea. îl urmăresc cu atentie, fără a-mi dezlipi ochii de pe el. Nu-mi scapă nici cea mai fină modificare a trăsăturilor sale. Putin câte putin, viata pare că îl părăseste. Acum rămâne împietrit, chipul lui devine o mască inexpresivă. Brusc, corpul îi este zgâltâit ca de un trăsnet. Un murmur străbate locul: zeul 1-a luat în stăpânire. Mediumul tremură din ce în ce mai tare, sudoarea îi picură de pe frunte. Slujitorii se apropie de el si îi pun o diademă imensă. Este atât de grea încât trebuie să i-o aseze pe cap doi bărbati, iar trupul descărnat al monahului se afundă si mai adânc în tron sub greutatea coroanei.
Spasmele cresc în intensitate, capul se clatină încoace si încolo, ochii sar din orbite. Fata i se umflă si devine de un rosu nefiresc. Suierături stranii îi ies printre dinti. Deodată, mediumul se ridică; slujitorii aleargă să-1 ajute, dar el le scapă din mâini si începe un dans extatic în acordurile oboiului. Suspinele si scrâsnetele tânărului monah sunt singurele sunete umane din templu. Acum începe să izbească plăcuta lucioasă de la pieptul său cu un inel mare; zgomotul acoperă sunetul înăbusit al instrumentelor de percutie. In această clipă se învârte într-un picior, sub povara coroanei pe care mai devreme o căraseră cu mare greutate doi bărbati. Slujitorii îi umplu mâinile cu boabe de orz pe care el le aruncă multimii înfiorate a privitorilor. Toti se pleacă cu smerenie.
Acum se linisteste întrucâtva. Slujitorii îl tin zdravăn si un ministru se postează în fata lui. Aruncă o cordelută de mătase în jurul capului încovoiat de greutate si începe să pună întrebările. încheierea unui portofoliu ministerial, identificarea unei încarnări superioare, iminenta războiului sau prelungirea stării de pace – pe toate acestea le va hotărî oracolul. Deseori este nevoie ca o întrebare să fie repetată insistent, până când oracolul începe să vorbească. Mă străduiesc să extrag un sens din acele succesiuni de murmure. Cu neputintă! în vreme ce reprezentantul guvernului se pleacă smerit, încercând să înteleagă ceva, un monah bătrân transcrie rapid răspunsurile. Este o sarcină care i-a revenit de sute de ori în viata sa, fiind si secretar al oracolului precedent. Răspunsurile transcrise sunt întotdeauna orientative si ambigue, dar suficiente pentru a absolvi consiliul de ministri de responsabilitatea decizională. Dacă un medium furniza numai răspunsuri gresite, procedura era simplă: îl destituiau din această calitate. Niciodată n-am putut întelege logica unei asemenea măsuri. Nu era zeul cel care vorbea prin medium?
Cu toate acestea, pozitia oracolului statului este extrem de invidiată, întrucât el posedă rangul de Dalama si se bucură de statutul cel mai privilegiat din mănăstire.
Ultimele întrebări pe care le adresează reprezentantul guvernamental rămân fără răspuns. Tânărul monah si-a pierdut puterile, sau zeul s-a mâniat? Monahii se apropie de medium, care freamătă din toate mădularele, si îi oferă mici cordelute de mătase. El le înnoadă cu mâinile tremurânde. Aceste cordelute se socotesc a fi talismane păzitoare de orice fel de pericole si nenorociri. Mediumul se străduieste să mai facă alti câtiva pasi de dans, apoi se prăbuseste la pământ si, lipsit de simtire, este transportat afară din sală de patru monahi.
Fascinat, părăsesc templul si redescopăr lumina soarelui. Structura mea rationalistă nu se împacă deloc cu cele pe care tocmai le-am văzut. Mai târziu aveam să particip regulat la slujbe de felul acesta. Era de fiecare dată o experientă ciudată să-1 întâlnesc pe oracolul statului în viata de zi cu zi. Nu mă puteam obisnui să stau cu el la aceeasi masă si să-1 aud sorbindu-si supa în rând cu celelalte persoane. Când ne întâlneam pe drum, eu îmi scoteam pălăria, iar el îmi zâmbea, facându-mi semn cu noblete. Atunci chipul său era cel al unui tânăr manierat si nu amintea cu nimic de figura umflată, rosie, a extazului.
