“Domnul este întotdeauna peste tot şi vede toate ale noastre”. ALTE SFATURI DUHOVNICESTI DIN SCRISORILE CUVIOSULUI NIKON VOROBIOV

Cuviosul Nikon Vorobiov:



Pomenirea lui Dumnezeu

Dragă Katia!
Te felicit cu prilejul zilei de nume şi îţi doresc sănătate trupească, smerenie sufletească, răbdare şi înfrânare a limbii! Doresc să ai întotdeauna pomenirea lui Dumnezeu – iar dacă n‑ai nimic din toate acestea, frânge‑ţi inima înaintea lui Dumnezeu, spune întotdeauna ca vameşul: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătoasei, ori: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătoasa!”
Să crezi că eşti mai prejos decât toţi, şi vei fi cinstită în ochii lui Dumnezeu. Să‑ţi fie milă de toţi oamenii, şi atunci Îi va fi milă de tine Domnului, fiindcă s‑a zis: Cu măsura cu care veţi măsura, cu aceea vi se va măsura. Să nu osândeşti pe nimeni, şi nu vei fi osândită de Dumnezeu. Alege ce‑ţi este mai uşor să faci şi lucrează asta în inima ta până vei primi roadă – iar roada duhovnicească a oricărei lucrări corecte este: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga‑răbdare, credinţa, blândeţea şi celelalte.
Domnul să te umple de aceste roade, pentru rugăciunile sfântului tău păzitor! Domnul să îţi dea binecuvântare!

Dragele mele Marişa şi Katia! Pace vouă şi mântuire!

Străduiţi‑vă să faceţi şi să spuneţi totul ca înaintea lui Dum­nezeu. De fapt, aşa şi este: Domnul este întotdeauna peste tot şi vede toate ale noastre: inima şi gândurile, nu doar cuvintele şi faptele. Şi cele nefăcute încă de mine le‑au văzut ochii Tăi. Aşa trebuie să trăim: cu sentimentul prezenţei lui Dumnezeu, cum spunea şi simţea prorocul: ­Văzut‑am pe Domnul înaintea mea pururea. Dacă Domnul ne‑ar fi dat acest simţământ, întotdeauna ne‑ar fi uşor, am fi bucuroşi, întotdeauna ni s‑ar ruga inima sau, dacă n‑am ajuns încă la treapta asta, am avea dispoziţie rugătoare şi de fiecare dată când rugăm inima ar răspunde neîntârziat prin împreună‑simţire, umilinţă şi adâncă frângere şi frică de Dumnezeu, adică teamă de a nu‑L jigni [răni] cu ceva pe Domnul. Iar din această frică ia naştere deja şi iubirea de Dumnezeu, şi, după cum arată Sfinţii Părinţi, se varsă lacrimi, se aprinde inima şi se deschide uşa tainei veacului viitor…
Dragele mele, merită să slujim Domnului, merită să răbdăm toate necazurile, oricât ar fi de grele, doar să nu ne lipsim de bunătăţile cele veşnice, pe care ochiul nu le‑a văzut, urechea nu le‑a auzit şi la inima omului nu s‑au suit! ­Iubiţi‑vă una pe alta, fie‑vă milă de toţi, păstraţi pacea cu orice preţ: chiar dacă treaba are de suferit, pacea să se păstreze.
Katia, tu eşti fiica mea. Aşadar, păstrează pacea, fiindcă o monahie oarbă, de 92 de ani, m‑a numit fiu al păcii, întrucât părintele meu duhovnicesc avea pace. Iar tu fii fiică a păcii, fiindcă în pace este locul lui Dumnezeu. Nu da vina pe nimeni. Vezi şi tu că atunci când nu sunt oameni care să te enerveze te enervezi pe pisică sau chiar pe lucruri. Înseamnă că trăieşte în tine mânia, nu oamenii o pun în tine. Pacea lui Dumnezeu să ne adumbrească pe toţi!
(din: Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014)

Sursa

Reclame

Din scrisorile Staretului Nikon Vorobiov despre frangerea inimii si conditiile iertarii pacatelor

Pocăinţa

“Dragă maică Valentina!

Avem de aşteptat greutăţi mari, când poate că viii îi vor invidia pe morţi. Ne dăm seama de asta, dar tot nu ne pregătim pentru răbdare şi pentru ieşirea din această viaţă.

Rugaţi‑vă pentru mine, păcătosul, ca Domnul să‑mi dea pocăinţă adevărată şi încredinţare în voia Lui cea sfântă! Vă doresc şi dumneavoastră să primiţi acest dar, căci fără el omului îi este greu şi aici, şi după moarte.

*

Dragă maică Valentina!

Pace, mântuire, sănătate trupească şi bucurie duhovnicească vă doresc!

Cu ce ochi mă vede episcopul ştiu şi singur.

Toţi cei ce vor a vieţui cu bună credinţă în Hristos Iisus, prigoniţi vor fi.

Auziţi, maică? Nu numai cei ce vieţuiesc, dar chiar şi cei ce vor a vieţui cu bună credinţă vor fi prigoniţi. Prin cine? Prin oamenii care ascultă de insuflările diavolului.

1Vă compătimesc, dragă maică Valentina, pentru neputinţele dumneavoastră trupeşti, fiindcă am început să le simt şi eu. Cât priveşte sufletul, ce să spun?
Vremii noastre i‑a fost dată o singură nevoinţă: să ne recunoaştem păcatele şi neputinţa, să ne pocăim pentru ele şi să răbdăm fără cârtire tot ce va îngădui Domnul – însă nici asta n‑o putem săvârşi decât cerând mereu ajutorul Domnului. Altfel spus, trebuie să ne rugăm Domnului cât mai des şi să nu osândim pe nimeni, în nici un caz, ci să‑i iertăm pe toţi, ca, potrivit legii duhovniceşti, să nu fim osândiţi nici noi.

Iertaţi‑mă pentru toate, maică Valentina, şi rugaţi‑vă pentru mine! Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu voi cu toate! Salutare şi binecuvântare tuturor celor ce mă cunosc!

*

Monahiei Maria şi surorii sale Ecaterina

Pace vouă, dragelor!

Domnul să vă binecuvânteze, să vă apere de tot răul, să vă îndrume pe calea mântuirii!

Răscumpăraţi vremea, că zilele rele sunt.

Siliţi‑vă să trăiţi după poruncile lui Dumnezeu, iar pentru păcate şi greşeli pocăiţi‑vă, nu vă îndreptăţiţi, ci arătaţi‑I Domnului păcătoşenia şi neputinţa voastră, sărăcia voastră, ca să primiţi miluirea şi chiar fericirea. S‑a zis:

Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia cerurilor

– iar dacă pe lângă recunoaşterea sărăciei noastre de fapte bune vom vărsa câteodată şi o lacrimă de frângere a inimii vom fi de două ori fericiţi, vom fi mângâiaţi de Domnul.

