Sfinţii Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena – 21 mai

Troparul Sfinţilor Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena 21 mai)

Glasul 8

Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale o a pus. Pe care pazeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.

*

Condacul Sfinţilor Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena

Glasul 3

Fecioara astăzi…

Constantin astăzi, cu maica sa Elena, Crucea a arătat, lemnul cel preacinstit, care este ruşinarea tuturor iudeilor şi armă credincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici. Că pentru noi s-a arătat semn mare, şi în războaie înfricoşător.

****

Viata

Împăratul Britaniei, Consta, care se numea Fior, era nepotul după fiică al lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, şi a fost tată marelui Constantin, pe care 1-a născut din Elena. Consta a avut şi alţi copii cu altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăra­tului Maximian Erculie. Aceasta a născut lui Consta pe Constantie, tatăl lui Galie şi al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian şi pe o fiică, Constantia, care a fost dată după Liciniu. Iar din Elena este născut numai Constantin cel Mare, care a fost şi moştenitor al împărăţiei tatălui său.
Despre Consta, tatăl lui Constantin, se povesteşte că, deşi se arăta a fi închinător de idoli, după obiceiul cel vechi al Romei, însă nu silea spre slujba idolească ca ceilalţi închinători de idoli; ci se închina şi nădăjduia spre Dumnezeu cel Preaînalt. El învăţa pe fiul său, Constantin, să caute şi să ceară ajutor de la cea de sus purtare de grijă, iar nu de la idoli, şi îi era milă de creştinii ce erau munciţi şi omorâţi de ceilalţi împăraţi păgâni; pentru aceea el nu ura Biserica lui Hristos, ci o apăra de prigonire. Deci creştinii din părţile Apusului aveau odihnă sub stăpânirea lui; iar în părţile Răsăritului nu înceta încă prigoana, de vreme ce Maximian Galerie, ginerele lui Diocle- ţian, stăpânea părţile acelea.
La curtea împăratului Consta erau mulţi creştini în tot felul de dregătorii şi vrând împăratul să ştie care dintre bărbaţi sunt buni, desăvârşiţi şi statornici în credinţă, a făcut aceasta: A chemat toată curtea sa împărătească şi le-a zis: „Dacă îmi este cineva credincios şi voieşte să fie în palatul meu, să se închine zeilor mei şi împreună cu mine să le aducă jertfe şi atunci îmi va fi prieten adevărat, şi ne va sluji nouă în boieria sa, învrednicindu-se de la noi de mai mare cinste. Iar dacă cineva nu va voi să se închine zeilor mei, să se ducă din curtea mea unde va voi, deoarece nu pot să fiu împreună cu cei ce nu sunt de o credinţă cu mine”.
Acestea zicând împăratul, curtea s-a împărţit în două; pentru că cei ce erau adevăraţi robi ai lui Hristos s-au dat la o parte, lăsându-şi dregătoriile şi rangurile lor cele mari, şi au început a ieşi din palatele împărăteşti. Iar cei ce iubeau lumea aceasta şi slava ei mai mult decât pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, aceia s-au plecat la cuvintele împăratului şi s-au apucat să se închine idolilor. Deci, împăratul, oprind pe adevăraţii creştini, a zis către dânşii: „De vreme ce vă văd, că slujiţi cu credinţă Dumnezeului vostru, voiesc ca voi să fiţi sfetnicii, slujitorii şi prietenii mei; pentru că nădăjduiesc că în ce fel sunteţi credincioşi Dumnezeului vostru, tot în acel fel veţi fi credincioşi şi către mine!” Iar către cei care au voit a se abate de la Hristos şi a se închina zeilor, a zis: „Pe voi nu mai voiesc să vă am în curtea mea; căci, dacă nu aţi păstrat credinţa Dumnezeului vostru, apoi cum veţi fi credincioşi mie?” Astfel i-a gonit ruşinaţi din faţa sa. De aici se vede cât era de bun acel împărat către adevăraţii creştini. Aflându-se mai apoi în Britania şi căzând în boală de moarte, a încredinţat împărăţia fiului său, Constantin, cel născut din Elena, pe care îl iubea mai mult decât pe toţi fiii săi cei născuţi din cealaltă femeie; şi, în urmă, şi-a dat ultima suflare.
Şi a luat Constantin stăpânirea împărăţiei după moartea tatălui său, cu învoirea a toată oastea, pentru că era iubit de toţi, ca o odraslă ieşită dintr-o rădăcină bună. Iar Maxentie, fiul cel nelegitim al lui Maximian Erculie, auzind de acest lucru, s-a umplut de zavistie şi a amăgit câţiva senatori din Roma, cărora dându-le multe daruri şi făgăduindu-le multe altele, a răpit scaunul împărătesc, făcându-se astfel împărat al Romei cu puterea sa, fără voia poporului Romei şi a toată oastea. Iar Constantin, înştiinţându-se de acest lucru, nu s-a supărat asupra lui, ci mai ales s-a şi învoit cu dânsul şi a trimis la el soli pentru pace, lăsând pe Maxentie să împărăţească în Roma, iar el mulţumindu-se cu Britania şi cu părţile ei cele de un hotar. Maxentie însă nu voia pacea cu Constantin şi nici nu-1 recunoştea ca împărat, voind ca singur să fie stăpânitor a tot pământul şi al ţărilor de sub stăpânirea Romei. Şi întărindu-se în Roma, a început a face multă răutate poporului; căci nu numai pe creştini îi gonea, ci şi pe păgânii săi îi muncea. El a omorât pe senatorii cei cinstiţi, jefuindu-le averile, batjocorind casele cele de neam bun şi vieţuind cu necurăţie; pentru că răpea femeile şi fecioarele senatorilor spre necurăţia lui, îndeletnicindu-se foarte cu vrăji şi fermecătorii, şi făcându-se foarte aspru şi urât în toată Roma pentru tirania lui cea cumplită şi pentru viaţa lui cea spurcată.
Deci romanii au trimis în taină la Constantin care petrecea în Britania cu mama sa Elena, rugându-1 să vină şi să-i scape de acel tiran. Iar Constantin a scris mai întâi lui Maxentie, sfătuindu-1 prieteneşte ca să înceteze cu tirania sa, dar Maxentie nu numai că nu 1-a ascultat şi nu s-a îndreptat, ci şi mai rău s-a făcut, gătindu-se de război împotriva lui Constantin şi cu totul nevoind să-1 aibă împărat împreună cu dânsul. Deci Constantin, auzind că Maxentie nu se îndreptează, ci se întinde spre lucruri mai rele şi adună oaste cu multă plată împotriva lui, s-a sculat şi s-a dus asupra lui cu război. Dar văzând că puterea lui de oaste este puţină şi gândindu-se şi la farmecele lui Maxentie, a început a se îndoi de biruinţă, deoarece ştia că Maxentie vărsa mult sânge omenesc prin facerea vrăjilor şi pe mulţi si prunci, fecioare şi femei însărcinate le junghia şi le jertfea diavolilor, facându-şi lui milostivi pe zeii cei deşerţi, spre care nădăjduia.
Deci văzând Constantin că de partea lui Maxentie era mare puterea diavolească, a început a se ruga adevăratului Dumnezeu, Care stăpâneşte cerul şi pământul, pe Care neamul creştinesc îl cinsteşte, ca să-i dăruiască chip de biruinţă asupra tiranului. Deci, cu osârdie rugându-se, i s-a arătat întru amiazăzi chipul Crucii Domnului, închipuit cu stele strălucind mai mult decât soarele, iar deasupra acestui chip era scris: „Cu acesta vei birui”. Pe acesta îl vedeau şi toţi ostaşii, peste care era comandant Artemie – care după aceea a fost muncit de Iulian pentru Hristos – şi se minunau. Iar cei mai mulţi dintre dânşii au început a se teme, deoarece, la neamuri, chipul Crucii era semn de nenorocire şi de moarte, fiindcă tâlharii şi făcătorii de rele se pedepseau cu răstignirea pe cruce. Deci ostaşii se temeau toţi ca nu cumva războiul lor să fie fără izbândă, iar împăratul Constantin era întru nepricepere mare. Iar noaptea, pe când el dormea, i s-a arătat singur Domnul nostru Iisus Hristos şi iarăşi i-a arătat semnul cinstitei Cruci, cel ce i se arătase, şi i-a zis: „Să faci asemănarea acestui semn şi să porunceşti ca să-1 poarte înaintea cetelor şi vei birui nu numai pe Maxentie, ci şi pe toţi vrăjmaşii tăi!”
Şi sculându-se împăratul, a spus boierilor săi acea vedenie a sa şi, chemând meşteri iscusiţi, le-a poruncit să facă cinstita Cruce, după chipul semnului ce i se arătase, de aur, de mărgăritare şi de pietre scumpe. Încă a mai poruncit ca toată oastea sa să închipuiască semnul Sfintei Cruci pe toate armele, pe steaguri, pe coifuri şi pe paveze. Iar păgânul Maxentie, înştiinţându-se de venirea lui Constantin din Britania asupra Romei, şi-a scos oastea romană cu multă îndrăzneală şi a tăbărât împotriva marelui Constantin. Iar Constantin a poruncit să fie purtată cinstita Cruce înaintea cetelor ostaşilor săi, şi când s-a lovit cu Maxentie, acesta a fost biruit cu puterea cinstitei Cruci şi mulţimea ostaşilor săi au fost tăiaţi, numai Maxentie s-a apucat de fugă, fiind urmărit de împăratul Constantin. Şi fugind el pe podul de peste râul Tibru, pe care singur îl zidise, s-a stricat podul cu puterea lui Dumnezeu şi s-a afundat ticălosul în râu cu ostaşii săi, ca şi Faraon cel de demult şi s-a umplut râul de călăreţi şi de cai cu arme. Iar marele Constantin a intrat în Roma cu biruinţă, întâmpinat de tot poporul cu mare bucurie şi cinste, şi a înălţat mare mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce i-a dat biruinţă asupra tiranului cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Iar spre pomenirea acelei preaslăvite biruinţe, a pus o cruce în mijlocul cetăţii Romei, pe un stâlp înalt de piatră, şi a scris pe dânsa: „Prin acest semn mântuitor, cetatea aceasta s-a eliberat de sub jugul tiranului”.
Al doilea război l-a avut împotriva Vizantiei, care era atunci o cetate mică zidită de un grec oarecare, anume Vizas, în numele său, pe vremea lui Manase, împăratul iudeilor. Acolo Constantin fiind biruit de două ori, era într-o mare mâhnire; dar, făcându-se seară, şi-a ridicat ochii spre cer şi a văzut o scrisoare alcătuită de stele, care închipuia acestea:Cheamă-Mă pe Mine în ziua necazului tău, şi te voi scoate şi Mă vei preamări. Şi înfricoşându-se, şi-a ridicat ochii spre cer şi a văzut închipuită o cruce de stele ca şi mai înainte şi împrejurul ei aceste cuvinte: „întru acest semn vei birui”. Astfel, purtându-se crucea în fruntea cetelor, a biruit pe vrăjmaşii săi şi a luat cetatea Vizantiei.
Având al treilea război cu barbarii la Dunăre, iarăşi i s-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci, arma cea mântuitoare şi, ca şi mai înainte, a avut biruinţă. Şi, de atunci, împăratul Constantin cunoscând puterea lui Hristos, Cel ce S-a răstignit pe cruce, a crezut că este adevăratul Dumnezeu şi s-a botezat împreună cu maica sa, Elena, cea vrednică de laudă.
Iar despre botezul Sfântului Constantin se povesteşte astfel: Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Cel ce le rânduieşte toate spre folosul omenesc, împăratul Constantin a căzut într-o lepră foarte cumplită, încât tot trupul lui era cuprins de bube, de la cap până la picioare. Şi au fost aduşi la el mulţi doctori preaînţelepţi şi vrăjitori, nu numai din stăpânirea Romei, ci şi din Persia; însă nici un folos n-a câştigat la boala sa. Iar mai la urmă venind la împărat slujitorii idoleşti de la Capitoliu, aceştia i-au zis: „De nu-ţi vei face scăldătoare din sânge de copii mici şi de nu te vei spăla într-însa, fiind caldă, apoi nu poţi să te tămăduieşti; iar de vei face aşa, atunci îndată vei fi sănătos, căci altă doctorie nu este mai bună decât aceasta”.
Atunci împăratul a trimis pretutindeni ca să adune prunci mici, pentru a face din sângele lor scăldătoarea. Şi au fost adunaţi la Capitoliu o mulţime de prunci mici, care sugeau la sânul maicilor lor. Şi sosind ziua în care erau să fie junghiaţi, a mers şi împăratul la Capitoliu; pentru că acolo îi pregăteau slujitorii idoleşti scăldătoarea cea de sânge. Şi iată, s-au adunat atunci o mulţime de femei, care îşi smulgeau părul de pe cap şi cu unghiile îşi zgâriau feţele, tânguin- du-se şi plângând cu amar. Deci întrebând împăratul care este pricina plângerii lor şi aflând că sunt mame ale pruncilor adunaţi pentru junghiere, s-a umilit şi, văzând plângerea şi tânguirea lor cea amară, a zis: „O, cât de mare este neomenia celor ce m-au sfătuit să vărs sânge nevinovat şi nu este lucru încredinţat de voi fi sănătos, dacă mă voi spăla în sângele cel nevinovat! Şi chiar de aş fi ştiut cu adevărat că mă voi tămădui, apoi mai bine este ca eu unul să rabd durere, decât să vărs sângele la atâţia prunci, care nici un rău nu mi-au făcut mie, şi încă şi pe maicile lor să le umplu de neîncetată tânguire şi mâhnire”. Acestea zicând, s-a întors la palat şi îndată a poruncit să le dea mamelor pe fiii lor sănătoşi, încă şi aur din vistieriile împărăteşti, şi astfel le-a eliberat pe ele cu pace.