L-am văzut si în prima zi a anului împleticindu-se spasmodic pe ulite… De-a dreapta si de-a stânga era purtat de slujitori; la fiecare 30-40 de metri se prăbusea epuizat în tronul care era transportat special pentru el. Toti se îndepărtau, iar poporul se bucura în tăcere de acea priveliste demonică.
Oracolul statului are parte de mari onoruri si cu ocazia asa numitei „Mari Procesiuni“, în cadrul căreia Dalai Lama este adus în oras pentru a vizita templul central, spre deosebire de procesiunea obisnuită, în care este dus la grădina de vară. Lhassa clocoteste. N-ai unde să arunci un ac… într-un colt liber este înăltat un cort. Monahi-soldati înarmati cu bice tin la distantă multimea curioasă. Acest cort ascunde de ochii poporului marele secret: Dalama din Netsung se pregăteste pentru starea de extaz. Regele-zeu se apropie încet, purtat în lectică de 36 de persoane. Muzica monahilor însoteste procesiunea sărbătorească; tromboane, basuri si timpane marchează punctul culminant. Acum Dalai Lama a ajuns în fata scenei oracolului. în acea clipă, monahul iese clătinându-se, stăpânit de zeul său. Fata îi este iarăsi umflată si din gură scoate suierături. Se află pe punctul de a se prăbusi la pământ sub povara tiarei. Dar, lovindu-i deodată cu sălbăticie pe toti cei din jur care îl ajutau să se deplaseze, ia mânerele lecticii pe umerii săi si începe să alerge, în timp ce regele se clatină primejdios. Slujitorii si purtătorii lecticii o iau la goană în urma lui, încercând să-1 ajute. După aproape 30 de pasi, se prăbuseste lesinat si este adus înapoi în cortul său. Multimea a urmărit vrăjită această scenă fulgerătoare; deja procesiunea continuă normal. N-am putut întelege niciodată ce simbolizează acest ceremonial. Este posibil să reprezinte supunerea vreunui zeu protector în fata lui Buddha cel viu.

In afară de oracol si de omul care aduce ploaia, există în Lhassa încă cel putin sase mediumuri, printre care si o femeie bătrână, considerată întruparea unei zeite protectoare. Pentru o sumă modică, era gata să cadă în extaz, lăsând-o pe zeită să vorbească. Erau zile în care cădea în această stare chiar si de patru ori. Totusi, nu mi s-a părut a fi mai mult decât o impostoare destul de abilă.
Există de asemenea oracole care, atunci când se află în extaz, îndoaie săbii uriase, curbându-le atât de mult încât le transformă într-un fel de arcuri; multi nobili din Lhassa păstrau astfel de săbii în coltul de meditatie al caselor lor. Toate eforturile mele de a îndoi cât de putin o astfel de sabie esuaseră.
Practica adresării de întrebări oracolului datează din perioada pre-buddhistă, când zeii cereau jertfe omenesti, si continuă aproape neschimbată până astăzi. Eu însumi eram întotdeauna profund impresionat de această experientă neobisnuită, dar în acelasi timp eram satisfăcut să stiu că hotărârile mele nu depindeau de oracole.“
Este posibil ca istorisirile de mai sus să le pară ciudate unor occidentali de secol XX. însă pentru oamenii care au trăit înainte de nasterea lui Hristos, pe vremea când aproape pretutindeni stăpânea politeismul, astfel de evenimente se înscriau în firescul vietii cotidiene. întreg teritoriul Greciei era presărat pe atunci de oracole. Printre cele mai cunoscute se numărau cele de la Delfi, Dodoni, Livadia, Oropos. Influenta lor socială era covârsitoare. Se întâmpla deseori ca ele să pretindă până si jertfe omenesti. De pildă, înaintea marii campanii militare împotriva Troiei, oracolul Kalhas a spus că zeii voiau să fie jertfită Ifigenia, fiica lui Agamemnon, conducătorul grecilor. Tragedia lui Euripide ne pune în contact cu o serie întreagă de conceptii si practici sociale răspândite în epocă.