Domnul să vă dea binecuvântare şi să vă miluiască aici şi în viaţa viitoare!

*

Monahiei Eupraxia

V. mi‑a scris că trei zile ai plâns după ce ai citit scrisoarea mea. Mă bucur că ai plâns, dacă plânsul tău a fost după Dumnezeu, nu din orgoliu rănit. Din tot sufletul îţi doresc să vezi păcatele tale şi să plângi pentru ele nu trei zile, ci toată viaţa, până la moarte, ca să nu fii nevoită să plângi veşnic după moarte.

Atât vârsta, cât şi starea sănătăţii noastre ar trebui să ne facă să aşteptăm sfârşitul 1grabnic, când vom fi puşi înaintea Judecătorului nemitarnic, Care ne ştie toate tainele. Ce hotărâre va lua în privinţa noastră? Prin ce ne vom îndreptăţi înaintea Lui? Există un singur mijloc: atâta timp cât suntem vii, să ne recunoaştem nevrednicia în faţa lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, să recunoaştem sincer că suntem netrebnici, că avem faţă de Dumnezeu o datorie de neplătit şi, prin urmare, că n‑avem dreptul să pretindem ceva de la oameni, să ne dăm seama de asta, şi să plângem, şi să ne rugăm aici lui Dumnezeu să ne miluiască, să ne ierte datoria de neplătit. Trebuie să plângem că ne‑am risipit puterile sufletului şi trupului, că jignim [rănim] mereu iubirea lui Dumnezeu, şi să ne rugăm ca după moarte Domnul să nu ne pomenească nedreptăţile şi păcatele, ci să ne primească în locaşurile Sale aşa cum l‑a primit pe fiul risipitor. Iată pentru ce trebuie să fie toată grija noastră!

Zi de zi, înainte de somn, trebuie să ne cercetăm pe noi înşine şi să ne frângem inima pentru toate călcările de poruncă pe care ni le‑am îngăduit de‑a lungul zilei, trebuie să ne amintim toată viaţa dinainte, şi să ne pocăim pentru toate, şi să stăruim până când vom simţi limpede că Domnul ne‑a iertat păcatele din trecut. Din toată inima trebuie să ne rugăm Domnului să ne ajute ca de acum înainte să nu mai păcătuim, să nu‑L mai jignim [rănim] prin noi încălcări ale voii Lui celei sfinte, care e arătată prin porunci. Din răsputeri trebuie să ne temem a‑l necăji pe aproapele nostru, fiindcă e mai uşor să te împaci cu Dumnezeu decât cu aproapele. Smereşte‑te în faţa tuturor, străduieşte‑te să‑i ajuţi pe toţi pe cât îţi stă în putere, nu ocărî pe nimeni, nu judeca, nu osândi. Împacă‑te cu toţi, pe toţi iartă‑i, altfel nu vei primi nici tu iertare de la Domnul. Această condiţie a fost pusă de Domnul Însuşi:

Dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru Ceresc nu vă va ierta vouă greşelile voastre.

În aceste zile ale sfântului Post pune‑te în rânduială, împacă‑te cu oamenii şi cu Dumnezeu. Frânge‑ţi inima şi plângi pentru nevrednicia şi pierzarea ta: atunci vei primi iertare şi vei afla nădejde de mântuire.

Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi,

pe când fără ea nici un fel de jertfe şi milostenii nu te vor ajuta.

Dacă ai fi voit jertfă, Ţi‑aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit.

„Cel ce plânge pentru păcatele sale e mai presus de cel ce învie morţii”,

zice Sfântul Isaac Sirul.

Cu toată osârdia să ceri de la Domnul cel mai mare şi mai trebuitor dintre daruri: darul vederii propriilor păcate şi al plânsului pentru ele. Cel ce are darul acesta are totul.

Domnul să te lumineze şi să‑ţi dea binecuvântare! Salutare şi binecuvântarea lui Dumnezeu tuturor!

*

Monahiei Eupraxia

Am primit astăzi scrisoare că eşti bolnavă şi ai temperatură. Fără îndoială, de la tumoare. Pe lângă mersul la doctor, eu te sfătuiesc foarte stăruitor să te spovedeşti amănunţit, începând din copilărie, după ce te vei fi pregătit bine. Încearcă să te pregăteşti aşa:

1. Roagă‑te măcar câte puţin, dar cât mai des, aşa cum poţi, stând, şezând sau zăcând.

2. Roagă‑te cu cuvintele vameşului sau cu Rugăciunea lui Iisus, amintindu‑ţi toate păcatele pe care le‑ai făcut din tinereţe nu doar cu fapta, ci şi cu cuvântul, cu gândurile şi cu dispoziţiile sufleteşti; dacă vreun păcat îţi „zgârie” conştiinţa, opreşte‑te asupra lui şi cere iertare până când vei simţi că Domnul te‑a iertat. Inima îţi va da de înţeles asta. Însemnează în scris toate păcatele de acest fel, ca să nu uiţi de ele la spovedanie.

3. Închipuie‑ţi mai des că ai murit şi că trebuie să treci prin vămi şi să dai socoteală pentru fiecare păcat nemărturisit. Iarăşi vor ieşi la suprafaţă tot felul de păcate, şi iarăşi să te pocăieşti înaintea lui Dumnezeu ca să fii iertată, încât păcatele cu pricina să nu mai fie pomenite la vămi. Să le însemnezi în scris, de asemenea, pe cele grele. Aşa să te osteneşti o săptămână sau două, pe urmă să te spovedeşti.

După spovedanie să‑ţi cercetezi din nou întreaga viaţă şi să însemnezi în scris ceea ce ai uitat prima dată. Aceasta este doctoria cea mai bună nu numai pentru suflet, ci şi pentru trup.

Să nu te îndreptăţeşti pentru nimic, ci să dai vina numai pe tine însăţi, altfel nu vei primi iertare.

Dacă veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: „Robi netrebnici suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut.”

1Ca făpturi şi robi ai Făcătorului şi Dumnezeului nostru, suntem datori să facem toate poruncile fără să aşteptăm răsplată. Robul este dator să facă ce i se porunceşte, iar iertarea păcatelor şi dăruirea Împărăţiei lui Dumnezeu ţin de mila Lui. Această milă le este dată celor ce şi‑au conştientizat vinovăţia până în adâncul sufletului şi strigă totdeauna ca vameşul către Domnul:

Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!