Iar Preabunul Dumnezeu, văzând o milostivire ca aceasta din paftea împăratului, i-a răsplătit cu îndoită sănătate – şi trupească şi sufletească -, căci a trimis la dânsul pe Sfinţii şi Marii Apostoli Petru şi Pavel, care i s-au arătat în vedenie pe când dormea, stând lângă patul lui. Iar împăratul i-a întrebat pe dânşii cine sunt şi de unde vin, iar ei au zis: „Noi suntem Petru şi Pavel, Apostolii lui Hristos, trimişi de Dânsul la tine să te povăţuim la calea mântuirii, să-ţi arătăm baia în care vei câştiga sănătatea sufletului şi a trupului şi să-ţi făgăduim viaţa cea veşnică de la Dumnezeu, pentru viaţa cea vremelnică pe care ai dăruit-o pruncilor, fiindcă i-ai cruţat pe dânşii de moarte. Deci cheamă la tine pe episcopul Silvestru, care se ascunde de frica ta în muntele Soract, şi să asculţi învăţătura aceluia, pentru că el îţi va arăta o scăldătoare în care te vei curăţi de toate spurcăciunile şi din care vei ieşi sănătos cu trupul şi cu sufletul”. Acestea zicându-le Sfinţii Apostoli, s-au dus de la dânsul.
Iar împăratul deşteptându-se din somn, se minuna de acea vedenie, când, după obicei, a intrat la dânsul doctorul. Atunci împăratul a zis către dânsul: „De acum nu mai am trebuinţă de doctoria voastră, fiindcă nădăjduiesc spre dumnezeiescul ajutor”. Şi 1-a trimis pe el de la dânsul. După aceea a poruncit, ca îndată să caute pretutindeni pe episcopul Silvestru şi să-1 aducă la dânsul cu cinste. Deci, fiind găsit episcopul Silvestru şi adus la împărat, Constantin 1-a primit pe el cu mare cinste şi dragoste, pentru că, singur sculându-se, 1-a întâmpinat şi 1-a îmbrăţişat prieteneşte.
Apoi l-a întrebat pe dânsul, zicând: „Oare sunt la voi oarecare dumnezei cu numele Petru şi Pavel?” Silvestru a răspuns: „împărate, Unul este la noi Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul şi toate cele ce sunt pe dânsul. Iar aceia cărora tu le zici Petru şi Pavel, nu sunt dumnezei, ci robi ai lui Dumnezeu, care au propovăduit în toată lumea numele lui Iisus Hristos şi mai pe urmă şi-au vărsat sângele lor pentru Domnul, fiind ucişi de către Nero”. Auzind aceasta, împăratul s-a bucurat foarte mult şi a zis: „Rogu-mă ţie, episcope, arată-mi mie asemănarea lor, dacă o ai pe icoană închipuită, ca mai cu încredinţare să ştiu de sunt aceia ce mi s-au arătat mie în vis”. Atunci Silvestru a trimis îndată un diacon să aducă icoana Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Deci, văzând împăratul închipuirile feţelor apostoleşti, a zis: „Cu adevărat aceştia sunt cei văzuţi de mine!”
Atunci împăratul a spus episcopului cu de-amănuntul toată vedenia lui şi 1-a rugat pe el să-i arate scăldătoarea aceea, în care ar putea să se cureţe de lepra sufletească şi trupească, după cuvântul apostolilor, care i s-au arătat lui în vedenie. Iar Sfântul episcop Silvestru a zis împăratului: „Nu se cade ţie să intri într-alt fel în scăldătoarea aceea, decât să crezi fără şovăire mai întâi în Dumnezeul acela, pe Care L-au propovăduit apostolii ce ţi s-a arătat ţie”, împăratul a răspuns: „De n-aş fi crezut că Iisus Hristos este Unul Dumnezeu, apoi niciodată nu te-aş fi chemat la mine pe sfinţia ta”. Grăit-a lui sfântul: „Se cade ţie mai întâi să posteşti, apoi, cu rugăciuni şi lacrimi, prin mărturisirea păcatelor tale, să milostiveşti pe Dumnezeu. Deci, leapădă-ţi porfira şi coroana împărătească timp de şapte zile şi să te închizi în camerele dinăuntrul palatului şi, în sac şi în cenuşă, să-ţi faci pocăinţa plângând şi aruncându-te la pământ. Şi porunceşte să se închidă capiştile idoleşti şi jertfele lor să înceteze; pe creştinii ce sunt izgoniţi slobozeşte-i şi celor ce stau în legături dăruieşte-le libertate; fii bun cu cei ce se roagă ţie, împlineşte toate cererile drepte şi dă din averea ta multă milostenie săracilor”.
Şi a făgăduit împăratul că pe toate acestea o să le împlinească; iar episcopul, punându-şi mâna pe capul lui, s-a rugat şi 1-a pus în rândul celor chemaţi la primirea Sfântului Botez. Apoi, adunând pe toţi credincioşii, le-a poruncit şi lor asemenea să postească şi să se roage, ca astfel să înceteze prigoana împotriva Bisericii lui Dumnezeu, să piară întunericul închinării de idoli şi să strălucească tuturor lumina cea mântuitoare.
Şi sosind a şaptea zi, Sfântul Silvestru a venit la împărat şi, învăţându-1 multe despre tainele sfintei credinţe celei întru Preasfânta Treime, i-a pregătit scăldătoarea Sfântului Botez. Iar când a intrat împăratul în aceasta, după ce Sfântul Silvestru l-a afundat de trei ori în numele Preasfintei Treimi, deodată a strălucit o lumină mare din cer, mai mult decât razele soarelui, încât s-a umplut casa de negrăită strălucire. Atunci împăratul îndată s-a curăţit de lepră, care, căzând de pe trupul lui ca nişte solzi de peşte, a rămas toată în apă. Şi a ieşit sănătos din scăldătoare, încât n-a mai rămas nici urmă din bubele ce au fost pe trupul lui. Apoi, îmbrăcându-se în haine albe după Sfântul Botez, a povestit singur, zicând: „Când m-am afundat în apă, am simţit o mână de sus, întinzându-se şi atingându-se de mine”.
După acestea, împăratul a dat îndată poruncă să nu îndrăznească nimeni a huli pe Hristos sau a supăra pe creştini. Deci, a zidit în curţile sale împărăteşti o biserică în numele Mântuitorului Hristos şi a poruncit să se boteze fără oprelişte toţi cei ce vor voi să fieAcreştini; iar haine albe pentru botez să ia din vistieriile împărăteşti. în ceasul acela s-a botezat mulţime multă de popor şi, din zi în zi, creştea şi se înmulţea Biserica lui Hristos, iar închinarea de idoli se împuţina.
Astfel s-a făcut bucurie mare credincioşilor, a căror mulţime era atât de mare în Roma, încât voiau să gonească din cetate pe toţi cei ce nu voiau să fie creştini. Dar împăratul a oprit poporul, zicând: „Dumnezeul nostru nu voieşte ca cineva să vie la El cu silă şi fără de voie; ci, dacă cineva de voie liberă şi cu scop bun se apropie de El, în acela El binevoieşte şi cu milostivire îl primeşte. Deci, precum voieşte cineva, aşa să creadă cu libertate, iar nu să se prigonească unul pe altul!”
De acest împărătesc răspuns şi mai mult s-a înveselit poporul; căci lăsa pe toţi să trăiască în libertate, pe fiecare în credinţa şi după voia sa. Dar nu numai în Roma s-a făcut bucurie credincioşilor, ci şi în toată lumea. Pentru că pretutindeni se eliberau din legături şi din temniţe credincioşii cei chinuiţi pentru Hristos şi mărturisitorii se întorceau de la închisori; cei ce de frica muncitorilor se ascundeau prin munţi şi prin pustietăţi veneau la locurile lor fără de frică, şi astfel pretutindeni a încetat prigonirea şi tirania.
După aceasta, binecredinciosul împărat Constantin a voit să zidească în numele său o cetate în Ilie, unde – precum se povesteşte – a fost războiul troadenilor cu elinii. Dar a fost oprit, cu dumnezeiască înştiinţare, să zidească acolo cetate şi i s-a poruncit s-o zidească mai bine în Vizantia. Deci, supunându-se voii lui Dumnezeu, a zidit în Vizantia o cetate mare şi slăvită, a înfrumuseţat-o cu toate podoabele şi a numit-o după numele său, Constantinopol. Apoi a mutat acolo scaunul său de la Roma cea veche, poruncind ca acea cetate să se numească Roma cea nouă şi încredinţând-o apărării lui Dumnezeu şi a Preacuratei Sale Maici.
în acea vreme, răucredinciosul Arie tulburând cu eresul său Biserica lui Hristos, acest binecredincios împărat a voit cu dinadinsul să cerceteze cele pentru sfânta credinţă. Deci a poruncit să se ţină în Niceea Sinodul cel mare a toată lumea, unde s-au adunat 318 Sfinţi Părinţi, care au alcătuit dreptmăritoarele dogme ale sfintei credinţe, iar pe Arie şi eresul lui l-au blestemat. Acest sinod care s-a ţinut în anul 325 în Niceea a fost întâiul sinod a toată lumea.
împăratul Constantin a trimis apoi la Ierusalim pe fericita sa maică, Elena, cu multă avere, ca pe una ce era preaiubitoare de Dumnezeu, pentru căutarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului. Iar ea, ducându-se la Ierusalim, a văzut acele Sfinte Lo­curi, le-a curăţit de spurcăciunile idoleşti şi a scos la lumină cinstitele moaşte ale mai multor sfinţi. Pe acea vreme era patriarh în Ierusalim Macarie, care a întâmpinat pe împărăteasă cu cinste cuviincioasă.
Iar fericita împărăteasă Elena, vrând să caute Crucea Domnului cea făcătoare de viaţă, care era ascunsă de iudei, i-a chemat pe toţi iudeii şi i-a întrebat să-i arate locul unde este ascunsă cinstita Cruce a Domnului. Iar ei lepădându-se că nu ştiu, împărăteasa Elena îi îngrozea cu munci şi cu moarte. Atunci ei i-au arătat pe un bărbat bătrân cu numele Iuda, zicând: „Acesta poate să-ţi arate ceea ce cauţi, de vreme ce este fiul unui cinstit prooroc”. Deci, facându-se multă cercetare, iar Iuda lepădându-se a spune, împărăteasa a poruncit să-1 arunce într-o groapă adâncă, în care petrecând câtăva vreme, în cele din urmă a făgăduit să-i spună. Deci, scoţându-1 din groapă, au mers la un loc unde era un munte mare, pe care Adrian, împăratul Romei, zidise o capişte zeiţei Artemida şi pusese în ea pe idolul ei. Acolo a arătat acel Iuda, că este ascunsă Crucea Domnului. Iar împărăteasa Elena a poruncit să fie dărâmată capiştea idolească, iar zidul şi pietrele să fie risipite.
Iar fericitul patriarh Macarie rugându-se, a ieşit în locul acela un miros de bună mireasmă şi îndată s-a arătat spre răsărit, Mormântul şi locul Căpăţânii – Golgota iar aproape de ele au aflat îngropate trei cruci şi împreună cu ele au aflat şi cinstitele piroane. Şi nepricepând nimeni care ar fi fost Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a întâmplat în acea vreme, că era dus un mort la îngropare.
Atunci patriarhul Macarie a poruncit celor ce-1 duceau să stea, şi a pus una câte una crucile pe cel mort, iar când a pus Crucea lui Hristos, îndată a înviat mortul şi s-a sculat viu cu puterea dumnezeieştii Cruci a Domnului. Iar împărăteasa, luând cu bucurie cinstita Cruce, i s-a închinat ei şi a sărutat-o; asemenea şi toată sfatul împărătesc ce era cu ea. Iar unii nu puteau să vadă şi să sărute Sfânta Cruce în acea vreme, de înghesuială, pentru aceea au cerut ca măcar s-o vadă de departe.
Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a ridicat cinstita Cruce arătând-o poporului; şi toţi ^strigau: „Doamne miluieşte!” De atunci s-a început a se prăznui înălţarea Sfintei Cruci. Iar împărăteasa Elena a luat cu sine o parte din acest sfânt lemn, asemenea şi sfintele piroane; iar pe cealaltă parte punând-o într-o raclă de argint, a dat-o patriarhului Macarie spre păzire pentru neamurile care vor fi de aici înainte. Atunci acel Iuda cu mulţime de iudei au crezut în Hristos şi s-au botezat. Şi s-a numit din Sfântul Botez Chiriac, iar după aceea a fost patriarh al Ierusalimului şi s-a sfârşit pe vremea lui Iulian Paravatul, fiind muncit pentru Hristos.
Iar Sfânta împărăteasă Elena a poruncit ca să se zidească biserici în Ierusalim, pe la sfintele locuri. Mai întâi a poruncit să se zidească Biserica învierii Domnului nostru Iisus Hristos, lângă Sfântul Mormânt, acolo unde s-a găsit Sfânta Cruce. A mai poruncit să se zidească o biserică şi în Ghetsimani, unde este mormântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei ei Adormiri. Apoi a zidit şi alte optsprezece biserici, şi înfrumuseţându-le cu toate podoa­bele şi dăruindu-le cu îndestulate averi, a venit la Constantinopol, aducând o parte din lemnul Sfintei Cruci cea de viaţă făcătoare şi sfintele piroane cu care a fost pironit trupul lui Hristos. Apoi, nu după multă vreme s-a mutat la Dumnezeu, bineplăcându-I Lui, şi a fost îngropată cu cinste.
Iar marele împărat Constantin vieţuind încă zece ani şi ceva după moartea maicii sale, Sfânta Elena, a plecat la război împotriva perşilor, dar într-un sat al Nicomidiei a căzut în boală. Deci, cunos­când că i s-a apropiat sfârşitul, a făcut diată, împărţind împărăţia la cei trei fii ai săi; şi, bolind cu trupul, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Hristos Dumnezeu, cerescul împărat. Şi a fost adus în Constantinopol, unde a fost îngropat cu slavă în biserica Sfinţilor Apostoli. El a murit la 32 de ani ai împărăţiei sale; iar toţi anii de la naşterea sa a avut şaizeci şi cinci. Iar acum vieţuieşte în viaţa cea fară de sfârşit, în veşnica împărăţie a lui Hristos Dumnezeul nostru, Căru­ia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine slavă în veci. Amin.