Să lăsăm însă loc si mărturiei istoricilor. Textul de mai jos este extras din Enciclopedia Papiros-Larousse (voi. V, p. 456). Sunt impresionante asemănările dintre oracolele vechii Elade si cele ale Tibetului buddhist contemporan.
„Prezicerile de la Delfi: Cel ce voia să-i adreseze întrebări oracolului trebuia să îndeplinească un ritual de purificare la izvorul Kastalia si să plătească o taxă pentru a se aduce o jertfă la marele altar al lui Apollon, fără de care nu era îngăduită intrarea în templu. De obicei erau jertfite capre, câteodată porci si rareori tauri. Pentru a se considera că jertfa a fost primită, trebuia ca, în momentul stropirii animalului, acestuia să-i tremure toate mădularele; altminteri, prezicerea era amânată. Apoi, cei care urmau să pună întrebări pătrundeau în spatiul din fata altarului. Femeilor le era interzisă intrarea în acest sanctuar.

Pythia fusese o tânără provenind dintr-o familie aristocratică din Delfi. […] înainte de prezicere, săvârsea si ea un ritual de curătire în Kastalia. După aceea intra în templu si tămâia partea de sus a sanctuarului. Apoi cobora scara ce duce la oracolul principal, si se oprea în fata trepiedului de unde prezicea. în această sală se spune că exista o statuie de aur al lui Apollon, mormântul lui Dionysos si asa-numitul Ťombilicť. în continuare, se aseza pe trepied, bea apă provenită din izvorul Kassotida, mesteca frunze de dafin si se apleca asupra ombilicului pentru a inhala aburii ce ieseau din pământ. Traditia spune că pretextul nasterii primului oracol 1-a constituit existenta unui orificiu în pământ din care emanau aburi naturali. Când ciobanul Kouritas a descoperit cel dintâi acest orificiu, a început de îndată să murmure cuvinte neîntelese, al căror continut a fost socotit profetic. De acest orificiu se leagă aparitia primului oracol. […] în cele din urmă ajungea la un delir paroxistic, iar atunci cei interesati trebuiau să adreseze întrebările cu voce tare zeului. Răspunsurile erau date de Pythia prin soapte neinteligibile, transcrise si traduse în formă versificată de către preoti.
Cel interesat nu trebuia să întrebe despre lucruri banale, vagi sau prea generale. Răspunsurile oracolului erau, dimpotrivă, neclare si ambigue. Adresantul întrebărilor era totdeauna nevoit să ceară ajutorul tâlcuitorului pentru a-i explica prezicerea.“
Distanta geografică si cronologic dintre oracolele vechii Elade si cele ale Tibetului contemporan este uriasă. Similitudinile sunt însă impresionante:
a) zeul îl ia în stăpânire pe oracol si vorbeste prin el;
b) oracolul cade în extaz, se comportă nebuneste, rosteste cuvinte confuze, emite sunete nearticulate întrerupte de mugete si urlete;
c) lângă oracol se află „secretarul“ sau „tâlcuitorul“, care transcrie si explică celorlalti cuvintele oracolului.
Se impun semnalate si câteva lucruri legate de căderea în extaz.
Pythia inhala aburii care emanau din străfundurile pământului si mesteca frunze de dafin. Efectul narcotic era astfel dublu. Tot asa, în Orient este foarte răspândită utilizarea zilnică a narcoticelor. In cadrul misteriilor eleusine se folosea un microorganism parazit al grâului, care are efecte asemănătoare cu cele ale L.S.D.-ului (cunoscutul „lărgitor“ al constiintei uzitat de hipioti în anii ’60-’70, care produce halucinatii acustice, auditive si vizuale).
Multi dintre yoghinii si ocultistii pe care i-am cunoscut consumau astfel de substante. La un moment dat, discutând pe tema experientelor neobisnuite pe care le intermediază narcoticele, Demostene masonul mi-a spus: „E periculos să fie folosite de către neinitiati, deoarece vin în contact cu puteri spirituale, cu fiinte spirituale care pot să-i înnebunească si să-i distrugă“.
