Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, pomenit în calendarul creștin ortodox la 5 august,

 

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul), pomenit în calendarul creștin ortodox la 5 august, a fost un sihastru, călugărit la Mănăstirea Neamț din Moldova, care și-a petrecut 24 de ani în Țara Sfântă, pe Valea Iordanului și în pustiul Hozeva, scrie Agerpres.

S-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniș, județul Botoșani, la 23 iulie 1913, într-o familie de țărani credincioși. Între anii 1926-1932, Ilie, cum se numea din botez, a urmat Gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” și Liceul „Dimitrie Cantemir” din Cernăuți.

A intrat ca viețuitor în obștea Mănăstirii Neamț, în 1933, iar în 1936 a fost tuns în monahism, primind numele de Ioan. În același an, a plecat cu alți doi călugări să se închine la Mormântul Domnului din Ierusalim, unde a rămas definitiv.

Între anii 1939-1940, Ioan Iacob a trăit în pustiul Qumran, într-o peșteră aproape de Marea Moartă. Aici l-a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic tot restul vieții. Între 1940-1941, Ioan Iacob a stat cu mai mulți călugări într-un lagăr pe Muntele Măslinilor, din cauza războiului.

După ce a fost eliberat, s-a reîntors la Mănăstirea Sfântul Sava, iar în 1947 a fost hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt de mitropolitul Irinarh.

A fost numit egumen la schitul românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan, aproape de locul unde s-a botezat Hristos. Timp de cinci ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan a săvârșit zilnic sfintele slujbe în limba română, a scris și tradus numeroase pagini patristice de învățătură pentru călugări sau pelerini, a compus un bogat volum de versuri duhovnicești, a înnoit chiliile și biserica schitului și, mai ales, viața duhovnicească, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din țară.

În 1952, s-a retras, împreună cu ucenicul său, în pustiul Hozeva, aproape de Ierihon, un an mai târziu așezându-se într-o peșteră din apropiere, numită Chilia „Sfintei Ana”, unde, după tradiție, se ruga Sfânta Ana lui Dumnezeu să-i dăruiască o fiică — pe Maica Domnului.

În acest loc a stat Ioan Iacob timp de șapte ani de zile, în rugăciuni, în privegheri, în posturi îndelungate, în cugetări duhovnicești, răbdând tot felul de suferințe, ispite și lipsuri. La 5 august 1960, fiind foarte bolnav, s-a sfârșit din viață, în vârstă de numai 47 de ani.

În anul 1980, un monah care îl cunoscuse pe când trăia în pustiul Hozeva a venit în Țara Sfântă, dorind să-l vadă pe cuviosul Ioan. Auzind însă că a murit de 20 de ani, s-a dus la peștera „Sfânta Ana” pentru a se închina la mormântul lui. Acolo, a obținut îngăduința de a-i deschide mormântul. Ridicând capacul sicriului, a constatat că trupul lui Ioan Iacob nu putrezise, ci, mai mult, răspândea un miros foarte plăcut.

Cea din urma poezie scrisa de Sf. Ioan Iacob, la 15 iulie 1960)

FIARA APOCALIPTICA 

Acum sporeste rautatea Deschis-a scoala Antihrist ,

Si dascaleste multa lume cu“alfabetul ateist”!

Caci astazi “fiara cea gandita”Isi misca capetele ei:

Masoneria, comunismul Si razvratitii de evrei! 

 Papalitatea de la Roma si cu paganii din Agar  Arunca mai cu indarjire Sagetile lui veliar! 

Din sapte capete de fiara,Aceste cinci s-au aratat,Iar cand se vor ivi si restul,

Sfarsitul s-a apropiat!Va mai iesi o alta fiara

Cu doua coarne ca de miel Iar glasul ei ca de balaur,Avand putere de la el.

Mai are fiara zece coarne Cu semnele lui “Lucifer”,Sunt patimile pierzatoare Ce striga astazi catre cer.

Aceasta este <<uraciunea>>Ce va sedea pe locul Sfant Si cu putere diavoleasca 

Va fi stapana pe pamant