Acatistul Sfinţilor Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena (21 mai)

Troparul Sfinţilor Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena, glasul al 8-lea:

Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l, şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale a pus-o. Pe care păzeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.

Condacul 1

Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care întrarmându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă, celor ce ne plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne, împreună cu buna ta maică, Împărăteasa Elena, ajutor, celor ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor!

Icosul 1

Ca un înger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, că este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; pentru aceasta cântăm ţie acestea:
Bucură-te, al creştinilor numit de noi tată;
Bucură-te, că singur Domnul Iisus în vis ţie S-a arătat;
Bucură-te, căci cu semnul Sfintei Cruci te-a înarmat;
Bucură-te, că pe Maxenţie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucură-te, că în Roma cu mare alai ai intrat;
Bucură-te, că romanii cu bucurie împărat al lor te-au pus;
Bucură-te, că în cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatră în mijlocul Romei ai pus;
Bucură-te, că pe Sfânta Cruce ai scris: „Iisus Hristos NIKA”, adică, cu acest semn, vei birui;
Bucură-te, că prin puterea Crucii lui Hristos pe toţi vrăjmaşii tăi i-ai biruit;
Bucură-te, căci cu ştirea şi voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai îmbolnăvit;
Bucură-te, că ţie sfinţii mai-marii apostolilor ţi s-au arătat;
Bucură-te, că prin învăţătura Sfântului Ierarh Silvestru cu toată inima ai crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 2-lea