Desigur, toate cele de mai sus revelează un anumit aspect al problemei, fără însă a o epuiza. întrebarea fundamentală rămâne: Ce sau cine este zeul care îl ia în stăpânire pe oracol si vorbeste prin el?
Răspunsul ni-1 oferă extrem de limpede Sfânta Scriptură. Sfintii Apostoli Pavel si Sila, îndemnati fiind de Duhul Sfânt, veniseră să propovăduiască în Macedonia. Se aflau în Filipi, un vechi orăsel situat în vecinătatea Kavalei de astăzi, unde s-au întâmplat următoarele:
Odată, pe când ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică care avea duh pitonicesc si care aducea mult câstig stăpânilor ei, ghicind. Aceasta, tinându-se după Pavel si după noi, striga, zicând: Acesti oameni sunt robi ai Dumnezeului Celui Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii. Si aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel, mâniindu-se si întorcându-se, a zis duhului: în numele lui Iisus Hristos îti poruncesc să iesi din ea! Si în acel ceas a iesit. Si stăpânii ei, văzând că s-a dus nădejdea câstigului lor, au pus mâna pe Pavel si pe Sila si i-au dus în piată înaintea judecătorilor (Fapte 16, 16-19).
Iată, prin urmare, că oracolele se află cu adevărat sub posesia unui oarecare duh, potrivnic Duhului Sfânt. Urmând porunca lui Hristos -pe demoni scoateti-i (Matei 10, 8) -, Apostolul 1-a alungat pe demonul care sălăsluia în acea slujitoare.
Asadar, acest duh, pe care idolatrii îl numesc zeu, nu este altcineva decât demonul camuflat în încercarea de a-i însela pe oameni. Una dintre dorintele demonului este de a fi slujit si venerat ca dumnezeu, în locul Adevăratului Dumnezeu.
Să părăsim acum Tibetul si Grecia antică si să ne oprim în Africa de astăzi, pentru a întelege încă si mai bine modul în care lucrează Diavolul în lume.
Istoria unui mare vrăjitor care a devenit crestin
Yelo a fost până la 55 de ani unul dintre cei mai mari vrăjitori de pe continentul negru. Puterea Satanei se concentrase în el si se manifesta în cele mai diverse chipuri. Despre toate acestea relatează el însusi, convertit astăzi la crestinism:
„Am vindecat multi oameni, însă n-as fi putut face nimic fără ajutorul Satanei. îmi era imperios necesar să mă aflu întotdeauna cu el într-o legătură directă, pentru a mă putea călăuzi în toate actiunile mele. De fiecare dată când eram chemat la un bolnav, îl întrebam în prealabil pe Diavol dacă trebuie să merg. Uneori îmi spunea ŤPoti merge, căci vreau să-1 vindec4 pe bolnavť, si atunci porneam la drum. Insă alte dati îmi răspundea: ŤNu vreau să-1 vindecť.
[ Părintele Paisie atrăgea atentia asupra faptului că Satana nu poate vindeca decât bolile pe care le-a provocat el însusi.]
I mi era îngăduit să-i pun Satanei orice întrebare, iar el îmi răspundea. Ori de câte ori eram întrebat ceva în calitatea mea de vrăjitor, trebuia să cer mai întâi răspunsul Satanei. Absolut tot ceea ce realizează un vrăjitor se datorează puterii Satanei. Dacă Satana îl părăseste, va deveni un om obisnuit.
Multi veneau la mine deoarece prin mine intrau în legătură cu o putere care era infinit mai mare decât a lor. Vedeau cum vizitam un om bolnav, îi deschideam gura si scuipam înăuntru, în timp ce îl chemam pe Satana si îl rugam. Minunea se producea pe dată: Satana îl ridica din pat.
îi uimeam pe toti într-o asemenea măsură încât îmi puteam permite orice. In apropiere de locuinta mea se afla un vast teren de aplicatii militare, unde numai soldatilor le era îngăduit să intre. Cu toate acestea, eu aveam acces nerestrictionat. Oriunde mergeam, lumea îsi etala admiratia. Manifestau deplină obedientă si obisnuiau să-mi ofere daruri substantiale. Multi dintre ei îmi aduceau cu regularitate vaci, capre, găini… Am devenit foarte repede un om din cale afară de bogat.