Cu cât se curăţeşte mai mult omul prin pocăinţă, cu atât începe să vadă mai mult păcătoşenia şi stricăciunea sa. Acesta este semnul cel mai vrednic de crezare că pocăinţa a fost primită şi omul se nevoieşte în mod corect. Dacă nu există conştientizarea adâncă, din inimă, a propriei netrebnicii, nu va fi nici pocăinţă puternică. Aşadar, omul ori se îndreptăţeşte, ori are părere înaltă despre sine, ori îi osândeşte pe alţii, ori ţine vrajbă faţă de cineva ş.a.m.d. Pe scurt, înseamnă că este amăgit de vrăjmaş sau, altfel spus, este în înşelare. Ca de şarpe veninos trebuie să ne ferim de îndreptăţirea de sine şi de vrajba cu aproapele.

1. Dacă nu iertaţi aproapelui, nici Tatăl vostru Ceresc nu vă va ierta vouă.

2. Cu măsura cu care măsori, cu aceea ţi se va măsura.

3. Iartă‑ne nouă datoriile noastre precum şi noi iertăm datornicilor noştri!

4. Iar Sfinţii Părinţi spun: „Rugăciunea celui pomenitor de rău (ranchiunos) este semănătură pe stâncă” (Sfântul Isaac Sirul).

Cred că dacă‑i vei ierta pe toţi în mod sincer şi te vei pocăi aşa cum am arătat mai sus nu numai că vei primi iertarea păcatelor, ci şi dispoziţia ta sufletească va fi împăcată, binevoitoare faţă de toţi, iar odată cu asta şi boala ta se va uşura, ba poate chiar va trece cu totul. Teme‑te mai ales de pomenirea răului, de ranchiună. Dacă inima nu te ascultă, iartă‑i pe toţi cu gândul, dacă poţi sileşte‑te să ceri de la toţi iertare, iar înaintea Domnului deschide‑ţi inima, zicând:

„Doamne, Tu le‑ai poruncit tuturor să ierte şi Însuţi Te‑ai rugat pentru răstignitori: şi eu îi iert pe toţi, dar inima nu mă ascultă. Doamne, izgoneşte din inima mea orice vrajbă, orice duşmănie, orice osândire! Fii milostiv cu mine, vindecă sufletul meu bolnav de păcate, nu îngădui să ajung în pierzare, nu mă lipsi de cereasca Ta Împărăţie!”

Am stăruit îndelung asupra vrajbei pentru că ea face deşarte toate ostenelile omului. Nici rugăciunile, nici pocăinţa, nici milostenia nu le primeşte Domnul de la omul care ţine vrăjmăşie împotriva aproapelui.

Dacă ai fi voit jertfă, ­Ţi‑aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

Unde este vrăjmăşie, ranchiună, îndreptăţire de sine, osândirea aproapelui, nu poate fi 1nici frângere de inimă, nici smerenie. Focul şi gheaţa nu pot fi împreună.

Ştii şi singură toate astea, dar una este să ştii, alta este să împlineşti. Ştiinţa fără împlinire duce, după cuvântul Mântuitorului, la cădere mare, adică la pierzare, fiindcă zidirea întreagă a fost întemeiată pe nisip.
Osteneşte‑te măcar puţin, fiindcă zilele rele sunt şi nu ştim când va veni ceasul să trecem în veşnicie. Bolile le‑au slujit întotdeauna celor care trăiesc pe pământ drept aducere‑aminte de faptul că nu suntem aici pentru veşnicie, că trebuie să ne naştem in altă lume şi să dăm socoteală de cele ce am făcut în aceasta.
Te mai sfătuiesc să mulţumeşti Domnului pentru toate câte ţi se întâmplă în viaţă, fiindcă şi cele bune, şi cele grele, şi bucuria, şi necazul, sunt trimise de Domnul spre folosul nostru, spre mântuirea noastră.

Iartă‑mă pentru tot, şi ţie să‑ţi ierte Domnul toate greşelile tale; şi eu te iert şi îţi dau binecuvântare!

[…]

*

Monahiei Eupraxia

Sufletul nu are cum să nu te doară atâta timp cât nu va simţi că a primit iertarea mulţimii fărădelegilor săvârşite, iar de pocăit nu ne pricepem să ne pocăim cum trebuie. Dacă omul se pocăieşte pentru păcatele sale şi în acelaşi timp îi osândeşte pe alţii ori se slăveşte în deşert ş.a.m.d., ce pocăinţă poate să fie aceea? Cu o mână zideşti, cu alta strici. Şi uite aşa, sufletul se necăjeşte.

Să fii sănătoasă! Domnul să vă binecuvânteze pe tine şi pe toţi!”

***

“Există primejdia de a nu fi deschis înaintea lui Dumnezeu nici măcar la rugăciune, ci de a ascunde multe „prin tufişuri”, cum a făcut Adam după cădere, adică de a le împinge în „curtea din spate” a conştiinţei şi de a le acoperi cu gunoiul autojustificărilor de tot felul…“

“Fiţi mai sinceră, adică nu minţiţi înaintea lui Dumnezeu, nu vă îndreptăţiţi, nu vicleniţi, ci înfăţişaţi‑vă Domnului aşa cum sunteţi, cu toate urâciunile, şi cereţi iertare şi miluire”.

*

1

Cuviosul Nikon Vorobiov:

Pocăinţa

Monahiei Paulina

Roabei care vorbeşte mult, dar face puţin, care ştie voia Domnului şi n‑o face: bucură‑te în Domnul!

Pace ţie şi binecuvântarea Domnului nostru, Mântuitorului Iisus Hristos! Am citit cu bucurie scrisoarea ta: se vede că îţi recunoşti cât de cât vina înaintea lui Dumnezeu.
Vina noastră de obşte este aceea că nu ne silim destul la lucrarea pocăinţei, rugăciunii şi înfrânării. Milostivirea lui Dumnezeu e atât de mare, încât lipsurile lucrării ar putea fi împlinite prin frângerea sinceră a inimii, plânsul inimii, sau prin lacrimi (cea dintâi duce mai grabnic la smerenie).
Şi atunci, de ce nu avem inimă înfrântă, dacă ne recunoaştem vina înaintea lui Dumnezeu? Care e problema? Uită‑te bine! Eu cred că în adâncul sufletului se ascunde înalta părere despre sine, preţuirea de sine. Asta se cunoaşte indirect după faptul că omul nu rabdă nici un fel de mustrări sau le rabdă cu mare greutate. Nu aşa se întâmplă şi cu tine? ­Dă‑ţi seama şi de asta, şi de multe altele, şi revarsă‑ţi în linişte înaintea lui Dumnezeu, plângând cu inima, vina, necurăţia nesfârşită, datoria de neplătit faţă de El. Cere‑I să te ierte şi să te mântuiască prin orice mijloace.
Orice călcare de poruncă, oricât ar fi de mică, şterge‑o cerând neîntârziat iertare de la Domnul, fără să aştepţi rugăciunile de seară. Să nu pierzi vremea! Mântuieşte‑te! Cu oamenii să vorbeşti cât mai puţin, şi atunci despre lucruri duhovniceşti. Dacă nu eşti întrebată, să nu vorbeşti deloc. Dacă nu vei împlini ce îţi spun, treaba ta. Pe urmă să nu te superi când vei păţi ceva.