Văzându-te singur că eşti lepros cu trupul şi cu sufletul, ai chemat în ajutor pe Dumnezeul creştinilor, iar Dumnezeu, nezăbovind, ţi-a trimis pe Sfinţii Apostoli să te mângâie şi ţi-a spus ce să faci ca să fii sănătos şi, bucurându-te de dumnezeiasca cercetare, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Pe Împărăteasa Elena cea preacinstită, pe maica Împăratului Constantin, cu bucurie să ne adunăm toţi dreptcredincioşii creştini, împreună cu monahii şi monahiile, şi să o lăudăm cu cântări ca acestea:
Bucură-te, că eşti născută din neam împărătesc;
Bucură-te, că eşti maica Sfântului Împărat Constantin;
Bucură-te, că în Iisus Hristos ai crezut;
Bucură-te, că în numele Sfintei Treimi te-ai botezat;
Bucură-te, căci cu sârguinţă şi cu multă evlavie la Ierusalim ai plecat;
Bucură-te, că tu Crucea Domnului mult ai dorit;
Bucură-te, că acolo Crucea cea de viaţă făcătoare ai aflat;
Bucură-te, că Sfintei Cruci tu întâi ai zis: „Bucură-te, lemn fericit”;
Bucură-te, căci cu mare veselie te-ai bucurat când Sfânta Cruce pe cel mort l-a înviat;
Bucură-te, că în Ierusalim biserică mare şi preafrumoasă ai poruncit să se zidească;
Bucură-te, că „Biserica Învierii Domnului Iisus Hristos” ai poruncit să se numească;
Bucură-te, că tu creştinilor ne eşti ca o maică;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 3-lea

Preacinstită împărăteasă, noi credincioşii, împreună cu clerul şi cu toţi monahii, către tine năzuim în nevoile noastre; fii acum şi nouă, păcătoşilor, grabnică folositoare, ca să cântăm cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Râvnitor fiind la Împărăţia cea de sus, fericite Împărate Constantin, Împăratului şi Stăpânului tuturor cu minte curată crezând, te-ai botezat; pentru aceasta cântăm ţie aşa:
Bucură-te, că în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh te-ai botezat;
Bucură-te, că în timpul botezului mâna Domnului Hristos de tine s-a atins;
Bucură-te, că boala leprei ca nişte solzi de pe tine a căzut;
Bucură-te, că, în haine albe îmbrăcându-te, împărat creştin te-ai numit;
Bucură-te, că tuturor păgânilor a se boteza le-ai poruncit şi creştini să se numească;
Bucură-te, că tu capiştile idolilor ai poruncit să se risipească;
Bucură-te, că sfinte biserici în numele lui Iisus Hristos ai poruncit să se zidească;
Bucură-te, că pe Sfânta maică Elena cu multă cinste şi avere la Ierusalim ai trimis-o;
Bucură-te, între împăraţi cel dintâi creştin;
Bucură-te, că în toată lumea cu botezul tău mare bucurie ai făcut;
Bucură-te, că păgânii, căutând la tine, creştini s-au făcut;
Bucură-te, că şi noi, clerul mirean şi călugăresc, deşi păcătoşi fiind, îţi cântăm laude şi măriri totdeauna;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 4-lea

Pomenirea binecredinciosului Împărat Constantin, ca nişte mir de mult preţ, astăzi a răsărit, căci pe Hristos dorind, pe idoli a defăimat; pentru aceasta, după vrednicie, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ţie, celei după vrednicie şi cu credinţă următoare Cuvântului lui Dumnezeu, Care pentru bună cucernicia ta te-a împodobit cu multă cinste, ca pe o împărăteasă a creştinilor, cu bucurie îţi aducem aceste laude:
Bucură-te, că în Ierusalim optsprezece biserici ai zidit;
Bucură-te, că pe aceste biserici cu toate podoabele le-ai înfrumuseţat;
Bucură-te, că împreună cu fiul tău, Împăratul Constantin, Sfânta Cruce în mâini o ţii;
Bucură-te, că o parte din lemnul Crucii celei de viaţă făcătoare la Constantinopol ai adus-o;
Bucură-te, că şi sfintelor piroane de pe Cruce Domnul Iisus Hristos le-a dat putere vindecătoare, iar tu în mâini le-ai purtat;
Bucură-te, că după botez cu dreaptă credinţă lui Hristos ai slujit;
Bucură-te, că întotdeauna pe săraci ai miluit;
Bucură-te, că tu cu toate faptele bune te-ai împodobit;
Bucură-te, că pentru viaţa ta cea bună pe pământ de multă cinste te-ai învrednicit;
Bucură-te, că toate neamurile creştine ca pe o împărăteasă binecredincioasă te cinstesc;
Bucură-te, că slăbind de osteneli şi de blândeţe, aproape de sfârşitul vieţii ai ajuns;
Bucură-te, că bineplăcând lui Dumnezeu, te-ai mutat din viaţa aceasta la viaţa cea veşnică;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 5-lea

Cu mare râvnă te-ai străduit, Sfinte Împărate Constantin, să răspândeşti creştinismul în tot imperiul tău, precum şi în toată lumea; drept aceea multe şi drepte hotărâri ai luat pentru a aduce la bun sfârşit acest act creştinesc, precum şi de a curăţi diferitele eresuri ce odată cu creştinismul întemeiat au răsărit ca neghinele în holda dreptei credinţe; pentru aceasta, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cu dragoste: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ai adunat, preafericite Împărate Constantin, sobor de părinţi de Dumnezeu purtători şi, printr-înşii, inimile tuturor celor înviforaţi de blestematul eres al lui Arie le-ai întărit să slăvească pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; pentru care îţi aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, că soborul cel dintâi al celor trei sute optsprezece sfinţi părinţi cu porunca ta în Niceea s-a adunat;
Bucură-te, că prin lupte mari credinţa cea dreaptă s-a luminat;
Bucură-te, că Arie de la sobor a rămas ruşinat;
Bucură-te, că necredinciosul Arie în veci cu diavolii este băgat în iad;
Bucură-te, că noi creştinii de la tine cu dreapta credinţă suntem luminaţi;
Bucură-te, că pe Domnul nostru Iisus Hristos în toată lumea L-ai propovăduit a fi Fiul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin creştinarea ta Crucea Domnului s-a aflat;
Bucură-te, că prin aflarea Sfintei Cruci duşmanii ei se tânguiesc;
Bucură-te, că prin însemnarea cinstitei Cruci diavolii se izgonesc;
Bucură-te, că, împreună cu sfântă maica ta, Crucea Domnului Iisus Hristos în mâini o ţii;
Bucură-te, că o parte din lemnul Crucii adus de sfântă maica ta, Împărăteasa Elena, în sfintele tale mâini ai primit-o;
Bucură-te, că nouă, fraţilor în Hristos, eşti rugător mare către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 6-lea

Ca şi cu o porfiră te-ai îmbrăcat, mărite, cu milostivirea, şi ca şi cu o hlamidă cu bunele blândeţi te-ai împodobit. Drept aceea, cinstind pomenirea ta, preaslăvim pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Dar cum vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte mai potrivite vom lăuda frumuseţea bunătăţilor tale, cinstită Elena, cele câştigate în ceruri, de la Dumnezeu, Cel ce ştie a cinsti pe cei drepţi; pentru aceasta, noi îţi cântăm ţie:
Bucură-te, cea al cărei sfânt suflet cu mare cinste în ceruri de îngeri este suit;
Bucură-te, că în lumina cea preastrălucită pe Dumnezeu ai văzut;
Bucură-te, că lui Dumnezeu-Cuvântul şi preacuratei Maicii Lui, căzând, te-ai închinat;
Bucură-te, că locaşurile cele preafrumoase ale sfinţilor le-ai cercetat;
Bucură-te, că şi frumuseţile raiului toate ţi le-a arătat;
Bucură-te, că de cele pe care ochiul omenesc nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit acum tu, luminată, te îndulceşti de ele;
Bucură-te, că întru Împărăţia cerurilor te-ai sălăşluit;
Bucură-te, împărăteasă, căci cu Împărăteasa cerurilor împreună eşti petrecătoare;
Bucură-te, că împreună cu arhanghelii eşti vorbitoare;
Bucură-te, că împreună cu îngerii cânţi lui Dumnezeu cântare;
Bucură-te, că şi noi nevrednicii îţi cântăm cântare veselitoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 7-lea

Şi după deprinderi şi după ale tale fapte bune ai fost iubitoare de Dumnezeu şi vrednică de minuni, fericită Împărăteasă Elena; pentru aceasta cu credinţă şi cu evlavie mare noi, cei ce suntem luminaţi prin harul lui Dumnezeu, cântare veselitoare cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Popor al lui Dumnezeu ai făcut, prin dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor şi al păgânilor, cu baia botezului luminându-i; pentru aceasta te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că, întocmai cu apostolii, de la Dumnezeu eşti cinstit;
Bucură-te, căci cât ai trăit multe milostenii şi faceri de bine ai făcut;
Bucură-te, că, după multe osteneli, nevoinţe şi griji, la fericit sfârşit ai ajuns;
Bucură-te, că, după puţină boală, ai adormit şi sufletul de trup s-a despărţit, zburând la cer;
Bucură-te, că arhanghelii cu frumoase cântări îngereşti la ceruri te-au suit;
Bucură-te, că scaunului Sfintei Treimi te-ai închinat;
Bucură-te, că Sfinţii Apostoli înaintea lui Dumnezeu te-au lăudat;
Bucură-te, că sfinţii mucenici şi cuvioşii şi toţi drepţii cu cinste ţi-au ieşit înainte;
Bucură-te, că bunătăţile raiului le moşteneşti acum şi în vecii nesfârşiţi;
Bucură-te, că întru Împărăţia cerurilor acum şi totdeauna vieţuieşti;
Bucură-te, că şi noi, împreună cu monahii şi cu pustnicii, toţi într-un glas îţi cântăm aşa:
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 8-lea

Mormântul tău, unde odihneşte sfinţitul şi cinstitul tău trup, Împărate Constantin, raze de dumnezeieşti vindecări izvorăşte celor ce cu credinţă se apropie, iar nouă, celor ce vieţuim în dreapta credinţă, te rugăm ca, împreună cu buna ta maică Elena, să ne dai mână de ajutor, celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cât este de luminat sufletul tău, mărită Împărăteasă Elena, lauda femeilor, că acum eşti în ceruri, primind plata ostenelilor; pentru aceasta îţi cântăm aşa:
Bucură-te, aflarea cinstitei Cruci;
Bucură-te, a ei vrednică închinătoare;
Bucură-te, că prin al Crucii ajutor creştinilor ai fost izbăvitoare;
Bucură-te, că prin Cruce te-ai făcut lui Hristos următoare;
Bucură-te, a stăpânirii iadului şi a satanei învingătoare;
Bucură-te, a cereştii măriri moştenitoare în veci;
Bucură-te, a celor greşiţi şi păcătoşi către Dumnezeu mijlocitoare;
Bucură-te, a judecătorilor celor răi bună îndreptătoare;
Bucură-te, a celor din nevoi grabnică ajutătoare;
Bucură-te, de patimile noastre trupeşti şi sufleteşti izbăvitoare;
Bucură-te, a bolnavilor bună tămăduitoare;
Bucură-te, a tuturor binecredincioşilor creştini bună ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 9-lea