Noi, vrăjitorii, ne aflam într-o permanentă conlucrare. Ne sustineam reciproc sub toate aspectele si, în acelasi timp, primeam noi membri în cercul nostru. Ceilalti vrăjitori mă cinsteau ca pe cel mai mare. Eu conduceam ceremoniile în cadrul cărora îl cântam si îl invocam pe Satana la initierea unui nou membru. Cântecul care se intonează special în această ocazie se numeste ŤAngať. Puneam tămâie în foc. Când fumul se înălta în văzduh, atunci sosea momentul initierii. Tânărul vrăjitor trebuia să se închine focului si să inhaleze tămâia care fusese oferită Satanei. Atunci spiritul intra în el si Satana venea la noi toti, astfel încât vorbeam cu vocea lui. Folosea limba noastră pentru a spune ceea ce dorea.
Tânărul vrăjitor îmi dădea mâna strânsă pumn, ca semn si făgăduintă că mă va urma întru totul. Eu îi deschideam palma, luam putin din tămâie si îi scuipam în palmă. Apoi îi dădeam în numele Satanei binecuvântarea de a deveni vrăjitor ca si mine. Acum Satana sălăsluia în el. Se întorcea acasă cu o putere nouă. In satul său trebuia să aducă dovada că Satana se găseste cu adevărat înlăuntrul său. Proba se desfăsura în întunericul noptii. Aprindeau focuri, iar el începea să-1 roage pe Satana. După putin timp era luat în stăpânire de către spirit, cădea în extaz si vorbea cu o altă voce. Sărea în foc, în vreme ce oamenii priveau încremeniti si strigau: „Arde, arde!“. Când sărea înapoi afară din foc, lumea blestema si înjura de frică, întrucât stiau cu totii că oricine s-ar atinge de piciorul lui se va îmbolnăvi de moarte. Tânărului vrăjitor nu i se ardea nici măcar un fir de păr din cap. Era ocrotit de Satana.
După o vreme, oamenii prindeau curaj si se apropiau, formând un cerc în jurul său. Urma cel de-al doilea test. Puneau un cutit în flacăra focului si îl lăsau acolo până ce devenea rosu. Tânărului vrăjitor i se atingeau apoi cu cutitul incandescent ambii obraji si buzele. Nu se alegea nici măcar cu vreo băsicută de pe urma focului. Era limpede pentru toti că în fata lor se afla cineva care dobândise capacităti supraomenesti.
Se temeau de el. Cu toate acestea, o putere nevăzută îl făcea să atragă lumea. Oamenii ajungeau să se roage spiritului care sălăsluia înlăuntrul său. Făceau tot ce puteau ca să nu trimită asupra lor blestemul si osânda.
La vârsta de 40 de ani mi s-a întâmplat să fiu atacat de trei indivizi. Unul voia să-mi taie gâtul, celălalt îmi fixase teava unui pistol în spinare, în vreme ce al treilea le propunea să mă lege de mâini si de picioare si să mă azvârle în lacul cu crocodili. S-au învoit către această ultimă variantă. Asadar, mă târau spre lac, legat de mâini si de picioare. Brusc, o entitate invizibilă m-a răpit din mâinile lor si am început să zbor în aer ca o pasăre. Nu mi-am putut explica foarte limpede cele întâmplate, însă stiam că Satana îmi salvase viata.
Când am devenit vrăjitor, credeam că toată viata mea va fi o desfătare, mai ales că puteam face orice lucru cu maximă usurintă, oamenii mi se închinau oriunde mergeam, si deveneam din ce în ce mai bogat. Dar încetul cu încetul am observat că Satana este un stăpân lipsit de milă. Se mânia câteodată pe mine si se dezlăntuia asupra mea cu sălbăticie. Atunci trebuia să-i cer iertare în diverse feluri, să-i aprind tămâie si chiar să suport noi ritualuri initiatice pentru a mă sustrage blestemului său si a-1 recâstiga ca si colaborator.