Monahiei Paulina

1Cu ce te mândreşti, „Graure” (aşa era supranumită respectiva maică – n.tr.) prost şi plin de slavă deşartă? Cu trupul eşti bătrână şi urâtă, cu sufletul netrebnică, numai ţinere de minte ai un pic şi eşti în stare să flecăreşti cât de cât despre cele duhovniceşti – însă nici pe acestea nu le‑ai cucerit sau agonisit singură, ci ţi s‑au dat din naştere, dar şi pe ele le‑ai folosit mai mult spre rău. Dar chiar şi dacă ai fi fost desăvârşită în toate, cum ar fi trebuit să gândeşti, potrivit poruncii lui Dumnezeu, despre tine însăţi? Să ziceţi: „Robi netrebnici suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut”. Iar tu ce ai făcut, ce poruncă, măcar una singură, ai îndeplinit în toată curăţia, fără s‑o strici deloc? Îndrăznesc să spun că nici una! Şi atunci, cu ce să te mândreşti? Rumegă asta bine, bagă‑ţi în inimă şi în cap că nu numai tu, ci nici măcar Apostolul Pavel n‑avea cu ce să se mândrească, după cum spunea chiar el.
Dacă te vei privi aşa pe tine însăţi, gândurile şi simţămintele trufaşe şi slăvitoare în deşert vor fi uşor de alungat: 1) neînvoindu‑te cu ele şi 2) chemând numele lui Iisus Hristos. Ele trebuie aruncate în aceeaşi grămadă de mizerie ca toate patimile – de fapt, la cât sunt de vătămătoare, sunt chiar mai rele ca celelalte, şi orice manifestare a lor în gândire şi în simţire, chiar şi în mişcările trupului, trebuie s‑o urmăreşti şi s‑o izgoneşti fără cruţare, cerând totodată ajutor de la Domnul. Atâta timp cât omul se crede mai bun decât alţii, mai vrednic decât ei, niciodată nu va primi nici umilinţă, nici plâns, nu se va ridica pe scara duhovnicească. Trebuie să zăcem în gândul nostru la picioarele Domnului şi să ne dezvelim ­înaintea Lui fiecare mişcare necuvenită a sufletului şi a trupului, fără să ne ruşinăm, fără să ne acoperim cu frunzuliţele de smochin ale îndreptăţirii de sine.
Citeşte cu luare‑aminte, câteva ceasuri pe zi, Psaltirea, aşa cum te‑am sfătuit. Să nu înveţi pe nimeni. Străduieşte‑te să fii singură tot Postul Mare. Nici în scrisori, nici în vorbă să nu fii multgrăitoare. N‑ai de ce să te temi să înnoptezi singură. Ai ajuns la bătrâneţe, dar încă ai nevoie de dădacă – şi totuşi te mândreşti. Nimeni n‑are nevoie de tine, iar lucrurile tale nu fac doi bani. Toţi suntem în mâinile lui Dumnezeu, iar dacă vei nădăjdui în dădace, şi ziua o să te batjocorească dracii. Fă mai puţin caz de mâhnirea ta şi patimile tale. Dacă nu poţi să înduri puţină foame ca să scapi de patimi sau o mică mustrare ca să piară toată întristarea ta, înseamnă că aceste întristări şi suferinţe ale tale sunt mai mici decât suferinţa pricinuită de puţină înfrânare sau de o vorbă de mustrare – iar tu faci caz mereu de ele! Dacă ar fi mai puternice, ai răbda ceea ce le alungă. Eşti o flecară şi o grăitoare în deşert bătrână, şi te mai lauzi că te rogi pentru mine. Frânge‑ţi inima clipă de clipă pentru faptul că nu eşti bună de nimic: atunci Domnul te va milui ca pe vameş, sau ca pe desfrânată, sau ca pe fiul risipitor. Şi sileşte‑ţi, totuşi, la înfrânare şi pântecele, şi simţurile, şi limba, iar încălcarea până şi a celei mai mici porunci să‑ţi fie iar şi iar prilej de frângere a inimii şi rugăciune pentru miluire. Cât mai des să faci rugăciunea vameşului în locul Rugăciunii lui Iisus, fiindcă şi în asta te slăveşti în deşert, roabă netrebnică!
Neapărat să ierţi toate celor ce te‑au necăjit cu adevărat, şi cu atât mai mult celor ce numai par că te‑au necăjit. Toţi câţi te‑au necăjit ţi‑au făcut un bine îţi sunt binefăcători, iar cei ce te‑au lăudat sunt linguşitori. Fără iertare deşarte sunt toată lucrarea ta şi rugăciunile tale şcl. De aici să şi începi – iar sfârşitul e nesfârşit. Domnul te va binecuvânta şi ajuta. Să nu discuţi în contradictoriu şi cu atât mai mult să nu te cerţi cu nimeni şi să nu trăncăneşti.

*

Lizei şi tuturor cunoscuţilor salutare şi binecuvântare! Iartă‑mă!

Dacă poţi răbda, dă‑le celorlalţi să citească această scrisoare. Mijlocul de a afla tihna sufletească îl ştii, căci este arătat de Domnul Însuşi: Învăţaţi‑vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima.
Aşadar, frânge‑ţi inima pentru faptul că eşti mânioasă şi certăreaţă, slăvitoare în deşert şi trufaşă, îndrăgeşte mustrările, cere iertare de la oameni până şi pentru cele mai mici supărări ş.a.m.d.; de asemenea, să nu te îngâmfi şi să nu te repezi înainte cu mintea atunci când n‑ai făcut nimic cu fapta. Rabdă toate, şi propriile neajunsuri, şi la vremea potrivită puterea lui Dumnezeu va face să slăbească vrăjmaşii tăi, şi‑i vei birui aşa cum Domnul i‑a izgonit pe cei de alt neam prin Moise atunci când evreii mergeau în pământul făgăduinţei.
Osteneşte‑te: ceea ce vei semăna, aceea vei şi secera. Încă îţi amintesc că dacă te vei ruga mai mult cu frică şi cu evlavie, vei pricepe că singură nu poţi să faci nici un lucru cu adevărat bun. Atunci, rugăciunea ta va deveni tot mai smerită, şi această dispoziţie smerită pe care ai avut‑o în timpul rugăciunii se va răspândi şi asupra vremii când nu te rogi şi va fi sprijinită de chemarea deasă, din inimă, a numelui Mântuitorului.
Ia aminte şi la cuvintele acestea: concluzia lor este că trebuie să te rogi cât mai mult şi să vorbeşti cât mai des cu Domnul, în toată vremea. Pentru toate bolile este un singur medicament.