Cu sfinţenie a ta viaţă săvârşindu-ţi, cu sfinţii acum eşti sălăşluită, plină fiind de sfinţenie şi de lumină nespusă; pentru aceasta ne luminezi şi pe noi, cei întunecaţi cu păcatele, ca, luând prin tine iertare, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe Împăratul şi Ziditorul tuturor cinstindu-L, Împărate Constantin, ca dar pentru osteneli te-a învrednicit pe tine în ceruri de mare slavă; pentru aceasta îţi cântăm ţie aceste laude:
Bucură-te, că Preacuviosului Paisie singur i-ai spus că eşti cinstit împreună cu sfinţii;
Bucură-te, că, sfânt fiind, te rogi pentru noi către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, că noi păcătoşii avem mare nădejde în rugăciunile tale;
Bucură-te, că noi în nevoi chemăm numele tău şi tu ne auzi;
Bucură-te, că în necazuri ne eşti nouă mare bucurie;
Bucură-te, mărgăritarul nostru cel de mult preţ;
Bucură-te, cel ce eşti pentru noi soare luminos;
Bucură-te, că pe idoli i-ai dat iadului celui întunecos;
Bucură-te, că demonii fug, izgoniţi fiind cu puterea rugăciunii tale;
Bucură-te, că tu eşti lauda cârmuitorilor creştini;
Bucură-te, turnul cel nebiruit al creştinilor ortodocşi;
Bucură-te, al mănăstirilor şi al bisericilor noastre mare apărător;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 10-lea

Din cer ca şi Pavel te-a vânat Hristos Domnul, Sfinte Constantin, învăţându-te ca să-L cinsteşti pe Acesta ca pe Împăratul cel Unul; şi cu adevărat crezând întru El, L-ai cinstit, aducând lumea toată la credinţa Lui, ca să-I cânte neîncetat: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărăteasă Elena, sfântă de Domnul Hristos aleasă, milostiveşte-te spre noi şi luminează sufletele noastre cele întunecate cu păcatele, netrecând cu vederea sufletele şi rugăciunile noastre şi primind mulţumirile noastre acestea:
Bucură-te, trandafir preafrumos mirositor al raiului;
Bucură-te, crin alb răsărit în grădina cea de sus a raiului ceresc;
Bucură-te, împărăteasă duhovnicească;
Bucură-te, a dreptei credinţe propovăduitoare;
Bucură-te, a închinării de idoli surpătoare;
Bucură-te, a eresurilor pierzătoare;
Bucură-te, a răutăţilor duşmanilor izgonitoare;
Bucură-te, în nevoile noastre ajutătoare;
Bucură-te, către Dumnezeu a noastră mijlocitoare;
Bucură-te, de bucurii duhovniceşti aducătoare;
Bucură-te, de fapte bune pilduitoare;
Bucură-te, a obştii creştineşti povăţuitoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 11-lea

Acestea zicând, mă liniştesc cu sufletul şi mă bucur; nu mă tem de tot ce vor urzi împotriva mea vrăjmaşii mei, pentru că te am pe tine, Împărăteasă Elena, puternică ajutătoare în toate nevoile; drept aceea împreună cu îngerii preaslăvesc pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Dat-ai, preadulce, Iisuse, binecredinciosului Împărat Constantin, înţelepciunea lui Solomon, blândeţile lui David, dreapta credinţă a apostolilor şi puterea lui Samson asupra vrăjmaşilor; pentru aceasta şi noi îl cinstim cu laude, zicând:
Bucură-te, decât toţi împăraţii mai întâiule şi alesule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pe Domnul nostru Iisus Hristos ţie Tatăl ţi L-a descoperit;
Bucură-te, că pe Acesta Dumnezeu adevărat L-ai propovăduit;
Bucură-te, luminătorule al cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, că prin tine Domnul Iisus Hristos S-a slăvit;
Bucură-te, că prin tine Crucea Domnului Hristos se cinsteşte;
Bucură-te, al luminii celei nemărginite privitorule;
Bucură-te, că prin tine lumea s-a luminat cu dreapta credinţă;
Bucură-te, că prin tine s-a izgonit întunericul relei credinţe;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat cu inima şi luminat cu sufletul;
Bucură-te, că pe noi cei slabi ne întăreşti cu răbdare;
Bucură-te, că de la milostivul Dumnezeu ne mijloceşti nouă mântuire;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 12-lea

Darurile cele preabogate şi mai bune le primeşti acum de la Dumnezeu, Sfinte Împărate Constantin, veselindu-te ca un împărat în ceruri; pentru aceasta şi binecredinciosul domn Brâncoveanu Constantin întru al tău nume a zidit sfinte mănăstiri Domnului, iar noi, bucurându-ne, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale; în glas mare vom cânta prăznuirea ta şi după cuviinţă îţi aducem mulţumire pentru toate facerile de bine ce ne faci nouă, Sfântă Împărăteasă Elena, cinstind pomenirea ta cu aceste laude:
Bucură-te, împărăteasă smerită şi preaiubită;
Bucură-te, comoară de bunătăţi nedeşertată;
Bucură-te, a celor ce te roagă cu credinţă ocrotitoare neobosită;
Bucură-te, a vrăjmaşilor sfintelor mănăstiri izbăvitoare;
Bucură-te, că celor ce te cinstesc pe tine le eşti bună mângâietoare;
Bucură-te, că de sus din ceruri priveşti şi le ajuţi celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, că, înaintea Preasfintei Treimi stând, te rogi pentru noi;
Bucură-te, că şi la preacurata Născătoare de Dumnezeu mijloceşti pentru noi;
Bucură-te, că a ta fericire în ceruri în veci nu se sfârşeşte;
Bucură-te, că împreună cu fiul tău, Împăratul Constantin, întru împărăţia lui Dumnezeu te veseleşti;
Bucură-te, a trupurilor noastre de patimi tămăduitoare;
Bucură-te, că sfintele tale rugăciuni sunt pentru noi toţi folositoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 13-lea

Luminători care aţi luminat lumea cu dreapta credinţă voi cu adevărat v-aţi arătat, de Dumnezeu încununaţilor Împăraţi Constantin şi Elena; primiţi acum şi rugăciunile noastre şi le duceţi Împăratului Hristos, pe Care Îl slăvim ca pe Unul ce v-a încununat pe voi, cântându-I cu voi şi cu toate oştile cereşti: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice Icosul întâi: Ca un înger luminos…, Condacul întâi: Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer…,

Icosul 1

Ca un înger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, că este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; pentru aceasta cântăm ţie acestea:
Bucură-te, al creştinilor numit de noi tată;
Bucură-te, că singur Domnul Iisus în vis ţie S-a arătat;
Bucură-te, căci cu semnul Sfintei Cruci te-a înarmat;
Bucură-te, că pe Maxenţie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucură-te, că în Roma cu mare alai ai intrat;
Bucură-te, că romanii cu bucurie împărat al lor te-au pus;
Bucură-te, că în cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatră în mijlocul Romei ai pus;
Bucură-te, că pe Sfânta Cruce ai scris: „Iisus Hristos NIKA”, adică, cu acest semn, vei birui;
Bucură-te, că prin puterea Crucii lui Hristos pe toţi vrăjmaşii tăi i-ai biruit;
Bucură-te, căci cu ştirea şi voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai îmbolnăvit;
Bucură-te, că ţie sfinţii mai-marii apostolilor ţi s-au arătat;
Bucură-te, că prin învăţătura Sfântului Ierarh Silvestru cu toată inima ai crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul 1

Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care întrarmându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă, celor ce ne plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne, împreună cu buna ta maică, Împărăteasa Elena, ajutor, celor ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor!

Rugăciunea întâi către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la preacurata Lui Maică şi pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin.

Rugăciunea a doua către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei ce sunteţi mai cinstiţi decât toţi împăraţii, aleşii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră, cu lacrimi vă rugăm: Daţi-ne mângâiere şi nouă, celor ce suntem în necazuri; voi sunteţi mijlocitori Sfintei Treimi şi puteţi să ne ajutaţi nouă. Auziţi-ne şi pe noi acum, alungaţi de la noi necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viaţă şi vindecaţi neputinţele noastre, tămăduiţi bolile noastre, potoliţi răutatea noastră, izgoniţi pe vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi. Daţi-ne nouă ca în pace şi în linişte să trăim; ajutaţi-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceţi milă cu noi acum, când cu frică şi cu umilinţă zicem către voi aşa: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor! Amin.

Şi se face otpustul.