Cu timpul, am devenit tot mai nelinistit; nu aveam pace deloc si simteam o frică adâncă. Sotia mea a fost luată în stăpânire de un spirit rău care spunea prin ea că pruncul pe care urma să-1 nască va muri. A născut fără probleme, dar la scurtă vreme s-a arătat Satana si ne-a luat copilul pentru totdeauna. Atunci am înteles în ce stare înfricosătoare ajunsesem. Am început în acea perioadă să-L caut pe Hristos. îmi doream să găsesc adevărata cale către Dumnezeu. In cele din urmă, Hristos m-a chemat lângă El. Atunci am distrus toate lucrurile din casa mea care aveau vreo legătură cu Satana. Hristos este Cel care m-a călăuzit si m-a ajutat clipă de clipă pe acest drum, căci singur n-as fi avut niciodată puterea să mă ridic din prăpastie.
A.P. “
Este impresionantă constatarea că în toate colturile planetei noastre, din Antichitate si până astăzi, minciuna cea veche, înselătorul oamenilor, sarpele cel de demult, Satana, se străduieste din răsputeri să se impună lumii ca dumnezeu în locul Adevăratului Dumnezeu.
O astfel de strădanie poate fi identificată cu usurintă si în istoria lui Krishnamurti. Să urmărim însă evenimentele cronologic, pentru a localiza cu precizie rădăcinile din care odrăslesc asemenea „poame“.
In 1875, rusoaica Helena Blavatsky si colonelul de origine evreiască Henry S. Olcott întemeiază la New York Societatea Teozofică, având ca obiect de activitate ocultismul. Blavatsky era medium. In 1873 1-a cunoscut pe generalul Albert Pike, liderul a 23 de loji masonice din lume. La sugestia Helenei, acesta impune crearea de loji destinate femeilor. Tot la propunerea lui Blavatsky, se introduc sedinte de spiritism în cadrul tuturor acestor loji. în 1878, generalul Pike acordă Helenei gradul masonic 33. în aceeasi perioadă, cartierul general al Societătii Teozofice se mută din New York în Andyar, o suburbie a orasului Madras din India. Blavatsky a decedat pe 8 mai 1891.
Evreica Annie Besant Stein (1874-1933), fidelă discipolă a sa, îsi arogă sarcina de a asigura continuitatea Societătii Teozofice. Unul dintre cei mai importanti colaboratori ai ei a fost masonul Charles Leadbeater, care declara că este mag alb si că reusise să-si trezească sarpele Kundalini. Cei doi au fost artizanii a ceea ce as numi „marea înselăciune“.
In India, datorită cruntei sărăcii, deseori părintii îsi vând copiii încă de mici unor bordeluri sau unor oameni bogati. Besant si Leadbeater au „selectat“ asadar un copil mic al unei familii indiene foarte sărace (întrucât, spuneau ei, acesta ar fi avut „o aură foarte pură“) si l-au luat împreună cu ei pentru a-1 creste ca pe un Mesia al Noii Ere. Krishnamurti a fost educat din fragedă vârstă pentru acest rol. Desi n-a izbutit niciodată să fie admis într-o universitate, a „studiat“ totusi în Anglia si a devenit un anglo-indian după toate tiparele spiritului modern.
In tot acest răstimp, Anny Besant îi pregătea sistematic terenul, răspândind prin intermediul Societătii Teozofice stirea că „Mesia a revenit pe pământ“!
Când Krishnamurti a ajuns la o vârstă potrivită, Besant si-a adus scenariul la punctul culminant, întemeind în cinstea acestuia misticul „Ordin al Stelei“. Membri ai ordinului deveneau numai cei care credeau în noua venire a lui Mesia. Krishnamurti a fost declarat „conducător onorific“ al ordinului.
în 1925, la Madras, Krishnamurti (în vârstă acum de 30 de ani) s-a proclamat oficial drept Mesia si a ales doisprezece „apostoli“ pentru a-1 însoti în călătoriile sale din toată lumea.
întreaga masinărie a acestei imense fraude spirituale fusese pusă în miscare, si a functionat perfect vreme de sase ani, înglobând un număr impresionant de persoane. Influenta organizatiei crestea considerabil, pe măsură ce îsi recruta tot mai multi adepti dintre oamenii bogati si puternici.