*

Nadiei şi mamei sale, Nadejda Evdokimova

Străduieşte‑te să prinzi gust pentru [Sfantul] Ignatie Briancianinov. Toate scrierile lui 1sunt luate din Părinţi şi adaptate pentru noi. El scrie despre lucrul cel mai necesar: despre pocăinţă, care e singura uşă spre tot binele. Trebuie să te strădui să ai întotdeauna dispoziţie de pocăinţă, din care se nasc frica de Dumnezeu şi smerenia, iar din frica de Dumnezeu şi din smerenie apare iubirea de Dumnezeu. Aceasta din urmă nu poate exista fără cele dinainte. Fără pocăinţă şi smerenie totul e deşertăciune şi înşelare.

Încă o dată te sfătuiesc: citeşte mai multe cărţi bune. Puţini sunt oamenii de la care poţi primi ceva duhovniceşte, şi aceştia sunt adesea ocupaţi sau bolnavi, pe când cartea o poţi citi întotdeauna.

Roagă‑te mai des, măcar câte puţin, şi fă Rugăciunea lui Iisus şi a Maicii Domnului.

Îţi doresc toate milele de la Dumnezeu şi mântuire!

Eu te pomenesc. Te rog să nu uiţi nici tu de mine.

Nu te lăsa pradă gândurilor despre singurătate şi celorlalte gânduri deşarte. Acestea sunt curse ale vrăjmaşului. Cu noi este Dumnezeu, nu suntem singuri. Dacă va fi nevoie, Domnul ne va trimite prieteni cum nici nu ne aşteptăm.

Nevoieşte‑te după putere.

*

Dragă Lidia Vasilievna!

Am primit scrisoarea dumneavoastră şi am fost foarte mişcat de ceea ce spuneţi: „Voi scrie, nu voi aştepta răspuns, iar dacă voi primi vreodată mă voi simţi sărbătoreşte.” Ce‑i drept, nu simt deloc că scrisorile mele au puterea de a face pe cineva să se simtă sărbătoreşte, însă ceea ce spuneţi mă sileşte să vă scriu măcar câteva cuvinte. Sunt foarte mişcat şi vă mulţumesc pentru încredere, însă vă înşelaţi crezând că sunt mereu atât de ocupat cum aţi văzut dumneavoastră. Asta a fost fiindcă erau zile care o impuneau. În restul timpului, sunt mult mai puţin ocupat şi, din păcate, îmi cheltuiesc zilele în lenevire. Vă voi spune că mă aşteaptă în viitor mare osândă pentru faptul că par oamenilor mai bun decât sunt de fapt. Evident, este în mine o anumită viclenie sau făţărnicie, poate inconştientă (conştientă, cred, nu am), din care cauză mulţi mă cred mai bun decât sunt. De asta se temea până şi Apostolul Pavel. Iertaţi‑mă!
Trebuie ca nu numai patimile, ci şi oamenii să ne necăjească, şi să vedem că suntem necăjiţi pe merit, că nu suntem buni de nimic şi că nu ne putem îndrepta singuri; tocmai atunci vom alerga sincer la Mântuitorul nostru, vom plânge înaintea Lui ca desfrânata sau ca fiul risipitor şi vom zăcea la picioarele Lui până vom auzi în inimă glasul: Iartă‑se păcatele tale cele multe! Mergi, luptă‑te, rabdă, cercetează calea duhovnicească, învaţă rugăciunea neîncetată, plângi în inima ta ca să nu cazi în mâinile tâlharilor, şi aşa mai departe. Începând din acel moment, vom da doar puţină atenţie părerilor lumeşti, chiar şi când aparţin oamenilor celor mai apropiaţi, pe a căror părere puneam înainte mare preţ. Ne vom strădui doar ca Domnul să nu ne osândească, să nu ne lipsească de mila Sa, de ajutorul Său, ca să‑I plăcem doar Lui.
Încă o dată voi mai spune: trebuie să fim absolut sinceri înaintea Domnului, să nu ne înfăţişăm niciodată păcatele mai mici decât sunt de fapt, să nu ni le îndreptăţim, să nu le căutăm dezvinovăţiri, ci, dimpotrivă, să ne învinuim pe noi înşine şi să spunem: „Cu toate că sunt atât de rău şi de netrebnic, miluieşte‑mă, Doamne, şi mântuieşte‑mă!”.

*

Iuliei Zrajevskaia

Conştiinţa propriului „eu” este cea mai adâncă în sufletul omului. De aceea, tot ce este nemijlocit legat de „eu” (iar în această categorie intră în primul rând slava deşartă, trufia şcl.) este cel mai greu şi de cunoscut, şi de dat la iveală; de aceea este greu orice lucru care micşorează „eul” faţă de oameni, până şi faţă de tine însuţi şi faţă de Dumnezeu. Iată de ce există primejdia de a nu fi deschis înaintea lui Dumnezeu nici măcar la rugăciune, ci de a ascunde multe „prin tufişuri”, cum a făcut Adam după cădere, adică de a le împinge în „curtea din spate” a conştiinţei şi de a le acoperi cu gunoiul autojustificărilor de tot felul. Lucrul acesta este foarte primejdios şi – lucrul cel mai important – nu îşi atinge deloc scopul, deoarece Domnul ştie oricum totul chiar înainte de a face noi ceva necuvenit.

Trebuie ca la rugăciune să ne dezvelim pe de‑a‑ntregul înaintea lui Dumnezeu, şi să ne pocăim înaintea Lui, şi să cerem de la El iertare şi vindecarea sufletului nostru bolnav.

Domnul să vă ajute şi să vă dea binecuvântare! Iertaţi‑mă!