Canon de rugăciune către Sfinţii Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena(21 mai)

Troparul Sfinţilor Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, glasul al 8-lea:

Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale o a pus. Pe care pazeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Unule Împărate Ceresc, din păcatul cel ce împărăteşte acum întru mine, pentru rugăciunile robilor Tale, mântuieşte-mi smeritul meu suflet.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Râvnitor fiind de împărăţia cea de sus, fericite Constantine, Împăratului şi Stăpânului tuturor cu minte curată crezând ai slujit Lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu lumina cea dumnezeieşte stăpânitoare luminându-te, întunericul necunoştinţei ai lăsat cu adevărat, de Dumnezeu înţelepţită Elena, şi după adevăr Împăratului veacurilor ai slujit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti uşă a dumnezeiescului Răsărit, deschide-mi uşile pocăinţei şi din uşile păcatului celui de moarte purtător, cu mijlocirea ta, mântuieşte-mă, Stăpână.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Răsplătirile cele cereşti a dobândi te-ai nevoit; pentru aceasta Celui ce te-a chemat, de Dumnezeu înţelepţite ai urmat şi întunericul şi înşelăciunea date ţie de la părinţi ai lăsat şi luminător întru dumnezeiescul Duh, te-ai făcut.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De Hristos lipindu-te şi întru Dânsul toată nădejdea punându-ţi preacinstită, la sfinţitele Lui locuri ai ajuns, întru care preacinstitele patimi întrupându-se le-a răbdat Cel bun.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arma cea de mântuire, biruinţa cea nestricată, nădejdea creştinilor, cinstita Cruce cea ascunsă prin pizmă, tu o ai arătat, cu dumnezeiască dragoste fiind aprinsă, de Dumnezeu fericită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din sfinţita petrecere căzând eu, Preacurată, m-am alipit lângă animale şi osândit tot m-am făcut. Ceea ce ai născut pe Judecătorul, de toată judecata scapă-mă şi mă mântuieşte.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Auzit-am, Doamne, taina…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din cer, ca şi pe Pavel de demult, te-a vânat Hristos Domnul, Constantine, învăţân du-te să-L cinsteşti pe acest Împărat unul.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu prealuminat semn din stele, fericite, Hristos, Soarele, te-a luminat şi luminător pe tine celor întunecaţi te-a arătat.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Şi după deprinderi şi după dumnezeieştile fapte, ai fost iubitoare de Dumnezeu şi vrednică de minune, fericită. Pentru acesta cu credinţă pe tine te mărim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătat-ai acum dumnezeiasca biruinţă a Crucii cea ascunsă de mulţi ani; prin care ne-am mântuit şi din înşelăciunea demonică ne-am izbăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează sufletul meu cel întunecat cu greşelile, ceea ce ai născut pe Soarele dreptăţii, pururea Fecioară.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Mânecând strigăm Ţie…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mânecând la Soarele cel neapus şi Stăpânul, împărate de Dumnezeu înţelepţite, de lumină plin te-ai făcut.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Împreunatu-te-ai, Elena, cu cetele celor fără de trupuri, lui Dumnezeu slujind cu faptele tale cele îmbunătăţite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dragostea şi milostivirea cea desăvârşită, ca o porfiră purtând, te-ai sălăşluit acum întru Împărăţia cea de sus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sufletul meu cel prin îndemnarea şarpelui întinat cu desfătări trupeşti, curăţeşte-l, Fecioară, preacurată.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Adunat-ai, fericite, sobor de părinţi, de Dumnezeu purtători cu preamărire şi printr-înşii, Constantine, inimile tuturor cele înviforate le-ai întărit să slăvească pe Cuvântul întocmai cinstit cu Cel ce L-a născut şi pe un scaun şezător.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Crezând întru Domnul cel viu, care a dat tuturor fiinţa, de slujbele cele de moarte făcătoare, ale idolilor celor urâţi şi deşerţi te-ai lepădat, şi ai luat cu bucurie, Elena, împărăţia cerului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu palma Ta fiind îndreptaţi, Cuvinte, întunericul necunoştinţei cel preaadânc şi viforul cumplitei nedumnezeiri au părăsit, cei ce au împărăţit prin Tine şi s-au adus la limanurile cele line ale dreptei credinţe, bucurându-se.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Vindecă inima mea cea bolnavă fără vindecare şi rănită cumplit cu muşcarea celui viclean, Fecioară, şi mă învredniceşte de vindecarea cea de la tine, şi mă miluieşte pe mine cel ce nădăjduiesc întru tine, cu rugăciunile tale, Preacurată.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Constantin astăzi, cu maica sa Elena, Crucea a arătat, lemnul cel preacinstit, care este ruşinarea tuturor iudeilor şi armă credincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici. Că pentru noi s-a arătat semn mare, şi în războaie înfricoşător.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Tinerii evreieşti în cuptor…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ale Tale porunci păzind, s-a supus legii Tale Constantin. Pentru aceasta a surpat taberele celor fără de lege, strigând către Tine: Doamne Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lemnul care pe toţi i-a tras din groapa pierzării, cel îngropat prin pizmă, nouă l-ai descoperit, vrednicule de minuni, pe demonii cei preastricători îngropând în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu fapte dumnezeieşti ţi-ai zidit inima ta Biserică lui Dumnezeu, Elena, şi biserici sfinţite Lui ai zidit, unde a primit cu trupul pentru noi preacinstitele patimi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De bună voia mea greşind şi robindu-mă cu netrebnice obiceiuri, la milostivirea ta cea obişnuită alerg acum: mântuieşte-mă pe mine cel deznădăjduit, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 8-a.

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca şi cu o porfiră îmbrăcându-te, mărite, cu milostivirea şi ca şi cu o hlamidă cu bunele blândeţi, cu coroană pentru virtuţi te-ai împodobit, fiind cu minte desăvârşită. Şi mutându-te de pe pământ la împărăţiile cele de sus, strigi: Preoţi binecuvintaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Văzându-te pe tine veselindu-te cu fiul tău, cel de Dumnezeu înţelepţit, prealăudată Elena, întru împărăţia lui Dumnezeu, pe Hristos slăvim, Cel ce ne-a arătat nouă cinstita voastră prăznuire, care ne luminează mai mult decât razele soarelui, pe noi cei ce cântăm cu credinţă: Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cât este de luminat dorul tău şi obiceiul dumnezeiesc, mărită Elena, lauda femeilor; că ajungând la locurile unde a primit cinstitele patimi Stăpânul tuturor, cu biserici preafrumoase le-ai împodobit, strigând: Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ochii sufletului meu cei orbiţi cu multe călcări de poruncă, luminează-i de Dumnezeu Născătoare; împacă mintea mea, rogu-mă şi inima mea cea tulburată cu desfătări de multe feluri şi mă mântuieşte pe mine cel ce strig: Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mormântul unde se odihneşte sfinţitul şi cinstitul tău trup, Constantine, raze de dumnezeieşti vindecări curate celor ce se apropie le izvorăşte, gonind întunericul a tot felul de patimi, şi cu lumină neînserată luminând pe cei ce te laudă pe tine.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sfinţenie a ta viaţă sfârşindu-ţi, cu sfinţii acum te-ai sălăşluit, plină fiind de sfinţenie şi de luminare. Pentru aceasta totdeauna izvorăşti râuri de tămăduiri şi patimile îneci, fericită Elena, şi adăpi sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împărate cel fără început şi fără de moarte, împărăţiei celei de sus ai învrednicit pe cei ce i-ai îndreptat de demult pe pământ, cu dreaptă credinţă să împărăţească, Doamne, pe sfânta Elena şi pe marele Constantin, care curat Te-au iubit. Pentru ale căror rugăciuni milostiveşte-Te spre noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe împăratul şi Ziditorul tuturor zămislindu-L, L-ai născut, Fecioară şi iată acum ca o Împărăteasă stai înaintea Lui de-a dreapta, curată. Pentru aceasta te rog să mă izbăveşti din partea cea de-a stânga în ceasul judecăţii şi să mă împreuni cu oile cele de-a dreapta.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul…

Simţirile întinzându-ţi spre cer şi semuind podoaba stelelor şi dintr-însele cunoscând pe Domnul tuturor, arma Crucii în mijloc a strălucit, scriind: întru aceasta vei birui şi puternic vei fi. De unde des chizându-ţi ochiul sufletului tău, Scriptura ai citit, şi acea închipuire ai cunoscut,Constantine preacinstite. Roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Adormirea Sfantului Constantin cel Mare