în noiembrie 1931, după sase ani de zile, minciuna bine ticluită s-a prăbusit „dinăuntru“. Krishnamurti, la cei 36 de ani ai săi, se revoltă împotriva celor care îi planificaseră viata până în cele mai mici detalii, împotriva celor care îl crescuseră în această minciună, împotriva celor care urmăriseră să dobândească prin micul „zeu“ indian bani, putere si influentă, împotriva celor care îl transformaseră într-o simplă unealtă pusă în slujba intereselor lor. Asa se face că, în timp ce se afla la sediul său central din California, Krishnamurti a refuzat să mai fie adorat ca Mesia. El a declarat textual: „Nu sunt actor, refuz să port hainele lui Mesia“. Astfel a îndepărtat masca pe care i se impusese să o etaleze. S-a arătat dornic să-si regăsească adevărata identitate si să respire ca un om liber pe acest pământ.
Tratamentul la care a fost supus Krishnamurti este cel putin odios. Din cea mai fragedă vârstă se exercitase sistematic asupra sa o teribilă spălare a creierului. Cantitatea si intensitatea constrângerii psihologice pe care a suferit-o acest om sunt înfricosătoare.
Hitler, care – din câte se pare – fusese initiat într-o ramură a Societătii Teozofice, a utilizat astfel de metode pentru cresterea si formarea militarilor S.S. A folosit chiar ca emblemă a sa un vechi simbol magic hindus, svastica sau „roata lui Shiva“ – cum este cunoscută în India.
Astfel de proiecte se derulează cu asiduitate si în zilele noastre. Micii „zei“ sunt confectionati mai cu seamă în Orientul sărac (de pildă Maharadji în India, ori Moon în Coreea). Până unde pot ajunge acesti oameni lipsiti de orice scrupule? Câti gurusi contemporani nu se autoproclamă drept „încarnări ale lui Dumnezeu“?
Este însă la mijloc numai înselăciune? Nu cumva mai există si altceva în aceste istorii, în afară de viclenie si minciună? Părintele Paisie spunea că magia este o împletire între înselăciune si lucrare demonică. Diavolul se străduieste întotdeauna să se disimuleze pentru a-i amăgi pe oameni, însă Dumnezeu nu-i îngăduie să se camufleze deplin, căci altfel nimeni nu s-ar mai putea elibera din mrejele lui. întotdeauna vor rămâne expuse vreun „corn“ sau vreo „codită“, asa încât oamenii să prindă de veste si să se păzească.
• Vom identifica urmele acestei lucrări demonice în chiar mărturiile apropiatilor lui Krishnamurti.
Câteva fragmente din cartea „Viata si moartea lui Krishnamurti“ (Ed. Kastanioti, 1991) scrisă de Mary Lutyens, membră a unui cerc foarte intim de ucenici ai „Noului Mesia“, ne vor cdnvinge că în procesul de formare si educare a lui Krishnamurti au colaborat si alte puteri, de natură metafizică, practic entităti spirituale dirijate asupra sa de către magi precum Leadbeater si Besant.
Cu mentiunea că în cuprinsul cărtii Krishnamurti este numit scurt si familiar Krishna, iată ce scrie Mary Lutyens: „Vestea pe care i-a dat-o Leadbeater lui Krishna în Sydney 1-a influentat enorm. Pe 12 august a scris către Lady Emily că în ultimele cincisprezece zile meditase asupra acestei vesti în fiecare dimineată câte o jumătate de oră, precum si seara înainte de a se culca. Ťîmi voi reface vechea legătură cu învătătorii mei si, în tot cazul, acesta este singurul lucru care are importantă în viatăť, adăuga el. Cinci zile mai târziu, pe 17 ale lunii, a traversat o experientă care a durat trei zile si i-a revolutionat viata“.
Asadar, Leadbeater îi inoculează lui Krishnamurti ideea necesitătii de a „reface“ legătura cu învătătorii lui. La ce învătători se referă? Desigur, nu la magul-mason si la Besant; cu acestia se afla deja în legătură. Atunci la cine? Si în ce mod se va stabili această legătură?