*

Verei Zarudnaia

Am primit scrisoarea dumneavoastră şi mi‑a fost milă de mâhnirea dumneavoastră, a cărei pricină n‑a fost scrisoarea mea, ci dispoziţia dumneavoastră sufletească. După cât mi se pare, n‑aţi înţeles scrisoarea mea, altfel nu v‑aţi fi necăjit şi nu aţi fi plâns atât, ci pur şi simplu aţi fi luat la cunoştinţă, iar dacă aţi fi găsit că am dreptate aţi fi şi împlinit. Transcriu fraza dumneavoastră: „Cum puteţi spune că fundamentul întregii mele vieţi este putred? Cum să şfichiuiţi aşa un om, aruncându‑l în deznădejde?” Dacă mergeţi prin pădure şi cineva vă spune: „Nu vă duceţi în stânga, acolo este periculos – mlaştină şi o mulţime de şerpi –, ci mai bine apucaţi‑o la dreapta”, o să spuneţi că respectivul este crud şi că vorbele lui sunt un bici?
Pe urmă, mi se pare că răstălmăciţi propoziţia pe care o citaţi. Putred este gândul la anumite realizări şi năzuinţe, însoţit de întrebarea: „Pot, oare, cutare şi cutare lucru? Sunt bună de cutare şi cutare lucru?”, în care se ascunde gândul la o viaţă ascetică aparte sau ceva de genul acesta. Atunci cum să ne gândim cu ce ne vom înfăţişa Domnului? Datoria noastră este de neplătit, puteri n‑avem, nimic n‑avem ca să plătim. Nu ne rămâne decât să plângem (nu de necăjiţi ce suntem) înaintea milostivirii lui Dumnezeu şi să ne rugăm pentru iertare.
În asta, şi doar în asta, trebuie să constea întreaga sarcină a restului vieţii. Domnul vă dă pentru asta timp liber, vă eliberează de grijile pentru cele stricăcioase. Străduiţi‑vă pe cât vă stă în putere să vă prefaceţi toată viaţa în pocăinţă. Fie că vă rugaţi, fie că faceţi ceva bun, fie că ieşiţi undeva, străduiţi‑vă să faceţi toate simţindu‑vă roabă păcătoasă, nevrednică, mai rea decât toţi. Dacă se vor abate asupra dumneavoastră necazuri trupeşti sau sufleteşti să vă spuneţi: „Cele vrednice de faptele mele primesc, merit mult mai mare pedeapsă; Îţi mulţumesc, Doamne, că mă pedepseşti cu milostivire ca să mă curăţeşti de păcatele mele!”

Iată, acesta este fundamentul corect, aceasta este calea corectă! Dacă nu vom avea pocăinţă în toate, totul va fi putred, totul va fi bun de nimic, nu va duce la scop, ci va depărta de el – iar scopul este cel de a primi iertarea tuturor păcatelor şi de a moşteni după moarte, prin Crucea lui Hristos, Împărăţia lui Dumnezeu. Asta vă doresc din tot sufletul şi dumneavoastră.
Pentru toate cele necuvenite (gânduri, simţăminte, cuvinte, priviri etc., etc.) să suspinaţi neîntârziat în sinea dumneavoastră, din toată inima, către Domnul, să cereţi iertare, şi e de ajuns. Nu mai scormoniţi, nu despicaţi firul în patru: „Sunt aşa, sunt pe dincolo.” Oricum nu ne cunoaştem pe noi înşine şi nu putem judeca corect despre noi înşine. Domnul este Judecătorul nostru. Treaba noastră este să cerem iertare pentru toate, iar să osândim pe cineva, chiar şi pe noi înşine dacă o facem peste măsură, nu avem voie.
Nu sunteţi deloc tare de cerbice, ci la fel ca toţi: bine amestecat cu rău, omul vechi e viu, iar cel nou este încă prunc. Să ne dăm pe noi înşine şi pe ai noştri lui Hristos Dumnezeu, şi să lucrăm după putere, şi să ne pocăim pentru lipsurile şi greşelile noastre! Pentru dumneavoastră postul trebuie să fie lăuntric. Acesta e mai greu decât cel exterior, de aceea îl şi preferă oamenii pe cel din urmă. Întreţineţi‑vă puterile trupului, ca să fiţi în stare şi de lucrarea lăuntrică.

Domnul să vă ajute, şi să vă lumineze, şi să vă dea binecuvântare!

*

Verei Zarudnaia

Creştinul n‑are nici un fel de temeiuri să deznădăjduiască: nici dumneavoastră nu aveţi. La toate stările dumneavoastră voi spune un singur lucru: toţi, chiar şi sfinţii, au avut nevoie de pocăinţă – cu atât mai mult noi. Dezgoliţi‑vă înaintea lui Dumnezeu cu toate neajunsurile, păcatele, îndoielile dumneavoastră ş.a.m.d., pocăindu‑vă şi rugându‑vă: „Doamne, iartă, Doamne, miluieşte, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătoasa!” ş.a.m.d. Starea aceasta (dacă o pricepeţi) poate înlocui toate pravilele dumneavoastră şcl. Ele (adică pravilele) trebuie să ducă tocmai la asta. Pe alţi oameni nu trebuie să‑i osândiţi şi nici să‑i judecaţi, ci dacă vă amintiţi de ei să suspinaţi rugându‑vă pentru mântuirea lor: astfel veţi tăia gândul osândirii. Să citiţi şi să ascultaţi Evanghelia. Oamenii sunt datori numai să uşureze ascultarea faţă de Evanghelie, nu să pretindă ascultare faţă de ei. Acum nimeni nu e în stare de ascultarea „în toate”. Pocăinţa înlocuieşte totul.

Oamenilor să nu vă descoperiţi sufletul. Domnul să vă lumineze şi să vă mântuiască!

Să nu visaţi şi să nu gândiţi gânduri deşarte: luptaţi‑vă cu această ispită pe cât vă stă în putere.

*

Verei Zarudnaia

Pace dumneavoastră!

La noi totul e deocamdată ca înainte. Vorbirea deşartă şi clevetirea nu încetează, ceea ce se potriveşte pe deplin cu rânduiala lucrurilor acestei lumi.
Cei încercaţi au o vorbă: „Dacă nu este pocăinţă (sinceră, statornică), este înşelare”. Lacrimile pot fi, fără îndoială, false: toţi plâng, dar la lacrimile curate foarte puţini ajung.
Să nu cereţi prea mult de la dumneavoastră. Mergeţi mai mult pe pocăinţă. Întotdeauna suntem robi netrebnici. Să rămânem conştienţi de faptul acesta e mai uşor când vedem că în toate privinţele avem lipsuri. Când ne vedem buni, sigur suntem în înşelare.
Să fiţi sănătoasă şi să nu vă descurajaţi! Dacă nu ne putem bucura totdeauna, aşa cum porunceşte Apostolul, măcar să nu ne descurajăm şi – principalul – să mulţumim pentru toate lui Dumnezeu. Dumneavoastră aveţi deosebită nevoie de asta: material sunteţi asigurată, aveţi cameră proprie, aveţi prieteni. Cum să nu mulţumiţi pentru toate astea! Iar descurajarea este cârtire ascunsă. Dumnezeu să ferească de asta!