In dupa amiaza zilei de 22 mai a anului 337, Constantin cel Mare isi sfarseste viata lui pamanteasca, dupa 31 de ani de imparatie. Era de sarbatoarea Cincizecimii, ne spune Eusebiu. Trebuie sa facem observatia ca acest istoric, dupa ce mai inainte descrie botezul si multumirea pe care Constantin cel Mare a facut-o public fata de Dumnezeu, spune ca „Toate acestea s-au intamplat de sarbatoarea preacinstitei Cincizecimi” . Asa cum este in text, creeaza impresia ca Taina Botezului a fost savarsita cu cateva ceasuri mai inainte de moartea lui Constantin cel Mare. Am putea sa acceptam aceasta parere, daca nu cumva anumite formulari de fraze din acelasi text nu au creat intentionat probleme. Eusebiu spune mai exact, ca imparatul Constantin, dupa botezul sau, s-a odihnit pe patul imaculat si nu a mai vrut sa se atinga de porfira. Insa ce vrea sa spuna Eusebiu prin fraza: „Nu a mai vrut sa se atinga de porfira?” Este posibil ca aceasta referire cronologica sa fie legata de putinele ceasuri care se interpun intre botez si moarte?
Cel mai probabil este ca imparatul Constantin cel Mare s-ar fi botezat, fie cu o zi in urma, fie imediat in zilele de dinaintea mortii sale , asa incat, spusele istoricului, si anume ca evenimentele s-au petrecut in ziua Cincizecimii, sa nu faca referire la savarsirea Tainei Botezului, ci la multumirea catre Dumnezeu facuta de Constantin cel Mare in fata tuturor, la vizitele generalilor, la discutia legata de anumite obligatii si la alcatuirea testamentului sau.
Asa cum era si firesc, moartea lui Constantin cel Mare a provocat un foarte mare doliu in intreg imperiul. Crestinii in special aveau toate motivele sa planga pierderea primului imparat crestin si, in acelasi timp, primul aparator al lor. Plangeau pentru omul care, asa cum ne spune imnograful Canonului Paraclis, a fost „primul dintre evlaviosi”. Sozomen ne spune ca a fost: „primul si cel mai impoortant dintre imparati, pentru Biserica”. Iosif Vrienios, ne spune ca: „imparatul Constantin cel Mare a fost primul imparat crestin”. Constantin Manassis ne spune ca a fost: „primul dintre imparati care I-a marturisit curat pe Hristos”, iar Dositei ne spune despre acesta ca: „pe buna dreptate este amintit ca  fiind tata al imparatilor ortodocsi si temelie a statului crestin „.
In constiinta crestina, cei care au detinut puterea romana au fost consemnati ca fiind protagonistii unei nemaiintalnite violente de grup si statale, care nu mai avusese loc in istorie. Pana la urcarea pe tron a lui Constantin cel Mare, zece milioane de crestini isi lasasera ultima lor suflare pe caldaramul martiriului. Fraza unui scriitor latin din secolul al II-lea, si anume: „sangele martirilor a fost samanta Bisericii”, formeaza o imagine a acelei epoci.
In persoana lui Constantin cel Mare, relatia dintre stat si crestini care exista mai inainte se intoarce la 90°, iar puterea romana, din una ce era persecutoare, se transforma in una aparatoare si ingaduitoare. Codurile si simbolurile mistice de comunicare cedeaza locul exprimarii libere a constiintei crestine, prin ridicarea de biserici marete, prin manifestarea libera a cultului fata de Dumnezeu si fara intreruperi, in ceea ce priveste raspandirea cuvantului Evangheliei.
In urma acestor desfasurari de evenimente, tristetea comunitatii crestine legata de moartea primului aparator al ei si, in acelasi timp, „binefacator si frate”, era usor de inteles. Dar chiar si idolatrii il cinsteau intr-un mod deosebit pe acest barbat. Cu toata simpatia lui continua fata de Biserica crestina – si convertirea lui definitiva la crestinism -, avea simtul responsabilitatii si fata de idolatri. In acest fel, nu numai ca nu a venit in contradictie cu acestia, ci, dimpotriva, si-a manifestat public obligatia pe care o avea de a le oferi tot sprijinul. Asa cum o sa vedem si in capitolul urmator, masurile de persecutie la adresa idolatrilor au functionat aleatoriu si au fost puse in aplicare numai acolo unde manifestarile din cult ale paganilor jigneau moralul public.
In consecinta, cu toata ingaduinta pe care o avea fata de crestini, niciodata nu a venit in contradictie directa cu idolatrii, fata de care era ingaduitor. Senatul a dorit chiar sa-l aseze pe Constantin cel Mare in randul zeilor.
Ceremonia inmormantarii lui Constantin cel Mare
Cand a murit Constantin cel Mare, niciunul dintre cei trei fii ai sai nu erau de fata. Astfel ca barbatii din garda imperiala au asezat trupul sau pe o racla de aur, care, dupa ce au acoperit-o cu porfira de aur, au dus-o la Constantinopol. Acolo au asezat trupul neinsufletit in sala centrala a camerei de mijloc a palatelor, unde au venii generalii, senatorii si multime de popor, pentru a-i aduce un ultim omagiu imparatului. Acea zi a fosl declarata zi de doliu, inchizandu-se magazinele, teatrele, baile publice etc.
Inhumarea lui Constantin cel Mare a avut loc in biserica Sfintilor Apostoli, dupa ce mai inainte venise fiul sau, Constantiu, care s-a ingrijit personal de ceremonie, dar si de inhumarea trupului acestuia. Dupa plecarea cadrelor militare, preotii bisericii au savarsit Sfanta Liturghie, la care a participat multime de lume.
Intr-o declarata manifestare a respectului fata de persoana lui Constantin cel Mare, s-a luat decizia ca din clipa aceea niciun imparat sa nu mai aiba titlul de cezar, ci numai de august, si sa circule monede care, intr-o parte, sa aiba chipul sau, iar, in cealalta parte, sa fie reprezentat inorogul care trage un car de foc cu patru cai, urcand spre cer. Insa cel mai important lucru este acela ca numele lui a fost slavit impreuna cu cel al Apostolilor.
Eusebiu scrie: „Numai acesta dintre imparatii romani L-a cinstit pe Dumnezeul, imparatul tuturor, cu o excesiva evlavie fata de El; numai acesta a propovaduit cu daruire cuvantul lui Dumnezeu; numai acesta a sters orice fel de urma de politeism si a izgonit orice fel de idee de idolatrie; numai acesta a fost invrednicit, si cand a trait, dar si dupa moartea sa de asemenea onoruri, de care nu a avut parte vreun grec sau vreun barbar, dar chiar si vreunul dintre romani” . In completarea celor spuse de Eusebiu, K. Paparigopoulos spune ca: „Niciunul dintre ucenicii directi ai Domnului nu a lucrat mai mult pentru raspandirea si intarirea credintei noastre”.
Dimitrios Apostolidis

„Sfantul Constantin cel Mare cel intocmai cu apostolii”, Editura Cartea Ortodoxa

Sursa

 

Oranduiala slujbei Sfintilor Imparati Constantin si Elena de la 1696



 

 ‘Oranduiala slujbei Sfintilor Imparati Constantin si Elena’ de la 1696


Tipărirea cărţilor de cult ortodoxe (în limbile clasice sau în cea vernaculară) și a lucrărilor dogmatice, apologetice, encomiastice a contribuit la consolidarea Ortodoxiei în Ţările Române şi în toată lumea ortodoxă. Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu era pe drept numit protectorul întregului Răsărit, prinţul culturii şi urmaşul împăraţilor de odinioară, în demersul său spiritual fiind constant sfătuit şi sprijinit de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Prima tipăritură din Ţările Române al cărei conţinut se referă doar la Sfinţii Constantin şi Elena este Orânduiala slujbei în 21 al lui mai la zioa Sfinţilor slăviţi, şi de asemenia cu apostolii mari împăraţi Constantin şi Elena, acum întâiu osebi tipărit sloveneşte, cu voia prea luminatului, şi înălţatului Domn, a toată Ţara Rumănească Ioan Constandin B(râncoveanu) Basarab Voevod, în vremea păstoriei Prea sfinţitului kir Teodosie, mitropolitul Ţărâi, şi exarhu laturilor. La anul dela Hristos 1696. februarie 6. În Snégov.

Volumul este de format in 4° (14 cm X 19,5 cm) are trei file nenumerotate la început, la care se adaugă patruzeci şi două numerotate. Textul este imprimat cu cerneală roşie şi neagră, pe hârtie groasă, de calitate, iar legătura este executată în piele împodobită cu ornamente aurite, tranşele fiind, de asemenea, vopsite cu aur. Această ediţie de lux a avut un tiraj limitat, cu puţine exemplare, din care astăzi se cunosc în ţară doar patru. Trei se află la Biblioteca Academiei Române (din care unul foarte uzat, provine de la Hurezi) şi unul se păstrează în Biblioteca Sfântului Sinod.
Lucrarea cuprinde o prefaţă (ff. 1 2 nenum.) adresată comanditarului, voievodul Constantin Brâncoveanu, semnată de către Mihail (Iştvanovici tipograful). Această prefaţă ne furnizează informaţii preţioase cu privire la evlavia domnitorului pentru Sfinţii, cu apostolii asemenea, creştinii împăraţi Constantin şi Elena, către care Domnul era cuprins cu dragostea.
Cărticica a apărut în 1696, când Mănăstirea Hurezi era desăvârşită, ea fiind casă dumnezeiască rîdicată întru numele lor (al Sfinţilor Împăraţi). Tot această broşură era şi pârgă şi roadă noao a meşteşugului tipografiei, căci inaugura şi tiparniţa de la Mănăstirea Snagov adusă de la Mitropolie în 1694, cu purtarea de grijă a cinstitului părinte şi îndurat dascăl, Antim Ivireanul.
Cartea dedicată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena conţine slujba Vecerniei (pp. 1 11), Utrenia (pp. 12 28, între paginile 20 23 fiind inclus Sinaxarul), cântări şi indicaţii tipiconale pentru slujba Sfintei Liturghii (pp. 28 31), iar la final a fost aşezat Cinstitul Paraclis cătră sfinţii şi de asemenea cu apostolii de Dumnezeu încununaţi împăraţi Constantin şi Elena (pp. 33 42).
Cartea se încheie cu o notiţă care precizează: Paraclisul acesta ne aflându se la zioa sfinţilor în izvoadele greceşti, s au făcut sloveneşte, cu porunca Prea sfinţitului kir Theodosie mitropolitul a toată Ungrovlahiia. Şi s au aşezat să să cânte la zioa sfinţilor unde va fi hramul sau şi aiurea la alte biserici când va fi voia eclisiarhului sau paraclis sau la Pavecerniţe.

Obiceiul de a tipări slujba sfinţilor osebit, adică în broşură, mai fusese adoptat la Iaşi în 1685, când apărea Slujba Sfinţilor Serghie şi Vah, pentru ca în 1692 să se imprime la Bucureşti Slujba Sfintei Parascheva şi a Sfântului Grigorie Decapolitul, toate având textul în greceşte.
În Orânduiala slujbei Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, imprimată sub patronajul domnitorului martir Constantin Brâncoveanu şi cel al Mitropolitului Teodosie al Ungrovlahiei, desigur, cu osteneala ieromonahului Antim şi a echipei sale de ucenici, observăm câteva note de originalitate care particularizează tipăritura şi demersul în sine. Grafica este deosebit de îngrijită, litera – săpată cu eleganţă, dar ceea ce dă unicitate lucrării este gravura cu Sfinţii Împăraţi de la pagina 3v, reluată la pagina 32. Sub această fină gravură în care numele sfinţilor sunt redate în greceşte (ceea ce ne trimite cu gândul la o inspiraţie după modelul zugrăvit de Constantinos la Hurezi) găsim la fiecare înfăţişare câte 12, respectiv 10 stihuri encomiastice, într o curată şi melodioasă limbă română. Versurile introduc cititorul într un mic parcurs al celor mai importante fapte vrednice de glorie din viaţa Sfântului Constantin cel Mare. Remarcăm, la fel ca şi în Sinaxar, o concentrare a atenţiei asupra Sfântului Constantin şi mai puţin asupra mamei acestuia, Sfânta Elena. Faptul se încadrează firesc în intenţia editorului de a l pune în relaţie pe domnitorul Constantin Brâncoveanu cu patronul său bizantin.
Redăm alăturat versurile aflate pe versoul celei de a treia file nenumerotate de la început.
Arhim. Policarp Chiţulescu

Sursa: ziarullumina.ro

 

Mormantul Sfintei Elena


Sfanta Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, a trecut la cele vesnice in Nicomidia Asiei Mici, la varsta de 80 de ani. Moartea ei a survenit la sfarsitul anului 328, inceputul lui 329, cand inceteaza pentru totdeauna baterea de monezi cu chipul Imparatesei Elena.
Trupul Sfintei Elena a fost ingropat la Roma, in mausoleul de pe antica Via Labicana. Trupul ei a fost pus intr-un sarcofag de porfirit. Mai tarziu, sarcofagul va fi ascuns in catacombele lui Petru si Marcelin, iar in secolul al XI-lea va fi dus la Vatican. Dupa renovarea Vaticanului din secolul al XVIII-lea, va fi asezat in muzeele Vaticanului, unde se afla si in prezent.

