Gastrimarghia (patima îmbuibării)

Gastrimarghia (gastrimargia) poate fi definită ca o căutare a plăcerii de a mânca, dorinţa de a mânca de dragul plăcerii, prin raportarea la virtutea pe care o neagă, ca neînfrânarea gurii şi a pântecelui.

„Cei care, în chip nesănătos, îşi hrănesc peste măsură carnea… să se judece pe ei înşişi, nu carnea (sarxs ) pe care o hrănesc” Evagrie Ponticul.
„A mânca şi a bea din toate cele puse înainte, mulţumind lui Dumnezeu, nu este ceva care se împotriveşte canonului cunoştinţei, căci toate, zice, erau bune foarte (Facere 1, 31)” Sfântul Diadoh a Foticeei.
„Păcatul nu stă în hrană, ci în felul în cum o primeşti. De aceea se poste să mănânci feluri gustoase şi gătite cu grijă fără să păcătuieşti în vreun fel şi să înghiţi mâncăruri de rând şi să te întinezi cu ele” Sfântul Grigorie cel Mare.
„Atunci când primeşti hrană, tot aşa mănânci şi dacă o iei pentru nevoia trupului, şi dacă o iei pentru desfătare, ci, de ne vătămăm, din starea noastră ne vătămăm.” Avva Dorotei.
„Mâncările s-au făcut pentru două pricini: pentru hrană şi tămăduire. Prin urmare, cei ce se împărtăşesc de ele în afară de aceste pricini se vor osândi ca unii, ce s-au dedat desfătărilor, folosind rău cele date de Dumnezeu spre trebuinţă.” Sfântul Maxim Mărturisitorul.
„Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti. (Filipeni 3, 19)”
„…pentru robii stomacului pântecele este dumnezeu sensibil” Sfântul Grigorie Pamama.
„Margainein înseamnă, la autorii păgâni, a fi ieşit din sine, iar cel nebun este numit margos. Iar această boală (nosos) şi nebunie (mania) da a voi să-şi umple cineva pântecele peste măsură o numesc gastrimargie ( gastrimarghia), adică nebunia pântecelui. Iar când e vorba doar de desfătarea gurii îi spun laimarghie (laimarghia), adică negunia gurii.” Avva Dorotei.
„Trupul îngreunat de mulţimea mâncărilor face mintea (nous) molâie (deilos= cuvânt care mai înseamnă şi: laş, lipsit de îndrăzneală) şi leşă (dyskinitos= greu de urnit, înceată)” Sfântul Diadoh al Foticeei. O asemenea stare a sufletului îi îngreunează zborul spre realitățile duhovnicesti ,îl împiedică sa ducă asa cum se cuvine lupta ascetică ,duce la trândăvie în rugăciune, naste în el negrija ,într-un cuvânt îl slăbeste pe om cu totul. Sfântul Isaac Sirul spune că
„atunci jumătate din puterea lui se face neputincioasă, încât se poate spune că (…)încă înainte de a intra în luptă, se află învins fără să fie luptat. Şi fără nici o osteneală a vrăşmaşilor săi s-a supus voii trupului său neputincios.”Ca urmare a unei asemenea stări ,toate puterile sufletului sunt folosite în chip josnic,îndreptându-şi dorințele mai ales spre cele trupeşti. Toate patimile ,ne spune Sfântul Maxim- şi dintre ele mai ales aceasta,-„…leagă mintea de lucrurile materiale şi o ţin la pământ, stând cu toate deasupra ei, asmenea unui bolovan foarte greu, ea fiind prin fire mai uşoară şi mai sprintenă ca focul.”
„Omul a cărei cugetare îngroşată îl face să privească cele de jos, şi care, trăind numai pentru pântece şi cele care vin după pântece este depărtat cu totul de vieţuirea după Dumnezeu.” Sfântul Grigore de Nyssa.

În această situație ,mintea înăbuşită de greutatea mâncărurilor ,ori îsi pierde cu totul dreapta chibzuință ,ori aceasta este alterată şi împuținată. Îmbuibarea si toropeala care îi urmează îl împiedică pe om să ia seama la lucrurile cele mai simple pe care i le cere credința, arată Avva Pimen; cugetările îsi pierd ascuțimea ; gândirea nu-i mai este pătrunzătoare si ageră ;mintea,spune Sfântul Ioan Cassian,i se clatină şi se poticneşte”ca amețită de vin. Multa mâncare şi băutură multă, spun Sfintii Părinti, duc la ,,tulburarea mintii”, care întinează sufletul. O multime de gânduri pătimaşe i se iscă în suflet aducând ,,valuri de intinăciuni şi adânc de necurătii nestiute si negrăite”.

Sfântul Isaac Sirul arată si el efectele lăcomie,,neruşinate a pântecelui”,spunând ca ea face ,,mintea nestăpânită şi împrăstiată peste tot pământul” si aduce ,,închipuiri necurate în timpul nopții, pricinuite de năluciri spurcată şi de chipuri necuvenite care stârnesc o poftă ce trece în suflet şi-şi împlineşte în suflet voi le ei în chip necurat”. Stomacul plin şi sătul face din inimă ,,un loc al vedeniilor si un balcon al nălucirilor necuvenite,,.De aceea spune el :,,sa nu îti îngreuiezi pântecele, ca sa nu se zăpăcească cugetul tău şi sa fi tulburat de împrăstiere (…)ba si sufletul sa-ți fie întunecat şi gândurile tulburi”.La rândul sau ,Grigorie de Nyssa arată că
„pofta de mâcăruri şi băutură, care duce la îmbuibare, naşte în trup, prin lipsa de măsură, rele pe care voinţa noastră nu le mai poate stăpâni, căci mai ales săturarea îl face pe om rob patimilor ruşinose. Dacă vrem ca trupul să ne rămână liniştit şi netulburat de mişcările pătimaşe pe care le aduce umplerea pântecelui trebuie să vegem ca nu dorinţa de plăcere, ci nevoia trupului să fie măsura purtării noastre cumpătate.”

Gastrimarghia lasă cale liberă unei mulțimi de patimi pe care le si sporeste,de aceea Sfintii Parinți o privesc ca pe maica tuturor patimilor şi pricină a tuturor răutăților. Sfântul Ioan Scărarul ne dă o listă a patimilor odrăslite de ea, punând-o,prin personificare, chiar pe ea să le arate:
„fiul meu cel întâi născut (din gastrimagie) este slujitorul curviei; al doilea după el este cel al învârtoşării inimii; al treilea este somnul. Apoi din ei porneşte o mare de gânduri: valuri de întinăciuni, adânc de necurăţii neştiute şi negrăite. Fiicele mele (ale gastrimarghiei): lenea, vorba multă, îndrăzneala, născocirea râsului, glumele, împotrivirea în cuvânt, grumazul ţeapăn, neauzirea, nesimţirea, robia, fala, cutezanţa, ibirea de podoabe, cărorea le urmează rugăciunea întinată şi gândurile împrăştiate, dar adeseori şi nenorociri deznădăjduite şi neaşteptate, cărora le urmează iarăşi deznădejdea, cea mai cumplită dintre toate.”

Tot el spune în altă parte că această patimă secătuieşte izvorul lacrimilor de pocăintă , a căror importanță o vom vedea mai jos. Dar patima gastrimarghiei aduce mai ales şi de îndata desfrânarea , cum s-a putut vedea din textele citate.

Sursa: din cartea TERAPEUTICA BOLILOR SPIRITUALE DE JEAN-CLAUDE LARCHET