Domnul să vă dea binecuvântare şi să vă apere de tot răul!

*

Verei Zarudnaia

De ce vă tulburaţi că dormiţi şi vă odihniţi mult? Odihniţi‑vă atât cât să simţiţi putere pentru a vă ruga sau a face ceva prin casă. Dacă puneţi asupra trupului povară peste ­puterile lui, veţi căpăta întunecare a duhului şi o slăbire şi mai mare a trupului. Nu cereţi de la dumneavoastră mai mult decât puteţi. Nădăjduiţi în milostivirea lui Dumnezeu, nu în propriile virtuţi. Pocăinţa a fost dată vremii noastre în loc de fapte, care nu mai sunt. Ea naşte smerenie şi nădăjduire în Dumnezeu, nu nădăjduire în noi înşine, care este trufie şi înşelare.
Orice tulburare este de la vrăjmaşul. Nu trebuie să vă opriţi asupra tulburării şi să vă istoviţi în ea, ci să o alungaţi prin rugăciune. La spovedanie trebuie să înşiraţi păcatele care v‑au rămas în memorie şi vă frământă conştiinţa, iar pe celelalte să le mărturisiţi la modul general: cu cuvântul, cu fapta, cu gândul, am păcătuit. Asta este de ajuns pentru dumneavoastră. Iar tulburarea după spovedanie vine ori de la vrăjmașul, ori din tăinuirea cu bună știință a anumitor păcate. Dacă ați tăinuit, data următoare să mărturisiți totul, și aceste păcate ascunse, iar dacă nu ați tăinuit n‑aveţi de ce să daţi atenţie: trebuie să alungaţi tulburarea la fel ca pe orice alt gând şi simţământ de la vrăjmaşul. Înconjurând m‑au înconjurat, şi întru numele Domnului i‑am înfrânt pe ei.
Fiţi mai sinceră, adică nu minţiţi înaintea lui Dumnezeu, nu vă îndreptăţiţi, nu vicleniţi, ci înfăţişaţi‑vă Domnului aşa cum sunteţi, cu toate urâciunile, şi cereţi iertare şi miluire.
La Ignatie Briancianinov se spune aşa: credinţa în adevăr mântuieşte, iar credinţa în minciună pierde. Excepţiile nu intră în calcul. Asinele nu povăţuiesc adesea la adevăr, cum s‑a întâmplat cu Balaam.
Dacă v‑aţi purtat rău (rece) cu cineva, măcar când vă despărţiţi cereţi‑vă scuze. Păcatul împotriva aproapelui apasă foarte greu asupra conştiinţei. De altfel, şi Domnul iartă păcatele de acest fel numai atunci când ne împăcăm cu aproapele.

Iertaţi‑mă! Domnul să vă dea binecuvântare şi să vă înveţe la tot binele!”

***

1

Lucrarea duhovniceasca

“Draga maica Valentina!

Sanatate trupeasca si sufleteasca de la Domnul va doresc si mostenirea Imparatiei lui Dumnezeu!
Vad, indeobste, ca intre fiii si fiicele duhovnicesti, pe de o parte, si parintii duhovnicesti, pe de alta, sunt multa graire desarta, multe dispute inadmisibile etc. etc, dar putina lucrare. Pacea duhovniceasca se atinge prin lucrarea duhovniceasca, nu numai prin discutii sau prin citit. In Evanghe­lie sunt descoperite toate tainele sufletului omenesc, e arata­ta calea care duce in Imparatia lui Dumnezeu, sunt aratate rasplatile si pedepsele, sunt dezvaluite multe taine ale vietii de dincolo de mormant, insa toate acestea sunt intelese nu prin citire si nici macar prin simpla rugaciune, ci prin lucra­rea poruncilor. Iar lucrarea neindestulatoare, incalcarile de tot felul ale poruncilor, sunt indreptate prin pocainta, prin spovedanie, prin impartasirea cu Sfintele Taine. Iar noi vorbim mult in desert si nu facem nimic. Iata ce vad in mine insumi si in „copiii” mei duhovnicesti, si sunt convins ca putem imputina discutiile si scrisorile fara vatamare – ba chiar mai mult, cu mare folos. Cine stie carte e dator sa citeasca in timpul liber Cuvantul lui Dumnezeu, iar cine nu stie carte este dator sa asculte, si amandoi sunt datori sa „tina” cele ci­tite asa cum spune despre asta Sfanta Evanghelie. Asta este problema. Cine sta pe loc n-are ce sa vorbeasca despre locurile indepartate ale caii, si viceversa.

Le-am suparat mult pe Marisa si Liza. Sunt nemultumi­te de mine. Iertati-ma, draga maica Valentina! Rugati-va ca Domnul sa-mi dea dragoste pentru cei de aproape ai mei si pricepere cum sa ma port cu ei spre folosul sufletului lor si al meu. Am devenit cu totul nepriceput.

Iertati-ma! Cer sfintele dumneavoastra rugaciuni!

*

Monahiei Serghia

1In ce priveste ranile sufletesti, ma gandesc ca Domnul ne va trage la socoteala in primul rand pentru faptul ca nu ne descoperim ranile inaintea Lui deplin, curat, fara viclenie, ca le ascundem, ca ni le indreptatim prin feluritele imprejurari – si, principalul, ca nu facem destule eforturi (potrivit mijloacelor, capacitatilor, puterilor noastre) ca sa le evitam si sa le vindecam. Spun asta din proprie experienta. Intotdeauna simt ca as fi putut sa ma silesc la mai mult, dar nu ma lasa iubirea de sine si celelalte. Vorbesc nu de lucrarea fizica, ci de cea duhovniceasca. Totusi, sa ne amintim de Cel ce este Dragostea Insasi – iar Dragostea acopera toate, numai sa nu incetam sa nazuim spre Ea.

*

Olgai C.

Sa nu va descurajati cand va vedeti ticalosia! Nu-i rau cand omul vede asta. Toti poarta invechirea primului Adam, fie ca vad asta, fie ca nu o vad. In dumneavoastra nu este inca vederea duhovniceasca a propriei pacatosenii – aceasta e de domeniul viitorului. Este destul daca va dati seama si sim­titi pacatele concrete, de care si trebuie sa va curatiti prin pocainta. Cu totii am cazut atat de grav, pacatul este atat de adanc cuibarit in noi, este atat de felurit, atat de subtil si de veninos, incat sfintii se pocaiau si plangeau pana la moarte. De altfel, nici Domnul n-a pus hotar pocaintei.