Sarcofagul fusese construit pentru Sfantul Constantin cel Mare. Este impodobit cu scene militare sculptate in relief care infatiseaza soldati romani calare si prizonieri barbari, in timp ce capacul sarcofagului este impodobit cu Victorii si Cupidoni purtand ghirlande.

Sfanta Elena a fost de sorginte sociala inferioara. A fost numita stabularia, iar Eutropius mentioneaza ca s-a nascut ex obscuriore matrimonio. Avand in vedere ca era „o femeie de rand” s-a emis ipoteza ca imparatul Constantius I Chlorus si Elena au trait fara sa fi avut o forma de convietuire oficiala, lucru care se intampla cu cei proveniti din clase sociale diferite. Insa, multi cronicari vorbesc de ei ca fiind sot si sotie. Amintim ca in momentul in care Constantius devine Cezar, o paraseste pe Elena si se casatoreaste cu Theodora, fiica Imparatului Maximilian Erculeo. Elena ramane absenta din izvoare pana in 306, cand Constantin cel Mare este proclamat imparat al imperiului. Este momentul in care Sfanta Elena este rechemata la curte. Daca inainte de de 324 detinea titlul de Nobilissma Femina, dupa infrangerea lui Licinius, Elena primeste titlul de Augusta.

Sursa

Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena



Contribuţia oferită umanităţii de Constantin cel Mare – 21 mai 

 Iubiţii mei, o zi luminoasă şi plină de bucurie a răsărit astăzi, sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi a mamei lui, Elena. Constantin şi Elena sunt două nume cunoscute şi populare nu doar naţiunii eline, ci întregii lumi ortodoxe. O mulţime de bărbaţi şi de femei poartă numele lor. Şi nu doar oameni simpli, ci şi principi şi regi, şi împăraţi, şi generali. De asemenea, multe biserici de la oraşe şi sate, capele şi paraclise au ca hram numele lor şi astăzi sărbătoresc. Sărbătoreşte şi frumoasa biserică a lor în Aminteos din Mitropolia Florinei, care a fost construită într-o perioadă de timp scurtă.
***
Sfântul Constantin a fost numit de istorie „Mare”. Şi acest epitet, care rar se conferă, nu este gratuit; nu este un titlu de nobil ca unele titluri ale împăraţilor din Occident. Corespunde realităţii, precum vom vedea.

Mare a fost numit şi la fel de demn şi slăvitul fiu al Makedoniei noastre, Alexandru. Şi a fost într-adevăr mare, pentru că prin relativ mica oştire macedoneană a reuşit să ajungă până în adâncurile Asiei, până la râul Gange, şi să întemeieze propriul imperiu, un imperiu care a răspândit sămânţa elinismului la marginile lumii şi a pregătit terenul pentru semănarea Evangheliei lui Hristos.

Dar opera Marelui Constantin este superioară operei marelui Alexandru. Pentru că marele Constantin a insuflat crearea unei civilizaţii creştine. Şi nu doar a zămislit ideea, ci s-a şi luptat neabătut pentru materializarea ei. Aşa a luat naştere statul său creştin, cunoscut în istoria universală cu numele de „Imperiul bizantin”. Imperiul bizantin este un stat excepţional şi unic; unic în ceea ce priveşte scopul, unic în ceea ce priveşte durata.

În ceea ce priveşte scopul mai întâi. Care stat de astăzi mai are idealurile, pe care le-a avut Bizanţul? Există vreo 160 de state, ale căror steaguri flutură în curtea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Care din aceste state are idealurile cu care a trăit şi s-a dezvoltat Bizanţul? Care este scopul acestor state astăzi? Dacă scopul omului nu este „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (Isaia 22, 13; I Corinteni 15, 32), cu atât mai mult scopul unui stat nu trebuie să fie material. Aşadar, scopul statului bizantin nu a fost materia (prosperitatea materială, dezvoltarea materială, exploatarea materială a resurselor profitabile, a apelor şi a solului, impunerea prin forţă, cuceririle). Scopul Bizanţului a fost înalt, ceresc, superior şi celui imaginat în Statul (Πολιτεία) lui Platon, care a încercat să-l materializeze, dar a eşuat. Scopul Bizanţului a fost aplicarea, propovăduirea şi răspândirea Sfintei Evanghelii, creştinarea şi civilizarea popoarelor barbare.

Aşadar, Bizanţul a fost centrul, din care a iradiat credinţa creştină în Răsărit şi Apus. Unicul stat în ceea ce priveşte scopul pe care şi l-a impus. Însă unicul şi în ceea ce priveşte durata pe care a avut-o. Deschideţi istoria. Câţi ani au durat regimurile acestei lumi? Cât a durat democraţia lui Pericle în Atena? Cât a ţinut regimul oligarhic al lui Lycurgos în Sparta? Câte zile a avut regatul marelui Alexandru? Cât a durat împărăţia perşilor, a asirienilor, a babilonienilor şi a altor neamuri? Cel mult 4-5 secole. În timp ce Imperiul bizantin, fenomen unic, a ţinut 1100 de ani. Şi a fost centrul întregii lumi, farul, campionul, avangarda care s-a luptat pentru idealurile creştine.

Constantinopolul, în care marele Constantin şi-a mutat reşedinţa dinadins, a devenit noua capitală. În el cea mai înaltă construcţie era o coloană, deasupra căreia iradia o cruce mare. Marele Constantin, cu dumnezeiască insuflare, şi-a dat seama că este o nedreptate să fie prigoniţi creştinii, care nu sunt elemente răufăcătoare, vrednice de nimicire. S-a convins că creştinii, oriunde s-ar afla, fie ca soldaţi şi ofiţeri, fie ca funcţionari, fie ca simpli cetăţeni, sunt sarea şi lumina lumii. Şi în timp ce Roma decădea, noua Romă, Constantinopolul, înflorea cu elementul creştin.

Pe acest nou element înfloritor, pe acest teren solid, şi-a întemeiat statul său marele Constantin, stat cu o unică orientare: să trăiască el însuşi, dar să răspândească şi altora Evanghelia. Şi în asta constă marea lui contribuţie. Şi nu doar Constantinopolul, ci şi Tesalonicul, a doua cetate a imperiului, a fost un centru misionar. Din Tesalonic şi din Constantinopol au pornit vulturii Duhului, marii misionari şi apostoli ai neamurilor. Au pornit Chiril şi Metodie şi au propovăduit sârbilor, bulgarilor, românilor; au ajuns până nordul extrem semănând sămânţa Evangheliei şi educaţia elină şi botezând.

Tot pe terenul Bizanţului s-au întrunit Sinoadele Ecumenice şi Locale. Marele Constantin a făcut începutul. În 325 d.Hr. a invitat la Niceea Bitiniei 318 Părinţi purtători de Dumnezeu la primul Sinod Ecumenic, care a alcătuit cel mai important text după Sfânta Scriptură. Nu există, subliniez asta, o filozofie mai mare în lume decât adevărurile care sunt cuprinse în cuvintele scurte ale Simbolului de Credinţă, ale Crezului. Crezul este scris nu doar cu creionul şi cu cerneală; este scris cu sângele eroilor credinţei noastre. Pe terenul Bizanţului s-au întrunit şi toate celelalte sinoade ecumenice ulterioare.

În hotarele statului bizantin au luat fiinţă şi faimoasele mănăstiri. Mănăstirile nu au fost, cum calomniază ateii şi necredincioşii, focare ale trândăviei, indolenţei şi lenevirii, ci au fost universităţi ale epocii; graţie acelor mănăstiri, şi în principal Sfântului Munte, a fost salvată bogăţia filozofiei, istoriei şi poeziei eline.

Aşadar, Constantinopolul a ţinut 1100 de ani. Şi apoi? O, nenorocire! Pe 29 mai – comemorarea anuală la care trebuie să plângă întregul neam, iar clopotele să bată funebru în tot elenismul – , pe 29 mai 1453 mulţimi barbare, asiatici neciopliţi împinşi de mania distrugerii au intrat în Cetate prin foc şi fier. Şi atunci, pe meterezele ei, a căzut ultimul împărat care a purtat acelaşi nume cu primul, acel Constantin I (324-337), şi iarăşi, acest Constantin al XI – lea Paleologul (1449-1453). Şi prima faptă a ocupanţilor care a fost? Un barbar s-a urcat pe turla Sfintei Sofia, a smuls Cinstita Cruce şi în locul ei a înălţat semiluna, simbolul întunericului şi al barbariei. De atunci s-a stins capodopera Bizanţului, a murit Imperiul bizantin.
***
A murit? Nu, nu! Oamenii mor, ideile nu mor. Ideea Imperiului bizantin trăieşte în inimile elinilor. Trăieşte ca un rai, ca o legendă, ca o istorie. Trăieşte! Eu cred neclintit şi în ciuda păcătoşeniei mele proorocesc, întemeindu-mă pe cuvintele Sfântului Cosma Etolianul că – nu neamul nostru, nu generaţia noastră, pentru că a păcătuit mult şi etnic, şi politic, şi religios – o nouă generaţie, care vine, va vedea împlinindu-se cuvintele „Din nou, cu ani şi vremi, iarăşi ale noastre vor fi”. Aceştia, cred asta şi o strig, se vor învrednici să prăznuiască şi să liturghisească în biserica Sfintei Sofia.

Acest vis va deveni realitate cu o condiţie. Dacă statul nostru, ca urmaş al Bizanţului, insuflat de idealurile marelui Constantin, dacă vom avea ca emblemă a noastră „În acest semn vei învinge” („En touto nika”). Celelalte state pe steagurile lor au alte simboluri. Elada are Cinstita Cruce. Prin „En touto nika” vom merge înainte. Şi cu toate piedicile sunt sigur că neamul acesta, mic în întindere, dar mare în idealuri, va trăi în Hristos Iisus, pe Care, copii ai elinilor, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Amin.
† Episcopul Augustin
(Omilie a Mitropolitului de Florina, părintele Augustin, în Sfânta Biserică a Sfinţilor Constantin şi Elena în Aminteos, 21-5-1976, într-o zi de vineri)

Sursa