Krishnamurti se retrage cu un mic grup de intimi ai săi într-o casă, pentru a veni în contact cu „învătătorii“, care nu sunt oameni, ci „fiinte spirituale“. Aici, el cade pradă unei stări neobisnuite. Se derulează o întreagă serie de fenomene stranii, dintre care spicuim:
a) „Domnul Warington sedea în celălalt colt al camerei si a înteles, asa cum ne-a mărturisit mai târziu, că niste entităti sau energii suprafiresti străbăteau trupul lui Krishna, ca rezultat al unor influente canalizate asupra lui dintr-un alt tărâm“.
b) „Krishna a întrebat: ŤDe ce m-au adus aici? Nu stiu unde sunt!ť. Si repeta apoi obsesiv: ŤNu stiu unde mă aflu!ť. Dacă cineva începea să se deplaseze prin casă, el aproape că sărea în picioare din pat si, de fiecare dată când intram în camera sa, trebuia să-1 avertizăm în prealabil, însă în jur de ora 6, pe când serveam cina, s-a linistit până ce am terminat. Apoi, întreaga casă a părut că se umple brusc de o energie terifiantă, în timp ce Krishna se comporta deja ca un demonizat“.
c) în primele zile ale lui octombrie, învătătorii nevăzuti au început să lucreze asupra ochilor lui Krishnamurti. Era un martiriu înspăimântător.
„In acea seară i-au spus lui Krishna că ochii îi vor fi purificati, astfel încât să poată să „Il“ vadă. Purificarea era însă o procedură înfricosătoare chiar si pentru cei care trebuiau să-i fie simpli martori. II auzeam pe Krishna exclamând: ŤEste ca si când s-ar afla cineva legat într-un desert, cu fata spre soare si cu pleoapele smulse!ť“.
In după-amiaza următoare, când Krishna a iesit din baie si s-a retras sub o tulpină înaltă de piper pentru a medita, le-a spus celorlalti că în acea seară vor avea un „vizitator important“, pe „domnul Maytreya“. „Procedura“ la care a fost supus în acea noapte s-a dovedit cea mai dureroasă dintre toate cele pe care le-a avut de suferit corpul lui Krishna. însă toti au simtit în mijlocul lor, pentru o clipă, „Marea Prezentă“. Mai târziu, când Nitia si Rozalind se aflau cu Krishna în camera lui, acesta a început să le vorbească unor persoane pe care ei nu le vedeau.
d) „Besant si Leadbeater au atribuit experienta lui Krishna trecerii în cea de-a treia initiere. N-au putut găsi însă nici o explicatie pentru Ťprocedurăť. însusi Krishna era convins că a fost un proces absolut necesar pentru a-si pregăti corpul să-1 primească pe domnul Maytreya, si că nu trebuia initiată nici o tentativă de a usura sau întrerupe acest proces“.
e) „Ceea ce pare sigur este că, indiferent ce anume s-a întâmplat în corpul lui Krishna, pentru următorii ani 1-a făcut capabil să devină canalul unei energii sau puteri colosale, care a constituit totodată si sursa învătăturilor sale ulterioare“.
Pentru un crestin cu o minimă experientă duhovnicească dăruită de Hristos în Duhul Sfânt, lucrurile sunt mai mult decât limpezi. Avem de-a face în acest caz cu oameni care nu sunt pur si simplu „influentati“ de către demon, ci „stăpâniti“ în întregime de acesta. învătăturile lor, oricât de seducătoare ar putea eventual părea, sunt inventii demonice care au drept scop îndepărtarea oamenilor de adevăr si de viata adevărată, călăuzirea lor pe cărările întunecate ale minciunii si ale autodistrugerii. Acestia nu sunt altceva decât hristosii mincinosi despre care însusi Domnul Iisus Hristos ne-a avertizat cu 2000 de ani înainte de aparitia lor:
Si atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aici este Hristos, sau iată acolo, să nu credeti. Se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi, si vor face semne si minuni, ca să ducă în rătăcire, de este cu putintă, si pe cei alesi. Dar voi luati seama. Iată, dinainte v-am spus vouă toate (Marcu 13, 21-23).
Din nefericire, Krishnamurti nu este nicidecum un caz singular. în vremea noastră s-a umplut planeta de „hristosi“ ai Noii Ere si de „dumnezei încarnati“, care înseală si exploatează milioane de oameni…


Sursa