Prin pocainta se curata sufletul, iar prin implinirea poruncilor este atras in el harul lui Dumnezeu.

Intrebati ce sa faceti in imprejurarile date. Daca doriti, incercati sa indepliniti urmatorul sfat.

1) Traiti deocamdata acolo, indeplinindu-va cat mai bine indatoririle de serviciu.

2) Socotiti-va mai prejos de toti si straduiti-va sa-i ajutati pe toti, pe cat va sta in putinta – cel putin, nu jigniti pe nimeni nici cu cuvantul, nici cu gandul, nici cu infatisarea.

Nu osanditi pe nimeni nici singura, nici – cu atat mai mult cand sunteti cu cineva, iar cand aveti prilejul si posibilitatea faceti-i bine omului.

3) Straduiti-va sa luati aminte la dumneavoastra clipa de clipa si sa impliniti si cu fapta, si cu cuvantul, si cu gandul poruncile evanghelice, alungand orice gand pacatos si orice visare prin chemarea numelui Domnului Iisus.

4) In fiecare zi, cand va sculati din somn, sa indepliniti pravila urmatoare, data de Ignatie Briancianinov unei fete care dorea sa studieze crestinismul in mod practic:

„Douazeci de metanii mari – la fiecare metanie rugaciu­nea «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa!»; douazeci de metanii mici insotite de aceeasi rugaciune; zece metanii mari – la fiecare metanie rugaciunea: «Preasfanta Stapana mea, de Dumnezeu Nascatoare, mantuieste-ma pe mine, pacatoasa!»; ze­ce metanii mici insotite de aceeasi rugaciune; cinci metanii mici insotite de rugaciunea: «Ingere al lui Dumnezeu, pazitorul meu cel sfant, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, pacatoasa!»; cinci metanii mici insotite de rugaciunea: «Toti sfintii, rugati-va lui Dumnezeu pentru mine, pacatoasa!»” In total, saptezeci de metanii, dintre care treizeci mari si patruzeci mici. Daca veti gasi ca pentru dumneavoastra acest numar este prea mic, puteti adauga, potrivit puterilor dumneavoastra, cateva metanii insotite de Rugaciunea lui Iisus, dar trebuie sa stabiliti masura pravilei in asa fel incat ea sa fie zilnic aceeasi. Sfintii au zis: «Mai bine o lucrare mica, dar statornica, decat una mare, dar care se curma in scurta vreme». Dupa aceea, sa cititi rugaciunile diminetii, Apostolul si Evanghelia. Daca in timpul zilei veti avea vreme, puteti repeta pravila cu metanii ori sa faceti doar douazeci de metanii muri si douazeci mici, insotite de Rugaciunea lui Iisus. Sea­ra puteti sa incepeti iarasi cu metanii, dupa randuiala aratata si in numarul aratat; dupa ele sa cititi rugaciunile serii si Evanghelia. Intinzandu-va in asternut, trebuie sa va amintiti de moarte, pe care o inchipuie somnul vremelnic, si, rupandu-va de toate gandurile si inchipuirile, sa adormiti cu Rugaciunea lui Iisus“.

Ţineti minte cuvintele Mantuitorului:

Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti afla odihna sufletelor voastre.

Invatati-va, faceti din poruncile lui Hristos bun al intregului suflet (nu numai al memoriei), ca ele sa se exprime in toate gandurile, cuvintele, faptele, in toata viata dumneavoastra: atunci veti deveni cu adevarat ucenica a lui Hristos, veti intelege minunile din legea Lui si veti afla odihna sufletului dumneavoastra.

In continuare raspund la intrebari aparte din scrisoarea dumneavoastra.

Domnul Iisus Hristos a venit pe pamant si a adus Evanghelia Sa cu Sine pentru a dospi sufletul omenesc cu o framantatura noua, dumnezeiasca, si a ne face copii ai Sai, dumnezei prin har.
Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preainalt, desi ne-am adaugat dobitoacelor 1necuvantatoare prin patimile noastre trupesti si chiar dracilor prin cele sufletesti! Trebuie sa ne luptam cu ele, Dumnezeu fiindu-ne ajutator in orice caz, sa ne dam seama de prezenta lor in suflet, sa ne plangem caderea si sa-L rugam pe Domnul, ca vamesul, sa ne miluiasca.
Cand va veti cunoaste cat de cat pe dumneavoastra insiva va veti intelege neputinta de a deveni asa cum trebuie sa fiti si veti inceta sa mai osanditi pe cineva si cu atat mai mult sa dispretuiti.
De sine insuti si de diavol nu poti fugi nicaieri. Trebuie nu sa fugim, ci sa ne luptam, cu ajutorul lui Dumnezeu. Lupta, virtutile si dispozitia sufleteasca trebuie sa ni le ascundem de toata lumea, descoperindu-le doar duhovnicului sau unui om incercat duhovniceste, altfel va puteti vatama tare, iar pe altii ii puteti sminti.
Va aflati la o varsta la care pot aparea – atat in urma unor procese firesti, cat si atatate de draci – multa insatisfactie, multa mahnire inconstienta si alte lucruri de acest fel. Ele va vor impinge sa va mutati din loc in loc, sa traiti „ca toata lumea”, sa va aranjati fericirea pamanteasca s.a.m.d. Veti avea de ales. Mai bine sa alegeti dupa putere si dupa cum va trage sufletul decat peste putere, ca apoi sa va simtiti impovarata si sa va descurajati. In Evanghelie se spune ca inainte de a cladi trebuie sa socotesti daca ai mijloace.

Toate se vor adauga daca veti cauta in mod activ Impara­tia lui Dumnezeu in loc sa stati cu mainile in san si sa astep­tati, fiindca s-a zis: Cautati, bateti, cereti, nu: „Zaceti si asteptati, si veti primi mura-n gura toate.”

Daca nu veti vicleni si minti inaintea lui Dumnezeu, inaintea dumneavoastra insiva si inaintea mea, niciodata nu va voi respinge, ci, cu toate ca eu insumi nu fac nimic bun, voi fi bucuros sa va impartasesc tot ce stiu.
Inca o data va sfatuiesc: ascundeti-va de toti starile sufletesti, fie-va mila de toti, pentru vrajmasi rugati-va (macar cu mintea daca inima nu asculta), si Domnul nu va va parasi. Sa fiti sanatoasa! Domnul sa va pazeasca, si sa va binecuvanteze, si sa va invete la tot binele!”

(Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014)

1